Chelaru Vasile Miha1i [625127]

1
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Ia și
Facultatea de Geografie și Geologie
Specializarea Planificare Teritorială
LUCRARE DE LICENȚĂ
Organizarea și amenajarea terenurilor agricole din
bazinul Cânepei ( Miletin, Câmpia Jijiei)
Candidat: [anonimizat]2016-

Cuprins
1.Introducere…………………………………………………………………………………………………… 4
1.1.Așezare geografică și limite …………………………………………………………………………………….. 6
1.2.Istoricul cercetărilor geografice ……………………………………………………………………………….. 9
1.3.Baza de date și metodele de cercetare ……………………………………………………………………… 12
2.Caracterizarea generală a cadrului natural ………………………………………………………. 13
2.1.Considerații geologice …………………………………………………………………………………………… 13
2.2.Relieful……………………………………………………………………………………………………………….. 14
2.3.Considerații climatice ……………………………………………………………………………………………. 18
2.4.Resursele de apă …………………………………………………………………………………………………… 20
2.5.Învelișul biogeografic …………………………………………………………………………………………… 21
2.6.Solurile……………………………………………………………………………………………………………….. 22
3.Utilizarea terenurilor din bazinul hidrografic al Cânepei ………………………………….. 25
3.1.Utilizarea actuală a terenurilor ……………………………………………………………………………….. 25
3.2.Utilizarea rațională a terenurilor …………………………………………………………………………….. 29
Tabel 2: Utilizarea optimă în bazinul Cânepei ……………………………………………………………….. 31
4.Concluzii……………………………………………………………………………………………………. 35
5.Bibliografie………………………………………………………………………………………………… 36
2

Listă de figuri
Figura 1: Așezarea geografică a bazinului hidrografic al Cânepei ……………………………………………. 6
Figura 2: Harta hipsometrică a bazinului Cânepei ………………………………………………………………… 14
Figura 3: Harta pantelor din bazinul hidrografic al Cânepei ………………………………………………….. 15
Figura 4: Harta orientării versanților în bazinul Cânepei ………………………………………………………. 17
Figura 5: Rețeaua hidrografică în bazinul Cânepei ……………………………………………………………….. 20
Figura 6: Deplasarea stropilor de ploaie la impactul cu suprafața solului ……………………………….. 23
Figura 7: Eroziunea solului în suprafață ………………………………………………………………………………. 24
Figura 8: Eroziunea solului în suprafață ………………………………………………………………………………. 24
Figura 9: Orientarea parcelelor deal-vale ……………………………………………………………………………. 25
Figura 10: Utilizarea actuală a terenurilor în bazinul Cânepei ……………………………………………….. 27
Figura 11: Utilizarea rațională a terenurilor în bazinul Cânepei …………………………………………….. 30
Figura 12: Zonă cu productivitate scăzută ……………………………………………………………………………. 32
Figura 13: Practicarea agriculturii într-o zonă cu pantă foarte mare ………………………………………. 33
Figura 14: Drum trasat perpendicular pe curba de nivel ……………………………………………………….. 34
Figura 15: Densitatea mare a drumurilor (ortofotoplan, 2009) ………………………………………………. 34
3

1.Introducere
Scopul și obiectivele lucrării
Lucrarea pe care o prezentăm în cele ce urmează are drept scop evidențierea, pe baza unui
studiu complex, a particularităților favorabilității organizării și amenajării terenurilor agricole din
bazinul Cânepei (Miletin, Câmpia Jijiei), destul de puțin cunoscut din punct de vedere geografic.
Cunoașterea acestor particularități se impune ca o necesitate de bază în activitatea de gospodărire a
terenurilor agricole din arealul bazinului menționat. Resursele de apă împreună cu celelalte
elemente ale cadrului natural din bazinul Cânepei, reprezentate prin apele de suprafață și apele
subterane care sunt un element important pentru comunitațile umane locale, acestea fiind motorul
dezvoltării societății întrucât reprezintă o resursă indispensabilă în evoluția și diversificarea
activităților industriale și sociale.
Dacă în aparență subiectul lucrării pare să nu aducă noutăți, prezentarea unei întregi
problematici referitoare la influențele condițiilor naturale și antropice precum și a caracteristicile
resurselor naturale prin modul în care trebuiesc protejate aceste resurse se poate dovedi a fi un
studiu cu caracter atât informativ cât și practic pentru evitarea problemelor întâlnite în viața de zi cu
zi.
Motivația alegerii temei și modele de cercetare
Motivația în alegerea caracterizării resurselor naturale din bazinul menționat este dată de
importanța pe care acestea o au, varietatea utilizării terenului și a apelor de către om datorită
proprietăților diverse pe care acesta le deține făcând din această regiune una foarte importantă
economic și nu numai, în societatea actuală ea fiind considerată o resursă fundamentală deoarece stă
la baza tuturor activităților umane.
De asemenea, în vederea realizării acestui studiu s-a dovedit necesară stabilirea unei serii de
obiective și ipoteze ale cercetării concretizate sub forma unor întrebări ale căror răspuns voi încerca
să îl aflu sau sa-l justific în paginile ce urmează, și anume:
4

1. În ce măsură este influiențată agricultura de catre factorii naturali și antropici?
În acest sens am realizat o scurtă descriere a condițiilor naturale existente în perimetrul
analizat, prezentând succint și condițiile antropice existente pe suprafața acestui teritoriu.
2. Care sunt modalitățile prin care se poate realiza o mai bună gospodărire a resurselor în
vederea valorificării lor corespunzătoare?
Astfel, caracteristicile resurselor au fost studiate prin prisma relațiilor de intercondiționare și
cauzalitate cu celelalte componente (naturale și antropice) ale mediului. Prin această modalitate,
studiul este structurat în cinci capitole principale ce includ mai multe subcapitole. Importanța cea
mai mare este redată spatiului agricol, deoarece acesta contribuie la dezvoltarea regiunii din comuna
Gropnița.
Pentru realizarea lucrării am beneficiat de atenta și permanenta îndrumare a domnului conf.
dr. Lilian Niacșu, conducătorul științific al lucrării, căruia dorim să îi exprimăm sincerele noastre
mulțumiri și profunda recunoștință. Pe durata realizării cercetărilor și a elaborării lucrării ne-am
bucurat de asemenea de sprijinul specialiștilor din cadrul Primăriei Gropnița.
5

1.1.Așezare geografică și limite
Bazinul Cânepei este localizat în partea de nord-est a comunei Gropnița, fiind la limita cu
comuna Vlădeni. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ282, care o leagă spre sud est de
satele Movileni, Horlești, Rediu și orașul Iași iar spre nord de Șipote și mai departe în județul
Botoșani de Răuseni, Hlipiceni, Todireni, unde se intersectează cu DN28D.
Prin comună trece și calea ferată Dorohoi – Iași, stația Vlădeni fiind cea mai apropiată de
bazinul nostru, la aproximativ 4 kilometri.
Bazinul Cânepei face parte din Câmpia Jijiei, cunoscută în literatura geografică și sub numele
de Câmpia Moldovei sau Depresiunea Jijia – Bahlui. Este situată în partea de nord-est a țării noastre
și este considerată un raion geomorfologic al Podișului Moldovenesc. Ea este delimitată la sud de
Podișul Central Molodvenesc, reprezentat prin subunitatea platourilor structurale Tansa-Repedea,
iar la vest de Podișul Sucevei cu subunitățile sale de pe stânga Siretului, și anume: Dealurile Bour –
Ibănești și Dealul Mare – Hârlău, cu caracter structural predominant și înșeuările sculpturale
Bucecea și Strunga s pre nord și est limita este dată de râul Prut. (Vasile Băcăuanu, Câmpia
Moldovei-studiu geomorfologic, 1968)
6Figura 1: Așezarea geografică a bazinului hidrografic al Cânepei

Limita constituită de râul Prut nu este una propriu-zisă deoarece se regasește același tip de
relief și în Câmpia Bălților, cele două regiuni făcând parte din Câmpia de eroziune a Prutului de
mijloc.
Limitele geomorfologice sunt tot una cu limitele geologice, climatice, hidrologice, pedologice
și biogeografice. De aici putem trage concluzia că Câmpia Jijiei este bine individualizată atât din
punct de vedere geomorfologic, cât și fizico-geografic.
Câmpia Jijiei se deosebește foarte mult de unitățile de relief înconjurătoare, la sud, vest și
nord-vest limitele sunt foarte clare, asta datorită particularităților geomorfografice pe care le
prezintă această câmpie.
Contactul cu Podișul Sucevei se realizează cu ajutorul abrupturilor, care sunt prezente pe
distanțe de până la câteva sute de kilometri. Energia de relief a zonei amintite ajunge până la valori
de 200 și chiar 300 de metri iar pantele au înclinări între 10 și 20%.
Delimitarea sudică cu Podișul Central Moldovenesc se poate observa de-a-lungul localităților
Tomești – Ciurea – Mogoșești – Voinești – Horlești – Strunga, cu o lungime de aproximativ 100 km.
Această delimitare mai este cunoscută și sub denumirea de Coasta Iașilor. Aceasta prezintă o serie
de caracteristici proprii cu privire la geneză, configurație, densitate, profilul morfologic al văilor,
care o deosebește de cea a regiunilor învecinate. M. David susține originea tectonică a acestei
formațiuni dar cercetările mai recente au dovedit că reprezintă o coastă morfologică de denudație
selectivă.
Și la contactul Câmpiei Jijiei cu Podișul Moldovei apare același abrupt pronunțat de-a-lungul
localităților Cristești – Tg. Frumos – Dădești – Balș – Cotnari – Hârlău – Deleni – Feredeni – N.
Bălcescu – Copălău – Coșula – Cristești – Orășeni – Curtești – Cătămărăști – Ipotești – Brăești –
Văculești – Pădureni – Pomîrla.
Acest abrupt apare mai tranșant în dreptul Dealului Mare Hârlău, care domină Câmpia
Moldovei cu peste 300 m, în timp ce la nord și sud de acest sector înălțimile sale sunt mai
accentuate ( 100-200 m ) și pantele mai domoale ( 5-10 ° ), ca urmare a contactului cu înșeuările
Strunga și Bucecea. ( Vasile Băcăuanu, Câmpia Moldovei-studiu geomorfologic, 1968.
Acest repent este o parte a ramei înalte a Câmpiei Moldovei și a fost numit Coasta Moldavă
de către I. Sîrcu, în anul 1956.
Până nu demult, limita nordică era considerată Coasta Ibăneștilor, de-alungul satelor Pomârla,
Ibănești, Cristinești, Suharu ș. a., dar această delimitare nu este corectă deoarece această coastă
aparține Podișului Sucevei.
În cadrul acestor limite, Câmpia Jijiei are o suprafață de aproximativ 8 000 km ², cu o lungime
de 160 km pe direcția NV-SE și o lim ită cuprinsă între 40 și 60 de km. ( Vasile Băcăuanu, Câmpia
Moldovei-studiu geomorfologic, 1968)
7

Regiunea studiată poate fi încadrată între paralele de 48 ° 15' 06'' și 47° latitudine nordică, ce
trec pe la Crăinceni în nord și Mogoșești în sud, și meridianele de 26 ° 18' și 27° 50' longitudine
estică, ce trec pe la Pădureni în vest și Ungheni în est. Meridianul de 27 ° trece prin mijlocul acestei
unități de relief.
8

1.2.Istoricul cercetărilor geografice
Primele informații istorice cu privire la comuna din care face parte bazinul studiat apar abia
spre sfârșitul secolului secolului XIX. Acest lucru este datorat faptului c ă bazinul studiat este foarte
mic iar cercetările s-au făcut mai pe larg, pentru Câmpia Jijiei, în cazul nostru.
Cercetările geografice cu privire la această zonă nu sunt în număr foarte mare, cea mai
importantă și mai complexă lucrare care studiază întreaga Câmpie a Jijiei este cea a domnului Vasile
Băcăuanu, denumită „Câmpia Moldovei – studiu geomorfologic”, publicată în anul 1968.
V . Băcăuanu împarte cercetările geografice și geologice de pe întreg arealul Câmpiei Jijiei sau
doar de pe anumite porțiuni în patru etape :
i.Etapa primelor descrieri și însemnări făcute de călători, istorici, etc.
Cele mai vechi referiri cu privire la unele zone din întreg areal ul studiat au fost făcute de unii
călători care au traversat zona (Guilbert de Lanoy, lordul Baltimore, von Tott, A. Demidoff,
d'Hauterive) sau apariții în diverse documente istorice, marea mjoritate făcând referire la starea
Moldovei ( Th. Codrescu, E. Hurmuzachi, A. Odobescu, B. P. Hașdeu, N. Bogdan, N. Iorga)
Toate aceste însemnări nu au avut ca scop studierea reliefului, însă, trebuie să amintim harta
realizată de F. G. Bauer, din anul 1835, unde era reprezentată rețeaua hidrografică și câteva forme
de relief.
ii.Etapa observațiilor geomorfologice efectuate de către geologi ( 1883 – 1920 )
Cercetătorii din domeniul științelor naturii au fost primii care au formulat caracterizări
geomorfologice. În anul 1883, Grigore Cobălcescu efectuează un studiu în zona dealurilor din
Moldova care arată că aceste dealuri se desfășoară aproximativ la aceeași înălțime, datorându-se
faptului că în trecut a existat o câmpie cu altitudini de circa 300 m, care a fost tăiată de către ape. El
face referire la Podișul Moldovei, din care face parte și Câmpia Jijiei.
Un an mai târziu, același Gr. Cobălcescu cu ocazia realizării unui studiu pentru alimentarea cu
apă potabilă a orașului Iași, menționează nisipurile și prundișurile de la baza teraselor din Dealul
Ciric.
În anul 1902 I. Simionescu studiază morfologia văii Prutului, stabilind pentru prima dată
caracterul său epigenetic, ca mai apoi să delimiteze o regiune aparte între Prut și Bahlui.
R. Sevastos studiază relieful din jurul orașului Iași (1912 ) dar și șesurile Prutului și Jijiei
(1922 ). În această regiune, el deosebește patru nivele de terasă, stabilind pentru fiecare altitudinea,
structura și vârsta.
iii.Etapa cercetărilor geografice bazate pe concepția ciclurilor de eroziune ( 1920 – 1944 )
În această etapă majoritatea cercetărilor au fost făcute de către geografi, punându-se accent pe
morfologie, fiind străbătute în mare măsură de ideea ciclurilor de eroziune și a platformelor de
eroziune.
9

Într-o serie de lucrări scrise de M. David în perioada anilor 1920 acesta face prima regionare a
acestui teritoriu, încercând să scoată în evidență legătura dintre alcătuirea geologică și aspectul
morfologic a regiunii.
În anul 1941, M. David scoate în evidență o serie de particularități morfologice ale părții de
sud a Câmpiei Moldovei și caracterizează detaliat câteva suprafețe afectate de alunecări de teren.
Cele mai multe cercetări cu privire la relieful Câmpiei Moldovei le-a avut V. Tufescu,
începând cu anul 1932, fiind dezbătute probleme variate cu privire la evoluția și la nenumăratele
aspecte ale reliefului din această zonă, aducându-se contribuții uriașe la cunoașterea și
caracterizarea geomorfologică a Câmpiei Jijiei. Tot el este primul care face studii cu privire la
apariția și evoluția reliefului, la formele de relief și la procesele geomorfologice.
În anul 1931, Iulian Rick dovedește ca limitele de nord, sud și vest sunt aceleași cu izohipsa
de 200 de metri. El mai grupează și formele de relief după geneză, deosebindu-se forme de
eroziune, și anume dealurile și forme de acumulare, respectiv luncile.
Mai târziu același Iulian Rick vorbește despre unele cursuri de apă cu direcția V-E care au
contribuit la sculptarea reliefului, încercând, dar fără succes, să explice evoluția rețelei hidrografice
și în special formarea văii Jijiei, ca urmare a unor fenomene de captare.
Tot în această perioada poate fi inclusă și lucrarea „Valea Prutului”, scrisă de Gh. Năstase,
lucrare în care se discută despre problema evoluției reliefului, distingând o etapă preprutană, în care
cursurile de apă aveau direcția V-E, și o etapă prutană în care s-a definit valea actuală. De asemenea
el arată existența a trei terase ale Prutului și caracterizează pe scurt aspectele de relief din cuprinsul
acestei văi.
iv.Etapa de după 1944
Studiile care s-au realizat dupa cel de-al doilea război mondial pe tot teritoriul Câmpiei Jijiei
sau doar pe o parte a acesteia au o concepție nouă, materialist-dialectică, și se caracterizează printr-
o nouă orientare. Comparând cu cercetările de până acum, cele de după 1944 se axează mai mult pe
geneză și evoluția reliefului, încercând să îmbine dezvoltarea cunoștințelor teoretice cu rezolvarea
unor probleme practice.
Cea mai mare parte a lucrărilor elaborate pe zona noastră de studiu aparțin geografilor sau
altor cercetători de la Iași.
Bazându-se pe noile concepții geomorfologice, C. Martiniuc, între anii 1954 și 1962
analizează principalele trăsături ale reliefului prin prisma interacțiunii dintre factorii interni și
externi, interacțiune ce se desfășoară în condițiile unității geostructurale de platformă. El ține cont și
de geneză, evoluția în timp, direcția de dezvoltare și vârsta reliefului, făcând aprecieri de ordin
practic.
10

C. Martiniuc consideră Câmpia Jijiei ca fiind o câmpie de denudație, de vârstă pliocen-
cuaternară, formată în condițiile unui fundament de platformă bietajată, cu acoperișul alcătuit din
roci friabile. Factorii endogeni, pasivi (roca și structura) și cei activi (mișcările noi ale scoarței)
determină cea mai mare parte a trăsăturilor reliefului.
În majoritatea lucrărilor sale sunt abordate probleme complexe, aducând mari contribuții la
cunoașterea evoluției văilor, a teraselor și șesurilor, a proceselor actuale de formare a versanților, a
raionării geomorfologice și nu în ultimul rând aduce o mare contribuție prin realizarea unui sistem
original de cartare geomorfologică la scară mare, care a fost aplicat în diferite zone ale Moldovei.
În anul 1961, N. Bucur împreună cu N. Barbu analizează masivele deluroase Copălău –
Cozancea – Guranda, considerându-le ca o a treia subunitate fizico-geografică a Depresiunii Jijia –
Bahlui. Ei mai studiză și condițiile naturale din podgoria de la sud de Iași, din coasta Dealului Mare
– Hârlău sau dintre Mogoșești și Strunga, precum și rocile loessoide din bazinul Jijiei. Din ultima
lucrare se ajunge la concluzia că aici nu există loessuri primare sau remaniate ci numai aluviuni și
marne loessoidizate.
Cei din-nainte formează un grup alături de C. Martiniuc și V . Băcăuanu, care în anul 1960 au
studiat solurile fosile din Câmpia Jijiei. În urma acestor cercetări s-a ajuns la concluzia că solurile
fosile și cele îngropate sunt legate de terasele și de luncile văilor, având o distribuție locală. Ele au
luat naștere în condiții pedogenetice variate, având o vechime mai mare pe terasele înalte, apoi
scăzând către terasele inferioare și lunci. Cercetările realizate în teren dar și cele de laborator au
infirmat ipoteza eoliană glaciară a laturilor loessoide de terasă, arătând că acestea sunt aluviuni
depuse în perioadele interglaciare umede și potrivit de calde, aluviuni care ulterior au fost
loessoizate.
V . Băcăuanu, în anul 1964, urmărind terasele din regiunea de confluență a văii Jijiei cu valea
Prutului, face unele precizări noi față de literatura existentă până atunci, indicând existența a încă
două terase și stabilind că vârsta orizonturilor de nisipuri grosiere și de pietrișuri din regiunea
localităților Perieni – Stejarii nu este cuaternară, cum se credea, ci sarmatică.
Toate aceste idei și probleme au fost reluate și aprofundate în lucrarea Câmpia Moldovei –
studiu geomorfologic, scrisă de V . Băcăuanu, care aduce un mare aport de cunoștințe pentru Câmpia
Moldovei.
11

1.3.Baza de date și metodele de cercetare
Analiza efectuată în această lucrare se bazează pe comparația făcută între modalitatea actuală
de utilizare a terenurilor ( folosințe, sistem de cultură, forma de exploatație agricolă, forma și
dimensiunea parcelelor, etc. ) și o modalitate optimă (rațională) de utilizare a terenurilor conform
normelor CES.
Cu ajutorul programului TNT-Mips 6.9 s-a calculat modelul numeric al terenului (MNT-ul),
care a rezultat în urma interpolării cubelor de nivel obținute prin vectorizarea celor cinci hărți
topografice din bazinul hidrografic al Cânepei, la scara 1:5000. Mai apoi, cu ajutorul acestora s-a
obținut harta pantelor, harta orientării versanților și harta umbririi. Aceste hărți au fost clasificate cu
ajutorul limbajului SML și ulterior s-a obținut o serie de hărți derivate utilizate pentru descrierea
morfometrică (harta hipsometrică, harta energiei de relief, harta densității fragmentării reliefului).
Metodele de cercetare utilizate pe parcursul acestei lucrări sunt:
i.Metoda descrierii : prin intermediul căreia am prezentat informații generale despre bazinul
Cânepei, comuna Gropnița și Câmpia Jijiei.
ii.Metoda bibliografică : studierea bibliografiei temei cercetate a permis scoaterea în evidență
a caracteristicilor cadrului natural.
iii.Metoda cartografică : aplicată în analizarea anumitor hărți și tabele, utilizarea programelor
TNT Mips, ArcGIS 10.1, Adobe Ilustrator și Google Earth.
iv.Metoda analizei: studierea problemelor de utilizare a terenului și propunerea unei utilizări
mai raționale și cu productivitate maximă.
12

2.Caracterizarea generală a cadrului natural
2.1.Considerații geologice
Astfel, bazinul Cânepei se suprapune peste unitatea Podișului Moldovei care este caracterizat
astfel: “Platforma Moldovenească este alcătuită dintr-un soclu metamorfic străbătut de intruziuni
magmatice granitoidice și o cuvertură sedimentară formată din depozite cvasiorizontale, care
reflectă stadiile de evoluție geologică. Astfel, fundamentul reprezintă etapa de labilitate tectonică
(etapa geosinclinală), în care procesele geodinamice și geotectonice au fost foarte active. Au avut
loc procese de sedimentare, magmatice și metamorfice finalizate cu formarea unui sistem orogenic.
Cuvertura corespunde cu etapa de stabilitate tectonică, în care s-au manifestat doar mișcări
epirogenetice pozitive și negative.
Evoluția geotectonică și paleoclimatică a Globului a determinat trei mari cicluri de
transgresiune și regresiune marină, corespunzătoare megaciclurilor de sedimentare în care s-au
format depozitele cuverturii. Fracturile care au afectat fundamentul și depozitele sedimentare ale
ciclurilor paleozoic și cretacic-eocen, precum și deformarea acestora, sunt în legătură cu mișcările
epirogenetice (– și +) ale scoarței continentale est-europene și a evenimentelor geotectonice din
oceanele Paleotethys și Neotethys.“ ( Doru Juravle, Platforma Moldovenească)
În acest moment în bazinul Cânepei se regăsesc următoarele :
· În vest marne argiloase cu intercalații de nispipuri;
· În sud pietrișuri și nisipuri;
· În est terase și depozite deluvial proluviale.
13

2.2.Relieful
Hipsometria
Altitudinea reliefului prezintă un rol major în determinarea caracteristicilor hidrologice dintr-
o regiune. Ca urmare a importanței pe care o prezintă, altitudinea medie a bazinului este un
parametru morfometric frecvent utilizat în relațiile de sinteză hidrologică și tectonică. Pe teritoriul
bazinului Cânepei înălțimile cresc de la est către vest, de la sub 50 de m, la aproximativ peste 150
de m. Cele mai mari ponderi sunt deținute de treptele altimetrice cuprinse între 100 și 130 de metri .
Luând în considerare maximele de pe interfluvii, ajungem la concluzia că altitudinea maximă
este de aproximativ 100 de metri, cotele maxime de pe interfluvii ajung la puțin peste 150 de metri
iar cele minime se găsesc în albia văii, fiind de 45-50 m. (figura 2)
14Figura 2: Harta hipsometrică a bazinului Cânepei

Declivitatea
Gradul de înclinare a reliefului prezintă cele mai mari valori în sectoul vestic al bazinului
deoarece aici se regăsesc și cele mai înalte culmi ale zonei studiate. Pantele din zona estică sunt mai
puțin accentuate decât în cea vestică, fiind concretizate prin interfluvii și versanți cu înclinări de
peste 3ș. (figura 3)
15Figura 3: Harta pantelor din bazinul hidrografic al Cânepei

Orientarea versanților
Repartiția versanților cu orientări diferite este eterogenă, rezultând un „mozaic” de areale cu
suprafețe destul de reduse. Expoziția versanților reprezintă încă un parametru care ajută la
interpretarea modificărilor morfologice ce apar în arealul analizat .
Orientarea versanților produce diferențierile duratei insolației solare, care împreună cu panta
acestora generează regimuri calorice diferite, fapt ce va influența umiditatea solului, inducând apoi
nuanțări calitative și cantitative ale proceselor geomorfologice și a covorului vegetal .
Cunoscându-se faptul că în natură versantul prezintă diferite forme (concav, convex, mixt), s-
a constatat că acest factor împreună cu panta și expoziția versanților, induce discontinuități resimțite
în amplitudinea diurnă a temperaturii aerului și substratului, care va avea valori mai reduse pe
suprafețele convexe, comparativ cu cele concave.
Ținându-se seama de principalele direcții de expoziție ale versanților, s-au deosebit
următoarele tipuri de suprafețe (înclinate): însorite (S, SV), semiînsorite (SE, V), semiumbrite (E,
NV), umbrite (N, NE) . (figura 4)
16

Cunoașterea datelor morfometrice amintite face mai ușoară caracterizarea și înțelegerea
evoluției reliefului, aceste elemente având și importanță practică, constituind elemente care trebuie
luate în considerare atunci când este vorba de dezvoltarea agriculturii și utilizarea rațională a
terenurilor, așa cum este în cazul nostru.
17Figura 4: Harta orientării versanților în bazinul Cânepei

2.3.Considerații climatice
Din punct de vedere climatic, ca urmare a poziției sale geografice, bazinul Cânepei se
încadrează în climatul temperat continental est european, care prezintă și unele caracteristici de
tranziție de la unele nuanțe umede, oceanice și subbaltice. Masele de aer, in general sunt uscate și
reci iarna, iar vara sunt calde sau foarte calde și uscate. Ca urmare, precipitațiile sunt reduse,
oscilând între 450 și 650 mm anual. Pe parcursul anului, repartiția precipitațiilor este neuniformă,
înregistrându-se perioade secetoase, cu o frecvență mai mare vara. Variația maximă a temperaturii
aerului în decursul anului depășește 65 °, în medie poducându-se 120 de zile cu îngheț, iar circa 100
de zile sunt senine.
Precipitațiile atmosferice
Desfășurarea arealului bazinului pe o diferență de altitudine de peste 50 și 150 de metri și
dispunerea sa în trepte au impus, ca și în cazul temperaturii și al altor indici climatici, zonalitatea
verticală a precipitațiilor, evidențiată de cantitățile anuale.Astfel, în sectorul mai înalt cad în medie
peste 600 l/m² pe când în cel estic, sub 50 de metri, cantitatea de precipitații are valori mai mici de
500 mm.
Dacă generalizăm și discutăm despre Câmpia Jijiei, acolo unde pătrunderea aerului
continental asiatic este ușor accesibilă, aerul oceanic suferind, seceta este importantă ca frecvență și
durată, intervalul lipsit de precipitații fiind în medie de 17 zile (maxima a fost în 1898 de 77 de zile,
la Bivolari) și are o frecvnță medie anuală de 10 perioade (frecvența maximă a fost de 15 perioade
în 1898 la Bivolari).
Ninsoarea, este specifică intervalului de timp în care temperatura, în stratul inferior al
atmosferei, sub plafonul de nori, este negativă; fiind o caracteristică care depinde de temperatură, ea
variază ca frecvență și durată, cu altitudinea și latitudinea. Formarea stratului de zăpadă, în general,
întârzie câteva zile după prima ninsoare.
Temperatura aerului , ca element climatic, cel mai utilizat alături de precipitații este un
parametru variabil în timp și spațiu. Pe teritoriul bazinului Cânepei, temperatura medie anuală a
aerului este una constantă aproximativ tot timpul anului cuprinsă între 9.2 și 9.4 grade celsius.
Dintre fenomenele atmosferice deosebite, cele mai importante pentru zona studiată sunt roua,
ceața, bruma și viscolul.
Roua se formează prin condensarea vaporilor de apă (existenți la partea inferioară a
atmosferei) pe suprafața activă, răcită prin radiație în timpul nopților senine și linistite, din
anotimpul cald. În bazinul Cânepei se înregistrează în medie anual între 50 și 100 zile cu rouă.
(Vasile Băcăuanu, Podișul Moldovei – natură, om, economie, 1980)
18

Ceața, în regim diurn are o densitate maximă noaptea și mult mai redusă ziua, în timpul
anului ceața are o frecvență mare în sezonul rece și mult mai redusă în sezonul cald.
Bruma este un fenomen specific sezonului rece, toamna și primăvara, dacă condițiile meteo-
sinoptice îi permit să se producă, bruma se poate remarca prin efectele negative exercitate asupra
vegetației, mai ales dac ă aceasta apare toamna.

19

2.4.Resursele de apă
Principala sursă de alimentare a unităților acvatice din bazinul Cânepei o reprezintă
precipitațiile, iar cel mai important consumator îl formează evapo – transpirația. Astfel, din suma
precipitațiilor medii anuale, consumul de apă prin intermediul evapo – transpirației reprezintă
aproximativ 80% iar infiltrația reprezintă aproximativ 6%, rezultă că, la suprafața pământului, din
precipitațiile primite se reține un volum redus de apă.
20Figura 5: Rețeaua hidrografică în bazinul Cânepei

2.5.Învelișul biogeografic
Aspectul actual al florei și vegetației din zona studiată, ca și originea elementelor
componente, nu pot fi înțelese fără o incursiune în trecut. O astfel de investigație întâmpină multe
greutăți dat fiind faptul că nu s-au realizat studii doar pentru acest bazin. S. Pașcovschi și N. Doniță
(1967), D. Mititelu (1973, 1975, 1977) au adus referiri asupra Podișului Moldovei. Informații
generale mai întâlnim în lucrările lui E. Pop (1929, 1934, 1944, 1954, 1960), I. Ciobanu (1959), R,
Călinescu (1969), N. Doniță și Șt. Purcelean (1975) ș.a. Menționăm că majoritatea lucrărilor
amintite se referă la evoluția postglaciară a vegetației (îndeosebi a pădurilor).
O serie de factori locali (faciesul petrografic, condițiile hidrogeologice, microclimatice și
edafice, unele procese de modelare actuală a scoarței, activitatea antropică) au condus la
diversificarea învelișului biogeografic prin apariția de asociații și formațiuni cu caracter intrazonal.
Specificul formațiunilor vegetale naturale ale luncilor (pajiști și arborete) este determinat de
prezența solurilor aluviale și lăcoviștilor inundate periodic și cu exces temporar de umiditate
freatică, de umezeală relativă mai crescută a aerului și de frecvența mai mare a fenomenelor
hidrometeorice (roua, brumă, etc.) (Vasile Băcăuanu, Podișul Moldovei – natură, om, economie,
1980)
Vegetația naturală prezintă o distribuție etajată, impusă de desfășurarea în trepte a reliefului
pe o diferență altimetrică de 100 de metri. Astfel, de la vest către est, odată cu scăderea altitudinii,
se succed diferite forme de vegetatie.
Vegetația palustră (de mlaștină) apare în mici areale disjuncte. Excesul de umiditate se
datorează fie apelor stagnante la suprafață (provenite din precipitații), fie apelor freatice
superficiale, fie izvoarelor de coastă.
Vegetația palustră este formată din asociații de plante higrofile (iubitoare de umiditate) și
hidrofile (care stau în apă). Speciile higrofile cele mai întâlnite sunt rogozul, stuful, coada calului,
stânjenelul de baltă.
Principalele formațiuni de vegetație spontană sunt pădurile și pajiștile, care constituie o
importantă sursă de bunuri materiale, în trecut pădurea a fost exploatată nechibzuit.
Pajiștile din bazinul Cânepei sunt utilizate pentru pășunatul animalelor iar lemnul tăiat din
pădure pentru încălzirea locuințelor.
În componența vegetației spontane intră și un însemnat număr de specii medicinale, melifere
care au valoare economică. Dintre ele fac parte coada șoricelului, mușețelul, pojarnița, urzica
moartă, vâscul, mătrăguna, menta, păpădia, măceșul, salcâmul, cireșul pădureț, cornul. Plantele
melifere de bază sunt teiul, salcâmul, arțarul, cireșul, floarea soarelui, trifoiul, plus numeroase
plante cu flori din pajiști și păduri.
21

2.6.Solurile
Solurile se constituie ca o verigă importantă în circuitul apei din arealul bazinului, având un
rol deosebit în formarea scurgerii superficiale, dar și în alimentarea apelor subterane (cu precădere a
pânzei freatice) care, la rândul lor, influențează regimul hidrologic al organismelor fluviale. În
cuprinsul acestui subcapitol sunt prezentate caracteristicile principalelor tipuri de soluri din bazinul
studiat, fiind abordate, de asemenea, aspecte legate de eroziunea solurilor (proces frecvent întâlnit
în spațiul cercetat) și impactul ei hidrologic.
Solurile zonale
Solurile zonale din bazinul Cânepei cuprind tipuri ce aparțin următoarelor clase de soluri și
anume: cernisoluri (cernoziomuri), luvisoluri (preluvosoluri și luvosoluri) și cambisoluri
(eutricambosoluri și districambosoluri).
Solurile azonale și intrazonale
Solurile azonale și intrazonale sunt condiționate de influența predominantă a unor factori
pedogenetici care diversifică zonalitatea bioclimatică. Protisolurile sunt reprezentate prin regosoluri
(cu o frecvență restrânsă) și aluviosoluri, eutrice și entice, bine reprezentate în șesul larg al
Miletinului. Ca urmare a excesului de umiditate, s-au format unele hidrisoluri, respectiv gleisolurile
condiționate de excesul de umiditate freatică și stagnosolurile, a căror evoluție este controlată de
excesul de umiditate pluvială.
Eroziunea solului constituie un proces natural, care se poate intensifica ca urmare a activității
antropice. În anumite zone pedoclimatice se produce eroziunea eoliană cu forme și efecte specifice
de manifestare.
Efectele principale se datorează înlăturării unui volum important de sol care determină
reducerea fertilității, degradarea terenurilor, reducerea biodiversității, etc.
Factorii favorizanți ai eroziunii solului sunt: precipitațiile, relieful, proprietățile fizice și
chimice ale solului, vegetația și factorii sociali-economici. Eroziunea solului poate fi exprimată
cantitativ prin ecuația universală a eroziunii solului, adaptată după specialiștii români la condițiile
specifice țării noastre.
Eroziunea solului a produs întotdeauna pagube însemnate atât agriculturii cât și altor sectoare
ale economiei. Pagubele provocate de eroziunea solului sunt foarte mari și variate, iar lupta pentru
înlăturarea lor este grea, costisitoare și uneori cere timp îndelungat. De aceea, preocuparea
principală a deținătorilor de teren trebuie să fie prevenirea acestor eroziuni și adoptarea celor mai
eficiente măsuri de luptă cu urmările eroziunii declanșate până în prezent.
Principalele pagube cauzate agriculturii de către eroziune sunt în strânsă legătură cu scăderea
fertilității solurilor erodate, scădere care provoacă și o diminuare a producției agricole.
22

Prin eroziunea eoliană a solului se poluează aerul, deoarece, datorită forței vântului sunt
antrenate particule fine de sol, care sunt transportate de cele mai multe ori la distanțe foarte mari.
Din studiul prafului din atmosfera terestră a rezultat faptul că cele mai nocive sunt particulele sub 5
milimicroni.
Cantitatea de praf spulberată anual de pe suprafețele agricole este de aproximativ 30 milioane
tone. Aceste particule solide din atmosferă se încarcă prin condensare și cu particule toxice, gaze
lichide sau aerosoli (afluenți – particule poluate depuse în aer și provenite din îngrășăminte sau
pesticide) ceea ce determină o nocivitate mai accentuată a zonelor în care se depun aceste particule
de praf.
Așadar, poluarea solului înseamnă orice acțiune care produce dereglarea funcționării normale
a solului ca mediu de viață în cadrul ecosistemelor naturale sau create de om – dereglare care poate
fi fizică, chimică sau biologică și care, afectează negativ (cantitativ și calitativ) fertilitatea sau
capacitatea sa bioproductivă.
Solul este un factor regenerabil care nu se uzează, nu se epuizează și nu se degradează dacă
este utilizat rațional. Dacă este întreținut corespunzător, fertilitatea lui creste de la an la an, însă
dacă această condiție nu este respectată el se poate degrada progresiv, uneori chiar foarte repede și
poate trece la neproductiv și chiar la formă de deșert.
Cea mai întâlnită eroziune în bazinul Cânepei este cea în suprafață, care se caracterizează prin
materialul dislocat de eroziunea hidrică, fiind transportat în stare dispersă fie prin aer datorită
”împroșcării” produse de căderea picăturilor de apă, fie la suprafața solului, prin firișoare de apă sau
mici șuvoaie care formează rigole mici nestabile.
23Figura 6: Deplasarea stropilor de ploaie la impactul cu suprafața solului

În bazinul studiat acest tip de eroziune se poate observa cel mai bine în lungul drumurilor
orientate deal – vale, aceste șuvoaie atingând adâncimi de până la 20 cm și lungimi de zeci de metri,
depinzând de lungimea drumului. (figura 7 și 8)
24Figura 7: Eroziunea solului în suprafață
Figura 8: Eroziunea solului în suprafață

3.Utilizarea terenurilor din bazinul hidrografic al Cânepei
3.1.Utilizarea actuală a terenurilor
Din păcate, după 1989, după revenirea la sistemul tradițional de cultură al terenurilor pe
direcția deal-vale(figura 9), fărâmițarea accentuată a terenurilor datorită împroprietăririi până la
rudele de gradul IV, revenirea la o agrotehnică rudimentară, accentuarea tăierii neraționale a
pădurilor, neîntreținerea și chiar distrugerea amenajărilor pentru combaterea eroziunii solului au dus
la revenirea la un ritm alert de degradare a terenurilor prin utilizarea lor neadecvată.
În România, la acest moment peste 6 milioane de hectare (cca. 43%) din terenul agricol se
situează pe pante și reprezintă potențial de degradare prin eroziune hidrică și procesele asociate.
Pierderile mari de sol și elemente nutritive determină scăderea accentuată a recoltelor și deprecierea
condițiilor de mediu datorită degradării solului prin eroziune.
În plus, prin aplicarea legii nr. 18/ 1991 a fondului funciar, cu actualizări și completări, s-a
ajuns la divizarea pronunțată a terenurilor agricole în parcele mici, orientate pe direcția deal-vale,
fapt ce a favorizat accentuarea proceselor de eroziune și sedimentare.
Estimările arată că în ultimile două decenii rata anuală a eroziunii de pe aceste terenuri
aproape s-a triplat. De asemenea, lipsa sistemelor antieroziale face ca o mare parte din apa din
precipitații, în loc să se infiltreze în sol pentru a fi valorificată de plante, se scurge la suprafața
terenului și conduce la accentuarea fenomenului de secetă iar pe termen lung, la aridizarea zonei,
fenomen care deja se manifestă din ce în ce mai pregnant.
25Figura 9: Orientarea parcelelor deal-vale

Micșorarea producției agricole apare ca o consecință normală a spălării substanțelor nutritive
din sol, în special al azotului, al înrăutățirii proprietăților fizice și hidrofizice, accentuării lipsei apeii
din sol.
Cercetările efectuate în țară și în străinătate au ajuns la concluzia că indiferent de condițiile de
climă și sol, producția scade pe terenurile erodate la toate culturile agricole cu atât mai mult cu cât
procesul de eroziune este mai avansat.
26Figura 10: Utilizarea actuală a terenurilor în bazinul Cânepei

Tabel 1: Utilizarea actuală a terenurilor în bazinului Cânepei
Număr
poligoaneSuprafață
totală (ha)Media
(ha)Minim
(ha)Maxim
(ha)Procentaj
(%)
Arabil574557.610.970.0113.3584.92
Pădure146.1246.1246.1246.127.03
Pășune8237.560.460.018.325.72
Tufărișuri30.620.210.010.550.1
Lacuri16.886.886.886.881.05
Drumuri27.723.860.127.61.18
Total663656.510.990.0146.12100
Bazinul hidrografic al Cânepei este ocupat în proporție de 84.92% (557 ha) cu arabil, cu un
număr de 574 de parcele, rezultând o suprafață medie a parcelei de numai 0.97 ha, orientate
predominant pe direcția deal – vale.
Pășunea ocupă aproximativ 5.72% (37.56 ha) din suprafața totală, având un număr de 82 de
parcele și o suprafață medie de 0.46 ha.
Suprafața ocupată în prezent cu vegetație forestieră ocupă o suprafață de 46.12 ha,
reprezentând un procent de 7.03 din totalul arealului studiat.
27

3.2.Utilizarea rațională a terenurilor
Dimensionarea lățimii fâșiilor cultivate s-a făcut în primul rând după criteriul eroziunii medii
anuale admisibile (7t/ha/an ). Pentru a folosi acest criteriu de calcul trebuie să se facă legătura între
cantitățile de sol erodat prin eroziune și factorii ce intervin în procesul de eroziune. Apoi, se
calculează distanțele corespunzătoare pentru anumite pierderi admisibile, stabilite pentru condițiile
locale de sol utilizându-se următoarea relație:
În care:
L= lățimea fâșiilor cultivate, în metri;
K= indexul de agreivitate pluvială;
i= panta terenului, în %;
S= coeficientul de corecție pentru erodabilitatea solului;
C= coeficientul de corecție pentru structura culturilor;
Cs= coeficientul de corecție pentru efectul antierozional al sistemului de cultură.
28

De asemenea, pentru o mai bună verificare s-au utilizat relațiile recomandate de Stănescu P.în
instrucțiunile privind studiile și calculele necesare la proiectarea lucrărilor de combatere a eroziunii
solului:
–pe soluri rezistente la eroziune: log. L = 2.22-0.03 I
–pe soluri mijlociu rezistente: log. L= 2.15-0.03 I
–pe soluri slab rezistente: log. L= 2.05-0.03 I
În care:
L= lățimea fâșiilor cultivate, în metri
i= panta terenului, în %.
Aplicarea unui astfel de proiect trebuie să ducă la următoarele rezultate:
–reducerea pierderilor de sol prin eroziune;
–ridicarea fertilității solului printr-o mai bună conservare a apei și îmbunătățirea folosirii
îngrășămintelor de către plante;
–ridicarea producției agricole;
–crearea condițiilor mai bune pentru mecanizarea lucrărilor de exploatare pe terenurile
ameliorate și pentru transportul produselor.
29

30Figura 11: Utilizarea rațională a terenurilor în bazinul Cânepei

Tabel 2: Utilizarea optimă a terenurilor în bazinul Cânepei
Număr
poligoaneSuprafață
totală
(ha)Media
(ha)Minim
(ha)Maxim
(ha)Procentaj
(%)
Culturi în fâșii 60442.47.371.517.0566.29
Arabil pe
contur122.9422.9422.9422.943.44
Total arabil 61465.34 69.73
Pășune210452.1227.7176.5315.58
Pădure
existentă250.2125.16.7143.57.5
Pădure propusă 636.956.161.0420.675.53
Total pădure 887.16 13.03
Lacuri16.426.426.426.420.97
Drumuri 14.344.344.344.340.69
Total75667.48.91.0476.54100
31

Cea mai mare parte a terenului bazinului a fost propus pentru arabil (arabil pe contur și culturi
în fâșii), reprezentând 69,73% din suprafața totală. Apoi urmează pășunea cu un total de 15.58% și
pădurea cu 13.03% ( 7.5% pădure existentă și 5.53 pădure propusă).
Pentru zona din partea de nord – nord-vest s-a optat pentru sistemul de tip arabil pe contur,
reprezentând 3.44% din total, am ales acest sistem deoarece terenul se află pe culme și nu-și mai
avea rostul sistemul culturilor în fâșii deoarece scădeam productivitatea.
Pentru celelalte 66.29% din terenul arabil am ales să folosim culturile în fâșii. Acest sistem
de cultură se practică pe versanții cu lungimea liniei de scurgere mai mare de 100 m și cu pante mai
mare de 8-10%. Acest sistem constă în amplasarea culturilor prășitoare alternativ cu cereale păioase
sau leguminoase pentru boabe. Energia cinetică a scurgerilor care se formează pe fâșia cultivată cu
prășitoarea este disipată în aval de fâșia cultivată cu plante cu desime mare.
Versantul este împărțit în fâșii egale, fiind cultivate alternativ cu cereale păioase, leguminoase
pentru boabe sau in și plante prășitoare. Pentru o productivitate maximă se impune condiția ca
versantul să prezinte o pantă constantă pentru a realiza fâșii cu lățimea constantă, iar fâșiile cu
cereale păioase să fie cuprinse între cele cultivate cu culturi protectoare.
Pășunea reprezintă 15.58% din bazinul hidrografic al Cânepei și am ales să creștem această
suprafață cu aproape 10 procente deoarece în multe locuri din apropierea albiei pârâului culturile
agricole actuale au productivitate aproape zero. (figura 12)
32Figura 12: Zonă cu productivitate scăzută

Pădurea existentă în bazinul studiat este de 50.21 hectare (7.5%) iar cea propusă prin acest
proiect este de 36.95 hectare (5.53), rezultând un total de 13.03%. Această suprafață de pădure
propusă este necesară deoarece există o ravenă iar în partea de nord – est versantul prezintă pante
foarte mari iar în prezent este folosit pentru pășunat și culturi agricole, aceastea din urmă neavând o
productivitate considerabilă, eroziunea fiind destul de mare. (figura 13)
Amplasarea rețelei de drumuri
Pe terenurile agricole se amplasează drumuri cu folosință generală (drumuri clasate) și
drumuri de exploatare agricolă.
Drumurile de exploatare agricolă se proiectează simultan atunci când se stabilesc
asolamentele și se delimitează solele. Ele trebuie să satisfacă următoarele cerințe:
–să permită accesul la fiecare solă a utilajelor agricole;
–să facă legătura între drumurile cu folosință generală, comunală sau județene;
–să scoată din circuitul agricol suprafețe cât mai mici de teren;
–să nu favorizeze procesele de eroziune a solului.
Pe suprafața bazinului nostru drumurile au o lățime de 4 metri, ocupând 0,69% respectiv 4.34
hectare din totalul bazinului, recomandat fiind un procent al drumurilor de sub 1%.
Am ales să reorganizez toate drumurile deoarece majoritatea erau amplasate perpendicular pe
curbele de nivel (figura 14) sau densitatea lor era prea mare. (figura 15)
33Figura 13: Practicarea agriculturii într-o zonă cu pantă foarte mare

34Figura 14: Drum trasat perpendicular pe curba
de nivel
Figura 15: Densitatea mare a drumurilor
(ortofotoplan, 2009)

4.Concluzii
Situat în partea nord – estică a comunei Gropnița, din județul Iași, bazinul hidrografic al
Cânepei se caracterizeză printr-un relief de tip deluros, prezentând altitudinii cuprinse între 40 și
160 de metri.
Această lucrare a avut ca scop propunerea unui proiect de organizare și amenajare a
terenurilor agricole din bazinul Cânepei, pentru a avea o productivitate maximă și pentru a reduce
eroziunea solului.
Aceste probleme de amenajare se regăsesc pretutindeni, deoarece după revoluție, prin legea
nr. 18/ 1991 a fondului funciar s-au restituit pământurile până la rudele de gradul IV. Prin această
lege pământurile au fost date în folosință dar parcele formate au fost pe direcția deal – vale, iar
aratul acestora tot în acest sistem.
Acest sistem de folosire a terenurilor agricole este defectuos deoarece favorizează eroziunea
solului iar prin urmare producția agricolă este în continuă scădere.
Luând în considerare acest mod haotic și deloc prielnic pentru sol și recoltă este necesar să se
accepte atât schimbări în structura folosinței terenului cât și o abordare mai realistă a conservării
solului și apei.
Soluția cea mai eficace de organizare și amenajare a unor asemenea terenuri constă în
adoptarea sistemului de cultură în fâșii numai pe versanții cu pantă mai redusă, slab afectați de
procese geomorfologice. În utilizarea propusă venim cu un număr de 442.4 hectare, reprezentând
66.29% din totalul bazinului, comparând cu 557.61 hectare (84.92%) doar arabil pe direcția deal –
vale.
A doua observație importantă în această lucrare este pășunea care trebuie să crească de la
37.56 hectare (5.72%) la 104 hectare (15.58%) deoarece sunt areale pe care nu se poate practica
agricultura din cauza pantei accentuate.
Pădurea, la fel trebuie să crească de la un total de 46.12 hectare (7.03%) la 87.16 hectare
(13.03%) din cauză că există o ravenă și un areal destul de întins cu o pantă de aproximativ 25%.
Iar ultima observație este cea legată de drumuri, care sunt trasate necorespunzător sau prezintă
o densitate foarte mare și în utilizarea propusă venim cu drumuri principale doar pe culme iar
drumurile secundare coboară în serpentină până la baza dealurilor, oferind acces la toate parcelele
de pe suprafața bazinului.
35

5.Bibliografie
1. Băcăuanu, V ., (1968), Câmpia Moldovei-studiu geomorfografic, Editura Academiei R.S.R.,
București;
2. Băcăuanu, V ., Barbu, N., Pantazică, M., Ungureanu, Al., Chiriac, D. (1980), Podișul
Moldovei-natură, om, economie, București, Editura științifică și enciclopedică;
3. Bâgu, Gh., (1984), Geologia Moldovei-stratigrafie și considerații economice, București,
Editura Tehnică;
4. Dragoș, V., (1957), Deplasări de teren, București, Editura științifică;
5. Erhan, E., (1971), Clima și microclimatele din zona orașului Iași și din împrejurimi. Rez.
Tezei doct., Iași;
6. Grâneanu, I., Constantin, P., Dumitrescu, N., Gheorghe, A., Marcu, M., (1959), Folosirea
terenurilor erodate din Câmpia Moldovei ca pajiști artificiale, Probl. Agric.;
7. Liteanu, E., Macarovici, N., Bandrabur, T., (1962), Studiu geologic și hidrogeologic al
zonei Iași prin foraje de mare adâncime;
8. Moțoc, M., (1963), Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, București,
Editura agrosilvică;
9. Moțoc, M., Munteanu, S., Băloiu, V ., Stănescu, P., Mihai, Gh., (1975), Eroziunea solului și
metodele de combatere, București, Editura Ceres;
10. Moțoc, M., Stănecu, P., Taloescu, I., (1979), Aspecte noi privind lucrările de amenajare
ravenelor, București, Institutul de cercetări pentru pedologie și agrochimie;
11. Rădulescu, N., Velcea, I., Petrescu, N., (1968), Geografia agriculturii României,
București, Editura Științifică;
12. Rick, I., Racșu, Gh., Stamboliu, G., Monografia Județului Iași
13.Șandru, L., Băcăuanu, V., Ungureanu, Al., (1972), Județul Iași, București, Editura
Academiei R.S.R.;
14. Barbu, N., (1974), Raporturi pedogeomorfologice în Câmpia Moldovei, Anal. șt. Univ. Al.
I. Cuza Iași, secț. II-c, t. XX;
15. Băloiu, V ., (1960), Măsuri de combatere a eroziunii solului în Moldova, Probl. Agr. nr. 12;
16. Ioniță, I., Niacșu, L., Crețu, D., Considerații privind modul de utilizare a terenurilor din
bazinul pârâului Racul – Podișul Central Moldovenesc, Lucrări științifice- vol. 51, seria Agronomie;
17. Ioniță, I., Niacșu, L., (2010), Degradation and soil conservation within the Pereschivul
mic catchement – Tutova rolling hills, Lucrări științifice-vol.53, nr. 2/2010, seria Agronomie;
36

18. Niacșu, L., (2006), Utilizarea rațională a terenurilor din bazinul Pereschiv (Colinele
Tutovei) între realitățile complexului pedo-feomorfologic și necesitățile actuale ale comunităților
locale, Raport de cercetare;
19. Niacșu, L., Curs Organizarea și amenajarea terenurilor agricole;
20. Niacșu, L., Stoian, L., Topșa, G., (2012), Land degradation and soil conservation within
the simila catchment – Tutova Rolling Hills, Present enviroment and sustainable development, vol.
6, no. 2,;
21. http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/26.pdf consultat la 11 iunie 2016;
22. www.baraje.ro/ rrmb/rrmb_idx.htm consultat la 11 iunie 2016;
23. http://agroromania.manager.ro/articole/stiri/masuri-si-lucrari-antierozionale-pe-terenurile-
arabile-situate-pe-versanti-10899.html consultat la 27 mai 2016;
24. http://cyd.ro/probleme-actuale-de-amenajare-versantilor-din-romania/ consultat la 27 mai
2016;
25. http://www.scritub.com/geografie/geologie/EROZIUNEA-SOLULUI-AMENAJARI-
AN22941.php consultat la 27 mai 2016;
26. http://www.madr.ro/attachments/article/140/CCDCES-Perieni-ADER-112.pdf consultat la
27 mai 2016;
27.www.unibuc.ro/prof/scradeanu_d/docs/2014/apr/16_19_17_46EISOL_DSCRD_2014_vers
4.pdf consultat la 27 mai 2016;
28. http://iworx5.webxtra.net/~istroorg/p_frame.htm consultat la 27 mai 2016;
29. http://www.usamvcluj.ro/SMDT/proi_ceex/OFSOL_SICS.htm consultat la 27 mai 2016;
30. http://www.anif.ro/patrimoniu/amenajari-ces.htm consultat la 27 mai 2016;
31. http://www.editurasilvica.ro/analeleicas/45/1/dragoi.pdf consultat la 27 mai 2016;
32. https://www.academia.edu/3655127/Imbunatatiri_funciare consultat la 27 mai 2016;
33. http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/files2/Capitolul%204%20-
%20Sol_20071121463562.pdf consultat la 27 mai 2016;
37