Cercetări privind indici morfofiziologici la o populaţie de Lostriţe (Hucho hucho) crescută în sistem clasic [301568]

[anonimizat]-NAPOCA, 2015

TEZĂ DE DOCTORAT

Cercetări privind indici morfofiziologici la o populație de Lostrițe (Hucho hucho) crescută în sistem clasic

Doctorand: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], 2014, Growth Particularities of Rainbow Trout (Oncorhynchus mikiss) [anonimizat], Romania, Bulletin UASVM Animal Science and Biotehnologies 71(1): 9-13.

ANDRADA IHUȚ1), ANDREAS ZITEK2), STEVEN WEISS3), CLEMENS RATSCHAN4), GEORG HOLZER5), THOMAS KAUFMANN6), DANIEL COCAN1), RADU CONSTANTINESCU1), VIOARA MIREȘAN*1), 2014, Danube Salmon (Hucho hucho) in Central and South Eastern Europe, A [anonimizat] 71 (2): 86-101.

ANDRADA IHUȚ1), VIOARA MIREȘAN1)*, CAMELIA RĂDUCU1), RADU CONSTANTINESCU1), LUIZA ANDRONIE1), CĂLIN LAȚIU1), 2015, [anonimizat] (Oncorhynchus mykiss) Breeding Stock from a [anonimizat] 72(2) (în curs de publicare).

[anonimizat], DANIEL-[anonimizat], [anonimizat], 2015, Reproductive Indices of Rainbow Trout (Oncorhynchus mykiss) Females from a [anonimizat] 72(2) (în curs de publicare).

[anonimizat], [anonimizat], ANDRADA IHUȚ, 2013, Survival and Development After Incubating and Hatching of Rainbow Trout (Oncorhynchus mykiss) [anonimizat] 70(2): 230-235.

[anonimizat], [anonimizat], ANDRADA IHUȚ, 2013, Correlation between Age and Fertility Indices of Rainbow Trout (Oncorhynchus mykiss) Females, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies 70(1): 199-200.

[anonimizat], [anonimizat], ANDRADA IHUȚ, 2013, Female Fertility Curve of Rainbow Trout (Oncorhynchus mykiss) [anonimizat] 70 (1): 15-18.

VIOARA MIRESAN1), DANIEL COCAN1), VIOREL MICLĂUS2), IOANA CHIRILEAN2), CAMELIA RĂDUCU1), RADU CONSTANTINESCU1), ANDRADA IHUȚ1), 2013, [anonimizat], Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies 70(2): 383-384.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], ANDRADA IHUȚ, 2013, [anonimizat] 70(2): 389-390.

[anonimizat], RADU CONSTANTINESCU, CAMELIA RĂDUCU, OCTAVIAN NEGREA , LUIZA ANDRONIE, ANDRADA IHUȚ, 2014, Allometric Assessment of Some Morphological Characters of Rainbow Trout (Oncorhynchus mykiss) Reared in Different Farming Systems from Transylvania, Romania, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies 71(2): 283-284.

DANIEL COCAN, VIOARA MIREȘAN, ALEXANDRU SAVA, CAMELIA RĂDUCU, RADU CONSTANTINESCU, ANDRADA IHUȚ, AURELIA COROIAN, LUIZA ANDRONIE, 2014, Growth Dynamics of Three Trout Species (Oncorhynchus mykiss, Salvelinus fontinalis and Salvelinus alpinus) in Accordance with Environmental Parameters, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologies 71(2): 285-286.

CONSTANTINESCU RADU, IULIA FESTILĂ, DANIEL COCAN, VIORICA COȘIER, ANDRADA IHUȚ, VIOARA MIREȘAN, 2015, Biomarkers of Oxidative Stress During the Transition Period in Romanian Dairy Cows Breeds, ProEnvironment 8: 84 – 89.

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………….15

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII……………………………………………..………..17

Capitolul 1 17

Filogenia și Taxonomia Salmonidelor 17

Chapter 1 17

Salmonids Phylogeny And Taxonomy 17

1.1 Filogenia Salmonidelor 17

1.1 17

1.2 Încadrarea Taxonomică a Salmonidelor 18

1.2 18

1.3 Caracterizarea Genului Hucho 19

1.3 19

1.3.1 Hucho hucho ( Linnaeus , 1758) 19

1.3.2 Hucho Taimen ( Pallas , 1773) 20

1.3.3 Hucho bleekeri (Sh. Kimura , 1934) 20

1.3.4 Hucho ishikawae (T. Mori , 1928) 21

1.3.5 Hucho perryi (Brevoort , 1856) 21

1.4 Lostrița (Hucho hucho) 22

1.4 Huchen (Hucho hucho) 22

1.4.1 Nume comunme 26

1.4.1 Common Name 26

1.4.2 Origine 26

1.4.2. Origin 26

1.4.3 Habitatul Natural 27

1.4.3 Natural Habitat 27

1.4.4 Dimorfismul sexual 29

1.4.4 Sexual dimorphism 29

1.4.5 Reproducerea Lostriței 29

1.4.5 Huchen Reproduction 29

1.4.6 Aria de Răspȃndire și Aclimatizarea 30

1.4.6. The distribution area and acclimatization 30

1.4.7 Metode de Conservare a speciei 34

Capitolul 2 37

Caracterizarea Morfo-Fiziologică și Histologică a Lostriței (Hucho Hucho) 37

2.1. Caracterizarea Morfo-Fiziologică a Lostriței (Hucho hucho) 37

2.2. Structura Morfologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho Hucho) 39

2.2.1. TUBUL DIGESTIV 39

2.2.2. GLANDELE DIGESTIVE ANEXE 41

2.3. Structura Histologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho hucho) 42

Capitolul 3 44

Particulartățile Metabolice și Factorii Care Influențează Procesul De Creștere la Lostriță (Hucho hucho) 44

3.1. Metabolismul Intermediar al Substanțelor Nutritive 44

3.1.1. Metabolismul Glucidelor 44

3.1.2. Metabolismul Lipidelor 45

3.1.3. Metabolismul Proteinelor 46

3.1.4. Metabolismul Mineral 46

3.1.5. Metabolismul Vitaminelor 49

3.2. Metabolismul Energetic 52

3.3. Factorii Care Influenațează Metabolismul 53

Capitolul 4 57

4.1. Ipoteza de Lucru 57

CONTENTS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………….15

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII……………………………………………..………..17

Capitolul 1 16

Filogenia și Taxonomia Salmonidelor 16

1.1 Filogenia Salmonidelor 16

1.2 Încadrarea Taxonomică a Salmonidelor 17

1.3 Caracterizarea Genului Hucho 18

1.3.1 Hucho hucho ( Linnaeus , 1758) 18

1.3.2 Hucho Taimen ( Pallas , 1773) 19

1.3.3 Hucho bleekeri (Sh. Kimura , 1934) 19

1.3.4 Hucho ishikawae (T. Mori , 1928) 20

1.3.5 Hucho perryi (Brevoort , 1856) 20

1.4 Lostrița (Hucho hucho) 21

1.4.1 Nume comunme 25

1.4.2 Origine 25

1.4.3 Habitatul Natural 26

1.4.4 Dimorfismul sexual 28

1.4.4 Sexual dimorphism 28

1.4.5 Reproducerea Lostriței 28

1.5 Aria de Răspȃndire și Aclimatizarea 29

1.5.1 Metode de Conservare a speciei 35

Capitolul 2 38

Caracterizarea Morfo-Fiziologică și Histologică a Lostriței (Hucho Hucho) 38

2.1. Caracterizarea Morfo-Fiziologică a Lostriței (Hucho hucho) 38

2.2. Structura Morfologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho Hucho) 40

2.2.1. TUBUL DIGESTIV 40

2.2.2. GLANDELE DIGESTIVE ANEXE 42

2.3. Structura Histologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho hucho) 43

Capitolul 3 45

Particulartățile Metabolice și Factorii Care Influențează Procesul De Creștere la Lostriță (Hucho hucho) 45

3.1. Metabolismul Intermediar al Substanțelor Nutritive 45

3.1.1. Metabolismul Glucidelor 45

3.1.2. Metabolismul Lipidelor 46

3.1.3. Metabolismul Proteinelor 47

3.1.4. Metabolismul Mineral 47

3.1.5. Metabolismul Vitaminelor 50

3.2. Metabolismul Energetic 53

3.3. Factorii Care Influenațează Metabolismul 54

Capitolul 4 58

4.1. Ipoteza de Lucru 58

ACRONIME ȘI ABREVIERI UTILIZATE ÎN TEXT

INTRODUCERE

Lostrița Hucho hucho (L) este una dintre cele mai enigmatice specii de pești de apă dulce care populează bazinul Dunării din Europa Centrală și Europa de Sud-Est. Este una dintre cele mai mari specii din familia Salmonidelor de unde îi vine și denumirea de „tigrul apelor de munte”, fiind un răpitor prin excelență care pradă tot ceea ce îi iese în cale, ajunge la dimensiuni impresionante de 1-1.5 m în trecut chiar și pȃnă la 1.9 m (Kászoni, 1981), cu greutatea de 60 kg (Kottelat și Freyhof 2007). De asemenea este o specie longevivă ce poate ajunge vȃrsta de 25 de ani și chiar mai mult (Andreji și Stráňai 2013). Această specie are o importanță genetică (reprezintă un cluster genetic de bază pentru speciile din familia Salmoninae) economică și ecologică mare (fiind o specie indicator pentru calitatea apelor precum și un ameliorator al apelelor de munte).

Însă din păcate în momentul de față lostrița în multe țării este pe cale de dispariție în unele fiind chiar dispărută, din cauza impacturilor antropice excesive ca distrugerea habitatelor, despăduririle iresponsabile, poluarea, balastiere, braconajul și construcția barajelor (Cristea, 2007; Geist et al., 2009). Astăzi această specie se găsește în zone mici și izolate, cu consecințe negative atȃt pentru stabilitatea demografică cȃt și genetică (Alvarez și Nicieza 2003; Araki et al., 2007; Fleming și Petersson, 2001; Fraser, 2008; Geist et al., 2009; Weiss et al., 2011; Witkowski et al., 2013b). Potrivit criteriei IUCN (IUCN, 2015) și a Convenției de la Berna din 1979 este trecută în Apendix III iar din 1992 lostriță este și în anexa II și V a Directivei de Habitate Natura din UE și a orientărilor Flora și Fauna ca fiind o specie de interes public, pentru care țările sunt obligate să desemneze (situri Natura 2000) și să stabiliască zonele protejate prin acțiuni de întreținere și reabilitare.

În Romȃnia lostrița este declarată ca fiind monument natural al naturii, iar pescuitul acestei specieii chiar și recreativ, este interzis prin lege (Anexa 1 a ordinului 642 din 15 iulie 2005 pentru stabilirea măsurilor de protecție pentru anumite specii de pești cu valoare economică și de mediu). Aceasta în trecut se găsea în rȃurile Mureș, Cerna, Jiu, Olt, Lotru, Argeș, Crișuri, Timiș și Someșuri, Moldova, Suceava, Siret, Ialomița și Prut (Cristea, 2007; Holčík, 1988; Kászoni, 1981), însă în prezent doar în rȃurile Vișeu, Tisa și Bistrița.

Conform spuselor lui Andrzej Witkowski citez: ”Trebuie să luăm măsuri de conservare a speciei acum. Dacă nu singurul loc unde vor putea vedea generațiile urmatoare lostriță va fii la muzeu!”, această specie deosebită trebuie salvată de la dispariție prin încercarea de a elimina factorii care au adus-o în prag de extincție și de a o conserva formȃd astfel loturi de reproducție și de a repopula văile.

Însă fără o cunoaștere aprofundată este practic imposibil de a conseva orice plantă sau specie de animale.

Prin această teză de doctorat am dorit să aducem unele contribuții care să ajute la conservarea speciei Hucho hucho, prin încercarea de a o adapta la o creștere intensivă în sistem clasic și la un furaj granulat, urmărind influența factorilor mediali asupra dinamicii de creștere, a parametrilor hematologici, a profilului metabolic, precum și a calității cărnii.

Pentru realizarea cercetărilor științifice care au dus la finalizarea acestei teze de doctorat am beneficiat de sprijin financiar prin intermediul proiectului POSDRU 159/1.5/S/136893 „Parteneriat strategic pentru creșterea calității cercetării științifice din universitățile medicale prin acordarea de burse doctorale și postdoctorale – Doc.Med.net_2.0”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

STADIUL

ACTUAL

AL

CUNOAȘTERII

Capitolul 1

Filogenia și Taxonomia Salmonidelor

Chapter 1

Salmonids Phylogeny And Taxonomy

Salmonicultura este una dintre cele mai importante ramurii ale pisciculturii, cu o valoare economică mare. Speciile de pești din familia Salmonidae sunt caracterizate printr-o a doua înotătoare dorsală denumită înotătoarea adipoasă, o carne cu proprietății organoleptice și fizico-chimice deosebite, o adaptabilitate remarcabilă la condițiile mai grele de mediu, precum și la o creștere intensivă cu o conversie bună a furajului.

Filogenia Salmonidelor

1.1 Salmonids Phylogeny

Fig. 1.1 Filogenia Salmonidelor după: (Bud și colab., 2010)

Fig.1.1 Salmonids Phylogeny after: (Bud și colab., 2010)

Aceste specii sunt valoroase atȃt prin calitățile pe care le au cȃt și din punct de vedere a trăsăturilor istorice, contribuind astfel la activitățiile umane în curs de dezvoltare (Fleming și Gross 1989, 1994; Ricker, 1981).

Odată cu apariția primelor fosile a speciei † Eosalmodriftwoodensis au fost înregistrate și Salmonidele, la mijlocul Eocenului (Wilson și Li, 1999), însă conform Moyle (2002), este posibil ca unele specii, sa fi apărut cu multe milioane de ani înainte. Potrivit Behnke et al., (2002), genul Eosalmo este cel mai primitiv membru al subfamiliei Salmonide, datorită fosilelor descoperite în Driftwood Canyon Provincial Park.

Încadrarea Taxonomică a Salmonidelor

1.2 Salmonids Taxonomy Classification

Salmonidae este printre cele mai vechi familii ce cuprinde trei subfamilii și unsprezece genuri, fiecare din acestea cuprinzând mai multe specii aproximativ 228 și un număr important de varietăți (Nelson, 2007; Fishbase). Relațiile evolutive dintre speciile de pești ce aparțin familiei Salmonidae privind sistematica și filogenia acestora, au fost subiectul de cercetare pentru mai multe decenii (Crespi și Fulton, 2004; Norden, 1961). Aceste specii relevă cele mai înalte niveluri de ADN mitocondrial și cele mai vechi linii (Weiss et al., 2002), fiind considerate de origine autotetraploidă (Allendorf și Thorgaard 1984; Hartley 1987; Ohno 1970), iar strămoșul tetraploid al acestora, avea un cariotip cu 96 de cromozomi pe un singur braț (NF = 96) (Ohno, 1970; Phillips și Rab, 2001).

Fig. 1.2 Sistematica Salmonidelor după: (Nelson, 2007; Weiss et al., 2011)

Fig. 1.2 The Systematic of salmonids after: (Nelson, 2007; Weiss et al., 2011)

Caracterizarea Genului Hucho

1.3 Hucho Genus Characterization

Reprezentanții din genul Hucho sunt printre cei mai impresionanți pești din familia Salmonidae și cuprind 4 specii: Hucho hucho; Hucho Taimen; Hucho bleekeri și Hucho ishikawae. Secvențe extinse de ADN plasează genul Hucho, împreună cu genul soră Brachymystax ca fiind grupul I bazal a subfamiliei Salmonide (Crespi și Fulton, 2004; Crȇte-Lafreniere et al., 2012; Shedko et al., 2013) care include genurile Salmo, Parahucho, Oncorhynchus (Parasalmo) și Salvelinus.

Pȃnă recent în genul Hucho era inclus și perryi Sakhalin taimen (fig. 1.7) însă potrivit unor studii recente, precum și a investigațiilor mai limitate anterioare sa demonstrat în unanimitate că acesta nu este un membru al genului Hucho, ci Parahucho, fiind mult mai strâns legat de Salmo și Oncorhynchus (Matveev et al., 2007; Robins et al., 1991; Viktorovskii et al., 1985).

Analiza filogeografică a lostriței din gama sa de distribuție a arătat o variație genetică limitată la nivel de specie, comparativ cu multe alte salmonide, dar cu o diferență semnificativă statistic între populațiile din partea superioară a Dunării (Austria și Slovenia) comparativ cu restul zonei de distribuție, inclusiv Bosnia-Herțegovina , Muntenegru, Slovacia și Ucraina (Weiss et al., 2011).

Toate speciile din genul Hucho, cu excepția speciei Hucho hucho, provin din Asia, în trecut se mai putea întâlni și Hucho Taimen dar aceasta a dispărut din Europa. Dintre cele 4 specii ale genului Hucho cele două specii Lostrița (Hucho hucho) împreună cu Taimen (Hucho Taimen) sunt specii exclusiv de apă dulce.

Hucho hucho (L.), este printre cele mai periclitate specii de pești care populează bazinul Dunării din Europa Centrală, fiind clasificată de către IUCN, în pericol (EN) datorită abundenței foarte scăzute și în continuă descreștere (Andrada Ihuț et al., 2014). Este o specie longevivă care poate atinge 20 de ani în mediul natural (Kottelat și Freyhof, 2007) și peste în cativitate (Andreji și Stráňai, 2013). Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 4-5 ani femelele iar masculi mai repede cu un an, la 2-3 kg (Mc), raportul dintre sexe fiind de 1:1 (Sabaneev, 1911; Jagoditsch, 1930).

Ocupă o gamă largă în Asia din partea de vest a Munților Ural, toată partea estică din Rusia până la Khabarovsk, Primorye și extremitatea nordică a Insulei Sakhalin a Federației Ruse (Rand, 2013). Atinge maturitate sexuală la vârsta de 5 ani, iar primăvara cȃnd temperatura ajunge la 8-10 °C depune ponta (Yue și Chen, 1998). Este cea mai mare specie din familia Salmonidelor (Holčik, 1988) atinge 200 cm (Lt) și peste 105 kg (Mc) (Kottelat și Freyhof, 2007), este o specie longevivă care atinge vȃrsta de 55 ani (Podlesnyi, 1958). Preferă apele repezi cu temperaturi de pȃnă la 15℃ iar pentru iernat se mută rapid înaintea formăii gheței în ape mai mari și adanci.

Hucho bleekeri (Sh. Kimura , 1934)

Aceasta ocupă în prezent o gamă foarte restrânsă în zona superioară a rȃului Yangtze în provincia Sichuan din China (Rand, 2013). A ajuns sa fie o specie critic pe cale de dispariție în principal din cauza pescuitului excesiv și distrugerea habitatului, incepand cu anii 1960 (Hu et al., 2008).

Depunerea pontei are loc la mijlocul lunii martie sau spre sfȃrșitul acesteia cȃnd temperatura apei este între 4.5-9℃. De obicei depunerea pontei are loc pe timpul nopții sau dimineața devreme, raporul dintre sexe fiind de 1:1 (Yangjing și Wanrong, 1988).

Se încearcă conservarea populațiilor prin reproducere artificială cu ajutorul unui program bazat pe genetica care să eficientizeze aceste măsuri de conservare a speciei (Wang et al., 2015; Zhu et al., 2005).

Hucho ishikawae (T. Mori , 1928)

Hucho ishikawae sau taimenul coreean este cea mai enigmatică specie din genul Hucho nu există date nici măcar din ultimele decenii, deoarece monitorizarea acestor specii este foarte dificilă din cauza lipsei de acces la zonele în care se găsește respectiv în râurile din Coreea de Nord mai ales AM-NOK Dok-ro, Weon-ju și rȃurile Jang-jin (Rand, 2012). Nu există date genetice pentru această specie și de astfel plasarea filogenetică a acestei taxon rămâne neconfirmată.

Hucho perryi (Brevoort , 1856)

Hucho perryi ihabitează rȃurile din Orientul îndepărtat din Rusia inclusiv insula Sahalin și Kurile precum și insula nordica a Japoniei, Hokkaido (Edo et al., 2005). Este singura specie, anadromă care în cea mai mare parte a vieții o petrece în apa mării, urcȃnd în apele dulci doar pentru reproducere. Depune icrele primăvara și atinge maturitatea sexuală la 6-8 ani, iar fecunditatea atinge vȃrful la aproximativ 15 ani (Zolotukhin et al., 2000, 2013). Poate ajunge la o lungime totală (Lt) de 1.5 m sau chiar mai mare în unele cazuri (Gritsenko et al., 1974; Holčik et al., 1988).

Lostrița (Hucho hucho)

Huchen (Hucho hucho)

Lostrița este una dintre cele 4 specii ale genului Hucho, care populează bazinul hidrografic al Dunării, de unde îi revine și denumirea de Somon de Dunăre. Aceasta specie din păcate este pe cale de dispariție în Europa, cu populațiile în continuă descreștere (Freyhof et al., 2015; Holčik, 1988), datorită impactului antropic excesiv distrugerea habitatelor, defrișările iresponsabile, poluarea, braconajul, construcțiile barajelor și a planurilor masive de dezvoltare hidroenergetice (Cristea, 2007; Geist et al., 2009).

Lostrița este o specie longevivă ce poate trăi mai mult de 20 de ani în mediul natural (Kottelat și Freyhof, 2007), cea mai în vȃrstă lostriță găsită de pȃnă acum în rȃul Dráva are peste 20 de ani potrivit Pavlík, (1998) și Schulz (1985). Însă în captivitate potrivit Andreji și Stráňai (2013) care au identificat un exemplar de 24 de ani la ferma piscicolă Príbovce, lostrița poate atinge și chiar să depășească vȃrsta de 25 de ani. În trecut aceasta atingea o greutate mai mare de 60 kg (Kottelat și Freyhof 2007; Andreji și Stráňai 2013), iar în prezent exemplarele capturate cu o greutate mai mare de 20 kg sunt de remarcat, totuși Hauer (2003) a prins un exemplar de 34 de kg din rȃul Drau, Austria.

Exemplarele cele mai des întȃlnite în apele din Romȃnia au o lungime cuprinsă între 70-75 cm și o greutate de 2-3 kg (Mc), foarte rar se mai găsesc exempare care să atingă și să depășească lungimea de 1 m și greutatea de 8-10 kg (Mc). Conform Kászoni (1981) în trecut s-au prins și la noi în țară lostrițe de 1.9 m (Lt) și peste 26 kg.

Potrivit unui raport recent de cercetare lostrița prinsă cu greutatea cea mai mare a fost de 1.150 kg (fig. 1.8) la o vȃrstă de aproximativ 4,5-5,5 ani (Cocan, 2011), fapt ce ne indică situația critică a acestei specii.

Ritmul de creștere al lostriței (tabelul 1.1) este diferit și extrem de variabil față de alte specii de peștii din familia sa, în mediul natural această specie crește mai repede decât în captivitate (Andreji și Stráňai, 2013) mai ales dacă aceasta nu beneficiază de hrană vie corespunzătoare (Bud și colab., 2010).

În mediul natural poate ajunge la 25 cm (Lt) la vȃrsta de un an și de 150 g, în al doilea an lungimea acesteia este de aproximativ 40 cm (Lt) și greutatea de aproximativ 500 g (Păsărin, 2007). În anul trei de viață lostrița cȃntărește între 600 g -1.5 kg și 50-60 cm (Lt), umȃnd ca din anul patru să atingă 1.5-3.3 kg (Decei, 2001). În trecut Somonul de Dunăre ajungea la o lungime maximă de peste 1,8 m-2 m (Lt) și peste 70-100 kg (Mc) (Holčík, 1990, 1995; Ivaska, 1951; Mikavica și Savic, 1999. Femela este mai mare decȃt masculul potrivit observațiilor lui Esteve et al., (2013) la o pereche de reproducători din râul Pielach la care a estimat că femela avea între 90 și 100 cm (Lt) iar masculul între 75-85 cm (Lt) și la o altă pereche de reproducători din râul Mur la care femela avea între 80-90 cm (Lt) iar masculul doar 50 până la 60 cm (Lt).

Lostrița mai este supranumită și „tigrul apelor repezi”, datorită faptului că toate exemplarele cu excepția puietului foarte tȃnăr, au o activitate pronunțată de răpitoare, cu un apetit continuu care crește odată cu ele (Kászoni, 1981). În stadiul de larve și alevini hrana este constituită în principal din nevertebrate bentonice și larve de insecte, iar odată cu atingerea lungimi de 50-98 mm aceasta începe să vȃneze pește (Augustyn et al., 1998; Holčík, 1990; Šubjak, 2013; Witkowski et al., 2013 b). Însă dacă au suficiente larve de pește disponibile spre exemplu din reproducerea timpurie a ciprinidelor, lostrițele încep să se hrănească cu acestea chiar de la începutul alimentației exogene (Andrada Ihuț et al., 2014). Această specie nu este un prădător selectiv iar dieta sa dispune de cele mai numeroase specii de peștii disponibile într-un anumit râu sau de-a lungul rȃului dat (Bastl și Holčík 1968; Witkowski et al., 1984; Holčík, 1990; Subjak, 2013). Dimensiunea pradei poate varia considerabil între 15 și 30% din lungimea proprie a corpului însă în anumite cazuri aceasta poate să înghită o pradă de pȃnă la 50% din lungimea proprie a corpului. Conform Subjak (2013) care a prins o lostriță de pe rȃul Orava cu o (Lt) 104 cm și 10,5 kg (Mc), ce capturase un clean Squalius cephalus de 50 cm (Lt) și 1.8 kg (Mc), acesta reprezentȃnd 48% din lungimea propriului corp.

Tabel (Table) 1.1

Ritmul de creștere a lostriței (Hucho hucho) în diferite rȃuri

Hucho (Hucho hucho) growth rhythm in different rivers

Nume comunme

Common Name

Tabel (Table) 1.2

Denumiri comune ale Lostriței după: (Berg, 1947; Decei, 2001; Ivaska, 1951; Nowicki, 1889; Smolian, 1920)

Common names of Huchen after: (Berg, 1947; Decei, 2001; Ivaska, 1951; Nowicki, 1889; Smolian, 1920)

Origine

Origin

Sunt mai multe ipoteze cu privire la originea și evoluția lostriței (Hucho hucho), conform Bajkov (1924) aceasta ar fi de origine marină, apărând prin separarea din genul Salvelinus migrator ȋn momentul când a fost rupt treptat de mare, la ȋnceputul perioadei glaciare. Krauss (1933), susține că lostrița provine din somon (Salmo salar) care ȋn terțiar a pătruns ȋn apele ce legau Oceanul Atlantic de Marea Panoniei și au ajuns ȋn apa Mării Negre, unde glaciațiunea le-a izolat de somonii oceanici și astfel s-a făcut desprinderea treptată a lostrițelor ca o nouă specie. Datorită faptului că nu sunt date cu privire la originia zoogeografică a lostriței, mai mulți autori au emis ipoteza ca Hucho hucho este o specie geografică a Hucho taimen, după ce a colonizat Europa post-glacial (Karaman, 1926; Berg, 1949).

Berg (1949) presupune că Hucho în trecut a avut o distribuție continuă din Asia pȃnă în Europa, dar care a disparut din regiunea Mării Negre, rezultând într-o distribuție vicariantă și, ulterior o speciație de două clanuri care acum sunt recunoscute ca Hucho hucho și Hucho taimen. Datele moleculare privind specia Hucho hucho sunt foarte rare și în principal limitate de analiza filogenetică a câtorva indivizi și în principal studii sistematice (Crespi și Fulton, 2004; Phillips și colab., 2004) sau de cercetare axate pe speciile înrudite (Froufe et al., 2003, 2005). Aproape toți specialiștii consultați sunt unanim de accord ȋn a considera genul Hucho ca fiind unul primitiv și arhaic atȃt din punct de vedere fenotipic cȃt și genotipic (Bud și colab., 2010).

Conform Kucinski et al., (2014) cariotipului Lostriței este format din 82 de cromozomi respectiv 13 perechi de cromozomi metacentrice, 2 perechi de cromozomi submetacentric și 26 de perechi de cromozomi subtelo-acrocentric (NF = 112), de asemenea s-au observat la perechi de cromozomi nr. 10, 11, 12 și 13 prezența a 4 perechi de cromozomi de mici dimensiuni metacentrică numiți markeri hucho, fără diferențe între cariotipul masculilor și al femelelor.

Habitatul Natural

Natural Habitat

Hucho hucho este o specie exclusiv de apă dulce care predominant populează apele curgătoare repezi și reci, bogate în oxigen, însă conform Pirozhnikov (1955) și Kirillov (1972), poate să apară accidental în lacuri și rezervoare. Lostrița este limitată în zona submontană a afluenților Dunării (Holčik, 1995), cu apariție sporadică și în ramura principală a acestuia. Potrivit descrierii lui Huet (1949) în râurile Austriece și Bavareze, limita de distribuție a lostriței în trecut sa situat în amonte spre sfârșitul regiunii păstrăvului și a lipanului, în rȃuri cu o lățime mai mică de 5-10 m și o descărcare medie a apei de 0.5-2 m3s-1, cu o panta a râului de peste 1%, și o altitudine de 900 m deasupra nivelului mării (Ratschan, 2014). În râurile alpine limita de distribuție în amonte pentru Lostriță este atinsă doar în cazul în care temperatura medie a apei din cea mai caldă lună ajunge la nivelul de 10°C (Ratschan, 2012; 2014; Verweji, 2006). Afluenții sau izvoarele mai sus în amonte (în partea superioară din regiunea păstrăvului) ar putea fi utilizate ca habitate de depunere a icrelor, însă în prezent limitele din amonte se află în aval de zona istorică de distribuție datorită „barierelor de migrație” făcute de om (Andrada Ihuț et al., 2014).

"Râurile tipice pentru lostriță", din Austria și Bavaria, sunt situate în prezent, în râuri cu o medie de descărcare a apei între 3 și 150 m3 și o pantă de 0.2-.5%, la o altitudine între 200 și 800 m și o temperatură medie în cea mai caldă lună de 13-18°C (Ratschan, 2014). Astfel de condiții apar de multe ori și în regiunea inferioară din zona lipanului (Decei, 2001).

În Romȃnia potrivit raportului de cercetare 5755 (Cocan, 2013 date nepublicate) privind „Studiul ihtiofaunei din râul Ruscova, jud. Maramureș” arealul de distribuție a lostriței a fost între 408 și 584 m altitudine. În aval la altitudini mai mici de 200 m arealul de distribuție a lostriței este limitat de anumiți factori precum temperatura mare a apei din lunile cele mai calde, accesul limitat la zonele de reproducere precum și competiția cu prădători precum somnul (Silurus glanis L.) sau șalau (Sander lucioperca L.), poate să apară în râurile mici din zona mreanei (Barbus barbus L.) sau plătică (Abramis brama L.) însă sunt greu de folosit pentru lostriță datorită temperaturilor în sezonul de vară care pot să depășească 20°C. Unii autori afirmă că temperatura maximă a apei în râuri pentru lostriță este în jur de 15°C (Prawochenski și Kolder 1968), însă acestea pot suporta temperaturi de peste 20°C cu condiția ca debitul să fie suficient de mare cu o oxigen dizolvat din 8-9 mg L-1, dar nu mai mic de 5 mg L-1 (Păsărin, 2007; Simonovic et al., 2011).

Fig. 1.9 Utilizarea habitatului la diferite stadii de viață a lostriței în râul Pielach. Figurile: zona preferată (habitatul pentru depunerea icrelor: indice de preferință > 0.80 juvenili/habitatul pentru adulti: indice de preferință >0.80). Figurile din paranteză, domeniu utilizat n: numarul de pesti; TL: lungimea totala: v: velocitatea apei; d: adancimea apei; s: tipul de sediment. Pentru detali a se vedea Holzer 2000; 2011a; sursa: (Andrada Ihuț și colab., 2014).

Fig. 1.9 Habitat use of different life stages of huchen in the River Pielach. Figures: preferred range (spawning habitat: preference index > 0.80; juvenile/adult habitat: utilisation index > 0.80). Figures in parenthesis: used range; n: number of fish; TL: total length; v: water velocity; d: water depth; s: sediment type. For details see Holzer (2000, 2011a) source: (Andrada Ihuț et al., 2014).

Lostrițe de dimensiuni mai mari se pot găsi și în rȃuri mai mici însă de obicei dimensiunea acestora este corelată cu dimensiunea rȃului pe care îl populează (Ratschan și Schmall, 2011; Ratschan 2012). În funcție de categoria de vȃrstă lostrițele preferă o gamă relativ mare de habitate (fig. 1.9), juvenili preferă rȃuri mai puțin adȃnci dar cu o viteză de curgere mai mare decȃt sub-adulți sau adulți, pentru depunerea pontei preferă rȃuri cu o adȃncime de aproximativ un jumătate de metru și o velocitate de 40-60 cm/s (Andrada Ihuț et al., 2014).

Dimorfismul sexual

Sexual dimorphism

Dimorfismul sexual este incomplet dezvoltat, fiind evident abia înainte și în timpul perioadei de reproducere. Odată cu apropierea perioadei de depunere a pontei peștele-mamă își reduce timiditatea ei naturală iar împreună cu masculii sunt supuși unor modificări marcate de culoare din roșu în roșu cupruriu pe flancuri și verde-albăstrui pe craniu, culorile fiind mult mai intense la masculi decȃt la femele în plus, aripioarele de sex masculin sunt gălbui-gri, pe dorsale și caudale (Ivaska, 1951; Munda, 1926; Prawochensky și Kolder, 1968). Femelele au flancurile de culoare ușor rozalie, cu papila urogenitală turgescentă și în formă stelată (Bud și colab., 2010).

Reproducerea Lostriței

Huchen Reproduction

Lostriță atinge maturitatea sexuală la vȃsta de aproximativ 4.5-5 ani cȃnd are o lungime de aproximativ 65-70 cm, însă aceasta este diferită față de alte specii de pești, vȃrsta maturității sexuale fiind dependentă de mărimea peștelui, ce poate fi atinsă mai repede la o greutate corporală de 1-2 kg (Mc) pentru masculi și 2-3 kg (Mc) în cazul femelelor (Holčík, 1995). În general această specie atinge maturitatea sexuală mai târziu decât alte salmonide. Lostrița depune ponta în sezonul de primăvară și aparține grupului ecologic „ascunzători de rocă și pietriș” (Balon, 1990). În râuri submontane, sezonul de reproducere poate începe la sfârșitul lunii martie iar în râurile alpine mai recii depunerea icrelor poate avea loc până la mijlocul lunii mai (Ratschan, 2014).

Potrivit Holzer (2011 a) care a monitorizat sezonul de depunere a icrelor de lostriță în anul 1997 și 2000 în râul Pielach, temperatura la care a avut loc depunerea icrelor a fost cuprinsă între 6,2°C și 9,5°C în anul 1997 și 6.1°C și 8.0 °C în 2000. Pentru reproducere lostrița poate migra în râul principal în scopul de a căuta un habitat de reproducere adecvat cu o adȃncime cuprinsă între 0.3-1.5 m (Holčík, 1995). Există indicii că în anii în care factorii precum turbiditatea, debitul sau temperatura apei din afluenții să nu fie favorabili atunci reproducerea ar putea fi preferată în rȃurile principale (Anonymus, 1884; Heckel, 1851; Neresheimer, 1938; Ratschan, 2012; Zitek și colab. 2007). Raportul dintre sexe fiind de 1:1, Sabaneev (1911) și Jagoditsch (1930) afirmă că numărul masculilor predomină decȃt cel al femelelor deoarece în perioada de depunere a icrelor femela este o pradă ușoră pentru pescari.

În perioada de depunere a icrelor, perechea de reproducători masculul și femela sunt poziționați unul în spatele celuilalt, masculul efectuează o mișcare de tremurare intermitentă de amplitudine scăzută și cu o frecvență înaltă a vibrațiilor corpului de la cap la coada, acesta fiind un comportament de curtare (Esteve et al., 2013) în timp ce femela sapă să realizeze cuibul prin pornirea din partea ei și excavȃnd o depresie în pietriș prin bătăi consecvente din coadă. Esteve et al., (2013) a împărțit acest procedeu de săpare a cuibului în trei etape: prima etapă fiind începutul săpării cuibului moment în care femela realizează în amonte săpături de aproximativ 1-2 m, etapa a doua în care femela finisează cuibul de săpat, felela se concentrează să sape într-o singuă locație bate cu coada cu o intensitate medie și ultima etapă în care aceasta acoperă icrele.

Holzer (2011a) de asemenea, a descris că femela ar putea construi mai multe cuiburi, a observat că în două cazuri din trei femela a săpat două cuiburi, separate printr-o distanță de 0,2 până la 2 m, iar în alte cinci cazuri lostrița de sex feminin a săpat două cuiburi duble una lȃngă cealaltă. Acest lucru arătȃnd că și lostriță precum alte salmonide își sapă „cuiburi false” (Barlaup et al., 1994; Briggs, 1953; Edo et al., 2000; Hardy, 1963). Icrele de Hucho hucho au o culoare portocalie spre roșiatică cu diametrul între 4.5 și 6 mm (Ivaska, 1951). Acestea sunt lipicioase și mai grele decȃt apa, fapt pentru care se scufundă rapid și se lipesc de substratul din rȃu (Bud și colab., 2010). Numărul de ouă depuse depinde în special de greutatea corporală a femelelor, care în medie produc între 1.200 – 1.500 de icre/kg de (Mc) anual (Jungwirth, 1978). Perioada de la fertilizarea icrelor și pȃnă la eclozare depinde de temperatura apei și durează pȃnă la acumularea a 250-300 grade-zile (Decei, 2001).

Conform Bajić et al., (2015) începutul eclozării a avut loc la 28 de zile de la fertilizare, moment în care temperatura apei acumulată pe perioada acestor zile avea 288.4° zile, potrivit Nikcevic et al., (1998) eclozarea poate începe de la a 24-a zi de la fertilizare. Absorbția sacului vitelin are loc la 53 de zile de la fertilizare. Alevini de lostriță încep să consume hrană exogenă de la 48 de zile de la fertilizare. Icrele de Lostriță au și ele numeroși prădători printre care: lipanul (Thymallus Thymallus L.), mreana (Barbus barbus L.), Scobarul (Chondrostoma nasus L.) și multe alte specii, care manancă icrele în timpul sezonului de depunere a icrelor (Andrada Ihuț et al., 2014). O altă amenințare este parazitul comun, ciuperca Saprolegnia care face pagube la membranele icrelor (Prawochensky și Kolder, 1968).

Aria de Răspȃndire și Aclimatizarea

The distribution area and acclimatization

În trecut, arealul natural de distribuție al Somonului de Dunăre includea revărsări în Austria, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, nord-vestul Crouației, Republica Cehă, Germania, Polonia, Romȃnia, Serbia, Slovacia, Slovenia și vestul Ucrainei.

În prezent populațiile de Somon de Dunăre sunt fragmentate în cadrul Bazinului Dunării, multe dintre ele fiind susținute prin reproducere artificială și programe de stocare a efectivelor (Andrada Ihuț et al., 2014), însă nu există date fiabile cu privire la eficacitatea acestor eforturi (Weiss et al., 2011). Astăzi această specie se găsește în zone mici și izolate, cu consecințe negative atȃt pentru stabilitatea demografică cȃt și genetică (Alvarez și Nicieza 2003; Araki et al., 2007; Fleming și Petersson, 2001; Fraser, 2008; Geist et al., 2009; Weiss et al., 2011; Witkowski et al., 2013b). Potrivit criteriei IUCN (IUCN, 2015) și a Convenției de la Berna din 1979 este trecută în Apendix III iar din 1992 lostriță este și în anexa II și V a Directivei de Habitate Natura din UE și a orientărilor Flora și Fauna ca fiind o specie de interes public, pentru care țările sunt obligate să desemneze (situri Natura 2000) și să stabiliască zonele protejate prin acțiuni de întreținere și reabilitare.

Actualmente, Lostrița apare în populații izolate în Austria, Germania, Slovenia, Crouația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegu, Romȃnia, Ungaria, Ucraina, Slovacia, Republica Cehă și Polonia (Freyof și Kottelat, 2008). In ultimele două țări, aparența Lostriței este rezultatul intoducerii speciei în cȃteva rȃuri din Marea Baltică și Bazinelor de revărsare a Mării Nordului în afara arealului său istoric (Hanel et al., 2013; Witkowski et al., 2013 a).

În Romȃnia Lostrița (Hucho hucho) este cea mai valoroasă specie din familia Salmonidelor și se găsește în prezent în rȃurile Vișeu, Tisa și Bistrița (în cel din urmă, de la rezervorul Bicaz pȃnă la Vatra Dornei), incluzȃnd aparențe sporadice în afluenții acestor rȃuri (Borșa, Vaser și Novăț) (Fig. 1.11) în perioada de reproducere, deși în trecut a existat și în rȃurile (Fig. 1.12) Mureș, Cerna, Jiu, Olt, Lotru, Argeș, Crișuri, Timiș și Someșuri, (Bănărescu, 1964), precum și în Moldova (între localitățile Cȃmpulung și Fălticeni), Suceava (în zona Rădăuți) Siret, Ialomița și Prut (la confluență cu rȃul Cheremosh, în apropierea satului Delyatyn sau Vorokhta) (Cristea, 2007; Holčík, 1988; Kászoni, 1981).

Fiind declarată ca și monument natural al naturii în Romȃnia, pescuitul speciei Hucho hucho chiar și recreativ, este interzis prin lege (Anexa 1 a ordinului 642 din 15 iulie 2005 pentru stabilirea măsurilor de protecție pentru anumite specii de pești cu valoare economică și de mediu). În prezent se încearcă creșterea artificială pentru a se consolida populația naturală (Bajić et al., 2015). In Romȃnia sunt puține informații cu privire la distribuția natuală a Lostriței întrucȃt studiile existente sunt puține și fragmentate (Bănăduc et al., 2008)

La ferma piscicolă Brădișor din județul Vȃlcea, se practica pȃnă în primăvarea anului 2014 creșterea și reproducerea lostrițelor în captivitate, acestea erau furajate cu furaj natural circa. 4-7 kg pește pentru 1 kg (Mc), însă datorită condițiilor climatice nefavorabile care au produs avarii grave în luna Iulie a anului 2014 și au scăpat o mare parte din reproducători de lostrița în lacul de acumulate Lotru, precum și 80 % din cantitatea de păstrăv ce era crescută în viviere. Toate acestea au condus la închiderea complexului salmonicol în anul 2015.

Fig 1.10 Harta distribuției lostriței (Hucho hucho) pȃnă la 1988 (Hartă preluată Mȃndruț (2011) și prelucrată)

Fig.1.10 Huchen (Hucho hucho) distribution map until the 1988 (Map taken from Mȃndruț (2011) and processed)

Fig. 1.11 Harta distribuției Lostriței (Hucho hucho) în prezent (Hartă preluată Mȃndruț (2011) și prelucrată)

Fig. 1.11 Huchen (Hucho hucho) distribution map in present (Map taken from Mȃndruț (2011) and processed

Metode de Conservare a speciei

Methods for Conservation of species

Conservarea speciei se poate realiza pe două căi „in situ” (prin menținerea și refacerea variabilități populațiilor speciilor în mediul natural) sau „ex situ” (prin conservarea diversității biologice în afara habitatelor lor naturale). Conform Andrada Ihuț et al., (2014) în viitor ar trebui luate în considerare următoarele măsurii care să ajute la reabilitarea și restabilirea populațiilor de lostriță:

Actualizarea și definirea zonelor de distribuție a Lostrițelor, în baze de date (precum, IUCN în special râurile de apariție a Lostriței din România care nu sunt enumerate);

Dezvoltarea coordonată a programelor de conservare din cadrul legislației existente (FFH, NATURA 2000).

Sporirea cunoștințele cu privire la măsurile de reabilitare a habitatelor de succes, inclusiv facilități de migrație în amonte și în aval.

Reabilitarea habitatelor și a conectivități la barierele artificiale și stăvilare pentru toate comunitățile de pește, deoarece lostrița depinde foarte mult de accesibilitatea la pradă.

Dezvoltarea celor mai bune practici pentru reproducerea artificială și stocarea lostriței.

Monitorizarea evoluției populațiilor privind structura și mărimea acestora, pecum și monitorizarea genetică.

Includerea grupurilor importante și interesate în gestionarea populațiilor de lostriță ( pescari, populația locală, politicieni, ONG-uri).

Conservare „in situ”

„ In situ” Conservation

Barajele și reglementarea râurilor reprezintă o amenințare majoră pentru diversitatea globală a speciilor de apă dulce, printre care și lostrița. Pentru a îmbunătăți condițiile de habitat este necesar să se elimine sursele locale de poluare, să se construiască căi de acces pentru pești la baraje și la dimensiuni corespunzătoare (Vörösmarty et al., 2010).

Restabilirea migrațiilor de Lostriță cu ajutorul unor măsuri precum construirea de „fishpass” (căi de acces pentru pești) sau eliminarea barierelor, sunt necesare în realizarea unor habitate favorabile în special pentru depunerea icrelor (Zitek et al., 2004; 2008). Ratschan (2014), a observat că în doar 4 din 23 de „fishpassuri” construite sunt mai mari și permit migrația lostrițelor adulte (> 65 cm) în amonte, așadar trebuie luat în considerare dimensiunea acestor căi de acces.

De asemenea aceste „fishpass” trebuie să fie poziționate corespunzător, cu un flux de apă suficient de mare, precum și viteza de scurgere, turbulența și adȃncimea apei să fie potrivită încȃt să atragă peștele în amonte cu succes (Bmlfuw, 2012).

În Germania și Austria au fost dezvoltate astfel de instrucțiuni eficiente de construire a căilor de acces pentru pești, pentru diferite tipuri de râu și specii de pești, inclusiv lostriță (Bmlfuw, 2012; Seifert, 2012). Datorită faptului că lostrița apare în lista din anexa II a directivei de habitate europene, o serie de proiecte precum ("LIFE projects ") au fost realizate cu scopul de a restabili habitatul lostriței (pe lȃngă alte specii) și monitorizarea ecologică obligatorie a efectelor pe term scurt (Zitek și colab., 2008).

Conservare „ex situ”

„Ex situ” Conservation

Primele informații referitoare la cultura lostriței datează din 1876 (Stráňai, 2012), ca urmare a reducerii semnificative a populațiilor de Hucho hucho, a fost simțită nevoia de stocare și incubare. Primele încercări de stocare și incubare a icrelor de lostriță au fost făcute în Austria, fosta Cehoslovacie și Iugoslavia (Jungwirth, 1978).

Măsuri de protecție active pentru somonul de dunăre în majoritatea țărilor sunt limitate la programe de stocare sau plasarea sub protecție a peștilor în timpul de depunere a icrelor (Andrada Ihuț et al., 2014).

În multe țări precum România, există doar o singură fermă piscicolă în care se realizează incubarea lostrițelor, iar chiar și de aici nu avem informații cu privire la succesul sau insuccessul acesteia. Din păcate interesul pentru reproducerea acestei specii este în scădere, dacă în Polonia în urmă cu cȃțiva ani erau 9 ferme de reproducere a lostriței astăzi nu mai este decȃt una (Witkowski și colab., 2013 a).

O monitorizare continuă a stocurilor genetice din stațiile de incubație și din mediul natural ar putea crește metodele de conservare durabilă a speciilor. Strategiile de management din unitățile salmonicole ar fi mai eficiente dacă s-ar combina simultan cunoașterea structurii genetice a populațiilor cu biologia speciei.

Metode noi precum propagarea artificială în râu ("Cocooning", Holzer, 2011b) (fig. 1.10; 1.11; 1.12) ar putea fi testată și aplicată pentru somoni de Dunăre la o scară largă. Din punct de vedere genetic ca urmare a reguli „rule-of thumb „ de "50/500" (Soulé și Wilcox, 1980) cel puțin 50 de lostrițe adulte ar trebui să fie utilizate pentru înființarea unui stoc de puiet, astfel încȃt programele suplimente să asigure o pierdere mai mică de 1% din variabilitatea genetice pentru fiecare generație (Holzer, 2011b; Andrada Ihuț et al., 2014).

Holzer (2011 b) a remarcat că Richard Vibert (Vibert, 1953) a fost unul dintre primii oameni în anii '50 ai secolului trecut, care a prevăzut incubatoare pentru salmonide.

Acestea sunt sub formă de cutii mici, de reproducere cu o singură cameră și o capacitate de până la 200 de icre. Cutiile cu icre embrionate erau îngropate în substratul cursului de apă (fig.13), iar lavele odată eclozate rămȃneau în cutie în spațiul gol dintre balastru pȃnă în momentul în care sacul vitelin era resorbit.

După ce părăsesc zona interstițială larvele sunt în căutare de zone mai puțin adȃnci de-a lungul malurilor. Whitlock (1978) a dezvoltat în continuare cutiile Vibert adăugȃnd încă o cameră astfel încȃt larvele să poată părăsi caseta singure după ce acestea sunt suficient de dezvoltate.

Capitolul 2

Caracterizarea Morfo-Fiziologică și Histologică a Lostriței (Hucho hucho)

Chapter 2

Morpho-Physiological and Histological Characterization of Huchen (Hucho hucho)

Caracterizarea Morfo-Fiziologică a Lostriței (Hucho hucho)

Morpho-Physiological Characterization of Huchen

(Hucho hucho)

Lostrița are un corp fusiform aproape cilindric, acoperit cu solzi cicloizi mici ce formează 100-290 de rânduri transversale ușor caduci și protejat de un strat abundent de mucus (Andrada Ihuț et al., 2014). Aceasta are o musculatură foarte bine dezvoltată care îi permite să înoate împotriva curentului de apă și să prindă cu ușurință prada.

Craniul este mare lat și turtit dorso-ventral (fig. 2.1), osul supraethmoideum este relativ scurt, cu un posterior foarte variat și botul în formă de potcoavă (Holčik, 1988).

Mandibula se articulează cu craniul în spatele liniei verticale atingȃnd marginea posterioară a ochiului (Decei 2001; Holčik, 1988). Osul postorbital ocupă în medie 45% din distanța de la marginea posterioară a orbitei la osul preopercular.

Ochii sunt relativ mici față de mărimea capului, însă cu aceștia vede foarte bine în special noaptea cȃnd vȃnează. Vertebrele sunt în număr de 60-72, dintre care 42-49 sunt la trunchi și 20-25 caudale. Linia laterală este aproape rectilinie cu 180-200 solzi, D II-VI 8-14, A I-VI 7-11, Sp. br. 9-19 și cu 138-284 cecumuri pilorice (Holčík, 1988).

Lostrița are dinți puternici și ascuțiți tipic peștilor răpitori, aceștia sunt poziționați aboral (încovoiaț spre înapoi) ce se extind și pe limbă cȃte 6-8 dinți pe fiecare parte, pe ramura mandibulară are 18-20 dinții ascuțiți ușor înclinați spre partea posterioară iar pe maxilarul superior are 13-15 dinți (Bud și colab., 2010; Holčík, 1988; Holčík, 1995).

Coloritul lostriței este destul de variabil acesta se schimbă o dată cu înaintarea în vȃrstă, conform Ivaska (1951) coloritul variază în funcție de proveniența populațiilor individuale.

Corpul este pigmentat roșcat pe flancuri însă în mod excepțional poate să apară și pe partea ventrală dar aceasta numai în formă de pete mari roșcate. Potrivit observațiilor lui Bastl și Kirka (1959), colorarea de bază la tineretul de aproximativ două luni este relativ închis de culoare gri cu benzi întunecate ce trec peste înotătoarea dorsală și flancuri. Abdomenul și spațiile dintre benzile întunecate sunt argintii, cu pete pigmentate, densitatea acestora scade ventral și care dispar de pe abdomen.

Numarul benzilor laterale variază între 7 și 12, urmȃnd ca odată cu înaintarea în vȃrstă numărul acestora să scadă, pe cap piesele operculare și în partea anterioară a spatelui, sunt prezente pete mici negre și rotunjite care sunt relativ distantate, iar spre partea posterioară și flancuri acestea devin semilunare.

Pe înotătoarea dorsală și caudală au foarte puține pete negre, ȋn schimb pe celelalte ȋnotatoare sunt cenușii sau roșcate și lipsite de pete. Coloritul masculilor este mai intens și ȋntunecat decât al femelelor (Holčík, 1988; Kászoni, 1981).

Structura Morfologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho Hucho)

Morphological Structure of Huchen (Hucho hucho)

Digestive System

Prin studiul anatomiei interne al lostriței, pot fi puse la dispoziție date anatomice importante, care să constituie o bază pentru cunoașterea și înțelegerea procesului evolutiv al speciei. Prezintă o importanță deosebită în descifrarea proceselor fiziologice, care printr-o cunoaștere mai detaliată poate să ajute la conservarea speciei. Aparatul digestiv este asemanător cu al celorlalte vertebrate superioare fiind alcătuit dintr-un tub digestiv ce se întinde de la cavitatea buco-faringiană, pȃnă la anus și glande anexe reprezentate de către ficat și pancreas.

Tubul Digestiv

Digestive Tube

Acesta se întinde de-a lungul cavității copului de care este suspendat prin intermediul mezenterului (Nicolae, 2007) și poate fi împărțit în două mari segmente respectiv:

Cavitatea buco-faringiană care cuprinde : orificiul bucal – (gura), cavitatea bucală în care se găsesc dinții, limba și faringele.

Intestinul care este împărțit în trei regiuni: anterior, format din esofag și stomac; mediu, format din intestinul subțire și posterior care este format din intestinul gros.

Orificiul bucal – gura – este de tip „lopată” la păstrăv și lostriță, fiind limitată anterior de buze și posterior de ultima pereche de arcuri branhiale, gura e mare și terminală și prehensibilă, plasată pe axul corpului cu rolul de a prelua hrana și de a o transmite mai departe faringelui.

Cavitatea bucală – dinții și limba – aceasta este poziționată în partea inferioară a craniului, care la unele specii se extinde pȃnă în regiunea pectorală, în general pești nu triturează hrana îngițind-o întreagă cu excepția unor chefalii și scaride, dinții nu participă la fărȃmițarea alimentelor aceștia fiind prehensibili servesc doar la preluarea și reținerea prăzii (Bud și colab., 2010).

Dinții pot fi poziționați pe maxilare, vomer și uneori pe limbă precum în cazul lostriței (Păsărin, 2007).

Dezvoltarea dinților este asemănătoare cu a solzilor placoizi prezentȃnd aceleași părți componente, înlocuirea dentiției la salmonide are loc anual (Fraser et al., 2006). Pereții cavității bucale pot fi acoperiți de denticuli care au rolul de a dirija hrana spre esofag (Nicolae, 2007).

Limba este slab dezvoltată la majoritatea peștilor și foarte bogată în terminații nervoase senzitive iar mobilitate este redusă, fiind semi-mobilă (Bud și colab., 2010), aceasta este reprezentată printr-o cută a epiteliului bucal ce se sprijină pe oasele bazihial și bazibranhial.

Faringele face legătura dintre cavitatea bucală și tubul digestiv propriu-zis avȃnd planșeul delimitat de arcurile branhiale și oasele neocraniului. Pe arcurile banhiale se găsesc spinii branhiali care au rol în filtrarea apei, a hranei și în protecția epiteliului branhial (Nicolae 2007).

Spinii branhiali sunt sub forma unor protuberanțe cartilaginoase sau osoase care formează un filtru ce separă cavitatea faringiană de cavitatea branhială. Faringele este alcătuit din mai multe oase sub forma unui tub, acesta are rolul unui conduct prin care circulă apa și alimentele conform Stăncioiu și colab., (2006) iar potrivit Păsărin (2007) mai are implicații în procesul de respirație.

Intestinul anterior – Esofagul și Stomacul- reprezintă partea tubului digestiv delimitată anterior de către ultima pereche de fante branhiale și posterior de deschiderea canalului hepato – pancreatic (Nicolae, 2007).

Esofagul are rolul de a conduce hrana din cavitatea faringiană în stomac, este sub forma unui tub scurt și larg cu un perete muscular, avȃnd posibilitatea de dilatare în funcție de tipul de hrană ingerată. La unele specii de peștii la nivelul esofagului se deschide „ductusul pneumatic” care comunică cu vezica înotătoare, acesta reprezintă și un caracter de primitivitate care este caracteristic speciilor fizostome (Barbu, 1962).

Stomacul este sub forma literei U (Guan și colab., 2008), iar pereții au o musculatură puternică, care prin contracții intense amestecă hrana cu sucurile gastrice și le transformă în chim alimentar, la peștii răpitori acesta este voluminos și apare ca o dilatare a intestinului anterior. Acesta este situat la extremitatea posterioară a esofagului (Banu, 2010; Nicolae, 2007) iar capacitatea de dilatare este dată de numeroasele cute, mucoase longitudinale ce sunt situate pe partea interioară a acestuia (Vasiliu, 1959).

La peștii răpitori, stomacul se diferențiază prin două ramuri una descendentă care este zona orificiului cardia, fiind orificiul de comunicare dintre esofag și stomac, iar a doua ramura ascendentă denumită regiunea pilorică, reprezintă orificiul de comunicare dintre stomac și intestin (Nicolae, 2007).

Ca o particularitate a aparatului digestiv speciile de peștii răpitoare față de cele ierbivoare, este faptul că au o rezistență sporită la inaniție, (spre exemplu știuca poate rezistă fără hrană între 150 – 200 zile), hrănirea reprezintă o activitate constantă și susținută în timp (Bud și colab., 2010).

Intestinul mediu – intestinul subțire – este scurt, sub forma unui tub îngust mai mult sau mai puțin întortocheat, ce se întinde de la orificiul piloric pȃnă la ultima regiune a tubului digestiv.

Intestinul posterior – intestinul gros – rectul este ultimul segment al tubului digestiv, scurt și separat la unele specii de intestinul mediu printr-o cută, care prezintă o valvulă iliocecală ce se termină cu anusul care este prevăzut cu un sfincter. Deschiderea cloacală la teleosteeni poate fi plasată în orice regiune dintre caudală și cap.

Glandele Digestive Anexe

Annexes of Digestive Glands

Glandele anexe la lostriță sunt reprezentate de către ficat, pancreas și vezică înotătoare.

Ficatul este o glandă voluminoasă la lostiță, cu formă dependentă de spațiul pe care îl are între organele vecine, lobată asemănătoare mamiferelor ce prezintă și vezică biliară de culoare verzuie cu formă și dimensiune variabilă în funcție de specie.

Funcția ficatului este asemănătoare cu a mamiferelor, are o importanță mai mare la speciile marine pentru că acestea înmagazinează grăsimile exclusiv în ficat de unde se extrage și renumita untură de pește (Bud și colab., 2010).

Pe lȃngă funcțiile pe care le are ficatul prezintă un rol important în transformarea glucidelor în glicogen, avȃnd rol antitoxic prin reținerea toxinele, eliberȃnd ureea ce provin din metabolism. Acesta constituie sediul central al metabolismului intermediar, depozitează glicogen și vitamine iar în faza larvară a dezvoltării ontogenetice are funcție hematopoetică și de producere a anticorpilor (Cărăușu, 1952; Nicolae, 2007).

Este acoprit de o membrană seroasă și un strat subțire de țesut conjunctiv, lobul hepatic este reprezentat de celulele hepatice care sunt dispuse sub formă de cordoane care comunică între ele denumite „cordoanele Remak”, iar spre deosebire de vertebratele superioare toată glanda este un conglomerat de tuburi glandulare format din hepatocite între care se găsesc capilare sinusoidale (Nicolae, 2007).

Sistemul vascular al ficatului este reprezentat din sȃnge arterial adus de către artera hepatică precum și sȃnge venos adus de vena porthepatică.

Pancreasul are o structuă difuză este compact la speciile primitive și format din benzi lungi neregulate (Guan și Yin, 2011 ), care sunt dispuse de-a lungul venelor mezenterice și a venei porte, penetrȃnd peretele ficatului a splinei și intestinului (Bud și colab., 2010).

Prin secrețiile sale intervine în digestia fermentativă, în metabolismul glucidelor, cu rolul de a produce enzime amiolitice (amilaza, maltaza), enzime lipolitice (lipaza) și proteolitice (tripsinogen și erepsina) (Nicolae, 2007). Pancreasul endocrin este responsabil cu poducerea insulinei prin Insulele Langerhans.

Vezica înotătoare sau gazoasă este o anexă a tubului digestiv ce provine din învaginarea peretelui dorsal al esofagului și stomacul. Aceasta este plină cu gaze și diferită în funcție de specie. În cazul salmonidelor vezica gazoasă păstrează legătura cu intestinul printr-un tub denumit duct pneumatic care reprezintă 1/10 din volumul total al peștelui.

Pereții vezici gazoase sunt netezi, formȃnd în interior o serie de despărțituri, care o transfomă într-un adevărat plămȃn pentru unele specii precum lostrița și păstrăvul curcubeu. Rolul vezicii gazoase este doar parțial cunoscut după unii autorii are rol hidrostatic de echilibru și senzitiv (Păsărin, 2007), sau rolul unui aparat respirator complementar (Bud și colab., 2010) iar după Stăncioiu și colab., (2006) acesta este inutil la speciile pelagice și bentonice care sunt lipsite de aceasta.

Structura Histologică a Aparatului Digestiv la Lostriță (Hucho hucho)

Histological Structure of Huchen Digestive System

(Hucho hucho)

Din punct de vedere histologic, tubul digestiv prezintă o serie de deosebiri la nivelul diferitelor segmente dintre cavitatea bucală și anus. Sistemul digestiv al peștelui este capabil de ingerare și digerare după 16 zile de la eclozare, iar la 24 de zile peștele înoată deasupra apei în căutarea hranei, făcȃnd schimbul de la nutriția endogenă la cea exogenă (Guan et al., 2007).

Pereții tubului digestiv sunt formați dintr-un epiteliu mucos la interior urmat de un strat muscular iarv la exterior de un înveliș seros care provine din epiteliu peritoneal al cavității corpului (Nicolae, 2007). Mucoasa în funcție de regiunea pe care o acoperă poate să fie constituită din epiteliu stratificat sau unistratificat (Garrido et al., 1993) cu celule pavimentoase în cazul păstrăvului curcubeu.

Cavitatea bucală este căptușită de o mucoasă care este alcătuită din epiteliu pavimentos stratificat în care se găsesc numeroase celule calciforme (Geykoğlu et al., 2004) și un țesut conjunctiv bogat în fibre elastice, musculare, striate vase, nervi (Nicolae, 2007) și muguri gustativi (Bud și colab., 2010).

Dinții au o cavitate pulpară interioară, formată din țesut conjunctiv la exterior și din celule odontoblaste care produc dentina iar pe suprafață acesteia este acoperită cu un strat de smalț (Nicolae, 2007).

Esofagul este sub forma unui tub, cu un perete musculos elastic și drept, cu rolul de a conduce componentele alimentare în stomac. Acesta prezintă o tunică mucoasă prevăzută cu numeroase celule mucilaginoase, terminații nervoase și o tunică musculoasă din fibre striate care are posibilitatea de contracție și astfel peștele poate regurgita alimentele dacă acestea sunt necorespunzătoare (Bud și colab., 2010; Juffelt, 2006). Membrana mucoasei din interiorul esofagului, a stomacului și pereților intestinali, are formă de cute (Guan et al., 2009), iar între esofag și stomac există un sfincter numit cardia, care este prezent doar la speciile de apă dulce datorită faptului că aceștia înghit mai puțină apă decȃt speciile marine care beau apă în continuu pentru reglarea funcției de osmoreglare (Oprea și Georgescu, 2000). Glandele stomacale sunt căptușite cu un epiteliu cilindric, iar în cazul peștilor lipsiți de stomac acestea lipsesc (Grozea et al., 1999).

Structura peretelui stomacal este constituit dintr-un strat epitelial care, în cazul peștilor răpitori au glande digestive tubulare ce secretă acid clorhidric și pepsinogenul (Bucking et al., 2006), precum și mai multe celule mucoase la interior, urmat de un țesut conjunctiv în care se află celulele glandulare enzimatice a căror număr și răspȃndire variază în funcție de specie și de stratul de musculatură netedă, toate acestea fiind acoperite de o seroasă (Nicolae, 2007).

Epiteliul intestinului mediu este simplu de tip prismatic, iar printre celulele principale se găsesc și celule mucoase de susținere. Startul intern este format din țesut conjunctiv ce conține fibre de mușchi neted bogat vascularizat, iar peretele intern este format dintr-un strat de mușchi circulatori și longitudinal de mușchi netezi. Aceste două stratui musculare crează mișcările peristaltice ale intestinului (Horváth și colab., 2005). Raportul dintre intestin și lungimea corpului la răpitori este între 0.7-1.5. De intestinul mediu se leagă ficatul, care este lobat acoperit de o membrană seroasă și un strat subțire de țesut conjunctiv din care pornesc șuvițe subțiri ce împart parenchimul interior în lobuli (Horváth și colab., 2005).

Intestinul posterior (intestinul gros) are mucoasa organizată în pliuri longitudinale cu epiteliu de tip stratificat, seroasa este comună cu cea a intestinului mediu și este constituită din foița viscerală a mezenterului cu un epiteliu simplu prismatic precum și un strat subțire de țesut conjunctiv (Nicolae, 2007).

Capitolul 3

Particulartățile Metabolice și Factorii Care Influențează Procesul De Creștere la Lostriță (Hucho hucho)

Chapter 3

Metabolic Particularities and Factors Which Can Affect Huchen (Hucho hucho) Growth

Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor biochimice care au loc în celulele și țesuturile organismului viu printr-un schimb neîntrerupt de energie și informație cu mediul extern, este un proces unic care încetează odată cu moartea organismului.

Metabolismul este proprietatea de bază a materiei vii și se caracterizează printr-un schimb neîntrerupt de substanță, între organismele vii și mediul înconjurător, în vederea asigurării creșterii și dezvoltării organismului (Kieffer și colab., 1998).

Hrana peștilor trebuie să fie constituită din substanțe nutritive în cantități optime, astfel că orice carență sau dezechilibru poate să conducă la afecțiuni ale proceseleor metabolice (Munteanu și Bogatu., 2003; Kowalewska-Hryc et al., 2005).

Metabolismul este alcătuit din anabolism în care produșii rezultați în urma digestiei și absobției sunt utilizați pentru reînoirea structurilor proprii sau sunt depuși în rezervă și catabolism în care are loc un proces de degradare a substanțelor proprii, cu eliberare de energie necesară pentru funcțiile vitale (Mireșan și colab., 2003).

Totalitatea transformărilor structurale ale substanțelor care au loc în organism sunt incluse în metabolismul intermediar, iar cele energetice în metabolismul energetic.

Metabolismul Substanțelor Nutritive

Nutrients Metabolism

Prin denumirea de metabolism intermediar se înțelege totalitatea reacțiilor biochimice care au loc după absorbția intestinală a substanțelor provenite din hrană, pȃnă la produsele finale rezultate. Aceste transformări se petrec în anumite condiții de temperatură, ph și altele, prin care organismul își procură energia necesară funcțiilor vitale (Cotruț, 1975).

Metabolismul Glucidelor

Carbohydrate Metabolism

În cazul peștilor carnivori cabohidrații nu reprezintă o componentă prea importantă din hrana lor, pentru că aceștia nu pot să ingere sau să digere cantități importante de material vegetal. În schimb în cazul peștilor ierbivorii există diferențe în ceea ce privește digestia și absorbția polizaharidelor, ingerȃnd selectiv hrana de origine vegetală, separat de materialul anorganic cu ajutorul pipotei de triturare a materialului vegetal care lipsește la speciile carnivoare (Banu și colab., 2010).

Peștii au nevoie de un pachet enzimatic adecvat pentru digerarea carbohidraților care să conțină: amilaze de origine pancreatică; dizaharide care se găsesc în celulele vilozităților intestinale ca: izomaltaza, maltaza laminariaza etc.; celulaze realizate de microbiota intestinală; chitinaza. Din procesul de digestie al carbohidraților duce în final la monozaharide iar materialul nedigerat este eliminat prin fecale.

Polizaharidul care se depozitează în ficatul și mușchii peștelui (musculatura roșie sau albă) este reprezentat de către glicogen. Epuizarea glicogenului din mușchi în cazul mamiferelor este foarte rapid comparativ cu cel al peștilor. La pește dacă lipidele hepatice sunt în cantității satisfăcătoare în cazul înfometării, sunt primele folosite, urmȃnd lipidele musculare și în final rezervele de glicogen din ficat.

În cazul Somonului de Pacific pe durata migrației pentru reproducere, consumă proteinele pentru nevoile energetice lăsȃnd glicogenul hepatic și muscular pentru depunerea icrelor sau a lapților. Hrănirea peștelui după perioada de flămȃnzire, acesta își reface rapid rezerva de glicogen hepatic și muscular, doar refacerea proteinelor se realizează gradual.

În condiții anaerobe în mușchiul de pește se poate transforma glucoza în acid lactic, iar pentru a fi eliminat are nevoie de un timp mai îndelungat și un aport adecvat de O2. Peștele spre deosebire de mamifere prezintă o toleranță mare la variațiile nivelului de glucoză din sȃnge, aceștia reușesc să supraviețuiască chiar și atunci cȃnd nivelul glucozei este nedetectabil. Eritrocitele din sȃngele peștelui sunt nucleate și au mitocondrii care pot oxida glucoza prin faptul că în globulele roșii se găsesc enzime glicolitice și enzime ce activează în ciclul Krebs (Banu și colab., 2010). Odată cu dezvoltarea și creșterea peștelui se modifică și capacitatea metabolică a peștelui.

Metabolismul Lipidelor

Lipid Metabolism

Lipidele reprezintă principala rezervă de materiale energetice depozitate ale organismului acestea provin atȃt prin aportul alimentar cȃt și din surse endogene prin procese de neoformare, din protide și glucide care îndeplinesc o serie de funcții fiziologice. În alimentația peștilor este necesar aportul lipidelor pentru a se satisface cerințele în acizi grași nesaturați (Cocan, 2011).

Organismul animal nu este în măsură să-și formeze în totalitate lipidele proprii, acesta este incapabil să sintetizeze unii acizi grași nesaturați și vitamine liposolubile pe care trebuie să fie preluate din hrană.

Metabolismul lipidelor la pește implică:

anabolismul – prin sinteza glicerolului, a acizilor grași și a diferitelor clase de lipide ce se găsesc în ficat și în țesutul alb gras care conține adipocite; în această fază acizii grasi și glicerina formează grăsimea de constituție celulară

catabolismul – prin reacții de lipoliză a diferitelor clase de lipide ca triacilgliceroli și fosfolipidele, precum și β-oxidarea acizilor grași în vederea furnizăii de energie, prin arderea grăsimilor rezultă dioxidul de carbon care este eliminat la nivelul aparatului respirator, apa care se elimină la nivelul rinichilor și energia finală care este utilizată de către pește pentru funcțiile vitale (Cocan, 2011).

Metabolismul Proteinelor

Protein metabolism

Protidele formează cea mai importantă și caracteristică parte a materiei vii, prin prezența lor sunt strȃns legate funcțiile vitale ale organismului viu și cuprind atȃt anabolismul (sinteza) cȃt și catabolismul (degradarea). Proteinele îndeplinesc un rol plastic în calitate de componenți obligatorii ai tuturor țesuturilor și un rol biocatalitic, toate enzimele și o mare parte dintre hormoni fiind substanțe de natură protidică (Cotruț, 1975).

Proteinele din hrana peștilor conțin atȃt aminoacizi esențiali cȃt și aminoacizi neesențiali, organismul peștelui fiind capabil să sintetizeze și aminoacizi neesențiali. Peștii pot să catalizeze aproximativ 40-50% din proteinele corpului alcătuindu-se astfel aminoacizii liberi care sunt utilizați pentru sinteza de noi proteine, hormoni, neurotransmiteri, enzime metabolice, baze purinice și alți compuși cu azot, precum și furnizare de energie metabolică (Banu și colab., 2010).

Peștele prin catabolismul animoacizilor excretă în principal NH3 și nu uree sau acid uric precum în cazul mamiferelor și păsărilor. În funcție de specia de pește NH3 reprezintă aproximativ 70-90% din pierderile de azot, iar 5-15% fiind excretat ca uree. NH3 este mult mai toxic decȃt ureea, iar datorită acestui fapt acesta trebuie excretat rapid astfel încȃt să se evite acumularea lui în țesuturi.

Peștele de apă dulce are o cantitate mai mare de NH3 pasmatic (6.5 mg/l în cazul păstrăvului curcubeu) față de speciile marine (3.5 mg/l). Cantitatea de NH3 este corelată cu cantitatea de proteină ingerată, iar concentrația acestuia crește în plasmă după 3-8 ore de la ingerarea hranei, iar excreția cea maimae de azot are loc la 3-5 ore după hrănire la puieții și 5-8 ore la specii de peste 100 g greutate corporală. Eficiența biologică de transformare a proteinelor în energie este de aproximativ 40%.

Metabolismul Mineral

Mineral metabolism

Substanțele minerale sunt și ele metabolizate în decursul activității vitale a organismelor, fiind ingerate odată cu hrana și eliminate prin fecale (Kádár, 2002). Spre deosebire de vertebaratele superioare, peștii au capacitatea de a absorbi unelele elemente anorganice, nu doar din furaj ci și din apă (Cocan, 2011). Substanțele minerale sunt esențiale pentru funcționarea corespunzătoare a organismului, cu rol important în metabolism.

Elementele cu rol plastic, de constituție includ O2, C, H și N la care se adaugă biometalele Ca, K, Na, Mg și biometaloidele P, S, Cl, aceste elemente reprezintă aproximativ 99.9% din componenții organismului.

Elementele cu rol catalitic, de activitate enzimatică includ Mn, Fe, Co, Cu, Zn, Se, I etc. Acestea în organismul animal sunt răspȃndite inegal și în proporții variate, în cantității mici.

Mineralele au un rol important în procesul de osmoreglare, fac parte din structura unor molecule fiind drept co-factori enzimatici, intră în compoziția numeroaselor țesuturi, aproximativ 83% în schelet și 17% în celelalte țesuturi și lichide (Mireșan și colab., 2003) precum și în reglarea funcțiilor endocrine. Substanțele minerale se pot clasifica în macroelemente Ca, Mg, Na, Cl, S, P și microelemente Fe, Cu, Mn, Zn, Co, I, Se. Macroelementele se administrează în cantități mai mari de 50 mg/kg (Mc), față de microelemente care se administrează în cantități mai mici de sub 50 mg/kg (Mc) (Bud și colab., 2010).

Dacă la marea majoritate a animalelor se sunt cunoscute 7 macroelemente și 15 oligoelemente, în cazul peștilor cerințele nutriționale sunt stabilite pentru doar 11 minerale minerale (Guillaume și colab., 1999). În rația furajeră a peștilor conținutul în substanțe minerale exprimat sub formă de cenușă brută este de aproximativ 10%.

Sărurile minerale nu au un efect direct hrănitor, acestea intră în compoziția organismului contribuind la menținerea constantă a unor caracteristici fizico-chimice ale mediului intern (presiune osmotică, ph, etc.), favorizează dispersia coloizilor, ajută la buna funcționare a unor enzime ce sunt indispensabile funcțiilor fiziologice, sunt necesare excitabilității normale a mușchilor și nervilor, iar în combinație cu substanțele organice acestea pot include cantități mari de energie (Cotruț, 1975).

Macroelementele

Aproape 99% din conținutul calciului din organismul peștelui se găsește în oase de unde poate fi mobilizat în caz de nevoie, concentrația lui depinde de aportul furajer. Acesta are un rol important în organismul animal precum: formarea scheletului osos, în menținerea integrității funcționale a sistemului nervos și periferic, a membranelor celulare, în coagularea sȃngelui, în menținerea stării coloidale a proteinelor și în contracția musculară. Carența în calciu poate să influențeze creșterea, decalcifierea oselor și a solzilor (Giraud, 1993). Aportul Ca/P În solzi și oase este de 1.5/2.1 la salmonide și alte specii. Controlul endocrin al metabolismului Ca și P la pește este realizat de către hormonii hiper și hipocalcemici.

Cantitatea majoră a fosforului se găsește în oase fiind legat de calciu și magneziu, iar aproximativ 15% intră în structura combinațiilor organice ca acizi nucleici, creatinfosfat, ATP, fosfolipide etc. Contribuie la menținerea echilibrului acidului acido-bazic, participă la formarea sistemului osos precum și la metabolizarea glucidelor, nucleopoteinelor și lipidelor. Fosforul are un rol important în metabolismul aminoacizilor, carbohidraților, lipidelor, în metabolismul țesutului nervos și reprezintă 0.4-0.5% față de greutatea vie a peștelui (Banu și colab., 2010). Necesarul de fosfor în funcție de specie este de 0.5-0.8% din hrană.

Carența în fosfor influențează ritmul de creștere, apar deformări ale craniului și vertebrelor, iar o creștere prea mare a fosforului din furaj poate duce la scăderea ph sanguin a hematocritului, o creștere a depunerilor lipidice precum și a fosfatazei alcaline serice și o scădere a glicogenului hepatic.

Ionii de potasiu se găsesc în fluidul intracelular aceștia împreună cu Na și Cl controlează presiunea osmotică la osmolarității plasmei este mică, este important în excitabilitatea sistemului nervos iar concentrțiile prea mari sau prea mici conduc la stări de iritații musculare. Necesarul de K în funcție de specie este de 0.8% din rație.

Sodiul este cel mai important cation al spațiului extracelular, care împreună cu ionii de clor au un rol hotărȃtor în menținerea osmolarității sȃngelui. Are o concentrație mare în compartimentul extracelular (plasmă) și mai mică în cel intracelular. Valorile mai mici sunt caracteristice speciilor de pești carnivori iar valorile mai mari celor ierbivore.

Clorul este un component al sucului gastric, acesta împreună cu Na se găsește în fluidele extracelulare iar deficiența acestuia conduce la manifestări asemănătoare cu cele ale Sodiului.

Magneziul are rol în creștere, respirație, integritate musculară, metabolism energetic și tiroidian de asemenea este și un co-factor implicat în numeroase reacții enzimatice din metabolismul intermediar (Bud și colab., 2010). În relație cu fosforul, magneziul intervine în osmoreglare. De asemenea magneziul este necesar în metabolismul țesutului nervos, în transmiterea neuromusculară, are un rol important în adaptarea respiratorie la peștii de apă dulce precum lostrița. Acesta se găsește în oase și puțin în țesuturile moi. Carența în magneziu poate duce la o degenerescență musculară, deformare a vertebrelor, calcinoza rinichilor, convulsii, diminuarea activității, mortalitate ridicată. Necesarul minim recomandat este de 400-500 mg/kg de furaj (Guillaume și colab., 1999).

Sulful este preluat cu o mare eficiență din furaje, iar din apă este absorbit prin branhii (Oprea și colab., 2000).

Oligoelementele

Fierul este absorbit de către peștii prin branhii, are rol în respirație, coagulare, este legat de compuși cu hem hemoglobină, mioglobină, precum și în numeroase reacții enzimatice (peroxidaze, catalaze) și de oxidoreducere. Absorbția fierului este infuiențată de vȃrstă, stare de sănătate și de proporția dintre fierul organic și cel anorganic. Carența în fier cauzează anemii, iar excesul poate cauza diaree, modificări histopatologice în ficat, eficiență redusă a hranei mortalitate.

Cuprul dizolvat în apă este absorbit cu ușurință, favorizează activitatea diferitelor enzime și este implicat în transportul electronilor. O concentrație mai mare de 0.8 mg/l poate fii toxică pentru multe specii de pești (Barnabe, 1991).

Absorbția Zincului este strȃns legată de prezența calciului și a fosforului, cu rol principal de co-factor în numeroase sisteme enzimatice (dehidrogenază, peptidază, aldoză, dismutază), de asemenea intervine și în utilizarea a numeroși nutrienți. Carența acestuia influiențează creșterea, diminuează capacitatea de fecundare, nanism, cataractă și hemoragii externe (Bud și colab., 2010). Necesarul de Zn în funcție de specie este de 15-70 mg/kg din dietă.

Iodul este necesar pentru sinteza hormonului tiridian tiroxina, acesta reglează activitatea metabolică și este absorbit din apă prin branhii. Concentrația iodului din apă este invers proporțională cu cea a calciului. Necesarul de iod este de 0.6-1.1 μg/kg în funcție de specie.

Manganul este un oligoelement necesar în furajul pentru pește, absorbția lui direct din apă fiind redusă. Cantitatea necesară de mangan în furaj este de aproximativ 13 mg/kg, variază în funcție de specie și condiții de mediu (Kaushik și Luquet, 1993). Are rol de co-factor în numeroase enzime implicate în metabolismul glucidelor, proteinelor și lipidelor. Carența în Mn se manifestă prin creștere redusă și anomali ale scheletului.

Metabolismul Vitaminelor

Vitaminele sunt componenți micromoleculari necesari pentru creștere, sănătate, reproducere și întreținererea metabolismului la pește. Acestea sunt clasificate în vitamine liposolubile și hidrosolubile, pentru pește sunt necesare 4 vitamine liposolubile (A, D, E, K) și 11 vitamine hidrosolubile (B1, B2, B6, B5, B3, B9, B12, C, Inozitolul, Colina, Acidul paraaminobenzoic)

Vitaminele liposolubile

Vitamina A stimulează creșterea noilor celule, mărește rezistența la infecții și este importantă pentru vedere. Hipovitaminoza este caracterizată prin hemoragii la baza aripilor și în ochi, xeroftalmie creștere redusă și cataractă (Halver, 1972).

Vitamina D ajută la absorbția calciului, influențează acțiunea hormonului paratiroidian și este implicat în activitatea fosfatazei alcaline. Hipovitaminoza se manifestă prin dezvoltare anormală, rahitism modificări structurale ale fibrei musculare și tetania mușchilor albi.

Vitamina E acționează ca un antioxidant inter și intracelular, fiind necesară pentru menținerea homeostaziei metaboliților labili și plasma tisulară. Hipovitaminoza în cazul peștilor duce la fragilitatea eritrocitului, anemii, ascită, creștere lentă, epicardie, conversie slabă a hranei și depozite de ceroide în splină și ficat.

Vitamina K este implicată în sinteza ARN- ului mesager, în sinteza proteinelor protrombina, proconvertina etc., de asemenea este implicată în formarea de tip coenzima Q care acționează în transportul de electroni între flavoproteine și citocromi. Hipovitaminoza poate cauza hemoragii la branhii, ochi și țesut vascular.

Vitaminele hidrosolubile

Vitamina B1 Tiamina este esențială pentru digestie, apetit bun, creștere, fertilitate și funcționarea țesutului nervos. Hipovitaminoza poate cauza tulburări nervoase, conduce la metabolismului carbohidric anormal, creștere slabă. Tiamina a fost utilizată cu succes în experiențe pentru nutriția peștilor (Ogino, 1967).

Vitamina B2 Riboflavina funcționează în țesuturi sub formă de flavinadenindinucleoid (FAD) sau ca și flavinmononucleoid (FMN). Riboflavina sub formă de flavoproteină funcționează ca enzimă de respirație fiind implicată în transportul hidrogenului pentru catalizarea oxidării nucleotidelor piridinice reduse (NADPH și NADH). Riboflavina este implicată în pigmentul retinal în timpul adaptării la lumină. Hipovitaminoza poate cauza melanisme, fotofobie, apetit redus, anemie generală și hemoragii ale înotătoarelor (Bud și colab., 2010).

Vitamina B6 Piridoxina este esențială pentru metabolismul acidului glutamic, lizinei, cisteinei, alaninei, metioninei, histidinei, pentru utilizarea triptofanului, în metabolismul lipidelor și în sinteza ARNului mesager în metabolismul proteic în special pentru peștii carnivori (Banu și colab., 2010). Hipovitaminoza conduce la tulburării nervoase prin înot eratic, convulsii și hipeiritabilitate.

Vitamina B5 Pantotenat la peștii implicațiile acestui sunt cunoscute din anul 1945 (Cocan, 2011). Este esențial pentru dezvoltarea sistemului nervos central, rezerve hepatice, creșteea masei corporale, în funcționarea glandei suprarenale și în producția de colesterol. Hipovitaminoza poate cauza atrofierea acinului pancreatic, ale branhiilor necroză și atrofiere celulară.

Vitamina B3 Niacina Seguineau și colab., (1996) a observat că funcția cea mai importantă a niacinei constă în transferul hidrogenului către o altă coenzimă. Participă în sinteza lipidelor, utilizarea carbohidraților, respirația celulară metabolismul aminoacizilor și proteinelor. Carența în niacină poate da apetit redus, spasme musculare, edeme la nivelul stomacului și fotosensibiltate.

Vitamina B9 Acidul Folic are un rol important în reglarea nivelului glucozei în sȃnge și contribuie la îmbunătățirea funcționării membranei celulare a ovulelor, icrelor fiind implicată în metabolismul mai multor aminoacizi, în sinteza metioninei hemocisteinei, histidinei și pirimidinei. Deficiența în vitamina B9 cauzează anorexie, anemie generală, creștere redusă, aripioare fragile și letagie (Banu și colab., 2010).

Vitamina B12 Ciancobalamina are un rol important în metabolismul colesterolului, împreună cu acidul folic este implicat în hemopoeză, metabolismul glicolilor. Hipovitaminoza cauzează anemi, congestia înotătoarelor, hemoragi, apetit scăzut și conversie scăzută a hranei.

Inozitol împreună cu colina este implicată în homeostazia metabolismului lipidic, are acțiune lipotropică prevenind acumularea de colesterol în boala ficatului gras.

Colina este implicată în sinteza fosfolipidelor și în transportul acestora, acționează ca doator de metil, în cazul peștilor aceasta prezintă un rol important în creșterea și conversia hranei.

Vitamina B8 Biotina are rol în creșterea masei corporale, rezerve hepatice, rezistență la înot este un co-factor al unor enzime implicate în reacțiile de carboxilare/decarboxilae, este implicată în sinteza purinelor, lipidelor și în conversia acizilor grași.

Vitamina C Acidul ascorbic este necesară pentru maturarea eritrocitelor, este foarte labilă la căldură si la oxidarea atmosferică, este implicată în sisteme enzimatice de hidroxilare în producția de steroizi adrenalici, necesară pentru formarea colagenului, cartilagiilor, dinților, oaselor iar împreună cu vitamina E participă la sistemul antioxidant al organismului peștelui. Deficiența în vitamina C poate cauza hiperplazia colagenului și cartilagiilor, scolioză, hemoragii interne, suport cartilaginos anormal al vertebrelor spinoase, branhiilor, aripilor și hiperplazia botului și fălcilor.

Tabel (Table) 3.1

Necesarul de vitamine pentru creștere unor pești mg/kg furaj după: (Banu și colab., 2010)

Vitamin requirements for fish growth mg / kg feed after: (Banu și colab., 2010)

Metabolismul Energetic

În urma unor reacții biochimice prin degradarea substanțelor organice, toate organismele vii autotrofe își obțin energia liberă. În organismul peștelui se generează o energie sub formă de ATP în glicoliză, în ciclul Krebs cuplat cu fosforilarea oxidativă, iar prin transportul de electroni β-oxidarea acizilor grași (Banu și colab., 2010).

Utilizarea energiei de către pește

Energia ingerată este suma energiilor componentelor calorice ale hranei rezultată prin înmulțirea conținutului procentual al fiecărui component caloric și însumarea lor. Digestibilitatea diferiților componenți din hrană este înfluențată de factorii precum cantitatea de hrană administrată și secvența de hrănire, temperatura și salinitatea apei și talia peștelui.

În cazul unei hrăniri reduse, digestibilitatea aparentă a proteinelor scade datorită faptului că se mărește pierderea de azot endogen în fecale. Odată cu creșterea temperaturii apei crește și nivelul de hrană ingerată și viteza de tranzit a digestul prin tractul intestinal.

Produșii de digestie ca aminoacizi, monozaharidele și acizi grași constituie principalii furnizori de energie pentru organismul peștelui. Consumul de energie are loc pentru metabolismul bazal prin sinteza de noi substanțe organice, ventilația pulmonară, travaliul muscular al inimii și pentru transpotul activ. De asemenea ingerarea hranei determină un consum de energie cu 10-15%, în funcție de ceea ce consumă. Activitatea fizică a peștelui influențează consumul de energie în funcție de durata de înot și depasare pentru hrană și reproducere. Depozitarea proteinelor și lipidelor depind de un număr mare de factori nutriționali precum balanța aminoacidică disponibilă, raportul dintre proteină digestibilă și energia digestibilă. Proteinele cu o valoare biologică ridicată favorizează o depunere mai mare de proteine în corpul peștelui în comparație cu acele care au o valoare biologică scăzută (Banu și colab., 2010).

Factorii Care Influenațează Metabolismul

Cei mai importanti factori care influențează intensitatea metabolismului se enumeră: temperatura și salinitatea apei, mărimea peștelui, conținutul în oxigen din apă, activitatea peștelui, nivelul și frecvența hrănirii, pH-ul etc. (Oprea și colab., 2000).

Temperatura apei în cazul organismelor poikiloterme prezintă o mare importanță pentru metabolism (Thibault et al., 1997). Odată cu creșterea temperaturii pȃnă la nivelul de confort crește și cantitatea de furaj ingerată de către pește în urma căruia are loc o intensificare a metabolismului (Guderley, 2004).

Lostrița se hrănește eficient la o temperatură de 15-18 °C (Decei, 2001) iar la peste 23 °C aceasta își întrerupe hrănirea. Oscilațiile mari de temperatură pot cauza moartea peștilor și în special al puietului prin șoc termic.

În mușchiul peștelui temperatura este determinantă pentru capacitatea aerobă iar statusul energetic aceasta are o influiență majoră asupra capacității glicolitice. Capacitatea metabolică a mușchilor de pește este ajustată în funcție de condițiile biotice și abiotice, modificarea termică a mediului conduce la o serie de răspunsuri începȃnd cu expresia proteinelor de șoc termic modificarea rapidă a grupelor de fosfolipide și modificarea compoziției lor în acizi grași precum și a enzimelor mitocondriale, procesele de stabilizare termică duează circa 6 săptămȃni (Banu și colab., 2010).

Oxigenul solvit din apă este important în creșterea peștilor, odată cu creșterea cantității de oxigen crește și intensitatea metabolismului. În cazul Salmonidelor care sunt specii stenoxibionte conținutul de oxigen din apa nu tebuie să scadă sub 6 mg/L, la o valoare mai mică aceștia își pierd echilibrul și mor prin axfixiere (Bud și colab., 2007). Deficitul acut de oxigen duce la o creștere a cantității de produse catabolice fiind excretată o cantitate mai mare de urină precum și K, P, Na (Weerd et al., 1998).

Mărimea peștelui influențează intensitatea metabolismului mai mult decȃt vȃrsta acestuia, iar aceasta poate fii calculată conform Cocan (2011) prin relația:

Q= a x mk în care

a-reprezintă coeficientul care corespunde metabolismului total al peștelui cu masa de 1g

m-masa unui pește în g

k-coeficientul care ia valori între 0.75-0.85 și exprimă modificarea ratei metabolismului în funcție de (Mc).

Densitatea de populare respectiv volumlul de apă necesar unui pește reprezintă un factor important în producția și creșterea acestora putȃnd influența chiar și starea de sănătate a peștilor prin mărirea densității de populare care duce la o creștere a nivelului de stres (Baldwin, 2010). Viteza de înot sau menținerea în curent puternic de apă conduce la o intensificare a metabolismului prin hiperfuncția tioidei (Cocan, 2011).

Fotoperioada în funcție de specie aceasta influențează activitatea și creșterea peștilor. Astfel că în cazul crapului și al păstrăvului s-au constatat modificări bifazice ale activității din timpul zilei, acest lucru fiind important în stabilirea rațiilor furajere.

CONTRIBUȚIA

PERSONALĂ

Capitolul 4

Ipoteza de Lucru și Obiectivele Cercetării

Chapter 4

Hypotesis and Objectives of research

Ipoteza de Lucru

4.1. Hypotesis

BIBLIOGRAFIE

Álvarez, D., Nicieza, A. G., 2003, Predator avoidance behavior in wild and hatchery reared brown trout: the role of experience and domestication, J. Fish Biol 63:1565-1577.

Allendorf, F. W., Thorgaard, G. H., 1984, Tetraploidy and the evolution of salmonid fishes, In: Turner BJ (ed.) Evolutionary Genetics of Fishes. Plenum Press, New York, pp. 1-54.

Andreji, J., Stráňai, I., 2013, Growth parameters of huchen, Hucho hucho (L.), in the wild and under culture conditions, Arch. Pol. Fish. 21:179-188.

Anonymus, 1884, Rechenschaftsbericht des Oberösterreichischen Fischerei Vereines über das Jahr 1883, Mitt. österr. Fisch.-Verein 4:87-91.

Araki, H. B., Cooper, M. S., Blouin, 2007, Genetic effects of captive breeding cause a rapid, cumulative fitness decline in the Wild, Science Vol. 318, pp.100-103.

Augustyn, L, Witkowski, A, Błachuta, J., 1998, Ecology of the young (0+) Huchen, Hucho hucho (L.) (Salmonidae), planted in a mountain streams. Arch. Pol. Fish. 6:5-18.

Balon, E. K., 1968, Opis dokladoveho exemplara hlavatky Hucho hucho Linnaeus, 1758 v nížinnej zóne československého useku Dunaja, Acta Rer. Natur. Mus. Nat. Slov. 14: 91-94.

Balon, E. K., 1990, Epigenesis of an epigeneticist: the development of some alternative concepts on the early ontogeny and evolution of fishes. Guelph Ichthyol. Rev. 1:1-42.

Baldwin, L., 2010, The effects of stocking density on fish welfare. The Plymouth Student Scientist, 4(1):372-383.

Barbu, V., 1962, Curs de paleontologie. Ed. de Stat Didactică și Pedagogică, București.

Barlaup, B. T., Lura, H., Saegrov, H., Sundt R. C., 1994, Interand intraspecific variability in female salmonid spawning behaviour. Can. J. Zool. 72:636-642.

Barnabe, G., 1991, Bases biologiques et ecologiques de l’aquaculture, Ed. Lavoisier Tec et Doc, Paris.

Bajkov, A., 1924, Puvod lososu rodu Hucho, Priroda 17: 217-220.

Bajić, A., Sipos, S., Pejčić, Lj., Demény, F., Sokoray‐Varga, S., Müller, T., Miljanović, B., 2015, Rearing Danube salmon, Hucho hucho (L. 1758), in controlled environment during early juvenile stage, Pisces Hungarici, 9: 81–88.

Bastl, I., Holčík, J., 1968, On the fecundity and food of the Danubian salmon in the Orava Reservoir. Polov a rybar 20:18.

Bastl, I., Kirka, A., 1958, Study on morphological characters of huchen growth under natural and artificial conditions during the first year of life. Záverećná správa, SAV, Laboratorium rybárstva, Bratislava, 197 p.

Banu, C., Bărăscu, E., Stoica, A., Dorin, S., 2010, Peștele aliment funcțional, Ed. Agir București.

Bănăduc, D., Răchită, R., Bănăduc, C. A., Gheorghe, L., 2008, The Hucho hucho (Linnaeus, 1758), (Salmoniformes, Salmonidae), species monitoring in the Vișeu River (Maramureș, Romania). Transilv. Rev. Syst. Ecol. Res. 5:183-188.

Bănărescu, P., 1964, Fauna Republici populare Române. București, Ed. Acad. Rep. Pop. Rom., vol.13: 960.

Behnke, R. J., 2002, Trout and salmon of North America, 1st Chanticleer Press, New York.

Berg, L. S., 1949, Freshwater Fishes of the USSR and Neighbouring Countries, Vol. 3, Academy of Sciences of USSR, Moscow, Leningrad.

Bmlfuw, Hrsg., 2012, Leitfaden zum Bau von Fischaufstiegshilfen, Wien, Dezember 102 S.

Bucking, C., Wood, C. M., 2006., Gastrointestinal processing of Na+ , Cl- and K+ during digestion: implications for homeostatic balance in freshwater rainbow trout. Comparative and Evolutionary Physiology, 291:1764-1772.

Bud, I., Ionescu, O., Vlădău, V. V., Pop, S. N., 2007, Peștii din apele reci, Păstrăvii, Ed. Risoprint Cluj- Napoca.

Bud, I., Vlădău, V., Nădașanu, M., 2010, Tratat pentru creșterea peștilor, Ed. Texte, Cluj – Napoca.

Briggs, J. C., 1953, The behavior and reproduction of Salmonid fishes in a small coastal stream. State of California Department of 􀏐ish and game marine fisheries branch. Fish Bulletin no 94.

Cărăușu, S., 1952, Tratat de ichtiologie, Ed. Academiei Republicii Populare Române.

Cocan, D., 2011, Particularități morfo-fiziologice ale Păstrăvului curcubeu în diferite sisteme de creștere și exploatare, Teză de doctorat USAMV Cluj Napoca.

Cocan, D., 2013, Raport de cercetare numărul 5755 ”Studiul ihtiofaunei din râul Ruscova, jud. Maramureș”, (date nepublicate).

Cotruț, M., 1973, Fiziologia Animalelor Domestice, Ed. Didactică și pedagogică București.

Crespi, B. J., Fulton, M. J., 2004, Molecular systematics of Salmonidae: combined nuclear data yields a robust phylogeny, Mol Phyl Evol 31: 658–679.

Crȇte-Lafreniere, A., Weir, L. K., Bernatchez, L., 2012, Framing the Salmonidae Family Phylogenetic Portrait: a more complete picture from increased taxon sampling. Plus One 7(10), e46662.

Cristea, I., 2007, Managementul fondurilor piscicole din apele de munte, Ed. Silvică pg. 113-122 București.

Decei, P., 2001, Creșterea salmonidelor. Ed. a-II-a. Ed. Terra Design Gura Humorului.

Edo, K., Kawamula, H., Higashi, S., 2000, The structure and dimensions of redds and egg pockets of the endangered salmonid, Sakhalin taimen, J. Fish Biol. 56:890-904.

Edo, K., Kawaguchi, Y., Nunokawa, M., Kawamula, H., Higashi, S., 2005, Morphology stomach contents and growth of the endangered salmonid, Sakhalin taimen Hucho perryi, captured in the sea of Okhotsk, northern Japan: evidence of an anadromous form, Environ Biol Fishes. 74:1–7.

Esteve, M., Unfer, G., Pinter, K., Doadrio, I., 2013, Spawning behavior of Danube huchen from three Austrian river. Arch. Pol. Fish. 21:169-177.

Fleming, I. A., Gross, M. R., 1989, Evolution of adult female life history and morphology in a Pacific salmon (coho: Oncorhynchus kisutch), Evolution 43:141–157.

Fleming, I. A., Gross, M. R., 1994, Breeding competition in a Pacific salmon (coho: Oncorhynchus kisutch): measures of natural and sexual selection, Evolution 48:637–657.

Fleming, I. A., Petersson, E., 2001, The ability of released, hatchery salmonids to breed and contribute to the natural productivity of wild population, Nordic J. Of Freshwater Research, 75:71-98.

Fraser, G, J., Berkovitz, B, K., Graham, A,, Smith, M, M., 2006, Gene deployment for toot replacement in the rainbow trout (Oncorhynchus mykiss) a developmentmodel forevolution of the osteichthyan dentition, Evolutionary Development Journal, 8 (5): 446-457.

Fraser, D. J., 2008, How well can captive breeding programs conserve biodiversity? A review of salmonids, Evol. Appl. 1: 535-586.

Freyhof, J., Kottelat, M., 2008, Hucho hucho In: IUCN 2013. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2013.1. <www.iucnredlist.org>. Downloaded on 12 September 2013.

Freyhof, J., Weiss, S., Adrović, A., Ćaleta, M., Duplić, A., Hrašovec, B., Kalamujić, B., Marčić, Z., Milošević, D., Mrakovčić, M., Mrdak, D., Piria, M., Simonović, P., Šljuka, S., Tomljanović, T., Zabric, D., 2015. The Huchen Hucho hucho in the Balkan region: Distribution and future impacts by hydropower development, RiverWatch and EuroNatur, 30 pp.

Froufe, E., Alekseyev, S., Knizhin I., Alexandrino, P., Weiss, S., 2003, Comparative phylogeography of salmonid fishes (Salmonidae) reveals late to post-Pleistocene exchange between three now disjunct river basins in Siberia. Diversity and Distributions 9: 269–283.

Froufe, E., Sefc K. M., Alexandrino, P., Weiss, S., 2004, Isolation and characterization of Brachymystax lenok Hydrobiologia (2011) 658:103–110 109 123 microsatellite loci and cross-species amplification in Hucho spp. and Parahucho perryi. Molecular Ecology Notes 4: 150–152.

Garrido, M. V. O., Torres, N., Equisoain, M. A. A., 1993, Histological, histochemical and ultrastructural analysis of the gastric mucosa in Oncorhynchus mykiss, Aquaculture Journal, vol. 115, p. 121-132;

Geist, J., Kolahsa, M., Gum, B., Kuehn, R., 2009, The importance of genetic cluster recognition for the conservation of migratory fish species: the example of the endangered European huchen Hucho hucho (L.), J. Fish Biol. 75:1063- 1078.

Geykoğlu, F., Vuraler, O., Temelli A., 2004, Histological, histochemical and ultrastructural investigations on the esophagus of juvenile rainbow trout (Oncorhynchus mykiss), Turkish Journal of Zoology, 28: 73-82.

Giraud, J. P., 1993, La crape argentee (Hypophthalmichthys molitrix). These pour le doctorat veterinaire, Faculte de Medicine de Creteil, France.

Gritsenko, O. F., Malkin, E. M., Churikov, A. A., 1974, Sakhalinskii taimen’ Hucho perryi (Brevoort) reki Bogatoi (vostochnoe poberezh’e Sakhalina). Izv Tikhookean Nauchno- Issled Inst Rybn Khoz Okeanogr 93, 91–100 (in Russian). Japanese translation by Oya Y., 1976, Sakhalin taimen Hucho perryi in Bogatoi River (eastern Sakhalin). Sakana to Ran 143, 25–34.

Grozea, A., Bura, M., Botărel, S., Dumitrescu, G., Martin, P., Tufiș, A., 1999, Studiul anatomo-histologic al intestinului și ficatului la carasul argintiu (Carassius auratus Gibelio), Lucrări științifice Zootehnie și Biotehnologii, Ed. Miron Timișoara.

Guan, H. H., Kuang, Y, Y., XU, W., YIN, J. S., 2007, Histological Observation on the Development of Digestive System in Hucho taimen, Chinese Journal of Zoology, 2007-02.

Guan, H. H., Kuang, Y. Y., XU, W., YIN, J. S., 2008, Morphological and histological observations of digestive system in Hucho taimen, Journal of Fishery Sciences of China,2008-05.

Guan, H. H., XU, W., Kuang, Y. Y., YIN, J. S., 2009, Digestive System Anatomy of Hucho taimen, Acta Scientiarum Naturalium Universitatis Sunyatseni,2009-06.

Guan, H. H., YIN, J. S., 2011, Histological ontogenesis of liver and pancreas in taimen Hucho taimen, Chinese Journal of Fisheries, 2011-03.

Guderley, H., 2004, Metabolic responses to low temperature in fish muscle, Biology Review, 79:409-427.

Guillaume, J., Kaushik, S., Bergot, P., Metailler, R., 1999, Nutrition et alimentation des poissons et crustaces, INRA, Paris.

Haempel, 0., 1910, Uber das Wachstum des Huchens (Salmo hucho L.), Ein Beitrag zur Alterbestimmung der Teleostier, Int. Rev. Ges. HydrobioI. Hydrogr. 3: 136-155.

Hanel, L, Lusk, S., Andreska, J., 2013, Huchen in the Czech Republic, A review. Arch. Pol. Fish. 21:143-154.

Halver, J. E.,1972, Fish nutition, Ed. Academic Press INC, SUA.

Hauer, W., 2003, Fazination Huchen. Vorkommen, Fang, Anekdoten. Stocker Verlag, Graz. (in German).

Havelka, J., Vostradovsky, J., 1974, Vyzkum podIninek rybafskeho obhospodafovani reviru pod Vltavskou kaskadou, Research report, Research Institute of Fisheries and Hydrobiology, Prague.

Hardy J. C., 1963, An examination of eleven stranded redds of brown trout (Salmo trutta) excavated in the Selwyn River during July and August 1960, New Zealand Journal of Science, 6,107-119.

Hartley, S. E., 1987, The chromosomes of salmonid fishes Biol. Rev. Cambridge 62:197-214.

Heckel, J., 1851, Bericht einer auf Kosten der kais. Akademie der Wissenschaften durch Oberösterreich und Salzburg, München, Innsbruck, Bozen, Verona, Padua, Venedig und Triest unternommenen Reise, Sitzungsberichte der mathematisch-naturwissenschaftlichen Classe der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, 7. Band, Heft 6-10:281-333.

Holčik, J., 1970, The Klicava reservoir, Biology Prace 15:5-86.

Holčík, J., Hensel, K., Nieslanik, J., Skácel, L., 1988, The Eurasian huchen Hucho hucho largest salmon of the world. Dr W. Junk Publisher, Dordrecht-Boston-Lancaster 239 p.

Holčík, J., 1990, Conservation of the huchen, Hucho hucho (L.), (Salmonidae) with special reference to Slovakian rivers, J. Fish Biol. 37 (Suppl. A): 113-121.

Holčík, J., 1995, Threatened Fishes of the world: Hucho hucho (Linnaeus 1758) (Salmonidae, Env. Biol. Fish. 43: 105–106.

Holzer, G., 2000, The habitat choice of the danube salmon (Hucho hucho) in the river Pielach. Habitateinnischung des Huchens (Hucho hucho) an der Pielach. Master thesis. Inst. of Hydrobiology & Aquatic Ecosystem Management, University of Natural Resources and Life Sciences, Vienna, 111.

Holzer, G., Hinterhofer, M., 2007, Einsatz von Erbrütungsboxen (Cocons) zur Überprüfung des Bachforellenaufkommens im Nationalpark Thayatal, Wien.

Holzer, G., 2011 a, Habitat characterization of Danube salmon redds in the river Pielach/Habitatbeschreibung von Huchenlaichplätzen an der Pielach. Österr. Fisch. 64, 54–69.

Holzer, G., 2011 b, Cocooning an alternative method for fisheries management /Cocooning eine alternative Methode zur fischereilichen Bewirtschaftung, Österr. Fisch. 64, 16-27.

Horváth L., Hancz, C., Kiss, I., Mézas, M., Orban, L., Ördög, V., Szabó, T., Szücs, I., Urbáany, B., Várad, L., 2005, Peștele și Crescătoriile de Pește, Ed. M.A.S.T. București.

Hu, M., Wang, Y., Cao, L., Xiong, B., 2008, Threatened fishes of the world: Hucho bleekeri Kimura, 1934 (Salmonidae), Environ Biol Fish. 82:385–386.

Huet, M.,1949, Aperçu des relations entre la pente et les populations piscicoles des eaux courantes, Schweizerische Zeitschrift für Hydrologie 11: 332-351.

Ihuț, A., Zitek, A., Weiss, S., Ratschan, C., Holzer, G., Kaufmann, T., Cocan, D., Constantinescu, R., Mireșan, V., 2014, Danube salmon (Hucho hucho) in Central and South Eastern Europe: A review for the development of an international program for the rehabilitation and conservation of Danube salmon populations, Bulletin UASVM Animal Science and Biotechnologie, 71: 86-101.

IUCN, 2015, IUCN Red List Categories.

Ivaska, S., 1951, Hlavátka jej lov a umely chov. Bratislava, Tatran, 87 p.

Jagoditsch, F., 1930, Der Huchen als Hochzeiter, Oesterr. Fisch. Ztg. 27: 4-7,15-16,23-25,45-47.

Jungwirth, M., 1978, Some notes to the farming and conservation of tile Danube salmon (Hucho hucho). Limnologisches Institut der Osterreichischen Akademie der Wissenschaften, Berggasse, Vienna. Env. Biol. Fish. Vol. 13, No. 2, 231-234.

Jutfelt, F., 2006, The intestinal epithelium of salmonids transepithelial transport, barrier function and bacterial interactions, Phd Thesis, Göteborg University.

Kádár, L., 2002, Investigații Biochimice în Laboratorul Clinic Veterinar, Ed. Academicpress.

Karaman, S., 1926, Salmonidi Balkana. Bulletein de la Societe´ Scientifique de Skoplje 2: 253–268.

Kaushik, S., Luquet, P., 1993, Fish nutrition in practice, INRA, Paris.

Kieffer, J. D., Tufts, B. L., 1998. Effects of food deprivation on white muscle energy reserves in rainbow trout (Onchorhynchus mykiss) the relationship with body size and temperature, Fish Physiology and Biochemistry, 19: 239-245.

Kim, I. S., 1997, Illustrated Encyclopedia of Fauna and Flora of Korea, Vol. 37. Freshwater Fishes, Ministry of Education. 629 S.

Kirlllov, F. N., 1972, Ryby Yakutii. Izd. Nauka, Moskva.

Kirka, A., 1963, Ein Beitrag zum Alter und Wachstum des Huchen (Hucho hucho Linnaeus) aus den Gewiissern des Flusses Yah. Vest. Cs. Spo\. Zool. 27: 202-208.

Kottelat, M., Freyhof, J., 2007, Handbook of European freshwater fishes, Kottelat Cornol, Switzerland and Freyhof, Berlin, Germany. 646 p.

Kowalewska-Hryc, I., Hryc, M., Epler, P., 2005, Influence of different types of feed on growth and survival rates in huchen fry (Hucho hucho L.), Komun. Ryb. 5:5-7.

Krauss, H., 1933, Der Drauhuchen, seine Lebensweise, Wanderung und die zu seinem Schutznotwendigen MaEnahmen, Oesterr. Fisch. Ztg. 30: 2-4, 11-12, 17-19,34-35.

Matveev, V., Nishihara, H., Okada N., 2007, Novel SINE families from salmons validate Parahucho (Salmonidae) as a distinct genus and give evidence that SINEs can incorporate LINE-related 3’-tails of other SINEs, Mol Biol Evol 24 (8):1656–1666.

Mikavica, D., Savić, N., 1999, Ribe rijeke Drine [Fish of RiverbDrina]. Poljoprivredni Fakultet u Banjoj Luci, Banja Luka, 84 pp.

Moyle, P. B., 2002, Inland Fishes of California, University of California Press.

Munda, A., 1925, Nekaj statisticnih podatkov 0 sulcji lovi v Savi i Ljubljanici, Lovac 12:1-8.

Munda, A., 1926, Ribe v slovenskich vodah. Ljubljana.

Munteanu, G., Bogatu, D., 2003, Tratat de ihtiopatologie, Ed. Excelsior Art Timișoara.

Nelson, J. S., 2007, Fishes of the World, 4th ed. Department of Biological Sciences, University of Alberta.

Nicolae, C, G., 2007, Noțiuni Generale de Ihtiologie, Ed. Printech București, 205 p.

Edmonton, Canada. John Wiley & Sons, Inc. p. 199‒204.

Neresheimer, E., 1938, Ostmärkische Salmonidenfragen. Int. Rev. d. Hydrobiol. 37:456-462.

Norden, C. R., 1961, Comparative osteology of representative salmonid fishes, with particular reference to the grayling (Thymallus arcticus) and its phylogeny, J Fish Res Bd Can 18: 679–791.

Nowioki, M., 1889, O rybach dorzeczy Wisly, Styru, Dniestru i Prutu w Galicji. Cracow, 54.

Ogino, C., 1967, B vitamin requirement of carp (Cyrinus carpio), Requirement of riboflavin and pantothenic acid, Buletin of Japan Science Society, Fish 33, pg 351-354.

Ohno, S., 1970, Evolution by gene duplication. Springer Verlag, New York.

Oprea, L., Georgescu, R., 2000, Nutriția și alimentația peștilor, Ed. Tehnică, București.

Pavlík, L., 1999, A note to huchen stocking. Rybárstva 3:8-9.

Pazur, K., Habekovic, D., Popovic, J., 1982, Dinamika rasta mladice (Hucho hucho L., 1758) u vodama SR Hrvatske, Ichthyologia 14: 161-169.

Păsărin, B., 2007, Salmonicultură practică, Ed. Alfa 69–71 Iași.

Phillips, R. B., Matsuoka, M. P., Konkol, N. R., McKay, S., 2004, Molecular systematics and evolution of the growth hormone introns in the Salmoninae. Environmental Biology of Fishes 69: 422–440.

Phillips, R. B., Rab, P., 2001, Chromosome evolution in the Salmonidae (Pisces): an update. Biol Rev (Cambridge) 76:1-25.

Pirozhnikov, P. L., 1955, Materialy po biologii promyslovykh ryb reki Leny. Izv. VNIORKH 35: 61-128.

Podlesnyi, A. V., 1958, Fishes of Enisey, their environments and use P. 97-178 in Pravdin, I.F. and P.L. Pirozhnikov Eds. Commercial fishes of Ob and Enisey and their use. Izv. VNIORH 44. Moscow, Pishchepromizdat.

Prawochensky, R., Kolder W., 1968, Synopsis of biological data on Hucho hucho (Linnaeus, 1758), Food and Agriculture Organization on the United Nations Rome, 32.

Rand, P. S., 2012, Hucho ishikawae the IUCN Red List of Threatened Species. e.T13151841A13151846.

Rand, P. S., 2013, Current global status of taimen and the need to implement aggressive conservation measures to avoid population and species-level extinction. Arch. Pol. Fish. 21: 119-128.

Ratschan, C, Schmall B 2011, Did the Danube salmon originally occur in the River Steyr? An example for difficulties with the reconstruction of the historic fish fauna, Österr. Fisch. 64, 188–197.

Ratschan, C., 2012, Maximum size and distribution limits of the Danube salmon (Hucho hucho) as a function of river size and geology in Austria and Bavaria. II International Hucho Symposium, 19-22 September 2012, Opuszna, Poland, Book of Abstracts. 40.

Ratschan, C., 2014, Aspekte zur Gefährdung und zum Schutz des Huchens in Österreich, Den 33.

Ricker, W. E., 1981, Changes in the average size and average age of Pacific salmon, Can. J. Fish. Aquat. Sci. 38:1636–1656.

Robins, C. R. Bailey, R. M., Bond, C. E., Brooker, J. R., Lachner, E. A., Lea, R. N., and Scott, W. B., 1991, World fishes important to North Americans. Exclusive of species from the continental waters of the United States and Canada. Am. Fish. Soc. Spec. Publ. (21): 243 p.

Sabaneev, L. P., 1911, Ryby Rossii, 3rd ed. Izd. Kartsev, Moskva.

Schulz, N., 1985, Das Wachstum des Huchens (Hucho hucho L.) in der Drau in Kärnten, Österr. Fisch. 38:133-142.

Schedko, S. V., Miroshnichenko, I. L, Nemkova, G. A., 2013, Phylogeny of Salmonids (Salmoniformes: Salmonidae) and its molecular dating: analysis of mtDNA, Russian Journal of Genetics (English version), 49(6), 623-637.

Sedlar, J., Stráňai, I., 1975, Vyskum ichtyofauny povodia rieky Hron, Research report, Faculty of Agronomy, Agricultural University, Nitra.

Seez, R., 1939, Uber den Huchen, Allg. Fisch. Ztg. 64: 272-276, 279-283, 287-288.

Seguineau, C., Laschi-Loquerie, A., Moal, J. F., 1996, Vitamin requirement in great scallop larvae, Aquaculture International.

Seifert, K., 2012, Praxishandbuch Fischaufstiegsanlagen in Bayern. Hinweise und Empfehlungen zu Planung, Bau und Betrieb. Herausgegeben durch den Landesfischereiverband Bayern e.V. 149 S.

Simonović, P., Nikolić, V., Tošić ,A., Marić ,S., 2011, Lengthweight relationship in adult huchen Hucho hucho (L. 1758) from Drina River, Serbia, Biologia, Bratislava, 66:156-159.

Shaposhnikov, A, G. KH., 1968, Sravnitefno -morfologicheskoe izuchenie taimenei i lenka. Vopr. Ikhtio!' 8: 440-464. SNEDDON L.U., 2003, The evidence for pain in fish: the use of morphine as an analgesic. Animal Behaviour Science, vol. 83 (2), p. 153-162.

Smolian, K., 1920, Merkbuch der Binnenfischerei, Würzburg, Berlin, Bd I, II, 128.

Stăncioiu, S., Patriche, N., Patriche, T., 2006, Ihtiologie generală. Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Stráňai, I., 2012, Samuel Ivaška the pioneer in the Danube Salmon farming. Book of Abstracts II International Hucho Symposium (Eds) A. Witkowski, J. Kotusz, K. Goryczko, B.M. Pokryszko, J. Kusznierz, Mus. Nat. Hist., Univ. Wrocl. Wroclaw: 45-46.

Šubjak, J., 2013, Observations of food and feeding of angler-caught huchen, Hucho hucho (L.), in Slovak rivers in winter. Arch. Pol. Fish. 21: 219-225.

Thibault, M., Blier, P. U., Guderley, H., 1997, Seasonal variation of muscle metabolic organization in rainbow trout (Oncorhynchus mykiss), Fish Physiology and Biochemistry, 16 (2):139-155.

Vasiliu, G.D., 1959, Peștii apelor noastre, Ed. Științifică, București.

Verweij, G. H., 2006, Analyse des historischen Vorkommens von Nase, Barbe und Huchen in Österreich als Grundlage für die Erstellung einer potentiellen Verbreitungskarte. Diplomarbeit, Univ. für Bodenkultur Wien, 106 S.

Vibert, R., 1953, Plastic hatching box for stocking trout and salmon, The progressive Fish Culturist 13, 228.

Viktorovskii, R. M., Makoedov, A. N., Shevchishin, A. A., 1985, Khromosomnye naborylenkai sibirskogo taimenya i divergentsiya rodov lososevykh. Tsitologiya 27: 703-708.

Vlasova, E. K., 1959, Lososevye ryby (Salmoidei) rek Zakarpat'ya. Nauch, Zap. Uzhgor. Gos. Univ. 40: 89-100.

Vӧrӧsmarty, C. J., McIntyre, P. B., Gessner, M. O., et al., 2010, Global threats to human water security and river biodiversity, Nature 467:555–561.

Wang, K., Zhang, S., Wang, D., Xin, M., Wu, J., Sun, Q., Du, H., Wang, C., Huang, J., Wei, Q., 2015, Development of 27 novel cross-species microsatellite markers for the endangered Hucho bleekeri using next-generation sequencing technology. Conservation Genet Resour. 7:263–267.

Wendland, H., 1965, So fangt man Huchen. Paul Parey, Hamburg-Berlin.

Weerd, V. J. H., Komen, J., 1998, The effects of chronic stress on growth in fish: a critical appraisal, Comparative Biochemistry and Physiology, 120 (1): 107-112.

Weiss, S., Persat, H., Eppe, R., Schlotterer, C., Uiblein, F., 2002, Complex patterns of colonization and refugia revealed for European grayling Thymallus thymallus, based on complete sequencing of the mitochondrial DNA control region. Molecular Ecology 11: 1393–1407.

Weiss, S., Maria, S., Snoj, A., 2011, Regional structure despite limited mtDNA sequence diversity found in the endangered Huchen, Hucho hucho (Linnaeus, 1758). Hydrobiologia, 658:103-110.

Whitlock, D., 1978, The Whitlock-Vibert box handbook, Federation of Fly Fishermen Public.

Wilson, M. V. H., Li, G. Q., 1999, Osteology and systematic position of the Eocene salmonid †Eosalmo driftwoodensis Wilson from western North America, Zool. J. Linn. Soc. vol. 125, no. 3, pp. 279–311.

Witkowski, A., Kowalewski, M., Blachuta, J., 1985, The growth of the Danube salmon (Hucho hucho L.) (Salmonidae) introduced into the river Dunajec, Acta Hydrobiol. 27: 113-125.

Witkowski, A., Goryczko K., Kowalewski M., 2013 a, The history of huchen, Hucho hucho (L.), in Poland, distribution, restoration, and conservation. Arch. Pol. Fish. 21:161-168.

Witkowski, A., Bajić, A., Treer, T., Hegediš, A., Marić, S., Šprem, N., Piria, M., Kapusta, A., 2013 b, Past and present of and perspectives for the Danube huchen, Hucho hucho (L.), in the Danube basin. Arch. Pol. Fish. 21: 129- 142.

Yangjing, Z., Wanrong, W., 1988, A Preliminary Research For The Conditions Of Spawning Ground And The Spawning Habit Of Hucho Bleekeri Kimura In The Dachuan He Chinese Journal of Fisheries, 1988-01.

Yue, P., Chen, Y., 1998, China red data book of endangered animals. Beijing, Science Press. 29-31pp.

Zitek, A., Schmutz, S., Jungwirth, M., 2004, Fischökologisches Monitoring an den Flüssen Pielach, Melk und Mank – im Rahmen des Eu-LIFE Projektes “Lebensraum Huchen” Final Report, 113.

Zitek, A., Haidvogl, G., Jungwirth, M., Pavlas, P., Schmutz, S., 2007, Ein ökologisch strategischer Leitfaden zur Wiederherstellung der Durchgängigkeit von Fließgewässern für die Fischfauna in Österreich. AP5 des MIRR-Projektes, Endbericht. Studie im Auftrag von Lebensministerium und Land Niederösterreich. 138 S.

Zitek, A., Schmutz, S., Jungwirth, M., 2008, Assessing the efficiency of connectivity measures with regard to the EU-Water Framework Directive in a Danube-tributary system –Hydrobiologia 609:139-161.

Zolotukhin, S. F., Semenchenko, A. U., Belyaev, V. A., 2000, Taimen and lenok of Russian Far East. Khabarovsk.

Zolotukhin S., Makeev S., Semenchenko A. 2013 – Current status of the Sakhalin taimen Parahucho perryi (Brevoort) on the mainland coast of the Sea of Japan and the Okhotsk Sea – Arch. Pol. Fish. 21: 205-210.

www.naturschutz.livejournal.com

http://www.ribiskekarte.si/it

http://vas.cas.sk/

http://www.salmonfishingclub.com

http://www.omosirokurabu.com

www.fishbase.org