Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare [607705]

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
10

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII

1.1 ANALIZA PROCESULUI DE FABRICAȚIE DIN TURNĂTORII DIN PUNCT DE
VEDERE AL PERICOLULUI DE INCENDIU/EXPLOZIE
Procesele tehnologice din turnătoriile de piese metalice sunt d efinite și caracterizate de o
serie întreagă de criterii specifice [2]. Dintre acestea, se detașează ca fiind reprezentative
următoar ele:
a) criteriul calitativ , care s tă la baza determină rii:
– construcției modelelor;
– metod ei de formare (asigur ă producția solicitat ă);
– gradul ui de mecan izare al producției;
b) criteriul cantitativ , care impune adoptarea de:
– metode de formare și miezuire pentru asigur area preciziei impuse realizării pieselor
turnate;
– metode de elaborare a aliaje lor cu proprietățile și caracteristicile fizico -mecanice cerute
de condițiile și mediul de lucru ale viitoarelor piese turnate;
– tehnici de tratamente termice primare adecvate;
c) criteriul economic, determin ant în rentabili zarea și eficientizarea proceselor tehnologice
alese, ținând cont de:
– materiile prim e și auxiliare disponibile;
– resursele energetice;
– personalul calificat și necalificat existent.
În România, turnătoriile pot funcționa având calitatea de operator economic independent
specializat domeniului turnării metalelor sau ca o entitate integr ată unui operator economic cu
activitate complexă specifică ramurii construcțiilor de mașini, utilajelor, instalațiilor diverse et c.

1.1.1 Organizarea tehnologică și specificul activităților din turnătorie
În general, structura organizat orică a turnători ilor din România este formată din sectoare
productive, sectoare auxiliare, depozite și grupuri social -administrative [3, 4].
A. Sectoare le productive sunt repezentate de :
a) sectorul de elaborare a metalului lichid care, după caz, poate include și sector ul de
pregătire (alcătuire) a încărcăturii metalice reprezintă locul de muncă în care sunt desfășurate
operații tehnologice de bază, precum:
 pregătirea încărcăturii metalice;
 topirea încărcăturii metalice de șarjare;
 menținerea în stare topită a aliajului lichid, supraîncălzirea lui și, după caz, efectuarea
operaților de aliere, modificare, divizare etc.
Tot în cadrul acestui sector pot fi realizate și următoarele operații tehnologice principale:
– stabilirea metodelor și tehnologiilor de elaborare;
– analizarea și întocmirea calculului bilanțului aliajului lichid și al încărcăturii metalice;
– stabilirea componentelor încărcăturii metalice;
– stabilirea tehnologiei de pregătire a componentelor încărcăturii metalice;

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
11 – stabilirea tehnologiei de doza re și transport a încărcăturii;
– încărcarea agregatelor de elaborare;
– stabilirea tehnologiei de elaborare propriu -zisă a aliajelor lichide (operații, parametri etc.),
utilajele care urmează a fi utilizate, etc;
– stabilirea tehnologiei și utilajel or pentru tratarea aliajelor în stare lichidă;
– organizarea transportului și alegerea utilajelor pentru ridicat și transportat.
Principalele metode/procedee de elaborare întâlnite în turnătorii, în funcție de tipul de aliaj
[5, 6, 7, 8 ] sunt menționate în tabelul 1.1.

Tabel 1.1 Principalele metode/procedee de elaborare întâlnite în turnătorie
Nr.
crt. Tipul
aliaj ului Metoda/Procedeul de elaborare
1 Elaborarea
fontelor a) metoda simplex – elaborarea are loc într -un singur agregat (cubilou, cuptor electr ic cu
inducție, cuptor electric cu arc ;
b) metoda duplex: – cubilou – cuptor electric cu inducție cu canal;
– cubilou – cuptor electric cu inducție cu creuzet;
– cubilou – cuptor electric cu arc;
– cuptor electric cu inducție cu creuzet -cuptor elect ric cu inducție cu canal;
– cuptor electric cu inducție cu creuzet -cuptor electric cu arc;
– cuptor electric cu arc -cuptor electric cu inducție cu creuzet;
– cuptor electric cu arc -cuptor electric cu inducție cu canal.
2 Elaborarea
oțelurilor a) procedeele electrice de elaborare în cuptoare cu:
– arc electric;
– inducție (electrometalurgia oțelului);
b) procedee speciale de tratare (metalurgia în oală): tratarea oțelului în vid, rafinare prin
retopire, tratarea cu gaze inerte etc.
3 Elaborarea
aliajelor neferoase a) topirea aliajelor sub formă de blocuri cu compoziția chimică conform rețetei, cu tra tarea
băii metalice în stare lichidă în vederea rafinării, dezoxidării, degazării și modificării;
b) alierea directă sau prin intermediul prealiajelor, urmată de tratarea în stare lichidă.

b) sectorul de formare – turnare – răcire – dezbatere inclusiv activitatea de uscare a
formelor (acolo unde este cazul) . Formarea este una din cele mai importante operații din întreg
lanțul tehnologic de obținere a pieselor prin turnare, piesa brut turnată obținându -se prin
introducerea aliajului lichid în forme, care reprezintă configurația piesei de turnat.
Tehnologiile cele mai utilizate în turnătorii pentru uscarea formelor sunt:
– uscarea formelor în uscătoar e;
– uscarea superficială a cavității formei;
– formarea în miezuri uscate;
– vopsirea formei cu vopsele inflamabile speciale;
– întărirea chimică a formelor.
Metodele de uscare pentru forme și miezuri sunt prezentate în tabelul 1.2 .
Procedee le și metode le reprezentative de turnare [ 9-11] sunt prezentate în tabelul 1.3 .
Răcirea pieselor turnate se face până când temperatura piesei ajunge la 30 -350 C pentru
evita rea pericolul ui apariției tensiunilor care să ducă la fisuri sau defor mări. Menținerea în formel e
de turnare un timp insuficient pentru răcirea pieselor poate duce la apariția defectelor caracteristice
dezbaterii la temperaturi ridicate.
Dezbaterea se realizează, de regulă mecanizat, folosindu -se:
– dezbătătoare suspendate vibratoare;
– dezbătătoare inerțiale;
– tamburi de dezbatere și răcire;
– dezbătătoare vibrante cu grătar orizontal sau dezbătătoare transportoare (pentru cazurile
în care formele se toarnă și se răcesc pe solul turnătoriei).

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
12 Tabel 1. 2 Metode de uscare pentru forme și miezuri
Nr.
crt. Metoda
de uscare Descrierea metodei Domeniul de aplicare
1 Uscare cu gaze
arse Gazele se emit spre suprafețel e formelor și
miezurilor care trebuie uscate, prin
intermediul arzătoarelor. Operația se execută
în cuptoare cu tiraj sau cu circulație. Pentru uscare totală sau superficială a
formelor și miezurilor indiferent de
liant și dimensiuni.
2 Uscare cu căldură
radiată Se realizează cu raze infraroșii cu arzătoare
speciale sau cu arzătoare speciale de gaze
naturale. La uscarea superficială a forme lor sau
uscarea totală a miezurilor subțiri cu
orice fel de liant.
3 Uscare cu curenți
de înaltă frecvență Uscarea are loc datorită căldurii produse de
câmpul magnetic variabil, prin așezarea
miezului între electrozii contactorului oscilant
al generatoru lui de înaltă frecvență. Viteza de
uscare scade cu creșterea lungimii de undă sau
cu scăderea frecvenței. La uscarea totală a miezurilor fără
armături metalice. Viteza de uscare
este mare iar regimul de uscare foarte
precis. Eficiență la uscarea pe
conveio r.

4 Uscarea cu
microunde Energia microundelor se transmite direct
formei sau miezului, încălzirea dezvoltându -se
simultan în toată masa printr -un proces
molecular. Frecvențele aplicabile în turnătorii
sunt de la 1000 la 2500 MHz. Timpul de
uscare se re duce până la 1/5 din timpul
necesar la uscările convenționale. Pentru uscarea totală a oricărui tip de
miez indiferent de complexitate sau
mărime.
La scurtarea timpului de menținere în
cutie a miezurilor din amestecuri
autoîntăritoare.

Tabel 1.3 Procedee și metode de turnare
Nr.
crt. Tipul procedeului
de turnare Metoda de turnare Cauza de incendiu/explozie
– prin ciocul oalei;
– prin sifon și ciocul oalei; 1 Procedee clasice
– prin orificiul de fund al oalei .
– turnare centrifugală ;
– continuă orizontală ;
– sub presiune ;
– la joasă presiune ;
– cu contrapresiune ;
– în cochilă ;
– în forme și cu miezuri întărite cu CO 2;
– în forme coji cu liant de bachelită ; 2 Procedee speciale
– cu modele ușor fuzibile . – folosirea oalelor de turnare uscate
insuficient;
– utilizarea de scule și dispozitive
umede sau cu resturi de uleiuri/ unsori;
– alegerea incorectă a zonei în care are
loc umplerea formei cu aliaj lichid,
– particulele degajate în timpul
efectuării operației de turnare;
– zgura, cenușa depozitate necores –
punzător (influențate de curenâii de
aer, contactul cu al te materiale
combustibile etc.).

c) sectorul de miezuire, uscare miezuri, asamblare miezuri și depozitare miezuri
Miezuirea este operația prin care am estecul de miez se introduce în cutia de miez pentru
obține rea miez ului necesar realizării goluri lor interioare sau exterioare în corpul pieselor turnate.
Metodele utilizate de îndesare a amestecului de miez în cutiile de miezuire sunt prezentate
în tabelul 1.4 .

Tabel 1.4 Metode de îndesare a amestecului de miez în cutiile de miezuire
Nr.
crt. Operația tehnologică Procedee și utilaje folosite
1 Miezuire manuală
– miezuirea cu maș ina de formare prin scuturare ;
– miezuirea cu mașina de formare prin aruncare ;
– miezuirea cu mașina de miezuire prin împușcare ;
– miezuirea cu mașina de miezuire prin suflare;
2

Miezuire mecanizată

– miezuirea cu aruncător – amestecător .

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
13 d) sectorul de preparare (pregătire) a amestecuril or de formare și de mie z
Prepararea amestecurilor de formare, de miez și a amestecurilor speciale se face, fie în
ateliere de preparare propriu -zise, fie în stații de preparare a amestecurilor de formare și de
miezuire SPAF și SPAM. Organizarea sectorului de preparare și activitățile desfășurate în acesta
sunt prezentate în tabelul 1. 5.

Tabel 1. 5 Activitățile desfășurate în sectorului de preparare a amestecurilor de formare și de miez
Nr.
crt. Organizarea sectorului
de preparare Activități desfă șurate
– depozitarea nisipului nou umed;
– uscarea, cernerea și răcirea nisipului nou;
Subsector pentru pregăti –
rea materialelor proaspete – stocarea nisipului nou uscat.
– dozarea componentelor amestecurilor în funcție de rețetele dorite;
– amestecarea componentelor (prepararea propriu -zisă);
– aerarea amestecurilor; 1 Prepararea propriu -zisă a
amestecurilor de formare și
de miez – controlul calității amestecurilor.
– cerner ea preliminară, încă din timpul operațiunilor de dezbatere a formelor;
– separarea preliminară a părților metalice din amestecul uzat;
– sfărâmarea bulgărilor de amestec;
– separarea finală a părților metalice din amestecul uzat;
– cernerea fin ală;
– răcirea amestecului; 2 Subsector pentru pregăti –
rea amestecurilor de
formare uzate
– stocarea amestecului uzat în vederea refolosirii lui ca atare, fie în vederea
regenerării nisipului din amestecul uzat.

Prepararea amestecurilor de formare și de miez presupune executarea operațiilor
tehnologice prezen tate în tabelul 1.6.

Tabel 1.6 Operațiile tehnologice la prepararea amestecurilor de formare și de miez
Nr.
crt. Tipul operației tehnologice Etapele operației tehnologice
1 principale – pregătirea materialelor de formare și de miez;
– prepararea propriu -zisă a materialelor de formare și de miez;
– regenerarea nisipului din amestecurile de formare și de miez.
2 auxiliare (secundare) – colectarea amestecului folosit;
– stocarea amestecului folosit, a nisipului nou, a lianților și a adaosurilor;
– transpor tul materialelor și a amestecurilor de formare;
– controlul calității materialelor și a amestecurilor de formare.

În tabelul 1.7 sunt evidențiate utilajele folosite în instalațiile de preparare a amestecurilor
de formare, de miez și a amestecurilor speci ale.

Tabel 1. 7 Utilajele folosite în instalațiile de preparare
Nr.
crt. Categoria de utilaj Operația tehnologică
executată Tipul utilajului
1 utilaje de transport – transportul nisipului nou ;
– transportul amestecul uzat . – transpo rtoare pneumatice , cu melc etc.
– elevatoare și benzi transportoare etc.
2 utilaje pentru uscarea
nisipului asigur area unui conținut limită de
umiditate a materialelor supuse
preparării – cuptoare orizontale rotative ;
– cuptoare în pat fluidizat ;
– cuptoa re în curent de aer cald etc.
3 utilaje pentru cernere asigură sortarea granulometrică a
nisipului proaspăt uscat și a nisipului
rezultat de la dezbaterea formelor – site inerțiale pentru cocs ;
– site inerțiale pentru feroaliaje ;
– site inerțiale pentru argilă și cărbune praf ;
– site inerțiale pentru amestecuri folosite ;
– site poligonale etc.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
14 Tabel 1. 7 Utilajele folosite în instalațiile de preparare (continuare )
4 utilaje pentru dozare
nisip, argilă ,
bentonit ă, praf
cărbune asigură do zarea nisipul ui și lianților – dozatoare gravimetrice : cu sertar pneumatic,
bascula nte, rotative, pâlnii dozatoare ;
– dozatoare volumetrice pentru cântărirea
lichidelor : apă, lianți organici etc.
5 utilaje pentru
îndepărtarea părților
metalice – eliminar ea bucăților metalice de
dimensiuni mari, după dezbatere ;
– îndepărtarea părților de metal
incluse în volumul bulgărilor . – separatoare cu câmp magnetic mobil ;
– separatoare cu câmp magnetic fix ;
– separatoare magnetice cu bandă etc.
– separatoare care fo losesc efectul Corona .

Uscarea miezurilor se realizează prin intermediul cuptoarelor de uscare. Domeniul în care
acestea sunt utilizate este în funcție de procesul tehnologic și de amestecurile utilizate în sectoa rele
de uscare a miezurilor.
Cuptoarele se folosesc pentru:
– uscare completă a miezurilor (temperaturi cuprinse între 300 –4000 C);
– intensificarea procesului de uscare pentru amestecurile autoîntăritoare (temperatura de
uscare 100 –1600 C);
– uscarea superficia lă a formelor sau a vopselei aflate pe miezuri (temperatura de uscare
120–1500 C).
În tabelul 1.8 sunt prezentate tipurile de cuptoare [2] folosite în sectorul de uscare a
miezurilor ținând cont de modelul constructiv și modul de încălzire al acestora.

Tabel 1. 8 Tipuri de cuptoare folosite în sectorul de uscare a miezurilor
Nr.
crt. Tipuri de cuptoare Utilajul folosit
– cu rafturi;
– cu rastele;
– cuptoare tip cameră:
– cu vatră mobilă;
– cu căi cu role;
– cu transportor suspendat; – cuptoare tip tunel:
– cu lanț și policioare;
– cuptoare tip vertical;
– la post fix; 1 Model constructiv
– cuptoare tip clopot: – deplasabile;
– uscătoare cu flacără într -un focar și cu recirculația gazelor;
– uscătoare cu rezistoare electrice;
2
Modul de încalzire
– uscătoare cu gaze calde recuperate de la cuptoarele din turnătorie.

e) sectorul de curățire, tratamente termice, remedierea defectelor de turnare (ce pot
exista la unele piese ) și controlul calității pieselor
Curățirea pieselor turnate de amestecul de formare și de miez se realizează prin metode și
instalații care depind de tipul aliajului din care s -a turnat piesa.
Îndepărtarea rețelelor de turnare, a maselotelor și a c elorlalte surplusuri metalice se
realizează prin metode de detașare (compatibile cu tipul de aliaj turnat, eficien te și rentabile )
prezentat e în tabelul 1.9 .
Tratamentele termice se aplică pieselor turnate în funcție de scopul urmărit (îmbunătățirea
carac teristicilor mecanice, a prelucrabilității mecanice, eliminarea tensiunilor interne et c.) și natura
aliajului piesei turnate .
Importanța remedierii defectelor de turnare constă în reducerea pierderilor reprezentate de
piesele rebutate și mărirea eficiențe i economice în cele din urmă.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
15 Tabel 1.9 Metodele de detașare a rețelelor de turnare, maselotelor, surplusurilor metalice
Metoda de detașare
Procedee mecanice Aliajul
Tăiere cu disc
abraziv Tăiere cu
fierăstrăul
mecanic Retezare prin
frezare Rupere prin
lovire cu ciocanul Tăiere cu
flacără
Fontă cenușie – + + + X
Fontă nodulară – + + – X
Fontă maleabilă – / X + X
Oțel nealiat + + + – +
Oțel călibil – – – – +
Oțel austenitic – – – X X
Aliaje neferoase grele + + + – X
Aliaje neferoase ușoare + + + – X
Legendă: + metodă foarte bună, eficientă;
+ metodă bună, eficiență parțială;
– metodă acceptabilă;
/ metodă ineficientă;
X metodă nerecomandată, utilizare interzisă.

B. Sectoare auxiliare , în a căror componență intră:
a) sectorul de pregătir e a materialelor de formare noi (proaspete), de pregătire a
amestecului deja folosit și activitatea de regenerare a nisipurilor uzate ;
b) sectorul de confecționare a armăturilor utilizate la forme și miezuri;
c) sectoare pentru confecționarea: modelelor, p lăcilor de model, cutiilor de miez și
plăcilor de uscare ;
d) sectorul destinat confecționării și reparării oalelor de turnare ;
e) laboratoare de secție : chimice, metalografice, controlul materialelor și amestecurilor de
formare, încercări mecanice, e tc.;
f) ateliere de întreținere : ateliere mecanice, ateliere electrice etc.;
g) magazii de materiale .
C. Depozite, organizate în funcție de natura materialelor depozitate, astfel :
a) depozite de materiale de topire : materiale metalice, cocs, fondanți, refractare etc.;
b) depozite de materiale pentru formare : materiale pentru miezuri, materiale refractare,
auxiliare, lianți etc.;
c) depozite de piese turnate ;
d) depozite de rame de formare ;
e) depozite de modele și cutii de miez .
D. Grupuri social -administrative formate din ;
a) vestiare, spălătoare, băi, grupuri sanitare;
b) săli de mese și cantine (după caz);
c) birouri: birourile conducerii secției, diverse birouri (financiar -contabil, plan, mecanic
șef, control tehnic, etc.).

1.1.2 P ericolul de inc endiu în sectoarele productive analizat din punct de vedere al
operațiilor tehnologice
Principalele procese și operații tehnologice desfășurate în turnătorii sunt caracterizate de
necesitatea utilizării unui regim termic ridicat în care pericolul de incen diu este iminent
(declanșarea incendiului este posibilă în orice moment datorită situației create de cumularea
factorilor determinanți în inițierea incendiului) .

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
16 Pericolul de incendiu (Pi) este definit ca fiind „ raportul dintre pericolul potențial și
măsu rile de protecție ” și se determină cu relația [12]:
P i = P p/Mp, (1.1)

unde: Pp – reprezintă pericolul pote nțial;
Mp – măsurile de protecție adoptate .

A. Pericolul de incendiu în sectorul de elaborare a metalului lichid
În sectorul de elaborare , la operațiunile de pregătire a încărcăturii trebuie acord ată atenție
deosebită pentru evitarea introducer ii în încărcătura cuptoarelor de elaborare a obiectelor care pot
provoca explozii: materiale explozive, proiectile vechi neexplodate, muniție scoasă din uz,
recipiente închise (tuburi, țevi, etc.). Specific sectorului de elaborare este consumul considerabi l de
energie electrică, de unde și riscurile de natură electrică care sunt predominante.
Operații le tehnologice specifice pregătirii încărcăturii pentru topire c u pericol de incendiu
sau explozie, precum și principalele procedee și utilaje folosite sunt prezent ate în tabelul 1.10.

Tabel 1.10 Operații tehnologice care se execută în vederea pregătirii încărcăturii pentru topire
Nr.
crt. Operația
tehnologică Procedee și utilaje folosite Factor determinant
– prin tăiere cu fierăstraie de diferite tipuri; scânteia de frecare
– tăierea cu ajutorul discurilor abrazive; scânteia de abraziune
– tăierea cu flacără oxiacetilenică; particule incandescente
– sfărâmarea feroaliajelor cu concasorul; scânteia de șoc 1 Aducerea încărcăturii
metalice la
dimensiuni
coresp unzătoare
– balotarea deșeurilor de tablă cu presa de balotat. scânteia de frecare/șoc
– cântare tip basculă; –
– celule de cântărire atașate la containerele de încărcare; –
– cântare ba sculă; –
2
Dozarea
corespunzătoare a
încărcăturii metalice. – vagoane cântar. –
3 Organizarea
încărcăturii în bena
de încărcare Scop: – pierderi mici de căldură și energie electrică,
printr -o singură rabatere a bolții (deplasare a cuvei, după
caz) cuptorului, evitându -se astfel favorizarea și
produceri i de situatii care pot genera incendii. – radiația termică;
– împroșcări cu
particule incandescente.
4 Preîncălzirea
încărcăturii Scopul – preîntâmpina rea formării și degajării gazelor, a
fumului, f uninginei, apariția flăcărilor. – aprinderea gazelor;
– explozia.
– poduri rulante; –
– vagoane platformă – 5 Transportul încăr că-
turii de la stația de
preîncălzire la locul
de încărcare în cuptor – vagoane cântar. –

Operațiile tehnologice care se execută în sectorul de elaborare și prezintă pericol de incendiu
sau explozie, marcate convențional [ 13, 14, 15 ], sunt pre zentate în fig. 1.1.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
17

Legendă:

– pericol de incendiu

– pericol de explozie

Fig. 1.1 Operațiile tehnologice d in sectorul de elaborare a metalului lichid

B. Pericolul de incendiu în sectorul de formare -turnare -răcire -dezbatere -uscare forme
Operațiile tehnologice care prezintă pericol de incendiu/explozie în sectorul de
formare –turnare –răcire –dezbatere -uscare forme (acolo unde este cazul) sunt prezentate în fig. 1.2 .

Fig. 1.2 Operațiile tehnologice din sectoru l de formare –turnare –răcire –dezbatere
dozarea încărcăturii metalice
organizarea încărcăturii
în bena de încărcare
preîncălzirea încărcăturii
transportul încărcăturii de la
preîncălzire la încărcarea în cuptor
Topire aducerea încărcăturii metalice
la dimensiuni corespunzătoare
Menținere aliaj în stare topită, supraîncălzire
– tratarea topiturii în cuptor;
– tratarea topiturii în afara cuptorului;
– aliere, modificare, divizare etc.

vopsire forme uscare forme
montare miezuri
asambla re forme
consolidare forme
solidificar e
regenerare nisip Transport forme transport amestec executare forme
turnare aliaj
dezbatere forme

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
18 C. Pericolul de incendiu în sectorul de miezuire, uscare miezuri, asamblare miezuri și
depozitare miezuri
Operațiil e tehnologice principale care se execută în cadrul sectorului de miezuire supuse
pericolului de incendiu sunt prezentat e în schema din fig. 1.3.

Fig. 1.3 Operațiile tehnologice principale executate în sectorul de miezuire

D. Pericolul de incendiu în sectorul de pr eparare (pregătire) a amestecurilor de
formare și de miez
Pericolul de incendiu în sectorul de preparare (pregătire) a amestecurilor de formare și de
miez se manifestă la nivelul operațiilor tehnologice prezentate în fig. 1. 4.

Fig. 1.4 Operațiile tehnologice principale din sectorul de preparare a amestecurilor de formare și de miez

E. Pericolul de incendiu în sectorul de curățire, tratamente termice, remedierea
defectelor de turnare ce pot exista la unele piese și controlul calității pieselor
În sector ul de curățătorie se întâlnesc unele dintre cele mai dificile condiții în ceea ce
privește asigurarea măsurilor de securitate la incendiu. Aici au loc operații tehnologice care
presupun, în mare măsură, utilizarea focului deschis sub toate formele sale și nu în ultimul rând,
existența pieselor care înmagazinează potențial termic ridicat.
Fluxul tehnologic din acest sector este prezentat în fig. 1.5.

umplerea cutiei de miez
cu amestec de miez

îndesarea
amestecului de miez uscarea miezurilor

vopsirea miezurilor

finisarea mie zurilor
Pregătirea
materialelor
proaspete noi
– uscare nisip nou;
– răcire nisip nou.
– separare primară;
– sfărâmare bulgări;
– separare finală;
– răcirea amestecului. Pregătirea
amestecurilor de
formare uzate
(folosite și risipite) Pregătirea mat erialelor de formare
și de miez Prepararea propriu -zisă a
amestecului de formare
și de miez
Regenerarea nisipului din
amestecurile de formare
și miez uzate
– desprinderea peliculei de liant de pe
suprafața granulelor de nisip;
– uscarea nisipului regenerat;
– răcirea nisipului regenerat.
– dozarea componentelor
amestecurilor conform rețetelor;
– amestecarea componentelor.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
19

Fig. 1.5 Operațiile tehnologice din sectorul de curățire, tratamente termice, remedierea defectelor
de turnare și controlul calității pieselor

Corelarea între metoda de detașare și cauza de incendiu provocată datorită temperaturii de
aprindere înmagazinate este prezentată în tabelul 1.11.

Tabel 1.11 Corelarea între meto da de detașare și cauza de incendiu
Nr.
crt. Metoda de detașare Sursa de aprindere
1 Tăiere cu disc abraziv scânteie mecanică de abraziune
2 Tăiere cu fierăstrăul mecanic scânteie mecanică de frecare
3 Retezare prin frezare scânteie mecanică de frecare
4 Rupere prin lovire cu ciocanul scânteie mecanică de șoc
5 Tăiere cu flacără flacără deschisă, particule metalice incandescente

Operațiunile de remaniere a defectelor de turnare ce pot exista la unele piese și controlul
final al calității acestora se desfășoară după un flux tehnologic prezentat în fig. 1.6.

Răcire piese

Îndepărtare surplusuri

– rețele de turnare și maselote
– bavuri și excrescențe
– resturi amestec formare și miez
– miezuri

Șlefuire suprafețe piese

Tratamente termice primare
Curățire propriu -zisă

Curățirea după tratamentele termice primare

Control final al pieselor turnate
Remaniere piese
Eboșare și grunduire piese

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
20
livrare

la topire

la topire

Fig. 1.6 Flux tehnologic privind operațiile de remaniere a defectelor de turnare

Schema generală a turnătoriei cu marcarea pericolului de incendiu și care a stat la baza
prezentei teze de doctorat este cea prezentată în fig. 1.7 .

Controlul calității
Pregătire remaniere
METODE DE REMANIERE

Sudare
electrică /
oxi-gaz

Sudare
alumino –
termică

Supra-
turnare

Remaniere
mecanică /
chimică
Îndrep tare Tratamente
termice

Metalizar e

Curățire
Controlul calității
Finisare
Livrare piese bune R e b u t Remaniere repetată Tratamente termice
R e b u t Piese bune
Piese cu defecte Piesa turnată

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice pr in turnare
21

LEGENDĂ:
risc incendiu;
risc explozie; traseul aliajului lichid; traseul pieselor turnate; C – agregate elaborare; c t t – cuptoare tratamente termice

Fig. 1. 7 Organizarea tehnologică a sectoarelor turnătoriei și identificarea operațiilor tehnologice care pre zintă risc de incendiu sau explozie

I. Elaborare

C
C

IV. Miezuire
Uscare miezuri
Asamblare miezuri
Vopsire miezuri

C Pregătire încărcătură
metalică

Laboratoare
de secție

Post
trafo

Reparații oale
turnare

Depozit
modele

Vestiare, spălătoare,
băi, grupuri sanitare
Birouri administrație
Confecționare armături
pentru m iezuri
Depozit miezuri V.
Dezbatere C urățire

Tratamente termice

c
t
t c
t
t

Remediere piese cu
defecte și controlul
calității

II. Formare și t urnare mecanizată

Răcire piese turnate

Depozit
piese bune

Expediție
Ateliere întreținere:

mecanic, electric, prelucrări mecanice etc.

III.
Preparare
amestec de
formare
și miez

Zonă depozitare diverse:

Depozit fontă
afinare Depozit
fondanți Depozit de f ier
vechi

Depozit de
minereu de fier Depozit de
feroaliaje

Depozit materiale de formare Depozit zgură

V.
Dezbatere

Depozit
piese bune

Expediție
sectoare productive sectoare auxiliare depozite grupuri social -administrative utilități Stație
acetilenă

Stație
Oxigen

Modelărie

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
22 1.1.3 Surse de incendiu/explozie în turnătorii
Litera tura de specialitate și reglementările tehnice în vigoare clasifică sursel e de
incendiu/explozie în funcție de natura lor, cauza de incendiu și împrejurările preliminate [16].
Clasificarea acestora este prezentat ă în tabelul 1.12.

Tabel 1.12 Natura surselor de aprindere, cauzele de incendiu și împrejurările preliminate
Natura sursei de aprindere Cauza de incendiu Împrejurarea preliminat ă
Surse de aprindere cu
flacără – flacără de chibrit;
– lumânare;
– aparat de sudură și altele
asemenea.
Surse de aprindere de
natură termică – obiecte incandescente;
– căldură degajată de
aparate termice;
– efectul termic al curentului
electric și altele asemenea.
Surse de aprindere de
natură electrică – arcuri și scântei electrice;
– scurtcircuit;
– electricitate statică și altele
asemenea.
Surse de aprindere de
natură mecanică – scântei mecanice;
– frecare și altele asemenea.
Surse de aprindere
naturale – căldura solară;
– trăsnet și altele asemenea.
Surse de autoaprindere de
natură – chimică;
– fizico -chimică;
– biologică;
– reacții chimice exoterme.
Surse de aprindere datorate exploziilor și materialelor
incendiare
Surse de aprindere
indirecte – radiația unui focar de
incend iu -instalații și echipamente electrice, defecte
ori improvizate;
-receptori electrici lăsați sub tensiune,
nesupravegheați;
-sisteme și mijloace de încălzire, instalații
de ventilare, climatizare, răcire defecte,
improvizate sau nesupravegheate;
-contactul mater ialelor combustibile cu
cenușa, jarul și scânteile provenite de la
sistemul de încălzire;
-fumatul în locuri cu pericol de
incendiu/explozie;
-sudarea și alte lucrări cu foc deschis, fără
respectarea regulilor și măsurilor specifice
de apărare împotriva i ncendiilor;
-reacții chimice, urmate de incendiu ;
-folosirea de scule, dispozitive, utilaje și
echipamente de lucru neadecvate, precum
și executarea de operațiuni mecanice în
medii periculoase;
-neexecutarea, conform graficelor stabilite,
a operațiunilo r și lucrărilor de reparații și
întreținere a mașinilor și aparatelor cu piese
în mișcare;
-scurgeri de produse inflamabile;
-defecțiuni tehnice de construcții -montaj;
-defecțiuni tehnice de exploatare;
-nereguli organizatorice;
-explozie urmată de incend iu;
-trăsnet și alte fenomene naturale;
-arson;
-alte împrejurări.

1.1.4 Concluzii cu privire la potențialul riscului de incendiu sau explozie în turnătorii
În situația în care, funcție de condițiile concrete existente la un moment dat în turnătorie ,
riscul de incendiu/explozie se materializ ează într-o stare de fapt (incendi u sau explozie) , acesta
produ ce consecințe.
Impactul rezultat în urma evenimentului produs generează agenț i cu acțiuni și efecte
negative asupra construcției, instalațiilor aferente acesteia , echipamentelor folosite și nu în ultimul
rând asupra utilizatorilor (salariaț i, echipe de intervenție etc.).
Analiza posibilelor efecte negative [17] care pot acționa asupra sistemului de muncă
dintr -o turnătorie (personal, mijloace de producție, mediul de muncă și sarcina de muncă) oferă
posibilitatea identific ării u rmătoarelor categorii de agenți :
a) agenți termici cu manifest are asupra construcției, instalațiilor, echipamentelor și
utilizatorilor prin :
– degajare de căldură;
– degajare de fum, gaze fierbinți și alte produse de ardere;
– flăcări.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
23 Detalii privind acțiunea agenților termici sunt prezentate în fig. 1.8.

Fig. 1.8 Acțiunea agenților te rmici asupra construcției și utilizatorilor

b) agenți electromagnetici reprezentați de curentul electric. Aceștia acționează as upra
instalațiilor producând: scurtcircuit electric, arc electric, efect termic al curentu lui electric.
Detalii privind acțiunea agenților electromagnetici sunt prezentate în fig. 1.9.

Fig. 1.9 Acțiunea agenților electromagnetici asupra construcției și utilizatorilor

c) agenți chimici care acționează asupra construc ției, instalațiilor, echipamentelor și
utilizatorilor prin intermediul:
– substanțelor și produșilor de ardere combustibili, gazoși sau explozivi;
– apei din substanțele stingătoare.

Detalii privind acțiunea agenților chimici sunt prezentate în fig. 1.10 . scurtcircuite electrice
produc efecte asupra:
construcțiilor
și instalațiilor utilizatorilor
degradarea și reducerea elementelor
de protecție ale instalațiilor
apariția unor noi focare de incendiu electrocutări
arsuri agenți electromagnetici
răniri sau traumatisme acțiune asup ra instalațiilor electrice acțiune asupra
construcțiilor și
instalațiilor încălzire
termodegradare
aprindere și afumare
produc efecte
asupra: construcțiilor
și instalațiilor
utilizatorilor degradări și deformații
reducerea rezistenței mecanice
ardere și degajare de funingine
instabilitate
prăbuși re
intoxicare cu fum
arsuri
răniri sau traumatisme
afectarea vederii și a căilor respiratorii
panică
aprinderea îmbrăcămintei agenți
termici

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
24

Fig. 1.10 Acțiunea agenților chimici asupra construcției și uti lizatorilor

1.2 MANAGEMENTUL RISCURILOR DE INCENDIU/EXPLOZIE ÎN TURNĂTORII
1.2.1 Considerente generale privind managementul riscurilor. Definiție . Clasificare .
Criterii generale de analiză
 Definiția riscului . Termenul risc (risque, risk etc.), prezent în lexicul tuturor limbilor
cunoaște o serie de definiții în funcție de nivelul de generalitate al abordării.
Dicționarul limbii române definește riscul ca „posibilitatea de a ajunge într -o primejdie,
de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagub ă”.
Dicționarul de economie politică îl definește ca fiind „un eveniment viitor și probabil a
cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când factorii care
ar aduce pierderi pot fi prevăzuți cu anticipație și imprevizi bil atunci când este determinat de
situații fortuite”.
După [18 ], „riscul – o problemă (situație, eveniment) care nu a apărut încă, dar care
poate apare în viitor, caz în care obținerea rezultatelor prealabil fixate este amenințată. În prima
situație , risc ul reprezintă o amenințare , iar în cea de -a doua, riscul reprezintă o oportunitate .
Riscul reprezintă incertitudinea în obținerea rezultatelor dorite și trebuie privit ca o combinație
între probabilitate și impact”.
Potrivit [19 ], riscul este definit ca f iind „combinația de probabilități de întâmplare a unui
eveniment și a consecințelor acestuia”.
Riscul , în concepție generală , înseamna „posibilitatea de a te expune la pierderi” (The
Oxford English Dictionary, vol. Ill, p. 714) sau o pierdere posibilă „pe care politica modernă se acțiune asupra
construcțiilor și
instalațiilor , prin: explozie
șoc termic aprinde re
reacții chimice
produc efecte
asupra: construcțiilor
și instalațiilor ,
prin:
utilizatorilor , prin: intensific area procesului de ardere
deterior area etanșeității la fum a elementelor de protecție
reducerea rezistenței mecanice reducerea rezistenței mecanice datorită agenților
corozivi car e se produc
disloc area elementelor de compartimentare a funcțiunilor deform area structurilor metalice și rezistență ale halelor
intoxicare cu fum și alte noxe creșterea instabilității construcției
prăbușir ea construcției
afectarea vederii, a căilor respiratorii și a întregului corp
panică
aprinderea îmbrăcămintei răniri sau traumatisme arsuri
agenți
chimici

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
25 străduie să o prevină sau să o repare” (Petit Larousse ilustré, 1974, p. 900).
Standardul [20 ], definește riscul astfel „efectul produs de incertitudine asupra
obiectivelor”.
Indiferent de volumul eforturilor depuse de către manag eri nu se poate elimina în
întregime incertitudinea sau evita apariția riscului. Calculul riscurilor nu -i scutește pe aceștia de
asumarea sau acceptarea lor, ci le oferă posibilitatea să le înfrunte în cunoștință de cauză. Riscul
constituie un rău necesar în procesul de dezvoltare, ocolirea lui generând piedici acestui proces ,
consecințele fiind în general negative, în acest caz managementul (gestiunea) riscului trebuie să
fie îndreptat către prevenire și atenuare (reducere).
 Clasificarea riscurilor . Un lu cru deosebit de important în managementul riscurilor îl
reprezintă clasificarea sau gruparea riscurilor, pe criterii specifice fiecărei turnătorii, în veder ea
stabilirii priorităților de acțiune – condiție fundamentală pentru ef ectuarea analizei riscurilor [21].
Managementul riscurilor reprezintă un domeniu extrem de vast în care e xistă o multitudine
de criterii de clasificare a riscurilor. O clasificare a riscurilor care se pliază pe profilul de ac tivitate
al unei societăți economice care are ca profil de activitate turnarea metalelor poate fi realizată pe
modelul prezentat în tabelul 1 .13.

Tabel 1 .13 Principalele tipuri de risc la care pot fi expuse turnătoriile
Nr.
crt. Tipul riscului Forma prin care se manifestă
cutremu re de pământ
alunecări de teren riscuri geomorfologice tasări ale terenului
furtuni, tornade etc.
secetă riscuri climatice
inundații
epidemii 1 riscuri naturale
riscuri biologice pandemii
furt
sabotaj
incendiere prin Ar son
șantaj 2 riscuri de
securitate
extorcare
instabilitatea cursului valutar
inflație accentuată
fraude financiare
escrocare
întârzieri la plată din partea clienților
întârzieri la livrare din partea furnizorilor 3 riscuri
financiare și
economice
apariția unui concurent puternic pe piață
naționalizarea și expropierea
instabilitate legislativă
legislație nefavorabilă 4 riscuri
determinate de
mediul politic stare de conflict militar
incendii
explozii
radiații
scăpări de substanțe toxice 5 riscuri
tehnologice și
industriale
accidente de muncă
intruziune neautorizată de către concurență
atac informațional (distrugerea informatiilor din
computere de viruși, viermi, troieni)
furt de date și informații ( spionaj industrial) 6 riscuri legate de
informații
pierderea informațiilor din neglijență

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
26 Tabel 1 .13 Principalele tipuri de risc la care pot fi expuse turnătoriile (continuare )
accidente și îmbolnăviri profesi onale
instabilitatea forței de muncă (plecarea personalului
calificat către angajatori din străinătate sau din țară ) 7 riscuri asociate
personalului
salariat greve
legate de proprietatea intelectuală (invenții, mărci etc.) 8 alte riscuri sancțiuni legale

 Criterii generale de analiză a fenomenului de risc
Riscul este un fenomen deosebit de complex care se manifestă sub forme dintre cele mai
diferite, aflându -se într -o continuă transformare. Analiza fenomenului de risc necesită abordarea
acestuia în funcție de natura tipului de risc, fii nd cunoscute următoarele categorii:
a) riscuri reale;
b) riscuri potențiale;
c) riscuri inerente;
d) riscuri reziduale.
Prezentarea generală a fenomenului de risc este evidențiată în fig. 1.11.

Fig. 1.11 Forma sub care se poate prezenta riscul

1.2.2 Elemente definitorii ale procesului de management al riscurilor
Abordarea procesului de management al riscurilor impune necesitatea unor precizări legate
de termenii „gestiune a riscurilor” și „management al riscurilo r” care sunt similari. Primul este
utilizat de țările de sorginte latină, iar al doilea este caracteristic țărilor de origine anglo -saxonă. În
România, au fost adoptate ambele variante, fără deosebiri semantice, fapt pentru care utilizarea
unuia sau a altu ia depinde numai de persoana care îl folosește.
Managementul riscurilor este un proces aflat în competența managementului de top dar și a
personalului salariat, constând în (vezi fig. 1.12 ):
 identificarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor;
 controlul ris curilor;
 monitorizarea, revizuirea și raportarea continuă a situației riscurilor.

RISC Risc real – risc care s -a manifestat deja;
– negestionat corespunzător se poate repeta în viitor
Risc potențial – risc care nu s -a manifestat încă ;
– se poate materializa în viitor
Risc inerent – risc specific realizării obiectivului propus;
– riscul asupra căruia nu s -a intervenit prin măsuri de atenuare
Risc rezidu al – riscul rămas după aplicarea măsurilor de atenuare a riscurilor inerente ;
– riscul remanent controlului intern asupra riscurilor care au fost
identificate și evaluate

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
27

Fig.1.12 Elementele componente ale managementului riscurilor

Modelul prezentat în fig. 1.12 divizează pr ocesul de management al riscurilor în elemente
componente, așezate într -o succesiune logică. În realitate, managementul riscurilor nu este un
proces liniar, componentele lui interacționează și se îmbin ă armonios, creând un întreg [18 ].
Pe parcursul punerii în aplicare, strategia de gestiune a riscurilor trebuie să se identifice
prin obiective tactice și operationale astfel încât la nivelul fiecărui post de lucru al fiecărui an gajat
să existe o descriere a rolului acestuia în domeniul gestiunii riscului, fap t care să atragă măsurarea
performanței acestora, a responsabilităților și a sancțiunilor.
Managementul riscurilor începe cu analiza riscurilor [2 2] care constă în:
 identificarea amenințărilor la care este expusă societatea;
 estimarea probabilității de ma terializare pentru fiecare amenințare;
 estimarea efectului pe care îl poate avea asupra activităților societății.

1.2.2.1 Identificarea riscurilor
Identificarea riscurilor constituie prima etapă în realizarea profilului riscurilor, necesitând o
abordare m etodică pentru a garanta că fiecare activitate semnificativă a fost identificată și că
fiecare risc care ar putea decurge din aceasta a primit o definire. Riscurile se identifică la orice
nivel unde se presupune că există consecințe asupra desfășurării pro cesului tehnologic și pot fi
luate măsuri specifice de remediere a problemelor generate de acestea.
Situații specifice identificării riscurilor [18] :
 identificarea inițială a riscurilor , caracteristică unităților noi, celor la care nu s -a
efectuat anterior identificarea riscurilor, într -o manieră structurată, sau în cazul inițierii unui nou
proiect sau când o activitate nouă este introdusă în unitatea respectivă;
 identificarea permanentă a riscurilor , caracteristică unităților care dispun de un
management a l riscurilor consolidat. Este necesară pentru cunoașterea tipurilor de risc care nu s -au
manifestat anterior datorită circumstanțelor, a modificării condițiilor de manifestare a riscurilor
identificate anterior, precum și pentru analizarea riscurilor care s-au manifestat în trecut dar care
nu mai prezintă pericol în prezent.
Tehnici de identificare a riscului [19] sunt prezentate în fig. 1 .13.

EVALUAREA
RISCURILOR IDENTIFICAREA
RISCURILOR
ATITUDINEA FAȚĂ DE RISC.
CONTROLUL RISCURILOR MONITORIZAREA,
REVIZUIREA,
RAPORTAREA
RISCURILOR
risc nou
apărut

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
28
Fig. 1.13 Tehnici de identificare a riscului

Un management al riscurilor este eficace atunci când identificarea riscurilor are un caracter
permanent, aceasta fiind condiția necesară racordării la schimbare. Procesul de identificare a
riscurilor necesit ă reguli [18 ] de importanță deosebită p rezentate în tabelul 1.14.

Tabel 1 .14 Reguli importante în procesul de identificare a riscurilor
Reguli Observații și considerente
 riscul este o incertitudine și nu ceva sigur; riscul este o probabil itate și nu un fapt împlinit
 problemele mai dificile nu trebuiesc evitate; în situații repetitive acestea pot deveni riscuri
 situațiile, evenimentele care nu pot apare
(ficțiuni) nu constituie riscuri; ficțiunile luate în calcul ca fiind riscuri gener ează :
– pierderi de resurse;
– disiparea eforturilor pe probleme ipotetice, știindu -se că fiecare
risc identificat necesită elaborarea unui plan de răspuns
 problemele care vor apare cu siguranță
(certitudini) nu se identifică ca riscuri riscurile sunt prin esența lor evenimente sau situații incerte care
se pot sau nu materializa în situații de fapt
 riscurile nu se identifică prin impactul lor
asupra obiectivelor; – impactul nu este risc, ci consecința materializării riscurilor
asupra realizării obie ctivelor;
– impactul este un efect cu originea în risc și nu riscul însăși
 riscurile nu se identifică prin negarea obiectivelor;
 nu se identifică riscuri care nu pot afecta
obiectivul ; este necesară eliminarea tentației de a stabili unele cauzalități
indirecte, în caz contrar, există pericolul identificării de riscuri
pretutindeni
 riscurile au cauză și efect ; măsurile de atenuarea se stabilesc pornind de la cauze și nu de
la impact – triada : cauză – risc – impact
 diferențierea între riscul inerent și rezidual; vezi figura 1 .11
 identificarea riscurilor nu este întotdeauna
o operațiune strict obiectivă ci, în primul
rând, o problemă de percepție; pentru atenuarea subiectivismului se utilizea ză două metode
complementare de identificare a riscurilor:
a) autoevaluarea riscurilor ( prezintă avantajul că membrii
colectivului sunt puși în situația să devină mai conștienți și mai
responsabili în gestionarea acestora dar și dezavantajul că,
aceștia fiind implicați direct în activitate, subiectivismul în
percep erea riscurilor este mai accentuat);
b) desemnarea unei echipe (internă sau din exterior ) care are
rolul de a realiza un profil al riscurilor. Avantaj – atenuarea
subiectivismului și corelarea riscurilor pe diferite nivele.
Dezavantaj -unele riscuri, aparent neimportante, pot fi ignorate.
 identificarea riscurilor curente este
necesară, dar nu și suficientă; se impune și identificarea riscurilor ce pot apare în viitor ca
urmare a unor transformări previzibile în structura societății

Identificarea
permanentă
a riscurilor
 riscurile identificate trebuie grupate . fiecare societate își poate adopta propriul sistem de grupare a
riscurilor cu scopul de a le administra corespunzător (vezi tabel
1.13)
Tehnici de
identificare
a riscului utilizarea chestionarelor
studierea proces elor și descrierea factorilor de influență
comparațiile sectoriale (Benchmarking -ul)
anali zele de scenarii
anchetele privind accidentele
auditul și inspecțiile
HAZOP (Studii de risc și Operabilitate) Brainstorming -ul

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
29 1.2.2.2 Evaluarea riscurilor
A doua etapă în realizarea profilului riscurilor o reprezintă e valuarea riscurilor care
presupune :
– analizarea posibilității de materializare a riscurilor ;
– stabilirea impactului (consecințelor) în cazul în care acestea se materializează.
Combinația dintre nivelul estimat al probabilității și nivelul estimat al impactului co nstituie
expunerea la risc, în baza căreia se realizează profilul riscurilor.
Evaluarea riscurilor se efectuează în următoarele condiții:
 având la bază, pe cât posibil, dovezi obiective (imparțiale și independente);
 ține cont de toți factorii afectați de r isc;
 face diferențierea între expunerea la risc și tolerabilitatea la risc.
Scopul evaluării riscurilor este de a stabili o ierarhie a riscurilor care, în funcție de
tolerabilitatea la risc, permite stabilirea de modalități concrete de tratare a riscurilor și atribuirea de
responsabilități în gestionarea riscurilor pentru cele mai potrivite niveluri decizionale.
În activitatea de evaluare a riscurilor se disting următoarele etape [18] :
a) evaluarea probabilității de materializare a riscului identificat
Aces ta constă în determinarea șanselor de apariție a unui rezultat specific.
Evaluarea coerentă a probabilității de materializare a unor riscuri se poate realiza prin
metoda analizei circumstanțelor care se aplică cu predilecție în cazul riscurilor potențiale unde nu
se dispune de o cazuistică care permite evaluarea probabilității prin metoda clasică. În acest caz,
domeniul în care funcția de probabilitate ia valori se poate înlocui cu o scală de evaluare. Pentru o
fază incipientă a evaluării probabilității de materializare a riscurilor se poate utiliza o scală în trei
trepte, iar în situațiile în care managementul riscurilor a devenit o componentă de bază a
managementului general al turnătoriei, poate fi utilizată o evaluare mai analitică care presupune
folosir ea unei scale cu cinci trepte, prezentată în tabelul 1.15.

Tabel 1 .15 Scale de probabilitate în trei/cinci trepte
Scăzută Medie Ridicată
0% – … 20% – … 80% – …
PROBABILITATE
Foarte
scăzută Scăzută Medie Mare Foarte
mare
0% – … 10% – … 35% – … 65% – … 85% – …

NOTĂ: Cifrele 10 ÷ 85% nu au semnificația unor praguri de la care probabilitatea poate fi
considerată ca fiind medie sau ridicată. Încadrarea unei probabilități în scala de evaluare depinde de natura
riscului și de atitudinea față de risc și nu de anumite praguri care conțin un anumit grad de relativ itate.

b) evaluarea impactului în cazul în care riscul s -a materializat
Impactul reprezintă consecința (negativă sau pozitivă ) asupra rezul tatelor așteptate .
Ca și în cazul evaluării probabilităților de materializare a riscurilor, numai anumite riscuri
pot fi apreciate prin metode cantitative, în timp ce pentru altele este suficientă evaluarea calitat ivă.
În afara consecințelor calitative, exprimate descripti v, se pot identifica și consecințe care se
exprimă prin termeni de:
– buget (costuri);
– efort (timp de muncă) ;
– timp (întârzieri posibile în termenu l de realizare a producției) .

Impactul „ I” se poate descompune, generic, conform modelului prezentat în fig. 1 .14.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
30

Fig. 1 .14 Modul de descompunere al impactului

Rezultatele obținute în urma evaluărilor calitative și cantitative ale impactului riscurilor se
transpun în scal e cali tative:
– în trei trepte (vezi fig. 1.15 a ) pentru faza incipie ntă a activității de management;
– în cinci trepte (vezi fig. 1.15 b ) specifice etap ei de consacrare a managementului
riscurilor .

a) b)
Fig. 1 .15 Scala calitativă de impact în trei trepte ( a) și în cinci trepte ( b)

c) evaluarea expunerii la risc
Expunerea la risc, fiind un concept probabi listic, reprezintă o combinație (de fapt produsul)
între probabilitate și impact . În acest caz scala de evaluare a expunerii la risc este bidimensională,
de tip matricial, expunerea la risc întâlnindu -se la intersecția liniilor cu coloanele. Zona umbrită
reprezintă o scală de expunere la risc în trei trepte (9 valori). Dacă se adoptă o scală de evaluare a
probabilităților și a impactului în cinci trepte se va obține o detaliere a expunerii la risc pe o s cală
matricială cu 25 de valori, obținându -se un rezul tat mult mai analitic, de tipul celor descrise în
tabelul 1 .16. Gruparea riscurilor identificate în funcție de expunerea la risc conduce la realizarea
profilului de risc.

Tabel 1 .16 Scala în trei/cinci trepte de evaluare calitativă a expunerii la risc (E)
Probabilitate
(P)

Impact (I) Foarte scăzută
(FS) Scăzută
(S) Medie
(M) Ridicată
(R) Foarte ridicată
(FR)
Foarte ridicat (FR) FS – FR S – FR M – FR R – FR FR – FR
Ridicat (R) FS – R S – R M – R R – R FR – R
Mediu (M) FS – M S – M M – M R – M FR – M
Scăzut (S) FS – S S – S M – S R – S FR – S
Foarte scăzut (FS) FS – FS S – FS M – FS R – FS FR – FS

Pentru a pune mai bine în evidență ierarhia, scalele calitative se pot transforma în scale
numerice, de tipul celor descrise în tabelul 1 .17.

I
M
P
A
C
T Ridicat Foarte ridicat
Mediu
Scăzut
Foarte scăzut Ridicat
Mediu
Scăzut Impactul „I”
Componenta
calitativă „Ic”
(poate cuprinde și
indicatori calitativi)
Componenta
bugetară și/sau
patrimonială „Ib”
Componenta
efort „Ie” Componenta
de timp „It”

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
31
Tabel 1 .17 Scala numerică în trei/cinci trepte a expunerii la risc (E)
Probabilitate
(P)

Impact (I) Foarte scăzută
(1) Scăzută
(2) Medie
(3) Ridicată
(4) Foarte ridic ată
(5)
Foarte ridicat (5) 5 10 15 20 25
Ridicat (4) 4 8 12 16 20
Mediu (3) 3 6 9 12 15
Scăzut (2) 2 4 6 8 10
Foarte scăzut (1) 1 2 3 4 5

Metoda de evaluare cantitativă a expunerii la risc, care mai poartă și de numirea de metoda
valorii așteptate conform căreia operațiunea de multiplicare reprezintă modalitate a de combinare a
probabilității și impactului. Astfel, expunerea la risc se calculează cu formula [18] :

E = P • I, (1.2)
unde: E este expunerea la risc;
P – probabilitatea de apariție a riscului;
I – este impactul, dacă riscul s -ar mater ializa.

Expunerea la risc este o mărime probabilistică, care are semnificație numai înainte de
materializarea riscului. Riscul odată materializat nu mai este risc, ci stare de fapt. În termenii
teoriei probabilităților, aceasta înseamnă că evenimentul nu mai este probabil, ci sigur, iar
probabilitatea evenimentului sigur este 1, astfel:

E = P • I = 1 • I = I (1.3)

rezultă că E și-a pierdut semnificația de expunere la risc devenind impact I.

1.2.2.3 Atitudinea față de risc. Controlul riscurilor
Răspunsul la risc reprezintă atitudinea adoptată de managementul de top al operatorului
economic față de posibilele amenințări sau față de eventualele oportunită ți. Urmând schema logică
prezentată în fig. 1 .12, controlul riscurilor presupune stabilirea modului și tipului de răspuns la risc
pentru fiecare risc individual. Teoria riscurilor a identificat strategii alternative de răspuns la risc,
cele mai reprezentat ive fiind evidențiate în fig. 1.16.

Fig. 1.16 Strategii alternative de răspuns la risc

CONTROLUL
RISCURILOR acceptarea (tolerarea)
riscu rilor
monitorizarea
permanentă a
riscurilor

evitarea riscurilor transferarea (externalizarea)
riscurilor tratarea
(atenuarea)
riscurilor tratarea situațiilor
dificile

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
32 a) acceptarea (tolerarea) riscului reprezintă riscul cuantificat pe care managementul de
top al operatorului economic este dispus să îl accepte sau să și -l asume la un moment dat prin
nepunerea în practică a măsurilor de control ale riscurilor. Acest stil de abordare a riscului
reprezintă o atitudine:
– adecvată, în cazul riscurilor inerente cu expunere mai mică decât toleranța la risc;
– inadecvată pentru riscurile cu expunere medie sau mare, situație în care opțiunea trebuie
justificată temeinic.
Plecând de la considerentul că așa -numitele costuri ale riscurilor pot fi privite ca beneficii
ale nematerializării riscurilor, limita de toleranță la risc constă în găsirea punctului de echilibru pe
curba “cost -beneficiu” [23] . Un instrument util în evaluarea de risc este compararea riscurilor de
dinainte și de după prevenire și combatere pentru a iden tifica diferența de risc. Se poate face o
analiză costuri -beneficii care să determine costul combaterii în funcție de gradul de reducere al
riscului. Aceste costuri vor include daunele cauzate de incendiu, numărul de răniți și de decese
cauzate de incendiu , creșterea costurilor de asigurare, scăderea profiturilor etc.
Costurile combarerii pe an / costurile pierderilor pe an = raport.
Dacă raportul este subunitar (<1), atunci costurile depășesc beneficiul.
În situația în care raportul este supraunitar (>1), atunci costurile sunt justificate de
reducerea riscurilor.
În Marea Britanie, Organul Executiv de Sănătate și Protecție a Muncii, în anul 2001 a
elaborat conceptul “ scăzut cât este practic posibil – ALARP ”, ulterior acceptat și însușit pe scară
largă și de alte țări. Acest concept este ilustrat în fig. 1 .17.

Fig. 1 .17 Prezentarea grafică a conceptului ALARP

Stabilirea limitei de toleranță la risc reprezintă o responsabilitate managerială de maximă
importanță, deoarece prin aceasta se stabilește expunerea la risc care poate fi asumată, corelată cu
costurile asumate, inclusiv măsurile de control a riscurilor.
Riscurile care au un nivel al expunerii ce se situează deasupra limitei de toleranță, se
tratează prin mă suri adecvate astfel încât expunerea la riscurile de tip rezidual să fie adusă sub
limita de toleranță.
Limita de toleranță, se poate stabili prin utilizarea unei scale de evaluare în cinci trepte a
expunerii la risc [18] marcată în tabelul 1 .18 prin linie dublă. În managementul riscurilor există
tendința de utilizare a culorilor în vizualizarea profilului de risc, astfel:
 culoarea roșie se utilizează pentru riscurile cu expunerea cea mai mare și care deviază
cel mai mult de la toleranța de risc;
 culoarea galben este folosită pentru riscurile a căror expunere depășește limita de
toleranță, iar deviația este moderată;
 culoarea verde reprezintă, în general, riscurile asumate, riscuri a căror expunere este
situată sub limita de toleranță.

Zona de neacceptat Riscul poate fi justifi cat numai
în situații extraordinare
Zona tolerabilă
(risc tolerat numai dacă se
dorește obținerea unui benefici u) Tolerabil doar dacă nu este posibilă
reducerea riscurilor sau dacă beneficiile
nu sunt proporționate cu costurile
Zona larg acceptată Risc neglijabil

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
33 Tabel 1 .18 Scala de evaluare a expunerii la risc în cinci trepte folosind codul culorilor
Foarte ridicat (FR) FS – FR S – FR M – FR R – FR FR – FR
Ridicat (R) FS – R S – R M – R R – R FR – R
Mediu (M) FS – M S – M M – M R – M FR – M
Scăzut (S) FS – S S – S M – S R – S FR – S
Foarte Scăzut (FS) I
M
P
A
C
T FS – FS S – FS M – FS R – FS FR – FS
P R O B A B I L I T A T E 0
Foarte
Scăzută
(FS) Scăzută
(S) Medie
(M) Ridicată
(R) Foarte
ridicată
(FR)

Profilul de risc crează o imagine globală din perspectiva riscurilor, utilitatea practică
regăsindu -se în tabelele de risc. Secvența din tabelele de risc (numite și registru de risc),
cuprinzând riscurile identificate, eva luarea expunerii la riscurile inerente și deviația față de
toleranța la risc poate fi de forma celor prezentate în tabelul 1 .19.

Tabel 1.19 Tabel de risc (registru de risc), cuprinzând riscurile identificate, evaluarea
expunerii la riscurile inere nte și deviația față de toleranța la risc
Risc inerent
Denumire risc Probabilitate Impact Expunere raportată la
limita de toleranță
Riscul 1 R FR R – FR
Riscul 2 M M M – M
Riscul 3 FS M FS – M

b) monitorizarea permanentă a riscurilor constă în acceptarea riscului cu condiția
menținerii sale sub o supraveghere permanentă. Se supraveghează, cu precădere, probabilitatea de
apariție deoarece strategia monitorizării se aplică în cazul riscurilor cu impact semnificativ, dar cu
probabilitate mică de apariție. Strategia de monitorizare presupune o amânare a luării măsurilor de
control până în momentul în care circumstanțele determină o creștere a probabilității de apariție a
riscurilor supuse acestui tratament;
c) evitarea riscurilor constă în elim inarea activităților (circumstanțelor) care generează
riscurile. De exemplu, se poate renunța la un salariat sau poate fi înlocuită o activitate dacă
riscurile asociate acestora sunt prea mari pentru a putea fi controlate cu costuri rezonabile, fără a
implica costuri disproporționat de mari în raport cu beneficiile;
d) transferarea (externalizarea) riscurilor constă în încredințarea gestionării riscului unei
terțe persoane specializate (juridice sau fizice, după caz) care are experiența și capabilitățile
necesare gestionării acelui risc, urmărindu -se micșorarea expunerii la risc și gestionarea eficace a
riscului de către aceasta;
e) tratarea (atenuarea) riscurilor constă în faptul că în timp ce activitatea care generează
riscuri este în desfășurare, sunt luate măsuri pentru a menține riscurile în limite acceptabile
(tolerabile). Tratarea riscurilor înseamnă a acționa prin măsuri de atenuare a probabilității, a
impactului sau a amândorura;
f) tratarea situațiilor dificile constă în elaborarea unor planuri c e urmăresc diminuarea
impactului în cazul în care riscul se materializează. Strategia tratării situațiilor dificile nu est e o
alternativă la celelalte strategii, ci o acțiune complementară care oferă o variantă pentru situația în
care măsurile de control a u eșuat și riscul s -a produs. Orice risc care este acceptat, monitorizat sau
tratat trebuie însoțit de un plan care să descrie acțiunile ce trebuie întreprinse pentru situația î n care
riscul se materializează.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
34
În teoria generală a controlului intern, măs urile luate de managementul în tratarea riscurilor
poartă denumirea de dispozitive sau instrumente de control intern.
Din analiza modului cum acestea acționează în tratarea riscurilor se deosebesc următoarele
tipuri de dispozitive sau instrumente de contr ol intern prezentate în tabelul 1 .20.

Tabel 1.20 Tipuri de dispozitive sau instrumente de control intern
Dispozitive sau instrumente de
control intern cu caracter: Observații și considerente
 preventiv menite să limitez e
posibilitatea ca anumite riscuri să se
materializeze – obligația purtării echipamentului de protecție;
– obligativitatea efectuării instruirii salariaților care
desfășoară activități cu pericol ridicat.
 corectiv create cu rolul de a limita
impactul ris curilor materializate – includerea în contracte a unor clauze referitoare la
recuperarea pierderilor în cazul materializării riscului;
– asigurarea societății care permite recuperarea financiară
în cazul materializării riscurilor asigurate;
– elaborarea pl anurilor de intervenție și gestionare a
situațiilor de urgență permițând revenirea societății, în cel
mai scurt timp, la starea de normalitate, asigurându -i
continuitatea procesului tehnologic etc.

Sistem
de
control
intern
 detectiv concepute cu scopul de a
permite identificarea riscurilor care s -au
materializat în vederea tratării
corespunzătoare a consecințelor – poartă și denumirea de control ulterior , întrucât fac
referire la riscuri materializate.

Măsurile ce trebuiesc întreprinse pentru stăpânirea riscurilor se înscriu în zona de
cuprindere a sistemului de control intern sau a registrului de riscuri [18].

Registrul de riscuri reprezintă documentul integrator al managementului /gestionării
riscurilor, el incluzând:
 sinteza informațiilor și deciziilor luate în urma analize i riscurilor;
 confirmarea faptului că în societatea în cauză s -a introdus un sistem de management al
riscurilor și că acesta funcționează;
 faza de revizuire și raportare a riscurilor.

În tabelul 1.21 este prezentat un model al Registrului de riscuri.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
35 Tabel 1.21 Registrul de riscuri (model)

Riscuri inerente Riscuri reziduale
Nr.
crt. Zona de risc
(domeniu,
compartimente) Obiective Descrierea
riscurilor Circumstanțele
care
favorizează
apariția
riscurilor
(cauze) Responsabilii
cu
gestionarea
riscurilor
Probabilitate
Impact
Expunere
Strategia
adoptată Instrumente
de cont rol
intern …
Probabilitate
Impact
Expunere
Alte riscuri
secundare Observații
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 13 14 15 16 17
1
2
…

NOTĂ: Modelul de Registru de risc prezentat este minimal, el neavând decât valoare explicativă.
Acesta poate fi dezvoltat pentru a pune în evidență:
1) faza de revizuire și raportare, cu urmatoarea secvență:

… Data până la care
instrument ul de control intern
trebuie implementat Data
ultimei
revizuiri …
10 11 12 13÷17
1
2
…

2) se pot introduce noi coloane pentru:
– “Descrierea sumară a impactului”;
– “Evaluarea riscului rezidual în momentul reviziilor”.

Observație: Introducerea punctelor 1 și 2 din NOTĂ în tabelul 1 .21 completează Registrul de riscuri incluzându -se, astfel, și faza de revizuire și
raporta re devenind, în aceste condiții, documentul de importanță maximă prin care se certifică:
– introducerea managementului riscurilor în societatea comercială (turnătorie);
– funcționalitatea acestuia.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
36 1.2.2.4 Monitorizarea, revizuirea și raportarea riscu rilor
Monitorizarea, revizuirea și raportarea riscurilor este faza care încheie ciclul prezenta t în
fig. 1 .12 și este impusă de cel puțin două motive:
a) necesitatea supravegherii:
– modului de desfășurare a etapelor procesului de management al riscu rilor;
– eventualelor modificări al e profilurilor riscurilor ca urmare a implementării
instrumentelor de control intern;
– modificării circumstanțelor care favorizează apariția riscurilor;
b) obținerea de asigurări privind eficacitatea gestionării riscurilor și i dentificării nevoii
de a lua măsuri viitoare care se impun. Procesul de supraveghere și revizuire a riscurilor este
prezentat în fig. 1.18.

Fig. 1 .18 Schema desfășurării procesului de supraveghe re și revizuire a riscurilor

Revizuirea riscurilor și a gestionării riscurilor se poate executa prin metoda
autoevaluării (în primă fază) și audit intern [18 ].
Rapoartele de responsabilitate și practica autoevaluării sunt susceptibile de
subiectivism deve nind un eșec în condițiile adoptării unei politici sancționatorii.
Subiectivismul autoevaluării este contrabalansat de auditul intern care are obligația de a
efectua evaluări independente în vederea obținerii de garanții că riscurile sunt corect
identifica te și bine gestionate, iar rezultatul final, obiectivele stabilite, sunt îndeplinite și
turnătoria funcționează în condiții de siguranță.
Registrul de riscuri reprezintă punctul de plecare în evaluarea independentă a
managementului riscurilor de către audi tul extern. Procesul de
supraveghere
și revizuire a
riscurilor Necesitatea
punerii în
aplicare
Scopul
punerii în
aplicare Supravegherea
riscurilor
Revizuirea
riscurilor impactul și probabilitatea riscurilor au suferit modificări analiza apariți ei de riscuri noi analiza persisten ței riscurilor
instrumentele de control intern puse în operă sunt eficiente
analiza riscuri lor trebuie abordată la nivele de management superioare
asigurare că toate aspectele procesului de ma nagement al riscurilor sunt
analizate periodic (cel puțin o dată pe an)
asigurare că riscurile sunt expuse revizuirii cu o frecvența stabilită în raport
cu mobilitatea circumstanțelor și a naturii instrumentelor de control intern
ce ur mează a fi implementate
schimbul de informații și experiență cu alți parteneri sunt benefice și își
produc ef ectul asupra propriei societăți
măsurile și procedurile adoptate au produs rezul tatele scontate stabilire a mecanismelor de alertare ale nivelelor superioare m anageriale
în privința noilor riscuri sau a schimbărilor intervenite la riscurile deja
identificate, pentru ca aceste schimbări să poată fi abordate corespunzător
o cunoaștere corespunzătoare ar fi ajutat la obținerea unor concluzii și ar
conduce la luarea de decizii pentru evaluarea și gestiunea riscurilor în
viitor Determină
dacă:

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
37 Consiliul de administrație, managerii, administratorii etc. poartă responsabilitatea
determinării și orientării strategice a societății și, totodată, de a crea mediul și structurile
necesare desfășurării eficiente a gestiunii riscurilor.
Responsabilități în managementul riscurilor [19] poartă atât persoanele cu putere
decizională (pe verticală) cât și personalul de execuție căruia îi revin sarcini în plan orizontal,
cele mai semnificative sunt prezentate în tabelul 1 .22.
După mărimea societății funcția de gestionar de risc poate să se întindă de la un simplu
promotor de risc la un gestionar de risc angajat prin colaborare, și până la un departament
complet de gestiune a riscurilor.

Tabel 1.22 Responsabilități în managementul riscuril or
Categoria
de personal Responsabilitatea
Manageriatul
de top
(acționarii și
managerii) • angajament total în cunoașterea riscurilor la care societatea trebuie să facă fată;
• să cunoască efectele potențiale privind nerealizarea parametrilor de perform anță prevăzuți asupra
valorii acționariale;
• să aloce resurse corespunzătoare pentru formarea și dezvoltarea unei solide culturi a riscurilor,
precum și atribuirea de responsabilități în interiorul societății;
• să se asigure că nivelul de sensibilitat e la riscuri este corespunzător în toată societatea iar
sisteme le de control ale acestora sunt operative și funcționează corect;
• să știe cum va fi gestionată o eventuală criză în cadrul societății;
• să cunoască gradul de încredere în părțile participan te la derularea activității societății;
• să știe cum să gestioneze schimbul de informații cu comunitatea investitorilor dacă acest lucru
este necesar;
• să se asigure că procesul de gestiune a riscurilor funcționează eficace;
• să realizeze o politică d e gestiune a riscurilor scrisă, care să definească o abordare generală și cu
responsabilitate.
Factori
decizionali la
nivelul
proceselor
tehnologice
(conducătorii și
șefii locurilor de
muncă) • au responsabilitate principală în gestionarea riscului coti dian, precum și de a promova cultura
riscurilor și de a face cunoscute obiectivele gestiunii riscurilor;
• au obligativitatea de a face un briefing regulat privind gestiunea riscurilor în timpul ședințelor
profesionale de așa manieră încât să fie examinat e expunerile la risc și de a redefini prioritățile prin
lumina analizei riscurilor;
• contactul permanent și schimbul de experiență reciproc efectuat, în mod regulat, cu partenerii
asupra politicilor de gestiune a riscului, despre eficacitatea și rezultate le obținute;
• să fie informați asupra riscurilor, a impactului acestora asupra responsabilităților, a impacturilor
posibile asupra altor sectoare și invers, asupra efectului riscurilor din alte sectoare;
• să dispună de indicatori de performanță care să le permită supravegherea activităților cheie și
îndeplinirea obiectivelor (acești indicatori trebuie să permită identificarea investițiilor care nec esită o
intervenție – previziune și buget);
• să dispună de sisteme care să permită cunoașterea abaterilor f ață de bugete și previziuni în ritm
suficient pentru a putea genera reacții corespunzatoare;
• să raporteze sistematic și prompt acționarilor și managerilor de societate privind orice risc sau eșec
al măsurilor de stăpânire a riscurilor existente.
Gestion arul de
riscuri • are competențe în:
– definirea politicii și strategiei pentru gestiunea riscurilor;
– crearea unei culturi a riscului în interiorul societății, cu acțiuni de formare corespunzătoare;
– stabilirea politicilor de risc intern;
– concep erea și urmărirea procesului de gestiune a riscurilor;
• este promotorul principal de gestiune a riscurilor la nivel strategic și operațional;
• acordă sprijin diverselor unități funcționale care sunt chemate să avizeze gestionarea riscurilor în
cadrul soc ietății;
• elaborează strategii de răspuns la risc, inclusiv planuri de urgență și de continuitate a activit ăților;
• întocmește rapoarte privind gestionarea riscurilor pentru acționarii și managerii societății.
Personalul
salariat • să înțeleagă respons abilitățile care îi revin în mod personal privind riscurile;
• să înțeleagă cum pot contribui la ameliorarea sau limitarea riscului și respectarea programului de
gestiune a riscurilor;
• să înțeleagă că gestiunea și conștientizarea existenței riscurilor es te o parte importantă a culturii
organizaționale;
• să raporteze sistematic și rapid către șefii ierarhici asupra tuturor noilor riscuri sau eșecuri a le
măsurilor de stăpânire a riscurilor.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
38 1.2.3 Managementul riscurilor de incendiu/explozie
1.2.3.1 Definirea fenomenului de ardere -incendiu -explozie
 Arderea sau combustia se definește ca fiind :
 „reacția exotermă a unei substanțe cu un comburant care emite efluenți însoțiți de
flăcări și/sau incandescență” , potrivit [ 24];
 „reacția exotermă a unei su bstanțe combustibile cu un comburant, însoțită, în
general, de emisie de flăcări și/sau incandescență și/sau emisie de fum” , conform [17].
Arderea, ca proces chimic, poate fi interpretată din punct de vedere termodinamic prin
intermediul teoriei cinetice a gazelor.
Ecuația stoichiometrică de ardere se po ate scrie sub forma generală [17 ]:
v1A1 + v 2A2 + … + v 1A1 + v 2A2+ … (1 .4)

în care: A 1, A2 … reprezintă formulele chimice ale substanțelor componente ale reacției;
v 1, v2 … reprezintă coeficienții stoichiometrici.

Procesul de ardere este posibil însă numai dacă se întrunesc simultan în timp și spațiu
următoarele condiții:
– existența materialului combustibil sau c arburantul;
– prezența substanțelor care întrețin arderea (oxigenul, aerul sau substanțe ce pot ceda
oxigen), denumite și comburant;
– sursa de aprindere cu energie capabilă să realizeze temperatura de aprindere și să
asigure căldura suficientă pentru a me nține arderea.
Înlăturarea oricăruia dintre cei trei factori va duce la întreruperea procesului de ardere.
Clasicul „triunghi al arderii” sau „triunghiul focului” [25] este o simbolizare grafică a
elementelor implicate în procesul de ardere fiind reprezent at în fig. 1 .19.

ARDERE
COMBUSTIBIL AER C ĂLDURĂ
(SURSĂ DE APRINDERE)
AMESTEC
COMBUSTIBIL-AERTRANSFER DE C ĂLDURĂ
CĂTRE AERTRANSFER DE C ĂLDURĂ
CĂTRE COMBUSTIBIL

Fig. 1.19 Triunghiul arderii

Cercetări recente sugerează că reacția chimică după care are loc arderea nu este așa de
simplă precum indică triunghiul arderii, fiind prezent și un al patr ulea factor. Acest ultim factor
îl reprezintă reacția în lanț, prin care arderea continuă și chiar este accelerată.
Studiile efectuate asupra fenomenului complex reprezentat de incendiu au permis
formularea unei teorii privind fenomenul de ardere explicat prin răspândirea flăcărilor sub
forma unui tetraedru pentru că cele patru entități se învecinează și fiecare entitate este conectată
cu celelalte trei entități. Reacția în lanț este cauzată de defalcarea și recombinarea moleculelor
care alcătuiesc un mater ial combustibil împreună cu oxigenul din atmosferă.
Flacăra, care constituie un fenomen însoțitor al arderii, va arde până când:
a) se epuizează combustibilul;
b) oxigenul se consumă sau va fi exclus într -un fel;
c) căldura se disipă;
d) reacția în lanț se întrerupe.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
39 Investigarea acestui concept a dus la necesitatea modificării „triunghiului arderii” sau
„triunghiului de foc” cu o piramidă tridimensională, cunoscută ca „tetraedrul arderii” sau
„tetraedrul de foc” [25] prezentat în fig. 1 .20.

Fig. 1.20 Tetraedrul arderii

Este important de făcut diferența dintre ardere și incendiu deoarece nu orice ardere
constituie, totodată, și incendiu. Nu sunt considerate incendii:
– arderile materialelor și substanțelor care au loc în cuptoarele de elaborare, uscare,
tratamente termice sau alte instalații similare;
– aprinderile rezultate ca urmare a funcționării unor instalații electrice,
– orice arderi care sunt supravegheate și ținute sub control (incinerări de deșeuri,
vegetație uscată etc.);
– fumigațiile care nu necesită intervenții de stingere.
În general procesul de ardere a materialelor combustibile [17 ] are loc în fază gazoasă și
mai puțin în fază solidă (ardere mocnită), conform schemei prezentate în fig. 1 .21.

Temperatura
(căldura )
MATERIALE SOLIDE GAZE LICHIDE
Evaporare
Gaze +
vapori
Oxidare
Inflamare
Ardere Topire Sublim are Piroliza
Reziduri
solide
Ardere mocnită Evaporare

Fig. 1 .21 Schema generală sub care căldura acționează asupra substanțelor combustibile

reacția în lanț combustibil oxigen c ăldura
(sursa de aprindere)

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
40  Incendiul. Cuvântul incendiu își are origin ea în limba latină și derivă din cuvântul
incendium.
Dicționarul universal al limbii române explică sensul cuvântului incendiu ca fiind un
„un foc mare care mistuie ceva: așa lasă toate incendiile mari, după ce se sting, o provizie de
căldură ascunsă”.
În România, [16, 26] ambele reglementări folosesc aceeași definiție a incendiului
„ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu, care produce
pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție orga nizată în
scopul întreruperii procesului de ardere”.
Potrivit [27 ] incendiul este un „proces complex de ardere, cu evoluție necontrolată,
datorat prezenței substanțelor combustibile și a surselor de aprindere, a cărui apariție și
dezvoltare are efecte nega tive prin producerea de pierderi de vieți, pagube materiale, etc. și
care impune intervenția organizată pentru stingere”.
Incendiul este un proces de ardere care include fenomene fizice și chimice, precum:
– transferul de căldură;
– formarea flăcărilor,
– schimbul permanent de gaze cu mediul înconjurător,
– transformări structurale produse în compoziția materialelor de construcție și ale
elementelor de rezistență folosite la edificarea construcțiilor.
În dezvoltarea unui incendiu intervin factori precum:
– forma și dimensiunile încăperii;
– sarcina termică de incendiu;
– deschiderile spre exterior;
– natura și poziționarea materialelor combustibile;
– locul și modul de inițiere a incendiilor;
– dispunerea încăperi i în clădire.
În evoluția unui incendiu în interiorul unei încă peri intervin cinci faze [12, 17]:
 apariția focarului inițial – faza în care, datorită unor împrejurări favorabile, sunt
puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei e nergie, acumulată în
timpul perioadei de contact, duce la inițierea incendiului;
 faza de ardere lentă – are o durată extrem de variată (absentă în unele cazuri, poate
dura câteva minute, ore și chiar zile și săptămâni – în cazul arderii mocnite. Durata de pinde de
natura, cantitatea și modul de distribuire a materialelor combustibile în incintă, de dimensiunile
și amplasarea surselor de aprindere și de cantitatea de căldură transmisă de acestea, cu cât
materialul se aprinde mai ușor, cu atât căldura degajat ă este mai mare și propagarea are loc mai
rapid.
 faza de ardere activă – arderea se propagă la toate obiectele învecinate cu focarul,
având aerul necesar în cantitate suficientă, radiația este principalul factor al transferului de
căldură, în principal pr in stratul de gaze fierbinți și fum, propagând incendiul, și, în zone mai
îndepărtate de focar, prin încălzirea materialelor din aceste zone la temperatura de aprindere.
Faza de ardere activă poate evolua diferențiat:
– apariția fenomenului de flash-over în cazul în care aerul necesar arderii se află în
cantitate suficientă. Flash -over este un fenomen punctual, în care se instalează brusc arderea
generalizată a tuturor suprafețelor combustibile din incintă, crește rapid, exponențial
temperatura și g enerarea de fum, scade brusc cantitatea de comburant (oxigenul din aer), iar
procentul de oxid de carbon atinge valoarea maximă (până la 20%) ;
– apariția fenomenului de regresie în dezvoltarea focului, care se poate stinge spontan;
– dacă î n faza de regresie a incendiului, are loc o admisie bruscă de aer proaspăt (prin
spargerea geamurilor, deschiderea ușilor, spărturi sub pragul neutru ș.a.), se produce fenomenul
de backdraft care are manifestări similare celui de flash -over.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
41  faza de ardere generalizată – are loc după producerea fenomenului de flash -over
sau backdraft, arderea se generalizează în întreaga incintă, temperaturile se uniformizează spre
valori maxime, transferul de căldură prin radiație devine preponderent.
În această fază structurile de rezistență ale construcției sunt afectate în mod considerabil
de incendiu: se fisurează și se dislocă pereții, se lărgesc deschiderile existente, favorizând
propagarea incendiului în incintele alăturate și apoi în întreaga construcție.
 faza de r egresie – caracterizată prin încetarea creșterii temperaturii, urmată apoi de
o scădere a acesteia odată cu epuizarea combustibilului și continuarea efectului distructiv
asupra elementelor construcției. Reprezentarea grafică a procesului de ardere în coord onate
temperatură –durată de timp este redată în fig. 1.22.

apariția
focarului
faza de
ardere
lentăfaza de
ardere
activăfaza de ardere
generalizată faza de
regresiepunctul de
“ ”fl sh-overa

Fig. 1.22 Reprezentarea în coordonate temperatură –durată de timp a procesului de ardere

Etapele procesului de ardere sunt reprezentate și sub forma unei scheme bloc [24]
prezentată în fig. 1.23.

Fi g. 1.23 Etapele evoluției unui incendiu

Amprenta incendiului reprezintă ansamblul modificărilo r materiale survenite la locul
incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spațiului incendiat. APARIȚIA FOCARULUI INIȚIAL
ARDERE LENTĂ
Incendii neventilate ARDERE ACTIVĂ Incendii ventilate
Cantitate insuficientă de a er Cantitate suficientă de aer
Aport suplimentar de aer
Flash -over Backdraft
ARDERE GENERALIZATĂ
REGRESIE

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
42  Explozia este un “proces de ardere foarte rapidă și violentă a amestecurilor
explozive, care se produce în fracțiuni de secundă, cu degajare de căldură, lumi nă și care
generează presiuni mari ” [12].
Explozia mai poate fi definită ca “reacția bruscă de oxidare sau de descompunere, care
produce o creștere de temperatură, de presiune sau ambele simultan ”. [28].
În funcție de viteza de ardere/dezvoltar e a frontului de undă/ardere/reacție a
fenomenului de descompunere al amestecurilor explozive, se deosebesc:
 deflagrația , la care viteza de ardere/dezvoltare are ordinul de mărime de câțiva
centimetri/s (< 1] m/s, arderea producându -se din aproape în apro ape;
 explozia propriu -zisă, având loc la contactul unei surse de aprindere cu amestecul
de substanță combustibilă -aer ajunsă la o anumită concentrație, viteza de ardere/dezvoltare
având ordinul de mărime cuprins în intervalul (10 …100] m/s;
 detonația , explozie produsă în conducte cu diametre și lungimi mari, la care viteza
de ardere/dezvoltare are ordinul de mărime cuprins în intervalul (100 … 1000] m/s,
caracterizată prin apariția undei de șoc;
 răbufnirea , la care viteza de ardere/dezvoltare are ord inul de mărime cuprins între
(1…10] m/s și este considerată ca un efect limită al exploziei.
Pericolul de explozie se poate defini ca starea care precede o explozie.
Riscul de explozie este produsul scalar dintre probabilitatea de producere a unei
explozii și probabilitatea consecințelor generate de aceasta .
Explozia, privită ca fenomen fizic distinct, constituie o împrejurare declanșatoare a
incendiulu i și nu o sursă de aprindere [28 ]. Deși în sine, explozia este o ardere, ea poate genera
sau nu un incendiu. În situația generării unui incendiu, aceasta este posibilă prin:
– flacăra amestecului exploziv care prin propagare intră în contact cu materiale
combustibile;
– scânteile mecanice produse de șocuri.
În turnătorii se pot declanșa explozii datorită:
a) energiei eliberate ca urmare a reacțiilor de oxidare rapidă (arderea unui amestec de
vapori de substanțe combustibile cu aerul);
b) descompunerii rapide a unor compuși chimici;
c) fenomenului de tiraj invers care determină producerea explozie i gazelor de ardere;
d) prezenței prafului combustibil.
Exploziile datorate prafului reprezintă combustii foarte rapide a norului de praf care
produce o flacără și un front de presiune, fiind una dintre cel e mai distrugătoare explozii .
Frontul de flacără a cționează în mod direct asupra oamenilor cauzându -le în mod frecvent
pierderea vieții, în timp ce frontul de presiune cauzează daune construcțiilor. În cazul
exploziilor de praf combustibil, triunghiului arderii i se asociază alte două elemente:
– dispersia particulelor de praf în cantitate și concentrație suficientă;
– formarea norului de praf. În aceste condiții se vorbește de pentagonul exploziei
[28, 29 ], ale cărui elemente sunt prezentate în fig. 1 .24.

Fig. 1.24 Combinația pentagon – incendiu, praful și explozia

Incendiu Căldura (sursa de aprindere)
Oxigen ul (oxidantul) Praful combustibil Formarea norului
de praf Dispersia
particulelor
de praf

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
43 Exploziile de praf sunt cele mai periculoase deoarece ele pot provoca o reac ție în lanț
mai ales dacă acestea se produc în spații închise neventilate. Zonele cele mai predispuse la
astfel de explozii sunt cele în care au loc operațiuni de măcinare, zdrobire, sablare, filtrare,
amestecare, sfărâmare, uscări prin pulverizare sau tra nsportare a materialelor solide în stare
pulverulentă sau particule solide cu granulație mai mare.
Pulberile metalice de dimensiuni foarte reduse prezintă per icol ridicat de incendiu
[3, 12], indicii pericolului de incendiu/explozie pentru unele pulbe ri metalice sunt prezentate în
tabelul 1.23.

Tabel 1.23 Indicii pericolului de incendiu/explozie pentru unele pulberi metalice
Metalul
(simbol) Dimensiunile
medii ale
particulelor
[µm] Temperatura
de
autoaprindere

[oC] Temperatura de
autoaprindere a
suspensiilor în
aer [oC] Limita
inferioară de
explozie
[g/cm3] Energia
minimă de
aprindere

[mJ]
Magneziu (Mg) < 74
– 490
420-650 620
480-520 40
20 40
80
Titan (Ti) < 40
10
– 397
520
330-590 –
330
260-500 –
45
– –
10
–
Aluminiu (Al) 44 760 650 45 60
Fier (Fe) – 310-475 420 105 200
Zinc (Zn) < 74
0,6-1 460
123 680
– 500
– 960
–
Mangan (Mn) < 40
– >1000
210 –
461 –
125 –
305
Siliciul (Si) – – 790 10 100
Staniu (Sn) – 430 630 190 200
Stibiu (Sb) < 60 330 420 420 1,92
Vanadiu (V) – 400-840 500 200 –
Crom (Cr) – 400 580 230 140
Bor (B) < 44 400 470 < 100 60
Cadmiu (Cd) < 60 250 570 – 4
Calciu (Ca) – 300-500 – – –
Nichel (Ni) – 430-1240 – – –

În tabelul 1.24 sunt prezentate principalele proprietăți a le unor pulberi combustibile [17 ].

Tabel 1.24 Principalele proprietăți ale unor pul beri combustibil

Printre materi alele utilizate în turnătorii [3 ] sunt și o serie întreagă de substanțe chimice
care prezintă pericol de inflamare, autoaprindere sau explozie, cele mai des folosite sunt
prezentate în tabelul 1.25.

Temperatura minimă de
aprindere [oC] Denumirea pulberii
Nor Strat Concentrația
minimă de
explozie [g/l] Energie
minimă de
explozie [bar] Presiune
maximă de
explozie [bar]
Aluminiu 650 760 0,045 50 5,79
Celuloză 410 300 0,045 40 8,06
Dextrină 410 440 0,050 40 6,82
Mangan 460 240 0,125 305 3,65
Pulbere de lemn 430 – 0,05 20 4,4
Rășini formaldehidice 450 – 0,015 10 7,37

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
44 Tabel 1.25 Substanțe c u pericol de inflamare, autoaprindere sau explozie utilizate în turnătorii
Temperatura , [oC] Limita de explozie [%]
Substanța Starea de agregare
la temperatura și
presiunea normală Autoaprindere Inflamabilitate Inferioară Exterioa ră
Alcool etilic lichid 9-32 425 2,6 18,9
Acetat de etil lichid -5 460 2,2 11,4
Acetat de metil lichid -13 455 3,1 16
Acetilena gaz -17,8 305 2,4 82
Acetona lichid -19 538 1,6 15,3
Alcool metilic lichid -1 470 6 36,5
Diclor -etilenă lichid -6 463 9,7 12,8
Dimetil -amină gaz -7 – 2,8 14,4
Etil-amină lichid -39 384 3,5 17,1
Etilen -glicol lichid 111 416 3,2 6,35
Fenol cristale 79 715 – –
Formaldehidă gaz 54 430 17 73
Petrol lampant lichid 21-58 250-425 0,7 7,5
Toluen lichid 4-7 552 1,2 7
Trietilam ină lichid -7 510 1,2 8
Ulei de in lichid 192 350 – –
Ulei de rapiță lichid 163 466 – –
White -spirit lichid 33 270 1,4 6

Biroul Minelor (USBM) din structura Ministerului de Interne al Statelor Unite ale
Americii (USDI) a dezvoltat o scară arbitrară, p e baza testelor efectuate pe cantități mici de
prafuri, folosită drept ghid în stabilirea gradului de periculozitat e pentru fiecare tip de praf [28 ],
ajungând la concluziile prezentate în tabelul 1 .26.

Tabel 1 .26 Scala pericolului de explozie pentru praf uri (USBM)
Clasificare Sensibilitatea la aprindere Severitatea exploziei
Slab < 0,2 < 0,5
Moderat 0,2 – 1,0 0,5 – 1,0
Puternic 1,0 – 5,0 1,0 – 2,0
Sever > 5,0 > 2,0

Potrivit datelor din tabel, cu cât este mai mare valoarea de pe fiecare scală, cu atâ t este
mai mare pericolul reprezentat de fiecare tip de praf.

1.2.3.2 Riscul de incendiu. Definire. Criterii de determinare. M etode de stabilire a
nivelului de risc
 Potrivit [16], riscul de incendiu este definit ca fiind „produsul dintre probabilitatea
de inițiere a unui incendiu într -un proces tehnologic sau într -o situație tehnică dată și
importanța estimată a pagubelor sau a consecințelor lor la apariția incendiului” . Expresia
matematică a riscului de incendiu este dată de formula [16]:

Ri = f (P,G) (1 .5)

unde: Ri reprezintă riscul de incendiu;
P – probabilitatea de inițiere a unui incendiu;
G – gravitatea estimată a pagubelor sau a consecințelor.

Relația (1 .5) reprezintă un sistem de evaluare a binomului probabilitate – gravitate,
celor două elemente atribuindu -li-se, fiecăruia, câte o scală de evaluare, astfel:

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
45  pentru probabilitate se folosește următoarea scală (în ordine crescătoare):

extrem de rar – rar – improbabil – probabil – posibil – frecvent
P ≈ 0 P < 10-6 P >10-6 P > 0,0001 P > 0,01 P > 1

 gravitatea operează cu o scală numerică având va lori de la 1 la 6.

Modelul grafic pentru exprimarea riscului de incendiu funcție de cei doi parametri este
prezentat în fig. 1 .25.

G
(Gravitate)

Fig. 1.25 Model grafic de încadrare a riscului de incendiu

Corelarea dintre nivelurile de gravitate, consecințele directe și clasificarea incendiilor
[16] sunt prezentate în tabelul 1 .27.

Tabel 1.27 Corelarea dintre nivelurile de gravitate, consecințele directe și clasificarea incendiilor

Concomitent, [27 ], definește riscul de incendiu drept „probabilitatea izbucnirii
incendiilor în spații, î ncăperi, construcții sau compartimente de incendiu ori instalații; în cele
cu funcțiuni civile (publice) se exprimă prin „riscuri de incendiu”, iar cele destinate
activităților de producție și/sau de depozitare se exprimă prin categorii de pericol de
incen diu”.

 Criterii de determinare a riscului de incendiu. Riscul de incendiu se determină,
în mod diferențiat, ținând cont de destinația construcției. În funcție de destinația pe care o are o
construcție se adoptă și procedeul corespunzător, astfel că pe ntru o turnătorie având structura
prezentată în fig. 1.7 riscul de incendiu se determină astfel:
a) pentru încăperile care intră în componența grupurilor social -administrative (birouri,
săli de mese, cantine, vestiare etc.), baza de calcul o constituie densitatea sarcinii termice de
incendiu care se determină prin raportarea sarcinii termice la suprafața secțiunii orizontale a
spațiului afectat d e incendiu, conform relației [30 ]: 6
5 Domeniul riscului inacceptabil
4
3
2
1

Domeniul riscului acceptabil
Prevenire

Extrem de rar Rar

Protecție

Improbabil
Probabil Posib il Frecvent

Ri = f(P,G)

P
(Probabilitate)
Nivel de gravitate Consecințe directe Clasificarea incendiilor
1 neglijabile –
2 minore început de incendiu
3 semnificative/moderate incendiu notabil sau moderat
4 grave incendiu important sau mare
5 foarte grave incendiu foarte important sau sinistru
6 catastrofale incendiu major sau dezastru

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
46 SQ q s = AS [MJ/m2] (1 .6)
unde: SQ – sarcina termică [MJ];
AS – suprafața secțiunii orizontale a spațiului afectat de incendiu [m2].

Sarcina termică, reprezintă cantitatea de căldură pe care o poate degaja, prin combustie
completă, totalitatea materialelor combustibile fixe și mobile din spațiul afectat de incendiu,
determinându -se cu formula [3 0]:

n
S Q =  Qi x M i
i=1 [MJ] (1.7)
unde:
Qi – puterea calorifică inferioară a unui material, în MJ/kg sau MJ/m3N;
Mi – masa materialelor combustibile de același fel în spațiul respectiv, în kg;
n – numărul materialelor combustibile de același fel în spațiul respectiv.

În funcție de densitatea sarcinii termice, riscul de incendiu [17 , 27] în astfel de clădiri
considerate civile (publice), poate fi:
 ridicat (mare); q s ≥ 840 MJ/m2;
 mediu (mijlociu); q s = 420 -840 MJ/m2;
 redus (mic); q s ≤ 420 MJ/m2.
a1) Unele spații și încăperi din aceste clădiri, în funcție de destinația (funcțiunea) lor, se
încadrează în urm ătoarele riscuri de incendiu [27 ]:
 ridicat (mare) – în car e se utilizează, sau depozitează materiale ori substanțe
combustibile (arhive, biblioteci tehnice, multiplicare documente etc.);
 mediu (mijlociu) – în care se utilizează foc deschis (centrale termice, bucătării,
oficii cu preparări calde etc.);
 redus (mic) : celelalte încăperi și spații pentru birouri.
b) construcțiile care au ca destinație activitățile de producție și/sau depozitare, categorie
în care intră sectoarele productive, auxiliare și depozitele, la determinarea riscului de incendiu
se iau în consid erare:
– natura activităților desfășurate;
– caracteristicile de ardere ale materialelor și substanțelor utilizate, prelucrate,
manipulate sau depozitate;
– densitatea sarcinii termice.
La aceste construcții, riscul de incendiu este definit prin categorii de pericol de incendiu
[27], ce exprimă:
 categoriile A și B: posibilități de incendiu și explozie volumetrică (risc foarte mare de
incendiu);
 categoria C: posibilități de incendiu/ardere (risc mare de incendiu);
 categoria D: existența focului deschis sub o rice formă, în absența substanțelor
combustibile (risc mediu de incendiu);
 categoria E: existența unor materiale sau substanțe incombustibile în stare rece sau a
substanțelor combustibile în stare de umiditate înaintată, peste 80% (risc mic de incendiu). În
tabelul 1.28 sunt prezentate categoriile de pericol de incendiu.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
47 Tabel 1.28 Categoriile de pericol de incendiu
Categoria
de pericol
de incendiu Caracteristicile substanțelor și ale materialelor ce
determină încadrarea Precizări
A
(BE3a) Substanț e a căror aprindere sau explozie poate să aibă loc în
urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau cu alte
substanțe ori materiale.
Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor până la 280
C, gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie pâ nă la 10%,
atunci când acestea pot forma cu aerul amestecuri explosive.
B
(BE3b) Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsă
între 28 -1000 C, gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie
mai mare de 10%, atunci când acestea pot forma cu aerul
amestecuri explozive.
Fibre, praf sau pulberi, care se degajă în stare de suspensie, în
cantități ce pot forma cu aerul amestecuri explozive. Nu determină încadrarea în categoriile A și B (BE3a și BE3b)
de pericol de incendiu:
– folosirea substanțelor solide, lichide sau gazoase drept
combustibil pentru ardere;
– scăpările ș i degajările de gaze, vapori sau praf, care sunt în
cantități ce nu pot forma cu aerul amestecuri explosive.
În asemenea situații încadrarea se face în categoria C, D sau
E (BE2, BE1a,b), în funcție de densitatea sarcinii termice și
de pericolul de incendi u în ansamblu.
C
(BE2)
Substanțe și materiale combustibile solide.
Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare
de 1000C. Nu determină încadrarea în categ oria C (BE2) de pericol,
oricare din următoarele situații:
– folosirea substanțelor solide, lichide sau gazoase drept
combustibil pentru ardere;
– utilizarea lichidelor combustibile cu temperatura de
inflamabilitate peste 1000C la comenzi hidraulice, răcir e,
ungere, ilter și tratamente termice, în cantități de max. 2 m3,
cu condiția luării unor măsuri locale pentru limitarea
propagării incendiului;
– folosirea echipamentului electric care conține până la 60 kg
ulei pe unitatea de echipament, precum și a fl uxurilor de
cabluri cu mai puțin de 3,5 kg material combustibil/ml pe flux;
– materiale și substanțe combustibile din spațiul respectiv,
inclusiv cele din utilaje care nu se încadrează în alin. 2 sau
cele utilizate la transportul ori depozitarea materialel or
combustibile, a căror ambalaje, palete sau rafturi
combustibile, dacă nu depășesc în totalitate 105 MJ/m2.
În această situație, încadrarea se face în funcție de pericolul
de incendiu, în categoria D sau E.
D
(BE2) Substanțele sau materialele incombusti bile în stare fierbinte, topite sau incandescente, cu degajări de căldură radiantă, flăcări
sau scântei.
Substanțe solide, lichide sau gazoase ce se ard în calitate de combustibil.
E
(BE1b) Substanțe sau materiale incombustibile, în stare rece sau materia le combustibile în stare de umiditate înaintată (peste 80%),
astfel încât posibilitatea aprinderii lor este exclusă.

 Metode de stabilire a nivelului de risc
La ora actuală, în România, în baza criteriilor de evaluare a gravității consecinț elor
incendiului și prin impunerea anumitor limite de acceptabilitate a acestora, sunt admise 3
domenii caracteristice nivelurilor de risc de incendiu [16]:
a) domeniul riscului neglijabil , care este asociat începuturilor de incendiu cu
consecințe de gravi tate neglijabile, rare și foarte rare, cu probabilitate redusă, respectiv foarte
redusă de producere;
b) domeniul riscului acceptabil , aferent incendiilor minore frecvente cu probabilitate
ridicată de producere /incendiilor majore cu consecințe de gravitate ridicată, rare și foarte rare;
c) domeniul riscului inacceptabil , aferent incendiilor majore posibile sau frecvente cu
producere care nu poate fi neglijată.
În practică, evaluatorii riscurilor de incendiu care sunt fie persoane fizice, fie persoane
juridice atestate, folosesc diferite tehnici, procedee și metode care poartă denumirea generică
de metode de evaluare a riscurilor de incendiu . Principii le stabilirii niveluril or de risc s unt:
a) fazele determinante ale sistemului supus evaluării: proiectar e, execuție, exploatare
sau postutilizare;
b) destinația construcției: civilă, producție sau mixtă.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
48 Una dintre cele mai des utilizate metode de evaluare a riscului de incendiu este metoda
de calcul elaborată în cadrul Societății Inginerilor și Arhitecțilo r (S.I.A.), Serviciul de Prevenire
a Incendiilor pentru Industrie și Artizanat (S.P.I.) în colaborare cu Asociația Instituțiilor
Cantonale de Asigurare Împotriva Incendiilor (A.E.A.I.) din Elveția, adaptată la cerințele
legislative românești în domeniu.
Conform acestei metode, riscul efectiv de incendiu, Ref, se determină cu relația [31 ]:

P Ref = M · A (1 .8)
unde: P – pericolul potențial, rezultat din conținutul construcției și din conc epția acesteia;
M – produsul factorilor de protecție pasivă și activă asigurat;
A – factorul de activare a factorilor de risc.
Pericolul potențial (P), se determină prin produsul factorilor de pericol din conținutul
construcției (materiale și subst anțe utilizate) și factorii de pericol, care provin din concepția
construcției (sarcina termică a elementelor de construcție, mărimea și numărul de nivele,
geometria spațiilor).

P = P' · C (1 .9)
în care: P' – pericol potențial, rezultat din conținutul construcției;
C – pericol potențial, rezultat din concepția construcției.

P' = q · c · m · r · k (1 .10)

C = i · e · g (1 .11)

P = q · c · m · r · k · i · e · g (1 .12)

în care: q – factor de sarcină termică a materialelor și substanțelor utilizate în construcție;
c – factor de combustibilitate;
m – factor privind capacitatea de ardere a materialelor în condiții de incendiu;
r – factor pericolului de fum;
k – factor de coroziune și toxicitate;
I – factor de sarcină termică fixă și structura construcției;
e – factor de înălțime a construcției;
g – factor de suprafață a celulei și compartimentului de incendiu.

Punerea în pericol (B) , este definită ca produsul între pericolul potențial și protecția
asigurată (M), potrivit unui scenariu de siguranță (concepție și protecție).

P B = M (1 .13)
în care, M – reprezintă produsul factorilor de protecție pasivă și activă asigurată.

M = N · S · F (1 .14)
în care, N – factor al ansamblului de măsuri obișnuite /normale de protecție specifice (dotarea
cu stingătoare de incendiu, echiparea cu instalații de stingere, fiabilitatea sistemului de
alimentare cu apă de incendiu, distanța de la hidranții de incendiu exterior până la căile de
acces în construcție, nivelul de instruire al personalului, etc.).

N = n1 · n 2 · n 3 · n 4 · n 5 ·… · n n (1 .15)

în care: n1 – existența stingătoarelor de incendiu prevăzute în normele de dotare;
n 2 – existența instalațiilor de stingere;
n 3 – alimentarea cu apă de incendiu și siguranța în alimentarea cu apă;
n 4 – distanța de la hidranții de incendiu exterior și până la accesele în construcție;
n 5 – nivel ul de instruire al personalului;

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
49 nn – n factor din ansamblul de măsuri specifice construcției.

S – factor privind ansamblul măsurilor speciale de protecție (detectarea incendiilor,
alarmarea în caz de incendiu, existența serviciului de pompieri civili și dotarea acestuia, timpii
de reacție ai pompierilor militari, sistemele speciale de stingere și de evacuare a fumului și
gazelor fierbinți).
S = s1 · s2 · s3 · s4 · s5 · s6 ·… · s n (1 .16)

în care: s 1 – detectarea incendiilor;
s 2 – alarmarea serviciului propriu de pompieri și a pompierilor militari;
s3 – cooperarea între serviciului propriu de pompieri și pom pierii militari;
s 4 – performanțele serviciului profesionist al pompierilor militari și timpii operativi de
intervenție;
s 5 – echiparea cu sisteme/instalații speciale de stingere;
s 6 – echiparea cu trape de evacuare a fumului și gazelor f ierbinți;
sn – n factor din ansamblul de măsuri speciale ale construcției.

F – factor al ansamblului de măsuri de protecție aplicate construcției (gradul de
rezistență la foc, rezistența la foc a fațadelor, rezistența la foc a separărilor între nivele,
dimensiunile compartimentului de incendiu, corelarea destinației sau categoriei de pericol de
incendiu cu gradul de rezistență la foc și cu numărul de nivele ori cu aria maxim admisă, după
caz).
F = f1 · f2 · f3 · f4 · f5 · f6 · … · f n (1 .17)

în care: f 1 – gradul de rezistență la foc al construcției;
f 2 – rezistența la foc a fațadelor;
f 3 – existența și modul de protecție a golurilor din planșee;
f 4 – suprafața vitrată;
f 5 – corelarea între arii maxime, categoria pericolului și gradul de rezistență la foc, sau
corelarea între aria maximă, numărul de nivel, destinație, număr maxim de persoane și gradul
de rezistență la foc;
f6 – factor al măsurilor co nstructive de limitare a propagării focului și fumului;
fn – n factor din ansamblul de măsuri de protecție ale construcției.

Riscul de incendiu efectiv (Ref) reprezintă produsul punerii în pericol (B) și factorul
de activare (A).
P
Ref = B · A =
N · S · F · A (1 .18)
în care:
A – factorul pericolului de activare, cuantifică probabilitatea de apariție a incendiului.

Riscul de incendiu acceptat (R a) reprezintă valoarea limită admisibilă a riscului de
incendiu. De regulă, el se determină în funcție de riscul mediu și de mărimea pericolului pentru
persoane și/sau bunuri.
R a = c · R m · p (1 .19)

în care: c = 1,3 – coeficient de ierarhizare;
Rm = 1,0 – riscul mediu cuantificat;
P <1 – pericolul pentru persoane și/sau bunuri cuantificat pentru fiecare categorie de
construcție ori destinație.

Plecând de la principiul conform căruia riscul efe ctiv nu trebuie să fie mai mare decât
riscul acceptat, siguranța împotriva incendiilor (S ig) se calculează cu formula:

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
50 Ra Sig = Ref (1.20)

Ra Da că raportul: Ref < 1, (1.21)

Siguranța la foc este insuficientă, caz în care este necesară o nouă concepție de
protecție (un nou scenariu de siguranță).
Ra
Dacă raportul: Ref
> 1, (1.22)

Siguranța la foc este suficientă.

1.2.4 E lemente specifice managementului riscurilor de incendiu în turnătorii
Eficientizarea și reali zarea proceselor tehnologice din turnătorii, în condiții de siguranță
în ceea ca privește riscurile potențiale de incendiu și/sau explozie, este posibilă prin
implementarea managementului riscurilor de incendiu, proces care poate fi aplicat în turnătorii:
a) în faza de exploatare a acestora;
b) la retehnologizarea și modernizarea proceselor tehnologice existente;
c) în cazul proiectării în vederea realizării de noi investiții.
Un management eficient și performant al riscurilor de incendiu în faza de exploatare a
turnătoriilor obligă la stabilirea următoarelor obiective [16]:
 asigurarea securității lucrătorilor direct implicați în procesele tehnologice
principale, a celorlalte categorii de salariați și/sau utilizatori și, nu în ultimul rând, a echipel or
de interve nție proprii sau ale instituțiilor specializate;
 protejarea proprietății și a patrimoniului operatorului economic care are ca domeniu
de activitate producerea de piese obținute prin turnare;
 asigurarea continuității activităților productive;
 protejarea mediului înconjurător.
Managementului riscurilor de incendiu se derulează în faza de exploatare a unei
turnătorii în baza schemei logice prezentate în fig. 1.26.

Fig. 1.26 Managementului riscurilor de incendiu în fa za de exploatare Stabilirea nivelului de acceptabilitate a riscului Stabilirea sistemului sau procesului supus evaluării
Analiza riscurilor
Identificarea și estimarea riscului
Cuantificarea risc ului
Evaluarea riscului
Controlul riscului
Monitorizare/
reanalizarea
riscului Identificarea pericolelor de incendiu Alegerea metodei și a instrumentelor de lucru
Documentația rezultată în urma p rocesului de identificare, evaluare și control al riscurilor de incendiu Schimbare
condiții
preliminate

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
51 1.2.4.1 Stabilirea sistemului sau procesului supus evaluării
Identificarea și evaluarea riscului de incendiu s -a efectuat asupra procesului de obținere
a pieselor metalice prin turnare convențională. În realizarea acestui obiectiv s -a avut în vedere
evaluarea nivelului intrinsec al riscului pentru fiecare sector de activitate.
Identificarea și evaluarea riscului de incendiu s -a făcut ținând cont de:
– interdependența dintre operațiilor tehnologice;
– măsurile de securitate la incendiu active ș i/sau pasive existente în turnătorie;
– posibilitatea propagării incendiilor sau a prăbușirii unor elemente de construcție ale
secției sau a instalațiilor aferente acesteia;
– factori secundari care țin de caracteristicile laturii umane a salariaților (vârstă, stare
fizică, nivel de pregătire și instruire etc.).

1.2.4.2 Stabilirea nivelului de acceptabilitate ale riscului de incendiu
Acceptabilitatea riscului de incendiu se bazează pe faptul că în orice sistem/proces
supus evaluării există un anumit nivel de risc, denumit nivel de risc acceptabil , peste care
gravitatea consecințelor unui incendiu, exprimată în pierderi umane, materiale și/sau financiare
nu poate fi acceptată.
Administratorul sau managerul, prin strategia de securitate adoptată la nivelul
turnătoriei pe care o conduce, stabilește pe baza experienței anterioare și a raționamentelor
previzionale, nivelul de acceptabilitate a riscului de incendiu sau riscul de incendiu acceptat.
Acesta mai poate fi stabilit de:
– autoritățile abilitate să elab oreze și să emită reglementări tehnice în domeniul apărării
împotriva incendiilor;
– societățile de asigurare/reasigurare.

1.2.4.3 Alegerea metodei și a instrumentelor de lucru este responsabilitatea persoanei
fizice sau juridice autorizate care efectueaz ă evaluarea riscului de incendiu și agreată de
managementul de top al turnătoriei (conducerea societății).
Metodele de evaluare a riscului de incendiu se adoptă, în funcție de:
a) sistemul supus evaluării;
b) funcțiunile turnătoriei.
Cele mai utilizate metode și procedee de identificare, evaluare și control a riscurilor
sunt cele matematice care constau în determinarea unor valori numerice atașate sistemului
supus evaluării prin produsul dintre consecințele stării respective și probabilitatea producerii
acestei a. Riscul total de incendiu reprezintă suma riscurilor tuturor scenariilor de incendiu
pentru stările analizate. Riscul total de incendiu se calculează utilizând formula [16]:
n
Rt =  Ci x P i
i=1
(1.23)
unde: R t – risc total;
Ci – consecințele stării;
Pi – probabilitatea/frecvența de producere a stării.

1.2.4.4 Identificarea pericolelor de incendiu
Factorul determinant în procesul de apreciere și evidențiere a factorilor care sunt la
originea, influențează și favorizează producerea, dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu
sau explozie îl reprezintă sursele potențiale de aprindere existente în sectoarele de activitate
ale unei turnătorii, prezentate în tabelele 1.29 – 1.36.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
52
Tabel 1 .29 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere rep rezentate de fla căra deschisă
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă

1. Surse de aprindere
efective:
Flacăra deschisă produsă de:
a) sudura electrică;
b) flacăra oxiacetilenică;
c) arzătoarele pentru uscarea:
– oalelor de turnare;
– formelor la sol;
– căptușelii refractare a
cuptoarelor reparate. 1. Sectorul de pregătire a încărcăturii metalice folosește flacăra oxiacetilenică la:
– aducerea încărcăturii metalice la dimensiuni acceptabile prin debitarea deșeurilor și materialelor de șarjare cu lungi me și greutăți mari;
– preîncălzirea încărcăturii la temperaturi de 500 -7000C în scopul:
 evitării formării și degajării gazelor, fumului, fininginei sau pentru a preîntâmpina formarea flăcă rilor;
 îndepărtării umidității, uleiurilor, emulsiilor, impurități lor și a altor substanțe existente în deșeurile metalice.
2. Sectorul de elaborare la:
– la evacuarea aliajului lichid din cuptorul de elaborare este posibilă blocarea sau obturarea orific iului de evacuare cu aliaj răcit, înlăturarea dopului format realiz ându -se prin topire cu
flacără oxiacetilenică;
– operațiuni de confecționare și reparare a oalelor de turnare.
3. Sectorul de formare utilizează sudura electrică la:
– confecționarea armăturilor utilizate la forme și miezuri;
– executarea formelor (sem iformelor) inclusiv operațiile de reparație și finisare.
4. Sectorul de preparare a amestecurilor de formare și de miez la operațiunile de uscare a nisipului nou, a formelor și a miezurilor prin folosirea instalațiilor mobile sau a ecranelor de
uscare.
5. Sectorul de curățire la operațiunile de îndepărtare a rețelelor de turnare, maselotelor și a surplusurilor metalice (bav uri, excrescențe etc.) la piesele turnate din oțel folosind flacăra
oxiacetilenică
6. Sectorul de preparare a amestecurilor de formare ș i de miez la executarea formelor (semiformelor) inclusiv operațiile de reparare a acestora, precum și confecționarea sau
repararea armăturilor pentru miezuri implică, după caz, utilizarea sudurii electrice sau oxi -gaz.
7. Sectorul de remediere a defectelor de turnare – remanierea pieselor cu defecte de turnare presupune utilizarea de tehnici și procedee care implică folosirea diferitelor tehnici de
sudare.
8. Atelierele mecanice de întreținere la efectuarea diferitelor operațiuni de reparare și întreținere.
9. Depozite și magazii de produse metalice (bare, tevi, diverse profile) necesare la reparații.
10. Grupuri social -administrative :
– metode improvizate de încălzire;
– arderea gunoaielor și deșeurilor în locuri și condiții necorespunzătoare.

2. Surse d e aprindere
potențiale:
Scurgeri (scăpări) de produse
inflamabile (combustibil lichid,
uleiuri și alți lubrifianți, păcură,
gaze etc.) și contactul
acestora cu flacăra deschisă 1. Sectorul de formare: – vopsirea formelor cu vopsele inflamabile speciale (at unci când turnarea în forme crude nu este posibilă);
– uscarea superficială a cavităților formelor în uscătoare transportabile cu gaze fierbinți, rezultat e în urma arderii combustibililor lichizi;
– uscarea nisipului nou în uscătoare care utilizează combus tibilii lichizi.
2. Sectorul de miezuire la vopsirea miezurilor.
3. Sectoarele de elaborare, preparare amestecuri , tratamente termice , grupuri social administrative în care agregatele sau instalațiile utilitare funcționează pe bază de combustibil
lichid, o perații tehnologice care utilizează produse inflamabile, se pot produce scurgeri/scăpări de lichide combustibile sau inflamabile la:
– injectoarele din fața focarelor cuptoarelor;
– îmbinările conductelor de alimentare;
– ventilele existente pe conductele de alimentare;
– zona (gurile) de alimentare a rezervoarelor de combustibil lichid.
4. Sectorul de tratamente termice pentru cazurile în care călirea se efectuează în baie de ulei, prin:
– deversări de produse petroliere;
– defecțiuni tehnice de exploatar e;
– întreținere necorespunzătoare a băilor de tratare și a echipamentelor aferente.
5. Sectorul de remediere a defectelor de turnare – operațiuni de grunduire sau vopsirea a pieselor turnate.
6. Atelierele mecanice de întreținere la efectuarea diferitelor lucrări specifice.
7. Depozite și magazii.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
53
Tabel 1.30 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere de natură termică
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă
1. Sectorul de elaborare prin însăși existența topiturii metalice și a particulelor incandescente d egajate în timpul elaborării șarjei;
– formarea, îndepărtarea zgurii în timpul elaborării și ulterior resturile de aliaj rămase pe fundul agregatului de elaborare;
– căldura degajată de cuptoarele de elaborare care ajung la un nivel termic ridicat în timpu l funcționării;
– eventualele scântei provenite de la instalațiile de evacuare a gazelor de ardere aferente agregatel or termice sau ale coșurilor de la instalațiile de încălzire exploatate cu
defecțiuni, improvizații sau neîntreținute corespunzător, inclus iv cele care deservesc, magazii sau grupuri social -administrative.
2. Sectorul de turnare prin transportul oalelor de turnare de la cuptoare la locul de turnare și a particulelor incandesce nte degajate în timpul efectuării turnării;
– modificarea fontelor prin folosirea modificatorilor pe bază de magneziu;
– posibila spargere a formelor, deteriorarea sistemului de curgere a aliajului lichid din oala de tur nare, divizarea fontei din oala de turnare;
3. Depozitele de zgură :
– operațiile de granulare a acest eia folosind apa;
– zgura și cenușa depozitate necorespunzător și favorizate de curenții de aer.
NOTĂ: În această categorie pot fi incluse și materialele în stare incandescentă aflate în situații deoseb ite, cum ar fi: împroșcările, deversările, răsturnăr ile, staționările,
brocurile de material topit rezultate în urma folosirii operațiunilor de sudare electrică sau oxiacet ilenică existente în toate cazurile utilizării tehnologiilor descrise la cap. 1.1.
4. Grupuri social -administrative – folosirea altor si steme sau improvizații ale sistemelor de încălzire a încăperilor destinate depozitării modelelor, de cât cele care nu prezintă
pericol de incendiu (încălzire centrală cu apă caldă, aer cald sau abur de joasă presiune);
– nerespectarea distanțelor de siguran ță de minim 35 cm între corpurile încălzire sau conductele instalațiilor de încălzire și materialele combustibile din depozit, și 10 cm dacă
temperatura agentului termic nu depășește 150 OC;
– utilizarea de sobe de orice fel sau a reșourilor electrice;
– nerespectarea locurilor unde, în mod normal, se răcesc și se depozitează piesele calde cu temperatura mai mare de 55oC;
– introducerea și depozitarea materialelor combustibile în apropierea cuptoarelor, a pieselor brut tu rnate, precum și pe traseele de man ipulare a acestora

1. Surse de aprindere
tehnologice:
a) particule incandescente, aliaj
lichid;
b) zgura în stare lichidă sau solidă;
c) agregatele termice, inclusiv
sistemele de evacuare a
fumului/gazelor de ardere;
d) piesele turnate după dezbatere
sau după aplicarea tratamentelor
termice;

2. Secundare
a) mijloace de încălzire
nesupravegheate;
b) mijloace sau sisteme de încălzire
improvizate și/sau defecte;
c) efectul termic a l curentului
electric;
d) fumatul; 1. Sectorul de elaborare prin: cuptoarele pentru elaborare aliaje feroase sau neferoase;
2. Sectoarele de pregătire a încărcăturii, amestecurilor de formare și miez prin: cuptoare sau instalații de uscare de orice tip sau destinație;
3. Sectorul de tratamente termice prin: cuptoarele pentru tratamente termice.
Specific acestor sectoare este faptul că sunt agregate metalurgice care:
– în exploatare înmagazinează și transmite cantități mari de căldură spre exterior;
– sunt prevăzute din c onstrucție cu instalații și dispozitive de evacuare a gazelor de ardere, a fumului sau noxelor.
În timpul exploatării, în instalațiile electrice aferente tuturor agregatelor, utilajelor și echipam entelor utilizate în turnătorii și anexele sale este posibi lă apariția efectului termic al
curentului electric datorită:
– modificărilor efectuate în proiectele inițiale ale instalațiilor sau a improvizațiilor de orice fel ;
– intrării în regim de supra curenți (exploatări greșite);
– întârzierea, imposibilitatea e fectuării lucrărilor de întreținere și reparații sau intervenții rapide în cazul producerii unor def ecțiuni, avarii etc.
Grupuri social -administrative – folosirea de sisteme, mijloace sau dispozitive de încălzire a încăperilor sau spațiilor (sobe de or ice fel, reșouri electrice etc.) defecte,
improvizate, altele decât cele stabilite în documentația de proiectare și execuție a turnătoriei.
Toate sectoarele de activitate sau locurile de muncă ale personalului sunt expuse producerii de incendii/explozii, întru cât fumatul reprezintă un viciu caracteristic tuturor
categoriilor de personal. Această cauză se află la originea producerii de incendii dacă:
– este practicat în locuri cu pericol de incendiu sau explozie;
– locurile unde este permis fumatul nu sunt marca te, inscripționate și dotate cu scrumiere sau lăzi cu nisip pentru stingerea resturilor de țigară;
– resturile de țigară nu sunt stinse complet și sunt aruncate la întâmplare.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
54
Tabel 1.31 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnători i generate de sursele de aprindere de natură electrică
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă
Arcul electric se produce în instalațiile electrice unde dat orită temperaturilor ridicate, provoacă topirea elementelor metalice ale acestora și aprinderea mate rialelor izolante
combustibile (PVC, cauciuc, uleiuri izolante, mase bituminoase etc.).
Temperatura și energia mare a arcului electric pot provoca și deteri orări prin dilatarea bruscă a materialelor, vaporizarea unor lichide și expansiunea gazelor.
Efectele periculoase ale arcului electric ca sursă de aprindere și de inițiere a incendiilor derivă din:
– temperatura ridicată la care se produce (3000 -50000C);
– cantitățile mari de energie disipată în timp foarte scurt;
– durata de producere;
– forma de manifestare –flacără de înaltă temperatură, ionizarea atmosferei înconjurătoare, particule incandescente, topitur i metalice.
Scânteia electrică prezentând capacita te termică și durată de viață mai mică decât cea a arcului electric nu constituie un pericol la fel de important ca acesta, totuși, ea poate
fi considerată în continuare o sursă importantă de aprindere în incendii și explozii.
Domeniul în care scânteia ele ctrică acționează ca o importantă sursă de aprindere și/sau detonație este acela al zonelor sau încă perilor în care s -au format amestecuri
explozive sau inflamabile.

1. Arcuri și scântei electrice

2. Scurtcircuit

3. Electricitate statică Scurtcircuitul se poate produce în instalațiile electrice datorită următoarelor cauze::
a) deteriorarea izolației instalației electrice, prin:
– îmbătrânirea instalațiilor electrice preponderent la cele cu vechime mai mare de 15 ani;
– expunerea la solicitări mecanice;
– contact imperfect;
– arderea sau deteriorarea izolației de protecție;
b) ruperea conductoarelor electrice (posibil sub acțiunea unor sarcini mecanice sau factori de mediu);
c) manevre greșit executate de personalul de exploatare (închiderea unui întrerupător pe un circuit pe care sunt legate dispozitive de punere la pământ pentru prot ecție);
d) contactul unor corpuri străine cu elemente aflate sub tensiune sau căzute accidental în interiorul m otoarelor electrice. Se pot produce datorită:
– pătrunderii în instalațiile de medie și înaltă tensiune a animalelor (șobolani, pisici etc.);
– deteriorării izolației înfășurărilor motoarelor electrice de către corpuri metalice străine provocând sc urtcircuite între spirele bobinelor.
Efectele periculoase produse de scurtcircuit sunt:
– cantitate mare de căldură degajată;
– valoare ridicată a curentulu i de scurtcircuit;
– creșterea căderilor de tensiune în toate impedanțele parcurse de curentul de scurtcircuit determină scăderea generală a tensiunii în sistem;
– forțele electromagnetice produse pot distruge diferite elemente ale instalațiilor utilizate.
În situația producerii scurtcircuitului în rețelele de înaltă tensiune, acesta este frecvent preceda t sau însoțit de fenomene de amorsare fie între conductoare, fie între
conductoare și părți metalice aparținând echipamentelor electrice puse la masă sau pământ (tipic este cazul transformatoarelor unde scurtcircuitul dintre spire provoacă o
încălzire locală și inflamarea unui volum important de ulei din cuvă).
Cele mai des întâlnite condiții favorizante de producere a incendiilor sunt:
– suprasolicitarea i nstalațiilor electrice prin folosirea de consumatori cu puteri ce depășesc puterea calculată prin pr oiect, inclusiv coeficientul de siguranță;
– supradimensionarea elementelor de protecție, în special a siguranțelor;
– nesupravegherea instalațiilor sau a p roceselor tehnologice în care sunt implicate echipamente electrice;
– improvizații sau nerespectarea schemei electrice de funcționare;
– pozarea conductoarelor sau circuitelor electrice neprotejate sau protejate necorespunzător în spați i în care se acumul ează vapori ori gaze inflamabile sau explozive sau sunt
expuse efectului termic sau la solicitări mecanice.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
55
Tabel 1.32 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere de n atură mecanică

Natura sursei
de aprindere Locul de muncă
Frecarea poate apare între suprafețele în contact ale organelor de mașini mobile aflate în mi șcare când se pot produce temperaturi de 200 -3000C, suficient de ridicate
pentru a aprinde materialele combustibile existente în vecinătate. Frecarea se produce datorită:
– lubrifierii insuficiente;
– pătrunderii de corpuri străine (nisip, pulberi sau part icule metalice etc.) între suprafețele aflate în contact și apariției fenomenului de gripaj (se mani festă prin încălziri
locale sau formarea punctelor de sudură, ruperea sau smulgerea de bucăți din piesa aflată în mișcare , blocaj total etc.);
– montărilor defectuoase între arbori și lagăre, roți dințate și arbore etc.;
– blocării dispozitivelor de frecare care echipează utilajele și instalațiile folosite în turnătorie. Aceste situații se pot întâlni în:
1. Sectorul de elaborare -turnare, la: dispozitivele de manevrare ale oalelor de turnare, mașinilor de turnare, standurilor și ecranelor pentru uscat oale etc.;
2. Sectorul de formare și miezuire, la: mașinile de formare, de miezuire, lipit miezuri și coji, mașinile de rabătut forme și extras mod ele, demulato are, vagoneți de
transfer, benzi transportoare, transportoare cu plăci, elevatoare, conveioare, mese vibratoare, lini i de formare și miezuire, cuptoare pentru uscarea formelor și a miezurilor
etc.;
3. Sectorul de pregătire și preparare a materialelor și am estecurilor de formare, inclusiv regenerarea nisipului din amestecurile uzate, la: amestecătoare,
sfărâmătoare de bulgări, instalații de peliculizare a nisipului, aeratoare, instalații de regenerare nisip etc.;
4. Sectorul de turnare , la instalațiile pentr u turnarea de precizie cu MUF;
5. Sectorul de curățire și tratamente termice , la: dezbătătoare, tobe de curățire, instalații de curățire cu alice, instalații de tăiere și poliz are cu disc abraziv etc.

1. Frecarea

2. Scânteile mecanice:
a) scânteile de șoc;
b) scânteile de frecare;
c) scânteile de așchiere sau
abraziune; Scânteile mecanice sunt prezente sub formă de:
– scân tei de șoc care se pot produce la contactul brusc între partea activă a dispozitivului sau uneltei de lovire ( daltă, ciocan, baros, sonetă, mașini de spart fonta,
foarfece pentru tăiat rețele etc) și piesă sau adaosurile tehnologice ale piesei, în cazul:
1. Sectorul de pregătire a încărcăturii metalice prin folosirea sculelor de lovire, a preselor de balotat și brichetat, accidente de manipulare, incl usiv la dozarea
încărcăturii în bena de încărcare prin impactul spărturilor metalice;
2. Sectorul de curățir e la: îndepărtarea rețelei de turnare, maselotelor, bavurilor, la curățarea pieselor de amestecul de formare, sau la pătrunderea accidentală de
obiecte dure în utilajele aflate în funcțiune etc.;
– scânteile de frecare au un potențial termic mai mic decât scânteile de șoc sau abraziune, totuși în anumite condiții pot conduce la aprinderea sau detonarea
amestecurilor ale aerului cu hidrogenul, acetilena, oxidul de carbon etc.;
– scânteile de așchiere sau abraziune se produc, cu precădere în Sectorul de curăț ire și Sectorul de remediere a defectelor de turnare ca urmare a efectuării
operațiunilor de așchiere sau polizare a pieselor de pe care au fost îndepărtate maselotele și rețel ele de turnare. Ele pot atinge temperaturi de 8000C care combinate cu o
intensit ate mare a fluxului de scântei, cu durata de 2 -3 s și lungime mare pot aprinde materialele combustibile sau amestecuri gazoase.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
56
Tabel 1.33 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de explozie
Natura sursei
de apr indere Locul de muncă

1. Degajarea
de căldură

2. Presiuni foarte
mari 1. Sectorul de pregătire a încărcăturii metalice poate fi locul unde pot apare explozii, datorită emanațiilor de gaze de la instalațiile de pentru pr eîncălzirea încărcă turii;
2. Sectorul de elaborare : – praful de cocs rezultat din diverse manevre de transport, manipulare, încărcare și descărcare pune în pericol funcționarea ulterioară a agregatului de elaborare
conducând la posibilitatea apariției incendiilor sau a expl oziilor;
– existența amestecului exploziv de aer și gaze ce se poate forma în urma eventualelor scăpări de gaz e în cuptoatele alimentate cu combustibil gazos dacă amestecul nu a fost evacuat
înainte de pornirea cuptoarelor;
– deranjamente în buna funcționa re a membranelor de explozie prevăzute pe conducta inelară a cuptorului pentru a preveni distrugerea instalațiilor în caz de explozie a gazelor din cubilou în
amestec cu aerul suflat;
– pornirea cubiloului cu cocs și cu gaz fără executarea operațiunilor de purjare în scopul eliminării scăpărilor de gaze;
– introducerea în cuptorul de elaborare a recipientelor închise, țevi închise, proiectile neexplodate , cartușe nefolosite, etc.;
– folosirea în masa de șarjare a materialelor care prezintă impurități, grăsi mi etc. și introducerea în cuptorul de elaborare a acestora;
– perforarea mantalei de protecție și contactul aliajului lichid cu apa din sistemul de răcire al agr egatelor de elaborare.
3. Sectorul de formare: – la mașinile de lipit miezuri și coji, la cupt oarele pentru uscarea formelor și a miezurilor, la instalațiile de peliculizare a nisipului pot apar e emanații de gaze;
– transportul materialelor în stare pulverulentă prin intermediul mijloacelor de transport mecanizat (transportoare, elevatoare etc.),de gajările de praf pot fi detonate de electricitatea statică sau
orice altă sursă de flacără deschisă sau material incandescent;
– pot apare și explozii ale formelor în care s -a turnat aliajul lichid datorită dimensionării și poziționării greșite a canalelor pentru evacuarea gazelor din partea inferioară a acestora (în cazul
turnării unor piese grele și cu dimensiuni mari);
– neasigurarea unei distanțe minime de 1,5 m între partea cea mai de jos a patului de turnare și nive lul maxim al apelor freatice la form ele de dimensiuni mari turnate în solul turnătoriei (când
acest lucru nu este posibil este obligatorie turnarea în chesoane sau gropi special betonate);
4. Sectorul de miezuire – sistemele de miezuire prin împușcare cu aer comprimat
5. Sectorul de turnare: – standuri și ecrane pentru uscarea oalelor de turnare;
– perforarea, răsturnarea sau desprinderea oalelor de turnare, avarii la mașinile de turnare și cont actul aliajului lichid cu amestecuri potențial explozive, instalații de alimentare cu gaze
natural e;
– explozia formelor de turnare;
– nerespectarea strictă a tehnologiei prescrise pentru turnarea de piese grele, mijlocii și mici din f ontă, oțel și materiale neferoase în forme uscate sau crude, în lingotiere reci sau umede.
6. Sectorul de tratamente te rmice la cuptoarele și liniile continue cu atmosferă controlată:
– la admisia atmosferei controlate dacă temperatura în cuptor este < de 7500C și presiunea atmosferei controlate incombustibile este sub valoarea prescrisă;
– în timpul funcționării cuptorulu i cu atmosferă controlată dacă:
 debitul de atmosferă controlată nu asigură o suprapresiune în incinta cuptorului;
 utilajele nu sunt racordate la instalația de alimentare cu gaz incombustibil, care să asigure debite le și volumul stocat pentru purjarea (spăl area) sigură și simultană a tuturor utilajelor
racordate la această instalație;
 instalația prezintă neetanșeități (pierderi în atmosferă pe la treceri de axe, termocuple, borne, ca pace, etanșări prin șuruburi etc.) în afara locurilor prevăzute cu arzătoare pilot și hote
(neetanșeitățile se pot controla periodic cu o flacără întreținută);
– la funcționarea instalației dacă sunt elemente defecte în instalația de atmosferă controlată, arzăt oarele pilot sunt stinse și nu au fost efectuate lucrările de întreține re și reparații periodice
care să garanteze funcționarea în condiții de siguranță;
– la deschiderea ușii cuptorului dacă atmosfera controlată combustibilă nu arde la ștuțurile de evacu are;
– efectuarea reparațiilor și intervențiilor în incintă dacă tronsoa nele de conductă, care asigură izolarea totală a tuturor gazelor nu au fost demontate și ștuțurile n u sunt obturate cu flanșe
oarbe;
– înlocuirea atmosferei controlate combustibile în condiții normale de exploatare, prin deschiderea u șii și arderea atmosfe rei în prezența aerului dacă temperatura în camera caldă este < de
7500C.
7. Sectorul de remediere a defectelor de turnare ce pot exista la unele piese este, de asemenea, un loc de muncă unde sunt posibile emanații de gaze în cazul instalațiilor de rem aniere
prin tehnici de sudare care utilizează acetilena prod usă local sau în stații speciale de producere.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
57
Tabel 1.34 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere na turale
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă

1. Cutremurul de pământ;

2. Alunecările de teren,
inundațiile și alte calami –
tăți naturale (furtuni sau
ploi torențiale, ninsori
abundente etc)

3. Trăsnetul

4. Căldura (radiația) solară Cutremuru l de pământ produce efecte negative asupra:
– construcției turnătoriei prin pierderea stabilității și/sau prăbușirea, parțială sau totală a acest eia sau a construcțiilor anexă;
– deteriorarea sau distrugerea:
 instalațiilor tehnologice aflate în funcțiune (agregate de elaborare, instalații de turnare continuă, instalații de răcire etc;
 Instalații de transport materiale și materii prime, oale de turnare etc.;
 distribuție și alimentare sau stocare cu gaze sau lichide combustibile etc.);
 instalațiilor de di stribuție și alimentare cu energie electrică, gaze sau lichide combustibile, încălzire, alimentare c u apă pentru răcire, fluide sub presiune etc.;
 altor instalații sau utilaje tehnologice care fac parte din procesul de obținere al pieselor metali ce prin t urnare;
 depozitelor de materiale sau instalații de stocare gaze sau lichide combustibile.
1. Sectorul de elaborare -turnare prin:
 deversarea aliajului în stare lichidă aflat în diferite faze ale procesului (existent în cuptoarele de elaborare, transport î n oala de turnare, pierderea stabilității oalelor de
turnare, instalația de turnare în momentul turnării sau chiar în forma de turnare și nesolidificat î ncă, răsturnarea formelor cu aliajul nesolidificat sau a pieselor răcite incomplet);
 ieșirea de sub co ntrol a unor lichide sau gaze combustibile care pătrund în locuri în care sunt prezente diferite sur se potențiale de aprindere;
2. Sectorul de tratamente termice – răsturnarea și deversarea uleiului din cuvele de tratament termic.
3. Laboratoare chimice – punerea în contact a unor substanțe chimice care pot produce reacții exoterme generatoare de incen dii.
Alunecările de teren și inundațiile pot fi la originea producerii de incendii prin:
– fisurarea sau ruperea conductelor de aducțiune sau distribuție ga ze sau lichide combustibile;
– dislocare unor elemente de construcție ale halei de turnătorie sau a anexelor acesteia;
– secționarea sau deteriorarea conductorilor electrici de înaltă tensiune prin care se alimentează re ceptorii și consumatorii electrici d in turnătorie.
Trăsnetul , caracterizat de cele mai multe ori ca având un traseu imprevizibil și capricios, poate crea mai mu lte focare de incendiu, inclusiv prin:
– descărcări ulterioare ale elementelor conductoare în care s -au indus supratensiuni, în cond iții favorabile determinate de existența materialelor combustibile;
– producerea de efecte asemănătoare cu orice trecere de curent printr -un material conductor de electricitate, acestea amplificându -se de intensitatea foarte mare într -un timp
scurt.
Vulner abile la căderea trăsnetului sunt, în primul rând, instalațiile de evacuare a gazelor de ardere și d esprăfuire (coșuri de fum) care se electrizează prin inducție
electrostatică.
Efectele indirecte, mai periculoase decât cele directe (efecte chimice, fizice , biologice sau mecanice) se manifestă prin potențiale înalte generate prin:
– inducție electrostatică în elemente metalice;
– tensiuni înalte induse pe cale electromagnetică în circuitele electrice deschise;
– curenți periculoși în circuitele închise.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
58
Tabel 1.35 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere dat orate factorului uman
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă

1. Culpa:
a) acțiuni greșite în
respectarea procesului de
fabricație;
b) omisiuni;
c) defecțiuni tehnice de
exploatare;
d) nereguli organizatorice;
e) accident de muncă urmat
de incendiu
f) explozie urmată de incendiu;
1. Sectorul de elaborare -turnare prin:
– folosirea oalelor uscate insuficient (încălzirea oalelor l a temperaturi < de 600 -8000C poate duce la împroșcarea metalului lichid la contactul cu pereții insuficient uscați și
încălziți);
– utilizarea dispozitivelor de prindere și de manevră defecte, deteriorate sau cu uzuri avansate care pot pune în pericol sigu ranța în exploatare a oalelor și însuși a procesului de
turnare;
– alegerea greșită a zonei în care are loc operațiunea de umplere a formelor cu aliaj lichid datorită :
 prezenței umidității;
 păstrării materialelor combustibile, acestea putând fi incendiat e de particulele incandescente de material topit care sunt împroșcate la turnare;
 amplasării formelor în care s -a efectuat turnarea, care au înmagazinat potențial termic, lângă lichide combustibile;
 poziționării greșite a centrului de greutate al oalei de turnare pline, în poziția ei verticală, (situație întâlnită atunci când centrul de greutate nu se află mai jos decât axa de
basculare);
 umplerii cu material topit a oalelor deschise (peste 7/8 din înălțimea lor poate duce la revărsarea materialului lic hid pe timpul transportului de la cuptorul de elaborare la locul
de turnare în forme);
– apariția unor stări de pericol prin uzura avansată a căptușelii refractare;
– producerea fenomenului de încălzire la roșu a unei porțiuni din mantaua metalică a oale i (obligă retragerea imediată de la turnare și repararea ei);
– utilizarea de echipamente, aparate sau dispozitive defecte, cu improvizații fără a fi întreținute ș i verificate în conformitate cu instrucțiunile furnizorului;
– poziționarea incorectă a canal elor de aerisire a formelor;
– păstrarea modelelor confecționate din materiale combustibile care urmează să fie introduse în fluxu l tehnologic în locuri unde sunt expuse acțiunii temperaturilor înalte sau a
flăcării deschise și care pot produce aprinderea și incendierea acestora;
– nerespectarea normelor specifice de depozitare a modelelor din materiale combustibile în încăperi s eparate de restul turnătoriei prin pereți plini din materiale de construcție
rezistente la foc (cărămidă, beton etc.);
– neasigur area distanțelor de siguranță la depozitarea modelelor confecționate din materiale combustibile față de echipamentele electrice, surse de căldură etc.
2. Sectorul de tratamente termice: – nerespectarea precizărilor din: Fișa tehnologică (parametrii tratame ntului termic – încălzire/răcire), diagrama de tratament termic și
instrucțiunile specifice referitoare la modul de manipulare a pieselor și dispozitivelor ajutătoare (suprafețe curate, uscate și preîncălzite, obligatoriu, la temperaturi mai mari de
100oC;
– întreținerea în mod necorespunzător a utilajelor existente în sectorul de tratamente termice având ca rezultat deteriorarea sau proasta funcționare a sistemelor de ungere și
răcire care au rolul de a evita scurgerea de ulei, lubrifiant, lichid de răcire ;
– neasigurarea continuă a lucrărilor de curățire a gurilor și canalelor de colectare pentru eventuale le scurgeri de ulei;
– calificarea și instruirea, permanentă, a personalului de execuție;
– neexecutarea controlului periodic de către personalul special izat la instalațiile de călire în ulei și instalațiile aferente (de golire rapidă, alimentare și eva cuare a apei pentru
răcire, stingere a incendiilor);
– cufundarea în ulei a pieselor calde fără ca instalația de ventilație mecanică aferentă bazinului de călire în ulei să fie deconectată în vederea evitării captării de către ventilator a
flăcărilor care se pot produce pe timpul imersiei;
– pătrunderea oxizilor incandescenți în cuvă, canalele sau bașele de colectare a uleiului, în condiți ile în care orificii le acestora nu sunt închise etanș;
– punerea în funcțiune a instalației de ventilație înainte de terminarea cursei de cufundare a piesel or în bazinul de călire;
– menținerea pieselor calde în bazinul de călire un timp mai mare sau mai mic decât cel mențion at în Fișa tehnologică;
– executarea operațiunilor de călire în bazin având capacele de protecție cu care sunt echipate acest e instalații de călire, ridicate (obligatoriu aceste capace trebuie să fie
coborâte, inclusiv în perioada când instalația nu funcți onează);
– introducerea prea lentă și incompletă a pieselor calde în instalația de răcire favorizează aprinder ea vaporilor de ulei formați la contactul piesei calde cu suprafața uleiului de
călire;

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
59
Tabel 1.35 Identificarea pericolelor potențiale de ince ndiu în turnătorii generate de sursele de aprindere datorate factorului uman (continuare)
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă
– scoaterea și scurgerea pieselor în afara bazinului sau a cuvelor speciale și nerespectarea timpului de scurgere stabilit în funcție de tipul piesei;
– utilizarea uleiului de călire peste termenul de garanți e, fără respectarea condițiilor de exploatare în cadrul termenului de garanție sau lipsa verificăril or obligatorii la care acesta
se supune conform reglementărilor tehnice duc la producerea fenomenului de spumare a uleiului (pentr u evitarea spumării uleiul ui, procentul de apă în ulei nu trebuie să
depășească 0,5 % apă în ulei gravimetric în baia de răcire);
– încălzirea băilor de ulei prin contactul direct al flăcării deschise cu suprafața uleiului;
– creșterea temperaturii uleiului de călire peste valorile maxime prescrise în Fișa tehnologică sau în Notificarea tehnică a băii, apropiindu -se la mai puțin de 100oC de limita de
inflamabilitate;
– nefuncționarea dispozitivelor pentru reglarea temperaturii și aparatele de semnalizare acustică și optică a atinger ii temperaturii maxime de lucru;
– nefuncționarea sistemului mecanic de agitare;
– anomalii în funcționarea sistemului de răcire al instalației de călire.
3. Depozite și magazii:
– folosirea pentru transportul mecanizat de mijloace de transport -ridicat cu ardere internă (motostivuitoare) cu defecțiuni mecanice sau de evacuare a gazelor de ardere,
improvizații electrice etc.;
– introducerea în depozitul de modele a altor materiale sau lichide combustibile în scopul unei păstr ări temporare chiar de scurtă du rată.
4. Funcționarea și exploatarea instalațiilor fără a fi echipate cu:
 aparate de control a funcționării precum și semnalizări optice individuale pentru fiecare funcție ș i care prin nerealizare poate produce avarii, explozii, incendii;
 dispozitive de semnalizare acustică care să dubleze semnalizările optice de nefuncționare corectă;
 dispozitivele de acționare manuală care să dubleze ventilele automate pentru reglarea funcționării sau pentru opriri în cazuri accidentale;
 dispozitive de siguranță adecv ate;
mijloace tehnice de intervenție aflate în perfectă stare de funcționare.

2. Intenția
a) din răzbunare;
b) acoperirea de infracțiuni;
c) obținerea unui câștig;
d) motive politice;
e) salaria ți cu tulburări sau
afecțiuni mintale ascunse.
Studiul tipologiei acestui gen de incendiu a scos în evidență faptul că incendiile datorate acțiunii intenționate sunt:
a) cu aprindere imediată;
b) cu aprindere întârziată.

Tabel 1.36 Identificarea pericolelor potențiale de incendiu în turnătorii generate de sursele de aprindere ind irecte
Natura sursei
de aprindere Locul de muncă
1. Radiația unui focar de
incendiu Prezența unui focar de incendiu într -un sector din cadrul unei turnătorii poate provoca propagarea:
– în interiorul halei (prin goluri tehnologice, elemente de construcție deschise, tubulatură, conduct e etc.);
– spre construcțiile anexă ale turnătoriei datorită temperaturilor atinse în timpul incendiului și de raportul dintre suprafața deschiderilor și cea a fațadelor.
Inițierea unei arderi prin radiație se poate produce prin:
– aprinderea normală, rezultată numai datorită încălzirii datorate radiației exterioare;
– aprinderea pilotată, posibilă în prezența unei s urse pilot, de regulă, flacăra deschisă sau particule incandescente purtate de curenții de aer creaț i de incendiu.

Cercetări pri vind managementul riscurilor de incendiu în procesul de obținere a pieselor metalice prin turnare

6 0 1.2.4.5 Analiza riscurilor de incendiu
Conform celor prezentate în fig.1 .26, analiza riscurilor de incendiu presupune:
 identificarea și e stimarea riscurilor;
 cuantificarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor.
Asigurarea identificării și evaluării riscurilor de incendiu, precum și corelarea măsurilor de
apărarea împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor constituie una dintre obligaț iile
principale ale administratorului sau managerului turnătoriei.
Identificarea și analiza riscurilor de incendiu alături de scenariile de securitate la incendiu
fac parte din documentația tehnică specifică, părți componente ale documentelor și evidențel or
specifice apărării împotriva incendiilor obligatorii pentru orice operator economic.
Identificarea riscurilor de incendiu reprezintă procesul de estimare și cuantificare a riscului
asociat unui sistem/proces, determinat pe baza probabilității de produc ere a incendiului și a
consecințelor evenimentului respectiv [16].
Documentațiile tehnice întocmite de către proiectanți, precum și planurile de intervenție la
incendiu cuprind, în mod obligatoriu, precizări referitoare la nivelurile riscurilor de incendiu .
Acestea se stabilesc pentru zone, spații de activitate, compartimente de incendiu sau pentru
construcții /instalații în ansamblul lor. Procesul de identificare a riscurilor de incendiu se
fundamentează pe baza următorilor factori determinanți:
– sarcina te rmică (densitatea sarcinii termice);
– clasele de reacție la foc ( betonul din componența fundațiilor, stâlpilor și grinzilor de
rezistență, acoperișul halelor, zidăria exterioară și interioară din cărămidă, tencuieli etc. – clasa
A1: produse care nu contribu ie la foc în nicio fază a incendiului) [32 -34];
– clasele de periculozitate ale produselor și materialelor utilizate ( produsele și materialele
existente sau depozitate în hale – clasele P1 ÷ P5 de periculozitate – în conformitate cu tabelul
6.2.19 din [27];
– clasele de combustibilitate ale lichidelor combustibile – clasele LI ÷ LIV de
periculozitate – în conformitate cu prevederile tabelului 6.2.20 din [27];
– sursele potențiale de aprindere;
– condițiile (împrejurările) preliminare care pot determina sau favoriza aprinderea:
 nivelurile criteriilor de performanță ale construcției (măsuri pasive);
 echiparea cu mijloace tehnice de prevenire și stingere a incendiilor (sisteme, instalații,
aparate și dispozitive de detectare, semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, sisteme,
instalații și dispozitive de limitare și stingere a incendiilor, dotarea cu mijloace inițiale de
intervenție, serviciul de pompieri civili, măsuri organizatorice);
– măsurile stabilite pentru reducerea sau eliminarea factorilor determinan ți.
Evaluarea riscului de incendiu reprezintă procesul de comparare a riscului de incendiu
identificat cu un nivel prestabilit, denumit risc de incendiu acceptat. Riscul de incendiu acceptat
este nivelul -limită maxim al riscului de incendiu, considerat acc eptabil din punct de vedere al
gravității consecințelor incendiului, corelat cu probabilitatea de inițiere a evenimentului respecti v
[16].
Atunci când, în urma identificării și evaluării riscurilor de incendiu, valorile determinate
depășesc limitele de acc eptabilitate stabilite, este obligatoriu să se recurgă la diminuarea riscului
prin:
a) reducerea probabilității de inițiere a incendiului și/sau a nivelului de gravitate a
consecințelor;
b) stabilirea și implementarea unei politici preventive și protective în ceea ce privește
apărarea împotriva incendiilor.
Metode și proceduri pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor specifice fiecărui
domeniu de activitate și competență sunt elaborate de ministere și organe de specialitate ale

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
61
administrației publice centrale. Astfel, nu se poate vorbi de o metodă anume care să fie aplicată în
mod unitar, existând posibilitatea utilizării de metode și proceduri elaborate în alte țări cu condi ția
ca acestea să fie recunoscute prin reglementări europene.

1.2.4.6 Controlul riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul măsurilor tehnice și
organizatorice destinate menținerii sau reducerii riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilit e
[16]. Controlul riscurilor de incendiu se exercită prin actul decizional al m anagementului de top al
unei turnătorii. În fig. 1.27 sunt prezentate câteva din acțiunile care trebuie întreprinse în scopul
menținerii sub control a riscurilor de incendiu.

Fig. 1.27 Acțiuni privind menținerea sub control a riscurilor de incendiu

Managementul riscurilor de incendiu se aplică și în cazul retehnologizării și modernizării
proceselor tehnologice existente în turnătorii, precum și în cazul proiectării în vederea realizări i de
noi investiții. Schema managementulu i riscurilor de incendiu [16] pentru aceste situații este
prezentată în figura 1 .28.

Fig. 1.28 Schema managementului riscurilor de incendiu pentru faza de proiectare,
retehnologizare sau modernizare

Stabilirea sistemului sau procesului
supus evaluării (tema de proiectare)

Stabilirea nivelului de acceptabilitate
ale riscului de incendiu
Identificarea pericolelor de incendiu
Identificarea riscurilor de incendiu
Analiza probabilității Analiza consecințelor
Estimarea și cuantificarea riscului de incendiu
Analiza erorilor din proces
Evaluarea riscului de incendiu:
Se încadrează sau nu în nivelurile de risc
Documentația rezultată în urma procesului de
identificare, evaluare și control al riscului de incendiu Da Nu Reducerea
pericolelor
Stabilirea
priorităților
de acțiune Implementarea
controlului intern și
extern (audit)
Gestionarea și
monitorizarea riscurilor

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
62
1.2.5 C oncluzii privind managementul riscurilor de incendiu/explozie în turnătorii
Din analiza managementului riscului de incendiu/explozie în turnătorii rezultă următoarele
caracteristici definitorii ale ace stuia în reducerea riscului de incendiu/explozie în domeniul de
activitate reprezentat de turnarea aliajelor metalice:
 impune modificarea a stilului de management în orice sector de activitate al unei
turnătorii;
 permite:
– stabilirea stand ardului (limitei, pragului) performanței;
– utilizarea eficientă a resurselor;
– flexibilitate în condiții de schimbare și incertitudine;
– crearea de oportunități pentru dezvoltarea personalului;
 exclude expectativa și promovează acțiunea și previziunea, precum și corecția
abaterilor care pot apare;
 înseamnă responsabilitate asumată;
 conduce la eficiență și eficacitate în realizarea obiectivelor unei turnătorii;
 prin managementul riscurilor se evaluează progresul realizat și succesul obținut,
indicându -se difere nțele dintre nivelul de performanță atins și cel planificat;
 este un proces aflat în competența managementului de top dar și a personalului
salariat;
 oferă posibilitatea tuturor categoriilor de personal dintr -o turnătorie să își identifice
interesele și s ă-și îmbunătățească motivația și angajamentul;
 este un proces stimulator în ceea ce privește performanța tehnică;
 permite cunoașterea amenințărilor la care este expusă o turnătorie, conducând la o
ierarhizare a acestora în funcție de următorii factori:
– eventualitatea materializării lor;
– amploarea impactului asupra producției;
– costurile pe care le presupun măsurile necesare scăderii posibilității de apariție sau de
limitare a efectelor negative produse;
 constituie baza controlului intern (ansa mblul măsurilor stabilite de conducere pentru
obținerea de asigurări rezonabile că obiectivele turnătoriei vor fi atinse) desfășurat în baza:
– planului de acțiune (suma activităților desfășurate pentru realizarea obiectivelor);
– planului de măsuri pentru ate nuarea manifestărilor riscurilor;
– planului de tratare a situațiilor dificile (riscuri materializate);
 permite implementarea mecanismelor de reducere a riscurilor , prin reguli bine
stabilite:
– prioritizarea acțiunilor ținând cont de nivelul fiecărui risc în parte;
– analiza „cost-beneficiu” sau „efort -efect” stabilește o ierarhie care constituie suportul
introducerii unei ordini a priorităților în domeniul managementului riscurilor;
– desemnarea persoanelor responsabile cu implementarea mecanismelor de red ucere a
riscurilor și monitorizarea acestora;
– stabilirea de termene și resurse necesare (financiare, umane etc.);
– planificarea și monitorizarea acțiunilor în conformitate cu Planul de implementare (plan
de actiune viabil, realist, ușor de pus în operă) și Registrul de riscuri;
 conferă libertatea alegerii unei abordări cât mai eficiente și ieftine de implementare a
mecanismelor de reducere a expunerii la riscuri până la un nivel acceptabil.

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
63
1.3 ASPECTE LEGATE DE TRANSFERUL DE CĂLDURĂ
Transferul de c ăldură este un proces spontan, ireversibil în care căldura se propagă în
spațiu, asigurând schimbul de energie termică între două corpuri solide, două regiuni ale aceluiași
corp, două fluide, fiind rezultatul existenței unei diferențe de temperaturi (poten țial termic) între
acestea . Potențialul termic determină transferul energiei de la corpul cu temperatura mai mare la
corpul cu temperatura mai scăzută.
Transferul de căldură face parte din știința mai largă a studiului căldurii, el respectând cele
două pri ncipii ale termodinamicii: primul principiu care exprimă legea conservării energiei termice
în procesele de transfer și cel de al doilea principiu potrivit căruia transferul de căldură se
realizează întotdeauna de la o temperatură mai ridicată către o temp eratură mai scăzută.
Cercetările teoretice și experimentale au demonstrat complexitatea proceselor de transfer
termic, fapt ce a condus la studierea separată a acestora, după legi de bază diferite. Astfel,
transferul de energie termică se realizează prin 3 moduri fundamentale distincte și anume:
a) conducția termică;
b) convecția termică;
c) radiația termică.
Cele trei moduri de transfer ale căldurii pot avea loc simultan prin două sau chiar prin toate
trei mecanismele.

1.3.1 Transferul de căldură conductiv
Transf erul de căldură prin conducție reprezintă mecanismul prin care căldura se transmite,
din aproape în aproape fără deplasarea aparentă a particulelor care compun sistemul:
– în interiorul unui corp;
– de la o zonă cu temperatură ridicată către o zonă cu temperat ura mai mică;
– între corpuri solide aflate în contact fizic direct.
Mecanismul conducției termice este legat de cinetica moleculară, de interacțiunea
energetică între microparticulele care alcătuiesc corpurile (molecule, atomi, electroni) [35 ] astfel:
a) în corpurile solide nemetalice, conducția se realizează prin transferul energiei vibrațiilor
atomilor iar purtătorii asociați acestor unde longitudinale și transversale sunt fononii (teoria
statistică Bose -Einstein și Debye);
b) în cazul metalelor conducția termică se realizează atât prin fononi cât și prin electroni
liberi (teoria statistică Fermi -Dirac), ponderea electronilor liberi fiind de 10 – 30 ori mai mare
decât cea a fononilor;
c) în cazul gazelor macroscopic imobile, conducția termică se efectuează prin schimbul de
energie de translație, de rotație și vibrație a moleculelor (teoria cineticii gazelor, statistica
Maxwell -Boltzmann);
d) pentru lichide există două mecanisme de propagare a căldurii prin conducție:
– ciocnirile elastice legate de mișcarea de mică amplitudine a moleculelor în jurul pozițiilor
lor de echilibru;
– deplasarea electronilor liberi (potențialul Van der Waals).
Fourier, în cadrul lucrării Theorie Analytique de la Chaleur , publicată în anul 1822,
propune relația de bază a transferu lui de căldură prin conducție ( 1.24), care devine Legea lui
Fourier [36 ]. Conform acestei legi întotdeauna cantitatea de energie care se transmite sub formă
de căldură prin conducție termică este direct proporțională cu gradientul de temperatură, aria
suprafeței prin care se transmite căldura și durata de desfășurare a procesului . Expresia
matematică a Legii lui Fourier [37 ] pentru conducția termică unidirecțională în regim staționar,
prin corpuri omogene și izotrope, fără surse interioare de căldură este r edată de ecuația:

QS,x = − λA dT/dx [W] (1 .24)
sau:

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
64
qs = −λ gradT [W/m2] (1 .25)

unde: Q reprezintă fluxul termic, în W;
λ – conductivitatea termică, în W/(mK);
A – suprafața, în m2;
T – temperatura, în K;
q s – fluxul termic unitar de suprafață, în W/m2.
Semnul minus din ecuația (1 .24) și (1.25) ține seama că fluxul termic se propagă de la o
temperatură mai ridicată către una mai coborâtă, având sens invers gradientului de temperatură.
Pentru un mediu omogen și izotrop în care temperatura variază spațial, ecuația lui Fourier
(1.24) devin e [37 ]:
qx = − λdT/dx; q y = −λdT/dy; q z = − λdT/dz; (1.26)
sau:
q = − λ (dT/dx + dT/dy + dT/dz) = −λ T (1.27)

1.3.2 Transferul de căldură convectiv
Transferul termic prin convecție reprezintă procesul de transfer de căldură între un perete și
un fluid în mișcare , sub acțiunea unei diferențe de tempe ratură între perete și fluid [36 ].
Convecția presupune acțiunea combinată a conducției termice în stratul limită de fluid de
lângă perete, a acumulării de energie internă și a mișcării de amestec a particulelor de fluid.
Natura mișcării particulelor determină formarea a două tipuri de conve cție: convecție liberă
sau naturală și convecția forțată.
În cazul în care mișcarea fluidului se produce liber, ca urmare a diferențelor de densitate
ale fluidului puse pe seama variației temperaturii din masa fluidului, procesul poartă denumirea de
convec ție liberă sau naturală.
Când mișcarea fluidului se produce forțat datorită diferenței de presiune create în mod
artificial, procesul se numește convecție forțată. Indiferent de natura mișcării, se întâlnesc două
regimuri hidrodinamice de curgere a fluidul ui :
– curgere laminară;
– curgere turbulentă.
Ecuația fundamentală a convecției termice est e dată de formula lui Newton [36 ]:

Q = α A (t p−tf ) τ [W] (1.28)

sau
qs = α ∆T [W/m2] (1.29)

unde: α – coeficientul d e convecție, în W/(m2× K);
tp, tf – temperatura peretelui, respectiv cea fluidului, în K;
A – suprafața, în m2;
τ – timpul, în s.
Pentru determinarea coeficientului de convecție termică se folosesc ecuațiile diferenți ale
care modelează fenomenul de convecție termică:
a) într-un mediu staționar, în lipsa surselor interne de căldură:

δt/δτ = α (δ2t/δx2 + δ2t/δy2 + δ2t/δz2) = α 2 t (1.30)

b) în cazul fluidului în mișcare, temperatura nu depinde numai de timp, conform ecuației
lui Fourier, ci și de spațiu. Completarea acestei ecuații a efectuat -o Kirchhoff prin introducerea
variației temperaturii, ecuația fiind de forma :

Dt/dτ = δt/δτ + w x δt/δx + w yδt/δy + w zδt/δz = α (δ2t/δx2 + δ2t/δy2 + δ2t/δz2) (1.31)

Cercetări privind managementul riscurilor de incendiu în proc esul de obținere a pieselor metalice prin turnare
65
1.3.3 Transferul de căldură radiativ
Radiația termică este fenomenul care are ca suport undele electromagnetice, aceasta
producând efecte termice semnificative în corpurile cu care ajunge în contact [38, 39]. Transportul
se realizează prin fotoni , care se deplasează în spațiu cu viteza luminii. Energia transportată de
aceștia este în funcție de lungimea de undă . Fenomenul are dublu se ns: un corp radiază energie
către altele, dar la rândul său primește energie emisă sau reflectată de corpurile înconjurătoare.
Relația de bază a transferului de căldură prin radiație a fost stabilită experimental de Stefan
în 1879 și teoretic de Boltzmann în 1984. Ecuația Stefan – Boltzmann exprimă fluxul termic emis
de un corp negru absolut [37 , 40] sub forma:

Q = σo ST4 [W] (1.31)
unde:
– σo este coeficientul de radiație a corpului negru ( σo = 5,67 10−8 W/(m2× K4);
– S este suprafața, în m2;
– T reprezintă temperatura, în K.
Radiația termică se situează în spectrul vizibil având lungimi de undă de 0,36 μm ÷ 0,78
μm și în spectrul infraroșu cu lungimi de undă de 0,78 μm ÷ 306 μm . Dintre acestea, radiațiile
infraroșii au capacitatea de a transporta cea mai mare cantitate de energie.
Corpurile emit continuu radiații electromagnetice la orice t emperatură. Din fluxul total de
căldură ajuns prin radiație pe suprafața unui corp, o parte este absorbită QA, o parte este reflectată
QR, iar restul este trece prin corp fără a produce efecte termice QT. Acest enunț este cunoscut ca
prima lege al lui Kirc hhoff pentru radiația termică și se scrie sub forma [41-43]:

Q = Q A + Q R + Q T [W] (1.32)

A + R + T = 1 (1.33)

unde: A = QA/Q – factor de absorbție;
R = QR/Q – factor de reflecție;
T = QT/Q – factor de transparență.

Corpurile au o comportare diferită față de radiațiile termice , existând următ oarele cazuri
limită de bază [36 , 37]:
a) dacă A = 1 și T = 0, R = 0, corpul absoarbe toată cantitatea de radiație incidentă, se
încălzește, situație în care corpul poartă denumirea de corp negru ;
b) dacă T = 1 și A = 0, R = 0, toată cantit atea de radiație incidentă trece prin corp fără a
produce nici un fel de efecte termice și corpul se numește corp transparent sau diaterm ;
c) dacă R = 1 și A = 0, T = 0, corpul reflectă toată cantitatea de radiație incidentă, situație
în care corpul poart ă denumirea de corp alb dacă reflexia este difuză.
În natură, există corpuri care nu răspund integral cerințelor celor trei cazuri limită
prezentate, acestea fiind:
a) corpuri cenușii care absorb pe toate lungimile de undă o anumită proporție din radiați ile
incidente (A <1 = constant);
b) corpuri colorate care absorb selectiv radiația incidentă pe anumite lungimi de undă;
c) corpuri lucioase care reflectă parțial radiațiile incidente într -o direcție determinată,
unghiul de incidență este egal cu cel de reflexie;
d) corpuri mate care reflectă parțial radiațiile incidente în toate direcțiile.