Cercetari Privind Incidenta Infectiilor Bacteriene Respiratorii In Judetul Arges In Iulie Decembrie 2014

Introducere

Bacteriile sunt microorganisme unicelulare care fac parte din grupul protistelor. Există bacterii benefice organismului uman, care trăiesc în intestin și contribuie la digestie, cele care trăiesc pe pielea noastră împiedicând alte bacterii să păstrundă la interior și bacterii dăunătoare organismului care sunt producătoare de numeroase afecțiuni.

Bacteriile care se întâlnesc în natură au rolul de a asigura circuitul elementelor minerale precum azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu și al microelementelor.

Cei mai expuși la infecții sunt copiii al căror sistem imunitar nu este suficient dezvoltat și bătrânii pentru că sistemul imunitar al acestora începe să se degradeze odată cu vârsta.

Bolile infecțioase sunt și au fost dintotdeauna un subiect controversat mulțumită felului în care se răspândesc și gravității lor, făcând numeroase victime atât în rândul oamenilor cât și al aminalelor.

Primul care a descoperit microorganismele a fost Leeuwenhock. Chiar și după această descoperire cu greu a fost acceptată ideea că aceste boli sunt produse de aceste microorganisme.

Infecțiile tractului respirator pot fi prevenite prin evitarea încăperilor aglomerate, prin evitarea persoanelor deja infectate, prin aerisirea spațiilor locuite, prin spălări repetate pe mâini cu săpun, prin vaccinări antigripale în cazul răcelilor.

Este importantă realizarea cercetărilor privind incidența infecțiilor tractului respirator pentru a se putea realiza tratamente cât mai eficiente în combaterea efectelor pe care le au bacteriile implicate in aceste infectii.

Odată cu trecerea timpului bacteriile au dezvoltat rezistență la antibiotice sau în populație s-au manifestat tulpini diferite ale aceleiași bacterii, tupini care nu a mai fost întâlnită până atunci.

I. Considerații teoretice

I.1. Agenții bacterieni implicați în infecțiile tractului respirator

Tractul respirator se împarte în două etaje: etajul superior și etajul inferior.

Infecțiile tractului respirator superior (ITRS) sunt reprezentare de rinite, faringite – cel mai frecvent întâlnite, sinuzite, otite, laringite.

Faringitele streptococice sunt produse de streptococul de grup A.

Pentru a dignostica faringitele este necerar să se recolteze exudat faringian.

Agenții patogeni izolați din exudatul faringian sunt reprezentați de: Streptococcus pyogenes și Streptococcii β-hemolitici de grup B, C, G în cazul Anginei acută, Haemophilus influentzae, Staphilococcus aureus, Moraxelle (Branhamella) catarrhalis în cazul Anginei recidivantă, Candida diphteriae în cazul Anginei difterice, Candida albicans în cazul Candidozei orofaringiene, Neisseria gonorrhoeae în cazul Faringitei gonoreice.

Infecțiile tractilui respirator inferior (ITRI) se întâlnesc în dreptul traheei, bronhiilor sau în țesutul pulmonar. Tuberculoza pulmonară este una dintre bolile cauzate de ITRI.

Pentru a dignostica bolile produse de ITRI sunt folosite tehnici speciale precum serologia și izolarea pe medii speciale .

Agenții izolați din secreții purulente: Legionella pneumophila în cazul legionelozei, Mycoplasma pneumoniae și Chl. pneumoniae în cazul pneumoniei, H. influenzae, Str. pneumoniae în cazul bronșitelor cronice, Str. pneumoniae în cazul pneumoniei acută lobară.

I.1.1 Genul Staphyococcus

Genul Staphylococcus face parte din ordinul Eubacteriales familia Staphylococcaceae.

Stafilococcii sunt coci sferici Gram-pozitivi și se prezintă sub formă de ciorchine.

Genul Staphylococcus este format din 35 de specii, cu importanță medicală fiind: Staphylococcus aureus – coagulozo-pozitiv și coagulozo-negativi: S. epidermis, S. saprophiticus, S. hominis, S. haemolyticus, S. warneri, S. capitis.

I.1.1.1. Habitat: Stafilococii sunt germeni ubiquitari răspândiți în toate mediile, de la mediul ambiental, apă, aer, până la sol, piele, sala de operații, instrumentar, lenjerie. Aproximativ jumătate din populație este purtătoare nazală de Staphylococcus aureus. Contaminarea alimentelor cu aceast germen poate cauza probleme grave precum intoxicații.

I.1.1.2. Caractere de cultură și colorație: Staphilococci cresc pe medii de cultură obișnuite, în condiții aerobe sau anaerobe, la temperatura de 36-37ºC.

Mediile de cultură folosite pentru determinarea infecțiilor respiratorii sunt de două feluri: solide – Mannitol Salt Agar, geloza sânge și lichide – bullion (Fig.I.1).

Pe medii solide stafilococii formează după 24 de ore colonii lucioase, opace, iar cei coagulozo-negativi, albe, translucide.

În mediu lichid (în bulion) dezvoltarea stafilococului auriu este încetinită de un pH de 4,8 și o concentrație de 5% de NaCl.

Pigmenții produși de stafilococi sunt de natura carotenoidă, nedifuzibili în mediu, putând avea diferite culori: albă-cretacee, albă-gri, galbenă-aurie, galben-citrin; există corelații aproximative între felul pigmentului, originea și patogenetatea tulpinii (Rădulescu, 1973, citat de Ivana, 2011).

Staphylococcus aureus sintetizează un pigment auriu, de unde și numele, formând colonii de culoare alb (Fig. I.2.) și galben, însă există și tulpini care nu produc acest pigment.

Stafilococii pot fi hemolitici. În cazul izolării pe mediu agar-sange, colonia este îmconjurată de o zonă de hemoliză totală (de tip beta) produsă de hemoliza alfa a Stafilococului auriu (Lucia Roșu, 2002).

Există cazuri în care hemoliza poate fi și incompletă, numită hemoliza de tip cald-rece. În aceste cazuri hemoliza nu este completă la temperatura de 37ºC, pentru clarificarea culturii aceasta se va ține la timperatura de 4ºC timp de câteva ore.

Stafilococii folosesc ca surse de energie aminoacizii pentru azot și tiamina și acidul nicotic ca sursa de vitamina B, iar în cazul creșterii anaerobe folosesc uracilul.

Fig.I.1. Genul Staphylococcus pe geloză – sânge

(http://www.scritub.com/files/medicina/3020_poze/image001.jpg)

Fig.I.2 Staphylococuus aureus pe geloză-sînge (original)

I.1.1.3. Caractere biochimice: Stafilococii fermentează carbohidrații precum manitol, xiloza, lactoza, zahoroza, producând acizi, dar și glucoza fără producere de gaz.

Unul dintre criteriile de diferențiere de streptococi este acela că stafilococii produc catalază, fiind secretată de cele mai multe dintre tulpinile de Staphylococcus aureus. Aceasta îndeplinește două funcții: cea de legare a fibrinogenului și cea de coagulare a plasmei, formând cheagurile de fibrină. Catalaza se prezintă sub forma unei proteine extracelulare libere formând prin legarea de protrombina gazdei stafilotrombina. Pe lângă coagulază există și factorul de aderență sau factorul clumping, diferit de aceasta.

Staphylococcus aureus este coagulozo-pozitiv, beta-hemolitic, eliberând pigment, în timp ce Staphylococcus epidermidis și Staphylococcus saprophyticus sunt coagulozo-negativi, nu produc hemoliză și eliberează pigment alb respectiv galben.

Staphylococcus aureus produce:

coagulaza liberă – o enzimă extracelulară care are proprietatea de a transforma fibrinogenul din plasma imună în plasmă;

coagulaza legată sau factor de cogulare;

coagulaza terminală este enzima care are proprietatea de a dezlega AND-ul sau ARN-ul.

Pentru efectuarea testului coagulazei este necesar să se amestece în proporție de 1:5 plasma umană sau de iepure cu citrate, având un volum egal cu cel al culturii bacteriene crescută pe mediul lichid la o temperatură de 37ºC (Fig.I.3.).

Fig. I.3. Test coagulazei la Staphylococcus aureus (http://www.scritub.com/files/medicina/3020_poze/image006.jpg)

I.1.1.4. Caractere antigenice și de patogenitate: Stafilococii sunt formați din polizaharide și proteine antigenice (Fig.I.4).

Declanșarea mecanismului de apărare celulară se bazează pe recunoașterea determinanților antigenici de suprafață ai celulelor stafilococice ajunse în țesuturi unde sunt recunoscute ca “non-self” (Ivana, 2011).

Există mai multe tipuri de antigene precum cele de gen, de specie, dar și variabilități de la o tulpină la alta.

Staphylococcus aureus și Staphylococcus epidermidis prezintă antigene cu specificitate de gen.

Polizaharidul A format din N-acetil glucozamină și poliribitor fosfat este un antigen cu specificitate de specie prezent la Staphylococcus aureus.

Polizaharidul B la fel ca și polizaharidul A este un acid techoic, fiind întâlnit la Staphylococcus epidermidis.

Virulenta tupinii de stafilococ este amplificată de prezența unei capsule polizaharidice cu rol antifagocitar. Tulpinile care au capsula propriu-zisă formează colonii mucoide și sunt rezistente la fagocitoză.

Proteină A, componentă a peretelui celular, este un reactiv important având proprietatea de a se lega cu IgG.

Peretele celular este format din: peptidoglican, proteina A și acidul teicoic.

Peptidoglicanul este un polimer polizaharidic având rol în producerea interleukinei 1 și în stimularea de anticorpi opsonici de către monocite.

Fig.I.4. Structura antigenică a stafilococilor (Olga Dorobăț, )

Caracterele de patogenitate sunt reprezentate de virulentă și de toxinogeneză.

Factorii de virulentă sunt reprezentați de: coagulaza, hialuronidaza, fibrinolizina (stafilokinaza), dezoxiribonucleaza, fosfataza, lipaza.

Coagulazele sunt reprezentate de proteine care au rolul de a coagula plasma. Acestea sunt de două tipuri: coagulaza liberă și coagulaza legată sau “clumping factor”.

Hialuronidaza (factorul de difuzie) este cea mai importantă exoenzimă din punct de vedere al virulentei, acționând asupra acidului hialuronic pe care îl trasformătă în acid gluconic, acid acetic și glucozamină. Hialuronidaza este produsă de către stafilococii patogeni în proporție de 90%.

Fibrinolizina (stafilokinaza) este o enzimă proteolitică întâlnită în exudatul inflamator din țesutut. Ca și coagulaza aceasta crează un ansamblu echimolar cu plasminogenul. Plasma activă degradează cheagurile de fibrin și proteinele complexului matricei extracelulare, mai puțin colagenul.

Producerea stafilokinazei conduce la neutralizarea α-defensinelor gazdei. Α-defensinele sunt peptide bactericide ce furnizează protecție față de infecțiile bacteriene prin distrugerea integrității pereților bacterieni (Chifiriuc, 2013).

Deoxiribonucleaza (termonucleaza) este o enzimă care este produsă de tulpinile patogene coagulozo-pozitive în proporție de 90-95 %. Aceasta acționează atât asupra AND cât și a ARN producând fosfomononucleotizi.

Fosfataza este produsă de aproape toate tulpinile de stafilococ fiind folosită pentru depistarea stafilococilor din alimente.

Factorii de toxicitate sunt reprezentați de proteine care au caracteristici antigenice, producând modificări morfologice și funcționale la nivelul țesuturilor. Cei mai importanți factori de toxicitate stafilococica sunt: hemolizinele, enterotoxinele, leucocidinele, toxina epidermolitică și exfoliantă și proteina A.

Hemolizinele sunt principali factori toxici care participă la alterarea alimentelor, având efect citopatic și citolitic pentru diverse celule. Acestea sunt de patru tipuri: hemolizine α, β, γ, δ.

Hemolizinele α, stafilotoxina sau α – toxina este cea mai agresivă, fiind întâlnită la tulpinile umane. Hemolizina α produce edemul pulmonar sau sindromul de detresă respiratorie. Aceasta exercită o acțiune citotoxică asupra celulelor musculare netede din pereții vaselor de sânge provocând vasoconstricția, apoi ischemie și necroza țisuturilor. Hemolizina α se activează la temperature de 37ºC și se inhibă la 4ºC.

Pe mediul agar-sange se prezintă sub forma unei hemolize clare, având marginile cu forma vagă.

Hemolizinele β sau β-toxina este un tip de hemoliză denumită hemoliza “cald-rece” (Chifiriuc, 2013) deoarece își mărește activitatea prin incubare la 4ºC, după ce a fost supusă unui tratament de 18-20 de ore la temperatura de 37ºC.

Betahemolizina nu este așa de toxică precum celelalte, fiind mortală doar în cantități mari. Este hemolitică pentru hematiile de oaie și de bou dar nu și pentru cele de iepure și om.

Hemolizina γ este activă în prezența eritrocitelor de iepure, om și oaie, leucocitelor și limfoblastelor și inactivă în prezența hematiilor de cal. Hemolizina γ mai este denumită și leucocidina Panton-Valentine. Aceasta se întâlnește în cazul leziunilor necrotice ale pielii sau mucoaselor și pneumoniei hemoragică necrotică.

Hemolizina δ este diferită din punct de vedere antigenic față de celelalte fragmente. δ-toxina este eliberată doar atunci când bacteria este cultivată în atmosferă cu CO2. Aceasta produce dezintegrarea și dizolvarea membranei celulare a eritrocitelor umane, de berbec și de iepure.

Leucocidinele produc spargerea leucocitelor acționând numai la nivelul neutrofilelor și a macrofagelor de om și de iepure. Sunt formate din două subunități, una termostabilă și una termolabilă, ambele fiind inhibate de anticorpii specifici.

Enterotoxinele sunt secrețiile, produse de unele tulpini de stafilicoci coagulozo-negativi, implicate în majoritatea intoxicațiilor alimantare. Enterotoxinele sunt formate dintr-un lanț polipeptidic alcătuit în cea mai mare parte din lizină, asparagină, acid glutanic și tirozină. Enterotoxigeneza se desfășoară în condiții de aerobioza la temperaturi cuprinse între -6,7ºC și 45,5ºC și un pH 4.

Enterotoxinele sunt rezistente la temperaturi de până la 117ºC. Acestea rezistă o oră la 100ºC, ceea ce înseamnă că nu pot fi omorâte în timpul preparării culinare a alimentelor.

Tratamentul cu antibiotice favorizează apariția toxiinfecțiilor alimentare sau a enterocolitelor pseudomembranoase produse de enterotoxine.

Toxina epidermolitică și exfoliantă produce la om “sindromul pielii opărite” iar la poc “epidermita exudativa” (Ivana, 2011).

I.1.1.5. Rezistența stafilococilor la factorii externi

Stafilococii au dobândit în timp rezistență la antibiotice. Acestea sunt de două feluri: bactericide – care omoară germenii și bacteriostatice – care opresc înmulțirea lor.

Stafilococii rezistenți la β-lactamine produc penicilinaze plasmidice, inductibile care au rolul de a inactiva toate derivatele penicilinei. Acestea au dobândit rezistență datorită proteinei suplimentare de legare a penicilinei numită PLP 2a sau PLP2’. Această rezistență este de două feluri: omogenă și heterogenă.

Aminoglicozidele precim Gentamicina, Kanamicina, Streptomicina, Neomicina acționează mai ales împotriva bacililor Gram-negativi dar și a celor Gram-pozitivi și a cocilor.

Tetraciclinele precum Tetraciclina, Metaciclina, Doxacilina fac parte din categoria antibioticelor bacilostatice .

În infecțiile pulmonare sunt folosite lincosamide.

I.1.2. Genul Streptococcus

Genul Streptococcus face parte din familia Streptococaceae alături de Aerococcus, Gemella, Leuconostoc, Pediacoccus și Lactococcus și este reprezentat de coci Gram pozitivi, grupați în triade sau lanțuri. Streptococii sunt anaerobi, cu o largă răspândire în natură, atât în lumea animală cât și la om. Aceștia sunt de două tipuri: cei întâlniți în microbionta normală a intestinului la om și cei implicați în infecții.

Speciile cu cea mai mare importanță medicală sunt cele reprezentate de: Streptococcus pyogenes sau de grup A, Str. agalactiae sau de grup B, Str. viridans–întîlnit în microflora intestinală normală, Str. pneumonie sau pneumococ.

Streptococii au fost descriși pentru prima dată de către Pasteur care îi numea “lanț de mărgele” (Dorobăț, 2006).

Streptococii sunt germeni imobili și care nu sporuleza.

I.1.2.1. Caractere de cultură și coloniale: Streptococii sunt pretențioși, aceștia nu se dezvolta pe medii de cultură nornale, ci necesita suplimentarea acestora cu ser sau sânge pur cu pH 7,5 și o temperatură de 37°C. Cel mai frecvent mediu utilizat este agar-sânge. Pe acest mediu colonia se formează în 18-24 de ore și are aspectul literei S. Coloniile au diametrul cuprins între 0,5-1 mm și sunt înconjurate de o zonă clară de hemoliză, β-hemoliză.

Pe lângă mediul agar-sânge streptococii mai sunt cultivați și pe medii lichide, pe medii solide precum geloza-sange (Fig. I.5.) pe care formează colonii mai mici și transparente.

În funcție de aspectul acestora pe geloza-sange se disting următoarele tipuri de colonii:

-colonii mucoide, acestea au un aspect lucios

-colonii “glossy”, au un aspect lucios, cu marginile netede

-colonii “rough”, sunt colonii cu marginile rugoase

-colonii mici, pitice.

Fig. I.5. Steptococcus pyogenes pe geloză sânge

http://atlas.microumftgm.ro/bacteriologie/bactsp/str/medii/pic/sga_bac.jpg

I.1.3. Streptococcus pyogenes

I.1.3.1.Caractere biochimice: Streptococii piogeni sunt de mai multe feluri: streptococci alfa și beta care produc hemoliză și streptococci gama care nu produc hemoliză. Aceștia au proprietatea de a elibera acid în urma prelucrării zaharurilor.

Streptococii β-hemolitici prezintă colonii clare înconjurate de o zonă de hemoliză completă, în timp ce Streptococii α-hemolitici prezintă colonii înconjurate de o zonă de hemoliză înverzită, iar hematiile sunt parțial lizate.

I.1.3.2. Caractere antigenice și de patogenitate: Structura antigenica a streptococului piogen este una complexă, fiind formată atât din antigene somatice cât și din antigene solubile (Fig.I.6).

Antigenele somatice sunt formate din mai multe componente: antigen capsular, proteină M, substanța T, proteină R, substanța C.

Antigenul capsular este izolat doar de la germeni foarte patogeni.

Proteină M, componentă a peretelui celular, este un important factor de virulență, prezentând peste 150 de serotipuri. Aceasta se întâlnește în special pe coloniile de streptococ cu aspect mucoid. Proteină M are rolul de o inhiba fagocitoza bacteriilor. Tupinile care secretă proteină M sunt virulente, pentru fagocitarea lor fiind nevoie de prezența anticorpilor anti-proteina M.

Substanța T sau proteina T este distrusă de căldură și de aciditate, ea nefiind virulentă. Aceasta are rolul de a diferenția streptococii în mai multe tipuri.

Proteină R este la fel ca și proteină M o moleculă de suprafață.

Antigenele solubile cuprind exotoxine, hialuronidaza, fibrinolizine (streptokinazele), streptodornaza, streptolizine.

Exotoxinele streptococice eritrogene sunt toxine pirogene care amplifică simptomele șocului toxic și superantigenitatea. Între exotoxinele streptococice pirogene și enterotoxinele stafilococice A și C există similaritudine.

Hialuronidaza este enzima care desface acidul hialuronic din substanța fundamentală a țesutului canjunctiv ajutând la pătrunderea bacteriilor. Hialuronidaza este antigenică, diferită pentru fiecare tulpină, declanșând sinteza de anticorpi specifici.

Streptokinaza sau fibrinolizina este produsă de mai mulți streptococci printe care și cei de grup A și are rolul de a trasforma plasminogenul din plasma umană în plasmină. Este foarte antigenă, stimulând secreția de anticorpi specifici în serul bolnavilor. Streptokinaza este folosită în tratamentul emboliilor pulmonare, coronariene și trombozelor venoase.

Streptodornaza sau dezoxiribonucleaza are rolul de a depolimeriza AND și proteinele nucleare.

Streptodornaza împreună cu streptokinaza este folosită în drenarea puroiului și a țesuturilor necrozate și pentru a ușura pătrunderea antibioticelor. Streptodornazele sunt de patru feluri (A, B, C ,D), dezoxiribonucleaza B, specifică streptococilor de grup A, fiind antigenică.

Streptolizinele sunt de două tipuri: streptolizine O (SLO) și streptolizine S.

Streptolizinele O au proprietăți hemolitice în stare redusă care se inactivează în prezența oxigenului. Anticorpii specifici SLO se numesc ASLO. Streptolizina O este antigenică, fiind inportantă în diagnostic.

Streptolizina S este neantigenica, stabilă și β-hemolitica.

Patogenitatea este dată de virulenta, toxicitatea și sensibilitatea streptococului.

Fig. I.6. Ilustrarea schematică a localizării celulare

a factorilor de virulență la Streptococcus (după Todar, 2008)

I.1.3.3.Rezistența streptococilor la factori externi: Rezistența față de infecțiile streptococice este una specifică fiecărui serotip.

Este rezistent la uscăciune, rămânâd viabil câteva săptămâni în secreții faringiene uscate la temperatura camerei, pe tampoane de vată. Este distrus de lumina UV, de razele solare, de antiseptice și de soluții dezinfectante în concentrații mari, dar și de căldură (55 ̊ C) timp de 20 de minute.

Streptococcus pyogenes este în continuare sensibil la Penicilină, Bacitracina și Eritromicina. În ciuda folosiri frecvente a penicilinei, aceasta este încă primul antibiotic administrat în tratarea infecțiilor streptococice, Eritromicina fiind cel de-al doilea, folosită pentru bolnavii alergici la Penicilină.

Rezistența streptococilor la antibiotice este determinată de prezența plasmidelor care pot fi trasmise intra și/sau intergrup sau prin conjugare.

I.1.4. Streptococcus pneumonie

I.1.4.1. Caractere biochimice: Principala sursa de energie a pneumococului este reprezentată de glucoză. Pneumococii eliberează zaharolitice, proteolitice,lipolitice și fermentează inulina, care reprezintă un caracter prin care se diferențiază de Streptococcus vridans. Pneumococii produc enzime autolitice, autoliza fiind stimulată de acizii biliari, săruri biliare și bilă.

I.1.4.2. Caractere antigenice și de patogenitate: La fel ca și la streptococii piogeni, pneumococii prezintă două tipuri de antigene – somatice și solubile.

Proteină M este un antigen de specificitate, având proprietăți diferite pentru fiecare serogrup.

Cel mai important determinant antigenic și patogen este capsula polizaharidica sau antigenul K, care are rolul de a proteja pneumococul de fagocitoza. Se cunosc până la 83 de serogrupuri diferite.

Streptococcus pneumonie nu este toxic dar are capacitatea de a se multiplica și de a fi invaziv.

Structura antigenica a streptococilor

(http://ro.scribd.com/doc/18599510/Streptococcus#scribd)

I.1.4.3. Rezistența la factorii externi: Pneumococii au o rezistență scăzută în mediul extern, dar pot fi viabili până la câteva luni în sputa, feriți de lumină.

Pneumococii au dezvoltat imunitate față de peniciline. Imunitatea față de pneumococ este de scurta durată, ea realizându-se prin vaccinare în urma căreia organismul secretă anticorpi specifici.

I.2.Infecțiile tractului respirator

I.2.1. Pronostic si tratament

Infecțiile tractului respirator se inpart în două categorii: infecțiile tractului respirator inferior (ITRI) și infecțiile tractului respirator superior (ITRS).

ITRI sunt localizate la nivelul traheei, bronhiilor, sau în țesutul pulmonar și sunt reprezentate de traheite, bronșite, abces pulmonar, pneumonie, tuberculoza pulmonară.

ITRS sunt localizate la nivelul faringelui și sunt reprezentate de faringită, laringită, otită.

Majoritatea infecțiilor tractului respirator sunt produse de Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes și Streptococcus pneumonie.

Infecțiile stafilococice epidermice sunt de două tipuri: infecții nosocomiale și infecții alimentare.

Infecțiile nosocomiale sunt frecvente în spitale unde se întâlnește aceași tulpină și care au devenit rezistente la antibioticele din spital fiind folosite uzual.

Infecțiile stafilococice au o evoluție variabilă, putând să se manifeste de la câteva ore la câteva zile, săptămâni sau luni. Există cazuri când are loc o reinfectare cu o altă tulpina a aceleiași bacterii.

Staphylococcus aureus este des întâlnit în pneumonii stafilococice care sunt însoțite de pleurezii.

Pneumonia stafilococică reprezintă 1-3% din totalul pneumoniilor. Cei mai afectați sunt copii sub 1 an, bătrânii, bolnavii de diabet, în general persoanele cu o imunitate scăzută.

Simptomele specifice pneumoniei stafilococice sunt reprezentate de frisoane, transpirație, dispnee pronunțată, tuse cu expectoroție abundenă,

În urma realizării radiologiei se observă zone întunecate reprezentate de aglomerări de stafolococi.

Confirmarea prezenței stafilococului se face prin bacterioscopia sputei recoltate de la pacient.

Printre complicațiile pneumoniei stafilococice se numără abcesele pleurale, șocul septic, insuficiență respiratorie, etc.

Moartea survine la 20-30% dintre pacienții care suferă de pneumonie stafilococică, de vină, parțial, fiind și complicațiile apărute în urma celorlalte afecțiuni existente ale acestora.

Tratamentul este unul dificil și complex deoarece stafilococii au dezvoltat rezistentă la antibiotice. 70-80% dintre tulpinile de Staphylococcus produc β-lactamaze care distrug pelicilinele.

În tratarea pneumoniilor stafilococice se folosește Oxacilina, Ampicilina, Amoxacilina dar și cefalosporinele și pelicilinele protejate.

Infecțiile streptococice sunt periculoase deoarece au capacitate de a reinfecta organismul, ori cu aceasi tulpină ori cu o altă tulpină, provocând afecțiuni grave.

Prognosticul infecțiilor streptococice s-a îmbunătățit odată cu apariția antibioticelor.

Angina streptococică reprezintă inflamarea faringelui și a amigdalelor cauzate de infecția cu un streptococ de grup A, Streptococcus pyogenes.

Cea mai mare frecvență a anginei streptococice se întâlnente la copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.

Perioada de incubație a streptococului este de la două până la patru zile.

Pacientul este dicnosticat cu angină dacă: prezintă temperatură peste 38̊C, nu prezintă tuse, ganglionii limfatici cervicali sunt umflați și dureroși, prezintă hipertrofie amigdaliană sau exudat amigdalian și dacă are vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.

Tratamentul este unul specific reprezentat de administrarea de penicilină timp de 10 zile, antiinflamatoare, gargară cu o soluție salină, hidratarea întensă, dar în primul rând se recomandă izolarea.

I.2.2. Faringita

Este o specifică anotimpului rece, manifestându-se cel mai frecvent la copii. În popor mai este cunoscută și sub denumirea de ”roșu în gât”. Așa cu spune și numele, aceasta este localizată la nivelul faringelui.

Dintre agenții bacterieni răspunzători de faringită îl amintim pe streptococul beta hemolitic de grup A. Perioada acestuia de incubație este de 2-4 zile.

Simptomele specifice faringite sunt durerile în gât, febră, amigdale imflamate, apariția de pete colorate în galben sau albe la nivelul gâtului, roșeața accentuată a gâtului.

Dacă pacientul prezintă simptome precum tuse, stănut sau nas înfundat este posibil să un aibă faringită streptococică. Faringita streptococică se tratează de obicei cu antibiotice, pacientul fiind vindecat în 3-4 zile de la inceperea tratamentului. Dacă un este tratată, faringita streptococică este contagioasă, contagiozitatea scăzând foarte mult în prímele 48 de ore de la începerea tratamentului.

Tratamentul se administrează doar după ce boala a fost confirmată de un specialist infectarea cu streptococ. Se recomandă tratamentul cu penicilina, cefalexina sau amoxacilina. Pentru rezultate cât mai eficiente antibioticele trebuie administrate in primele 48 de ore de la infectarea cu streptococ.

Antibioticele au rolul de a distruge bacteriile, scurtând timpul de contagiozitate și previn posibilele complicații.

În cazul reapariției faringitei streptococice este recomandat un tratament chirurgical, adică îndepărtarea amigdalelor printr-o intervenție numită amigdalectomie.

În cazul netratării corespunătoare a faringitei streptococice pot apărea complicații precum infecția urechilor, a sinusurilor și a amigdalelor.

Se recomandă evitarea persoanelor infectate cu streptococ deoarece faringita streptococică se transmite foarte ușor prin salivă, tuse, strănut.

I.2.3. Laringita

Laringita este o infecție acută sau cronică a laringelui și a coardelor vocale. Poate fi cauzată de un virus sau de o bacterie și poate fi asociată o cu rinită, faringită sau traheită.

În larigita acută primul simptom este reprezentat de incapacitatea de a vorbi care poate ajunge până la axfisiere. Se recomandă repausul vocal și statul în casă, într-un mediu cald și umed. Tusea se tratează cu Codeină, în infecțiile bacteriene se face tratament cu penicilina.

Laringita cronică apare de obicei în urma unor apariții repetate de laringită acută. Laringita cronică durează mai mult decât cea acută și poate produce mai multe leziuni laringelui. Laringita cronică poate produce răgușirea permanentă a vocii.

Laringitele pot fi produce de coci, bacili sau Candida albicans.

Tratamentul recomandat în cazul laringitalor produce de un virus nu este unul specific, ci este recomandat în funcție de simptomele pacintului. În cazul unei infecții cu o bacterie se recomandă un tratament bazat pe administrare de antibiotice și corticosteroizi pentru a reduce inflamația.

I.2.4. Otita

Reprezintă o inflamație sau infecție a urechii. După localizarea infecției se pot distinge două tipuri de otită: otită medie și otită externă.

Otita medie constă în blocarea drenajului normal al cavității urechii și a eliminării compușilor de secreție nazo-faringieni. Principalele bacterii care cauzează otita sunt Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumonie Haemophilus influentzae, mai rar Staphylococcus aureus și alte bacterii anaerobe.

Pacienții care suferă de otită medie acuză dureri pulsatile, timpan bombat care se poate fistula, amețeală, greață.

Pentru diagonosticarea otitei medii se face un examen bacteriologic pentru care se preleva exudat aspirat prin timpanocenoză. În cazul în care timpanul este fistulat se examinează exudatul de pe tamponul steril.

Otita externă are particularitățile întâlnite în infecțiile tegumentare. Otitele externe sunt cauzate de Pseudomonas aeruginosa, rar de Staphylococcus aureus.

Pacienții prezintă scurgeri purulente din urechea externă, din conductul auditiv extern. Exudatul este prelevat pe tampon streril care trebuie trimis la laborator într-un mediu special de transpor.

Tratamentul recomandat este cel cu antibiotice la care agentul infecțios este sensibil. Pe toată durata tratamentului se face controlul microscopic al secreției, pentru a vedea cum evoluează sau dacă trebuie schimbat sau completat tratamentul.

I.2.5. Bronșita

Cea mai mare frecvența o au în sezonul rece care este un factor important în inflamarea căilor bronșice. Boala evoluează lent, uneori având caracter recidivant.

Cele mai multe bronșite sunt cauzate de pneumococi, stafilococi, streptococi beta hemolitici, bacili și Haemophilus influentzae. La copii pot fi asociate cu inflamația căilor superioare sau inferioare.

Bronșita acută evoluează în trei faze:

faza de coriză sau catar rino-faringian care durează1-3 zile

faza de cruditate sau faza uscată care dureză 2-3 zile; prezintă tuse uscată, durere retrosternală, febră

faza de cocțiune sau productivă, cu tuse însoțită de expectorație mucoasă.

Evoluția unei bronșite poate să dureze între 1-2 sîptămâni, având ca simptome tusea care la început apare doar dimineața după care se extinde la toată ziua. Pot apărea expectorații purulente. Pacintul are febră, respirația este îngreunată.

Pentru determinarea bronșitei se fece un examen de laborator al sputei. Bacterioscopia este urmată de însămânțari pe diferite medii de cultură.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice menite să lupte împotriva focarelor de infecție de la nivelul sinusurilor și a faringelui. Pe lângă antibiotice se mai pot administra dezinfectante nazo-faringiene, calmante pentru tuse.

II. PARTEA PRACTICĂ

II.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei lucrări este acela de a evidenția incidența stafilococilor și a streptococilor în populația judetului Argeș în perioada iulie- decembrie 2014, dar și rezistența acestor agenți, izolați din secrețiile nazo-faringiene, la antibiotice.

Studiul a fost efectuat în Laboratorul medical al Spitalului Județean Pitești în colabarare cu D-na Dr. Viorica Petri și a D-lui Dr. Enescu- Rădulescu Eugen.

În aceasta s-a dorit urmărirea incidenței infecțiilor respiratorii determinate de agenții patogeni, stafilococ și streptococ, în funție de:

-sexul pacienților

– grupa de vârstă

– mediul de proveniență

– agentul patogen identificat

– antibiorezistența tulpinilor izolate.

Scopul acestei lucrări este acela de a testa tulpinile de stafilococ și streptococ, întâlnite la nivelul tractului respirator, rezistente la antibioticele utilizate în mod obișnuit în tratarea infecțiilor respiratorii.

II.2. Materiale și metode

II.2.1. Lotul de pacienți

Lortul de pacinți luat în studiu este format din 495 de subiecți, investigați în cadrul Laboratorului de analize al Spitalului Județean Pitești, în decursul a 6 luni.

Pacinții sunt copii cu vârste cuprinse între o zi si 18 ani, adulți și bătrâni. Aceștia provin din perimetrul județului Argeș, atât din mediul urban cât și din cel rural.

De la cei 495 de pacienți au fost recolate probe de exudat nazo-faringian care au fost prelucrate conform protocolului de lucru.

II.2.2. Metode utilizate

II.2.2.1. Recoltarea exudatului faringian

Materiale necesare

tampoane sterile de unică folosință (Fig. II.1)

apăspător de limbă

sursă de lumină

mască de protecție.

Fig. II.1 Tampon de uz general

(http://www.esanatos.com/files/ghid

-medical/microbilologie/17573_poze/image002.jpg)

Recoltarea exudatului faringian se face înainte sau dupa 3-4 ore de la toaletarea gurii ori de la ingestia de alimente, inainte de a se administra antibiotice. Este indicat să se recolteze cel puțin două tampoane.

Tehnica recotării

Pacintul este așezat pe un scaun, cu fața spre o sursă de lumină, cu gatul în ușoară extensie. Cu ajutorul apăsătorului steril se apasă limba bolnavului astfel încât să se poată ajunge cu tamponul steril până la nivelul amigdalelor care sunt șterse ferm dar cu grijă pentru a nu rănii pacientul. Se vizează în general orice zonă inflamată, purulentă de la nivelul gâtului.

Atât la introducerea tamponului cât și la scoaterea acestuia trebuie evitată atingerea limbii.

Tamponul este introdus într-un tub protector. Pe acesta se pune o etichetă cu care sunt notate datele pacientului și un cod de înregistrare.

Transportul și conservarea probelor

Proba trebuie să se examineze în maxim 3 ore de la prelevare. În cazul în care acest interval nu poate fi respectat, se impune scufundarea și transportul tamponului în buion de conservare – îmbogațire. Mediul recomandat pentru conservare – imbogațire este bulionul Todd – Hewit cu azidă de sodium (1:16000) și cristal violet (1:500000).

II.2.2.2. Recoltarea exudatului nazo-faringian

Tehnica recotării

Se așează pacientul pe un scaun cu fața spre o sursă de lumină și ceafa sprijinită de un perete pentru o mai bună imobilizare a capului.Tamponul este introdus ușor printr-o nară, în lungul planșeului nazal, până ce atinge peretele posterior al nazo-faringelui. Acesta este lăsat preț de câteva secunde după care este răsucit ușor pentru a preleva exudatul. După ce tamponul este încărcat se retrage. Cantitatea de exudat crește dacă tamponul este retras și reintrodus în aceași pozitie deoarece prima dată este stimulată secreția de mucus nazo-faringian, fiind mult mai ușor de prelevat a doua oară. Probele pot fi prelevate cu ajutorul tamponului sau prin aspirație nazo-faringiană. Acesta este folosită în special la copii.

Transportul și conservarea probelor

Ca și în cazul exudatului faringian probele trebuie examinate într-un intervat de maxim 3-4 ore, dacă nu, acestea necesită transport și conservare adecvate. Transportul și conservarea se face la fel ca și în cazul exudatului faringian, adică în bulion de conservare- imbogățire Todd Hewit.

II.2.2.3. Prelucrarea probei prelevate

Cultivarea produsului patogen

Metoda folosită este cea a epuizării tamponului.

Cultivarea constă în însămânțarea agentului patogen prin descărcarea conținutului tamponului în cuti Petri. Pentru evidențierea stafilococilor sunt folosite medul agar- sânge și mediul Chapmann, iar pentru evidențierea streptococilor, mediul agarizat îmbogațit cu 5% sânge de berbec.

După însămânțare cutiile Petri trebuie să stea la incubator timp de 24 de ore la o temperatură de 37̊ C în conditii de aerobioză.

II.2.2.4 Identificarea agentului patogen

Identificarea streptococilor

Steptococii hemolitice formează pe mediul cu geloză- sânge colonii mici cu diametrul între 0.5-1 mm, transparente sau opace, înconjurate de o zonă de hemoliză.

Suprafața coloniilor pot fi neregulat mamelonată, numite colonii matt, luciosă și cu relif acuminat-colonii glossy sau mucoidă- colonii mucoase.

Cele mai multe colonii sunt opace ansa imobilizându-le întregi. Dacă coloniile sunt de streptococi, identificarea se face prin diferențierea prezumtivă în stretococii grup A sau non-grup A prin testul sensibilității la bacitracină.

Testul la bacitracină

Principiul tehnicii

Creșterea streptococilor de grup A este inhibată de concentrații mici de bacitracină. Doar 0,5 % dintre tupinile de Streptococcus pyogenes sunt rezistente la bacitracina, 5-10% dintre tulpinile non-grup A sunt sensibile.

Materiale necesare

placi cu agar- sânge de berbec

discuri diferențiale cu 0,004 U sau 0,1 U bacitracină

proba bacteriană, care constă în colonii β- hemolitice bine izolate pe agar- sânge sau culturi tinere în bulion.

Procedura

Se prelevează cu ansa 3-4 colonii β- hemolitice sau o colonie din bulion după care se însămânțează ¼ din placa de agar- sânge, trasându-se striuri strânse și suprapuse în 3 direcții. După însămînțare se aplică un disc cu bacitracină în centrul zonei difuzate. Preparatul se incubează peste noapte la 35-37 ̊ C.

Citire și interpretare

Testul este pozitiv în momentul în care prezintă o zonă de inhibiție a creșterii în jurul discului de 0,04 U bacitracină sau o zonă cu diametru mai mare sau egal cu 11mm în jurul discului de 0,1 U bacitracină.

Testul este negativ dacă zona de inhibiție a creșterii lipsește sau are un diametru mai mic de 11mm in jurul discului de 0,1 U bacitracină.

Identificarea stafilococilor

Cel mai bine coloniile de stafilococi se dezvoltă pe geloză- sânge (Fig. II.2), având diametrul de 1-3mm și formă rotundă sau bombată. Sunt lucioase, opace, galbene înconjurate de un halou gaben. Stafilococii mai pot fi cultivați și pe mediu Chapmann( Fig.II.3) unde fermentază manita pe care dacă sunt manitozo-pozitivi o colorează în galben.

Se întâlnesc mai multe tipuri de colonii printre care:

colonii de tip ”S” sau smooth

colonii de tip ”R” sau routh

colonii de tip ”M” sau mucoase

colonii de tip ”G” sau pitice.

Pe mediul geloză-sânge se evidențiază caracterul hemolitic al stafilococilor:

hemoliză totală de tip beta este dată de alfa hemoliză

zona de hemoliză la 37°C dată de beta hemoliză poate fi discretă. În acest caz plăcile trebuie ținute la temperatura de 4°C timp de 20-24 de ore.

Fig.II.2 Staphylocccus aureus pe geloză-sânge (original)

Fig. II.3 Staphylococcus aureus pe mediu Chapmann (origina)

II.2.2.5. Antibiograma

Antibiograma este metoda prin care este testată sensibilitatea agenților bacterieni la antibiotice și reprezintă ultima etapă în diagnosticul bacteriologic. Aceasta oferă imfomații prețioase medicului care ii recomandă un anumit tip de tratament pacintului.

Cea mai economică și ușor de utilizat metodă este cea difuzimetrică. Pentru a obține rezultate mai bune se reconadă folosirea metodei Kirby-Bauer.

Principiul antibiogramei difuzimetrice

Se pun microcomprimatele de antibiotice pe suprafața unui mediu solid însămânțat cu o cultură bacteriană, substanța antimicrobiană activă va difuza în mediu formând un gradient de concentrație.

Diametru zonei de inhibiție va determina gradul de sensibilitate al germenului la antibiotice (sensibil, sensibil intermediar sau rezistent). Cu cât diametrul zonei de inhibiție este mai mare cu atât agentul bacterian este mai sensibil și invers.

Tehnica de lucru prin metoda difuzimetrică Kirby-Bauer

Orice factor care participă la efectuarea antibiogramei poate să influențeze diametrul zonei de inhibiție și deci rezultatul final.

Cu cât concentrația în geloză a mediuli este mai mare cu atât va determina zone de inhibiție mai mici și inves. Dacă este inoculată o cantitate mai mare de germeni este posibil ca zona de inhibiție să fie mai mică și invers.

Toate condițiile referitoare la mediul de cultură, la inocul, la microconprimate la efectuarea testului și la incubare trebuie sa fie precis standardizate.

Mediul de cultură

Mediul folosit este cel cu geloză Meuller-Hilton (MH) care are o valoare nutritivă ce permite dezvoltarea mai multor categorii de germeni.

Mediul trebuie să aibă un pH de 7,2-7,5, grosimea stratului de geloză de 4mm, fiind turnat în cutii Petri cu fundul plat, iar placile necesită păstrare la frigider la o temperatură de 4-8°C, timp de 7 zile. Înainte de a fi folosite se lasă la temperatura camerei timp de o oră după care se bagă la termostat 10-20 de minute pentru a elimina condensul format pe capacul cutiei.

Germenul de cercertat – inoculul

Antibiograma este inutilă sau induce în eroare dacă germenul cercetat nu este cel responsabil de infecția ce trbuie tratată.

Germenul trebuie să cuprindă toate categoriile de populații microbiene rezistente la antibiotice. Pentru ca aceasta să fie posibil este nevoie de 4-5 colonii identice dezvoltate pe mediu neselectiv.

Coloniile dezvoltate pe mediu neselectiv timp de 16-20 de ore sunt suspendate în soluție salina cu pH-ul de 7,2 sau în bulion și se aduc la turbiditatea standard din scara Mc Farland cu sulfat de bariu. Suspensia este lăsată 15-20 de minute după care sunt însămânțate plăcile.

Substanțele antimicrobiene

Pentru antibiogramă se folosesc microcomprimate.

Microcomprimatele au un diametru de 6mm, fiecare prezentând pe el câte un simbol specific antibioticului pe care îl reprezintă. Discurile cu bacitracină nu sunt utilizate în antibiograma de rutină.

Microcomprimatele trebuie păstrate adecvat adică ferite de lumină, umiditate și căldură. Dacă sunt păstrate la frigider acestea, înainte de folosire, trebuie aduse la temperatura camerei pentru a se crea un echilibru între ele și preparat.

Comprimatele sunt alese în funție de obiectivul urmărit, adică dacă sunt folosite în scop clinic-terapeutic sau în scop epidemiologic.

Materialele necesare

plăci cu agar Muller-Hinton turnat în strat gros de 4mm

tuburi cu 2-4 ml bulion Todd-Hewitt sau bulion Muller-Hinton

cultura tulpinii de testat

etalonul nr. 0,5 din scara Mc Farland cu sulfat de bariu

tampoane sterile de vată pe tije

trusă cu microcomprimate care sunt păstrate la frigider la o temperatură de 4-8°C și închise etanș

pensă oftalmologică

șubler sau riglă.

Procedura

Obținerea inocului

După ce se însămânțeaza în bulion inoculul prelevat cu ansa din cele 5 colonii individuale se incubează la 37°C până când turbiditatea cuturii este corespunzătoare etalonului 0,5 Mc Farland.

În timpul în care plăcile stau la incubator se pregatesc microcomprimatele care trebuie aduse la temperatura camerei.

Însămânțarea plăcilor

Plăcile sunt însămânțate cu ajutorul tamponului cu vată care este introdus în suspensia bacteriană etalonată. După ce este scurs surplusul de lichid se face însămânțarea trasându-se pe toată suprafața plăcii striuri în trei sensuri diferite rotindu-se cutia cu câte 60°. La final se trasează un cerc concentric pe marginile plăcii. Se așteaptă maxim 15 minute și se aplică discurile cu antibiotice. Numărul maxim de antibiotice dintr-o cutie Petri este de 8-12 microcomprimate, în funcție de dimensiunile cutiei. Distanța dintre acestea este de 30 mm. Discurile sunt puse ferm cu ajutorul unei pense.

Incubarea plăcilor

Plăcile sunt puse la incubator la o temperatură de 37°C și un timp de 16-18 de ore.

Citirea și interpretarea rezultatelor

Citirea rezultatelor se face cu ochiul liber, măsurând diametrul zonei de inhibiție cu ajutorul unei rigle sau a unui șubler (Fig.II.4). In funcție de mediul folosit citirea se poate face direct pe fundul plăcii, dacă mediul este transparent (Fig.II.5) sau direct pe mediu, în cazul plăcilor cu geloză-sânge.

Se vor lua în considerație coloniile bine dezvoltate apărute în interiorul zonei de inhibiție, putând reprezenta mutante rezistente, în cadrul unei populații microbiene predominant sensibile (Fig.II.6).

Exprimarea rezultatelor în buletinul de analize se face în funcție de diametrul zonei de inhibiție. Tulpinile pot fi sensibile, intermediere sau rezistente.

Pentru o intrepretare cât mai bună se face o comparație cu germenii de referinta (Tabel II.1) .

poza antibiogarama masurata cu rigla

Fig. II. 5 Antibiogaramă- Staphylococcus aureus mediu transparent

Fig. II.6 Atibiograma. Staphylococcus aureus-tulpina sensibilă

Tabel II.1. Zonele de inhibiție determinate de antibiotice la tulpini dereferință de Staphylococcus aureus ATCC 29213

II.3. REZULATE ȘI DISCUȚII

Lotul de pacienți investigați a fost format din 495 de subiecți, internați și tratați la Spitalul Județean Pitești în perioada iulie-decembrie 2014.

In cadrul Laboratorului de analize medicale s-au recoltata și prelucrat probe de exudat nazo-faringian.

Numărul total de cazuri pozitive raportat la numărul total de cazuri investigate este de 73 reprezentând cca 14,74%.

În prezenta lucrare s-a urmarit stabilirea incidenței infecțiilor respiratorii în funție de sex, vârstă, proveniența pacientului, agentul bacterian, perioada anului și antibiorezistanța tulpinilor izolate.

II.3.1 Incidența infecțiilor respiratorii în populația judetului Argeș în funcție de perioada anului

Lotul de pacienți investigați este format din 495 de indivizi cu vârste cuprinse între o zi și 85 de ani.

După cum putem observa (Tabel II.2) cele mai multe infecții respiratorii au fost confirmate în luna decembrie (16 cazuri povitive din cele 84 investigate) reprezentând 19,04%, urmată de luna iulie (19 cazuri pozitive din cele 106 investigate) reprezentând 17,92%.

Lunile în care incidența infecțiilor respiratorii este asemanatoare sunt prima și ultina lună de toamnă, respectiv luna septembrie și luna noiembrie (Fig.II.7).

Tabel II.2 Incidența infecțiilor respiratorii în populația județului Argeș în funcție de perioada anului

Fig. II.7. Incidența infecțiilor respiratorii în județul Argeș în funcție de perioada anului.

II.3.2. Incidența streptococilor și stafilicocilor patogeni în populația judetului Argeș în fucție de tipul de bacterie

Determinările realizate au arătat că infecțiile produse de stafilococi (52 de cazuri, 10,5%) au o frecvență mai mare decât infrecțiile produse de streptococi (21 de cazuri, 4,24%) raportat la numărul total de cazuri investigate (Fig.II.8). Numarul total de cazuri pozitive este de 73 recrezentând 14,74% din numărul toatal de cazuri investigate.

Deasemenea s-a putut constata că atât infecțiile cu Stapyilococcus aureus cât și cele cu Streptococcus pyogenes sunt mai frecvente la pacienții de sex masculin decât la cei de sex feminin (Fig. II.9).

Fig. II.8. Reprezentare grafică in funcție de agentul baterian prezent în perioada iulie-decembrie 2014

Fig. II.9. Reprezentare grafică pe sexe în funcție de agentul bacterian, în perioada iulie-decembrie 2014

II.3.3. Incidența infecțiilor respiratorii în populatia județului Argeș în functie de vârsta pacientilor

În studiu au fost luați pacienți aparținând tuturor categoriilor de vârstă, de la copiii de o zi, adoleșcenți, adulți până la bătrâni.

Pacienții au fost împărțiți pe 7 categorii de vârstă: 0-1 an, 1-3 ani, 4-10 ani, 11-20 de ani, 21-40 de ani, 41-60 de ani și peste 60 de ani (Fig.II.10).

Conform datelor obținute putem observa că incitența cea mai mare a infecțiilor respiratorii se întâlnește în cadrul vârstei cuprinse intre 1-3 ani (44,44%) înregistrată în luna iulie a anului 2014, urmata îndeaproape de grupa de vârsta 11-20 de ani (42,85%). Cela mai puține cazuri de infecții respitatorii cu stafilococ și streptococ se înregistează la grupa de vârstă 41-60 de ani (Tabel II.3.). Datele obținute sunt raportate la numărul de cazuri pozitive investigate în perioada iulie-decemvrie 2014.

Tabel II.3. Incidența infecțiilor respiratorii in perioada iulie-decembrie 2014, în funcție de grupa de vârstă

Fig. II.10. Incidența infecțiilor respiratorii în peioada iulie-decembrie 2014, în funcție de grupa de vârstă

II.3.4. Incidența infectiilor respiratorii în populația județului Argeș, în funcție de sexul pacienților

În urma cercetarilor efectuate s-a constatat că din numărul total de 495 de cazuri investigate doar 73 (Fig.II.11) au fost pozitive, iar 422 de cazuri sunt negative (Tabel II.4). Conform rezultatelor obținute putem observa că infecțiile respiratorii sunt mai frecvente la băieți (44 de cazuri) decât la fete (29 de cazuri), reprezentând 60,27% respectiv 39,72% (Fig.II.12).

Făcând o comparație între cele două sexe și ținând cont de agenții bacterieni izolați putem spune că atât Streptococcus pyogenes cât și Staphylococcus aureus produc mai multe infecții la pacienții de sex masculin decât la cei de sex feminin.

Tabel II.4. Incidența infecțiilor respiratorii în perioada iulie-decembrie 2014, în funcție de sexul pacientului

Fig. II.11. Incidența infecțiilor respiratorii în perioada iulie-decembrie 2014, în fucție de sex

Fig. II.12. Incidența infecțiilor respiratorii în perioada iulie-decembrie 2014, în funcție de sex

II.3.5. Incidența infecțiilor respiratorii in populația județului Argeș în funcție de locul de proveniență

În funcție de locul de unde provin pacienții s-a constat că există mai mulți pacienți care provin din mediul urban decât cei care provin din mediul rural (Tabel II.5). Astfel 324 de pacienți care au fost investigați dintre cele 495, provin din mediul urban și doar 171 de pacienți provin din mediul rural (Fig. II.13.).

Dintre cele 324 de cazuri cu infecții respiratorii, provenite din mediul urban, 44 de cazuri sunt pozitive iar restul de 280 sunt negative (Fig.II.14). Și în cazul pacienților veniți din mediul rural situația este asemanătoare, adica cazurile pozitive (29) sunt într-un număr mai mic decât cazurile negative (142).

La o privire mai amănunțită putem să ne dăm seama că deși numărul cazurile din mediul urban este mai mare, în raport cu numărul total de cazuri provenite din acest mediu (13,58%) este mai mic decât cel din mediul rural (16,95%). Deci deși au fost investigați mai mulți pacieți din mediul urban, frecvența cea mai mare a infecțiilor se intâlnește în mediul rural (Fig.II.15). Pe de altă parte dacă ne raportăm la numărul de cazuri pozitive observăm că valoarea procentuală a celor veniți din mediul urban este mai mare decât a celor din mediul rural. Principalele grupe de vârstă care au fost depistate cu infecții respiratorii sunt copiii cu vârste cuprinse între 1 an și 3 ani dar și adulții cu vârste între 4-10 de ani.

Tabel II.5 Incidența infectiilor respiratorii în populația județului Argeș, în funcție de locul de proveniență

Fig. II.13.Reprezentare grafică a numărului de probe investigate în județul Argeș, în funcție de locul de proveniență

Fig.II.14. Incidența infecțiilor respiratorii în județul Argeș, în funcție de locul de proveniență

Fig.II.15. Reprezentarea procentuală aincidenței infecțiilor respiratorii în populația județului Argeș, în funcție de locul de proveniență

II.3.6 Rezistența la antibiotice a agenților bacterieni implicați în infecțiile studiate

Investigarea probelor studiate a dus la identificarea a doi agenți bacterieni: Streptococcus pyogene și Staphylococcus aureus. Conform rezultatelor analizate precedent se poate observa că Staphylococcus aureus prezintă o incidență mai mare decât Streptococcus pyogene . Din numărul total de probe investigate (495) s-au testat 73 de probe din punct de vedere al sensibilității la antibiotice cu ajutorul antibiogramei. Gradul de sensibilitate la antibiotice a fost exprimat prin trei categorii: sensibil, intermediar sensibil și rezistent.

Antibiograma a fost realizată doar pentru Staphylococcus aureus deoarece Streptococcus pyogenes incă mai este sensibil la peniciline.

S-a constatat că tulpinile izolate din preparate manifestă sensibilitate ridicată pentru clindamicină (DA 5), imipenem (IMP 10), ceftarolin (CPT 30), linezolid (LZD 30), trimetroprim (SXT 5),oxacilină (OXC 1), gentamicină (CN 10) și levofloxacin (LEV 5), dar au dobândit rezistență la penicilină (P 10), cefriaxon (CRO 30), amoxicilină (AMC 20/10).

de pus tabel cu antibiotice si grafice:sensibilitate, rezistență intermdiare

Antibioticele față de care tulpinile sunt sensilibile sau intermediar sensibile sunt reprezentate de Imepim (IMP 10), Ceftarolin (CPT 30), Ciprofloxacin (CIP 5), Clindamicin( DA5), Trimetroprim (SXT5), Cefoxitin (FOX30). Vancomicina este unul dintre antibioticele importante în determinarea sensibilității stafilococilor.

Antibioticele față de care tupinile de stafilococ au prezentat rezistență în mod evident sunt Penicilina, Amoxicilina, Cefaclor, Cefuroxin și Cefriaxon.

Problema rezistenței multiple a bacteriilor față de antibiotice este una de actualitate deoarece încă se mai practică automedicația, fără a consulta un medic sau o persoană abilitată care să le recomande în funcție de boala suferită. Din acestă cauză multe din bacterii, care până atunci au fost sensibile, pot deveni rezistente la anumite antibiotice.

CONCLUZII

Studiul realizat a arătat că incidența infecțiilor respiratorii în județul Argeș, în perioada iulie –decembrie 2014 este de 14,74 % din totalul probelor investigate din punct de vedere microbiologic;

Incidența infecțiilor respiratorii a fost mai mare la pacienții de sex masculin (60,28%) decât la pacienții de sex feminin (39,72%), dar asta nu îi face sa fie mai susceptibili fața de microorganismele care produc infecțiile;

cele mai multe cazuri pozitive au fost întâlnite la copiii cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani și la grupul de pacienți cu vârsta cuprisă între 4-10 ani, lucru datorat în mare parte de sistemul slab dezvoltat la copii și de factorii de mediu, poluare, aglomerație, etc. la cea de-a doua grupă;

În ceea ce priveste locul de proveniență al pacienților, cea mai mare incidență a infecțiilor respiratorii s-a stabilit îm mediul rural cu o pondere de 60,28% din numărul total de cazuri pozitive. Acest lucru se poate datora aglomerației, colectivelor mai mari comparativ cu cele întâlnite în mediul rural;

Studiul realizat a arătat că numărul infecțiilor respiratorii a atins cota maxime în luna decembrie (19,04%) urmată de luna iulie (17,92%). Lunile cu incidența infecțiilor respiratorii cea mai mică sunt luna noiembrie (11,11%) și luna septembrie (11,86%), iar în luna noiembrie cele mai multe infecții respiratorii s-au înregistrat la copiii cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani;

Infecțiile respiratorii studiate în perioada iulie- decembrie 2014 au fost produse în special de bacteria Staphylococcus aureus (71,24%), Streptococcus pyogenes producând doar 28,76% din aceste;

Dintre antibioticele folosite pentru realizarea antibiogramei la stafilococi cele mai eficiente s-au dovedit a fi P, CRO, AMC, CEC și CXM. În cazul infecțiilor cu streptococ nu se realizează antibiograma deoarece acesta este incă sensibilă la penicilină;

NU TREBUIE SĂ NE FACEM AUTOMEDICAȚIE ci trebuie să consultăm un medic de specialitate care să ne recomande un tratament în urma unor investiagații amănunțite.

BIBLIOGRAFIE

Chifiriuc M. C., Mihăescu Gr, Lazăr V., 2011, Microbiologie și Virologie medicală, Ed. Universității din București.

Buiuc D. , 2009, Tratat de Microbiologie clinică, Ediția a II a, Editura Medicală, București.

Dorobăț O. , 2006, Bacteriologie medicală, Editura Universității ”Titu Maiorescu” București.

Roșu L. , 2002, Microbiologie medicală. Bacteriologie (Note de curs), Editura Medicală Universitară Craiova.

Bâlbâie V., Pozsgi N., 1985, Bacteriologie Medicală, Vol. II, Editura Medicală, București.

Voiculescu M., 1971, Boli infecțioase, Ediția a II a, Editura Medicală, București.

Voiculescu M., 1976, Boli infecțioase, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Buiuc D., 1998, Microbiologie clinică, Vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Buiuc d., 1999, Microbiologie clinică, Vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Manole Gh., Gălățescu E.M., Mateescu M., 2004, Analize de laborator. Ghid privind principiile, metodele de determinare și interpretare a rezultatelor, Editura CNI, București.

Braunwald E., Fauci A.S., Kasper D. L., Hausel S. L., Longo D.L., Jameson L. J., ….

Debeleac L., Dânda-Popescu M. C., 2003, Microbiologie, Editura Medicală Amaltea, București.

Radu Păun, ….., Tratat de medicină internă. Aparatul respirator, Editura…..

Zarnea G., 1970, Microbiologie generală, Editura didactică și Pedagogică, București.

Zarnea G., 1983, Tratat de microbiologie geneală, Vol. I, Editura Academiei Republicii Sociale România

Zarnea G., 1984, Tratat de microbiologie generală, Vol.II, Editura Academicei Republicii Socialiste România

Voiculescu M., 1989, Boli infecțioase, Vol. I, Editura Medicală, București.

Voiculescu M., 1990, Boli infecțioase, Vol. II, Editura Medicală, București.

Banea E.O., Popescu C., Popescu G. A., 2012, Terapie antimicrobiană, Ediția a IIIa, București.

Bartlet J. G., 2007, Tratamentul bolilor infecțioase. Antibiotice. Vaccinuri. Agenți antimicrobieni, Editura Medicală Amaltea, Lippincott Williams & Wilkins.

Ivana S., Bogdan A. T., Țogoe I., Câmpeanu Gh., Enache T., Bărăităreanu S., Iudith I., Popescu A.,2011, Microbiologiia alimentelor, Vol. II, Editura Asclepius, București.

Ivana S., Bogdan A. T., Țogoe I., Câmpeanu Gh., Enache T., Bărăităreanu S., Iudith I., Popescu A.,2011, Microbiologiia alimentelor, Vol. II, Editura Asclepius, București.

http://www.desprecopii.con/info-id-1427-nm-Indectiile-streptococice-respiratorii-cu-streptococ.htm , accesat la dat de 28.11.2014.

http://wwww.mymed.ro/stafilococulstaphylococcus.html, accesat la data de 2.12.2014

http://www.scritub.com/files/medicina/3020_poze/imagine001.jpg, accesat la data de 2.12.2014.

http://www.scritub.com/files/medicina/3020_poze/image006.jpg, accesat la data de 2.12.2014.

http://www.scritub.com/files/medicina/3020_poze/image006.jpghttp://ro.scribd.com/doc/18599510/Streptococcus#force_seo, accesat la data de 13.12.2014.

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/medicul-de-familie/rezistenta-la-antibiotice-575644.html, accesat la data de 19.12.2014.

http://www.scritub.com/biologie/FAMILIA-STREPTOCOCCACEAE35219.php, accesat la data de 19.12.2014.

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/bacterie_2880, accesat la data de 20.12.2014.

http://www.scritub.com/biologie/BACTERIILE12538.php, accesat la data de 20.12.2014.