Cerințe minime pentru intrarea înexamen •Prezență curs 50% •Prezență Lp-uri80% •Promovarea parcursului aplicativ Notare •Nota parcurs aplicativ 40%… [619362]

HANDBAL
FUNDAMENTE ȘTIINȚIFICE ALE
JOCURILOR SPORTIVE

Structura disciplinei
•Curs 14 ore
•Lucrări practice 28 ore
Cerințe minime pentru intrarea înexamen
•Prezență curs 50%
•Prezență Lp-uri80%
•Promovarea parcursului aplicativ
Notare
•Nota parcurs aplicativ 40%
•Nota examen scris 60%
•Minim nota 5 la fiecare probă

Conținut
•Aspecte generale și specifice privind jocul de handbal. Regulamentul jocului.
•Poziția fundamentală pentru jocul de atac și apărare. Ținerea, prinderea și
pasarea mingii. Atacul pozițional; sistemul de atac cu un pivot. Apărarea pe zonă;
sistemul de apărare pe zonă 6:0.
•Driblingul, aruncările la poartă din săritură, pasele speciale, pasarea mingii în
pătrundere succesivă.
•Aruncările la poartă cu sprijin pe sol și de pe extremă.
•Atacarea jucătorului cu mingea, deplasarea în teren, fentele sau mișcările
înșelătoare, deposedarea adversarului.
•Fazele atacului și apărării
•Depășirea, încrucișarea, blocarea aruncărilor la poartă. Recapitulare și pregătirea
examenului scris.

Bibliografie
•Biro F., Roman C., Dragoș P., (2002) –Handbal –inițiere , Editura
Universității din Oradea, Oradea ;
•Biro F., Roman C., (2010) –Handbal –inițiere , ediția a 2 -a; Editura
Universității din Oradea, Oradea;
•Ghermănescu, I.K., Gogâlțan , V., Jianu, E., Negulescu, I., (1983) –
Teoria șimetodica handbalului, Editura Sport -Turism;
•Zamfir, G., Florean, M., Tonița , T. (2001) –Handbal, Teorie șiMetodică ,
Cluj-Napoca.

Reguli ale jocului de handbal
•Două echipe de câte 7 jucători, 6 jucători de câmp și un portar;
•Să înscrii un gol trebuie să arunci mingea în poartă, mingea trebuie să
treacă complet de linia porții iar jucătorul nu are voie să calce în
semicerc;
•Semicercul are raza de 6m iar linia de aruncări libere are raza de 9m
(semicercul de 9m);
•Poarta are dimensiunea de 3m lățime și 2m înălțime
•Terenul are dimensiunea de 20×40 m;
•Lovitura de începere; 3 secunde; regula pașilor; dribling; joc pasiv;
fault; durata 2×3+prelungiri; semicercul; 7m; picior; cartonașe,
eliminarea i eliminarea definitivă; schimbările de jucători.

CARACTERISTICILE JOCULUI DE HANDBAL
•Handbalul poate fi considerat ca o sinteză a deprinderilor motrice de
bază ale omului (alergarea, săritura, prinderea șiaruncarea), îmbinate
armonios cu deprinderile motrice specifice, simple, accesibile și
atractive .
•Este un joc colectiv, care se desfășoară în alergare, uneori în cea mai
mare viteză, ceea ce imprimă un caracter dinamic. Din acest motiv
este numit de unii autori și“atletism cu mingea”.

•Handbalul este un joc cu influențe pozitive asupra motricității ,
contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, cât șiasupra psihicului
celor ce -l practică, ceea ce îi conferă, pe lângă atributele sale de joc
sportiv practicat în competiții șiatributele de mijloc al educației fizice
șide sport complementar cu o serie de influențe pozitive asupra
pregătirii fizice a sportivilor din alte ramuri sportive
•Datorită faptului că majoritatea procedeelor tehnice sunt executate
cu mâna, jocul de handbal poate fi învățat șipracticat cu ușurință ,
fără a fi necesară o pregătire specială îndelungată

•Handbalul are o tehnică simplă șieste ușor de învățat ceea ce permite
practicarea lui cu ușurință de către copii șitineri de ambele sexe,
bărbați șifemei, chiar de oameni de vârstă ceva mai înaintată, cu scop
recreativ șica sport de masă.
•Handbalul practicat sub îndrumare competentă, pe lângă calitățile
fizice, dezvoltă voința , combativitatea, inițiativa , perseverența , curajul
șicalitățile morale ca respectul față de adversar.

TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL
•Tehnica jocului de handbal reprezintă un ansamblu de deprinderi
motrice specifice în formă șiconținut , care se referă la manevrarea
mingii, precum șila deplasările jucătorilor în vederea acestei
manevrări, care se desfășoară după legile activității nervoase
superioare șiale biomecanicii, în scopul realizării randamentului
maxim în joc.
•Leon Teodorescu, 1966

•În cadrul jocului de handbal formele generale de mișcare
sunt cunoscute sub denumirea de “ elemente tehnice ”.
•Modul concret de execuție al elementului tehnic poartă
denumirea de “procedeu tehnic ”.

TACTICA JOCULUI DE HANDBAL
•Tactica jocului de handbal constă în organizarea șicoordonarea
acțiunilor jucătorilor, prin folosirea conștientă în limita regulamentului
șimoralei sportive a celor mai corespunzătoare complexe de
procedee, valorificând calitățile șiparticularitățile jucătorilor proprii,
precum șilipsurile în pregătire ale adversarilor.
•Leon Teodorescu, 1966

TEHNICA JOCULUI DE ATAC
•Tehnica jocului de handbal cuprinde următoarele elemente și
procedee:

Poziția fundamentală
•înaltă,
•medie ,
•joasă

Mișcarea în teren (deplasarea în teren):
•alergarea accelerată;
•alergarea lansată;
•alergarea cu schimbare de direcție ;
•deplasări cu diferite structuri de pași (încrucișat , adăugat ) cerute de
posturi sau de faze;
•retragerea cu spatele (alergare cu spatele );
•schimbare simplă sau dublă de direcție ;
•opriri (într -un timp sau în doi timpi ), porniri din diferite poziții (de pe
loc sau din luptă cu adversarul);
•sărituri (de pe loc , din deplasare , cu bătaie -desprindere de pe
piciorul stâng, drept, pe ambele picioare) ;
•întoarceri (de pe loc, din deplasare ).

Ținerea mingii:
•cu două mâni;
•cu o mână;
•prin apucare;
•în echilibru;
•la diferite înălțimi ale corpului.

Prinderea mingii :de pe loc, din deplasare, din
săritură:
•cu o mână ;
•cu două mâini;
•culegerea mingii;
•stoparea mingii.

Pasarea mingii se execută:
•de pe loc;
•din deplasare;
•din săritură;
•precedată de pas încrucișat , pas adăugat , pas săltat.

Transmiterea mingii din punct de vedere al
acțiunii brațului se poate executa:
•prin lansare;
•împingere ;
•azvârlire ;
•în funcție de traiectoria mingii: direct sau cu pământul ;
•în funcție de direcția de transmitere spre înainte , spre înapoi, prin
împingere, prin deviere;
•cu brațul îndemânatic, cu brațul neîndemânatic.

Pasarea mingii cu o mână:
•Pasa azvârlită:
•pe deasupra umărului;
•lateral pe lângă umăr;
•lateral pe lângă bazin.
•Pasa lansată:
•pe lângă bazin;
•lateral pe lângă umăr.
•Pasa prin împingere:
•de la nivelul umărului;
•de la nivelul pieptului.

Pasarea mingii cu două mâini:
•pe deasupra capului;
•pe deasupra umărului;
•de la nivelul pieptului;
•de la nivelul bazinului;
•prin devierea traiectoriei.

Pasele speciale:
•pasa din pronație ;
•pasa pe la spate ;
•pasa cu pământul;
•pasa înapoi pe deasupra umărului;
•pasa printre picioare;
•pasa pe sub axilă;
•pasa cu spatele (în direcția de desfășurare a jocului).

Driblingul:
•simplu;
•multiplu;
•de pe loc; din deplasare;
•cu schimbare de direcție ;
•pentru depășirea apărătorilor.

Aruncarea la poartă se execută cu o mână sau
cu două mâini prin:
•azvârlire;
•lansare;
•împingere;
•lovire;
•deviere;
•pe la spate .

Aruncarea azvârlită (celmai des utilizată ):
•-pe deasupra umărului cu cotul îndoit la aproximativ 900;
•-pe deasupra umărului cu brațul -întins;
-lateral pe lângă umăr;
•-de la nivelul bazinului;
•-pe lângă genunchi;
•-pe deasupra capului prin evitare.

Aruncările la poartă se execută de pe loc și din
deplasare;
Alțiautori le clasifică astfel:
•aruncări din sprijin pe sol;
•aruncări din săritură.
•de la distanță
•de la semidistanță
•de la semicercul de 6m
•cu brațul îndemânatic
•cu brațul neîndemânatic

Aruncările la poartă:
•de pe loc;
•din sprijin pe sol (din alergare, precedate de pas adăugat, precedate
de pas adăugat, precedate de pas săltat);
•din săritură: de la distanță ; de la 6m ; cu elan de 1, 2 , 3 pași; cu
bătaie –desprindere (pe piciorul din partea brațului de aruncare ; pe
piciorul opus brațului de aruncare ; pe ambele picioare); precedată de
pas încrucișat ; pas adăugat; pas săltat ; de pe extrema stângă (cu
bătaie pe piciorul stâng șiaterizare pe piciorul drept ; cu bătaie pe
piciorul stâng șiaterizare pe piciorul stâng ; cu bătaie pe piciorul drept
șiaterizare pe piciorul drept); de pe extrema dreaptă prin evitare.

Fentele:
•fente de depășire individuală a adversarului: fenta simplă de pornire;
dublă de pornire ; schimbare simplă de direcție; dublă de direcție ;
fentă cu piruetă .
•fenta de pasare: fentă de pasă urmată de altă pasă ; fentă de pasă
urmată de aruncare ; fentă de pasă urmată de depășire individuală .
•fenta de aruncare la poartă: fentă de aruncare la poartă urmată de
pasă ; fentă de aruncare la poartă urmată de alt procedeu de
aruncare ; fentă de aruncare la poartă urmată de depășire individuală.
•fente combinate
•depășirea .

METODICA ÎNVĂȚĂRII TEHNICII JOCULUI DE
HANDBAL
•Învățarea tehnicii jocului de handbal este caracterizată de legile și
etapele învățării actelor șiacțiunilor motrice, desigur cu unele note
diferențiate , specifice, determinate de particularitățile handbalului
dar șide particularitățile copiilor asociate cu baza materială.
•Etapele învățării tehnice sunt următoarele:
după Martin(1977), citat de Weinek (1983), și
completate de A. Dragnea (1996)

I. Etapa informării șia reprezentării
•în care se creează pe baza explicațiilor șia mijloacelor intuitive,
concepția șibazele procedeului ce urmează a se învăța .
•ca urmare, se elaborează un plan de acțiune , determinat în mare
măsură de experiența motrică anterioară, de nivelul de dezvoltare al
calităților motrice, de capacitatea de efort șide spiritul de observație .

•Profesorul va enunța elementul sau procedeul tehnic prin termeni
specifici handbalului, într -un mod care să stârnească interesul.
Prezentarea va fi clară, concisă, sugestivă, adaptată cunoștințelor , va
scoate în evidență caracteristicile mișcării , din care să rezulte ceea ce
este corect șieficace șiceea ce este greșit .
•Descrierea tehnicii de execuție va cuprinde termeni adaptați nivelului
de cunoștințe al elevilor. Se vor utiliza planșe , postere, kinograme ,
fotografii, înregistrări video etc.

•Demonstrarea , are ca scop formarea reprezentării mișcărilor cât mai
exacte ale procedeului tehnic. Procedeul va fi demonstrat global în
condiții cât mai apropiate de joc, de către profesor sau un elev cu un
nivel de instruire superior clasei.
•Pentru a accentua secvențele motrice cele mai importante de care
depinde execuția celorlalte componente ale tehnicii, se va efectua o
demonstrație specială .
•Exemplu : bătaia -desprinderea la aruncarea la poartă din săritură.
Unghiul din care privesc elevii execuția unui procedeu va fi din lateral
șide pe partea brațului de aruncare.

II. Etapa mișcărilor ,,grosiere” sau insuficient
diferențiate
•Este caracterizată de primele execuții ale procedeelor tehnice în care
informarea principală a subiectului e constituită din indicații ale
profesorului.
•Aspectele aferente acestei etape sunt: efort excesiv; ritm sacadat
(impropriu), amplitudine șiprecizie scăzute, mișcări inutile, greșite ;
legături insuficiente între diferite faze ale mișcării ; lipsa cursivității ;
dereglări ale ritmului de execuției .
•Această etapă este hotărâtoare în învățarea corectă.

•Dacă se însușesc actele motrice cu traiectorii neadecvate, sau
amplitudini necorespunzătoare, ele constituie tot atâtea greșeli care
mai târziu, vor fi greu de corectat. Ca atare se impun anumite măsuri
(folosirea mijloacelor ajutătoare, efectuarea cu restricție a
procedeelor tehnice) șimetode care să favorizeze exersarea corectă.
Acestea se vor referi în principal la componentele mecanismului de
bază al procedeului tehnic.

Corectarea greșelilor :
•nu se vor corecta concomitent mai multe greșeli ; se va corecta
imediat greșeala principală, aceasta se va căuta la faza principală, apoi
se caută cauza greșelii ; exercițiile de corectare se vor utiliza până la
atingerea scopului propus.

III. Etapa coordonării fine șia consolidării
procedeelor tehnice
•are ca trăsături esențiale : efectuarea corectă a mișcării , de regulă în
condiții standard, se îmbunătățește constanța execuției mișcării , se
va dezvolta cursivitatea mișcării .
•Informațiile transmise se referă la perfecționarea unor detalii de
execuție care determină execuția cu finețe a procedeului tehnic.

IV. Etapa perfecționării șisupraînvățării
procedeului tehnic
•este caracterizată de execuția acestuia în condiții noi, variate, cu indici
superiori de eficiență (coordonare, precizie, ritm, cursivitate ). Elevul
este capabil să -șiadapteze execuțiile oricând, la cele mai variate
condiții externe.

POZIȚIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE
ATAC
•Jucătorul care urmează să primească mingea este orientat cu fața
spre coechipierul de la care va primi pasa, cu brațele îndoite din coate
șiîndreptate în direcția mingii, genunchii sunt îndoiți , iar piciorul opus
brațului îndemânatic este plasat înaintea celuilalt. Trunchiul este
puțin îndoit șispatele ușor rotunjit.
•Poziția fundamentală trebuie să înlesnească efectuarea tuturor
mișcărilor legate de deplasarea în teren, prinderea mingii, fentele și
aruncarea la poartă cu ușurință .
•Poziția fundamentală în atac, variază în funcție de situația de joc,
precum șide postul jucat (ex. poziția interului față de poziția
pivotului, etc.).

POZIȚIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE
APĂRARE
•Adoptând această poziție , apărătorul îndeplinește toate condițiile
pentru a reacționa în cel mai scurt timp fie la mișcările înșelătoare ale
atacantului, fie la acțiunile lui decisive, cum ar fi pătrunderile,
depășirile individuale sau aruncările la poartă.

•Jucătorul este cu picioarele depărtate la lățimea umerilor, greutatea
egal repartizata pe ambele picioare, mai mult pe pingea, flexate din
articulațiile gleznei, genunchiului si soldului. Bazinul este ușor retras,
trunchiul puțin aplecat, brațele lateral sus, ușor îndoite din coate,
privirea urmărește mingea, acțiunile atacanților șiale coechipierilor.

ȚINEREA MINGII
•Între prindere șiaruncare (pasare), mingea se ține cu două mâini sau
cu o mână (timpul permis de regulamentul de joc pentru ținerea
mingii este de trei secunde).
•Mingea se ține cu două mâini ; cu degetele mari apropiate, celelalte
răsfirate mult pe minge, cuprinzând o suprafață cât mai mare din
minge ( mărește siguranța ).
•În urma mișcărilor corespunzătoare de pregătire, din această poziție
mingea poate fi pasată, condusă (dribling) sau aruncată la poartă.

•Mingea poate fi ținută șicu o mână prin apucare sau în echilibru.
Ținerea în echilibru a mingii este întrebuințată de către jucătorii cu
mână mică șicopii, fiind necesară o tehnică mai bună, în manevrarea
mingii.

PRINDEREA MINGII
•Prinderea mingii este un element tehnic de bază în jocul de handbal,
prin care jucătorul intră în posesia mingii trimisă de un coechipier sau
interceptată de la un adversar.
•Prinderea corectă a mingii depinde în primul rând de jucătorul care
execută șieste influențată de anumiți factori care pot ușura sau
îngreuna execuția de care trebuie să se țină seama: viteza de zbor și
traiectoria mingii ; plasamentul șimodul de acționare al adversarului ;
poziția jucătorului care prinde mingea față de jucătorul care pasează;
viteza șidirecția de deplasare în teren a jucătorilor.

Prinderea mingii cu două mâini în dreptul
pieptului
•Jucătorul adoptă poziția fundamentală specifică jocului de atac șiîși
îndreaptă privirea șibrațele spre direcția din care va primi mingea.
Întreaga ținută a corpului, a brațelor șia degetelor trebuie să fie relaxată
în faza de așteptare a mingii.
•Jucătorul observând traiectoria șidirecția mingii, va ieșiîn întâmpinarea
ei executând 1 -3 pași.
•Brațele se întind în întâmpinarea mingii, palmele sunt orientate cu fața în
jos șipuțin înainte. Degetele mari apropiate șirestul degetelor răsfirate
formând astfel împreună cu palma o ,,cupă ”.

•Mingea ia contactul cu vârfurile degetelor, apoi intră în ,,cupa” formată de
podul palmei șidegete, oprindu -se din cauza rezistenței opuse de degetele
mari. Șocul care se produce în momentul contactului dintre minge și
degete este amortizat de îndoirea progresivă a brațelor , de articulația
pumnului, cotului simultan cu trecerea greutății corpului pe piciorul din
spate.
•Pentru prinderea mingilor joase, care vin sub nivelul bazinului se folosește
priza inversă, cu degetele mici apropiate; palma este orientată spre
înainte; degetele sunt îndreptate spre sol .

PASAREA MINGII
•Pasarea mingii este un procedeu tehnic de bază care se folosește cu
scopul de a transmite mingea de la un jucător la altul. Așadar pasa
este compusă dintr -o ținere șio aruncare. Este principalul element
tehnic de legătură în cadrul acțiunilor colective folosite în timpul unui
joc, în vederea înscrierii golului. În funcție de situația tactică
respectivă pasa poate fi dată direct, cu boltă, cu pământul sau
precedată de o fentă. Jucătorul cu mingea hotărăște când, unde șicu
ce procedeu tehnic o transmite. De obicei dacă adversarii nu
acționează îndeaproape, mingea este transmisă direct, pasa fiind
precedată de un contact vizual între coechipieri.

PASA AZVÂRLITĂ CU O MÂNĂ PE DEASUPRA
UMĂRULUI
•Acest procedeu tehnic de pasare este cel mai des folosit în jocul de
handbal, deoarece se poate executa cu ușurință , viteză, forță șinu în
ultimul rând cu o precizie mare din orice poziție . Pentru realizarea
pasei, jucătorul folosește aruncarea azvârlită .

•Brațul stâng îndoit ușor din cot cu palma orientată în jos, este ținut la
nivelul pieptului.
•Brațul drept ( care ține mingea prin apucare sau în echilibru) este
îndoit din cot într -un unghi care se apropie de 900.
•În prima fază, în care mingea este dusă deasupra umărului, greutatea
corpului este repartizată mai mult pe piciorul din spate.
•Pasarea începe printr -un impuls pornit din vârful piciorului din spate
șicare se propagă sub forma unei unde către extremitatea membrului
superior se cumulează cu celelalte impulsuri date succesiv sau
simultan de musculatura membrului inferior, musculatura abdominală
musculatura umărului șimusculatura extensoare a brațului aruncător,
astfel mingea este azvârlită în direcția șilocul dorit.

•Degetele șiarticulația pumnului au un rol decisiv în dirijarea mingii,
având posibilitatea ca șiîn timpul efectuării pasei să schimbe direcția
de pasare.

Pasele speciale
•Spre a transmite mingea ținută în
dreptul pieptului, jucătorul
răsucește palma în afară, în
mișcarea de pronație , cu cotul
ușor îndoit. Din această poziție ,
brațul se duce lateral în direcția
viitorului zbor al mingii, cotul se
extinde puternic iar palma
împinge în minge, executând în
final șio flexie pe antebraț .Pasa din pronație

Pasa pe la spate
•Executantul aflat în poziție pregătitoare pentru aruncarea cu sprijin pe sol se
oprește brusc și, în loc să execute mișcarea de tracțiune asupra mingii, se
apleacă ceva mai mult în față șilansează mingea spre coechipier printr -o
mișcare prin spatele corpului. În această mișcare , brațul pendulează dinainte –
înapoi, prin spatele corpului, șimingea este lansată spre coechipierul aflat în
urma jucătorului din linia de 9m.

Pasa înapoi pedeasupra umărului
•Mișcarea pregătitoare este asemănătoare cu ceaa unei pase zvârlite .
Când mingea ajunge deasupra umărului , jucătorul răsucește palmă
spre interior ( supinatie ), urmată de o ușoară îndoire a brațului șide
flexia palmei peantebraț , pasând unui coechipier aflat înspatele sau.

Pasa printre picioare
•se execută după ce jucătorul se pregătește să arunce la poartă prin
procedeul pe lângă sold, sau pe lângă genunchi. La terminarea
mișcării pregătitoare de aruncare la poartă, atacantul lasă brațul cu
mingea să penduleze în jos șitransmite mingea pe sub coapsă
piciorului, care este mult îndoit în față. (fandare).

Atacul pozițional
•Această formă de atac se utilizează cu justificare tactică în situațiile
când apărarea a avut timp suficient pentru organizare șinu poate fi
depășită imediat sau când echipa care atacă urmărește să câștige
timp, menținând astfel rezultatul care îi este favorabil.
•În prima fază a atacului pozițional , prin circulația activă a mingii, prin
unele fente de pătrundere făcute din când în când de unul sau altul
dintre atacanți , apărătorilor nu trebuie să li se lase nici un moment de
odihnă. Se creează astfel condiția aplicării unei combinații tactice de
bază sau a unui mijloc al tacticii colective care să -i surprindă pe
apărători, permițând echipei în atac să finalizeze.

•Aruncătorii la poartă de la distanță acționează în zona interilor,
schimbând din când în când locurile între ei.
•Extremele , plasate pe colțurile șimarginile terenului, țindesfăcută
apărarea. Atunci când mingea se îndepărtează de extremă, aceasta se
deplasează pe colțul terenului. Când însă mingea se apropie de ea,
extrema poate schimba locul cu pivotul sau pivoții , provocând în acest
fel dificultăți de preluare șide predare a atacanților .
•Pivotul se infiltrează la semicerc și, prin jocul său, încearcă să fixeze pe
semicerc un apărător aflat în dreptul celui mai bun aruncător la
poartă de la distanță . Prin mișcări intermitente pe semicerc, pivotul
pune probleme de marcaj mai multor apărători în același timp.

•Dacă apărarea adversă este retrasă pe semicerc, sarcina de a marca
revine interilor șicentrului șimai rar jucătorilor de semicerc. Dacă
însă adversarii practică o apărare avansată, atacul pozițional trebuie
să se desfășoare astfel încât jucătorii de semicerc să fie angajați la
momentul oportun pentru a înscrie.

Sistemul de atac cu un pivot

•În atacul pozițional , pivotul se plasează între apărătorul intermediar și
cel central. Din când în când, pornește în circulație pe semicerc, odată
cu circulația mingii, șise așează simetric în cealaltă parte. Prin
deplasarea pivotului pe semicerc, acesta izbutește să preocupe mai
mulți apărători deodată șiprin aceasta să faciliteze construirea unei
faze decisive de către ceilalți coechipieri. Pivotul, prin jocul său
pozițional , caută să fixeze lângă el unul sau mai mulți apărători,
înlesnind astfel jocul celor din linia de 9m.

•În cazul acestui sistem de atac extremele se deplasează în
permanență în întâmpinarea mingii, demarcându -se dinspre colțul
terenului spre linia de centru, apoi, după pasarea mingii, se îndreaptă,
obligatoriu, spre colțul terenului, ceea ce are darul să desfacă
apărarea adversă șisă o mențină pe un front larg.

•Interii șicentrul acționează în pătrunderea succesivă, amenințând în
permanență poarta șiurmărind crearea unei situații favorabile
folosirii unei combinații tactice de bază pentru finalizare.

Apărarea pe zonă
•În apărarea pe zonă, fiecare apărător răspunde de o anumită porțiune
de teren în care îșimarchează cu grijă adversarul, împiedicându -l în
acțiuni șimai ales în pătrunderea sau aruncarea la poartă.
•Apărătorul exercită marcajul asupra adversarului respectiv atâta timp
cât acesta se găsește în perimetrul său de apărare. Când adversarul a
trecut într -o zonă vecină, el este predat altui apărător, care -l preia și
răspunde în continuare de activitatea acestuia.

•Caracteristice pentru apărarea pe zonă
sunt: mișcarea de translație șiieșirea
la adversarul cu mingea. Mișcarea de
translație , determinată de locul și
direcția de atac a adversarilor, se
execută în fața semicercului, de către
toțiapărătorii cu scopul aglomerării
porțiunii de teren unde combină sau
acționează individual adversarii.

•Mișcarea de translație este însoțită șide ieșirea succesivă a
apărătorilor în față, cu scopul de a -l ataca pe adversarul cu mingea
când se găsește într-o poziție de unde poate arunca periculos la
poartă. Locul rămas liber în dispozitivul de apărare ca urmare a
acestor ieșiri este acoperit prin mișcarea de translație a celor doi
apărători învecinați , care se apropie unul de altul la distanța
corespunzătoare fazei respective de joc. După ce atacantul pasează
mingea, apărătorul se retrage în dispozitivul de apărare, acționând în
continuare în funcție de fază.

•Dacă, în momentul în care un apărător din zonă a ieșit în față pentru a
ataca adversarul cu mingea, un alt atacant se infiltrează din altă zonă
prin spatele său, atunci apărătorul care răspunde de el îl urmărește
până la următorul coechipier, deplasându -se lateral pe o distanță mai
mare.
•Ajutorul reciproc, preluarea, predarea șimarcarea adversarilor,
atacarea omului cu mingea, dublajul în apărare sunt cele mai
importante mijloace tactice individuale șicolective pe care apărătorii
trebuie să le execute cu precizie, uneori în fracțiuni de secundă.

Sistemul de apărare pe zonă 6 : 0

•În cadrul acestui sistem de apărare, jucătorii se plasează pe
semicercul de la 6m sau puțin mai în față, într -o singură linie, la
intervale de 2 -3m depărtare unul de altul. Prin această așezare se
urmărește acoperirea unei porțiuni cât mai mari din lungimea
semicercului. Apărătorii 2 și7 se numesc apărători laterali, cei cu
numele 3 și6 –apărători intermediari, iar cei cu numerele 4 și5 –
apărători centrali.

•Dacă un adversar amenință
poarta din poziția lui cu
mingea sau se pregătește să
arunce la poartă, atunci
apărătorul din dreptul zonei
respective iese înainte, îl
atacă șiîncearcă să
blocheze aruncarea.
De obicei, în locul rămas liber în apărare, se infiltrează pivotul advers, care
poate fi angajat.
Pentru prevenirea acestei posibilități , apărătorii învecinați , prin mișcarea de
translație pe care o fac, îl dublează șiînchid acest culoar, împiedicând acțiunea
pivotului. Apărătorul central stâng (4) îl preia și-l marchează strâns.

Driblingul
•Învățarea driblingului în
jocul de handbal este
obligatorie, deoarece
este un element tehnic
cu ajutorul căruia
jucătorul se poate
deplasa cu mingea în
teren pe diferite distanțe
șidirecții , din mers sau
din alergare.

Driblingul simplu
•Constă dintr -o împingere a mingii în sol șireprinderea ei. Se execută
în felul următor: după intrarea în posesia mingii, jucătorul are voie să
facă în continuare trei pași cu mingea în mână, după care, înainte de a
face cel de -al patrulea pas, trebuie să bată mingea în sol. Mingea care
ricoșează este prinsă de jucător cu două mâini sau cu una.

Driblingul multiplu
•Jucătorul aflat în poziție fundamentală, cu mingea ținută în priză simetrică la
nivelul pieptului, o duce în lateral către brațul de dribling, având mâna cu care va
dribla deasupra, iar cealaltă dedesubt. Urmează împingerea mingii vertical către
sol prin mișcarea de extensie a antebrațului pe braț șiflexia palmară energică.
Impulsia mingii spre sol se face ușor lateral șiîn față.
•Celălalt braț, cu cotul îndoit șideplasat ușor în lateral, are rolul de a asigura
protecția mingii. După ricoșarea din sol, contactul cu mingea se reia, încă pe
traiectoria ei ascendentă, cu fața internă a falangelor degetelor. Degetele
răsfirate, pentru a cuprinde o suprafață cât mai mare, se așează pe partea
superioară a calotei mingii. Prin flexia antebrațului din articulația cotului șio
ușoară extensie dorsală a mâinii din articulația pumnului se realizează
amortizarea forței ascensionale șise obține un bun control al mingii. După
amortizare, printr -o mișcare de extensie din articulația cotului șio flexie palmară,
se imprimă mingii o nouă impulsie spre sol. Pe timpul efectuării driblingului capul
este ridicat, privirea încearcă să cuprindă o parte cât mai mare a terenului de joc .

Driblingul din deplasare
•Execuția driblingului din deplasare, în mare parte, este asemănătoare
cu tehnica de execuție a driblingului de pe loc. Diferă faptul că
jucătorul se află în deplasare, suprafața de contact cu axele mingii și
unghiul de impulsie. În cazul driblingului din deplasare înainte
contactul cu mingea se face înaintea axului vertical. În deplasare
impulsul este astfel imprimat ca mingea să atingă solul înaintea
executantului șiușor în lateral.
Unghiul de impulsie depinde de
viteza de deplasare. Cu cât viteza
de deplasare este mai mare,
unghiul de impulsie este mai mic,
șiinvers.

Aruncarea la poartă de pe loc
•Jucătorul are așezat în față piciorul opus
brațului de aruncare șiține mingea în dreptul
pieptului. Execută mișcarea pregătitoare prin
ducerea brațului cu mingea înapoi deasupra
umărului, concomitent cu răsucirea ușoară a
trunchiului spre partea brațului de aruncare și
efectuarea unui pas scurt înapoi cu piciorul din
partea brațului de aruncare.
Greutatea corpului se lasă mai mult pe piciorul din spate, iar brațul opus se ridică
la nivelul umărului îndoit din articulația cotului. Cu aceasta se încheie mișcarea
pregătitoare .

•Din această poziție , pentru a executa aruncarea jucătorul contractă musculatura
piciorului din spate , care se extinde brusc șiîmpinge corpul înainte.
•Urmează mișcarea de azvârlire a mingii care este compusă din două faze:
tracțiune : începe din momentul în care brațul cu mingea a terminat mișcarea
pregătitoare șidurează până ajunge în dreptul umărului; de aici urmează faza
de împingere a mingii care se termină în momentul în care mingea părăsește
mâna jucătorului.
•Răsucirea trunchiului conduce mișcarea brațului iar flexia trunchiului înainte are
rolul de a închide mișcarea de azvârlire șide a dirija traiectoria mingii spre
poartă.
•Ultimul impuls este dat mingii de flexia palmei pe antebraț dar șidegetele
mâinii au sarcina de a orienta traiectoria mingii.

Aruncarea la poartă cu pas adăugat
•Jucătorul se îndreaptă în viteză spre poarta adversă șiprimește mingea de la un
coechipier. Se prinde mingea în momentul în care se pășește cu piciorul drept în
față după care se face un pas normal cu stângul, păstrând vârful piciorului orientat
în direcția deplasării, greutatea pe piciorul din spate. Urmează pasul cu piciorul
drept, pe care începe de fapt șimișcarea pregătitoare a brațului cu mingea pentru
aruncare. Acest pas se face numai până în dreptul piciorului stâng, cu vârful
orientat tot oblic înainte. Greutatea corpului se lasă pe piciorul drept șiastfel se
poate face încă un pas cu stângul înainte. În același timp, mingea este dusă înapoi,
deasupra umărului drept, șiprin aceasta se termină mișcarea pregătitoare pentru
aruncare. Piciorul drept împinge în sus șiînainte, trecând astfel greutatea corpului
pe stângul, care s -a blocat în față. Trunchiul se îndoaie puternic pe bazin, iar brațul
drept, prin aruncare azvârlită pe deasupra umărului, trimite mingea puternic spre
poartă.

Aruncare la poartă cu pas încrucișat
•Să presupunem că jucătorul se îndreaptă în viteză spre poarta adversă și
primește mingea de la un coechipier. În această situație , jucătorul trebuie să
prindă mingea cu ambele mâini în momentul în care pășește cu piciorul drept
în față. Apoi, face un pas cu stângul, punând laba piciorului pe sol cu vârful
puțin orientat spre dreapta, ceea ce permite o răsucire mai accentuată a
trunchiului în aceeași direcție .
•Prin trecerea piciorului drept în față, începe mișcarea pregătitoare de aruncare,
în care trunchiul se răsucește șimai mult spre dreapta. În acest fel, piciorul
drept încrucișează stângul, trecând prin fața acestuia, iar trunchiul,
concomitent cu ducerea brațului drept cu mingea înapoi, se răsucește
accentuat spre dreapta. Cu ducerea piciorului stâng în față șifixarea lui pe sol,
se încheie faza pregătitoare a aruncării.
•În continuare, jucătorul împinge puternic din piciorul drept, trece greutatea
corpului pe piciorul din față șiaruncă mingea printr -o mișcare de azvârlire.

Aruncarea la poartă cu pas săltat
•Din punct de vedere tehnic, succesiunea mișcărilor este următoarea: în
timpul deplasării spre poartă, la momentul șidistanța potrivită, jucătorul
prinde mingea cu ambele mâini, pe piciorul drept sau stâng. În clipa în
care pune piciorul drept pe sol șise hotărăște să arunce, lasă greutatea
corpului pe piciorul drept șiexecută un pas săltat, adică o săritură dublă
pe piciorul drept.
•La aterizare, laba piciorului drept este orientată spre dreapta.
•În timpul pasului săltat, mingea se duce deasupra umărului drept mult
înapoi, pregătită pentru aruncarea propriu -zisă.
•După terminarea pasului săltat, piciorul stâng se așează în față, pe sol cu
vârful orientat înainte, realizând blocarea, după care urmează aruncarea
la poartă.

Aruncarea la poarta din alergare
•Aruncarea la poartă din alergare se execută de pe piciorul de pe partea
brațului de aruncare, în orice viteză, fără schimbarea ritmului de mișcare a
picioarelor sau a poziției lor normale din timpul alergării.
•Jucătorul care se îndreaptă spre poartă în dribling, prinde mingea care
ricoșează din sol atunci când se găsește în sprijin pe piciorul stâng. În
timpul pendulării piciorului drept înainte, jucătorul duce mingea deasupra
umărului drept, pregătindu -se de aruncare.
•După ce piciorul drept a luat contact cu solul, începe faza de tracțiune a
brațului drept care coincide șicu pendularea piciorului stâng înainte.
Mingea părăsește mâna aruncătorului (înainte ca piciorul stâng să intre în
contact cu solul ) după ce i s -a imprimat direcția printr -o mișcare finală din
articulația pumnului șidin degete.

Aruncarea la poartă din săritură
•Este procedeul tehnic cel mai utilizat pentru finalizare deoarece:
•permite executarea unor aruncări de la distanță peste apărători;
•executarea aruncării se poate face în funcție de mișcările
apărătorilor;
•dacă se efectuează săritura în lungime atunci distanța față de
poartă se micșorează ;
•asigură posibilitatea măririi unghiului de aruncare;
•favorizează demarcajul coechipierilor;
•permite efectuarea fentelor de aruncare șide pasare în timpul
zborului.

Se execută astfel:
•Jucătorul prinde mingea cu două mâini,
bătaia pentru săritură se face pe piciorul
stâng, printr -o rulare a labei piciorului
dinspre călcâi, talpă, vârf șiextinderea
energică a piciorului ceea ce are ca
rezultat aruncarea corpului în sus, pe
traiectoria dorită. La înălțarea corpului
contribuie șipendularea energică a
piciorului drept care se ridică spre piept,
cu genunchiul îndoit. În momentul
sprijinirii piciorului stâng pe sol, mingea
se ține cu ambele mâini în dreptul
abdomenului.

•Concomitent cu bătaia pe piciorul stâng șisăritura, mingea se duce
deasupra umărului drept, fiind împinsă cu mâna stângă în mâna
dreaptă șisprijinită de aceasta o bună parte din mișcarea pregătitoare
pentru aruncare.
•Jucătorul este cu umărul spre poartă șipiciorul drept este îndoit la 90
grade șirăsucit spre exterior. Atunci când corpul jucătorului a ajuns în
momentul cel mai înalt al săriturii, iar mingea se află în punctul final
al mișcării pregătitoare, începe mișcarea de aruncare propriu -zisă.
•Brațul drept efectuează aruncarea, azvârlind mingea înainte. Pentru a
ajuta șimai mult acțiunea brațului aruncător, cât șimenținerea
echilibrului –atât în faza de tracțiune , cât șiîn cea de împingere
asupra mingii –piciorul drept se întinde șise trage energic dinainte
înapoi într -o mișcare de pendulare. Urmează aterizarea, care se face
pe piciorul de bătaie.

Pasarea mingii în pătrundere succesivă
•În cadrul paselor de pătrundere succesivă, fiecare jucător prinde mingea în
alergare spre poartă, execută o fentă de aruncare șiapoi pasează coechipierului
învecinat, în direcția de circulație a mingii.
•După primirea mingii, extrema stângă, ceva mai retrasă, execută mișcarea de
pătrundere în adâncime, atrăgând apărătorul lateral șisilindu -l să o marcheze. În
momentul în care este atacată de apărător, extrema pasează mingea interului
stâng, care se găsește în pătrundere spre poartă.
•De îndată ce este atacat și împiedicat să pătrundă, pasează centrului.
•Acesta va proceda în mod similar, transmițând apoi mingea interului drept.
•Interul drept atacă printre apărătorul intermediar și cel lateral, obligându -l pe
acesta din urmă să acorde ajutor intermediarului, ceea ce duce la eliberarea
extremei printr -un demarcaj indirect.
•Interul pasează extremei, care va arunca la poartă dacă apreciază că situația este
favorabilă .

Fentele sau mișcările înșelătoare
•sunt mișcări făcute de un jucător cu corpul sau cu
segmentele lui, cu șifără minge, pe loc șidin
deplasare, cu scopul de a -l induce în eroare pe
adversar asupra adevăratelor intenții viitoare.

Fenta simplă de pornire
Schimbarea simplă de direcție

Fenta dublă de pornire
Schimbarea dubă de direcție

Schimbarea simplă de direcție
•Acest procedeu tehnic de înșelare a adversarului se folosește
atunci când atacantul , schimbând direcția , izbutește să
ocolească apărătorul șisă-l depășească .
•Atacantul face un pas oblic lateral, lăsând apărătorului
impresia căse vadeplasa înaceastă nouă direcție . În
realitate , atacantul frânează pepiciorul cu care a făcut pasul
oblic lateral șiîmpinge puternic îndirecția opusă , direcție în
care îșicontinuă de fapt deplasarea .