Cheltuieli Publice, Coruptie Si Crestere Economică

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Programul de studii

Finanțe și bănci

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific,

Conf. univ. dr. ec. Dincă Gheorghiță

Absolvent,

Tamás Renáta

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Programul de studii

Finanțe și bănci

Titlul lucrării:

Cheltuieli publice, corupție și creștere economică

Studiu de caz:

România

Conducător științific,

Conf. univ. dr. ec. Dincă Gheorghiță

Absolvent,

Tamás Renáta

Lista figurilor

Evoluția Produsului Intern Brut în România 15

Modificarea principalelor componente ale PIB, în perioada 2005-2015 16

Evoluția intrărilor nete de ISD în România, în perioada 2005-2008 19

Repartizarea investițiilor străine intrate în România 19

Evoluția ISD repartizată pe principalele activități economice, în perioada 2005-2008 20

Scăderea ISD-urilor în România, după criza economică 21

Dinamica numărului IMM-urilor și șomajului în perioada 2005-2008 22

Evoluția numărului IMM-urilor și șomerilor după criza economică 23

Rata IMM-urilor în perioada 2009-2015 24

Dinamica activității IMM-urilor în perioada 2009-2015, în funcție de ramurile de activitate

25

Dinamica activității IMM-urilor, în anul 2009 și 2015 (media anului 2000=100%) 26

Creșterea veniturilor bugetare în perioada 2005-2008 27

Veniturile bugetare în perioada 2005-2015 28

Evoluția cheltuielilor publice în România, în perioada 2005-2015 28

Evoluția cheltuielilor publice și PIB-ului, în perioada 2005-2015 29

Ponderea cheltuielilor publice din PIB 30

Ponderea cheltuielilor curente din PIB 31

Evoluția componentelor cheltuielilor curente, în perioada 2005-2015 32

Dinamica cheltuielilor de transfer, în perioada 2005-2015 33

Evoluția privind componentele cheltuielilor de transfer 34

Cheltuieli de capital 35

3.1. Opinia oamenilor despre direcția în care se îndreaptă România 38

3.2. Cele mai grave probleme cu care se confruntă serviciile publice administrative din România

38

3.3. Părerea oamenilor despre nivelul corupției în România 39

3.4. Opinia oamenilor despre evoluția corupției în România 39

3.5. Instituțiile în care corupția este cea mai răspândită 40

3.6. Evoluția Indicelui de Percepție a Corupției în România, în perioada 2005-2015 42

3.7. IPC: România vs. media Uniunii Europene, în perioada 2005-2015 43

3.9. Evoluția PIB-ului și IPC-ului, în perioada 2005-2015 45

3.11. Evoluția PIB-ului și al ISD-ului 49

3.12. Evoluția PIB-ului și al numărul șomerilor 49

3.13. Evoluția PIB-ului și al deficitului bugetar 50

3.14. Evoluția PIB-ului și al datoriilor publice 51

3.15. Evoluția PIB-ului și al cheltuielilor publice 51

Lista tabelelor

3.8. Regresie simplă 44

3.10. Regresie multiplă 47

Aspecte teoretice și metodologice privind cheltuieli publice, corupție și creștere economică

Cheltuieli publice

Definirea cheltuielilor publice

„Cheltuieli publice exprimă relații economico-sociale în expresia bănească, care se manifestă între stat, pe de-o parte, și persoane fizice și juridice pe de altă parte, cu ocazia utilizării și repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.” Statul trebuie să asigure indivizilor bunurile publice finanțându-le printr-un sistem de impozite, dar impozitele nu trebuie să constituie niciodată o piedică pentru schimburile economice și trebuie să servească exclusiv pentru acoperiarea cheltuielilor publice. Se manifestă sub forma plăților efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi de achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare îndeplinirii obiectivelor politicii statului.

Mai pot fi privite și ca fiind acțiunile care stabilesc obligații ce vor avea drept rezultat plăți imediate sau viitore, care au ca sursă de finanțare veniturile publice și în special veniturile fiscale. Politica financiară a statului trebuie să fie neutră, cheltuielile publice nu au voie să influențeze viața economică.

Adam Smith observă că: „guvernul nu trebuie să cheltuiască fără a pune impozite; și guvernul nu trebuie să arunce poveri asupra generațiilor viitoare prin finanțarea în deficit a unor cheltuieli menite să ofere beneficii temporare și de scurtă durată”.

În multe țări baze de date despre cheltuielile publice arată creșterea inevitabilă a sectorului public. (Scully, 1989)

Conținutul cheltuielilor publice

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor care se efectuează de la bugetul statului, din bugetele locale, din fondurile speciale, din fondurile proprii ale agenților economici cu capital de stat și ale instituțiilor publice cu acțiunile social-culturale, dezvoltarea economică-socială, organele statului, apărarea națională, ordinea publică, înfăptuirea suveranității și independenței naționale, privite în unitatea și interdependența lor.

Îndeplinirea celor două funcții ale statului, cea internă și cea externă, se realizează printr-un sistem complex de instituții și organe: organe politice și administrative, jandarmerie, instituții de învățământ, armată, justiție și procuratură, poliție, artă, cultură, protecție și asigură sociale, sănătate etc. Pentru întreținerea și funcționarea acestora, statul alocă o parte din cheltuieli pentru dezvoltarea anumitor sectoare economice, subvenționarea anumitor activități, promovarea exportului, contractarea concurenței străine, etc. Toate aceste cheltuieli efectuate de stat sunt denumite generic cheltuieli publice.

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinația lor. Unele cheltuilei exprimă un consum definitiv de produs intern brut reprezentând valoarea plăților pe care le efectuează instituțiile publice sub forma cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli exprimă o avansare de produs intern brut sub forma participării statului la finanțarea capitalului, atât în sfera materială cât și în sfera nematerială.

Cheltuielile publice, mai restrânse decât chletuielile sectorului public, însumează următoarele elemente de cheltuieli:

cheltuieli publice efectuate de administrațiile centrale de stat din fondurile bugetare, extrabugetare și fonduri cu destinație specială;

cheltuielile colectivităților locale (sau ale unităților administrativ teritoriale);

cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale finanțate din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

Pentru a obținem cheltuielile publice totale este necesară consolidarea, care se determină prin însumarea cheltuielilor efectuate de diferitele categorii de administrații publice, dar din această se scad transferurile de resurse făcute între acestea, în scopul evitării dublelor înregistrări.

În viziune lui Adolph Wagner cheltuielile publice sunt endogene cu dezvoltarea economică, deci creșterea economiei rezultă și creșterea cheltuielile publice a sectorului public.(Wagner, 1883). Ipoteza wagneriene este creșterea continuă a cheltuielilor publice rezultă și creșterea continuă a economiei în țările care sunt în curs de dezvoltare. John Maynard Keynes are o altă opinie, el susține că folosirea politicilor fiscale în timpul recesiunii stimulează activitățile economice, adică politici fiscale expansioniste, extinderea cheltuielilor publice, etc., ajută creșterea producției. În cazul unei politică monetară ineficace statul trebuie să stimuleze cheltuielilor publice (Keynes, 1936).

Teoria lui Wagner și Keynes reprezintă două percepții opuse despre relația între cheltuielile publice și creșterea economică. Wagner susține când crește economia cresc și cheltuielile publice, iar Keynes spune că cheltuielile publice cresc în timpul recesiunii.

Corupția

Definirea corupției

Corupția constituie o amenințare la adresa democrației, a statului de drept și a justiției. Mai mult decât atât, acestea subminează principiile unei administrații eficiente, afectează în mod negativ economia de piță și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statului. Chiar dacă se știe din totdeauna de existența corupției, este inacceptabil că această să obțină un statut de normalitate. Românii la acest moment au devenit sceptici privind eficiența luptei împotriva corupției. Legea privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este Legea nr.78/2000.

Cultura corupției are o tradiție îndelungată și în societatea din România. Transparency International a făcut un clasament, cu statele din Uniunea Europeană unde corupția are un nivel foarte ridicat. A analizat nivelul corupției din sectorul public a 175 țări. Pe această listă în 2015 statele cele mai corupte au fost România, Bulgaria, Italia și Grecia.

Corupția ca activitate economică

Putem să spunem că corupția este o activitate economică deoarece:

se bazează pe resurse limitate;

dispune de un proces operațional: favoarea, înleșnirea, oportunitatea, în general avantajul ocult;

dispune de o finanțare specifică;

dispune de o piață proprie;

satisface anumite trebuințe;

urmărește realizarea de profituri.

Corupția este o activitate economică și pentru că cele mai numeroase și importante acte săvârșite au legătură cu actele și faptele economice. În primul rând statul finanțează corupția, prin lăsarea corupției la îndemâna celor însărcinați de autoritățile publice pentru realizarea atribuțiilor de serviciu pentru care sunt retribuiți. În al doilea rând o altă componentă a finanțării corupției o constituie pierderile suferite de societate ca urmare a incorectitudinii și necinstei funcționarilor publici și celor care apelează la aceste servicii. Piața coruptă este limitată și închisă, în ea nu au acces decât agenții se dispun de anumite motivații și resurse, precum și o înclinație spre imoralitate. Persoana coruptă se află într-un raport de administrare a unor activități, bunuri și servicii aflate în proprietatea statului.

Factori de corupție

Fenomenul de corupție are la bază factori de ordin subiectiv, dar și factori de ordin obiectiv. Dacă ne referim la factorii subiectivi trebuie să arătăm că au existat și vor exista persoane care exercită funcții publice, care nu au înțeles și nu înțeleg importanța socială a activității lor, permițând vinderea funcției în schimbul unor valori materiale sau de altă natură. Cauzele care permit manifestarea acestui fenomen social pot fi:

salarizarea modestă a funcționarilor care nu asigură nici necesitățile curente;

birocrația și incompetența;

numărul mare de funcționari publici existenți datorită gradului mare de implicare a statului în economie;

politizarea activității de control prin numirea în funcții de conducere și management a unii reprezentanți au puterii publice.

Desigur că din această perspectivă, corupția devine un fenomen antisocial prin consecințele sale, iar atitudinea celor care permit manifestarea ei, este de condamnat în plan social, dar și penal. Iar lângă factorii subiectivi, avem și factori obiectivi, care contribuie la generarea și menținerea acestui fenomen social.

Cauzele pot fi:

haosul legislativ care caracterizează sistemul fiscal actual;

presiunea fiscală ridicată la care sunt supuși agenții economici;

dreptul de a stabili cuantumul sancțiunilor de către organele de control;

nivelul de dezvoltare a economiei;

perpetuarea nivelului de trai a populației.

Lupta împotriva corupției trebuie dusă de guvern și oameni de afaceri, persoane cinstite care își văd afacerile ca promisiuni sau speranțe pentru o viață mai bună pentru ceilalți. În primul rând trebuie acționat asupra cauzelor care o generează și o perpetuează, de exemplu:

selecționarea și perfecționarea personalului de competență;

motivarea personalului din activitatea de control fiscal cu o salarii mai mare, cu bonusuri, etc.

protejarea funcționarilor și a familiilor acestora împotriva pericolelor la care se expun prin activitatea de control;

libertatea de decizie în acțiunile pe care le desfășoară și neimplicarea politicului în activitatea acestora;

alocarea de sume importante de la bugetul statului pentru combaterea evaziunii fiscale;

pedepsirea celor care se fac vinovați de acte de corupție.

Gallup Organization a făcut un studiu despre opinia populației asupra factori care influențează corupția: 56% salaria modestă, 42% legislația este imperfectă, 30% sistemul juridic este ineficient, 28% lipsa controlului administrativ strict, 21% are o criză morală în perioada de tranziție, 18% probleme “moștenit” de la epoca comunistă, 6% caracteristicile culturii naționale. În România cele mai corupte sectoare sunt partidele politice și sistemul vamal, urmate de sistemul judiciar, de legislativ, poliție și sistemul medical.

Există niște instituții specializate anticorupție de exemplu: Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.), Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.). D.G.A. s-a înființat prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției. Acțiunile D.G.A. au un caracter ofensiv, de identificare și anticipare a vulnerabilitățiilor. Au un motto: „ Integritate pentru credibilitate”. D.N.A. este organizată ca structură autonomă cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii.

Indicele de Percepție a Corupției (IPC)

IPC clasează țările în funcție de cât de corupt este perceput a fi sectorul public a țării. Este un indice compozit, o combinație de sondaje și evaluări ale corupției, colectate de o varietate de instituții de renume. IPC este cel mai des utilizat indicator ale corupției.

În cazul României rata corupției a scăzut în anul 2013 față de anul 2012. În 2012 IPC-ul a fost de 44,2 din 100, iar în 2013 a fost 43. După scăderea ratei corupției a urmărit o perioadă de stagnare în anul 2014.

Creșterea economică

Noțiunea de creștere economică a fost introdusă după anul 1939, iar primele încercări încep în anii 1930, când criza economică a deplasat preocupările economiștilor de la analiza macroeconomică spre analiza problemelor macroeconomice în scopul de a găsi factorii creșterii economice pe termen lung și soluții pentru politicile economice ale țărilor cu economie de piață.

Economiștii clasici de exemplu Marx, Mill, Malthus și Ricardo au gândit că activitatea economică era condiționată de mediu, credeau în rolul pieței ca fundament indispensabil al creșterii economice. Erau convinși că creșterea economică aduce bogăție pentru toți. Această teorie optimistă a apărut în mod evident din studiile lui Adam Smith, și a multor alți economiști de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XVIII-lea.

Definirea creșterii economice

Creșterea economică reprezintă procesul de sporire, pe termen lung, a rezultatelor activității economice de ansamblu dintr-o țară. Rezultatele activității economice de ansamblu sunt măsurate prin Produsul Intern Brut (PIB).

Produsul Intern Brut este unul dintre principalele agregate macroeconomice specifice Sistemului Conturilor Naționale, care reprezintă expresia sintetică a rezultatelor activității economice produse în interiorul teritoriului economic, în decursul unui an, indiferent de contribuția pe care au avut-o subiecții interni sau din străinătate.

Analizând evoluția pe termen lung a PIB, se constată că acesta nu este liniară, ci prezintă suișuri și coborâșuri. Dacă PIB-ul scade spre un punct, de minim, economia se află în recesiune, sau într-o contracție economică. Iar când PIB-ul crește spre un punct de maxim sau vârf, economia se află în expansiune sau boom.

Economia României acum se află în expansiune, are o creștere ștabilă de la anul 2011. După criza economică în anul 2008, PIB-ul României a scăzut cu -7,1% în anul 2009, și -0,8% în anul 2010, dar față de aceste valori anul 2011 a marcat un început de creștere constantă. Ponderea PIB-ului a fost aproape în anul 2014 de a ajunge la nivelul real consemnat în 2008, aproximativ cu 0,3% a fost mai mic în 2014 decât în 2008. În anul 2015 România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că PIB-ul României a crescut cu 1,4 %, iar după România urmează Slovacia și Polonia cu o creștere de 0,9%.

Factori care determină creșterea economică

Sunt factori :

Direcți, în care se include:

factorul uman (resursele de muncă);

factorul material (resursele materiale și echipamentele de producție acumulate);

factorul informațional-tehnologic;

Indirecți:

rata investițiilor de cercetare-dezvoltare;

politica financiar-monetară;

bugetară și fiscală a statului;

capacitatea de absorbție a pieței interne

politica ecologică;

schimburile internaționale; etc.

În ceea ce privește creșterea economică, pe termen scurt și mediu se înregistrează oscilații ale activității economice în jurul tendinței, în principal sub influența evoluției cererii agregate; iar pe termen lung este rezultatul interacțiunii factorilor de producție (rezultatul activităților productive ale agenților economici privați).

Pe termen lung are două surse importante:

creșterea cantitativă a factorilor de producție utilizați: determină creșterea cantității de bunuri și servicii obținute într-o economie națională, și creșterea cantității de forță de muncă.

creșterea calitativă a factorilor: se referă la calificare, grad de cultură, la starea de sănătate a populației.

Modelul Solow este un instrument neoclasic de analiză a creșterii economice. Ne arată că prin creșterea ratei economisirii, creșterea populației, și progresul technologic influențează nivelul producției, crește și economia de-a lungul unei anumite perioade. Studiul lui Solow pleacă de la următoarele ipoteze: economia este perfect concurențială, mobilitatea perfectă a factorilor de producție, ocuparea deplină prin utilizarea resurselor, capitalul este supus randamentelor descrescătoare și randamentele de scară sunt constante. Studiază creșterea economică în 2 pași:

analiza modului în care cererea și oferta de bunuri determină acumularea de capital;

relaxarea constrângerilor modului introducând modificări ale forței de muncă, și a stării technologiei.

Modelele keynesiene și neokeynesiene al creșterii economice reprezintă instabilitatea economiei, și necesitatea de intervenție a statului pentru a se ajunge la echilibru. Ele propun utilizarea politicilor monetare și bugetare pentru stimularea creșterii economice. Din perspectiva lui Keynes creșterea economică reprezintă o problemă ingrată pentru statul cotidian al oricărui cercetător din domeniul economic. El a afirmat “pe termen lung vom fi morți cu toții”, reflectând asupra problemei apariției unor crize privind limitarea resurselor de hrană sau criza energetică.

Analiza evoluției cheltuielile publice pe structură și a creșterii economică din România, în perioada 2005-2015

Analiza evoluției cheltuielilor publice poate fi determinat în baza anumitor indicatori, ca de exemplu:

Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (PIB). Aceste indicator ajută analiza volumului cheltuielile publice în raport cu nivelul de dezvoltare socială și economică;

Cheltuielile publice medii pe locuitor, care sunt mărimi variabile.

Cheltuielile publice sunt grupate la niște categorii, care au importanță, deoarece:

arată orientările resurselor financiare ale statului spre anumite obiective;

se pot vedea dinamica modificărilor opțiunilor bugetare sau extrabugetare ale statului;

pe seama structurii cheltuielilor se pot face comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare;

analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor funcționale într-un număr de state dezvoltate și în curs de dezvoltare, arată deosebirile de orientare social-economice între state.

În țările dezvoltate cheltuielile publice pentru asigurări și asistență socială reprezintă între 24-25% din total, cheltuielile cu sănătate reprezintă între 9-19%, cheltuieli cu învățământ între 8-14%, și cheltuieli cu acțiuni economice între 9-13%. Iar în țările în curs de dezvoltare, ca și România, la primul loc sunt cheltuieli cu caracter economice între 30-40%, urmate de cheltuielile în învățământ, iar pe ultimul loc sunt cheltuielile în domeniul sănătății, asigurărilor și asistenței sociale, cultură, locuințe, etc.

Cheltuielile publice consumă definitiv o fracțiune a PIB. PIB-ul reprezintă un indicator care ne arată creșterea economică. Creșterea economică este cel mai important proces care poate genera creșteri pe termen lung ale standardului de viață. Creșterea venitului este una dintre cerințele fundamentale ale dezvoltării economice. Dezvoltarea economică se reflectă prin eliminarea sărăciei și subnutriției, creșterea speranței de viață, accesul la sistemul de sănătate, la apa potabilă, la serviciile sanitare, accesul la educație, eliminarea corupției, asigurarea securității sociale, etc. O economie dezvoltată se caracterizează prin creștere economică, dar și printr-un ridicat nivel de civilizație, exprimat prin nivelul de cultură, educație, sănătate, urbanism, infrastructură, protecție a mediului, democrație, etc.

2.1. Evoluția Produsului Intern Brut în România

Fig. 2.1. http://www.mfinante.gov.ro/pib20042013.html?pagina=domenii

Figura 2.1. prezintă evoluția PIB-ului în anii 2005-2015. Se remarcă o creștere accentuată în anii 2005-2008, a crescut de la 290,5 miliarde de lei până la 524,4. În anul 2009 se înregistrează o scădere a PIB-ului,de la 524,4 până la 510,9 miliarde de lei; iar începând cu anul 2010 avem din nou o creștere a acestuia, a crescut de la 533,9 până la 710,3 miliarde de lei.

Fig. 2.2. http://www.mfinante.gov.ro/pib20042013.html?pagina=domenii

În figura 2.2. este reprezentat modificarea principalelor componente ale PIB-ului. Consumul final are cel mai mare pondere din PIB, care a crescut în perioada 2005-2008 de la 250,5 până la 418,5. În 2009 a suferit o scădere, a scăzut până la 404,8, dar începând cu 2010 are o tendință crescătoare, în perioada 2010-2015 a crescut de la 423,4 până la 533,4 miliarde de lei.

Formarea brută de capital fix a avut o evoluție pozitivă până la 2008, a crescut de la 70,6 până la 201,4 miliarde de lei. După 2008 a scăzut până la 132,7 și a stagnat, în 2015 a fost 174,1 miliarde de lei. Importurile au fost mai mari decât exporturile până în anul 2008, importurile au fost 210,7 iar exporturile au fost 141,2 miliarde de lei. După aceasta exporturile au început să ajungă la nivelul importurilor urmând ca în anul 2015 ambele să fie la același nivel, importurile au fost 294,6 și exporturile 290,6 miliarde de lei.

Analiza PIB-ului am împărțit-o în două perioade. Prima perioadă este 2005-2008, când PIB-ul a crescut semnificativ și repede. Al doilea perioadă este 2009-2015, când PIB-ul a scăzut, și iarăși a început să crească în mod lent.

În perioada 2005-2008 România a fost în faza de preaderare și aderare în Uniunea Europeană. Aderarea României la Uniunea Europeană a stimulat intrărilor capitalurilor străine. Statul român a devenit stat membru al Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2007, după semnarea Tratatului de Aderare, pe 25 aprilie 2005, a fost aprobat de către toate statele membre. Înainte de intrarea în UE a trebuit să îndeplinească niște condiții, numite ulterior „Criteriile de la Copenhaga”:

stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și protecția minorităților;

capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru, inclusiv cele privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare;

existența unei economii de piață funcționale și capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din UE.

Indicatorii care au determinat creșterea PIB-ului în România, în perioada 2005-2008 au fost:

creșterea intrărilor de capitaluri străine în România

creșterea activității de creditare

creșterea numărului de IMM

introducerea unei noi cote unice pe venitul persoanelor fizice.

În perioada al doilea, 2009-2015, PIB-ul a scăzut din cauza crizei financiare. Criza economică mondială a început în luna decembrie 2007, are rădăcinile în scăderea dramatică a prețului locuințelor în SUA, sau în scăderea pieței creditului pentru locuințe. „România a intrat în actuala criză încă din ultimul trimestru al anului 2008 fără o pregătire adecvată care să-i permită cel puțin atenuarea efectelor atât în plan economic și, îndeosebi, în plan social” (Radocea, 2009).

Impactul crizei economice mondiale s-a simțit puternic în România și a determinat scăderea PIB-ului, la nivel comercial a încetinit creșterea exporturilor, sau a redus. La nivelul financiar, a limitat accesul la finanțare externă, și a restrâns volumul creditării. La nivelul cursului de schimb a redus finanțările externe și a depreciat moneda națională. Toate aceste probleme au afectat toate categoriile de societăți, care au rămas fără cash flow din cauza întârzierii plăților din partea clienților, cauzând creșterea costurilor pentru restituirea creditelor angajate în valută ca urmare deprecierii monedei naționale și diminuarea cifrei de afaceri ca urmare a scăderii cererii pentru produsele și serviciile lor, dificultățile de fluxuri de disponibilități financiare, lipsa capitalulului de lucru pentru dezvoltare, etc.

Indicatorii care au scăzut și au influențat PIB-ul au fost:

scăderea intrărilor de capitaluri străine în România

au scăzut numărul IMM-urilor

a crescut rata șomajului

Analiza Produsului Intern Brut în perioada 2005-2015

Investiții Străine Directe

Investiția străină directă reprezintă o relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

După aderarea României la UE investitorii străini au acționat în ipoteza că apartanența la uniune reprezintă o stabilitate la fluctuațiile ratei de schimb, reduce costurile capitalului, și menține prețurile acțiunilor la niveluri satisfăcătoare. În această perioadă, prin intrările masive de capitaluri străine, cursul de schimb s-a apreciat. În 2004 a fost 4,1 lei/euro, iar în 2007 s-a apreciat la 3,1 lei/euro. Aprecierea monedei a ajutat dezinflația, România a atins niveluri care tindeau să afecteze competivitatea externă.

Băncile străine din România au primit resurse de la băncile-mamă din UE. În perioada între 2004-2008 pasivele externe ale băncilor din România au crescut de 6 ori, în 2004 a fost 3,8, iar în 2007 a fost 24,5 miliarde euro. Evoluțiile pozitive ale prețurilor au redus costul creditului în valută, stimulând astfel creditarea. Numărul creditelor a crescut câțiva ani la rând cu un ritm rapid, 60-80 procente în termeni reali. Ponderea creditului în valută pentru sectorul gospodăriilor a crescut de la 2,2 procente din PIB în 2004, la 11,6 procente din PIB în 2008.

Banca centrală a introdus o nouă politică monetară, flotarea controlată a leului, în scopul atragerii mai multe capitaluri străine și să aprecieze leul. Intrările mari de capitaluri străine au un efect nedorit, criza financiară. Prin introducerea unei noi politici monetare au crescut ratele dobânzii. Pe lângă modificarea ratei dobânzii sub presiunea care rezultă din existența concomitentă a presiunilor pentru apreciere și a celor inflaționiste, BNR a mărit rezervele minime obligatorii pentru a încetini intrările de capitaluri, și să evită criza financiară. Rezervele minime obligatorii la pasivele în valută în 2002 au fost 20 procente iar în 2006 a crescut până la 40 procente dar aceasta nu a reușit să oprească intrările de capitaluri străine. Ca răspuns BNR a cumpărat importante cantități de valută , care au dus la creșterea volumului lichidităților din sistemul bancar, din care rezultă deprecierea leului.

Fig. 2.3. http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=9403

Graficul 2.3. prezintă creșterea ISD-ul în perioada 2005-2008. ISD-ul în anul 2008 aproape s-a dublat față de 2005, a crescut de la 5.213 până la 9.496 milioane de euro. După aderarea României în UE ISD-urile au crescut semnificativ, în 2007 au fost 7.250 milioane de euro, iar în 2008 au crescut până la 9.496. Putem să afirmăm că aderarea României în UE a stimulat intrările de capitaluri străine.

Investiții străine directe intrate în România au fost repartizate între ramurile economice:

Fig. 2.4. http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=9403

Figura 2.4. ilustrează că partea cea mai mare din ISD s-a localizat în industrie (49%), acesta a fost urmată de comerț (15%), intermedieri financiare și asigurări (15%), poștă și telecomunicații (11%), servicii prestate întreprinderilor (8%), și etc.

Fig. 2.5. http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=9403

Figura 2.5. ne arată că în perioada 2005-2008 principalele activități economice au crescut, au avut o evoluție pozitivă. Cel mai mare creștere a fost la nivelul construcțiilor, ISD-urile intrate în construcții au crescut de la 179 până la 6.155 milioane euro.

Primele zece țări de unde au venit ISD-urile în România au fost: Austria, Olanda, Germania, Franța, Grecia, Elveția, Italia, Cipru, Ungaria și Statele Unite ale Americii.

După criza economică, în perioada 2009-2015 ISD-urile s-au redus drastic în țara noastră, de la 9.496 până la 2.421 milioane de euro. Criza globală a afectat major fluxurile internaționale de capital, au scăzut capacitățile investiționale a companiilor străine și efectele acestuia fiind resimțite sever în România prin diminuarea ISD-urilor.

Fig. 2.6. http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=9403

Figura 2.6. reprezintă cât de mult au scăzut ISD-urile după criza economică. În anul 2008 ISD-ul a fost de 9.496 milioane euro, iar în 2009 a scăzut până la 3.488 milioane euro. În anul 2010 a scăzut mai departe, punctul minim a fost în anul 2011, ISD-ul a fost 1.815 milioane euro. Începând cu anul 2012 a început să crească dar într-un ritm mai încet, în anul 2014 a ajuns până la 2.421 milioane de euro.

Repartizarea ISD-ului pe principalele activități economice a rămas așa cum a fost înainte de criză. Partea cea mai mare s-a localizat în industrie, aceasta a fost urmată de comerț, intermedieri financiare și asigurări, poștă și telecomunicații, servicii prestate întreprinderilor și etc.

Țările de unde au venit ISD-urile nu au schimbat, Austria a rămas pe primul loc, urmată de Olanda, Germania, Franța, Grecia, Italia, Cipru, Elveția, Statele Unite ale Americii și Spania.

Întreprinderi mici și mijlocii

Un alt factor care a influențat creșterea economică în perioada 2005-2008 a fost creșterea numărului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM). “Micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice” (P. Drucker). IMM-urile au efecte pozitive asupra sistemul economic prin:

crearea de noi locuri de muncă care este foarte eficientă modaliatate de combatere a șomajului,

stimularea mediului concurențial din care rezultă creșterea calității produselor și serviciilor oferite pe piață, prin îndemnarea inovării și transferului technologic și optimizarea utilizării resurselor,

prin stimularea concurenței, se reduc posibilitățile de creare unor poziții monopol,

stimularea dezvoltării regionale și rurale,

creșterea investițiilor,

dezvoltarea infrastructurii.

Fig. 2.7. http://www.immromania.ro/, http://statistici.insse.ro/shop/

În România, în perioada 2005-2008 a crescut numărul IMM-urilor, pentru că statul a redus impozitul pe profit, care a stimulat întreprinderilor. În 2005 numărul IMM-urilor a fost 450.202, și a crescut în 2008 până la 554.967. În același timp numărul șomerilor a scăzut, pentru că creșterea numărul IMM-urilor a creat noi locuri de muncă. În 2005 numărul șomerilor a fost ridicat, au fost 522.967 de șomeri, iar în 2007 a scăzut semnificativ numărul acestora, a rămas numai 367.838 de șomeri.

Există o relație invers proporțională între numărul întreprinderilor active și numărul șomerilor, când una dintre ele se mărește, atunci cealaltă se micșorează. În perioada 2005-2008 prin creșterea numărului IMM-urilor s-a diminuat șomajul. În anul 2005 numărul întreprinderilor a fost 450.202, și până 2008 a crescut la 554.967, iar numărul șomerilor a scăzut de la 522.967 până la 403.441. Creșterea economică pozitivă a fost determinată de dinamica susținută a sectorului terțiar (piața imobiliară, construcții, servicii financiare-bancare, comerț). Cea mai mare creștere a fost în sectorul construcțiilor (creștere de aproximativ 135% în perioada 2004-2008). Prin dezvoltarea sectorului construcțiilor a fost necesară dezvoltarea infrastructurii publice și creșterea proiectelor imobiliare. Numărul întreprinderilor care activează în sectorul serviciilor a crescut aproximativ cu 35%, în agricultură și silvicultură cu 15%, în sectorul industrial și energetic cu 10%.

După criza financiară au scăzut numărul IMM-urilor. Factorii care au determinat declinul IMM-urilor sunt: dificultăți în domeniul asigurării finanțării necesare, a lichidităților și blocajul creditării, scăderea drastică a cererii de produse și servicii la nivel național și internațional, fiscalitate extrem de ridicată, creșteri foarte mari ale prețurilor la materii prime, energie și alimente, variații mari la cursului valutar, inflație și etc. Toate aceste probleme au afectat toate categoriile de societăți comerciale, și numărul IMM-urilor au scăzut drastic.

Fig. 2.8. http://www.immromania.ro/, http://statistici.insse.ro/shop/

Figura 2.8. reprezintă faptul că rata șomajului a crescut brusc în perioada 2009-2010, după criza economică, când a scăzut numărul IMM-urilor, multe locuri de muncă fiind desfințate. În luna ianuarie, în anul 2009, numărul șomerilor a fost 444.907, iar în 2010 a crescut până la 740.982. După 2010 numărul șomerilor a început să scadă până 2012. În anul 2012 a fost cea mai mică numărul șomerilor, au fost 473.569 de șomeri. În anii 2013, 2014 și 2015 iarăși a crescut numărul șomerilor, dar creșterea nu a fost semnificativă. Și acest grafic demonstrează relația invers proporțională între numărul IMM-urilor și șomerilor. Din cauza scăderii numărului IMM-urilor și creșterii numărului șomerilor în anul 2007 PIB-ul a scăzut.

Fig. 2.9. http://cnipmmr.ro/1992/06/19/despre-noi/

Figura 2.9. reprezintă faptul că în perioada 2009-2015, după criza economică, aproape jumătate din IMM-urile investigate (49,71%) și-au restrâns volumul de activitate, 42,99% din firme funcționează la aceași parametrii, iar 7,30% dintre societății au avut o evoluție pozitivă.

Fig. 2.10. http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/articole/

Datortiă graficului 2.10. se refelctă faptul că întreprinderile din construcții au avut cele mai reduse proporții ale organizațiilor care funcționează la aceași parametrii (31,94%), și a IMM-urilor în ascensiune (8,33%), precum și cele mai mare proporții la IMM-urile care a redus activitatea (59,72) din cauza scăderii puterii de cumpărare a populației și restricțiilor de creditare. La nivelul IMM-urilor din domeniul transporturilor se înregistrează o pondere ridicată de firme care funcționează la aceași parametrii (51,18). Unitățile industriale dețin procentul cel mai mare de IMM-uri care și-au amplificat activitatea (19,34), iar societățile din turism au ponderea cea mai mică care și-au redus activitatea (35,29). Din scăderea numărului IMM-urilor a rezultat reducerea cererilor de muncă, și a crescut rata șomajului.

Începând cu anul 2010 economia a început iarăși să crească. PIB-ul în anul 2009 a fost 510.522,8 și în 2010 a crescut până 533.881,1. După criza economică din cauza scăderii numărului IMM-urilor Guvernul a majorat schema ajutoarelor de stat pentru IMM-uri de 5 ori, și a luat decizia amânării de plată a datoriilor firmelor, care au fost afectate de criza economică timp de șase luni însă cu 2 condiții pe care firmele au trebuit să îndeplinească: firmele au trebuit să achită datoriile curente lunare către stat și au trebuit să facă dovadă că au mijloacele prin care să-și achite în viitor datoriile restante. După stimularea IMM-urilor a început să scadă și rata șomajului.

Fig. 2.11. http://www.insse.ro

Figura 2.11. ne arată dinamica activității IMM-urilor în funcție de ramurile de activități. Prezintă faptul că în anul 2015, față de 2009, după intervenția Guvernului, creșterea cea mai mare a fost la nivelul agriculturii, a crescut cu 13,3%, iar rata serviciilor cu 11,1% și rata industriei cu 2,4%. Totodată în această perioadă rata impozitelor nete pe produs a scăzut cu 4,5%, iar cea mai mare scădere a fost la nivelul construcțiilor cu 107,5% sub nivelul din 2009.

Introducerea cotei unice pe venitul persoanelor fizice

În 2005 statul a introdus o nouă cotă unică de 16% din venitul persoanelor fizice. Prin introducerea cotei unice de impozitare a salariilor a încurajat oamenii să lucreze mai mult, în afara serviciului de bază, ca să nu obțină numai un câștig minim. Din acest motiv veniturile bugetare în 2007 au fost de două ori mai mari decât în 2004. În acest timp s-a redus și cota impozitului pe profit de la 25% la 16%. Banii din impozitul pe profit lăsați la agenții economici au fost reinvestiți, care au creat noi locuri de muncă, și venituri suplimentare la buget.

Fig. 2.12. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Graficul 2.12. reprezintă creșterea veniturilor bugetare în perioada 2005-2008. Veniturile bugetare au evoluat împreună cu PIB-ul. În perioada analizată PIB-ul a crescut, dar au crescut și veniturile de la 87.629,4 până la 164.466,8. Pe parcursul acestei 4 ani veniturile bugetare aproape s-au dublat.

După criza economică, din cauza scăderii numărului IMM-urilor și scăderii ISD-urilor, au scăzut veniturile bugetare, și a crescut deficitul bugetar. România ca să rezolvă problema deficitului bugetar a contractat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoarea de 12,95 miliarde euro cu F.M.I. în anul 2009. F.M.I. înainte de acordarea împrumutului a stabilit niște condiții pe care România a trebuit să îndeplinească, de exemplu reducerea cheltuielilor publice. Ca urmare sub presiunea acordului cu F.M.I. în anul 2010 s-a introdus scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 25%. Din această cauză, cum ne arată și figura 2.13., veniturile bugetare nu au scăzut după criza economică ci au susținut tendința crescătoare, au crescut de la 87,7 până la 233,5 miliarde de lei.

Fig. 2.13. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Evoluția cheltuielilor publice în România

Teoria lui Kydland și Prescott spune că politica fiscală devine eficientă doar dacă va genera o creștere sustenabilă a PIB-ului potențial. Principalele instrumente care pot genera aceste efecte sunt cheltuielile publice productive, de exemplu: educație, cercetare-dezvoltare, instituțiile publice.

Fig. 2.14. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Cheltuielile publice au crescut în perioada 2005-2015. Volumul creșterii a fost cea mai mare în perioada de 2005-2008, au crescut de la 89.897,8 până la 189.121,7 milioane de lei. După 2008 a fost o perioadă de stagnare până 2014, iar în 2015 față de 2014 iarăși a avut loc o creștere semnificativă, de la 226.326,8 până la 243.915,5 milioane de lei.

Fig. 2.15. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Figura 2.15. ilustrează evoluția cheltuielilor publice, care au urmărit evoluția PIB-ului. Când PIB-ul a crescut, au crescut și cheltuielile publice (în anii 2005-2008), iar când PIB-ul a scăzut în anul 2009, cheltuielile publice au stagnat, iar de la 2010 ambele iarăși au început să crească.

În ultimul secol țările din Uniunea Europeană au menținut niveluri ale cheltuielilor publice de aproximativ 40% din PIB. Extinderea funcției de redistribuire a statului (prin protecție socială) a fost cea mai mare importantă parte a creșterii cheltuielilor publice. Aceasta se referă la sistemul public de sănătate și pensii, care generează cele mai importante transferuri între generații și intragenerații: transferuri de resurse financiare de la forța de muncă activă către șomeri, către angajații necalificați, către familiile cu copii, către studenți, către agricultori, către angajații care au condiții grele de muncă în anumite ramuri industriale, și etc. Cheltuielile publice sunt finanțate prin impozitarea consumului (impozite indirecte) și prin impozitarea veniturilor.

Fig. 2.16. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

În România ponderea medie ale cheltuielilor publice în perioada 2005-2015 a fost 35,45% care este sub nivelul european (47,75% din PIB). Ponderea cheltuielilor publice din PIB a avut o tendință crescătoare până în 2010. Când PIB-ul a crescut în perioada 2005-2008 a crescut și ponderea cheltuielilor publice din PIB, iar când a scăzut PIB-ul din cauza crizei financiare, de la anul 2010 până 2014 a început să scadă și ponderea cheltuielilor publice. În 2015 iarăși a început să crească.

Analiza componentelor principale ale cheltuielile publice

În Bugetul General Consolidat cheltuielile publice sunt împărțite la niște componente, de exemplu: cheltuieli curente, transferuri, cheltuieli de capital, active nefinanciare, active financiare, împrumuturi și rambursări de credite, dintre care cheltuieli curente au cel mai mare pondere din PIB.

Cheltuielile curente

Cheltuielile curente asigură întreținerea curentă și funcționarea în bune condiții a instituțiilor publice.

Fig. 2.17. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Cheltuielile curente ca și PIB-ul au crescut semnificativ în perioada 2005-2008, de la 85.614,1 până la 166.371,3 milioane de lei. După anul 2008 cheltuielile curente au crescut încet, dar au avut a evoluție pozitivă. Când PIB-ul a scăzut în perioada 2009-2010, cheltuielile curente nu au scăzut, au continuat procesul de creștere.

Elementele ale cheltuielilor curente sunt:

Cheltuieli de personal

Bunuri și servicii

Dobânzi

Subvenții

Fig. 2.18. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Cheltuieli de personal vizează drepturile salariale, drepturile de deplasare, detașare și contribuțiile aferente salariilor cuvenite personalului din sectorul public. Figura 2.18. prezintă evoluția cheltuielilor de personal, care a fost foarte semnificativ, aproape s-au dublat în anul 2008 față de 2005, au crescut de la 15.534 până la 46.710,7 milioane de lei. În această perioadă, cum am menționat, au crescut veniturile bugetare, și din această cauză au crescut și cheltuielile de personal. Creșterea numărul IMM-urilor a creat noi locuri de muncă și au crescut cheltuielile salariale, iar în această perioadă salariile bugetare au crescut cu 10%. După 2009, în timpul crizei economice, PIB-ul a scăzut și statul a trebuit să diminueze cheltuielile bugetare, și din această cauză cheltuielile de personal au scăzut drastic până anul 2011. În această perioadă mulți oameni au rămas fără loc de muncă, a crescut rata șomajului și au scăzut salariile bugetare. Începând cu anul 2011 cheltuielile de personal ca și PIB-ul iarăși au început să crească în ritm rapid.

Cheltuielile cu bunuri și servicii cuprinde cheltuieli de cumpărare a materialelor și serviciilor necesare care asigură funcționarea bună a instituțiilor publice. Evoluția cheltuielilor cu bunuri și servicii a urmărit evoluția PIB-ului. A crescut până 2008, de la 20.570,9 până la 25.835,1 milioane de lei, iar când PIB-ul a scăzut în perioada 2009-2010, au scăzut și cheltuielile cu bunuri și servicii. Începând cu anul 2010 până 2015, ca și PIB-ul, a crescut semnificativ, a fost 40.808,3 milioane de lei.

Cheltuielile cu dobânzi au avut o creștere stabilă până 2012, au crescut de la 3.485,9 până la 10.710,8 milioane de lei, iar în perioada 2012-2015 au fost în fază de stagnare.

Cheltuielile de subvenții reprezintă un ajutor bănesc nerambursabil, acordat de stat unei persoane, unei instituții , unei ramuri economice, sau întreprinderi etc. în scopul atenuării efectelor sociale ale modificărilor economice de structură. Cheltuielile cu subvențile au crescut până 2010, de la 6.321,2 până la 6.734,6 milioane de lei, iar după criza financiară în perioada 2011-2015 au avut o evoluție negativă, au început să scadă, de la 6.406,4 au scăzut până la 6.274,8 milioane de lei.

Cheltuielile de transfer

Cheltuieli de transfer reprezintă operațiunea de redistribuire a unor sume de bani de la buget la dispoziția persoanelor juridice, persoanelor fizice și bugetelor locale. Sunt împărțite la următoarele categorii:

transferuri între administrații publice

alte transferuri

asistența socială

alte cheltuieli

Fig. 2.19. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Cheltuielile de transfer au o evoluție crescătoare în perioada 2005-2015, de la 36.498 au crescut până la 117.551,8 milioane de lei. De la 2005, până 2009 au crescut în ritm rapid, ca și PIB-ul. În timpul crizei economice nivelul cheltuielilor de transfer nu au scăzut, dar creșterea a încetinit. Începând cu anul 2010 până 2013 au stagnat, iar de la 2013 iarăși au o evoluție crescătoare.

Fig. 2.20. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Figura 2.20. prezintă evoluția cheltuielilor de transfer împărțită pe elemente. Asistența socială și alte cheltuieli au cel mai mare pondere din cheltuieli de transfer. Au evoluat similar, au crescut până 2008, în timpul crizei financiare au stagnat, iar după 2009 a fost o creștere remarcabilă. După 2010 ambele au început să scadă până 2013, și de la 2014 au o evoluție crescătoare.

Alte transferuri între unități ale administrației publice au evoluat similar ca și celelate două cheltuieli de menționat. Aceste cheltuieli nu au urmărit evoluția PIB-ului. Ambele cheltuilei au crescut până 2007, iar după criza economică nivelul cheltuielilor au scăzut până 2009, și după perioada de scădere au stagnat până la 2015.

Cheltuieli de capital sau de investiții

Cheltuielile de capital sau de investiții sunt acele cheltuieli care permit achiziționarea sau construirea de bunuri publice de folosință îndelungată, care ajută îmbogățirea și modernizarea sectorului public, de exemplu: construirea de autostrăzi, baraje, porturi, aeroporturi, sisteme de irigații, școli, spitale, clădiri administrative și etc. Ele reprezintă o transformare a bogăției publice. Sunt împărțite la cheltuieli productive și cheltuieli neproductive, care asigură subzistența sectorului public, iar în general cheltuielile de capital sunt cheltuieli de porductive, fie direct (înzestrarea tehnică a unei regii autonome), fie indirect, cu echipamentul social-cultural (spitale, școli, etc.).

Cheltuielile productive au scopul să genereze venituri în viitor, și dacă cresc veniturile crește și PIB-ul, are o relație directă între ele.

Fig. 2.21. http://www.mfinante.gov.ro/arhivabuget.html?pagina=domenii

Graficul 2.21. ilustrează faptul că cheltuielile de capital au crescut până 2008, ca și PIB-ul, de la 7.553,8 până la 23.203,4 milioane de lei. Când PIB-ul a crescut au crescut și veniturile publice, și din această cauză au crescut și invesțiile publice. În anii 2008 și 2009 a fost cel mai mare nivelul cheltuielilor de capital, a fost 23.203,4 milioane de lei, iar ca un efect al crizei financiare cheltuielie de capital au avut o evoluție negativă.

Impactul corupției asupra dezvoltării economice a României în perioada 2005-2015

Corupția este unul dintre fenomenele cele mai distructive în consolidarea unui stat suveran și a unei societăți democratice. Are un efect negativ asupra toate sferele de activitate economică, social-politică, culturală, punând în pericol și securitatea statului.

Cel mai important este impactul corupției asupra economiei. Are un efect negativ asupra mecanismul de concurență economică liberă, așezând agenții economici în condiții neloiale și descurajează investițiile. Această ca rezultat diminuează veniturilor în buget. Insuficiența de surse în buget se manifestă prin incapacitatea statului de a remunera la un nivel decent funcționarii publici, de a susține păturile social-vulnerabile ale societății, de a organiza programe sociale, educaționale și de ocrotire a sănătății. Din acest sens putem să vorbim și despre un impact social.

Corupția diminuează credibilitatea instituțiilor de stat și împiedică dialogul între stat și societatea civilă. Totodată generează lipsa de respect și nesupunere față de structurile statale și legislație, ceea ce este un pericol pentru securitatea statului.

În cazul României corupția este o problemă nerezolvată, are o puternică determinare socială și culturală. Acest fenomen negativ se află aproape la toate administrația publică și la nivelul organismelor de control financiar de stat. Poziția României este foarte înaltă în cadrul UE în ceea ce privește evaziunea fiscală și arieratele fiscale.

Aceste fenomene dăunătoare influențează negativ gradul de fiscalitate, creșterea economică, conduc la creșterea deficitului bugetului general consolidat și creșterea datoriei publice a României.

Cauzele ale fenomenului corupției în România

În literatura de specialitate au fost menținut diferite cauze care ajută fenomenul de corupței, ca de exemplu:

Capacitatea instituțională a statului de a-și impune regulile

În multe situații fenomenul corupției depășește capacitatea statului de a-i face față. Aceasta este foarte accentuată în țările care sunt în curs de dezvoltare ca și România, care se confruntă cu lipsa de resurse. Salarizarea modestă a oficialilor implicați în combaterea corupției poate aduce dificultăți în atragerea și păstrarea unor oameni competenți sau în motivarea celor existenți pentru a fi imuni la tentații.

Gradul de implicare a statului în societate

Acest aspect este important în domeniul economic, unde corupția înseamnă utilizarea unor poziții publice, pentru a primi foloase personale, deci cu cât mai multe sunt aceste poziții publice cu atât e mai mare și posibilitatea de corupție.

Aspectele culturale și tradiționale

În absența autorității statului sau când statul nu poate să-și exercită dintr-un motiv sau altul autoritatea în mod ferm, societatea își dezvoltă propriile norme, propriile practici care guvernează relațiile dintre oameni.

Opinia oamenilor asupra fenomenul corupției

În anul 2012 Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Anticorupție a făcut un studiu despre percepția corupției în România.

Scopul principal al studiului a fost realizarea unei analize privind percepția asupra corupției și furnizarea unor puncte de reper care să permită elaborarea unei specificații tehnice pentru achiziția și implementarea unei campanii anticorupție.

Cercetarea a fost realizată la nivel național, în localitățile rurale și urbane, în toate județele din România, pe un eșantion reprezentativ de populație adultă. A fost intervievate 1153 de persoane. Culegerea datelor a avut loc în luna noiembrie 2012.

Aspecte generale au fost: satisfacția privind serviciile administrative; așteptări privind calitatea serviciilor administrative; probleme în cadrul serviciilor administrative.

Fig. 3.1. http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=69

Figura 3.1. ilustrează că oamenii sunt pesimiști privind corupția și 79% dintre persoanele intervievate consideră că direcția în care se îndreaptă România este una greșită, lupta împotriva corupției nu este eficientă. Numai 15% gândește că direcția e bună, și 6% nu a răspuns sau nu a putut să răspundă.

Fig. 3.2. http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=69

După opinia oamenilor cea mai gravă problemă cu care se confruntă serviciile publice administrative din România este corupția (37% dintre respondenți). Din sondaj rezultă că 10% consideră că lipsa locurilor de muncă este cea mai mare problemă, 9% învederează că problemele economice și șomajul sunt cele mai accentuate probleme în România. Mai sunt menționați și sistemul sanitar, birocrația, pensiile, sistemul de educație, lipsa profesionismului, salariile, infrastructura ca probleme relevante.

Fig. 3.3. http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=69

Din punctul de vedere al oamenilor, cum prezintă și figura 3.3., nivelul corupției în România este foarte ridicat. 47% dintre intervievate gândește că nivelul corupției este foarte ridicat, 37% consideră că nivelul este destul ridicat, 13% a zis că nivelul este mediu, iar nimeni nu a considerat că nivelul corupției este destul de scăzut sau foarte scăzut.

Fig. 3.4. http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=69

Graficul 3.4. prezintă opinia oamenilor despre evoluția corupției. Se remarcă un pesimism major al persoanelor intervievate privind evoluția corupției în România. 43% consideră că nivelul corupției va crește, 37% consideră că va rămâne la fel, iar numai 11% crede în șansa că nivelul corupției va scădea.

Fig. 3.5. http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=69

Conform opiniei oamenilor instituția cea mai coruptă este Guvernul, urmată de vămile, Parlamentul, sistemul de sănătate, justiție, autoritățile publice locale, instituțile de judecată și etc.

Lupta împotriva corupției

În România sunt anumite organizații care luptă împotrvia corupției, de exemplu: Agenția Națională de Integritate (ANI), Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Agenția Națională de Integritate colectează, monitorizează și verifică declarațiile de venituri și interese, în vederea identificării incompatibilităților. Direcția Națională Anticorupție este o instituție care se ocupă în principal cu infracțiuni de corupție la nivel mediu și la nivel înalt, investigând și soluționând cazurile de corupție. Direcția Generală Anticorupție are ca obiectul său de activitate prevenirea și lupta împotriva corupției. Aceste trei instituții lucrează împreună în vederea prevenirii, combaterii și sancționării infracțiunilor de corupție.

Mai există o organizație neguvernamentală care luptă împotriva corupției, Transparency International România. Este o organizație care are ca obiectiv prevenirea și combaterea fenomenului corupției, la nivel național și internațional. S-a înființat în anul 1999 prin inițierea de un grup de cetățeni cu un înalt spirit civic și a unor organizații preocupate de limitarea corupției în România, care au pus bazele structurii și obiectivelor acestei organizații. În anul 1999 când s-a înființat a fost și acreditată drept filiala națională a rețelei internaționale Transparency Internațional – coaliția globală de luptă împotriva corupției, beneficiind de suport tehnic și de specialitate constant.

Obiectivele strategice ale TI-RO pentru următorii ani sunt:

dezvoltarea capacității de advocacy

susținerea eforturilor anticorupției de la nivel local

promovarea instrumentelor internaționale anticorupție

orientarea mesajului anticorupție către sectoarele educației și sănătății publice

promovarea standardelor etice și de integritate în sectorul privat

întărirea capacității instituționale

consolidarea integrității publice în justiție și administrație.

Transparency International utilizează un indice, numit Indice de Percepție a Corupției (IPC). Este un indice compozit, care se bazează pe datele privind corupția din sondajele specializate efectuate de mai multe instituții independente de renume. IPC reflectă opinia oamenilor de afaceri și analaiștilor din întreaga lume, inclusiv a experților din țările evaluate. Indicele de Percepție a Corupției a fost creat de domnul Johann Graf Lambsdorff, un profesor universitar din Passau, Germania.

Sondajele folosite pentru elaborarea IPC pun întrebări legate de folosirea incorectă a funcției publice în beneficiu particular, așezând accentul pe luarea de mită de către oficiali pentru achiziții publice, delapidarea fondurilor publice sau întrebări care verifică puterea politicilor anticorupție, în acest fel determinând corupția politică și corupția administrativă.

Rezultatele IPC permit clasarea țărilor în funcție de gradul în care este percepută existența corupției . Punctajul unei țări indică nivelul perceput al corupției pe o scală de la 0-100, unde 0 înseamnă că țara este foarte coruptă și 100 înseamnă că țara este foarte curată.

Fig. 3.6. http://www.transparency.org.ro/

În perioada analizată IPC-ul a evoluat semnificativ. În perioada 2005-2008 IPC-ul a crescut ceea ce înseamnă că corupția a scăzut. În anul 2005 IPC-ul a fost de 30 de puncte din 100, și în 2008 a crescut până la 38 de puncte. Începând cu 2009 corupția a crescut până 2011, în anul 2009 IPC-ul a fost 38 de puncte iar în 2011 a scăzut până la 36 de puncte. După 2011 iarăși a început o evoluție pozitivă, IPC-ul în perioada 2012-2015 a crescut până la 46 de puncte, ceea ce înseamnă că corupția a scăzut.

La nivel european, România este situată sub nivelul mediei Uniunii Europene. Media IPC-ului al Uniunii Europene în perioada 2005-2015 a fost 65 de puncte din 100, iar în România a fost 38 de puncte din 100. Media IPC-ului al Uniunii Europene a scăzut de la 66,6 până la 63,03 de puncte în perioada 2005-2012, și începând cu anul 2013 a început să crească până 2015. IPC-ul României nu a urmărit media Uniunii Europene, în perioada 2005-2008, când IPC-ul a scăzut în UE, în România a crescut. În perioada 2009-2011 a scăzut IPC-ul și în UE și în România, dar începând cu anul 2012 a început să crească.

Fig. 3.7. http://www.transparency.org.ro/

În 2005 a fost cea mai mare diferență între media IPC-ului UE și a României, a fost 36,6. Diferența a scăzut semnificativ în perioada 2005-2015, în 2015 diferența a fost numai de 21 punct, din care rezultă, că România are o evoluție pozitivă în privința corupției.

Regresie simplă

Pentru estimarea impactului pe care îl are corupția asupra creșterii economice am făcut o regresie simplă. Indicatorii care am ales pentru ca să ilustrez relația între creșterea economică și corupția sunt PIB-ul și IPC-ul, în perioada 2005-2015. În ecuația de regresie simplă PIB-ul este y-ul, care este o variabilă dependentă, sau endogenă iar IPC-ul este x-ul, variabilă independentă, sau exogenă.

Pe baza datelor folosite, cu ajutorul programului Excel/Data Analysis/Regression, au fost obținute rezultatele:

Tab. 3.8.

Prin regresie simplă am obținut următoarele coeficienți: a= -382.16; b= 23.651. Funcția de regresie devine: = -382.16 + 23.651 IPC.

Între valoarea IPC-ului și PIB-ului în țara noastră în perioada 2005-2014 există o legătură de intensitate directă și puternică pe baza valorii Multiple R (0,9309). Acest lucru înseamnă că când PIB-ul crește, crește și IPC-ul.

este coeficientul de determinație, care arată validitatea modelului ales, pentru explicarea variației lui y. În cazul nostru = 0.8665, este o valoare apropiată de 1, din care rezultă că modelul este bine ales, IPC, x, explică variația PIB, y, într-o proporție de 86,66%.

Testul [anonimizat] făcut și Testul Student, și am calculat T teoreticul care este egal cu: TINV(0,05; n-1), unde 0,05 este pragul de semnificație, n este numărul observațiilor, în cazul nostru 10 ani, și numărul 1 reprezintă că este a regresie simplă cu numai o variabilă independentă. Rezultatul obținut a fost t teoretic = 2.2621.

Prin rezultatul obținut putem să deducem că T Stat (egal cu 7,64) este mai mare decât T Teoretic (egal cu 2,2621), care permite formularea unei concluzii că IPC-ul influențează PIB-ul, când crește PIB-ul crește și IPC-ul, astfel corupția scade.

Fig. 3.9. http://www.mfinante.gov.ro, http://www.transparency.org.ro/

Figura 3.9. confimră rezultatul testului Student. În perioada 2005-2008 când PIB-ul a crescut, a crescut și IPC-ul. După criza economică ambele au scăzut iar începând cu 2012 iarăși au crescut până 2015. Asta înseamnă că corupția a crescut în timpul crizei financiare, iar când țara noastră a ieșit din criză, corupția a scăzut, care a influențat în mod pozitiv economia românească.

Regresie multiplă

Cu ajutorul regresiei simple am analizat impactul corupției asupra PIB, deși asupra evoluției PIB acționează foarte multe varibile, de exemplu: ISD, rata șomajului, deficitul bugetar, datoria publică, cheltuieli publice, IPC și etc.

Am făcut și o regresie multiplă, unde variabila dependentă este PIB-ul (y) și variabilele independente sunt: ISD, numărul șomerilor, deficitul bugetar, datoria publică, cheltuieli publice și IPC (x).

Pe baza datelor folosite cu ajutorul programului Excel/Data Analysis/Regression, au fost obținute rezultatele:

Tab. 3.10.

Prin regresie multiplă funcția de regresie devine:

= 125144,5 + 2,41891*ISD – 0,07094*Nr.șomerilor – 1,14912*Deficitul bugetar + 0,838318*Datoria public + 2,097487*Cheltuielile publice + 23,651*IPC

Coeficientul ISD (2,41891) este pozitiv și semnificativ, determinând în mare măsură evoluția PIB-ului (variabila endogenă). Există o relație directă între ele, dacă crește ISD-ul crește și PIB-ul.

Coeficientul Nr. Șomerilor (-0,07094) este negativ și semnificativ, se află o relație indirectă între ele. În cazul în care crește numărul șomerilor, PIB-ul scade.

Coeficientul Deficitul bugetar (-1,14912) este negativ și semnificativ, relația între ele este indirectă, când crește deficitul bugetar scade PIB-ul.

Coeficientul Datoria publică (0,838318) este pozitiv și semnificativ. Cu cât datoria publică este mai mare, cu atât crește și PIB-ul.

Coeficientul Cheltuielile publice (2,097487) este pozitiv și semnificativ. Între PIB și cheltuielile publice există o relație directă, când cresc cheltuielile publice crește și PIB-ul.

Coeficientul IPC (23, 651) este pozitiv și foarte semnificativ. Când IPC-ul crește, crește și PIB-ul, totodată scade nivelul corupției.

Multiple R, coeficientul de corelație, în acest caz corelație multiple între x și y, prezintă că dintre variabila dependentă (PIB) și variabilele independente ( ISD, Nr.șomerilor, Deficitul bugetar, Datoria publică, Cheltuielile publice, IPC) există o legătură de intensitate directă și foarte puternică, pentru că este foarte apropape de 1, Multiple R=0,999033.

, coeficientul de determinație, arată validitatea modelului ales, pentru explicarea variației lui y și este egal cu = 0,998067. Este o valoare foarte apropiată de 1, indicând că modelul este bine ales, variabilele independente (x) explic variația PIB (y) într-o proporție de 99,80%.

Adjusted R Square este un coeficient de determinație corectat cu grade de libertate având aceeași semnificație ca și .

Standard Error sau eroarea standard reprezintă diferența între media valorilor observate, , de la valorile teoretice aflate pe dreapta de regresie, ŷi, în cazul nostru Standard Error este egal cu 16171,17.

Observation este numărul (n), în cazul nostru n egal cu 10.

Valabilitatea modelului de regresie este confirmată de valorile testelor F-statistic, pentru că F statistic (64,548) este mai mare decât F calculat (8,940645). F calculat se calculează în Excel prin: =FINV(0,05; k ; n-k-1), unde 0.05=α (probabilitatea de garantare a rezultatelor), n = nr. de observări, k= nr. de x ( numărul variabilelor independente).

Testul [anonimizat] testul Student pe care l-am realizat, calculând t teoreticul, care este egal cu: TINV(0.05; n-k-1), rezultatul obținut a fost 3,182446.

Potrivit acestui test, cu o probabilitate de 95%, ISD-ul nu are o influență semnificativă asupra PIB-ului, pentru că T Stat (-2,23) este mai mic decât T teoretic (3,182446).

Fig. 3.11. http://www.mfinante.gov.ro/, http://www.bnr.ro/

Figura 3.11. dovedește Testul Student, pentru că evoluția ISD-ul nu urmărește evoluția PIB-ului. În perioada 2005-2008 ambele crește, dar după criza economic PIB crește mai departe, iar ISD-ul scade drastic.

Testul Student ne arată, că nici numărul șomerilor nu influențează semnificativ PIB-ul, pentru că T Stat (0,692) este mai mic decât T teoretic (3,182446).

Fig. 3.12. http://www.mfinante.gov.ro/, http://statistici.insse.ro/

Graficul 3.12. care reprezintă evoluția PIB-ul și numărul șomerilor confirm rezultatul Testului Student, pentru evoluția numărul șomerilor nu urmărește evoluția PIB-ului. În perioada 2005-2008 când PIB-ul crește scade numărul șomerilor, iar în perioada 2009-2012 PIB-ul a scăzut și rata șomajului drastic a crescut. În anii 2013, 2014 ambele a crescut, au evoluat pozitiv.

O altă variabilă independentă, care nu influențează semnificativ PIB-ul este deficitul bugetar. T stat la deficitul bugetar (1,343) este mai mic decât T teoretic (3,182446).

Fig. 3.13. http://www.mfinante.gov.ro/

Figura 3.13. ne arată că există o influență între PIB și deficitul bugetar dar nu este semnificativ. În perioada 2005-2008 PIB-ul și deficitul bugetar au crescut semnificativ, dar în acest period evoluția deficitului bugetar a fost mai semnificativ. După criza economică ambele au scăzut, dar deficitul bugetar a scăzut mai repede. În perioada 2010-2014 PIB-ul a evoluat pozitiv, a început să crească, dar deficitul bugetar a continuat scăderea mai departe.

După calcularea Testului Student putem să afirmăm, că datoria publică influențează semnificativ PIB-ul, pentru că T Stat (7,538) la datoria publică este mai mare decât T teoretic (3,182446).

Fig. 3.14. http://www.mfinante.gov.ro/, http://www.mfinante.ro/

Figura 3.14. confirmă rezultatul Testului Student. PIB-ul și datoria publică au evoluat în mod similar. Ambele indicatori au crescut în perioada 2005-2014, mai ales în perioada 2005-2008 avem o creștere semnificativă a PIB-ului.

După rezultatul Testului Student putem să afirmăm că cheltuielile publice au cele mai mari influențe asupra PIB-ului, pentru că între variabilele independente analizate cheltuielile publice au cel mai mare T Stat, care este egal cu 13,64. În cazul cheltuielilor publice T Stat este mai mare decât T teoretic, din care rezultă că cheltuielile publice influențez semnificativ PIB-ul.

Fig. 3.15. http://www.mfinante.gov.ro

Graficul 3.15. dovedește rezultatul Testului Student, pentru că în perioada 2005-2008 când PIB-ul a crescut semnificativ au crescut în același ritm și cheltuielile publice. După criza economică PIB-ul a scăzut, cheltuielile publice nu au scăzut, dar au rămas la același nivel ca înainte de criză. Începând cu anul 2010 ambele au început iarăși să crească, PIB-ul fiind cel care a crescut în mod mai semnificativ față de cheltuielile publice.

Ultimul variabil independent care influențează semnificativ PIB-ul este IPC-ul, pe care deja am prezentat mai sus cu ajutorul al regresiei simple.

În concluzie, cu ajutorul Testului Student am parcurs influențele variabilelor independente ( ISD, numărul șomerilor, deficitul bugetar, datoria publică, cheltuieli publice și IPC) asupra PIB. Cheltuielile publice au avut o influență hotărâtoare asupra PIB-ului, după cheltuielile publice urmând datoria publică și IPC-ul. Cu ajutorul testului am dovedit că ISD-ul, numărul șomerilor și deficitul bugetar nu influențează semnificativ evoluția PIB-ului.

Concluzii și propuneri

Această lucrare a avut tendința de a analiza și a demonstra evoluția creșterii economice, cheltuielile publice și corupția, în perioada 2005-2015. Scopul propus de această lucrare a fost studierea relațiilor între creșterea economică – cheltuieli publice și creșterea economică – corupție.

În primul rând, am însumat sistemul cheltuielilor publice în România și am prezentat elementele și tipurile cheltuielilor publice. În România statul asigure indivizilor bunurile publice finanțându-le printr-un sistem de impozite, care trebuie să servească exclusiv pentru acoperiarea cheltuielilor publice. Sistemul cheltuielilor publice nu pot să funcționează fără un sistem de impozit, cum a explicat și Adam Smith: „guvernul nu trebuie să cheltuiască fără a pune impozite; și guvernul nu trebuie să arunce poveri asupra generațiilor viitoare prin finanțarea în deficit a unor cheltuieli menite să ofere beneficii temporare și de scurtă durată”

Cheltuielile publice sunt în relație cu creșterea economică. În viziunea lui Adolph Wagner cheltuielile publice sunt endogene cu dezvoltarea economică, deci creșterea economiei rezultă și creșterea cheltuielilor publice în sectorul public. Creșterea economică, exprimată în PIB, reprezintă procesul de sporire pe termen lung a rezultatelor activității economice de ansamblu în România. Marele economiști ca de exemplu Marx, Mill, Malthus, Ricardo și Smith au crezut că creșterea economică aduce bogăție pentru toți, dar în realitate nu asta s-a întâmplat. Pe urma procesului de creștere economică decalajele între păturile au crescut, și bogații au devenit mai bogați, iar săracii mai săraci. Un alt efect negativ al creșterii economice este posibilitatea de apariție a unor crize privind limitarea resurselor de hrană sau criza energetică, din această cauză John Maynard Keynes a afirmat că “pe termen lung vom fi morți cu toții”.

Asupra evoluției PIB acționează foarte multe variabile, ca de exemplu corupția, care afectează în mod negativ economia de piață și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statului. În țara noastră rata corupției este foarte ridicată, potrivit unor analize în UE țările cele mai corupte au fost România, Bulgaria, Italia și Grecia.

În al doilea rând, am analizat evoluția cheltuielilor publice și al creșterii economice în perioada 2005-2015. Pe parcursul analizei economia românească a fost și în fază de expansiune, și în fază de recesiune. PIB-ul a crescut semnificativ în perioada 2005-2008, când România a fost în faza de preaderare și aderare în Uniunea Europeană. Aderarea României la Uniunea Europeană a stimulat intrărilor capitalurilor străine. Prin creșterea intrărilor de capitaluri străine au crescut numărul IMM-urilor și în același timp a scăzut rata șomajului. După intrările masive de capitaluri străine leul s-a apreciat și asta a ajutat dezinflația, România a atins niveluri care tindeau să afecteze competivitatea externă. Evoluțiile pozitive ale prețurilor au redus costul creditului în valută, stimulând astfel creditarea. În acest timp, după aprecierea leului, creșterea investiților străine, scăderea numărului șomerilor statul a redus impozitul pe profit, care a fost avantajoasă pentru IMM-uri. După criza economică PIB-ul a scăzut, deoarece au scăzut și indicatorii pe care îi influențează. În urma crizei economice în perioada 2009-2015 ISD-urile s-au redus drastic în țara noastră. Criza globală a afectat major fluxurile internaționale de capital, au scăzut capacitățile investiționale a companiilor străine și efectele acestuia fiind resimțite sever în România prin diminuarea ISD-urilor. Din această cauză a scăzut și numărul IMM-urilor și mai au fost indicatori care au determinat declinul, ca de exemplu: dificultăți în domeniul asigurării finanțării necesare, a lichidităților și blocajul creditării, scăderea drastică a cererii de produse și servicii la nivel național și internațional, fiscalitate extrem de ridicată, creșteri foarte mari ale prețurilor la materii prime, energie și alimente, variații mari la cursulvalutar, inflație. Un alt efect negativ al crizei economice a fost creșterea numărului șomerilor.

În același timp evoluția cheltuielilor publice a urmărit evoluția PIB-ului, când PIB-ul a crescut, au crescut și cheltuielile publice (în anii 2005-2008), iar când PIB-ul a scăzut în anul 2009, cheltuielile publice au stagnat, totodată de la 2010 ambele iarăși au început să crească. Dintre componentele lui, cheltuielile curente și cheltuielile de transfer au evoluat pozitiv, dar cheltuielile de capital au scăzut din cauza crizei economice.

În al treilea rând am urmărit impactul corupției asupra economie. Cu ajutorul unui studiu pe care a făcut Ministerul Afacerilor Interne, am ilustrat percepția oamenilor despre corupție în România. Oamenii sunt pesimiști privind corupția și nu cred că rata corupției va scade în viitor.

Cu ajutorul unei regresii simple am estimat impactul corupției asupra creșterii economice. Indicatorii care am ales pentru ca să ilustrez relația între creșterea economică și corupția au fost PIB-ul și IPC-ul. Am dedus următoare concluzie: între PIB și IPC există o legătură de intensitate directă și puternică, când PIB-ul crește crește și IPC-ul, care înseamnă că scade corupția. Însă asupra evoluției PIB acționează foarte multe varibile, de exemplu: ISD-ul, rata șomajului, deficitul bugetar, datoria publică, cheltuielile publice, IPC-ul și etc și din această cauză am făcut și o regresie multiplă. Cu ajutorul acestui test am observat că cheltuielile publice, datoria publică și IPC-ul influențează cel mai tare PIB-ul, iar deficitul bugetar, ISD-ul și numărul șomerilor nu au o influență semnficativă asupra PIB-ului.

După opinia mea, în țara noastră una dintre cele mai semnificative probleme este corupția. Statul ar trebui să ia măsuri pentru a reduce nivelul corupției cu ajutorul organelor de control prin: selecționarea și perfecționarea personalului de competență, motivarea personalului din activitatea de control fiscal cu o salarii mai mare, cu bonusuri, protejarea funcționarilor și a familiilor acestora împotriva pericolelor la care se expun prin activitatea de control, libertatea de decizie în acțiunile pe care le desfășoară și neimplicarea politicului în activitatea acestora, alocarea de sume importante de la bugetul statului pentru combaterea evaziunii fiscale, pedepsirea celor care se fac vinovați de acte de corupție.

Dacă reușim să obținem o scădere a nivelului corupției putem să așteptăm la o creștere a veniturilor bugetare. Din această cauză statul poate să reduce rata impozitelor, care încurajeză firmele, crează noi locuri de muncă, și totodată stimulează intrările capitalurilor străine în țara noastră. Ca rezultat al acestora va crește nivelul de trai și satisfacția oamenilor.

Bibliografie

Autori și străini din literature de specialitate:

Buchanan, M., J., Wagner, E., R., Democrația în deficit, Ed. Humanitas București, 2013,

Dincă, G., Finanțe publice, 2010

Duguleană, C., Macroeconomie, Reprografia universității “Transilvania” din Brasov, 2008-2009

Rusu, M., I., Funcționarul public și corupția, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2008

Turcu, V., Macroeconomie, Ed. Timiosara, 2006

Ulian, G., Mîrzac-Doga, M., Rotaru,L., Finanțe publice, Chișinău, 2007

Văcărel, I., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, 2007

Articole de reviste/ziare

Ailenei, D., Mosora, L., C., Economia dezvoltării sustenabile. Competitivitate și creștere economic, Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 2(555), pp. 3-10

Anghelache, C., Analiza corelației între PIB și consumul final, Economie teoretică și aplicată Volumul XVIII (2011), No. 9(562), pp. 84-93

Brașoveanu, I., V., Economia subterană și corupția: probleme majore ale economiei românești, Economie teoretică și aplicată Volumul XVII (2010), No. 11(552)

Cătănescu, S., C., Social and Economic Effects of Corruption in Nowadays Romania (part 1), 2007

Dr. Carașciuc, L., Dr. Ciubotaru, M., Pațiuc, N., Bejan, L., Corupția și evaziunea fiscală: dimensiuni economice, Transparency Internațional-Moldova, 2003

Dragulanescu, I., V., Dragulanescu, N., Unele teorii de durabilitate ecologică, Revista Română de Statistică nr. 12 / 2013

Grigoraș., A., Potrivit sondajului GFK românii percep o corupție crescută, Nine O’Clock nr. 3155, p. 2,(22 apr. 2004)

Instituții de luptă împotriva corupției în România, Jurnal de cercetare anticorupție

Marinaș, M., C., Eficiența politicii fiscale în combaterea efectelor crizei economice, Economie teoretică și aplicată

Matei, A., Matei, L., Economia corupției. Echilibru, determinări sociale și politice

Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generală Anticorupție, Studiu privind percepția corupției în România

Ministerul Internelor și Reformei Administrative Direcția Generală Anticorupție, Buletin

Mugur, I., Guvernatorul Băncii Naționale a Romăniei, Finanțare și ajustare în economia României

Mugur, I., Politica monetară și creșterea economică, Banca Națională a României, 2013, ediția a II-a

Muhlis Bağdigen & Hakan Çetintaș, Journal of Economic and Social Research 6 (1), 53-72

Popa, L., R., Efectele crizei asupra întreprinderilor mici și mijlocii și necesitatea dezvoltării acestora în România, Revistă editată de Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Pitești, Anul VI, nr. 2 (20) / 2013

Radu, L., Gulyas, Gy., Corupția în România, o problemă de nerezolvat?, Revista Transilvană de Științe Administrative 2 (26)/2010, pp. 107-124

Socol, C., Socol, A., Modelul European: creștere economic, convergență și coeziune

Strategia Guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Voica, I., E., Factorii de influență ai creșterii economice la nivelul româniei, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009

Internet

www.bnr.ro – Banca Națională a României

www.cdep.ro – Camera Deputaților

www.cnipmmr.ro – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România

www.immromania.ro – IMM România, Partenerul tău de Business

www.insse.ro – Institutul Național de Statistică

www.mai-dga.ro – Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Anticorupție

www.mfinante.gov.ro – Ministerul Finanțelor Publice

www.MonitorulOficial.ro – Monitorul Oficial

www.strategiimanageriale.ro/ – Strategii Manageriale

www.transparency.org.ro – Transparency Internațional România