Cercetari Privind Sporirea Productiei de Carne de Iepure In Sistem de Crestere Extensiv
BIBLIOGARFIE
Alexandru A. – Ameliorarea genetică a iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT], 2000;
Angelescu I. – Zootehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1971;
Atanasiu T.S. – Teză de doctorat, Contribuții la îmbunătățirea performanțelor pentru producția de lapte la rasa țigaie prin încrucișare cu berbeci din rase specializate, U.S.A.M.V. Iași, 2013;
Bud I., Boaru A., Vlădău V., 2003- Iepuri, animale de blană și vânat, Ed. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Bura M. – Ameliorarea genetică a iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT], 2000;
Bura M. – Ghidul crescătorului de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], Timișoara 2006;
Bura M., 2006- Ghidul crescătorului de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2006.
Bura M., 2006, – Sfârșitul iernii în crescătoria de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], nr. 1(39).
Bura M., 2008, -Cerințe de bunăstare a iepurilor de casă, revista Ferma, nr 3 (58).
Costăchescu E. – Iepuri, animale de blană și vânat, [NUME_REDACTAT], Iași, 2000;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2000 – Iepurii. Creștere, valorificare și patologie, [NUME_REDACTAT], Iași.
Drăgănescu C. – Ameliorarea animalelor, [NUME_REDACTAT], 1979;
[NUME_REDACTAT] – Heterozisul în creșterea animalelor, [NUME_REDACTAT], București, 1972;
Georgeoni A., [NUME_REDACTAT]., 1974 – Iepurele de casă creștere și valorificare, Editura „Bucureștii noi”, București.
[NUME_REDACTAT] – Iepurele de casă creșterea și valorificarea Editura RECOOP București – 1984
Grosu N. – Modele liniare utilizate în ameliorarea genetică a animalelor, [NUME_REDACTAT] Sanivet, București, 1997;
Halga M. M. – Creșterea iepurilor și animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1986;
[NUME_REDACTAT] Mariana, 1896 – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași.
[NUME_REDACTAT] – Creșterea iepurilor și animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1986;
[NUME_REDACTAT]. – Creșterea iepurilor de carne și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT], București, 1985;
Popa O., M. Miloș, P Halga – Alimentația animalelor domestice, Editura .Didactică și pedagogică, București 1984;
Popescu-Micloșan E – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT], București, 1999;
[NUME_REDACTAT] – Creșterea industrială a iepurilor, [NUME_REDACTAT] București, 1985.
[NUME_REDACTAT] – Genetica și ameliorarea iepurilor, [NUME_REDACTAT] București, 1986;
Tărnauceanu (Frunză) Gabriela – Teză de doctorat, Cercetări privind caracterizarea statusului morfofiziologic la iepurele de casă și de câmp în corelație cu proprietățile senzoriale și nutritiv-biologice ale cărnii, U.S.A.M.V. Iași, 2013;
Tănase D. – Biologia reproducerii animalelor mici, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1994;
[NUME_REDACTAT] – Creșterea iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT] București, 1983;
Winkelmann J., Lammers H. J., 2008 – Creșterea iepurilor de casă, Ed. M.A.S.T.
http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QA/E[18.03.2014]
www.fao.org.com [12.02.2014]
www.iepuri.info.com. [21.05.2012]
www.nutritionada.org.com. [10.01.2013]
www.zooland.ro. [12.06.2013]
CUPRINS
CUPRINS
LISTA TABELELOR
LISTA FIGURILOR
INTRODUCERE
PARTEA I
CAPITOLUL 1
DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND DOMESTICIREA ȘI PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE IEPURILOR DE CASĂ
1.1 Domesticirea iepurilor
1.2 Particularități biologice ale iepurilor de casă
1.3 Aspectul exterior al iepurilor
1.3.1 Regiunile corporale
1.3.2 Constituția și temperamentul
1.3.3 Particularitățile de culoare la iepurii de casă
CAPITOLUL 2
RASELE DE IEPURI
2.1 Clasificarea raselor de iepuri
2.2 Rase mari de iepuri – folosite ca genitori paterni
2.2.1 [NUME_REDACTAT] Belgian sau Uriașul de Flandra
2.2.2 [NUME_REDACTAT] Alb
2.2.3 [NUME_REDACTAT] Englez
2.3 Rase mijlocii de iepuri – folosite ca genitori materni
2.3.1 [NUME_REDACTAT] – Zeelandeză
2.3.2 [NUME_REDACTAT]
CAPITOLUL 3
3.1. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PRODUCȚIA DE CARNE LA IEPURI
3.1.1. Particularitățile fiziologice care condiționează patologia iepurilor. Factori genetici și fiziologici de influență
3.1.2. Factori de mediu care influențează producția de carne la iepuri
CAPITOLUL 4
DESCRIEREA AREALULUI JUDEȚULUI BACĂU
4.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
4.1.1 Localizarea geografică
4.1.2 Clima specifică arealului din zona de cercetare
4.1.3 Resursele naturale din areal
4.1.4 Flora și fauna din areal40
PARTEA a II a
CAPITOLUL 5
CONTRIBUȚII PROPRII
5.1. Scopul lucrării
5.2. Materialul biologic
5.3 Metode de lucru
5.4 Descrierea cadrului organizatoric
5.5 Rezultate obținute
5.5.1 Rezultate obținute în procesul de reproducție ale iepuroaicelor
5.5.2 Rezultate cu privire la evoluția greutății corporale a iepuroaicelor
5.5.3 Performanțele de creștere și îngrășare ale tineretului cunicul
CAPITOLUL 6
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGARFIE
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Cercetări privind sporirea producției de carne de iepure în sistem de creștere extensiv
CUPRINS
CUPRINS
LISTA TABELELOR
LISTA FIGURILOR
INTRODUCERE
PARTEA I
CAPITOLUL 1
DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND DOMESTICIREA ȘI PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE IEPURILOR DE CASĂ
1.1 Domesticirea iepurilor
1.2 Particularități biologice ale iepurilor de casă
1.3 Aspectul exterior al iepurilor
1.3.1 Regiunile corporale
1.3.2 Constituția și temperamentul
1.3.3 Particularitățile de culoare la iepurii de casă
CAPITOLUL 2
RASELE DE IEPURI
2.1 Clasificarea raselor de iepuri
2.2 Rase mari de iepuri – folosite ca genitori paterni
2.2.1 [NUME_REDACTAT] Belgian sau Uriașul de Flandra
2.2.2 [NUME_REDACTAT] Alb
2.2.3 [NUME_REDACTAT] Englez
2.3 Rase mijlocii de iepuri – folosite ca genitori materni
2.3.1 [NUME_REDACTAT] – Zeelandeză
2.3.2 [NUME_REDACTAT]
CAPITOLUL 3
3.1. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PRODUCȚIA DE CARNE LA IEPURI
3.1.1. Particularitățile fiziologice care condiționează patologia iepurilor. Factori genetici și fiziologici de influență
3.1.2. Factori de mediu care influențează producția de carne la iepuri
CAPITOLUL 4
DESCRIEREA AREALULUI JUDEȚULUI BACĂU
4.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
4.1.1 Localizarea geografică
4.1.2 Clima specifică arealului din zona de cercetare
4.1.3 Resursele naturale din areal
4.1.4 Flora și fauna din areal40
PARTEA a II a
CAPITOLUL 5
CONTRIBUȚII PROPRII
5.1. Scopul lucrării
5.2. Materialul biologic
5.3 Metode de lucru
5.4 Descrierea cadrului organizatoric
5.5 Rezultate obținute
5.5.1 Rezultate obținute în procesul de reproducție ale iepuroaicelor
5.5.2 Rezultate cu privire la evoluția greutății corporale a iepuroaicelor
5.5.3 Performanțele de creștere și îngrășare ale tineretului cunicul
CAPITOLUL 6
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGARFIE
LISTA TABELELOR
Tabelul 2.1. 18
Indici minimi de calitate pentru rasa [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], 2006) 18
Tabelul 4.1 38
Fondul funciar al județului Bacău (ha), după modul de folosință 38
Tabelul 5.1 50
Rezultatele privind numărul de pui fătați pe loturi de experiență 50
Tabelul 5.2 51
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de pui fătați pe loturi de experiență 51
Tabelul 5.3 51
Rezultatele privind numărul de pui înțărcați pe femelă/lot 51
Tabelul 5.4 51
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de pui înțărcați pe loturi de experiență 51
Tabelul 5.5 52
Rezultatele privind numărul de fătări pe femelă/an 52
Tabelul 5.6 52
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de fătări/an/iepuroaică 52
Tabelul nr. 5.7 53
Greutățile corporale ale iepuroaicelor pe parcursul experienței (g) 53
Tabel 5.8 54
Evoluția greutății corporale a tineretului femel la înțărcare (kg) 54
Tabel 5.9 54
Evoluția greutății corporale a tineretului mascul la înțărcare (kg) 54
Tabel 5.10 55
Evoluția greutății corporale a tineretului femel la 90 zile (kg) 55
Tabel 5.11 55
Evoluția greutății corporale a tineretului mascul la 90 zile (kg) 55
LISTA FIGURILOR
Figura 2.1 [NUME_REDACTAT] Belgian 18
Figura 2.2 [NUME_REDACTAT] Alb 19
Figura 2.3 [NUME_REDACTAT] 20
Figura 2.4 [NUME_REDACTAT]-Zeelandez 21
Figura 2.5 Iepure rasa Californian 22
Fig. 4.1 Harta administrativă a României (http://paxlaur.com/2010/11/07/ceva-despre-bacau/) 35
Fig. 4.2 Harta geografică a județului Bacău (http://pe-harta.ro/bacau/) 36
Fig. 4.3 Rețeaua hidrografică a județului Bacău 38
Figura 5.1 Cuști pentru iepuri 49
Figura 5.2 Nutreț combinat îngrășare iepuri – NC 4220 50
Figura 5.3 Evoluția greutății corporale la iepuroaicele de la fătare la 30 zile 53
INTRODUCERE
Evoluția economiei mondiale, în ultima perioadă, sub influența efectelor crizei globale, a dinamizat acțiunile managerilor astfel încât afacerile vechi și noi să facă față actualelor provocări. Acum, când se poate spune că această criză mondială a început să se diminueze, investitorii caută noi oportunități de afaceri, agricultura și mai ales zootehnia fiind domenii de maxim interes.
Creșterea economică generală a țării, este strâns legată de evoluția agriculturii, dinamica acesteia în ultimii ani, demonstrând faptul că are un rol determinant în ridicarea produsului intern brut și totodată sporirea nivelului de trai.
În contextul susmenționat, creșterea iepurilor în România, devine o activitate extrem de atractivă, fiind practic o activitate de „nișă”, cu un potențial uriaș. Dezvoltarea durabilă a cuniculturii, presupune mărirea și modernizarea bazei tehnico-materiale, selectarea atentă a materialului biologic utilizat în reproducție, dar și cercetarea științifică, alături de o formare continuă a celor ce activează în acest domeniu.
Iepurii sunt relativ puțin pretențioși la condițiile de cazare și alimentație, aceștia putând deveni o afacere profitabilă pentru un crescător bine documentat și pasionat.
La nivel mondial, necesarul de proteină, în special cea de origine animală, este mereu în creștere și de aceea zootehniștii sunt mereu în căutarea de soluții prin care aceasta să fie cât mai de calitate, ieftină, tehnologia de obținere să fie în armonie cu mediul înconjurător și nu în ultimul rând, aceasta să fie obținută de la specii care cu concură din punct de vedere alimentar cu omul.
În acest sens, din ce în ce mai des se discută despre sporirea efectivelor unor specii care au fost mai puțin exploatate până acum, dar a căror avantaje le fac foarte atractive acum. Din această categorie face parte și iepurele de casă, care se caracterizează prin prolificitate, viteză mare de creștere, un indice de conversie a furajelor bun, pretându-se atât la creșterea industrială cât și la cea extensivă.
Carnea de iepure are o înaltă valoare biologică, dietetică, această specie având particularitatea de a nu depune grăsime intramuscular, aceasta având între 1380 și 1830 kcal/kg (Al. Georgeoni, 1982).
În multe țări există o reală preocupare pentru creșterea iepurilor de casă datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceștia. În acest scop au fost elaborate programe cu caracter educaționale (pentru elevi), sociale (pentru zone defavorizate) și industriale prin care se încearcă să se stimuleze creșterea consumului cărnii de iepure.
Analizând datele, puse la dispoziție de FAOSTAT, cu privire la cantitatea de carne de iepure produsă în Europa, constatăm că liderul a fost, este și probabil va fi încă o perioadă de timp, Italia, care în 1989 producea 173.752,50 tone, iar în 2012 a produs 262.435,50 tone. În ceea ce privește țările clasate pe locul doi și trei în ceea ce privește această producție, evoluția este extrem de interesantă, Franța se situa pe locul 2 în 1989 cu 97.354,50 tone, pentru ca în 2012 să fie doar pe locul 3 cu 52.954,74 tone după Spania care a înregistrat 67.775,34 tone.
Indiscutabil, performerul în creșterea iepurilor este Italia, iar dacă continuăm analiza vom constata faptul că, în 1989 aceasta a deținea 60.000 mii capete realizând 185.769 tone de carne ceea ce înseamnă o greutate medie de 3,00 kg/cap animal sacrificat, în timp ce în 2012 existau 73.000 mii capete cu o producție de 262.435,50 tone rezultând o greutate medie de 3,60 kg/cap animal sacrificat, acest fapt demonstrând interesul continuu al crescătorilor din această țară, pentru această specie.
Daca continuam analiza, constatăm faptul că din cele 12 țări (Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, România, Spania și Elveția) pentru care există date pentru ambele perioade 1898 și 2012, 5 țări (Bulgaria, Germania, Grecia, Italia și Malta) au avut creșteri ale producției de carne de iepure.
Din păcate în țara noastră continuă să se manifeste mult dezinteres pentru crearea unui cadru economic propice creșterii iepurilor și de aceea efectivele de iepuri sunt mult sub posibilitățile existente, în anul 2012 acesta fiind estimat de FAOSTAT la 1.700. 000.capete, cu mențiunea că în această statistică se regăsesc și iepurii de câmp. Analizând nivelul producției de carne realizate de la această specie în România, constatăm faptul că aceasta s-a diminuat drastic în 2012 – 176,24 tone, comparativ cu anul 1989 când a fost de 8.000 tone (FAOSTAT).
Examinând datele susmenționate, coroborat cu faptul că de la această specie se obțin pe lângă carne și pielicele, păr, putem afirma că această specie are o perspectivă deosebită în România, mai ales dacă ținem cont de faptul că această specie valorifică extrem de bine furajele grosiere, nevaloroase și nu necesită investiții mari în ceea ce privește cazarea.
Dezvoltarea acestei ramuri a zootehniei în România, este strâns legată de modificarea legislației prin care să se acorde și acesteia importanța cuvenită, care să cuprindă reglementări stricte privind individualizarea, conducerea registrelor genealogice, ameliorarea dar și acordarea de subvenții, norme de bunăstare a animalelor, etc., alături de cea mai stringentă problemă …. existența unui abator specializat pentru această specie.
PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL 1
DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND DOMESTICIREA ȘI PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE IEPURILOR DE CASĂ
Domesticirea iepurilor
Cercetările privitoare la domesticirea iepurilor confirmă existența iepurilor de vizuină de foarte multă vreme. Resturi de schelete fosile, găsite în Spania, Franța, Belgia, Italia, Elveția atestă prezența acestui animal cu aproximativ 600.000 ani în urmă.
Acum 3000-3500 de ani navigatorii fenicieni, ajungând în sudul peninsulei Iberice, au fost impresionați de numărul mare de iepuri de vizuină întâlniți și au dat numele țării de „I-Shapanin” (peninsula iepurilor); de la această denumire a provenit actualul nume „Spania” dat acestei țări.
Se consideră că domesticirea iepurilor s-a făcut cu 2000-2500 de ani în urmă în Spania, de unde, apoi iepurii s-au răspândit în toată Europa și Asia.
Un rol important în răspândirea iepurilor de casă au avut romanii; aceștia creșteau iepurii de casă în țarcuri (leporării), care erau importante surse de carne și odată cu deplasarea armatei romane erau transportați și iepurii, care astfel au fost răspândiți în țările cucerite. Până în zilele noastre, țările mediteraneene (Spania, Italia, Franța) sunt caracterizate prin cel mai ridicat consum de carne de iepure din lume (Winkelmann J, 2008).
În decursul istoriei, la începutul [NUME_REDACTAT], în special mânăstirile, au crescut intensiv iepuri, deoarece carnea puilor de iepuri era permisă ca mâncare de post. Apariția raselor de iepuri de casă cu blana divers colorată a avut loc în secolul al XVI – lea pe lângă mănăstiri.
Prin lărgirea legăturilor comerciale, iepurii de casă europeni au ajuns în Asia și pe cale maritimă, în Australia și America. [NUME_REDACTAT], iepurii sălbatici s-au înmulțit ajungând o adevărată calamitate, fiindcă aici lipsesc dușmanii lor naturali.
Iepurele sălbatic american este o rasă de sine stătătoare, care aparține, însă, aceleiași familii din care face parte și iepurele european. Iepurii de casă americani nu se înrudesc cu iepurii sălbateci. Iepurii de casă de pe continentul american provin toți din iepurii de casă europeni (Winkelmann J. și colab., 2008).
[NUME_REDACTAT], iepurii de casă au fost introduși pentru aprovizionarea cu carne a populației, iar rasa Angora pentru producția de lână. China este cea mai mare producătoare de lână de Angora din lume. Și în alte regiuni ale Asiei, ca și în Africa și America de Sud au fost aclimatizați iepurii de casă, deoarece carnea de iepure nu cunoaște restricții alimentare iar întreținerea acestor animale care nu necesită un spațiu prea mare, este ușor de făcut chiar și de către cei mai săraci.
La răspândirea iepurilor au contribuit în mare măsură și migrațiile popoarelor.
Astfel, iepurele de casă a devenit o sursă valoroasă de carne, blană și de lână. El este acum foarte prețuit în crescătoriile de animale de rasă (și pe lângă casa omului) și se bucură de o atenție din ce în ce mai mare din partea crescătorilor (Costăchescu E., 2000).
Domesticirea a determinat o serie de modificări ale însușirilor biologice și de exterior ale iepurilor concretizate prin sporirea greutății corporale, a prolificității, a vitezei de creștere și o mai bună valorificare a hranei, precum și alungirea corpului, a urechilor și lungimea firelor de păr. De asemenea, s-au produs modificări ale unor țesuturi și organe, dezvoltarea musculaturii, reducerea țesutului conjunctiv, reducerea volumului tubului digestiv, sporirea proporției de grăsime în corp.
Tot ca o consecință a domesticirii a scăzut și vioiciunea iepurilor, rezistența lor la condițiile de mediu și la boli.
Particularități biologice ale iepurilor de casă
Iepurele de casă a păstrat multe particularități biologice ale rudei sale sălbatice. Asemeni acestuia are o activitate mai intensă odată cu venirea nopții. Când are posibilitatea, chiar și iepurele de casă sapă adăposturi în pământ și acolo își stabilește culcușul. Drept consecință a domesticirii, iepurii de casă nu prezintă caracter sezonier în privința înmulțirii, însă în lunile de toamnă, în condițiile scăderii duratei zilei lumină, se manifestă o reducere ușoară a activității sexuale. Acest fapt dă posibilitatea ca anual, de la o singură femelă să se obțină un număr de 5 – 6 nașteri, însemnând în medie 35 – 48 de pui. Coeficientul ridicat de înmulțire la iepure este dat și de perioada scurtă de gestație, proprie acestei specii, de numai 30 – 32 de zile.
Femelele de iepure pot fi fecundate imediat după naștere, deoarece această specie suprapune în mod fericit gestația și lactația. Această particularitate este exploatată pe scară largă în practică. Fecundarea în termen de 10 zile de la naștere se practică în sistemul de creștere intensivă, fecundarea în perioada 10-20 zile pentru sistemul de creștere semi – intensiv iar după ziua 20 în sistemul de creștere extensivă a iepurilor.
Dezvoltarea embrionară a fătului decurge de asemenea foarte repede. În cea de-a 13 – a până la a 15-a zi, embrionii au mărimea unei nuci, în cea de-a 20 – a până la a 22-a zi, ei sunt aproape formați în întregime și încep să capete caracterele morfologice (de formă și aspect) specifice speciei.
Femelele de iepuri nasc, cel mai adesea, în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții. Durata nașterii este de 15 – 20 de minute. Puii se nasc cu o greutate de la 45 la 80 grame, în funcție de rasa de la care provin.
O altă caracteristică biologică importantă a iepurilor este maturizarea lor foarte rapidă. Puii iepurilor de casă se nasc goi și orbi. La sfârșitul primei zile de viață apar primele semne ale învelișului pilos inițial iar mai târziu firele aspre de păr ating o lungime de peste 1 mm. După cea de-a cincea zi de la fătare apare și începutul de blană, ale cărei fire ating o lungime de 5 – 6 mm. Formarea deplină a învelișului de blană se observă la împlinirea vârstei de o lună.
Puii capătă simțul văzului în ziua a 10 – a sau a 12- a. La vârsta de 16 -18 zile puii de iepure încep să iasă din culcuș, iar de la vârsta de 18 – 20 de zile, încep să se hrănească cu furajul femelei mamă. În cea de-a 28-a până la a 30 – a zi după parturiție, puii de iepure își măresc de 10 – 12 ori masa vie în comparație cu cea de la naștere. Intensitatea ridicată a creșterii la iepuri depinde într-o proporție foarte importantă și de calitățile hrănitoare ale laptelui.
Pentru hrănirea puilor, iepuroaica are 6 până la 10 perechi de glande mamare pe piept și pe burtă, pe partea stângă și pe partea dreaptă. În timpul lactației, laptele pe care îl sug puii se formează continuu.
În timpul gestației, glanda mamară se mărește și crește în greutate în special între cea de-a șaisprezecea și cea de-a douăzeci și șasea zi de gestație. Până în cea de-a cincisprezecea zi după fătare are loc încă un puseu de creștere. Inflamațiile mamelelor apar mai ales la femelele mai bătrâne.
Pentru a putea percepe stimulii de mediu, ca toate celelalte mamifere, și iepurii dispun de cele 5 simțuri: pipăitul, gustul, mirosul, auzul și văzul.
Pentru puii nou-născuți care sunt pleșuvi și orbi în primele zile de viață, simțurile pipăitului și a gustului sunt vitale. Aceste simțuri sunt deja bine dezvoltate în momentul fătării; ele îi ajută pe iepurași să se orienteze, să găsească mameloanele mamei și să se hrănească. În ceea ce privește consumul hranei se știe că iepurii sunt adesea foarte pretențioși, este evident că simțul gustului este foarte accentuat. Le place gustul dulce, dar reacționează mai puțin la amar. Percepția zgomotelor are un rol foarte important. Animalele devin mai vigilente și mai sensibile față de zgomotele deranjante.
Cercetând ochii iepurilor, au fost constatate asemănări frapante cu ochii pisicilor și a altor animale nocturne. Iepurii sunt în stare să vadă foarte bine lumina apusului. Ei reacționează, dimpotrivă, mai puțin la schimbarea culorilor (Winkelmann și colab., 2008).
1.3 Aspectul exterior al iepurilor
Exteriorul iepurilor de casă trebuie privit în strânsă legătură cu producția lor principală, care presupune un anumit grad de dezvoltare al organelor interne și o intensitate a acestora corespunzătoare activității lor. Deci exteriorul furnizează o serie de date utile despre interiorul iepurelui, respectiv despre calitățile și aptitudinile acestora pentru un anumit tip de producție – carne, blană, păr (lână). Prin studiul exteriorului, (studiu care se poate efectua prin observație directă, măsurători corporale, cântăriri) se pot obține informații referitoare la starea de întreținere, gradul de dezvoltare, aptitudinea productivă, sex, stare de întreținere. După aspectul exterior se pot recunoaște rasele, se pot diferenția indivizii între ei și se poate aprecia valoarea unui anumit exemplar după criteriul utilității.
1.3.1 Regiunile corporale
Regiunile corporale, (forma fiecăreia) sunt importante pentru o apreciere corectă a exteriorului iepurilor. Prin regiune corporală se înțelege o zonă bine definită care are un anumit contur și o bază anatomică bine stabilită. Pentru aprecierea regiunilor corporale trebuie urmărite o serie de elemente cum sunt: dimensiunea, forma, direcția, modul de atașare cu regiunile învecinate, defectele, iar separat se urmărește aplombul.
Principalele regiuni corporale la iepuri sunt: capul, gâtul, trunchiul, membrele.
1.3.2 Constituția și temperamentul
Odată cu inspecția vizuală se pot aprecia și anumite însușiri fiziologice ereditare cum sunt constituția și temperamentul. Felul în care este constituit corpul iepurilor și măsura în care acesta exprimă vigoare, rezistență, robustețe, putere sau slăbiciune, indică apartenența acestuia la unul din diferitele tipuri constituționale și anume: constituție fină, debilă, robustă sau grosolană.
Constituția fină – este proprie animalelor cu pielea fină, osatură fină și compactă, blăniță cu păr des, mătăsos și lucios, corpul armonios și suplu, iepurii cu acest tip de constituție fiind rezistenți la boli.
Constituția debilă – este caracteristică iepurilor degenerați sau in curs de degenerare, animalele respective au corpul strâmt, picioarele subțiri, păr rar, fecunditate redusă și se îmbolnăvesc ușor.
Constituția robustă – este proprie iepurilor care au corpul îndesat, pieptul larg, membrele mai groase; ei se îngrașă mai ușor și sunt rezistenți la boli.
Constituția grosolană – este specifică exemplarelor greoaie, cu aspect obosit, cu piele groasă, părul rar și fără luciu.
Prin temperament se înțelege modul cum organismul reacționează față de un excitant din mediul înconjurător și contribuie în mod direct la productivitatea iepurilor; el oglindește ansamblul armoniei funcțiunilor nervoase și endocrine din organism. Temperamentul iepurilor de casă poate fi vioi sau liniștit.
Temperamentul vioi – este caracteristic iepurilor cu o constituție fină, ochi vioi, mobilitate energică a corpului, sunt iuți și foarte sensibili la modul de comportament față de ei.
Temperamentul liniștit – este caracteristic iepurilor mai docili, domoli. Spre deosebire de temperament, caracterul este rezultatul modului de creștere și al tratamentului aplicat (iepurele bruscat și speriat devine rău, iar cel bine îngrijit, ferit de zgomot și tratat cu blândețe, capătă un caracter bun).
1.3.3 Particularitățile de culoare la iepurii de casă
Blănița iepurilor este formată din tegument și stratul pilos. Tegumentul este alcătuit din trei straturi: epiderma, derma și hipoderma. În epidermă au originea firele de păr. Iepurii cu blană mare și densă au o epidermă subțire, fină și în general nepigmentată.
Derma este formată în general din fibre colagenice, fibre elastice care asigură suplețea pielii și rezistența blăniței. Corpul iepurilor este acoperit de blăniță care are rol de protecție; blănița este alcătuită din fire de păr neuniforme respectiv părul de direcție (jarul), puful și spicul.
Părul de direcție – jarul sau părul de acoperire, este reprezentat prin firele de păr mai lungi și mai groase, care sunt drepte și au lungimea cuprinsă între 25 – 95 mm, iar grosimea de 29 – 45 µ. Aceste fire de păr au formă rotundă la bază fiind mai înguste la vârf.
Puful este format din fire de păr scurte, fine, mătăsoase, ondulate, dispuse în fascicule; lungimea firelor de puf este cuprinsă între 10 – 45 mm, iar grosimea este de 12 – 20 µ.
Spicul (numit uneori și jar spumos) face trecerea de la firele de puf spre cele de jar, la bază sunt fine și ondulate, iar spre vârf sunt drepte și mai groase, lungimea lor fiind cuprinsă între 20 – 60 mm.
În componența blăniței se mai întâlnesc și perii senzitivi care sunt reprezentați prin fire lungi, groase, drepte, aspre, care formează mustățile.
La iepuri, grosimea firelor de păr, precum și desimea lor variază după rasă, sex, stare de întreținere și anotimp.
Culorile blăniței la iepuri. Ochii, pielea, părul și unghiile la iepuri au o culoare diferită după rasă, iar în cadrul rasei după varietate.
Culoarea blăniței este determinată de pigmenți care, după numărul și modul lor de repartizare în firul de păr, determină prezența culorilor simple sau a celor compuse.
Culorile simple se întâlnesc atunci când pe tot corpul animalelor, există o singură culoare: albă, neagră, albastră, galbenă, roșcată, brună, havană.
Culorile compuse sunt alcătuite din mai mulți pigmenți, care pot fi situați pe același fir de păr sau pe fire diferite. Culorile compuse întâlnite la iepuri sunt: aguti (sălbatică), chinchila argintie, fluture, bălțată și pestriță ([NUME_REDACTAT], 2013).
CAPITOLUL 2
RASELE DE IEPURI
2.1 Clasificarea raselor de iepuri
Până în prezent sunt cunoscute aproximativ 100 rase de iepuri de casă ce se pot clasifica după producția principală, după greutatea corporală și după însușirile blănii.
După producția principală distingem rase de carne, rase de blană și rase mixte.
După greutatea corporală în stadiul de adult rasele de iepuri de casă sunt împărțite în rase mari (peste 5 kg), mijlocii (3-5 kg), mici (2-3 kg) și pitice (sub 2 kg).
După însușirile blănii distingem rase cu păr scurt (rasele rex), lung (Angora și Vulpe) și mediu (majoritatea raselor).
În cazul în care dorim să orientăm creșterea iepurilor spre producția de carne, ne vom îndrepta atenția înspre rasele mari și mijlocii de iepuri. Dacă rasele mari ating în stadiul de adult greutăți ce depășesc 5 kg, rasele mijlocii sunt mai precoce și au în perioada de tineret ritmuri de creștere mai mari
2.2 Rase mari de iepuri – folosite ca genitori paterni
2.2.1 [NUME_REDACTAT] Belgian sau Uriașul de [NUME_REDACTAT] parte din grupa raselor mari (uriașe) fiind cel mai mare iepure de casă din lume. Originea sa este belgiană din regiunea Gand. Este o rasă foarte veche, bine cunoscută încă din secolul al XVIII-lea.
Este de talie mare fără a fi înalt pe picioare. Adultul cântărește, în medie, 6 kg, dar greutatea poate ajunge la 10-12 kg, adică de 3 sau chiar de 6 ori mai mare decât a strămoșului său sălbatic, iepurele de vizuină. Robust, masiv și bine conformat, are corpul lung (60-100 cm); capul destul de mare, cu urechile drepte și purtate în sus, în formă de V, lungi de 16-19 cm; ochii mari și luminoși, cu expresie blândă. Gâtul este scurt și puternic. La femele, pielea gâtului formează o îndoitură în fața pieptului, așa numita „cravată”.
Trunchiul este lung și cilindric, cu musculatura dezvoltată, are perimetrul toracic de 37-44 cm, iar lărgimea crupei la șolduri de 7-9 cm.
Membrele sunt puternice, cu ghearele pigmentate sau nu, după cum blănița este colorată sau albă. După colorarea blăniței se deosebesc mai multe varietăți ale acestei rase. Varietatea cea mai răspândită este cea sălbatică sau aguti, apoi de culoare cenușiu închis sau cangur, brun închis, neagă, fluture și albă.
Figura 2.1 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de carne este 3,5-6 kg.
Blănița este valoroasă. La selecție se ține seama ca blănița să aibă părul des, cât mai uniform, mătăsos și cu luciu metalic. Exceptând varietatea fluture nu se admit pete de altă culoare pe cap, gât, spinare, crupă și părțile laterale ale trunchiului; se admit pete pe abdomen și pe fața internă a membrelor.
Mărimea blăniței ajunge la 2 220 cm2.
Tabelul 2.1.
Indici minimi de calitate pentru rasa [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], 2006)
Greutatea medie a puilor este de 63 g la naștere, 750 g la o lună, 1600 la două luni și de o sută de ori mai mare decât la naștere la vârsta de 9-10 luni. Ajung la maturitate sexuală la vârsta de 10-12 luni.
Iepurii de casă din rasa [NUME_REDACTAT] sunt rezistenți, cresc bine în cuști și sunt cei mai cunoscuți la noi în țară.
Se cresc pentru producția de carne și blăniță, ca ameliorator pentru alte rase, precum și pentru performanțe sportive.
2.2.2 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] s-a format în secolul al XIX lea în Belgia și Germania prin selecția iepurilor albinoși
din rasa [NUME_REDACTAT] fiind de talie mai mică decât rasa din care provine, cu o greutatea medie de 6-7 kg.
Aspect exterior al iepurilor din rasa [NUME_REDACTAT]:
are o constituție robustă, cu o greutate medie de 6-9 kg, urechile având lungimea de 15-18 cm purtate in ''V'',ochii roz ,blana de culoare alb strălucitoare;
culoarea blănii este albă cu păr des, scurt și mătăsos, iar pielea nu prezintă pigment;
capul, la masculi este rotunjit iar la femele mai alungit, ochii de culoare roz (pupila rubinie închis cu irisul mai deschis);
gatul la masculi este fără salba, la femele se poate întâlni totuși o ușoară salbă;
corpul este cilindric, voluminos și bine legat.
Figura 2.2 [NUME_REDACTAT] Alb (http://iepuriderasacluj.blogspot.ro/2012/03/urias-german-alb.html)
Iepuroaicele au în medie 2-3 gestații pe an, prolificitatea medie fiind de 5-7 pui la fătare,cu o greutate de aproximativ 55 g, aceștia atingând maturitatea sexuala la circa 10 luni.
2.2.3 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] fluture a fost obținută de crescătorii din Anglia în jurul anului 1687 ca rasă decorativă (da agrement). Datorită aspectului lor caracteristic și plăcut, animalele din această rasă s-au răspândit în scurt timp în toată lumea. Numele rasei provine de la repartizarea culorii într-un mod specific și anume: pata neagră de pe bot se prelungește pe mandibulă, dând impresia unui fluture cu aripile întinse. Pe lângă aspectul său plăcut, aceasta rasă posedă calități economice valoroase, cum ar fi viteza de creștere, prolificitatea, etc.
Figura 2.3 [NUME_REDACTAT] (http://www.hobby-zoo.ro/anunt/vand-iepuri-rasa-fluture-189.html)
În cadrul rasei există două variante de culoare:
varianta negru-alb – cea mai apreciată;
varianta albastru-alb.
Greutatea medie a iepurilor din rasa fluture variază între 5,5 – 8 kg, cu o prolificitate medie de 6 – 7 pui la fătare.
2.3 Rase mijlocii de iepuri – folosite ca genitori materni
2.3.1 [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Neo-Zeelandeză a fost creată datorită apariției fermelor mari și a combinatelor de creștere intensivă, pentru producția de carne de iepure, care a impus necesitatea obținerii unor rase economice, care să cuprindă la un nivel cât mai înalt toate caracteristicile pozitive ce influențează economicitatea producției (viteză de creștere, precocitate, prolificitate). America și țările din vestul Europei care preferă iepuri de came, au introdus atât în gospodăriile mari, cât și în cele mici, creșterea iepurilor Neo -Zeelandezi.
Figura 2.4 [NUME_REDACTAT]-Zeelandez (http://www.iepuri.intracominvest.eu/iepuri_de_vanzare.html)
Pe parcursul existenței aceste rase au apărut mai multe varietăți de culori, dintre care cele mai importante sunt următoarele două: roșcatul și albul Neo-Zeelandez.
Originea iepurilor Neo-zeelandez nu este clară, după unii autori, el provine din iepurele sălbatic, care se întîlnește pe insula Neo-Zeelandeză din [NUME_REDACTAT], unde se presupune că a fost adus din America în anul 1909, după alți autori rasa nu are nimic comun cu insula Neo-Zeelandeză, afirmându-se că rasa a fost creată în California. [NUME_REDACTAT] și colaboratorii săi (1970), iepurii Neo-Zeelandezi s-au format în [NUME_REDACTAT] din iepurii de casă colonizați în această parte a globului pe la mijlocul secolului trecut, dar ceea ce este sigur, este faptul că proprietățile și caracteristicile valoroase ale iepurelui Neo-Zeelandez se datorează crescătorilor Californieni.
2.3.2 [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] a avut la bază ideea obținerii unui iepure de mare valoare comercială, rezistent, precoce și cu productivitate mare de carne. În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923, au început încrucișările experimentale între două rase mici, Himalaia și Chinchila mic. În urma acestor încrucișări au existat un număr mare de produși iar dintre toți a fost ales un iepuroi care însuma cea mai mare parte din caracterele scontate ale viitoarei rase. Iepuroiul respectiv a fost apoi împerecheat cu femele din rasa Neo-Zeelandeză alb, cu scopul de a imprima produșilor dimensiuni corporale mai mari și pentru a spori gradul de precocitate.
Printr-o selecție riguroasă a produșilor rezultați din această încrucișare, s-a reușit să se obțină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Himalaia, însă de dimensiuni mai mari, cu o mare producție de cane, precocitate bună, și rezistență crescută. Pe parcursul a cinci ani, caracterele respective au fost consolidate și s-au transmis constant la descendenți, în felul acesta în anul 1928 rasa a fost recunoscută în mod oficial, în același an au fiind prezentate câteva exemplare din noua rasă, la o expoziție din California. În anul 1939 rasa a fost Standardizată și astăzi este una din cele mai populare rase de iepuri de mare valoare economică.
[NUME_REDACTAT] american, greutatea indivizilor din această rasă trebuie să fie de 3 – 4,5 kg, iar lungimea corpului să fie cuprinsă între 51 – 56 cm. Prolificitatea medie este de 7 – 8 pui la o fătare. Blana este de culoare alb curat, fără nuanțe alb sau gri, cu excepția extremităților care sunt negre. Desenul negru trebuie să cuprindă: botul, urechile, membrele anterioare de la genunchii de jos și cele posterioare de la jaret în jos. Coada trebuie să fie în întregime neagră. Ochii au culoarea roșiatică iar ghearele sunt de culoarea cornului închis.
Figura 2.5 Iepure rasa Californian (http://www.iepuri.biz/rase/iepurele-californian/)
Datorită multiplelor ei calități rasa s-a răspândit în multe țări din lume, inclusiv la noi în țară și câștigă din ce în ce mai mult teren.
CAPITOLUL 3
3.1. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PRODUCȚIA DE CARNE LA IEPURI
Dacă am rezuma ce au demonstrat studiile făcute până în ultimii ani în țările cu cunicultură avansată referitor la particularitățile fiziopatologice ale iepurilor am putea spune că:
este un animal extrem de sensibil la factorii de stres;
este foarte fricos și individualist;
este deosebit de fragil față de toate modificările de mediu care constituie pentru ei un stres destul de important, menținându-l tot timpul în stare de alarmă.
Toate aceste manifestări sunt generate de acțiunea glandelor suprarenale care reacționează la orice șoc.
Incontestabil, echilibrul neuroendocrin este capabil să mențină starea de sănătate a organismului prin desfășurarea normală a fenomenelor metabolice. Schimbarea brutală a diferiților factori de mediu poate rupe acest echilibru și declanșează stări de boală. La iepure, mai mult decât la alte specii acest echilibru este poate cel mai fragil și acesta este o explicație pentru faptul că iepurele a pătruns printre ultimele specii în creșterea industrială. A trebuit să treacă destul timp și să se desfășoare ample cercetări până s-a stabilit și s-a demonstrat practic că evitarea oricăror factori de stres (psihici, fizici, chimici, biologici etc.) este condiția „sine qua non” pentru menținerea stării de sănătate la această specie.
Iepurii de casă au o bună capacitate de folosire a hranei, putând realiza 1 kg de spor cu un consum de 3,0-4,0 U.N. Spre deosebire de porcine și păsări, iepurii consumă o parte însemnată din rație, furaje bogate în celuloză (fân, paie) și suculente, care sunt ieftine.
Raportul proteină celuloză în hrana iepurilor are o mare influență asupra producțiilor și sănătății animalelor. Rețetele furajere care conțin 16-18 % proteină brută și 12-15% celuloză sunt ideale atât pentru o producție intensivă, cât și pentru prevenirea diareii la iepurii de casă.
Cu toate acestea trebuie să evidențiem că iepurii de casă sunt foarte sensibili la toxinele produse de mucegaiurile ce se dezvoltă pe materiile prime de furaje, care intră în hrana iepurilor. De asemenea, este un animal foarte sensibil la factorii stresanți, și anume:
Fizici: frig, căldură excesivă, curenți de aer;
Chimici: amoniac, CO2, hidrogen sulfurat, toxine medicamentoase;
Biologici: agenți microbieni și parazitari;
Psihici: transport, zgomote, schimbarea locului și prezența altor animale (câini, pisici);
Emoționali: schimbarea bruscă a furajului, lipsa apei (Dinescu S. și colab., 2002).
3.1.1. Particularitățile fiziologice care condiționează patologia iepurilor. Factori genetici și fiziologici de influență
Statusul fiziologic al iepurilor, influențează direct și în principal producția și calitatea cărnii acestora, pe lângă cea a pieilor, lânii și părului. Producția de carne poate fi influențată de acești factori în proporție de 30-70% dacă avem în vedere faptul că pentru caracterele de carne determinismul genetic este de la intermediar spre puternic.
Rasa. Rasele de iepuri sunt pitice, mijlocii și mari (randamentul la sacrificare este cel mai mare la rasele mari)
Individualitatea. Fiecare iepure corespunde însușirilor rasei din care provine cu un plus sau minus al procentului masei musculare, în funcție de individ.
Vârsta la sacrificare este corelată cu rasa, pentru a obține eficacitate economică și un procent ridicat de carne în carcasă.
Sexul de obicei influențează starea de îngrășare. Se observă o conversie mai bună a hranei la masculii castrați.
Precocitatea iepurilor este foarte mare, atât în ceea ce privește creșterea cât și dezvoltarea. Astfel, iepurii de casă, până la vârsta de 180 de zile, își măresc greutatea de la fătare de 50-80 de ori și realizează în primele 3 luni de viață aproximativ 43% din greutatea de adult. De asemenea, precocitatea sexuală este accentuată, iepuroaicele putând fi date la montă, la unele rase, încă de la vârsta de 4-5 luni.
Prolificitate la iepurii de casă este foarte ridicată, depășind din acest punct de vedere majoritatea speciilor de animale, însușire care influențează direct producția și eficiența economică a acestei ramuri de activitate. În sistemul intensiv de creștere, iepuroaicele pot realiza 6-8 fătări pe an, iar la o fătare se pot obține 6-8 pui/iepuroaică. Astfel, producția anuală obținută de la o femelă poate fi de 40-70 pui și chiar mai mult, iar la o iepuroaică și fiicele sale din același an, care s-au montat, se pot obține 120-150 pui.
Starea de îngrășare influențează direct calitatea cărnii prin conținutul în acizi grași. Prin stare de îngrășare înțelegem de fapt și dezvoltarea masei musculare, de unde reiese că o stare bună de sănătate va produce și o carne mai bună din punct de vedre calitativ dar și randamente mai crescute la sacrificare.
Temperamentul. Prin temperament se înțelege modul cum organismul reacționează față de un excitant din mediul înconjurător și contribuie în mod direct la productivitatea iepurilor; el oglindește ansamblul armoniei funcțiunilor nervoase și endocrine din organism. Temperamentul iepurilor de casă poate fi vioi sau liniștit. Temperamentul vioi – este caracteristic iepurilor cu o constituție fină, ochi vioi, mobilitate energică a corpului, sunt iuți și foarte sensibili la modul de comportament față de ei. Temperamentul liniștit – este caracteristic iepurilor mai docili, domoli. Spre deosebire de temperament, caracterul este rezultatul modului de creștere și al tratamentului aplicat (iepurele bruscat și speriat devine rău, iar cel bine îngrijit, ferit de zgomot și tratat cu blândețe, capătă un caracter bun).
Starea de sănătate. Iepurii sănătoși dovedesc funcționarea perfectă a tuturor organelor. Ei percep mediul înconjurător, reacționează la stimulii exteriori, mănâncă normal, excrementele sunt formate, aleargă, sunt vioi, gestația, fătarea și creșterea puilor decurg normal, în adăpost nu se aude nici un strănut, nici o urmă de guturai, pielea și blana nu prezintă nici o crustă sau vre-o murdărie. Un iepure sănătos se dezvoltă foarte bine când crește singur în boxa lui, atunci când avem iepuri de rasă sau când este vorba de o crescătorie în scopuri economice ([NUME_REDACTAT], 2013).
Boala apare în urma tulburării sau vătămării funcțiilor organice și corporale normale. Ca urmare a acestor tulburări sau vătămări apar limitări trecătoare sau permanente ale capacității funcționale și de întrebuințare. Unele îmbolnăviri de acest gen pot fi fără urmări pentru iepuri sau se pot extinde în organism ducând astfel la îmbolnăviri generale.
Izbucnirea bolilor depind de: constituția generală a animalului, predispoziția la anumite îmbolnăviri și influența (efectul) cauzelor interne și externe.
Sănătatea iepurelui nu este influențată numai de animalul însuși ci și, în mod decisiv, de efectul mediului asupra animalelor și de prezența agenților patogeni. În aceste condiții reiese faptul că, dintre iepurii crescuți, hrăniți și îngrijiți în același fel, numai unii se îmbolnăvesc în vreme ce alții din adăposturile învecinate se bucură de cea mai perfectă sănătate.
Ca și celelalte mamifere, și la iepuri există un sistem complex de apărare împotriva îmbolnăvirilor (sistemul imunitar) care se află într-un anumit echilibru cu mediul. Acest sensibil echilibru poate fi ușor tulburat ajungându-se astfel la îmbolnăvire. De exemplu aproape toți iepurii pot fi atacați de coccidii (paraziți unicelulari) fără însă ca îmbolnăvirea să se producă: între parazit și gazdă se stabilește un echilibru. Stresul provocat de o fătare dificilă sau de o proastă climatizare în adăpost tulbură acest echilibru. Coccidiile se pot înmulți în animal fiindcă apărarea organismului nu mai face față. Atunci apare boala numită coccidioză.
La apariția unei asemenea boli participă de obicei mai mulți factori; se vorbește de o origine multifactorială a bolii. Sistemul de apărare reacționează, pe de-o parte cu multă sensibilitate la factorii atavici, pe de altă parte, ele sunt în stare să apere organismul de boli, proces în care se formează substanțe de apărare specifice și nespecifice.
Rezistența la o substanță care nu este proprie corpului (viruși, bacterii), duce la o activare a sistemului imunitar și la formarea substanțelor de apărare specifice. Acest proces poate fi declanșat și prin vaccinare, administrându-se animalului un agent patogen într-o formă slabă sau anihilată. Corpul produce, astfel, substanțe de apărare specifice împotriva acestor agenți patogeni care o să apere organismul de bolile produse de agenții respectivi, dând corpului o imunitate deplină.
Un sistem imunitar care funcționează bine este cel mai bun garant al sănătății iepurilor.
Bolile se exprimă prin simptome, cum ar fi:
rana rămâne neconsumată;
excremente moi,diaree;
balonări;
zgomote în piept, nări acoperite cu mucozități;
poziția strâmbă a capului, tulburări de echilibru;
secreții oculare;
pierderi de greutate,slăbire;
răni ale pielii, inflamații dermice, abcese;
căderea părului;
modificări ale mamelelor;
modificări ale organelor genitale.
Cauzele bolilor pot fi: deficiențe ereditare; carențe nutriționale; deficiențe în întreținerea animalelor; infecții cu viruși, bacterii, ciuperci sau paraziți pluricelulari; intoxicațiile și rănirile
Sunt importante:
observarea exactă și controlul regulat al animalelor;
corectă evaluare a simptomelor bolii, să nu se tergiverseze stabilirea diagnosticului;
măsuri terapeutice luate de timpuriu;
Erori de întreținere: bolile cauzate de întreținerea deficitară a iepurilor au drept cauze:
frigul (pune în pericol mai ales puii)
căldura excesiva;
gaze toxice în amenajări complet închise și fără aerisire;
aglomerație în cuști;
curățenie deficitară și dezinfecție insuficientă a grajdului sau cuștii.
Bolile infecțioase apar prin:
directă vătămare a organelor individuale sau a întregului organism (îmbolnăvire generală) de către agenții patogeni;
formarea toxinelor prin acțiunea agenților patogeni.
Pentru a recunoaște boala (a stabili diagnosticul) ar trebui să se ia în considerare factorii posibili de influență și simptomele bolii.
Pentru a ajunge la un diagnostic mai sigur al unei boli sunt necesare probe și analize de laborator.
Probe bacteriologice:
prelevate cu tampoane din nas, ochi, faringe, urechi, excremente, lichid vaginal, conținut abcese;
probe de lapte, excremente, spermă, piele (recoltate in recipiente sterile,incasabile și etanșe);
organe sau părți de organe ale animalelor sacrificate.
Probe pentru analize parazitologice: probe de excremente (luate în stare proaspătă, în recipiente sterili) și probe de piele și păr (Winkelmann J., 2008).
3.1.2. Factori de mediu care influențează producția de carne la iepuri
Alimentația. Iepurele este un animal ierbivor, cu un aparat digestiv foarte voluminos. Spre deosebire de erbivorele rumegătoare, stomacul iepurelui este unicompartimentat (monogastric). Volumul lui este de 50-200 ml și prezintă un foarte puternic sfincter la nivelul orificiului cardia, fapt ce nu permite iepurelui să vomite. De aici se poate desprinde concluzia că în alimentația iepurilor nu vom utiliza nutrețuri alterate sau toxice, care ar putea produce deranjamente gastrice, întrucât s-ar putea ajunge la un deznodământ letal.
Adăparea. Este absolut necesară asigurarea apei în următoarele cantități:
iepuri adulți (în repaos) aproximativ 250 ml pe zi;
femele gestante 1 L/zi;
femele în lactație cu 8 pui în perioada 0-3 săptămâni 1-1,5 L pe zi, iar în perioada 3-6 săptămâni 2 L pe zi.
S-au observat mari variații în ceea ce privește consumul de apă la iepuroaicele ce se găseau în perioada de lactație. Iepuroaicelor în lactație le trebuie asigurată apa la discreție. În creșterea modernă a iepurilor care se axează în special pe fabricarea furajelor granulate, este imperios necesară o bună aprovizionare cu apă. Trebuie avut în vedere nu numai asigurarea cantitativă cu apă, ci și respectarea normelor calitative (Rebreanu L., 1977).
Sistemul de exploatare la iepuri poate fi intensiv, semiintensiv sau extensiv.
Sistemul de întreținere: în cuști compartimentate sau individuale,în baterii, în voliere sau la sol.
Programul activităților zilnice trebuie să asigure un echilibru între perioada de odihnă și lucrările administrative. Perturbarea frecventă a odihnei reduce sporul mediu zilnic.
Factorii climatici au o influență hotărâtoare asupra sănătății iepurilor și inclusiv asupra producției (Maciuc V., 2006)
Influența temperaturii asupra sănătății iepurilor
Temperatura mediului influențează în cea mai mare măsură sănătatea animalelor. Pe lângă influența directă, condiționează gradul de influență a altor factori, cum sunt umiditatea și mișcarea aerului, dar și rezistența organică, motiv pentru care, animalele devin mai receptive și la agenții infecțioși (Drăghici C., 1991).
La iepuri, temperatura de 28 0C a determinat o creștere a proporției spermatozoizilor anormali, reducerea numărului de spermatozoizi și a mobilității acestora.
Producția de lapte la iepuroaice este influențată intens de temperatura mediului, fiind maximă la temperatura de 15 0C, când poate depăși 200 g lapte/zi, curba maximă a producției fiind atinsă către 18-20 zile. La 10 0C producția de lapte scade cu 15% iar peste 20 0C, scade cu 7,7 g/0C astfel că la 30 0C și mai ales la 35 0C, scade cu 40-60 % în comparație cu temperatura de 15 0C. La temperaturi ridicate curba lactației atinge vârful între 10-15 zile de la fătare, dar scade mult peste 20-22 zile. Sporul de creștere al tineretului cunicul în faza lactației este maxim la 150C (explicat prin producția maximă de lapte a mamelor), dar după înțărcare a fost practic identic la 15 și 20 0C (27,7 respectiv 26,2 g/zi). Pe întreaga perioadă de creștere, sporul a fost maxim la 15 0C, apropiat la 10 și 20 0C, dar se reduce cu 25% la 25 0C și cu 31% la 30 0C.
Temperatura scăzută a aerului din adăposturi are influență deosebită, în special asupra animalelor nou născute și la tineretul animal. Prelungirea acțiunii frigului și epuizarea rezervelor energetice reprezentate de glucide și lipide conduce la consumul proteinelor tisulare, cu pierderi ale masei corporale iar proteinele serice se reduc ca urmare a degradării metabolice.
Sub acțiunea frigului crește excreția renală, cantitatea de urină, ca și concentrația unor săruri din urină.
Temperaturile coborâte favorizează apariția îmbolnăvirilor prin reducerea rezistenței organice prin mai multe căi. Expunerea prelungită la frig, face ca barierele naturale de apărare antiinfecțioasă și nivelul de activitate al factorilor umorali și celulari să fie deficitare. Inspirația aerului rece provoacă vasoconstricția mucoasei aparatului respirator și modifică proprietățile surfanctantului alveolar. Vasoconstricția determină nutriția insuficientă respirator, celulele mor și se exfoliază, lăsând corionul nud, poartă de intrare pentru germenii pătrunși pe cale aerogenă. Reducerea frecvenței respiratorii la frig este diminuată oxigenării pulmonare, ori, a fost demonstrat că hipoxia diminuată atât activitatea aparatului muciliar al căilor respiratorii, cât și activitatea fagocitară a macrofagelor alveolare. În aceste condiții eliminarea corpilor ajunși pe cale aerogenă în pulmoni (pulberi, germeni) este dificilă, constituind puncte de plecare pentru infecții pulmonare. Pentru germenii care au depășit bariera aparatului respirator sau digestiv, capacitatea de a fi inactivați este de asemenea redusă în ambianțe reci, prin reducerea numărului de fagocite și a capacității lor fagocitare. Ambianțele reci, asociate cu umiditate ridicată și curenți de aer cum se întâlnesc frecvent în sezonul de iarnă în adăposturi, determină creșterea morbidității la tineret. Există o corelație între temperatura mediului sub zona de confort și incidența morbidității, a sacrificărilor de necesitate la tineret, care sunt maxime în sezonul rece.
Starea de sănătate a animalelor adulte este mai puțin influențată de temperatura scăzută a mediului, animalele de fermă dovedind o bună rezistență la frig mai ales când sunt bine furajate.
Influența temperaturii ridicate asupra sănătății animalelor. Dacă la temperatură scăzută a mediului erau mai sensibile animalele tinere, la temperatura ridicată sunt mai sensibile animalele adulte în special cele înalt productive.
Necesitatea eliminării căldurii excedentare impune intensificarea evaporării. Evaporarea cutanată sub formă de perspirație și mai ales de transpirație, crește proporțional cu temperatura mediului, conduce la eliminarea unei însemnate cantități de electroliți ca și de azot proteic. Polipneea termică poate depăși de 10 ori ritmul fiziologic din ambianțele termo-neutrale la animalele care transpiră puțin sau nu transpiră, este însoțită de eliminarea excesivă a CO2 cu reducerea consecutivă a tensiunii acestuia în sângele venos, determinând alcaloza gazoasă. În aceste condiții este perturbat metabolismul mineral cu urmări vizibile asupra dezvoltării armonioase a animalelor.
Ambianțele calde măresc consumul de apă în detrimentul furajelor, iar când necesarul nu poate fi acoperit, apare hemoconcentrația.
Cea mai însemnată influență o exercită temperaturile ridicate asupra funcției de reproducție. Prin perturbarea statusului hormonilor implicați în funcția de reproducție, perturbarea dezvoltării și funcționării organelor genitale, modificarea comportamentului sexual și mai ales prin deficiențele cantitative și calitative ale gameților, induse de căldură, sunt influențați ambii parteneri ai reproducției, cu consecințe economice deosebite.
Umiditatea relativă ca și în cazul homeostaziei termice și nivelului producțiilor animale, umiditatea aerului nu are o acțiune deosebită prin ea însăși asupra animalelor, ci numai în relație cu temperatura și mișcarea aerului ([NUME_REDACTAT], 2013).
În adăposturi, nivelul umidității fiind foarte variabil, dependent și de temperatura aerului se constată efecte negative ale umidității în relație cu nivelul temperaturii. Umiditatea relativă acționând asupra organismului în forme diverse, efectele sunt variate și se exercită în special asupra aparatului respirator.
Umiditatea redusă a aerului însoțește temperatura ridicată din adăposturi și numai în cazuri extreme temperatura coborâtă. Se produce uscarea secrețiilor căilor respiratorii, crescând incidența bolilor respiratorii.
Umiditatea ridicată are efecte negative, atât în ambianțe reci cât și în cele calde. În ambianțele reci umiditatea crescută potențează efectul temperaturii scăzute, animalele resimțind frigul cu mult mai multă tărie, în special animalele tinere.
Modificările circulatorii la nivelul aparatului respirator, ca și scăderea rezistenței organice locale și generale în astfel de ambianțe, determină apariția afecțiunilor respiratorii (rinite, laringotraheite, bronșite, bronhopneumonii). Ca regulă generală, o umiditate crescută corespunde unei creșteri a presiunii infecțioase asupra aparatului respirator.
Viteza curenților de aer. Curenții de aer acționează asupra iepurilor în mod indirect, prin intermediul temperaturii aerului, stabilind nivelul temperaturii efective, resimțite de aceștia și influențând prin acesta homeostazia termică, nivelul producțiilor și sănătatea efectivelor cunicole.
În ambianțele reci curenții de aer au acțiune negativă asupra producției și sănătății tuturor speciilor de animale, cu precădere asupra tineretului acestora. Mărind pierderile de căldură către mediu, cheltuielile energetice pentru menținerea homeotermiei fiind mai mari, determină reducerea nivelului producțiilor și afectează starea de sănătate a animalelor.
În ambianțele calde, curenții de aer au efecte favorabile, atât asupra producției cât și a asupra sănătății animalelor, cu atât mai intense cu cât crește viteza lor.
Prin intensificarea vitezei aerului poate fi redus stresul termic, ceea ce permite menținerea unui nivel înalt al producțiilor, recuperându-se pierderile ce s-ar fi realizat în absența curenților.
Pulberile din aerul adăposturilor exercită o acțiune negativă asupra animalelor, a țesuturilor cu care vin în contact, prin conținutul toxic, prin capacitatea alergizată și prin transportul germenilor în mediul adăposturilor. Intensitatea de acțiune este dependentă de: cantitatea lor, de natura și compoziția chimică, locul de acțiune și reactivitatea organismului. Denumite conioze, afecțiunile datorate pulberilor interesează practic întregul organism, deși se pot exercita preponderent asupra unuia sau altuia dintre aparate. Pulberile afectează iepurii în mai multe moduri având acțiune: toxică, alergică, infectantă și iritantă.
Sunt expuse acțiunii pulberilor țesuturile și organele care sunt în legătură directă cu mediul exterior: pielea, ochii, aparatul digestiv și aparatul respirator.
Deși mijloacele de apărare prin acțiunea macromecanică și micromecanică permit reținerea și eliminarea pulberilor din aparatul respirator, pulberile reținute nu sunt fără urmări asupra iepurilor. Acțiunea contaminantă a pulberilor apare ca cea mai importantă dintre acțiunile pulberilor asupra animalelor.
Lumina. Iluminarea adăposturilor se realizează prin lumină naturală furnizată de soare, dar tot mai mult, adesea exclusiv cu lumină artificială. Deși iluminarea naturală a adăposturilor nu cere consum de energie, limitele ei determinate de durata și intensitatea foarte variabile, la niveluri care nu se suprapun cerințelor animalelor, au impus tot mai mult iluminarea artificială. Ea are menirea de a completa lumina naturală sub raportul duratei și intensității, în perioadele cu zile scurte și lumină de intensitate redusă și de a permite desfășurarea operațiilor de îngrijire și exploatare a animalelor.
În cazul iepurilor și a păsărilor (existând unele tendințe și la alte specii), iluminatul artificial a devenit un factor tehnologic, capabil să dirijeze creșterea, dezvoltarea și producția prin folosirea exclusivă a iluminatului artificial, motiv pentru care adăposturile respective nu mai au amenajări pentru iluminarea naturală, fiind deci fără ferestre, obținându-se pe această cale o mai bună izolare termică a adăposturilor.
Radiațiile monocromatice care compun spectrul luminos, pot fi emise de metale încălzite cu energie electrică în așa numitele lămpi, care după modul de producere a luminii pot fi cu incandescență sau cu fluorescență.
Lumina are un rol hotărâtor în stabilirea nivelului de activitate al funcțiilor organice, care desfășoară ciclic, cu o anumită periodicitate, constituind bioritmurile.
Creșterea tineretului este stimulată semnificativ de fotoperioadele lungi, având premize în stimularea secreției hormonului de creștere și a modificării comportamentului nutritiv, prin creșterea ingestiei.
În realizarea sporurilor mai mari, în afară de furaje sunt implicați și hormonii. Hormonul de creștere (GH) și prolactina sunt stimulați de iluminarea intensă. Fotoperioadele de 16 lucși sunt asociate cu indici sanguini mai buni.
Funcția de reproducție este de asemenea stimulată de fotoperioadele lungi.
Radiații UV. Efectele generale ale radiațiilor UV sunt exprimate prin intensificarea metabolismului, indici sanguini mai buni prin creșterea numărului de elemente figurate, ameliorarea indicilor biochimici în special sub raportul Ca și Mg, contribuind la o mai bună dezvoltare a scheletului, prevenirea osteopatiilor și având efecte terapeutice în rahitism. Se stimulează multiplicarea celulară, urmată de mai rapida cicatrizare a rănilor superficiale, traumatice sau operatorii.
Sub acțiunea radiațiilor UV ergosterolul din piele este transformat în vitamina D2 și astfel au la animale ca principal efect, pe cel antirahitic.
Aeroionii. Viața animalelor se desfășoară normal la o ionizare bipolară a aerului, cu un ușor exces al sarcinilor pozitive, așa cum se găsesc în aerul atmosferic nepoluat.
Gazele nocive.
a. Bioxidul de carbon reprezintă în aerul atmosferic cca. 0,03%.
În adăposturi, sursa principală de producere a CO2 este reprezentată de animale, care îl elimină prin expirație (animalele tinere și de talie mică având un metabolism mai intens elimină cantități mai mari de CO2/kg comparativ cu animalele adulte). O altă sursă de CO2 în adăposturi este reprezentată de descompunerea aerobă a substanțelor organice din dejecții și așternut, dar și din activitatea digestivă a animalelor.
b. Amoniacul (gaz incolor, cu miros înțepător, solubil în apă și cu o densitate de 0,597) se formează în adăposturi prin degradarea biochimică a substanțelor azotate (din dejecții, purin) și prin activitatea unor microorganisme (bacterii, ciuperci). Temperaturile ridicate și bogăția surselor de azot prezente intensifică procesul de producere a amoniacului în adăposturi.
Sursa majoră de producere a NH3 este ureea prezentă în urină, din care se degajă de cca. 100 de ori mai mult amoniac comparativ cu cel rezultat din dejecții.
Amoniacul (peste limita admisă) acționează ca un toxic alcalin, caustic, iritativ cu efect cumulativ; fiind foarte solubil în apă, prin solubilizare în secrețiile mucoaselor formează hidroxid de amoniu, cu efect iritant.
În concentrații mari, amoniacul produce iritații locale, edem pulmonar, conjunctivite, cheratite, bronșite, bronhopneumonii, ulcerații ale mucoaselor respiratorii și mărește incidența pododermatitelor.
Amoniacul în concentrații mari are influență negativă asupra sănătății animalelor (incidența mare a bolilor respiratorii este asociată și cu o concentrație mare de NH3). Animalele cazate pe așternuturi generatoare de NH3 au ongloane friabile, se înregistrează iritații ale epidermului interdigital și crește incidența pododermatitelor.
Normele de igienă recomandă ca, în adăposturi concentrația de NH3 să ie limitată la max. 0,026% (26 p.p.m.).
c. Hidrogenul sulfurat. Hidrogenul sulfurat este un gaz foarte toxic. Exercită asupra animalelor o acțiune iritantă locală și o acțiune asfixiantă generală. Acțiunea iritantă se exercită asupra mucoaselor, în urma dezvoltării și formării de sulfuri alcaline prin combinarea cu bicarbonați.
Presiunea atmosferică în adăposturi este egală cu presiunea atmosferică a zonei de amplasare a adăposturilor și variază odată cu aceasta.
În zonele cu altitudine mare este favorizată dezvoltarea aparatului circulator și respirator, activând principalii indici fiziologici.
Presiunea atmosferică foarte ridicată poate atrage perturbații fiziologice grave determinând scăderi ale sporului de creștere cu 5-15%.
Zgomote. Animalele reacționează la zgomote proporțional cu durata și intensitatea acestora. În toate cazurile, zgomotele intense reprezintă un factor de stres pentru iepuri, cu atât mai intens cu cât și durata lor este mai mare.
Zgomotele intense de scurtă durată, adesea cu apariția bruscă determină tresărirea animalelor, tahicardie prin eliberare de catecolamine, adesea și creșterea ritmului respirator, manifestări care se anulează în scurt timp, fără urmări.
Zgomotele care se produc în adăposturi, ca zgomote sistematice de durată provoacă animalelor stări de stres prelungit, acționând asupra scoarței cerebrale, provocând stări de anxietate, asupra sistemului neuro-endocrin cu creșterea însemnată a concentrației catecolaminelor plasmatice, o reducere a glucocorticoizilor și creșterea semnificativă a iodului legat proteic. Modificările induse de zgomote determină reducerea nivelului producțiilor animale și alterarea stării de sănătate, cel puțin la nivel biochimic. Toate speciile de fermă reacționează la acțiunea zgomotelor, proporțional cu intensitatea acestora.
Factori pedologici.
În general nutrețurile verzi sunt sărace în Na și Cl și uneori în Mg și Ca fiind necesară suplimentarea lor în rație.
Carențele în macro- și microelemente pot duce la tulburări grave ale stării de sănătate, cu manifestări specifice (osteodistrofii, anemie, tetanie, aberații ale gustului) cu repercusiuni negative asupra producției de carne. În plante au fost identificate substanțe anti-mineralizate care, chiar în cazul unor soluri bine aprovizionate cu substanțe minerale, pot produce simptoame de carență minerală ([NUME_REDACTAT], 2013).
CAPITOLUL 4
DESCRIEREA AREALULUI JUDEȚULUI BACĂU
4.1 CARACTERIZAREA FACTORILOR DE MEDIU DIN JUDEȚUL BACĂU
4.1.1 Localizarea geografică
Cercetările au fost efectuate în comuna [NUME_REDACTAT], din județul Bacău care este amplasat în estul României (fig. 4.1), ocupând 2,8 % din suprafața țării, întinzându-se pe o suprafața de 6.602 kmp, din care 42,2% este acoperita de păduri iar 55 % de terenuri agricole având o populație de 706.623 locuitori, din care 55 % trăiește în mediul rural.
Fig. 4.1 Harta administrativă a României (http://paxlaur.com/2010/11/07/ceva-despre-bacau/)
Relieful județului [NUME_REDACTAT] are 3 forme de relief distincte ( fig. 4.2):
zona de dealuri în proporție de 48 %
zona de munte în proporție de 36 %
zona de luncă și terasă care ocupă 16 % din suprafață
Fig. 4.2 Harta geografică a județului Bacău (http://pe-harta.ro/bacau/)
[NUME_REDACTAT] Berheciului se află în regiunea de dezvoltare Nord – Est a României, fiind amplasată în zona de deal a județului Bacău, zonă geografică distinctă ce ocupă cea mare parte, aproximativ 48 % din totalul suprafeței județului Bacău. Arealul unde se află amplasată ferma se încadrează geografic în zona [NUME_REDACTAT], care este cel mai întins podiș din țară, desfășurat aproximativ de la nord la sud. Acesta prezintă altitudini diferite în funcție de subunitate: este mai înalt în partea de nord-vest, unde atinge 500 – 600 metri, mai jos în nord-est (200 metri) și coboară ușor de la 500 metri la 200 metri în partea de sud (Budui V., 2007). Relieful este alcătuit dintr-o alternanță de culmi, depresiuni și culoare orientate spre sud-est. În partea de nord-est, relieful este alcătuit din dealuri scunde despărțite de văi largi și joase, orientate spre sud-vest. Partea centrală și sudică are un relief alcătuit din coline joase și o succesiune de dealuri prelungi cu interfluvii netede. Văile sunt adânci cu versanți înclinați, lărgindu-se spre sud. Pe versanți se evidențiază intense procese torențiale și alunecări de teren (Atanasiu T.S., 2013).
Clima specifică arealului din zona de cercetare
Exprimarea potențialului genetic al animalelor, este influențat direct de climă, care are rol major în creșterea animalelor deoarece influențează direct, factorii de mediu fiind practic un modulator al potențialului genetic, putând favoriza sau dimpotrivă defavoriza exprimarea potențialului productiv. Conform dicționarului explicativ al limbii Române ediția din 1998, clima reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc. O altă definiție mai completă și complexă a climei este “totalitatea fenomenelor și proceselor atmosferice ce caracterizează starea fizică a atmosferei într-un anumit moment și loc” ([NUME_REDACTAT], 2001).
Practic succesiunea în timp a diferitelor stări fizice ale atmosferei, în continuă schimbare, reprezintă mersul sau evoluția vremii ([NUME_REDACTAT], 2001).
Clima arealului zonei unde se vor desfășura cercetările se înscrie în caracteristicile climaterice ale județului Bacău fiind temperat continentală, cu numeroase particularități locale. Temperatura medie anuala a aerului variază între 4 – 6 grade în zona muntoasa din vest si 8 – 9 grade în est. Schimbările rapide de fronturi atmosferice în tranziție favorizează producerea brumelor timpuriii de toamna și a celor târzii de primăvară, cu consecințe negative asupra culturii legumelor și a pomilor. Temperaturile extreme se situează iarna până la – 29ºC și vara până la + 39ºC. Precipitațiile medii anuale depășesc 500 / 550 mm/mp. Direcția predominanta a vânturilor este dinspre nord si nord-vest (Atanasiu T.S., 2013).
Precipitațiile reprezintă cantitatea de apă căzută într-un interval dat, pentru o zonă studiată. Regimul pluvial din comuna [NUME_REDACTAT] putem sa-l considerăm secetos, datorită cantităților mici de precipitații care cad în timpul anului, precum și repartizării lor neuniforme în cursul perioadei de vegetație. Cele mai mari cantități de apă cad la sfârșitul primăverii, începutul verii, ploile având un caracter torențial ceea ce face din acest areal o zonă cu mari cantități de precipitații căzute într-o zi. În timpul vegetației culturilor, perioadele de secetă sunt foarte frecvente, uneori cu durate de peste 4 – 8 săptămâni, acest fenomen având influență directă asupra rezervelor de apă din sol și implicit asupra producțiilor agricole.
Mișcarea maselor de aer, sau regimul eolian cum este denumit în termeni de specialitate, cuprinde descrierea mișcării maselor de aer, a vânturilor într-un areal dat. Vânturile trebuie descrise în funcție de anotimp, deoarece s-a observat în perioada primăvară – vară o frecvență mai ridicată a vânturilor din direcția Est ÷ Nord – Est, ce urmează firul văii formate între dealurile existente în zonă, în timp ce iarna se înregistrează mai frecvent Crivățul care este foarte rece și puternic, suflând din direcția Nord – Est spulberând zăpada în locurile adăpostite, expunând astfel culturile la îngheț.
Radiația solară reprezintă energia radiantă care vine de la soare, fiind sursa tuturor fenomenelor care se petrec la suprafața pământului și în atmosferă.
4.1.3 Resursele naturale din areal
Bogățiile naturale prezente în județul Bacău sunt: ape minerale sulfuroase și feruginoase, argile, gresii, gipsuri, dolomite, granit, tuf andezitic, agregate minerale pentru construcții (nisip, piatră), sare, petrol, gaze naturale, cărbune brun și lignit, o bogată rețea hidrografică alcătuită din râurile Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin și lacurile Bălătău-baraj natural, [NUME_REDACTAT]-alimentare cu apă, Racova, Gârleni, Șerbănești, Lilieci-acumulări hidroenergetice (figura 4.3), întinse suprafețe împădurite (circa 210.000 ha) reprezentând aproximativ 42 % din suprafața județului, mari suprafețe de pășuni naturale. Cea mai importantă resursă naturală a județului Bacău o reprezintă pădurile de foioase și rășinoase, care datorită suprafețelor întinse au un potențial mare de exploatare a masei lemnoase precum și un fond cinegetic variat și bogat.
Fig. 4.3 Rețeaua hidrografică a județului [NUME_REDACTAT] arealul comunei [NUME_REDACTAT] printre principalele resurse alături de păduri și pășuni, se află și solul care rezultă în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor și resturilor organice, fiind mediu de viață pentru plante și principalul mijloc de producție în agricultură (Atanasiu T.S., 2013).
La finele anului 2007 conform [NUME_REDACTAT] de Statistică, suprafața totală a județului Bacău era de 662.052 hectare din care 85.215 hectare sunt pășuni, 39.201 hectare fânețe și 186.047 hectare fiind teren agricol, datele detaliate privind modul de folosire a fondului funciar deținut de județul Bacău fiind prezentate în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1
Fondul funciar al județului Bacău (ha), după modul de folosință
Solul, este formațiunea naturală cea mai recentă de la suprafața uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format și se formează prin alterarea rocilor și a resturilor organice sub acțiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici și biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, procese influențate hotărâtor de climă ([NUME_REDACTAT], 2002).
Realizarea profilului pedologic are o importanță deosebită deoarece ne ajută la:
– cunoașterea detaliată a resurselor de sol;
– evaluarea capacității productive a terenurilor agricole;
– stabilirea și aplicarea diferențiată a tehnologiilor de cultură;
– stabilirea de indicatori pedogenetici și parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive;
– prevenirea, limitarea și combaterea poluării solului;
– sporirea suprafeței arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă;
Solurile din comuna [NUME_REDACTAT] sunt de o mică varietate, ele se clasifica astfel: cernoziom cambic, cernoziomuri slab și medii levigate, aluviuni si soluri aluviale cernoziomice.
Cernoziomurile cambice sunt cunoscute și sub denumirea de cernoziomuri levigate, fiind soluri specifice zonei de silvostepă. Climatul este mai umed decât în cazul celorlalte cernoziomuri, precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 380 – 620 mm, iar temperatura medie anuală variază între 8,3 și 11,5 0C.
Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă pentru zahăr, mazăre, soia, in, dar și pentru plantații pomicole și viticole ([NUME_REDACTAT], 2002).
Cernoziomurile argiloiluviale s-au format în zonele de relief: câmpie, podișuri și dealuri joase cu altitudini de până la 550 m. Clima se caracterizează prin precipitații medii anuale de până la 600 mm, temperaturi medii de 8,5 – 110C. Sunt soluri bogate în humus (3 – 4 %), bine aprovizionate cu substanțe nutritive, folosite predominant pentru culturi de câmp, plantații de pomi și viță de vie ( Filipov F., 2005).
În general, solul comunei [NUME_REDACTAT] se caracterizează printr-o bună productivitate, cu excepția anilor foarte ploioși sau foarte secetoși când o bună parte de teren agricol nu poate fi valorificat în condiții optime. În cazul solului de tip cernoziom cambic, acesta are o textură mijlocie, porozitate totală normală, la suprafață și în profunzime o porozitate mijlocie. Permeabilitatea este variabilă, de la foarte mare la suprafață, la mică în substrat cu alternanțe între valori mici, mijlocii și mari ale conductivității hidraulice saturate. Solul are un conținut bun în humus, având capacitate de schimb cationic mare, saturată cu baze schimbabile, fertilizarea ridicând conținutul de elemente nutritive disponibile. Solul este afectat de condițiile climatice puțin favorabile (regimul termic, eolian și hidric) și adâncimea mare a nivelului apei freatice, astfel solul devine foarte favorabil în perioadele în care deficitul de apă este compensat prin precipitații. În arealul comunei [NUME_REDACTAT] se regăsesc pe zone restrânse și soluri argiloase ce sunt grele, impermeabile foarte compacte care se îmbibă greu și se usucă la fel de greu.
Dacă ar fi să caracterizăm succint, putem spune despre solul din areal ca făcând parte din [NUME_REDACTAT], terenurile având o pantă mare spre foarte mare, cu o altitudine medie de 220 metri și un pH între 6,5 și 7,0. Materia organică din sol, reprezintă un amestec complex de substanțe diferite ca origine și structură chimică. Cea mai mare parte din materia organică existentă în masa solului este de origine vegetală, alcătuită din resturi de plante, la care se adaugă materia organică de origine animală și cea rezultată din corpul microorganismelor.
Pentru prevenirea degradării structurii solului se impun următoarele măsuri:
aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacției solului;
aplicarea îngrășămintelor organice semifermentate cât și a celor verzi;
practicarea asolamentelor cu ierburi perene;
evitarea băltirii apei și a pășunatului nerațional;
executarea lucrărilor solului la conținuturi optime de umiditate.
4.1.4 Flora și fauna din areal
Flora și fauna ce se regăsește pe teritoriul comunei [NUME_REDACTAT] aparține zonei văii Siretului, care datorită factorilor ecologici specifici luncilor, se deosebește mult de aceea a zonelor adiacente, practic înscriindu-se ca zonă de vegetație în tipul de silvostepă și păduri de foioase. În pădurile din zona comunei [NUME_REDACTAT] se regăsesc următoarele conifere: fag (fagus sylvatica), stejar (quercus robur), tei (tiliae flos), gorun (quercus petraea), salcâm (robinia pseudacacia), ulm (ulmus minor) etc. În zonă sunt și culturi agricole, pajiști, fânețe, etc..
În arealul comunei [NUME_REDACTAT] putem vorbi despre o vegetație azonală, specifică luncilor râurilor, fiind reprezentată prin pajiști și pâlcuri de arboret specific văilor (măceș, soc, sânger, alun, porumbar, etc.).
Pajiștile au compoziția floristică variată unde, pe lângă flora spontană găsim și plantele rezultate din supraînsămânțările practicate. La supraînsămânțări s-au folosit amestecuri de graminee și leguminoase valoroase cu un conținut nutritiv superior în amestec folosindu-se: Lollium perene-soiul Emitent-20 %; Lollium hybridum-soiul Tirna-10 %; Dactylis glomerata-soiul Ambasador-20 %; Festuca partensis-soiul Stella-15 %; Festuca arundinacea-soiul Exella-10 %; Trifolium repens-soiul Riesling-10 %; Medicago sativa-soiul Pomposa-10 %.
Fauna din areal este specifică faunei de terase și versanți, alcătuită din specii de rozătoare mici, animale și păsări specifice pădurilor de foioase la care se adaugă fauna terestră specifică suprafețelor forestiere ce constituie adăpost: mistreț, căprioara, vulpe, cerbul, iepure, iar in vegetația de ierburi de: hârciog, popândac, șoarecele de câmp, la care trebuie să adăugăm și păsările ciocănitoare, privighetoare, cucul, pițigoi, gaița, mierla, pitulicea, turturica, lăstunul, rândunica, vrabia, etc.
PARTEA a II a
CONRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL 5
CONTRIBUȚII PROPRII
5.1. Scopul lucrării
Această lucrare și-a propus mai multe obiective:
primul obiectiv este de a evidenția performanțelor productive ale efectivelor de iepuri crescute în sistem privat, precum și evidențierea efectului heterozisului în această activitate;
al doilea scop este de a prezenta o microfermă de iepuri, în sistem privat, realizată cu efort financiar redus, dar cu performanță economică mulțumitoare;
prin realizarea acestui material s-a urmărit furnizarea de informații cu caracter practic tuturor celor care iubesc această specie și doresc să facă din pasiunea lor o mică afacere familială.
5.2. Materialul biologic
Cercetările care au stat la baza elaborării prezentei lucrări s-au efectuat la microferma amplasată în județul Bacău, comuna [NUME_REDACTAT], deținută de domnul Vasile MANOLE. Microferma exploatează aproximativ 200 de capete iepuri rasă curată și metiși ([NUME_REDACTAT], Californian, [NUME_REDACTAT] x Californian.
Materialul biologic a fost lotizat astfel:
– pentru aprecierea performanțelor de reproducție s-au constituit trei loturi de femele L1 – 20 capete [NUME_REDACTAT], L2 – 20 capete Californian, L3 – 20 capete femele hibride [NUME_REDACTAT] x Californian;
– pentru aprecierea performanțelor pentru producția de carne s-au constituit șase loturi Lc1 – 20 capete tineret femel [NUME_REDACTAT], Lc2 – 20 capete tineret mascul [NUME_REDACTAT], Lc3 – 20 capete tineret femel Californian, Lc4 – 20 capete tineret mascul Californian, Lc5 – 20 capete tineret femel hibrid [NUME_REDACTAT] x Californian și Lc6 – 20 capete tineret mascul metis [NUME_REDACTAT] x Californian. Toate loturile au fost relativ uniforme, beneficiind de aceleași condiții de întreținere, respectiv cazare ți alimentație.
5.3 Metode de lucru
Observațiile au fost făcute în microfermă, unde pentru estimarea performatelor de reproducție s-au efectuat de înregistrări ale fiecărei iepuroaice în parte, iar pentru aprecierea performanțelor pentru producția de carne s-au făcut cântăriri individuale a iepurilor ce-au alcătuit loturile de tineret. În prelucrarea datelor colectate pe parcursul experimentelor s-au utilizat metode moderne de analiză statistică după cum urmează:
Media aritmetică (X)
De-a lungul dezvoltării sale în timp și spațiu, un fenomen oarecare înregistrează o serie de niveluri individuale. Media acestor niveluri individuale este expresia sintetizării într-un singur
nivel reprezentativ a tot ce este esențial, tipic și obiectiv în apariția, manifestarea și dezvoltarea
fenomenelor de masă.
Se recomandă ca nivelurile individuale (n) ale unui fenomen asupra căruia se efectuează o analiză statistică, să ia valori mai mari sau cel puțin egale cu 4, în caz contrar atât media cât și ceilalți indicatori statistici având un grad redus de semnificație.
Formula matematică și calculul mediei aritmetice este următoarea:
în care:
x1 ≠ x2 ≠ x3≠ x4 ………….≠ xn.
Varianta S2 sau dispersia, sau pătratul mediu (PM) se obține raportând suma pătratelor
(Sx2) la numărul gradelor de libertate (GL), deci:
Suma pătratelor reprezintă diferența dintre suma pătratelor datelor individuale și așa numitul „termen de corecție”:
Termenul de corecție se obține împărțind pătratul sumei datelor ((∑x)2) la numărul lor (n), deci:
Gradele de libertate (GL) indică numărul valorilor independente între ele (adică a căror valoare nu poate fi dedusă din cunoașterea celorlalte valori). De exemplu, dacă media a cinci date este 10 și primele 4 valori sunt 5, 14, 11, 7, neapărat valoarea celei de a 5-a va fi 13, deoarece totalul datelor trebuie să fie 50. Numai 4 din cele cinci date pot varia, sunt libere, cea de a cincea este fixată de …. Medie. Deci, GL = 5 – 1 = 4. Ca regulă generală, numărul gradelor de libertate este egal cu numărul de observații independente din sursa de variație minus numărul parametrilor estimați din calculul variabilei.
Pentru calculul variante, numărul gradelor de libertate fiind egal cu n-1, variația este egală cu:
Deviația standard (s) sau abaterea standard se calculează ca rădăcina pătratică a variației:
Deviația standard a mediei () – care se utilizează și sub denumirile de „eroare standard a mediei” sau „abatere tip” sau „abatere pătratică medie”, se calculează după formula:
și se interpretează ca fiind abaterea mediei eșantionului (seriei de date) de la media populației din care s-a extras eșantionul respectiv. Media eșantionului de date poate varia la stânga sau la dreapta mediei populației (mai mare sau mică).
Cu ajutorul abaterii tip se poate estima intervalul în care se găsește media populației (m):
Coeficientul de variație (V) se calculează de regulă procentual după cum urmează:
unde S reprezintă abaterea standard.
Semnificația: cu cât nivelul lui V este mai apropiat de C, cu atât variația este mai slabă, colectivitatea mai omogenă, media având un grad ridicat de reprezentativitate; cu cât nivelul său este mai depărtat de zero, cu atât variația este mai intensă, colectivitatea mai eterogenă, iar media are un nivel de semnificație mai scăzut.
Teste de apreciere a semnificației statistice a valorilor tipice de sondaj
Se consideră că un eșantion poate fi apreciat ca fiind mic dacă numărul cazurilor observate este egal sau mai mic de 30.
Testul lui Fiescher.
Analiza varianței constă în esență din descompunerea variației totale în componenți asociați cu diverse surse de variație.
Variația nu se bucură de proprietăți aditive, adică ea nu poate fi combinată prin adunare, nici descompusă prin scădere.
În cazul în care sunt supuse observării statistice mai multe probe, concomitent, se poate vorbi despre o varianță totală, o varianță „între probe” și o varianță „în interiorul probelor”.
Varianța totală
Se obține împărțind suma pătratelor abaterilor datelor individuale de la media generală din numărul corespunzător al gradelor de libertate:
Termenul de corecție ) se obține luând în calcul toate probele.
Varianța între probe
Pentru a calcula varianța între probe este necesar să suprimăm variația în interiorul probelor. Aceasta se obține atribuind fiecărui individ care constituie o probă, valoarea medie a probei. Variația între probe rămâne ca mai înainte, deoarece totalurile și mediile probelor rămân aceleași, în timp ce prin această operație variația în interiorul probelor este anulată.
Calculul variației între probe se face împărțind suma pătratelor abaterilor la numărul gradelor de libertate.
Suma pătratelor abaterilor fiind:
unde Cx se calculează la fel ca la varianta totală, adică: ), iar gradele de libertate fiind egale cu numărul mediilor (a) minus 1, deci:
GLI = a-1,
Rezultă că varianța între probe se va calcula după cum urmează:
Varianța în interiorul probelor
Se calculează separat pentru fiecare probă, făcându-se abstracție de diferențele între probe.
Deoarece evidențiază unele variații necontrolate, mai este denumită și „varianța erorii” (SE2).
Probele aparțin aceleiași populații. În acest caz varianțele înăuntrul fiecărei probe vor fi înlocuite cu media lor. Pentru această operație se însumează sumele pătratelor și se împarte la suma gradelor de libertate ale fiecărei grupe. Așadar, varianța erorii va deveni:
Testul egalității varianțelor. Raportul F
În cazul în care există o mare neconcordanță între varianța între probe și varianța înăuntrul probelor, aceasta trebuie pusă pe seama întâmplării sau trebuie dedus că tratamentele au modificat mediile probelor, deci că probele provin din populații cu medii diferite. Pentru a da un răspuns corect la această problemă, se testează ipoteza nulă cu ajutorul raportului F.
Ipoteza nulă specifică faptul că mediile populațiilor din care s-au extras probele nu diferă între ele.
Raportul F se calculează după cum urmează:
În prealabil, se întocmește tabelul:
în care:
Pentru verificarea corectitudinii rezultatelor se efectuează operațiile:
și GLE = GLT – GLI
Astfel raportul „/F” va deveni:
În cazul în care probele ar proveni din aceeași populație, varianțele și ar fi egale și F ar fi egal cu unitatea.
Deoarece din probe nu se obține valoarea exactă a varianțelor, ci numai o estimată a acestora, care fluctuează în jurul valorii adevărate, F se numește F estimat și urmează a fi comparat cu valorile teoretice pentru probabilitățile de 5%, 1% și 0,1% ale distribuției F pentru diferite combinații ale gradelor de libertate.
În aceste tabele, la partea superioară se află gradele de libertate corespunzătoare pătratului mediu cel mai mare (de regulă pătratul mediu între probe), iar în partea stângă se află gradele de libertate corespunzătoare pătratului mediu cel mai mic (de regulă pătratul mediu al erorii).
Comparând F estimat cu F tabelat se poate deduce nivelul de semnificație al diferenței dintre cele două variante, după cum urmează:
rezultă că diferențele sunt nesemnificative (n.s.)
deducem că diferențele sunt semnificative (*)
căruia îi corespund diferențe distinct semnificative (**)
diferențele sunt foarte semnificative (***).
Având un număr de n probe, deci n medii, testul lui Fischer nu precizează care diferențe sunt semnificative. De aceea, propunem în continuare aplicarea testului „t”.
Pentru sporul mediu zilnic s-a folosit următoarea formulă:
unde Gf reprezintă greutatea finală, Gi reprezintă greutatea inițială iar T reprezintă intervalul de timp când au avut loc cântăririle.
În experimentul privind aprecierea performanțelor de reproducție, loturile studiate au fost cazate după cum urmează:
– L1 femele [NUME_REDACTAT]- 4 cuști cu câte cinci capete;
– L2 femele Californian – 4 cuști cu câte cinci capete;
– L3 femele hibride [NUME_REDACTAT] x Californian – 4 cuști cu câte cinci capete.
Toate cele trei loturi au beneficiat de aceleași condiții de creștere și furajare, hrănirea iepuroaicelor făcându-se cu nutrețuri grosiere dar și cu NC 4120 – nutreț combinat iepuri reproducție (producător Agroland). Menționăm că observațiile privind performanțele de reproducție s-au făcut între loturile L1, L2 și L3 și au urmărit:
– evoluția greutății corporale a iepuroaicelor;
– numărul de pui fătați și înțărcați;
Performanțele înregistrate pentru procesul de creștere au fost efectuate după vârsta de înțărcare, respectiv, 28-30 zile, ocazie cu care s-a efectuat bonitarea și stabilirea lotului aparținător., următoarea cântărire fiind determinată la vârsta de 90 zile. Menționăm faptul că toace cele șase loturi de tineret au fost întreținute în aceleași condiții, hrănirea iepurașilor înțărcați făcându-se cu nutrețuri grosiere dar și cu NC 4220 – nutreț combinat creștere, îngrășare iepuri cu administrare la discreție.
La loturile de tineret s-a urmărit:
– evoluția greutății corporale a puilor la înțărcare;
– evoluția sporului în greutate a puilor până la înțărcare;
– evoluția greutății corporale și a sporului de creștere a puilor de la înțărcare până la vârsta de 90 de zile.
5.4 Descrierea cadrului organizatoric
Microferma a fost înființată în anul 2011, de domnul Vasile MANOLE și a debutat cu un număr de 24 capete, respectiv 10 femele și 2 masculi din rasa [NUME_REDACTAT] și 10 femele și 2 masculi din rasa Californian. Cuștile pentru iepuri sunt de două tipuri, pentru reproducție și pentru creștere tineret, acestea fiind confecționate în regie proprie din scândură de brad și plasa rabitz. Cuștile sunt asemănătoare, având aceleași dimensiuni, singura diferență fiind aceea că cele pentru reproducție sunt prevăzute cu un cuib de fătare.
În primul an cuștile (figura 5.1) au fost amplasate în curtea fermei deținută de domnul Vasile MANOLE și s-au înregistrat pierderi, astfel începând cu anul 2012 acestea au fost amplasate sub niște paravane, pentru ca acestea să fie protejate de intemperii.
Figura 5.1 Cuști pentru iepuri
Hrănirea iepurilor crescuți în exploatație s-a făcut utilizându-se în perioadele de repaus vegetativ, fân de lucernă, iar in perioadele de vegetație, lucernă – masă verde, cosită și pălită, nutrețurile combinate specifice categoriei de vârstă și stare fiziologică, produse de AGROLAND (figura 5.2) administrându-se permanent indiferent de sezon.
Figura 5.2 Nutreț combinat îngrășare iepuri – NC 4220
Iepurii, indiferent de vârstă și stare fiziologică, au avut în permanență la dispoziție apă potabilă prin adăpătorile ce au fost montate pe fiecare cușcă.
5.5 Rezultate obținute
5.5.1 Rezultate obținute în procesul de reproducție ale iepuroaicelor
Un prim aspect studiat a fost performanțele reproductive ale loturilor de femele studiate, urmărindu-se numărul mediu de pui fătați pe lot, numărul minim de pui pe femelă/lot, precum și numărul maxim de pui pe femelă/lot. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 5.1 și tabelul 5.2.
Tabelul 5.1
Rezultatele privind numărul de pui fătați pe loturi de experiență
Așa cum reiese din datele prezentate în tabelul 5.1 putem observa faptul că numărul cel mai mare de pui fătați le-au avut femelele hibride [NUME_REDACTAT] x Californian din lotul L3, cu un număr mediu de 5,8 pui pe femelă/lot, performanță mult mai bună comparativ cu femelele din lotul L1 [NUME_REDACTAT].
Tabelul 5.2
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de pui fătați pe loturi de experiență
Pentru determinarea diferențelor din punct de vedere statistic s-a utilizat ANOVA, acestea fiind prezentate în tabelul 5.2, unde putem constata faptul că între lotul L2 și lotul L3, diferențele nu sunt nesemnificative (pentru 0,05), în timp ce între loturile L1 – L2, dar și L3 – L1, diferențele sunt foarte semnificative pentru pragul de 0,001-
Analiza performanțelor de reproducție a continuat cu determinarea numărului de pui înțărcați pe femelă/lot, datele fiind prezentate în tabelul 5.3.
Tabelul 5.3
Rezultatele privind numărul de pui înțărcați pe femelă/lot
Analizând datele prezentate în tabelul 5.3 constatăm că numărul cel mai mare de pui înțărcați le-au avut tot femelele hibride [NUME_REDACTAT] x Californian din lotul L3, cu un număr mediu de 5,4 pui pe femelă/lot, performanță mult mai bună comparativ cu femelele din lotul L1 [NUME_REDACTAT], care au avut un număr mediu de doar 2,70.
Tabelul 5.4
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de pui înțărcați pe loturi de experiență
Diferențele din punct de vedere statistic între loturile studiate cu privire la numărul mediu de pui înțărcați pe femelă/lot, sunt prezentate în tabelul 5.4, unde putem constata faptul că între lotul L2 și lotul L3, diferențele nu sunt nesemnificative (pentru 0,05), în timp ce între loturile L1 – L2, dar și L3 – L1, diferențele sunt foarte semnificative pentru pragul de 0,001.
Pentru ca analiza asupra performanțelor de reproducție la iepuroaicele studiate să ofere un tablou cât mai amplu s-a analizat și numărul de fătări pe an/iepuroaică, rezultatele fiind prezentate în tabelul 5.5.
Tabelul 5.5
Rezultatele privind numărul de fătări pe femelă/an
Estimarea performanțelor de reproducție,prin prisma numărului de fătări dintr-un an calendaristic, ne oferă o imagine de ansamblu, astfel constatăm faptul că și la acest indicator femelele metise din lotul L3 au avut cele mai bune performanțe cu un număr mediu de 5,15 fătări/an, valoare satisfăcătoare dacă ținem cont de faptul că în microferma unde s-au desfășurat cercetările s-a aplicat o tehnologie de creștere în sistem extensiv.
Tabelul 5.6
Diferența și semnificația diferenței, dintre numărul de fătări/an/iepuroaică
Examinând rezultatele privind diferențele și semnificația statistică a acestora, constatăm că și la acest indicator tendințele au fost aceleași, astfel încât între loturile L2 – L3, diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic, în timp ce între celelalte loturi acestea au fost foarte semnificative.
5.5.2 Rezultate cu privire la evoluția greutății corporale a iepuroaicelor
Pe parcursul experienței s-a urmărit modul cum a evoluat greutatea corporală a iepuroaicelor din ziua fătării și până la înțărcarea puilor (tabelul nr. 5.7).
Tabelul nr. 5.7
Greutățile corporale ale iepuroaicelor pe parcursul experienței (g)
Astfel dacă la începutul experienței greutatea medie a iepuroaicelor a fost relativ omogenă, fiind cuprinsă între 5.603,1 g la lotul L2 și 3.618,7 g la lotul L1, diferențele majore constatându-se la cele două cântăriri efectuate pe parcursul experienței (la 15 zile și la 30 zile), când se evidențiază evoluția diferită dintre loturi. Cea mai mare diferență s-a înregistrat la lotul L1, care a avut o diminuare a greutății medii de 218 grame, în timp ce cea mai mică diminuare a fost înregistrată la lotul L3, cu 105 grame.
Figura 5.3 Evoluția greutății corporale la iepuroaicele de la fătare la 30 zile
Astfel situația cea mai bună se înregistrează la lotul L3unde se constată o creștere a greutății la 15 zile de 110 g ceea ce reprezintă 3,04 % și o scădere la 30 zile a greutății cu 105 g reprezentând 2,91 %, comparativ cu lotul L1 care la 15 zile înregistrează o creștere a greutății cu 66 g, reprezentând 1,82 % iar la 30 zile o scădere a aceluiași caracter cu 218 g. Diferențele înregistrate au ca posibilă explicație efortul suplimentar la care sunt supuse femelele lotului L3, care au avut mai mulți pui/ fătare, respectiv mai mulți pui înțărcați, coroborat cu faptul că datorită numărului relativ mare de fătări/an aceste au avut intervale de timp mai scurte pentru refacere comparativ cu femelele din celelalte loturi.
5.5.3 Performanțele de creștere și îngrășare ale tineretului cunicul
Analiza performanțelor de creștere, s-a făcut prin urmărirea evoluției greutății corporale medii a puilor în timpul experienței (tabelul nr.5.8), fiind înregistrate datele cu privire la greutatea realizată la înțărcare (30 zile) și la sacrificare (la 90 zile).
Tabel 5.8
Evoluția greutății corporale a tineretului femel la înțărcare (kg)
Analizând datele prezentate în tabelul de mai sus constatăm faptul că cea mai mare greutate medie a avut-o așa cum era de așteptat, femelele din rasa [NUME_REDACTAT] ce au făcut parte din lotul Lc1,, în ceea ce privește greutatea celorlalte două loturi constatăm faptul că lotul hibrid Lc5 a avut o greutate medie cu 50 grame mai mare, comparativ cu lotul Lc3 de femele din rasa Californian .
Tabel 5.9
Evoluția greutății corporale a tineretului mascul la înțărcare (kg)
Dinamica greutății corporale a loturilor de masculi la înțărcare este prezentată în tabelul 5.9 unde cercetarea datelor relevă faptul că cel mai uniform lot a fost Lc6 – metis, unde diferența dintre cea mai mică greutate înregistrată (0,54 kg) și cea mai mare (0,63 kg) a fost de doar 9 grame, lotul având o variabilitate de 3,59 %.
Tabel 5.10
Evoluția greutății corporale a tineretului femel la 90 zile (kg)
Examinarea datelor cu privire la greutatea medie înregistrată de loturile de femele la 90 zile, observăm faptul că diferențele dintre loturile Lc1 și Lc5 sunt relativ mici dacă ținem cont de faptul ca primul lot aparține raselor grele în timp ce cel de-al doilea este metis. În ceea ce privește diferențele dintre limitele minime și maxime înregistrate în cadrul loturilor, constatăm că acestea sunt de 15 grame la toate cele trei loturi. Analiza uniformității loturilor relevă faptul că pentru acest caracter cel mai uniform a fost lotul Lc3, tineret femel Californian cu V=1,12 %, în timp ce lotul hibrid Lc5 a fost cel mai neuniform cu V=4,19%.
Tabel 5.11
Evoluția greutății corporale a tineretului mascul la 90 zile (kg)
Analizând datele privind evoluția greutății corporale la 90 zile a loturilor de tineret masculi, constatăm o evoluție foarte bună a masculilor metiși care au avut o greutate medie de 2,10 kg, totuși trebuie menționat faptul că acest lot a avut cea mai mare variabilitate, în timp ce lotul cel mai uniform lot a fost lotul de masculi Californieni.
CAPITOLUL 6
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În urma experimentului realizat se pot desprinde următoarele concluzii :
numărul de pui înțărcați de o femelă a fost cel mai mare la lotul L1 hibrid cu o medie de 5,4 superior celorlalte două loturi care au înregistrat 2,70 la lotul L1 – [NUME_REDACTAT] și 4,95 la L2 – Californian ;
performanțele superioare de reproducție ale lotului metis L1, sunt evidențiate și de datele înregistrate la situația fătărilor dintr-un an calendaristic care au fost de 5,15, net superioare comparativ cu media fătărilor dintr-un an înregistrate de iepuroaicele aparținând rasei grele care a fost de 3,05;
procentul de pui înțărcați la lotul L3 este de 83,3 %, mai mare cu 2,3 % față de lotul L2 și cu 4,11 % față de lotul L1;
greutatea corporală si implicit sporul mediu zilnic al iepurașilor înregistrate de la naștere la încărcare sunt superioare) la lotul Lc1 și Lc2, lucru normal datorat faptului că aceștia aparțin unei rase grele;
greutatea corporală a puilor de la înțărcare până la vârsta de 90 zile prezintă valori bune la lotul Lc5 și Lc6 dacă ținem cont de faptul că acești hibrizi provin dintr-o rasă grea și o rasă medie, greutatea medie fiind superioară comparativ cu loturile constituite din iepurii rasei materne.
Recomandări:
În cazul când profitul rezultat din activitatea economică nu satisface crescătorul, se poate recurge la sporirea efectivului matcă, la intensivizarea reproducției (obținând mai mult de 7 fătări/iepuroaică/an) și la reducerea cheltuielilor de producție.
Sporirea producției de carne, ca activitate principală, poate fi realizată prin respectarea principiului „Rasă, Masă, Casă”, ceea ce impune utilizarea în fermele de producție a hibrizilor proveniți din linii de părinți valoroși și testați, furaje de bună calitate care să asigure o alimentație echilibrată adecvată stării fiziologice precum și adăposturi salubre și capabile să asigure factorii de microclimat optimi;
Existența unui sector zootehnic creat pe lângă o activitate agricolă din sectorul vegetal, dă posibilitatea valorificării eficiente a produselor și subproduselor obținute, influențând pozitiv și eficiența economică a activității;
Din analiza tuturor datelor experimentale se constată diferențe nesemnificative între loturile compuse din animalele de rasă pură, în timp ce se observă diferențe semnificative între aceste și loturile hibride, diferențe ce pot fi puse pe seama efectului heterozis.
BIBLIOGARFIE
Alexandru A. – Ameliorarea genetică a iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT], 2000;
Angelescu I. – Zootehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1971;
Atanasiu T.S. – Teză de doctorat, Contribuții la îmbunătățirea performanțelor pentru producția de lapte la rasa țigaie prin încrucișare cu berbeci din rase specializate, U.S.A.M.V. Iași, 2013;
Bud I., Boaru A., Vlădău V., 2003- Iepuri, animale de blană și vânat, Ed. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Bura M. – Ameliorarea genetică a iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT], 2000;
Bura M. – Ghidul crescătorului de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], Timișoara 2006;
Bura M., 2006- Ghidul crescătorului de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2006.
Bura M., 2006, – Sfârșitul iernii în crescătoria de iepuri de casă, [NUME_REDACTAT], nr. 1(39).
Bura M., 2008, -Cerințe de bunăstare a iepurilor de casă, revista Ferma, nr 3 (58).
Costăchescu E. – Iepuri, animale de blană și vânat, [NUME_REDACTAT], Iași, 2000;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2000 – Iepurii. Creștere, valorificare și patologie, [NUME_REDACTAT], Iași.
Drăgănescu C. – Ameliorarea animalelor, [NUME_REDACTAT], 1979;
[NUME_REDACTAT] – Heterozisul în creșterea animalelor, [NUME_REDACTAT], București, 1972;
Georgeoni A., [NUME_REDACTAT]., 1974 – Iepurele de casă creștere și valorificare, Editura „Bucureștii noi”, București.
[NUME_REDACTAT] – Iepurele de casă creșterea și valorificarea Editura RECOOP București – 1984
Grosu N. – Modele liniare utilizate în ameliorarea genetică a animalelor, [NUME_REDACTAT] Sanivet, București, 1997;
Halga M. M. – Creșterea iepurilor și animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1986;
[NUME_REDACTAT] Mariana, 1896 – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași.
[NUME_REDACTAT] – Creșterea iepurilor și animalelor de blană, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1986;
[NUME_REDACTAT]. – Creșterea iepurilor de carne și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT], București, 1985;
Popa O., M. Miloș, P Halga – Alimentația animalelor domestice, Editura .Didactică și pedagogică, București 1984;
Popescu-Micloșan E – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană, [NUME_REDACTAT], București, 1999;
[NUME_REDACTAT] – Creșterea industrială a iepurilor, [NUME_REDACTAT] București, 1985.
[NUME_REDACTAT] – Genetica și ameliorarea iepurilor, [NUME_REDACTAT] București, 1986;
Tărnauceanu (Frunză) Gabriela – Teză de doctorat, Cercetări privind caracterizarea statusului morfofiziologic la iepurele de casă și de câmp în corelație cu proprietățile senzoriale și nutritiv-biologice ale cărnii, U.S.A.M.V. Iași, 2013;
Tănase D. – Biologia reproducerii animalelor mici, [NUME_REDACTAT] Agronomic “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași, 1994;
[NUME_REDACTAT] – Creșterea iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT] București, 1983;
Winkelmann J., Lammers H. J., 2008 – Creșterea iepurilor de casă, Ed. M.A.S.T.
http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QA/E[18.03.2014]
www.fao.org.com [12.02.2014]
www.iepuri.info.com. [21.05.2012]
www.nutritionada.org.com. [10.01.2013]
www.zooland.ro. [12.06.2013]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetari Privind Sporirea Productiei de Carne de Iepure In Sistem de Crestere Extensiv (ID: 1316)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.