Cercetari Privind Posibilitati de Punere In Valoare a Terenurilor Prin Cultura Vitei de Vie In Conditiile Modificarilor Climatice

Cercetări privind posibilități de punere în valoare a terenurilor prin cultura viței de vie în condițiile modificărilor climatice

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND POSIBILITĂȚI DE PUNERE ÎN VALOARE A TERENURILOR PRIN CULTURA VIȚEI DE VIE ÎN CONDIȚIILE MODIFICĂRILOR CLIMATICE

1.1 IMPACTUL MODIFICĂRILOR CLIMATICE ASUPRA VITICULTURII MONDIALE

1.2 IMPACTUL MODIFICĂRILOR CLIMATICE GLOBALE ASUPRA VITICULTURII DIN ROMÂNIA

1.3 INFLUENȚA CLIMATULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI RODIRII VIȚEI DE VIE

1.4 POSIBILITĂȚI DE DIRIJARE ȘI MODELARE A MICROCLIMATULUI ENERGETIC ÎN PLANTAȚIILE VITICOLE

CAPITOLUL 2

POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A PEISAJULUI PRIN CULTURA VIȚEI DE VIE

2.1.FORME ȘI POZIȚII DE DIRIJARE A COARDELOR

2.2. FORME ARTISTICE DE CONDUCERE A COARDELOR LA VIȚA DE VIE

CAPITOLUL 3

MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT ȘI METODA DE CERCETARE

3.1 MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT

3.2 ORGANIZAREA EXPERIENȚEI

CAPITOLUL 4

REZULTATE OBTINUTE

4.1 ACUMULAREA DE SUBSTANȚĂ USCATĂ

4.2 EVALUAREA CARACTERISTICILOR SUPRAFETEI FOLIARE

4.3 INFLUENȚA TIPULUI DE TĂIERE ASUPRA PRODUCȚIEI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Miraculosul fruct al viței de vie a atras atenția omului încă din epoca preistorică, devenind de-a lungul timpului sursă de hrană, medicament, subiect de legende, generator de mituri și zeități, sursă de inspirație în sculptură, pictură, muzică și literatură. Plasticitatea ecologică deosebită a permis cultivarea viței de vie pe cele mai frământate forme de relief, în diferite microclimate și ecosisteme cu o mare rentabilitate, asigurându-i astfel continuitatea până în zilele noastre.

Viticultura s-a dezvoltat ca îndeletnicire practică odată cu societatea umană, constituind un factor de progres pentru toate popoarele care practicau această îndeletnicire. De-a lungul timpului, importanța viticulturii a crescut atât din punct de vedere alimentar cât și socio-economic. Ca știință, viticultura s-a format prin secolul al XVIII-lea, dezvoltându-se foarte mult în secolele IX-XX, odată cu celelalte științe biologice, tehnice și economice (DOBREI A., 2004).

Vița de vie, deși este reprezentată în cultură de o singură specie, depășește în aria ei de răspândire orice altă specie fructiferă, datorită rodului ei – strugurii și a produselor obținute din struguri (CONSTANTINESCU GH., 1971).

Legarea coardelor este necesară deoarece vița de vie fiind o liană, are țesuturile mecanice slab dezvoltate și nu-și poate susține portul ridicat, mai ales sub greutatea rodului și a frunzelor.

Prin conducerea și legarea coardelor în diverse forme și poziții se urmăresc:reglarea creșterii și fructificării, dirijând coardele astfel încât să existe condiții prielnice pentru pornirea și creșterea lăstarilor de pe toată lungimea coardei sau numai de pe o anumită porțiune a acesteia;asigurarea condițiilor favorabile pentru aerisire și utilizarea eficientă a luminii; ușurarea aplicării celorlalte verigi tehnologice (lucrări mecanice, erbicidarea, efectuarea tratamentelor împotriva bolilor și dăunătorilor etc.).

.În vederea adaptării producției la cerințele pieței, viticultorii pot aplica o serie de măsuri care vizează reconversia soiurilor precum și reamplasarea parcelelor situate în condiții pedo-climatice nefavorabile pe alte amplasamente cu favorabilitate ridicată.

De asemenea, se poate moderniza forma de conducere, sau sistemul de susținere și palisaj prin: instalarea/înlocuirea sistemului de susținere, – modificarea distanțelor de plantare între rânduri în vederea mecanizării, trecerea de la cultura joasă la cultura semi-înaltă sau înaltă.

Studii recente evidențiază faptul că pentru următoarea jumătate de secol provocările cu care se va confrunta industria viti-vininicolă la nivel mondial vor fi : derularea mai rapidă a fenofazelor vegetative de către soiurile vinifera zonate în diferite regiuni viticole de pe glob, schimbări în privința arealelor favorite pentru anumite soiuri, reducerea perioadei optime de recoltare pentru obținerea vinurilor de înaltă calitate și acordarea unei mai mari atenții în administrarea resurselor de apă, care și în prezent sunt scăzute.

Schimbările climatice la nivel global vor induce anumite tendințe climatice care vor fi decelabile și în țara noastră.

Schimbările în regimul climatic din România se vor încadra în contextul global, însă cu particularizări ale regiunii geografice în care este situată. Astfel, în comparație cu zona de nord-vest a Europei, unde încălzirea cea mai pronunțată se așteaptă în timpul iernii în România se preconizează că încălzirea va fi mai pronunțată în timpul verii.

Numeroși cercetători au constatat faptul că sub influența variabilității condițiilor climatice de la un an la altul, creșterile vegetative, suprafața foliară și acumularea substanței uscate în organele anuale ale butucilor de viță de vie au cunoscut variații foarte mari, în funcție de regimul hidric și cel heliotermic. În anii climatici cu temperaturi ridicate și regim hidric deficitar, suprafața foliară și substanța uscată acumulată în organele anuale ale butucului (lemn, frunze și struguri) au înregistrat valori reprezentând mai puțin de jumătate din valorile unui an favorabil pentru viticultură, fapt care are repercursiuni negative și asupra rezistenței la temperaturile negative din timpul iernii a vițelor

Din acest motiv se impun noi studii privind comportarea soiurilor de viță de vie, în condițiile determinate de modificările climatice, atît în perioada de vegetație activă, cât și în perioada de repaus vegetativ.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND POSIBILITĂȚI DE PUNERE ÎN VALOARE A TERENURILOR PRIN CULTURA VIȚEI DE VIE ÎN CONDIȚIILE MODIFICĂRILOR CLIMATICE

1.1 IMPACTUL MODIFICĂRILOR CLIMATICE ASUPRA VITICULTURII MONDIALE

Agricultura mileniului în care am pășit impune o activitate umană care trebuie să răspundă la solicitări majore, mult mai ample și mai grave decât agricultura secolelor precedente, de răspunsurile pe care le va da depinzând însăși supraviețuirea omului și calitatea vieții acestuia pe pământ.

Misiunea principală a agriculturii viitorului este de a asigura securitatea și siguranța alimentară a populației globale (în creștere spre 9 miliarde de locuitori, în 2050), de a corela armonios măsurile de creștere cantitativă și calitativă a producției agricole destinate alimentației, cu cerințele de dezvoltare ale producției de biocombustibili concomitent cu protejarea ecosistemelor și decuplarea creșterii economice de degradarea mediului.

Atingerea dezideratului de dezvoltare durabilă – dar și din ce în ce mai performantă a agriculturii – este realizabilă în condițiile contracarării marilor provocări globale actuale care se potențează reciproc: schimbările climatice globale, restrângerea drastică a biodiversității speciilor de organisme, implicit a resurselor genetice de valoare, încă neexploatate pe deplin, procesele de degradare, erodare și poluare a solului, suportul perenității vieții pe pământ, generatorul universal de hrană pentru toate viețuitoarele, diminuarea resurselor de apă dulce.

Schimbarea climatică care se detașează ca prioritate prin consecințele sale economice, sociale și politice la nivel mondial a fost demonstrată fără niciun echivoc de către Consiliul Mondial privind Clima – IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change – 2007), evaluându-se o creștere a temperaturii medii globale de 0,6°C în secolul trecut (0,74°C între 1906-2005).

Raportul de Evaluare al IPCC descrie o tranziție accelerată către o lume cu o climă mai caldă, marcată de situații frecvente cu temperaturi extreme, inclusiv valuri de căldură, agravarea secetei în unele regiuni, uragane, precipitații mai abundente în emisfera nordică, topirea ghețarilor și a gheții arctice.

Raportat la o scară mai amplă de timp, pământul ar trebui să se plaseze în cadrul unei perioade interglaciare lungi, dar se pune întrebarea dacă omul nu a schimbat, involuntar, prin activitățile sale, evoluția climatică spre încălzire, modificând bugetul energetic planetar. Astfel, responsabilitatea privind schimbările climatice este atribuită în proporție încă greu de stabilit ciclului planetar normal și activităților antropice, producătoare de emisiuni de gaze cu efect de seră.

Scenariile schimbărilor climatice prefigurează pentru secolul actual o încălzire în continuare, cuprinsă între 0,1°C și 1,5°C până în anul 2029 și de 4,0°C și 5,0°C până în 2099, în funcție de restructurările activităților antropice efectuate în timp real. Referindu-ne la domeniul agriculturii, fiecare dintre manifestările meteorologice deviate de la normal exercită efecte negative devastatoare, care merg până la distrugeri integrale de recolte, periclitarea vieții animalelor și a oamenilor și, în final, a economiei țărilor afectate.

Astfel, încălzirea globală a pământului va provoca o creștere a nivelului mărilor și oceanelor cu 18 până la 59 cm, restrângând suprafața uscatului în toate țările costiere, cu efecte directe și indirecte asupra agriculturii (diminuarea terenurilor agricole, migrația populației etc.). Restrângerea zonelor favorabile pentru practicarea agriculturii este determinată de creșterea frecvenței și intensității evenimentelor extreme cauzate de încălzirea globală, în special a secetei și inundațiilor.

În România, agricultura s-a confruntat frecvent cu seceta, un fenomen endemic acutizat recent, care afectează 3,97 milioane ha, din care 2,87 milioane ha reprezintă teren arabil din principalele zone agricole ale țării, cu precădere cele din sud și sud-est. Vremea lipsită de precipitații este marcată de temperaturi crescute peste media multianuală, lipsă de apă, vântul, căldura, care exercită influențe negative asupra solului, asupra apei din sol, de la suprafața solului și a celei freatice, cu consecințe asupra vegetației spontane, pășunilor și fânețelor, plantațiilor de pomi și viță-de-vie, pădurilor și, mai ales, asupra recoltelor plantelor de câmp. Creșterea frecvenței și duratei secetei determină nu numai diminuarea zonelor favorabile și schimbarea locațiilor acestora, ci și a sistemelor de exploatație agricolă și a tehnologiilor implicate, a sortimentelor de genotipuri de plante și animale, a sistemelor de asigurare a protecției organismelor vii și a mediului.

Principalul mijloc de contracarare a secetei și a fenomenului de deșertificare, care se extinde global, în prezent pe 6.200 milioane ha, este reprezentat de irigații, dar, din păcate, aplicate numai pe 330 milioane ha și nu cu cele mai eficiente tehnici. În țara noastră au fost amenajate 3,2 milioane ha în sisteme de irigații, din care au rămas potențial utilizabile în anul 2007 cca 700.000 ha. Apa va deveni „cheia de boltă“ a dezvoltării durabile și, de ce să nu spunem, a prezentului și viitorului omenirii.

Reamintesc că, deși suprafața globului pământesc acoperită de ape este de 71%, numai 2,5% din volumul total revin apei dulci. Ca urmare a exploziei demografice, a intensificării utilizării apei la nivel mondial în tot mai multe domenii de activitate, precum și a încălzirii globale planetare, resursele de apă dulce disponibile scad treptat și substanțial.
Astfel, de la 7.000 m3 ce reveneau în anul 2000 per an per cap de locuitor, se estimează o diminuare de până la 5.100 m3/an/cap de locuitor în anul 2025.

Dintre principalele sectoare care folosesc cantități mari de apă, agricultura se detașează ca cel mai mare utilizator de apă dulce, o evaluare făcută în anul 2000 indicând că aceasta a folosit 67% din totalul apei dulci disponibile. Pentru anul 2025 se prevede o creștere a cerințelor de apă ale agriculturii de 1,2 ori, ale industriei de 1,5 ori, iar a consumului casnic de 1,8 ori.

Lester Brown, coordonatorul Institutului Mondial de Politică Planetară, autorul Planului B.3.0 „Mobilizare pentru Salvarea Civilizației“, consideră că „ceea ce ne trebuie în prezent este un nou concept, un nou mod de gândire asupra utilizării apei“, și anume „o trecere la culturi agricole apte de a folosi mai eficient apa, precum și orice măsuri care cresc productivitatea apei, în special a apei de irigații, orice măsuri care transformă grânele în proteină animală, mai eficientă în efectul de creștere a productivității apei“.dupa Serdinescu A, 2011

În Planul B.3.0, Lester Brown, având în vedere faptul că „scala și urgența provocărilor pe care le avem în față sunt fără precedent“, declară că depinde de fiecare dintre noi să modificăm tendințele de declin și colaps ale civilizației, întrucât „salvarea civilizației noastre nu este un sport pentru spectatori“.

Redirecționarea omenirii pe calea progresului durabil este un proces dificil, Lester Brown atrăgând atenția că „alegerea drumului va trebui făcută de generația noastră, dar va afecta viața pe planetă pentru toate generațiile care vor urma“.

Utilizând o serie de modele de simulare a condițiilor climatice au putut fi întocmite prognoze privind tendințele climatice viitoare în principalele regiuni viticole de pe glob. Cercetările realizate în ultimele 3 decenii conduc la concluzia că tendința de încălzire a climei observată în regiunile viticole din toată lumea va continua. Lough J.M. și colab. (1983) citat de Serdinescu a , 2011 sugerează faptul că în Europa datorită încălzirii climei durata perioadei de vegetație a viței de vie va crește, odată cu această creștere crescând și calitatea vinurilor în anumite regiuni viticole.

Se estimează totodată că în regiunile viticole din sudul Europei climatul va deveni prea cald pentru obținerea unor vinuri de calitate, în timp ce regiunile mai nordice vor fi mult mai stabile din punct de vedere climatic și mai adaptate obținerii unor vinuri de calitate superioară (Kenny G.J.și Harrison P.A., 1992; Butterfield R.E. și colab., 2000).-citați de A Serdinescu, 2011

Utilizând modelul climatic HadCM3 (Hadley Centre Climate Model) și modelul A2 (Pope V.D.și colab., 2000) privind emisiile de CO2, Jones G.V.și colab. (2005) au făcut o serie de previziuni cu privire la impactul schimbărilor climatice viitoare asupra viticulturii la nivel global. Se prevede o creștere a temperaturilor medii în perioada de vegetație cu 1,3°C în emisfera nordică și numai 0,9°C în emisfera sudică.

În aceste condiții o serie de regiuni situate în afara optimului termic pentru practicarea viticulturii și obținerea unor vinuri de calitate (12-22°C) se vor încadra în arealul optimului termic, în timp ce alte regiuni vor ieși din zona optimă producerii vinurilor de calitate. Astfel, în SUA, White M.A. și colab. (2006) au apreciat bazându-se pe modelele climatice regionale că la sfârșitul secolului XXI suprafața viticolă producătoare de struguri pentru vinuri de înaltă calitate s-ar putea reduce cu 81%. Cercetările efectuate au indicat că încălzirea climatului ar putea conduce la extinderea unor soiuri iubitoare de căldură și la o scădere a calității vinurilor. Modelele indică totodată că pe măsura reducerii constrângerilor legate de frig și creșterea frecvenței zilelor foarte calde (>350C) în timpul perioadei de vegetație a viței de vie viticultura va dispărea în numeroase areale viticole din SUA. Se estimează că la sfârșitul secolului XXI viticultura se va practica doar în zonele de coastă din vestul, nord-vestul și nord-estul SUA. În cadrul unui alt studiu realizat în California (SUA) de Lobell R.și colab.(2006) se estimează o creștere a temperaturii aerului cu 1,0-3,0°C pentru anul 2050 și cu 2,0-6,0°C pentru anul 2100, în timp ce nivelul schimbărilor în privința precipitațiilor va crește între -40% și + 40%, atât pentru anul 2050 cât și pentru anul 2100.

Cercetări similare bazate pe utilizarea diferitelor modele climatice au fost realizate și în Europa, în Australia și în Africa de Sud. În baza modelelor spațiale de prognozare a schimbărilor climatice Kenny G.J. și Harrison P.A. (1992) au indicat potențialele reduceri sau extinderi a suprafețelor cultivate cu vița de vie și implicațiile acestora asupra viticulturii europene, apreciindu-se că, regiunile viticole din sudul Europei vor deveni prea călduroase pentru producerea vinurilor de calitate, în timp ce regiunile situate în partea de nord vor deveni atractive în această direcție dupa A Serdinescu, 2011.

Examinând schimbările survenite în valoarea indicelui Huglin, indice care atestă pretabilitatea pentru viticultură a diferitelor regiuni, Stock M. (2005) a constatat o creștere a valorilor acestui indice cu 100-600 unități, fapt ce evidențiază pretabilitatea pentru viticultură și a unor regiuni situate în partea de nord a Europei, în timp ce regiunile sudice devin prea călduroase, ceea ce conduce la concluzia că în următoarele decenii vom asista la schimbări majore în privința zonelor de maximă favorabilitate pentru practicarea viticulturii în Europa și obținerea vinurilor de calitate.

. Cele patru modele generale de circulație (GFDL, GISS, OSU, UKMO) prognozează în regiunile viticole europene creșteri ale temperaturilor în lunile de vară începând cu 2,5ºC și până la 4,5ºC, precum și creșteri ale temperaturilor în lunile de iarnă cu 3,5ºC și până la 6.0ºC. La nivel global, aceste modele estimează o creștere a temperaturii medii anuale cu 2,8-4,2ºC. Schimbările termice preconizate a se produce la scară globală ar putea avea un impact semnificativ asupra zonelor pretabile practicării viticulturii din Europa.

Cele patru modele sugerează posibilitatea extinderii cultivării viței de vie până în nordul Angliei, iar în est până în Ucraina și sudul Rusiei. Prin urmare, creșterea temperaturii ar putea face posibilă viticultura în Irlanda, sudul Danemarcei și în zone întinse din Rusia europeană. Rata extinderii spre nord a limitei viticole, prevăzută de modelul GISS în scenariul A, este de 10-30 km/deceniu până în anul 2020. Din 2020 și până în anul 2050, rata extinderii se dublează, aceasta fiind însoțită de o încălzire suplimentară cu 1-2ºC.).

Gustafsson J.G. și Mårtensson A. (2005) sunt de părere că cei mai importanți factori în alegerea unui loc pentru o podgorie într-o zonă cu climat rece sunt factorii de mediu, deoarece aceștia pot modifica temperatura microclimatului. Plantațiile viticole dintr-un climat rece ar trebui să fie situate pe o pantă care maximizează radiația solară, în cazul latitudinilor nordice ale Scandinaviei acest lucru fiind posibil doar pe pantele abrupte unde radiația solară poate fi maximă. De asemenea, plantațiile ar trebui poziționate astfel încât razele soarelui de dimineață să fie evitate, în timp ce razele soarelui de seară să fie utilizate la maximum (Gustafsson J.G., Mårtensson A., 2005).citati de Serdinescu A, 2011

Studiile realizate de Rodriguez J.M. și colab. (2005) în Spania evidențiază o tendința de creștere a temperaturii aerului cu 0,4-0,70C/decadă, creșterile de temperatură fiind mai ridicate în anotimpul vară decât în iarnă. Ca urmare a efectului de încălzire a climei se apreciază că până în anul 2100 temperaturile vor crește cu 5-70C în interiorul Spaniei și cu 350C în zona de coastă. Se prognozează totodată o scădere a volumului precipitațiilor anuale, scăderile cele mai accentuate urmând a se înregistra în anotimpurile primăvară și vară.

În Franța, Lebon E. ( 2002 ) pe baza prognozelor indicate de modelele climatice arată că în sudul Franței soiul Syrah, care în prezent intră în pârgă la jumătatea lunii august, va intra în pârgă în a treia decadă a lunii iulie, în cazul creșterii temperaturii aerului cu 2oC sau la începutul lunii iulie în cazul creșterii temperaturii cu 4oC., dupa Costea D, 2008

În Australia, Webb L.B. și colab ( 2005) analizând scenariile privind schimbările climatice arată că în regiunile viticole este prognozată o creștere a temperaturii aerului cu 1,06,0 oC până la nivelul anului 2070, o creștere a numărului de zile foarte calde, în timp ce precipitațiile vor avea o evoluție variabilă, făcând însă necesară irigarea plantațiilor viticole.

Același scenariu se prevede și pentru regiunile viticole din Africa de Sud (Carter T. R., 2006). Studiile efectuate evidențiază faptul că în următoarele decenii practicarea viticulturii în Africa de Sud poate deveni riscantă și mult mai costisitoare decât în prezent datorită resurselor de apă limitate.

Toate aceste studii evidențiază faptul că pentru următoarea jumătate de secol provocările cu care se va confrunta industria vinului la nivel mondial vor fi : derularea mai rapidă a fenofazelor vegetative de către soiurile vinifera zonate în diferite regiuni viticole de pe glob, schimbări în privința arealelor favorite pentru anumite soiuri, reducerea perioadei optime de recoltare pentru obținerea vinurilor de înaltă calitate și acordarea unei mai mari atenții în administrarea resurselor de apă, care și în prezent sunt scăzute.

Astăzi, schimbările climatice reprezintă o dublă provocare: reducerea emisiilor de gaze care determină încălzirea (cunoscută ca atenuare) și adaptarea la schimbarea climatică viitoare în vederea reducerii efectelor adverse. Acestea sunt provocările majore pentru agricultura din Uniunea Europeană (UE) și pentru elaborarea politicilor agricole. Această broșură explică modul în care agricultura este afectată de încălzirea globală și o influențează totodată, și cum

poate aborda UE, aceste provocări. Eforturi internaționale și ale UE împotriva schimbărilor climatice Încă de la începutul anilor ’90 au fost întreprinse acțiuni internaționale. UE a jucat un rol-cheie în dezvoltarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), și a Protocolului de la Kyoto, care stabilesc norme legislative obligatorii pentru țările industrializate în vederea reduceriiemisiilor de GES. Statele membre ale UE-15 2 se obligă ca până la sfârșitul 2012să reducă emisiile de GES la sub 8 % față de nivelul înregistrat în anul 1990.

La începutul anului 2007, UE a mers chiar mai departe, promițând atingerea unor obiective și mai dure: reducerea emisiilor de GES cu cel puțin 20 % până în 2020 și reducerea GES cu 30 % dacă toate țările dezvoltate își asumă același angajament.

Regiunile UE simt tot mai mult efectele adverse ale schimbărilor climatice, însă unele zone vor fi mai afectate decât altele. Sudul Europei și bazinul mediteranean vor simți efectul combinat al creșterilor mari de temperatură și al precipitațiilor reduse. De asemenea sunt în special vulnerabile zonele de munte, mai ales Alpii, și insulele mici. Câmpiile aluviale dens populate vor fi amenințate de riscul crescut al furtunilor, al ploilor intense și al inundațiilor subite care vor provoca daune pe arii extinse. Schimbările climatice vor mări diferențele regionale în ceea ce privește resursele naturale ale Europei.

Impactul schimbărilor condițiilor meteorologice poate fi deja văzut. Se observă numeroase efecte: înaintarea perioadelor de pornire în vegetație, prelungirea sezonului viticol, schimbări alealtor cicluri naturale ale plantelor. Schimbările din calendarul operațiunilor agricole sugerează că producătorii agricoli se adaptează deja noilor condiții climatice.

Figura 1.1 Efectele anticipate ale modificărilor climatice în diferite regiuni ale Uniunii Europene (după Raportul Comisiei Europene- Direcția generală pentru agricultura și dezvoltare rurală- 2010)

1.2 IMPACTUL MODIFICĂRILOR CLIMATICE GLOBALE ASUPRA VITICULTURII DIN ROMÂNIA

Efectul schimbărilor climatice la nivel global au fost intens studiate și în țara noastră.

Conform datelor furnizate de ANM analiza șirurilor de date climatice pentru secolul XX (1901-2000) a evidențiat faptul că temperatura medie anuală pe țară a crescut cu 0,3°C, valoare ce se situează sub încălzirea medie globală de 0,6°C. Au existat însă și diferențieri regionale, respectiv o încălzire mai pronunțată în sudul și estul țării (ajungând până la 0.8°C) și nesemnificativă în regiunile intracarpatice. Schimbările climatice au fost mult mai pronunțate după anul 1961.

Similar cu schimbările climatice la nivel global, s-au evidențiat și la noi în țară schimbări în regimul unor valori termice extreme, îndeosebi în podgoriile din Dobrogea, sudul țării, S-E Moldovei, sudul Munteniei și Olteniei și anume :

-creșterea frecvenței anuale a zilelor tropicale (maxima zilnică >30°C) și descreșterea frecvenței anuale a zilelor de iarnă (maxima zilnică <0°C).

-creșterea semnificativă a mediei temperaturii minime de vară și a temperaturii maxime de iarnă și vară.

Fenomenele de creștere a temperaturii s-au acutizat după anul 2000, iarna 2006-2007 fiind cea mai caldă iarnă de când există măsurători instrumentale în România.

Din punct de vedere al regimului pluviometric după anul 1901 s-a evidențiat o tendință generală de scădere a cantităților anuale de precipitații, precum și o mare variabilitate de la un an la altul al regimului pluviometric (figura 2).

Figura 1.2– Cantitatea medie anuală de precipitații în România 1900-2000

(după ANM, 2007)

Manifestarea fenomenului de secetă pedologică este mai ridicată în arealele viticole din sudul țării, Dobrogea și S-E Moldovei unde frecvența apariției secetei este de 30-40% din numărul total de ani. In perioada verii frecvența apariției fenomenului de secetă pedologică crește la 50% și chiar 70% (în sudul Dobrogei) și se extinde și la podgoriile din partea de N-E a Munteniei și Oltenia.

Intensitatea, durata și extinderea fenomenelor de secetă pedologică variază de la an la an în funcție de interacțiunea complexă a factorilor agrometeorologici respectiv temperaturi maxime deosebit de ridicate în aer (zile de ,,arșiță) și sol, asociate cu o umezeală relativă a aerului scăzută (secetă atmosferică) și un regim pluviometric deficitar.

Studiile climatice efectuate în unitățile de cercetare vitivinicolă, care au luat în considerație datele meteorologice înregistrate în podgoriile României în ultimii 40 de ani, au scos în evidență o tendință de aridizare înregistrată îndeosebi în arealele viticole din Dobrogea, S-E Moldovei, estul Munteniei și sudul țării.

Tabelul 1.1

Variația indicatorilor climatici in perioada 2000-2010 (după Dejeu l, 2011)

Se constată o creștere a temperaturii medii a aerului în ultimul deceniu cu valori cuprinse între 0,7 și 2,1°C (diferențele cele mai mari înregistându-se în podgoriile Dealu Mare, Bujoru și Murfatlar) și a însolației reale cu 1,1-5,4 % pe an.

Nivelul precipitațiilor anuale și a celor din perioada de vegetație s-au menținut, în general, la nivelul mediilor multianuale, cu excepția podgoriilor Miniș și Bujoru unde acestea au fost mai reduse îndeosebi în perioada de vegetație a viței de vie.

Analizând valorile indicelui de ariditate (IA) care este un indicator de sinteză care exprimă nivelul deficitului de umezeală (apă) dintr-un areal viticol se constată că acesta prezintă valori scăzute (0,5-0,7) în arealele viticole din zona de sud a țării, din Dobrogea și din partea de S-E a Moldovei. Prin urmare, aceste areale prezintă un fond natural foarte favorabil unui impact semnificativ al secetei asupra viței de vie. Seceta este un fenomen care se poate instala însă și în alte regiuni viticole, îndeosebi în Oltenia, N-E Munteniei, vestul țării, iar impactul ei poate fi pronunțat chiar și în regiunile unde valorile multianuale ale IA sunt normale (0,8-1,0), figura 3.

Figura 1.3 – Repartiția teritorială a indicelui de ariditate 1961-2000 (ANM, 2007)

La începutul secolului XXI, în anii 2001, 2002 și 2003 potențialul productiv al plantațiilor viticole din arealele unde indicele de ariditate a prezentat valori scăzute a fost diminuat datorită fenomenului de secetă. La aceștia se adaugă și anul 2007, care a fost un an excesiv de secetos, atât prin intensitatea deficitului de apă din sol cât și prin durata perioadei de secetă.

Cu excepția anilor foarte secetoși (ex. anii 1987, 2000, 2003, 2007) mediile multianuale indic ǎ cǎ în majoritatea podgoriilor și centrelor viticole din România se înregistreazǎ valori peste limitele minime de 400mm, respectiv 250 mm precipitații, necesare pentru cultura economică a viței de vie. Chiar dacǎ pe ansamblul perioadei de vegetație a viței de vie precipitațiile cǎzute depășesc 250 mm, repartizarea precipitațiilor a fost în anumiți ani neuniformǎ și s-au îregistrat perioade lungi de secetǎ, care au afectat plantațiile viticole. Ceea ce accentueazǎ gravitatea stresului hidric pentru vița de vie este faptul cǎ deficitul hidric cel mai sever se manifest ǎ în toate situațiile în adâncime (60-100cm), respectiv în zona de maximă răspândire a sistemului radicular al viței de vie.

Cercetările realizate de Chiriac Cristina (2007) în podgoria Cotnari (situată în partea de N-E a Moldovei), bazate pe datele climatice înregistrate în intervalul 1956-2006 la stația meteorologică Cotnari, au evidențiat o ușoară tendință de încălzire a climatului în timpul perioadei de vegetație a viței de vie. Astfel, în intervalul menționat, temperatura medie anuală în perioada de vegetație a crescut cu 0,40C, diferență datorată creșterii atât a temperaturilor minime cât și a celor maxime zilnice .

Cercetările realizate de Dejeu L. și colab.(2007) în perioada 2000-2006 în zona Bucureștiului au evidențiat și ele o tendință de încălzire a climatului zonei. Luând în considerare indicatorii climatici simpli și complecși, folosiți în mod curent în viticultură, autorii au constatat o creștere a temperaturii medii anuale, a temperaturii medii din luna cea mai caldă (23,5°C față de 22,9°C), a insolației reale(1594 ore față de 1557 ore), a indicelui heliotermic real (2,58 față de 2,44), a indicelui aptitudinii oenoclimatice (4799 față de 4694) și a deficitului de precipitații (DP) din intervalul mai-august (135mm față de 99mm),

În zona nisipurilor și a solurilor nisipoase din sudul Olteniei evoluția factorilor climatici, caracterizați prin temperaturi medii anuale mai ridicate, amplitudini termice ridicate, precipitații reduse și cu repartiție neuniformă, a adus modificări ale indicilor climatici de la valori ce caracterizează un climat semiarid la valori ale unui climat arid (Olteanu I și colab, 2000).

1.3 INFLUENȚA CLIMATULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI RODIRII VIȚEI DE VIE

Vița de vie este o plantă multianuală, cu anumite particularități de creștere și fructificare care, în decursul evoluției sale, s-a adaptat la anumite condiții de mediu.

Vița de vie prezintă o oarecare sensibilitate la factorii de mediu, în special la temperaturile minime din timpul iernii. În mod obișnuit, planta rezistă la temperaturi de -18, +/-3°C, în funcție de soiul cultivat, în condițiile unei maturări bune a lemnului.

Pregătirea viței pentru iernare trebuie să se facă încă din timpul vegetației, prin practicarea unei tehnologii de cultură corespunzătoare, care trebuie corelată cu măsurile efective de protecție împotriva gerului prin mușuroirea bazei butucilor.

Factori care măresc rezistența la iernare. Protecția viei de ger trebuie avută în vedere încă de la înființarea plantațiilor. În acest sens, se vor alege terenuri cu expoziție sudică, cu pante ușoare, iar selecția soiului se face ținând cont de necesitățile lui biologice și de condițiile climatice ale zonei de plantare. Fără a avea în vedere aceste aspecte, măsurile de protecție ulterioare au eficiență scăzută.

După înființarea plantației, pe tot parcursul exploatării acesteia, vița de vie trebuie menținută într-o stare fitosanitară corespunzătoare.

Fertilizarea excesivă, în special cu azot, intensifică creșterile, prelungește perioada de vegetație, influențează negativ maturarea lemnului și scade rezistența viței la iernare. Fertilizările trebuie făcute rațional, cu doze moderate, în care cele trei macroelemente de bază (N, P, K) trebuie să se găsească într-un raport echilibrat de 1:1,5:1,5.

O altă condiție esențială pentru o bună rezistență la iernare este menținerea aparatului foliar într-o stare fitosanitară bună, printr-o combatere eficientă a bolilor și a dăunătorilor. Afectarea aparatului foliar de către boli și dăunători scade capacitatea fotosintetică a viței de vie, cu consecințe negative atât asupra producției, cât și asupra rezistenței la iernare.

O dirijare corespunzătoare a coardelor și a lăstarilor pe sistemul de susținere, astfel încât să se obțină o cât mai bună expunere la soare, contribuie atât la creșterea cantității și calității producției, cât și la o maturare corespunzătoare a lemnului, a cărui sensibilitate la ger scade.

Dacă am ținut cont de toate aceste aspecte, există toate premisele ca vița de vie să parcurgă cu bine anotimpul rece. Pentru aceasta, după căderea frunzelor se face o arătură de toamnă cu răsturnarea brazdei spre rândul de vițe, astfel încât să rezulte un bilon de-a lungul rândului, prin care se va proteja de ger baza butucilor. Peste această arătură, dacă avem norocul de a avea și un strat de zăpadă, există toate șansele ca vița să scape de efectul negativ al gerurilor

Preocupări în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice asupra viței de vie au existat încă din anul 1983 când Lough M. J. (citat de Dejeu L) menționa faptul că la latitudinile nordice ale Europei sezonul de vegetație la vița de vie s-a alungit, ca o consecință a încălzirii climatului.

Cercetările efectuate pe plan mondial au evidențiat modificări evidente în derularea proceselor fiziologice și biochimice din plantă, cu repercusiuni îndeosebi asupra derulării și duratei principalelor fenofaze vegetative (dezmugurit, înflorit, pârgă, maturarea strugurilor) și coacerii strugurilor ( cu modificări în compoziția acestora).

Astfel, studiile realizate de Barlow S. (2007) (citat de Serdinescu A, 2011) în Australia au evidențiat faptul că strugurii diferitelor soiuri vinifera zonate în podgoriile australiene s-au copt, în medie, cu 2 zile mai devreme în fiecare an din ultimii 15 ani. Desigur, că în aceste condiții calitățile organoleptice ale vinurilor obținute au fost marcate de schimbările climatice.

În Italia, Bindi M.L. și colab (1996) luând în studiu soiurile Sangiovese și Cabernet Sauvignon au constatat că schimbările climatice au determinat o scurtare a perioadei de vegetație, însă o creștere a variabilității producției de struguri (după Șerdinescu A, 2011).

Cercetările efectuate în principalele podgorii din Franța au evidențiat în ultimii 15 ani o creștere a temperaturii medii cu aproximativ 1oC ( creșterea fiind similară atât pentru temperaturile minime cât și maxime). Aceste schimbări au accelerat deja parcurgerea fenofazelor vegetative a viței de vie ( diferențiat în funcție de soi), determinând o coacere mai timpurie a strugurilor cuprinsă între 3 săptămâni și o lună de zile. În acest context studiile realizate la INRA Bordeaux au evidențiat o creștere a conținutului în zaharuri la recoltare ( cu 11 g/10 ani la soiul Merlot și cu 8 g/10 ani la soiul Cabernet Sauvignon) și o scădere a acidității mustului ( cu 0.75 g / l H2SO4/ 10 ani ).

Lebon E. (2002), evidențiază decalajul în derularea fenofazelor vegetative, printre care și maturarea strugurilor care va avea loc în plin sezon estival, cu riscul modificării caracteristicilor organoleptice ale strugurilor.

Gaudillère J.P. (2007) de la INRA Bordeaux consideră că ținând cont de tendința modificărilor climatice zonarea soiurilor în plantațiile viticole trebuie să țină cont de cerințele lor termice pentru a fi asigurat ciclul de dezvoltare anuală: dezmugurit, înflorit, pârgă, maturare. În realitate, condițiile termice din perioada maturării strugurilor sunt preponderente pentru ca strugurii să atingă caracteristicile tehnologice dorite. În prezent climatul din regiunea Bordaux este considerat de autor a fi intermediar, cu o medie a temperaturii aerului (din aprilie până în octombrie) de 16,50C.

Vitis vinifera, specie originară din Caucaz, este foarte bine adaptată din punct de vedere fiziologic în zonele cu climă caldă. Cu toate acestea, creșterea regimului termic va determina modificări în compoziția strugurilor. Creșterea temperaturii aerului și a concentrației de CO2 în atmosferă stimulează acumularea zaharurilor în struguri și implicit în must fenomen constatat îndeosebi în ultimii 30 de ani. Acidul malic și antocianii sunt foarte sensibili la creșterea temperaturii, aflându-se în concentrație mai mare în struguri în zonele cu climă temperată, în timp ce flavonoidele și polifenolii, care oferă proprietăți antioxidante strugurilor, sunt compuși mult mai puțin afectați de creșterea temperaturii aerului. Profilul aromatic al strugurilor, îndeosebi a strugurilor pentru vinuri albe, va fi profund modificat de creșterea temperaturii.

Fenomenul de încălzire a climei va produce modificări și în privința regimului hidric și implicit în privința alimentației cu apă a viței de vie. Se apreciază că precipitațiile medii vor rămâne relativ neschimbate, dar repartiția lor va fi modificată: primăvara vor scădea în medie cu 30mm și vara cu 26mm, cu o diminuare mai marcantă în partea de sud-vest a Franței. Asociată cu aceste schimbări de temperatură se prevede și o creștere cu 30% a evaporației potențiale.

O schimbare a regimului pluviometric va avea consecințe directe asupra fiziologiei viței de vie, mai ales asupra nutriției minerale a acesteia. Solurile uscate în timpul verii induc un deficit de asimilare a azotului de către vița de vie, având drept consecință obținerea unor musturi sărace în acizi aminați liberi . Pe lângă fermentația lentă a musturilor, acest fenomen poate avea influențe negative și asupra aptitudinilor de învechire a vinurilor.

O influență importantă în aprovizionarea cu apă a vițelor îl are desigur și tipul de sol pe care sunt cultivate.

Morlat și colab (1992, 1994,1995) citat de Costea D (2006) au observat că la vițele cultivate pe gresii și roci sedimentare detritice, cu o textură nisipo-pietroasă, la care necesitățile hidrice nu au putut fi satisfăcute, un stres hidric sever instalat imediat după înflorit a afectat fotosinteza, a diminuat acumularea de zaharuri și antociani, și a intensificat foarte mult combustionarea acidului malic.

Modul în care textura solului influențează disponibilitatea acestuia pentru apă este prezentată schematic în figura 1.4.

Figura 1.4-Disponibilitatea solului pentru apă în funcție de textura solului (Costea D, 2006 după Fregoni M, 1997)

La vițele cultivate în aceeași zonă dar pe soluri nisipo-argiloase și argilo-nisipoase, neafectate de deficit hidric datorită capacității ridicate de reținere a apei în sol, rezultatele productive obținute au fost foarte bune.

Gaudillère J.P. (2007) arată că dintre gazele cu efect de seră care provoacă modificări climatice CO2-ul are o influență directă asupra fenologiei viței de vie. La finele secolului al XIX-lea concentrația de CO2 în atmosferă era de 190 ppm, în prezent atingând 280 ppm, iar la sfârșitul acestui secol va atinge 600 ppm. Această creștere a conținutului de CO2 a avut un efect stimulativ imediat mărind cu 30% activitatea fotosintetică la vița de vie. La acest efect se vor adăuga și efectele creșterii temperaturii. În același timp, stimularea fotosintezei pe termen lung are si anumite limite, deoarece după asimilarea carbonului zaharurile produse trebuie să fie transportate și metabolizate. Dacă una dintre aceste etape este limitativă vor avea loc inevitabil procese de reglare a fotosintezei.

În Italia, Bindi M. și colab. (2001), au arătat că îmbogățirea cu CO2 a atmosferei pe termen lung va stimula cu până la 45% producerea de biomasă totală și de struguri la vița de vie în condițiile unei bune alimentări cu apă. Pe de altă parte, autorul consideră că nu vor apărea modificări importante în ceea ce privește calitatea strugurilor (zaharuri, acizi, polifenoli). Îmbogățirea atmosferei în CO2 are și un al doilea efect demn de luat în considerare. Fotosinteza frunzelor este însoțită de un consum de apă prin transpirație. Fotosinteza în condițiile unui nivel de CO2 în atmosferă ridicat reduce gradul de deschidere al stomatelor frunzelor conducând astfel la diminuarea procesului de transpirație. În felul acesta CO2-ul joacă un rol de antitranspirant reducând consumul de apă al plantei și implicit și necesarul de apă care ar trebui asigurat în condițiile creșterii regimului termic și apariției fenomenului de secetă.

Și Seguin B. și Garcia de Cortazar I. (2004) arată că în condițiile creșterii în viitor a concentrației de CO2 în atmosferă (care va fi la sfârșitul secolului de aproximativ 700 ppm, dublu față de cea din anii `90) se va înregistra o creștere cu 20-30% a activității fotosintetice a viței de vie, ceea ce va conduce la o creștere a biomasei anuale cu 15-20%, având în vedere și creșterea respirației, indusă de creșterea temperaturii aerului. Se estimează totodată o creștere a eficienței utilizării apei (cu aproximativ 10%) ca urmare a creșterii rezistenței stomatice

Tendința de creștere a indicelui foliar (LAI) va avea repercursiuni asupra recoltei de struguri atât din punct de vedere cantitativ dar și calitativ, deoarece se preconizează o dezvoltare vegetativă suplimentară în detrimentul producției de struguri. Această creștere rapidă combinată cu diminuarea precipitațiilor actuale poate conduce la un deficit hidric suplimentar sau la o intensitate mai mare a deficitelor actuale.

Aceste deficite hidrice pe fondul unor temperaturi mai ridicate vor afecta în viitor îndeosebi producția de struguri la vița de vie (Cristian Maracineanu, 2007).

Pierderea de recoltă este datorată îndeosebi scurtării perioadei dintre pârgă și maturarea strugurilor și temperaturilor ridicate dintre înflorit și pârgă.

Schimbările climatice vor permite în viitor recoltarea strugurilor la maturitate deplină și în podgoriile din nordul Franței, așa cum este podgoria Champagne.

1.4 Posibilități de dirijare și modelare a microclimatului energetic în plantațiile viticole

Parametrii dimensionali ai creșterilor vegetative la vița de vie sunt modificabili în limite destul de restrânse datorită necesității folosirii sistemului de susținere și restricțiilor de mecanizare (intervalul dintre rânduri fiind destinat traficului tehnologic). De aceea, prin lucrările de exploatare a plantației se formează un înveliș vegetativ, care poate avea în secțiune transversală forme variabile: trapez, paralelipiped, dreptunghi, două planuri în formă de "U", cortină dublă ș.a.

Lățimea și înălțimea zidului foliar sunt determinate de: soi (mărimea frunzelor, gradul de dispunere a frunzelor în spațiu, lungimea internodurilor ș.a.), distanțele de plantare, orientarea rândurilor, forma de conducere, lucrările agrofitotehnice ș.a.

În ceea ce privește noțiunea de microclimat, Carbonneau (citat de Huglin P., 1986) propune luarea în considerare a două tipuri: microclimatul natural care se întâlnește începând de la 10 m de plantă și până la distanța de 100 m, și microclimatul plantei care servește la efectuarea măsurătorilor asupra acesteia.

Când se dorește analizarea unei anumite părți de plantă (ex: frunza, strugurele) este bine să se adopte noțiunea de microclimat al unui organ.

Optimizarea suprafeței foliare se poate aprecia și în funcție de caracteristicile microclimatului așa cum reiese din tabelul urmator

Tabelul 1.2.

Caracteristicile microclimatului

(după Smart R.E., 1990, citat de Belea M, 2012)

Studiile efectuate în acest domeniu (Carbonneau, 1980 – 1985; Baldini E. și colab., 1985; Olteanu I., 1986 ș.a.) au evidențiat raporturile conveniente între înălțimea, lățimea peretelui vegetal și distanțele de plantare. După Baldini E. și colab. (1985), la soiul Trebbiano procentul mediu de lumină incidentă a fost mai mare la Cortina dublă – 43 % (figura 1.2).

.

În aceste condiții, fracțiunea frunzelor umbrite produce mai puțin decât fracțiunea frunzelor însorite de pe butucii aceluiași soi și de aceeași vigoare.

Prin diverse secvențe tehnologice se dirijează în plantația viticolă microclimatul luminos în vederea obținerii unei iluminări mai bune (figura1.6), prin eliminarea umbririi între rândurile vecine și prin asigurarea unei adâncimi cât mai mari de pătrundere a luminii.

Suprafața foliară plasată în prima linie a frontului de pătrundere a radiației primește o cantitate mai mare de lumină, gradul de pătrundere a luminii scăzând de la suprafața învelișului vegetal spre interior. Sistemele de conducere care permit recepționarea unei cantități mari de energie la nivelul strugurilor asigură o maturitate optimă (Baldini și colab., 1985).

Studiind modificările microclimatice produse de sistemele de conducere la nivelul frunzelor, Carbonneau și colab. (1978) observă că în cazul distanțelor mari de plantare și al palisării într-un singur plan se recepționează 15,7% din lumina solară incidentă în timp ce palisarea în două planuri (în formă de U) captează 34,5%. Prin palisare se poate ameliora forma de conducere în sensul unei mai bune expuneri la soare a frunzelor, aplicării mai bune a produselor fitosanitare, a creșterii cantității de zaharuri și antociani.

Îndepărtarea manuală a creșterilor transversale a condus la maximizarea procentului de lumină incidentă recepționată de frunzele rămase. Evoluția peretelui vegetal se desfășoară în cursul unei perioade de vegetație după legea perioadei maxime, cu valori ridicate în perioada iulie-octombrie . Intercepția cea mai mare a luminii are loc în iulie, după care începe să scadă pe măsură ce ne apropiem de maturare (Baeza P. și colab., 1994 citat de Maracineanu L.C, 2007).

Încercarea de modelare se poate face ținând cont de o multitudine de parametri de intrare ca de exemplu: densitatea frunzelor, înclinarea lor, orientarea rândurilor ș.a. . Utilizând un model tridimensional de simulare aceiași autori demonstrază concordanța care există între modelare și măsurătorile executate asupra plantei, în cazul a două forme de conducere.

Folosind ca parametri de intrare înălțimea rândurilor, orientarea acestora, grosimea peretelui vegetal, Smart R. (1973) stabilește, folosind un model numeric, că în cazul orientării N – S cantitatea de lumină interceptată este mai mare comparativ cu orientarea E – V. Alături de acești parametri de intrare considerați clasici, în procesul de modelare-simulare este necesară și introducerea altora noi, ca de exemplu suprafața foliară expusă netă și suprafața foliară expusă potențial (Carbonneau A., 1995- citat de Mărăcineanu L.C, 2007).

Microclimatul viței de vie variază mult în timp și spațiu. Interesant este faptul că fotosinteza netă nu depinde de sistemul de conducere, la frunzele situate la nodurile mijlocii, cu condiția ca acestea să beneficieze de o iluminare corespunzătoare. În acest caz se poate aprecia că o formă de conducere performantă este aceea care asigură o dispunere spațială a frunzelor astfel încât să se evite umbrirea.

Variația condițiilor de microclimat cunoaște cele mai largi limite sub butuc, cele mai mici deasupra iar cele de la nivelul butucului au valori intermediare (Mărăcineanu L.C., 2007).

De aceea, la vița de vie, plantă cu mecanism biologic de conversie a energiei solare în biomasă utilă, prin lucrările de înființare și exploatare a plantațiilor se va urmări sporirea eficienței de receptare a acestei energii. Îmbunătățirea regimului de lumină în plantațiile viticole se realizează prin optimizarea relațiilor între formele de conducere, înălțimea și lățimea învelișului vegetal, distanțele de plantare, orientarea rândurilor, expoziția, panta terenului ș.a.

Suprafața foliară necesară pentru realizarea unui gram de fruct maturat, variază între 7 și 15 cm2/g pentru Vitis vinifera și 15 cm2/g pentru Vitis labrusca,; pentru a obține greutatea maximă a strugurilor, în cazul vițelor din soiului Seyval, este necesară o suprafață foliară de 8-10 cm /g fruct. Creșterea valorii acestui indicator la 15 cm /g fruct, favorizează creșterea substanței uscate a rădăcinii, tulpinii și frunzelor. Reducerea suprafeței foliare afectează mai întâi creșterile vegetative și numai ulterior greutatea fructelor.

Champagnol F., (1993) a urmărit efectul corelațiilor dintre: cm2suprafață foliară/g strugure și conținutul de zaharuri al bacelor, cm2suprafață foliară/g strugure și greutatea medie a unui bob, precum și corelația dintre cm suprafață foliară/g strugure și intensitatea colorantă a mustului, valorile optime în cazul celor trei corelații fiind de 16-22 cm2suprafață foliară/g strugure.

Suprafața foliară a unui butuc trebuie să fie corelată cu producția acestuia. Asigurarea unui raport optim între suprafața foliară și încărcătura de struguri a unui butuc, asigură o activitate fotosintetică și o cantitate de substanțe de rezervă corespunzătoare pentru obținerea unei producții mari de struguri. Țîra G., și colab., (1980) au constatat că suprafața foliară optimă pentru obținerea unei producții mari de struguri și de calitate este cuprinsă între 0,08 și 0,10 m2 pentru un strugure din soiul Sauvignon cultivat la Drăgășani și 0,09 și 0,12 m2 pentru un strugure din soiurile Muscat Ottonel și Fetească albă cultivate la Blaj.

Kliewer W.M și Weaver R.J., (1971) citați de Dejeu L., au stabilit că în condiții optime de cultură se poate obține o producție de bună calitate, în cazul în care se realizează 10 cm suprafață foliară pentru 1 gram fructe.

Iacono F., (1990) prezintă caracteristicile unui frunziș ideal, parametri și indici importanți care favorizează calitatea vinurilor (tabelul 1.5.).

Tabelul 1.3.

Caracteristicile unui frunziș ideal (parametrii și indicii importanți care favorizează calitatea vinurilor)

(după Iacono F., 1990, citat de Fregoni M., 1998)

In tabelul 1.3. sunt prezentate caracteristicile frunzișului care determină o îmbunătățire a calității strugurilor.

Tabelul 1.4.

Caracteristicile frunzișului care determină o îmbunătățire a calității strugurilor (după Smart R.E., 1990 citat de Jackson R.S., 1992)

Managementul frunzișului, reprezentând aranjarea în spațiu a peretelui vegetal este dependent de tăierile aplicate, încărcăturile de ochi, vigoarea soiului și condițiile de mediu. Sistemul de conducere și tipul de tăiere folosit, trebuie să permită cea mai bună intercepție a luminii solare de către frunze și struguri, precum și o aerisire adecvată. Nu sunt de dorit creșteri de lăstari în timpul maturării strugurilor. Conducerea fiecărei vițe pe un arac a fost înlocuită prin conducerea pe cordoane de-a lungul sârmelor, numărul și aranjarea sârmelor de susținere a fost modificat pentru ca frunzele și strugurii să fie situați într-o poziție optimă, astfel încât să se acumuleze cât mai mult zahăr prin îndepărtarea frunzelor bazale.

Odată cu maturarea strugurilor se reduce aciditatea, expunerea strugurilor la lumină duce la dublarea conținutului în antociani comparativ cu cei umbriți. Temperatura strugurilor expuși spre vest este mai mare cu 3-5°C spre deosebire de boabele umbrite la sfârșitul lunii iulie în New York. Strugurii negri în mod obișnuit sunt mai calzi comparativ cu cei albi, la aceeași poziție. Circulația aerului este importantă pentru a minimiza atacul bolilor și dăunătorilor asupra lăstarilor și boabelor, favorizează evaporarea apei din precipitații. Componentele erbacee ale aromelor varietale sunt îndepărtate prin expunerea la lumină.

Bovio M. și colab. (1993) au urmărit efectele diferitelor tipuri de management al frunzișului în scopul îmbunătățirii calității strugurilor: tăierea coardelor (scurt sau lung), tăieri de vară (timpurii sau târzii), defolierea și îndepărtarea copililor din zona strugurilor și rărirea strugurilor. Au fost urmărite efectele acestor tratamente asupra maturării strugurilor, producției, frecvenței severității infecțiilor cu Botrytis, precum și date analitice ale mustului. Pentru a obține beneficii trebuie luate în considerare și condițiile climatice locale.

Maris F. și colab. (1996) scoate în evidență în mai multe lucrări influența managementului frunzișului asupra aromei strugurilor și vinului având în vedere compușii monoterpenici. Aroma vinurilor de Bordeaux (ex: Sauvignon blanc) se bazează pe prezența compușilor norisoprenoizi și metoxipirazine. Cercetările au examinat efectele lipsei umbririi, a umbririi simple și umbririi duble asupra strugurilor și anume concentrația acestora în arome. Tratamentele de umbrire au fost realizate prin conducerea uneia (umbrire simplă) sau a două (umbrire dublă) coarde de la vițele alăturate transversal pe vițele examinate. Radiația luminoasă în interiorul frunzișului, activitatea fotosintetică și temperatura strugurilor, au fost toate mai mari la martorul neumbrit. Monoterpenele și norisoprenoidele au fost în cantitatea cea mai mare la martorul neumbrit urmat de varianta de umbrire simplă și dublă. Metoxipirazinele care sunt responsabile pentru aroma ierboasă au avut o tendință inversă față de terpene și norisoprenoide. Autorii au ajuns la concluzia că în regiunile călduroase o anumită umbrire a frunzișului este benefică pentru păstrarea caracterului tipic de Sauvignon blanc, dar acest lucru este mai puțin de dorit în climatele reci.

Capitolul 2

POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A PEISAJULUI PRIN CULTURA VIȚEI DE VIE

2.1.Forme și poziții de dirijare a coardelor

Vertical ascendent. Legarea și conducerea coardelor vertical ascendent este puțin folosită în practică utilizându-se mai ales la tăierile de formare și în culturile practicate de către amatori.1

Această poziție dată coardelor prezintă dezavantajul că sub influența fenomenului de polaritate se dezvoltă intens lăstarii situați spre vârful coardelor și adeseori mugurii situați spre baza coardei nici nu pornesc în vegetație. În acest mod elementele de rod se îndepărtează rapid de butuc sau cordon cauzând degarnisirea butucului.

Oblic ascendent. Această poziție determină o reducere a polarității favorizând creșterea unui număr mai mare de lăstari, cu cât poziția coardei se apropie de orizontală.

Totuși procesele de creștere și fructificare se desfășoară într-un mod asemănător conducerii vertical ascendente. Coardele se conduc oblic ascendent în cazul tipurilor de tăiere cordon Lenz-Moser și cordon Cazenave.

Orizontal. Prin conducerea orizontală a coardelor se realizează condiții asemănătoare de hrănire, iluminare și aerație tuturor mugurilor de pe coarde, lăstarii cresc uniform, iar procesele de creștere și fructificare sunt normale. Prin conducerea orizontală a coardelor coacerea strugurilor este uniformă, iar gradul de maturare a lemnului anual este corespunzător. De asemenea, tendința butucului de a se depărta de sol este limitată deoarece prin conducerea orizontală a coardelor, lemnul de rod pentru anul următor se găsește chiar la baza coardelor.

Coardele sunt conduse orizontal la tipurile de tăiere: pergolă rațională, Guyot pe trunchi, tăierea de Rhin, palmeta etajată, Guyot cu brațe înlocuite periodic.

Oblic descendent. Pe coardele conduse oblic descendent, baza coardelor este situată mai sus, în plan vertical, fiind influențată mai puternic de polaritate. Din acest motiv dezmuguritul, creșterea lăstarilor, maturarea lemnului sunt mult mai intense la baza coardelor anuale comparativ cu vârful acestora.

Pe coardele conduse în această poziție se formează lăstari viguroși spre baza acestora, iar pe măsura apropierii de vârf creșterile sunt tot mai reduse. Creșterea lăstarilor mai viguroși la baza coardelor reprezintă un avantaj pentru viticultor oferindu-i posibilitatea de a reține la tăierile de rodire primele două coarde situate la baza coardei de doi ani.

Vertical descendent. Acest tip de conducere se întâlnește la tipul de tăiere cordon Sylvoz, iar procesele de creștere și rodire sunt asemănătoare cu cele de pe coardele conduse oblic descendent, diferențierile dintre baza și vârful coardei fiind totuși mai pronunțate. Și în acest caz elementele necesare rodirii sunt asigurate de creșterile anuale de la baza coardelor.

Semicerc. Conducerea coardelor sub formă de semicerc este cea mai răspândită formă de conducere. Ea favorizează creșterea mai puternică a lăstarilor situați pe porțiunea superioară a semicercului.

Cerc. Această formă de conducere este practicată în unele podgorii din Transilvania și Banat, permițând o utilizare mai bună a spațiului aerian realizând un echilibru între creștere și fructificare. Și la acest tip de conducere sunt favorizați lăstarii situați pe portiunile superioare a coardelor. În funcție de sistemul de tăiere aplicat de numărul și lungimea coardelor de rod, legarea coardelor se face în cerc simplu, dublu sau etajat.

După modul de legare, mai sus sau mai jos față de punctul de inserție a coardelor, cercul poate fi superior sau inferior.

Cu toate că acest tip de conducere a coardelor limitează manifestarea fenomenului de polaritate, lăstarii cresc cu intensitate diferită, ceea ce face ca aceștia să fie diferiți ca dimensiuni.

Dintre elementele de rod situate pe butuc numai coardele necesită conducerea și legarea, cepii și cordițele se autosusțin nefiind necesară nici o intervenție.

Pentru legarea coardelor se folosesc: rafia, liberul topit de tei, deșeuri de la fabricile textile, salcia etc.

În vederea executării lucrării, muncitorii se repartizează câte unul sau doi pe un rând. Legarea coardelor se face diferit în funcție de sistemul de susținere și modul de legare adoptat.

În cazul viilor susținute pe spalier, coardele se împart în două părti, jumătate legându-se într-o parte a butucului, iar cealaltă jumătate în cealaltă parte, fără a se încrucișa deasupra butucului. În locul unde coardele întâlnesc prima sârmă a spalierului se face prima legătură, după care coarda se arcuiește, sau se palisează orizontal pe sârma spalierului și se execută a doua legătură spre vârful coardei, la 10-15 cm depărtare de acesta.

Coardele lungi se leagă orizontal pe trei locuri. La tăierea Guyot clasic, în cazul că sunt mai multe coarde, unele se leagă pe prima sârmă, iar altele pe sârma a doua. Nu este permisă legarea coardelor în mănunchiuri. La un loc se leagă una, maximum două coarde.

În viile susținute pe araci, la conducerea coardelor orizontal sau oblic, prima legătură se face în locul de unde coarda este îndreptată spre aracul vecin, iar cu a doua legătură se leagă de acesta.

În cazul conducerii coardelor sub formă de cerc sau semicerc, prima legătură se face la locul de curbură al coardei, iar a doua la vârful coardei.

Efectuarea lucrării de legare a coardelor trebuie să se facă cu o deosebită atenție pentru a evita ruperea coardelor, deoarece în anul respectiv ele nu mai pot fi înlocuite.

2.2. Forme artistice de conducere a coardelor la vița de vie

Bolta de viță de vie este întâlnită foarte des în grădinile familiale, la intrarea în blocuri sau în parcuri. Acest mod de a conduce coardele este foarte decorativ și practic, dacă soiurile sunt bine alese și corect dirijate bolta asigură un rod bogat, iar umbra și verdeața bucură ochiul privitorului.

Boltele de viță de vie îmbracă alei sau drumuri de acces, au lățimea de cel puțin 3,5 – 4,0 m și înălțimea de 2,6 – 3,0 m, iar lungimea se stabilește în funcție de spațiul disponibil și de dorința cultivatorului.

Fig.2.8 Boltă de viță de vie

Pentru construcția scheletului boltei este indicat să se folosească material metalic – țevi tubulare sau profile T – pentru arcade și sârmă galvanizată cu Ø= 2,2 – 2,8 mm pentru susținerea vegetației. La realizarea arcadelor se pot folosi stâlpi din beton sau lemn, dar au rezistență mai redusă și sunt mai puțin decorativi.

Arcadele sunt dispuse la 3 – 5 m distanță unele de altele și sunt fixate în sol cu beton, iar la partea superioară pot avea diferite forme. Sârma galvanizată este instalată în părțile laterale ale arcadelor, prima sârmă se va fixa la înălțimea de 70 – 80 cm, următoarele la 35 – 40 cm una de alta. Sârmele care susțin trunchiul și etajele de cordoane vor fi mai groase.

Fig.2.9 Forme de arcade ( după Dejeu L., 2004)

Între butuci distanța de plantare este de 0,7 – 1,2 m, în funcție de forma de conducere care poate fi: palmetă sau cordon vertical cu punți de rod altern-etajate, cordon vertical cu punți de rod bilaterale orizontal – etajate, sau sub formă de cordoane oblice sau verticale. Cordoanele sunt dispuse în 3 – 4 etaje fiind captușite cu elemente de rodire sub formă de cepi de rod cum sunt la cordonul speronat sau cu verigi de rod cum sunt la cordonul Cazenave. Lăstarilor formați pe ultimul nivel de cordoane nu li se aplică operații în verde pentru a crește cât mai mult și a îmbrăca cât mai bine partea superioară a boltei.

În primii ani de la plantare este necesară instalarea unor tutori de 2,5 m înălțime care să ajute la dirijarea verticală a trunchiului până acesta se poate autosusține. Trunchiul butucilor poate fi condus la aceeași înălțime sau la înălțimi diferite alternativ ( un butuc în formă semiînaltă la 60 -80 cm, următorul în formă înaltă la 100 – 120 cm, etc.), în funcție de vigoarea soiului plantat, de forma de conducere aleasă, etc. Se recomandă plantarea unor soiuri viguroase care să îmbrace bine bolta în vegetație. Strugurii se vor coace eșalonat deoarece sunt dispuși pe etaje diferite, de aceea se recomandă cultivarea în boltă a soiurilor de struguri pentru masă și mai puțin a celor pentru vin.

Fig. 2.10.Forme de conducere a viței de vie pe boltă: A- palmetă sau cordon vertical cu punți de rod altern-etajate; B- cordon vertical cu punți de rod bilaterale orizontal – etajate; C- cordon oblic cu verigi de rod; D- cordon vertical cu cepi de rod.

Semibolta poate fi folosită de-a lungul unor drumuri și alei sau în preajma unor garduri, ziduri, pereți pentru a le masca sau a le umbri. Spalierul metalic formează un perete vertical care la partea superioară se arcuiește usor. În porțiunea arcuită a spalierului sunt fixate 2-4 rânduri de sârme, în rest nu diferă de spalierul boltei. Distanțele de plantare și modul de conducere al coardelor pe spalier se face la fel ca la boltă.

Fig2..11 Semiboltă condusă sub formă de cordon vertical cu verigi de rod ( dupa Dejeu L., 2004)

Coviltirul este o boltă modificată, construită din arcade semicirculare dispuse la 1,0 – 1,75 m una de alta și sprijinite la bază de suporturi din metal cu console.

Fig.2.12 Coviltirul: a- suporturi de metal; b- arcade semicirculare; c- bara metalică care unește arcadele; d- sârmă din fier-beton; e – viță de vie ( după D.D. Oprea, 1978)

Arcadele sunt confecționate din țevi metalice tubulare și legate între ele prin sârme din fier-beton de Ø= 10-15 mm, iar în punctul cel mai înalt al curburii arcadele sunt unite printr-o bară metalică sudată. La centru coviltirul va avea 3,0 – 3,2 m înălțime, iar lățimea spațiului util este de 3,0 m.

Vița de vie se plantează între două arcade la 1,0 – 1,75 m, trunchiul urmează linia suportului metalic și nu prezintă elemente vegetative, lăstarii și strugurii se găsesc numai pe arcade.

Conducerea viței de vie sub formă de halângă presupune formarea uneia sau mai multor tulpini de pe care pornesc cordoane spre streașina casei, dirijate în plan vertical la început, apoi oblic. În primii ani de la plantare tulpina este susținută de tutori până ce lemnul multianual se poate autosusține, iar vegetația se sprijină pe o rețea de sârmă cu dimensiunea între Ø= 2,2 – 2,8 mm. Acolo unde spalierul susține cordoane din lemn multianual se va folosi sârmă mai groasă, iar unde se întind coardele anuale și lăstarii se va utiliza sârmă mai subțire. Acest tip de conducere a viței de vie este des întâlnit în partea de sud a țării, mai ales în Oltenia, în plus îmbină utilul cu frumosul deoarece pe lângă rodul pe care-l asigură familiei poate fi amenajat ca loc pentru recreere sau adăpost pentru autoturism.

Fig.2.13 Halânga

( A-după Dejeu L.)

Soiurile de struguri pentru masă pot fi conduse practic și decorativ în grădinile familiale sub formă de pergolă. Spalierul la pergola simplă este alcătuit din stâlpi verticali cu înălțimea de 2,4 m. Pe direcția intervalului dintre rânduri fiecare stâlp este prevăzut cu o consolă de 1,2 m lungime, fixată într-un unghi de 500 printr-o sârmă sau o contraforță. Consola este montată la înălțimea de 1,50 m și la baza ei se fixează prima sârmă a spalierului care trebuie să fie mai groasă pentru a susține cordoanele. Pe consolă în plan înclinat se fixează alte trei sârme la o distanță de 40 cm una de alta cu scopul de a susține vegetația. Trunchiul este susținut vertical de un tutore, între butuci distanțele de plantare sunt de 1,5 m, iar pe cordoane elementele de rodire sunt verigile de rod alcătuite din cep de înlocuire și cordiță de rod de 5-7 ochi.

Fig.2.14 Pergola simplă: 1-aspect din față; 2- aspect din lateral; a- stâlpi; b- consolă; c- sârme; d- tutore pentru susținerea trunchiului; e,f- butuci de viță de vie; g- sârmă pentru fixarea consolei. ( după D.D. Oprea, 1978)

Pergola dublă prezintă un spalier format din stâlpi verticali înalți de 1,5 m care au la partea superioară două console montate în plan înclinat, unghiul deschiderii dintre ele fiind de 65 – 750. Consolele au 1,2 m lungime și sunt legate cu sârmă între ele pentru a menține unghiul de deschidere.

Fig.2. 15 Pergola dublă: 1-aspect din față; 2- aspect din lateral; a- stâlpi; b- consolă; c,d- sârme; e- tutore pentru susținerea trunchiului; f- butuc de viță de vie; g- sârmă pentru fixarea consolei. ( după D.D. Oprea, 1978)

Prima sârmă a spalierului are rolul de a susține cordoanele și este poziționată la înălțimea de 1,2 m. Celelalte sârme sunt dispuse câte 3 pe fiecare consolă la o distanță de 50 cm una de alta. Vițele sunt plantate la distanțe de 1,2 – 1,5 m, trunchiul are 120 cm înălțime și este dirijat vertical ascendent pe lângă un tutore, iar elementele de rodire sunt la fel ca la pergola simplă.

Pergola umbrar se folosește în grădinile familiale sau în parcuri pentru a îmbrăca decorativ un loc de odihnă. Pergola este construită din 2 stâlpi cu înălțimea de 2,5 m din zidărie sau lemn care are în partea superioară un suport tranversal din lemn. Acest schelet poate fi vopsit în diferite culori sau i se adaugă diverse elemente decorative pentru a-i spori valoarea estetică. Între stâlpi spațiul trebuie să fie suficient de mare pentru a se putea instala o masuță cu două scaune, o bancă de odihnă sau un leagăn. Câte o viță de vie se plantează lângă fiecare stâlp iar trunchiul butucilor va fi dirijat vertical ascendent și va avea înălțimea stâlpilor. Cordoanele și vegetația (lăstarii, strugurii) vor atârna. Elementele de rodire care îmbracă cordoanele pot fi cepi de rod sau verigi de rod formate din cepi de înlocuire și cordițe de rod.

Fig.2.16. Pergolă umbrar ( dupa Dejeu L., 2004)

Chioșcul reprezintă un element artistic care se evidențiază într-o grădină familială sau parc, mai ales că poate fi prevăzut cu numeroase elemente decorative. Diametrul chioșcului este între 3,0 m si 5,0 m, iar amprenta la sol poate fi circulară, hexagonală, octogonală, etc.

Fig.2.17 Modele de chioșcuri

Scheletul chioșcului este confecționat din lemn sau metal, la partea superioară poate fi închis sau deschis, dar trebuie să precizăm că pentru cultivarea viței de vie nu este indicată închiderea deoarece duce la o iluminare și aerisire insuficientă, eventual prelungim în partea superioară vegetația de viță de vie. Pe schelet se montează transversal 5 – 6 rânduri de sârmă la o distanță de 35 – 40 cm una de alta care vor susține vegetația.

Vița de vie se va planta în exteriorul chioșcului la o distanță de 0,75 – 1,25 m între butuci, având grijă să lăsăm liberă o latură pentru a permite intrarea în chioșc. Butucii se formează în general pe un trunchi scurt și se conduc sub formă de palmetă etajată cu cordoane bilaterale prevăzute cu elemente de rodire scurte, dar modul de dirijare al coardelor depinde de dorința cultivatorului.

Interiorul chioșcului poate fi pavat și prevăzut cu mese rotunde cu scaune sau băncuțe.

Vița de vie poate înfrumuseța spațiile de la intrarea în clădiri sau în cazul clădirilor înalte poate fi dirijată în forme artistice la nivelul balcoanelor. De exemplu la clădirile prevăzute cu copertină la intrare putem realiza un umbrar de copertină. Astfel, de o parte și de alta a intrării se plantează câte o viță de vie la care trunchiul se va conduce vertical ascendent până la nivelul copertinei. În primii ani de la plantare este necesar ca trunchiul să fie susținut fie de un suport de lemn, fie cu ajutorul unei sârme groase ancorată vertical între sol și copertină. Deasupra copertinei la 40 – 50 cm se montează paralel cu aceasta o rețea de sârmă de 2 mm Ø cu ochiuri de 20×20 cm. La nivelul copertinei se formează 2 cordoane bilaterale pe fiecare butuc, dirijate orizontal și captușite cu elemente de rodire scurte, iar lăstarii se vor sprijini pe rețeaua de sârmă la 40 – 50 cm peste copertină, ceea ce permite circulația aerului și buna dezvoltare a strugurilor. Construirea umbrarelor de copertină necesită atenție la alegerea soiurilor de viță de vie, acestea trebuie să fie rezistente la boli și dăunători și cu creșteri viguroase, pentru a evita aplicarea tratamentelor fitosanitare.

La clădirile cu III – IV etaje prevăzute cu balcoane, prin cultivarea viței de vie se pot realiza umbrare de balcon. Pentru aceasta se aleg soiuri de viță de vie cu creșteri viguroase și rădăcini pivotante, bine ancorate în sol și se preferă strugurii de masă. Vița de vie se plantează la aproximativ 50 cm în exteriorul proiecției verticale pe sol a balconului (Dejeu L., 2004). Trunchiul va fi dirijat vertical ascendent pe lângă un tutore în prima fază, apoi pe lângă o sârmă rezistentă și bine fixată în poziție verticală. În dreptul balcoanelor se vor forma cordoane dirijate orizontal în partea inferioară sau superioară a balconului, captușite cu cepi de rod și conduse pe sârme bine fixate în zidăria clădirii. Lungimea cordoanelor este egală cu lungimea balconului. Lăstarii formați fie vor atârna, fie vor fi dirijați pe o rețea de sârme de susținere. De multe ori se practică plantarea în aceeași groapă a două vițe la care trunchiul se va conduce împletit. La realizarea umbrarelor de balcon există dezavantajul ca vița de vie să se degarnisească la etajele inferioare, de aceea tăierile trebuie aplicate cu mare atenție.

Fig.2. 18 A- umbrar de copertină; B- umbrar de balcon ( dupa Dejeu L., 2004)

În grădinile familiale care dispun de spațiu restrâns, vița de vie va fi cultivată în scop ornamental și mai puțin pentru rod, fiind susținută pe stâlpi cu diverse forme. Un astfel de stâlp este format din țeavă tubulară bine fixată în pământ, care la partea superioară are două bare montate în cruce.Vița de vie se va planta la baza stâlpului, iar trunchiul va fi dirijat vertical pe lângă acesta, lungimea trunchiului fiind egală cu a stâlpului, de 1,4 – 1,5 m. Barele din partea superioară a stâlpului vor susține 4 cordoane orizontale de pe care atârnă vegetația. Elementele de rodire lăsate cu ocazia tăierilor de fructificare sunt cepii de rod sau verigile de rod formate din cepi de înlocuire și cordițe de rod de 4 – 7 ochi.

Alt model de stâlp este format dintr-un suport vertical de 1,5 – 2 m înălțime confecționat din metal sau lemn la capătul căruia este fixat un cerc cu diametrul de 45 cm. Trunchiul va fi condus pe lângă stâlp și va avea înălțimea acestuia, iar la partea superioară se vor forma 4 brațe scurte care nu vor depăși circumferința cercului și vor susține fiecare câte o verigă de rod formată din cep de înlocuire și coardă de rod de 10 – 12 ochi care vor fi lăsate să atârne.

Conducerea în umbrelă reprezintă altă modalitate de dirijare a viței de vie pe stâlp. În acest scop se folosește o tijă metalică groasă și înaltă de 1,0 – 2,0 m la capătul căreia sunt fixate spițe din sârmă de fier-beton care fac legătura cu un cerc metalic fixat mai jos cu 20 – 30 cm decât capătul tijei, formând o calotă sau scheletul unei umbrele. Trunchiul viței de vie va fi condus în spirală în jurul tijei metalice iar coardele de rod de 10 -12 ochi crescute la capătul lui vor fi dirijate pe spițe, în timp ce lăstarii de pe coarde vor avea creșteri pendente.

Pentru conducerea viței de vie putem folosi stâlpii de la corpurile de iluminat , coloane grecești sau simpli stâlpi din zidărie. Vița de vie va fi condusă în spirală în jurul acestora, iar la tăiere vom lăsa o încărcătură mică de ochi sub formă de cepi sau cordițe de 4 – 5 ochi. Pentru a stimula creșterile vegetative în partea de jos a trunchiului și a evita degarnisirea, în partea de sus a tulpinii vom lăsa o încărcătură de ochi redusă.

Fig.2.19 Susținerea viței de vie pe stâlpi în diverse forme și pe pomi

În cazul în care în grădini sau parcuri avem pomi sau arbori uscați îi putem îmbrăca cu viță de vie. Coroana pomilor va fi tăiată drastic astfel încât să rămână șarpantele și o parte din semischelet. Lângă pom se plantează 1-2 vițe care treptat vor acapara toată coroana pomului, fără o intervenție specială a cultivatorului. Tăierile de fructificare sunt greu de aplicat în acest caz iar strugurii dezvoltă neuniform boabele, colorația este deficitară și atacul de boli și dăunători este mai evident, datorită microclimatului diferit.

Susținerea viței de vie sub formă de ghirlandă poate fi utilizată de-a lungul aleilor între stâlpii de iluminat. Fiecare stâlp va susține trunchiurile a 2 vițe, înălțimea lor fiind de regulă cu 30 – 40 cm sub corpurile de iluminat. La această înălțime pe fiecare butuc se formează câte un cordon orizontal, acestea fiind încrucișate și dirijate în direcții opuse pe cabluri de susținere sau lanțuri cu zale între stâlpi. Cordoanele vor fi garnisite cu cepi de rod iar în perioada vegetației lăstarii vor atârna.

Fig.2. Ghirlandă din viță de vie

La susținerea ghirlandelor putem folosi și alte tipuri de stâlpi sau chiar arbori cu coronamentul slab dezvoltat și plantați la distanță mare, sau putem crea ghirlande combinate în funcție de imaginația fiecărui cultivator și de spațiul avut la dispoziție. Un model de ghirlandă combinată poate fi alcătuit din viță de vie condusă pe stâlpi în formă de umbrelă la 1,0 -1,2 m înălțime în alternanță cu vița de vie condusă pe stâlpi de 1,5 – 2,0 m înălțime prevăzuți cu bare așezate în cruce. Vițele se plantează la o distanță de 1,25 m între ele, iar la vițele conduse sub formă de umbrelă o parte din lăstari au creșteri pendente și o parte sunt dirijați pe un lanț din zale ce le unește cu următorul stâlp umbrelă. La stâlpii înalți lăstarii vor atârna.

Fig.2.21 Ghirlandă combinată ( după D.D. Oprea, 1978)

Rol peisagistic. Frumosul, care caracterizează podgoriile în general, nu are numai funcție odihnitoare, de tihnă, ca cea pe care o manifestă un parc natural, ci și pe aceea de răscolire a tuturor forțelor din om, pentru că în frumosul unei podgorii se reflectă biruința omului. De aceea, frumosul podgoriilor strecoară în suflete dorința de a realiza și curajul de a acționa. Vițele sunt plante bine echipate morfo-fiziologo-biochimic, cu posibilități de a folosi condițiile naturale. Ele pot fi cultivate chiar și pe terenurile mai puțin fertile. Nu sunt rare cazurile în care pe aceste locuri vițele dau produse de cea mai înaltă calitate și în cantitate mare. O dovadă grăitoare o furnizează produsele viilor de la Pietroasele (Buzău), cele de la S.C.A. Valea Călugărească, de la S.D.E. a Universității din Craiova ș.a. Însușirea vițelor de a folosi bine condițiile naturale, improprii pentru alte culturi, a determinat ca viticulturii să i se rezerve terenurile în pantă, terenurile erodate și nisipurile (terenuri mai puțin fertile). Valorificarea superioară a condițiilor naturale a acestor terenuri o realizează vița de vie. La Cotnari, de exemplu, nici o altă specie n-ar putea valorifica mai bine condițiile naturale decât vița de vie.

înfrumusețează peisajul natural al zonelor unde se cultivă, participând la depoluarea mediului ambiant prin purificarea atmosferei

,

Peisaj viticol –Oprisor (Mehedinti) – după Costea D

Oporto – Portugalia

Parcul Bercy – Franța

Lanzarotte – Spania (Photographed in July 2006 by Yummifruitbat) citat de Costea D

Le palais de Sanssouci- Steffen Heilfort citat de Costea D

Vița-de-vie valorifică estetic (prin coloritul roșiatic sau gălbui al frunzelor în cursul toamnei) și economic curțile și grădinile de lângă casă, iar prin cultivarea mai multor soiuri, cu o coacere eșalonată, gospodarii își pot asigura consumul propriu de struguri

CAPITOLUL 3

MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT ȘI METODA DE CERCETARE

3.1 Materialul biologic folosit

FETEASCĂ ALBĂ

Sinonime. Poama fetei, Păsărească albă, Poamă păsărească, Leanka, Mädchentraube.

Origine. Nu se cunoaște precis. Se consideră a fi soi vechi autohton, rezultat în urma selecției populare din soiul Fetească neagră.

Areal de răspândire. În țara noastră este mult răspândit în Transilvania și Moldova; la Cotnari (unde se asociază cu Grasă și Frâncușă în proporții egale, și Tămâioasă românească 10 %). Se cultivă în: Ungaria, Germania, Republica Moldova.

Caractere morfologice. Floarea este hermafrodită normală. Frunza este de culoare verde-deschis, glabră, de mărime mijlocie. Limbul este pentalobat. Are dinți rari, lungi, ascuțiți, înclinați. Sinusul pețiolar este larg deschis, în formă de acoladă. Sinusurile laterale sunt profunde, cele superioare sunt închise, elipsoidale; cele inferioare de obicei deschise, în formă de „U”. Strugurele este cilindric sau cilindro-conic, uniaxial, rar aripat. Bobul are formă sferică; este mic, de culoare verde-gălbuie; cu punct pistilar aparent – Planșa 23.

Caracteristici agrobiologice. Se caracterizează printr-o perioadă de vegetație scurtă de 150-160 de zile, preferă arealele mai răcoroase dar cu toamne lungi și însorite, în care se asigură condiții pentru supramaturare.. Prezintă creșteri vegetative viguroase, chiar luxuriante. De aceea, la altoire se vor evita portaltoii cu vigoare mare, iar la plantare nu se vor alege solurile fertile, rofunde, umede, care facilitează creșterile vegetative în detrimentul diferențierii mugurilor de rod, deci al potențialului de producție.

Soiul fetească albă are toleranță mijlocie la ger (-22…-20 oC), este slab rezistent la mană, putregai cenușiu și sensibil la păianjenul roșu. Fertilitatea lăstarilor este relativ redusă (în medie 55-70% lăstari fertili), iar coeficienții de fertilitate prezintă valori de 1,3-1,5=c.f.a. și de 0,6-0,8=c.f.r.

Caracteristici tehnologice. Maturarea strugurilor se realizează între a II-a jumătate a lunii septembrie și prima decadă a lunii octombrie. La maturitate deplină acumulează 180-220 g/l zaharuri și 4,7-6,0 g/l H2SO4, aciditate totală. În arealele sudice devine deficitar în aciditate. Are aptitudine mare pentru supramaturare, putând ajunge la 240-270 g/l zaharuri, fără ca aciditatea medie să scadă sub 4,3 g/l H2SO4.

Particularități agrofitotehnice. Datorită toleranței sporite la ger și potențialului viguros de creștere, la plantare se pot alege terenurile cu altitudini mai mari de 300 m, în pantă, cu soluri sărace. De asemenea, se pretează la conducerea semiînaltă a tulpinii, cu lăsarea unei cantități mai mari de lemn multianual, pentru o mai bună diferențiere a mugurilor de rod.

La Cotnari vițele conduse sub formă de Guyot pe tulpină au prezentat sporuri de producție de 6 %, comparativ cu cele conduse în cordon bilateral sau clasic (Alexandrescu I.C, 1979). În același scop se vor atribui încărcături mari la tăierea de rodire, între 22-36 muguri/m2, repartizate obligatoriu pe coarde cu lungime de 16-20 muguri (ochii de la bază până la nivelele 9-14 au fertilitate redusă). Dată fiind caracteristica soiului de a prezenta creșteri vegetative luxuriante și fertilitate relativ redusă se impune aplicarea plivitului. În vederea îmbunătățirii procesului de diferențiere se recomandă administrarea unor doze sporite de P și K și diminuarea celor de azot.

Producția și destinația acesteia. Producțiile sunt mult diferențiate în funcție de arealul de cultură și tehnologia aplicată. În medie, acestea sunt cuprinse între 5,9 t/ha la Cotnari și 13,7 t/ha la Pietroasa.

Este destinat producerii vinurilor albe seci sau demiseci, cu denumire de origine controlată (D.O.C.), precum și a vinurilor D.O.C.C., în arealele delimitate. În anii cu favorabilitate ridicată, la Cotnari asigură obținerea vinurilor de înaltă calitate, dulci, cu buchet specific. Este folosit, de asemenea, la obținerea vinurilor materie primă pentru spumante.

.

3.2 Organizarea experienței

Cercetările au fost realizate în cadrul Poligonului experimental de la Ferma Viticolă din cadrul Stațiunii Didactice Experimentale Banu Mărăcine la soiul Feteasca albă, în anul 2012

Pentru determinarea influentei formelor de conducere asupra cresterii si rodirii au fost luate in studiu următoarele tipuri de tăiere

Guyot multiplu

Guyot cu brațe înlocuite periodic

Guyot pe semitulpină

Cordon Cazenave

Cordon speronat

Pentru a evidenția influenta încărcăturii asupra creșterii si rodirii la fiecare din formele studiate au fost alocate incarcaturi de>

10 ochi /m2

15 ochi /m2

20 ochi /m2

In vederea aprecierii dezvoltării vegetative și productive a butucilor, au fost utilizati urmatorii indicatori:

– indicele suprafeței foliare (ISF) reprezintă raportul dintre suprafața foliară și suprafața terenului;

– suprafața foliară potențial expusă (SFEp) redă mărimea suprafeței foliare expuse la radiația solară directă și este exprimată în m2/m liniar de rând;

– indicele foliar (IF), definit ca raportul dintre suprafața foliară potențial expusă și suprafața foliară externă a butucului;

– densitatea frunzișului (DF) reprezintă raportul dintre suprafața totală a butucului și volumul frunzișului (m2/m 3);

– suprafața foliară necesară pentru producerea unui gram de strugure (cm2 SF/g).

Capitolul 4

REZULTATE OBTINUTE

4.1 Acumularea de substanță uscată

Productivitatea ecosistemului viticol sub raportul cantității, calității, sănătății recoltei, precum și constanța în timp a acesteia depinde de interacțiunea dintre potențialul genetic al plantei (soi vinifera, clonă, portaltoi), factorii de mediu (climă, sol, relief) și factorii antropici (tehnicile culturale).

La nivelul unei singure plante, această interacțiune se concretizează în desfășurarea proceselor fiziologice fundamentale: fotosinteza, respirația și transpirația. Substanța uscată rezultată (zaharuri) este repartizată între diferite organe: frunze, muguri, lăstari, lemn multianual, struguri și rădăcini.

Fig.4.1- Procese fiziologice primare și importanța substanței uscate (zaharuri) ca elemente de reglare a dezvoltării și a funcțiilor metabolice de bază

Producția și repartizarea substanței uscate determină în condiții optime sau suboptimale intensitatea creșterilor (aparatului foliar și radicular), producția anului în curs (numărul și greutatea strugurilor), producția anului următor (inducția, diferențierea și dezvoltarea mugurilor), refacerea rezervelor nutritive, capacitatea de a suporta stresul biotic și abiotic și, în final, nivelul calitativ al strugurilor (conținutul în zaharuri, acizi organici, substanțe colorante, substanțe aromatice, cationi etc.)

În figura 4.1 sunt prezentate procesele fiziologice primare desfășurate sub influența interacțiunii dintre potențialul genetic al soiului, condițiile de mediu, tehnicile de cultură aplicate, precum și repartizarea substanței uscate între diferite organe ale plantei și importanța acesteia.

Obiectivele viticultorului reprezentate de obținerea unei cantități rezonabile de struguri și a unei calități maxime, într-o perfectă stare de sănătate, cu asigurarea unei constanțe productive, sunt atinse an de an, numai dacă, în orice moment al perioadei de vegetație, cererea de zaharuri a diferitelor organe ale plantei este satisfăcută de către capacitatea asimilativă a frunzișului.

În caz contrar, unele procese fiziologice primare nu se dezvoltă în condiții optime, așa încât, producția zilnică de zaharuri va fi limitată, determinând lipsuri în eficiența globală a plantației..

În concepția modernă, gestiunea plantațiilor urmărește menținerea în timp a unei eficiențe fiziologice ridicate, în așa fel încât activitatea vegetativă și cea producțivă să fie într-un echilibru constant. Atunci când predomină activitatea vegetativă există un exces de vigoare, deci și un grad ridicat de umbrire ceea ce determină și o mai mare sensibilitate la acțiunea paraziților, în special a celor fungici, o maturare întârziată a strugurilor, reducerea colorării boabelor, alterări ale profilului aromatic.

Când prevalează activitatea productivă, maturarea strugurilor este incompletă și tardivă, se înrăutățesc toți parametri calitativi ai strugurilor, se înregistrează o mai mare sensibilitate la stresul ambiental, o mai mică fertilitate a mugurilor anului următor etc.

Echilibrul se instalează atunci când faza proteică, în care predomină creșterea, se încheie cel mai târziu înainte de pârgă pentru a permite trecerea la faza glucidică sau de acumulare.

În viticultura modernă este importantă aprecierea eficienței plantației, în vederea realizării unui echilibru de durată între activitatea vegetativă și cea productivă a butucilor, pentru asigurarea unor producții juste de struguri cu un nivel calitativ ridicat.

Relația care definește echilibrul dintre vegetație și producție, respectiv dintre „sursă” (suprafața foliară matură) și centrii de atracție și utilizare a metaboliților poate fi descrisă cu ajutorul unor indici obținuți din experiențe conduse în diverse condiții, cu diferite soiuri, validați în ultimii ani și la noi în țară

4.2 Evaluarea caracteristicilor suprafetei foliare

Pentru aprecierea eficienței unei plantației viticole, în afara unor măsurători cu caracter fiziologic (ex.: bilanțul carbonului, schimburile gazoase etc), care necesită aparatură sofisticată, se pot utiliza o serie de indici capabili să evalueze eficiența și condițiile echilibrului vegetativ și productiv (unii dintre ei fiind ușor de determinat).

Valorile optime ale acestor indici definesc condițiile ideale, la care viticultorul se poate referi, în funcție de vigoare, caracteristicile structurale ale plantației și obiectivul oenologic urmărit. Unii dintre acești indici se referă la caracteristicile frunzișului, lăstarilor și producției, iar o altă grupă la densitatea vegetației în zona productivă.

Dintre indicii referitori la caracteristicile frunzișului, lăstarilor și producției, unul foarte simplu care furnizează informații importante se referă la raportul „înălțimea frunzișului / distanța dintre rânduri (H/D)”. Valorile optime ale acestuia sunt cuprinse între 0,6 și 0,8; la valori >1 se înregistrează umbriri excesive în partea bazală a peretelui vegetal, iar valorile mai mici de 0,6 deși nu ridică probleme de ordin fiziologic, sunt asociate unor spații prea largi între rânduri, față de dezvoltarea în înălțime a vegetației, acest lucru determinând o risipă a luminii pe sol și, prin aceasta, o limitare a capacității viei de a produce asimilate la unitatea de suprafață, cauzând reduceri ale producției ce poate fi obținută la unitatea de suprafață.

În tabelul 1 sunt prezentate valorile raportului H/D . Valorile mai mici de 0,6, denotă spații prea largi între rânduri, față de dezvoltarea în înălțime a vegetației viței-de-vie.

Tabelul 4.1

Raportul dintre înălțimea frunzișului și distanța dintre rânduri (H/D)

Un alt indicator al eficienței unei plantații viticole îl reprezintă suprafața externă a peretelui vegetal, cea care realizează peste 70 % din totalul fotosintezei. Experții Grupului european de studiere a sistemelor de conducere la vița-de-vie (GESCO) au ajuns la o formulă simplă de calculare a acestui indicator.

La susținerea viței-de-vie pe spalier vertical monoplan suprafața externă a peretelui vegetal se calculează cu ajutorul formulei:

în care:

H = înălțimea peretelui de frunziș;

L = lățimea peretelui;

D = distanța dintre rânduri;

discontinuități = procent de goluri în peretele vegetal, exprimat zecimal.

Valori optime sunt situate între 1 – 1,2 m2/kg struguri; această suprafață externă a peretelui vegetal este capabilă să asigure maturarea corespunzătoare a strugurilor.

În tabelul 4.2 sunt prezentate valorile suprafeței externe a peretelui vegetal pentru diferite înălțimi ale frunzișului, la o grosime (lărgime) a frunzișului de 0,4 m, la distanțe de plantare de 2,0, m, în condițiile existenței unor goluri de vegetație de 10 și 20 %, iar în tabelul 4.3 – valorile pentru aceeași parametri, în condițiile unor grosimi de 0,45 m. Sunt marcate cu roșu valorile insuficiente pentru asigurarea maturării corspunzătoare a strugurilor, respectiv cele mai mici de 1,0 m2/m2 sol.

Tabelul 4.2

Variația suprafeței externe a peretelui vegetal (SEPV) în funcție de

înălțimea frunzișului (H), grosimea peretelui vegetal (L = 0,4 m),

distanța dintre rânduri (D), și procentul de goluri (G)

Tabelul 4.3

Variația suprafeței externe a peretelui vegetal (SEPV) în funcție de

înălțimea frunzișului (H), grosimea peretelui vegetal (L = 0,45 m),

distanța dintre rânduri (D), și procentul de goluri (G)

Raportul „producția de struguri / lemn eliminat la tăiere” (indicele lui Ravaz). Pentru soiurile viguroase și productive optimul se situează între 6 și 10, iar pentru cele mai puțin productive (fertilitatea scăzută a mugurilor, struguri de dimensiuni mai mici, soluri slab fertile etc), între 4 și 6.

Indicele poate scoate în evidență situații de dezechilibru datorate unor deficiențe (valori superioare) sau exces de vigoare (valori inferioare).

Fetească albă

-Producție: 4,2 kg/butuc

-Lemn: 1,1 kg/butuc

P/L = 3,81 (vigoare excesivă)

Determinările privind radiația fotosintetic activă la nivelul peretelui foliar în cazul soiului Fetească albă din câmpul experimental în perioada maturării strugurilor au scos în evidență deosebiri importante legate de dispunerea straturilor de frunze în interiorul peretelui vegetal .

Astfel, dacă se consideră faptul că la frunzele situate la exteriorul peretelui vegetal, care recepționează direct lumina solară, nivelul radiației fotosintetic active (PAR) este de 100 %, la frunzele din stratul 2, aceasta este de numai 7-10 %, pentru ca la cele din stratul 3 situate la mijlocul peretelui, puternic umbrite, să ajungă numai 1-3 % din valorile înregistrate la exterior.

Intercepția radiației solare de către peretele de frunziș este foarte variabilă în timpul zilei. Ea s-a dovedit a fi influențată de o serie de factori: distanțele de plantare, orientarea rândurilor, forma de conducere a butucilor, tipul de tăiere, încărcătura de ochi, configurația mijlocului de susținere, lucrările și operațiile în verde, fenofaza, durata de strălucire a soarelui, etc.

Influenta tipurilor de tăiere asupra indicelui suprafetei foliare

În tabelul 4.4 este prezentată analiza varianței privind influența tipurilor de tăiere asupra indicelui suprafeței foliare (ISF)

Tabelul 4. 4

Influența tipurilor de tăiere asupra indicelui suprafeței foliare (ISF)

DL 5% = 0,08 DL 1% = 0,12 DL 0.1%= 0,18

La tipurile de tăiere Guyot multiplu și Cordon speronat s-au obținut plusuri foarte semnificative față de martorul reprezentat de media experienței, în timp ce la Guyot pe semitulpină și la Guyot cu brațe înlocuite periodic diferențele au fost foarte semnificativ negative.

La toate cele trei încărcături de ochi experimentate, diferențele față de martor au fost nesemnificative (tabelul 4.5).

Tabelul 4.5

Influența încărcăturii de ochi asupra indicelui suprafeței foliare (ISF)

DL 5% = 0,14 DL 1% = 0,24 DL 0.1%= 0,45

Tabelul 4.6 prezintă influența tipurilor de tăiere și a încărcăturilor de ochi asupra suprafeței foliare potențial expusă (SFEp) la radiația solară directă. Cele mai mari valori se constată la Guyot multiplu (1,74 m2/m liniar de rând), iar cele mai mici la Guyot cu brațe înlocuite periodic (1,20 m2/ m liniar).

Tabelul 4.6

Influența tipurilor de tăiere și a încărcăturilor de ochi asupra suprafeței foliare potențial expusă (SFEp)

Tabelul 4. 7

Indicele foliar la diferite tipuri de tăiere și încărcături de ochi

Tabelul 4.7 redă influența tipurilor de tăiere și a încărcăturilor de ochi asupra indicelui foliar (IF).Se constată că cea mai mare valoare a indicelui foliar s-a înregistrat la cordonul

Tabelul 4.8

Densitatea frunzișului (m2/m3) la diferite tipuri de tăiere și

incarcături de ochi

În tabelul 4.8 este prezentată influența tipurilor de tăiere și a încărcăturilor de ochi

Cazenave (0,51), urmat de cordonul speronat (0,48), iar cea mai mică la Guyot pe semitulpină (0,36).Pe măsura sporirii încărcăturilor de ochi atribuite la tăiere valorile ISF scad treptat, de la 0,51 (la 10 ochi/m2) la 0,32 (la 20 ochi/m2).asupra densității frunzișului (DF).

Cea mai mare valoare s-a constatat la tipul de tăiere Guyot cu brațe înlocuite periodic (5,98 m2/m3), iar la polul opus s-a situat cordonul speronat (3,11 m2/m3).

Media încărcăturilor prezintă o evoluție a valorilor de la 4,15 m2/m3 la încărcătura de 10 ochi/m2 la 5,39 m2/m3 la încărcătura de 20 ochi/m2.

Analiza varianței privind influența încărcăturilor de ochi asupra suprafeței foliare necesare pentru producerea unui gram de strugure (cm2/g) este redată în tabelul 4.8.La încărcătura de 20 ochi/m2 s-au obținut plusuri foarte semnificative față de media experienței, în timp ce la 10 ochi/m2 diferențele au fost foarte semnificativ negative.

Un indicator des folosit în literatura de specialitate pentru aprecierea productivității suprafeței foliare îl reprezintă suprafața foliară necesară pentru producerea unui gram de strugure (cm2/g). Suprafața foliară a unui butuc trebuie să fie corelată cu producția de struguri obținută.

Tabelul 4.9 redă analiza varianței privind suprafața foliară necesară pentru producerea unui gram de strugure, în funcție de tipurile de tăiere studiate.

Plusuri foarte semnificative ale acestui indicator față de martor s-au realizat la tipurile de tăiere Guyot multiplu, cordon Cazenave și cordon speronat, iar minusuri foarte semnificative la Guyot cu brațe înlocuite periodic și Guyot pe semitulpină.

Tabelul 4.9

Influența tipurilor de tăiere asupra indicatorului „cm2/g strugure”

DL 5% = 0,15 DL 1% = 0,22 DL 0.1%= 0,33

Tabelul 4.10

Influența încărcăturilor de ochi asupra indicatorului “cm2/g strugure”

DL 5% = 0,16 DL 1% = 0,26 DL 0.1%= 0,50

Cercetările privind folosirea acestor indici ai echilibrului vegetativ și de producție la vița-de-vie, în corelație cu aspectele calitative, permit identificarea limitelor de variație în diferite condiții, precum și delimitarea intervalelor optime, compatibile cu înalta calitate. Cunoștințele referitoare la folosirea acestor indici vor permite o mai bună aplicare a diferitelor tehnici de cultură și studiul vocației viticole a unui anumit teritoriu.

Cunoscând aceste detalii, se creează premizele unei raționalizări a culturii viței-de-vie, în vederea adaptării la noile exigențe referitoare la obținerea produselor vitivinicole superioare calitativ.

În același timp, aceste cunoștințe vor permite elaborarea unor strategii de cultură compatibile cu viticultura modernă, de calitate și va stimula continuarea cercetărilor în domeniu

Dezvoltarea și fundamentarea cercetărilor în domeniul protejării și utilizării eficiente, cu randamente biologice sporite a resurselor heliotermice naturale, în diferite zone și microzone ale țării, constituie o garanție solidă de realizare de agroecosisteme durabile și competitive

Urmărind analiza varianței privind influența tipurilor de tăiere asupra cantității de lemn de un an eleminată la tăiere în anul 2012 (tabelul 4.11) se constată o vigoare sporită, comparativ cu media experienței considerată ca martor, la tipul de tăiere Guyot multiplu în condițiile unui plus foarte semnificativ.

Tabelul 4.11

Influența tipurilor de tăiere asupra cantității de lemn eliminată

la tăiere (kg/butuc) în anul 2012

DL 5% = 0,07 DL 1% = 0,11 DL 0.1%= 0,16

O vigoare mai slabă se constată la tipul de tăiere Guyot cu brațe înlocuite periodic și mai ales, la cordonul Cazenave; la acesta din urmă diferența este foarte semnificativ negativă.Din analiza varianței privind influența încărcăturii de ochi asupra cantității de lemn eliminată la tăiere, în anul 2012, rezultă un plus de vigoare distinct semnificativ, la încărcături de 20 ochi/m2, comparativ cu media experienței. La încărcătura de 10 ochi/m2 s-a eliminat la tăiere o cantitate mai mică de lemn, diferența fiind distinct semnificativ negativă.

4.3 Influența tipului de tăiere asupra producției

Tipurile de tăiere experimentate nu au avut influență semnificativă asupra numărului de struguri la butuc (tabelul 4.13), cu o singură excepție – cordonul speronat, la care s-a înregistrat un plus semnificativ față de media experienței, de 3,66 struguri/butuc.

Tabelul 4. 13

Influența tipurilor de tăiere asupra numărului de struguri pe butuc

DL 5% = 3,17 DL 1% = 4,62 DL 0.1%= 6,92

Cele mai mari diferențe în privința numărului de struguri s-au constatat între diferitele încărcături experimentate (tabelul 4. 14). La încărcătura de 20 ochi/m2 s-a obținut, comparativ cu media experienței, un plus de 10,77 struguri /butuc, diferența fiind foarte semnificativă. La încărcătura de 10 ochi/m2 s-a înregistrat un minus semnificativ de 7,93 struguri /butuc.

Tabelul 4.14

Influența încărcăturii de ochi asupra numărului

de struguri pe butuc

DL 5% = 5,19 DL 1% = 8,58 DL 0.1%= 16,07

Tipurile de tăiere au influențat diferit greutatea medie a strugurilor (tabelul 4.15). Astfel, cei mai mari struguri s-au obținut la cordonul Cazenave (153,9 g), acest tip de tăiere asigurând un plus de greutate foarte semnificativ comparativ cu media experienței. Greutăți mai mici ale strugurilor s-au obținut la Guyot cu brațe înlocuite periodic (140,1 g), în condițiile unor diferențe foarte semnificativ negative.

Tabelul 4. 15

Influența tipurilor de tăiere asupra greutății medii

a strugurilor (g)

DL 5% = 1,63 DL 1% = 2,37 DL 0.1%= 3,56

Între cele 3 încărcături de ochi experimentate nu s-au înregistrat diferențe semnificative în privința greutății medii a strugurilor (tabelul4. 16).

Tabelul 4.16

Influența încărcăturii de ochi asupra greutății medii

a strugurilor (g)

DL 5% = 11,62 DL 1% = 19,23 DL 0.1%= 36,01

O situație relativ asemănătoare a fost întâlnită și în privința greutății medii a 100 de boabe. Cele mai mari valori s-au obținut la cordonul Cazenave (191,6 g), diferența față de martor fiind foarte semnificativă (tabelul 4.17).

Tabelul 4.17

Influența tipurilor de tăiere asupra greutății medii

a 100 de boabe (g)

DL 5% = 2,72 DL 1% = 3,95 DL 0.1%= 5,93

Încărcăturile de ochi atribuite la tăiere nu au influențat semnificativ greutatea a 100 de boabe (tabelul 4.18).

Tabelul 4.18

Influența încărcăturii de ochi asupra greutății medii a 100 de boabe (g)

DL 5% = 3,67 DL 1% = 6,08 DL 0.1%= 11,38

Producțiile de struguri au fost cuprinse între 5,97 kg/butuc la tipul de tăiere Guyot multiplu și 7,02 kg/butuc la tipul de tăiere cordon speronat (tabelul 4.19). Cele mai mari producții au fost obținute la cordonul Cazenave și cordonul speronat, diferențele fiind foarte semnificative comparativ cu media experienței. La Guyot pe semitulpină și Guyot multiplu s-au obținut diferențe foarte semnificativ negative și distinct semnificativ negative la Guyot cu brațe înlocuite periodic.

Tabelul 4.19

Influența tipurilor de tăiere asupra producției de struguri (kg/butuc)

în anul 2012

DL 5% = 0,09 DL 1% = 0,13 DL 0.1%= 0,20

Încărcăturile de 20 ochi/m2 au asigurat producții sporite (7,50 kg/butuc), diferențele față de media experienței fiind foarte semnificative (tabelul 4.20). La încărcături de 10 ochi/m2, diferențele negative față de media experienței au fost foarte semnificative.

Tabelul 4.20

Influența încărcăturii de ochi asupra producției de struguri (kg/butuc)

în anul 2012

DL 5% = 0,13 DL 1% = 0,21 DL 0.1%= 0,40

Acumularea zaharurilor în boabe reprezintă un domeniu în care tipurile de tăiere și încărcăturile de ochi nu au manifestat nici o influență semnificativă (tabelele 4.21 și 4.22). Concentrațiile în zaharuri au fost cuprinse între 193,1 g/l la cordonul speronat și 208,7 la Guyot cu brațe înlocuite periodic, diferențele față de medie fiind nesemnificative.

Tabelul 4.21

Influența tipurilor de tăiere asupra concentrației în zahăr a mustului (g/l)

DL 5% = 17,45 DL 1% = 25,40 DL 0.1%= 38,06

Tabelul 4.22

Influența încărcăturii de ochi asupra concentrației în zahăr

a mustului (g/l)

DL 5% = 12,54 DL 1% = 20,76 DL 0.1%= 38,85

Se remarcă valorile ridicate ale conținutului în zaharuri în anul 2012, mai rar întâlnite la soiul Fetească albă, acest lucru datorându-se condițiilor climatice foarte favorabile pentru maturarea strugurilor.Valorile acidității titrabile a mustului la recoltarea strugurilor au fost cuprinse între 4,55 g/l (H2SO4) la Guyot cu brațe înlocuite periodic și 4,92 g/l la cordonul Cazenave (tabelul 4.23).

Tabelul 4.23

Influența tipurilor de tăiere asupra acidității mustului

(g/l H2SO4)

DL 5% = 0,15 DL 1% = 0,22 DL 0.1%= 0,33

Comparativ cu media experienței, cordonul Cazenave și cordonul speronat au asigurat sporuri semnificative ale acidității, iar Guyot cu brațe înlocuite periodic – minusuri semnificative.

Tabelul 4.24

Influența încărcăturii de ochi asupra acidității mustului

(g/l H2SO4)

DL 5% = 0,20 DL 1% = 0,33 DL 0.1%= 0,62

Încărcăturile de ochi atribuite la tăiere nu au influențat semnificativ aciditatea titrabilă a mustului (tabelul 4.24).

CONCLUZII

Cercetările privind folosirea indicilor echilibrului vegetativ și de producție la vița-de-vie, în corelație cu aspectele calitative, permit identificarea limitelor de variație în diferite condiții, precum și delimitarea intervalelor optime, compatibile cu înalta calitate.

Cunoștințele referitoare la folosirea acestor indici vor permite o mai bună aplicare a diferitelor tehnici de cultură și studiul vocației viticole a unui anumit teritoriu.

Se constată că cea mai mare valoare a indicelui foliar s-a înregistrat la cordonul Cazenave (0,51), urmat de cordonul speronat (0,48), iar cea mai mică la Guyot pe semitulpină (0,36).

Pe măsura sporirii încărcăturilor de ochi atribuite la tăiere valorile ISF scad treptat, de la 0,51 (la 10 ochi/m2) la 0,32 (la 20ochi/m2).

Tipurile de tăiere experimentate nu au avut influență semnificativă asupra numărului de struguri la butuc, cu excepția – cordonului speronat, la care s-a înregistrat un plus semnificativ față de media experienței, de 3,66 struguri/butuc

Încărcăturile de 20 ochi/m2 au asigurat producții sporite (7,50 kg/butuc), diferențele față de media experienței fiind foarte semnificative (tabelul 19). La încărcături de 10 ochi/m2, diferențele negative față de media experienței au fost foarte semnificative.

Tipurile de tăiere au influențat diferit greutatea medie a strugurilor (tabelul 14). Astfel, cei mai mari struguri s-au obținut la cordonul Cazenave (153,9 g), acest tip de tăiere asigurând un plus de greutate foarte semnificativ comparativ cu media experienței. Greutăți mai mici ale strugurilor s-au obținut la Guyot cu brațe înlocuite periodic (140,1 g), în condițiile unor diferențe foarte semnificativ negative. De asemenea, la Guyot multiplu s-au înregistrat diferențe distinct semnificativ negative pentru acest parametru.

Între producția de struguri și acumularea zaharurilor în boabe se constată existența unor corelații negative, care evidențiază reduceri semnificative ale concentrației în zaharuri pe măsură ce producția pe butuc crește la valori foarte mari

BIBLIOGRAFIE

Burzo I. și colab., 2000 – Fiziologia plantelor de cultură. Vol. IV. Ed. Știința. București.

Burzo I., Toma S., Olteanu I., Dejeu L., Elena Delian Hoza D., 1999 – Fiziologia plantelor de cultură. Fiziologia pomilor fructiferi și a viței de vie. Ed. Pol. Știința. Chișinău.

Cichi Doloris Daniela, 2005 – Cercetări privind comportarea viței de vie la stres termic. Teză de doctorat. Craiova.

Cichi Daniela Doloris, Olteanu I., Costea D.C., Ramona Capruciu , Ciupeanu Calugaru D.E., 2006 – Researches on certaines metabolites of thermic stress in grapevines. Proceedings 41st Croatian -1st International Symposium on agriculture, 13-17 february, Opatija, Croatia, p.719-722.

Costea Dorin, Cichi Daniela – Cultura viței de vie în condițiile modificărilor climatice, Ed Arves 2008

Dejeu L,2012-Viticultura practica.Editura Ceres

Dobrei Alin, Rotaru Liliana, Mustea Mihai, 2005 – Cultura vitei de vie. Editura “Solness”, Timișoara.

Georgescu Magdalena, 1970 – Dinamica glucidelor în elementele lemnoase ale viței de vie, toamna și primăvara (înainte de pornirea în vegetație). Lucrări Științ. I.A.N.B. Vol. 13, Seria B-Hortic. Pag. 407-413.

Georgescu Magdalena, Dejeu L. Ionescu P – Ecofiziologia viței de vie. Ed. Ceres, București , 1991.

Giugea N., 2000 – Cercetări privind modul în care unii factori biopedoclimatici influențează compoziția chimică a strugurilor. Teză de doctorat. Craiova.

Hera C., 2008 – Schimbările climei și implicațiile pentru agricultură Revista Lumea Satului Nr. 22, 16-30 Noiembrie 2008

Martin T., 1972 – Viticultura generală. Ed. Did. și Ped., București.

Mustea M., 2004 – Viticultură. Baze biologice. Înființarea și întreținerea plantațiilor tinere de vii roditoare. Ed. Ion Ionescu de la Brad. Iași.

Olteanu I., Daniela Doloris Cichi, Costea D.C., Mărăcineanu L.C.,Giugea N.,2004 – Providing and maintaining a durable viticulture during years with sub optimal helio-thermo-hydric regime in Oltenia region. Analele Universității din Craiova, vol. IX (XLV), p. 17-26

Olteanu I., 2000 – Viticultură. Ed. Universitaria. Craiova.

Olteanu I., Daniela Cichi, Costea D.C., Mărăcineanu L.C., 2002 – Viticultură specială. Ed. Universitaria. Craiova.

Oșlobeanu M. și colab., 1980 – Viticultură generală și specială. Ed. Didactică și Pedagogică. București.

Sălăgean N., 1972 – Transformarea diferitelor grupe de substanțe organice în corpul plantelor. Fiziologia plantelor. Ed. Didactică și Pedagogică București.

Stoev K., 1979 – Fiziologia viței de vie. Ed. Ceres București.

Șerdinescu Adrian, 2011- Stabilirea factorilor de impact și a implicațiilor schimbărilor climatice globale asupra ecosistemelor viticole, RST 116

Țârdea C., Rotaru Liliana, 2003 – Ampelografie, vol. I și II, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

***http://ec.europa.eu/agriculture/index_ro.htm

***www.revista-ferma.ro/ ultima accesare 20.06.2012

***www.meteoromania.ro ultima accesare 12 06. 2012

***www.slideshare.net/ader2020 ultima accesare 15.06.2012

***www.scribd .com

***www.afaceri-agricole.net

***www.iseoverde.ro