Cererea de Chemare In Judecata Si Intampinarea

=== 7fb71689044be522ef5902e233cc344500639680_631596_1 ===

CUPRINS

Cererea de chemare în judecată

Întâmpinarea

Bibliografie

Cererea de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care reclamantul sesizează instanța de judecată, moment de la care dreptul pretins de reclamant devine unul litigios. Cererea de chemare în judecată constituie una dintre formele concrete de manifestare a acțiunii civile, respectiv cea prin care reclamantul deduce instanței spre soluționare o pretenție.

Având în vedere aceste aspecte, cererea de chemare în judecată nu trebuie confundată cu acțiunea civilă, aceasta din urmă reprezentând ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru a asigura apărarea părților în proces, între cele două existând o relație de la gen (acțiunea civilă) la specie (cererea de chemare în judecată).

Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este dată de faptul că nicio persoană, chiar vătămată într-un drept al său, nu își poate face singură dreptate, unicul organ abilitat de lege în acest sens fiind instanța de judecată.

În acest sens, inclusiv art. 126 alin. (1) din Constituție prevede în mod expres faptul că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.

Învestirea instanței de judecată prin cererea de chemare în judecată constituie și o aplicabilitate a principiului disponibilității, instanța neputându-se sesiza din oficiu decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Sediul materiei cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 194-204 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 148-152 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 194 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde:

numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor.

De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.

Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. sunt aplicabile, prin urmare, dacă este cazul, se menționează și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.

În ceea ce privește persoanele fizice, legea instituie pentru reclamant obligația de a indica în cuprinsul cererii:

numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților – din modul de redactare al art. 194 lit. a) C. proc. civ. rezultă că cererea îndeplinește condițiile legale dacă este indicată doar reședința părții, nu și domiciliul acesteia, având în vedere că ceea ce interesează este ca partea să fie încunoștințată despre existența procesului, fiind fără relevanță din punct de vedere procesual domiciliul legal al părții;

codul numeric personal al părților; cu privire la reclamant, el are obligația de a indica CNP-ul său, însă, în ceea ce privește CNP-ul pârâtului, acesta va fi indicat doar în măsura în care este cunoscut de către reclamant; importanța cunoașterii și a indicării CNP-ului prezintă relevanță în situațiile în care domiciliul uneia dintre părți este necunoscut, iar instanța va putea dispune efectuarea verificărilor în bazele de date electronice, găsirea domiciliului uneia dintre părți realizându-se în baza CNP-ului acesteia;

adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.

În ceea ce privește situația în care una dintre părți este persoană juridică, cererea va cuprinde: denumirea și sediul social; codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, in măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant; adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.

Atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, dacă acestea și-au ales un domiciliu la care urmează a fi comunicate toate actele de procedură, este necesar a se indica și persoana însărcinată cu primirea corespondenței.

Dacă partea doar a indicat domiciliul procesual ales fără a menționa persoana care primește corespondența, comunicările vor fi făcute părții la domiciliul/sediul său sau, după caz, la locul prevăzut pentru citare în condițiile art. 155, respectiv art. 156 C. proc. civ., procedura de citare fiind legal îndeplinită la aceste adrese;

numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional.

În ceea ce privește reprezentarea părților în procesul civil, aceasta se poate face prin mandatar avocat sau, după caz, mandatar neavocat.

În cazul avocatului, acesta va anexa cererii de chemare în judecată împuternicirea avocațială, eliberată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Împuternicirea poate viza doar redactarea cererii de chemare în judecată, doar reprezentarea și asistarea în fața instanței de judecată sau atât redactarea și depunerea cererii, cât și reprezentarea. Dacă avocatul nu anexează cererii de chemare în judecată împuternicirea sa, deși el este cel care a semnat cererea în numele părții, instanța îi va pune în vedere, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., ca, în termen de 10 zile de la comunicarea adresei, să facă această dovadă, sub sancțiunea anulării cererii.

Cu toate acestea, în căile de atac, legiuitorul permite avocatului, chiar și fără mandat, să exercite în numele părții acele drepturi pe care aceasta le-ar putea pierde dacă nu sunt exercitate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., „avocatul care a reprezentat sau a asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate.

În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte.

Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri”.

Dovada calității de mandatar a părții va fi anexată cererii de chemare în judecată.

Din punctul de vedere al modalităților prin care se poate invoca lipsa dovezii calității de reprezentant, aceasta poate avea loc în etapa scrisă, în procedura regularizării, atunci când instanța constată că mandatarul care a formulat cererea de chemare în judecată nu face dovada calității sale, situație în care instanța va pune în vedere reclamantului, printr-o adresă, ca, în termen de 10 zile de primirea acesteia, să facă dovada calității sale, sub sancțiunea anulării cererii, în condițiile art. 200 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă reclamantul se conformează acestei obligații, judecata va continua, în măsura în care cererea de chemare în judecată îndeplinește celelalte condiții prevăzute de lege, urmând a fi comunicată pârâtului; în caz contrar, instanța va dispune anularea cererii, cu posibilitatea pentru reclamant de a formula cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Dacă mandatarul avocatului a făcut dovada calității sale pentru etapa scrisă, însă nu o face și pentru cercetarea procesului sau pentru dezbateri, ori nu a făcut dovada calității nici pentru etapa scrisă, însă instanța nu a observat acest aspect, mijlocul de invocare este excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepție de procedură, absolută, mixtă, care poate fi invocată de instanță sau de oricare dintre părți până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe.

Deși excepție absolută, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant din fața primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima dată în fața instanței de apel, soluția fiind aceeași și în situația în care excepția ar fi incidență în fața instanței de apel, aceasta neputând fi invocată direct în recurs. Cu toate acestea, dacă ar fi invocată pentru prima dată în apel sau în recurs, soluția va fi de respingere a excepției ca inadmisibilă.

O situație aparte în ceea ce privește calitatea de reprezentant întâlnim în litigiile în care o parte are calitatea de profesionist și este reprezentată de administratorul căruia i-a expirat mandatul.

Pentru această ipoteză, se pune întrebarea dacă acest administrator mai poate semna actele de procedură în calitate de reprezentant al persoanei juridice.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, „în conformitate cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, iar, potrivit art. 1554-1555 C. civ., încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari. Prin urmare, expirarea mandatului administratorului societății pe acțiuni nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condițiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunțarea mandatarului la mandat sau insolvența mandantului/mandatarului”.

Înalta Curte a mai arătat că, „în cazul în care acționarii societății nu au revocat administratorul sau nu au numit alți administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, având în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăți pe acțiuni reclamând efectuarea oricăror acțiuni care necesită protejarea acestora.”

Prin urmare, în cazul expirării mandatului administratorului, societatea poate fi reprezentată în continuare în justiție de același administrator, atât timp cât nu a avut loc revocarea mandatului de către mandant, mandatarul nu a renunțat la mandat, nu a fost declarată insolvența mandantului/a mandatarului sau nu a fost numit un alt administrator.

O problemă frecvent întâlnită în practică și tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a avut în vedere modul de interpretare a dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ, în sensul de a ști dacă acestea permit reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive de instanță printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a constatat că dispoziția legală cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi interpretată decât în sensul limitării reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată exclusiv prin avocat sau consilier juridic, doctrina în materie fiind unanimă în acest sens, reținând, în esență, că soluția legislativă conținută în art. 84 alin. (1) C. proc. civ. nu este întru totul nouă, ci constituie particularizarea unei soluții de principiu statuate în sistemul nostru juridic anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată (2), cu modificările ulterioare, cu privire la problema admisibilității desfășurării de către societăți a activităților de consultanță, asistență și reprezentare juridică. în acest sens, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit111 că: „cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile”.

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant nu trebuie confundată cu excepția lipsei calității de reprezentant. Astfel, în timp ce prima vizează situația persoanei care ar putea avea calitatea de reprezentant al părții, însă nu face această dovadă, excepția lipsei calității de reprezentant are în vedere persoana care, deși face dovada mandatului, nu poate avea calitatea de reprezentant al părții.

obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În ceea ce privește evaluarea imobilelor, potrivit dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale, iar, în situația în care în care valoarea impozabilă nu este stabilită, la stabilirea acesteia vor fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și explicațiile părților.

Sub aspectul identificării imobilelor, prevederile art. 194 lit. c) stabilesc că, pentru acestea, se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul. Atunci când imobilul este înscris în cartea funciară, reclamantul va indica numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz.

La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul.

Pentru situațiile în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, la cererea de chemare în judecată se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;

arătarea motivelor de fapt pe care se întemeiază cererea constituie un alt element obligatoriu al cererii de chemare în judecată; prin motive de fapt trebuie înțeles motivul care a determinat reclamantul să promoveze cererea de chemare în judecată, situația de fapt dedusă judecății;

arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază cererea reprezintă, alături de motivele de fapt, „cauza cererii de chemare în judecată”.

Neindicarea de către reclamant a motivelor de drept pe care se întemeiază cererea poate atrage nulitatea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., deci, condiționat de suferirea unei vătămări, de către cel care o invocă, vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

Totodată, reclamantul nu este obligat să indice textele legale pe care își fundamentează pretențiile, având în vedere că judecătorul are posibilitatea de a încadra juridic cererea de chemare în judecată pe baza obiectului și a motivelor de fapt invocate de către reclamant.

Astfel, chiar dacă părțile au dat o denumire greșită cererii, în raport de prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul va putea da sau restabili calificarea juridică a actelor și a faptelor deduse judecății, însă, în acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. Dacă părțile se opun, atunci judecătorul va fi ținut de calificarea dată de acestea, soluția pronunțată raportându-se la respectiva denumire dată cererii, în vederea respectării principiului disponibilității.

Tot astfel, dacă o parte invocă greșit un text de lege, judecătorul nu este ținut de textul legal respectiv, ci, după punerea în discuția părților, va aplica dispoziția legală incidență situației de fapt fundamentate juridic de către parte;

arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, care urmează următoarele reguli:

Dacă dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că înscrisurile vor fi depuse într-un număr de exemplare egal cu al părților cu interese contrare din proces plus un exemplar pentru instanță, iar fiecărui exemplar al cererii i se vor alătura copii certificate de parte pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces.

În ipoteza în care înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoțite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, iar, dacă nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condițiile legii special.

Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică, iar, atunci când legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată, urmând a fi comunicat pârâtului odată cu cererea de chemare în judecată.

Când reclamantul dorește să își probeze pretențiile prin dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, precum și adresa electronică sau alte coordonate cum ar fi numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea;

semnătura reclamantului sau a reprezentantului acestuia.

Semnătura este un element obligatoriu al cererii de chemare în judecată, prin
intermediul căruia reclamantul sau reprezentantul acestuia atestă voința părții de a declanșa procesul civil.

Astfel, în măsura în care cererea este formulată personal de reclamant, va fi semnată de acesta, iar, dacă este redactată de reprezentant, va fi semnată în numele părții de reprezentant, indiferent de calitatea sa, mandatar avocat sau neavocat.

Ca regulă, semnătura trebuie să fie olografă, nefiind îndeplinită această cerință dacă cererea este doar ștampilată, semnătura scanată sau în locul semnăturii este scris numele părții. De la această regulă, legiuitorul a instituit o excepție, în sensul că, în locul semnăturii olografe, este valabilă semnătura electronică în măsura în care îndeplinește condițiile prevăzute de legea special.

Întâmpinarea

Întâmpinarea este actul de procedură al pârâtului prin care acesta se apără, în fapt și în drept, față de pretențiile reclamantului din cererea de chemare în judecată.

Spre deosebire de cererea reconvențională (care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată prin care pârâtul formulează pretenții proprii împotriva reclamantului), întâmpinarea are natura juridică a unei simple apărări, a unui răspuns al pârâtului la cererea de chemare în judecată a reclamantului.

Pentru prima dată, în actuala legiferare, întâmpinarea are conținutul expres prevăzut în cuprinsul art. 205 alin. (2) C. proc. civ., în raport de care întâmpinarea va cuprinde:

elementele de identificare a pârâtului: numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința pârâtului ori, pentru persoanele juridice, den urnirea și sediul, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menționat deja în cererea de chemare în judecată.

Întâmpinarea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de pârât, precum numărul de telefon, numărul de fax sau altele asemenea.

Pentru situațiile în care pârâtul locuiește în străinătate, acesta trebuie să indice și domiciliul ales în România, unde i se vor face toate comunicările actelor de procedură.

Ca atare, prevederile legale referitoare la domiciliul în străinătate al părții se aplică prin asemănare cu cele de la orice cerere de chemare în judecată, astfel încât se impune ca pârâtul să își aleagă un domiciliu în România la care i se vor comunica toate actele de procedură care se vor efectua pe parcursul procesului.

Dacă pârâtul nu se conformează acestei obligații, neindicând un domiciliu în România, comunicarea actelor de procedură ce se vor efectua în cauză se va face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare a scrisorii la poșta română, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele de procedură ce se expediază, ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

Prin urmare, întâmpinarea va cuprinde în mod obligatoriu acele date de identificare a pârâtului care nu au fost menționate de către reclamant în cererea de chemare în judecată;

excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului; prin întâmpinare se invocă excepțiile procesuale (relative și absolute), o parte dintre acestea fiind limitate prin lege la acest act procesual, în sensul că, dacă nu sunt arătate prin întâmpinare, intervine sancțiunea decăderii (excepția de necompetență relativă), precum și excepții absolute care nu sunt limitate la acest moment procesual al depunerii întâmpinării, însă, dacă nu sunt invocate și se face dovada că pârâtul a avut cunoștință de ele, invocarea lor ulterioară poate atrage răspunderea pârâtului pentru pagubele pricinuite reclamantului în condițiile art. 189-191 C. proc. civ.;

răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii, ceea ce înseamnă că pârâtul va trebui să formuleze și apărările de fond corespunzătoare pretențiilor reclamantului, cu mențiunea că acestea nu sunt necesare pentru acele pretenții pe care pârâtul le recunoaște (desigur, dacă există o asemenea recunoaștere);

dovezile cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, deci mijloacele de probă prin care pârâtul înțelege să probeze de ce pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, dispozițiile art. 194 lit. e) aplicându-se în mod corespunzător;

semnătura pârâtului sau a reprezentantului acestuia (legal sau convențional); dacă întâmpinarea nu este semnată, iar pârâtul nu complinește lipsa în termenul acordat de instanță în acest sens, instanța va invoca și va declara nulitatea întâmpinării, efectul fiind acela că nu o va lua în considerare la soluționarea cererii de chemare în judecată, aceeași fiind situația și în cazul în care cererea este semnată prin reprezentant, însă acesta nu face dovada calității sale.

Întâmpinarea, ca și cererea de chemare în judecată, se depune într-un număr de exemplare egal cu cel al părților cu interese contrare, plus un exemplar pentru instanță.

Cu toate acestea, întâmpinarea se formulează într-un singur exemplar pentru comunicare atunci când: există mai mulți reclamanți care au ales un reprezentant comun ori pentru care instanța a numit un curator special; reclamantul figurează în mai multe calități juridice; în caz de coparticipare procesuală pasivă, pârâții pot răspunde împreună, printr-o singură întâmpinare, cât timp aceștia au apărări comune.

În litigiile de drept comun, care nu reclamă o urgență deosebită, întâmpinarea se formulează și se depune de către pârât în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, urmând ca, în termen de 10 zile de la comunicare, reclamantul să formuleze răspuns la întâmpinare.

Termenul de 25 de zile poate fi scurtat de către instanță, în funcție de împrejurările cauzei, sau prelungit în cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate; de asemenea, în anumite materii există termene special.

Legiuitorul prevede însă și excepții de la comunicarea întâmpinării, reclamantul urmând, în aceste cazuri, să ia cunoștință de conținutul acesteia de la dosarul cauzei.

Spre exemplu, întâmpinarea la cererea adițională nu se comunică reclamantului, urmând ca acesta să ia cunoștință de conținutul ei prin consultarea dosarului cauzei; în materia ordonanței de plată, întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoștință de cuprinsul acesteia direct de la dosarul cauzei.

Din punctul de vedere al caracterului obligatoriu/facultativ al întâmpinării, ca regulă, atât la judecata în primă instanță, cât și în căile de atac (ordinare sau extraordinare), întâmpinarea este obligatorie. Cu toate acestea, în anumite materii întâmpinarea are caracter facultativ. Astfel, întâmpinarea nu este obligatorie:

în cazul apelului/al recursului declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară ;

în procedura de asigurare a probelor;

în cererile de ordonanță președințială;

în cererile referitoare la procedura de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, precum și

în alte materii în care legea prevede expres aceasta.

Având în vedere caracterul obligatoriu al întâmpinării ca regulă, nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 254 C. proc. civ., și de a mai invoca excepții relative, cele de ordine publică putând fi invocate oricând.

Deși nedepunerea întâmpinării nu echivalează cu recunoașterea de către pârât a pretențiilor reclamantului, prin excepție, nedepunerea întâmpinării în termenul special de 3 zile înaintea termenului de judecată în cadrul procedurii ordonanței de plată poate fi apreciată de către instanță ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, conform prevederilor art. 1019 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Considerăm că normele care o reglementează au caracter imperativ, astfel încât, ca urmare a nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege de către pârât, decăderea poate fi invocată și de instanță din oficiu.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția a2-a, revăzută și adăugită, Editura Hamangiu București 2015;

M. Dinu, Procesul civil. Judecata în primă instanță, Editura Hamangiu, București 2016;

M.Tăbârcă, Drept procesual civil, ediția a II-a, vol. II, Editura Hamangiu, București 2017;

Î.C.C.J, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 9/2016, pronunțată în dosarul nr.507/2016, M. Of. nr. 400 din 26 mai 2016;