Cercetari Privind Frecventa Defectelor Vizibile, la Arborii de Cer (quercus Cerris) din U.p. Viii Mihis O.s. Oradea

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE VIII MIHIȘ

Localizarea geografică și situația administrativă

Studiul condițiilor staționale

1.2.1 Condiții geologice și geomorfologice

1.2.2 Condiții hidrologice

1.2.3 Condiții climatice

1.2.4 Condiții edafice

1.2.5 Sinteze staționale

1.3 Studiul vegetației forestiere

1.3.1 Formații forestiere și tipuri naturale de pădure

1.3.2 Analiza structurii actuale a fondului forestier

1.4 Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

CAP. II CERUL (Quercus cerris) – ASPECTE GENERALE

2.1 Noțiuni introductive

2.2 Arealul cerului în Europa și România

2.3 Aspecte morfologice și anatomice ale arborilor de cer

2.4 Importanța forestieră a cerului

2.5 Importanța economică a cerului

CAP. III DEFECTE ALE LEMNULUI ARBORILOR DE CER (Quercus cerris) – STADIU ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR

3.1 Curbura

3.2 Gelivura

3.3 Nodurile

3.4 Alterarea lemnului-putregaiul

3.5 Lăbărțarea

3.6 Excrescența

CAP. IV FELUL ȘI LOCUL CERCETĂRILOR

CAP. V REZULTATELE CERCETĂRILOR

5.1 Frecvența defectelor vizibile

5.1.1 Frecvența curburii

5.1.2 Frecvența gelivurii

5.1.3 Frecvența arborilor cu noduri

5.1.4 Frecvența putregaiului exterior

5.1.5 Frecvența lăbărțării

5.1.6 Frecvența excrescențelor

CAP. VI CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

PIESE DESENATE – Harta U.P. VIII Mihiș cu amplasarea cercetărilor

PROIECT DE DIPLOMĂ

CERCETĂRI PRIVIND FRECVENȚA DEFECTELOR VIZIBILE, LA ARBORII DE CER (QUERCUS CERRIS) DIN U.P. VIII MIHIȘ-O.S. ORADEA

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE VIII MIHIȘ

Localizarea geografică și situația administrativă

Studiul condițiilor staționale

1.2.1 Condiții geologice și geomorfologice

1.2.2 Condiții hidrologice

1.2.3 Condiții climatice

1.2.4 Condiții edafice

1.2.5 Sinteze staționale

1.3 Studiul vegetației forestiere

1.3.1 Formații forestiere și tipuri naturale de pădure

1.3.2 Analiza structurii actuale a fondului forestier

1.4 Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

CAP. II CERUL (Quercus cerris) – ASPECTE GENERALE

2.1 Noțiuni introductive

2.2 Arealul cerului în Europa și România

2.3 Aspecte morfologice și anatomice ale arborilor de cer

2.4 Importanța forestieră a cerului

2.5 Importanța economică a cerului

CAP. III DEFECTE ALE LEMNULUI ARBORILOR DE CER (Quercus cerris) – STADIU ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR

3.1 Curbura

3.2 Gelivura

3.3 Nodurile

3.4 Alterarea lemnului-putregaiul

3.5 Lăbărțarea

3.6 Excrescența

CAP. IV FELUL ȘI LOCUL CERCETĂRILOR

CAP. V REZULTATELE CERCETĂRILOR

5.1 Frecvența defectelor vizibile

5.1.1 Frecvența curburii

5.1.2 Frecvența gelivurii

5.1.3 Frecvența arborilor cu noduri

5.1.4 Frecvența putregaiului exterior

5.1.5 Frecvența lăbărțării

5.1.6 Frecvența excrescențelor

CAP. VI CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

PIESE DESENATE – Harta U.P. VIII Mihiș cu amplasarea cercetărilor

INTRODUCERE

Cerul (Quercus cerris L.) este o specie de cvercinee ce intră în asociația majorității tipurilor de pădure din arealul său autohton. Se impune ca o specie valoroasă datorită cantităților mari de lemn pe care le poate produce chiar și la vârste mici și în stațiuni dintre cele mai neprielnice. El permite integrarea în circuitul economic a unor suprafețe improprii culturii altor specii forestiere indigene (Adam, 2004).

În condițiile actuale, în care suprafețele cu stejar scad alarmant, se justifică creșterea interesului pentru cerul cu calități fízico-mecanice și tehnologice deosebite (Adam, 2004).

De-a lungul timpului, cerul a fost considerat la noi în țară o specie controversată, datorită unor aprecieri total diferite privind unele caracteristici fízico-mecanice și tehnologice ale lemnului. Multe dintre aprecierile negative, cu mar fi un număr mare de defecte (gelivura, rulura, tendința puternică de a crăpa, diferența de culoare a zonei centrale, rezistența la ger mai mică decât a stejarului etc.), au fost piedici în calea intensificării și lărgirii sferei de utilizarea a lemnului de cer (Ghelmeziu, 1963).

La noi în țară, la nivelul anului 1960, cerul ocupa o suprafață de aproximativ 140000 ha, masa lemnoasă exploatabilă fiind de cca. 200000 m3 (Ursulescu, Pană, 1960). Din această cantitate, 90% era destinată ca și lemn de foc și numai 10% în construcții sau alte utilizări industriale. La vremea respectivă, cea mai cunoscută utilizare industrială a lemnului de cer (mai ales a lemnului de cer din Ardeal), a fost pentru confecționarea doagelor de butoaie, care era destinate în cea mai mare parte exportului (Adam, 2004). De asemenea, lemnul de cer a fost utilizat în construcții ca element de rezistență și la fabricarea parchetelor (Paraschiv, 1954).

CAP. I DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE VIII MIHIȘ

1.1 Localizarea geografică și situația administrativă

Obiectul prezentului studiu îl constituie unitatea de producție (U.P.) VIII Mihiș din [NUME_REDACTAT] Oradea, [NUME_REDACTAT] Oradea.

Unitatea de producție respectivă în suprafață totală de 2318.5 ha este situată în raza teritorială a comunelor Cefa, Nojorid, Husasău de Tinca și a municipiului Oradea.

Vecinătăți, limite, hotare

Tab. nr. 1.1.1

În interiorul limitelor teritoriale ale unității de producție, pădurea se învecinează atât cu terenuri agricole cât și cu pășuni.

Trupuri de pădure componente

Tab. nr. 1.1.2

Administrarea fondului forestier

Fondul forestier din U.P. este administrat de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor, prin O.S. Oradea, [NUME_REDACTAT] Oradea.

Suprafața U.P. este repartizată pe comune conform tabelului de mai jos, situația care corespunde cu suprafețele existente la O.C.O.T. Bihor.

Repartiția suprafețelor de pădure pe comune

Tab. nr. 1.1.3

Terenuri acoperite cu vegetație forestieră, situate în afara fondului forestier

În raza unității de producție nu există terenuri acoperite cu vegetație forestieră, în afara fondului forestier.

Organizarea administrativă

Districte, cantoane

Tab. nr. 1.1.4

1.2 Studiul condițiilor staționale

1.2.1 Condiții geologice și geomorfologice

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geologic, teritoriul unității de producție este ocupat în întregime de formațiuni cuaternare, cu predominarea pleistocenului superior.

Întreaga suprafață a unității de producție este așezată pe loess și depozite loessice, substratul litologic fiind format în întregime din argile.

[NUME_REDACTAT] unității de producție VIII Mihiș se încadrează din punct de vedere geomorfologic în două tipuri morfogeometrice și anume:

● [NUME_REDACTAT], care include câmpii piemontane înalte, dezvoltate pe formațiuni fluvio-lacustre, acoperite de depozite loessoide.

● [NUME_REDACTAT], care cuprinde câmpii dezvoltate în zonele de subsidență actuală, acoperite parțial cu depozite loessoide proluvo-deluviale și caracterizate prin importante acumulări de aluviuni pleistocene și holocene, prin văi puțin adânci, albii părăsite și terase îngropate.

În unitatea de producție forma de relief predominantă este câmpia înaltă ți mijlocie.

Altitudinea medie pe U.P. este în jur de 130 m.

Unitățile de relief nu au expoziții, deoarece panta este sub 6g.

Repartiția pe altitudini

1-200 m……………………………………….2318.5 ha…………………………………………….100%

Total……………………………………………2318.5 ha…………………………………………….100%

Repartiția pe înclinare

<16g ……………………………………………2318.5 ha…………………………………………….100%

Total……………………………………………2318.5 ha…………………………………………….100%

1.2.2 Condiții hidrologice

Unitatea de producție VIII Mihiș are o rețea hidrografică slab reprezentată, numărul văilor care o compun fiind mic.

Rețeaua hidrografică respectivă este formată din următoarele văi: V. Varieș, V. Pruniștii, V. lui Topile, V. Cireșului, V. Gepiului, V. lui Filip, V. Borodului și V. Miresigului. Aceste văi se varsă în canalul Crișului, care la rândul lui se varsă în [NUME_REDACTAT] și nu au apă tot timpul anului, alimentarea lor fiind mixtă, atât nivală cât și pluvială și nu prezintă caractere torențiale.

1.2.3. Condiții climatice

Regimul termic din U.P. se caracterizează prin temperaturi medii anuale în jur de + 10.5 °C.

Pe anotimpuri, temperatura medie este următoare:

◄ primăvara………………………………………………………………….. +10.9 °C

◄ vara…………………………………………………………………………… +20.4 °C

◄ toamna ……………………………………………………………………… +11.0 °C

◄ iarna ………………………………………………………………………….. – 0.2 °C

Pentru stabilirea perioadei bioactive, se urmărește începutul și sfârșitul perioadei cu temperaturi medii diurne mai mari sasu egale cu 0 °C. Începutul acestei perioade datează din 14 februarie, iar sfârșitul pe 23 decembrie, în total un interval de 313 zile.

Pentru stabilirea perioadei de vegetație se folosesc mediile începutului și sfârșitului duratelor temperaturii medii diurne mai mari sau egale cu +10.0 °C. Perioada de vegetație începe în jurul datei de 10 aprilie, și ține până în jurul datei de 21 octombrie, având o durată de 195 de zile.

Date medie a producerii primului îngheț este în jur de 20 octombrie, iar a ultimului în jur de 17 aprilie, durata medie a perioadei fără îngheț fiind de 178 de zile.

Precipitațiile medii anuale însumează circa 635 mm, cele mai abundente fiind la sfârșitul primăverii și începutul verii.

Data medie a primului strat de zăpadă este în jur de 15 noiembrie, iar a ultimului, în jur de 5 aprilie.

Evapotranspirația potențială este de aproximativ 740 mm, valoare mai mare decât cantitatea de precipitații medii anuale care sunt de 635 mm.

Făcând diferența între cantitatea de apă din precipitații (635 mm) și evapotranspirația potențială (740 mm), rezultă că balanța anuală a umidității solului înregistrează un deficit de 105 mm coloană de apă.

Indicele de ariditate de Martonne are valoarea anuală de 31, iar pe perioada de vegetație de 18, fapt care arată că pe total an există un mic excedent de apă în sol, întrucât indicele de ariditate anual (31) este mai mare de 28.

În perioada de vegetație există deficit de apă în sol, deoarece indicele de ariditate care este 18, are valoare mai mică de 28.

Gerurile din timpul iernii nu produc gelivuri, cu toate că temperatura minimă absolută este destul de coborâtă (-29°C), ea se produce în perioada de repaus vegetativ, când și semințișurile sunt acoperite cu un strat protector de zăpadă, astfel că vegetația forestieră nu are de suferit din cauza temperaturii respective.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din S și SE, dar în general nu sunt vânturi tari având viteza medie mult mai mică decât viteza critică care este de 11m/s.

În concluzie, condițiile climatice din unitatea de producție oferă condiții optime de vegetație pentru speciile existente în aceasta (gorun, cer, stejar).

1.2.4 Condiții eafice

Din datele prezentate în amenajamentul anterior, în U.P. VIII Mihiș s-au identificat următoarele tipuri și subtipuri de sol.

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol

Tab. nr. 1.2.4.1

Este de menționat faptul că solurile din unitatea de producție oferă condiții bune și foarte bune de vegetație pentru speciile de bază din U.P., cum sunt cerul și stejarul.

1.2.5 Sinteze staționale

Tot din amenajamentul anterior s-au luat următoarele tipuri de stațiuni:

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune

Tab. nr. 1.2.5.1

1.3 Studiul vegetației forestiere

1.3.1 Formații forestiere și tipuri naturale de pădure

Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

Din datele prezentate anterior, rezultă că arboretele din U.P. VIII Mihiș sunt grupate pe următoarele formații forestiere:

61 – Stejerete pure de stejar …………………………………….203.2 ha………………………..9%

71 – Cerete pure……………………………………………………1468.8 ha………………………..69%

74 – Amestecuri de gârniță și cer cu stejari mezofiți……469.6 ha ………………………22%

Total…………………………………………………………………….2141.6 ha……………………100%

În raport de caracterul actual al tipului de pădure situația se prezintă astfel:

Natural fundamental de productivitate superioară …………….1027.6 ha ………………48%

Natural fundamental de productivitate mijlocie… ………………314.0 ha ………………15%

Natural fundamental de productivitate inferioară ………………….8.1 ha………………….-%

Parțial derivat…………………………………………………………………….2.9 ha…………………- %

Total derivat de productivitate mijlocie ……………………………..122.2 ha………………..6%

Total derivat de productivitate inferioară………………………………13.8 ha……………….1%

Artificial de productivitate superioară………………………………….39.4 ha………………..2%

Artificial de productivitate mijlocie …………………………………..336.5 ha………………16%

Artificial de productivitate inferioară …………………………………157.9 ha……………….7%

Tânăr nedefinit…………………………………………………………………114.9 ha……………….5%

Total ……………………………………………………………………………..2104.3 ha………….100%

Tipuri de pădure

În unitatea de producție sunt următoarele tipuri de pădure:

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de pădure

Tab. nr. 1.3.1.1

Structura fondului de producție și protecție

Tab. nr. 1.3.1.2

1.3.2 Analiza structurii actuale a fondului forestier

Valorificarea la parametrii superiori a potențialului energetic natural, din cuprinsul unui anumit teritoriu, este condiționată de existența unor culturi forestiere cu structuri optime pe întreaga durată a ciclurilor de producție; abaterile de la structura optimă diminuează capacitatea de producție a arboretelor, producția de biomasă fiind cu atât mai redusă, cu cât diferența dintre productivitatea lor reală și cea potențială este mai accentuată (Florescu, Abrudan, 1998).

Analiza fondului forestier în raport cu tipurile de pădure componente:

Fig. 1 – Structura fondului forestier pe tipuri de pădure

Din analiza datelor prezentate în diagrama de mai sus (fig. 1), se poate observa că, în proporția cea mai mare se regăsește tipul de pădure 7121 (Ceret normal de câmpie (s)) cu 1102.8 ha (51 % din suprafața U.P.), urmat de tipul 7124 (Ceret de câmpie de prod. mijlocie (m)) cu 366.0 ha, (17 % din suprafața U.P.), păduri care având o productivitate superioară și mijlocie, denotă prezența unor specii în componența acestora care valorifică la parametrii optimi condițiile staționale.

Analiza fondului forestier în raport cu speciile componente:

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv se va elabora următoarea diagramă de sinteză (fig. 2), în care, se observă că, speciile predominante sunt cele caracteristice etajului fitoclimatic (cer și stejar), și din acest punct de vedere existând o corelație optimă între condițiile staționale și fitocenoză, realizându-se arborete de maximă eficiență economică și ecologică.

Fig. 2- Structura fondului forestier pe specii

Analiza fondului forestier în raport cu clasele de vârsta:

Fig. 3- Structura fondului forestier pe clase de vârstă

Se observă creșterea ponderii arboretelor din clasele II-IV de vârstă, ceea ce a dus la scăderea ponderii arboretelor din clasa a V-a și peste VI-a de vârstă (fig. 3).

Analiza fondului forestier în raport cu clasele de productie:

Evoluția structurii claselor de producție arată o concentrare a arboretelor în zona claselor a II-a și a III-a de producție și lipsa ponderii arboretelor din clasele de producție a I-a și a V-a de prodcuție.

Fig. 4 – Structura fondului forestier pe clase de producție

1.4 Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

Analizând datele prezentate anterior, se constată că productivitatea tipurilor de pădure este în concordanță cu bonitatea tipurilor de stațiuni, care în proprție de 67% sunt de bonitate superioară și 33% de bonitate mijlocie.

Din punct de vedere climatologic teritoriul unității de producție se caracterizează printr-un regim termic favorabil pentru speciile de bază din unitatea de producție (cer, stejar, gorun) care în principal sunt specii termofile (fig. 5).

Fig. 5 – Ceret de pe soluri grele

În U.P. există 302.0 ha arborete slab productive și provizorii, din care 105.0 ha se vor reface în deceniul I, iar restul de 197.0 ha în alte decenii ale ciclului de producție.

Odată cu refacerea și substituirea arboretelor slab productive în totalitatea lor, se va ajunge ca productivitatea arboretelor să fie în concordanță cu bonitatea stațională și productivitatea tipurilor de pădure din U.P., deoarece la ora actuală există 8% arborete slab productive, cu toate că nu există stațiuni de bonitate inferioară.

CAP. II CERUL (Quercus cerris) – ASPECTE GENERALE

2.1 Noțiuni introductive

În țara noastră s-au identificat 9 specii spontane din genul Quercus, toate cu frunze căzătoare sau în parte marcescente.

Ele sunt următoarele: Q. petraea, Q. polycarpa, Q. dalechampii; Q. robur, Q. pedunculiflora; Q. frainetto; Q pubescens, Q. virgiliana; Q. cerris;

În afara speciilor indigene menționate mai sus, se mai cultivă la noi în țară cu scop ornamental, 15 specii exotice, care sunt tot din categoria celor cu frunze căzătoare, așa că în România vegetează un număr de 24 de specii ale genului Quercus.

Cerul (Q. cerris) face parte din subgenul Cerris, adică din categoria arborilor cu căzătoare sau sempervirescente (nu în flora noastră), cu marginea frunzei lobată, dințată sau întreagă și maturația fructelor în anul al doilea.

După descrierile din literatura de specialitate din străinătate, principalele specii de stejari, sunt împărțite în trei grupe mari: stejari albi, stejari roșii și stejari verzi (Collardet,J., Besset, J., 1992). Între stejarii din aceste grupe există diferențe sub raportul structurii anatomice a lemnului, ca și al proprietăților și aptitudinilor de utilizare.

În grupa stejarilor verzi sunt incluse specii cu frunze persistente, de unde le și vine numele, cum ar fi: stejarul verde (Quercus ilex) și stejarul de plută (Quercus suber).

Cerul (Quercus cerris) face parte din grupul stejarilor roșii sau negri, aceștia fiind arbori de talie medie la mare.

Lemnul stejarilor roșii este de structură foarte heterogenă, în ansamblu destul de dur și mai nervos decât cel al speciilor din grupa stejarilor albi, din Europa sau America. Duramenul este mai închis, galben roșiatic la brun, cu o nuanță roșie, cu alburn totdeauna distinct, adeseori destul de lat. Lemnul timpuriu este lat, cu mai multe rânduri de pori mari, cu diametrul descrescător, cel mai adesea lipsiți de tile în duramen, mai ales la stejarul roșu american. În lemnul târziu, vasele, vizibile doar cu lupa, sunt destul de puțin numeroase, cu pereți groși și grupate în șiruri radiale. Razele sunt mai groase în secțiune transversală (până la 2.5 mm), dar mai puțin înalte, în ansamblu, decât ale stejarilor albi și mai puțin subțiate.

2.2 Arealul cerului în Europa și [NUME_REDACTAT] este cantonat în sud-estul [NUME_REDACTAT] și în [NUME_REDACTAT], din Spania și Italia (partea centrală și de sud a Apeninilor), până în Balcani și [NUME_REDACTAT], de unde este originar (fig. 6).

[NUME_REDACTAT], este rar spontan, nu există decât o singură insulă naturală în Doubs (regiunea Besancon), altfel că, se găsește diseminat în amestec cu stejarul roșu și stejarul pedunculat, mai ales în Jura și [NUME_REDACTAT], de asemenea a fost plantat în Alsacia și în Vosgi, în Anjou, în Bretagne și în regiunea Laon.

Fig. 6 – Arealul cerului în Europa (Șofletea N., Curtu L., 2007)

Este de asemenea introdus în [NUME_REDACTAT] (Collardet,J., Besset, J., 1992).

Cerul este o specie submediteraneană și mediteraneană cu o răspândire longitudinală începând din [NUME_REDACTAT] și până în [NUME_REDACTAT], lăsând în afara arealului său sudic insulele Baleare, Corsica, Sardinia, Creta și Cipru, iar înspre interiorul continentului pătrunde cel mai mult în Ungaria și România, nedepășind însă paralela de 50° (Șofletea, Curtu, 2001).

Fig. 7 – Arealul cerului în România (Șofletea N., Curtu L., 2007)

Este foarte răspândit în Turcia, de unde și provine numele în engleză a speciei, de "Turkey oak".

În țara noastră se disting două zone mai importante de răspândire (fig. 7):

♦ prima include pădurile de mică altitudine, începând din silvostepă până la coline, în Oltenia și Muntenia.

♦ a doua zonă de răspândire, cuprinde preponderent pădurile de dealuri din vestul și sud-vestul țării, începând din sudul județului [NUME_REDACTAT] și vestul Sălajului până în Banat.

În vestul [NUME_REDACTAT], ultimele arborete rărite de cer, pot să ajungă până la circa 900 m altitudine, iar exemplarele izolate, rău conformate, de dimensiuni mici, pot urca până la 1000 m, în contact cu fagul.

Cel mai mult pătrunde înspre interiorul Transilvaniei, în județul Hunedoara, lipsește practic din Moldova (insular apare la Rogojeni, județul Galați) și din [NUME_REDACTAT], iar în Dobrogea se întîlnește pe suprafețe relativ restrânse.

Formează atât arborete pure (cerete), cât și de amestec cu alte specii de cvercinee (mai ales cu gârnița), iar când se amestecă cu alte foioase, formează cereto-șleaurile.

Suprafața efectivă ocupată cu cer este de 184979.2 ha (Adam, 2004), respectiv circa 3% din compoziția pădurilor țării (suprafața păduroasă a României, la nivelul anului 2002 era de 6203434 ha).

Distribuția cerului pe județe este redată în tabelul de mai jos:

Suprafața ocupată de cer în pădurile județelor (Adam, 2004)

Tab. nr. 1.2.1

2.3 Aspecte morfologice și anatomice ale arborilor de cer

Cerul este un arbore de talie mare, care poate atinge înălțimi de până la 30-35 m, și un diametru de bază de peste 1 m.

Trunchiul, adeseori drept și cilindric, prezintă un ritidom, format de timpuriu, care se exfoliază sub formă de solzi sau plăci (fig. 8). La exemplarele vârstnice, ritidomul este gros, pietros, de culoare negricioasă, cu crăpături longitudinale adânci, roșii-cărămizii în profunzime (Șofletea, Curtu, 2007).

Fig. 8 – Ritidom de cer (la un exemplar provenit din lăstar)

Din punct de vedere morfologic, cea mai mare importanță în cazul unui arbore, în general, o prezintă trunchiul, întrucât acesta deține ponderea cea mai mare din volumul de biomasă al său (61-90%) (Beldeanu, E., 1999). Cercetări recente (Blujdea,V.,2002) au scos în evidență faptul că, la vârste mijlocii, biomasa lemnoasă a arborilor de cer este concentrată în partea supraterană (56% în tulpină și 12% în ramuri), în raport cu 22% în rădăcină, din biomasa totală.

Forma trunchiului arborilor în secțiune transversală este aproximativ circulară, uneori apropiindu-se de elipsă și este controlată atât de factori genetici, cât și de factori externi (asimetria coroanei, lumina unilaterală, spațiul de dezvoltare disponibil unidirecțional, vântul bătând dintr-o direcție dominantă, expoziția și panta terenului etc.), pe când în secțiune longitudinală, forma trunchiurilor variază cu vârsta arborelui, cu consistența arboretului și cu condițiile staționale.

De reținut prezența în cazul cerului a unor defecte de formă a trunchiului, între care frecvent este întâlnită gelivura. În figura 9 se remarcă în acest sens un trunchi afectat de gelivură asociată cu fibră torsă.

Fig. 9 – Prezența mai multor gelivuri elicoidale,

pe exemplarele de cer din lăstari

Lemnul din trunchi și ramuri prezintă un alburn lat și duramen roșiatic (excepție la cerul alb, la care alburnul este mai îngust și duramenul mai albicios), (fig. 10).

Fig. 10 – Prezența duramenului roșiatic pe o cioată de cer

Măduva (partea anatomică a trunchiului, situată central pe secțiunea transversală a acesteia) are o formă stelată, și este alcătuită din celule parenchimatice moarte și pline cu aer, care formează un țesut moale și afânat, de culoare diferită de cea a lemnului înconjurător.

Coroana este în general îngustă și concentrată spre vârful tulpinii, și are un frunziș bogat, cu frunze mari și lucioase pe față. Este ușor de evidențiat de la distanță, datorită coloritului întunecat.

Lujerii anuali sunt lungi, cenușii sau bruni-verzui, des pubescenți sau tomentoși, cu muguri mici, ovoizi, prevăzuți cu numeroase stipele filamentoase, persistente, mai lungi decât mugurii, setaceu-tomentoase, liniare.

Frunzele eliptice până la ovat-oblongi, uneori ovat-lanceolate, de 5-15 cm lungime, cu vârf acut și bază îngustată, sau slab cordată, prevăzute cu lobi întregi sau lobulați, triunghiulari, terminați într-un mucron scurt, sunt pieloase, pe față aspre, verzi-închis-lucitoare, cu pețiol lung de 2-2.5 cm lungime.

Fructele sesile sau scurt pedunculate, solitare sau până la 4 într-un fascicul, cu achenă mare, de 2-4 cm lungime, ovoidal-cilindrică, cu vârful trunchiat și mucronat, cu o cupă ce cuprinde achena pe circa ½, și este prevăzută cu numeroși solzi alungiți, ghimpoși, divergenți, recurbați, lemnoși.

Maturația este bienală, spre deosebire de celelalte cvercinee indigene, la care maturația este anuală.

În raport cu diferitele particularități ale arborilor, în cadrul speciei au fost semnalate următoarele varietăți (Șofletea și Curtu, 2000):

◄ Quercus cerris var. laciniata, aici aparțin formele cu frunze variabile, laciniate, lobii în general neregulați, ascuțiți, întregi sau slab sinuați, sinuri profunde, cele de la mijlocul foaiei mult lărgite și ajungând până aproape de nervura mediană;

◄ Quercus cerris var. pendula, cu ramurile pendente;

◄ Quercus cerris var. austriaca, cu frunze slab lobate, lobii triunghiulari, obtuzi, mucronați;

◄ Quercus cerris var. ambrozyana, cu frunze înguste, nestipelate, pe față glabre, având lobi cu dinți setacei;

Totodată, în partea vestică a țării, au fost descrise două forme de cer: cerul alb și cerul roșu.

Cerul alb, a cărui denumire provine de la culoarea mai deschisă a duramenului, se remarcă prin tulpina mai zveltă, ritidomul crăpat longitudinal, frunzele mai deschise la culoare și mai puțin aspre pe față, însușirile fizico-mecanice superioare;

◄ este o formă apărută în vestul țării, în condițiile unui microclimat specific, vegetând numai în stațiuni de bonitate superioară și mijlocie, pe soluri cu anumite caracteristici (cu o stare fizică bună și bine aprovizionate cu apă);

◄ apare, în condițiile unui climat continental moderat, cald și umed, datorită influenței predominante a maselor de aer, vestic, oceanic și a maselor de aer sudic, mediteranean;

◄ participă în diferite procente în compoziția arboretelor, alături de gârniță, gorun, stejar pedunculat, cer roșu etc;

◄ arboretele cu cer alb, dau o producție mare de masă lemnoasă, arborii de cer alb fiind preponderent de productivitate superioară;

◄ lemnul de cer alb are o culoare alb-gălbuie, cu o creștere radială relativ constantă de la an la an, cu o lățime medie a inelului anual, respectiv a procentului de lemn târziu, mai mică decât la cerul roșu;

◄ suferă de rulură mai puțin decât cerul roșu, iar buștenii păstrați în depozite, au un procent de crăpături la capete, mai redus decât la cerul roșu;

◄ datorită proprietăților fizico-mecanice și tehnologice superioare cerului roșu, are multiple utilizări, cum ar fi: traverse duble și normale speciale, cherestea, fabricarea parchetelor și butoaielor, construcții rurale, si chiar ca furnir estetic (furnirul estetic derulat din cer alb are o culoare frumoasă);

◄ secțiunea transversală prin trunchiul de cer alb (fig. 11) scoate în evidență un contur circular, relativ regulat și un alburn mai îngust ca la cerul roșu;

Fig. 11 – Secțiune transversală prin trunchiul de cer alb

Cerul roșu, are tulpină relativ rău conformată și ritidomul crăpat longitudinal și transversal, frunzele coriace, aspre, verzi întunecat pe față, lemnul mai intens colorat, cu însușiri fizico-mecanice inferioare. În figura 12, se prezintă aspectul secțiunii transversale a unui trunchi de cer roșu, reținând atenția faptul că la această formă a speciei alburnul excelează prin lățimea foarte mare.

Întrucât trecerea de la cerul alb la cerul roșu, se face treptat, prin forme intermediare, s-a mai raportat și a treia formă și anume cerul brun.

Fig. 12 – Secțiune transversală prin trunchiul de cer roșu

2.4 Importanța forestieră a cerului

Valoarea silviculturală a cerului este deosebită, prin prisma faptului că, poate oferi cantități importante de material lemnos, pe care le poate produce la vârste relativ mici și în stațiuni dintre cele mai neprielnice, permițând astfel integrarea în circuitul economic a unor suprafețe improprii culturii altor specii forestiere indigene (Stănescu și alții, 1997).

Are o creștere foarte activă, întrecând pe toți ceilalți stejari, până la vârsta de 100 de ani, când începe să fie depășit de gorun și stejarul pedunculat. Această repeziciune de creștere face ca împăduririle cu cer din regiunile secetoase de la câmpie să fie mult mai ușoare decât cu celelalte specii de stejar.

Crește pe soluri grele (luto-argiloase și argiloase), în climate semiaride, cu orizontul B greu permeabil, cu drenaj intern insuficient, moderat până la puternic podzolit prin hidrogeneză, cu alternanțe de umiditate între umed în orizontul cu humus și uscat reavăn.

De altfel, cerul manifestă o amplitudine destul de largă față de dinamica sezonieră a umidității din sol, consumând multă apă în perioadele când acesta este în exces, reducându-și mult pretențiile în timpul secetelor estivale.

Astfel de situații, apar destul de frecvent în silvostepă sau pe terasele și platformele de la dealuri, unde cerul constituie arborete pure sau de amestec cu gârnița.

Cerul, face parte alături de gârniță din categoria speciilor care se pot adapta condițiilor grele de pe solurile compacte, cu regim alternant de umiditate și cu conținut ridicat de apă necedabilă în timpul secetelor estivale.

Cercetări recente (Blujdea, 2000) au scos în evidență faptul că, cerul este mai bine adaptat și mai performant unor asemenea condiții limitative decât gârnița, dispunând de o capacitate sporită de reglare a deschiderii stomatelor, în funcție de accesibilitatea apei din sol și în funcție de alți parametrii ecologici (temperatura aerului, deficitul de vapori din atmosferă etc).

O altă particularitate a cerului, constă în faptul că, se poate menține pe soluri bogate în CaCO3.

Productivitatea medie a arboretelor de cer la vârsta de 100 de ani, în condițiile cele mai bune, poate atinge 5m3/an/ha, față de circa 7.5 m3/an/ha la stejar și 6 m3/an/ha la gorun (Stănescu și alții, 1997).

Posedând aceste particularități, el reușește să pună în valoare stațiunile limitative (altor specii forestiere), cum sunt cele din silvostepă, precum și cele de pe terasele și platformele din zona de dealuri, oferind în plus și cantități apreciabile de material lemnos.

2.5 Importanța economică a cerului

De-a lungul timpului, cerul a fost considerat la noi în țară o specie controversată, datorită unor aprecieri total diferite în cea ce privește caracteristicile fizico-mecanice și tehnologice ale lemnului (Adam, 2004).

Aprecierile negative, cum ar fi: un număr mare de defecte (gelivura, rulura, tendința puternică de a crăpa, diferența de culoare a zonei centrale etc.), alburnul lat, trăinicia redusă (mai cu seamă în contact cu pământul) au fost piedici mari în calea intensificării și lărgirii sferei de utilizare a lemnului de cer.

La nivelul anului 1960, cerul, ocupa la noi o suprafață de aproximativ 140.000 ha, masa lemnoasă exploatabilă fiind de cca. 200.000 m3 (Ursulescu, Pană, 1960).

Din această cantitate cca. 90% era folosită ca lemn de foc și numai 10% în construcții sau în alte scopuri. La data respectivă, cea mai cunoscută utilizare a lemnului de cer a fost pentru confecționarea doagelor de butoaie și pentru traverse.

De asemenea, coaja cerului, conținând un însemnat procent de substanțe tanante (din acest punct de vedere, cerul, se situează primul, dintre toate cvercineele indigene), își găsea utilizare în tăbăcitul pieilor.

Ca lemn de foc, cerul se dovedește un excelent combustibil (mai ales la vârste mijlocii, căci la vărste mari, lemnul începe să se degradeze sub influența ciupercilor xilofage), (fig. 13), de aceași valoare cu cel produs de fag și carpen.

Fig. 13 – Faza incipientă a degradării lemnului de cer

Alte utilizări în afara aceleia ca lemn de foc prezintă cerul alb, care este mai puțin afectat de defecte și are proprietăți fizico-mecanice și tehnologice superioare. Astfel, din lemnul său se pot realiza în special traverse duble și normale speciale, cherestea, parchete. Este de asemenea întrebuințat ca material de construcții și experimental a fost încercat pentru fabricarea furnirului.

CAP. III DEFECTE ALE LEMNULUI ARBORILOR DE CER-STADIU ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR

Acțiunea factorilor climatici, edafici, biotici și abiotici, asupra vegetației forestiere, determină, în anumite condiții, apariția unor defecte ale lemnului, care-i reduc calitatea, făcându-l inutilizabil la prelucrarea în sortimente superioare.

Defectele care apar pot fi:

◄ defecte de formă și de rănire (curbura, ovalitatea, lăbărțarea, conicitatea, înfurcirea, coaja înfundată etc.);

◄ anomalii (fibre răsucite, excentricitatea, noduri etc);

◄ crăpături (inelare, de ger, exterioare etc).

Evaluarea calitativă a masei lemnoase, întreprinsă cu ocazia punerii în valoare, impune din partea operatorului cunoștiințe referitoare, atât la defectele proprii diferitelor specii lemnoase și a condițiilor de admisibilitate a acestora, cât și cunoștiințe privind modul sub care defectele respective se exteriorizează pe trunchi.

Dintre defectele lemnului de cer, prezintă importanță acelea care duc la declasări ale unor porțiuni de trunchi, din lemn rotund apt pentru lucru, în lemn despicat și anume: putregaiul, înfurcirea, curbura, gelivura, nodurile.

3.1 [NUME_REDACTAT] defect constă în devierea curbă a axei trunchiului; poate fi simplă sau multiplă, după cum apare de-a lungul trunchiului o singură dată, sau de mai multe ori (fig. 14). De asemenea, se deosebesc curbura într-un singur plan și curbura în plane diferite (Beldeanu,1999).

Curbura se datorește sarcinilor mari, provenite din presiunea vântului, greutatea zăpezii etc., la care este supus arborele, sau poate fi cauzată de asimetria coroanei.

Fig. 14 – Curbură simplă și multiplă (Molnar, Peszlen, Pauko, 2007)

Este considerat un defect grav, care influențează în mod negativ posibilitățile de utilizare a lemnului (Beldeanu, 2008).

3.2 [NUME_REDACTAT] (crăpătura de ger) este o crăpătură radială a trunchiului, dezvoltată în lungul acestuia, uneori cu mers elicoidal (poate ajunge în profunzime și până la măduvă), prezentă de regulă la specii foioase (cer, gorun, stejar, nuc, frasin, ulm, paltin, plop), mai rar rășinoase, produsă după unii autori, iarna, din cauza tensiunilor generate de contragerea lemnului la scăderea puternică și bruscă a temperaturii (-10….-20 ºC); se formează de regulă spre baza trunchiului (Beldeanu, 1999; Dinulică, 2007; Bartha, 2011).

Se disting crăpături de ger deschise (superficiale), vizibile de la exterior și crăpături de ger închise (profunde), care nu ajung la periferia secțiunii transversale a trunchiului (fig. 15). La crăpăturile de ger deschise, marginile capătă cu vremea forma de val (creastă) bombându-se spre exterior, ca urmare a creșterilor anormale, de cicatrizare, ale arborilor. Creste longitudinale, dovezi ale existenței unor crăpături de ger, se pot întîlni și la arbori cu gelivuri închise, datorită tendinței acestora de acoperire a rănilor formate (Beldeanu, 1999, 2008).

Fig. 15 – Aspectul gelivurii într-o secțiune transversală

(http://fahiba.fmk.nyme.hu/)

Un arbore poate fi afectat de mai multe gelivuri profunde, caz în care în secțiune transversală apar sub forma unui model de inimă stelată (inima stelată de gelivură).

3.3 [NUME_REDACTAT] sunt părți din ramurile arborilor încorporate în masa lemnului, ca urmare a creșterii trunchiului în grosime; prezența lor fiind legată de existența ramurilor, ele sunt defecte ale lemnului inevitabile (Beldeanu, 2008).

Nodurile pot avea la origine ramuri formate din muguri laterali, proventivi (dorminzi) și adventivi. În cazul ramurilor date din mugurii laterali rezultă nodurile cu consecințele cele mai grave pentru calitatea lemnului, deoarece pornesc din inima arborilor și pot persista întreaga viață a acestora, ajungând la dimensiuni foarte mari. Mugurii proventivi și adventivi, care pot rămâne în stare de viață latentă, dacă dau ramuri formează noduri care aduc prejudicii ceva mai mici (fig. 16).

Fig. 16 – Aspectul formării unui nod concrescut

(Molnar, Peszlen, Pauko, 2007)

3.4 Alterarea lemnului – putregaiul

Putregaiul este stadiul avansat de degradare a lemnului, ca urmare a procesului de putrezire (acțiunii de modificare profundă a compoziției chimice a lemnului, însoțită de schimbarea culorii, consistenței și proprietăților sale).

După unii autori (Beldeanu, 2008), putregaiul progresează rapid, în general, la valori termice cuprinse între 10 și 32ºC, în afara acestor limite degradarea este mult mai lentă și încetează complet când temperatura depășește 38ºC sau scade sub 2ºC.

Ciupercile care cresc și se dezvoltă pe lemn, se numesc lignicole.

Sub acțiunea ciupercilor xilofage, se pot produce în timpul vieții arborilor, local, distrugeri totale ale lemnului, formându-se scorburi (fig. 17).

Fig. 17 – Scleroți de culoare galbenă

pe un exemplar de cer (Pagony, 1993)

Scorburile produse de putregai, diminuează uneori puternic volumul lemnului de lucru (Giurgiu și Decei, 1997).

Exprimarea cantitativă a putregaiului se face diferit, după cum lemnul este rotund sau prelucrat, dar și în funcție de locul unde acesta apare (Beldeanu, 1999, 2008).

3.5 [NUME_REDACTAT] trunchiului arborilor de cer, este datorat îngroșării accentuate a acestuia spre colet, cauzată de condițiile de înrădăcinare; acest defect îngreunează lucrările de exploatare și de prelucrare, conducând la pierderi de material lemnos (fig. 18).

Fig. 18 Aspectul lăbărțării

(Molnar, Peszlen, Pauko, 2007)

Se estimează prin diferența dintre diametrul trunchiului la sol și diametrul acestuia la înălțimea de 1 m față de nivelul solului (Beldeanu, 1999).

3.6 [NUME_REDACTAT] arborilor de cer este o umflătură a lemnului, localizată pe trunchi, rădăcină și ramuri, de formă și dimensiuni variabile (fig.19). Se poate datora fie aglomerării de muguri dorminzi, fie unor cauze de ordin patologic ori traumatic (Beldeanu, 2008; Bartha, 2011).

Fig. 19 – Excrescență, pe un exemplar de cer

(http://fahiba.fmk.nyme.hu/)

Lemnul din excrescențe se deosebește foarte mult de cel normal prin prisma însușirilor fizice și mecanice, astfel rezistența la compresiune paralelă cu fibrele este mai mică, în schimb greutatea specifică și duritatea sunt mai mari decât în cazul lemnului normal (Filipovici, 1964).

CAP. IV FELUL ȘI LOCUL CERCETĂRILOR

Constituirea probelor destinate examinării calității lemnului de cer, a fost rezultatul unor operații desfășurate pe teren și la birou.

Investigațiile s-au derulat în 3 arborete din trupurile de pădure Boboștea-Șonturi și Chișirid, al U.P. VIII Mihiș.

Etapa de teren

Investigațiile din teren (în arborete) au cuprins: alegerea arboretelor și amplasarea suprafețelor de probă; în suprafețele de probă alese s-au făcut aprecieri cu privire la structura orizontală și verticală a arboretelor și a caracteristicilor calitative ale acestora; s-au efectuat observații asupra condițiilor staționale și păturii erbacee a arboretelor cercetate; s-au întocmit fișe de caracterizare a arborilor pe picior, pentru toți arborii de cer evidențiați în suprafețele de probă (fig. 20);

Fig. 20 – Preluarea datelor din teren

Etapa de birou

A constat în prelucrarea statistică a datelor rezultate din măsurători, sintetizarea rezultatelor și formularea concluziilor.

Numărul de arbori minim necesar pentru a fi măsurați într-o suprafață de probă a fost stabilit cu anticipație ([NUME_REDACTAT], 2011).

Pentru a satisface însă exigențele metodologice din literatura internațională (Dinulică, 2008), a fost adoptat un număr minim de 30 de arbori într-o suprafață de probă.

Sondajele sunt de formă dreptunghiulară (50×40 m²), cu mărimea de 2000 m2, de regulă orientate cu lungimea pe linia de cea mai mare pantă.

Suprafețele de studiu au avut un caracter nepermanent și au fost amplasate după cum urmează:

Localizarea cercetărilor și aspectele cercetate

Tab. nr. 4.1.1

Principalele condiții staționale ale arboretelor studiate sunt prezentate în tabelul următor:

Condiții staționale ale arboretelor studiate

Tab. nr. 4.1.2

Arboretul din u.a. 124A se caracterizează prin compoziția: 7Ce 2St 1Gî, vârsta 85 ani, consistența – 0.7, clasa de producție a III-a.

Arboretul din u.a. 128A se caracterizează prin compoziția: 7Ce 2St 1Gî, vârsta 80 ani, consistența – 0.8, clasa de producție a III-a.

Arboretul din u.a. 135 se caracterizează prin compoziția: 7Ce 3St, vârsta 70 ani, consistența – 0.7, clasa de producție a II-a.

Pe teren ele au fost amplasate, după criterii de reprezentativitate (tip de stațiune, tip de pădure, consistență, vârstă), în porțiunile de arboret care să corespundă necesităților legate de obiectivele de cercetare stabilite.

Procesarea matematică a datelor s-a realizat în programul Excel.

CAP. V REZULTATELE CERCETĂRILOR

5.1 Frecvența defectelor vizibile

Pentru a scoate în evidență prezența, mărimea și localizarea defectelor vizibile ale arborilor de cer din zona cercetată (U.P. VIII Mihiș), au fost inventariați 141 arbori, distribuția acestora pe categorii de diametre, proveniențe biologice, precum și a defectelor identificate fiind prezentate mai jos:

Sp 1, u.a. 124A, 2000 m2

Tab. nr. 5.1.1

Prin prelucrarea datelor culese din teren (u.a. 124A-U.P. VIII Mihiș), a rezultat că un procent de 47% din cei 51 de arbori analizați sunt afectați de curbură, 35% de gelivură, 29% de putregai, 18% de lăbărțare, 14% de noduri aparente și 6% de excrescență (fig. 21).

Fig. 21 – Distribuția defectelor identificate în u.a. 124A (%)

Sp 2, u.a. 128A, 2000 m2

Tab. nr. 5.1.2

În urma analizei datelor culese din teren (u.a. 128A-U.P. VIII Mihiș), a rezultat că un procent de 38% din cei 47 de arbori analizați, sunt afectați de lăbărțare, 36% de curbură, 34% de gelivură, 30% de putregai și noduri aparente și 9% de excrescență (fig.22).

Fig. 22 – Distribuția defectelor identificate în u.a. 128A (%)

Sp 3, u.a. 135, 2000 m2

Tab. nr. 5.1.3

Prin prelucrarea datelor culese din teren (u.a. 135-U.P. VIII Mihiș), a rezultat că un procent de 42% din cei 43 de arbori analizați sunt afectați de gelivură, 37% de curbură, 23% de lăbărțare, 21% de noduri aparente și 5% de putregai și excrescență (fig. 23).

Fig. 23 – Distribuția defectelor identificate în u.a. 135 (%)

Pe ansamblu, se poate observa frecvența mult ridicată a crăpăturilor radiale (gelivuri), precum și a defectelor de formă (lăbărțare, curbură), față de frecvența celorlalte defecte luate în studiu.

5.1.1 Frecvența curburii

Curbura reprezintă un defect (grav) care conduce la declasarea calitativă a lemnului arborilor afectați, fiind generat de sarcinile mari, provenite din presiunea vântului, greutatea zăpezii etc., la care este supus arborele, sau poate fi cauzată de asimetria coroanei.

Din prelucrarea datelor culese din teren (tabelele 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3) rezultă că, un procent de 40%, din arborii analizați, sunt afectați de curbură (simplă și multiplă), (fig. 24).

Referitor la repartiția acestui defect pe tipuri de curbură (simplă, dublă și multiplă) predomină curburile multiple (72%).

În ce privește apariția acestui defect pe proveniențe biologice, arborii din sămânță sunt mai puțin afectați de acest defect (14%), în comparație cu cei din lăstari (86%) din numărul total de exemplare cu curbură.

Fig. 24 – Exemplare de cer din lăstari,

afectați de curbură (u.a. 124A)

5.1.2 Frecvența gelivurii

Gelivura este prezentă pe trunchi sub formă dreaptă sau sub formă elicoidală, de diferite lungimi pe trunchi.

Din prelucrarea datelor culese din teren (tabelele 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3) rezultă că, un procent de 36%, din arborii analizați, sunt afectați de gelivură (dreaptă și elicoidală), (fig. 25).

Fig. 25 – Gelivură și noduri aparente

pe un exemplar de cer (u.a. 135)

Pe proveniențe biologice, gelivura afectează exemplarele din sămânță într-un procent mult mai redus (27%), decât cei din lăstari (73%) și rareori apare pe lungimi mai mari de trunchi, cu o localizare frecventă la baza trunchiului (primii 3 m).

5.1.3 Frecvența arborilor cu noduri

Nodurile apar la arborii din toate categoriile de diametre, afectând 21% din arborii luați în studiu (tabelele 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3) și sunt localizate de cele mai multe ori în partea superioară a trunchiului (fig.).

Pe proveniențe biologice, arborii cu proveniența biologică din sămânță sunt mai puțin afectați (20%), decât cei cu proveniența biologică din lăstari (80%) din numărul total de exemplare cu noduri aparente.

5.1.4 Frecvența putregaiului exterior

În locația noastră de studiu, cerul este în foarte mică măsură afectat de putregaiul exterior, care apare la 22 % din arborii de cer luați în studiu, defectul fiind localizat fie la baza exemplarelor analizațe, fie mai sus pe trunchi (fig. 26).

Fig. 26 -Prezența putregaiului exterior pe un exemplar de cer (u.a. 128A)

Pe proveniențe, exemplarele cu proveniența biologică din lăstari sunt cele mai afectate (98%).

5.1.5 Frecvența lăbărțării

Lăbărțarea arborilor de cer apare în proporție de 26%, din totalul exemplarelor cercetate (fig. 27), cele mai afectate fiind cele cu proveniența biologică din sămânță.

Din numărul total de exemplare cu lăbărțare, 54 % sunt din sămânță și 46 % din lăstari.

Fig. 27 – Lăbărțăre la un exemplar de cer doborât

5.1.6 Frecvența excrescențelor

Din analiza datelor prelucrate (tabelele 5.1.1, 5.1.2 și 5.1.3), se constată că peste 94% dintre arborii analizați nu prezintă excrescențe (fig. 28).

În ce privește proveniențele biologice diferențele sunt nesemnificative.

Fig. 28 – Excrescență pe un exemplar de cer (u.a. 124A)

CAP. VI CONCLUZII

Referitor la frecvența de apariție a defectelor exterioare la arborii de cer examinați din zona cercetată:

● Pe ansamblu, se poate observa frecvența mult ridicată a crăpăturilor radiale (gelivuri), precum și a defectelor de formă (lăbărțare, curbură), față de frecvența celorlalte defecte luate în studiu.

Frecvența curburii

● Din prelucrarea datelor culese din teren, rezultă că un procent de 40%, din arborii analizați, sunt afectați de curbură (simplă și multiplă);

● Referitor la repartiția acestui defect pe tipuri de curbură (simplă, dublă și multiplă) predomină curburile multiple (72%);

● În ce privește apariția acestui defect pe proveniențe biologice, arborii din sămânță sunt mai puțin afectați de acest defect (14%), în comparație cu cei din lăstari (86%), din numărul total de exemplare cu curbură.

Frecvența gelivurii

● Din prelucrarea datelor culese din teren rezultă că, un procent de 36%, din arborii analizați, sunt afectați de gelivură (dreaptă și elicoidală);

● Pe proveniențe biologice, gelivura afectează exemplarele din sămânță într-un procent mult mai redus (27%), decât pe cei din lăstari (73%) și rareori apare pe lungimi mai mari de trunchi, cu o localizare frecventă la baza trunchiului (primii 3 m).

Frecvența arborilor cu noduri

● Nodurile aparente apar la arborii din toate categoriile de diametre, afectând 21% din arborii luați în studiu și sunt localizate de cele mai multe ori în partea superioară a trunchiului.

● Pe proveniențe biologice, arborii cu proveniența biologică din sămânță sunt mai puțin afectați (20%), decât cei cu proveniența biologică din lăstari (80%) din numărul total de exemplare cu noduri aparente.

Frecvența putregaiului exterior

● Cerul este în foarte mică măsură afectat de putregaiul exterior, care apare la 22 % din arborii de cer luați în studiu, defectul fiind localizat fie la baza exemplarelor analizațe, fie mai sus pe trunchi;

● Pe proveniențe, exemplarele cu proveniența biologică din lăstari sunt cele mai afectate (98%).

Frecvența lăbărțării

● Lăbărțarea arborilor de cer apare în proporție de 26%, din totalul exemplarelor cercetate, cele mai afectate fiind cele cu proveniența biologică din sămânță;

● Din numărul total de exemplare cu lăbărțare, 54 % sunt din sămânță și 46 % din lăstari.

Frecvența excrescențelor

● Peste 94% dintre arborii analizați nu prezintă excrescențe.

● În ce privește proveniențele biologice diferențele sunt nesemnificative.

BIBLIOGRAFIE

1. Adam, I., 2004: Cercetări privind cunoașterea caracterelor fundamentale ale stațiunilor și arboretelor din [NUME_REDACTAT] și sudul [NUME_REDACTAT] în care apare cerul alb, Teză de doctorat, [NUME_REDACTAT] din Brașov.

2. Bartha, Sz., 2011: Cercetări privind factorii de variație a calității lemnului de cer din pădurea Boboștea (Jud. Bihor), Teză de doctorat, [NUME_REDACTAT] din Brașov.

3. Beldeanu, E., 1999: Produse forestiere și studiul lemnului, [NUME_REDACTAT] Transilvania.

4. Beldeanu, E.C., 2008: Produse forestiere. [NUME_REDACTAT] Transilvania din Brașov, 331 p.

5. Blujdea, V., 2002: Alocarea carbonului la nivel de arbore și implicațiile particularităților solului asupra repartiției biomasei radicelare la Quercus cerris, [NUME_REDACTAT], Nr. 2

6. Blujdea, V., 2000: Cercetări ecofiziologice în cerete și gârnițete afectate de fenomene de uscare. Rezumat teză de doctorat, [NUME_REDACTAT] din Brașov, 43 p.

7. Collardet, J., Besset, J., 1992: Les bois commerciaux et leurs utilizations. Tome, Ed. II, [NUME_REDACTAT], France.

8. Dinulică, F., 2007: Observații asupra gelivurii la brad, în brădeto-făgetele de pe [NUME_REDACTAT] (Brașov). Lucrările celei de a 8-a Conferințe naționale pentru protecția mediului prin biotehnologii și a 5-a Conferințe naționale de ecosanogeneză cu participare internațională, Brașov, p. 280-283.

9. Dinulică, F., 2008: Cercetări privind factorii de influență asupra formării lemnului de compresiune la brad. Teză de doctorat, [NUME_REDACTAT] Brașov, 236 p.

10. [NUME_REDACTAT]., Abrudan, I.V., 1998: Împăduriri-Principii și soluții de proiectare, [NUME_REDACTAT] Transilvania, .

11. Filipovici, J., 1964: Studiul lemnului, Vol. I, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 424 p.

12. Giurgiu, V., I. Decei, 1997: Biometria arborilor din România: Metode dendrometrice. [NUME_REDACTAT] , București, 307 p.

13. Ghelmeziu N., 1963: Rezultatele cercetărilor efectuate în R.S.R cu privire la proprietățile și utilizarea lemnului de cer. Comunicare la simpozionul internațional ΄Valorificarea complexă a lemnului de cer΄, Budapesta, manuscris I.N.C.E.F.

14. Molnár, S., Peszlen, I., Paukó, A., 2007: Faanatómia. Szaktudás Kiadó Ház, Budapest, 224 p.

15. Pagony, H., 1993: Erdei kárositók: Képes határozó. Erdőrendezési Szolgálat, Budapest, p.60-62.

16. Paraschiv, E., 1954: Cercetări asupra lemnului de cer în vederea utilizării lui în industria de parchete, Analele I.C.E.I.L, nr. 14.

17. Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O.,1997: Flora forestieră lemnosă a României, [NUME_REDACTAT], București.

18. Șofletea N., Curtu., L.,2000: Dendrologie, Vol. I, [NUME_REDACTAT] Viață, Brașov.

19. Șofletea, N., Curtu, L., 2001: Dendrologie, Vol. II. Ed "[NUME_REDACTAT]", Brașov, 300 p.

20. Șofletea N., Curtu L., 2007: Dendrologie, [NUME_REDACTAT] Transilvania.

21. Ursulescu, A., Pană, Gh.,I., 1960: Proprietățile și domeniile de utilizare a lemnului de cer, I.P.R.O.C.I.L., Studii și cercetări, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Silvică.

22.XXX Amenajamentul O.S. Oradea – studiu general

23. XXX Amenajamentul U.P. VIII Mihiș

24. Sursă internet – (http://fahiba.fmk.nyme.hu/)