CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: [615867]

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 6 –

CAPITOLUL I

CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE:
MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE TEHNOLOGICĂ

Rădacina, reprezintă organul vegetativ important de care depinde prinderea în
sol, forța de creștere, calitatea, randamentul productiv, longevitatea și regularitatea
recoltelor în plantație .

1.1 MORFOLOGIE

Vița de vie, posedă un sistem radicular care explorează o capacitate mare de
sol, datorită spațiului nutritiv oferit de adâncimea profilului de sol dar și de
repartizarea acestora prin dista nțe de plantare. Rădăcina la vițele europene poate
atinge lungimea de 4 -8 m, pe când la speciile americane lungimea poate ajunge la
6-15 m, iar la vița din flora spontană ( Vitis silvestris ) este de 8 -25 m. Diametru
rădăcinilor la vița europeană poate să ajungă la 3 -6 cm, vița americană la 6 -10
cm, iar la Vitis silvestris posedă o grosime de 10- 15 cm (Deju, 2010). Lungimea și
capacitatea de pătrundere în sol la adâncimi mari duce la o valorificare în condiții
optime a terenurilor nisipoase care au o fertilitate scăzută și mărește rezistență la
secetă.
Existând mai multe moduri de a produce materialului săditor viticol, vița de
vie, se împarte după origine în rădăcini embrionare și rădăcini adventive care au
rol în absorbția apei și a sărurilor mine rale.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 7 –
Rădăciniele embrionare sunt prezente la vițele obținute din semințe, care
provin din radicula embrionului. Prin germinația seminței din rădăcinița
embrionului ia naștere o singură rădăcină, reprezentând primul organ care apare în timpul germinației și este cunoscut sub denumirea de rădăcină principală cu o
simetrie radiară, geotropism pozitiv și formă cilindrică (Christina Nack 2012).

Fig.1. 1. Sistem radicular la vița obținută din sămânță
(Dejeu L., 2010)

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 8 –

Pe această rădăcină principală apa r formațiuni laterale de ordinal I care poartă
denumirea de rădăcini secundare, acestea la rândul lor, dau naștere, unor
ramificații de ordiul al-II- lea, care cresc aproape orizontal și nu posedă geotropism
prin ramificări successive, urmează cea de ordi nul al -III-lea cu o creștere lentă și
subțire . Dispunerea radicelelor pe rădăcina principală se realizează pe trei, patru sau cinci rânduri logitudinale ținând de numărul fascicolelor lemnoase din interiorul cilindrului central.
Vițele care prezintă sis tem radicular provenit din rădăcini embrionare prezintă
între rădăcină și tulpină o firmațiune particulară care face trecerea între cele două părți și poartă denumirea de colet. Acesta poate sa depățească grosimea rădăcinii principale de până la două ori (Popescu. , 2015).

Rădăcinile adventive sunt întălnite adesea la vițele care se înmulțesc pe cale
vegetativă, acestea apar pe fragmente de tulpină, respectiv butași , marcote,
explant. Ele își au originea în stratul rizogen care poartă denumirea de per iciclu,
care apare de regulă, în dreptul nodurilor, iar în condiții favorabile ele pot apărea și
la nivelul internodiilor.
Pornirea directă a rădăcinilor din tulpină și anume butași sau marcote sunt
cunoscute sub denumirea de rădăcini adventive principale, care ulterior ramifică și
dau naștere la rădăcini de ordinul II (secundare).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 9 –

A B
Fig.1.2. Rădăcinile: A -embrionare
B- adventive
(Dejeu, 2010)
În funcție de locul unde se prinde pe butaș, când acesta deține mai multe
noduri, rădăcinile adventive sunt distribuite pe mai multe etaje. Dispunerea
acestora poate să fie superioară sau inferioară, îș i au originea la polul morfologic
inferior al butașului, fiind urmate de cele mijlocii, care se formează la nodurile de pe butuc situate la mijlocul acestuia, iar rădăcinile superficiale se grupează la nodurile din partea superioară a butucului, dacă după formarea capului butucului se
formează radăcini superioare , acestea se vor elimina la operațiune de copcit
(Popescu .,2015).
Vițele care s -au format din butași cu un sigur nod, rădăcinile adventive
principale vor fi prezente doar într -un singur etaj bazal.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 10 –

Fig.1.3. Sistemul radicular
Sistemul radicular cu ramificații Sistemul radicular cu ramificații
dispuse într -un singur etaj la dispuse în mai multe et aje.
vița obținuă din butaș scurt de
un nod.
(Ștefan Oprea, 1995)

Acest proces de alcătuire al rădăcinilor adventive stă sub influența unor factori
principali și anume:
 factori genetici – specia, soiul;
 factori biologici – metoda de înmulțire, vârsta;
 factori ecologici – temperatura, umiditatea, nivelul pânzei freatice;
 factori agrotehnici – lucrările adânci și superficiale ale solului, drenarea, irigarea,
aplicarea îngrășămintelor și a amendamentelor, tăierile de fructific are.
Pentru început acestea prezintă o culoare albă, care ulterior devine brun-cenușie
cu infiltrații de roșcat spre gălbui, în funcție de vârsta plantei și de soiul din care
face parte ( Dejeu. 2006).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 11 –

Sistemul radicular embrionar prezintă o dezvoltare s i o longevitate mai
puternică decât sistemul radicular adventiv, deși înmulțirea prin semințe a viței de vie nu este practicată pentru înființarea plantațiilor viticole, deoarece nu își
păstrează caracteristicile.
Rădăcina este alcătuită din numeroase tipuri de celule, regiuni și țesuturi,
acestea având trăsături diferite asupra structurii și funcțiile lor (Jackson, 2014).
Rădăcina are capacitatea să îndeplinească următoarele funcții:
 fixarea sau susținerea plantei în sol, pentru fixarea întrgii plante în s ol se ține cont
de numarul, lungimea și vigoarea rădăcinilor;
 prin prezența perisorilor absorbanți se realizează absorbția apei și a sărurilor
minerale. Procesul depinde de o serie de factori precum: soiul, specia, vârsta plantei, concentrația soluției sol ului, procesul de transpirație a plantei, măsurile
agrotehnice și condițiile de mediu;
 circulația sevei brute spre partea aeriană a plantei se realizează cu ajutorul vaselor
lemnoase, iar transportul sevei elaborate de la partea aeriană catre rădăcină se
produce prin intermediul vaselor liberiene;
 dacă planta este vătămată în urma accidentelor climatice sau la efectuarea tăierilor
de întreținere, părțile aeriene se refac datorită depozitării substanțelor nutritive
care îndeplinește acest rol important. A ceastă funcție are implicații asupra adaptării
plantelor la condițiile de mediu ( ger, secetă), ( Dumitru I.C. 2008).
Pornind de la vârf spre bază, de -a lungul rădăcinilor embrionare sau adventive
sunt întalnite următoarele zone (Popescu și Dimitriu. ,2007):
 piloriza : este cunoscută și sub denumirea de scufie, aflându-se în vârful rădăcinii;
prezintă o lungime de aroximativ 1- 3 mm, de culoare verde -gălbui și o formă

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 12 –
cilindrică, aceasta învelește vârful rădăcinii sub forma unui degetar, astfel
protejează țe suturile meristematice, sporind pătrunderea în sol a acesteia;
 zona netedă: este așezată imediat după piloriză, prezintă o culoare albă și cu o
lungime de 2- 3 mm, având rol în creșterea rădăcinilor în lungime;
 zona piliferă: acesta reprezintă locul în ca re se formează perișorii absorbanți,
prezentând o durată de viață de aproximativ 10- 20 zile, prin care rădăcinile absorb
apa și sărurile minerale. Pe durata de creștere a rădăcinilor în lungime, perișorii absorbanți apăruți primi vor muri și vor cădea, fii nd înlocuiți ulterior de alții noi;
 zona aspră: este situată între zona piliferă și colet, fiind caracterizată de o scoarță
suberificată și prezentând un aspect rugos, datorită formării perișorilor de absorbție
care au murit lasând cicatrice.
Ramificarea ș i direcția pătrunderii rădăciniilor în sol se produce în moduri
diferite cum ar fi o poziționare orizontală situate între 25 și 85 cm, altele pot avea o
direcție oblică și ultima categorie de orientare poate fi apropiată de direcția
verticală, acestea pot pătrunde în sol până la o adâncime de 1,5 -7m .
În funcție de unghiul pe care îl formează cu orientarea rădăcinilor verticale,
acesta este cunoscut sub denumirea de unghi geotropic. Rădăcinile se pot clasifica în trei mari categori, în funcție de unghiul geotropic și valorile sale: rădăcini
pivotante ( unghiul geotropic este de aproximativ 20
o); rădăcini oblice (unghiul
geotropic este de aproximativ 50o); rădăcini trasante (unghiul geotropic este de
aproximativ 75 -80o), ( O șloveanu M. și colab.1980).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 13 –

2.1 ANATOMIE

Vița de vie prezintă o structură deosebită de la o periferie morfologică la
alta. Apexul rădăcini este alcătuit din celule inițiale repartizate în trei etaje, pe lângă derivatele celulelor inițiale care produc meristeme primare: dermato-cal ip-
trogen, periblem și plerom. Meristemul primordial (protomeristem) a luat naștere din celulele inițiale și derivatele acestora.

În urma difernțierii meristemelor primare, se formează țesuturile definitive:
dermato -calip – trogenul care dă naștere caliptr ei și rizodermei; periblemul produce
scoarța și pleromul – cilindru central ( Popescu., 2015).
Celulele parenchimatice, sunt situate la nivelul zonei netede prezintă vacuole
mari dar și spații intercelulare, compun locul alungirii celulelor. Endodermul alături de celulele rizodermei sunt în totalitate diferențiate, iar vasele de lemn încă
nu au ajuns la o structură completă de formarte.
Structura primară poate fi evidențiată în cadrul unei rădăcini tinere (de la 8
zile), de la exterior către interior în zona perilor absorbanți care prezintă 3 componente principale: rizoderma, scoarța și cilindru central.
Rizoderma se află la exterior și este alcătuită dintr -un unic strat de celule
mai mici, strâns lipit între ele, iar pereții fiind subțiri, unele celule d in acestea se
alungesc către exterior, alcătuind perii absorbanții.
Alcătuirea scoarței este realizată din 3 subzone: exoderma (intercutis),
parechimul cortical și endodermă, această ocupând un volum mare.
Endoderma este formată dintr -un strat unic de c elule, unit strânse între ele cu
pereții puțin îngroșații și suberificați. După îndepărtare crustei rizodermei alături

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 14 –
de perișori absorbanți rădacina va fi camuflată de exotermă, ea îndeplinește rol de
protecție în zona aspră. Parenchimul este alcătuit di n 8 – 10 straturi de celule mari,
acestea având un conținut mare de amidon, tanin etc., cu spații intercelulare. Endoderma înfățișează ultimul strat al scoarței care prezintă celule parțial
suberificate.
Stelul sau cilindru central este format din perici clu, raze medulare fașcicule
conducătoare (vase lemnoase alternând cu vasele liberiene), măduvă. Către
exteriorul cilindrului central se situează periciclu acesta este alcătuit din 3 rânduri
de celule parenchematice. Acesta având funcție importantă în alc ătuirea rădăcinilor
secundare. Datorita procesului de diferențiere ale celulelor periciclului situate în
dreptul fasciculelor lemnoase, se vor forma radicelele, o porțiune din felogen și cambiu, periciclu mai este cunoscut și sub denumirea de pericambiu sa u de strat
rizogen.
Fașciculele lebiriene au o dispoziție alternativă cu vasele lemnoase imediat
sub periciclu, oscilând ca număr de la 2 la 9 și fiind separate între ele de raze medulare, după primul an se află 4 fascicule lemnoase și 4 fascicule liberie ne, iar
măduva se situează în partea centrală a rădăcinii . Acstea sunt compuse din tuburi
ciuruite placă ciuruită multiplă) fără celule anexe (protofloiem). Fasciculele
lemnoase sunt constituite din vase de lemn de tip inelat și spiralat (protoxelem)
(C. Târdea și L.Dejeu.,1995).
Structura secundară apare odată cu îmbătrânirea rădăcinilor, fiind evidentă la
exterior prin schimbarea culori în brun și o îngroșare rapidă. Diametru se îngroașă din cauza prezenței țesuturilor secundare care provin din despărț irea celor două
zone generatoare acestea find: cambiu și felogenu.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 15 –
Felogenul compune către exterior suber secundar, iar către interior feloderm
sau scoarță secundară. Suberul, ferogenul alături de feloderm formează perodermul
care camuflează țesuturile s coarței primare stârnind brumificare și chiar moartea
lor urmată de exfoliere.
Pentru prima dată, cambiu apare sub forma unei benzi sinuase,iar mai apoi
sub aspect circular,care compune spre interior lemn secundar, iar la exterior lemn secundar, în urma a ctivității cambiului se detașează un fascicul colateral deschis
(libero- lemnos). Lemnul primar are o extindere centripetă este situat la nivelul
rezelor medulare (Martin T., 1968).
Vițele europene, la care întâlnim rădăcini proprii, sunt sensibile la filo xeră,
datorită înțepăturilor produse pe suprafața lor se formează nodozități (rădăcini de hrănire) și tuberozități pe rădăcinile de schelet. Vițele americane prezintă o
rezistență mare la filoxeră, deoarece se formează spre interior un strat de suber ca
răspuns la înțepăturile produse de aceasta, ermetinzând leziunile, în acelaș timp cu
acumularea unui conținut ridicat de amidon și tanină.
Metodelele de cercetare utilizate pentru arhitectonicii, localizării și
dimensiunii sistemului radicular sunt următoa rele: metoda scheletului și metoda
profilului.
Prima metodă a scheletului constă în scoaterea totală o butucului de viță de
vie din spațiul său de nutriție, conform direcției de creștere și dezvoltare a rădăcinilor pentru examinarea următoarelor:
 se anali zează numărul și adâncimea la care se află rădăcinile verticale, orizontale,
oblice;
 explorarea și gradul de ramificare a locului nutritiv aflat între butuci și rândurile de viță de vie;

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 16 –
 rădăcinile sunt repartizate pe un interval situat pe direcția rândurilor de viță de vie;
 diametrul rădăcinilor precum și lungimea acestora (Popescu GH.Cristian., 2015).
Următoarea metodă este cea a profilului care se ocupă cu studiul rădăcinilor,
aceasta presupune realizarea unui șanț cu pereții orientați vertical spre butuc care
ulterior a fost analizat și se are în observație adâncimea, diametru precum și modul
de ramificare a rădăcinilor.
Morlat și Jacquet (2003) la rândul lor efectuând aceasta metodă, în urma
rezultatelor obținute, au raportat că la nivelul rădăcinilor de absorbție în plan
vertical au avut cel mai mare grad de acumulare și au reprezentat 73% – 98%, iar
pe plan orizontal au fost înregistrate valori cuprinse între 61% – 98% (Cotea
Victoria și V.V. Cotea., 1996).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 17 –
CAPITOLUL II

PODGORIA ȘTEFĂNEȘTI

Institutul a fost creat în anul 1959, fiind o secție hortiviticolă care aparținea
I.C.H.V., după o bună perioadă de activitate de cercetare vastă, aceasta și -a mărit
activitățiile atât în domeniul viticulturi cât și în vinificație, aducând un benefic iu
esențial la întărirea și ridicarea podgoriei Ștefănești – Argeș în breasla podgoriilor
țării.

Complexul de vinificație și-a început activitatea în anul 1969, având în
dotare laboratoare cu aparatură de înaltă performanță. Ulterior în anul 1980, erau
deja cunoscuți sub denumirea de Stațiune de Cercetare și Producție Viti – Vinicolă
Ștefănești.
După opt ani mai târziu au creat un Complex de ameliorare și înmulțire a
viței de vie, prin ajutorul unor instalați moderne, având rol de a obține material biologic de înmulțire prin devirozarea și /sau cultură in vitro.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 18 –
În cadrul reorganizării din anul 2004, acesta s-a creat Institutul Național de
Cercetare – Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură în urama Ordonaței de
Urgență nr. 78 /sept. 2003, completată de H.G.2113/24 nov.20

2.1. Descrierea condițiilor pedoclimatice

Centrul viticol Ștefănești – Argeș din punct de vedere geografic, este situat la
24o56’ latitudine estică, 44o52’ latitudine nordică și având o altitudine de 345 m
față de n ivelul Mării Negre.
Orografia terenului include versanți, cumpene, văi. Microrelieful este
caracterizat prin prezența terenurilor plane, cu numeroase inflexiuni, alunecări de teren, prezența eroziuni de suprefață și rareori de adâncime.
În cadrul podgoriei Ștefănești sunt întâlnite numeroase soluri, atât în
așezările spontane cât și în cele care prezintă un profil deranjat, acestea au fost antropizate prin diverse lucrări de uniformizare a versanțiilor și amenajare, din
cauza reliefului frământat, au fost r epartizate în complexe de soluri.
În funcție de Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS), realizat în
anul 2003 de către Institutul de Cercetare pentru Pedologie și Agrichimie
București, această clasificare coincide cu cerințele cuprinse în cadrul W orld
Reference for Siol Resources.
Clasificarea acestora se relizează pe baza procesului genetic caracteristic și
orizonturilor diagnostice în cadrul podgoriei Ștefănești, se regăsesc urmatoarele
clase și tipuri de soluri:
 clasa Protisoluri: Aluviosol și Regosol;
 clasa Umbrisoluri: Eutricambisol;

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 19 –
 clasa Luvisoluri: Preluvisol, Luvosol, Luvosol albic, Planosol;
 clasa Antrisoluri: Antrosol.
Aceste profile prezintă o dezvoltare foarte bună în adâncime, cu orizonturi
foarte bine despărțite pe profilul de sol, făcând excepție solurile: Aluviosol și
Regosol.
Importanța proceselor pedogenetice destinată fiecărei zone geografice din
țara noastră, au contribuit la influența evoluției și tipicitatea solurilor:
 eluvierea carbonațiilor din orizonturile superioare și de pozitarea lor la adâncimi
foarte mari;
 migrarea argilei alături de sescvioxizilor de fier, mamgan din orinzonturile
superioare și așezarea lor în orizontul Bt (textural), sporind conținutul în argilă coloidală.
Teritorul podgoriei Ștefănești, din punct de vedere climatic se află în
subordinea zonei a -II-a moderat călduroasă – semiumedă.
Radiația solară, are o importanță primordială pentru o serie de roluri
esențiale și procese fiziologice precum: respirația, transpirația, asimilația clorofiliană, fructif icarea și creșterea, calitatea recoltei. În luna iunie se
înregistrează intercepția luminii maxime, fiind în legătură cu fotoperiodismul
genului Vitis, ca plantă de zi lungă.
Intervalul de strălucire a soarelui, indică intervalul de timp, din perioada
unei zile, când soarele are o intensitate mare de strălucire și se exprimă în ore și
zecimi de oră. În România s -au înregistrat valori mari de peste 2.300 de ore anuale,
aflate pe litoralui Mării Negre, iar cele mai mici valori au fost înregistrate la altitud ini de peste 2.500 m și cuprindeau valori de 1.600 de ore ( Rădulescu I.,
2007).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 20 –
Datotită acestui factor se delimitează zonele favorabile pentru cultura viței
de vie, el înfațișează energia termică, ca fiind principala sursă de căldură pe care
pământul o primește de la soare.
Temperatura optimă a aerului a fost estimată în funcție de fenofazele
principale astfel:
 dezmugurit: 10 – 25 oC;
 creșterea lăstarilor și a boabelor: 25 – 30 oC;
 maturarea strugurilor: 24 – 28 oC.
Vița de vie este o plantă cu prete nții moderate față de temperatură, iar influența
acestuia este exercitată de suma gradelor de temperatură sau bilanțul termic, ca
urmare din însumarea temperaturilor pozitive zilnice din perioada de vegetație a
viți de vie (Popa Camelia și colab 2000).
Bilanțul termic poate fi: util, când suma temperaturilor depășește 10oC, iar
global, în momentul când se iau în calcul toate valorile pozitive.
∑ot globală = suma temperaturilor medii zilnice pozitive.
∑ot activă = suma temperaturilor medii zilnice > 10oC.
∑ot utilă = reprezintă suma diferențelor dintre temperaturile medii zilnice
>10oC și pragul biologic de pornire în vegetație a viței de vie.
Mugurii de viței de vie aflați în perioada de repaus pot îngheța la temperaturi
cuprinse între – 16oC….-18oC ( Ca rdinal, Perlette etc.) și la temperaturi cuprinse
între -22oC….-24oC soiurile Cabernet Sauvignon, Ferească Neagră.
Înghețarea părțiilor lastarilor mai tineri și a infloreșcenței se relizează la
temperaturi cuprinse între – 0,2oC…-0,5oC, iar la – 0,5oC….-0,7oC este afectată baza
lăstarilor precum și frunzele mature. La temperaturi de -4oC…-6oC înregistrate

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 21 –
toamna timpuriu acestea duc la brumificarea peiliței boabelor și depreciere
calitativă a producției (Dejeu,2010).
Un alt factor important este umiditatea, care la rândul lui influențează prin
nivelul realizat de precipitații cazute și acumulate în sol ca regim hidric al solului
dar și prin cantitatea de vapori de apă care se află în aer sub formă de umiditate
relativă. La vița de vie este necesar un regim de precipitații cuprins între 400 – 700
mm anual, acesta fiind repartizat în funcție de prioada de vegetație (1 aprilie – 30
septembrie), iar umiditatea aerului să fie de 50 – 80%.
Media multianuală în cadrul podgoriei Ștefănești, a fost înregis trate valori
de 686 mm, prin urmare aceasta oferă un regim hidric optim pentru cultivarea viței
de vie în zonă (Tița I., 2009)

2.2. Studii și cercetări
Încă de la înființare I.N.C.D.B.H. s-au realizat cercetări și studii în scopul
obținerii unui material de înmulțire viticol de calitate superioară, respectând
legislația românească în coformitate cu cerințele impuse de EU și EPPO.
Această cercetare se bazează pe verificarea stării de sănătate a plantelor de viță de
vie privind:
 crearea de material săditor pentru comercializare și uz propriu;
 clone sau soiuri create noi de către amelioratori;
 marialul săditor să facă parte dintr -o gamă biologică inițială;
 să existe plantații de viță de vie mamă pentru producerea de noi indivizi.
În laboratoare se desfăș oară mai multe activități de cercetare privind:
 studii comparative ale viței de vie in vivo și in vitro, ale vițelor afectate și cele sănătoase;

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 22 –
 virusurile, maladiile virale, se monitorizează în plantațiile tipice cu soiuri
autohtone;
 cu ajutorul electrot erapiei și chimioterapie, se fac experimente pentru
devirozarea plantelor.
Cercetările care s -au desfășurat în cadrul Complexului de ameliorare și
înmulțire a viței de vie, aparținând I.N.C.D.B.H. au studiat următoarele domenii de competențe:
 S-au realiza t studii asupra soiurilor din sortimentul local și a celor care
aparțin sortimentului mondial, în vederea stabilirii valorilor ameliorative dar
și capacitatea lor de adaptare în spațiu de cultură.
 Îmbunătățirea și redresarea patrimonului productiv, astfel au introdus în plantații
selecții clonale acestea având capacitatea de valorificare a condițiilor din arealul
specific fiecărei zone.
 Producerea de soiuri noi, acestea fiind destinate consumului în stare proaspătă
(struguri de masă), de calitate superioa ră: prezintă un potențial ridicat al producției,
epoca de maturare diferă de la un soi la altul, prezintă o adaptare foarte bună la condițiile de mediu, rezistență la boli, dăunători și ger.
Rezultatele în urma cercetării și studiilor efectuate în laboratorul de ameliorare:
 Prin desfășurarea acestor studii și cercetări în activitatea de ameliorare și selecții
realizate pentru obținerea de noi clone, s-a finalizat prin omologarea a 10 noi clone, acestea prezintă adaptabilitate la condițiile de mediu din are alul viticol Ștefănești : Pinot
noir 3 Șt, Sauvignon 111 Șt, Cabernet Sauvignon 131 Șt, Fetească Regală 7 Șt,
Fetească Albă 97 Șt, Fetească Neagră 6 Șt, Muscat Ottonel 16 Șt, Aligote 63 Șt,
Chardonnay 15 Șt, Perlette 10 Șt.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 23 –
 S-au realizat studii și cercetăr i pentru crearea de soiuri noi prin
hibridarea sexuată dirijată și au avut ca rezultat omologarea a 2 soiuri
Argessis și Auriu de Ștefănești.
În activitatea de laborator pentru înmulțirea in vitro a speciilor horticole se
are în vedere un rol principa l pentru perfecționarea tehnologiilor alternative
privind înmulțirea plantelor horticole.
Studiile și cercetările care s -au desfășurat în cadrul laboratorului de
înmulțire sunt:
 regenerarea in vitro din țesuturile meristematice la diferite plante
horticole pentru obținerea unui material sănotos;
 verificarea și brevetarea de noi substraturi de cultură a cărei compoziție
să valorifice potențialul de regenerare a plantelor vegetale;
 cercetări privind stabilirea unor procedee de înmulțire in vitro la specii
dendrologice și horticole care prezintă un randament scăzut sau care nu
se pot înmulți pe cale clasică;
 producerea de butași la majoritatea plantelor horticole.
Rezultatele deosebite obținute în cadrul laboratorului de înmulțite in vitro au
fost realizate la următoarele specii: Rosa sp, Gypsophila paniculata, Fragaria sp,
Lavandula angustifolia, Santpaulia ionantha, Gloxinia hybrida, Eustoma grandiflora, Rubus nigra, Gardenia jasminoides, Drosera rotundifolia, Sequoia sempervirens, Cynara scolimus, Albizzia julibrissin, Magnolia soulangiana,
Petunia sp.
Cercetări și studii privind aspectele morfologice ale materialului Inițial de
înmulțire aparținând unor clone românești de viță de vie sub impactul condițiilor de mediu.

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 24 –
Sera nucleu a fost creată datorită nec esității de implementare pentru
gestionarea materialului de înmulțire viticol care face parte din categoria biologică
Material Inițial de Înmulțire.
În scopul comercializării și gestionări unui material genetic sănotos de
înmulțire viticol la nivelul cerin țelor din Uniunea Europeană, se impun cerințe
stricte: păstrarea caracterelor ampelografice și culturale a soiurilor descrise de ameliorator; trebuiesc respectate condițiile de izolare față de agenții patogeni și vectorii acestora; pentru o creștere și dez voltare trebuiesc asigurate condiții optime
pe toată perioada de conservare.
Conform exigențelor prevăzute, studiile acestei lucrări au avut următoarele
obiective:
 evaluarea pricipalelor caractere ampelografice la plantele menținute în sera
nucleu, în scopul asigurării unui material de înmulțire identic cu cel realizat
de ameliorator;
 evidențierea influenței condțiilor de cultură din sera nucleu asupra
dezvoltării și creșterii plantelor, oferind posibilitatea verificări cantitative și calitative a mate rialului de înmulțire inițial.
Pentru realizarea obiectivelor prezentate anterior s-au efectuat: studii
ampelometrice și ampelografice la soiul Fetească Neagră clonul 6 Șt; determinări și observații privind dezmuguritul, maturarea coardelor, creșterea lăstarilor și a frunzelor.
În cazul primului obiectiv urmărit s-au efectuat studii ampelografice asupra
soiului Fetească Neagră acesta fiind obținut prin regenerare in vitro a apexurilor
meristematice obținute de la planta mamă supusă termoterapiei pentru devirozare. După stabilirea culturilor in vitro, s-au realizat 4 loturi de vițe, selectate după 60,

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 25 –
90, 120, 150 zil de cultura in vitro. Plantele având o înrădăcinare in vitro,
fortificarea și aclimatizarea a fost realizată prin transfer în cultură pe sol, având o distanță de plantare de 40/50 cm, în anul 2004. Rezultatele obținute în anul 2008 au fost comparate cu cele din anul 2005 și cu înregistrările ameliotatorului.
În sera nucleu când plantele erau în perioada se vegetație sa realizat normarea
lăstarilor 1 -2 pe plantă în primul an de cultură pe sol și câte 3-4 lăstari/ plntă
începând cu anul 3, aceștia având o conducere verticală cu ajutorul mijloacelor de susținere.
Lucrările de îngrijire anuale au fost aplicate plantelor specifice acestui gen de
cultu ră: asigurarea umidității și aplicarea de tratamente fitosanitare pentru
combaterea bolilor criptogame și infecțiilor, întreținerea solului, înlăturarea copililor.
Cercetăriile și studiile ampelometrice efectuate soiului Ferească Neagră colnul
6 Șt a fost înregistrate încetinirea în creștere a lăstarilor, respectiv după 90- 100 de
zile de la dezmugurit.
Eșantioanele de frunze s-au efectuat în parale din fiecare grup de plate
reprezntative pentru subculturile din cultura in vitro III (60 zile), IV (90 zile ),
V(120 zile), VI (150 zile), pe fenofaze.
S-au cercetat câte 2 lăstari / subcultură / soi, aceștia fiind aproximativ identici
ca perioadă de dezvoltare și s-au prelevat 10 frunze, situate între nodul 11 până la nodul 15, dar și cele care sunt situate î n intervalul cu cea mai mică variabilitate a
formări frunzei.
Pentru a scoate în evidență diferențele dintre plantele obținute după un anumit
număr de subculturi, au urmat o serie de măsurători: suprafața foliară, lungimea

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 26 –
nervurilor principale în scopul s tabilirii raporturiilor, suma unghiurilor, raportul
dintre distanțele sinusurilor și lungimea nervurilor.
În urma cercetării, rezultatele obținute sunt asemănătoare cu cele prevazute în
literatura de specialitate care menționează că ritmul de acumulare a s ubstanței
uscate este în creștere la începutul perioadei de vegetație și este de 80% acumulată
de frunze și scade ușor în timpul formării strugutilor.
Determinările realizate la soiurile luate în studiu au demonstrat că ritmul de
alcătuire al frunzelor es te mai accentuat în perioada de vegetație și de asemenea
prezintă o creștere intensă a lăstarilor ( 3 -4 zile pentru apariția unei frunze) și are o
încetinire la sfârșitul peioadei de observație ( 6-10 zile pentru apariția unei frunze).
Observațiile realizate au scos în evidență că frunele mai mari se găsesc pe
lăstarii principali cu 10 – 20 %, decăt la soiurile cultivate în câmp. Lăstarii
provenoți din copili au o suprafață mai redusă comparativ cu situați pe lăstarii principali.
Analizele biochimice s -au realizat pe fiecare fenofază de creștere intensă a
lăstarilor, în două perioade relevante din punct de vedere climatic s-au înregistrat: I
– în a doua decadă a lunii iunie au fost înregistrate temperaturi de 28 – 38
oC la
nivelul substratului și în a -II-a decadă a lunii august, au arătat că temperatura
ridicată a dus la o fluctuație majoră în ceea ce privește conținutul în pigmenți clorofilieni și carotenoizi.
Analizele efectuate la morfologia frunzelor mature arată o diferență destul de
pronunțată în c eea ce privește lobia, mărimea frunzei, pufozitate, dimensiunea
pețiolului.
Efectuarea analizei de ansamblu a măsurătorilor ampelografice și a
înregistrărilor privind principalele caractere ale materialului de înmulțire Inițial

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 27 –
aparținând clonei Fetească N eagră 6 Șt aflat în anul cinci de cultură în sera
izolator, a dus la o prima evaluare a gradului de stabilitate genetică a materialului
prin metoda devirozării:
 limbil frunzelor a fost de tip cuneo – cordiform și cuneo – tronconică,
aceste forme a fost în tâlnite la plantele regenerate după 90 de zile și după
150 zile de cultură in vitro, aflate în anul II de observații, fiind datorate plasticității morfologice viței de vie;
 mărime frunzei a fost situată în grupe mijlocii și mari ( 246,92 – 301,57
cm
2), fiind corelată cu vigoarea soiului și condițiile de cultură din sera
nucleu;
 cercetăriile vizuale efectuate asupra vițelor în intervalul celor 90 – 120
zile de la dezmugurit, au arătat că: la fiecare nod au apărut frunze; o apariție normală a cârceilor în partea opusă frunzei, fără a se înregistra
modificări în repartizarea lor pe lăstar; suprafața limbului prezintă o culoare verde, netedă și glabră; liziera fiind formată din dinți mari și acuțiți, cu margine dreaptă prezentând o colorație vineție pe m argine;
sinusul pețiolar a prezentat diferite forme liră, V sau U;
 rezultatele efectuate confirmă identitatea din punct de vedere
morfologic a plantelor obținute prin metoda devirozării la clona Fetească
Neagră 6 Șt cu a plantei mamă de la care s -au pre levat explantele
(Adriana Bădulescu și colab, 2000).

Capitolul 1. CERCETĂRII PRIVIND SISTEMUL RADICULAR AL VIȚEI DE VIE: MORFOLOGIE, ANATOMIE, UTILITATE
TEHNOLOGICĂ

– 28 –