Cercetări privind : Cultura în sistem ecologic a cartofului în zona Lungulețu, Dâmbovița [302987]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

BUCUREȘTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ÎNDRUM ĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]. Ioan Andrei Dumitrescu

2019

Tema:

Cercetări privind : Cultura în sistem ecologic a [anonimizat]

2019

Cuprins

CAPITOLUL I – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul temei abordate

Prezentare generală

Cartoful ocupă un loc foarte important în economia foarte multor tari datorita unor factori esențiali. [anonimizat] o [anonimizat].

Frederic cel Mare a fost primul care a recunoscut că tuberculii de cartof pot fi folosiți în alimentație și a încurajat producția de cartofi pentru a alimenta populația. [anonimizat], cartoful fiind considerat „planta otrăvitoare” deoarece după consumul fructelor unii s-au îmbolnăvit de stomac.

[anonimizat], Olanda, Franța, Polonia.

Tabel 1.1

Tabel 1.2

Cartoful este o plantă anuală cu înmulțire prin tuberculi și mai puțin prin sămânță. Acesta este un aliment aproape complet deoarece conține toate substanțele necesare corpului uman. [anonimizat], vitamine și săruri minerale. Se poate consuma sub diferite forme: [anonimizat], supe, piureuri, prăjiți în ulei etc. lăstarii, [anonimizat]. [anonimizat], amidon, cauciuc sintetic. [anonimizat], scorbutului.

[anonimizat].

Produsul se deshidratează și se depreciază rapid putând fi păstrat maxim 10 zile până la valorificare (Luchian V., 2016). [anonimizat] 3 săptămâni la tuberculii păstrați în depozite ventilate.

Cartoful prezintă o [anonimizat], furajarea animalelor și în industria alimentară.

În alimentația oamenilor cartoful se folosește în stare proaspătă sau sub formă de preparate uscate și semipreparate. Pentru o mare parte a populației cartoful reprezintă alimentul de bază în alimentație. [anonimizat] 44 și 140 kg. În România consumul anual de

cartofi pe locuitor este de circa 100 kg.

Datoriă gustului plăcut, a digestibilității ridicate și a valorii nutritive preparatele din cartof satisfac nevoile nutritive ale populației. [anonimizat], [anonimizat], piureuri, substituind cu succes produsele făinoase. Cartoful este un aliment indispensabil în alimentația dietetică.

[anonimizat] o expansiune în special în țările dezvoltate. Aportul de minerale și vitamine duc la o creștere a consumului de cartof. [anonimizat]te culturi datorită tehnologiei de cultura relativ ușoare și orientarea către vânzarea pe piață și la export. În anul 2015, 53 milioane de tone de cartof s-au recoltat în UE. Germania a fost cel mai mare producător cu un procent de 19,5% urmată de Franța cu 13,4%, Olanda cu 12,5%, Polonia cu 11,6% și Marea Britanie cu 10,5%. Asta înseamnă că din fiecare trei tone, două au fost recoltate din doar cinci state membre UE. În anul 2000 recolta de cartofi a EU-28 a fost de 83 milioane de tone; în orice caz producția totală a scăzut constant de atunci (cu 36% din 2000 până în 2015). Conform celui mai recent sondaj EUROSTAT (2013) cartofii erau cultivați pe 1,59 milioane de hectare în statele EU-28. Doar trei state membre acopereau aproape jumătate din aceasta suprafață (46,9%): Polonia 21,2%, Germania 15,2% și Franța 10,5%. Printre celelalte state membre, unsprezece dintre acestea contribuie cu mai puțin de 1%. Aproximativ 1,9 milioane de ferme produceau cartofi. Aproape doua din trei erau situate în două state membre: România 38,1% și Polonia 27,2%, pe când cincisprezece alte state membre contribuiau cu numai 1% din acea valoare. Conform unui sondaj din 2013 culturile organice erau practicate în mai puțin de 1,1% dintre centrele UE producătoare de cartofi și pe doar 1,5% din suprafața dedicată acestei culturi. Dintre toate fermele organice numai 10,4% cultivau cartofi organici (Eurostat, 2013). Ca plantă agricolă cartoful se poate cultiva în toate climatele agricole de pe glob, mai ales prin obținerea în ultimii ani de soiuri rezistente atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute, ceea ce face ca terenurile agricole din zonele muntoase să fie valorificate, în această zona alte culturi nereușind. De asemenea, culturi de mare rentabilitate se practică pe terenuri ușoare (nisipoase, nisipo-lutoase), intervenind eventual cu irigarea (Berindei T., 1982). Cultura cartofului se pretează tratamentelor cu îngrășăminte, unde pentru un 1 kg de substanță activă se pot obține peste 100 kg de tuberculi în cazul azotului, până la 50 kg în cazul fosforului și în funcție de obiective, cultura cartofului permite rotații raționale cu alte 9 culturi eliberând astfel terenul în epoci diferite. Ca plantă agricolă, cartoful prezintă câteva neajunsuri, printre care (Plămădeala B., 2008): • Necesită cantități mari de material de plantat • Tuberculii manifesta fenomenul de degenerare • Este sensibil la boli (mai ales la Phytophtora infestans), dăunători (Leptinotarsa decemlineata) ceea ce duce la costuri ridicare cu tratamentele fitosanitare • Pierderile la păstrare sunt relativ mari (20-25%). Tuberculii de cartof intră în categoria produselor agricole suculente, la care apa reprezintă în medie ¾ din greutatea totala, iar 23,7% reprezintă substanța uscată aceasta variind în cadrul unui tubercul atât de la exterior și interior, cât și de la partea coronara la partea ombilicala. în secțiune transversala, cea mai bogată zonă în substanța uscată este parenchimul amidonos cu circa 28,3%. Spre exterior aceasta scade, ajungând la 23,7% în coajă și 18% în măduva propriu-zisă (Burzo și colab., 2007).

Conținutul chimic al tuberculului de cartof (după Pârvu)

Tabel 1.3

Cartoful are numeroase virtuți curative. Este un aliment hrănitor, foarte ușor digerabil, bogat în săruri minerale. Previne procesele fermentative din intestin, având rol benefic asupra florei intestinale. Are efect detoxifiant, ajută la eliminarea apei și toxinelor din organism. Substanțele alcaline se leagă de depozitele de acid uric și le îndepărtează, alinând durerile provocate de gută și arterită. Sucul crud este diuretic, emolient, calmant și cicatrizant al mucoasei digestive, antiulceros. Are de asemenea, o ușoară acțiune asupra insomniilor, crampelor și nevralgiilor.

Ca remediu extern este utilizat în inflamații, dureri musculare, umflături, arsuri. Tuberculii rețin căldura un timp îndelungat, permițând acesteia pătrunderea în țesuturi. Pe de altă parte, feliile crude au efect răcoritor. Recent, a fost izolat din tubercul un compus anti tumoral, o substanță ce inactivează virusul hepatic, precum și steroizi cu efect anticoncepțional și hipotensor. (Cioloca M., INCDCSZ Brașov)

Ultimii ani, în plus fată de aportul de elemente menționat mai sus (tabel 3), au marcat și o atenție deosebită acordată și aportului de nutraceutici ce apar ca elemente secundare ale metabolismului și care conferă cartofului și atributul de sursă de substanțe indispensabile organismului în lupta sa pentru menținerea unui tonus vital necesar în prevenirea unor boli cronice cum ar fi cancerul, boli cardiovasculare, Alzheimer etc. Printre cei mai importanți metaboliți secundari sunt menționați: compușii fenolici, carotenoizi, unii alcaloizi etc..

Cartoful în prezent se consideră că are și un mare potențial de utilizare în noi produși farmaceutici, cosmetici și în promovarea unor produse dietetice.

Amidonul de cartof pe lângă utilizarea lui în produse devenite clasice (alimentare, farmaceutice, cosmetice) capătă noi valențe în industria materialelor plastice biodegradabile recomandate în special pentru industria de ambalaje.

Simultan cu aceste abordări privind rolul cartofului într-o societate tot mai orientată spre noi transferuri științifice în tehnologii inovative există și destule preocupări și chiar poziții mai radicale privind utilizarea produselor procesate din cartof. Astfel industria prelucrătoare se confruntă cu acuze privind obezitatea, grăsimile saturate, apariția acrilamidei în produsele provenite prin prăjire etc.

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Rădăcina este pivotantă când planta se dezvoltă din sămânță și fasciculată când se dezvoltă din tuberculi. Rădăcina fasciculată este formată din ramificații primare, mugurale, care se formează la nodurile tulpinii subterane și rădăcinii secundare (stolonifere), care sunt grupate câte 3-5 în jurul fiecărui stolon. Sistemul radicular este foarte puțin dezvoltat și este situat de obicei în stratul superficial al solului 30-60 cm.

Tulpina cartofului cuprinde doua porțiuni: subterană și aeriană (epigee). Tulpina se formează din mugurii tuberculului la înmulțirea vegetativă sau din sămânță la înmulțirea generativă. Tulpina este ierboasă, erectă la începutul vegetației, semierectă sau culcată la maturitate, cu lungimea de 30-80 cm, mai rar peste 100 cm. Tulpina epigee este de regulă rotundă la partea superioară și prismatică la partea bazală (Beukema, H.P. și colab., 1990).

Tulpina subterană este rotundă, pe ea formându-se rădăcinile și stolonii. Stolonii sunt ramificații ale tulpinilor subterane, care se formează, de regulă, înaintea lăstarilor axilari de pe tulpina epigee. Stolonii sunt în număr de 12-15 pe plantă, sunt scurți (10-15 cm), pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib.

Rădăcinile prezintă o creștere intensă imediat după răsărire, masa cea mai mare înregistrându-se de la formarea mugurilor florali până la înflorire.(fig. 1.1)

Fig 1.1 Aspect din cultura de cartofi

Foto 1. Aspect din cultura personală

Tuberculii, au inițial forma unor noduli, ca apoi prin creșterea în grosime și în lungime să capete mărimea și forma caracteristică soiului. Tuberculul este o tulpină subterană, tuberizată, care prezintă o parte bazală sau ombilicală, cu care se prinde de stolon și o parte opusă „coronară” apicală sau vârful, care poarta mugurele terminal. (fig 1.2)

Distribuția ochilor pe suprafața tuberculilor este în spirală. Tuberizarea are loc la 10-35 de zile după răsărirea plantelor, iar creșterea acestora durează 45-85 de zile, perioadă considerată critică pentru apă și substanțe nutritive (Chichea I., 2000).

Fig. 1.2 Varietăți de tuberculi

Frunzele sunt simple și imparipenat sectate, cu foliole de mărimi diferite care alternează cu foliola terminală, care este mai mare și unită cu una sau ambele foliole laterale la unele soiuri. Numărul de frunze pe tulpină oscilează intre 8-12 în funcție de soi. în funcție de cultivar unele frunze sunt glabre altele pubescente.( fig.1.3)

Fig. 1.3 Detaliu frunze

Florile sunt grupate în cime simple sau compuse. Floarea este de culoare albă, violaceu închis sau deschis, albastru sau albastru violaceu, alb-gălbui. Unele soiuri nu formează flori. Polenizarea este predominant autogamă. (fig. 1.4)

Foto 2. Detaliu floare Fig. 1.4 Detaliu inflorescență

Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă, suculentă de culoare verde, pigmentată în albastru violaceu.

Sămânța la cartof este mică, de formă ovoidală, turtită, de culoare alb-gălbuie, cu capacitatea germinativă mai mare în al doilea an, fiind utilizată în lucrări de ameliorare. (Luchian V., 2016).

Cartoful este o plantă cu mare plasticitate ecologică, putând fi cultivat în țara noastră în toate zonele, începând din sud și până în nord, de la câmpie și până în zona montană.

Temperatura este unul dintre factorii care influențează în mare măsură producția cartofului.

Cartoful are nevoie de o temperatură minimă de încolțire de 5-6°C, iar optima pentru răsărire este de 12-15 °C. La temperaturi sub 0 grade Celsius suferă toate organele plantei, tuberculii se îndulcesc iar părțile aeriene se veștejesc. Vrejii cresc la 7°C, iar rădăcinile și la 4-5°C, astfel că, la plantările timpurii, se formează un sistem radicular mai puternic.

Temperatura optimă pentru creșterea vrejilor este de 19-20 °C, iar maxima 42°C. La temperaturi mai mari decât optima se formează vreji lungi și suprafață foliară redusă, care duce la diminuarea producției.

Temperatura optimă de creștere a tuberculilor este de circa 17°C, cea minimă circa 2°C, iar maxima 29°C. Sinteza amidonului în frunze are loc la temperatura aerului cuprinsă intre 30-45°C, acumularea amidonului în tuberculi la temperatura de sub 30°C, iar la temperaturi de peste 29°C tuberculi nu mai cresc și substanțele nutritive migrează spre organele de creștere aeriene (Berindei M., 1999).

Plantarea cartofului se recomandă a se face de timpuriu, pentru a determina o formare abundentă a tuberculilor într-un timp scurt, ceea ce înseamnă producții mai mari și tuberculi mai uniformi ca mărime (Popescu V., 2000).

Față de umiditate, cerințele cartofului sunt moderate, dar este nevoie ca apa să fie asigurată în permanență, fără a exista perioade de secetă sau exces de umiditate. Cele mai mari cantități de apă sunt necesare în faza de creștere și formare a tuberculilor.

Insuficiența apei în perioada de formare a tuberculilor întârzie sau eșalonează acest proces, rezultând mai puțini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi, și rezistență scăzută la boli și dăunători (Botzan M., 1972).

Din rezultatele unor cercetări efectuate la noi în țară cât și în alte țări, reiese faptul că producțiile cele mai mari s-au realizat la o umiditate a solului de 70-80%.

Influența negativă a lipsei de apă, se manifestă atât la nivelul părții aeriene (tulpini, frunze) care se ofilesc, reducând mult procesul de asimilare, cât și la nivelul părții subterane (tuberculi, stoloni), unde are loc fenomenul de resorbire a tuberculilor în curs de formare, oprirea creșterii și îmbătrânirea prematură a tuberculilor deja formați, aflați în diferite stadii de formare (Ianoși S., 1999).

Lumina este unul dintre factorii de vegetație importanți la cultura cartofului deoarece în lipsa luminii tuberculii rămân mici iar producțiile scad.

Solurile pe care se pretează cel mai bine cultura cartofului sunt solurile nisipo-lutoase și luto-nisipoate, fertile. Se vor evita solurile compacte unde tuberculii nu se pot dezvolta sau se vor deforma (Puiu St., 1980).

Față de reacția solului, cartoful nu este prea pretențios, obținându-se rezultate bune pe soluri cu pH-ul intre 4,5-7,5, cu optimul fiind intre 6-6,5 (Stan N. și colab., 2003).

Când vine vorba de consumul de elemente nutritive, cartoful se încadrează în grupa marilor consumatoare, în special de potasiu și azot dar și fosfor, magneziu și calciu. In afară de acestea sunt necesare și alte elemente importante precum sulful pentru transformarea azotului în proteine, borul pentru mai buna asimilare a calciului și pentru calitate la păstrare, zincul pentru asimilarea azotului. Trebuie ținut cont neapărat de asigurarea optimului de elemente nutritive la aplicarea fertilizărilor pentru maximizarea producțiilor. Se cunoaște faptul că pentru formarea plantelor și obținerea unei recolte de o tonă, cartoful extrage din sol următoarele cantități de elemente nutritive: 4-6 kg azot, 1,8-2,8 kg fosfor, 7-10 kg potasiu, 2,2kg calciu și 1,6 kg magneziu.

Fertilizarea unilaterală cu fosfor, pe majoritatea solurilor aprovizionate suficient cu acest element, nu influențează producția în mod semnificativ, în schimb grăbește maturizarea plantelor și le sensibilizează la Alternaria. Pe solurile fertilizate timp îndelungat și unilateral cu doze mari de fosfor, producția de cartof poate să scadă considerabil. Fosforul are o influență pozitivă asupra calității amidonului.

Potasiul aplicat unilateral nu mărește producția, decât pe solurile aprovizionate slab sau foarte slab cu acest element. Aplicat în doze mari poate reduce procentul de amidon din tuberculi. Potasiul împreună cu fosforul, poate crește eficacitatea azotului. Potasiul intrând în compoziția multor enzime din planta de cartof, are o influență mare asupra unor indici de calitate și mărește rezistența la boli, atât pe foliaj, cât și pe tuberculi și rezistența plantelor la secetă.

Cea mai intensă preluare a elementelor nutritive din sol are loc în perioada înfloritului. Fosforul și potasiul se asimilează de către planta de cartof în proporție de 70-80%, iar azotul peste 60% din totalul consumului necesar, până la sfârșitul înfloritului. În faza de dezvoltare a tuberculilor se mai consumă doar 25-30% din aceste elemente.

Fertilizarea rațională urmărește echilibrarea necesarului de substanțe nutritive cu ajutorul îngrășămintelor, luând în considerare aportul solului. Literatura olandeză, indică pentru o cultură de cartof cu o producție de 30 t/ha, un export mediu din sol în timpul vegetației de 150 kg azot, 60 kg fosfor și 350 kg potasiu, de asemenea 90 kg CaO și 30 kg MgO. (Beukema, H.P. și Zaag van der D.E. 1990). Dozele pe care la poate ceda solul într-un an, în funcție de gradul de aprovizionare cu elemente nutritive sunt de 0-130 kg/ha azot, 0-75 kg/ha fosfor și 0-220 kg/ha potasiu.(Copony, W. 1988.). La acestea se adaugă pierderile prin levigare, fixare, procese foarte complexe ale solului.

Cele mai frecvente deficiențe la fertilizarea cartofului sunt:

-aplicarea unilaterală a unor doze mari dintr-un element, împreună cu doze prea mici din celelalte elemente.

-aplicarea numai a unui singur macroelement.

-aplicarea îngrășămintelor la un moment necorespunzător, când plantele nu le pot valorifica în mod corespunzător sau când pierderile sunt prea mari.

-neglijarea aplicării mezo- și microelementelor

Îngrășămintele cu azot determină pe majoritatea solurilor nivelul producției de cartof. În prima parte a perioadei de vegetație fertilizarea cu azot la cartof ajută la formarea frunzelor și realizarea rapidă a unei suprafețe foliare optime, iar în continuare stimulează formarea de noi frunze și prin aceasta asigură desfășurarea normală a procesului de asimilație. Azotul administrat, contribuie în mare măsură la prelungirea perioadei de vegetație, deoarece foliajul nu îmbătrânește înainte de termen. Cartoful utilizează azotul pe toată durata perioadei de vegetație. Cel mai intens consum se realizează însă, când plantele au o înălțime de 15-20 cm. în faza de îmbobocit. Mai exact, putem spune că până la înflorit, cartoful asimilează cca. 60-70% din necesarul total de azot. În cultura intensivă de cartof cantitatea de azot, care se exportă prin producția recoltată, în mare măsură trebuie asigurată prin fertilizare (chimică și organică), deoarece solul din surse proprii poate asigura acest element numai pentru realizarea unor producții foarte mici. Dozele de azot recomandate a fi administrate pe baza indicelui de azot sunt stabilite în funcție de nivelul producției scontate. De exemplu, la o producție scontată de 40t/ha și la un indice al azotului de 2,0 se administrează o cantitate de 210 kg/ha s.a. Sărurile nitrice și cele de amoniu sunt folosite direct de către plante în procesul nutriției. Ionul de amoniu are o stabilitate redusă în sol, fiind transformat rapid de către bacteriile nitrificatoare în forme nitrice. Plantele absorb ușor forma nitrică și mai puțin forma amoniacală, care în funcție de condițiile de sol și temperatura acestuia, sub influența microorganismelor nitrificatoare, în 15-30 de zile se transformă în nitrat. Alegerea tipului de îngrășământ cu azot se face în funcție de reacția solului și anume:

-pe solurile acide (pH sub 6,3) se recomandă îngrășăminte cu reacție neutră sau alcalină, uree, nitrocalcar.

-pe soluri cu reacție relativ neutră (pH 6,4-7,3 ) se poate aplica azotat de amoniu, uree.

Dozele de îngrășăminte cu azot care se aplică o dată pot fi mai mari pe solurile mijlocii spre grele, decât pe cele ușoare. Cu cât complexul absorbant al solului este mai bun, doza poate fi mai mare. Pe solurile nisipoase și în condiții de irigare poate fi indicată fracționarea dozelor de azot, în cel puțin două părți: aplicând fertilizarea de bază și în cursul vegetației încă 1-2 fracții. La aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot condiția esențială este încorporarea lor în sol, concomitent cu administrarea lor, sau imediat după administrare.

Fertilizarea cu fosfor are un efect mai redus asupra creșterii producției decât azotul, în schimb are o serie de efecte secundare pozitive. Fosforul este elementul energetic cel mai important care condiționează fotosinteza și respirația, are un rol important în metabolismul hidraților de carbon și în acumularea amidonului. La o asigurare bună cu fosfor crește intensitatea de dezvoltare a rădăcinilor și a tuberculilor, se formează un număr mai mare de tuberculi la cuib și crește conținutul de amidon din tuberculi. Fosforul influențează pozitiv calitatea biologică și culinară a tuberculilor, mărește rezistența cojii la vătămări mecanice. În primele faze de vegetație fosforul mărește suprafața foliară, dar spre sfârșitul perioadei de vegetație grăbește îmbătrânirea frunzelor și contribuie la reducerea suprafeței foliare în ultima perioadă (Zaag van der D.E. 1973, Copony,W 1988 ). Cartoful se numără printre plantele care necesită cantități moderate de fosfor. Fosforul mărește efectul îngrășămintelor cu azot. La fertilizare optimă cu fosfor scade atacul de râie comună la tuberculi (Lorincz, j. 1976.). Insuficiența fosforului se datorează accesibilității reduse. Din totalul fosforului din sol numai cca. 1% este valorificat de plante în perioada de vegetație.

Cele mai bune condiții pentru mobilizarea fosfaților și menținerea lor în faza lichidă se întâlnesc pe solurile cu reacție slab acidă (ph-5,8). Materia organică influențează pozitiv mobilitatea fosfaților din sol și protejează față de procesele de fixare a fosfaților solubili aplicați prin îngrășăminte. De asemenea puterea de fixare a fosforului scade atunci când calciul și magneziul sunt în cantitate normală. Umiditatea din sol favorizează absorbția ionilor fosfat în plantă și procesul de difuziune. De aceea în anii cu precipitații abundente și în condiții de irigare, nutriția cu fosfor a plantelor este mai bună (Lixandru, Gh. Și col. 1990.). Plantele răspund mai bine la aplicarea îngrășămintelor cu fosfor în anii răcoroși.

Îngrășămintele cu fosfor, din cauza efectului lor acid, în contact cu colții cartofului pot inhiba creșterea acestora. Din acest motiv se vor aplica toamna și se încorporează în sol prin arătură adâncă. În condiții de irigare, se pot aplica și primăvara, în cantitate totală sau parțial. Pentru administrarea de primăvară sunt indicate îngrășămintele cu fosfor sub formă de complexe și se aplică la cartof înainte de pregătirea patului germinativ.

Potasiul este un element de bază în cultura cartofului, care este una din cele mai pretențioase plante la acest element. În timpul vegetației cartoful consumă mari cantități din acest element și din această cauză potasiul se regăsește în cenușa cartofului în procente foarte mari (75-85% și chiar 90%). Potasiul are un efect redus la începutul perioadei de vegetație, dar mărește considerabil suprafața foliară în a doua parte a vegetației și întârzie îmbătrânirea foliajului, intensifică procesul fotosintezei. Sub influența potasiului crește numărul de tuberculi mari, crește rezistența cojii la vătămări mecanice, se îmbunătățește calitatea culinară a tuberculilor și crește rezistența lor la păstrare. Efectul favorabil al potasiului asupra producției se manifestă în special în anii secetoși, sau în condiții de neirigare. Consumul de apă pe unitatea de suprafață uscată se reduce dacă aprovizionarea cu potasiu este bună. S-a constatat că dozele prea mari de potasiu, reduc conținutul de substanță uscată din tuberculi, în schimb crește producția totală de substanță uscată la unitatea de suprafață, datorită producțiilor mai ridicate.

Potasiul în sol se află în cea mai mare parte în minerale. Mai este prezent sub formă de cationi absorbiți de humus sau solubilizați în soluția solului. Plantele absorb potasiul sub formă de ioni de K. La același conținut de potasiu schimbabil, concentrația potasiului în soluția solurilor ușoare, nisipoase este considerabil mai mare decât în solurile grele (luto-argiloase și argiloase). Concentrațiile ionului de potasiu depind de capacitatea de schimb cationică a solului. Solurile mijlocii, lutoase sau luto-nisipoiase, cu capacitate mijlocie de schimb cationic, cedează potasiul relativ ușor și sunt capabile să aprovizioneze ritmic plantele cu potasiu. Solurile nisipoase, sărace în humus, cu capacitate de schimb cationică redusă, mai ales după aplicarea îngrășămintelor cu potasiu, au un conținut mai ridicat de potasiu în soluția solului. Pe aceste soluri asigurarea plantelor cu potasiu durează mai puțin.

Cartoful este o cultură sensibilă la clor și valorifică semnificativ mai bine potasiul (și magneziul) din îngrășămintele potasice pe bază de sulfați. Îngrășămintele cu potasiu, deoarece acest element are o solubilitate mai redusă și se leagă mai bine în sol, se administrează toamna și se încorporează cu arătura. Deoarece este o plantă sensibilă la clor, în cultura cartofului sarea potasică se va aplica numai toamna și se va încorpora în sol prin arătura de bază. Aplicarea sării potasice toamna, înainte de arătura de bază, permite o mai bună amestecare cu solul. Astfel se asigură și levigarea clorului (fiind mult mai solubil) în timpul iernii, care până în primăvară ajunge sub stratul rădăcinilor active. Pentru fertilizarea cu potasiu, primăvara, se poate folosi sulfatul de potasiu, îngrășămintele complexe cu azot fosfor și potasiu. Azotatul de potasiu se poate aplica atât la plantare, cât și în timpul vegetației cartofului.

Îngrășămintele foliare sunt produse fertilizante complexe, care sunt recomandate pentru tratamente în timpul perioadei de vegetație, având o compoziție diversificată în funcție de culturi și fazele de vegetație a plantelor. Aplicate corect, aceste îngrășăminte contribuie la creșterea masei vegetale, a sistemului radicular, cât și a celorlalte organe. Datorită structurii anatomice și particularităților de dezvoltare, planta de cartof preia foarte ușor și valorifică eficient elementele nutritive administrate pe frunze, răspunzând la acest tip de fertilizare prompt, prin sporuri de producție și cu calitatea tuberculilor îmbunătățită.

Trebuie însă să știm că aplicarea foliară a fertilizanților nu înlocuiește fertilizarea la sol cu macroelemente. Pentru creșterea și dezvoltarea culturii de cartof este important ca azotul, fosforul și potasiul necesar nivelului de producție scontat, să fie prezent și accesibil în zona radiculară.

În tehnologiile moderne de cultivare a cartofului, fertilizarea foliară este o secvență care necesită o atenție deosebită. Prin fertilizarea foliară se pot obține sporuri de producție de 10-20%, însă aceste sporuri pot varia foarte mult, de la un an la altul, sau de la o zonă la alta, în funcție de condițiile de cultură. Eficiența fertilizării foliare este cu atât mai ridicată, cu cât condițiile ecologice și agrotehnice sunt mai favorabile pentru creșterea plantelor, deoarece preluarea și folosirea substanțelor nutritive prin frunze este puternic influențată de condițiile de creștere și mai ales de cele climatice.

Fertilizarea organică asigură importante sporuri de producție, prin aportul de elemente nutritive și îmbunătățirea însușirilor fizice, microbiologice și hidrofobice ale solului (gunoiul de grajd aplicat în cantități de 30-40 t/ha).

În ultima vreme, în ajutorul cultivatorilor, firmele ce produc fertilizanți au scos pe piață produse pentru fertilizare foliară 100% organice și cu certificare ecologică, precum vermicompostul. Aceste produse sunt permise în culturile organice deoarece sunt în totalitate obținute din materiale naturale. De asemenea, dacă plantația este înființată în apropierea unor zone bogate în turbă, aceasta se poate utiliza în cantități egale cu gunoiul de grajd sau compostat în cantități de 20-40 t/ha, când se mărește eficienta cu 11-20%.

Un substituent pentru gunoiul de grajd poate fi folosirea îngrășămintelor verzi (lupin, lucerna, mazăre, trifoi), pe terenurile cu sol nisipos și în anii cu condiții climatice favorabile. Se recomandă utilizarea îngrășămintelor verzi deoarece îmbunătățesc calitatea solului sporindu-i în același timp și conținutul în materie organică.

O prima cerința a cartofului față de condițiile de climă și de sol, pe lângă fertilitate, o constituie și aceea ca terenul să fie în permanență afânat și să nu prezinte bulgări. Lucrările solului se execută diferențiat, în funcție de zona climatică, tipul și textura solului, planta premergătoare, gradul de îmburuienare, eroziunea solului (Hukkeri S.B., 1970).

1.2 Legislatie europeana privind productia ecologica si ambalarea produselor ecologice

Producția ecologică este un sistem global de gestionare agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu și de acțiune climatică, un nivel înalt al biodiversității, conservarea resurselor naturale și aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor și a unor standarde de producție ridicate care îndeplinesc cerințele tot mai multor consumatori, care doresc produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale. Astfel, producția ecologică joacă un dublu rol social, deoarece, pe de o parte, alimentează o piață specifică ce răspunde cererii de produse ecologice a consumatorilor, iar, pe de altă parte, furnizează bunuri disponibile public care contribuie la protecția mediului și la bunăstarea animalelor, precum și la dezvoltarea rurală.

Respectarea unor standarde înalte privind sănătatea, mediul și bunăstarea animalelor în producția de produse ecologice este o parte intrinsecă a calității superioare a produselor respective. Astfel cum se subliniază în Comunicarea Comisiei din 28 mai 2009 privind politica în domeniul calității produselor agricole, producția ecologică face parte din sistemele Uniunii din domeniul calității produselor agricole, împreună cu indicațiile geografice și cu specialitățile tradiționale garantate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și cu produsele regiunilor ultraperiferice ale Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. În acest sens, în cadrul politicii agricole comune (PAC), producția ecologică urmărește aceleași obiective care sunt inerente tuturor sistemelor Uniunii din domeniul calității produselor agricole.

Mai exact, obiectivele politicii privind producția ecologică fac parte integrantă din obiectivele PAC, prin garantarea faptului că fermierii primesc un câștig echitabil în schimbul respectării normelor privind producția ecologică. În plus, creșterea tot mai mare a cererii consumatorilor pentru produse ecologice creează condițiile pentru dezvoltarea și pentru expansiunea ulterioară a pieței produselor respective și, prin urmare, pentru creșterea câștigurilor fermierilor implicați în producția ecologică.

De asemenea, producția ecologică contribuie la îndeplinirea obiectivelor politicii de mediu a Uniunii, mai ales a celor prevăzute în comunicarea Comisiei din 22 septembrie 2006 intitulată „Strategia tematică pentru protecția solului”, în cea din 3 mai 2011 intitulată „Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020” și în cea din 6 mai 2013 intitulată „Infrastructurile ecologice – Valorificarea capitalului natural al Europei” și în legislația de mediu, precum Directivele 2000/60/CE, 2001/81/CE , 2009/128/CE și 2009/147/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directivele 91/676/CEE și 92/43/CEE ale Consiliului.

Întrucât utilizarea factorilor de producție externi ar trebui să fie limitată în producția ecologică, ar trebui să fie identificate anumite obiective pentru care produsele și substanțele sunt adesea utilizate în producția de produse agricole sau de produse agricole prelucrate. Atunci când sunt utilizate în mod normal pentru obiectivele respective, utilizarea produselor sau a substanțelor ar trebui să fie permisă numai în cazul în care acestea au fost autorizate în conformitate cu prezentul regulament. O astfel de autorizare ar trebui totuși să fie valabilă doar atât timp cât utilizarea unor astfel de factori de producție externi în producția neecologică nu este interzisă în dreptul Uniunii sau în dreptul intern care este întemeiat pe dreptul Uniunii. Utilizarea produselor sau a substanțelor pe care produsele de protecție a plantelor le conțin sau în care acestea constau, altele decât substanțe active, ar trebui să fie permisă în producția ecologică atât timp cât utilizarea lor este autorizată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, iar introducerea pe piață sau utilizarea produselor respective de protecție a plantelor nu este interzisă de statele membre în conformitate cu regulamentul menționat.

În cazul în care întreaga exploatație sau părți ale exploatației sunt destinate să producă produse ecologice, acestea ar trebui să treacă printr-o perioadă de conversie în cursul căreia să fie gestionate în temeiul normelor privind producția ecologică, dar să nu poată să producă produse ecologice. Produsele ar trebui să fie introduse pe piață ca produse ecologice numai după încheierea perioadei de conversie. Perioada respectivă nu ar trebui să înceapă înainte ca fermierul sau operatorul care produce alge sau animale de acvacultură să fi notificat conversia respectivă la producția ecologică autorităților competente din statul membru în care exploatația se află și, prin urmare, face obiectul sistemului de control care urmează să fie instituit de statele membre în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și cu prezentul regulament. Autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să recunoască retroactiv perioade anterioare datei notificării ca perioade de conversie numai atunci când exploatația sau părțile relevante ale acesteia au făcut obiectul unor măsuri de agromediu sprijinite din fonduri ale Uniunii sau sunt suprafețe naturale sau agricole care nu au fost tratate timp de cel puțin trei ani cu produse sau substanțe neautorizate pentru utilizare în producția ecologică.

Utilizarea produselor de protecție a plantelor ar trebui restricționată în mod semnificativ. Ar trebui să se acorde preferință măsurilor de prevenire a daunelor cauzate de dăunători și de buruieni, cu ajutorul unor tehnici care nu implică utilizarea produselor de protecție a plantelor, precum rotația culturilor. Prezența dăunătorilor și a buruienilor ar trebui monitorizată pentru a se decide dacă o eventuală intervenție este justificată din punct de vedere economic și ecologic. Cu toate acestea, utilizarea anumitor produse de protecție a plantelor ar trebui permisă, dacă astfel de tehnici nu oferă o protecție adecvată și numai dacă respectivele produse de protecție a plantelor au fost autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, după ce au fost evaluate și considerate compatibile cu obiectivele și principiile producției ecologice, inclusiv în cazul în care respectivele produse au fost autorizate cu respectarea condițiilor de utilizare restrictive, și după ce au fost, ulterior, autorizate în conformitate cu prezentul regulament.

Etichetarea produselor agricole și a alimentelor ar trebui să facă obiectul normelor generale prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și, în special, obiectul dispozițiilor care vizează prevenirea unei etichetări care ar putea crea confuzie în rândul consumatorilor sau ar putea induce în eroare consumatorii. În plus, în prezentul regulament ar trebui prevăzute dispoziții specifice referitoare la etichetarea produselor ecologice și în conversie. Aceste dispoziții ar trebui să protejeze atât interesele operatorilor, prin faptul că produsele lor sunt corect identificate pe piață, bucurându-se de condiții de concurență loiale, cât și interesele consumatorilor de a putea alege în cunoștință de cauză.

Producția ecologică urmărește atingerea următoarelor obiective generale:

(a) aducerea unei contribuții la protecția mediului și a climei;

(b) menținerea fertilității pe termen lung a solurilor;

(c) aducerea unei contribuții la un înalt nivel de biodiversitate;

(d) aducerea unei contribuții semnificative la un mediu netoxic;

(e) aducerea unei contribuții la standarde înalte de bunăstare a animalelor și, în special, satisfacerea nevoilor comportamentale ale animalelor specifice speciilor;

(f) încurajarea circuitelor scurte de distribuție și a producției locale în diferitele regiuni ale Uniunii;

(g) încurajarea conservării raselor de animale rare și/sau a populațiilor locale în pericol de dispariție;

(h) aducerea unei contribuții la dezvoltarea ofertei de materiale genetice vegetale adaptate la nevoile și obiectivele specifice agriculturii ecologice;

(i) aducerea unei contribuții la un înalt nivel de biodiversitate, cu precădere prin utilizarea de materiale genetice vegetale diverse, cum ar fi materiale eterogene ecologice și soiuri ecologice adecvate producției ecologice;

(j) promovarea dezvoltării activităților de ameliorare a plantelor ecologice pentru a contribui la perspectivele economice favorabile ale sectorului ecologic.

Producția ecologică este un sistem de gestionare durabilă bazat pe următoarele principii generale:

(a) respectarea sistemelor și a ciclurilor naturii și susținerea și îmbunătățirea stării solului, a apei și a aerului, a sănătății plantelor și animalelor și a echilibrului dintre ele;

(b) menținerea elementelor peisajului natural, precum siturile de patrimoniu natural;

(c) utilizarea responsabilă a energiei și a resurselor naturale, precum apa, solul, materia organică și aerul;

(d) producerea unei varietăți extinse de alimente de înaltă calitate și de alte produse agricole și de acvacultură care răspund cererii consumatorilor pentru bunuri care sunt produse prin utilizarea unor procese care nu dăunează mediului, sănătății umane, sănătății plantelor sau sănătății și bunăstării animalelor;

(e) asigurarea integrității producției ecologice în toate etapele producției, pregătirii și distribuției alimentelor și a hranei pentru animale;

(f) proiectarea și gestionarea adecvată a proceselor biologice, pe baza unor sisteme ecologice care utilizează resurse naturale interne sistemului de gestionare, prin metode care:

(i) utilizează organisme vii și metode de producție mecanice;

(ii) practică cultivarea de culturi legată de soluri și producția animalieră legată de terenuri sau practică acvacultura cu respectarea principiului exploatării durabile a resurselor acvatice;

(iii) exclud utilizarea OMG-urilor și a produselor obținute din OMG-uri și a produselor obținute prin OMG-uri, altele decât medicamentele veterinare;

(iv) se bazează pe evaluarea riscurilor și pe utilizarea de măsuri de precauție și preventive, după caz;

(g) limitarea utilizării de factori de producție externi; în cazul în care sunt necesari factori de producție externi sau nu există practicile și metodele de gestionare adecvate menționate la litera

(f), respectivii factori de producție externi se limitează la:

(i) factori proveniți din producția ecologică; în cazul materialului de reproducere a plantelor, ar trebui să se acorde prioritate varietăților selectate pentru capacitatea lor de a răspunde nevoilor și obiectivelor specifice ale agriculturii ecologice;

(ii) substanțe naturale sau substanțe derivate în mod natural;

(iii) îngrășăminte minerale cu solubilitate scăzută;

(h) adaptarea procesului de producție, după caz și în cadrul instituit prin prezentul regulament, pentru a ține seama de statutul sanitar, de diferențele regionale privind echilibrul ecologic și condițiile climatice și locale, de etapele de dezvoltare și de practicile specifice de creștere a animalelor;

(i) excluderea din întregul lanț alimentar ecologic a clonării animalelor, a creșterii de animale cu poliploidie indusă artificial și a radiațiilor ionizante;

(j) respectarea unui nivel înalt de bunăstare a animalelor, respectând nevoile specifice ale speciilor.

În ceea ce privește activitățile agricole și acvacultura, producția ecologică se bazează în special pe următoarele principii specifice:

(a) menținerea și îmbunătățirea vieții solului și a fertilității naturale a solului, a stabilității solului, a capacității solului de a reține apa și a biodiversității acestuia, prevenirea și combaterea pierderii materiei organice din sol, a tasării și a eroziunii solului, precum și hrănirea plantelor în principal prin ecosistemul solului;

(b) limitarea la minimum a utilizării resurselor neregenerabile și a factorilor de producție externi;

(c) reciclarea deșeurilor și a produselor secundare de origine vegetală și animalieră, prin utilizarea lor ca factori de producție în producția vegetală și animalieră;

(d) menținerea sănătății plantelor prin măsuri preventive, în special prin selectarea de specii, soiuri sau materiale eterogene adecvate, rezistente la dăunători și la boli, prin rotația corespunzătoare a culturilor, prin metode mecanice și fizice și prin protecția dușmanilor naturali ai dăunătorilor;

(e) utilizarea semințelor și animalelor care au un grad ridicat de diversitate genetică, rezistență la boli și longevitate;

(f) selecționarea soiurilor de plante ținând seama de particularitățile sistemelor specifice de producție ecologică, punând accentul pe performanța agronomică, pe rezistența împotriva bolilor, pe adaptarea la diversele condiții pedoclimatice locale și pe respectarea barierelor încrucișării naturale;

(g) utilizarea materialelor ecologice de reproducere a plantelor, cum ar fi materialele de reproducere a plantelor din materialele eterogene ecologice și din soiuri ecologice adecvate producției ecologice;

(h) producția de soiuri ecologice prin capacitatea de reproducere naturală și axarea pe limitarea între barierele încrucișării naturale;

(i) fără a aduce atingere articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 și nici drepturilor naționale de protecție a soiurilor de plante acordate în temeiul dreptului intern al statelor membre, posibilitatea ca fermierii să utilizeze materiale de reproducere a plantelor obținute în propriile ferme pentru a promova resurse genetice adaptate la condițiile speciale ale producției ecologice;

(j) selecționarea raselor de animale ținând seama de un grad înalt de diversitate genetică, de capacitatea animalelor de a se adapta la condițiile locale, de valoarea de ameliorare a acestora, de longevitatea acestora, de vitalitatea acestora și de rezistența acestora la boli și probleme de sănătate;

(k) practicarea producției animaliere adaptate zonei și tipului de teren;

(l) aplicarea unor practici de creștere a animalelor care stimulează sistemul imunitar și întăresc apărarea naturală împotriva bolilor, inclusiv exerciții periodice și accesul la zone în aer liber și pășuni;

(m) hrănirea efectivelor de animale cu hrană pentru animale ecologică alcătuită din ingrediente agricole rezultate din producția ecologică și din substanțe neagricole naturale;

(n) producerea de produse ecologice de origine animală provenite de la animale care au fost crescute în exploatații ecologice pe parcursul întregii vieți, de la naștere sau ecloziune;

(o) menținerea sănătății mediului acvatic și a calității ecosistemelor acvatice și terestre înconjurătoare;

(p) hrănirea organismelor acvatice cu hrană pentru animale obținută prin exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sau cu hrană pentru animale ecologică formată din ingrediente agricole rezultate din producția ecologică, inclusiv prin acvacultură ecologică, și din substanțe neagricole naturale;

(q) evitarea oricărei puneri în pericol a speciilor care prezintă interes de conservare, care ar putea decurge din producția ecologică.

Comisia poate autoriza anumite produse și substanțe pentru a fi utilizate în producția ecologică, incluzând toate produsele și substanțele astfel autorizate pe liste supuse restricțiilor, în următoarele scopuri:

(a) ca substanțe active care să fie utilizate în produse de protecție a plantelor;

(b) ca îngrășăminte, amelioratori de sol și nutrienți;

(c) ca materii prime pentru hrana pentru animale de origine vegetală sau animală ori provenite din alge sau drojdie sau ca materii prime pentru hrana pentru animale de origine microbiană ori minerală;

(d) ca aditivi pentru hrana animalelor și adjuvanți tehnologici;

(e) ca produse pentru curățarea și dezinfectarea iazurilor, a cuștilor, a rezervoarelor, a bazinelor lungi (raceways), a clădirilor sau a instalațiilor utilizate pentru producția animalieră;

(f) ca produse pentru curățarea și dezinfectarea clădirilor și a instalațiilor utilizate pentru producția vegetală, inclusiv pentru depozitarea într-o exploatație agricolă;

g) ca produse de curățare și dezinfectare a spațiilor de prelucrare și depozitare.

În plus față de produsele și substanțele autorizate în conformitate cu alineatul (1), Comisia poate autoriza anumite produse și substanțe pentru a fi utilizate în producția de alimente ecologice prelucrate și de drojdie utilizată ca aliment sau ca hrană pentru animale, incluzând toate produsele și substanțele astfel autorizate pe liste supuse restricțiilor, în următoarele scopuri:

(a) ca aditivi pentru alimente și adjuvanți tehnologici;

(b) ca ingrediente agricole neecologice care se utilizează pentru producția de alimente ecologice prelucrate;

(c) ca adjuvanți tehnologici pentru producția de drojdie și de produse pe bază de drojdie. Autorizarea produselor și substanțelor menționate la alineatul (1) pentru utilizarea în producția ecologică se face cu respectarea principiilor stabilite în capitolul II și cu îndeplinirea criteriilor următoare, care se evaluează în ansamblu:

(a) produsele și substanțele respective sunt esențiale pentru menținerea producției și pentru utilizarea prevăzută;

(b) toate produsele și substanțele respective sunt de origine vegetală, animală, microbiană ori minerală sau provenite din alge, cu excepția cazurilor în care produsele sau substanțele provenite din astfel de surse nu sunt disponibile în cantități sau la calități suficiente sau dacă nu există alternative;

(c) în cazul produselor menționate la alineatul (1) litera (a):

(i) utilizarea lor este esențială pentru controlul unui dăunător pentru care nu sunt disponibile alternative biologice, fizice sau de ameliorare, nici alte metode de cultivare sau practici de gestionare eficace;

(ii) dacă astfel de produse nu sunt de origine vegetală, animală, microbiană ori minerală sau provenite din alge și nu sunt identice cu forma lor naturală, condițiile lor de utilizare exclud orice contact direct cu părțile comestibile ale plantei;

(d) în cazul produselor menționate la alineatul (1) litera (b), utilizarea lor este esențială pentru creșterea sau menținerea fertilității solului sau pentru îndeplinirea cerințelor nutriționale specifice ale culturilor sau în scopuri specifice de ameliorare a solului;

(e) în cazul produselor menționate la alineatul (1) literele (c) și (d):

(i) utilizarea lor este necesară pentru menținerea sănătății, a bunăstării și a vitalității animalelor și contribuie la un regim alimentar adecvat ce răspunde necesităților fiziologice și comportamentale ale speciilor în cauză sau utilizarea lor este necesară pentru producerea sau conservarea hranei pentru animale deoarece producția sau conservarea hranei pentru animale este imposibilă fără utilizarea acestor substanțe;

(ii) hrana pentru animale de origine minerală, oligoelementele, vitaminele sau provitaminele au origine naturală, cu excepția cazurilor în care produsele sau substanțele provenite din astfel de surse nu sunt disponibile în cantitatea sau la calitatea suficientă sau dacă nu există alternative;

(iii) utilizarea de materii prime neecologice, de origine vegetală sau animală, pentru hrana pentru animale este necesară deoarece materiile prime pentru hrana pentru animale, de origine vegetală sau animală, produse în conformitate cu normele de producție ecologică nu sunt disponibile în cantitate suficientă;

(iv) utilizarea de mirodenii, plante aromatice și melase neecologice este necesară deoarece produsele respective nu sunt disponibile în formă ecologică, trebuie să fie produse sau pregătite fără solvenți chimici și utilizarea lor este limitată la 1 % din rația de hrană pentru o anumită specie, calculată anual ca procent din substanța uscată din hrana pentru animale de origine agricolă.

Autorizarea produselor și substanțelor menționate la alineatul (2) pentru utilizarea în producția de alimente ecologice prelucrate sau pentru producția de drojdie utilizată ca aliment sau ca hrană pentru animale se face cu respectarea principiilor stabilite în capitolul II și cu îndeplinirea criteriilor următoare, care se evaluează în ansamblu:

(a) nu sunt disponibile produse sau substanțe alternative autorizate în conformitate cu prezentul articol sau tehnologii conforme cu prezentul regulament;

(b) fără recurgerea la aceste produse și substanțe, ar fi imposibilă producerea sau conservarea alimentelor sau îndeplinirea anumitor cerințe referitoare la regimul alimentar prevăzute în temeiul legislației Uniunii;

(c) se găsesc în natură și este posibil să fi făcut obiectul unor procese exclusiv mecanice, fizice, biologice, enzimatice sau microbiene, cu excepția cazului în care produsele sau substanțele din astfel de surse nu sunt disponibile în cantități sau la calități suficiente;

(d) ingredientul ecologic nu este disponibil în cantități suficiente.

Autorizarea utilizării unor produse și substanțe obținute prin sinteză chimică în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol este limitată strict la cazurile în care utilizarea factorilor de producție externi menționați la articolul 5 litera (g) ar contribui la impacturi inacceptabile asupra mediului.

Comisia este împuternicită, în conformitate cu articolul 54, să adopte acte delegate de modificare a alineatelor (3) și (4) din prezentul articol prin adăugarea de criterii suplimentare pentru autorizarea pentru produsele și substanțele menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, destinate utilizării în producția ecologică în general și în producția de alimente ecologice prelucrate în special, precum și adăugarea de criterii suplimentare pentru retragerea unei astfel de autorizări, sau prin modificarea respectivelor criterii adăugate.

În cazul în care un stat membru consideră că un produs sau o substanță ar trebui să fie inclus(ă) în sau retras(ă) din listele de produse și substanțe autorizate menționate la alineatele (1) și (2) sau că specificațiile de utilizare menționate în normele de producție ar trebui modificate, acesta asigură transmiterea oficială către Comisie și celelalte state membre a unui dosar care motivează includerea, retragerea sau alte modificări și care este disponibil public, sub rezerva legislației naționale și a Uniunii privind protecția datelor. Comisia publică orice cerere de tipul celor menționate în prezentul alineat.

Comisia revizuiește cu regularitate listele menționate la prezentul articol. Lista de ingrediente neecologice menționată la alineatul (2) litera (b) se revizuiește cel puțin o dată pe an.

Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind autorizarea sau retragerea autorizării unor produse și substanțe în conformitate cu alineatele (1) și (2), care pot fi utilizate în producția ecologică în general și în producția de alimente ecologice prelucrate în special, și stabilește procedurile care trebuie urmate pentru autorizare și listele cu astfel de produse și substanțe, precum și, după caz, descrierea acestora, cerințele referitoare la compoziția lor și condițiile de utilizare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 55 alineatul (2).

CAPITOLUL II – CONTRIBUȚII PROPRII

Zona Lungulețu, Dâmbovița este una dintre regiunile cu o veche tradiție în cultura cartofului. Lungulețu din județul Dâmbovița, cunoscută că unul dintre cele mai mari centre pentru producția de cartofi și varză din țară. Cele 4.000 de hectare din comună sunt acoperite în fiecare primăvară cu cartofi, în timp ce toamna aceleași terenuri sunt pline de varză. Aici fermierii spun că produc până la 50 de tone de cartofi/hectar și aproximativ 30-40 de tone de varză/hectar. În total, recolta producătorilor de la Lungulețu reprezintă 5% din producția de cartofi de 3,6 milioane de tone a României și aproape 10% din recolta totală de 0,9 milioane de tone de varză.

Sortimentul de cartofi în zona Lungulețu nu este unul foarte variat deoarece producătorii se ghidează unul după celălalt, pentru a nu rămâne în urma. Sortimentul se schimbă, într-adevăr, dar varietatea este relativ scăzută. În aceasta idee am folosit trei soiuri diferite, cu scopul testării acestora și a adaptabilității lor la condițiile Eco-pedo-climatice. În cercetările mele anterioare am studiat atât comportarea soiului ca atare fără niciun fel de tratament dar și reacția cartofilor la fertilizare ecologică și rezistentele sau toleranțele la boli și dăunători.

Raportat la plantele de pe randul martor, cele fertilizate organic au raspuns pozitiv la acest tratament formând pe de-o parte mai multi tuberculi la cuib și pe de altă parte tuberculi de calitate superioară în ceea ce priveste conținutul in substanță uscată și implicit de calitate organoleptica superioaraă. De aici si dorința de a studia nivelul la care s-a ajuns cu cercetările în domeniul cultivarii ecologice a cartofilor atât la nivel național cât și la nivel internațional.

Din experiența practica realizată pe parcursul evolutiei culturii, am observat influența benefică a produselor si practicilor organice asupra producției si calității.

Consider că există un real potențial al produselor ecologice în prezent. Gama tot mai variată incepe să asigure necesarul de elemente si microelemente. Mai mult de atât dezvoltarea recentă de noi produse fitosanitare completate de un program bine elaborat de combatere biologică pot elimina problemele cu bolile și dăunătorii din cultură.

Îngrășământul studiat, VermiPLANT, este un stimulent natural pentru creșterea și dezvoltarea plantelor obținut din amestecul apei cu vermicompost. Vermicompostul se realizează cu ajutorul ramelor roșii de California, care toacă și consumă gunoiul de bovine, ovine, suine și cabaline în proporție de aproape 100%, lăsând în urma lor un produs pământos.

În baza modalității sale specifice de obținere, VermiPLANT lichid se distinge prin conținutul ridicat de acizi humici și fluvici, micro și macroelemente și stimulatori de creștere. Conținutul ridicat de microelemente activează procesele de metabolism, mărind cu 30% clorofila din frunze si, implicit, recolta pe unitatea de suprafața.

Acest produs se poate folosi la orice cultură fie ea mare sau mică, de la grâu la cartofi, tomate și ardei. De asemenea este compatibil cu toate tipurile de pesticide și se recomandă utilizarea împreună cu acestea deoarece reduce stresul plantei de la contactul direct cu substanțele chimice.

Datorita conținutului 100% natural se poate aplica la toate tipurile de culturi inclusiv la cele bio certificate, prin stropirea foliară, irigarea prin picurare sau decontaminarea semințelor sau materialului săditor.

Cresterea vegetativa luxurianta

2.2. Obiectivele cercetărilor

În continuarea lucrarii, dorinta mea a fost de a studia, observa și înțelege nivelul la care a ajuns cercetarea in prezent referitor la cultivarea cartofului în sistem ecologic.

Fertilizarea ecologică mi-a demonstrat potențialul din ce în ce mai ridicat al culturilor ecologice dar și interesul tot mai mare al populației de a se hrăni sănătos.

În completarea fertilizării, pe plan de egalitate se afla combaterea bolilor si dăunătorilor din culturi. Variantele ecologice ale produselor fitosanitare convenționale încep să fie din ce în ce mai eficiente si prezintă o alternativă viabilă la tot ce inseamna chimic.

Combaterea bolilor se poate face prin măsuri preventive și prin măsuri curative. Prevenirea apariției bolilor la cultura de cartof se poate realiza prin amplasarea corectă a culturii, respectarea asolamentului, evitarea solelor puternic infestate cu agenți patogeni, folosirea la plantat a materialului liber de boli, distrugerea plantelor gazdă, combaterea insectelor, carantina fitosanitară, aplicarea unor metode biotehnice (ex: folosire soiei ca îngrășământ verde pentru combaterea râiei neagre – Synchytium endobioticum ).

Bunele practici de cultură ce țin de managementul corect al apei, pregatirea corectă a solului și menținerea sa curată fără buruieni dar și lucrat corespunzător, menținerea unei igiene stricte atât a mediului de cultură cât și a uneltelor si echipamentelor impreună cu o igiena adecvată a muncitorilor sunt câteva dintre metodele obligatorii ce țin de prevenție și durabilitate.

Plantele ,,bolnave’’ pot fi ,,tratate’’ prin mai multe metode ecologice, în funcție de stadiul de dezvoltare al plantei, natura agentului patogen și gradul de infestare a culturii. Combaterea bolilor se poate realiza cu preparate minerale și/sau cu fungicide vegetale. Daunătorii pot fi combătuți cu ușurință prin introducerea in cultură a prădătorilor naturali. Această metodă de combatere biologică a căpătat un real avânt în ultima vreme. Din cercetările mele, singurii producatori de tomate care au reusit să obțină o producție frumoasa în zona Glodeanu-Sărat, arie afectată serios de atacul dăunătorului Tuta absoluta, au fost cei care au folosit un program de combatere cu Bacillus thuringiensis, Trichogramma achaeae si Macrolophus pygmaeus, pradatori ce consuma sau parazitează ouăle și larvele de Tuta absoluta.

Companii precum Naturevo, Klastorf, Atlantica agricola, Stoller și altele se axează pe dezvoltarea unor game de produse ecologice pentru a suplini nevoia producătorilor, ajutând plantele în perioadele în care sunt cele mai sensibile cum ar fi perioadele de stres, fie el termic sau hidric, dar și fortificarea plantelor pentru a le spori rezistența genetică la boli și dăunători.

Produse precum Citocalcium, CoMo platinum, Courage, Defense, Flower Power, Greeh Forge, Hold, Load, N-Balancer de la Stoller stimulează procesele fiziologice ale plantei întărind activ sistemele imunitare și eliminând efectele stresului termic sau hidric.

Atlantica Agricola detine o gama variata de produsere pentru combaterea bolilor si daunatorilor. Produse ca Funres, Oleorgan, Zytron, Nemagold, Mimoten, Kabon, Flama conțin extrase din plante complet naturale, care au acțiune fungicidă, bactericidă și acaricidă. Produsele au o concentrație foarte ridicată si se recomanda diluarea lor cu apă pentru a nu provoca arsuri sau dezechilibre plantelor.

Naturevo, realizează folosind gama proprie de produse dar si produse Altinco agro, programe de fertilizare și combatere ecologice foarte eficiente. Prin folosirea unor ‘cocktail-uri’ din produsele ecologice deja testate în România, Naturevo reușește să fie printre principalii furnizori de produse si servicii de combatere bio din țară.

Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganismeutile plantelor de cultura sau pe baza unor compusi naturali (extracte din plante,denumite sugestiv în lb. engleza “botanicals”). Datorita caracterului lor biologic, biopreparatele au o actiune complexa asupra plantelor de cultura, termenul celmai corect nefiind cel de biopreparate folosite în protectia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentruaceastã actiune complexã, este cel al biopreparatelor pe bazã de ciuperciantagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca biofungicide, o serie de biopreparate s-au dovedit a fi și stimulatoare ale cresterii vegetale (se citeazã aicilucrarea Baker, R., 1988, “ Trichoderma spp. as plant-growth stimulants.” CRCCrit Rev. Biotechnol., 7, 97-106), iar aceasta stimulare a cresterii plantelor s-adovedit a fi datorata interventei biofungicidului în nutritia plantelor.

Rotatia culturilor este o practica agricola cunoscuta din cele mai vechi timpuri șia aparut ca o necesitate în dezvoltarea agriculturii. Importanta rotatiei culturilor pentru conservarea terenurilor consta în contributia esentiala la mentinerea și sporirea fertilitatii solurilor de pe terenurile utilizate în agricultura (sau altfel spusa capacitatii de productie vegetala a terenurilor) cu ajutorul chiar al plantelor cultivate pe teren. De asemenea aceasta contribuie la combaterea sau mai degraba la prevenirea apariției dăunătorilor specifici culturilor.

Fertilizarea cu produse organice si produse ce actioneaza asupra fiziologiei plantei au in opinia mea un rol esențial. Sunt de părere ca o plantă bine fortificată sporește potențialul genetic al rezistentelor. O plantă sănătoasă, la fel ca un om rezistă mult mai bine in fața oricărei boli și oricărui daunător decat una slăbită.

Firmele producătoare de fertilizanți pun accentul pe stimularea proceselor fiziologice de protecție ale plantelor. Acestea mizează pe un sistem imunitar puternic si pe eliminarea factorilor ce declansează starile de stres, mai exact eliminarea sau măcar încetinirea compusilor rezultați/produși de plante in conditii de stres precu etilena.

Influența fertilizării se datorează:

• actiunii directe a îngrasamintelor minerale asupra organismelor daunatoare;

• actiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;

• asupra influentei indirecte prin schimbarea biochimiei sucului celular la plantagazda;

• dezvoltarii corepsunzatoare a sistemului de aparare din planta,

• cresterii ritmului de dezvoltare a elementelor structurale ale tesuturilor;

• schimbarii epocii de maturare;

• schimbarii proceselor de diferentiere etc.

Desi prezinta o importanta deosebita în protectia plantelor, de multe oricaracteristica de rezistenta a soiurilor la organismele daunatoare a fost trecuta cuvederea, realizarea starii fitosanitare a culturilor axându-se în principal pe masuri preventive sau, mai cu seama, pe cele curative de combatere. Se cunosc multeexemple când prin inducerea unor soiuri rezistente (activitate nepoluanta pentru mediu) au fost eliminate lucrarile obisnuite de combatere cum ar fi cazul: râieinegre a cartofului, manei florii-soarelui, patarii brune a tomatelor, virusulmozaicului tutunului, filoxerei vitei de vie etc.. În fond echilibrul dinamic într-unecosistem / agrosistem se bazeaza pe complementaritatea genelor organismelor plasate în diferite nise ecologice. În timp se înregistreaza o readaptare amaterialului genetic al organismelor daunatoare dar și al plantelor atacate în ceeace priveste sistemul gene pentru virulenta / avirulenta – gene de rezistenta sausensibilitate, motiv pentru care procesul de ameliorare în aceasta directie esteunul continuu. În cazul în care genele implicate în procesul de rezistenta sunt numeroase,caracterele de rezistenta tind sa devina cantitative, caz în care exprimareafenotipica este puternic influentata de conditiile de mediu, respectiv de agrotehnica aplicata culturii (inclusiv de celelalte componente ale sistemului de protectie integrata ) și de conditiile climatice specifice.

Deși nu întocmai la fel de eficiente precum produsele conventionale, exista o serie de produse obtinute din plante ce pot fi realizate în gospodăria fiecăruia. Astfel, pe baza unor principii active ce se află in fiecare plantă, s-a observat faptul că rezultatul procesării lor într-o anumită măsură, are o oarecare eficiență împotriva bolilor și dăunătorilor.

Fungicide vegetale:

Unele plante cultivate sau din flora spontană conțin unele substanțe biologic active cu acțiune antimicrobiană. Pentru combaterea bolilor se folosesc preparate (infuzie, decoct, macerat,extract, tinctură, purin) obținute din diferite organe ale plantelor.

decoctul de coada – calului (Eqvisetum arvense)

Mod de preparare: 1 kg plantă proaspătă/10 litri de apă. Se pune la macerat timp de 24 de ore, amestecând din când în când, apoi se fierbe timp de 15-20 de minute, se strecoară și se lasă la răcit.

Utilizare: decoctul de coada-calului se folosește împotriva bolilor criptogamice (mana – Phytophtora) din sol și din plantă. Tratamentele la sol se fac tot timpul anului pentru însănătoșirea populațieie de microorganisme utile și combaterea celor patogene.

purinul de urzică vie (Urtica diotica)

Mod de preparare: 1 kg plantă proaspătă sau 200 g plantă uscată/10 litri de apă. Se lasă la macerat la soare, timp de 12-14 zile după care se filtrează.

Utilizare: purinul de urzică vie se folosește preventiv împotriva manei (Phytophtora).

Se folosește o soluție de purin diluat de 20 de ori cu apă (de ploaie sau de fântână)

purin de ceapă (Allium cepa)

Mod de preparare: 500g frunze proaspete sau 200g coji la 10 litri de apă. Se las ă la macerat timp de 8 – 10 zile, în funcție de temperatzra mediului. Mai poate fi folosit și sucul plantei într-o diluție de 1:5.

Utilizare: se folosește diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor, și în caz de atac împotriva putregaiul uscat (Fusarium sp).

infuzie și macerat de usturoi (Allium sativum)

Mod de preparare: infuzie din 75g de bulbili/10 litri de apă; macerat în apă timp de 1 oră din 100g bulbili tocați la 10 litri de apă; se poate folosi și sucul plantei în diluție de 1:5.

Utilizare: se folosesc în caz de atac puternic direct la plante împotriva bolilor produse de: Erwinia carotovora var. atroseptica, Erwinia carotovora var. carotovora, Fusarium sp.

Combaterea dăunătorilor

Cultura de cartof poate fi atacată de gândacul din Colorado, afide, purici, melci. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) reprezintă dăunătorul cel mai important al culturilor de cartof. În condițiile practicării unei agriculturi ecologice dăunătorii nu poate fi combătuți prin metode clasice, cu ajutorul insecticidelor. Combaterea dăunătorilor se poate face prin măsuri preventive și/sau prin măsuri curative.

A. Măsuri preventive: carantina fitosanitară, prognoza și avertizarea, condiționarea materialului de plantat, distrugerea ,,buruienilor gazdă’’, depozitarea producției în condiții optime de igienă.

Măsuri curative: distrugerea sau îndepărtarea dăunătorilor culturii de cartof se poate face prin mai multe metode:

Metode fizico – mecanice: termoterapia, helioterapia, radioterapia, metode sonore, metode atractante.

Metode biotehnice: instalarea de capcane alimentare, instalarea de capcane cu feromoni.

Metode biologice: combaterea biologică este o metodă de tip ,,viu contra viu’’:

a) plante contra insecte – metoda se bazează pe însușirea unor plante de a secreta unele substanțe repelente sau distrugătoare pentru dăunători .

b) prădători naturali (fauna utilă): la o suprafață de 1 hectar o familie de arici poate combate cu succes gândacul din Colorado;

c) gândacul din Colorado poate fi combătut și prin adunarea acestuia, care poate fi realizată manual sau mecanizat (cu mașini speciale de adunat gândaci, ca în figură)

Figura nr.2 Echipament de adunat gândac

Combaterea daunătorilor cu ajutorul plantelor

combatere microbiologică: constă în folosirea unor preparate pe bază de microorganisme vii (ciuperci) care parazitează și omoară unii dăunători. Gândacul din Colorado poate fi combătut cu ajutorul următoarelor produse: MUSCARDIN M 45, BEAUVERIA SPORES, BOVERIN, MITECIDIN.

Metode genetice: prin ameliorare se urmărește obținerea de soiuri care să prezinte rezistență la anumiți dăunători.

Metode biochimice: în funcție de materia primă folosită, preparatele utilizate în protecția ecologică a culturii de cartof împotriva dăunătorilor se pot împărți în două categorii: insecticide minerale și insecticide vegetale.

Insecticide minerale:

ALAUN (piatra acră)

Întrebuințare: preparatul se folosește sub formă de soluție în concentrație de 0,4% cu eficacitate bună împotriva păduchilor iar prin stropirea solului se previne atacul melcilor fără cochilie. Soluția de stropit se prepară prin dizolvarea a 40g ALAUN în puțină apă fierbinte, care apoi se completează cu apă rece până la 10 litri.

FĂINĂ DE BAZALT

Întrebuințare: principala metodă de administrare este prăfuirea, dar se poate aplica și sub formă de soluție (suspensie fină) în concentrație de 1-3%. Preparatul are o capacitate foarte bună pentru îndepărtarea tuturor dăunătorilor care atacă exteriorl organelor aeriene, inclusiv dăunătorii sugători. Acțiunea de prevenire și combatere a dăunătorilor manifestată de făina de bazalt se explică prin: schimbarea pH-ului de la suprafața organelor vegetative aeriene, de la slab acid la slab alcalin; acțiunea directă mecanică a cristalelor de cuarț asupra corpului, ochilor și traheelor insectelor.

SĂPUN DE POTASIU

Întrebuințare: împotriva păianjenului roșu și a larvelor gândacului din Colorado: 100-300g săpun de potasiu + 0,5 litri alcool alimentar + o lingură de var și una de sare de bucătărie la 10 litri apă.

SĂPUN DE POTASIU CONCENTRAT

Întrebuințare: preparatul se folosește sub formă de soluție în concentrație de 2%, cu eficacitate bună împotriva păduchilor și puricilor de frunze.

Insecticide vegetale obținute din următoarele plante:

URZICA VIE (Urtica dioica)

Întrebuințare: purinul se diluează de 50 de ori, se agită circular timp de 20 de minute apoi se tratează plantele pentru întărirea sistemului imunitar și împotriva atacului de afide.

PELINUL (Artemisia absinthium)

Întrebuințare: purinele se folosesc nediluate prin aplicare directă pe plante, primăvara sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția dăunătorilor, împotriva furnicilor, omizilor, păduchilor. Extractul la rece se diluează de 2 ori și se tratează cartoful împotriva larvelor gândacului din Colorado.

VETRICEA (Tanacetum vulgare)

Întrebuințare: infuzia de vertice se folosește nediluată împotriva furnicilor, afidelor, acarienlor, puricilor și altor insecte.

LEURDA / USTUROIȚA (Allium ursinum)

Întrebuințare: infuzia de leurdă se folosește nediluată prin stropirea repetată a plantelor la intervale de trei zile împotriva afidelor.

NEEM (Azadirachta indica)

Întrebuințare: preparatele din Neem îndepărtează sau distrug ouăle, larvele și adulții a peste 200 de specii de dăunători din cele mai diverse clase.

CONCLUZII

Multe din agroecosisteme constituie un mediu nefavorabil pentru dusmanii naturali ai agentilor de daunare (și în special pentru pradatorii / parazitoiziiinsectelor daunatoare) din cauza gradului ridicat de dezechilibru, rezultat al perturbarilor și interventiilor antropice. Managementul amenajarii teriroriului reprezinta o forma de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind oabordare pe baze ecologice cu scopul de a stimula activitatea dusmanilor naturaliai insectelor. Modalitatea optima de a rapsunde cerintelor ecologice și economiceeste cea a sistemelor de agricultura ecologica.

Dezvoltarea agriculturii ecologice(“organice”, “biodinamice”) este una din orientarile fundamentale în tariledezvoltate, și în special în Uniunea Europeana datorita:

(i) cresterii preocuparilor pentru sporirea calitatii și securitatii lantului alimentar

(ii) dezvoltarii unei eticide utilizare durabila a resurselor în agricultura.

Ca o ilustrare a acestui interes afost relativ recent adoptat la Bruxelles (în data de 10 iunie 2004) un document programatic intitulat “European Action Plan for Organic Food and Farming”(Anexa al COM415/2004). În România, numarul întreprinzatorilor caredesfasoara activitati în domeniul agriculturii ecologice este în continua crestere, potrivit unui studiu recent realizat de Federatia Nationala de AgriculturaEcologica (FNAE). Potrivit FNAE, agricultura ecologica atrage tot mai multiinvestitori ca urmare a profitului de pâna la 400% care se poate obtine dinculturile ecologice. Informatiile FNAE sunt confirmate de MinisterulAgriculturii, Padurilor și Dezvoltarii Rurale (MAPDR). Datele oferite deMAPDR arata ca suprafetele cultivate în sistem ecologic au crescut de la 17.438hectare în 2000, la 57.200 hectare în 2003, urmând ca în 2004 suprafata sacreasca la 75.500 hectare. Agricultura ecologica în România se dezvolta îndirectii complementare agriculturii din Uniunea Europeana, iar una din aceste directii amenajarea teritoriuluipentru cresterea rolului pradatorilor / parazitoizilor în combaterea dăunătorilor culturilor agricole.

Scopul principal al activitatii de amenajare a teritoriului pentru cresterea rolului pradatorilor / parazitoizilor este de a crea o infrastructura ecologica conforma cu peisajul agricol care sa furnizeze resurse suplimentare pentru adultii deentomofagi, respectiv hrana (prada alternativa sau gazde) și adaposturi fata

deconditiile neprielnice. Aceste resurse trebuie sa fie integrate într-un teritoriuastfel încât sa fie favorabile în spatiu și timp pentru dusmanii naturali și practiceîn acelasi timp pentru a fi implementate de producatorii agricoli.Cresterea heterogenitatii vegetatiei în jurul zonelor cultivate favorizeaza ocrestere în ansamblu a abundentei și diversitatii organismelor pradatoare și parazite. Tehnici disponibile pentru cresterea rolului artropodelor parazite și pradatoare prin aceasta crestere a biodiversitatii / heterogenitatii vegetatiei sunt prezentate mai jos.

Culturi intercalate sau culturi în benzi. ( Intercropping /strip cropping ) Douasau mai multe specii de plante sunt cultivate împreuna pe acelasi teren în benzi paralele sau în parcele alaturate. Datele din literatura de specialitate suntrelevante. Din 209 studii asupra sistemelor de culturi intercalate recenzate, s-agasit ca 65% din cele 130 de specii de dusmani naturali studiate au crescut îndensitate în culturi mixte. În alt studiu, s-a gasit ca parazitoizii au fost maiabundenti în 72% din cazurile de culturi intercalate studiate. În 64% din altestudii recenzate s-a constatat ca rata parazitismului a fost mai ridicata în culturileintercalate. Culturile intercalate sunt fi o cale de reducere a dăunătorilor, prinaceea ca amestecul de specii din punct de vedere fiziologic, interfereaza cuabilitatea dăunătorilor de a-și gasi sau de a reactiona asupra plantei gazda și prinaceea ca amestecul de plante constituie un refugiu pentru mai multi dusmaninaturali care pradeaza dăunătorii.Sistemul intercalat de cultura practicat la varza cu benzi de trifoi alb s-ademonstrat a fi un mijloc eficient de menagement al mustei radacinilor (Deliaradicum), din cauza cresterii activitatii carabidelor pradatoare. Sistemul culturilor intercalate a favorizat activitatea de pradare a carabidelor noctune fata de ouale mustei D. redicum.

Un alt studiu privind impactul amenajarii teritoriului asupra activitatii carabidelor a fost realizat în cadrul culturii de porumb (Pioneer 3573), în care au fostintercalate benzi de trifoi alb, golomat și un amestec de plante perene cu flori pentru suplimentarea hranei pradatorilor și parazitilor. Folosirea acestor habitate pentru refugiu a determinat cresterea numarului de carabide pradatoare în culturade porumb în timpul verii. De aceste refugii au beneficiat și alti pradatori cumsunt stafilinidele și arahnidele. De asemenea, benzile înerbate au redus efectelenegative ale insecticidelor asupra carabidelor, prin asigurarea refugiului în timpulaplicarii tratamentelor insecticide.

Subînsamântatul. (Undersowing) O a doua cultura este însamântata în primacultura, în acelasi timp sau mai târziu, rezultând doua recolte în acelasi timp. Deobicei benzile în care se cultiva cea de-a doua cultura cultura initala setransforma în mulci vegetal (prin cosire, erbicidare cu erbicide total, mulcire cumateriale plastice sufocante etc). În cazul în care culturile sunt subînsamântate /mulcite vegetal cu plante leguminoase se îmbunatateste și fertilitatea naturala asolului. În 80% din astfel de studii s-a aratat o abundenta crescuta a acarienilor pradatori.

Insule de conservare (Conservation headlands) O fâsie de 6 m în afara parcelelor primeste doar stropiri selective cu pesticide cu spectru scurt deactiune, prin care se reduce driftul și depunerea în granitele parcelelor.

Benzi îmburuienate în cultura. (Weed strips within the crops) Însamântareacâtorva benzi apropiate cu buruieni cu flori sau ierburi la anumite intervaletransversal zonei cultivate. Acest sistem creste abundenta insectelor pradatoare pentru afide.

Margini de cultura și zone de carabide. (Field margins and beetle banks) Acest sistem capata importanta pe suprafete mari de cultura. Un astfel de sistemsporeste numarul de habitate disponibile pentru pradatori și parazitoizi în vedereaiernarii, reproducerii în timpul primaverii și hranirii în timpul verii,întensificându-se astfel potentialul protectiei biologice a culturilor agricole.

Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusa, iar uneori se creazasituatii de crestere a densitatii dăunătorilor. Marginile formate din raigras suntimportante locuri de cuibarit pentru pasari, viespile solitare, albine și bondari.Cele care contin flori salbatice furnizeaza polen și nectar pentru un numar denevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintaacest sistem este ca actioneaza ca niste importante benzi tampon între practicileculturale și habitatele sensibile cum sunt gardurile vii și cursurile de apa.Marginile cu plante salbatice atrag mamiferele mici care constituie hrana petru bufnite. Zonele pentru carabide sunt create în mijlocul culturii Și sunt zoneasemanatoare cu cele de pe margini. Zonele pentru carabide sunt zone înierbate(situate de obicei trasversal în centrul culturii) unde pradatorii pot ierna,actionând astfel ca niste cuiburi de insectele pradatoare care primavara migreazausor în cultura. Zonele pentru carabide sunt eficace în câmpurile de peste 20hectare prevazute cu o buna retea de margini de iarba. Zonele pentru carabidesunt insule de pamânt de aproximativ 0,4 m înaltime și 2 m latime create printr-oaratura în directiii opuse. Ele nu comunica, creând efectul de insula, ceea ceînsemna ca vor fi preferate de pradatori. Zonele pentru carabide sunt semanate cuspecii de graminee perene în amestec uneori cu leguminoase perene (generând practic borgceaguri). E mentionat ca astfel deculturi de graminee perene în amestec cu leguminoasele perene sunt încurajate prin Politica AgricolaComunitara.

Plantele insectar pot fi adaugate în cultura ca benzi intercalatesau ca plante individuale în pepiniera. Plantele insectar pot de asemenea implicaintroducerea unei culturi acoperitoare între sau printre rândurile de plante. Unspectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru dusmanii naturali poate fi asigurat prin cultivarea teritoriului în benzi de plante insectar din speciiledin fam. Apiaceae (patrunjel),Cruciferae(mustar), Lamiaceae(menta),Compositae (coada soricelului). Atragerea și conservarea dusmanilor naturali presupune intelegerea nevoilor de baza a acestora privind hrana, comportamentulși gazduirea lor. Pentru sustinerea și cresterea populatiilor, multi dintre agentii de protectie biologica au nevoie de nectar, polen și prada suplimentara.

Prin asigurarea unui teren amenajat cu resurse vegetative diverse, agricultorii potspori numarul și diversitatea pradatorilor și parazitilor, ameliorându-șiconcomitent fertilitatea terenului și reducând costurile tratamentelor cu pesticide.

1. Butnariu H. și colaboratorii – Legumicultura, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti, 1992.

2. Baicu T is Savescu A.- Sisteme de combatere integrata a bolilor și daunatorilor pe culturi, Editura Ceres, 1986.

3. Berindei M. is Bria N. – Mecanizarea lucrarilor în productia de cartof, Editura Ceres, Bucuresti, 1982.

4. Berindei M. – Cultura cartofului pentru consum timpuriu, Memorandul Horti-Viticol, Editura Patronatul Horticultorilor din Romania

5. Berindei M. – Cartoful pentru consum timpuriu trebuie și poate fi cultivat în toata tara, Revista Cartoful în Romania, Brasov,1999

6. Berar V., Lauer F.K., Atanasiu N. – Tratat de legumicultura, Editura Ceres, Bucuresti, 2007

7. Beukema H.P., Zaag van der D.E. – Introduction to potato production. Editura Puduc, Holland, 1999

8. Boiteau G., Singh P.R., Parry H.R. – Potato Pest Management în Canada,

1997

9. Borcean I., Axinte M. și Roman G.V. – Fitotehnie, editura „Ion Ionescu de la Brad", Iași, 2001

10. Botzan M., – Bilantul apei în culturile irigate de cartof, Editura Academica, Bucuresti, 1972

11. Botoman Gh., Ianosi S. – Masuri de prevenire și control integrat al daunatorilor la cartof. Combaterea integrata a bolilor și daunatorilor din cultura cartofului, Editura Valahia, Bucuresti, 2005

12. Chaux CL., Foury Cl. – Production legumiers, TEC DOC Paris, 1995

13. Ciofu R. Coord. și Popescu Victor, Stan Nistor, Chilom Pelaghia, Berar Viorel, Apachidean

14. Christiansen J. Loerke – Variation în chemical composition of potato tubers and discolouration of crisps between an within years, Meeting of the Physiology Section of the European Association of Potato Research, Viterbo, Italia, 2005

15. Silviu, Norgos Arsenie, Lauer Fritz Karl, Atanasiu Nicolae – Tratat legumicultura 2007

16. Davidescu D. și Davidescu F. – Agrochimie Horticolă, București, 1993.

17. Gheorghieș C. – Fitopatologie, AMC, USAMV-București, 1993.

18. Gorea T și colab. – Contributia solului și a materialului de plantat la cresterea productiei de cartof. Buletin informativ, ASAS, Bucuresti, 1986

19. Horvath S,- Amit a vetoburgonyarol tudni kell, Agroinform, Budapesta, 1997

20. Hoza Gheorghita,2008.Legumicultura Generala. Editura Elisavaros, Bucuresti, Bucuresti, 2007

21. Hoza Gheorghita,2000 Cultura Legumelor în cimp. Editura Elisavaros, Bucuresti

22. Hukkeri S.B. și colab. – Effect of soil moisture stress în different stages of growth on yield of potato, Indian, J,Agricol, nr.4, 1970

23. Ianosi S. – Trebuie sau nu irigat cartoful? Revista Cartoful în Romania, Brasov, 1999

24. Indrea D., coordonator – Cultura legumelor, Editura Ceres, Bucuresti, 2007

25. Karam, F.R. Lahoud, R. Masaad, C. Stephan, Y. Rouphael, G. – Yield and Tuber Quality of Potasium treated Potato under Optimum Irrigation Conditions, Meeting of the Physiology Section of the European Association for Potato Research, Viterbo, Italy, 2005

26. Leon S. M. – Mic tratat de Fitotehnie, Editura Ceres, București, 1997.

27. Luchian V. – Legumicultura generala și speciala, Editura Elisavaros, Bucuresti, 2007

28. Luchian V., Vanatoru C. – Legumicultura, Editura Alpha MDN, Buzau, 2016

29. Mincu I., Elena Marinescu – Alimentatia rationala și sanatatea, Editura Sport Turism, Bucuresti 1984

30. Oancea I. – Tratat de tehnologii agricole, Editura Ceres, 1998.

31. Pașol P. – Entomologia, Editura didactică și pedagogică, București, 1992.

32. Pârvu C. – “Universul plantelor”, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997

33. Plămădeală B. – Protecția cartofului, Editura Ceres, 1987.

34. Popescu V. și Popescu A. – Grădina de legume, „Fermierul Român", București, 1995.

35. Popescu V. – Legumicultura vol.I, Editura Ceres, București, 1996.

36. Popescu V. și Atanasiu N. – Legumicultura vol. II, Editura Ceres,

37. Bucureștii, 2000.

38. Popescu V. și Atanasiu N. – Legumicultura vol. III, Editura Ceres, București, 2001

39. Puiu St., – Pedologie, Editura Ceres, Bucuresti 1980

40. Rosca I., Drosu Sonica, Bratu Elena – Entomologie horticola speciala, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti, 2001

41. SaninoiuM. – Cresterea timpurietatii de recoltare la cartof, Cartoful în Romania, Brasov, 2003

42. Stan N., Muntean N, Stan T. – Legumicultura vol. 3, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, 2003

43. Tudor T. – Valorificarea produselor horticole, Editura Ceres, București, 1995

44. http://www.agricultor.ro/article/35032/Istoric-Legumicultura

45. media0.wgz.ro/files/media0:4b5974744d915.doc.upl/legumicultura.doc

46. http://www.fao.org/faostat/en

47. http://www.potatopro.com/world/potato-statistics

48. http://www.potato.ro

49. http://www.livestrong.com/article/443116-starch-and-glucose-in-potatoes/

50. http://www.secretsofnaturalhealth.com/comail.html

51. https://en.wikipedia.org/wiki/Potato

52. Ianosi Ioan Sigismund și colaboratori. Cultura cartofului pentru consum. Editura Phoenix 2002. Pag. 65 ….93.

53. http://www.potato.ro/_publicatii_files/conferinte/CongresCartof2015/pdf/Solutii%20inovative%20in%20fertilizarea%20la%20cartof%20TIMAC%20AGRO%20%20-%20Marius%20Marica.pdf

54. http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-legume-cartof/