Cererea Si Oferta Turistica In Judetul Suceava

Introducere

România are multe de oferit din punct de vedere turistic, cât și din punct de vedere cultural țara noastra este foarte diversificată, se pot vizita fortărețe medievale, mănăstiri bizantine, castele și case țărănești decorate după specificul regional.

De asemenea, Bucureștiul interbelic era numit pe bună dreptate “Micul-Paris” , cu arhitectura și viața culturală demne de capitala franceză. Pentru a vizita aceste obiective se oferă beneficiul unor hoteluri si restaurante conforme cu standardele occidentale.

Pentru cei ce vor să evadeze din rutina zilnică și din locurile aglomerate pot opta pentru locurile ferite de mâna omului, drumeții pe traseele turistice ce străbat Carpații românesti un lanț munți primitori în toate anotimpurile, atât pe trasee montane vara, cât și pentru facilitățile oferite iubitorilor de sporturi de iarnă.

Toate aceste trasături fac din România o țară cu obiective turistice specifice unei zone temperate cu expunere la o coastă litorală și la o coastă montană. România este cunoscută mai ales pentru particularitățile geomorfologice unice în lume.

Cu alte cuvinte România dispune de un bogat potențial turistic care trebuie valorificat la potențial maxim prin atragerea de fonduri U.E, prin modernizarea infrastructurii, drumurilor dar și prin recondiționare monumentelor vechi lasate in voia sorții.

CAPITOLUL 1

TURISM ȘI POTENȚIAL TURISTIC

Prin varietatea elementelor cadrului natural, dar și prin construcțiile dobândite de-a lungul anilor, prin multiplele dovezi ale unei istorii și culturi milenare România dispune de un bogat și variat potențial turistic ce a fost valorificat intr-o mică sau mare măsură.

De-a lungul timpului s-au întocmit hărți turistice ale României, destinate masivelor montane, Deltei Dunării, litoralului, monumentelor naturii și oraselor toate din dorința de a prezenta cât mai bine ceea ce pentru România are însemnătate și poate fii valorificat din punct de vedere turistic.

Turistul este persoana care se deplasează de la propriul domiciliu spre unul sau mai multe locuri, obiective principalul scop fiind acela de a se recreea, odihni de cunoaște alte locuri și de a avea alte activități în afara celor ce le efectuează în mod obișnuit.

Noțiune de a luat amploare odată cu dorința de a se deplasa, de a cunoaște alte locuri, pentru sporirea veniturilor sau pentru îmbogățirea nivelului cultural al individului și de ceea numin astăzi “felul de a scăpa de stresul cotidian”.

Turistul poate fi de mai multe feluri începând de la drumețul care străbate potecile munților una sau mai multe zile, excursionistul este cel ce foloseste mijloace auto cum ar fi motociclete sau biciclete pentru a se deplasa și parcurge locurile ce îl interesează, vizitatorul cel ce vizitează muzeele, grădinile botanice din localitatea sa cât și din afară.

Deci o multiplicare a sensului acordat acestei noțiuni ( simplu călător în afara localității de domiciliu pentru un interval de timp și de o cazare în afara acesteia ) acceptate la mijlocul secolului XX, la o situație nouă a prezentului în care s-a amplificat întelegerea acestei noțiuni în mai multe direcții:

spațiala (începând de la vizitarea în propriul oraș a unor locuri interesante, distracție într-o pădure apropiată la cunoașterea unor elemente din mediul natural, cultural dintr-o altă țara).

temporară (de la câteva zile la mai multe săptămâni).

Motivație (de la clasica excursie până la întruniri de afaceri, acțiuni complexe ce sunt însoțite de momente de destindere sau divertisment).

nivel de satisfacere a scopului (este dependent de volumul bugetului alocat pentru a realiza acest act).

Între anii 1960 și 1990 opțiunile turistului s-au schimbat, pe prim plan situându-se excursii de final de săptămână, activități balneare și excursii în țările sistemului socialist.

Turiștii erau din toate categoriile sociale, de la tineri pâna la persoane în vârstă cu diferențe mai mici sau mai mari de buget care puteau efectua deplasări pe termen lung sau în cazul oamenilor mai în vârstă mici excursii balneoterapeutice.

După revoluție pe langă faptul că se mențin ca prioritate drumețiile, apar călătoriile în statele din vestul și sudul Europei chiar și în America și Asia, slăbind în principiu deplasările în fostele state socialiste dezvoltându-se totodată forme noi precum întrunirile de afaceri, politice, științifice, pelerinaje.

Datorită reducerii mari de resurse financiare pentru o parte din populație a condus la micșorarea numarului celor care efectuează călătorii în afara statului sau localității de domiciliu, aceștia limitându-se doar la punctele de agrement, recreere și vizitare din localitatea de domiciliu.

Treptat forma de “turism de masa” slăbește foarte mult păstrându-se doar excursiile din diferite țări pentru care agențiile de turism oferă programe foarte ieftine și foarte îndepărtate de un turism civilizat cu trasee lungi uneori chiar și pe timpul nopții în care sunt vizitate orașe timp de câteva ore, cucazare departe de centru orașului în condiții optime.

Turismul alternativ și formele sale capătă amploare și se diversifică implicând familii sau grupuri de prieteni care preferă să-și organizeze un program după preferință și după puterea financiară. Agroturismul si turismul de pelerinaj se dezvoltă el datorită condițiilor de mediu favorabile și a serviciilor de cea mai bună calitate oferite turiștilor.

Potențialul turistic al României constituie într-adevăr,oferta turistică primară (potențială) care împreună cu structurile turistice existente (structura de primire și infrastructură specifică) alcatuiesc oferta turistică reală sau patrimoniu turistic, la aceasta adăugându-se, nu în ultimul rând, și factorii generali ai existenței umane: ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice.

Noțiunea de patrimoniu turistic are și o accepțiune juridică. Pentru a asigura conservarea unor importante monumnente naturale sau antropice a fost aprobată Convenția pentru protejarea patrimoniului natural și cultural al omenirii (1972) sub egida UNESCO, prin care statele participante desemnează “moștenirile cu valoare extraordinară și universală” obligându-se să asigure protecția lor sub toate aspectele.

Oferta turistică reală prezintă o serie de caracteristici specifice printre care se impun:

Rigiditatea – are o anumită poziție geografică, o localizare bine definită, fără a putea fi transferată în alte areale sau zone turistice, sau fără a putea fi deplasată spre consumator;

Eterogenitatea – dată de varietatea și marea diversitate genetică a componetelor din structura ofertei;

Diferențierea conținutului ofertei – pe categorii diferite de turiști în funcție de vârstă, preferințe, posibilități financiare.

LOCUL TURISMULUI IN ECONOMIA NAȚIONALĂ

Turismul are o prezență tot mai activă în viața economică și socială și se manifestă ca o componentă distinctă a economiei naționale și nu în ultimul rând ca promotor al globalizării și factor al dezvoltării durabile.

Turismul reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizației moderne, aflat într-o relație de intercondiționalitate cu acesta fiind puternic ancorat în viața societății. Faptul că turismul se adresează unor segmente largi ale populației, ce răspunde nevoilor materiale și spirituale ale acestuia s-a reflectat în intensitatea circulației turistice imprimând fenomenului unul dintre cele mai înalte ritmuri de crestere.

Pe de altă parte, prin amploarea și conținutul său complex turismul antrenează un vast potențial natural, material și uman având implicații profunde asupra dinamicii economiei și societății.

Turismul pote fi privit ca un ansamblu de relații și fenomene ce au ca scop satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând o ramură importantă a economiei naționale. Diversitatea activităților încorporate în conținutul prestației/industriei turistice ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență și sinteză.

Aceste relații capătă diferite forme, acestea manifestându-se într-un mod direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. De exemplu: ca sa desfășurăm activități turistice este nevoie să avem acces și la alte ramuri cum ar fi: agricultura, industria alimentară, industria construcțiilor și materialelor de construcții, industria construcțiilor de mașini, industria energetică etc; de asemenea turismul mai are legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, arta și cultura.

Turismul contribuie la asigurarea consumului populației prin produsele pe care le oferă, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, comerțul, ocrotirea sănătății și altele. Poziția și importanța turismului în structura mecanismului și rolul său activ procesun de dezvoltare și modernizare a economiei și societății este ilustrat de cele menționate mai sus.

La nivelul economiei unei țări sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, în general, plecând de la relația lor cu obiectele fundamentale ale întregului sistem economic: ”se poate determina astfel contribuția turismului la creșterea economică, la stabilitatea prețurilor, la echilibrul balanței de plăți, la distribuția justă și echitabilă a venitului național și utilizarea deplină a forței de muncă”.

Studiile, realizate de Organizația Mondilă a Turismului în această direcție, identifică și grupează efectele turismului în 3 categorii:

efectele asupra strategiei globale a dezvoltării unei țări (zone) sau efectele globale.

efecte parțiale asupra economiei naționale, respectiv agentilor, sectoarelor, variabilelor si macrodimensiunlor.

efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic și cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte.

Privit prin prisma conținutului său și în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul influențează și acționează ca un factor stimulator al economiei globale. Economia turistică se desfășoară și are la bază o cerere și respectiv un consum de bunuri și servicii specifice datorită cărora se realizează o creștere în sfera producției.

Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor, participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentare modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații pentru agrement.

Prin dezvoltarea turismului se obține un semnificativ spor al producției, turismul este și creator de P.I.B și are o contribuție mare la realizarea valorii adăugate. Turismul are, totodată, și un important efect de antrenare, de stimulare a producției în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramură de interferență și sinteză.

Turismul joacă un rol important în economie deoarece creează și oferă locuri de muncă, și din acest punct de vedere are o contribuție majoră la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare și, implicit, la tenuarea șomajului. Relația dintre turism și utilizarea forței de muncă se manifestă în plan calitativ și cantitativ, direct și indirect.

În concordanță cu aceste evoluții și caracteristici, s-au înregistrat creșteri ale celor care lucrează în hoteluri și în restaurante, transporturi, agenții de turism, prestații de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic.

Aceste activități se regăsec total sau parția, în structura industriei turistice , ceea ce face dificilă evaluarea cu rigurozitate a numărului celor ocupați în turism, totodată trebuie menționat că aria de cuprindere a industriei turistice este sensibil diferită de la o țară la alta, accentuând greutățile de comensurare din acest sector.

Din punct de vedere calitativ, relația turism – forță de muncă poate fii exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care: nivelul de calificare al celor ocupati în turism și structura fortei de muncă pe trepte de pregătire; raportul dintre cei angajați cu timp total și timp parțial de muncă, proporția celor angajați sezonier și fluctuația personalului, costul formării profesionale.

Un aspect particular al relației turism – forță de muncă îl constituie efectul indirect al creșterii numărului celor ocupați in acest sector. În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul influențează benefic utilizarea forței de muncă în toate ramurile fuzionare ale acestuia, care sunt: agricultura, industria alimentară, industria usoară, construcții, industria materialelor de construcții.

CONCEPT DE TURISM

Turismul este o activitate complexă care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile și realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune, a unui scop precum recreerea, odihna, tratamente balneare, manifestări științifice sau dea faceri, excluzând prestarea de servicii și activități pe care turistul le desfășoară cotidian prin meserie, calificare etc.

Turismul poate fi reprezentat ca un proces social complex cu puternice inflențe economice dar și cu rol în protejarea și conservarea mediului. Turismul implică 3 direcții distincte care interferează spațial, temporal și ca scop.

Prima direcție face referire la deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul pe o anumită durată de timp în vederea satifacerii unor cerințe în timpul călătoriei.

Cel de-al doilea aspect se referă la rezultatele de ordin economic, acestea fiind influențate de nivelul de dezvoltare al bazei materiale, de serviciile ce pot fi asigurate dar și de timpul mult mai larg în care turistul ajunge dar și in timp.

Ultimul aspect este influențat în mare parte de infrastructură, dotări și servicii care fac posibilă exploatarea resurselor naturale de către turiști.

Exploatarea condițiilor de mediu trebuie să fie in concordanță cu normle ecologice să protejeze nu numai elementele naturale și social – culturale care pot reprezenta interesul turistilor dar și ansamblul mediului în care acestia sunt prezenți în timp.

Acesta are referință nu numai în comportamentul celor care vin ci și al autohtonilor care în graba după profit produc daune sistemului natural prin amplasarea de unități economice poluante, defrișări și depozitare de gunoaie.

De-a lungul anilor s-au folosit diverse definiții: Hunzike și Krapf (1942) definesc pentru prima dată turismul ca fiind “ o sumă de realități și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliilor, atât timp cât deplasarea și sejurul nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”.

OMT (Organizația Mondială a Turismului) dă în 1991 o definiție cuprinzătoare a turismului conform căreia “ turismul reprezintă activitățile efectuate de o persoană ce călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă de timp nespecificată al cărui scop principal de a călătorii este altul decât cel de a efectua o activitate remunerată în interiorul locului vizitat”.

Turismul exprimă astfel un fenomen datorită căruia un număr din ce în ce mai mare de persoane părăsesc temporar, de regulă mai mult de 24 de ore, locul domiciliului stabil pentru a efectua sau presta activități neremunerate transformându-se în consumator de bunuri și servicii în alte localități sau țări.

Trecerea în evidență a principalelor puncte de vedere referitoare la noțiunea de turism, consemnate în literatura de specialitate, scoate în evidență faptul că turismul este un fenomen dinamic, într-o continua creștere a sferei de activitate, dând definițiilor un caracter limitat.

Noțiunea de turism trebuie să fie mereu pregătită și adaptată schimbărilor din domeniile economice și sociale, confruntată și corelată cu activitatea practică și cu alte ramuri din domeniul economiei.

Unii autori prezintă turismul ca și o ramură a economiei, privit ca ansamblu al proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor și totodată prin specificul ei această ramură se integrează în sfera sectorului terțiar.

Astfel în ceea ce privește conținutul, turismul cuprinde în sfera sa e acțiune o serie de activități de natura serviciilor și anume: furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de transport, cazare, alimentație, agrement și tratament. Diversitatea activităților ce dau conținutul prestației turistice, ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei (transport, alimentație publică, tratament balneo – medical) conferă turismului “ caracterul unei ramuri de interferență ”.

Pe plan social, turismul acționează ca și mijloc de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație.turismul mai are rol în ocuparea timpulului liber al populației și reprezintă principalul mod de relaxare de la sfârșitul săptămânii sau al vacanțelor.

Datorită problemelor cu care se confruntă societatea modernă și anume: poluarea mediului, urbanizarea, robotizarea și industrializarea, mulți dintre citadini se orientează către vacanțe sau weekend-uri în zonele rurale, în natură, deoarece vor să scape de turismul de masă, de mediile puternic artificializate ale stațiunilor litorale sau montane.

Pe lângă vacanțele la munte, la mare sau pentru tratamente se evidențiează în ultimul timp, ca noi forme de concediu următoarele: sejurul in mediul rural, la ferme, sejurul în satele de vacanță, dar mai ales în satele turistice atât ca necesitate cât și ca “ modă turistică “. Turismul în mediul rural nu mai este doar paleativ pentru cei săraci și nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreere departe de orașele poluate și puternic artificializate și de aglomerația marilor hoteluri.

Interesul pentru petrecerea timpului liber la țară, în unele zone rurale dominate de activități economice de natură agrara și forstieră tradiționale, care reprezintă un cadru de conservare al unui “ univers natural” și a unei vieți arhaice – a apărut ca o reacție la stresul orașelor industriale în expansiune și ca una din puținele soluții care transferă citadinul din mediiul său cotidian într-un alt mediu, asigurându-i posibilități reale de relaxare, confort fizic și intelectual.

PREMISE ȘI MOTIVAȚII ALE DEZOLTĂRII TURISMULUI IN JUDEȚUL SUCEAVA

Județul Suceava reprezintă una din regiunile turistice cele mai bine conturate, cu un potențial variat și complex și cu capacități suficiente pentru asigurarea unei activități turistice permanente. Această regiune cuprinde: Obcinele, culoarele văilor Suceava, Moldova, Moldovița, Putna și Podișul Sucevei la vest de Siret, incluzând mai multe centre și zone turistice naturale sau antropice.

Îi sunt specifice:

un cadru natural variat în care se impun munții cu altitudine medie, bine împăduriți, dar și cu pajiști extinse; ei sunt străbătuți de culoare de vale largi cu numeroase așezări;

un patrimoniu cultural – istoric bogat cu multe elemente de valoare internațională (îndeosebi mănâstirile);

o largă accesibilitate determinată de culoare de văi în care se află multe așezări mari cu numeroase dotări apoi, pasuri de altitudine mică și o rețea de șosele modernizate bine ramificată care penetreză până la obiective depărtate de axele rutiere principale;

existența unor centre turistice importante cu rol polarizator pentru întrega zonă;

un potențial economic ridicat orientat și către activități turistice tot mai diverse.

Zona turistică Suceava:

Cuprinde ce mai mare parte a unității de podiș omonime având trei axe turistice de bază înscrise pe văile Suceva, Moldova și Siret. Există mai multe centre turistice (Suceava, Rădăuți, Siret, Fălticeni) care concentrează cele mai multe obiective turistice și activități de profil.

Din aceste centre se ajunge la alte elemente naturale sau de creație antropică aflate în satele de pe văi secundare sau de la marginile munților limitrofi. Specificul zonei este legat mai ales de mulțimea bisericilor, mănăstirilor (unele cu valoare internațională), construcțiilor medievale, bogăției elementelor etnofolclorice etc. De ele se leagă desfăsurarea unor multiple forme de activități turistice care se pot practica tot anul.

Capitolul 2

2. Cererea turistică în județul Suceava

2.1 Evoluția numărului de turiști în județul Suceava

Tabel 1. Capacitatea de cazare turistică pe anumite structuri în județul Suceava

Sursa: (Institutul Național de Statistică 2001 – 2013)

Analizând datele din tabel rezultă urmatoare: se observă că în structura bazei de cazare a județului Suceava capacitatea de cazare turistică, a fost în 2001 conform INSS de 1421110 locuri, în perioada 2001 – 2013 tendința de evoluție a acestora a fost ascendentă ajungând în 2013 să dispună de 2642601 locuri.

Din analiza datelor reiese faptul că cel mai mare număr de cazare îl dețin hotelurile care aveau 900505 locuri în 2001 și au crescut pâna in 2013 având 1329994 locuri, iar la polul opus cele mai puține locuri de cazare le dețin campingurile care în 2001 aveau 5124 locuri apoi s-au extins și au ajuns in 2013 la 29088 locuri.

Motelurile înregistrează în 2001, 60148 locuri apoi au scăzut considerabil până in 2010, după această perioda in următorii ani 2011 – 2013 inregistrând o creștere semnificativă ajungând la 80773 locuri.

Vilele turistice au în 2001, 148844 locuri de cazare urmând o perioadă a anilor 2006 – 2007 de creștere apoi în 2013 scade brusc la 77010 locuri de cazare.

Cabanele turistice înrregistrează în 2001, 41464 locuri de cazare, apoi prezintă o tendință de creștere ascendentă ajungând în 2013 la 74130 locuri de cazare.

Aceste creșteri si descreșteri sunt influențate de economia județului Suceava.

Tabel 2. Evoluția numărului de turști în județul Suceava

Sursa: (Institutul Național de Statistică 2001 – 2013)

Grafic 1. Grafic prelucrare date INSS evoluție număr turiști în județul Suceava

Principalele baze de cazare sunt: hotelurile, motelurile, vilele, cabanele turistice și campingurile. Analizând datele preluate de pe INSS rezultă că cei mai mulși turiști preferă hotelurile în detrimentul campingurilor deoarece s-au dezvoltat foarte mult, iar pe lângă funcția principală de cazare ele se adaptează usor la diferitele tipuri de turism practicate în zona acestuia, sunt dotate cu săli de conferințe, piscine, baruri și multe alte condiții de cazare.

Din anul 2001 până în anul 2013 numărul persoanelor care practică turismul în județul Suceava a crescut simțitor, acest lucru fiind dat de numeroasele obiective turistice, peisajele minunate de munte, infrastructura rutieră, odată cu numeroasele investiții în turism.

2.2 Înnoptările turiștilor în județul Suceava

tabel

Analizând datele statistice de pe INSS rezultă că județul Suceava este o destinație din ce în ce mai preferată de turiștii români, dar și de cei străini. Înnoptările au crescut considerabil în structurile de primire turistică, cei mai mulți preferă hotelurile înregistrând un total de 357.996 turiști în anul 2001 dintre care 312.738 români, iar în anul 2013 totalul a crescut ajungând la 367.725 turiști dintre care 309.547 români și 58.178 străini.

Această creștere se datorează turiștilor ce doresc comfort și condiții de cazare foarte dezvoltate. În ceea ce privește moteluri, se observă ca în anul 2001 era un total de 8.382 turiști, urmând o perioadă de scădere între anii 2002 – 2010, în 2011 se observă cel mai mare număr de 11.305 turiști scăzând brusc în anul 2013 la 5.374 turiști.

O scădere din anul 2001 (43.350 turiști) până în 2013 (14.540 turiști), se observă și în cazul vilelor turistice. În cazul cabanelor și campingurilor se observă o creștere foarte mare: în anul 2001 cabanele aveau 4.642 turiști pe când în 2013 ajunge la 10.841 turiști iar campingurile în 2001 aveau 34 de turiști pe când în 2013 au ajuns la 2.708 turiști.

Așadar totalul înnoptărilor crește destul de mult până în anul 2013 în privința structurilor de primire turistică, predominând turiștii români dar și cei străini prezintă un procent destul de mare.

2.3 Durata medie a sejurului în județul Suceava

tabel

grafic

Durata medie a sejurului constă în numărul de zile în care turiștii rămân în destinația aleasă. Această durată a sejurului reprezintă raportul dintre înnoptări și numărul turiștilor. Analizând datele rezultate pot spune că cea mai mică durată a sejurului se înregistrează la moteluri (o zi) iar la polul opus sunt încadrate vilele turistice (3 – 4 zile), în intervalul anilor 2001 – 2013.

Celelalte structuri de primire turistică precum hotelurile au o durată a sejurului de 2 – 3 zile, cabanele 1 – 3 zile iar campingurile 1 – 2 zile. Aceasta variează în funcție de turismul practicat în zona structurilor de primire turistică, de infrastructură și nu în ultimul rând de posibilitățile financiare ale turiștilor.

Consider că cei care optează pentru o durată mai mare au o situație financiară foatre bună, au numeroase oportunități pentru afaceri și investiții, iar cei de la polul opus vin în special în weekenduri pentru recreere și pentru a vizita diferite obiective turistice.

2.4 Principalele destinații turistice în județul Suceava

Municipiul Suceava (106138 locuitori în 2002), atestat documentar la 1388, capitală a Moldovei până la 1564, este o așezare dezvoltată la intersecția unor însemnate și vechi drumuri comerciale (spre Polonia, Ardealul, ținutul tătarilor, porturile dunărene). Există o mulțime de obiective și un echipament turistic bogat (hotele, pensiuni, nod feroviar, aeroport etc.).

Potențialul turistic este dat de numeroase obiective naturale, dar mai ales istorice, arhitectonice și artistice. Între acestea frecvent solicitate în programele turistice sunt: Cetatea (a fost ridicată în mai multe etape sub domniile lui Petru I Mușat, Alexandru cel Bun și Stefan cel Mare. A funcționat până în 1675 când a fost incendiată. Acum se păstrează zidurile, șant de aparare, temeliile unor construcții din interior); bisericile – Mirăuți (ctitor Petru Mușat), Sf. Gheorghe (ctitor Bogdan III, a fost biserică de mir, în prezent este biserică mitropolitană), Sf. Dumitru (ctitoria Petru Rareș); ruinele Curții domnești din timpul lui Petru I Mușat și Ștefan cel Mare; Muzeul de istorie; Muzeul de arta populară (în clădirea “Hanului Domnesc”), numeroase monumente ale voievozilor.

Fig 1.Biserica “Sfântul Gheorghe” – Mirăuți

Sursa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Mir%C4%83u%C8%9Bi)

Din șoseaua ce urmărește în amonte valea Sucevei, lateral, la câțiva kilometri de râul Suceava, se afla mai multe construcții ecleziastice însemnate. Mănăstirea Dragomirna ridicată de Anastasie Crimca în 1608 – 1609.

Fig 1.2 Mânăstirea Dragomirna

Sursa (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Dragomirna)

Se impune biserica atât prin caracteristicile construcției (42 m înălțime și numai 9,6 m lățime) cât mai ales prin decorare (se remarcă dantelăria în piatră). Ea este inconjurată cu ziduri groase și cu un turn de intrare ridicat de Barnovschi Vodă în 1617.

Are un muzeu cu obiecte de cult, manuscrise (de la începutul sec. XVII), broderii, ferecături de aur, argint, langă mânăstire un iaz iar pe deal rezervația de fagi. Apoi în satul Pătrăuți este biserica ctitorită de Ștefan cel Mare (1487) iar în Părhăuți biserica ridicată de boierul G. Trotușan (1522).