CERCETĂRI PRIVIND ÎNMULȚIREA VEGETATIVĂ LA CACTACEAEE Absolvent: Cristian SURDU Conducător Științific: Prof. Dr. Maria CANTOR CLUJ-NAPOCA 2018… [309567]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: HORTICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

CERCETĂRI PRIVIND ÎNMULȚIREA VEGETATIVĂ LA CACTACEAEE

Absolvent: [anonimizat]:

Prof. Dr. [anonimizat]

2018

[anonimizat], Str. Mănăștur, nr.3-5, 400372,

Cluj-Napoca, [anonimizat], familie ce cuprinde peste 4000 de taxoni grupați în 3 [anonimizat], [anonimizat]. Este importantă cunoașterea tehnologiei de cultură dar și a factorilor climatici și edafici din zonele din care provin pentru a le putea îngriji și înmulți corespunzător.

[anonimizat], precum și a substratului de cultură în vederea înrădăcinării acestora. Pe tot parcursul experienței s-a urmărit asigurarea factorilor ce intervin în procesul de înrădăcinare la valori optime.

În această experiență s-au efectuat o serie de obervații și determinări pe baza materialului biologig folosit și la interpretarea acestora.

[anonimizat], [anonimizat](50%) + nisip(50%), rata prinderii butașilor crescând în acest caz cu 5%.

[anonimizat], Mănăștur St., 400372,

Cluj-Napoca, [anonimizat], family wich counts over 4000 taxons, divided into 3 [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat].

There were made a series of observations and determinations based on the biological material used and the interpretations of them.

The results of the research showed that the small lenght cuttings had the best results planted in soil wich contains pelite(50%) and sand (50%) in wich the ratio of the rooting of cuttings increased by 5%.

[anonimizat] a fost înconjurat de flori și a [anonimizat]-le loc în casa și sufletul lui. Diversitatea și bogăția de forme și culori a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o altă plantă cu care suntem obișnuiți. [anonimizat] piață care este în continuă creștere.

Aceste plante uimitoare nu au doar rolul de a infrumuseța locuințele, birourile și grădinile noastre, ci au și o importanță economică, alimentară, medicinală. Trunchiurile uriașe ale unor specii sunt folosite pentru încălzirea locuițelor, spinii acestora sunt utilizați la fabricarea scobitorilor. În industria alimentară, fructele unor specii precum Opuntia, sunt foarte populare în rândul consumatorilor, fiind un produs exotic, proaspăt și la mare căutare.

Înmulțirea cactușilor și metodele acestui procedeu, s-au conturat de-a lungul timpului datorită faptului că există tot mai mulți oameni interesați să achiziționeze astfel de plante, ajungându-se ca acesta să fie înmulțite în număr foarte mare, în pepiniere. Procesul de înmulțire se poate realiza pe cale generativă, adică prin semințe sau pe cale generativă, prin înrădăcinarea butașilor, a lăstarilor adventivi sau prin altoirea acestora. Înmulțirea cactușilor se realizează și pe plan local, de către amatori pasionați sau colecționari.

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL STRICT AL TEMEI ABORDATE

CAPITOLUL I

1.1.SCURT ISTORIC AL CACTACEELOR

Cactușii, încântătoare forme ale lumii vegetale, au fost cunoscuți încă din Antichitate de către popoarele care au populat America Centrală și de Sud . Acest ciudat și minunat grup de plante ornamentale, frecvent întâlniți în colecțiile grădinilor botanice sau particulare, își fac tot mai mult prezența în casele sau apartamentele oamenilor, demonstrând interesul deosebit pe care îl reprezintă. Aspectul lor, firav sau masiv, forma globulară sau arborescentă, uneori forme neobișnuite , incredibile, încărcate de spini sau absența acestora, culoarea de la verde deschis la brun sau clorofil deficitare, întregul habitus vegetal, produc un interes deosebit, o curiozitate greu de stăpînit pentru toți oamenii care iubesc natura și minunile ei.

Despre aducerea cactușilor în Europa se cunosc puține lucruri, dar mai multe indicații conduc spre prima calatorie a lui Cristofor Columb în America, ai carui marinari au fost primii europeni care au vazut și au adus în Europa aceste curioase si interesante plante. Chiar Cristofor Columb la intoarcere a adus reginei sale un buchet de flori și multe plante exotice, printre care și cactuși, specii de Opuntia Căpitanul Gonzalo Fernandez aduce în Europa primii cactuși columnari pe care îi numește ”cirios”, nume care se transforma în denumirea actuala de Cereus. Tot el este primul care face primele însemnări despre cactuși în lucrarea De Historia Plantarum Novae Hispaniae (1535). Aduși în Europa, cultura cactușilor se raspandește repede, nu numai în Spania, dar și în Italia, Franța, Anglia, Germania. Este semnalată cultura cactușilor în diferite grădini particulare și încep să apară primele lucrări de botanica aplicată, în care sunt cuprinși și cactușii.

Una dintre cele mai complete lucrări este grandioasa monografie a familiei Cactaceae, datorată lui Curt Backeberg, Die Cactaceae (1959-1966). În secolul nostru s-a realizat un adevarat exod spre cultura plantelor de tip cactaceu atît în zonele de origine cît și pe întreg mapamondul. Nu mai constituie o surpriză faptul că, foarte mult tineret manifestă o atracție deosebită pentru acest grup de plante , încearcă să-și organizeze mici colecții , dar în același timp doresc să cunoască cît mai multe despre originea lor, condițiile de cultură, denumiri științifice și elemente de morfologie.

În Europa, cultura cactușilor a cunoscut cea mai intensă dezvoltare fiind organizate celebre grădini botanice, cum sunt Gradina Exotică din Monaco, Gradina cu Opunții din Pynia de Rosa, Spania, dar nu mai puțin importante, grădini botanice din Franța, Belgia, Anglia, Olanda, Italia, Austria etc. Încă de la începutul secolului trecut, cu precădere perioada dintre cele două războaie, au fost efectuate numeroase expediții de-a lungul continentului American, atît de specialiști autohtoni cît și de europeni, descoperind multe noi genuri și numeroase specii și varietăți de cactuși, conturîndu-ne numeroasa Familie Cactaceae ce cuprinde peste 232 de genuri în care sunt definitivați peste 4000 taxoni.

La noi nu se știe cînd au apărut pentru prima dată cactușii. Se poate menționa cu certitudine că au aparut odată cu amenajarea primelor grădini botanice, respectiv la Iași, în 1856, La București, în 1860 și la Cluj în 1872. În prezent, în afara grădinilor botanice din Iași, București, Cluj-Napoca, Craiova, Jibou, care dispun de colecții stiințifice, cu reprezentanți din majoritatea genurilor și unde pot fi admirate plante de talie mare din genurile Opuntia, Cereus, Cylindropuntia sau plante ce provin din zona tropicala, ce impun condiții deosebite de mediu.

1.2.ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Pentru a întelege necesitățile cactaceelor față de mediu și a explica curiozitățile de comportament sau morfologie, este necesară cunoasterea condițiilor ecologice în care s-au format și cresc aceste plante în locurile lor de origine. Cactaceele sunt plante originare de pe continentul American de unde au fost răspîndite în Europa și apoi în Africa, ajungînd pană în Australia. În arealul fitogeografic larg ocupat de familia Cactaceae, care se întinde între 35 latitudine nordică și 54 latitudine sudică, până în regiunea Strâmtorii Magellan, condițiile de mediu sunt foarte variate. Acestea au imprimat plantelor anumite particularități morfologice și biologice care constituie adaptări la condițiile de mediu mai puțin favorabile.Speciile de cactuși cu frunze, din genul Peiroskian sunt originare din zonele tropicale și subtropicale.

Marea majoritate a cactaceelor provin din zone desertice sau semidesertice, Mexicul fiind considerat zona cea mai bogată în specii. O parte a platoului mexican dispune de un climat subtropical de stepa în care cantitatea de precipitatii este între 100 mm si 400 mm, iar temperatura medie anuală este de 15-22 C. În perioada scurtă cu precipitații, perioada cu cea mai ridicată temperatură 25-30 C, cactușii parcurg rapid stadiile de vegetație și acumulează rezerve de apă, pe care le vor folosi ulterior, în intervalul de lungă durată de secetă aproape absolută, cînd temperatura este mai scazută, cu oscilații mari între zi si noapte, de la 3 C pană la 40C. O zona fitogeografică deosebit de favorabilă cactușilor este America de sud, unde cresc în mod abundent. De aici provin plante din genul Rebutia, iar în Patagonia, zona bogată în precipitații, cresc cateva specii de Opuntia. Vastul areal de raspandire al cactaceelor ce se întinde pe mai mult de 12000 km, cuprinde aproape toate formele de relief, cu solurile si clima la fel de variate impunand familiei Cectaceae o mulțime de condiții de mediu, ceea ce a condus la o diversificare a formelor, la peste 4000 de taxoni.

Figura1.1. Cactuși

Sursa : https://www.google.ro

1.3. IMPORTANȚA CULTURII CACTUȘILOR PE PLAN MONDIAL ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ

Valoarea decorativă a acestui grup de plante constă în primul rând în multitudinea de forme și mărimi variate, de la plante foarte mici cu diametrul de 1-2 centimetri (Blossfeldia liliputana), globulare până la plante arborescente, columnare(Cereus spp.) ce pot atinge înălțimi de peste 15 metri.Un alt aspect foarte important este desigur floarea, care poate atinge mărimi impresionante și de diverse culori de la roșu intens, roz,galben, până la alb imaculat. Din păcate, mirosul florilor nu este caracteristic acestui grup de plante, puține specii având această capacitate, dar putând fi simțit de la 1 kilometru distanță.

Cactușii au și o importanță economică și alimentară. În India de exemplu, în unele regiuni, clima este aridă și nu permite cultivarea unui spectru larg de plante, așa că s-a recurs la cultivarea cactușilor ca plante alimentare, datorită fructelor acestuia care conțin foarte multă apă, dar și substanțe hrănitoare. Pitaya (Stenocereus griseus) este un fruct de cactus ce iintră în dieta complementară a oamenilor străvechi in sudul Mexicului. În această regiune au fost identificate aproape 30 de tipuri de Pitaya cum sunt Amarilla, Jarra, Melon, Crema și Olla. Olla și Jarra având cele mai bune calități putând fi consumat atât în stare proaspătă cat și industrializată.

Deși traditional era utilizată ca o importantă sursă de nutrienți, părțile vegetative ale Opuntia spp. nu mai sunt folosite în medicina și nutriția modernă. În industria farmaceutică extractele de Peyote (Laphophora williamsii) sunt cunoscute ca stimulatoare ale sistemului nervos central și reglatoare ale presiunii arteriale, insomnia, inhibatoare ale senzațiilor de foame și sete. Fructul consumat în stare proaspătă este un puternic halucinogen cunoscut si folosit de triburile din sud-vestul continentului American.

Românii au început să facă loc cactușilor în sufletul și casele lor, datorită capacității de a suporta rezonabil ambianța chiar și din spațiile închise, cum ar fi apartamentele, precum și a prezenței vii pe tot parcursul anului, cactușii sunt în topul preferințelor românilor, ajungând să reprezinte 45% din plantele vândute în magazinele specializate.

1.4. MORFOLOGIA CACTUȘILOR

Pentru a le putea oferi plantelor exact ce au nevoie, este necesară cunoașterea morfologiei acestora, a fiecărui organ în parte. Organul reprezintă o structură diferențiată în cadrul organismului, alcătuită dintr-un grup de țesuturi care îndeplinesc unele funcții determinate de organism.

Activitatea organismelor este dirijată în două direcții, spre nutriție și reproducere. Nutriția face ca plantele să se mențină în viață, funcție care este îndeplinită de organele vegetative, iar activitatea de reproducere permite perpetuarea speciei și este îndeplinită de organele reproducătoare. Organele plantelor sunt caracterizate de polaritate, orientare în spațiu, simetrie și regenerare, toate acestea fiind niște trăsături comune.

Polaritatea este insusirea plantelor prin are acestea au doua extremitati diferite morfologic si functional, astfel la plante deosebim un pol bazal sau radicular și unulapical. Polaritatea se instaleaza odata cu primele diviziuni ale celulei si ramane constanta toata durata vietii.

Regenerarea este și ea o caracteristică foarte importantă și presupune abilitatea anumitor părți distruse de a se reface fiind consecința omnipotenței celuleor parenchimatice de a deveni din nou meristematice. În cazul cactușilor fragmentele de tulpină sau de rădăcină, adică butașii, dacă sunt puse în condiții corespunzătoare pentru o dezvoltare normală pot regenera un individ nou cu toate organele plantei de la care acesta provine. Regenerarea se poate obține și în condiții de laborator din fragmente de țesuturi sau celule izolate, fiind numită cultură de meristeme și conduce la formarea de plante complet dezvoltate, informația genetică fiind transmisă în totalitate.

Rădăcina este organul cu ajutorul căruia plantele se fixează în sol și absorb apa cu sărurile minerale din acesta, după care le conduc spre întregul sistem de organe ale plantei. În cazul cactaceelor care sunt plante policarpice deoarece trăiesc mai mult decât o perioadă de vegetație, rădăcina are rol de depozit de rezervă al materiei nutritive, rol de stabilire a legăturilor anatomo-fiziologice și morfologice cu ciupercile și bacteriile din sol și nu în ultimul rând rol de regenerare. Rădăcina prezintă de asemenea o structură aparte a cilindrului central denumită colet care este situat în zona limită dintre rădăcină și tulpină. Ca și toate celelalte organe vegetative ale plantelor rădăcina își are originea în embrionul seminței.(fig.1.2.)

Figura 1.2. Rădăcina

Sursa: original

La cactuși, după locul în care cresc, există și se cunosc două tipuri de rădăcini: rădăcini aeriene și rădăcini subterane. După modul în care se dezvoltă ramificațiile, rădăcinile subterane pot fi de trei feluri: rămuroase, pivotante și fasciculare sau fibroase. Rădăcini pivotante găsim la majoritatea speciilor columnare precum și la unele specii ale genului Mamillaria. Genul Astrophytum are rădăcinile rămuroase, care sunt ramificații de ordin secundar care pot întrece uneori în lungime și grosime rădăcina principală. Rădăcinile rămuroase explorează solul mai mult în suprafață decât în adâncime. Rădăcinile fasciculare sau fibroase sunt constituite dintr-un mănunchi de rădăcini adventive care se formează la baza tulpinilor, cu mici excepții și sunt toate cam de aceeași lungime și grosime.

Coletul este partea prin care se face trecerea de la rădăcină la tulpină, la cactuși acesta fiind scurt este și foarte sensibil datorită factorilor de mediu, în special la umiditate, deoarece el face legătura între rădăcină și tulpină fiind plasat în structurile superficiale ale solului care sunt foarte aride ( pietriș și nisip ) .

Tulpina cactușilor este un organ vegetativ care este formată din noduri și internoduri, susține frunze, spini, flori fructe și dă naștere la muguri. Tulpina este o tulpină asimilatoare ce îndeplinește funcția de fotosinteză a frunzelor și stabilește legătura morfologică dintre rădăcină și organele tulpinii. ( fig 1.3. )

Originea tulpinii se află în gemula și tingela embrionului seminței. Cactușii sunt plante dicotiledonate, forma acestora fiind complet diferită de forma celorlalte plante.

Figura 1.3. Tulpina

Sursa : original

Mugurii sunt partea apicală nedezvoltată și embrionară a tulpinii care asigură ramificarea și creșterea acesteia. Mugurii se împart în două categorii după felul organelor la care dau naștere: muguri vegetativi sau foliari din care se formează ramuri și frunze și muguri floriferi din care se formează florile. Caracteristic cactaceelor, în mod deosebit din mugurii vegetativi se pot forma spini și frunze sau numai spini. Mugurii au forme variate, fiind ovoizi, conici, sferici, fusiformi etc. La cactuși mugurii se pot forma pe toată lungimea tulpinii și se numesc muguri adventivi, iar aceștia stau la baza înmulțirii vegetative a cactaceelor. Mugurii care se dezvoltă din primordiile vârfului de vegetație sunt sau vor fi muguri normali. Mugurii terminali se află situați în vârful ramurilor sau a tulpinii și au rolul de a asigura creșterea acestora în lungime.(fig.1.4)

Figura 1.4. Muguri

Sursa: https://www.google.ro/

Floarea este un organ de reproducere în care au loc procese bilogice care duc la formarea noului germen de înmulțire, sământă, protejată de fruct. Floarea își are originea in primordiile florale ale mugurelui, ale mugurilor micști, mugurilor vegetativi din axile sau mugurilor floriferi colaterali.(fig.1.5)

Figura 1.5. Secțiunea unei flori de cactus

Sursa: Copacescu, 2001

1-stigmat, 2-petale, 3-antera, 4-filament, 5-sepale, 6-stil, 7-ovar, 8-ovule, 9-spin

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

2.1. CARACTERIZAREA BOTANICĂ A CACTUȘILOR

Cactușii fac parte din grupa plantelor suculente. În acest termen sunt incluse toate plantele care înmaganizează în trunchi sau frunze, importante cantități de apa. Familia cactușilor numără în prezent aproximativ 200 de genuri, fiecare gen avînd una sau chiar sute de specii. Această familie se divide in trei subfamilii după clasificarea făcută de Kurt Backeberg în lucrarea sa „Kakteenlexicon” în anul 1966.

Subfamilia Peireskioideae conține 17 specii și varietăți de cactuși. Caracteristic acestei subfamilii este faptul că plantele au frunze mari, de culoare verde-deschis și spini la fel ca un trandafir. Totuși, o examinare mai detaliată a acestor spini a dovedit proveniența acestora din areole, formațiuni specifice cactușilor. Plantele genului Pereskia mai sunt cunoscute și sub numele de cactușii-trandafir sau cactuși cu frunze.

Subfamilia Opuntioidae conține 15 genuri împărțite în 5 triburi și anume Austrocylindropuntieae, Cylindropuntieae, Opuntieae, Pterocacteae și Tephrocacteae. Opuntioidele sunt unice față de restul cactușilor doarece prezintă niște formațiuni specifice, numite areole și glohide. Se caracterizează prin plante arbustive cu tulpini cilindrice, turtite, suculente. Fructele acestor cactuși sunt suculente și comestibile, având un gust dulce-acrișor.

Subfamilia Cereoideae cuprinde restul speciilor, de forme clasice cu tulpina de culoare verde, globuloase sau cilindrice, turtite sau costate la care lipsesc glohidele, iar florile au o viață scurtă de aproximativ 24 de ore.

2.2. CERINȚE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Condițiile climatice de pe continentul european, respectiv din România, ce dispune de un climat temperat continental, nu permite creșterea și dezvoltarea cactușilor în spații neprotejate datorită temperaturilor scăzute din timpul iernii, așadar acestea necesită încăperi care le pot asigura condiții cât mai apropiate de locul de origine al plantelor.

Serele reprezintă cel mai bun mijloc de a oferi plantelor mediul adecvat, similar cu cel de origine. Acestea permit reglarea factorilor de mediu în așa fel încât să corespundă cerințelor biologice ale cactaceelor și realizarea unui program de îngrijire și tratare pe tot parcursul anului.

2.2.1. Lumina

Lumina este principalul factor al fotosintezei, cu atât mai mult în cazul Cactaceelor, acestea fiind cunoscute ca plante mari iubitoare de soare. Cactușii sunt plante de zi scurtă, necesitând 8-10 ore de iluminare pentru o creștere și dezvoltare optima. În cadrul familiei Cactaceae, nu toate speciile solicită aceeași cantitate de lumină, biologia lor fiind strîns legată de factorii de mediu din zonele de origine, o serie de plante crescînd în zone deșertice în plin soare, altele în umbra vegetației,iar altele în umbra deasă a pădurilor tropicale.

Plantele cultivate în sere însorite pot suferi șocuri puternice datorită trecerii buște a iernii la primăverile însorite ale Europei, fiind necesară o aclimatizare treptată pentru evitarea acestui lucru. Lumina în exces poate fi dăunătoare, o plantă ținută la semiumbră și adusă în plin soare, își modifică culoarea naturală din verde crud în verde-gălbui, chiar roșcat, apărând fenomenul de ardere. Lipsa luminii are și ea consecințe, plantele au o creștere slabă, neuniformă, cu tendințe de alungire iar culoarea acestora virând din verde in galben-verzui. Cantitatea de lumină necesară poati fi observată in intensitatea culorii epidermei cactușilor, așadar plantele cu epiderma de culoare închisă, verde intens pînă la verde albăstrui, cu rețea deasă de spini și fire de lînă necesită o cantitate mare de lumină (Cephalocereus , Carnegia , Aporocactus , Mamillaria , Melocactus , Rebutia , etc.). Plantele cu epiderma în nuanțe de verde – deschis necesită o cantitate moderată de lumină ( Chamaceereus , Echinofossulocactus , Notocactus , etc.), iar plantele epifite din pădurile tropicale au pretentii reduse față de lumină (Epiphyllum , Rhipsalis ,etc.). Cantitatea de lumină solicitată de cactaceae poate fi asigurată fie prin iluminarea naturală, sau prin iluminarea artificială. Lumina naturală este determinată în mod direct de poziția geografică a țării noastre și de media zilelor senine din timpul anului, pe când lumina artificială poate fi dirijată și indispensabilă pe timpul iernii. Fenomenul de creștere al plantelor este influențat de raportul dintre lumina albastră care favorizează diviziunea celulară și creșterea în grosime a plantei, și cea roșie, stimulatoare a alungirii celulelor și creșterii în lungime a plantei . Cea mai recomandată sursă de lumină artificială este cea care prezintă o proporție egală între lumina roșie și cea albastră , care se utilizează în cazul plantelor tinere pentru care nu este suficientă iluminarea naturală a zilelor scurte de toamnă și de iarnă .

2.2.2. Temperatura

Cactaceele avându-și originile în zonele deșertice, suportă temperaturi de 40C, dar adesea și de 60C. Temperatura și durata de iluminare sunt strâns legate între ele . Cu cât temperatura este mai joasă , cu atât sunt necesare mai multe zile scurte pentru a obține o înflorire bogată, în timp ce pentru creșterea vegetativă, este favorabilă ziua lungă la o temperatură de 20 – 30C . Temperatura optimă în sere pentru marea majoritate a cactaceelor este de 8-10C. Pot fi pastrate iarna în încăperi uscate și la temperaturii mai scăzute, chiar sub 0C exemplare mari precum Opuntia, Cereus. Dacă au un conținut redus de apă și substratul este uscat ,cactușii pot rezista la mai multe grade sub zero.La plantele mature temperatura optima în timpul nopții este de circa 10C.

2.2.3. Aerul

Primăvara, când plantele intră în vegetație, încăperile în care sunt păstrate cactaceele necesită o alimentare permanentă cu aer proaspăt . În perioada de iarnă cînd cactaceele se află în stare de repaus , cantitatea de aer este mai mică .În această perioadă temperatura aerului trebuie menținută pe cât posibil constantă.

Un alt aspect important al aerului este umiditatea atmosferică, ce trebuie asigurată conform zonelor de origine a plantelor. Plantele din zonele deșertice vor avea nevoie de o umiditate scăzută deoarece acestea prezintă organe scecializate in absorbția umidității din aer (areole pâsloase și spini), în consecință, o umiditate prea mare duce la un aspect neplăcut al plantei. Pe de altă parte, sunt plante care sunt obișnuite cu o umiditate atmosferică ridicată, aceasta reprezentând de multe ori singura sursă de apă, adaptându-se condițiilor prin dezvoltarea unei rețele dese de spini, prin care captează picăturile de rouă. Aceste plante provin de pe coastele din Chile.

Puritatea aerului este un aspect foarte important, dacă punem la socoteală faptul că, cactușii provin din zone deșertice, cu aer curat, rarefiat, pe când în țara noastră, respectiv Europa, dezvoltarea civilizației și a industriei nu vor putea asigura puritatea aerului din zonele de origine ale plantelor, de aceea, pentru cultura cactușilor in sere, se recomandă aerisirea de dimineață pentru că dimineața, aerul nu este atât de poluat ca în restul zilei.

2.2.4 Apa

Apa este un factor indispensabil lumii vii,iar in cazul plantelor aceasta reprezintă mediul in care se găsesc substanțele nutritive care sunt absorbite cu ajutorul rădăcinilor si transportate in interiorul plantei. Având în vedere faptul că în natură plantele sunt în perfect echilibru, în cultură nu se întâmplă acest lucru, fiind necesară irigarea culturii cu cantitatea optimă de apă. Pe lângă cantitatea de apă ce trebuie administrată trebuie să fim atenți și la solul în care trebuie plantate.Dacă folosim apa de la robinet vom ține cont de faptul că acesta conține mult clor și săruri. O putem folosi dar indicat ar fi ca înainte de folosire să o fierbem și/sau să o lăsăm la temperatura camerei timp de cel puțin 24 de ore. Vom avea surpriza ca pe fundul vasului să găsim precipitate sărurile din apa noastră. Dacă udăm cu apa rece, direct de la robinet, aceste săruri vor ajunge pe sol, și la baza plantei se vor acumula sub forma unei cruste galben- albicioase, facând necesară transplantarea plantei.Apa de ploaie colectată ar fi bună pentru udat, dar datorită poluării din orașele noastre conține prea multe substanțe chimice nocive, dăunătoare și plantelor noastre, deci nu o vom folosi. (https://www.aztekium.ro)

2.2.5 Substratul de cultură

Pământul în care cresc cactușii trebuie să imite pe cât posibil substratul de unde sunt originare. Trebuie cunoscute bine preferințele acestor plante, ca amestecurile de pământ să fie ideale pentru o bună creștere al lor. Solul în care se dezvoltă cactaceele este foarte diferit, având în vedere zonele geografice din care provin, dar trebuie luate în considerare și diferitele forme de relief.Solurile din țara noastră nu sunt corespunzătoare pentru cactuși, deoarece sunt foarte diferite față de cele din zona de origine. Substratul de cultură trebuie modificat în așa fel, încât să corespundă cerințelor nutritive a cactușilor.Amestecurile de pământ sunt realizate sunt realizate în funcție de originea cactușilor, substanțele nutritive oranice și anorganice de care au nevoie, granulația particulelor de pământ, umiditatea remanentă, aerația solului, reacția sau pH-ul solului.Solurile de origine ale cactușilor sunt bogate în substanțe minerale, de exemplu potasiu și fosfați și sunt mai sărace în săruri de azot și săruri humice.

2.3 FERTILIZARE

Îngrășăminte naturale

Gunoiul de grajd constituie un complex de elemente nutritive cu o bogată flora microbiană . În cultura cactaceelor nu poate fi folosit decît după 2-3 ani în concentrație foarte mică de 1g la 2l de apă , proaspăt fiind foarte activ , arzind rădăcinile plantelor. În amestecul de pămînt se poate folosi sub formă de mraniță după 6-7 ani , pentru plantele epifite care solicită sol fertil .

Gunoiul de pasări are un conținut foarte bogat în elemente nutritive ușor asimilabile de către plante .Se utilizează ori bine putrezite, ori în soluții apoase fermentate circa 3-4 săptămîni , cu diluție mare , 1 parte soluție la 30 părți apă .

Făina de oase este un îngrașământ foarte bogat în fosfor cu acțiune lentă. Se administrează numai în cazul amestecului de pământ , circa 5 lingurițe la o găleată de pământ.

Îngrășămintele chimice

Pentru cultura cactaceelor se folosesc numai îngrășăminte pe bază de fosfor și potasiu .Dintre cele pe bază de fosfor se recomandă superfosfatul , simplu sau dublu , 10 g la 2 l de apă , lunar pe toată perioada de vegetație .Dintre cele pe bază de potasiu se pot folosi sărurile de potasiu , clorură sau sulfat 1-2 g la 1 l de apă . Deoarece potasiul este bine asimilat în prezența calciului se recomandă să se folosească deodată cu el și cărămida de calciu în aceeași proporție.

Indicate sunt complexele de îngrășeminte care înafară de fosfor și potasiu conțin și microelemente .Acestea se folosesc la cultura plantelor tinere și a portaltoilor .

Îngrășămintele pot fi aplicate în stare solidă și lichidă , sub formă de soluții. În stare solidă se aplică odată cu prepararea amestecului de pămînt sau cu afînarea solului în ghivece .Cele lichide se aplică numai după o udare prealabilă , pe un sol umed , asigurînd astfel absorția imediată. Se aplică numai pe sol ferind plantele , putînd provoca pătări .După aplicare se face o pulverizare cu apă în vederea spălării eventualelor urme de soluții de pe plante .Soluțiile se aplica numai în orele de seară , numai plantelor sănătoase în plină perioadă de vegetație , iar în primul an după plantare amestecul de pămînt fiind bogat în elemente minerale se folosesc doze mai mici , urmînd ca în anii urmatorii doza să crească proporțional .

Este indicată aplicarea îngrășămintelor plantelor ce urmează a fi transplantate , după cel puțin 2-3 săptămîni de la replantare, cînd rădacinile sunt bine fixate în sol , pentru ca acestea să creeze o rezervă pînă iși refac sistemul radicular și aderă la sol , astfel asigurîndu-se continuitatea vegetației .

Îngrășămintele se aplică în doze mai mari la începutul perioadei de vegetație primavara și în doze mult mai mici la sfârșitul perioadei de vegetație , toamna , luna septembrie fiind ultima lună de aplicare a acestora .Nu se aplică în perioada de repaus octombrie – martie .

2.4. VASELE DE PLANTAT

Pentru cactuși, plante obișnuite cu vaste întinderi de teren , nisipos sau pietros cultura reprezintă un minim de condiții pe care noi le putem asigura , alegînd cele mai indicate medii de cultură .Plantele nu trebuie înghesuite , dar nici prea aerisite , distanța dintre ele stabilindu-se după optimul de creștere anuală .

Vasele de cultură se aleg în funcție de forma și mărimea rădăcinilor , cele cu rădacină pivotantă solicită un vas cu înălțime mai mare , o dată și jumătate latura de bază , iar plantele cu rădăcină rămuroasă solicită înălțime mică , jumătate din latura de bază .Vasele existente în comerț (de lut ars smălțuite sau nesmălțuite)au multe neajunsuri : forma lor este conică , aproape invers decît forma rădăcinilor și spațiul pe care îl ocupă este foarte mare .Lutul la temperatura camerei , sub influența razelor solare se usucă foarte repede , fiind poros el va absorbi umiditatea din pămîntul situat în ghiveci. Pierderea umidității va duce la încingerea pereților vaselor , căldură ce va afecta perii absorbanți și radăcinile de obicei fixate pe acești pereți .Datorită evaporării apei din pereții laterali se produce și o răcire a pămîntului

Dezavantajele se pot evita prin folosirea ghivecelor neporoase smălțuite . În aceste condiții rădăcinile se vor afla la mijlocul ghivecelor , iar udatul se va executa mai rar și cu cantități mai mici de apă , evaporarea având loc numai la suprafață .Datorită apei de udat în general calcaroasă se va forma depunere de calcar,care cu timpul va împiedica aerisirea rădăcinilor și vor absorbi substanțele nutritive .Această crustă , provenită din evaporarea internă a apei de udat , trebuie îndepărtată atît de la suprafața vasului de cultură cât și de pe colet , altfel va strangula coletul plantei , menținând totodată o umiditate ce va duce la putrezirea și pierderea plantei .

Vasele smalțuite nu sunt indicate pentru cultura cactușilor în ciuda esteticii lor deosebite . Dacă se folosesc este necesară controlarea permanentă a pământului de la suprafață și înlocuirea lui cu altul proaspăt .În prezent ghivecele poroase , nesmălțuite sunt folosite în culturi de seră , în grâădini botanice și de amatori .

Dacă se vor amplasa ghivecele pe parapet , semiîngropate într-un amestec de turbă și nisip , se va crea o temperatură și o umiditate constantă balotului de pămînt din ghiveci ceea ce va reflecta favorabil asupra dezvoltării plantelor .Se vor realiza forme pătrate sau hexagonale , care permit aproape dublarea numărului de plante pe aceeași suprafață și vor crea o găzduire aproape ideală cactușilor .Se pot găuri și pereții laterali ai vaselor realizîndu-se o umiditate constantă pentru toate vasele . Vasele din plastic au avantajele de a fi antiseptice și chiar dacă au apărut anumiți paraziți pot fi ușor dezinfectate.

Culoarea vaselor trebuie să fie închisă , opacă . Vasele de culoare deschisă vor permite pătrundera razelor soarelui la blatul de pământ favorizând formarea algelor și a mușchiului verde .

Capitolul III

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A CACTUȘILOR

3.1 ÎNMULȚIREA CACTUȘILOR

Înmulțirea cactușilor se face prin semințe, butași, despărțirea plantelor și altoire.

3.1.1.Înmulțirea pe cale generativă (semințe) .

Semănatul se poate face tot anul, dar rezultate mai bune se obțin dacă semănatul se face primăvara. Semințele se împrăștie la suprafață, după care se pune un strat de nisip fin. Germinația are loc la o temperatură de 22-25°C și la lumină. Repicatul plantelor se face când acestea formează primii spini, ocazie cu care nu se ciupesc rădăcinile. Răsadurile nu suportă uscăciunea, de aceea nu se udă regulat. (Maria Cantor,2016)

Presupune doua etape, producerea semintelor si insamantarea propriu-zisa. Semintele pot proveni din fructe colectate din natura, formate in urma polenizarii naturale prin intermediul insectelor, pasarilor sau chiar animalelor. Fructele sunt colectate in lunile Octombrie si Noiembrie de catre personae avizate, firme specializate in producerea de seminte.

Figura3.1. Cactuși din semințe

Sursa: https://www.aztekium.ro

3.1.2.Înmulțirea vegetativă

Butășirea este metoda cea mai folosită la înmulțirea cactușilor. Perioada cea mai bună pentru recoltarea butașilor este primăvara și vara (mai-iulie). După tăiere butași se țin câteva zile sau 1-2 săptămâni, chiar și mai mult, în funcție de specie într-un loc călduros, aerisit, umbrit, pentru cicatrizarea secțiunii bazale. Se înrădăcinează direct în ghivece într-un amestec de nisip cu perlit. (Maria Cantor,2016)

Figura 3.2. Butași de cactus

Sursa: https://scholar.google.ro

Altoirea

Altoirea nu se aplică doar pentru aspectul visual deosebit pe care îl formează cele două corpuri, ci și pentru plantele sensibile care nu au un aparat radicular bine dezvoltat, pentru care ritmul de creștere și dezvoltare este mult întârziat datorită ineficacității rădăcinilor prea puține sau deficitar dezvoltate. Este un procedeu benefic în cazul în care o plantă accidentată poate fi salvată, chiar dacă porțiunea este foarte mica, câteva areole putând reface o întreagă plantă.

Pentru o reușită cât mai bună, trebuie să ținrm cont de câțiva factori importanți precum

compatibilitatea altoi-portaltoi, deoarece anumite specii folosite pentru altoi se dezvoltă mult mai bine pe anumiți portaltoi, ambii trebuie să fie în plină vegetație pentru obținerea celor mai bune rezultate

starea fitosanitară a ambilor parteneri, aceștia trebuie să fie liberi de orice boli

sterilizarea operației și a instrumentelor de lucru (cuțit, masa de lucru, cauciucuri de prindere)

perioada efectuarii operației, cele mai bune rezultate obținându-se in lunile mai, iunie, septembrie.

durata efectuării operației trebuie să fie cât mai scurtă, deoarece țesutul proaspăt tăiat se oxidează foarte ușor împiedicând astfel contactul intim dintre altoi-portaltoi.

Recomandat este ca portaltoiul să aibă cel puțin 18 centimetri, să aibă o culoare caracteristică, verde-crud. Spre exemplu plantele de Peiresckiopsis, fiind foarte maleabile, au nevoie de un tutore pentru a nu se deforma din cauza presiunii cauciucurilor de fixare a altoiului.

Operațiunea de altoire în sine începe cu tăerea a 4-5 centimetri din vârful portaltoiului, tăindu-se în plus o fâșie subțire care să împiedice oxidarea portaltoiului până la pregătirea altoiului. Altoiul se taie cu grijă deasupra rădăcinii, se pune pe o lamella de sticlă și seîmpinge ușor deasupra portaltoiului, îndepărtând astfel și fâșia lăsată pe acesta. Când altoiul este la locul potrivit, se fixează cu cauciucuri de fixare, mai apoi se țin intr-o încăpere cu climat cald umed și aerisit, dupa circa 7 zile se pot indepărta cauciucurile de fixare iar dupa încă 3-4 săptămâni, plantele pot fi scoase în aer liber.

Atoirea se poate efectua pe două căi

altoirea transversală

altoirea în despicătură

ALTOIREA TRANSVERSALĂ

Altoirea transversală presupune aceleași etape descrise anterior, excepție făcând faptul că părțile laterale ale portaltoiul se taie în formă de pană eliminând astfel spinii rămași. Când și altoiul este pregătit pentru îmbinare, se indepărtează fâșia protectoare de pe portaltoi, se așează altoiul pe acesta și se aplică o mică presiune mișcări stânga-dreapta pentru a elimina eventualele bule de aer rămase ce ne pot pune în pericol reușita altoirii, se fixează cu benzi de cauciuc după care se șin in locuri semiumbrite, calde ferite de contactul direct cu mediul înconjurător. Instrumentarul cu care se lucrează trebuie să fie steril.(fig.3.3.)

Figura 3.3. Altoirea transversală

Sursa : Copăcescu S., 1987

ALTOIREA ÎN DESPICĂTURĂ

Acest tip de altoire este diferit față de cel anterior deoarece tăierea la portaltoi trebuie făcută in formă de V la 3-5 centimetri de vârf, iar altoiul în formă de pană pe ambele fețe. Această metodă se aplică în special plantelor cu port pendent sau forme lanceolate cum ar fi unele specii de Schlumbergera, Zygocactus sau Rhipsalidopsis ce necesită portaltoi înalți de circa 15-20 centimetri, recomamdați fiind portaltoii din genurile Eriocereus, Pachycereus sau Echinopsis.(fig.3.4.)

Figura 3.4. Altoirea în despicatură

Sursa: Copăcescu S.,1987

Înmulțirea prin lăstari adventivi este similară cu cea a butașilor, excepție făcând faptul că aceștia nu se taie ci se desprind cu grijă de planta mamă, pentru a nu o răni prea tare. Speciile care lăstăresc precum Lobivia, Mammillaria, Rebutia, Gymnocalycium, sau produc ramuri din muguri adventivi, Oreocereus, Cleistocactus, Carryocactus, toate speciile din genul Opuntia și grupa Holycereae.

La fel ca la metoda anterioară, butasii se trateaza cu stimulatori (Radi-Stim) si praf de carbune, se lasa cateva zile pentru cicatrizarea taieturii, dupa care se planteaza in inmultitori pentru inradacinare si in continuare se aplica tehnologia respective. In general pentru planele columnare care nu produc lastari adventivi sau produc foarte rar, precum si pentru obtinerea unor plante cu ramuri mai bogate, mai estetice, se practica, inmultirea vegetiva. Partea de sus a plantei, se taie la circa 15-20 cm lungime, aplicandu-se pe taietura ghips și carbune pisat. Partea taiata constituie un butas si se trateaza conform tehnologiei anterioare, devenind o noua planta. In continure planta mama va produce lastari, care prin butasire vor deveni noi plante.

Figura 3.5. Lăstari adventivi

Sursa : https://www.flickr.com

3.2. LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE ȘI FORMARE A PLANTELOR

În zilele noastre, cactușii au devenit foarte populari în randul iubitorilor, amatorilor dar și a profesioniștilor, de aceea ei sunt înmulțiți în exploatații mari, în regim industrial. Se întămplă deseori ca aceste plante să fie ornate cu flori de paie pentru a atrage estetic mai mulți cumpărători. Cactușii produși în regim industrial pot ridica unele probleme de calitate, deoarece angajații acestora nu sunt întotdeauna profesioniști în domeniu, plantele aavând asemenea proveniență pot fi foarte ușr atacate de boli și dăunători sau pot rămâne fără a fi cumparate luni întregi în același balot de pământ, care adesea este pământ simplude flori și nu unul special destinat cactaceelor, unde nu se udă și nu se îngrijesc adecvat, apa ori stagnând în ghivece, putrezind rădăcinile, ori pământul este prea uscat, ceea ce duce la moartea rădăcinilor.

Substratul de cultură este bine să fie destinat exclusiv plantelor de tip cactaceu, de aceea este bine să cunoaștem pretențiile, mai ales pe cele speciale ale unor specii. Pentru îmbunătățirea calității substratului de cultură se găsesc în comerț o gamă variată de materiale cum ar fi bentonita, perlit, argilă, granit măcinat, carbonat de calciu, făină de oase, nisip, turbă, argilă arsă, cărămidă arsă și sfărâmată, etc.

Transvazarea cactușilor se relizează după regula de bază, o dată la doi ani sau atunci când este necesar. Sunt specii cu creștere lentă, ceea ce ne duce la gândul că și rădăcinile cresc greu, dar nu întotdeauna este cazul. Cactușii columnari de talie mare, datorită consumului mare de substanțe nutritive au nevoie de transplantări anuale.

Fertilizarea la cactuși se realizează în general începând din primăvară și până la sfârșitul lunii august. Lucrarea este necesară doar atunci când planta a consumat și epuizat toate substanțele nutritive din substratul de cultură. Administrarea îngrășămintelor se efectuează cel puțin o dată pe an, la sfârșitul lunii martie. La majoritatea cactușilor este suficientă o singură fertilizare, dar rezultate mai bune se obțin în cazul în care operațiunea se repeta și în cursul verii. Pentru fertilizare se folosesc îngrășăminte speciale pentru cactuși, cu un conținut mai scăzut în azot.

3.3 SPECII ȘI SOIURI DE CACTUȘI

Datorită amplorii familiei Cactaceae, a fost necesară impunerea unei clasificări a taxonilor pe genuri, subfamilii, forme și varietăți.

Cele mai importante genuri cu valoare economică și decorative mare sunt:

Opuntia (fig.3.6), cuprinde arbuști sau arbori, multiplu ramificati, de diferite mărimi și înălțimi, cu articule unite in diferite pozitii. Plantele mature formeza trunchiuri cilindrice sau plate lignificate cu spini lungi si glohide. Areolele sunt plasate pe muchii sau pe fetele laterale, mici sau mari, albe, cenusi, sau. Glohide pot fi lungi sau scurte, galbene, maronii, roscate sau verzui. Initial, lăstarii tineri prezintă frunze mici, cilindrice sau conice, acutite, verzi, nuante de verde, mai rar roz sau rosii. Flori galbene, sau mai rar roz sau rosii. Fructele globulare, ovoidale sau piriforme, rosii. Seminte neuniforme, galbene, sau brun-galbui.

Figura 3.6. Opuntia haematocarpa

Sursa: original

Lobivia (fig.3.7) prezintă plante globulare mici, dar există și unele specii cilindrice destul de mari. Culoarea florilor este variată, de la alb, galben, până la roșu intens. Substratul de cultură trebuie să fie unul bogat în minerale, cu adaos de argilă, unele specii solicita adaos de nisip calcaros.

Figura 3.7. Lobivia

Sursa: https://en.wikipedia.org

Peireskia prezintă plante în formă de arbori sau arbuști, cu frunze mari, ovale, destul de suculente. La baza funzelor se găsesc areole mici, uneori cu fire de lînă, spini de marimi diferite, cu baza îngroșată, curbați ca un cioc de pasăre, de culori deschise sau negru stralucitor. Florile pot fi albe, galbene sau roz până la rosu intens. Fructele sunt globulare, galbene, rosii, verzi sau negre, iar semințele negre.(fig.3.8.)

Figura 3.8. Pereskia

Sursa: original

Cereus (3.9.) este un gen în care se regăsesc plante cu trunchiuri groase, arbori sau arbuști ce prezintă coaste înalte, groase și rotunjite. Spini în număr variabil, de 4-10 cm lungime, sau scurți, subțiri și albi. Florile sunt în general albe dar există și flori de culoare roz.

Figura 3.9. Cereus

Sursa: https://en.wikipedia.org

Mamillaria(fig.3.10). Acest gen prezintă plante de formă globulară sau cilindrică de culoare sau nuanțe de verde. Plantele se pot găsi înexemplare singulare, sau sub formă de colonii. Caracteristic acestui gen este faptul că formează pe toată suprafața plantei tuberculi mici, proeminenți.(fig.3.8)

Figura 3.10.Mamillaria

Sursa: https://www.aztekium.ro/

Rebutia (fig.3.11) cu plante globulare sau cilindrice, de 3-6 cm înaltime, verde, bogat, se formeza grupe. Coaste complet dezvoltate in proeminență, plasate in spirale pe 16-30 randuri. Flori portocalii, uneori galbene, rosii, roz, tub floral, cornet deschis cu solzi.(fig.3.11)

Figura 3.11. Rebutia

Sursa: https://commons.wikimedia.org

Genul Notocactus are reprezentanți cu plante globulare sau scurt cilindice 6-30 cm înălțime, de culoare verde sau nuanțe de verde. Coaste în număr de 6-35, împarțite în proeminențe mici sau mari, conice sau în forma de barbie. Spini marginali in general 8-20, uneori peste 40, subțiri albiciosi, albi-galbui sau maro. Spini centrali 4, galbeni, maronii sau cenusii. Flori galbene, rar rosii sau roz.(fig.3.12)

Figura 3.12. Notocactus

Sursa: https://commons.wikimedia.org

Gymnocalycium deține plante globulare sau alungite de dimensiuni variabile de la 3 până la 60 cm, și culoarea tulpinii de la verde, galben, roșu până la maro. Spinii de culoare albă sau maro, pot fi în număr de la 5-7 chiar până la 25. Florile sunt mari în formă de butoi, iar petalele sunt spatulate.(fig.3.13.)

Figura 3.13. Gymnocalycium

Sursa: original

Echinocereus cu plante globulare scurt alungite, în general lăstăresc abundent formând colonii mari. Spinii pot să fie răsfrânți sau aliniați ca un pieptene scurți sau lungi. Florile și tubul floral sunt lungi de culori variate de la alb, galben,roșu la portocaliu. Fructul are areole și spini.(fig.3.14.)

Figura 3.14. Echinocereus

Sursa: https://nargs.org

Melocactus, plante relative mici 10-30 cm, ovoidale, piramidale sau cilindrice de culoare verde. Spinii pot fi drepți sau curbați, în număr de 7-20, galbeni sau cu nuanțe de maro. Ceea ce este specific și unic acestui gen este faptul că în vârful plante se regăsește un ,,cephalium” cilindric sau semisferic ce seamănă cu lâna de culoare albă sau nuanțe de alb iar spinii sunt roșiatici. Florile au culoarea roșie.(fig.3.15)

Figura 3.15. Melocactus

Sursa: https://www.deviantart.com

3.4 BOLILE ȘI DĂUNĂTORII CACTUȘILOR

3.4.1. Bolile cactușilor și combaterea lor

Ciupercile, virusurile și bacteriile se deosebesc și se tratează cu dificultate la aceste plante. Cactușii afectați devin umezi, moi, lipicioși, alunecoși, uneori sticloși iar cu timpul aceștia se îngălbenesc sau se brunifică. În caz de nevoie se pot tăia porțiunile afectate ale plantei, iar aceasta se poate altoi sau butășii în scopul salvării lor, însă soluția cea mai sigură este eliminarea plantelor bolnave pentru a nu le contamina și pe celelalte.

Mozaicul cactaceelor.(fig.3.16)  Această viroză se manifestă prin apariția unor pete difuze de culoare galbenă. Petele alternează cu țesuturile sănătoase ale plantei formând un mozaic. Plantele se deformează datorită creșterii inegale ale țesuturilor atacate. Boala evoluează, petele se unesc si apar porțiuni întinse cu aspect mozaicat. In cazuri grave, zonele mozaicate se brunifică, țesuturile mor, iar planta nu mai produce flori. Virusul este transmis de la o plantă la alta de afide sau de om prin lucrările de întreținere. Dezvoltarea bolii este favorizată de umiditate ridicată, temperaturi scăzute si luminozitate redusă.

Măsurile de prevenire și combatere constau în combaterea afidelor, acestea răspândind boala, utilizarea materialului vegetative sănătos pentru înmulțire, deinfectarea uneltelor cu alcool sanitar sau formol și izolarea plantelor afectate pentru a nu le infesta și pe celelalte

Figura 3.16. Mozaicul cactaceelor

Sursa: https://doctorplant.ro

Putregaiul umed al cactaceelor (fig.3.17.) produs de bacteriile din genul Erwinia.(fig.3.15) Pe tulpină apar inițial pete de diferite mărimi, de culoare brună. Boala evolueaza si țesuturile brunificate se înmoaie. Dacă nu se iau măsuri, țesuturile se transformă într-un lichid vâscos urât mirositor, dacă boala se află într-un stadiu avansat, țesuturile atacate se elimină impreună cu o bună parte din țesutul sănătos pentru a elimina riscul pătrunderii bolii în vasele conducătoare.

Măsurile de prevenire și combatere. Când boala este într-un stadiu incipient, se elimină părțile afectate și se tratează cu substanțe corespunzătoare (Captan, Coppermax, Zeama bordeleza).

Figura 3.17. Putregaiul umed

Sursa: https://doctorplant.ro

Mana cactaceelor produsa de ciupercile din genul Phytophthora.(fig.3.18) Simptomele acestei boli sunt reprezentate de apartia unor pete umede de culoare bruna. In dreptul acestor pete, tesuturile se adancesc si putrezesc. Boala evolueaza rapid, iar daca nu se aplica tratamente intreaga planta putrezeste si se acopera cu un puf albicios. Boala este favorizata de valorile ridicate ale umiditatii si ale temperaturii. Pe langa aceste simptome, ciuperca poate ataca si baza plantei. Astfel, la baza plantei apar pete de culoare bruna. Boala evolueaza rapid si intreaga planta este distrusa.

Pentru prevenirea și combaterea bolii, se recomandă evitarea udării excesive, aerisirea spațiilor în care sunt cultivate cactușii, expunerea plantelor la lumina soarelui și eliminarea țesuturilor bolnave și tratarea cu fungicide cum ar fi  Dithane,  Acrobat,  Drago, Zeamă bordeleză,  Aliette.

Figura 3.18. Mana cactaceelor

Sursa: https://doctorplant.ro

Fuzarioza cactaceelor produs de ciupercile din genul Fusarium (fig.3.19). Atacul acestei boli incepe de la baza plantei si se extinde treptat la toate partiele aeriene. Boala evolueaza, iar planta se devine cenusie, tulpina se zbarceste, iar apoi putrezeste. Boala ataca vasele conducătoare, blocand circulatia sevei in planta. Astfel, aprovizionarea cu apa si elemente minerale este defectuasa, iar plantele sunt slabite.

Ca măsuri de prevenire și combatere se vor utiliza materialul vegetativ sănătos, dezinfectarea ghivecelor și a uneltelor, aerisirea spațiilor de păstrare a plantelor iar dacă planta prezintă simptome grave ale bolii se va utiliza fungicidul Topsin de concentrație 0,1%, soluție cu care se va uda solul din jurul plantei.

Figura 3.19. Fuzarioza la cactacee

Sursa: https://www.google.ro

3.3.2. Dăunătorii cactușilor și combaterea lor

Dăunătorii pot provoca pagube de iremediat cactușilor și pot periclitaviața acestora.

Păduchii de frunze. Se pot afla pe toată suprafața plantei, fiind acoperită de o mulțime de insecte mici, negre sau verzicare atacă prin înțepat și supt și se hrănesc cu seva plantei, eliminându-și dejecțiile pe suprafața acesteia. Acești dăunători deschid calea atacului ciupercilor parazite și a virusurilor, de aceea în zonele afectate exista adeseori și depuneri negricioase de fumagină.

De pe cactușii cu corpul neted se pot strânge păduchii manual, iar de pe alte tipuri de cactuși, se pot elimina cu ajutorul unui jet de apă puternic sau prin spalare cu o emulsie de apă și săpun. Dacă aceste metode nu au avut efect, se recomandă folosirea produselor chimice speciale pentru combaterea păduchilor.

Trombarii. Sunt niște ploșnițe ce atacăfrunzele și lăstarii, iar larvele lor trăiesc pe suprafața substratului de cultură, dăunând rădăcinilor. Planta se ofilește și în final moare.Ploșnițele se strâng manual sau se poate face o combatere biologică cu ajutorul unor nematozi agresivi (Heterohabditis spp.).

Păianjenii roșii. Cu ajutorul unei lupe se pot observa puncte mici, roșii cu dimensiuni de 0,3mm. Cu timpul, zonele atacate se decoloreză, devin alb-gălbui sau gri, iar mai târziu se brunifică.

Combaterea păianjănului roșu se realizează prin stropiri cu substanțe chimicespecifice. Ca metodă alternativă de combatere, se recomandă creșterea umidității atmosferice, deoarece acești dăunători preferă condițiile de umiditate scăzută. Planta infestată se acoperă cu o pungă de plastic transparentă.

Paduchele lanos se dezvolta in partea inferioara a plantei sau pe una din laturile cactusilor cu tulpina cu muchii bine conturate. Se identifica usor, deoarece acesta isi tese o panza foarte fina, alba, sub care ataca planta. Se aplica tratament cu Actara sau Mospilan, solutii ce se dizolva in apa cu care se stropeste planta dupa ce se indeparteaza daunatorul.

Partea a II a

PREZENTAREA UNITĂȚII ȘI A LOCULUI DE CERCETARE

4.1.PREZENTAREA CENTRULUI DE CERCETĂRI BIOLOGICE ,,VASILE FATI” JIBOU

Lucrarile pentru organizarea Gradinii Botanice din Jibou au inceput in perioada anilor 1959-1968, cand Vasile Fati, profesor de biologie, impreuna cu elevii si cadrele didactice reuseste sa demonstreze ca parcul din imprejurimile castelului Wesselenyi, unde functiona liceul, este potrivit pentru organizarea unei gradini botanice. Dupa trei ani devine unitate independenta. In perioada 1974-1990 a functionat sub denumirea de Statiunea Tinerilor Naturalisti. Aceasta fiind organizata pe principiul caselor de pioneri, dupa revolutie trebuia restructurata. In acest scop a fost elaborat un memoriu in baza caruia Guvernul României a aprobat infiintarea Centrului de Cercetari Biologice Jibou, in cadrul caruia Gradina Botanica este domeniul principal de activitate alaturi de cercetare, de microproductie si activitati muzeistice si acvaristice. In perioada 1968-1970 a fost construita prima sera de 110 m.p. prin eforturi proprii : „fundatia la prima sera s-a turnat cu ajutorul elevilor , a personalului administrativ si a unor cadre didactice”, remarca un martor al acelor timpuri . Au fost construite alte sase sere, destinate adapostirii colectiilor de plante propicale, subtropicale si mediteraneene, doua laboratoare integrate in complexul de sere, o centrala termica.La aceste lucrari au ajutat si muncitorii de la depoul C.F.R. Intre anii 1978-1982, au fost construite cele doua sere, acvariul si palmarul, adevarate bijuterii arhitecturale, o constructie spatiala cu o arhitectura de exceptie. Tot in aceasta perioada s-au construit serele de microproductie in numar de sase, destinate producerii florilor taiate si la ghiveci in scopul valorificarii lor prin punctul de la poarta. (http://www.gradina-botanica-jibou.ro)

Grădina Botanică este organizată pe sectoare. Complexul de sere, care este compus din compartimente în care sunt expuse plante tropicale și subtropicale repartizate în aceste spații grupate după zonele de origine.

Figura 4.1. Sera mică și sera mare

Sursă: original

Cupola mare numită “PALMARUL”, adăpostește o bogată colecție de palmieri reprezentată prin exemplare impresionante de Phoenix dactilifera (curmalul), Arcantophoenix, washingtonia, Cocos, Trachzcarpus, Musa (bananieri).

Figura 4.2. Palmarul

Sursa: original

Cupola mică numită și “ACVARIU”, găzduiește specii din zona ecuatorială. În bazinul central, cu apă caldă, crește celebrul lotus Victoria Amazonica. Aici întâlnim și arborele de cacao, papaia, trestia de zahăr și altele.

Figura 4.3. Cupola mică

Sursă: original

O altă seră găzduiește o impresionantă colecție de orhidee, care completează decorul natural prin florile parfumate și viu colorate ale unor specii precum Phalenopsis, Catlleza, Cymbidium, Dendrobium, Vanda s.a.

Plantele mediteraniene sunt suverane într-o altă seră și sunt reprezentate de: maslin , mirt, dafin, lămâi, portocali.

Sera plantelor australiene găzduiește exemplare de Ficus, Araucaria, Grevilea, Callistemon, Eucalipt.

Sera de ferigi găzduiește specii de ferigi, asparagus, begonii și alte plante de pădure.

Sera vecină găzduiește specii din familiile Araceae și Bromeliaceae dintre care se disting Monstera, Philodendron, Ananas, Bilbergia, Guzmania s.a.

Serele de cactuși sunt constituite din ultimele două compartimente din serele botanice și care adăpostesc peste 750 de specii de cactuși și plante suculente originare din deșerturile africane și ale Americii de Nord și de Sud. Dintre cactușii cunoscuți de publicul vizitator sunt : Opunția ficus-indica, din a cărui fructe se prepară supe, salate, compotul de smochine indiene, Echinocactus grusonii numit popular “scaunul soacrei”, varietăți de Lobivia, Parodia și Notocactus. La începutul verii, în perioada de înflorire aceste plante oferă un spectacol de culoare și parfum. Plantele suculente sunt patronate de exemplarele de Agave și Aloe, printre care se întinde Welwitschia mirabilis, singura specie reprezentantă a familiei Welwischiaceae, o specie rară, endemică din deșertul Namibiei.

Figura 4.4. Sera cu cactuși

Sursă: original

În afară de serele cu plante și colecții exotice, Grădina Botanică deține și alte sectoare.

Sectorul economic ocupă o suprafață de 2,5 ha situat pe latura Sud – Estică a Grădinii Botanice. Încă de la intrare în sector atrage atenția maniera modernă și tehnică de amenajare; terasări, ziduri de sprijin, drenaje, sisteme automate de udare a plantelor prin aspersie și picurare. Terenul astfel amenajat este plantat cu un variat sortiment de specii de arbuști, pomi fructiferi și viță – de – vie pentru care sunt realizate tehnologii speciale de protejare împotriva brumelor târzii sau timpurii de toamnă.

Sectorul zoologic este amplasat pe teritoriul unei vechi păduri cu exemplare grandioase de arbori seculari în care se gasesc amenajate țarcuri cu animale specifice țării noastre precum căprioarele, porcii mistreți si cerbul Carpatin.

Sectorul sistematic are în vedere ordonarea succesivă a celor mai importante familii de plante ale căror reprezentanți mai caracteristici pot crește în condițiile climatice din țara noastră. Recent a fost descoperit șiun afloriment cu o bogată flora și fauna fosilă.

Grădina japoneză este simbioza naturii cu arta. Elementele esențiale ale unei grădini japoneze sunt apa, plantele, pietrele, cascadele, pomii și podețele. Vegetația ocupă un rol secundar și, era supusă ideii de simbol al relațiilor interumane.

Sectorul ornamental este amplasat la intrarea în Grădina Botanică, întinzîndu-se pe o suprafață de 1 ha și este cuprins între intrarea principal, castelul baroc și complexul de sere botanice. La intrare, pe partea stângă este amplasată o mică grădină alpină care deține,o colecție de specii și soiuri din diferite zone montane ale Globului: Pulsatilla, Leontopodium, Dianthus etc. Platoul central (Parcul baroc) are în mijloc o fântână arteziană și este împărțit în două terase care sunt despărțite de o alee principală. Întregul sector deține însemnate specii și soiuri de flori perene și anuale decorative precum: Tulipa, Dahlia, Canna, Gladiolus, Narcisus, Hyacinthus, Phlox, Iris, Tagetes, Gazania, Begonia etc., asigurând decorul atât de primăvară cât și de vară-toamnă. Sectorul ornamental deține și unele specii de arbori și arbuști, de importanță botanică și decorativă, grupate în mici arboretumuri precum: Ginko biloba, Sequoia sempervirens, Sequoiadendron giganteum, Liriodendron tulipifera, Magnolia kobus, Metasequoia glyptostroboides, Taxus baccata, Juniperus virginiana, Gymnocladus dioica, Castanea sativa, arbori originari din diferite zone ale lumii precum Asia de Est, America de Nord, Europa. Aferent sectorului mai există o Grădină Romană și o colecție de specii cu valoare medicinală. ( http://www.gradina-botanica-jibou.ro)

CAPITOLUL V

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE CERCETARE

5.1. MATERIALUL ȘI METODA

5.1.1 MATERIALUL

Datorită impresionantei colecții de Cactaceae ale Centrului de Cercetări Biologice din cadrul Grădinii Botanice ,,Vasile Fati” din Jibou, a fost posibilă recoltarea materialului biologic necesar acestei experiențe. S-au recoltat butași de diferite dimensiuni de pe plante viguroase și sănătoase ale genurilor Opuntia, Mamillaria și Peireskia.

Dimensiunile butașilor au fost alese în funcție de lungimea lor, așadar am confecționat butași de dimensiuni :

Mici – 5-7 centimetri

Mijlocii- 8-15 centimetri

Mari – 16-20 centimetri

Substratul de cultură folosit la înrădăcinarea butașilor s-a constituit în principal din nisip în combinație cu alte substraturi des utilizate la înrădăcinarea butașilor precum:

Nisip de râu dezinfectat

Nisip de râu (50%) în amestec cu perlit (50%)

Nisip de râu (50%) în amestec cu turbă (50%)

Înmulțirea pe cale vegetativă (asexuată) prin este cea mai folosită metodă de înmulțire doarece prezintă avantajul transmiterii caracterelor ereditare exacte de la planta mamă la plantele fiice. Prin această metodă pot fi salvate plantele care din anumite motive și-au pierdut o parte din tulpină sau intreaga rădăcină. De asemenea, este principala metodă de obținere de portaltoi, iar plantele fiind deja mai mature, prezintă un ritmde creștere și dezvoltare mai alert.

Există însă și dezavantaje, și anume că prin această metodă se produc un numar limitat de descendenți in comparație cu înmulțirea prin semințe. Totodată și transmiterea bolilor este la un risc mai mare la înmulțirea vegetativă.

Înmulțirea asexuată sau vegetativă poate fi realizată prin butășirea porțiunilor de plante, prin inrădăcinarea lăstarilor adventivi sau prin altoire, fiecare dintre acestea având tehnologii specifice.

5.1.2.METODA

Această metodă este folosită cu precădere in scopul obținerii de portaltoi. Cei mai utilizați cactuși pentru obținerea de portaltoi sunt genuri precum Opuntia, Selenicereus, Hylocereus, Peireskiopsis, Eriocereus, Helianthocereus, Pachycereus, Cereus, Trichocereus, Myrtillocactus, Cleistocactus, Echinopsis.

Primul pas este recoltarea butașilor de pe planta mama, care trebuie să aiba un ritm de creștere normal, viguroasă, și să fie liberă de boli și dăunători. Se desprind de pe planta mamă, cu ajutorul unui cuțit ascuțit și dezinfectat în prealabil, porțiuni de aproximativ 10-15 cm lungime. Imediat dupa această operație, locul tăierii se pudrează cu un stimulator de înrădăcinare iar apoi cu praf de carbune pentru evitarea patrunderii agenților patogeni în interiorul plantei. După încheierea acestei operații, butașii se pun intr-un loc uscat și bine aerisit circa o săptămână pentru cicatrizarea rănilor efectuate la tăiere.

În vasele în care s-au pus butașii la înrădăcinat, dezinfectate în prealabil, s-a pus un strat de 8-10 centimetri de substrat.

După ce butașii s-au cicatrizat, se introduc 3-4 centimetri în substrat, se acoperă vasele și se lasa într-un loc luminos, fiind necesară și aerisirea vaselor de 2-3 ori pe zi. Controlul stării de sănătate a butașilor s-a făcut săptămânal, urmărindu-se evoluția acestora.

În perioada de înrădăcinare a butasilor, solul a fost păstrat umed si cald la o temperatură optimă de 25-30 grade Celsius. În aproximativ 2-3 și-au făcut apariția primele rădăcini

Figura 5.1. Pepinieră cactuși

Sursa: https://en.wikipedia.org

PARTEA a III a

CAPITOLUL VI

REZULTATE ȘI DISCUȚII

6.1.REZULTATE PRIVIND INFLUENȚA FACTORILOR TEHNOLOGICI ȘI DE MEDIU ASUPRA ÎNRĂDĂCINĂRII BUTAȘILOR DE CACTACEAE DIN GENURILE PEIRESKIA, OPUNȚIA ȘI MAMILLARIA

Reușita înrădăcinării butașilor, indiferent din ce gen sau specie fac parte, este strâns legată și influențată de foarte mulți factori, aceștia fiind grupați în două categorii.

Endogeni- ce țin strict de capacitățile plantelor de a reacționa și a se adapta la condiții străine

Exogeni- acești factori au posibilitatea dirijării lor în procesul de înrădăcinare a butașilor și sunt reprezentați de factorii de mediu, cei climatiti și edafici, și de cei tehnologici, rămânând la decizia celui ce face experiența de a alege numărul butașilor, dimensiunea acestora, aplicarea diferitelor tratamente sau substanțe.

În prima etapă a fost urmărită influența asupra înrădăcinării butașilor , a lungimii acestora , a substratului folosit la plantarea și tratarea cu diferite produse care conțin substanțe rizogene în vederea stimulării înrădăcinării butașilor .

6.1.1. Cercetări privind influența substratului folosit la înrădăcinare

Tabelul 6.1

Rezultate obținute la înrădăcinarea butașilor de cactaceae din genurile Peireskia, Mammillaria și Opuntia, în funcție de substratul folosit și de lungimea butașilor.

Tabelul 6.2

Datele de producție de butași înrădăcinați, în functie de substratul folosit, realizate pe 3 genuri de cactuși, într-o experiență așezată sistemic pe variante și blocuri.

Termenul de corecție (scăzătorului) ,,C”

C=(∑x)2 : N

N= V x B

C=92,12 :9

C= 942,49

Calcularea sumei pătratelor

SPT=∑X2 – C

SPT=986,61 – 942.49

SPT=44,12

Suma pătratelor blocurilor

SPB=∑B2 : V-C

SPB= 4,34

Suma p[tratelor variantelor

SPV=∑V2 : N-C

SPV= 39,68

Calcularea gradelor de libertate

GLT =N-1=9-1=8

GLB =B-1=3-1=2

GLV =V-1=3-1=2

GLE =GLT –(GLB + GLV)

GLE =8-4=4

Tabelul 6.3

Calcularea probei F

Clcularea erorii diferenței

S-d = 0.11

Calcularea diferențelor limită

DL 5%= S-d x t5%=0.11 x 2,78 = 0.305

DL1%= S-d x t1%=0.11 x 4,6 = 0.506

DL 0.1%= S-d x t0.1%=0.11 x 8,61=0.947

Tabelul 6.4

Influența substratului asupra capacității de înrădăcinare a butașilor

Referitor la analiza valorilor privind înrădăcinarea butașilor de cactuși în diferite tipuri de substrat, comparativ cu substratul martor, în condițiile de la Centrul de Cercetări Biologice din Jibou, putem observa că cele mai bune rezultate s-au obținut în cazul folosirii amestecului de substrat perlit+nisip cu o diferența pozitivă de 2% față de proba martor.

6.1.2. Cercetări privind influența dimensiunii butașilor asupra înrădăcinării acestora

Tabelul 6.5

Datele producției de butași înrădăcinați în funcție de dimensiunea acestora așezate pe variante(3) și blocuri(3)

Termenul de corecție (scăzătorului) ,,C”

C=(∑x)2 : N

N= V x B

C=92,12 :9

C= 942,49

Calcularea sumei pătratelor

SPT=∑X2 – C

SPT=991,39 – 942.49

SPT=48,9

Suma pătratelor blocurilor

SPB=∑B2 : V-C

SPB= 4,34

Suma p[tratelor variantelor

SPV=∑V2 : N-C

SPV= 39,68

Calcularea gradelor de libertate

GLT =N-1=9-1=8

GLB =B-1=3-1=2

GLV =V-1=3-1=2

GLE =GLT –(GLB + GLV)

GLE =8-4=4

Tabelul 6.6

Calcularea probei F

Clcularea erorii diferenței

S-d = 0.9

Calcularea diferențelor limită

DL 5%= S-d x t5%=0.9 x 2,78 = 2.50

DL1%= S-d x t1%=0.9 x 4,6 = 4.14

DL 0.1%= S-d x t0.1%=0.9 x 8,61=7.74

Tabelul 6.7

În urma experienței referitoare la influența dimensiunii butașilor asupra înrădăcinării, putem constata că butașii de dimensiuni mai reduse au avut cel mai bun rezultat, cu un procent mai mare cu 5% față de media experienței.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Florile joacă un rol foarte important în viața omului, acestea însoțindu-l pe tot parcursul vieții, atât în cele mai frumoase momente cât și în cele de final, al morții. Omul își satisface nevoia de frumos prin amenajarea locuințelor, grădinilor și a orașelor cu flori.

În ceea ce privește cultura cactușilor, în ultimii ani aceștia sunt din ce în ce mai căutați de către colecționari amatori, oameni de rând și oameni de știință, fiind tot mai mult utilizate în diferite cercetări.

Datorită cererii atât de mari pe piață a cactușilor, înmulțirea prin semințe nu este eficientă, deoarece caracterele ereditare nu se transmit fidel la următoarele generații. Din acest motiv înmulțirea prin butășire are o eficiență economică mult mai mare, fiind și o bună metodă de a salva plante accidentate sau bolnave pe care nu dorim să le pierdem.

Prin dorința de a crea ceva extraordinar, s-a ajuns și la altoirea cactușilor, care s-a dovedit a fi o soluție pentru buna creștere și dezvoltare a unor specii de cactuși cu aparatul radicular slab dezvoltat.

Înmulțirea prin butași este foarte eficientă deoarece se poate aplica în orice perioadă a anului cu condiția ca și condițiile de mediu să corespundă cerințelor fiecărei specii.

Rezultatele obținute in cadrul experienței privind influența dimensiunii și a substratului folosit asupra înrădăcinării butașilor de cactus se recomandă :

Folosirea unui amestec de perlit (50%) și nisip (50%) pentru înrădăcinarea butașilor de cactus .

Utlizarea butașilor scurți având o eficacitate mai mare cu 5% față de butașii de dimensiuni mijlocii sau mari.

Pentru rezultate și mai bune se recomandă utilizarea unor stimulatori de înrădăcinare (Radi-Stim)

Evitarea contaminării cu agenți patogeni este absolut necesară, recomandându-se desfășurarea acestei activități în încăperi cu mediu controlat (sere înmulțitor, camere izolate).

BIBLIOGRAFIE

Ardelean M., Sestraș R., Cordea Mirela, ,,Tehnică experimentală horticolă”. Editura AcademicPres

Cantor Maria, 2002, ,,Floricultură generală“, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca

Cantor Maria, 2003, ,,Floricultură generală și specială, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

Cantor Maria, 2016, ,,Floricultură specială, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca

Copăcescu S., 1987, ,,Micii grădinari în minunata lume a plantelor, Editura Scrisul Românesc, Craiova

Copăcescu S., 2001, ,,Cactușii monografie, Editura Ceres, București

Militiu Amelia, 1967, ,,Floricultură, Editura Didactică și Pedagocică, București

Markus B., 2012 ,, Cactușii cultivare și îngrijire,

Zaharia D., 1986, ,,Lucrări practice de floricultură, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca

WEBSITE-URI:

https://www.aztekium.ro/

https://doctorplant.ro/

https://www.flickr.com/

https://en.wikipedia.org

https://www.deviantart.com

https://commons.wikimedia.org