Cerecetare Privind Formarea Profesionala In Statele Europene Germania, Franta, Italia, Marea Britanie

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor

Universitate Politehnica din Bucuresti

CERECETARE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALA IN STAATELE EUROPENE: GERMANIA, FRANTA, ITALIA, MAREA BRITANIE

Profesor coordinator:

STANCIU RADU

Masterand:

Delca Mariana Madalina

Cuprins

Introducere

Dispozitii generale

Contracte speciale de formare profesională organizată de angajator

Formarea profesionala in statele europene: Germania, Franta, Italia, Marea Britanie

Concluzii

Ce este formarea profesionala?

Aceasta este procedura prin care se asigura creșterea și diversificarea competențelor profesionale, prin initerea, calificarea, recalificarea, perfecționarea si specializarea persoanelor în cautarea unui loc de muncă, în vederea realizarii mobilitatii si (re)integrarii acestora pe piața forței de muncă.

Caracteristici

Principalele sub-activitați sunt

identificarea nevoilor de formare profesionala;

planificarea  activitatii de formare profesionala;

evaluarea activitatii de formare profesionala.

Principiile care guverneaza formarea profesională

legalitate;

profesionalism;

operativitate;

asigurarea egalitatii sanselor pe piata muncii;

confidențialitate.

Capitolul I Dispozitii generale

Principalele obiective sunt

-Adaptarea salariatului la cerintele postului locului si ale locului de munca; 
-Obtinerea unei calificari profesionale in domeniul respectiv
-Actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca
-Reconversia profesionala determinata de restructurari socioeconomice; 
-Dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, utile pentru realizarea activitatilor profesionale

-Prevenirea riscului somajului

-Promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale

Formarea profesională se realizează prin următoarele forme: 
Participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională
Stagii de adaptare profesională la cerințele postului și ale locului de muncă în domeniu
Stagii de practică și specializare
Ucenicie organizată la locul de muncă
Formare individualizată
Alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat.

Angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, dupa programul:
1-cel puțin o dată la 2 ani, dacă au cel puțin 21 de salariați; 
2-cel puțin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariați. 

Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori.

Planul de formare
Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariați elaborează anual și aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților. 
 Salariații au dreptul să fie informați cu privire la conținutul planului de formare profesională.

Reglementarea activitatii de formare

 Participarea la formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. 
Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.

Cheltuielile in vederea formarii profesionale

In cazul in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare sunt suportate de catre acesta. 
Pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala salariatul va beneficia, pe toata durata formarii profesionale, de toate drepturile salariale detinute. 
Pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala salariatul beneficiaza de vechime la acel loc de munca, aceasta perioada fiind considerata stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor sociale de stat.

Obligatiile beneficiarilor

Salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada stabilita prin act aditional. 
 Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca. 
Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca. 
Obligatia revine si salariatilor care au fost concediati in perioada stabilita prin actul aditional, pentru motive disciplinare, sau al caror contract individual de munca a incetat ca urmare a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnarii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca lor, precum si in cazul in care instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Pregatirea profesionala din initiativa salariatului
În cazul în care salariatul este cel care are inițiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului, împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților. 
 Angajatorul va decide cu privire la cererea formulată de salariat în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată angajatorul va decide cu privire la condițiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.

Avanteje in natura pentru formarea profesionala

Salariații care au încheiat un act adițional la contractul individual de muncă cu privire la formarea profesională pot primi în afara salariului corespunzător locului de muncă și alte avantaje în natură pentru formarea profesională.

CAPITOLUL 2 – Contracte speciale de formare profesională organizată de angajator

Tipuri de contracte

Sunt considerate contracte speciale de formare profesională contractul de calificare profesională și contractul de adaptare profesională.

Definitia legala si durata contractului de calificare profesionala
Contractul de calificare profesională este cel în baza căruia salariatul se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea unei calificări profesionale. 
 Pot încheia contracte de calificare profesională salariații cu vârsta minimă de 16 ani împliniți, care nu au dobândit o calificare sau au dobândit o calificare ce nu le permite menținerea locului de muncă la acel angajator. 
Contractul de calificare profesională se încheie pentru o durată cuprinsă între 6 luni și 2

Autorizarea calificarii profesionale
Pot încheia contracte de calificare profesională numai angajatorii autorizați în acest sens de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării. 
Procedura de autorizare, precum și modul de atestare a calificării profesionale se stabilesc prin lege specială.

Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 – CSNR trasează direcțiile pentru programarea Fondurilor Structurale și de Coeziune pentru țara noastră, făcând legătura între prioritățile naționale de dezvoltare și cele la nivel european. Unul dintre principalele elemente ale CSNR vizează dezvoltarea resurselor umane, prin măsuri de intervenție precum:

-sprijinirea sistemelor de învățământ și formare profesională, prin: creșterea flexibilității, transformarea școlilor în centre de educație continuă și resurse, crearea de oportunități noi și mai complexe de învățare pentru tineri și adulți;

-plasarea în centrul politicilor în domeniu a unor elemente precum: creșterea adaptabilității, dezvoltarea spiritului antreprenorial, stimularea investițiilor în capitalul uman și învățarea pe parcursul întregii vieți;

– combaterea excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale a diferitelor grupuri vulnerabile, categorii dezavantajate pe piața forței de muncă (de exemplu, șomeri, persoane care au părăsit prematur sistemul de educație);

-dezvoltarea sistemului de consiliere și îndrumare în vederea participării la educația și formarea profesională continuă;

-realizarea educației pe tot parcursul vieții cu o rată de participare în programe de instruire de 12,5% până în 2010 (de la 1,5% în 2004);

– elaborarea unor standarde de certificare a calității FPC și a unui cadru național al calificărilor; derularea unor acțiuni de creștere a profesionalismului și statutului formatorilor.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, elaborat în contextul PND 2007-2013 și în acord cu prioritățile CSNR, are ca obiectiv general dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și incluzivă. În acest context, POSDRU stabilește axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale României în domeniul resurselor umane (în vederea implementării asistenței financiare a UE prin intermediul FSE).

POSDRU stabilește obiective specifice pentru următoarele axe prioritare:

-educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere;

-corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii;

-creșterea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor; promovarea măsurilor active de ocupare; promovarea incluziunii sociale.

Analiza politicilor europene și naționale privind formarea profesională continuă permite identificarea unei coerențe între reglementările programatice de la nivelul UE și cele adoptate de România. Reglementările europene au constituit cadrul și sistemul de referință în elaborarea direcțiilor de politică naționale în domeniu formării profesionale, obiectivele și domeniile de acțiune stabilite la nivel european fiind adoptate și contextualizate la nevoile și prioritățile românești. Atât la nivel european, cât și la nivel național, se remarcă importanța din ce în ce mai mare acordată formării profesionale continue.

Aceasta nu este privită numai ca o modalitate de dezvoltare personală a angajaților, ci devine o investiție superioară în dezvoltarea capitalului uman, cu impact asupra creșterii calității muncii și a vieții. În acest context, prioritățile în domeniu vizează concepte precum: învățarea continuă; valorizarea învățării non-formale și informale; recunoașterea competențelor și a calificărilor; asigurarea calității în formare; creșterea adaptabilității și facilitarea mobilității; implicarea tuturor actorilor sociali; ameliorarea rețelei de informare, consiliere și orientare profesională; creșterea participării la formare; dezvoltarea pieței furnizorilor de programe de formare profesională continuă.

Cadrul instituțional al formării profesionale continue a angajaților În România, reglementările în domeniul formării profesionale continue sunt aplicate prin intermediul următoarelor instituții: Ministerul Muncii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și agențiile județene subordonate acesteia, Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților – învestit cu rolul de Autoritate Națională pentru Calificări. Ministerul Muncii (MM), prin Direcția Programe și Strategii Forță de Muncă, coordonează aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul forței de muncă și formării profesionale, având atribuții precum: elaborarea de politici, strategii, planuri și proiecte de acte normative și intervenție în domeniu; analiza, evaluarea și monitorizarea implementării Planului Național de Formare Profesională; colaborarea cu alte ministere și instituții în elaborarea Cadrului național al calificărilor din România; actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România și a Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe de formare profesională finalizate cu certificate de calificare.

Formarea profesionala în statele europene:

Germania, Franța, Italia, Marea Britanie

Reglementări programatice și politici publice în domeniul formării profesionale continue politici la nivelul Uniunii Europene Politicile de la nivelul UE în domeniul formării profesionale constituie puncte de reper pentru elaborarea, de către fiecare stat membru, a reglementărilor, politicilor și direcțiilor de acțiune specifice.

Ce mai semnificative documente europene de politică în domeniu vor fi sintetizate în cele ce urmează. Declarația de la Lisabona (martie 2000) stabilește o serie de obiective pentru statele membre UE de a pune bazele unei societăți și economii bazate pe cunoaștere, care se pot realiza doar prin adaptarea și îmbunătățirea sistemelor de educație și formare profesională.

Memorandumul privind învățarea pe tot parcursul vieții al Comisiei Europene (adoptat în octombrie 2000) formulează o serie de mesaje cheie cu rol de orientare a acțiunilor viitoare în domeniu: garantarea accesului universal și continuu la învățare pentru formarea și îmbunătățirea competențelor; realizarea unor investiții superioare în resurse umane; încurajarea inovației în predare și învățare; valorizarea învățării non-formale și informale; regândirea orientării și consilierii, cu focalizare pe accesul la informație de calitate și la consiliere privind oportunitățile de învățare pe tot parcursul vieții; apropierea învățării de domiciliu, oferirea de oportunități de învățare continuă, cât mai aproape de beneficiari, în propriile lor comunități și sprijinită de echipamente TIC.

„Declarația de la Copenhaga” (Declarația miniștrilor europeni ai educației și formării profesionale și a Comisiei Europene, convenită în noiembrie 2002, cu privire la consolidarea cooperării europene în formare profesională) stabilește următoarele priorități în dezvoltarea sistemelor de educație și de formare profesională inițială și continuă: dimensiunea europeană, transparență, informare și consiliere, recunoașterea competențelor și a calificărilor, asigurarea calității în formare.

Consiliul European din martie 2005 a redefinit, ca prioritate fundamentală de acțiune pentru UE și fiecare stat membru, creșterea investiției în capitalul uman prin sisteme mai bune de educație și de formare și adaptarea sistemelor de educație și formare la noile cerințe de competențe, iar ca linie directoare – creșterea și îmbunătățirea investiției în cercetare și dezvoltare în vederea formării Ariei Europene a Cunoașterii.

Strategia Europeană pentru Ocupare (Luxemburg, noiembrie 1997 cu modificările ulterioare) oferă orientare și asigură coordonare a priorităților din domeniul politicilor de ocupare la nivelul UE, însușit de toate statele membre.

Obiectivele globale ale strategiei sunt: atingerea, până în anul 2010, a unei medii a ratei generale de ocupare de 70%; creșterea ratei de ocupare în rândul femeilor până la 60%. Strategia stabilește ca prioritate investiția mai mare în capitalul uman și în învățarea continuă, ceea ce presupune intervenții ameliorative în următoarele domenii: politici educaționale specifice, costuri și responsabilități, oferta de formare, metode de învățare și formare profesională, dotări și tehnologii, rate e participare la învățarea pe întreg parcursul vieții.

Strategia pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005-2010

-susținerea transformării forței de muncă;

-facilitarea mobilității între diferite sectoare de activitate;

-creșterea gradului de conștientizare a importanței învățării continue, a gradului de motivare pentru lărgirea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor persoanelor;

-implicarea tuturor actorilor sociali în procesul FPC.

Strategia stabilește următoarele obiective strategice:

creșterea participării la FPC și facilitarea accesului pentru toate categoriile de persoane din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții

– prin următoarele direcții de acțiune: conștientizarea de către persoane, angajatori și alți factori interesați a beneficiilor FPC;

creșterea investițiilor publice și private în FPC și eficientizarea lor;

dezvoltarea unui sistem de FPC flexibil și transparent, bazat pe competențe, integrat Cadrului Național al Calificărilor;

îmbunătățirea rețelei de informare, consiliere și orientare profesională;

asigurarea evaluării / validării și recunoașterii experienței / învățării anterioare, inclusiv a competențelor dobândite în contexte non-formale și informale de învățare;

sporirea calității și eficienței sistemului de FPC printr-un management orientat spre rezultate – prin: consolidarea structurilor instituționale și a parteneriatelor în FPC;

implementarea mecanismelor de asigurare a calității;

realizarea de studii, analize și statistici pentru FPC;

adaptarea cadrului legal pentru elaborarea și implementarea noului sistem de FPC. Planul Național de Acțiune

Germania

Republica Federală Germania,  Germania, este un stat în Europa Centrală, acesta face parte din organizații international foarte importante, cum ar fi:  Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), si OSCE.

Se învecinează: in partea de nord – cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; in partea de est – cu Polonia și Republica Cehă; in partea de sud – cu Austria și Elveția; in partea de vest – cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei ocupa 357.021 de kilometri pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori).

Salariile din Germania au înregistrat în ultimul timp un avans pronunțat în comparație cu media europeană. Chiar daca mulți analiști văd în această creștere un factor pozitiv, de impulsionare a economiei deoarece încurajează populația să cheltuiască, unii angajatori avertizează că există și riscuri, potrivit Deutsche Welle.

Salariile brute din Germania au crescut în perioada aprilie-iunie cu 3,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Trimestrul doi este al treilea consecutiv în care remunerațiile avansează. Beneficiile nonsalariale au crescut cu 2% în perioada analizată.

Aceste cifre reflectă creșterea robustă a economiei Germaniei, cea mai mare din lume, creștere care a determinat sindicatele să ceară majorări salariale și reducerea programului de munca.

Angajatorii și sindicatele sunt de acord că salariile mai mari vor duce la creșterea puterii de cumpărare și a consumului.

Unii angajatori se tem că majorarea salariilor le-ar putea eroda competitivitatea la nivel de prețuri pe plan mondial. „Companiile trebuie să genereze profituri pentru a investi“, arată Christoph Schroeder de la Cologne Institute for Economic Research.

Incluzând majorări de salarii în contracte noi, capacitatea angajatorilor de a reduce costurile în mod flexibil scade. Aceasta ar putea fi o problemă dacă ritmul de creștere al economiei chineze și al altor economii emergente va încetini în lunile următoare, spune’’ Schroeder’’.

Franța

Franța- Oficial Republica Franceză este o republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „Libertate, egalitate, fraternitate.

Începând cu anii 1950, s-a angrenat în construcția Uniunii Europene. Ea este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră a G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, al Parlamentului European și al UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole.

Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautiC, al automobilelor, al produselor de lux, al turismului și în cel al energiei nucleare.

Salariul mediu în anul 2009 în Franta este de 2041 € net, 2651 € brut 2845 net în dolari și 3696 brut în dolari.

Italia

Italia oficial Republica italiană este un stat unitar, republică parlamentară, aflat în Europa de sud. Ea acoperă o arie de 301.338 km² și are o climă temperată; datorită formei părții sale continentale, este denumită pe plan intern lo Stivale („Cizma”).

Cu 61 de milioane de locuitori, este a cincea cea mai populată țară a Europei. Italia este o țară foarte dezvoltată și are a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după PIB nominal.

Marea Britanie

Marea Britanie  este o insulă din vestul Europei. Este înconjurată de Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Irlandei și Oceanul Atlantic. Este cea mai mare dintre Insulele Britanice, care mai cuprind Irlanda, insula Man, Jersey, Guernsey, arhipelagurileShetland și Orkney.

Denumirea Marea Britanie se mai folosește pentru desemnarea celor trei țări componente ale Regatului Unit care se află pe această insulă: Anglia, Țara Galilor și Scoția. În limba română Regatul Unit mai este uneori numit, incorect, "Marea Britanie", denumirea corectă și completă pentru statul modern fiind, "Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord".

Lista salariilor medii din statele analizate

Tabel nr. 1

In tabelul nr.1 sunt valorile salariului net și brut in euro si dolari, cea mai mare valoare a salariului net în euro se afla în Germania 2,234 euro, apoi în Franța, Italia și Marea Britanie. Salariul brut în Germania este de 3,695 euro, 2,651 euro în Franța,iar în Italia este de 2,729 euro, net în dolari 2865 în Germania, 2845 dolari în Franța în anul 2009, 2368 dolari în Italia în anul 2012 iar în Marea Britanie 2303 dolari.

Fig. nr.1(%)

În fig. nr.1 este repreyentat un grafic al ratei de participare la educatie și formare profesionala în tarile studiate. Valorile din anul 2007 sunt mult mai reduse in cele patru tari fata de valorile din anul 20011. În anul 2007 valoriile cele mai mari se afla în Marea Britanie, pe cand în anul 2011 cele mai mari valori se afla în Germania.

Fig.nr.2 (%)

Fig.nr.3(%)

In fig. nr.3 am realizat rata de participare la educatia non-formala sponsorizata de angajator si de formare in functie de statutul muncii, in anul 2007 cea mai mare valoare se afla in Franta, Germania, Marea Britanie si Italia, in anul 2011 cea mai mare valoare fiind in Germania de 41.8

Fig.nr.4(ani)

In acest grafic am reprezentat ponderea activităților de învățare legate de muncă între educația și formarea profesională în funcție de vârstă, valoarea cea mai mare fiind in Germania, varsta fiind de 82.9 ani, in Marea Britanie 81.6 ani, in Franta 74.9 ani iar in Italia varsta este de 69.9 ani.

Fig.nr.5

Fig.nr.6(%)

În figura nr.6 am realizat un grafic placinta cu totalul participantilor la educatie și formare profesionala non-formala, cea mai mare valoare fiind in Marea Britanie cu 42%, apoi in Franta cu 26%, in Germania cu 25% si Italia cu doar 7%.

Fig.nr.7

În fig.nr.7 am reprezentat un grafic prin coloane cu participarea la educatie și formare profesionala în funcție de gradul de urbanizare în cele patru țari studiate. Cea mai mare valoare a totalului de participanți se afla în Marea Britanie atingand aproape 10.000 urmand Franța, Germania și Italia cu un numar foarte mic fața de celelalte țari. Din punct de vedere al oraselor valorile cele mai mari ale celor ce participa la formare profesionala se afla în Germania, apoi Italia, Franta și Marea Britanie

Concluzii

Dupa cele studiate rezulta ca tara cu cea mai mare dezvoltare este Germania urmata de Franta, Marea Britanie si apoi Italia, tinand cont de salariul mediu net si brut.

Salariile din Germania au înregistrat în ultimul timp un avans pronunțat în comparație cu media europeană. Chiar daca mulți analiști văd în această creștere un factor pozitiv, de impulsionare a economiei deoarece încurajează populația să cheltuiască, unii angajatori avertizează că există și riscuri.

Salariul mediu în anul 2009 în Franta este de 2041 € net, 2651 € brut 2845 net în dolari și 3696 brut în dolari.

Bibliografie

http://ec.europa.eu/eurostat/web/main

http://ec.europa.eu/eurostat/documents/