Cercetari de Marketing Privind Pretul Produselor Petroliere pe Piata din Romania

INTRODUCERE

Am ales ca temă ” Cercetări de Marketing privind prețul produselor petroliere pe piața din România”, deoarece presupune una dintre cele mai noi probleme ale economiei mondiale contemporane este problema energetică. Din trecut produsele petroliere reprezintă una dintre cele mai importante ramuri de bunuri comercializate, contribuind la dezvoltarea strategiilor naționale și la politicile mondiale. Deoarece energetica s-a lărgit sfera, transformându-se într-un puternic subsistem al economiei. Analizând din punct de vedere științific, asigurarea necesităților economiei naționale cu resurse petroliere este slab argumentată, fapt care justifică actualitatea efectuării investigației de față.

Scopul lucrării de disertație presupune determinarea tendințelor dezvoltării pieței cu produse petroliere în România, precum și determinarea impactului acestor produse asupra dezvoltării socio-economice și elaborarea unor măsuri de ameliorare a situației în sectorul respectiv.

Elaborarea teoretică și practică a prezentei lucrări, a avut ca suport informațional, lucrările ștințifice din literatura de specialitate atât din literatura română cât și din cea străină.

Structura lucrări de licență este determinata de scopul, sarcinile ș obiectivul cercetării și constă în introducere, trei capitole divizate în subcapitole, concluzii și o bibliografie vastă în domeniu.

Primul capitol intitulat ”Piața produselor petroliere” cuprinde principalele caracteristici ale ofertei și cererii de produse petroliere, trăsăturile concurenței de produse petroliere, precum și elemente specifice legislația în vigoare destinată produselor petroliere. La finalul capitolului sunt redate principalele tendințe ale pieței actuale de carburanți.

Cel de-al doilea capitol este intitulat ”Metodologia cercetării prețurilor pe piață” cuprinde obiectivul cercetării, metoda de culegere a informațiilor și etapele cercetării.

Cel de-al treilea capitol este intitulat ”Organizarea cercetării” cuprinde elemente de identificare, caracteristicile, principalele produse și prețurile practicate ale firmei Lukoil România, Eni în România, Mol PLc, OMV Petrom și Rompetrol Downstream.

Ultimul capitol intitulat ”Studiu de caz compania PETROM” reprezomtă partea aplicativă a prezentei lucrări potrivit căreia sunt redate caraceteristicile specifice perspectivelor prețului de petrol, precum și evaluarea companiei OMV – Petrom și principalele perspective ale firmei.

După analiza bibliografiei de specialitate din România, ca urmare a documentării personale pe care am întreprins-o, am constatat că la momentul actual nu există studii sau cercetări care să ateste contribuția la analiza prețurilor produselor petroliere.

CAPITOLUL I

PIAȚA PRODUSELOR PETROLIERE

Importanța piețelor de carburanți pentru majoritatea economiilor naționale este extrem de mare, datorită nivelului ridicat de interconexiune a acestora cu restul sectoarelor economice. Fluctuațiile prețurilor produselor petroliere implică efectele inflaționiste precum: scumpirea carburanților consumați de populație în calitate de produs final și majorarea costurilor de producție în alte sectoare care utilizează carburanții și scumpirea sectorului de produse/servicii: transport, produsele agroalimentare, construcțiile și alte produse industriale. Deci verificarea modului de formare a prețurilor și a cadrului concurențial pe piața produselor de carburanți trebuie să constituie o direcție prioritară pentru factorii de decizie.

În concluzie ieftinirea petrolului la bursele internaționale, din luna mai 2010 și care la momentul actual a crescut considerabil, a determinat ajustări considerabile în prețurile de pe piața românească.

1.1. Oferta și cererea de produse petroliere

1.1.1. Oferta de produse petroliere

Energetica deține un rol important în dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei românești. Cantitatea din ce în ce mai mare de energie solicitată de dezvoltarea economică și socială din ultima perioadă a condus la o intensificare a exploatării resurselor energetice și implicit la creșterea producției de combustibil.

Cu timpul energia s-a lărgit, transformându-se într-un puternic subsistem al economiei..

Preocuparea economico-politică majoră a țărilor dezvoltate, nivelul general al activității economice și ritmul de creștere economică constituie o constituie activități economico-politica majora atât pentru țările dezvoltate, cât, mai ales, pentru cele în dezvoltare.

Țările în dezvoltare au un potențial mare de creștere economică, chiar dacă problemele actuale de natură economică și financiară au încetinit ritmul de dezvoltare în unele regiuni, cum ar fi Asia– Pacific și America Latină.

Prețurile la țiței,un impact major asupra creșterii economice în țările în dezvoltare, luând în considerare, pe de o parte, alternativele limitate de acces la alte surse de energie și, pe de altă parte, lipsa de resurse financiare pentru investiții în conservarea energiei, aceste tari fiind vulnerabile la oscilațiile mari ale preturilor la energie.

În țările în curs de dezvoltare, conservarea surselor de energie nu a fost atât de evidentă ca în țările dezvoltate, primele continuând să încurajeze consumul de energie pentru a stimula creșterea economică. De-a lungul timpului, oferta de energie s-a majorat, realizând importante presiuni asupra prețurilor. Până în anul 1990, s-a constatat o evoluție crescătoare a consumului de energie la nivel mondial.

Conform previziunilor cuprinse în Modelul Energetic al OPEC, cererea o să crească la o rată medie de 1,5% până în anul 2020, corespunzând unor rate de 1,8% și 1,3% până în 2010, respectiv 2020.

În ultima vreme, consumul de energie a crescut ușor, în anul 2010 pe piața produselor petroliere activau 110 companii, care dețineau 169 licențe pentru genurile de activitate reglementate pe piața produselor petroliere. Din totalul de companii, 24 dețin pentru activitatea de import și comercializarea cu ridicata a benzinei și motorinei și 9 companii –licențe pentru importul și comercializare cu ridicata a gazelor lichefiate.

În total, în România comercializarea benzinei și motorinei s-a efectuat de către 79 de titulari de licențe prin intermediul a 565 stații de alimentare, iar comercializare cu amănuntul a gazelor lichefiate s-a efectuat de către 51 titulari de licențe prin intermediul a 324 stații de alimentare.

Cantitatea totală de produse petroliere importată în țară în anul 2010 a constituit 572,6 mii tone, din care 55,9% aparține importului de motorină, 32,4% – importului de benzină și 11,7% – importul de gaze lichefiate.

Importul de benzină în anul 2010 a constituit 185,9 mii tone, față de 220,8 mii tone în anul 2009. Adică în anul 2010 s-a înregistrat o reducere a importului de benzină cu 15,8%, ce este cauzată de scăderea cererii pe piață, odată cu creșterea prețului de comercializare la acest produs.

În concluzie în anul 2010, datorită redresării economice la nivel mondial, s-a reluat tendința de majorare a cererii de produse petroliere.

Rata de creștere a economiilor dezvoltate reprezintă una dintre cele mai mari surprize ale evoluției economice, însă economiile aflate în dezvoltare au beneficiat de infuzii de capital străin susținând astfel creșterea economică a acestora.

Figura nr. 1.1.

Sursa:www.anre.ro

Estimările realizate de către EIA, consumul de combustibili lichizi se va menține pe o tendință ascendentă și pe viitor, însă cu o diminuare la nivelul ratelor de creștere.

Principalul factor care poate afecta cererea de produse petroliere este legată de evoluția sectorului de transporturi, acesta fiind responsabil în Statele Unite pentru consumul a peste 73% din consumul total de combustibili proveniți din masa lichidă.

Figura nr. 1.2.

Sursa:www.anre.ro

Statele Unite erau responsabile pentru 22.2% din consumul de produse petroliere, la sfârșitul trimestrului 3 din 2010, tendința este descendentă. Țările membre OECD au acoperit doar 53% din consumul de produse petroliere, după ce în anul 2005 consumul acestora se apropia de 60%. Conform unor studii realizate, se constată faptul că la nivelul Uniunii Europene, cererea de petrol în anul 2010 a fost de 682 milioane tone.

Producția de petrol s-a majorat într-un ritm susținut începând cu a doua jumătate a anului 2009, și la fel ca și consumul de produse petroliere a atins un nou maxim istoric.

Figura nr. 1.3. Evoluția, consumul și prețul petrolului în perioada 2007-2011

Sursa:www.anre.ro

O evoluție mai puțin dinamică o reprezintă cotația țițeiului pe piața internațională, cu o tendință ascendentă. Cotația țițeiului pe piața internațională influențează direct sectorul de transport și indirect sectoarele economice cu dependență directă sau indirectă la prețul energiei.

Figura nr. 1.4.: Evoluția previzională până în 2035

Sursa:www.anre.ro

Conform raportului remis de EIA, se estimează o majorare medie anuală a producției de produse petroliere, până în anul 2035, cu 1%, cu o dinamică mult mai ridicată pentru produsele neconvenționale.

O majorare a cererii de produse petroliere de sub 1% anual, nu trebuie să determine fluctuații mari ale cotației prețului țițeiului pe piața internațională. În ceea ce privește potențialul de creștere a consumului de produse petroliere structurat pe sectoare, se evidențiază un potențial de creștere doar pe segmentul transporturilor de bunuri.

În anul 2011 țările care au cele mai mari rezerve de petrol sunt:

– Arabia Saudita (apx. 266 mld barili);

– Canada (178 mld barili);

– Iran (136 mld barili);

– Iraq (115 mld barili);

– Kuwait (104 mld barili);

– Venezuela (99 mld barili);

– Emiratele Arabe Unite (97 mld barili);

– Rusia (60 mld barili).

Se poate observă o majorare a competitivității pe piața europeană, companiile asiatice devenind tot mai interesate de posibilitatea activării pe piața europeană.

O problemă majoră se referă la estimarea unor majorări ale costurilor de operare în medie cu 13%, o parte dintre ele vor fi transferate către produsele finale, însă un impact negativ tot va fi resimțit.

În figura nr. 1.5. sunt redate datele cu privire la oferta producătorilor interni în luna decembrie 2011.

Figura nr. 1.5.: Structura gazelor din producția internă în luna decembrie 2011

Sursa:www.anre.ro

Prețurile produselor petroliere au revenit pe o tendință ascendentă, odată cu relansarea economică. În prezent cele mai mari costuri sunt în Marea Britanie (peste 1.4 euro/litru diesel), nivelul accizelor fiind foarte ridicat, iar cei mai ieftini combustibili sunt în Luxemburg și Bulgaria (sub 1.1 euro/litru diesel).

1.1.2. Cererea de produse petroliere

În literatura de specialitate economică, analiza cererii de petrol se face în corelare cu evoluția PNB/PIB. Ulterior este prezentată evoluția cererii economice în țările Organizației de cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) începând cu mijlocul anilor ´80, urmând apoi o expunere detaliată a evoluției cererii pentru petrol în perspectivă.

Țările O.C.D.E. constituie o grupare industrială majoră la nivel mondial, dezvoltarea industriilor, și a tuturor sectoarelor lor economice, bazându-se pe sursele de energie.

Astfel, cererea de țiței este efectuată pentru 3 grupuri de țări: O.C.D.E., țările în dezvoltare și China, țările CSI și cele din Europa de Est. Evoluția cererii pentru produsele petroliere este prezentată doar pentru țările O.C.D.E. și cele în dezvoltare. Drept răspuns la creșterea cererii și a consumului la produsele petroliere s-a adaptat mereu și oferta mondială.

Tabelul nr. 1.1.

Cererea și oferta mondiala de petrol (mil.barr/zi)

Sursa: IEA, Annual Reports 1997-2000; Forecast for 2010-2020.

Politica de prețuri promovată de O.P.E.C. a încurajat marile firme petroliere să se dezvolte și să contribuie la creșterea ofertei mondiale de petrol și produse petroliere.

În ceea ce priveste cererea pentru petrol și produse petroliere, aceasta a crescut moderat în țările industriale, înregistrând creștând creșteri importante în țările în dezvoltare. În ultimii ani oferta mondiala de țiței a suferit o serie de schimbări semnificative, în urma unor evenimente majore cu caracter mai degrabă politic.

Producția internă de gaze naturale în luna decembrie 2011, ce intră în consum a reprezentat 74,91% din totalul surselor. Primii doi producători au fost Romgaz și Petrom, care au acoperit 98,17% din totalul necesar.

Figura nr. 1.6.: Tipul surselor de gaze naturale în luna decembrie 2011

*reprezintă consumul lunar din import din totalul surselor disponibile pe piață și este diferit de dozajul avizat de ANRE

Figura nr. 1.7.: Consumul intern lunar și acoperirea cu gaze naturale (intern, import)

Sursa:www.anre.ro

Importul din decembrie 2011, a reprezentat diferența, respectiv 25,09%. Primii trei importatori – furnizori interni – , au realizat pe total 61,51% din totalul necesar de produse petroliere.

1.2. Trăsăturile concurenței de produse petroliere

Secolul XX a fost secolul petrolului așa cum se cunoaște faptul că secolul XIX a fost cel al cărbunelui. Aceasta tendință se manifestă puternic în secolul XXI. Petrolul a devenit principal sursă de energie pentru majoritatea popoarelor globului, ea presupune o resursă epuizabilă.

Sub influența unor presiunii mari, petrolul migrează din zonele de formare spre suprafață.

În prezent, industria modernă depinde de petrol și de produsele sale, iar structura materială și modul de viață în comunitățile din suburbiile care înconjoară marile orașe presupun rezultatul unei ample și necostisitoare alimentări cu petrol.

Majorarea producției petroliere, a impus dezvoltarea operațiunilor de prospectare și explorare cu influențe directe asupra mărimii rezervelor sigure de petrol.

În prezent peste 80 dețări dețin rezerve se petrol, iar majoritatea dintre aceste au dețin și industrii de prelucrare a țițeiului. Importanta petrolului pentru economie constituie materia primă a unei întregi ramuri industriale – petrochimia – precum și a altor industrii, astfel deține primul loc între mărfurile ce formează obiectul schimburilor comerciale internaționale. Deci petrolierele dețin 40% din tonajul flotei comerciale mondiale, deși transportul țițeiului brut (în proporție de ¾ ) și cel al produselor petroliere (în proporție de ½) sunt asigurate de rețeaua de peste 300 de mii de kilometri a conductelor petroliere.

După opinia specialiștilor, o serie de alți factori vor constitui impulsuri pozitive pentru creșterea consumului de produse petroliere. Deci stabilirea unor noi reguli economice la nivelul Uniunii Europene și al Americii de Nord vor contribui la intensificarea comerțului și a activității economice. Perspective de creștere vor avea și țările din Europa de Est și CSI.

Specialiștii au apreciat că pe lângă acțiunea factorilor fundamentali ai pieței, o contribuție esențială la influențarea pieței și a prețurilor țițeiului a revenit factorilor politico-diplomatici, factorilor psihologici – speculativi, al căror impact poate fi abil dirijat prin mecanismele piețelor la termen (bursa).

Importul companiei „LUKOIL” a rămas la nivelul anului 2009, iar toți ceilalți importatori de benzină în anul 2010 și-au redus volumele de import al acestui produs.

Analiza importurilor de benzină, motorină și gaze lichefiate efectuate în anul 2010 arată că partea esențială a cestora aparține, la benzină – „LUKOIL” SRL și „Petrom” SA.

Principalul importator de produse petroliere în România, este compania ”Lukoil”, care deține 31,1% din importurile de benzină, 33,2% din importurile de motorină și 25,1% din importurile de gaze lichefiate.

Piața produselor petroliere Românești depinde de import, deci evoluția prețurilor la bursele internaționale imediat afectează prețul de import a acestora în țară, care la rândul său se reflectă asupra prețurilor de comercializare a acestor produse pe piața internă.

La 31 decembrie 2010 stocurile de produese petrolire aflate în depozitele importatorilor și stațiile de alimentare a tuturor tititularilor de licențe au constituit 21,7 mii tone benzină, care corespund consumului mediu pentru 53 zile. Stocurile de gaze lichefiate la 31 decembrie 2010 au constituit 3,6 mii tone, ce corespunde a mediului de consum de 14 zile. Stocurile de gaz lichefiat sau diminuat față de cele existente la începutul anului cu 3,9%.

În general, consumul mediu zilnic în România în anul 2010 a constituit 686,7 tone de benzină, 1162,9 tone de motorină și 258,9 tone de gaz lichefiat.

1.3. Legislația în vigoare destinată produselor petroliere

Autoritatea Națională de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) are rolul de a reglementa, monitoriza și controla funcționarea sectorului energiei și piețelor energiei electrice și gazelor naturale in condiții de concurență, transparență, eficiență și protecție a consumatorilor, precum și de a implementa și monitoriza măsurile de eficiență energetică la nivel național și de a promova utilizarea la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie.

Măsurile legislative adoptate la sfârșitul anului 2009 și în anul 2010, au generat schimbări asupra activității și organizării ANRE, în special prin preluarea activității Agenției Romane pentru Conservarea Energiei (ARCE) și prin schimbarea regimului de finanțare după cum urmează:

– Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana și Fondul Monetar Internațional.

– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative;

– Hotărârea de Guvern nr. 1428 / 2009 Regulamentul de organizare și funcționare ANRE, care stabilește noua Organigramă precum și principalele atribuții ale instituției.

Prin deciziile și ordinele emise în anul 2010, ANRE a avut în vedere asigurarea funcționării sectorului energiei și piețelor energiei electrice și gazelor naturale in condiții de concurență, transparență, eficiență și protecție a consumatorilor, precum și asigurarea eficienței energetice și promovării utilizării surselor regenerabile de energie la consumatorii finali.

Dintre reglementările aferente pieței angro de energie electrică, supuse procesului de consultare publică, aprobate sau analizate/avizate de ANRE în cursul anului 2010, menționăm:

– Ordinul nr. 21 din 15 iulie 2010 pentru modificarea Metodologiei de monitorizare a pieței angro de energie electrică pentru aprecierea nivelului de concurență pe piață aprobată prin

Ordinul Președintelui ANRE nr. 35/2006.

– Ordinul nr. 22 din 15 iulie 2010 pentru modificarea Metodologiei de monitorizare a pieței cu amănuntul de energie electrică aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 60/2008.

– Ordinul nr. 35 din 25 noiembrie 2010 privind stabilirea unor reguli referitoare la piața de echilibrare de energie electricǎ.

– Ordinul nr. 43 din 23 decembrie 2010 pentru aprobarea Contractului-cadru de vânzare cumpărare a energiei electrice încheiat între producătorul de energie electrică și furnizorul implicit și a Contractului-cadru de vânzare cumpărare a energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor electrice de distribuție încheiat între producătorul de energie electrică și operatorul de distribuție.

1.4. Tendințe actuale ale pieței de carburanți

Prețurile produselor petroliere continuă să fie volatile, fluctuațiile înregistrate rezultând din interacțiunea cererii cu oferta de pe piață.

Mișcările ciclice ale prețurilor cauzează o serie de probleme de planificare și operaționale în economia mondială.

Figura nr. 1.8: Structura lunară a consumului de gaze naturale din import in anul 2011

Sursa:www.anre.ro

Prețul la petrol a crescut de 3-4 ori, în iulie 2008 – depășind 150 $/bbl., iar spre sfârșitul lunii octombrie 2008 s-a redus până la 60 $/bbl.

Figura nr. 1.9.: Cota de piață a producătorilor de gaze naturale cumulat 2011

Sursa:www.anre.ro

În legătură cu situația creată pe piața petrolieră mondială, țările OPEC au hotărât să reducă volumul producerii și exportului petrolului cu 5%, totodată, adresându-se către țările non-OPEC exportatoare de petrol să întreprindă aceleași măsuri.

Constatăm că OPEC joacă un rol major în determinarea prețurilor mondiale la produsele petroliere. În trecut incapacitatea sau indezirabilitatea OPEC de a menține producția în limitele cotelor fixate presupuneau principalele motive ce determinau volatilitatea prețurilor, volatilitate care avea să lovească puternic asupra producției și cererii. Dorința unor state că Arabia Saudita, Venezuela, dar și a altora de a susține stabilizarea prețurilor prin măsuri de ajustare a nivelurilor de producție, reprezintă un factor important.

Prețul relativ redus al țițeiului și al altor surse de energie a contribuit la stimularea creșterii economice în toate zonele. Până în anul 2009 la nivelul țărilor OCDE se așteaptă o creștere economică, în medie, de 2,1%. La nivelul țărilor în dezvoltare, se preconizează, de asemenea, un ritm mai redus de creștere economică. În ceea ce privește Europa de Est și statele CSI, pentru perioada 2005-2009 se preconizează un ritm de creștere de 3,2% anual.

Pe termen lung, se prevedea că prețul petrolului va crește până la nivelul de 25,50 USD/bbl în anul 2020, și peste 26,50 USD/bbl în anul 2025. În termeni reali, datorită deprecierii dolarului american, acesta va depăși nivelul de 48 USD/bbl. Această creștere este estimată a se produce grație sporirii cererii de țiței, ea urmând să se dubleze în 2025 față de 2001 (de la 76 mil. bbl/zi la peste 123 mil. bbl/zi în 2025), dar și a scăderii producției de țiței în unele țări cum ar fi SUA, Canada, Mexic, Europa de Vest, Australia și Noua Zeelandă. În ceea ce privește ofertă de țiței din celelalte zone, această va avea o tendința crescătoare atât în termeni procentuali, cât și în termeni absoluți.

Previziunile legate de piață energetică, în general, și de piață petrolului, în particular, constituie subiectul unei mari incertitudini. O serie de evenimente cum ar fi clima severă, fragmentările politice, grevele, descoperirile tehnologice, nu pot fi anticipate. Evoluțiile viitoare ale tehnologiilor, creșterile demografice, creșterile cererii pot fi estimate, luându-se în calcul totuși o marjă de eroare.

Estimările prezentate mai sus au fost efectuate în anul 2002. Studiile efectuate în anul 2003 denotă însă anumite schimbări atât în ceea ce privește evoluția prețului la țiței până în anul 2025, dar și anumite modificări legate de ofertă de petrol. Astfel, E.I.A. propune 5 variante în evoluția producției, importurilor, a consumului și a prețului la țiței pentru anul 2025.

Creșterile economice preconizate la nivel mondial se vor răsfrânge pozitiv și asupra cererii de energie menită să alimenteze dezvoltarea, principalii combustibili energetici fiind petrolul și gazul natural.

Excesul capacităților de rafinare va constitui în continuare o problemă majoră, care va influența prețurile în perioadă previzionată. Această problemă poate fi ținută sub control, dacă țările producătoare de țiței vor controla producția și dacă cererea țărilor în dezvoltare va fi în continuare susținută.

Scoaterea din circuit a unor zone câmpuri petroliere, precum și înlocuirea acestor surse de aprovizionare cu altele noi vor constitui unul dintre factorii, care își va lasă amprenta asupra pieței mondiale a țițeiului.

Un alt factor, ce va marca în continuare piața petrolului, este volatilitatea prețurilor la acest produs. Astfel, din analizele efectuate asupra prețurilor la petrol se observă că aceste prețuri sunt constituite nu doar pe baza unor factori comerciali, cum ar fi cererea și oferta pentru petrol, ci și ca urmare a producerii unor fenomene extra-comerciale cum ar fi situația pe piața financiară internațională, evoluțiile tehnologice, dar și cele climatice, conflictele militare etc. Toți acești factori marchează direct piață petrolului, nefiind de cele mai multe ori posibilă anticiparea producerii lor.

Petrolul și purtătorii de energie deseori sunt numite mărfuri cu o elasticitate joasă a prețurilor.

Rezervele de petrol ale planetei se vor consuma cu aproximativ 100 de ani înainte ca sursele de energie regenerabilă să fie disponibile, în situația în care consumul se menține la nivelurile actuale, avertizează un studiu american.

Conform Institutului National de Statistică, într-un studiu provizoriu aferent primelor 5 luni ale anului 2011, resursele de energie primară au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 5.8%, în timp ce resursele de gaze natural au crescut cu peste 15%. În ceea ce priveste titeiul observam o scadere destul de semnificativa (apx. 9.3%).

Tabelul nr. 1.3.

Principalele resurse de energie primară

Sursa:www.anre.ro

La nivelul resurselor totale, scăderea în anul 2010 față de 2009 a fost de 107.8 mil. tone petrol, fiind reprezentată în proporție de 100% de către importuri. În primele 5 luni ale anului 2011, importurile au revenit pe variație pozitivă, contribuind cu 298.6 mil. la creșterea totală de 808.7 mil. a resurselor de energie primară.

În primul trimestru din 2011, prețul mediu la gaze pentru producătorii din România a fost de 160 USD/1.000 mc, în scădere față de primul trimestru din 2009 cu 6 USD/1.000 mc.

În cadrul principalelor resurse de energie primară, țițeiul reprezintă aprox. 27% iar împreună cu gazele naturale ating 64% din volumul total al energiei primare.

La nivelul sectorului petrolier național pot fi identificați 4 jucători importanți, aceștia deținând o cotă de piață de peste 95%. Cel mai important jucător de pe piață este SNP Petrom, fiind urmat de Rompetrol Grup, LukOil și MOL, acesta din urmă desfășurând doar activități de distribuție carburanți și alte produse petroliere.

Mărimea pieței naționale la sfârșitul anului 2010 era estimată la circa 10 mld. euro, în creștere cu aproximativ 15% față de 2009. Această creștere s-a datorat exclusiv creșterii prețului produselor petroliere, în timp ce la nivel fizic consumul continuă să evolueze pe o tendința descendentă. Astfel în 2010 prețul unui litru de benzină la pompă a crescut cu aproximativ 20% iar cel de motorină cu aproximativ 24%, compensând astfel o scădere de aproximativ 5% a carburanților comercializați. În perioadă iulie 2010 a iulie 2011, conform Eurostat, în România prețul la benzină a crescut cu 11% iar cel la motorină cu 14%.

Piață carburanților din România a continuat tendința descendentă la nivel fizic și în prima parte a anului 2011.

Dezvoltarea pieței de gaze naturale în următorii ani are în vedere următoarele: dezvoltarea concurenței la nivelul furnizorilor de gaze; continuarea implementării unor metodologii de tarifare de tip „plafon”; stimularea înființării și/sau reabilitării unor zăcăminte de gaze naturale, în scopul creșterii cantităților de gaze naturale din producția internă și limitarea dependenței de import și diversificarea surselor de import.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII PREȚURILOR PE PIAȚĂ

2.1. Obiectul cercetărilor

Obiectul cercetării este constituit din companiile internaționale petroliere de pe teritoriul României, al căror obiect principal de activitate reprezintă comercializarea de produse petroliere precum și de sistemul românesc din domeniul petrolier, mai exact analiza evoluției prețurilor petrolului în România.

În literatura de specialitate se afirmă faptul că România deține zăcăminte de țiței extrem de importante pentru români cât și pentru cetățenii din celelalte țări, aceste zăcăminte localizate în părțile de vest și de sud ale țării, iar unele activității sunt desfășurate în largul Mării Negre. Fără a se elabora o strategie națională, studiile au demonstrat că importul de țiței a crescut foarte mult în ultimii ani, atingând 65% în anul 2008, iar în 2012 reprezenta 58% din cantitatea furnizată de țiței.

România deține opt instalații de rafinărie, însă cele mai importante se regăsesc la Petrobrazi, Petromidia și Petrotel-Lukoil.

Industria petrolieră este un caz remarcabil din punct de vedere al corelației inverse dintre mărimea companiei și cheltuielile cu persuasiune raportate cu cât compania petrolieră este mai mare cu atât mai mici sunt cheltuielile sale cu practica de lobby.

Pentru prezentul studiu, au fost analizate toate datele statistice publicate în literatură și elaborate de diversele firme de cercetare.

Scopul sau obiectivul fundamental al prezentei lucrări de disertație este evidențierea prețurilor contribuțiilor pe care le are implementarea managementului calității în procesul de comercializare a produselor petroliere.

Pentru realizarea cercetării intitulate „Cercetări de Marketing privind prețul produselor petroliere pe piața din România” am stabilit următoarele obiective:

Obiectivul 1. – Identificarea evoluției istorice și principalele perspective ale dezvoltării industriei românești de petrol;

Obiectivul 2. – Completarea primului obiectiv prin analiza principalelor contribuții care au condus la îmbunătățirea comercializării produselor petroliere;

Obiectivul 3. – Detalierea și analiza succintă a principalelor firme care activează pe piața petolieră românească – prin istorie, strategie și costuri practicate.

Obiectivul 4. – Identificarea eficienței implementării sistemului de management al calității în firme de comercializare a produselor petroliere;

Obiectivul 5. – Analiza detaliată a situației prețurilor practicate pe piața din România specifice firmei S.C. Petrom S.A. .

Pentru realizarea tuturor acestor obiective anterior redate, s-a avut în vedere o amplă cercetare documentară prin studiu bibliografic, compus din cărți, articole științifice din literatura de specialitate din domeniu, baze de date statistice – în principal cele redate de Institutul Național de Statistică, rapoarte ale firmelor, publicații periodice în literatura de specialitate și pe site-urile de specialitate, studii ale unor organisme internaționale etc.

2.2. Metode de culegerea informațiilor

Această lucrare a fost posibilă, din dorința de a exemplifica problematica și contextul obiectivelor redate anterior, precum și de la ideea că pentru România, dezvoltarea durabilă nu constituie una dintre opțiunile posibile, ci, după propriile concepții ea reprezintă singura perspectivă rațională a devenirii naționale, unde calitatea la nivelul organizațiilor conduce la statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin utilizarea factorilor economici, sociali și de mediu în același timp.

Această perspectivă este posibilă datorită calității României de stat membru al Uniunii Europene.

După o analiză concretă a informațiilor regăsite în literatura de specialitate din domeniu, din străinătate și țară, s-a ajuns la concluzia că toate publicațiile științifice au oferit aspecte legate de modernizarea firmelor din domeniul petrolier, de evoluția prețurilor raportate la implementarea calității în domeniul respectiv pe piața românească.

În ultima perioadă etapele precum proiectarea, documentarea, implementarea, menținerea, îmbunătățirea continuă și certificarea sistemelor de management al calității au apărut ca o garanție a fabricației și comercializării produselor conform cerințele clienților, specificațiile standardelor și reglementărilor specifice.

Activitate comercializării produselor petroliere reprezintă o problemă de schimbare a comportamentului personalului, orientată spre majorarea eficacității acestui comportament, fără a se ține cont de comportamentul managerilor față de acela al altor persoane, grupuri sau chiar asupra întregii organizații.

Astfel pentru a rezolva această problemă, este necesar să se abordeze etapele menționate anterior ținând cont de caracteristicile esențiale concentrate direct asupra comportamentului, fără a modifica caracteristicile personale, precum personalitatea. Potrivit acesteia s-ar obține avantaje imediate: adică oamenii devin conștienți de comportamentul așteptat și se pot manifesta conform acestuia.

În lucrarea de față am avut în vedere identificarea evoluției prețurilor exemplificate pe piața românească din domeniul produselor petrolieri, raportat la consecințele din societate, dorințele clienților și calitatea oferită de companii.

2.3. Etapele cercetărilor

Analizând redresarea economiilor la nivel mondial, în anul 2010 s-a constat reluarea tendințele de cerere de produse petroliere, astfel după o scurtă analiză s-a ajuns la concluzia că evoluția economică presupune rata de creștere a economiilor dezvoltate, însă economiile aflate în dezvoltare au beneficiat de infuzii de capital străin fapt care a susținut creșterea economiei acestora.

Estimările făcute de asociația americană (EIA) au redat faptul că consumul de combustibili lichizi v-a fi menținut pe o tendință ascendentă în viitor, având în vedere diminuarea la nivelul ratelor de creștere. S-a realizat o analiză a contribuțiilor aduse de implementarea managementului calității la îmbunătățirea procesului de comercializare a produselor petroliere în România, pentru estimarea evoluției prețurilor practicate de companiile din domeniul pe piața românească, ținând cont de următoarele tipuri de abordare:

– Identificarea evoluției istorice și principalele perspective ale dezvoltării industriei românești de petrol;

– Completarea primului obiectiv prin analiza principalelor contribuții care au condus la îmbunătățirea comercializării produselor petroliere;

– Analiza succintă a principalelor firme care activează pe piața petrolieră românească – prin istorie, strategie și costuri practicate.

– Identificarea eficienței implementării sistemului de management al calității în firme de comercializare a produselor petroliere;

– Analiza detaliată a situației prețurilor specifice firmei SC …. SA, mai concret istorie, strategie, analiză economico-financiară și evoluția prețurilor.

S-au analizat datele istorice găsite cu ocazia documentării și studiilor individuale privind literatura de specialitate din domeniu. S-a demonstrat necesitatea obiectivă de introducere a managementului calității în activitățile destinate obținerii produselor petroliere finite, identificându-se perspectivele rezervelor petroliere și contribuția implementării managementului calității în îmbunătățirea procesului de comercializare a produselor petroliere.

Analiza firmelor de comercializare a produselor petroliere s-a realizat din punctul de vedere al apariției, al strategiei, al calității produselor, dar nu îl ultimul rând al prețurilor impuse de companii la produsele și serviciile oferite.

În toate etapele procesului de cercetare am avut în vedere să îmbunătățim premisele de bază ale stadiului precedent, actual sau următor al cercetării. Am examinat și adâncit analiza situației anterioare a firmelor de comercializare a produselor petroliere din România. Deci pentru lucrarea de față unitatea de analiză este organizația, respectiv firma de comercializare a produselor petroliere din România.

În concluzie din punctul meu de vedere am considerat că este importantă această temă deoarece ameliorarea calității presupune un proces complex, care pe viitor ar duce la disciplinarea pieței și structurarea ei pe anumite criterii care pot regla raporturilor dintre cerere și ofertă, mai exact la schimbarea culturii organizaționale, la modificarea modul de implementare a calității în firma de comercializare a produselor petroliere din România.

Istoricul dezvoltării industriei românești de petrol

Pentru analiza temei de cercetare, am utilizat pentru elaborarea acestui obiectiv metoda de cercetare a interviului, bazată pe realizarea unor interviuri și discuții cu specialiști – personalități din domeniul industriei petrolului românesc obținând aspecte importante informații specifice subiectului propus.

În urma analizei informațiilor obținute din discuțiile purtate cu persoanele din domeniu și și informațiilor reținute din studiile/documentările individuale asupra istoriei petrolului românesc, s-au reținut importantele repere ale industriei de petrol și gaze din România. Astfel rezervele mondiale de petrol s-au estimat la 1800 – 2200 miliarde de barili, din care aproximativ 1080 miliarde de barili s-au extras în perioada 1857-2005, din cele rămase 1000 miliarde de barili reprezintă rezervele dovedite și 500-600 sunt rezervele potențiale.

Perspectivele dezvoltării industriei românești de petrol

Noutate din perspectiva dezvoltării industriei românești de petrol presupune conceptul de „securitatea energetică prin cooperare”. Este destul de evident că aprovizionarea energetică a Uniunii Europene (UE) cu hidrocarburi este influențată de importuri, stabilitatea acestei piețe conferind statelor Uniunii un anume grad de securitate.

Comisia Europeană (C.E.) preconizează majorarea resurselor autohtone prin mijlocul indirect al resurselor regenerabile, majorându-se cu 20% în 2020 decât la momentul actual.

În viitor resursele primare ale României vor suferii modificări dinamice, datorită influenței unei factori precum:

– majorarea creșterea prețurilor la hodrocarburi;

– majorarea participației energiei nucleare, a cărbunelui și a surselor regenerabile de energie;

– promovarea eficienței energetice;

– diversificarea surselor externe de energie primară;

– stimularea investițiilor în sectorul energetic cu scopul modernizării și eficientizării lor;

– urmărirea reducerii impactului negativ asupra mediului;

– crearea unui cadru instituțional propriu pentru sectorul energetic.

Aceste provocări pot fi depășite prin promovarea conceptului de infrastructuri critice în care activitățile petroliere precum explorarea, exploatarea, procesarea, comercializarea, cu toate instalațiile aferente, să se bucure de un regim special.

Efectele din perioada crizei economice au influențat toate domeniile economiei naționale inclusiv domeniul energetic, determinând efecte negative asupra procesului de comercializare al produselor petroliere.

În România a apărut în anul 2008 și a continuat cu influențe puternice până în anul 2010, după acest an până în prezent s-au menținut politicile și strategiile impuse în perioada respectivă, nu s-au mai înregistrat după anul 2010 efecte extrem de grave ca în perioada 2008-2010. Astfel evoluțiile de preț ale țiteiului și principalelor produse petroliere în perioada de criză economică accentuală, mai exact perioada anilor 2008-2010 sunt prezentate în figura nr. 2.1., figura nr. 2.2., figura nr. 2.3 și figura nr. 2.4.

Figura nr. 2.1.: Evoluția cotațiilor la țiței între 2008 – 2010

Sursa: Arhiva Revistei Monitorul de petrol și gaze, 2008-2010, Editura „SIPG”, București, România;

Figura nr. 2.2.: Evoluția cotațiilor la produse petroliere între 2008 – 2010

Sursa: Arhiva Revistei Monitorul de petrol și gaze, 2008-2010, Editura „SIPG”, București, România;

Pe piața mondială prețurile au înregistrat valori maxime la țiței, în lunile martie-iunie 2008, respectiv de 104-149$/baril (728/1045$/tonă) și la produse petroliere, cotațiile maxime în perioada aprilie-iulie 2008, astfel:

– benzina Premium neetilată în luna iulie 2008, a fost cca. 1150$/tonă;

– motorina 0,2% CIF Med. cca. 1200$/ tonă;

– cotația la păcură a atins 720$/ tonă.

Echivalând în lei, cursurile de revenire din acea perioadă, maximele au însemnat cca. 2,15lei/litru la benzină și de 2,2lei/litru la motorină, pe piața mondială.

Analizând prețurile principalelor tipuri de carburanți la pompă, întâlnit la operatori de pe piața din România în perioada 2008-2010, în funcție de fluctuația monedelor de referință, respectiv euro și dolar, constatăm că acestea au înregistrat variații după cum urmează:

– în perioada ianuarie 2008 – decembrie 2010 prețurile s-au majorat, cu oscilații din săptămână în săptămână.

– majorarea prețului la benzina Premium fără plumb a fost de aproximativ 30%, cu o variație între 3,52-3,15 lei/litru la 4,54- 4,73 și chiar 5,89 lei/litru (Lukoil) linele anului 2010, cu un minim al perioadei de 3,3 lei/litru în vara anului 2008;

– la motorină, creșterile de prețuri au înregistrat un procent de aproximativ 22%, cu oscilații mai mici decât la benzină, dar cu prețuri mult mai ridicate, au fost variații de la 3,30 în vara anului 2009 la 4,75lei/litru în decembrie 2010);

– scumpirilor au fost propuse de Petrom-Grup OMV, urmate de celelalte companii de pe piața carburanților.

Figura nr. 2.3.: Variația prețului benzinei Premium fără plumb la consumatorul final pe piața carburanților din România în perioada 2008 – 2010

Sursa: Arhiva Revistei Monitorul de petrol și gaze, 2008-2010, Editura „SIPG”, București, România;

Figura nr. 2.4.: Variația prețului motorinei la consumatorul final pe piața carburanților din România în perioada 2008 – 2010

Sursa: Arhiva Revistei Monitorul de petrol și gaze, 2008-2010, Editura „SIPG”, București, România;

Cu timpul cele mai mari s-au menținut la Petrom, cu mici excepții, când maximele absolute au fost înregistrate la Lukoil, mai exact în ianuarie 2009 și decembrie 2010.

Prețurile benzinei și motorinei practicate de companii de pe piața românească, au variat în limita a 0,10-0,30lei/litru, ceea ce lasă loc supoziției existenței unei politici de cartel.

Datorită fenomenelor globalizării, în etapa actuală, libera concurență pe piețele naționale s-a înlocuit cu marile corporații cu activități integrate de la producție – comercializare, la finanțe – asigurări-reasigurări etc., cu scopul de majorare a cantității de vânzări și maximizarea profitului, lăsând pe locul doi sau ignorând mijloacele de obținere a lor și satisfacția clienților. Deci este necesar o revizuire a politicilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul calității.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

Am începutul prezentul studiul prin identificarea celor mai mari companii de produse petroliere care activează operează pe piața românească, dar și identificare celor mai importante grupuri pe care le reprezintă interesele.

Conform noilor publicații companiile majore de pe piața română din domeniul produselor petroliere sunt:

– OMV PETROM S.A.;

– ERNST & YOUNG S.R.L.;

– TRANSBORDARE VAGOANE MARFĂ S.A.;

– MOL ROMÂNIA;

– PETROL EXPORT IMPORT S.A.;

– ROMPETROL RAFINARE S.A.;

– ROMPETROL GROUP;

– ROMPETROL WELL SERVICES S.A.;

– UPETROLAM S.A.;

– ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L;

– GRUP SERVICII PETROLIERE S.A.;

– ROMPETROL PETROCHEMICALS S.R.L.;

– ECO PETROLEUM S.A.;

– DG PETROL S.R.L.;

– ROMPETROL GAS S.R.L.;

– ROMPETROL QUALITY CONTROL S.R.L.;

– GRUP SERVICII PETROLIERE SHIPYARD S.R.L.;

– Petrol și gaze.

Celelalte companii sunt:

– BGM PETROL S.R.L.;

– C.A.R. SCHELA DE PETROL MORENI;

– COMPANIA ENERGOPETROL S.A.;

– COMPANIA ENERGOPETROL S.A.;

– ENADIS PETROLEUM S.R.L.;

– FIVEX PETROL S.A.;

– Gad Petrol;

– GEVO PETROL S.R.L.

– GRUP PETROL MARIN S.A.

– MECANPETROL S.A.;

– MECANPETROL S.A.;

– PETROLEXPORTIMPORT S.A.;

– PETROLIFERA MUNTENIA CONSULTING S.R.L.;

– ROMPETROL LOGISTICS S.A.;

– ROMPETROL S.A. BUCURESTI – RAFINARIA VEGA PLOIESTI S.A.;

– TNT PETROL & CO S.R.L.;

– DEPOMURES SA – extractie petrol brut;

– GAZTEH CORPORATION SA – petrol;

– BAT BASCOV SA – petrol brut;

– PLASTINVEST SA – retea, apa, canalizare, gaz, incendiu, petrol;

– FORAJ SONDE SA VIDELE – Petrol;

– FORAJ SONDE SA – Petrol brut;

– COM GRANDE BUSSINES SRL – carburanți, petrol.

Se are în vedere prezentarea firmelor din domeniul petrolului pe piața din România, acestea sunt: Eni, Lukoil, Mol Petroleum, OMV Petrom și Rompetrom.

3.1. Lukoil România

LUKOIL reprezintă o companie petrolieră integrată, care desfășoară acțiuni de explorarea, extracție și rafinărie țiței, dar și comercializarea cu ridicata și amănuntul a produselor petroliere. La momentul actual compania LUKOIL comercializează carburanți printr-o rețea de 310 stații de distribuție și 10 depozite de produse petroliere.

Compania mamă a creat peste 5000 locuri de muncă pentru români, din care 3.800 în cadrul firmei S.C. LUKOIL România S.R.L, ceilalți lucrează în cadrul rafinăriei PETROTEL- LUKOIL și al celorlalte firme ale grupului LUKOIL în România.

Strategia impusă de conducerea LUKOIL se axează pe monitorizarea permanentă și controlul calității produselor, reprezintă practici standard pentru compania LUKOIL.

Compania LUKOIL reprezintă una dintre primele companii de petrol și gaze integrată vertical pe plan mondial. Reprezintă cea mai mare companie petrolieră din Rusia din analiza rezervelor, producției și rafinării țițeiului, asigurând 20% din producția de țiței autohtonă, iar la nivel global reprezintă aproximativ 2% din producția totală mondială.

Majoritatea producției realizată de compania LUKOIL este vândută pe piețele internaționale, iar din analiza rezervei țiței este lider mondial.

LUKOIL este orientată spre energia pozitivă, astfel zilnic clienți resimt acest fapt, datorită prețurilor, carburanților de calitate și serviciilor.

Misiunea companiei este orientată spre creșterea economică pe termen lung, stabilitatea socială, prosperitatea și progresul în regiunile în care operează, asigură protecția mediului înconjurător și utilizarea corectă a resurselor naturale.

LUKOIL România a fost înființată în anul 1998, fiind unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România.

La momentul actual, compania LUKOIL România deține peste 300 de stații de distribuție și 9 depozite de produse petroliere.

Rafinăria Petrotel-Lukoil există de peste 10 decenii pe piața de prelucrare a țițeiului, perioadă în care a parcurs mai multe etape de dezvoltare, extindere de capacitate și diversificare produse.

Prețurile medii de carburanți oferite de compania LUKOIL România sunt:

– EUROLUK 95 – 5.85 lei;

– ECTO 98 – 6.45 lei;

– EURO L DIESEL – 5.87 lei;

– ECTO SUPER DIESEL- 6.20 lei;

– GPL AUTO – 3.13 lei.

Prețurile de lista la depozite și stații sunt prezentate în tabelele nr. 3.1. și tabelele nr. 3.2.

Prețurile în benzinăriile LUKOIL România (lei/ litru) – ultima actualizate 20.03.2012

Tabelul nr. 3.1.

Prețul de carburant la compania LUKOIL – în cadrul benzinăriilor

Sursa: http://www.lukoil.ro/pret-lista.php., accesat la data de 05.04.2012

Iar arhiva pe anul 2012 este prezentă în anexa nr. 1, pentru produsele în benzinăriile LUKOIL România.

Prețurile cu plata în avans în depozite (lei/tona) ultima actualizare 18.04.2012

Tabelul nr. 3.2

Prțeul de carburant la compania LUKOIL – în cadrul depozitelor

Sursa: http://www.lukoil.ro/pret-lista.php accesat la data de 05.04.2012

Iar arhiva pe anul 2012 este prezentă în anexa nr. 2, pentru produsele cu plata în avans în depozitele LUKOIL România.

Preocuparea permanentă a managementului companiei LUKOIL România, este orientată spre îmbunătățirea continuă a calității produselor obținute precum și a performanței de mediu urmărindu-se îndeplinirea tuturor obligațiilor conform legii naționale și europene.

3.2. Eni în România

Eni România S.R.L. reprezintă o companie deținută în proprietate de ENI S.p.A. prin Eni International B.V. Amsterdam (99.95%). și de acționari privați reprezentând restul de 0.045%.

Eni România a început activitatea în anul 1994, denumirea populată fiind de Agip România. Domeniile în care operează sunt distribuția de produse petroliere și retail-ul.

În România deține peste 37 stații de servicii ale sale și o rețea în expansiune care operează în capitala București și în alte orașe importante din țară.

ENI presupune compania care și-a propus să răspundă tuturor nevoilor clienților săi, fie că dețin vehicule, fie bicicleta, motocicleta, automobil, autoutilitară sau camion.

ENI oferă în orice moment, carburanți și lubrifianți de cea mai bună calitate, care sunt în concodanță cu nevoile și pretențile spcifice motoarelor moderne.

Pe lângă cele menționate, stațiile de servicii ENI dețin accesorii și servicii vaste, destinate atât șoferilor cât și autovehiculului, ca de pildă programele moderne de spălare automată, precum mini bufet unde se pot savura produse de patiserie, în cadrul unei atmosfere calme, plăcute și prietenoase.

3.3. Mol PLc

MOL Plc reprezintă o companie multinațională integrată și independentă, ea acționează în domeniul petrolului și gazelor, cu sediul central în Budapesta.

Grupul MOL realizează operațiuni în EMEA și statele membre CIS, înregistrând peste 34.000 de angajați în toată lumea. MOL deține 5 rafinării, cele mai importante sunt în Ungaria, Slovacia, Croația și Italia. Un studiu realizat la nivel mondial de Wood Mackenzie, rafinăriile MOL din Ungaria și Slovacia sunt cele mai eficiente din Europa.

MOL are peste 1600 benzinării în 10 țări din Europa, deține o rețea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5500 km în Ungaria.

În domeniul petrochimic Grupul Mol este printre primii zece jucători de pe piața europeană de polimer, iar în România MOL deține 126 de bezinării.

Modelul de afaceri al MOL România este bazat pe eficiență și loialitate, include 126 de benzinării, care funcționează pe baza platformei operaționale CODO.

Disponibilitatea în privința oportunităților de extindere prin achiziții sau investiții și optimizarea acoperirii teritoriale cât mai bună fac din compania MOL una dinamică și adaptabilă din România.

MOL România are în vedere realizarea obiectivelor proprii împreună cu cele strategice principale ale Grupului MOL. Obiectivele proprii strategice ale companiei MOL România sunt cele referitoare la: eficiență și creștere.

Obiectivul principal impune stabilirea unei dintre cele mai eficiente rețele de benzinării din țară, fapt care implică analiza atentă a oportunităților de inevestiții și gestionarea eficientă a resurselor disponibile.

Proiectele de creștere și dezvoltare ale companiei MOL Romania sunt bine studiate, însă împreună cu strategia de extindere privesc construcția de noi benzinării și posibilități de achiziții.

Tabelul nr. 3.1.
Lista de prețuri en gros valabile începând cu 20 aprilie 2012

1. Prețul este exprimat în Lei/1.000 litri la temperatură de 15ºC.

2. Prețul de listă conține toate taxele aferente (acciză și TVA).

3. Prețul de listă publicat are caracter informativ și poate varia în funcție de modificările legale cu privire la regimul accizelor și TVA.

http://www.ppr.ro/ accesat la data de 05.04.2012

Compania este prezentă pe piața românească de peste 15 ani, timpîn care a reușit să consolideze poziția în rândul companiilor petroliere, reprezentând unul dintre cei mai importanți jucători pe piața carburanților.

3.4. OMV Petrom

OMV Petrom Marketing există pe piața din România din anul 1998, având sediul principal localiza în București. Reprezintă o companie deținută complet de OMV Petrom SA, care este cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est.

În prezent compania OMV Petrom Marketing deține peste 119 de stații OMV, care acumulat au o cotă de piață de 9% în sectorul distribuției de carburanți, fiind lider pe piața din România la domeniul calității produselor și serviciilor.

A implementat conceptul de stații de distribuție carburant ca centre multifuncționale de servicii, având un portofoliul de produse și servicii unic în România.

Stațiile OMV au inclus:

– 119 restaurante și magazine VIVA;

– sisteme performante de spălare a mașinilor;

– servicii inovatoare de transfer de numerar și plată a ratelor bancare.

Compania OMV a inclus pe piața românească rețeaua ecologică din România, fiind singura rețea care utilizează aditivi pentru toți carburanții, fiind prima companie comercializantă de carburanții

– benzină Euro 3;

– benzină Euro 4;

– benzină Euro 5;

– motorină cu calitate superioară produsă special pentru sezonul de iarnă – OMV Alpin Diesel;

– carburant cu cifră octanică 100 – OMV Carrera 100.

Compania OMV are pe piața din România cu următoarele prețuri:

– OMV Careera 95 preț de 5,97 lei/l;

– OMV Sprint Disel preț 6,02 lei/l;

– OMV Carrera 100 preț 6,34 lei/l;

– OMV Premium Disel preț 6,20 lei/l.

Pe viitor compania Petrom are în vedere consolidarea activităților de marketing din România, care la momentul actual se desfășoară prin trei persoane juridice:

– OMV Petrom S.A.;

– OMV Petrom Marketing S.R.L.;

– M.P. Petroleum Distributie S.R.L.

Toate aceste persoane juridice se regăsesc în cadrul unei singure entiăți, OMV Petrom Marketing SRL.

3.5. Rompetrol Downstream

Rompetrol Downstream, divizia de retail din România a Grupului Rompetrol, deține în prezent peste 800 de puncte de alimentare cu carburanți la nivel național:

– 130 de stații Rompetrol;

– 161 stații Expres;

– 164 stații Partener;

– 345 baze interne.

În anul 2009, compania a introdus pe piața economică, o nouă linie de carburanți premium Alto:

– mai exact benzina Alto 101, are cea mai mare cifră octanică de pe piață;

– motorina Alto 55, destinată reducerii emisiilor motorului și sporirii performanțelor acestuia.

Compania a lansat pe piața din România noul concept modern de stație de alimentare, Litro, și a construit 17 noi benzinării, investiția totală în extinderea rețelei de distribuție a fost de circa 19 milioane USD. Pentru anul 2012 compania a estimat o majorarea a cifrei de afaceri cu peste 23% față de anul precedent.

Membri fondatori ai companiei sunt: Astra România S.A., Atlas Gip S.A., Carom S.A., Danny Grup S.A., Fitrol S.A., Iprochim S.A., Interlink Energy S.R.L., Petrocarbon GAS S.R.L., Porto Petrol S.R.L., Prospectiuni S.A., RAFO S.A., RAFO GAZ S.R.L., Solventul S.A., TWT S.A., UTON SA, Visto Primex S.R.L. și VGB Impex S.R.L.

Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinațională, implicat în activități de rafinare, marketing și trading, dar și în operțiuni adiționale – explorare și producție, servicii petroliere, EPCM, transport, etc.

Rompetrol este o companie puternică, un partener de succes, se implică în activități de responsabilitate socială. Succesul și puterea afacerilor sunt generate de fiecare dintre persoană implicată în activitate.

Compania Rompetrol are pe piața din România cu următoarele prețuri:

– Efix 95 preț de 5,89 lei/l;

– Alto 101 preț 6,57 lei/l;

– Efix preț 5,96 lei/l;

– Alto 55 preț 6,33 lei/l.

Compania Rompetrol creează valoare prin oferire unor soluții competitive din domeniul distribuției de combustibili către clienții și companii, pe baza unor mijloace de distribuție eficiente. Astfel prin intermediul lanțului integrat de distribuite, compania dorește să atingă cele mai înalte standarde de operare, de siguranță și de protectie a mediului.

CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ COMPANIA PETROM

4.1. Perspective specifice prețului de petrol

Conform rapoartelor de cercetare realizate pe piața economică, s-a constatat că pe viitorl prețul petrolului va atinge un nou record, datorită acestei estimări prețul mediu se va situa la 123 USD pe baril până în luna martie 2013.

Conform rapoartelor realizate de companiile de cercetare, prețul mediu pentru țițeiul Brent s-a majorat la un nou nivel record, de aproximativ 111 USD pe baril în 2011.

Deși inflația a reușit să ajusteze puțin prețul petrolului, el a depășit nivelul înregistrat în anul 2008.

Factorii care au sprijinit majorarea prețului petrolului au fost:

– oferta și tensiunile răspândite din Maroc până în Iran. Întreaga regiune produce aproximativ 30 milioane de barili pe zi (mb/zi) și exportă peste 21 mb/zi.

– politica monetară tot mai expansionistă implementată de Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED), Banca Centrală Europeană, Banca Angliei și Banca Chinei a avut un efect stimulativ. Faptul că F.E.D. este pregătit acum să continue politica de dobândă zero până la sfârșitul anului 2014 atunci întregul sector al materiilor prime, în special petrolul și aurul ar trebui să fie influențate pozitiv.

O.P.E.C. controlează prețul petrolului pragul critic pus la încercare în mod repetat. În contextul actual, prețuri de 90-110 USD nu ar trebui să creeze încă nici o formă de distrugere a cererii.

Prețul petrolului testează nivelul exact al pragului critic, pentru ca apoi să se majoreze încă puțin la fiecare încercare. Soluția pentru prețurilor mari presupune tot în prețuri mari, ceea ce înseamnă că atât cererea din țările OCDE cât și oferta se ajustează.

Majorarea ofertei monetare și strategiile de atingere a punctului maxim pentru extracția petrolului prin metode convenționale presupun factori determinanți pentru majorarea prețului petrolului.

În concluzie dacă prețul mediu al petrolului ajustat în funcție de inflație din era Acordului Bretton Woods era de 6,1 USD pe baril, el s-a majorat foarte mult după abandonarea etalonului aur datele sunt furnizate la nivelul figurii nr. 3.1.

Ulterior datorită schimburilor economice survenite de-a lungul timpului, un baril de petrol a costat în medie 20,6 USD, ajustat în funcție de inflație.

În situația în care prețul petrolului măsurat în aur a rămas stabil, raportul USD – petrol a pierdut rapid peste 98% din puterea sa de cumpărare.

Figura nr. 3.1.: Prețul petrolului ajustat în funcție de inflație din 1950 până în prezent

Surse: Bloomberg, Cercetare Grup Erste

În 2011 datorită răspândirii tensiunilor politice în Libia și războiul civil rezultat au indicat vizibil riscurile întreruperii producției în țările instabile politic.

În concluzie chiar dacă Iran deține aproximativ 2% din producția globală prin producția de țiței de aproape 1,65 mb/zi, prețul țițeiului Brent a crescut din februarie până în aprilie 2011 cu aproximativ 25%.

În figura nr. 3.2. este exemplificat raportul de distribuție a producție petroliere din Iran, care este cea de-a treia mare țară exportatoare de petrol din lume.

Criza latentă din Iran este din ce în ce mai tensionată și pare a fi pe cale să explodeze.

Pe viitor se estimează că prețul petrolului ar crește la noi niveluri record, deoarece 20% din producția totală de petrol este transportată pe această cale maritimă foarte îngustă.

O inovație specifică domeniului petrolier, este redată prin petrolul de șist, prin care producția înregistrează profit începând de la 60 USD/ baril.

În prezent se înregistrează aproximativ 100 USD pe baril (WTI), fapt care exemplifică creșterea rapidă a noilor surse de petrol, pe viitor petrolul de șist v-a dobândi o importanță uriașă și în alte țări ale lumii.

Figura nr. 3.2.: Destinația exporturilor de petrol din Iran

Sursa: AIE: 1 Sistemul monetar bazat pe USD susținut de rezervele de aur; 2 Agenția Internațională pentru Energie

În concluzie dezvoltarea rapidă a extracțiile de petrol de șist este influențată în mici procente de prezența unei stări de panică, datorată griji orientată spre riscurile de mediu. Astfel viitoarea generație care v-a utiliza metoda de extracție „fracturare hidraulică ecologică” v-a diminua substanțial riscurile de mediu, va majora exploatarea și va face ca extracția de gaz de șist să devină mai eficientă, rentabilă și mai curată.

4.2. Evaluarea companiei OMV – Petrom și principalele perspective

Compania Petrom este cea mai importantă companie din România, cu o activitate integrată în sectorul Energetic Românesc.

Veniturile realizate de compania sunt structurate pe trei componente regăsite și în rapoartele remise de către OMV Petrom și anume:

– Explorare & Producție;

– Rafinare & Marketing;

– Gaze & Energie.

OMV-Petrom este unicul producător de țiței din România, distribuie jumătate din producția de gaze a țării.

Pe segmentul de Rafinare-Marketing, OMV Petrom deține aproximativ 41% din cota de piață la nivel național, fiind de altfel și lider pe piață din Europa de Sud-Est pe segmentul de explorare și producție.

Mărcile comerciale sub care își desfășoară activitate compania sunt: OMV și Petrom.

În domeniul segmentului de rafinare obiectiv impus și realizat pentru anul 2011 este de continuare a modernizării rafinăriei Petrobrazi.

Evolutia marjelor de rafinare pot aduce un impact important asupra profitabilității companiei, mai ales dacă activitatea de explorare și producție are o tendință descendentă.

Evaluare utilizând metoda comparativă – multiplii de preț

Obiectivele propuse și planurile investiționale prezente și cele în perspectivă, fac din compania OMV-Petrom, un emitent cu potențial ridicat de a aduce beneficii acționarilor.

Elementele de incertitudine sunt prezente în programul de explorare și producție, care semnifică principalul motor al performanțelor financiare, evoluția prețului țițeiului pe piața internațională, pentru care sunt luate unele măsuri de protecție, cursul de schimb și potențialul de menținere a consumului intern de produse petroliere.

Accederea pe piața de producție a energiei electrice oferă o alternativă operațională pe termen nelimitat, resursele petroliere fiind considerate a fi epuizabile.

OMV-Petrom este apreciată de către investitori în piața economică, datorită rezultatelor obținute de către companie în decursul anului 2011 și primul trimestru din anul 2012.

OMV-Petrom și-a determinat valorilor comparabile utilizând sistemul de raportare I.F.R.S. astfel încât să nu existe tratări diferite semnificative față de celelalte companii utilizate ca bază. Sursa datelor prelevate pentru companiile regăsite în tabelul nr. 4.1. au fost extrase de pe platforma Bloomberg.

Valoarea medie a fost considerată ca fiind relevant pentru cele 3 categorii de companii selectate, atribuind:

– 50% pentru media obținută în cadrul companiilor “CEE peers”;

– 25% pentru “Global Oil majors”;

– 25% pentru “Regional Integrated Oil”.

Indicatorilor P/E și P/B le-am atribuit câte o pondere de 30% în estimarea valorii intrinseci a acțiunii, în timp ce pentru P/S și EV/EBITDA am considerat necesar atribuirea a ponderii de 20% în determinarea valorii.

La baza acestor estimări sta faptul ca o mare parte a datoriei companiei Petrom (5.6. mld. lei) este dată de provizionul constituit pentru decontaminare unor terenuri, provizioane care ar putea fi retratate în urma obținerii unor fonduri de la buget sau de la Uniunea Europeană.

Vânzările companiilor care activează în acest sector de activitate nu le-am considerat ca având un impact major asupra investitorilor, fluctuația lor fiind semnificativ influențată de evoluția prețului țițeiului.

Tabelul nr. 3.1.

Fluctuația vânzărilor companiilor determinate de evoluția prețului țițeiului

Raport anual de analiza – OMV PETROM, Danciu Adrian, iulie 2012. pag 16.

Evaluare realizată pe baza metodei DCF

Ipotezele care au stat la baza realizării modelului:

– Perioada explicită de prognoză este de 2012-2015;

– Rata de creștere a cifrei de afaceri: 10% în 2012 și 5% după această perioadă până în 2015.

Prognozele pentru anul 2012 le-am estimat având în vedere nivelul actual al prețului țițeiului, iar creșterea din 2013 de 15% am estimat-o pornind de la premiza că OMV-Petrom va avea capacitatea de a furniza energie electrică în Sistemul Energetic Național;

– Marja EBIT estimată la 18%, având în vedere nivelurile înregistrate la cotațiile actuale ale țițeiului, marjele de rafinare reduse, precum și menținerea capacităților de producție și explorare, însă cu o scădere pe România și o creștere pe Kazahstan.

– Rata de actualizare a fluxurilor de numerar viitoare s-a fost determinată ca și cost mediu ponderat al capitalurilor utilizate în finanțare și estimarea tendinței de evoluție a acestora până în 2015;

Tabelul nr. 3.2.

Estimări specifice costului capitalului propriu

Raport anual de analiza – OMV PETROM, Danciu Adrian, iulie 2012. pag 17

– Nivelul estimat cu privire la amortismente a fost de 10% din cifra de afaceri, deoarece principalele investii realizate vor contribui la majorarea cifrei de afaceri a firmei, iar durata medie de viață va fi de aproximativ 10 ani. S-a luat în calcul și costurile suplimentare care pot fi aduse instalațiilor și echipamentelor cu un grad de uzura morală mai ridicat.

– Nivelul necesarului de fond de rulment estimat la 9% din cifra de afaceri realizată de firmă, având în vedere nivelurile istorice înregistrate precum și planurile de extindere pe verticală, ceea ce implică o dinamică mai redusă a necesarului de fond de rulment.

– Nivelul investițional preconizat se ridică la 14% din cifra de afaceri, pentru a putea meține ratele de creștere a cifrei de afaceri în special începând cu 2012, și ratele de rentabilitate prognozate, și datorită faptul că explorările pe câmpurile petroliere mature implică costuri mai ridicate.

– Valoare terminală determinată ca și o perpetuitate a fluxului de numerar actualizat din ultimul an.

Tabelul nr. 3.3.

Raport anual de analiza – OMV PETROM, Danciu Adrian, iulie 2012. pag 19. * s-a preluat și anul 2011 deoarece nu s-au publicat datele financiare pe anul 2011 l data realizării prezentului studiu.

Compania Petrom în ultimi ani a reușit să dovedească o flexibilitate foarte ridicată la schimbarea condițiilor de piață, în special dacă se analiza dimensiunea grupului.

La nivelul companiei Petrom este de apreciat prudețialitatea și planificarea, ele sunt alte aspecte importante, prin care elementele de acoperire a riscului pun la dispoziția investitorilor o siguranță mai mare în predictibilitatea rezultatelor, având obiective bine definite, planificate și executate în termenele prestabilite.

Cele două modele de evaluare utilizate pentru determinarea valorii companiei Petrom, putem păstra ca nivel țintă pentru finele anului valoarea de 0.43 lei/acțiune.

CONCLUZII

Importanța piețelor de carburanți pentru majoritatea economiilor naționale este extrem de mare, datorită nivelului ridicat de interconexiune a acestora cu restul sectoarelor economice. În concluzie ieftinirea petrolului la bursele internaționale, din luna mai 2010 și care la momentul actual a crescut considerabil, a determinat ajustări considerabile în prețurile de pe piața românească.

Energetica deține un rol important în dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei românești.

Preocuparea economico-politică majoră a țărilor dezvoltate, nivelul general al activității economice și ritmul de creștere economică constituie o constituie activități economico-politica majora atât pentru țările dezvoltate, cât, mai ales, pentru cele în dezvoltare.

În ultima vreme, consumul de energie a crescut ușor, în anul 2010 pe piața produselor petroliere activau 110 companii, care dețineau 169 licențe pentru genurile de activitate reglementate pe piața produselor petroliere. Din totalul de companii, 24 dețin pentru activitatea de import și comercializarea cu ridicata a benzinei și motorinei și 9 companii –licențe pentru importul și comercializare cu ridicata a gazelor lichefiate.

În total, în România comercializarea benzinei și motorinei s-a efectuat de către 79 de titulari de licențe prin intermediul a 565 stații de alimentare, iar comercializare cu amănuntul a gazelor lichefiate s-a efectuat de către 51 titulari de licențe prin intermediul a 324 stații de alimentare.

În concluzie în anul 2010, datorită redresării economice la nivel mondial, s-a reluat tendința de majorare a cererii de produse petroliere.

Secolul XX a fost secolul petrolului așa cum se cunoaște faptul că secolul XIX a fost cel al cărbunelui. Aceasta tendință se manifestă puternic în secolul XXI. Petrolul a devenit principal sursă de energie pentru majoritatea popoarelor globului, ea presupune o resursă epuizabilă.

Piața produselor petroliere Românești depinde de import, deci evoluția prețurilor la bursele internaționale imediat afectează prețul de import a acestora în țară, care la rândul său se reflectă asupra prețurilor de comercializare a acestor produse pe piața internă.

Autoritatea Națională de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) are rolul de a reglementa, monitoriza și controla funcționarea sectorului energiei și piețelor energiei electrice și gazelor naturale in condiții de concurență, transparență, eficiență și protecție a consumatorilor, precum și de a implementa și monitoriza măsurile de eficiență energetică la nivel național și de a promova utilizarea la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie.

Previziunile legate de piață energetică, în general, și de piață petrolului, în particular, constituie subiectul unei mari incertitudini. O serie de evenimente cum ar fi clima severă, fragmentările politice, grevele, descoperirile tehnologice, nu pot fi anticipate. Evoluțiile viitoare ale tehnologiilor, creșterile demografice, creșterile cererii pot fi estimate, luându-se în calcul totuși o marjă de eroare.

Creșterile economice preconizate la nivel mondial se vor răsfrânge pozitiv și asupra cererii de energie menită să alimenteze dezvoltarea, principalii combustibili energetici fiind petrolul și gazul natural.

Activitate comercializării produselor petroliere reprezintă o problemă de schimbare a comportamentului personalului, orientată spre majorarea eficacității acestui comportament, fără a se ține cont de comportamentul managerilor față de acela al altor persoane, grupuri sau chiar asupra întregii organizații.

Analizând redresarea economiilor la nivel mondial, în anul 2010 s-a constat reluarea tendințele de cerere de produse petroliere, astfel după o scurtă analiză s-a ajuns la concluzia că evoluția economică presupune rata de creștere a economiilor dezvoltate, însă economiile aflate în dezvoltare au beneficiat de infuzii de capital străin fapt care a susținut creșterea economiei acestora.

În concluzie din punctul meu de vedere am considerat că este importantă această temă deoarece ameliorarea calității presupune un proces complex, care pe viitor ar duce la disciplinarea pieței și structurarea ei pe anumite criterii care pot regla raporturilor dintre cerere și ofertă, mai exact la schimbarea culturii organizaționale, la modificarea modul de implementare a calității în firma de comercializare a produselor petroliere din România.

Efectele din perioada crizei economice au influențat toate domeniile economiei naționale inclusiv domeniul energetic, determinând efecte negative asupra procesului de comercializare al produselor petroliere. Pentru anul 2012 compania a estimat o majorarea a cifrei de afaceri cu peste 23% față de anul precedent.

Compania Petrom în ultimi ani a reușit să dovedească o flexibilitate foarte ridicată la schimbarea condițiilor de piață, în special dacă se analiza dimensiunea grupului.

ANEXE

ANEXA NR. 1

produsele în benzinăriile LUKOIL România în 2012

ANEXA NR. 2

produsele cu plata în avans în depozitele LUKOIL România în 2012

BIBLIOGRAFIE

Burduș E., Tratat de management, București, Editura Economică, 2005;

Butler D., Planificarea afacerii. Ghid de start, București, Editura Universitară, 2005;

Buzatu Gh., O istorie a petrolului românesc, ediția a –IIa, revizuită și adăugită, Casa Editorial, Demiurg, Iași, 2009.

Drucker Peter., Despre decizie și eficacitate, Editura Meteor Business, Ediția II, București, 2010;

Dumitriu Violeta, s.a, Repere istorice ale industriei românești de petrol – 1857-2007, Editura Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, 2007;

Dumitriu Violeta., Buliga, Gh., Tocan, D. ș.a., Elemente de istorie a învățământului superior de petrol și gaze din România, Editura Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, edițiile 2005 și 2008;

Dumitriu Violeta., Buliga Gh., ș.a., Un secol de industrie gazieră. Oameni și fapte, Editura Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, 2009;

Dumitriu Violeta. s.a., Evoluția managementului industriei gazeifere din România de la începuturi până în prezent, Editura SIPG, București, 2005.

Dumitriu Violeta., s.a., Elemente de istorie a învățământului superior de petrol și gaze din România, Ed. SIPG, București, 2008.

Gorn Nicolae, Ionescu Florin Genu, Creșterea recuperării petrolului, Editura Universității din Ploiești, Ploiești, 2003.

Hlihor, Constantin, Politica de securitate în mediul internațional contemporan, vol.I.: domeniul energetic, Institutul European, Iași, 2008;

Isărescu M.. Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România, Cluj-Napoca, 2009.

Ivănuș Gh., Ștefănescu I., Mocuța Tr., Surinim Șt., Paloja M., Istoria petrolului în România, Editura A.G.I.R., București, 2004;

Makin P. Cocs C., Schimbarea în organizații: optimizarea comportamentului angajaților, Editura Polirom, Iași, 2006;

Mihalache I. M., Evoluția industriei extractive de petrol și artizanii ei, Editura Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, 2005;

Mihalache I. M., O clipă de 150 de ani, Editura Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București, 2008;

Naghi M, Stegerean Roxana, Managementul productiei industriale, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004;

Neguț S., Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, București, 2006;

Nies Susanne, Gaz și petrol către Europa. Perspective pentru infrastructuri – Guvernarea europeană și geopolitică a energiei – Volumul 4, Editura IFRI, Paris, 2008;

Nouschi Andre, Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent, Editura Istitutul European, București, 2007.

Papatulică M., Dimensiunea europeană și mondială a dezvoltării durabile, Editura Transval, Târgoviște, 2005

Raboca N., Energetica mondială; prezentare geografică, Cluj-Napoca, Editura Casa de editura „Sarmis”, 1997,

Rada I. C., Ungur I., Gogoneață E., Marketingul comercializării produselor petroliere, Editura PAMGRUP, Oradea, 2002;

Rada I. C., Ungur I., Gogoneață E., Managementul resurselor umane în firmele pentru comercializarea produselor petroliere, Editura Anotimp, Oradea, 2003;

Rizea M., Repere ale dezvoltării durabile regional-europene, Editura A.N.I., București, 2007;

Rizea M., Rizea E., Petrol, dezvoltare și (in)securitate, Ediția a II-a, Editura Asociației „Societatea inginerilor de petrol și gaze”, București, 2008;

Rizea M., Enăchescu D., Neamțu-Rizea C., Infrastructuri critice, Editura Universității Naționale de Apărare „CAROL I”, București, 2010;

Rizea M., Regularizări în industria de petrol – repere legislative, Editura SIPG, 2011;

Rizea M., Managementul mediului componentă a managementului strategic, Editura Universității Alma Mater Sibiu, 2011.

Roberts Paul, Sfârșitul petrolului, în pragul unui dezastru, Editura Litera, 2008.

Ruxandra Mădălina Petrescu Mag, Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și instituții, Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2011.

Sârbu, R. – Auditarea, certificarea și gestiunea costurilor calității, Editura ASE, 2004;

Simescu Nicolae, Trifan Cornel, Albulescu Mihai, Chisăliță Dumitru, Activitatea gazieră din România în tranziție la o piață liberă, funcțională și integrabilă în Uniunea European, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, Ploiești, 2008.

Stati G. s.a., Sectorul energic în contextul dezvoltării economice durabile. Analele ULIM, seria Economie. -2007, nr. 5.

Ungur, I., Rada, I. C. – „Asigurarea satisfacției beneficiarilor de produse petroliere prin calitate, servicii și valoare”, Editura Alethea, Oradea, 2001;

Yergin Daniel, Premiul despre petrol, bani și putere, vol. I-II, Editura Adevărul, București, 2008.

*** Institutul European din România – Studii de strategie și politici (SPOS 2008)

*** Strategia energetică a României, 2007-2020;

Site-uri internet:

www.lukoil.ro,

www.petrom.com,

www.rompetrol.com,

http://www.agip.ro/ro

Similar Posts