Cererea Turistica In Judetele Mehedinti, Gorj Si Vâlcea
CUPRINS
CAPITOLUL I Elemente teoretico-metodologice
1.1. Geografia Turismului – obiect interdisciplinar de studiu
1.2. Concepte și definiri ale fenomenului turistic
1.2.1Turismul
1.2.2. Călător / turist / călătorie turistică
1.2.3 Produsul turistic / piață turistică
1.2.4 Oferta turistică
1.3 Infrastructura turistică
1.3.1 Baza tehnico – materială turistică
1.3.2 Amenajare turistică / stațiune turistică
1.4 Cererea turistică
1.4 Cererea turistică
CAPITOLUL II Analiza fizico-geografică a județelor Gorj, Mehedinți, Vâlcea
2.1 Județul Gorj
2.1.1 Localizarea geografică a jud. Gorj
2.1.2 Rețeaua căilor de comunicație
2.1.3 Cadrul natural al județului Gorj
2.1.3.1 Formele de relief
2.1.3.2 Clima
2.1.3.3Hidrografia și hidrogeologia
2.1.3.4 Flora și fauna
2.1.3.5 Solurile
2.1.3.6 Resurse naturale si minerale
2.1.3.7 Natura protejată
2.1.4 Cadrul socio-economic al județului Gorj
2.1.4.1 Demografia
2.14.2 Organizarea administrativ-teritorială și caracterizarea turistică a localităților
2.2 Județul Mehedinți
2.2.1 Localizare geografică a județului Mehedinți
2.2.2 Cadrul natural al județului Mehedinți
2.2.2.1 Formele de relief
2.2.2.2 Elemente de geologie
2.2.2.3 Clima
2.2.2.4 Rețeaua hidrografică
2.2.2.5 Solurile
2.3 Județul Vâlcea
2.3.1 Așezarea geografică județului Vâlcea
2.3.2.Căile de comunicație
2.3.3 Cadrul natural al județului Vâlcea
2.3.4 Clima
2.3.5 Hidrografia și hidrogeologia
2.3.6 Vegetația
2.3.7 Fauna
2.3.8 Solurile
2.3.9 Spațiile protejate
2.3.10 Demografia
2.3.11 Așezările omenești și organizarea administrativ-teritorială
Capitolul 3 Oferta turistică a județelor Mehedinți, Gorj și Vâlcea
3.1. Obiective turistice naturale și antropice din județul Mehedinți
3.1.1 Atracții turistice antropice
3.1.2 Atracții turistice naturale
Obiective turistice din județului Gorj
Atracții turistice antropice
Atracții turistice naturale din județul Gorj
3.3. Obiective turistice din județul Vâlcea
3.3.1 Atracții turistice antropice
3.3.2 Atracții turistice naturale
3.4. Oferta de cazare turistică
3.4.1 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Mehedinți
3.4.2 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Gorj
3.4.3 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Vâlcea
CAPITOLUL 4 Cererea turistică în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea
4.1.Circulația turistică și capacitatea de cazare turistică (componente ale ofertei turistice) în Mehedinți, Gorj și Vâlcea
4.1.1Circulația turistică în județul Mehedinți
4.1.2 Circulația turistică în județul Gorj
4.1.3 Circulația turistică în județul Vâlcea
4.2 Tipuri și forme de turism
4.2.1 Tipuri și forme de turism în județul Mehedinți
4.2.1.1 Turismul rural, de odihnă și de recreere
4.2.1.2 Turismul sportiv
4.2.1.3 Turismul balnear
4.2.1.4 Turismul cultural
4.2.1.5 Turismul religios
4.2.1.6 Turismul științific
4.2.1.7 Turismul de vânătoare și pescuit sportiv
4.2.1.8 Turismul pentru practicarea sporturilor nautice
4.2.1.9 Turismul la sfârșit de săptămână
4.2.1.10 Turismul de croazieră
4.2.1.11 Turismul de tranzit
4.2.1.12 Turismul de congrese, afaceri și reuniuni
4.2.1.13 Turismul vitivinicol
4.2.1.14 Turismul de evenimente
4.2.2 Tipuri și forme de turism în județul Gorj
4.2.2.1 Turismul montan, sportiv și de aventură
4.2.2.2 Turismul pentru vânătoare și pescuit
4.2.2.3 Turismul montan pentru drumeție și agrement
4.2.2.4 Turismul montan pentru sporturi de iarnă
4.2.2.5 Turism cultural, istoric și religios
4.2.2.6 Turism balneoclimateric, curativ-recreativ
4.2.2.7 Agroturismul și turismul rural
4.2.2.8 Turism ecologic, de agrement
4.2.3 Tipuri și forme de turism în județul Vâlcea
4.2.3.1 Turismul de tratament și cură balneo-climaterică
4.2.3.2 Turismul montan și de recreere
4.2.3.3 Turismul cultural
4.2.3.4 Turismul de agrement
4.2.3.6 Turismul de afaceri și congrese
4.2.3.7 Turismul social
4.3 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire
4.4 Tendințe și direcții de dezvoltare a pieței turistice din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea
4.4.1. Propuneri de dezvoltare și promovare a turismului
4.4. 2. Managementul și marketingul produselor turistice din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea au un ptofil turiatic divers, având numeroase forme de refiel, atracții turistice naturale, istorico-culturale, antropice, stațiuni balneo-climaterice etc.
Astfel, prezentarea formelor de refief, climei, florei, faunei, a celor trei județe și analiza pieței turistice a județelor Mehedinți, Gorj și Vâlcea au generat dimensiunile neobișnute ale acstei luctări.
Înainte de a aborda problematica specifică și particularitățile propriu-zise ale pieței turistice se impune – din rațiuni de prezentare metodică și sistematizare a demersului analitic în ansamblul său – să stabilim mai întâi suportul de argumente care îndreptățesc utilizarea conceptului de piață turistică. Este de ajuns, în acest sens, să evocăm idei și realități cunoscute și acceptate, aflate la îndemână chiar și pentru un nespecialist. De asemenea, a identifica în cuprinsul “genului proxim” – piața – un segment cu identitate proprie înseamnă a releva dintru început existența unor note specifice (particularități) ale acestuia, ceea ce de altfel reprezintă un prim pas în întreprinderea (lucrarea) cu care ne-am angajat sub titlul acestei lucrări.
Specificitatea produsului turistic este mai pregnant pusă în evidență atunci când acesta este raportat la nevoia căreia îi răspunde. Fiindcă și piața turistică ca orice altă piață se configurează în condițiile existenței unei nevoi sau dorințe clar definite. Așadar produsul este foarte complex, deoarece nevoia turistică însăși pe care o satisface se exprimă ca o necesitate umană de o complexitate neobișnuită. Este, în acest sens, de ajuns să relevăm semnificațiile celei mai banale călătorii ca manifestare a nevoii de cunoaștere și divertisment, uneori a spiritului de aventură, a dorinței de ieșire în alte orizonturi; toate acestea, nu neapărat ca o izbândă a sentimentului de securitate și intimitate (legate de spiritul de conservare și comoditate a oamenilor), ci mai degrabă ca încredere în posibilitatea coexistenței acestora. Drept care, este firesc ca oferta turistică să se muleze pe ambele categorii de cerințe aflate aparent în contradicție.
În consecință, se poate afirma că la nivelul fiecăreia din condițiile de existență a unei piețe se reliefează elemente și trăsături specifice care particularizează piața turistică: există o nevoie sau o dorință clar definită de această natură; prin materializarea și manifestarea trebuinței respective se constituie o cerere solvabilă.
CAPITOLUL 1
ELEMENTE TEORETICO-METODOLOGICE
1.1. Geografia Turismului – obiect interdisciplinar de studiu
Turismul este un domeniu relativ nou de cercetare, care prezintă o complexitate în continuă creștere, în plan economic sintetizând rezultatele unui mare număr de activități, iar în plan psiho-social reprezentând o modalitate relaxantă de organizare a timpului liber. Ritmurile înalte de dezvoltare pe care le-a cunoscut turismul începând cu a doua parte a secolului XX sunt consecința directă a dezvoltării celorlalte sectoare economice. Astfel, dezvoltarea muncii și a producției a impulsionat creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare. Acestea, corelate cu creșterea bugetului de timp liber, prin reducerea săptămânii și a zilei de lucru, au creat premise viabile pentru desfășurarea actului turistic.
Turismul a devenit una dintre cele mai complexe ramuri economice din lume, în desfășurareasa fiind implicată, dacă nu întreaga societate, o bună parte din aceasta. Concomitent, turismul se poate considera ca un „barometru” algradului de dezvoltare al unei societăți.
Prin intermediul turismului sunt valorificate la un nivel superior potențialul natural și antropic al unei țări sau regiuni, creând locuri de muncă, aducând investiții, popularizând frumusețile naturii și satisfăcând numeroase motivații omenești. Astfel, prin turism sunt introduse în circuitul economic laturi inedite cum sunt: peisajul (pentru a beneficia de acestafiind necesară deplasarea în zona respectivă), ospitalitatea, solicitudinea și informația (geografică, cultural-istorică, gastronomica, artistică etc.). Din perspectivă economică, dezvoltarea turismului a generatnecesitatea unei game diversificată de servicii și bunuri de consum, care creează cerere de servicii și produse de la o multitudine de sectoare ale economiei, stimulând producția, consum și dezvoltarea de noi afaceri (Alexandru, Neguț, Istrate, 1997, p. 24).
Cercetarea fenomenului turistic a atras atenția a numeroase instituții și specialiști din diverse domenii (geografi, economiști, psihologi, arhitecți, istorici etc.). Geografii, având la bază o disciplină cu un caracter extrem de dinamic și complex au fost cei care au reușit să analizeze fenomenul turistic din toate fațetele sale, inclusiv prin prisma fenomenelor social-economice condiționate de punerea sa în valoare. Astfel, a luat ființă un obiect de studiu de bază în facultățile de profil – Geografia Turismului – disciplină care integrează și întărește relațiile cu principalele științe geografice: Geografia Fizică prin intermediul potențialului natural de atractivitate și Geografia Umană, turismul fiind o activitate specific umană.
Obiectul de studiu al geografiei turismului este reprezentat de fenomenul turistic cu toată complexitatea sa, respectiv deplasarea persoanelor către obiectivele cu funcție atractivă, din zona emitentă către zona receptoare, acolo unde are loc consumul produsului turistic și valorificarea elementelor de infrastructură.
Fenomenul turistic este condiționat de trei mari categorii de premise care influențează circulația turistică:
fondul turistic –compus din suma factorilor de atracție existențiîntr-un teritoriu, respectiv: obiective turistice naturale cum ar fi relieful, clima, apele, învelișul biogeografic și obiectivele fondului turistic antropic, care pot fi culturale, istorice, obiective economice, vestigiiarheologice, monumente istorice sau arhitectonice, colecții de artă, colecții științifice, etnografice și folclorice, obiective religioase etc.
factorul uman – care își exprimă cerința pentru o formă de turism în funcție de nevoile socio-culturale și posibilitățile materiale individuale. Spre exemplu, populația din mediul urban dorește recăpătarea echilibrului interior după solicitarea fizică și nervoasă generată de muncă, la care se adaugă nevoia de divertisment și de lărgire a orizontului spiritual.
baza tehnico-materială – care îndeplinește (în diferite proporții) doleanțelor turistice, atât ale rezidenților cât și ale non-rezidenților – reprezintăsumafacilităților turistice existente, incluzând serviciile de cazare, alimentație publică, sport, distracție, recreere, dotările comerciale, precum și serviciile publice, precum transporturile care asigură legătura între zona rezidențială și zona de agrement. Prin acest ansamblul de amenajări este valorificat, la parametrii optimi, fondul turistic natural și antropic (Cocean, Deszi, 2009, p. 14).
Ca efect al evoluției societății omenești, fenomenul turistic a intrat într-o fază accelerată de creștere, producând o interacțiune complexă, specifică, la nivelul mediului geografic. În acest context, geografia turismului trebuie să beneficieze de o informație conformă cu stadiul atins de fenomenul turistic, precum și cu tendința sa de evoluție, fapt pentru care subliniem legăturile acestei discipline cu celelalte ramuri ale geografiei
De altfel, geografia turismului are un caracter puternic integrator, fiind considerată pe bună dreptate o disciplină de sinteză geografică. Acest lucru este subliniat și de către Pompei Cocean care arată că domeniul său de studiu – mediul geografic – prin prisma activității sale și a evenimentelor social-economice care condiționează valorificarea acestuia, se suprapune tuturor celor trei ramuri ale geografiei – fizică, umană, respectiv economică(Cocean, Deszi, 2009, p. 18).
Funcționalitatea fenomenului turistic este de neconceput fără aportul factorului uman. Turismul, în ansamblu, este o activitate specific umană, fapt pentru care este bine de știut și înțeles toate mecanismele care generează această activitate. În clarificarea acestor probleme un rol hotărâtor îl are: geografia populației (diferențierea populației pe grupe de vârste și condiții sociale), geografia așezărilor (diferențierea localităților turistice după structură și funcționalitate) și geografia culturală (definirea potențialului antropic al turismului).
Totodată, subliniem relațiile geografiei turismului cu principalele ramuri ale geografiei economice, în special cu geografia transporturilor (căile și mijloacele de transport turistic), geografia schimburilor internaționale (schimbul internațional de valori materiale și spirituale) sau geografia agriculturii (produsele agro-alimentare specifice oferite în procesul consumului turistic) etc.
Legătura cu geografia fizică se realizează prin intermediul resurselor turistice naturale oferite de cadrul natural (relieful, clima, apele, vegetația și fauna). Deși, teoretic, aceste elemente oferă un potențial turistic inepuizabil, trebuie cunoscută limita optimă până la care exploatarea turistică nu afectează trăsăturile și structura peisajului geografic (atenția fiind concentrată asupra elementelor de vegetația și faună – componente epuizabile în decursul timpului).
Deloc de neglijat este caracterul interdisciplinar al geografiei turismului, menționând în acest sens legăturile sale cu istoria, biologia sau geologia care, prin domeniul lor de studiu, întregesc potențialul de atractivitate a unor regiuni. De exemplu, în criteriile de identificare a potențialului cultural – istoric de mare relevanță este poziția etnologică (pornește de la origini, până în contemporaneitate), precum și subiectul sau tema culturală (se referă la sursele de inspirație care au stat la baza multor bunuri culturale și care poate caracteriza o anumită cultură, în anumite perioade de evoluție istorică).
Pe de altă parte, fiind o ramură economică de prim rang, valorificând o serie de resurse și comercializând pe piață produse turistice foarte diverse, turismul este de neconceput în afara limitelor de rentabilitate economică. Astfel, devine clară legătura între geografia turismului, care studiază întreaga dimensiune a fenomenului turistic, și disciplinele economice care dictează normele unei bune funcționări economice, respectiv: economia turismului, statistica, marketingul și managementul turistic.
1.2. Concepte și definiri ale fenomenului turistic
Treptat, pentru a definii întreaga complexitate a fenomenului turistic s-a definitivat o terminologie specifică.
1.2.1Turismul
Turismul este un fenomen social-economic definitoriu pentru societatea umană actuală, în continuă creștere, care satisface nevoia umană de extindere permanentă a orizonturilor (în toate domeniile), de recreere și recuperare fizică, dar mai ales psihică în contextul unei civilizații solicitante, dar cu posibilități financiare de nivel superior pentru o bună parte a populației. Prin relațiile generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate, constituindu-se, așa cum apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naționale, care prin specificul ei se integrează în sfera sectorului terțiar. Pe de altă parte, turismul cuprinde în sfera sa de acțiune o serie de activități de natura serviciilor și anume: furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de transport, cazare, tratament, agrement etc.
Principalele motive generatore ale dezvoltării turismului sunt:
stresul cotidian generat de muncă;
lipsa exercițiilor fizice, sedentarismul;
poluarea chimică și sonoră din marile aglomerări urbane (Bonifaciu, Iordan, 1996, p. 82).
Astfel, apare dorința de exod, măcar temporar de la locul de reședință către destinații, cu funcție de primire, recreere, relaxare și agrement.
Conexiunea dintre cei doi poli se realizează prin deplasarea într-un teritoriu de tranzit turistic. Procesul este repetat la intervale mai mult sau mai puțin regulate, din punct de vedere temporar, materializându-se prin sosiri și plecări în destinații cu caracter turistic.
Din punct de vedere geografic, constatămcombinarea a trei factori:
deplasarea cu scop turistic (componenta dinamică);
concentrarea în zonele de destinație, cu deplasări de mică anvergură în orizontul local (componenta statică);
modificarea peisajului geografic ca urmare a activităților turistice, prin dotările turistice cu caracter infrastructural (Cosmescu, 1998,
p. 19).
În ansamblu, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective turistice pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea, cât și staționarea temporară în locurile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber. Însă, în turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite și relații imateriale (intangibile), rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice etc. din țara vizitată.
Pornind de la aceste considerente, devine clar că turismul trebuie sa fíe definit în strânsă legătură cu relațiile complexe ce se sudează între turist și zona de destinație (țară, regiune, localitate etc.) precum și între turist și diferitele dimensiuni ale vieții publice (culturale, sociale, politice, economice). De necontestat este rolul social și cultural al turismului, fapt pentru care subliniem importanța democratizării accesului la turism, antrenarea a numeroase categorii de populație în activitățile turistice, promovarea constantă a unor forme de turism în masă. Legislația multor state din lume recunoaște dreptul la folosirea timpului liber în scop turistic, în mod similar cu dreptul la muncă. Libertatea călătoriei și a turismului este un stimul ce trebuie conceput în armonie cu prioritățile, instituțiile sociale și tradițiile fiecărui stat în parte.
Turismul este un fenomen cultural, deoarece cultura unei țări, a unei națiuni reprezintă tot ce omul a creat până acum. Legătura dintre turism și cultură poate fi exprimată în diferite feluri: turismul este o funcție, o manifestare a culturii, ceea ce înseamnă că nu putem înțelege turismul contemporan fără a fi conștienți de ceea ce se petrece în cultura contemporană; turismul este un element permanent de cultură sau, altfel spus, o cultură contemporană poate fi înțeleasă numai dacă este cunoscută prin intermediul acțiunilor turistice. Practic, turismul se transpune într-un act de cunoaștere, de cultură, deoarece turistul acumulează, în timpul deplasărilor sale dintr-un loc în altul, o apreciabilă cantitate de cunoștințe din cele mai variate domenii.
Putem deci concluziona că, turismul este un fenomen social, cultural și economic care se caracterizează prin circulațiapersoanelor, cu caracter continuu, repetat sau periodic, la diferite intervale de timp, din zona de proveniență către o anumită destinație turistică (Cooper et al., 1998, p. 27).
1.2.2. Călător / turist / călătorie turistică
În ansamblu identificăm ca turist orice persoană care efectuează o deplasare în afara domiciliului său pentru o perioadă de timp definită/nedefinită, cu scopul principal al destinderii și refacerii fizico-psihice.
Experții Ligii Națiunilor consideră turist orice persoană care călătorește pentru un timp de minim 24 de ore sau mai multe într-o țară care nu este țara domiciliului său stabil.
Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) subliniază faptul că – orice persoană care vizitează un loc, diferit de reședință, pentru orice alt motiv, excluzând realizarea unei activitate remunerate și realizând un sejur de cel puțin o noapte (sau de 24 ore) poate fi considerat ca turist național; iar persoanele care efectuează deplasări într-o țară diferită față de cea în care își au reședința obișnuită, în vederea îndeplinirii oricărui scop, altul decât profesa o activitate remunerată în țara în care ajunge este turist internațional (Alexandru, Neguț, Istrate, 1997, p. 49).
Literatura de specialitate mondială cunoaște o bogată nuanțare a noțiunii de turist: excursionist, vizitator sau călător, respectiv:
călătorul este reprezentat de suma indivizilor care efectuează deplasări între două sau mai multe locații în orice scop;
vizitatorul întruchipează persoanele care călătoresc într-un loc, altul decât cel obișnuit, în mai puțin de 12 luni consecutive și al căror scop principal nu este îndeplinirea unei activități lucrative la locul de destinație;
turistul (overnight visitor – vizitatorul „de peste noapte”) este vizitatorul care beneficiază, cel puțin o noapte, de mijloacele cazare existente la locul vizitat;
excursionistul (same day visitor – vizitatorul „de aceeași zi”) este vizitatorul care nu își petrece noaptea în mijloace de cazare existente la locul vizitat;
vacanțierul reprezintă vizitatorul care se deplasează din motive de agrement de la locul de reședință, pentru o perioadă de timp de cel puțin patru zile, remarcându-se în acest fel o diferențiere între turismul de week-end (1-3 zile) și turismul de vacanță (peste patru zile) (Cocean et al, 2005, p. 27 ).
1.2.3 Produsul turistic/ piață turistică
Produsul turistic însumează suma bunurilor și serviciilor indispensabile bunei derulări a activităților turistice. Produsul turistic își găsește un corespondent financiar, prețul acestui produs fiind dat de pachetul de servicii oferite spre consum în desfășurarea actului turistic. Produsele turistice se diferențiază prin originalitate și specificitate, acest fapt atrăgând după sine o dezvoltare a unei clientele specifice.
Produsul turistic reprezintă materializarea ofertei turistice care include, pe lângă elementele de potențial natural și antropic și acele elemente care definesc producția turistică, respectiv ansamblul de servicii și bunuri materiale care mobilizează forța de muncă din turism. Se contureaza totodată, un spațiu al ofertei turistice definit atât în plan cantitativ, prin atractivitatea sa naturală sau antropice cât șt tn plan calitativ, prte capacitatea $a de primire.
Piața turistică – reprezintă aria de interferență a ofertei turistice cu cererea, respectiv, a produsului turistic cu consumatorii săi. Ea se suprapune, în general, zonelor receptoare, dar nu lipsește nici în zonele de tranzit sau chiar in zonele emițătoare (îndeosebi în mediul urban). Componentele de bază ale pieței turistice sunt:
oferta turistică – reprezentată, în acest caz, de produsul turistic, ce include atât fondul turistic cât și serviciile turistice (transport, cazare, agrement etc);
cererea turistică — ce include un volum potențial de turiști modelat de o largă varietate de factori de ordin demografic, socio-economic, psihologic (motivațional) etc. (Bran, Simon, Nistoreanu, 2000, p. 122)
În concluzie, putem menționa faptul că augmentarea exploatării raționale și eficiente a resurselor turistice oferite de țara noastră poate genera creștere economică, locuri de muncă, creșterea consumului fapt dovedit deja de țări apropriate spațiului nostru geografic, cum ar fi Grecia, Turcia sa u Bulgaria, de unde avem multe de învățat.
1.2.4Oferta turistică
Suma componentelor mediului natural ori cele ale mediului antropic, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, se constituie în „materia primă" necesară apariției, funcționării și dezvoltării industriei turistice. Această resursă fundamentală este sintetizată de către unii cercetători în termenul de fond turistic – definit de către C. Zwizewski (1978, citat de Cândea, Erdeli, Simon, 2000, p. 18) ca: totalitatea resurselor naturale, socio-culturale și istorice de valorificare turistică, care alcătuiesc baza ofertei primare a unui teritoriu.
Fondul turistic reprezintă totalitatea resurselor turistice, respectiv suma elementele de atracție turistică care se pot deosebi după mai multe aspecte cum ar fi: originalitatea, unicitatea sau caracterul reprezentativ pentru o anumită categorie, mai mult sau mai puțin largă de circumstanțe.
Existența unui fond turistic creează posibilitatea valorificării economice a teritoriului respectiv însă, atracția este maximă acolo unde fondul turistic se remarcă prin complexitate, atât din punct de vedere natural, cât și din punct de vedere antropic.
Astfel, fondul turistic se divide,după Cosmescu (1998, p. 25), în două componente și anume:
fondul turistic natural – obiectivele turistice aparținând cadrului natural caracterizându-se printr-o mare diversitate genetică, dimensională și fizionomică, în sfera atractivității turistice fiind cuprinse toate componentele fizico- geografice ale mediului (structuri litologice, forme și microforme de relief, elemente de hidrografie, compoziția asociațiilor vegetale etc.) dar și anumite însușiri ale acestuia (clima, starea vremii etc.);
fondul turistic antropic – însumează o gamă foarte largă și variată de elemente, care pot fi grupate în:
edificii și elemente cu funcție turistică (obiective culturale, religioase, istorice);
manifestări antropice cu funcție turistică (târguri, expoziții, carnavaluri etc).
Punerea în valoare a resurselor turistice (a ofertei primare) și a resurselor create (oferta secundară) într-o anumită zonă turistică depinde, în mare parte, de dinamica dezvoltării economiei naționale a unei țări, de politica de ansamblu pe care o promovează țara respectivă, de facilitățile oferite pentru atragerea vizitatorilor etc.
Astfel, dincolo de noțiunea simplă de fond turistic, putem percepe o noțiune mai complexă – potențialul turistic – care însumează totalitatea valorilor naturale, culturale, economice ș.a., care, în urma unor activități umane, pot deveni obiective de atracție turistică. Dincolo de prezența resurselor care compun fondul turistic sunt necesare lucrări de amenajare și echipare, investiții de capital și un volum considerabil de muncă. Acest fapt este subliniat și de către O.M.T., în viziunea căreia, potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, cultural istorice și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premise pentru dezvoltarea activităților de turism.
Totodată, noțiunea de potențial turistic este intim legată de conținutul prestațiilor turistice. Practic, nu se poate vorbi despre potențial turistic fără a se face referire în mod concret la prestațiile de servicii turistice, oferite într-o gamă tot mai diversă și la nivelul calitativ al preferințelor și exigențelor turiștilor și vizitatorilor potențiali.
În literaturade specialitate există o mare diversitate de opinii și controverse în delimitarea clară a noțiunilor de fond / potențial / patrimoniu turistic. Astfel, numeroși autori înglobează în potențialul turistic și infrastructura turistică, structurile de primire și serviciile complementare, considerând ca fiind echivalente potențialul turistic și patrimoniu turistic(Cocean et al, 1999, p. 12).
Majoritatea specialiștilor admit însă că, patrimoniul turistic reprezintă oferta efectivă a unui teritoriu însumând elementele de potențial turistic cu structurile de primire și de infrastructură specifice. Totodată sunt incluse în sfera patrimoniului turistic și factorii generali generați de factorul antropic, respectiv:
ospitalitatea gazdelor;
obiceiurile și tradițiile prezentate turiștilor;
varietatea și calitatea serviciilor oferite, în vederea bunei desfășurări a activităților turistice (Angelescu, Jula, 1997, p. 38),.
1.3Infrastructura turistică
1.3.1 Baza tehnico – materială turistică
Exigențele contemporane au impus un standard ridicat desfășurării activităților turistice. Este de neconceput un turism de calitate în lipsa unei baze materiale turistice pe măsură. Această bază materială este compusă din totalitatea dotărilor tehnice și edilitare necesare asigurării serviciilor reclamate de buna desfășurare a actului turistic. În cadrul bazei tehnico-materiale se includ: structurile de primire – capacitățile de cazare și alimentație publică, structurile de agrement, structurile de tratament (în cazul turismului balnear), precum și rețeaua de servicii aferente turismului (transporturi turistice, servicii speciale). Unii autori includ în cadrul bazei tehnico-materiale și elemente ale infrastructurii generale: căile de comunicație, rețelele de energie electrică și termică, apă potabilă, canalizare, serviciile poștale, bancare, medico-sanitare etc.
Prezența acestei baze materiale constituie premisa pentru asigurarea unor facilități turistice. Acestea pot fi percepute ca elemente materiale care întregesc oferta turistică și asigură condițiile necesare pentru prestarea serviciilor turistice.
În literatura de specialitate, facilitățile turistice sunt împărțite în două mari categorii, și anume:
facilitățile de bază – ansamblul mijloacelor materiale și umane necesare pentru constituirea produsului turistic; în această categorie sunt incluse dotările de bază – transporturile, cazarea, alimentația, agrementul, divertismentul etc;
facilitățile complementare – cuprind acele servicii care nu sunt aservite în exclusivitate turismului, respectiv acele servicii cu caracter general de care pot beneficia într-o măsură determinată și turiștii (Diaconu, 2004,
p. 73).
1.3.2 Amenajare turistică / stațiune turistică
Ca efect al tendinței generale de evoluție a societății omenești, fenomenul turistic a intrat într-o fază accelerată de creștere, producând o interacțiune complexă, specifică, la nivelul mediului geografic. În funcție de natura spațiului geografic, factorii implicați în amenajarea teritoriului manifestă interes pentru dezvoltarea zonelor turistice prin aplicarea unor principii care încearcă să îmbine atât solicitările turiștilor, cât și cele legate de protecția mediului înconjurător. Astfel, amenajarea turistică se dovedește a fi un proces continuu de proiectare a noilor dotări turistice, de recondiționare a celor existente, de redimensionare a acestora în funcție de oscilațiile cererii și ofertei turistice, de rentabilizare economică a activității turistice.
Într-o accepțiune modernă, amenajarea turistică se cere a fi coordonată într-o viziune sistemică, unitatea taxonomică de amenajat (de regulă zona sau regiunea turistică) fiind considerată ca sistem recreativ socio-spațial. La conturarea sa concură atât propriile structuri, poziția în teritoriu, căile de acces, valoarea resurselor turistice, dotările bazei materiale etc., cât și elementele definitorii ale cererii turistice din zonele emitente: populație, venituri, structuri socio-economice.
Obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică sunt următoarele:
valorificarea superioară a potențialului turistic;
diminuarea sezonalității, respectiv, extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu dotări exploatabile și funcționale tot timpul anului;
atragerea, pe această bază, a unui număr sporit de turiști;
lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor străini;
sporirea eficienței economice și sociale a activității de turism;
dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile și pretabile în teritoriul amenajat;
păstrarea și conservare mediului înconjurător și a obiectivelor turistice (Cosmescu, 1999, p. 18).
Acțiunea de amenajare turistică se materializează în teritoriu (în foarte multe cazuri) prin apariția stațiunilor turistice. Atestarea stațiunilor turistice are ca scop crearea cadrului necesar pentru valorificarea, protejarea și conservarea potențialului turistic și satisfacerea, la nivel optim, a necesităților de odihnă și de recreere ale populației.
În taxonomia utilizată pe plan mondial, termenul care s-a impus este cel de stațiune turistică – localitate care întrunește toate atributele legate de potențial turistic, organizare, cadru natural și ambiental, echipare și dotare, forță de muncă etc., menite să confere o activitate turistică dominantă. Stațiunile turistice pot fi grupate, pe baza mai multor criterii – funcția turistică, așezarea geografică, mărimea, importanța, locul unde s-a dezvoltat stațiunea, caracterul activității turistice, calitatea peisajului importanța și nivelul de organizare în categorii diverse etc., care fundamentează științific dezvoltarea și echiparea lor turistică în perspectivă, să justifice, atragerea unor investiții în modernizarea și extinderea bazei materiale, în infrastructura urban – edilitară etc.
În România, conform Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național
2007 – 2026(http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_strategii/masterplan_partea1.pdf),
referitor la stațiunile turistice, se operează cu următoarea terminologie:
Stațiuni balneare – localitățile care dispun de factori naturali terapeutici, exploatați, protejați și utilizați pe baza normelor de specialitate, beneficiind totodată de organizare, construcții, dotări și amenajări urban-edilitare adecvate activității balneare.
Stațiuni climatice – localități sau zone care dispun de factori ambientali cu efecte benefice asupra organismului, având organizare, construcții și dotări pentru odihnă și agrement și amenajări urban – edilitare adecvate acestei activități.
Stațiuni balneoclimaterice – localități sau zone care dispun de factori naturali și ambientali utilizabili în tratament și odihnă activă, beneficiind de organizare, construcții, dotări și amenajări specifice, precum și urban-edilitare adecvate activității balneoturistice.
1.4Cererea turistică
Fluxul turistic este dat de deplasarea în teritoriu a vizitatorilor de la zonele de proveniență spre cele receptoare. Această mișcare în teritoriu (componentă dinamică) este determinată de factorul uman, fiind nuanțată de către: volumul de participanți, posibilitățile materiale sau opțiunile psihologice ale acestora. Aceste însușiri creionează particularitățile generale ale fluxului turistic, respectiv: direcția, ritmul și intensitatea.
Turismul poate fi cuantificat și analizat pe cele trei fluxuri turistice majore respectiv circulația turistică internă, turismul emițător și turismul receptor.
De asemenea, o serie de indicatori pot fi utilizați în aprecierea circulației turistice, și anume:
numărul de turiști străini sosiți în țara luată în considerare (turism receptor);
numărul de turiști rezidenți în afara granițelor țării de reședință (turism emițător); numărul de turiști interni care se deplasează în interiorul granițelor țării de reședință (circulație turistică internă);
indicele evoluției numărului total de turiști (interni șt străini) din unitățile de cazare;
indicele evoluției numărului de turiști străini sosiți la frontieră; ponderea numărului de turiști străini cazați în unitățile de cazare la totalul turiștilor cazați;
ponderea numărului de turiști interni cazați înunitățile de cazare în totalul turiștilor cazați;
indicele evoluțieiînnoptărilor totale (ale turiștilor interni și străini) etc.
Circulația turistică la nivelul unui teritoriu sau an de referință mai poate fi interpretată prin intermediul a doi indicatori sintetici de analiză și anume:
densitatea circulației turistice – indicator turistic ce se calculează ca raport între numărul total de sosiri și populația țării respective (sau ca raport între numărul total de sosiri și suprafața țării respective). Acest indicator aduce informații cu privire la frecventarea zonelor turistice și ce măsuri se impun pentru satisfacerea turiștilor fără a suprasolicita o anumită zonă.
unde: DCT= densitatea circulației turistice; St = numărul total de sosiri turistice;
P = populația țării respective.
indicatorul general al deplasărilor turistice — indicator turistic ce se calculează ca raport între numărul total de plecări și populația țării respective. Acest indicator oferă informații referitoare la intensitatea plecărilor în vacanță.
unde: IGDT= indicatorul general al plecărilor în vacanță; Pt = Numărul total al plecărilor turistice; P = populația țării respective (Erdeli, Cucu 2006, p. 46).
1.5 Tendințe în turismul actual
Nuărul persoanelor care participă la activitățile de turism este în continuă creștere. Astfel, în perioada 2005-2015, la nivel internațional numărul sosirilor turiștilor s-a aflat, cu o sigură excepție (anul 2008) în continuă creștere.
Criza economică a afectat și turismul, dar în mai mică măsură față de alte sectoare economice, așa cum reflectă statisticile de la nivel internațional. În context, numărul de sosiri a turiștilor a cunoscu cunoscut o diminuare în anul 2008, când numărul de sosiri a scăzut de 928 milioane de turiști, în anul 2007, la 891 milioane în anul 2008, urmând apoi o creștere constantă, conform. Maximul anilor trecuți a fost atins și depășit în fiecare an, după anul 2008, față de acest an, în anul 2015 contabilizându-se o diferență de 256 milioane de sosiri Fig. 1.1. (http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/unwto_fitur_2016_hq_jk.pdf).
Fig. 1.1 Evoluția anuală a numărului de turiști la nivel internațional (http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/unwto_fitur_2016_hq_jk.pdf).
De asemenea, creșterea anuală a numărului de turiști s-a plasat la un nivel superior față de creșterea medie anulă, în perioada 2009-2015 doar primul an al seriei înregistrând valori sub acest indicator (http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/unwto_fitur_2016_hq_jk.pdf) Fig. 1.2.
Fig. 1.2 Evoluția indicelui de creștere peste media anuală, în perioada 2009-2015 (http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/unwto_fitur_2016_hq_jk.pdf)
La capitolul tendințe în turismul actual poate fi încadrate un nou tip de turism, și anume turismul de shoping, în care turiștii stau pentru o perioadă limitată de timp, dar în acest timp cheltuiesc sume mari de bani.
CAPITOLUL 2
ANALIZA FIZICO-GEOGRAFICĂ A JUDEȚELOR GORJ,
MEHEDINȚI, VÂLCEA
2.1 Județul Gorj
2.1.1 Localizarea geografică a județului Gorj
Județul Gorj ocupă o suprafață de 5602 km2 (2,4 % din suprafața țării), această unitate administrativă fiind situată în partea de sud-vest a țării, în nordul Olteniei, având limite comune cu județele Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinți și Vâlcea (fig. 2.2). Este un județ de mărime mijlocie, ce se suprapune aproape în întregime bazinului hidrografic și cursului mijlociu al Jiului, care străbate județul de la nord la sud. Este delimitat la nord de paralela de 45°58' latitudine nordică, iar paralela da 45° străbate teritoriul județului prin partea de sud a reședinței acestuia, municipiul Târgu-Jiu. Limita sudică este în apropiere de localitatea Țânțăreni. Limita estică se află în apropierea localităților Alimpești și Polovragi, pe lângă meridianul de 23°39' longitudine estică, iar limita vestică este reprezentată de vârful Dobru din Munții Godeanu, situat pe meridianul de 22°6' longitudine estică. Din 1998, Județul Gorj face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia.
Fig. 2.1: Localizarea geografică a județului Gorj (http://pe-harta.ro/gorj/)
2.1.2 Rețeaua căilor de comunicație
Distanța între capitala țării, București și municipiul Târgu Jiu este de aproximativ 310
km (cale ferată și drum național). Prin poziția geografică, județul Gorj este un teritoriu de
tranzit spre alte județe cu acces către punctele de frontieră din vestul și sudul țării, cu
deschidere spre Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. În acest sens, accesibilitatea de frontieră cu
țările menționate se poate realiza prin următoarele puncte de frontieră: Nădlac (Ungaria) –
300 km; Jimbolia (Serbia) – 295 km; Porțile de Fier II (Serbia) – 116 km; Vidin
(Bulgaria) -188 km.
În prezent, județul Gorj deține o importantă rețea de căi de comunicație, cu o configurație și o structură specifică (Fig.2.2). Caracteristica principală a acestei rețele o constituie orientarea generală de la nord la sud cu ramificații secundare spre vestul și estul județului, municipiul Târgu Jiu constituind un important nod feroviar și rutier.
Se poate spune că rețeaua rutieră urmărește legăturile cu marile axe precum și rețeaua rutieră locală județeană. Teritoriul județului este traversat de E 79 (DN 66): Oradea -Beiuș – Deva – Petroșani – Târgu Jiu – Filiași – Craiova – Calafat. Legăturile între marile axe se realizează prin drumurile naționale secundare cu indicativul 67 care fac legătura între principalele localități ale județului și județele învecinate, legând drumul european E 79 (Budapesta – Oradea – Deva – Petroșani – Tg-Jiu – Craiova – Bechet – Vidin – Sofia) cu drumul european E70 (Constanța – București – Pitești – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Belgrad) și drumul european E60 (Budapesta – Arad – Deva – Brașov -Ploiești – București – Giurgiu – Sofia – Atena).Rețeaua rutieră însumează 2.199 km din care doar 610 km sunt modernizați; drumurile naționale cuprind 356 km.(Ielenicz M.,2007, p. 135),
În ceea ce privește rețeaua feroviară există cale ferată de legătură între magistrala feroviară 1 (București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Jimbolia și ieșire spre Belgrad – Serbia) și magistrala feroviară 2 (București – Ploiești – Brașov – Sibiu – Deva – Arad și ieșire spre Budapesta – Ungaria). Calea ferată de legătură urmărește direcția nord-sud pe două rute: Deva – Petroșani – Tg-Jiu – Rovinari – Filiași – Craiova și Deva – Petroșani – Tg. Jiu – Tg. Cărbunești – Filiași – Craiova.
Fig. 2.2 Harta infrastructurii tehnice (http://www.mdrl.ro/)
2.1.3 Cadrul natural al județului Gorj
2.1.3.1 Formele de relief
Prin așezarea sa geografică, județul Gorj are aproape toate formele majore de relief. Are masive montane, dealuri submontane și o zonă colinară întinsă în partea sudică a județului (fig. 2.1). Masivele montane gorjene sunt integrate Carpaților Meridionali. Prezența rocilor dure, granite, calcare, șisturi cristaline, în zona montană au format numeroase văi și culoare spectaculoase devenite obiective de interes turistic. Există aici platouri de nivelare ce au favorizat dezvoltarea unor localități în zona montană și pot constitui un avantaj în exploatarea turistică a zonei. Expunerea sudică a zonei creează cadru favorabil dezvoltării turismului, cu perspective pentru turismul montan, de agrement și turismul ecologic în sezonul estival.
Pentru sezonul de iarnă expunerea sudică a masivelor montane constituie un dezavantaj, dearece stratul de zăpadă nu se păstreaz suficient pentru practicarea sporturilor de iarnă, acest lucru fiind posibil, în condiții de rentabilitate a activității, doar la altitudini de peste 1400-1600 m, în funcție de masiv.
2.1.3.2 Clima
Clima este, în principal, temperat continentală, dar prezintă numerose variații, din cauza circulației atmosferice, a poziției geografice, și a componentelor de relief prezente. Clima este caracterizată de următoarele particularități: radiația solară se cifrează la 1225 kcal/ cmc/ an în sud și scade la 1100 kcal/ cmc/ an în nord. Temperatura medie anuală înregistrează valori diferite de la nord la sud: 0 grade C pe culmile de peste 2000 m, 3.4 grade C la Stația meteo Parâng, 10.1 grade C la Târgu Jiu; temperaturi ce dau, în general, un confort termic. Temperatura medie a lunii ianuarie are valori de -5,8 grade C la stația meteo Parâng. -9 grade C la peste 2000 m, -2.5 grade C la Târgu Jiu. Temperatura medie a lunii iulie are valori mai ridicate ca urmare a influențelor maselor de aer din sud-vestul continentului: 6 -7 grade C la 2000 m, 12.4 grade C la stația meteo Parâng, 21.6 grade C la Târgu Jiu. Precipitațiile au o distribuție neuniformă în teritoriu și scad de la nord la sud astfel: 1200 mm/an la peste 2000 m, 950 mm/an la stația meteo Parâng, 865mm/an la Novaci, 750mm/an la Târgu Jiu, 585 mm /an la Țânțăreni (http://acasalabrancusi.ro/relief-flora-clima-fauna-2/).
Se înregistrează un maxim în mai-iunie și altul în noiembrie, luna februarie având cele mai puține precipitații. Stratul de zăpadă are o repartiție neuniformă, în zona montană înaltă la peste 1500 – 1600 m durează 180-200 zile (Parâng, Vâlcan, Godeanu) iar grosimea lui poate atinge în zonele adăpostite 7-8 m. În zona munților mijlocii, durata este doar de 140-150 zile și scade până în podiș la 60-80 zile/an. Acest lucru poate permite dezvoltarea sporturilor de iarnă. În anumite zone, sezonul turistic de iarnă poate dura din decembrie până în aprilie. Vânturile dominante, pe culmile înalte sunt cele de nord-vest, iar în zonele depresionare se face simțită prezența maselor de aer din sud și sud-est de origine tropicală. Existența foehnului pe versanții sudici ai munților produce în condițiile unor temperaturi de 0 grade C, declanșarea avalanșelor. În depresiunile deluroase climatul este de adăpost, calmul atmosferic fiind predominant (http://acasalabrancusi.ro/relief-flora-clima-fauna-2/).
2.1.3.3. Hidrografia și hidrogeologia
Rețeaua hidrografică aparține în majoritate unui singur bazin colector, Jiul, care adună apele mai multor afluenți (Sadu, Tismana, Jilțu, Motru, Gilort, Amaradia, etc.) de pe o suprafață de peste 10 mii km2. Excepție fac extremitățile NE și NV ale județului, care sunt drenate de cursurile superioare ale Oltețului și Cernei. Rețeaua hidrografică este completată de o serie de lacuri, majoritatea antropice. Nu există lacuri naturale cu importanță economică sau turistică semnificativă. Există lacuri artificiale rezultate în urma amenajărilor hidroenergetice (Valea lui Iovan/Cerna, Valea Mare, Vâja, Tg. Jiu, Sambotin) sau în urma unor activități de exploatare a cărbunelui (Beterega, Poiana) sau de amenajări ale cursurilor de apă (Moi, Peșteana). Din punct de vedere turistic doar cele rezultate din amenajările hidroenergetice prezintă un oarecare interes turistic, arhitectura barajelor, luciul mare de apă și peisajul montan constituind elemente turistice de atracție.
Apele de adâncime sunt de mai multe tipuri: termale, semi-termale, bicarbonatate, carbogazoase, feruginoase, sulfatate, clorurosodice, fiind slab utilizate în scopuri curative.
2.1.3.4 Flora și fauna
Vegetația județului Gorj prezintă următoarea etajare pe verticală. Etajul pajiștilor alpine cuprinde marile înălțimi, culmi calcaroase, abrupturile stâncoase și grohotișurile. Aici sunt prezente specii de jnepeni, ienuperi, tufe de afin, coacăz, smârdar și multe alte specii ierboase de tipul gramineelor sau al unor plante cu flori colorate. Este domeniul drumeției montane prin panoramele pitorești ce se desprind de aici. Etajul pădurilor de conifere se desfășoară între 1400-1700 m, mai ales pe versanții nordici, speciile predominante fiind molidul, bradul. Prezența acestor păduri completează valorile de peisaj și creează o ionizare negativă a aerului, benefică în climatoterapie. Etajul pădurilor de foioase acoperă îndeosebi versanții sudici unde se găsesc în amestec sau difuz cu exemplare de conifere. Pe culmile sudice ale Munților Parâng și Vâlcan apar făgetele pure sau pe alocuri în amestec cu gorun, carpen. Arealul stejăretelor din zona deluroasă s-a redus foarte mult în favoarea terenurilor agricole.
Un loc aparte îl ocupă prezența pe pantele calcaroase adăpostite, însorite a castanului comestibil (Fig. 2.2) asociat uneori cu alunul turcesc, cu specii mezotermofile, xerotermofîle (corn, mojdrean, lemn câinos, dârmox, păducel, scumpie, liliac sălbatic, etc.). Vegetația județului Gorj cuprinde aproximativ 2000 de specii din care 110 specii sunt mediteraneene, 13 pontice, 36 balcanice, 26 balcano-dacice de jucând un rol esențial în diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în județ (drumeție, recreere și odihnă, week-end, cunoaștere științifică) concomitent sau în cadrul turismului rural (Sanda, Popescu, Arcuș, 1999, p. 158).
Fig 2.3Castanul comestibil Fig 2.4 Liliacul sălbatic (http://lataifas.ro/)
(www.actaplantarum.org)
Fauna județului este foarte variată și bogată. Culmile alpine și circurile glaciare adăpostesccapra neagră (Parâng-Găuri, Ghereșul, Roșiile, Slăvei, Vâlcan-Oslea). În pădurile de foioase și de amestec specii precum: ursul, mistrețul, lupul, cerbul, căprioara, pisica sălbatică, dihorul, au o mare valoare cinegetică. Apar și unele specii caracteristice faunei mediteraneene: vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat, adevărate curiozități științifice.Pitorescul pădurilor din aria montanăși deluroasă este amplificată de un mare număr de păsări și insecte, cu rol cinegetic se remarcă cocoșul de munte, ierunca. Numărul mare de specii cinegetice explică și cabanele de vânătoare prezente îndeosebi în Munții Parâng și Vâlcan (fond cinegetic 467400 ha).Apele lacurilor de munte, atât cele glaciare cât și cele de baraj sunt bogate în păstrăv și crap. Cursurile superioare și mijlocii ale râurilor Jiu, Jieț, Gilort, Olteț sunt unanim considerate un paradis al pescarilor sportivi prin prezența speciilorde păstrăv,mreană,moioagă, clean, scobar.
2.1.3.5 Solurile
Solurile ce caracterizează județul Gorj, pot fi împărțite în trei mari categorii:
• solurile zonale – sunt cele mai frecvent întâlnite și sunt specifice condițiilor naturale întâlnite în județul Gorj. Acestea se încadrează în următoarele clase:
– clasa argiluvisolurilor cu solurile: sol brun argiloiluvial; sol brun luvic; luvisol albic; planosoluri;
• clasa spodosolurilor cu sol negru acid; sol humicosilactic;
• Soluri intrazonale:
– clasa combisolurilor: sol brun emezobazic; sol brun eumezobazic; sol roșu (Tera Rossa); sol brun acid;
• clasa solurilor hidromorfe: lacoviște; sol gleic; sol pseudogleic;
• soluri neevoluate: litosol; regosaol; protosol aluvial; sol aluvial; erodisol; coluvisol; protosol antropic.
2.1.3.6 Resurse naturale si minerale
Teritoriul județului Gorj concentrează importante resurse naturale și minerale. Cele mai importante substanțe minerale utile sunt legate de formațiunile sedimentare (cărbune, țiței gaze naturale). Zăcămintele de lignit identificate în 17 strate productive, în formațiunile
pliocenului, sunt exploatate în bazinele Motru, Rovinari, Jilț și Berbești. Zăcămintele de țiței
și gaze naturale, cantonate în formațiunile mio-pliocene cutate, reprezintă una din
principalele bogății ale Gorjului. Principalele structuri petrolifere sunt localizate în
perimetrele Hurezani, Țicleni, Licurici, Bustuchin, Logrești, Stejari, Căpreni, Stoina, Crușeț,
Bâlteni, Vladimir, Bărbătești, Turburea.
Subsolului județului este cunoscut și pentru rezervele de grafit care se găsesc lângă Baia de Fier (pârăul Galbenu) și în zona Polovragi (râul Olteț).
Rocile utile și materialele de construcție, variate și în cantități mari, sunt răspândite pe tot cuprinsul județului: calcare în zona Gureni – Peștișani și Suseni –Dobrița, Sohodol – Pocruia, Tismana; granit în versantul stâng al văii Bratcu- zăcământul Meri, în apropierea orașului Bumbești-Jiu și pe pârâul Valea Porcului. La acestea se adaugă: marne (Bârsești), dolomite (Tismana), serpentine (Pocruia), argilă refractară (Viezuroiu), argile comune (Bâlteni, Bârsești, ș.a), nisipuri și pietrișuri, prezente în materialul aluvionar al râurilor, acumulări mai importante fiind în raza localităților Telești (Bistrița), Bărbătești, Tg. Cărbunești (Gilort), Tg. Jiu și Țânțăreni (Jiu).
2.1.3.7 Natura protejată
La nivelul județului Gorj există frumuseți ale peisajului sau specii floristice și faunistice aflate in regim de ocrotire și care atrag anual numeroși turiști. Unele din aceste obiective naturale, prin particularitățile lor având mai mult interes științific, sunt interzise turismului. În județul Gorj au fost constituite până în prezent un număr de 61 de arii naturale protejate din care:
41 arii naturale protejate de interes național, incluzând un număr de 38 conform Legii nr. 5/2000;
1 conform HG nr. 1581/2005 – Parcul Național Defileul Jiului;
1 conform HG nr. 1143/2007 – Rezervația naturală Cheile și Peștera Pătrunsa(Fig.2.5) și 1 conform HG nr. 2151/2004 (Geoparcul Platoul Mehedinți – Parc Natural). Între acestea sunt 2 Rezervații Științifice, 3 Parcuri Naționale (printre care PN Retezat are o suprafață foarte mică pe teritoriul județului Gorj), 1 Parc Natural, 10 Monumente ale naturii și 19 Rezervații naturale. De asemenea, sunt arii naturale protejate induse în arii protejate mai mari (Parcuri Naționale fi Naturale), între care 2 Rezervații științifice, 3 Monumente ale naturii și o Rezervație naturală;
10 arii naturale protejate de interes județean (rezervații naturale) conform Deciziei nr. 82/1994-a Consiliului Județean Gorj;
10 situri Natura 2000 – între care 8 situri de Importanță Comunitară (SCI) conform OM nr. 776/2007 și 2 Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) conform HG nr 1284/2007, acestea suprapunându-se în bună parte atât între ele cât și peste suprafața ariilor naturale de interes național existente.
2.1.4 Cadrul socio-economic și turistic al județului Gorj
2.1.4.1 Demografia
Transformările economice care au avut loc la nivelul județului Gorj au determinat mutații semnificative în numărul populației structura socială, în repartizarea pe medii, în gradul de ocupare și structura forței de muncă în dispersia ei în teritoriu.
Conform datelor statistice din anul 2016, populația din anul 2002 se cifra la 387. 308 locuitori iar pentru anul 2006 numărul populației cu statut legal de reședință în Gorj era de 384.837 locuitori, cu o scădere continuă evidentă față de 1992 când au fost înregistrați 401.021 locuitori. Din totalul populației 42,7% se regăsesc în mediul urban iar 57,3% în mediul rural. Din numărul total: 189.500 (49,2 %) locuitori reprezintă sexul masculin iar 195.337 (50,8 %) de sex feminini. Densitatea populației în județul Gorj are o medie de 71 locuitori/km2 (www.insse.ro).
II.14.2 Organizarea administrativ-teritorială și caracterizarea turistică a localităților
Din punct de vedere administrativ județul Gorj este împărțit în 2 municipii (Târgu Jiu și Motru), 7 orașe (Bumbești-Jiu, Rovinari, Târgu-Cărbunești, Tismana, Țicleni, Turceni, Novaci) și 61 de comune. Din punct de vedere al populației, Județul Gorj se situează sub mediile naționale, ca de altfel și din punct de vedere al gradului de urbanizare.
Rețeaua urbană a județului s-a dezvoltat relativ recent, cu excepția reședinței de județ, celelalte orașe obținând acest statut după 1966. Cele mai recente orașe (Tismana și Țicleni) au fost declarate în anul 2004.
Municipiul Târgu Jiu s-a extins din luncă pe terasele de pe stânga Jiului. Încă din perioada romană, pe vatra actuală a municipiului Târgu Jiu, a existat o așezare care a îndeplinit funcția de stațiune comercială și poștală (Ștefulescu, 1906, p. 149). În decursul timpului așezarea s-a dezvoltat mai ales ca centru comercial, aici făcându-se un intens comerț cu animale, cu cereale aduse din câmpie și cu mărfuri din Transilvania și chiar de peste hotare. Concomitent încep să se dezvolte unele meșteșuguri. Astfel la recensământul din 1859 din totalul construcțiilor, casele de locuit reprezentau doar 36%, aproximativ 64% revenea clădirilor cu alte destinații (în general prăvălii, depozite, ateliere etc.). Industrializarea orașului a început în prima jumătate a sec. XX (țigarete, cărămizi refractare, confecții, prelucrarea lemnului, lianți și azbociment, sticlărie-menaj etc.). În prezent municipiul Târgu Jiu este un centru turistic bine cunoscut datorită existenței ansamblului sculptural Brâncuși (Masa Tăcerii, Aleea 12 Scaune, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului). Tot aici se află monumentul și casa memorială Ecaterina Teodoroiu, precum și alte obiective turistice.
Orașul Bumbești – Jiu, situat la ieșirea Jiului din defileu, se înscrie în arealul turistic montan și deține un valoros potențial turistic caracterizat printr-un cadru natural generos prin toate componentele sale dar și prin importante atracții turistice antropice (ruinele castrului roman, ruinele din epoca medievali sec XIV – XV din fostul sat valea Sadului în punctul "Luncani", biserica "Sfântul Nicolae" (1763), biserica "Sfânta Treime" a Mănăstirii Vișina (sec. XIV) cu ruinele turnului Clopotniței, Mănăstirea Lainici etc. ). La acestea se adaugă păstrarea unor vechi ocupații si meșteșuguri, a unor frumoase datini șt obiceiuri populare.
Orașul Novaci îndeplinește, din punct de vedere turistic, funcții climaterice, în același timp fiind și o așezare turistică pastorală.
Orașul Țicleni a reintrat în circuitul turistic prin redeschiderea băilor care altădată atrăgeau în flecare an mii de oameni din toate colțurile țării. Băile Țicleni, renumite în urmă cu mulți ani prin efectele miraculoase ale apei, s-au redeschis în 2009 sub o nouă prezentare, modernă și rafinată, după ce o perioadă lungă de timp au zăcut în paragină. S-a realizat un restaurant cu 400 de locuri pentru organizarea de tot felul de evenimente, o piscină de 500 metri pătrați cu plajele aferente în suprafață de 1000 metri pătrați. Piscina este făcută după normele europene, cu sistem de recirculare și filtrare, cu tot ce înseamnă ultima tehnologie pe locul bazinului degradat. Apa nu mai are aceleași calități ca cea care făcea minuni atunci când au fost deschise Băile Țicleni. Au fost făcute analize care arată că apa și-a pierdut din calități și că nu este bună în sistemul balnear.
Baza de tratament și hotelul au aparținut companiei Petrom, iar apoi, după privatizare, au fost preluate de către compania OMV, care a decis să le scoată 1a vânzare. Cumpărată de societatea gorjeană «Maserati», după o serie de investiții Băile Țicleni au fost reintroduse în patrimonial turistic al județului Gorj.
Localitatea Tismana este cunoscută deoarece, la nord, pe Valea râului Tismana se află Mănăstirea Tismana. De asemenea la Tismana se execută covoarele Tismana și Oltenia, simboluri ale artei tradiționale meșteșugărești, iar vânatul există din abundență, pentru că teritoriul orașului cuprinde o parte din Parcul Național Domogled – Valea Cernei și se învecinează la nord cu Parcul Național Retezat.
Mănăstire Tismana constituie cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Mănăstirea, reprezintă un edificiu cultural de artă străveche, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, construită pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim (ctitorul mănăstirii) și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.
La Târgu Cărbunești, Muzeul Tudor Arghezi poate oferi vizitatorilor prilejul de a cunoaște mai bine ceea ce l-a reprezentat pe marele poet. De asemenea, în fiecare an se desfășoară aici festivaluri folclorice precum "Gena Bîrsan", "Maria Lătărețu". Orașul este situat în sud – estul județului, la îmbinarea Podișului Getic și zona subcarpatică a Olteniei, la limita sudică a depresiunii intracolinare Câmpu Mare-Târgu Jiu. Altitudinea predominantă a formelor de relief este de 250-390 m, altitudinea minimă de 110 m (Lunca Gilortului), iar cea maximă de 480 m.
Orașul are puternice amprente ale stilului rustic, lucru ușor vizibil din arhitectura caselor devenite monumente istorice. Satele aparținătoare sunt: Blahnița de Jos, Cărbunești Sat, Cojani, Crețești, Curteana, Floreșteni, Măceșu, Pojogeni, Rogojeni, Ștefanești. Cei din Târgu Cărbunești se mândresc cu păstrarea și valorificarea celor mai vechi obiceiuri și tradiții din regiune. Există tradiții legate de portul popular specific zonei, arta olăritului cu specific în satul Ștefănești, tradiții lăutărești și dansuri populare.
Orașul Rovinari ocupă un loc important în sistemul localităților urbane ale județului Gorj, alături de Țicleni, Târgu-Cărbunești, Motru, Bumbești-Jiu, Novaci. Dintre toate, orașul Rovinari se află la cea mai mici distanță de reședința de județ, fiind în zona de influență a acesteia. Situat la 25 Km SV de municipiul Târgu Jiu, orașul este amplasat pe suprafața de 2632 ha, într-o zonă depresionară a Jiului, învecinată la est cu dealul Bran, la vest cu dealurile Mageac și Lupului, Ia nord cu depresiunea Târgu Jiu-Câmpu Mare, iar la sud depresiunea se deschide către lunca Jiului. Există posibilitatea valorificării poziției geografice ca urmare a creșterii importanței drumului european E79, prin realizarea unei zone turistice de tranzit, punând în valoare zona colinară din jur sau chiar prin utilizarea în acest scop a carierelor dezafectate (Candea M.., Erdeli S., Simon T.2000, p. 152).
Situat în partea sudică a județului și dezvoltat în jurul a două obiective industriale (termocentrala și hidrocentrala), orașul Turceni oferă ca obiective turistice Mănăstirile Sfânta Treime și Dealul, iar locuitorii din comună și din zonele învecinate pot participa la o serie de târguri: Târgul săptămânal, Târgul anual în satul Strâmba Jiu în zilele 14-16 iunie, Târgul anual în satul Gârbovu în zilele de 6, 7 și 8 septembrie. Aici au loc și Festivalul de creație umoristică Al. C. Calotescu Neicu în luna aprilie, precum și Zilele orașului Turceni în ziua de Sfântul Ilie.
Municipiul Motru situat la limita de sud a județului, este așezat pe DN 67A, la 44 km de Târgu-Jiu și la 42 km de Drobeta Tr. Severin, fiind a doua localitate ca mărime și importanță după Târgu-Jiu. Din documentele vremii, reiese că locuitorii satelor aparținătoare orașului Motru au fost agricultori, crescători de vite, pomicultură, obiceiuri specifice contextului geografic. În ultima perioadă mineritul a stat la baza dezvoltării sale. Rezervele de lignit din Valea Motrului au fost exploatate din 1960, prin deschiderea minelor Horăști, Leurda, Ploștina, apoi prin apariția Minei Roșiuța și Motru – Vest, iar în 1976, lucrările de deschidere a Carierei Lupoaia.
Mai puțin înzestrat cu obiective turistice orașul poate constitui punctul de plecare al unui turism de tranzit. În împrejurimile Motrului se pot vizita construcțiile tipice numite „Cule": Cule Șiacu din comuna Slivilești, situată la sud de municipiul Motru; Cula lui Cuțui, la 10 km de Motru pe DN 67, în comuna Broșteni; Cula din satul Ercea, comuna Căzănești, pe valea râului Coșuștea, pe un drum comunal ce se intersectează cu DN 67 la jumătatea distantei dintre Dr. Turnu Severin și Motru; Cula Glogoveanu la 6 km de Motru (spre Baia de Aramă), în comuna Glogova.
La nivelul județului Gorj există sate care întrunesc reale condiții de a deveni sate turistice: Polovragi, Tismana, Baia de Fier, Runcu șa., localități recunoscute pentru frumusețea cadrului natural în care se află și valorile etnoculturale și folclorice pe care le-au păstrat din generație în generație.
În câteva comune ale județului au existat centre artizanale cu tradiție care și-au pierdut importanța în ultimii 15 ani și care pot fi revigorate prin implicarea nucleelor de meșteri populari care mai produc articole tradiționale: Tismana-țesături, Pocruia-țesături, Câini-Găleșoaia – olărit, Padeș, Polovragi, Baia de Fier-împletituri, Telești-obiecte casnice din lemn.
Stațiunea balneoclimaterică Săcelu, deși cu un grad de valorificare redus, dispune de
resurse balneare excepționale. Apele minerale de la Săcelu au fost cunoscute încă de pe
timpul romanilor, dovadă fiind o inscripție descoperită în apa Blahniței de istoricul Al.
Ștefulescu, ce conține o dedicație din anul 254 către zeii medicinii și farmaciei, Aesculap și
Hygia. Primul pavilion a apărut în 1840, iar de atunci băile au trecut în proprietatea mai
multor persoane, fiecare încercând să dezvolte mica stațiune după puterile sale și după
posibilitățile timpului (D. Săceleanu, Ștefan și Sevastița Sadoveanu șa).
În prima jumătate a sec. XX nămolul de la stațiunea Săcelu (Techirghiolul Olteniei) era exportat la Londra și Bruxelles, fiind renumită puterea tămăduitoare a acestora. După 1948 a început efectuarea de foraje, s-au amenajat noi unități turistice, încât numărul de turiști tratați în stațiune a ajuns la 6000 în 1974.
2.2 Județul Mehedinți
2.2.1 Localizare geografică a județului Mehedinți
Situat în partea de sud-vest a țării, județul Mehedinți se distinge ca o unitate administrativă bine individualizată, cu veche tradiție, a cărei existență a fost și este strâns legată de Dunăre și de „plaiul" mehedințean.
Unitate componentă a spațiului carpato-dunărean, unde peisajul geografic prezintă o îmbinare armonioasă a elementelor sale, a oferit, încă din vremurile străvechi, condiții prielnice de etnogeneză și de menținere peste veacuri a populației autohtone (Fig. 2.5).
Fig. 2.5: Harta județuluiMehedinți
(http://pe-harta.ro/mehedinti/)
În partea de vest, județul Mehedinți se învecinează cu județul Caraș-Severin; limita pornește din dreptul confluenței pârâului Craiova cu apele Cernei (locul numit„La schit"), se continuă pe valea Cernei până la pârâul Țăsna, urmând o mică porțiune pe aceasta. Din valea Țăsnei limita urcă în culmea principală a Munților Mehedinți, vârful Inălățu Mare (1301 m), trece peste Colții Pietrei (1229 m) lăsând în vest masivul Domogled (1105 m); continuă peste Creasta Cocoșului (917 m), apoi coboarădin nou în valea Cernei, pe care o traversează pe la sud de Topleț.
De aici, limita trece prin Munții Almăj, pe valea Seracova Mare, peste Cracul Ursului (624 m), vârful Cherbelezu (1101 m), după care, urmând sinuozitățile crestei prinvârful Poiana (932 m), coboară spre Dunăre în aval de localitatea Cozla. La nord – nord-est, limita care îl desparte de județul Gorj începe din valea Cernei (La schit) urcă spre Cioaca Glimeii (1046 m) din Munții Mehedinți și traversează valea Capra, afluent al Motrului Sec, înainte de a ajunge învârful Gorganu (1010 m).
De aici limita taie interfluviul dintre Motru Sec și Lupșa Mare (Motrișor) coborând în valea Lupșei, după care urmărește linia de cumpănă a apelor dintre Brebina și Motru, ajungând spre sud-est în valea Motrului, în apropierea localității Apa Neagră. De aici, limita se îndreaptă spre est ocolind dealul Negoeștilor (360 m) și coboară din nou în valea Motrului pe care o traversează înainte de a ajunge spre șirul de dealuri ale Comăneștilor (388 m), și Cătunelor (355 m). În aval de confluența Ohabei cu valea Crainici limita se continuă pe valea Motrului până la localitatea Zegujani, după care se abate spre sud-vest, ajungând pe cumpăna de ape dintre Motru și Peșteana în dreptul culmii Meriș (316 m), din satul cu același nume. De la Meriș, limita urmează cursul Motrului până în apropierea satului Menții din Față (Strehaia), după care străbate, în continuare, satele Cîrceni, Grozești, Sușița, Păsărani, ajungând în valea Jiului în apropierea localității Gura Motrului.
Limita de est, spre județul Dolj, este formată de o linie sinuoasă ce pornește de la Gura Motrului, trece prin Câmpia înaltă a Bălăciței pe la est de localitățile Țânțaru, valea Marcului, Smadovița, Corzu, Oprișor, Gemeni, taie valea Drincei, continuându-se până în dreptul vărsării Drincei în Dunăre.
Limita sudică este o limită naturală formată de fluviul Dunărea, care reprezintă o parte din granița de stat cu R.S.F. Iugoslavia până la vărsarea Timokului în Dunăre și o parte din granița de stat cu R.P. Bulgaria de la gura de vărsare a Timokului până la gura de vărsare a Drincei în Dunăre.
Intre aceste limite teritoriul județului Mehedinți cuprinde o suprafață de 4 900 kmp, reprezentând 2,1% din suprafața țării.
2.2.2 Cadrul natural al județului Mehedinți
Relieful județului, format din munți, podișuri și câmpie, se înfățișează sub forma unui amfiteatru dispus în trepte ce coboară dinspre nord – nord – vest spre sud – sud – est.
Ordonarea etajată a formelor de relief pe o diferență de nivel de peste 1 400 m, între Vârful lui Stan (1448 m) si circa 40 m în lunca Dunării, dovedește marea diversitate a reliefului, caracteristică de altfel întregului teritoriu al țării. Treapta cea mai înaltă este situată în partea de vest și nord-vest a județului și este reprezentată de culmile estice și sudice ale Munților Almăj și de Munții Mehedinți.
La poalele Munților Mehedinți se desfășoară o treaptă mai joasă cu cca 400—500 m, cunoscută sub numele de Podișul Mehedinți, care se continuă spre sud și sud-est cu Dealurile Motrului și cu Câmpia înaltă a Bălăciței. O denivelare de câteva zeci de metri face trecerea spre cea mai joasă treaptă de relief a județului din partea sa sudică formată din Câmpia Blahniței, Câmpia Punghinei și o mică porțiune din Câmpia Băileștilor.
Fig. 2.6 Harta infrastructurii tehnice din județul Mehedinți
2.2.2.1Formele de relief
Munții
Munții Almăj din partea vestică a județului au altitudini cuprinse între 800 și 1 200 m (vârful cel mai înalt Svinecea Mare 1 226 m) și sunt cuprinși între depresiunea Almăj (Bozovici) la nord-vest, valea îngustă a Cernei la est, culoarul Liubcova — Șopotu Nou la vest și defileul Dunării la sud.
În cadrul Munților Almăj se disting: Munții Svinecei, Munții Răspunsului și Munții Clisurii, aceștia din urmă dispuși aproape în totalitate pe teritoriul județului Mehedinți. Munții Clisurii ca urmare a unei diferențe de nivel de peste 600—700 m, impusă de nivelul de bază al Dunării (nivel coborât sub 60 m, în Cazane), sunt foarte fragmentați de afluenții Dunării. Nivelul de bază coborât a provocat formarea cheilor sălbatice ale Clisurii (Cazanele Mari și Mici).
În ansamblu, Defileul Dunării prezintă o succesiune de lărgiri și îngustări („clisuri") impuse de alternanța rocilor cristaline și eruptive cu cele sedimentare calcaroase. Apariția la zi a calcarelor jurasice și cretacice, alături de formațiunile mai dure – gnaisuri, granițe, amfibolite, gabrouri etc. – din sectorul mehedințean, a avut un rol hotărâtor în formarea grandiosului defileu al Dunării.
Cazanele Mari se desfășoară pe 3,8 km lungime și 200 —350 m lățime, între localitatea Plavișevița și bazinetul de la Dubova și sunt dominate de înălțimile cu pereți abrupți ai Ciucarului Mare (316 m), în România și Știrbățului Mare (768 m), în Serbia. Cazanele Mici sunt tăiate între înălțimile Ciucarului Mic (310 m), în România, și Știrbățului Mic (626 m), în Iugoslavia și se desfășoară pe 3,6 km lungime între bazinetul Dubovei și cel al Ogradenei, având o lățime de 150—350 m.
Din întregul defileu al Dunării, Cazanele oferă cel mai pitoresc și original peisaj. Aici se întâlnesc variate forme de relief carstic: versanții abrupți ce se ridică sălbatic deasupra oglinzii apelor Dunării, doline, uvale, peșteri (Peștera Veterani, Peștera Ponicova, Peștera Liliecilor, Peștera fără Nume) etc.
În aval de sectorul Cazanelor Mici, valea se lărgește și formează bazinetul de la Ogradena; în continuare, urmează o ultimă îngustare, cea care formează regiunea propriu-zisă a „Porților de Fier" situată între gura râului Bahna și localitatea Gura Văii așezată la contactul Podișului Mehedinți cu depresiunea Severinului.
Munții Mehedinți se întind în partea de nord-vest a județului, de-a lungul malului stâng al văii Cerna, fiind cuprinși între valea Motrului la nord și Podișul Mehedinți la sud și est. Altitudinea maximă se află în Vârful lui Stan (1446 m) și reprezintă cea mai mare înălțime de pe teritoriul județului. În județul Mehedinți se desfășoară întregul povârniș estic și numai o parte din povârnișul vestic, sub forma unei culmi mult alungite și cu o lățime ce nu trece de 4—5 km.
Profilul Munților Mehedinți este asimetric, fiind reprezentat prin pante abrupte, uneori aproape verticale, cum sunt spre valea Cernei, și prin pante domoale spre Podișul Mehedinți, către care trecerea este mai puțin bruscă.
În cadrul Munților Mehedinți se disting două culmi principale: o culme evidențiată prin vârfurile Ferigari (928 m), Colțul Pietrii (1229 m), Ciolanu Mare (1135 m) și Ciolanu Mic (1048 m), iar cea de-a doua prin vârfurile Costegu Mare (1325 m), Piatra Albă (1335 m) și Bruscan (1300 m). De – a lungul abruptului mehedințean se înșiră înălțimile: Inălățu Mic (1146 m), Inălățu Mare (1301 m), Geanțu Cîrlig (1208 m), Geanțu Mare (1308 m) și Vârful lui Stan (1466 m). Prezența calcarelor pe suprafețe mari a permis apariția unor variate și pitorești forme de relief: turnuri calcaroase, abrupturi, pinteni, creste, tancuri, hornuri etc., cât și diverse forme carstice: doline, polji, ponoare etc. (Crovul Madvedului, Poiana Porcului, Crovul Mare, Polja Cerbului, Polja Belitina etc).
Dealurile și podișurile
Podișul Mehedinți formează o prispă mai coborâtă în partea estică a Munților Mehedinți și se înscrie în relief ca o regiune bine individualizată, distinctă din punct de vedere fizico-geografic și chiar economic față de regiunile vecine.
Ca urmare a structurii lui geologice (șisturi cristaline, calcare mezozoice), a formelor de relief (văi adânci și strâmte, uneori în formă de chei, peșteri), a fragmentării tectonice etc., această unitate poate fi încadrată în categoria munților, dar în același timp, ca urmare a altitudinii reduse (media 500—600 m), a culmilor netede, a intensei umanizări poate fi, de asemenea, încadrată regiunilor deluroase.
Cele mai mari înălțimi se întâlnesc în Vârful Paharnicului (887 m), Cornetul Cerboanei (803 m), Cornetul Babelor (771 m), Chicioara Godeanului (762 m), Nevăț (715 m) etc.
Podișul Mehedinți se întinde pe o lungime de peste 50 km de la nord-est spre sud-vest și pe o lățime de 20 km, cuprinzând o suprafață de aproximativ 1 200 km2.
Deși aspectul general al reliefului este neted, în detaliu relieful este intens fragmentat, fiind traversat de numeroase văi adânci și înguste cu versanți abrupți, greu accesibili; cele mai edificatoare exemple ni le oferă văile Topolniței, Coșuștei și Bahnei.
Rocile cristaline și calcarele, acționând variat față de factorii naturali, prezintă o morfologie aparte, cu peisaje foarte variate.
Rocile cristaline generează forme domoale, rotunjite iar cele calcaroase dau un relief mai spectacular format din abrupturi stâncoase, ponoare, doline, polje, avene, lapiezuri, poduri naturale, peșteri etc. (polja Nadanovei, polja Bălții, câmpul de lapiezuri de la Ponoare, podul natural de la Ponoare numit și „Podul lui Dumnezeu", Peștera Topolnița, Peștera Bălții, cheile Topolniței etc.) mult căutate de turiști.
Trecerea spre Piemontul Motrului se realizează printr-un culoar depresionar de contact bine individualizat – ulucul depresionar Halânga — Comănești — axat pe apele ce vin din Podișul Mehedinți și se varsă în Motru sau Dunăre (Crainici, Rudina, Râieni, Șovarna, Coșuștea Mică, Topolnița cu afluentul ei Pleșuva etc.), precum și prin dealurile scunde ale Comăneștilor, Șovarnei, Crăguiești, Trestenie etc.
Culoarul depresionar Halânga – Comănești este reprezentat prin bazinele depresionare: Brativoiești, Bala, Crăguiești, Șovarna, Ilovăț traversate de râurile dintre Coșuștea și Motru și de depresiunile mai lărgite Halânga — Malovăț și Severinului ce sunt traversate de Topolnița și afluenții săi.
Depresiunea Severinului este cea mai mare și este străbătută de Topolnița și Dunăre, în cadrul ei găsindu-se terase cu altitudini relative de la 30—40 m până la
peste 250 m.
Piemontul Motrului (partea de nord-vest a Piemontului Getic) corespunde vastului con de împrăștiere al Dunării (de vârstă villafranchiană) și al afluenților ei carpatici (Topolnița, Coșuștea, Motru).
Evoluția ulterioară a rețelei hidrografice și acțiunea îndelungată de modelare subaeriană au fragmentat regiunea pe direcția de înclinare a stratelor, NV—SE, creând văi largi care separă interfluvii prelungi, această unitate piemontană fiind transformată într-o zonă de dealuri sau coline alungite denumite și gruiuri.
Morfologia primară, reprezentată de văile principale și de interfluvii plate, a fost ulterior complicată de rețeaua hidrografică secundară care a contribuit la fragmentarea interfluviilor și la diversificarea formelor de relief.
Cele mai multe dintre văile principale au orientare NV—SE, iar în sectoarele de confluență văile se lărgesc mult, formând adevărate câmpuri.
Datorită structurii geologice, a fragmentării reliefului și amplelor defrișări din trecut, pe întinse suprafețe procesele actuale sunt foarte active (alunecări de teren, șiroiri, eroziune in suprafață și adâncime etc.). Câmpia înaltă a Bălăciței se încadrează în sectorul sudic al Piemontului Getic și constituie o unitate de relief ce face trecerea de la Dealurile Motrului în nord, spre Câmpia Olteniei, în sud. Genetic, această unitate de relief face și ea parte din marele agestru dunărean acumulat la ieșirea fluviului din defileul de la Porțile de Fier, fapt confirmat și de dispunerea divergentă a apelor și de înclinarea ușoară a reliefului în direcția vest – nord – vest — sud – sud – est. Altitudinea medie este cuprinsă între 200 și 300 m. Partea nordică apare ca o câmpie colinară cu văi despărțite prin câmpuri prelungi și netede dar înguste. Partea vestică corespunde Bazinului hidrografic al Drincei și prezintă câmpuri prelungi și netede; partea centrală are o fragmentare și o energie de relief redusă, prezentându-se sub forma unor câmpuri largi și întinse.
Câmpiile .
În partea de sud a județului apar cele mai joase forme de relief: Câmpia Blahniței, Câmpia Punghinei și Câmpia Băileștilor (partea vestică), câmpii de terase, unități naturale create în întregime de Dunăre în urma deplasării ei continue către dreapta.
Câmpia Blahniței constituie regiunea cuprinsă la sud de dealurile Poroiniței și Rogovei până în apropiere de valea Blahnița, în cadrul ei evidențiindu-se suprafețele de terase cu înălțimi cuprinse între 40 și 50 m și porțiuni reduse ale teraselor de 25—30 m și 10—12 m.
Înclinarea generală se află pe direcția vest – est, iar suprafața sa este ușor vălurită.
În apropierea Dunării intensele acumulări de nisipuri, sub formă de dune, au contribuit la o ușoară înălțare a reliefului, față de regiunea de nord-est a acestei unități de relief care prezintă altitudini mai coborâte.
O mare parte din dunele de nisip neconsolidate din șesul Blahniței sunt continuu supuse acțiunii vânturilor de NV—SE, formându-se aliniamente de dune, între care s-au instalat bălți. În această zonă au fost efectuate mari lucrări hidroameliorative ce au transformat intens vechiul peisaj. Cu toate acestea din cauza vânturilor, în această parte a câmpiei Blahniței au loc deplasări de nisip (Burila Mare, Gogoșu, Pătulele, Jiana etc.) care periclitează suprafețele cultivate.
Câmpia Punghinei cuprinde terasele dintre valea Blahniței și valea Drincei ce domină Câmpia Blahniței cu câteva zeci de metri (30—90 m). Ea prezintă un relief
ușor vălurit, cu dune vechi, în cea mai mare parte fixate. Văile Drincei și Corlățelului au tăiat în câmpie trepte joase, cu excepția regiunii de pe stânga Drincei unde se
dezvoltă pante abrupte.
Câmpia Băileștilor ocupă o mică porțiune din partea de sud a județului Mehedinți. Ea este formată din terase bine evidențiate și acoperite în bună parte de dune de nisip, fixate aproape în totalitate.
Elemente de geologie
Pe teritoriul județului Mehedinți se găsesc formațiuni geologice foarte diferite ca vârstă și constituție petrografică. Cele mai vechi formațiuni sunt alcătuite din șisturi cristaline (gnaise, micașisturi, amfibolite etc.) cu largă extindere în platoul Mehedinți, în special de-a lungul văii Bahna și la contactul dintre piemont și Podișul Mehedinți. Tot aici se găsesc cele mai vechi formațiuni geologice fosilifere din Carpați (în regiunea Obârșia Cloșani), de vârstă siluriană, la care se adaugă si șisturi cu graptoliți.
Largă extindere au, de asemenea, depozitele sedimentare de vârstă mezozoică, multe dintre ele fiind formate din roci calcaroase ce dau un peisaj carstic deosebit, cu largă extindere în Podișul Mehedinți șl în Defileul Dunării.
In zona ulucului depresionar de contact dintre Podișul Mehedinți și Piemontul Motrului, ca și în toată zona deluroasă, sunt foarte răspândite depozitele sedimentare neozoice, formate în principal din nisipuri, argile și pietrișuri, cu frecvente cuiburi fosilifere.
În cadrul județului Mehedinți se întâlnesc, de asemenea, cele mai mari corpuri de serpentinite (roci azbeztifere) de pe teritoriul țării noastre (în regiunile Plavișevița, Podeni, Obîrșia Cloșani etc.). Asociate serpentinitelor se găsesc gabrourile (la Iuți, lângă Plavișevița, în Defileul Dunării), precum și rocile bazaltice (în regiunea Baia de Aramă), de care sunt legate mineralizațiile de magnetit, cromit, sulfuri cuprifere etc.
De remarcat este faptul că pe teritoriul județului se găsesc câteva corpuri de granițe cu mare extindere (cum sunt cele de la Ogradena și cele din regiunea Buchini — Baia de Aramă — Tismana) care sunt utilizate ca piatră de construcție. Șisturilor cristaline sunt asociate unele iviri de substanțe minerale utile (zona Bahna — Cireșu), iar în depozitele neozoice se găsesc importante zăcăminte de lignit (bazinele Motru și Hușnița) de mare importanță pentru economia națională, parțial exploatate.
Tectonica formațiunilor geologice de pe teritoriul județului este foarte diferită.
Dacă în regiunea de dealuri și câmpie formațiunile neogene au în general o structură monoclinală, în regiunea de munte tectonica este mult complicată de numeroasele falii și încălecări. Se remarcă aici formațiunile cristaline (Pânza getică) peste formațiunile sedimentare de vârstă jurasic-cretacică, precum și încălecări în cadrul acestora din urmă.
In limitele județului, pe baza cercetărilor geologice și geofizice au fost evidențiate mai multe fracturi geologice de mare profunzime. Dintre cele mai importante menționam fractura Izverna – Baia de Arama și fractura Cerna, de care sunt legate apele termale – ce ajung la suprafața și care sunt folosite in tratamentele terapeutice.
2.2.2.3 Clima
Prin poziția sa în partea de sud-vest a țării, județul Mehedinți are o climă temperat continentală, în care se simt influențe submediteraneene.
În tot timpul anului, dar mai ales iarna, deasupra județului au loc invazii de mase de aer umede și calde de origine mediteraneană și oceanică.
În acest fel iernile din această parte a țării sunt mai blânde; precipitațiile se produc sub formă de lapoviță și ninsoare. Aici predomină vânturile din sectorul vestic și sud-vestic, iar înghețurile se produc mai rar și cu intensitate mai redusă.
Verile sunt în general călduroase, uneori cu temperaturi de peste 35°C, ca urmare a invaziei aerului fierbinte tropical. In unele veri, în partea de sud-est a județului au loc fenomene de uscăciune și secetă, ca urmare a pătrunderii aerului continental din est-nord-est.
Etajarea reliefului, fragmentarea acestuia și prezența culoarului larg al Dunării determină nuanțe locale de climă, în funcție de variația pe verticală a tuturor elementelor climatice. Ca urmare a influențelor factorilor generali și locali de climă numărul anual al zilelor cu cer acoperit variază între 80 și 110 zile, iar durata de strălucire anuală a soarelui variază de la 1 500 de ore în regiunile montane până la 2 200 de ore în regiunile de câmpie.
Temperatura aerului. Ca urmare a influenței maselor de aer mediteranean și tropical, valorile temperaturii aerului în județul Mehedinți sunt considerate ca unele din cele mai mari de pe cuprinsul țării. La Drobeta-Turnu Severin media anuală a temperaturii aerului este de 11,7° 0, valoare care scade în regiunea Piemontului Motru și Podișului Mehedinți, la 8° — 9°C, iar în regiunea Munților Almăj și Mehedinți la 4° — 6°C. Iarna în județul Mehedinți este mai blândă în special în regiunea cu relief mai coborât, aflat la adăpostul munților, media lunii decembrie este de 1,30C, a lunii ianuarie de -1 0C, iar a lunii februarie de 0,9°C.
Vara este în general călduroasă și însorită cu temperaturi medii ce depășesc 200C. În regiunea Podișului Mehedinți și a munților, ca urmare a unui întreg complex de factori (expunerea versanților, prezența rocilor calcaroase care au un albedou mare) se întâlnesc topoclimate foarte diferite de la un loc la altul (topoclimat al văilor, al versanților, al cornetelor etc.). Aceeași situație se întâlnește în partea de sud a județului (Câmpia Blahniței și Câmpia Punghinei) unde pe dunele de nisip, ca urmare a proprietăților termice, se înregistrează valori destul de mari comparativ cu regiunea din partea lor nordică – Câmpia Înaltă a Bălăciței.
În cuprinsul județului Mehedinți temperaturile minime și maxime absolute s-au înregistrat în funcție de pătrunderea maselor de aer rece polar și a celor calde, tropicale. Temperatura minimă absolută înregistrată a fost de la 26,60C la 22 februarie 1929, iar temperatura maxim absolută a fost de 40,9°C la 17 august 1952 (ambele la Drobeta-Turnu Severin).
Aspectul mai blând al climei din județ este dovedit și de numărul mediu al zilelor de iarnă care, aici, este de 20—25, al celor cu îngheț 80—110 față de 85—105 al zilelor de vară și 20—40 de zile foarte călduroase (tropicale).
Precipitațiile atmosferice. Regimul precipitațiilor pe teritoriul județului este tot un rezultat direct al influenței climatului submediteranean. Precipitațiile sunt relativ bogate în tot cursul anului. Ca urmare a influențelor submediteraneene se produc două maxime de precipitații: una la sfârșitul primăverii și începutul verii, cea de-a doua, toamna, în luna noiembrie.
Cantitatea cea mai mare de precipitații este sub formă lichidă; iarna pe lângă ninsorile obișnuite au loc foarte des precipitații sub formă de ploaie și lapoviță.
Cele mai multe precipitații cad primăvara, vara și toamna, iar cele mai puține la sfârșitul verii, începutul toamnei și sfârșitul iernii.
Media anuală a precipitațiilor pe întregul județ este în jurul valorii de 660 mm; cele mai mici valori anuale se înregistrează în regiunea de câmpie, 500 mm; valori
moderate anuale, de 550 — 800 mm, în zona deluroasă și 800 — 900 mm în zona de podiș, iar cele mai mari de 1000 — 1 200 mm în zona montană.
Cele mai mari cantități de precipitații au loc în perioada aprilie — august, iar cele mai scăzute în perioada august — septembrie. Cantitatea maximă anuală de precipitații s-a înregistrat în anul 1944 de 1247,7 mm, iar cantitatea minimă anuală în 1907 de 328,5 mm la Drobeta-Turnu Severin.
Zilele cu ninsoare variază de la 20 — 25 de zile în zona defileului Dunării până la peste 50 de zile în regiunile înalte, montane ale județului, cele mai multe zile cu ninsoare înregistrându-se în ianuarie. Zăpezile puțin abundente fac ca grosimea stratului de zăpadă sa fie redusă, grosimea medie in lunile ianuarie — februarie în jurul valorii de 10 cm.
Vânturile. Direcția maselor de aer pe teritoriul județului este influențată de orientarea și dispunerea unităților de relief. Predominante sunt vânturile de vest, nord-vest și nord-est. In zona de câmpie sunt predominante vânturile de vest și est, iar în zona Defileului Dunării și a Podișului Mehedinți cele din vest și nord-vest.
Viteza medie a vântului ajunge la 6 — 7 m/s în regiunile montane și defileu și mai coborâte în Podișul Mehedinți și Piemontul Motrului. În schimb, vitezele maxime anuale ajung până la peste 20 m/s în regiunea Defileului Dunării, unde se canalizează pe culoarul Dunării cât și la munte.
Caracteristice în județul Mehedinți sunt vânturile locale generate de prezența treptelor de relief : Coșava în Defileul Dunării (vânt rece ce produce uneori scăderea bruscă a temperaturii și atinge viteze de până la 20 m/s), föhnul, specific versanților estici ai Podișului și Munțiilor Mehedinți, briza de munte în regiunea Munților Almăj și Mehedinți ca și briza din lungul Dunării.
Clima județului Mehedinți se reflectă în varietatea floristică și faunistică a județului. Această climă caracteristică județului Mehedinți oferă un cadru optim, alături de celelalte elemente ale peisajului geografic, pentru dezvoltarea sa economică.
2.2.2.4 Rețeaua hidrografică
Rețeaua hidrografică a județului Mehedinți este reprezentată de două artere principale — Dunărea și Motrul — și de numeroase artere secundare, unele cu regim permanent, altele cu regim temporar.
Rețeaua hidrografică prezintă diferențieri evidente ale densității, mai mari în Munții Almăj, în ulucul depresionar de contact dintre Podișul Mehedinți și Piemontul Motrului (0,5 – 0,7 km/km2) și mai mici în Munții Mehedinți, Podișul Mehedinți și în zona de câmpie (sub 0,4 km/km2).
Dunărea, din lungimea totală de 1075 km care străbate teritoriul țării noastre, 220 km și-i desfășoară pe teritoriul județului Mehedinți, începând din amonte de gura de vărsare a Poloșevei, în vest, până în apropiere de vărsarea Drincei în Dunăre, în est.
Pe această lungime Dunărea își schimbă de câteva ori direcția, ca urmare a condițiilor litologice pe care le străbate, dând naștere la mai multe ostroave — Ada-Kaleh (în prezent sub apele lacului de acumulare de la Porțile de Fier), Șimian, Ostrovul Corbului etc.
În zona de munte, Dunărea și-a creat unul din cele mai grandioase defilee din întregul său curs — defileul transcarpatic — lung de circa 130 km, începând de la Baziaș și până la Gura Văii, o mare parte a lui desfășurându-se pe teritoriul județului Mehedinți. În acest sector Dunărea este adâncă și prezintă pe cursul ei o serie de bazinete și strâmtori, prin care se creează legătura dintre cele două unități depresionare vecine (panonică, în vest, și pontică, în est).
Debitul Dunării, pe teritoriul județului, suferă modificări puțin însemnate deoarece în acest sector are afluenți mai puțin importanți (debitul mediu anual înregistrat la Porțile de Fier este de 5800 m3/s, iar în aval de Cetate (județul Dolj) este apreciat doar la 5450 m3/s). În lunile de primăvară și la începutul verii se înregistrează debitele maxime, când au loc viituri obișnuite ale fluviului, rezultând o scurgere de aproximativ o treime din volumul său anual. În urma ploilor de toamnă, în lunile septembrie – octombrie, se înregistrează o nouă creștere a apelor, iar în ianuarie – februarie are loc un minim de scurgere, ca urmare a înghețului din perioada de iarnă.
Însemnătatea Dunării a sporit considerabil prin realizarea Sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier I și a Porțile de Fier II (de la Gogoșu — Ostrovu Mare), în colaborare cu Serbia.
Barajul de 1a „Porțile de Fier" măsoară 430 m lungime și 60 m lățime. Pentru navigație sunt două ecluze : una spre malul românesc, alta spre cel iugoslav, care asigură în condiții optime un flux naval continuu. Puterea hidroenergetică instalată, pe partea românească, este de peste 1000000 kW și o producție anuală de 5 miliarde kw.
Înainte de formarea lacului de acumulare de la Porțile de Fier, fluviul prezenta o albie minoră largă, iar oglinda apei se găsea la 47—48 m altitudine absolută. La ape mari, sectorul de luncă, situat la circa 50 m altitudine absolută (îndeosebi zona unde se găsea vechiul oraș Orșova), era des inundat.
În prezent, în amonte de baraj, prin formarea marelui lac de acumulare pe Dunăre s-a trecut de la un regim hidrologic fluvial la unul de tip lacustru, cu oscilații ale nivelului între cotele extreme de 64 – 69,5 m, legate de debitele de alimentare și de necesitățile funcționale hidroenergetice și de navigație. Apariția oglinzii lacului de acumulare pe Dunăre a dus la micșorarea substanțială a pantei și vitezei de scurgere a apei Dunării, atenuându-se mult viiturile de primăvară și vară, modificându-se, de asemenea, și regimul fenomenelor de iarnă.
Viteza de scurgere a apei este sub 0,35 m/s pe șenalul navigabil și sub 0,20 m/s în golful Cernei, față de 0,6 până la 1,3 m/s, cât era înainte de formarea lacului de acumulare.
În perioada de iarnă, ca urmare a scăderii vitezei de scurgere a apei, fenomenul de îngheț pe Dunăre, în amonte de baraj, prezintă modificări. În prezent, numărul zilelor cu gheață la mal și cu pod de gheață este mai mare, în special în golfurile cu adâncimi mai mici ale lacului.
Prin formarea lacului de acumulare, nivelul apelor Dunării se ridică la 69,5 m cotă maximă, inundând gurile de vărsare ale râurilor Mraconia, Ieșelnița, Cerna, Bahna, Vodița etc. Prin inundarea gurii de vărsare a Cernei s-a format golful Cernei (Orșovei), lung de circa 5 km și lat de circa 2 km, având o adâncime maximă de circa 25 m în dreptul vechii confluențe a Cernei cu Dunărea.
Din Munții Almăj, Dunărea colectează apele unor râuri cu bazine hidrografice restrânse ca suprafață, dezvoltate mai mult în cursul superior și mijlociu, râuri dispuse în general pe direcția nord-sud. Cele mai însemnate sunt Mraconia, Iuți, Svinița, Ieșelnița etc. Au lungimi sub 35 km și bazine hidrografice sub 250 km2, aportul lor de ape influențând regimul hidrologie al Dunării (Mraconia L — 19 km, S — 115 km2; Ieșelnița L – 22km, S-79 km2).
Dintre principalii afluenți ai Dunării, din zona de munte, menționăm Cerna, care are un aport de ape de 23 m3/s. Lungimea Cernei este de 84 km, din care o parte este pe teritoriul județului (un sector de circa 20 km de la confluența ei cu valea Craiova până în valea Țășna și un sector de circa 5 km în aval de Topleț până la vărsarea în lacul de acumulare de la Porțile de Fier). Cerna izvorăște dintr-un izbuc carstic numit „Izbucul Cernei", după care urmează un curs format dintr-o alternanță de strâmtori (chei) și lărgiri sub forma unor bazinete.
Pe Cerna, ca urmare a potențialului său hidroenergetic mare în regiunea dinspre izvoare, precum și prin aportul altor ape din apropiere, se realizează (la Iovanu) un complex hidroenergetic, prin care apele Cernei sunt îndreptate, printr-o galerie subterană, spre valea Motrului Mare.
În aval de Orșova se varsă în Dunăre râul Bahna, cu o lungime de 29 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 153 km2. Valea acesteia este îngustă și împădurită. Bahna are ca principali afluenți, pe dreapta, Racovățul și Țarovățul. În aval de gura de vărsare a Bahnei în Dunăre se întâlnesc : Jidoștița (L — 18 km, S = 45 km2), Vodița (L = 15 km) și Slătinicul Mare, râuri mici atât ca lungime, cât și ca suprafață a bazinului.
Topolnița (L = 40 km, S = 341 km2) își dezvoltă bazinul superior în Podișul Mehedinți, unde se găsesc și izvoarele lui.
Valea îngustă și adâncă din cursul superior este greu de străbătut, din cauza pantelor ce se mențin înclinate la 30 — 350. La Jupînești, apele Topolniței întâlnesc o zonă calcaroasă de dimensiuni mari, datorită căreia își pierde apa în subteran pe o distanță de circa 500 m. De aici, pe o lungime de 8 km, între Marga și Balotești, Topolnița își creează o vale transversală foarte pitorească, cu povârnișuri stâncoase despicate de torenți violenți, datorate rocilor dure cristaline, pe care le străbate. La ieșirea din această regiune valea Topolniței își schimbă înfățișarea, devine mai largă și își dezvoltă mai multe terase.
În regiunea de câmpie a județului sunt cunoscute râurile Blahnița (55 km) și Drincea (72 km), ambele cu izvoarele în Piemontul Getic. Cu toate că ele străbat regiuni cu umiditate scăzută sunt alimentate cu un flux bogat de ape subterane, ceea ce face ca secarea lor să se producă doar pe mici sectoare.
Râul Motru constituie una din principalele artere hidrografice din partea de est a județului Mehedinți. Are o lungime de 139 km, din care 90 km străbat județul Mehedinți, și un bazin hidrografic foarte evoluat (1874 km2). Motrul își culege izvoarele de sub vârful Oslea (1946 m) din Munții Vâlcan. Împreună cu ceilalți afluenți ai săi, străbate forme de relief cu constituție geologică diferită: șisturi cristaline, granițe, calcare (în zona de munte) și depozite friabile (nisipuri, pietrișuri, argile, marne) în zona piemontană și de câmpie. În cursul mijlociu și inferior Motru are o luncă mai dezvoltată, lărgindu-se foarte mult, creând adevărate șesuri.
Motru se înscrie ca cel mai important afluent al Jiului datorită, în special, debitului său (15 m3/s).
Cea mai mare parte a afluenților Motrului se întâlnesc pe partea dreaptă : Motru Sec (L = 15 km), Lupșa (Motrișor), Brebina (L = 19 km) cu afluentul său Bulba (trece prin orașul Baia de Aramă), Crainici — după unirea cu Iupca și Ohaba. În general, sunt râuri mici, iar aportul lor pentru debitul Motrului este nesemnificativ.
Afluentul cel mai important al Motrului este Coșuștea, cu o lungime de 40 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 425 kmp; își are izvoarele în regiunea calcaroasă a Munților Mehedinți. În cursul său spre Motru străbate o zonă calcaroasă, formând numeroase chei, cu un pitoresc deosebit. La ieșirea din rocile dure ale Podișului Mehedinți și intrarea în regiunea Piemontului Motrului (Coșuștei) valea se lărgește și își dezvoltă o luncă largă și cu terase.
Râul Coșuștea are pe parcursul său unele sectoare de secare; un prim sector cu curs temporar se află in amonte de Cerna – Vârf în zona calcarelor jurasice și cretacice
unde apa se pierde în niște grote calcaroase. De asemenea, un alt sector se găsește între Ilovăț și Poiana, unde albia este intens colmatată.
În timpul apelor minime, pânza freatică nu mai poate alimenta râul, iar cele câteva izvoare prezente sunt folosite aproape în totalitate de localnici pentru culturile legumicole. Acestor condiții li se alătură și cantitatea redusă a precipitațiilor (circa 600 mm) și evaporația mare. În zona șesului Motrului, râul Coșuștea capătă din nou caracter permanent.
Hușnița, alt afluent important al Motrului, își are izvoarele în Piemontul Motrului prin două pîraie (Hușnicioara și Celnata). Lungimea Hușniței este de circa 30 km și are o alimentare preponderentă din scurgerea superficială, fapt ce îi determină un caracter temporar.
În perioada de vară, în cursul superior și mijlociu seacă; doar în apropierea confluenței cu Motru devine permanent, ca urmare a alimentării din pânza freatică.
Pârâul Hușnița are un grad mai mare de divagare în cadrul luncii sale largi, uneori inundând așezările, căile de comunicație și terenurile agricole, în special în perioadele de primăvară și toamnă și la ploile torențiale din timpul verii.
În scopul protejării șoselei și căii ferate Drobeta-Turnu Severin — Strehaia s-a realizat canalizarea ei pe o mare porțiune, corectându-i-se, pe alocuri, cursul printr-un canal adânc de circa 7—8 m.
Alături de aceste lucrări hidrotehnice s-au efectuat consolidări de versanți, decolmatări de sectoare cu apă și construcții de baraje pentru atenuarea viiturilor atât pe cursul Hușniței, cât și pe afluenți.
Lacurile
Sistemul lacustru este reprezentat prin lacul de acumulare de la Porțile de Fier de însemnătate economică deosebită, lac format în urma construirii barajului de la Gura Văii — Sip. Lacul are o lungime de peste 230 km, o suprafață de circa 700 km2 și un volum de apă de 12km3.
În zona carstului din Podișul Mehedinți se află câteva lacuri cu caracter temporar: Zătonul Mare, Zătonul Mic, Ponoare, Gornovița și Balta.
Însemnătate deosebită au lacurile din lunca Dunării și depresiunile cuprinse între dunele de nisip de pe terasele Dunării (Lacul Vadului, Gârla Mare, Fântâna Banului). Aceste lacuri sunt influențate direct de către Dunăre și au importanță piscicolă.
Lacurile dezvoltate în relieful de dune, de pe podul teraselor, au importanță piscicolă sau sunt folosite pentru irigarea culturilor de câmp (sistemul de lacuri cuprins între Burila Mare și Izvoarele, Gruia — Vrata —Cetate), în menținerea acestor sisteme lacustre un rol însemnat 1-a jucat lipsa drenajului apelor de suprafață adunate din izvoarele și pâraiele din zona limitrofă.
Ca urmare a varietății structurii geologice, a fragmentării și energiei de relief pe teritoriul județului se deosebește o mare diversitate în distribuirea apelor freatice.
În regiunea de câmp apele freatice sunt mai mult favorizate de prezența depozitelor de pietrișuri, nisipuri, loessuri etc. și de morfologia luncii și teraselor Dunării, în regiunea de luncă nivelul apelor freatice variază între 0 și 2 m adâncime, ajungând în zona dunelor înalte chiar până la 6 m.
În zona teraselor, nivelul apelor freatice variază între 10 și 15 m, ajungând de-a lungul văilor Blahniței și Drincei la peste 20 m. În cuprinsul Câmpiei Înalte a Bălăciței și Dealurilor Motrului, ca urmare a naturii rocilor (depozite piemontane), stratul acvifer se formează la adâncimi mai mari (15—40 m). In regiunea montană diversitatea structurala, litologică și morfologică determină oscilații foarte mari ale nivelului apei freatice.
Existența calcarelor și conglomeratelor mezozoice permite înmagazinarea unor mari cantități de ape freatice și de adâncime care uneori apar la suprafață sub forma unor izbucuri (izvorul Coșuștei, izvorul Brebinei, izvorul Bulbei, izvorul Râienilor, etc.), fiind principalele surse de alimentare ale râurilor din zonă.
Izvoarele de pe teritoriul județului, îndeosebi cele din partea central-nordică a județului, au ape dulci, limpezi și reci (8—10°C) și conținut sărac în săruri (130 mg%o—250 mg%o). Cele mai numeroase izvoare se găsesc în depozitele detritice (gresii, calcare grezoase etc.), dar cu debite reduse și cu concentrație în săruri ce variază în jurul valorii de 300 mg%0 (izvoarele de la Șiroca, Marga, Cornetul etc.) din Podișul Mehedinți.
Izvoarele situate în calcarele recifale din Podișul Mehedinți (Izverna, Baia de Aramă, Ponoare, Obîrșia Cloșani) cu apă rece (6—7°C), dar sunt adeseori tulburi din cauza deselor ploi torențiale.
Apele mineralizate pe teritoriul județului apar doar în zona Balta și Vârciorova (Slătinic), precum și la contactul Podișului Mehedinți cu Depresiunea Getică (Bala, Comăneșzi și Schela Cladovei).
2.2.2.5 Solurile
Varietatea structurii geologice, a formelor de relief, a factorilor climatici și a vegetației au generat diverse tipuri de soluri în cadrul județului. Cele mai răspândite soluri sunt: cernoziomurile, solurile brun-roșcate de pădure, brune de pădure și brune-gălbui-silvestre care, în cea mai mare parte, corespund principalelor zone de vegetație.
În partea sudică a județului, în subzona de silvostepă se întâlnesc cernoziomurile care sunt reprezentate prin : cernoziomuri slab, mediu și puternic levigate și cernoziomuri castanii și ciocolatii.
Cernoziomurile puternic levigate sunt dezvoltate pe terasa joasă a Dunării din Câmpia Blahniței în arealul comunelor Gruia și Gârla Mare, pe terasa înaltă a Dunării, în zona localităților Oprișor, Gemeni, Braniște și Cujmir. În cuprinsul întinselor suprafețe cu nisip din partea sudică a Câmpiei Blahniței și Băileștilor apar cernoziomuri levigate nisipoase, terenuri nisipoase nesolidificate, în alternanță cu cernoziomurile mediu levigate.
Pe teritoriul comunelor Obârșia de Câmp, Vânători, Cujmir, Pătutele și Salcia, pe suprafețe plane sau ușor înclinate, se întâlnesc cernoziomuri slab levigate.
Cernoziomurile levigate au un profil bine dezvoltat de tip A ~ A/B ~ B ~ D. Textura acestora depinde de depozitele pe care s-au format (lutoasa, luto-argiloasă, luto-nisipoasă și nisipoasă). Aceste tipuri de soluri au fertilitatea cea mai bună din județ. Cultura cerealelor găsește în ele unul din factorii cei mai favorabili pentru dezvoltare. In partea de sud-vest a localității Vrata, pe lungime de circa 8 — 10 km în lungul Dunării, și pe o lățime de 2 — 3 km, apar terenuri ocupate de nisipuri nesolificate, iar pe terasa inferioară a Dunării, în arealul comunelor Gogoșu și Gruia, se dezvoltă soluri cernoziomice levigate gleizate.
La nord de terenurile cu soluri cernoziomice slab levigate se întâlnește o întinsă zonă de soluri brun-roșcate de pădure, cu o varietate de subtipuri și soluri azonale. Solurile brun-roșcate de pădure s-au format pe luturi lloessoide, luturi, argile și nisipuri sub influența climatică submediteraneană și au ca subtipuri: solurile brun-roșcate podzolite, brun-roșcate argiloase compacte ce se dezvoltă în zona Câmpiei de terase a Blahniței și în Câmpia
înaltă a Bălăciței. Cantitatea de humus variază între 2 și 2,4% în orizontul superior și scade la mai puțin de 1% în orizontul B.
Această zonă formată din soluri brun-roșcate de pădure podzolite, ce se găsește sub forma unor petice, era acoperită în trecut de mari suprafețe de pădure sub care s-au format aceste soluri. In prezent ele sunt folosite pentru cultivarea cerealelor pentru boabe (grâu, porumb), florii soarelui, pomilor fructiferi și viței de vie (mai ales pe versanți).
În zona Dealurilor Motrului, ca și în partea de nord și nord-est a Câmpiei înalte a Bălăciței, apar soluri argilo- iluviale brune, iar pe suprafețe mari apar soluri brune, brun podzolite și soluri litomorfe cu evoluții spre podzolire slabă și moderată. Versanții dealurilor prezintă asociații de soluri variat erodate, iar văile au soluri aluviale și aluviuni.
Solurile brune de pădure se întâlnesc dispersate în tot bazinul Motrului, mai ales pe teritoriul comunelor Tâmna, Izvorălu și la nord de Prunișor.
Pe Dealurile Motrului, cu interfluvii înguste, unde eroziunea a creat variate aspecte, predomină solurile podzolice erodate – regosolurile – dezvoltate îndeosebi pe versanții vestici din Câmpia Înaltă a Bălăciței și interfluviul dintre Coșuștea și Motru.
În Podișul Mehedinți, Munții Mehedinți și zona Înalta a Munților Almăj pe mari suprafețe apar soluri brune acide, iar în partea sudică și estică a Munților Almăj, ca și în sudul Podișului Mehedinți, se găsesc soluri brune, brune acide, brune podzolite și brune-gălbui podzolite. Aceste soluri sunt specifice pădurilor de fag.
Pe rocile calcaroase din podișul și din Munții Mehedinți, mai ales pe cornetele din apropierea localităților Baia de Aramă, Obârșia Cloșani, Ponoarele, Nadanova, Jupânești, Balta și Sfodea s-au dezvoltat rendzinele, soluri de culoare neagră, brună sau brun-roșcată bogate în humus. Aceste soluri prezente în Podișul Mehedinți sunt în cea mai mare parte acoperite de tufărișuri de liliac, cărpiniță, corn, mojdrean, măceș, lemn câinesc, mai puțin de păduri de fag cu gorun cu elemente termofile (fig. 2.7, 2.8).
Fig 2.7 Lemnul câinesc (wikipedia.org) Fig 2.8 Mojdreanul (vegetatiaforestiera.com)
Pe solurile rendzinice din zona montană se dezvoltă păduri de fag cu pajiști și elemente termofile. Aceleași rendzine se întâlnesc și în zona Cazanelor Dunării și Munților Almăj, dar pe suprafețe mult mai reduse. Tot pe suprafețele calcaroase ale Podișului și Munților Mehedinți, ca și în Cazane, se întâlnesc, sub forma unor petice, solurile de tip terra rosa formate pe produsele de alterare ale calcarelor compacte. Culoarea roșie, specifică acestor soluri, este datorată conținutului ridicat de oxizi de fier slab hidratați și materialului parental. Solurile de tip terra rosa sunt considerate ca relicte, ce par să fi apărut sub o climă caldă în epoci geologice mai vechi, când a fost posibilă rubefierea. Culoarea roșie inițială este păstrată în condițiile locale de relief sub clima actuală. Cele mai importante suprafețe cu soluri de tip terra rosa se găsesc în apropierea localităților Godeanu, Nadanova, Gărdăneasa și Ponoarele. Aceste soluri permit dezvoltarea pajiștilor cu vegetație specifică solurilor aride, păduri de fag cu gorun, iar pe alocuri se practică cultura porumbului, cartofului și a pomilor fructiferi. Pe suprafețele restrânse în Munții șl Podișul Mehedinților și pe suprafețe mari in Munții Almăj apar unele soluri de culoare neagră, sărace în carbonat de calciu și azot, cunoscute ca soluri litomorfe – eurobaziomice. Aceste soluri sunt acoperite îndeosebi de pajiști și vegetație lemnoasă de calitate slabă.
Sub o vegetație de esență moale (plop, salcie), pajiști etc. în lunca Dunării, ca și în luncile Motrului, Coșuștei Mari și Mici, Hușniței, Topolniței, pe suprafețe apreciabile se dezvoltă și solurile aluviale, unele dintre cele mai bune soluri pentru culturile legumicole.
2.3 Județul Vâlcea
2.3.1 Așezarea geografică a județului Vâlcea
Județul Vâlcea se întinde pe o suprafața de 5.765 km2 fiind situat în partea central-sudică a României, în Regiunea SV Oltenia (Fig. 2.9), pe cursul mijlociu ai râului Olt. Se învecinează cu județele Alba și Sibiu, la nord, județul Argeș, județul Olt la sud si sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și cu județul Hunedoara la nord-vest.
Fig. 2.9 Localizarea geografică a județului Vâlcea
http://www.turismcazare.ro
2.3.2.Căile de comunicație
Infrastructura județului cuprinde mai mult de 2.167 de km de drumuri publice (din care 550 sunt drumuri naționale) și 164 km de cale ferată. Aceste căi de comunicație asigură din vechime legătura între câmpie, deal și munte, între Țara Românească și Transilvania, între Oltenia și Muntenia, una dintre cele mai importante rute internaționale care face legătura Europei Centrale cu Balcanii și, mai departe, cu Orientul fiind cea de pe valea Oltului (E 81). Artera feroviară și rutieră de pe Valea Oltului este completată de șoseaua Râmnicu Vâlcea -Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea-Pitești, la care se adaugă o rețea densă de drumuri locale care leagă toate localitățile județului între (fig. 2.10).
Fig. 2.10 Harta infrastructurii tehnice a județului Vâlcea
http://www.mdrt.ro
2.3.3 Cadrul natural al județului Vâlcea
Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de relief munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud, întregite de defileele Oltului și Lotrului, străjuite de munții Cozia, Căpațânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei. Două treimi din suprafața județului sunt ocupate de Podișul Getic și Subcarpații Getici, cu altitudini între 400-500 m.
În nord, în zona muntoasă, altitudinile ajung la peste 2.400 m, reprezentate de Munții Căpățânei (Vf. Ursu – 2.124 m, Vf. Buila -1.849 m), Munții Lotrului (Vf. Șteflești-2.242 m, Vf. Mare-2.056 m), Munții Făgărașului (Vf.Suru-2.283 m), Muntele Cozii (Vf.Cozia-1.668 m). Între munții din Grupa Parâng (Lotrului și Căpățâni) și cei din grupa Făgăraș (Făgăraș și Cozia), trecerea se face printr-o zonă depresionară – Depresiunea Loviștei.
Zona subcarpatică se întinde între văile Cerna și Topolog. Cuprinde două șiruri de depresiuni (submontane și intracolinare), închise de două șiruri de dealuri. Cele mai pitorești sunt depresiunile submontane, care se prezintă ca o succesiune de arii joase despărțite de spinări deluroase care se prelungesc dinspre munte spre dealurile din sud. Excepție face zona dintre Bistrița Vâlcii și Olănești, unde depresiunile lipsesc; acolo trecerea de la munte spre dealuri se face prin înșeuări.
Acestea separă deci zona subcarpatică în două părți: la vest de Bistrița se află Depresiunea Hurez, străjuită la sud de Măgura Slătioara (767 m).
Cadrul natural al acestei regiuni are un pitoresc deosebit, rezultat din asocierea potențialului natural al poalelor munților (cheile Bistriței, Pietrenilor, masivul calcaros al Culuarului Olănești-Călimănești-Berislăvești) și cel antropic din depresiune.
Culuarului Olănești-Călimănești-Berislăvești. apare ca o succesiune de lărgiri de vale (Băile Olănești, Muereasca, Călimănești) legate prin șei înalte, care se continuă la est de Olt cu Depresiunea Jiblea – Berislăvești, mărginită spre valea Topologului de șaua dublă de la nord de Robaia
Cea mai sudică formă de relief este Platforma Oltețului, dincolo de care începe Câmpia Româna (județul Dolj). Zona piemontală se află în continuarea Subcarpaților, face parte din podișul Getic și este fragmentată de râuri în părți aproape paralele, cu direcție nord – sud. Piemontul cuprinde dealurile Cernei (situate între Olteț și Olt), cu înălțimi frecvente de peste 500 m, iar la est de Olt, Piemontul Cotmeana, pe cea mai mare parte fiind o regiune înaltă, deluroasă, cu dese forme de degradare a versanților.
II.3.4 Clima
Situația elementelor climatice este influențată de relief. Astfel, temperatura medie anuală scade de la 11° C în sudul județului la -2° C pe vârful Suru (Munții Făgăraș). De menționat oi izoterma de 10° C taie partea sudică a județului și pătrunde adânc spre nord de-a lungul văii largi a Oltului, până la Râmnicu Vâlcea. Iarna temperaturile medii au valori între -2° C în dealurile Drăgășanilor și Bălceștilor și -9° C pe munte, iar vara urcă de la 8° C pe creștete munților la 22°C la sud de Drăgășani.
Se remarcă faptul că în Depresiunea Loviștei nu au loc inversiuni termice (ca în majoritatea depresiunilor intramontane), datorită deschiderii acesteia la est și la vest de Cozia, fapt cu consecințe pozitive în dezvoltarea așezărilor și a activităților turistice.
În ceea ce privește repartiția nebulozității, cele mai,multe zile cu cer acoperit sunt în zona montană (180, chiar 220 de zile). De aici rezultă că și cele mai multe precipitării cad tot aici (1000 – 1400 mm/an).
De asemenea, numărul zilelor cu ninsoare scade de la 80 în zona alpină la 30 – 40 în Depresiunea Loviștei, până la 15 – 25 de zile în zona deluroasă. Stratul de zăpadă se menține în medie 150 – 200 de zile în etajul superior al munților din jurul Depresiunii Loviștei, iar în aceasta 80 – 120 de zile.
Particularitățile orografice ale județului Vâlcea determină o diversitate a aspectelor climatice, încât întâlnim de la clima munților înalți până la cea a dealurilor joase, cu numeroase diferențieri climatice, între acestea remarcându-se climatul de adăpost al depresiunilor subcarpatice. Ele sunt ferite de invaziile de aer rece și viscolele din timpul iernii, fapt observat și prin minima absolută de -27° C la Govora, față de -33,5° C la Drăgășani. De asemenea, în timpul perioadelor foarte calde se înregistrează o evidentă moderare submontană datorită brizelor, caracteristică favorabilă apariției stațiunilor climaterice și balneoclimaterice din această arie.
2.3.5 Hidrografia și hidrogeologia
În ceea ce privește rețeaua hidrografică, ea aparține în totalitate bazinului Oltului. Acesta are două sectoare distincte, unul în zona montană (peste 40 km între râul Vadului și Călimănești) și altul în zona dealurilor (în jur de 90 km între Călimănești și un punct situat la sud de Drăgășani).
În Depresiunea Loviștei primește primii afluenți: pe dreapta pâraiele Robeștilor, Sărăcineștilor, Călineștilor și râul Lotru (cu Latorița), iar pe stânga Valea Satului, Boia, Titești și Băiosul. În zona subcarpatică primește pe Olănești, Bistrița Vâlcii, Luncavățul, toate acestea cu izvoarele în Munții Căpățânii, și Topologul, ce izvorăște de sub vârful Negoiu.
Tot în sistemul Oltului este inclus Oltețul (cu Cerna), pe care îl primește în județul Olt, acesta fiind cel mai mare afluent, dar în Vâlcea are doar un sector de 65 km. Rezultă că cel mai important rămâne Lotru, un râu montan din grupa Parâng. Lotru pornește din lacul Gâlcescu și se îndreaptă spre nord până la Obârșia Lotrului, unde face un cot spre est. Străbate Munții până la Voineasa (sector în care a fost amenajat lacul de acumulare Vidra), după care intri în Depresiunea Loviștei pe care nu o mai părăsește până la vărsarea în Olt.
Dintre lacurile aflate pe teritoriul județului predomină lacurile de proveniență glaciari aflate în bazinul Latoriței: Muntinelul Mic, Iezerul Latoriței, Singuraticul și Cioara precum și cele din munții de la Obârșia Lotrului. Lacurile sărate sunt cele de la Ocnița și Ocnele Mari, iar lacurile artificiale amenajate ca urmare a construcției hidrocentralelor sunt Vidra (lac de acumulare antropic fondat in 1972, cu un volum de 340 mil mc, o suprafața de 940 ha), Călimănești. Băbeni, Brădișor (lac antropic, cu o suprafața de 230 ha ai un volum de 8,0 mil mc), Ionești etc.
În ceea ce privește hidrogeologia, în zona subcarpatică a județului exista o mare varietate de izvoare minerale, care au generat apariția unor cunoscute stațiuni balneoclimaterice.
După I. Pișota (1983, p. 147) aceste izvoare se clasifică astfel:
– izvoare sulfuroase (cu hidrogen sulfurat și sulfuri) la Călimănești – Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora, dar și la Dobriceni și Buleta;
– izvoare clorosodice, cu o mineralizare foarte mare datorită masivelor de sare, se întâlnesc la Ocnele Mari, Ocnița, Pietrarii de Sus și Oteșani;
– izvoare oligominerale , cu un conținut redus de săruri, dar tot cu roli curativ, la Râmni cu Vâlcea, Mateești și Muiereasca;
– izvoare iodurate la Gorunești.
2.3.6 Vegetația
Repartiția vegetației cunoaște, ca în întreaga țară, o etajare în funcție de relief. Astfel, la munte etajarea biogeografică este foarte bine oglindită de succesiunea vegetației. În partea sa inferioară pădurea este alcătuită dintr-un amestec de fag, brad, uneori molid, iar mai sus dintr-un etaj distinct de păduri de molid, care are limita superioară la 1800 – 1850 m altitudine (mai ridicată pe fața sudică a munților și mai coborâtă pe cea nordică). Deasupra se distinge etajul subalpin și alpin, cu jnepeni și pajiști alpine, ocupând suprafețe mai întinse în munții înalți (în special în munții Făgăraș).
Pajiștile de stâncărie sunt dominate de argințică (Dryas octopelata) și cetina de negi. Între speciile periclitate menționăm floarea de colț (Fig. 2.11), bulbucul de munte (Trollius europeaus), tulichina pitici (Daphne mezereum), iedera albă (Daphne blagayana), toporașul de stâncă(Violaalpina), crinul de munte (Lilium Jankae), pesma(Centaurea atropurpurea), jnepenul (Fig. 2.12), speciile endemice (Centaurea pinnafida, Dianthus spiculifolius, Juniperus sabina); 28 de specii de orhidee (Epipactis helleborine, E atrorubens, Gymnadenia conopsea, Orchis mascula, Platanthera bifolia).
Fig. 2.11 Floarea de colț Fig. 2.12 Jnepenul
(http://pozeq.net/poze-cu-floare-de-colt/3356) (http://www.dreamgardens.ro/magazin/jneapan/)
În dealurile subcarpatice din dreapta Oltului predomină pădurile de amestec, fag și' gorun. Numai dealurile mai joase dintre pârâul Govorei și Olt sunt acoperite cu păduri de stejar, la fel ca toate dealurile din sudul județului (cu altitudini de 300 – 600 m). În văile largi ale Oltului, Oltețului și Cernei sunt zăvoaie cu sălcii și plopi uriași.
O problemă a învelișului de vegetație o constituie intervenția omului, în primul rând prin despăduriri, care în dealurile piemontane ale județului au fost mai intense și mai timpurii. Astfel, multe suprafețe cu pădure au devenit pajiști secundare sau terenuri agricole.
Mai trebuie adăugată prezența unor specii iubitoare căldură în unde depresiuni subcarpatice cu climat de adăpost (ca în întreaga Oltenie deluroasă). Acestea sunt nucul și castanul dulce, care cresc în unele depresiuni submontane (pe fațada însorită a munților) sau în cele intercolinare.
2.3.7 Fauna
În județul Vâlcea, fauna este destul de bogată și de interes vânătoresc, atât în munții cu păduri de fag și conifere, cât și în dealurile cu stejar și fag. În domeniu alpin trăiește capra neagră (Fig. 2.13), și unele păsări, precum fâsa de munte, brumărița, mieria gulerată și acvila de munte. Mai jos, în pădurile de conifere și de fag sunt animale comune tuturor munților din țara noastră: râsul (Fig. 2.14), jderul de copac și de piatră, mistrețul, căprioara, veverița, iepurele, ca și o bogată faună ornitologică (cocoșul de munte, potârnichea, ierunca etc.). În zona deluroasă se întâlnesc lupi, vulpi, viezuri, iepuri, căpriori, mistreți, pisici sălbatice ș.a.
Fig. 2.13Capra neagră Fig. 2.14 Râsul
(http://totb.ro/capra-neagra/) (http://www.toateanimalele.ro/Ras.php)
Pe teritoriul județului există numeroase specii de pești (păstrăv, lipan, moioga), amfibieni (salamandra, tironul, broasca roșie de pădure, broasca râioasă brună), reptile (gușterul, șopârla de ziduri, vipera, șarpele de alun), păsări (acvila mică, presura de munte, ciocănitoare de munte, ciocănitoare de stejar, cocoșul de munte).
2.3.8Solurile
În etajul fagului te întâlnesc soluri podzolice humico-feriiluviale și brune acide de pădure cu grade diferite de podzolizare.
În etajul coniferelor se întâlnesc soluri podzolice iar în crăpăturile stâncilor se întâlnește sol turbos pe care s-au adăpostit specii hasmofile, iar în lungul văilor se întâlnesc soluri aluviale.
Pe substrat calcaros, ca de exemplu în Masivul Buila-Vânturarița solurile nu prezintă o mare diversificare, fiind diferite doar din cauza tipului de asociații vegetale care s-au format pe acestea, predominante fiind rendzinele.
2.3.9 Spațiile protejate
Parcul Național Cozia constituie o arie naturală protejată pentru conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Este format în principal din Masivul Cozia, o parte a Munților Căpățânii, denumită Narâtul și Masivul Doabra, din Munții Lotrului, constituind împreuna marea unitate ecologici a Parcului Cozia.
Parcul Național Cozia are suprafață de 17.100 ha, întreaga suprafață se află pe raza județului Vâlcea, descrisă în limitele de mai sus, fiind constituita din fond forestier aflat în administrația Regiei Naționale a Pădurilor prin Direcția Silvică Râmnicu Vâlcea. În spațiul biogeografic din zona Cozia, Narâtu, Doabra se găsesc suprafețe apreciabile de ecosisteme naturale de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier. Aici întâlnim peste 800 de specii floristice: plante alpine. Subalpine, plante termofile, numeroase plante endemice.
Aici se găsesc numeroase grote, chei și cascade, cum sunt: Peștera din Cale, pe drumul spre Mănăstirea Stânișoara, Grota Haiducului din Colții lui Damaschin, Grota Urșilor, de sub vârful Ciobanu, Cheile Bulzului, Cheile Ciuhei Mari și Cheile Roșiei, cascada Gardului, de pe valea Gardului, cu înălțimi de circa 20 m, cascada De sub încuietori, pe mai multe trepte, pe pinul Bulzului, cascada Patestiului, pe pârul Patești etc.
Parcul național Buila – Vânturarița face parte din Munții Căpățânii. Are o suprafața de circa 4500 ha și este situat pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Olănești, întinzându-se de la vest de Cheile Bistriței și până la est de Cheile Olăneștilor. Creasta Buila-Vânturarița are o extindere spațială de tip liniar, cu o lungime de circa 14 km și o lățime cuprinsă între 0,5 si 2,5 km (extinderea calcarelor jurasice). Altitudinea absolută este în Vârful Vânturarița Mare (1885 m), iar cea minimă la ieșirea Bistriței din chei (550 m). Principalele vârfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, următoarele: Arnota (1184 m), Muntele Cacova (1525 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1659 m), Buila (1849 m), Stevioara (1847 m), Vânturarița Mare (1885 m), Vioreanu (1866 m), Vânturarița Mică (1655 m), Stogu (981 m).
Râurile, nevoite să ocolească zona centrală, au reușit să străpungă această barieră numai la cele două extremități: în partea de sud-vest râurile Bistrița si Costești și-au săpat chei, între care este cuprins Muntele Arnota, iar în partea de nord-est râurile Cheia și Olănești au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adânci și mai sălbatice din țară, prezentând pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, săritori, pereți apropiați până la 2 m, dar înalți de peste 300 m și respectiv Cheile Mânzului (Cheile Olăneștilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).
Dintre peșterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000: Peștera Liliecilor, Peștera Arnăuților (Fig. 2.15), Peștera Lacul Verde, Peștera Pagodelor, Peștera din Cheile Comarnicelor, Peștera Caprelor, Peștera Rac, Peștera Valea Bistrița, Peștera cu Perle (Fig. 2.16), Peștera Clopot (Ielenicz, 2007, p. 158).
Fig. 2.15 Peștera Arnăuților Fig. 2.16 Peștera cu perle
(www.infopensiuni.ro) (turism.bzi.ro)
În cadrul ecosistemelor din Parcului Național Buila-Vânturarița se remarcă: argințica, cetina de negi, floarea de colț, bulbucul de munte, iedera albă, crinul de munte, crinul de pădure, 28 de specii de orhidee etc. Ca și în cazul florei, multe dintre speciile faunistice întâlnite aici sunt protejate prin convenții internaționale ratificate și de România: liliacul cu potcoavă (Fig. 2.17), liliacul comun, liliac de iaz, liliac cu picioare lungi, liliac cărămiziu, ursul, râsul, lupul, capra neagră jderul de pădure, jderul de piatră, bursucul (Fig. 2.18), cerbul etc.
Fig. 2.17 Liliacul cu potcoava Fig. 2.18 Bursucul
http://www.batlife.ro/?p=342&lang=ro http://www.toateanimalele.ro/
2.3.10 Demografia
Județul Vâlcea a avut în anul 2015 o populație stabilă de 405.543 locuitori, cu o densitate de 70,34 loc./kmp. În ceea ce privește evoluția demografică a populației se observă un ritm de creștere continuu de descreștere, din anul 1992 până în anul 2015, înregistrându-se o scădere de 29 616 persoane (Fig 2.19), aspect demografic ce poate fi corelat cu evoluția pe ansamblu a populației României.
Fig. 2.19 Evoluția populației județului Vâlcea (www.insse.ro)
Condițiile de așezare și resursele fiecărui sat au determinat o mare variație a dinamicii populației pe localități.
Distribuirea neuniformă a populației în așezări foarte diferite ca mărime și ca mod de dispersare în teritoriu, reflectă direct gradul de concentrare localăa activităților umane în areale care corespund ariilor depresionare și viilor. Acestea sunt ariile care au suportat în primul rând efectele presiunii umane – mai de timpuriu și mai intens – și prezintă cele mai intense transformări antropice.
Structura populației pe medii geografice ( la 1 iulie 2001) relevă o predominare a populației rurale, populația urbană deținând numai 48%, iar populația rurali 52% din totalul populației județului (Fig. 2.20).
Structura pe sexe relevă o ușoară predominare a sexului feminin 50,9% față de sexul masculin 49,1% (Fig. 2.21).
Fig. 2.20 Distribuția populației județului Vâlcea, după medii de locuire (anul 2016) (www.insse.ro)
Fig. 2.21 Distribuția populației județului Vâlcea, după sex (anul 2016)(www.insse.ro)
II.3.11 Așezările omenești și organizarea administrativ-teritorială
Urmele materiale ale activității umane au fost descoperite încă din epoca de tranziție de la neolitic la epoca bronzului, așa cum atestă necropola tumulară de la Ferigile (comuna Costești).
În regiunea saliferă au apărut primii germeni ai vieții urbane, orașele Ocnele Mari și Râmnicu Vâlcea, deși cu mari diferențe între ele, au fost, totuși cele mai importante. Centre de schimb și cu o rețea slabi de unități de producție meșteșugărească, aceste orașe au evoluție lentă și oarecum asemănătoare până la începutul secolului XX.
Punerea în valoare a apelor minerale a dus la formarea stațiunilor balneoclimaterice: Băile Govora, Băile Olănești, Călimănești și Căciulata.
Județul Vâlcea este împărțit în următoarele unități administrativ-teritoriale:
2 municipii (Râmnicu Vâlcea – reședința județului fi Drăgășani), 9 orașe (Brezoi, Horezu, Călimănești, Olănesti, Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești) și 75 comune cuprinzând 568 de sate.
Capitolul 3
Oferta turistică a județelor Mehedinți, Gorj și Vâlcea
3.1.Obiective turistice naturale și antropice din județul Mehedinți
Potențialul turistic al județului Mehedinți este reprezentat de peisajul format de Dunăre și de defileul său, de varietatea reliefului din zona montană, de elementele de floră și faună și dovezile trecutului milenar, dovedite de monumente istorice, de arhitectură și artă.
3.1.1 Atracții turistice antropice
Castrul roman de la Drobeta (Fig. 3.1) este cea dintâi cetate de piatră construită de romani pe teritoriul Daciei romane. Potrivit unei scene de pe Columna lui Traian, castrul era deja construit în primăvara anului 105, când a fost inaugurat podul. Castrul de la Drobeta era o fortificație cu dimensiuni relativ mici (137mX123 m), ce respectă regulile de construcției ale unui castru (porți, drumuri interioare, magazii, spital, camerele soldaților), fiind folosit pentru unitățile auxiliare Cohors III Campestris, Cohors I Antiochensium, Cohors I Cretum, Cohors I Sagittariorum (Benea, 1996, p. 119).
Fig. 3.1 Castrul roman de la Drobeta (http://www.agerpres.ro/destinatie-romania)
Castelul de apa de la Drobeta-Turnu Severin, numit în prezent Castelul Artelor (Fig. 3.2) a fost construit după proiectul inginerului Elie Radu. Construcția s-a realizat în conformitate cu proiectul aprobat de Consiliul comunal, la 10 iunie 1910, pentru alimentarea cu apă a orașului, alimentarea făcându-se direct din Dunăre. Castelul de apă a fost terminat în 1913, dar inaugurarea se va face abia în 1914, când s-a pus în funcțiune întregul sistem al alimentării cu apă a orașului (Manolea, 2011, p. 182).
Fig. 3.2 Castelul de apa din Deobeta-Turnu Severin (www.romania-redescoperita.ro)
Castrul roman Hinova (Fig. 3.3) este o fortificație de tip quadriburgium (45,85 x 39,80 m) construită pe prima terasă a Dunării. Cetatea a fost construită în timpul primei tetrarhii, suferind pagube majore în 378-379. Deși a fost refăcută, cetatea a fost lichidată în secolul al V-lea de huni (Davidescu, 1989, p. 7).
Fig. 3.3 Castrul roman Hinova
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=1804
Cetatea medievală a Severinului (Fig. 3.4) are un rol deosebit în sistemul de apărare al Țării Românești. Ruinele care se pot vedea astăzi provin de la două incinte, cea exterioară fiind împrejmuită cu șanț. Nu se poate stabili o cronologie exactă a acestor construcții, întrucât nu au fost efectuate săpături arheologice în întreg complexul, dar și din cauza intervenție factorului uman, care a deranjat solul în zonele cercetate
Fig. 3.4 Cetatea medievală a Severinului
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=1554
Podul lui Traian (Fig. 3.5) a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105, pe Dunărea de Jos, în apropiere de orașul Drobeta Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian si a proviziilor trebuincioase campaniei ce urma sa fie declanșate împotriva lui Decebal.
Podul făcea legătura între castrul Pontes, de pe malul sudic al Dunării și castrul Drobeta, de pe malul nordic. La cele două capete ale podului au fost realizate arcuri de triumf.
Împăratul Hadrian (117-138) a hotărât distrugerea parțială a podului pentru a proteja spațiul sud-dunărean de invaziile roxolanilor și iazigilor, podul fiind distrus total o dată cu abandonarea Daciei (271-274/275) (Bondoc, 2009, p. 211).
Fig. 3.5 Podul lui Traian
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=5526
Termele romane (Fig. 3.6) au fost ridicate de Legiunea V Macedonica, o dată cu castrul Drobeta, fiind refăcute în secolul al III-lea de un detașament al Cohortei I Sagittorium, astăzi mai fiind vizibil decât mai puțin de jumătate.
Pe lângă dotările obișnuite ale unor terme, cum ar fi camera de foc (praefurnium), camera de aburi (laconicum), sala de baie (caldarium), camera de apă rece (frigidarium) și altele, în partea de nord se găseau săli de lectură și un spațiu pentru exerciții și întreceri sportive (palestra) (http://www.traveleuropa.ro/obiective-turistice-drobeta-turnu-severin-termele-drobetei/).
Fig. 3.6 Termele romane
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=5367
3.1.2 Atracții turistice naturale
Dintre atracțiile turistice oferite de resursele naturale ale județului Mehedinți menționăm:
Zona Porțile de Fier I, defileul Dunării, Cazanele (Fig. 3.7), Mănăstirea Sf. Ana;
Fig.3.7Dunărela Cazanele Mari(http://www.mihailovici.ro/archives/category/romania-pozitiva-2/mehedinti/page/3)
Ostrovul Șimian, care este amplasat în aval de orașul Drobeta Turnu- Severin, aici fiind relocată cetatea de pe insula Ada-Kaleh;
Complexul carstic Ponoare cu podul natural de la Ponoare (Fig. 3.8) – arcadă naturală formată prin prăbușirea tavanului peșterii de la Pod, are 14 m înălțime, 8 m lățime și 25 m lungime, fiind singurul pod natural din lume pe care se poare circula cu autovehiculele; lacurile carstice Zătonul Mare și Mic, peștera Ponoare și câmpurile de lapiezuri, peștera Topolnița;
Fig. 3.8 Podul natural de la Ponoare, Podul lui Dumnezeu (turism.bzi.ro)
Stațiunea balneo-climaterică Bala, cu ape termo-minerale;
Rezervațiile naturale: rezervația botanică Cracul Găioara, singurul loc unde a fost identificată colilia Porților de Fier; rezervația botanică Valea Oglănicului, situată în aval de Gura Văii, cu elemente de floră și faună specifice zonei Porților de Fier; rezervația botanică Cracul Crucii se întinde din dreptul barajului până la platoul Crucea Sfântul Petru; rezervația botanică Gura Văii – Vârciorova se remarcă prin bogăția florei, multe specii fiind rarități; rezervația botanică Fața Virului este situată între Slătinic și Creasta Virului, având cascade și chei pitorești; rezervația botanică Dealul Dohomnei, cu păduri de osieci, dar și cu păduri seculare de alun turcesc și gorun.
Rezervația paleontologică Bahna, între localitățile Ilovița și Bahna, este un punct fosilifer important și vechi, de o mare valoare științifică; rezervația paleontologică Svinița este un important punct fosilifer, calcarele roșii de aici conținând cea mai bogată faună de amoniți din România.
Obiective turistice din județului Gorj
Atracții turistice antropice
Principale atracții turistice antropice ale județului Gorj sun reprezentate de numeroasele cule, arhitectura religioasă și nu în ultimul rând ansamblul Brâncuși.
Casa Glogoveanu (Fig. 3.9) este situată în com. Glogova, pe malul stâng al Motrului. Casa a fost ridicată în mai multe etape: prima dată, în secolul XVII, Necula Glogoveanu construiește casa, folosindu-se de un beci mai vechi. Continuă apoi, în secolul XVIII, Matei și Ioniță Glogoveanu, care elimină scară exterioară, construind scara care se află și în momentul de față sub cerdac, în același timp fiind construită Biserica paraclis, având hramul Sfântul Nicolae. La începutul sec. XIX, restaurarea făcută de Gheorghe Vernescu a dus la diminuarea caracterului de locuință fortificată în favoarea confortului unei locuiri permanente a spațiului. Cu toate acestea, ea își păstrează caracterul aparte în arhitectura Olteniei. Tradiția amintește de existența unor drumuri subterane ce făceau legătura între culă și biserică paraclis din apropiere și dintre culă și un luminiș din apropierea Motrului, subterane folosite în cazul unui asediu (www.gorj.djc.ro/).
Fig. 3.9 Casa Glogoveanu (http://www.gorj.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=261)
Cula Cioabă-Chințescu (Fig. 3.10) situată în satul Siacu, comună Slivilești, este una din cele mai recente construcții de acest tip. Ea a fost începută în 1818 de boiernașul Răducan Cioabă, după moartea acestuia, soția sa Zoița s-a recăsătorit cu Marin Chintescu, acesta fiind cel care a terminat cula în 1822. Moștenirea ei s-a făcut în general pe linie femeiască, astfel încât este cunoscută sub mai multe denumiri printre care și cea de Cula Grecescu, după numele boierului Grecescu, soțul Stancai Chintescu. Construcția are un plan dreptunghiular dezvoltat pe trei niveluri. În timp a suferit unele transformări, ușa originală nu se mai păstrează. La etaj se urcă pe o scară îngustă care pornește din beci. Pridvorul se deschide la ultimul nivel și permite o bună vizibilitate asupra împrejurimilor, pe vremea când funcționa putând comunica cu o altă culă, care astăzi a dispărut, cea de la Borăscu (1770). Toate laturile au prevăzute metereze folosite pentru tragerea cu arma în caz de nevoie. Ca sistem constructiv și după amplasarea în teren, Cula de la Siacu aparține tipului de veghe, semnalizare și alarmă (www.gorj.djc.ro/).
Deși este un valoros monument de arhitectură, astăzi se află într-o stare avansată de degradare și încă nu s-au găsit resursele financiare necesare pentru restaurarea, conservarea și punerea sa în valoare.
Fig. 3.10 Cula Cioabă-Chințescu (http://www.kule.ro/cule/gorj/item/cula-cioaba-chintescu)
Cula de la Curtișoara (Fig. 3.11), cunoscută și sub numele de cula Cornoiu, a fost construită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea și a fost lăsată moștenire de Radu Pistescu logofătului Cornea din Târgu-Jiu (1785), împreună cu toată averea. Construcția este dezvoltată pe trei niveluri, cu fântâna în pivniță și cu creneluri de tragere la fiecare nivel. După sistemul constructiv și după amplasarea în teren, aparține tipului culă de refugiu, de apărare sau locuința temporară. În timp a suferit unele transformări , însa, odată cu constituirea în jurul ei a Muzeului Arhitecturii Populare Gorjenesti de la Curtișoara, a revenit la forma sa inițială. Are în compunere două beciuri în care se pătrunde prin uși masive de stejar închise cu bârne de lemn dispuse de-a curmezișul. Din unul din beciuri pornește scara de acces spre primul nivel. La al doilea etaj se află pridvorul culei care oferă o bună vizibilitate asupra împrejurimilor.
Cula a fost nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat Muzeul Arhitecturii Populare Gorjenesti de la Curtișoara. În apropiere se află biserica Sf. Ioan Botezătorul, alături de culă se află Conacul și, de jur împrejur, pe o suprafață de aproximativ 12 ha, sunt dispuse într-un cadru pitoresc numeroase construcții care au păstrat specificul arhitecturii populare din zona Gorjului, case din zona de sub munte, din zona de câmpie, pivnițe, pătule.
Fig. 3.11 Cula de la Curtișoara (http://www.kule.ro/cule/gorj/item/cula-cornoiu)
Palatul comunal din Târgu Jiu (Fig. 3.12), unde astăzi funcționează Instituția Prefectului județului Gorj. Proiectul imobilului a fost realizat de arhitectul Petre Antonescu, iar devizul lucrărilor a fost întocmit în anul 1896 de către arhitectul Teoharie Dobrescu, care a fost și antreprenorul lucrării executate de inginerului Ion Poienaru. Ridicarea construcției aînceput în anul 1897, iar piatră de temelie s-a pus la 22 august 1898. La 28 mai 1901, primarul orașului Târgu-Jiu, Titu Frumușeanu, încredințează arhitectului Dimitrie Maimarolu finisarea lucrărilor primăriei, în august 1902 acestea fiind executate. Decorația exterioară și cea interioară, în stil maur, dau o notă de unicitate și monumentalitate construcției pentru care s-a achiziționat un ceas ce a fost montat în turla în anul 1905. În anul 1969 i se adaugă aripa nouă, proiect realizat de arhitectul Gheorghe Petrașcu.
Fig. 3.12 Palatul comunal din Târgu Jiu (www.infopensiuni.ro)
Mănăstirea Polovragi a fost construită în secolul XVI, de Radu și Pătru, fii lui Danciu Zamona. Pictura bisericii a fost realizată de Constantin Zugravul, în 1713, pictura fiind foarte valoroasă, prin tehnică și iconografie. Intrarea în pridvor are de o parte și de alta reprezentări ale mănăstirilor românești închinate la Muntele Athos. Egumenul Lavrentie a ctitorit bolnița în 1732, amplasată în cea de-a doua incintă a mănăstirii, aceasta fiind pictată în 1738 de Gheorgheie și Ionu.
Fig. 3.13 Mănăstirea Polovragi (www.doxologia.ro)
Mănăstirea Tismana (Fig. 3.14) a fost ctitorită de cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Domnitorii din familia Basarab (Radu I, Dan I, Mircea cel Bătrân) au sprijinit material construcția de zid. La 15 august 1378 biserica Mănăstirii Tismana a primit hramul Adormirea Maicii Domnului, fapt atestat în hrisovul voievodului Dan I, DIN 3 octombrie 1385 (http://www.crestinortodox.ro/).
Biserica este ridicată în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri groase de piatră, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor, susținută de contraforți și de pridvorul ce înconjoară pronaos și o parte naos. În 1520, Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541, Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a construit în 1650 biserica mică a spitalului mănăstiresc, clopotnița și a donat un clopot; Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești; jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura în 1733 și 1766, iar în 1782 ușile bisericii.
La Tismana a fost înființată prima școală de caligrafi și de copiști de cărți bisericești în diverse limbi și prima școală de călugări, de unde se recrutau viitorii episcopi, mitropoliți, dieci pentru cancelariile domnești și boierești (http://www.crestinortodox.ro/).
Fig. 3.14 Mănăstirea Tismana (http://www.crestinortodox.ro/)
Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj este situat în Curtișoara, cartier al orașului Bumbești-Jiu, fiind un muzeu în aer liber care cuprinde monumente de arhitectură și tehnică populară din Gorj, amenajat în jurul culei Cornoiu, a conacului și a turnului de apă în perioada 1966-1975. Pe lângă culă, în muzeu au fost aduse biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcții țărănești din lemn (case, pivnițe, pătule, instalații tehnice populare din secolele XVIII – XIX) cu mobilier țărănesc, piese de port, țesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Cea mai veche piesă expusă o reprezintă Casa Popii Udriște, din satul Olari, datată în 1802 (https://ro.wikipedia.org/).
Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu (Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu) reprezintă un omagiu eroilor din Primul Război Mondial, proiectat și realizat de Constantin Brâncuși. Ansamblul cuprinde patru piese sculpturale: Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit (Fig. 3.15), dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Inaugurarea ansamblului sculptural a avut loc la 27 octombrie 1938.
Fig. 3.15 Coloana fără sfârșit (http://www.radioromaniacultural.ro/)
Atracții turistice naturale din județul Gorj
Principale Atracții turistice naturale din județul Gorj sunt peșterile în număr forte mare care se află pe teritoriul județului.
Peștera Muierilor (Fig. 3.16) este situată pe teritoriul comunei Baia de Fier, jud. Gorj. Peștera este săpată în calcare mezozoice, de râul Galbenul. Primele informații despre Peștera Muierii ne-au parvenit din 1870, de la arheologul Alexandru Odobescu. Lungimea peșterii este de 7000 m, fiind prima peșteră electrificată din România. Această peșteră este dispusă în patru niveluri. Nivelul inferior formează rezervația speologică, fiind împărțit în două sectoare: sectorul de nord (1.500m) și sectorul de sud (880m). Etajul superior este situat la 40 m înălțime, fiind amenajat pentru turiști pe o lungime de 573 m, însă are în total 1228 m.
Fig. 3.16 Peștera Muierilor (www.romanianmonasteries.org)
Principalele atracții ale peșterii sunt: Domul Mic, asemănător unei cupole gotice, apărut ca urmare a precipitării milenare a calcitei, Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare, Stânca Însângerate (denumirea este dată de scurgerile oxidului de fier), Cupola (areo înălțime de 17 m, unde este o colonie de lilieci), Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului, Galeria Urșilor (aici au fost găsite resturi de schelete de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice, mistreți), Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre.
Peștera Polovragi (Fig. 3.17)se află în localitatea Polovragi, pe malul Oltețului, în Munții Parâng, la o altitudine de 670 m și la 20 m de talvegul râului. În funcție de impuritățile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină.
Fig. 3.17 Peștera Polovragi(http://romaniamegalitica.blogspot.ro)
3.3. Obiective turistice din județul Vâlcea
Vâlcea este unul dintre județele cu un potențial turistic foarte mare, datorită mănăstirilor, stațiunilor balneare de pe Valea Oltului, dar și datorită peisajului montan, cu peșteri și cascade.
3.3.1 Atracții turistice antropice
Mănăstirea Cozia (Fig. 3.18 ) este un complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare. Mănăstirea Cozia, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România,
Fig. 3.18 Mănăstirea Cozia
(https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cozia#/media/File:2006_0610CoziaExterior20565.JPG)
Mănăstirea Turnu (Fig. 3.19) este așezată în stângă Oltului, la o distanță de 2 km de mănăstirea Cozia. Denumirea vine de la un turn construit de legiunile romane cantonate la Arutela. Mănăstirea a avut mai multe denumiri: Schitul de după turn, Schitul Turnu, Mănăstirea Turnu.
În secolele al XIV-lea- al XV-lea, câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia s-au stabilit la Turnu, trăind în chilii săpate în piatră, în colibe sau în case de lemn. Odată cu numirea lui Varlaam ca episcop al Râmnicului, Turnu devine așezare monahală stabilă. Mănăstirea a avut o existență destul de zbuciumată, în 1961 fiind desființată, în 1975 devine schit în subordinea mănăstirii Cozia, abia în 1988 revenind la statutul de mănăstire (www.crestinortodox.ro).
Fig. 3.19 Mănăstirea Turnu (https://ro.wikipedia.org/)
Mănăstirea Arnota (Fig. 3.20)este un lăcaș de cult ortodox din România, ce aparține de Arhiepiscopia Râmnicului. Este situată în satul Bistrița (comuna Costești) din județul Vâlcea. Mănăstirea a fost ctitorită de Matei Basarab și soția sa Elina, iar biserica poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Ansamblul monahal a fost declarat monument istoric și inclus pe lista monumentelor arhitectonice de importanța națională.
Din anul 1999 Arhiepiscopia Râmnicului a transformat așezământul în mânăstire de maici, în prezent fiind dependentă de stăreția Mănăstirii Bistrița (județul Vâlcea) (www.crestinortodox.ro).
Fig. 3.20 Mănăstirea Arnota (https://ro.wikipedia.org/)
Mănăstirea Horezu sau Hurezi (Fig. 3.21) a fost ridicată în perioada 1690-1693, fiind cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.
Fig. 3.21 Mănăstirea Horezu (https://ro.wikipedia.org/)
Cula Duca (Măldărescu) (Fig. 3.22), ridicată în perioada 1812-1827, se află, împreună cu Cula Greceanu și Casa Memorială I.G.Duca, în „Complexul Muzeal Măldărești”, din localitatea Măldărești, Vâlcea.
Construită de către Gheorghiță Măldărescu, a fost cumpărată în anul 1910 și amenajată în stil tradițional românesc de către omul politic I.G.Duca (www.gorj.djc.ro/).
Cula este declarată monument istoric și înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea, sub denumirea „Ansamblul Culei Duca”.
Fig. 3.23 Cula Duca (Măldărescu) (https://ro.wikipedia.org/wiki/)
Cula Greceanu (Fig. 3.23) este cea mai veche culă din România, construită în jurul anului 1517 de jupân Gheorghe și jupânița Ego Eva. A fost declarată monument istoric, făcând parte din Complexul Muzeal Măldărești. Cula este situată în satul Măldărești, comuna Măldărești (www.gorj.djc.ro/).
Fig. 3.23 Cula Greceanu (https://ro.wikipedia.org/)
Castrul Arutela (Fig 3.24) este un alt monument istoric din județul Vâlcea, construit în perioada 137-138 d. Hr. Este amplasat pe malul stâng al Oltului, între Păușa și Căciulata. Ultima monedă descoperită la Arutela a fost datată în perioada 220-223 d. Hr.
Fig 3.24 Castrul Arutela (https://ro.wikipedia.org/)
Castrul roman Buridava a fost ridicat în 103, la Stolniceni.În acest castru a fost cantonată Cohorta II Flavia Bessorum, ai cărei soldați erau recrutați din rândul tribului Bessi.În 1950 au fost descoperite termele, singura construcție descoperită din castru.
Fig. 3.25 Castrul roman Buridava https://ro.wikipedia.org/
3.3.2 Atracții turistice naturale
Cascada Lotrișor (Fig. 3.26) este o cascadă artificială, creată în anii `50 de muncitorii care lucrau la drumul forestier, care au decis să devieze cursul natural al pârâului. Cascada este situată la 500 m altitudine, având o cădere de 30 m.
Fig. 3.26 Cascada Lotrișor (drumliber.ro)
Cascada Moara Dracilor este amplasată în Munții Latoriței, având o cădere de 25m. numele este dat de o moară amplasată în aval, care încă se poate vizita.
Cascada Apa Spânzurată este situată în Cheile Latoriței, având o înălțime de 35 m.
Cascada Urzicii sau cascada Gardului este amplasată la o altitudine de 830 m în Munții Coziei, în apropiere de mănăstirea Stânișoara.
Parcul Național Buila-Vânturarița a fost înființat în 2004, fiind cel mai mic parc național de pe teritoriul României, având o suprafață de 4186 ha. Parcul Național Buila- Vânturarița se întinde din localitatea Costești-Bărbătești-Băile Olănești.
Parcul Național Cozia este amplasat în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, având o suprafață de 17100 ha. Se întinde pe teritoriul localităților Brezoi, Călimănești, Berislăvești, Perișani, Racovița, Sălătrucel.
Lacul Gâlcescu (Fig. 3.27),denumit uneori Câlcescu din Munții Parâng, este un lac glaciar aflat într-o cuvetă de eroziune glaciară. Lacul se află la o altitudine de 1925 m, are o suprafață de 31.260 mp, cu o adâncime maximă de 9,3 m. Este cel mai mare lac glaciar din masivul Parâng.
Lacul Gâlcescu este declarat monument al naturii, iar împrejurimile constituie o rezervație naturală și a fost înființată încă din 1932.
Fig. 3.27 Lacul Gâlcescu (www.proalpin.ro)
Iezerul Latorița este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al comunei Malaia.
Aria naturală se află în partea vestică a Munților Lătoriței, masiv ce aparține grupei montane Șureanu-Parâng-Lotrului, în bazinul superior al văii Latoriței, la o altitudine medie de 1600 m.
Peștera Arnăuților se află în versantul drept al Cheilor Mânzului (Olănești), la circa 1000 m altitudine absolută și 60 m diferență față de talvegul văii. Dezvoltarea peșterii este de 150 m și are o deschidere mare (24/15 m), orientată nord-vest, observabilă de jos, amplasată pe un perete destul de abrupt. Pentru vizitare nu este nevoie de echipament special, ci doar de mijloace de iluminare.. Este alcătuită dintr-un culoar dezvoltat aproape în linie dreaptă, ascendent inițial, apoi orizontal, mai larg la început și îngustat spre fund prin coborârea tavanului. Prezintă doar un mic diverticul lateral înspre deschidere, în peretele stâng. În prima parte culoarul este dezvoltat pe o suprafață de strat, apoi pe o diaclază cu profil de triunghi echilateral. Pereții au puține formațiuni concreționare, doar în partea terminală a culoarului, iar pe podea există doar câteva mici domuri, în rest fiind acoperită cu mult material clastic și praf de argilă de decalcifiere și de mondmilch. Este o peșteră rece (6° C în aer și 5,5° C în apă, în iulie 1966), destul de umedă în porțiunea finală, unde se pot găsi și câteva bazinete cu apă, și lipsită de curenți de aer. Din punct de vedere faunistic peștera este săracă, cu puține resurse trofice. Ca elemente strict cavernicole s-au descoperit aici două specii de miriapode diplopode (Dacosoma motasi) și chilopode (Lithobius decapolitus), ambele reprezentate prin foarte puțini indivizi (Goran, 1983, p. 172).
Împreună cu Peștera cu Lapte și cu peșterile din Cheile Cheii, formează nucleul de peșteri cel mai estic din Carpații Meridionali în care se găsește faună troglobiontă.
Peștera Lacul Verde, denumită și Peștera cu Lac, este situată în peretele vestic al Muntelui Stogșoare, la o altitudine absolută de circa 990 metri și relativă de 140 metri față de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogașului Ursului, din Munții Căpățânii, Masivul Buila – Vânturarița.
Peștera Lacul Verde și-a căpătat denumirea după culoarea intensă a lacului pe care îl ascunde între pereții săi de stâncă, un ochi de apă de circa 10 metri pătrați, dar cu o adâncime care atinge în unele locuri chiar și 3 metri.
A fost explorată și cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” Râmnicu Vâlcea, fiind una dintre cele mai apreciate si vizitate pesteri din zonă, adăpostind puncte fosilifere și faună cavernicolă de interes.
Intrarea relativ mare, de circa 6×4 metri, este urmată imediat de două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 metri lungime, iar cealaltă, largă și înaltă, are podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 metri și cu blocuri mari de calcar în rest, prăbușite peste vechi concrețiuni. După 35 de metri, galeria se ramifică: în dreapta se termină cu trei diverticule scurte, iar în stânga coboară la lacul prins între pereții unei diaclaze. Cele două ramificații, după ce îmbrățișează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Ramificația principală are o pantă de 4 metri, iar cea secundară este ușor descendentă, neconcreționată și foarte largă (25 de metri) (Candea, Erdeli, Simon, 2000, p. 153).
Peștera cu Perle (monument al naturii) este o arie naturală protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al orașului Băile Olănești.
Aria naturală aflată în Munții Căpățânii, la o altitudine de 1.100 m, în bazinul superior al râului Cheia, are o suprafață de 0,50 hectare și este inclusă în Parcul Național Buila-Vânturarița.
Rezervația naturală din abruptul Cheilor Cheii reprezintă o cavernă (peșteră) cu mai multe forme concreționare sub formă de perle, ce adăpostește faună constituită din resturi fosile de urs de peșteră.
Rezervația Naturală Muzeul Trovanților din comună Costești, județul Vâlcea este situată în sudul comunei, lângă Drumul Național 67 Râmnicu Valcea-Targu Jiu. Are o suprafață de 1,1 hectare și a fost constituită ca rezervație geologică.
Piramidele din Valea Stăncioiului (Fig. 3.28) (monument al naturii) alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), situate în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Fig. 3.28 Piramidele din Valea Stăncioiului (ctmsomesul.ro)
Aria naturală cunoscută și sub denumirea de Piramidele de pământ din Valea Stăncioiului se află în Subcarpații Vâlcii, o subdiviziune a Subcarpaților Getici, în partea estică a cartierului Goranu din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Rezervația naturală se întinde pe o suprafață de 12 hectare între Valea Stăncioiului și Dealul Cornetu (locul este denumit de localnici La Ciuroaie) și reprezintă o zonă cu un ansamblu de piramide (constituite din rocă sedimentară, din nisipuri, argile, pietrișuri); rezultate în urma eroziunii solului prin acțiunea apei (spălare, șiroire) și a aerului (îngheț, dezgheț, vânt).
3.4. Oferta de cazare turistică
3.41 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Mehedinți
Rețeaua unităților de cazare din județul Mehedinți este prezentată în următoarele tabele:
Tabelul IV.7 Structuri de primire turistică jud. MH (www.insse.ro)
Tabelul IV.8 Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică jud. MH (www.insse.ro)
Fig. 3.29 Capacitatea de cazare turistică în funcțiune pe tipuri de structuri de primire turistică jud. Mehedinți (www.insse.ro)
Din analiza turistică a Fig 3.29 se poate vedea evoluția capacității de cazarea a județului Mehedinți. Astfel, numărul total al structurilor de primire turistică înregistrează o crestere sensibilă în cei doi ani extremi ai perioadei analizate, dar se constată diminuarea până la dispariția taberelor școlare, pe fondul lisei de investiții guvernamentale. În schimb creștrea importanței sectorului privat ân turism este demonstrată de pensiuni turistice urbane și vile turistice, un ro important în dezvoltarea acestui segment avândul și accesarea de fonduri comunitare nerambursabile.
3.4.2 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Gorj
Județul Gorj ocupă locul 16 la total elemente utilizate la clasificarea zonelor pe țări, loc ce rezultă din poziția defavorabili pe care o are în special la doi dintre indicatori specifici turismului și anume: baza tehnico – materială șt activitatea turistică.
Zona dispune de posibilități însemnate în ceea ce privește patrimoniul cultural – istoric, punct de vedere după care se situează pe locul 9 în clasificarea zonelor pe țară, dar numărul unităților de cazare este de 41, numărul de locuri de cazare este de aproximativ 1941 aferente unui număr de 959 camere disponibile.
Din datele furnizate de către DSJ Gorj (la nivelul anului 2015) pensiunile turistice dețin cea mai mare pondere în structura capacitățile de cazare (fiind înregistrate un număr de 24 de pensiuni din care 21 sunt în mediul rural), urmate de categoria hoteluri și hosteluri (11), popasuri și cabane (3), hanuri și moteluri (2), vile turistice și bungalouri (1). Din totalul de 959 de camere disponibile, 49,4% revine categoriei hoteluri și hosteluri, urmat de pensiunile turistice, ce dețin un procent de 27, 4% din totalul camerelor disponibile la nivelul județului, hanuri și moteluri (15,7%), vile turistice (5%) , popasuri și cabane (2,5%). Din numărul total de 1941 de locuri de cazare disponibile 50,5% (980) sunt incluse categoriei hoteluri/hosteluri, 26,6% ( 263) pensiunilor turistice 15.7% (305), hanurilor și motelurilor, 4,9% (48), vilelor turistice și 2,3% (45) popasurilor și cabanelor turistice.
Tabel IV.9 Structura bazei de cazare turistică jud. GJ (www.insse.ro)
Baza de cazare a cunoscut o evoluție legată strâns de cea a fenomenului turistic. Astfel, inițial deplasările oamenilor aveau un scop pur economic, de transhumanță sau de schimb de produse; ei poposeau în drumurile lungi la diverse hanuri, unde se odihneau, discutau sau făceau negoț; în zilele de sărbătoare aici se organiza hora satului.
De la celebrul han Baba Novac din Novaci, atestat din secolul al XVI- lea și până la cel din Câmpu Mare, ars în 1924, au rămas în diverse acte, monografii sau chiar în conștiința
locuitorilor în vârstă unele hanuri din zona Gilortului: Hanul Măriuței din Spahii, Hanul Ancuței din Turburea, Hanul Schileru (Valea lui Câine), hanul din Mărăcineni din Poiana, unde poposeau ciobanii cu numele lor ș.a.
În 1866 apare stațiunea Săcelu, cu stabilimente modeste, timp de peste un secol, dar recomandate de medicii timpului pentru valoarea terapeutică a izvoarelor minerale și a
nămolului sapropelic. Se pot vedea și azi în stațiune vechile clădiri ce primeau turiști, cum
este hotelul Bubi Sadoveanu (cu sediul poștei) ș.a. din păcate în stare de degradare.
În deceniul 3 al sec. XX au apărut primele cabane la Rânca, iar după 1960 a apărut turismul organizat, cu construirea unei baze de cazare. După anul 2000 apar și se dezvoltă alte forme de primire – pensiunile turistice. În paralel s-au închis unele unități cu tradiție, fiind în curs de restaurare (Hotelul „Gilort" de la Târgu Cărbunești, motelurile „Parângu" de la Novaci și „Peștera Muierilor" de la Baia de Fier, precum și câteva cabane de la Rânca. Alte unități, cum sunt vilele de la Săcelu, au fost trecute în proprietate particulară, din care numai una a devenit pensiune turistică. De asemenea Cabana „Stejăret" de la Tg. Cărbunești apare înnumeroase ghiduri, unele chiar recente, deși nu mai este funcțională.
Probabil că numărul real al unităților de cazare este mult mai mare decât cel înregistrat. Nu sunt înregistrate oficial toate unitățile de la Rânca, campingul de la Săcelu (asaltat în week-end-urile de vară), precum și numeroase gospodării particulare de la Baia de Fier, Novaci, Crasna etc.
Numărul de camere se distribuie neomogen pe tipuri de structuri de cazare. Astfel în cele 11 hoteluri și hosteluri existente (în Tg-Jiu, Novaci, Rânca, Săcelu, Tg-Cărbunești) sunt 473 camere cu un număr de 980 locuri de cazare, reprezentând 49,4% din totalul de camere și 50,5% din total locurilor de cazare.
Problema principală a hotelurilor și motelurilor este starea de degradare și regimul de proprietate incert. Marea majoritate a bazei este în renovare sau inactivă.
În cabanele și popasurile din județul Gorj (Baia de Fier, Rânca, Padeș) sunt aproximativ 24 camere și 45 locuri reprezentând 2,5% din numărul de camere și 2,3% din total locuri cazare. La acestea trebuie menționate și locurile de cazare existente în vile turistice în număr de 96 grupate în 48 de camere reprezentând 5% din numărul de camere si 4,9% din total locuri cazare.
Pensiunile turistice, pensiunile rurale zi pensiunile agroturistice (Arcani, Bumbești Jiu, Runcu, Peștișani, Padeș, Tismana, Novaci, Rănea, Baia de Fier, Săcelu, Polovragi, Turceni) în număr de 24 însumează 263 camere cu 515 locuri de cazare reprezentând 27,4% din numărul de camere și 26,5% din total locuri cazare.
Analizând tipurile de structuri de primire turistică, se observă că ponderea ce mai mare este deținuți de hoteluri, urmată apoi de pensiuni turistice, moteluri după care urmează cu o pondere mai mică vile turistice, popasuri și cabane turistice.
Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Gorj se află într-o situație mult inferioară atât în raport cu media pe țară cât și în comparație cu regiunea Olteniei de Nord și județele direct concurente din zona de sud . Acesta este principalul punct slab care determină perspective slabe privind dezvoltarea turismului în zona județului Gorj.
Problema cea mai importantă care se ridică însă în această regiune este calitatea serviciilor de cazare privite prin prisma gradului de confort. Analiza structurilor de primire pe categorii de confort relevă faptul că există structuri de primire cu nivel de confort superior foarte puține (de trei stele), predominând structurile de primire de 2 stele, în cazul hotelurilor există un echilibru între structurile de 2 și 3 stele neexistând nici o structură turistică cu un confort de 4 și 5 stele. Clasificările de 1-2 stele/margarete predomină în proporție de 70%-100% în cazul motelurilor, cabanelor, pensiunilor și vilelor. De asemenea nu există nici o structură dintre acestea care să aibă un nivel calitativ de 4 stele.
Unitățile de cazare din județul Gorj au un nivel de clasificare la nivelul standardelor europene între 1 și 3 stele/margarete, tendința pieței impunând și apariția unor structuri de primire turistică de nivel mai ridicat.
Tabelul IV.10 Evoluția bazei de cazare pe tipuri de unități în perioada 2008-2015 (www.insse.ro) Gorj
În ceea ce privește evoluția în timp a capacităților de cazare, se observă o creștere semnificativă a pensiunilor turistice ceea ce denotă pătrunderea în sectorul turistic a noi investitori. Pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduire și servire a mesei, cu capacitate între 3 și 20 de camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau la clădiri independente. Prin Ordinul Ministerului Turismului toate trebuie să aibă anumite condiții, în funcție de confortul lor, să fie omologate și clasificate (max. 5 margarete) Categoria analizată presupune investiții reduse în comparație cu alte categorii de structuri de cazare, de aici și numărul în continuă creștere. Modificarea pentru celelalte categorii de structuri de cazare este foarte mică, datorită interesului scăzut al investitorilor pentru aceste categorii.
Evoluția bazei de cazare în perioada 2008-2015, pe tipuri de unități (tabelul nr.IV.11) evidențiază creșterea semnificativă a numărului pensiunilor turistice omologate.
Tabelul nr.IV.11 Structura calitativă a bazei de cazare turistica (31 iulie 2015) Gorj
3.4.3 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire în județul Vâlcea
Pensiunile turistice dețin cea mai mare pondere în capacitățile de cazare, respectiv 34,36%, urmate de categoria hoteluri și moteluri cu 29,45%, vile turistice și bungalouri 26,38%. Campingurile dețin numai 5,52%, iar taberele de elevi și preșcolari 1,84% (vezi tabel nr.2).
Tabelul IV.12 Ponderea structurilor de primire turistică în județul Vâlcea (www.insse.ro)
In ceea ce privește evoluția în timp a capacităților de cazare, în perioada 2010-2015 se observă o creștere semnificativă a pensiunilor turistice ceea ce denotă pătrunderea în sectorul turistic a noi investitori. Categoria analizată presupune investiții reduse în comparație cu alte categorii de structuri de cazare, de aici și numărul în continuă creștere.
Modificarea pentru celelalte categorii de structuri de cazare este foarte mică, datorită interesului scăzut al investitorilor pentru aceste categorii.
Numărul total al unităților de cazare înregistrează un trend ascendent, datorită noilor proiecte de dezvoltare si promovare a turismului în județul Vâlcea.
În urma degradării însă, a unora dintre vilele construite înainte de 1989, acestea au fost închise, motiv pentru care numărul lor a scăzut de la 47 ( în 2003) la 42 (în 2008).
Totodată o mare parte din taberele de elevi și preșcolari au fost închise, în prezent doar trei dintre acestea (Cozia, Călimănești și Căciulata) mai pot funcționa, însă și acestea necesită investiții majore în ceea ce privește infrastructura. La centrul de agrement Brădișor cazarea se face într-o vilă centrală cu 25 locuri în camere cu 2 – 4 paturi și în alte vile cu 105 locuri în camere cu 2 – 5 paturi. Centru de agrement Căciulata dispune de următoarele capacități de cazare 130 locuri pe serie vara și primăvara ( 1 pavilion cu 6 camere a 2 paturi; 3 vile cu 34 camere a 3 paturi; 1 vila cu 4 camere a câte 4 paturi), iar centrul de agrement Cozia are o capacitate de 100 de locuri pe serie. Cazarea se face în vile, având 7 camere cu 2-4 paturi, 30 camere cu 5 paturi și 3 camere cu 6 paturi.
Tabelul IV.13. Tipuri de structuri de cazare jud. VL (www.insse.ro)
Au fost consolidate, modernizate sau construite o serie de noi hoteluri, numărul acestora crescând la 49 în 2015, față de 32 în 2010. De exemplu în Băile Govora, în anul 2005 s-a construit hotelul Belvedere, omologat 3 stele pe fosta locație a imobilului numit „Sanatoriu de copii". Acest hotel este dotat cu mobilier și tehnologie modernă. O serie de noi hoteluri au împânzit și stațiunea Băile Olănești, majoritatea omologate 3 stele.
În ceea ce privește evoluția procentuală a numărului locurilor de cazare (tabel nr.4), în trei ani caracteristici(2005, 2010 și 2015) se constată o scădere continuă a acestora pentru următoarele structuri de cazare turistică: hoteluri și moteluri (datorită degradării unor hoteluri construite înainte de 1989, aparținând statului, cu o capacitate de cazate mult superioară celei existente în noile hoteluri particulare construite după 2003), cabane turistice, vile turistice și bungalouri, tabere școlare (vezi fig. IV.30). Campingurile și unitățile de tip căsuță au oferit procentual un număr de locuri de cazare mai mare în 2010, față de 2005, dar în scădere până în 2015. Se observă o creștere semnificativă a numărului locurilor de cazare oferite în cadrul pensiunilor turistice după 2005.
Fig. IV.30 Evoluția procentuală a locurilor de cazare turistică (%)(www.insse.ro)
În ceea ce privește calitatea facilităților de cazare turistică, cel mai mare număr de locuri (58,4%) îl dețin nivelurile de două și trei stele, ceea ce indică un nivel mediu al calității Structurilor de cazare. Nivelurile de o stea și cele neclasificate dețin o pondere de 39,1% din numărul camerelor chiar dacă sunt considerate necompetitive la nivel internațional. Confortul superior oferit de camerele de patru și cinci stele este foarte mic, de numai 2,5%.
Statul deține mai mult de jumătate din structurile de cazare sau unitățile de cazare turistică (53%), reprezentând 69,8% din capacitatea de cazare a numărului de persoane, iar sectorul privat deține numai 35,3% din unități, respectiv 19,1% din capacitatea de cazare a numărului de persoane.
CAPITOLUL IV
CEREREA TURISTICĂ ÎN JUDEȚELE MEHEDINȚI, GORJ ȘI VÂLCEA
IV.1.Circulația turistică și capacitatea de cazare turistică (componente ale ofertei turistice) în Mehedinți, Gorj și Vâlcea
Pentru a analiza circulația turistică la nivelul județului Gorj, se vor folosi următorii indicatori: numărul de turiști (sosirile); înnoptările și durata medie a sejurului.
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune (exprimată în locuri-zile) reprezintă numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, înmulțit cu numărul de zile cât sunt deschise structurile în perioada considerată. Se exclud locurile din camerele sau structurile închise temporar din lipsă de turiști, pentru reparații sau pentru alte motive.
Numărul turiștilor – zile pentru o acțiune turistică se determină prin înmulțirea numărului persoanelor participante, cu durata efectivă în zile a acțiunii respective.
Durata medie a sejurului s-a calculat din împărțirea numărului de turiști-zile la numărul de turiști.
Vizitator internațional este, din punct de vedere statistic, orice persoană care călătorește către o țară, alta decât aceea în care își are reședința, pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, scopul principal al vizitei fiind altul decât exercitarea unei activități remunerate în țara vizitată.
Sosirile cuprind numărul vizitatorilor străini înregistrați. Plecările cuprind numărul vizitatorilor români care călătoresc în străinătate și sunt înregistrați la ieșirea din țară. Aceeași persoană din străinătate poate realiza, în perioada respectivă, mai multe călătorii în țară, fiind înregistrată de fiecare dată ca o nouă sosire. În același mod se procedează la plecările vizitatorilor români în străinătate.
4.1.1Circulația turistică în județul Mehedinți
Gradul de ocupare-indicii de utilizare netă a locurilor de cazare pe structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică au fost analizați în anii 2010 și 2015.
Tabelul IV.1 Tipuri de structuri de primire turistică jud. Mehedinți
Sursa:www.insse.ro
Tabelul IV.2 Numărul de sosiri în județul Mehedinți
Sursa:www.insse.ro
În medie, în perioada 2011-2015, numărul turiștilor sosiți a fost de 46.902, valoarea maximă a sosirilor înregistrându-se în 2015 (48.542 turiști), cea minimă fiind de 45.596 de turiști, în 2013.
Tabelul IV.3 Numărul de înnoptăriîn jud. Mehedinți
Sursa:www.insse.ro
Fig. IV. 1 Numărul de înnoptăriîn jud. Mehedinți
Tabelul IV.4 Durata medie a sejuruluiînjud. Mehedinți (www.insse.ro)
Analizând cele două tabele, cel al înnoptărilor și cel al duratei medii a sejurului, se constată tendința de creștere a celor doi indicatori în 2015, după o evoluție oscilantă în perioada 2011-2014.
4.1.2Circulația turistică în județul Gorj
Toți acești indicatori sunt prezentați în tabelul nr.IV.5, în perioada 2005-2015, informațiile fiind oferite de către Direcția județeană de statistică Gorj.
Analiza datelor arată o scădere considerabilă a numărului de turiști străini în perioada 2005-2015, după care se observă o creștere lentă a sosirilor.
Indicii de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune se calculează prin raportarea numărului de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, din perioada respectivă Pentru perioada analizată se observă că aproximativ 50% din capacitatea de cazare în funcțiune a fost utilizată în anul 2005, după care se observă o scădere semnificativă a raportului capacitate de cazare/ indice de utilizare. Acesta a variat de-a lungul perioadei analizate între 20% și 27%, cel mai mic procent 20,7% înregistrându-se în anul 2007.
Tabel IV.5 Capacitatea și activitatea de cazare turistică în județul Gorj
4.1.3 Circulația turistică în județul Vâlcea
Conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Vâlcea, în 2015, județul a fost vizitat de 1.280.263 turiști, din care peste 2.700 au fost străini. Cei mai mulți turiști au fost în stațiunea Călimănești-Căciulata, peste 60%.
Ținând cont de particularitatea turismului balnear, în cadrul căreia durata medie a sejurului este de preferat să fie de minim 10 zile, la nivelul seriei, se observă o tendință de creștere în intervalul analizat. De asemenea, ținând cont de condițiile economice din țara noastră, turismul balnear are tendința de transformare în „turism de lux", pentru cei mai mulți dintre cumpărătorii produsului turistic.
Numărul de înnoptări din perioada 2005 – 2015 a atins maximul de 1.348.500 în anul 2005. In ceea ce privește indicele de utilizare netă a capacității de cazare se observi o scădere continuă în perioada 2007-2013, după care crește puțin.
Tabelul IV.6 Capacitatea și activitatea de cazare turistică în județul Vâlcea
Sursa: www.insse.ro
Fig. IV. 2 Capacitatea de cazare a județelor Gorj, Mehedinți și Vâlcea
Analizând figura IV.2, se constată o creștere a capacității de cazare în toate cele trei județe în anii de referință. Se poate observa cu ușurință capacitatea de cazare foarte mare a județului Vâlcea, raportată la celelalte două județe studiate.
Fig. IV. 3 Numărul sosirilor în județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea
Din figura IV.3 se observă o creștere a numărului sosirilor în cei doi ani de referință, cea mai mare cotă fiind înregistrată în județul Vâlcea.
Fig. IV.4 Numărul înnoptărilor în județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea
Deși numărul sosirilor a crescut, numărul înnoptărilor a scăzut vizibil, în județul Vâlcea înregistrându-se o scădere cu 5,6%.
4.2Tipuri și forme de turism
4.2.1 Tipuri și forme de turism în județul Mehedinți
În zona județului Mehedinți dezvoltarea turismului a fost favorizată de potențialul tehnico-economic reprezentat de lacurile de acumulare și hidrocentralele de pe Dunăre și sistemul hidroenergetic de la Porțile de Fier I și II. Construcțiile principale în acest sens sunt: centralele hidroelectrice cu o înălțime de 60 m și lungimea de 214 m care flanchează capetele barajului deversor, barajul deversor, ecluzele spre cele 2 maluri ale Dunării care asigură în condiții optime un flux naval continuu și lacul de acumulare cu o suprafață de 700 kmp. Amenajarea lacului a necesitat efectuarea unor lucrări inginerești de mare amploare, printre care se numără și reconstruirea căii ferate și a DN 6. Prin crearea acestui lac au fost înlăturate obstacole naturale de pe cursul Dunării, îmbunătățind navigația.
Turistul găsește în zona lacurilor de acumulare un loc ideal pentru practicarea pescuitului sportiv, a sporturilor nautice sau a altor activități de agrement. La Orșova este și Sediul Caiac Canoe, unde se desfășoară „Regata Orșova”, care atrage anual mii de turiști. Pentru Podișul Mehedinți, un obiectiv tehnic de mare însemnătate turistică îl reprezintă Barajul Porțile de Fier de la Gura Văii – cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre, și una dintre cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa, cu o putere instalată de 1080 MW.
4.2.1.1 Turismul rural, de odihnă și de recreere
Datorită potențialului antropic bogat care se regăsește în cadrul Podișului Mehedinți, precum și al caracterului predominant rural, în ceea ce privește turismul de odihnă și recreere, Podișul Mehedinți reprezintă una din zonele țării în care aceste tipuri de turism se pot dezvolta. Astfel, există numeroase sate în care încă se mai păstrează vii tradițiile, cultura și sărbătorile populare (situl etnografic din satul Balta, Prejna, Dâlbocița, Ansamblul de mori de apă de la Ponoarele etc.). De asemenea, în Podișul Mehedinți există numeroase pensiuni turistice și agroturistice în care turiștii se pot bucura de produse ecologice și pot beneficia de o cazare în case tradiționale, putând lua parte, dacă doresc, la activitățile gospodăriei (în localitățile Ponoarele, Isverna, Ilovița, Balotești, Godeanu). Acestora li se adaugă o serie de sărbători tradiționale care au loc anual și care, datorită faptului că devin tot mai cunoscute, atrag mai mulți turiști cu fiecare an (Sărbătoarea liliacului la Nadanova, Festivalul ,,Munte, munte, brad frumos" – Baia de Aramă, Festivalul Național de Folclor și Meșteșuguri Populare ,,Pe fir de baladă" – Titerlești, Festivalul „Plaiul Cloșani" – Bala, Sărbătoarea liliacului de la Ponoare). Tot în cadrul turismului rural se pot organiza excursii pe diferite trasee cu diverse teme sau se pot face plimbări prin împrejurimi, cu vizitarea obiectivelor turistice, atât naturale cât și antropice (http://documents.tips/documents/teza-doctorat-rezumat-podiul-mehedini-potential-si-valorificare-turistica.html).
4.2.1.2 Turismul sportiv
O formă particulară a turismului de recreere și odihnă o reprezintă turismul sportiv, care se practică îndeosebi în zone cu un potențial natural ridicat, în special cel al reliefului. Deși Podișul Mehedinți nu beneficiază de un potențial al reliefului comparativ cu cel al Carpaților, însă prin alcătuirea sa geologică specifică și anume prezența calcarelor, în ciuda faptului că suprafețele carstificate din Podișul Mehedinți sunt relativ mici, datorită varietății și particularităților formelor exocarstice și sistemelor subterane dezvoltate în bare calcaroase, reprezintă una dintre importantele regiuni carstice ale României. Numeroase peșteri – printre care Topolnița ce are o dezvoltare de 20,5 km și trei altele, cu o dezvoltare de peste 3 km – individualizarea, prin decuparea barelor, a cornetelor calcaroase și a numeroase depresiuni de captare carstică, dezvoltarea unor importante câmpuri de lapiezuri și existența unui renumit Pod Natural, la Ponoarele, sunt numai câteva dintre caracteristicile carstului ce asigură desfășurarea de activități cu caracter sportiv în zonă: cave diving (în peșterile Isverna și Topolnița), coborâri în peșteră, cicloturism, delta-planare de pe cornetele calcaroase înalte (Vf. Paharnicului, Cuca Înaltă, Vf. Gornova, Cerboanieie, Cornetu, Godeanu), pescuit sportiv în apele Bahnei, Topolniței, Coșuștei precum și vânătoare, datorită unui potențial cinegetic ridicat (căprioară, mistreț, vulpea, vidra, iepurele). Mountain bike, escalada, turismul extrem, de asemenea, se practică pe teritoriul județului Mehedinți.
Astfel, turismul sportiv la nivelul județului Mehedinți este reprezentat de: cicloturism în lungul Dunării; sporturi nautice în zona Orșova sau Drobeta Turnu Severin, mountain-bike, etc. Recent în Mehedinți, în apropierea municipiului Drobeta Turnu- Severin, la 14 Km distanță de acesta, a fost înființat un club, al cărui scop este revigorarea tradițiilor marinărești și dezvoltarea yachtingului de agrement și sportiv. Clubul este situat pe un drum de acces din șoseaua națională ce permite o legătură directă a autoturismelor cu portul. Obiectivele înființării clubului sunt: încurajarea industriei navale românești în producerea de ambarcațiuni și articole nautice pentru piața internă și internațională, crearea condițiilor pentru susținerea unui loc de relaxare bine întreținut, atât în ce privește atmosfera cât și facilitățile specifice, pentru toți cei interesați de lumea yachtingului.
Pe malul Dunării a fost construit un complex de agrement ce poate reprezenta un înlocuitor pentru atracțiile litoralului Mării Negre în zilele călduroase de vară, dar și în celelalte anotimpuri: schi nautic, curse cu ATV-ul, zbor cu parapanta, plimbare cu barca cu motor, terenuri de baschet, volei, fotbal pe nisip, biliard, tenis de masă, minigolf, pescuit sportiv, plajă amenajată și teren de joacă pentru copii, etc. Tot în această zonă, se poate admira chipul lui Decebal sculptat în munte – „cea mai mare statuie din Europa, cu doar șase metri mai mică decât Statuia Libertății din New York, dar cu opt metri mai mult decât monumentul lui Christos din Rio de Janeiro".
4.2.1.3Turismul balnear
În ceea ce privește turismul balnear practicat în Podișul Mehedinți, acesta este determinat de climatul sedativ de dealuri și de prezența unor resurse hidrologice cu caracteristici minerale care au determinat dezvoltarea și localizarea unei stațiuni balneare precum cea de la Bala ce dispune de rezerve apreciabile de apă minerală și nămol terapeutic, fiind profilată pe cura internă și externă. Stațiunea Bala este o stațiune recunoscută prin izvoare de ape minerale sulfuroase, oligominerale (hipotone), termale (23,5 – 29,5 grade C) și nămol terapeutic, indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice și ale aparatului locomotor, precum și a gastritelor, colecistelor, insuficiențelor hepatice și bolilor renale. Complexului balnear de la Bala i se mai adaugă și câteva localități (Balta, Negoiești), care alături de climatul blând dispun și de un potențial balnear, dar care datorită lipsei unei infrastructuri adecvate, nu sunt valorificate din punct de vedere turistic (http://documents.tips/documents/teza-doctorat-rezumat-podiul-mehedini-potential-si-valorificare-turistica.html).
4.2.1.4 Turismul cultural
Acesta îmbracă toate formele, de la valorificarea vestigiilor arheologice – podul lui Apolodor – la religios și pelerinaje, mai ales cu ocazia hramului celor mai importante mânăstiri, urban, gastronomic sau festivalurile. În ceea ce privește turismul cultural în județul Mehedinți, acesta se remarcă printr-o serie de obiective din care fac parte: siturile etnografice, bisericile, monumentele, diverse sărbători și tradiții populare, siturile arheologice etc.
Potențialul cultural-istoric este dat de:
a) Vestigii arheologice:
– vestigii geto-dacice: în municipiul Drobeta Turnu Severin – ruinele unor așezări din epoca paleolitică, neolitică și a bronzului (culturile Criș, Gârba Mare); în comuna Șimian (pe ostrovul Șimian) – vestigiile unei așezări din epoca neolitică și de bronz – cultura Coțofeni; în comuna Malovăț (sat Bobaița) – cetate dacică de pământ (sec. II î.Hr.);
– vestigii romane: municipiul Drobeta Turnu Severin – ruinele castrului roman, termelor romane (sec. II – V), ruinele podului Traian (sec. al II-lea); în satul Gura Văii – fortificațiile romane „Insula Banului" (sec. al IV-lea) peste care s-au suprapus alte fortificații romano-bizantine (sec. IV-V1) și medievale (sec. XIV-XV); în orașul Orșova: Cetatea Dierna, întemeiată de Traian; în comuna Svinița – ruinele unui turn roman (sec. al II-lea);
– vestigii medievale: municipiul Drobeta Turnu Severin – ruinele Cetății Severin (sec. al XIII-lea); în comuna Svinița, ruinele fortificației Trikule (1429) – cetatea a fost construită în sec. XVI, în cadrul fortificațiilor medievale ridicate în scopuri de apărare în fața atacurilor otomane; pe Ostrovul Șimian – complexul arhitectonic Ada Kaleh (sec. al XV-lea) – pe ostrovul Șimian au fost strămutate monumentele istorice de pe insula Ada Kaleh, dispărută în urma realizării lacului de acumulare Porțile de Fier I, printre care, Cetatea Ada Kaleh, moscheea și cimitirul turcesc.
b) Monumente istorice și de artă de factură religioasă:
– mănăstiri: „Sf. Ana" (1924) din orașul Orșova; Baia de Aramă (1699-1705), Strehaia (1645), Cerneți (1663), Burnaz (1345), Schitul Topolnița (1646), ruinele mănăstirii Vodița (1370), Gura Motrului (1512 – 1521) din comuna Butoiești;
c) Monumente istorice și de arta, ansambluri arhitecturale civile:
– cule: cula fortificată (1800) de Tudor Vladimirescu în 1821- monument de arhitectură laică, cula a fost construită în 1802 – 1806, pe proprietatea lui Tudor Vladimirescu. Se spune că această culă a servit ca adăpost al armelor și banilor în vederea pregătirii revoluției de la 1821
În prezent, cula adăpostește expoziția memorială dedicată lui Tudor Vladimirescu și revoluției de la 1821. Ea prezintă copii de documente, arme și costume de epocă și cula "Nistor" (1812) din satul Cerneți, cula "Cuțui" (1815) din comuna Broșteni, cula din comuna Jirov (1833);
– case vechi: Municipiul Drobeta Turnu Severin are în partea istorică circa 100 de case vechi, ridicate în sec. XIX-XX, din care se remarcă Casa Averescu (sec. al XX-lea), Casa cu Atlanți (sec. al XX-lea), trei case din anii 1878, 1879 și 1895, clădirea liceului Traian (1891), azi Muzeul Porțile de Fier, Șantierul Naval și Clădirea Administrației Portuare (sec. al XIX-lea), Palatul Culturii, Teatrul orășenesc (1913), Tribunalul (sec. al XX-lea);
d) Muzee, case memoriale:
– Muzeul „Porțile de Fier" – cuprinde colecții de istorie, arheologie, științele naturii, etnografie. Muzeul a fost deschis în anul 1972, el funcționând într-o clădire impunătoare construită în anul 1923. Colecția de științele naturii evidențiază alcătuirea geologică, flora și fauna regiunii, iar colecția de etnografie prezintă omul în raport cu spațiul și timpul. Una din atracțiile muzeului este acvariul cu specii dunărene și obiecte antice de pescuit. Colecția de istorie-arheologie cuprinde vestigii ale străvechilor culturi din regiunea Porțile de Fier, mărturii ale civilizației daco-romane, documente, obiecte despre revoluția din 1821 și cea de la 1848.
– Muzeul memorial al sculptorului Dimitrie Anghel din Drobeta Turnu Severin;
– Complexul muzeal Strehaia, Casa memorială "Tudor Vladimirescu" de la Cerneți;
– Cetatea medievală a Severinului – anul 1233 poate fi luat ca dată de naștere a unei noi cetăți peste ruinele Drobetei, locul regăsindu-se de acum sub numele de Severin (Severinopolis).
e) Etnografie și folclor
Se poate afirma că, datorită caracterului său predominant rural, cu numeroase sate care încă păstrează vie tradiția populară, județul Mehedinți reprezintă el însuși un muzeu al satului în aer liber.
4.2.1.5 Turismul religios
O formă particulară a turismului cultural este dată de turismul religios și de pelerinaje. Pe lângă pelerinajele efectuate cu prilejul unor sărbători, o atractivitate însemnată o prezintă și unele mănăstiri și biserici consacrate, cum sunt: Schitul Topolnița și Sf. Cruce, Mănăstirea Sfinții Voievozi din Baia de Aramă, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Brebina, Biserica din lemn din Turtaba, Biserica de lemn Sf. Mucenic Pantelimon și Sf. Ierarh Nicolae denumită și Bisericuța de sub Stei situată în comuna Ponoarele, Biserica nouă din Balta, Biserica din Ponoarele, Mănăstirea Vodița etc (http://documents.tips/documents/teza-doctorat-rezumat-podiul-mehedini-potential-si-valorificare-turistica.html).
4.2.1.6Turismul științific
În ceea ce privește valorificarea potențialului natural prin turismul științific, se detașează o formă particulară a acestuia, turismul speologic, respectiv explorarea și studiul complex al peșterilor. Podișul Mehedinți prezintă un relief carstic bogat existând numeroase rezervații naturale. Din punct de vedere al reliefului endocarstic, dintre care cele mai importante enumerăm: Peștera de la Zăton, Peștera Bulba, Peștera Topolnița, Peștera lui Epuran, Peștera Gramei, Peștera de la Isverna, Peștera de la Ponoare, Avenul din Cornetul Băii, Avenul de sub Godeanu (http://documents.tips/documents/teza-doctorat-rezumat-podiul-mehedini-potential-si-valorificare-turistica.html).
4.2.1.7 Turismul de vânătoare și pescuit sportiv
Este favorizat de existența unui bogat fond cinegetic (urs, mistreț, vulpe, căprior etc.) și piscicol (păstrăv, lipan, scobar, crap, somn etc.), în apele Dunării și afluenții săi.
4.2.1.8 Turismul pentru practicarea sporturilor nautice
Caracteristicile oglinzilor de apă create în lungul Dunării prin construcțiile din sistemele hidroenergetice și de navigație de la Porțile de Fier I și II și condițiile climatice asigură premise favorabile practicării acestei forme de turism.
Se pretează, de asemenea, pentru turismul nautic și golfurile Orșova, Dubova, Mraconia, Bahna.
4.2.1.9 Turismul la sfârșit de săptămână
Se poate practica pe tot cuprinsul zonei, el înglobând mai multe forme de turism: drumeție montană, turism balnear, sporturi de iarnă, vânătoare și pescuit sportiv, turism cu valențe culturale, etc.
4.2.1.10 Turismul de croazieră
Turismul de croazieră în Zona Turistică "Porțile de Fier" este indisolubil legat de Dunăre iar potențialul său este cu atât mai mare cu cât promovarea produsului turistic respectiv nu este suficient dezvoltată.
Dată fiind dotarea materială specifică, în trecut excursiile cu diferitele tipuri de ambarcațiuni în zona Cazanelor Dunării erau apanajul autorităților portuare din Drobeta-Turnu Severin și Orșova, iar beneficiarii erau grupuri de turiști aflați în sejur la Băile Herculane, aflați în cadrul circuitelor turistice ce aveau punct de oprire Drobeta-Turnu Severin sau pur și simplu localnici ce-și petreceau astfel weekend-urile.
Zona Clisurii Dunării este confruntată cu un declin economic fără precedent, iar reducerea activității exploatărilor miniere și a șantierului naval din Orșova face ca turismul în zonă, îndeosebi turismul de croazieră să fie una din puținele soluții de ameliorare a situației. Având în vedere criza economică la nivel național, pentru rezolvarea situației este necesară implicarea societății civile pentru atragerea de investiții în zonă.
Dacă până acum turiștii luau parte la croaziere pe Dunăre ca parte a programelor turistice din Severin sau Băile Herculane, acum, prin diversificarea gamei de servicii turistice locale, croazierele, împreună cu sporturile nautice, pescuitul sau excursiile terestre în zona Clisurii ar putea face obiectul unor programe turistice în sine, integrate programelor locale.
În acest moment, navele de croazieră circulă între Germania și România având escale în Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad și, opțional, în București. De obicei, destinația finală a croazierei este Delta Dunării, de unde turiștii au ocazia să plece în excursii și pe litoralul românesc. Croazierele turistice pe Dunăre au început să se dezvolte într-un ritm accelerat începând cu anul 2007.
Potrivit datelor oficiale ale Balkan Travellers (2015), în 12 luni, peste 140.000 de pasageri călătoresc la bordul a peste 400 de nave de croazieră pe Dunăre. Aceleași statistici arată că, în acest moment, în România sunt în circuitul turistic 10 porturi la Dunăre unde navele de croazieră opresc, într-un an, de peste o mie de ori. Statisticile arată că majoritatea pasagerilor care călătoresc la bordul navelor de croazieră pe Dunăre sunt străini, întrucât un astfel de produs este foarte slab promovat în România.
Referitor la numărul turiștilor străini care au ajuns în România cu ajutorul vaselor de croazieră pe Dunăre, acesta s-a redus cu 8% în 2015 față de 2014. O importantă agenție de turism, specializată în croaziere dunărene, a avut în 2015, pe croaziere în România, aproximativ 94.450 de turiști străini. Numărul total al turiștilor ajunși în țara noastră, pe croaziere, în 2014, este de aproximativ 110.000 de persoane, fluxul turistic din anul 2015 fiind mai scăzut datorita secetei. Anual, în județul Mehedinți, acostează 16-17 vase de croazieră. Sezonul turistic ce permite acostarea vaselor de croazieră este doar în primul trimestru al fiecărui an, în restul perioadei navigația fiind impracticabilă din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț.
4.2.1.11 Turismul de tranzit
Este o formă de turism care are posibilități mari de dezvoltare datorită poziției geografice a județului Mehedinți, fiind în calea fluxurilor turistice din vestul Europei și a căilor rutiere ce-l străbat. Tranzitul turistic se desfășoară prin:S E70, artera rutieră europeană, care realizează legătura județului cu capitala țării, litoralul Mării Negre și Delta Dunării dar și cu partea de vest a țării și Europa central-vestică; S drumuri naționale – DN 56A, DN 57, DN578, DN 58, DN58B;
Cursul Dunării favorizează tranzitul fluxurilor de turiști veniți din Europa central-vestică sau al celor sosiți în capitală pe cale aeriană (aeroportul internațional Otopeni) și pornesc spre vest, cu îmbarcare în portul Giurgiu;
4.2.1.12 Turismul de congrese, afaceri și reuniuni
Acest tip de turism se practică în special în reședința județului, Drobeta Turnu Severin, el fiind legat de două hoteluri importante existente la nivelul municipiului. De asemenea, acest tip de turism se practică și în orașul Orșova, dar și pe Clisura Dunării, fiind axat în jurul structurilor de cazare turistică ce dețin săli de conferințe.
4.2.1.13 Turismul vitivinicol
Podgoriile constituie, de asemenea, un important obiectiv turistic din sectorul rural. Aici turiștii au posibilitatea de a studia tehnologia de producere a vinurilor, a urmări îmbutelierea vinului și, desigur, a degusta produsul finit. Județul Mehedinți este binecunoscut prin podgoriile Plaiurile Drincei, Severin (Cabernet Sauvignon), Corcova (Muscat Ottonel), Podgoria Dacilor (Riesling Italian), Vânju Mare, Orevița.
4.2.1.14Turismul de evenimente
Județul Mehedinți este un spațiu favorabil pentru dezvoltarea acestui tip de turism. În majoritatea localităților din Parcul natural Porțile de Fier se desfășoară anual manifestări tradiționale legate de evenimente religioase sau ale vieții satului. Aceste evenimente turistice sunt noi, introduse după 2000, fiind organizate în parteneriat de consiliile locale, Centrul Cultural Mehedinți și numeroase ONG-uri mehedințene. De asemenea, aceste evenimente sunt integrate în strategia locală de dezvoltare a turismului, având un impact major asupra economiei locale. Dintre cele mai importante amintim: Festivalul Românilor de Pretutindeni (anual în Drobeta Turnu Severin, luna octombrie), Zilele Severinului (aprilie), Festivalul de Muzică Ușoară pentru copii și tineret (Berzasca, 15-16 august), Balul Mărțișorului (Ilovița, 28 februarie), Balul Ismenelor (Ilovița, 28 feb. ), Fiii satului (Ilovița, ultima duminică din luna iulie), Festivalul Smochinelor (Șvinița), Festivalul Satelor Dunărene (Șvinița, 1-2 mai), Festivalul Sportului (Șvinița, 1-2 mai), Festivalul Muzical al Minorităților (Șvinița, august), Festivalul minorităților (Bigăr), Concursul de teatru de păpuși pentru copii (Belobreșca), Nedeile (organizate de fiecare comunitate legate de hramul bisericii), Fașanke (Săptămâna mascaților, martie, Pojejena), Balul Strugurilor (Groșdjembal, Belobreșca).
Itinerarii specifice
1. Drobeta Turnu-Severin – Porțile de Fier 1 (Gura-Văii) – Mănăstirea Vodița – Orșova -Eselnița – Svinița -Cazanele Mari – Cazanele Mici.
Itinerar cu acces în Clisura Dunării – Mănăstirea Vodița (Drobeta Turnu-Severin), Mănăstirea Sfânta Ana și Biserica Catolică (ambele în Orșova), fortificația medievală Tricule (Zona Svinița), Cazanele Dunării, Tabula Traiani (vizibilă pe malul iugoslav). Acces pe Dunare sau pe șosea. Un punct de atracție deosebit îl poate constitui Hidrocentrala Porțile de Fier 1 (acces permis pentru grupuri), unde se află un interesant punct muzeal.
2. Drobeta Turnu-Severin – Baia de Aramă – Ponoare -Prejna – Cireșu
Acces spre zona de munte a județului Biserica Sfinții Voievozi (Baia de Aramă), Podul Natural și Pădurea de liliac (Ponoare), Biserica construită de Tudor Vladimirescu (Prejna), Peștera Topolnița (Cireșu).
3. Drobeta Turnu-Severin – Schitul Topolniței – Mănăstirea Strehaia – Mănăstirea Gura Motrului.
4. Zone de interes etnografic:
-Centrul Etnografic Cireșu – în cadrul acestuia predomină elemente de arhitectură și tehnică populară: case de lemn tradiționale din sec. XIX-XX, artă populară, port popular.
-Centrul Etnografic Isverna – se remarcă prin arhitectură și tehnică populară, structura tradițională, case de lemn realizate în arhitectura tradițională zonei de podiș, mori de apă în funcțiune, artă populară, port popular.
-Centrul Etnografic Obârșia Cloșani – unde putem observa arhitectura, tehnica populară, structura tradițională, casele de lemn din sec. XIX cu arhitectură tradițională, instalațiile tehnice populare (piue), arta populară, portul popular, țesăturile și cusăturile, prelucrarea artistică a lemnului și a părului de capră.
Sat turistic Ponoarele – reprezintă un centru etnografic unde se pot observa: arhitectura populară, casele de lemn realizate în arhitectura tradițională zonei de podiș, morile de apă, arta populară, portul popular. Este de asemenea un centru folcloric reprezentativ pentru: obiceiuri populare tradiționale, calendaristice (de iarnă) și familiale, nedei, dansuri populare.
Centrul Folcloric Baia de Aramă – În cadrul acestuia se organizează manifestări populare tradiționale precum festivalul concurs de muzică și dansuri populare Plaiurile Cloșanilor -15-16 mai.
Centrul Folcloric Isverna – În cadrul acestuia se organizează manifestări populare
tradiționale, calendaristice (de iarnă) și familiale. î Centrul Folcloric Obârșia Cloșani renumit prin manifestările populare tradiționale, dansuri, nedei.
5. Zone de interes geologic (pentru depozite fosilifere): Bahna, Eșelnița, Svinița, Varanic.
6. Speoturism: Valea Topolniței, Baia de Aramă, Valea Pecinișcăi (cu deschidere, prin formațiunile subterane existente, spre Caraș Severin).
4.2.2 Tipuri și forme de turism în județul Gorj
Pe baza patrimoniului turistic existent în județul Gorj, ce cuprinde potențialul turistic și baza materială), s-au dezvoltat mat multe forme de turism.
4.2.2.1 Turismul montan, sportiv și de aventură
Zona montană Gorj cuprinde cinci lanțuri muntoase dintre care trei principale. Lanțul Munților Parâng cu cel mai înalt vârf din Oltenia – Parângu Mare (2519 m); acest lanț totalizează 14 vârfuri cu înălțimi peste 2000 metri și o minunata salbă de lacuri glaciare (aflate dincolo de limitele județului Gorj);
Munții Godeanu cu cel mai înalt vârf – Vârful Gugu (2291 m). Lanțul Munților Vâlcan cu cel mai înalt vârf Oslea (1946 m.). În județul Gorj există mai mult de 25 rute turistice alpine pedestre, inclusiv doua rute europene de lung parcurs pedestru (E3 si E7), trei zone pe care se practica alpinismul si escalada (Cheile Sohodolului – Runcu, Cheile Galbenului – Baia de Fier și Cheile Oltețului – Polovragi), cinci zone speologice ce reprezintă cel mai mare potențial speologic din România având peste 2.000 de peșteri, o stațiune de schi (Rânca) precum și zone pentru vânătoare și pescuit, toate reprezentând atracții pentru un mare număr de turiști în fiecare an. Aceste localități sunt cuprinse în oferta turistică a unor tur-operatori din țara, dar capacitățile de cazare și serviciile sunt încă limitate. Zonele Cerna-Valea Mare, Baia de Fier, Lainici, au de asemenea potențial turistic, dar infrastructura este slab dezvoltată pentru moment. Alături de acestea se găsesc și zone pentru zbor cu parapanta și deltaplanul, cicloturism și mountain – bike, canioning, rafting, 4×4, pescuit sportiv și vânătoare, toate atrăgând un număr mare de turiști în fiecare an (http://documents.tips/documents/2arbusti-gorj-1a-areale-si-zone-turistice1-55b08ae40f3e7.html).
4.2.2.2 Turismul pentru vânătoare și pescuit
Reprezintă o posibilitate de valorificare a resurselor regiunii. Vânătoarea se poate practica în pădurile județului Gorj cu aprobare din partea Direcției Silvice, în perioadele permise prin lege și în pădurile ce nu fac parte din zonele protejate prin lege. Întreaga zonă montană a județului Gorj beneficiază de asistență de specialitate, asigurată de către Serviciul Public Județean Salvamont Gorj, una dintre cele mai bune echipe de salvare montană din România (www.salvamont. gorj.ro).
Programul Gorj Aventura este cel mai complet și complex program de aventură și turism montan din România, cuprinzând alpinism și escaladă, speologie (peșteri amenajate sau neamenajate, avene de minus 20 – 150m), orientare turistică și drumeție montană, canioning pe cascade și în canioane, cicloturism și mountainbike, rafting cu caiace șt bărci pneumatice, raliuri și drumeție cu mașini de teren, rapel, funicular, tiroliană, balustradă.
Principalele zone de practicare a raftigului sunt pe râurile Cerna, Tismana, Jiu și Gilort.
Alpinismul poate fi realizat în: Cheile Sohodolului, Cheile Galbenului și Cheile Oltețului.
Canioningului se pretează în zonele: Cheile Corcoaiei, Valea Gropului – Runcu, Cheile Sohodolului, Cheile Galbenului și Cheile Oltețului.
Pentru sporturile aeriene (deltaplan, parapantă) zonele favorabile sunt: Godeanu-Stârminosul, Pocruia, Cloșani, Runcu-Platoul Pleșa, Runcu-Dealul Tufoaia, Lainici, Parângul Mare-Valea lui Sân, Rânca, Vârful Păpușa-Parâng și Vârful Cerbul-Parâng. Cicloturismul poate fi practicat în zona Văii Cernei, Valea Motrului, valea Tismana, Valea Bistrița, Valea Sohodol, Pasul Vâlcan, Valea Jiului, Valea Gilortului și Valea Oltețului pentru zona montană și în toate zonele de deal și depresiuni.
4.2.2.3 Turismul montan pentru drumeție și agrement
Zona montană beneficiază de numeroase trasee turistice ce întregesc potențialul de dezvoltare al turismului montan în județul Gorj, în special în munții de la vest de Jiu (Godeanu și Vâlcan) dar și în munții Parâng dar cu dificultate mai mare, nefiind indicate pentru marea masă a turiștilor.
Munții Vâlcan, Godeanu și Mehedinți sunt puternic penetrați de căi de acces rutiere, din categoria celor forestiere, multe dintre ele fiind folosite încă din perioada daco-romană. Din aceste căi se desprind poteci de culme ce pot constitui trasee atractive.
1. Lainici – Schitul Lainici (Locurele) și retur (marcaj „cerc roșu"): durata 1 zi;
2. Bumbești Jiu – valea Porcului – pasul Vâlcan (marcaj „triunghi albastru") – Casa Buliga, înnoptare – Poiana lui Mihai – Schela – Sâmbotin – Târgu-Jiu (marcaj „cerc albastru) durata 2 zile;
3. Târgu-Jiu – Bârsești – Stănești – Vaidei – valea Șușiței – Culmea Straja (marcaj „triunghi albastru") înnoptare – creasta Vâlcan – vârful Muncelu (marcaj „bandă roșie")- valea Jaleș -Cheile Pătrunsa – Cheile Sohodolului – Runcu (marcaj „triunghi roșu"), durata 2 zile;
4. Peștișani – Gureni – Cheile Bistriței – lacul Vâja – vârful Oslea, înnoptare – culmea Păltinișul – Schiturile Cioclovina II și Cioclovina I – valea Tismana – mănăstirea Tismana (triunghi roșu); durata 2 zile;
5. Padeș – Călugăreni – Cloșani – valea Motru – lacul Valea Mare – Izvoarele Cernei (marcaj „triunghi roșu")- lacul Valea lui Iovan, înnoptare – Cheile Corcoaia(marcaj „cerc roșu") -valea Balmezu – culmea Balmezu (marcaj „cruce roșie")- vârful Godeanu – vârful Micușa -Pasul Cerna (marcaj „bandă roșie"), înnoptare – Izvoarele Cernei (marcaj „cerc roșu")- creasta Munților Mehedinți (marcaj „bandă roșie") – valea Motrului Sec – loc. Motru Sec – Padeș (marcaj „triunghi roșu"): durata 3 zile;
6. Padeș – Călugăreni – Cloșani – valea Motru – lacul Valea Mare – Izvoarele Cernei (marcaj „triunghi roșu")- Pasul Cerna (marcaj „cerc roșu"), înnoptare – creasta munților Vâlcan – vârful Oslea-vârful Arcanu – izvoarele J alesului, înnoptare – vârful Micușa – Vârful Straja –pasul Vâlcan – Casa Buliga (marcaj „bandă roșie"), înnoptare – Poiana lui Mihai – Schela –Sâmbotin – Târgu-Jiu (marcaj „cerc albastru"); durata 4 zile.
Valea Gilortului și valea Oltețului sunt zone mai accesibile, restul fiind trasee de creastă la peste 2000m altitudine, de dificultate ridicată, posibile pentru perioada de vară.
1. Novaci – drumul alpin 67 C – stațiunea turistică Rânca, înnoptare – valea Gilortului – Cheile Gilortului – Novaci (marcaj „triunghi roșu"): durata 2 zile;
2. Polovragi – Cheile Oltețului – Lunca Oltețului – Pasul (Curmătura) Oltețului (marcaj „triunghi albastru"), înnoptare – Creasta Parâng – Pasul Urdele (marcaj „bandă roșie") stațiunea turistică Rânca, înnoptare — drumul alpin 67 C — vârful Cerbul (marcaj „triunghi roșu**) – Peștera Muierii – Baia de Fier, (marcaj „triunghi albastru"): chirola 3 zile; 3, Polovragi – Cheile Oltețului -Lunca Oltețului – Paiul (Curmătura) Oltețului (marcaj triunghi albastru"), înnoptare – creasta munților Parâng – Pasul Urdele creasta munților Parâng – vârful Urdele – vârful Parângul Mare (marcaj „bandă roșie"), înnoptare – vârful Piatra Argelelor – Lainici (marcaj „triunghi roșu") : durata 3 zile (http://documents.tips/documents/2arbusti-gorj-1a-areale-si-zone-turistice1-55b08ae40f3e7.html).
4.2.2.4 Turismul montan pentru sporturi de iarnă
Singura zonă cu potențial pentru turismul de iarnă și schi ce deține amenajări turistice este zona Novaci – Baia de Fier cu versanți pe zonă de pajiști montane, expuși spre sud-vest în calea unor mase de aer mai umede cu precipitații bogate sub formă de zăpadă șt temperaturi mai scăzute pentru altitudini de 1400-1600, optime pentru o stațiune de acest tip. Celelalte zone fie nu beneficiază de expunere asemănătoare, fie sunt zone acoperite cu vegetație forestieră, prezintă abrupturi sau pante prea accentuate, sau lipsesc zonele de platou.
Situată pe unul dintre platourile Munților Parâng (1600 m. altitudine), la 18 kilometri de orașul Novaci și 63 kilometri depărtare de Targu-Jiu, localitatea Rânca a cunoscut o dezvoltare rapidă. După ce în urmă cu șase ani a fost montată o instalație de teleschi, din anul 2004 una dintre cele două pârtii deține și nocturnă. La Rânca există deja trei hoteluri de trei stele. Prin vilele și casele de odihnă construite în ultimii ani, Rânca a fost transformată într-un adevărat oraș-stațiune. Înainte de dezvoltarea stațiunii, la Rânca existau câteva cabane modeste ce se integrau frumos în peisaj: Cabana OJT „Ciuperca", „Rânca Centrală" (a Universității din Craiova) și Cabana COOP Consum, care au fost închise în mare parte publicului larg. În prezent în rețeaua ANTREC sunt înscrise Hotelul Onix și vilele „Elena", ,,Lucky", „Tara" și „Veronica". Există și unități de cazare ale unor instituții precum Romsilva, Salvamont, Universitatea din Tg. Jiu, PETROM, Sindicatele Miniere, alături de foarte multe pensiuni, cu o varietate șocantă de stiluri arhitecturale.
Pentru a fi exploatată în condiții de eficiență, sunt necesare investiții în infrastructură și construirea de noi pârtii de schi și sisteme de transport pe cablu. Investițiile pot fi realizate prin parteneriat public-privat în condițiile în care terenurile pentru noi facilități sunt în proprietate privată. Dezvoltarea turismului montan este în mare parte frânată și de situația proprietății terenurilor, o proprietate fragmentată sau de multe ori comună (a obștilor sătești). Modernizarea stațiunii Rânca va fi posibilă doar odată cu o deschidere mai mare a comunităților locale către dezvoltarea montană. Acest lucru este posibil prin campanii de convingere a deținătorilor de terenuri pentru a investi în turism sau a vinde aceste terenuri către investitori.
Domeniul Molidvișul se află situat la poalele vârfului Parângul Mare, având o atitudine maximă de 1760 m. Posibilitățile de acces sunt dinspre valea Sadului, valea Larga sau cel mai facil de pe valea Blahniței. Zona asigură posibilități de construcție pe culmile și versanții nordici și estici la 1500-1600 m altitudine. Datorită altitudinilor mai scăzute pârtiile de schi pot coborî până 1a altitudini de 1200 m, dar cu o durată a sezonului de schi de doar 45-60 zile. Pentru schi la altitudine domeniul Molidvișul se completează cu domeniul schiabil Parângul Mare cu pârtii până la 2200 m și o durată a sezonului de peste 90 de zile. Domeniul Parângul Mare poate beneficia de aceea direct din zona Molidvișul, prin construirea unui drum care să continue traseul din valea Blahniței către zona de culme, constituindu-se ca un domeniu de extindere a sezonului din zona Molidvișul. De asemenea accesul poate fi realizat și prin valea Sadul lui Sân, drumul de acces fiind mult mai dificil de realizat dar mai ferit de situații de înzăpezire. Spre zona de sud există posibilități da construcție pe interfluviile dintre râul Gilort și râul Sadul. Pârtiile pot fi de lungime mare și medie cu unghiuri de cădere mai mari decât în celelalte domenii de schi și grad de dificultate mai ridicat. Principala problemă o ridică terenul stâncos și liniile de creste ce reduc posibilitatea așezării zăpezii într-un strat omogen. De asemenea în domeniul Molidvișul și Parângul Mare terenurile au regim privat al proprietății, îngreunând dezvoltarea rapidă a zonei.
Domeniul Straja Sud poate constitui o completare a domeniului Straja din județul Hunedoara. Avantajul este dat de faptul că în general stratul de zăpadă din Straja din Față este mai gros în raport de zona Straja Nord, ca urmare a împingerii zăpezii peste culme de către vânturile de nord-vest. Accesul în zonă va putea fi făcut pe valea Șușița-Cartianul dinspre sud sau prin extinderea drumului forestier dinspre vest. În același timp se poate realiza o instalație de transport pe cablu dinspre stațiunea Straja-Hunedoara. Construcțiile pot fi amplasate în zona muchiei Straja din Față având o frumoasă panoramă spre zona de sud. Un avantaj îl constituie apropierea rețelei de transport energie electrică din pasul Vâlcan și liniile de izvoare din zonă. Dezavantajele sunt legate de altitudinea scăzută, cu un maxim de 1868 în vârful Straja, ce permite pârtii scurte sau coborârea acestora până la altitudini de 1 l00 m. Durata stratului de zăpadă este în general sub 60 zile simțindu-se puternic influența submediteraneană (http://documents.tips/documents/2arbusti-gorj-1a-areale-si-zone-turistice1-55b08ae40f3e7.html).
4.2.2.5 Turism cultural, istoric și religios
Județul Gorj, spre deosebire de multe alte județe, deține încă importante și valoroase obiective cultural-istorice. Principalele probleme ale acestor obiective este slaba lor punere în valoare și degradarea /dispariția treptată a acestora.
Sub aspect etno-folcloric, Gorjul apare ca o arie de interferență folclorică și etnografică, în care descoperim însă un miez alcătuit din trăsături proprii.
4.2.2.6 Turism balneoclimateric, curativ-recreativ
Apele minerale au fost prețuite în județul Gorj din vremuri străvechi, au avut o dezvoltare relativi până în 1989 urmată de o perioadă puternică de regres. Localitățile cu resurse balneare din județul Gorj sunt: Săcelu, Țicleni și Glogova. Turismul climateric se practică în special în depresiunile subcarpatice, unde se întâlnește bioclimatul de cruțare, cu valori moderate ale elementelor climatice, cu aerul din belșug ozonat, la adăpost de vânturile reci dinspre munte.
4.2.2.7 Agroturismul și turismul rural
Caracteristicile geografice și etnografice ale spațiului rural reprezintă elemente de luat în considerare de către majoritatea turiștilor care își doresc petrecerea vacanței la țară, departe de aglomerația urbană.
Clasificarea ofertei turistice actuale propune: pensiuni rurale la Baia de Fier, Runcu, Novaci, Polovragi, Tismana, Rânca; meșteșuguri tradiționali: țesături (Tismana, Polovragi), mori de apă (Runcu, Izvarna, Brădiceni), olărit (Târgu-Jiu, Polovragi, Gălesoaia), împletituri nuiele, pictură naivă; obiceiuri: obiceiuri de iarnă (colindatul în Ajunul Crăciunului: Padeș, Runcu, Baia de Fier, Polovragi ș.a;), târguri si nedei (Târgul de Sf. Ilie-Polovragi, Târgul de Sfânta Mărie – Tismana), obiceiuri de toamnă (Coborâtul oilor de la munte – Novaci, Baia de Fier, Sărbătoarea Colinelor din Runcu, La cules de vie – Arcani, Bengești, Bărbătești), obiceiuri de vară (Festivalul de Folclor și Târgul de Artizanat la Polovragi; Festivalul de folclor Cântecul văilor la Dragotești), obiceiuri de primăvară (urcatul oilor la munte-Novaci, Baia de Fier, măsuratul oilor-Polovragi).
Agroturismul este o forma recentă de turism, atât în țară cât si în teritoriul studiat. Serviciile agroturistice sunt oferite de pensiunile turistice și de gospodăriile țărănești. Întrucât multe dintre acestea găzduiesc turiști numai sporadic și deci veniturile câștigate sunt reduse și, în mare parte, sezoniere au preferat să nu își mai declare activitatea, dar ospitalitatea, prețul redus și mâncarea sănătoasă rămân în continuare atuurile lor
4.2.2.8 Turism ecologic, de agrement
Redescoperirea naturii, cunoașterea îndeaproape a florei și faunei sunt tendințe noi în
cerințele pe piața turistică. Județul Gorj deține un număr important de rezervații naturale și
monumente ale naturii și două parcuri naționale, dar, dintre acestea doar o parte au o importanță turistică regăsindu-se în atenția turiștilor: Cheile Oltețului și peștera Polovragi,
Cheile Galbenului și peștera Muierilor, Defileul Jiului, Cheile Sohodolului, Valea Tismana și
rezervațiile din zonă, Valea Mare – Cloșani și platoul calcaros, Cheile Corcoaia-Izvoarele Cernei, etc.
4.2.3 Tipuri și forme de turism în județul Vâlcea
4.2.3.1 Turismul de tratament și cură balneo-climaterică
Este o formă specifică a turismului de odihnă, care a cunoscut o mare dezvoltare îndeosebi în ultimele decenii, odată cu creșterea surmenajului și a bolilor profesionale provocate de stresul vieții fi marile aglomerații urbane. El îmbină destinderea cu diferite forme de cură și tratament balneo – medical și se practică în stațiunile balneo – medicale și climaterice, situate de obicei în zonele cu un microclimat specific, adecvat pentru tratarea diferitelor afecțiuni.
Băile Olănești ocupă primul loc printre stațiunile balneoclimaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic si acestora, ce și varietatea compoziție și a concentrației apelor minerale. În stațiune se găsesc peste 35 surse hidrominerale, atât ca izvoare naturale, cât și ca rezultat al unor lucrări de foraje și miniere (puțuri și galerii). Un număr de 13 izvoare minerale sunt captate pentru cura internă. Două izvoare minerale și patru sonde cu apa minerală sunt folosite pentru cura externă.
Stațiunea Călimănești dispune de instalații pentru băi calde în cadă sau bazin cu apă minerali, electrohidroterapie și kinetoterapie, aerosoli și inhalații, bazine descoperite cu apa termală sulfuroasă (în stațiunea Căciulata), izvoare de apă minerală pentru cura internă, săli de gimnastica medicală, saună, bazine de înot situate pe malul răului Olt etc. Căciulata găzduiește un sanatoriu de copii profilat pe tratamentul urmărilor hepatitei. Tot aici se află și singurul sanatoriu din țară pentru cei bolnavi de silicoză. In Stațiunea Călimănești se află o clinica aparținând Institutului de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală din București, precum și o secție a Catedrei de specialitate din cadrul Universității de Medicină și Farmacie București.
Stațiunea Băile Govora are un profil balneoclimateric, fapt datorat atât prezenței izvoarelor minerale existente cât și poziționării sale într-o depresiune intracolinară de origine erozivă. Zona Govorei beneficiază de un climat blând, temperat-moderat de trecere de la continental la mediteranean, cu veri răcoroase și ierni blânde. Temperatura medie anuală este de 11,1 grade Celsius. Vânturile sunt foarte rare, stațiunea fiind foarte bine adăpostită, iar regimul precipitațiilor este moderat, aproximativ 800 mm/an. Nu sunt schimbări bruște de temperatură și umiditate.
Efectele benefice ale apelor minerale sunt multiple și de multe ori acestora li se adaugă efectul placebo, prin intermediul cărora pacienții se însănătoșesc datorită autosugestiei care ajută la refacerea unor celule bolnave.
Baza de tratament a Hotelului Oltenia are o suprafață de 1218 mp și asigură efectuarea a 1100 proceduri zilnic. In tratamente se folosesc apele minerale iodurate, sulfuroase și cele sulfuroase slab bicarbonatate, precum șt nămolul sapropelic de la Ocnele Mari. Baza de tratament dispune de spații, instalații și aparatură medicală pentru aplicarea următoarelor tratamente și proceduri: balneație cu ape minerale, hidroterapie, kinetoterapie, masoterapte, terapie respiratorie, electroterapie, buvete. Tratamentele sunt efectuate sub supravegherea personalului medical. Există și o sală de gimnastică.
Și hotelul Belvedere are o bază de recuperare care este compusă din: piscină, saună, sală fitness, masaj, cabinete electroterapie, inhalații și pulverizații.
În cazul vilelor, se observă o degradare acuta a bazelor de tratament existente în cadrul acestora, multe dintre ele dispărând cu totul. Restrângerea bazei de tratament este rezultatul scăderii simțitoare a turiștilor în această stațiune. Drept urmare bazele de tratament din majoritatea vilelor au fost închise deoarece baza de tratament care funcționează în hoteluri este suficientă pentru cazarea turistică actuală.
Voineasa este o localitate montană din nordul județului, situată pe valea râului Lotru, în sudul munților cu același nume, la o altitudine de 600-800 metri. Climatul localității este tipic depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C), ierni reci (temperatura medie a lunii ianuarie este de 7°C) și precipitații anuale de aproximativ 800 mm.
Localitatea Voineasa este atestată documentar la 1 august 1496, fiind astfel cea mai veche așezare de pe Valea Lotrului. În comuna Voineasa funcționează o stațiune climaterica și de odihnă de interes general cu funcționare permanenta. Principalul factor natural de cura îl reprezintă climatul tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni și ionizarea accentuată a atmosferei, datorată pădurilor de conifere care înconjoară localitatea.
Stațiunea este recomandata atât pentru odihnă, cât fi pentru tratarea asteniilor nervoase, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor secundare, a bolilor aparatului locomotor și ale căilor respiratorii, dispunând de o bază de tratament modernă și bine utilată. Cazarea se face în hoteluri și vile modeme. Pentru petrecerea plăcută a timpului, stațiunea mai dispune și de terenuri de tenis, baschet și handbal, sală de spectacole de teatru și cinema.
Stațiunea balneoclimaterică Ocnele Mari-Ocnița
Exploatările de sare, cunoscute încă de pe vremea românilor, și factorii terapeutici, precum apa lacului helioterm, nămolul sapropelic fosil și climatul de cruțare au făcut vestită de-a lungul timpului stațiunea Ocnele Mari.
Apa lacului, asigurată de izvoare care își au originea în fundul puțurilor unor saline părăsite, are o concentrație de 173 – 216 g NaCl / l, la care se adaugă sulfat de fier, sulf și iod. La Ocnița apa minerală este tot clorurosodică, dar mineralizarea totală depășește 250 g/l. De aici se extrage și soluția de sare concentrată, principala materie primă a Combinatului din Govora.
Stațiunea beneficia de instalații pentru băi calde cu apa minerală a lacului, instalații pentru băi reci în lac, instalații pentru împachetări și ungeri cu nămol, ștrand pentru helio și aeroterapie. În stațiunea Ocnele Mari – Ocnița se pot trata afecțiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic și ginecologice (ca boli asociate). În ultimii 50 de ani exploatările masive de sare au determinat apariția unor grave probleme de mediu cu repercusiuni negative asupra turismului.
4.2.3.2 Turismul montan și de recreere
Stațiunea Vidra, situată la 1300 m altitudine, in imediata vecinătate a lacul de acumulare Vidra. Caracteristicile principale ale acestei stațiuni sunt: zonă montană propice practicării sporturilor de iarnă (datorită abundenței tunsorilor), altitudine 1400-1450 m, cu aer puternic ozonat, bogat în ioni negativi și esențe volatile de brad, grad de poluare zero în anotimpul de iarnă. În stațiune funcționează un telescaun și a fost amenajată și o pârtie de schi care are peste 1300 m, încă neomologată. Pentru copii funcționează tot în Vidra un baby schi.
Stațiunea stațiune dispune de circa 1000 locuri de cazare, dar nefiind terminate lucrările de investiții, o bună parte din spatiile de cazare nu sunt funcționale. Totuși, în perioadele de sezon pot beneficia 400-500 turiști de spațiile de cazare și masă ale stațiunii.
Stațiunea Obârșia Lotrului, situată la o altitudine de peste 1400 m, este popas de trecere între județele Vâlcea și Hunedoara. Este situată pe râul Lotru și DN 7 A, care leagă localitățile Brezoi – Novaci și Petroșani – Sebeș în extremitatea nord vestică a județului Vâlcea. Caracteristicile principale ale acestei stațiuni sunt: zonă montană, recomandată atât în sezonul rece cât și în cel cald, cu un peisaj și resurse naturale deosebite, aer puternic ozonat, bogat în ioni negativi și esențe volatile de brad. Atracții deosebite: pescuit de păstrăvi în râul Lotru, vânătoare în împrejurimi, vizitarea lacului glaciar Gâlcescu.
4.2.3.3 Turismul cultural
Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanțe impresionante pentru a surprinde încă o fațetă a pasiunii lor), fie atrași de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară și se constituie din cei care, aflați în concediu sau vacanță în scopul odihnei și recreerii, vizitează și obiectivele turistice antropice din spațiul în care se află. O altă caracteristică a fluxurilor care participi la realizarea turismului cultural o reprezintă apartenența participanților la categorii socio – profesionale superioare sau cu un nivel de educate mediu și ridicat: elevi, studenți, intelectuali și de aceea caracterul sau de masă este incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este populația urbană.
Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor cu scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare. Există, se pare, și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, dominând net mișcările turistice culturale; bărbații preferă șirurile tehnico-științifice, tradițiile și artele populare. Eficiența turismului cultural prezintă și o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă și solidă iar oferta turistică a județului Vâlcea este foarte diversificată.
4.2.3.4 Turismul de agrement
Acest tip de turism este strâns legat de turismul de recreere. El își propune să valorifice calitățile estetice, de mare atractivitate ale peisajelor naturale, scopul principal al turismului de recreere fiind schimbarea peisajului. EI are în Vâlcea, caracter sezonier, cu două vârfuri ale cererii turistice în cele două sezoane extreme. Durata este variabilă, predominând turismul de durată scurtă (week-end) sau de durată medie. Se efectuează la distanțe diferite, în funcție de posibilitățile materiale ale turiștilor și este practicat de turiști proveniți din cele mai diferite clase și medii sociale și de toate grupele de vârste.
Zona montană a județului Vâlcea oferă numeroase locuri unde se poate practica turismul de agrement Valea Oltului, Depresiunea Loviștei, Munții Căpățânii, etc. Există și centre de agrement destinate elevilor la Brădișor, Călimănești și Cozia.
Centrul de agrement Brădișor este situat în localitatea Malaia pe drumul ce leagă Valea Oltului de stațiunea Voineasa, la 50 km de Rm. Vâlcea si la 25 km de Voineasa. Dotări: un teren asfaltat unde se poate practica volei, fotbal, tenis de câmp și handbal; club unde se pot organiza jocuri de șah si tenis de masă.
Centrul de agrement Căciulata este situat pe Valea Oltului în stațiunea balneoclimaterică Călimanești-Căciulata, în imediata apropiere a Mănăstirii Cozia, la poalele rezervației naturale Cozia. Dotări: un teren asfaltat în aer liber cu tribună unde se poate practica volei, minifotbal, tenis de câmp si badminton; club în aer liber unde se poate practica tenis de masă; club de incintă cu jocuri pe calculator, TV color si aparatură muzicală; plajă și înot la ștrandul terminal din stațiune, la 250 m distanță de centrul de agrement.
Centrul de agrement Cozia situate în localitatea Căciulata, pe malul Oltului. Funcționează permanent având în dotare club și bază sportivă.
Posibilități de agrement există în cadrul orașelor dar și al stațiunilor turistice, însă insuficient dezvoltate. De exemplu în stațiunea Govora, cu excepția ștrandului Salus (situat la intrarea în orașul Băile Govora, dotat cu 2 bazine cu apă dulce și un bazin cu apă iodată) și a bazei sportive Aditen (club privat de sport și agrement înființat în 1992), nu există structuri de agrement în adevăratul sens al cuvântului, fapt cauzat în mare măsură de insuficiența fondurilor alocate acestui sector al turismului.
4.2.3.5 Agroturismul și turismul rural
La 16 iulie 1973, printre primele sate turistice din Românii, declarate prin ordinul Ministerului turismului, 744 /1973 se numără și Vaideeni din județul Vâlcea. În ultimii ani, turismul rural a început să se dezvolte mai ales în nordul județului în zona Brezoi – Malaia -Voineasa, unde se concentrează cele mai multe pensiuni din județ, dar și în zona Horezu, unde punctul principal de atracție îl constituie ceramica.
Dată fiind bogăția și frumusețea zonei montane și subcarpatice a județului, aceasta este foarte apreciată, iar tradițiile, obiceiurile populare transmise din generație în generație, ca și legendele și poveștile localnicilor constituie atracții turistice de necontestat
Județul Vâlcea prezintă o mare varietate de valori culturale istorice, arta populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice – un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toate acestea sunt valențe ale turismului rural vâlcean, în mod special.
Depresiunea Loviștei păstrează legende și tradiții populare foarte vechi. Văile Lotrului si Lotrișorului formează o zonă turistică aparte, cu o climă favorabilă în toate anotimpurile. Deși construit antropic lacul Vidra este perfect integrat in peisajul montan. Se pot organiza partide de pescuit, pe râul Olt, la caras, crap, șalău, biban, clean, etc. sau pe râuri de munte la păstrăv. Totodată, se pot organiza, în baza unor solicitări prealabile, pentru vânătorii legitimați, partide de vânătoare la vânat mic (iepure, fazan, potârniche, prepelița, etc.) și vânat mare (mistreț, urs, cerb, capră neagră, căprior, etc.) pe fondurile de vânătoare din apropierea pensiunilor.
În extremitatea sudică a județului, urmând cursul Oltului și al căii lui Traian ajungem în patria vinului la Drăgășani. In vestul zonei subcarpatice cunoaștem istoria olăritului la Horezu și raiul oierilor și al cașului, la Vaideeni. Este probabil zona care păstrează cel mai bine tradiții populare vechi de secole.
4.2.3.6 Turismul de afaceri și congrese
Prin practicarea acestei forme de turism, câteva hoteluri din stațiunile județului Vâlcea pun la dispoziție așa-zisele săli de conferință.
4.2.3.7 Turismul social
Este practicat în județul Vâlcea, existând hoteluri unde cheltuielile sunt finanțate parțial sau chiar integral de sindicate, de casele de asigurări sociale (Hotel Traian, Hotel Căciulata, ș.a.).
4.3 Oferta de cazare turistică: capacitate de cazare existentă, în funcțiune, structuri de primire
Capacitățile de cazare turistică includ hoteluri și hosteluri, hanuri și moteluri, vile turistice, bungalouri șt pensiuni turistice, popasuri și cabane.
Vilele turistice, bungalourile și pensiunile turistice – structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare distincte pentru fiecare clădire în parte, chiar dacă au o recepție comună pentru mai multe vile, bungalouri sau pensiuni.
Bungalouri le – structuri de cazare turistici de capacitate redusă, realizate, de regulă, din lemn sau materiale similare. Sunt amplasate în perimetrul campingurilor, satelor de vacanță, ca unități independente în cadrul unor stațiuni sau zone turistice sau ca spații complementare pe lângă alte structuri de cazare turistică.
Pensiunile turistice – structuri de primire turistică, având o capacitate de cazare de maxim 10 camere în mediul rural, totalizând maxim 30 de locuri și până la 20 camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și condițiile de pregătire și servire a mesei. Nu se cuprind în cercetarea statistică, structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică cu o capacitate de cazare instalată de mai puțin de 5 locuri. Nu se cuprind în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică: structurile de cazare folosite în exclusivitate de posesori sau chiriași, pe o durată mai mare de un an, indiferent de clasificarea acestora; locuințele secundare ale populației, utilizate în scopuri turistice în mod exclusiv de posesorii acestora; căminele, internatele școlare pe perioada anului școlar, unitățile spitalicești (cu excepția sanatoriilor și altor spații similare ce practici în mod exclusiv activități turistice); vagoanele dormitor; adăposturile și refugiile montane și similare; barăcile și dormitoarele pentru muncitori; căminele de bătrâni și casele de copii.
Locurile aferente structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică complementare (căsuțe, terenuri de campare etc.) la o structură de cazare turistică de (hotel, motel, camping etc.) și utilizarea acestor locuri sunt cuprinse la structura de bază. Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazate de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare sau clasificare al structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate. Sunt luate în calcul numărul de locuri din structurile existente la 31 iulie, din anul respectiv.
4.4 Tendințe și direcții de dezvoltare a pieței turistice din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea
4.4.1. Propuneri de dezvoltare și promovare a turismului
Ținând cont de potențialul existent, de impactul său în dezvoltarea economică și sociala, nu în ultimul rând de actuala criză economică mondială, în prezent, în cele trei județe analizate dezvoltarea turismului se impune ca o necesitate din următoarele considerente:
Economică
Turismul este un sector economic cu perspective de dezvoltare pe termen lung, având resurse inepuizabile, dezvoltarea lui presupunând utilizarea optimă a acestor resurse în vederea minimizării impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic și a maximizării beneficiilor sale asupra comunității locale și asupra conservării naturii.
Turismul acționează ca un factor dinamizam al dezvoltării întregului sistem economic, generând o cerere specifică de bunuri si servicii din partea celorlalte sectoare economice.
Dezvoltarea turismului contribuie la creșterea economică a zonei, la atenuarea dezechilibrelor de dezvoltare, sporind veniturile sectorului public, sectorului privat și nu in ultimul rând, ale populației;
Socio-cultural
Turismul contribuie la ocuparea forței de muncă disponibile, inclusiv a celei disponibilizare din alte sectoare de activitate restructurate, atenuând șomajul;
Prin veniturile pe care le creează, turismul ameliorează condițiile de viață și sporește nivelul de trai și bunăstarea populației zonei;
Turismul constituie un mijloc de valorificare, conservare și protejare și valorificare a potențialului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al județului;
Turismul este un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire si civilizație a populației,
Turismul generează participarea și implicarea directă a comunității locale în activitățile sale specifice, având un rol deosebit în petrecerea timpului liber, precum și crearea unui climat de satisfacție și liniște în cadrul comunității locale;
De mediu:
Prin acțiunile sale, turismul îndeplinește și o funcție ecologică, protejând zonele ecoturistice, conservând și utilizând biodiversitatea biologică a zonei. Calitatea mediului înconjurător de a fi baza tuturor activităților, inclusiv a celor turistice, îl face inseparabil de fenomenul turistic. Varietatea mediului natural, calitatea și aspectul său estetic, constituie resurse de bază pentru turism. Intre mediul înconjurător și diferitele forme de turism există relații reciproce complexe, de interdependență. Turismul, departe de a proteja mediul înconjurător, este un generator al problemelor sale, fiind capabil să distrugă tocmai resursele de care acesta este dependent. In cele mai multe cazuri se calculează beneficiile economice ale turismului și nu se lasă și posibilitatea cuantificării consecințelor sale asupra mediului și societății. Exploatarea irațională la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependenți
Există toate premisele ca, prin varietatea formelor de turism, alături de celelalte valori social economice, județul Gorj să asigure implementarea unor strategii specifice pentru înscrierea României în locurile cuvenite ale economiei, culturii și civilizației europene, în general.
Intențiile oficialilor în această direcției sunt:
se va continua materializarea prevederilor strategiei de dezvoltare și promovare a activităților turistice în județul Gorj, pe domenii specifice.
se va acționa pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii ce deservește zonele cu potențial turistic deosebit
dezvoltarea Stațiunii Rânca este prinsă întru-un proiect mult mai amplu numit „Dezvoltarea integrată prin optimizarea domeniului schiabil și a sistemului ecologic de colectare – epurare a apelor uzate menajere din zona turistică Rânca"
în perspectivă, prin amenajări specifice ale luciului de apă a Lacului Vidra, există posibilitatea practicării schiului nautic și a altor sporturi pe apă
sprijinul constant pentru dezvoltarea și înmulțirea fermelor și pensiunilor agroturistice va fi dublat de o acțiune consecventă de promovare și popularizare a ofertei turistice a acestora,
se va insista pe modernizarea spațiilor de primire și cazare a turiștilor precum și pe serviciile de alimentație publică conexe.
se va urmări aplicarea unitară a reglementărilor Ministerului Turismului în ceea ce privește clasificarea și atestarea hotelurilor, motelurilor și celorlalte structuri din acest domeniu.
In contextul general de dezvoltare a turismului prezentat, sunt necesare:
Crearea și promovarea unei imagini proprii favorabile atât la nivel zonal cât și național, și de ce nu, și la nivel extern, a celor trei județe ca destinație turistică, și legat de aceasta, crearea unui brand turistic;
Asigurarea recunoașterii turismului ca factor cheie în cadrul economiei județene și ca un generator de noi locuri de muncă;
Conștientizarea populației cu privire la bogățiile turistice ale județului și dorința de a le împărtăși oaspeților, ca potențiali turiști în zonă;
Asigurarea unei dezvoltări durabile a turismului , astfel încât patrimoniul său turistic să fie în egală măsură apreciate în prezent și păstrate pentru generațiile viitoare;
Dezvoltarea infrastructurii și suprastructurii turistice necesare îndeplinirii
programului de dezvoltare turistică a județului;
Dezvoltarea și implementarea acțiunilor și programelor de informare, promovare li publicitate a turismului local;
Stabilirea și implementarea acțiunilor de valorificare a resurselor naturale existente în scop turistic;
Realizarea unor parteneriate viabile între autoritățile administrației publice locale și mediul de afaceri privat, organizații nonguvernamentale, altele, etc. în scopul dezvoltării turismului local;
Promovarea spiritului antreprenorial și valorificarea superioară a potențialului turistic și terapeutic al zonei.
Dezvoltarea turismului rural în general și a agroturismului în special.
se va acționa pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii ce deservește zonele cu potențial turistic deosebit (în special la DN7A ce face legătura stațiunii Voineasa cu Obârșia Lotrului și mai departe cu județul Hunedoara și Alba). Refacerea infrastructurii rutiere în stațiunile Govora și Ocnele Mari, precum și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și gaze a acestor localități este un obiectiv prioritar pentru aceste stațiuni, dar și alte localități.
4.4.2 Managementul și marketingul produselor turistice din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea
Dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să
respecte integritatea naturală, socială, economică a mediului, prin exploatarea resurselor naturale și culturale și în interesul generațiilor viitoare
În județele analizate există condițiile necesare ca turismul să se dezvolte și să revină la nivelul anterior perioadei de tranziție, putând reprezenta și o sursă de venituri din afara țării.
Acest lucru este însă îngreunat de concurența puternică din partea celorlalte țări aflate în tranziție. Amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc este reflectată de o balanță negativă a sectorului. În prezent, majoritatea turiștilor au venituri reduse și o putere limitată de cumpărare.
Pentru dezvoltarea unei strategii a turismului de masă este necesară concentrarea resurselor până la nivel de masă critică pentru a deveni credibilă pentru tour-operatorii externi și liniile aeriene, precum și o politică de mediu consecventă, de interzicere a activităților poluante în zonele turistice. Pe de altă parte, cele trei județe analizate dețin un potențial important pentru dezvoltarea turismului de nișă la nivel local dacă se dezvoltă infrastructura necesară (http://documents.tips/documents/proiect-licenta-turism.html).
Instrumentele de control și verificare a calității serviciilor de turism în cele trei județe analizate, sunt factorul cheie pentru managementul calității în domeniul turistic. A controla înseamnă a măsura, iar fără a măsura înseamnă a nu se cunoaște rezultatele și nici dacă acestea corespund obiectivelor fixate anterior. Dacă nu se măsoară, nu se poate ști care este randamentul indivizilor, al proceselor, și nici al organizației.
Evaluarea trebuie să cuprindă toată organizația și în aceste condiții managementul total al calității, constituie un proces fundamental. Este suficient să amintim că procesul de îmbunătățire continuă, este definitoriu în procesul calității. Doar prin măsurare se poate compara calitatea reală cu calitatea planificată și pe baza rezultatului acestei comparații, se stabilesc acțiuni corective și de îmbunătățire. Trebuie realizate anumite sondaje, trebuie analizate evidențele hotelurilor pentru a înțelege cine sunt clienții predilecți ai unei anumite regiuni. Înțelegerea profilului clienților va determina înțelegerea unor metode optime de promovare și marketing pentru comunitatea respectivă.
Tipurile de potențial clienți și vizitatori din cele trei județe analizate, precum și metodele de atragere a acestora sunt și ele esențiale pentru înțelegerea prezentului și viitorului unei investiții de succes în turism.
Caracteristicile serviciilor fac ca și controlul calității realizat asupra lor să se prezinte anumite particularități. În primul rând, producerea serviciului este simultană cu realizarea sa.
Aceasta împiedică realizarea unui control de calitate al serviciilor înainte ca acestea să ajungă la client, pentru a avea astfel posibilitatea de a le respinge pe cele ce nu corespund cu standardele prevăzute. Dacă acestea nu corespund cu standardele, clientul primește un serviciu deficient și de regulă nu este posibilă rectificarea acestuia. În consecință, calitatea trebuie să fie evaluată pe tot parcursul procesului (http://documents.tips/documents/proiect-licenta-turism.html).
4.4.3.Managementul și strategiile de dezvoltare durabilă a destinațiilor turistice din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea
Turismul este un important consumator de spațiu și resurse naturale și antropice, un
generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător și al economiei, determinând mai multe tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului văzut ca și cumul al tuturor acestor efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmărește ca expansiunea turismului să păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte efecte negative asupra mediului.
Dezvoltarea durabilă a turismului se manifestă, în special, în următoarele trei domenii importante:
• domeniul economic – dezvoltarea societății în condiții de gestiune adecvată a resurselor cu obținerea de efecte economice, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;
• domeniul ecologic – evitarea degradării mediului și dezvoltare adecvată, în condițiile respectării diversității biologice;
• domeniul socio-cultural – creșterea locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului, precum și dezvoltarea și protejarea valorilor culturale. Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macro-regionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configurația viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale și seminaturale care să includă toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale și seminaturale, asigurată prin coridoare naturale și / sau obținută prin diferite lucrări de reconstrucție ecologică, este o condiție fundamentală pentru atingerea obiectivelor conservării diversității habitatelor și a sistemelor ecologice. În spațiile acestei matrice trebuie să se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane și rurale, complexele industriale și rețeaua rutieră (http://documents.tips/documents/proiect-licenta-turism.html).
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă în cele trei județe analizate este absolut necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse și echilibrate a Capitalului Natural și utilizarea resurselor și serviciilor produse de acesta în limitele capacității de suport a componentelor sale. Astfel conservarea Capitalului Natural presupune în principal menținerea unui raport acceptabil între ecosistemele naturale, seminaturale și antropizate, cu menținerea heterogenității în cadrul fiecărui tip de ecosisteme și asigurarea conectivității între aceste ecosisteme.
Ecoturismul reprezintă de fapt cea mai valoroasă formă de manifestare a turismului durabil, turism care utilizează ca resurse spații naturale de excepție, dar și valori ale patrimoniului cultural arhitectural, și ea se referă îndeosebi la modificarea comportamentelor, celor implicați în această industrie a turismului.
Județele dispun de un capital natural foarte bogat care însă a fost mult timp valorificat fără a se avea în vedere protecția mediului, folosindu-se tehnologii care au condus la crearea unor “zone fierbinți”, cu poluare intensă a aerului, apei sau solului.
O problemă aparte o reprezintă și marile cantități de deșeuri stocate în depozitele de deșeuri urbane și industriale. Ca urmare, refacerea și protecția mediului constituie o prioritate esențială pentru dezvoltarea României
Practicarea turismului poate aduce prejudicii importante ecosistemelor naturale. Practic, în sezonul estival, populația crește considerabil, turismul exercitând o presiune semnificativă asupra mediului, prin creșterea cantității de apă uzată menajeră, traficul rutier și implicit a emisiilor auto și nivelurilor de zgomot se amplifică. Principalii factori de stres legați de practicarea agrementului sunt determinați de poluarea rezultată din transport și managementul deșeurilor.
Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub aspect economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru comunitatea locală. Pentru aceasta este nevoie ca turismul să integreze mediul natural, cultural și uman și să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinații turistice.
CONCLUZII
În concluzie putem afirma că turismul practicat în cele trei județe din nordul Olteniei are numerose forme de manifestare avand un potențial deosebit, încă neexploatat la adevărata sa valoare.
Cu toate acestea, relieful divers zonei prezintă particularități atractive pentru turiști, resurse menerale explotate în stațiuni balneo-climaterice, parcuri si rezervații naturale, numerose peșteri, dar și numerose atracții turistice antropice culturale, istorice, religiose etc.
trai.
În primul capitol am adus în discuție câteva dintre elemente teoretico-metodologice specifice geografiei turismului, pentru ca în capitolul doi să analizam din punct de vedere fizico-goegrafic cel trei județe din nordul Olteniei.
În capitolul trei am prezentat sistetic, fără a putea fi exhaustivi, atracțiile turistice ale celor trei județe, structurate pe atracții turistice antropice și atracții turistice naturale, finalizând capitolul cu prezentarea ofertei de cazare turistică.
În ultimul capitol al lucrării am prezentat titpurile și formele de turism practicate în județele de referință, tendințe și direcții de dezvoltare a pieței turistice, propuneri de dezvoltare și promovare a turismului și managementul și marketingul produselor turistice.
Cele trei județe din nordul Olteniei au relief extrem de variat, care oferă numeroase atracții turistice descrise pe larg în cadrul lurării.
De asemenea, atracțiile turistice de natura antropică sunt multiple. Astfel, în județele Vâlcea și Gorj turismul religios are o mai mare importanță, în timp ce atracții turistice de acest fel sunt mai puțin numeroase în Mehedinți
În contapondere, în județul Mehedinți, atracțiile truristice de natură activă sunt mai numerose, oferind turiștilor multiple posibilități de petrecere a timpului liber.
Din punct de vedere ala turismului balnear, dintre cele trei județe, Vâlcea se detașază net.
În concluzie, putem afirma că trei județe din nordul Olteniei au un profil turistic încă neexpooata la întregul potențial.
Punerea în valoare a acestui important potențial turistic este grevată de lipsa sau subdimensionarea investițiilor în infrastructura generală și turistică, precum și de neaplicarea unei strategii unitare în marketingul ofertelor turistice.
Rezolvarea acestor neajunsuri poate genera creștere economică, scăderea șomajului și creșterea nivelului de trai.
Bibliografie
Alexandru, D., Neguț, S., Istrate, I. (1997), Geografia turismului, București, Editura Academiei, București.
Angelescu, C., Jula, D.(1997), Timpul liber – condiționări și implicații economice, Editura Economică, București.
Ardeiu, M., (2011), Geografia județului Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu.
Dădălău, I., M. (2010), File de monografie, Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu-Jiu.
Benea, D. (1996). Daciasud-vestica în secolele III-IV. Editura de Vest, Timioșoara.
Bondoc, D.,(2009). The roman rule to the north of the lower Danube : during the Late Roman and Early Byzantine period. Mega Publishing House, Cluj-Napoca.
Bonifaciu, S., Iordan, I. (1996), Ghid turistic al României, Edit. Garamnond, București
Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P. (2000), Ecoturism, Editura Economică, București,
Brown, R. L.(2001), Eco-economie, Editura Tehnică, București
Candea M.., Erdeli S., Simon T. (2000), Romania, potențial turisticși turism, Editura Universității București.
Cocean, P. (1996), Geografia turismului. Editura Caroo, București.
Cocean, P. (2013), Peisaje culturale, Editura Presa universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cocean, P. Deszi, St. (2009), Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cocean, P., Vlăsceanu, Ghe., Negoescu, B. (2005), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București
Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert, D., Wanhill, S. Tourism, Principles and Practice, Harlow, Longman, 1998
Cosmescu, I.(1998), Turismul – Fenomen complex contemporan, București, Editura Economică, București
Cosmescu, I., Ilie, L.(1999), Economia serviciilor, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu.
Davidescu, M., (1989), Cetatea romană de la Hinova, București: Editura Sport-Turism.
Diaconu M.(2004), Turism prin Internet, Editura Tribuna Economică, București.
Dinu, V.(2001), Protecția drepturilor și intereselor consumatorilor, Editura Alpha, Buzău.
Dobrescu, M. E., Franc, V. I.(1997), Afacerile, mică enciclopedie, Editura Expert, București.
Erdeli G., Cucu V., (2006), România. Populație, Așezări umane, economie, Editura Transversal, București.
Erdeli, G., Cândea, M., Simon, T., (2000), România – potențial turistic și turism, EdituraUniversității, București
Ghinea, Dan (2002), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București
Ielenicz M.(2007), Romania geografie fizică – clima, ape, vegetație, soluri, mediu, vol. II, Editura Universitară, București;
Ioncică, M.(2000), Economia serviciilor, Editura Uranus, București.
Ionescu, I. Turismul fenomen social economic și cultural, București, Editura Oscar Print, 2000
Lupu, N.(2002), Hotelul – economie și management, Editura ALL Beck, București.
Mălăescu, S., (2009), Subcarpații dintre Olt și Jiu: studiu de geografie socială, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Manolea, M. (2011), Podișul Mehedinți: potențial și valorificare turistică, Universitatea din București. Facultatea de Geografie. Școala doctorală "Simion Mehedinți", București.
Minciu, R.(2001), Economia Turismului, Editura Uranus, București.
Neacșu, N. (2000), Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București
Nedelea A. (2003), Piața turistică, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Nistoreanu, P. (2003), Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București.
Nistoreanu, P. (2005), Management în turism și servicii, Editura ASE, București.
Nistoreanu, P., Dinu, V., Nedelea, Al.(2004), Producția și comercializarea serviciilor turistice, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Niță, I., Niță, C. (2000), Piața turistică a României, Editura Ecran Magazin, Brașov.
Posea G., Popescu N., Ielenicz M., (1974), Relieful României, Editura Științifică, București
Rondelli, V., Cojocaru, S.(2005), Managementul calității serviciilor din turism și industria ospitalității, Editura THR-CG, București.
Snak, O., Baron, P., Neacșu, N. (2001). Economia Turismului, Editura Expert, București.
Sanda, V., Popescu, A., Arcuș, M., (1999), Revizia critică a comunităților de plante din România, Tilia Press International, Constanța.
Webgrafie
http://acasalabrancusi.ro/relief-flora-clima-fauna-2/
http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/unwto_fitur_2016_hq_jk.pdf
http://documents.tips/documents/teza-doctorat-rezumat-podiul-mehedini-potential-si-valorificare-turistica.html
http://pe-harta.ro/gorj/
http://pozeq.net/poze-cu-floare-de-colt/3356
http://romaniamegalitica.blogspot.ro
http://totb.ro/capra-neagra
http://vegetatiaforestiera.com
http://www.agerpres.ro/destinatie-romania
http://www.batlife.ro/?p=342&lang=ro
http://www.crestinortodox.ro/)
http://www.dreamgardens.ro/magazin/jneapan/
http://www.gorj.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=261
http://www.kule.ro/cule/gorj/item/cula-cioaba-chintescu
http://www.kule.ro/cule/gorj/item/cula-cornoiu
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_strategii/masterplan_partea1.pdf
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=1804
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=1554
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=5526
http://www.mehedinti.djc.ro/Public/ObiectiveCulturaleImg.aspx?ID=5367
http://www.mihailovici.ro/archives/category/romania-pozitiva-2/mehedinti/page/3
http://www.radioromaniacultural.ro/
http://www.toateanimalele.ro/
http://www.toateanimalele.ro/Ras.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cozia#/media/File:2006_0610CoziaExterior20565.JPG
turism.bzi.ro
turism.bzi.ro
www.doxologia.ro
www.drumliber.ro
www.infopensiuni.ro
www.insse.ro
www.proalpin.ro
www.romania-redescoperita.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cererea Turistica In Judetele Mehedinti, Gorj Si Vâlcea (ID: 111526)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.