Cercetari Privind Combaterea Buruienilor din Cultura de Grau de Toamna la S.c. Nora Ly Agroserv S.r.l
BIBLIOGRAFIE
Alecu, I. și colab., 2001, Managementul exploatațiilor agricole. [NUME_REDACTAT], București.
Anghel, Gh., C. Chirilă, V.Ciocârlan, A.Ulinici, 1972, Buruienile din culturile agricole și
combaterea lor. [NUME_REDACTAT], București.
Berca, M., 1996, Combaterea buruienilor din culturile agricole. [NUME_REDACTAT] Român,
București.
Berca M., 2004, Managementul integrat al buruienilor. [NUME_REDACTAT], București.
Blaga, G., F. Filipov, [NUME_REDACTAT], I. Rusu, D. Vasile, S. Urdescu, 2008, Pedologie. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
[NUME_REDACTAT], 2003, Herbologie. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
[NUME_REDACTAT], P. Guș, T. Rusu, 2003, Agrotehnică diferențiată. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., S.Cernea, 1997, Tehnologii de cultivare a plantelor de câmp în exploatațiile agricole. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., T. Rusu, [NUME_REDACTAT], 2004, Agotehnică. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., [NUME_REDACTAT], T. Rusu, I.Drocaș, 2004, Combaterea buruienilor și folosirea corectă a erbicidelor. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Muntean, L. S., G.V. Roman, I. Borcean, M. Axinte, 2003, Fitotehnie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Muntean, L. S., S. Cernea, G. Morar, M. Duda, D. Vârban, S. Muntean, 2008, Fitotehnie. Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
Popescu, V., 1997, Tehnologia erbicidării culturilor agricole și mașinile folosite. [NUME_REDACTAT] Agricolă, București.
Rusu, T., [NUME_REDACTAT], I. A. Pop, 2012, “Îndrumător de lucrări practice la Agrotehnică”, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Șarpe, N., A. Ciorlăuș, L. Ghinea, I. Vlăduțiu, 1976, Erbicidele – principiile și practica combaterii buruienilor. [NUME_REDACTAT], București.
Șarpe, N., 1987, Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole. [NUME_REDACTAT], București.
http://www.marcoser.ro/produse/pesticide/erbicide/dma-6.html, 15.04.2014, 16:10
http://www.sanplant.ro/detalii_produs.php?lang=romana&ID=4&m_catid=&produsID=519, 15.04.2014, 16:30
http://www.pestcontrol-expert.ro/cerlit.html, 15.04.2014, 17:40
http://www.covera.ro/ferma/pesticide/erbicide/erbicid-trimmer-75-wg-du-pont-0-1kg_5618/, 15.04.2014, 18:25
http://www.bayercropscience.ro/produse.php?action=produse&prod=46&subcatIDg=1, 18.04.2014, 15:10
http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php?action=categorie&cat=1,18.04.2014, 16:50
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/6, 25.04.2014, 13:15
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/7, 25.04.2014, 13:45
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/10, 25.04.2014, 14:22
REZUMAT
Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura grâului. Pagubele provocate de buruieni în culturile de grâu sunt cuprinse în mod obișnuit între 10-20%, dar pot ajunge în unele cazuri până la 70% din recolta potențială. Buruienile care invadează grâul aparțin în mare parte grupei dicotiledonatelor (Sinapis, Galium, Centaurea, Raphanus, Galeopsis, Cirsium, Convolvulus etc.), dar pot apărea și buruieni din grupa monocotiledonatelor.
Combaterea chimică a buruienilor din cultura de grâu este cea mai eficientă și economică metodă, cu influență importantă asupra producțiilor obținute. În condițiile pedoclimatice de la SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL Viișoara, județul Cluj, au fost testate 5 erbicide postemergente în combaterea buruienilor din cultura de grâu de toamnă. Erbicide utilizate au fost: Cerlit (fluoroxypir 250 g/l) 0,8 l/ha, Mustang (florasulam 6,25 g/l + 2,4 D 300 g/l) 0,6 l/ha, DMA 6 (660 g/l acid 2,4 D) 1 l/ha, Trimmer 75 WG (tribenuron-metil 75%) 20 g/ha, [NUME_REDACTAT] OD (amidosulfuron 100 g/l + iodosulfuron-metil-Na 25 g/l + mefenpyr dietil 250 g/l) 0,15 l/ha.
În condițiile în care nu s-au aplicat erbicide (martor) îmburuienarea este peste pragul economic de dăunare (68 buruieni/m2), aplicarea erbicidelor reduce îmburuienarea la valori de 28 – 51 %. Efectul cel mai bun în combaterea buruienilor s-a înregistrat la aplicarea erbicidului [NUME_REDACTAT] OD în doza de 0,15 l/ha, unde sau determinat la recoltare 19,2 buruieni/m2.
CUVINTE CHEIE
Grâu, combaterea buruienilor, erbicide, producție.
RESEARCH ABOUT WEED CONTROL FROM WINTER WHEAT CROP OF SC NORA LY AGROSERV SRL
ABSTRACT
Weed control is the main treatment of wheat crops care. The damages caused by the weeds from wheat crops stand usually between 10- 20% , but can get in some cases to 70% of the potential harvest. Weeds invading wheat mostly belong to the dicotyledonous group (Sinapis, Galium, Centaurea, Raphanus, Galeopsis, Cirsium, Convolvulus etc.) but can appear those from monocotyledonous group.
Weed control from wheat crops is the most efficient and economic method, with great impact on obtained production. Under the pedoclimatic conditions from SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL Viișoara, Cluj county, were tested 5 postemergent herbicides fighting against weeds from winter wheat crops. Used herbicides: Cerlit (fluoroxypir 250 g/l) 0,8 l/ha, Mustang (florasulam 6,25 g/l + 2,4 D 300 g/l) 0,6 l/ha, DMA 6 (660 g/l acid 2,4 D) 1 l/ha, Trimmer 75 WG (tribenuron-methyl 75%) 20 g/ha, [NUME_REDACTAT] OD (amidosulfuron 100 g/l + iodosulfuron-methyl-Na 25 g/l + mefenpyr diethyl 250 g/l) 0,15 l/ha.
On condition that the herbicides were not applied, weed growing process is above the line of economical losses (68 weeds/m2), and also the utilization of herbicides decreases the weed multiplication to 28 – 51 %. The best effect in weed fight was recorded when applying the [NUME_REDACTAT] OD herbicides, dosage of 0,15 l/ha, with the harvest result of 19,2 weeds/m2.
KEYWORDS
Wheat, weed control, herbicides, production.
CUPRINS
INTODUCERE
CAP. 1. CONDIȚIILE NATURALE ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
1.1. Localizare geografică și condițiile naturale ale [NUME_REDACTAT]
CAP. 2. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GRÂULUI
2.1. Rotația
2.2. Lucrările solului
2.3. Fertilizarea
2.4. Sămânța și semănatul
2.5. Lucrări de îngrijire
2.6. Recoltarea
CAP. 3. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE GRÂU
3.1. Metode preventive de combatere a buruienilor
3.2. Metode agrotehnice de combatere a buruienilor
3.3. Metode biologice de combatere a buruienilor
3.4. Metode fizice de combatere a buruienilor
3.5. Metode chimice de combatere a buruienilor
CAP.4. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
4.1. Scopul și actualitatea temei
4.2. Obiectivele urmărite
CAP.5. DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL ȘI METODA DE CERCETARE
5.1. Variantele experimentale:
5.2. Solul și tehnologia aplicată
5.3. Condițiile climatice
5.4. Metoda de cercetare
5.5. Descrierea fermei SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL
CAP.6. REZULTATE OBȚINUTE
6.1. Descrierea principalelor buruieni problemă din câmpul experimental
6.2. Caracteristicile erbicidelor folosite
6.3. Influența variantelor experimentale în combaterea buruienilor
6.4. Influența variantei experimentale asupra producției
6.5. Rezultate privind eficiența economică a variantelor testate la cultura de grâu
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTODUCERE
Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară. Suprafețele întinse pe care este semănat, precum și atenția de care se bucură se datoresc: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și proteine și raportului dintre aceste substanțe, corespunzător cerințelor organismului uman; conservabilității îndelungate a boabelor și faptului că pot fi transportate fără dificultate; faptului că planta are plasticitate ecologică mare, fiind cultivată în zone cu climate și soluri foarte diferite; posibilităților de mecanizare integrală a culturii.
Grâul este cultivat în peste 100 de țări și reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale. Boabele de grâu sunt utilizate îndeosebi pentru producerea făinei, destinată fabricării pâinii – aliment de bază pentru un număr mare de oameni (după unele statistici, 35 – 40% din populația globului) și furnizează circa 20% din totalul caloriilor consumate de om. De asemenea, boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase, precum și ca materie primă pentru alte produse industriale foarte diferite (amidon, gluten, alcool etilic, bioetanol utilizat drept carburant).
Tulpinile (paiele) rămase după recoltat au utilizări multiple: materie primă pentru fabricarea celulozei; așternut pentru animale; nutreț grosier; îngrășământ organic, încorporate ca atare în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.
Tărâțele – reziduuri de la industria de morărit, sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale.
Boabele de grâu pot reprezenta și un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al prețului și chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grâu ca furaj este mai puțin răspândită la noi, dar este mult extinsă în majoritatea țărilor mari producătoare de grâu.
Sub aspect agronomic, cultura grâului oferă avantajul că este integral mecanizată. Totodată, grâul este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturile, deoarece părăsește terenul devreme și permite efectuarea arăturilor încă din vară.
Ca urmare, după grâu poate fi semănată, în principiu, orice cultură agricolă; după recoltarea soiurilor timpurii de grâu pot fi amplasate unele culturi succesive.
CAP. 1. CONDIȚIILE NATURALE ÎN CARE S-AU
DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
1.1. Localizare geografică și condițiile naturale ale [NUME_REDACTAT]
Unitatea are o poziție geografică relativ centrală, fiind limitată de culoarele văilor [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Mureș, Dipșa. Doar în sud-vest limita este trasată în lungul unor văi secundare dezvoltate la contactul cu [NUME_REDACTAT] și la marginea culoarului Arieșului. S-a introdus termenul „câmpie” datorită importanței folosinței agricole a terenurilor, situație reflectată și în denumirea mai multor așezări rurale. În realitate, prin altitudine și peisajul deluros se impune utizarea celorlalte variante.
Climatul moderat trece de la o nuanță mai aridă în vest (temperaturi anuale de 8 – 9 oC, precipitații în jur de 500 mm, deficit de umiditate în lunile de vară), la alta mai umedă (700 mm) și mai răcoroasă (7 – 8 oC) în est.
În climat se resimt, în vest, influențe foehnale care contribuie la o ușoară aridizare pe văile principale sunt frecvente inversiuni termice.
Solurile prezente în regiune sunt solurile brune de pădure (luvisoluri) sau individualizat cernoziomuri cambice și mai ales argiloiluviale (cernoziomuri și faeziomuri, cf. S.R.T.S. 2003).
În partea estică și sud-estică a regiunii, pe roci cu textură fină cu conținut ridicat de CaCO3 s-au format, soluri specifice silvostepei, fenomen explicat prin efectul de foehn, care crează topoclimate specifice, situate sub influența curenților calzi proveniți din [NUME_REDACTAT]. Astfel, sunt cernoziomurile argiloiluviale întâlnite insular, pe terenuri slab înclinate. Dominante în această parte sunt solurile brune argiloiluviale subtipul molic, acest subtip realizând trecerea de la molisoluri la argiluvisoluri. Foarte frecvent întâlnite în această parte sunt solurile negre clinohidromorfe (tipice sau argiloiluviale) întâlnite în partea centrală și inferioară a versanților, în prezența izvoarelor de costă și a vegetației mezofile. În același areal dar în partea superioară a versanților, pe roci parentale specifice (conglomerate, calcare, marne etc.) s-au format soluri de tipul rendzinelor și pseudorendzinelor.
Media anuală ușor mai ridicată, din extremitatea vestică a culoarului, de 9,2 C, se datorează frecventelor procese de descendență a aerului, în timp ce în partea estică media anuală a fost de 9,1 C.
Media lunară absolută se înregistrează în luna iulie (20,6C), iar minima în luna ianuarie (-2,7 C), Efectul inversiunilor de temperatură specifice unui culoar, este evidențiat în primul rând de către media temperaturilor minime (-2,7 C). Valorile medii lunare și anuale ale temperaturii aerului se pot abate de la valoarea medie multianuală, datorită marilor fluctuații, în timp și spațiu, a circulației generale ale atmosferei. Contrastul termic dintre cele două extremități ale culoarului, datorat curenților descendenți proveniți dinspre zona muntoasă din vest, este mult mai bine pus în evidență de către suma temperaturilor maxime, care prezintă valori de 150,2 C la Turda, față de 40,7 C la [NUME_REDACTAT]. Valoric, fluctuațiile cele mai mari au loc în sezonul rece, când contrastul termic al maselor de aer care se succed este mai evident (Sorocovschi, 1996).
Pe teritoriul [NUME_REDACTAT], mediile cele mai ridicate ale umezelii relative a aerului prezintă aceleași valori la ambele stații meteorologice (între 73-75 %). Umezeala relativă a aerului, pe teritoriul Culoarului mijlociu al Mureșului, mediile cele mai ridicate ale umezelii relative a aerului prezintă aceleași valori la ambele stații meteorologice (între 73-75%). Maximul principal al umidității aerului se înregistrează în luna decembrie (89 %), condiționat de o intensă activitate ciclonală, ceea ce a permis invazia aerului rece și umed și un minim în luna aprilie (66%), datorat frecvenței crescute a dorsalelor azorice; un al doilea minim secundar în lunile de vară corespunde temperaturilor ridicate de vară.
Specificul continental al climei, se caracterizează și printr-o repartiție neuniformă a cantităților de precipitații în timpul anului. Se poate observa evoluția mediilor lunare și anuale a precipitațiilor din cele două extremități ale culoarului. Prin urmare, se poate remarca o ușoară creștere a cantității de precipitații căzute în est față de cele din vest, iar această diferență se datorează rolului de paravan impus de prezența [NUME_REDACTAT]. Mediile lunare luate în analiză au prezentat o trăsătură specifică, din care se evidențiază mai ales o distribuție a cantităților lunare de precipitații în timpul anului, cu un maxim pluviometric în lunile iunie și iulie (79-82 mm), datorat influenței ciclonilor oceanici și un minim pluviometric la începutul primăverii, respectiv în lunile februarie-martie (22-26 mm), ca urmare a predominării în continuare a regimului anticiclonic din timpul iernii.
Zona în care este situat câmpul experimental de la Viișoara, județul Cluj, se află în sud – vestul [NUME_REDACTAT], localitatea Viișoara fiind delimitată geografic de paralela 46° 33' latitudine nordică și meridianul 23° 55' longitudine estică. Caracterizată printr-un climat temperat continental, cu mari oscilații termice de la un an la altul, în care majoritatea precipitațiilor cad la sfârșitul primăverii. Una din principalele caracteristici ale regimului precipitațiilor este neuniformitatea acestora.
[NUME_REDACTAT] este așezată pe malul stâng al râului Arieș, în depresiunea Turda – [NUME_REDACTAT], la 42 km de Cluj-Napoca și 2 km de [NUME_REDACTAT].
Cap. 2. Tehnologia de cultivare a grâului
2.1. [NUME_REDACTAT] este puternic influențat de planta premergătoare. În general, majoritatea plantelor de cultură sunt premergătoare bune pentru grâul de toamnă care se poate cultiva și după el însuși.
Nu este recomandat cultivarea grâului mai mult de doi ani pe același teren deoarece provoacă un grad ridicat de îmburuienare a culturii, apariția de boli specifice ca fuzarioza, septorioza, făinarea și dăunători: gândacul ghebos, ploșnițe și lema. Includerea grâului într-un asolament rațional are ca rezultat obținerea unor recolte mari. În tehnologia actuală a grâului crește rolul rotației culturii ca mijloc de prevenire și combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.
Grâul are pretenții ridicate față de planta premergătoare deoarece se seamănă toamna devreme și are sistemul radicular mai slab dezvoltat cu potențial redus de absorție și solubilizare a substanțelor nutritive din sol. Are cerințe ridicate în ceea ce privește pregătirea terenului și față de epoca de semănat. Are o sensibilitate ridicată la gradul de îmburuienare, atacul bolilor și dăunătorilor. Cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt plantele care se recoltează vara, lăsând terenul curat de buruieni și care crează condiții optime pentru pregătirea terenului în vederea semănatului în epoca optimă. Plantele care se recoltează vara târziu sau la începutul toamnei crează condiții mai puțin favorabile pentru pregătirea terenului. Plante foarte bune premergătoare pentru grâu: soia, mazărea, fasolea, borceagul, rapița de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu și de vară, trifoiul, cânepa pentru fibră, la care se adaugă alte plante cultivate pe suprafețe restrânse: muștarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânță, porumbul pentru masa verde, tutunul. (Muntean și colab., 2008)
Mazărea – leguminoasă specifică zonei cernoziomurilor și deci a zonelor foarte favorabile pentru grâu, este o premergătoare excepțională deoarece, după recoltare, solul rămâne bogat în azot și cu umiditate suficientă pentru a rezulta o arătură de calitate. După mazăre, nu rămân pe teren buruieni sau resturi vegetale care să îngreuneze lucrarea solului.
Fasolea – este o premergătoare aproape la fel de bună ca și mazărea. Lasă solul ceva mai uscat din cauza recoltării mai târzii, astfel încât acesta se lucrează mai greu și arătura poate ieși mai bulgăroasă. Dacă lucrările de întreținere au fost corect efectuate în cultura fasolei, atunci nu sunt probleme cu buruienile.
Borceagul (de toamnă sau de primăvara) – este o premergătoare excepțională pentru grâul de toamnă. Este adevărat, în ultimele decenii borceagul a fost cultivat pe suprafețe restrânse; în ultimul deceniu, dezvoltarea creșterii animalelor în exploatațiile agricole mici și mijlocii a condus la extinderea firească a culturii borceagului, care furnizează un furaj foarte valoros. După recoltare, terenul rămâne foarte curat de resturi vegetale, îmbogățit în azot și cu umiditate suficientă, astfel încât se lucrează în condiții foarte bune.
Rapiță de toamnă – este o premergătoare aproape la fel de bine apreciată ca și mazărea; în acest caz, solul rămâne ceva mai sărac în substanțe nutritive. Arealul său de cultivare în România coincide cu cel al grâului. După recoltare, terenul este curat de buruieni, cu umiditate suficientă și îmbogățit cu o cantitate mare de masă organică (rădăcini + miriște). Prin recoltarea timpurie și lucrarea devreme a solului, sunt create condiții favorabile pentru descompunerea substanțelor organice și pentru acumularea nitraților.
Inul pentru ulei – este cultivat în zonele de câmpie, îndeosebi în sudul țării și este o premergătoare aproape la fel de bună ca și rapița, cu condiția respectării unei tehnologii foarte corecte de cultivare. Sub acest aspect, trebuie acordată atenția cuvenită combaterii buruienilor din cultura inului, deoarece acesta este o plantă care luptă slab cu buruienile. De asemenea, după recoltarea inului solul rămâne destul de uscat (în fazele de maturitate, plantele de in nu protejează suprafața solului de pierderile de apă prin evaporare). În plus, terenul trebuie foarte bine curățat de resturile de tulpini rămase după recoltare, deoarece acestea pot crea unele dificultăți la pregătirea terenului și semănatul grâului.
Cartoful timpuriu și de vară – este o premergătoare excelentă pentru grâu, lăsând terenul afânat, curat de buruieni, într-o stare bună de fertilitate, în mod frecvent însă, după recoltarea cartofului, suprafețele respective sunt destinate pentru culturi succesive.
Cânepa pentru fibră – recoltată în luna august este o premergătoare foarte bună pentru grâu; după recoltare, terenul este foarte curat de buruieni, iar în sol rămâne o cantitate mare de masa organică, sub formă de rădăcini și frunze. O deficiență o reprezintă faptul că lasă solul destul de uscat, ceea ce poate crea unele probleme la efectuarea lucrărilor solului.
Trifoiul roșu – este o premergătoare excelentă pentru grâul cultivat în zonele umede, cu condiția ca trifoiul să fie întors după coasa a doua. Solul rămâne bogat în azot și masă organică, structurat, permeabil. Rotația grâu + trifoi cultură ascunsă – trifoi – grâu are tradiție în multe zone agricole ale țării (îndeosebi în zona colinară) și dă foarte bune rezultate.
Soia – este o premergătoare bună pentru grâul de toamnă, cu condiția să fie semănate soiuri cu perioadă mijlocie de vegetație, recoltate în prima jumătate a lunii septembrie, terenul să rămână curat de buruieni, resturile vegetale să fie adunate sau tocate și bine încorporate în sol. Dacă sunt respectate aceste condiții, soia poate deveni o foarte bună premergătoare pentru grâu. De asemenea, pe terenurile cultivate cu soia și foarte bine întreținute, arătura poate fi înlocuită printr-o lucrare cu grapa cu discuri grea.
Sfecla pentru zahăr (și pentru furaj) – este o premergătoare bună pentru grâu, cu condiția să părăsească terenul suficient de timpuriu. După recoltarea sfeclei, terenul rămâne nivelat, afânat (inclusiv prin lucrările de recoltare a rădăcinilor), curat de buruieni, fără resturi vegetale, bogat în elemente nutritive care provin din îngrășămintele aplicate sfeclei. În mod frecvent, recoltarea prea târzie a sfeclei nu permite efectuarea la timp a pregătirii solului pentru semănat. Dacă sunt respectate condițiile cerute, sfecla poate deveni o premergătoare foarte favorabilă pentru grâu.
Floarea-soarelui – considerată timp îndelungat ca premergătoare mai slabă decât porumbul, deoarece lasă solul uscat și sărac în substanțe nutritive, oferă avantajul că se recoltează la sfârșit de august-început de septembrie, mult mai devreme decât porumbul, ceea ce permite lucrarea mai timpurie a solului. Floarea-soarelui se cultivă pe suprafețe mari în zonele foarte favorabile și favorabile de cultură a grâului. După floarea-soarelui, trebuie acordată atenție mărunțirii și încorporării resturilor vegetale; totodată, solul rămâne destul de sărăcit în elemente nutritive, fiind obligatorie aplicarea îngrășămintelor, prin care este favorizată și descompunerea resturilor vegetale încorporate în sol.
Porumbul pentru boabe – este o premergătoare mediocră pentru grâu, pe de o parte din cauza recoltării târzii, iar pe de altă parte, solul rămâne uscat, cu o cantitate mare de resturi vegetale și uneori cu multe buruieni, în condițiile din România, este inevitabilă amplasarea grâului după porumb din cauza suprafețelor mari care se cultivă cu aceste plante, precum și datorită faptului că zonele importante de cultură coincid. Este, însă, obligatorie respectarea anumitor condiții care pot transforma porumbul într-o bună premergătoare pentru grâu: cultivarea unor hibrizi cu perioadă ceva mai scurtă de vegetație, prin comparație cu potențialul termic al zonei; semănarea porumbului în epoca optimă, în arătură adâncă de toamnă; administrarea la porumb, în optim, a îngrășămintelor, organice și minerale; combaterea foarte bună a buruienilor; recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat și bine de resturile vegetale. (http://www.agricultor.ro)
Monocultura de grâu este acceptată, de regulă, numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului, în nici un caz nu se va amplasa grâu după grâu, pe suprafețele destinate producerii de sămânță sau pe terenurile infestate puternic cu boli. În situațiile în care, din diferite motive, trebuie semănat grâu după grâu, este bine ca premergătoarea pentru primul an de grâu să fie o leguminoasă, efectul favorabil al acesteia menținându-se și în anul al doilea de grâu. Oricum, în asemenea situații este obligatorie o foarte bună disciplină a înlăturării paielor, care reprezintă, frecvent, un mijloc de vehiculare a agenților patogeni.
La rândul său grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, deoarece se recoltează timpuriu și lasă solul curat de resturi vegetale și de buruieni și într-o stare bună de fertilitate. (Muntean și colab., 2008)
2.2. Lucrările solului
Grâul are cerințe mari față de calitatea lucrărilor solului, care este hotărâtoare pentru obținerea de recolte mari.
Arătura trebuie efectuată cât mai devreme (cu cel puțin două săptămâni înainte de semănat) pentru ca solul să fie suficient de așezat. Adâncimea arăturii nu prezintă o importanță prea mare pentru grâu, esențial fiind timpul când se execută și calitatea acesteia, dar patul germinativ trebuie să fie bine mărunțit, nivelat, tasat în adâncime și afânat la suprafață, curat de buruieni, bine aprovizionat cu apă și substanțe nutritive.
Lucrările de pregătire a terenului urmăresc acumularea apei în sol, intensificarea proceselor de nitrificare și se execută diferențiat în funcție de planta premergătoare și de umiditatea solului. După plante premergătoare care se recoltează timpuriu (grâu, rapiță, borceag, mazăre, fasole, cartofi extratimpurii, in pentru ulei, in pentru fibră etc.), arătura se va executa imediat, cu plugul în agregat cu grapa stelată sau cu colți ficși, la adâncimea de 20-25 cm, în funcție de tipul de sol, de grosimea stratului arabil și de umiditatea solului, fără greșuri și fără bolovani, cu încorporarea completă a resturilor vegetale, bine încheiată. Întârzierea efectuării arăturii contribuie la îmburuienarea terenului, pierderea apei din sol și întărirea acestuia, făcând și mai dificilă lucrarea de arat. În cazul in care umiditatea insuficentă a solului nu permite executarea arăturii, terenul se va lucra cu grapa cu discuri în două direcții perpendiculare pentru a conserva apa, urmând ca arătura în agregat cu grapa să se efectueze ulterior imediat ce umiditatea solului va permite (după primele ploi).
Până la semănat, arătura se menține curată de buruieni și afânată prin lucrări cu grapa cu colți reglabili sau cu grapa cu discuri, favorizându-se acumularea și conservarea apei în sol. După premergătoare care eliberează terenul târziu (porumb, cartof, sfeclă pentru zahăr, soia) arătura se va face imediat după eliberarea terenului, la adâncimea de 18-25 cm (în funcție de tipul de sol, umiditatea acestuia și de cantitatea de resturi vegetale rămase) și trebuie să fie uniformă, fără greșuri și bolovani, cu încoporarea resturilor organice, urmată de o discuire în agregat cu grapa. Uneori după porumb sau floarea-soarelui, înainte de arătură, terenul se discuiește perpendicular pe direcția rândurilor pentru a mărunți resturile vegetale. Dacă solul este prea uscat (în toamnele excesiv de secetoase) sau prea umed sau în cazul recoltării premergătoarei cu întârziere este preferabil o arătură mai superficială, dar fără bulgări sau se va renunța la arătură, iar terenul se va pregăti cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili sau se va folosi grapa cu discuri grea mai ales după premergătoare care, datorită particularităților morfologice și tehnologice, lasă terenul mobilizat și curat de buruieni (cartof, sfeclă pentru zahăr). În aceste condiții, adesea lucrarea superficială este superioară arăturii normale. Pregătirea patului germinativ se face în preziua semănatului, la adâncimea de 6-8 cm și are drept scop asigurarea condițiilor optime de semănat, încolțire și răsărire rapidă, uniformă și energică a plantelor. În funcție de umiditatea solului, patul germinativ se pregătește cu grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă sau cu combinatorul care efectează o lucrare de foarte bună calitate. (Cernea și colab., 1997).
2.3. [NUME_REDACTAT] fiind o plantă cu un consum moderat de elemente nutritive, reacționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor, din cauza sistemului radicular slab dezvoltat care are o slabă capacitate de solubilizare a substanțelor nutritive din sol. După diverși autori, pentru 1000 kg boabe, plus producția de paie corespunzătoare, grâul extrage din sol următoarele cantități de elemente nutritive: 23 – 33 kg N, 11 – 18 kg P2O5, 19 – 37 kg K2O. (Muntean și colab., 2008)
Consumul de elemente nutritive al plantelor de grâu se produce într-o perioadă scurtă de timp, de la alungirea paiului și până la coacerea în lapte, intervalul în care sunt absorbite circa 85% din azot, peste 75% din fosfor și peste 85% din potasiu; în acest interval, grâul trebuie să aibă la dispoziție cantitățile necesare de elemente nutritive și în forme ușor accesibile.
În ce privește ritmul absorției celor trei elemente nutritive, absorția potasiului se încheie la înflorire, a azotului la începutul coacerii boabelor, iar a fosforului continuă până la coacerea deplină (după I. Avdonin, 1955, citat de Al. Salontai, 1982).
Azotul este elemntul esențial care contribuie la dezvoltarea vegetativă a plantelor, stimulează înrădăcinarea și înfrățirea plantelor. Influențează producția prin mărirea numărului de spiculețe în spic, sporește masa boabelor în spic și crește conținutul boabelor în substanțe proteice. Insuficiența azotului are efecte negative asupra plantelor de grâu caracterizâduse prin îngălbenirea plantelor, stagnarea înfrățirii și creșterii plantelor, producții mici cu un conținut de proteină scăzut. Excesul de azot determină o înfrățire foarte ridicată a plantelor, prelungește perioada de vegetație, mărește sensibilitatea plantelor la cădere, iernare, secetă și atac de boli. Perioada critică în nutriția cu azot a grâului se situează în faza de înfrățire și de alungire a paiului. Plantele de grâu au un consum maxim de azot în perioada înfrățire – înflorire. Nutriția grâului cu azot este asigurată atât din îngrășămintele aplicate la sol pe baza de azot, cât și din rezervele solului, sub formă nitrică și amoniacală. În primele faze de vegetație când temperaturile sunt mai scăzute este mai bine asimilat azotul sub forma nitrică. (Muntean și colab., 2008)
Stabilirea dozelor de îngrășăminte cu azot este o problemă de bilanț la întocmirea căruia trebuie să se țină seama de conținutul solului în azot total și în forme mobile, accesibile grâului de-a lungul vegetației și care depinde, la rândul lui, de: fertilitatea naturală a solului; planta premergătoare; sistemul de îngrășare aplicat în anii anteriori; caracteristicile climatice ale anului anterior; mobilitatea azotului în sol și pericolul deplasării sale în adâncime cu apa din precipitații; soiul cultivat, și în primul rând rezistența sa la cădere și boli; asigurarea cu apă (cantitatea anuală de precipitații, regimul precipitațiilor, aportul freatic, posibilitatea aplicării udărilor); producția scontată a se obține și consumul specific.
Pentru calcularea dozelor de azot este recomandată următoarea formulă (după I.C.C.P.T. Fundulea, 1990): DN = 30 x Rs – Ns – Ngg + Npr, în care: DN este doza de azot, în kg/ha; Rs – recolta scontată, în t/ha; Ns – aportul solului în azot, care este apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace și 60 kg/ha pe solurile fertile; Ngg – aportul în azot al gunoiului de grajd, care este apreciat la 2 kg N/t de gunoi de grajd administrat direct grâului; l kg N/t de gunoi aplicat plantei premergătoare și 0,5 kg N/t de gunoi aplicat la planta antepremergătoare; Npr – corecția în funcție de planta premergătoare; și anume, se scad 30 kg N/ha după leguminoase pentru boabe; se scad 20 kg N/ha după borceag și trifoi; se adaugă 20 – 25 kg N/ha după premergătoare târzii nefertilizate.
Pentru condițiile din România, mărimea optimă a dozelor de azot este cuprinsă între 50 și 160 kg/ha; pe terenurile agricole bine cultivate și după premergătoare favorabile, în principiu, nu ar trebui administrate îngrășăminte cu azot în toamnă; în orice caz acestea nu se vor aplica dacă premergătoarea este o leguminoasă. Dacă, totuși, este necesar, atunci se va administra 1/3 din cantitatea totală (circa 30 – 40 kg N/ha) înainte de semănat, îndeosebi după premergătoarele cu recoltare târzie. Restul de 40 – 80 kg N/ha se administrează la sfârșitul iernii sau la desprimăvărare. În anumite situații (condiții de irigare, zonă ceva mai umedă), se mai poate aplica o doză târzie, de 10 – 30 kg N/ha, primăvara, la alungirea paiului.
Azotul poate fi administrat și sub formă de îngrășăminte lichide (după recomandările ICCPT Fundulea). Îngrășămintele lichide cu azot de tipul A.300 se administrează în concentrație de 100% produs comercial, înainte de semănat, după semănat sau înainte de desprimăvărare.
Fosforul. Alături de azot, îngrășarea cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol din țara noastră. Se consideră că grâul este cereala cea mai sensibilă la insuficiența fosforului, aceasta afectând în primul rând plantele tinere, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat. La începutul vegetației, plantele tinere de grâu absorb fosforul ușor solubil din îngrășăminte și abia mai târziu au capacitatea de a folosi fosforul din rezervele solului. Fosforul echilibrează efectul azotului, îmbunătățește rezistența la iernare, cădere și boli, favorizează dezvoltarea sistemului radicular și înfrățirea, îmbunătățește calitatea recoltei, grăbește maturitatea. (Muntean și colab., 2008)
La stabilirea dozelor de fosfor se ține cont de conținutul solului în fosfor mobil, îngrășarea cu gunoi de grajd, producția scontată și consumul specific. Formula de calculare a dozelor este următoarea: DP = 15 x Rs – Pgg, în care: DP este doza de fosfor, în kg P2O5/ha; Rs – recolta scontată, în t/ha; Pgg – aportul gunoiului de grajd în fosfor, apreciat la 1,2 kg P2O5/t de gunoi de grajd, dacă acesta a fost administrat direct grâului și 0,8 kg P2O5/t de gunoi, dacă a fost aplicat la planta premergătoare. Doza rezultată din calcul se majorează cu 20 – 40 kg P2O5/ha pe solurile cu mai puțin de 5 mg P2O5/100 g sol.
Mărimea dozei de fosfor este cuprinsă, de regulă, între 60 și 320 kg/ha, fosforul fiind încorporat în mod obișnuit sub arătură. Sub formă de îngrășăminte complexe, fosforul se poate administra și la patul germinativ.
Potasiul. Îngrășarea cu potasiu este necesară numai pe solurile insuficient aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O accesibil/100g sol). Potasiul favorizează sinteza glucidelor, sporește rezistența la ger, cădere și boli. Insuficiența potasiului determină încetinirea creșterii, scurtarea internodiilor, cloroză, necroza marginală a frunzelor. În situațiile în care compoziția chimică a solului impune, se pot aplica 40 – 80 kg K2O/ha, sub formă de sare potasică sub arătură sau sub formă de îngrășăminte complexe, la pregătirea patului germinativ. Trebuie subliniat că, într-un sistem intensiv de agricultură, pentru a obține producții mari, se apreciază că administrarea potasiului devine o măsură obligatorie pe toate tipurile de sol. (Muntean și colab., 2008)
Îngrășămintele organice. Cele obișnuit folosite: gunoiul de grajd semifermentat și mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura grâului. Aceste îngrășăminte pot fi aplicate direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta premergătoare (porumb, sfeclă), urmând ca grâul să beneficieze de efectul remanent. Administrarea îngrășămintelor organice este importantă îndeosebi pe solurile argiloiluviale (acide, cu multă argilă), precum și pe solurile erodate sau prea ușoare, deoarece pe lângă aportul de elemente nutritive, ele îmbunătățesc proprietățile fizice, chimice și biologice ale solului. Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de grâu sunt de 15-20 t/ha, încorporate sub arătură, iar sporurile de recoltă pot depăși 1.500 kg boabe/ha. (Muntean și colab., 2008)
Aplicarea amendamentelor calcaroase. Este necesară pe solurile acide, cu pH sub 5,8 și cu un grad de saturație în baze sub 75%. Pentru ca lucrarea să fie economică trebuie ca, prin amendare, să se urmărească neutralizarea a 50% din aciditatea hidrolitică. Se administrează, de regulă, 4 t/ha carbonat de calciu (piatră de var, dolomit). Împrăștierea foarte uniformă și amestecarea cât mai bună cu solul, urmate de încorporarea sub arătură, sunt condiții esențiale pentru reușita amendării. (Muntean și colab., 2008)
2.4. Sămânța și semănatul
Materialul de semănat trebuie să aparțină unui soi zonat și categoriilor biologice superioare, să provină din culturi recunoscute și să corespundă indicilor de calitate prevăzuți în standardele în vigoare: puritate fizică minimum 98 % și facultatea germinativă cel puțin 85 %, iar MMB cât mai mare. Cu cel mult 2-3 zile înainte de semănat, în mod obligatoriu sămânța de grâu se tratează contra bolilor și dăunătorilor cu insectofungicide. Împotriva agenților patogeni care se transmit odată cu sămânța prin sporii de pe învelișul bobului cum sunt mălura comună (Tilletia sp.), fuzarioza (Fusarium sp.) și septorioza (Septoria tritici), cât și a agenților patogeni cu spori în interiorul seminței cum ar fi tăciunele zburător (Ustilago tritici), dar și contra agenților patogeni care se transmit prin sol (mălura, fuzarioza), precum și împotriva dăunătorilor din sol ca gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermi sârmă (Agriotes sp.) se recomandă o gamă largă de produse pesticide simple sau complexe. (Muntean și colab., 2008)
Pentru mălura comună (Tilletia sp.), fuzarioza (Fusarium sp.), septorioza (Septoria tritici) și tăciunele zburător (Ustilago tritici) este recomandat tratamentul cu unul din produsele: Vitavax 200 FF în cantitate de 2,5 l/t, [NUME_REDACTAT] 373,4 FS, în cantitate de 1,6 l/t, Orius 6 FS în cantitate de 0,5 l/t sau alte produse similare. Pentru dăunători ca viermi sârmă (Agriotes sp.) sau gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) se recomandă tratamentul cu unul din produsele: Picus 600 FS – 1,0 l/t, Gaucho 600 FS – 0,6 l/t, Cruiser 350 FS – 1,5 l/t sau alte produse similare.
Epoca de semănat a grâului de toamnă se stabilește astfel încât să se asigure condiții bune pentru răsărire, ținând seama că plantele trebuie să ajungă la intrarea în iarnă în faza de înfrățire având 3-5 frunze și 2-3 frați formați, care-i asigură o bună iernare. Pentru aceasta, grâul are nevoie de 40 – 50 zile de vegetație, cu temperaturi de peste 50C, până la venirea iernii, interval în care se realizează o sumă a temperaturilor (peste 00C) de 450 – 500 0C necesare grâului pentru o bună înrădăcinare, înfrățire și adaptare a plantelor la condițiile de iernare. (Muntean și colab., 2008)
Având în vedere aceste cerințe s-au stabilit datele limită la care trebuie încheiat semănatul grâului în țara noastră, între 25 septembrie și 20 octombrie (după Budoi si colab., 1990).
Pentru majoritatea zonelor de cultură a grâului din țara noastră, perioada optimă se încadrează în prima decadă a lunii octombrie. Pe zone, însămânțarea grâului trebuie să se încadreze în următoarele perioade: între 25 septembrie – 10 octombrie în Câmpia din sudul și vestul țării și [NUME_REDACTAT] și între 20 septembrie – 5 octombrie în nordul țării, zonele colinare, subcarpatice și de podiș. Grăbirea sau întârzierea semănatului, în afara epocii optime, determină scăderi importante de producție. Semănatul prea timpuriu favorizează atacul unor boli cum ar fi rugini, făinare și atacul unor dăunători cum ar fi afidele, muștele cerealelor, favorizează apariția unui număr mai mare de buruieni, dezvoltarea abundentă a plantelor, formarea mai superficială a nodului de înfrățire, scăzând rezistența la ger și plantele sunt predispuse la cădere. Însămânțarea grâului după epoca optimă face ca plantele să intre în iarnă neînfrățite sau chiar nerăsărite cu toate consecințele ce decurg de aici: răsărire slabă, înfrățire insuficientă, procesul de călire incomplet realizat, plantele devin mai sensibile la descălțare și la ger, se realizează o desime mai mică în lan, se îmburuienează ușor, se întârzie vegetația, apare pericolul de șiștăvire a boabelor. (Muntean și colab., 2008)
Densitatea culturii se apreciază la maturitate prin numărul de spice productive la unitatea de suprafață și se stabilește încă de la semănat prin numărul de boabe germinabile însămânțate la m2. Aceasta este o componentă de producție esențială a grâului de toamnă și la stabilirea ei se ține cont de particularitățile biologice ale soiului și de condițiile de cultură. În condițțile actuale, la soiurile de grâu aflate în cultură este necesar să se realizeze la semănat o desime de 450 – 600 boabe germinabile pe m2, care să asigure la recoltare 500 – 700 spice/ m2. În funcție de desimea stabilită și de valoarea culturală a seminței, cantitatea de sămânță la hectar este cuprinsă între 200 – 300 kg. Grâul se seamănă cu semănători universale la distanța de 12,5 cm între rânduri. Pe terenuri cu pat germinativ foarte bine pregătit, fără bulgări și complet lipsit de resturi vegetale, pentru folosirea rațională a spațiului de nutriție, semănatul se poate realiza în rânduri dese la 8 – 10 cm. O metodă practicată în diferite țări, cu posibilități de extindere și în țara noastră, este semănatul cu cărări tehnologice care permite accesul mijloacelor terestre în lan.
Adâncimea de semănat este de 4 – 6 cm în funcție de tipul, textura și umiditatea solului, epoca de semănat, zona de cultură și soiul cultivat. Între aceste limite, semănatul se face mai superficial pe solurile grele și umede și mai adânc pe solurile ușoare și în condiții insuficiente de umiditate. Semănatul la adâncime prea mare este contraindicat deoarece o mare parte din energia seminței se consumă cu alungirea axului mezocotil și cu străbaterea coleoptilului prin stratul gros de sol, se întârzie răsărirea, se reduce capacitatea de înfrățire și se formează un număr mai mic de rădăcini adventive. (Muntean și colab., 2008)
2.5. Lucrări de îngrijire
La cultura grâului sunt necesare unele lucrări de îngrijire menite să asigure o vegetație corespunzătoare și să contribuie la obținerea unor recolte mari și de calitate superioară. Când grâul toamna a fost semănat pe soluri afânate, îndeosebi după premergătoare târzii și când umiditatea solului este redusă, se face tăvălugitul imediat după semănat, care pune semințele în contact cu particulele de sol, favorizează ascensiunea apei capilare din straturile mai profunde ale solului și contribuie la răsărirea mai uniformă a plantelor. Lucrarea cu tăvălugul inelar se mai execută la începutul primăverii când plantele de grâu sunt dezrădăcinate din cauza înghețului și a dezghețului repetat, mai ales pe solurile grele și umede, pentru a pune rădăcinile și nodul de înfrățire în contact cu solul, favorizând astfel formarea de noi rădăcini și refacerea plantelor. Dezrădăcinarea se poate preveni prin semănatul la epoca optimă, în sol așezat și la o adâncime mai mare, precum și prin evacuarea apei ce băltește pe parcele. (Muntean și colab., 2008)
Lanurile de grâu ieșite epuizate din iarnă din cauza autoconsumului sub un strat gros de zăpadă se refac primăvara printr-o fertilizare suplimentară cu azot. În timpul iernii se controlează starea de vegetație a culturii prin ridicarea de monoliți pentru a cunoaște pagubele de iernare și a se putea stabili măsurile de întreținere necesare. Când la suprafața solului se formează crustă care stânjenește plantele în creștere, se execută o lucrare cu sapa rotativă perpendicular pe direcția rândurilor. Prin această lucrare sunt distruse și buruienile tinere răsărite sau în curs de răsărire.
Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire la cultura grâului. În condițiile țării noastre, pagubele directe provocate de buruieni în culturile de grâu sunt cuprinse în mod obișnuit între 10 – 20 %, dar pot ajunge în unele cazuri până la 60 – 70 % din recolta potențială. În cadrul conceptului de combatere integrată, pentru diminuarea pagubelor produse de buruieni, alături de mijloacele preventive, combaterea chimică reprezintă o verigă foarte importantă și rămâne cea mai eficace dintre metodele de luptă împotriva buruienilor. La alegerea erbicidelor pentru cultura grâului trebuie să se țină seama de selectivitatea acestora și de spectrul de buruieni din cultură. Trebuie respectată doza recomandată și perioada optimă de aplicare. În funcție de gradul de îmburuienare pentru combaterea chimică a buruienilor se folosește o gamă largă de erbicide simple sau combinate. Cantitatea de amestec pentru erbicidat, apă + erbicid, care se dă la hectar este de 150 – 300 l în cazul utilajelor terestre și 50 – 100 l în cazul utilajelor aeropurtate.
Combaterea bolilor și dăunătorilor din cultura grâului este o lucrare de mare importanță ce se realizează în cadrul combaterii integrate prin combinarea metodelor preventive cu măsurile curative. În timpul vegetației sunt necesare tratamente împotriva bolilor foliare și ale spicului, dar și contra dăunătorilor. Bolile foliare se combat prin tratamente în vegetație utlilizând produse omologate pentru cultura de grâu. (Muntean și colab., 2008)
2.6. [NUME_REDACTAT] optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplină, atunci când boabele ajung Ia 14 – 15% umiditate; în acest stadiu mașinile de recoltat lucrează fără pierderi și boabele se pot păstra în bune condiții, fără a fi necesare operațiuni speciale de uscare. De regulă se începe recoltatul mai devreme, când boabele au 18% umiditate, din cauza suprafețelor mari cu grâu care trebuie recoltate, pentru a preîntâmpina întârzierea și a limita pierderile de boabe prin scuturare (datorită supracoacerii sau a vremii nefavorabile); în acest caz, este absolut necesară uscarea boabelor, pentru a le aduce la umiditatea de păstrare și a evita deprecierea calității lor.
Lucrarea de recoltare trebuie încheiată când boabele au ajuns la circa 12 -13% umiditate; mai târziu grâul trece în faza de supracoacere și se amplifică pierderile prin scuturare. Perioada optimă de recoltare a unui lan de grâu este de aproximativ 5-8 zile.
Lanurile de grâu sunt recoltate, dintr-o singură trecere, cu ajutorul combinelor universale autopropulsate. Trebuie respectate recomandările de a reface reglajele combinei de 2 – 3 ori pe zi (în funcție de evoluția vremii), cu scopul de a realiza treieratul fără a sparge boabele. Recoltarea directă cu combina se efectuează în condiții bune în lanurile dezvoltate uniform, neîmburuienate și necăzute.
În tehnologia de recoltare folosită la noi, după recoltare paiele rămân pe teren în brazdă continuă. Strângerea paielor și eliberarea terenului sunt lucrări importante în cultura grâului. Pentru adunarea paielor se folosesc diferite utilaje (presa de balotat pentru furaje, mașina pentru balotat cilindrică, mașini pentru adunat și căpițat). Ulterior paiele sunt transportate pentru a fi folosite ca materie primă pentru diferite industrii, ca așternut sau furaj pentru animale, ca material pentru prepararea composturilor.
În multe țări cultivatoare de grâu, la combina sunt montate dispozitive speciale pentru tocarea paielor și împrăștierea acestora pe lățimea de lucru a combinei, concomitent cu recoltatul. Ulterior, se realizează, fără dificultate, încorporarea în sol, prin arătură, a paielor bine mărunțite, de dorit împreună cu doze moderate de îngrășăminte cu azot pentru a facilita descompunerea paielor în sol. (Muntean și colab., 2008)
Cap. 3. Stadiul actual al cercetărilor privind
combaterea buruienilor DIN CULTURa DE GRÂU
Cerealele păioase asigură, în majoritatea zonelor agricole din țara noastră, prin folosirea unei tehnologii adecvate, producții bune și eficiente. Datorită condițiilor pedoclimatice foarte favorabile, a importanței mari pentru economia națională, cerealele păioase ocupă suprafețe foarte întinse. Având în vedere că cerealele păioase sunt cultivate în toate zonele țării, iar condițiile de climă și sol sunt foarte diferite, răspândirea buruienilor care infestează această cultură este, de asemenea, foarte variată, atât ca specii dar mai ales ca raport între specii. De regulă buruienile care invadează cerealele păioase aparțin grupei dicotiledonatelor și îndeosebi dintre cele care germinează toamna și pot ierna: Agrostemma githago, Anthemis sp., Anagalis arvensis, Centaurea cyanus, Consolida regalis, Matricharia sp., Papaver rhoeas, Thlaspi arvense etc. sau din grupa dicotiledonatelor perene: Cirsium arvense, Convolvulus arvensis etc. În culturile care în primăvară sunt mai slab dezvoltate sau au o desime redusă, cresc și numeroase buruieni dicotiledonate care germinează primăvara timpuriu: Galeopsis letrahit, Galium apar ine, Polygonum sp., Ranunculus arvensis, Sinapis sp., Raphanus raphanistrum etc. În unele zone din vestul, centrul și nordul Transilvaniei, și nordul țării produc mari pagube buruienile monocotiledonate anuale: Apera spica venti, Avena fatua etc. sau cele perene: Agrpyron repens, Cynodon dactylon etc.
3.1. Metode preventive de combatere a buruienilor
Această grupă de metode cuprinde toate măsurile care urmăresc prevenirea înmulțirii buruienilor și răspândirea acestora, pentru limitatea infestării culturilor agricole, solelor sau parcelelor de teren cu buruieni din afara acestora. Pentru a preveni îmburuienarea culturilor, cultivatorul trebuie să cunoască particularitățile biologice ale buruienilor, condițiile de climă și sol, proprietățile morfologice ale semințelor, precum și particularitățile tehnologice ale plantelor cultivate. Metodele preventive de combatere a buruienilor sunt: carantina, folosirea la semănat a semințelor condiționate, pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd folosit la fertilizare, fertilizarea corespunzătoare cu îngrășăminte minerale și folosirea rațională a amendamentelor, evitarea răspândirii semințelor de buruieni prin intermediul animalelor, distrugerea focarelor suplimentare de infestare cu buruieni, curățarea apelor de irigat de semințe de buruieni, recoltarea corectă și la timp a culturilor agricole. (Guș și colab., 2004)
3.2. Metode agrotehnice de combatere a buruienilor
Sunt metodele care asigură combaterea tuturor speciilor de buruieni dicotiledonate și monocotiledonate. Aceste metode agrotehnice de combatere a buruienilor se pot utiliza în agricultura ecologică pentru că nu lasă reziduri în sol. Pe lângă aceste avantaje, metodele agrotehnice au și unele dezavantaje: degradarea structurii și tasarea solului, mineralizarea materiei organice.
Metodele agrotehnice de combatere a buruienilor se împart în 2 categori: metode agrotehnice directe și metode agrotehnice indirecte.
Metodele agrotehnice directe (după Guș și colab., 2004), cuprind toate măsurile ce însoțesc tehnologia de cultivare a unei plante, care acționează asupra buruienilor în momentul aplicării sau o perioadă determinată de la aplicare, având efecte directe de distrugere a buruienilor sau au ca rezultat obținerea unui cadru impropriu de germinare a semințelor de buruieni. Lucrările solului se execută cu plugul, grapa, cultivatorul, combinatorul, freza, contribuind la distrugerea buruienilor în vegetație sau în curs de răsărire, prin arătură, pregătirea patului germinativ și lucrări de întreținere.
Arătura a constituit și constituie o măsură agrotehnică de bază atât pentru pregătirea solului în vederea instalării unui ciclu vegetativ de cultură, cât și pentru ameliorarea calităților sale fizice și biologice. Pentru combaterea buruienilor, arăturile acționează astfel: semințele din stratul superficial sunt introduse în adâncime de unde răsar cu greutate sau nu mai răsar deloc; sunt tăiate, încorporate în sol și distruse aproape toate buruienile anuale și bienale în vegetație; prin arături normale sunt distruse parțial buruienile perene, în special cele drajonate (Cirsium, Sonchus, Convolvulus, etc.); arăturile foarte adânci, îndeosebi arăturile de desfundare pot combate radical unele specii de buruieni.
Grăpatul terenului distruge buruienile și în același timp crusta solului. În privința buruienilor este eficientă când acestea sunt în curs de răsărire sau în stadiul de plantulă. Astfel lucrând cu sapa rotativă sau cu grapa cu colți reglabili, având gijă să nu deranjăm tinerele plante de cultură, sunt distruse majoritatea buruienilor tinere.
Cositul buruienilor este o altă metodă agrotehnică directă, care se execută mecanic sau manual, pe margini de drum, canale, pajiști, goluri de cultură etc., înainte de înflorirea și fructificarea buruienilor. Buruienile perene se cosesc repetat până la epuizarea substanțelor de rezervă din organele vegetative de înmulțire (rizomi, stoloni etc.). Lucrarea de cosit are cel mai bun efect când se efectuează în perioada în care organele subterane conțin cea mai redusă rezervă de hrană, adică între faza de dezvoltare deplină a frunzelor și cea de începutul înfloririi. Prin cosit nu pot fi combătute în totalitate păpădia (Taraxacum officinale), pirul gros (Cynodon dactylori), meișorul (Digitaria sanquinalis), măcrișul (Rumex acetosella), pătlagina (Plantago sp.), iarba grasă (Portulaca oier acea) etc, care formează rozetă sau au tulpini joase. Executată corect, metoda distruge buruienile în 2-3 ani, la buruienile anuale durata fiind mai mare datorită rezervei de semințe din sol.
Metodele agrotehnice indirecte, (după Guș și colab., 2004), de combatere a buruienilor cuprind toate metodele sau măsurile ce însoțesc tehnologia de cultivare a unei culturi agricole, care acționează asupra buruienilor restrictiv indirect, diminuând riscul de infestare a culturii cu specii existente pe terenul respectiv, iar în unele cazuri, diminuând riscul de infestare cu anumite specii de buruieni.
Aceste metode sunt:
Rotația culturilor
De foarte multă vreme, agricultorii au observat că numărul de buruieni scade și gradul de îmburuienare se reduce semnificativ, atunci când culturile se succed pe aceeași suprafață de teren și revin după mai mulți ani de zile. Este unanim recunoscut faptul că, monocultura favorizează îmburuienarea specifică tolerantă, dar îmburuienarea nu este singura vinovată de reducerea drastică a producției în monocultura. Foarte periculoasă este monocultura culturilor dese, a cerealelor în mod deosebit, deoarece lipsa prașilelor permite o selecție a buruienilor față de tratamentele chimice.
Rotația culturilor elimină exact aceste inconveniente prin:
– reducerea gradului general de îmburuienare;
– reduce rezerva de semințe de buruieni a solului;
– reducerea sau eliminarea îmburuienării specifice;
– evitarea formării formelor de rezistență.
Este cunoscut faptul că pălămida poate aduce pagube enorme culturii grâului. În rotație însă cu prășitoare acestea se reduc considerabil, terenul redevenind într-un asolament de 4 ani aproape curat, iar producția se situează la normalul zonei. Aceeași situație se poate întâlni și în cultura porumbului și soiei față de costrei (Sorghum halepense). Este bine cunoscut că în culturile de prăsitoare costreiul, în special cel cu rizomi, se dezvoltă foarte bine, creând probleme deosebite de combatere. În cultura grâului, însă, îndeosebi dacă aceasta este bine realizată, costreiul nu crește. Intercalarea grâului în asolamente cu prăsitoare reduce semnificativ îmburuienarea cu costrei la prăsitoare și reduce enorm costurile de combatere. Diminuarea îmburuienării în rotațiile de 4 ani, cu prăsitoare 50%, cereale păioase 25% și leguminoase anuale 25% este de peste 3,5 ori față de monocultura de grâu. Monocultura și cultura repetată, mai ales în cazul plantelor neprășitoare, favorizează înmulțirea buruienilor caracteristice. De exemplu, în cerealele păioase se înmulțesc mușețelul nemirositor (Matricaria inodora), romanița (Anthemis austriaca), odosul (Avena fatua), iarba vântului (Apera spica-venti), albăstrița (Centaurea cyanus), pălămida (Cirsium arvense), măzărichea (Vicia sp.), macul roșu de câmp (Papaver rhoeas), pungulița (Thlaspi arvense), cocoșeii de câmp (Adonis aestivalis), muștarul sălbatic (Sinapis arvensis) etc, iar în culturile prăsitoare – zârna (Solanum nigrum), mohorul (Setaria sp.), iarba bărboasă (Echinochloa crusgalli), cornacii (Xanthium italicum), pirul gros (Cynodon dactylon), costreiul (Sorghum halepense), teișorul (Abutilon iheophrasti), meișorul (Digitaria sanquinalis), volbura (Convolvulus arvensis), mărul lupului (Aristolochia clematitis), susaiul (Sonchus arvensis) etc.
Unele plante de cultură, sfecla, inul, mazărea, sorgul, porumbul, cerealele păioase de primăvară etc. sunt sensibile la îmburuienare, mai ales în primele săptămâni după răsărire. Altele sunt mai competitive, înăbușă buruienile, de exemplu rapița, secara, iarba de Sudan, cânepa, floarea soarelui, lucerna și trifoiul din anul II etc.
Rotația culturilor implică în egală măsură și rotația erbicidelor care conduce direct la evitarea fenomenului de rezistență cu toate consecințele favorabile pentru agricultori. Prin specificul structurii culturilor din România, cerealele păioase și porumbul ocupă aproximativ 70% și obligă agricultorul la practicarea monoculturii cel puțin 2-3 ani. În asemenea condiții fermierul este obligat să îmbunătățească celelalte verigi tehnologice cum ar fi: lucrările solului de foarte bună calitate, îngrășăminte mai multe și mai bune și în mod special rotația produselor chimice de combatere. Prelungirea monoculturii devine dăunătoare și trebuie evitată. Tot în sistemul rotației culturilor intră și sistemele de asolamente cu solă săritoare, aceasta fiind ocupată cu o plantă furajeră perenă, lucernă sau trifoi. Sola săritoare, trebuie întreținută curată, oferind posibilitatea solului de a se reface semnificativ în punctele esențiale ale parametrilor săi de fertilitate, inclusiv combaterea buruienilor. Culturile de lucernă, dacă sunt bine întreținute, nu lasă nici o șansă buruienilor.
Producția globală a unui asolament de 4-5 ani se mărește cu peste 20-30% prin introducerea lucernei în acest sistem de cultură. Lucerna, una dintre plantele furajere de mare valoare din țara noastră, este însă aproape pe cale de dispariție. Regăsirea, revigorarea și reintroducerea ei în cultură, la nivel de circa 1 milion de hectare, ar rezolva aproape 30% din necesarul de azot al țării, fără nici o cheltuială energetică, ar reduce cu circa 30-35% îmburuienarea și ar asigura aproape 75% din necesarul de proteină al țării.
Folosirea îngrășămintelor și amendamentelor
Fertilizarea organică sau minerală determină creșterea viguroasă a plantelor de cultură care stânjenesc buruienile ce răsar mai târziu. Dar pentru aceasta este necesară distrugerea timpurie a buruienilor care sunt și ele stimulate de aplicarea îngrășămintelor. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat și să se aplice, cu prioritate, la plantele prășitoare îngrășămintele chimice influențează nivelul îmburuienării îmburuienarea prin:
– mărirea concurenței culturilor față de buruieni;
– stimularea răsăririi semințelor superficiale ale buruienilor și combaterea lor mecanică;
– modificarea spectrului floral al buruienilor, de regulă în sens pozitiv la o îngrășare echilibrată în sens negativ la o îngrășare unilaterală, îndeosebi cu azot (cazul stimulării puternice a știrului și lobodei în cazul culturilor excesive îngrășate cu azot) îngrășămintele organice pot influența pozitiv, ca și o îngrășare rațională chimică, relațiile germeni-plantă, cu condiția distrugerii semințelor de buruieni prin fermentarea completă.
Folosirea unui gunoi de grajd proaspăt provenit din furaje abundent infestate de buruieni constituie sursă importantă de îmburuienare și nu se recomandă, în această formă, în tehnologiile agricole.
Folosirea amendamentelor determină dispariția buruienilor acidofile (Equisetum arvense, Spergula arvensis, Polygonum convulvulus, Raphanus raphanistrum, Ranunculus arvensis, Rumex acetosella etc.) de pe solurile cu reacție acidă sau a buruienilor specifice solurilor halomorfe (Salicornia herbaceea, Salsola soda, S. kali, Artemisia sp., Statice gmelini etc). Necombătute, aceste buruieni s-ar înmulți foarte mult și din cauza lipsei de concurență din partea plantelor de cultură și chiar a altor specii de buruieni care nu suportă aciditatea sau alcalinitatea. Utilizarea amendamentelor antialcaline, asociată cu spălări ale solurilor și utilizare masivă a îngrășămintelor organice, poate de asemenea, modifica esențial flora. După dispariția florei specifice săraturilor, floră în general redusă, pot fi înființate culturi care nu au probleme cu îmburuienarea, cel puțin în primii 3-4 ani după ameliorarea solului și înființarea lor. Amendamentele creează condiții favorabile utilizării îngrășămintelor atât organice cât și chimice și, permit instalarea unor culturi sănătoase, cu potențial de concurență foarte ridicat.
[NUME_REDACTAT] trebuie efectuat perfect, pentru realizarea unei culturi competitive cu toate tipurile de buruieni.
Următoarele defecțiuni în calitatea semănatului vor defavoriza cultura și vor favoriza buruienile:
– greșuri la semănat, acestea vor crea goluri în culturi, care vor fi imediat ocupate de buruieni;
– densitatea redusă, sub normele agrotehnice (fitotehnice) admise – reduce potențialul de concurență al culturii față de buruieni; acestea fiind mai agresive, vor invada și sufoca cultura, fiind necesare intervenții chimice mai costisitoare;
– semănatul în afara epocii optime, semănatul prea târziu în toamnă sau prea timpuriu în primăvară creează condiții pentru o răsărire întârziată a culturilor; în locul culturilor vor invada solul buruienile, concurența în acest caz fiind favorabilă buruienilor chiar de la răsărirea culturilor. Trebuie luat în considerare un răsărit uniform și exploziv; pentru aceasta nerespectarea epocii optime este hotărâtoare. Semănatul prea timpuriu primăvara, mai ales la culturile sensibile, cum sunt în principal leguminoasele pentru boabe (soia în special), poate conduce la compromiterea culturii și înlocuirea ei cu buruieni; adâncimea de semănat, în funcție de specia cultivată, trebuie respectată cu strictețe, altfel obținem o cultură slabă, neuniformă și necompetitivă, atât la un semănat prea adânc cât și la unul superficial, lipsit de umiditate. Semănatul la adâncimea tehnologică prescrisă și uniform realizat concură la îndeplinirea parametrilor optimi de calitate și la obținerea unor culturi ușor de întreținut în continuare;
– calitatea seminței – există câțiva parametri specifici fiecărei culturi, care trebuie respectați cu strictețe, pentru obținerea indicatorilor de calitate și anume: o puritate – semințele lipsite de corpuri străine și în principal de buruieni, care ar infesta direct solul, o atenție deosebită trebuie acordată lipsei totale a semințelor buruienilor de carantină; o capacitatea de germinație – cu cât se apropie mai mult de 100 %, cu atât putem spune că vom avea o cultură mai reușită; o puterea de germinație (răsărire)- semințele germinate trebuie să aibă puterea de a răsări și să se bată cu buruienile; plantele firav răsărite nu au ceasta capacitate.
Semănatul rațional presupune asigurarea unei desimi optime, efectuarea acestei lucrări la timpul potrivit, într-un pat germinativ pregătit în mod corespunzător, în ajunul semănatului. O desime mai mare, către limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, împiedică dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mică, buruienile invadează repede cultura și mai ales golurile din ea. De pildă, costreiul și romanița, în zona colinară, sunt buruieni care "sancționează" imediat golurile din lanurile de păioase. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie să fie executată în preajma datei semănatului. Dacă s-ar face mai devreme, cu 1 – 2 săptămâni înainte de semănat, sau chiar cu 3-5 zile, buruienile ar răsări mai repede și ar câștiga avans în vegetație.
3.3. Metode biologice de combatere a buruienilor
Pentru combaterea biologică a buruienilor se folosesc dușmani naturali: agenți patogeni (viruși, ciuperci, bacterii), insecte, melci, pești, gâște, rațe, iar, uneori, rozătoare. Tot în cazul combaterii biologice sunt folosite unele însușiri ale plantelor cultivate, cum sunt secreția substanțelor alelopatice și puterea plantelor cultivate de concurare a buruienilor.
Agenții patogeni distrug sistemul enzimatic al buruienilor, le dereglează procesele metabolice prin toxinele pe care le produc etc. Buruienile sunt organisme vii, ca și plantele de cultură, și este normal ca și ele să fie atacate de anumiți agenți patogeni. Astfel, ciuperca Puccinia suavelens (rugina pălămidei) este întâlnită și în România. Se înmulțesc sporii ciupercilor, se adaugă adjuvanți și se aplică precum erbicidele. Folosirea dușmanilor naturali ai buruienilor este eficientă numai pe suprafețe mari, cum sunt pajiștile și canalele de irigație sau de desecare, infestate puternic doar cu 1- 2 specii de buruieni, mai ales perene și unde aplicarea altor metode este foarte dificilă. (Guș și colab., 2004)
Folosirea unor insecte a dat rezultate interesante în combaterea unor buruieni preferate, cărora le consumă frunzele, tulpinile și chiar rădăcinile. În literatura de specialitate sunt referiri la insecta Fitomisia folosită pentru combaterea lupoaiei (Orobanche sp.).
Allelopatia este metoda biologică bazată pe posibilitatea plantelor superioare de a secreta substanțe allelopatice sau allomone numite coline (circa un miliard tone compuși terpenici volatili anual la nivelul întregului glob. Colinele au, efect toxic de inhibare (la concentrații mari), iar, uneori – de stimulare (la concentrații mici) asupra plantelor superioare receptate. Factorii de stres determină manifestarea mai intensă a fenomenelor allelopatice. (Neamțu, G., 1983)
3.4. Metode fizice de combatere a buruienilor
Metodele fizice de combatere a buruienilor se bazează pe folosirea energiei electrice și a energiei termice. Rezultatele sunt foarte bune, dar dificultatea aplicării lor și necesitatea unor utilaje speciale, le fac greu practicabile. (Guș și colab., 2004)
Arderea cu flacăra este o modalitate de distrugere a buruienilor din culturile prăsitoare (porumb, sorg, floarea-soarelui, bumbac, cartof etc), a vetrelor de cuscută din lucerna sau trifoi, a buruienilor din jurul pomilor fructiferi sau dintre rândurile de vie etc., în acest scop se folosește un agregat format din tractor, rezervor cu combustibil (petrol sau derivații săi), furtune, arzătoare, dispozitive de reglare a intensității flăcării și de protecție etc. Pentru stârpirea buruienilor perene, lucrarea se repetă de câteva ori.
Sterilizarea solului se practică mai ales în sere, răsadnițe, la solul pentru ghivecele nutritive. Prin această metodă se distrug atât facultatea germinativă a semințelor de buruieni, cât și dăunătorii și agenții patogeni din sol. Pe câmp, stratul superficial de sol se sterilizează prin arderea miriștei, când sunt distruse resturile vegetale, semințele de buruieni, buruienile în vegetație, dăunătorii și agenții patogeni. Metoda nu se recomandă a fi aplicată decât la câțiva ani o dată și numai în cazuri speciale (atac de Zabrus tenebrioides) pentru că miriștea contribuie la refacerea rezervei de materie organică din sol. Arderea miriștei trebuie supravegheată, tarlaua înconjurată de o fâșie arată, iar vremea să fie liniștită, fără vânt etc.
3.5. Metode chimice de combatere a buruienilor
Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin intermediul produselor chimice de sinteză numite erbicide. Ca urmare, în practica agricolă, termenul de combatere chimică a buruienilor este asociat cu termenul de erbicidare. Erbicidele constituie elemente de finețe în tehnologiile agricole și trebuie cunoscute și tratate ca atare. Astăzi se aplică un număr important de erbicide în culturile agricole, fiecare cu specificul său de aplicare și mod de acțiune.
Combaterea chimică a buruienilor a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ultimii 50 de ani și continuă în același ritm alert prin noile descoperiri de molecule cu acțiune la nivel enzimatic, în metabolismul organismelor vegetale. (Ciorlăuș, 1996).
Cele mai mari progrese în domeniul producerii erbicidelor au avut loc în ultimele cinci decenii, în care s-au sintetizat peste 300 substanțe active, cu acțiune erbicidă, care se fabrică în peste 2 800 sortimente. (Șarpe, 1987).
În prezent se sintetizează un sortiment nou de erbicide, din grupa erbicidelor combinate, bazate pe 2-3 substanțe active și a celor granulate. Utilizarea acestora asigură importante avantaje, cum ar fi creșterea eficacității prin lărgirea spectrului de combatere a buruienilor, diminuarea efectului remanent și al impactului cu mediul înconjurător, reducerea dozelor și a cheltuielilor, manipulare ușoară. Deși sunt combătute prin metodele clasice, buruienile au reușit să se adapteze și să se înmulțească, producând mari pierderi agriculturii. Metoda chimică de combatere a buruienilor s-a impus și se impune, ca o necesitate a agriculturii moderne. Sursele istorice atestă că omul a căpătat, în decursul vremii, cunoștințe empirice despre posibilitatea combaterii chimice a buruienilor.
Prima generație de erbicide folosite în agricultură apare începând cu 1941 când s-au descoperit de către Pokorny și Templeman cele două substanțe din grupa acizilor clorfenoxiacetici: 2,4-D și MCPA. (Șarpe și Sindorciuc, 1967). Sinteza acestor două substanțe organice nu a fost deloc întâmplătoare, ci pregătită de studiile minuțioase efectuate de Darwin (1880) și Sachs (1859-1857) asupra hormonilor vegetali cu care acizii clorfenoxiacetici sunt omologi. Aceste substanțe se folosesc și astăzi în combaterea buruienilor pe suprafețe foarte mari, în special în cultura cerealelor.
A doua generație de erbicide apărută în deceniul VI al secolului XX este formată din erbicidele reziduale, care spre deosebire de erbicidele din grupa precedentă se aplică la sol având un efect îndelungat asupra buruienilor.
A treia generație (în prezent) este generația erbicidelor superselective, al căror spectru de acțiune se restrânge la o singură specie sau maximum trei – patru.
Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor prezintă atât avantaje, cât și unele dezavantaje. Dintre avantaje nominalizăm următoarele:
• reduce necesarul de forță de muncă în agricultură;
• permite creșterea productivității muncii (număr mai mic de operații, ușurință în executarea tratamentelor, rapiditate);
• erbicidarea culturilor se poate executa ușor și rapid reușind să se trateze suprafețe mari în timp scurt, evitând efectul nefavorabil al buruienilor asupra culturilor agricole;
• reduce trecerile repetate ale mașinilor agricole, evitând în felul acesta tasarea solului;
• cea mai mare parte a produselor chimice folosite la erbicidarea culturilor agricole au toxicitate redusă pentru om și animale, fiind încadrate în grupa a IV-a de toxicitate;
• în etapa actuală combaterea chimică constituie cel mai economic mijloc de combatere a buruienilor.
Dintre dezavantaje amintim: potențialul de poluare a solului, apei și aerului prin: efecte remanente îndelungate, alegerea greșită a erbicidului, aplicare incorectă etc; reziduuri în recoltă și în sol în cantități mai mari sau mai mici; îngreunarea realizării unui asolament rațional, ca urmare a efectului remanent în sol; în timp unele specii dobândesc rezistență fiind necesară sinteza de noi substanțe erbicide. Aceste dezavantaje sunt în corelație negativă cu nivelul de cunoaștere a celui care le folosește, astfel că, folosirea erbicidelor presupune mai întâi cunoașterea acestor substanțe și apoi pregătirea corespunzătoare a celor care le folosesc, pentru evitarea manifestării efectelor negative ale acestora asupra biotopului. Deasemenea, este necesară perfecționarea sistemelor de mașini pentru dozarea și aplicarea corectă la unitatea de suprafață. Erbicidarea trebuie socotită ca o măsură cu eficacitate ridicată care trebuie aplicată în completarea celorlalte metode clasice de combatere a buruienilor și nu de înlocuire a acestora.
CAP.4. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
4.1. Scopul și actualitatea temei
Cerealele păioase asigură, în majoritatea zonelor agricole din țara noastră, prin folosirea unei tehnologii adecvate, producții bune și eficiente. Datorită condițiilor pedoclimatice foarte favorabile, a importanței mari pentru economia națională, cerealele păioase ocupă suprafețe foarte întinse. Având în vedere că cerealele păioase sunt cultivate în toate zonele țării, iar condițiile de climă și sol sunt foarte diferite, răspândirea buruienilor care infestează această cultură este, de asemenea, foarte variată, atât ca specii dar mai ales ca raport între specii. De regulă buruienile care invadează cerealele păioase aparțin grupei dicotiledonatelor și îndeosebi dintre cele care germinează toamna și pot ierna: Anthemis sp., Anagalis arvensis, Centaurea cyanus, Matricharia sp., Papaver rhoeas, Thlaspi arvense etc. sau din grupa dicotiledonatelor perene: Cirsium arvense, Convolvulus arvensis etc. În culturile care în primăvară sunt mai slab dezvoltate sau au o desime redusă, cresc și numeroase buruieni dicotiledonate care germinează primăvara timpuriu: Galeopsis tetrahit, Galium aparine, Polygonum sp., Ranunculus arvensis, Sinapis sp., Raphanus raphanistrum etc. În unele zone din vestul, centrul și nordul Transilvaniei, și nordul țării produc mari pagube buruienile monocotiledonate anuale: Apera spica venti, Avena fatua etc. sau cele perene: Agrpyron repens, Cynodon dactylon etc.
Buruienile, numite și inamicul verde al culturilor agricole, produc pagube enorme, atât de ordin cantitativ, mergând până la compromiterea culturilor, cât și calitativ, depreciind calitatea recoltei, a laptelui. De aceea, combaterea lor are o importanță deosebită, fiind o preocupare majoră, permanentă, a agricultorilor în toate timpurile. La majoritatea culturilor nu se poate obține producții profitabile, fără a aplica un minim de măsuri de combatere a buruienilor.
4.2. Obiectivele urmărite
Obiectivele cercetării efectuate în cadrul proiectului: Combaterea buruienilor din cultura de grâu de toamnă la ferma SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL au constat în următoarele:
studiul bibliografic al conceptului de combatere a buruienilor la cultura de grâu;
analiza bibliografică a stadiului actual al tehnologiei culturii grâului;
cartarea buruienilor din cultura de grâu;
descrierea erbicidelor recomandate pentru combaterea buruienilor din cultura de grâu;
cercetarea efectului de combatere a buruienilor din cultura grâului cu ajutorul a 5 erbicide;
determinarea producției și a eficienței economice obținute pe variantele experimentale.
CAP.5. DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL ȘI
METODA DE CERCETARE
5.1. Variantele experimentale:
Tabel 5.1
Fig. 5.1. Varianta 1 – [NUME_REDACTAT]. 5.1. Varianta 2 – [NUME_REDACTAT]. 5.1. Varianta 3 – [NUME_REDACTAT]. 5.1. Varianta 4 – DMA 6
Fig. 5.1. Varianta 5 – [NUME_REDACTAT]. 5.1. Varianta 6 – [NUME_REDACTAT] OD
5.2. Solul și tehnologia aplicată
Solul: faeoziomurile se caracterizează prin următoarea morfologie: un orizont A molic (Am), un orizont intermediar (Bt, Bv, sau AC) cu culori, având crome și valori sub 3,5 (la umed) cel puțin în partea superioară și cel puțin pe fețele elementelor structurale și fără un orizont Cca în primi 125 cm la soluri cu textură mijlocie și fină sau fără orizont Cca în primi 200 cm la soluri cu textură grosieră. Alte caracteristici morfologice definitorii ale faeoziomurilor sunt date de diferența de culoare a orizontul Am mai mare de 1,5 valori și crome între materialul aflat în stare uscat și cel aflat în stare umedă și de prezența peliculelor organo-minerale în orizontul intermediar. Faeoziomurile sunt răspândite pe o suprafață de 1.285.000 ha (FLOREA, 2004) în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Fălticeni, în depresiunile subcarpatice Neamț și Crac, Bistrța, în partea înaltă a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]-Crișană; insular apar în depresiunile Brașov, Sibiu, Tg. Secuiesc, estul [NUME_REDACTAT]. Aceste soluri s-au format pe culmile interfiuviale, pe povârnișuri domoale și pe versanții moderat înclinați; se întâlnesc frecvent și pe evantaiele aluvio-proluviale formate în urma depunerilor fluvio-torențiale în zona de contact dintre suprafață plană sau slab înclinată din depresiuni și suprafețele înclinate ale versanților muntoși. în zona montană faeoziomurile se întâlnesc numai în unități geomorfologice cu caracter depresionar față de relieful înconjurător.
Condițiile climatice ale ariei de răspândire ale faeoziomurilor se caracterizează prin medii anuale ale temperaturii de 7-9 °C, sume anuale ale precipitațiilor de 500-700 mm și valori ale evapotranspirației potențiale de 560-650 mm. Regimul hidric este periodic percolativ. Climatul temperat-continental excesiv din zonele de podiș și depresiuni subcarpatice precum și climatul de adăpostire din regiunile montane favorizează formarea și menținerea acestor soluri și alte particularități ale cadrului natural cum ar fi cantitățile relativ mici de precipitații, distribuirea neuniformă și cu caracter torențial al fronturilor pluviale, vânturile puternice care spulberă zăpada spre locurile depresionare; perioadele secetoase îndelungate precum și iernile lungi împiedică activitatea microorganismelor, constituind factori care favorizează formarea și menținerea acestor soluri.
[NUME_REDACTAT] (40-60 cm) are culoarea negricios brun închisă în stare umedă și brună cenușie în stare uscată, textură mijlocie, mijlociugrosieră, sau mijlociu-fină, structură granulară, trecere treptată.
Orizontul A/C, Bv sau Bt, are cel puțin în partea superioară culori închise de Am, structură poliedrică subangulară sau prismatică.
[NUME_REDACTAT], (Bt) are culoare brună gălbuie, structură columnoid prismatică sau prismatică.
[NUME_REDACTAT] apare la adâncimea de 160-180 cm, are structură masivă, conține pete și vinișoare de carbonat de calciu.
Proprietăți: Faeoziomurile au o textură mijlocie (lutoasă) sau mijlocie fină (luto argiloasă) slab diferențiată pe profil, valorile indicelui de diferențiere texturală fiind cuprinse între 1,1-1,3. Când se formează pe materiale bistratificate faeoziomurile au spre baza profilului o textură ceva mai fină iar conținutul fracțiunilor granulometrice de argilă este mai mare.
Aceste soluri sunt afánate (densitatea aparentă este de 1,2-1,4 g/cm3), au permeabilitate moderată pentru apă și aer și capacitate mare de reținere a apei utile.
Faeoziomurile au un orizont humifer (Am) bine dezvoltat cu structură granulară, conținut de humus de 3,5-6,5%, bine aprovizionat cu elemente nutritive, grad de saturație în baze mai mare de 70%, reacție slab acidă.
Fertilitatea și folosință: Faeoziomurile sunt cultivate cu cereale, cartof, sfeclă de zahăr, in-fuior, cânepă; se pretează pentru pomi și legumicultura. în anii ploioși apar pe aceste soluri fenomene de stagnare a apei necesitând lucrări de drenare de suprafață. Prin fertilizare cu îngrășăminte organice și minerale se obțin sporuri însemnate de producție. ([NUME_REDACTAT] și colab., 2008).
Tehnologia aplicată
Planta premergătoare: rapiță de toamnă
După recoltarea culturii de rapiță s-a executat arătura la adâncimea de 25 cm, în data de 02.08.2012. Administrarea îngrășămintelor s-a realizat fracționat în 3 faze în următoarele cantități: 150 kg/ha (DAP 18:46) în data de 05.10.2012, 150 kg/ha (33,5% NH4NO3) în data de 14.11.2012 și 120 kg/ha (46% N) în data de 20.03.2013. Pregătirea patului germinativ s-a realizat cu grapa rotativă la adâncimea de 8 – 10 cm în data de 08.10.2012. Semănatul a avut loc în data de 10.10.2012 cu semănătoarea [NUME_REDACTAT], la 17,5 cm între rânduri și la adâncimea de 4 – 5 cm. Soiul de grâu Dumbrava, norma de semănat 320 kg/ha.
Pentru toate variantele experimentale s-a folosit tehnologia menționată mai sus.
Recoltarea s-a executat în data de 23.07.2013 cu combina [NUME_REDACTAT] TX 34.
5.3. Condițiile climatice
Tabel 5.2.
Temperatura aerului (C) în perioada 1987-2008 (sursa: Cacovean H., 2009)
Tabel 5.3.
Precipitațiile atmosferice medii lunare și anuale (1988-2008)
(sursa Cacovean H., 2009)
5.4. Metoda de cercetare
Metoda numerică. Este o metodă mai exactă decât metoda vizuală și constă în numărarea buruienilor de pe mai multe suprafețe de 0,25 m2 sau 1 m2. În acest scop se folosesc rame metrice cu latura de 0,5 m sau 1 m. Determinările (numărătorile) se fac pe diagonalele parcelelor în puncte reprezentative pentru condițiile din teren și îmburuienarea culturilor, întrucât gradul de îmburuienare variază mult în teren, se recomandă ca pentru fiecare solă să se facă mai multe determinări și apoi să se calculeze media. Pentru determinări de precizie pentru 1 ha se fac 10 determinări. La o suprafață de 20-25 ha se fac 10-20 determinări la cultura mare. Datele obținute se înregistrează într-o fișă de înregistrare.
Numărul mediu de buruieni/m2 pentru fiecare specie se calculează însumând numărul de buruieni înregistrate la toate repetițiile și împărțirea sumei la numărul total de repetiții. În cazul folosirii ramei cu latura de 0,5 m (S = 0,25 m2) valoarea medie rezultată din calcul se înmulțește cu 4. Numărul total mediu de buruieni / m2 (M) se obține adunând mediile de la toate speciile de buruieni. Participarea, în %, a fiecărei specii la îmburuienarea generală se face prin raportarea numărului mediu / m2 al speciei respective la numărul total mediu de buruieni/m2. ([NUME_REDACTAT], 2003)
Evaluarea producției la grâu
Metodologia de evaluare a producției în câmp este următoarea:
Se stabilește numărul și locul punctelor de control, în funcție de mărimea și uniformitatea lanului, de omogenitatea desimii culturii, pentru a se cuprinde aspectul mediu al lanului. În cazul unui lan uniform se aleg 5 puncte de control la suprafețe mai mari de 100 ha, echidistante, pe diagonala lanului. Determinările se fac cu ajutorul ramei metrice.
Se evaluează producția în punctele stabilite astfel: se numără spicele din interiorul ramei și se stabilește numărul mediu de spice la m2; se stabilește proporția de spice mari, mijlocii și mici (ex.: 60% spice mari, 30% spice mijlocii și 10% spice mici). Se aleg 10 spice proporțional cu mărimea lor (în acest caz vom lua 10 spice din care 6 spice mari, 3 spice mijlocii și un spic mic) la care se numără boabele. Totalul boabelor obținute se împarte la spicele la care s-au numărat boabele (10) obținându-se numărul mediu de boabe în spic.
Pe baza celor două elemente: numărul mediu de spice la m2, numărul mediu de boabe în spic și cunoscând masa a 1000 boabe (MMB) la soiul cultivat, se calculează producția medie la ha, folosind formula:
Q kg/ha = (Nsp x Nb x MMB) / 100
unde: Q kg/ha – producția medie, în kg/ha,
Nsp – numărul mediu de spice la m2,
Nb – numărul mediu de boabe în spic,
MMB – greutatea a 1000 de boabe.
Determinarea eficienței economice constă în determinarea profitului realizat. Pentru cunoașterea influenței factorilor experimentali asupra rentabilității procesului de producție agricolă s-au înregistrat cheltuielile efectuate în fiecare variantă experimentală. Prin raportarea producției obținute și a valorificării acesteia la cheltuielile efectuate s-a determinat profitul mediu realizat pe perioada desfășurării cercetării. (Muntean și colab., 2008)
P = Vpp – CT
unde: P – profitul realizat, în lei/ha,
Vpp – valoarea producției principale, în lei/ha,
CT – cheltuielile totale, în lei/ha.
5.5. Descrierea fermei SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL
SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL este localizată în localitatea Viișoara, județul Cluj. Este o fermă mixtă cu sector vegetal și sector zootehnic. Ferma deține o suprafață de 600 ha teren arabil și 50 ha pășune. În sectorul zootehnic ferma deține un număr de 360 capete bovine.
Parcul de utilaje este format din:
8 tractoare;
utilaje pentru lucrările solului: 2 pluguri, 1 scarificator, 3 grape cu discuri, 2 grape rotative, 2 combinatoare;
mașini de semănat: 2 semănători universale, 2 semănători de precizie;
mașini de tratamente fitosanitare și fertilizare: 2 echipamente tratamente fitosanitare, 2 mașini de administrat îngrășăminte;
2 combine de recoltat;
1 combină de siloz;
1 cositoare;
1 mașină de întors și greblat fânul;
1 presă de balotat;
6 remorci de transport;
1 remorcă tehnologică pentru zootehnie.
Fig. 5.1. Pregătirea patului germinativ
Fig. 5.2. Semănat grâu
Fig. 5.3. Erbicidare grâu
CAP.6. REZULTATE OBȚINUTE
6.1. Descrierea principalelor buruieni problemă din câmpul experimental
Principalele buruieni identificate în câmpul experimental din cadrul fermei SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL sunt următoarele:
Pălămida (Cirsium arvense);
Susai (Sonchus arvensis);
Volbura (Convolvulus arvensis);
Cânepioara (Galeopsis tetrahit);
Pungulița (Thlaspi arvense);
Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum);
Rocoina (Stelaria media);
Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris);
Turița (Galium aparine);
Trei frați pătați (Viola arvensis).
Pălămida (Cirsium arvense)
Buruiană perenă cu rădăcina pivotantă profundă, la început verticală, apoi ramificată pe orizontală în adâncime prin îndoire sub forma de genunchi, fără latex, iubitoare de azot. Epoca de germinare: de obicei primavara, germinație în stratul superficial de sol
Cotiledoane: lat-ovale, cărnoase, verde închis, cu margine întreagă, nepețiolată, întinse pe sol. Frunzele adevărate: primele invers ovoide, următoarele de formă lanceolată simplă.
Tulpina: dreaptă, ramificată, aproape nudă, cu canturi, înaltă de până la 150 cm.
Floarea: calatidii mici, convexe, sferice, cu flori violete. Perioada de înflorire: vara
Fig. 6.1. Cirsium arvense
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Susai (Sonchus arvensis)
Buruiană perenă cu stoloni care se dezvoltă rapid în sol și posedă ramificații foarte dense, purtătoare de muguri vegetativi, produce un latex vegetal. Preferă soluri umede, lutoase, cu un strat superficial impermeabil.
Epoca de germinare: primavăra, rar vara. Adâncimea de germinare până la 3 cm.
Cotiledoane: rotunde sau rotund ovale, cu marginea întreagă, așezate pe sol, cu tije scurte.
Frunzele adevărate: primele frunze rotund ovale, mari, cu marginea fin dintata. Urmatoarele frunze lanceolate si apoi cu petiolul aripat, spinos dintate, cordiforme, sesile.
Tulpina: dreaptă, de cele mai multe ori simplă, numai în partea superioară ramificată, cu o înălțime de până la 150 cm.
Floarea: de culoare galben-auriu, involucrul și tija în general acoperite cu peri glanduloși.
Perioada de înflorire: vară – toamnă
Numărul de semințe pe plantă: 6400 (6000 – 20000).
Fig. 6.2. Sonchus arvensis
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Volbura (Convolvulus arvensis)
Buruiană perenă, cu numeroase rădăcini pivotante adânci, cu mulți muguri de creștere pe rădăcinile noi. Crește pe aproape toate tipurile de sol, dar în special pe soluri calde și mai uscate, ușoare și permeabile în adâncime.
Perioada de înflorire: aproape tot anul.
Cotiledoane: lat eliptice, reniforme până la dreptunghiulare. Au lungimea de 8 – 10 cm, care depășește lățimea. Cotiledoanele sunt puternice, cu margini glabre și cu pețiol lung. Nervura principală și cele secundare sunt evidente.
Frunzele adevărate: triunghiular ovate, alterne, glabre, cu vârful rotunjit și marginea întreagă. Dimensiuni: cca 4 cm lungime și 2 cm lățime.
Tulpina: întinsă pe sol sau agățătoare, subțire, ramificată, trunchiată cu 6 canturi și cu o înălțime de până la 120 cm.
Floarea: sub formă de pâlnie, solitare pe lungimea tulpinii, cu peduncul lung, cu dimensiuni de 2-3 cm diametru și au la bază două bractee lineare, depărtate de floare. Au o culoare roz deschis sau albă, cu cinci striații exterioare roșii.
Perioada de înflorire: primăvara devreme – toamna devreme.
Semințe pe plantă: cca. 500
Fig. 6.3. Convolvulus arvensis
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Cânepioara (Galeopsis tetrahit)
Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe, cu rădăcina pivotantă. Preferă soluri bogate, cu conținut ridicat de azot și cu un nivel ridicat al apei freatice.
Epoca de germinare: primăvara. Adâncimea de germinare de obicei până la 3 cm.
Cotiledoane: mari, ovale, cu margini întregi, pețiolate, cu vârful rotund ușor concav, având la bază doi colțișori.
Frunzele adevărate: oval alungite până la lanceolate, cu vârful ascuțit, zimțate pe margini, cu nervuri canelate, pețiolate. Pedunculele brun roșcate.
Tulpina: verticală, de obicei ramificată, muchiată (trunchiată) cu noduri articulate, cu perișori îndreptați spre bază, putând atinge cca. 100 cm.
Floarea: floare labiată, cu două labii vizibile, roșu-carmin murdar sau albicios, în formă de coroană la punctul de inserție al frunzei.
Perioada de înflorire: iunie – toamna.
Semințe pe plantă: 100 – 600
Fig. 6.4. Galeopsis tetrahit
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Pungulița (Thlaspi arvense)
Buruiană anuală sau uneori anual hibernantă. Preferă soluri bogate în elemente nutritive, lutoase, cu reacție ușor acidă.
Epoca de germinare: primăvara, cu germinație superficială, de obicei 0.5 – 1 cm adâncime.
Cotiledoane: oval-rotunde, scurt pețiolate, cu margini întregi, întinse pe sol.
Frunzele adevărate: primele frunze ovale late până la alungite, în rozete plate pe sol.
Tulpina: verticală, muchiată, ramificată, de obicei cu înălțimi de 10-30 cm.
Floarea: mică, albă, în inflorescențe compacte, mai târziu alungite (ca un ciorchine).
Perioada de înflorire: mai – toamna.
Semințe pe plante: 900 (500 – 2000).
Fig. 6.5. Thlaspi arvense
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)
Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe, cu rădăcina fusiformă scurtă, asemănătoare cu cea a muștarului sălbatic. Preferă soluri puțin acide, sărace în calciu.
Epoca de germinare: primăvara. Adâncimea de germinare: 1-2 cm.
Cotiledoane: puternice, late, cordiforme, cu vârful puternic concav lung pețiolate.
Frunzele adevărate: penate în liră, cu lobi laterali și lobi terminali mari ovali, neregulat dantelate, lățindu-se spre partea superioară (vârf), frunze superioare lanceolate, nelobate.
Tulpina: verticală, ramificată cu perișori deschiși sau îndreptați în jos, cu înălțime până la 60 cm.
Floarea: galben pal sau albă, cu nervuri violet sau galben închis, în ciorchini cu flori puține; sepale verticale concrescute cu petalele.
Perioada de înflorire: mai/iunie – toamna.
Semințe pe plante: 150 (100 – 300).
Fig. 6.6. Raphanus raphanistrum
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Rocoina (Stelaria media)
Buruiană anuală sau annual – hibernantă cu înmulțire prin semințe, care acoperă solul în primavară, confundabilă cu Anagallis arvensis.
Preferă solurile bune, humifere, bogate în azot, bine aprovizionate cu apă.
Epoca de germinare: tot anul; adâncimea de germinare 1-2 cm.
Cotiledoane: fine, verde deschis, lanceolate, înguste la pețiol.
Frunzele adevărate: pare, opuse, mici, oval-ascuțite, cu vârful adesea punctat cu negru, cele inferioare sunt pețiolate, pețioluri cu margini păroase.
Tulpina: de obicei culcată, în lungime de 5 – 40 cm, rotundă, cu peri pe un rând.
Floarea: albă, mică, stelată, pedunculată, bifurcată sau în poziție terminală.
Perioada de înflorire: aproape tot anul.
Semințe pe plantă: 10000 – 20000.
Fig. 6.7. Stelaria media
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
Buruiană anuală sau anual – hibernantă, cu rădăcina fusiformă. Se întâlnește pe toate tipurile de sol, preferând totuși soluri permeabile.
Epoca de germinare: aproape tot anul, dar mai ales toamna.
Cotiledoane: lung-ovale, foarte mici, scurt pețiolate, întinse pe sol.
Frunzele adevărate: la început sub formă ligulată, prima frunză cu marginile întregi, frunzele următoare alungite, dantelate, cu margini lobate puternic divizate, pețiolate.
Tulpina: verticală, simplă sau deschis ramifictă, cca. 50 cm înălțime.
Floarea: mică, albă, inflorescența terminală, serată, umbeliformă.
Perioada de înflorire: pe tot parcursul anului.
Semințe pe plantă: 2000 – 40000.
Fig. 6.8. Capsella bursa-pastoris
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Turița (Galium aparine)
Buruiană seminiferă anuală sau anual – hibernantă, urcătoare, aspră și lipicioasă. Crește pe soluri bogate în humus, fertile și de asemenea pe soluri gleice și argiloase umede.
Epoca de germinație: toamna – primăvara, adâncimea de germinare cel mai ades superficială, dar putând atinge și 10 cm.
Cotiledoane: cărnoase, robuste, oval-alungite, verzi-albăstrui, cu vârful retras.
Frunzele adevărate: lanceolate, mai late la vârf, îngustate spre bază, dispuse în verticil cu 4-8 frunze la fiecare nod al tulpinii, perișorii sub formă de ghimpe fiind orientați în jos.
Tulpina: târâtoare sau cățărătoare poate atinge o înălțime de 120 cm, cu secțiune pătrată, ramificată cu perișori ghimpați orientați în jos.
Floarea: mică, albicioasă, grupate câte patru în inflorescența tip cimă multiflorală situate la subsuoara foliolelor, lung pedunculate, adesea triflorale.
Perioada de înflorire: începutul verii – toamna.
Semințe pe plantă: 100 – 500.
Fig. 6.9. Galium aparine
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
Trei frați pătați (Viola arvensis)
Buruiană anuală sau perenă cu înmulțire prin semințe și cu forme variate în funcție de înălțimea de creștere și culoarea florii. Crește mai ales pe soluri ușoare nisipoase până la mijlocii.
Epoca de germinare: tot anul, dar mai ales toamna. Adâncimea de germinare 0,5 – 1 cm.
Cotiledoane: oval rotunde, scurt pețiolate, cu vârf concav.
Frunzele adevărate: dispersate, dantelate la margini, cele inferioare oval-lanceolate, îngustate treptat spre pețiol, cele superioare alungite, lanceolate, scurt pețiolate, toate având la bază frunze secundare penate.
Tulpina: înclinată sau verticală, de obicei ramificată, cu înălțimea de 10-60 cm.
Floarea: izolată, lung pedunculată, în axila foliară, cu cinci petale (galben deschis, albicios, roz până la violet).
Perioada de înflorire: aproape tot anul.
Numărul de semințe pe planta: 150 – 3000
Fig. 6.10. Viola arvensis
(sursa: http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php)
6.2. Caracteristicile erbicidelor folosite
[NUME_REDACTAT] OD
Erbicid sistemic sulfonilureic pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene și a unor monocotiledonate din culturile de grâu, având 3 substanțe active: amidosulfuron 100 g/l, iodosulfuron – metil – Na 25 g/l, mefenpyr dietil 250 g/l (safener).
Formulare: OD (dispersie în ulei)
Modul de acțiune
Sekator este un erbicid cu preluare foliară rapidă (în primele 2 ore de la aplicare) și translocare sistemică în întreaga plantă. Temperaturile scăzute (4-5oC) înainte sau după aplicare nu reduc eficiența produsului. Formularea dispersie în ulei (OD) mărește aderența și viteza de penetrare a erbicidului în frunze, Sekator nefiind spălat de precipitațiile care survin după mai mult de 2 ore de la aplicare. Formularea modernă OD (dispersie în ulei) asigură:
– retenția mai bună a soluției pe suprafața frunzei datorită noului sistem de agenți tensioactivi și adjuvanți;
– acoperirea superioară a frunzei: picăturile de soluție se întind pe suprafața frunzei, asigurând un grad ridicat de acoperire. Acest fapt accelerează pătrunderea produsului în frunzele buruienii, de
unde este translocat sistemic în întreaga planta;
– preluarea rapidă în plantă: Sekator pătrunde mai ușor prin bariera constituită de stratul ceros al frunzei datorită utilizării mai eficiente a căilor de absorbție capilară.
Modul de utilizare
Sekator se utilizează pentru combaterea buruienilor din culturile de grâu. Doza de utilizare este de 100-150 ml/ha. Doza de 100 ml/ha se aplică atunci când infestarea cu buruieni nu este puternică. Doza de 150 ml/ha se utilizează la infestări puternice precum și împotriva buruienilor dificil de combătut. Tratamentul se efectuează primăvara în postemergență, faza optimă a buruienilor fiind cea de 2 – 3 frunze. Intervalul optim este între începutul și sfârșitul înfrățirii, dar Sekator poate fi aplicat pâna la apariția frunzei stindard fără efecte fitotoxice asupra culturii. Volumul de soluție este de 200-400 l/ha la tratamentul terestru și 80-150 l/ha la tratamentul aerian.
[NUME_REDACTAT] Progress OD este compatibil în amestec cu toate erbicidele, fungicidele și insecticidele firmei Bayer omologate la cereale. Pentru orice altă combinație este necesar să se efectueze în prealabil un test de compatibilitate fizico-chimică. (http://www.bayercropscience.ro)
Trimmer 75 WG
Erbicid selectiv pentru cereale păioase în combaterea buruienilor cu frunză lată.
Conține: 75% tribenuron metil.
Mod de acțiune
Trimmer este absorbit rapid în principal prin frunze dar și prin rădăcini, deși activitatea acestuia în sol este foarte scurtă. 3-4 ore fără ploaie sunt suficiente pentru ca produsul să fie absorbit de către plante. Este un erbicid sistemic, care inhibă diviziunea celulară în rădăcini, vârfurile apicale de creștere și mugurii axiali, oprind imediat dezvoltarea acestora. În culturile erbicidate, buruienile nu mai afectează producția și nu mai pot concura cu plantele de cultură pentru apă și substanțe nutritive. După câteva zile de la tratament buruienile se îngălbenesc și/sau înroșesc după care mor în câteva săptămâni. Buruienile care nu sunt sensibile sunt oprite din creștere și nu mai pot concura plantele de cultură. Este metabolizat rapid de către cerealele tratate, fără reziduuri în pai sau bob.
Mod de utilizare
Trimmer se utilizează în tratamente postemergente, din faza de trei frunze ale cerealelor, până la faza de burduf. Pentru o bună combatere trebuie aplicat când buruienile sunt în primele faze de dezvoltare, perioada optimă fiind în stadiul de rozetă, dar și buruienile în faze mai avansate de dezvoltare sunt combătute;
Este omologat la grâu în doza de: 15 – 20 g/ha
Doza administrată depinde de sensibilitatea buruienilor, stadiul de dezvoltare și condițiile de creștere. Pentru obținerea unei combateri eficiente a buruienei Cirsium arvense, aplicarea erbicidului trebuie efectuată când buruiana are între 10 și 15 cm înălțime. (http://www.covera.ro/ )
[NUME_REDACTAT] activă: fluoroxypir 250 g/l
Caracteristici: Cerlit este un erbicid sistemic, substanța activă este rapid translocată, care, la buruienile sensibile provoacă o reacție tipic auxinică, la numai câteva ore de la aplicare, manifestându-se prin răsucirea frunzelor.
Mod de aplicare
Cerlit este omologat ca erbicid postemergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de grâu în doza de 0,8 l/ha. Combate buruienile problemă care cauzează cele mai mari probleme în culturile de cereale, din zonele infestate cu Galium aparine și Galeopsis tetrahit, Stelaria media, Polygonum convolvulus, Myosotis arvensis, Calystegia sepium, Convolvulvus arvensis, Rubus spp., Rumex spp., Taraxacum spp. Produsul este perfect tolerat de cerealele păioase într-o fereastră foarte largă de aplicare, de la înfrățire până la apariția spicului. Volumul de apa utilizat pentru prepararea soluției de stropit este de 200-400 l/ha.
Cerlit este cel mai sigur produs, oferind un procent maxim de combatere a Galium apartine (turiței) în toate stadiile de creștere.
Compatibilitate: poate fi combinat cu îngrășăminte foliare. Pentru completarea spectrului de combatere poate fi combinat cu alte erbicide, inclusiv sulfonilureice, doza reducându-se la 0,4 l/ha. (http://www.pestcontrol-expert.ro/cerlit.html)
[NUME_REDACTAT] activă: Florasulam 6,25 gr/litru + 2,4 D EHE 300 gr/litru
Caracteristici: Mustang este un erbicid selectiv, sistemic, acționând asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura grâului. Produsul acționează foarte bine asupra buruienilor, la temperaturi cuprinse între 5 – 250 C, spre deosebire de produsele standard, care devin active numai de la temperaturi de peste 8 – 100 C. Este important ca produsul să nu fie folosit după nopți cu îngheț, întrucât în astfel de situații eficacitatea sa scade foarte mult.
Mod de actiune: Produsul se aplică când buruienile au 4-6 frunze, iar cultura de cereale la începutul înfrățirii până la cel de-al treilea internod. În cazul culturilor infestate predominat cu Matricaria spp. este suficient doza de 0,4 l/ha. Dacă buruienile sunt într-un stadiu avansat de dezvoltare este necesară o doză mai mare de 0,6 l/ha.
Mustang nu are acțiune remanentă, nu influențează negativ culturile postmergătoare, permițând însămânțarea oricărei culturi începând cu cerealele păioase de toamnă.
Dacă cultura tratată cu Mustang este distrusă din alte motive, se pot semăna la două săptămâni de la tratament, cereale de primăvară, iar după patru săptămâni, porumb sau soia.
Compatibilitate: poate fi administrat concomitent cu fungicide, insecticide, o gamă largă de graminicide, îngrășăminte foliare. În cazul amestecului cu alte produse este de preferat efectuarea unui test practic, respectându-se dozele prescrise. (http://www.sanplant.ro)
DMA 6
Substanța activă: 660 g/l acid 2,4 D din sare de dimetil amină
Condiționare: concentrat solubil
Caracteristici: Erbicid sistemic postemergent, utilizat în combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de cereale păioase. Pătrunde în frunze în două ore de la aplicare, fiind translocat către punctele de creștere (noduri și rădăcini ale buruienilor sensibile, având astfel o eficacitate deosebită în combaterea buruienilor perene. Este cel mai utilizat erbicid din lume.
Mod de utilizare: Se aplică de la înfrățire până la formarea primului internod, în cazul cerealelor păioase. Are eficacitate maximă la temperaturi de peste 8o C. Nu se erbicidează la temperaturi de peste 25o C. Poate fi amestecat cu alte erbicide (Lontrel 300, Cerlit, Sulfonilureice, bromoxynyl, etc) pentru a lărgi spectrul specific de combatere. DMA 6 îmbunătățește performanțele produselor sulfonilureice în special asupra lobodei, volburei și pălămidei. Produsul poate fi de asemenea amestecat cu insecticide, fungicide și îngrășăminte foliare, înainte de utilizare este necesară consultarea tabelelor de compatibilitate și efectuarea unui test practic cu respectarea dozelor de amestec.
Doza de aplicare: grâu – 1 l/ha. (http://www.marcoser.ro/)
6.3. Influența variantelor experimentale în combaterea buruienilor
În condițiile în care nu s-au aplicat erbicide (martor) îmburuienarea este peste pragul economic de dăunare (68 buruieni/m2), aplicarea erbicidelor reduce îmburuienarea la valori de 14-34%. Efectul cel mai bun în combaterea buruienilor s-a înregistrat la aplicarea erbicidului [NUME_REDACTAT] OD în doza de 0,15 l/ha, unde sau determinat la recoltare 19,2 buruieni/m2. [NUME_REDACTAT] OD are o eficiență ridicată împotriva tuturor buruienilor care invadează grâul de toamnă, cum ar fi: Sinapis, Galium, Centaurea, Raphanus, Galeopsis, Cirsium, Convolvulus.
De asemenea în variantele tratate cu erbicidul Trimmer 75 WG, la recoltare s-au determinat 21 buruieni/m2, în variantele tratate cu erbicidul Mustang, la recoltare s-au determinat 24,9 buruieni/m2, în variantele tratate cu erbicidul Cerlit, la recoltare s-au determinat 25,4 buruieni/m2, în variantele tratate cu erbicidul DMA 6, la recoltare s-au determinat 34,9 buruieni/m2.
6.4. Influența variantei experimentale asupra producției
Producția obținută în varianta unde nu s-au aplicat erbicide a fost de 3255 kg/ha și s-au obținut producții cuprinse între 4482 – 5208 kg/ha în variantele în care s-au aplicat erbicide. Acest lucru arată că prin aplicarea erbicidelor se aduc sporuri de producție cuprinse între 38 – 60%.
Cea mai mare producție obținută a fost în varianta V6 unde am folosit [NUME_REDACTAT] OD (amidosulfuron 100 g/l + iodosulfuron-metil-Na 25 g/l + mefenpyr dietil 250 g/l) în doza de 0,15 l/ha. Acest lucru arată că erbicidul [NUME_REDACTAT] OD a acoperit cel mai bine spectrul de buruieni din câmp.
Tabelul 6.1.
Îmburuienarea culturii de grâu de toamnã la recoltare
Tabelul 6.2.
Producția de grâu în funcție de variantele de erbicidare
DL 5% = 11,32
DL 1% = 16,09
DL 0,1% = 23,30
*** diferențe foarte semnificative
Tabelul 6.3.
Producția de grâu raportată la medie
DL 5% = 11,32
DL 1% = 16,09
DL 0,1% = 23,30
*** diferențe foarte semnificative
000 diferențe foarte semnificative negativ
Tabelul 6.4.
Semnificația diferențelor de producție evaluate prin testul Duncan
6.5. Rezultate privind eficiența economică a variantelor testate la cultura de grâu
Se poate constata că prin aplicarea erbicidelor, cultura de grâu este eficientă din punct de vedere economic obținându-se un profit cuprins între 707 – 1105 lei/hectar. Din analiza costului erbicidelor în raport cu tehnologia aplicată se constată că prețul total pe tehnologie crește prin aplicarea erbicidelor cu 1 – 5 %. Efectul combaterii buruienilor contribuie semnificativ la obținerea unui profit cuprins între 707 – 1105 lei/hectar.
Tabelul 6.5.
Costul erbicidelor utilizate la realizarea cercetărilor (Lei/ha)
* 1.950 lei – costul tehnologiei culturii de grâu pe anul 2013
Tabelul 6.6.
Influența variantei de combatere a buruienilor asupra
profitului la cultura de grâu
1 Transformarea s-a realizat la un preț mediu de valorificare de 0,6 lei/kg.
2 Costul tehnologic a fost calculat pe baza consumului de motorină, la un preț mediu, pe perioada 2013-2014. Cheltuielile totale sunt calculate ca valori medii, pe perioada 2013-2014, în toate variantele tehnologia de cultivare fiind identică.
Concluzii
1. Principalele buruieni identificate în câmpul experimental din cadrul fermei SC [NUME_REDACTAT] Agroserv SRL, sunt buruienile care aparțin grupei dicotiledonatelor:
Dicotiledonate anuale: Anthemis arvensis, Capsella bursa-pastoris, Chenopodium album, Galium aparine, Galeopsis tetrahit, Raphanus raphanistrum, Stelaria media, Thlaspi arvense.
Dicotiledonate perene: Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Sonchus arvensis.
2. În tehnologia de combatere a buruienilor din cultura de grâu de toamnă pentru zona Viișoara, este necesară aplicarea tratamentelor cu erbicide, în doze minime la o îmburuienare redusă și în doze maxime la o îmburuienare excesivă.
3. În condițiile în care nu s-au aplicat erbicide (martor) îmburuienarea este peste pragul economic de dăunare (68 buruieni/m2), aplicarea erbicidelor reduce îmburuienarea la valori cuprinse între 28 – 51 %. Efectul cel mai bun în combaterea buruienilor s-a înregistrat la aplicarea erbicidului [NUME_REDACTAT] OD în doza de 0,15 l/ha, unde sau determinat la recoltare 19,2 buruieni/m2.
4. Producția obținută la varianta martor, neerbicidată este de 3255 kg/ha, iar producția obținută la variantele erbicidate este cuprinsă între 4482 – 5208 kg/ha. Acest lucru arată că prin aplicarea erbicidelor se aduc sporuri de producție cuprinse între 38 – 60 %. Cea mai mare producție obținută a fost în varianta V6 unde am folosit erbicidul [NUME_REDACTAT] OD (amidosulfuron 100 g/l+iodosulfuron-metil-Na 25 g/l+mefenpyr dietil 250 g/l) în doza de 0,15 l/ha. [NUME_REDACTAT] a acoperit cel mai bine spectrul de buruieni din câmp.
5. Se poate constata că prin aplicarea erbicidelor, cultura de grâu este eficientă din punct de vedere economic obținându-se un profit cuprins între 707 – 1105 lei/hectar.
BIBLIOGRAFIE
Alecu, I. și colab., 2001, Managementul exploatațiilor agricole. [NUME_REDACTAT], București.
Anghel, Gh., C. Chirilă, V.Ciocârlan, A.Ulinici, 1972, Buruienile din culturile agricole și
combaterea lor. [NUME_REDACTAT], București.
Berca, M., 1996, Combaterea buruienilor din culturile agricole. [NUME_REDACTAT] Român,
București.
Berca M., 2004, Managementul integrat al buruienilor. [NUME_REDACTAT], București.
Blaga, G., F. Filipov, [NUME_REDACTAT], I. Rusu, D. Vasile, S. Urdescu, 2008, Pedologie. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
[NUME_REDACTAT], 2003, Herbologie. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
[NUME_REDACTAT], P. Guș, T. Rusu, 2003, Agrotehnică diferențiată. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., S.Cernea, 1997, Tehnologii de cultivare a plantelor de câmp în exploatațiile agricole. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., T. Rusu, [NUME_REDACTAT], 2004, Agotehnică. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Guș, P., [NUME_REDACTAT], T. Rusu, I.Drocaș, 2004, Combaterea buruienilor și folosirea corectă a erbicidelor. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Muntean, L. S., G.V. Roman, I. Borcean, M. Axinte, 2003, Fitotehnie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
Muntean, L. S., S. Cernea, G. Morar, M. Duda, D. Vârban, S. Muntean, 2008, Fitotehnie. Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
Popescu, V., 1997, Tehnologia erbicidării culturilor agricole și mașinile folosite. [NUME_REDACTAT] Agricolă, București.
Rusu, T., [NUME_REDACTAT], I. A. Pop, 2012, “Îndrumător de lucrări practice la Agrotehnică”, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
Șarpe, N., A. Ciorlăuș, L. Ghinea, I. Vlăduțiu, 1976, Erbicidele – principiile și practica combaterii buruienilor. [NUME_REDACTAT], București.
Șarpe, N., 1987, Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole. [NUME_REDACTAT], București.
http://www.marcoser.ro/produse/pesticide/erbicide/dma-6.html, 15.04.2014, 16:10
http://www.sanplant.ro/detalii_produs.php?lang=romana&ID=4&m_catid=&produsID=519, 15.04.2014, 16:30
http://www.pestcontrol-expert.ro/cerlit.html, 15.04.2014, 17:40
http://www.covera.ro/ferma/pesticide/erbicide/erbicid-trimmer-75-wg-du-pont-0-1kg_5618/, 15.04.2014, 18:25
http://www.bayercropscience.ro/produse.php?action=produse&prod=46&subcatIDg=1, 18.04.2014, 15:10
http://www.bayercropscience.ro/buruieni.php?action=categorie&cat=1,18.04.2014, 16:50
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/6, 25.04.2014, 13:15
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/7, 25.04.2014, 13:45
http://www.agricultor.ro/article/36901/Graul/10, 25.04.2014, 14:22
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetari Privind Combaterea Buruienilor din Cultura de Grau de Toamna la S.c. Nora Ly Agroserv S.r.l (ID: 1292)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.