Cercetari cu Privire la Potentialul Antibacterian Si Antifungic al Produselor Apicole

INTRODUCERE

De peste șase milenii de istorie scrisă, produsele apicole și-au păstrat renumele de medicament și aliment. Deși, datorită apariției la sfarșitul secolului XX a produselor de sinteză, cele apicole au dispărut din atenția terapeuților, noile tendințe economice și sociale ale acestor ani le-au readus în atenția lumii medicale. Îndreptarea interesului public spre produsele ecologice a relansat cercetările legate de potențialul terapeutic al produselor apicole.

Mierea este esența lumii vegetale.

Mierea provine din zahărul natural acumulat de plante pentru a forma fructul.Studii efectuate în ultimii ani au validat eficiența mierii, a propolisului și a lăptișorului de matcă, în tratarea a numeroase afecțiuni clinice.

Sunt utilizate pentru remedierea unor carențe, stimularea unor funcții ale organismului sau numai întreținerea bunei funcționări a acestuia. Au aplicații numeroase în cosmetică, dar și în neurologie, endocrinologie, cardiologie, având rol și în echilibrarea sistemului digestiv.

Aceste atribute, dată fiind cantitatea relativ redusă de informație acumulată cu privire la compoziția și modul de acțiune al produselor apicole, sunt încadrate ca indicații sigure, insuficient confirmate sau, înca, aflate în stadiul de cercetare, astfel că este recomandată consultarea medicului înaintea utilizării acestor produse drept tratament în diferite afecțiuni.

Aceasta lucrare își propune, pe de o parte, prezentarea succintă a mierii și produselor derivate cu structura și funcțiile specifice, în masura în care sunt cunoscute, iar pe de altă parte, evidențierea potențialului antibacterian și antifungic al produselor apicole comerciale, ca atare, în absența unor formulări specifice.

CAPITOLUL I.

Produsele apicole. Compoziție chimică și importanța terapeutică

I.1. MIEREA DE ALBINE

I.1.1. Generalități

Mierea de albine este un produs natural, complex, cu o rată de producție anuală de peste 700.000 t, rezultat din nectarului floral al plantelor îmbogățit de către albine (Apis mellifera L) cu substanțe secretate de glandele acestora.

Mierea de albine este o soluție apoasă bogată în substanțe zaharoase – până la 80% – reprezentate îndeosebi de glucoză și fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană și alte surse, recoltate de albine și depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au proprietatea de a scinda zaharoza, maltoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces realizându-se în timp îndelungat.Transformarea nectarului de către albine în miere este însoțită apoi de preschimbarea și înlocuirea conținutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă.

Căpăcirea mierii cu o peliculă de ceară la suprafața celulelor din fagure contribuie la menținerea calități ei inițiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influența umezelii din mediul înconjurător.

Extragerea mierii

Mierea extrasă este depozitată în recipienți înalți, unde după ce se limpezește va fi curățată de resturile de ceară. Mierea filtrată pierde 20-40% din substanțele valoroase (în special particulele fine de polen aflate în suspensie) și de aceea se recomandă doar maturarea, decantarea și raclarea cu o lingură sau o spatulă după 3-4 zile de repaus.

Pentru a se grăbi maturarea mierii, mai ales dacă extracția s-a făcut pe timp umed, se așează în camera de maturare 7-8 kg de var nestins, care absoarbe umiditatea produsă de evaporarea surplusului de apă din miere. După câteva zile, operația se va repeta, până când observăm că mierea din maturatoare are vâscozitatea normală.

Cea mai bună maturare se face la o temperatură de peste 25 oC, o cantitate mai mare de miere necesitând circa 2 săptămâni pentru încheierea cu succes a maturării. Spuma ridicată deasupra mierii va fi raclată cu o lingură, astfel ca suprafața mierii din maturator să rămână în contact direct cu aerul cald al camerei de maturare și depozitare.

Spuma se ridică și mai bine folosind un prosop umed, dar stors de apă, care se pune deasupra ei, lăsându-l acolo 6-7 ore; în acest timp spuma cu toate impuritățile se lipesc de prosop, după ridicarea prosopului suprafața mierii rămânând curată. Dacă mai rămân impurități operația se repetă, de data aceasta folosind o pânză de tifon. După limpezire și maturare, mierea se trage în vase și se comercializează.(1)

Obținerea și controlul mierii de consum

Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi și pe sortimente, consumatorii știind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce știu să-i păstreze calitățile natural.

Pentru obținerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în faguri, maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire.

Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri clădiți de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea culorii mierii.

Nu este permisă hrănirea familiilor de albine cu cantități mari de sirop de zahăr în ajunul culesurilor, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat în fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazie. Zahărul trebuie folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană.

Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiționare atentă. De asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obține mierea pe sorturi de floră care să satisfacă preferințele și cerințele consumatorilor.(10)

Mierea posedă o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fără spumă, fără corpuri străine vizibile), culoare (de la slab incolor până la galben-deschis, galben-auriu, galben-portocaliu, galben-închis, rubiniu, galben-brun, brun-închis), miros și gust (specific mierii, cu aroma mai puțin sau mai mult pronunțată, gust dulce), consistență (omogenă, fluidă, vâscoasă, cristalizată). (11)

Caracteristicile fizico-chimice ce conferă calitatea fizico-chimică a mierii sunt prezentate în tabelul următor:

Astfel, examenul organoleptic efectuat în cadrul Controlului Sanitar-Veterinar, urmărește calitățile organoleptice în funcție de materia primă de proveniență, și dirijează încadrarea în diferite clase de calitate.

După materia primă de proveniență, mierea se împarte în:

A — Miere de origine vegetală (miere de nectar sau flori), care la rândul ei poate fi:

a) Miere monofloră — atunci când mierea provine în cea mai mare parte din nectarul unei singure specii de plante (miere de tei, de salcâm, de floarea soarelui, de zmeură, de mentă);

b) Miere polifloră — atunci când provine din nectarul mai multor specii de plante fără ca una dintre ele să dețină ponderea.

B — Miere de origine animală (miere de mană – de pădure). Mana este produsul dulce excretat (excremente ce conțin zaharuri în cantitate mare) de unele insecte parazitare ale vegetației lemnoase sau ierboase.

Normele oficiale din țara noastră reglementează valorificarea mierii pe trei clase de calitate: calitate superioară; calitatea I; calitatea a II-a.

La calitatea superioară se încadrează numai mierea monofloră de salcâm și mierea de mană. Celelalte sorturi se incadreaza la calitatea I, iar atunci cand prezinta defecte neeliminatorii, la calitatea a II-a.

Examenul organoleptic constă din aprecierea culorii, mirosului, gustului, consistenței și aspectului.

Culoarea se examinează prin aprecierea vizuală la lumina zilei, pe un fond alb, a unei probe de miere introdusă într-o eprubeta de sticlă incoloră, cu diametrul de 10 mm.

Mirosul și gustul se apreciază prin mirosirea și degustarea probei. La mierea monofloră se indică flora predominantă. Mirosul și gustul se exprimă în plăcut, dulce, caracteristic mierii de albine, slab aromat, etc. Se urmăresc și se indică eventualele particularități gustative (acrișor, amărui, astringent, alcoolic și altele).

Consistența se apreciază dupa modul de curgere al mierii de pe o lopețică de lemn. Ea poate fi uniformă, fluidă, vâscoasă, cu diferite aspecte de cristalizare. La mierea cristalizată se apreciază și se indică și caracterul cristalelor (fine, unctuoase, nisipoase, grosolane).

Aspectul se apreciază dupa gradul de transparență pe care îl prezintă o probă de miere introdusă într-o eprubetă de sticlă incoloră și examinată la lumina directă a zilei.

Puritatea se apreciază odata cu culoarea, apreciind prezența unor fragmente de cadavre de albine, de ceruri etc.

Condițiile organoleptice tehnice de calitate a mierii sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Pe lângă examenul organoleptic, se efectuează si o serie de determinari fizico-chimice ce au ca scop stabilirea gradului de prospețime si a integrității.

Aprecierea gradului de prospețime are loc prin determinarea acidității. Cunoscându-se faptul că mierea de flori, proaspată, poate avea maximum 4 grade aciditate iar cea de pădure maxim 5°A.

Aprecierea integrității, in schimb, necesită un numar mai mare de teste. Astfel, se efectuează:

● determinarea apei (~ 20 %);

● determinarea substanțelor minerale totale (cenușa);

● determinarea zahărului direct reducător (procent de glucoză + fructoză);

● determinarea zaharozei;

● determinarea indicelui diastazic (activitatea amilazei);

● determinarea procentului granulelor de polen (20-40 %).

Toată această gamă de teste are drept scop, pe lângă încadrarea produsului într-o clasă de calitate și descoperirea falsurilor.

Falsificarea mierii de albine se realizează de regulă prin :

adaos de apă (situație în care crește nivelul de umiditate );

adaos de gelatină (procentul substanțelor azotoase este crescut, peste limite);

adaos de albus de ou (decelabila datorita precipitarii albuminelor din albus la incalzire)

ados de făină de cereale sau amidon pur (se determină cu soluție de iod iodurat care în prezența amidonului capată culoare albastră);

adaos de melasă (falsificare greu de decelat deoarece melasa imită foarte bine mierea de mană, totuși, se pot observa creșteri substantiale ale nivelelor de zahăr invertit, zaharoza, dextrine sau substanțe minerale totale);

adaos de glucoză industrială (malto-dextrinele din glucoza industrială precipită abundent în prezența alcoolului etilic);

adaos de sirop de zahăr (acesta imită relativ bine mierea naturală dar determină cresterea valorilor de umiditate si zaharoză din produs);

adaos de sirop de zahăr invertit artificial cu acid citric (determină cresterea procentului de compusi hidroximetilfurfurolici – H.M.F.);

adaos de dextrine (decelabil datorită precipitării acestora in prezenta alcoolului etilic).

In urma identificării, aceste falsuri, necorespunzatoare utilizării în scopuri alimentare, sunt preluate, ca materie primă, pentru prepararea băuturilor alcoolice, a oțetului sau în hrana animalelor (mierea cu adaos de melasă).(3)

Cristalizarea sau granularea mierii

Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifică proprietățile biologice și medicinale ale produsului. În funcție de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) și miere de consistență cremoasă (sub 0,4 mm). Cantitatea și dimensiunile cristalelor sunt influențate în special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale și cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C.

Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios și mai puțin dulce de la suprafața unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din fructoză, asi hidroximetilfurfurolici – H.M.F.);

adaos de dextrine (decelabil datorită precipitării acestora in prezenta alcoolului etilic).

In urma identificării, aceste falsuri, necorespunzatoare utilizării în scopuri alimentare, sunt preluate, ca materie primă, pentru prepararea băuturilor alcoolice, a oțetului sau în hrana animalelor (mierea cu adaos de melasă).(3)

Cristalizarea sau granularea mierii

Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifică proprietățile biologice și medicinale ale produsului. În funcție de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) și miere de consistență cremoasă (sub 0,4 mm). Cantitatea și dimensiunile cristalelor sunt influențate în special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale și cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C.

Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios și mai puțin dulce de la suprafața unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din fructoză, apă liberă și substanțe solubile în apă; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate, cu conținut ridicat de glucoză și scăzut în apă. Prin conservare la temperatura camerei, acest strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanțe proteice și deci se menține necristalizată mult timp.

Păstrarea mierii

Mierea nu se păstrează decât în ambalaje perfect spălate și uscate din sticlă sau aluminiu. Nu puneți miere în ele pe considerentul că au conținut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pereții vasului conține germeni de fermentație care însămânțează mierea nouă și aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-și gustul și mirosul.

Dacă vasul a mai fost folosit și pe pereții săi există resturi de miere cristalizată, acestea vor declanșa procesul cristalizării și în mierea nouă pusă la păstrare. Mierea nu se va păstra niciodată în vase confecționate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acțiunea acizilor din miere se formează compuși chimici ce pot da intoxicații grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece în urma corodării fierului la contactul prelungit cu acizii conținuți de miere, aceasta va căpăta un gust și un miros neplăcut. Mierea se poate păstra în vase din tablă albă cositorită sau în vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice.

Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conțin substanțe ce emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanți, esențe, varză murată) deoarece mierea prinde ușor miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substanțe higroscopice care favorizează menținerea umidității în aer (sarea) aceasta contribuind la o fermentație accelerată a mierii. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i depreciază calitățile (lucru ușor de observat datorită închiderii mierii).

Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de apă fierbinte, în niciun caz pe foc. Nu trebuie încălzită decât acea cantitate care se va folosi o singură dată deoarece mierea încălzită fermentează mai ușor, depreciindu-se.

Mierea supraîncălzită conduce imediat la creșterea procentului de hidroximetilfurfurol care, de asemenea duce la deprecierea calităților mierii. Temperatura optimă de păstrare este bine să se situeze între 10 și 20 oC.(1)

I.1.2. Compoziția chimică

Compoziția chimică a mierii este în funcție de compoziția nectarului/nectarurilor din care ea provine și de anumiți factori externi.

Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate:

● proteine,

● materii albuminoide,

● acizi (acetic, butiric, citric, formic, gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.),

● substanțe minerale (fosfați de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronțiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu si în cantități extrem de reduse si K, Na, Ca, Mg, Fe, Cu, Mn, Cl, P, S, Si),

● substanțe funcționale de origine organică (enzime : catalaza, inulaza, diastaza, invertaza, glucozidaza, peroxidaza etc.),

● vitamine (B1, B2, B6, B12, P, C, E, acid pantotenic – B3 , biotina, acid folic, provitamina A, acid nicotinic ),

● aminoacizi,

● antibiotice naturale (inhibina),

● fitohormoni (sisteme enzimatice care functioneaza ca factori de crestere),

● pigmenti xantofilici si carotina,

● polen. (3) (5) (12)

Mineralele din miere provin, de fapt, din resursele solului în care se dezvoltă plantele al căror nectar stă la baza produsului.

Cuprul, fierul și manganul sunt necesare funcționării elementelor roșii ale sângelui, cantitățile existente în mierea de albine fiind suficiente, chiar, tratării anemiilor severe.

Potasiul are capacitatea de a extrage apa din bacterii, distrugandu-le.

Granulele de polen prezente în miere au un conținut de vitamina C mai mare decât aproape orice alt fruct sau orice altă legumă, conținut menținut perfect deoarece mierea este și un excelent mediu de conservare pentru vitamine.

Ca majoritatea alimentelor bogate în zahăr, mierea de albine, are un conținut scăzut în tiamină, dar, este destul de bogată în riboflavină si acid nicotinic.

Zahărul din nectarul floral, predigerat de sistemele enzimatice ale albinelor, apare in miere ca glucoză și fructoză, fapt ce s-a dovedit a fi extrem de important pentru indivizii cu digastie greoaie sau incapabili sa producă la nivelul organismului invertază sau amilază (enzime care intervin în procesul de invertire a zaharozei) (5)

Glucoza, întalnită și sub denumirile de dextroză sau zahăr de struguri, este o substanță albă cristalină, solubilă in apă, mai puțin dulce decât fructoza, ușor metabolizabilă și indispensabilă biosintezei oligo- si poliglucidelor și a glicozidelor.

Fructoza, cunoscută și drept levuroză este cea mai dulce monozaharidă, fiind relativ dificil de transfrmat în glucoză de către organism și mai grau metabolizabilă decat glucoza. (3)

Mierea conține peroxid de hidrogen (apă oxigenată), substanță care deshidratează "țintit" microorganismele și astfel le omoară, precum și compuși care acidifiază pielea devenind, astfel improprie înmulțirii acestora. (12)

Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3 la 5 – 5,5, după proveniența ei floristică. (1)

Indicele diastazic I, adică numarul de mililitri dintr-o soluție de amidon 1% care a fost transformat în dextrine în timp de o ora, la temperatura de 45°C si pH optim, de către amilaza

dintr-un gram de miere, este de 6,5 ID pentru mierea de salcâm de calitate superoară și calitate I și de 10.9 ID pentru orice alt tip de miere florală si mană.

Datorită, în principal, prezenței fructozei, mierea are caracter higroscopic, putand absorbi și condensa umiditatea din atmosferă.

Sub aspect fizico-chimic, mierea de albine are un conținut de :

● maxim 20 % umiditate,

● maxim 0,5 % cenușă,

● minim 70% zahăr invertit (glucoză + fructoză),

● maxim 5 % zaharoză,

● sub 0,5 % substanțe azotoase,

● aproximativ 5 % dextrine

● 1.5 mg % hidroximetilfurfurol (H.M.F.) (2)

Schematizat, compozitia mierii este următoarea :

 apă "biologică" – obținută din plante (17-23 % );

 glucide (65-75%) ;

 polen (pâna la 1%) ;

 vitamine, amino-acizi sau proteine; prezența proteinelor, chiar dacă în doze extrem de mici, poate explica apariția intoleranței (alergiilor) la miere ;

 minerale, în cantitate foarte mică ;

 enzime (adăugate mai ales de albine) ;

 pigmenți ;

 compuși aromatici care dau parfumul, aroma, savoarea specifică diverselor tipuri de miere ;

 acizi diverși (explică pH-ul mierii ușor acid).

Mai exact, în 100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii există :

 17,2 % apă ;

 81,3 % zaharuri ;

 38,19 % fructoză ;

 31,28 % glucoză ;

 5 % zaharoză ;

 6,83 % maltoză și alte dizaharide (aceasta în timp ce zahărul conține 0,1 % apă și 99,9 % zaharoză) ;

 vitamine (B1, B2, B6, C, PP) 3,21 % ;

 săruri minerale, oligoelemente, subsțante bactericide 3,21 %. (16)

I.1.3.Sortimente de miere

Mierea este produsul de bază al albinelor, componența principală constituind-o zaharurile, reprezentate îndeosebi de glucoză și fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană și alte surse recoltate de albine și depozitate în faguri.

Dupa proveniență, mierea de albine se clasifică în: miere monofloră, și polifloră din nectarul florilor și miere de pădure.

Mierea monofloră – care provine integral sau în cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcâm, tei, floarea soarelui, rapiță etc.).

Mierea polifloră – care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monofloră (fâneața de deal, de șes, de baltă, pomi fructiferi, salcâm- tei, tei- floarea soarelui etc).

Mierea de pădure – care provine în cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte părți ale plantelor decât florile, în amestec cu nectarul florilor din pădure.

In funcție de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica în:

miere de fagure;

miere obținută prin scurgere liberă;

miere obținută prin centrifugare.

Mierea florală

Mierea de coriandru – de culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, în primele 2 săptămâni de la extracție are un gust neplăcut, dar lăsată în maturator descoperită, își pierde acest miros ajungând o miere suavă excelentă.

Mierea de crușin – este laxativă.

Mierea de floarea soarelui – in sedimentul ei, granulele de polen ajung uneori până la 100 %. Datorita conținutului mare de glucoză, cristalizarea se declanșează mult mai repede față de celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extracția ei trebuind să se facă repede.

Mierea de izmă – este recomandată pentru afecțiunile de stomac și intestine.

Mierea de iarbă neagră – este bună pentru anemici, clorotici și în afecțiunile sistemului nervos.

Mierea de levănțică – este recomandată persoanelor epuizate fizic și nervos.

Mierea de mentă – are aroma mentei și gust dulce, consistența uniformă, vâscoasă, cristalizează în granule mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roșcată și se recoltează în cantități mari în Delta Dunării și zonele de inundație ale acesteia. Conține o cantitate mare de vitamina C și datorită calităților nutritive și terapeutice, se caută pentru consum.

Mierea de păducel – este foarte bună pentru bolnavii de inimă.

Mierea de pin – mierea de mană a pinului este deschisă la culoare și consistentă, rămânând transparentă și fluidă.

Mierea de rapiță – este de culoare galben-deschisă, foarte dulce, are un gust și miros plăcut, cu o consistență densă, dizolvându-se greu în apă. Se cristalizează la 10-12 zile de la extracție, chiar în faguri, luând o culoare albicioasă și ușor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie făcut rapid, la terminarea înfloririi.

Mierea de rozetă – face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepțională – după gust și aromă.

Mierea de salcâm – din cauza unei cantități mai mari de fructoză cristalizează foarte încet la câțiva ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată pe piața externă, datorită aromei și gustului plăcut pe care îl are. Imediat după recoltare este transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizați la recoltarea ei, putându-se întâlni nuanțe de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcâm este admisă până la maximum 18 nm pe scara Phund, peste această limită, considerându-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă, vâscoasă, fără semne de cristalizare. Conține în medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză și 10 % zaharoză și maltoză. Are un pH = 4,0 și nu cristalizează cel puțin 1,5-2 ani și niciodată total. Aroma pronunțată de flori de salcâm, se întâlnește la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau cea falsificată.

Mierea de salcie – este de culoare galben deschis aurie și are uneori un gust puțin amărui, având o savoare deosebită, fiind foarte bogată în vitamine (în special B6 și C). Zaharisirea se face cu cristale mărunte.

Mierea de tei – este trecută în categoria celor mai bune și celor mai apreciate sorturi de miere, bogată în vitamine (mai ales vitamina B1 – tiamina), și aminoacizi, în sedimentul ei granulele de polen ajungând până la 70-80 % , uneori conținând și o cantitate însemnată de mană. Fiindcă aroma mierii de tei este foarte puternică, pentru a-i diminua din gust, se amestecă cu alte sorturi de miere sau cu miere polifloră. Culoarea mierii de tei este deschisă, bătând ușor în galben câteodată chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamnă și are o consistență untoasă, cristalele având culoarea albă, mierea căpătând un gust și o aparență mai atrăgătoare. Are calități liniștitoare fiind prescrisă în afecțiunile sistemului nervos și în insomnii.

Mierea de trifoi – este considerată cea mai bună ca savoare și prezentare. Este bogată în vitamine (B1, B2, C) culoarea variind în funcție de specia de la care provine (albă la trifoiul alb pitic, galben-roșietică la celelalte varietăți). Cristalizează lent.

Mierea de verigariu și cea de salbă – este bună pentru stomac și intestine, fiind și laxativă.

Mierea de zburătoare – este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede.

Mierea extraflorală

Provine din nectarul secretat de alte părți ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arțar, frasin, mesteacăn etc.), unde se află glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. În nopțile răcoroase ce urmează unor zile călduroase, spre dimineață, apare această secreție extraflorală, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune și s-o prelucreze în miere căci, odată cu apariția soarelui și încălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudație dulce se evaporează, iar albinele nu o mai pot lua.

Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obișnuită, iar culoarea sa este puțin mai închisă, conținând zaharuri valoroase ca fructoza și glucoza dar și unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum și săruri minerale în proporții ceva mai mari ca la mierea florală.

Mierea de mană

Pentru consumul uman are o valoare deosebită, avand un conținut ridicat de inhibină (un bactericid foarte puternic), săruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea florală), calciul și magneziul prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentația naturală decât prin administrarea sintetică.

După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secreția manei e condiționată de o serie de factori printre care menționăm:

 Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de mană.

 Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziția însorită, altitudinea etc.

Factorii biotici: (prădători, dăunători și paraziți). Prădătorii (veverițele, ghionoaiele, ciocănitoarele, pițigoii, sticleții, viespile, muștele etc.) decimează lachnidele în toate stadiile de existență. Pe lângă acești aprigi dușmani, insectele producătoare de mană au și prietenii lor: furnicile de pădure – care le protejează și le stimulează secreția de mană.

Provine din aceeași sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obținut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor și lachnidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor și elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegătoare adună aceste produse însă pierd foarte multă energie la un asemenea cules și sunt mai uzate decât cele care culeg nectar de flori.

Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă intoxicații grave, degenerescență și necroză, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci când mana conține zaharuri neasimilabile și mai ales în anii secetoși, când albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului sporit de miere de mană.

Excepție face mierea de mană de conifere, care conține procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obișnuite să consume o astfel de hrană chiar și iarna.

Mierea de mană conține inhibină, substanță cu o puternică acțiune bactericidă, iar procentul redus de glucoză și bogăția în dextrine și substanțe minerale o țin ani de zile în stare lichidă. Totuși, uneori, mierea de mană este atât de vâscoasă, încât nici nu mai poate fi extrasă din celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor grătare, ori prin înmuiere cu apă caldă și intercalarea între acești faguri a unor faguri goi gata clădiți. Albinele iau din celule această miere diluată și o întind în fagurii goi, după care aceștia se scot și se extrag.

Mierea de molid și brad

Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad – galben aurie. Ambele conțin 25,68% melezitoză (datorită urmelor de rășină conținute). Este mult căutată de bolnavii de plămâni și conține un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producătoare a inhibinei este o glucozoxidază care în prezența aerului produce din fructoză hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscută în medicină pentru efectul ei sterilizator. Când timpul este călduros mierea de brad se extrage cu ușurință. Pe timpul iernii această miere cristalizează în faguri și de aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă și multe reziduuri).(1)(2)(10)(11)

I.1.4. Funcții terapeutice și nutriționale

Mierea este un aliment cu proprietăți medicamentoase recunoscute, putând fi consumată de bătrâni, copii, sportivi, oameni care lucrează noaptea, fie ca laxativ, fie ca aliment energizant, în cazurile de surmenaj, oboseală, neurastenie, boli de inimă etc.

Cei care suferă de insomnii, dacă iau seara la culcare 2 linguri de miere într-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn liniștit, tulburările somnului datorându-se în mare parte digestiei grele, unor procese de infecții latente sau active ce se fac în intestine sau în organism, provocând o stare de neliniște care turbură somnul.

În bolile de ficat, mierea este recomandată întrucât mărește proporția de glicogen, fortificând organismul împotriva infecțiilor. Este recomandată chiar și în diabetul incipient, însă în cantități foarte mici, înlocuind zahărul folosit în alimentația curentă.

În otrăvirile cu ciuperci mierea este salutară, prin înghițirea unei mari cantități de apă saturată cu miere, înlocuind glucoza din organism distrusă de otrava conținută de ciupercă. În clinici mierea este înlocuită cu glucoza pură, care se dă în același scop. În amestec cu untura de pește mierea poate fi folosită în tratarea rănilor.

Mierea polifloră obținută din nectarul florilor din fânețe, majoritatea plante medicinale, are o valoare terapeutică superioară. Cele 70 de substanțe biologic active conținute de miere îi conferă o pluralitate de efecte care o fac să aibă un larg evantai de acțiuni terapeutice globale din care enumeram urmatoarele: trofice (întăritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare.

La aceste acțiuni se adaugă cele speciale ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor subsțante identificate (vitamine, enzime, antibiotice, substanțe dezinfectante și bacteriostatice, calmante, antidiareice și diareice.).(1)(7)

Mierea este recomandată în tratamentul diferitelor afecțiuni, din care cele mai frecvente sunt: răni, arsuri, degerături, boli interne (stomac, inima, ficat, bilă), afecțiuni ale căilor respiratorii (rinite, guturai, gripe, sinuzite, faringite, bronșite) (13), boli endocrine, ginecologice, anemii, afecțiuni psihiatrice sau neurologice.

Ca la orice medicament, indicațiile sunt în funcție de acțiunile farmaco-fiziologice generale, speciale și specifice. În stadiul actual de prezentare și folosire a mierii, acestea nu pot fi corect separate. De aceea, nu se poate face decât o prezentare globală a indicațiilor terapeutice ale mierii, în funcție de rezultatele obținute în diverse boli, clasificate clinic în trei clase.

Clasa A cuprinde indicațiile cu rezultate sigur pozitive, peste 70% confirmate frecvent. În această clasă se pot înscrie: răni sangerande, arsuri, degerături, afecțiuni chirurgicale, gastrite, duodenite, boli de inimă, ficat și căi biliare, afecțiunile căilor respiratorii, afecțiuni endocrine (sindroame hipoanabolice, insuficiență hipofizară, corticosuprarenală sau paratiroidiană), afecțiuni ginecologice (infecții microbiene micotice, tricomonatice, eroziuni, plăgi), afecțiuni psihiatrice și neurologice (anorexie mentalș, stări depresive).

Clasa B cu indicații ale căror rezultate sunt încă insuficient confirmate. În această categorie se înscriu: plăgile arsurilor infectate, ulcere varicoase, ulcerații tegumentare care se vindecă greu, afecțiuni dermatologice, ulcere gastrice sau duodenale, boli de rinichi și ale ochilor.

Clasa C cu indicații posibile, ale căror rezultate sunt încă în stadiul experimental de verificare. Printre acestea regasindu-se: fistule, micoze ale pielii si cavității bucale, colecistite, enterite, enterocolite, otrăviri alimentare cu ciuperci sau subsțante toxice, alcoolism, tuberculoză, astm bronășic.(7)

Acțiunea antimicrobiană

Oxidarea enzimatică a glucozei este principalul factor antimicrobian.

Alți factori sunt mediul acid, conținutul redus de proteine, vâscozitatea care limitează dizolvarea oxigenului și conținutul redus de apă.

Conținutul redus de apă nu oferă condiții bune pentru dezvoltarea bacteriilor.

Aciditatea inhibă factorii patogeni.

Prezența crescută a ionilor metalici, a acidului ascorbic și a catalazei reduce activitatea antimicrobială.

Infecții cauzate de bacterii sensibile la activitatea antibacterială a mierii

Acțiunile exercitate de miere nu sunt întotdeauna binefăcătoare. Există sortimente de miere toxică, produsă de albine din polenul unor plante toxice pentru om, dar inofensive pentru albine (rododendron, măselarița si mătraguna). Mierea poate deveni nocivă și prin contaminare cu radiații ionizante sau diverse impurități.(7)

Mierea nu este recomandată în obezitate, diabet, hipertiroidie, hiperfuncții hipofizare (acromegalie și gigantism), superfuncții suprarenale (virilism pilar), medulosuprarenale, ovariene sau testiculare, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, boli nervoase hiperproductive (mânia, hipomânia și delirul). Contraindicațiile speciale apar în caz de intoleranță, alergie, lipsă de raspuns sau raspuns paradoxal al individului la o anumita varietate de miere. Sunt foarte rare persoanele alergice la miere și atunci, de fapt, reacționează la "scăpările" de polen din compoziția sa. (11)

Din punct de vedere nutrițional, este indispensabilă în alimentația sugarilor, a viitoarelor mame și a sportivilor, dar recomandată tuturor, indiferent de vârstă, sau grad de solicitare fizică și intelectuală. (5)

I.2. Polenul

Din punct de vedere fizic, polenul floral este o pulbere alcătuită din celule microscopice masculine fecundate, prezente în anterele de pe staminele florilor. Este adunat de albine, amestecat cu miere și cu unele secreții ale acestora și depozitat sub formă de pastură în celulele fagurilor.

Din punct de vedere chimic, polenul sau pastura, chiar provenit de la aceeași floare reprezintă o substanță organica foarte complexă cu o mare variabilitate și diferență de concentrație a componentelor. Au fost identificate 50 de substanțe componente, printre care 20 de aminoacizi, proteine, zaharuri, fitohormoni, vitamine, enzime, grăsimi, săruri minerale și apă.

Polenul conține de 5 ori mai multe proteine decât carnea, dar activitatea sa biologică scade cu peste 50% la 5 ore de la recoltare și dispare complet în 7 până la 12 luni.

Polenul se poate găsi sub trei forme: proaspăt (aflat la una până la maxim doua ore de la recoltarea sa de către albine), uscat (recoltat din uscător) și pastă (produsul conservat în celulele fagurilor, acolo unde este, în mod natural, depozitat de catre albine).

Cea mai mare valoare nutritivă o are polenul uscat, care nu conține deloc apă, în timp ce valoarea medicinală activă maximă e prezentă la polenul cât mai proaspat.

Polenul apicol provine din polenul floral prelucrat de albine. Față de polenul floral, polenul apicol cuprinde în plus secreții nectarifere, secreții faringiene si cantități mici de miere adăugate de către albine, în primă fază a procesului de prelucrare și are în minus balsamurile volatile ale polenului floral (poleina), pe care albina îl reține pentru prepararea propolisului.

Și aici, ca și în cazul mierii, se constată existența unor acțiuni generale, pe lânga acțiunile speciale încă insuficient exploatate, precum și acțiuni specifice ale anumitor substanțe active, componente ale polenului respectiv.

In medicină se foloseste în mod curent polenul apicol granular uscat, care reprezintă produsul de referință în literatura de specialitate. Acesta, însa, este colectat de la numeroase specii florale, avand o compoziție variabilă și instabilă de la un eșantion la altul.

Rezultate constante si sigure s-au obtinut prin utilizarea polenului ca antianemic, cicatrizant, reparatoriu si stimulent al activitatii nervoase, glandulare si sexuale si adjuvant in bolile tiroidiene si pancreatice. Printre actiunile speciale se utilizeaza cea calmanta a polenului de salcam si cea tonico-vasculara a polenului de castan.

In cazul activitatilor specifice, primul loc il ocupa efectul de stimulare al cresterii si efectul antibiotic.

Indicatiile terapeutice vizeaza anorexia mentala, astenia nervoasa, surmenajul, stresul, convalescenta, sindromul de senescenta, psihonevrozele, afectiunile endocrine, mastoze, fibrom uterin, sindromul de climacteriu feminin, de nutritie protidica, tetania, spasmofilia, diabetul zaharat incipient, gastroduodenite, colite, ulcer gastroduodenal, diaree, constipatie cronica, bolile hepatobiliare sau renale, sterilitate, afectiuni cardiovasculare, tumori ale tubului digestiv si alcoolism.

Exista si polenuri florale toxice, din care albinele pot prepara polenuri apicole toxice. De asemenea, polenurile pot deveni nocive prin alterare, contaminare biologica (paraziti acarieni), chimică (pesticide), sau fizica (raze ionizante), sau defecte de prelucrare si conservare. Continand un procent ridicat de substante proteice, polenul poate constitui un puternic alergen, sau poate deveni alergizant in cursul tratamentului.

In ceea ce priveste contraindicatiile, acestea se impart in trei categorii. O prima categorie tine de calitatea polenului, a doua se refera la bolile in care activitatea acestuia poate fi daunatoare si a treia cuprinde intolerantele individuale la polen. Este total contraindicat in manie, hiperexcitabilitate sexuala, arteroscleroza cerebrala, diabet zaharat avansat, obezitate, hiperfunctii hipofizare suprarenale sau testiculare si toate cazurile de exces de colesterol si grasimi in sange.

I.3. Propolisul

Propolisul este un antibiotic natural mai puternic decat mierea. Eficient in raceli dar si in cazul problemelor dermatologice sau in tratarea diferitelor tipuri de leziuni are un singur dezavantaj: coloreaza zona pe care a fost aplicat in galben-maron. (7)

Este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente – cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. (14)

Cele peste 20 de actiuni farmacologice (conservant, cicatrizant, antiinfectios si antitumoral) datorate celor aproximativ 200 de componente sunt folosite de circa 5000 de ani.

Propolisul este o substanta cleioasa, cu aroma puternica, divers colorata, prezenta sub diferite forme fizice, chimice si biologice, avand diferite functii.

Propolisul superior are o consistenta mult mai fluida si este utilizat de albine pentru sporirea celulelor, a hexagoanelor de ceara ce intra in constructia fagurilor si acoperirea spatiilor din jurul ramelor. Este format in proportie de 70% din sucuri protective din mugurii de arbori aflati in perimetrul stupinei si din secretii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina ramasa in gusa lor de la polen si in proportie de 30% din ceara si polen.

Propolisul inferior are aceeasi COMPOZIȚIE ca si cel superior, dar o consistenta mult mai solida si este utilizat de albine la acoperirea diverselor resturi sau a sparturilor stupului.

Din punct de vedere biologic propolisul este un produs de cules si secretie al albinelor, din aceeasi categorie cu mierea si polenul. In conditii obisnuite, activitatea acestuia scade rapid imediat dupa extragerea din stup si mai lent dupa primele 3 ore, pentru ca , in functie de conditiile de pastrare, activitatea utila a propolisului sa dispara dupa 1-3 ani.

La rece, propolisul este o substanta solida dura, friabila, la cald devenind moale, maleabila, aderenta si lipicioasa.

Actiunile terapeutice validate ale propolisului includ : actiunea antiinfectioasa, antibacteriana, bacteriostatica, antivirotica, antifungica – toate cu spectru larg de actiune, antiprotozoarica, antitricomonazica, anestezica, antialgica, antialergica, antiiradianta, de stimulare a sistemuli imun, cicatrizanta, conservanta, mumifianta, antitoxica, antipruriginoasa, antiadenomatoasa, eutrofica si

dezodorizanta. Actiunile de clasa B sunt urmatoarele: antinodulara, antiastmatica, vasoconstrictoare si hipotensiva. In ceea ce priveste stadiul inca experimental, propolisul a dovedit potential ca produs anticanceros, antituberculos si antiulceros.

Exista posibilitatea ca unele sortimente de propolis sa contina substante toxice rezultate din culesuri toxice (sucurile anumitor muguri de arbori) sau de la poleina unor polenuri florale toxice. Uneori sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminata cu microorganisme rezistente la actiunea acestuia, cu pesticide sau cu alte impuritati fizice sau chimice, care il pot face nociv sau responsabil de actiuni adverse specifice.

Propolisul se poate inactiva prin invechire sau alterare sau poate conduce la reactii de intoleranta. Este contraindicat in boli cardiovasculare, renale si hepatice si in intoleranta alergica individuala (innascuta sau dobandita).(7)

I.4. Lăptișorul de matcă

Laptisorul de matca (Royal Jelly), hrana larvelor de albina, are efecte antitumorale, regenerante, revitalizante, si antibacteriene (gratie proteinei royalisina). Din pacate este si un puternic alergen.(12)

Laptisorul de matca este o substanta organica complexa, albicioasa, opalescenta, de consistenta gelatinoasa, cu gust foarte acru si miros caracteristic, asemanator ca forma cu laptele condensat. Este produs de albine intre a 5-a si a 14-a zi de viata, pentru a hrani matca si larvele coloniei. Este deci, un produs apicol de secretie.

Isi schimba foarte rapid culoarea, consistenta, gustul si mirosul in contact cu aerul si isi pierde o parte din factorii activi, schimbandu-si compozitia si devenind din fluid vascos alb-galbui, solid, sticlos, brun inchis.

Se altereaza foarte repede la lumina, aer, caldura (chiar temperatura obisnuita), umiditate sau prin invechire.

In contact cu metalele da produsi toxici.

Laptisorul de matca contine proteine, glucide, lipide, saruri minerale, vitamine si apa.

Desi, teoretic, pot exista diferente intre laptisorul destinat matcii si cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot aparea si diferente de la un anotimp la altul, la aceeasi familie sau de la o familie la alta sau de la o specie la alta, precum si diferente dupa conditia fiziologica sau patologica a albinelor tinere care secreta laptisorul. Astfel ca singura clasificare existenta precizeaza prezenta a 4 categorii de laptisor : pentru matca, pentru larvele de matca, pentru larvele de trantori, pentru larvele de lucratoare.

Indiferent de varianta aleasa pentru procesare, produsul comercial este partial inactivat, existand frecvent posibilitatea de a fi inutilizabil in mod specific medical.

Laptisorul de matca poate fi folosit ca aliment natural datorita aportului sau aproape complet si echilibrat de substante nutritive, plastice, energetice si reglatorii.

Impedimentul in consum este reprezentat de alterarea rapida a proprietatilor nutritive si terapeutice ale produsului.

In masura in care poate fi conservat este utilizat pentru actiunea stimulenta locala si generala, datorata prezentei unor factori hormonali de stimulare a cresterii, pentru efectul de mobilizare al grasimilor, stimularea glandelor sexuale, actiunea tonica fortifianta si regeneratoare (datorata prezentei vitaminelor, enzimelor si a oligoelementelor), actiunea antiinfectioasa, antigripala si anticanceroasa.

Este recomandat in convalescenta, astenii, anemii, stagnare in crestere, insuficiente glandulare, boli neurologice, afectiuni dermatologice, reumatismale si cardiovasculare. (7)

In compozitia laptisorului de matca se regasesc proteine, lipide, enzime, zaharuri reducatoare, substante minerale.

Este bogat mai ales in hormoni si precursori hormonali, vitamine (complex B, A, C, E), aproximativ 20 aminoacizi, acizi grasi, steroli, compusi cu fosfor, acetilcolina.

Prin complexul vitaminic B, laptisorul de matca are rol esential in reactiile lantului respirator la nivel celular, precum si in metabolismul glucidic, lipidic, protidic.

Este considerat un foarte bun factor lipotrofic, antiaterosclerotic.

Prin acetilcolina intervine in transmiterea influxului nervos. Prezenta γ-globulinelor ii confera proprietati imunostimulatoare. (17)

Pana in prezent nu se cunosc actiuni toxice.

Este contraindicat in boli endocrine hiperfunctionale, obezitate, adenoame, sindrom tirocatecolic, diabet zaharat, manie, delir si alergii. (7)

CAPITOLUL II.

II.1. Materiale și metode de evaluare a proprietăților antibacteriene ale produselor apicole

Cercetările cu privire la capacitățile antibacteriene și antifungice ale produselor apicole au fost efectuate în cadrul Laboratorului de diagnostic și epidemiologie – S.N.Institutul Pasteur S.A. pe parcursul a 3 luni.

Analiză a fost condusă asupra a două probe:

o probă de miere de albine polifloră

o probă constând într-un amestec fluid de polen, lăptișor de matcă, propolis, vitamina C, vitamina B6, calciu gluconic, lecitină vegetală și miere de albine.

Aceste produse, fie utilizate ca atare, fie, înglobate, în diferite procente, în medii de cultură, au fost testate pentru capacitatea de a inhiba parțial sau total dezvolarea următoarelor tulpini bacteriene și fungice:

● tulpini bacteriene :

Escherichia coli

Salmonella typhimurium

Staphylococcus spp

Enteroccocus fecalis

Pseudomonas spp

Bacillus subtilis

● tulpini fungice :

Tricophyton spp

Aspergillus spp

Fusarium spp

Rhysopus spp

Candida albicans

În cele ce urmează, vor fi prezentate atât examenele de laborator efectuate pentru fiecare gen în parte, cât și rezultatele obținute și interpretarea acestora.

II.1.1. Revitalizarea tulpinilor de colecție și descrierea mediilor de cultură utilizate

Tehnica de însămânțare

Această primă etapă a fost efectuată în hota sterilă și a necesitat ca instrumentar următoarele :

– o serie de plăci Petri ( simple sau compartimentate în 2 sau 4 cadrane),

– ace și anse de însămânțare, anse Drigalsky,

– pipete Pasteur,

– eprubete sau tuburi pentru mediile lichide ,

– recipiente destinate colectării instrumentarului nesteril folosit pe parcursul însămânțării,

– marker

– becul de gaz

– stative metalice sau de lemn pentru tuburi,

– recipiente pentru depozitarea instrumentelor nesterile, folosite.

Din culturile păstrate la 2-8˚C au fost prelevate colonii izolate sau fragmente de miceliu.

Însămânțarea materialelor patologice a avut loc după răcirea mediilor de cultură turnate în placi, fiind efectuată prin tehnica epuizării inoculului cu arderea ansei la schimbarea direcției striurilor de epuizare.

Metoda permite obținerea de culturi pure și aproximarea relativă a creșterii și constă în epuizarea semicantitativă a inoculului în 4 cadrane, cu arderea ansei la schimbarea direcției striurilor de epuizare. (4)(6)

Figura 1 – epuizarea inoculului cu ansă, în 4 cadrane pe placa cu mediu agarizat

Mediile de cultură utilizate

► Mediile utilizate pentru izolarea Enterobacteriaceelor, respectiv a coloniilor de

Escherichia coli și Salmonella spp (conform metodologiei ISO) :

a) Mediul McConkey

Este un mediu slab selectiv, diferențial, pentru izolarea Enterobacteriaceelor.

Compoziție :

-gelatina (hidrolizat pancreatic) -17g

– cazeina (digestie pancreatica) -3g

– lactoza -10g

– săruri biliare -1,5 g pH = 7,1

– NaCl -5g

– roșu neutru -30mg

– Cristal violet -1mg

– agar -13,5 g

– apă distilată -1000ml

Pe mediul McConkey enterobacteriaceele lactozo-negative (Salmonella) formează colonii incolore, transparente sau ușor opace, iar cele lactozo-pozitive (E.coli) se dezvoltă în colonii roșii.(figura 2)

b) Mediul Chromocult

Este o combinație de două substraturi cromogene, folosite pentru detecția simultană a E. coli și a coliformilor totali prin identificare cromatică, ceea ce reduce masiv rata erorilor.

Compoziția mediului este urmatoarea (g/l) :

– peptona – 3

– clorura de sodiu – 5

– fosfat monosodic – 2,2

– fosfat disodic – 2,7

– piruvat de sodiu – 1

– triptofan – 1

– agar-agar – 10

– sorbitol – 1

– Tergitol 7 – 0,15

– mix cromogenic (Salmon-Gal + X-glucuronid) – 0,4

Pe acest mediu tulpinile de Salmonella apar turquoise, cele de Citrobacter, Enterobacter, Klebsiella se dezvoltă colorate în rosu-portocaliu iar cele de Escherichia coli se recunosc datorită colorației albastru-închis spre violet. (Figura 3)

Figura 2 – Colonii de Salmonella (transparente) și E.coli (roșii) pe mediul McConkey

Figura 3 – Comportarea Enterobacteriaceelor pe mediul Chromocult (colonii albe = Salmonella spp, colonii albastre = E. coli)

► Mediile de cultură utilizate pentru izolarea tulpinilor de Pseudomonas

Agarul nutritiv

Este un mediu solid de culoare alb-gălbuie, cu un pH final de 7,4-7,5 ,în compoziția căruia se regăsesc următoarele elemente (g/l):

– extract de carne 10g

– peptona 10g

– clorura de sodiu 5g

– agar-agar 15-20g (funcție de consistența urmărită)

Pe acest mediu coloniile de Pseudomonas (lactozo-negative) apar albe, cu aceeași pigmentare verde-albăstrui a mediului de cultură.

► Mediile de cultură utilizate pentru izolarea tulpinilor de Staphylococcus și Enterococcus.

Mediul Agar-sange

Este reprezentat de agarul nutritiv peste care, dupa o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, se adaugă sânge defibrinat de oaie sau berbec, în proporție de 5-10%.

Pe acest mediu coloniile de Staphylococcus aureus apar, fie cu aspect neted, cremos, fie cu dimensiuni mici și transparente și produc o zona circulară de hemoliză de tip "cald-rece" (hemoliza incompletă la 37˚C, care devine completă după expunerea culturii la 4˚C timp de câteva ore). Unele tulpini sunt capabile să producă un pigment auriu-citrin dar atât prezența acestuia cât și cea a zonei de hemoliză nu reprezintă caracteristici constante.

Coloniile de Streptococcus (Enterococcus) se dezvoltă alb-cenușii pe agarul suplimentat cu sânge, iar cele de grup D apar tot alb-cenușii, transparente, ambele putând prezenta zone de α-β hemoliză.

Acest mediu permite și dezvoltarea altor grupe de patogeni. Astfel pe agar sânge au fost însămânțate și cele două tulpini de Enterobacteriacee (E. coli și S.tiphymurium), tulpinile de Pseudomonas, precum și tulpina de Candida albicans.

Coloniile dezvoltate de acestea la 48h de la însămânțare sunt prezentate în imaginile următoare:

Figura 4 – Colonii de Pseudomonas spp pe Mediu Agar-sange (în stânga se poate observa pigmentarea mediului)

Figura 5 – Aspectul coloniilor de Salmonella tiphymurium (stânga) și Stphylococcus spp (dreapta) pe Mediu Agar-sânge

Figura 6 – Aspectul coloniilor formate de Bacillus subtilis (stânga) și Candida albicans pe mediul Agar-sânge

Figura 7 – Aspectul coloniilor de E. coli (stânga) și Enterococcus fecalis pe mediul Agar-sânge (dreapta)

► Mediile de cultură utilizate pentru izolarea tulpinilor fungice.

Mediul Sabouraud

Este un mediu agarizat uzual pentru izolarea și studiul fungilor.

Compoziție:

– glucoza (maltoza, dextroza) 40g

– peptona 10g

– agar 20g

– apă distilată până la 1000 ml

Pe acest mediu se dezvoltă și tulpinile de drojdii, coloniile de Candida albicans apărând rotunde,alb-cremoase.

Aspergillus spp formează colonii alb-verziu, zbârcite, Trycophyton dezvoltă colonii pufoase, alb-roz, Fusarium spp apare alb-gălbui iar coloniile de Rhysopus spp au aspect lânos cu colorație brună.

Figura 8 – Colonii de Aspergillus spp (stânga) și Trichophyton spp (dreapta) pe mediu Sabouraud

Figura 9 – Colonii de Rhysopus spp ( stânga) și Fusarium spp (dreapta)

pe Mediu Sabouraud

După încheierea procesului de însămânțare, plăcile au fost depuse, pentru incubare, în interiorul camerei termostatice.

Culturile bacteriene au fost menținute, în medie, timp de 24 – 48h la o temperatură de 37˚C, iar cele fungice, timp de 72 ore – până la 7 zile, la 28˚C. (2)

II.1.2. Pregătirea mediilor modificate prin adăugarea de produse apicole

Pregătirea mediilor pe bază de Agar-sânge cu adaos de miere de albine și amestec apicol

Pentru evidențierea proprietăților antimicrobiene ale produselor apicole au fost utilizate două probe:

● prima, conținând numai miere de albine polifloră, fără alte adaosuri și

● a doua, constând într-un mix apicol care, pe lângă mierea de albine conține și un melanj fluid de polen, lăptișor de matcă, propolis, vitamina C, vitamina B6, calciu gluconic și lecitina vegetală .

Utilizând aceste preparate au fost pregătite 8 variante de mediu de cultură astfel:

Varianta I : reprezentate de Agar nutritiv peste care, după o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adăugat sânge defibrinat de berbec, în proporție de 5% și miere de albine polifloră, în proporție de 5 %. Plăcile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu M 5%

Varianta II : reprezentate de Agar nutritiv peste care, după o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adăugat sânge defibrinat de berbec, în proporție de 5% și miere de albine polifloră, în proporție de 15 %. Plăcile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu M 15%

Varianta III : reprezentate de Agar nutritiv peste care, dupa o prealabila topire și răcire la 40-45˚C, s-a adaugat sânge defibrinat de berbec, în proporție de 5% și amestec apicol, în proporție de 5 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu Am% 5.

Figura 10 – Mediu Sabouraud conținand 5 % miere de albine (stanga) și 15 % miere de albine (dreapta)

Pregatirea mediilor pe baza de Agar Sabouraud cu adaos de miere de albine și amestec apicol

Varianta IV : reprezentate de Agar Sabouraud peste care, dupa o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adăugat sânge defibrinat de berbec, în proporție de 5% și amestec apicol, în proporție de 15 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu Am15%.

Figura 11 – Mediu Sabouraud conținând 5 % amestec apicol (stanga) și 15 % amestec apicol (dreapta)

Varianta V : reprezentate de Mediu Sabouraud peste care, dupa o prealabilă topire și racire la 40-45˚C, s-a adăugat miere de albine polifloră, în proporție de 5 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu M 5%

Varianta VI : reprezentate de Mediu Sabouraud peste care, dupa o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adăugat miere de albine polifloră, în proporție de 5 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu M 15%

Varianta VII : reprezentate de Mediu Sabouraud peste care, dupa o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adăugat miere de albine polifloră, în proporție de 5 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu Am 5%

Varianta VIII : reprezentate de Mediu Sabouraud peste care, dupa o prealabilă topire și răcire la 40-45˚C, s-a adaugat miere de albine polifloră, în proporție de 5 %. Placile Petri în care a fost turnat acest mediu au fost notate cu Am 5%

II.1.3. Evaluarea eficientei produselor de testat în concentrații de 5 și 15%

Aceste proporții de 5 și 15 % au fost alese avându-se în vedere, atât, necesitatea evaluarii eficienței antimicrobiene a unor concentrații diferite de produs apicol, cât și faptul că o concentrație de peste 15-20% din aceste fluide ar fi modificat consistența și proprietațile mediului inițial peste limita utilizabilă.

Dupa ce, toate cele 8 variante de mediu, au fost preparate și turnate în placi Petri, acestea au fost introduse în termostat, unde au fost menținute la 37°C, timp de 24 h (Agar-sange), respectiv 28°C, 24 h ( mediu Sabouraud) pentru verificarea sterilitații.

Placile care, dupa acest interval, s-au dovedit că nu conțin mediu steril au fost eliminate, în timp ce placile rămase sterile au fost marcate și însământate conform schemei urmatoare :

Însămânțarea mediilor a fost efectuauă conform aceleiași tehnici descrise anterior.

Dupa însămânțare, placile au fost introduse în termostate la 37°C și respectiv 28°C.

Culturile bacteriene au fost menținute în aceste condiții 24-48h iar cele fungice timp de o săptamână.

II.1.4. Evaluarea eficientei produselor testate în concentrație de 100%

Pentru evaluarea eficientei antimicrobiene a mierii de albine și a amestecului apicol, produsele au fost utilizate în concentrația prevazută în produsele comerciale, fără a fi diluate cu mediu de cultură sau în orice alt mod.

Astfel, cantitați egale din cele 2 probe de testat au fost introduse steril, în 16 tuburi.

În 10 dintre acestea au fost repartizați câte 2 ml miere de abine, iar în cele 6 rămase câte 2 ml amestec apicol.

Tuburile au fost însămânțate utilizand tehnica însamanțării cu firul drept a coloanei de agar nutritive moale.

Aceasta este indicată pentru testerea mobilitații bacteriilor și conservarea tulpinilor bacteriene pe durate de pana la 6 luni dar, în cazul de față, a permis înglobarea coloniilor bacteriene și fungice în interiorul probei de testat nediluate.

Tehnica constă în încărcarea firului cu inocul din cultura pură și înțeparea centrală a coloanei de miere sau amestec fluid (în cazul de față) până aproape de fundul tubului. Retragerea acului trebuie sa fie cât mai exact pe același traiect.

Dupa însămânțare, tuburile pe care s-au trecut colonii bacteriene au fost introduse într-un termostat setat la 37°C, unde au fost menținute timp de o saptamana, iar cele în care s-au înglobat porțiuni de miceliu au fost temostatâte la 28°C, pe parcursul aceluiași interval de timp.

II.1.5. Testarea rezultatelor

Coloniile care s-au dezvoltăt consecutiv însamânțării pe cele 8 variante de mediu au fost prelevate și pasate pe medii de diferențiere pentru certificarea faptului ca erau tulpini aparținanad aceluiași gen cu cele însamantate.

Pentru acest lucru s-au folosit, urmatoarele medii :

● Mediul McConkey pentru izolarea Enterobacteriaceelor

● Mediul Agar-sange pentru izolarea coloniilor de streptococ și stafilococ

● Mediul Sabouraud pentru izolarea fungilor

Coloniile dezvoltăte pe aceste medii au fost testate din punct de vedere al caracterelor culturăle și morfologice.

Analiză carecterelor culturăle s-a efectuat prin urmarirea dezvoltării culturilor pe mediile amintite și notarea aspectelor observate conform criteriilor de identificare existente în literatura de specialitate.

Astfel, caracterele coloniale ce se urmaresc pe mediile solidificate în placi Petri sunt:

– momentul apariției coloniilor

– gradul de uniformitate al coloniilor

– forma colniilor examinte perpendicular de sus (circulara, neregulata, amiboidala, rizoida, dintata, ondulata, lobata) – Figura 12

– forma coloniilor examinate din profil (plata, inalta, convexa, mamelonata, ombilicata)

– consistenta (vascoasa sau grasa, granulara sau friabila, mucoida)

– culoarea coloniilor

– gradul de transparenta (transparenta, translucida, opaca)

– aspectul suprafetei (neteda-lucioasa, încrețita, rugoasa, uscat-pudrata, stralucitoare, mata)

– marimea coloniei (punctiforma-sub1mm, mica-între1-2mm, mare-peste 2mm)

– gradul de emulsionare în apa (parțiala, totală)

– caracterul suspenșiei rezultate (cu turbiditate uniforma, granulara, membranoasa) (2)(6)

Figura 12 – Principalele aspecte morfologice ale coloniilor microbiene și termenii folosiți pentru descrierea lor.

Identificarea morfologica s-a realizat prin examen bacterioscopic, utilizandu-se colorația Gram, în cazul tulpinilor bacteriene și microscopul optic cu obiectivul de imersie.

În ceea ce priveste tulpinile înglobate în produs concentrat 100%, testarea a fost obligatorie datorita faptului ca prezenta unor colonii ar fi fost greu de decelat macroscopic.

Efectuarea analizei caracterelor culturăle și apoi a celor morfologice a necesitat utilizarea unor lupe, a microscopului optic – obiectiv de imersie 700X (ulei de cedru, lame, lamele) și a soluțiilor de violet de gențiana, Lugol, alcool-acetona, fuxina, pentru obținerea colorației Gram.

Rezultatele notate în urma parcurgerii tuturor etapelor de testare sunt redate în capitolul Rezultate și interpretari .

II.2. Rezultatele obținute și interpretarea acestora

În cadrul acestui capitol vor fi prezentate rezultatele obținute în urma testelor efectuate precum și interpretarea acestora în sensul evaluarii gradului de eficienta al celor doua produse luate în testare.

II.2.1. Evaluarea eficientei celor doua produse dupa încorporarea în medii de cultură în procente de 5 și 15%

În cazul tulpinilor bacteriene însamantate pe cele 4 variante de mediu citirea a avut loc dupa 48 și s-au putut face urmatoarele observații:

● Entrobacteriaceele, E. coli și S. typhymurium au dezvoltăt colonii numai pe mediile cu un conținut de 5% miere de albine. (Figura 13) Dar și în acest caz cresterea a fost vizibil inhibată, numarul coloniilor fiind relativ redus dupa 48h de la însămânțare în comparație cu numarul de colonii dezvoltăte de aceeași tulpina pe medii fara inhibitori.

Concluzia pozitiva este dubla, deoarece, pe de o parte, mierea de albine a dovedit capacitatea de a inhiba total patogeni în concentrații de 15 %, iar, pe de alta parte, se poate deduce ca același produs în cantitațile utilizate în alimentație nu afecteaza flora intestinala.

Figura 13 – Colonii de E. coli (cadranele superioare) și S. tiphymurium (cadranele inferioare) dezvoltăte pe varianta de mediu Agar-sange + 5% miere de albine (stanga) , în comparație cu placa ce conține mediu Agar-sange + 15% miere de albine (dreapta) în care sunt vizibile numai striurile de însămânțare.

● Dezvoltărea tulpinilor de Pseudomonas spp și Enterococcus fecalis, în schimb, a fost afectata numai în sensul apariției unor elemente diferite dar nu în sensul inhibarii totale, cum a fost în cazul enterobacteriaceelor (Figurile 14 și 15).

Tulpina de Enterococcus fecalis s-a dezvoltăt pe toate cele 4 variante de mediu, dar s-a putut observa absenta caracterului hemolitic.

Tulpina de Pseudomonas spp, însa, s-a dezvoltăt pe toate cele 4 medii, prezentand și caracter hemolitic și pastrandu-și și proprietatea de pigmentare a mediului.

Cu toate acestea, comparand, gradul și ritmul de apariție și dezvoltăre a coloniilor pe medii de selecție și pe mediile conținand adaos de produse apicole, se poate nota faptul ca, în ultimul caz, este vizibila o inhibiție parțiala.

Figura 14 – Dezvoltărea coloniilor de Entrococcus fecalis

(cadranul superior și cel stang) și Pseudomonas spp (cadranul inferior și cel drept) pe varianta de mediu cu 5% miere de albine

Figura 15 – Aspectul coloniilor de Pseudomonas spp (cadrane dreapta) și Enterococcus fecalis (cadrane stanga) pe Agar-sange + 15% miere de albine

● Tulpina de Staphylococcus spp a dezvoltăt colonii cu hemoliza dubla (α și β) pe mediul cu procent de 5% miere de albine dar a fost inhibată total de celelalte 3 variante de mediu, fapt ce se poate observa în Figura 16.

Figura 16 – Lipsa coloniilor de Staphylococcus spp pe mediile Agar-sange cu adaos de 15 % miere de albine (dreapta) și Agar sange + 15% amestec apicol (stanga)

● Deoarece tulpina de Candida albicans se preta la cultivarea pe Agar-sange, iar pentru Bacillus spp acest mediu reprezinta un mediu de izolare, aceste doua entitați patogene au fost însamantate pe acest mediu, dezvoltărea lor fiind evidenta în Figura 16.

Coloniile de Bacillus subtilis apar în prima varianta de mediu (Agar-sange + 5% miere de albine) cu o dezvoltăre vizibil înfrânata iar în restul situațiilor (M 15%, Am 5%, Am 15%) se poate observa o inhibiție totală.

Evoluția coloniilor de Candida albicans este mai puțin alterata de prezenta adaosurilor din mediu deși efectul inhibitor este sesizabil inca de la concentrația de 5% miere de albine și devenind mai evident la 15 %.

Figura 17 – Comportarea tulpinilor de Candida albicans (cadranele superioare) și Bacillus subtilis (cadrane inferioare) pe medii cu 5% (stanga) și 15% miere de albine (dreapta). Se poate observa inhibarea totală a B. subtilis pe mediul cu 15% adaos apicol cât și inhibarea puternica a dezvoltării coloniilor de C.albicans în cel de-al doilea cadran de însămânțare pe mediu cu același adaos de 15%miere de albine.

În ceea ce priveste comportarea tulpinilor fungice în prezena conținutului ridicat în zaharuri a mierii de albine și a amestecului apicol, rezultatele sunt urmatoarele:

Tabel I

Tabel II

● Dezvoltărea coloniilor de Aspergillus spp apare normala, eventual ușor inhibată, în cazul concentrațiilor inferioare de compuși de testat, însa pare sa fie favorizata de concentrațiile ridicate din aceeași produși.(Figurile 18A și 18B)

Apar, de asemenea, modificari ale caracterelor morfologice ale fungilor, care se prezinta cu un aspect neted al reversului coloniilor pe mediile suplimentate cu miere de albine dar cu margini ondulate, spre lobate, pe mediile cu amestec apicol. (Figura 19)

Nivelul de pigmentare al coloniilor este un alt aspect care variaza funcție de modul în care a fost alterata compoziția originala a mediului Sabouraud.

Figura 19 – Reversul coloniilor formate de Aspergillus spp pe medii Sabouraud cu adaos de 15 % amestec apicol (stanga – aspectul încrețit) și 15 % miere de albine (dreapta – aspect neted)

● În cazul fungului din genul Tricophyton, dezvoltărea coloniilor pare, într-adevar sa fie inhibată de concentrațile ridicate de produse apicole, fapt mai evident în cadranele de însămânțare cu mediu suplimentat cu amestec apicol (Figura 20)

Se observa, de asemenea, ca și în cazul coloniilor de Aspergillus, modficari survenite la nivelul mofologiei miceliului, acesta aparand punctiform pe mediul suplimentat cu 15% miere de albine și nu floconos cum se dezvoltă pe medii Sabouraud nemodificate.

● Coloniile genului Rhysopus sufera modificari similare celor descrise în cazul genului Tricophyton.

Culturile dezvoltăte pe medii cu adaosuri de miere de albine nu par a fi inhibate de prezenta acesteia. Aspectul macroscopic al coloniilor este aproape identic cu cel al coloniilor dezvoltăte pe mediu Sabouraud nesuplimentat.

În schimb, coloniile crescute pe mediile imbogațite cu amestecul apicol, apar inhibate și cu caractere modificate. Colonia nu mai are aspectul pufos, uniform, caracteristic, ci devenind lanos-floconoasa. (Figurile 21A și 21B)

● Tulpina de Fusarium spp. pare sa fie afectata de concetrația de 15% miere de albine, dar și de ambele variante de mediu cu conținut de amestec apicol.(Figurile 22A și 22B)

În cazul mediilor cu miere se poate observa ușor inhibiția, comparand cele 2 placi cu medii preparate cu concentrații diferite.

În cazul amestecului fluid, însa, situația este mult mai evidenta: în prima placa se poate remarca o usoara modificare a miceliului în raport cu placa martor, iar în cea de-a doua placa inhibiția totală este mai mult decât evidenta.

II.2.2. Evaluarea eficientei celor doua produse în concentrație de 100 %

În ceea ce priveste evoluția culturilor bacteriene rezultatele acestei etape a experimentului sunt urmatoarele :

● E. coli – Nu a dezvoltăt colonii

● Enterococcus fecalis – Nu a dezvoltăt colonii

● Bacillus subtilis – Nu a dezvoltăt colonii

● Salmonella typhimurium – Nu a dezvoltăt colonii

● Staphylococcus spp – Nu a dezvoltăt colonii

● Pseudomonas spp – Nu a dezvoltăt colonii

Atât mierea de albine cât și amestecul de produse apicole în concentrație naturala (100%) au dovedit capacitatea de a inhiba total dezvoltărea patogenilor de origine bacteriana.

În cazul tulpinilor fungice utilizate rezultatele nu sunt la fel de uniforme. Astfel :

● Aspergillus spp – – A DEZVOLTĂT COLONII

● Candida albicans – – Nu a dezvoltăt colonii

● Tricophyton spp – – Nu a dezvoltăt colonii

● Rhysopus spp – – Nu a dezvoltăt colonii

● Fusarium spp – – Nu a dezvoltăt colonii

II.2.3 Verificarea rezultatelor

O primă etapă a verificarilor a constat în determinarea faptului ca acele colonii dezvoltăte pe mediile modificate erau provenite din tulpina cu care s-a efectuat însămânțarea și nu reprezentau infecții suprapuse.

Acest lucru s-a realizat prin prelevarea cu bucla ansei de însamanare a câte unei singure colonii, izolate, pe cât posibil, din placile cu mediu suplimentat cu miere de albine 5 % și trecerea acesteia pe mediile de izolare corespunzatoare (Agar-sange și Sabouraud).

Dupa perioada de incubare corespunzatoare și determinarea caracterelor culturăle și morfologice s-a putut concluziona ca nu a fost vorba de infecții suprapuse.

Rezultatele acestui examen sunt prezentate în tabelul urmator :

Prezenta Candida albicans a fost testata atât pe mediu Sabouraud cât și pe Agar-sange. A dezvoltăt colonii rotunde, bombate, netede cu consistenta pastoasa. Examenul microscopic a evidentiat prezenta blastoconidiilor atasate la celula mama.

Trichophyton a fost testat pe mediu Sabouraud. Cultură a aparut dupa 9 zile, pufoasa, alba-roz.

Fungii din genul Aspergillus au fost determinați prin cultivare pe mediu Sabouraud. Coloniile au aprut dupa 4 zile, plate, zbarcite, galben-verzui. Examenul microscopic a evidentiat structura caracteristica genului.

Coloniile de Fusarium au aparut pe mediul Sabouraud dupa 48 h , avand aspect pufos, alb, iar cele de Rhizopus s-au dezvoltăt dupa numai 24h, cu aspect lanos și pigmentate galben-brun.

Cea de-a doua etapa a verificarilor a constat în testarea capacitații reale a produselor apicole de a inhiba total dezvoltărea patogenilor.

Pentru acest lucru au fost prelevate probe din tuburile cu miere de albine și amestec de produse apicole 100% și au fost însamantate pe medii corespunzatoare.

Singura proba care a dezvoltăt colonii pe mediul de control a fost cea preluata din tubul în care a fost înglobat Aspergillus. (Figura 25)

Figura 25 – Aspectul mediilor de control : Aspergillus, Fusarium, Bacillus, Pseudomonas, E coli și Enterococcus – Numai Aspergillus spp. a rezistat timp de o saptamana în miere de albine, fiind ulterior capabil sa dezvolte colonii pe mediu Sabouraud.

II.2.4. Analiza rezultatelor

În acest capitol va fi prezentata analiză statistica a rezultatelor obținute.

Conform rezultatelor redate în capitolul anterior rezulta ca nivelul de inhibiție determinat de prezenta produselor apicole variaza simțitor în funcție de categoria de microorganism și concentrația în produs de testat.

Astfel, în cazul mediilor preparate cu 5 % și 15 % miere de albine nivelul de inhibiție exercitat asupre tulpinilor bacteriene în comparație cu cele fungice are urmatorul aspect grafic :

În ceea ce priveste evoluția tulpinilor bacteriene și fungice pe variantele de mediu conținand procente de 5 și 15 % amestec de produse apicole graficul este urmatorul:

Rezultatele obținute în urma înglobarii tulpinilor în produs aflat în concentrație comerciala sunt dupa cum urmează:

Nivelul de inhibare a fiecărei tulpini în parte pentru cele 5 variante de concentrații de produse apicole se poate observa în graficele urmatoare :

Procentele de inhibiție determinate de utilizarea mediilor cu 5 % miere de albine polifloră

Procentele de inhibiție determinate de utilizarea mediilor cu 15 % miere de albine polifloră

Procentele de inhibiție determinate de utilizarea mediilor cu 5 % amestec de produse apicole

Procentele de inhibiție determinate de utilizarea mediilor cu 15 % amestec de produse apicole

Inhibiția 100% (cu exepția tulpinii de Aspergillus spp) determinata de includrea coloniilor în miere sau amestec apicol în concentrație comeriala.

CONCLUZII

Scopul lucrarii a fost testarea eficientei antibacteriene și antifungice a produselor apicole. În vederea efectuarii acestui studiu au fost analizăte două probe provenite din produse existente în comert ce constau în miere de albine polifloră și respectiv, un amestec fluid care consta în: polen, laptisor de matca, propolis, vitamina C, vitamina B6, calciu gluconic, lecitina vegetala și miere de albine.

În experiment s-au utilizat urmatoarele 11 tulpini bacteriene și fungice :

● 6 tulpini bacteriene : Escherichia coli, Salmonella typhimurium, Staphylococcus spp, Enteroccocus fecalis, Pseudomonas spp, Bacillus subtilis

● 5 tulpini fungice : Tricophyton spp,Aspergillus spp, Fusarium spp, Rhysopus spp, Candida albicans.

Pentru cultivarea celor 11 tulpini testate în vederea obținerii martorilor pozitivi de colonii și a coloniilor devoltate pe mediile experimentale s-au utilizat medii specifice care au favorizat dezvoltărea acestora.

Mediile de selecție utilizate au fost: mediul Agar – sange pentru tulpinile bacteriene și de levuri și mediul Sabouraud pentru cele fungice.

Cu excepția microrganismelor din genul Aspergillus, toate celelalte tulpini testate au fost inhibate de cele 2 produse comerciale în concentrație 100%.

La reducerea concentrației produselor de testat la 5 și 15 %, prin introducerea în medii de cultură, s-a constatât ca, deși dezvoltărea tuturor coloniilor a fost parțial inhibată, inhibiție totală s-a manifestat numai în cazul speciilor de Bacillus, Escherichia și Staphylococcus.

Dintre speciile fungice testate, mai afectate de prezența procentelor de 5% și 15% din produsele apicole în mediu, au fost Tricophyton, Fusarium și Rhizopus.

Procentele de 5% și 15% ale produselor apicole de testat au avut efecte inhibitorii asupra creșterii modificând inclusiv aspectul morfologiei culturilor. Aceste modificari au fost decelabile numai sub aspectul schimbării pigmentării, în cazul coloniilor bacteriene, în timp ce în cazul fungilor au aparut diferențe majore legate de toate aspectele ce țin de caracterizarea coloniilor.

Posibila explicație a rezultatelor obținute ar putea sa reiasa din simpla analiză a compoziției chimice a produselor apicole. Astfel, conținutul extrem de ridicat în zaharuri și pH-ul cu valori situate sub 5,5 constituind un potențial raspuns al inhibiției manifestate de produsele apicole asupra tulpinilor bacteriene și fungice.

Potențialul antibacterian și antifungic al produselor apicole este valorificat prin metodele terapeutice utilizate atât în medicina umana cât și în cea veterinara.

Bibliografie

Diaconescu Ion- Merceologie alimentară, Editura Eficient, București 1998

Dunca S., E. Nemițan, O. Ailiesei, M. Stefan- Microbiologie aplicată, Editura ETP Tehnopress, Iași, 2004

Gavril Neamțu, Gheorghe Câmpeanu, Carmen Socaciu- Biochimie Vegetală, Editura

Didactică și Pedagogică R.A. București 1993

Jarvis, D.C. -Mierea și alte produse naturale, Editura Apimondia, București 1976.

LazarVeronica-Microbiologie Medicala, Note de curs și principii de diagnostic microbiologic, Editura Universității din Bucurest, 2001

LazarVeronica, Victoria Herlea, Mariana Carmen Balotescu, Ramona Cernat, Doina Bulai- Microbiologie generala, Manual de lucrări practice, Editura Universitații București, 2004

Mihailescu Nic.N. – Mierea și sanătatea, Editura Ceres, București 1997

Savu Constantin, Mihai Gabriela- Controlul sanitar veterinar al alimentelor, Editura Ceres, București 1997

Știrbu C. D. Turcu, – Noțiuni de bacteriologie ,Editura Brumar, Timisoara 1999

Referinte Internet:

www.mierea-cea-buna.ro

www.mierea-de-albine.ro http://www.e-joy.ro/index.php?arhiva=1&a=102&ap=1

http://www.boli-medicina.com/medicina-naturista/Aparatul-respirator-bolile/Gripa-raceala-BM-COM.php

http://www.terapii_naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/apiterapie_

leacuri.htm

http://www.sfat.info/revista/modules.php?name=News&file=print&sid=8

http://www.e-miere.ro/compoziție.html

17.http://www.medicalab.ro/catalog/product_info.php/cPath/24/products_id/23