Cercetari Privind Efectul Cycocelului Asupra Cresterii Si Infloririi Speciilor de Pelargonium
Cuprins
PARTEA I
CAPITOLUL I
PROBLEME GENERALE PRIVIND CULTURA MUȘCATELOR
1.1. Noțiuni introductive
1.2. Importanța floriculturii
1.3. Scurt istoric
1.4. Clasificarea mușcatelor
1.5. Pregătirea plantelor de mușcate pentru iernare și îngrijirea lor
CAPITOLUL II
CERINȚELE MUȘCATELOR FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU
2.1. Lumina
2.2. Temperatura
2.3. Apa
2.4. Aerul
2.5. Substratul de cultură
2.6. Fertilizarea
CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A MUȘCATELOR
3.1. Înmulțirea mușcatelor
3.1.1. Înmulțirea mușcatelor prin semințe
3.1.2. Înmulțirea mușcatelor prin butășire
3.2. Etape de cultivare la scară industrială a mușcatelor
3.3. Lucrăride îngrijire efectuate în perioada de vegetație
3.4. Tăierea plantelor de mușcate
3.5. Deficiențe fiziologice
3.6. Bolile și dăunătorii mușcatelor
3.6.1. Dăunători de origine vegetală
3.6.2. Dăunători de origine animală
PARTEA II
CAPITOLUL IV
CERCETĂRI PRIVIND EFECTUL CYCOCELULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI ÎNFLORIRII SPECIILOR DE PELARGONIUM
4.1. Scopul și obiectivele cercetări
4.2. Condiții de desfășurare a experienței
4.3. Material și metodă
4.4. Organizarea și amplasarea experiențelor
4.4.1. Descrierea speciilor
4.5. Tehnologia de cultură aplicată
PARTEA III
CAPITOLUL V
REZULTATE OBȚINUTE ÎN CERCETĂRILE PRIVIND EFECTUL CYCOCELULUI ASUPRA CREȘTERI ȘI ÎNFLORIRII SPECIILOR DE PELARGONIUM
5.1.Cercetări privind efectul Cycocelului asupra creșteri și înfloririi speciilor de Pelargonium.37
5.1.1. Date privind dimensiunea butașilor de Pelargonium
5.1.2. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra înălțimii plantelor de
Pelargonium zonale
5.1.3. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de frunze
de Pelargonium zonale
5.1.4. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de flori
de Pelargonium zonale
5.1.5. Înălțimea plantelor de Pelargonium grandiflorum sub influența unilaterală a
tratamentului cu Cycocel
5.1.6. Numărul de frunze de Pelargonium grandiflorum sub influența unilaterală a
tratamentului cu Cycocel
5.1.7. Numărul de florii de Pelargonium grandiflorum sub influența unilaterală a
Tratamentului cu Cycocel
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBILIOGRAFIE
PARTEA I
CAPITOLUL I
PROBLEME GENERALE PRIVIND CULTURA MUȘCATELOR
1.1. Noțiuni introductive
Floricultura este una din domeniile de bază a horticulturii, având ca obiect de studiu particularitățile morfologice și biologice, cerințele față de factorii de mediu, metodele de înmulțire, tehnologiile de cultivare și modul de utilizare a speciilor floricole. Ca știință floricultura, studiază plantele ornamentale, aparținând următoarelor categorii: (Șelaru, 1998)
– specii erbacee decorative prin flori, frunze, fructe sau port, cultivate în câmp sau în spații protejate (Freesia, Cyclamen, Salvia, Gerbera, Coleus etc.);
– specii lemnoase, arbustive cu frunzișul persistent, cultivate în sere (Azaleea, Camelia, Dracena, Ficus, Palmier etc.);
– specii de arbuști ornamentali care se pretează la cultura forțată (Syringa, Forsythia, Rosa etc.).
1.2. Importanța floriculturii
Floarea și omul și-au împletit existenta de-a lungul mileniilor. Omul a îndragit-o pentru frumusețea ei, pentru parfumul pe care-l emană, dar și pentru leacurile ce i le oferea. De astfel, însăși existența omului a fost și este legată de floare. Ea poate să-i încânte privirea, dar ea și numai ea este capabilă să-i ofere principala hrană zilnică – pâinea și fructele – pentru că plantele ce nu fac flori, nu fac nici fructe (Bălărețu, 1980).
Natura ar fi de neimaginat fără lumea florilor. Frumusețea neîntrecuta a florilor, prin coloritul și parfumul lor, prin înfloritul bogat, bine eșalonat sunt doar câteva din multiplele însușiri cu care au fost înzestrate plantele floricole. Florile, de asemenea, au fost alese ca simboluri ale unor națiuni: crizantema este emblema curții imperiale japoneze, laleaua este simbolul Olandei, crinul a reprezentat regalitatea în Franța, orhideele se întâlnesc pe stemele multor țări din America latină , inclusive stema Moldovei avea, pe lângă capul de bour, un crin și un trandafir, iar în anul 1986 trandafirul a devenit simbol S.U.A (Cantor, 2008 ).
Florile datorită calitățiilor estetice, au influență asupra stărilor psihice a omului, având puterea de a stimula emoții stenice (bucurie, voiciune) care tonifică și fortifică activitatea organismului și puterea de a îndepărta stările astenice (tristețe, supărare, îngrijorare)(Șelaru, 1998).
Unele specii floricole pot fi utilizate și în alimentația omului: petalale de trandafir se folosesc la prepararea de sirop, ceai, unt etc. Fructele de Ananas se pot consuma proaspete sau sub formă de sucuri, compoturi și gemuri, iar fructele de Vanilia se utilizează ca aromatizant pentru dulciuri. De asemenea, unele specii sunt utilizate pentru extragerea de coloranți (Rudbeckia, Dahlia, Calendula, Gaillardia etc.). Unele flori pot reprezenta și însușiri terapeutice și se folosesc ca plante medicinale: Aloe, Digitalis, Calendula, Papaver, Iris etc. (Șelaru, 1998).
În antichitate, cultul pentru flori a atins înflorirea și rafinamentul maxim la popoarele Orientului: China, India, Japonia. Palatele împăraților chinezi erau înconjurate de parcuri imense din care nu lipseau flori precum azaleea, camelia, crinul, lotusul, trandafirul. Cunoașterea florilor încă din antichitate este consemnată și în Europa, fără să se ajungă însă la rafinamentul artei grădinilor din Orient. Aici florile erau folosite ca răsplată adusă zeităților și personalităților. [NUME_REDACTAT] antică cele mai cunoscute flori au împrumutat numele unor zeități celebre, precum: Narcissus, Iris, Adonis, Nemessis etc. [NUME_REDACTAT] antică se cultivau în ghivece pe timpul împăratului Seneca, contribuind totodată la dezvoltarea mijloacelor artificiale de cultivare a plantelor în extrasezon. Datorită migraților de popoare și cruciadelor se realizează schimbul de plante floricole între regiuni. [NUME_REDACTAT] de către turci și apoi expansiunea acestora în Europa au dus la răspândirea unor specii și soiuri de trandafir, lalele, zambile provenite din [NUME_REDACTAT], Caucaz, Persia. Un rol important în dezvoltarea floriculturii l-au avut grădinile particulare sau cele aparținând mănăstirilor, iar mai târziu grădinile botanice organizate pe lângă universități (Toma, 2009).
Consumul de flori diferă de la o țară la alta și depinde, în principal de potențialul economic. Activitățiile productive cu ponderea cea mai mare sunt înregistrate în Olanda (producătorul numărul unu în Europa care exportă 60% din producție și este primul producător mondial de bulbi), Germania, Franța, Italia (Toma, 2009).
[NUME_REDACTAT] în anul 2012 se constată o creștere semificativă a suprafețelor cultivate atât în câmp cât și în spații protejate, suprafața cultivată în câmp fiind de 283 ha și producția de 155,060 mii fire iar în spații protejate suprafața fiind de 116 ha, iar producția de 33,474 mii fire ( http://www.madr.ro/ro/horticultura/floricultura.html).
Statisticile internaționale indică, o creștere continuă a producțiilor și suprafețelor floricole pe plan mondial, creșterea fiind datorată atât cererilor tot mai ridicate de plante ornamentale cât și veniturilor mari care se pot obține din această activitate.
1.3. Scurt istoric
[NUME_REDACTAT] cuprinde 220-280 de specii care fac parte din familia Geraniaceae. Numele provine din cuvântul grecesc "pelargos"= barză și este legată de forma florii mușcatei care se aseamănă cu ciocul berzei. Numele de Pelargonium a fost dat de [NUME_REDACTAT], în anul 1783. Plantă erbacee, perenă, rustică, care, pe perioada iernii, din cauza temperaturilor scăzute, intră în repaus vegetativ (Vinereanu, 2011).
[NUME_REDACTAT] este originară din Africa de Sud ([NUME_REDACTAT] Speranțe). Sub numele de mușcată este amintită prima dată de Benkő Jozsef în anul 1783. Primele plante au fost introduse și cultivate în Europa în anul 1600 de către olandezi. Prima mușcată "cultivată" cunoscută a fost specia Pelargonium triste în grădina botanică din Leiden. [NUME_REDACTAT] a ajuns prin intermediul cunoscutului ameliorator [NUME_REDACTAT], care a achiziționat câteva semințe la Paris, de la [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], în serele palatului Schönbrunn mușcata a ajuns doar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din Franța, via Paris. De la Schönbrunn, mușcatele pline de flori au apărut în scurt timp și în Ungaria, în serele prințului Esterházy Miklós.
Formele actuale de mușcate sunt datorate amelioratorilor. Primele încrucișări au fost făcute în Anglia, țara în care au existat și cele mai mari colecții de mușcate. Din documentele acelor vremuri aflăm că primele încrucișări importante au avut loc înainte de 1800, iar între anii 1825 și 1835 au continuat cu o intensitate sporită. În 1864 Lemoine a prezentat prima mușcată cu flori involte, iar în 1870 a fost obținută mușcata franceză de către Brant. La începutul secolului al XX-lea firma Neubonner a comercializat numeroase soiuri deosebite, cum ar fi: Meteor, Rubin etc. Din anii 20 ai secolului al XX-lea, soiurile de mușcate curgătoare Pelargonium peltatum, erau cultivate în ghivece suspendate, moderne. Ameliorarea mușcatelor aproape că a trebuit reluată de la început în anul 1960, deoarece plantele s-au distrus datorită bacteriozei Xanthomonas. În urma atacului în ameliorare au început să folosească grupa de soiuri Irene, care a fost creată în anul 1942 în [NUME_REDACTAT] ale Americii sau soiurile rustice, care au supravețuit perioada cu bacterioză. Ameliorarea nu a încetat nici în zilele noastre (Honfi și colab, 2013).
1.4. Clasificarea mușcatelor
Din punct de vedere botanic mușcata reprezintă un sistem radicular rigid, sârmos ce împânzește puternic substratul de cultură, astfel utilizează eficient apa de irigare. Frunzele lung pețiolate pubescente, sunt de cele mai multe ori simple sau compuse, palmate sau penate. La baza pețiolului apar stipele. Tulpina este bine ramificată, cu rol de a susține ramificațiile și lăstarii cu frunze și flori și de a conduce seva către intreagă plantă. Florile formează infloreșcențe umbeliforme care se înalță deasupra frunzelor, datorită pedunculului floral lung. Florile bărbătești, prezintă un peduncul scurt, iar la baza receptaculului se găsesc adeseori bractee. Floarea are structură zigomorfă, prezintă un singur plan simetric cu două jumătăți identice. Cele cinci sepale ale florii pot fi concrescute cu pedunculul floral, lungimea acestuia variind, în funcție de soi, de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Floarea are cinci (uneori patru ) petale libere. Cele două petale superioare se deosebesc semnificativ de celelalte trei, inferioare. Staminele sunt dispuse în două cercuri, de câte cinci, iar dintre acestea 2-7 sunt fertile, restul fiind sterile sau incomplet dezvoltate. Are cinci carpele și formează un ovar epigon. Forma, culoarea și dimensiunea florii pot fi foarte variate. Din flori se formează fructele în formă de cioc care este formată din carpelele sterile vecine. Sămânța mușcatelor are formă ovală, este spiralată și se termină cu un papus (Honfi și colab, 2013).
Clasele principale de mușcate. Există patru categorii de mușcate Pelargonium, care au trezit un interes mai mare pentru decorarea casei și grădinilor:
– Pelargonium zonale (mușcatele obișnuite de grădină sau mușcatele românești) cu flori grupate în bulgări (Fig.1.1.)
– Pelargonium peltatum (mușcata pletoasă) foarte grațioasă, cu numeroase flori mici, grupate (Fig.1.2.)
– Pelargonium grandiflorum (muscatele englezești) cu flori mari, boagte și frumos colorate (Fig.1.3.)
– Pelargonium odoratissimum (mușcata mirositoare) cu frunze adânc lobate și flori mici (Fig.1.4.) (Vinereanu, 2011).
Fig.1.1. Pelargonium zonale. Fig.1.2. Pelargonium peltatum.
(Sursa:www.google.com) (Sursa:www.google.com)
Fig.1.3. Pelargonium grandiflorum Fig.1.4. Pelargonium odoratissimum
(Sursa:www.google.com) (Sursa:www.google.com)
După ciclul de viață mușcatele sunt: -flori perene, capabile să înflorească continuu din luna mai până la apariția primelor înghețuri de toamnă, cu condiția ca acestea să beneficieze de o însorire puternică și de o udare moderată.
– flori anuale deoarece nu rezistă iarna în exterior la temperaturile scăzute, sub -5oC și dacă nu se introduc în spații închise ele pier (Vinereanu, 2011).
În funcție de forma florilor, mușcatele se grupează în:
– Flori simple;
– Flori semi-involte;
– Flori involte.
În funcție de forma frunzelor, mușcatele se grupează:
– cu frunze ce seamănă cu cele de ferigi (Fig.1.5.)
– cu frunze ce seamănă cu cele vița de vie (Fig.1.5.)
– cu frunze profund divizate (Fig.1.5.)
– cu frunze rotunde (Fig.1.5.)
– frunze cu marginea buclată.(Fig.1.5.)
Fig.1.5.
(Sursa: www.herbsociety.org)
1.5.Pregătirea plantelor de mușcate pentru iernare și îngrijirea lor
Mușcatele trebuie aduse în casă înainte de primele brume, care apar în noiembrie. Folia sau împletiturile de rafie protejează peste noapte mușcatele de frig. Astfel, ținute, mușcatele se intăresc, devin mai sănătoase și viguroase, scade pericolul de a aduce în casă insecte nedorite și devine mai rezistent la frig și la atacul bolilor și dăunătorilor în timpul de repaus vegetativ. Înainte de a depozita plantele în spațiul ales, se lasă câteva zile într-un loc ferit de ploaie, pentru ca pământul de la suprafața vasului să se usuce, altfel rădăcinile pot putrezi, apoi se verifică tulpina și lăstarii să fie bine uscați. Se oprește administrarea cu îngrășământ pentru a ajuta maturizarea lăstarilor și creșterea rezistenței la frig. Plantele se curăță de toate florile uscate, de lăstarii rupți sau uscați, de frunzele uscate sau veștejite, pentru a preveni apariția bolilor și dăunătorilor peste iarnă. Se face curățărea și afânarea pământul de la suprafața vasului, pentru a asigura o bună aerare a rădăcinilor și pentru a evita umezeala stătută. Se execută o tăiere ușoară dacă dorim să continue înflorirea peste iarnă, sau o tăiere puternică pentru păstrarea ei în stare de repaus vegetativ, până în primăvară. După terminarea acestor lucrări plantele se plasează în spații răcăroase.
Mușcatele iernează în spații a căror temperatură este în jurul a 10oC, fără oscilații mari pe parcursul unei zile și cu o umiditate atmosferică de circa 50-60%. Dacă temperaturile cresc prea mult, se aerisesc camerele până ce scade temperatura sub 12oC. Când se aerisește spațiul, mușcatele trebuie protejate de aerul rece de afară. Lumina este indispensabilă pentru ca frunzele plantei să poată prepara substanțe nutritive necesare pentru fotosinteză, așadar plantele se așează aproape de ferestre orientate spre sud, dar se evită amplasarea lor pe calorifere sau surse de căldură. Udăriile se efectuează mai rar și depind de condițiile de mediu, dar trebuie evitat uscarea completă a substratului (Vinereanu, 2011).
CAPITOLUL II
CERINȚELE MUȘCATELOR FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU
Plantele se dezvoltă normal dacă fiecare factor este asigurat la un anumit nivel cantitativ, considerat ca valoare optimă și care se află între două praguri de toleranță, minim și maxim, iar valorile în afara acestui interval determină moartea plantelor. Factorii ecologici care constituie cadrul de viață al plantelor sunt: lumina, temperatura, apa, aerul și substratul de cultură (Cantor și Zaharia, 2002).
2.1. [NUME_REDACTAT] este sursa de energie pentru fotosinteză, iar intensitatea sa influențează în mod direct dezvoltarea și creșterea normală a plantelor. Plantele cultivate la lumină, sunt sănătoase, bine dezvoltate, viguroase, cu frunze verzi, cu un număr sporit de ramificații și flori bogate. Mușcata se dezvoltă rapid și înflorește abundent când este cultivată în exterior și primește o intensitate luminoasă maximă, dar se găsesc și soiuri de mușcată care se dezvoltă la fel de bine și la soare parțial sau umbră parțială. Este considerată o plantă iubitoare de lumină și de aceea, pentru o bună creștere, în perioada martie-octombrie este necesar expunerea lor la lumină directă.
În ceea ce privește durata zilei, pentru dezvoltarea normală, mușcata este caracterizată ca o plantă neutră, care crește și înflorește la fel de bine la zi lungă (12 ore de lumină pe zi) sau la zi scurtă (8-10 ore de lumină pe zi). Lipsa lumini duce la micșorarea dimensiunilor și numărului de frunze și flori. Plantele crescute la lumină slabă au tulpina de culoare palidă, internoduri alungite, frunze galbene și sunt sensibile la boli. În perioada de repaus vegetativ (noiembrie-februarie), mușcatele se așează la locul cel mai luminos din spațiul de păstrare (Vinereanu, 2011).
2.2. [NUME_REDACTAT] provenită de la soare sau de la o altă sursă termică are o mare importanță în viața mușcatelor, deoarece tot ciclul de dezvoltare al plantei depinde de condițiile de temperatură. Mușcatele sunt plante iubitoare de căldura, temperatura optimă de dezvoltare fiind cuprinsă între 16 și 24o C, excepție făcând perioada noiembrie-februarie, când se păstrează bine și la răcoare. Se recomandă menținerea temperaturi pământului din vas, de la nivelul rădăcinilor, mai ridicat cu câteva grade decât temperatura mediului. Dacă pământul din vas este prea rece și prea umed, atunci absorbția apei și a elementelor nutritive de către rădăcini este împiedicată, frunzele se apleacă, încep să cadă și planta se ofilește. Valoarea temperaturii necesară pentru dezvoltarea plantei diferă în funcție de soi, de stadiul de dezvoltare, de anotimp și de sol. După iernare mușcatele se pot plasa afară definitiv numai atunci când pe timpul nopții sunt temperaturi constante de 7-8oC (Vinereanu, 2011).
Tabelul 2.1.
Cerințele față de temperatură ale hibrizilor de mușcate – după Dobay, 2008
2.3. [NUME_REDACTAT], fiind plante cu o creștere rapidă, au nevoie de o serie de substanțe nutritive suplimentare care să le asigură o bună dezvoltare. Substanțele nutritive pe care le conține un sol sunt accesibile pentru plantă numai în formă lichidă și aici apare rolul apei, care dizolvă substanțele din sol, hrănind planta. Apa, pe lângă faptul că face posibilă hrănirea plantelor, prin transpirație reglează și starea lor de sănătate. De aici rezultă că apa este factorul indispensabil vieții plantelor, iar udarea acestora cu apă de calitate este una din sarcinile cele mai importante în cultura mușcatelor.
Cantitatea de apă administrată mușcatelor este influențată de o serie de factori cum ar fi: starea de sănătate a plantei, specia, temperatura mediului și a solului, căldura, substratul de cultură utilizat, etc. Mușcatele sunt plante ușor de îngrijit deoarece ele suportă și câteva zile de uscăciune, chiar dacă sunt expuse la soare . Se evită administrarea unei cantități prea mare de apă, deoarece acest lucru favorizează apariția la baza lor a unor frunze putrezite, îngălbenite, cu vârful brunificat. Soiurile de mușcată cu frunze groase au nevoie de o cantitate mai mică de apă, decât soiurile cu frunze moi, deoarece frunzele groase au capacitatea de a înmagazina un surplus de apă în țesuturile lor, care nu se evaporă ușor.
Plantele de mușcată se udă de sus, prin turnarea apei direct în ghiveci, evitând udarea frunzelor și florilor. Se udă cu apă care este lipsită de duritate, de preferință cu apă de ploaie care are o temperatură cuprinsă între 18-25oC. În repausul vegetal plantele se udă rar, doar pentru a evita uscarea completă a pământului din vas (Vinereanu, 2011).
2.4. [NUME_REDACTAT] atmosferic este un factor de mediu important, care acționează asupra plantelor prin gazele pe care le conține: 78% azot, 21% oxigen, 0,945% argon, 0,03% CO2 și alte gaze în concentrație foarte mică. Conținutul normal de CO2 al aerului este de 0,03%. Atunci când procentul scade, creșterea este încetinită sau chiar se oprește dacă atinge pragul de 0,01%. Din potrivă, intensitatea fotosintetică poate fi mărită de 2 sau chiar 3 ori, când conținutul de CO2 ajunge până la 0,155. În general, creșterea conținutului în dioxid de carbon se reflectă la majoritatea speciilor în: creșterea suprafeței foliare, dezvoltarea substanței uscate, iar din punct de vedere practic, îmbogățirea CO2 are drept consecințe: dezvoltarea randamentului, precocitatea înfloririi, îmbogățirea calității (Cantor și Zaharia, 2002).
2.5. Substratul de cultură
Substatul este suportul material care asigură hrănirea plantei pe întregul proces de dezvoltare, iar substanțele nutritive necesare se introduc în sol sub formă de îngrășăminte. Mușcata preferă un amestec de pământ mijlociu îndesat sau un compost pe bază de sol, cu un grad de porozitate redus. Un pH 6-6,5 este specific pământului semigreu spre ușor și este ideal pentru cultura de mușcată. La înmulțirea mușcatei prin semănatul semințelor se recomandă solul nisipos sau mranița de frunze, pentru că răsadurile nu au nevoie de multe substanțe nutritive, pe când la înmulțirea mușcatei prin butășire cel mai bun substrat este din 100% turbă, ce ajută la menținerea umezeli și evitarea golurilor de aer în vas. Dezvoltarea generală a plantelor este influențată și de volumul mediului de sol, așadar mușcatele mature, cultivate în ghivece de dimensiuni reduse, au o creștere lentă, dar se grăbește înflorirea lor, în schimb, mușcatele tinere, cultivate în vase de volum mare, se ofilesc deoarece ele nu reușesc să absoarbă umiditatea din masa solului. Pentru o bună creștere a plantelor de mușcate în toate etapele vieții, se realizează un amestec de pământ format din componente naturale (pământ de țelină, mraniță, turbă) și componente naturale de origine minerală (nisipul de râu) în proporții corecte care depind de stadiul de dezvoltare a plantei (Vinereanu, 2011).
În comerț se găsesc amestecuri de pământ pentru mușcate, care pot fi folosite de cultivatori sau de grădinarii amatori. Conținutul lor optim în substanțe nutritive este următorul:
-azot (N) 400 mg/l;
-fosfor (P2O5) 200 mg/l;
-potasiu (K2O) 600 mg/l;
-conținutul în săruri 1,5 g/l;
-magneziu (MgO) 50 mg/l.
Descompunerea optimă a substanțelor nutritive se realizează la 21oC (Honfi și colab, 2013).
2.6. [NUME_REDACTAT] lângă îngrășământul de bază amestecat în substrat, în culturile floricole se utilizează și îngrășăminte ușor solubile, lichide, pentru a stimula creșterea și dezvoltarea plantelor, precum și înflorirea acestora. În acest caz este important alegerea unui îngrășământ cu conținut ridicat de potasiu și calciu. Mulți cultivatori folosesc îngrășăminte echilibrate de tip Peters sau Ferticare: N:P:K:Ca (20:10:20:7 sau 15:11:29:7), îngrășăminte ușor asimilabile, solubile în apă. Administrarea substanțelor nutritive se efectuează în orele dimineții, ca planta și substratul să nu fie foarte încălzite. Dacă este posibil, administrarea îngrășămintelor trebuie efectuată doar la sol, deoarece mușcata nu agrează îngrășământul foliar. Concentrația soluției nutritive depinde de stadiul de dezvoltare al plantei. Plantele tinere, mici se stropesc cu soluții nutritive în concentrație redusă de 0,05%- 0,1%, iar plantele mari, înflorite, cu soluții de 0,15%-0,2%. Dacă administrăm îngrășăminte de două-trei ori pe săptămână, atunci folosim o cantitate mai scăzută, iar dacă folosim o dată pe săptămână se va utiliza concentrație mai mare. În lunile reci și fără lumină, iarna, când serele se țin închise, de aceea nivelul bioxidului de carbon necesar pentru asimilarea plantelor scade la nivelul minim. Este indicat să se suplimenteze cantitatea de bioxid de carbon prin fertilizări cu metode artificiale, în orele dimineții, până la valori de 300-500 ppm. Dacă temperatura exterioară permite, se recomandă aerisirea spațiului, astfel încât concentrația atmosferică de bioxid de carbon din interior să fie egală cu cea din exterior (Honfi și colab, 2013).
CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A MUȘCATELOR
3.1. Înmulțirea mușcatelor
Mușcatele sunt plante care se pot înmulți ușor pe cale vegetativă (prin butași, părți de plantă, etc.) și mai greu prin semințe (deoarece necesită o atenție mare de la însămânțare până la obținerea răsadului).
Butășirea se face cu rezultate bune, obținându-se plante de mușcate compacte, de aceea această metodă este cea mai utilizată și este recomandată și pentru amatori.
O mușcată se va păstra cel mult 3-4 ani, deoarece pe parcursul anilor mușcatele bătrâne se ramifică mai slab și capătă un aspect neplăcut prin căderea frunzelor inferioare, de la baza plantei.
3.1.1. Înmulțirea mușcatelor prin semințe
Înmulțirea plantelor de mușcată pe cale sexuată este considerată foarte dificilă, deoarece necesită multă îngrijire și atenție pentru ca semințele și răsadurile să se dezvolte fără întrerupere, întrucât și o singură zi de neglijență duce la moartea plantei.
Se vor folosi semințe hibride (F1) pentru că din aceste semințe rezultă mușcate viguroase și cu o înflorire bogată. Semințele F1 se obțin în urma polenizării artificiale, prin încrucișarea a două varietăți diferite de mușcate. Se evită folosirea semințelor necoapte, foarte vechi, deoarece acestea au germinație neuniformă și se obțin plante slab dezvoltate. Se seamănă în ghivece, în lădițe speciale, în minisere sau alte vase, care să aibă adâncimea de 6-10 cm și să fie prevăzute obligatoriu cu orificii de scurgere a apei. Înainte de însămânțare, subtratul de plantat trebuie bine dezinfectată și afânată. Semințele de mușcată au dimensiuni foarte mici, așadar trebuie amestecate înainte de folosire cu puțin nisip uscat pentru a asigura o împrăștiere uniformă pe pământ. Semănatul se începe la începutul lunii decembrie și se continuă până la mijlocul sau sfârșitul lunii ianuarie. Adâncimea de semănat recomandată este de maximum 1,5 cm, deoarece dacă se îngroapă mai adânc, germinarea întârzie și există pericolul ca plantele să piară în urma lipsei de oxigen, iar dacă se seamănă prea la suprafață, atunci plantele nu răsar din cauza lipsei de umiditate.
Semințele de mușcată nu au nevoie de o cantitate mare de lumină, se acoperă cu un strat subțire de pământ fin sau nisip și se tasează ușor cu o scândură. Udarea substratului se face cu pulverizator sau cu o stropitoare cu sită măruntă. Condițiile cele mai bune de germinare a semințelor sunt: temperatura de 20-22oC, umiditatea relativă de 85-80% și 16-20 ore de lumină pe zi. După germinare, plăntuțele nou apărute au nevoie de lumină, de aceea răsadurile sunt amplasate în locurile cele mai luminate, ferite de razele directe ale soarelui. Răsărirea plăntuțelor de mușcate se produc în decurs de 7-14 zile, până la trei săptămâni de la semănare, în funcție de specia și de soi. Plăntuțele de mușcate se repică după dezvoltarea a două perechi de frunze în mini-sere, ghivece de plastic, în cuburi nutritive. Prin repicare se creează condiții de care are nevoie planta pentru o dezvoltare normală, având la dispoziție o suprafață mai mare de nutriție , mai mult aer și lumină. După 90-110 zile de la germinarea semințelor în condiții favorabile de lumină, apar bobocii florali (Vinereanu, 2011).
Soiurile obținute din semințe sunt butășite adeseori la sfârșitul verii, butași din care în anul următor se dezvoltă plante mari, cu tulpină lignificată, formând semințe germinabile. Din aceste semințe însă nu se obțin plante identice soiului-mamă, deci e mai bine să nu se piardă timpul cu ele (Honfi și colab, 2013).
3.1.2. Înmulțirea mușcatelor prin butășire
Mușcatele se înmulțesc foarte ușor și simplu pe cale vegetativă. Prin înmulțirea vegetativă se înțelege înmulțirea mușcatelor folosind părți ale plantei care nu sunt implicate în procesul reproducerii. Pentru butășire se cunosc două perioade de vârf: începutul toamnei (august-septembrie) și primăvara (februarie-aprilie).
Mușcatele se înmulțesc prin butași de vârf (lăstari) erbacei sau semilemnoși care sunt recoltate de pe plante mature, obținându-se plante noi bogate în ramificații și flori, având trăsăturile inițiale ale plantei mamă.
Butașul de plantă se obține din bucăți de ramuri tăiate cu 3-4 frunze, de 10 cm lungime, tăiate drept în partea de jos sub nod, deoarece aici se acumulează hormonii de creștere. Se pot folosi și fragmentele de lăstari care sau obținut în urma operației de întreținere, prin tăierea plantei, din tronsoane cu 3-4 noduri.
Butașii de vârfuri de lăstar se folosesc pentru înmulțirea mușcatei în perioada de: februarie-aprilie și august-septembrie. Se taie drept, imediat sub nodul bazal, cu 8-12 cm lungime și cu 2-3 noduri. Frunzele inferioare se îndepărtează de pe butași, la fel și eventualele flori, încât să rămână o porțiune bazală de 2-3 cm eliberată de frunze (Vinereanu, 2011).
Prelevarea butașilor. Planta mamă aleasă pentru înmulțire trebuie să fie de calitate, sănătoasă, bine ramificată, crescută în condiții favorabile și să aibă caracteristicile pe care le vrem să transmitem. Se evită utilizarea butașilor de pe plante bolnave deoarece virusurile se transmit și la butași dar și folosirea butașilor de la plante care se pregătesc de înflorire sau care au înflorit de curând, deoarece substanțele de rezervă nu sunt necesare sau au fost deja epuizate. Timpul optim de prelevare a butașilor de pe plantă este după amiază, când în noduri se găsește cantitate maximă de substanțe nutritive (Vinereanu, 2011).
Tehnica de pregătire a butașilor. Se aleg de pe plantă ramurile sănătoase, care să nu conțină flori și se taie porțiuni lungi de circa 8-10 cm, cu un număr de 3-4 noduri. Dacă pe lăstarii aleși pentru înmulțire se găsesc boboci florali, acestea se înlătură în mod obligatoriu, pentru ca substanțele nutritive să se îndrepte în rădăcina butașului. Se elimină cu grijă frunzele de la baza butașului, în așa mod ca partea care urmează să fie introdusă în pământ să fie lipsită de frunziș, iar în partea de vârf a butașului se reduce la 2-3 frunze. Se taie drept butașul, folosind un cuțit ascuțit și curat, pentru a obține o tăietură netedă sub mugure, fără să se strivească lăstarul plantei.
Deoarece mușcatele necesită o îngrijire prin efectuarea tăierilor pe tot parcursul perioadei de vegetație pentru a rămâne compacte și să înflorească permanent, aceste resturi de tăiere nu trebuie aruncate, pentru că dacă au lungime de 8-15 cm și 2-3 frunze se pot folosi la înmulțire (Vinereanu, 2011).
Stimularea înrădăcinării butașilor. Condiția ca butașii să dezvolte cât mai repede rădăcini este aceea de a li se asigura un mediu prielnic: lumină, căldură și umiditate. Înrădăcinarea poate fi stimulată prin tratarea butașilor cu hormoni de înrădăcinare sau prin o metodă populară aceea de a introduce o bob de grâu în tulpina despicată a butașului, înainte de plantare. Grăbirea procesului de înrădăcinare a butașului se face utilizând diverși stimulatori rizogeni, printre care se enumeră: Radi-stim, Rhizopon, acidul beta-indolil-acetic (A.I.A), acidul alfa-naftil-acetic (A.N.A) și acidul beta-indolil-butiric (A.I.B). Concentrația lor de utilizare depinde de starea în care se găsesc aceste substanțe, și anume: 0,1-2% dacă sunt sub formă de pudră și 0,05% dacă sunt sub formă apoasă. Stimulatorii de înrădăcinare se găsesc în comerț sub diferite forme: de soluție, pudră sau pastă și utilizarea lor se face ținând cont de indicațiile producătorului, ce sunt scrise pe ambalaj.
Stimularea înrădăcinări nu este necesară deoarece butașii de mușcată se prind relativ ușor, dar se aplică în cazurile:
– când înmulțirea mușcatei are loc în perioada de repaus vegetativ, adică condițiile de mediul sunt mai puțin favorabile;
– când se folosesc butași verzi de plante;
– când se dorește accelerarea timpului de înrădăcinare;
– când temperatura mediului depășește 18oC.
Etapele plantării butașilor. Se pregătește vasul cu diametrul maxim de 10 cm, se introduce substratul de cultură care este formată dintr-un amestec de nisip și turbă. Plantarea se face doar dimineața devreme sau seara, când temperatura exterioară este scăzută. Se face o gaură cu ajutorul plantatorului, de o adâncime care să acopere cele două noduri ale tulpinii, se udă interiorul format și se plantează butașul fără a produce răni. Pământul din jurul butașului se tasează ușor cu vârful degetelor pentru ca acestea să se fixeze bine în vas. Se menține o distanță de plantare de 5-6 cm între butași, pentru ca frunzele să nu se atingă, astfel se evită transmiterea bolilor. Substratul se menține umed, evitând însă excesul de apă, temperatura se menține la 20-22oC în sol și 15-18oC în aer. După 20 de zile de la plantare, butași încep să înrădăcinească. Când rădăcinile au încolțit, plantele se transplantează într-un ghiveci separat, de dimensiune mai mare (Vinereanu, 2011).
Înrădăcinarea butașului într-un vas cu apă. Metoda aceasta este recomandată pentru incepători, deoarece este foarte simplă. Lăstarul trebuie să aibă maxim 20 cm lungime și trei noduri. Se elimină frunzele de la bază, iar la vârf se lasă 2-3 frunze care au rol în respirare. Introducem în apă doar partea lăstarului fără frunze, deoarece frunzele se putrezesc în apă și pot produce paraziți. Putem grăbi dezvoltarea rădăcinilor prin administrarea în apă a câteva picături de îngrășăminte lichide, ce oferă plantei elementele nutritive necesare. Prin aplicarea unei cantități mici de cărbune de lemn în apă se împiedică apariția unor boli, mai ales a putrezirii. Butași trebuie ferite de soare deoarece apar arsuri pe frunze sau se pot usca lăstari abia înrădăcinați. Când rădăcinile au ajuns la 3-5 cm lungime se plantează în vase individuale , în substrat de cultură specială pentru mușcate (Vinereanu, 2011).
Înmulțirea mușcatei prin butași de tulpină. Mușcata se poate înmulți și prin butași de tulpină, folosind lăstarii tineri de primăvară. Butașii primăvara se plantează într-un strat de pământ în ghivece care conțin un amestec de nisip grosier și turbă. Substratul trebuie să fie reavăn, să nu fie prea umed și să asigure un bun drenaj, deoarece butașii nu suportă stagnarea apei. Frunzele hrănesc butașul separat de planta mamă, așadar ele trebuie să fie prezente într-un număr mare. Folosirea hormonilor de înrădăcinare nu este strict necesară (Vinereanu, 2011).
Înmulțirea mușcatei prin butași de frunză. Prin această metodă se înmulțesc mușcatele Pelargonium zonale. Dacă la baza tulpinii se observă lăstari crescuți din pământ, aceștia se pot tăia și se pot folosi la înmulțire. Etapele sunt identice cu înmulțirea din butași de vârful tulpinii (Honfi și colab, 2013).
3.2. Etape de cultivare la scară industrială a mușcatelor
Cultura se înființează toamna, în octombrie. Butașii înrădăcinați se repică în ghivece care au diametrul de 11-12 cm. Până primăvară se obțin 2-3 butași pe ghiveci, crescând astfel numărul de plante. În seră pentru o creștere optimă a plantelor trebuie să se asigure o temperatură de cel puțin 12-15oC. Cultivatori comandă butașii înrădăcinați pe la sfârșitul lunii ianuarie, de la firme care își înființează culturi din butași de elită. Comanda se face cu 2-3 luni înainte, pentru ca plantele să ajungă la cultivatori în perioada dorită și se face eșalonat, până la sfârșitul lunii martie, astfel vor avea plante pentru valorificar de la începutul lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai. Înainte de sosirea butașilor se pregătește spațiul de cultură, se curăță, se dezinfectează și se prepară substratul de cultură. Este indicat ca ghivecele pe care le folosim să fie noi, deoarece cele vechi sunt urâte și pot conține boli și dăunători. Când plantarea se face în timpul iernii este important ca substratul de cultură sa aibă temperatura între 16-20oC, deoarece solul rece are efecte negative asupra rădăcinilor tinere. Plantarea se poate realiza manual sau mecanizat, folosindu-se mașina de plantat Mayer, care are o productivitate de 600-1000 bucăți pe oră. Mașinile de plantat nu tasează solul în jurul plantelor, această lucrare se face manual prin presări ușoare cu mâna. Între soiuri se lasă o distanță de un rând, pentru a evita amestecarea lor. De obicei pe un metru pătrat se află 60-70 de plante, dar această densitate scade odată cu dezvoltarea plantelor la 25-30 plante la metru pătrat. În urma plantări temperatura trebuie menținută timp de o săptămână la 20oC, după care se va scădea la 16-18oC. Plantele se prind mai repede dacă după plantare sunt stropite cu soluții de îngrășăminte starter care au conținut de fosfor, în concentrație de 0,2%. Se administrează constant soluții nutritive în concentrație de 0,1-0,15%,de 2-3 ori pe săptămână, până la valorificare. Soluțiile nutritive se administrează odată cu udarea prin picurare sau prin brazdă. Plantele se cârnesc de 2-3 ori după plantare și înrădăcinare pentru a stimula ramificarea. Ramificarea plantelor se poate stimula și cu ajutorul subtanțelor inhibitoare de creștere, utilizând în acest scop Cycocel horticol, care are ca substanță activă clor-colin-cloridul (CCC). Dacă se administrează cu apa se folosește în concentrație de 0,75-1 %, iar în cazul fertilizării în concentrație de 0,2-0,5% (Honfi și colab, 2013).
Pregătirea plantelor pentru vânzare și valorificarea lor. Plantele se curăță de frunzele deteriorate, îngălbenite, precum și de rădăcinile ieșite din ghiveci. Se valorifică doar plantele sănătoase, lipsite de boli și dăunători. Mușcatele sunt introduse în pungi de nailon în așa fel încât florile să fie la gura acestora și apoi transportate către magazine. După predare plantele se scot imediat din pungi, pentru a evita căderea sau îngălbenirea frunzelor (Honfi și colab, 2013).
3.3. Lucrări de îngrijire efectuate în perioada de vegetație
Udatul. Se face ori de câte ori este nevoie, atunci când se observă uscarea pământului la suprafața vasului pe o adâncime de 2-2,5 cm. Cea mai simplă metodă de udare este cu ajutorul stropitoarei, dar se pot folosi și sisteme de irigare prin picurare. Udatul recomandat este cel cu apă stătută, deoarece plantele se dezvoltă mai bine și înfloresc mai curând. Se evită stropirea sau pulverizarea cu apă pe frunze sau pe flori, deoarece acestea se vor acoperi cu pete și se îmbolnăvesc (Honfi și colab, 2013).
Fertilizarea. Se efectuează prin aplicarea regulată de îngrășământ sub formă ușor asimilabilă de către plante. Administrarea se face odată cu apa de udat, sau la intervale de 14-15 zile, cu soluții nutritive de 0,3-0,5 % (Honfi și colab, 2013).
Afânarea solului. Se recomandă o dată la două săptămâni, pe o adâncime de 2,5-5 cm . urmărește afânarea și mărunțirea solului de la suprafața ghiveciului, fără a răni rădăcinile plantei. Scopul acestei lucrări este de a ușura pătrunderea aerului la rădăcini (Vinereanu, 2011).
Schimbarea periodică a ghivecelor. Depinde de dezvoltarea plantei și se face ori de câte ori se cere. Plantarea mușcatei se face într-un alt ghiveci, care are diametrul mai mare cu 2-4 cm decât precedentul (Honfi și colab, 2013).
Combaterea bolilor și dăunătorilor. Pentru evitarea aparițiilor de boli trebuie să se respecte măsurile preventive, iar în cazul de apariție a dăunătorilor, se aplică tratamente specifice de combatere (Honfi și colab, 2013).
Amplasarea plantei de mușcată. Iarna mușcatele vegetează în spații închise, neîncălzite, așezate la ferestre orientate spre sud, unde au lumină din plin. Primăvara, mușcatele se scot afară, trebuie aclimatizate treptat cu lumina directă a soarelui, altfel frunzele pot suferi arsuri. Dacă planta este ținută la umbră mai mult timp frunzele se decolorează și tulpinile îngălbenesc (Vinereanu, 2011).
Pregătirea plantei pentru scoaterea afară. Mușcatele care au iernat în pivnițe întunecate și răcoroase, se aduc în casă la sfârșitul lunii februarie. Trebuie udat regulat cu cantități reduse, iar temperatura camerei nu trebuie să fie prea mare, pentru că plantele vor forma lăstari neviabili. Se îmbunătățește calitatea substratului din vase prin schimbare totală sau cel puțin a stratului vechi de la suprafața ghiveciului. Vasele cu mușcate se duc afară la mijlocul lunii mai, când temperatura exterioară este în mod constant peste 12oC, și pericolul de geruri a trecut (Vinereanu, 2011).
Curățarea regulată a plantei de mușcată. Pe parcursul perioadei de creștere, mușcata trebuie curățată de florile ofilite, de frunzele și lăstari uscați, pentru a înflori abundent până în toamnă. Florile vechi, ofilite se înlătură de pe plantă prin rupere cu mâna sau prin tăiere cu foarfeca. Dacă florile trecute nu sunt înlăturate, se dezvoltă sămânța, planta consumând energie fără folos, deoarece semințele luate direct de pe plantă și folosite la înmulțire nu produc răsaduri de calitate. Se înlătură și frunzele rupte sau rănite în urma unui vânt puternic, fiindcă putrezesc foarte ușor. Toamna se acordă o atenție deosebită pentru curățare, deoarece prin înlăturarea florilor, frunzelor ofilite, lăstarilor subțiri, obținem o plantă bine aerisită și mai rezistentă împotriva bolilor în perioada de repaus (Vinereanu, 2011).
Protecția de frig, de brume și de înghețurile târzii. Plantele se protejează peste noapte cu o pânză de bumbac, folie din plastic, hârtie când apar temperaturi reduse. Nu se udă plantele în vreme răcoroasă, deoarece cu cât temperatura solului este mai mică, cu atât mai puțină apă poate absorbi rădăcina plantei (Honfi și colab, 2013).
Protecția plantei de soare și de temperaturi ridicate. Mușcatele trebuie acomodate cu soarele de primăvară. Din această cauză plantele se țin la lumină numai câteva ore pe zi și doar după 5-7 zile se lasă definitiv afară. Temperaturile de peste 28oC dăunează plantele, din acestă cauză ele trebuie ferite de razele fierbinți ale soarelui de amiază (Vinereanu, 2011).
Protecția plantei de aversele de ploaie. Pentru ca pământul să nu devină prea ud, în iunile de primăvară ploioase, mușcatele se așează sub ferestre, strașină sau se acoperă substratul cu o folie de plastic. Drenajul trebuie sa fie corespunzătoare, ca apa în exces să se scurgă din vas, să nu băltească, dar nici să nu se acumuleze în tăvițele de sub vase (Vinereanu, 2011).
Pregătirea spațiului de iernare a plantelor de mușcate. Spațiul în care se vor păstra mușcatele peste iarnă trebuie pregătit încă din sfârșitul octombrie, deoarece nu se pot prevedea când apar primele geruri nocturne de toamnă. Mușcatele se păstrează foarte bine pe tot parcursul iernii în sere, balcoane închise, garaje, pivnițe sau camere neîncălzite. Aceste spații trebuie să fie bine curățate pentru a nu exista pericolul infectării plantelor cu diferiți paraziți (Vinereanu, 2011).
3.4. Tăierea plantelor de mușcate
Prin tăierea plantelor de mușcate se înțelege operația de scurtare sau eliminare a lăstarilor cu scopul de a stimula ramificația lor. Tăierea, pe lângă faptul că ajută la regenerarea plantei, conferă și un aspect plăcut, de plantă echilibrată.
De regulă, tăierea plantei de mușcată se face:
– în perioada de creștere, când sunt tăiate mlădițele moi;
– în perioada de repaus, prin executarea unei tunderi severe;
– totdeauna la sfârșitul înfloririi.
Ca lucrare de îngrijire, plantele de mușcate se pot tăia în tot timpul anului, scurtând ramurile și înlăturând părțile nefolositoare.
Tăierea și ciupirea plantelor. Ciupitul este o operație de îngrijire prin care se îndepărtează vârful de creștere a tulpini de mușcată sau a lăstarilor tineri, cu scopul de a se ramifica și de a stimula planta să producă mai mulți lăstari sub locul ciupit. Oferă posibilitatea de a dirija direcția de creștere și forma plantei. Ciupitul plantei mature constă în îndepărtarea mugurului terminal. Tăierea plantelor de mușcate tinere rezidă în ciupirea vârfului tulpinii, deasupra a 4-6 frunze, având scopul de a obține o plantă bine ramificată, cu o înflorire bogată. După ciupire este sfătuit să se aplice 2-3 tratamente de stropire foliare cu reductori de creștere Cycocel în concentrație de 0,1%-0,2%, cu scopul de a favoriza apariția lăstarilor laterali, accentuarea culori verde a frunzișului, și de a devansa perioada de înflorire și a crește numărul de flori pe plantă.
Tăierea și ciupirea plantei ajută la: stimularea apariției și cresterea lăstarilor laterali, obținere de plante stufoase și bine ramificate, corectarea formei de creștere a plantei, dirijarea creșterii, obținerea de butași de la plantă.mamă, limitarea lungimilor ramurilor, îndepărtarea părților bolnavel ale plantei , etc (Vinereanu, 2011).
Tăierile și ciupirile la mușcată se fac în lunile:
– februarie: la sfârșitul lunii, când perioada de repaus a mușcatelor încetează. Lăstarii în această perioadă sunt lipsite de frunze, foarte lungi și etiolați, de aceea, trebuie tăiate până la o treime.
– martie: Dacă tăierea nu a fost efectuată în luna februarie se face acum. Se scurtează lăstarii principali până la 5-8 cm, iar cei laterali până la 2-3 muguri. Lăstarii morți sau bolnavi, se îndepărtează complet de pe plantă.
– aprilie-mai: înainte de a scoate plantele mature afară, se tau tulpinile crescute exagerat de mult și se folosesc pentru înmulțire. Până la sfârșitul lunii mai este indicat să se aplice de 2-3 ori ciupitul.
– iunie: în această lună nu se execută lucrări de tăiere asupra plantei, pentru că se dorește ca energia plantei să fie orientată spre creștere.
– iulie-august: se aplică tăieri ocazional și 2-3 ciupiri la 3-4 frunze, obținându-se astfel ramificații duble și boboci florali numeroși.
– septembrie: se ciupește planta pentru ultima oară.
– octombrie: în această lună nu se mai aplică tăieri asupra plantei, deoarece mușcata se apropie de perioada de repaus vegetativ, și nu mai are timp pentru a forma noi lăstari și nici flori. Se înlătură doar lăstarii rupți, subțiri sau uscați.
-noiembrie: se aplică o tăiere puternică a plantelor dacă dorim să le păstrăm în perioada de repaus vegeteativ (Vinereanu, 2011).
Ciupirea rădăcinilor. Tăiere sau ruperea rădăcinilor provoacă o inhibare temporară mai mare sau mai mică. Tăierea rădăcinilor se face doar toamna când acestea s-au extins în întregul vas, și ies prin găurile de la baza ghiveciului. Se înlătură toate rădăcinile uscate, moi sau pătate.
3.5. Deficiențe fiziologice cauzate de greșeli de îngrijire
Mușcata nu este o plantă foarte sensibilă la condițiile nefavorabile, prezintă rezistență bună la secete prelungite, temperaturi scăzute, dar greșelile frecvente de îngrijire provoacă o serie de perturbări fiziologice ale părților aeriene.
Vârfuri maro (fig.5.1.). Udarea insuficientă și păstrarea plantelor în spații care au umiditatea atmosferică scăzuta provoacă uscarea marginilor frunzelor. Acest fenomen poate apărea și atunci când se udă plantele în exces sau dacă se folosesc îngrășăminte doar pe bază de azot. Remediul este de a asigura plantei un aer umed, înlocuirea substratului ori de câte ori este nevoie, plantele să fie ferite de curenții de aer rece și udarea să se facă regulat cu măsură (Vinereanu, 2011).
Frunzele galbene (fig.5.1.). Când frunzele apar rar și cad în mod natural înseamnă că este un fenomen normal. În cazul în care frunzele cad prea repede și numărul lor este mare, peste o treime din total, apare o greșeală de îngrijire. Udări prea dese, solul rece ,substratul este prea puțin fertil, planta nu primește destulă lumină, este expusă la soare prea puternic, suferă de oscilații bruște ale temperaturi, sau folosirea în exces a azotului toate prezintă greșeli de îngrijire.
Când sunt afectate prima dată frunzele din partea inferioară a tulpinii, atunci planta sufere de lipsă de azot. Pot apărea frunze galbene și în cazul când substratul nu este afânat sau apa în exces stagnează , datorită faptului că nu are un drenaj corespunzător. Frunzele galbene ce rămân pe plantă sunt cauza excesului de calciu din substrat, depuse în urma udărilor repetate ale plantei cu apă dură de la robinet sau unei fertilizări necorespunzătoare. Remediul este de a micșora frecvența udărilor, înlocuirea substratului dacă este cazul (Vinereanu, 2011).
Pete argintii sau roșii pe frunze (fig.5.1). Apar cel mai des ca consecințe a arsurilor solare și nu trebuie confundat cu atacul dăunătorilor. Remediul este umbrirea mușcatelor în orele de amiază, când soarele este foarte puternic și evitarea administrări de apă în această perioadă a zilei (Honfi și colab, 2013).
Rularea frunzelor (fig.5.1). Frunzele tinere de mușcată pot prezenta diferite deformări în urma lipsei de apă, când umiditatea și temperatura aerului este prea scăzută sau când s-a folosit un îngrășământ bogat în potasiu. Răsucirea frunzelor, urmată de îngălbenire și căderea lor este datorat curențiilor de aer rece sau udăriilor excesive. În cazul când frunzele răsucite sunt deplasate doar pe o singură ramură și nu cad, planta este atacată de afide. Remediul este de a aplica corect o udare asupra substratului. În cazul când planta a fost atacată de ciuperci se face o tratare prin stropire de substanțe fungicide, iar ramurile puternic atacate se înlătură prin tăiere (Honfi și colab, 2013).
Fig. 5.1. Probleme foliare la mușcate
(Sursa:Vinereanu, 2011).
Cloroza (fig.5.2). este o boală care se manifestă prin îngălbenirea sau albirea frunzelor. Poate fi provocată de carența de fier, prezența calcarului sau poate apărea datorită acșiunii razelor de soare prea puternice. În cazul când apare cloroza dar nervurile frunzelor palide sunt încă verzi, atunci mușcata suferă din lipsa fierului sau din cauză că a fost udată cu apă dură și calcaroasă. Apa de la robinet folosit prea mult timp la udat are un efect negativ asupra plantei de mușcată, deoarece pH-ul substratului de cultură se modifică devenind din ușor acid în alcalin, iar acest lucru nu este agregat de plantă. Atunci când îngălbenirea frunzelor apare la nervuri, înseamnă că planta are nevoie de substanțe nutritive în special de azot și microelemente, iar dacă petele galbene acoperă frunzele adulte de mușcată, vorbim despre carență de potasiu. Îngălbenirea frunzișului poate fi cauzată și de stagnarea apei în vas sau de lipsa luminii din cameră care afectează fotosinteza plantelor, provocând o creștere anormală a tulpinilor, cu frunze palide, decolorate în galben deschis. Remediul este de a administra îngrășăminte pe bază de fier sau udarea substratului cu o soluție de sulfat de fier săptămânal până planta îsi revine. Apa de la robinet este folosit pentru udarea plantelor doar atunci când a fost fiartă în prealabil sau a fost păstrat în recipient minim 12 ore (Vinereanu, 2011).
Pete deschise pe frunze (fig.5.2). În urma oscilațiilor mari de temperatură, expunerea prelungită a plantei la soare sau folosirea unei ape reci la udare, pot apărea pete de culoare deschisă pe suprafața frunzei. De regulă, mușcatele nu răspund pozitiv la udarea sau pulverizarea cu apă pe frunze. Remediul este de a evita udarea frunzelor de mușcată și folosiri de apă stătută (Vinereanu, 2011).
Margini maro sau înnegrite (fig 5.2). Marginile frunzelor capătă o culoare maro când planta este alimentată cu prea multă sau prea puțină apă. Alte cauze sunt folosirea subtratului învechit, aerul din cameră este prea uscat, planta nu este ferită de razele soarelui, utilizarea în exces a îngrășământului. Când brunificarea începe de la vârf și de la margine spre centru, mușcata prezintă lipsă de fosfor. Remediul este de a îndepărta frunzele atacate deoarece nu mai au rol , înlocuirea substratului din vas și administrarea îngrășăminelor cu măsură (Vinereanu, 2011).
Fig.5.2.Probleme foliare la mușcate (Sursa:Vinereanu, 2011).
Creșterea înceată a plantei. Cauzele pot fi: lipsa azotului din perioada de vegetație a plantei, amplasarea mușcatei în spații unde nu primesc lumină, udarea excesivă sau lipsa apei la rădăcini, neschimbarea ghiveciului la timp, substratul este sărac în substanțe minerale, conținut ridicat de săruri, exces de îngrășăminte, atacul de boli sau dăunători, etc. Remediul este respectarea tuturor lucrărilor de îngrijire a plantei de mușcată în perioada de vegetație (Vinereanu, 2011).
Lipsa florilor sau flori puține. Aerul uscat, lumina insuficientă, folosirea de îngrășăminte în exces sau transplantarea de mai multe ori decât este necesar, duc la lipsa înfloriri. Numărul florilor este influențată de următoarele cauze: lipsa luminii din timpul perioadei de vegetație; plantele de mușcate sunt îmbătrânite (peltatum 1-2 ani, zonale 1-4 ani, iar peltatum 3 ani ); administrarea în exces a îngrășămintelor pe bază de azot favorizând astfel formarea unui frunziș bogat, în defavoarea înfloririi; uscarea parțială sau totală a rădăcinilor; prezența florilor veștejite,uscate pe plantă. Remediul este de a folosi fertilizator pe bază de potasiu care efect de a stimula înflorirea (Vinereanu, 2011).
Căderile frunzelor pe perioada de iarnă. Cauzele sunt:
– putrezirea rădăcinilor în urma excesului de apă;
-temperatura camerei prea ridicată și umiditatea scăzută;
– neglijență la aerisire;
– așezarea plantei pe o sursă de căldură și udarea plantei cu apă rece;
– infestarea plantei cu boli sau atacul puternic al dăunătorilor.
Căderile frunzelor și florilor pe perioada de vegetație (primăvara-toamna). Factorii ce influențează acest lucru, sunt:
– mutarea bruscă a plantei primăvara, când se scot afară;
– acțiunea negativă a vânturilor puternice și calde;
– udarea în exces sau lipsa apei din sol;
– udarea plantei cu apă rece de la robinet;
– lipsa substanțelor nutritive din sol;
– excesul de azot în substratul de cultură;
– infestarea plantei cu boli sau atacul puternic al dăunătorilor.
Remediul este îmbunătățirea condiților de mediu și a substratului de cultură.
Arsurile frunzelor. Mușcata este o plantă sensibilă la această boală. Arsuri apar pe frunză în urma aplicări neraționale a îngrășămintelor, utilizarea la udare a apei de la robinet, cu o concentrație mare de clor sau folosirea unei soluți de îngrășământ foarte concentrată.Ca simptome în prima fază frunzele afectate se decolorează, apar pete brune pe marginea nervurilor principale, iar cu timpul partea afectată se usucă, devine casantă, iar restul frunzei se ondulează.
Cel mai frecvent arsurile apar către sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, când zilele călduroase sunt urmate de zile cu vreme umedă, ploioasă și rece. Mușcatele afectate nu sunt recomandate pentru înmulțiri prin butășire. Remediul este de a reduce frecvența și concentrația fertilizărilor, folosirea îngrășămintelor pe bază de azot care măresc rezistența plantei și a evita folosirea de îngrășământ bogat în fosfor. Se aplică un tratament cu fungicide de contact la primele pete apărute pe frunză (Vinereanu, 2011).
Veștejirea frunzelor. Este provocată de o udare insuficientă a plantei de mușcată. Aerul uscat, substratul de cultură neadecvat care nu permite pătrunderea aperi la rădăcini duc la veștejirea frunzelor. Remediul este folosirea substratului de cultură pentru mușcate, cu pH ușor acid, care nu reține apa. Când apar temperaturi mari plantele trebuie udate zilnic (Vinereanu, 2011).
3.6. Bolile și dăunătorii mușcatelor
[NUME_REDACTAT] sunt plante rezistente la boli și dăunători. Rezistența lor depinde în mod direct de vârsta plantei, de faza de vegetație în care se află, de modul de hrănire și de păstrare peste iarnă. Plantele de mușcate sănătoase și bine dezvoltate devin mai rezistente la atacul dăunătorilor dacă sunt stropite preventiv cu substanțe fungicide sau insecticide. De regulă mușcatele se îmbolnăvesc la nivelul tulpinii și frunzelor în urma carențelor de nutriție, greșelilor de îngrijire sau din cauza diferiților agenți patogeni.
Bolile mușcatei sunt declanșate de 3 factori: umiditate atmosferică ridicată (>90%), temperatura mediului mai mare de 30oC și stagnarea picăturilor de apă pe frunzele plantei mai mult de 24 de ore. Dăunători pot fi de origine vegetală sau de origine animală (Vinereanu, 2011).
3.6.1 Bolile mușcatelor
Viroza mușcatelor. Pe frunzele mușcatelor apar pete circulare sau stelare, zona centrală a petelor se brunifică și se găurește. Frunzele se îngălbenesc și apoi se răsucesc. Odată cu evoluția bolii, planta se oprește din creștere și abia înflorește. Boala nu se poate trata și prezintă un focar de infecție pentru plantele sănătoase, de aceea se elimină cât mai repede (Honfi și colab, 2013).
Putregaiul bacterian. Boala este provocată de ciuperca Botrytis sp, iar mușcatele prezintă sensibilitate mare la această micoză. Boala atacă plantele de mușcată care sunt slăbite datorită udărilor abundente, solurilor neafânate, stagnări de apă în exces sau când umiditatea atmosferică este prea mare. Boala își face apariția mai ales iarna, când condițiile minime de păstrare nu sunt respectate. Putregaiul se observă pe tulpină, apare ca o pudră cenușie fină, apoi se înnegrește, se înmoaie și, în scurt timp planta piere. Pe frunze, boala se manifestă sub formă de pete de diferite forme, sunt înconjurate de un cerc de culoare galben-brun închis.
Metoda de tratare constă în eliminarea tulpinilor infestate, iar restul plantei se tratează cu pulbere verde de sulf. Ca măsuri preventive: evitarea pulverizări frunzelor, păstrarea distanței între plante, evitarea udărilor excesive, aerisirea regulată a spațiului de păstrare, dezinfectarea termică a substratului înainte de plantare, etc (Vinereanu, 2011).
Putrezirea și înnegrirea butașilor. Boala este provocată de ciuperca de mucegai Pythium. Boala apare frecvent în perioada de înrădăcinare a butașilor, în urma umidități ridicate a solului. La plantele mature apare frecvent în perioada de repaus vegetativ, când atmosfera din spațiul de păstrare este prea ridicată, și temperatura este peste 20oC. La plantele tinere, obținute prin înrădăcinarea butașilor, boala apare după 7-10 zile de la plantarea lor în ghivece, și se recunoaște prin faptul că părțile bazale a butașului se înnegresc, se înmoaie și putrezesc. Frunzele îmbolnăvite se îngălbenesc, se usucă și în final cad. Butașii infectați se elimină împreună cu substratul de cultură, deoarece ciuperca Pythium rezistă în sol o perioadă de un an (Vinereanu, 2011).
Putrezirea rădăcinilor. Primul simptom al bolii este îngălbenirea și uscarea frunzelor în număr mare de la baza plantei. Planta se ofilește brusc, iar rădăcinile se înnegresc, devin moi și putrezesc. Din păcate nu se cunoaște un tratament pentru această boală. În cazul în care rădăcinile au fost afectate parțial, se înlătură rădăcinile moarte cu o foarfecă, apoi planta se mută în alt vas cu substrat proaspăt. Metodele preventive sunt: schimbarea substratului de cultură în fiecare an, udare moderată a substratului, stropirea plantelor cu sulfat de cupru și oxiclorură de cupru, evitarea de a planta butași în soluri grele și tasate, etc (Vinereanu, 2011).
Rugina frunzelor. Boala este provocată de ciuperca Puccinia pelargonii. Simptomele apar pe plantă după 2 săptămâni de la infectare, sub formă de pete rotunde, de culoare galbenă, oranj, sau cafeniu închis. În cazul când planta este puternic atacată de ciupercă, mușcatele se veștejesc și se usucă. Infecția cu această boală este favorizat de: hrănirea plantei în exces cu azot, prezența picăturilor de apă pe frunze, solul sărac, vremea caldă și umedă. Ca metode preventive: stropirea plantei cu o soluție de zeamă bordelează 1% o dată pe lună, în perioada de creștere, evitarea administrări de îngrășământ cu azot în exces, evitarea stropirii frunzelor cu apă. Se recomandă stopirea plantei cu Systhane 12 E în concentrație de 0,05% și înlăturarea frunzelor afectate, pentru ca boala să nu infecteze și părțile sănătoase, deoarece au o capacitate rapidă de întindere (Honfi și colab, 2013).
Făinarea frunzelor. Boala este provocată de o ciupercă transmisă prin vânt, și care apare în urma scăderilor bruște de temperaturi sau udărilor efectuate necorespunzător. Boala atacă părțile tinere al plantei în perioada de primăvară-toamnă. Simptomele sunt depuneri albicioase, făinoase, ca un păienjeniș, pe ambele părți ale frunzelor și pe tulpină. Frunzele afectate se deformează, se răsucesc, se îngălbenesc, se usucă și cad. Făinarea este accentuată de uscăciunea solului. Ca metode preventive: aerisirea camerei de păstrare, udări moderate, evitarea stropirii frunzelor cu apă, plantare la distanță corectă a plantelor, aplicare de fungicide în timpul perioadei de vegetație. Părțile atacate se înlătură, iar planta bolnavă se prăfuiește cu sulf muiabil 0,4% (Vinereanu, 2011).
Fumagina. Boala este cauzată de o ciupercă care apare și se dezvoltă pe substanța lipicioasă eliberată de păduchii de frunze. Funinginea afectează planta în mod indirect, împiedicând pătrunderea luminii în plantă, îngreunând procesul de respirație și creștere. Plantele ușor atacate se tratează cu pulbere verde de sulf, se înlătură frunzele afectate, se distrug dăunători și se spală plantele cu apă călduță (Honfi și colab, 2013).
Toxicitatea cu fier a plantei. Boala apare la solurile care au un pH sub 6, apărute în urma udărilor în exces repetate. Simptomele sunt puncte galbene pe frunze, care cu timpul se întind pe intreg limbul foliar, marginea lor se răsucesc, se brunifică și se usucă. Tratarea acestui boli se face prin corecția pH-ului cu îngrășăminte corespunzătoare (Honfi și colab, 2013).
3.6.2. Dăunătorii mușcatelor
Mușculițele albe. Mușcata prezintă toleranță scăzută în fața acestor dăunători, în orice fază de dezvoltare. Sunt atacate frunzele pe partea inferioară, unde musculițele își plasează ouăle de culoare galbenă, într-un număr mare. Plantele atacate au o dezvoltare redusă, sunt lipsite de aspect decorativ, au frunze pătate, galbene. Atmosfera caldă și umedă favorizează apariția musculițelor albe. Pe frunze apar pete deschise la culoare, iar de-a lungul nervurilor pete argintii, care duc la uscarea și căderea lor. Se combat prin aplicare de tratamente foliare, prin stopire cu insecticide. Ca metode preventive: stropirea plantei cu MOSPILAN 20 SP 0,025% din 2 în 2 săptămâni, stropire lunară cu Decis 1%, utilizarea de bande adezive, reducerea temperaturi și umidități din aer (Vinereanu, 2011).
Păduchii verzi (afide). Sunt insecte mici, de culoare verde, cenușiu sau neagră, eliberând o substanță lipicioasă, pe care se fixează putregaiul negru. Păduchii se înmulțesc rapid în condiții de temperatură ridicată. Atacă frunzele și lăstarii tineri, se hrănesc cu seva plantelor, ceea ce duce la distrugerea tulpinii, a frunzelor și a florilor. Păduchii se dezvoltă pe vârful lăstarilor tineri sau pe bobocii florali. Simptomele atacului de păduchii sunt: prezența mucegaiului fin, deformările organelor exterioare, frunzele tinere se deformează, se răsucesc, se decolorează sau chiar se usucă.
În cazul unei infestări ușoare este suficient stropirea frunzelor cu un jet puternic de apă și săpun, o dată la 7-8 zile, timp de o lună. În cazul unei infestări grave se înlătură părțile afectate, se aplică un tratament cu soluție de nicotină sau un insecticid cu pyrethrum, prin pulverizare la 8 zile, timp de o lună, până la distrugerea păduchilor și a ouălor. Ca soluție preparată acasă pentru combatere se dizolvă o linguriță de săpun lichid și una de spirit într-un litru de apă, apoi se stropește planta (Vinereanu, 2011).
Poduridele (Colembole). Sunt insecte mici, albicioase, care apar pe soluri umede, bogate în humus (Podura sp.). Podurile se dezvoltă în cazul în care se utilizează un amestec de cultură nesterilizată. În general nu dăunează plantei, dar există unele specii care provocă răni la rădăcină. Se combat prin folosire de soluții de insecticide sau prin înlăturarea totală a substratului de cultură din vas (Vinereanu, 2011).
Acarieni. Acești dăunători apar de regulă când aerul de afară este uscat și temperatura este ridicată, atacând toate părțile exterioare ale plantei. De obicei apar pe partea inferioară a frunzelor, formând o țesătură fină. Păianjenul roșu se hrănește cu seva plantei, provoacă pătarea frunzelor cu puncte mici de culoare galbenă, iar frunzele atacate se îngălbenesc, se brunifică și apoi cad. Plantele atacate se tratează cu acaricid, cu nicotină, cu sulf dizolvabil 0,4%, Nissorun 10. Se recomandă ca substanțele folosite să se înlocuiască periodic deoarece paianjenii roșii devin rezistenți la utilizarea îndelungată a aceluiași tip de pesticid (Vinereanu, 2011).
Râmele din vas. Sunt dăunătoare plantei când numărul lor este prea mare în vas, și se hrănesc cu rădăcinile tinere ale plantei. Râmele pot să astupe găurile de scurgere a apei, provocând stagnarea apei, și putrezirea rădăcinilor. Pentru distrugere râmelor se aplică soluție de hipermanganat de potasiu, în concentrație de 0,02% sau Vydate 10 G un g la plantă (Honfi și colab, 2013).
PARTEA II
CAPITOLUL IV
CERCETĂRI PRIVIND EFECTUL CYCOCELULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI ÎNFLORIRII SPECIILOR DE PELARGONIUM
4.1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării întreprinse a fost acela de a îmbunătăți tehnologia de producere materialului săditor la mușcate, prin utilizarea unui retardant de creștere (Cycocel). S-a urmărit obținerea unor plante de calitate, cu un număr mare de flori.
Cererea ridicată pe piața românească a mușcatelor, au determinat investigarea tehnologia de cultură și posibilitățile de a influența creșterea și dezvoltarea mușcatelor. S-a urmărit efectul regulatorului de creștere Cycocel, la două specii de mușcate (P. zonale și P. grandiflorum).
Obiectivele prin care s-a urmărit realizarea scopului propus au fost următoarele:
– efectul Cycocel-ului asupra dezvoltării, creșterii și înfloririi plantelor;
– influența Cycocel-ului asupra numărului de frunze, la speciile de Pelargonium;
– influența Cycocel-ului asupra înălțimii plantelor, la speciile de Pelargonium;
– influența Cycocel-ului asupra numărului de flori, la speciile de Pelargonium.
4.2. Condiții de desfășurare a experienței
Experiențele privind efectul regulatorilor de creștere asupra dezvoltării butașilor de Pelargonium, au fost amplasate în sera disciplinei de Floricultură, din cadrul Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Cluj-Napoca. Sera este de tip vechi, seră fixă, cu instalații semiautomate. Înrădăcinarea s-a produs în palete alveolare, iar aplicarea Cycocel-ului s-a efectuat asupra plantelor cultivate în ghivece.
4.3. Material și metoda
Materialul biologic utilizat, în experiențele cu specia de Pelargonium, a fost constituit din următoarele: Pelargonium zonale și Pelargonium grandiflorum. Speciile provin din colecția didactică a Disciplinei de Floricultură, din cadrul Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca.
4.4. Organizarea și amplasarea experiențelor
Experiențele efectuate pe parcursul anilor 2013-2014, au fost organizate ca experiențe bifactorile, iar factorii analizați fiind speciile de Pelargonium și modul de aplicare a tratamentului cu Cycocel:
Factorul A: specia: a1 Pelargonium zonale
a2 Pelargonium grandiflorum
Factorul A: modul de aplicare: b1 netratat (Mt)
b2 foliar
b3 radicular
b4 foliar+radicular
Variantele experimentale au fost următoarele:
Din combinația celor 2 factori s-au obținut 6 de variante experimentale, care au fost așezate în blocuri randomizate, în câte 3 repetiții fiecare. [NUME_REDACTAT]-ului a fost de 0.1% (substanța activă Clormequat clorură). S-au efectuate două tratamente la interval de 21 zile (11.04.2015, respectiv 05.05.2015).
Măsurătorile s-au efectuat cu liniarul. Datele înregistrate, au fost interpretate statistic, cu ajutorul testului Duncan.
4.4.1. Descrierea speciilor
Speciile de Pelargonium, luate în studiu, au fost în număr de 2 și prezintă următoarele caractere morfologice:
Pelargonium zonale. Este o plantă cu port erect, cu tulpina mai mult sau mai puțin lignificată la bază. Atinge de obicei înălțimea de 1 m, dar în condiții foarte favorabile de vegetație poate ajunge la dimensiuni de trei ori mai mari. Ramurile tinere sunt cărnoase, acoperite cu peri. Frunzele sunt mari, catifelat-pubescente, adeseori zona centrală fiind marcată de o bandă verde brun-negricioasă pe fondul verde-deschis al frunzei. Paleta de culori a florilor cuprinde toate nuanțele de roz, roșu, până la alb imaculat. Florile,simple sau involte, sunt dispuse în umbele (fig.4.1).
Fig.4.1. Pelargonium zonale (Sursa:www.google.com)
Pelargonium grandiflorum. Este o plantă ierboasă, cu port erect, care atinge înălțimea de 75 cm. Frunzele sunt gri-verzui, adânc sectate, cordiforme, cu marginea dințată. Frunzele din partea inferioară sunt mai mari, ajungând la până la 5-8 cm. Florile sunt dispuse în umbele așezate terminal, cu câte 2-3 sau chiar 5 flori, colorate armonios, alb, roz, mov, petalele fiind decorate cu striuri sau pete de culoare mai închisă sau mai deschisă. De obicei, dintre cele cinci petale două sunt decorate, iar celelalte trei nu (fig.4.2).
Fig.4.2. Pelargonium grandiflorum (Sursa: www.google.com)
4.5. Tehnologia de cultură aplicată
În vederea înmulțirii mușcatelor, în data de 22.11.2013 s-au recoltat câte 10 butași/specie, de pe plante mamă sănătoase, viguroase și libere de boli și dăunători. S-au confecționat butași din vârfuri de lăstar, sănătoase. S-a măsurat lungimea butașilor și sau numărat frunzele înainte de a planta butași pe substrat. Materialul săditor s-a plantat în 3 substraturi de înrădăcinare: turbă, turbă cu perlit și turbă cu nisip (fig.4.3). Pentru o înrădăcinare cât mai bună s-au asigurat următoarele condiții: o temperatură de 22ºC, o umiditatea relativă de 80%, și s-a evitat udatul butașilor pe limbul foliar. Înrădăcinarea a durat aproximativ 30 zile (20 decembrie -10 ianuarie). S-a efectuat transplantarea butașilor înrădăcinați în ghivece, în data de 10.02.2014. S-au efectuat măsurători cu privire la lungimea rădăcinilor butașilor, numărul rădăcinile și frunzelor (fig.4.4). În data de 11.04.2014 s-a efectuat o aplicare cu Cycocel în concentrație de 0,1% care a fost aplicată: foliar, radicular, radicular + foliar și s-a măsurat lungime plantei, numărul de frunze și numărul de flori (fig.4.5). În 14.05.2014 s-a repetat tratamentul.
Fig.4.3 Înrădăcinarea butașilor de [NUME_REDACTAT].4.4 Observații morfologice, aplicate la butașii de P. zonale
Fig.4.5 Aplicarea tratamentului cu Cycocel
PARTEA III
CAPITOLUL V
REZULTATE OBȚINUTE ÎN CERCETĂRILE PRIVIND EFECTUL CYCOCELULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI ÎNFLORIRII SPECIILOR DE PELARGONIUM
5.1. CERCETĂRI PRIVIND EFECTUL CYCOCELULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI ÎNFLORIRII SPECIILOR DE PELARGONIUM
5.1.1. Date privind dimensiunea butașilor de [NUME_REDACTAT] experiența cu Cycocel, plantele tratate au fost obținute din butași. Butașii au fost recoltați de pe plante mamă sănătoase. La fasonarea butașilor, s-au făcut măsurători privind lungimea acestora și numărul de frunze (Tabelul 5.1). După măsurarea lor, au fost plantați în trei substraturi de înrădăcinare: turbă, turbă+perlit și turbă+nisip.
Tabel 5.1
Tabel centralizator cu dimensiunea butașilor de Pelargonium pregătiți pentru înrădăcinare
Datele din Tabelul 5.1 arată că lungimea media a butașilor folosiți în experimente, a fost cuprins între 6,70 – 8.66 cm, cu un număr de frunze, care a variat între 3,4 și 6.6.
5.1.2. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra înălțimii plantelor de Pelargonium zonale
Înălțimea plantelor supuse la tratamentul cu Cycocel, a variat între 9,10 – 11,25 cm, la prima aplicare și 10,15 – 13,35 cm, la a doua aplicare. Rezultatele obținute cu ajutorul testului Duncan arată, că diferențe semnificative se înregistrează între varianta netratată și cea tratată foliar, respectiv foliar+radicular. Între variantele V2 și V3, la prima aplicare, nu s-au înregistat diferențe asigurate statistic, deși există diferențe valorice.
La a doua aplicare, diferențe semnificative s-au înregistrat între varianta martor (V1) și restul variantelor experimentale. Deși există diferențe valorice între variantele tratate, aceste diferențe nu sunt asigurate statistic (Tabelul 5.2).
Datele arată, că sub influența tratamentului cu Cycocel, plantele au înregistrat creșteri reduse sau modificările de lungime foarte mici, în comparație cu varianta netratată. Rezultate similare, au fost obținute de către Băla și Berecici, în 2009.
Tabel 5.2
Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra înălțimii plantelor de
Pelargonium zonale
Notă: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
5.1.3. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de frunze de Pelargonium zonale
Numărul de frunze, la Pelargonium zonale, sun influența tratamentului cu Cycocel, a variat, astfel: la prima aplicare, 6,50-14,95, iar la a doua aplicare între 10,50 – 17,50. [NUME_REDACTAT] 5.3, se constată că după primul tratament, între varianta netratată și cea tratată doar foliar, diferențele înregistrate, nu sunt semnificative. În schimb, se prezintă diferențe semnificative, între varianta netratată și cea tratată radicular, respectiv foliar+radicular.
La a doua aplicare, după 21 de zile, numărul de frunze a crescut, la toate variantele experimentale. Diferențe semnificative, sunt notate între varianta netratată și cea tratată radicular, respectiv netratată și tratată foliar+radicular (Tabelul 5.3).
Tabel 5.3
Influența tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de frunze, la Pelargonium zonale
Notă: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
5.1.4. Influența unilaterală a tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de flori de Pelargonium zonale
Sub influența tratamentului cu Cycocel, numărul de flori pe plantă, la Pelargonium zonale, a fost cuprins între: 2 – 7, la prima aplicare, respectiv 3,5-10,5, la a doua aplicare. Datele prelucrate cu testul Duncan arată că, la prima aplicare, între varianta netratată și restul variantelor experimentale, diferențele sunt semnificative. Între plantele tratate foliar și cele tratate radicular, diferențele sunt nesemnificative. Plantele, la care Cycocelul s-a aplicat foliar + radicular, au prezentat un număr mai mare de flori, în comparație cu plantele netratate.
La a doua aplicare, nu se înregistrează diferențe semnificativ, în ceea ce privește numărul de frunze, la variantele care au fost supuse tratamentului. Diferențe asigurate statistic, se prezintă între varianta netratată și variantele tratate cu Cycocel (Tabelul 5.4).
Tabel 5.4
Influența tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de flori, la Pelargonium zonale
Notă: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
5.1.5. Înălțimea plantelor de Pelargonium grandiflorum sub influența tratamentului cu [NUME_REDACTAT] obținute cu ajutorul testului Duncan, cu privire la înălțimea plantelor de Pelargonium grandiflorum, sub influența tratamentului cu Cycocel arată că, acest caracter a variat între 16,5 – 20,5 cm (la prima aplicare) și între 18,1 – 22,5 cm (la a doua aplicare).
La prima aplicare a Cycocelului, între varianta netratată și cea tratată foliar, respectiv radicular, nu se înregistrează diferențe semnificative, deși există diferențe valorice. Între varianta netratată și cea tratată foliar+radicular, diferențele sunt semnificative și asigurate statistic.
La a doua aplicare, între varianta netratată și cea tratată foliar, deși există diferențe valorice, ele nu sunt asigurate statistic. Între P. grandiflorum netratat și P. grandiflorum + aplicare radiculară, respectiv P. grandiflorum + aplicare foliară + radiculară, diferențele sunt semnificative și asigurate statistic (Tabelul 5.5).
Tabel 5.5
Înălțimea plantelor de Pelargonium grandiflorum, sub influența
tratamentului cu [NUME_REDACTAT]: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
5.1.6. Numărul de frunze de Pelargonium grandiflorum sub influența unilaterală a tratamentului cu [NUME_REDACTAT] din Tabelul 5.6 arată că, numărul de frunze de Pelargonium grandiflorum, sub influența tratamentului cu Cycocel, a fost cuprins între: 10.5 – 14.5 (la prima aplicare), respectiv 13,5 – 19 (la a doua aplicare).
Diferențe semnificative și asigurate statistic, la caracterul analizat, la prima aplicare, se înregistrează, între varianta netratată și cea tratată radicular, respectiv radicular+foliar. Între varianta netratată și cea tratată foliar, deși există diferențe valorice, acestea nu sunt asigurate statistic.
La a doua aplicare, între P. grandiflorum netratat și P. grandiflorum + aplicare foliară, nu se înregistrează nici o diferență semnificativă, nici între P. grandiflorum + aplicare foliară și P. grandiflorum + aplicare radiculară. În schimb, între P. grandiflorum netratat și P. grandiflorum + aplicare radiculară, respectiv P. grandiflorum + aplicare foliară + radiculară, diferențele sunt semnificative și asigurate statistic (Tabelul 5.6).
Tabel 5.6
Influența tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de frunze,
la Pelargonium grandiflorum
Notă: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
5.1.7. Numărul de flori de Pelargonium grandiflorum sub influența unilaterală a tratamentului cu [NUME_REDACTAT] de flori pe plantă, la Pelargonium grandiflorum, a variat între 2-5,5 (la prima aplicare) și între 5,5-11,5 (la a doua aplicare). Analizând datele din Tabelul 5.7, privind influența tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de flori, la Pelargonium grandiflorum, se constată următoarele: la prima aplicare a Cycocelului, diferențe semnificative, s-au înregistrat între V1 și V3, respectiv V1 și V4. Între primele două variante, diferențele sunt nesemnificative.
La cea de a doua aplicare, diferențe semnificative au fost notate între P. grandiflorum netratat și restul variantelor experimentale (V2, V3, V4). Între P. grandiflorum + aplicare foliară și P. grandiflorum + aplicare radiculară, diferențele înregistrate sunt nesemnificative, deoarece valorile sunt urmate de același grup de litere (Tabeul 5.7).
Tabel 5.7
Influența tratamentului cu Cycocel, asupra numărului de flori, la Pelargonium grandiflorum
Notă: Diferențele dintre oricare două variante sunt nesemnificative, dacă valorile lor sunt urmate de aceeași literă, sau grup de litere.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Pe baza rezultatelor obținute, în cercetările cu privire la efectul Cycocelului asupra creșterii și înfloririi speciilor de Pelargonium, se desprind următoarele concluzii:
1. Există diferențe, în ceea ce privește înălțimea plantelor, sub influența tratamentului cu Cycocel, între variantele netratate și cele tratate, la ambele specii studiate. Cel mai evident, este efectul combinat, adică tratament foliar+radicular.
2. Numărul de frunze per plantă, este influențat în mică măsură de tratamentul cu Cycocel. Diferențele semnificative sunt înregistrate numai între plantele netratate și cele tratate foliar+radicular, la ambele specii luate în studiu.
3. Numărul de flori, a crescut semnificativ, sub influența tratamentului cu Cycocel, la toate variantele tratate, la ambele specii studiate (la P. zonale cu 7, iar la P. grandiflorum cu 6 flori).
RECOMANDĂRI
1. [NUME_REDACTAT], pentru a obține plante de calitate și cu un număr mai mare de flori. Ambele specii studiate, răspund favorabil la tratamentul cu Cycocel 0,1%.
BIBLIOGRAFIE
1. [NUME_REDACTAT], D.N. Berecici, 2009, The treatment effect of Cycogan on the growing and flowering on some species of Pelargonium genus. JOURNAL of Horticulture, Forestry and Biotechnology 13:406-409.
2. [NUME_REDACTAT], 2008, Plante ornamentale de interior, Ed. Todesco, Cluj-Napoca.
3. [NUME_REDACTAT], 2009, Floricultură generală, Ed. Todesco, Cluj-Napoca.
4. [NUME_REDACTAT], 1980, Florile-Parfum și culoare, Ed. Albastros, București.
5. [NUME_REDACTAT], 2003, Enciclopedia plantelor, Ed. Tehnica, București.
6. [NUME_REDACTAT], 1979, Floricultură, Ed. Ceres, București.
7. [NUME_REDACTAT], 2009, Floricultură și Artă florală. Vol. I și IV. Ed. Invelmultimedia, București.
8.[NUME_REDACTAT], 2011, Redescoperă mușcata, Ed. Ceres, București.
9. Honfi Péter- Szánto Matild-Tillyné Mándy Andrea, 2013, Mușcatele diversitate și eleganță, Ed. Casa, Oradea.
10. R.[NUME_REDACTAT] and Paul E. Nelson, 1987, Diseases of Geraniums, [NUME_REDACTAT], Pennsylvania
11.[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT], 2006, Pelargoniums an [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT], Ohio.
12. [NUME_REDACTAT], D. Zaharia, 2002, Floricultură generală, Ed. Todesco, Cluj-Napoca.
13. [NUME_REDACTAT], 1998, Plante de grădină, Ed. Grand, București.
*** http://ro.scribd.com/doc/38605319/Curs-Floricultura.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetari Privind Efectul Cycocelului Asupra Cresterii Si Infloririi Speciilor de Pelargonium (ID: 1296)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.