Cercetări Privind Efectul Plantei Premergătoare Asupra Producției la Trei Soiuri de Grâu de Toamnă în Condițiile Pedoclimatice din Zona Localității Apa Jud. Satu Mare

Cuprins

Capitolul I

Generalități privind cultivarea grâului

1.1Importanța cultivării grâului

Grâul este printre primele plante cultivate de către om, fiind cea mai importantă plantă alimentară, pâinea din făină de grâu constituind hrană de bază pentru aproximativ jumătate din populația globului.

Oamenii, încă de la începuturile agriculturii au fost preocupați de cultivarea grâului remarcând însușirile alimentare deosebit de importante ale acestei plante fapt atestat de resturile de plante si de boabe carbonizate, datând de circa zece mii de ani, descoperite in diverse așezăminte preistorice din Orientul Mijlociu și Asia Centrală. S-au descoperit dovezi că grâul a fost folosit în alimentația omului în perioada mezolitică (9000-7000 ani î.H.) în Orientul Mijlociu, fiind o importantă sursă de schimburi comerciale (N. Ceapoiu, 1984,citat de S. Cernea, 2014).

O dată cu migrația popoarelor, din centrul său de origine, grâul s-a răspândit în diferite zone ale Asiei, Africii și Europei. Se apreciază că grâul destinat preparării pâinii a început să se cultive în Africa și Europa la începutul mileniului al 7-lea î.H., iar în India cu 4500 ani î.H. (după A.C. Zeven, 1978, citat de citat de S. Cernea 2014). Încă din antichitate, grâul era cultivat de greci și romani.

In țara noastră, grâul se cunoaște în cultură din neolitic (mileniul al V-lea î.H.), iar pe timpul dacilor devine și produs de export prin porturile de la Marea Neagră. Cele mai vechi urme descoperite (boabe carbonizate) atestă cultivarea speciilor primitive de grâu Triticum monococcum, Triticum dicoccum, Triticum compactum și probabil Triticum spelta (N. Ceapoiu, 1984, citat de S. Cernea,2014).

Ponderea mare în cultură se datorează faptului că boabele de grâu au un conținut ridicat și echilibrat de hidrați de carbon și substanțe proteice, pot constituii materie primă pentru mare diversitate de produse agroalimentare, din grâul durum se fabrică pastele făinoase(macaroane, tăiței, spaghete, fidea etc.) se mai pot obține biscuiți, griș dar și produse de cofetărie. Într-o mai mică măsură se folosesc pentru extracția amidonului, glucozei, dextrinei și alcoolului.

Importanța alimentară a pâinii de grâu constă în gustul și aroma plăcută, în digestibilitatea și valoarea nutritivă ridicată, asigurând circa 20% din totalul caloriilor consumate de către om.

În țările dezvoltate boabele de grâu se folosesc în hrana animalelor ca și furaj concentrat fiind superior porumbului prin conținutul mai ridicat în proteine de calitate superioară.

Tărâțele rezultate în urma morăritului constituie furaj foarte valoros în special pentru vacile cu lapte, tineret si animale de reproducție fiind bogate în proteine, grăsimi, hidrați de carbon, substanțe minerale și vitamine. Paiele sunt folosite ca și furaj pentru animale, ca și așternut in grajduri pentru diferite împletituri dar și ca materie primă în industria celulozei și hârtiei.

Din punct de vedere fitotehnic, grâul este o excelentă premergătoare pentru majoritatea culturilor, chiar și pentru unele culturi succesive, deoarece părăsește terenul devreme și este o bună plantă protectoare pe terenurile în pantă, având un grad de acoperire a solului de 50-75%.

1.2Evoluția cultivării grâului pe glob și în țara noastră

Grâul are o plasticitate ecologică ridicată ceea ce permite cultivarea acestuia pe toate continentele, ocupând cele mai mari suprafețe pe glob dintre toate plantele de cultură. În paralel cu creșterea populației globului, de-a lungul timpului suprafețele și producțiile de grâu au cunoscut o evoluție ascendentă (tabelul 1.2.1.,http: //faostat.fao.org, 2013). În ultimii ani suprafețele au depășit pragul de 200 milioane ha, rămânând constante și apropiate acestui prag, iar producțiile au sporit semnificativ ca urmare a introducerii în cultură a unor soiuri mai productive și a perfecționării tehnologiilor de cultivare.

Tabelul 1.2.1.

Dinamica suprafețelor și producțiilor de grâu pe glob

(.,http: //faostat.fao.org, 2013).

Situația suprafețelor și producțiilor de grâu pe continente și în principalele țări cultivatoare se prezintă în tabelul 1.2.2. (.,http: //faostat.fao.org, 2013).

Cea mai mare participare la suprafața și producția mondială de grâu o are Asia, în jur de 40-45%, iar Europa (fără țările fostei URSS), deși deține 12% din suprafața mondială, contribuie cu 20% la producția totală.

Țările mari cultivatoare și, în același timp, exportatoare de grâu sunt S.U.A., Canada, Franța, Australia și Argentina. Mari importatoare de grâu sunt Brazilia, Japonia, Egipt, Coreea de Sud și țările din fosta URSS.

Din suprafața totală cultivată pe glob cu această plantă 70% este cultivată cu grâu de toamnă. Grâul de primăvară având producții mai mici este cultivat numai în locurile în care grâul de toamnă nu găsește condiții favorabile, astfel că se întâlnește grâul de primăvară la latitudini și altitudini mai mari, în zone cu ierni aspre și lungi cu strat de zăpadă persistent peste trei luni(când respirația intensă a plantelor conduce la autoconsum și la moartea lor), în zone de stepă cu ierni geroase fără zăpadă precum și in zone cu primăveri secetoase și veri ploioase. Suprafețe mai mari cu grâu de primăvară se cultivă în țările fostei URSS, Canada și SUA. Suprafețe mai reduse se întâlnesc și în unele țări ca Turcia, Iran, Maroc, Algeria, Italia etc.

Tabelul 1.2.2.

Suprafața și producția de grâu pe continente și în principalele țări cultivatoare

România se numără printre țările europene mari cultivatoare de grâu. După anii 1960 remarcăm o diminuare a suprafețelor cultivate cu grâu, iar în ultimele două decenii suprafețele se situează între 2-2,5 milioane hectare cu excepții (anii 1992, 1996, 1999, 2000, 2003, 2011, 2012) când s-au cultivat sub două milioane hectare.

Aceste oscilații se datorează resurselor financiare reduse, datorită dotării tehnice precare pe care o dețin fermierii, dar și dificultățiilor întâmpinate în valorificarea producției. În intervalul anilor 1970-2009 randamentul mediu la ha s-a dublat înregistrându-se o creștere a producției totale de grâu.

Grâul de primăvară deține o pondere foarte mică de circa 1% din suprafața cultivată cu grâu din țara noastră fiind întâlnit în Subcarpații Orientali, Munții Apuseni și Depresiunea Maramureșului.

Evoluția suprafețelor și producțiilor de grâu în țara noastră sunt prezentate in tabelul 1.2.3..

Tabelul 1.2.3.

Evoluția suprafețelor și producțiilor de grâu în România.

(.,http: //faostat.fao.org, 2013).

Capitolul II

Tehnologia de cultivare a grâului

2.1 Rotația

Grâul reacționează puternic la planta premergătoare. De obicei, marea majoritate a plantelor de cultură sunt premergătoare bune pentru grâul de toamnă care se poate cultiva și după el însuși, dar o condiție de bază pentru obținerea de recolte mari este includerea grâului într-un asolament rațional, în special pe soluri slab fertile, cu însușiri fizice puțin favorabile și infestate cu boli, dăunători și buruieni. În tehnologia actuală de cultivare a grâului rotația reprezintă un mijloc de revenire și combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor (L.S. Muntean și colaboratorii,2014)

Totuși, grâul este destul de pretențios față de planta premergătoare, deoarece se seamănă toamna devreme, are sistemul radicular mai slab dezvoltat față de alte plante de cultură, cu capacitate redusă de absorbție și solubilizare a substanțelor nutritive din sol. În același timp grâul este sensibil la îmburuienare, boli și dăunători și are cerințe ridicate față de pregătirea terenului și epoca de semănat (S. Cernea,1997).

Criteriul cel mai important în alegerea premergătoarelor pentru grâul de toamnă îl constituie perioada în care aceste culturi eliberează terenul. Cele mai bune premergătoare sunt plantele care se recoltează devreme, în vară, oferind condiții favorabile pentru pregătirea solului în vederea semănatului grâului în epoca optimă. În solul arat timpuriu se acumulează, pe perioada de vară, apă și nitrați, iar buruienile sunt distruse până la semănat prin diferite lucrări. Plantele la care recoltarea se face la sfârșitul verii sau în toamnă creează condiții puțin favorabile de pregătire a terenului.

Alte criterii pe baza cărora se aleg cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt: premergătoarea trebuie sa lase solul afânat, bine structurat într-o stare bună de fertilitate cu rezerve suficiente de apă, curat de buruieni, boli și dăunători specifici grâului. Henin și Sebillotte, citați de D. Soltner (1990), prezintă un clasament al diferitelor premergătoare pentru grâu în următoarea ordine descrescătoare: 1. cartoful; 2. sfecla pentru zahăr; 3. rapița; 4. lucerna; 5. mazărea-bobul; 6. grâul; 7. orzul. Pe baza rezultatelor experimentale și de producție, Al. Salontai (1982) propune o grupare a plantelor premergătoare pentru grâu în funcție de criteriile amintite (tabelul 2.1.1).

Tabelul 2.1.1.

Valoarea diferitelor culturi ca premergătoare grâului

În România, suprafețe însemnate de grâu de toamnă urmează după porumb, datorită ponderii ridicate a acestor două culturi (circa 60% din suprafața arabilă). Porumbul este o premergătoare mediocră pentru grâul de toamnă întrucât recoltarea se face târziu și lasă solul tasat, sărac în apă, cu multe resturi vegetale și uneori cu multe buruieni, iar din această cauză pregătirea terenului pentru grâu se face greu. Porumbul poate deveni o bună premergătoare pentru grâul de toamnă dacă: semănatul se face în epoca optimă, se cultivă hibrizi timpurii și semitimpurii, prin aplicarea la porumb a unor cantități mari de îngrășăminte, prin executarea unor lucrări de îngrijire corespunzătoare și prin eliberarea terenului într-un timp cât mai scurt și pregătirii terenului pentru grâul de toamnă imediat după recoltarea porumbului în vederea încadrării semănatului în epoca optimă. Nu se poate cultiva grâu după porumb la care s-au aplicat erbicide cu efect remanent și nici în situația în care s-a semnalat atac de fuzarioză (Fusarium graminearum), boală comună ambelor culturi. În cazul prezenței fuzariozei se impune întreruperea periodică (cel puțin o dată la 5 ani) a rotației grâu-porumb prin introducerea și a altor culturi (plante tehnice, leguminoase pentru boabe etc.).

Cultivarea grâului după grâu este o practica întâlnită pe suprafețe însemnate datorită ponderii mari pe care o ocupă grâul in România deși grâul este considerat o premergătoare mediocră pentru el însuși. Cultivarea grâului după el însuși se întâmplă în toamnele excesiv de secetoase când terenul se pregătește greu sau în toamnele prea ploioase când premergătoarele întârzie în vegetație. Este preferabil un semănat de calitate în perioada optimă după grâu, decât întârzierea semănatului și efectuarea lui în condiții agrotehnice necorespunzătoare după plante considerate bune premergătoare.Nu se recomandă cultivarea grâului pe același teren mai mult de doi ani, deoarece se produce o îmburuienare puternică a culturii, se înmulțesc exagerat bolile (fuzarioza, mălura, tăciunele, făinarea etc.) și dăunătorii (gândacul ghebos, viermii sârmă, viermele roșu al paiului, ploșnițele etc.) și se acumulează în sol o floră bacteriană rizosferică ce dăunează creșterii și dezvoltării sistemului radicular al plantelor de grâu.

Cultivarea grâului pe același teren timp de doi ani se va practica numai la culturile destinate consumului și în nici un caz la cele de sămânță. Cercetările întreprinse la INCDA Fundulea scot în evidență că îmburuienarea terenului crește odată cu proporția grâului în asolament (tabelul 2.1.2., după I. Boeriu și N. Eustațiu, 1973).

Tabelul 2.1.2.

Influența ponderii grâului in asolament asupra gradului de îmburuienare

În toate zonele de cultură din țara noastră, după datele obținute la INCDA Fundulea, rotațiile de doi sau mai mulți ani au o influență evidentă asupra producției de grâu, gradului de îmburuienare și frecvenței atacului de fuzarioză (fig. 2.1.1., după Gh. Bîlteanu, 1991). La aceasta se adaugă aportul favorabil al asolamentului asupra calității recoltei.

Rezultate asemănătoare privind influența asolamentului asupra producției și atacului de boli au fost obținute la USAMV Cluj-Napoca de către Al. Salontai și colab. (1993;1994). Comparativ cu monocultura de grâu, în asolamente de 3-5 ani gradul de atac al bolilor foliare (Septoria tritici și Erysiphe graminis) înregistrează o diminuare evidentă de peste două ori (tabelul 2.1.3.). De asemenea, la USAMV Cluj-Napoca, producțiile de grâu înregistrate în rotațiile de patru și cinci ani, în medie pe mai mulți ani, s-au dovedit superioare celor obținute în asolamente de trei ani și au fost de peste două ori mai mari decât în monocultură.

Tabelul 2.1.3.

Gradul de atac al principalelor boli la cultura grâului de toamnă în funcție de durata asolamentelor

Din rezultatele prezentate reiese că se impune încadrarea grâului în sistemul rotației, evitându-se monocultura, mai ales pe solurile infestate cu boli, dăunători și buruieni, dar dacă nu se poate asigura un asolament de 3-5 ani este necesar ca grâul de toamnă să se cultive după o plantă bună sau foarte bună premergătoare. În urma studiilor rezultă că cele mai bune premergătoare sunt mazărea și soia, urmate de cartof timpuriu, trifoi pentru fân, sfeclă pentru zahăr și porumb.

Pentru grâul de primăvară, premergătoare sunt plantele din zona lui de cultură: cartof, sfeclă pentru zahăr, in pentru fibră, porumb etc.

Grâul s-a dovedit o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură deoarece se recoltează devreme și lasă terenul într-o stare bună de fertilitate, curat de buruieni și de resturi vegetale.

2.2 Fertilizarea

Grâul este o plantă care consumă cantități moderate de elemente nutritive, dar datorită sistemului radicular slab dezvoltat, cu o slabă capacitate de solubilizare a substanțelor nutritive din sol, el răspunde pozitiv la aplicarea îngrășămintelor. Cea mai mare parte a elementelor nutritive sunt consumate într-un timp scurt, de la începutul alungirii tulpinii până la coacerea în lapte. În acest interval de 50-60 de zile, grâul extrage 78-92% din necesarul de azot, 75-88% din cel de fosfor și 85-88% din nevoia de potasiu (după W. Leonard și J. Martin, 1963, citați de Gh. Bîlteanu, 1998). Pentru a realiza recolte ridicate grâul nu-și poate asigura necesarul de elemente nutritive din sol, făcându-se necesară aplicarea îngrășămintelor. După diverși autori, pentru 1000 kg boabe plus producția de paie aferentă, grâul extrage din sol următoarele cantități de elemente nutritive: 23-33 kg N, 11-18 kg P2O5, 19-37 kg K2O. D. Soltner (1990) prezintă următorul consum specific 24 kg N, 12.5 P2O5 și 17 kg K2O.

Din cantitatea totală de elemente nutritive, aproximativ 70% din azot și 66% din fosfor ajung in semințe, iar 70% din potasiu rămâne in paie. În ceea ce privește perioada in care absorbția acestor trei elemente se încheie se cunoaște faptul că absorbția potasiului se încheie la înflorire, a azotului la începutul coacerii boabelor, iar a fosforului continuă până la coacerea deplină (tabelul 2.2.1., după I. Avdonin, 1955, citat de Al. Salontai, 1982).

Tabelul 2.2.1.

Ritmul absorbției substanțelor nutritive la grâu

Azotul este elementul esențial

în nutriția grâului, având o influență

favorabilă asupra înrădăcinării și înfrățirii plantelor. Totodată, azotul influențează formarea componentelor producției, și anume mărește numărul de spiculețe în spic și numărul de flori fertile în spiculeț, sporește numărul și masa boabelor în spic și îmbunătățește conținutul acestora în substanțe proteice .

Carența în azot duce la stagnarea înfrățirii și creșterii plantelor, la îngălbenirea acestora și la o slabă dezvoltare a elementelor de productivitate, obținându-se producții mici, cu conținut scăzut în proteină. Excesul de azot determină înfrățirea exagerată și creșterea luxuriantă a plantelor, prelungește perioada de vegetație și mărește sensibilitatea plantelor la iernare, cădere, secetă și boli.

Perioada critică a grâului în nutriția cu azot se situează în faza de înfrățire și de alungire a paiului. Consumul maxim de azot are loc în perioada înfrățire-înflorire când carența are consecințe negative asupra producției.

Absorbția azotului se face atât din îngrășămintele aplicate cat și din rezerva solului, sub formă nitrică și amoniacală.

În țara noastră aplicare îngrășămintelor cu azot aduc sporuri semnificative de producție pe toate tipurile de sol. Dintre îngrășămintele azotate se pot folosi: azotatul de amoniu (pe orice tip de sol), sulfatul de amoniu (pe soluri neutre sau alcaline), azotatul de calciu (pe soluri acide), ureea, îngrășămintele complexe și îngrășămintele lichide.

Fosforul, deși consumat în cantități mai mici decât azotul, are o deosebită importanță în metabolismul plantei. El contribuind la o mai bună înrădăcinare și înfrățire a plantelor, mărește rezistența acestora la iernare, cădere și boli, îmbunătățește calitatea recoltei și grăbește maturizarea. Carența și excesul de fosfor determină o slabă dezvoltare a plantelor.

Aplicarea îngrășămintelor cu fosfor aduce sporuri de producție mult mai mici comparativ cu sporurile aduse de aplicarea azotului, dar este necesar aplicarea acestuia mai ales pe solurile în care fosforul se află în combinații greu solubile în sol. La începutul vegetației, plantele tinere de grâu, cu sistemul radicular slab dezvoltat, utilizează fosforul ușor solubil din îngrășăminte, iar mai târziu au capacitatea de a absorbi fosforul din rezervele solului.

La cultura grâului, fosforul este necesar pe toate tipurile de sol și se folosește ca superfosfat (simplu sau concentrat) sau sub formă de îngrășământ complex.

Potasiul contribuie la sinteza hidraților de carbon și a altor compuși organici și sporește rezistența plantelor la cădere, secetă, iernare și boli. Excesul de potasiu are efecte asemănătoare azotului, iar carența, care se face simțită pe podzoluri și pe unele soluri ușoare, determinând încetinirea creșterii plantelor, scurtarea internodurilor, îngălbenirea și necrozarea marginală a limbului foliar.

Îngrășămintele minerale constituie principala sursă de elemente nutritive pentru grâul de toamnă, asigurând sporuri substanțiale de recoltă în toate zonele de cultură. Rezultatele experimentale evidențiază că pentru grâu sunt indicate, în primul rând, îngrășămintele chimice cu azot și fosfor, care asigură sporuri mari de producție, cele cu potasiu dovedindu-se necesare, în ultimii ani, în zonele mai umede ale țării, pe solurile argilo-iluviale, la soiurile cu potențial ridicat de producție și atunci când grâul urmează în rotație după plante tehnice mari consumatoare de potasiu.În tabelul 2.2.2. (după Z. Borlan și Cr. Hera, 1977) se prezintă dozele de azot și fosfor cu care s-au obținut producții optime economic la grâu pe diferite tipuri de sol din țară.

Tabelul 2.2.2.

Dozele de azot și fosfor (în kg/ha s.a.) l-a care s-au obținut producții optime economic la grâu (medii pe 5 ani)

Cantitatea de îngrășăminte chimice la cultura grâului se stabilesc pe baza cartării agrochimice ținând seama de soiul cultivat, tipul genetic de sol și fertilitatea acestuia, planta premergătoare, umiditatea solului, caracteristicile climatice ale anului și ale zonei de cultură. Soiurile de grâu cu potențial de producție ridicat, rezistente la boli și cădere, valorifică la un nivel superior dozele mai mari de îngrășăminte.

Planta premergătoare este unul dintre factorii cei mai importanți în stabilirea cantităților de îngrășăminte necesare grâului. Când grâul urmează în rotație după leguminoase sau alte plante ce se recoltează devreme, dozele de azot sunt mai mici decât după prășitoare târzii (porumb, floarea-soarelui, sfeclă pentru zahăr etc.), deoarece în primul caz solul se îmbogățește în nitrați.Dozele de îngrășăminte ce se administrează culturii grâului sunt influențate de umiditatea solului și de caracteristicile climatice ale anului precedent. În anii cu deficit de umiditate, cu toamne și ierni secetoase, dozele de azot sunt inferioare anilor normali cu 20-25 %, deoarece cantitățile de substanțe nutritive rămase de la cultura precedentă sunt mai mari. Cercetările din țara noastră cu îngrășăminte la cultura grâului au stabilit dozele optime de azot și fosfor în funcție de planta premergătoare și respectiv gradul de aprovizionare a solului cu fosfor (tabelele 2.2.3. și 2.2.4., după Producția vegetală, nr. 9/1981).

Pe baza materialului experimental acumulat până în prezent cu privire la nutriția grâului și la sistemul de fertilizare al acestuia s-au stabilit unele formule după care se pot calcula dozele optime de îngrășăminte luând în considerare un număr însemnat de factori: potențialul productiv al soiului, nivelul producției scontate, consumul specific, fertilitatea solului, planta premergătoare, umiditatea solului, precipitațiile căzute în perioada de toamnă-iarnă, starea culturii la intrarea și ieșirea din iarnă etc.

Tabelul 2.2.3.

Dozele optime de azot la grâul de toamnă în funcție de planta premergătoare

Tabelul 2.2.4.

Dozele optime de fosfor la grâul de toamnă în funcție de gradul

de aprovizionare a solului cu fosfor

Calculul dozei optime de azot (DN) se poate face după formula (A.Salontai,1987,Muntean,1995)

DN (kg/ha) = Rp x Csp x CIN x Cp – Ng ± Npp ± Ncp în care:

Rp = recolta planificată (t/ha);

Csp = consumul specific de azot (kg N/t);

CIN = coeficient de corecție în funcție de asigurarea solului cu azot, exprimată prin indicele de azot (IN):

IN = V % = suma bazelor schimbabile

Valorile IN < 1 1-2 2-3 3-4 > 4

Valorile CIN 1,2 1,15 1 0,95 0,9

Cp = coeficient de corecție în funcție de aprovizionarea solului cu fosfor:

mg P2O5/100 g sol < 2 2-6 > 6

Valorile Cp 0,8 0,9 1

Ng = factor de corecție în funcție de cantitatea de gunoi aplicată;

pentru fiecare tonă de gunoi aplicată direct grâului, doza de azot se reduce cu 2kg;

pentru fiecare tonă de gunoi aplicată plantei premergătoare sau plantei antepremergătoare, doza de azot se reduce cu 1 kg respectiv 0,5 kg;

Npp = factor de corecție în funcție de planta premergătoare:

după leguminoase, doza de azot se reduce cu 25-30 kg;

după premergătoare târzii, nefertilizate, doza de azot se majorează cu 15-30 kg;

Ncp = factor de corecție în funcție de cantitatea de precipitații din perioada octombrie februarie:

pentru fiecare 10 mm deficit sau surplus față de normală (media multianuală) se scad sau se adaugă 3 kg azot.

În funcție de factorii nominalizați mai sus, dozele de azot ce se aplică la cultura grâului sunt cuprinse între 60-150 kg/ha.

Pentru fosfor se folosește următoarea formulă:

DP (kg/ha) =Rp x Csp x Cp – Pg în care:

DP = doza optimă de fosfor (kg/ha);

Rp = recolta planificată (t/ha);

Csp = consumul specific de fosfor (kg P2O5/t);

Cp = coeficient de corecție în funcție de rezerva de P2O5 mobil din sol:

mg P2O5 /100 g sol <2 2-4 4-8 8-16 >16

Valorile Cp 3 2 1,5 1 0,7

Pg = factor de corecție în funcție de cantitatea de gunoi aplicată:

pentru fiecare tonă de gunoi aplicată direct grâului, doza de fosfor se reduce cu 1,2 kg;

pentru fiecare tonă de gunoi aplicată plantei premergătoare, doza de fosfor se reduce cu 0,8 kg.

Dozele de fosfor sunt în general între 60-120 kg/ha.

Îngrășămintele cu potasiu se administrează numai pe solurile care conțin sub 15 mg K2O/100 g sol, în doze de 40-80 kg/ha K2O.

Epoca de aplicare a îngrășămintelor minerale. Îngrășămintele fosfatice și potasice, datorită mobilității reduse în sol, se administrează sub arătura de bază sau cel mai târziu la pregătirea patului germinativ sub grapa cu discuri. Sub formă de îngrășăminte complexe, fosforul și chiar potasiul pot fi aplicate și după semănat, pe perioada de iarnă sau în primăvară, caz în care ele vor fi utilizate în mare măsură de culturile următoare. La aplicarea îngrășămintelor azotate la cultura grâului se are în vedere gradul mare de solubilizare a acestora, precum și faptul că, aplicate numai înainte de semănat, ele sunt levigate, mai ales pe solurile ușoare, datorită precipitațiilor din timpul iernii, iar primăvara timpuriu solul conține foarte puțin azot și plantele de grâu suferă la pornirea în vegetație.

Cea mai indicată metodă este aplicarea azotului fracționat, 1/3-1/2 din doză toamna la pregătirea patului germinativ (mai ales în zonele de stepă și silvostepă unde pe timpul toamnei și iernii precipitațiile sunt mai reduse și după plante premergătoare cu recoltare târzie),iar restul de 1/2-2/3 se administrează primăvara timpuriu pe terenul încă înghețat pentru a asigura plantelor azotul necesar în primele faze de vegetație.

Dacă grâul se cultivă după leguminoase, după plante fertilizate cu gunoi de grajd precum și pe soluri cu exces temporar de umiditate întreaga cantitate de azot se aplică primăvara devreme.

La fertilizarea grâului cu azot în timpul vegetației se ține seama de mersul vremii în iarnă și la desprimăvărare, de conținutul de azot din sol în momentul desprimăvărării (levigare, mineralizare), de starea de vegetație a plantelor la intrarea și ieșirea din iarnă (gradul de răsărire și de înfrățire, pierderile de iernare etc.). Ca urmare, în primăvară este necesară recalcularea dozei totale de azot față de doza stabilită inițial, adică se stabilește o “doză corectivă“ în funcție de factorii enumerați mai sus. Dacă grâul este rar în primăvară trebuie stimulată înfrățirea și numărul de boabe în spic prin administrarea azotului cât mai timpuriu pe sol înghețat, iar dacă grâul este des în primăvară, azotul se aplică mai târziu.

În primăvară, îngrășămintele azotate trebuie administrate înainte de trecerea plantelor din etapa vegetativă în etapa generativă (stadiul “spic la 1 cm”) pentru a stimula formarea elementelor de productivitate.

În unele situații (zone mai umede, cultură irigată), azotul poate fi folosit mai târziu, în faze mai avansate de vegetație a grâului (metodă extinsă pe suprafețe mari în Germania, Belgia, Austria etc.), în faza de alungire a paiului și la înspicare, când aduce sporuri de producție și mărește conținutul boabelor în proteină. Cercetări mai recente demonstrează însă că aplicarea târzie a azotului influențează mai mult calitățile furajere ale boabelor și mai puțin însușirile lor de panificație și ridică prețul de cost al producției.

Gunoiul de grajd poate fi aplicat fie direct grâului, fie culturii premergătoare, aducând sporuri mari de recoltă pe toate tipurile de sol, în special pe solurile argilo-iluviale.

Grâul valorifică bine gunoiul pe solurile greu permeabile pentru apă și aer, cu activitate biologică redusă, pe cele erodate, cu strat arabil subțire, precum și pe solurile acide sau prea ușoare. Pe lângă aportul de elemente nutritive, gunoiul de grajd contribuie la îmbunătățirea însușirilor fizico-chimice și biologice ale acestor soluri.Gunoiul de grajd se aplică direct culturii de grâul numai dacă planta premergătoare se recoltează devreme spre exemplu cerealele păioase pentru a rămâne un interval de timp care să permită transportul și administrarea gunoiului precum și efectuarea lucrărilor de pregătire a solului la timp. Cantitatea de gunoi recomandată în acest caz este de 15-30 t ⁄ha, în funcție de fertilitatea solului. Eficacitatea gunoiului crește dacă se dă împreună cu îngrășămintele minerale, îndeosebi pe solurile erodate și pe solurile argilo-iluviale.

În cazul în care grâul urmează după premergătoare târzii (recoltate toamna), intervalul scurt până la semănat nu permite aplicarea gunoiului. În acest caz, este mai rațional ca îngrășământul organic să se aplice plantelor prășitoare premergătoare ce se recoltează târziu (porumb, cartof, sfeclă pentru zahăr etc.), deoarece grâul valorifică eficient rezerva de elemente nutritive rămase în sol în al doilea an de la administrarea gunoiului.

Fertilizarea foliară cu macro și microelemente completează nutriția radiculară, fiind o cale suplimentară de stimulare și dezvoltare a elementelor de productivitate și îmbunătățește calitatea recoltei. Ea se asociază, de regulă, cu combaterea chimică a buruienilor, bolilor foliare și a dăunătorilor. Rezultate pozitive s-au obținut prin utilizarea azotatului de amoniu sau a ureei în concentrații de până la 1% N s.a. și respectiv 6-8% N s.a. (Al. Salontai, 1982; Z. Borlan și colab., 1985) și a microelementelor Mn, Cu, Zn sub formă de sulfați în concentrații de 0,2% (Al. Salontai, 1982). De asemenea s-au remarcat fertilizanți foliari cu conținut ridicat în azot (F411) aplicați în perioada creșterii intense a plantelor, precum și cei bogați în fosfor (F141) dați în faza înspicare-formarea bobului.

Un produs foliar recomandat care stimulează creșterea și vigoarea plantelor și previne carența de nutriție este Greenzit NPK (70 g/l azot, 30 g/l fosfor și 39 g/l potasiu), aplicat în doze de 2,5-5 l/ha.

Amendamentele calcaroase se recomandă pe solurile acide, cu pH sub 5,8 și cu gradul de saturație în baze sub 75%, urmărindu-se neutralizarea a 50% din aciditatea hidrolitică. Doza de amendament se stabilește în funcție de gradul de aciditate al solului. Aplicat sub arătura de bază, o dată la 6-8 ani, în doză de 5 t/ha, carbonatul de calciu mărește acțiunea favorabilă a îngrășămintelor organice și minerale.

2.3 Sămânța și semănatul

Materialul de semănat trebuie să aparțină unui soi zonat și categoriilor biologice superioare, să provină din culturi recunoscute și să corespundă indicilor de calitate prevăzuți în standardele în vigoare: puritatea fizică minimum 98% și facultatea germinativă cel puțin 85%, iar MMB cât mai mare.

Înaintea semănatului cu cel mult 2-3 zile înainte de semănat, în mod obligatoriu sămânța de grâu se tratează contra bolilor și dăunătorilor cu diferite substanțe fungicide sau amestecuri insectofungicide. Împotriva agenților patogeni care se transmit odată cu sămânța prin sporii de pe învelișul bobului cum sunt mălura comună (Tilletia sp.), fuzarioza (Fusarium sp.) și septorioza (Septoria tritici), cât și a agenților patogeni cu spori în interiorul seminței cum ar fi tăciunele zburător (Ustilago tritici), dar și contra agenților patogeni care se transmit prin sol (mălura, fuzarioza), precum și împotriva dăunătorilor din sol ca gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermi sârmă (Agriotes sp.) se recomandă o gamă largă de produse pesticide simple sau complexe (fungicide, insecticide, insectofungicide) prezentate în tabelul 2.3.1.(după Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, 2013; Revista”Sănătatea plantelor”)

Produsul chimic trebuie ales în funcție de agentul patogen sau dăunătorul care trebuie combătut. Împotriva bolilor specifice se aplică unul din fungicidele cuprinse în tabel. Când grâul urmează să se cultive după cereale păioase, alături de mălură sau fuzarioză apare și pericolul atacului larvelor de gândac ghebos sau de viermi sârmă, situație în care se impune tratarea semințelor cu un produs complex, un insectofungicid, cu acțiune atât împotriva agenților patogeni cât și a dăunătorilor.

Tabelul 2.3.1.

Produse chimice omologate pentru tratarea semințelor de grâu împotriva bolilor și dăunătorilor

Epoca de semănat a grâului de toamnă se stabilește în așa fel încât să se asigure condiții bune pentru răsărire, ținând seama că plantele trebuie să ajungă la intrarea în iarnă în faza de înfrățire având 3-5 frunze și 2-4 frați formați, care-i asigură o bună iernare. Pentru ca aceste cerințe să fie îndeplinite grâul are nevoie de 40-50 zile de vegetație, cu temperaturi de peste 5°C, până la venirea iernii, interval în care se realizează o sumă a temperaturilor (peste 0°C) de 450-500°C necesare grâului pentru o bună înrădăcinare, înfrățire și adaptare a plantelor la condițiile de iernare. Având în vedere aceste cerințe s-au stabilit datele limită la care trebuie încheiat semănatul grâului în diferite zone de cultură din țara noastră, între 25 septembrie și 20 octombrie (fig. 2.3.2.,după O. Berbecel,1981).

În țara noastră perioada optimă de semănat a grâului se încadrează în prima decadă a lunii octombrie. Pe zone, însămânțarea grâului trebuie să se încadreze în următoarele perioade: între 25 septembrie-10 octombrie în câmpia din sudul și vestul țării și Câmpia Transilvaniei și între 20 septembrie-5 octombrie în nordul țării, zonele colinare, subcarpatice și de podiș și în depresiunile intramontane.

Fig.2.3.2 Data limită a perioadei optime de semănat a grâului de toamnă sub aspect termic

Semănatul mult prea devreme sau prea târziu, în afara epocii optime determină scăderii semnificative ale producției. Semănatul prea timpuriu favorizează atacul unor boli (făinare, rugini) și dăunători (muștele cerealelor, afide), apariția unui număr mai mare de buruieni, dezvoltarea abundentă a plantelor, formarea mai superficială a nodului de înfrățire, scăzând rezistența la ger și plantele sunt predispuse la cădere. Totodată în toamnele călduroase și secetoase, la un semănat prea devreme, răsărirea este neuniformă din cauza umidității insuficiente din sol.

Semănatul grâului după epoca optimă face ca plantele să intre în iarnă neînfrățite sau chiar nerăsărite cu toate consecințele ce decurg de aici: răsărire slabă, înfrățire insuficientă, procesul de călire incomplet realizat; plantele devin mai sensibile la descălțare și la ger, se realizează o desime mai mică în lan, se îmburuienează ușor, se întârzie vegetația, apare pericolul de șiștăvire a boabelor.Grâul de primăvară se seamănă primăvara fosrte devreme(în urgența I) sau chiar in ferestrele iernii pentru a favoriza înfrățirea și parcurgerea primelor etape de organogeneză.

Densitatea culturii se apreciază la maturitate prin numărul de spice productive la unitatea de suprafață și se stabilește încă de la semănat prin numărul de boabe germinabile însămânțate la m2. Desimea culturii este o componentă de producție esențială a grâului de toamnă și la stabilirea ei se ține cont de particularitățile biologice ale soiurilor (îndeosebi de capacitatea de înfrățire) și de condițiile de cultură: epoca de semănat, calitatea patului germinativ, tipul de sol și fertilitatea acestuia, umiditatea solului, aspectul iernilor din zona de cultură, gradul de infestare a solului cu boli și dăunători etc.

În funcție de soi și de condițiile de cultură, Gh. Șipoș și colab. (1977) stabilesc densitatea de semănat la grâul de toamnă (tabelul 2.3.3.).

În prezent, la soiurile de grâu aflate în cultură este necesar să se realizeze la semănat o desime de 450-600 boabe germinabile pe m2, care să asigure 500-700 spice/m2 la recoltare.

Cantitatea de sămânță la hectar este cuprinsă între 200-300 kg și este dată de desimea stabilită la semănat si valoarea culturală a seminței(MMB-ul).

Distanța între rânduri. Grâul se seamănă cu semănători universale (SUP-21, SUP-29, SUP-48), la distanța între rânduri de 12,5 cm. Pe terenuri cu patul germinativ foarte bine pregătit, fără bulgări și complet lipsit de resturi vegetale, pentru folosirea rațională a spațiului de nutriție, semănatul se poate realiza în rânduri dese la 8-10 cm.

În unele țări, în funcție de setul de mașini de care dispun fermierii distanțele de semănat între rânduri la grâu sunt cuprinse între 7-20 cm (în mod obișnuit între 10-18 cm). De cele mai multe ori, în țările cu climat temperat continental distanțele dintre rânduri sunt mai mici (7-15 cm) decât în țările cu climat maritim din Europa de vest (14-20 cm).

O nouă metodă de semănat care începe să fie utilizată și în România este semănatul cu „cărări” care permite accesul mijloacelor terestre în lan chiar în faze de vegetație mai avansate (până la începutul formării boabelor) pentru efectuarea tratamentelor de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor și de prevenire a căderii, precum și a lucrărilor de fertilizări faziale, care pot ajunge până la 6-8 treceri în cursul perioadei de vegetație astfel prin această metodă se evită pierderile prin călcarea grâului cu utilajele agricole, se evită greșelile care pot apărea la aplicarea tratamentelor fitosanitare(supradozării, fâșii rămase netratate). Cărările se pot realiza prin suspendarea a 2 tuburi ale semănătorii pe urmele roților de tractor și la intervale corespunzătoare ecartamentului roților tractorului și lățimii de lucru a mașinilor folosite la diferite lucrări de îngrijire în timpul vegetației.

Tabelul 2.3.3.

Densitatea de semănat a grâului de toamnă în funcție de soi și de condițiile de cultură

Adâncimea de semănat a grâului este de 4-6 cm în funcție de tipul de sol, textura și umiditatea acestuia, epoca de semănat, zona de cultură, soiul cultivat, mărimea seminței etc. Între aceste limite(4-6 cm), semănatul se face mai superficial pe solurile grele și umede și mai adânc pe solurile ușoare, iar în condiții de umiditate insuficientă, în cazul semănatului întârziat și la soiurile cu MMB mare, adâncimea mai mare asigurând o iernare mai bună a plantelor.

Semănatul la adâncimi prea mari este de evitat deoarece o mare parte din energia seminței se consumă cu alungirea axului mezocotil și cu străbaterea coleoptilului prin stratul gros de sol, se întârzie răsărirea, se reduce capacitatea de înfrățire și se formează un număr mai mic de rădăcini adventive.

2.4 Lucrări de îngrijire

Grâul este cultura care necesită unele lucrări de îngrijire care să asigure o vegetație corespunzătoare și să contribuie la obținerea unor recolte mari și de calitate superioară.

Când arătura a fost efectuată cu câteva zile înaintea semănatului și solul nu s-a așezat sau când grâul de toamnă a fost semănat pe soluri afânate, îndeosebi după premergătoare târzii și când umiditatea solului este redusă, se face tăvălugitul imediat după semănat. Această lucrare pune semințele în contact cu particulele de sol, favorizează ascensiunea apei capilare din straturile mai profunde ale solului și contribuie la răsărirea mai uniformă a plantelor. Tăvălugitul semănăturilor de grâu, ca lucrare distinctă, poate fi înlocuit prin atașarea rolelor de tasare în urma semănătorii.

Un alt moment când se execută lucrarea cu tăvălugul inelar este la începutul primăverii când plantele de grâu sunt dezrădăcinate (descălțate) din cauza înghețului și dezghețului repetat, mai ales pe solurile grele (argilo-iluviale) și umede, pentru a pune rădăcinile și nodul de înfrățire în contact cu solul, favorizând astfel formarea de noi rădăcini și refacerea plantelor. Dezrădăcinarea se poate preveni prin semănatul la epoca optimă, în sol așezat și la o adâncime mai mare, precum și prin evacuarea apei ce băltește pe parcele.

Pentru prevenirea băltirii de apă pe semănături, care pot duce la asfixierea plantelor, se recomandă deschiderea după semănat, pe porțiunile depresionare, a unor șanțuri pentru scurgerea apei provenită din ploi sau din topirea zăpezilor.

În cazul în care lanurile de grâu sunt epuizate la ieșirea din iarnă (foamea de iarnă) din cauza autoconsumului sub un strat gros de zăpadă se refac primăvara printr-o fertilizare suplimentară cu azot.

În timpul iernii se controlează starea de vegetație a culturii prin ridicarea de monoliți (calupuri de sol de 30 cm lungime, 20 cm lățime și 20 cm grosime) pentru a cunoaște pagubele de iernare și a se putea stabili măsurile de întreținere necesare.

Dacă pe suprafața solului se formează crustă (mai ales pe solurile grele sau cu exces temporar de apă),crustă ce favorizează pierderea apei din sol și stânjenește plantele în creștere, se execută o lucrare cu sapa rotativă perpendicular pe direcția rândurilor .În urma acestei lucrări sunt distruse și buruienile răsărite sau în curs de răsărire, dar se produc și pierderi de plante astfel trebuie ca prin măsurile agrofototehnice aplicate să se evite formarea crustei.

Pe timpul iernii (pe sol înghețat) sau primăvara devreme se aplică a doua jumătate din doza de îngrășăminte cu azot (fertilizarea suplimentară), ținând seamă de factorii prezentați la subcapitolul 2.2.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire la cultura grâului, în țării noastră, pagubele directe provocate de buruieni în culturile de grâu sunt cuprinse între 10-20%, dar pot ajunge în unele cazuri până la 60-70% din recolta potențială.

Pentru o combatere integrată a buruienilor și pentru a diminua pagubele provocate de acestea se utilizează măsuri preventive(rotația, lucrările solului, sămânță pură la semănat, desime optimă de semănat etc.), dar cea mai eficace măsură în lupta împotriva buruienilor este combaterea chimică fiind și cea mai des utilizată de către fermieri.

Alegerea erbicidelor pentru cultura grâului trebuie să se țină seama de selectivitatea acestora și de spectrul de buruieni din cultură. Totodată trebuie respectată doza recomandată și perioada optimă de aplicare, iar administrarea erbicidelor să fie corectă și uniformă.

În funcție de compoziția floristică (natura buruienilor, gradul de îmburuienare), pentru combaterea chimică a buruienilor se folosesc o gamă largă de erbicide simple sau combinate (tabelul 2.4.1., după Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, 2013; Revista”Sănătatea plantelor”)

Tabelul 2.4.1.

Produse chimice omologate pentru combaterea buruienilor din cultura grâului

NOTĂ:

a) Primele 11 erbicide se aplică în culturile de grâu infestate cu specii de buruieni dicotiledonate anuale și unele perene sensibile la 2,4-D (Sinapis arvensis, Raphanus raphanistrum, Capsella bursa pastoris, Brassica nigra, Thlaspi arvense, Cirsium arvense, Chenopodium album, Atriplex sp., Centaurea cyanus, Amaranthus retroflexus etc.), în faza de înfrățire a grâului până la formarea primului internod, când buruienile sunt în fază cotiledonală până la formarea a 3-5 frunze (rozetă), pe timp frumos, liniștit, fără vânt, iar temperatura aerului este de cel puțin 14-15oC.

b) În culturile de grâu infestate cu specii de buruieni dicotiledonate anuale și perene rezistente la 2,4-D (Galium aparine, Matricaria sp., Bifora radians, Galeopsis tetrahit, Polygonum sp., Agrostemma githago, Vicia sp., Anthemis sp., Convolvulus arvensis, Papaver rhoeas, Stellaria media, Veronica sp., Melampyrum arvense, Rubus caesius, Rumex acetosa, Symphytum officinale, Sonchus sp., Galinsoga parviflora etc.) se aplică erbicidele de la numărul 12 la 23 în aceeași fază optimă ca și erbicidele de la punctul a, dar temperatura aerului poate fi mai scăzută (8-10oC).

Erbicidul Cerlit se recomandă împotriva speciilor Galium aparine și Galeopsis tetrahit până când acestea au 15-20 cm înălțime, iar grâul se află în faza de două internoduri. Pentru lărgirea spectrului de combatere a buruienilor se recomandă ca aceste produse să se amestece cu erbicide pe bază de 2,4-D, MCPA, bromoxinil, clopiralid ș.a.

c) La culturile de grâu infestate cu specii de buruieni monocotiledonate (Avena fatua și Apera spica venti) se vor aplica tratamente preemergente sau postemergente cu unul din erbicidele cuprinse în tabel (numerele 24 și 25).

Amestecul pentru erbicidat(erbicid + apă ) care se aplică la un hectar este de 50-100 l când se folosesc utilaje aeropurtate si 150-300 l în cazul utilajelor terestre, dintre care mai răspândite utilaje terestre sunt: EEP-500 (echipament de erbicidat purtat), MET-1000, MET-1200 și MET-2500 (mașini de erbicidat tractate).

Combaterea bolilor și dăunătorilor din cultura grâului este o altă lucrare de mare importanță ce se realizează în cadrul combaterii integrate prin combinarea metodelor preventive (distrugerea samulastrei, evitarea monoculturii, fertilizarea echilibrată între elementele nutritive, densitatea optimă de semănat, combaterea buruienilor, cultivarea de soiuri rezistente) cu măsurile curative (tratarea seminței și aplicarea de insectofungicide în timpul vegetației culturii).

Pe perioada de vegetație a grâului sunt necesare tratamente împotriva bolilor foliare și ale spicului cum sunt făinarea (Erysiphe graminis), fuzarioza (Fusarium graminearum, cu forma perfectă Giberella zeae), septorioza (Septoria tritici), rugina brună (Puccinia tritici), dar și contra unor dăunători ca: ploșnițele cerealelor (Eurygaster sp.), viermele roșu al paiului (Haplodiplozis marginata), gândacul bălos al ovăzului (Lema/Oulema melanopa).

Combaterea bolilor foliare se face prin 1-2 tratamente în timpul vegetației (primul la începutul împăierii, simultan cu erbicidarea și al doilea la înspicare), utilizând produsele omologate din tabelul 2.4.2. Când se execută două tratamente se alternează produsele. În cazul unui singur tratament se preferă tratamentul al doilea.

Împotriva gândacului ghebos se tratează sămânța înainte de semănat după cum s-a arătat. Dacă în toamnă se constată atac puternic de larve de gândac ghebos se fac tratamente cu insecticidele organofosforice indicate în tabelul 2.4.2(după Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, 2013; Revista”Sănătatea plantelor”) De asemenea, împotriva ploșnițelor cerealelor, viermelui roșu al paiului și gândacului ghebos al ovăzului se recomandă folosirea la avertizare a tratamentelor cu insecticidele specifice din tabel.

Tabelul 2.4.2.

Produse chimice omologate pentru combaterea bolilor și dăunătorilor

din cultura grâului

Prevenirea căderii plantelor de grâu este o lucrare necesară mai ales în zonele umede și în cazul aplicării unor doze mari de îngrășăminte cu azot.

Pentru evitarea căderii grâului, se recomandă tratamente la începutul alungirii paiului în același timp cu erbicidarea folosind substanțe cu efect retardant (nanizant) pe bază de clorură de clorholină cunoscute sub denumirea comercială de Cycocel, Cycogan, CCC etc.

Prin stropirea plantelor cu Stabilan (1,8-2 l/ha) se realizează reducerea taliei plantelor prin scurtarea și îngroșarea internodurilor bazale, dezvoltarea țesutului mecanic de susținere și sporirea rezistenței la cădere. Totodată are loc redistribuirea asimilatelor între organele plantei, favorizându-se dezvoltarea sistemului radicular, creșterea suprafeței foliare, a numărului de frați fertili și de spice la unitatea de suprafață, a numărului de boabe în spic și în final sporirea randamentului la hectar.

Irigarea grâului de toamnă aduce sporuri de recoltă, dar, spre deosebire de alte plante de cultură, necesită un număr mai mic de udări și norme de udare mai reduse, deoarece circa 70-75% din necesarul de apă (3500-4500 m3/ha pe întreaga perioadă de vegetație) și-l asigură din rezerva de apă a solului și din precipitații acumulate din timpul perioadei de vegetație.

Necesitatea irigării apare în toamnele secetoase când se efectuează o udare la răsărire, cu o normă de udare de 400-500 m3 apă/ha, care asigură umezirea solului pe stratul de 30-40 cm, răsărirea uniformă și creșterea plantelor până la venirea iernii.

În primăvară, udările se aplică în perioada de creștere a tulpinii și numai în funcție de rezerva de apă a solului la ieșirea din iarnă. Adesea, la grâul de toamnă irigarea se face în perioada de maxim consun (la înspicare), cu o singură udare și doar în anii foarte secetoși este nevoie și de a doua udare, cu norme de 500-600 m3/ha, pentru a menține umiditatea solului la 60-80% din capacitatea de câmp pentru apă. Irigarea se face prin aspersiune care asigură o distribuire uniformă a apei și previne seceta atmosferică.

2.5 Recoltarea grâului

Pe glob, coacerea grâului are loc pe tot parcursul anului (fig. 2.5.1, după Gh. Bîlteanu, 1998). În România, grâul se maturizează din a doua jumătate a lunii iunie (în sudul țării) până la începutul lunii august (în zonele nordice, mai umede și răcoroase). Grâul de primăvară recoltându-se în a doua și a treia decadă a lunii august.

Momentul optim în care se face recoltarea grâului se stabilește în funcție de umiditatea boabelor și de destinația culturii(pentru sămânță sau consum), acesta fiind la începutul maturității depline a boabelor (15-16%).Recoltarea trebuie încheiată la umiditatea de 12-13% (într-o perioadă de 5-8 zile) pentru a evita pierderile prin scuturare, imburienarea lanurilor și trecerea grâului în răscoacere. Dacă recoltarea se face la umidități mai ridicate este necesară uscarea boabelor pentru a le reduce umiditatea la cea de păstrare și pentru a evita pierderile survenite în urma deprecierii însușirilor calitative.

Grâul pentru sămânță se recoltează numai la maturitatea deplină, când boabele au 14% umiditate pentru a nu afecta capacitatea germinativă a semințelor.

Grâul se recoltează cu combina autopropulsată care lucrează la parametri normali în lanuri curate de buruieni, când plantele nu sunt căzute, pe vreme caldă și însorită. În funcție de evoluția umidității boabelor este necesară reglarea corespunzătoare a combinei de 2-3 ori pe zi pentru evitarea pierderilor și a spargerilor de boabe și pentru o bună curățire.

Producția proaspăt recoltată se transportă la locurile de depozitare și păstrare, iar terenul se eliberează în cel mai scurt timp pentru efectuarea arăturilor de vară.

Producțiile de grâu sunt variabile în funcție de capacitatea productivă a soiurilor, de condițiile de vegetație și de tehnologia aplicată. Sunt considerate bune producțiile de 4000-5000 kg/ha și foarte bune peste aceste valori. Capacitățile de producție a soiurilor cultivate în prezent în țara noastră sunt de 8000-9000 kg/ha sau chiar mai mult. La soiurile actuale, raportul boabe/paie este de circa 1:1.

Capitolul III

Condițiile pedoclimatice din câmpul experimental

3.1 Solul

Grâul are un sistem radicular mai slab dezvoltat decât alte cereale, fiind o plantă pretențioasă față de sol, preferând terenurile fertile, profunde cu textură mijlocie spre grea (soluri lutoase și luto-argiloase).

Grâul dă rezultatele cele mai bune pe soluri care au o capacitate mare de reținere și înmagazinare a apei dar să fie permeabile, cu o reacție neutră(slab acidă sau slab alcalină, pH între 6-7,5), bogate în humus și bine aprovizionate în elemente nutritive.

Pentru a obține producții satisfăcătoare trebuie evitate solurile slab drenate (cu apă care stagnează o perioada îndelungată), solurile nisipoase cu permeabilitate ridicată pe aceste soluri grâul putând suferii de secetă sau de dezrădăcinare în timpul iernii.

Solul unde s-a realizat experiența este de tip argilo-iluvial, cu un pH de 6,28 (slab acid), grâul putându-se cultiva pe soluri cu pH cuprins intre 6-7,5.

Pentru fiecare 1000 kg boabe de grâu se extrage din sol 23-33 kg N, 11-18 kg P2O5 si 19-37 kg K2O. D. Soltner (1990) prezintă următorul consum specific: 24 kg N, 12,5 kg P2O5 și 17 kg K2O. Din acest consum specific rezultă ca grâul este o plantă care consumă cantități destul de mari de elemente nutritive.

În urma cartării agrochimice redate în tabelul 3.1.1 se poate observa faptul ca solul este slab aprovizionat în N, iar acest lucru a impus o fertilizare cu îngrășăminte chimice de 134 kg s.a. N. Azotul este elementul cu cea mai mare importanță în dezvoltarea plantelor asigurând înfrățirea plantelor în iarnă și o bună și rapidă dezvoltare a plantelor în primăvară. Fosforul este elementul care dă o bună rezistență plantelor și s-a aplicat 69 kg s.a. P2O5 la semănat. Potasiul este prezent în sol în cantități mari nefiind necesar o aplicare suplimentară.

În urma aplicării acestor cantități de îngrășăminte chimice producția scontată era de peste 5,5 t/ha dar această producție este dependentă și de condițiile climatice din perioada de vegetație.

Tabelul 3.1.1

Valorile unor indici de calitate ai solului din câmpul de cercetare

3.2 Precipitațiile din perioada de vegetație a grâului

Grâul este o plantă cu cerințe moderate spre ridicate față de apă având un coeficient de transpirație în jur de 450.Se consideră ca sunt satisfăcătoare precipitații de 225 mm în perioada de vegetație optimul fiind de 600 mm (F. Angelini, 1965).

Perioadele critice față de apă sunt la germinare când boabele absorb 40-50% din masa lor uscată: Seceta din această perioadă determină o slabă răsărire. Următoarele perioade critice pentru grâu apar în primăvară și în următoarele perioade: faza de alungire a paiului, înspicare, înflorire-fecundare și la formarea bobului.

Insuficiența apei în sol însoțită de seceta atmosferică duce la grăbirea vegetației, plantele rămânând slab dezvoltate și se ofilesc. Șiștăvirea boabelor este un fenomen care are consecințe negative asupra producției și este determinată de dezechilibrul dintre pierderea apei prin transpirație și absorbție acesteia din sol.

În tabelul 3.2.1. ne sunt prezentate precipitațiile acumulate în perioada de vegetație a grâului.

Tabelul 3.2.1

Regimul pluviometric din perioada de vegetație a grâului (mm, Apa SM, 2014- 2015)

După semănat grâul are nevoie cantității moderate de precipitații pentru a se asigura o bună încolțire, răsărire și înfrățire. În anul agricol 2014-2015 precipitațiile din luna octombrie fiind net superioare față de media lunară multianuală asigură o bună răsărire și înfrățire. În perioada noiembrie-februarie precipitațiile au fost deficitare acumulându-se un deficit față de media multianuală de 62.2 mm. În perioada următoare precipitațiile oscilează pozitiv și negativ față de medie: martie 55,3mm, aprilie 43,0 mm, mai 96,0mm.Un efect negativ care a influențat puternic producția a fost deficitul de precipitații din lunile iunie (-11,9) și iulie (50,8) care au făcut ca grâul se se coacă forțat și care a produs un procent semnificativ de boabe șiștave.

În concluzie anul agricol 2014-2015 a fost un an destul de favorabil din punct de vedere a regimului pluviometric pentru cultura grâului prin faptul că cantitățile de precipitații au fost normale și repartizate aproximativ uniform.

3.3 Temperatura din perioada de vegetație a grâului

Pentru a putea caracteriza climatic anul 2014-2015 s-au folosit date de la Stația Agrometeorologică din Livada.

Grâul de toamnă are nevoie pe perioada de vegetație de aproximativ 1800-2300 OC, iar cel de primăvară de 1500 OC. Temperatura minimă de germinare este de 1-3 OC și cea optimă de 20-25 OC. La temperaturi de 14-16 OC răsărirea grâului se face în 8-10 zile.

Plantele de grâu suportă temperaturi de -20,-25 OC la nivelul nodului de înfrățire. Semănatul se face în așa fel ca să se acumuleze până la venirea iernii 450-500 OC temperaturi peste 0 OC. Primăvara grâul își reia activitatea la o temperatură mai mare de 5 OC, înspicarea are loc la 16-18 OC, iar la 18-20 OC are loc înflorirea fecundare și umplerea bobului.

.

În tabelul 3.3.1. ne sunt prezentate temperaturile din perioada de vegetație a grâului.

Tabelul 3.1.1

Regimul termic (°C, Apa SM, 2014-2015)

Anul agricol 2014-2015 a fost un am călduros, în toate lunilor întâlnindu-se temperaturi mai mari decât media multianuală, astfel anul 2014-2015 a fost un an călduros.

Capitol IV

Obiectivele cercetării. Materialul și metoda experimentală

4.1 Obiectivele cercetării

Cercetarea prezentată în această lucrare de diplomă a avut ca și obiectiv determinarea influenței plantei premergătoare (porumb și rapiță) asupra unor elemente de productivitate și asupra producției la cultura de grâu.

4.2 Materialul biologic luat în studiu

Pentru a evidenția influența plantei premergătoare asupra producției de grâu s-au luat în studiu trei soiuri de grâu: Capo, Glosa și Renan

Soiul Capo

Este un soi modern de grâu, cultivat pe suprafețe foarte diferențiate din punct de vedere climatic. Este foarte rezistent la ger, foarte rezistent la secetă, fiind cunoscut și sub denumirea de soiul “cămilă” (datorită capacității de autoreglare a consumului de apă).

Figura 4.2.1.Soiul Capo

Prezintă o rezistență foarte bună la boli, are o maturizare târzie și o rezistență la încolțirea în spic.

Are o capacitate mare de înfrățire și o talie destul de mare, 110-120 cm, de aceea se recomandă utilizarea regulatorului de creștere în perioada de înfrățire sau la începutul alungirii paiului, între primul și al doilea internod, 2-3 l/ha produs comercial cu substanța activă 400 g/l cormequat clorură.

Potențialul biologic al soiului este de 10.000-12.000 kg/ha, dar, în mod obișnuit, se obțin producții de 8.000-9.000 kg/ha. Boabele sunt de mărime mijlocie spre mare, iar în condiții normale masa o mie de boabe este cuprinsă între 43-49 g, iar masa hectolitrică este mai mare de 80 kg/hl (figura 4.2.1.).

Soiul Glosa

Soiul Glosa este un soi românesc obținut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare de la Fundulea, care se află în topul fermierilor care doresc să obțină producții satisfăcătoare, dar mai ales de calitate foarte bună a boabelor.

Figura 4.2.2.Soiul Glosa

Soiul este unul precoce, prezintă o rezistența bună la iernare, secetă, arșiță precum si la încolțirea în spic a boabelor. Soiul Glosa se caracterizează prin gluten tare, iar producțiile mari se realizează prin faptul ca acest soi formează lanuri dese.

Soiul Glosa are o înălțime medie de 85-95 cm este rezistent la făinare, mijlociu de sensibil la rugina brună și mijlociu de rezistent la rugina galbenă, septorioză și fuzarioză. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au masa a 1000 de boabe de 42-43 g și masa hectolitrică de 76-79 kg/hl (figura 4.2.2.).

Soiul Renan

Soiul Renan este o varietate aristată, semitimpurie de talie medie cu bobul roșcat. Acest soi prezintă rezistență la rugina neagră și galbenă și are toleranță bună la făinare și la rugina brună.

Figura 4.2.3.Soiul Renan

Această varietate are o capacitate mare de înfrățire, o buna rezistență la ger si arșiță, toleranță ridicată la cădere, dar preferă și se dezvoltă bine în condiții temperate. Soiul are calități superioare pentru panificație fiind în același timp utilizat ca grâu ameliorator.

Cantitatea de sămânță la hectar este de 170 kg, MMB de 43-45 g și Masa hectolitrică 75-83 kg/hl (figura 4.2.3.).

4.3. Metoda de cercetare

Pentru a evidenția influența plantei premergătoare asupra producției la grâu în toamna anului 2014, s-a înființat o experiență bifactorială în trei repetiții cu următorii factori și graduări:

Factorul A soiul de grâu cu graduările:

– a1 Capo;

– a2 Glosa;

– a3 Renan.

Factorul B planta premergătoare cu graduările:

-b1 Porumb;

– b2 Rapiță.

Determinarea MMB-ului s-a făcut după metodologia STAS (SR 6123/99). Numărarea semințelor necesare determinării MMB-ului s-a făcut manual.

Numărarea manuală a semințelor se face astfel: se numără 8 repetiții a 100 semințe și se cântărește separat fiecare repetiție .

Pentru evitarea greșelilor de numărare manuală și revenirilor, în cazul întreruperii lucrului, s-a folosit următoarea tehnică de numărare: cu ajutorul unei spatule sau pensete se detașează simultan câte 5 semințe, la care se adaugă alte 5, alcătuind grămăjoare a câte 10 semințe. S-au unit apoi câte 10 grămăjoare a câte 10 semințe, obținându-se grămăjoare de câte 100 semințe.

Producția de boabe a fost cuantificată pe fiecare parcelă experimentală la recoltarea mecanizată.

Suprafața totală a experienței a fost de 3,6 ha, fiecare soi de grâu ocupând o suprafață de 1,2 ha, iar fiecare experiență ocupând o suprafață de 0,2 ha .

Calculele și interpretarea rezultatelor au fost efectuate după metode statistice consacrate cum sunt analiza varianței. Pentru semnificația diferențelor s-au utilizat testul „t” cu calculul diferențelor limită pentru pragurile de semnificație 5, 1 și 0,1% precum și testul comparațiilor multiple Duncan în care fiecare variantă poate fi considerată martor pentru toate celelalte (program ANOVA).

4.4.Tehnologia de cultivare

Pentru realizarea experienței în câmp s-a aplicat tehnologia clasică diferența constând doar în momentul efectuării lucrărilor de pregătire a terenului, moment ce a depins de perioada de recoltare a plantei premergătoare, astfel că:

După porumb s-a efectuat arătura de toamnă în data de 15 octombrie 2014 la adâncimea de 25 cm cu ajutorul tractorului marca Case în agregat cu plugul reversibil cu 4 trupițe (figura 4.4.1), iar pregătirea patului germinativ s-a efectuat în ziua semănatului cu combinatorul, în data de 9 noiembrie 2014, cu ajutorul tractorului John Deere în agregat cu combinatorul VM6 (figura 4.4.2).

După rapiță s-a efectuat o trecere cu grapa cu discuri în data de 5 august 2014 imediat după recoltarea rapiței, la o adâncime de 10 cm cu ajutorul tractorului U650 în agregat cu discul GD 3,2 (figura 4.4.3). La fel ca și în cazul porumbului pregătirea patului germinativ s-a făcut în ziua semănatului în data de 16 septembrie 2014 cu ajutorul tractorului John Deere în agregat cu combinatorul VM6 (figura 4.4.2).

Înainte de semănat, în 18 august, s-a făcut tratarea semințelor cu produsul Celest Star (ciproconazol 6,3 g/l + fludioxonil 18,8 g/l).

Semănatul grâului s-a efectuat în 9 noiembrie 2014 după porumb și 16 septembrie 2014 după rapiță cu ajutorul tractorului Case 120 în agregat cu semănătoarea Premia 4000 (figura 4.4.4).

Figura 4.4.1 Arătură

Figura 4.4.2 Pregătirea patului germinativ

Figura 4.4.3. Discuitul

Figura 4.4.4. Tractor Case 120+Semănătoarea Premia 4000

Fertilizarea de bază s-a efectuat la semănat în data de 9 noiembrie după porumb, respectiv 16 septembrie după rapiță cu NPK 18:46:0, în cantate de 150 kg/ha (27 kg s.a. N, 69 kg s.a. P). Ca și fertilizare suplimentară s-a mai aplicat în data de 30 martie 200 kg azotat de amoniu (67 kg s.a. N), iar în data de 10 mai la înspicare s-au mai aplicat 120 kg azotat de amoniu (40 kg s.a. N), cu ajutor tractorului John Deere în agregat cu mașina de administrat îngrășăminte chimice MIG (figura 4.4.5).

Figura 4.4.5 Administrat îngrășăminte chimice pe vegetație

Tratamente împotriva buruienilor s-au efectuat cu produsul Rival 75 PU (clorsulfuron 75%) aplicat la 5-6 zile după semănat (15 noiembrie după porumb, 21 septembrie după rapiță) înaintea răsăririi grâului împotriva buruienilor dicotiledonate, iar cel de-al doilea tratament s-a efectuat cu produsul Sekator Progress OD (amidosulfuron 100g/l + iodosulfuron metil 25g/l + mefempir dietil 250g/l) în data de 22 martie 2015 împotriva buruienilor dicotiledonate și unele monocotiledonate, cum este iarba vântului.

Împotriva bolilor foliare ale grâului s-au aplicat tratamente cu produsele Mystic Pro (200g/l tebuconazol + 300g/l procloraz) în data de 10 aprilie și cu Topsin 500 SC (tiofanat metil 500g/l) în data de 7 mai.

Controlul dăunătorilor s-a făcut cu produsul Biscaya 210 OD (tiocloprid 240 g/l) în data de 7 mai.

Toate tratamentele fitosanitare împotriva buruienilor, bolilor și dăunătorilor s-au efectuat cu tractorul U650 în agregat cu EEP-600 (figura 4.4.6).

Figura 4.4.6 Efectuarea tratamentelor fitosanitare

Recoltarea grâului s-a făcut în data de 13 iulie cu combina John Deere 1450WTS (figurile 4.4.7 și 4.4.8).

Figura 4.4.7 Recoltarea

Figura 4.4.8 Recoltarea

Capitolul V

REZULTATE OBȚINUTE

5.1 Rezultate obținute privind influența factorilor experimentali asupra MMB

Masa a o mie de boabe (MMB) a soiurilor de grâu luate în studiu este un element de productivitate mai puțin influențat de planta premergătoare. La soiurile de grâu Glosa și Renan nu se constată diferențe semnificative de MMB nici prin analiza varianței și nici prin testul Duncan(tabel 5.1.1)

Tabel 5.1.1

Influența soiului în interacțiune cu planta premergătoare asupra MMB-ului

(Apa, jud. Satu Mare, 2015)

DL(p 5%) 1,49

DL(p 1%) 2,26

DL(p 0,1%) 3,63

Cele trei soiuri experimentale au MMB-ul peste 38 g. Comparând MMB-ul soiurilor Glosa și Renan cu MMB-ul soiului Capo, luat ca și martor, se constată diferențe foarte semnificative ale valorilor MMB. Testul Duncan arată diferențe semnificative între MMB-ul determinat la cele trei soiuri (tabel 5.1.2).

Tabel 5.1.2

Influența soiului asupra MMB (Apa, jud. Satu Mare, 2015)

DL(p 5%) 0,89

DL(p 1%) 1,47

DL(p 0,1%) 2,75

În medie pe cele trei soiuri luate în studiu planta premergătoare influențează MMB grâului. După porumb ca și plantă premergătoare s-a obținut un MMB mai mic (41,67 g) comparativ cu MMB-ul obținut după rapiță (42,44 g), însă diferențele valorilor MMB nu sunt asigurate statistic nici prin analiza varianței și nici prin testul Duncan (Tabel 5.1.3).

Tabel 5.1.3

Influența plantei premergătoare asupra MMB (Apa, jud. Satu Mare, 2015)

DL(p 5%) 0,86

DL(p 1%) 1,30

DL(p 0,1%) 2,09

5.2 Rezultate obținute privind influența factorilor experimentali asupra producției

În condițiile pedoclimatice de la Apa, județul Satu Mare cel mai productiv soi s-a dovedit a fi soiul Glosa cu o producție medie de peste 4.100 kg/ha. Interpretând rezultatele prin testul Duncan se constată că nu există diferențe de producție între soiurile Capo și Glosa ci numai intre aceste două soiuri si soiul Renan (tabel 5.2.1).

Tabel 5.2.1

Influența soiului asupra producției de grâu (Apa, jud. Satu Mare, 2015)

DL(p 5%) 69,18

DL(p 1%) 114,47

DL(p 0,1%) 214,25

În medie pe cele trei soiuri de grâu luate în studiu se constată că producția de grâu cea mai mare se obține după cultura de rapiță care eliberează terenul devreme comparativ cu porumbul. Diferențele de producție după rapiță sunt foarte semnificative comparativ cu diferențele de producție obținute după porumb. Interpretând rezultatele obținute prin testul Duncan se constată diferențe semnificative de producție în funcție de planta premergătoare (tabel 5.2.2).

Tabel 5.2.2

Influența plantei premergătoare asupra producției de grâu

(Apa, jud. Satu Mare, 2015)

DL(p 5%) 64,21

DL(p 1%) 97,23

DL(p 0,1%) 156,19

În urma studiilor efectuate, s-a constatat ca la toate soiurile de grâu experimentate (analizate) diferențele de producție sunt foarte semnificative după rapiță, comparativ cu cultivarea grâului după porumb. Producția cea mai mare de 4647 kg/ha s-a înregistrat la soiul Glosa cultivat după rapiță. Interpretând rezultatele prin testul Duncan se contată ca la soiurile Glosa și Renan nu există diferențe semnificative de producție în urma cultivării grâului după porumb sau rapiță (tabel 5.2.3).

Tabel 5.2.3

Interacțiunea producției la soiul

DL(p 5%) 111,21

DL(p 1%) 168,40

DL(p 0,1%) 270,53

Cultivând cele trei soiuri de grâu după porumb producțiile obținute sunt de peste 3000 kg/ha, iar după rapiță producțiile obținute depășesc 4000 kg/ha excepție face soiul Renan (tabel 5.2.4).

Tabel 5.2.4

Interacțiunea soiului la producție

DL(p 5%) 104,53

DL(p 1%) 164,24

DL(p 0.1%) 282,46

CONCLUZII

Condițiile pedoclimatice din localitatea Apa, județul Satu Mare sunt favorabile cultivării grâului de toamnă.

MMB-ul soiurilor de grâu luate în studiu este un element de productivitate mai puțin influențat de planta premergătoare. La soiurile de grâu Glosa și Renan nu se constată diferențe semnificative ale valorilor MMB nici prin analiza varianței și nici prin testul Duncan.

În urma studiilor efectuate s-a constatat că rapița este o foarte bună premergătoare pentru grâul de toamnă, la toate soiurile cultivate după rapiță obținându-se diferențe de producție foarte semnificativ pozitive comparativ cu producțiile obținute după porumb.

Producția cea mai mare, de 4.647 kg/ha, s-a înregistrat la soiul Glosa cultivat după rapiță.

Cultivând cele trei soiuri de grâu luate în studiu după porumb, producțiile obținute au fost de peste 3000 kg/ha, iar după rapiță producțiile obținute au depășit 4000 kg/ha, excepție făcând soiul Renan.

BIBLIOGRAFIE