Cercetari Privind Comportarea Unor Specii de Cactusi la Aplicarea Diferitelor Metode de Inmultire

CUPRINS

INTRODUCERE

Scurt istoric al cunoașterii cactușilor

Capitolul I – Particularități biologice , ecologice și tehnologice la cactuși

Particularități biologice și exigențe ecologice

1.1.1.Încadrare botanică și etimologică

1.1.2.Origine

1.1.3.Particularități morfologice

1.1.4.Particularități biologice și exigente ecologice

1.2. Modalități de inmulțire la cactuși

1.3.Lucrări de îngrijire

Capitolul II – Cercetări personale privind comportarea unor specii de cactuși la aplicarea diferilelor metode de înmulțire

2.1.Justificarea și obiectivele temei

2.2. Material si metode de lucru

2.2.1. Experiența privind influența epocii de butașire la unele specii de cactuși

2.2.2. Experiența privind influența substratului de înradăcinare la unele specii de

cactuși

2.2.3. Experiența privind comportarea unor specii de cactuși la înmulțirea prin semințe

2.2.4. Experiența privind comportarea unor specii de cactuși la înmulțirea prin altoire

2.3.Rezultate și discuții

2.3.1. Rezultate și discuții privind influența epocii de butășire asupra procentului de înrădăcinare la unele specii de cactuși

2.3.2. Rezultate și discuții privind influența substratului de înrădăcinare la unele specii de cactuși

2.3.3. Rezultate și discuții privind germinația la unele specii de cactuși

2.3.4. Rezultate și discuții privind altoirea unor specii de cactuși

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Introducere

Scurt istoric al cunoașterii cactușilor

Cultura cactușilor apare în izvoarele istorice încă de pe vremea aztecilor și a civilizației maya, de pe continentul american. Pentru popoarele de aici, aceste plante constituiau plante de cult religios și mai puțin cu caracter utilitar unele specii de Opuntia, erau considerate simbolul soarelui și adorate ca și zei. O specie folosită într-un mod crud era Echinocactus grandis sau Echinocactus ingens, denumit în literatura timpului “vasul sfânt”, planta fiind masă de tortură pentru jertfele aduse zeului Teocomitl.

Prezența lor pe continentul european este menționată în jurul anului 1500 prin aducera lor pe continent de către Cristofor Columb, care ar fi adus reginei un buchet de flori printre care și un coș cu fructe exotice. Capitanul Fernandez de Ovideo y Valdez aduce în Europa fructe de Opuntia și primii cactuși columnari care sunt denumiți Cirios (torțe, făclii), nume care ulterior s-a transformat în Cereus, numele genului. Francisco Hernandez aduce primele însemnări în lucrarea sa “De Historuia plantarum Novae Hipanie” (1535) în care amintește faptul că fructele de Opuntia sunt foarte gustoase și aromate, de mărimea unui ou de găină.

Aducerea în Europa a acestor plante a dus la apariția unei noi mode în domneniul culinar gustul europenilor pentru aceste plante exotice făcând să fie denumite impropriu “smochine indiene”. De aici și până la a fi cultivate în grădinile nobililor și pe lânga instituțiile de stat, nu a fost decât un pas, astfel au apărut și primele lucrări despre cactuși, dar și primele spații special amenajate pentru ei.

Încă de la începutul secolului nostru, au fost efectuate nenumărate expediții pe continentul American, atat de către specialiști autohtoni Nathaniel Britton, Willy Cullmann, dar și de cei europeni, ca Franz Buxbaum, Hans Krainz, Albert F.H. Burning și mulți alții, descoperindu-se multe noi genuri și nenumărate specii și varietăți de cactusi.

La noi în țară pe lângă colecțiile grădinilor botanice din București, Cluj, Iași și Craiova, sunt de remarcat și colecționarii particulari care de multe ori depășesc ca număr de specii pe cele ale unor grădini de la noi, singurul avantaj al celor din urmă fiind vârsta exemplarelor pe care le dețin. Putem menționa ca centre de interes, Brăila, colecția prof. Petre Dobrotă, Craiova, colecția Belu Eugen, cuprinde plante mature din colecțile Carol Steib, Nicolae Bauer, Dr. Gheorghe Vișinescu și alți, București, colecția Dr. Gheorghe Vișinescu și membrii „Asociației colecționarilor de cactuș și plante suculente EXOPLANT, Oradea, Gheorghe Miclăuș, Baia Mare, colecția Vida Gheza, Satu Mare.

Capitolul I

Particularități biologice, ecologice și tehnologice la cactuși

Particularități biologice și exigențe ecologice

Incadrare botanică și etimologie

Etimologie: În limba greacă “cactos” = plantă spinoasă.

În concepția diferiților autori, poziția sistematică a familiei Cactaceae în cadrul clasei Dicotyledonatae a filumului Angiospermae, precum și legăturile sale filogenetice sunt tratate diferit. Multe din părerile controversate în problemele de filogenie și evoluție în cadrul familiei Cactaceae sunt determinate de lipsa unor informații paleontologice corespunzătoare.

Recent se consideră ca încrengătura Spermatophyta cuprinde trei subîncrengături, Conipherophytina, Cycadophytina si Angiospermae (= Magnoliophytina). Subîncrengatura Angiospermae, este alcătuită din trei clase: Magnoliopsida, Rosopsida și Liliosida (=Monocotyledoneae). Clasa Rosopsida prezintă patru subclase: Ranunculidae, Caryophyllidae, Rosidae si Asteridae. Familia Cactaceae, face parte din ordinul Caryophyllales (= Centrospermae), supraordinul Caryophyllanae din subclasa Caryophyllidae (Sitte et al., 1998). Într-o schemă filogenetica a încrengăturii Spermatophyta, (M. W. Chase et al., 1993), au stabilit legăturile filogenetice în cadrul claselor Magnoliopsida și Rosopsida. Referitor la vechimea filogenetică a claselor considerate, una din versiunile recente și autorizate o constituie schema elaborată de Sitte etal., 1998 .Conturându-se numeroasa familie Cactaceae ce cuprinde peste 232 genuri în care sunt definitivate peste 4000 taxoni.

Dintre speciile mai des întâlnite în colecțiile oricărui iubitor de cactuși amintim: Echinopsis, Gymnocalycium, Mammillaria, Melocactos, Phyllocactus, Opuntia, Zygocactus. . conturându-se numeroasa familie Cactaceae ce cuprinde peste 232 genuri în care sunt definitivate peste 4000 taxoni.

Dintre speciile mai des întâlnite în colecțiile oricărui iubitor de cactuși amintim: Echinopsis, Gymnocalycium, Mammillaria, Melocactos, Phyllocactus, Opuntia, Zygocactus.

Opuntia, cupride 259 specii, cu 79 varietăți.

– poate fi arbore sau arbust,

– erect sau repent, multiplu ramificat,

înălțime între 40-50 cm, 1-2 m, peste 9m

articule lanceolate, cilindrice, plat-rotunde, alungite,

flori galbene sau roșii, înflorire diurnă între mai-septembrie. Dintre specii amintim: O. vulgaris (foto), O. ficus-indica, O. microdasys.

Gymnocalicium, genul cuprinde:

– plante globuloase sau cilindrice;

– diametrul între 6-30 cm;

– înălțimea între 3-60 cm

– culoarea epidermei, virând de la galben, roșu, maro;

– plante solitare sau care formeaza colonii

Dintre specii amintim: G. baldianum (foto), G. mihanovici, G. bicolor.

Mammillaria, genul cel mai numeros din familia Cactaceae, cuprinde:

plante globuloase sau cilindrice;

prezintă mamile, de aici și numele genului;

fructul – bacă, de culoare roșie;

cultură în substrat universal, bogat în argilă

formează colonii, dintre specii enumerăm: M. herrerae (foto), M. prolifera, M. elungata, M. hirsuta.

Zygocactus, gen cu o specie și trei varietăți:

Z. truncatus, cactus de pădure, arbustiv, înalțime 30 cm, areole cu filț, 1-2 țepi scurți, 1-2 flori pe o articulă, culoare roz – carmin

Dintre varietăți amintim: Z. truncatus v. crenulatus (foto) – puternic crestat

Z. truncatus v. delicatus – articule albe în locurile umbroase și roz în plină expunere.

Echinopsis, genul cel mai des întălnit în colecțiile amatorilor de cactuși.

plantă globulară, scurt cilindrică, 6-35 cm

coaste mari cu muchii ascuțite,

spini mici, tari, cu picior îngroșat cu lungimea de 6-10 cm

flori mari, albe, mai rar roz sau roșu, ușor parfumate, în formă de pâlnie;

de cultură usoară, nepretențios. Dintre specii: E. eyriesii (foto), E. oxygona.

1.1.2. Origine

Cacteele sunt originare de pe continentul american, arealul ocupat fiind cuprins între 35 grade latitudine nordică în Canada și 54º latitudine sudică în dreptul strâmtorii Magelan, condițiile de mediu fiind destul de variate, acestea imprimând plantelor anumite particularităti morfo-biologice specifice care constituie de fapt adaptări ale acestora la condițiile de mediu mai mult sau mai puțin prielnice. Intervalul climatic al continentului american cuprinde toate tipurile de climă, de la cel polar la cel ecuatorial.

Arealul de creștere și dezvoltare se întinde pe mai mult de 12000 km, pornind de la climatul ecuatorial, subecuatorial, tropical, temperat, deșertic și chiar rece.

1.1.3. Particularități morfologice

Tipuri de rădăcini

După locul în care cresc, la cactuși se cunosc două feluri de rădăcini, și anume, rădăcini subterane și rădăcini aeriene.

După modul de dezvoltare a ramificațiilor față de rădăcina principală, rădăcinile subterane pot fi de trei feluri și anume: pivotante, rămuroase și fibroase sau fasciculare.

Rădăcina pivotantă este aceea la care rădăcina principală are forma unui țăruș sau pivot, care se fixează în adâncime și este mult mai dezvoltat decât ramificațiile sale. Rădacinile pivotante pot pătrunde până la 10 m în sol, folosind apa cu sărurile minerale chiar din pânza freatica. Acest tip de rădacină îl întâlnim la majoritatea plantelor de tip cactaceu, exemplificând cu plante din genurile: Lophophora, Ariocarpus, Roseocactus, la unele specii ale genului Mamillaria precum și la majoritatea plantelor columnare. Acest tip de rădăcină are și caracteristica de depozit al substanțelor de rezervă si al apei, având în vedere faptul că plantele de tip cactaceu trăiesc în zone aride, deșertice în care perioadele de secetă aproape absolută sunt extrem de lungi. O îngroșare exagerată conduce la formarea rădăcinilor tuberizate, rădăcini ce pot ajunge la 15-17 kg, exemplu Peniocereus greggii.

La genul Wilcoxia aceste tuberizări pot apare pe rădăcini sub forma unor umflături aproape globulare.Rădăcinile rămuroase sunt ramificații de ordin secundar care întrec uneori în lungime și grosime rădăcina principală sau au aproximativ aceleași dimensiuni. Acest tip de rădăcină explorează solul mai mult la suprafața decat în adâncime și sunt caracteristice plantelor de tip cactaceu ce trăiesc în pampasuri sau zone cu vegetație mai bogată, la care suprafața solului este destul de bogată în substanțe minerale provenite și din putrezirea altor plante sau rădăcinilor acestora. Întâlnim acest tip de rădăcini la plante din genurile Notocactus, Parodia, Frailea, Gymnocalycium, Cereus, Echinopsis, Rebutia, Aylostera, Ferocactus, Opuntia, Astrophytum, Echinocereus, Acanthocalycium, Mamillaria și multe altele.Rădăcinile fibroase sau fasciculare sunt alcătuite dintr-un mănunchi de rădăcini adventive, care se formează în general la baza tulpinilor, toate având cam aceeași lungime și grosime. Acest tip de rădăcină îl întâlnim în mod deosebit la plantele epifite din genurile Epiphyllum, Zygocactus, Rhipsalis, Rhipsalidopsis, Selenicereus etc. La acest gen de plante datorită condițiilor de mediu, zone ecuatoriale cu umiditate multă și hrană din abundență, apar și rădăcinile adventive. Acestea pot apare oriunde pe corpul plantei, în nici un caz din alte rădăcini, în mod deosebit din nodurile tulpinilor târâtoare aeriene.

Fig. 1 Tipuri morfologice de rădăcini: a- fasciculare; b-rămuroase; c- pivotante; d- pivotant tuberizată

Din punct de vedere morfologic și fiziologic aceste rădăcini nu se deosebesc cu nimic de rădăcinile normale. Rădăcinile adventive au mare importanță în hrănirea și fixarea plantelor.

Tulpina acestor plante este mult îngroșată, suculentă, transformată într-un adevărat rezervo pot apare pe rădăcini sub forma unor umflături aproape globulare.Rădăcinile rămuroase sunt ramificații de ordin secundar care întrec uneori în lungime și grosime rădăcina principală sau au aproximativ aceleași dimensiuni. Acest tip de rădăcină explorează solul mai mult la suprafața decat în adâncime și sunt caracteristice plantelor de tip cactaceu ce trăiesc în pampasuri sau zone cu vegetație mai bogată, la care suprafața solului este destul de bogată în substanțe minerale provenite și din putrezirea altor plante sau rădăcinilor acestora. Întâlnim acest tip de rădăcini la plante din genurile Notocactus, Parodia, Frailea, Gymnocalycium, Cereus, Echinopsis, Rebutia, Aylostera, Ferocactus, Opuntia, Astrophytum, Echinocereus, Acanthocalycium, Mamillaria și multe altele.Rădăcinile fibroase sau fasciculare sunt alcătuite dintr-un mănunchi de rădăcini adventive, care se formează în general la baza tulpinilor, toate având cam aceeași lungime și grosime. Acest tip de rădăcină îl întâlnim în mod deosebit la plantele epifite din genurile Epiphyllum, Zygocactus, Rhipsalis, Rhipsalidopsis, Selenicereus etc. La acest gen de plante datorită condițiilor de mediu, zone ecuatoriale cu umiditate multă și hrană din abundență, apar și rădăcinile adventive. Acestea pot apare oriunde pe corpul plantei, în nici un caz din alte rădăcini, în mod deosebit din nodurile tulpinilor târâtoare aeriene.

Fig. 1 Tipuri morfologice de rădăcini: a- fasciculare; b-rămuroase; c- pivotante; d- pivotant tuberizată

Din punct de vedere morfologic și fiziologic aceste rădăcini nu se deosebesc cu nimic de rădăcinile normale. Rădăcinile adventive au mare importanță în hrănirea și fixarea plantelor.

Tulpina acestor plante este mult îngroșată, suculentă, transformată într-un adevărat rezervor de apă pentru a le permite să reziste la perioade lungi de secetă. Ea prezintă totodată pigmenți clorofilieni pentru a îndeplini funcțiile frunzelor care sunt transformate în spini. Simplă sau ramificată tulpina are forme și mărimi foarte diferite de la specie la specie (globuloasă, columnară, cilindrică, aplatizată, etc.). Mărimea plantei poate fi de la câțiva centimetrii (Frailea, Blossfeldia liliputana) până la 10-20 m (Cereus, Opuntia). Epiderma tulpinii este groasă și acoperită de un strat gros care împiedică transpirația. Unele dintre specii prezintă un înveliș de perișori. De asemenea, tulpina poate fi costată longitudinal, poate prezenta protuberanțe numite mamile sau să fie plană. Toate aceste adaptări morfologice au drept scop mărirea suprafeței de asimilare și a puterii de apărare împotriva soarelui dogoritor.

Tulpina are o creștere verticală (Cereus peruvianas), urcătoare (Peireskia), târâtoare sau pendentă (Aporocactus flageliformis).

Plantele de tip cactaceu au caractere de plante metamorfozate, respectiv schimbări de formă, structură și funcționalitatea organelor vegetative și de reproducerea sub influența factorilor mediului ambiant. Apa, temperatura, lumina, nutriția etc., sunt factori ai mediului ambiant care pot conduce atât la schimbarea aspectului exterior, respectiv morfologia plantelor cât și ale structurii, respectiv anatomia organelor vegetative. Putem exemplifica cu plante columnare de cactuși și plante din genul Euphorbia, la care se constată asemănări destul de pregnante în ceea ce privește habitusul sau aspectul exterior.

Studiul plantelor de tip cactaceu, respectiv metamorfozarea plantelor superioare clasice, a condus la elaborarea unei scheme prezumtive, morfosistematice de transformare a acestora.

Plantele superioare sunt formate dintr-o axa principală pe care în mod obisnuit se află axe sau ramuri. Pe toate ramurile exista frunze al căror loc de inserție se numește nod, iar zona dintre noduri se numește internod. Așadar, tulpina este un organ articulat în vârful căruia se află mugurii (Fig.2-A).

În următoarea treaptă de dezvoltare pe axa vegetativă își fac apariția noi articole, respectiv spini proveniți din transformarea parțială a frunzelor, alături de acestea. Această formă de organizare ar corespunde subfamiliei Peireskioideae, respectiv plantelor din genurile Peireskia, Rhodocactus (Fig.2-B).

O etapă următoare a transformării constă în îngroșarea tulpinii, reducerea mărimii frunzelor, mult mai mici, alungite și mai groase, apariția spinilor mult mai lungi, ar corespunde plantelor din genurile Peireskiopsis și Quiabentia (C).

Treptat tulpinile se îngroașe foarte mult preluând parțial funcțiile frunzelor, acestea se subțiază, devin cilindrice, cu vârful ascuțit, caduce. Acestei trepte de dezvoltare i-ar corespunde plante din subfamilia Opuntioideae, respectiv plante din genurile Cylindropuntia, Tephrocactus, Opuntia, Corynopuntia, Austrocylindropuntia, Marenopuntia, Tacinga, Maihueniopsis etc. (D).

Fig.2 Evoluția tulpinii la cactuși

Fig. 3 Tipuri de spini

Spinii au forme, mărimi, culori diferite și sunt dispuși in centrul sau împrejurul areolei. Ei pot fi moi, duri sau elastici. Culoarea spinilor variază de la alb transparent la aproape negru, trecând printr-o gama amplă de nuanțe ale celorlalte culori. Țepii, perii lânoși și culoarea albăstruie a epidermei apară planta de insolație Singurul cactus cu frunze adevarate este Peireskia.

Florile, cel mai adesea solitare, tubulare la bază, sunt viu colorate de la alb până la cele mai diverse nuanțe de roșu, roz, galben. Unele specii au florile plăcut parfumate. Înflorirea este nocturnă sau diurnă, iar durata florilor este foarte mică, adeseori câteva ore si cel mult câteva zile.

Fig.4 Tipuri de fructe: Opuntia vulgaris, Opuntia inermis, Mammillaria magnimama, M. prolifera, M. hirsuta, Rhipsalis cassutha(de la stânga la dreapta)

Fructul (comestibil la unele specii) cuprinde numeroase semințe capabile să germineze imediat după coacerea fructului, dar și să-și prelungească răsărirea pană la 1-2 ani.

Particularități biologice și exigențe ecologice

Viața organismelor, începând de la cele mai simple și pănă la formele cele mai evoluate, se desfașoară într-un complex de factori ecologici. Cunoașterea influenței factorilor ecologici asupra plantelor și în special al plantelor ornamentale, plante ce provin din zone climatice diverse ale globului este de mare importanță.

În general, plantele ornamentale și în special plantele de tip cactaceu, provin din zone complet diferite față de condițiile de mediu din țara noastră, ele fiind cultivate de regulă în sere sau adăposturi amenajate special, când condițiile permit chiar în cultura liberă. Temperatura, lumina, aerul, apa și solul sunt principalii factori ecologici care influențează cultura cacteelor.

Temperatura. În mediul lor natural, cacteele ca plante xerofite suportă uneori temperaturi de 60°C și aproape permanent temperaturi de peste 40°C. Forma foarte diferită a tulpinilor, prezența coastelor sau a mamilelor reprezintă un mijloc de apărare împotriva supraîncălzirii.

În perioada de plină vegetație, care corespunde lunilor de vară, cacteele au nevoie de multă căldură, în timp ce în perioada de repaus, care corespunde anotimpului secetos, plantele au nevoie de mai puțină căldură. Nerespectarea ritmurilor biologice ale plantelor, prin menținerea lor în vegetație continuă, influențează nefavorabil formarea bobocilor florali în timpul primăverii.

Temperatura optimă în sere sau camere de iernare, pentru majoritatea cacteelor este de 8-10°C. Exemplarele mari ale unor specii de Opuntia, Cereus etc., pot fi păstrate iarna în încăperi uscate și la temperaturi mai scăzute, chiar sub 0°C. Temperaturile scăzute au un rol mult mai important în viața cacteelor decât se presupune în general. La plantele mature, temperatura optimă în timpul nopții este de circa 10°C. Oprirea foarte frecventă a creșterii în timpul verii își are cauza în nopțile prea calde. Temperatura și durata de iluminare sunt strâns legate între ele. Pentru a stimula la unele specii de cactuși formarea florilor sunt necesare: 25-30 zile scurte la 30°C; 37-43 zile scurte la 25°C; 55-60 zile scurte la circa 20°C; și peste 120 zile scurte la circa 15°C.

Cu cât temperatura este mai joasă, cu atât sunt necesare mai multe zile scurte pentru a obține o înflorire bogată, în timp ce pentru o creștere vegetativă favorabilă este ziua lungă la o temperatură de 20-30°C.

Lumina. Prin originea lor, cacteele, sunt plante pretențioase la lumină, fiind denumite în zonele de origine și „copiii soarelui".

Pentru reușita culturii lor se aleg cu grijă locurile cu multă lumină și cu expoziție avantajoasă. Sunt multe cazuri când unele specii cultivate la noi nu ajung niciodata să înflorească, tocmai datorita luminii insuficiente. Când plantele dispun de o iluminare corectă, lăstarii sunt viguroși, de un verde proaspăt, iar conformația generală a tulpinii este normală. Dimpotrivă, plantele cultivate în condiții de lumină slabă au o creștere neuniformă, cu tendința de alungire, iar culoarea devine galben-verzui.

Colorarea în roșu a plantei sau a unor părți din plantă se datorește acțiunii provocate de radiațiile prea puternice asupra pigmentului antocian, depozitat în celulele superioare. Dacă rădăcinile sunt sănătoase și alimentarea cu apa este asigurată, planta va capăta repede culoarea verde, normală. Există un număr mare de plante care nu prezintă culoarea verde intens caracteristică, ci nuanțe de gri, maroniu, roșu etc. Acestea nu constituie culori trecătoare ci însușiri caracteristice speciei. Datorită radiațiilor solare foarte puternice multe specii de cactee își ascund clorofila sub un strat protector, care poate fi ceros, alb, albăstrui etc.

Pentru creșterea plantelor tinere, iluminarea zilelor scurte de toamna și de iarnă nu este suficientă. Astfel, pentru cacteele chiliene perioada principală de vegetație corespunde cu anotimpul rece de la noi.

Prin aplicarea condițiilor impuse de fotoperiodism se poate influența perioada de înflorire a cacteelor. În timp ce plantele de zile lungi au nevoie zilnic de 12-15 ore de iluminare pentru o dezvoltare normală, plantelor de zile scurte, din care fac parte și cacteele, le sunt necesare doar 8-10 ore zilnic de iluminare.

Aerul. Cantitatea de aer necesară plantelor este în funcție de starea de vegetație. Astfel, în primavară, când practic cacteele intră în vegetație, este necesară o alimentare permanentă cu aer proaspat a încaperilor în care sunt păstrate plantele. În perioada de iarnă când cacteele se află în stare de repaus, cantitatea de aer este mai mică, fiind necesară din când în când o aerisire, deoarece un aer închis este favorabil dezvoltarii bacteriilor. În această perioadă temperatura aerului trebuie menținută pe cât posibil constantă.

Umiditatea atmosferica are o mare important în cultura cacteelor, fiind necesară o bună cunoaștere a zonelor geografice de origine a plantei. Dacă plantele provin din zone deșertice, aerul trebuie să aibă o umiditate mai scăzută, deoarece plantele și-au creat organe specifice, adaptate la aceste condiții, care să rețină cantitatea infimă de umiditate din aer, de exemplu fire de lână, păr, o rețea deasă de spini, areole foarte pâsloase etc. O umiditate crescută a aerului pentru aceste plante va conduce la un aspect neplăcut, înmuierea spinilor etc. În condițiile în care umiditatea aerului este prea mare, acest puf se va încarca cu particule de apă, ceea ce va conduce la dereglări în sistemul de transpirație al plantei. O altă categorie de plante, sunt obișnuite din contră, cu o umiditate crescută a aerului, aceasta fiind în multe cazuri principala sursa de alimentare cu apă. Ele și-au creat organele necesare reținerii acestei umidități, o rețea deasă de spini, cum este cazul plantelor de pe coasta chiliană, unde precipitațiile sunt extrem de reduse, iar solul arid.

O importanță la fel de mare o are puritatea aerului. Cactușii provin din teritorii (platourile Mexicului sau ale Americii de Sud) care dispun de un aer curat, rarefiat. Nu aceeași este situația pe continentul european și implicit și în țara noastră. Pentru a se evita contactul plantelor cu aerul poluat este indicată aerisirea de dimineață.

Apa. Forța de absorbție a umezelii din adâncime a unui cactus matur, prin rădăcinile lui, echivalează cu o presiune de 140 atm. Din acest punct de vedere, în lumea vegetală, cacteele sunt întrecute doar de ciuperci, la care s-a constatat o putere de absorbție de 150-170 atm.

În zonele de origine, în general zone aride, cu precipitații sporadice și în cantităti foarte mici, principala sursă de apă o constituie umiditatea solului. Straturile superficiale datorită radiațiilor solare extrem de puternice își pierd umiditatea sau sunt formate din elemente granulate ce nu rețin apa (nisipuri etc.). În aceste condiții plantele sunt obligate să-și procure apa necesară de la adâncimi foarte mari, din straturile inferioare, formându-și pentru acest scop un sistem radicular extrem de dezvoltat. Dimpotrivă, cacteele originare din savane sau stepe, își dezvoltă sistemul radicular mai mult în stratul superficial, având tendința de a ocupa o suprafață cât mai mare în vederea folosirii la maxim a umidității.

Aceste adaptări create de plante în funcție de posibilitățile de aprovizionare cu apa trebuie cunoscute, pentru a li se asigura plantelor în cultură, pe cât posibil, condițiile din natură. Cunoscând locul de origine și în mod deosebit caracteristicile solului, vom ști în ce fel de vas trebuie cultivate plantele și în ce mod să le administrăm apa necesară.

O importanță deosebită o are însă cantitatea de apă administrată plantelor. În natură planta se află într-un echilibru perfect cu factorii de mediu, respectiv solul, în timp ce în vasele de cultură pamântul este ori prea afânat, ori impermeabil etc. În vasele de cultură plantele dispun de o cantitate extrem de mică de pamânt . Tipul vaselor de cultură are o influență directă asupra umidității balotului de pământ; dacă vasele au pereții, porosi, balotul se va usca mai ușor și din contră dacă este impermeabil el va păstra un timp mai îndelungat umiditatea.

Substratul de cultură. Cacteele, în general, provin din zone muntoase, de podiș sau deșert, cu soluri formate prin degradarea rocilor vulcanice, fiind bogate în silicați naturali și un conținut redus de humus. Deoarece humusul provine din descompunerea materialelor de origine vegetală sau animală este normal ca solurile de origine să conțină cantități mici de humus, zonele populate de cactee fiind slab populate de vegetație sau animale. Excepție fac plantele epifite, ce provin din pădurile tropicale, unde solul este bogat în humus. În comparație cu acestea, solurile noastre sunt mult mai bogate în humus și mai sărace în silicați naturali.

Pentru plantele luate în cultură nu pot fi folosite solurile existente, ele trebuie modificate, apropiate de compoziția celor din zonele de origine, respectiv îmbogățirea în silicați naturali și reducerea proporțională a humusului. S-a constatat însă că plantele de cactee se pot dezvolta foarte bine, înflori și fructifica chiar în condițiile unor soluri modificate.

O importanță deosebită o are continuțul de substante nutritive, respectiv de natură organică și anorganică. Substanțele nutritive de origine organică provin din descompunerea cu ajutorul bacteriilor a materialelor de origine animală sau vegetală. Substanțele nutritive de origine anorganică provin din sol prin dizolvarea de către apă a substanțelor minerale. Necesarul plantelor, respectiv al cacteelor, de substanțe nutritive de origine anorganică sau organică este în funcție de compoziția solurilor de origine. Corectarea carentelor de subsțante minerale se poate face și prin administrarea de îngrașăminte pe bază de fosfor și potasiu, fiind excluse cele pe bază de azot.

În afara compoziției, amestecurile de pământ trebuie să îndeplinească și o serie de condiții care să le apropie de structura celor originale. Dintre acestea un factor important il constituie granulația particulelor de pământ. Îmbunatățirea structurii amestecului realizat se poate face prin introducerea unor elemente cu granulație mare, respectiv nisip, pietricele etc.

Amestecurile de pământ trebuie să dispună și de o bună aerație, necesară respirației rădăcinilor, ce se realizează prin introducerea în amestecurile de pământ a particulelor de cărbune de lemn.

Reacția solului are o importanță la fel de mare în cultura cacteelor, ele necesitând un sol slab acid cu un pH de 5-6. Acest lucru se poate realiza prin introducerea în amestecul de pământ a materialelor cu reacție acidă, respectiv turbă, granule de granit etc.

Analizand principalii factori ecologici care influențează direct dezvoltarea înflorirea și fructificarea cacteelor, se constată o interdependență a acestora. Pentru a putea realiza o cultură corectă este necesară îmbinarea armonioasă a acestor factori.

1.2. Modalități de înmulțire la cactuși

Cactușii se înmulțesc în mod obișnuit prin semințe și butași. Semănatul se poate practica tot anul dar cel mai bine este primăvara. Semințele se distribuie prin împrăștiere după care se pune un strat fin de nisip. Dezinfecția pământului și chiar a semințelor cu hipermanganat de potasiu nu trebuie omisă. Pentru a germina, semințele au nevoie de căldură (22-28°C) și lumină. Vasul cu semănătura se acopera cu o folie de sticlă în poziție ușor înclinată pentru a se asigura scurgerea condensului sau se introduce într-un sac din plastic sub care temperatura și umiditatea se mențin mai bine în mod constant. Durata de germinare poate fi de la 1-2 săptămâni până la 2-3 ani. De aceea ghivecele cu semănături nu se aruncă după răsarirea primelor plante ci se păstrează încă multă vreme, obținându-se astfel serii noi de răsăduri. După răsărire, plantele sunt foarte sensibile la lumină. Unele specii necesită mult soare, altele dimpotrivă. Dacă intensitatea luminii este mult prea mare plantele se înroșesc. De asemenea, răsadurile nu suportă uscăciunea, pământul trebuie să fie udat regulat.

Repicarea răsadurilor se face numai dacă sunt prea dese. Momentul optim este la apariția primelor rozete de spini, astfel că repicarea poate avea loc la aproximativ 2 luni de la semănare dar și după 1-1,5 ani. Răsadurile repicate rămân pe loc 6-8 luni după care se trec în ghivece foarte mici, de 3,5-5,5 cm. Plantele au nevoie de cel puțin 1,5-2 ani pentru a fi bune de comercializat.

Cactușii tineri se țin iarna în încăperi luminoase cu temperatura de 10-12°C. Primăvara în martie-aprilie li se aplică schimbarea ghiveciului care niciodată nu trebuie să fie prea mare. După efectuarea acestei lucrări nu se udă imediat. Prima udare se face numai după o săptămâna pentru evitarea putrezirii rădăcinilor.

Butășirea este metoda cea mai simplă și rapidă de înmulțire a cactușilor care înrădăcinează ușor. Perioada cea mai bună de butășire este primăvară și vară (mai-iulie). Se fac butași de vârfuri sau fragmente de tulpină sau prin desprinderea lăstarilor de la baza plantei ori de pe ramificațiile mai mari. După tăiere, butașii nu se plantează imediat. Ei se țin câteva zile, până la 1-2 săptămâni sau chiar mai mult, într-un loc călduros, aerisit și umbrit pentru ca rănile făcute să se cicatrizeze (să se formeze crusta). După aceea se plantează la circa 2 cm adâncime pe substrat de nisip ceva mai grosier sau perlit. La unele specii Opuntia, Echinocactus, butașii se pot planta direct în ghivece mici folosindu-se ca substrat un pământ mai nisipos. Înrădăcinarea se produce în circa 4-6 săptămâni la temperatura de 22-25°C. Trecerea în ghivece cu pământ se face la apariția primelor rădăcini. Butașii care nu s-au prins, se secționează din nou și vor da mai ușor rădăcini. Ciclul de producere a plantelor din butași este considerabil redus, la numai 4-5 luni.

O altă metodă de înmulțire a cactușilor este altoirea folosită, însă, numai la speciile care au un sistem radicular foarte slab și o creștere extrem de lentă. Altoirea mai este folosită ca metodă de salvare a plantelor bolnave, și la speciile care produc greu rădăcini la înmulțirea prin butași. De asemenea, la cactuși se fac o serie de altoiri decorative, în care caz este vorba de combinații executate strict în scop ornamental (de exemplu: Peireskia cu Epiphyllum, Cereus peruvianus cu Echinocactus).

Metodele de altoire sunt: în despicatură, în copulație și prin alipire. Epoca optimă este atunci când plantele sunt în plină vegetație, cel mai bine vara. Plantele altoite se așează în locuri calde (22-28°C) și umbrite. La udare se evită stropirea altoiului și în special a suprafețelor de contact.

1.3. Lucrări de îngrijire

Cactușii pot fi cultivați foarte ușor de către amatori, deoarece nu necesită îngrijiri speciale. Aceste plante se adaptează bine în casele noastre. Ele sunt economice, nu cer decât puține îngrijiri pentru a ne încânta cu diversitatea formelor lor și a florilor superbe. Dacă se compară cu alte plante ornamentale, cactușii prezintă avantaje de netăgăduit. Rezervele lor de ape le permit se supraviețuiască, fără să sufere, lungi perioade de secetă. Suportă udări neregulate (putem spune accidentale), multe săptămâni de uitare, în timp ce alte plante în aceste condiții ar fi condamnate la moarte. Cactușii sunt companioanele persoanelor care nu au timp să îngrijească alte plante decorative mai exigente.

Astfel, primăvara, la interval de 4-6 ani, se transvazează în vase mai mari, dar cu o diferență în centimetri foarte mică și nu prea înalte. La fundul ghiveciului se pune un strat de nisip grosier pentru a se asigura un bun drenaj. În general, înflorirea este stimulată atunci când planta dispune de un volum mai mic al ghiveciului decât prea mare. Se spune că ea trebuie să stea înghesuită în ghiveci. În consecință nu se va muta prea des.

Udarea se aplica numai odată pe săptămână primăvara la intrarea plantelor în vegetație după repausul de iarnă, iar începând din septembrie se rărește udatul pentru a ajuta plantele să intre în repaus. Udarea redusă vara, poate fi cauza petelor cu aspect de plută de pe suprafața tulpinii. Planta nu crește dacă vara se udă prea puțin. Apa de ploaie și cea de canalizare ținută un timp într-un vas convin mai bine acestor plante. La udare se recomandă să se folosească apă puțin călduță.Împrospatarea aerului prin aerisire este necesară cu condiția ca iarna să se evite curenții reci. Curațirea de praf cu ajutorul unei pensule nu trebuie omisă. Folosirea îngrăsămintelor se face mai rar și în cantități foarte reduse. Se preferă folosirea unui bun amestec de pământ decât îngrășarea acestuia. Dacă în general, cactușii sunt plante rezistente la boli și dăunători, în cazul unor neglijențe prea mari pot apare o serie de boli și dăunători. Pentru prevenirea sau combaterea unor bacterioze sau micoze precum mucegaiul cenușiu, fuzariosa, putrezirea umedă, periodic se fac tratamente cu Topsin 0,2-03%, Benomil 0,1%, Mycodifol 0,15% etc.

Dăunătorii care pot distruge cactușii sunt nematozii, păianjenul roșu, păduchii țestoși și lânoși. La plantele tinere pot să apară și păduchii de frunze. Plantele atacate de nematozi se distrug. În cazul celorlalți dăunători se fac tratamente cu pesticide

Capitolul II

Contribuții personale la tema luată în studiu

2.1. Justificarea și obiectivele temei

Motivul alegerii temei a fost acela de a confirma sau infirma anumite informații din domeniu. Stiut fiind faptul că marea familie a cacușilor deși cunoscută încă din vechime mai ascunde și astăzi secret care trebuiesc descoperite.

Un alt motiv pentru care am ales să studiez despre această familie botanică a fost acela de a-mi aprofunda cunoștințele în acest domeniu, întrucât este o pasiune ce durează de aproape 10 ani. De menționat că posed o colecție care numără aproximativ 250 de specii.

La îndemnul profesorului coordonator mi-am început cercetările și în cadrul Grădinii Botanice din București, aici beneficiind de coordonrea d-nei biolog Adela Boeriu care mi-a pus la dispoziție o întreagă bază experimentală (de la material semicer net superior celui care se găsește în comerț, spații de lucru optime desfășurării cercetărilor).

Altă motivație a fost aceea de a oferi iubitorilor de cactuși din România noi date științifice, utile în cunoașterea aestor plante, știut fiind faptul că baza informațională pe acest domeniu este destul de aridă, obținându-se cu greu și cea mai mică informație. Chiar dacă acum s-au deschis granițele și există un aflux de informații putând găsi articole de specialitate, au impedimnul de a nu fi traduse deci greu de înțeles pentru cei care nu cunosc o limbă străină.

Obiectivele propuse au fost:

1. Stabilirea epocii de butășire optimă pentru 5 specii de cactuși

2. Stabilirea influenței substratului de înrădăcinare al butașilor la 5 specii de cactuși

3. Urmărirea germinației și a ritmului de creștere a 11 specii de cactuși

4. Influența materialului din care este confecționat vasul asupra creșterii și dezvoltării a 11 specii de cactuși

5. Comportarea a 5 specii diferite pe 3 portaltoi diferiți.

Material si metode de lucru

2.2.1. Experiența privind influența epocii de butășire la unele specii de cactuși

Ca locație experimentul a avut loc în cadrul serelor de Flori, catedra de Legumicultură, Floricultură și Arhitectură peisageră Facultatea de Horticultură – Universitatea de Științe Agronomice și Medicină, București.

Experimentul s-a derulat pe parcursul a șase luni, din septembrie 2003, până în august 2004.

S-au luat în studiu cinci (5) specii de cactuși și anume:

1. Austrocylindropuntia cylindrica

2. Cereus hexagonus

3. Hylocereus undatus

4. Myrtillocactus geometrizans

5. Selenicereus inermis

În vederea stabilirii celei mai optime epoci de butășire s-au confecționat butași de tronson, din cele 5 specii, în două perioade ale anului (primavara si toamna), dimensiunea butasilor fiind de 15 cm, s-au lasat la cicatrizat si deshidratat o perioada de 10 zile.

Recoltarea lăstarilor în vederea butășirii s-a realizat de la aceleași plante mama, (varsta plantelor mama fiind de 10 ani) recoltarea lastarilor realizându-se în toamna și primavara, diferența fiind de maturitate a lastarilor;

Astfel cele 2 variante experimentale au fost reprezentate de cele 2 epoci de butășire respectiv:

-varianta experimentală- V1 – epoca de toamnă (septembrie 2003)

-varianta experimentală-V2 – epoca de primăvară (aprilie2004)

– confecționarea butașilor s-a realizat prin secționarea lăstarilor recoltați de pe plantele mama, cu ajutorul briceagului de altoit, dupa fiecare secționare de la specie la specie s-a facut flambarea acestuia, împiedicând astfel transmiterea unor potențiali agenți patogeni .

– butașii s-au dimensionat la 15 cm și s-au lăsat la deshidratat 10 zile înainte de așezarea în substrat. Substratul de înradacinare utilizat a fost compus din o parte nisip si o parte perlit, adâncimea de înradăcinare fiind de 2 cm;

– la așezarea în substrat a butașilor de tronson s-a ținut cont de polaritate iar pentru protecția fitosanitară, butași au fost pudrați cu cărbune vegetal. Nu am aplicat stimulatori de înradăcinare (Radistim);

– în prealabil substratul a fost udat prin așezarea ladițelor pe suporți deasupara unui bazin cu apă, realizându-se udarea prin infiltrare; lădițele utilizate având dimensiuni de 40 cm lățime, 60 cm lungime și 6 cm înalțime;

Prima udare a butașilor s-a efectuat după 10 zile, urmând apoi a se uda la un interval de 4-7 zile în funcție de natura substratului;

Nu este recomandat o oscilație a ritmului udărilor, întrucat acest lucru este un stres hidric pentru butași, existând riscul ca la nivelul bazal al butașilor, apariția sistemului radicular să fie încetinită sau chiar ducând la pieirea lor, un alt factor negativ fiind de asemenea si o udare excesivă.

Plantarea butașilor înrădăcinați s-a efectuat în data de 15 decmbrie 2003 la butașii proveniți din epoca de toamna și în data de 10 august 2004la cei proveniți din epoca de primavara.

2.2.2. Experiența privind influența substratului de înradăcinare la unele specii de cactuși.

Al doilea experiment legat de înmulțirea vegetativă prin butași este reprezentat de influența substratului de înradacinare, el derulându-se în primavara anului 2004, incepand cu luna aprilie, pe parcursul a patru luni, până în luna iulie și s-a desfășurat la serele Catedrei de Legumicultură, Floricultură și Arhitectură Peisageră din cadrul Facultații de Horticultură a Universității de Stiințe Agronomice și Medicină Veterinară București. Materialul biologic folosit a fost reprezentat de butași aparținând acelorasi 5 specii și anume: Fig.5 Butași de M.geometrizans

1. Austrocylindropuntia cylindrica

2. Cereus hexagonus

3. Hylocereus undatus

4. Myrtillocactus geometrizans

5. Selenicereus inermis

Ca metodă de realizare a butașilor s-au aplicat același principii, respectiv dimensionarea butașilor la 15 cm cu specificația că tipul de butași confecționat a fost de tronson, înrădacinarea executându-se în același tip de lădițe, după ce în prealabil fragmentele vegetale au stat 10 zile la deshidratat și cicatrizat.

S-au utilizat ca substraturi de înrădăcinare nisip și perlit rezultând astfel 3 variante experimentale si anume:

Varianta experimentală V1 – reprezentată de nisip

Varianta experimentală V2 – reprezentată de perlit

Varianta experimentală V3 – reprezentată de substrat în părți egale din nisip si perlit Numărul de butași confecționati din fiecare specie a variat între 10 – 20 lăstari astfel:

la specia Austrocilindropunctia cilindrica s-au confecționat 20 de butași

la specia Cereus hexagonus s-au confecționat 10 butași

la specia Hyrocereus undatus s-au confecționat 20 de butași

la specia Myrtillocactus geometrizans s-au luat în studiu 10 butași

iar la specia Serenicereus inermis eșantionul a fost de 20 de butași

Perioada de înrădăcinare a fost de 4 luni (aprilie- iulie). În cadrul aceluiași experiment s-a urmărit și diferențele de creșterii a rădăcinii pe cele trei variante de substrat. Observatiile si masuratorile biometriceefectuate au fost legate de:

– numar de butasi inradacinati

-număr de rădăcini principale;

-lungimea rădăcinilor principale;

-număr de rădăcini secundare;

-lungimea rădăcinilor secundare;

-număr lăstari (creșteri noi).

Fig.6 Materiale si pământuri utilizate în cultura

Fig:7 Seminte de la diferite specii de cactuși

2.2.3. Experiența privind comportarea unor specii de cactuși la înmulțirea prin semințe

Locația aleasă a fost sera Gradinii Botanice din București, experimentul derulându-se pe perioada februarie 2003 – martie 2006.

Materialul semicer folosit provine din mostre apartinând diferitelor grădini botanice din Europa: Jardin Botanique du Monaco, Jardin Botanique du Nantes, Grădina botanică din Paris, Grădina botanică din Kiev, etc. Aceste surse de semințe mi-au permis o oarecare certitudine a facultății germinative, știut fiind faptul că unele specii de cactuși își pierd capacitatea de germinare chiar și la 3 luni de la recoltare. Speciile alese privind stabilirea procentului de germinație au fost:

1. Echinofossulocactus arriegens

2. Echinofossulocactus penthacanthus

3. Echinofossulocactus pylacanthus

4. Ferocactus wislizenii

5. Lophophora williamsii

6. Melocactus caesius

7. Melocactus salvadorensis

8. Rebutia deminuta

9. Rebutia fiebrigii

10. Rebutia minuscula

11. Rebutia tavitensis

Cele 11 specii alese, fac parte din 5 genuri reprezentative: Echinofossulocactus, Ferocactus, Lophophora, Melocactus, Rebutia.

Substratul în vederea semănatului a fost format din o parte nisip, o parte perlit, o parte caramida pisata. Recipientele de insamantat au fost reprezentate de ladite din lemn cu dimensiunile L = 60 cm; l = 40 cm; h = 6 cm si vase petri din material plastic.

Semanatul s-a efectuat in data de 7.02.2003.

Semințele au fost semănate în lădițe cu separatoare în rânduri. Nu a fost necesara acoperirea semintelor cu un strat de nisip, intrucat dimensiunea semințelor a fost foarte mică.

După această etapă, lădițele s-au scufundat intr-un bazin cu apa pana la marginea superioara a laditei avand grija a nu se depasi, intrucat exista riscul ca semintele să-și modifice poziția și adâncimea de semănat.

Dupa semanat s-au etichetat semănăturile, inscriindu-se data, specia, numar de seminte semanate, s-a acoperit cu geam, lucru acesta permitand crearea unui microclimat benefic germinatiei. S-a executat aerarea zilnica a semanaturilor, prin ridicarea geamului la intervale de timp scurte, procedeu ce a impiedicat apariția diferitelor tipuri de ciuperci.

Fig.8 Aspecte de la semănat

Udările ulterioare s-au executat numai prin aspersie cu o pompa de mâna, diametrul picaturilor fiind de ordinul micronilor, creendu-se o ploaie fina. Picaturile mai mari ar putea cadea pe micile plante, creându-se astfel “efectul de lupa”, lucru care ar duce la distrugerea acestora.

Dupa răsărire s-a putut efectua lucrarea de afânare și distrugerea crustei formate la suprafata substratului pentru a permite dezvoltarea normală a plantulelor.

La circa un an de la răsărire, plantulele erau fortificate, își formaseră propriul sistem radicular, fiind nevoie de transplantarea lor în ghivece. În data de 21 februarie 2004 s-au folosit ghivece din material plastic cu diametrul de 2,5 cm.

Transplantarea s-a făcut pe substrat amestec:

1 parte pământ de pădure;

1 parte pământ de gradină;

1 parte nisip;

½ perlit;

½ cărbune vegetal și cărămidă pisată.

Transplantarea a fost o operație ușoară, dar migăloasă, necesitând timp și atenție sporită datorită dimensiunilor reduse și fragilității plantulelor. S-a avut grijă ca întreg sistemul radicular să fie acoperit cu substrat, dându-le astfel șansa de dezvoltare uniformă.

A doua transplantare realizată în anul 2005, s-a realizat folosind ghivece din material plastic (V1) cu diametrul de 4,5 cm, și ghivece din ceramică (V2) cu diametrul de 6 cm. Prin aceste două variante s-a încercat evidențierea influenței matrialului din care e conecționat vasul de cultură asupra creșterii și dezvoltării cactușilor. S-au făcut măsurători ținând cont de înălțimea plantelor și diametrul acestora, iar datele obținute s-au centralizat în tabelul nr 7

2.2.4. Experiența privind comportarea unor specii de cactuși la înmulțirea prin altoire

Locul desfășurării experimentului a fost sera de expoziție a Grădinii Botanice Dimitrie Brândza din București.

Experimentul avut loc în perioada august 2005- mai 2006.

Altoirea definitivă a presupus alegerea portaltoiului în compatibilitate cu altoiul, astfel încât planta formată din altoi și portaltoi să se dezvolte armonios, constituind în același timp și un ansamblu estetic.

În fond prin altoirea definitivă s-a acordat plantei altoite un sistem radicular viguros cu aflux sporit de substanțe nutritive, stimulând astfel ritmul de creștere, scurtând perioada de maturizare, deci o înflorire și o fructificare mai devreme.

Pentru altoirea definitivă s-au folosit ca altoi, urmatoarele specii:

1. Mamillaria prolifera;

2. Gymnocalycium andreae;

3. specii clorofit deficitare: Chamaecereus silvestrii

4. Gymnocalycium mihanovichii.

Ca portaltoi s-au folosit următoarele specii:

1. Austrocylindropuntia cylindrica,

2. Cereus hexagonus,

3. Hylocereus undatus,

4. Selenicereus inermis.

Materialul biologic ales pentru altoire:

ca portaltoi s-au utilizat plante obținute prin butășire de la experiența anterioară în varsta de 1 an si plante deja existente în solul serei (plante din colecția Grădinii Botanice), în vârstă de 4- 6 ani .Pentru a se creea o formă estetică, bine pusă în evidență s-au folosit portaltoi înalți, 15 cm, bine dezvoltați, cu un sistem radicular viguros.

specii de cactuși folosite ca altoi au fost exemplare în vârstă de 5 ani ce fac parte din colecția Grădinii Botanice din Bucuresti .

Ustensilele folosite:

briceag de altoit;

alcool sanitar;

sfoară pentru legarea altoiului de portaltoi;

pulverizator folosit pentru umectarea portaltoiului inainte de arderea spinilor;

brichetă pentru arderea spinilor;

Fig.9- Ustensile și accesorii utilizate la altoirea cactușilor

Fazele altoirii au fost urmatoarele:

tăierea a circa 3 cm din vârful de creștere;

decuparea marginilor;

tăierea feliuței de protecție;

tăierea altoiului;

trecerea altoiului pe portaltoi prin împingerea feliuței și presare ușoară

fixarea altoiului pe portaltoi.

S-au folosit ca metode de fixarea legarea cu sfoară, și în unele cazuri s-au pus și spini pe lăngă sfoară pentru o mai bună fixare.

Metoda de altoire folosită a fost prin alipire.

Procedeul de altoire s-a desfășurat in felul următor folosind briceagul de altoit cu ajutorul căruia s-a executat o secțiune transversală. Tăietura a fost dintr-o singură mișcare, obținându-se astfel un plan perfect neted.

Fig.10-Aspecte de la altoirea cactușilor

Fig.11 Sectiune transversala prin altoi

Pâna la momentul altoirii propriu-zise, fragmentul îndepărtat de pe portaltoi, rezultat în timpul secționării, rămâne pe portaltoi pentru a se feri de oxidare secțiunea nou formată.

În același fel s-a procedat și cu altoiul, intervalul de timp dintre secționarea altoiului și a portaltoiului a fost foarte mic. Înălțimea altoilor a variat de la specie la specie astfel:

Mammillaria prolifera – 4cm;

Chamaecereus silvestrii v. chorophitdeficitara – 1,5cm;

Gimnocalicium mihanovici v.chorophitdeficitara – 2,5cm;

Gimnocalicium andreae – 1cm.

Având cele doua fragmente secționate, respectiv portaltoiul și altoiul, s-a realizat alipirea partenerilor, având grijă să nu existe spații cu aer între fragmente, caz în care altoirea ar fi compromisă.Pentru o alipire perfectă, s-a legat cu sfoară altoiul de portaltoi și s-a folosit ca punct de sprijin pentru legarea sforii spini de O.vulgaris pentru speciile de portaltoi ai căror țepi nu erau suficienți de duri. În cazul ăn care spinii portaltoiului erau prea duri, aceștia s-au îndepărtat pentru a ușura procedura de altoire. După calusare s-a îndepărtat sfoara care a ajutat la altoire, permițând astfel noii plante să crească. În intervalul de la altoirea propriu-zisă și până la obținerea noii plante s-a avut grijă ca portaltoiul să fie hidratat asigurându-se un ritm de udări uniform.

2.3. Rezultate și discuții.

2.3.1. Rezultate și discuții privind influența epocii de butășire

Procentul de înrădăcinare al butașilor în epoca de toamnă (septembrie 2003) Tabel 1

Epoca de butașit a fost toamna anului 2003,în substrat cu perlit si nisip in raport de 1:1

În epoca de butășire, de toamnă, procentul de inradacinare al butasilor a atins un maxim de 90% la specia H.undatus, urmată de speciile S. inermis si M. geometrizans, cu un procent de 55% respectiv 50%, iar procentul cel mai scazut l-au inregistrat speciile A.cylindrica si C. hexagonus cu doar 30%

Procentul de înrădăcinare al butașilor în epoca de primăvară Tabel 2

Epoca de butășit a fost primavara, in substrat cu nisip si perlit in raport de 1:1

Din tabelul de mai sus se observă că numărul de butași înrădăcinați a oscilat de la specie la specie astfel: În epoca de primăvară specia A. cylindrica a avut doar cinci butași înrădăcinați,ceea ce

reprezintă un procent de 25% din totalul de butași.

Specia C. hexagonus din cei zece butași puși la înrădăcinat, a avut un procent de prindere de 100%.

La specia Hylocereus undatus numarul de butași înrădăcinați a fost maxim din cei 20 de butași supuși înrădăcinării.

Specia Myrtillocactus geometrizans a avut un procent de prindere de 80% .

Pentru specia Selenicereus inermis numărul de butași înrădăcinați a fost de 20 din același număr pus la butășit.

Fig.12 Procentul de inradacinare al butasilor in epoca de toamna

În epoca de butășire, de toamnă, procentul de inradacinare al butasilor a atins un maxim de 90% la specia H.undatus, urmată de speciile S. inermis si M. geometrizans, cu un procent de 55% respectiv 50%, iar procentul cel mai scazut l-au inregistrat speciile A.cylindrica si C. hexagonus cu doar 30%.

Fig. 13 Procentul de inradacinare in epoca de primavara

Din graficul anterior se observă că procentul de înrădăcinare a fost ridicat, la butășirea de primăvară pentru patru din cele cinci specii luate in studiu(C.hexagonus ,H.undatus, M.geometrizans, S.inermis), obtinand valori de peste 80%,cu specificatia ca specia A. cylindrica a avut un procent scăzut de înrădăcinare de 25%.

Fig. 14 Butasi inradacinati – detaliu radacini

Fig. 15 Graficul coparativ privind inradacinarea in cele doua epoci de butasire

În grafic se observă ca procentul de înrădăcinare a variat între cele două epoci de butașire

înregistrându-se valori maxime la specia H. undatus de 90% in epoca de toamna si valoare maxima de 100% in epoca de primavara.Valori minime in ambele epoci a inregistrat specia A.cylindrica, de 30% și de 25%, în epoca de toamna si respectiv cea de primavara.O diferenta a fost si la specia C. hexagonus care a inregistrat un maxim in epoca de primavara si un minim in cea de toamna de 30%.

2.3.2. Rezultate și discuții privind influența substratului de înradăcinare la unele specii de cactuși

Procentul de înrădăcinare al butașilor în funcție de substratul utilizat. Tabel 3

Din tabelul de mai sus se observă că:

Specia Austrocylindropuntia cylindrica a avut următoarele rezultate pe cele trei substraturi luate în studiu; pe substrat de nisip din cei 20 de butași au înrădăcinat 17,pe substratul de perlit au înrădăcinat doar 5 butași, ceea ce reprezintă 25% din totalul butașilor, pe substratul în amestec procentul deprindere a fost de 75% cu 10% mai puțin decât procentul înregistrat la substratulde nisip.

Specia Cereus hexagonus a avut următoarele valori: 8 butași înrădăcinați pe substratul de nisip, 5 butași înrădăcinați pe substratul de perlit și 8 pe cel în amestec de părți egale de nisip si perlit.

Fig. 16 Aspecte de la înrădăcinare butași

La specia Hylocereus undatus au fost următoarele valori înregistrate: din cei 20 de butași au înrădăcinat în substratul cu nisip 14 exemplare, 5 butași înrădăcinați pe substratul de perlit și 18 pe cel de al treilea substrat.Specia Myrtillocactus geometrizans a avut următorul număr de butași repartizat astfel: 6 butași pe substratul de nisip, 3 butași pe substratul din perlit si 8 butași pe substratul mixt. Rezultatele la specia Selenicereus inermis au fost repreznetate de următoarele valori numerice, 20 pe substratul de nisip ceea ce reprezintă 100% din numărul de butași puși la înrădăcinat, 15 pe substratul al doilea, cel de perlit si 15 pe substratul din nisip și perlit.

Fig. 17 Procentul de inradacinare al butasilor in substrat de nisip

Din graficul de mai sus se poate remarca faptul ca toate speciile luate în studiu au avut procentul de înrădăcinare de peste 60%, în substratul format din nisip, remarcându-se un maxim la specia Selenicereus inermis de 100% și minim la specia Myrtillocactus geometrizans de 60%.

Fig. 18 Procentul de inradacinare al butasilor in substrat de perlit

Dupa cum se observă din graficul de mai sus procentul de înrădăcinare în substratul cu perlit a avut în medie valori sub 75%, înregistrându-se la specia Selenicereus inermis, de trei ori mai mare decât procentul de înrădăcinare obținut de speciile Austrocylindropuntia cylindrica și Hylocereus undatus, fiecare cu un procent de 25%.

În cazul înrădăcinării în substratul format din nisip și perlit în proporții egale se poate remarca din graficul de mai jos ca rezultatele obtinute au fost diferite, și anume maximul a fost reprezentat de procentul de 90% al speciei Hylocereus undatus, urmat de speciile Cereus hexagonus și Myrtillocactus geometrizans, fiecare cu un procent de înrădăcinare de 80%, valorile minime înregistrăndu-se pentru speciile Austrocylindropuntia cylindrica și Selenicereus inermis cu 75% fiecare.

Fig. 19 Influenta substratului de nisip si perlit asupra procentului de inradacinare

În graficul comparativ al substraturilor de înrădăcinare se poate observa ca valorile cele mai mari au fost obținute pe substratul de nisip și pe cel alcătuit din nisip si perlit cu diferente de 1%.

Procentul de inradacinare cel mai scazut s-a inregistrat in substratul alcatuit din perlit. Un maxim la specia S.inermis pe substratul de nisip valoarea fiind de 100%.

Fig.20 Influenta substratului asupra procentului deinradacinare

Cresteri medii privind butasii inradacinati in substratul alcatuit din nisip Tabel 4

Din tabelele numarul 4, 5, 6 se pot observa diferențele de crestere privind lungimile rădăcinilor principale și secundare, cat și numarul acestora, la speciile studiate, raportat la substratul de înrădăcinare utilizat.

Cresteri medii privind butasii inradacinati in substratul alcatuit din perlit Tabel 5

Cresteri medii privind butasii inradacinati in substratul alcatuit din perlit:nisip Tabel 6

Din graficul de mai jos se pot observa diferențele numerice ale rădăcinilor principale raportat la diferite tipuri de substrat.

Astfel la specia Austrocylindropuntia cylindrica, numarul de rădăcini principale a fost de patru în substratul de perlit și de sase rădăcini pe celelalte două substraturi. Fiind specia cu valorile cele mai mari, comparativ cu specia Cereus hexagonus care a avut un număr de rădăcini exprimat numeric reprezentat astfel; în substratul de nisip, numarul de rădăcini a fost de doua in medie, în substratul de perlit una singura, iar în substratul format din nisip și perlit butașii au avut în medie trei rădăcini principale.

Valori medii s-au inregistrat la speciile Hylocereus undatus, unde valorile radacinilor principale in substraturile luate ca variante experimentale, au fost de doua in substratul de nisip, patru in substratul cu perlit si tot doua in cel mixt; specia Selenicereus inermis a avut valori maxime in substratul din nisip, cu o valoare inregistrata de patru radacini in medie, avand numar de radacini principale egal in celelelte doua substraturi, respectiv doua radacini principale.

Fig.21 Numar mediu de radacini principale la butasi pe diferite substraturi

Fig. 22 Grafic comparativ privind lungimea radacinilor principale pe diferite substraturi

Din graficul de mai sus se poate observa diferența pe specii in functie de substratul de înradacinare.

Se observa valori maxime ale lungimii radacinilor pentru speciile Selenicereus inermis si Austrocylindropuntia cylindrica pe substrat de nisip si pe cel in amestec, de nisip si perlit.

Valorile fiind de 15,2 cm si 16,8 cm pentru specia S. inermis, pe substrat de nisip, respectiv substratul din nisip si perlit (1:1) si de 16,5 cm si 18,3 cm pe substratul de nisip, perlit, pentru specia A. cylindrica.

Valori minime se regasesc in grafic la speciile Myrtillocactus geometrizans, Hylocereus undatus si Cereus hexagonus, pe substraturile: din perlit (3,7; 5,3; 4,8 cm) și nisip (4,2; 7,1).Se observă că valorile cele mai uniforme se regasesc in dreptul subtratului format din amestec de nisip si perlit, lungimea medie a radacinilor principale fiind cuprinsa in intervalul 6,9 cm la specia Myrtillocactus geometrizans și 15,2 cm la specia Selenicereus inermis.

Fig. 23 Graficul comparativ al numarului de radacini secundare formate la butasi pe diferite substraturi

Vorbind despre graficul comparativ al numarului de radacini secundare, se observa un maxim la specia S. inermis (18), minimul înregistrandu-se la specia M. geometrizans (2).

Valorile cele mai uniforme se regasesc in dreptul substratului format din amestec nisip cu perlit, valorile fiind cuprinse intre 2 la specia H.undatus si 12 la S. inermis.

Se poate remarca influenta substraturilor la fiecare specie in parte; existand oscilatii ale numarului de radacini destul de mari la aceeasi specie, cum ar fi cazul la M. geometrizas, H. undatus, S.inermis.

O observatie la fel de importanta luata spre studiu a fost si comparatia intre lungimea radacinilor secundare, lucru care se vede in graficul de mai jos. Diferente notabile se observa la substratul format din amestec de nisip si perlit, existand un minim la specia M. geometrizans, valoare cuprinsa in intervalul 0,5-1 cm; un maxim la acest tip de substrat fiind la specia C. hexagonus, valoare cuprinsa intre 4-4,5 cm.

Fig. 24 Graficul comparativ al lungimilor secundare formatela butasi

În cazul substratului din perlit s-au inregistrat urmatoarele date maxime la specia A.cylindrica – valoare cuprinsa intre 3,5 si 4 cm ,o valoare medie fiind la specia C. hexagonus cuprinsa intre intervalul 2- 2,5.

Valoarea minima pe acest tip de substrat s-a inregistrat la specia M. geometrizans, intre intervalul 0,5-1 cm.Pentru substratul din nisip s-au iregistrat urmatoarele date, un maxim la specia A. cylindrica cu valoare cuprinsa in intervalul 3,5-4 cm,o valoare minima pe acest substrat inregistrandu-se la specia M. geometrizans cuprinsa in intervalul 1,5 – 2 cm

2.3.3. Rezultate și discuții privind germinația la unele specii de cactuși

Din tabelul 7 se poate observa ca din eșantionul de specii ales exista o variatie a germinarii de la un gen la altul ca și de la specie la specie. Spre exemplu: la specia E. arriegens dintr-un numar total de 20 de semințe puse la germinat rezultatul a fost unul negativ intrucat procentul de germinare a fost doar de 10% lucru observat dupa 25 de zile de la semănat. Trebuie amintit faptul ca în primele 15 zile nici o sămânță nu germinase, inceputul rasaririri declansandu-se in a 20 a zi cand a aparut prima plantulă.

La specia E. penthacanthus procentul de germinație a fost doar cu 5 % mai mare decât specia precedentă. Nici aici germinația nu s-a manifestat decât dupa aceleași 20 de zile, de reținut faptul ca prima constatare s-a realizat după 10 zile de la semănat.

Dintre cei 3 reprezentanți ai genului Echinofosulocactus, singurul care a avut rezultate apropiate de 50 % a fost specia E. pylacanthus, la acesta remarcându-se semințe germinate înca de la prima sondare. După 30 de zile din cele 20 de semințe supuse germinarii doar 6 au germinat

Pentru reprezentanții genului Melocactus, dintre cele 2 specii alese spre studiu una dintre ele a avut germinație de 100 % (Melocactus salvadorensis), la aceasta procentul de germinare dupa 10 zile fiind deja de 40 %, ajungând să depașeasca 80 % în mai puțin de o lună de zile. După cele 30 de zile, deja primele 3 plantule diferențiaseră spini. Specia M. caesius, celălalt reprezentant al genului a fost la extrema cealaltă, procentul de germinare nedepășind 30 %. De remarcat la aceasta specie germinația a început după 15 zile, mult mai târziu decât la specia precedentă. Diferențe notabile au fost și în cadrul genului Rebutia, spre exemplu specia R. deminuta a atins procentul de peste 60 %pe un interval de 25 de zile .

Dinamica rasaririi semintelor pe zile Tabel 8

Fig. 25 Reprezentarea grafica a germinatiei dupa 30 de zile

Din graficul de mai sus privind germinatia semintelor dupa 30 de zile se observa un maxim inregistrat la specia M. salvadorensis de 100%, urmat de specia R.deminuta cu un procent de 90%, o valoare medie se observa la specia R. fiebrigii, procente minime ale germinatiei inregistrându-se la speciile E. arriegens de 10%, urmat de E.penthacanthus cu un procent de 15%.

Cu procente cuprinse intre 25% si 40% s-au inregistrat speciile:F.wislizenii cu 25%, Lophophora Williamsii cu 30%, M. caesius cu acelas procent si R. minuscula cu 40%.

Din graficul de mai jos se observa o variatie destul de mare a germinatiei in cadrul speciilor alese pentru studiu. In primele 10 zile germinand speciile E.pylacanthus, L. williamsii, M.salvadorensis, R.deminuta si R. minuscula.

Fig.26 Detaliu semanaturi

.

Fig……plantule in diverse stadii de la germinatie

Dupa 15 zile au inceput sa germineze speciile, M. caesius si R. fiebrigii. Dupa 20 de zile au inceput sa germineze si semintele de la speciile, E. ariegens si R. tavitensis. Dupa cum se observa si din grafic exista diferente de germinatie si in cazul aceluias gen- genul Rebutia si Melocactus. Declanșarea răsăririi s-a produs dupa10 zile de la semanat la specia R. Deminuta si R.minuscula, la 20 de zile, la specia R. tavitensis, iar la genul Melocactus după 10 zile la specia M. salvadorensis si 15 zile la specia M.caesius.

Fig…..plante de cactusi- detaliu rasarire

Cresterile medii la unele specii de cactusi obtinute din samanta

Tabel 9

unde H-înălțime ;φ-diametrul

Din tabelul de mai sus se poate vedea pe fiecare specie in parte care au fost diferntele de crestere, evidentiindu-se speciile cu dimensiunile minime ale inaltimii(eprimata in centimetrii), printre care se numara specia L. williamsii cu doar 0,6 cm inaltime si specia R. fiebrigii cu 0,7 cm, urmata de M.salvadorensis cu 0,9 cm.

Cu valori “mari” se remarca specile R.minuscula cu inaltimea de 1,8 cm si specia E.pentacanthus cu 1,7 cm. In ceea ce priveste diametrul un minim la prima masuratoare se observa la speciile genului Rebutia, respectiv R.deminuta cu diametrul de 0,4 cm si R.tavitensis cu 0,5 cm in diametru.

Valori maxime la prima masuratoare a diametrului s-au inregistrat la specile E. arriegens cu 1,3 cm si F.wislizenii cu diametrul de 1,6 cm.

La a doua masuratoare a inaltimii in anul 2005 s-au inregistrat urmatoarele valori minime la specile L. wiliamsii cu 1 cm si la specia R. fiebrigii cu 1,3 cm.

La specile F. wislizenii si la R. minuscula s-au inregistrat valori maxime a inaltimi de 4,3 cm respectiv 3,3 cm.

Pentru diametru valorile maxime la a doua masuratoare s-au inregistreat la speciile F. wislizenii cu 2,1 cm si M.salvadorensis cu acelasi diametru. La specile R.fiebrigii si R. minuscula s-au inregistrat dimensiuni minime de 1 cm.

La cea de-a treia masuratoare a diametrului si a inaltimii plantelor in data de 02.03,2006, s-au inregistrat valori minime la diametru la specia L.williamsii in cultivata in ghiveci de lut de 1,8cm, tot la aceaasta specie s-a inregistrat si valoarea cea mai mica a inaltimii de 1,4 cm.

Valoare maxima a inaltimii s-a inregistrat la specia F. wislizenii cu 6,8 cm si 3,3 cm pentru diametru la specia M. salvadorensis.

Fig. –aspect de la plantarea în diferite tipuri de ghivece

Fig. ….

Valori maxime ale inaltimii s-au inregistrat la specia F. wislizenii de 5,6 cm in data de 02.03.2006, cele mai mici valori s-au remarcat la specia L.williamsii cu 1,4 cm .În anul 2005, în luna mai, s-a înregistrat un maxim al înălțimii la specia F.wislizenii de 4,3 cm; minimul s-a inregistrat la specia L. williamsii de 1 cm. În anul 2004, valorile maxime a înălțimii s-au înregistrat la aceeasi specie F.wislizenii de 2,3 cm,si minimul de 0,6 cm la specia Lophophora williamsii.

2.3.4. Rezultate și discuții privind altoirea unor specii de cactuși

Date privind creșterile vegetative la speciile de cactusi altoite pe portaltoiul C.hexagonus Tabel……. unde H=înălțime; φ=diametrul

Din tabelul de mai sus se observa ca durata de sudare a altoiului de portaltoi(C. hexagonus), variaza de la un minim de 14 zile la specia Ch. sylvestrii la un maxim de 21 de zile la specia Gymnocalycium andreae. Numarul de cresteri noi (lastari) nu inregistraza oscilatii mari valorile fiind cuprinse intre 3 lastari noi la specile Ch. sylvestrii, G. andreae si respectiv 7 lastari noi la specia M. prolifera, date inregistrate dupa un an de la altoire.

Inaltimea plantelor a variat si ea, având un maxim dupa un an la specia Ch.sylvestrii de 6 cm , respectiv un minim la specia G. andreae de 2 cm.

Diametrul are valori minime la specia Ch. sylvestrii de 5 cm iar valori maxime s-au înregistrat la specia M.prolifera de 10 cm.

Fig…..aspecte de la altoire

.

Date privind cresterile vegetative la speciile altoite pe portaltoiul Hylocereus undatus Tabel…… unde H=înălțime; φ=diametrul

Pe portaltoi de Hylocereus undatus, durata de prindere maxima este la G.mihanovichii (27 de zile), cu minim de 18 de zile la specia altoi Ch sylvestrii. Valori de 25 de zile si de 21 zile se inregistreaza la G.andreae respectiv M. prolifera. Numarul decresteri noi are valoare zero la G andreae, la acest portaltoi,iar maximul este la specia M. prolifera.

Date privind cresterile vegetative la speciile altoite pe portaltoiul S.inermis Tabel………

unde H=înălțime; φ=diametrul

În graficul de mai sus se poate remarca ca nu exista diferente semnificative legat de durata de prindere a altoiului de portaltoi in general intervalul fiind intre 14 zile pentru Ch. silvestrii pe portaltoi de C.hexagonus, media fiind de 24 de zile la M. prolifera, cu maxim de prindere la G. mihanovichii, pe portaltoi de H.undatus.

Diferențe mari se observa la numarul de lastari noi care apar dupa altoire pe plantele nou formate la un interval de timp de un an.

Astfel valorile maxime se observa la specia M.prolifera , altoita pe C. hexagonus (7 cresteri noi), valori egale ale numarului de lastari se observa la speciile altoite-Ch. sylvestrii, G.andreae si G.mihanovichii cu cate 3 cresteri noi pe portaltoi de C. hexagonus si S.inermis

.Din graficul de mai sus se observa urmatoarele:

sunt specii care in primul an de la altoire au avut cresteri noi cu numar diferit al acestora –Ch. sylvestrii a avut cresteri numeroase pe fiecare portaltoi,cu un maxim la portaltoiul S.inermis de 6 lastari noi si un minim la specia portaltoi C. hexagons, cu 3 cresteri noi.

Un maxim de cresteri noi a fost inregistrat de specia M.prolifera, numarul lastarilor nou crescuti dupa un an depasind 6 pui (lastari noi).

Numar mic al cresterilor noi s-au inregistrat la specia altoi G.andreae, existand si varianta altoit pe H.undatus, caz in care numarul de cresteri noi dupa un an a fost zero.

2.4. Concluzii și recomandări

Privind înmulțirea vegetativa prin butași

ca epoca de butasire se recomanda perioada de primavara, pentru toate speciile luate in studiu, procentul de înrădăcinare fiind de 80,1% față de 51% în epoca de toamnă

specile care au inregistrat procentul de înrădăcinare de 100% la butasire din aceasta perioada au fost cele epifite, S.inermis si H.undatus.

De mentionat ca specia A.cylindrica a avut un procent scazut de inradacinare indiferent de epoca de butasire(maxim 30%)

nu se recomanda butasirea in perioada de toamna, intru-cat sansele de reușită a obținerii de noi plante, pot fi reduse, asa cum datele au demonstrat din eperienta desfasurata, unde s-a constatat ca marea majoritate a speciilor luate in studiu (A. cylindrica, C.hexagonus, M. geometrizans) au avut procente de inradacinare foarte reduse.

ca substrat de înrădăcinare a butașilor

substraturile cu procentul de înrădăcinare cel mai ridicat a fost 80% la cel alcătuit din nisip si perlit, urmat cu un procent de 79% de substratul de nisip, varianta cu perlit a înregistrat rezultatele cele mai slabe cu 41,6%

numarul de radacini principale a fost mai mare la speciile A. cylindrica si S. inermis in substraturile alcătuite din perlit, pentru prima specie si un amestec de nisip cu perlit pentru cea de-a doua specie.

Privind înmulțirea la cele 11 specii de cactusi luate în studiu s-a constatat că începutul germinării s-a declanșat după 10 zile la specia E. pylacanthus și 30 de zile pentru speciile studiate.

s-au observat ca unele specii au capacitatea de a germina mult mai repede (R. deminuta, după 10 zile procentul de germinare era de 30% față de alte specii care au atins același procent de germinare abia după 30 de zile (L. williamsii, M. caesius, E. pylacanthus)

tot legat de procesul de germinație s-a observat că unele specii au o capacitate redusă de a germina (la specia E. arriegens procentul de răsărire a fost de 10%), în timp ce la speciile M. salvadorensis, R. deminuta semințele au germinat în proporție de 100% respectiv 90%.

din cele 11 specii studiate s-a constatat că procentul de germinție a fost de maxim 30% la 7 dintre speciile alese deci la 63,63% ceea ce confirmă literatura de specialitate privind procentul scazut de răsărire a semințelor de cactuși

ritmul de creștere a fost definit în funcție de specii, astfel unele plante au avut o creștere foarte lentă cum ar fi la L. willamsii cu doar 4mm în medie creșterea în înălțime pe an, față de F. wislizenii cu o creștere de 1 cm pe parcursul unui an.

în ceea ce privește influența materialului din care e confecționat vasul asupra creșterii și dezvoltării plantelor după aproximativ 1 an de la plantare valorile obținute nu au fost relevante, în medie creșterile plantelor din ghivecele confecționate din lut au fost de 2,75 cm față de ghivecele confecționate din material plastic – 2,41 cm.

pentru 7 din cele 11 specii luate in studiu, creșterile au fost mai evidente în cazul plantărilor în ghivece din lut comparativ cu cele din ghivecele din material plastic

privid înmulțirea prin altoire

durata de prindere a altoiului a fost diferită în funcție de specia de portaltoi de la 17 zile la specia C. silvestrii altoită pe C. hexagonus la 27 de zile la specia G. mihanovichi altoită pe portaltoiul H. undatus, cu mențiunea că portaltoiul C. hexagonus indiferent de specia altoi s-a comportat cel mai bine din acest punct de vedere

ca număr de lăstari formați după 1 an de la altoire se remarcă M. prolifera altoită pe C. hexagonus cu 7 lăstari față de nici un lăstar nou la specia G. andreae altoit pe H. undatus.

indiferent de portaltoi utilizați la G. andreae numărul de lăstari nou formați a fost scăzut comparativ cu specia altoi M. prolifera

Bibliografie

Anderson,Eduard,F-The Cactus Family, Ed. Timber Press,UK, 2001

Copacescu,V- Cactusi-monografie, Ed Ceres, 2002

Davidescu, Velicica, Costea, Gabriela, Madjar, Roxana, Stanica Florin,-Substraturi de cultura.Ed. Ceres,Bucuresti,2001

Delange, Y-Cactees,Ed.Les editions Eugen Ulmer,2003

Geamănu I, Gheorghieș,C-Bolile plantelor horticole,Ed. Universitas Company, Bucuresti, 2002

Grandjean,Benoit-la Conaissances du cactus,Ed.EdiSUD,Aix en Provence,2000

Hunt,D – The new cactus lexicon,Ed. Estevens,2004

Lange, Michael-Echinocereus, Monographie –Printed in Belgium,1999

Manke,E-Cactees connaitre et cultiver,2003

Nobel, P- Cacti- Biology ,Ed. Schulz Publishing , Australia,2002

Pilbeum, J-Ariocarpus et cetera, West Sussex, UK, 2006

Rowley, G-A history of succulents plants,1997

Schulz, Rudolf-Copiapoa,Ed. Schulz Publishing, Australia 2006

Șelaru Elena- Plante de apartament,Editia a II-a, Ed. Ceres, 2005

Țepordei, Rodica-Floricultura. Ed. Științelor agricole, Bucurști,2002

Viard, M.-Cactees et autres succulentes,2003

The Royal Horticultural Society A-Z Enciclopedia of Garden Plants, Over 15.000 Plants, 6000 Photographs, Christopher Brickell, Editor-in- Chief,2001

Larousse- Enciclopedia truffaut, Gradini si plante de interior, Ed.Enciclopedica RAO, 2004

Bibliografie

Anderson,Eduard,F-The Cactus Family, Ed. Timber Press,UK, 2001

Copacescu,V- Cactusi-monografie, Ed Ceres, 2002

Davidescu, Velicica, Costea, Gabriela, Madjar, Roxana, Stanica Florin,-Substraturi de cultura.Ed. Ceres,Bucuresti,2001

Delange, Y-Cactees,Ed.Les editions Eugen Ulmer,2003

Geamănu I, Gheorghieș,C-Bolile plantelor horticole,Ed. Universitas Company, Bucuresti, 2002

Grandjean,Benoit-la Conaissances du cactus,Ed.EdiSUD,Aix en Provence,2000

Hunt,D – The new cactus lexicon,Ed. Estevens,2004

Lange, Michael-Echinocereus, Monographie –Printed in Belgium,1999

Manke,E-Cactees connaitre et cultiver,2003

Nobel, P- Cacti- Biology ,Ed. Schulz Publishing , Australia,2002

Pilbeum, J-Ariocarpus et cetera, West Sussex, UK, 2006

Rowley, G-A history of succulents plants,1997

Schulz, Rudolf-Copiapoa,Ed. Schulz Publishing, Australia 2006

Șelaru Elena- Plante de apartament,Editia a II-a, Ed. Ceres, 2005

Țepordei, Rodica-Floricultura. Ed. Științelor agricole, Bucurști,2002

Viard, M.-Cactees et autres succulentes,2003

The Royal Horticultural Society A-Z Enciclopedia of Garden Plants, Over 15.000 Plants, 6000 Photographs, Christopher Brickell, Editor-in- Chief,2001

Larousse- Enciclopedia truffaut, Gradini si plante de interior, Ed.Enciclopedica RAO, 2004