CERCUL LITERAR DE LA SIBIU ȘI SPIRITUL EUPHORIONIST [625077]

1
UNIVERSITATEA „BABEȘ0BOLYAI”

FACULTATEA DE LITERE

CERCUL LITERAR DE LA SIBIU ȘI SPIRITUL EUPHORIONIST

TEZĂ DE DOCTORAT

0 REZUMAT 0

Conducător științific: Doctorand: [anonimizat]. Univ. Dr. ION VARTIC FLORENTINA RĂCĂTĂIANU

CLUJ0NAPOCA
2011

2 CUPRINS

Preliminarii ………………… ……………………………………………… …………………… 5
Partea I
Capitolul I. CERCUL LITERAR DE LA SIBIU SAU „GENER AȚIA EUPHORIONISTĂ”
A CULTURII ROMÂNE ……………………………………………………………………….. 11
1. „Generația războiului” ………………………………………………………………….. . 13
2. A patra generație (post)maioresciană. Maioresciani smul ……………………………… . 20
3. A doua generație (post)lovinesciană. Lovinescianis mul ………………………………… 27
4. Prima generație ardeleană nonardelenistă ……………………… ……………………… 32
5. A doua generație a „marilor sinteze” culturale. Mo dificarea criteriilor. ………………… 39
6. Prima generație postblagiană a culturii române. An ti0blagianismul cerchist …………… 44

Capitolul II. CORPUL DOCTRINAR AL CERCULUI LITERAR . DE LA MANIFEST LA
PROIECTUL EUPHORION ……………………………………………………………………. 49
1. Manifestul Cercului Literar de la Sibiu și corolar ul său ideatic ………………………… 49
2. Estetic versus Estetism …………………………………………………………………. . 69
3. Reabilitarea artelor minore ………………………………………………………… …… 82
4. Axiocrația cerchistă ……………………………………………………………………… 86
5. Proiectul Euphorion ……………………………………………………………………… 111

Capitolul III. PARADIGMA MODERNITĂȚII. COROLAR CONC EPTUAL . …………… 129
1. Modern …… ……………………………………………………………………………… 129
2. Modernitate … …………………………………………………………………………… 134
2.1. Accepțiuni ……………………………………………………………………………….. 134
2.2. Datare ………………… ………………………………………………………………….. 135
2.3. Raportul modernitate – tradiție ………………………………………………… ……….. 138
2.4. Episteme, paradigme, modele culturale ………………………………… ………………. 139
2.5. Coordonatele modernității ………………………………………………………………. . 145
2.5.1. Coordonata filosofică …………………………………………………………… 145
2.5.2. Coordonata științifică ……………… …………………………………………… 148
2.5.3. Coordonata politică și socială …………………………………………………. .. 150
2.5.4. Coordonata estetică ……………………………………………………………… 151
3. Modernismul literar. Circumscrieri ………………………………………… …………… 155
4. Aspecte ale modernismului românesc. Canonul lovines cian ………………… …………. 158

3 Capitolul IV. EUPHORIONISMUL CERCHIST ȘI MODERNISM UL ……………………. 179
1. Euphorionismul – un nou „modernism”? ………………………………… ……………..179
2. Selectarea tradiției. Problema specificului națion al ……………………………………..196
3. Neo0clasicismul/ Neo0romantismul euphorionist ………… …………………………… 204
4. Euphorionismul ca „Antimodernism” ……………………………………… …………. 208
5. Postmodernismul sau post0modernismul cerchist ………… ……………………………. 213
6. Cvadratura cercului (tabel)……………………………………………………………… .. 225

Partea a IIfa
Capitolul V. LIRISMUL CERCHIST/EUPHORIONIST ……………………………………. 229
1. Structura modernă a liricii stanciene ………………………… ………………………………… 248
1.1. Radu Stanca și teoria poeziei ………………………………………… …………….. 250
1.1.1. Resurecția baladei ……………………………………………………… 251
1.1.2. Ceva despre tristețe …………………………………………………….. 255
1.1.3. Versul ultim ………………………………………… ……… ………….. 261
1.2. Poezia ca formă de mântuire 0 între starea de grați e și starea de criză …………… 264
1.3. Ego/ alter ego/ alter nego . Construcția identității fictive și criza eului la
Radu Stanca ………………………………………………………………………… 266
1.4. Memoria culturală ………………… ………………… …………………………… 277
1.4.1. Ipostaze și accepțiuni ale livrescului în opera sta nciană ………………. 277
1.4.2. Polifonii stilistice ………………………………………………………. 282
2. I. Negoițescu și tribulațiile lui Narcis ………………………… ……………………………… 288
2.1. Poetul0critic ……………………………………………………………………….. 288
2.2. Orizontul livresc …………………………………………………………………… 291
2.3. „Irealitate senzorială”. Agresivitate metaforică. „ Tensiune disonantă”.
„Asintaxism” ………………………………………………………………………. 300
2.4. Onirism avant la lettre și „poezie pură” …………………………………………… 306
3. Ștefan Aug. Doinaș. Măștile lui Orfeu sau poetul ca ficțiune culturală a Ființei ………….. 311
3.1. Circumscrieri teoretice ale problematicii poeziei m oderne în eseurile lui
Ștefan Aug. Doinaș ………………………………………………………… …….. 312
3.2. Modernismul lirismului doinașian …………… …………………………………… 318
3.2.1. Componenta livrescă …………………………………………………… 321
3.2.2. Poetica traducerilor imaginare …………………………………………. 32 7
3.2.3. Dinamica bipolară 0 Clasic/Romantic, Eleat/Heraclit ic,
Apolinic/ Dionisiac ……………………………………………… …….. 339
4. Ioanichie Olteanu și deziluziile lirei ……………………………… ………………………… 348

4
Capitolul VI. VALENȚE MODERNISTfEUPHORIONISTE ALE P ROZEI
CERCHISTE ……………………………………………………………………………………. 357
1. I. Negoițescu …… ……………………………………………………………………………… 364
1.1. Povestea tristă a lui Ramon Ocg …………………………… ………………………… 376
1.2. Balduin de Tyaormin …………………………………………………………………… 380
1.3. Primăvara elvețiană ……………………………………………………………………. 385
1.4. Noul Werther (proiect de roman) ……………………………………………………… 387
2. Ion D. Sîrbu … ………………………………………………………………………………… 398
2.1. Proza scurtă. Șoarecele B. și alte povestiri. Povestiri petrilene ……………………… 411
2.2. Romanul. Adio, Europa! …………………………………………… ………………………………………. 422
3. Radu Stanca 0 Povestea unei iubiri ………………………………………… ………………… 442

Capitolul VII. „NOUL TEATRU” CERCHIST f CENTRUL PR OIECTULUI
EUPHORIONIST ……………………………………………………………………………….. 445
1. Eseurile lui Radu Stanca – Scurt tratat de teatrolo gie ……………………………………….. 450
2. Problema tragicului și a tragediei. O contextualiza re ……………………………………….. 459
3. Contribuții cerchiste la problema tragicului și a t ragediei …………………………………… 465
3.1. I. Negoițescu 0 tragicul și carențele axiologice al e poporului român ………………….. 467
3.2. Wolf von Aichelburg 0 tragicul și criza metafizică …………………………………… 470
3.3. Ștefan Aug. Doinaș 0 Tragic și demonic ……………………………………………… 472
3.3.1. O ilustrare doinașiană a tragediei: Brutus și fiii săi …………………………….. 476
3.4. Nicolae Balotă: tragicul ca revelator al Sacrului ………………………………………… 480
3.5. Radu Stanca – Resurecția tragicului …………………………………… …… ………….. 483
3.5.1. Aspecte ale tragicului în piesele lui Radu Stanca … …………………………… 490
3.5.2. Avatarurile eroului tragic la Radu Stanca ……………………… ……………… 494

Concluzii …………………………………………………………………………… …………… 510

Bibliografie …… ………………………………………………………………………………… 515

5 Cuvinte cheie: Cercul Literar de la Sibiu, identita te culturală, axiologie, estetic,
estetism, model cultural, proiect cultural, generaț ie, euphorionism, maiorescianism,
lovinescianism, neoclasicism, romantism, modernism, antimodernism, postmodernism.

În cadrul paradigmei modernității, Cercul Literar d e la Sibiu se situează, prin
aspirațiile sale culturale universaliste, raționali ste, apolinice, în descendența acelui utopism
cultural al virtuților intelectuale și civice atemp orale, exprimat de Goethe prin ideea de
„literatură universală” („Weltliteratur”), asimilat de Matthew Arnold modernității văzute ca o
perioadă a sintezelor universale de valori, (incluz ând tot ce e valid și relevant din punct de
vedere rațional în întreaga moștenire culturală a l umii) și perpetuat, printre alții, în secolul XX
de Unamuno, care opunea „modernismului” dezideratul „eternalismului” („Eternalismul și nu
modernismul îl apăr eu; nu modernismul, care va fi învechit și grotesc în zece ani, după ce va
fi trecut moda”). Teza își propune explorarea Cercu lui Literar de la Sibiu din perspectiva
problematicii aparte pe care cerchismul, cu proiect ul său cultural de vârf, euphorionismul , o
înscrie în paradigma modernismului, urmărind, prin analiza similitudinilor și a delimitărilor,
circumscrierea profilului identitar cultural pe car e acesta îl figurează în cultura română. Pentru
acest demers am avut în vedere nu numai nucleul cer chist, restrâns la perioada sibiană, ci i0am
extins circumferința ideatică recuperând atât eleme nte precerchiste cât și pe cele
„postcerchiste”, până în contemporaneitatea ultimil or supraviețuitori. Operând cu un concept
de modernism care, deși nu beneficiază încă de o fixare teoreti că solidă, unificatoare, permite
totuși decelarea unor trăsături specifice, am studi at tangențele cerchismului la modernismul
canonic și am semnalat depășirile acestuia în direc ția dezideratului euphorionist. Am urmărit
cu precădere modul în care poezia, proza sau teatru l cerchist actualizează elemente ale
modernismului literar canonic, înscriindu0se în par adigma modernității estetice dar și punctele
în care tinde a o depăși printr0o perspectivă de o anvergură etică și filosofică, de un patos
intelectual complex ce se desprinde de matricea de referință modernistă, de influența
saeculum 0ului, într0o direcție pe care am numit0o euphorion istă.
Lucrarea are două părți. Prima parte dezvoltă o ana liză a Cercului Literar de la Sibiu
ca fenomen cultural emergent în cadrul paradigmei m odernității culturale românești dar
manifestând o specificitate ce ne poate furniza arg umente pentru ipoteza depășirii acesteia în
direcția unui nou model cultural, în spirit euphori onist.
Primul capitol ( Cercul Literar de la Sibiu sau „Generația euphorion istă” a culturii
române ) are un rol introductiv și urmărește conturarea pr ofilului Cercului Literar de la Sibiu
în interiorul rețelei generaționiste, prin raportar e la câteva axe identitare: „generația

6 războiului” și albatrosiștii, maiorescianismul, lov inescianismul, ardelenismul, criterionismul,
blagianismul. Generația euphorionistă a Cercului Li terar de la Sibiu constituie, simultan, a
patra generație maioresciană, a doua generație lovi nesciană și prima generație postblagiană a
culturii române, fiind, în același timp, prima gene rație ardelenească care reușește să
depășească predeterminarea localistă și să aspire, eliberați de „misia” istorică, la crearea
„marilor sinteze” ale culturii române majore. Etich etați, succesiv, drept „Generația pierdută”,
„generația întreruptă”, „generația recuperată”, „ge nerația amânată”, „generația războiului”,
„generația de aur”, „generația0cheie” sau „promoția reformată” , prin specificul programului
cultural0estetic la care aderă, cerchiștii se delim itează, în perioada războiului dar și în
postbelicul imediat, atât de experimentalismele neo 0avangardiste, colorate social ale
suprarealiștilor cât și de poezia prozaizantă, de a bdicarea esteticului în fața istoriei, a poeziei
în fața armelor, a Albatrosiștilor. Principiile mai oresciene la care aderă în mod decis Cercul
Literar odată cu publicarea ScrisoriiMManifest către E. Lovinescu sunt cele ale disocierii
valorii estetice de celelalte valori (etnic, etic, social), ale restabilirii principiului adevărului ș i
ale activării spiritului critic în judecarea operei literare. Din lovinescianism preiau cerchiștii
narațiunea modernității noastre, deja canonizată în interbelic, definită prin orientarea decisă
pro0occidentală, pro0latină, pro0europeană, raționa listă, impulsul creării unei culturi majore,
instrumentele ideologice, critice dar și ideea acel ei politici estetice centrate inițial pe
reactualizarea maioresciană a disocierii valorilor, apoi dezvoltată în euphorionism , prin lupta
pentru cucerirea dimensiunii morale, tragice, a act ului artistic. Depășirea liniei maiorescian0
lovinesciene va fi marcată de Cercul Literar de la Sibiu prin proiectul euphorionist al angajării
în etic, al repudierii „amoralismului” maiorescian, emanație a sufletului estetizant românesc și
a unei sincronizări „pe verticală”, cu spiritul occ idental profund, cu tradiția sa înalt clasică,
epurată de devianțele romantice. În ceea ce priveșt e raportarea la spațiul de proveniență,
Ardealul, Cercul Literar de la Sibiu întreține o re lație ambivalentă cu acesta. Pe de0o parte, se
disociază de ardelenismul mesianic al înaintașilor, pe de altă parte își revendică ardelenismul,
în sensul unei spiritualități marcat occidentalizat e, nu sub forma complexului de inferioritate
al perifericului în raportare la un centru de refer ință, ci sub forma unui complex de
superioritate a „provinciei” spirituale, estetice, aparținând unui spațiu central0european. Sibiul
devine, în acest context, al „transilvanismului est etic”, toposul cultural prin excelență,
„cetatea” securizantă a proiectelor soteriologice c erchiste, o „provincie” culturală nu a
României, ci a Europei.
Deși Cercul Literar de la Sibiu se constituie într0 o primă generație postblagiană a
culturii române, euphorionismul cerchist se opune, ca program cultural, blagianismului,

7 dorindu0se a fi o corecție a acelui românism definit mioritic, prin perpetua ondulare și oscila re
existențială, prin soluția „boicotării istoriei” și evitarea angajamentului etic. Prin forța de a se
ridica deasupra contingentului, de a apăra cu obsti nație, pe frontul ideologiei literare, reduta
supremației valorii estetice, în plină conflagrație mondială și a unei Europe străbătute mai
mult ca niciodată de discursuri naționaliste, cerch iștii0euphorioniști au manifestat o luciditate
apolinică și o maturitate spirituală fără precedent între generațiile istoriei noastre culturale,
constituindu0se, după sintagma avansată de Virgil N emoianu, într0o „generație de aur” a
culturii române, în generația ei „euphorionistă”.
Cel de0al doilea capitol ( Corpul doctrinar cerchist. De la Manifest la proiec tul
Euphorion ) analizează configurarea unei doctrine cerchist0eu phorioniste prin investigarea
reperelor sale programatice, identificabile începân d cu ScrisoareaMManifest adresată lui E.
Lovinescu în 1943, actul oficial de naștere a Cercu lui Literar, cu întregul său corolar ideatic
(cel de0al doilea manifest 0 „Câteva precizări”, ma nifestele secundare, texte de adeziune din
Timișoara, răspunsul lui Lovinescu, articolele prog ramatice din „Revista Cercului Literar”) și
continuând cu încercările de fundamentare teoretică a euphorionismului ca depășire a
esteticului în direcția complexității axiologice, d ecelate atât din dialogul epistolar I.
Negoițescu0Radu Stanca, cât și din analiza punctelo r de vedere asupra esteticului și
axiologicului, expuse de cerchiști în diferite stud ii și articole.
Fiind, în esență, un manifest pentru securizarea li bertății spirituale, întregul text al
scrisorii adresate lui E. Lovinescu se constituie c a pledoarie pentru reconfigurarea unei
direcții (pro0europene, pro0occidentale, pro0urbane ) a culturii române. Am urmărit
investigarea particularităților care configurează a tipicitatea manifestului cerchist în peisajul
clamărilor programatice specifice secolului XX al c ulturii moderne dar și caracterul său
implicit polemic, miza unei opoziții descifrabile î n cod politic.
Derivată din pledoaria maioresciană pentru disocier ea esteticului, problema
ambiguității conceptuale estetic/ estetism asociată Cercului Literar de la Sibiu, constituie o
sub0temă a celui de0al doilea capitol. Asimilat câm pului semantic al evazionismului,
neangajării, purismului și gratuității, termenul de „estetism” a fost aplicat cerchiștilor, încă de
la emergența lor pe scena literaturii române, în eg ală măsură de adversari cât și de partizani,
atât ca termen de oprobiu cât și de noblețe. Subcap itolul analizează atât acuzele de estetism
aduse de adversari cât și convingerile cerchiștilor legate de acest aspect. Refuzul estetismului
va culmina, teoretic, în ceea ce Negoițescu defineș te drept „preocuparea permanentă a
conjugării valorii estetice cu valoarea morală: cee a ce noi numeam, în viziunea metaforică a
juventuții, Euphorion și euphorionism”. Delimitarea de estetism, pledoaria schilleriană pentru

8 estetic văzut ca ideal superior moral0educativ, dec i anexat, în esență, eticii, pentru
complexitatea axiologică a obiectului estetic 0 sun t teme reflectate în articolele lui Victor
Iancu, Radu Enescu, Radu Stanca, Nicolae Balotă, în dialogul epistolar I. Negoițescu0Radu
Stanca.
Proiectul inițiat în paginile „Revistei Cercului Li terar” vizând reabilitarea artelor
minore vine să ilustreze programul estetic cerchist 0euphorionist, prin încercarea de a recupera,
pentru estetic, celelalte valori (utilul, delectabi lul, decorativul) implicate în manifestările
artelor periferice. Nu este promovată astfel o abdi care de la ținuta artei majore ci, dimpotrivă,
o extindere a ecourilor axiologice în zona marginal ului estetic, în scopul emancipării lui.
Încercând o reabilitare a artelor minore, ei nu sun t tentați însă, ca viitorii postmoderni, de
relativizarea sau fluidificarea frontierelor esteti ce dintre arta majoră și cea periferică, nu
abdică de la o ierarhie valorică definitiv asumată, ci ambiționează la o consolidare axiologică,
o revalorizare a unor calități artistice căzute în dizgrație odată cu fenomenul tot mai pronunțat
al degradării decorativului în așa0numitele „arte i ndustriale”. Apărarea acelor „bastarde ale
zeilor”, cum le numea Radu Stanca, deschide calea p entru ceea ce vom numi „axiocrația
cerchistă”, nucleul ideatic al euphorionismului.
Dacă, dintre membrii Cercului Literar, I. Negoițesc u este cel care problematizează
carența axiologică a spiritualității românești și c onfigurează la modul deziderativ, proiectul
soteriologic al culturii române, o perspectivă nuan țată asupra acestei teorii este reconstituită
atât din articolele anterioare sau ulterioare epist olarului, cât și din răsfrângerile creațiilor
cerchiste. Pledoaria pentru complexitatea axiologic ă este susținută în numeroase articole și
studii cerchist0euphorioniste, de la cele ale lui V ictor Iancu, discipol al școlii fenomenologice
müncheneze, la studiile lui Ovidiu Cotruș, Eugen T odoran, Ovidiu Drimba, Ion D. Sîrbu dar
și în operele lui Ștefan Aug. Doinaș și Nicolae Bal otă.
Dorindu0se soluția la o criză profundă a culturii r omâne, identificată de Negoițescu în
amoralismul ei funciar, de unde incapacitatea de a rezona la nivelul culturii europene,
Euphorionismul (prin dezideratul sintezei schillero 0goetheene, al reconcilierii spiritului
modern, faustic, cu cel clasic, apolinic) se consti tuie și într0o posibilă soluție la criza culturii
moderne în general, criză atribuită, de unii cercet ători ai ei, unei tot mai accentuate, alienante,
diferențieri a valorilor, ce a condus la pierderea unei viziuni integratoare asupra vieții, la un
fel de schizofrenie axiologică. În condițiile unui timp istoric abuziv, coercitiv, marcat, în
planul culturii, de o dezordine (o confuzie) valori că, prin revirimentul agresiv al discursului
naționalist și etnic în perioada războiului, apoi p rin intruziunea brutală a politicului pe toate
nivelurile, după război, cerchismul0 euphorionist – generat de o „viziune optimistă și

9 viguroasă” 0 reprezenta un act de insurgență cultur ală, prin refuzul abdicării de la verticala
axiologică spirituală și prin încercarea de a recon strui, în reperele valorice ale europenismului
peren, structura clasică a spiritului românesc. În contrast cu vacarmul istoriei, cu exaltarea
gălăgioasă a diverselor avangarde și a succesivelor „isme”, a crizei moderniste manifestate în
disonante țipete de agonie, Euphorion urma să insta ureze în cultura română constanta calmă,
imuabilă, esențială, a clasicismului peren. Propunâ nd, de fapt, prin „restaurarea goetheană”, o
revizuire a modernității, euphorionismul proiecta – așa cum îl definește chiar I. Negoițescu în
1970 – o fuziune ideală a spiritului modern, în per petuă expansiune, cu exigențele canonice
ale clasicității
Al treilea capitol ( Paradigma modernității. Corolar conceptual ) conține o expunere
schematică a principalelor aspecte ale paradigmei m odernității, cu scopul de a circumscrie
semantic instrumentarul conceptual („modern”, „mode rnitate”, „modernism”) cu care vom
opera și la care ne vom raporta în capitolul următo r, pentru definirea specificului euphorionist
al tipului de model cultural avansat de cerchiști. Adiacent, o survolare a modernismului
românesc și a canonului modernist lovinescian va ev idenția principalele premise ale
ideologiei cerchiste incipiente. Dincolo de avataru rile istorice ale noțiunilor, variațiile
semantice, ideologice, ale acestora, am urmărit ide ntificarea unui repertoar de trăsături
distincte, ce contribuie la configurarea unui canon al modernului, modernității și
modernismului. Reducând polimorfismul modernismului la câteva trăsături axiale, am punctat
elementele definitorii, canonice, ale acestuia, ele mente pe care le vom instrumenta ulterior în
ipostaza de criterii de investigare a profilului mo dernist al Cercului Literar de la Sibiu (criza
codului/ a limbajului, corelată celei a metafizicul ui, a realului și a eului, și repercusiunile ei în
spațiul literar; strategiile compensative generate de aceasta, la nivelul textului;
autoreferențialitatea, livrescul, funcția explorato rie, condiția polifonică, intertextuală etc.).
Fără a ne propune o analiză detaliată a modernismul ui românesc, am indicat drept
coordonate principale de problematizare câteva aspe cte definitorii, la care ne vom raporta și în
definirea identității Cercului Literar de la Sibiu în cadrul paradigmei moderniste: legitimitatea
binomului modernism0tradiționalism, problema caract erului eteroclit, uneori profund
contradictoriu, al modernismului (coexistența clasi cizanților cu „decadenții” sau cu
„extremiștii” avangardiști, a „modernismelor” asuma te, concurente între ele sau cu altele,
„contramoderne”), greu de redus la un tablou unific ator (fapt ce a generat, de0a lungul istoriei
acestui concept, o suită de ezitări taxonomice, de epurări și revizuiri dar și, implicit, premisa
extensiei atotinclusive a granițelor sale), coexist ența unui modernism prospectiv cu un
modernism retrospectiv (Paul Cernat). Complexitatea acestei problematici face cu atât mai

10 dificilă situarea Cercului Literar de la Sibiu în i nteriorul unei paradigme ale cărei limite sunt
vag definite și încă nefixate.
Cu toate ezitările, aproximările și revizuirile spe cifice, „lovinescianismul” constituie
termenul consacrat de o consecventă posteritate cri tică, pentru a defini modernismul
interbelic, cel de la care se va legitima, de altfe l, și Cercul Literar de la Sibiu, pentru care
instanța lovinesciană reprezintă, în epocă, instanț a modernismului românesc. Ultima parte a
capitolului introductiv este dedicată reperului teo retic central al canonului modernist
românesc, reprezentat, în interbelic, de E. Lovines cu și de sistemul său teoretic.
Capitolul patru ( Cerchismul/ euphorionismul și modernismul ) circumscrie
cerchismul, cu proiectul său de vârf, euphorionismu l (având elementele doctrinare specifice:
pro0europeismul, anti0orientalismul, anti0balcanism ul, complexitatea axiologică, accentuarea
imperativului moral, funcția definitorie a eticului , opțiunea raționalistă, maioresciană,
repudierea iraționalismului vremii, opțiunea pentru tragic, derivat din moral, năzuința spre
fundamentarea unui clasicism autohton, a unui canon valoric românesc raportat la canonul
culturii occidentale), prin stabilirea convergențel or și a divergențelor în ceea ce privește
raportarea sa la o tradiție selectivă de la care se legitimează, precum și la o serie de „pattern”0
uri cultural0estetice: clasicismul, romantismul, mo dernismul, antimodernismul și
postmodernismul.
Modificările de canon propuse și inițiate de Cercul Literar de la Sibiu în cadrul
literaturii române presupuneau: mutația de la o viz iune estetică la una morală, orientarea spre
opere obiective, trans0personale, cu bogată încărcă tură axiologică, detașarea de „moda”
contemporană (existențialismul, naturalisul, direcț ia psihologizantă), reinstituirea valorilor
canonului universal al unei „clasicități absolute” (antichitatea greco0latină, marele secol
francez, Goethe0Schiller și teatrul romantic german , romanul englez și cel rusesc,
Shakespeare și Cervantes). Prin Euphorion, cerchișt ii vor intenționa resuscitarea fausticului0
romantic german, alături de „ordinea, măsura, regul a” grecească, romantismul fiind recuperat
doar în măsura în care trecea filtrul apolinicului. Opțiunea clasică, în sensul acelei „clasicități
absolute” vizate euphorionist, se manifestă în cadr ul Cercului prin cultivarea unei viziuni
„intemporale și eleate a istoriei”, a valorilor cla sice, perene, cu repudierea
experimentalismelor formale. Formula programului ce rchist, care îmbină ideea de „nou” cu
propensiunea romantică și cu etalonul clasic, a fos t sintetizată de I. Negoițescu prin sintagma
„clasicismul neo0romantic al Cercului Literar”.
Raportat la „modernismul” proxim, al anilor ’40 con stituit, pe de o parte, de poezia
pură, pe de alta, de experiența suprarealistă a ani lor ’30, pledoaria cerchistă pentru baladă

11 poate fi considerată, în acel context restrâns, o a titudine antimodernistă, reacționând la un
modernism interbelic clasat, depășit, care, la 1945 , era deja asimilabil tradiției. Nu
modernitatea este însă dezavuată de cerchiști, ci d evianțele ei patologice în domeniul spiritual
și cultural: iraționalul, hipertrofia eului, purism ul, existențialismul, crizismul.
Antimodernismul lor (fără a putea fi considerat con servatorist sau tradiționalist), orientat
împotriva a ceea ce ajunsese să însemne modernismul occidental, în perioada imediat
postbelică – traversat de criză și de imbolduri ira ționaliste – ambiționează la o resurecție
spirituală, anticrizistă.
În ceea ce privește postmodernismul, am analizat, p ornind de la câteva referiri directe
ale cerchiștilor la această problematică, în ce măs ură Cercul Literar de la Sibiu poate fi
asimilat unei perspective și poetici postmoderne in cipiente în cultura română. În marea lor
majoritate, cerchiștii nu se lasă seduși de ideea n oului curent, dintr0o neîncredere funciară în
aportul valoric autentic al metamorfozelor cultural e de suprafață. Dacă Radu Enescu
consideră postmodernismul un simplu paleativ al cri zei moderniste, avansând ca posibilă
soluție ideea unui „transmodernism” (sau metamodern ism) care ar depăși impasul nu pritr0un
salt cronologic („post”) ci ontologic (trans), Wolf von Aichelburg, fidel unui sistem teoretic
propriu, consideră că forța creației individuale și nu „setea colectivă de un nou stil valabil” va
fi soluția mult așteptată la „criza epocii noastre” care e, „în fond, o criză morală” dată de o
carență metafizică. Asimilând noul concept unei lo gici a dinamicii tradiție0modernitate,
Ștefan Aug. Doinaș consideră că postmodernismul rom ânesc se manifestă odată cu
istoricizarea, canonizarea modernismului interbelic , devenit, postbelic, tradiția noului lirism
și vede în Nichita Stănescu „primul nostru poet pos tmodern clasicizat”. Pentru Nicolae Balotă
postmodernismul (asociat experimentelor formaliste, textualiste, structuraliste) este un
„denominator comun pentru un ansamblu heteroclit de concepții și tendințe, un fel de bazar în
care se soldau ideile în derută ale sfârșitului mod ernității”, deci un „total faliment la o bursă a
valorilor conceptuale”, iar Regman îl asimilează, î mtr0o oarecare măsură profilului
avangardist, considerându0l „o victorie a teribilis mului asupra literaturii convenționale, fie
chiar rezultată din profesionalism, pe care nu0l oc olesc poncifele”.
Într0o discuție a argumentelor pro și contra existe nței unui postmodernism am
demonstrat că, ceea ar putea fi calificat drept pos tmodern, o depășire a modernismului, în
poetica cerchistă (tehnica reciclării, impresia de mimetism cultural, spiritual, cultivarea
nostalgiei, recondiționarea formulelor poetice, sab otarea convenției, codificarea multiplă sau
„supracodificarea”), implică totuși o miză care nu are nimic de0a face cu relativismul
postmodern, reinstaurând, de fapt, o gravă „metanar ațiune”: ambiția fundamentării și a

12 solidificării unei culturi majore, a clasicismului românesc, a valorilor imuabile, estetic0
morale. Dacă se poate vorbi de un „post0modernism” al Cercului Literar, aceasta se poate face
în accepțiunea etimologică, cronologică, Cercul Lit erar de la Sibiu putând fi considerat „post0
modern”, în sensul apariției lui într0un moment de crepuscul al modernismului, după
epuizarea, consumarea resurselor moderniste interbe lice. În măsura în care îi delimităm de
paradigma canonizată a postmodernismului occidental , se poate spune că inițiază, la acea
răscruce de vremuri, pe marginea fragilă dintre dou ă epoci, premisele unui postmodernism
„autohton”. Un „post0modernism” care, departe de a fi ludic și blazat, își propune cu gravitate
un proiect de anvergură vizând realizarea unei sint eze culturale europene în interiorul
spațiului spiritual românesc. Un „post0modernism” suiMgeneris care va primi numele de
Euphorionism .
A doua parte a studiului inițiază investigarea, pri ntr0o analiză aprofundată, a valențelor
moderniste și euphorioniste din poezia, proza și te atrul Cercului Literar de la Sibiu, punând în
oglindă, pe de0o parte, proiectele teoretice, de ce alaltă, realizările concrete.
Capitolul cinci ( Lirismul cerchist/euphorionist ) urmărește aspecte ale modernismului
(cu valențele sale euphorioniste) în teoria și prac tica poeziei cerchiste, concentrându0se, spre
ilustrare, pe analiza poeziei lui Radu Stanca, I. N egoițescu, Ștefan Aug. Doinaș și Ioanichie
Olteanu. Partea introductivă a capitolului prezintă poetica cerchistă în ansamblul său prin
prisma problematicii modernismului și a euphorionis mului, expunând, în vederea configurării
unei perspective teoretice coerente, opiniile cerch iștilor legate de statutul lirismului,
complexul crizei, relația sa cu tradiția, problema memoriei culturale etc. Concepută
euphorionist ca summum de complexitate axiologică, poezia lirică euphorionistă, al cărei prim
stadiu l0a înregistrat balada și proiectul baladesc , urma a fi îndreptată către forme menite a
face translația de la estetic la celelate stadii va lorice, etic, religios sau metafizic, prin urmare
spre „eposul în versuri sau, liric pură, în religio s0mistic, sau o combinare dantescă, ca
orientare generală, viziunea lirică privilegiind, t ot în sens clasic, plasticul și arhitecturalul, în
defavoarea muzicii”. De o prolificitate remarcabilă , spiritul liric cerchist a excedat însă
canonul euphorionist, oferind spectacolul unei desf ășurări moderniste impresionante prin
varietatea formelor sale.
În vederea decelării unei structuri moderne a liric ii stanciene, am analizat, coroborând
elementele de teorie a lirismului cu textele poetul ui, constantele universului liric stancian,
soluția poeziei ca formă de mântuire a unui eu liri c ultragiat, pendulând între starea de grație
și starea de criză, construcția identității fictive și criza eului, amprentele memoriei culturale,
ipostazele și accepțiunile livrescului, polifoniile stilistice. Evoluând sub emblema

13 narcisiacului, lirica lui I. Negoițescu se reveleaz ă prin prisma ambivalenței sale structurale de
poet și critic, a orizontului livresc care0i modele ază (ca la toți cerchiștii, de altfel) percepția, a
dimensiunii ekphrastice, a simptomelor moderniste i nventariate de Hugo Friedrich („irealitate
senzorială”, agresivitate metaforică, „tensiune dis onantă”, „asintaxism”), a relației cu „poezia
pură” și cu onirismul. La Ștefan Aug. Doinaș 0 cel care traversează de la un capăt la celălalt,
întregul repertoriu al paradigmei moderniste, opera sa constituindu0se într0o sinteză critică a
întregii evoluții lirice moderne 0 am identificat n ostalgia orfismului îmbrăcând măștile
moderne, ale unui poet ce se ipostaziază ca ficțiun e culturală a „Ființei”. O analiză a
circumscrierilor teoretice ale problematicii poezie i moderne din eseurile lui Ștefan Aug.
Doinaș facilitând accesul la universul său liric, u nde am investigat, în vederea identificării
specificității modernismului său, componenta livres că, poetica traducerilor imaginare,
dinamica bipolară (clasic/romantic, eleat/heracliti c, apolinic/ dionisiac) a poeziei sale.
Considerat „al treilea baladist al Cercului” și „ce l mai modern”, Ioanichie Olteanu introduce
în atmosfera romantic0baladescă a cerchiștilor o de viație anti0canonică, ce0l apropie mai
degrabă de poeții albatrosiști. În măsura în care g ermenul disolutiv introdus în spațiul poeziei
nu este atât cel de factură compozițională (prozais mul, reportajul, discursivitatea narativă), cât
unul de atitudine (îndoiala și luciditatea deconstr uctivă până la cinism), poetul anticipează, în
interiorul canonului 0 prin neîncrederea ironică în „ marea narațiune ” pe care a constituit0o
poezia pentru modernism, prin dezinvoltura sa discu rsivă 0 ruptura ce va conduce, peste câțiva
zeci de ani, la o nouă poetică (postmodernă).
Cel de0al șaselea capitol ( Valențe modernistVeuphorioniste ale prozei cerchist e )
investighează, prin prisma aceleiași grile conceptu ale, teoriile despre proză din cadrul
Cercului Literar de la Sibiu, cu focalizare pe real izările sale reprezentative, la I. Negoițescu și
Ion D. Sîrbu. Un scurt subcapitol este alocat unei povestiri mai puțin cunoscute a lui Radu
Stanca.
Idealul cerchist0euphorionist înălța proza (și, pri n specia sa cea mai reprezentativă,
romanul), alături de alte două creații majore ale u manității 0 tragedia și poezia 0 la rangul unei
experiențe spirituale de anvergură, al cărei rol nu se putea limita doar la o interogație asupra
problematicii omului modern, ci trebuia să inițieze o maieutică, să se ipostazieze în
răspunsuri, să se constituie într0o paideutică. Deș i, în cadrul Cercului Literar și al proiectului
său euphorionist, rolul prozatorului ar fi revenit inițial lui Deliu Petroiu, dimensiunea
modernă (și, în anumite ipostaze, accentuat moderni stă) a prozei cerchiste va fi reprezentată
de scrierile lui I. Negoițescu și Ion D. Sîrbu. În cazul ambilor scriitori, spațiul prozei are
valoarea acelei „dezertări în scriitură” de care vo rbea Paul Ricoeur. O dimensiune defulatorie

14 ce instituie un spațiu narativ autobiografic, confe siv, este vizibilă atât în literatura somatizată,
cultural disimulată a lui I. Negoițescu, cât și în proza cvasi0autobiografică a lui Ion D. Sîrbu.
Ambii autori recuperează în prozele lor, prin abund ența biografemelor (inserarea numelui,
detalii autobiografice, formula confesiunii) sensul etimologic de authentes , autenticitatea
devenind un imperativ estetic al scriiturii lor. Pe ntru scrisul în vremuri de criză, prezența
omului problematic ca tipologie dominantă, se impun e de la sine. Ambii autori deschid spațiul
prozei lor unui alt tip de realism: suprarealism, o nirism (în cazul lui Negoițescu) sau realismul
metafizic, la Ion D. Sîrbu. O marcă a modernității lor o reprezintă și propensiunea pentru
formele necanonice ale prozei (fuziuni intergeneric e de tipul prozei poematice la I.
Negoițescu sau al distopiei la Ion D. Sîrbu, aminti nd de idealul de artă totală –
Gesammtkunstwerk 0 teoretizat de Wagner ). Un timbru aparte în peisa jul prozei cerchiste
jalonată, la extreme, de I. Negoițescu și Ion D. Sî rbu, aduce, anacronic, Puntea neagră a lui
Radu Stanca, o povestire romantică rămasă cvasi0nec unoscută publicului, pe care am ales să o
reactivăm, schematic, în paginile acestui studiu, p entru a completa tabloul epic cerchist cu
tipul de sensibilitate care i0a constituit, de fapt , inițial, nucleul: romantismul.
Ultimul capitol ( „Noul teatru” cerchist V centrul proiectului euphor ionist )
analizează o problemă centrală a modelului cultural propus de cerchiști, resurecția tragediei și
a tragicului în cadrul teatrului euphorionist, urmă rind concretizarea acestor teorii în operele
cerchiste. Vector al complexității axiologice, aure olat cu atributul de „artă totală”, teatrul va
constitui, pentru proiectul euphorionist, obiectul emblematic al impulsurilor sale
resurecționare. Prin manifestarea simultană a valor ilor estetice și morale, prin calitatea sa de
instanță modelator0educativă, socială (în conformit ate cu idealul schillerian asumat de
cerchiști), prin rolul de a epifaniza esențele prob lematicii umanului, și, mai ales, prin faptul că
reprezintă forma paradigmatică de încorporare a tra gediei (manifestare estetică superlativă a
creației unui popor), teatrul este învestit, înaint ea celorlalte arte, cu rolul major de a crea, de a
fundamenta, o cultură. „Teatrul nou”, „teatrul idea l”, „teatrul așteptat”, „teatrul poetic”,
„teatrul cerchist” 0 sunt tot atâtea denumiri pentr u ceea ce încercau să mobilizeze membrii
Cercului Literar de la Sibiu, prin I. Negoițescu și Radu Stanca, în spațiul literaturii române:
ambițiosul proiect al „teatrului euphorionic”: un t eatru modern prin reflectarea sensibilității
contemporane, dar aspirând la clasicitate prin anco rarea în zona valorilor pure. Noutatea
teatrului „euphorionist” avea să vină nu din mobili zarea unui indice sporit de modernitate,
realizat, în epocă, prin formulele experimentaliste , de avangardă, ci, în spirit cerchist, trans0
istoric, printr0o reevaluare și recuperare a comple xității fenomenului teatral, capabil a exprima
identitatea românească în contextul culturii europe ne majore. Resurecția teatrului însemna, pe

15 lângă „reteatralizarea” lui, instaurarea în teatru a dimensiunii morale, singura capabilă să
provoace saltul de pe coordonata estetică a ființei românești, pe cea etică, producătoare de
adevărate valori spirituale. Noua concepție euphori onistă va presupune, în teatru, nu numai o
creație și o poetică originale, ilustrate prin pies ele și eseurile cerchiștilor, ci și o perspectivă
regizorală nouă, aptă a recâștiga, pentru relevanța axiologică, teatrul românesc mai vechi.
Preocuparea Cercului Literar de la Sibiu pentru sfe ra tragicului și a tragediei se
alătură, în spațiul culturii europene, unei întregi paradigme moderne de problematizare a
tragicului. Pentru contextualizarea demersului cerc hist în privința pledoariei euphorioniste
pentru resurecția tragicului și a tragediei în cult ura română, am analizat câteva repere ale
acestei paradigme, investigând teoretizările unor A lbert Camus, George Steiner, Fr.
Dürrenmatt, Murray Krieger, Raymond Williams, Jean0 Marie Domenach ș.a. Configurarea, în
interiorul cercului, a unei teorii a resurecției tr agicului și a tragediei, a fost urmărită prin
analiza contribuțiilor cerchiste, teoretice sau apl icate, la I. Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan
Aug. Doinaș, Wolf von Aichelburg, Nicolae Balotă.