Cetatenia Romana In Republica Moldova Un Drept sau Un Privilegiu
CETATENIA ROMANA IN REPUBLICA MOLDOVA UN DREPT SAU UN PRIVILEGIU?
Tot mai mult se discută în ultimii ani despre cetățenii Republicii Moldova, care animați fie de sentimente naționale sau de dorința libertății, doresc să-și redobândească cetățenia română, să se bucure de drepturile conferite de aceasta atât în țară, cât și peste hotare.
Problema este în atenția atât a autorităților din România, cât mai ales a celor din Republica Moldova și a “fraților” de la Clremlin, care în repetate rânduri s-au pronunțat condamnând fie pe cetățenii moldoveni care și-au depus cerea de redobândire a cetățeniei, fie demnitarii de la București că le facilitează acest drept. Pornind de la această realitate ne propunem ca în cele ce urmează să facem o scurtă incursiune în această problema atât de controversată și să vedem care sunt motivele reale ce determină această dispută.
Republica Moldova stat suveran și independent
Dacă facem o scurtă incursiune în istoria tânărului stat moldav constatăm că acesta a apărut pe fondalul căderii comunismului și a destrămării Uniunii Sovietice la în începutul anilor 1990, în urma procesului de emancipare națională început prin anii 80.
După proclamarea independenței, parlamentarii de la Chișinău au fost nevoiți să elaboreze un set de legi care să asigure viitorul Republicii Moldova ca stat independent și să-i creieze pârghiile necesare desvoltării acestuia pe o platformă democratică. Desigur ruperea de trecut era dificilă din două motive, mai întâi lipsa acută de experiență și exerciuțiul democrației, iar pe de altă parte nostalgia pentru trecutul sovietic, când Chișinăul era controlat de Moscova fie prin liderii Partidului Comunist Sovietic, fie prin trimiterea directivelor politice care trebuiau urmate cu fidelitate. Pe fondalul acesta apar instituțiile tânărului stat, care se angajeaseră la un drum lung și anevoios al democratizării.
Pactul sovieto-german din 23 august 1939 a șocat opinia publică mondială, căci, după ce ani la rând cele două mari puteri totalitare s-au atacat reciproc, au devenit „peste noapte” prietene. Pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost un act politic de moment, ci rezultatul unui calcul temeinic elaborat de ambele părți, fiecare satisfăcându-și „poftele” expansioniste. De fapt, cele două puteri și-au delimitat sferele de influență în Europa, cu prețul desființării sau mutilării unor state suverane. Printre ele era și România, care s-a pomenit într-o situație internațională fără precedent. Izolarea politică, diplomatică și militară, cauzată de erodarea sistemului ei de alianțe, s-a produs mai ales prin încheierea acestui pact, care constituia un atentat la adresa Statului Unitar Român.
Așadar, guvernul de la Moscova primește „undă verde” de la Berlin și Roma pentru anexarea Basarabiei. Astfel, s-a creat o situație similară cu cea din 1812, când Basarabia este o „monedă de schimb” între marile puteri. Și atunci, și în 1939 Turcia sau Germania nu aveau nici un drept istoric, juridic sau moral să vândă Basarabia, cedând-o în primul caz Imperiului Țarist și în cel de-al doilea – Uniunii Sovietice.
În anul 1940, regimul sovietic s-a grăbit să preia controlul asupra teritoriilor recent anexate din Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, precum și Țările Baltice: Estonia, Letonia și Lituania, care se remarcau printr-o bogată tradiție religioasă. În noile teritorii conducerea ecleziastică a fost stabilită cu ajutorul serviciilor secrete sovietice. Este elocvent în acest sens raportul primit de Stalin în martie 1941 de la V. Merkulov, comisar al poporului pentru Securitatea de Stat a U.R.S.S.: „În prezent, pe teritoriile ocupate există biserici autocefale conduse de mitropoliți locali”.
O bună parte a preoților a reușit să se refugieze, stabilindu-se pe întreg teritoriul României, mulți însă au rămas în Basarabia, fiind alături de durerea tuturor românilor care nu au avut puterea să-și părăsească casa. Însă această alegere a însemnat pentru mulți dintre ei pierderea libertății (majoritatea fiind deportați în Siberia) și chiar pierderea vieții.
La intrarea Armatei Române, în 1941, în Basarabia și Bucovina de Nord, Basarabia și Bucovina de Nord erau total jefuite și distruse. În dificilul proces de restabilire a normalității un rol deosebit l-a avut Biserica. Au fost reinstalate clopotele pe biserici, au fost reparate locașurile sfinte transformate de sovietici în gunoiști sau depozite, au fost refăcute Catedralele mitropolitane din Chișinău și Cernăuți.
Însă, perioada revenirii Basarabiei și Bucovinei de Nord la Regatul Român a fost de scurtă durată, căci la 24 august 1944 armata roșie a pătruns din nou în Chișinău, iar calvarul comunismului aduce acum o perioadă și mai dramatică, chiar fatală pentru multe valori naționale române, inclusiv pentru Biserica națională.
În anul 1989, ultimul recensământ sovietic indica un număr de 3,5 milioane de „moldoveni” și români. În ceea ce privește Republica Moldova așa cum i-au fost trasate granițele în anul 1940 de către Stalin, .
Recensământul din 1989 indica în Republica Moldova o populație de 4,332 milioane locuitori dintre care: 2,79 milioane români (64,6%), 615.000 ruși, 600.000 ucraineni, 153.000 găgăuzi, 80.000 bulgari, 60.000 evrei, 22.000 alții. Din populația de peste 800.000 de ucraineni și ruși (22% din totalul populației) din Basarabia (fără Transnistria), aproximativ o jumătate de milion au fost colonizați aici după anul 1945.
O numeroasă comunitate românească trăiește în Ucraina, mai cu seamă în regiunile Cernăuți, Odessa, Transcarpatia precum și la Kiev și în mici comunități și în restul Ucrainei. O anomalie pe care o constatăm în statisticile ucrainene, continuatoare a celor sovietice, este că sunt trecuți o parte ca români iar o parte ca moldoveni.
În Ucraina, conform recensămintelor oficiale, de la 0,6% „moldoveni” și 0,3% români din populație în anul 1989, adică împreună 470.000, în anul 2001 avem doar 0,5% „moldoveni” și 0,3% români cu un total de 394.000. Trebuie precizat că în ceea ce privește aceste cifre ele nu pot reflecta realitatea deoarece populația românească, o recunosc chiar și cei care au întocmit recensămintele, a avut în tot secolul al XX-lea cea mai ridicată rată a natalității din Ucraina.
După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, România și-a deschis granițele cu statele vecine, inclusiv cu U.R.S.S., din componența căreia, la aceea dată, făcea parte și R.S.S. Moldovenească.
Articolul 45.
La intrarea in vigoare a prezentei legi, se abroga:
Legea nr.596-XII din 5 iunie 1991 cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Legea nr.1462-XII din 26 mai 1993 pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Legea nr.1474-XII din 8 iunie 1993 pentru completarea si modificarea articolului 2 din Legea cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Articolul II din Legea nr. 278-XIII din 10 noiembrie 1994 privind modificarea si completarea unor acte legislative;
Legea nr.961-XIII din 24 iulie 1996 pentru modificarea si completarea Legii cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Legea nr.1259-XIII din 16 iulie 1997 pentru modificarea si completarea Legii cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Hotarirea Parlamentului nr.597-XII din 5 iunie 1991 despre intrarea in vigoare si modul de punere in aplicare a Legii Republicii Moldova cu privire la cetatenia Republicii Moldova;
Hotarirea Parlamentului nr.1138-XII din 4 august 1992 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de solutionare a problemelor cetateniei Republicii Moldova.
Totodată, PRM protestează vehement față de Președintele și Guvernul României pentru duplicitatea afirmațiilor sale publice și a acțiunilor sale privind acordarea cetățeniei românilor, fraților noștri de peste Prut, prin blocarea acestui proces care a dus la stocarea celor peste 800.000 de cereri de la populația Basarabiei, informându-vă că Ministerul Justiției al României, în frunte cu impostoarea Monica Macovei, a procesat în ultimul an doar 53 de dosare depuse încă din anul 2002.
Dacă facem un calcul, basarabenilor cu cererile depuse le vor trebui cel puțin 8000 de ani ca să-și redobândească cetățenia pierdută abuziv în 1940 și 1944.
Rusia nu are încheiat cu Moldova un asemenea tratat. Rusia a acordat cetățenie la circa 85% din populația Abhaziei și la circa 95% dintre populația Osetiei de Sud, din Georgia, la 57% din populația Transnistriei. România însă, în ultimii ani, a acordat cetățenie doar la circa 97.000 de moldoveni, adică la doar 2 întreg și 5 zecimi procente din populația Republicii Moldova. Iar în ultimii ani, doar la 53 de cetățeni ai Republicii Moldova.
La 25 aprilie, în incinta Ambasadei Ungariei la Chișinău a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Comun de Vize (CCV). CCV din Chișinău este primul centru de acest fel pus în operabilitate de UE.
Deși este salutară deschiderea CCV, mai multe instituții media au indus espectanțe exagerate în legătură cu acesta. CCV va acorda inițial vize doar pentru Austria, Letonia, Slovenia și Ungaria. Potrivit unor oficiali, ulterior în activitatea acestuia se vor alătura Danemarca, din mai, și Estonia, din vara lui 2007. Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Franța, Germania, Anglia, în care se află cel mai mare număr de moldoveni plecați în țările UE pentru o muncă mai bine retribuită sînt deocamdată reticente la ideea participării în activitatea CCV. Ultimele trei preferă ca eliberarea vizelor pentru cetățeni moldoveni să rămână apanajul exclusiv al ambasadelor lor din Chișinău.
Sintagma de “cetățenie europeana” nu a existat in aceasta forma de la inceput. A existat mai intai notiunea de “Europa a cetatenilor” care de-a lungul timpului a evoluat si s-a aprofundat: in 1979, odata cu alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal direct in toate tarile membre (ca urmare a unei decizii din 1976) si in 1984, cand Comitetul Adonnino – instituit de catre Consiliul de la Fontainebleau – a dorit “sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare”3. Abia in 1990, la initiativa guvernului spaniol, se adopta notiunea de cetatenie europeana care va fi consacrata juridic prin Tratatul de la Maastricht, unde e definita (articolul 8 – primul punct) astfel: “este cetatean al Uniunii orice persoana care detine nationalitatea unui stat membru.”. Tratatul de la Amsterdam (1997) adauga aici ca “cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste”.
Cetățenia Uniunii Europene oferă drepturi cetățenilor statelor membre și consolidează protecția intereselor acestora. Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranaționale, complementare cetățeniei naționale:
Dreptul la libera circulație, dreptul la sejur, de stabilire, dreptul la muncă și studiu în celelalte state membre ale Uniunii. Legislația Uniunii stabilește însă numeroase condiții pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisă decât din rațiuni de securitate și sănătate publică, iar interzicerea trebuie justificată (art.18 al TCE (fost articol 8A));
Dreptul de vot și dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul european și la alegerile locale în statul de rezidență, în aceleași condiții cu cetățenii statului respectiv (art.19 al TCE (fost articol 8B));
Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terț (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecție consulară din partea autorităților diplomatice ale unui alt stat membru, în cazul în care țara din care provine nu are reprezentanță diplomatică ori consulară în statul terț respectiv (art.20 al TCE (fost articol 8C));
Dreptul de petiție în fața Parlamentului european (art.21 al TCE (fost articol 8D));
Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituțiilor și organismelor comunitare (atr.21 al TCE (fost articol 8D)).
Trecând peste toate evenimentele istorice petrecute în hotarele dintre Prut și Nistru: dominația regimului de suzeranitate a Imperiului Otoman la începutul secolului XIV, începând cu secolul XVIII a intereselor Rusiei în Balcani, și mai ales a regimului totalitar Stalinist cu toate mijloacele de rusificare, începând cu 28 iunie 1940, când U.R.S.S., ocupă necondiționat cu ajutorul forțelor armate Basarabia și Nordul Bucovinei. Toate aceste nefaste evenimente au făcut ca Basarabia să cunoască mai multe ideologii politice
În România prima reglementare juridica a cetateniei s-a facut prin Codul Civil de la 1865. Calitatea de cetatean, ca urmare a unei reglementari legale, nu a existat pâna la adoptarea codului. Acest lucru si-a pus amprenta asupra regulilor instituite atunci, legiuitorul având în vedere acordarea calitatii de cetatean român locuitorilor tarii. Dobândirea cetateniei era guvernata, ca si astazi, de principiul ius sangvinis . Existau urmatoarele moduri de dobândire: nastere, naturalizare, casatorie si repatriere. Pierderea cetateniei avea loc prin naturalizarea dobândita într-o tara straina; prin primirea unei functii publice de la un guvern strain fara autorizatia legala a statului sau de origine; prin supunerea fata de o protectie straina; prin intrarea în serviciul militar strain fara autorizarea Guvernului tarii sale de origine si prin casatoria unei femei românce cu un strain.
Unele principii instituite de Codul civil român guverneaza si astazi reglementarea cetateniei, iar interpretarea unora este identica si astazi. Astfel, norma potrivit careia ,,copiii gasiti pe teritoriul României fara a se cunoaste identitatea parintilor lor sunt considerati cetateni români'' este interpretata astazi ca si în 1865 ca instituind prezumtia potrivit careia cel putin unul din parinti este cetatean român.
Legile din 1924, 1939, 1948, 1952, 1971 si 1991 care au reglementat de-a lungul timpului cetatenia în România au constituit importante instrumente juridice în evolutia institutiei juridice a cetateniei.
Textul scoate în evidenta diferentele care apar în dreptul românesc între notiunile de cetatenie si nationalitate, din punct de vedere terminologic si juridic. Sub aspect juridic, cetatenia se deosebeste de nationalitate dupa cum asociem termenul de natiune de teritoriu (ca element constitutiv al statului) sau de ascendenta (urmasi ai unei anumite persoane). În prima situatie, prin nationalitate se întelege apartenenta la o tara. Aceasta situatie este aplicata persoanelor fizice, în situatia în care acestea devin cetateni ai unui stat, sau persoanelor juridice. În cea de-a doua situatie, termenul de nationalitate porneste de la acceptiunea de ascendenta si defineste apartenenta unei persoane fizice la o natiune. Prima situatie se întâlneste, în special, în statele Europei occidentale, unde termenii de nationalitate si cetatenie au acelasi înteles. Cea de-a doua situatie se întâlneste în statele central si est-europene, inclusiv în România, unde se face distinctia între nationalitate si cetatenie. Explicatia este porneste de la realitatea ca toate statele moderne s-au constituit pe baza nationala. Cum statele Europei occidentale au încheiat acest proces înaintea celor din Europa centrala si de est, în cazul primelor elementul national s-a diminuat. Pe de alta parte, procesul de constituire a unor noi state în zona estica si balcanica a Europei (Cehia si Slovaci, statele independente foste componente ale Federatiei iugoslave sau ale Uniunii Sovietice) are loc tot pe considerentul national si face sa se perpetueze în întreaga zona diferenta dintre nationalitate si cetatenie. Consecinta acestui fapt este prezumtia statelor din zona ca cetatenii de alta etnie au un stat national al lor, ceea ce explica de ce acestia nu sunt
Cetățenia – determină statutul politic al persoanei, relația acestuia cu statul. A fi cetățean nu inseamnă numai a avea un act de identitate respectiv. Cetățenia prevede loialitate si devotament față de statul său.
În prezent, în Republica Moldova sunt adoptate modificări și completări esențiale la Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 6 iunie 2000 care favorizează deținerea de către cetățeanul Republicii Moldova a cetățeniei altor state, fapt care a avansat considerabil țara noastră în democratizarea instituției cetățeniei și protecției dreptului individului.
La 18 octombrie 2003 modificarile in acest domeniu au intrat in vigoare. Prin urmare, persoanele care au dobindit anterior cetatenia altor state, vor avea posibilitatea să profite de ea in mod legal. Iar persoanele carora li s-a retras cetatenia din motivul deținerii cetățeniei altui stat sau au renunțat binevol la cetățenia Republicii Moldova, vor redobîndi cetățenia pierdută.
Originarii din Republica Moldova și urmașii acestora, care dețin cetățenia altor state, vor putea dobîndi cetățenia Republicii Moldova, pastrînd cetățenia deținută.
În scopul evitării consecințelor cu caracter juridic, în relațiile cu Republica Moldova, categoria dată de persoane va fi recunoscută numai ca cetățeni ai Republicii Moldova. Aceasta, insa, nu restrînge drepturile social-politice ale cetățenilor. În completarea celor expuse, expunem prevederile art.25 din Legea cetateniei: „Cetatenii Republicii Moldova, domiciliați legal și obisnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă legal si cetățenia unui alt stat beneficiază, în egală măsură, de aceleași drepturi și îndatoriri ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova.”
Cine are dreptul la Cetățenia Republicii Moldova, păstrînd și cetățenia altui stat?
În conformitate cu art.12 din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 6 iunie 2000 au dreptul sa dobîndească cetățenia Republicii Moldova prin recunoaștere:
persoanele născute pe teritoriul Republicii Moldova sau persoanele unul dintre ai căror părinți sau bunei s-a născut pe teritoriul numit;
persoanele care pînă la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ținutul Herța și în R.A.S.S.M., urmașii lor, dacă domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova;
persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28 iunie 1940, precum și urmașii lor;
persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova și care continuă să locuiască în prezent.
Cine are dreptul la cetățenia Republicii Moldova în condițiile naturalizării?
În conformitate cu art.17 din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 6 iunie 2000 are dreptul să dobîndească cetățenia Republicii Moldova prin naturalizare persoana care:
deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază legal și obișnuit aici cel puțin în ultimii 10 ani sau este căsătorită cu un cetățean al Republicii Moldova de cel puțin 3 ani, sau domiciliază legal și obișnuit nu mai puțin de 3 ani la părinți sau copii (inclusiv înfietori și înfiați) cetățeni ai Republicii Moldova;
domiciliază legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vîrstei de 18 ani
este apatrid sau recunoscută ca fiind refugiată, conform prevederilor legii naționale, și domiciliază legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 8 ani;
cunoaște și respectă prevederile Constituției;
cunoaște limba de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială;
are surse legale de existență;
pierde sau renunță la cetățenia unui alt stat, dacă o are, cu excepția cazurilor cînd pierderea sau renunțarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută.
Dobîndirea și redobîndirea cetățeniei Republicii Moldova de către persoanele domiciliate în străinătate
Persoana care solicită să dobîndească cetățenia Republicii Moldova prin naturalizare, avînd domiciliu legal și obișnuit în străinătate, depune cererea-chestionar de forma stabilită, adresată Președintelui Republicii Moldova, în trei exemplare, la reprezentanța diplomatică sau instituția consulară a Republicii Moldova în țara de domiciliere sau la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și prezintă următoarele documente:
a) autobiografia, în care se indică perioada de domiciliere în Republica Moldova și de stabilire în străinătate cu domiciliul permanent, date despre starea civilă, locul domiciliului, activitatea de muncă, date despre rudele apropiate: părinți, soț (soție), copii;
b) adeverința de la domiciliu a solicitantului despre componența familiei;
c) bonul de plată a taxei de stat;
d) patru fotografii de mărimea 4,5×3,5 cm;
e) adeverința că nu deține cetățenia anterioară sau adeverința drespre aprobarea renunțării la această cetățenie;
f) adeverința de la locul de muncă sau de studii. Persoanele care nu sînt plasate în cîmpul muncii prezintă o adeverință de la autoritățile administrației publice locale despre sursele sale legale de existență (venit obținut în urma activității comerciale sau particulare, pensie, bursă, pensie alimentară, ajutor material de șomaj și indemnizație pentru copii, întreținere materială de la membrii familiei, economii financiare și depozite);
g) adeverința despre susținerea examenului de cunoaștere a limbii de stat și a prevederilor Constituției Republicii Moldova;
h) copia actului de identitate sau altă dovadă de domiciliere pe teritoriul Republicii Moldova sau privind căsătoria cu un cetățean al Republicii Moldova;
i) cazierul judiciar în țara de domiciliere.
Persoana care solicită să redobîndească cetățenia Republicii Moldova, avînd domiciliu legal și obișnuit în străinătate depune cererea-chestionar de forma stabilită, adresată Președintelui Republicii Moldova, în trei exemplare, la reprezentanța diplomatică sau instituția consulară a Republicii Moldova în țara de domiciliere sau la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al republicii Moldova și prezintă următoarele documente:
a) autobiografia, în care se indică perioada de domiciliere în Republica Moldova și de stabilire cu domiciliul în străinătate, date despre starea civilă, locul domiciliului, activitatea de muncă, date despre rudele apropiate: părinți, soț (soție), copii, motivul pierderii cetățeniei;
b) adeverința de la domiciliu despre componența familiei;
c) adeverința privind renunțarea la cetățenie sau copia hotărîrii privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova;
d) copia actului de identitate;
e) bonul de plată a taxei de stat;
f) patru fotografii de mărimea 4,5×3,5 cm;
g) cazierul judiciar în țara de domiciliere.
În scopul confirmării informației prezentate în cererea-chestionar pot fi solicitate și alte documente: copiile actelor de identitate; copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori, de înfiere, de căsătorie, de divorț, de deces; hotărîri ale instanței de judecată, autentificate în modul stabilit.
Cererile și documentele necesare se expediază la Ministerul Dezvoltarii Informationale spre examinare și luarea deciziei. În rezultatul examinării se intocmește un aviz in baza căruia solicitantului i se eliberează actele de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova.
Termenul de examinare a cererii privind cetățenia
În conformitate cu Legea privind cetatenia Republicii Moldova nr.1020-XIV din 6 iunie 2000 si Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.197 din 12.03.2001 cu privire la procedura dobîndirii și pierderii cetățeniei Republicii Moldova – cererea de dobîndire a cetățeniei prin recunoaștere, depuse de catre persoanele domiciliate in strainatate se examineaza in termen de pina la 3 (trei) luni (Termenul va incepe se curga din ziua in care au fost depuse toate documentele necesare pentru acordarea sau redobîndirea cetățeniei Republicii Moldova)
Renunțarea la cetățenia Republicii Moldova
Cetățenii Republicii Moldova, domiciliati permanent în Republica Ungară sau în țările de acreditare ale Ambasadei (Republica Cehia, Republica Slovenia, Republica Croația, Bosnia și Herțegovina) și luați la evidență consulară la Ambasadă, care doresc să renunțe la cetățenia Republicii Moldova, pot depune cererile de renunțare la cetățenia Republicii Moldova la Ambasadă.
Pentru examinarea cererii de renunțare la cetățenie solicitanții urmează să depună la Ambasadă următoarele acte:
cerere-chestionar (se completează la Ambasadă);
autobiografia;
adeverința de la domiciliu despre componența familiei;
adeverinta deținerii sau dobîndirii cetățeniei Republicii Ungare sau altei cetățenii ori garanția dobîndirii acestei cetățenii;
pașaportul;
certificatul de naștere;
certificatul de căsătorie sau divorț;
patru fotografii de marimea 4,5cm X 3,5cm;
copiii in virsta de la 14 pina la 18 ani declara in scris consimțămîntul sau de a renunța la cetățenia Republicii Moldova. Aceasta declaratie urmeaza a fi autentificata notarial. Cererea privind renunțarea la cetățenie se depune împreună cu copia certificatului de naștere a copilului (autentificată la notar);
declarația părintelui, cetățean al Republicii Moldova, privind consimțămîntul la renunțarea cetățeniei Republicii Moldova de către copilul său minor împreuna cu celălalt părinte (autentificată notarial) sau certificatul privind neapartenența la cetățenia Republicii Moldova a celuilalt parinte care nu renunță la cetățenia Republicii Moldova împreună cu copilul său minor.
Atentie! Actele se depun in original.
Toate actele eliberate de organele autoritățile străine urmeaza a fi legalizate și traduse în limba moldovenească sau rusă.
Articolul 3. Cetatenia Republicii Moldova
(1) Cetatenia Republicii Moldova stabileste intre persoana fizica si Republica Moldova o legatura juridico-politica permanenta, care genereaza drepturi si obligatii reciproce intre stat si persoana.
(2) Cetatenia Republicii Moldova este pastrata atit pe teritoriul Republicii Moldova, cit si in alte state, precum si in spatiul in care nu se exercita suveranitatea nici unui stat.
Articolul 4. Reglementarea juridica
Problemele privind cetatenia Republicii Moldova se reglementeaza de Constitutia Republicii Moldova, de tratatele internationale la care Republica Moldova este parte, de prezenta lege, precum si de alte acte normative adoptate in corespundere cu acestea.
Articolul 5. Dovada cetateniei
Dovada cetateniei Republicii Moldova se face cu buletinul de identitate, cu pasaportul, cu certificatul de nastere in cazul copilului sau cu un certificat eliberat de organele competente ale Republicii Moldova.
Articolul 7. Principiile generale ale cetateniei
Regulile asupra cetateniei Republicii Moldova se intemeiaza pe urmatoarele principii:
a) dreptul fiecarei persoane la o cetatenie;
b) nedescriminarea cetatenilor, indiferent de temeiurile dobindirii cetateniei;
c) inadmisibilitatea privarii arbitrare a persoanei de cetatenia ei si de dreptul de a-si schimba cetatenia;
d) evitarea apatridiei;
e) neproducerea de efecte, prin schimbarea cetateniei unuia dintre soti, asupra cetateniei celuilalt sot sau asupra cetateniei copilului daca nu exista o cerere scrisa in acest sens a parintilor.
Articolul 8. Protectia cetatenilor
(1) Cetatenii Republicii Moldova beneficiaza de protectia statului atit in tara, cit si in strainatate.
(2) Cetatenii Republicii Moldova nu pot fi extradati sau expulzati din tara.
Capitolul II. DOBINDIREA CETATENIEI REPUBLICII MOLDOVA
Articolul 10. Temeiurile dobindirii cetateniei
(1) Cetatenia Republicii Moldova se dobindeste prin:
a) nastere;
b) recunoastere;
c) infiere;
d) redobindire;
e) naturalizare.
(2) Cetatenia Republicii Moldova poate fi dobindita si in temeiul acordurilor internationale la care Republica Moldova este parte.
Capitolul III. PIERDEREA CETATENIEI REPUBLICII MOLDOVA
Articolul 21. Temeiurile pierderii cetateniei Cetatenia Republicii Moldova se pierde:
a) prin renuntare;
b) prin retragere;
c) in temeiul acordurilor internationale la care Republica Moldova este parte.
Capitolul IV. PLURALITATEA DE CETATENII
Articolul 24. Cazurile de pluralitate de cetatenii
(1) In Republica Moldova, pluralitatea de cetatenii se permite:
a) copiilor care au dobindit automat la nastere cetatenia Republicii Moldova si cetatenia unui alt stat;
b) cetatenilor sai care detin concomitent cetatenia unui alt stat, cind aceasta cetatenie este dobindita automat prin casatorie;
c) copiilor cetateni ai Republicii Moldova care au dobindit cetatenia unui alt stat in urma infierii;
d) daca aceasta pluralitate rezulta din prevederile acordurilor internationale la care Republica Moldova este parte;
e) in cazul cind renuntarea la cetatenia unui alt stat sau pierderea ei nu este posibila sau nu poate fi rezonabil ceruta;
f) in alte cazuri prevazute de prezenta lege.
(2) In interesele republicii si in cazuri exceptionale, cetatenii unor alte state pot deveni si cetateni ai Republicii Moldova, prin decret al Presedintelui Republicii Moldova, daca nu cad sub incidenta art.20 lit.a)-d).
(3) Dobindirea de catre cetateanul Republicii Moldova a cetateniei altui stat nu atrage pierderea cetateniei Republicii Moldova.
(4) Cetateanul Republicii Moldova care poseda cetatenia altui stat, in raporturile cu Republica Moldova, este recunoscut numai ca cetatean al ei, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. (1) lit. a)-e) si alin. (2).
Articolul 25. Drepturile si indatoririle in cazul pluralitatii de cetatenii
Cetatenii Republicii Moldova, domiciliati legal si obisnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care poseda legal si cetatenia unui alt stat beneficiaza in egala masura de aceleasi drepturi si indatoriri ca si ceilalti cetateni ai Republicii Moldova.
Articolul 26. Modalitatile de satisfacere a obligatiunii militare in cazul pluralitatii de cetatenii
Persoana care este cetatean al Republicii Moldova si care poseda legal si cetatenia unui alt stat este supusa serviciului militar fata de Republica Moldova daca domiciliaza legal si obisnuit pe teritoriul ei, chiar daca este scutita de obligatiunea militara fata de alt stat.
Capitolul V. ATRIBUTIILE REFERITOARE LA CETATENIE ALE AUTORITATILOR PUBLICE
Articolul 27. Atributiile Presedintelui Republicii Moldova Presedintele Republicii Moldova:
a) solutioneaza problemele cetateniei conform Constitutiei si prezentei legi;
b) emite decrete in cazul acordarii, redobindirii, renuntarii si retragerii cetateniei Republicii Moldova, iar in cazul refuzului de acordare a cetateniei, da un raspuns argumentat.
Articolul 28. Atributiile Deaprtamentului Tehnologii Informationale si ale organelor lui
Departamentul Tehnologii Informationale si organele lui:
a) primesc de la persoane cu domiciliu legal si obisnuit pe teritoriul Republicii Moldova, in conditiile prezentei legi, cereri privind cetatenia, aduna date despre solicitant, intocmesc un aviz argumentat si, impreuna cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informatii si Securitate si cu cererea solicitantului, il expediaza Presedintelui Republicii Moldova spre solutionare;
b) determina apartenenta sau neapartenenta la Republica Moldova a persoanelor care domiciliaza legal si obisnuit pe teritoriul ei;
c) pregatesc materialele de retragere a cetateniei Republicii Moldova si le inainteaza Presedintelui Republicii Moldova;
d) elibereaza acte ce adeveresc dobindirea sau pierderea cetateniei Republicii Moldova persoanelor domiciliate legal si obisnuit pe teritoriul ei;
e) tin evidenta persoanelor care au dobindit sau au pierdut cetatenia Republicii Moldova;
f) executa decretele si deciziile Presedintelui Republicii Moldova privind cetatenia si elibereaza actele de rigoare;
g) exercita si alte atributii prevazute de legislatie.
Articolul 29. Atributiile Ministerului Afacerilor Externe si ale institutiilor lui
Ministerul Afacerilor Externe, reprezentantele diplomatice si institutiile consulare ale Republicii Moldova:
a) primesc de la persoane cu domiciliu legal si obisnuit in strainatate, in conditiile prezentei legi, cereri privind cetatenia, aduna date despre solicitant, intocmesc un aviz argumentat si, impreuna cu avizul Deapartamentului Tehnologii Informationale, cu avizul Serviciului de Informatii si Securitate si cu cererea solicitantului, il expediaza Presedintelui Republicii Moldova spre solutionare;
b) determina apartenenta sau neapartenenta la Republica Moldova a persoanelor care domiciliaza legal si obisnuit in strainatate;
c) inainteaza propuneri intemeiate privind retragerea cetateniei Republicii Moldova;
d) elibereaza acte ce adeveresc dobindirea sau pierderea cetateniei Republicii Moldova persoanelor domiciliate legal si obisnuit in strainatate;
e) executa decretele si deciziile Presedintelui Republicii Moldova privind cetatenia;
f) exercita si alte atributii prevazute de legislatie.
Articolul 29/1. Atributiile Ministerului Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne:
a) aduna date despre solicitant, efectueaza controalele necesare pentru a stabili temeiurile de refuz al acordarii cetateniei, intocmeste avize privind acordarea sau redobindirea cetateniei Republicii Moldova si le prezinta Departamentului Tehnologii Informationale;
b) prezinta Departamentului Tehnologii Informationale propuneri privind retragerea cetateniei Republicii Moldova.
Articolul 30. Atributiile Serviciului de Informatii si Securitate
Serviciul de Informatii si Securitate intocmeste, in conditiile prezentei legi, aviz privind persoana care solicita acordarea sau redobindirea cetateniei Republicii Moldova, precum si aviz in cazul propunerii de retragere a acesteia si le prezinta organului care le-a solicitat.
Articolul 31. Comisia pentru problemele cetateniei si acordarii de azil politic de pe linga Presedintele Republicii Moldova
Pentru examinarea prealabila a problemelor cetateniei Republicii Moldova, pe linga Presedintele Republicii Moldova functioneaza Comisia pentru problemele cetateniei si acordarii de azil politic, al carei mod de organizare si functionare se stabileste in regulament, aprobat de Presedintele Republicii Moldova.
Articolul 39. Juramintul de credinta fata de Republica Moldova
(1) Persoana careia i se acorda cetatenia Republicii Moldova prin naturalizare sau redobindire va depune, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a decretului Presedintelui Republicii Moldova, in fata presedintelui raionului sau primarului municipiului ori, dupa caz, in fata sefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova, urmatorul juramint de credinta fata de Republica Moldova:
"Eu (numele, prenumele), nascut la (data si locul nasterii), jur sa fiu cetatean devotat Republicii Moldova, sa respect cu sfintenie Constitutia si celelalte legi ale ei, sa nu intreprind nici o actiune care i-ar prejudicia interesele si integritatea teritoriala".
(2) Cetatenia Republicii Moldova se dobindeste la data depunerii juramintului.
Peste 1 000 000 de cereri pt redobandire.
Statul Roman trebbie sa reputa in drepturi pec ei care si-au pierdut cetatenia in conditile celui de al dpilea Razboi Mondial
Sa se usureze procedura si sa se acorde tuturor conform legii din 1991.
Se poate ca un om să aibă doua sau mai multe cetățenii
Definiție:Legătura juridico-politică permanentă ce există între stat și cetățean se numește cetățenie.
În societatea noastră se discută pe larg problema cetățeniei. La dezbaterile publice participă nu numai juriști și politicieni ci și masele largi ale populației. Problema care se pune este dacă una și aceiași persoană are dreptul să dețină simultan două sau mai multe cetățenii. Se analizează de asemenea avantajele de a fi cetățean al unui stat sau a altui-al R.M., al României, al unuia dintre statele Uniunii Europene de exemplu. Acest din urmă statut este dorit tot de mai mulți oameni, deoarece el îți dă posibilitate de a circula fără vize prin Europa sau întreaga lume, de a te angaja la muncă acolo unde aceasta este remunerată mai bine.
Probabil că actualitatea problemei cetățeniei se datorează anume acestui fapt: importanța practică pe care o capătă cetățenia în condițiile unei societăți democratice.
Valorificarea avantajelor pe care le oferă cetățenia depinde de cunoașterea de către posesorul acesteia drepturilor și obligațiilor pe care le implică calitatea de a fi cetățean al unui stat.
Nu orice persoană ce se află pe teritoriul țării este cetățean al R.M.. Populația statului nostru constă din:
Cetățeni ai Republicii Moldova-persoane care aparțin satului R.M.
Cetățeni străini-persoane care aparțin unui stat străin.
Apatrizi- persoane care nu sînt cetățeni ai R.M. și nici ai unui altui stat.
Dreptul și obligațiile tuturor celor trei categorii ale populației sunt stabile în diferite documente interne și internaționale.
Două documente importante care reglemtează situația în acest sens în:
Constituția Republicii Moldova
Legea cetățeniei Republicii Moldova
De ce moldovenii (etnicii români) din Basarabia au dreptul la cetățenie română?
Pactul sovieto-german din 23 august 1939 a șocat opinia publică mondială, căci, după ce ani la rând cele două mari puteri totalitare s-au atacat reciproc, au devenit „peste noapte” prietene. Pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost un act politic de moment, ci rezultatul unui calcul temeinic elaborat de ambele părți, fiecare satisfăcându-și „poftele” expansioniste. De fapt, cele două puteri și-au delimitat sferele de influență în Europa, cu prețul desființării sau mutilării unor state suverane. Printre ele era și România, care s-a pomenit într-o situație internațională fără precedent. Izolarea politică, diplomatică și militară, cauzată de erodarea sistemului ei de alianțe, s-a produs mai ales prin încheierea acestui pact, care constituia un atentat la adresa Statului Unitar Român.
Așadar, guvernul de la Moscova primește „undă verde” de la Berlin și Roma pentru anexarea Basarabiei. Astfel, s-a creat o situație similară cu cea din 1812, când Basarabia a fost o „monedă de schimb” între marile puteri. Și atunci, și în 1939 Turcia sau Germania nu aveau nici un drept istoric, juridic sau moral să vândă Basarabia, cedând-o în primul caz Imperiului Țarist și în cel de-al doilea – Uniunii Sovietice.
În anul 1940, regimul sovietic s-a grăbit să preia controlul asupra teritoriilor recent anexate din Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, precum și Țările Baltice: Estonia, Letonia și Lituania, care se remarcau printr-o bogată tradiție religioasă.
Domnul Ilie Ilașcu:
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se referă la atacurile dure și nefondate de către Moscova și Chișinău asupra României.
La sfârșitul lunii februarie a.c., ministrul de externe al Federației Ruse a acuzat public România de trafic de cetățenie față de populația Republicii Moldova.
Felul în care ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, atacă România, acuzând-o de trafic de cetățenie, demonstrează că pentru a-și susține imaginea diplomația rusă folosește tot mai mult tehnicile lui Joseph Göbbels, ministrul nazist din timpul războiului. Ministrul spunea la acea vreme: propaganda, minciuna, ca să fie credibilă trebuie să fie totală. Asta face astăzi și Lavrov. Atacul lui Lavrov la adresa României este o mostră perfidă.
Astfel, Moscova și-ar justifica, într-un fel, politica sa imperialistă, folosind atacul.
Atunci când sunt acuzați de amestec în treburile interne ale altor țări, de încălcarea drepturilor omului și de suprimarea democrației în Rusia, oficialii ruși recurg la stratagema: cea mai bună apărare este atacul.
Anul trecut, la summit-ul UE din Finlanda, de exemplu, Putin a declarat că Rusia nu acceptă ca italienii să-i țină lecții despre crima organizată, pentru că mafia s-a născut în Italia și nu în Rusia, iar mafia nu este un cuvânt rusesc.
Tot atunci, a încercat să justifice politica discriminatoare a Moscovei față de etnicii și de cetățenii georgieni din Rusia, vorbind despre încălcarea drepturilor rușilor în Țările Baltice.
Totuși, ieșirea lui Lavrov nu trebuie privită doar în contextul acestei politici a atacului. În opinia noastră, atacul Moscovei la adresa Bucureștiului a fost unul bine concertat cu autoritățile moldovenești de la Chișinău, iar Kremlinul și-a acceptat rolul de avocat al Chișinăului, ca plată pentru serviciile aduse de tovarășul Voronin, anul trecut, când Moscova era acuzată de Occident că ar folosi sancțiuni economice pentru a pedepsi fostele republici sovietice pentru cursul lor politic. Să ne amintim că după interzicerea de import a vinurilor moldovenești și a celor georgiene în Rusia, președintele Georgiei, Mihail Saakașvili, a acuzat deschis Moscova că sancțiuni împotriva Georgiei au un caracter pur politic.
Voronin, însă, după întâlnirea sa cu Putin, din 8 august 2006, a schimbat șmecherește macazul criticând nu Rusia, ci calitatea vinurilor moldovenești.
Declarația prietenului Voronin au permis atunci diplomației ruse să diminueze criticile Occidentului la adresa Rusiei de folosire a sancțiunilor economice în relații internaționale de bună vecinătate, iar Republica Moldova să suporte în tăcere pierderi financiare imense.
Voronin și ministrul său de externe le-a dat o mână de ajutor rușilor și în recenta dispută a acestora cu Estonia. Vorba e că, la 11 ianuarie a.c., în Estonia, a intrat în vigoare Legea cu privire la protecția mormintelor militare, care a deschis calea pentru demolarea monumentelor ostașilor sovietici din această țară, inclusiv a Monumentului Ostașului Eliberator din centrul capitalei estoniene.
Reacția Moscovei a fost una furibundă, Talin-ul fiind amenințat cu sancțiuni. Răspunsul președintelui eston a fost unul plin de demnitate, citez: "Estonia nu a fost eliberată de ruși de sub ocupația fascistă, așa cum pretinde Moscova, ci în 1944 o ocupație a fost înlocuită cu alta". În loc să profite de disputa dintre Moscova și Talin cu privire la Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele acestuia și să ceară și ea compensații pentru acei aproape 50 de ani de ocupație sovietică, ori, cel puțin, să păstreze tăcerea, conducerea comunistă de la Chișinău a sărit la gâtul României.
La 23 februarie, externele moldovene și-au exprimat, citez: "îngrijorarea în legătură cu decizia organelor judiciare din România de a reabilita acțiunile mareșalului Antonescu din perioada celui de-al doilea război mondial și de a recunoaște drept legitimă ocuparea de către România a teritoriului Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și a Bucovinei de Nord, iar fracțiunea Partidului Comunist din Moldova, din Parlamentul moldovean, a felicitat ostașii și toți ofițerii din Republica Moldova cu ocazia Zilei Armatei Sovietice.
Chiar dacă Voronin și Stratan au fost portavoce pentru Moscova, pe rolul de idioți utili, declarațiile lor au dat argumente Moscovei să declare că nu toate țările afectate de Pactul Molotov-Ribbentrop privesc eliberarea drept ocupație.
Acuzând România de trafic de cetățenie, Lavrov uită de câteva deosebiri esențiale între acordarea cetățeniei ruse separatiștilor abhazi, osetini și transnistreni și acordarea cetățeniei române, cetățenilor din Republica Moldova.
În primul rând, legislația Republicii Moldova admite dubla cetățenie, pe când cea georgiană nu.
În al doilea rând, România acordă cetățenie conform Constituției României în vigoare tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de locul de trai al acestora, cu condiția să îndeplinească cerințele legii cetățenești. Rusia însă acordă cetățenie în mod discriminatoriu doar populațiilor din regiunile separatiste. Mai mult, Rusia a deschis, fără acordul Republicii Moldova, un consulat ilegal la Tiraspol, care se ocupă de acordarea în regim de urgență a cetățeniei Federației Ruse tuturor cetățenilor din stânga Nistrului, îndeosebi celor de etnie rusă.
3. Acordând cetățenie cetățenilor Republicii Moldova, România nu încalcă propria legislație și nici pe cea a Republicii Moldova. Rusia, acordând cetățenilor locuitorilor republicilor separatiste, încalcă chiar legea Federației Ruse cu privire la cetățenie care prevede:
"Solicitantul de cetățenie este obligat să fie rezident al Rusiei de cel puțin 5 ani. Să aibă resurse suficiente pentru întreținere și să renunțe la cetățenia precedentă", în cazul în care vine dintr-o țară cu care Rusia nu are un tratat cu privire la dubla cetățenie.
Rusia nu are încheiat cu Moldova un asemenea tratat.
4. Rusia a acordat cetățenie la circa 85% din populația Abhaziei și la circa 95% dintre populația Osetiei de Sud, din Georgia, la 57% din populația Transnistriei. România însă, în ultimii ani, a acordat cetățenie doar la circa 97.000 de moldoveni, adică la doar 2 întreg și 5 zecimi procente din populația Republicii Moldova. Iar în ultimii ani, doar la 53 de cetățeni ai Republicii Moldova.
Dacă Moscova a acordat cetățenie rusă fiecărui al doilea locuitor al regiunii Transnistrene, ce sunt acuzațiile lui Lavrov la adresa României? Nesimțire sau impertinență? Vă las pe dumneavoastră să deduceți.
Eu aș vrea doar să adaug că din 2001 când legea ucraineană cu privire la cetățenie a fost modificată, făcând posibilă acordarea cetățeniei la misiunile diplomatice ucrainene de peste hotare, și Kievul a încercat și a început să acorde masiv cetățenia sa locuitorilor Transnistriei, doar în 2002 ambasada de la Chișinău a acordat cetățenie la 14.000 de locuitori ai Republicii Moldova, sporind, astfel, până la 30.000, la începutul lui 2003, numărul locuitorilor Transnistriei cu cetățenie ucraineană.
După revoluția oranj numărul acestora s-a dublat și, în prezent, peste 65000 de locuitori ai Transnistriei au cetățenia Ucrainei. Se pare însă că acest lucru nu supără autoritățile de la Chișinău și nici pe Lavrov. Voronin, Stratan, Lavrov se tem doar de sporirea numărului românilor în Republica Moldova. Voronin este atât de speriat încât la început de februarie a convocat o ședință specială a Consiliul Superior de Securitate la care a fost discutată chestiunea redobândirii cetățeniei române de către moldoveni și măsurile de contracarare a anexării Republicii Moldova de România, iar la 8 februarie 2007, la sugestia înțeleptului său ministru de externe, Stratan, a trimis scrisori de plângeri lui Solana, Merkel și altora, cu rugămintea de a facilita regimul de vize europene pentru moldoveni prin ambasada Ungariei de la Chișinău, nicidecum prin cea a României.
Ceva mai departe, Voronin a scris și la Bruxelles, acuzând Bucureștiul de anexarea Republicii Moldova prin politica de pașaportizare a cetățenilor acesteia.
În încheiere, aș vrea să mă opresc la un aspect legat de relațiile româno-ruse în general. La București se aud voci care susțin că atacurile Moscovei la adresa României, precum și răceala dintre București și Chișinău, sunt rezultatul politicii naționaliste a României. Voi spune că eu, ca cetățean al României, cât și al Republicii Moldova, prefer o politică externă a României clară, care știe ce vrea în problema Basarabiei, chiar dacă se mai greșește uneori, decât o politică neclară, neînțeleasă de populația celor două maluri al Prutului în problema românilor din teritoriile ocupate de ruși.
Acum, când România este membră NATO și a Uniunii Europene, Bucureștiul nu trebuie să se teamă a vorbi despre Pactul Ribbentrop-Molotov, de teritoriile pierdute în 1940, așa cum nu se tem să facă acest lucru Țările baltice. Mai mult, trebuie să le susțină pe acestea în disputa lor cu Rusia privind interpretarea pactului și a consecințelor lui.
Aceasta este cu atât mai necesar cu cât în Occident aproape că nu se cunoaște că nu numai Țările baltice au avut de suferit în urma cârdășiei sovieto-germane, dar că și Republica Moldova este "copilul din flori" al pactului. "Adevărul spus uneori doare și irită, dar el se lecuiește", se spune în popor.
Prin prezenta declarație politică, PRM protestează față de atacurile nefondate și imbecile ale diplomației Federației Ruse asupra statului român în privința acordării dreptului de redobândire a cetățeniei române foștilor săi cetățeni, actualmente locuitori ai Republicii Moldova, și cere Federației Ruse și autorităților actuale ale Republicii Moldova încetarea imediată a amestecului în treburile interne ale României.
PRM protestează față de recenta declarație a Guvernului Republicii Moldova îndreptată împotriva acordării dreptului foștilor cetățeni și urmașilor acestora la redobândirea cetățeniei statului român și atragem atenția actualilor guvernanți, vremelnici de altfel, de la Chișinău, să se ocupe prioritar, în primul rând, de problemele combaterii sărăciei acute a populației de dincolo de Prut, de rezolvarea problemei eliberării teritoriilor ocupate de către Federația Rusă, de îndeplinirea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în privința eliberării imediate și necondiționate a lui Andrei Ivanțov și Tudor Popa din temnițele separatiste de la Tiraspol, de încetarea îndobitocirii populației Republicii Moldova cu o istorie integrată, falsă, de sorginte procomunistă și prorusă, de încetare a suprimării dreptului la opinie și atacul asupra mass-media democratice din Republica Moldova.
Totodată, PRM protestează vehement față de Președintele și Guvernul României pentru duplicitatea afirmațiilor sale publice și a acțiunilor sale privind acordarea cetățeniei românilor, fraților noștri de peste Prut, prin blocarea acestui proces care a dus la stocarea celor peste 800.000 de cereri de la populația Basarabiei, informându-vă că Ministerul Justiției al României, în frunte cu impostoarea Monica Macovei, a procesat în ultimul an doar 53 de dosare depuse încă din anul 2002.
Dacă facem un calcul, basarabenilor cu cererile depuse le vor trebui cel puțin 8000 de ani ca să-și redobândească cetățenia pierdută abuziv în 1940 și 1944.
Conform comunicatelor unor agenții de presă, Guvernul propune introducerea restricțiilor pentru renunțarea la cetățenia Republicii Moldova, în scopul diminuării numărului acestor renunțări în legătură cu dobîndirea cetățeniei altor state. Conform informațiilor din presă, proiectul de lege elaborat de executiv ar prevedea că cererea de renunțare la cetățenie va putea fi depusa doar de persoanele domiciliate legal în afara Moldovei. Executivul dorește să utilizeze în scopul promovării respectivelor decizii posibilitățile oferite prin Convenția Europeană cu privire la cetățenie, art.8 alin.(2) al căreia stabilește că "Totuși, un Stat Parte poate prevedea în legislația sa internă că pentru renunțarea la cetățenie pot opta doar cetățenii care locuiesc peste hotare."[1].
Republica Moldova – Uniunea Europeană
Centrul Comun de Vize
La 25 aprilie, în incinta Ambasadei Ungariei la Chișinău a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Comun de Vize (CCV). CCV din Chișinău este primul centru de acest fel pus în operabilitate de UE. La eveniment au participat numeroși oficiali moldoveni și europeni, printre care: Franco Frattini, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru Justiție, Libertate și Securitate; Ursula Plassnik, ministru al Afacerilor Europene și Internaționale al Austriei; Ene Ergma, Președinte al Parlamentului Estoniei; Indulis Emsis, Președinte al Parlamentului Letoniei; Andrej Ster, Secretar de Stat al Afacerilor Externe al Sloveniei; Kinga Goncz, ministru de Externe al Ungariei; Cesare de Montis, șef al Delegației Comisiei Europene la Chișinău; Kalman Miszei, reprezentant special al UE în Moldova etc.
Frattini a arătat că deschiderea CCV este un mesaj de confidență a UE față de Moldova. Referindu-se la inițiativa României de a deschide un centru similar, oficialul a spus că este important să se evite dublarea funcțiilor și că dacă va fi deschis un alt centru în Ambasada României acesta va trebui să colaboreze, nu să concureze cu actualul centru.
Cu prilejul participării la inaugurarea CCV, Franco Frattini s-a întîlnit cu Președintele Vladimir Voronin; cu speaker-ul Marian Lupu și cu prim-ministrul Vasile Tarlev. În cadrul întîlnirilor, Franco Frattini a menționat că își asumă angajamentul de a analiza posibilitățile de facilitare a unui Acord privind traficul mic de frontieră între Moldova și România; a reiterat angajamentul UE de a extinde mandatul EUBAM pentru încă doi ani și a invitat Parlamentul moldovean să elaboreze un raport cuprinzător privind situația drepturilor omului în Moldova, urmînd ca UE să examineze în baza acestuia mecanisme de asistență a Moldovei în acest domeniu.
Deși este salutară deschiderea CCV, mai multe instituții media au indus espectanțe exagerate în legătură cu acesta. CCV va acorda inițial vize doar pentru Austria, Letonia, Slovenia și Ungaria. Potrivit unor oficiali, ulterior în activitatea acestuia se vor alătura Danemarca, din mai, și Estonia, din vara lui 2007. Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Franța, Germania, Anglia, în care se află cel mai mare număr de moldoveni plecați în țările UE pentru o muncă mai bine retribuită sînt deocamdată reticente la ideea participării în activitatea CCV. Ultimele trei preferă ca eliberarea vizelor pentru cetățeni moldoveni să rămînă apanajul exclusiv al ambasadelor lor din Chișinău.
A doua rundă de negocieri privind încheierea acordurilor de readmisie și de facilitare a eliberării vizelor
La 17 aprilie curent, la Bruxelles, a avut loc a doua rundă de negocieri dintre Moldova și UE pe marginea Acordului privind readmisia persoanelor cu ședere ilegală și Acordului privind facilitarea eliberării vizelor.
Potrivit serviciului de presă al MAEIE, primul acord menționat instituie un cadru de cooperare pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în timp ce cel de-al doilea prevede un șir de facilități la eliberarea vizelor de intrare pe teritoriul UE pentru cetățenii moldoveni. Printre facilități se numără menținerea prețului de 35 euro pentru o viză (fața de 60 euro); eliberarea gratuită a vizelor pentru mai multe categorii de cetățeni moldoveni, în special studenți, transportatori, pensionari, jurnaliști, oameni de afaceri etc.
Acordul privind facilitarea eliberării vizelor mai prevede principiul bona fidae, conform căruia persoanele care au obținut anterior vize pentru statele membre ale UE și au respectat condițiile de ședere în aceste state, ar putea obține vize cu mai multe intrări pe un termen de 1 an și mai mult. Acordul prevede, de asemenea, eliberarea fără plată a vizelor pentru România și Bulgaria, pînă la aderarea acestor țări la spațiul Schengen.
Cu prilejul inaugurării CCV pe 25 aprilie, acordurile menționate au fost parafate, ele urmînd să intre în vigoare pînă la sfîrșitul anului 2007.
Semnarea Protocolului adițional la APC
Cu ocazia rundei de negocieri din 17 aprilie, a fost semnat un Protocol adițional la Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC) între Comunitățile Europene și Statele Membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, privind aderarea Bulgariei și României la APC.
A V-a reuniune a Subcomitetului de Cooperare RM-UE
În perioada 23–24 aprilie, la Chișinău a avut loc a V-a reuniune a Subcomitetului de Cooperare RM-UE pentru probleme de transport, energetică, mediu, societate informațională, educație, știință și cercetare, sănătate.
În cadrul reuniunii, părțile au examinat implementarea Planului de Acțiuni UE-Moldova în domeniile de competență a subcomitetului. Unul din subiectele centrale pe agenda reuniunii l-a constituit Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2020. Părțile au convenit că aceasta va trebui să țină cont de recomandările raportului privind situația în sistemul energetic al Moldovei, care se pregătește în prezent de Comisia Europeană în contextul cererii Chișinăului de a adera la Tratatul Comunității Energetice. Alte chestiuni puse în discuție în cadrul reuniunii au vizat elaborarea Strategiei naționale în domeniul transportului și a Legii comunicațiilor, evoluțiile în domeniile sănătății, mediului, științei și inovației.
UE verifică posibilitatea existenței unei înțelegeri secrete între Moldova și Rusia
EUobserver.com a informat, în perioada vizată de acest număr al jurnalului GDM, că diplomația EU verifică posibilitatea existenței unei înțelegeri secrete între Moldova și Rusia privind reglementarea transnistreană. Andrew Rettman de la această instituție de presă arată că dacă o astfel de înțelegere există, atunci aceasta ar putea crea impedimente pentru relațiile viitoare dintre Moldova și UE, și pentru încheierea unui nou acord între cele două. Existența înțelegerii moldo-ruse a fost dezvăluită de cunoscutul comentator politic american de la Jamestown Foundation și The Wall Street Journal, Vladimir Socor. Potrivit acestuia, reunificarea Moldovei cu Transnistria ar urma un model care îi va permite Tiraspolului să blocheze deciziile Guvernului de la Chișinău, iar Moscovei să-și mențină trupele în Moldova pe un termen indefinit.
Republica Moldova – România
În legătură cu existența presupusă a unui nou plan rusesc privind Transnistria, purtătorul de cuvînt al Ministerului român de Externe, Corina Vințan a informat că România este interesată ca orice soluție în problema transnistreană să fie găsită în formatul de negociere 5+2. Doar acest format, este de părere oficialul, oferă garanții că soluțiile convenite sînt echitabile și viabile. În acest fel, este reluată opinia unor cercuri de interese care ar fi gata să condamne și, chiar, să taxeze o presupusă înțelegere moldo-rusă ferită de cunoașterea celorlalți participanți la procesul de negocieri.
Republica Moldova – Ucraina
Ministrul ucrainean de Externe, Arseni Iațeniuk, în alocuțiunea sa rostită în cadrul ședinței Consiliului Permanent al OSCE, a calificat soluționarea conflictului transnistrean drept una dintre prioritățile politicii externe a Ucrainei. În context, Iațeniuk a menționat, de asemenea, că obiectivele imediate ale Kievului pe această dimensiune de politică externă ar fi de a asigura reluarea negocierilor și a convinge Tiraspolul să lucreze constructiv pe subiectele din agendă.
În altă ordine de idei, Ucrainei i s-au adus mulțumiri pentru implementarea consecventă a Acordului bilateral privind regimul vamal unic cu Republica Moldova și pentru o cooperare bună cu EUBAM.
Stat slab, cetățenie incertă. Studii despre Republica Moldova , Monica Heintz
Cetățenia este deseori definită prin prisma legislației și a dezbaterilor politice care o însoțesc, departe de realitățile trăite de cetățeni. Or, calitatea de cetățean trebuie redefinită în contextul postsocialist în care ea scapă definiției date de elitele politice, în primul rând datorită incapacității acestora de a garanta drepturile sociale așteptate de cetățeni.
Volumul de față vine să compenseze această lacună prin abordarea în paralel a construcției politice a cetățeniei și a condiției de cetățean, așa cum este ea trăită de fiecare. Modul în care este percepută relația cu statul îl determină pe cetățean să participe la viața publică (de la participarea la vot și până la participarea la mișcări sociale), să-și schimbe cetățenia (de la achiziționarea unui al doilea pașaport și până la migrație), să incite sau să tempereze conflictele interetnice. Calitatea cetățeniei oferită de stat este un factor important în explicarea fenomenelor politice, economice sau sociale.
Ce înseamnă să fii cetățean al Republicii Moldova astăzi? Înseamnă să ai un pașaport albastru este răspunsul pe care l-am auzit cel mai des într-un sat din nordul Moldovei. Dar a avea un pașaport albastru nu este o sursă de fericire, căci puterile pașaportului albastru sunt limitate cu greu mai poți merge către Vest cu el și nici la Est nu mai este privit atât de bine, de când sute de mii de purtători ai acestui pașaport invadează piețele din Moscova și Sankt-Petersburg în căutare de muncă la negru. A avea un pașaport albastru înseamnă pentru jumătate din populația statului moldovenesc a nu mai avea un pașaport sovietic […] care să dea liberă trecere spre Est.
A avea un pașaport albastru înseamnă de asemenea a nu avea (încă) un pașaport roșu (adică românesc), care să dea liberă trecere spre Italia. Oricum ar fi, este o stare intermediară, nesatisfăcătoare și pe care fiecare încearcă s-o remedieze, la nivel personal mai degrabă decât colectiv.
Monica Heintz
Ca și teza ei de doctorat, dedicată Eticii muncii la românii de azi, apărută tot în Colecția Actual (ediția I, 2005, ediția a II-a, 2006) nici cartea pe care de data asta tânăra antropoloagă o coordonează nu este una comodă și confortabilă.
Ea se referă la un subiect exploatat politic până la saturație, totuși dureros și fierbinte pentru toți românii: Moldova smulsă României și sovietizată în 1940.
În mod sigur, patrioții de serviciu vor fi scandalizați citind comentariile unui autor la un recensământ din 2004, din care rezultă că în Republica Moldova 76,1% se declară moldoveni și doar 2,1% români, recensământ pe baza căruia se propune federalizarea Moldovei. În mod sigur, toboșarii vremurilor noi vor asimila greu ideea unui alt autor după care educarea patriotismului, ca metodă de a opri hemoragia de populație intră în contradicție cu formarea unei gândiri critice, democratice. Cei unsprezece tineri savanți, cu impresionante bibliografii, reuniți în paginile de față sunt la rându-le politologi, antropologi, istorici, specialiști în istorie contemporană, cei mai mulți dintre ei lucrând la universități și centre de cercetări din străinătate și aproape toți fiind de origine română. Fiecare dintre ei și-a efectuat cercetarea pe teren, în Moldova de dincolo de Prut, astfel încât, oricât de incomode pentru automatismele noastre, datele și cifrele avansate de ei sunt greu de contestat.
Cine poate contesta, totuși, că un stat slab conferă celor care prin naștere îi aparțin o cetățenie incertă, de care nu au prea multe motive să se mândrească?
Cel mai greu de asimilat este însă adevărul că privind în oglinda pusă în fața fraților de peste Prut, chipul pe care-l întâlnim este chiar al nostru. Inconfortabilă, totuși, de neocolit, această lectură de-a dreptul terapeutică.
Sintagma de “cetatenie europeana” nu a existat in aceasta forma de la inceput. A existat mai intai notiunea de “Europa a cetatenilor” care de-a lungul timpului a evoluat si s-a aprofundat: in 1979, odata cu alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal direct in toate tarile membre (ca urmare a unei decizii din 1976) si in 1984, cand Comitetul Adonnino – instituit de catre Consiliul de la Fontainebleau – a dorit “sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare”3. Abia in 1990, la initiativa guvernului spaniol, se adopta notiunea de cetatenie europeana care va fi consacrata juridic prin Tratatul de la Maastricht, unde e definita (articolul 8 – primul punct) astfel: “este cetatean al Uniunii orice persoana care detine nationalitatea unui stat membru.”. Tratatul de la Amsterdam (1997) adauga aici ca “cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste”.
Cetățenia Uniunii Europene oferă drepturi cetățenilor statelor membre și consolidează protecția intereselor acestora. Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranaționale, complementare cetățeniei naționale:
Dreptul la libera circulație, dreptul la sejur, de stabilire, dreptul la muncă și studiu în celelalte state membre ale Uniunii. Legislația Uniunii stabilește însă numeroase condiții pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisă decât din rațiuni de securitate și sănătate publică, iar interzicerea trebuie justificată (art.18 al TCE (fost articol 8A));
Dreptul de vot și dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul european și la alegerile locale în statul de rezidență, în aceleași condiții cu cetățenii statului respectiv (art.19 al TCE (fost articol 8B));
Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terț (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecție consulară din partea autorităților diplomatice ale unui alt stat membru, în cazul în care țara din care provine nu are reprezentanță diplomatică ori consulară în statul terț respectiv (art.20 al TCE (fost articol 8C));
Dreptul de petiție în fața Parlamentului european (art.21 al TCE (fost articol 8D));
Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituțiilor și organismelor comunitare (atr.21 al TCE (fost articol 8D)).
Trecând peste toate evenimentele istorice petrecute în hotarele dintre Prut și Nistru: dominația regimului de suzeranitate a Imperiului Otoman la începutul secolului XIV, începând cu secolul XVIII a intereselor Rusiei în Balcani, și mai ales a regimului totalitar Stalinist cu toate mijloacele de rusificare, începând cu 28 iunie 1940, când U.R.S.S., ocupă necondiționat cu ajutorul forțelor armate Basarabia și Nordul Bucovinei. Toate aceste nefaste evenimente au făcut ca Basarabia să cunoască mai multe ideologii politice.
Din cele expuse mai sus putem spune că acest teritoriul dintre Prut și Nistru s-a condus de mai multe Constituții, care la rândul lor au avut diferite dispoziții despre activitatea cultelor, și libertatea conștiinței.
Indicatorul Dezvoltării Umane reflectă realizările unii țări în trei domenii ale dezvoltării umane:
Longevitatea – evaluată prin speranța de viață la naștere;
Nivelul de educație – calculat ca medie aritmetică ponderată a ratei adulților instruiți (ponderea de două treimi) și a ratei medii a înscierilor la toate nivelurile educaționale (cu o pondere de o treime);
Nivelul de viață – măsurat ca PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) în dolari SUA.
Aceste trei componente sunt utilizate pentru calcularea unui indicator cuprins între 0 (scăzut) și 1 (ridicat), pe care se bazează clasamentele anuale ale 175 de țări. Indicatorul Dezvoltării Umane pentru Republica Moldova, calculat ca medie a celor trei elemente de bază, cărora li se acordă pondere egală era de 0,710 pentru anul 2002 ocupând locul 108, plasându-se între Algeria și Vietnam în acest clasament.
În perioada de până la 1990 în RSSM a lipsit cu desăvârșire învățământul din limba minorităților naționale, acesta fiind organizat exclusiv în baza limbii ruse, ceea ce explică reabilitarea populației rusofone din întreg spațiul post-sovetic ,inclusiv cel din R.Moldova.
Conform recensământului populației din 1959-1989 se atestă nr. total al populației de 4335,4 mii oameni :români 2794,7 mii (64,5%), ucraineni 600,4 mii(13,8%), ruși 562,1 mii(13,0%), găgăuzi 153,5 mii(3,5%) ,bulgari 88,4 mii (2%), evrei 65,8 mii (1,5%), beloruși, 19,6 mii (o,3 %), germani, 7 ,3 mii (0,2%), țigani, 11,6 mii (o,3 %), polonezi, 4,7 mii (o,1 %), alte naționalități, 27,3 mii (o,6 %). Menționăm că în anii 1970-1980, autoritățile centrale, cu sprijinul celor locale, au stimulat în modul cel mai activ emigrarea în Republică a unei populații halogene, care s-a stabilit cu preponderență în mediul urban. Astfel se explică situația creată în 1989, când persoanele aparținând minorităților naționale alcătuiau 53,7 % din populația orașelor Republicii. În orașele principale Chișinău, Tiraspol, Tighina, Bălți, Râbnița etc., etnia majoritară (română) a devenit minoritară. Din acest motiv, în baza Legii migrațiunii, s-a stabilit cota de emigrare în Republică, de o,o5 %, protejându-se întreaga populație de la schimbări substanțiale în componența etnică. Între anii 1989-2000, în Republica Moldova au fost puse bazele juridice ale unui vast program de renaștere a limbilor minorităților etnice: legea despre funcționarea limbilor, adoptată la 31 august 1989, nu numai a restabilit în drepturile sale limba majorității populației, dar a păstrat și statutul limbii ruse paralel cu limba de stat în calitate de mijloc de comunicare inter-etnic. Pentru prima dată în istorie a fost recunoscut dreptul limbii găgăuze și folosirea ei în toate sferele vieții a regiunii găgăuze; au fost create condiții favorabile pentru funcționarea limbii ucrainene, bulgare și evreiești. Această legislație a fost înalt apreciată de forurile internaționale și opinia publică ca fiind cea mai adecvată legislație de pe teritoriul post-sovietic. Drept continuare a politicii lingvistice pentru minoritățile naționale este Decretul Președintelui Republicii Moldova, din 12 august 1991, nr. 161, „despre măsurile pentru dezvoltarea culturii evreiești și satisfacerea necesităților sociale ale populației evreiești din Moldova”, care obligă Guvernul Republicii Moldova să adopte hotărâri corespunzătoare pentru realizarea propunerilor Societății Culturale Evreiești din Moldova. În cap. VII, art. 7, este stipulat că modificări în legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova pot fi introduse în decursul a 7 ani după intrarea în vigoare a Constituției curente, adică până în 2001, însă numai prin votul a 2/3 din deputați; de asemenea, în conformitate cu legea respectivă, se acordă dreptul persoanei la alegerea limbii de instruire și educație (art. 35).
În Republică, în mai mult de 70 de școli, predarea se face în limba ucraineană. La Comrat a fost deschisă Universitatea Găgăuză. Cadre pentru această regiune pregătește Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Pe parcursul a 7 ani, în Școala nr. 37 din Chișinău, generația tânără a polonezilor și nemților studiază limba și cultura țărilor de proveniență etnică. Din numărul total al elevilor din școlile de cultură generală, 28 % studiază limba rusă. În Republica Moldova activează în jur a 40 de societăți etno-culturale care, în mare măsură, contribuie la renașterea și consolidarea relațiilor Republicii Moldova cu patria istorică a grupurilor etnice care trăiesc în Moldova.
6. Politica bisericească în RSS Moldovenească
Pactul sovieto-german din 23 august 1939 a șocat opinia publică mondială, căci, după ce ani la rând cele două mari puteri totalitare s-au atacat reciproc, au devenit „peste noapte” prietene. Pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost un act politic de moment, ci rezultatul unui calcul temeinic elaborat de ambele părți, fiecare satisfăcându-și „poftele” expansioniste. De fapt, cele două puteri și-au delimitat sferele de influență în Europa, cu prețul desființării sau mutilării unor state suverane. Printre ele era și România, care s-a pomenit într-o situație internațională fără precedent. Izolarea politică, diplomatică și militară, cauzată de erodarea sistemului ei de alianțe, s-a produs mai ales prin încheierea acestui pact, care constituia un atentat la adresa Statului Unitar Român.
Așadar, guvernul de la Moscova primește „undă verde” de la Berlin și Roma pentru anexarea Basarabiei. Astfel, s-a creat o situație similară cu cea din 1812, când Basarabia este o „monedă de schimb” între marile puteri. Și atunci, și în 1939 Turcia sau Germania nu aveau nici un drept istoric, juridic sau moral să vândă Basarabia, cedând-o în primul caz Imperiului Țarist și în cel de-al doilea – Uniunii Sovietice.
În anul 1940, regimul sovietic s-a grăbit să preia controlul asupra teritoriilor recent anexate din Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, precum și Țările Baltice: Estonia, Letonia și Lituania, care se remarcau printr-o bogată tradiție religioasă. În noile teritorii conducerea ecleziastică a fost stabilită cu ajutorul serviciilor secrete sovietice. Este elocvent în acest sens raportul primit de Stalin în martie 1941 de la V. Merkulov, comisar al poporului pentru Securitatea de Stat a U.R.S.S.: „În prezent, pe teritoriile ocupate există biserici autocefale conduse de mitropoliți locali”. În urma ocupației sovietice din 1940 Mitropolia Basarabiei a fost silită să-și întrerupă activitatea. În locul ierarhilor români, siliți să se refugieze în interiorul țării, noile autorități sovietice l-au trimis, în toamna anului 1940, pe episcopul rus Alexie de Tula, care s-a instalat într-o casă particulară din Chișinău. De îndată ce s-a instalat în funcție, a dat dispoziții ca slujbele să se facă în slavonește, iar Crăciunul și celelalte sărbători să se țină după stilul vechi. Activitatea lui s-a redus la viața liturgică. A rămas la Chișinău până la 24 iunie 1941, când a fost arestat tot de sovietici.
Relatările martorilor oculari, făcute după mai bine de 50 ani, sunt zguduitoare. Autoritățile bolșevice au comis multe crime chiar în subsolurile Palatului Mitropolitan din Chișinău, unde se aflase Consistoriul Bisericesc și fabrica de luminări, iar sovieticii stabiliseră secția de spionaj a N.K.V.D.- ului. Aici s-au găsit și instrumentele de tortură. La fel, s-au profanat și clădirile Seminarului și ale Facultății de Teologie, școlile bisericești etc., toate fiind transformate în închisori pentru civili, militari, inclusiv pentru preoți. Majoritatea bisericilor din Chișinău au fost transformate în depozite, grajduri, săli de spectacole, cinematografe. Crucile de pe turle au fost coborâte, iar cele incrustate în relief au fost acoperite cu panouri roșii ce reprezentau secera și ciocanul sau portretele lui Stalin și Lenin.
Într-adevăr, instituțiile bisericești, preoții și slujitorii bisericilor au fost cel mai mult afectați de invadarea comunistă. Autoritățile bolșevice separau comunitățile sătești de conducătorii spirituali prin cele mai odioase metode: asasinări, schilodiri, maltratări psihice și fizice, etc. Organele represive sovietice au jefuit și devastat numeroase mănăstiri, cauzând distrugeri materiale însemnate, dar și pierderi de vieți omenești. Cel mai mult au avut de suferit de pe urma represaliilor comuniste preoții, întrucât ei se bucurau de tot respectul enoriașilor, fapt ce reprezenta un pericol real pentru stabilitatea imperiului sovietic.
Devastarea, distrugerea, închiderea a numeroase locașuri de cult, maltratarea și batjocura – acestea sunt cuvintele care descriu situația dezastruoasă din Basarabia anului 1940.
O bună parte a preoților a reușit să se refugieze, stabilindu-se pe întreg teritoriul României, mulți însă au rămas în Basarabia, fiind alături de durerea tuturor românilor care nu au avut puterea să-și părăsească casa. Însă această alegere a însemnat pentru mulți dintre ei pierderea libertății (majoritatea fiind deportați în Siberia) și chiar pierderea vieții.
La intrarea Armatei Române, în 1941, în Basarabia și Bucovina de Nord, Basarabia și Bucovina de Nord erau total jefuite și distruse. În dificilul proces de restabilire a normalității un rol deosebit l-a avut Biserica. Au fost reinstalate clopotele pe biserici, au fost reparate locașurile sfinte transformate de sovietici în gunoiști sau depozite, au fost refăcute Catedralele mitropolitane din Chișinău și Cernăuți.
Însă, perioada revenirii Basarabiei și Bucovinei de Nord la Regatul Român a fost de scurtă durată, căci la 24 august 1944 armata roșie a pătruns din nou în Chișinău, iar calvarul comunismului aduce acum o perioadă și mai dramatică, chiar fatală pentru multe valori naționale române, inclusiv pentru Biserica națională. Printre primele victime ale celei de-a doua ocupații sovietice au fost din nou preoții, călugării și ierarhii basarabeni.
După 1958 a urmat o nouă etapă în lupta comunismului împotriva religiei, fiind închise alte peste 300 de biserici ortodoxe, astfel încât către anul 1988 erau deschise numai 193 biserici, în care activau 230 preoți, 12 diaconi și 114 cântăreți. La fel au fost desființate, rând pe rând, dar mai ales după decretul nr. 18 al ședinței biroului C.C. al P.C.M. din 23 ianuarie 1959, cele aproximativ 20 de mănăstiri și schituri, rămânând deschisă doar mănăstirea Japca, în care slujeau călugărițe de naționalitate rusă și poloneză.
La nivelul juridico-administrativ, în locul Mitropoliei Basarabiei, la Chișinău a fost creată o Episcopie, (mai târziu Arhiepiscopie), dependentă de Patriarhia Moscovei, iar în locul Mitropoliei Bucovinei – o Episcopie cu sediul la Cernăuți, în cadrul Exarhatului Ucrainei, dependentă tot de Moscova. Episcopiile Cetății Albe, Ismailului și Hotinului (Bălți) au fost desființate. La cârma celor două eparhii care au rămas – Chișinău și Cernăuți – au fost numiți ierarhi ruși sau ucraineni.
7. Biserica Ortodoxă din Republica Moldova
„În ciuda politicii de subminare a situației din Republica Moldova, promovată de forțele proimperiale interne și externe, la 19 august 1991, președintele Mircea Snegur și Parlamentul Republicii Moldova au condamnat cu vehemență puciul militaro-comunist de la Moscova”. Deși au existat și forțe care au încercat să susțină puciul comunist (cum ar fi elemente din Transnistria), totuși roata istoriei nu a putut fi dată înapoi. În câteva zile după puci, la inițiativa Frontului Popular a fost convocată Marea Adunare Națională, la care au participat 600 mii reprezentanți care s-au pronunțat împotriva puciștilor moscoviți și locali. Marea Adunare Națională din 27 august 1991 a fost numită pe drept „ora de vârf a istoriei Moldovei”, „sărbătoare a dreptății”, deoarece în baza deciziei ei, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în unanimitate „Declarația de independență a Republicii Moldova”. Declarația a garantat exercitarea „drepturilor sociale, economice, culturale, a libertăților politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor care aparțin grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale altor documente adoptate ulterior”.
Astfel, drumul spre o nouă realitate politică, economică, socială și spirituală a fost deschis. Un drum pe care urma să-l paveze însăși noua elită politico-culturală din Republica Moldova.
În anul 1989, ultimul recensământ sovietic indica un număr de 3,5 milioane de „moldoveni” și români. În ceea ce privește Republica Moldova așa cum i-au fost trasate granițele în anul 1940 de către Stalin, .
Recensământul din 1989 indica în Republica Moldova o populație de 4,332 milioane locuitori dintre care: 2,79 milioane români (64,6%), 615.000 ruși, 600.000 ucraineni, 153.000 găgăuzi, 80.000 bulgari, 60.000 evrei, 22.000 alții. Din populația de peste 800.000 de ucraineni și ruși (22% din totalul populației) din Basarabia (fără Transnistria), aproximativ o jumătate de milion au fost colonizați aici după anul 1945.
O numeroasă comunitate românească trăiește în Ucraina, mai cu seamă în regiunile Cernăuți, Odessa, Transcarpatia precum și la Kiev și în mici comunități și în restul Ucrainei. O anomalie pe care o constatăm în statisticile ucrainene, continuatoare a celor sovietice, este că sunt trecuți o parte ca români iar o parte ca moldoveni.
În Ucraina, conform recensămintelor oficiale, de la 0,6% „moldoveni” și 0,3% români din populație în anul 1989, adică împreună 470.000, în anul 2001 avem doar 0,5% „moldoveni” și 0,3% români cu un total de 394.000. Trebuie precizat că în ceea ce privește aceste cifre ele nu pot reflecta realitatea deoarece populația românească, o recunosc chiar și cei care au întocmit recensămintele, a avut în tot secolul al XX-lea cea mai ridicată rată a natalității din Ucraina.
După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, România și-a deschis granițele cu statele vecine, inclusiv cu U.R.S.S., din componența căreia, la aceea dată, făcea parte și R.S.S. Moldovenească.
În anul 1990 între 27 august – 4 septembrie, o delegație a B.O.R. condusă de Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei face o vizită la Chișinău la invitația Î.P.S. Vladimir, arhiepiscopul Chișinăului, și a conducerii de stat a R.S.S. Moldovenească. Delegația a fost întâmpinată la Prut cu pâine și sare de către Î.P.S. Vladimir, arhiepiscopul Chișinăului, și de conducerea de stat a R.S.S. Moldovenească. Pe data de 29 august cei doi înalți ierarhi au slujit împreună în catedrala din Chișinău. În zilele de 1 și 2 septembrie Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a luat parte la slujbele de hirotonie a episcopilor vicari ai Arhiepiscopiei Chișinăului: Petru Păduraru, numit episcop de Bălți și Vichentie Moraru numit episcop de Tighina. Hirotoniile au fost săvârșite de către Sanctitatea Sa Alexei II, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, împreună cu Î.P.S. Vladimir al Chișinăului, Î.P.S. Vladimir al Rostovului și Î.P.S. Vladimir al Odessei.
În discuțiile particulare cu Sanctitatea Sa Alexei II, patriarhul Moscovei, și la recepția oferită în prezența clerului din Arhiepiscopia Chișinăului, conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe Române a exprimat dorința ca limba română să fie mai mult promovată în eparhiile locuite de români, basarabeni și bucovineni, deoarece este specific Ortodoxiei să promoveze identitatea și libertatea popoarelor ca fiind o condiție fundamentală pentru o adevărată frățietate și comuniune interortodoxă.
La inițiativa noului patriarh ecumenic Bartolomeu I are loc la Constantinopol între 13-15 martie 1992 întâlnirea Patriarhilor și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. La întrevederea particulară pe care patriarhul Teoctist a avut-o cu patriarhul rus Alexei II discuțiile s-au concentrat pe problema Bisericii Ortodoxe din Basarabia, P.F. Teoctist propunând ca Biserica acestor ținuturi să se reintegreze la Biserica-mamă, Biserica Ortodoxă Română, din care a făcut parte până la ocuparea țării de către armatele rusești.
a. Reînființarea Mitropoliei Basarabiei (1992)
La data de 14 septembrie 1992 clericii și mirenii din Republica Moldova care doreau trecerea sub jurisdicția B.O.R. s-au reunit într-o Adunare eparhială de constituire a Mitropoliei Basarabiei sub președinția episcopului Petru de Bălți, care preluase conducerea acestei mișcări. Adunarea a trimis către B.O.R. o cerere prin care cerea ca vechea Mitropolie a Basarabiei să-și reia activitatea sub oblăduirea canonică a Sfântul Sinod al B.O.R.
Ca urmare a acestei cereri Sfântul Sinod al B.O.R., în urma discuțiilor purtate în ședințele din 24 septembrie, 27 noiembrie și 19 decembrie 1992, a emis înaltul temei nr. 8090/1992, prin care Patriarhia Română, „bazându-se pe legitimitatea istorică și duhovnicească a acestui demers, binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) din Republica Moldova, ca mitropolie autonomă aflată sub oblăduirea sa canonică”.
În Actul patriarhal și sinodal privind reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău, se spune: Luminată de Sfântul Duh, Duhul Adevărului, al Libertății și al Comuniunii (Ioan 15, 26; II Corinteni 3,17; Efeseni 4,3), Biserica Ortodoxă Română, „Mama spirituală a poporului român”, răspunde cu părintească și frățească dragoste dorinței sfinte a fraților noștri de peste Prut și cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfințitul Episcop Petru și compusă din reprezentanții preoților și mirenilor drept-măritori români din Republica Moldova, ca tradiționala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-și reia activitatea sub oblăduirea canonică și cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că acesta n-a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei (…) Reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârșește astăzi…
În luna ianuarie 1993, Patriarhia Română a adus la cunoștința tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori, precum și conducerii Republicii Moldova, actul prin care se hotăra, ca urmare a cererii formulate de către Adunare eparhială de constituire a Mitropoliei Basarabiei, reactivarea acestei mitropolii.
Ca urmare a actului din 19 decembrie 1992, Patriarhul Alexei II al Moscovei trimite Patriarhiei Române în data de 24 decembrie 1992 o scrisoare în care susține că reactivarea Mitropoliei Basarabiei de către B.O.R. este o ingerință necanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.
Între 17-21 septembrie 1993 are loc vizita Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist în Bulgaria, prilej cu care PF Teoctist a avut ocazia să discute cu reprezentanții Bisericilor ortodoxe prezenți aici inclusiv cu ÎPS Pitirim, mitropolit de Volokolamsk, din partea Patriarhiei Moscovei. PF Teoctist a abordat problema Mitropoliei Basarabiei, exprimându-și încrederea că Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română „vor ajunge la o înțelegere frățească de comun acord, recunoscând Mitropoliei Basarabiei dreptul ei istoric”.
În ziua de 3 octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales în unanimitate în funcția de Mitropolit al Basarabiei pe P.S. Petru, până la această dată locțiitor de Mitropolit al Basarabiei. Cu această ocazie Consiliul Eparhial al Mitropoliei Basarabiei a solicitat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române jurisdicția asupra comunităților românești de pe teritoriul întregii fostei Uniuni Sovietice, cu acest prilej schimbându-se și titulatura Eparhiei în Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor. Această cerere a fost aprobată prin hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. din 24 octombrie 1995.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cetatenia Romana In Republica Moldova Un Drept sau Un Privilegiu (ID: 126742)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.