Certificare Padurilor

CUPRINS

Introducere 3

Cap.1 Certificarea pădurilor, instrument pentru buna gestionare și conservare a ecosistemelor 4

forestiere

Cap.2 Evoluția procesului de certificare 8

2.1 Analiza procesului de certificare a pădurilor pe plan mondial

2.2 Evoluția procesului de certificare la nivel național 12

Cap.3 Efecte ale procesului de certificare asupra managementului forestier național 15

Cap.4 Păduri cu valoare ridicată de conservare 17

4.1. Conceptul de păduri cu valoare ridicată de conservare

4.2 Evoluția procesului de identificare și desemnare a PVRC 20

Cap.5 Studiu de caz – Pădurile cu valoare ridicată de conservare în OS Vama 22

5.1 Ocolul silvic Vama – localizare și cadru natural

5.2 Identificarea și managementul PVRC-urilor în DS Suceava 29

5.3 Analiza desemnării PVRC- urilor din OS Vama în contextul acestui proces la nivelul DS 50

Suceava

5.4 Analiza comparativă cu demersuri similare din alte direcții silvice 57

Cap. 6 Concluzii 61

Bibliografie 63

INTRODUCERE

Certificarea produselor în general semnifică atestarea faptului că obținerea lor a respectat anumite standarde. Certificarea poate fi făcută relativ la diferite aspecte ale anumitor procese de producție sau produse, printre care și impactul asupra mediului. Printre alte aspecte se poate certifica faptul că producerea anumitor mărfuri nu este dăunătoare mediului. În această sferă se înscrie și certificarea pădurilor care a apărut pentru a diminua defrișarea pădurilor tropicale.

Certificarea pădurilor sau certificarea de mediu în general au apărut ca urmare a inițiativei unor

organizații neguvernamentale care considerând politicile guvernamentale insuficiente sau ineficiente au considerat folosirea unor mecanisme de piață mai rapidă și mai eficientă în obținerea rezultatelor în domeniul protecției mediului. Astfel, folosind presiunea cumpărătorilor responsabili care aleg să cumpere produse ecologice se mizează pe schimbarea atitudinii producătorilor care aduc prin activitatea lor prejudicii mediului. Sunt vizați și administratorii, firmele de exploatare sau prelucrare a lemnului care își pierd cumpărătorii dacă nu își îmbunătățesc activitatea de gestionare a pădurilor și prelucrare a lemnului.

Termenul de „certificare a pădurilor” este cel mai des folosit în pentru a defini certificarea managementului forestier ca fiind unul durabil. Pentru realizarea evaluării managementului forestier, este necesar un auditor independent, care să se bazeze pe standarde definite în mod clar.

Certificarea managementului forestier este un act voluntar, procesul de certificare așadar, putând fi aplicat doar la solicitarea administratorilor sau proprietarilor de păduri, reprezentând o evaluare a metodei de a administra și gospodări o pădure în raport cu standardele acreditate internațional, regional sau național. Aceste standarde verifică variatele aspecte ale gestionării pădurilor, atât cele economic cât și cele ecologice sau sociale.

Alături de certificare care este o inițiativă neguvernamentală, în cadrul mecanismelor voluntare pentru îmbunătățirea managementului pădurilor se mai înscriu punerea la punct a unor criterii și indicatori ai gestionării durabile, codurile de bune practici și elaborarea și punerea în practică a unor principii ale managementului forestier durabil. La nivel internațional toate aceste mecanisme voluntare contribuie la îmbunătățirea gestionării ecosistemelor forestiere și la conservarea funcționării lor cu efecte benefice asupra întregii ecosfere.

CAPITOLUL 1

CERTIFICAREA PĂDURILOR, INSTRUMENT PENTRU BUNA GESTIONARE ȘI CONSERVARE A

ECOSISTEMELOR FORESTIERE

Distrugerea, degradarea, defrișarea irațională sau gestionarea greșită a pădurilor reprezintă o problemă de mediu fundamentală pentru societatea contemporană. Această afirmație este susținută de faptul că ecosistemele forestiere la nivelul globului îndeplinesc funcții și furnizează servicii foarte importante pentru umanitate și pentru tot ce este viu pe planeta noastră.

Funcțiile pădurilor sunt foarte bine știute de specialiști, însă opinia publică sau chiar politicieni din diverse părți ale lumii, nu sunt întotdeauna la fel de bine informați, nedând în consecință atenția meritată pădurilor, deși acestea pe lângă furnizarea unei materii prime foarte căutate, lemnul îndeplinesc și funcții de protecție, ecologice, cel puțin dacă nu chiar mai importante decât funcția productivă. Astfel, pădurile protejează solul, dar și apa și resursele de apă potabilă, mențin constantă concentrația atmosferei, protejează împotriva factorilor climatici extremi și a substanțelor poluante, au rol recreativ important și mențin sănătatea oamenilor.

Importanța pădurilor în prezentul umanității este dată și de dubla lor implicare în problema schimbărilor climatice. Dublă pentru ca pe de o parte defrișarea într-un ritm alarmant a pădurilor tropicale crește cantitate de dioxid de carbon din aer, iar pe de altă parte, pădurile sunt văzute ca rezervoare în care se poate fixa o parte din acest gaz produs de diferitele activități antropice.

În plus pădurile pot cădea și ele „victimă” schimbărilor climatice fiind profund modificate în ce privește compoziția, structura și arealul.

Toate funcțiile pădurilor menționate anterior le fac pe acestea atât de importante pentru prezentul și viitorul speciei umane și pentru evoluția în continuare a societății omenești. Mai mult decât atât la un nivel și mai elementar se poate spune că existența și funcționarea normală a ecosistemelor naturale (aici fiind bineînțeles incluse și ecosistemele forestiere) permite existența umană, care altfel nu ar fi posibilă.

Problemele degradării mediului devenind tot mai acute, inițiativele de protejare a mediului au devenit tot mai frecvente, atât guvernamentale cât și neguvernamentale, certificarea, așa cum s-a menționat mai sus fiind una dintre inițiativele majore legate de păduri.

Inițial certificarea viza doar pădurile tropicale, pentru ca ulterior să ia avânt și să se extindă și în pădurile boreale și temperate. Ba mai mult, în prezent, suprafața pădurilor din aceste zone geografice a devenit mai mare comparativ cu suprafața pădurilor certificate din zona intertropicală. De asemenea deși este vorba despre o inițiativă interguvernamentală, pe măsura evoluției acestui proces, fiind evidente o serie de rezultate pozitive, inclusiv guvernele au început să se arate interesate de certificare.

Trebuie însă neapărat evidențiat atunci când se apelează la certificare, caracterul complementar ei complementar. Trebuie clar înțeles și de societatea civilă și de guvernanți că certificarea nu poate înlocui politica forestieră, nici reglementările legislative nici conștiința sau educația ecologică a cetățenilor dar poate contribui la stimularea acestora.

Aspectul economic al mecanismului certificării constă în faptul că cei care apelează voluntar la certificare obțin avantaje pe piață. Aceste avantaje se obțin pe piețele țărilor dezvoltate unde există consumatori responsabili care aleg să cumpere produse ecologice care dăunează mediului. Certificare a apărut și ca răspuns la unele campanii publicitare și de marketing care prezentau lemnul ca fiind un produs neecologic, nu în sine ci prin faptul că provenea din pădurile tropicale exploatate ilegal. Ba mai mult, aceste campanii promovau ca alternative mai ecologice folosirea plasticului, metalelor sau betonului, ceea ce este total fals.

Certificarea se finalizează cu etichetarea lemnului care provine din păduri durabil administrate și face legătura între consumatorii verzi și producătorii de lemn care doresc să-și îmbunătățească managementul silvic și în același timp să-și faciliteze accesul pe piață.

Oficial, conceptul de gestionare durabilă a pădurilor a început să fie utilizat pe plan mondial după conferința de la Rio din 1992, când a fost dat și definiția acestui concept, conform căreia, menținerea biodiversității și îndeplinirea funcțiilor ecologice erau trecute înaintea menținerii productivității și a îndeplinirii funcției economice. Acest concept a fost apoi preluat și promovat prin certificare.

Odată cu evoluția procesului de certificare s-au evidențiat deosebiri între pădurile tropicale și cele boreale și temperate din acest punct de vedere: dacă în primul caz este vorba de păduri pentru care adesea nu există management și implicit nici planuri de management ci doar planificare a tăierilor, fie rase fie pe alese, care lasă în urmă imense terenuri dezgolite sau păduri destructurate, rărire, de calitate inferioară, în cazul pădurilor temperate există management uneori chiar de secole, însă în decursul timpului nu întotdeauna managementul a fost durabil, s-au făcut și greșeli, astfel încât calitatea din punct de vedere compozițional și structural a scăzut pentru aceste păduri. In consecință, dacă în cazul pădurilor tropicale este vorba în primul rând de stoparea defrișărilor, în cazul celor temperate și boreale este vorba de ameliorarea calității lor.

Pe scurt, procesul de certificare se desfășoară astfel: proprietarul sau administratorul pădurii cere certificarea, care constă concret în evaluarea modului în care pădure este gestionată de către o organizație independentă de certificare care folosește în acest scop standarde, de preferat larg recunoscute, pe plan internațional sau național. Dacă în urma evaluării reiese că cerințele standardului sunt îndeplinite, pădurile respective sunt certificate, iar lemnul provenit din ele sau mărfurile obținute

prin prelucrarea și asamblarea lui pot intra pe piață etichetate. Această etichetă garantează faptul că lemnul își are originea în păduri gestionate durabil.

Se pot delimita două etape ale procesului de certificare, prima care vizează lemnul scos din

pădure și o alta care se referă la lemnul din produsele finite, sau mai exact certificarea pădurilor și certificarea lanțurilor de custodie sau chain of custody; în acest din urmă caz lemnul certificat este urmărit de la locul de exploatare pe parcursul prelucrării primare, a transportului și prelucrării ulterioare până este transformat în produs final.

Beneficiile certificării care stimulează gestionarea durabilă și de fapt în final conservarea pădurilor nu îmbracă doar aspecte economice, cum ar fi accesul pe noile piețe dar și alte beneficii, pentru producătorii de materii prime, pentru firme producătoare de produse certificate, pentru comunitățile locale, pentru angajați. Beneficiile pentru producători și firme de prelucrare sunt reala îmbunătățire a sistemelor de management, inclusiv mecanisme aferente planificării, monitorizării, evaluării și raportării, recunoașterea calității gestionării efectuate, în acordul cu anumite standarde internaționale, îmbunătățirea proceselor de gestiune aferente societății și a eticii afacerilor, accesul la investiții și credite, conferirea a siguranței pieții existente în condiții în care aceasta devine treptat, mai dificilă, faptul că firmele pot să răspundă la cererile produselor cu origini controlate, îmbunătățirea proceselor de producție.

Beneficiile pentru comunităților locale: intensa participare la a lua decizii ce țin de gestionarea pădurilor, ce poate afecta bunăstarea comunităților, garanțiile privind accesul la diverse produse precum lemnul de foc, ciupercile și fructele de pădure, garanțiile referitoare la accesul la diverse servicii (precum agrementul), sporirea nivelului ocupațional prin generarea la nivel local de posturi de muncă, reprezentarea intereselor proprii referitoare la diverse alte grupuri de factori interesați (guvernul, industria, etc.); ameliorarea nivelului participațional la gestionarea teritoriului, și de a înțelege gospodărirea pădurilor și al rolului propriu în context local (Amariei, 2007).

Un alt motiv pentru realizarea certificării este reprezentat de cel economic dar și financiar. O dată cu accesul pe piețele noi sau menținere pe piețele existente deja, câteodată, firmele pot să beneficieze și de prețurile mai mari pentru produse care sunt însemnate cu sigla FSC. Măsura și procentele de creștere nu pot fi decise decât de libera piață ce dictează prețul. Este de reținut totuși că lucrul acesta nu este foarte des, doar atunci când cererea este extrem de mare.

În ceea ce privește beneficiile angajaților din sectorul forestier, sindicatele și muncitorii pot să obțină beneficiile următoare: îmbunătățirea tuturor condițiilor de lucru, îmbunătățirea nivelului personal de pregătire al muncitorilor, asigurarea dreptului de negociere colectivă, minimizare a riscurilor ce implică activități de producție, respectarea legislației dar și ansamblului de normelor referitoare la siguranța muncii și sănătății din partea tuturor proprietarilor de păduri sau ai

societăților, intensa promovare a politicilor sindicatelor referitoare la siguranța în muncă și sănătatea angajaților.

Organizațiile nonguvernamentale pot să obțină beneficiile următoare: participarea la luarea

deciziilor privind modului de gestionare a pădurilor prin instrumente deschise și transparente. Totodată, ecologiștii cer variante de gospodărire ale pădurii ce se vor baza pe standardele măsurabile ale practicilor cele mai bune ce se pot verifica în mod independent și care iau în calcul influențele asupra biodiversității. Creșterea nivelului recunoașterii la nivelul societății civile. (http://www.certificareforestiera.ro/pag/fsc_beneficii_cont.htm)

În concluzie, se poate afirma că certificarea poate acționa atât ca instrument pentru promovarea gestionării durabile a pădurilor (și guvernele pot utiliza certificarea pentru sprijinirea politicilor lor forestiere cât și ca instrument pentru satisfacerea nevoilor cumpărătorilor (pentru cumpărători certificarea semnifică proveniența produselor din păduri bine gestionate; certificarea îi ajută pe cumpărători să aleagă și sprijină concomitent consumul dar și dezvoltarea durabilă). De asemenea, certificarea este un instrument pentru marketing: marketingul urmărește adaptarea unei companii la mediul de afaceri și transformă tendințele privitoare la protecția mediului și nevoile clienților în oportunități de afaceri.

CAPITOLUL 2

EVOLUȚIA PROCESULUI DE CERTIFICARE

2.1 Analiza procesului de certificare a pădurilor pe plan mondial

După apariția ideii de certificare, s-a trecut la punerea sa în practică prin punerea la punct a unor scheme pentru acest proces și prin elaborarea unor standarde. Primele standarde au fost cele ale Forest Stewardship Council, după care au apărut diferite scheme de certificare atât la nivel internațional ca și schema FSC dar și la nivel regional sau național.

Inițial primele două scheme de anvergură internațională au fost schema FSC și schema ISO a Internațional Standardisation Organisation. În cadrul ISO au fost elaborate special o serie de standarde de mediu, și anume ISO 14001. Printre acestea se numără și standardele pentru certificare forestieră care însă spre deosebire de cele FSC nu acordă la fel de multă importanță specificului silvic al companiei certificate; până la un punct însă există asemănări și puncte comune cu standardele FSC.

Ulterior au apărut o serie de scheme regionale, cum au fost cele europene, PEFC și EMAS, sau cea nord americană FSI. Au apărut și numeroase inițiative naționale.

În ce privește schema FSC, se consideră că certificarea forestieră asigură beneficii pentru toți deținătorii certificatelor FSC dar și pentru comunitățile locale, consumatorii, muncitorii și organizațiile nonguvernamentale și cu specific social sau de mediu. Așa cum s-a precizat, FSC este o schemă la nivel mondial, cu o serie de principii și criterii generale ce au aplicare la nivel global. Totodată FSC, reprezintă o organizație independentă, nonprofit și nonguvernamentală, care are înregistrare în Mexic

« Association Civil ». Respectiva organizație este aplicabilă la nivel internațional, conferind servicii numeroase prin FSC International, care este localizat în Germania, în orașul Bonn, dar și bazată pe rețeaua internațională IN.

FSC asigură programul de acreditare internațională pentru toate organismele de certificare independente și o anumită schemă de a eticheta produsele pădurii care reprezintă garanție ușor tangibilă că acele produse provin dintr-un arboret bine gestionat, în baza standardelor FSC (Iorgu, Turtică, 2008)

Referitor la Forest Stewardship Council (FSC) se poate afirma acesta se caracterizează prin susținerea de către marea majoritate a organizațiilor neguvernamentale de mediu și cele sociale. Totodată are sprijin puternic între sectoarele diverse ale industriei, în special printre cele ale căror imagini ale firmei au importanță mare, ca de exemplu mari comercianți dar și investitori.

Trebuie însă menționat și faptul că există și critici, toate criticile principale provenind din partea administratorilor pădurilor, proprietarilor, și asociațiilor aferente, care își manifestă îngrijorare precum că schema ar fi dominată intens de interesele ONG-lor. Guvernele statelor cu mare productivitate,

totodată au reclamat respectiva schemă văzând-o excesiv restrictivă.

În ceea ce privește calitatea certificărilor în domeniul forestier aceasta este determinată de anume caracteristici corespunzător definite; se pot astfel menționa caracterul voluntar, consistențele tehnice, lipsa de discriminări, independența, transparența, faptul că funcționează ca reale mecanisme de piață.

Beneficiile de care se bucură producătorii de materii prime certificate dar și firmele ce produc produsele certificate sunt în mare aceleași care au fost menționate în capitolul anterior, și anume: concomitent cu accesarea pe piețele noi, îmbunătățirea sistemelor de management, fiind incluse aici mecanismele monitorizării, planificării, evaluării și raportării, recunoașterea tuturor calităților gospodăririi aplicate, în tandem cu standarde internaționale, optimizarea proceselor aferente gestiunii firmelor dar și a eticii de afaceri aplicată, acces liber la credite și investiții. La acestea se adaugă starea de siguranță a piețelor în condițiile când respectivele aspecte devin din ce în ce mai grele, toți agenții economici pot să facă față cererilor de produse cu originile controlate, sunt ameliorate procesele care implică producție. La acestea se adaugă beneficiile comunităților locale și ale muncitorilor din domeniu.

Nu numai administratorii de păduri sau proprietarii acestora se bucură de beneficii, dar și firmele care decid să-și certifice lanțul de custodie. Aceste avantaje privesc: posibilitatea identificării și controlului surselor de materiale lemnoase certificate sub schema FSC dar și sursele materialelor lemnoase recuperate/reciclate, demonstrarea directă în fața potențialilor clienți că materialele supuse spre vânzare respectă cerințe ale FSC ce țin de controlul materialelor necertificate lemnoase FSC, utilizarea mărcilor înregistrate și etichetelor comerciale FSC pentru a promova produsele.

Suprafața pădurilor certificate FSC a crescut constant de-a lungul timpului, această schemă

câștigând tot mai mulți adepți printre administratori, proprietari, firme de pe toate continentele astfel

încât la nivelul anului 2012, suprafețele certificate ajunseseră la valorile din tabelul 1(www.fsc.org).

Suprafețele de pădure certificate FSC la nivel global (FSC, 2012)

Tabelul 1

Referitor la certificarea conform schemei PEFC, aceasta s-a demarat de către mici proprietari de terenuri forestiere, dar aceasta este utilizabilă și aferentă altor proprietari precum ar fi companiilor forestiere, guvernele sau municipalitățile neținându-se cont cărui stat îi aparțin. Deși inițial erau vizați doar proprietarii și administratorii europeni de pădure, semnificația PEFC fiind Pan-European Forest Certification, ulterior această schemă și principiile de mutuală recunoaștere devenind valabile nu doar pentru zona Europei dar și pentru diverse alte continente.

Criteriile care stau la baza standardului folosit pentru certificare de această schemă sunt

principiile gestionării durabile adoptate de conferințele ministeriale europene pentru protecția pădurilor și anume: menținerea și sporirea resurselor forestiere și a contribuției lor la ciclul global al carbonului, menținerea vitalității și stării de sănătate a ecosistemelor forestiere, menținerea și amplificarea funcțiilor productive ale pădurii, menținerea, conservarea și ameliorarea biodiversității ecosistemelor forestiere, menținerea și ameliorarea funcțiilor protective prin managementul forestier (cu accent mai ales pe protejarea apelor și solului), Menținerea tuturor celorlalte funcții socio-economice.

La nivelul anului 2005, PEFC a recunoscut doar două din schemele de certificare din USA

ajungând din schemă de tip regional, schemă de certificare de tip internațional. Astfel, în anul 2005, luna martie, a fost recunoscută schema canadiană de certificare CSA în felul acesta PEFC depășind nivelul de un milion de hectare de păduri certificate, astfel devenind pe plan mondial, sistemul cel mai extins de certificare. În același an au mai fost recunoscute schema de certificare din Brazilia, schema SFI din Canada și SUA, încât în întreaga lume s-a ajuns la 175 de milioane de hectare certificate sub schema PEFC. Mai apoi, după ce s-au recunoscut FSI și CSA, s-a schimbat denumirea organizației în Programme for the Endorsement of Forest Certification Schemes, cu acronimul același PEFC. În 2012 erau certificate

243 milioane hectare pădure. Distribuția acestei suprafețe pe continente reiese din tabelul 2.

Suprafețele de pădure certificate PEFC la nivel global (PEFC, 2012)

Tabelul 2

Această suprafață va crește și în continuare, ținând cont de faptul că în prezent sunt în curs de certificare noi suprafețe forestiere (figura 1).

Fig. 1 Pădurile certificate în sistem PEFC la nivel global (www.pefc.org)

O altă schemă de certificare la nivel regional este EMAS acest acronim semnificând „Eco- Management and Audit Scheme”. Ea reprezintă sistemul voluntar de audit aparținând managementului mediului ce își are fundamentare în reglementări legislative ale Uniunii Europene. Comparativ cu ISO, este realizată inițial trecerea în revistă a diverselor probleme de mediu aferente organizației de audit, verificarea externă, declarația de mediu acordată publicității dar și auditului, pentru îmbunătățirea performanțelor în mod permanent. Se poate afirma că minusurile sunt aceleași ca și în cazul certificării

ISO.

Înafară de aceste scheme internaționale și regionale există și scheme naționale, cum ar fi schema de certificare a pădurilor dar și altor produse naturale pusă la punct de LEI – Indonesian Ecolabelling Institute, certificarea SFI – Sustainable Forestry Initiative din SUA, certificarea American Tree Farm System (ATFS) tot din SUA, Canadian Standards Association (CSA). Aceste sisteme naționale și altele care au fost elaborate în țările scandinave, Germania, Austria și în alte țări sunt în prezent recunoscute PEFC și folosesc eticheta acestei scheme de certificare.

2.2 Evoluția procesului de certificare la nivel național

Primele discuții și prima întâlnire legată de certificarea pădurilor a avut loc în țara noastră în

1998; la această primă întâlnire au participat Regia națională a pădurilor, reprezentanți ai WWF și FSC. Până în 2000 au existat consultări cu privire la schema de certificare care să fie adoptată, iar în 2001, după hotărârea de guvern 1447 din 2000, Regia națională a Pădurilor a dispus dec adrul legal care îi permitea să certifice pădurile de stat din resurse financiare proprii. Un prim pas în această direcție a fost

certificarea în 2001, în cadrul unui proiect pilot certificarea primelor două păduri din țara noastră, și anume cele din O.S. Văratec și O.S. Târgu Neamț. Apoi, pornind de la această experiență, Regia Națională a Pădurilor a demarat certificarea după principiile FSC a unei suprafețe de pădure de un milion de ha. Aceste suprafețe se află în opt direcții silvice separate și anume Arad, Argeș, Neamț,, Hunedoara, Dâmbovița, Cluj, Timiș și Suceava. RNP intenționa certificarea tuturor pădurile ce aparțineau statului. Însă datorită procesului de retrocedare a pădurilor ce a luat amploare, pentru o perioadă de timp procesul de certificare a stagnat în anumite zone, până în momentul clarificării tipului de proprietate supra pădurilor.

În anul 2005 s-a obținut certificatul de grup care s-a eliberat de către Woodmark Soil Association, pentru o anumită parte din păduri proprietate publică de stat ce se află în gestiune Romsilva.

Pentru a facilita desfășurarea procesului de certificare, în 2003 a fost constituit Grupului Național de Lucru pentru Certificarea Pădurilor (GNLCP) care a inclus 67 de membri, grupați în trei 3 camere: ecologică, economică și socială. Membrii componenți ai grupului de lucru aparțineau administrației pădurilor, proprietarilor de pădure, firmelor de exploatare, institutelor de cercetare, universităților, organizațiilor neguvernamentale de mediu sau sociale.

Principalul obiectiv al GNCPL era acela de elaborare a unor standarde naționale de certificare; acestuia i se adăugau și alte obiective, legate de diseminarea informațiilor privitoare la certificare, promovarea acestui proces în rândul tuturor factorilor interesați. Rolul GNCPL este de a sprijini orice activitate legată de certificarea pădurilor în țara noastră (www.certificareforestiera.ro).

În 2006, într-un proiect care urmărea ameliorarea managementului pădurilor românești la care

au participat IKEA și WWWF, a fost înființat Centrul de Informare privind Certificarea Forestieră CICF

care a preluat activitățile GNLPC.

Suprafețele de pădure certificate inițial în DS Suceava

Tabelul 3

În 2009 a fost înființată cu sprijinul WWF o asociație care să promoveze certificarea și să poată derula proiecte în acest scop, și anume Asociația pentru Certificarea Forestiera (ACF).

În DS Suceava a fost inițial certificată suprafața de 207 392 ha din 15 ocoale silvice, așa cum

reiese din tabelul 3.

În 2009, din cauza excluderii de la certificare a unor suprafețe de pădure pe care se practica combaterea aviochimică cu pesticide neaprobate de FSC în DS Târgoviște și pe suprafața a 4 ocoale din DS Pitești, suprafața certificată din Direcțiile silvice Suceava și Neamț a fost suplimentată cu echivalentul suprafețelor excluse. Astfel, în Suceava suplimentarea s-a făcut cu păduri din ocoalele silvice Adâncata, Moldovița, Putna, Dorna Candreni, Breaza, Pojorâta, Solca, Vama și Vatra Dornei, însumând 83 365 ha, iar ca urmare, întregul fond forestier administrat de RNP în Suceava a fost certificat.

La expirarea certificatului emis în 2005, adică în anul 2010 s-au înregistrat cereri de lemn certificat venite de la firme de prelucrarea lemnului și în consecință, RNP prin colaborarea cu WWF în cadrul Programului Dunăre Carpați au decis recertificarea într-o primă fază doar a unei suprafețe de 620

000 ha din 4 direcții silvice: Arad, Timiș, Suceava, Neamț. Certificatul eliberat este valabil până în 2016, aferent unei suprafețe de 676 mii hectare din direcțiile silvice Arad, Suceava, Timiș, Neamț, și parțial Maramureș; certificatul obținut are codul SA-FM/COC-001470 pentru Arad, Timiș, Suceava, Neamț, respectiv codul SA-FM/COC-002829 pentru Maramureș.

Ulterior, RNP a făcut demersuri pentru certificare pentru aproape toate pădurile pe care le

administrează, mai precis pădurile din 23 de direcții silvice. Astfel, în 2011 a fost cerută certificarea pentru direcțiile silvice Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Covasna, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea care însumează o suprafață de 1,7 milioane ha de pădure.

După vizita de evaluare a comisiei de certificare au fost constatate multe deficiențe astfel încât certificatul nu a fost acordat în 2012, fiind acordat un răgaz pentru rezolvarea condițiilor majore. Acest lucru a fost realizat și astfel, ROMSILVA administrează o suprafața de aproximativ 2,4 milioane hectare fond forestier proprietate publică a statului, din 28 de direcții silvice. Odată cu certificarea pădurilor din cele 23 de direcții silvice s-a decis emiterea unui nou certificat comun pentru toate cele 28 direcții

silvice.

În ce privește pădurile private din țara noastră, prima pădure privată certificată a fost cea din OS Năruja, aparținând Asociației Obștilor Vrâncene, în 2005, certificare care a fost făcută tot cu sprijin financiar extern, așa cum a fost și cazul primelor două ocoale silvice gestionate de RNP, OS Văratic și OS Târgu Neamț.

Alte păduri publice sau private care au fost certificate sunt cele aparținând municipalității din

Baia Mare, Ocolul Silvic Privat Pădurile Șincii sau Ocolului Silvic Privat Baraolt (Iorgu, 2009).

Standardele după care s-au făcut certificările succesive atât în pădurile de stat cât și în cele private, sunt standardelor generice FSC, deoarece procesul demarat de GNLPC de elaborare a standardelor naționale care trebuie detaliate în funcție de particularitățile pădurilor și silviculturii din

țara noastră nu a fost încă definitivat.

Fig. 2 Amplasarea pădurilor certificate și al firmelor ce dețin lanț de custodie la nivel național (www.mmediu.ro)

Procesul de certificare a pădurilor în țara noastră va continua în funcție de cererile de lemn certificat și de evoluția piețelor externe. Fazele inițiale de prime evaluări și de cunoaștere a standardelor FSC a fost depășită și acum este foarte clar care sunt elementele care trebuie ameliorate.

CAPITOLUL 3

EFECTE ALE PROCESULUI DE CERTIFICARE ASUPRA MANAGEMENTULUI FORESTIER NAȚIONAL

În procesul de certificare, administratorii pădurilor românești de stat și private s-au confruntat cu o serie de abordări noi, referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii pentru toți angajații forestieri, referitoare la relația cu comunitățile locale, referitoare la conservarea biodiversității, referitoare la respectarea, conservarea și asigurarea continuității unor manifestări sau artefacte legate de păstrarea identității și istoria comunităților locale, precum și la monitorizarea tuturor acestor activități. De aceea acestea au fost și aspectele mai dificile ale certificării, din care au rezultat o serie de neconformități cu principiile și criteriile FSC, care au necesitat aplicarea unor măsuri corective.

Neconformitățile, grupate în mai multe categorii sunt detaliate în continuare.

Astfel, în ce privește protecția mediului, problemele care au trebuit rezolvare au fost: habitatele marginale ale cursurilor de apă nu sunt protejate, se traversează cursurile de apă fără podețe sau amenajări speciale, sau chiar, uneori trunchiurile se trag în lungul cursurilor de apă distrugându-se flora și fauna acvatice, se mai folosesc încă unele pesticide interzise de FSC pentru combaterea dăunătorilor și nu există o evidență exactă a datelor și cantităților de pesticid aplicate; nu este organizată colectarea recipientelor în care s-au aflat respectivele pesticide, planurile de management nu conțin aspecte legate de evaluarea, inventarierea, monitorizarea sau localizarea pe hărți a elementelor privitoare la biodiversitate, nu a fost definitivată identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare și nu au fost stabiliți indicatorii care să permită monitorizarea menținerii stării favorabile de conservare a acestor păduri, nu întotdeauna este menținut lemnul mort pe picior sau căzut la sol în pădure pentru conservarea biodiversității și nu se fac evaluări de impact înaintea tuturor lucrărilor silvice care se aplică. În ce privește lucrările de exploatare, nu se aplică întotdeauna prevederile legale privind diminuarea impactului ecologic al lucrărilor de exploatare, arborii sunt răniți la exploatare, nu se fac studii de impact sociale sau de mediu înaintea operațiunilor de exploatare, iar operatorii de pe utilajele de exploatare nu sunt întotdeauna instruiți cu privire la regulile care trebuie respectate privind protejarea cursurilor de apă, a habitatelor fragile sau protecția împotriva eroziunii solului; de asemenea, utilajele folosite la exploatare sunt adesea uzate și depășite tehnic și parchetele de exploatare nu sunt prevăzute cu locuri special amenajate pentru colectarea deșeurilor și recipientelor de la uleiuri sau lubrifianți.

Relativ la condițiile de muncă și de locuit pentru muncitorii forestieri, prevederile legale privind protecția muncii nu sunt întotdeauna cunoscute și respectate, barăcile sau vagoanele de dormit în care locuiesc muncitorii forestieri nu oferă condiții adecvate, operatorii de ferăstraie mecanice nu sunt dotați întotdeauna cu echipamentul de protecție adecvat, sau chiar dacă îl au, nu îl folosesc și nu există întotdeauna evidențe scrise cu privire la instruirea profesională a muncitorilor forestieri.

De asemenea un domeniu în care s-au impus îmbunătățiri și care în trecut era cvasiignorat în managementul pădurilor este cel legat de relația cu comunitățile locale și cu alți factori interesați. Astfel a reieșit că nu există evidențe scrise ale evaluărilor de impact sociale făcute înaintea operațiunilor silvice, deci nici rezultate ale consultărilor cu populația locală legate de aceste operațiuni, incluse în planurile de management și nici dovezi scrise ale întâlnirilor cu membrii comunităților locale sau cu alți factori interesați pentru a discuta despre managementul pădurilor, iar informarea periodică a opiniei publice cu privire la modul în care sunt gestionate pădurile nu se realizează.

Certificarea fiind un proces nou pentru silvicultura românească a fost normal să apară recții variate vizavi de oportunitatea și modul ei de aplicare. Astfel, dacă în general silvicultorii au trecut de la opoziție la aprobare, există încă unii care consideră certificarea inoportună și inutilă, pentru că se suprapune peste legislația și reglementările românești în domeniu. De asemenea a fost deranjantă și ideea unui control dinafara sistemului, ba mai mult, realizat de o echipă din care să facă parte și specialiști străini care nu cunosc realitățile economice și sociale din țara noastră.

În ce-i privește pe proprietarii particulari de pădure, ei au fost interesați de certificare doar dacă

au cumpărători care să le ceară astfel de lemn. Atâta timp cât au clienți pentru lemnul pe care vor să-l vândă, certificarea și implicit gestionarea mai bună a propriilor păduri nu prezintă interes pentru ei, primând doar aspectele economice și beneficiile bănești. Un aspect care face certificarea și mai neatrăgătoare pentru ei comparativ cu administratorii pădurilor de stat este faptul că certificarea trebuie plătită. Așa se explică de ce Asociația Obștilor Vrâncene, după ce i-a expirat în 2005 certificatul, care fusese obținut cu sprijinul financiar al WWF, nu a mai cerut recertificarea. Această atitudine se explică în parte și prin faptul că certificarea este mai dificilă pentru proprietarii privați în comparație cu RNP care are o capacitate tehnică și financiară superioară (Măciucă, Diaconescu, 2012).

În ce privește industria de prelucrare a lemnului, aceasta a fost alături de organizațiile neguvernamentale motorul procesului de certificare în țara noastră și rămâne astfel, menținând continuarea certificării și pe viitor.

Eforturile făcute pentru a rezolva aceste neconformități puse în evidență în urma rapoartelor echipelor de certificare a dus în general la îmbunătățirea managementului pădurilor în țara noastră, reprezentând un pas înainte spre o gestionare care să armonizeze aspectele productive cu cele protective și sociale astfel încât această resursă naturală de o importanță fundamentală pentru societatea românească să fie protejată și să i se asigure continuitatea și pentru generațiile următoare.

CAPITOLUL 4

PĂDURI CU VALOARE RIDICATĂ DE CONSERVARE

4.1. Conceptul de păduri cu valoare ridicată de conservare

Se apreciază că pădurile cu valoare ridicată de conservare prezintă un caracter de noutate pentru gestionarea pădurilor din țara noastră. Acest concept a fost definit pentru prima dată în anul

1999 (Jennings et al. 2003). La aceste păduri, la identificarea dar și gestionarea lor adecvată astfel încât să se mențină valorile lor de conservare se referă principiul 9 al standardului de certificare FSC. Nerespectarea acestui principiu poate determina formularea unei condiții majore în raportul de certificare și descalifică administratorul pădurilor de la certificare.

Important de subliniat este faptul că spre deosebire de celelalte aspecte privind aspectele legate de protecția mediului din standarde, pădurile cu valoare ridicată de conservare nu îndeplinesc doar funcții legate de conservarea biodiversității dar și funcții sociale, culturale pe lângă cele ecologice.

Diferența principală în ce privește conservarea biodiversității între cele două principii care o vizează (principiile 6 și 9) este reprezentată de faptul că principiul 6 se referă la toate aspectele biodiversității în general dar și oriunde ar apare, în timp ce principiul 9 se referă la pădurile în care valorile de conservare au o importanță critică la nivel național sau regional sau global.

Pădurile cu valoare ridicată de conservare au fost grupate în șase categorii fiecare cu mai multe subcategorii. Caracteristicile acestor păduri sunt prezentate în continuare (Vlad, Bucur, Turtică, 2013).

PVRC 1.1 – „Pădurile din rezervații științifice, rezervații naturale, suprafețe declarate monumente ale naturii și zone de protecție integrală sau zone de protecție strictă din ariile naturale protejate conform Legii 49 /2011 și O.U.G. 57/2007”

Aceste tipuri de păduri pot fi constituite pornind de la subparcelele din fondul forestier care în amenajamentele silvice sunt incluse în categoriile 1.5.a, 1.5.c, 1.5.d, 1.5.f. dacă pădurile vizate nu au fost încadrate încă într-o categorie funcțională, se pot folosi pentru identificare documentele oficiale existente.

PVRC1.2 – Pădurile care adăpostesc specii rare, amenințate, periclitate sau endemice

Păduri ce adăpostesc concentrațiile de acest gen de specii (speciile rare, sau periclitate, amenințate sau endemice) sunt importante în mod categoric pentru a conservarea lor.

Avându-se în vedere ideea că respectivele specii sunt extrem de sensibile la modificări ale

habitatului, exploatării, bolilor și dăunătorilor, etc., managementul fondului forestier trebuie să poată urmări perpetuarea și menținerea lor ba mai mult chiar îmbunătățire a condițiilor de trai, acolo unde starea conservării populațiilor e considerată negativă.

Speciile de tip endemic reprezintă speciile regăsite doar într-un anumit teritoriu geografic. O

dată cu restrângerea suprafeței de regăsire a unei specii, cu atât crește importanța pentru conservare. Pentru a identifica acest tip de PVRC au fost considerate ca fiind reprezentative specii endemice pentru fondurile forestiere din țara noastră și pe suprafețele mai restrânse.

Trebuie să menționăm faptul că marea majoritate a endemitelor din țara noastră sunt speciile de plante, iar marea majoritate a acestora sunt incluse deja în ariile protejate și fac deci obiectul VRC

1.1, astfel încât aria potențial ocupată de astfel de păduri se restrânge destul de mult.

PVRC1.3 – Pădurile cu utilizarea sezonală critică

Respectiva subcategorie s-a creat pentru asigurarea menținerii concentrațiilor semnificative ale anumitor specii ce, măcar ocazional, în diverse perioade sau în etape anumite din viața lor, utilizează pădurea ca și un ecosistem. În asemenea perioade, respectivele specii sunt concentrate /utilizate în mod sezonal ca anumite păduri ce reprezintă, în respectiva perioadă, habitate indispensabile pentru perpetuarea și chiar existența lor. Noțiunea de „utilizare critică sezonală” este folosită întocmai pentru sublinierea importanței respectivelor locuri pentru trăinicia speciilor și, totodată, păstrarea respectivelor concentrații, în special importanța lor în perioade sau etape anumite ale vieții. Sunt incluse aici locuri critice pentru realizarea reproducerii, locuri pentru adăpostiri/iernat și cele pentru realizarea migrării/conectivității/pasajului.

Au fost considerate doar specii din România care, măcar în anumite perioade ale vieții, sunt dependente de ecosistemul pădurii. Aici e cazul speciilor care în decursul vieții au nevoie neapărat de habitatele diverse (exemplu: suprafețele de pădure, rariștile, golurile, stâncăriile, turbăriile, cursurile și luciurile de apă, etc.), dar ce sunt concentrate în păduri în perioade anumite critice pentru existența acestora (așadar există o utilizare critică sezonală).

Pentru aceste specii există o listă pusă la punct de specialiști care poate constitui un ghid util în

procesul de identificare.

PVRC 2. Peisaje forestiere extinse, semnificative la nivel global, regional sau național, în care există populații viabile speciilor autohtone, în forma lor naturală din punct de vedere al distribuției și densității

Respectiva categorie de VRC are scopul de a identificarea pădurile care: (1) includ populațiile

viabile ale marii majorități sau chiar ale speciilor ce pot apare în forma naturală a lor și (2) ale căror procese de tip ecologic (de exemplu regim al perturbărilor naturale, succesiune a pădurilor, distribuții și abundențe de specii) sunt relativ sau complet neafectate de activitățile recente antropice. Drept urmare, respectivele păduri vor trebui să aibă suprafețele relativ mari (pentru îndeplinirea primei condiții) și să poată fi afectate cât mai puțin de activitățile recente umane, cu structuri remarcabile din punctul acesta de vedere, la nivelul național, regional, (pentru îndeplinirea condiției de „semnificativ”). Respectivele ecosisteme forestiere au mare importanță, fiind întâlnite din ce în ce mai rar și amenințate

permanent la nivelul global al activităților antropice.

PVRC 3. Pădurile ce cuprind ecosistemele rare, amenințate sau periclitate

Respectiva categorie de VRC cuprinde doar suprafețele forestiere ce sunt localizate în sau includ ecosistemele rare, aflate sub amenințare sau periclitate. Precum deja am menționat, respectivele păduri pot să reprezinte ecosistemele ce au fost răspândite la nivel larg anterior dar în mare parte au fost distruse de diversele activități antropice sau ecosistemele ce sunt mai rare în mod natural (datorită condițiilor limitative de mediu). Totodată, aici sunt incluse și ecosisteme ce adăpostesc asociațiile rare ale speciilor ce, separat luate, în general sunt larg răspândite. În ghidul generic (Jennings și alții. 2003) se recomandă ca ecosistemele naturale forestiere sau ansambluri de specii ce sunt caracteristice pentru o anumită regiune, însă nu sunt periclitate sau rare, nu pot fi incluse în această categorie de VRC.

PVRC4. Pădurile ce asigură servicii de mediu esențiale în situații critice

Categoria aceasta (PVRC4) dorește identificarea exactă a acestor tipuri de situații și să poată preveni creștere a vulnerabilității sau riscului de degradare aferent serviciilor de mediu.

Deoarece există servicii distincte ce sunt asigurate de către ecosisteme, respectiva

categorie a fost sub-împărțită în subcategoriile următoare:

PVRC 4.1. Pădurile de importanță deosebită pentru surse de apă.

PVRC 4.2. Pădurile critice pentru prevenire și combatere a procesului de eroziune.

PVRC 4.3. Pădurile cu impact critic asupra terenurilor agricole și a calității aerului.

PVRC 5. Pădurile esențiale pentru satisfacerea necesităților de bază aferente comunităților

locale.

Pentru a fi incluse ca PVRC 5 respectivele trebuie să aibă rolul fundamental în a satisface

anumite necesități de bază aferente unei anumite comunități. Drept urmare, nu pot fi considerate PVRC 5 acele păduri ce asigură resursele care pot să fie obținute din altă parte sau ce pot fi înlocuite în mod fiabil (exemplu: pădurea din care este extras lemnul de foc pentru o anumită comunitate ce însă poate beneficia si de diverse alte surse de încălzire).

În respectivul caz, pădurile sunt doar o alternativă pentru a satisface anumite necesități

fundamentale și drept urmare nu se pot considerate că ar avea rolul critic (nu reprezintă o resursă indispensabilă) pentru comunități locale.

PVRC 6. Pădurile esențiale pentru a păstra identitatea culturală a unei comunități sau a unei

anumite zone

Categoria VRC6 face referire la respectivul tip de păduri. Așadar valoarea aceasta este stabilită pentru protejarea culturii și tradițiilor comunităților locale (identitate culturală). Însă în România sunt anumite cazuri când o pădure este în strânsă legătură cu identitatea religioasă sau culturală a anumitei

comunități sau societății în ansamblu și pot fi considerate ca făcând parte din categoria VRC6.

Cazurile acestea sunt date de pădurile de tip simbol evocate în operele literare sau în legende, păduri în care se desfășoară sărbătorile și obiceiurile tradiționale sau acele care ori adăpostesc ori sunt învecinate cu monumentele istorice, mănăstirile, schiturile și locurile de pelerinaj.

4.2 Evoluția procesului de identificare și desemnare a PVRC

Așa cum s-a menționat la evoluția procesului de certificare în țara noastră, problemele de bază evidențiate de verificarea managementului pădurilor noastre raportat la standardele FSC, au fost cele legate de conservarea biodiversității, exploatare și condițiile de lucru ale lucrătorilor silvici. Principiile referitoare la conservarea biodiversității sunt principiul 6 (Impactul asupra mediului) și principiul 8 (Pădurile cu valoare ridicată de conservare).

La verificarea acestor principii a reieșit că în gestionarea pădurilor noastre nu se punea un accent deosebit pe conservarea diversității, care nu era adecvat evaluată, monitorizată și protejată. În practica silvică exista un sistem de încadrare a pădurilor de protecție în diferite categorii funcționale dar acesta, pe lângă unele similarități, se și deosebea de sistemul de clasificare al pădurilor cu valoare ridicată de conservare. În consecință, într-o primă etapă, identificarea și desemnarea pădurilor cu valoare de conservare a pornit de la similaritățile existente cu sistemul nostru de clasificare a pădurilor de protecție; mai exact cel mai ușor de desemnat au fost pădurile care deja erau încadrate în categoria ariilor protejate și a pădurilor de protecție a solului apelor și contra factorilor climatici și industriali dăunători. Pentru categorii cum ar fi habitate ale speciilor de plante rare periclitate sau endemice, habitate rare, periclitate sau endemice, păduri care adăpostesc specii ce se află în concentrații critice în unele momente ale existenței lor, nu existau suficiente informații sau existau nelămuriri cu privire la mărimea suprafețelor care ar trebui introduse, la corespondențele care existau cu diferite clasificări internaționale sau privitor la listele de specii care se califică pentru a fi incluse în aceste păduri cu valoare ridicată de conservare.

Existau nelămuriri și cu privire la ce înseamnă exact valori de conservare, care sunt pragurile de la care o pădure se poate înscrie în categoria pădurilor cu valoare ridicată de conservare, care sunt măsurile de management specifice care să asigure conservarea acestor păduri.

De aceea s-au elaborat ghiduri succesive pentru desemnarea acestor păduri, unul în 2005, apoi ca urmare a experienței căpătate prin punerea acestuia în practică, un altul mai recent în 2013. Prin acesta din urmă se dau indicații cu privire la modul în care trebuie organizat procesul de desemnare, pornind de la echipa însărcinată cu acest proces, etapele care trebuie urmate și până la sugestii pentru măsurile de management.

Ghidurile clarifică o serie de aspecte practice făcând mult mai ușoară continuarea procesului de identificare, desemnare și gestionare a acestor păduri. Acest proces nu este definitivat, el continuă pe tot parcursul perioadei de certificare, putând fi permanent îmbunătățit ca urmare a experienței căpătate în timp.

CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ – PĂDURILE CU VALOARE RIDICATĂ DE CONSERVARE ÎN OS VAMA

5.1 Ocolul Silvic Vama – localizare și cadru natural.

Ocolul Silvic Vama face parte din cadrul Direcției Silvice Suceava. Pădurile ocolului sunt situate în județul Suceava pe teritoriul cadastral al comunei Vama, Frumosu și Vatra Moldoviței.

Din punct de vedere geografic pădurile administrate de Ocolul Silvic Vama sunt situate în bazinul

inferior al râului Moldovița, confluent de stânga al râului Moldova, ocupând ambii versanți ai văii acestuia pe o distanță de 10,0 km în amonte de confluența cu râul Moldova.

Pădurile Ocolului Silvic Vama fac parte din mari masive forestiere: nordul Munților Stânișoarei, nord-estul Munților Rarău și sudul Obcinii Mari, care se continuă și în ocoalele vecine. Suprafața totală a ocolului este de 14530 ha.

Din punct de vedere administrativ Ocolul Silvic Vama este alcătuit din 4 districte și 24 cantoane

silvice. Ocolul Silvic Vama are următoarele vecinătăți, limite, hotare:

Vecinătăți, limite, hotare ale Ocolului Silvic Vama

Tabel 4

Limitele teritoriale ale ocolului sunt naturale, evidente, stabile și ușor de identificat pe teren și separă bazine hidrografice independente. Limitele fondului forestier cu alte folosințe și alți deținători (fânețe, pășuni, culturi agricole, păduri în proprietate privată), sunt materializate pe teren prin borne, șanțuri întrerupte sau continue și semne convenționale de vopsea roșie aplicate pe arbori.

Pădurile și terenurile care fac parte din fondul forestier proprietate publică a statului, situate în

limitele teritoriale mai sus prezentate, sunt administrate prin Regia Națională a Pădurilor prin Ocolul

Silvic Vama din Direcția Silvică Suceava. Administrarea fondului forestier proprietate privată se face de

către proprietarii acestuia individual sau în asociație și au obligația să-l gospodărească în conformitate cu regimul silvic și cu reglementările legale în vigoare. În afara fondului forestier pe pășunile și fânețele particulare (izolate sau cu o răspândire neuniformă), sau ale consiliilor populare se află vegetație forestieră în special în lungul pâraielor sau în porțiuni cu înclinare mai mare. Aceasta este constituită din pâlcuri de molid, brad și fag cu consistență 0,2-0,7 și vârste cuprinse între 20 și 120 ani, clase de producție mijlocii-inferioare.

Teritoriul U.P.-ului este situat în zona Obcinelor Bucovinei respectiv în bazinul râului Moldova și

anume în partea mijlocie a acestuia

Relieful se caracterizează prin prezența culmilor de tip obcine, paralele si rotunjite fragmentate prin văi longitudinale și șei joase care determină si apariția unor vârfuri dominante.

Din punct de vedere al înclinării cei mai frecvenți versanți sunt cei mijlocii. Aceștia ocupă 77%

din suprafață.

Altitudinea este cuprinsă între 457,0m și 1060,0m, predominant arboretele vegetând la altitudini cuprinse între 601-800m(73%)

Expoziția generală a unității de producție este S-V dar din cauza rețelei hidrografice care străbate suprafața unității de producție se întâlnesc toate expozițiile, predominant fiind cele parțial însorite( V, SV ) 42%, însorite ( S,SV) 31% și cele umbrite ( N,NE) 27%.

Ocolul Silvic Vama, ocupă zona externă a flișului carpatic fiind constituit din mai multe pânze de șariaj. Dintre acestea, o suprafață întinsă ocupă pânza de Audia și cea de Tarcău. Deși vârsta acestor depozite nu este însă sigur determinată i se atribuie perioada senonian-paleogenă (cretacic superior- paleogen).

Substratele geologice s-au dezagregat în urma acțiunilor factorilor naturali, determinând apariția unor depozite de cuvertură constituite din roci de solificare în cea mai mare parte lipsite de rezistență. Reacția predominantă a rocilor este acidă, ceea ce explică formarea în cea mai mare parte pe aceste roci

a unor soluri cu aciditate evidentă.

Reactia chimicà a rocii

90

80

70

60

50

40

30

20

10

0

bazicà intermediarà acidà

Fig. 3 Reacția chimică a rocilor din substratul geologic caracteristic OS Vama

O bună parte din roci s-au dezintegrat cu ușurință și au permis formarea unor soluri profunde. In unele cazuri s-au format soluri scheletice sau semischeletice. Pe versanții cu pantă mare și în condiții de sol schelet sau semischelet se semnalează frecvente tendințe de eroziune a solului dacă se produce denudarea solului. Pentru evitarea declanșării eroziunii, s-a luat măsura încadrării arboretelor

respective în grupa I cu rol de protecție antierozional.

ROCI DE SOLIFICARE

90

80

70

60

50

40

30

20

10

0

gresii marnoase

gresii silicioase

gresii argiloase

pietrisuri si nisipuri

Fig. 4 Roci de solificare în O.S. Vama

Regimul hidrologic este de tipul D, corespunzător zonei vestice a Carpaților Orientali și se caracterizează printr-o alimentație pluvială intensă a cursurilor de apă, prin absența viiturilor de iarnă și prin faptul că apele mari de primăvară încep în martie și țin până în luna mai. Viiturile sunt în lunile iunie si iulie. In aceste perioade, debitele și vitezele apelor cresc în bazinele cu versanți cu pante peste 25°. O consecință a acestor fenomene o constituie accentuarea eroziunii de albie si de versant, creșterea transportului de aluviuni provocând distrugerea malurilor, a drumurilor de talveg, a podurilor si a așezărilor omenești.

Relativ la condițiile climatice, după Köppen, teritoriul U.P. se încadrează în provincia climatică Dfbx cu climat boreal umed, cu ierni aspre și veri răcoroase, cu precipitații în tot timpul anului. Climatul zonei în care se găsește unitatea de producție se încadrează în ținutul climatic al munților mijlocii.

Amplitudinile termice medii anuale sunt cuprinse între 12-14oC. Primăvara are un bilanț termic

mai mic de cât toamna din cauza consumului de căldură utilă topirii zăpezilor. Iernile sunt lungi bogate în precipitații mai ales în luna ianuarie când zăpada cade în cantități abundente, gradienții termici verticali având valori mici (0,8-0,4). Variația temperaturilor extreme medii este cuprinsă între –5oC iarna și 17,5oC vara. Temperatura medie anuală este de 6,5oC. Temperatura maximă absolută înregistrată la stația meteorologică Vatra Dornei este de 36oC, iar minima absolută de –33,9oC.

Valorile temperaturii medii lunare

Tabelul 5

Se observă ca luna cea mai caldă a anului este luna iulie, iar cea mai rece este luna ianuarie. Primele înghețuri au loc în jurul datei de 1 octombrie, iar ultimul îngheț se produce în jurul datei de 1 mai. Perioada bioactivă (cu temperaturi superioare la 0°C) se situează între începutul lui martie și sfârșitul lui noiembrie. Suma anuală a temperaturilor zilnice mai mare de 0°C este de 3000. Începutul perioadei cu temperaturi mai mari de 10°C este între 1 –11 mai, iar sfârșitul acestei perioade se situează

între 21octombrie-1 noiembrie.

Temperaturile medii pe anotimpuri

Tabelul 6

Regimul pluviometric este reprezentat de totalitatea precipitațiilor atmosferice, indiferent dacă sunt lichide sau solide, căzute la sol într-un an. Precipitațiile medii lunare sunt redate tabelar și reprezintă datele obținute de la cea mai apropiată stație meteorologică. Numărul de zile cu strat de

zăpadă este de 100.

Valorile precipitațiilor medii lunare și anuale

Tabelul 7

Valorile medii ale precipitațiilor pe anotimpuri sunt de 125 mm iarna, 195 mm primăvara, 160 mm vara, 160 mm toamna. Precipitațiile cad deci în cantitate suficientă mai ales vara și primăvara astfel încât pe durata sezonului de vegetație precipitațiile sunt suficiente (410 mm), neexistând perioade de uscăciune sau de secetă. Indicii de ariditate de Martonne pe anotimpuri sunt prezentați în tabelul de mai jos.

Ei au valorile maxime toamna și iarna, iar valoarea medie în sezonul de vegetație este de 5,4.

Indicii de ariditate de Martonne

Tabelul 8

Regimul anual al evapotranspirației este influențat de regimul temperaturii anului și a suprafeței

active a coronamentului.

Valorile medii lunare ale evapotranspirației

Tabelul 9

Privitor la regimul eolian, vânturile dominante sunt cele din N și N-V, urmate de vânturile ce bat dinspre S, S-V. Ca urmare a unor condiții mai speciale de repartiție a presiunii atmosferice, uneori se produc vânturi " în cascadă", de tip "bora", ce pot atinge intensități atât de mari încât pe pantele de descendență a culturilor se produc doborâturi de vânt importante, mai ales la molid, specie precară din acest punct de vedere (ca în cazul doborâturilor de vânt din luna iulie 1969). Cel mai agitat anotimp din punct de vedere eolian este primăvara.

Frecvența și viteza vântului pe direcții

Tabelul 10

Reprezentarea grafică a frecvenței și vitezei vântului pe direcții evidențiază, așa cum am menționat, vânturile cu componentă predominantă din nord vest și vest, vitezele cele mai mari înregistrându-le

vânturile vestice (figurile5,6).

Roza vânturilor pentru viteză

N

Roza vânturilor pentru frecvență

N

40

30 NE

20

10

0 E

SV SE

S

SV SE

S

Fig. 5 Viteza vânturilor în O.S. Va Fig. 6 Frecvența vânturilor în O.S. Vama

În ce privește condițiile edafice, cel mai răspândit tip de sol este solul districambosol tipic, care ocupă cu cele trei subtipuri ale sale (tipic, litic și gleizat ) 99% din suprafața unității de gospodărire. Acest tip de sol este răspândit în regiunile muntoase unde ocupă suprafețe întinse de teren. Solul brun acid s-a format în condiții de relief montan, pe roci variate, cu caracter acid, în climat umed și răcoros .

Vegetația naturală este reprezentată prin păduri de molid, molid și brad și mai rar amestecuri de fag cu rășinoase, sub acestea găsindu-se o floră acidofilă tipică : specii de mușchi, Vaccinium și Oxalis.

Aceste soluri s-au format în zonele cu înclinare scăzută, la altitudini cuprinse între 700m și

1500m, în condițiile unui climat montan caracterizat prin temperaturi medii lunare de 3-6o C și precipitații medii anuale, medii cuprinse între 800mm și 1400mm. Regimul hidric este freatic stagnant, fapt imprimat și în însușirile fizico-chimice ale acestor soluri.

S-au mai identificat de asemenea soluri podzolice feriiluviale, formate în zona montană superioară, pe versanți cu pantă mică, cu drenaj slab, în condițiile unui climat caracterizat prin temperaturi anuale medii de 3-4 o C și precipitații de peste 1400mm.

Pe o suprafață mai redusă se întâlnesc și solurile brune eumezobazice tipice, formate pe terenuri

cu drenaj exterior bun, cu materiale parentale bogate în calciu, în condițiile unui climat montan

caracterizat de temperaturi anuale medii de 5-8℃ și precipitații anuale medii cuprinse între 600mm și

1000mm.

Alte soluri sunt cele brun feriiluviale, formate pe terenuri accidentate, la altitudini cuprinse între

1000m și 1800m, în condițiile unui climat caracterizat de temperaturi medii anuale de 4-5o C și de precipitații medii anuale de 1000mm și 1400mm. În perioade normale fără variații mari de umiditate și temperatură , aceste soluri oferă condiții buna de dezvoltare a speciilor forestiere, în special arboretelor tinere cu consistențe pline 0,8-1 care realizează productivități superioare, datorită măsurilor de gospodărire luate.

În ce privește etajele de vegetație, 95% din păduri sunt situate în FM2 -amestec de molid, brad

fag iar 5% sunt situate în FM3 – etajul montan de molidișuri.

Tipurile de pădure cu ponderea cea mai mare sunt: molideto-brădet normal cu floră de mull

(33%) și amestec normal de rășinoase și fag cu floră de mull (30%).

Caracteristic pentru amestecurile din această zonă este participarea majoritară a molidului care ocupă de regulă 60-70% din compoziție deoarece teritoriul U.P.-ului este situat în partea superioară a etajului de amestecuri și are condiții mai favorabile pentru dezvoltarea molidului.

În ceea ce privește caracterul actual al tipului de pădure ponderea cea mai mare o au arboretele: natural fundamental de productivitate superioară (61%), artificiale de productivitate superioară (16%), natural fundamentale de productivitate mijlocie (19%).

Datorită faptului că pădurile sunt situate în partea superioară a acestui etaj, prezența fagului este

semnalată în cea mai mare parte pe versanți superiori, însoriți, factorul limitativ fiind căldura. Ponderea

speciilor forestiere din componența arboretelor Ocolului Silvic Vama este reprezentată în figura 7.

80%

70%

60%

68%

50%

40%

30%

20%

10%

0%

14% 17%

1%

Molid Brad Fag Diverse tari

specii

Fig. 7 Distribuția suprafeței pe specii în O.S. Vama

Rășinoasele ocupă 82% dintre speciile existente în cadrul ocolului acest procent fiind crescut în principal prin introducerea în ultimii ani pe mari suprafețe a molidului. Explicația creșterii procentului de molid este o consecință a tăierilor rase aplicate în anii `50 pe suprafețe mari precum și a doborâturilor de vânt ce au urmat, care au determinat recoltarea unui volum de masă lemnoasă ce a depășit cantitățile planificate. Ca urmare și suprafața care s-a dezgolit a fost mai mare decât cea planificată. La intrarea în vigoare a amenajamentului din 1960 existau suprafețe despădurite pe întinderi însemnate, care au fost propuse spre a fi împădurite.

Tăierile rase și doborâturile precum și rupturile de zăpadă nu au favorizat regenerarea bradului și fagului. In suprafețele respective s-au executat de cele mai multe ori plantații cu molid pur sau aproape pur. In consecință în arboretele tinere (30-35 ani) molidul ajunge până la 79 % în timp ce bradul și fagul se găsesc sub 10%.

In raport cu vârsta arboretele sunt relativ uniform repartizate pe cele șase clase cu un plus pentru cele de 20-40 de ani și un important deficit pentru clasa exploatabilă în raport cu ciclu de 120 de ani. Arboretele cu consistența sub 0,3 au fost eliminate în cea mai mare parte prin tăieri sau prin operațiuni culturale care au dus la creșterea consistenței lor. Arboretele cu consistența 0,4 – 0,6 sunt rezultate în urma tăierilor de regenerare, arborete rărite prin doborâturi de vânt. Rupturile de vârf și de coroană au creat porți de intrare a putregaiului astfel că cea mai mare parte din arborii afectați au fost extrași, deși poate coroana rămasă ar fi asigurat vegetația relativ normală a arborelui. Prin extragerea arborilor afectați în unele arborete s-a redus consistența la 0,6 sau chiar 0,5.

5.2 Identificarea și managementul PVRC-urilor în D.S. Suceava

Pentru îndeplinirea condițiilor impuse de standardul de certificare FSC pentru pădurile din țara noastră, în OS Vama ca de altfel și la nivelul întregii DS Suceava s-au urmat etapele indicate în Ghidul practic pentru identificare și managementul PVRC (Vlad, Bucur, Turtică, 2013), care sunt prezentate în figura 8.

Fig. 8 Succesiunea etapelor în procesul de desemnare, gestionare și monitorizare a PVRC

(Vlad, Bucur, Turtică, 2013)

În urma planificării și aplicării procesului de identificare, în OS Vama au fost desemnate păduri aparținând la patru categorii de PVRC-uri: PVRC 1.3, PVRC 3. PVRC 4,2 și PVRC 6.

5.2.1 PVRC 1. Păduri care conțin concentrații de biodiversitate (specii endemice, rare, amenințate sau periclitate) semnificative la nivel global, regional sau național

Se consideră concentrații ale biodiversității un număr mare de specii care sunt recunoscute prin

clasificări naționale sau internaționale ca fiind endemice, rare sau periclitate. De asemenea tot astfel de concentrații sunt considerate populații numeroase ale unor specii din categoriile menționate, raportat la numărul de indivizi ai speciei la nivel național regional sau chiar global.

Din această primă categorie de păduri cu valoare ridicată de conservare, în OS Vama au fost

identificate păduri cu utilizare sezonală critică.

Pentru a-și desfășura existența și a-și asigura continuitatea pe un anumit teritoriu, unele specii folosesc în anumite perioade sau faze ale ciclului lor de dezvoltare o mare varietate de habitate. Habitatele respective pot să fie localizate în zone diferite pe continente sau pe glob (cum este cazul speciilor migratoare), sau pot să fie situate în aceeași zonă dar să aibă caracteristici diferite în ce privește structurai și compoziția (tipuri diferite de ecosisteme).

Uneori, utilizarea unui anumit habitat poate fi doar sezonală sau speciile pot să migreze în habitatul respectiv doar când condițiile climatice sunt mai aspre.

Ținând cont de aceste aspecte, în această subcategorie au fost incluse suprafețe forestiere pe care anumite specii le folosesc temporar, de exemplu în perioada de migrație, de reproducere sau de iernare, deoarece ele sunt indispensabile pentru supraviețuirea speciilor respective. De aceea se folosește formularea “utilizare sezonală critică” deoarece existența și folosirea de către specii a acestor habitate este critică pentru supraviețuirea speciilor luate în considerare.

În ghidul pentru identificarea și gestionarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare este anexată o listă cu speciile din țara noastră care prezintă o utilizare sezonală critică sau concentrații temporare în ecosistemelor forestiere. Acestea sunt specii de păsări acvatice (stârci, egrete, cormoran, lopătar, țigănuș), păsări prădătoare (vânturelul), cocoșul de munte și cel de mesteacă, ursul, capra neagră, castorul, specii de lilieci, alături de o serie de amfibieni și reptile ca salamandra, specii de tritoni și de broaște.

Dintre aceste specii, până în prezent în OS Vama au fost identificate zone de rotit pentru cocoșul de munte și bârloage de urs într-o serie de unități amenjistice din UP II Paltinu. Acestea sunt încadrate conform amenajamentelor în categoriile funcționale 1-5I→ Păduri destinate ocrotirii unor specii rare din fauna indigenă (cocoși de munte, capră neagră, urși ș. a.) sau colonizată (mufloni, capră ibex etc.)(TII) și

1-2°→Păduri situate pe: stâncării, grohotișuri, terenuri cu eroziune în adâncime, terenuri cu înclinare mai mare de 40 grade, substrate de fliș cu înclinare mai mare de 35 grade sau nisipuri și pietrișuri cu înclinare mai mare de 30 grade, precum și pădurile de pe terenurile cu eroziune evidentă. (TII).

Trebuie precizat că listele nu sunt definitive, ele pot fi adăugite și modificate în funcție de eventuala modificare a reglementărilor în domeniu atât la nivel național cât și internațional, precum și ca urmare a procesului de aplicare în practică a ghidului menționat.

În cazul subcategoriei 1.3 se consideră prag prezența locurilor de rotit și a bârloagelor de urs. În ce privește cocoșul de munte, împerecherea se realizează în intervalul începând din martie și până în iunie, perioadă în care în zonele de rotit de obicei se grupează mai mulți masculi. După împerechere femelele depun de la 5 la 12 ouă, fiind foarte sensibile în această perioadă dacă sunt deranjate, părăsind imediat cuibul și compromițând apariția generației următoare. Puii eclozează cam după o lună și timp de două săptămâni sunt total dependenți de mamă care le dă de mâncare și îi apără de intemperii. În consecință, în toată această perioadă trebuie asigurată liniștea în zonele populate de specie, de unde necesitatea înființării pădurilor cu valoare ridicată de conservare menționate. Pădurile care îndeplinesc necesitățile ecologice ale cocoșului de munte sunt pădurile alcătuite din arbori bătrâni de conifere alternând cu zone deschise pentru zbor și zone de hrănire într-o structură de mozaic.

Legat de urs, acesta are nevoie de păduri liniștite și întinse, umblate cât mai rar sau neumblate

de om. Pentru a-și desfășura în condiții optime existența, biotopul său include stâncării sau doborâturi

mari de vânt (în arborete), unde își poate amenaja bârlogul.

În cazul când toamna în zona de munte nu se găsește suficientă hrană (jirul, fructele de scoruș etc.) coboară în zona de dealuri până aproape de așezările cu culturi agricole, căutând fructe ca merele și perele pădurețe sau chiar livezile cultivate. Este animalul fidel locului de trai și în acei ani când fagul fructifică abundent, ursul se deplasează mai puțin; în timpul zilei stă sub adăpostul desișului, noaptea ducându-se în pădurile bătrâne pentru a face rost de mâncare la un curs de apă. În mod general, ursul își va păstra propriile trecători, dacă nu e deranjat. Ursul uneori poate să parcurgă distanțele mai mari de

100 kilometri.

De importanță majoră pentru continuitatea speciei într-o zonă este existența desișurilor unde acesta se poate adăposti ziua. Astfel ideal pentru existența indivizilor este locul unde în vecinătatea adăpostului ei au și surse de hrană. Aceste caracteristici trebuie să le aibă pădurile cu valoare ridicată de conservare care să adăpostească această specie. Măsurile d management vizează în primul rând menținerea liniștii, eventual măsuri care să-i asigure habitatul cel mai potrivit.

I. Evaluarea preliminară

Această evaluare inițială presupune analiza hărților amenajistice sau de altă natură, precum și a unor surse suplimentare de informații lucrări științifice, rapoarte, articole, fiind recomandate în ghid consultările cu specialiști de la institute de cercetare, universități, organizații neguvernamentale, muzee etc. În cazul analizat, de bază au fost informațiile silvice existente în amenajamente, completate cu cele ale personalului de teren responsabil cu vânătoarea.

II. Evaluarea completă

Aceasta constă în verificarea pe teren a informațiilor obținute la evaluarea preliminară. se realizează. Ca urmare a acestei evaluări finale, suprafețele forestiere care se considera la evaluarea primară că, în mod potențial, ar conține concentrații sezonale critice ale speciilor din Anexa 2 pot să fie desenate ca PVRC-uri după verificare. În aceast proces, ca și în cel de evaluare primară de mare ajutor poate fi aportul specialiștilor menționați și anterior.

III. Identificare și constituire

Pe teritoriul OS Vama, au fost identificate în cadrul acestei categorii, păduri din subcategoria 1.3

– Păduri cu utilizare sezonală critică (Păușa). O serie de arborete, din u.a. 68A, 68C, 71A, 71B, 71C, 71D,

71E și 71H adăpostesc cocoș de munte și bârloguri de urs. Arboretele ce constituie PVRC 1.3 (Păușa)

sunt localizate în zona localității Vatra Moldoviței, satul Paltinu, toate din unitatea de producție II

Paltinu.

În ce privește relieful, predomină versanții cu pante cuprinse între 200-360, altitudinea este

cuprinsă între 920– 1210 metri, iar expoziția este diversă, incluzând toate punctele cardinale.

Suprafața totală este de 104,3 hectare, pădurile din această categorie vegetând în trei tipuri de stațiune și anume: Montan de amestec, Bm, brun edafic mijlociu, cu Asperula Dentaria (3.3.3.2.) pe

12,60 hectare (12%) și Montan de amestecuri , Bs, brun edafic mare, cu Asperula–Dentaria (3.3.3.3.) pe

64,90 hectare (63 %) și Montan de molidișuri,Bm,brun acid, edafic submijlociu, cu Oxalis Dentaria

(2.3.2.2.) pe 26,8 hectare (25%). Tipurile de sol aferente sunt districambosolul scheletic (cod 3207) pe

12,60 hectare (12%), districambosolul tipic (cod 3201) pe 64,90 hectare (63 %) și podzolul scheletic (cod

4207) pe 26,80 hectare (25 %).

În ce privește vegetația, au fost identificate trei tipuri de pădure: Molidiș cu Vaccinium myrtillus

(m) (cod 1151)- 26,8 hectare (25%), Amestec de rășinoase și fag cu flora de mull (m) (cod 1312) pe

64,90 hectare (63%) șu Amestec de rășinoase și fag pe soluri scheletice (m) (cod 1341) pe 12,60 hectare

(12%). Tipurile de floră indicatoare: Asperula-Dentaria și Luzula-Hieracium.

Descrierea parcelară a P.V.R.C.1.3 Păușa

Tabelul 11

Identificarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare (prezentată mai sus) reprezintă după cum s-a menționat anterior, o primă etapă în managementul acestor ecosisteme, urmată de a doua etapă, conceperea măsurilor de management, aplicarea acestora și în final etapa de monitorizare.

IV. Măsuri de management

Pentru PVRC 1.3 – Paltinu au fost stabilite ca măsuri de management în primul rând localizarea și marcarea pe hărți a obiectivelor de conservat, adică a bârloagelor de urs și zonelor unde sunt locuri de rotit ale cocoșului de munte.

O altă măsură importantă constă în restrângerea și eliminarea, acolo unde este posibil a circulației oamenilor în aceste zone mai ales în perioadele de reproducere, de cuibărit sau în perioada de creștere a puilor, precum și asigurarea perioadei de liniște în perioadele critice în suprafețele unde s-au identificat concentrații ale speciei.

La eficiența aplicării acestor măsuri un rol important îl are și conștientizarea comunităților locale

cu privire la importanța pădurilor cu valoare ridicată de conservare din această categorie.

De asemenea se vor stabili „zone de liniște” (zone tampon), în funcție de cerința fiecărei specii, în perioada de împerechere. Pentru asigurarea unor condiții biotice și abiotice favorabile existenței speciilor vizate se recomandă crearea unei succesiuni de vârste în cadrul arboretelor care să asigure atât continuitatea forestieră cât și menținerea unei structuri favorabile speciei respective.

Dacă este necesar, în funcție de evoluția condițiilor climatice de la an la an se poate furniza hrană în perioadele critice. Eventualele lucrări efectuate în aceste u.a.-uri vor fi atent supravegheate pentru prevenirea degradării habitatului acestei specii, lucrările și deranjarea liniștii fiind principalele amenințări identificate în cazul acestor păduri cu valoare ridicată de conservare.

O altă măsură de management indispensabilă în cazul tuturor pădurilor cu valoare ridicată de

conservare,cerută expres de standardele de certificare forestieră este monitorizarea conservării valorilor ridicate de conservare și a efectului măsurilor de management aplicate.

Astfel, în PVRC 1.3 – Paltinu se monitorizează elementele de protejat, și au fost stabiliți indicatori de monitorizare care să poată fi ușor urmăriți. Aceștia sunt prezentați în tabelul 12.

Indicatori de monitorizare pentru PVRC 1.3 – Paltinu

Tabelul 12

V. Monitorizare

Monitorizarea este recomandat să se realizeze în perioada de împerechere/clocire, respectiv de creștere a puilor, în funcție de specie (cocoș de munte, urs), iar periodicitatea monitorizării este anuală. De asemenea, cu ocazia controalelor de fond și patrulărilor, trebuie introdusă în fișă orice observație relevantă, în special legată de eventuale de distrugeri ale habitatului etc.

În vederea creșterii eficienței monitorizării se stabilește un responsabil, în cazul acestui tip de

PVRC este persoana responsabilă cu vânătoarea de la ocolul silvic (vezi tabelul 12).

5.2.2 PVRC 3 – Păduri ce cuprind ecosisteme rare, amenințate sau periclitate

Ecosistemele care se includ în această categorie fie sunt rare din cauza condițiilor ecologice speciale în care vegetează, fie suprafața lor a fost mai extinsă în trecut și astăzi a devenit restrânsă din cauza presiunii antropice exercitate în decursul timpului. Aceste ecosisteme pot să nu reprezinte unități amenajistice întregi, ci numai benzi, insule sau suprafețe restrânse de pe suprafața acestora. Așa este cazul aninișurilor, tinoavelor și rariștilor de limită. Consultând anexa 4 a Ghidului pentru identificarea și managementul PVRC-urilor, în care sunt listate ecosistemele rare și periclitate din fondul nostru forestier, în OS Vama au fost identificate UP I Deia,UP II Paltinu și UP III Dragoșa tipul B3.3 Păduri de Alnus incana de pe râurile de munte, au fost incluse în PVRC 3 Deia, Paltinu și Ciumârna. În aceste trei P.V.R.C-uri, unitățile amenajistice identificate sunt încadrate funcțional în următoarele categorii, așa cum se poate observa și din descrierile parcelare (tabelele 13,15,17):

P.V.R.C. 3 Deia

1-2I – Păduri situate pe terenuri înmlăștinate. (tip funcțional II).

1-4I – Benzile de pădure constituite din parcele întregi, situate de-a lungul căilor de comunicație de interes turistic deosebit, prevăzute în amenajamentele silvice, precum și cele care se vor stabili prin studii speciale. (tip funcțional II).

P.V.R.C. 3 Paltinu

1-2I – Păduri situate pe terenuri înmlăștinate (tip funcțional II).

1-4I – Benzile de pădure constituite din parcele întregi, situate de-a lungul căilor de comunicație de interes turistic deosebit, prevăzute în amenajamentele silvice, precum și cele care se vor stabili prin studii speciale. (tip funcțional II).

P.V.R.C. 3 Ciumârna

2-1B – Păduri destinate să producă, în principal, arbori groși și foarte groși, de calitate superioară pentru cherestea. (tip funcțional VI).

1-2I – Păduri situate pe terenuri înmlăștinate (tip funcțional II).

1-2L – Păduri situate pe substraturi litologice foarte vulnerabile la eroziuni și alunecări, cu înclinare cuprinsă până la limitele indicate la categoria 1.2.a. (tip funcțional IV)

1-4I – Benzile de pădure constituite din parcele întregi, situate de-a lungul căilor de comunicație

de interes turistic deosebit, prevăzute în amenajamentele silvice, precum și cele care se vor stabili prin

studii speciale. (tip funcțional II).

I. Evaluarea preliminară

Evaluarea preliminară a fost o etapă de birou pe parcursul căreia au fost consultate amenajamentele și identificate pe baza compoziției, a tipurilor de pădure și a zonării funcționale arboretele care corespund criteriilor de încadrare în PVRC 3, conform anexei 4 menționate mai sus. În cazul aninișurilor, care se înscriu în subcategoria B a PVRC 3, pragul este reprezentat de prezența unor aninișuri în stare bună de conservare.

II. Evaluarea completă

În cazul aninișurilor pe teren poate fi necesară doar localizarea lor exactă și eventual aprecierea stării de conservare la fața locului.

III. Identificare

Pădurile din categoria B3.3 Păduri de Alnus incana de pe râurile de munt au fost identificate în unitatea de producție I Deia, în zona localității Frumosu, sat Deia (subparcelele 29D, 47C și 53F).

In cadrul PVRC 3 Deia, relieful predominant este platoul, versanții inferiori și lunca înaltă. Panta

aferentă acestei zone este situată la aproximativ 6 grade. Altitudinea predominantă este cuprinsă între

600 – 930 metri, iar expoziția este în general sud-estică.

Suprafața totală a acestor păduri este de 2,31 hectare. Tipul de stațiune este Montan de amestecuri, bs, brun divers, cu drenaj imperfect, edafic mare si foarte mare (cod 3640), iar tipurile de pădure sunt Molidiș cu anin alb(m) (cod 1171), răspândit pe 1,27 hectare (54%) și Molideto-bradet cu flora mull, pe sol gleizat(s) (cod 1214) ocupând 1,04 hectare (46%).

Descrierea parcelară a P.V.R.C. 3B – Deia

Tabelul 13

În ce privește condițiile edafice în care vegetează aceste aninișuri, tipul de sol este brun acid gleic (cod 3210). Flora predominantă este formată din Polytrichum commune și Asperula-Oxalis.

IV. Măsuri de management

Măsurile de management generale recomandate în cazul acestui tip de păduri cu valoare ridicată de conservare nu au o specificitate deosebită comparativ cu măsurile obișnuite de management aplicate în aceste unități de gospodărire.

Există unele situații particulare cum ar fi prezența ecosistemelor virgine și cvasivirgine unde sunt interzise orice intervenții antropice, sau situațiile în care ecosistemele sunt necorespunzătoare sub raportul compoziției și a altor caracteristici structurale, (arborete mai mult sau mai puțin derivate, cu arborete rărite, înierbate, în curs de uscare sau subproductive, etc.); în aceste cazuri sunt necesare lucrări de conservare/reconstrucție ecologică.

În u.a 29 D unde terenul este înmlăștinat trebuie aplicate doar lucrări de conservare pentru a nu

distruge echilibrul ecologic și a asigura continuitatea habitatului respectiv.

În cazul în care este necesară extragerea arborilor se recomandă precauție la colectarea masei lemnoase, astfel încât prejudiciile să fie minime pentru sol sau vegetație. De asemenea, este recomandată conștientizarea comunităților locale cu privire la importanța acestui ecosistem.

Pentru menținerea și ameliorarea stării de conservare a acestui tip de PVRC este necesară monitorizarea, personalul de teren responsabil cu gospodărirea habitatului trebuind să raporteze, ori de câte ori este nevoie, eventualele amenințări (biotice sau abiotice) sau riscuri care apar în această zonă;

V. Monitorizare

Pentru monitorizare este indispensabilă ca și în cazul anterior stabilirea unor indicatorilor de monitorizare, a perioadei de monitorizare și desemnarea nominală a personalului care se ocupă cu monitorizarea. Indicatorii pentru PVRC 3B Deia sunt prezentați sub formă tabelară mai jos (tabelul 14)

Indicatori de monitorizare PVRC 3B – Deia

Tabelul 14

Perioada optimă pentru analiza indicatorilor de monitorizare este mai-iunie, deoarece pot fi observare speciile caracteristice și starea de vegetație a speciilor lemnoase, în special a aninului, precum și observarea și determinarea speciilor de plante caracteristice habitatului în cauză. Monitorizarea se face cu o periodicitate anuală.

Pentru monitorizarea acestor PVRC-uri responsabil este șeful de district. Acesta, cu ocazia controalelor de fond și patrulărilor, trece în fișă orice observație relevantă (prezența speciilor de plante rare, specii de faună, semnalări de distrugeri ale habitatului etc.).

Etapele de evaluare preliminară și completă sunt aceleași ca și în cazul PVRC din UP I.

III. Identificare

Tot în PVRC 3B este inclus și arboretul din u.a 72B, din unitatea de producție II Paltinu, situat în apropierea localității Vatra Moldoviței, sat Paltinu; suprafața acestui arboret este de 0,5 hectare. Și în acest caz, ca și în cazul PVRC din UP I Deia, este vorba despre un aniniș.

Relieful pe care vegetează arboretul este versantul, înclinarea zonei este de aproximativ 6 grade,

iar altitudinea de 975metri, expoziția fiind sudică.

Descrierea parcelară a P.V.R.C.3B – Paltinu

Tabelul 15

Tipul de stațiune este Montan de amestecuri, bm, brun semimlăștinos, edafic mijlociu (cod

3930), iar tipul de sol pseudugleic turbos (cod 7111), iar tipul de pădure identificat în u.a 72B este

Molidiș cu anin alb(m) (cod 1171), cu flora indicatoare Vaccinium.

IV. Măsuri de management

Măsurile de management sunt aceleași cu cele descrise anterior la acest tip de management, cu mențiunea că în acest caz starea de conservare nu mai este foarte bună, ci bună astfel că trebuie identificate cauzele acestei stări și dacă este posibil ameliorarea ei prin îmbunătățirea condițiilor de vegetație și favorizarea regenerării naturale.

Principala recomandare constă în precauția în cazul oricăror extrageri de arbori astfel încât să nu apară degradări ale solului sau ale vegetației, în special a arborilor de anin.

O măsură care nu trebuie neglijată este și conștientizarea comunităților locale cu privire la importanța acestui ecosistem. De asemenea, personalul de teren responsabil cu gospodărirea habitatului trebuie să raporteze, ori de câte ori este nevoie, eventualele amenințări (biotice sau abiotice) sau riscuri care apar în această zonă.

V. Monitorizare

În procesul de monitorizare se urmărește menținerea suprafeței ocupate de tipul de habitat vizat, precum și conservarea sau ameliorarea stării de conservare, apreciată ca fiind bună în prezent. În

vederea monitorizării au fost stabiliți următorii indicatori de monitorizare (tabelul 16):

Indicatori de monitorizare pentru PVRC 3B – Paltinu

Tabelul 16

Suprafața efectivă ocupată de habitat, starea de conservare precum și observații privitoare la starea de vegetație a arboretului și existența și starea de vegetație a speciilor de plante și animale caracteristice habitatului trebuie să se facă anuală, în perioada mai-iunie.

Responsabil pentru monitorizare, așa cum reiese și din tabelul anterior este șeful de district.

Etapele de evaluare preliminară și completă sunt similare cu cele din celelalte două UP analizate

mai sus.

III. Identificare

În UPIII Dragoșa, pădurile din categoria PVRC 3B sunt situate în apropierea localității Vatra Moldoviței, satul Ciumârna, în u.a 122C, 336E, 344G, 345C și 355N. Suprafața totală a acestor păduri este de 4,34 hectare. Habitatele vizate ca a vând valoare ridicată de conservare sunt și în acest caz aninișuri.

Relieful predominant este reprezentat de platou, versant inferior și luncă înaltă. Panta este cuprinsă 5o-18o, iar altitudinea predominantă este cuprinsă între 695–825 metri. Expoziția este în general estică.

Tipuri de stațiune în care vegetează cu preponderență pădurile încadrate în această categorie PVRC din UP III Dragoșa sunt Montan de amestecuri, Bm, aluvial, moderat humifer (3730) pe 2,86 hectare (66%) și Montan de amestecuri , Bs, brun edafic mare, cu Asperula–Dentaria (3333) pe 1,48 hectare (34 %).

Privitor la tipurile de pădure, în P.V.R.C 3 Ciumârna au fost identificate: Anin alb pe aluviuni nisipoase și prundișuri (m) – (cod 9821) pe 2,86 hectare (66%) și Amestec normal de rasinoase si fag cu flora de mull (1311) pe 1,48 hectare (34%). Vegetația se dezvoltă pe aluviosoluri districe (cod 0401) pe

2,86 hectare (66%) și pe districambosoluri tipice (cod 3201) pe 1,48 hectare (34 %). Flora predominantă

este formată din: Oxalis – Dentaria.

Descrierea parcelară a P.V.R.C 3B Ciumârna

Tabelul 17

IV. Măsuri de management

Măsurile de management sunt similare cu cele descrise la pădurile cu valoare de conservare din categoria 3: starea de conservare habitatului trebuie conservată sau ameliorată, ținând seama că este o stare bună care poate deveni foarte bună.

În pădurile cu funcții de protecție se aplică lucrări de conservare, iar pentru cele de producție u.a

122C, elementul central al măsurilor de management este legat de procesul de exploatare care trebuie

făcut astfel încât să nu se aducă prejudicii nici elementelor biotice nici celor abiotice ale ecosistemului

forestier.

Măsurile speciale prevăzute pentru situația pădurilor virgine și cvasivirgine sau a celor necorespunzătoare în ce privește unele caracteristici structurale, nu au aplicabilitate în cazul de față.

Se mențin cerințele privitoare la conștientizarea populației din zonă în legătură cu importanța acestui ecosistem, precum și cele referitoare la obligativitatea personalului de teren de a raporta și înafara perioadei de monitorizare orice risc sau amenințare legate habitat de observate în zonă.

V. Monitorizare

Monitorizarea așa cum a reieșit din cele menționate anterior este prin activitatea personalului de teren permanentă dar pentru menținerea unor evidențe clare și pentru o mai bună organizare se fac situații ce folosesc indicatori specifici, există termene pentru raportare și perioade mai favorabile pentru observație pe parcursul anului, Astfel, indicatorii folosiți la monitorizare reies din tabelul următor, iar perioada cea mai adecvată este considerată în lunile mai-iunie.

Indicatori de monitorizare pentru PVRC 3B

Tabelul 18

În această perioadă, în fiecare an, șeful de district însărcinat cu monitorizarea trebuie să observe starea generală a arboretului , speciile caracteristice, eventuale modificări ale condițiilor staționale, dar în principal trebuie să urmărească dacă indicatorii de monitorizare s-au modificat și în ce sens.

5.2.3 PVRC 4.2. Păduri critice pentru prevenirea și combaterea procesului de eroziune

Se apreciază că un serviciu de mediu sau ecologic exercitat de o pădure, este considerat „critic”, în cazul în care o întreruperea acestui serviciu poate să provoace sau este o potențială amenințare cu efecte negative grave relativ la menținerea sănătății, bunăstării sau chiar a supraviețuirii comunităților

locale; la acestea se adaugă potențiale efecte negative grave asupra unor importante elemente ale infrastructurii (drumuri, căi ferate, clădiri) sau asupra factorilor de mediu.

Pădurea are o recunoscută funcție antierozională, prin menținerea stabilității și protecției

solurilor. Atunci când riscul producerii eroziunii, alunecărilor de teren sau avalanșelor este ridicat, atunci rolul ecosistemelor forestiere devine „critic”.

Astfel de situații trebuie identificate la desemnarea pădurilor care se încadrează în această categorie și acest lucru s-a făcut la desemnarea pădurilor din OS Vama care se încadrează în PVRC 4.2.

Din a patra categorie de păduri cu valoare ridicată de conservare, în OS Vama au fost identificate păduri critice pentru prevenirea și combaterea procesului de eroziune în UPI Deia (Miclăușa-Bardan) și în UP II Paltinu (Ionu).

Este vorba mai precis păduri pe soluri cu panta mai mare de 35o, păduri situate pe relief

accidentat limitrofe drumurilor publice de interes deosebit și căilor ferate normale și păduri situate pe terenuri alunecătoare conform încadrării în categoriile funcționale.

Încadrarea în categoriile funcționale este prezentată în continuare.

P.V.R.C. 4.2 Miclăușa-Bardan

1-2A – Păduri situate pe: stâncării, grohotișuri, terenuri cu eroziune în adâncime, terenuri cu înclinare mai mare de 40 grade, substrate de fliș cu înclinare mai mare de 35 grade sau nisipuri și pietrișuri cu înclinare mai mare de 30 grade, precum și pădurile de pe terenurile cu eroziune evidentă. (tip funcțional II).

1-2H – Păduri situate pe terenuri alunecătoare. (tip funcțional II) (21G, 21I, 22F)

1-2B – Păduri constituite din parcele întregi, limitrofe drumurilor publice și căilor ferate normale, în zone cu relief accidentat (i.e. situate pe terenuri cu înclinare mai mare de 25 grade și cu pericol de eroziune și alunecare). (tip funcțional II) (160B, 160C, 160D, 160E, 160G, 160H, 160I, 160J,

160K).

P.V.R.C. 4.2 Ionu

1-2A – Păduri situate pe: stâncării, grohotișuri, terenuri cu eroziune în adâncime, terenuri cu înclinare mai mare de 40 grade, substrate de fliș cu înclinare mai mare de 35 grade sau nisipuri și pietrișuri cu înclinare mai mare de 30 grade, precum și pădurile de pe terenurile cu eroziune evidentă. (tip funcțional II).

Aceste păduri însumează o suprafață de 187,5 hectare în UPI Deia și 214,9 ha în UP II Paltinu

(Ionu).

I. Evaluarea preliminară

Evaluarea preliminară s-a realizat pornind de la amenajamente și de la hărțile aferente acestora. În această fază de birou s-a recurs de asemenea la hărți și studii pedologice, geologice și geografice care fac referire la fenomene cum sunt cele de eroziune, alunecare a solului sau chiar avalanșe.

Pragul în cazul acestei categorii de PVRC este prezența arboretelor respective.

II. Evaluarea completă

Evaluarea completă s-a făcut pornind de la evaluarea preliminară pentru verificarea datelor din planurile de management și localizarea cu precizie pe hărți a suprafețelor de pădure încadrate în PVRC

4.2.

III. Identificare

În UPI Deia, aceste păduri sunt situate în zona Vama, satul Prisaca Dornei, în unitatea de producție I Deia, arborete din subparcelele 21B, 21D, 21E, 21F, 21G, 21H, 21I, 22D, 22F, 160A, 160B,

160C, 160D, 160E, 160G, 160H, 160I, 160J, 160K, 161H, 162B, 162C. Sintetizând datele din descrierile parcelare ale acestor unități amenajistice, rezultă că relieful predominant este versantul (superior, mijlociu și inferior), panta aferentă acestei zone fiind încadrată între 20o-45o. Altitudinea predominantă

este cuprinsă între 570– 1150 metri, expoziția variată, acoperă orientările spre toate punctele cardinale.

Descrierea parcelară a PVRC 4.2 Miclăușa-Bardan

Tabelul 19

În ce privește condițiile staționale și de vegetație, pădurile vegetează pe două tipuri de stațiune predominante și anume Montan de amestec, Bm, brun edafic mijlociu, cu Asperula Dentaria (3332) pe

81,43 hectare (85%) și Montan de amestecuri , Bs, brun edafic mare, cu Asperula–dentaria (3333) pe

27,09 hectare (14 %). Tipurile de sol sunt districambosol scheletic (cod 3207) pe 39,37 hectare (21%) și

districambosol tipic (cod 3201) pe 148,13 hectare (79 %).

Tipurile de pădure identificate în P.V.R.C 4.2 Miclăușa-Bardan sunt: Molideto-bradet, pe soluri schelete(m) (cod 1241) pe 17.2 hectare (9%), Amestec de rășinoase și fag cu Rubus hirtus (m) cod (1321) pe 15.61 hectare (8%), Amestec de rășinoase și fag pe soluri scheletice (m) (cod 1341) pe 87.33 hectare (49%), Făget montan pe soluri scheletice cu flora de mull (m) (cod 4114) pe 33,43 hectare (17%), Molideto-bradet normal,cu flora de mull (m) (cod 1211) pe 27,1 hectare (14%), Bradeto-faget cu flora de mull de productivitate mijlocie (m) (cod 2212) pe 6.84 hectare (3%).

Flora predominantă este formată din: Asperula-Dentaria, Oxalis acetosela, Luzula-Hierracium, Festuca altissima, Rubus hirtus.

IV. Măsuri de management

Măsurile de management pentru această categorie de PVRC includ și măsuri generale comune altor tipuri, cum ar fi aducerea la cunoștința populației din zonă a importanței acestor păduri sau raportarea de către silvicultorii din teren a oricăror riscuri potențiale relativ la degradarea condițiilor biotice sau abiotice ale ecosistemelor respective.

Alături de aceste măsuri generale se recomandă și măsuri specifice cum ar fi lucrările speciale de conservare dar și realizarea de lucrări silvice care să crească gradul de stabilitate al pădurilor respective, prevenindu-se astfel eroziunea solului.

La executarea lucrărilor trebuie să se urmărească neapărat menținerea unei consistențe mai mari de 0,5. De asemenea, lucrările de regenerare trebuie să asigure o trecere treptată de la pădurea bătrână la cea nouă astfel încât să nu existe momente și zone în care funcția antierozională a pădurii să fie diminuată. Ca urmare lucrările permise sunt tăierile de conservare.

În situațiile în care este necesară conform prevederilor amenajamentului recurgerea la regenerarea artificială, plantațiile înființate trebuie să aibă vârste diferite, structură grupată și densitate maximă. În u.a 160E, 160K și 160H este necesară creșterea consistenței arboretelor care în prezent sunt rărite sau brăcuite.

V. Monitorizare

Pentru a menține sau ameliora valorile ridicate de conservare ale acestei categorii de păduri, indicatorii care trebuie urmăriți sunt suprafața și consistența pădurilor, alături de tipul de degradare și

intensitatea degradării solului, așa cum reiese din tabelul 20.

Indicatori de monitorizare PVRC 4.2 Miclăușa-Bardan

Tabelul 20

Pentru tabelul anterior ErzS-S reprezintă eroziune a solului scăzută, Al-S reprezintă alunecare de teren grad scăzut, iar în spațiile goale nu au fost regăsite date referitoare la tipul de degradare și intensitate.

Responsabil cu monitorizarea este șeful de district care anual, în perioada dinaintea intrării în vegetație a ecosistemelor forestiere, când toate procesele de eroziune pot fi observate cu ușurință trebuie să studieze indicatorii de monitorizare și să aprecieze dacă evoluția acestora este pozitivă sau negativă. În plus monitorizarea este extinsă pe tot parcursul anului, cu ocazia tuturor controalelor de fond și a patrulărilor pe parcursul cărora se notează în fișele aferente orice observație relevantă privitoare la starea de vegetație a tuturor straturilor ecosistemului, se semnalează prezența speciilor de plante rare, a speciilor de faună, sau orice semn de degradare a condițiilor staționale.

Evaluările preliminară și completă pentru PVRC 4.2 Ionu se fac similar celor descrise la PVRC 4.2

Miclăușa Bardan.

III. Identificare

În UP II Paltinu, pădurile din PVRC 4.2 (Ionu) sunt situate în zona localității Vatra Moldoviței, satul Paltinu, în u.a.-urile 78A, 79D, 90A, 90B, 90C, 90D, 90E, 90F, 91A, 91B, 91C, 91E, 91F .

Aceste păduri vegetează într-o zonă în care relieful predominant este versantul (superior, mijlociu și inferior), panta este încadrată între 350-420 iar altitudinea predominantă este cuprinsă între

810– 1250 metri. Expoziția acoperă toate punctele cardinale.

Pădurile din această categorie se dezvoltă în două tipuri de stațiune și anume Montan de amestec, Bm, brun edafic mijlociu, cu Asperula Dentaria (3.3.3.2.) pe 1 hectar (1%) și Montan de amestecuri, Bs, brun edafic mare, cu Asperula-Dentaria (3.3.3.3.) pe 213,9 hectare (99%). Solurile sunt districambosol scheletic (cod 3207) pe 149 hectare (70%) și districambosol tipic (cod 3201) pe 65,9 hectare (70 %).

Tipurile de pădure identificate în P.V.R.C 4.2 Ionu sunt: Amestec de rășinoase și fag cu flora de

mull (m) (cod 1312) pe 168,3 hectare (78%), Amestec de rășinoase și fag pe soluri scheletice (m) (cod

1341) pe 1 hectar (1%), Molideto-bradet normal,cu flora de mull (m) (cod 1211) pe 45,6 hectare (21%).

Flora predominantă este formată din: Asperula-Dentaria și Oxalis acetosela.

IV. Măsuri de management

Ținând cont de faptul că pădurile din categoriile funcționale 1-2A și 1-2H sunt încadrate în TII, conform normelor tehnice silvice în vigoare lucrările care se aplică sunt lucrările de conservare. Acestea urmăresc menținerea stabilității pădurilor iar intervențiile care se realizează au o intensitate redusă astfel încât se menține capacitatea de protecție a solului. În cazul în care sunt necesare măsuri suplimentare pentru creșterea stabilității ecosistemelor forestiere respective trebuie acționat astfel încât consistența să nu scadă sub 0,5.

Descrierea parcelară a P.V.R.C.4.2 Ionu

Tabelul 21

De asemenea în cazul unor eventuale completări prin plantații, puieții trebuie să fie grupați și densitatea lor mare (se observă că arboretele dintr-o serie de u.a-uri componente ale acestei PVRC au consistența rărită, fapt ce trebuie remediat). Orice intervenție cu scopul de a înlocui pădurea bătrână cu una tânără, deci trecerea de la o generație la alta trebuie făcută fără dezgolirea solului care să favorizeze declanșarea procesului de eroziune. Spre deosebire de situația din PVRC Miclăușa-Bardan, unde există procese de eroziune și alunecări, deși la intensități reduse, în PVRC Ionu, starea arboretelor este în toate cazurile bună.

V. Monitorizare

Ca indicatori de monitorizare au fost stabiliți așa cum s-a menționat și mai sus, suprafața, consistența și intensitatea degradării. În procesul de monitorizare, trebuie să se urmărească menținerea suprafețelor, păstrarea sau ameliorarea consistenței și asigurarea unei stări bune sau diminuarea intensității unor eventuale degradări.

Indicatori de monitorizare în PVRC 4.2 Ionu

Tabelul 22

Utilizând indicatorii menționați, responsabilul cu monitorizarea, adică șeful de district, trebuie anual să verifice dacă valorile acestor indicatori s-au modificat și în ce sens. Perioada cea mai potrivită pentru monitorizării este cea dinaintea intrării în vegetație a ecosistemelor forestiere când starea solului poate fi observată cu ușurință. Și ulterior pe parcursul controalelor uzuale, personalul de teren trebuie să monitorizeze starea de vegetație a arboretului și orice altă modificare negativă în structura și funcționarea ecosistemelor forestiere ar interveni.

5.2.4 PVRC 6 – Păduri esențiale pentru păstrarea identității culturale a unei comunități

sau a unei zonei

Pădurile considerate esențiale pentru menținerea identității culturale a unei comunități sau a unei anumite zone sunt de exemplu cele descrise în opere literare, folclor sau o serie de mituri și legende.

De asemenea în această categorie se înscriu și pădurile în care au loc tradițional sărbători

populare sau diverse obiceiuri din bătrâni, cu o îndelungată tradiție , precum și cele în mijlocul cărora au fost ănălțate biserici, mânăstiri, schituri, există monumente istorice sau locuri de pelerinaj.

În OS Vama, în această categorie a fost încadrată P.V.R.C Cremenești, fiind vorba mai exact de pădurile situate în jurul Mânăstirii Moldovița, așezământ religios și monument istoric cu o veche și recunoscută valoare culturale și istorică. Funcțional, unitățile amenajistice aparțin categoriei funcționale

1-4E – Păduri de interes peisagistic din jurul monumentelor de cultură – arheologice, de

arhitectură, istorice și de artă plastică – stabilite potrivit legii, delimitate pe o rază de până la un kilometru, în raport cu importanța obiectivului de cultură. (tip funcțional II).

I. Evaluarea preliminară

Pentru această etapă, spre deosebire de celelalte categorii de PVRC analizate anterior nu pot fi găsite informații în amenajamente ci s-au consultat publicații cu alt specific, monografii, lucrări și articole ce vizează folclorul, obiceiurile, legendele, miturile și poveștile populare specifice zonei vizate.

Au fost de asemenea consultați membrii comunităților locale.

Ca urmare a acestor demersuri în OS Vama au fost desemnate pentru încadrarea în această categorie, așa cum s-a mai precizat, pădurile din jurul mânăstirii Moldovița.

II. Evaluarea completă

Cum în cazul OS Vama au fost identificate numai pădurile din jurul mânăstirii Moldovița, a căror localizare era foarte precis cunoscută nu a mai fost necesară o etapă de evaluare completă.

III. Identificare

Pădurile care sunt incluse în această categorie sunt păduri din vecinătatea unor monumente istorice sau comunități religioase declarate monumente istorice și/sau culturale. În cazul de față este vorba de pădurile din proximitatea Mânăstirii Moldovița. Localizarea acestor păduri este în unitatea de producție II Paltinu (Cremenești). PVRC-ul include următoarele unități amenajistice: 28A, 28B, 28C, 28D,

29A, 29B, 29C, 29D, 30A, 30B, 30C, 30 D.

Privitor la relief, predomină versantul inferior cu înclinare cuprinsă între 180-280, altitudinea

variază între 620– 880 metri iar expoziția predominantă este estică și nord estică.

Suprafața totală este de 180,1 hectare, fiind identificate două tipuri de stațiune și anume: Montan de amestec, Bm, brun edafic mijlociu, cu Asperula Dentaria (3332) pe 37,30 hectare (20%) și Montan de amestecuri , Bs, brun edafic mare, cu Asperula –Dentaria (3333) pe 142,80 hectare (80 %). Solurile întâlnite sunt districambosolul scheletic (cod 3207) pe 45,9 hectare (25%) și districambosolul tipic (cod 3201) pe 134,20 hectare (75 %) (tabelul 23)

În ceea ce privește condițiile de vegetație au fost identificate trei tipuri de pădure. Acestea sunt: Amestec de rășinoase și fag cu flora de mull (m) (cod 1312) pe 60,90 hectare (33%), Amestec de rășinoase și fag pe soluri scheletice (m) (cod 1341) pe 37,80 hectare (20%) și Molideto-bradet normal,cu flora de mull ( m) (cod 1211) pe 81,40 hectare (47%), flora predominant fiind Asperula-Dentaria și Oxalis acetosela.

Descrierea parcelară a P.V.R.C 6 Cremenești

Tabelul 23

IV. Măsuri de management

Caracterul particular al măsurilor de management care se aplică în acest tip de PVRC rezultă din faptul că ele sunt vizitate de un important aflux de turiști.

În consecință, pe lângă conștientizarea locuitorilor din zonă cu privire la importanța acestor

păduri (măsură comună tuturor categoriilor de PVRC), în plus trebuie supravegheate cu atenție toate activitățile culturale și turistice care ar putea provoca prejudicii ecosistemelor respective.

Pot fi propuse pe viitor, în funcție de intențiile responsabililor activităților culturale respectiv administratorii mănăstirii Moldovița, amplasarea unor dotări turistice: alei pietonale, poteci, drumuri de acces, bănci, panouri informative.

Relativ la lucrările cu caracter silvic, se aplică doar lucrări de conservare (pădurile fiind incluse în tipul II- TII funcțional care impune aceste lucrări prin normele tehnice în vigoare). De asemenea în anumite condiții se poate chiar impune restricționarea totală a tăierilor.

Aceste lucrări se aplică pe o suprafață de 50 m lățime în jurul locului de desfășurare a

sărbătorilor locale și de 100 m lățime în jurul mânăstirii.

Sunt de asemenea interzise orice activități care ar putea să scadă aspectul peisagistic al pădurilor

V. Monitorizare

Indicatorii de monitorizare propuși pentru acest proces în cazul PVRC 6 Cremenești sunt suprafața arboretului care trebuie să se mențină aceeași, impactul antropic și starea de conservare a PVRC-ului (tabelul 24)

Indicatori de monitorizare pentru PVRC 6 Cremenești

Tabelul 24

Starea de conservare a arboretelor din toate unitățile amenajistice care compun PVRC-ul este

bună, iar impactul antropic este scăzut, cuprins între 5 și 14%.

Anual, responsabilul cu monitorizarea, adică șeful de district trebuie să urmărească menținerea suprafeței arboretelor și evoluția stării de conservare și a impactului antropic, acestea trebuind să se mențină sau chiar să se amelioreze. Atenție sporită pentru monitorizare trebuie să se acorde în momentul unor eventuale manifestări culturale și sărbători.

5.3. Pădurile cu valoare ridicată de conservare în DS Suceava

Un proces similar celui din OS Vama a avut loc în toate ocoalele Direcției silvice, fiind stabilite echipe care să se ocupe de desemnarea PVRC și urmând apoi toți pașii precizați în Ghidul de identificare și management al PVRC, așa cum s-a precizat și anterior.

Ținând cont de diversitatea accentuată a ecosistemelor forestiere de pe cuprinsul Direcției

Silvice Suceava au fost bineînțeles identificate păduri aparținând mai multor categorii de PVRC

comparativ cu situația din OS Vama.

Tipurile de PVRC și suprafețele ocupate de acestea la nivelul fiecărui ocol silvic și al întregii

direcții pot fi observate în tabelul 25.

Categorii de PVRC și suprafețele ocupate de acestea în DS Suceava

Tabelul 25

Comparativ cu OS Vama, la nivelul direcției silvice Suceava se înregistrează încă alte patru categorii de păduri cu valoare ridicată de conservare: PVRC 1.1, PVRC 1.2, PVRC 4.1 și PVRC 4.3, valoarea suprafețelor ocupate de acestea variind de la 41,7 ha la 3711 ha, așa cum se poate observa în tabelul cu numărul 25.

În total în Suceava există în prezent păduri încadrate în 8 categorii și subcategorii funcționale din totalul de 10 posibil de identificat conform standardului FSC și Ghidului de identificare și management. Categoriile și subcategoriile în care se încadrează pădurile cu valoare ridicată de conservare sunt prezentate sintetic în tabelul 26, prezentat mai jos.

Categorii și subcategorii ale PVRC identificate în DS Suceava

Tabelul 26

Conform datelor din tabele anterioare, reiese că în Suceava din toate categoriile de PVRC ale standardelor FSC nu au fost desemnate „Peisaje forestiere extinse, semnificative la nivel global, regional sau național” și „Păduri esențiale pentru satisfacerea necesităților de bază ale comunităților locale”.

Suprafața totală a pădurilor cu valoare ridicată de conservare din toate cele 24 ocoale silvice este de 18534,3 ha (figura 9). Această suprafață însemnă 5,4% din întreaga suprafață forestieră a Direcției Silvice. Standardele FSC recomandă ca pădurile cu valoare ridicată de conservare să însumeze o

suprafață de peste 10%.

Fig. 9 Categoriile PVRC identificate în DS Suceava

Se observă că cea mai mare suprafață este ocupată de PVRC 1.1 „Suprafețe forestiere din arii protejate” cu 5801,35 hectare urmată de PVRC 1.3 „Păduri care asigură adăpost pentru specii ce se găsesc în concentrații critice în anumite momente esențiale ale existenței lor”, cu 4412,8 hectare și PVRC 4.2 „Păduri critice pentru prevenirea și combaterea procesului de eroziune” cu 3711,7 hectare (figura 10. Cea mai mică suprafață este ocupată de PVRC 1.2 „Păduri care constituie habitate pentru speciile de plante rare, amenințate, periclitate sau endemice”, cu 41,7 ha.

Fig 10 Suprafețele PVRC din ocoalele silvice ale DS Suceava

Ocolul silvic cu cea mai mare suprafață de păduri cu valoare ridicată de conservare la nivelul

direcției silvice este OS Crucea, cu 2914, 87 ha și cel cu cea mai mică suprafață este OS Dolhasca, cu doar

6,43 hectare. În O.S. Crucea, cel mai bine reprezentate sunt „Pădurile de importanță deosebită pentru sursele de apă” 961 ha și „Păduri critice pentru prevenirea și combaterea procesului de eroziune” cu

842,54 ha.

Cea mai mare suprafață a pădurilor din PVRC 1.1 (1995,7 ha) este în OS Dorna Candrenilor, pe teritoriul căruia se află PN Călimani, alături de Tinovul Mare și Tinovul Românești, toate situri Natura

2000.

„Pădurile care constituie habitate pentru speciile de plante rare, amenințate, periclitate sau endemice” ocupă așa cum am precizat cele mai mici suprafețe, doar în două ocoale silvice, Adâncata și Mălini. Suprafețele cele mai mari ale „Pădurilor care asigură adăpost pentru specii ce se găsesc în concentrații critice în anumite momente esențiale ale existenței lor” sunt situate în OS Moldovița (677,9 ha). PVRC 3, 4.1 și 4.2 sunt toate cel mai bine reprezentate în OS Crucea, care are de altfel și cea mai mare suprafață totală a PVRC din Suceava.„Pădurile cu impact critic asupra terenurilor agricole și calității aerului” PVRC 4.3 sunt situate aproape în întregime, (333 ha) în OS Stulpicani, restul de 5,3 fiind amplasate în OS Frasin. „Pădurile esențiale pentru păstrarea identității culturale a unei comunități sau a unei zone” PVRC 6 sunt cel mai bine reprezentate în OS Mălini (487,8 ha).

5.4 Analiza desemnării PVRC-urilor din OS Vama în contextul acestui proces la nivelul DS

Suceava.

Desemnarea PVRC-urilor, din OS Vama a fost făcută, așa cum s-a menționat și anterior, ca și cea pentru DS Suceava, în baza Ghidului Practic privind identificarea și managementul Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare (Vlad, Bucur, Turtică, 2013). După cum reiese și din subcapitolul anterior, în OS Vama au fost identificate și desemnate păduri cu valoare ridicată de conservare din categoriile PVRC 1.3 (104,3 ha), din PVRC 3 (7,2 ha), PVRC 4.2 (402,4 ha) și PVRC 6 (180,1 ha) (Figura 11). Așa cum s-a menționat, valorile cele mai mari sunt înregistrate de pădurile din categoria 4.2 și anume 402,4 ha, urmate de pădurile din categoria 6 cu 180,1 ha și de pădurile din categoria 1.3 cu 104,3 ha. Cea mai mică suprafață o ocupă pădurile din categoria 3 cu 7,2 ha.

Fig. 11 Suprafețele ocupate de diferitele PVRC în OS Vama

În ocolul studiat, valorile ridicate de conservare rezultate în urma procesului de identificare și

desemnare au fost:

păduri cu utilizare sezonală critică (locuri de rotit ale cocoșului de munte și bârloage de urs)

(PVRC1.3)

ecosisteme rare și periclitate: habitate cu anin negru (PVRC3)

păduri cu rol antierozional (PVRC 4.2)

păduri esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților din zonă (mânăstirea

Moldovița) (PVRC 6).

Fig. 12 Suprafața procentuală ocupată de diferitele categorii de PVRC în OS Vama

Se observă că în OS Vama mai mult de jumătate (58%) din pădurile cu valoare ridicată de conservare sunt pădurile cu rol antierozional, urmate de pădurile esențiale pentru păstrarea identității culturale care reprezintă aproape o treime din întreaga suprafață (26%). De altfel, așa cum s-a menționat OS Vama are cea mai mare suprafață de PVRC din această categorie la nivelul întregii direcții silvice. Pădurile cu utilizare sezonală critică acoperă 15% din suprafața totală, iar aninișurile așa cum este și de așteptat ținând cont că sunt legate de anumite condiții ecologice specifice și tocmai de aceea considerate ecosisteme rare, ocupă cea mai scăzută suprafață, 1% din total.

Suprafața pe care o ocupă pădurile cu valoare ridicată de conservare la nivelul întregului ocol

reprezintă 6,6% din totalul suprafeței de 14 530 ha.

Ceea ce aduce nou desemnarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare în procesul de certificare a pădurilor, comparativ cu managementul uzual al pădurilor practicat în OS Vama este reprezentat în primul rând de pădurile din categoria PVRC 6, păduri esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților din zonă. De asemenea poate fi menționată și atenția mai mare care se acordă

aninișurilor ca ecosisteme rare, periclitate, chiar dacă acestea în amenajamente sunt incuse în grupa a II

funcțională, a pădurilor cu funcție preponderent productivă.

Celelalte PVRC-uri (1.3 și 4.2) includ arborete care erau deja incluse în grupa I funcțională și aveau prevăzute prin amenajamente măsuri specifice de management.

În standardele internaționale de certificare se vorbea la modul general despre pădurile cu valoare ridicată de conservare și acest nou concept a avut nevoie să fie înțeles, asimilat și pus în practică. La punerea în practică au apărut o serie de întrebări din partea silvicultorilor cu privire la necesitatea introducerii acestui nou concept atâta timp cât la noi exista o zonare funcțională, cum se identifică concret pentru țara noastră PVRC-urile definite general în Standardardele FSC, ce sunt valorile ridicate de conservare, care sunt pragurile care duc la desemnarea unor păduri cu valoare ridicată de conservare și alte elemente de amănunt apărute când a început procesul de desemnare practică a PVRC. Ca urmare a problemelor apărute la punerea în aplicare a standardelor privitor la PVRC, a fost elaborat în urma proceselor de consultare cu specialiști din numeroase domenii, nu numai silvicultori, reprezentați ai comunităților locale sau ONG-uri, un „Ghidul Practic privind identificarea și managementul Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare” (Vlad, Bucur, Turtică, 2013) menționat anterior.

Un pas înainte în procesul legat pădurile cu valoare ridicată de conservare, a fost reprezentat și de creionarea măsurilor de management care au reprezentat un alt semn de întrebare care se ridica în fața practicienilor. Astfel în OS Vama, pornind de la indicațiile generale din Ghid cu privire la măsurile de management au fost alese cele caracteristice fiecărui tip de PVRC. Analizând măsurile prevăzute, se

poate realiza o sinteză a acestora așa cum reiese din tabelul 27.

Măsuri de management aplicate în PVRC-urile OS Vama

Tabelul 27

Mai trebuie menționat în plus că o măsură comună pentru toate pădurile cu valoare ridicată de conservare este conștientizarea locuitorilor din zonă cu privire la importanța acestor păduri.

Analizând tabelul anterior se poate observa că măsurile prevăzute sunt cele care se aplică obișnuit conform normelor tehnice în vigoare prin amenajament în pădurile noastre, deci nu sunt necesare eforturi deosebite pentru managementul acestor păduri. Ele sunt în marea lor majoritate în grupa I funcțională pentru care oricum se prevedea în general aplicarea lucrărilor de conservare. De asemenea pentru toate pădurile noastre, fie că sunt de producție, fie că sunt de protecție în principiu gospodărirea lor are ca scop menținerea stabilității și structurii, ceea ce este urmărit și în gestionarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare.

Inafară de aplicarea lucrărilor de conservare se mai prevede asigurarea liniștii pentru zonele cu concentrație sezonală a unor specii animale, ceea ce iarăși în principiu este avut în vedere prin gestionarea uzuală a pădurilor.

Măsuri mai deosebite pot fi considerate cele legate de pădurile esențiale pentru păstrarea identității culturale a unei comunități sau zone, care presupun supravegherea atentă a impactului turistic sau antropic și dotarea zonei cu amenajări pentru turiști; acestea nu sunt neobișnuite pentru activitatea silvică dar nu sunt prevăzute expres în amenajamente.

Un alt aspect relativ nou este legat de măsurile de conștientizare a populației cu privire la

importanța tuturor tipurilor de PVRC, demersuri care nu se făceau până la demararea certificării, care pune un accent mai mare pe relația cu comunitățile din zonă a gestionarilor pădurilor.

Procesul de desemnare și gestionare a PVRC a rămas deschis atât la nivelul direcției silvice cât la

al OS Vama, suprafețele acestora fiind indicat să mai crească până în jurul procentului de 10% atât la nivel de direcție cât și de ocoale; de asemenea este recomandată continuarea colaborării cu biologi și ecologi din diferite instituții de profil pentru a fi completate unele PVRC cum sunt cele din categoriile 1.2 sau 1.3. Astfel, în OS Vama, colaborarea cu specialiști din alte domenii ar putea duce la identificarea

unor „Păduri care asigură adăpost pentru specii ce se găsesc în concentrații critice în anumite momente esențiale ale existenței lor” pentru lilieci, amfibieni și reptile, înafară de locurile de rotit și bârloagele de urs. Într-o situație similară sunt și alte ocoale din direcția silvică.

5.4 Analiza comparativă cu demersuri similare de desemnare a PVRC

Finalizarea și completarea desemnării PVRC-urilor a fost absolut necesară în vederea obținerii recertificării din 2012, astfel încât pădurile din toate direcțiile silvice, atât cele din grupul celor 23 de direcții cât și din grupul celor 4 (Suceava, Neamț, Arad, Timiș) și au continuat acest proces început odată cu obținerea primului certificat în 2005 pentru primul milion de ha.

Procesul de desemnare a acestor păduri este de dată relativ recentă astfel încât analize complete ale acestui proces nu s-au realizat încă. Informațiile privitoare la tipurile de PVRC și suprafețele ocupate de acestea la nivel național abia au fost reactualizate, și urmează a fi prelucrate și centralizate.

Institutul pentru Cercetări și Amenajări Silvice a realizat un studiu pentru cele 23 de direcții silvice (Vasile, Scărlătescu, 2014) care a vizat doar pădurile din PVRC 1.2 și PVRC 1.3. Acesta a evidențiat că suprafețele ocupate de cele două subcategorii importante în special pentru conservarea biodiversității reprezintă 0,2% și respectiv 3,9% din suprafața totală ocupată de PVRC-urile din toate cele

23 de direcții silvice. Comparativ cu aceste valori determinate pentru toate direcțiile silvice analizate, în DS Suceava, PVRC 1.2 ocupă un procent de 0,2%, iar PVRC 1.3 un procent de 23,8%. Se observă că procentele sunt similare, dar bineînțeles suprafețele sunt mai mari în cazul celor 23 de direcții, comparativ cu una singură, Suceava. În categoria PVRC 1.2 sunt incluse în studiul de comparație habitatele a șase specii de plante: liliac transilvănean, alun turcesc, tisă, ghimpe și ghiocei bogați. În DS

Suceava în această categorie au fost incluse habitatele ghioceilor bogați.

Fig.13 Procentul PVRC 1.2 și 1.3 în cele 23 Direcții silvice Fig. 14 Procentul PVRC 1.2 și 1.3 în Direcția silvică Suceava

În ce privește ecosistemele care adăpostesc specii care prezintă concentrații critice în anumite momente esențiale ale existenței lor, la nivelul celor 23 de direcții silvice au fost incluse în această

categorie pe lângă zonele de rotit ale cocoșilor de munte și zonele cu bârloage de urs desemnate și în DS Suceava, și refugii pentru lup și capră neagră, colonii de castori, zone în care iernează zimbri și culoare

de migrație ale păsărilor (figura 15).

1800

1600

1400

1200

1000

Culoar m. Zimbru Castor Capră n. Refugiu lup Cocoș m. Urs

Sp(Urs, Capră, cocoș)

800

600

400

200

0

AG BC BV CS GJ HG HD IL MS PH SB TL VL

Dire cția Silvică

Fig. 15 Suprafețele ocupate de PVRC 1.2 în diferite Direcții silvice (Vasile, Scărlătescu, 2014)

Așa cum s-a menționat, o ulterioară prelucrare și sintetizare a datelor va permite o analiză mai amplă și mai completă.

Se consideră de asemenea util să se compare desemnarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare din OS Vama cu acest proces realizat pentru un ocol silvic particular, OS Pădurile Șincii,

Brașov.

În acesta au fost identificate Păduri cu valoare de conservare din categoriile 1.2, 1.2, 1.3, 3A1,

3B1, 3B4, 3D1, 4.1, 4.2, 4.3, 6.

În categoria PVRC 1.2 au fost incluse arboretele desemnate ca rezervații semincere, în PVRC 1.2 habitatele a 15 specii: dintre speciile lemnoase Pinus cembra și Taxus baccata, dintre pteridofite Botrychium multifidum, iar dintre speciile ierboase specii de orhidee din genul Orchis, Orchis morio și Orchis ustulata, din genul Cephalanthera – Cephalanthera longifolia și Cephalanthera damassonium, alături de Neottia nidus avis și Platanthera bifolia; lor li se adaugă Lysimachia nemorum, Campanula carpatica, Listera ovata, Hepatica transsilvanica și două specii din genul Epipactis – Epipactis atrorubens și Epipactis heleborine toate aflate pe Lista Roșie a plantelor din România.

În PVRC 1.3 sunt incluse „Păduri care asigură adăpost pentru specii ce se găsesc în concentrații critice în anumite momente esențiale ale existenței lor” pentru 9 specii. Dintre mamifere Lynx lynx, Ursus arctos și Canis lupus; dintre păsări o specie răpitoare, Aquila pomarina alături de Tetrao urogalus și Ciconia nigra, iar dintre amfibieni si reptile, Bombina variegata, Triturus montandoni și Salamandra salamanadra.

În PVRC 3, au fost identificate arborete din subcategoriile 3 A1, B1, B4, D1 și anume Fagete cu Hepatica transsilvanica, Fagete cu Vaccinium sp. din regiunea de dealuri și Molidiș de altitudine mare cu Oxalis acetosella, Făgete cu năvalnic pe stâncării calcaroase umede, Goruneto-Fagete cu iarba neagra și Vaccinium, Fagete cu Vaccinium sp. din regiunea de dealuri precum și păduri primare.

În categoria PVRC 4 au fost incluse arborete cu rol de protecție a apelor și solului iar în PVRC 6 păduri din jurul unor mânăstiri.

Cea mai mare proporție o au ecosistemele forestiere care asigură servicii de mediu, urmare de

ecosistemele forestiere rare, amenințate, periclitate (figura 16).

Se observă comparativ cu situația din OS Vama că au fost identificate mai multe categorii de

PVRC, iar proporția acestora este mult mai echilibrată.

De asemenea au fost identificate mult mai numeroase habitate ale unor plante protejate, habitate care adăpostesc concentrații critice ale mai multor specii, inclusiv păsări care nu sunt specii de vânat, dar și specii de amfibieni și reptile.

Fig. 16 Suprafețele procentuale ocupate de diferitele categorii de PVRC în OS Pădurile Șincii

Aceeași este situația și în cazul habitatelor rare amenințate și periclitate. Așa cum s-a observat și anterior acestei comparații, cu siguranță în OS Vama dar și la nivelul întregii DS Suceava o mai strânsă colaborare cu biologi și ecologi probabil că va evidenția mai multe habitate pentru mai multe specii vegetale și animale și posibil chiar mai multe tipuri de habitate înafara aninișurilor.

CAPITOLUL 6

CONCLUZII

Procesul de certificare a pădurilor a apărut pe plan mondial la inițiativa organizațiilor neguvernamentale de mediu, întâi pentru protejarea pădurilor tropicale, apoi însă s-a extins rapid și la pădurile boreale și temperate. Fiind vorba de asigurarea conservării și bunei gestionări a pădurilor inclusiv guvernele diferitelor țări au devenit interesate de proces.

Pe plan mondial există două scheme principale, FSC și PEFC și suprafețele de pădure certificate pe baza lor au crescut constant din 1998 când a fost demarat procesul la nivel global și până în prezent. Deși certificarea a fost destinată pădurilor tropicale inițial, astăzi suprafața pădurilor temperate și boreale certificate este mai mare decât a pădurilor intertropicale.

În țara noastră s-a adoptat schema FSC și primul certificat a fost obținut pentru două ocoale silvice în 2002, apoi RNP și-a certificat aproape 1 milion de hectare, pentru ca în prezent aproape toate pădurile administrate de ea, din 28 de direcții silvice să fie certificate (aproximativ 2,4 milioane ha).

În urma aplicării standardelor pentru certificare au fost evidențiate o serie de neconformități, mai ales în ce privește protecția mediului, procesul de exploatare, condițiile de muncă ale lucrătorilor silvici și relația cu comunitățile locale și cu opinia publică. În ceea ce privește protecția mediului a rezultat în urma certificării că este necesară intensificarea eforturilor pentru inventarierea,localizarea pe hărți, aplicarea de măsuri speciale pentru conservarea ei, ecologizarea lucrărilor de exploatare, alături de identificarea, stabilirea de măsuri de management și monitorizarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare.

În acest context și la nivelul DS Suceava ca și la nivel național a demarat procesul de identificare și protejare a pădurilor cu valoare ridicată de conservare. În acest scop s-au urmat etapele indicate în Ghidul practic pentru identificare și managementul PVRC (Vlad, Bucur, Turtică, 2013) și anume: planificarea procesului, evaluarea preliminară, evaluarea completă, constituirea PVRC, stabilirea măsurilor de management și monitorizarea.

Aceleași etape au fost urmate și în cazul OS Vama pentru care se realizează un studiu de caz. La etapele de evaluare și constituire a PVRC am participat alături de echipa desemnată în acest scop de la ocol, în cadrul perioadei de practică efectuate la ocol. În urma parcurgerii etapelor menționate, în OS Vama au fost desemnate păduri care se încadrează în patru categorii de PVRC-uri: 1.3, 3, 4.2 și 6, astfel:

păduri cu utilizare sezonală critică (locuri de rotit ale cocoșului de munte și bârloage de urs)

(PVRC1.3 – 104,3 ha)

ecosisteme rare și periclitate: habitate cu anin negru (PVRC3 – 7,2 ha)

păduri cu rol antierozional (PVRC 4.2 – 402,4 ha)

păduri esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților din zonă (mânăstirea

Moldovița) (PVRC 6 – 180,1 ha).

Se observă că valorile cele mai mari, mai mult de jumătate, sunt înregistrate de pădurile din categoria 4 (58%), urmate de pădurile din categoria 6 (26%). și de pădurile din categoria 1.3 (15%); cea mai mică suprafață o ocupă pădurile din categoria 3 (1% din total). Se subliniază că OS Vama are cea mai mare suprafață de PVRC din categoria 6 la nivelul întregii direcții silvice Suceava. Cu totul, pădurile cu valoare ridicată de conservare din OS Vama reprezintă 6,6% din totalul de 14 530 ha desemnate la nivelul întregii direcții silvice.

Analizând rezultatul procesului de desemnare a PVRC se observă că ceea ce aduce nou acesta comparativ cu managementul uzual al pădurilor practicat în OS Vama până la certificare este reprezentat în primul rând de pădurile din categoria PVRC 6, păduri esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților din zonă. De asemenea poate fi menționată și atenția mai mare care se acordă aninișurilor ca ecosisteme rare, periclitate, chiar dacă acestea în amenajamente sunt incuse în grupa a II funcțională, a pădurilor cu funcție preponderent productivă.

Pentru a-și putea îndeplini rolul, după desemnare, pădurile cu valoare ridicată de conservare trebuie gestionate adecvat pentru a-și menține sau îmbunătăți valorile de conservare. Astfel, în OS Vama au fost recomandate o serie de măsuri specifice pentru fiecare PVRC dar și unele comune tuturor categoriilor. Astfel, pentru PVRC 1.3 se prevede:

localizarea și marcarea pe hărți a (bârloagelor de urs și zonelor unde sunt locuri de rotit ale cocoșului

de munte)

restrângerea sau eliminarea circulației oamenilor în aceste zone mai ales în perioadele de reproducere, de cuibărit sau în perioada de creștere a puilor

asigurarea perioadei de liniște în perioadele critice în suprafețele unde s-au identificat concentrații

ale speciei.

stabilirea unor „zone de liniște” (zone tampon), în funcție de cerința fiecărei specii, în perioada de împerechere

Pentru PVRC 3 se recomandă:

lucrări de conservare sau reconstrucție ecologică dacă pădurile sunt necorespunzătoare sub raportul

compoziției și a altor caracteristici structurale

în cazul în care se realizează exploatări, prejudiciile trebuie să fie minime pentru sol sau vegetație

Pentru PVRC 4.2 măsurile recomandate sunt:

lucrări de conservare

măsuri pentru creșterea stabilității ecosistemelor forestiere respective (trebuie însă acționat astfel

încât consistența să nu scadă sub 0,5)

eventuale completări prin plantații (puieții trebuie să fie grupați și densitatea lor mare) trecerea de la o generație la alta trebuie făcută fără dezgolirea solului care să favorizeze declanșarea procesului de eroziune

Pentru PVRC 6 se prevăd:

lucrări de conservare pe o suprafață de 50 m lățime în jurul locului de desfășurare a sărbătorilor locale și de 100 m lățime în jurul mânăstirii

trebuie supravegheate cu atenție toate activitățile culturale și turistice care ar putea provoca

prejudicii ecosistemelor respective

amplasarea unor dotări turistice: poteci, bănci, alei pietonale, drumuri de acces, , panouri

informative.

În plus, o măsură comună pentru toate pădurile cu valoare ridicată de conservare este conștientizarea locuitorilor din zonă cu privire la importanța acestor păduri, ceea ce se poate considera un alt aspect nou demersuri care nu se făceau până la demararea certificării, care pune un accent mai mare pe relația cu comunitățile.

Măsuri mai deosebite de management, pot fi considerate cele legate de pădurile esențiale

pentru păstrarea identității culturale a unei comunități sau zone, unde trebuie atent supravegheat impactul turistic sau antropic precum și dotarea zonei cu amenajări pentru turiști; adesea și aceste măsuri sunt aplicate de personalul silvic, dar nu sunt regăsite în mod expres în amenajamente.

Pornind de la analiza procesului de certificare în OS Vama și în DS Suceava, precum și în urma comparației realizate cu procesul de desemnare a PVRC în OS Pădurile Șincii, dar și pe baza unui studiu în domeniu la nivelul ultimelor 23 de direcții silvice certificate, se pot contura o serie de aprecieri:

Procesul de desemnare și gestionare a PVRC a rămas deschis atât la nivelul direcției silvice cât la al OS Vama, suprafețele acestora fiind indicat să mai crească până în jurul procentului de 10% atât la nivel de direcție cât și de ocoale.

Este recomandată continuarea colaborării cu biologi și ecologi din diferite instituții de profil pentru a fi completate unele PVRC cum sunt cele din categoriile 1.2 sau 1.3. Astfel, în OS Vama, colaborarea cu specialiști din alte domenii ar putea evidenția mai multe habitate pentru mai multe specii vegetale și animale și posibil chiar mai multe tipuri de habitate înafara aninișurilor. Ca exemplu se pot menționa habitatele critice pentru lilieci, amfibieni și reptile, înafară de locurile de rotit și bârloagele de urs. Același lucru este valabil și pentru alte ocoale din direcția silvică.

Certificarea în general și desemnarea și gestionarea PVRC se poate aprecia că au efecte benefice asupra managementului pădurilor și asupra modului de raportare la societatea românească.

BIBLIOGRAFIE

Abrudan, I. V., 2004, Certificarea pădurilor, Pădurile României, Editura Intact, București

Amariei, L., 2007, Certificarea gospodăririi pădurilor

FSC-STD-01-001 „Principiile și Criteriile FSC”

Jennings S., et al., 2003, „The High Conservation Value Forest Toolkit”, 1st edition, Part I: Introduction.

ProForest, Oxford, UK.

Iorgu, O., 2009, Ghid privind certificarea de grup pentru proprietarii de pădure, Ed. Green Steps, Brașov

Iorgu, O., Turtică, M., 2008, Certificarea FSC – instrument și consecință a managementului forestier responsabil, World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme

Măciucă, A., Diaconescu D., 2012, Forest certification effects on sustainable management of Romanian forest ecosystems,

Ministerul apelor, pădurilor și protecției mediului, 2000, „Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor”

Nussbaum, R., Simula, M., 2004, The Forest Certification Handbook,The Earthscan Forestry Library

Perera, Priyan, Vlosky P. Richard, 2006, A History of Forest Certification, Louisiana Forest Products

Development Center, School of Renewable Natural Resources, LSU, Agricultural Center

Stăncioiu, P.T., 2008, Silvicultura și două concepte noi referitoare la conservarea biodiversității; „pădurile cu valoare ridicată de conservare” și „Rețeaua Natura 2000”, World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme

WWF–DCP 2005. „Ghid practic pentru identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare – cooperare între WWF și IKEA pentru proiecte în domeniul forestier”. World Wide Fund for Nature, Danube – Carpathian Programme.

Site-uri internet http://www.certificareforestiera.ro/pag/fsc_beneficii_cont.htm http://www.certificareforestiera.ro

http://www.mmediu.ro http://www.fsc.org http://www.pefc.org

BIBLIOGRAFIE

Abrudan, I. V., 2004, Certificarea pădurilor, Pădurile României, Editura Intact, București

Amariei, L., 2007, Certificarea gospodăririi pădurilor

FSC-STD-01-001 „Principiile și Criteriile FSC”

Jennings S., et al., 2003, „The High Conservation Value Forest Toolkit”, 1st edition, Part I: Introduction.

ProForest, Oxford, UK.

Iorgu, O., 2009, Ghid privind certificarea de grup pentru proprietarii de pădure, Ed. Green Steps, Brașov

Iorgu, O., Turtică, M., 2008, Certificarea FSC – instrument și consecință a managementului forestier responsabil, World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme

Măciucă, A., Diaconescu D., 2012, Forest certification effects on sustainable management of Romanian forest ecosystems,

Ministerul apelor, pădurilor și protecției mediului, 2000, „Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor”

Nussbaum, R., Simula, M., 2004, The Forest Certification Handbook,The Earthscan Forestry Library

Perera, Priyan, Vlosky P. Richard, 2006, A History of Forest Certification, Louisiana Forest Products

Development Center, School of Renewable Natural Resources, LSU, Agricultural Center

Stăncioiu, P.T., 2008, Silvicultura și două concepte noi referitoare la conservarea biodiversității; „pădurile cu valoare ridicată de conservare” și „Rețeaua Natura 2000”, World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme

WWF–DCP 2005. „Ghid practic pentru identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare – cooperare între WWF și IKEA pentru proiecte în domeniul forestier”. World Wide Fund for Nature, Danube – Carpathian Programme.

Site-uri internet http://www.certificareforestiera.ro/pag/fsc_beneficii_cont.htm http://www.certificareforestiera.ro

http://www.mmediu.ro http://www.fsc.org http://www.pefc.org