Cercetarile Statistice Prin Sondaj – Ancheta Fortei DE Munca In Gospodarii

CERCETĂRILE STATISTICE PRIN SONDAJ – ANCHETA FORȚEI DE MUNCĂ ȊN GOSPODĂRII

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PRECIZĂRI METODOLOGICE

1.1. Obiectivele anchetei

1.2. Concepte de bază – definiții

2.3. Sfera de cuprindere a anchetei

2.4. Metoda de înregistrare

2.5. Perioada de referință și de înregistrare

2.6. Planul de sondaj

2.7. Extinderea rezultatelor

CAPITOLUL 2. CARACTERISTICI GENERALE ALE OCUPĂRII ȘI ȘOMAJULUI ȊN ROMÂNIA

2.1. Nivelul de educație al populației

2.2. Participarea la instruire a populației de 15 ani și peste

2.2.1. Instruirea în cadrul sistemului național de educație

2.2.2. Instruirea în afara sistemului național de educație

2. 3. Populația activă

2.4. Populația ocupată

2.4. Activitatea secundară

CAPITOLUL 3. ANALIZA STATISTICĂ A ȘOMAJULUI ȊN ROMÂNIA, ȊN ANUL 2010

3.1. Numărul șomerilor

3.2. Rata șomajului

3.3. Durata medie a șomajului

3.4. Incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului

3.5. Populația inactivă

CAPITOLUL 4. PARTICIPAREA LA ACTIVITATEA ECONOMICĂ ÎN PROFIL REGIONAL

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Pentru caracterizarea statistică a fenomenelor și proceselor social-economice de masă cu scopul evidențierii legităților specifice acestora, se folosesc date individuale obținute prin metode de înregistrare totală sau parțială. În practică, din diferite motive pentru anumite colectivități nu se poate face înregistrarea totală a unităților ce le compun, fie că ar fi necesitat cheltuieli foarte mari, fie că operativitatea obținerii rezultatelor cercetării nu este asigurată. Toate aceste considerente și altele nespecificate, necesită tot mai frecvent organizarea unor înregistrări parțiale de tipul sondajelor statistice.

În cercetarea statistică selectivă se operează cu categorii distincte referitoare la colectivitatea totală și cea de selecție. Colectivitatea totală poartă și denumirea de colectivitate generală, colectivitate generală sau populație, iar colectivitatea de selecție este denumită și eșantion, mostră sau probă.

În general, populațiile statistice sunt finite. Statistica operează însă și cu populații ipotetic infinite. Acestea sunt populații cărora nu li se cunoaște dimensiunea (populația formată din copacii unei păduri sau producția de televizoare realizată de o firmă într-o perioadă nedefinită de timp) sau populații atât de mari încât sub aspect statistic pot fi asimilate unora infinite (populații de dimensiuni atât de mari încât eliminarea unui anumit număr de unități nu are un efect sesizabil asupra structurii populației). Gospodăriile sau întreprinderile din țară sau dintr-o regiune, populația unui oraș sau pacienții tratați pentru boli cardiovasculare formează populații care pot fi tratate ca infinite.

Indicatorii care caracterizează populația totală, a căror estimare constituie obiectivul cercetării selective, sunt denumiți parametri, indicatorii calculați pe baza informațiilor colectate asupra unităților din eșantionul extras – estimatori sau statistici, iar valorile concrete ale acestora – estimații. Informațiile colectate prin cercetarea selectivă sunt utilizate pentru estimarea a diferiți indicatori, în funcție de scopul analizei. Cei mai frecvent utilizați sunt media și dispersia.

Media

pentru colectivitatea totală

, unde N reprezintă volumul colectivității totale

pentru eșantion

Unde n reprezintă volumul eșantionului.

Dispersia

pentru colectivitatea totală

Unde N reprezintă volumul colectivității totale

pentru eșantion

Unde n reprezintă volumul eșantionului.

Estimarea parametrilor populației totale pe baza rezultatelor sondajului poartă denumirea de inferență statistică.

Cercetarea selectivă are trei componente: selecția unităților eșantionului, culegerea și prelucrarea informațiilor referitoare la eșantion (calculul indicatorilor specifici eșantionului) și inferența statistică (extinderea rezultatelor asupra colectivității totale, prin estimarea parametrilor acesteia).

CAPITOLUL 1. PRECIZĂRI METODOLOGICE

Obiectivele anchetei

Evaluarea situației existente pe piața forței de muncă din România, evoluția fenomenelor de ocupare, șomaj și inactivitate constituie obiectivele “Anchetei forței de muncă în gospodării (AMIGO)”.

Concepută ca sursă importantă de informații intercenzitare asupra forței de muncă, ancheta furnizează, într-o manieră coerentă, date esențiale asupra tuturor segmentelor de populație, cu numeroase posibilități de corelare și structurare după caracteristici demo-socio-economice diverse, în condiții de comparabilitate internațională.

Începând cu anul 1996, ancheta forței de muncă în gospodării se realizează trimestrial, ca o cercetare continuă, permițând astfel obținerea de date conjuncturale asupra mărimii și structurii ofertei de forță de muncă și evidențierea fenomenelor cu caracter sezonier care se manifestă pe piața forței de muncă.

Ultimele reglementări ale Comisiei Europene au adus modificări în definirea sferei de cuprindere a populației ocupate și a celei aflate în șomaj. În scopul armonizării totale cu principiile și metodologiile Uniunii Europene în domeniul statisticii ocupării și șomajului, în anul 2002 au fost reproiectate chestionarele anchetei AMIGO. În consecință, începând din trimestrul I 2002, definițiile principalilor indicatori ai ocupării și șomajului au fost revizuite în concordanță cu noile reglementări europene.

Concepte de bază – definiții

Populația în vârstă de muncă, în sensul acestei anchete, include toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani. Pentru asigurarea comparabilității, la definirea acestei categorii de populație s-au folosit limitele de vârstă utilizate pe plan internațional.

Raportul de dependență econo-mică reprezintă numărul persoanelor neocupate (inactive sau în șomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate.

Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația ocupată și șomerii.

Încadrarea populației pe categorii, după participarea la activitatea economică, se face conform principiului priorității ocupării față de șomaj și a șomajului față de inactivitate.

Rata de activitate reprezintă ponderea populației active din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.

Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică produ-cătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră1) în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. S-a adoptat criteriul standard recomandat de Biroul Internațional al Muncii (BIM) "de cel puțin o oră" în definirea populației ocupate pentru asigurarea comparabilității datelor la nivel internațional, precum și din următoarele considerente:

cuprinderea activităților desfă-șurate în timp redus, ocazionale sau sezoniere;

asigurarea corelației între timpul lucrat și volumul producției;

definirea șomajului ca lipsă totală a muncii;

evaluarea dimensiunilor subocu-pării forței de muncă.

În afara persoanelor care au un loc de muncă și au lucrat în cursul săptămânii de referință, indiferent de statutul profesional, se consideră persoane ocupate și cele care fac parte din următoarele categorii:

persoanele care în cursul săptămânii de referință au desfășurat o muncă oarecare, plătită sau aducătoare de venit, chiar dacă erau în curs de pregătire școlară obligatorie, erau la pensie sau beneficiau de pensie, erau înscrise la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), primind sau nu indemnizație de șomaj;

ucenicii și stagiarii remunerați, care lucrează cu program de lucru complet sau parțial;

membrii forțelor armate.

Din anul 2002, conform standardelor și recomandărilor europene, în populația ocupată sunt incluse și:

persoanele cu statut profesional de patron, lucrător pe cont propriu, ajutor familial nere-munerat sau de membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative, temporar absente de la lucru în cursul săptămânii de referință, care au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni, motivele de absență putând fi: concediu de odihnă, medical, de maternitate sau de paternitate (în limita unei perioade prevăzute prin lege), concediu parental, fără plată, de studii, conflict de muncă sau grevă, boală, incapacitate temporară de muncă, cursuri de perfecționare sau profesionale, suspendarea temporară a lucrului datorită condițiilor meteorologice, conjuncturii economice nefavo-rabile, penuriei de materii prime sau energie, incidentelor tehnice;

salariații temporar absenți de la lucru care continuă să primească cel puțin 50% din salariu de la angajator sau care au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni.

Rata de ocupare reprezintă ponderea populației ocupate din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.

Programul obișnuit de lucru al persoanelor ocupate s-a definit ca fiind complet sau parțial, conform declarației acestora. În general, pentru salariați se consideră "complet" programul aferent unei norme întregi, așa cum este prevăzută prin contractul colectiv de muncă (durata normală) și "parțial" programul a cărui durată prevăzută prin contractul individual de muncă este semnificativ mai mică decât durata normală.

Durata obișnuită a săptămânii de lucru se consideră durata săptămânii tipice de lucru, nu cea prevăzută în contractul colectiv de muncă sau alte tipuri de acord de muncă. În această durată sunt cuprinse și orele suplimentare, dacă acestea sunt efectuate sistematic.

Șomerii în sens BIM1) sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:

nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referință) diferite metode active pentru a-l găsi: contactarea agenției (naționale sau județene) pentru ocuparea forței de muncă sau a unei agenții particulare de plasare în vederea găsirii unui loc de muncă, contactarea directă a patronilor sau a factorilor responsabili cu angajarea, susținerea unor teste, interviuri, examinări, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunțuri și răspunsuri la anunțuri, studierea anunțurilor din mica publicitate, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, altă metodă în afara celor menționate;

sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (inclusiv săptămâna în care s-a desfășurat interviul), dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

De asemenea, în rândul șomerilor BIM, sunt incluse și:

persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că au căutat un loc de muncă prin metode active și sunt disponibile să înceapă lucrul.

Începând din anul 2002, în categoria șomerilor BIM se încadrează și:

persoanele cu statut profesional de patron, lucrător pe cont propriu, ajutor familial neremunerat sau de membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative, temporar absente de la lucru în cursul săptămânii de referință, care nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni, disponibile să înceapă lucrul și care au căutat în mod activ un loc de muncă;

salariații absenți de la locul de muncă, care nu primesc cel puțin 50% din salariu de la angajator și nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni, disponibili să înceapă lucrul și care au căutat în mod activ un loc de muncă;

persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care nu au căutat un loc de muncă în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referință) pentru că l-au găsit deja sau au întreprins anterior demersuri pentru o activitate pe cont proprucrul.

Începând din anul 2002, în categoria șomerilor BIM se încadrează și:

persoanele cu statut profesional de patron, lucrător pe cont propriu, ajutor familial neremunerat sau de membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative, temporar absente de la lucru în cursul săptămânii de referință, care nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni, disponibile să înceapă lucrul și care au căutat în mod activ un loc de muncă;

salariații absenți de la locul de muncă, care nu primesc cel puțin 50% din salariu de la angajator și nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni, disponibili să înceapă lucrul și care au căutat în mod activ un loc de muncă;

persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care nu au căutat un loc de muncă în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referință) pentru că l-au găsit deja sau au întreprins anterior demersuri pentru o activitate pe cont propriu și urmează să înceapă lucrul în mai puțin de trei luni.

Rata șomajului în sens BIM reprezintă ponderea șomerilor BIM în populația activă.

Rata șomajului BIM de lungă durată reprezintă ponderea șomerilor aflați în șomaj de 12 luni și peste în populația activă.

Rata șomajului BIM de lungă durată pentru tineri (15-24 ani) reprezintă ponderea șomerilor tineri aflați în șomaj de 6 luni și peste în populația activă de 15-24 ani.

Incidența șomajului BIM de lungă durată reprezintă ponderea numărului șomerilor de lungă durată (12 luni și peste) în total șomeri.

Incidența șomajului BIM de lungă durată pentru tineri (15-24 ani) reprezintă ponderea numărului șomerilor tineri de lungă durată (6 luni și peste) în total șomeri tineri.

Ponderea șomerilor BIM tineri în total persoane tinere se determină prin raportarea numărului de șomeri de 15-24 ani la populația totală de 15-24 ani.

Șomerii înregistrați sunt acele persoane care au declarat că în perioada de referință erau înscrise la agențiile pentru ocuparea forței de muncă (AOFM), indiferent dacă primeau sau nu indemnizație de șomaj.

Populația ocupată a fost grupată după activitatea economică a locului de muncă, statutul profesional și ocupație.

La stabilirea activității locului de muncă s-a avut în vedere:

activitatea unității economico-sociale (regie autonomă, societate comercială, instituție, organizație, asociație etc.), în situația în care unitatea nu are subunități;

activitatea subunității (de tip uzină, fabrică, secție, oficiu de calcul, bază de transport, schelă, cantină, magazin de întreprindere etc.), în cazul declarării unui asemenea loc de muncă de către persoanele intervievate;

activitatea principală a unității economico – sociale pentru persoanele cu funcții de conducere sau care desfășoară activități auxiliare (administrative, de marketing, consultanță, aprovizionare – desfacere, contabilitate etc.);

activitatea determinată pe baza ocupației, pentru persoanele care lucrează pe cont propriu;

activitatea locului de muncă al persoanei ajutate, pentru lucrătorii familiali neremunerați.

În anul 2010, populația a fost repartizată pe grupe de activități, utilizându-se Clasificarea Activităților din Economia Națională CAEN-REV.2.

Statutul profesional reprezintă situația deținută de o persoană în funcție de modul de obținere a veniturilor prin activitatea exercitată și anume:

Salariat – este considerată persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare, în schimbul unei remunerații sub formă de salariu, în bani sau în natură, sub formă de comision etc. Prin convenție, cu acest statut au fost înregistrați și militarii în termen.

Salariații au fost grupați după regimul de lucru, considerându-se angajat permanent salariatul cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată de timp și angajat temporar cel cu contract de muncă pe perioadă determinată (limitată).

Patron – este persoana care-și exercită ocupația (meseria) în propria sa unitate (întreprindere, agenție, atelier, magazin, birou, fermă etc.), pentru a cărei activitate are angajați unul sau mai mulți salariați. În această categorie sunt incluși și patronii care sunt, în același timp, salariați în întreprinderea proprie, ca și titularii de contracte de locație de gestiune sau de concesiune care folosesc salariați.

Lucrător pe cont propriu – este persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja nici un salariat, fiind ajutat sau nu de membrii familiei neremunerați. Sunt încadrați la acest statut întreprinzătorii independenți (vânzătorii ambulanți, meditatorii, femeile care îngrijesc copii, cărăușii, taximetriștii particulari etc.), liber profesioniștii (muzicanții ambulanți, artiștii plastici, avocații), zilierii ocazionali, titularii de contracte de gestiune sau de concesiune care nu folosesc salariați, agricultorii individuali sau care lucrează în asociații agricole.

Lucrător familial neremunerat – este persoana care-și exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește remunerație sub formă de salariu sau plată în natură. Gospodăria țărănească (agricolă) este considerată o astfel de unitate. Dacă mai multe persoane dintr-o gospodărie lucrează în gospodăria agricolă proprie, una dintre acestea – în general capul gospodăriei – este considerat lucrător pe cont propriu, iar ceilalți, lucrători familiali neremunerați.

Membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative neagricole – este considerată persoana care a lucrat fie ca proprietar de teren agricol într-o societate agricolă constituită conform Legii 36/1991, fie ca membru al unei cooperative meșteșugărești, de consum sau de credit.

Gruparea populației după ocupație a avut în vedere funcția sau meseria persoanelor active efectiv exercitată, prin ocupație înțelegându-se activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau în natură) pe care o desfășoară o persoană, în general într-o unitate economico-socială. Populația ocupată a fost repartizată pe grupe de ocupații utilizându-se Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).

Munca la domiciliu cuprinde activitățile profesionale care se efectuează în totalitate sau parțial acasă la persoana intervievată; este practicată în special de liber profesioniști – lucrători pe cont propriu, dar și de unii salariați. În cazul salariaților, “lucrul acasă” este interpretat în sensul existenței unei înțelegeri mutuale între salariat și angajator (patron) ca o parte din muncă să fie efectuată la domiciliul salariatului în mod regulat.

Munca atipică se referă la activitatea principală desfășurată seara (începând cu orele 1800), noaptea (începând cu orele 2200), sâmbătă, duminică, precum și la activitatea desfășurată în schimburi.

Populația inactivă din punct de vedere economic cuprinde, în accepțiunea anchetei, toate persoanele care n-au lucrat nici cel puțin o oră și nici nu erau șomeri în perioada de referință, aflându-se în una din următoarele situații:

elevi sau studenți;

pensionari (de toate categoriile);

casnice (care desfășoară numai activități casnice în gospodărie);

persoane întreținute de alte persoane ori de stat sau care se întrețin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente etc.);

Sunt incluse, de asemenea, în categoria inctivilor și persoanele absente de la domiciliu pentru un an și peste, plecate în străinătate din diferite motive (la lucru, studii, interes de afaceri, spitalizare etc.).

Din anul 2002 sunt considerate persoane inactive și:

persoanele care au declarat că în săptămâna de referință aveau un loc de muncă de la care au absentat, care nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă într-o perioadă de cel mult trei luni și care nu primesc cel puțin 50% din salariu de la angajator, nu sunt disponibile să înceapă lucrul și care nu au căutat în mod activ un loc de muncă.

Persoanele descurajate sunt persoane inactive disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni (inclusiv săptămâna în care s-a desfășurat interviul), care au declarat că în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referință) au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive:

au crezut că nu există locuri libere sau nu au știut unde să caute;

nu se simt pregătite profesional;

cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei;

au căutat altădată și nu au găsit.

Procesul de instruire cuprinde totalitatea activităților de învățare întreprinse în vederea îmbunătățirii cunoștințelor, calificării și competenței, în scop personal, civic, social și/sau legat de carieră și presupune luarea în prealabil a deciziei de a învăța, cu perspectiva îmbunătățirii cunoștințelor, informațiilor, competenței, înțelegerii, calificării, comportamentului. Se desfășoară:

în cadrul sistemului național de educație;

în afara sistemului național de educație prin participarea la cursuri, seminarii, conferințe etc.

Gruparea după nivelul școlii de cel mai înalt grad absolvite (cu sau fără diplomă sau certificat de absolvire) s-a făcut având în vedere tipul instituției de învățământ și anume:

Învățământ universitar de lungă durată (inclusiv masterat, doctorat)

Învățământ universitar de scurtă durată (colegii)

Învățământ postliceal de speciali-tate sau tehnic de maiștri

Învățământ liceal

liceal

treapta I liceală

Învățământ profesional, complementar sau de ucenici

Învățământ gimnazial

Învățământ primar

Fără școală absolvită.

Nivelul de educație se poate grupa în:

scăzut: gimnazial, primar, fără școală absolvită;

mediu: postliceal de specialitate sau tehnic de maiștri, liceal (inclusiv treapta I), profesional, complementar sau de ucenici;

superior: universitar de scurtă și lungă durată, doctorat.

Nivelul de instruire al persoanelor adulte (25-64 ani) arată structura populației de 25-64 ani după nivelul de educație absolvit: scăzut, mediu, superior; se calculează ca raport între populația de 25-64 ani din fiecare categorie, corespunzător nivelului de educație și populația totală din aceeași grupă de vârstă.

Gradul de participare la procesul educațional sau de instruire a persoanelor de 25-64 ani se determină prin raportarea populației de 25-64 ani care urmează o formă de instruire în ultimele patru saptămâni precedente interviului, la populația de 25-64 ani.

Gradul de instruire al tinerilor de 20 – 24 ani reprezintă ponderea tinerilor de 20 – 24 ani, absolvenți ai unei forme de învățământ de nivel educațional cel puțin mediu, în total tineri de 20-24 ani.

Rata de părăsire timpurie a sistemului educațional de către tineri (18-24 ani) reprezintă proporția populației de 18-24 ani cu nivel de educație elementar (scăzut), care nu urmează nicio formă de instruire în ultimele patru săptămâni precedente interviului, în total populație de 18-24 ani.

Repartizarea populației în profil teritorial s-a realizat conform criteriilor Regulamentului 1059/2003, privind stabilirea unei clasificări comune a unităților teritoriale statistice și a reglementărilor europene emise de EUROSTAT, corespunzătoare Nomenclatorului Unităților Teritoriale pentru Statistică (NUTS).

Informațiile prezentate în lucrare sunt structurate la nivel:

național (NUTS0);

macroregiune (NUTS1);

regiune de dezvoltare (NUTS2).

Componența macroregiunilor (NUTS1) și a regiunilor de dezvoltare (NUTS2) din România este următoarea:

2.3. Sfera de cuprindere a anchetei

Au făcut obiectul anchetei, persoanele rezidente – temporar și permanent – în România, membre ale gospodăriilor din locuințele selectate.

Prin gospodărie se înțelege grupul de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună în mod obișnuit, având, în general, legături de rudenie și care se gospodăresc (fac menajul) în comun, participând în totalitate sau parțial la formarea veniturilor și la cheltuirea lor. Persoana care nu aparține de o gospodărie și care declară că locuiește și se gospodărește singură se consideră gospodărie formată dintr-o singură persoană.

Se consideră membri ai gospodăriei și persoanele plecate din localitate pentru o perioadă mai mare de 6 luni, care se află în țară sau străinătate, dacă acestea păstrează legături familiale cu gospodăria din care fac parte, precum: militarii în termen, elevii și studenții plecați la studii, persoanele plecate la lucru, deținuții și arestații, persoanele spitalizate sau aflate temporar în sanatorii pentru tratament sau recuperare.

Persoanele care locuiesc permanent în unități de locuit în comun (cămine de bătrâni, de handicapați, cămine muncitorești, sanatorii etc.) nu au fost cuprinse în anchetă.

2.4. Metoda de înregistrare

Datele au fost colectate prin metoda interviului față-în-față. Înregistrarea informațiilor în chestionarele anchetei s-a realizat prin intervievarea persoanelor de 15 ani și peste, la domiciliul gospodăriilor din locuințele cercetate.

2.5. Perioada de referință și de înregistrare

Interviurile au fost repartizate uniform de-a lungul trimestrului, realizându-se o cercetare continuă.

Perioada de referință (pentru marea majoritate a întrebărilor) a fost săptămâna, de luni până duminică inclusiv, dinaintea înregistrării.

Pentru anumite întrebări există și alte perioade de referință: ultimile patru săptămâni, ultimul an, următoarele două săptămâni, ultimele trei luni din anul curent sau din perioada corespunzătoare din anul precedent.

2.6. Planul de sondaj

Ancheta s-a realizat pe un eșantion aleator de locuințe, reprezentativ la nivelul țării și pe regiuni, utilizându-se un plan de sondaj în două trepte.

Reprezentativitatea se referă atât la structura gospodăriilor, cât și la distribuția populației pe medii, sexe și grupe de vârstă.

Diferențele de structură, care apar datorită situației din teren la momentul realizării anchetei, sunt anulate prin aplicarea unor procedee de ajustare în funcție de rata de non-răspuns pe medii de rezidență și în funcție de distribuția populației pe medii, sexe și grupe de vârstă, distribuții obținute din surse exhaustive de cercetare demografică.

Planul de sondaj s-a bazat pe construirea, în prima treaptă, a Eșantionului Multifuncțional de Zone Teritoriale (eșantionul “master” EMZOT’2002) constituit din 780 centre de cercetare (unități primare de eșantionare), repartizate în toate județele și sectoarele Municipiului București.

EMZOT’2002 a fost realizat pe baza datelor de la Recensământului Populației și Locuințelor din martie 2002 și se va actualiza periodic.

Pentru dimensionarea eșantionului din treapta a doua (28080 de locuințe/trimestru cu toate gospodăriile care le compun) s-a luat în considerare obținerea unor estimații ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a 3% și garantate cu o probabilitate de 97%.

Eșantionul este construit pe baza unui procedeu de înnoire parțială a eșantionului trimestrial (“schema rotațională 2-2-2”), care are ca principiu de bază următoarea tehnică: o locuință este cercetată două trimestre consecutive, este scoasă temporar din cercetare următoarele două trimestre, este reintrodusă în cercetare următoarele două trimestre, apoi este scoasă definitiv din cercetare. Așadar, o locuință este gestionată 6 trimestre, fiind intervievată de 4 ori.

Conform schemei aplicate, în fiecare trimestru se păstrează în eșantion 50% din locuințele trimestrului anterior, 25% din locuințele cercetate cu două trimestre în urmă, iar restul de 25% sunt locuințe absolut noi. Astfel se păstrează și o acoperire de 50% a eșantioanelor de la un trimestru al unui an la același trimestru al anului precedent.

Prin implementarea acestei scheme s-a urmărit:

micșorarea ratei de non-răspuns și a erorilor ce pot rezulta din anchetările repetate (atât ale celor care răspund, cât și ale celor care intervievează);

evitarea împovărării acelorași grupuri de locuințe prin păstrarea în cercetare perioade lungi de timp;

echilibrarea cerințelor de calitate pentru estimatorii caracteristicilor cercetate la un moment dat și în timp;

îmbunătățirea estimațiilor pentru evaluarea schimbărilor în timp (de la un trimestru la altul și de la un an la altul);

reducerea discontinuităților în seriile de timp.

2.7. Extinderea rezultatelor

În fiecare trimestru din anul 2010, extinderea rezultatelor obținute din anchetǎ, la nivelul întregii țǎri, s-a realizat pe baza ponderilor atribuite persoanelor din gospodǎriile care fac parte din eșantion și au rǎspuns la interviu.

La calcularea acestor ponderi s-a avut în vedere rata de non-rǎspuns trimestrialǎ și distribuția populației legale pe sexe, grupe de vârstǎ, medii de rezidențǎ și regiuni la 1 ianuarie pentru trimestrele I și II, respectiv la 1 iulie pentru trimestrele III și IV.

Ratele de rǎspuns înregistrate în anul 2009 au avut următoarele valori: 94,44% în trimestrul I, 94,23% în trimestrul II, 94,58% în trimestrul III și 94,96% în trimestrul IV.

Datele anuale extinse pentru 2009 s-au obținut ca medie aritmeticǎ a datelor trimestriale extinse.

Pentru anul 2009, datele au fost estimate pe baza rezultatelor Recensǎmântului Populației și Locuințelor din martie 2002.

Pentru determinarea acestor coeficienți au fost parcurse următoarele etape:

calculul ponderilor de bază:

ponderea de bază atribuită unei locuințe reprezintă inversul probabilității generale de includere a locuinței în eșantionul anchetei;

toate gospodăriile dintr-o locuință “împrumută” ponderea de bază a locuinței respective;

tratarea non-răspunsurilor totale:

se realizează cu ajutorul metodei grupelor de răspuns omogen, utilizând ca variabile explicative județul și mediul de rezidență;

în această etapă, ponderile de bază ale gospodăriilor repondente sunt ajustate cu inversul ratei de răspuns;

redresarea eșantionului și calculul ponderilor finale:

redresarea este realizată în scopul de a îmbunătăți calitatea estimațiilor printr-o ajustare finală a ponderilor în etapa precedentă:

metoda de redresare folosită este cunoscută sub numele de calibrare. Calibrarea se realizează la nivel de regiune de dezvoltare utilizând ca variabile populația pe sexe și grupe de vârstă, mediul de rezidență și numărul total de gospodării. Utilizarea acestei metode conduce la creșterea gradului de precizie al estimațiilor.

CAPITOLUL 2. CARACTERISTICI GENERALE ALE OCUPĂRII ȘI ȘOMAJULUI ȊN ROMÂNIA

În anul 2010, populația activă era de 9924 mii persoane, din care 9243 mii persoane ocupate și 681 mii șomeri BIM (definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii).

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 58,6%. Acest indicator a avut valori mai ridicate pentru bărbați (65,2%, față de 52,0% pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (60,7%, față de 57,1% în mediul urban).

Erau ocupați 24,5% dintre tineri (15-24 ani) și 42,6% dintre persoanele vârstnice (55-64 ani).

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (84,1%). Pe măsură ce scade nivelul de educație, scade și gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 42,0% dintre cele cu nivel scăzut de educație.

Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,5% la o distanță de 6,5 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită prin proiectul Strategiei Europa 2020. Au fost înregistrate valori mai mari pentru populația de sex masculin 70,7% față de 56,3% pentru populația de sex feminin și pe medii de rezidență (65,9% pentru persoanele din mediul rural față de 61,8% pentru persoanele din mediul urban).

Rata șomajului BIM a fost de 6,9%. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate a fost de 1,9 puncte procentuale (7,7% pentru bărbați față de 5,8% pentru femei), iar pe medii rezidențiale de 2,7 puncte procentuale (8,1% pentru urban față de 5,4% pentru rural).

Rata șomajului BIM avea nivelul cel mai ridicat (20,1%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului scăzut și mediu, pentru care rata șomajului a fost de 7,5%, respectiv 7,2%, mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare (4,3%).

Principalele categorii de populație după participarea la activitatea economică se prezintă astfel:

Figura 1 – Categorii de populație în anul 2010

Rata șomajului BIM de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 2,1%. Ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri a fost de 30,9%. Șomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul bărbaților (31,6% față de 29,8%, în cazul femeilor) și în mediul urban (32,2% față de 28,7% în mediul rural).

Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 10,3%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului de 49,5%.

În anul 2010, 54,9% din populația țării locuia în mediul urban, 46,2% erau persoane active, iar o pondere de 43,0% era deținută de persoanele ocupate.

Raportul de dependență economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în șomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate, a fost în anul 2010 de 1324‰, comparativ cu 1297‰ în 2008. Un nivel mai ridicat al acestui indicator s-a înregistrat pentru persoanele de sex feminin (1660‰, față de 1052‰ în cazul bărbaților) și pentru mediul urban (1344‰, comparativ cu 1301‰ în mediul rural).

Populația în vârstă de muncă (15028 mii persoane) reprezenta 69,9% din populația totală.

Din totalul acestei categorii de populație, 58,6% erau persoane ocupate, 4,5% șomeri și 36,9% persoane inactive.

Din populația totală a țării, 84,9% erau persoane de 15 ani și peste; 55,9% dintre acestea trăiau în mediul urban. Structura pe sexe a acestei categorii de populație se caracterizează printr-o ușoară preponderență feminină (1073 femei la 1000 bărbați).

În figura 2 este prezentată structura pe grupe de vârstă a populației de 15 ani și peste, pentru principalele categorii de populație: persoane ocupate, șomeri (definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii – BIM) și persoane inactive din punct de vedere economic.

Figura 2 – Distribuția populației de 15 ani și peste după participarea la activitatea economică, pe sexe și grupe de vârstă, în anul 2010

2.1. Nivelul de educație al populației

Repartizarea populației de 15 ani și peste după nivelul de educație relevă că puțin peste jumătate (51,9%) avea nivel mediu de educație.

Persoanele cu nivel scăzut de educație reprezentau 38,0% din totalul populației de 15 ani și peste, iar cele cu studii superioare dețineau o pondere de 10,1%.

Majoritatea absolvenților învățământului superior domiciliau în mediul urban (90,1%) și erau femei (50,9%); în ceea ce privește absolvenții învățământului mediu, aceștia aveau, de asemenea, domiciliul în mediul urban (65,6%) și erau bărbați (53,1%).

Populația în vârstă de 30-34 ani cu nivel de instruire mediu reprezentau 59,6% din totalul populației aparținând acestei grupe de vârstă.

O pondere de 16,8% o dețineau persoanele cu studii superioare; pe sexe, s-au înregistrat valori de 18,5% pentru persoanele de sex feminin și 15,2% pentru cele de sex masculin.

Pe medii de rezidență ecartul a fost semnificativ: 26,6% pentru persoanele cu domiciliul în mediul urban și 3,1% pentru persoanele cu domiciliul în mediul rural.

Distribuția populației în vârstă de 25-64 ani după nivelul școlii de cel mai înalt grad absolvite arată că în anul 2010, majoritatea persoanelor din această grupă de vârstă (61,4%) aveau nivel mediu de educație.

Persoanele cu studii superioare dețineau o pondere de 13,3%; pe sexe proporția a fost apropiată (13,1% pentru persoanele de sex masculin și 13,3% pentru cele de sex feminin), diferențe mai accentuate înregistrându-se însă pe medii: 20,3% pentru persoanele cu domiciliul în mediul urban față de 3,0% pentru persoanele cu domiciliul în mediul rural.

Tabelul 1 – Structura persoanelor în vârstă de 25-64 ani după nivelul de educație, pe sexe și medii, în anul 2010

Tinerii în vârstă de 20-24 ani cu nivel de educație cel puțin mediu reprezentau 78,3% din totalul tinerilor aparținând acestei grupe de vârstă.

Pe sexe, această proporție a avut valori apropiate: 77,8% pentru persoanele de sex masculin și 78,9% pentru cele de sex feminin.

Pe medii, însă, diferența a fost semnificativă: 89,3% în mediul urban, față de 63,2% în mediul rural.

2.2. Participarea la instruire a populației de 15 ani și peste

Din populația de 15 ani și peste, în luna premergătoare intervievării, 11,2% a urmat o formă de instruire în cadrul sistemului național de educație sau în afara acestuia.

Pe sexe, proporția a fost apropiată înregistrându-se valori de: 11,4% pentru persoanele de sex masculin și 11,0% pentru cele de sex feminin.

Diferențe mai accentuate s-au înregistrat, însă, pe medii: 13,4% pentru persoanele cu domiciliul în mediul urban față de 8,3% pentru persoanele cu domiciliul în mediul rural.

Gradul de participare la cel puțin o formă de instruire a fost de 1,8% pentru persoanele ocupate, 2,8% pentru șomerii BIM și 23,2% pentru persoanele inactive de 15 ani și peste.

În anul 2010, gradul de participare la procesul educațional sau de instruire al persoanelor de 25-64 ani era de 1,8%.

2.2.1. Instruirea în cadrul sistemului național de educație

În anul 2010, numărul persoanelor care au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului național de educație a fost de 1965 mii persoane; dintre acestea, ponderile majoritare au fost deținute de femei (51,6%), de persoanele cu domiciliul în mediul urban (67,5%) și de tineri (90,2%).

Pentru 92,6% dintre aceste persoane, durata totală a instruirii a fost de doi ani și peste.

Timpul alocat instruirii a fost, în medie, de 28,4 ore pe săptămână.

Scopul declarat al instruirii a fost, în 95,6% din cazuri, pregătirea școlară sau universitară de bază.

Proporția persoanelor care au urmat o formă de instruire în vederea formării profesionale era de 3,8% din total.

Din totalul celor care au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului național de educație, persoanele ocupate au reprezentat 8,9%, iar șomerii BIM numai 1,0%.

În ceea ce privește domeniile de pregătire, 27,6% au aprofundat cunoștințe din domeniul științelor sociale, economice și de drept, 21,8% au urmat o formă de instruire în domenii specifice activităților industriale, construcții și arhitectură, iar 16,6% au urmat programe din domeniul științelor, matematicii, informaticii.

Rata de părăsire timpurie a sistemului educațional de către tinerii în vârstă de 18-24 ani (proporția populației de 18-24 ani cu nivel scăzut de educație, care nu urmează nici o formă de instruire în ultimele patru săptămâni precedente interviului, în total populație de 18-24 ani) a fost în anul 2010 de 16,6%.

Această rată a avut valori mai ridicate în rândul persoanelor de sex feminin (16,1%, față de 17,2% în cazul persoanelor de sex masculin) și în mediul rural (28,8%, față de 7,5% în mediul urban).

2.2.2. Instruirea în afara sistemului național de educație

În afara sistemului național de educație, în ultimele patru săptămâni (care au precedat interviul) au fost organizate diferite forme de instruire (cursuri, seminarii, conferințe etc.) la care au participat 16 mii persoane în vârstă de 15 ani și peste.

Dintre participanți, 74,6% domiciliau în mediul urban, 56,3% erau femei, 58,6% erau tineri (15-24 ani), iar 37,5% erau persoane ocupate.

Din totalul persoanelor participante la o astfel de formă de educație, 57,5% s-au instruit simultan și în afara și în cadrul sistemului național de educație; preponderente în această categorie au fost persoanele cu domiciliul în mediul urban (84,9%) și cele de sex feminin (51,1%).

Pentru cea mai recentă formă de instruire urmată, în 59,2% din cazuri, scopul urmărit prin continuarea studiului în afara sistemului național de educație a vizat latura personală.

Referitor la perioada de desfășurare a celei mai recente forme de instruire în rândul persoanelor care lucrau, se constată că 71,8% dintre acestea s-au pregătit numai în afara orelor de lucru.

2. 3. Populația activă

În anul 2010, populația activă a fost de 9924 mii persoane, în scădere (-20 mii persoane) față de anul 2008.

Ponderi însemnate în totalul populației active le dețineau persoanele de sex masculin (55,7%), cele cu studii liceale (inclusiv treapta I) și profesionale (55,7%), precum și cele cu domiciliul în mediul urban (55,2%).

Dintre persoanele active, 95,6% erau în vârstă de muncă (15-64 ani).

Tinerii reprezentau 9,6% din populația activă, mai mult de jumătate (54,5%) având domiciliul în mediul rural.

Rata de activitate a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,0%. Acest indicator a înregistrat valori mai ridicate pentru persoanele de sex masculin (76,4% față de 59,7% pentru persoanele de sex feminin) și pe medii de rezidență (69,7% în mediul rural față de 66,9% în mediul urban).

Figura 3 – Rata de activitate a populației în vârstă de muncă pe sexe și medii, în anul 2010

Valoarea cea mai mare (90,4%) a ratei de activitate s-a atins pentru bărbații din grupa de vârstă 35-44 ani.

Rata de activitate a persoanelor adulte (25-54 ani) avea nivelul cel mai ridicat (78,5%) comparativ cu cea înregistrată pentru celelalte grupe de vârstă.

Pentru tinerii de 15-24 ani și persoanele în vârstă de 55-64 ani această rată era mult mai redusă (30,9%, respectiv 43,9%).

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani), calculată ca pondere a populației active în vârstă de muncă în populația totală în vârstă de muncă, a fost în anul 2010 de 63,1% și a înregistrat niveluri mai ridicate pentru populația masculină (70,9%, față de 55,4% pentru populația feminină) și pentru cea din mediul rural (64,6%, față de 62,1% în mediul urban).

În funcție de nivelul de instruire, cele mai active din punct de vedere economic erau persoanele în vârstă de 15-64 ani cu nivel de educație superior (universitar de scurtă și lungă durată, inclusiv masterat și doctorat), rata de activitate a acestora fiind de 88,0%.

Persoanele cu nivel mediu de educație (postliceal de specialitate, liceal, inclusiv treapta I și profesional, complementar sau de ucenici) erau active pe piața forței de muncă în proporție de 67,1%.

Participarea la activitatea economică a persoanelor cu nivel scăzut de educație (gimnazial, primar și fără școală) a fost de numai 46,1%.

Pe măsură ce scade nivelul de educație al persoanelor în vârstă de muncă, discrepanțele pe sexe și medii se adâncesc.

Figura 4 – Rata de activitate a populației în vârstă de muncă după nivelul de educație, pe sexe și medii, în anul 2010

2.4. Populația ocupată

În anul 2010, populația ocupată cuprindea 9243 mii persoane; dintre acestea, persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) reprezentau 95,3%.

Figura 5 – Rata de ocupare a populației de în vârstă de muncă pe sexe și medii, în anul 2010

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (proporția persoanelor ocupate în vrstă de muncă în populația totală în vârstă de muncă) a fost de 58,6% având valori mai ridicate pentru persoanele ocupate de sex masculin (65,2%, față de 52,0% în cazul femeilor) și pentru cele din mediul rural (60,7%, față de 57,1% în mediul urban).

Rata de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,5%, înregistrând valori mai mari pentru persoanele ocupate de sex masculin 70,7% față de 56,3% pentru persoanele se sex feminin. Pe medii de rezidență, rata de ocupare în mediul rural a fost de 65,9% față de 61,8% în mediul urban.

Cea mai mare rată de ocupare s-a înregistrat la bărbații din grupa de vârstă 35-44 ani (85,0%).

Rata de ocupare a persoanelor care aparțin grupei de vârstă 55-64 ani a fost 42,6% și a avut o valoare mai mare pentru persoanele de sex masculin (52,3%, față de 34,1% pentru femei), dar mai ales pentru cele din mediul rural (57,1% față de 31,6% în mediul urban).

Gradul de ocupare a populației de 65 ani și peste a fost de 13,7% (16,2% pentru bărbați și 12,0% pentru femei).

Pentru această grupă de vârstă s-au înregistrat discrepanțe semnificative între cele două medii de rezidență: în mediul rural rata de ocupare a fost de 23,4%, față de numai 1,4% în mediul urban.

Rata de ocupare la tineri (15-24 ani) a fost de 24,5% și a înregistrat o valoare mult mai ridicatǎ pentru cei din mediul rural (32,0%).

Analiza după nivelul de instruire reflectă faptul că rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă (15-64 ani) cu nivel superior de educație a fost de 84,1%, fără diferențe semnificative pe sexe și medii.

Erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educație, în cazul acestora constatându-se diferențe atât pe sexe (13,7 puncte procentuale în favoarea persoanelor de sex masculin), cât și între mediile de rezidență (cu 9,0 puncte procentuale mai mult pentru persoanele din mediul rural față de cele din urban).

Dintre persoanele cu nivel scăzut de educație, doar 42,0% erau ocupate. Cea mai mare discrepanță (28,6 puncte procentuale) s-a înregistrat pe mediile de rezidență: în mediul urban rata de ocupare a acestor persoane era de numai 23,4%, față de 52,0% în mediul rural.

Tabelul 2 – Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă după nivelul de educație, pe sexe și medii, în anul 2010

– % –

Analiza distribuției pe grupe de vârstă a populației ocupate indică faptul că ponderea cea mai mare era deținută de persoanele în vârstă de 35-44 ani (27,7%), urmată de ponderea persoanelor din grupa 25-34 ani (26,8%) și de ponderea persoanelor din grupa 45-54 ani (21,3%).

Tinerii au reprezentat 8,1% din populația ocupată, fiind mai numeroși în mediul rural (58,1%).

Persoanele ocupate din grupa de vârstă adultă (25-54 ani) se regăseau cu precădere

(60,8%) în mediul urban, în timp ce, dintre persoanele de 55 ani și peste, 69,0% locuiau în mediul rural.

Structura pe grupe de vârstă a populației ocupate de sex feminin nu diferă semnificativ de cea a bărbaților.

Se constată însă, diferențe accentuate între mediile de rezidență; în mediul urban, 84,6% din populația ocupată avea vârsta de 25-54 ani, în timp ce în mediul rural această grupă de vârstă înregistra o pondere de 65,2%.

Figura 6 – Distribuția populației ocupate pe sexe, medii și grupe de vârstă, în anul 2010

Analizând repartizarea populației ocupate după nivelul de instruire, se observă că ponderile cele mai mari reveneau persoanelor cu studii liceale (31,8%), profesionale (23,5%) și absolvenților de învățământ gimnazial (19,1%).

Ponderea persoanelor cu studii universitare a fost de 15,5% (din care 51,0% erau femei), iar cea a persoanelor cu nivel de instruire primar sau fără școală absolvită era de 5,8%, ponderea femeilor în această categorie de persoane fiind de 52,0%.

Figura 7 – Populația ocupată după nivelul de instruire, în anul 2010

Distribuția populației ocupate după statutul profesional arată că ponderea salariaților (67,2%) era cea mai ridicată în totalul populației ocupate.

În anul 2010, lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 31,3% din populația ocupată și locuiau în proporție de 88,9% în mediul rural.

Tabelul 3 – Distribuția populației ocupate pe sexe și medii, după statutul profesional, în anul 2010

Persoanele de sex feminin reprezentau cea mai mare parte dintre lucrătorii familiali neremunerați (71,8%), dețineau o pondere de 45,0% în categoria salariaților și de 28,9% în cea a lucrătorilor pe cont propriu.

Cea mai mare discrepanță pe sexe se constată în rândul patronilor, numărul femeilor din această categorie fiind de 3,1 ori mai mic decât cel al bărbaților.

Persoanele ocupate tinere (15-24 ani) au lucrat în special ca salariați (60,1%) și ca lucrători familiali neremunerați (28,9%).

În anul 2010, salariații s-au concentrat în proporție de 56,4% în sfera serviciilor, 41,1% în industrie și construcții și 2,5% în ramurile agricole.

Din distribuția numărului de salariați după regimul de lucru se observă faptul că majoritatea (99,0%) erau salariați angajați permanent.

Din cei 63 mii salariați cu regim de lucru temporar, 57,7% locuiau în mediul rural, 57,5% erau bărbați, 60,9% au fost angajați pentru o perioadă de 4 – 12 luni, iar 83,3% au indicat drept motiv principal al acestui regim de lucru, faptul că nu au găsit un loc de muncă permanent.

Mai mult de două treimi (71,2%) și-au desfășurat activitatea în sectorul privat, 37,8% au lucrat ca muncitori necalificați, iar 16,5% în construcții.

Pentru 57,8% dintre salariații cu regim de lucru temporar, durata efectivă săptămânii de lucru a fost de 40 ore.

În anul 2010, numărul patronilor a fost de 132 mii, din care 67,0% își desfășurau activitatea în întreprinderi mici, cu unul până la cinci salariați.

Activitatea preponderentă a patronilor a constituit-o comerțul (47,9%).

Din totalul patronilor 12,7% se regăseau în industria prelucrătoare, 10,9% în construcții, iar 5,8% în transport și depozitare.

Repartizarea populației ocupate pe forme de proprietate arată că sectorul privat a absorbit 80,1% din populația ocupată; dintre aceste persoane, 56,7% erau de sex masculin, iar 50,7% aveau domiciliul în mediul rural.

Figura 8 – Populația ocupată după forma de proprietate, pe sexe, în anul 2010

Sectorul public concentra 18,5% din populația ocupată; majoritatea (75,5%) persoanelor ocupate în sectorul public locuia în mediul urban, iar 52,2% erau femei.

În sectorul mixt lucrau 1,4% din persoanele ocupate, majoritatea fiind bărbați (68,0%).

Repartizarea populației ocupate pe grupe de ocupații, în anul 2010 evidențiază ponderi mai mari în total pentru agricultori și lucrători calificați în agricultură, silvicultură, pescuit (24,0%) – din care 38,0% aveau 55 ani și peste – și pentru meșteșugari-meseriași (15,8%).

În grupa conducătorilor și funcționarilor superiori din administrația publică și din unitățile economico-sociale numărul bărbaților era de 2,2 ori mai mare decât cel al femeilor.

Femeile predominau însă în grupele de funcționari administrativi (70,5%), lucrători operativi în servicii, comerț și asimilați (64,1%), tehnicieni, maiștri și asimilați (61,8%) și specialiști cu ocupații intelectuale și științifice (51,9%).

Bărbații erau majoritari în grupa meșteșugarilor-meseriași (78,1%), în grupa conducătorilor și funcționarilor superiori din administrația publică și din unitățile economico-sociale (68,7%), în grupa muncitorilor necalificați (59,6%) și în grupa agricultorilor și lucrătorilor calificați în agricultură, silvicultură, pescuit (50,4%).

Au lucrat ca agricultori și lucrători calificați în agricultură și pescuit 27,9% dintre tineri (15-24 ani) și 56,5% dintre vârstnici (55 ani și peste).

Tabelul 4 – Distribuția populației ocupate pe sexe, medii și grupe de ocupații, în anul 2010

Pe activități ale economiei naționale, se observă că, dintre persoanele ocupate, 28,5% lucrau în agricultură.

În ramurile agricole lucrau 29,1% din persoanele ocupate.

În ramurile neagricole, persoanele ocupate se regăseau în proporție de 26,7% în industria prelucrătoare, 17,6% în comerț și 11,1% în construcții.

Activitățile cu un pronunțat grad de feminizare a populației ocupate erau cele de sănătate și asistență socială (78,7%), învățământ (74,3%), intermedieri financiare (66,0%) și hoteluri și restaurante (63,7%).

Persoanele ocupate în vârstă de muncă (15-64 ani) se regăseau în proporție de 42,8% în servicii, 31,5% lucrau în industrie și construcții, iar 25,7% în sectorul agricol.

Tabelul 5 – Distribuția populației ocupate în activități neagricole, pe sexe, în anul 2010

Durata medie obișnuită a săptămânii de lucru în activitatea principală pentru persoanele ocupate a fost în anul 2010 de 40,4 ore pe săptămână, cu variații de la 36,8 ore pe săptămână în ramurile agricultură, silvicultură și pescuit, la 42,5 ore pe săptămână în construcții.

În activitatea principală s-a lucrat efectiv, în medie pe săptămână, 39,4 ore, această durată fiind mai mare pentru patroni și pentru salariați (45,1 respectiv 41,3 ore pe săptămână).

Sub durata obișnuită a săptămânii de lucru și-au desfășurat activitatea 554 mii persoane, reprezentând 6,0% din populația ocupată; dintre acestea, 60,5% aveau domiciliul în mediul rural, iar 51,7% erau femei.

Printre principalele cauze ale reducerii activității acestora se numără condițiile meteorologice nefavorabile (27,5%), programul de lucru cu orar variabil (20,2%), zilele libere, sărbătorile (11,7%), concediu de odihnă (11,6%), concediu de maternitate sau paternitate (8,8%).

Un număr de 320 mii persoane, reprezentând 3,5% din populația ocupată, au lucrat mai mult decât durata obișnuită a săptămânii de lucru deoarece, în principal, 54,2% dintre acestea au avut orar variabil, iar 40,4% au efectuat ore suplimentare.

Cea mai mare parte (59,5%) erau persoane de sex masculin, 44,5% erau salariați, iar 40,9% aveau domiciliul în mediul urban.

Persoanele care au lucrat efectiv peste durata obișnuită a săptămânii de lucru au înregistrat valori de 7,9% în rândul patronilor, față de numai 2,3% în cazul salariaților.

Persoanele ocupate care aveau program complet de lucru au reprezentat 90,2% din total, iar pentru 83,9% dintre acestea, durata obișnuită a săptămânii de lucru în activitatea principală a fost de cel puțin 40 ore.

Din totalul populației ocupate 16,8% nu au putut indica o durată obișnuită a săptămânii de lucru, reprezentând 10,8% dintre persoanele cu program complet de lucru și 71,9% dintre persoanele cu program parțial.

Dintre cele 903 mii persoane ocupate care aveau program parțial de lucru, 87,8% locuiau în mediul rural și 51,2% erau bărbați.

Lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 95,4% din această categorie de populație.

Repartizarea populației ocupate după programul de lucru și durata efectivă a săptămânii de lucru în activitatea principală evidențiază că persoanele cu program parțial și cele care, deși aveau program complet, au lucrat mai puțin de 40 ore pe săptămână reprezentau 21,3% din populația ocupată; această pondere a fost mai mare pentru femei (25,2%) și pentru persoanele din mediul rural (37,5%).

Tabelul 6 – Distribuția populației ocupate după programul de lucru și durata efectivă a săptămânii de lucru, pe sexe și medii, în anul 2010

– % –

Analiza distribuției persoanelor ocupate după statutul profesional, programul de lucru și durata efectivă a săptămânii de lucru pune în evidență deosebiri semnificative între diferitele categorii de populație.

Astfel, proporția persoanelor care au lucrat cu program complet în totalul populației ocupate era de 99,4% la salariați, 99,1% la patroni, 71,2% la lucrătorii familiali neremunerați și 69,7% la lucrătorii pe cont propriu.

Durata efectivă a săptămânii de lucru a persoanelor cu program complet a fost de peste 40 ore pentru 48,1% dintre patroni, 31,9% dintre lucrătorii pe cont propriu, 21,9% dintre lucrătorii familiali neremunerați și pentru numai 16,8% dintre salariați.

Tabelul 7 – Distribuția persoanelor cu program complet de lucru după durata efectivă a săptămânii de lucru și statutul profesional, în anul 2010

În anul 2010, un număr de 503 mii persoane, reprezentând 5,4% din populația ocupată, doreau să lucreze cu program de lucru mai lung (număr mai mare de ore) decât în prezent, având sau nu aceeași ocupație; 74,6% dintre aceste persoane locuiau în mediul rural, 64,4% erau de sex masculin, iar 28,6% aparțineau grupei de vârstă 25-34 ani.

Figura 9 – Populația ocupată după dorința de a lucra mai multe ore, pe grupe de vârstă, în anul 2010

Numai 1,0% din totalul populației ocupate (94 mii persoane) se aflau în căutarea unui alt loc de muncă.

Peste trei sferturi 74,8% aveau domiciliul în mediul rural, (71,6%) din aceste persoane erau de sex masculin și 59,6% aparțineau grupei de vârstă 15-34 ani.

Majoritatea (95,7%) au căutat să lucreze ca salariați și dintre aceștia 54,6% au căutat un alt loc de muncă doar cu program complet.

În ceea ce privește nivelul de instruire al acestei categorii de populație ocupată, preponderente erau persoanele cu nivel de instruire gimnazial (33,9%), urmate de persoanele cu nivel de instruire profesional, complementar sau de ucenici (29,6%), precum și de cele cu studii liceale – inclusiv treapta I (26,3%).

Analiza după statutul profesional arată că 46,2% dintre aceste persoane erau lucrători pe cont propriu, 37,0% erau lucrători familiali neremunerați și 16,6% salariați.

Din totalul persoanelor care doreau să lucreze mai multe ore, doar 9,7% au căutat un alt loc de muncă; dintre acestea 59,5% aveau vârste între 15-34 ani, 77,0% erau bărbați și 75,1% locuiau în mediul rural.

Din totalul populației ocupate aflate în căutarea unui alt loc de muncă 59,3% au fost motivate în special de un câștig mai mare decât la locul de muncă actual, în timp ce 25,0% au invocat drept motiv principal faptul că, locul de muncă actual era provizoriu sau ocazional.

2.4. Activitatea secundară

În anul 2010, numărul persoanelor care au desfășurat pe lângă activitatea principală și o activitate secundară a fost de 277 mii persoane, aflându-se în scădere comparativ cu anul 2008 (-6,1%) și a reprezentat numai 3,0% din populația ocupată.

Ponderi mai ridicate s-au înregistrat pentru persoanele de sex masculin (3,6% față de numai 2,3% în cazul femeilor), din grupa de vârstă 35-44 ani (3,9%), pentru cele din mediul rural unde, în majoritatea cazurilor, a doua activitate a fost agricultura (5,8% față de numai 0,7% în urban), precum și în rândul absolvenților școlilor profesionale (5,0%).

Dintre persoanele care aveau și o a doua activitate, 65,3% erau bărbați, 87,6% locuiau în mediul rural, 85,7% erau adulți (25-54 ani).

Dintre persoanele care în activitatea secundară erau lucrători pe cont propriu sau lucrători familiali neremunerați, 90,9% locuiau în mediul rural și 86,4% s-au declarat salariați în activitatea principală.

Persoanele ocupate care au avut statutul de salariat, atât în activitatea principală cât și în cea secundară au reprezentat numai 3,3% din totalul celor cu activități multiple.

Durata medie aferentă activității secundare a fost de 14,4 ore pe săptămână.

Durata medie efectivă a săptămânii de lucru în activitatea principală și secundară a fost 39,4 ore/săptămână.

Tabelul 8 – Distribuția persoanelor care au o activitate secundară pe sexe, medii, grupe de vârstă și nivel de educație, în anul 2010

CAPITOLUL 3. ANALIZA STATISTICĂ A ȘOMAJULUI ȊN ROMÂNIA, ȊN ANUL 2010

3.1. Numărul șomerilor

Numărul șomerilor definiți conform criteriilor BIM era în anul 2010 de 681 mii persoane, în creștere cu 106 mii comparativ cu anul precedent.

Figura 10 – Numărul șomerilor BIM pe sexe, medii și grupe de vârstă, în anul 2010

Repartizarea pe sexe și medii a șomerilor BIM relevă că, în anul analizat, preponderente în numărul total al șomerilor erau persoanele de sex masculin (62,3%), precum și persoanele din mediul urban (65,0%).

Din distribuția șomerilor pe grupe de vârstă se constată că tinerii (15-24 ani) dețineau, ca și în anii anteriori, o pondere semnificativă (28,9%) în totalul șomerilor BIM.

În mediul urban 26,4% din șomeri erau tineri, față de 33,6% în mediul rural.

Dintre șomerii tineri 60,6% erau bărbați, iar 59,4% locuiau în mediul urban.

Ponderea șomerilor tineri în totalul persoanelor tinere era de 6,4%.

Nivelul acestui indicator a fost mai mare pentru persoanele de sex masculin (7,6%, față de 5,2% în cazul femeilor) și pentru cele din mediul urban (6,9%, față de 5,9% în mediul rural).

3.2. Rata șomajului

Rata șomajului BIM (proporția șomerilor BIM în populația activă) a înregistrat la nivelul țării o valoare de 6,9%.

Pentru femei s-a înregistrat o rată a șomajului de 5,8%, mai mică decât cea pentru bărbați (7,7%).

Rata șomajului în mediul urban (8,1%) a depășit semnificativ rata înregistrată în mediul rural (5,4%).

Pe grupe de vârstă, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (20,8%) în rândul tinerilor (15-24 ani), cu diferențe accentuate pe medii: 27,1% în mediul urban, față de 15,5% în mediul rural.

Valoarea acestui indicator a fost de 5,4% pentru șomerii în vârstă de 25 de ani și peste.

Figura 11- Rata șomajului BIM pe grupe de vârstă, sexe și medii, în anul 2010

Din repartizarea după nivelul de instruire absolvit se observă că ponderile cele mai mari în totalul șomerilor BIM le dețineau șomerii cu pregătire liceală, inclusiv treapta I (33,0%), șomerii absolvenți ai școlilor profesionale, complementare sau de ucenici (27,6%), iar 20,6% erau absolvenți ai învățământului gimnazial.

În totalul șomerilor BIM, absolvenții învățământului universitar dețineau o pondere de 9,5%, iar dintre aceștia, femeile reprezentau 51,0%.

Figura 12 – Distribuția șomerilor BIM după nivelul de educație, pe sexe, în anul 2010

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului de nivel scăzut și mediu, pentru care rata șomajului a fost de 7,5%, respectiv 7,2%.

Pentru șomerii cu studii superioare rata șomajului era de 4,3%.

Cea mai ridicată rată a șomajului s-a înregistrat pentru șomerii cu nivel scăzut de educație din mediul urban (18,0%), iar cea mai mică pentru șomerii cu nivel de educație superior din mediul urban (4,2%).

Tabelul 9 – Rata șomajului BIM după nivelul de educație, pe sexe și medii, în anul 2010

– % –

În anul 2010 șomerii cu experiență în muncă (cei care au lucrat înainte de a intra în șomaj) au reprezentat 65,1% din totalul șomerilor BIM.

Dintre șomerii cu experiență în muncă 68,5% domiciliau în mediul urban, 63,1% erau bărbați, 33,1% aveau studii liceale (inclusiv treapta I), iar 8,6% erau tineri (15-24 ani).

Motivul principal pentru care jumătate dintre șomerii din această categorie au încetat să lucreze a fost concedierea sau reducerea de personal (57,0%).

Ponderi destul de ridicate au revenit și persoanelor care au terminat o activitate temporară (15,5%), celor a căror unitate a dat faliment (12,5%), sau celor care au demisionat (4,7%).

Din cei 375 mii șomeri BIM care au încetat lucrul în ultimii 8 ani, 82,0% au fost salariați la ultimul loc de muncă, 87,0% lucraseră în unități aparținând sectorului privat, 32,3% proveneau din ramurile industriei prelucrătoare, iar 26,8% au lucrat ca meșteșugari și lucrători calificați în meserii de tip artizanal, de reglare și întreținere a mașinilor și utilajelor.

Dintre șomerii care nu au lucrat niciodată 66,8% erau tineri (15-24 ani), 60,6% erau bărbați, 58,5% locuiau în mediul urban, iar 32,9% erau absolvenți de liceu (inclusiv treapta I).

3.3. Durata medie a șomajului

Durata medie a șomajului a fost în anul 2010 de 10,8 luni, în scădere cu 2,4 luni față de anul precedent.

Cea mai scurtă durată medie a șomajului s-a înregistrat pentru șomerii în vârstă de 15-24 ani de sex feminin (8,5%), iar cea mai lungă (13,8 luni) la persoanele în vârstă de 55 ani și peste din mediul urban.

Șomerii care s-au aflat în șomaj de lungă durată (12 luni și peste) au reprezentat 30,9% din totalul șomerilor BIM.

Dintre șomerii pe termen lung (aflați în șomaj de 12 luni și peste) 63,6% erau bărbați, iar 67,6% locuiau în mediul urban.

Șomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant și în rândul absolvenților de liceu (inclusiv treapta I) 34,7% și în cazul absolvenților școlilor profesionale, comple-mentare sau de ucenici 31,6%.

În anul 2010, se aflau în șomaj de 12 luni și peste 35,4% dintre persoanele în vârstă de 45-54 ani și 32,6% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani.

Figura 13 – Distribuția șomerilor BIM după durata șomajului, în anul 2010

3.4. Incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului

Ponderea șomerilor de 15-24 ani cu durata șomajului de 6 luni și peste în numărul total al șomerilor din aceeași grupă de vârstă a fost de 49,5%.

Valori mai ridicate ale acestui indicator s-au înregistrat pentru bărbați (51,6%) și pentru persoanele din mediul urban (49,8%).

Rata șomajului de lungă durată (ponderea șomerilor BIM aflați în șomaj de 12 luni și peste în populația activă) a fost de 2,1%.

Pe sexe, acest indicator a înregistrat valori de 2,4% pentru bărbați și 1,7% pentru femei, iar pe medii de rezidență, de 2,6% în urban față de 1,5% în rural.

Tabelul 10 – Șomajul de lungă durată, în anul 2010

– % –

Rata șomajului de foarte lungă durată (ponderea șomerilor aflați în șomaj de doi ani și peste în populația activă) a fost de 0,9%.

Din totalul șomerilor BIM, mai puțin de un sfert (23,5%) ar accepta un loc de muncă în orice condiții, neindicând niciun motiv de refuz în eventualitatea găsirii unuia.

Dintre șomerii care au indicat motive care i-ar determina să refuze un loc de muncă (521 mii persoane), doar 22,4% au declarat un singur motiv (principal). Din această ultimă categorie, nivelul mic al câștigurilor a fost declarat ca principal motiv de refuz al unui loc de muncă de 14,5% dintre cei 521 mii șomeri (respectiv 11,1% din numărul total al șomerilor BIM).

3.5. Populația inactivă

În anul 2010 populația inactivă a fost de 11560 mii persoane, reprezentând 53,8% din populația totală.

Persoanele inactive cu domiciliul în mediul urban au deținut majoritatea (54,7%), iar femeilor le-a revenit o pondere superioară (57,3%) celei a bărbaților.

Populația inactivă de 15 ani și peste a fost de 8305 mii persoane, din care 66,7% aveau vârsta cuprinsă în intervalul 15-64 ani.

Din totalul persoanelor inactive de 15 ani și peste, 25,5% erau tineri (15-24 ani).

Repartizarea persoanelor inactive de 15 ani și peste pe categorii de inactivitate arată că pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentau peste jumătate (52,2%) din total.

Elevii și studenții de 15 ani și peste dețineau o pondere de 21,5% în populația inactivă din aceeași categorie de vârstă.

Tabelul 11 – Distribuția populației inactive de 15 ani și peste pe sexe și medii, pe categorii de inactivitate, în anul 2010

O resursă potențială de forță de muncă o reprezintă persoanele inactive de 15 ani și peste care au declarat fie că au căutat un loc de muncă, dar nu erau disponibile să lucreze, fie că nu au căutat un loc de muncă, dar erau disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni de la data înregistrării.

În anul 2010 se aflau în această situație 583 mii persoane (reprezentând 7,0% din total).

Dintre acestea, 67,5% erau femei, 66,2% locuiau în mediul rural și 52,2% erau tineri (15-24 ani) și vârstnici (65 ani și peste).

CAPITOLUL 4. PARTICIPAREA LA ACTIVITATEA ECONOMICĂ ÎN PROFIL REGIONAL

Repartizarea populației de 15 ani și peste după participarea la activitatea economică pe regiuni de dezvoltare este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 12 – Structura populației de 15 ani și peste după participarea la activitatea economică, pe macroregiuni și regiuni, în anul 2010

Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a atins valoarea cea mai ridicată (1531‰) în regiunea Centru și valoarea cea mai scăzută (1139‰) în regiunea București-Ilfov.

Figura 14 – Raportul de dependență economică pe regiuni, în anul 2010

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a înregistrat cele mai mici valori în regiunile Nord-Vest (58,6%) și Sud-Est (60,0%), iar cele mai mari pentru regiunile București-Ilfov (66,5%) și Sud Muntenia (65,7%).

În toate regiunile țării, persoanele de sex masculin au deținut rate de activitate mai ridicate față de cele de sex feminin.

Pe medii de rezidență se constată că în regiunea Sud-Vest Oltenia, rata de activitate pentru persoanele în vârstă de muncă din mediul rural a fost cu 12,7 puncte procentuale mai mare comparativ cu mediul urban.

La polul opus se situează regiunea Centru, unde rata de activitate din mediul rural este devansată cu 8,3 puncte procentuale de cea înregistrată în mediul urban.

Figura 15 – Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) pe regiuni, sexe și medii, în anul 2010

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a atins cele mai ridicate valori în regiunea București-Ilfov (63,8%) și în regiunea Nord-Est (60,6%), iar cele mai scăzute în regiunile Nord-Vest (55,2%) și Centru (55,1%).

Indiferent de regiune, rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă a fost mai mare pentru bărbați decât pentru femei; diferența între cele două rate avea valori cuprinse între 7,9 puncte procentuale în regiunea Nord-Est și 19,5 puncte procentuale în regiunea Sud-Est.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă din mediul urban a depășit-o pe cea din mediul rural în trei din cele opt regiuni: Centru (cu 7,9 puncte procentuale), București-Ilfov (cu 6,0 puncte procentuale) și Nord-Vest (cu 1,8 puncte procentuale).

În celelalte regiuni, rata de ocupare din mediul rural era mai mare decât cea din mediul urban, cele mai mari diferențe înregistrându-se în regiunile Sud-Vest Oltenia și Nord-Est, cu 15,5 și, respectiv, 15,2 puncte procentuale.

Figura 16 – Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) pe regiuni, sexe și medii, în anul 2010

În anul 2010, regiunea Sud Muntenia concentra aproximativ o cincime (18,6%) din totalul șomerilor BIM, urmată de regiunea Centru (17,5%). Cea mai mică pondere (6,3%) o deținea regiunea București-Ilfov, cu numai 43 mii șomeri BIM.

Rata șomajului BIM a atins valorile cele mai ridicate în regiunile Centru (10,7%) și Sud Muntenia (8,0%), iar cele mai mici în regiunile București-Ilfov (4,0%) și Nord-Vest (5,6%).

Figura 17 – Numărul șomerilor BIM și rata șomajului BIM pe regiuni, în anul 2010

Ecartul pe sexe al ratei șomajului (exprimat prin diferența dintre rata șomajului în rândul bărbaților și rata șomajului în rândul femeilor) evidențiază că, rata șomajului la bărbați a fost mai mare decât cea a femeilor în toate regiunile țării.

Cele mai mari diferențe între cele două rate (masculin față de feminin) s-au înregistrat în regiunile Sud-Vest Oltenia (+3,8 puncte procentuale) și Centru (+3,3 puncte procentuale), iar cele mai mici în regiunile București-Ilfov (0,7 puncte procentuale) și Sud Muntenia (0,1 puncte procentuale).

Figura 18 – Rata șomajului BIM pe regiuni și sexe, în anul 2010

Mediul urban se caracterizează prin rate ale șomajului mult mai înalte comparativ cu mediul rural, cu excepția regiunilor București-Ilfov (3,5% în mediul urban, față de 9,7% în rural), Vest (6,0% în mediul urban, față de 6,1% în rural) și Centru (10,5% în mediul urban, față de 11,0% în rural).

Figura 19 – Rata șomajului BIM pe regiuni și medii, în anul 2010

Cea mai ridicată rată a șomajului s-a înregistrat în mediul urban din regiunea Nord- Est (10,7%), iar cea mai mică în mediul rural din regiunea Nord-Est (2,9%).

Disparitățile cele mai adânci între cele două medii de rezidență, exprimate prin diferența între ratele șomajului pentru persoanele din mediul urban și pentru cele din mediul rural, au fost în regiunile Nord-Est (7,8 puncte procentuale) și Sud-Vest Oltenia (6,2 puncte procentuale).

CONCLUZII

Piaa forței de muncă este o pia de un tip deosebit, al crei obiect de tranzacie este factorul muncă, un bun care ntrunește un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educativ – profesionale și comportamentale care îl difereniaz net de oricare alt bun care intr în sfera relaiilor de schimb pe celelalte piee. În economiile moderne, lucrătorii își vând serviciile de muncă posesorilor de capital în cadrul pieței muncii.

Populația este premisa generală a existenței, a dinamicii și structurii factorului muncă. Prin rolul pe care îl are munca în ansamblul resurselor și factorilor de producție, populația reprezintă componenta primară a oricărei societăți, respectiv a unei economii.

Satisfacerea nevoilor populației constituie scopul general al activităților social – economice, în timp ce producerea și distribuția bunurilor reprezintă mijlocul concret prin care se asigură cele necesare atingerii scopului general. Populația totală, pe de o parte și populația activă și cea ocupată, pe de altă parte, se află la baza relației dintre scopul general al producției și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.

În prezent, se consideră că procesele sociale, demografice, economice nu sunt dependente unele față de celelalte, ci dimpotrivă, relațiile dintre aceste procese sunt de reciprocitate, de interdependență.

n perioada de tranziție, formarea și dezvoltarea unei noi piee a forței de muncă întemeiată pe principiile și regulile de joc ale economiei de pia este, prin excelen, un proces de durat, cu multe dimensiuni: instituional – legislativ, educativ – formativ, economic, socio – cultural, cu puternice accente derivnd din opiuni politice.

Satisfacerea nevoii de muncă se asigură pe baza folosirii disponibilităților de muncă existente în societate, respectiv a cantității de muncă ce poate fi prestată de populația aptă de muncă a unei țări într-o anumită perioadă. Disponibilitățile de muncă se constituie în ofertă de muncă.

Prin prisma echilibrării cererii cu oferta de muncă, piața forței de muncă se definește ca un “barometru al ocupării într-o anumită zonă”.

Piaa forței de muncă este o pia principal din punctul de vedere al formrii ofertei de muncă, sub aspect cantitativ și structural – calitativ al potenialului de muncă, al intrrilor – ieșirilor de pe piaa muncii, a structurii demografice și ocupaional – profesionale și de calificare, al propensiunii și capacitii efective de mobilitate etc.

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului scăzut și mediu, pentru care rata șomajului a fost de 7,5%, respectiv 7,2%, mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare (4,3%).

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (84,1%). Pe măsură ce scade nivelul de educație, scade și gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 42,0% dintre cele cu nivel scăzut de educație.

Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,5% la o distanță de 6,5 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită prin proiectul Strategiei Europa 2020.

Au fost înregistrate valori mai mari pentru populația de sex masculin 70,7% față de 56,3% pentru populația de sex feminin și pe medii de rezidență (65,9% pentru persoanele din mediul rural față de 61,8% pentru persoanele din mediul urban).

BIBLIOGRAFIE

Anghelache Constantin, România 2004 – Starea economică. Evoluții semnificative, Editura Economică, 2004.

Caragea Nicoleta, Statistică, Ed. Bren, 2009

Dobrotă Niță, Aceleanu Mirela Ionela, Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura Economică, 2007.

Molnar Maria, Caragea Hrehorciuc Nicoleta: Statistică, Editura Bren, București, 2007.

Molnar Maria, Statistică pentru economiști, Editura Expert, București, 2004

Preda Diana, Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 2002.

Publicații ale Institutului Național de Statistică

Anuarul Statistic al României 2010.

Forța de muncă în România, ocupare și șomaj trim.I-IV 2010.

Statistici regionale.

Populația României în 2010.

Site-uri oficiale

www.insse.ro (Institutul Național de Statistică).

www.bucuresti.insse.ro (Direcția Regională de Statistică București).

www.anofm.ro (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă).

www.cnp.ro (Comisia Națională de Prognoză).

www.mmuncii.ro (Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale).

www.adrbi.ro (Agenția pentru Dezvoltare Regională București Ilfov).

www.euro-info.ccir.ro (Euro Info Centre, Camera de Comerț și Industrie a României).

www.fonduri-structurale-europene.ro .

http://europa.eu.int/comm/employment_social/employment_analysis.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache Constantin, România 2004 – Starea economică. Evoluții semnificative, Editura Economică, 2004.

Caragea Nicoleta, Statistică, Ed. Bren, 2009

Dobrotă Niță, Aceleanu Mirela Ionela, Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura Economică, 2007.

Molnar Maria, Caragea Hrehorciuc Nicoleta: Statistică, Editura Bren, București, 2007.

Molnar Maria, Statistică pentru economiști, Editura Expert, București, 2004

Preda Diana, Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 2002.

Publicații ale Institutului Național de Statistică

Anuarul Statistic al României 2010.

Forța de muncă în România, ocupare și șomaj trim.I-IV 2010.

Statistici regionale.

Populația României în 2010.

Site-uri oficiale

www.insse.ro (Institutul Național de Statistică).

www.bucuresti.insse.ro (Direcția Regională de Statistică București).

www.anofm.ro (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă).

www.cnp.ro (Comisia Națională de Prognoză).

www.mmuncii.ro (Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale).

www.adrbi.ro (Agenția pentru Dezvoltare Regională București Ilfov).

www.euro-info.ccir.ro (Euro Info Centre, Camera de Comerț și Industrie a României).

www.fonduri-structurale-europene.ro .

http://europa.eu.int/comm/employment_social/employment_analysis.