Cercetări Privind Influența Lucrării DE Bază A Solului

CERCETĂRI PRIVIND INFLUENȚA LUCRĂRII DE BAZĂ A SOLULUI ASUPRA PRODUCȚIEI DE PORUMB ÎN CONDIȚIILE CÂMPIEI CRIȘURILOR

Capitolul 1 CÂMPIA CRIȘURILOR – PREZENTARE GENERALĂ

1.1 Relieful

1.2 Hidrografia

1.3 Clima

1.4 Vegetația

1.5 Solurile

1.6 Culturile agricole

Capitolul 2 LUCRĂRILE SOLULUI LA PORUMB – PREZENTARE GENERALĂ

2.1 Clasificare

2.2 Influența lucrărilor asupra însușirilor solului, buruienilor, bolilor și dăunătorilor

2.3 Aratul

2.4 Desfundarea

2.5 Afânarea adâncă

2.6 Lucrările de pregătire a patului germinativ

2.7 Sistemul de lucrări pentru culturile succesive

2.8 Sistemul de lucrări pentru culturile compromise

2.9 Sisteme neconvenționale de lucrări

Capitolul 3 CONDIȚIILE DE CERCETARE

3.1 Clima

3.2 Solul

3.3 Metoda de cercetare

Capitolul 4 REZULTATE OBȚINUTE

4.1 Influența lucrării de bază a solului asupra unor însușiri fizice

4.2 Influența lucrării de bază a solului asupra producției de porumb în condițiile preluvosolului de la Oradea

Capitolul 5 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Argument

CÂMPIA CRIȘURILOR- PREZENTARE GENERALĂ

1.1 Relieful

Partea vestică a României cuprinde două mari unități geografice: Câmpia de Vest și Dealurile de Vest, începând de la granița cu Ucraina, până la granița cu Serbia.

În perioada de după primul Război Mondial denumirea câmpiei era de Câmpia Tisei, devenind apoi, după 1970 Câmpia de Vest. Denumirea s-a schimbat în Câmpia Banato-Crișană, revenind apoi la denumirea de Câmpia de Vest, având in vedere poziția geografică a acesteia.

Relieful prezintă următoarea configurație, având o treaptă inaltă,cu altitudini peste 100 m spre dealuri,alcătuită din glacisuri,terase,câmpii tabulare înalte cu depozite loessoide si o treaptă joasă,cu altitudini sub 100 m,alcătuită din câmpii de divagare,câmpii tabulare joase si câmpii mlăstinoase,desecate.

Din punct de vedere altitudinal, se incadrează între 88m(în vest,pe Crișul Alb) și 140m-150m(la est de Oradea,în cadrul teraselor înalte).

Principalele tipuri de relief(relieful major) sunt câmpiile de glacis(spre unitatea deluroasă) și câmpii joase aluviale(pe văile și luncile joase ale râurilor), relieful mediu fiind reprezentat de: terase(5 trepte pe Crișuri) și lunci; glacisuri:de eroziune,de eroziune si acumulare,recente,coluvio-proluviale(sub frunțile de terasă); piemonturi tipice:Câmpia piemontană Târnava. Relieful minor este alcătuit din:grinduri,popine,ostroave,renii,forme ale reliefului antropic(diguri,canale,ramblee etc).

În Câmpia Crișurilor există două unități distincte:câmpiile înalte si câmpiiile joase aluviale.

Câmpiile înalte formează o făsie desfăsurată pe rama vestică a dealurilor, altidudinile oscilând intre 100-185 m. Sunt fragmentate transversal de cele trei Crișuri,formându-se următoarele subunități: Câmpia Bihariei(la nord de Crișul Repede),Câmpia Miersigului(între Crișul Repede și Crișul Negru),Câmpia Cermeiului sau a Călacei(între Crișul Negru-Teuz),Câmpia Bocsigului sau a Crișului Alb(la sud de Crișul Alb).

Toate aceste câmpii cuprind patru generații de glacisuri care se racordează cu terasele fluviatile ale Crișurilor,văi cu lunci întinse si în mod obișnuit patru nivele de terase. Genetic sunt câmpii de glacis,piemontane,de terase,de podiș peneplenat și de podiș terminal sau câmpii tabulare cu loess sau nisipuri.

Câmpiile joase aluviale sunt rezultatul acțiunii râurilor peste un compartiment de subsidența,în timpul Holocenului avănd altitudini sub 100 m. Aspectul general este dat de suprafața orizontală,care prezintă albii părăsite,mlaștini și soluri de tip lăcoviște, apariția lacurilor: în Câmpia Teuzului,Lacul Cefa etc. Genetic sunt câmpii mlăstinoase,de luncă și de tip culoar.

1.2 Hidrografia

Hidrografia Câmpiei Crișurilor este reprezentată de apele subterane,apele de suprafață.

Apele subterane se impart in două categorii: apele freatice si apele de adâncime.

Apele freatice sunt cantonate în depozitele cuaternare alcătuite din nisipuri,pietrișuri,bolovănișuri,care au intercalații de argile,prafuri argiloase sau argile prăfoase(depozite permeabile). Adâncimea lor scade de la est la vest:peste 10 m in Câmpia Miersigului și 0,5 m în câmpiile aluviale și în luncile râurilor. Nivelul freatic oscilează între 1 si 2 m în apropierea râurilor și chiar 3 m în depozitele grosiere. Amplitudinile mari determină apariția bălților și a solurilor hidromorfe.

Apele de adâncime prezintă caracter ascensional sau chiar artezian fiind cantonate în depozite de vârsta și adâncimi diferite. Pot fi termale sau minerale și sunt folosite pentru alimentarea cu apă a localităților.

Apele de suprafață sunt reprezentate de râuri și lacuri.

Râurile se clasifică în râuri autohtone,au izvoarele în câmpie și au caracter semipermanent sau temporar:Teuz și Cigher și râuri alohtone care au izvoare în dealuri și munți:Barcău,Crișul Repede,Crișul Negru,Crișul Alb și Mureș.

Regimul hidrologic pretintă un maxim de debit în lunile februarie-martie și un minim in lunile august-octombrie. Inundațiile pot fi provocate de râurile mici neîndiguite sau de râurile mari când cantitatea de apă este mare și are o presiune extremă asupra digurilor care pot ceda.

Lacurile din Câmpia Crișurilor sunt naturale precum Lacul Șerpilor(lânga Salonta),Lacul cu Stuf,Lacul Pețea(cu apă termală,lângă Băile 1 Mai),lacuri întreținute pentru piscicultură:complexul Cefa, complexul Inand, Lacul Mădăras, Lacul Homorog și antropice,construite în special pentru irigații, pentru regularizarea si retenția debitelor maxime pe râurile mici: Cigher și cele din bazinul Barcăului.

1.3 Clima

În cursul anului, pe teritoriul Câmpiei Crișurilor este frecventă advecția maselor de aer cu caracter maritim, precum și o intensă activitate frontală ceea ce determină creșterea cantităților de precipitații, a nebulozității și, în același timp, o atenuare a amplitudinilor termice anuale.

       Temperatura aerului prezintă mari variații atât în spațiu cât și în timp. Repartiția în spațiu a valorilor termice depinde de altitudinea reliefului cu care se găsește în raport de inversă reciprocitate.

        În câmpie temperatura anuală se menține în jur de 10,50, pentru ca în zona deluroasă să scadă la 8-100, apoi în zona munților joși Șes, Pădurea Craiului și Codru Moma la 6-80C și chiar la 2-40C pe culmile înalte ale Bihorului.

Privind valorile extreme ale temperaturii, constatăm că maximele absolute au atins la Oradea 39,50 (29.VII.1936), la Beiuș 400 (16.VIII.1952) iar la Stîna de Vale 31,40C (20.VIII.1946).

      Minimele termice au oscilat atingând valoarea de -290C la Oradea în 24.I.1942; -30,50C la Beiuș în ianuarie 1942 și -30,40C la Stîna de Vale în 1942.

     Precipitațiile atmosferice respectă aceeași etajare pe verticală ca și celelalte elemente climatice. În câmpie și pe văile depresionare ale Crișurilor cad în medie 500-700mm, în zona dealurilor 700-800mm, iar în zona montană înaltă ajung până la 1400mm pe an.

      Luna cea mai ploioasă este iunie, cu valori de 82mm la Oradea, 100mm la Beiuș și 140mm la Stâna de Vale.

1.4 Vegetația

Vegetația Câmpiei Crișurilor este reprezentată de silvostepă,pădurile de stejar,vegetația azonală si vegetația palustră.

Silvostepa este prezentă în câmpiile joase,ocupând o suprafață mare spre sud,pe Crișul Alb-Teuz și o fâsie îngustă lângă graniță(Borș),fiind alcătuită din pâlcuri de păduri și pajisti( acestea au fost reduse din cauza extinderii terenurilor agricole).

Pădurile de stejar sunt situate în câmpiile înalte și sunt alcătuite predominant din cer și gârniță,la care se adaugă frasin,carpen,ulm,tei și un strat arbustiv plus un strat ierbaceu.

Vegetația azonală este formată din zăvoaie cu plop(în luncile înalte) și salcie și arin(în luncile joase),vegetația azonală fiind alcătuită din stuf,papură și pipirig.

1.5 Solurile

In cuprinsul Câmpiei de Vest hidrografia,orografia si cantitatea de precipitații au contribuit la o anumită situație de mozaicare a învelișului de soluri. Dintre aceste soluri solurile intrazonale au frecvența cea mai ridicată(50%),zonalelor și celor de tranziție revenindu-le în jur de 25% pentru fiecare. În vestul Câmpiei Crișurilor, până către Valea Crasnei sunt prezente cernoziomurile de silvostepă(cernoziomuri cambice si faeoziomuri argice).

Prezența pe spații întinse a câmpiilor se subsidență,la care se adaugă intervenția factorului antropic(prin lucrări complexe de hidroameliorații) au contribuit pe scară largă a solurilor intrazonale,situație care asează Câmpia Crișanei în rândul celor mai caracteristice unități de acest fel de pe teritoriul României. Sunt reprezentate,în primul rând,prin hidrosoluri(gleisoluri,gleisoluri molice si stagnosoluri),caracteristice în toate arealele de subsidență ale câmpiei,urmate de salsodisoluri,psamosoluri și aluviosoluri.

Cea mai mare răspândire în Câmpia Crișurilor o reprezintă salsodisolurile fiind subliniat faptul că acestea se înscriu în categoria sărăturilor secundare,respectiv de solonețuri si mai rar solonceacuri. S-au format în urma îndiguirii râurilor și decantare a aluviunilor în albiile acestora rezultând ridicarea patului albiei râurilor și a nivelului pânzei freatice din câmpiile alăturate,principalul efect fiind acela de ridicare a sărurilor de la adâncime spre suprafață.

Prin acțiunea de îndiguire a râurilor și desecarea terenurilor din câmpiile de subsidență s-a înlăturat un neajuns ,respectiv revărsarea râurilor în spațiile respective,dar s-a format un altu,adică apariția solurilor în diferite grade de sărăturare. În încercarea de a îmbunătăți aceste soluri s-au făcut numeroase încercări,în principal cu fosfogips,dar fără rezultate deosebite.

1.6 Culturile agricole

Condițiile naturale (îndeosebi relieful de câmpuri întinse cu pante mici și slab fragmentate, climatul cald și mai umed, solurile fertile etc.) asigură un potențial extrem de propice activităților agricole. Au existat însă și încă au importanță o serie de factori care limitează acest potențial. Între aceștia mai însemnați sunt: nivelul freatic ridicat în câmpiile joase ceea ce favorizează înmlăștinirea și degradarea solurilor, apoi sărăturare, deflația nisipurilor, inundațiile etc. pentru limitarea acțiunii acestor factori s-au realizat lucrări ameliorative pe întreg spațiul câmpiei (canale de desecare și drenare a excesului de apă, îndiguirea albiilor râurilor principale). Întrucât în lunile de vară sunt posibile perioade lungi de uscăciune și chiar secetă s-au realizat sisteme de irigații (Câmpiile Someșului, Aradului și Timișului).

Modul de folosință a terenurilor. Din suprafața câmpiei peste 90% reprezintă teren agricol din care precumpănesc terenurile arabile (75 – 90%). Din restul fondului funciar 4% revin pâlcurilor de pădure, 4% așezărilor, căilor de comunicație, terenurilor neproductive și 1,5% apelor (Gr. Posea 1995).

Din arabil, cele 10 – 25 % sunt concentrate fie în câmpiile joase (pășunile pe sărături și pe terenurile cu exces de umiditate) fie în cele de glacis (livezi, vii, pășuni).

Cultura plantelor are loc esențial în producția agricolă. În cadrul acesteia culturile de cereale se află pe primul plan (33% din arabil concentrat mai ales în câmpiile mai înalte). Se cultivă grâu (mai ales în sud și nord), porumb (pe primul plan după 1989), secară, orz de toamnă, ovăz, orez (în sud), orzoaică (pentru bere). Pe suprafețgradarea solurilor, apoi sărăturare, deflația nisipurilor, inundațiile etc. pentru limitarea acțiunii acestor factori s-au realizat lucrări ameliorative pe întreg spațiul câmpiei (canale de desecare și drenare a excesului de apă, îndiguirea albiilor râurilor principale). Întrucât în lunile de vară sunt posibile perioade lungi de uscăciune și chiar secetă s-au realizat sisteme de irigații (Câmpiile Someșului, Aradului și Timișului).

Modul de folosință a terenurilor. Din suprafața câmpiei peste 90% reprezintă teren agricol din care precumpănesc terenurile arabile (75 – 90%). Din restul fondului funciar 4% revin pâlcurilor de pădure, 4% așezărilor, căilor de comunicație, terenurilor neproductive și 1,5% apelor (Gr. Posea 1995).

Din arabil, cele 10 – 25 % sunt concentrate fie în câmpiile joase (pășunile pe sărături și pe terenurile cu exces de umiditate) fie în cele de glacis (livezi, vii, pășuni).

Cultura plantelor are loc esențial în producția agricolă. În cadrul acesteia culturile de cereale se află pe primul plan (33% din arabil concentrat mai ales în câmpiile mai înalte). Se cultivă grâu (mai ales în sud și nord), porumb (pe primul plan după 1989), secară, orz de toamnă, ovăz, orez (în sud), orzoaică (pentru bere). Pe suprafețele însemnate se practică cultura plantelor tehnice. Floarea soarelui se cultivă în câmpiile joase (Ecedea, Crișurilor, Timișului) sfecla de zahăr se află pe areale mari în câmpiile din vecinătatea fabricilor de zahăr (Ecedea, Ier, Carei etc.), inul pentru ulei ocupă suprafețe mai mici în Câmpia Someșului și estul Câmpiei Crișurilor. Tutunul se cultivă mai ales în câmpiile din vecinătatea orașelor Timișoara și Arad. Terenurile cu cânepă se află predominant în nord (Câmpia Someșului) sau la sud de Mureș, aici găsindu-se și principalele topitorii. Pe suprafețe restrânse între Timiș și Bega se cultivă plante medicinale (Gr. Posea, 1995).

În luncile râurilor mari (Someș, Crișuri, Mureș, Timiș, Bârzava etc.) și în câmpiile joase se fac culturi de legume (tomate, ceapă, varză, castraveți, salată etc.). Pentru culturi de legume de seră existau suprafețe amenajate la Oradea, Arad, Timișoara, Jimbolia, Lovrin, Valea lui Mihai etc.

Cartoful deși este cultivat peste tot are o pondere însemnată pe terenurile nisipoase din Câmpia Carei apoi în Câmpia Lugojului și la vest de Timișoara. Se mai cultivă pepeni (Câmpia Aradului, Câmpia Carei), căpșuni (lunca Someșului), lucernă în câmpiile joase (Someșului și Timișului) și trifoi în Câmpia Crișurilor.

Viticultura ramură de tradiție se practică cu predilecție fie pe glacisurile de la contactul cu Munții Zarand (Podgoria Aradului cu centrele Păuliș, Ghioroc, Șiria, Pâncota, Târnava) sau cu Dealurile de Vest (Giarmata, Buziaș, Recaș-Topolovățu Mare, Ineu, Craiova, Săcuieni, Tășnad, Ardud, Seini). Al doilea sector aparține terenurilor nisipoase din Câmpia Carei (Valea lui Mihai) sau în câmpiile de la sud de Mureș (Teremia, Cenad, Periem etc.).

Pomicultura se practică în câmpiile înalte. Suprafețe pomicole însemnate cu meri, pruni, vișini, caiși etc. se cultivă în localitățile Ardus, Tășnad, Homorod, Valea lui Mihai; în sud (Arad, Lipova Buziaș etc.) se adaugă piersicii.

Creșterea animalelor este o ocupație de tradiție care beneficiază de o bază furajeră variată și de pășuni naturale.

Bovinele au numărul cel mai ridicat la sud de Mureș; predomină rasa bălțata românească.

Porcinele sunt crescute în număr mare; aici existau mari complexe (Nădlac, Periam, Șiria, Curtici, Pecica, Gătaia, în vecinătatea orașelor Oradea, Satu Mare etc.).

Ovinele se cresc în Câmpia Someșului (Livada), Câmpia Crișurilor (Chișineu Criș) și mai ales în Câmpia Banatului. Rasa principală este merinos.

Cabalinele au o pondere mai mică. La Izvin există o herghelie de cai de rasă.

Creșterea păsărilor încă se realizează în complexe avicole, în vecinătatea marilor orașe. La Salonta există specializarea în creșterea gâștelor.

În Banat, unde sunt suprafețe însemnate cu plantații de duzi există tradiția creșterii viermilor de mătase, gogoșile acestora fiind prelucrate la Lugoj.

Se mai practică apicultura (mai ales în plantațiile cu salcâmi din Câmpia Carei, apoi în sudul Câmpiei Crișurilor, Aradului etc.) unde sunt plante melifere și piscicultura (heleșteele din Câmpia Crișurilor de la Cefa, Inand; Bazinul Teuzului, pe Bârzava la Partoș, Bega etc.).

LUCRĂRILE SOLULUI – PREZENTARE GENERALĂ

2.1 Clasificare

Porumbul ocupă locul al treilea în lume ca importanță, după grâu și orez.

Boabele porumbului se folosesc în alimentația omului, în industrie și pentru hrana animalelor. Prin măcinare din boabe de porumb se obține: făină de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial, sirop pentru diabetici, bere, înlocuitori de cafea ș.a. În industria spirtului, amidonului , dextrinei și glucozei se mai folosesc boabele de porumb. De asemenea boabele de porumb, precum și tulpinile porumbului constituie hrană pentru animale. Pănușile se folosesc în industria artizanală pentru împletituri, coșuri sau obiecte de artizanat.

Datorită particularităților fitotehnice și biologice deosebite, porumbul s-a extins ca suprafață cultivată:

– se poate cultiva pe terenuri foarte diferite

– are puțini dăunători și boli

– rezistă bine la secetă

– lasă terenul curat de buruieni, fiind o plantă prășitoare

– este o cultură mecanizată

– pentru multe plante este o plantă premergătoare foarte bună

– are coeficient mare de înmulțire

– recoltarea se face fără pericol de scuturare

– valorifică foarte bine îngrășămintele

– se poate valorifica foarte variat producția.

Prin lucrările solului înțelegem acel sistem de a prelucra pământul în stratul superior (0-60 cm) care să creeze cele mai potrivite condiții pentru creșterea și dezvoltarea plantelor ca și pentru întreg ansamblul care formează biomasa solului, prin realizarea unei relații optime între plante – sol – microorganisme. Definiția mai cuprinde și precizarea că toate intervențiile asupra solului se fac cu minimum de deranjamente în forma naturală a acestuia.

Pornind de la această definiție întrevedem următoarele cerințe față de lucrările solului:

Schemă preluată de la Prof.univ.dr. Berca Mihai

Din cele menționate până acum, se pot preciza următoarele principii:

1. Principiul conservabilității. Orice lucrare a solului se face numai în interesul refacerii și conservării solului și a relațiilor lui cu plantele de cultură.

2. Principiul intervențiilor minime. Cu cât va fi mai redus numărul de lucrări și intervenții, cu atât principiul nr. 1 va fi îndeplinit.

3. Principiul permanent verde sau acoperit. Lucrările solului vor fi în așa fel făcute încât acesta să fie în permanență înverzit sau acoperit cu materie organică.

4. Principiul durabilității. Construcția de mașini și tehnologiile de lucru vor fi în așa fel încât într-un timp determinat solul să revină permanent și durabil la formele naturale.

Lucrarile solului au urmatoarele avantaje:

–        afaneaza solul creeind conditii optime pentru introducerea semintelor, germinarea lor si dezvoltarea sistemului radicular al plantelor;

–        incorporeaza in sol resturile organice ramase dupa recoltarea culturilor, a ingrasamintelor chimice, organice, verzi si amendamente;

–        actioneaza asupra combaterii bolilor si daunatorilor prin incorporarea in profunzime a sursei de infectie, intreruperea ciclului de dezvoltare la insecte, distrugerea cuiburilor de rozatoare;

–        influenteaza pozitiv activitatea microrganismelor aerobe din sol;

–        determina intensificarea proceselor chimice ce au loc in sol cu importanta deosebita in cresterea continutului in elemente nutritive accesibile plantelor;

–        influenteaza regimul hidric al solului cu implicatii directe in acumularea si retinerea apei in sol iar in cazul excesului de umiditate imbunatateste drenajul intern;

–        influenteaza eficacitatea celorlalte masuri din tehnologia de cultura (eficacitatea ingrasamintelor, a apei de irigat, a erbicidelor);

–        inflenteaza eficienta economica a culturilor, cunoscandu-se faptul ca cele mai mari cheltuieli in tehnologia unei culturi sunt facute pentru executarea lucrarilor solului (carburanti, lubrefianti, uzura agregatelor, retributia mecanizatorului s.a).

Varietatea metodelor de lucrare a solului, conditionata de numerosi factori de productie, obliga la o clasificare a acestora, necesara pentru executarea lor in mod logic inainte si dupa semanat:

        dupa rolul specific: lucrarea de baza sau aratul; lucrari de maruntire, nivelare si intretinere a araturii; lucrari de pregatire a patului germinativ, lucrari de intretinere a terenului in perioada de vegetatie;

        dupa tehnica: lucrarea cu nivelatorul (nivelarea), lucrarea cu grapa (grapatul); lucrarea cu cultivatorul (cultivatia); lucrarea cu tavalugul ( tavalugirea); lucrarea cu freza, lucrarea cu modelatorul (modelarea).

Lucarile solului , dupa adancimea la care se executa se clasifica in:

        lucrari adanci ,executate la adancimi mai mari de 10 cm : araturi

        lucrari superficiale, executate la adancimi pana la 10 cm: nivelat, grapat, cultivatie, prasit, tavalugit.

Porumbul trebuie semănat într-un sol afânat bine mărunțit la suprafață cu rezervă mare de apă și curat de buruieni. Pentru acest lucru terenul care urmează a se cultiva cu porumb trebuie să fie nivelat, resturile vegetale să fie încorporate bine sub arătura de bază. Lucrarea de bază a solului este arătura care se execută imediat după ce terenul a fost eliberat pentru reducerea de pierdere a apei din sol. Înainte de arătura de bază se va face o discuire a terenului cu grapa cu discuri. 
Arătura se va executa la o adâncime de 20-28 cm, lucrarea mai adâncă fiind necesară pe terenurile puternic îmburuienate sau pe cele cu resturi vegetale mari și pe solurile compacte. 
Pe terenurile în pantă arătura se va executa pe direcția curbei de nivel iar pe solurile superficiale, adâncimea arături se va limita la grosimea stratului de humus. 
Dacă arătura este de calitate atunci și patul germinativ va fi bun și rasărirea și densitatea plantelor va fi uniformă, iar calitatea producției realizate va reflectată în producția obținută. 
În asolamente de 6 ani, în care se practică o sucesiune rațională în timp a culturilor, cu cerințe diferite față de adâncimea arături, se va realiza o alternanță a adâncimilor de arat prin care se obțin importante economii de combustibil și se evită formarea hardpanului. 
Pe solurile grele și tasate, și pe cele care prezintă exces de umiditate temporar, periodic la 3-4 ani, se va executa o afânare adâncă. Nivelarea terenului se execută odată la 3-4 ani, vara sau toamna,după ce solul a fost afânat. 
Pregătirea patului germinativ sămânța când ajunge în sol trebuie să găsească un pat tare și o plapumă moale. 
Pregătirea patului germinativ se execută în ziua sau preziua semănatului cu combinatorul, pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii. Calitatea patului germinativ este asigurată de reglarea corectă a agregatelor de lucru și evitarea executării lucrării când solul este prea umed. 
Pentru condițiile din țara noastră, aratul de toamnă pentru porumb este o condiție obligatorie, sistemul de lucrări se poate executa în două etape; în prima se aplică îngrășămintelor pe toată suprafața și se ară, iar în faza a doua se face discuirea, se aplică erbicidele, a îngrășămintelor pe rând și semănatul.

Cultura porumbului după procedeul „no tillage” s-a experimentat și se experimentează și în țara noastră. După acest procedeu, pe cernoziomul cambic de la ICCPT- Fundulea, semănatul porumbului s-a realizat în monocultură, pe teren nearat, pe care în toamnă s-au administrat îngrășăminte și erbicide.

2.2 Influența lucrărilor asupra însușirilor solului, buruienilor, bolilor și dăunătorilor

Avantajele cunoscute ale alternanței culturilor au determinat abordarea acestor aspecte în contextul introducerii unor soiuri și hibrizi cu particularități biologice superioare și al unor variante tehnologice noi, referitoare la fertilizare și combaterea chimică a bolilor, buruienilor și dăunătorilor.

Caracterul staționar multianual al experiențelor de câmp a permis obținerea unor rezultate certe privind evoluția fertilității solului, corelarea nivelului producției cu variația condițiilor climatice, evoluția potențialului de infestare cu buruieni a culturilor, interacțiunea factorilor determinanți în formarea recoltei, și alte aspecte care contribuie la stabilirea unor legități în desfășurarea proceselor specifice interacțiunii dintre plante și condițiile de cultură (Pintilie și Sin,

1974; Hera și Sin, 1980; Sin, 1987).

Rezultatele cercetărilor întreprinse au pus în evidență următoarele:

-influența plantelor premergătoare asupra producțiilor de grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, soia, mazăre, cartof, secară, in;

– intervalul minim de timp, după care o cultură poate reveni pe același loc (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, grâu, porumb, mazăre, in, cartof);

-optimizarea ponderii fiecărei specii în structura culturilor;

-influența și rolul solei amelioratoare cu leguminoase și graminee perene,în asolament;

– variația regimului hidric al solului în funcție de succesiunea culturilor;

– modificări în regimul elementelor nutritive din sol sub influența alternanței culturilor;

– efectul sucesiunii culturilor asupra însușirilor fizice și biologice ale solului;

– dependența activității enzimatice din sol de particularitățile culturii existente și ale celei precedente;

– influența plantei premergătoare asupra indicilor de calitate a recoltelor:

– contribuția alternanței culturilor la reducerea potențialului de atac al bolilor și dăunătorilor;

– influența rotației culturilor asupra evoluției gradului de infestare cu buruieni;

– diferențierea compoziției floristice a buruienilor în funcție de rotația și fertilizarea culturilor;

– posibilități de obținere a două recolte pe an în cadrul succesiunilor de culturi irigate;

– bilanțuri economice și energetice în funcție de asolamentul aplicat;

– scheme de asolamente diferențiate în funcție de condițiile naturale și cerințele economico-sociale, aplicabile în exploatațiile agricole.

Extinderea și intensificarea chimizării în agricultură și crearea unor soiuri rezistente genetic la atacul agenților patogeni au generat ideea reducerii rolului alternanței culturilor în combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor și respectiv în asigurarea unor producții sporite. Cu trecerea anilor, teoria s-a dovedit neîntemeiată, rotația culturilor rămânând actuală, deoarece aceasta permite o utilizare mai bună a potențialului de fertilitate a solului, iar rezistența genetică la patogeni indusă în soiurile noi s-a dovedit temporară datorită apariției a noi rase agresive al căror atac poate fi controlat prin alternanța culturilor. Abordarea sub multiple aspecte a problemei asolamentelor s-a făcut prin implicarea cercetătorilor din domenii diferite, investigațiile având un caracter multidisciplinar.

O atenție deosebită se acordă creșterii rolului asolamentelor în menținerea potențialului productiv al solului, în contextul dezvoltării durabile, rotația culturilor fiind o componentă de bază a unui sistem agricol prietenos mediului și o verigă tehnologică importantă în agricultura ecologică.

De asemenea, este actuală diferențierea asolamentelor în condițiile noii structuri agrare și a cerințelor economice ale pieței.

Crearea și introducerea în cultură a primilor hibrizi de porumb a determinat și inițierea unor experiențe privind reacția acestora la diferite variante de lucrare a solului, astfel că primele cercetări în această privință au abordat cunoașterea efectului adâncimii arăturii asupra producției.

Ulterior aceste investigații s-au extins și asupra celorlalte culturi de câmp.Cercetările privind elaborarea unui sistem optim de lucrare a solului, specific fiecărei culturi au avut ca obiective să se stabilească următoarele:

– epoca și adâncimea optimă de mobilizare a solului;

– posibilitatea înlocuirii arăturii cu lucrări superficiale cu grape cu discuri,cu lucrări fără întoarcerea brazdei (cizel) sau lucrări cu freza;

– posibilitatea semănatului direct în teren nelucrat;

– efectul alternanței diferitelor metode de lucrare de bază a solului;

– influența afânării profunde (60-80 cm) pe solurile grele, cu exces temporar de umiditate;

– metode diferențiate de pregătire a patului germinativ;

– metode de combatere a buruienilor în perioada de vegetație a culturilor de cereale păioase și prășitoare;

– relațiile din lucrarea solului și eficiența îngrășămintelor aplicate;

– efectul lucrărilor solului asupra regimurilor hidric și al elementelor nutritive din sol;

– influența lucrărilor solului asupra activității biologice;

– efectul metodelor de lucrare a solului asupra însușirilor fizice ale acestuia;

– contribuția metodelor de lucrare a solului la combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor;

– relațiile dintre metoda de lucrare a solului și eficacitatea erbicidelor.

Pe lângă aceste teme au fost abordate și alte probleme cu implicații directe în tehnologia culturilor, cum sunt mulcirea solului, arderea miriștii, compactarea solului. În experiențe cu diferite grade de compactare a solului s-a determinat reacția plantelor de grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr și soia, urmărindu-se dezvoltarea sistemului radicular, cu stabilirea nivelului de producție și a consecințelor asupra stării fizico-mecanice a solului (Sin și colab., 1988).

Cercetările efectuate în diferite variante de lucrare a solului au cuprins o varietate largă de analize și determinări privind regimul hidric, rezerva de elemente nutritive, starea fizică sub aspectele porozității și permeabilității solului și a stabilității hidrice a structurii solului (Hulpoi și colab., 1971).

S-au efectuat determinări privind consumul de energie, rezistența la arat,consumul de forță de muncă și alți indicatori care caracterizează lucrarea solului.

O atenție aparte a fost acordată lucrării solurilor de pe terenurile în pantă supuse eroziunii, solurilor grele, cu conținut ridicat de argilă, solurilor nisipoase și solurilor sărăturate, stabilindu-se pentru fiecare categorie, metode adecvate de lucrare cu rol protector și ameliorator al fertilității acestora (Sin și colab., 2005).

Numeroase cercetări au fost destinate elaborării unor sisteme de lucrare minimă a solului, în diferite variante, inclusiv „zero tillage”, cu sau fără mulcire, semănat pe biloane etc. Asemenea cercetări au făcut necesară colaborarea cu cercetătorii din domeniul mecanizării, care au avut un însemnat aport la realizarea cu succes a experimentărilor.

Rezultatele cercetărilor cu caracter aplicativ s-au extins în exploatațiile agricole și se practică în mod curent, cu succes (Hulpoi și colab., 1973).

2.3 Aratul

Pentru a se dezvolta eficient in vederea unei producții mari,cultura de porumb necesita o lucrare agricola cu rol insemnat și anume aratul. Aratul din toamnă favorizează in sol și alte procese importante, cum sunt: refacerea structurii prin acțiunea înghețului, distrugerea buruienilor cu inmulțire vegetativă, prin aducerea la suprafață și inghețarea rizomilor, acumularea unei cantități mai mari de apă. Aratul de toamnă mai are si avantajul că usurează lucrările din primavară si elimină executarea aratului primăvara, lucrare care, in climatul țării noastre, nu este de dorit. Aratul din toamna permite pregatirea rapida si buna a terenului destinat pentru semanaturile din primavara si semanatul plantelor din prima epoca in mustul zapezii, deci in conditii optime si in perioada favorabila. Acest lucru este hotarator si trebuie sa determine executarea ogoarelor de toamna pentru primele semanaturi din primavara si cu deosebire pentru semanaturile timpurii. Adancimea araturii de toamna se stabileste in functie de continutul de apa existent in sol in momentul efectuarii araturii, de plantele ce urmeaza a fi cultivate, de tipul si categoria de sol si de adancimea la care a fost arat terenul in anul precedent.

Porumbul reacționează foarte bine la arături foarte adânci, de 28-30 cm,deoarece prin aratul mai adanc, cu intoarcerea brazdei, se combat mult mai energic dusmanii vegetali si animali ai plantelor cultivate.S-a constatat ca o aratura de 18-20 cm a redus cu 60-70 numarul larvelor de viespea paiului, musca suedeza, musca de Hessa, sfredelitorul porumbului si larvele altor insecte vatamatoare plantelor. Aratul mai adanc ajuta foarte mult la combaterea rozatoarelor, cum sunt soarecii de camp, care au cuiburile la adancimea de 15-25 cm. La o aratura mai la suprafata, sub 15 cm, cuiburile acestora nu sunt atinse si rezervele de hrana nu le sunt risipite.Aratul adanc distruge si sporii bacteriilor si ciupercilor care produc bolile plantelor cultivate.O aratura superficiala pastreaza acesti spori aproape in semintele plantelor cultivate si probabilitatea de infectie este mult mai mare.Pentru ca aratura de toamna sa fie de foarte buna calitate dupa plantele care lasa resturi vegetale la suprafata solului, acestea trebuie maruntite prin treceri repetate cu polidiscul, dupa care urmeaza efectuarea araturii adanci.

Sub aratura se pot introduce toate cantitatile de gunoi de grajd existente in gospodarie, socotind 20-25 de tone la hectar, acolo unde in primavara se va semana porumbIn zonele cu soluri acide, se vor introduce sub brazda 2-4 tone la hectar de amendamente cu calciu, pentru corectarea reactiei. Ingrasamintele chimice care au in componenta numai fosfor sau numai potasiu (superfosfat, sare potasica) se vor introduce in sol tot din toamna, sub aratura, ele fiind greu solubile. 

Fig. 1

2.4 Desfundarea

Desfundarea este arătura care se execută la adâncimi foarte mari, de obicei la 50-80 cm. Arătura de desfundare sporește afânarea solului pe adâncime mare, realizează amestecarea orizonturilor de sol, ceea ce conduce la sporirea sau scăderea fertilității, mărește capacitatea de infiltrare și înmagazinare a apei de către sol. Efectul desfundării în ceea ce privește distrugerea buruienilor se menține 3-4 ani iar în ceea ce privește afânarea solului 5-7 ani.Odată cu efectuarea arăturii de desfundare este necesar să se încorporeze îngrășăminte organice, în cantități mai mari. Există riscul de aducere la suprafață a orizonturilor cu fertilitate foarte scăzută și care conține săruri, pietriș, orizonturi gleice.

            Desfundarea se face de regulă vara, ocazional toamna. Este necesar ca după desfundare și până la plantatul pomilor sau semănatul prășitoarelor să treacă  o perioadă de 1-2 luni.

2.5 Afânarea adâncă

Este lucrarea care se face la adâncimi mai mari decât cea a stratului arat  și urmărește permeabilizarea orizontului în scopul optimizării raportului  dintre volumul fazei solide  și cel al  spațiului lacunar.

            Afânarea adâncă se realizează  cu mașini  care au organe  de lucru vibratoare (MAS – 60) sau cu organe de scarificare, care pătrund în sol, fragmentează orizonturi  impermeabile și înlătură starea de tasare a acestuia prin fisurarea acestuia sub acțiunea pieselor active, dar fără a realiza amestecarea, mărunțirea sau inversarea orizonturilor.

Afânarea adâncă în acceptul general  se execută la adâncimi  cuprinse între 60-80 cm. Afânarea adâncă se execută în general la intervale de 4-6 ani.

Afânarea adâncă își atinge scopul dacă se respectă următoarele reguli:

–         se execută numai pe terenuri adecvate  din punct de vedere pedologic;

–         se lucrează vara sau toamna, la adâncime adecvată și umiditate corespunzătoare

–         înainte de executare terenul se curăță de resturi vegetale sau acestea se mărunțesc;

–         se stabilește corect elementele tehnice ale afânării: adâncimea, distanța între două piese active și direcția de afânare.

2.6 Lucrările de pregătire a patului germinativ

Patul germinativ este stratul de pământ, gros de obicei de 5-10 cm, de la suprafața solului, pregătit prin lucrările solului, cu grapa, cultivatorul, tăvălugul sau combinatorul, în vederea creării de condiții optime pentru semănat, încolțirea semințelor, răsărirea și creșterea plantelor.

Pregătirea patului germinativ este necesară din cel puțin următoarele motive:

–         nivelarea terenului;

–         restabilirea afânării normale a solurilor;

–         conservarea apei în sol;

–         combaterea buruienilor;

–         sporirea eficacității erbicidelor administrate înainte de semănat sau preemergent și a amendamentelor.

Patul germinativ corespunde calitativ dacă sunt întrunite următoarele condiții:

–         are o adâncime adecvată în raport cu planta care urmează să fie semănată – este egală cu adâncimea de semănat sau maximum cu 1-2 cm mai adânc;

–         solul este mărunțit, fără bulgări mari și suprafața este nivelată – să nu rămână la suprafața solului mai mult de 5-7% bulgări, iar mărimea acestora să fie sub 5 cm;

–         este afânat și reavăn pe adâncimea de semănat;

–         este lipsit de buruieni și resturi vegetale la suprafață.

Pe lângă aceste condiții legate de calitatea patului germinativ se impune și respectarea unor reguli agrotehnice:

–         pregătirea patului germinativ trebuie efectuată în ziua sau preziua  semănatului;

–         direcția de deplasare a agregatului va fi în diagonală sau perpendicular pe direcția arăturii sau a lucrării solului executată anterior;

–         pregătirea patului germinativ se face prin 1-3 treceri, fiind recomandat ca cel puțin una din lucrări să fie executată cu alt agregat și dacă este posibil ultima trecere, înainte de semănat să se execute cu combinatorul;

–         alegerea agregatului pentru lucru se face în funcție de starea în care se prezintă arătura și starea culturală a terenului.

Fig.4

Fig.5

Fig. 6

Fig. 7

Fig. 8

2.7 Sistemul de lucrare a solului pentru culturile succesive.

Culturile succesive, numite și culturi duble sau culturi în miriște, seseamănă primăvara târziu sau la începutul verii, după recoltarea culturilor timpurii (borceagul, orzul, cartofi timpurii, secară pentru fân etc). Dintreculturile succesive semănate pe suprafețe mai mari amintim: porumbul masăverde sau siloz, porumbul pentru boabe din hibrizi extratimpurii, soia, soiuriextratimpurii, legume de toamnă etc. Ele reușesc numai în zonele cu precipitații suficiente sau în terenuri amenajate pentru irigat.Arătura se execută la 15-18 cm adâncime în agregat cu grapa stelată,imediat după recoltarea plantei premergătoare. Urmează 1-2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili sau tăvălugul inelar. Ultimalucrare se efectuează perpendicular pe direcția de semănat.Pe terenurile mai afânate și curate de resturi vegetale se poate renunțala arătură, mobilizarea solului făcându-se cu grapa cu discuri grea în douătreceri, apoi urmează o lucrare cu grapa cu discuri obișnuită în agregat cugrapa cu colți reglabili. În felul acesta se câștigă timp pentru ca semănatul săse facă mai devreme. Orice zi întârziere la semănat conduce la scăderi mariale producțiilor. Imediat după încheierea semănatului se trece la irigareaculturilor pentru a favoriza o răsărire rapidă și uniformă

2.8 Sistemul de lucrări pentru culturile compromise

În anumite situații culturile agricole pot suferii pagube atât demari încât menținerea lor nu se mai justifică economic. Compromiterea culturilor poate fi cauzată de mai mulți factori: remanența unor erbicide, greșeli în alegerea și aplicarea erbicidelor, sămânțănecorespunzătoare, fără germinație, atac de dăunători în fază timpurie,brumele și înghețurile târzii, inundații, grindină, îmburuienare 

excesivă, atac de rozătoare etc. După stabilirea cauzei și înlăturareaefectelor se va trece la înființarea unei noi culturi. Dacă s-a întârziatmult, se vor alege soiuri sau hibrizi cu perioadă de vegetație mai scurtă(extratimpurii sau timpurii).

Sistemul de lucrări ale solului este format din 1-2 lucrări superficialeexecutată cu grapa cu discuri, cu scopul de a întoarce cultura compromisă,de a distruge buruienile, crusta și de a afâna solul pe adâncimea de semănat.Pe solele mai îmburuienate se folosește cultivatorul echipat cu brăzdare detip extirpator, pentru cultivație totală sau grapa cu discuri în agregat cu grapacu colți reglabili, iar pe solele curate de buruieni numai combinatorul

2.9 Sistemul neconventional de lucrari a solului

Prelucrarea mecanica a solului prin metode traditionale este pusa astazi tot mai mult sub semnul intrebarii datorita consumului mare de energie si al degradarii continue a solului arabil prin eroziune si tasare excesiva. Este unanim recunoscut ca actualul sistem de prelucrare a solului, pe langa contributiile deosebite la progresul social, a adus grave prejudicii mediului, chiar resurselor lui vitale – solul, scazand continuu fertilitatea acestuia.

Neajunsurile atribuite sistemuluii clasic (conventional) de lucrare a solului, care este un sitem intensiv si care include obligatoriu aratura cu plugul cu cormana, au determinat aparitia si extinderea rapida a conceptului de conservare a solului prin practicarea sistemului neconventional de lucrarea solului, care inseamna renuntarea la aratura cu plugul cu cormana, total sau periodic, rationalizarea numarului de lucrari si pastrarea la suprafata solului a cel putin 15-30 % din totalul de resturi vegetale. Acest sistem se aplica pe cca 45 % din suprafata arabila pe plan mondial si se estimeaza o extindere la 60 % in urmatorii 20 ani. Acest sistem este cunoscut si sub denumirea de “Sistem de lucrari pentru conservarea solului, SLCS”.

Beneficiile obtinute ca urmare a aplicarii sistemelor neconventionale, care pledeaza pentru extinderea acestora, sunt urmatoarele :

–         se reduce timpul cu lucrarile solului de 2-4 ori;

–         consumul de combustibil pe unitatea de suprafata se reduce cu 30-50 %;

–         se reduce necesarul de masini agricole la unitatea de suprafata;

–         se reface structura solului si se diminueaza compactarea de suprafata si adancime;

–         creste continutul de materie organica in sol;

–         creste permeabilitatea solului pentru apa si se imbunatateste drenajul global al solului;

–         se reduce eroziunea solului;

–         resturile vegetale ramase la suprafata solului sau incorporate la 10-15 cm adancime (acolo unde activitatea biologica este maxima) contribuie la cresterea faunei si florei din sol;

–         mentine calitatea apei freatice si de suprafata (nutrientii si pesticidele aplicate nu mai sunt spalate prin eroziune iar activitatea biologica mai intensa – asociata materiei organice din sol – utilizeaza si descompun acesti nutrienti);

–         mentine calitatea aerului prin reducerea emisiilor de combustibili fosili (motorina) utilizati in traficul pe teren si prin reducerea carbonului eliminat in atmosfera (fiind fixat prin cresterea materiei organice in sol).