. Cercetarii Privind Entomafauna Cerealelor Paioase

CUPRINS

=== Lucrare de licenta ===

Stimă și considerație conducerii Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], Facultății de Agricultură și în mod special cadrelor didactice de la secția de Biologie și [NUME_REDACTAT] care au contribuit la formarea mea profesională.

Sincere mulțumiri și profundă recunoștință adresez D-lui prof. dr. [NUME_REDACTAT], șeful disciplinelor de Zoologia nevertebratelor și Parazitologie din facultatea de [NUME_REDACTAT], catedra de Biologie, pentru sprijinul acordat în elaborarea prezentei lucrări de diplomă

CERCETĂRI PRIVIND ENTOMOFAUNA CEREALELOR PĂIOASE

CUPRINS

Cap.1 INTRODUCERE. SCOPUL LUCRĂRII.

Sarcina obținerii unei producții mari de cereale de calitate superioară este impusă de necesitatea asigurării produselor alimentare pentru populație, a materialelor prime pentru unele industrii alimentare și de cererea de pe piața externă.

În condițiile de azi creșterea producției este posibilă numai printr-un sistem de cultură intensivă, adică prin folosirea soiurilor cu o capacitate de producție mare, aplicarea sistemului de lucrare și fertilizare a solului în concordanță cu cerințele soiului prin irigație, prin prevenirea și combaterea dăunătorilor și prin mecanizare.

Sistemul de cultură intensivă a cerealelor păioase presupune însă aplicarea diferențiată a măsurilor care contribuie la sporirea producției agricole în funcție de zona geografică și de condițiile pedoclimatice.

Particularitățile tehnice ale culturii intensive a cerealelor păioase sunt determinate de diversitatea și complexitatea factorilor principali care contribuie la realizarea unor recolte maxime.

Problemele privind apariția dăunătorilor în culturile cerealelor păioase cât și lupta pentru evitarea pagubelor produse de aceștia sunt mai complexe și mai dificile în cultura intensivă. Realizarea unei producții vegetale și animale îndestulătoare, implicit sporirea nivelului de trai, precum și asigurarea unei certitudini de liniște socială prin crearea de noi locuri de muncă, ar fi doar câteva din efectele pe care le produce agricultura asupra societății umane și asupra potențialului ei economic și social.

În acest sens, creșterea productivității muncii, realizarea uni agriculturi de tip intensiv devine o problemă majoră pentru specialiștii care lucrează în domeniu, cu particularități specifice pentru fiecare zonă în parte. Datorită condițiilor reale existente în cadrul suprafețelor de cultură sub acțiunea factorilor limitativi ai producției, se înregistrează pe plen mondial pierderi de milioane de tone, ele reprezentând 35% din producția mondială.

Pentru a reduce la minim aceste pierderi și a realiza anual o recoltă îndestulătoare pentru populație este necesară acționarea asupra complexului de factori care influențează în mod direct producția vegetală. Astfel , pe lângă condițiile de climă și sol, infestarea cu buruieni, atacul diferitelor boli, este realizată influența directă și substanțială a dăunătorilor animali la modificarea parametrilor de producție.

De aici rezultă rolul esențial al entomologiei ca știință în apărarea sănătății plantelor.

Organismele dăunătoare culturilor agricole sunt combătute prin diverse metode, pornind de la principii de bază și anume:

Omorârea organismelor dăunătoare prin

eradicare (lichidare)

terapie (curativ)

profilaxie (preventiv)

Crearea de condiții nefavorabile înmulțirii naturale prin:

înrăutățirea condițiilor de transmitere

înrăutățirea condițiilor de creștere

reducerea vitezei de înmulțire

Creșterea rezistenței plantelor prin:

rezistența specifică (verticală)

rezistența nespecifică (orizontală)

îmbunătățirea creșterii și refacerii țesuturilor

Evitarea arealului de răspândire prin:

carantină externă

carantină internă

măsuri de amplasare a culturii

Evitarea în timp a prezenței organismelor dăunătoare, concomitent cu cultura.

Primul principiu este cel mai eficient și se realizează cu metode chimice, biologice, agrotehnice și fizico-mecanice. Celelalte principii au în general o importanță mai redusă, dar în anumite cazuri, la unele culturi, pot avea o influență hotărâtoare.

Variatele principii de combatere se realizează prin diferite metode. Adesea, însă introducerea unor noi metode de cultură după un anumit timp duce la creșterea atacului de boli și dăunători sau apariția unor noi dăunători și boli cu importanță economică.

O importanță și mai mare o au măsurile agrotehnice care îmbinate pot duc la creșterea atacului de boli și dăunători. Un exemplu tipic în acest sens îl constituie cultura intensivă a grâului, pe baza noilor tehnologii. Măsurile agrotehnice a însă un rol deosebit în reducerea atacului multor boli și dăunători. Adesea unele metode la unele culturi și specii de organisme dăunătoare rezolvă problemele combaterii încât se poate renunța la tratamente.

Cap. 2 STADIUL CERCETĂRILOR PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI ÎN ȚARĂ

Cerealele păioase ocupă, sub formă de masive, suprafețe ce pot oscila de la 200-300 ha până la 2000-3000 ha. Din septembrie-octombrie până la mijlocul lunii iulie a anului următor, aceste culturi se caracterizează prin dominanța unei singure plante de cultură, uniform distribuită spațial cu acoperire integrală a solului până la venirea iernii.

Alături de planta de cultură, disputându-și spațiul liber dintre indivizii acesteia, apar începând din primăvară buruienile.

Caracteristic este faptul că acoperirea completă a solului și ridicarea completă a taliei plantelor (de la 10-15 cm în primăvară până la 1 m înainte de maturare) se formează începând de la nivelul superior al culturii înspre sol un microclimat. Acest microclimat se caracterizează prin: umiditate relativă a aerului mult superioară celei de deasupra culturii uneori ajungând la saturație; reducerea aproape totală a aerației datorită circulației slabe a aerului între plante; temperaturi, în general, mai scăzute decât în afara culturii; luminozitate redusă.

Microclimatul culturii d cereale, cu sau fără competitori favorizează evoluția și înmulțirea unui complex d microorganisme patogene sau saprofite și îmbogățește fauna de dăunători, în primul rând cei ai grupelor inferioare, fie din „rezerva” existentă în interiorul perimetrului biotopului format, fie apărută prin migrația terestră sau prin zbor în căutarea unei baze de nutriție.

Se poate afirma că fauna specifică culturilor de păioase nu este influențată de sistemul intensiv în aceeași măsură în care este influențată microflora patogenă. Totuși, cultura intensivă modifică structura atât a faunei dăunătoare cât și cea a faunei utile.

Rezistența naturală foarte slabă față de invaziile de dăunători cât și uniformitatea și mărimea suprafețelor ocupate de aceeași cultură, favorizează în mod diferit prezența și înmulțirea dăunătorilor. Înmulțirea fitofagilor specializați este cu atât mai intensă cu cât problema asigurării hranei este exclusă – ea existând din abundență.

Grâul este cultivat din vechi timpuri, fiind una din cele mai importante culturi pentru hrana omenirii. Cultura extensivă a grâului practicată timp îndelungat cunoaște mai puține date privind combaterea dăunătorilor.

În antichitate și evul mediu, cunoștințele despre organismele dăunătoare fiind puține, pierderea recoltelor era atribuită adesea unor cauze supranaturale. În decursul istoriei, omenirea a dus o permanentă luptă cu dăunătorii, prin cele mai variate mijloace, de la strângerea insectelor cu mâna până la metoda feromonilor și a radiațiilor.

Intensificarea culturii și creșterea producției la hectar ridică probleme multiple și sub aspectul înmulțirii și răspândirii unor dăunători.

Dăunătorii specifici ai grâului se ridică la un număr apreciabil de o importanță deosebită fiind tripsul grâului (Haplothripsis tritici) ploșnițele cerealelor (Eurygaster sp., Aelia sp.) păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum),gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), viermii sârmă (Agriotes sp.), gândacul albastru al ovăzului (Oulema melanopa).

Răspândirea tot mai largă a dăunătorilor de la un continent la altul cu efecte economice până la amenințarea cu foamea, a impus căutarea unor soluții pentru stăvilirea atacurilor acestora. Astfel, au fost întreprinse cercetări privind răspândirea sistematică, biologia sau mărimea pagubelor produse, precum și elaborarea unor metode adecvate de prevenire și combatere.

Literatura de specialitate citează numeroase specii de diptere dăunătoare plantelor graminee cultivate, majoritatea dinte ele aparținând familiei Chloropidae. În literatura noastră speciile cele mai des citate sunt: musca galbenă (Choraps pumiliones Bjerk) și musca suedeză (Oscinella frit).

Cercetări privind prevenirea și combaterea atacului dipterelor fitofage la cultura de grâu au fost efectuate de către Mustea D și Demianschi în 1983. în ceea ce privește combaterea tripșilor cercetări în acest domeniu au fost efectuate de Baniță.

Speciile genului Eurygaster și Aelia sunt menționate în literatură dăunătorii ai cerealelor din vechi timpuri. Cercetările privind bioecologia și combaterea ploșnițelor cerealelor au fost făcute de numeroși cercetători printre care: Brown, Pankin, Pokatero, Wiliamson și Paulian.

Semnalate în România încă din secolul trecut, speciile genului Eurygaster încep să fie menționate ca dăunători ai cerealelor după anul 1920, când au fost înregistrate daune provocate de Eurygaster maura și Eurygaster austriaca. Cercetări asupra biologiei și combaterii acestora au fost întreprinse de Rădulescu și Gruiță, Paulian și Tănase, Maiorescu, Popov și pe plan internațional de S. Staminovici, [NUME_REDACTAT].

Cercetări autohtone referitoare la fauna solului din culturile de grâu și porumb au fost efectuate de către colectivul condus de Perju și colaboratorii (1986), iar mai recent [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (1995). Din aceste date obținute rezultă că, culturile de grâu sunt influențate de speciile Bembidios muculaton, de o serie de Crysopidae, Neuroptere, Heteroptere, Diptere, Hymenoptere în județul Suceava și Botoșani, în cultura de grâu au fost semnalate de Ignătescu și Brudea, atacuri de Opomyza florum, produs în vetre.

Pe plan internațional, Iugoslavia mai cu seamă [NUME_REDACTAT] a efectuat o serie de cercetări în ceea ce privește entomofauna dăunătoare în culturile de cereale păioase. În prevenirea și combaterea gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) s-au efectuat de către T. Keresi, R. Sekulic, S. Staminovici, o serie de cercetări la Universitatea de la [NUME_REDACTAT].

Tot la [NUME_REDACTAT] au fost efectuate experiențele asupra cărăbușilor cerealelor (Anisoplia sp.) de către D. Canpag și R. Sekulic asupra gândacului albastru al ovăzului (Oulema melanopa) de către S. Staminovic și L. Ponkovic și asupra Homopterelor și Aphididedelor de către O. Petrovic și Z. Tomanovic.

Realizarea unor protecții corespunzătoare a culturilor față de atacul dăunătorilor presupune, printre altele, cunoștințe temeinice în domeniul bioecologiei și a combaterii acestora.

Protecția eficientă a culturilor de cereale față de atacurile dăunătorilor se poate realiza identificând cu exactitate speciile dăunătoare, stabilind dinamica densităților numerice și în funcție de acestea aplicarea de măsuri în conceptul nou al combaterii integrate.

Cap. 3 CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA TEHNOLOGIEI DE CULTURĂ LA CEREALELE PĂIOASE

3.1 GRÂUL DE TOAMNĂ

Grâul este una din cele mai vechi plante cultivate. [NUME_REDACTAT] Mijlociu s-a cultivat cu circa 10-20mii de ani î.e.n. Totodată este și cea mai importantă dintre cereale, constituind alimentul de bază pentru mai mult de jumătate din populația Globului.

Cultura grâului poate fi complet mecanizată, această plantă fiind considerată ca o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole, deoarece părăsește terenul devreme lăsând timp necesar pentru efectuarea arăturilor de vară.

Prin aplicarea unui sistem de cultură intensivă, care presupune folosirea soiurilor noi, cu mare capacitatea de producție, a fost posibilă creșterea producției de grâu, de asemenea, prin lucrarea de fertilizare a solului, introducerea pe scară largă a irigației, mecanizarea completă a lucrărilor și prin măsuri judicioase de prevenire și combatere a dăunătorilor.

Recolte bogate obținute datorită cunoștințelor câștigate în cadrul fitotehniei și agrotehniei și în urma măsurilor luate pentru reducerea pierderilor provocate de dăunători, servesc ca hrană pentru om și animale, precum și ca materie primă pentru o serie de industrii. Condițiile de apariție și evoluție a dăunătorilor în cultura intensivă a grâului și lupta pentru evitarea pagubelor sunt destul de complexe.

Durata perioadei de vegetație a grâului fiind din septembrie-octombrie până în iulie, în acest interval de timp se succed condiții de climă diferite și dăunători adaptați foarte bine condițiilor respective. În anumite condiții climatice sau care țin de tehnica culturală, echilibrul dintre componenții biocenozei se schimbă în favoarea unor dăunători, urmată de atacuri grave, soldate cu pierderi de recolte.

De aceea, este important să cunoaștem rolul fiecărui factor din cadrul tehnologiei de cultură, pentru a fi mânuit cu atenție, favorizând dezvoltarea plantelor: sămânță sănătoasă, respectarea epocii, a adâncimii, a densității la semănat, aplicarea judicioasă a irigației, combaterea buruienilor, a bolilor și a dăunătorilor.

Rotația culturilor

Aplicarea unei rotații corespunzătoare a culturilor evită permanentizarea unor forme de dăunători, specifice de fitofage (Maetyola distructor, Oscinella frit, Opomyza florum, Zabrus tenebrioides) sunt favorizate de practicarea monoculturilor. Musca suedeză (Oscinella frit) poate ataca grâul cât și porumbul, fapt ce impune evitarea, pe cât posibil, a acestei rotații. Cultura grâului după grâu, mai mulți ani la rând, duce la scăderea producției, îmburuienarea terenului și creează condiții favorabile pentru dezvoltarea celor mai diferite boli și apariția diverșilor dăunători.

Astfel, întâlnim atac de ploșnițe de cereale (Eurygaster sp., Aelia sp.) nematozi (Anguina tritici, Haplodipliosis marginata), de asemenea se dezvoltă fusarioza (Fusarium gramineorum), mălura (Tileria sp.), îngenuncherea cerealelor (Ophiobolus graminis, Cercosporella herpotrichoides), făinarea (Erisiphe graminis) și alte boli și dăunători.

Ca premergătoare pentru grâul de toamnă sunt indicate plantele care se recoltează timpuriu deoarece solul se poate ara la adâncimea corespunzătoare și celelalte lucrări se pot executa în condiții bune, dintre acestea rețin atenția leguminoasele (mazărea, borceagul de toamnă și primăvară, trifoiul roșu), rapița, inul pentru ulei și pentru fibre, porumbul cultivat pentru masă verde, hibrizii timpuri.

Suprafața cultivată cu cele mai bune premergătoare pentru grâu este de circa un milion de hectare, adică 30-40% din suprafața cultivată cu grâu de toamnă din țara noastră, având în vedere condițiile pedoclimatice și economice, nu toate aceste suprafețe pot fi cultivate cu grâu de toamnă. Se consideră că numai 17-20% din suprafața semănată cu grâu de toamnă poate să urmeze după cele mai bune premergătoare. Restul se însămânțează fie după porumb, fie după grâu sau alte plante cultivate după recoltare târzie (sfecla de zahăr și floarea soarelui).

Problema cultivării grâului după grâu trebuie analizată ținând seama de tehnologia plantei, de structura culturilor într-o unitate agricolă, de condiții de umiditate ale aerului, de cultură și se va accepta, în condiții extreme, numai un singur an de nouă cultură dar numai în parcele unde s-a semnalat atac de mălură pitică. În cazul când s-a semnalat acest atac pe aceste terenuri, grâul va reveni după 2-3 ani.

Rotația corectă a culturilor permite obținerea unor recolte ridicate, îmbunătățirea fertilității solului și o limitare accentuată a dezvoltării multor specii dăunătoare. Pe această cale se limitează contactul între speciile dăunătoare și plantele de grâu și se realizează o frecventă creștere a activității antagoniștilor din sol care inhibă multe specii de agenți fitopatogeni.

Studiul pe o perioadă de 16 ani a influenței asolamentului asupra insectelor dăunătoare a arătat că după 9 ani, în monocultura de grâu, frecvența insectelor este mai mare cu 45%. Simpla rotație grâu-porumb reduce considerabil populația de insecte dăunătoare grâului.

Cultura grâului timp de 3-4 ani pe aceeași solă duce la o creștere puternică a atacului de dăunători cum este gândacul ghebos, ceea ce reduce mult recolta. În condiții de monocultură, o mare importanță capătă dăunătorii și agenții patogeni care iernează pe resturile de plantă de la suprafața solului și în sol. Organismele dăunătoare care iernează pe samulastră și plante verzi au importanță mai mică.

[NUME_REDACTAT] de toamnă este una dintre plantele agricole care acționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor în toate condițiile pedoclimatice din țara noastră. În general, se consumă pentru realizarea recoltei cantități mici de elemente nutritive, dar este foarte pretențios la fertilizare, din cauza sistemului radicular slab dezvoltat.

Gunoiul de grajd este aplicat direct culturii de grâu sau plantei premergătoare care părăsește terenul devreme și pe solurile podzolice și podzolite slab fertile și cu însușiri fizico-chimice slab favorabile. Se folosește în stare semifermentată, pe solurile argiloase și reci, chiar în stare proaspătă aplicându-se sub arătura de bază cantitatea de 15-20 tone la hectar, suplimentată cu N30-70 și P30-50 . Azotul în cantități corespunzătoare asigură o bună înfrățire și înrădăcinare a plantelor, mărește rezistența la temperaturi scăzute, asigură obținerea unor producții ridicate.

Insuficiența acestui element este dăunătoare, dar și excesul deoarece duce la dezechilibrul între glucide și proteine, cu consecințe negative asupra rezistențelor la cădere, boli, dăunători. Dozele recomandate sunt cuprinse între 60-150 kg la ha. Îngrășămintele cu azotat se aplică fazial, aplicându-se și o fertilizare suplimentară de primăvară când se pot folosi următoarele sortimente de îngrășăminte: azotat de amoniu, nitrocalcar, uree și îngrășămintele complexe: 23:23:0; 16:16:0; 20:10:0; 23:23:23; 16:16:10; 20:10:10.

Dozele de îngrășăminte cu fosfor se diferențiază în funcție de conținutul de fosfor mobil din sol, fiind cuprinse între 70-100 kg la ha. Primele faze de vegetație se caracterizează prin faptul că grâul de toamnă absoarbe foarte repede fosforul din îngrășăminte, de aceea este indicat să se administreze sub arătura de bază. Îngrășămintele cu potasiu se recomandă pe solurile cu un conținut sub 66 ppm. potasiu, în doză de 40-80 kg la ha care se vor aplica tot sub arătura de bază. De asemenea, aplicarea amendamentelor este obligatorie pe terenurile cu pH mai mic de 5,8 amendarea se va face cu carbonat de calciu rezidual de la combinatele de îngrășăminte chimice, cu spumă de defecație de la fabricile de zahăr și cu agrocalcar.

Culturile de grâu bine fertilizate rezistă mai bine la atacurile de făinoase, rugini, septorioză și dăunători ai tulpinilor.

Considerații asupra tehnologiei de cultură a grâului

Pentru asigurarea unor condiții favorabile de dezvoltare a plantelor de grâu și prevenirea tuturor posibilităților de dezvoltare și atac a dăunătorilor se urmărește asigurarea unei rotații corespunzătoare, utilizarea rațională a îngrășămintelor, aplicarea corectă și la timp a lucrărilor solului.

Lucrările solului

Grâul de toamnă este una din plantele agricole pretențioase la pregătirea solului. Se spune că starea solului la semănat influențează, în cea mai mare măsură, felul cum plantele vegetează în toamnă și capacitatea lor de creștere și trecere cu ușurință peste iarnă.

Solul în care se seamănă grâul trebuie să fie afânat pe o adâncime de cel puțin 20 cm, nu prea mărunțit (prăfuit) și suficient de așezat, curat de buruieni, bogat în potasiu și substanță nutritivă, mai ales nitrați. Lucrările de bază se execută diferențiat în funcție de planta premergătoare și imediat după eliberarea terenului.

După plantele care se recoltează timpuriu, solul trebuie arat la adâncimea de 20-25 cm, plugul fiind obligatoriu în agregat cu grapa stelată. Arătura de vară se întreține până la semănatul grâului curată de buruieni și afânată prin lucrări repetate cu grapa stelată sau grapa cu colți reglabili, în funcție de starea de înburuienare a solului. După premergătoarele târzii se cer avute în vedere două elemente și anume: resturile vegetale și cantitatea redusă de apă din sol. Patul germinativ se pregătește cu grapele cu discuri în agregat cu grapele cu colți reglabili, prin 1-2 treceri.

Sămânța și semănatul

În afară de faptul că trebuie să aparțină soiului zonal, este necesar ca sămânța de grâu să mai îndeplinească următoarele condiții: un înalt grad de puritate (cel puțin 98%), capacitate mare de germinație (cel puțin 90%), să aibă MMB cât mai mare, să provină din culturi recunoscute cu o valoare biologică ridicată, să fie tratată cu cel mult 2-3 zile înainte de semănat contra mălurii și fuzariozei cu Criptodin 1,5 kg/tonă, iar în cazul când se seamănă grâu după grâu, cu 2,5-7 kg/tonă. Se recomandă cultivarea mai multor soiuri, de precocitate diferită, conform structurii stabilite în planul de producție pentru fiecare unitate, astfel se vor eșalona lucrările de tehnologie a culturii grâului, precum și siguranța unei constante a producției medii de grâu. În partea de vest a țării se cultivă următoarele soiuri: Fundulea 29, Fundulea 4, Lovrin 32, Lovrin 24, Delia, Ceres, Iulia, Dacia, Timișan, Lovrin 84, Libelula, Novosadska, Flamura 85.

Se va ține cont de respectarea epocii optime de semănat, semănatul prea timpuriu expune grâul de toamnă la atacuri intense ale unor dăunători ca muștele cerealelor și afide (Schizaphis graminum), favorizând atacurile puternice produse de ploșnițe, afide, tripși, în timpul formării boabelor. Epoca de semănat este determinată de o serie de factori ca: temperatura, umiditatea solului, perioada de recoltare a plantelor premergătoare, atacul muștei de Hessa. Pentru asigurarea unor producții ridicate, semănăturile de grâu trebuie să intre în iarnă bine înrădăcinate, înfrățite, călite pentru a putea rezista la ger și dezrădăcinare. Epoca de semănat este stabilită până la 20 octombrie în zona de câmpie și până la 10 octombrie în zona de deal.

Densitatea plantelor se apreciază la maturitate prin numărul de spice la m2. în general, numărul de boabe germinabile ce se seamănă la m2 trebuie să asigure 600-700 spice recoltabile. Grâul de toamnă se seamănă la distanța de 12,5 cm, adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului, textura și zona de cultură. Când umiditatea este corespunzătoare, semănatul se face la adâncimea de 4-5 cm. Dacă solul la suprafață are o cantitate mai mică de apă, adâncimea se mărește la 6-7 cm.

Lucrările de îngrijire

La culturile de grâu de toamnă trebuie să se execute lucrări de îngrijire pentru asigurarea de condiții de vegetație optime. Tăvălugitul după semănat este o lucrare necesară mai ales când grâul se seamănă după plante ce se recoltează târziu și atunci când umiditatea din sol este redusă. Băltirea apei peste semănături provoacă moartea plantelor prin asfixiere, de aceea se vor executa șanțuri pentru scurgerea apei.

Dezrădăcinarea provocată de înghețuri și dezghețuri repetate de primăvară se poate preveni prin însămânțatul în epoca optimă. Primăvara devreme, pe solul încă înghețat se aplică îngrășarea suplimentară N(30-40 kg la ha), ceea ce contribuie în mare măsură la refacerea plantelor care ies de obicei epuizate din iarnă.

Irigarea culturilor

Irigarea culturii grâului de toamnă aduce sporuri de producție de 19-26%. În toamnele secetoase, de mare utilitate este irigarea și aprovizionarea, înainte de însămânțare cu o normă de 300-900 m3 la ha de apă.

Primăvara, în caz de secetă mai sunt necesare 1-2 udări cu 400-500 m3 la ha, la sfârșitul fazei de înfrățire și la alungirea paiului. Eficacitatea irigației este condiționată de cultivarea de soiuri intensive, capacitate mare de valorificare a îngrășămintelor care trebuiau administrate în doze mai mari decât în regimul de irigare. Irigarea creează condiții mai bune de dezvoltare pentru o serie de dăunători hidrofili și atacul lor poate crește. Prin respectarea epocii de semănat, a densității și dozelor de îngrășăminte se reușește să se reducă atacul lor.

[NUME_REDACTAT] potrivit pentru recoltarea grâului se stabilește în funcție de întrebuințarea ce se dă boabelor și în funcție de metodele de recoltare și mijloacele cu care se recoltează.

Recoltarea la timp împiedică scuturarea și implicit apariția samulastrei pe care se înmulțesc diferiți dăunători ca: musca de Hessa, păduchele verde al grâului. Din recolta totală a părții aeriene, boabele reprezintă 30-40%. Recoltarea la timp a grâului reduce mult atacul de ploșnițe, iar insectele acumulează puține grăsimi, ceea ce le înrăutățește iernatul.

O întârziere de 10-15 zile a recoltei duce, în anul următor, la creșterea atacului de ploșnițe, cărăbuși și tripși. La soiurile foarte productive procentul de boabe se poate ridica la 50%. Recoltarea la timp și fără pierderi, în funcție de umiditatea boabelor devine un element important al combaterii integrate. Eliberarea terenului de paie trebuie realizată în cel mai scurt timp după recoltare, pentru a efectua arăturile de toamnă.

3.2 ORZUL

Orzul are multiple întrebuințări în alimentarea omului, furajarea animalelor si în industrie. În alimentația omului deține un loc însemnat în zonele unde cultura are o pondere mai mare. Boabele de orz se folosesc ca materie primă în industria alcoolului dextrinei.

Orzul conține: apă 14%; proteină brută 10,5%; grăsime brută 2%ș; substanțe extractive neazotate 66% din care amidon 55%, celuloză 5%, cenușă 3%. Suprafața cultivată în România este de aproximativ 51 000 hectare cu o producție medie de 2448 kg.

Orzul are o multitudine de forme cultivate adaptate la diverse condiții pedoclimatice. Cerințele climatice ale orzului sunt in general mai reduse dar sunt dependente de forma cultivată.

Orzul de toamnă este mai sensibil la iernare decât secara sau grâul de toamnă rezinând la (-150) la nodul de înfrățire dacă a parcurs procesul călirii. Sub strat de zăpadă orzul călit și bine înrădăcinat suportă (-280).suma de grade a orzului este de 1700-2000C.

În general, orzul are cerințe reduse față de apă. Perioadele critice față de apă sunt în perioada de înspicare când se parcurg etapele de ogranogeneză. Față de sol orzul este mai puțin pretențios decât grâul având, sistemul radicular cu capacitate mai redusă de absorbție și perioadă de vegetație mai scurtă.

Rotația culturii

Foarte bune premergătoare sunt: mazărea; fasole; borceagul; rapița; cartoful timpuriu; inul pentru ulei și fibră, bune premergătoare sunt: soia; floarea-soarelui si trifoiul. Ca premergătoare mijlocii trebuie amintite: cartoful timpuriu; porumbul timpuriu; grâul anul întâi; sfecla pentru zahăr.

[NUME_REDACTAT] stabilirea necesarului de îngrășământ este necesar să se țină seama de:

-destinația culturii

-planta premergătoare

-starea de fertilitate a solului

– îngrășămintele aplicate anul anterior

-recolta prevăzută

-aprovizionarea cu apă a solului

Orzul reacționează foarte bine la aplicarea îngrășămintelor atât organice cât și minerale. Gunoiul de grajd se aplică plantei premergătoare, deoarece aplicat direct nu este valorificat decât parțial din cauza perioadei scurte de vegetație.

Îngrășămintele cu azot, la orzul pentru furaj, se administrează in doze de 60-140 kg substanță activă la hectar. Este recomandat azotul să se aplice în două etape:

-în timpul iernii sau primăvara devreme 40-80 kg /ha

-la alungirea paiului restul dozei.

Îngrășămintele cu fosfor se administrează in doze de 60-80 kg/ha.

Îngrășămintele cu potasiu în zona de deal săracă în potasiu mobil se administrează în doze de 60-100 kg la ha. Pe soluri acide se aplică amendamente calcaroase.

Lucrările solului

Orzul este mai puțin pretențios decât grâul în privința calității lucrărilor solului, iar în funcție de plantele premergătoare și de conținutul de umiditate din sol se execută aceleași lucrări ca și la grâu.

Sămânța și semănatul

Pentru semănat se va folosi numai sămânță din soiurile zonate cu puritate minim 97%; și germinație minimă 90%, sămânța să fie mare, sănătoasă și uniformă.

Pentru prevenirea și combaterea bolilor transmise prin sămânță se recomandă tratarea înainte de semănat cu Vitavax 200 g la 100 kg sămânță.

Pentru combaterea gândacului ghebos și a viermelui sârmă sămânța se tratează cu FB7 250g la 100 kg sămânță. Perioada de semănat trebuie astfel aleasă ca la intrarea în iarnă plantele să fie înfrățite și bine înrădăcinate. În general, semănatul se face cu circa 5 zile înaintea grâului: 20 septembrie – 10 octombrie.

Lucrările de îngrijire

Controlul periodic al culturilor este obligatoriu mai ales în perioada de iarnă deoarece orzul este sensibil la îngheț. Eliminarea excesului de umiditate, tăvălugirea culturilor descălțate, combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor se execută la fel ca la grâu.

[NUME_REDACTAT] orzului se face cu 7-10 zile mai devreme decât la grâu. Pericolul mare de scuturare obligă cultivatorul la recoltarea să se facă în timp cât mai scurt. Recoltarea se face cu combina direct din lan când umiditatea boabelor este sub 18%.

3.3 OVĂZUL

Obișnuit, ovăzul este o cereală de primăvară, în ultimul timp, s-au creat și soiuri de toamnă.

Amplasarea culturii

Ovăzul de toamnă se cultivă în zonele mai blânde din Banat. Față de sol, ovăzul este mai puțin pretențios datorită sistemului radicular adânc și bine ramificat. Ovăzul de primăvară se cultivă după alte plante care părăsesc terenul toamna, mai puțin sfecla de zahăr și cea furajeră pentru a evita înmulțirea dăunătorilor (nematozi). Ovăzul de toamnă se cultivă după plante care se recoltează devreme deoarece trebuie însămânțat în primele zile ale lui octombrie.

Aplicarea îngrășămintelor

Ovăzul reacționează cu sporuri de recoltă la aplicarea îngrășămintelor cu azot, date împreună cu îngrășăminte cu fosfor. Gunoiul de grajd trebuie aplicat plantei premergătoare, ovăzul datorită sistemului său radicular cu foarte bună capacitate de solubilizare valorificând bine efectul remanent.

Îngrășămintele minerale se recomandă a fi aplicate în doze de 40-80 kg/ha azot; 60-80 kg/ha fosfor; 40-60 kg/ha potasiu. Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se încorporează în sol cu arătura de bază.

Îngrășămintele cu azot, la ovăzul de primăvară, se aplică la pregătirea patului germinativ, iar la ovăzul de toamnă, primăvara devreme. Pe solurile pe care s-au aplicat amendamente calcaroase, ovăzul poate urma și după 2-3 ani, prioritate având alte culturi mai sensibile.

Lucrările solului

Lucrările solului pentru ovăz, la fel ca și la alte culturi care se seamănă primăvara urmăresc acumularea unei cantități cât mai mari de apă în sol. După recoltarea plantelor premergătoare se execută arătura la 18-20 cm adâncime, care este bine să intre în iarnă nivelată.

Primăvara devreme, când se poate intra pe teren, se mărunțește cât mai bine patul germinativ, deoarece ovăzul se seamănă la mică adâncime. Pentru ovăzul de toamnă, este obligatoriu ca terenul la data semănatului să fie bine așezat.

Sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să aparțină unui soi zonal cum sunt: Mureș, Someșan, Solidor respectiv Florina. Ea mai trebuie să fie bine sortată, pentru semănat, folosindu-se numai boabele mari care au energie germinativă mai bună și din care vor ieși plante viguroase. Puritatea seminței trebuie să fie de minim 97%, iar germinația peste 85%. Înainte de semănat, sămânța se tratează cu FB7, 250 g/100 kg sămânță împotriva gândacului ghebos. Perioada de semănat pentru ovăzul de primăvară este în urgența I, imediat după grâul de primăvară.

Ovăzul de toamnă se seamănă în perioada 1-10 octombrie. Densitatea de semănat este de 400+450 boabe germinabile pe m2 pentru realizarea ei fiind necesară o cantitate de sămânță de 150-200 kg/ha. Semănatul se realizează la distanța de 12,5 cm distanță între rânduri și adâncimea de 2-3 cm la ovăzul de primăvară și 5-6 cm la ovăzul de toamnă.

Lucrări de îngrijire

Pentru ovăzul de toamnă, prima lucrare este tăvălugirea cu tăvălugul inelar, lucrare recomandată și la ovăzul de primăvară când semănatul s-a făcut în sol mai uscat. Dintre dăunătorii specifici: Lema melanopa se combate cu Sinoratox 35, Onefon 80, Onefon 30VUR, Carbetox 37,5.

[NUME_REDACTAT] se coc neuniform de la vârf spre bază și se scutură ușor. Momentul optim de recoltare este când boabele din vârf sunt mature, iar cele de la bază sunt la sfârșitul coacerii în pârgă.

După recoltarea cu combina, paiele nu se vor balota decât după 3-4 zile, deoarece au nodurile încă verzi la data recoltării și se pot mucegăi în balot. Raportul boabe-paie este de 1:1,5-18.

Cap. 4 PRINCIPALELE SPECII DE DĂUNĂTORI AI CEREALELOR

DĂUNĂTORII GRÂULUI

Nematodul grâului. Anguina tritici Steinb. (Tylenchida-Tylenchidae)

Diagnoza atacului. Prezența nematozilor în plantele de grâu imprimă acestora modificări anatomo-morfologice pe tot parcursul vegetației, începând de la planta abia răsărită și încheind cu fructificația plantei, respectiv cu semințele.

Sunt caracteristice următoarele vătămări: încrețirea; strangularea și gofrarea părții bazale a limbului frunzei începând din faza fenologică de 2-3 frunze și continuând și în perioada înfrățirii; răsucirea și uneori pierderea frunzelor; reducerea taliei plantelor, în funcție de intensitatea atacului, cu 2/3 față de plantele neinfestate; scuturarea și deformarea spicelor; spiculețele răsfirate pe rahis cu aristele perpendiculare; deformarea boabelor și transformarea lor în gale ce se diferențiază de boabele neinfestate atât prin culoarea verde închis cu reflexe metalice, culoare ce trece în brun-deschis până la brun-închis cât și prin forma mai mult rotundă decât alungită, și cu una sau mai multe proeminențe.

Galele reprezintă simptomul pe baza căruia se poate diagnostica cu toată certitudinea atacul. Boabele deformate din cauza nematodului, se pot confunda ca aspect exterior cu boabele mălurate; acestea au însă conținutul negru prăfos și cu miros caracteristic de pește.

Dăunătorul și biologia sa. Stadiul de adult se întâlnește numai la boabele de grâu și se limitează la o perioadă mult mai scurtă decât cea necesară coacerii boabelor în lan. Nematozii adulți se caracterizează printr-un evident dimorfism sexual, femela are lungimea de 2-5 mm, este imobilă și răsucită în formă de spirală în timp ce masculul este de 1,5-2,5 mm, are aspect filiform și este activ. Atât femela cât și masculul au corpul transparent și ambele capete ascuțite.

Numărul adulților dintr-o gală este, în mod obișnuit, de 5 până la 8. copulația are loc prin deplasarea masculilor către femele, ouăle sunt cilindrice, având lungimea medie de 85 microni, și diametrul în medie de 40 microni; o femelă depune în medie 500 de ouă.

În perioada apariției noilor nematozi se produce atrofierea organelor florale ale grâului și formarea galelor. În creșterea și dezvoltarea nematozilor tineri se disting două vârste: una ce durează numai câteva zile, putând fi considerată „neonată” și a doua care durează din luna iunie până în luna iunie a anului următor și căreia îi este caracteristică viața latentă (anabioză) ce poate dura până la 10 ani. Anguina tritici este un parazit monofag, creșterea și dezvoltarea sa având loc numai pe plante de grâu și cu totul sporadic pe secară.

Răspândire și importanță economică. Nematodul grâului poate fi considerat o specie cosmopolită, prezența lui fiind constatată în: Europa, America de Nord, America de Sud, Australia, [NUME_REDACTAT], Asia, în România se găsește în toate zonele de cultură a grâului.

Pagubele produse de nematozi decurg din: reducerea capacității de producție și chiar pieirea plantelor atacate, atrofierea organelor florale și formarea de gale în loc de semințe.

Prevenire și combatere. Infestarea unei culturi de grâu cu nematodul Anguina tritici se face datora folosirii la semănat a unei semințe de grâu infestate, semănării grâului într-o solă infestată, practicarea monoculturii pe un teren infestat.

Ca o primă măsură este depistarea la timp a dăunătorului. Tratamentul solului cât și tratamentul seminței cu unele preparate chimice, deși reduc simțitor numărul nematozilor, nu pot asigura eradicarea dăunătorului aflat în sămânță sau în sol.

Pentru prevenirea înmulțirii și răspândirii nematodului este pe deplin justificat ca la depistarea prezenței galelor, gozurile să fie distruse, sămânța să nu se utilizeze la însămânțări, iar pe terenul respectiv să nu se semene grâu timp de doi ani.

Lăcustele (Saltatoria – Tettigonide, Acrididae)

Diagnoza atacului. De la ieșirea spicului din burduf și până la maturitate, la cerealele păioase atacate de lăcuste limbul frunzelor este ros neregulat, iar uneori, în întregime. Sunt consumate, de asemenea, paleele, astfel că pe sol, în jurul plantei, pot fi observate ariste întregi sau porțiuni de ariste. Uneori sunt retezate chiar paiele la baza spicelor. Pe plantele astfel atacate sau pe plantele încă nevătămate poate fi remarcată prezența a diferite specii de lăcuste ca:

lăcusta comună de câmp, este de culoare verde, are 25-35 mm lungime cu antenele culcate pe spate având lungimea aproximativ egală cu cea a corpului, iar ovipozitorul femelelor în formă de teacă alungită fără să depășească aripile – la specia Tettigonia viridissima L. Sau depășind mult aripile – cazul speciei Tettigonia caudata Ch.

Lăcusta italiană (Calliptamus italicus), se caracterizează prin: corp relativ robust, lungimea variind în funcție de sex între 20-40 mm, culoarea cenușie sau întunecat funingine, femurele posterioare cu trei pete întunecate, culoare roz la baza aripilor, antene scurte îndepărtate înainte.

Lăcusta marocană (Dociostaurus marocanus Thumb.), se diferențiază de specia precedentă prin dimensiunile ceva mai reduse ale corpului (20+15 mm), strangulația pronotului fiind însoțită dorsal de un desen în forma literei X, aripile transparente

Lăcusta migratorie (Locusta migratoria L.), are culoare verde-cafenie, lungimea corpului cuprinsă între 30-50 mm, iar a antenelor egală cu cea a capului și a pronotului, aripile posterioare sunt transparente

Dăunătorii și biologia lor. [NUME_REDACTAT] viridissima L. și Tettigonia caudata sunt incluse în familia Tettigonidae. Lăcusta italiană (Calliptamus italicus L.), lăcusta marocană (Dociostaurus moracanus Thumb.) și lăcusta migratoare (Locusta migratoria L.) fac parte din familia Acrididae.

Ciclul de dezvoltare la speciile amintite se aseamănă destul de mult. Astfel, primii adulți se înregistrează din a doua jumătate a lunii iunie ca până la mijlocul lunii iulie populațiile la toate speciile să se găsească numai în stadiul de adult.

Lăcustele, transformate în adulți, trec printr-o perioadă de maturație sexuală care, la unele specii (Locusta migratoria L.), poate ajunge până la 40 de zile. O particularitate, mai mult sau mai puțin evidentă, de la specie la specie este instinctul gregar. Atât specia Dociostaurus marocanus Thumb. cât și forma gregariană a speciei Locusta migratoria, se deplasează în stoluri. De remarcat este faptul că în timpul zborului, procesul de hrănire este destul de limitat.

În timp ce speciile de Tettigonia depun ouăle izolat în sol, în orificiile realizate cu ajutorul ovipozitorului, celelalte specii menționate depun ponta tot în sol, dar în grupuri de câte 20-50 ouă dispuse stratificat în cazul lăcustei italiene și marocane și 50- 100 de ouă în cazul lăcustei migratoare. Ouăle, în timpul depunerii, sunt învelite într-o secreție mucilaginoasă care, solidificată, împreună cu particula de pământ alcătuiește „ooteca” lungă de 3-4 cm și ușor curbată.

În funcție de specie, o femelă poate depune 100 și 200 de ouă în special e trenurile ușoare, chiar nisipoase.

Răspândire și importanță economică. Speciile de Tettigonia se găsesc răspândite în sud-estul Europei, în partea centrală și sud-estică a Asiei. În țara noastră, pot fi întâlnite în toate zonele, ca exemplare solitare; cazurile de înmulțire excesivă sunt destul de rare. [NUME_REDACTAT] italicus și Dociostaurus marocanus se întâlnesc în centrul și sud-estul Europei.

Prevenire și combatere. În caz de invazie, în culturile de păioase, se execută tratamente chimice diferențiate, după faza de vegetație a grâului: astfel, până la începutul formării boabelor se pot utiliza preparate pe bază de lindan, în doze de 0,5 kg/ha, iar după formarea boabelor, spre a se evita acumularea de reziduuri, este recomandabilă folosirea produselor organo-fosforice pe bază de triclorfoni sau dimetoat în doze de 0,4 kg substanță activă la hectar.

Coropișnița. Gryllotalpa gryllotalpa L.(Saltatoria-Grylotalpidae)

Coropișnița este un dăunător polifag; destul de frecvent produce pagube în lanurile de grâu.

Diagnoza atacului. Primăvara, la începutul lunii aprilie și începutul lunii mai, în lanurile de grâu și orz, plantele se ofilesc și se usucă pe fâșii înguste de 5-8 cm. Terenul pe traseul plantelor distruse prezintă o ușoară boltire ce corespunde practic galeriilor făcute de coropișnițe; plantele ofilite au rădăcinile retezate. În perioada atacului în culturile de grâu se pot găsi atât adulți cât și nimfe de la vârsta a III-a la vârsta a VI-a.

Dăunătorul și biologia sa. Adulții prin transformarea nimfelor de ultima vârstă, apar în cursul lunii septembrie. La venirea frigului, coropișnițele se retrag pentru hibernare în soluri bogate în substanțe organice, terenuri de compost, vechi platforme de gunoi; se pot afunda de asemenea pentru diapauza hiemală în sol, la diferite adâncimi.

Adulții își reiau activitatea în cursul lunii aprilie, fiind caracterizată printr-un proces intens de hrănire. O femelă poate depune între 134-382 ouă. Perioada de incubație este cuprinsă între 14-20 zile; nimfele apărute rămân în cuib sub îngrijirea mamei, o perioadă de 12-18 zile, după care își sapă galerii proprii asigurându-și singure hrana.

Hibernarea are loc atât în stadiul de adult cât și în stadiul de nimfă. Nimfele își reiau dezvoltarea în primăvara următoare, se transformă în adulți abia în toamnă, ciclul de dezvoltare al speciei eșalonându-se astfel pe 2 ani.

Prevenire și combatere. Terenurile infestate de coropișnițe se vor dezinfecta înainte de însămânțaea grâului cu Lindatox 3, în doză de 70 kg/ha (2 kg substanță activă la ha). Dacă nu s-a efectuat dezinsectarea solului și se înregistrează atacul toamna și mai ales primăvara, se recomandă prăfuiri cu Lindatox 3 sau Heclotox 3, utilizând doza de 50 kg/ha. Datorită faptului că insectele nimfe își desfășoară activitatea în sol, prin prăfuirea culturii se distruge aproximativ 70% din populație.

Tripșii cerealelor (Thysanoptera-Thripidae; Phloetripidae)

Diagnoza atacului. Plantele sunt atacate atât de adulți cât și de nimfe. Adulții atacă spicul abia ieșit din burduf, producând „albeața spicului”. Acest simptom este urmarea modului de hrănire a dăunătorului care înțeapă și suge organele florale și rahisul. Plantele atacate prezintă puncte brune necrotice pe locurile înțepăturii, iar spicele sunt deformate; organele florale sunt atrofiate și implicit apare sterilitatea totală sau parțială a plantei respective.

„Albeața” provocată de tripși este adesea confundată cu „albeața spicelor” provocată de ploșnițele cerealelor. Boabele de grâu sunt atacate de la începutul formării lor și până când ajung la dimensiuni normale. Specia cea mai răspândită și periculoasă, Haplothrips tritici, are ca adult lungimea de 1,3-1,5 mm, este de culoare cafenie-negricioasă sau neagră, cu tarsele galbene și prezintă 8 articole antenale, dintre care, al III-lea este mai deschis decât articolele 5 și 6. perii postoculari sunt foarte lungi și hialini, iar aripile au o singură nervură pe mijloc. Haplothrips aculcatus depășește în lungime celelalte specii având 1,4-1,7 mm, este de culoare cafenie-negricioasă, cu aripile hialine.

[NUME_REDACTAT] denticornis și Frankliniella tenuicornis au aceeași lungime (1,3-1,4 mm) și culoare (cafeniu-închis spre negru) însă, în timp ce prima specie este mai mult lungă decât lată, a doua prezintă lungimea egală cu lățimea. Stenothrips graminum are dimensiunea cea mai redusă (0,9-1,1 mm), este galben-cafenie, iar antenele sunt formate numai din 7 articole.

Recunoașterea nimfelor de trips este ușoară datorită culorii lor roșcată-cărămizie.

Dăunătorul și biologia sa. Tripșii mai des întâlniți în culturile de cereale sunt: Limothrips denticornis, Frankinella tenuicornis Uzel, Stenothrips graminum Uzel (familia Thripidae); Haplothrips tritici Kurdy și Haplothrips aculeatus Fabr (familia Phoethripidae).

Adulții de Haplothrips tritici apar în mod obișnuit, la începutul lunii mai. Aceștia se grupează la baza ultimelor două frunze pe plantele de grâu încă neînspicate și pătrund în spic în perioada desfacerii burdufului unde se hrănesc cu sevă, prin înțeparea rahisului și spiculețelor.

Femelele depun ouă între palei și glume, mai ales la baza bobului. Perioada ovipozitară este cuprinsă între 25-36 zile. Durata incubației este de 8-10 zile, după apariție, nimfele trec prin două vârste. Nimfele de primă vârstă au o culoare deschisă și se grupează pe palei, în spiculețele sterile. Nimfele de vârsta a doua, colorate intens în roșu-cărămiziu, pătrund în zona bobului prin partea apicală și se grupează în șănțulețul ventral unde se găsesc până în faza de coacere în ceară; într-un spic au putut fi numărate până la 306 larve.

Spre sfârșitul lunii iunie, în fenofaza de coacere în ceară, nimfele tripsului părăsesc spicul, coborând la baza plantelor și în sol. Specia iernează ca nimfă de vârsta a doua, în grupe de 35-70 exemplare în interiorul resturilor de paie din miriștile de grâu.

La sfârșitul lunii martie, când temperatura la suprafața solului se menține peste 15 grade, iar în sol peste 12 grade, nimfele părăsesc locurile de iernare, iar după 3-4 zile începe transformarea în pupe.

Prevenire și combatere. Se realizează în primul râd prin măsuri agrofitotehnice. În cazul unor infestări puternice, sunt recomandate stropiri cu preparate organo-fosforice (doza este de 500 g substanță activă la ha când se folosește dimetoat).

Ploșnițele cerealelor. Eurygaster ssp. Aelia ssp. (Heteroptera-Pentatomidae)

Diagnoza atacului. Culturile de cereale păioase sunt atacate de ploșnițele cerealelor din cursul lunii aprilie și până la recoltare. Simptomele atacului variază în funcție de stadiul de vegetație al plantei și de organul atacat.

Strangularea frunzelor în treimea superioară, urmată de uscarea porțiunii de deasupra strangulării, este primul simptom de atac și primul semn al prezenței ploșnițelor în lanul de grâu. Uscarea frunzelor are loc în zona în care s-a produs înțepătura și țesuturile au fost distruse; fenomenul se înregistrează de la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Îngălbenirea și uscarea frunzei centrale este al doilea simptom al pătrunderii ploșnițelor în culturile de grâu. În urma atacului, în funcție de densitatea ploșnițelor pe metru pătrat, plantele pier în întregime sau, în cel mai bun caz, înfrățesc buiac. Ca urmare a înțepăturii ploșnițelor, în faza de burduf, spicul avortează.

Boabele de grâu sunt supuse atacului ploșnițelor pe tot parcursul formării și coacerii. Ele prezintă o degradare totală, când înțeparea se realizează în faza coacerii în lapte sau o șiștăvire. În cazul înțepării boabelor într-o fază avansată de coacere, atacul se recunoaște prin prezența unui punct negru în centrul unei zone decolorate, care îl înconjoară ca un halou.

Adulții genului Eurygaster au corpul lățit și lung de 11-33 mm, marginile laterale fiind partalele și aproximativ jumătate din lungimea corpului. Culoarea corpului este în general brun-închisă.

Adulții genului Aelia au forma corpului alungită, aproximativ eliptică și lungimea între 7-10 mm, marginile laterale apropiindu-se către partea posterioară chiar de la punctul de maximă lățime a pronotului. Scutelum-ul acoperă 2/5 din lungimea corpului, iar culoarea sa este galbenă, brună-deschis.

Dintre speciile genului Eurygaster menționate ca dăunătoare sunt: Eurygaster integriceps, Eurygaster maura și Eurygaster austriaca. [NUME_REDACTAT] este prezent la noi cu două specii: Aelia acuminata, Aelia rostrata, ambele recunoscute ca specii dăunătoare.

Dăunătorul și biologia sa. Speciile de Eurygaster și Aelia au ciclul de dezvoltare ca și modul de viață asemănător.

Perioada de apariție a stadiului de adult, prin transformarea nimfelor de ultimă vârstă, oscilează de la an la an în funcție de condițiile climatice. După apariție, adulții au nevoie de o perioadă de timp în care printr-o activitate de hrănire intensă în spic, acumulează mari cantități de substanțe de rezervă (sub formă de grăsimi și hrană) depozitată în intestin. Pe vreme umedă, instabilă, acest proces se desfășoară lent, prelungindu-se.

Diapauza are loc ca adult în frunzarul pădurilor de foioase, în care predomină speciile de stejar (Quercus ssp). Procesul de migrare poate fi puternic influențat de evoluția temperaturilor, fiind întârziat, grăbit sau încetinit de la an la an. Depunerea ouălor începe în ultima decadă a lunii aprilie și se desfășoară în toată luna mai, încheindu-se în prima decadă a lunii iunie.

Prevenire și combatere. În prezent, la baza măsurilor de prevenire și combatere este adoptată ideea de luptă integrată, având ca principale componente atât măsurile agrofitotehnice, cât și cele biologice și chimice.

Măsurile agrofitotehnice trebuie să asigure o densitate și stare de vegetație normală și o recoltare timpurie și rapidă. Metodele biologice de combatere se realizează prin lansarea în natură a oofagilor obținuți în crescătorii. Combaterea chimică constituie în etapa actuală principala posibilitate de control al nivelului populațiilor de ploșnițe. Astfel, utilizarea produsului Bazudin 5G, în doză de 2500 grame substanță activă la hectar a determinat o mortalitate de 85%.

Cicorița grâului. Macrosteles sexnotaurus Fall (Homoptera-Cicadellidae)

Diagnoza atacului. În culturile de cereale semănate timpuriu și în toamnele cu perioade calde, pe frunzele de grâu și orz apar pete galbene formând un desen neregulat caracteristic. În lanurile cu simptome de atac, se observă prezența unor insecte ce se deplasează în salturi.

Corpul lor este alungit (3-3,5 mm lungime), de culoare galbenă-verzuie spre brun și capul mare și triunghiular. Cicadele înțeapă frunzele plantelor cu perii golind conținutul celulelor. Atacul este produs de nimfe, care se deosebesc de adulți prin absența aripilor.

Dăunătorul și biologia sa. Cicorița (cicada comună) a grâului – Macrosteles sexnotaurus Fall (sin. [NUME_REDACTAT]), are o perioadă de hrănire după care urmează împerecherea și ponta. Ciclul biologic al insectei variază în funcție de regiune, având 2-3 generații.

Prevenire și combatere. Se recomandă executarea semănatului în așa fel încât răsărirea să nu aibă loc înainte de începutul lunii octombrie. Dacă apare necesitatea unor tratamente chimice, se recomandă stropirea culturii cu Fosfox R-35 la norma de 1,5 kg produs comercial la hectar.

Cicada striată a grâului. Psamotettix striatus L. (Homoptera-Cicadellidae)

Diagnoza atacului. Aspectul vătămărilor din toamnă și în primăvară se aseamănă cu cel produs de specia precedentă, astfel frunzele terminale sunt decolorate, planta stagnează în vegetație, spicul este steril.

Cicada adultă are 3,5-4 mm lungime, este galbenă-murdar sau galben-castaniu, fruntea este proeminentă ș lipsită de pete negre. Aripile anterioare au celulele de pe margine castanii, în rest fiind transparente. La venirea frigului, adulții mor, iar specia iernează în stadiul de ou.

Prevenire și combatere. Se face la fel ca la specia precedentă cu Fosfox R-35 sau prin semănatul în așa fel încât răsărirea să nu aibă loc înainte de luna octombrie.

Păduchele verde al cerealelor. Schizaphis graminum Rond (Homoptera-Aphidae)

Diagnoza atacului. În toamnele calde și prelungite pe frunze apar ca rezultat al unor înțepături, numeroase puncte roșii înconjurate de un halou galben. Frunzele se răsucesc în formă de cornet și în cele din urmă plantele atacate se usucă.

La baza frunzelor, se pot distinge colonii de păduchi verzi; aripați și nearipați. Plantele debilitate în urma atacului pier, în mare parte în timpul iernii.

Dăunătorul și biologia sa. Schizaphis graminum Rond ([NUME_REDACTAT] graminum, Aphis graminum) este o specie monoică, întreg ciclul de dezvoltare și-l petrece pe graminee cultivate și spontane. Femelele fundatrix din nimfele apărute la rândul lor din ouă de iarnă, iau naștere, pe la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, la nimfele care evoluează în fundatrigene respectiv aripate ce migrează în culturile de cereale. Prolificitatea unei femele partogenetice este de circa 60-70 nimfe, durata unei generații fiind cuprinsă, în funcție de condițiile climatice, între 5-21 zile, în medie 7 zile.

Păduchele verde al cerealelor are condiții optime de dezvoltare în primăverile calde și uscate. Timpul rece și ploios limitează mult numărul indivizilor acestei specii. La reducerea numerică a speciei contribuie mult și prădătorii printre care Coccinella septempunctata și o serie de himenoptere parazite aparținând super-familiei Braconidae.

Prevenire și combatere. Ca măsură preventivă, menită să limiteze densitatea coloniilor de afide periculoase, este distrugerea sistematică a samulastrei de păioase după recoltare.

În culturile de grâu atacate toamna se vor trata vetrele cu o bandă de asigurare în jur, folosind diferite preparate organo-fosforice printre care și cele pe bază de dimetoat la doza de 500 g substanță activă la hectar (Fosfox R-35; BI 58; Rogor 50).

Combaterea afidelor de pe spice se realizează tot prin tratamente chimice, folosind preparate organo-fosforice cu Fosfox R-35 la doza de 1,5 l produs comercial la hectar.

Viespea grâului. Cephus pigmeus L. (Hymenoptera-Cephidae)

Diagnoza atacului. În perioada de lapte-ceară a grâului, imediat sub noduri, se disting inele de culoare antoceanică, ca rezultat al roaderii țesuturilor de către dăunători.

După coacerea deplină, în lan apar plante rupte și căzute la pământ. Astfel de plante secționate prezintă toate nodurile perforate, iar la baza plantei apare un canal circular în care se observă dăunătorul în stadiul de larvă, de forma literei S.

Dăunătorul și biologia sa. Adulții au o lungime de 5,5-12 mm. Culoarea de bază a corpului este neagră lucioasă, cu pete galbene, de forme și mărimi diferite, după sex. Insectă monovoltină, viespea grâului, este prezentă în natură ca adult începând din luna mai și până în luna iunie.

Ca adult, viespea grâului se hrănește cu diferite plante din flora spontană sau cultivată, larva neonată se hrănește cu țesut parenchimatic suculent, chiar pe locul apariției, formând o galerie caracteristică. Alături de unii factori climatici care influențează dinamica și nivelul populațiilor de Cephus pygmeus, un rol important îl are [NUME_REDACTAT] Collyria calcitrator Grav.

Au fost semnalate mai multe specii de viespii care atacă păioasele dintre care: Cephus pygmeus L., viespea grâului sau viespea ferăstrău Cephus (Trachelus) tabidus F. (viespea neagră) și Cephus cinctus Nort – viespea apuseană a paiului.

Prevenire și combatere. Împotriva acestui dăunător nu s-au aplicat tratamente chimice. În etapa actuală este necesară supravegherea dăunătorului prin stabilirea nivelului populațiilor. Unele măsuri agrotehnice (dezmiriștirea și arătura adâncă de vară sau de toamnă) pot avea un rol important în prevenirea înmulțirii în masă.

Gândacul ghebos. Zabrus tenebrioides Goeze(Coleoptera-Carabidae)

Diagnoza atacului. Primele simptome ale prezenței gândacului ghebos se înregistrează toamna după răsărirea grâului. Se observă, destul de frecvent, în apropierea plantelor de grâu numeroase grămăjoare de pământ prezentând orificii ale unor galerii. Prin aceste galerii frunzele plantelor sunt trase în sol.

În interiorul galeriilor se găsește larva gândacului ghebos, având lungimea, în prima perioadă, de 5-12 mm și culoarea variind de la alb murdar la verde cenușiu. În condiții de hrănire normală, larvele cresc și în aceeași toamnă trec în vârsta a doua, când au o lungime de 10 și 20 mm. Segmentele corpului prezintă o tendință de îngustare către capătul posterior, ultimul segment fiind prevăzut cu două apofize codale scurte. Fiecare segment este prevăzut dorsal cu o pată brună-cafenie.

Dăunătorul și biologia sa. Zabrus tenebrioides trece în stadiul de imago la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie. Adulții au următoarele caractere morfologice: lungime de 15 mm, partea dorsală a corpului (cap, torace, elitre) galbenă și de culoare galbenă cu reflexe metalice, partea ventrală având o nuanță roșcată; capul are o poziție oblică în jos față de restul corpului.

Adulții apar (mai mult) după o activitate mai mult nocturnă, atingând maximum de intensitate în timpul primelor două ore după miezul nopții. În timp ce speciile de Anisoplia ssp. consumă numai bobul propriu-zis, adulții de Zabrus tenebrioides consumă prin roadere la rând, atât plevele, cât ți bobul.

Odată cu încheierea vegetației grâului, și chiar premergător coacerii depline și recoltării, activitatea adulților se întrerupe trecând în diapauza estivală. Gândacul ghebos iernează ca larvă de diferite vârste. În condiții normale predomină însă vârsta a doua.

Prevenire și combatere. Prevenirea atacului ghebos se realizează prin: evitarea culturii grâului de toamnă după păioase de toamnă mai mult de 2 ani; tratamentul seminței cu insectofungicide în cazul în care planta premergătoare este totuși păioasa de toamnă. La noi în țară se produce în acest scop preparatul FB7 care se folosește în doze de 2,5 kg pe tonă semănată.

Cărăbușelul de stepă. Anoxia villosa F. (Scarabeide-Coleoptera)

Diagnoza atacului. Atacul începe din a doua jumătate a lunii aprilie, producând îngălbenirea și ofilirea frunzelor sau a plantei. Plantele de grâu care nu pier în urma atacului întârzie totuși în vegetație, au o talie redusă, unele rămân sterile.

Dăunătorul și biologia sa. Atacul este produs de larva cărăbușelului de stepă – Anoxia villosa . în cazuri mult mai rare poate fi și larva speciei Anoxia pillosa. Adultul se deosebește de speciile de Melolontha prin prezența unei borduri bazale la pronot și a unei scobituri apicale la pigidiu. Pubescența este de asemenea caracteristică: pe clipeus se remarcă o pubescență lungă, deasă și culcată; pe frunte o pubescență lungă și erectă; pe pronot o pubescență scurtă și culcată.

Adulții ies din sol în ultima decadă a lunii iunie. Transformarea în nimfe are loc la adâncimi ce nu depășesc 10 cm; stadiul de nimfă durează 10-14 zile. Specia găsește condiții optime de înmulțire în solurile ușoare, luto-nisipoase.

Prevenire și combatere. Metoda sigură de prevenire a atacului larvelor de Anoxia villosa practicată pe suprafețe mari este dezinsecția solului înainte de semănat cu Heclotox 2 și Duplitox 3+5 la norma de 75 kg/ha.

Tratamentul seminței de grâu cu anumite insecticide a devenit de o eficacitate superiaoră dezinsectării solului. Printre preparatele care s-au evidențiat și care pot fi luate în considerare sunt FB7 și cele pe bază de heptaclor. Astfel, în cazul preparatului FB7 e recomandă 2,5 kg la tona de sămânță, iar în cazul heptaclorului 2 kg substanță activă la tonă.

Cărăbușul de mai. Melolontha ssp. (Coleoptera-Scarabeidae)

Diagnoza atacului. În culturile de grâu, în special primăvara, spre sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, unele plante se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă; alte plante tânjesc în vegetație.

Rădăcinile unor astfel de plante sunt roase. Analiza solului din zona rădăcinilor afectate poate duce la depistarea „viermilor albi” larvele cărăbușului de mai. Capul este de culoare cafenie cu aparat bucal bine dezvoltat, conformat pentru ros și masticat, corpul este bine dezvoltat, de culoare albă, ultimul segment abdominal mai voluminos decât segmentele anterioare și cu aspect de sac. Tegumentul corpului este destul de transparent cu aspect brun din cauza conținutului extremității tubului digestiv.

Dăunătorul și biologia sa. Viermii albi aparțin la două specii – Melolontha melolontha L. (sin. M. Vulgaris) și Melolontha hipocastani. Adulții celor două specii au aproximativ aceeași lungime (20,5-31,5 mm). Capul este negru, antenele cafenii măciucate cu măciuca alcătuită din 6-7 articole lamelate și suprapuse în formă de evantai. Pronotul este mai larg decât lung dar mai îngust decât baza elitelor, de culoare neagră – lucioasă.

Abdomenul este negru-lucios, cu pete triunghiulare. Pigidiul, de formă triunghiulară este puternic dezvoltat și se subțiază posterior. Adulții noii generații rezultă din transformarea crisalidelor în cursul lunilor august-septembrie. Speciile de Melolontha preferă solurile umede, și în general acoperite de vegetație (pășuni, fânețe, culturi de cereale).

Prevenire și combatere. Măsurile de combatere se aplică atât împotriva adulților cât și a larvelor. Astfel, în anii de apariții masive a adulților și în perioada de zbor, se recomandă distrugerea acestora prin tratamente chimice foarte eficiente fiind preparate de tip aerosol. Până la densitatea de 15 larve pe metru pătrat este suficient tratamentul cu FB7 la doza de 2,5 kg/t sămânță. Peste această densitate este necesar să se recurgă la dezinsectarea solului cu Lindatox 2 50 kg l hectar.

Cărăbușeii cerealelor. Anisoplia ssp. (Scarabeidae-Coleoptera)

Diagnoza atacului. Prezența pe spicele de grâu a unor gândaci (cărăbușei) fixați cu picioarele posterioare pe ariste și introduși cu capul între palee, pe care le desfac cu pintenii picioarelor anterioare, reprezintă elementul de bază în diagnoza atacului.

Pot fi întâlnite următoarele specii:

Anisoplia segetum Hb. este prima care apare în lanurile de grâu hrănindu-se în principal cu organele florale ale spicelor;

Anisoplia austriaca Hb. are un corp mai masiv lung de 12,8-6 mm

Anisoplia agricola Poda are lungimea corpului de 11-13 mm și se caracterizează printr-o accentuată convexitate dorsală;

Anisoplia lata Er., se diferențiază de formele anterioare prin forma corpului care este mult lățită.

Dăunătorul și biologia sa. Ciclul de viață este asemănător cu cel al reprezentanților familiei Scarabeidae. Larvele celor patru specii se aseamănă destul de mult între ele, și în general, sunt apropiate ca aspect de viermi albi. Au capul de culoare galbenă-brună, segmentele sunt albe, cu excepția ultimului segment care este brun; poziția generală a corpului fiind recurbată și răsturnată pe o parte. Stadiul de pupă durează 15-20 de zile și se desfășoară la 10-15 cm.

Prevenire și combatere. Se recomandă pentru zonele infestate endemic soiuri cu perioadă scurtă de vegetație. Arăturile executate în primele 15 zile după recoltarea păioaselor contribuie la reducerea în proporție de 60-70% a ouălor și larvelor.

Măsurile chimice sunt necesare de la densități ce depășesc 5 exemplare pe metru pătrat. Se recomandă produse organo-fosforice pe bază de triclorfon (Dipterex) la doza de 1 kg substanță activă la ha.

Viermii sârmă. Agriotes ssp. (Coleoptera-Elateridae)

Diagnoza atacului. Frunzele unora dintre plante manifestă o tendință de ofilire și îngălbenire, de la vârf spre bază. Analiza solului din zona coletului și a rădăcinilor poate duce la depistarea unor lave de culoare galbenă portocalie lucioase. Lungimea larvelor este cuprinsă între 10-25 mm.

Dăunătorul și biologia sa. Viermii sârmă sunt larve ale unor specii din familia Elateridae aparținând la mai multe genuri printre care: Melanotus, [NUME_REDACTAT].

Reprezentanții celui din urmă gen, se situează pe primul loc din punct de vedere al importanți economice și aparțin speciilor Agriotes lineatus, Agriotes obscurus, Agriotes ustulatus, Agriotes sputator. Adulții genului Agriotes au corpul alungit (7-12 mm) și îngustat spre partea anterioară. Caracteristic este dispozitivul de sărit sau mai concret de „catapultare”, situat la punctul dintre prostern și mezostern.

Cele patru specii de Agriotes au modul de viață asemănător. Astfel, stadiul de imago, a apărut prin transformarea nimfelor la mijlocul verii. Activitatea larvelor este crepuscular nocturnă, totuși adulții pot fi văzuți și n timpul zilei, în primele ore ale dimineții.

La ecloziune, larvele au câțiva milimetrii și sunt de culoare albă. În primele zile, ele se hrănesc cu humus și pe măsură ce cresc, consumă ramificațiile fragede și subțiri ale rădăcinilor.

Prevenire și combatere. O măsură din care decurg toate celelalte este cunoașterea grâului de infestare cu viermi sârmă pe sole în care urmează să se însămânțeze grâu. Măsura profilactică de mare eficiență este tratamentul seminței cu insecticide. În această privință se recomandă utilizarea preparatului FB7, la doza de 2 kg/t sămâță.

Gândacul ovăzului. Oulema sp. (Coleoptera-Chrysomelidae)

Diagnoza atacului. Primăvara, începând din primele zile ale lunii aprilie, pe frunzele de grâu se pot observa perforații longitudinale, late de 1 mm și lungi de 3-5 mm. „Ferestrele” au inițial un caracter răzleț, cu timpul însă devin din ce în ce mai dese, putând să se unească și să ducă la un aspect de sfâșiere. Pe plantele de grâu astfel atacate sunt prezenți gândaci de 4-5 mm lungime, având elitrele verde-albăstrui, cu luciu metalic. Forma corpului este oval alungită; capul este de culoare neagră, cu antene filiforme, alcătuite din 11 articole. Pronotul este portocaliu. Pe elitre se disting un număr de 12 striațiuni longitudinale, punctiforme; abdomenul este albastru-verzui cu luciu metalic. Picioarele sunt de culoare portocalie cu excepția tarselor care sunt negre.

Pe plantele atacate se găsesc larve de 5-7 mm cu aspect bombat, aspect rezultat din depunerea excrementelor în amestec cu un mucilagiu pe partea dorsală a corpului – sacul stercoral. Capul larvei este negru.

Dăunătorul și biologia sa. Atacurile descrise sunt produse de speciile: Oulema melanopa (sin. Lema melanopa) și Oulema lichenis (sin. Lema lichenis). Primăvara are loc copulația și începe depunerea ouălor, o femelă depune în medie 200 de ouă.

Adulții noii generații apar către sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie; ei se hrănesc pe frunzele plantelor de ovăz și pe frunzele unor graminee. Diapauza durează până în luna aprilie a anului următor. Stadiul de pupă este de aproximativ 15 zile. Cele două specii de Oulema au o singură generație pe an. În grupul de graminee păioase cultivate, ovăzul joacă un rol important în înmulțirea dăunătorului.

Prevenire și combatere. Tratamentele chimice sunt diferențiate în funcție de perioada d vegetație. Astfel, în faza fenologică de legare : preparate pe bază de lindan (Lindatox 1,5; Lindatox 3) la doza de 750 grame substanță activă la hectar.

După începutul formării boabelor, se vor folosi numai produse organo-fosforice dintre care Fosfotox R-35 (1,5 litrii produs comercial la hectar).

Omida minieră a păioaselor. Cnephasia pasquana Hb. ( Lepidoptera-Tortricide).

Diagnoza atacului. În perioada ieșirii spicului din burduf, pe fața internă a limbului penultimei frunze și pe burduf, apar rosături caracteristice iar spicul este străbătut de canale și în final este distrus.

Dăunătorul și biologia sa. Larvele aparțin speciei Cnephasia pasquana ai cărei fluturi au aripile cu o anvergură de 16-18 mm, culoarea de bază fiind cenușie, iar aripile posterioare de o nuanță mai deschisă.

Perioada de apariție a adulților este cuprinsă în ultima jumătate a lunii iunie. Ouăle, de culoare galbenă, în momentul depunerii, devin roșii pe măsură ce avansează în embriogeneză. Perioada de incubație este 10-12 zile.

După ecloziune, larvele de culoare roșie, se mișcă puțin și după ce-și formează cocon, se retrag pentru diapauză.

În primele faze ale dezvoltării, larva are un mod de hrănire minier, iar ulterior consumă epiderma și parenchimul tecii sau al frunzei în mod asemănător larvelor de Oulema melanopa . O larvă se hrănește pe mai multe spice , obișnuit pe un număr de 3-4, pe fiecare distrugând câte un sfert din boabe.

În ceea ce privește reducerea producției, Pfeiffer s.a. ( 1968 )menționează pentru orz pierderi de 16-17 %, iar pentru grâu 5-19% .

Buha semănăturilor. Scotia spp. (Lepidoptera-Noctuidae).

Diagnoza atacului. Cerealele sunt atacate toamna prin retezarea și consumare parțială a plantelor. Analiza solului pe o adâncime de 2-3 cm, in dreptul plantelor, duce la depistarea unor omizi viguroase de culoare cenușie-verzuie, cu luciu gras.

Dăunătorul și biologia sa. În asociație cu specia Scotia (Agrostis) segetum Den. et Schiff care este cea mai răspândită, se găsesc și speciile S. ipsilon Hfn S. exclamationis L., [NUME_REDACTAT]. și Amathes c-nigrum L. ,toate aparținând familiei Noctuidae.

Adulții , au corpul de culoare brună-cenușie, aripile anterioare prezintă pete neuniforme, conice și inelare, și încercuite cu negru. Fluturii sunt crepusculari sau chiar nocturni.

Oul, de culoare albă-sidefie, este sferic ușor turtit în regiunea micropilului. Incubația durează 6-10 zile. Stadiul de pupa durează aproximativ 20 de zile, iar adulții apar spre sfârșitul lunii iulie.

Prevenire și combatere. Unele măsuri agrotehnice contribuie la diminuarea densității populațiilor densității. Tratamente chimice sunt indicate în zonele în care dăunătorul realizează an de an populații numeroase. Se recomandă Heclotox 3 în cantitate de 60-65 kg/ha și Dupitox 3+5 50-60 kg/ha, insecticidele fiind încorporate în sol prin discuire.

Buha boabelor de grâu. Hadena basilinea Schiff (Lepidoptera-Noctuidae)

Diagnoza atacului. În faza de lapte boabe a boabelor de grâu, pe glume se disting perforații, orificii ale unor galerii; în interiorul unei boabe perforate se pot găsi 1-3 omizi. Conținutul bobului este consumat în întregime rămânând numai învelișul. Se remarcă prezența unui păienjeniș, ce indică prezența dăunătorului.

Dăunătorul și biologia sa. Hadena basilinea, o specie monovoltină, apare în cursul lunii mai. Adultul are aripile anterioare de culoare cenușiu deschis, prevăzute cu o pată reniformă, înconjurată de o bandă închisă aproape neagră la partea inferioară. Lungimea corpului este de 17-20 mm, iar anvergura aripilor de 38-40 mm.

Incubația durează 10-15 zile. Larvele se adăpostesc și se dezvoltă succesiv în funcție de vârstă, în boabe, apoi în pleve. La recoltare, o parte din boabe sunt distruse. La sfârșitul verii larvele din câmp se retrag în sol și intră în diapauză până în primăvara următoare.

Prevenire și combatere. Prin discuirea miriștilor, se îngroapă atât larvele cât și boabele scuturate care constituie hrana după strângerea recoltei. Dacă se constată o densitate de larve mai mare de 10 exemplare la metru pătrat este recomandabil să se execute un tratament cu preparate organofosforice.

Viermele roșu al paiului. Haplodiploisis equestris Wag. (Diptera-Itonididae)

Diagnoza atacului. Atacul devine evident după ieșirea spicului din burduf. Teaca primului și celui de al doilea internod, la început, apar ușor umflate cu tendința de îngălbenire; prin îndepărtarea frunzei, pe pai, corespunzător umflăturilor, se constată o serie de deformări sub forma unor „șei” cunoscute sub numele de gale.

În denivelările paiului sunt caracteristice aglomerările de larve al căror număr variază de la 2-3 la 40-50. larvele au lungimea de 3-5 mm, culoarea este roșie-intens iar prin transparență intestinul ei apare negru.

Dăunătorul și biologia sa. Adultul este o musculiță mică de 4,2-4,4 mm lungime și cu antenele lungi, formate din 12 articole, scutelul galben-brun, baza aripilor și halterele galbene, coxele galben-roșietice, abdomenul roșu.

Femela depune ouăle dimineața sau seara în grupe, pe fața superioară sau inferioară a frunzelor de grâu, orz, ovăz. Durata dezvoltării larvelor este de 3-4 săptămâni. S-au înregistrat reduceri ale recoltei cuprinse între 2180 și 2350 kg/ha.

Musca de Hessa. Mayetiola destructor Say (Diptera-Itonididae).

Diagnoza atacului. Toamna, la grâul atacat în faza fenologică de trei frunze, frunza centrală se îngălbenește și se usucă; uneori plăntuța întreagă piere. Analiza zonei bazale a frunzelor îngălbenite duce la depistarea unor larve hialine, de 0,7 mm și 4,5 mm lungime.

Produsele toxice din salivă au acțiune excitantă și asupra țesuturilor învecinate cu locul atacat, cât și a întregii plante. Specia dăunătoare este Maetyola destructor-musca de Hesssa. În cursul dezvoltării larva are trei vârste diferite ca aspect morfologic. În vârsta I numită și de migrare, larva este hialină aproape de dimensiunile oului, segmentația este vizibilă, capul evident. Segmentul anal, aproape rectangular, poartă la fiecare din unghiurile posterioare trei papile hialine regulate.

În vârsta a II-a de nutriție, larva aste verde și segmentația corpului nu este vizibilă. În vârsta a III-a,fază de prepupă, larva este albă, se află în pupariu, are segmentația vizibilă.

Dăunătorul și biologia sa. Adultul are aspectul unui țânțar mic cu lungimea de 3-4 mm. Antenele sunt mai mici decât capul și toracele la un loc, formate din 16-18 articole. Toracele este negru, evidențiindu-se pe partea superioară două benzi longitudinale mai închise. Abdomenul, are laturi de culoare roșie închis, este prevăzut dorsal și ventral cu plăci largi de culoare neagră.

Ouăle sunt foarte mici, alungite, de culoare roză-închis. Larvele muștei de Hessa se dezvoltă numai în zona de creștere a paiului. Numărul generațiilor muștei de Hessa depinde de condițiile climatice.

Prevenire și combatere:

-evitarea monoculturii

-tratamentul seminței cu insecticide de tip FB 7

-arătura la 15-20 cm după recoltare

-distrugerea samulastrei.

Țânțarul grâului. Contarinia tritici Kirby (Diptera-Itonididae)

Diagnoza atacului. În lan se remarcă plante cu spicele mici, scurte și subțiri, lipsite parțial de boabe, sau printre spiculețele sănătoase se află și altele cu boabele diforme și subțiri. Dacă la asemenea spice se desfac , pe de o parte se constată că florile sunt distruse, iar pe de altă parte, prezența unor larve cu lungime maximă de 3 mm, turtite și de culoare galbenă, ce aparține speciei Contarinia tritici.

Dăunătorul și biologia sa. Adulții de Contarinia tritici au aspect de țânțari de 2-3 mm lungime, culoarea corpului este galbenă-limonie. Antenele foarte lungi sunt formate din 14 articole, din care primele două sunt globuloase; la masculi, fiecare articol este puternic îngustat la mijloc lăsând impresia unui număr de 26 articole. Toracele este scurt, aripile au franjuri lungi și nervație asemănătoare celorlalte specii de Itonididae. Picioarele sunt alungite, segmentele abdominale sunt prevăzute cu franjuri de peri lungi. Femela posedă un ovipozitar fin și alungit, încât atunci când este devaginat atinge de două ori lungimea abdomenului.

Incubația durează 2-4 zile. Durata stadiului larvar este aproximativ trei săptămâni după care, larvele coboară în sol și stau în diapauză până în primăvara anului următor.

Musca neagră a cerealelor. Oscinella ssp.(Diptera-Choridae).

Diagnoza atacului. Musca neagră a cerealelor produce două tipuri de atac: la plantele în faza de 2-3 frunze și la spice. Atacul la plante se petrece în zona mugurului de creștere, toamna după răsărirea grâului.

Dăunătorul aflat între frunzele de la baza tulpinii, este o larvă de 4-5 mm lungime la complexă dezvoltare, hialină sau albicioasă îngustată anterior și rotunjită posterior. În partea posterioară există doi tuberculi membranoși, la extremitatea cărora se află stigmele posterioare. Fiecare din ele posedă patru tufe de filamente fine, ramificate. Croșetele mandibulare sunt bine dezvoltate, având trei dinți in jurul marginii externe și trei în jurul celei interne.

Dăunătorul și biologia sa. Larvele ce provoacă aspectul de vătămare descris aparțin la două specii foarte înrudite: Oscinella frit L. și Oscinella pusila Meig.

Adulții sunt muște mici, de 1,5-2 mm lungime. Capul este negru, tot atât de larg ca și toracele. Marginea internă superioară a ochilor este prevăzută cu 5-6 peri orbitali. Pe frunte există un triunghi negru strălucitor prelungit înainte până la baza antenelor. Antenele negre, cu primul element redus, al doilea conic și al treilea rotunjit discoidal, mai larg ca obrajii înaintea ochilor. Toracele este negru strălucitor, prevăzut cu o punctuație fină, cu o pilozitate microscopică și cu câțiva peri dispuși regulat, scutelul are apical spini lungi. Abdomenul este format din 5 segmente, ventral de culoare roșie, dorsal de culoare neagră cu excepția primului segment care este de culoare roșie.

Oscinella pusila se deosebește de Oscinella frit prin culoarea tibiilor anterioare și mijlocii, care sunt galbene. Activitatea muștelor, copulația și ponta sunt intense în zilele călduroase și însorite. Larvele neonate se târăsc și pe și printre frunze către partea centrală a plantei. Evoluția plantelor durează 2-3 săptămâni, perioadă în care năpârlesc de două ori, având deci trei vârste de larve.

Oscinella frit se dezvoltă pe planta de porumb aflate în faza de 2-4 frunze.

Oscinella pusila preferă terenurile plane cu umiditate moderată, mai puțin cele din pantă și văile.

Musca galbenă a cerealelor. Chlorops pumillionis Bjerck (Diptera-Chloropidae).

Diagnoza atacului. Toamna, la plantele de grâu se pot înregisrta următoarele simptome: o îngroșare la bază, iar frunzele rămân scurte, late, cărnoase, înnegrite pe margini, verzi la bază sau uscate și sfâșiate spre vârf.

Analiza bazei plantei atacate, prin îndepărtarea atentă a frunzelor, poate duce le depistarea unei larve de până la 7 mm lungime, ușor turtită, de culoare verde deschisă. Ultimul segment abdominal este simplu trunchiat, di unghiurile sale pleacă stigmele.

Primăvara, in perioada înspicării, ultimul internod rămâne scurt și spicul iese din burduf, deși internodul inferior se dezvoltă aproape normal. Pe primul internod se distinge un șanț; paiul se umflă puternic, teaca care îl acoperă se îngroașă și devine casantă, cu marginile rulate, spicul rămâne în apropierea șanțului și chiar dacă iese din burduf spicul rămâne steril. În pai se găsește larva descrisă anterior.

Dăunătorul și biologia sa. Adulții apar obișnuit la începutul lunii mai; se caracterizează prin 3-4 mm lungime, capul galben, ochii relativ mici și verzi, triunghiul frontal atinge jumătatea anterioară a frunții și are culoare brună-gălbuie, occipuț negru-brun, antenele cu primele două articole brun-roșiatice, iar cel d al treilea este rotunjit și negru. Toracele este galben; pe pronot sunt trei benzi longitudinale brune, din care cea mediană este largă și se oprește înainte de scutel, de culoare albă-gălbuie. Aripile sunt alb hialine, nervura costală apropiindu-se la vârful celei de a treia nervuri longitudinale.

Oul este alungit, alb hialin, având 1mm lungime. Incubația durează 10-12 zile. Larvele se îndreaptă spre interiorul plantei și formează o mică galerie în zona de creștere.

Specia are două generații pe an: una de vară a cărei evoluție are loc în prima perioadă de vegetație a grâului, și o alta hibernantă dezvoltată pe păioasele de toamnă, în prima perioadă de vegetație.

Musca galbenă a spicelor. Meromyza nigriventris Macq. (Diptera-Chloropidae)

Diagnoza atacului. Toamna, la unele plante, apare o îngroșare a bazei tulpinii, urmată de îngălbenirea frunzei centrale.

Analiza plantei atacate, în zona de vătămare, pune în evidență dăunătorul: o larvă de 6-8 mm lungime, îngustată la ambele extremități, de culoare verde-gălbuie, puțin turtită la partea anterioară. Antenele sunt apropiate una de alta către creștetul capului. Stigmele anteriore sunt largi, formate din 12 digitații fixate pe partea superioară a unui ax transversal comun. Ultimul segment abdominal este trunchiat îndărăt, iar în mijlocul său se deschid, una lângă alta, cele trei stigme posterioare.

Dăunătorul și biologia sa. Larvele aparțin speciei Meromyza nigriventris Macq. Adulții sunt muște mici de 2-3 mm, de culoare galbenă brună, cu capul larg, puternic teșit deasupra. Trompa este largă și puternică, occiputul este negru-brun deschis. Banda mediană se întinde pe scutel, cele laterale sunt despicate la extremitatea posterioară, având aspectul de y.

Pe abdomen există, de asemenea trei benzi longitudinale de culoare brună, cea mediană oprindu-se la mijlocul primului segment în timp ce celelalte îl înconjoară. Larvele neonate se îndreaptă spre interiorul burdufului, localizându-se pe spic sau în zona de creștere a internodului de sub spic.

Dezvoltarea larvelor se termină până în faza de întărire a boabelor, aproximativ către sfârșitul lunii iunie. Pupa este verde, ușor gălbuie iar perioada de evoluție a pupelor durează în jur de 15 zile.

Muștele apărute se dispersează în natură pe inflorescențele plantelor. Longevitatea lor ajunge în medie la 40-50 de zile.

Opomizidul galben al cerealelor. Opomyza florum L. (Diptera-Opomizidae).

Diagnoza atacului. Primăvara, la unele plante, frunza centrală se îngălbenește; tendința de îngălbenire se remarcă și la extremitățile frunzelor apărute imediat înaintea frunzei centrale.

Analiza plantelor atacate pune în evidență faptul că la nivelul mugurului de creștere, țesuturile sunt roase, formând o galerie cu aspect de spirală descendentă, cu două ture complexe.

În zona atacată este prezentă o larvă de 7-8 mm lungime, albă, puțin îngustă la partea anterioară. Antenele sunt mult apropiate una de alta, articolul bazal este foarte dezvoltat, puțin îngustat la mijloc. Segmentele toracelui și abdomenului sunt separate între ele prin benzi de câte 5-6 spicului ascuțiți și apropiați unul de altul.

Dăunătorul și biologia sa. Adulții sunt muște mici de 3-3.5 mm lungime, galbene în întregime. Capul este globulos, fruntea largă, prevăzută cu o proeminență ocelară și cu 8 peri lungi: 4 front-orbitalii îndreptați îndărăt, 2 verticali și 2 ocelari îndreptați înainte.

Ouăle sunt albe strălucitoare, având corionul fin reticulat și dimensiunile de 0,6/0,9 mm. Larvele neonate au 2mm și după apariție pătrund în zona centrală a plantei.

Apomizidul minier al frunzelor de cereale. Pseudonapomyza atra Meig. (Diptera-Agromyzidae).

Diagnoza atacului. Toamna, pe vârful frunzelor de grâu, apar galerii linear descendente , lărgite treptat prin coborârea larvelor. Prin transparență, între epiderme, se observă larvele și excrementele lor negre, așezate în serii longitudinale pe marginea minei. Om singură larvă poate ataca 1-3 frunze. Uneori pot fi observate prin transparență și pupe. Când sunt mai multe larve într-o frunză se formează o galerie lungă de până la 6 mm, pe întreaga lățime a limbului. Larva este albă, cu 11 zone de spicule dispuse în rânduri regulate.

Dăunătorul și biologia sa. Larvele și pupele din interiorul galeriei aparțin speciei Pseudonapomyza atra Meig. Adultul este o muscă mică de 1,5 mm lungime, de culoare, neagră.

Adulții apar în luna mai și după împerechere femelele depun ponta pe frunzele de ovăz. Larvele pătrund după ecloziune în mezofilul frunzei, unde are loc dezvoltarea. Adulții apăruți, se dispersează pe câmp și depun ouăle pe samulastra de cereale pe diverse graminee spontane.

Diagnoza atacului. Toamna, în vârful frunzelor de grâu

Muștele phorbia. Phorbia ssp. (Diptera-Muscidae).

Diagnoza atacului. În toamnele prelungite și călduroase, la plantele de grâu cu înfrățire viguroasă, în cursul lunii octombrie se pot observa plante cu frunza centrală îngălbenită, în curs de ofilire.

Primăvara, foarte timpuriu, se pot remarca aceleași simptome în culturile de grâu. Analiza, pune în evidență o rosătură în 4-5 ture spirală, mai mult sau mai puțin regulată, mugurele terminal fiind distrus.

Se observă o perforare a tulpinii principale în zona coletului și o colorare a ei în brun roșiatic, o roadere a mugurului terminal și o devorare a țesuturilor de bază. Dăunătorul este o larvă de 7-8 mm, albă-sidefie, având lărgimea maximă la nivelul ultimelor segmente abdominale și îngustată treptat către partea anterioară.

Dăunătorul și biologia sa. Phorbia securis Tiensuu (sin phorbia genitalis Schabl. Hylemia genitalis Schabl.) este o muscă cu lungimea în jur de 3 mm complet neagră, cu aripile întunecate la bază.

Abdomenul este relativ gros, cu pubescență deasă iar capul este globulos. Antenele au articolul doi mare, ornat dorsal cu un spin puternic, însoțit de alți peri mai mici; al treilea articol este reniform. Adulții apar în natură spre sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie și depun ouăle pe frunzele superioare de grâu de primăvară.

Larvele apar în cursul lunii aprilie și se hrănesc în interiorul plantei atacate. Phorbia coarctata Fall. (sin. Leptohylemya coarctata) este o muscă galbenă-cenușie deschis, lungă de 6-7 mm ți caracterizată printr-o conformație fină și zveltă. Capul este mic și globulos; ochii aproape se ating în față la masculi și se separă printr-o bandă frontală largă, la femelă.

Dezvoltarea larvelor este destul de scurtă, în jur de 15 zile. Stadiul de pupă durează 10-12 zile.

Musca cenușie a boabelor în germinație. Leptohylemya cilicrura Zetta (Diptera-Muscidae).

Diagnoza atacului. Toamna, boabele de grâu în germinație sunt degradate în zona embrionului; tulpinița este de asemenea perforată și străbătută la bază de o galerie. Dăunătorul este larva unei muște având o completă dezvoltare de 6-8 mm lungime și culoare albă hialină. Antenele sunt hialine, nechitinizate, având articolul bazal larg și ușor îngustat la mijloc.

Dăunătorul și biologia sa. Musca sete cenușie, având 4-6 mm lungime. Adulții prezintă următoarele caractere: capul este larg, ochii , la mascul, se ating față în față, la femelă sunt larg separați unii de alții printr-o bandă roșie. Chetul antenelor este aproape nud. Pe torace există o bandă mediană îngustă, brună. Abdomenul este cenușiu, îngust, format din 5 segmente, cu o bandă longitudinală brună.

Ouăle sunt albe strălucitoare, măsoară aproximativ și 0,3 mm lărgime. Incubația durează 8-10 zile.

Larvele neonate se târăsc printre particulele de sol în căutarea hranei; în drumul lor întâlnesc semințe de germinație sau plantule la începutul dezvoltării, care le servesc drept hrană.

Prevenirea și combaterea diferitelor specii de muște dăunătoare culturilor de grâu. Diferitele specii de muște dezvoltă una sau două generații. Majoritatea speciilor dezvoltă generația hibernantă prin infestare ce are loc îndată după răsărire.

Pentru evitarea atacului diferitelor specii de muște este indicat un complex de măsuri, dintre care unele cu eficacitate împotriva tuturor. În succesiunea executării tehnologiei grâului, aceste măsuri sunt:

evitarea monoculturii

alegerea epocii de însămânțare are deosebită importanță pentru majoritatea speciilor

tratamentul seminței se face cu insecticide de tip FB7

tratamentul chimic al culturii

arătura la 15-20 cm după recoltarea grâului, pentru a se îngropa toată rezerva biologică a unor specii aflate în stadiul de pupă la baza tulpinilor de grâu

distrugerea samulastrei

Cap 5 SCOPUL CERCETĂRILOR, OBIECTIELE PROPUSE ȘI CONDIȚIILE ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

Scopul cercetărilor și obiective propuse

Deși în țara noastră există o serie de cercetări privind entomofauna cerealelor păioase, datorită numărului mare de specii și efectul lor asupra cerealelor. Există variate aspecte care nu au fost abordate sau care au fost parțial abordate. Cercetările întreprinse în ultimii ani în condițiile Câmpiei de Vest își propun să aducă completări la datele existente în literatura de specialitate din țara noastră.

În urma investigațiilor făcute în condiții de câmp și laborator s-au efectuat cercetări privind: compoziția în specii a entomofaunei cerealelor păioase, studierea particularităților de biologie și ecologice ale acestor specii. S-au urmărit de asemenea aspecte legate de importanța economică a entomofaunei cerealelor. Testarea unui lot de insecticide adecvate combaterii speciilor de dăunători ai acestor culturi a constituit de asemenea un obiectiv al cercetărilor întreprinse.

Datele obținute constituie o contribuție la cunoașterea unor aspecte importante ale biologiei, ecologiei și combaterii integrate a speciilor dăunătoare din țara noastră, aducând noi precizări și elucidând unele aspecte mai puțin cunoscute.

Cadrul natural

Hidrografia și hidrologia

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul pe care este amplasat câmpul experimental se găsește între râul Timiș și canalul Bega. Bega are un caracter permanent variabil, debitul său este reglat prin ecluzele de la Coștei. Fiind îndiguit nu mai inundă suprafețele aflate în aval de Ghiroda. Apele râului Bega au fost cele care până la stabilirea definitivă a albiei și îndiguire au transportat și depus material aluvionar din care s-au format solurile din această zonă.

Din punct de vedere hidrologic, în această zonă, apa freatică este acumulată în diferite straturi care variază de la un sol la altul. Datorită stratificării, pânza de apă freatică este discontinuă; adâncimea apei freatice este cuprinsă între 1,05-1,5-3,0 metrii, variind în funcție de cota terenului și stratificarea acestuia. Pânza de apă freatică se alimentează din precipitații și apele subterane. Apa freatică are o scurgere pe direcția est-vest.

Structura geologică și roca mamă

Trecutul geologic al acestei zone este același cu trecutul geologic al întregii Câmpii a Banatului, încadrată în marea Câmpie a Panoniei. Această zonă se caracterizează prin acumulări lacustre având drept temelie un masiv muntos cristalin, scufundat integral în miocen, pesta care s-au depus sedimente aluviale și sedimente eoliene.

Un profil geologic din zona câmpiei joase arată o succesiune de straturi de origine aluvională. Aceste straturi au o grosime ce diferă în funcție de intensitatea depunerilor de material aluvionar care au avut loc, iar compoziția lor este heterogenă, deci roci eruptive și metamorfice, stratificarea lor fiind neomogenă și uniformă.

Rocile mamă ale solului sun0t alcătuite tocmai din aceste depozite de material aluvionar care prezintă întreaga gamă de la nisipuri până la mâluri și argilă cu și fără carbonat de calciu.

Condiții pedologice

Analiza principalelor însușiri fizice și chimice evidențiază unele caracteristici care îi oferă solului o fertilitate mijlocie; textura este luto-argiloasă, pH-ul slab acid, conținutul în humus este mijlociu, slab aprovizionat cu fosfor și bine aprovizionat cu potasiu asimilabil.

Condiții climatice

Datele meteorologice folosite pentru caracterizarea climei din zona în care s-a efectuat experiența au fost preluate de la [NUME_REDACTAT] Timișoara.

Ca o considerație generală, clima este temperată, blândă cu influențe mediteraniene, specifică părții de sud-vest a țării încadrându-se în microclima de silvostepă a Banatului. [NUME_REDACTAT] clima acestei zone se încadrează în următoarea formulă climatică c.f.a.x.

c – este clima temperată cu precipitații repartizate în tot timpul anului

f – precipitații suficiente tot timpul anului

a – temperatura lunii celei mai calde este mai mare de 230 C.

x – cu maxim de precipitații căzute în timpul verii

Temperatura aerului

În ultimii ani, în Timișoara, temperatura medie anuală a fost 9,890 C, cea mai friguroasă fiind ianuarie, iar cea mai caldă fiind în iulie. Temperaturile minime în ultimii 20 de ani au fost sub –300 C, temperaturile maxime absolute înregistrate au fost de circa +340 C.

Temperatura aerului la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] 5.1

Studiul umidității

Umiditatea relativă a aerului reprezintă un element cu influențe marcante asupra atacului de boli și dăunători. Valoarea umidității medii înregistrată la Timișoara în ultimii ani este 71,74%.

Umiditatea relativă a aerului (%) la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] 5.2

[NUME_REDACTAT] anuale ale precipitațiilor în această zonă sunt cuprinse între 500-600 mm, existând ani în care au depășit aceste valori. Media precipitațiilor este de 860,9 mm. În decursul anului maximum de precipitații cade în iunie, iar minimum în ianuarie.

Precipitațiile atmosferice la stația meteorologică [NUME_REDACTAT] 5.3

Regimul vânturilor

Circulația aerului la altitudine mare este de la vest la est. La înălțime mică, datorită obstacolelor, circulația aerului este mai puțin orientată. [NUME_REDACTAT], cele mai frecvente vânturi sunt pe direcția nord și est. Vânturile din nord au viteza mai mare (3,4-3,6 m/s) calmul atmosferic reprezintă 20,9% din timp.

Prezentarea și unele considerații ecologice asupra indicilor ecologici calculați

În prelucrarea și interpretarea datelor s-au calculat procente, iar pentru analiza sinecologică s-a aplicat statistica matematică în calcularea indicatorilor analitici și sintetici după cum urmează: abundența, constanța, dominanța, indicele de semnificație ecologică.

Abundența (A) exprimă numărul de indivizi colectați.

Constanța (C) reprezintă numărul de probe în care apare raportat la numărul de probe recoltate, după formula: CA=( NP x A x 100)/NP

în care: CA- constanta speciei

NPA – numărul de probe în care apare specia A

NP – numărul total de probe cu 4 clase de constante

C1 – specie accidentală (1-25%)

C2 – specie accesorie (25,1-50%)

C3 – specie constantă (50,1-70%)

C4 – specie enconstantă (75,1-100%)

Dominanța (D) reprezintă numărul total al indivizilor speciei raportat la numărul total de indivizi; recoltați după formula: DA= (NA x 100)/N1 în care:

DA – dominanța speciei A

NA – numărul total de indivizi ai speciei A

N1 – numărul total al tuturor indivizilor cu 5 clase de dominanță

D1 – subrecedente (sub 1,1%)

D2 – recedente (1,1-2%)

D3 – subdominante (2,1-5%)

D4 – dominante (5,1-10%)

D5 – endominante (peste 10%)

Indicele de semnificație ecologică după formula: WA = (CA x DA x 100)/104 în care:

WA – indicele de semnificație ecologică a speciei A

CA – constanta speciei A

DA – dominanța speciei A cu 5 clase

W1 – sub 0,1% (specii accidentale)

W2 – 0,1-1,1%

W3 – 1,1-5% (specii însoțitoare)

W4 – 5,1-10%

W5 – peste 10% (specii edificatoare)

Indicele de semnificație este folosit în scopul adâncirii interelațiior dintre constantă și dominantă, el subliniind și mai clar structura unor specii date, reflectând importanța ei reală în comunitatea analizată.

Într-un ecosistem se deosebește o diversitate specifică și o diversitate ecologică. Diversitatea specifică reprezintă bogăția, totalitatea speciilor și indivizilor dintr-un grup sau biocenoză ce trăiesc într-un biotop. Diversitatea ecologică reprezintă totalitatea condițiilor ecologice abiotice și biotice existente într-un ecosistem.

Cap. 6 MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

Cercetările s-au efectuat în cadrul S.D.E. Timișoara în câmpurile experimentale. În vederea cunoașterii structurii dinamicii entomofaunei cerealelor păioase, în funcție de tehnologia de cultură aplicată, s-au efectuat colectări de material biologic astfel:

1999 – S.D.E. Timișoara la datele 30.04., 20.05., 02.06.

2000 – S.D.E. Timișoara la datele 05.05., 19.05., 26.05.

2001 – S.D.E. Timișoara la datele 11.05., 18.05., 26.05.

Cercetările s-au efectuat asupra soiurilor în 1998: Lovrin 41, Dropia, Flamura 85, Fundulea 4, Delia; în 1999: Balcan, Miraj, Dropia, Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4 și Alex; în 2000: Proteica, Balcan, Delia, Alex; în 2001: Partizanka, Lovrin 34, Precoce, Fundulea 29, Victoria, Dropia, Fundulea 4 și Europa.

Timișoara 1998

Semănat orz și grâu – 15.10.1999

Tratat semințe cu FB7

Lung. A1 = 24 m 8 m rigolă

Azotat de amoniu – 14.03.1999 200 kg la ha.

Fertilizat – 31.03.1999 A1 = 0; A1=15 kg ; A3 = 30 kg.

Complexe 27-135-0

Erbicidat cu Logran 75WG – 08.04.1999 10 kg la ha

Schema câmpului în 1999

Tabel 6.1

[NUME_REDACTAT] grâu și orz

Planta premergătoare

Fertilizat solul – complexe 20-20-0. 400 kg/ha

2000

Scema câmpului în 2000

Tabel 6.2

Schema câmpului în 2001

Tabel 6.3

Arad

2001 9 var

Cap. 7 REZULTATE OBȚINUTE

Structura entomofaunei

Lupta integrată nu trebuie să se bazeze pe organisme izolate dintr-un ecosistem, ci pe toate organismele vegetale și animale care populează agrobiocenoza respectivă, cu toate legăturile existente între ele. Numai în acest fel ne pot dirija interrelațiile existente în defavoarea organismelor dăunătoare.

Aplicarea unor măsuri agrofitotehnice și a unor măsuri de igienă culturală, influențează atât plantele cât și dăunătorii care se dezvoltă pe acestea. Prin aplicarea unor măsuri agrofitotehnice se caută schimbarea condițiilor de mediu în care se dezvoltă organismele vegetale, agenții patogeni și dăunătorii, în așa fel încât ele să devină optim pentru plante și nefavorabile pentru apariția și dezvoltare dăunătorilor.

Alegerea terenului, prezintă o importanță deosebită în cazul alegerii culturii ce va fi înființată. Monocultura duce la permanentizarea și extinderea populațiilor de insecte dăunătoare. Cultivând mai mulți ani consecutiv grâu după grâu, se constată creșterea atacului ghebos (Zabrus tenebrioides), cărăbușeilor cerealelor (Anisoplia sp.), viermele roșu al paiului (Haplodiploisis equestris) din zonele cu atac endemic.

Prin metode agroculturale de combatere integrată se urmărește modificarea practicilor agricole existente, în funcție de factorul fitosanitar. Acestea constau în: alegerea terenului și aplicarea lucrărilor de întreținere, în funcție de dinamica complexului de dăunători și dușmani naturali, folosirea de sămânță sănătoasă într-un agrofond optim, respectarea unor epoci de însămânțare pentru a evita pagubele produse de dăunători, folosirea unui asolament rațional, recoltarea la timp și în bune condiții, folosirea de soiuri și linii rezistente sau tolerante la atacurile dăunătorilor.

În conceptul combaterii integrate este necesară cunoașterea complexului de dăunători specifici fiecărei culturi, a dimensiunilor lor numerice.

Cercetările reflectă o structură familistică diversificată, fiind întâlnite specii diferite, dintre care unele importante economic. Principalele specii dăunătoare au fost: gândacul albastru al ovăzului, ploșnițele cerealelor, cicadele, afidele. Dintre speciile utile menționăm: himenopterele parazite și coccinelidele.

În acești ani au predominat speciile: Oulema melanopa, Eurygaster sp. Cicadelidae și Aphididae. Dintre ordinele de insecte predomină: Coleoptera, Diptera și Heteroptera. Dintre familiile de dăunători cele mai prezentate au fost: Aphidele, Scuteleridele, Popmizidele, Cicadidele.

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara în 1999

Tabel 7.1

În 1999 se observă că în număr mare s-au dezvoltat Coccinelidae și Acarieni. Speciile care aparțin genurilor Aphidae, Cephus pigmaeus, Opomiza florum s-au găsit în număr foarte mic. Eurygaster a predominat la soiul Delia ,specii ale soiului Anisoplia nu au fost prezente. Luna mai a fost foarte favorabilă afidelor și tripșilor, care au apărut în număr foarte mare.

Doza de azot de 200kg/ha a determinat apariția tripșilor în număr mare. Alte heteroptere, nu au putut fi întâlnite, iar hymenoptere parazite au fost frecvente la soiul Fundulea 4.

O frecvență mare s-a înregistrat și la atacul Dipterelor și Coleopterelor.

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara în 2000

Tabel 7.2

Anul 2000, a fost favorabil atacului da acarieni și Coccinelide. Hymenoptere ca Cephus pigmaeus s-au întâlnit la soiurile de grâu Lovrin 41 și Delia, iar dintre Coleoptere preponderente au fost Oulema melanopa. Alte tipuri de heteroptere au lipsit cu desăvârșire.

S-a înregistrat un atac mare de diptere la soiurile Flamura 85 și Fundulea 4. Speciile din genul Eurygaster au fost preponderente la soiul Fundulea 85.

În luna mai s-a înregistrat un atac intens al cerealelor păioase de către diptere, afide și cicade. Se constată o abundență a tripșilor cu valori maxime la soiul Proteica. Oulema melanopa este preponderent la soiurile Alex și Precoce.

În urma unui studiu s-a constatat că în luna mai a fost întâlnit un număr mare de indivizi aparținând genului Acar, iar tripșii au putut fi întâlniți în luna iunie.

Structura dăunătorilor în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara în 2001

Tabel 7.3

În anul 2001 se constată că, la începutul lunii mai sunt preponderente tizanopterele la soiurile de grâu Flamura 85 și Lovrin 41.

Se constată de asemenea frecvență mică a himenopterelor la soiurile de grâu cercetate. Ca și coleoptere, Oulema melanopa și Tanymechus diacotilis se întâlnesc la soiurile Lovrin și Fundulea 4. în mai mică măsură au fost întâlnite specii ale genurilor Eurygaster și Aelia.

În luna iunie o mai mică frecvență a speciilor Schizaphis graminum, în această lună și-au făcut apariția și cicadele . heteropterele, în luna mai nu au fost întâlnite.

S-a constatat, în urma unui studiu că Coccinelidele, dipterele, acarienii și specii ale genului Aelia au o frecvență constantă la majoritatea soiurilor de grâu.

INTERPRETAREA REZULTATELOR.

Ploșnițele cerealelor (Eurygaster spp., Aelia spp.) continuă să reprezinte principalul grup de dăunători ai culturilor de cereale păioase, în special ai grâului. [NUME_REDACTAT], ploșnițele cerealelor sunt cunoscute încă de la sfârșitul secolului trecut, din liste faunistice publicate de MONTANDON, respectiv E. Maura, și M. austriaca, dar primele referiri privind caracterul dăunător al acestor specii de insecte noi în țară apar abia în cel de al treilea deceniu al secolului XX. Daune importante au fost semnalate însă după 1960. Formare și permanentizarea arealului de dăunare a cuprins, în perioada 1960-1970, doar Dobrogea si estul Bărăganului apoi s-a extins și în vest. această răspândire a determinat numeroase studii de ecologie privind parazitare determinată de oofagi, combaterea chimică, precum și combaterea integrată.

În această lucrare, se prezintă-pe baza evoluției arealului de dăunare, a raportului dintre specii, a densității populațiilor, a condițiilor climatice, și a biotipurilor naturale (suprafețele cultivate cu grâu și păduri de stejar)- zonele favorabile din arealul de dăunare și managementul actual al speciilor.

Compoziția speciilor.

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E Timișoara la data de 20.05.99

Tabel 7.4

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 30.05.99.

Tabel 7.5

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 08.06.99.

Tabel 7.6

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 05.05.2000

Tabel 7.7

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 26.05.00.

Tabel 7.8

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de18.06.00

Tabel 7.9

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 03.05.01.

Tabel 7.10

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul grâului cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 13.05.01

Tabel 7.11

Structura dăunătorilor grâului în funcție de soiul cultivat la S.D.E. Timișoara la data de 06.06.01

Tabel 7.12

Analizând compoziția genurilor și speciilor pe baza materialului colectata se constată că genul Eurygaster reprezintă 98,18%, iar genul Aelia doar 1,82%. În cadrul genului Eurygaster, specia Eurygaster integriceps reprezintă 96,15% ,specia Eurygaster maura 2,74% iar specia Eurygaster austriaca 1,11%. În cadrul genului Aelia , specia Aelia acuminata reprezintă 64,77% iar specia Aelia rostrata doar 35,23%. Ambele genuri de ploșnițe se întâlnesc în toată țara, însă interes prezintă doar Eurygaster.

În ședința din 4 august 1999, [NUME_REDACTAT] de Omologare a Produselor de [NUME_REDACTAT], a avizat pentru a fi utilizate în producție, o serie de produse chimice recomandate pentru tratarea pe cale umedă a semințelor de grâu.

Măsurile agrofitotehnice au o deosebită importanță în prevenirea și apariția dăunătorilor în culturile de grâu de toamnă nu exclude necesitatea tratamentului chimic al semințelor. Ca urmare a rezultatelor obținute, acest procedeu de protecție este generalizat în producție, constituind măsura de bază economică și mai puțin poluantă; de asigurare a protejării cerealelor păioase față de dăunătorii menționați.

La stabilirea produsului chimic pentru tratat chimic sămânța, se impune să se ia în considerare dăunătorii ce trebuie combătuți diferențiat în funcție de culturi și plantele premergătoare. Piața pesticidelor oferă o gamă largă, diversificată de insectofungicide.

Protecția culturilor agricole, salvare recoltelor de la distrugere, evitarea unor eventuale calamități contribuie la ridicarea producției, atât sub aspect cantitativ cât și calitativ.

Gândacul albastru al ovăzului are un regim de hrană oligofag, gramineele cultivate și spontane constituind plantele sale gazdă. Adulții rod frunzele plantelor tinere perforându-le sub forma unor dungi paralele cu nervurile, iar larvele rod epiderma superioară și parenchimul frunzelor albite. În cazul în care atacul produs de acești dăunători este pronunțat în cultura de grâu se înregistrează o pierdere importantă a producției.

Pragul economic de dăunare (PED) este noțiune proprie de combatere integrată. PED-ul permite o aplicare diferențiată a lucrărilor de combatere, în funcție de nivelul de atac al fiecărei sole.

Tratamentul se aplică la acea densitate sau grad de atac, la care se înregistrează o pagubă egală cu costul tratamentului sau, datorită fluctuației prețurilor mici, atunci când se înregistrează o pagubă de 3% la culturile scumpe și 5% la cele cu prețuri mai scăzute.

Introducerea pragurilor economice de dăunare (PED) constituie un element esențial în reducerea presiunii substanțelor în agrocenoză și creșterea activității entomofagilor.

Stabilirea operativă a PED-ului necesită metode operative, rapide și suficient de precise, care la nivelul fiecărei sole să permită aplicarea de tratamente adecvate. Pentru fiecare specie de dăunători se poate determina nivelul de atac sau densitățile de organisme dăunătoare în câteva zile pentru o cultură. De altfel, PED-ul se determină cu precădere în fazele sensibile ale plantei și pentru stadiile de dezvoltare ale organismului dăunător în care acesta este sensibil la pesticide sau mijloace biologice.

Realizarea SCI la grâu trebuie să se bazeze pe prognoză și avertizare, utilizarea PED-ului fiind un element esențial. În cazul dăunătorilor de cereale păioase, îndeosebi la grâu PED-ul este următorul

CONCLUZII

La S.D.E. Timișoara în perioada 1999-2000, în cultura cerealelor păioase au fost semnalate: Eurygaster, Oulema melanopa, Aphidele, Cicadele, Hymenoptere parazite, Coccinelide și o serie de specii de diptere.

Predominante sunt speciile dăunătoare care aparțin ordinelor Coleoptera, Homoptera și Heteroptera. Soiurile mai puțin atacate în această perioadă au fost
: Lovrin 34, Fundulea 29, iar soiurile mai sensibile au fost: Fundulea 4, Dropia și Delia.

Ploșnițele de cereale s-au caracterizat prin valori mari ale dinamicii populațiilor în funcție de condițiile climatice. Numărul maxim de afide s-a întâlnit în ultima decadă a lunii iunie, Oulema melanopa a avut un maxim în decada a treia a lunii iunie. Dipterele se înregistrează încă din luna mai, maximum întâlnindu-se în ultima decadă.

Se recomandă ca aplicare a tratamentelor să se facă în funcție de speciile cheie semnalate în partea de vest a țării precum și dinamica speciilor dăunătoare. Structura entomofaunei reprezintă un element de bază în realizarea unui sistem adecvat de combatere a dăunătorilor.

Agrofondul prezintă influență asupra abundenței speciilor în probe, în parcelele cu cantități crescute de azot, se înregistrează un număr mai mare și un grad ridicat de atac în cazul Aphidelol și Cicadelor. Desimea nun are rol asupra structurii entomofaunei.

BIBLIOGRAFIE

1.Arion, G. Entomologie agricolă, București

2.Baicu, T. 1982 Combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor și limitarea poluării cu pesticide. Ed. Ceres, București

3.Băniță, E. 1984 Probleme de protecție a plantelor, Vol. 12

4.Bărbulescu, A. observații asupra biologiei muștei cenușii a cerealelor

5.Bărbulescu, A. 1981. Rezistența unor linii consangvinizate la sorg la atacul păduchelui verde al cerealelor

6.Bărbulescu, A. 1982. Elemente privind tehnologia combaterii afidelor la sorg. Prod. Vegetale cereale și plante tehnice

7.Bărbulescu, A. unele aspecte privind biologia și ecologia ploșnițelor cerealelor

8.Cosetscu, C. Matei, Iulia. Sensibilitatea unor soiuri și linii și soiuri de grâu la atacul nematodului Anguina triticii Steinb.

9.Duvlea, I., Pălăgeșiu, I. Comportarea unor soiuri de grâu la atacul de Oulema melanopa L. (Coeoptera, Chrisomelidae), lucrări științifice XVI 7. Duvlea, I., Pălăgeșiu, I. 1981. Cercetări asupra atacului de Oulema melanopa la diferite soiuri și linii de grâu. Lucrări științifice XVIII

10.Duvlea, I., Pălăgeșiu, I. 1989. Contribuții la cunoașterea comportării unor soiuri de grâu la atacul produs de Oulema melannopa, Lucrări științifice aX-a Conferință de [NUME_REDACTAT]

11.Grasse, P. P. Traite de Zoologie (anatomie, systematique, biologie). Tom .IX-X. paris

12.Hulea, Ana, Paulian, Fl.,Comes, I., Hatman, M., Peiu, Popov. C. Bolile și dăunătorii cerealelor

13.Ionescu, C. 1979. Analiza sintetică a influenței factorilor climatici asupra dinamicii populației ploșnițelor cerealelor

14.Ionescu, C. Prognoza apariției în masă a ploșnițelor cerealelor și avertizarea momentelor optime de combatere

15.Ionescu, M.A. Entomologie. București, Ed. Didactică și Pedagogică

16.Mustea, D., Demianschi, I. 1983. Combaterea integrată a dipterelor fitofage la culturile de grâu de toamnă. Prod. vegetală, cereală și plante tehnice

17.Mustea, D. 1980. Ploșnițele cerealelor, analiza datelor de prognoză și măsuri de combatere pentru 1980

18.Pasol, P. si colaboratorii. 1978. Cercetări privind răspândirea și atacul ploșnițelor în România

19.Pălăgeșiu, I., Popescu, G., Duvlea, I., Sânea, N. 1982. Investigations concerning the spearding abd dynamics of some wheat pests in [NUME_REDACTAT]

20.Popov, C. 1983. Influența unor măsuri agrofitotehnice asupra nivelului populațiilor principalilor dăunători din culturile de cereale păioase. Prod. vegetală, cereale și plante tehnice

21.Remaudiere, G., Iperti, G., Leclent, F. Lyon. Biologie et ecologie des aphides et leurs enemies naturels. Applications a la lutte integre en verges

22.Mustea, D., Malschi, D. 1995. Cercetări privind rolul și importanța entomofagilor prădători în agrosistemele cerealiere

23.Bob, D. 1995. Raționalizarea acțiunilor de combatere a principalilor dăunători din culturile de grâu cu ajutorul capcanelor luminoase, Protecția plantelor

24.Petovic, O., Tomanovic, Z. 1996. [NUME_REDACTAT] na strnim Zitiman u Srbiji, [NUME_REDACTAT]

25.Stamenkovic, S., Protic, L.1996. Stetocine strnih zita, Biljni lekar

26.Cmprag, D., Seculic, R., Keresi, T. 1996. Zitni pvei (Anisoplia spp.) [NUME_REDACTAT], Biljni lekar

27.Pălăgeșiu, I., Sânea, N., Petanec, D., Grozea, I.,Buzărin, A., Ciungan, A.1997. cercetări privind entomofauna grâului și alte culturi din Banat; [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] naturale pag. 315-3129

28.Pălăgeșiu, I., Sânea, N., Petanec, D., Grozea, I., Munteanu, Adina, Hâncu, Maria. 1998. Răspândire și evoluția atacului dăunătorilor majori ai cerealelor în județul Timiș. Lucr. Șt. USABT.

29.Pălăgeșiu, I., Sânea, N., Petanec, D. 1996. Contribuții privind cunoașterea entomofaunei din Banat, Protecția plantelor vol. VI, pag. 58-68

30.[NUME_REDACTAT], R., Sekulic, S., Stamenkovic, P. Strbac I [NUME_REDACTAT] vazrijih stetocina rataskih biljgku u Vojvodini tokom 1997 I Prognoza pojave u 1998 godini. Pag.4

31.[NUME_REDACTAT], R., Sekulic, S., Stamenkovic, P. Strbacm i [NUME_REDACTAT] vazryih stetocina ratarscki biljgku u Vojvodini tokom 1998 i prognoza pojave u 1999 godini. Pag. 6