Cercetari Privind Finantarea Proiectelor de Investitii Publice Prin Emisiunea de Obligatiuni Municipale

Diverse

Cercetari Privind Finantarea Proiectelor de Investitii Publice Prin Emisiunea de Obligatiuni Municipale

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== b6b45dd30226c57395336a8d0b89c9654a4efc98_583710_1 ===

Introducere

Activitățile socio-economice reprezintă preocupări centrale în cadrul societății, reprezentând elemente esențiale ale dezvoltării. Evoluția societății este o consecință a dezvoltării economice și a rezultatelor înregistrate în acest domeniu.

Profitul poate fi utilizat în două direcții – consumul și investițiile, care sunt diferite în mod fundamental prin finalitatea lor. Astfel, consumul urmărește realizarea necesităților fără a se continua în timp, în timp ce investițiile au un impact de lungă durată.

Investițiile contribuie la dezvoltarea unei organizații și la consolidarea sa. Din punct de vedere economic, investițiile se pot realiza în domeniul producției, a tehnologiilor, echipamentelor su în omeniul resurselor umane.

La nivel social, investițiile se referă la o serie de aspecte, precum protejarea mediului, creșterea calității vieții, infrastructuri, protecția resurselor naturale sau creșterea nivelului de securitate socială. Investițiile se pot efectua pe diverse niveluri, începând de la nivelul inividual până la cel guvernamental.

Capitolul 1

Proiectele de investiții publice

Investițiile publice

Investiția reprezintă plasarea unor capitaluri de către organizații pentru realizarea unui profit. Investiția a mai fost definită și drept ”capital plasat” sau ca reprezentând alocarea unei sume, precum și altor mijloace materiale, cu scopul creării unor fonduri fixe noi destinate creșterii, retehnologizării și modernizării celor existente.

Deoarece profitul poate fi folosit sub formă de consum sau de investiții și în condițiile în care există o tendință mai crescută spre consum, se poate spune că investiția reprezintă renunțarea la o satisfacție certă și imediată pentru o posibilitate viitoare.

Investițiile publice reprezintă fondurile alocate de către autoritățile administrației publice centrale sau locale cu scopul atingerii unor obiective sau realizării unor lucrări de interes general pe raza lor de activitate admlnistrativ teritorială.

Pentru realizarea unei investiții este necesară utilizarea resurselor disponibile și atragerea de resurse din exterior, acestea putând fi obținute gratuit sau pentru un cost suplimentar.

Investițiile publice sunt destinate dezvoltării societății în ansamblul ei, având impact asupra tuturor domeniilor acesteia. Fondurile destinate investițiilor publice sunt limitate prin intermediul restricțiilor bugetare, iar utilizarea lor și depășirea plafonului stabilit în cadrul bugetului aprobat inițial se relizează doar prin obținerea de alocații suplimentare sau prin redistribuirea de fonduri în cadrul bugetului.

Investițiile publice sunt realizate în beneficiul întregii comunități, având rolul de a ameliora elementele de care cetățenii ispun, cum sunt infrastructura, serviciile etc.

Datorită complexității, rolului și importanței în dezvoltarea economico-socială, noțiunea de ”investiție” a fost interpretată sub diferite forme căpătând diverse valențe:

1. economic – investiția reprezintă totalitatea resurselor mobilizate, necesare realizării acesteia, în scopul obținerii unor rezultate economice superioare în viitor;

2. financiar – investiția reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru crearea elementelor ce vor genera venituri suplimentare pe o perioadă lungă de timp în viitor și a căror recuperare se va face treptat în cadrul aceleiași perioade;

3. contabil – investiția constă în totalitatea bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale, achiziționate sau produse pentru a rămâne în aceeași formă și care participă la mai multe cicluri de producție.

Investițiile sunt caracterizate de:

• constituirea în elemente patrimoniale, rezultată din faptul că acestea devin proprietatea organizației;

• decalajul între achiziție și consum, deoarece acestea sunt folosite pe o durată mare de timp de ordinul zecilor de ani. Consumul este unul relativ prim uzură fizică sau morală pe care acestea o acumulează în timp;

• recuperarea treptat prin amortizare pe o perioadă suficient de mare de timp din durata de viață.

Sintetizând, putem spune că investițiile reprezintă utilizarea de resurse pentru crearea unei structuri care să permită obținerea de rezultate superioare.

Investițiile publice au particularitatea de a fi realizate din fonduri publice. Datorită acestui fapt investițiile publice sunt supuse prevederilor legislației care vizează achizitiile publice: Ordonanța de Urgență nr.60/2001, Hotărârea nr.461/2001, Ordinul 1012/2001, Ordinul 1013/2001, Procedura din 2001, Legea 212/2002, Regulamentul din 2005, etc.

Investițiile publice se caracterizează prin existența a patru etape: pregătirea, realizarea, exploatarea și post-utilizarea.

Datorită caracteristicilor lor pentru managementul investițiilor se utilizează tehnicile managementului proiectelor. Astfel, investițiile se individualizează ca proiecte având aceleași restricții și respectând o metodologie similară.

Investițiile publice pot îmbrăca diferite forme în funcție de obiectivele urmărite, natura lor, sursa de finanțare, gradul de risc etc. Astfel, după rolul pe care acestea îl vor avea ulterior, investițiile publice pot fi:

• economice – sub forma unor proiecte în industrie, agricultură, turism, comerț, transporturi;

• sociale – sub formă de proiecte în sectorul public (servicii adminiatrative, urbaniam, cultură etc.) și respectiv în afara serviciilor publice (sănătate, educație, ordine publică, iluminat etc.)

În funcție de modul de finanțare, proiectele de investiții publice pot fi:

• din surse proprii – din bugetul central sau bugetele locale, din disponibilitățile întreprinderilor de stat – regii autonome sau societăți comerciale;

• din surse atrase – din donații, sponsorizări, contribuții ale cetățenilor sau alte venituri extrabugetare obținute din diferite acțiuni ale instituțiilor publice, finanțări nerambursabile (granturi) acordate de instituții naționale sau internaționale;

• din împrumuturi – credite bancare, fonduri de investiții, emisiune de obligațiuni etc.

După natura obiectivului vizat prin realizarea investiției, acestea pot fi:

de dezvoltare – acestea au ca scop extinderea capacității de producție a bunurilor sau serviciilor, de adăugare a unor câmpuri noi de acțiune;

de reabilitare – în cadrul acestui tip de proiecte de investiții se are în vedere refacerea infrastructurilor, a echipamentelor și a altor dotări destinate activității sectorului public și a aerviciilor publice, fără a se obține o mărire cantitativă a procesului desfășurat anterior;

de modernizare – acestea au ca obiectiv schimbarea tehnologiei sau a organizării procesului, astfel încât să se obțină o creștere calitativă a procesului sau serviciului public, adaptat la nivelul standardelor internaționale și a cerințelor cetățenilor.

Investițiile publice pot îmbrăca o varietate de forme dacă sunt privite prin prisma naturii tehnologice a cheltuielii efectuate, astfel:

• achiziții si/sau amenajări de terenuri;

• construcții și/sau amenajări de clădiri, spații de lucru sau depozitare;

• construcții și/sau amenajări pentru infrastructura de transport (drumuri, șosele, poduri etc.);

• amenajări teritoriale (diguri, baraje, canale etc.);

• amenajări urbanistice (parcuri, spații de joacă, trotuare, iluminat, spații pentru deșeuri menajere etc.);

• studii de pre-fezabilitate, fezabilitate, urbaniam, impact, mediu etc.;

• documentății și autorizații;

• dotări interioare și mobilier;

• echipamente inclusiv tehnică de calcul;

• instalații-montaj;

• alte fonduri fixe.

Aceate categorii de cheltuieli de investiții pot constitui individual un proiect de investiție publică, însă de cele mai multe ori în structura unui proiect complex sunt implicate mai multe tipuri de cheltuieli investiționale.

Proiectele de investiții mai pot fi clasificate și în funcție de alte criterii care sunt avute în vedere, astfel în funcție de sursa de finanțare:

1. proiecte interne (naționale)

a. din surse publice

guvernamentale (ex: IT pentru scoli)

locale (ex: reabilitarea structurii de apa si canalizare)

b. din surse private

nonprofit (ex: burse de studii oferite de o fundatie)

generatoare de profit (ex:parc induatrial)

proiecte internaționale

publice internaționale – din fonduri ale organizațiilor internaționale pentru sprijinirea reformelor sau dezvoltării din alte țări (fonduri de preaderare, fonduri structurale etc.)

publice guvernamentale – fonduri oferite de diferite guverne pentru rezolvarea unor probleme comune sau sprijinirea reformelor din alte țări (ex: proiectele USAID, guvernul olandez etc.)

mixte – fonduri comune

guvernamentale și private (din fonduri puse la dispoziție de guvern și firme sau organizații private – ex: Centre Microsoft)

naționale și internaționale (acorduri între guverne și organizații internaționale de a finanța proiecte – ex: SOFITEL)

În funcție de procedurile de atribuire a fondurilor există:

proiecte finanțate prin licitație;

proiecte finanțate prin competiție de proiecte;

proiecte finanțate prin cereri în ordinea depunerii și acceptării;

prin prioritizare;

prin acceptare.

În funcție de caracterul sectorului care beneficiază de rezultate, investițiile sunt:

de afaceri;

economice;

sociale;

educaționale;

culturale;

de mediu;

de securitate.

Tipologia proiectelor este legată de mediul proiectelor respectiv mediul preponderent asupra căruia are efecte proiectul:

mediul fizic care este caracterizat de cadrul natural și de tehnologiile existente (proiectele vor fi dominate de specificitatea cadrului natural și de operarea cu tehnologii îmbunătățite);

mediul economic și financiar care eate caracterizat de elemente aleatorii, cu un grad ridicat de risc (proiectele vor pune accent pe măsurile de protejare la risc și pe evaluarea în perspectivă a evoluțiilor unor fenomene ca inflația, devalorizarea, costurile unor resurse etc.);

mediul instituțional și public care este caracterizat de tipul instituțiilor, cadrul politic și strategia acestuia, arii de interese etc. (proiectele vor avea nevoie de informații suplimentare, de acțiuni de lobby, de cunoașterea mecanismelor de relații etc.).

mediul socio-cultural care se referă la norme acceptate, valori locale, competențele decidenților etc. (proiectele se vor concepe și realiza pe baza unei atente cunoașteri a specificităților locale).

În ultimii ani, la nivel național s-a considerat oportună utilizarea metodei de management prin proiect datorită avantajelor pe care aceasta le prezintă. Astfel, diferite obiective pe care guvernul României și le-a propus au fost transformate în obiective de proiecte finanțate de către acesta.

România a beneficiat de o serie de programe internaționale finanțate de Uniunea Europeană, USAID, alte organisme și diferite guverne și se preconizează o susținere viitoare care să sprijine efortul de adaptare la cerințele și standardele europene.

Analizate din punctul de vedere al obiectivului principal, proiectele de investiții constituie o categorie foarte importantă alături de proiectele de cercetare. Tipologia proiectelor este foarte vastă și fiecare proiect poate fi încadrat în diferite categorii. Importanța cunoașterii tipului de proiect este determinată de trei factori principali: cunoașterea metodologiei de a obține finanțarea proiectului și a restricțiilor de accesare a fondurilor; cunoașterea și întocmirea documentației specifice solicitate pentru aprobare și realizare; reliefarea particularităților acestora în scopul utilizării celor mai adecvate metode de management în procesul de dezvoltare a unui proiect.

Astfel, proiectele de investiții se înscriu în programe naționale si/sau internaționale care au ca scop susținerea investițiilor sau sunt dependente de alocațiile bugetare destinate investițiilor.

1.2. Proiectele de investiții publice

Managementul proiectelor reprezintă o formă de gândire antreprenorială care are ca scop coordonarea și ducerea la îndeplinire a proiectelor. Pentru a putea conduce un proiect și a obține rezultatele preconizate este necesară, mai întâi, cunoașterea noțiunii de proiect.

Datorită specificului lor, investițiile, în general, și investițiile publice, în special, pot fi gestionate cu mai mare ușurință, cu ajutorul managementului proiectelor.

Proiectul de investiții este un ansamblu de procese de muncă, în mare parte, cu caracter inovațional, a căror realizare urmărește îndeplinirea cu succes a unei misiuni complexe, cu o specificitate ridicată. Proiectul de investiții reprezintă un număr relativ de activități concepute sub formă de plan, cu scopul de a îndeplini anumite obiective într-un timp oarecare.

Proiectul de investiții este un ansamblu de activități susținute într-un mod organizat, în care sunt definite momentele de început și de final al îndeplinirii acestora, astfel încât să conducă la obținerea unor rezultate specifice, în măsură să satisfacă obiectivele stabilite.

Un proiect de investiții reprezintă o alocare de capital, pe o perioada determinată, cu scopul de a crea active productive (produse, servicii etc.), cu rol economic sau neproductive, cu caracter social.

Proiectul reprezintă demersul în care resursele umane, materiale și financiare sunt organizate într-un mod specific pentru realizarea unei lucrări dintr-un domeniu de activitate, cu specificații date, cu restricții de cost și timp, urmând un ciclu de viață standard pentru a realiza schimbări benefice definite prin obiective cantitative și calitative.

Proiectul reprezintă un anaamblu de activități desfășurate în scopul rezolvării diferitelor probleme specifice, având o durată prestabilită, beneficiind totodată de un buget necesar atingerii scopului propus.

Un proiect constă în asumarea realizării unei valori pe o temă stabilită, completat de faptul că se desfășoară într-un cadru de timp determinat, cu restricții de resurse (financiare, umane etc.) și într-un anumit context extern.

Toate definițiile anterioare reliefează aspecte caracteristice proiectelor. Pornind de la aceste definiții, putem concluziona faptul că derularea unui proiect este justificată de existența unor probleme specifice, care după identificarea lor, pot fi rezolvate total sau parțial prin parcurgerea etapelor de desfășurare ale unui proiect.

Proiectul reprezintă un instrument prin intermediul căruia devin operaționale elemente din strategiile propuse și sunt atinse obiectivele acestora.

Proiectul de investiții publice, prin constrângerile suplimentare pe care le are, poate fi definit, la rândul său, ca instrumentul prin intermediul căruia devin operaționale elemente specifice din strategiile locale sau centrale, prin mobilizarea resurselor (financiare, materiale, umane, informaționale) publice, în scopul satisfacerii nevoilor comunității și cetățeanului.

Proiectele de investiții publice pot îndeplini roluri multiple, acestea rezultând și din varietatea pe care o pot cunoaște acestea, dintre care cele mai frecvente sunt:

de soluționare a problemelor socio-economice cu care se confruntă comunitățile locale;

de ameliorare a situațiilor comunitare constatate dacă nu este posibilă o eradicare a acestora;

de creare a unor centre pilot care sa constituie modele pentru dezvoltări ulterioare;

de creare a infrastructurii necesare cadrului instituțional al adminiatrației publice centrale locale să-și exercite atribuțiile și să ofere serviciile publice corespunzătoare;

de concretizare a ideilor care pot conduce la întărirea valorilor democratice ale comunității și pot contribui la o dezvoltare durabilă socio-economică.

Sintetic, rolul proiectelor de investiții publice este acela de a rezolva o problemă a comunității, foarte clar definită, într-o perioadă prestabilită de timp.

Obiectivele proiectului de investiții publice rezultă din tematica în care acesta se încadrează și din obiectivele strategiei care trebuie pusă în aplicare prin realizarea acestuia. Tema proiectului de investiții publice sau misiunea aceatuia reprezintă motivul pentru care acesta a fost creat, adică tocmai rațiunea de a exista a proiectului.

Managementul proiectelor are ca primă sarcină interpretarea misiunii proiectului și transpunerea acesteia în obiective specifice, direcții de acțiune, politici, strategii, planuri de acțiune care să permită realizarea acesteia și obținerea rezultatelor scontate.

Obiectivele proiectelor de investiții publice derivă din misiunea care trebuie îndeplinită prin realizarea investiției și datorită complexității acestea poartă denumirea de obiective specifice (de conținut).

Alături de obiectivele specifice, în cadrul unui proiect de investiții sunt importante și alte două categorii: obiective de costuri și obiective de timp.

După ce sunt formulate obiectivele de conținut și mai ales acțiunile care vor conduce la realizarea lor, trebuie clarificate aspectele legate de resursele necesare realizării investiției, posibilitățile de mobilizare ale acestora, de durata acestuia sau termenul limită la care trebuie finalizat, precum și termenele intermediare.

Cele trei tipuri de obiective sunt conexate între ele și pot fi reprezentate schematic ca în fig.l.

Fig.l. Ansamblul obiectivelor proiectului

Cele trei categorii de obiective trebuie să ofere informații și răspunsuri la o serie de întrebări care apar în procesul de concepere al unui proiect:

• Obiective de conținut: Ce trebuie realizat? Cum va fi realizat? La ce standard de calitate? Ce va rezolva? sau Care este utilitatea?

• Obiective de costuri: Ce resurse financiare vor fi implicate? Ce resurse umane sunt necesare? Care sunt resursele materiale implicate?

• Obiective de timp: In cât timp trebuie realizat proiectul (durata)? Care este data la care trebuie finalizat proiectul (data finalizării)? Care este programarea activităților și dacă corespunde cu restricțiile de termene?

Condiționările dintre cele trei categorii de obiective rezultă din obținerea răspunsurilor firești la întrebările de mai sus și răspunsurile dorite sau așteptate. Din aceate intercondiționări între obiectivele de costuri și cele de timp poate fi obținută o curbă de relație cost-timp, a cărei formă este conform fig.2.

t minim t optim t extins timp

Fig.2 Curba de eficiență cost-timp

t minim – termenul eel mai acurt în care poate fi realizat proiectul de investiție

Acesta generează costuri ridicate deoarece timpul de realizare este foarte scurt, nu permite căutarea de resurse materiale sau umane și chiar financiare în cele mai bune condiții de preț. Managementul proiectului trebuie să accepte oferte, la orice nivel de preț. cu condiția să fie disponibile în termen foarte scurt.

t optim = este termenul la care se poate atinge minimul de costuri și maximul de eficiență

Deși constituie un punct de inflexiune pe curba costuri-timp, în realitate este constituit dintr-o zonă mai largă în cadrul căreia costurile se mențin la un nivel scăzut și permit realizarea proiectului în bune condiții.

t extins = este termenul suplimentar solicitat pentru proiecte care nu au foat finalizate la termenul prevăzut.

Extensiile de termene generează creșteri de costuri datorită ineficienței unor activități care concură la realizarea proiectului de investiții, cum ar fi chirii suplimentare, stocare, forță de muncă suplimentară etc.

Se poate constata că t minim, t optim și t extins creează trei zone, astfel:

• Zona A – zona de accelerare a realizării proiectului de investiții. Cu cât termenul se apropie de t minim, cresc costurile proiectului de investiții. Situație acceptabilă în condițiile necesității realizării unui proiect până la o anumită dată plasată după un interval foarte acurt. Această situație este însă total nefavorabilă proiectelor de investiții publice care trebuie să aibă o fundamentare foarte serioasă a costurilor.

• Zona 0 – zona zero eate de fapt zona unde se armonizează nivelul costurilor cu cel al termenului de realizare. Este cea preferată în marea majoritate a proiectelor de investiții și se are în vedere ca element primordial în evaluarea acestora în vederea finanțării.

• Zona I – constituie zona ineficienței proiectului de investiții. Este întâlnită la proiecte în derulare care, din diferite motive sunt în întârziere, fără ca aceasta să pericliteze întru totul realizarea proiectului de investiții. Situație foarte des întâlnită în proiecte de investiții publice, generată de cele mai multe ori de suspendarea finanțării sau întârzierea alocării tranșelor de finanțare.

Se poate construi și o interdependență între calitate și cost. Alura acestei corelații este aproape lineară adică creșterea calității determină o creștere proporțională a costurilor. Aspectele calitative pot fi însă exprimate diferit, ceea ce îngreunează procesul de comparare a costurilor.

În cadrul proiectelor calitatea dorită este foarte bună, standardizată și cu precizie stabilită, constituindu-se ca nucleu al dezvoltării proiectului de investiții publice. Corelarea dintre nivelul de calitate și costuri se realizează prin stabilirea aportului de calitate adusă printr-o unitate de cost suplimentară.

1.3. Caracteristicile proiectelor de investiții

Identificarea unui proiect de investiții publice se realizează pe baza caracteristicilor sale. Pornind de la definițiile prezentate anterior, identificăm caracteristicile proiectelor de investiții publice:

se ocupa de o problemă specifică;

are un scop precis definit;

este caracter de unicat;

are un rezultat unic;

creează valoare;

constituie un instrument pentru schimbare;

are o durată limitată (caracter temporar) de realizare;

operează cu un buget limitat și bine definit;

are o echipă special constituită;

răspundera aparține unei entități (persoane);

are un grad ridicat de incertitudine;

operează într-un anumit context exterior.

Proiectele de investiții publice se caracterizează prin trei caracteriatici fundamentale:

unicitatea – constă în faptul că scopul (misiunea) unui proiect de investiții publice este nerepetitivă. Un eventual caracter de repetabilitate poate apare prin realizarea aceluiași tip de proiect în mod repetat, dar cu siguranță condițiile externe sunt diferite, localizarea acestuia este alta, termenele, bugetele, echipele sunt diferite și evident rezultatele vor fi diferite. Prin caracterul de unicitate se încurajează ideile noi, abordările diferite, inovarea și creativitatea. Unicitatea implică schimb de idei și puncte de vedere, abordare creativă a structurii și designului și înțelepciune.

caracterul temporar – este determinat de faptul că proiectele de investiții publice au o durată stabilită, cu o dată de începere și o dată de finalizare fixe. Pe durata proiectului sunt mobilizate resursele și este formată echipa, care este angajată pentru o durată determinată menită să asigure realizarea proiectului. La încheierea acestuia, echipa se dizolvă.

incertitudinea – este datorată faptului că proiectele de investiții publice au un pronunțat caracter de noutate și reprezintă asumarea misiunii în condițiile specifice. Incertitudinea privind realizarea cu succes a proiectului de investiții publice este cauzată de riscuri referitoare la lipsa de informații sau nesiguranța surselor, utilizarea unor tehnici/ tehnologii/ echipamente noi netestate anterior, modificarea factorilor exteriori și schimbarea totală sau parțială a mediului, alți factori de natură socială, politică, economică, naturală. Se încearcă diminuarea, pe cât poaibil, a gradului de incertitudine și riscurilor la care proiectul poate fi expus. Cele două forme de protecție sunt, în primul rând, prevederea riscurilor posibile și a formelor de rezolvare încă din faza de inițiere a proiectului și în al doilea rând, atitudinea proactivă și creatoare a managerului de proiect și a echipei de a combina cunoștințele, experiența și rațiunea în identificarea de soluții.

Revenind la ansamblul de caracteriatici ale proiectelor de investiții publice, o primă caracteristică este aceea că se ocupă de o problemă specifică, în sensul că atunci când apare o necesitate a cărei rezolvare se face numai prin intermediul unei investiții, acest tip de proiect reprezintă soluția de abordare.

Proiectul de investiții publice are un scop precis definit concretizat în obiectivul general, prin care se stabilește investiția (obiectivul investițional) ce va rezulta la finalizarea sa. Rezultatul unic al unui proiect de investiții publice rezidă de asemenea, în unicitatea sa și în scopul său bine definit, care va conduce la rezultatul preconizat.

Realizarea unui proiect de investiții produce schimbări în mediul în care este implementat, din acest motiv proiectul constituie un instrument pentru schimbare. Rezolvarea unei probleme și facilitarea utilizării unor soluții noi permit promovarea invențiilor și inovațiilor, modificarea în sensul îmbunătățirii condițiilor din sfera de aplicabilitate a proiectului de investiții. Toate aceatea conduc la dezvoltare socială și economică a ansamblului vizat de rezultatele proiectului de investiții publice.

Obiectivele de costuri ale proiectului de investiții publice sunt determinate de faptul că acesta operează cu un buget limitat și bine definit. Aceasta înseamnă, de fapt, că pentru realizarea unui proiect de investiții publice este solicitată și apoi alocată o sumă de bani necesară acoperirii cheltuielilor presupuse de execuția acestuia.

Realizarea unui proiect de investiții publice este condiționată de crearea și existența echipei. Fiecare astfel de proiect are o echipă special constituită din specialiști care ocupă diferitele poziții și care prin cunoștințele, experiența și activitățile pe care le realizează contribuie la execuția sa și obținerea rezultatelor finale.

Spre deosebire de alte structuri organizatorice, în cadrul unui proiect de investiții publice răspundere aparține unei entități, adică unei firme, în calitate de contractor. Răspunderea curentă, executivă, revine însă managerului de proiect. Acesta reprezintă autoritatea abilitată să ia toate deciziile pe care le consideră oportune pentru bunul mers al proiectului de investiții publice.

Mediul în care se dezvoltă și execută un proiect de investiții publice își pune amprenta asupra naturii sale, rezultatele obținute, efectele produse pe termen mediu și lung. Datorită faptului că operează într-un anumit context exterior se poate afirma, fără a exista pericolul unei erori, că fiecare proiect este unic în felul său.

Proiectele de investiții publice creează valoare, acesta reprezintă o caracteristică, dar în același timp este și expresia finalității lor. Pentru ca proiectele de investiții publice să fie corelate perfect cu scopul lor este necesar ca managerii de proiect să precizeze, de la început, obiectivele specifice, activitățile ce urmează să fie realizate și rezultatele ce se preconizează a fi obținute, toate acestea prin intermediul celor patru caracteristici fundamentale.

Conform dictionarului de administrație publică, etapele unui proiect de investiție publică sunt: pregătirea, realizarea, exploatarea și post-utilizarea.

1.4. Ciclul de viață al proiectelor de investiții publice

Proiectul de investiții publice reprezintă un ansamblu de activități planificate care, pentru o mai bună înțelegere, trebuie privite ca o succesiune de etape ce trebuie parcurse de la identificarea scopului și până în momentul evaluării rezultatelor și respectiv a impactului acestuia.

Având în vedere caracteristicile proiectelor de investiții publice, procesele care au loc vn etapele specifice sunt următoarele:

identificarea, analizarea și selectarea necesităților care trebuie rezolvate de către proiectul de investiție publică;

stabilirea scopului (misiunii) proiectului de investiție publică și a obiectivelor acestuia;

pregătirea proiectelor de investiție publică (designul), evaluarea acestora și stabilirea acordurilor;

realizarea propriu-zisă, monitorizarea, controlul și raportarea;

evaluarea rezultatelor și a impactului;

previzionarea modului de exploatare a investiției realizate (activul fix).

Pe baza acestor procese se poate construi ciclul de viață al proiectului de investiție publică. Ciclul de viață al unui proiect de investiție publică cuprinde următoarele etape:

inițiere – este etapa în care se identifică nevoia (problema) cetățenilor sau comunității și se analizează oportunitatea susținerii și execuției proiectului de investiție publică;

conceptualizare – este etapa în cadrul căreia se stabilește scopul (misiunea) proiectului de investiție publică, obiectivul general și obiectivele specifice;

elaborare/dezvoltare – pe baza elementelor fundamentale stabilite anterior se realizează planurile, detalierea obiectivelor cu activitățile ce trebuie realizate, resursele care sunt necesare realizării proiectului, modul de mobilizare a acestora, planificarea timpului de realizare a proiectului, nivelul bugetului etc. Tot în cadrul acestei etape au loc evaluarea propunerii de investiție și decizia de finanțare, precum și stabilirea unor acorduri de colaborare pentru execuția proiectului de investiție publică.

realizare/execuție – constituie etapa de transformare a ideii în realitate, a documentației și planurilor acesteia în ceva real, palpabil. Există tendința de a exacerba importanța acestei etape deoarece ea reprezintă concretizarea proiectului și apariția rezultatului acestuia. Trebuie menționat că această etapă poate fi foarte simplă dacă li s-a acordat atenția cuvenită etapelor anterioare și foarte complicată dacă acestea au fost tratate cu superficialitate. Ca durată, are ponderea cea mai mare în ciclul de viață al proiectului și este caracterizata de o intensitate mare a activității în cadrul proiectului de investiție publică.

încheierea execuției și punerea în exploatare – este momentul finalizării proiectului de investiție publică și al finisării rezultatului acestuia. Reprezintă momentul cel mai încărcat emoțional deoarece este predat rezultatul către beneficiar și evaluat modul de execuție a investiției, dar reprezintă și momentul de dezmembrare a infrastructurii care a permis realizarea proiectului.

O diagramă timp – nivel de activitate pe durata unui ciclu de viata al unui proiect eate prezentată în fig.3.

t0 t1 t2 t3 t4 t5

Inceperea proiectului Incheierea proiectului

Fig.3 Ciclul de viață al proiectului de investiție publică reflectat în nivel de activitate-timp

In graficul anterior sunt propuse trei forme posibile ale diagramei nivel de activitate – timp pe parcursul ciclului de viață a unui proiect de investiție publică.

Curba ”A” se caracterizează printr-o continuitate a activităților și o creștere a acestor pe măsura parcurgerii etapelor din derularea unui proiect de investiție publică, o plafonare a nivelului de activitate în etapa de realizare/execuție a acestuia și declin în faza de încheiere.

Curbele ”B” și ”C” înregistrează discontinuități între etapa de inițiere, conceptualizare și cea de realizare, ceea ce este frecvent determinată de timpul neceaar luării deciziei de finanțare a proiectului de investiție publică. In același timp, cele două curbe prezintă aluri diferite ale intensității activităților în etapa de execuție a proiectului, cunoscând un declin în faza de încheiere.

Dorim să precizăm că cele trei variante propuse reprezintă numai exemple cu grad de probabilitate ridicat pentru a oferi o idee generală deapre evoluția proceselor și nicidecum singurele variante posibile. Considerăm că realizarea unui astfel de grafic pentru fiecare proiect de investiție publică ar constitui încă o dovadă a unicității proiectelor.

Cele cinci etape ale ciclului de viață ale unui proiect de investiție publică cuprind o serie de pași care trebuie parcurși de la inițierea unui proiect și până la încheierea acestuia și transferarea către beneficiar în scopul exploatării.

Nu este obligatoriu ca toate proiectele de investiție publică (PIP) să urmeze toți pașii sau ca succesiunea acestora să fie riguros respectată, dar ca generalizare schema propusă cuprinde numărul maxim de pași și apariția firească. In paralel se desfășoară procesele de evaluare, monitorizare și control.

Aceste acțiuni, de regulă, reprezintă și momente foarte importante ale evoluției unui proiect de investiție publică. Fiecare din etapele sau pașii menționați anterior este foarte important în parcurgerea ciclului de viață al unui proiect de investiție publică, ele constituind componentele acestui tip de instrument, care are ca rol punerea în aplicare a prevederilor cuprinse în strategiile și respectiv în planurile socio-economice sau în măsurile de schimbare a mediului specific vizat.

1.5. Componentele proiectului de investiție publică

Două componente sunt foarte importante în realizarea cu succes a unui proiect de investiție publică: managementul proiectului și resursele umane utilizate.

Managementul proiectului de investiții publice are în primele etape ale ciclului de viață a proiectului un rol pasiv, acesta rezumându-se la conceptualizarea și prezentarea investiției, evidențierea schimbărilor și a îmbunătățirilor pe care aceasta le va aduce în cadrul instituției publice, comunității sau pe raza teritorială deservită. Ulterior acesta participă la elaborarea și dezvoltarea documentației direct sau indirect sau poate fi implicat abia în acest moment.

Managerul de proiect devine un element activ din momentul aprobării proiectului și începerea propriu-zisă a realizării acestuia. De modul în care acesta realizează și dezvoltă activitățile de management ale proiectului de investiții va depinde succesul acestuia.

Resursele implicate de realizarea unui proiect de investiții publie cuprind resursele financiare, materiale, umane și informaționale. În faza de elaborare/ dezvoltare a proiectului și acestea ocupă un rol pasiv în sensul că sunt precizate, cuantificate și coroborate cu activitățile ce urmează a fi desfășurate și evident direct corelate cu atingerea scopurilor propuse.

Acestea capătă un rol activ și determinant, putem spune din momentul în care începe realizarea efectivă a proiectului de investiții publice, care de altfel este marcată de perioada denumită ”,mobilizarea resurselor”.

Alături de cele două componente direct implicate în realizarea proiectului, în timpul derulării unui proiect de investiții publice, pot fi implicate diferite componente care să faciliteze, sprijine desfășurarea acestuia sau în calitate de public. Acestea pot fi complementare scopului proiectului, pot face parte din proiecte colaterale (situate în amonte de cel în derulare și ale căror rezultate pot fi folosite) sau pot constitui entități separate având ca scop rezolvarea secvențială a unor probleme din cadrul strategiei sus amintite.

In sistemul complex pe care realizarea unui proiect de investiții publice îl presupune componentele care intervin sunt: beneficiarii proiectului, finanțatorii proiectului, autoritățile, echipa proiectului, managerul proiectului și alte persoane interesate.

Beneficiarii proiectului de investiție publică sunt reprezentati de organizația, instituția sau persoanele care vor prelua rezultatul proiectului de investiții și vor asigura exploatarea sau utilizarea viitoare a acestora. In funcție de natura sa, un proiect de investiții publice poate avea beneficiari directi și uneori beneficiari indirecți.

Finanțatorii proiectului de investiții publice sunt reprezentați pe de-o parte de instituțiile publice, instituții guvernamentale care gestionează fonduri, alte organizații sau persoane abilitate să aprobe și să pună la dispoziția proiectului fondurile necesare realizării acestuia.

Autoritățile au rol de reglementare și sunt reprezentate de instituțiile statului, alte instituții sau organizații care asigură crearea și supravegherea mediului pe baza reglementărilor care se aplică fiecărui tip de proiect de investiții publice. Având în vedere faptul că investițiile publice sunt realizate din fonduri publice de foarte multe ori instituțiile publice îndeplinesc roluri multiple (finanțator, autoritate de reglementare, beneficiar etc.)

Echipa proiectului de investiții este formată din totalitatea categoriilor de specialiști reuniți în scopul realizării proiectului și obținerii rezultatelor preconizate.

Managerul proiectului de investiții publice este persoana căreia i se încredințează responaabilitatea transpunerii în realitate a proiectului de investiții dezvoltat în documentație. Acesta este individualizat de restul echipei, nu pentru că nu face parte din echipă, ci pentru faptul că deține atribuții suplimentare, complexe și în principal pentru că îndeplinește funcția de interfață între proiect și mediul extern al acestuia, precum și de liant în cadrul echipei proiectului.

Alte persoane interesate sunt constituite din toate acele entități (fizice și/sau juridice) interesate în realizarea sau rezultatul proiectului de investiție.

Planificarea si programarea

Deși partea cea mai dificilă este aceea de a convinge părțile implicate asupra oportunității și necesității realizării proiectului de investiție publică, capacității tehnice și economice de a fi pus în practică acesta, adjudecarea și decizia de implementare/realizare a proiectului este de fapt momentul zero care marchează începerea activităților propriu-zise.

Planificarea și programarea proiectelor de investiții publice are rolul de a evidenția activitățile ce urmează să fie realizate pentru a fi atinse obiectivele propuse și ajunge la rezultatul scontat.

Planificarea proiectului este elaborarea și actualizarea planurilor proiectului. În cadrul unui proiect de investiție publică, activitatea de planificare se referă la un sistem de planuri. Astfel există:

planificarea costurilor – are ca acop identificarea și cuantificarea costurilor necesare pentru realizarea proiectului de investiție publică și obținerea rezultatelor;

planificarea resurselor – determinarea resurselor umane, materiale și tehnologice, cantitățile necesare pentru realizarea proiectului de investiție. Planificarea resurselor are în vedere resursele disponibile și/sau procurabile și perioadele de timp când acestea sunt disponibile sau optimizarea folosirii lor;

planul jaloanelor – document sintetic care cuprinde momentele importante din evoluția proiectelor de investiții, denumite jaloane și datorită faptului că, de regulă, în aceste momente se pot observa progrese semnificative;

planul calendaristic – planificarea în timp a desfășurării activitățiilor proiectului de investiții/ începerea, durata și terminarea și traversarea jaloanelor;

planul de calitate – cuprinde standardele de calitate ce vor fi asigurate pentru activitățile proiectului de investiții;

planul amplasarii – daca proiectul are ca obiect construcțiile, acesta se referă la pozițiile construcțiilor pe suprafața deatinată proiectului (situație de amplasament). În proiecte care se desfășoară în mai multe locații poate fi necesar un plan al amplasării centrelor operaționale ale proiectului și a modului de legătură între acestea;

planul anual al proiectului de investiții – este plan partial al unui proiect de investiții raportat la un an bugetar, important pentru decontările anuale ale proiectelor investiționale multianuale, necesar pentru încheierea exercițiilor financiare;

planul proiectului – cuprinde toate activitățile proiectului și resursele necesare/ modul de alocare a acestora și rezultatele parțiale preconizate pe toată durata de desfășurare a proiectului de investiție;

planul strategic al proiectului.

Planul proiectului și planul strategic al proiectului reprezintă planurile cele mai importante, fără a minimaliza importanța planurilor enumerate anterior, ci dimpotrivă datorită faptului ca acestea sunt sisteme de planuri.

Planul proiectului de investiții publice reprezintă ansamblul planurilor menite să ofere o imagine concretă a modului de transpunere în practică a proiectului.

Planul proiectului este format din documentele formale utilizate pentru a ghida atât execuția cât și controlul proiectului. Principalele utilizări ale planului sunt: documentarea deciziilor, facilitarea comunicării între părțile interesate, documentarea nivelurilor de referință aprobate pentru sfera de cuprindere, costul și planul calendaristic.

Planul proiectului de investiție publică cuprinde cu certitudine planul costurilor sau bugetul, planul activităților și cel calendaristic și poate cuprinde toate tipurile de planuri atunci când crește complexitatea proiectului.

Planul unui proiect de investiții poate fi realizat sub formă succintă, adică numai cu elementele foarte importante pentru desfășurarea acestuia. Acestea sunt de regulă parte componentă a documentației proiectului atunci când este aupra evaluării și aprobării. Este necesar ca acesta să cuprindă suficient de multe date pentru a explicita și fundamenta proiectul de investiție din perspectiva execuției și suficient de puține și schematic prezentate pentru a nu distrage atenția factorilor de decizie.

Un plan detaliat este însă necesar pentru managerul de proiect care va trebui să știe ce se întamplă în fiecare moment în timpul realizării proiectului de investiție publică. Acesta poate fi un suport foarte util pentru controlul și monitorizarea proiectelor de investiție.

Planul strategic al proiectului de investiție publică are ca scop precizarea activităților care vor conduce la realizarea fiecărui obiectiv specific și rezultatele preconizate a fi obținute la finalul fiecarei activități.

Planul strategic este realizat de managerul de proiect și constituie instrumentul de lucru al acestuia pe toată durata proiectului de investiție. Poate fi considerat un fel de hartă a executiei proiectului de investiție.

Planificarea proiectelor de investiții se realizează pe baza principiilor managementului strategic și a principiilor analizei cauzale. Așa cum arătam, planul proiectului de investiții trebuie să fie realizat într-o formă sintetică pentru a fi supus atenției factorilor de decizie. Din acest motiv trebuie să fie clare, simple și scurte.

Norwegian Agency for Development Working Group on Methodology au propus o matrice logică a proiectului și o metodă de proiectare și planificare a proiectelor denumită LFA (Logical Framework Approach) în 1990, metoda se pare că a fost inițial dezvoltată de către USAID în anii 70.

Cunoașterea etapelor și a pașilor în abordarea unui proiect conform LFA (Logical Framework Aproach) permite o mai bună înțelegere a modului de realizare a matricei logice a proiectului. Astfel matricea 4×4 ce trebuie construită poate fi prezentată, în opinia noastră ca în tabelul următor.

Trebuie precizat că în cazul obiectivelor specifice și a activităților proiectului, câmpurile vor fi divizate pentru fiecare dintre acestea. Construirea matricei pe baza LFA nu este necesară pentru toate proiectele și va fi realizată în varianta cerută de anumiți factori sau cea care oferă managerului de proiect o sistematizare a informațiilor și un instrument de conducere și urmărire a proiectului.

Indiferent care este forma de prezentarea a structurii proiectului de investiție trebuie creat un tablou sintetic cu indicatori de performanță care să poată oferi răspunsuri la următoarele întrebări:

Pentru a putea urmări cu mai mare ușurință succeaiunea activităților, durata acestora, momentul începerii și al finalizării și repartizarea resurselor se utilizează indiferent care tip de grafic de planificare a activităților în timp este utilizat. În procesul de realizare trebuie urmate mai multe etape și anume:

identificarea fazelor – activitățile prevăzute a fi realizate în cadrul proiectului de investiții sunt divizate în arii specifice. Acestea trebuie să fie caracterizate de specificitate și să urmeze o logică de succesiune și/sau dependență.

data de începere a activității/fazei – este foarte important să se cunoască care dintre activități se pot derula simultan și care reclamă încheierea prealabilă a unei alte activități pentru a putea începe. Precum și posibilitatea începerii unor activități în timp ce altele sunt încă în derulare.

estimarea duratei fiecărei componente – este necesară cunoașterea duratei de realizare a fiecărei activități în număr de zile, luni etc. Este necesar să se aibă în vedere posibilitățile de depășire a termenului de încheiere a activității și să se cunoască pentru ce perioadă se poate face aceasta.

sincronizarea cu disponibilitatea echipei – după o prealabilă planificare se verifică dacă echipa sau membrii acesteia care trebuie să realizeze activitățile sunt disponibili în perioadele propuse. În cazul suprapunerii cu alte activități sau proiecte, se încearcă repoziționarea în timp astfel încât să nu fie afectată structura logică a proiectului de investiție.

modificarea programului dacă este necesar – dacă apar situații în care membrii echipei susțin că duratele alocate sunt nerealiste și impoaibil de respectat, se fac modificări în sensul extinderii acestora păstrând însă echilibrul proiectului de investiție.

construirea graficului – având la dispoziție toate informațiile construirii graficului se procedează la transpunerea acestuia în forma grafică definitivă.

distribuirea graficului – graficul stabilit în forma sa definitivă este distribuit tuturor celor implicați în realizarea acestuia și devine un instrument de control al modului de desfășurare al activităților din proiectul de investiție.

Trebuie evidențiat faptul că din momentul construirii graficului Gantt acesta este instrument de control și verificare, iar modificări în structura sa nu se mai pot face.

Cu toate acestea nu trebuie înțeles acest fapt în mod inflexibil, ci dimpotrivă, în sensul că pot apărea situații în care să fie nevoie de corecții (extensii de termene, decalare în avans sau devans, comprimări de termene) acestea însă nu conduc la schimbarea planului, ci la marcarea acestora prin barele care înregistrează lucrul efectiv.

Alte forme de programare a activității în cadrul proiectelor, dezvoltate în anii '50 sunt metoda drumului critic (Critical Path Method – CPM) și metoda Program Evaluation and Review Technique (PERT). Aceste metode au fost inițial utilizate pentru a evidenția logica derulării activităților și utilizarea timpului în proiecte.

Prin aceste metode se evidențiază rețeaua (network) proiectului punând în evidență datele de începere și încheiere a activităților, a timpului minim și maxim de execuție, distribuția resurselor, sincronizarea eforturilor în anumite momente, punctele de dificultate, posibilitatea de desfășurare simultană sau constrângerea de succsaiune a activităților.

Realizarea graficelor PERT presupune parcurgerea următoarelor etape:

identificarea tuturor activităților ce trebuie realizate în cadrul proiectului de investiție;

divizarea acestora în subactivități dacă este necesar;

stabilirea conexiunilor, în sensul condiționărilor, dintre activități;

estimarea duratei fiecărei activități;

realizarea propunerii de rețea de activități;

verificarea disponibilității resurselor;

modificarea rețelei;

comunicarea acesteia tuturor membrilor echipei.

Există diferite forme de planificare care au în vedere evidențierea necesităților de resurse sau distribuirea acestora pe durata proiectului. În acest sens, se realizează planificarea activităților, responsabilităților, resurselor umane, echipamentelor, utilajelor, resurselor financiare și raportărilor.

Toate formele de programare a proiectului de investiții sunt instrumente de alocare a resurselor, urmărire a evoluției proiectului de investiție și consumarea resurselor paralel cu apariția rezultatelor acestuia. Ele reprezintă, în același timp, instrumente pentru executarea evaluării, controlului și monitorizării proiectului de investiție.

Finanțarea, bugetarea și decontarea

Una din constrângerile proiectului de investiții publice este aceea a resurselor. Resursele implicate într-un proiect de investiții sunt financiare, materiale, umane, echipamente, informaționale. Toate au însă o expresie financiară, adică se pot exprima în bani, astfel: resursele materiale prin costul lor de achiziție, resursele umane prin cuantumul salariilor, echipamentele și utilajele prin chirii sau costuri de achiziție, amortizări și costuri de întreținere etc.

În contextul derulării proiectelor de investiții publice, desprindem trei etape legate de resursele financiare implicate: finanțarea, bugetarea și decontarea. Acestea coincid cu cele trei momente importante în derularea proiectului, astfel:

finanțarea este direct legată de aprobarea realizării proiectului de investiție și deci de accesul la resurse, sursele din care vor proveni banii necesari execuției proiectului de investiție;

bugetarea reprezintă planificarea resurselor proiectului de investiție astfel încât să asigure desfășurarea activităților acestuia și mobilizarea tuturor resurselor necesare;

decontarea este procesul de validare și acceptare a cheltuielilor efectuate pe baza rezultatelor obținute.

Aceste trei etape oferă informații de ansamblu asupra resurselor necesare realizării unui proiect de resursele disponibile și utilizabile, modul în care managementul proiectului gestionează aceste resurse astfel încât să obțină rezultatele preconizate.

Finanțarea proiectelor de investiții publice este un aspect foarte complex din punctul de vedere al identificării surselor de finanțare, în concordanță cu nevoile de finanțare, dar și din punctul de vedere al pregătirii și realizării proiectelor conform schemelor de finanțare.

Sursele din care pot fi finanțate proiecte sunt, după cum am arătat, multiple. Proiectele de investiții publice sunt finanțate din surse de la bugetul statului, repartizate anual instituției bugetare titulară a investiției, din surse atrase ale instituției sau prin intermediul schemelor de finanțare naționale sau internaționale a proiectelor.

Fondurile provenite din bugetul ststului se alocă și atribuie pe baza Ordonanței de Urgență nr.60/2001 privind achizițiile publice. Tehnica utilizată în atribuirea contractelor de execuție a proiectelor de investiții este aceea de licitație și eventual de alocare directă.

Formele prin care se face alocarea de fonduri în cadrul programelor de finanțare sunt, în funcție de modul în care sunt alocate sumele: prin licitație sau prin cereri de finanțare. Aceste două forme distincte de finanțare sunt specifice atât programelor și schemelor de finanțare naționale și internaționale, destinate sprijinirii și dezvoltării unor activități socio-economice (Phare, Sapard, ISPA, FP6, fonduri structurale, etc.), activității economice propriu-zise, dezvoltare de parteneriate public-privat.

Indiferent de forma prin care este acordată finanțarea, pentru a putea deveni operațională, permițând astfel proiectului de investiție să înceapă și să intre în etapa de implementare (execuție) este necesară încheierea contractului de finanțare. Formele prin intermediul cărora se pot încheia contractele de finanțare sunt: notificarea, contractarea directă și negocierea.

Decizia de finanțare are la bază un mecanism decizional care poate urmări diferite modele. Unul din modelele care pot servi acestui scop este ”Modelul Ovidiu Nicolescu". Acesta înfățișează un model dinamic care are la bază șase etape de desfășurare, identificare și definire a problemei;

precizarea obiectivului decizional;

stabilirea alternativelor sau variantelor decizionale;

deciderea;

aplicarea deciziei;

evaluarea rezultatelor obținute.

Evaluarea proiectelor de investiții se realizează pe baza indicatorilor de eficiență a investițiilor, astfel:

1. Valoarea investiției (VI) – reprezintă suma totală necesară realizării proiectului de investiție publică. Acesta exprimă totalitatea fondurilor necesare pentru mobilizarea resurselor implicate în executarea proiectului de investiții și obținerea rezultatelor dorite.

2. Efectele exploatarii (EF) – reprezintă schimbarea pe care o introduce proiectul de investiție publică realizat în contextul initial. Creșterea de capacități de producție sau servicii, protecția mediului, dezvoltare culturală, optimizarea proceselor, crearea de condiții mai bune de viață pentru cetățenii din comunitatea respectivă etc. Datorită varietății formelor pe care le pot îmbrăca efectele rezultate din exploatarea sau utilizarea unei investiții publice, acest indicator se exprimă în mod diferit în funcție de natura proiectului.

3. Durata de viață a investiției (Tv) – o investiție este realizată pentru a satiaface nevoile pe o durată de timp. Astfel, diferitele tipuri de active fixe care pot fi componente ale unui proiect de investiție, au stabilite pe baza normativelor în vigoare durate de exploatare. Durata de viață reprezintă perioada de timp estimată de către producător, în cadrul căreia, la o exploatare corectă, respectivul activ fix funcționează la nivelul parametrilor tehnici și de calitate din fișa de descriere. Pe măsură ce se consumă din timpul de exploatare, activul fix suferă fenomenul de îmbătrânire fizică. Trebuie precizat că alături de aceasta se manifestă și îmbătrânirea morală, care reprezintă perimarea tehnologică a activului fix datorită aparitței unor soluții tehnice sau tehnologice mai performante.

4. Durata de amortizare (Ta) – durata de amortizare este stabilită prin lege și reprezintă intervalul de timp în cadrul căruia din rezultatele generate de către activul fix se recuperează valoarea investiției. Foarte important de reținut este raportul dintre durata de viață și durata de amortizare să fie supraunitar și cât mai mare. Evident este necesară realizarea și a unui raport între durata de îmbătrânire morală și durata de amortizare care este de dorit să fie tot supraunitară și cât mai mare. Amortizarea poate fi realizată prin trei metode: constant, regresiv sau progresiv, adică sumele recuperate pe intervalul de amortizare pot fi egale, crescătoare sau descrescătoare. Modul de amortizare a investiției se alege în funcție de rezultatele generate de către investiție și de alți factori care acționează la nivelul organizației. Nu toate cheltuielile efectuate în cadrul realizării unei investiții sunt supuse procesului de amortizare.

5. Durata de recuperare a investiției (TE) – pare a fi identică cu durata de amortizare însă este un indicator diferit deoarece acesta are în vedere intervalul de timp în care sunt recuperate toate cheltuielile implicate în realizarea proiectului investițional din rezultatele exploatării.

6. Veniturile din exploatare (Va) – constitute modul de exprimare și cuantificare a rezultatelor obținute pe baza utilizării investiției realizate. Acestea se pot concretiza în încasări provenite din comercializarea produselor sau serviciilor, în economiile realizate ca urmare a existenței investiției, beneficiile asupra mediului, calității vietii sau impactul social.

7. Cheltuielile de exploatare (Ce) – reprezintă nivelul cheltuielilor ce vor fi necesare într-un ciclu de exploatare a investiției. Acestea trebuie sa fie suficiente pentru a permite exploatarea investiției în condiții optime și menținerea acesteia la nivelul tehnic stabilit. Există în cadrul investițiilor publice situații curente în care investiția nu necesită cheltuieli de exploatare și nici nu generează venituri, în acest caz trebuie avute în vedere cheltuielile de întreținere a investiției care să-i permită menținerea pe o durată mai mare în folosință și deci optimizarea exploatării sale.

8. Beneficiul rezultat din exploatare – reprezintă diferența dintre efortul pe un ciclu de exploatare și efectele corespunzătoare aceluiași ciclu. Acolo unde investiția publică se supune abordărilor comerciale, diferența dintre cheltuielile de exploatare și veniturile din exploatare constituie expresia profitului brut dacă acesta este supus impozitării. După deducerea impozitului pe profit se obține profitul net rezultat din exploatarea investiției. Multe investiții publice operează pe principiile non-profit și deci diferența dintre cheltuielile de exploatare și veniturile din exploatare se concretizează direct în beneficiul net sau excedent bugetar rezultat din exploatarea investiției. În cazul investițiilor publice unde efectele exploatării sunt mai greu de evidențiat acestea se regăsesc prin estimarea impactului pe care această investiție o produce asupra comunității și economiile realizate prin existența și exploatarea sa.

9. Fluxul de numerar (cash flow) – reprezintă soldul fluxurilor de numerar apărute din realizarea și exploatarea unui proiect de investiție. Exiată cash flow brut și cash flow net în funcție de apariția impozitării pe profit dacă este cazul. Acesta oferă o imagine asupra sustenabilității proiectului de investiție publică pe termen mediu sau lung.

10. Coeficientul de eficiență economică (EFec)~ reprezintă raportul dintre profitul/beneficiul anual rezultat din realizarea și exploatarea proiectului și valoarea investiției. Cu alte cuvinte, se calculează valoarea efectului produs la o unitate monetară investită.

11. Randamentul economic al investiției (Rac) – vizează tot raportul între rezultate și efort însă se concretizează în raportul dintre suma profitului/beneficiului pe toată durata de exploatare și valoarea investiției. Se poate calcula randamentul economic brut și randamentul economic net. În cazul randamentului net, acesta se calculează ca raport între profitul total obținut după recuperarea efortului investițional și efortul investițional.

12. Costul unui loc de muncă (Cna) – multe investiții publice au caracter social, motiv pentru care evidențierea costului de creare a unui loc de muncă poate constitui un criteriu fundamental în selecția proiectelor investiționale. Acesta se calculează ca raport între efortul investițional sau valoarea investiției și numărul de locuri de muncă create.

Rentabilitatea este exprimarea raportului dintre efort și efect, fiecare dintre acestea cunoscând variate exprimări în funcție de natura proiectului și schimbările în mediul socio-economic pe care și le propune.

Există trei indicatori de eficiență ai proiectului general acceptați și anume27:

1. Valoarea prezentă netă (Net Present Value, NPV) – diferența dintre profiturile nete viitoare aduse de proiect și valoarea investiției inițiale;

2. Indicele profitabilității – (Profitability Index, PI) – raportul dintre profiturile nete viitoare și valoarea investiției inițiale;

3. Rata internă de rentabilitate (Intenal Rete of Return) – valoarea coeficientului de actualizare la care valoarea prezentă netă devine zero.

Pentru calcularea acestora, în toate proiectele se exprimă financiar toate resursele consumate și toate efectele pozitive ale proiectului.

În pregătirea și realizarea proiectelor de investiții, o componentă foarte importantă este planificarea resurselor financiare, iar ca instrumente de lucru sunt utilizate bugetul și devizul. Rolul întocmirii bugetului este complex și vizează mai multe aspecte, astfel: stabilirea resurselor financiare necesare realizării proiectului de investiție publică, identificarea surselor care vor participa la finanțare, repartizarea resurselor financiare pe activități/ formațiuni de lucru etc., defalcarea veniturilor și cheltuielilor pe categorii contabile sau de buget, planificarea veniturilor și cheltuielilor pe durata proiectului de investiție publică.

Se poate aprecia bugetul din punct de vedere al conținutului va îmbrăca trei forme: situația necesarului de resurse financiare aferent fiecarei activități ce urmează să fie efectuată; bugetul de venituri și cheltuieli; fluxul de numerar (cash flow).

Cheltuielile ce urmează să se efectueze pentru realizarea proiectului de investiție publică sunt defalcate pe activități pentru a evidenția costul acesteia și pentru a permite corelarea cu obiectivele, respectiv rezultatele ce trebuie obținute. Dacă defalcarea resurselor financiare necesare pe activități oferă o imagine asupra rentabilității activității, pentru a determina modul de repartizare a veniturilor pe principale surse și mai ales a cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli, atunci se realizează bugetul de venituri și cheltuieli

Din punct de vedere al categoriilor de cheltuieli, trebuie reținut că există trei mari categorii: cheltuieli cu investițiile, cheltuieli curente (regie, deplasari), cheltuieli cu forța de muncă.

In cadrul fiecarei categorii de cheltuieli sunt incluse anumite subcategorii de cheltuieli determinate in principal de natura proiectului.

Diagrama costurilor proiectului va cuprinde costurile totale si defalcarea acestora pe componente principale în funcție de natura proiectului de investiție publică ce trebuie realizat: sursele proprii – alocri de la bugetul statului; surse proprii atrase la bugetul instituției; sponsorizări;

sume solicitate finanțatorilor naționali sau internaționali (granturi); credite; împrumuturi publice.

Indiferent de natura proiectului de investiție, finanțatorii doresc să finanțeze integral proiectul sau doresc să finanțeze anumite cheltuieli, rezultând astfel o serie de cheltuieli care trebuie suportate din alte surse. Din acest motiv, cheltuielile aferente unui proiect de investiție publict se pot împărți în: cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile.

In cazul utilizării celor două tipuri de cheltuieli, pentru o imagine completă asupra implicațiilor financiare ale unui proiect de investiție, este bine să fie prezentate atât cheltuielile eligibile, cât și cele neeligibile. Va fi oferită astfel imaginea de ansamblu a proiectului investițional și va confirma faptul că managerul de proiect a avut în vedere toate cheltuielile implicate de realizarea proiectului de investiție.

Inceperea proiectului este determinată din punct de vedere financiar de aprobarea bugetului și de constituirea sau transferarea primei tranșe – de regulă, proiectele nu beneficiază de la început de 100% din veniturile necesare.

Pentru realizarea proiectului de investiție publică, se cheltuiesc sume pe măsură ce sunt realizate activitățile prevăzute. Aceasta reprezintă execuția bugetului. Pentru a cheltui sumele aferente este necesară respectarea unei metodologii și a legislației în vigoare. Raportul financiar se întocmește pentru a justifica cheltuielile efectuate și pentru a permite obținerea unei noi tranșe din finanțarea aflată în curs de derulare.

Evident nu este suficientă doar cheltuirea cu documente și conform bugetului a fondurilor aferente proiectului de investiție publică, aceasta trebuie dublată de obținerea rezultatelor parțiale preconizate. În același timp, obținerea rezultatelor, chiar a unora mai bune decât cele preconizate, fără însă să existe documente justificative ale cheltuielilor și respectarea prevederilor bugetului nu este o situație acceptabilă de către factorii de decizie în acest sens.

Există mai multe aspecte ce trebuie urmărite în procesul de execuție bugetară: respectarea procedurilor și metodologiilor de selectare a furnizorilor și încheiere a contractelor (OUG 60/2001); efectuarea plăților pe baza documentelor justificative primare; respectarea categoriilor de cheltuieli prevăzute în buget.

Decontarea în cazul proiectelor, fără a intra în detalii, reprezintă deținerea de documente care să ateste efectuarea cheltuielilor respective, cum ar fi: facturi, chitanțe fiscale, ordine de plată, state de salarii, borderouri, bilete de tren sau avion etc.

Capitolul 2

Obligațiunile municipale

2.1 Definirea și elementele obligațiunilor

O obligațiune este un titlu de valoare de credit pe termen lung. Ea reprezintă o datorie deoarece cumpărătorul obligațiunii împrumută de fapt emitentului obligațiunii, valoarea nominală. Certificatul, dacă există, este dovada relației debitor-creditor. Obligațiunea este un titlu de valoare deoarece, spre deosebire de un împrumut pentru mașină sau pentru casă, datoria ca atare poate fi cumpărată și vândută pe piața deschisă. O obligațiune este un împrumut conceput pentru a fi cumpărat și vândut. El este, prin definiție, pe termen lung. Pentru a fi denumit ”obligațiune” (bond), el trebuie să aibă, în general, un termen mai lung de cinci ani. Titlurile de valoare cu scadență sub cinci ani sunt în general, denumite bonuri (bills), bilete (notes) etc.

Elementele obligațiunilor sunt:

Principalul reprezintă valoarea nominală totală a împrumutului, exclusiv dobânda aferentă, pe care emitentul se angajează să o ramburseze la scadență sau anticipat sub forma unor tranșe periodice. Principalul poate avea valoare unică atunci când există o singură rambursare sau o valoare curentă în cazul unor rambursări anticipate.

Cuponul (dobânda obligațiunilor) reprezintă suma de bani corespunzătoare dobânzii calculate pentru perioada cupon a obligațiunii, datorată periodic de către emitent deținătorilor de obligațiuni și la plata căreia acesta s-a angajat prin prospectul de emisiune. Obligațiunea cu cupon reprezintă acel tip de obligațiune prin care emitentul se obligă să plătească proprietarului o sumă de bani, la anumite intervale de timp, precum și să restituie la scadență valoarea integrală sau ramasă a principalului.

Perioada cuponului reprezintă intervalul de timp, exprimat în zile, cuprins între data de emisiune și data primului cupon sau intervalul de timp cuprins între data cuponului precedent și data cuponului curent.

Rata cuponului reprezintă rata anuală a dobânzii, exprimată ca procent din valoarea curentă a principalului și este utilizată pentru determinarea valorii cuponului.

Data cuponului reprezintă ziua calendaristică la care devine exigibilă obligația emitentului de a efectua plata unui cupon și/sau a unei cote-părți din principal către proprietarii de obligațiuni înregistrați în “Lista deținătorilor de obligațiuni” la data de referință stabilită pentru cuponul respectiv.

Data de referință reprezintă data care servește la identificarea proprietarilor de obligațiuni care au dreptul de a primi cuponul curent și/sau o cotă-parte din principal sau valoarea integrală sau rămasă a principalului, în conformitate cu prospectul de emisiune. Se stabilesc date de referință pentru fiecare cupon în parte.

Data scadenței reprezintă ultima dată cupon a unei obligațiuni. La această dată devine exigibilă plata ultimului cupon și/sau valoarea integrală sau rămasă a principalului.

Dobânda acumulată reprezintă cota-parte din valoarea cuponului curent corespunzătoare zilelor scurse din perioada cuponului curent, începând cu data de emisiune sau data cuponului precedent, inclusiv, până la data decontării tranzacției. Dobânda acumulată este exprimată ca procent din valoarea curentă a principalului obligațiunii. Dobânda acumulată poate fi pozitivă sau negativă.

Preț (brut/net) este exprimat ca procent din principal și include sau nu dobânda acumulată.

Deoarece obligațiunile sunt împrumuturi concepute pentru a fi cumpărate si vândute, toate certificatele unei emisiuni de obligațiuni, dacă există certificate, contin contractul principal de împrumut (engl. master loan agreement). Acest contract între emitent si investitor, adică între debitor si creditor, denumit contractul obligațiunii (indenture) sau contractul fiduciar (deed of trust), contine toate informatiile care în mod normal, sunt găsite într-un contract de împrumut, cuprinzând următoarele:

1. Valoarea împrumutului. Valoarea nominală sau principalul este valoarea împrumutului – valoarea pe care emitentul obligațiunii este de acord să o restituie la scadență.

2. Rata dobânzii. Obligațiunile sunt emise cu o rată specificată a cuponului care este determinată, în mare măsură de condițiile pieței la momentul ofertei primare a obligațiunilor. Odată determinată, ea ramâne fixată pe durata de viată a obligațiunii. Însă, unele obligațiuni au rate ale dobânzii care fluctuează, fiind denumite obligațiuni cu rate variabile ale dobânzii.

3. Programul plății dobânzii. Pentru majoritatea obligațiunilor din SUA, dobânda este plătită la intervale de sase luni, de obicei pe întâi sau cincisprezece ale lunii. În multe tări europene, dobânda este plătită anual.

4. Termenul până la scadență. Scadența unei obligațiuni este de obicei mai mare de cinci ani. O obligațiune pe termen scurt are o maturitate de aproximativ cinci ani, o obligațiune pe termen mediu are o scadență de șapte până la cincisprezece ani, iar o obligațiune pe termen lung poate avea o scadență de până la treizeci de ani. Scadența unei obligațiuni este predeterminată și specificată în contractul obligațiunii.

5. Clauza de răscumpărare, dacă există. O clauză de răscumpărare, dacă este specificată în contractul obligațiunii, permite emitentului să răscumpere obligațiunile înainte de maturitate și să le achite la un preț predeterminat. Emitenții își răscumpără obligațiunile când ratele generale ale dobânzii devin mai mici decât rata cuponului obligațiunii, retrăgând astfel o datorie costisitoare și refinanțând-o la o rată mai mică.

Unele obligațiuni oferă protecție împotriva răscumpărării, adică garanția că nu vor fi răscumpărate în cinci sau zece ani. Clauzele de răscumpărare pot afecta valorile obligațiunilor, acționând ca un plafon pentru prețuri. În general, dacă nu există suficient de mult timp până la data răscumpărării, investitorii nu sunt dispuși să plătească pentru o obligațiune mai mult decât prețul ei de răscumpărare, deoarece sunt conștienți că obligațiunea le-ar putea fi răscumpărată la un preț mai mic. De regulă, când emitentul obligațiunii îsi exercită clauza de răscumpărare, deținătorului i se plătește o primă peste valoarea nominală, pentru inconveniență. Uneori, dacă obligațiunile sunt tranzacționate sub valoarea lor nominală, emitentul ar putea intra pe piața deschisă pentru a-și răscumpăra propriile obligațiuni, tranzacție numită “cumpărare pe piața deschisă”.

6. Clauza de restituire, dacă există. Uneori, o obligațiune are o clauză ce-i permite deținătorului să o înapoieze emitentului și să-i ceară în schimb valoarea nominală. Evident deținătorul va face acest lucru numai dacă banii pot fi reinvestiți în altă parte, la o rată mai mare a rentabilității.

7. Refinanțarea. Dacă emitentul nu dispune de numerar pentru plata deținătorilor de obligațiuni când acestea ajung la maturitate, el poate să emită noi obligațiuni și să folosească venitul fie pentru a achita obligațiunile mai vechi, fie pentru a-și exercita clauza de răscumpărare.

8. Colateralul. Dacă obligațiunea este garantată de un colateral, cum o ipotecă pe casă este garantată de casă, contractul obligațiunii va specifica natura colateralului. Acesta poate fi uneori proprietate imobiliară, cum ar fi clădire sau un teren ori active intangibile: acțiuni, obligațiuni ori alte titluri.

1.2. Tipuri de obligațiuni municipale

Nivelul relativ redus al resurselor financiare de care dispun administrațiile publice locale, coroborat cu imposibilitatea majorării taxelor locale în scopul obținerii unor fonduri substanțiale, impun identificarea și valorificarea unor surse alternative de finanțare pentru susținerea eforturilor investiționale asociate unor proiecte locale de investiții.

În contextul actual, segmentul obligațiunilor municipale cunoaște o dinamică accentuată în peisajul pieței românești de capital, punând astfel în valoare rolul acesteia în mobilizarea și fructificarea resurselor financiare disponibile în rândul investitorilor. În acest sens, autoritățile locale și-au adus o contribuție semnificativă, prin interesul manifestat față de o formă modernă de finanțare a unor proiecte administrative, constând în emisiunea de obligațiuni.

Obligațiunile municipale reprezintă înscrisuri purtătoare de dobânzi fiind emise de autoritățile locale, pentru atragerea de resurse necesare finanțării anumitor obiective, proiecte de investiții, de dezvoltare.

Diviziunile administrative ale statului, județ, orașe, comune, sate, angajează credite prin emiterea de obligațiuni municipale. Creditele astfel obținute formează datoria publică locală. Autonomia, autoconducerea și autogestiunea subînțeleg că la orice nivel colectivitatea este cea care decide asupra modului de utilizare a resurselor aflate în dotarea sa pentru satisfacerea integrală a nevoilor curente și viitoare.

Denumirea de obligațiuni municipale nu are legatură cu nivelul organizării administrativ – teritoriale, emitentul poate fi o comună, un sat, un oras, un județ. În funcție de sursa de plată a debitelor, deosebim următoarele tipuri de obligațiuni municipale:

1.Obligațiuni municipale a căror sursă de plată sunt impozitele generale percepute de unitatea administrativ – teritorială

Principalele surse de venituri ale unei unități administrativ-teritoriale sunt impozitele percepute direct de la contribuabili, precum și cele redistribuite prin lege de la nivelele administrativ-teritoriale superioare.

Pentru a emite obligațiuni plătibile din impozite locale, conducerea unității administrativ – teritoriale trebuie să se încadreze în limita veniturilor bănești disponibile. Dacă sursele de acoperire a plății dobânzilor și amortizare a principalului sunt insuficiente pentru emiterea de obligațiuni, conducerea are nevoie de aprobarea contribuabililor prin votul acestora.

Aprobând emiterea de obligațiuni, membrii comunității respective sunt conștienți că își asumă răspunderea colectivă a plății, implicit, acordul cu o eventuală creștere a impozitelor locale. Principalele impozite percepute de către o unitate administrativ – teritorială sunt cele pe proprietătile imobile, terenuri și construcții localizate în perimetrul administrativ al municipalității. De regulă în statele democratice proprietățile imobiliare, indiferent de apartenența lor sunt supuse numai impozitelor locale.

2.Obligațiuni municipale a căror sursă de plată sunt impozitele speciale

Pe lângă impozitele generale, administrația colectează și o serie de impozite speciale de la o anumită parte a colectivității, cum ar fi impozite pe vânzarea unor produse, turism și alte activități care necesită aprobarea conducerii locale. Parte din sumele colectate sunt utilizate ca mijloc de plată pentru finanțarea unor obiective locale.

3.Obligațiuni municipale a căror sursă de plată sunt profiturile realizate din prestarea de servicii

Administrația locală organizează și furnizează comunității servicii ca: aprovizionarea cu apă, energie electrică, canalizare, salubritate, transport etc. Utilizarea profiturilor în scopul dezvoltării comunității este unul din avantajele auto-gestiunii și auto-conducerii. Evident, aceasta presupune o conducere competentă, abilă, care să folosească avantajele oferite de economia de piață.

4.Obligațiuni municipale plătite din profituri – chirii industriale

În scopul dezvoltării, administrația locală poate finanța construirea de obiective industriale care ulterior sunt oferite spre închiriere unor societăți sau persoane particulare.

Biletele sau notele comunale nu sunt valori mobiliare ci împrumuturi pe care municipalitatea le contractează cu o bancă pe o perioada de până la un an. Împrumutul și dobânda aferentă se plătesc deodată, la scadența biletului.

Biletele sunt emise pentru plata unor activități neprevăzute, sau când municipalitatea consideră că notele sunt mai eficiente decât împrumuturile directe. Se cunosc urmăatoarele tipuri de bilete comunale:

bilete anticipate colectării impozitelor: nevoia curentă de bani va fi acoperită din impozitele care urmează a se colecta;

bilete anticipate unei emisiuni de obligațiuni – emise atunci când municipalitatea consideră condițiile pieții ca nefavorabile emiterii de obligațiuni și prevede o schimbare în nivelul dobânzilor, previziune care determină amânarea emisiunii pentru o data viitoare mai avantajoasă;

bilete anticipate redistribuției – emise când urmează a se încasa partea de impozite colectate de unitatea administrativă superioară sau stat ;

bilete ale Administrației spațiului locativ – emise în vederea îmbunătățirilor urbane.

1.3. Emisiunea de obligațiuni municipale

Documentul esențial în cadrul emisiunii de obligațiuni municipale este prospectul de emisiune. Acesta cuprinde următoarele elemente tehnice):

emitentul, adică, denumirea unității administrativ-teritoriale, sediu, cod fiscal, cod bancar, reprezentant legal.

valoarea totală a emisiunii, adică, împrumutul total ce urmează a fi atras.

numărul de obligațiuni emise în vederea subscrierii, adică, totalul obligațiunilor ce vor fi puse în vânzare.

numărul minim de obligațiuni subscrise, adică, numărul minim de obligațiuni achiziționat de un singur subscriptor.

valoarea nominală a unei obligațiuni, adică, raportul dintre valoarea totală a împrumutului și numărul de obligațiuni ce se vor emite.

prețul de vânzare poate fi egal sau mai mic decât valoarea nominală.

modalitatea de subscriere (cum se completează formularele).

publicitatea (modalități și perioada publicității).

perioada de derulare a ofertei, adică intervalul de timp când se vor putea achiziționa obligațiuni.

tranzacționarea pe piața secundară, adică, se va preciza dacă obligațiunile vor putea fi tranzacționate pe o piață secundară (ex. bursa de valori).

rata dobânzii (felul ei, nivelul ei, modul de calcul etc.).

modalitatea de rambursare și de plată a dobânzilor (rate egale, anuități egale, rambursare integrală la scadență).

modalitatea de plată a dobânzii și împrumutului către investitori (numerar sau virament).

destinația fondurilor, adică, scopul pentru care s-a realizat împrumutul.

garanțiile (cu ce se garantează rambursarea împrumutului).

situația financiară curentă a emitentului și estimări privind situația financiară viitoare pe perioada derulării împrumutului (pentru a analiza capacitatea de rambursare a emitentului).

intermediarul emisiunii (societatea de servicii de investiții financiare).

metoda de intermediere.

comisionul de intermediere.

grupul de distribuie a emisiunii.

consultantul financiar al emisiunii.

Cadrul general de reglementare a emisiunii de obligațiuni municipale include legislația referitoare la finanțele publice locale, administrația publică locală și datoria publică, precum și legislația incidentă pieței de capital vizând în principal următoarele coordonate:

decizia de emitere a obligațiunilor municipale revine consiliilor locale, județene sau municipale;

destinația împrumuturilor contractate pe termen mediu și lung, constă în realizarea unor proiecte de investiții publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale;

obligațiunile municipale sunt considerate împrumuturi ale datoriei publice locale, motiv pentru care există o restricție a valorii împrumutului obligatar pînă la nivelul a 30% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale.

Acte normative care reglementează emisiunea de obligațiuni municipale:

Ordonanța de Urgență nr.45 din 05.06.2003 – privind finanțele publice locale, publicată în M.O. 431/19.06.2003, aprobată și modificată prin Legea nr. 108/2004 – stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale.

Legea nr. 215 din 23-04-2001 – legea administrației publice locale în M.O. 204/23.04.2001 – reglementează organizarea și funcționarea administraiei publice.

Legea nr 738/2001 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2001 pentru completarea art. 153 din Legea administrației publice locale 215/2001

Legea nr.313 din 28.06.2004 –legea datoriei publice în M.O. 577/29.06.2004 – reglementează sfera de cuprindere, scopul, contractarea, rambursarea, înregistrarea, raportarea și administrarea datoriei publice.

Hotărârea Guvernului nr.2415 din 21.12.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii datoriei publice nr. 313/2004 în M.O. 57/18.01.2005.

Hotărârea Guvernului nr.158 din 03.03.2005 constituirea, stabilirea componenței și competențelor Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale în M.O. 220/16.03.2005.

Legea nr.201 din 16.05.2005 aprobarea O.U.G. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului în M.O. 351/22.05.2003.

Legea 297 /28.06.2004 privind piața de capital în M.O. 571/29.06.2004 – reglementează înfințarea și funcionarea piețelor de instrumente financiare, cu instituțiile și operațiunile specifice acestora.

Regulamentul CNVM nr.1 /2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare – stabilește cadrul juridic aplicabil emitenților înregistrați la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ale căror valori mobiliare fac obiectul unei oferte publice, și/sau sunt ori urmează să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

Procesul de derulare a emisiunii de obligațiuni municipale: Consiliul local (cu o majoritate de minimum 2/3) hotărăste emisiunea de obligațiuni municipale, stabilind valoarea totală a împrumutului pentru finanțarea unui obiectiv de investiții determinat; bugetul local este fundamentat prin includerea sumelor împrumutate la capitolele de venituri ale municipalității, iar a sumelor destinate pentru realizarea investiției propuse la capitolele de cheltuieli; intermediarul financiar selectat: analizează bugetele și rapoartele de execuție bugetară anterioare, precum și bilanțurile și rapoartele de audit; studiază fezabilitatea proiectului de investiții; evaluează necesarul de resurse financiare și posibilitățile de venituri suplimentare atrase la bugetul local ca urmare a realizării proiectului de investiției; întocmește situația fluxurilor de numerar al autorității locale atât pentru anii anteriori, cât și cel puțin pentru perioada de rambursare a împrumutului obligatar, și în funcție de rezultatele obținute și de conjuncturile existente pe piața de capital, investițiile alternative și necesarul de fonduri, propune structura optimă a obligațiunilor ce urmează să fie emise; configurează parametrii emisiunii de obligațiuni municipale: valoarea împrumutului, rata dobânzii și graficul de rambursare a principalului și de plată a cupoanelor aferente; la sugestia intermediarului financiar, executivul autorității locale hotărăște structura finală a împrumutului obligatar, regăsită în prospectul de emisiune; prospectul de emisiune este aprobat de către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare; obligațiunile municipale sunt puse în vânzare; fondurile bănești atrase sunt folosite pentru realizarea și implementarea proiectului de investiție; obligațiunile municipale sunt cotate pe piața de capital; se efectuează plăți de cupoane și rambursări de principal către investitori, conform graficului de rambursare și de plăți de cupoane.

Piața obligațiunilor municipale este alcătuită din numeroase instituții, precum și persoane fizice. În primul rând sunt emitenții care vând obligațiunile; în al doilea rând sunt investitorii care le cumpără; apoi cei care își desfășoară activitatea pe piața obligațiunilor municipale distribuie, tranzacționează, analizează, vând sau îndeplinesc alte funcții; agențiile de rating furnizează calificative cu privire la calitatea relativă a multor obligațiuni; asigurătorii de obligațiuni asigură unele dintre ele.

Printre emitenții de obligațiuni municipale se numără administrațiile publice locale și centrale, agențiile și autoritățile lor. De obicei, în special în cazul agențiilor si autorităților, capacitatea de a emite obligațiuni trebuie menționată explicit în legea prin care au fost înființate. Uneori există restricții cu privire la emiterea obligațiunilor. Ele sunt stabilite prin lege dar, în unele cazuri, constituția statului limitează valoarea datoriei publice care poate fi emisă de către un emitent, inclusiv de către statul respectiv.

O administrație publică poate emite obligațiuni pentru scopuri generale sau pentru scopuri speciale. În categoria scopurilor generale intră toate cheltuielile legale ale administrației. De obicei, obligațiunile sunt emise pentru scopuri speciale, cum ar fi de exemplu construirea unei școli. Acest lucru este menționat atunci când sunt emise obligațiunile și în descrierea lor când ele sunt tranzacționate.

Obligațiunile pot fi garantate de puterea fiscală a administrației publice respective. În acest caz, ele se numesc obligațiuni generale, deoarece ele devin obligații ale emitentului care se plătesc din veniturile încasate din impozite. Evident, numai o administrație publică care are capacitatea de a percepe inmpozite poate emite obligațiuni generale.

Obligațiunile mai pot fi garantate cu acele venituri ale administrației publice care provin dintr–o activitate economică de un anumit tip; acestea se numesc obligațiuni bazate pe venituri. Exemple de astfel de obligațiuni sunt: obligațiuni plătite din veniturile furnizate de o rețea de aprovizionare cu apă, obligațiuni plătite din veniturile generate de un sistem de furnizare a energiei electrice, obligațiuni plătite din veniturile unui sistem de canalizare, obligațiuni plătite de veniturile generate de un bazin de înot.

În cazul unei investiții în titlurile municipale, este important să se cunoască cine este emitentul obligațiunilor și cine este răspunzător pentru efectuarea plăților din care vor fi plătite obligațiunile, în cazul în care acest lucru intră în atribuțiile unei alte entități. Ar trebui să se știe cu certitudine dacă obligațiunile în care se investește sunt obligațiuni generale sau obligațiuni bazate pe venituri.

De–a lungul anilor s–au purtat discuții aprinse cu privire la avantajele relative ale obligațiunilor generale și ale celor bazate pe venituri și la siguranța lor relativă. Avantajul obligațiunilor generale este că acestea se bazează pe puterea fiscală, în timp ce obligațiunile bazate pe venituri pot fi garantate de un anumit serviciu care este indispensabil.

De–a lungul timpului, au cumpărat obligațiuni municipale trei categorii principale de investitori: băncile, companiile de asigurări si investitorii individuali (cunoscuți în industria obligațiunilor municipale sub denumirea de ”retail”).

Investitorii individuali pot cumpăra obligațiuni în mod direct și le pot păstra personal, încasând dobânda și principalul la scadență. Ei pot păstra personal certificatele propriu–zise ale obligațiunilor, dacă ele există, decupând cupoanele în cazul obligațiunilor la purtător și încasând direct dobânda în cazul obligațiunilor nominative – mulți investitori făcând acest lucru. Totuși, majoritatea investitorilor își păstrează obligațiunile pe numele firmei de brokeraj, care le va credita contul cu dobânda, când aceasta este plătită și cu principalul când obligațiunile sunt răscumpărate sau ajung la scadență.

Investitorii pot cumpăra obligațiuni printr–un cont administrat (engl. trust account). În acest caz, o bancă sau alt administrator administrează un cont în numele proprietarului. Conform instructiunilor acestuia, banca cumpără, vinde și administrează un portofoliu de obligațiuni, încasând dobânda și trimițând proprietarului obligațiunilor plătile dobânzii și respectiv ale principalului atunci când obligațiunile ajung la scadență, când sunt răscumpărate sau la cerere.

Un investitor poate cumpăra obligațiuni printr–un fond de investiții cu portofoliu fix de obligațiuni municipale, printr–un fond mutual sau printr–un fond închis.

Băncile comerciale sunt mari cumpărătoare de obligațiuni municipale.Ele aduc pe piață cantități importante din noile emisiuni de obligațiuni muncipale.

A treia categorie principală de deținători de obligațiuni municipale o reprezintă companiile de asigurări de bunuri sși accidente. Necesitatea companiilor de asigurări de a obține un venit scutit de impozite variază în funcție de volumul de asigurări. În anii cu volum redus de asigurări nu au nevoie de scutiri de impozite și în consecință nu cumpără obligațiuni municipale.

1.4. Analiza obligațiunilor municipale

Un număr mare de analiști din domeniul obligațiunilor municipale analizează emisiunile de obligațiuni municipale folosind o varietate de tehnici. Există două tehnici principale care sunt folosite, în funcie de tipul obligațiunilor: obligațiuni generale sau obligațiuni bazate pe venituri.

Obligațiunile generale depind de impozitele percepute de emitent, încât analiza obligațiunilor se referă la capacitatea emitetului de a percepe impozite și la datoria totată a emitentului. Analistul obligațiunilor evaluează sarcina fiscală și datoria, calculând impozitele per capita, datoria per capita, costul serviciului datoriei per capita și ali indicatori similari. Analistul poate calcula acești indicatori atât în cazul emitentului cât și al celorlalte entităi care emit titluri de credit, din aria geografică a emitentului. De asemenea, analistul examinează situația financiară și economică a emitentului pentru a determina dacă situația generală se îmbunătăește.

O obligațiune bazată pe venituri depinde de câștigurile obinute dintr-o activitate economică de un anumit tip, astfel că analiza se concentrează pe rentabilitatea respectivei activități economice. Există o mare varietate de astfel de activități. Printre acestea se numără energia electrică, spitalele, azilele, colegiile și universitățile, căminele studențești, autostrăzile cu taxă, aeroporturile, porturile, locuințele precum și tradiționalele sisteme de alimentare cu apă și canalizare. Nimeni nu poate deveni expert în toate aceste domenii. Majoritatea analiștilor se specializează doar într-unul din aceste domenii și devine expert numai în domeniul respectiv.

Un indicator care se calculează în cazul majorității obligațiunilor bazate pe venituri este acoperirea serviciului datoriei. Acesta este raportul dintre câștigul net și plățile aferente serviciului datoriei, incluzând atât dobânda cât și principalul. În general, o acoperire mai mare indică o garanție mai mare pentru obligațiunile respective. Acoperirea este frecvent calculată folosind cele mai mari plăți posibile ale serviciului datoriei care ar putea surveni peste câțiva ani.

Analiștii studiază de asemenea dacă rezervele constituite în vederea efectuării plăților viitoare ale serviciului datoriei sunt suficiente și dacă emitentul face plățile în diverse fonduri speciale, așa cum a fost prevăzut în contractul obligațiunii. Analistul va estima totodată și perspectivele activității economice.

Analiștii studiază mai ales dacă emitentul a respectat cerințele prevăzute în contractul obligațiunilor pe care le-a emis, dacă au fost efectuate toate plățile prevăzute și dacă mai rămân fonduri după ce au fost făcute toate plățile.

O parte integrantă a pieței de capital în general și a pieței obligațiunilor în special o reprezintă agențiile de clasificare a riscului de împrumut – agenții de rating cum sunt cunoscute pe plan mondial. Piața globală a ratingului se extinde continuu datorită utilizării crescânde ca sursă de finanțare a piețelor de capital în locul creditului bancar.

Un rating inseamnă o evaluare făcută de o agenție specializată (ex: Moody’s Investors’Service, Standard&Poor’s Corporation, Fitch Investors’s Service Fitch, Duff&Phelps) asupra riscului de neachitare a unei obligațiuni de către un debitor – adică a riscului de neplată la timp și în întregime a principalului și a dobânzii de-a lungul vieții instrumentului evaluat (obligațiuni, garanții de împrumut și orice fel de polițe de debit). Deci rating-urile sunt niște calificative care se dau în funcție de capacitatea și bunăvoința emitentului de a-și achita obligațiile, un ghid al abilității și dorinței emitentului de a întruni condițiile emisiunii, reprezentând un factor important în luarea deciziei de investire.

Agențiile de rating evaluează emisiunile de titluri debitoare pe categorii sau clase de risc și le marchează cu litere. Notațiile de rating ale tuturor serviciilor de rating sunt similare. Ratingurile ageniei Moody’s variază de la Aaa la Aa, A ș.a.m.d. până la C care este cel mai scăzut rating, în timp ce S&P merge de la AAA până la D, cel mai scăzut rating. Primele patru categorii, de la Aaa (AAA) până la Baa (BBB) sunt denumite “grad de investiție” (investment grade) însemnând printre altele, un risc relativ mic. Obligațiunile cu ratinguri mai mici decât ale celor cu grad (nivel superior) de investiție (Ba, B, Caa, Ca, C și D) sunt considerate “speculative“. Aceste obligațiuni sunt denumite “junk bonds” datorită randamentului mare dar și riscului mare. În general când un emitent are ratinguri provenite de la mai multe agenții de rating, acestea sunt de regulă aceleași. Ratinguri diferite de la agenții de rating diferite pentru același emitent sunt rare și sunt denumite “split ratings”. De obicei ele diferă doar cu un nivel, diferențele de mai mult de un nivel sunt extrem de rare.

Un aspect deosebit care trebuie analizat este modalitatea în care ratingurile acordate de agențiile specializate influențează rata dobânzii pe care emitentul de titluri debitoare trebuie s-o plătească pentru a atrage investitorii. Astfel comparând obligațiuni cu aceeași maturitate, cu cât ratingul este mai mare cu atât este mai mică rata dobânzii pe care o plătește deci și randamentul. Similar, obligațiunile cu un rating mic trebuie să plătească dobânzi ridicate, oferind randamente înalte, pentru a ademeni investitorii care ar putea fi îngrijorați în legătură cu plata la timp a dobânzii și a principalului.

1.5. Riscul asociat investiției în obligațiuni

Hârtiile de valoare pe termen lung prezintă grade diferite de risc. În principiu, obligațiunile sunt mai puin riscante decât acțiunile deoarece societățile comerciale emitente pot să plătească dividende numai după achitarea dobânzilor la obligațiuni. Cele mai puțin riscante sunt obligațiunile guvernamentale și cele municipale. Cu cât termenul de scadență al unei obligațiuni este mai îndepărtat, cu atât riscul acesteia este mai ridicat.

Subscriitorii în obligațiuni pun în balanță riscul cu randamentul și câștigul potențial, fapt pentru care obligațiunile cu un grad înalt de risc trebuie să asigure venituri ridicate, deoarece în caz contrar nimeni nu va investi în asemenea titluri financiare.

Decizia deținătorului de economii de a le plasa sub formă de obligațiuni se fondează pe două obiective: găsirea unor surse de venituri și realizarea unor venituri cât mai ridicate. Atunci când piața financiară oferă posibilități multiple de plasament, potențialii investitori sunt interesați să își protejeze cât mai bine capitalul plasat.

Obligatarul va menține posesia obligațiunilor pâna la data rambursarii dacă nu va observa o erodare a capitalului plasat în titluri. Dobânzile încasate de obligatar, precum și prețul de rambursare, se pot utiliza pe piața financiară sau consuma.

Riscul se manifestă atât pe piața financiară națională cât și pe piețele financiare internaționale. În urma unor analize empirice s-a constatat că riscul este mai redus pe piețele financiare internaționale.

Subscriitorii în obligațiuni cu rata dobânzii fixă, atunci când rata dobânzii pe piață scade, obțin un câștig de venit în raport cu alți investitori, care nu au putut cumpăra obligațiuni cu rata dobânzii fixă, atunci când această dobândă era mai ridicată. Astfel se poate spune că subscriitorii sunt expuși unui risc de venit, ca urmare a raportului dintre rata dobânzii fixă și fluctuația ratei dobânzii pe piață.

În situația subscrierii în obligațiuni cu rata dobânzii variabilă, ca în majoritatea emiterilor de obligațiuni municipale unde dobânda este variabilă, riscul este diferențiat de situația economico-financiară a emitentului și de factori conjuncturali de natură economică, politică și socială.

În general, subscriitorii în titluri financiare se pot grupa în trei mari categorii: adversari ai riscului – numiți riscofobi, care optează pentru achiziționarea unui titlu numai dacă prețul acestuia este mai mic decât valoarea medie a fluxului asociat de venituri; indiferenți la risc – investesc în titluri și în situația în care prețul acestora este egal cu valoarea medie a fluxului asociat de venituri; iubitori ai riscului – numii riscofili sau speculatori optează pentru titluri care au un preț mai mare decât valoarea medie prezentă a fluxului asociat de venituri. Pentru toate cele trei categorii de investitori, o importanță deosebită o reprezintă lichiditatea obligațiunilor, care reflectă posibilitatea vânzării rapide și cu costuri minime a obligațiunilor. Lichiditatea obligațiunilor este direct proporțională cu gradul de dezvoltare a pieței de capital.

Preferințele subscriitorului se îndreaptă către obligațiuni cu randamente înalte, riscuri reduse și lichiditate ridicată. În seria Reuters, în lucrarea intitulată ”Introducere în studiul piețelor de obligațiuni” se propune un model ce evidențiază patru tipuri principale de riscuri, plasând nivelul de importanță al acestora sub formă de cercuri concentrice, cel mai important fiind plasat în centru.

Riscul de credit este riscul ca o contrapartidă să nu-și onoreze obligațiile convenite. Este vorba despre riscul de neefectuare sau de întârziere în efectuarea plăților în contul cupoanelor și/sau al capitalului de bază.

Riscul de piață se manifestă sub forma modificării valorii unei obligațiuni, cauzată de orice mișcare în nivelul sau volatilitatea randamentelor de piață sau în costul banilor. În cadrul acestui tip de risc, există un risc specific asociat lichidității. Acesta reprezintă recunoașterea riscului existent în cazul tranzacționării unui instrument rapid și într-o cantitate mare, fără afectarea semnificativă a prețului acestuia.

Riscurile operaționale se referă la: riscul de reglementare, care survine ca urmare a diferențelor orare ce se pot interpune între momentul primirii și momentul livrării obligațiunilor tranzacționate; riscul juridic, care se referă la forma contractului.

Riscurile strategice survin datorită modului în care se desfășoară procesul de tranzacționare de către jucătorii de pe piață care operează pentru instituțiile lor. Valorile obligațiunilor încorporează un element, care este prima de risc, pentru a reflecta riscurile de credit și lichiditate ale unei anumite obligațiuni, care pot fi stabilite pe baza ratingurilor, a activității de piață etc.

Pe lângă modelul celor patru categorii de riscuri prezentat, mai putem vorbi de riscul ratei dobânzii. Acesta este riscul specific al investițiilor în obligațiuni. Problemele cresc cu atât mai mult cu cât maturitatea titlului este mai mare.

În scopul finanării unor investiții de interes general, autoritatea guvernamentală și autoritățile pubice locale apelează frecvent la emisiunea de obligațiuni. Obligațiunile guvernamentale alături de cele municipale se adaugă celor emise de societățile comerciale pe acțiuni, în formarea ofertei de obligațiuni pe piața de capital.

Pentru un subscriitor potențial, obligațiunile sunt mai puțin riscante decât acțiunile. Din perspectiva societăților comerciale pe acțiuni, emitente de obligațiuni, situația este inversă cu cea a subscriitorului. Astfel, pentru societatea emitentă, obligațiunile prezintă un risc superior acțiunilor, întrucât dobânda la obligațiuni trebuie plătită indiferent de dimensiunea profitului. Prin urmare, în scopul diminuării riscului, societățile comerciale ar trebui să apeleze cât mai puțin la emisiunea de obligațiuni.

Emitentul este supus și unui risc de venit, ca urmare a fluctuației ratei dobânzii la obligațiunile emise. Riscul se poate materializa în: creșterea costului împrumutului, ca urmare a creșterii ratei dobânzii pe piață și respectiv obținerea unui câștig conjunctural, ca urmare a scăderii ratei dobânzii pe piață, în intervalul de timp care separă decizia de a proceda la o emisiune de obligațiuni până în momentul realizării efective a emisiunii; riscul rezultat din fluctuața ratei dobânzii pe întreaga durată de viață a împrumutului vizează obligațiunile cu rata dobânzii fixă care indiferent de fluctuația pe piața financiară a condițiilor de schimb, nu atrag modificarea venitului distribuit. Astfel emitentul va realiza o pierdere de venit, în raport cu alți potențiali investitori, rata dobânzii scade după data realizării emisiunii.

În majoritatea prospectelor de emisiune a obligațiunilor municipale sunt apreciați ca factori de risc prețul, evoluția economică a emitentului, structura demografică a populației, instabilitatea legislativă, factorii naturali, fluctuațiile ratei dobânzii. Se poate aprecia deci, că riscurile de neplată a principalului și a dobânzilor (cupoanelor) aferente emisiunilor de obligațiuni municipale nu sunt semnificative, însă trebuie avute în considerare în momentul efectuării subscrierilor.

Astfel, plata principalului și a dobânzilor în cazul emisiunilor de obligațiuni municipale este garantată de către administrațiile publice locale, prin întrega lor putere fiscală și de impozitare, respectiv cu veniturile viitoare din impozitele locale încasate. Altfel spus, garanția oferită de municipalităti constă în veniturile actuale și viitoare încasate din taxe și impozite locale. Trebuie reținut faptul că datoria publica locală, din care face parte și emisiunea de obligațiuni municipale, nu reprezintă o obligație de plată sau o asumare de răspundere din partea Guvernului, statului român sau administrației publice centrale. Aceasta deoarece, emitentul (administrația publică locală) se angajează să își onoreze toate obligațiile financiare care îi revin conform prospectului de emisiune, din veniturile proprii, exceptând finanțările de la bugetul de stat. Din aceste motive, obligațiunile municipale sunt considerate instrumente de investiție cu risc mediu/scăzut în comparație cu instrumentele financiare tranzacționate pe piața de capital.

1.6. Evaluarea obligațiunilor municipale

Valoarea unei obligațiuni se apreciază sub două aspecte: ca valoare cunoscută în diferite momente pe durata de viață a obligațiunii și ca valoare estimată în procesul investirii.

Valoarea cunoscută a obligațiunii este determinată prin intermediul elementelor tehnice, cum sunt: valoarea nominală precizată în prospectul de emisiune; prețul de emisiune stabilit de regulă la un nivel mai mic sau egal cu valoarea nominală; prețul la rambursare, care poate fi egal sau diferit de valoarea nominală. Dacă rambursarea se realizează la cursul bursier al obligațiunilor, suma recuperată de investitor va fi direct influențată de condițiile pietei (de cererea și oferta înregistrate pentru acel tip de obligațiune); prețul curent al obligațiunii, reprezentat de cursul pieței în orice moment al tranzacționării obligațiunii.

Trebuie precizat că, în cazul cotațiilor de pe piață, acestea nu reflectă prețul total de tranzacție al unei obligațiuni. În momentul când s-a stabilit tranzacționarea unui titlu de acest gen, cumpărătorul plătește pe lângă prețul din cotatie și o sumă ce reprezintă dobânda acumulată pe perioada deținerii de la ultimul cupon plătit.

Se face astfel distinctie între două mărimi: prețul disimulat (dirty) care reprezintă valoarea completă de piațtă a unei obligațiuni, incluzând și dobânda acumulată, sub formă de procent din valoarea nominală. Aceasta este cea mai simplă modalitate de exprimare a prețului unei obligațiuni, dar este mai putin utilizată, deoarece dobânda acumulată poate fi calculată separat și este independentă de factorii de piață; prețul curat (clean) reprezintă valoarea completă de piață care a fost ”curățată“ de dobânda acumulată, exprimată sub formă de procent din valoarea nominală. Acesta este prețul cotat de regulă de către formatorii de piață. În procesul investirii se pune însă problema estimării cât mai aproape de realitate a valorii unei obligațiuni.

Evaluarea obligațiunilor se bazează pe modelul clasic de evaluare a acțiunilor, ce ia în considerare actualizarea cash-flow-urilor.

Este evident că și asupra cursului obligațiunilor are influență factorul aleator, ce cu greu poate fi anticipat și deci greu de transpus într-un model. Însă spre deosebire de alte titluri financiare, obligațiunile sunt mult mai ferite de acest factor, iar influențele asupra cursului pot fi cuantificate, modelate și clasificate după cum urmează:

Ciclul economic: în timpul unei creșteri economice companiile încep să împrumute bani pentru a cumpara echipamente sau materii prime pentru a construi fabrici sau a dezvolta noi servicii. Potențialii debitori (cererea) concurează pentru o cantitate mai mică de bani (oferta), determinând creșterea prețului banilor. Deci încep să crească ratele la împrumuturi. În concluzie pentru a atrage bani pe piața obligațiunilor, randamentul acestora trebuie să crească.

Inflația: când costurile bunurilor cresc, creditorii trebuie să-și mărească ratele dobânzii pentru a compansa scăderea puterii de cumpărare. Debitorii acceptă să plătească rate mai mari, deoarece se așteaptă să folosească profitabil banii, iar în viitor să restituie împrumutul cu bani a căror valoare va fi mai mică. Deci se consideră că ratele dobânzilor includ si așteptările debitorilor cu privire la inflație. Majoritatea economiștilor sunt de acord că ratele dobânzilor cresc odata cu creșterea inflației.

Circulația capitalului: firmele de brokeraj analizează modul cum circulă capitalul în economie și încearcă să prognozeze dimensiunea viitoare a debitului. Aceștia încearcă să măsoare latura ofertei și latura creditului. Pe baza aceastor calcule se pot deduce fluctuațiile viitoare ale ratelor dobânzii.

Ratingul obligațiunii: o creștere a nivelului de rating a obligațiunii implică o creștere a prețului și o scădere în cazul în care ratingul este degradat.

În cadrul pieelor financiare, valoarea-timp a banilor este un factor important). Aceasta înseamnă că valoarea actuală (Present Value = PV) este mai mare decât valoarea viitoare (Future Value = FV) corespondentă. De exemplu, dacă se economisește 1000 lei astăzi – valoarea actuală – există posibilitatea de a investi aceste economii și de a câștiga dobândă. Dar dacă există o promisiune de a primi 1000 lei și acei 1000 lei se primesc doar în viitor, această sumă va totaliza întreaga investiție.

Evident, investitorii sunt interesați de valoarea viitoare a investițiilor și au nevoie de un anumit gen de indicații care să le ghideze deciziile investiționale. Cel mai simplu ghid în acest sens este rentabilitatea. De fapt rentabilitatea pe o investiție reprezintă diferența dintre costul cumpărării și cel al vânzării oricărui instrument financiar. Orice investitor speră că prețul de vânzare să fie mai mare decât cel de cumpărare, dar există întotdeauna un element de risc ce poate surveni.

Rata de rentabilitate oferă o anumită orientare investitorului, dacă rentabilitățile sunt comparate pentru perioade de scadență similare. Plata dobânzii pentru o obligațiune este denumită și rată de rentabilitate anualizată sau rată a cuponului la scadena obligațiunii. Cu cât sunt mai mari rata de rentabilitate anualizată și perioada de scandență, cu atât este mai mare valoarea viitoare, și prin urmare, cu atât este mai mare și rentabilitatea pe investiție.

Obligațiunea este un instrument de finanțare, prin care un investitor acordă emitentului un împrumut în bani. Termenii și condițiile aplicabile împrumutului sunt prezentate detaliat în prospectul de emisiune. Este important să reamintim că rata cuponului care se specifică este rata anualizată a dobânzii care urmează a fi plătită.

Odată cunoscute toate aceste detalii, cash flow-ul viitor este la rândul său cunoscut de-a lungul perioadei, până la scadență. Totuși, prețul de piață al unei obligațiuni nu reflectă întotdeauna prețul de emisiune, iar ratele dobânzii pe piața monetară vor fi aproape sigur diferite de rata cuponului.

Pentru a se putea face comparație între gradele de atractivitate ale obligațiunilor, investitorii trebuie să recurgă la analiza randamentului. Analiza ține de mai multe aspecte, printre care cel mai important este motivul investiției. Acesta poate fi pentru economisire pe termen lung sau pentru speculație.

Literatura de specialitate oferă multe modele de randament. Cele mai folosite sunt: randamentul de capital; randamentul curent (Current Yield); randamentul curent ajustat (Adjusted Current Yield =ACY); randamentul simplu la maturitate (Simple Yield to Maturity); randamentul la maturitate (Yield-to-Maturity); randamentul utilizat pentru obligațiuni cu cupon variabil (floating rate securities). O metodă foarte folosită de către brokerii de obligațiuni este aceea de a contura curba randamentelor la maturitate (yield curve) pentru un emitent. Metoda este foarte simplă. Pentru realizarea acesteia este necesar ca emitentul respectiv să aibă un număr suficient de mare de emisiuni de obligațiuni cu maturități diferite.

Randamentul unei obligațiuni conine o primă de risc, pentru a reflecta riscurile de credit și de lichiditate asociate obligațiunilor. Totuși, în scopul gestionării complete a riscului la rata dobânzii, precum și a expunerii de piață, riscul de piață trebuie identificat separat și cu atenție.

Există câteva mărimi care depind de randament și care sunt utilizate de jucătorii de pe piață pentru a stabili riscul de piață, respectiv: durata sau durata Macauly reprezintă o modalitate de comparare a ratei dobânzii sau a riscului de piață între două obligațiuni cu rate ale cuponului diferite și cu diferite scadențe inițiale. Durata este considerată o medie poderată a vieții unei obligațiuni, care ia în considerare mărimea și scadența fiecărui cash-flow. De fapt aceasta este o medie ponderată a valorilor PV ale tututor cash flow-urilor; sensibilitatea reprezintă modificarea procentuală a preului disimulat al unei obligațiuni la o modificare de 1% a randamentului acesteia; valoarea punctului de bază – jucătorii de pe piaâă au nevoie de o mărime mai fină pentru stabilirea riscului de piață. Aceasta este cunoscută sub denumirea de valoare a punctului de bază (BPV); convexitatea reprezintă schimbarea survenită la nivelul sensibilității, la o modificare cu 1% a randamentului.

Capitolul 3

Studiu de caz – finanțarea unei investiții publice prin emitere de obligațiuni

3.1 Prezentarea instituției

Administrația publică locală în municipiul Timișoara este reprezentată de Consiliul Local, în calitate de autoritate deliberativă și Primar, în calitate de autoritate executivă.

Rolul administrației publice este cel de implementare a valorilor care decurg din interesele statului sau ale unei comunități legal constituite, aceste valori fiind concretizate în actele emise de organele legislative. Organizarea și funcționarea administrațiilor publice locale se realizează conform principiilor autonomiei locale, prin acestea având dreptul de a gestiona și rezolva în nume propriu și în interesul colectivităților locale reprezentate problemele publice, conform legii, descentralizării serviciilor publice și consultării cetățenilor în rezolvarea problemelor de interes deosebit.

Structura unei instituții se referă la organizarea și relaționarea elementelor din care este formată și presupune deosebirea și raporturile existente între departamentele instituției.

Primăria Municipiului Timișoara este formată din mai multe compartimente de activitate, respectiv:

Consiliul Local – Primar;

Administrator Public;

Secretar;

Viceprimar;

Direcția Urbanism;

Direcția Drumuri și Transporturi;

Direcția Comunicare;

Direcția Dezvoltare;

Serviciul Resurse Umane;

Serviciul Audit Public Intern;

Biroul Control Intern și Managementul Calității;

Cabinet Primar;

Direcția Poliția Comunitară;

Direcția de Evidență a Persoanelor;

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență;

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara;

Grădina Zoologică si Botanică.

Regulamentul de organizare si funcționare a acestei institutii releva respectarea unor criterii organizationale cum ar fi capacitatea de adaptare, aceasta fiind flexibila, nivelul de structurare fiind autonom, intr-o anumita masura, in luarea deciziilor respectandu-se principiul descentralizarii, impartirea rolurilor fiind caracterizata de polivalenta in specializare si nu in ultimul rand, stilul de management adoptat fiind caracterizat de participare si implicare a funcționarilor institutiei.

Managementul public urmărește perfecționarea modului de organizare și funcționare a instituției publice, el este influențat de valorile economice, sociale, culturale, politice ale comunității și vizează satisfacerea intereselor publice locale.

Misiunea Primăriei Orașului Timișoara este de a soluționa și a gestiona, în numele și în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, treburile publice, în condițiile legii, punerea în aplicare a prevederilor Constituției, a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și de a acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale autorităților administrației publice centrale și județene.

Misiunea primăriei este de asemenea de a oferi servicii publice de calitate în domeniul administrației publice locale, de a satisface cerințele cetățenilor-clienți.

Obiectivele vizate de Primăria Timișoara sunt stabilite din următoarele perspective :

Perspectiva financiară – cu obiectivul optimizării utilizării resurselor financiare având la bază taxele și impozitele locale, precum și optimizarea furnizării de servicii și asigurarea pe termen lung a fondurilor de investiții necesare îmbunătățirii acestora, stabilindu-se scopuri clare pentru folosirea acestor resurse publice, mai ales în condițiile în care cetățenii reacționează la evoluția impactului prestațiilor serviciilor în comunitate, fiind clar că ei doresc să aibă cât mai multe informații despre modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Perspectiva clientului – în prezent asistăm la transformarea relației tradiționale “utilizator/ serviciu public” într-o relație de tip “furnizor/client”.Obiectivul stabilit este acela de a exista permanent în preajma clientului, respectiv cetățeanului, actual și potențial, cu perceperea dorințelor, necesităților lui și a evoluției modului de viață, de asemenea se urmărește și creșterea gradului de responsabilitate sau promptitudine vis-à-vis de acesta. Astfel, principalul obiectiv este de a dezvolta infrastructura, prin modernizarea drumurilor comunale și prin îmbunătățirea serviciilor comunicaționale, a serviciilor de sănătate și educație.

Perspectiva informării-dezvoltării – demarându-se în acest sens, dezvoltarea unei strategii de formare, educare și de responsabilizare a personalului Primăriei în ideea preocupării permanente asupra intereselor comunității.Se urmărește mărirea autoresponsabilizării acestuia, favorizând astfel reacțiile din cadrul organizației privind activitățile și ușurarea modului de aplicare în practică, trecând de la modul de lucru prin subordonare, la cooperare și colaborare internă.

Se consideră motivarea, inițiativa, specializarea și calificarea personalului ca determinante în cadrul politicii organizaționale, vizându-se:

calificarea și specializarea personalului pentru munca acestuia prin cursuri gen training activ;

compararea permanentă a performanțelor instituției cu cele ale altor instituții, cu același specific, din administrația publică locală;

îmbunătățirea continuă a comunicării interne și externe;

urmărirea păstrării echilibrului între atitudinea tradițională și cea inovatoare a personalului.

3.2 Prezentarea ofertei de subscriptie

3.2.1 Date generale

Valorile mobiliare care fac obiectul Ofertei: obligațiuni în formă dematerializată, nominative, evidențiate prin înscriere în cont

Numarul total de Obligațiuni oferite: 200.000 obligațiuni

Condiții pentru subscriere la prezenta Oferta: pot subscrie la prezenta oferta orice persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente

Prețul de oferta: 100 RON pentru fiecare Obligațiune

Dobânda: 8,25% pe an, calculat la sold

Scadența: 1 martie 2022

Efectuarea subscrierilor: subscrierile se fac în zilele lucratoare între orele 9 – 18, ora României, pe toată perioada de valabilitate a Ofertei, la sediul central al Intermediarului și la ghișeele unităților teritoriale ale Grupului de Distribuție

Depozitarul: BVB

Fondurile care se estimează a fi obținute: 20.000.000 RON

3.2.2 Destinația fondurilor

Fondurile atrase în urma Ofertei vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții constând în reabilitarea următoarelor străzi din Municipiul Timișoara: Calea Dorobanților și str. Șaguna; strada Dacilor; Calea Bogdăneștilor; Aleea Inel de Circulație 2; strada Nemoianu – blv.

Ferdinand – 16 Decembrie.

Consolidare calea Dorobanților și strada Andrei Șaguna

În anul 2015, Municipalitatea Timișoara a contractat un studiu de fezabilitate pentru proiectul de consolidare a căii Dorobanților și a străzii A. Șaguna. Conform acestui studiu, proiectul vizează realizarea unor îmbunătățiri la rețelele de canalizare, de termoficare, de alimentare cu apă, de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale și, bineînțeles, la partea carosabilă a acestor două străzi. Lucrările asupra rețelei electrice vor implica modernizări ale rețelei de iluminat public și a celei de alimentare a tramvaielor.

Proiectul presupune înlocuirea rețelelor subterane de joasă tensiune în lungime de aproape 5.000 m precum și a circuitului de comandă a rețelei de iluminat public. Având în vedere vechimea de peste 60 de ani a rețelelor de apă și canal, Municipalitatea a optat și pentru înlocuirea acestora. Astfel, rețeaua de distribuție a apei și din branșamentele la această rețea, de peste 2.000 m lungime, și rețeaua de canalizare de circa 1.800 m vor fi înlocuite cu materiale moderne. Municipalitatea a inclus în acest proiect și înlocuirea rețelei metalice de distribuție a gazelor naturale, veche de aproape 30 de ani, cu conducte moderne, din polietilena. Reabilitarea părții carosabile presupune executarea unor lucrări pe o suprafață totală de peste 14.000 mp, incluzând suprafața totuarelor. Lucrările vor include și reabilitarea unui pod în lungime de 50 m.

Costul total al acestui proiect a fost estimat, conform studiului de fezabilitate, la circa 7,1 milioane RON din care aproximativ 6,05 milioane RON reprezintă costul efectiv al investiției. Acesta din urmă este costul care va fi finanțat prin prezenta emisiune de obligațiuni.

Amenajări stradale pe strada Dacilor

Proiectul de amenajare a străzii Dacilor este similar din punct de vedere al structurii și al lucrărilor de realizat cu proiectul prezentat anterior. Studiul de fezabilitate pentru amenajarea străzii Dacilor a fost predat Municipalității în luna noiembrie 2016 și prezintă necesarul de lucrări pentru carosabil, rețele electrice, de apă și canalizare și de gaze naturale.

Acest proiect presupune reabilitarea unei suprafețe rutiere de circa 1.300 mp, la care se adaugă circa 5.300 mp de zona pietonală și trotuare. În plus, ca parte a acestei lucrări, vor fi înlocuite și circa 350 m de rețea electrică de alimentare a locuințelor și aproximativ 750 m de rețea destinată iluminatului public. Rețeaua de distribuție a gazelor naturale la presiune redusă, în lungime de circa 390 m, va fi modernizată prin înlocuirea conductelor din oțel cu conducte din polietilenă. Rețeaua de alimentare cu apă și branșamentele aferente, în lungime totală de 600 m, precum și rețeaua de canalizare de 350 m lungime vor fi modernizate.

Studiul de fezabilitate a estimat costul proiectului la 2,7 milioane RON, din care 2,28 miloane RON reprezintă costul construcțiilor și instalațiilor de realizat. Emisiunea de obligațiuni va finanța 2 milioane RON din costul investitiei propriu-zise.

Amenajare calea Bogdăneștilor

La momentul întocmirii studiului de fezabilitate, în anul 2015, calea Bogdăneștilor, lungă de circa 2.250 m, era într-o stare avansată de degradare. Acest proiect de reamenajare propune refacerea în totalitate a carosabilului în suprafață de 50.000 mp, incluzând trotuarele și o pistă pentru bicicliști. Vor fi executate, de asemenea, și lucrări la rețeaua de alimentare cu apă ce vor consta în înlocuirea conductelor din oțel cu unele din polietilenă în lungime de peste 3.000 m, incluzând și branșamentele locuințelor la rețea. Se vor înlocui și circa 2.100 m din rețeaua de canalizare a zonei.

Bugetul care a fost prevăzut pentru acest proiect se ridică la 1,55 milioane RON din care costul investiției era estimat la circa 1,46 milioane RON. Municipalitatea a alocat 1,5 milioane RON din cele 20 milioane RON estimate a se obține din emisiunea de Obligațiuni, finanțării acestui proiect.

Amenajare Inel 2 – sector calea Aradului – strada Antenei

În perspectiva închiderii inelului 1 de circulație din Timișoara, Municipalitatea a prevăzut înlocuirea acestuia cu inelul 2 de circulație, care va prelua traficul de pe inelul dezafectat. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost întocmit la sfârșitul anului 2016. Scopul principal al acestui proiect este decongestionarea traficului în zona centrala a orașului. Astfel, într-o primă etapă, acest sector de drum va avea doar 4 benzi, urmând ca în cea de-a doua etapă, șoseaua să fie largită la 6 benzi. Pentru prima etapă, vor fi amenajați peste 14.000 mp de carosabil și trotuare și circa 6.000 mp de spații verzi. Proiectul presupune ca toate lucrurile care vizează echipamentele diferitelor rețele de utilități din această zonă vor fi suportate din bugetul propriu al furnizorilor de utilități.

Costul total al proiectului a fost bugetat la circa 3,35 milioane RON, din care investiția efectivă reprezintă circa 2,94 miloane RON. Conform deciziei Municipalității, 1,4 milioane RON vor fi alocați din fondurile obținute din emisiunea de obligațiuni pentru finanțarea acestui proiect.

Modernizarea străzilor Ferdinand și Nemoianu și a bulevardului 16 decembrie 1989

Acesta este cel mai important proiect care urmează a fi finanțat din emisiunea de obligațiuni. Studiul de fezabilitate a fost întocmit la începutul anului 2005 și prevede investiții în reabilitarea carosabilului unor strazi din centrul orașului, a retelelor electrice, de canalizare, de furnizare a apei și a gazelor naturale adiacente străzilor .

Municipalitatea a prevăzut reabilitarea a aproximativ 11.300 mp de parte carosabilă și a circa 9.600 mp de trotuare. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea unui pod de 83 m lungime, construit în anul 1916 și aflat într-o stare avansată de degradare. Conform studiului de fezabilitate, vor fi modernizate și rețele electrice în lungime de circa 1.600 m, rețele de alimentare cu apă și branșamente în lungime de peste 1.000 m și rețele de furnizare a gazului natural în lungime de 100m. Alte investiții prevăzute vizează rețelele de telecomunicații și de termoficare.

Studiul de fezabilitate prevede un cost total estimat al proiectului de circa 9 milioane RON, din care 7,78 milioane RON reprezintă costul previzionat al investiției efective. Municipalitatea a alocat 9 milioane RON din sumele atrase prin emisiunea de obligațiuni pentru finanțarea acestui proiect.

3.2.3 Termeni și condiții

Forma și Natura Juridică a Obligațiunilor

Obligațiunile emise sunt dematerializate, nominative, având o valoare nominală de 100 RON. Obligațiunile reprezintă obligații directe, generale și necondiționate ale Emitentului. Îndeplinirea de către Emitent a obligațiilor de plată a dobânzilor și rambursare a principalului la scadențele stipulate în Prospect este garantată în conformitate cu dispozițiile Legii finanțelor publice locale prin “Acordul de garantare” având ca obiect cesionarea veniturilor aferente bugetelor pe anii 2017 – 2022 în favoarea Deținătorilor de Obligațiuni, aceste venituri fiind afectate plății cu prioritate a principalului și a dobânzilor față de orice revendicări ale unor terțe părți.

Dreptul de proprietate și transferul Obligațiunilor

Dreptul de proprietate asupra obligațiunilor subscrise, plătite și alocate va fi dobândit de catre Deținătorii de Obligațiuni la Data Decontării, respectiv la momentul înregistrării dobânditorului în Registrul Deținatorilor de Obligațiuni, înregistrare efectuată de către Depozitarul Comun. Dreptul de proprietate asupra Obligațiunilor va fi atestat de extrasul de cont de obligațiuni eliberat după consolidarea registrului. Extrasele de cont vor fi expediate Deținătorilor în termen de 10 zile lucrătoare de la avizarea de către CNVM a raportului privind rezultatele Ofertei.

Ulterior, în urma admiterii Obligațiunilor la tranzacționare la cota BVB, transferul dreptului de proprietate asupra Obligațiunilor va avea loc la data decontării în conformitate cu Regulamentul BVB nr. 14 privind operațiunile cu obligațiuni. Calitatea de deținător al oricărei Obligațiuni conferă dobânditorului toate drepturile referitoare la sau decurgând din acea obligațiune decurgând din acea obligațiune cu toate riscurile potențiale aferente acestei dețineri și fără ca prin aceasta să se înțeleagă o garanție suplimentară față de garanția acordată potrivit prezentului prospect.

Dobânda

Obligațiunile poartă dobânda de la Data Decontării la o rată fixă anuală de 8,25%. Dobânda se va calcula prin înmulțirea soldului nerambursat al obligațiunilor cu rata dobânzii mai sus menționată și cu numărul de zile aferent perioadei scurse de la ultima dată de plată a cuponului inclusiv (sau, dacă aceasta nu există, Data Decontării) până la următoarea dată de plată a cuponului programată, exclusiv, împărțită la 360 de zile, astfel:

Cupon=8,25%x Principal nerambursat la Data de Referință x (Nr zile între Data Cuponului prezentă și cea anterioară) /360

Dobânda (cuponul) este plătibilă semestrial la Data Cuponului în conformitate cu graficul de mai jos:

Au dreptul de încasare a cupoanelor Deținătorii de Obligațiuni înregistrați în Registrul Deținătorilor de Obligațiuni la Datele de Referință determinate potrivit tabelului de mai sus. În vederea înregistrării ca Deținător de Obligațiuni în Registrul Deținătorilor de Obligațiuni, tranzacția în baza căreia dobânditorul devine Deținător de Obligațiuni trebuie să fi avut loc potrivit reglementărilor actuale ale BVB cu cel puțin 3 zile lucrătoare anterior datei stabilite ca și dată de referință potrivit tabelului de mai sus. În ipoteza în care plata ratelor din Principal nu este efectuată la timp, în conformitate cu prevederile Prospectului, Obligațiunea va continua să poarte dobânda de mai sus ce se va calcula pâna în ziua în care toate sumele datorate până în acea zi în legătură cu respectiva Obligațiune, sunt primite de respectivul Deținător de Obligațiuni.

Rambursarea principalului

Rambursarea principalului va fi făcută de către Emitent la Data Ratei cu privire la Obligațiunile aflate în circulație, pe baza listei Deținătorilor de Obligațiuni existenți la Data de Referință furnizată Emitentului de către registrul BVB. Emitentul va solicita BVB să suspende tranzacționarea Obligațiunilor începând cu a doua zi lucrătoare înainte de Data de Referință până la Data Cuponului, respectiv Data Ratei.

Rambursarea împrumutului obligatar către Deținătorii de Obligațiuni se va face în 11 rate, la Data Ratei potrivit graficului de mai jos:

Au dreptul de încasare a Ratelor Deținătorii de Obligațiuni înregistrați în Registrul Deținătorilor de Obligațiuni la Datele de Referință determinate potrivit tabelului de mai sus. În vederea înregistrării ca Deținător de Obligațiuni în Registrul Deținătorilor de Obligațiuni, tranzacția în baza căreia dobânditorul devine Deținător de Obligațiuni trebuie să fi avut loc potrivit reglementărilor actuale ale BVB cu cel puțin 3 zile lucrătoare anterior datei stabilite ca și dată de referință potrivit tabelului de mai sus.

Plata Ratei și a Cuponului

Agentul de Plată va efectua în numele și pe seama Emitentului din Contul Escrow, și în măsura în care Contul Escrow este alimentat corespunzător de către Emitent, operațiunile de plăți aferente principalului, respectiv dobânzii, către Deținătorii de Obligațiuni, prin transfer în contul în lei indicat de Deținatorului de Obligațiuni, fie prin Formularul de Subscriere în cazul celor care au subscris în Ofertă, fie prin notificarea transmisă Agentului de Plată de către cumpărător sau brokerul acestuia, în cazul Deținătorilor de Obligațiuni care au achiziționat Obligațiunile de pe piață. Plata va fi considerată ca fiind făcută în termen dacă este efectuată la Data Cuponului, respectiv Data Ratei sau în oricare din următoarele 5 zile lucrătoare (“Plata la termen”).

Reținerea la sursă a impozitului corespunzător Cuponului

Legislația actuală nu prevede în sarcina Emitentului sau a Agentului de Plată obligația de a calcula și reține impozite la sursă pentru veniturile din dobânzi ale Deținătorilor de Obligațiuni. În cazul în care intervin modificări ale dispozițiilor fiscale aplicabile ce impun unuia din aceștia o atare obligație, Deținătorilor de Obligațiuni li se va plăti, cu titlu de Cupon suma netă, rezultată din scăderea din suma Cuponului a impozitului calculat potrivit dispozițiilor legale în vigoare la Data Cuponului.

3.2.4 Date financiare cu referire la modul de integrare a capitalurilor obținute în bugetul municipiului

Bugetul local este o previziune a organismelor administrației locale cu privire la veniturile și cheltuielile viitoare, fiind întocmit într-o structură detaliată în funcție de tip, proveniență și respectiv destinație. Veniturile Municipalității sunt bugetare luând în considerare veniturile fiscale, nefiscale și de alte tipuri pentru perioada curentă și asteptările cu privire la dezvoltarea economică a orașului, precum evoluția previzionată a bazei de impozitare, a ratei șomajului și a prețurilor în anul următor. Cheltuielile sunt bugetate pornind de la veniturile previzionate a fi disponibile și luând în considerare programele proprii ale Municipalității.

Principalele venituri ale Municipalității sunt: cotele și sumele prelevate din bugetul statului din impozitul pe venit, și taxa pe valoarea adăugată (TVA); impozitele și taxele percepute la nivel local (impozit pe venit, impozite pe clădiri și terenuri, etc.) și veniturile obținute din valorificarea activelor statului.

Cheltuielile Municipalității se adresează mai ales următoarelor obiective:finanțarea serviciilor de dezvoltare publică (investiții în puncte termice, alimentări cu apă etc.); finanțări de natură social-culturală (instițutii de învățământ, asistență socială etc.) și finanțarea activităților de transport și comunicații (investiții în infrastructura rutieră, finanțarea transportului în comun).

Tabelul de mai jos prezinta o situație sintetică a conturilor de execuție bugetara ale Municipalitații pentru anii financiari 2015, 2016, 2017 și sinteza bugetului local aprobat de catre Municipalitate pentru anul financiar 2018.

(milioane RON) Anul încheiat la 31 decembrie

2015 2016 2017 2018

Venituri:

Venituri fiscale…………………………………………… 30,73 53,72 68,88 68,92

Venituri nefiscale ………………………………………. 11,61 16,19 21,14 32,28

Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului 0,64 0,79 14,73 36,46

Venituri cu destinație speciala………………………….. 2,01 10,70 – –

Prelevari și subvenții din bugetul de stat…….. 115,96 160,29 215,99 218,88

Alte venituri ……………………………………………………..- 10,00 0,08 0,35

Total venituri…………………………………………. 160,95 251,70 320,81 356,98

Cheltuieli:

Cheltuieli bugetare ……………………………………. 158,03 231,56 296,52 341,73

Fonduri de garantare și redistribuire ………………. – – 1,00 1,95

Cheltuieli cu destinație speciala …………………….. 1,88 10,12 – –

Transferuri…………………………………………………… 0,23 0,20 0,23 0,26

Plați de dobânzi și rambursari de împrumuturi 0,67 2,30 13,10 13,02

Fond de rezerva…………………………………………… – – – 0,01

Total cheltuieli …………………………… 160,81 244,19 310,85 356,98

Excedent / (Deficit)………………………………….. 0,15 7,51 9,96 0,00

Veniturile bugetare

Principalele categorii de venituri ale Municipalității sunt: venituri fiscale; venituri nefiscale; venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; prelevări din bugetul de stat; subvenții din bugetul de stat. Municipalitatea înregistrează și alte categorii de venituri precum donațiile și sponsorizările.

Tabelul de mai jos prezintă structura veniturilor Municipalității în anii financiari 2015, 2016, 2017 și sinteza bugetului local aprobat de către Municipalitate pentru anul 2018.

2015 2016 2017 2018

mil %din mil %din mil %din mil %din

RON total RON total RON total RON total

Venituri fiscale…………………….. 30,73 19,1 53,72 21,3 68,88 21,5 68,92 19,3

Impozite și taxe de la populație 15,16 9,4 14,56 5,8 17,31 5,4 17,95 5,0

Impozit pe cladiri și terenuri

(persoane juridice)……………….. 9,15 5,7 15,66 6,2 23,28 7,3 21,39 6,0

Impozit pe profit……………………. 1,58 1,0 5,13 2,0 5,97 1,9 6,79 1,9

Alte taxe și impozite……………… 4,85 3,0 18,37 7,3 22,33 7,0 22,78 6,4

Venituri nefiscale………………….. 11,61 7,2 16,19 6,4 21,14 6,6 32,38 9,1

Venituri din valorificarea bunurilor

statului………………………………….. 0,64 0,4 0,79 0,3 14,73 4,6 36,46 10,2

Prelevari din bugetul de stat…… 110,09 68,4 145,19 57,7 201,09 62,7 199,33 55,8

Sume defalcate din impozitul

de venit………………………………… 64,79 40,3 63,84 25,4 92,67 28,9 102,65 28,8

Sume defalcate din TVA ……….. 45,17 28,1 81,34 32,3 108,36 33,8 96,49 27,0

Cote defalcate din impozitul

pe salarii……………………………… 0,13 0,1 0,02 0,0 0,06 0,0 0,20 0,1

Subvenții din bugetul de stat…… 5,87 3,6 15,10 6,0 14,90 4,6 19,55 5,5

Venituri cu destinație speciala… 2,01 1,2 10,70 4,3 – – – –

Împrumuturi pentru investiții…. – – 10,00 4,0 – – – –

Donații și sponsorizari ……………. – – – – 0,08 0,0 0,35 0,1

Total Venituri…………………….. 160,95 251,70 320,81 356,98

Cheltuielile Municipalității Timișoara au vizat, în principal, următoarele domenii: social-cultural, dezvoltare publică și locuințe, transporturi și comunicații și funcționarea autorităților publice.

Tabelul de mai jos prezintă sinteza cheltuielilor din Contul de Execuție al Municipalității pentru anii financiari 2015, 2016, 2017 și sinteza cheltuielilor din Bugetul Local pentru anul 2018.

2015 2016 2017 2018

mil %din mil %din mil %din mil %din

RON total RON total RON total RON total

Cheltuieli cu autoritațile publice 8,56 5,3 11,80 4,8 14,28 4,6 25,88 7,2

Cheltuieli social culturale ………. 64,94 40,4 79,69 32,6 103,65 29,9 124,52 34,09

Invațamânt……………………………. 53,76 33,4 66,52 27,2 79,32 25,5 89,86 25,2

Sanatate ……………………………….. 1,08 0,7 1,19 0,5 2,67 0,9 4,93 1,4

Cultura, religie și acțiuni sportive 0,75 0,5 1,07 0,4 7,68 2,5 9,56 2,7

Asistența sociala ………………….. 9,35 5,8 10,91 4,5 13,98 4,5 20,17 5,6

Cheltuieli de dezvoltare publica,

locuinte…………………………….. 67,55 42,0 109,09 44,7 118,28 38,1 106,81 29,9

Cheltuieli cu transporturi și

comunicatii…………………………… 15,93 9,9 30,27 12,4 58,91 19,0 82,32 23,1

Cheltuieli cu agricultura

și silvicultura …………………………. 0,34 0,2 0,40 0,2 0,45 0,1 0,32 0,1

Cheltuieli cu alte acțiuni ……….. 0,72 0,4 0,31 0,1 0,95 0,3 1,88 0,5

Transferuri ………………………….. 0,23 0,1 0,20 0,1 0,23 0,1 0,26 0,1

Fonduri de garantare și redistribuire – – – – 1,00 0,3 1,95 0,5

Chelutieli cu destinație speciala.. 1,88 1,2 10,12 4,1 – – – –

Plati de dobanzi si alte cheltuieli… 0,67 0,4 2,30 0,9 4,00 1,3 4,56 1,3

Rambursari de imprumuturi……… – – – – 9,09 2,9 8,46 2,4

Fond de rezerva………………………… – – – – – – 0,01 0,0

Total cheltuieli……………… 160,81 244,19 310,85 356,98

Pornind de la contul de execuție al Bugetului Local pentru 2015, 2016, 2017 și de la Bugetul Local aprobat pentru anul 2018, Municipalitatea a previzionat veniturile și cheltuielile Bugetului Local pâna la scadența Obligațiunilor. Tabelul de mai jos prezinta aceasta previziune.

milioane RON Sold estimat la 31 decembrie

2019 2020 2021

Venituri:

Venituri fiscale……………………. 96,17 99,74 104,78

Venituri nefiscale………………… 32,99 34,49 36,23

Venituri din valorificarea

bunurilor statului…………………… 1,45 1,52 1,60

Prelevari și subvenții din bugetul

de stat………………………….. 261,48 271,86 285,6

Donații …………………………………

Total venituri……………………….. 392,60 408,15 428,81

Cheltuieli cu:

-servicii publice generale………….. 37,75 39,46 41,26

-social culturale………………………. 181,59 189,85 198,47

-servicii de dezvoltare

publica, locuinte……………………… 65,97 66,97 70,01

-mediu și ape………………………….. 10,50 10,97 11,47

– agricultura și silvicultura……….. 0,47 0,49 0,51

– transporturi și comunicații……… 74,19 77,27 82,88

– alte acțiuni …………………………… 2,75 2,87 3,00

Fonduri de garantare și redistribuire – – –

Transferuri……………………………… 0,39 0,40 0,42

Plați de dobânzi și alte cheltuieli… 6,65 6,95 7,27

Rambursari de împrumuturi……… 12,34 12,90 13,49

Fonduri de rezerva ………………….. 0,02 0,02 0,02

Total cheltuieli……………………….. 392,60 408,15 428,8

Încadrarea împrumutului obligatar în limitele legale

Prezenta Ofertă de Obligațiuni se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare și a hotărârilor emise de Consiliul local. Împrumutul în valoare de 20.000.000 RON contractat prin prezenta emisiune de Obligațiuni a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr. 108 / 30.11.2017 adoptata cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 2 lit. d) și art. 46 alin. 2 din Legea administrației publice locale și art. 57 alin. 2 din Legea Finanțelor Publice Locale.

În conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. 3 din Legea Finanțelor Publice Locale, prezenta emisiune de Obligațiuni este intermediată de societatea de servicii de investiții financiare Raiffeisen Capital & Investment S.A. De asemenea, totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate și/sau garantate, dobânzile și comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului contractat prin prezenta emisiune de Obligațiuni, nu depășește limita de 20% din totalul veniturilor proprii ale Emitentului formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit, fiind, astfel, respectate dispozițiile art. 59 alin. 4 din Legea Finanțelor Publice Locale.

Veniturile proprii bugetate de Municipalitate pentru anul 2017, conform Bugetului Local aprobat, se ridică la 235,63 milioane RON. Din aceste venituri, limita maximă de 20% pentru gradul de îndatorare este de 47,13 milioane RON.

Tabelul de mai jos arată, într-o formă sumară, obligațiile de plată și garantare asumate de către Municipalitate în vigoare la data prezentului Prospect, precum și obligațiile generate de către prezenta emisiune de obligațiuni comparându-le cu plafonul maxim de îndatorare previzionat pentru anii 2017 – 2022:

milioane RON

2017 2018 2019 2020 2021 2022

Credit obligatar………………. – – – – – –

Credit BEI ……………………. 4,96 4,70 4,45 4,26 4,08 3,89

Contract leasing BRD……… 4,39 5,58 5,63 5,68 5,74 5,80

Contracte garanție Aquatim 1,97 1,97 0,15 0,15 – –

Total obligatii existente… 11,32 12,25 10,23 10,08 9,81 9,61

Emisiune noua de obligațiuni 5,48 4,90 4,59 4,29 3,99 2,08

Total obligatii financiare 16,80 17,15 14,82 14,38 13,81 13,77

Plafon grad de îndatorare. 47,83 51,53 53,94 56,25 58,80 61,77

Excedent plafon îndatorare 31,03 34,37 39,12 41,87 44,99 50,00

Împrumutul contractat prin prezenta emisiune de Obligațiuni este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 Euro (fiind îndeplinite astfel condițiile impuse de Legea pieței de capital pentru admiterea Obligațiunilor la tranzacționare)

Prescripție

Dreptul la acțiune privind plata principalului Obligațiunilor și a dobânzilor aferente se va prescrie în termen de trei ani de la data scadenței fiecărui Cupon respectiv Rată.

3.2.5 Factori de risc

Riscul de Țară

Investitorii pe piețe în formare, cum este piața românească, trebuie să fie conștienți de faptul că astfel de piețe prezintă un risc mai mare decât piețele cu o economie dezvoltată și cu sisteme juridice și politice mature. Acest risc este determinat de necesitatea adaptării sistemului legislativ în scopul creării unor instrumente eficiente atât din punct de vedere juridic, cât și economic pentru asigurarea cadrului necesar unei economii de piață funcționale. Reforma în administrație și justiție, eliminarea corupției, descentralizarea serviciilor publice și consolidarea autonomiei locale administrative și financiare reprezintă priorități din perspectiva aderării la Uniunea Europeană, iar aplicarea unor programe de restructurare poate genera o serie de riscuri.

În ciuda eforturilor făcute în vederea asigurării unui climat stabil pentru investitori prin eliminarea contradicțiilor legislative, ridicarea gradului de deschidere al administrației publice către nevoile și interesele investitorilor și cetățenilor și crearea unui mediu de afaceri competitiv, aceste eforturi ramân dependente de reformarea structurală substanțială a sistemului judiciar și a administrației publice. Astfel, analiza oportunității unei investiții în obligațiuni emise de o autoritate a administrației publice locale din România trebuie să ia în considerare factorii de instabilitate generați de posibila incapacitate a administrației publice din România de a gestiona și utiliza eficient resurse, incapacitate datorată în principal lipsei de personal calificat, existenței unor structuri învechite și birocratice precum și incoerențelor legislative.

Inflația, riscul valutar si cursul de schimb

Inflația ramâne un simptom vizibil al slabiciunii structurale a economiei românești și al dezechilibrului de la nivel macroeconomic generat de dificultățile implementării unei politici salariale și a unor constrângeri bugetare mai relaxate în sectorul întreprinderilor de stat.

La nivelul anului 2017 politica monetară restrictivă, politica fiscală austeră și măsurile de reducere a stocului de arierate și de descurajare a formării de noi arierate au constituit principalele elemente ale mix-ului de politici economice care a făcut posibilă evoluția inflației pe o traiectorie compatibilă cu obiectivul anual de 6%. Presiunile inflaționiste au fost în special de natura ofertei, principalii factori de influență fiind deteriorarea costului unitar cu forța de munca în industrie, procesul de ajustare a prețurilor administrate, dar și acțiunea unor factori conjuncturali și nivelul ridicat al prețului grâului și petrolului pe piața internațională. În ceea ce privește cererea, potențialul inflaționist creat de creșterea rapidă a consumului – efect al majorării tuturor categoriilor de venituri ale populației, dar și al accesibilității creditului bancar – a fost limitat de preferința consumatorilor pentru bunurile importate în contextul unei evoluții favorabile a prețurilor de import și al unei relative stabilitați a cursului de schimb.

Obligații privind raportarea și informațiile publice

Conform Legii privind piața de capital, în sarcina emitenților de valori mobiliare sunt instituite o serie de obligații de raportare către CNVM și piețele reglementate pe care se tranzacționează respectivele valori mobiliare. Organele administrației publice locale trebuie să asigure un tratament egal investitorilor în privința drepturilor conferite de deținerea respectivelor valori mobiliare și să asigure toate condițiile și informațiile necesare investitorilor pentru ca aceștia să-și exercite drepturile. Aceste autorități trebuie să publice informații privind convocarea adunărilor generale ale obligatarilor, plata dobânzilor și rambursarea împrumutului și să desemneze un agent de plată prin care obligatarii să-și poata exercita drepturile financiare. Cu toate acestea, deși au fost create premisele legislative în acest sens, în termeni practici există anumite reticențe cu privire la obligația de raportare și informare.

Riscuri Aferente Obligațiunilor

Executarea silită a obligațiilor de plată a principalului și a dobânzilor

Rambursarea principalului și a dobânzilor aferente Obligațiunilor este garantată în conformitate cu “Acordul de Garantare” prin cesionarea veniturilor aferente bugetelor pe anii 2017 – 2022, acestea fiind afectate plății cu prioritate a principalului și a dobânzilor față de orice revendicări ale unor terțe părți. Cu toate acestea, Acordul de Garantare nu este un titlu executoriu astfel că, în cazul în care Municipiul Timișoara nu își execută obligațiile de rambursare la timp a principalului și a dobânzilor asumate prin Prospect, deținătorii de obligațiuni trebuie să se adreseze instanței de judecată competente în vederea obținerii unui titlu executoriu.

În concluzie, ansamblul prevederilor legale menționate poate fi interpretat în sensul că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se poate realiza numai cu concursul conducătorilor Municipalitații Timișoara.

Lichiditatea și Volatilitatea Obligațiunilor

Acest gen de risc este relevant pentru investitorii care nu intenționează să păstreze Obligațiunile până la maturitatea acestora. Deși Emitentul se obligă prin Prospect să depună o cerere de listare a Obligațiunilor la cota Bursei de Valori București, nu există garanția că se va dezvolta și/sau menține o piață lichidă și atractivă pentru Obligațiuni. Astfel, inexistența unei piețe lichide și atractive poate avea un impact negativ asupra prețului care poate fi obținut prin vânzarea Obligațiunilor. Variațiile de preț pot fi influențate și de evoluția ratei dobânzii pe piața monetară românească.

Concluzii

Procesul de restructurare a economiei românești după anul 1990, generat de declinul activităților industriale, îndeosebi ale industriei grele, a afectat profund orașele României, inițial orașele mici și mijlocii cu activități mono-industriale, iar ulterior și centre urbane mari, cu tradiții industriale. Diminuarea numărului locurilor de muncă în întreprinderile industriale, în condițiile în care numărul locurilor de muncă în activități terțiare nu a crescut suficient de mult pentru a absorbi forța de muncă din industrie, a făcut ca România să se confrunte cu un fenomen unic în Europa ca intensitate, anume migrația definitivă a populației de la oraș la sat, dar și o „migrație de week-end și concedii” ale citadinilor care și-au redobândit pământul moștenit, în parcele mici de terenuri, care se adaugă celor care practică o agricultură de subzistență.

Diminuarea veniturilor populației de la orașe și legat de acestea, a bugetelor autorităților

locale, au dus la restrângerea investițiilor publice în infrastructura de bază a orașelor, la deteriorarea vieții citadine, cu impact asupra calității vieții locuitorilor din mediul urban.

Este cazul deopotrivă al zonelor periferice ale orașelor, dar și a zonelor centrale ale acestora, unde se înregistrează un grad ridicat de deteriorare a spațiilor publice: străzi cu pavaj și asfalt deteriorat, iluminat stradal incomplet și/sau inadecvat, suprafață redusă a parcurilor și zonelor de recreere, etc. Această situație este agravată de absența sau caracterul limitat al activităților antreprenoriale, ceea ce face ca bugetul acestor comunități să nu poată face față cerințelor de refacere a infrastructurii urbane de bază, de punere în valoare a unor vechi areale urbane, care ar putea atrage micii întreprinzători, sau de sprijinire a categoriilor dezavantajate.

Toate aceste deficiențe au condus administrația publică a Municipiului Timișoara la atragerea de fonduri prin emisiunea de obligațiuni. Astfel, prin cele 20.000.000 RON, s-au reabilitat cinci străzi de mare importanță pentru infrastructura orașului. Reabilitarea acestor străzi a contribuit la fluidizarea traficului urban, reducerea timpului de transport și eliminarea blocajelor rutiere. Pe de altă parte, refacerea acestor străzi, a condus la creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă în Timișoara.

Bibliografie:

Alpopi, C., Gestiunea investițiilor publice, Editura ASE, București, 2014

Anghelache, G., Piața de capital – Caracteristici. Evoluții. Tranzacții, Editura Economică, București, 2004

Badea, L., Mocanu, F., Piețe de capital, Editura Economica, București, 2007

Blidaru, Gh., Eficiența investițiilor, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2007

Blidaru, Gh., Eficiența și fezabilitatea investițiilor, Editura Macarie, Târgoviște, 2000

Galani, O., Emisiunea, evaluarea și riscul obligațiunilor, www.kmarket.ro

Grigorescu, A., Managementul proiectelor. Editura Uranus, București, 2007

Ioniță, Ion, Blidaru, Gh., Mieila, M., Fundamentele investițiilor – teorie și practică, Editura Macarie, Târgoviște, 2003

Manole, I., Jaradat, M., Purdea, D., Investiții mobiliare – acțiuni, obligațiuni, Editura Dacia, București, 2005

Mieila, M., Managementul investițiilor, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Mocanu, M., Schuster, C., Managementul proiectelor. Calea spre creșterea competitivității, Editura All Beck, București, 2001

Radu, V., Managementul proiectelor, Editura Universitară, București, 2008

Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare

Românu, I., Vasilescu, I., Managementul investițiilor, Editura Mărgăritar, București, 1997

Seria Reuters pentru Educație Financiară, Introducere în studiul piețelor de obligațiuni, Editura Reuters, București, 2002

Stoian, M., Managementul investițiilor publice, Editura ASE, București, 2010

Stoica, V., Piețe de capital și produse bursiere, Editura Universitară, București, 2006

Țâțu, L., Introducere în gestiunea financiară a instituțiilor publice, Editura ASE, București, 2002

Vasilescu, I., Gheorghe, Al., Cicea, C., Dobrea, C., Eficiența și evaluarea investițiilor, Editura EfiCon Press, București, 2004

Vasilescu, I., Luban, F. (coord.), Investițiile în sistemul afacerilor, Editura EfiCon Press, București, 2003

Vasilescu, I., Românu, I., Cicea, C., Investiții, Editura Economică, București, 2001

Zipf, R., Piața obligațiunilor, Editura Hrema, București 2000

www.bvb.ro

www.bnr.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Cercetari Privind Finantarea Proiectelor de Investitii Publice Prin Emisiunea de Obligatiuni Municipale (ID: 111455)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Cercetari Privind Finantarea Proiectelor de Investitii Publice Prin Emisiunea de Obligatiuni Municipale

Copyright Notice

Determinaresa Stocului Curent Si a Stocului de Siguranta la S.c. Flexico S.r.l.docx

Machiavelism ȘI Politica Mâinilor Murdare ÎN Relațiile Internaționale Contemporane

Referat. Niveluri de Interpretare a Numelui Propriu

Aspecte Generale Privind Măsurile de Aisgurare a Executării Documentelor Executorii

Cauze Si Efecte ALE Divortului Asupra Vietii Sociale ALE Tânărului Adolescent

Managementul Aprovizionarii In Cadrul S.c

Copyright Notice

Similar Posts