Cercetări privind modalitățile de extindere a suprafeței de spațiu verde în mediul urban utilizând tehnologia plantărilor pe acoperișuri [305980]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE HORTICUTLURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Tema:

Cercetări privind modalitățile de extindere a suprafeței de spațiu verde în mediul urban utilizând tehnologia plantărilor pe acoperișuri

(grădini verticale și grădini pe acoperișuri)

București – 2017

Tema:

Cercetări privind modalitățile de extindere a suprafeței de spațiu verde în mediul urban utilizând tehnologia plantărilor pe acoperișuri

(grădini verticale și grădini pe acoperișuri)

CUPRINS

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri oamenii au supus și modelat natura ce îi înconjoară. La început acest lucru era făcut pentru ca oamenii să își asigure cele necesare vieții și bunului trai dar și pentru a putea crea un microclimat favorabil în preajma locuințelor.

Prețuirea elementelor naturii, a pământului, a apei, și mai ales a vegetației diferă de la popor la popor ajungând chiar la credință în caracterul lor sacru. În antichitate acest lucru a dus la crearea de grădini legate de cultul religios.

Formularea de arhitectură peisageră (sau mai concret denumită arhitectura peisajului) aparține arhitectului American F.L. Olmsted (cel ce a proiectat Central Park din New York dar și alte parcuri și siteme de parcuri din S.U.A.) [anonimizat] a patrimoniului national.

Unirea celor doi termeni (arhitectură și peisaj) exprimă obiectivele și mijloacele acestei științe: organizarea și construirea după anumite principii și tehnici a spațiilor exterioare prin asocierea elementelor naturale de peisaj (terenul, rocile, apa, vegetația), cu elemente artificiale (circulații – aleile, [anonimizat], etc.) în vederea îndeplinirii anumitor funcții ale acestor spații.

Arhitectura peisajului reprezintă știința și arta de a proiecta și amenaja peisajul avâd rădăcini în arhitectura grădinilor. Aceasta are totuși o cuprindere mai largă impusă de necesitățile vieții contemporane. Câmpul de acțiune al arhitecturii peisagere se extinde de la cadrul urban la cel rural și regional. [anonimizat].

De asemenea arhitectura peisajului în ordinea generală a lucrurilor este un aranjament adecvat satisfăcător pentru gusturile multor oameni. Aici vorbim strict despre distribuția și dispunerea plantelor în anumite locuri. [anonimizat]. Pentru a putea efectua acest aranjament un factor care contribuie pentru a aduce o bună vedere din grădină (grădina pe acoperiș) este un loc în care omul să se bucure de plăcerile naturii. Omul a început să aranjeze grădinile astfel încât rata sa de participare a fost mereu în creștere și astfel acesta să se poată destinde de necazurile sale din viața de zi cu zi.

”Arhitectura peisajului este o știință și o [anonimizat] a multor specialități” (Iliescu, 2003)

Arhitectura peisajului utilizează cunoștințe artistice tehice și știintifice. Pentru a forma arhitecți peisageri avem nevoie de cultură artistică și aici ne referim strict la istoria arhitecturii și a artelor vizuale dar și la estetică. De asemenea este nevoie de o pregătire pentru conceperea și reprezentarea elementelor ce compun peisajul (geometria descriptivă este foarte importantă, desenul, compoziția și design-ul). Viitori arhitecți trebuie să studieze discipline de baza precum teoria arhitecturii peisajului, istoria artei grădinilor, proiectarea peisajelor, construirea (execuția), îngrijirea și restaurarea peisajelor. De asemenea trebuie să cunoască foarte bine aspect fundamental ale științelor mediului (geografie, fizică, climatologie, pedologie, ecologie, botanică și dendrologie).

Pentru a ajunge specialiști în ameajarea grădinilor și arhitecturii peisajului trebuie să asimileze date despre topografie, construcții, arhitectură, urbanism, amenajarea teritoriului, îmbunătățiri funciare, horticultură, silvicultură, protecția plantelor și mecanizare.

Arhitectura peisajului are implicații social economice și din acest motiv viitori specialiști trebuie să dețină cunoștințe despre sociologie, ecologie, legislație specific, management dar și de marketing.

Pe de o parte arta grădinăritului este una dintre artele plastice, cum ar fi pictura, muzica, fotografia. Arta aranjării unei grădini reprezintă darul artistului dar și simțul său artistic, dar, în acest caz, este lipsită de cunoștințe. Este cea de a doua parte a oricărei științe. Prin urmare, coordonarea existentă ar trebui să fie disponibilă de următorii factori:

1 – Sensul artistului ce iubește frumusețea naturii instinctivă și comorile sale. Acest lucru nu înseamnă că omul stă cu mâinile în sân să se descopere în acest sens, dar poate dobândi acele calități treptat frecvente de vizionare, atâta timp cât el are dorința și puterea de observație a frumuseții ori de câte ori se constată aceasta.

2 – Imaginativ natura bazată pe cunoașterea față de diferite plante. Deci, imaginați-vă, atunci când grădina nu este în construcție, dar atunci când crește vegetația, după un număr de ani să ia formele și frumuseții de neegalat.

3 – Cunoștințe avansate de știință privind agricultura de actualitate. De asemenea cunoașterea plantelor ornamentale în mediu complet în ceea ce privește creștere deplină a acestora și modalități de a propaga culorile și datele. Totodată cunoașterea științei de desen și inginerie, decorare și unele principii de inginerie legate de clădirile și grădina asociate cu casa, garajul, etc.

4 – Cunoașterea materialelor utilizate în domeniu, de la non-plante care sunt utilizate până la instalațiile de udare.

5 – Cunoașterea grădinilor pe acoperiș din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Cum au evoluat ele și ce discuții despre determinarea activității acestei arte.

6 – Studiul psihologic al oamenilor, obiceiurilor și tradițiile lor pentru a oferi date cât mai exacte ale acestora. Interesul în stabilirea unor grădini pe acoperiș încă din cele mai vechi timpuri a crescut încă de când omul a plecat mai întâi în viața prin ridicarea clădirilor și înființarea orașelor și satelor. ) الدكتور طاهر نجم رسول – هندسة الحدائق1988)

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL PRIVIND CERCETĂRILOR ÎN DOMENIUL ABORDAT

În ultimii ani, multe dintre tipurile de provocări "zone verzi", de exemplu schimbările climatice, care au fost considerate fenomene generale, devin conectate la spațiul urban. Multe studii au stabilit corelația dintre creșterea în zone verzi și o reducere a temperaturii locale (Takebayashi și Moriyama, 2007) și toate acestea sugerează augmentarea vegetației urbane ca o posibilă soluție pentru un efect de insulă de căldură urbană (care descrie diferența de temperatură dintre mediul urban și rural din jurul său).

În foarte multe zone urbane din S.U.A. trotuarele și acoperișurile reprezintă aproximativ 60% din toate suprafețele urbane. Dintre acestea aproximativ 20-25% din suprafața urbană sunt doar acoperișuri iar restul de 40% reprezintă pavaje. (Akbari et al., 2003). Prin urmare, ar fi o soluție bună pentru a le converti în ”acoperișuri verzi”, deoarece acestea pot da naștere multor avantaje, cum ar fi calitatea aerului, managementului alimentării cu apă prin furtun, biodiversitate și facilitățile urbane (Oberndorfer et al., 2007).

Tabel nr. 1

Structura urbană în metropole din S.U.A. – (după Sursa: Rose ș.a., 2003)

De asemenea studiile au demonstrat faptul că se fac economii de peste 20% privind factorul căldură prin ridicarea acoperișurilor verzi. În S.U.A. sunt estimate economii de peste 1 miliard de dolari la facturile anuale nete de energie electrică. De asemenea pavajele și acoperișurile verzi scad temperatura din timpul verii și îmbunătățesc calitatea aerului în mediul urban (Taha 2001,2002; Taha și colab. 2000; Rosenfeld și colab. 1998; Akbari și colab. 2001; Pomerantz și colab.1999). Totodată în S.U.A. economiile de energie cât și aerul de calitate care rezultă din creșterea suprafeței urbane poate depăși 2 miliarde de $ pe an.

Peste un deceniu de cercetări au arătat în mod clar faptul că pentru fiecare metru pătrat de acoperiș verde acoperit cu iarbă, aproximativ 0,2 kg de particule aflate în aer pot fi eliminate din aer în fiecare an (Velazquez, 2000) și că sistemele de grădină pe acoperiș pot îmbunătăți calitatea aerului și a mediului înconjurător, fiind în scădere mișcarea aerului termic din jurul clădirii (Peck și Callaghan, 1999).

În afară de acoperișurile verzi, alte zone verzi, cum ar fi grădinile verticale și grădinile suspendate vor fi analizate dintr-o perspectivă istorică în acest capitol, pentru o mai bună înțelegere a dezvoltării lor în prezent și datorită valorii lor estetice.

Din moment ce infrastructura de acoperiș verde a devenit o industrie de multe milioane de dolari în Germania și câștigă popularitate în multe alte țări europene, lucrarea de față se va concentra, de asemenea pe tehnologia de acoperișuri verzi, analizând și descrierea solului și a plantelor de pe un acoperiș verde, a membranelor specializate dar și a barierelor de drenaj care sprijină cultivarea vegetației pe partea de sus a clădirilor și pe tehnologia de grădini verticale și sere pe acoperiș, care au, de asemenea, o valoare economică, practică și socială foarte importantă, deoarece legumele pot fi cultivate de către comunitate sau individual.

Deși ambele atât vegetația și acoperișurișurile verzi precum și grădinile verticale, parcurile și alte zone verzi au fost explorate în literatura anterioară, explorarea modalităților de extindere a spațiilor verzi reprezintă nucleul principal al studiului, cu scopul de a explora în continuare economic, impactul ecologic și sociologic a expansiunii lor în mediul urban.

Luând în considerare faptul că gradul de conștientizare în ceea ce privește spațiile verzi a crescut, unde 50% din populația lumii trăiește în orașe, în cazul în care declinul rapid al spațiului verde a fost afectat de creșterea poluării, atenuarea apelor pluviale, este dovedit cu 95% certitudine că din moment ce activitatea umană la mijlocul secolului al XX-lea este cauza dominantă a încălzirii (IPCC, 2013) și căldură urbană crescută (se află în continuă creștere deoarece nu există spații verzi suficiente) (UHI) efect ce poate contribui cu 2-4% din încălzirea globală brută (Jacobson și Hoeve, 2012), toate acestea au declanșat dorința de a utiliza modalități de extindere a zonelor verzi în mediul urban și explorarea impactului sau potențialități acestora.

Zonele verzi au avut o mare valoare, deoarece civilizațiile romane timpurii, fiind descrise de Seneca pe vechile clădiri romane (Farrar, 1996), citând pe Jashemski (1993), în partea de sud-vest și vest a Pompeiului, și a grădinilor suspendate ale Babilonului au fost descrise pentru prima dată de Berossus, un preot babilonian Marduk, în jurul anului 290 î.Hr. (Dalley, 2013). Vikingii au folosit, de asemenea, gazon pe pereții și acoperișurile caselor lor pentru a le proteja împotriva vântului și a ploii (Donnelly, 1992). Valoarea zonelor verzi a crescut pe măsură ce populația urbană a crescut, și, în principal, țările din nordul Europei, în special în Germania, Elveția, Austria și Scandinavia, au adoptat conceptele de sisteme de grădină pe acoperiș, din cauza "preocupărilor în creștere în ceea ce privește calitatea degradată a mediul urban și declinul rapid al spațiilor verzi în zonele intens dezvoltate "(Peck si Callaghan, 1999).

Ciuguli și Callaghan (1999), de asemenea, cred că o nouă industrie a fost creată pentru plante și furnizorii de materiale, acoperișurile profesionale etc., ca rezultat direct al politicii și programelor guvernamentale în Europa. În zilele noastre, poluarea, atenuarea apelor pluviale și alte probleme legate de schimbările climatice au ridicat gradul de conștientizare în ceea ce privește spațiile verzi și oamenii par să observe valoarea lor tot mai mult, motiv pentru care multe cercetări au fost efectuate pe vegetație, acoperișuri verzi, fațade, grădini verticale și spații verzi în mediul urban. Multe studii a stabilit corelația dintre creșterea zonelor verzi și reducerea temperaturii locale (Takebayashi și Moriyama, 2007).

Potrivit lui Velazquez (2000), zonele urbane constau din suprafețe reflectoare mari, care absorb radiațiile solare, căldura fiind transferată către alte suprafețe: "Asfaltul în locurile de parcare și pe acoperișuri, în special, se vor absorbi radiațiile UV și radiază precum radiațiile infraroșii termice. Căldura este eliberată după apusul soarelui și formează o cupolă de temperaturi mai mari de peste orașe" (Velazquez, 2000). Temperatura unui acoperiș normal poate varia în medie între -20° și 80° C într-o singură zi, iar o grădină pe acoperiș (acoperișurile verzi) ar putea reduce intervalul de temperatură până la 10° -30° C (Peck și Callaghan, 1999).

Sistemele de grădină pe acoperiș pot îmbunătăți calitatea aerului a mediului înconjurător, fiind în scădere mișcarea aerului termic în jurul clădirii (Peck și Callaghan, 1999). De asemenea, acestea ar putea crește durata de viață a materialelor de construcție de sub sol, și provoacă o scădere a consumului de energie în construirea în timpul verii (Saiz et al., 2006), zgomotul urban poate fi, de asemenea, diminuat (Van Renterghem și Botteldooren, 2009).

În ceea ce privește impactul ecologic, acoperisuri verzi ar putea crea habitatul ecologic și pentru a compensa ecosistemele aflate în dificultate sau pierdute (Oberndorfer et al, 2007; Lundholm et al, 2010). Zonele verzi contribuie, de asemenea, la sănătatea mintală și oferă o influență liniștitoare (Getter și Rowe, 2006), precum impactul sociologic.

De asemenea, ca răspuns la interesul tot mai mare privind impactul asupra mediului al sistemelor alimentare, inițiativele agriculturii urbane s-au răspândit, de asemenea, peste orașele din țările dezvoltate (Block et al., 2011; Mok și colab., 2013; Tornaghi, 2014), iar aceste inițiative tind să includă agricultura în și pe clădiri, la fel ca în următoarele concepte:

– Agricultură pe verticală (Despommier, 2009),

– Construcție de Agricultură integrată (Caplow 2009),

– Agricultura Zero-Acreage (zero acrii de pământ – agricultură suspendată) (Specht et al 2014.) și Skyfarming (agriculultura în cer) (Germer et al 2011.).

Așa că acoperișurile clădirilor pot fi de asemenea folosite pentru agricultură, nu numai din motive estetice și din motive ecologice. Serele pe acoperiș (de asemenea, cunoscute sub numele de RTGS) sunt o formă comună a agriculturii de pe acoperiș urban, care se referă la sere de producție intensivă instalate pe acoperișuri, astfel încât peste acoperișurile pot fi folosite pentru creșterea productivității produselor alimentare urbane (Cerón-Palma și colab., 2012).

Privind calitatea din punct de vedere economic, costul inițial al acoperișurilor verzi este semnificativ mai mare decât cele pentru acoperișuri simple. Acest lucru se întâmplă doar din cauza necesității de construcție suplimentară, întreținere și exploatare, dar costul unui acoperiș verde pe durata sa este mai mic decât pentru un acoperiș simplu expus (Wong et al., 2003; Clark și colab., 2008; Niu și colab., 2010).

În ceea ce privește practicile de construire a spațiilor verzi continuă să se extindă la nivel mondial prin creșterea tehnicilor de construcție ecologică și de a conștientiza popularitatea acestora, scopul acestei cercetări este de a evalua modalitățile de extindere a zonelor verzi în mediul urban și analizează tehnologia culturii, luând în considerare aspectul economic, ecologic și sociologic.

1.1 Importanța vegetației în mediul urban

În contextul artificializării crescânde a mediului de viață al oamenilor, rolul ecologic al zonelor verzi se situează pe prim-plan, decurgând din multiple acțiuni ale acestora, foarte importante pentru habitatul uman, mai ales în zonele care nu beneficiază de apropierea pădurilor extinse pe mari suprafețe.

Funcțiile zonelor verzi care contribuie în mod esențial la calitatea mediului de viață în teritoriul urban și cel periurban sunt: ameliorarea microclimatului urban, purificarea atmosferei și atenuarea poluării fonice (Iliescu, 2003).

Ameliorarea microclimatului urban. Cercetările întreprinse au evidențiat clar că în oraș condițiile climatice sunt diferite față de cele din pădure. Astfel, în timpul verii temperatura aerului devine de multe ori insuportabilă în oraș ( Negruțiu și Șmit, 2002).

Radiațiile și căldura soarelui în zilele fierbinți de vară provoacă o dereglare termică, o mai mare încordare a organismului unui om aflat în oraș, comparativ cu cele din pădure sau dintr-un spațiu verde situat în perimetrul construibil (Pătrășcoiu și colab., 1987).

Modelarea amplitudinilor și a variațiilor termice diurne și sezoniere de către vegetație este exercitată prin efectul de umbrire, prin procesele de evapo-transpiratie, prin albedoul (înseamnă coeficientul de reflectare a solului care se adaugă rezervelor directe sau difuze),specific, sau prin reducerea efectului de răcire a vântului.

Vegetația lemnoasă, prin microclimatul pe care-l realizează, moderează temperaturile excesive, astfel, temperaturile în zilele toride de vară sunt mai scăzute în interiorul masivelor de arbori, a perdelelor de protecție, fâșiilor plantate în lungul străzilor, sau în apropierea acestora, iar iarna temperaturile sunt mai ridicate datorită efectului de diminuare a mișcării aerului.

Suprafețele acoperite cu gazon se încălzesc mai puțin comparativ cu suprafețele acoperite cu nisip, pietriș, cărămidă, asfalt sau beton. De exemplu, dacă temperatura aerului la suprafața betonului este de 30șC, în aceleași condiții temperatura la suprafața asfaltului va fi de 45ș C, iar temperatura aerului la nivelul gazonului va avea valori cuprinse între 22-24ș C.

Acest aspect se poate pune ușor în evidență prin diferențele de temperatură dintre zonele verzi și aglomerările de construcții, sau dintre zonele verzi și zonele deschise, lipsite de vegetație, care se încing în zilele toride de vară și sunt expuse temperaturilor foarte scăzute iarna.

Viteza vântului sau viteza de deplasare a aerului, este ameliorată în special de arbori și arbuști, și în principal de speciile cu frunziș sau coroană densă, sau cu frunziș sempervirescent. Plantațiile și zonele cu vegetație lemnoasă protejează împotriva vânturilor puternice, diminuându-le considerabil viteza în zonele adiacente, acestea comportându-se nu ca paravane compacte ce creează în spatele lor curenți turbionari (ca în cazul clădirilor, diferitelor construcții sau ziduri) ci ca adevărate filtre de atenuare și de deviere a maselor de aer aflate în mișcare.

Umiditatea aerului este direct influențată prin procesele de evapo-transpiratie specifice plantelor, umiditatea relativă a aerului în parcuri și păduri fiind cu 7-14% mai mare decât în zonele lipsite de vegetație. În mediul urban, unde aportul higrometric al apei din precipitații este redus, datorită sistemului de evacuare a apei prin canale colectoare închise, vegetația (ierboasă și lemnoasă) umezește atmosfera, realizând acel nivel higrometric confortabil al atmosferei urbane, în special în timpul verii. De exemplu, se apreciază ca un arbore de mărime medie dintr-o plantație stradală poate transpira întrun sezon de vegetație cca. 5 m³.

Ameliorarea intensității radiațiilor solare este realizată pe de o parte prin efectul de umbrire, datorită frunzișului speciilor arborescente și arbustive, dar și prin cantitatea de radiații solare reflectate de vegetație (albedo). Intensitatea luminii are valori corespunzătoare, ce nu deranjează ochii, în zonele plantate, cu vegetație ierboasă și lemnoasă, și este supărătoare în zonele lipsite de vegetație în care abundă materialele inerte precum sticla, betonul, marmura, gresia, oțelul, etc. (Tomescu, 2006).

Purificarea atmosferei de către vegetație

Infrastructurile verzi, prin modul lor de dezvoltare, asigură păstrarea funcțiilor ecosistemelor – reprezentate de procese fizice, chimice și biologice ce au loc în cadrul acestora, fiind necesare pentru existența lor și rezultatele din interacțiunile dintre componentele biotice și abiotice ale unui ecosistem (Dobbs și colab., 2011).

Infrastructurile verzi promovează în special conservarea diversității biologice, reprezentând un habitat vital pentru o multitudine de specii și favorizând dispersia organismelor sau menținerea speciilor native (Adams, 1994).

La nivelul parametrilor abiotici ai mediului, infrastructurile verzi sunt instrumente de menținere a funcționării circuitelor biogeochimice, încercând să minimizeze perturbările antropice, având rolul de filtrare a poluanților din diferite medii sau de regularizare a parametrilor hidrologici și climatici, la nivel local ori regional (Niță, 2016).

Epurarea fizică. Masele de verdeață epurează atmosfera îndeosebi prin reținerea prafului și pulberilor. Impuritățile în suspensie, întâlnind filtrele de vegetație se depun în principal pe frunziș. Cercetări minuțioase au constatat că o peluză de iarbă reține de 3 – 6 ori mai mult praf decât o suprafață nudă, iar un arbore matur reține de 10 ori mai multe impurități decât o peluză de mărimea proiecției coroanei acestuia pe sol. Depunerea gravitațională este înlesnită de încetinirea curenților de aer la nivelul maselor de frunze; la aceasta se adaugă fixarea electrostatică a pulberilor. Frunzele acumulează, de asemenea, prin aderență, funingine, gudroane și uleiuri din aerosolii poluanți. .

Spălarea frunzișului de către precipitații sau ploi artificiale și reînnoirea anuală a aparatului foliar (la speciile cu frunze caduce) asigură menținerea funcției acestuia de reținere a impurităților. Capacitatea de epurare fizică depinde de specie și este mai mare la arborii și arbuștii foioși cu suprafață foliară mare și cu frunze păroase și nervuri proeminente (ulm, tei, castan ornamental ș.a.) (Iliescu, 2003).

Epurarea chimică. Reducerea poluării chimice este realizată de spațiile verzi în primul rând prin consumarea CO2 și producerea de O2, prin fixarea activă a unor gaze toxice rezultate din diferite activități: arderea combustibililor, industria chimică, metalurgică, de prelucrare a petrolului, de prelucrare a produselor minerale, transportul auto, aerian, sau diferite activități curente ale populației.

Spațiile verzi se comportă ca adevărate filtre biologice ce îmbunătățesc însușirile aerului, datorită capacității de fixare prin metabolizarea diferitelor gaze nocive din atmosferă. Această capacitate depinde de specie (specii mai rezistente și specii mai puțin rezistente), de structura spațiului verde respectiv (monocultură/amestec, echien/plurien, arbori+arbuști+specii de gazon), dar și de condițiile climatice la un moment dat (precipitații, radiație solară, inversiuni termice, ceață, umiditate, ionizarea aerului).

Acțiunea antipoluantă a vegetației are anumite limite, ce sunt atinse atunci când apar simptomele diferitelor boli specifice (cloroze, necroze, căderea frunzelor, creșteri defectuoase) sau chiar simptomele uscării fitoindivizilor, aspecte evidente în cazul spațiilor verzi din jurul surselor de poluare intensă (Tomescu, 2006).

Vegetația caracteristică infrastructurilor verzi urbane are un rol important în sechestrarea carbonului și combaterea insulei de căldură urbană prin înlocuirea suprafețelor betonate și asfaltate cu suprafețe ce absorb căldura, creează umbră și emit vapori de apă (Bitting și Kloss, 2008).

Epurarea bacteriologică a aerului de către zonele verzi este de asemenea rezultatul acțiunii maselor de frunze. Prin aceleași mecanisme de captare ca pentru praf, frunzele rețin microorganismele asupra cărora se exercită acțiunea sterilizatoare a radiațiilor ultraviolete și a ozonului degajat de plante, îndeosebi de conifere. La acestea se adaugă puterea bactericidă a substanțelor volatile fitoncide eliminate de frunzele și florile multor plante.

S-a constatat că, în parcuri, concentrația de germeni se reduce progresiv de la periferie către centru, grație acțiunii benefice a plantațiilor. Măsurătorile efectuate în marile aglomerări comparativ cu interiorul parcurilor scot mai mult în evidență influența pozitivă a vegetației privind purificarea microbiană (Iliescu, 2003).

Atenuarea poluării fonice

Poluarea fonică apare ca urmare a diferitelor activități cotidiene în cadrul localităților sau în afara acestora, activități ce generează zgomote cu intensități și frecvențe diferite. Cele mai frecvente surse de zgomot sunt: transportul auto (în zonele limitrofe autostrăzilor, intersecțiilor aglomerate, a arterelor principale), transportul aerian (în zonele limitrofe aeroporturilor), transportul pe căi ferate (în zonele gărilor și stațiilor CFR, sau în zonele în care se utilizează frecvent semnalizarea sonoră), întreprinderile industriale, șantierele, etc.

În orașe, plantațiile stradale, plantațiile rare dintre construcții, scuarurile cu suprafață mică reduc foarte puțin zgomotul (cu doar 4-5 decibeli), având un efect nesesizabil. Dar în parcuri sau acolo unde există plantații dese, perimetrale, vizitatorii resimt efectul antifonic al vegetației, prin senzația de liniște, efect maxim în sezonul de vegetație.

Pentru obținerea efectului antifonic maxim, se combină de regulă diferite modelări de relief sau diferite panouri cu efect antifonic, cu plantații dispuse în anumite dispozitive, cu rolul de a absorbi și de a disipa undele sonore (Tomescu, 2006).

Influența vegetației asupra stării psihice

Prin forma coroanei, dispoziția ramurilor, culoarea predominantă a florilor, fructelor, nuanțelor frunzelor, modul de grupare al speciilor, vegetația influențează evident starea psihică. Acționând asupra psihicului, spațiile verzi pot stimula emoțiile stenice (bucurie, vioiciune etc), care tonifică și fortifică activitatea organismului ori, dimpotrivă, reduc sau îndepărtează pe cele astenice (îngrijorare, tristețe, supărare), care slăbesc și dezorganizează buna desfășurare a unor procese fiziologice (Negruțiu, 1980).

Educarea publicului se poate realiza în cadrul infrastructurilor verzi atât formal în privința conceptelor de durabilitate sau evaluare a impactului antropic asupra mediului, dar și prin experiențe pasive sau active, ce pot induce procese complexe în cadrul utilizatorilor, precum răspunsuri emoționale pozitive, reducerea stresului, îmbunătățirea echilibrului mental (Mansor și colab., 2012).

1.2 Grădinile pe acoperișuri

1.2.1 Istoricul grădinilor suspendate ale Semiramidei, monument celebru dispărut

Legendă – Potrivit unei legende, Grădinile suspendate ale Semiramidei au fost construite de către regele Nabucodonosor (605-562 Î.Chr) la rugămintea soției sale Amitys sau Amuhea. Ea era copleșită de tristețe, din pricina peisajului monoton al Babilonului. Aflând acestea, regele a poruncit să fie construită o grădină pentru a o bucura pe regina și a-i alina nostagia, în timpul îndelungatelor sale absențe. (Finkel, 2008). Soarta ulterioară a reginei nu se cunoaște.

Spre marele nostru regret această minune nu s-a păstrat până în zilele noastre. Au rămas doar relatările contemporanilor.

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon figurau în antichitate pintre cele Șapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul orașelor Ninive și Babilon. Acesta s-a căsătorit cu Semiramida, o prințesă străină care era foarte tristă pentru că își părăsise patria. Pentru ca Semiramida să se acomodeze mai bine cu noul ținut în care urma să locuiască, suveranul a ordonat supușilor să amenajeze "Grădinile suspendate din Babilon", care sunt cunoscute în istorie drept a doua minune a lumii antice.

Figura 1.1 Grădinile suspendate ale Semiramidei (stânga),

Regele Asiriei Nabucodonassor (dreapta)

Sursa: http://www.mixdecultura.ro/gradinile-suspendate-ale-semiramidei/

Descrierea Grădinilor suspendate ale Semiramidei – Istoricul Diodor din Sicilia menționa că aceste grădini se întindeau pe o suprafață de 15.000 m2, fiind dispuse pe patru nivele, cu înălțimea totală de 77 metri. Fiecare nivel a fost construit pe plăci de piatră, care erau acoperite cu smoală, mortar și ipsos. Deasupra se așezau foi de plumb, peste care era pus un strat de sol, cu o grosime suficientă pentru a planta flori și arbori. Între terasele construite pe coloane erau ridicate scări de acces. Sub ele erau amenajate camere răcoroase, destinate familiei regale. În grădini creșteau plante de toate felurile si speciile. Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Apele Eufratului irigau aceasta adevărată grădină botanică printr-un sistem de irigații foarte sofisticat. Se presupune ca apă ajungea până pe terasa superioară (cea mai înaltă grădină), de unde curgea în cascade și mici râulete, care mențineau solul umed.

În realitate, grădinile nu erau suspendate ci erau dispuse în terase supraînălțate, spirjinite de coloane, care formau o scară uriasă.

Timpul a distrus această minune a lumii. După moartea lui Nabucodonosor, Babilonul a fost cucerit de persani (care au dărâmat vestitele grădini aceștia distrugând și Turnul Babel), iar apoi de către oștile lui Alexandru Macedon. Renumitul comandant a dorit să transforme acest oraș în capitala imperiului său, dar acesta s-a îmbolnăvit și a murit subit. După moartea sa, Babilonul a intrat într-o perioadă de declin. Palatul a început să cedeze în fata timpului, vântul și apele revarsate ale Eufratului distrugând orasul. Fundațiile coloanelor au fost și ele distruse, iar terasele grădinii s-au prăbusit.

Datorită cercetărilor arheologice și scrierilor istoricilor Greciei antice a devenit posibilă cunoașterea istoriei Turnului Babel și Grădinilor suspendate ale Semiramidei.

Primele investigații moderne au fost intreprinse de o misiune franceză, condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852-1855. Săpăturile arheologice efectuate în colina El Kasr, au dus la descoperirea ruinelor marelui palat al lui Nabucodonosor. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidență fundațiile acestei construcții. S-a descoperit și un coridor central, care are pe ambele laturi câte șapte camere, corespunzând, în general cu descriere lui Diodor din Sicilia.

Vechiul Babilon este astăzi un deșert aproape total lipsit de vegetație. Terasele grădinilor au disparut de multă vreme, în locul splendorii de altădată rămânând o urmă de tristețe.

În vârful unei coline mai există un arbore secular considerat de unii nostalgici ca fiind o rămășiță din Grădinile suspendate ale Semiramidei.

1.2.2 Dezvoltarea actuală a grădinilor pe acoperișuri

Grădinile suspendate pe acoperișurile clădirilor devin din ce în ce mai întâlnite în marile centre urbane, ele prezentând atât avantaje pentru mediu, cât și avantaje economice.

Germania a investit în astfel de grădini de-a lungul timpului, pentru a lupta împotriva încălzirii globale, ajungând să amenajeze aproximativ 20% din terasele blocurilor, începând de la mici grădinițe cu jardiniere și plante rezistente, la sisteme complexe, cu sute de specii de plante, copaci mai mici, flori diverse. Casele nemțești au fost adaptate pentru a putea susține parcurile în miniatură, fiind dotate cu instalații de drenare a apei de ploaie, precum gazoanele de pe marile stadioane.

Figura 1.2 Grădină pe acoperiș din Germania

Sursa:http://www.bucuresticonstruct.ro/articole-si-noutati/articole-de-specialitate/gradini-suspendate-pe-acoperisurile-cladirilor.html

Astfel de grădini se întâlnesc și în cel de-al treilea oraș ca mărime din Statele Unite ale Americii și anume în Chicago. Prima grădină de acest tip din oraș se găsește, chiar pe acoperișul Primăriei (Figura 1.3), iar edilul dorește extinderea de astfel de spații verzi. Ideea a fost preluată de la europeni acum șapte ani și a fost susținută financiar chiar de primăria orașului. Între timp municipalitatea a construit și este proprietar al altor 35 de grădini suspendate. Exemplul a fost urmat apoi de alte instituții publice sau private, precum magazine, restaurante sau clădiri de birouri. În prezent, în oraș au fost construite peste 200 de grădini, acoperind mii de metri pătrați de terasă cu vegetație bogată.

Figura 1.3 Acoperișul primăriei din Chicago, SUA

Sursa: http://greatnews.ro/top-10-cele-mai-frumoase-acoperisuri-verzi-din-lume-foto/

Prin această investiție Chicago a reușit să reducă poluarea aerului și, de asemenea, să dea un aspect proaspăt și plăcut clădirilor din beton și sticlă, devenind astfel, cel mai verde oraș american "la înălțime". Chicago a devenit un model și pentru celelalte orașe.
    Cu scopul de a extinde aceste grădini pe toate clădirile din Chicago, primăria a decis în anul 2005, să acorde subvenții de până la 5000 de dolari pentru construcția unor astfel de grădini pe terasele blocurilor. În plus, s-ar putea adopta o hotărâre prin care clădirile care primesc fonduri din partea Primăriei să fie obligate să aibă și astfel de grădini.
    Primăria din Chicago, prin aceste proiecte, face toate eforturile de regenerare urbană a orașului, conștientizând astfel nevoia de aer proaspăt și curat de care are nevoie fiecare om pentru a duce o viață sănătoasă. Un alt de proiect de mediu pe care îl pregătește primăria este acela de a planta câteva sute de copaci, iar unele drumuri vor fi închise, deasupra lor construindu-se parcuri.

Aceste grădini au nenumărate beneficii, într-un oraș sufocat de beton, fier și sticlă: reduce efectul de seră, mărește durata de viață a unui acoperiș, oferă un spațiu de recreere. Din cauza încălzirii globale, anotimpurile se schimbă, apar diferențe de temperatură mari și altele. S-a descoperit, însă, că temperatura din aceste locuințe nu crește peste 26o Celsius vara, dar nici nu scade sub 4o Celsius când e iarnă. Cu alte cuvinte, o terasă fierbinte se transformă în aer condiționat natural.

Pe lângă avantaje, există, din păcate, și dezavantaje. Un prim dezavantaj se referă la costurile de construcție al acoperișului pe care se va amplasa grădina, care ajung să fie de două ori mai mari decât cele ale unui acoperiș clasic, chiar dacă durata de viață este de 40-50 de ani. În plus, unele clădiri mai vechi, nu au fost proiectate pentru a suporta o greutate suplimentară, chiar dacă este vorba doar de câțiva centrimetri de sol fertil. Totuși aceste proiecte continuă, deoarece regenerarea atmosferei este mult mai importantă, mai ales dacă ne-am uita la repercursiunile aduse de poluare asupra mediului înconjurător.

De asemenea, tăierile masive de păduri din ultimii ani, fac ca aceste repercursiuni să fie și mai grave, iar concentrarea autorităților pe construirea tot mai multor blocuri  ne lipsește pe noi de aer prospat și curat de care are nevoie fiecare dintre noi. Mai mult decât atât, în orice oraș fiecare om trebuie să dispună de 20 de metri pătrați de spațiu verde, însă acest lucru nu se întâmplă în nici un oraș din România, iar grădinile de acest tip ar mai înveseli și împrospăta atmosfera marilor urbe.

Avantajele grădinilor pe acoperișuri

Amenajarea unei astfel de grădini are numeroase avantaje asupra mediului înconjurător. Avem nevoie de verdeață chiar dacă nu ne dăm seama, iar un loc plin de verdeață oricât de mic ar fi, contribuie la regenerarea mediului și implicit, la sănătatea noastră:

vara, temperatura unei terase ce este acoperită cu smoală ajunge până la 70o C, în timp ce temperatura unei terase ce este acoperită cu plante nu depășește 25o C;

plantele care sunt crescute pe acoperișuri contribuie la reducerea poluării aerului din oraș, totodată fixând solul care devine astfel foarte rezistent;

pământul aflat în aceste grădini absoarbe foarte bine apa de ploaie, utilizând și uzând mai puțin sistemul de canalizare al orașului;

durata de viață a acoperișului însuși crește, deoarece timpul și rugina contribuie semnificativ la durata de viață a acoperișurilor din smoală, tablă sau țiglă în timp acestea degradându-se;

grădinile de pe acoperișuri devin un refugiu pentru păsările din oraș, ca și exemplu menționând că grădina situată deasupra primăriei din Chicago adăpostește peste 36 de specii de păsări;

de asemenea o grădină pe acoperiș ajută la absorbția emisiilor de dioxid de carbon;

O grădină pe acoperiș aduce multiple beneficii din punct de vedere economic:

pot fi plantate chiar și plante comestibile care apoi pot fi comercializate, dezvoltându-se o întreagă industrie în acest sens, cu avantaje pentru comercianții aflați în imediata apropiere (restaurante, magazine – pot cumpăra produsele) costul transportului legumelor sau plantelor cultivate este scăzut.

alte două grădini pe acoperișuri ce aparțin primăriei din Chicago au stupi de albine, mierea colectată fiind vândută, iar câștigurile obținute sunt donate pentru activitățile extrașcolare elevilor;

de asemene acestea îmbunătățesc izolația termică a locuințelor.

Sistemul de amenajare a spațiilor verzi pe acoperișuri ar putea fi adoptat și de orașele din România unde avantajele menționate ar fi mai mult decât benefice. Grădinile suspendate contribuie la scăderea poluării totodată creând adevărate oaze de verdeață în mijlocul centrelor urbane, îmbunățind izolația termică a teraselor clădirilor, cu multiple avantaje economice pe termen lung.

O mare dilemă a secolului nostru rămâne totuși înțelegerea interdependenței între sol și vegetație. O companie japoneză a creat un sol sintetic, un fel de burete, care este de două ori mai ușor decât pământul, ce ar putea fi folosit pentru grădinile suspendate mai ales în cazul clădirilor ce nu pot susține o greutate mare pe acoperișul lor.

(http://www.clujconstruct.ro/articole-si-noutati/articole-de-specialitate/gradini-suspendate-pe-acoperisurile-cladirilor.html).

1.3. Acoperișurile verzi

1.3.1 Istoricul acoperișurilor verzi

Acoperișurile verzi sunt o prezență obișnuită în Europa Nordică, în Scandinavia, Islanda sau Groenlanda, țări ce au o veche tradiție în realizarea unor acoperișuri vii, ce par a fi o grădina cu flori, o pajiște sau chiar o mică plantație de arbuști și copaci. Mai nou, acestea au devenit populare și alte țări europene, un exemplu în acest sens fiind Germania, unde chiar primești o reducere de impozit pentru o locuință cu un asemenea acoperiș.

Faptul că nordicii iubesc atât de mult acoperișurile vii, verzi, este argumentat nu numai de estetica evidentă ci și de unele avantaje economice și de mediu. Acest tip de acoperiș absoarbe apa de ploaie, reduce costurile cu încălzirea pe timp de iarnă, menține locuința răcoroasă pe timp de vară, asigură o bună izolare a casei și au o lungă durată de viață (http://freshtube.ro/acoperisuri-verzi-case-scandinave-si-acoperisuri-vii-spectaculoase/).

Figura 1.4 Aspect din Islanda, case cu acoperiș verde

Sursa:http://freshtube.ro/acoperisuri-verzi-case-scandinave-si-acoperisuri-vii-spectaculoase/

Norvegia, asemenea tuturor țărilor scandinave, a încercat dintotdeauna să trăiască în armonie cu natura, în loc să o stăpânească. Astfel, vechile case cu acoperișuri „vii” de aici reprezintă o semnătură perfectă a acestei tendințe.

Case având acoperișuri asemănătoare cu niște mici peluze pot părea ciudate în vremurile moderne pe care le trăim, dar, până spre finele secolului al XIX-lea, acoperișurile cu vegetație pe ele erau cele mai întâlnite în Norvegia rurală.

Materia primă a acoperișurilor verzi din Norvegia era reprezentată de scoarță de mesteacăn. Aceasta este dură, impermeabilă, ușor de decojit de pe trunchi și, cel mai important, gratuită și abundentă pe tot întinsul Norvegiei. Așadar, scoarța era aplicată pe acoperișul casei și acoperită imediat cu straturi multiple de sol. Grosimea stratului era crucială. Dacă acesta este mai subțire de 15 cm, nu trecea cu bine de o vară aridă, iar dacă depășea 20 cm în grosime era periculos, deoarece greutatea stratului risca să rupă acoperișul.

Masa aproximativă a materialului de pe o casă era și de 50 de kilograme pe metru pătrat, dar, în urma unor ploi abundente, putea ajunge chiar și la 80 de kilograme pe metru pătrat.

De asemenea, amestecul de scoarță de mesteacăn, acoperită cu pământ și iarbă, oferea mai mult decât un acoperiș cu aspect deosebit, în perfectă armonie cu verdele nemărginit ce înconjoară căminul, oferind și o izolație eficientă, precum și protecție împotriva vijeliilor și a înghețului. În casele cu acoperișul verde se formează un microclimat excelent. În timpul verii, în această casă domină o răcoare plăcută. De fapt, covorul ierbos al acoperișului este un fel de sistem natural de aer condiționat (http://omofon.com/case-scandinave-cu-acoperisuri-verzi-care-par-fi-desprinse-din-basme#).

Figura 1.5 Case cu acoperișuri verzi din zona rurală a Norvegiei

Sursa: http://omofon.com/case-scandinave-cu-acoperisuri-verzi-care-par-fi-desprinse-din-basme#

1.3.2 Dezvoltarea actuală a acoperișurilor verzi

Acoperișurile verzi sau eco-acoperișurile (Fig.1.6), diferite de grădinile pe acoperișuri, reprezintă unele dintre cele mai studiate forme ale infrastructurilor verzi, proiectarea lor având în vedere beneficii multiple și pe componente de mediu diversificate. Distribuția lor este asociată în multe cazuri și cu prezența unor alte forme de infrastructuri, precum pereții verzi (Niță, 2016).

Selectarea unui acoperiș verde pentru o clădire trebuie realizată atât în funcție de așteptările utilizatorilor cât și de condițiile meteorologice (Bianchini și Hewage, 2012), având în vedere dacă structura și tipul construcției poate suporta greutatea unui anumit tip de acoperiș (EPA, 2011).

Factorul limitativ pentru realizarea acestor spații verzi este panta învelitorii acoperișului, fiind de maxim 10-15%, existând totuși soluții constructive și pentru pante mai mari. Se preferă totuși înființarea acestora pe acoperișuri de tip terasă.

Figura 1.6 Rogner Bad Blumau Spa (Austria); casă din China

Sursa: http://greatnews.ro/top-10-cele-mai-frumoase-acoperisuri-verzi-din-lume-foto/

O primă condiție constructivă obligatorie este dotarea acoperișului respectiv cu o hidroizolație excelentă, durabilă și de bună calitate, odată instalat un astfel de spațiu verde este dificil de ajuns la hidroizolație, în vederea efectuării eventualelor reparații.

Peste hidroizolație se așterne un strat drenant de o construcție specială sau un strat mineral de o anumită granulație care să permită eliminarea surplusului de apă din precipitații. Urmează un strat de separație, format din fibre minerale, cu rolul de a reține o oarecare cantitate de apă necesară dezvoltării plantelor, de a evita spălarea stratului fertil de către apă din precipitații dar și de a constitui o barieră pentru rădăcinile ce se dezvoltă în profunzime. Peste acesta se așterne stratul fertil, care are compoziții diferite în funcție de speciile ce doresc a fi cultivate, astfel, pentru speciile de plante vivace, care în mediul natural se dezvoltă pe soluri scheletice sau chiar pe stâncării, proporția pietrișului și nisipului va fi mai mare în detrimentul pământului, iar dacă se cultivă specii mai pretențioase acest raport se inversează.

Pentru eliminarea efectului mecanic al picăturilor de ploaie asupra stratului fertil, se recomandă acoperirea acestuia, printre spațiile rămase libere între plante, cu pietriș (de tip sort), spărtură din diferite roci sau cu scoarță de copac tocată. Chiar folosirea rocilor în diverse mărimi, forme sau proveniențe, poate contribui la estetică compoziției alese (Tomescu, 2006).

În funcție de adâncimea substratului necesar dezvoltării plantelor, acoperișurile verzi pot fi extensive (cu adâncimi de 5-15 cm) sau intensive (adâncime de peste 15 cm) (Center for Neighborhood Technology, 2009). Acoperișurile verzi intensive necesită o grosime considerabilă a solului și întreținere constantă, iar acoperișurile verzi extensive au în general un strat mai subțire de sol, fiind proiectate pentru a se auto-susține, cu o minimă intervenție umană (Bianchini & Hewage, 2012).

Un acoperiș verde este parțial sau complet acoperit cu un strat de vegetație, având în substrat o membrană impermeabilă. Majoritatea acoperișurilor verzi au mai multe straturi: un strat impermeabil sau o membrană, un strat ușor de drenaj alcătuit din materiale poroase, capabile să rețină apă, un strat geotextil pentru a preveni particulele fine de sol să înfunde stratul de drenaj și respectiv substratul propriu zis (EPA, 2011).

Pentru acoperișurile verzi intensive se utilizează plante de talie mică și, de regulă, acestea nu sunt destinate accesului publicului, având doar rol ecologic. Acoperișurile verzi extensive sunt asemănătoare grădinilor tradiționale, cu arbori și arbuști de talie mare, alături de plante cu flori și alei, cu un sistem elaborat de irigație și drenaj. Acest tip de acoperișuri este mai dificil se realizat și are în general costuri mari.

Ca specii pot fi folosite cu deosebire cele rezistente la secetă, respectiv cele de stâncării sau de soluri scheletice (fam. Crassulaceae, fam. Saxifragaceae, unele specii din fam. Brassicaceae sau Campanulaceae), sau numeroase alte specii floricole, specii de gazon (fam. Poaceae), specii arbustive sau plante ierboase volubile și liane pentru decorarea zidurilor limitrofe acestor terase.

Pentru utilizarea speciilor arborescente și a lianelor se recomandă folosirea unor containere speciale, care să asigure un volum edafic și o stabilitate corespunzătoare. În toate cazurile aceste spații verzi vor fi prevăzute cu sisteme de irigat, pentru perioadele de vară cu deficit de precipitații.

Soluțiile amenajistice se vor adopta în funcție de clădire, de ambient și nu în ultimul rând de funcționalitatea spațiului respectiv. Ca și în cazul grădinilor interioare, acoperișurile verzi pot fi accesibile vizitatorilor, fiind dotate cu mic mobilier de grădină, creându-se spații pentru odihnă, pentru servit ceaiul sau cafeaua etc., sau pot fi amenajate doar pentru contemplare, constituind un ambient deosebit pentru toate încăperile ce au ferestre spre porțiunea respectivă de acoperiș.

Rolurile acestor acoperișuri verzi sunt multiple:

prin crearea de asemenea amenajări se mărește suprafața acoperită de vegetație dintr-un oraș, un acoperiș verde poate fi uneori aproape egal ca suprafață chiar cu cea ocupată de respectiva clădire, fapt foarte important mai ales în marile aglomerări urbane (Tomescu, 2006);

în privința managementului apelor, prioritatea lor este să administreze apele pluviale prin intercepție, evaporație, absorbție și transpirație a precipitațiilor, reducând astfel cantitatea de apă ce ajunge în sistemul public de colectare, prin abilitatea lor de a reține cantități importante de precipitații reducând degradarea clădirilor dar și costurile de mentenanță a lor (European Commision, 2012);

îmbunătățesc calitatea aerului prin sechestrarea poluanților atmosferici și a pulberilor în suspensie, iar efectul de răcire combate formarea smogului prin încetinirea ratelor de reacție a oxizilor de azot și compușilor organici volatili (Center for Neighborhood Technology, 2009);

cresc performanța termică a clădirilor, vara oferind umbrire și răcorind clădirea prin evapotranspirație și schimbarea albedoului clădirilor, în timp ce iarna, acoperișul acționează ca un izolator (European Commision, 2012);

reducerea consumului și costurilor energetice, îndeosebi în așezările urbane, acolo unde elemente precum pereții și acoperișurile verzi asigură o izolare termică mai bună a locuinței și implicit costuri mai mici de încălzire iarna și de răcire vara. Cheltuielile de utilizare a aerului condiționat pot scădea ca rezultat al umbririi clădirilor de către arbori, astfel diminuând poluanții aerului și gazele cu efect de seră asociate cu producerea acestei energii (Niță, 2016);

au și un rol important la nivel imobiliar, deoarece valoarea de piață a proprietăților crește în proximitatea unor astfel de spații verzi (Bitting și Kloss, 2008);

reprezintă un element pozitiv pentru sănătatea locuitorilor (Qureshi și colab., 2010), și în ceea ce privește mediul interior, a cărui calitate este influențată pozitiv, prin reducerea nivelului zgomotului (Pătroescu și colab., 2011) și acoperirea acestuia de sunetele plăcute generate prin coronamentul arborilor (Wang și colab., 2014);

în privința biodiversității, acoperișurile verzi oferă habitat pentru numeroase specii de insecte și păsări (Niță, 2016);

și nu în ultimul rând, prin rolul estetic și peisagistic deosebit influențează benefic confortul vizual și cel psihic al omului, respectiv: al angajatului sau funcționarului (firmă, instituții administrative), al bolnavului sau pacientului (spitale, policlinici, cabinete), al muncitorului (fabrici, hale, ateliere), al proprietarului (locuință privată) (Tomescu, 2006).

1.4 Pereții verzi

1.4.1 Istoricul pereților verzi

La sfîrșitul anilor '60, adolescentul Patrick Blanc a conceput primul perete verde, ca pe un filtru biologic pentru acvariul său tropical. Observând că peștii pe care îi ținea într-un acvariu aveau nevoie de ceva mai multă vegetație, el suplimentează flora acvariului cu tulpini de filodendron. În timp, acestea au crescut atât de mult, încât au avut nevoie să fie fixate de perete. Primul mini-perete verde era astfel pus la punct. Acesta a hotărât să studieze botanică acvatică și în anul 1982 s-a alăturat Centrului Național de Cercetare Științifică. În 1993 acesta a câștigat Premiul pentru Botanică al Acadamiei Franceze de Științe, cu doctoratul său cu titlul „Strategii de adaptare ale plantelor din pădurile tropicale” iar în anul 1996 a brevetat conceptul de grădină verticală.

În anul 2001, Patrik Blank a fost invitat de Andree Putman la hotelul Pershing Hall din Paris pentru a transforma un perete imens, gol, într-un perete verde. Abia din acel moment, mulți arhitecți cunoscuți au devenit interesați de munca lui Patrick (media.murvegetalpatrickblanc.com/dl/9614 pt. southeast-asia-building-mars-2016).

Figura 1.7 Peretele verde de la hotelul Pershing Hall din Paris

Sursa: http://www.verticalgardenpatrickblanc.com/node/1386

1.4.2 Dezvoltarea actuală a pereților verzi

1. Pereții verzi sunt amenajări de compoziții vegetale și florale pe verticală. Aceste inovații în domeniul amenajării grădinilor au apărut atât datorită spațiilor restrânse, cât și a nevoii de apropiere de natură și aer curat.

Pereții verzi pot fi de mai multe tipuri în funcție de destinația lor și de cerințele la care trebuie să răspundă.

Ca alcătuire generală, un astfel de sistem are în componență o structură de susținere, un substrat de cultură, o instalație de irigație și o compoziție de plante.

Pereții verzi exteriori (Fig.1.7) sunt, în general, aplicați pe fațade de clădiri sau garduri. Pe tot parcursul anului este necesară analizarea evoluției plantelor din punct de vedere estetic, astfel încât acestea să își păstreze calitățile decorative. Pentru a obține rezultate optime în acest sens, este bine ca selecția plantelor din compoziția pereților vegetali exteriori să fie făcută de către un specialist în domeniu.

Un alt aspect important în privința plantelor îl constituie mentenanța acestora.

Figura 1.8 Peretele verde Bosco, Milano (stânga sus), grădina cascadă din Londra (dreapta sus),

Madrid Caixa Forum (stânga jos), și Gradina Chimney din Vancouver (dreapta jos)

Sursa: http://www.decoblog.ro/tag/gradini-verticale-de-exterior

Pereții verticali exteriori au fost promovați în special pentru beneficiile pe care le aduc la nivelul parametrilor climatici, precum efectele de izolator termic sau de filtrare a poluanților și pulberilor (Niță, 2016).

Reducerea cheltuielior este un motiv în plus pentru introducerea grădinilor pe pereții exteriori ai cladirior. Grădinile verticale reduc temperatura cu 5 grade pe timpul verii și reprezintă un bun izolator în timpul iernii, astfel încât se face o economie de aproximativ 500 euro/m² pe an cu cheltuielile de întreținere (căldura, aer condiționat). Și cheltuielile cu curățenia pot fi reduse în condițiile în care 1 m² de vegetație de pe un perete de plante captează 130 grame de praf pe an.

Figura 1.5 Sediul Fundației ACROS din Fukuoka, Japonia

Sursa: http://greatnews.ro/top-10-cele-mai-frumoase-acoperisuri-verzi-din-lume-foto/

Pereții verticali interiori (Fig. 1.6) constituie amanajări interioare care înfrumusețează pereții din holuri, săli de conferințe, recepții din hoteluri, instituții sau reședințe private. Pentru realizarea lor se folosesc sisteme de structuri cu susținere proprie sau fixate de perete. Amanajările sunt dotate cu sisteme de fertirigare pentru plante, cu recirculare.

Figura 1.6 Perete vertical interior

Sursa: http://www.revistacaminul.ro/repere-arhitectura/trenduri/gradinile-verticale-care-iti-acopera-casa.html

Lumina reprezintă un factor important pentru dezvoltarea plantelor de interior. În cazul în care lumina este insuficientă, va trebui să fie suplimentată cu lămpi speciale. Unele plante sunt sensibile la lumina directă.

Apa este un factor la care plantele au cerințe diferite. Unele preferă să fie udate des iar altele au pretenții mai reduse în ceea ce privește cantitatea de apă. o asociere între plante având diferențe mari între cerințele față de apă poate fi în detrimentul unora dintre specii, conducând la un aspect inestetic, cu plante uscate și prezența unor spații goale în amanajare.

Trebuie ținut cont atât de pH-ul soluției cât și de cerințele față de nutrienți. Rețeta de fertilizare diferă în proporțiile dintre elementele ce o constituie, în funcție de speciile decorative prin frunze sau de cele decorative prin floare.

Trebuie acordată o atenție deosebită climatizării ariei respective, deoarece unele plante sunt sensibile la curenții de aer. În cazul în care instalația de climatizare nu există sau nu face față, pentru a evita apariția mucegaiului sau a igrasiei datorate instalației de fertirigare, poate fi necesară folosirea unui dezumidificator (https://www.oferteamenajari.ro/blog/view/2/gradini-verticale).

Avantajele pereților verticali interiori

1. Îmbunătățirea esteticii – pereții verticali îmbunătățesc în mod evident designul clădirilor atât pe exterior cât și pe interior, oferind un efect estetic spectaculos. Aceștia reprezintă elemente viabile de decor în cadrul evenimentelor corporate, menite să deschidă spații și să stimuleze imaginația.

2. Reducerea poluării fonice – plantele au potențialul de a reduce transmiterea undelor sonore cu până la 40%.

3. Calitatea aerului – pereții verticali ajută la îmbunătățirea calității aerului prin absorbția de CO2 și eliberarea de O2, dar și prin reținerea particulelor de praf sau a altor agenți poluanți. Reținerea mirosurilor nedorite și înlocuirea acestora cu prospețimea plantelor este importantă în special în medii închise.

4. Reglarea microclimatului – pereții verticali din interiorul clădirilor ajută la scăderea variațiilor bruște de temperatură, la reglarea umidității atmosferice și reducerea mirosurilor neplăcute. În cazul grădinilor verticale exterioare, căldura nu se mai stochează în materialele de construcție, ci se absoarbe de către plante.

5. Protecția mediului – pereții verticali pot fi un simbol pentru preocupările companiei față de protejarea mediului înconjurător. Amenajarea pereților verticali contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de carbon și a poluării urbane. Pereții vegetali pot îmbunătăți imaginea companiei, prin promovarea deschiderii către strategiile ecologice europene (http://greenwalls.ro/pereti-vegetali-gradini-verticale/pentru-companii ).

Capitolul II

2.1. Justificarea temei de cercetare:

Am ales tema de față pentru cercetare deoarece doresc să mă documentez în domeniul spațiilor verzi pe acoperișuri și ziduri verzi datorită faptului că spațiile verzi în orașele foarte mari sunt insuficiente. De asemenea doresc să arăt că spațiile verzi reduc poluarea și crează un confort psihic populației prin imaginea de ansamblu și plantele cultivate. Totodată extinderea spațiilor verzi pe acoperișuri crează oportunități de relaxare dar și economii privind cheltuielile cu energia electrică și căldura.

Cercetările vor fi efectuate în clădirea Centrului de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare (centrul Hortinvest) privind reamenajarea teraselor existente (6 trase astfel: parter o terasă, etajul I două terase, etajul II o terasă, etajul IV două terase).

Fig. 3.1 Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare

(Hortinvest)

2.2. Obiectivele cercetării

2.2.1. Obiectivul general

Prezenta cercetare este situată în domeniul horticulturii, cu accent pe evaluarea efectelor pozitive ale vegetației în zonele urbane, având în vedere impactul social, economic și ecologic a zonelor verzi, iar scopul acestui studiu este acela de a investiga modalități de extindere a zonelor verzi în mediul urban, prin încercarea de a veni la o soluție la faptul că în centrul orașului și în capitală este foarte scump pentru a crea zone verzi noi, costurile sunt foarte mari în comparație cu alte medii. În orașele mai vechi, de asemenea, nu există zone disponibile pentru construirea de spații verzi (grădini, parcuri, etc). Prin urmare, cercetarea de față se prezintă ca o soluție construirea de grădini de acoperiș, pereți verzi și grădini verticale, deoarece acestea reprezintă o metodă rentabilă pentru crearea de spații verzi.

2.2.2. Obiectivul specific (ce se dorește să se obțină)

2.3. Material și metodă

Cercetarea va fi realizată astfel:

– se va urmării tehnica releveului, observația acestuia, planurile clădirii și ale teraselor, inventarul vegetației existente atât pe terasele clădirii cât și cel din parcarea aflată în apropierea centrului de cercetare, identificarea tuturor speciilor, analize de teren, etc.,

Infrastructura clădirii Hortinvest

Fundația clădirii este construită pe grinzi din beton armat cu lățimea de 70 cm, 100 cm și 160 cm, înălțimea acestora fiind de 120 cm.

Suprastructura clădirii

Imobilul va avea o structură de tip planșeu dală de grosime 22 cm fiind susținută de stâlpi și lamele de beton armat. Perimetral structura este prevăzută cu grinzi de beton armat ce au înălțimi care ajung până la 55 cm. Stâlpii de susținere au dimnensiuni de 30 x 65 cm și 30 x 100 cm. Lamelele au dimensiuni de 130 x 30 cm, 15 x 30 cm, 160 x 30 cm și 220 x 30 cm. Grinzile au dimensiuni de 30x 55 cm, sau 30 x 70 cm în cazul celor perimetrale. Dimensiunile sunt considerate a fi optime în cazul driftului și a deplasărilor laterale admisibile.

Ca elemente structurale disipatoare de energie, s-a contat pe articulațiile cer putea să se producă în grinzile de beton armat.

Sistemul de axe al clădirii este unul neregulat, cu deschideri aproximativ 4-6 m, travei de 2,5-6 m. Dimensiunile stâlpilor nu se modifică pe înălțimea construcției, cum de altfel nici dimensiunea grinzilor. În cazul unor trame mai mari, au fost folosite grinzile secundare cu cu înălțimi de 55 cm, pentru a reduce momentele din câmpul plăcii de beton armat. Grosimea plăcii este de 22 cm pentru a realize planșeul de tip dale.

Fig. 3.2. Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare

(Hortinvest)

Arhitectuta clădirii Hortinvest

Amenajările peisagere ale teraselor și spațiilor verzi – amenajările peisagere sunt cuprinse în categoria de lucrări amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială. Fiind reprezentate de amenajarea teraselor verzi (inclusive spațiul verde decorativ de la parterul clădirii) și amenajarea spațiului din parcarea si din jurul clădirii.

Sistemul de irigare va fi complet echipat și funcțional pentru suprafața de 650 m2 de terasa verde și 1000 m2 spațiu verde parcarea exterioară.

Terase etajul I

Terasă etajul II Terasă etajul IV

Fig. 3.3. Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare

(Hortinvest) – amenajările peisagere ale teraselor (arhivă personală)

Terase etajul I, II și IV

2.3.1. Analiza compoziției vegetale existete

Amenajarea teraselor verzi. – sunt incluse toate operațiile legate de aprovizionarea cu material horticol (arbuști, sămânță de gazon) și cele specific sistemului de irigație prin picurare, amplasarea stratului de drenaj și a amestecului de pământ vegetal, lucrările de plantare (pregătirea, afînarea și nivelarea solului) irigare, udare.

Materialele horticole care se vor avea în vedere pentru realizarea amenajarilor peisagere sunt reprezentate de:

arbori din speciile Fraxinus excelsior (20-25 cm talie), Betula pendula (talie 20-25) Predotsuga menzlesii (talia 300-400), dar și specii ce au fost folosite la amenajarea teraselor.

arbuști foioși (dimensiuni 50-60 cm în container C3) din următoarele specii Chaenomeles japonica, Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramca, Cornus Alba Sybyrica, Cotoneaster dammeri, Deutzia gracilis, Forsythia intermedia Gold Rush, Forsythia intermedia Maree Dʾor, Hosta plantaginea, Hydragea grandiflora, Hydragena hortensis, Hyopericum calcynum, Lonicera pilleata, Physocarpus oppulifollus Aurea, Physocarpus oppulifollus Diabolo, Spiraea x vanhoutei, Spiraea bumalda, Stephanandra incisa Crispa, Vinca minor, Weigela Atropurpurea nana, Weigela florida,

liane (dimensiuni 1,5-2 m în container C3) Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia,

arbuști rășinoși (50-60 cm în container C3) Juniperus pftizeriana Glauca/Aurea , Juniperus chinensis Stricta, Pinus mugo, Taxux baccata, Thuja occidentalis Globossa,

graminee, Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis

Amenajarea spațiului verde din parcarea și jurul clădirii – include toate operațiile legate de aprovizionarea cu materiale horticole (arbori, arbuști, sămânță de gazon, tutori și mulci) și cele specifice sistemului de irigare prin picătură și aspersie, lucrări de plantare (pregătirea, afânarea și nivelarea solului, săpat gropi, plantare, manevrare arbori, ancorare și susținere cu 7 tutori, semănat gazon 40 g/m2) irigare/udare.

Materialele horticole care se vor avea în vedere pentru realizarea amenajărilor peisagere sunt prezentate de:

arbori din speciile Fraxinus excelsior (20-25 cm talie), Betula pendula (talie 20-25) Predotsuga menzlesii (talia 300-400), dar și specii ce au fost folosite la amenajarea teraselor.

arbuști foioși (dimensiuni 50-60 cm în container C3) din următoarele specii Chaenomeles japonica, Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramca, Cornus Alba Sybyrica, Cotoneaster dammeri, Deutzia gracilis, Forsythia intermedia Gold Rush, Forsythia intermedia Maree Dʾor, Hosta plantaginea, Hydragea grandiflora, Hydragena hortensis, Hyopericum calcynum, Lonicera pilleata, Physocarpus oppulifollus Aurea, Physocarpus oppulifollus Diabolo, Spiraea x vanhoutei, Spiraea bumalda, Stephanandra incisa Crispa, Vinca minor, Weigela Atropurpurea Nana, Weigela florida,

liane (dimensiuni 1,5-2 m în container C3) Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia,

arbuști rășinoși (50-60 cm în container C3) Juniperus pftizeriana Glauca/Aurea , Juniperus chinensis Stricta, Pinus mugo, Taxux baccata, Thuja occidentalis Globossa,

graminee, Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis.

Releveul vegetației existente

Trebuie adăugate planurile releveului/releveelor pentru fiecare terasă separat (parter, etaj I, etaj II, etaj III, etaj IV)

Inventarul vegetației

Terasele clădirii sunt amenajate cu diverse plante decorative (talia plantei, coloritul dar și aspectul florilor, al frunzelor, fructelor, habitus) dintre care menționăm: arbuști foioși, liane, arbuști rășinoși, graminee.

Identificarea speciilor

Trebuie făcut pe fiecare terasă în parte și vom introduce poze cu plantele existente în fiecare releveu.

Inventarul speciilor floricole aflate pe terasele clădirii HORTINVEST

Parter: arbuști foiosi: Cornus alba 'Sibirica' Variegata, Cotoneaster dammeri Coral Beauty, Hydragea hortensis (alb), Hyopericum calcynum, Physocarpus oppulifollus aurea, liane – Hedera helix,

Etaju I – Terasa A – arbuști foiosi: Chaenomeles japonica, Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramea, Cornus alba Sibirica Variegata, Cotoneaster dammeri, Deutzia scabra, Hydragea grandiflora, Vinca minor Variegata, Weigela florida Atropurpurea Nana, liane – Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia, arbuști rășinoși – Pinus mugo, graminee – Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis, Festuca glauca

Etaju I – Terasa B – arbusti foișsi: Chaenomeles japonica, Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramea, Cornus Alba Sybyrica, Cotoneaster dammeri, Salix matsudana tortuosa, Hosta plantaginea, Lathyrus decorativ, Lonicera pilleata, Physocarpus oppulifollus Aurea, Physocarpus oppulifollus Diabolo, Deutzia scabra (roz), Quercus, Stephanandra incisa Crispa Weigela Atropurpurea nana, Weigela florida, liane – Hedera helix, arbuști rășinoși – Pinus mugo graminee – Festuca gautieri, Mischantus sinensis, Mischantus sinensis Zebrinus strictus, Pennisetum alopec uroides

Etajul II – arbusti foiosi: Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramea, Cornus Alba Sybyrica, Cotoneaster dammeri, Quercus, Lathyrus decorativ, Hydragea hortensis (albastru), Lonicera pilleata, Festuca glauca, liane – Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia, arbuști rășinoși – Juniperus pftizeriana Glauca/Aurea, Pinus mugo, graminee – Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis

Terasa lângă zid – liane – Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia

Etajul IV

Terasa laborator: arbuști foiosi: Berberis thumberghi atropurpurea, Cornus alba Flaviramea, Cotoneaster dammeri, liane – Hedera helix, graminee – Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis, Mischantus sinensis Zebrinus strictus, Festuca valesiaca glaucantha, Weigela florida, liane – Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia

Terasa mare: arbusti foioși: Berberis thumberghi, Buddleja davidii (roz), Chaenomeles japonica, Cornus alba Elegantisima, Cornus alba Flaviramea, Cornus Alba Sybyrica, Cotoneaster dammeri, Deutzia gracilis, Forsythia intermedia Gold Rush, Lathyrus decorativ, Hyopericum calcynum, Lonicera pilleata, Physocarpus oppulifollus Aurea, Physocarpus oppulifollus Diabolo, Spiraea x vanhoutei, Spiraea bumalda, Vinca minor, Vinca minor Argenteovariegata, Weigela Atropurpurea Nana, Weigela florida, liane – Hedera helix, Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia, arbuști rășinoși – Pinus mugo, graminee – Pennisetum alopec uroides, Mischantus sinensis, Mischantus sinensis Zebrinus strictus, Festuca glauca

Speciile de plante decorative aflate pe terasele clăditii HORTINVEST

arbuști foiosi (dimensiuni 50-60 cm în container C3) din speciile:

Berberis thumbergii f. atropurpurea 'Atropurpurea Nana' (Dracia pitică purpurie) – arbust decorativ cu înălțimi ce nu depășesc 1-1,5 m. Forma este globuloasă iar frunzele au culoare roșu închis vara și toamna roșu carmin. Florile arbustului au culoare galben-auriu având o ușoară tentă roșietică și înfloresc în luna mai. Poate fi cultivat cu succes pe orice tip de sol însă acesta trebuie să fie bogat în substanțe nutritive. Poate fi plantat de asemenea în locuri cu soare foarte mult, acesta determinând colorarea frunzelor (cu cât soarele ete mai puternic cu atât frunzele sunt mai roșii). De asemenea este cultivat solitar sau ca gard viu doarece nu necesită îngrijiri speciale (udări moderate, primăvara și toamna necesitând afânarea pământului în juru tufei). Primăvara poate fi administrat îngrășământ chimic sau natural.

Spiraea salicifolia (Taula) – este un arbust foios cu frunze căzătoare de mărime medie ce ajunge la maturitate la înălțimi de 1,8-2,0 m și lățimea de 0,8-1,0 m. Este un arbust decorativ prin florile sale de culoare roz ce sunt dispuse în inflorescențe conice. Poate fi cultivat solitar, în grupuri, ca gard viu, ca arbore decorativ în parc sau pur și simplu ca arbore decorativ. Crește foarte bine în locurile cu soare dar și în cele cu semiumbră. Nu este pretențios față de sol dar are nevoie de soluri foarte bine drenate. Umiditate moderată dar în primii ani de viață are nevoie de udări dese. Rezistent la temperaturile scăzute din timpul iernii neavând nevoie de protecție. Specie ce atrage fluturii.

Chaenomeles japonica (Gutuiul japonez) – este un arbust ornamental ce aparține familiei Rosaceae fiind originar din Estul Asiei (China), Coreea, Burma, Tibet, Japonia (de unde are denumirea). Înălțimile arbustului nu depășesc 1-3 m. Ramurile au spini iar florile au culoarea roșu-cărămiziu (cnci petale), grupate în raceme (inflorescențe bogate) ce sunt dispuse în vârful lăstarilor. Periaoda de înflorire este primăvara devreme (martie-aprilie) înaintea apariției frunzelor. Fructele au culoarea galbenă și sunt foarte acre (mai multă vitamin C decât conțin lămâile) fiind foarte mici, comestibile, și conțin pectiă putând fi folosite la dulceață. Se dezvoltă pe toate tipurile de sol, însă crește mult mai bine pe solurile umede foarte bine drenate. Are nevoie de soare sau semiumbră. Poate fi cultivat ca si bonsai fiind foarte bine apreciat în rocării. Utilizare ca arbust solitar sau în grupuri cu alți arbuști. Utilizat de asemenea și ca gard viu. Înmulțire prin drajoni.

Cornus alba 'Elegantissima' (Corn) – arbust decorativ de talie mijlocie (200-300 cm) cu frunze căzătoare din familia Cornaceae ce formează tufișuri dense foarte decorative. Frunzele au formă ovată, margini usor ondulate. Ramurile si tulpinile nuanțe de rosu-maroniu cu aspect pestriț în nuanțe de verde închis cu alb. Florile sunt mici, albe, cresc sub formă de buchetele. Fructele – forma de bobițe alburii. Înflorește din mai până în iulie. Dezvoltare bună în zonele cu semi-umbră sau soare pe soluri foarte bine drenate. Decorativ prin habitus (frunzele decorative – pestrițe), flori și fructe chiar și pe timpul iernii. Plantat în orice tip de grădină solitar sau în grupuri, gard viu sau în combinație cu alte flori sau plante foarte adaptabil.

Cornus stolonifera 'Flaviramea', (Cornus sericea Flaviramea, Cornus stolonifera Flaviramea) (Corn) – arbust decorativ, rustic, de talie mijlocie, crește până la înălțimi de maxim 2 m cu frunze căzătoare din familia Cornaceae ce formează tufișuri dense foarte decorative ce au forma rotunjită. Frunzele au formă ovată, de culoare verde. Ramurile si tulpinile au culoare galbenă cu aspect decorativ. Florile sunt mici, albe, cresc sub formă de buchetele. Fructele – forma de bobițe alburii. Înflorește din mai până în iulie. Dezvoltare bună în zonele cu semi-umbră sau soare pe soluri foarte bine drenate. Decorativ prin flori, fructe și lăstari. Plantat în orice tip de grădină solitar sau în grupuri, gard viu sau în combinație cu alte flori sau plante foarte adaptabil.

Cornus alba 'Sibirica' (Corn) – arbust ornamental de talie mijlocie cunoscut și sub denumirea de corn face parte din familia Cornaceae ce are creșteri lente. Frunzele căzătoare sunt de culoare verde iar toamna acestea se transformă în stracojiu strălucitor (decorativ prin fruze). Arbustul are tulpinile cerate, florile de culoare albă apar odată cu venirea primăverii. Imediat apar și fructele mici de culoare albastru pal. Crește sub formă de tufă decorativă, având tulpinile în nuanțe roșiatice cu frunziș foarte bogat. Frunza este ovată cu aspect deosebit, pestriț verde cu alb. Florile apar ân luna mai și țin până în iunie sunt mici, au culoare albă și patru petale, crescând sub formă de buchete pe ramuri. Se ezvoltă foarte bine în locuri cu semiumbră și cele bine însorite. Suportă foarte bine poluarea. Poate fi cultivat solitar sau în grupuri sau chiar în combinații cu alte plante.

Cotoneaster dammeri 'Major' – arbust decorativ târâtor, înălțime maxim 2,5 – 9 cm, circumferința 1,5-2 m cu frunze de culoare verde lucios și pe timpul iernii. Florile culoarea albă și apar în mai. Plantat cu succes pe orice tip de sol, în plin soare sau semi-umbră, solitar pentru a masca terenurile. Nu necesită îngrijiri speciale, udări moderate, primăvara și toamna pământul se va săpa în jurul arbustului. Primăvara se poate administra îngrășământ chimic sau natural.

Deutzia gracilis (Deuția) – este un arbust pitic, dens, ce ajunge la 1 m înălțime. Frunze de culoare verde, lanceolate, margini zimțate. Florile culoare albă, frumoase ca formă, parfumate și adunate sub formă de ciorchine cu înfloriri abundente mai-iunie. Cerințe față de sol normale însă are nevoie de soare. Dezvoltare foarte bună în soluri umede moderat. Lăstarii sunt tineri sensibili la înghețul de primăvară. Pretabilitate bună în grădini mici.

Forsythia intermedia 'Goldrusch' (Ploaie de aur) – arbust cu creșteri rapide (60 cm pe an), necesită atenție deosebită. Frunzele sunt căzătoare înflorește la sfârșitul iernii (ianuarie-februarie). Florile galbene dispuse în formă de stea. Frunzele sunt simple, opuse, uneori trifoliate, o pereche de frunzulițe bazale, având lungimi variate 10-15 cm. Fructul capsulă uscată ce are câteva seințe cu aripi.

Forsythia intermedia Maree Dʾor – Face parte din Familia Oleaceae. Ajunge la înălțimi de maxim 60 cm foarte rar 80 cm cu lățimi de1 metru. Este un arbust de talie mica chiar pitic. Frunzele de culoare verde, toamna culoare violet deschis. Florile sunt de culoare galbenă auriu. Decorativ prin flori. Tolereayă toate tipurile de sol. Poate fi cultivat solitar sau în grup. Are nevoie de locuri însorite. această specie deși a fost descrisă ca fiind în amenajările teraselor de la Centrul de cercetare HORTINVEST nu a fost găsită pe nici una din terase

Hosta plantaginea (Hosta, Crinul de toamnă, Crinul de august) – originară din China, face parte din familia Asparagaceae. Hosta este o planta perenă erbacee ce se dezvoltă prin rizomi ajungând la înălțimi de 30-45 cm. și un diametru de 45- 60 cm. Frunzele sunt mari (40-45 cm lungime), late (20-30 cm), ovate sau cordiforme și prezintă luciu. Au în jur de 7-9 perechi de nervuri, culoarea acestora fiind verde deschis, apar și cresc pe toată perioada de vegetație. Florile au culoare albă, miros plăcut, apar în iulie septembrieși au forma unei trompete de 10 cm lungime sunt dispuse în raceme în vârful tulpinii (30-60 cm). Fructul este o capsulă cu foarte multe semințe. Cultivat datorită florilor sale decorative. Are nevoie de teren foarte bine drenat și cu fertilitate moderată, un sol argilo-nisipos, reavăn. Seceta din sol provoacă arsuri pe marginea frunzelor. Lumina un factor important pentru creșterea și înflorirea plantei. Decorativă în grădini și parcuri prefer terenuri însorite dar și cele cu semi-umbră. – această specie desi a fost descrisă ca fiind în amenajările teraselor de la Centrul de cercetare HORTINVEST nu a fost găsită pe nici una din terase

Hydrangea paniculta 'Grandiflora' (Ortensie paniculată) – arbust ornamental sub formă e tufă cu înălțimi ce nu depășesc 1,5-2 m având ramuri puternice, relativ rare. Frunzele sunt eliptice sau ovoidale, groase, având culoarea verde mat. Florile sunt de culoare albă, au parfum delicat și sunt grupate în buchete conice. Adaptabil zonelor cu semiumbră fiind adeptul solurilor unede, bogate și bine drenate. (Aciditatea solului influențează nuanța culorii florilor.). Poate fi cultivat solitar sau în grupuri, ca gard viu sau poate fi crescut și în ghivece.

Hydrangea hortensis (Hortensia) – plantă perenă din familia Saxifragaceae cu aspect de arbust, originară din China, Japonia, America Centrală și de Sud. Planta crește ajungând la înălțimi ce nu depășesc 50-150 cm. Frunzele plantei au culoarea verde, sunt mari, caduce. Floarea are diferite nuanțe în funcție de pH-ul solului astfel: de la alb (pH 5,5-6), roz (pH 6), albastru (pH 5,5). Folosită pentru decorarea parcurilor și a grădinilor, poate fi cultivate cu succes și la ghiveci (container) sau ca plantă de apartmanet. Are nevoie de pământ bogat, reavăn, fără carbonați deoarece aceștia induc carența severă de fier. Are nevoie de amestec format din pământ de pădure, sau turbă și nisip. Iubește apa deci are nevoie de cantități mari de apă la udare. Înmulțire prin butași sau despărțirea tufei.

Hyopericum calcynum (Sunătoare veșnic verde, Hipericum) – este o specie de arbust cu frunzele veșnic verzi din familia Hypericaceae, foarte rezistent la condițiile de temperaturi extreme. Creșterile arbustului sunt rapide, acoperă foarte bine solul și poate fi plantat cu succes pe orice tip de sol. Preferă locurile însorite și călduroase, având nevoie de un sol bine drenat. Toamna-iarna frunzele capătă culoare auriu spre roșietic. Florile apar în luna iunie-iulie și decorează până toamna târziu. Apoi apar fructele roșii, însă putem avea în același timp și flori și fructe. Tunderea plantei este recomandată o data la doi trei ani. Formează un covor compact și acoperă locurile libere deorece creșterile sunt rapide. Cultivată cu succes în acoperișurile verzi, în stâncării dar și în zonele cu condiții extreme de secetă. Poate fi de asemenea cultivat în containere, pe terase, balcoane, etc.

Lonicera pilleata (Caprifoi) – specie arbustivă ornamentală de talie mica, veșnic verde originală din China face parte din familia Caprifoliaceae. Frunzele mici culoare verde crud, lucioase. Florile culoare albe-crem sau galben deschis așezate câte două sub frunze înflorind în luna mai. Fructele asemănătoare fructelor de pădure au culoarea violet.  Arbustul ajunge la înălțimi de 4 m și diametrul de 1,5 m. Crengile sunt târâtoare, toată perioada anului frunzele sunt verzi. Poate fi cultivate pe orice tip de sol de la calcaroase până la acide. Folosită pentru decorarea pergolelor, a bordurilor de la marginea drumurilor. Nu necesită îngrijiri special. Rezistă foarte bine la tunderi.

Physocarpus oppulifollus 'Aurea' – este un arbust decorativ (port, talie, frunze și flori) de talie mijlocie ce are frunze căzătoare. Crează tufișuri dense globulare ce nu depășesc 150 m. Frunza este palmată cu nuante de verde-gălbui. Toamna acestea devin galbene strălucitoare. Florile sunt de culoare albă, grupate în buchețele și au parfum. Înflorește în iunie-iulie. Creșterile sunt ușoare. Se pretează pe solurile ușoare, cu drennaj bun, preferând zonele însorite dar și cele cu umbră. Rezistent la poluare și temperature scăzute. Utilizat în amenajările din parcuri.

Physocarpus opulifolius 'Diabolo' – face parte din familia Rosaceae denumit și ninebark, datorită exfolierii tulpinii, atrăgător prin frunzișul colorat (culoarea vinului roșu) dar și prin inflorescentele sale deosebite ce apar în lunile mai-iunie, clustere de culoare albă, ce apoi surprinzător, se tranforă ușor in muguri, ajungîns la culoarea roz, dând senzația de dublă înflorire. Frunzele căzătoare, sunt lobate (violet închis). Ideal pentru garduri vii deoarece este o specie arbustivă ornamentală. Atinge înălțimi de 1,5-2,5 m. Iubește soarele dar tolerează și locurile cu semiumbră. Preferă solurile acide, semiferile bogate în humus cu pH alcalin sau acid, dar și cele umede dar foarte bine drenate. Creșteri moderate.

Salix matshudana tortuosa – este un arbore exotic originar din Iran și N-E Chinei. Decorativ prin port (lăstari tortuoși onulați) și frunze cultivat cu success în parcuri și grădini, vegetând foarte bine pe solurile luto-nisipoase, luto și luto-argiloase în să la limită solurile compacte. Preferă locurile însorite, vegetând foarte bine, având creșteri rapide. Ramurile (lujerii) sunt erecți, creți, ondulați culoari galben sau verzi măslinii glabri. Decorativă tot timpul anului. Florile sale sunt dioice (apar la începutul lunii martie). Florile femele sunt grupate în amenți 1-1,5 cm, iar frunzele sunt caduce și răsucite. Cultivat solitar sau în grupuri sau lîngă malurile lacurilor. Se înmulțește prin butași.

Spiraea x vanhoutei – numit și cununiță sau floarea miresei este un arbust ornamental originar din China și Japonia. Este cultivat foarte mult în parcuri și grădini datorită înflorescențelor abundente. Crește sub formă de tufe ce ajung la 2 m înălțime. Lujerii tufei sunt pendenți. Frunzele au culoarea verde pepartea superioară și verde albăstrui pe partea inferioară. Florile foarte numeroase cresc în umbele numeroase având înfloriri în luna mai-iunie. Se dezvoltă foarte bine în locuri însorite însă se descurxă bne și în locurile umbroase. Suportă foarte bine tunderile, înflorește abundant chiar și cultivate ca gard viu fiind foarte apreciată. Pretenții scăzute față de sol suportând foarte bine secetele, înghețul dar și poluarea.

Spiraea bumalda – arbust ornamental sub formă de tufă bogată cu ramuri striate și glabre, scund ce nu depășește 0,5-0,8 cm înălțime. Frunzele arborelui sunt lanceolate acute, la bază cuneate și dublu serate. Toamna au culoarea roșcată. Florile au culoarea roz sau chiar albe fiind grupate în corimbe compuse înflorind abundend în lunile mai-iunie. Are pretenții scăzute față de sol și este rezistentă poluarilor. Are nevoie de locuri cu mult soare dar se adaptează și la umbra. Cultivată solitary sau în grupuri, ca gard viu sau tufe tunse. Înmulțire prin butași.

Stephanandra incisa Crispa – este un arbust ce are frunze asemănătoare arțarului de culoare portocalie. Ajunge la înălțimi de 2 m având creșteri moderate. Florile sunt mici sub formă de stea, de culoare alba- gălbui, sunt distanțate dar dau impresia de buchet fiind foarte atrăgătoare. Cultivat cu success pe solurile umede foarte bine drenate, acide și compacte. Iubește soarele dar se adapteaz foarte bine și la umbră. Înmulțire prin butași. Cultivat cu success ca gard viu.

Vinca minor – plantă perenă, ce are tulpini târâtoare, frunzele ovale, lucioase, fiind verzi și pe timpul iernii. Înflorește în aprilie-mai, florile plantei fiind albastre se află la subsuoara frunzelor dispuse în codițe lungi. Crește foarte bine în locuri umbroase formând pâlcuri compacte. Tulpinile sunt târâtoare (aproximativ 1 m), pe acestea se formeacă rădăcinile adventiva la nivelul nodurilor. Frunzele sunt lucioase, culoare verde închis pe fața superioară și o nuanță mai închisă pe cea inferioară fiind așezate pe tulpinile eriene de de 20-25 centimetrii. Fructul este o foliolă. Folosit ca plantă ornamentală și medicinală.

Weigela Atropurpurea nana – arbust stufos de foioase cu frunze simple, ovate. Florile sunt în grupuri mici au culori alb, galben, roz sau roșu în formă de pâlnie. Crește foarte bine pe orice tip de sol mai puțin pe cel de tip calcaros. Are nevoie de sol cu umiditate medie amplasat în plin soare sau semi-umbră. Plantat solitar sau în grupuri fără a necesita îngrijiri speciale. Primăvara și toamna pământul din jurul tufei se sapă și pot fi aplicare îngrășăminte chimice sau naturale.

Weigela florida – arbust ornamental original din China și Corea considerat de mare interes horticol. Formează tufe înalte (maxim 3 m), ramurile tufei sunt duvergente. Frunzele eliptice, oval-oblonge lungi (5-1 cm), pubescente pe fața inferioară. Florile sunt mari (3 cm) de culoare roz la exterior și roz pal interior, fiind infundibuliform-campanulate, grupate câte 3-4. Înfloreste abundent în mai-iunie (perioadă foarte lungă de înflorire), în plin soare și vegetează foarte bine și în condiții de semi-umbră. Se adaptează bine pe soluri nisipo-lutoase, reavene. Pretabilitate bună la tundere (efectuată toamna) și poate fi plantat izolat în in grupuri și masive. Înmulțire butași lignificați sau semilignificași, dar și prin separarea drajonilor și marcotaj.

liane (dimensiuni 1,5-2 m în container C3)

Hedera helix – planta perenă – liană , acoperitoare de teren și sau cățărătoare, rezistentă la frig veșnic verde. Decorativă prin frunze folosită ca planta ornamental dar și în scop therapeutic. Frunzele sunt mari, scorțoase cu luciu, culoare verde jad cu nervure de culoare verde pal. Pretabilitate mărită la cultura în containere. Rezistență mărită la secetă și îngheț fără a emite pretenții foarte mari. Crește și se dezvoltă chiar și pe solurile pietroase, calcaroase sărace. Iubește umbra și umiditatea crescută, fiind adaptată și condițiilor cu soare puternic. Protector recunoscut al zidurilor, pereților și clădirilor eoarece le protezează de igrasie, absorbi apa din ziduri și pereți lăsându-i uscați.

Lathyrus decorative – cunoscut și sub denumirea de mazăre dulce, e o plantă cățărătoare (liana) ce ajunge la înălțimi de 2.3 m, prinzându-se cu ușurință de suporți sau garduri cu ajutorul cârceilor. Prefera locurile mai putin insorite, sau cele cu semiumbră. Florile lianei sunt de diferite culori fiind decorative din iunie până în toamnă. Se obține prin însămânțarea semințelor (în martie – aprilie) ce seamănă cu cele de mazăre (au culoarea mai închisă și încolțesc mai greu). Se pretează foarte bine și la ghivece, răsadnițe, Răsadul se repică o singura dată, atunci când este pus în pământ, ân locul lui definitiv, doar după ce a trecut pericolul brumelor târzii.

Partenocyssus tricupsidata/quinquefolia – Este o specie exotică de liană cunoscută și su denumirea de Viță de Canada fiind originară din America de Nord. Decorativă prin formă, aspectul frunzișului, portul său și florile sale. Prezintă cârcei permițîndu-i să se cațere cu ușurință ajungând pînî la înălțimi de 15 m. Este și târâtoare, . Nu are pretenții față de sol și prefer zonele însorite dar și cele umbrite. Foarte rezistentă la secetă și îngheț. Cultivată ca gard viu, dar și ca protecție împotriva poluării fonice. Cultivată ca pergolă, acoperind chioșcuri, trunchiuri de opac, ziduri de clădiri, dar și ca planta la ghiveci. Se înmulțește prin butași și marcotaj șerpuit. Florile au culoarea galben-verzui, inflorescență de tip cimă, panicul terminal, plăcute la miros, planta meliferă, înflorind în iunie-iulie. Frunzele sunt caduce, iarna sunt roșu intens, vara verzi.

arbuști rășinoși (50-60 cm în container C3)

Juniperus pftizeriana Glauca/Aurea – soi de ienupăr (conifer) veșnic verde, viguros, foarte rezistent la condițiile variate de mediu, face parte din familia Cupressaceae.  Frunze au nuanță gălbuie-aurie devenind mai vie și mai puternică dacă este plantat în plin soare. Iarna creează un contrast deosebit de interesant cu albul zăpezii și verdele altor conifere din jurul său, datorita nuanței aurii. Împodobit cu luminițe în timpul sărbătorilor de iarnă, capătă aspect inedit. Nu are pretenții față de sol și se pretează cu success și în cele alcaline, calcaroase, pietrose sau nisipoase. Pretabilitate bună în solurile cu pH neutru sau acid. Preferă zonele cu soare abundant (pentru a rămâne nuanța galben-aurie a frunzișului) sau cele cu semi-umbră. La maturitate ajunge la înălțimi de 3-5 m. Design anundent și sălbatic plantat în grădinile stil englezesc, iar în cele stilului rustic aspect superb mai ales dacă este plantat pe lângă casele tradiționale.

Juniperus chinensis Stricta – conifer originar din Nord-Estul Asiei si anume din China, Coreea si Japonia, face parte din familia Cupressaceae, formează o coroană conică densă. Frunzele juniperusului sunt aciculare, țepoase de culoare de gri-verzui pe partea superioară, iar pe partea inferioară prezintă câte două dungi mai deschise la culoare. Din loc în loc frunzișul are și porțiuni cu frunze de culoare crem-gălbui. Puieții tineri au coroana aplatizată. La maturitate ajunge la înălțimea de 3 metri, având un diametru de până la 1,5-2 metri. Iubește locurile însorite și cele cu semiumbră. Adaptabil pe toate tipurile de sol cu condiția să fie bine drenate și fertile. Udări cu moderație. Conurile sunt mici și au culoare violet. Rezistență mărită la secetă, umiditate, poluare fonică și industrială. Cresteri lente, ajunge la maturitate în 10-20 de ani. Nu necesită îngrijiri deosebite. Tunderea doar dacă este cultivat ca gard viu. Plantat solitar sau în grupuri, decorativ pri frunze și habitat.

Taxux baccata – arbore de talie înaltă (12 m), specie ocrotită la momentul actual la noi în țară, declarat monument al naturii, pec ale de dispariție datorită tăierilor masive. Plantat cu success în parcuri și grădini ca specie ornamental. Dimensiuni 6-15 m înălțime și 1,5-6 m diametru. Răspândit în Eurasia, Marea Britanie, caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord. În țara noastră este întâlnit în pădurile de fac crescând bine pe solurile calcaroase. Asemănător cu bradul, frunzele de culoare verde închis pe partea superioară și verzi palid pe partea superioară fac diferența între ceste două specii. Frunzele sunt dispuse pectinat pe ramurile laterale. Este planta dioică. Înflorire martie-aprilie dar crește încet. Arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase verde închis, plate -aranjate în spiral lungimi de 2-3 cm. Florile mascule așezate în axila frunzelor anului precedent (8-10 stamine) formă de scut, peltate, pedunculare (5-9 saci polenici). Grăunciorul de polen lipsit de saci aeriferi. Florile femele grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundație se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânța înconjurată la bază de un aril roșu, în formă de cupă cărnoasă. Plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roșu. După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânță și cu dicotiledonatele.

Thuja occidentalis Globossa – conifer veșnic verde, face parte din familia Cupresaceae. Crește dens, bogat, compact cu o formă naturală, globulară cu ramurile scurte. Frunzișu formă aciculară-aplatizată, aspect solzuros, nuanțe verde crud-închis, în anotimpul rece frunzisul devine verde-maroniu.

Pinus mugo – pin de talie mica, cu creștere lentă (până la 2-3 m inaltime) la maturitate. Decorativ prin portul dwarf, foarte ramificat, textura medie, coloritul verde strălucitor. Este rustic și preferă soluri profunde, bine drenate. Iubește soarele fiind printre putinele specii de pin care tolereaza bine semiumbra. Cultivat în grupuri masive, alpinării, jardiniere.

graminee

Pennisetum alopec uroides – planta perenă (iarbă decorativă) erbacee extrem de decorativă datorita frunzișului și mai ales a spicelor foarte decorative. Se mai numește și plantă “arteziană” datorită formei tufei. Frunzele sunt înguste iar florile sunt de culoarea fildeșului împodobind tufa din septembrie până în februarie-martie. Tufa este largă și atinge înălțimi de 60-80 cm. Culoarea tufei se schimbă în funcție de zona amplasării dar și de anotimp
dând un aspect deosebit zonei verzi în care este amplasată, ajungând de la verde crud, la un roz ușor violaceu sau roșietic, devenind galben-arămiu sau auriu toamna, iar iarna are o nuanță cafeniu-aurie. Se cultivă foarte ușor preferând solurile afânate, bine drenate și fertile. Rezistă bine secetă după înradacinare. Se dezvoltă foarte bine în zone ușor umede dar însorită. Are nevoie de afânare mai ales după ploile abundente și puternice. Foarte decorative toată iarna, atractivă pentru păsări și albine. Se pretează în buchete decorative și ca flori de paie, buchetele imortele și cele uscate. Pentru înfloriri abundente are nevoie de zone însorite. Nu sunt recomadate tăierile toamna deoarece îngheață pe timpul iernii. Nu suportă băltirea apei mai ales atunci când este înainte de perioada de repaos vegetativ. Pe timpul iernii planta se leagă în snop, iar partea de jos se acoperă cu frunze uscate sau vreascuri, pentru a proteja rădăcina plantei.
Florile se taie după 15 martie. Ușor de îngrijit se recomandă a fi cultivtă în ghivece mari, jardinière sau în combinație cu alte ierburi decorative. Se înmulțește prin semințe și se autoînsămânțează devenind cu ușurință invazivă, însă poate fi înmulțită și prin divizarea tufei. Nu prezintă boli sau dăunători deosebiți.

Mischantus sinensis – sau iarba elefantului sungată sau, iarba de pampas chinezească face parte din familia Poaceae. Una dintre cele mai elegante ierburi decorative. Decorativă prin flori din septembrie până în martie putând fi folosite în stare proaspătă sau uscate în aranjamente florale. Iubește locurile însorite cu sol bogat în nutrienti și usor umed. Se tunde de la nivelul solului doar primavara devreme 15-30 martie.

Mischantus sinensis Zebrinus strictus – iarbă decorative originară din China. Zebrinus este denumirea dungilor de pe Frunze. Iarbă ornamental cultivate în grădini și parcuri crește sub formă de tufa. Face parte din familia Poaceae. Este o planta pestriță. Decorativă toamna când frunzele au culoarea bej. Ajunge la înălțimi de maxim 5 m. Crește foarte bine pe toate tipurile de sol și este tolerantă la secetă.

2.4. Rezultate obținute

2.4.1. Propunere de reamenajare peisageră

Din cercetările efectuate am constatat că putem introduce lucruri noi pe terasele exitente în clădirea Hortinvest și anume:

Putem introduce pergole cu trandafiri cățărători;

http://www.iseoverde.ro/pergolele-si-colonadele/

Putem introduce bănci pentru relaxare (dar spațiul este foarte mic);

https://www.bizoo.ro/produse/banca-terasa/start-0/10/

Putem introduce fântână arteziană pentru crearea de aer răcoros;

http://www.fiberchim.com/produse/fantana-arteziana-de-interior-beehive

Putem introduce plante noi ce se adatează atât la condiții de secetă cât și la îngheț;

Putem reface sistemul de irigare care este deficitar;

Putem ridica statul de ultură cu 20 cm putând planta specii arboricole înalte (ex. Euonymus japonicus Elegantissimus Aureus, Bambusa semiarundinaria Fastuosa –bambusul veșnic verde).

Studiul condițiilor pedostaționale din Nordul orașului București

Orașul București se află situat în sud-estul României, între orașele Ploiești la nord și Giurgiu la sud, în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est de București se află Bărăganul, în partea de vest  Câmpia Găvanul Burdea, iar la sud Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului este o subunitate a Câmpiei Vlăsiei. Aceasta se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu, formându-se prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări.

În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică, și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața Bucureștiului se încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

Câmpul Băneasa (Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, cu altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.

Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.

Câmpul Colentinei (Giulești-Floreasca), aflat între râul omonim (Colentina) și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului București, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.

Râul Dâmbovița în București

Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).

Câmpul Cotroceni-Berceni (Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2.

Figura 3.10. – Râul Dâmbovița în București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti)

Apele, flora și fauna

Orașul București se află situat pe malurile râului Dâmbovița care se varsă în Argeș (afluent al Dunării). De-a lungul râului Colentina se întind mai multelacuri pe tot perimetrul orașului (Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina). În centrul orașului există un lac (Parcul Cișmigiu), fostă baltă în vechiul oraș medieval, înconjurat de Grtădina Cișmigiu (inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer). Alte parcuri mari aflate în București: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România – cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (Parcul Titan sau Parcul I.O.R.), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Clima

Clima orașului București este specifică României (temperat continentală), cu patru anotimpuri, iarnă, primîvară, vară și toamnă. Iernile sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (temperaturi foarte ridicate – pâna la 35o C) și cu puține precipitații, diferențele de temperatură iarnă – vară să fie de până la 50 de grade.

Tabel nr. 2

Sursa: Wikipedia

Tabel nr. 3

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie; Anuarul Statistic 2016

Tabel nr. 4

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie; Anuarul Statistic 2016

Foto 3.11. – Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București – Clădirea HORTINVEST

https://www.google.ro/search?q=usamv+bucuresti&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwim1Zj3-

2.4.2. Soluția de reamenajare peisageră

Din toate cercetările efectuate de mine pe terasa principală de la etajul IV a clădirii HORTINVEST putem aplica următoarea soluție de reamenajare:

Putem crea spații de relaxare și recreere prin montarea unor bănci si pergole;

Sursa www.google.ro/search?q=banca+pentru+relaxare&tbm

Sursa www.google.ro/search?q=pergole+pentru+trandafiri&source

Putem crea pergole pe care putem pune specii de trandafiri urcători;

www.google.ro/search?q=pergole+pentru+trandafiri&source=lnms&tbm

Putem introduce plante noi pe lângă cele existente, plante perene rezistente la seceătă Portulaca – floarea de piatră, levănțica, Zinia elegans – ciurciumresele, wisteria – glicina și portulaca oleracea – piatră grasă dar și specii rezistente la ger – crizantemele, ochiul boului, zambile, lalele, bujori decorative prin flori, frunze, habitus;

Putem scoate plantele care nu s-au adaptat în totalitate teraselor;

Putem pune fântâni arteziene

https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=

2.5. Concluzii și recomandări

2.5.1. Propuneri de extindere a soluției de reamenajare durabilă a acoperișurilor – teraselor și pereților verzi

BIBLIOGRAFIE

1. Adams L. W. – Urban Wildlife Habitats: A Landscape. Perspective. Mineapolis: University of Minnesota Press., 1994

2. Bianchini F., K. Hewage,. Probabilistic social cost-benefit analysis for green roofs: A lifecycle approach. Building and Environment, 58., 2012

3. Bitting J., C. Kloss – Managing Wet Weather with Green Infrastructure. Municipal Handbook. Green Infrastructure Retrofit Policies, 2008.

4. Dobbs C., F. J. Escobedo, W. C. Zipperer – A framework for developing urban forest ecosystem services and goods indicators. Landscape and Urban Planning, 2011.

5 . Iliescu Ana-Felicia – Arhitectură peisageră. Editura Ceres, București, 2003.

6. Mansor M., I. Said, I. Mohamad – Experiential Contacts with Green Infrastructure's Diversity and Well-being of Urban Community. Procedia – Social and Behavioral Sciences, 49, 2012

7. Negruțiu F. – Spații verzi. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

8. Negruțiu F., I. Șmit – Potențialul turistic al unor păduri de recreare limitrofe Municipiului Oradea. Analele Universității din Oradea. vol. VII, anul 7. 2002.

9. Niță M. R. – Infrastructuri verzi – o abordare geografică. Editura Etnologică, București, 2016.

10. Pătrășcoiu N., T. Toader, G. Scripcaru – Pădurea și recreerea. București, Editura Ceres, 1987.

11. Pătroescu M., I. C. Iojă, D. A. Onose, G. O. Vânău, L. A. Cucu, R. Cărcale, C. M. Ciocănea – Noise and air quality assessment in an urban tissue. Case study Stefan cel Mare urban tissue. Studia Geographia, 7(1), 2011.

12. Qureshi S., S. J. Hasan Kazmi, J. H. Breuste – Ecological disturbances due to high cutback in the green infrastructure of Karachi: Analyses of public perception about associated health problems. Urban Forestry & Urban Greening, 9, 2010.

13. Tomescu C. V. – Arhitectură peisageră și design forestier – suport de curs. Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava. Facultatea de Silvicultură.

14. Wang Y., F. Bakker, R. de Groot, H. Wörtche. – Effect of ecosystem services provided by urban green infrastructure on indoor environment: A literature review. Building and Environment, 77.

15.الدكتور طاهر نجم رسول – هندسة الحدائق 1988 المكتبة الوطنية ببغداد 545 لسنة 1988

16. X x x – Center for Neighborhood Technology, National Green Values™ Calculator Methodology, 2009.

17. X x x – EPA, 2011. Green Long-Term Control Plan-EZ Template: A Planning Tool for Combined Sewer Overflow Control in Small Communities (EPA-833-R-09-001). Washington, DC, 2011

18. X x x – European Commision, The Multifunctionality of Green Infrastructure. Bruxelles, 2012

19. http://www.agresivdesign.ro/

20. http://gradina.acasa.ro/amenajarea-gradinii-117/cum-cresti-arbustul-ornamental-forsythia-171093.html

21. http://www.anthesis.ro/material/plante-perene/hedera-helix.html

22. http://www.bucuresticonstruct.ro/articole-si-noutati/articole-de-specialitate/gradini-suspendate-pe-acoperisurile-cladirilor.html

23. http://www.decoblog.ro/tag/gradini-verticale-de-exterior

24. www.diadem.com

25. http://freshtube.ro/acoperisuri-verzi-case-scandinave-si-acoperisuri-vii-spectaculoase/

26. http://www.gardenexpert.ro/arbusti-si-garduri-vii/garduri-vii/caprifoi-lonicera-pileata.html

27. http://www.gardenexpert.ro/arbori/conifere/tuia-globulara.html

28. www.gardenexpert.ro/arbusti-si-garduri-vii/arbusti/corn-elegantissima.html

29.http://gradina-de-vis.shopmania.biz/cumpara/%EF%BB%BFiarba-decorativa-pennisetum-alopecuroides-hameln-7277292

30. http://greatnews.ro/top-10-cele-mai-frumoase-acoperisuri-verzi-din-lume-foto/

31. http://greenwalls.ro/pereti-vegetali-gradini-verticale/pentru-companii

32. http://google.ro/search

33. https://www.google.ro/search?q=usamv+bucuresti&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwim1Zj3-

34. http://magazin.paradiss.md/produs/weigela-florida-nana-purpurea/

35 http://magazinuldeplante.ro/index.php?route=product/product&product_id=653

36. www.media.murvegetalpatrickblanc.com/dl/9614 pt. southeast-asia-building-mars-2016

37.http://neagarden.ro/catalog/tufe-arbusti/cotoneaster-dammeri-major/

http://neagarden.ro/catalog/tufe-arbusti/berberis-thunbergii-atropurpurea/

38. https://www.oferteamenajari.ro/blog/view/2/gradini-verticale

39. http://omofon.com/case-scandinave-cu-acoperisuri-verzi-care-par-fi-desprinse-din-basme#

40. http://www.pepinieracobadin.ro/arbusti-ornamentali/weigela/

41. https://plant-shop.ro/toate-plantele-a-z/733-miscanthus-sinensis-zebrinus-strictus-.html

42. http://www.revistacaminul.ro/repere-arhitectura/trenduri/gradinile-verticale-care-iti-acopera-casa.html

43. http://www.semperflorens.ro/servicii/Prezentare/Plante-de-exterior/Arbori-si-arbusti-rasinosi/Pinus-mugo/

44. http://www.verticalgardenpatrickblanc.com/node/1386

45.https://ro.wikipedia.org/wiki/Saschiu

46. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taxus_baccata

http://www.royalplant.ro/arbori-si-arbusti/arbusti-decorativi-cu-frunze/

https://7coline.wordpress.com/2011/02/18/chaenomeles-japonica-gutui-japonez/

http://www.yurta.ro/content/produse/produse/hydrangea-paniculata-grandiflora-515

Hortensia (Hydrangea spp): ghid complet Ingrijire, Inmultire

https://plant-shop.ro/toate-plantele-a-z/398-hypericum-calycinum.html

Lathyrus, decorativa, parfumata

http://neagarden.ro/catalog/tufe-arbusti/lonicera-pileata/

http://www.royalplant.ro/arbori-si-arbusti/arbusti-decorativi-cu-frunze/physocarpus-opulifolius-luteus.html

http://www.gardenexpert.ro/arbusti-si-garduri-vii/garduri-vii/physocarpus-diabolo.html

Salcie creata (Salix matsudana Tortuosa): ingrijire

Spiraea vanhouttei – Floarea miresei, cununita

Spiraea bumalda – Spireia

http://www.missouribotanicalgarden.org/PlantFinder/PlantFinderDetails.aspx?taxonid=253850&isprofile=0&

Vita de Canada (Parthenocissus quinquefolia): ingrijire

https://www.thespruce.com/zebra-grass-information-2132485

http://www.clujconstruct.ro/articole-si-noutati/articole-de-specialitate/gradini-suspendate-pe-acoperisurile-cladirilor.html

ornamentplant.ro/index.php?route

http://www.floricolturavaranese.com/mese/cornus-alba-c-alba-elegantissima-e-cornus-stolonifera/

https://www.plantes-shopping.fr/articles/forsythia-intermedia-maree-dor-courtasol-275.html