Cercetari cu Privire la Cresterea Sturionilor In Policultura cu Pestii Autohtoni

PROIECT DE DIPLOMĂ

CERCETĂRI CU PRIVIRE LA CREȘTEREA STURIONILOR ÎN POLICULTURĂ CU PEȘTII AUTOHTONI (CIPRINIDE)

Partea I

Considerații generale

INTRODUCERE

Peștii sunt animale acvatice ce au apărut în prioada Jurasic și Cretacic, fiind considerate cele mai vechi vertebrate de pe Terra. În prezent se cunosc peste 20000 de specii, majoritatea speciilor fiind pești osoși.

Sturionii sunt specii care au apărut acum circa 195 milioane de ani, adică în Ordovician, atingând dezvoltare maximă în Devonian și Carbonifer, când au constituit formele dominante ale lumii animale.

Ordinul Acipenseriformes își are originea în Triasic, provenind din linia Paieoniscoida.

Un grup de cercetători, dintre care aminitm pe Antipa, Stensio, Gregory,Berg, Antoniu-Murgoci, demonstrează faptul că sturionii sunt Chondrosteidae foarte evoluate, în sensul unei degenerescențe progresive până la formele intermediare de Chondrosteidae și până la sturionii de astăzi.

Alături de vînătoare, pescuiturl a fost practicat de către om din cele mai vechi timpuri, această activitate asigurând o bună parte din hrană. Pentru așși asigura supraviețuirea, specia umană, a fost condiționată în epoca primitivă de abilitatea de a-și asigura în permanență hrana necesară.

Tehnica pescuitului a înregistrat progrese pas cu pas, de la pescuitul cu mâna pană la construirea de unelte diverse de pescuit precum: ostiile, cârligele, capcanele și plasele. Capturarea peștilor de talie mare, precum sturionii, a necesitat confecționarea unor unelte specializate și elaborarea unor proceduri laborioase de pescuit

Acvacultura are o vechime de aproximativ 4000 de ani, aceasta fiind consemnata în China, în urma dorinței unui împărat de a avea asigurat pește în mod constant. Tehnicile de creștere a peștilor în heleșteie au fost dezvoltate de pescarii chinezi, care își păstrau capturile suplimentare vii în coșuri introduse în râuri sau în spații mici îndiguițe, pe o latură a albiei râurilor.

Date despre cunoașterea științifică a creșterii peștilor au fost menționate în scrierile lui Aristotel (384-322 î.e.n) care descrie cu precizie 260 de specii de pești. John Rav (1627-1705) și F. Willoughby (1635-1672) publică în 1686 “Historia piscium" în care fac prima clasificare a 420 specii de pești și folosesc nomenclatura binară.

În aria spațiul românesc, primele atestări privind descrietea creșterii sturionilor aparțin poetului Ovidiu care în lucrarea sa intitulată "Halieutica" încheie cu citatul "… și tu în ape străine slăvit Acipenser". Există și alte mențiuni documentare cu referire la ospătarea solilor de către regii daci, Burebista și Decebal, cu fripturi de sturioni și castroane de icre negre.

Primele cercetări științifice asupra peștilor din țara noastră sunt realizate de către biologul Grigore Antipa (1867-1944), care în anul 1909 publică lucrarea „Fauna ichtiologică a României".

În zona Moldovei, primul studiu al peștilor s-a efectuat de către D. Matei, L. Leo Miza, A. Cristea din cadrul Stațiunii de Cercetări Piscicole Iași (1965-1967). Specia Polyodon spathula nu este o specie endemică, fiind adusă în România în anul 1992 din două surse: S.C. Acvares S.A. Iași care a importat de la S.C.P. Chișinău un lot de 200 de exemplare cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani, și 2000 exemplare pui cu vârsta de 25 zile, în anii 1992 respectiv 1994;

Anual, în perioada 1992-1999, S.C.P. Nucet a importat din SUA, în medie câte 5000-20000 exemplare larve.

Descrierea și încadrarea sa sistematică a speciei Polyodon spathula fost realizată de Walbaum în anul 1792. Fiind un pește de talie mare, cu carne și icre de o calitate superioară a constituit subiectul a numeroase studii și cercetări printre care enumerăm: în 1978 și 1988 Forbes S.A. (citat de Hoopes 1960 și Russel, 1986 ) a realizat studii referitoare la hrănirea speciei și rolul fiziologic al rostrului. În 1896, Garman H. (citat de Carlson și Bonislawski, 1981) prezintă date referitoare la răspândirea și abundența speciei, iar în anul 1878, Beard D.C. (citat de Carlson, 1982), caracterizează populațiile de Polyodon spathula din bazinul hidrografic al fluviului Mississippi.

În perioada 1900-1950 apar numeroase lucrări ștințifice și însemnări cu privire la specia Polyodon spathula. Datorită regularizării cursului fluviului Mississipi precum și a construirii unor baraje și a unor lacuri de acumulare multe locuri de reproducere au devenit inaccesibile. Ca o consecință a acestei situații a efectivul a scăzut dramatic, impunandu-se astfel necesitatea repopulării cu pui obținuți din reproducere artificială, în acest sens facându-se numeroase studii.

Specia a prezentat interes în privința aclimatizării nu numai pentru țara noastră, aceasta fiind importată în Rusia în anul 1974, astfel fiind realizate primele experimente de creștere și biologie a speciei în condițiile creșterii dirijate. În anul 1985 se reușește pentru prima dată reproducerea speciei utilizând reproducători crescuți în heleșteie. În ultimii 10-15 ani s-a încercat aclimatizarea acestei specii și în alte țări precum: China. Germania, Ungaria, Egipt, Japonia și Republica Moldova.

Creșterea dirijată a sturionilor a început în Rusia și America de Nord, inițial punându-se la punct tehnologia de reproducere și creștere a larvelor în vederea repopulării fluviilor, însă datorită calităților deosebite ale cărnii și icrelor de sturioni (ceea ce a determinat supraexploatarea), și a modificărilor habitatelor, s-a ajuns la reducerea stocurilor de sturioni. Pentru a face față acestei situații s-a recurs la reproducerea artificială a reproducătorilor capturați, utilizarea stimulării hormonale, fecundarea și incubarea artificială a icrelor, creșterea larvelor până la stadiul de "puiet predezvoltat” (perioada de 30-40 zile). La sfârșitul fazei de predezvoltare, puii cu greutății de 1-5 g, sunt deversați în fluviile sau zonele litorale cu scopul susținerii stocurilor sturionicole.

Sturionii fac parte din familia Acipenseridae și cuprind 4 genuri, cu circa 25 de specii. Sunt pești cu scheletul parțial cartilaginos, care datează din cretacicul superior. În prezent, aceste specii populează aproape toate apele emisferei nordice din Europa, Asia și America de Nord.

În apele țării noastre se întâlnesc 6 specii, din care 4 sunt migratoare și anume: morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser gudenstadti), păstruga (Acipenser stellatus) și șipul (Acipenser sturic), ce pătrund în apele dulci pentru procesul de reproducere, la care se mai adaugă 2 specii adaptate la mediul acvatic dulcicol și anume: cega (Acipenser ruthenus) și viza (Acipenser nudiventris).

Creșterea sturionilor în țara noastră vizează două obiective principale și anume: – exploatarea intensivă a speciilor adaptate la viața din apele dulci (cega și viza) în unitățile specializate (monocultură), alături de popularea suplimentară a heleșteielor de creștere a crapului (policultura), precum și repopularea unor cursuri inferioare de râuri mai mari ca: Prutul, Siretul, Oltul, Mureșul și Someșul; – popularea apelor Dunării cu puiet din speciile migratoare, în scopul sporirii producțiilor de carne de pește și derivate, mai ales în condițiile în care hidrocentralele Porțile de Fier I și II le barează migrarea pentru reproducere. Pentru aceasta, se urmărește producerea de puiet pe cale artificială și deversarea acestuia în zonele respective.

Sturionii prezintă un ansamblu de adaptări care le asigură unele priorități față de peștii osoși și largi perspective de adaptare și dezvoltare, deoarece carnea este de foarte bună calitate, iar icrele recoltate sunt mult mai apreciate de către consumatori. Sunt cunoscute icrele "negre" ce se obțin de la morun, nisetru etc. și care conservate prin sărare sunt denumite "caviar".

Dintre toate speciile, cega se pretează cel mai bine pentru exploatarea intensivă, atât în monocultură cât și în policultură cu crapul.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE REFERITOARE LA PRODUCȚIA DE STURIONI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL

Cererea la nivelul pieții pentru carnea de sturioni și în special pentru caviar, a crescut foarte mult în ultimii ani. Această creștere a putut fi acoperită inițial pe seama creșterii efortului de pescuit și a capturilor de sturioni din bazinele Mării Negre și Mării Casnice, ceea ce a dus la diminuarea, până aproape de dispariție, a populațiilor naturale.

În momentul actual cea mai mare parte a speciilor de Acipenseridae sunt amenințate cu dispariția. Încă din 1 aprilie 1998, au intrat în vigoare reglementări ale CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora), care impun limitarea drastică a comerțul cu sturioni și icre de sturioni (caviar) (Costache Mioara, 2004).

În momentul de față, cel ce coordonează comerțul cu sturioni este CITES, organizație care a luat ființă la l iulie, 1975, la Washington. Acest for are scopul de a control comerțul cu specii amenințate de dispariție.

Convenția a fost ratificată de 150 de state, state dintre care face parte și Romania.

Acest lucru a contribuit la stimularea dezvoltării creșterii și exploatării sturionilor, în țări precum: Franța, Iran, SUA sau Germania. Producția de sturini nu poate însă să acopere cerințele de carne și caviar de pe piață. Se știe faptul că creșterea Acipenseridaelor este o problemă dificilă și costisitoare, necesitând investiții mari în instalații de creștere, nutrețuri cu conținut ridicat în proteină etc. De asemenea trebuie menționat faptul că ritmurile de creștere ale acestor specii în captivitate sunt destul de mici, necesitând perioade de 4-5 ani pentru producția de carne și minim 8-10 ani pentru producția de caviar (Costache Mioara, 2004).

Exploatarea excesivă a efectivelor naturale au condus la o reducerea drastică a sturionilor, ceea ce a impus, repopularea bazinelor naturale cu puiet obținut în centrele de reproducție, atât la nivel mondial cât și în România.

La nivel mondial, volumul capturilor (t), înregistra între anii 1931-1940 circa 767 t, dar acesta a scăzut constant, până la producții de 260,1 t între anii 1971-1980, pentru ca după Revoluție (2001-2005) producția să fie estimată la doar 19,5 t.

Cantitatea de sturioni pescuită la nivel mondial este în medie de 75% din total producție și este reprezentată din morun, nisetru și păstrugă, din arealul Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Arai, producții exploatate de CSI, Iran, România și Turcia. Stocurile mondiale nu depășesc 100.000 de pești adulți și, probabil, aceștia vor dispare într-o perioadă de timp mai mică sau mai mare.

În țara noastră producțiile de sturioni înregistrează limite foarte largi: plecând de la cca. 250 tone/an în perioada 1951-1955, la cca. 50 tone/an între anii 1980 – 1985, urmată de o tendință de scădere continuă, după 1990, respectiv la cca. 20-25 tone/an. Această scădere a producțiilor se datorează, atât pescuitului intens și apariției nodurilor hidrotehnice realizate în albia Dunării, lucrări care împiedică migrația de reproducere către amonte și, cât și sensibilitatea accentuată a speciei de față, de degradarea continuă a condițiilor de mediu, în special a poluării apelor fluviului.

Pescuirile anuale de sturioni din România s-au redus substanțial în ultimii ani, situație evidențiată și de datele oferite de FAO, deși aceste date nu sunt întru totul conform cu realitatea, deoarece ele se referă la capturile raportate, fară a lua în considerare consumul de pe piața neagră. O statistică a pescuirilor de sturioni marini migratori în fluviul Dunărea și a speciei Acipenser ruthenus, între anii 1975 și 1997 arată că valorile acestora s-au redus foarte mult în ultimii ani. Dacă în anul 1975 aceste capturi erau de 150 tone, în anul 1982 ajung la 13,4 tone, iar în anul 1997 au dispărut de tot. (statisticile FAO, prelucrate pe www.mt.ro).

Reducerea substanțială a efectivelor de sturioni din arealele naturale de răspândire poate fi încetinită sau chiar oprită prin luarea de măsuri foarte severe de protecție aplicate de guvernele statelor și prin dezvoltarea sturioniculturii cu susținerea financiară din partea statelor interesate europene sau chiar a comunității mondiale.

Situația efectivelor de sturioni autohtoni este în impas, unii dintre aceștia fiind în curs de dispariție (conform datelor ANPA, 2006). Declinul producțiilor la aceste specii este dată în principal de pescuirile neraționale, a construcțiilor hidrotehnice de pe fluvii (baraje, eluze), creșterea traficului fluvial înngreunat, creșterea gradului de poluare a apelor precum și îmbătrânirea speciilor.

Tabelul

Situația producțiilor de sturioni recoltați din Dunăre și Marea neagră (tone)

(conform datelor A.N.P.A., 2006)

Notă: * din mai 2006 pescuitul sturionilor a fost interzis

Sturionii prezintă importanță din mai multe motive:

– constituie o alternativă la sturionii autohtoni ce sunt în declin;

– pe viitor va înlocui specia Aristichtys nobilis (novac), cu care este în concurență la hrană și care este tot mai greu acceptată de consumatori;

– este un pește planctonofag cu un ritm de creștere foarte rapid;

– în condiții optime poate atinge 1 kg la vârsta de o vară, 2-3 kg la 2,4-5 kg la trei veri.

Aceste argumente, precum și interzicerea totală a pescuirii acipeseridelor autohtone creează premize favorabile dezvoltării acvaculturii speciei Polyodon rutheus.

Creșterea în policultură prezintă importanță din mai multe motive:

– valorificarea optimizată a potențialului biologic productiv natural sau stimulat prin administrarea de îngrășăminte, macrofite, furaje;

– obținerea unor cantități mai mari de pește pe unitatea de suprafață;

– se reduce riscul de înflorire a apei;

– diversificarea sortimentală a producției;

– combaterea biologică a macrofitelor acvatice (dacă în formula de populare este și cosaș);

– crește rentabilitatea și eficiența economică;

– se obține o parte din producție cu costuri minime (de exemplu, în SUA, se populează cu polyodon și somn de canal, polyodonul consumând zooplancton rezultat din excesul de furaje neconsumate).

Dezavantajele creșterii în policultură:

– manoperă suplimentară necesară sortării peștilor la pescuitul de recoltă;

– în unele formule de populare apar consumatori suplimentari și nevaloroși de furaje (de exemplu, carasul);

Acvacultura speciei în SUA se limitează la creșterea puilor în scopuri de repopulare, producerea de carne și caviar fiind abordată doar experimental.

În SUA, principalul sistem de creștere al speciei este extensiv, în policultură cu Ichtalurus punctatus (somnul de canal), somnul fiind furajat, iar în România se practică sistemele extensiv/semiintensiv, în policultură cu Cyprinus carpio (crap), ciprinide asiatice (fară novac), eventual Esox lucius (știucă), Stizostedion lucioperca (șalău), Silurus glanis (somn).

În SUA, s-au obținut rezultate bune la creștere somnului de canal (Ichtalurus punctatus), împreună cu specia Polyodon. Somnul de canal este adaptat la hrănirea cu furaje combinate, excesul de furaje determină dezvoltarea zooplanctonului cu care se hrănește polyodonul. Deoarece polyodonul nu este tentat să consume furajele granulate administrate, cele două pecii pot fi crescute foarte bine împreună. Experiențele de creștere s-au desfășurat începând cu anul 1973. Bazinele de creștere au fost populate în diverse formule, atât cu larve cât și cu pui în vârstă de 30-40 de zile.

Larvele de polyodon au fost populate în densități de 14.000-20.000 exemplare/ha, iar somnul în densități de 10.000 exemplare/ha.

Puii de polyodon se populeză în densități de 4.000, 6.000, 8.000 exemplare/ha în policultură cu larve de somn de canal în densități de 100.000, 140.000, 200.000 larve/ha sau cu pui de somn de canal în densități de 2.000 pui/ha. In urma creșterii s-au obținut supraviețuiri ce au variat în limite foarte mari 2-77%. Lungimea puilor la supraviețuirea de 2% a fost de 48 cm, iar la supraviețuirea de 77% au fost de 31 cm. Puii populați în densitatea cea mai mică (4.000 exemplare/ha) nu au fost mai mari decât puii rezultați din popularea cu larve în densități de 14.000-20.000 exemplare/ha.

La sfârșitul perioadei de creștere ambele grupe de pui au avut media lungimilor de 30 cm. Somnul de canal a crescut foarte bine în toate variantele, a avut o supraviețuire foarte bună și nu a afectat dezvoltare polyodonului.

CAPITOLUL II

DATE CU PRIVIRE LA BIOLOGIA SPECIILOR CRESCUTE ÎN POLICULTURĂ

2.1. Specii de Acipenseridae

2.1.1. Cega (cioc lung, sturion, pană) – Acipenser ruthenus

Este un sturion exclusiv de apă dulce, reofilă, bentonică, se găsește în Dunăre, în sectoarele Turnu-Severin-Orșova, Orșova-Coronini, iar în partea inferioară a Dunării pe brațul Borcea, precum și între Hîrșova și Brăila. În plus, se găsește în Tisa, Someș, Mureș, primăvara intrând și în Jiu, Olt, Argeș, Prut și Siret, în partea lor inferioară. Preferă apele limpezi, cu vetre pietroase, argiloase sau nisipoase și adâncimi de 8-10 m.

Corpul cegii este alungit, aproape cilindirc, capul conic cu botul (rostrumul) lung și subțire (dar uneori apare și scurt și rotunjit – mai ales la exemplarele bătrâne), triunghiular, ușor ridicat la extremitatea anterioară. Gura este semilunară, subterminală, având patru mustăți, prevăzute cu franjuri laterale (ca niște pene), nefiind netede și rotunde ca la ceilalți sturioni.

Fig. 2.1. Cega (Acipenser ruthenus) – privire se ansamblu (www.crap.ro)

Pe corp se găsesc două rânduri de scuturi laterale (52-71 bucăți), două ventrale (abdominale) (10-19 bucăți) și unul dorsal (12-17 bucăți). Înotătoarea dorsală este plasată mult inferior, aproape de cea caudală, care este de tip heterocerc. Culoarea corpului este cenușie sau cenușie-verzuie pe spinare, gălbui-roz pe laterale și mai deschisă pe abdomen, înotătoarele ventrale și anala fiind roșcate, iar celelalte înotători cenușii.

Hrana cegii este formată din larve de insecte (chironomide, efemere), dar și crustacei din genul Corophium (gammaride) pe care le răzuiește de pe suprafețele dure (pietre, stânci).

În stadiul de adult poate să atingă dimensiuni maxime de 110-115 cm și greutăți de 16-18 kg, dimensiunile obișnuite fiind de 50-60 cm lungime, iar greutățile de 2-4 kg. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 3-7 ani la masculi și de 5-12 ani la femele.

Perioada de reproducere este situată în lunile aprilie-mai, uneori chiar și în iunie, femelele depunând cca. 10.000 icre/kg greutate vie, în locuri cu curent puternic, pe bacurile de nisip și pietriș. Durata incubației este cuprinsă între 6-9 zile. Icrele de cegă sunt mici, au o culoare cenușie-deschisă, mai puțin gustoase (comparativ cu ceilalți sturioni), cu corionul subțire, stivindu-se relativ ușor, ceea ce la face mai puțin valoroase.

Cega este un pește valoros din punct de vedere economic, dar cantitățile pescuite în sectorul românesc al Dunării sunt relativ mici. Cega se poate crește și în policultură cu crapul, în heleșteie construite special.

Hibernează în Dunăre, ca și viza, în gropi adânci și cu vatră tare.

În apele românești mai există două varietăți, diferite prin forma și lungimea botului (fiind obtuz, scurt) numite Acipenser ruthenus var. kamenis Lov și Acipenser ruthenus var. brevirostris Antipa, precum există și o varietate cu pielea complet albă și ochii roșiatici (Acipenser ruthenus var. alba) și alta cu pielea roșiatică (Acipenser ruthenus var. erythrea).

2.2. Speciile de ciprinidae

2.2.1. Particularități biologice și productive la crapul de crescătorie (Cyprinus carpio)

Crapul de crescătorie (sau de cultură) provine din crapul sălbatic (Cyprinus carpio) și este originar din Europa Centrală, din bazinele hidrografice ale mărilor: Neagră, de Azov, Caspică, etc.

Crapul de crescătorie de la noi din provine din crapul sălbatic din bălțile bazinului hidrografic al Dunării, unde mai trăiește și astăzi.

Fig. 2.2. Crapul de cultură (Cyprinus carpio)

(www.crap.ro)

În Europa, crapul sălbatic a trăit înaintea perioadei glaciale, continuând să crească și să evolueze până în zilele noastre. Condițiile naturale prielnice s-au limitat la zona temperată, între paralelele 50-51, însă cel de cultură s-a răspândit și în alte zone ale globului, ajungând până în Indochina, iar mai recent și în America de Nord (se poate aclimatiza până la latitudinea de 425m). În Anglia a fost introdus și aclimatizat încă din anul 1514. În Japonia a fost introdus în anul 1904, iar în U.S.A. din anul 1877. Între timp a mai fost aclimatizat și în America de Sud, în Africa, iar mai recent și în Australia.

Crapul a fost bine cunoscut și apreciat de către romani, fiind amintit de Aristotel și apoi de Plinius ce Bătrân.

La noi în țară se crește încă din secolul al XIII-lea, mai întâi în bălțile Dunării, apoi și în alte iazuri situate din ce în ce mai la nord și mai puțin în apele curgătoare de șes și colinare.

Mediul de viață optim pentru crap îl constituie apele dulci (cu un conținut de săruri minerale de până la 0,5 g ) dar se poate adapta și în apele ușor salmastre (cu cel mult 5 g NaCl)

În general, este puțin pretențios față de conținutul apei în oxigen, fără ca acesta să scadă sub 3,5 mg/l.

Crapul este animal omnivor, hrănindu-se cu biomasă bentală, completată, la stadiile tinere, cu zooplancton și foarte receptiv la hrănirea suplimentară cu furaje concentrate.Consumă resturi vegetale, semințe și chiar plante submerse. Se adaptează ușor la diferite rețete de nutrețuri combinate. Puietul se hrănește mai întâi cu zooplancton (planctonofagi) apoi devine bentonofag, consumând: larve de insecte, viermi și moluște în stadii tinere.

Temperatura apei are o influență hotărâtoare asupra nivelurilor consumului de hrană naturală și suplimentară; în sezoanele călduroase consumul este mai mare, iar în cele răcoroase mai reduse, pentru ca pe timp de iarnă să se reducă la minim. Perioada de furajare suplimentară maximă este cuprinsă între lunile mai și octombrie, dar mai ales între lunile iunie-august.

Consumul specific de hrană este influențat de temperatura apei, fiind mai mare primăvara când aceasta este cuprinsă între 9-10C și mai redus la 20-26C, deci între aceste ultime valori hrana se utilizează cel mai bine. Când temperatura apei scade sub 5C crapul intră în hibernare, proces care se soldează cu scăderea greutății corporale între 5-15% (aceste proporții sunt influențate și de vârsta peștilor). Perioadele cu temperatura apei mai crescute din timpul iernii stimulează mișcarea peștelui, ceea ce face ca și pierderile să fie mai mari.

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani la masculi și de 4 ani la femele, fiind mai redusă cu un an la unele rase.

Perioada de reproducere corespunde lunii mai, dar se poate întîrzia, ajungând până la începutul lunii iunie, factorul primordial fiind temperatura apei, care trebuie să fie cuprinsă între 18-20C.

Reproducerea la crap este de tip porționat și sincronă, când icrele sunt depuse în 3-4 porții (ponte). Trebuie menționat că 75% din icre sunt depuse în luna mai, într-o singură repriză, iar restul de 2-3 reprize în lunile iunie și chiar iulie. Se scontează, în medie, la crapul sălbatic, pe 200 mii icre pe 1 kg greutate vie, iar la cel de cultură sunt mai puține, de cca. 60 mii, cu unele variații influențate de rasă, de greutatea corporală, de starea de sănătate, etc. Icrele neexpulzate se resorb. Prolificitatea femelelor diferă cu: vârsta, rasa și dezvoltarea corporală, etc.

În țara noastră crapul sălbatic este mult apreciat de către consumatori și are o pondere relativ mare în pescuitul sportiv și chiar industrial. Producția maximă la crapul sălbatic s-a înregistrat în 1956 și a fost de cca. 15 mii tone (din bălțile și Lunca Dunării, precum și în complexul de lagune litorale,realizându-se producții de cca. 55kg/ha).

În apele naturale, crapul sălbatic crește destul de repede comparativ cu alte specii, pescuindu-se în mod obișnuit exemplare de 3kg și cca. 50cm lungime, mai rar cele de 6-8kg și foarte rar de peste 10kg. Cel mai mare exemplar pescuit în țara noastră a fost de 27 kg și 110cm lungime.

Crapul sălbatic are o mare longevitate, acesta putând trăi, după unii pescari, până la 150 de ani. În literatura sportivă de specialitate se citează faptul că în anul 1873, în Anglia, s-a pescuit un exemplar de crap sălbatic care purta un inel pe care era imprimată cifra reprezentând anul 1674, deci o vârstă de 199 ani.

Ritmul de creștere al crapului de crescătorie este mai rapid față de cel sălbatic datorită condițiilor de viață asigurate, stadiului de ameliorare și furajării suplimentare.

Cele mai critice perioade din viața crapului sunt stadiile de larvă și de alevin, când pierderile pot însuma 90-95%. Femelele de crap sălbatic au prolificitatea mai ridicată față de cele de crescătorie; de la o femelă, în greutate de 5-6kg, se pot obține cca. 600 mii icre fecunde, din care doar 5% ajung la stadiul de puiet de o vară, adică cca. 30 mii de exemplare.

2.2.2. Principalele particularități biologice și productive la Amurul alb (Ctenopharyngodon idella)

Această specie mai este denumită și crap chinezesc (cositoare vie sau cosaș), sugerând originea și specificul hrănirii sale. În momentul de față cosașul se crește în majoritatea unităților piscicole, mai ales în acumulările de ape unde există multă vegetație macrofită. Exemplarele tinere sunt oarecum asemănătoare cu cleanul. Puietul consumă inițial fito și zooplancton, apoi trece treptat la nutriția macrofitofagă a vegetației emerse și submerse.

Adulți de 12-15 ani din fluviul Iangțî, pot atinge greutatea de 45-50 kg (fig. 2.3).

Trecând peste caracterele morfologice externe, reamintim că, tubul digestiv este de cca. 2,5 ori mai lung decât corpul. Consumă cu plăcere stuful, papura și alte plante dăunătoare pisciculturii.

Fig. 2.3. Amurul alb (Ctenopharyngodon idella)

(www.crap.ro)

Trebuie menționat că, popularea cu cosaș în exces, față de crap, este dăunătoare, deoarece devine concurent la hrana suplimentară.

Amurul alb atinge maturitatea sexuală la vârsta de 4-5 ani în fluviul Iangțî și al vârsta de 5-6 ani în Amur. În țara de origine reproducerea are loc numai în fluviile mari și la temperatura apei de 21-22C.

În țara noastră această specie nu se reproduce natural decât accidental, în unele canale mari de irigații din sud-estul țării. Vârsta atingerii maturității sexuale este dependentă, în mare masură, de condițiile de creștere, fiind în general mai precoce în râuri mari și în fluviul Dunărea, decât în heleșteie. Astfel, GIURCA, R., (1980) arată că în Dunăre exemplarele adulte femele, în vârstă de 8 ani, au avut gonadele în greutate de 1,3kg, față de numai 757g în crescătorie. De asemenea, evoluția greutății corporale a fost superioară în Dunăre, față de cea înregistrată în crescătorie (tab. 2.1), deci curentul rapid al apei stimulează creșterea și dezvoltarea indivizilor.

Tabelul 2.1

Evoluția greutății corporale (g) la Ct. idella, pe sisteme de creștere

Are un ritm relativ rapid de creștere în greutate vie, așa încât tineretul după o vară cântărește peste 40 g, după două veri cca. 300 g, iar după trei veri cca. 2 kg și o lungime de 50 cm.

În țara noastră se reproduce numai artificial, la temperatura apei de 23-24C, icrele fiind eliminate în trei reprize, în decurs de o săptămână, incubația durează cca. 24 h, rar 36 h, iar stadiul de larvă durează cca. 5 zile.

Faptul că adulții nu solicită furaje suplimentare în alimentație este preferat de către mulți piscicultori în locul crapului.

CAPITOLUL 3

CREȘTEREA SPECIEI ACIPENSER RUTHENUS ÎN POLICULTURĂ

3.1. Tehnologia de creștere a Acipenser ruthenus

Reproducerea controlată a sturionilor se realizează exclusiv artificial, deoarece condițiile naturale necesare depunerii pontelor nu pot fi îndeplinite în heleștee sau instalații pentru sistemul de reproducere natural-dirijată.

Stațiile de reproducere artificială folosesc, de regulă, reproducători sălbatici, pescuiți din habitatele naturale în timpul migrației gamodrome, mai ales cele situate în imediata vecinătate a fluviilor sau râurilor.

Succesul reproducerii artificiale a sturionilor pescuiți din ape naturale este condiționat de următorii factori:

– Metoda de pescuit aplicată trebuie să asigure prinderea unor reproducători de bună calitate, în perioada cea mai propice și fără lezarea sau stresarea puternică a reproducători lor;

– Calitatea reproducătorilor;

– Metoda de transport de la locul de pescuit la debarcader (mal) și de la debarcader (mal) la stația de reproducere artificială;

– Condițiile existente în bazinele de parcare;

– Procedurile folosite pentru stimularea hormonală și recoltarea ovulelor și spermei;

– Condițiile asigurate icrelor în perioada de incubație;

– Nivelul de calificare și instruire al personalului.

Reproducătorii sunt pescuiți cu năvoade, taliene, ave fixe sau setei în derivă. În România, se practică pescuitul reproducătorilor de cegă cu setci îi derivă, care au mărimea ochiului setcilor de 30-45 mm.

Reproducătorii selectați pentru folosirea în procesul reproducerii artificiale trebui să fie în deplină maturitate sexuală, sănătoși și netraumatizați ca urmare a pescuitului. Recunoașterea reproducătorilor prin analiza dimorfismului sexual este evidentă pentru specialiști, astfel, femelele au botul mai ascuți spinii scuturilor mai puțin proeminenți, pedunculul caudal subțiat, corpul acoperit cu strat gros de mucus, abdomenul mare, rotunjit și moale, iar orificiul genital, inflamat roșu. Masculii pereche se aleg din aceeași secțiune de pescuit (la migrația de primăvară, de cele mai multe ori, se prind familii de sturioni, la aceeași toană).

Greutatea optimă a reproducătorilor de cegă reținuți pentru reproducere artificială este în medie de 1-4 kg. La aceste mărimi, exemplarele sunt manipulate mai ușor și este evitat stresul accentuat, fiind la maturitate sexuală deplină, consumul de hormoni gonadotropi administrați este mai redus, iar randamentul este mult mai bun.

În procesul de selecție al reproducătorilor, în cazul utilizării lor imediate, este necesar să se determine gradul de maturare al ovulelor prin observații asupra nivelului de polarizare a ovocitului, conform metodei Trusov (1964, 1967) îmbunătățită de Kazanskii și colab. (1978). Trebuie știut faptul că atunci când gonada trece din stadiul IV-a spre stadiul IV-a, polarizarea în ovocit este în creștere. Vezicula germinală începe migrația din regiunea granulară mare spre regiunea cu incluziuni granulare fine de la polul animal. In acest stadiu, în stația de reproducere artificială, sub efectul stimulării hormonale prin injectare de hipofiză sau hormoni analogi, ovarul are capacitatea de ovulație liberă.

Pentru determinarea gradului de polarizare al ovocitelor se efectuează următoarele mișcări: o sondă specială (fig. 3.1) sau un tub tygon, se introduce în abdomenul reproducătorului la un unghi de 30°, extrăgându-se ovocitele, care sunt transferate într-o eprubetă cu cca. 3 cm3 cu apă distilată, după care se fierb 2-3 minute.

Fig. 3.1. Sondă de prelevare probe (Patriche, 2001)

După procesul de fierbere, ovocitele se secționează în planul axei longitudinale iar cu ajutorul unei lupe binoculare, se măsoară distanțele A și B (fig. 3.2). Coeficientul de polarizare C=A/B se determină cu acuratețea necesară prin studierea a cât mai multe ovocite. Valorile coeficientului de polarizare situate în intervalul 0,03-0,07 asigură ovulația femelelor după stimularea hormonală.

Fig. 3.2. Reprezentare schematică a unui ovul secționat (Patriche, 2001)

Transportul reproducătorilor de la locul de pescuit la debarcader (mal) trebuie organizat cu o mare atenție. Întrucât se prind puține exemplare declarate apte pentru reproducerea artificială (conform normelor enumerate anterior), pescuirea lotului necesar durează 2-3 zile, practicându-se păstrarea reproducătorilor în cutii de plastic, metal, lemn sau plasă de relon, cu dimensiuni relativ mici care să nu permită zbaterea peștilor, sau se leagă peștii cu o saulă de pedunculul caudal sau chiar prin gură și deschiderile branhiale (tip „căpăstru").

Pentru a evitarea rănirea reproducătorilor din cauza stresului produs, pe durata perioadei de păstrare până la organizarea transportului către stație se practică (foarte rar), se încearcă posibila recoltare a ovulelor și spermei la locul de pescuit, iar fecundarea artificială să se realizeze în condițiile unui laborator mobil prin transferul icrelor fecundate în incubatoare din stația de reproducere artificială.

Reproducătorii domestici (crescuți în heleșteie)

Caracteristicile tehnice ale heleșteielor

Suprafața heleșteielor este variabilă în funcție de specia de sturion și de mărimea numerică a loturilor de remonți și reproducători. La dimensionarea numerică a loturilor se vor lua în considerare pierderile tehnologice din perioada de creștere, care este foarte mare, de 10 – 16%, fiind influențate de:

procentul femelelor care nu răspund la stimulările hormonale,

perioada dintre două ovulații consecutive care este specifică fiecărei specii, precum și

obiectivul propus (numărul de icre embrionate, larve, alevini sau pui care trebuie realizat).

Suprafața heleșteielor nu trebuie să fie mai mare de 1-4 ha, iar adâncimea recomandată este de cel puțin 2 m. Forma heleșteului este dreptunghiulară, mult alungită (L/l = 3-4/1), cu platforma constituită din sedimente aluvionare pentru cegă.

Canalul drenor este perimetral si bine individualizat, iar în secțiune canalul drenor trebuie să asigure spațiul necesar deplasărilor sturionilor, dar și refugiului, mai ales în perioadele caniculare.

În plan median longitudinal, este recomandat să se realizeze un dig submersibil incomplet pe lungime, cu scopul realizării unei incinte circulare formată din cele patru canale drenoare. Amplasarea și punerea în funcțiunea a unei pompe de tranzit, cu debit mare, într-un punct al drenorului, va crea un curent circular evident, care este necesar periodic în timpul creșterii, dar și permanent în anul folosirii reproducătorilor la reproducerea artificială.

Malurile digurilor (în special taluzul ud) trebuie să aibă o pantă de 1:3 sau 1:4.

Instalația de alimentare cu apă trebuie să permită filtrarea eficientă și oxigenarea bună a apei. Debitul de alimentare să fie de cel puțin 80-100 m3/oră/ha.

Amplasarea heleșteielor trebuie să se realizeze în afara traseelor circulate permanent sau frecvent, mai ales de mijloacele de transport greu, în vederea asigurării liniștii necesare în perioada de creștere, liniște care condiționează buna hrănire, digestia hranei și starea fiziologică generală a peștilor.

Pregătirea helesteielor pentru populare

Tehnologiile de pregătire a heleșteielor de creștere a remonților și reproducătorilor de sturioni au ca obiectiv principal următoarele: prevenirea ihtiopatologică; stimularea dezvoltării productivității piscicole naturale; crearea condițiilor de mediu optime specifice sturionilor.

Lucrările pregătitoare activității de populare încep din toamnă, imediat după pescuitul de recoltă, prin golirea heleșteului, administrarea a 1-2 to/ha var nestins, distribuit în mod uniform pe toată suprafața platformei, administrarea a 100 g/m2 clorură de var în zonele umede, evacuarea resturilor vegetale și geruirea sedimentelor în perioada iernii.

Premergător activității de inundare și populare se efectuează o serie de lucrări tehnice pregătitoare, precum:

• repararea, dacă este cazul, lucrările hidrotehnice; în special, se decolmatarea canalele drenoare;

• verificare inventarul auxiliar: vanete, grătare, site și filtre;

• montarea unui gard electric împotriva prădătorilor;

• se administrează vas nestins, 1-2 to/ha, uniform distribuit pe suprafața platformei;

• se administrează clorură de var, 100 g/m2, pe suprafețele umede;

• se verifică funcționarea pompei de tranzitare a apei și aeratoarele;

• se închide instalația de evacuare a apei, prin asigurarea cu grătare și montarea sistemelor de filtrare la instalația de alimentare;

• se procedează la inundarea și populează, după stabilirea normelor de populare.

Norma de populare a heleșteului se stabilește în funcție de spectrul nutritiv, potențialul biologic de creștere al speciei cultivate, potențialul trofic natural al heleșteului.

Cega se hrănește în special cu crustacee și larve de insecte și are creșteri anuale de 3-5 cm și 0,1-0,2 kg.

Toate aceste specii iernează în locuri adânci și nu se hrănesc în această perioadă decât întâmplător.

Tabelul 3.1

Norma de populare a heleșteelor de creștere cu remonți și reproducători de sturioni (ex/ha)

Întreținerea loturilor de reproducători de sturioni în perioada vegetativă

Pricipalele condiții necesare creșterii si dezvoltării normale a reproducătorii de sturioni sunt:

– asigurarea unei hrane specifice și din abundență;

– cantitatea de oxigen solvit să aibă valori cuprinse între 7-9 mg/l și să nu scadă sub 6 mg/l;

– fenomenul de înflorire a apei trebuie prevenit sau combătut în faza incipientă, mai ales în heleșteele cu cegă;

– asigurarea condițiilor de liniște în zona heleșteului de creștere;

– asigurarea unei securități totale a loturilor.

Pentru asigurarea acestor condiții este necesar să aplicăm o serie de măsuri care se constituie în componentă a biotehnologiilor de creștere a reproducătorilor de sturioni.

Permanent trebuie monitorizată biomasa planctonică și zoobentonică, iar tendințele de scădere a biomasei să se compenseze prin administrarea de hrană vie, colectată din alte heleșteie sau din culturi industriale și eventual, îngrășăminte.

Creșterea în policultură a cegăi se realizează prin popularea heleșteului cu specii de pești pașnici, lenți, precum ciprinidele (crap de cultură, ciprinide asiatice) cu mărimi care să îi facă accesibili remonții sau reproducătorii de sturioni. Populații suplimentare trebuie furajate pentru a se micșora presiunea lor asupra biomasei zoobentonice destinată speciilor crescute.

Oxigenul se păstrează în limitele recomandate prin funcționarea în permanență a unor aeratoarelor, recircularea și aerarea apei prin alimentarea periodică a heleșteului cu apă proaspătă.

Recircularea apei într-un sistem care să creeze un curent de apă perimetral poate fi realizată în heleștee prevăzute cu un dig submersibil situat pe linia mediană longitudinală, cu o pompă de debit.

Prevenirea fenomenului de nflorirea apei poate fi prevenită prin administrarea rațională a îngrășămintelor, funcție de analiza chimică a solului și a apei și prin administrarea a 50 kg/ha var nestins la fiecare 7 zile în întreaga perioadă vegetativă.

Combaterea înfloririi apei se face în perioada incipientă prin metoda chimică: administrarea în 2-3 reprize, la diferență de 3-4 zile, a câte 4 kg/ha sulfat de cupru.

Pentru păstrarea liniștii necesare creșterii normale a reproducătorilor, heleșteiele se amplasează în regiuni izolate sau se interzice deplasarea oricărui vehicol pe digurile perimetrale.

Asigurarea securității totale este necesară și obligatorie având în vedere perioada foarte mare în care poate fi refăcut un lot de reproducători (10-16 ani) și cheltuielile foarte mari efectuate pentru formarea unui lot de reproducători de sturioni într-o perioadă de timp atât de mare.

Remonții și reproducătorii de sturioni au doi mari dușmani: vidra și omul. Este obligatorie protejarea întregii incinte sturionicole cu gard electric împotriva vidrelor sau împrejmuirea cu gard clasic. Supravegherea în permanență a fermei sturionicole cu camere de luat vederi si calculatoare asistate de programe speciale de securizare a zonelor protejate.

În perioada vegetativă, zilnic sau periodic, sunt monitorizați indicatorii de calitate ai mediului acvatic și principalii factori de influență.

Pescuitului de control este efectuat numai în situații care impun verificarea stării de sănătate a loturilor, în idea diminuării stresului la care sunt supuși peștii prin schimbarea habitatului natural, densitatea mare și modificarea regimului alimentar.

Iernarea loturilor de remonți și reproducători de sturioni

La finalul perioadei vegetative, se realizează pescuitul remonților și reproducătorilor și transferul acestora în heleșteie de iernat. Pescuitul de toamnă este indicat întrucât heleșteul de creștere este poluat cu materii organice, oferindu-se posibilitatea examinării fiecărui exemplar, dând posibilitatea inventarierii lotului. Totodată se oferă posibilitatea muncitorilor să se obișnuiască cu manipula cu delicatețe și operativitate a peștilor cu talie mare sau mijlocie.

Materiile organice rezultate în bazin provin din surse multiple: dejecțiile peștilor, plancton și zoobentos mort, îngrășăminte care nu intră în circuitul materiilor din heleșteu, macrofite acvatice, etc.

În urma activității de examinare a fiecărui exemplar se evaluează starea de sănătate și indicatorii biologici de calitate, dând posibilitatea exemplarelor bolnave să fie tratate atât din punct de vedere medicamentos cât și antiparazitar, iar indivizii necorespunzători vor fi reformați și valorificați sub forma peștelui de consum.

Inventarierea cantitativă și numerică este obligatorie pentru evidența permanentă a mărimii numerice a loturilor, a sporurilor individuale de creștere și a cantității totale aflate în stoc.

Heleșteiele de iernare au suprafețe medii mici (500-1000 m2), adâncimi relatic mari (cel puțin 3 m), cu posibilități de alimentare cu apă de bună calitate și debite mari și posibilități de aerare a apei.

Adâncimile bazinelor de iernare se obținut prin realizarea unui canal drenor adânc (acolo unde conformația terenului ne permite) sau prin supraînălțarea digurilor (acolo unde alimentarea cu apă se face sub presiune prin pompare și transport pe conductă).

În funcție de gradul de adaptabilitatea naturală a speciilor autohtone de sturioni putem spune că cega, pentru perioada de iernare necesită adâncimi de 10-15 m și, de aici, necesitatea de a asigura adâncimi ale bazinelor pentru iernat de cel puțin 3 m.

Debitele de alimentare cu apă trebuie să fie de 200 m3/oră/ha (0,35 1/min/mp), iar cantitatea de oxigen solvit menținut la valoarea de 8-9 mg/l.

Pregătirea heleșteielor de iernare se efectuează conform procedurilor obișnuite prin reparații ale lucrărilor hidrotehnice, evacuarea materiilor organice, dezinfecția zonelor umede, administrarea a 1-2 to/ha var și inundarea cu 10-15 zile înaintea popularii.

La iernarea loturilor de cegă, vom avea în vedere cerința biologică naturală a speciei de a se hrăni activ până la temperatura apei de 4-6°C, iar unii specialiști recomandă administrarea de nutrienți (îngrășăminte) înaintea inundării.

Norma de populare a heleșteielor de iernare este de 8-10 to/ha pentru cegă.

În perioada iernării indicatorii de calitate ai mediului, sunt în permanență monitorizați urmrindu-se totodată și comportamentul peștilor.

În fermele unde nu există heleșteie de iernare și iernarea loturilor de remonți și reproducători de cegă se face în heleșteiele de creștere adaptând în mod obligatoriu, volumul de apă integral, examinarea fiecare exemplar și inventarierea numerică și cantitativă a întreg lotul. Cunoașterea exactă a numărului de exemplare, a sporului de creștere în greutate anual și a stării de sănătate sunt elemente obligatorii pentru fiecare specialist care contribuie la formarea loturilor de remonți și reproducători de sturioni (ca, de altfel, a tuturor speciilor de pești).

3.2. Tehnologia de creștere a crapului (Ciprinus carpio)

Creșterea crapul se desfășoară pe mai mult etape.

O primă etapă a tehnologiei este obținerea și selectarea reproducătorilor și formarea propriului iot de reproducători.

Lotul reproducătorilor de crap necesari într-o crescătorie este stabilit în funcție de numărul sau cantitatea puietului de o vară propus a se obține, prolificitatea rasei, tipul reproducerii aplicate (natural – dirijată sau artificială) precum și condițiile tehnologice aplicate (Bum, 1995).

Calcularea numărului de reproducători se impune în unitățile care își propun producerea de puiet sau larve. Longevitatea reproductivă economică la crap este considerată a fi de 4 ani, cu un procent anual de reformă de 25%.

Selecția remonților se face având în vedere următoarele criterii: viteza de creștere, forma corpului, starea de sănătate (Bura, 1995).

Nucleul de selecție este format din familii de reproducători, care se compun din doi masculi și o femelă. Pentru determinarea numărului de reproducători se va ține cont de numărul de pești care se vor comercializa, suprafața heleșteului de creștere, baza trofică naturală, posibilitățile de furajare suplunentară, precum și procentele de supraviețuite până diferite vârste.

În cazul reproducerii natural-dirijate procentul de fecundare este de 60%, iar la reproducerea artificială de 70-80%.

Procentul de eclozare înregistrează o valoare de 40% în cazul reproducerii natural-dirijate și de 70-90% în cazul reproducerii artificiale.

O etapă importantă este modul de pregătire a heleșteului de creștere pentru popularea cu remonți sau reproducători. Aceată activitate începe imediat după pescuitul de toamnă prin administrarea a 1-2 tone /ha var nestins, uniform distribuit pe toata suprafața, administrarea a 100 g m2 în zonele de băltire a apei și evacuarea resturilor vegetale (Pojoga, 1982).

Densitatea reproducătorilor în heleșteul de creștere este de 1-2 tone/ha. Dacă se practică furajarea cu furaj granulat cu o concentrație ridicată de proteine, este recomandat ca pentru fiecare reproducător de crap să se repartizeze în medie 15 m2 luciu apă.

Heleșteul de creștere a reproducătorilor se amenajează în zone izolate, departe de trasee circulate permanent sau frecvent și mai ales de mijloace de transport greu. Aceste tipuri de heleșteie sunt prevăzute cu zone mai adânci numite canale drenare.

În perioada vegetativă (martie-octombrie) reproducătorii sunt furajați zilnic (mai puțin în perioada reproducerii), calitatea mediului fiind determină periodic prin observații zilnice privind comportamentul populației piscicole.

Iernarea remonților și reproducătorilor se organizează în heleșteie cu suprafața de 0,1-0,5 ha și adâncimea de 2,5-3,0 m. Heleșteiele pentru iernare se pregătesc în vederea popularii prin reparații ale lucrărilor hidrotehnice, verificarea inventarul auxiliar (vaneți, grătare, site, sisteme de filtrare), administrarea unei cantități de var de 100g/m2, în zonele umede, evacuarea de resturi vegetale îninte de inundarea heleșteului.

Reproducătorii sunt manipulați cu mâinile protejate de mănuși de cauciuc, contenția realizându-se prin cuprinderea cu o mână a capul peștelui acoperindu-i ochii și cu cealaltă mână este susținut zona posterior-abdominală, cu blândețe. Examinarea se efectuează rapid, dar amănunțit (inclusiv branhiile). Urmează trecerea reproducătorului într-un sac (lungimea 1,2-1,4 m, circumferință 0,8 m) special de transport prevăzut cu ambele extremități deschise , reproducătorul ambalat așezându-se pe targa cu apă.

Pentru transportul reproducătorilor pe distanțe mici (100-200m) se utilizează tărgi confecționate dintr-un cadru de lemn sau metal, cu pânză cauciucată, iar pentru distanțe mari se utilizează mijloace autor prevăzute cu instalații speciale de oxigenare (Pojoga, 1988).

Activitatea de reproducerea la crap se poate realiza atât prin metoda natural-dirijată sau artificial. Reproducerea natural dirijata presupune un complex de proceduri care, aplicate, conduc la obținerea descendenților prin intervenția directă a omului în optimizarea condițiilor de mediu, alegerea momentului și hrănirea stimulată a descendenților.

Heleșteiele destinate reproducerii crapului au o suprafață de 500-1000 m. Vatra heleșteului se înerbează din vara anterioară cu un amestec format din gazon, trifoi și coada vulpii. Dezinfectarea heleșteului se face anual, în zonele de băltire a apei, cu clorură de var, 100 g/m2 (Balon, 2004).

Inundarea heleșteielor de reproducere natural-dirijată se realizează prin sisteme de filtrare, la o temperatură constantă a apei de 18°C.

Gurile de alimentare și evacuare sunt prevăzute cu site dese, cu ochiuri de 1-2 mm. Se limitează astfel, invadarea cu broaște, prin instalarea de garduri din stuf sau plase din sârmă, înalte de 2 m, care protejează incinta și de curenții de aer reci.

Popularea optimă a heleșteielor de reproducere natural-dirijată cu reproducători de crap se realizează cu 10-15 familii/ha în heleșteie din care nu pot fi pescuiți reproducătorii după 2-3 zile de reproducere și 20-30 familii/ha (1 familie la 300-500 m2) pentru heleșleteie din care reproducătorii pot fi pescuiți total, imediat după depunerea pontelor.

În acest caz, se impune administrarea de hrană naturală obținută prin culturi dirijate și hrană suplimentară accesibilă alevinilor.

Activitatea de reproducere a crapului, are loc în ziua a 2-a, a 3-a chiar și a 4-a de la populare, știind că maturarea completă a icrelor depinde, de rasă, vârstă sau stare fiziologică.

O femelă depune circa 60.000 icre/kg masă corporală, ceea ce echivalează o prolificitate absolută de 200000 icre/exemplar. Icrele, fiind lipicioase, se prind de substratul vegetal și sunt fecundate. Icrele care nu sunt fecundate imediat mor, iar cele căzute pe pământ, fie ele fecundate, mor în perioada următoare din cauza colmatării membranei și neoxigenarea embrionului. Incubația parcurge perioada de 90 grade zile , circa 5 zile la o temperatura constantă a apei de 18C (Bura, 2002).

Larvele ajunse la vârsta de 2-3 zile, încep să se hrănească cu elemente trofice din mediul extern, până la resorbția sacului vitelin, larvele hrănindu-se în special cu alge unicelulare (Oscillatoria și Closterium find cele mai frecvent consumate), rorifere (Brachinus și Keratella), cladocere (Bosmina) și nauplii de copepode

Creșterea alevinilor de cyprinide. După 17-18 zile, alevinii de crap încep să consume zooplancton, dar și alege unicelulare.

Norma de populare a bazinelor depinde în mod direct de gradul de dezvoltare al biomasei planctonice accesibile alevinilor în diferite etape: infuzori, alge verzi, zooplancton și zoobentos, folosindu-se densități de 0,5-2,0 mil larve/ha cu vârste de 3-5 zile.

Suprafața bazine de creștere depinde de condiții: pedologice, de relief, hidrologice. Nu se recomandă suprafețe foarte mari ale luciului de apă, iar dacă există o astfel de suprafață, trebuie împărțită în mai multe heleșteie de creștere. Din punct de vedere al exploatării, se recomandă ca suprafața heleșteului de creștere să fie de 5-10 hectare luciu apă, cu adâncimea optimă pentru heleșteiele de creștere de 0,8 metri în medie.

Un heleșteu este prevăzut cu gură de alimentare și o gură de evacuare (călugăr). Dacă umplerea bazinelor de creștere nu este de debitul de primăvară, este recomandabil ca inundarea bazinului de creștere să se facă treptat pentru dezvoltarea și valorificarea hranei naturale de către pești.

Fundul bazinelor trebuie amenajat în așa fel încât evacuarea apei să se realizeze complet, fundul acestora fiind prevăzut cu o rețea de canale pentru scurgerea apei către gura de evacuare a bazinului (Păsărin,2002).

În vederea inunării bazinelor de creștere, de regulă în luna martie, (prima decadă) se aplică amendamentele de calciu, după efectuarea unor analize a solului, prin distribuirea de îngrașăminte organice sau minerale. Lucrările de acest gen sunt efectuate în cadrul amenajărilor cyiprinicole unde se ține cont și de productivitatea naturală.

Pentru amenajările cyiprinicole cu sistem de creștere intensiv, unde producțiile realizate sunt de 5-6 tone/ha productivitatea naturală nu poate fi luată în calcul. Astfel se montează mesele de furajare, în medie 8-10 mese/ha, ținându-se cont de faptul că densitatea la populare este mare și posibilitatea evitării creșterii peștelui pe mai multe categorii de greutate.

3.3. Tehnologia de creștere a ciprinidelor asiatice

Speciile de cyprinide asiatice aclimatizate la noi în țară nu se pot reproduce pe cale naturală în bazinele piscicole sau în râurile mai mari datorită condițiilor hidro-meteorologice nefavorabile. Singura cale de înmulțire o reprezintă reproducerea artificială, în centre specializate, care au ca sarcină producerea și livrarea de larve pentru întreaga zonă geografico-piscicolă.

În cazul în care există surse de apă termală sau de recirculare industrială pentru încălzire, se poate organiza aceeași stație de reproducere artificială pentru mai multe specii: mai întâi pentru crap și apoi (în lunile iunie și iulie) pentru speciile fitofage și fitoplanctonofage ceea ce reduce investiția specifică, mai ales că tehnologiile nu diferă esențial, ci doar perioadele calendaristice.

Asigurarea lotului de reproducători începe cu munca de selecție din prima vară a vieții lor, pentru fiecare specie în parte.

Indivizii selecționați se cresc separați în condiții ideale, în bazine unde hrana este îndestulătoare. Astfel, pentru reproducători de Ct. idella se asigură din belșug masă verde cosită de pe terenurile limitrofe, special cultivate în acest scop. Dacă nu există astfel de hrană, atunci indivizii consumă furajele suplimentare destinate crapului, îndepărtându-se de la condiția de reproducător.

Pentru H. molitrix și A. nobilis se vor asigura condiții optime pentru dezvoltarea fito și zooplanctonului, în funcție de vârstă.

În general, reproducătorii și remonții trebuie să aibă un acces limitat la alte surse de hrană. Lotul de reproducători va fi supravegheat mereu, selecționarea fiind foarte severă, în funcție de scopul urmărit.

Pentru realizarea unor indici superiori reproducerea artificială a cyprinidelor asiatice s-au instituit tehnologii noi, diferențiate pe specii și care presupun asigurarea unor condiții cât mai asemănătoare celor din fluviile de origine. Astfel, după maturarea reproducătorilor, aceștia sunt lansați în bazine circulare, construite din beton, unde are loc depunerea elementelor sexuale și fecundația, după care sunt pescuiți.

Menționăm că pentru creșterea reproducătorilor heleșteiele trebuie să aibă suprafețele cuprinse între 1-40 ha, adâncimile între 1,5-2,1 m, iar numărul de exemplare la hectar este de 150 indivizi pentru Ct. idella, de 100 indivizi pentru H. molitrix și de 50 indivizi pentru A. nobilis.

Iernarea se face în bazine cu adâncimi cuprinse între 2-3 m, la o densitate de 200 exemplare/ha, pentru primele două specii și de 50 exemplare/ha pentru A. nobilis.

Prematurarea reproducătorilor se face în heleșteie (bazine mici), cu suprafețe cuprinse între 0,3-0,5 ha și adîncimi de 2-3 m. Acestea sunt inundate cu 10 ore înainte de populare, iar debitul de alimentare se reglează la 3,5 l/sec/ha la Ct.idella și de 5 l/sec/ha la celelalte specii menționate. Popularea acestor bazine se face cu un număr de indivizi cuprins între 120 exemplare/ha la H. molitrix și 150 exemplare/ha la Ct. idella.

Maturarea reproducătorilor se face în bazine mici, cu suprafețe de 20-30 mp și adâncimea de 1,0 m, parcându-se 4-5 exemplare în fiecare bazin. Alimentarea cu apă va fi permanentă, iar timpul de inundare și de golire de cca. 30 minute.

Procentul de fecunditate trebuie să fie de cel puțin 70%. La temperatura apei de 22-25C, timpul între fecundare și eclozionare trebuie să fie cuprinsă între 26-36 ore.

Hipofizarea reproducătorilor se face ca și la crap, însă în două reprize, una dimineața și alta după 24 h, doze care procentual reprezintă 10 și, respectiv, 90% din doza totală. Dozele totale sunt sensibil mai mari decât la crap (de 3,5 mg/K corp la femele și 0,5 mg/K corp la masculi). Administrarea se face intramuscular injectând la prima repriză 0,5 mg hipofiză/Kcorp femelă sau mascul cu 1 ml ser fiziologic, iar la a doua 3,0 mg/Kcorp numai la femele, cu aceași proporție de ser fiziologic.

Injectarea extractului hipofizar se face sub înotătoarea dorsală, în jurul celui de-al 4 solz. Hipofizele pot fi de crap sau alte specii de cyprinide asiatice (decât cea care se injectează), proaspete sau păstrate în acetonă, însă recoltate numai primăvara. Hipofizele se pot păstra și deshidratate, măcinate și lichefiate.

Maturarea reproducătorilor depinde de temperatura apei, care trebuie să fie între 21-25C, precum și de stadiul de dezvoltare a aparatului genital.

ENE C. și NECHIFOR F. au obținut, în anul 1983, la Stațiunea de cercetări piscicole Nucet, un procent de maturare al femelelor de pești fitofagi, în medie de 82% cu diferențieri de la o specie la alta: de 79,3% la femelele de Ct. idella, de 81,0% la H. molitrix și de 94,5% la A. nobilis. Rezultate mai bune s-au obținut când maturarea s-a efectuat în bazine circulare din beton.

În prezent, se obțin rezultate promițătoare când reproducătorii sunt lansați în asemenea bazine, pentru realizarea fecundației (naturale), după care adulții sunt pescuiți, urmând ca icrele și apoi larvele să beneficieze de condiții oarecum asemănătoare celor din fluviile de origine (debite foarte mari și turbionare puternică).

Recoltarea produselor sexuale – se face în mod identic ca la crap. Se recomandă ca icrele de la femelă să fie mulse și stocate în vase separate.

Pentru sincronizarea operațiunii de recoltare, se specifică faptul că, eliminarea icrelor începe după 8-10 ore față de injectarea reprizei a doua de extract hipofizar, sau după 32-36 ore față de cea dintâi.

Cantitatea de icre mulse a fost în anul 1983, în medie, la Stațiunea Nucet, de 980 g/femelă, cu diferențieri între specii: de 1200 g la Ct. idella, de 967 g la H. molitrix și de 1190 g la A.nobilis. De menționat, că într-un gram intră circa 800 icre.

Numărul de icre care se poate obține de la femele, variază în funcție de vârstă și de alți factori. Astfel, de la o femelă de Ct. idella, de 6 ani – 539 mii, iar de la o femelă de 9 ani cca. 836 mii, vârstă după care numărul acestora scade. La H. molitrix, numărul este de cca. 350 mii la 5 ani, de 615 mii la 6 ani, de 845 mii la 7 ani, vârstă după care scade. La A. nobilis este de cca. 517 mii la 6 ani, de 659 mii la 7 ani și de 1,0 milioane la 8 ani.

Fecundarea icrelor – se face după recoltare, cât se poate de repede, parcurgându-se următoarele momente: icrele obținute se porționează, răsturnându-se cu grijă în vase largi (lighene din material plastic); se adaugă lapții proveniți de la 2-3 masculi; se amestecă ușor, fie cu o lingură de material plastic, fie cu o pană de gâscă ; se adaugă apa curată până când icrele sunt acoperite cu un strat de 3-5 cm. Se continuă amestecarea câteva secunde, apoi se lasă în repaos cca. 1-2 minute, pentru a se definitiva fecundarea. În continuare, icrele se spală bine cu apă, timp de 20-30 minute, pentru a preveni lipirea lor.

Încă de la starea "uscată" are loc fecundarea, când prin micropil pătrunde în fiecare icră câte un spermatozoid, după care orificiul se închide și începe evoluția oului.

Incubarea icrelor – de pești fitofagi, planctonofagi și moluscofagi s-a făcut inițial ca la crap, în carafe Zug-Weiss. În fiecare carafă se introduceau, pentru incubație, 50 g icre de Ct. idella, echivalent cu cca.40 mii icre, sau 2,1 litri icre spălate timp de 2-3 ore după fecundare. Pentru H. molitrix se introduceau 50 mii icre, adică 1,7 litri, iar pentru A. nobilis 30 mii icre, adică 1,9 litri icre spălate. Aceasta înseamnă că aproximativ 50% din capacitatea carafei este ocupată cu icre spălate (care se hidratează foarte puternic), iar restul se completează cu apă, care trebuie să aibă un debit de 1 litru/minut, în primele 30 minute și de 0,6 litri/minut în rest (debite aproape triple față de crap).

Se asigură o plutire continuă a icrelor în apă, imitând condițiile naturale din fluviile de origine. Carafele sunt montate pe stelaje în camera de incubație, amplasată lângă sala de recoltare și de fecundare.

În țara noastră se folosesc în prezent incubatoarele de tip Nucet, cu o capacitate de cca. 10 ori mai mare (pentru 500-800 mii icre), asigurând deci incubația pentru toate icrele provenite de la o femelă.

Mai recent, se utilizează incubatoarele de tip Nucet-gigant cu o capacitate de 1500 g icre sau 1-1,2 milioane icre. Acest tip de incubator asigură o ecloziune și supraviețuire a larvelor mai bună decât celelalte tipuri, precum și o productivitate a muncii mai mare cu cca. 300%.

Tabelul 3.2

Indici privind procesul tehnologic de reproducere artificială

la speciile fito și fitoplanctonofage (Decizia 21/1981).

În prezent sunt în exploatare carafe de tip Zug-Weiss gigant, cu capacitatea de 240 l, confecționate din fibră de sticlă (P.A.S.)unde larvele, după eclozionare, pot staționa, livrându-se direct la beneficiari, în pungi sau în saci de polietilenă încărcate cu oxigen tehnic pe 25-30% din volum.

Trebuie menționat că temperatura apei sub 20°C precum și cea de 28°C determină moartea icrelor. Icrele incubate sunt foarte sensibile la calitatea apei, care trebuie să fie perfectă. După o zi de la incubație, în apă se introduce o soluție de verde de malachit, în diluție de 1/200 mii, timp de cel mult 5 minute, pentru ca icrele fecundate să nu fie atacate de o ciupercă din genul Saprolegnia.

Eclozionarea larvelor – are loc în carafe , sau în alte tipuri de incubatoare, larvele apărând la suprafața apei de unde sunt colectate cu palete speciale. Larvele sunt transferate cu grijă în juvelnice amplasate în bazine speciale, instalate în camera de incubație sau heleșteie mici de predezvoltare. Perioada larvară durează 5-7 zile, timp în care acestea își epuizează sacul vitelin.

Indiferent de specie, larvele sunt crescute în juvelnice capitonate cu nytal sau alte plase cu orificii de 0,8 mm așezate cu 25-30 cm mai sus de fundul bazinului. Într-un juvelnic se pot întreține 8-10 mii larve, dacă acestea au un volum de 60-80 litri, deci 1000 larve la 10 litri capacitate juvelnic. În juvelnicele mai mari de 0,70/0,75/0,45 m se introduc cca. 250 mii larve.

Timpul de parcare a larvelor în juvelnice este de cel mult 5 zile, perioadă în care de 2-3 ori pe zi se debarasează părțile laterale de impurități, folosind o perie fină cu coadă. Concomitent se mișcă și juvelnicele pentru a schimba poziția larvelor. Apa trebuie să circule încontinuu, curată și foarte bine oxigenată (se evită apele mâloase în special).

Conținutul apei în oxigen dizolvat trebuie să varieze între 7-9 mg O2/l. Perioada de parcare a larvelor în juvelnice variază între 3-5 zile, după care sunt livrate în pungi de 40 l capacitate calculându-se 200 mii larve pentru 5 ore, 100 mii larve pentru 10 ore și 50 mii pentru 24 ore.

Procentual, șansa de supraviețuire variază în funcție de specie, vârsta reproducătorilor și condițiile de mediu asigurate icrelor de la fecundare până la stadiul de larvă în vârstă de 5 zile (tabelul 3.3).

Procentul mediu de supraviețuire, de la faza de icră fecundată la cea de larvă, la Stațiunea piscicolă Nucet, a fost din ce în ce mai ridicat, de 53,5% în anul 1983, față de 44,3% în 1982 și 34,3% în 1981.

Tabelul 3.3

Procentul de fecunditate, ecloziune și supraviețuire până la 5 zile,

înregistrate în 1970 la Stațiunea piscicolă Nucet

În valori absolute, numărul de larve pe femelă matură sau productivitatea unei femele, a fost de 458 mii la Ct. idella, de 492 mii la H. molitrix și de 670 mii la A. nobilis. Rezultate bune s-au obținut prin utilizarea incubatoarelor de tip Nucet-gigant, precum și a celor Zug-Weiss-gigant.

Staționarea larvelor în carafe de 240 l capacitate, până în momentul în care își umplu vezica înotătoare cu aer a sporit șansa de supraviețuire după care s-au lansat în heleșteie de predezvoltare, deoarece încep să-și caute hrana. Numai în cazuri de forță majoră sunt transferate în heleșteie de creștere.

Creșterea alevinilor de cyprinide asiatice

La cyprinidele asiatice perioada de alevin ține de la vârsta de 5-7 zile până la 20-25 zile.

După numărarea volumetrică, alevinii se introduc în heleșteie de predezvoltare, care în prealabil au fost pregătite în vederea înmulțirii microfitoplanctonului și a microzooplanctonului.

Normele de populare ale heleșteielor de predezvoltare cu alevini variază între 500-800 mii/ha și maxim de 1 mil./ha, în funcție de potențialul trofic al bazinului. Durata de creștere în heleșteie este între 15-20 zile, uneori de 30 zile, cu o șansă de supraviețuire de cca. 70%, în condițiile în care temperatura apei este de cca. 25C.

Utilizarea hranei naturale și artificiale pun probleme deosebite crescătorilor, datorită faptului că la alevini, în primele 5 zile, organele digestive și echipamentul enzimatic nu sunt încă eficiente în direcția digerării și absorbției substanțelor nutritive la nivelul cerințelor.

Ritmul de creștere este deosebit de intens: 80-100% la stadiu de alevin, de 30% la puiet de 2-3 g, de 15% la tineret de 15 g și de numai 5% la pești de peste 100 g. Deci în primele faze, indivizii își dublează greutatea într-o perioadă scurtă de timp.

Pe lângă aceasta nivelul proteic al rețetelor trebuie să fie de 30-35% P.B., deci cu valoare biologică ridicată. În rețetele de fabricație a furajelor combinate pentru alevini trebuie să predomine componentele de origine animală ca: praf de cristalide; drojdie furajeră; lapte praf; praf de ouă; diferite preparate enzimatice etc.

Între limitele indicate mai sus se încadrează conținutul în proteină brută a furajului combinat PRESTARTER R1, cu 33,8% (conform Deciziei 38/1984 a MAIA și CPIP București). Pentru cyprinidele asiatice, datele cu privire la conținutul proteinei în aminoacizi esențiali de creștere sunt asimilate (după majoritatea cercetărilor) de la crap, exprimările fiind făcute diferit, la 100 g furaj sau la 100 g P.B.

BATTES, K. și colab. (1979), indică pentru creșterea superintensivă a crapului rețete cu nivel proteic de 35%, cca 8,0% grăsime brută și 10% substanțe minerale, din care Ca 3%, fosfor 0,15%, iar COWEY, C.B. (1979), indică până la 42% P.B. pentru Ct.idella.

În condițiile de exploatare intensivă, greutatea speciilor fitofage este în medie de 2 g la vârsta de 26 de zile, cu variații între 0,1 și 10 g.

După tehnologia indicată prin decizia 21/1981, în perioada de predezvoltare până la vârsta de 25-26 zile, șansa de supraviețuire este indicată între 30-40% (popularea făcându-se cu 600 mii larve/ha, în heleșteie de 0,5 ha). Se mai specifică faptul că, în perioada de predezvoltare, trebuie să se asigure între 225-500 kg furaje combinate R1 la un ha heleșteu, alături de 60 kg azotat de amoniu și 40% superfosfat, pentru stimularea hranei naturale.

Pentru îmbunătățirea digestibilității hranei la categoriile tinere de pește, în anul 1987, furajele combinate specifice pentru alevinii de cyprinide asiatice s-au tratat cu preparate enzimatice (SUBTILAZA Z și EXTRACTUL TOTAL DE PANCREAS), ajungându-se la concluzia că acestea influențează pozitiv, atât supraviețuirea până la 21 zile (între 2,1-19,7%), cât și evoluția greutății corporale (între 3,9-16,8%), față de variantele care au primit furaje netratate.

Creșterea puietului de cyprinide asiatice

După vârsta de 20-25 zile, puietul sau tineretul de o vară, se transferă în heleșteie de creștere vara I, a căror suprafață nu trebuie să depășească 20 ha, iar adâncimea între 1-1,5 m.

Încă din toamnă aceste heleșteie se golesc complet, se repară, iar pe timpul iernii se amendează și se dezinfectează (cu clorură de var).

Primăvara se discuiesc și se însămânțează cu orz, ovăz sau borceag, iar înainte cu 3-4 zile înainte de inundare se cosesc și se adună resturile vegetale.

La fiecare ha, se vor confecționa și instala 3-4 mese de furajare marcate cu piloni.

Pescuirea și transferarea alevinilor nu trebuie să întârzie, deoarece puietul se poate îmbolnăvi foarte ușor. Alevinii se poate capta și în prinzătoare de puiet, montate la gura canalului de scurgere. Manipularea se face cu găleți de material plastic, efectuând totodată și numărarea volumetrică (într-o găleată de 12 l, intră cca.5-6 mii exemplare). În cazul în care alevinii se transferă la distanțe mai mari se utilizează vase cu capacități sporite și cu apă foarte curată (10 mii alevini se pot introduce în 100 l apă). Când capacitatea de transport posedă și instalație de oxigenare a apei, se pot introduce în 100 l cca. 30 mii exemplare, cu condiția ca durata transportului să fie mai mare cu 6 ore.

Tehnologiile actuale de creștere a tineretului de cyprinide asiatice indică o densitate medie la populare de 60 mii exemplare/ha, scontându-se pe 50% șansă de supraviețuire, deci o producție în toamnă de cca. 600 kg la ha și o greutate medie de 20 g.

În condițiile de policultură cu crapul, valorile acelorași indici sunt diferite (tabelul 3.4)

Tabelul 3.4

Indici privind creșterea tineretului speciilor fito și fitoplanctonofage

în policultură cu crapul (Decizia 21/1981)

Pentru realizarea acestor indici trebuie să se asigure 3,1 kg furaje combinate la 1 kg spor de creștere în greutate vie, pe lângă 2 tone îngrășăminte organice la ha, pe sezon, sau cca. 275 kg azotat de amoniu și 175 kg superfosfat.

Starea de prezentare a furajelor va fi sub formă de făină, iar distribuirea se va face de 2-3 ori pe zi. Temperatura optimă trebuie să varieze între 20-27C, iar conținutul apei în oxigen de peste 5 mg O2/l.

Partea a II-a

Contribuții proprii

CAPITOLUL 4

SCOPUL LUCRĂRII, LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRILOR, MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU

4.1. Scopul lucrării

Tehnologia de valorificare complexă a bioresurselor acvatice prin policultură interspecifică a speciilor de sturioni cu ciprinide reprezintă o noutate pentru acvacultura românească.

Obținerea unor producții de pește cu valoare economică mare pe unitatea de suprafață constituie perspectiva reorganizării acvaculturii naționale prin dezvoltarea sturioniculturii într-o viziune modernă și eficientă economic.

Avantajele promovării acestei tehnologii sunt următoarele:

– valorificarea complexă a bioresurselor acvatice existente;

– reorganizarea activității de acvacultură în amenajările existente prin practicarea unei pisciculturi avansate, competitive la nivelul celei din U.E.;

– creșterea eficienței economice prin obținerea unor venituri minime duble prin practicarea sturioniculturii în policultură interspecifică comparativ cu policultura speciilor de ciprinide practicată în momentul actual.

Lucrarea de față are drept scop stabilirea influenței administrării hranei suplimentare asupra gradului de dezvoltare corporală a speciei Acipenser ruthenus crescută în policultură cu ciprinide.

Obținerea de producții de specii de sturioni în policultură interspecifice de 1000 – 1200kg /ha în condițiile exploatării bazei trofice naturale și aplicare unei furajări bazată pe coeficienți de conversie mici 2-2,2 kg furaj/kg spor de producție.

4.2. Ferma piscicolă

Realizarea obiectivului de activitate se desfășoară în cadru! fermei piscicole Ceamurlia a, S.C. PEDROMAR S.R.L. având calitatea de concesionar al amenajării piscicole CEAMURUA 1, conform contractului de concesiune nr.436/15.02,2011, încheiat cu CONSILIUL LOCAL al comunei CRIȘAN jud, TULCEA.

A.P. Ceamurlia 1 este amplasata pe teritoriul comunei CRISAN, din cadrul A.R.B.D.D. TULCEA. Suprafața amenajării Ceamurlia 1 este de 247,69 ha, din care 233ha luciu de apa.

Fig. 4.1. Amplasarea amenajării piscicole Ciamurlia 1

În incinta sediului de fermă sunt amplasate următoarele clădiri ce deservesc la activitățile fermei: sediul administrativ, magazii furaje, canton paza, magazii de unelte.

Ferma piscicolă Ceamurlia 1 dispune de următoarele dotările necesare derulării activelor curente, respectiv: o barcă de fibră de sticlă și o șalupă; ave, vintire, opera de arta, un excavator, două frigider și o ladă frigorifică, un cântar, un ponton debarcare și o motopompă.

Personalul angajat în cadrul S.C. Petromar S.R.L. ceamurlia 1 este format din 5 angajați, respectiv un inginer piscicole – șef de fermă, un pescar, un agent bază și trei salariați auxiliari.

Imediat după colectare, peștele se livrează în stare proaspătă, cântărit și ambalat corespunzător pentru livrare la beneficiari conform prevederilor STAS nr.5386/1986.

Materialul piscicol necesar popularii amenajării piscicole Ceamurlia 1 va fi furnizat de societăți specializate în producerea de pește ecologic, iar după perioada de conversie din pepiniera proprie.

Alimentarea cu energie electrică se face printr-un racord electric alimentat de la un post de transformare de 250 kvA din apropierea fermei.

Deșeurile și rezidurile rezultate sunt selecționate fi depozitate în containere și ridicate de către o societate specializată .

Din punct de vedere tehnologic suprafața societății este de 247,69 ha, constituită din 2 entități:

1. pepinieră în suprafața de 65,69 ha din care 55,00 ha luciu de apă (2 bazine),

2. crescătoria piscicola în suprafața de 182,00 ha din care: 174,00 ha luciu de apa (un bazin)

3. canalul de alimentare în suprafața de 8,69 ha cu luciu de apă 4 ha

4. suprafață neproductivă formata din diguri și platforme de 14,69 ha.

Totalul luciului de apă al Amenajării Piscicole este de 233 ha luciu de apa, diferența de suprafața până la 247,69 ha fiind compusă din platforme tehnologice, diguri în suprafața de 14,69 ha, reprezentând suprafețe neproductive.

Suprafața aflata în conversie la acvacultura ecologică este formată din următoarele bazine după cum urmează: HC1=174ha, HC2=230ha, HC02 = 32ha, HC3 = 4ha, deci un total de ha.

4.3. Materialul și metoda de lucru

Cercetările s-au realizat pe specia Acipenser ruthenus (cegă) crescută în policultură cu ciprinidele (Cyprinus carpio, Ctenopharyngodon idella)

În vederea realizării experimentului s-au utilizat 30 exemplare de Acipenser ruthenus, în vârstă de 3 veri și care au fost crescute în condițiile fermei Ceamurlia 1.

S-au format trei loturi experimentale care au fost organizate astfel:

Lotul martor (Lm) format din 10 exemplare de Acipenser ruthenus, cu o greutate medie de 2150 g/individ, 50 exemplare remonți de Cyprinus carpio, de 3-4 veri cu o greutate medie de 2000 g/individ și 50 exemplare de remonți de Ctenopharyngodon idella, cu o greutate medie de 8000 g/individ, populându-se un heleșteu de creștere cu o suprafață de 174 m2 luciu apă.

Lotul experimental L1, format din 10 exemplare de Acipenser ruthenus, cu o greutate medie de 2200 g/individ, 5000 exemplare de Cyprinus carpio, de 1 an cu o greutate medie de 30 g/individ și 350 exemplare de Ctenopharyngodon idella, de 2 ani, cu o greutate medie de 500g/individ, populându-se un heleșteu de creștere cu o suprafață de 4000 m2 luciu apă.

Lotul experimental L2, format din 10 exemplare de Acipenser ruthenus, cu o greutate medie de 2250 g/individ, 6000 exemplare de Cyprinus carpio, de 1 an cu o greutate medie de 25 g/individ și 300 exemplare de Ctenopharyngodon idella, de 2 ani, cu o greutate medie de 550g/individ, populându-se un heleșteu de creștere cu o suprafață de 230 m2 luciu apă.

Pregătirea heleșteielor de creștere experimentale s-a efectuat conform tehnologiei de exploatare.

Materialul biologic a fost supus operațiilor de cântărire prin pescuiri de control efectuate lunar, înregistrându-se evoluția greutății totale de la începutul și sfârșitul perioadei experimentale.

La începutul perioadei experimentale loturile au fost supuse operației individuale de cântărire, măsurare și examinare morfologică și sanitar-veterinară.

Pentru cântărirea loturilor s-a folosit un cântar electronic, iar elementele de biometrie au luat în calcul măsurătorile cu pamblica a lungimii, înălțimii și circumferineței.

Pe întraga perioadă experimentală s-au efectuat pescuiri de control lunare, realizându-se cântărirea pe specii a materialului biologic. Capturarea indivizilor s-a realizat cu ajutorul năvodului de pescuit, de aici materialul biologic fiind preluat cu minciogul.

Pe parcursul desfășurării perioadei experimentale s-au înregistrat datele rezultate în urma administrării hranei suplimentare, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

Hrana suplimentară a fost reprezentată de nutreț combinat granulat și extrudat rețetele fiind prezentate în tabelele 4.1 și 4.2.

Tabelul 4.1

Valoare energetică și compoziția chimică a nutrețului combinat granulat*

*producător S.C. Gornet S.R.L.

Necesarul de proteină raportat la substanța uscată, pentru pești, este de 30-35%. Nutrețul combinat granulat are 30,4% PB, fapt ce îl încadrează în intervalul optim recomandat în literatura de specialitate.

Tabelul 4.2

Valoare energetică și compoziția chimică a nutrețului combinat granulat extrudat*

*producător S.C. Gornet S.R.L.

Pentru nutrețul combinat granulat extrudat valoarea PB este de 30,4%, ceea ce arată că are o valoare identică cu cea determinată pentru nutrețul combinat fără flotabilitate, încadrându-se astfel în limitele recomandate de literatura de specialitate.

3.3. Metoda de lucru

În cadrul experimentului s-au urmărit parametrii:

– greutatea corporală medie inițială;

– greutatea corporală medie finală;

– sporul mediu lunar de creștere în greutate;

– sporul mediu zilnic de creștere în greutate;

– coeficientul Fulton;

– indicele de profil;

– indicele Kiselev.

Principalele date experimentale obținute au fost prelucrate statistic, calculându-se: media aritmetică (), variația (s2), deviația standard (s), abaterea standard a mediei (), coeficientul de variabilitate (V%).

Astfel s-au calculat următoarele statistici:

Media aritmetică () este prima și cea mai importantă caracteristică numerică a unui șir de observații. Valoarea mediei pentru o variabilă aleatoare reprezintă cantitatea obținută din raportarea sumei diferitelor valori ale variabilei (Σx) la numărul de observații corespondente (N).

Media aritmetică este dată prin relația:

Media aritmetică reprezintă valoarea în jurul căreia variază caracterul studiat și pe baza căreia participanții pot fi împărțiți în două grupe: plus-variantele și minus-variantele.

Varianța (S2) este una din măsurile variabilității care corespunde mărimii variației însușirii sau fenomenului studiat. Numărul care stă la baza acestei mărimi este suma pătratelor abaterilor de la medie care rezultă din relația:

Suma pătratelor nu este folosită, ca atare, ca măsură pentru exprimarea mărimii variației, ci se utilizează pătratul mediu al abaterilor (varianța) S2, calculat după relația:

Deviația standard sau abaterea standard (s) este caracteristica cea mai utilizată a dispersiei, este principala măsură sau estimată a variabilității și a gradului de dispersie a variatelor în jurul mediei. Deviația standard este o cifră absolută și se măsoară cu aceeași unitate ca și variabila corespondentă și se determină prin relația:

s =

Deviația standard a mediei () este valoarea care arată abaterea sau eroarea mediei aritmetice empirice față de media adevărată teoretică. Este o cifră absolută și, ca și media și abaterea satndard, se exprimă în unități de măsură și se calculează după formula:

= =

Coeficientul de variație (V%) indică direct variabilitatea relativă a populației față de medie, adică gradul de omogenitate a populaiei. Se calculează după relația :

V % =

În funcțe de valoarea coeficientului de variație, se stabilește dacă o populație este omogenă (atunci când V% este mai mic de 10%), cu omogenitate medie (atunci când V% este între 10 și 20%) sau foarte heterogenă (atunci când V % este mai mare de 20 %).

CAPITOLUL 5

REZULTATE PRIVIND INFLUENȚA HRANEI SUPLIMENTARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CORPORALE A SPECIEI ACIPENSER RUTHENUS CRESCUTĂ ÎN POLICULTURĂ CU CIPRINIDE

Cercetările propuse s-au desfășurat în cadrul fermei …………………. pe o perioadă de 124 de zile, începând cu data de 01 mai 2013 până la data de 31 august 2013.

Pe parcursul celor 4 luni de studiu s-au efectuat pescuiri de control la sfârșitul fiecărei luni, iar exemplarele pescuite su fost supuse următoarelor determinări: lungimea corporală, înălțimea, circumferința corpului și greutatea corporală.

În urma determinărilor s-au realizat calculele privind indicele de întreținere (coeficientul ), indicele de profil, indicele de grosime, precum și indicele de calitate (indicele Kiselev).

5.1. Rezultatele privind influența hranei suplimentare asupra creșterii în greutate la Acipenser ruthenus

Furajarea suplimentară s-a efectuat la lotul L1 experimental, cu furaj combinat granulat extrudat și la lotul L2 experimental, cu furaj combinat granulat.

La începutul perioadei experimentale s-a realizat cântărirea loturilor înregistrându-se o valoarea medie a greutății corporale medie de 2150 g/individ la lotul Mt, 2200 g/individ la lotul L1 și 2250 g/individ la lotul L2.

Furajarea suplimentară a loturilor s-a realizat în mod diferențiat, pe baza unor rații lunare, având unul din cei mai importanți factori, respectiv temperatura, constatându-se faptul că cel mai mare consum de hrană s-a înregistrat în lunile iunie, iulie și august.

Hrana suplimentară a fost administrată într-o cantitate ce a reprezentat 5% din greutatea totală a speciilor de crap și cegă.

Pentru o forma reflexul condiționat la pești, referior la ora de administrare a hranei suplimentare, rațiile zilnice de hrană au fost distribuite de două ori/zi, aceleași ore, utilizându-se mese furajere amenajate în așa fel încât permanent s-a putut urmări controlul consumului de hrană.

Creșterea în policultură a cegăi cu crapul și amurul, odată cu administrarea furajului combinat extrudat, determină obținerea unor sporuri bune de creștere (22 g/zi față de 14,8 g/zi înregistrate la lotul martor). Cel mai mare spor de creștere s-a înregistrat la peștii din lotul L1 (2720 g/individ – 49% mai mare față de peștii din lotul Mt), urmat de peștii din lotul L2 unde sporul în greutate a înregistrat o valoare intermediară (2030 g/individ – 11% mai mare decât la lotul Mt).

Tabelul 5.1

Evoluția greutății corporale la specia Acipenser ruthenus

Din datele tabelului 5.1 reiese faptul că lotul experimental Mt a plecat de la o greutate medie de 2150 g/individ la începutul experienței, ajugând la finele perioadei experimentale la o greutate medie de 3450 g/individ, înregistrând un sport total pe parcursul celor 123 zile de 1300 g/individ.

Lotul experimental L1, lot furajat cu nutreț combinat granulat extrudat, a plecat de la o greutate medie a lotului de 2200 g/individ la începutul experimentului ajungând la final la o greutate medie de 4580 g/individ înregistrând astfel un spor total de 2380 g/individ.

Lotul experimental L2, lot furajat cu nutreț combinat granulat, a înregistrat inițial o greutate medie a lotului de 2250 g/individ, ajungând la finele perioadei experimentale la o greutate medie de 3925 g/individ și un sport total mediu de 1675 g/individ.

Fig. 5.1. Evoluția dinamicii greutății corporale la loturile experimentale

Comparând evoluția loturilor se constată faptul că lotul L1 (18,3%) a înregistrat evoluția cea mai bună la creșterea în greutate, față de lotul Mt, dar și față de lotul L2 (12,87%).

În vederea calculării evoluției creșterii lunare în greutate a speciei Acipenser ruthenus s-a avut în vedere aprecierea cât mai reală a ritmului de creștere, calculându-se rata specifică de creștere pe zi (specific growth rate – SGR), acesta fiind un indicator de apreciere a creșterii în greutate.

Indicatorul de creștere în greutate se calculează conform formulei:

SGR = [Ln (Wf)-Ln (Wi) x 100/numărul de zile de creștere

unde:

Ln (Wf) – logartim natural din greutatea finală;

Ln (Wi) – logaritm natural din greutatea inițială;

Numărul de zile de creștere – 123 zile.

Plecând de la valorile inițiale ale greutății medii corporale, respectiv: 2150 g/individ la lotul Mt, 2200 g/individ la lotul L1 și 2250 g/individ la lotul L2, pe parcursul experimentului exemplarele de cegă au beneficiat de furajare suplimentară cu nutreț combinat granulat și nutreț combinat granulat expandat (tab. 5.2).

Tabelul 5.2

Evoluția creșterii lunare în greutate la specia Acipenser ruthenus

Fig. 5.2. Evoluția dinamicii sporului mediu lunar la loturile experimentale

Din datele tabelului 5.2. se remarcă faptul că rata specifică a creșterii la peștii din lotul L1,la care s-a administrat nutreț combinat granulat expandat a avut valoarea cea mai mare (valori medii cuprinse între 108-133% față de lotul Mt), urmat de lotul L2 furajat cu nutreț combinat granulat, cu valori medii cuprinse între 107-114% față de Mt.

În urma pescurilor de control s-au efectuat cântăririle necesare pentru urmărirea evoluției greutății corporale.

Valorile medii inițiale ale greutății corporale la loturile luate în studiu au au fost următoarele:

– lotul martor Mt a înregistrat o greutate medie a lotului de 2150±61 g/individ cu variații între o minimă de 1915 g/individ și o valoare maximă de 2385 g/individ. Coeficientul de variabilitate a înregistrat valoarea de 15,46%.

Tabelul 5.3

Valorile greutății corporale la Acipenser ruthenus la începutul experimentului (g)

– lotul experimental L1 a înregistrat o greutate medie a lotului de 2200±48 g/individ, cu medii cuprinse între 2014-2386 g/individ, iar V% a fost de 11,96%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale greutății de 2250±5 g/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 2056 g/individ și o maximă de 2444 g/individ, iar V% a fost egal cu 12,19.

La sfârșitul perioadei experimentale valorile medii finale ale greutății corporale la loturile luate în studiu au au fost următoarele:

– lotul martor Mt a înregistrat o greutate medie a lotului de 3450±85,33 g/individ cu variații între o minimă de 3120 g/individ și o valoare maximă de 3781 g/individ. Coeficientul de variabilitate a înregistrat valoarea de 13,55%.

– lotul experimental L1 a înregistrat o greutate medie a lotului de 4580±30 g/individ, cu medii cuprinse între minim 4464 g și maximum 4464 g/individ, iar V% a fost de 3,58%.

Tabelul 5.4

Valorile greutății corporale la Acipenser ruthenus la finalul experimentului (g)

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale greutății de 3925±47 g/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 3744 g/individ și o maximă de 4106 g/individ, iar V% a fost egal cu 6,52.

Fig. 5.3. Evoluția dinamicii greutății corporale la loturile experimentale (g)

Tabelul 5.5

Parametrii tehnologici înregistrați la loturile experimentale

Comparând valorile celor trei loturi experimentale putem observa că diferența dintre lotul experimetnal L1 și L2 este de 655 g/exemplar (14,3%) în favoarea lotul L1, iar între lotul L1 și lotul Mt diferența a fost de 1130 g/exemplar (24,62%) în favoarea lotul L1.

Greutatea medie de 4580 g/individ, multiplicată cu numărul de 10 exemplare luate în studiu pe lot, rezultă o cantitate de biomasă totală de 45,8 kg la lotul L1, față de 34,5% la lotul Mt și 39,25% la lotul L2, diferențe de 11,3 kg biomasă față de Mt și 6,55 kg biomasă față de lotul L2.

Conform datelor din tabelul 5.5 se observă că la bazinele populate cu Acipenser, cantitatea de biomasă a variat în luna mai între 62-104 kg/ha, iar în luna august cantitatea de biomasă a fost cuprinsă între 84 și 224 kg/ha.

Pentru bazinele populate cu crap cantitatea de biomasă a variat între 121 și 236 kg/ha în luna mai, iar în luna august valorile au fost de 96-210 kg/ha.

5.2. Rezultate privind influența administrării hranei suplimentare asupra indicilor biometrici

5.2.1. Rezultate privind influența administrării hranei suplimentare asupra lungimii standard

Dezvoltarea corporală este un indice care se modifică în mod direct cu creșterea dimensiunilor de lungime, parametru ce se corelează cu greutatea peștelui și astfel se influențează rezistența peștilor la îmbonăviri cu influență pozitivă la procentul de supraviețuire.

În tabelele 5.6 și 5.7 redăm valorile dimeniunilor de lungime la specia Acipenser, valori înregistrate la începutul și sfârșitul experienței.

Tabelul 5.6

Dimensiunile de lungime standard la Acipenser ruthenus la începutul experimentului (cm)

– lotul martor Mt a înregistrat o lungime standard medie a lotului de 50,7±0,46cm/individ cu variații între o minimă de 48,9cm/individ și o valoare maximă de 52,5cm/individ. Coeficientul de variabilitate a lungimii standard a înregistrat valoarea de 5,02%.

– lotul experimental L1 a înregistrat o lungime medie standard a lotului de 52,2±0,8cm/individ, cu valori medii cuprinse între 49,1 cm și 55,3cm/individ, iar V% a fost de 8,4%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale lungimii standard de 51,4±0,65cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 48,9cm/individ și o maximă de 53,9cm/individ, cu V% egal cu 6,88%.

Analizând datele din tabelul 5.6 se observă că % față de lotul martor este de 103% la lotul L1 și 102% la lotul L2.

Pentru loturile experimentale la sfârșitul perioadei de studiu valorile au fost următoarele (tab. 5.7):

– lotul martor Mt a înregistrat o lungime standard medie a lotului de 53,48±0,57cm/individ cu variații între o minimă de 51,26cm/individ și o valoare maximă de 55,69cm/individ. Coeficientul de variabilitate a lungimii standard a înregistrat valoarea de 5,86%.

Tabelul 5.7

Dimensiunile de lungime standard la Acipenser ruthenus la finalul experimentului (cm)

– lotul experimental L1 a înregistrat o lungime medie standard a lotului de 57,03±0,71cm/individ, cu valori medii cuprinse între minim 54,26cm/individ și maximum 59,79cm/individ, iar V% a fost de 6,86%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale lungimii standard de 54,06±0,76cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 51,13cm/individ și o maximă de 56,98cm/individ, cu V% egal cu 7,65%.

Fig. 5.4. Evoluția lungimii standard la loturile experimentale (cm)

Variația procentului față de lungimea medie a lotului Mt este de 107% la lotul L1 și 101% la lotul L2.

5.2.2. Rezultate privind influența administrării hranei suplimentare asupra înălțimii corporale

Indicele biometric de înălțime a corpului a înregistrat valori medii la loturile experimentale variate, valori redate în tabelele 5.8 și 5.9.

Tabelul 5.8

Dimensiunile de înălțime a corpului la Acipenser ruthenus la începutul experimentului (cm)

– lotul martor Mt a înregistrat o înălțime corporală medie a lotului de 5,75±0,25cm/individ cu variații între o minimă de 4,8cm/individ și o valoare maximă de 6,7cm/individ. Coeficientul de variabilitate a înălțimii corpului a înregistrat valoarea de 23,37%.

– lotul experimental L1 a înregistrat o înălțimea corporală medie standard a lotului de 5,94±0,25cm/individ, cu valori medii cuprinse între 4,98 cm și 6,9cm/individ, iar V% a înregistrat o valoare de 22,86%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale înălțimii corporale de 5,85±0,25cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 4,9cm/individ și o maximă de 6,8cm/individ, cu V% egal cu 22,97%.

Analizând datele din tabelul 5.8 se observă că % față de lotul martor este de 103% la lotul L1 și 101% la lotul L2.

Pentru loturile experimentale la sfârșitul perioadei de studiu valorile au fost redate în tabelul 5.9., de unde putem constata următoarele:

– lotul martor Mt a înregistrat o înălțime corporală medie a lotului de 7,91±0,23cm/individ cu variații între o minimă de 7,02cm/individ și o valoare maximă de 8,8cm/individ. Coeficientul de variabilitate a înălțimii corporale a înregistrat valoarea de 15,91%.

Tabelul 5.9

Dimensiunile de înălțime a corpului la Acipenser ruthenus la finalul experimentului (cm)

– lotul experimental L1 a înregistrat o înălțime corporală medie a lotului de 8,44±0,12cm/individ, cu valori medii cuprinse între minim 7,98cm/individ și maximum 8,9cm/individ, iar V% a fost de 0,12%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale înălțimii corporale de 8,26±0,06cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 8,02cm/individ și o maximă de 8,5cm/individ, iar V% a fost egal cu 4,11%.

Variația procentului față de lungimea medie a lotului Mt este de 107% la lotul L1 și 104% la lotul L2.

Fig. 5.5. Evoluția lungimii standard la loturile experimentale (cm)

5.2.3. Rezultate privind influența administrării hranei suplimentare asupra circumferinței corporale

Indicele biometric referitor la circumferința corpului la peștii din specia Acipenser ruthenus a înregistrat valori medii la loturile experimentale variate, care sunt redate în tabelele 5.10 și 5.11.

Tabelul 5.10

Dimensiunile privind circumferința corpului la Acipenser ruthenus

la începutul experimentului (cm)

– lotul martor Mt a înregistrat o valoare medie a circumferinței corporale a lotului de 19,04±0,51cm/individ cu variații între o minimă de 17,06cm/individ și o valoare maximă de 21,02cm/individ. Coeficientul de variabilitate a circumferinței corporale a înregistrat valoarea de 14,71%.

– lotul experimental L1 a înregistrat o circumferință corporală medie a lotului de 21,49±0,38cm/individ, cu valori medii cuprinse între minim 20,0cm și maximum 22,98cm/individ, iar V% a înregistrat o valoare de 9,81%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale circumferinței corporale de 20,48±0,37cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o valoare minimă de 19,05cm/individ și o valoare maximă de 21,9cm/individ, cu V% egal cu 9,84%.

Analizând datele din tabelul 5.10 se observă că % față de lotul martor este de 113% la lotul L1 și 108% la lotul L2.

Pentru loturile experimentale la sfârșitul perioadei de studiu valorile au fost redate în tabelul 5.11, de unde putem constata următoarele:

– lotul martor Mt a înregistrat o circumferință corporală medie a lotului de 21,48±0,63cm/individ cu variații între o minimă de 19,05cm/individ și o valoare maximă de 23,9cm/individ. Coeficientul de variabilitate a circumferinței corporale a înregistrat valoarea de 15,97%.

Tabelul 5.11

Dimensiunile privind circumferința corpului la Acipenser ruthenus

la finalul experimentului (cm)

– lotul experimental L1 a înregistrat o valoare medie a circumferinței corporale pe total lot de 24,79±0,38cm/individ, cu valori medii cuprinse între minim 23,0cm/individ și maximum 25,98cm/individ, iar V% a fost de 8,6%.

– lotul experimental L2 a înregistrat valori medii ale circumferinței corporale de 23,52±0,38cm/individ, iar variațiile au fost cuprinse între o minimă de 22,04cm/individ și o maximă de 24,99cm/individ, cu variabilitatea de V% = 8,87%.

Variația procentului față de lungimea medie a lotului Mt este de 114% la lotul L1 și 109% la lotul L2.

Fig. 5.6. Evoluția circumferinței corporale la loturile experimentale (cm)

5.3. Rezultate privind influența administrării hranei suplimentare asupra indicilor corporali

5.3.1. Indicele de întreținere (indicele Fulton)

Pentru a se putea aprecia indicele de întreținere a peștilor luați în studiu, s-au făcut corelări între măsurătorile biometrice determinându-se astfel valorile indicilor corporali.

Variația indicelui de întreținere cunoscut și sub denumirea de indicele Fulton, ne dă informații asupra stării de întreținere a peștilor. Acesta a fost calculat la sfârșitul perioadei experimentale fiind determinat cu ajutorul formulei (Păsărin, 2002):

Lî = (g x 100): l3

unde: LÎ = indicele de întreținere;

g = greutatea medie a corpului [g];

l = lungimea standard medie a corpului [cm].

Valori mai mari a indicelui de întreținere indică pești mai dezvoltați și mai valoroși. O valoare bună a indicelui de întreținere este apropiată de 2 (valori înregistrate după prima și a doua lună experimentală).

Analizând datele redate în tabelul 5.12 referitoare la valorile medii ale coeficientului Fulton s-a constatat faptul că între cele trei loturi experimentale sunt diferențe de valori.

La finalul perioadei experimentale lotul experimental L1 care a primit drept hrană suplimentară furaj combinat granulat expandat a realizat o greutate medie finală de 4580 g/individ, lotul experimental L2 care a primit hrană suplimentară furaj combinat granulat a realizat o greutate medie finală de 3925 g/individ și lotul martor Mt care a consumat hrană naturală din bazin, ajungând la o greutate medie finală de 3450 g/exemplar.

Tabelul 5.12

Valorile indicelui de îngrășare pentru Acipenser ruthenus

Valorile indicelui de întreținere arată faptul că starea de întreținere a materialului de creștere a fost bună, asimilând corespunzător consumul nutrețurilor combinate administrate pe tot parcursul perioadei experimentale.

5.3.2. Indicele de profil

Indicele de profil ne ajută la activitatea de apreciere a formei exterioare a peștilor studiați, în vederea stabilirii valorii zootehnice. Pentru calcularea acestui indice aplicăm formula (Păsărin, 2002), iar datele obținute sunt redate în tabelul 5.13:

IP = l/H

unde: IP = indicele de profil;

l = lungimea standard medie a corpului [cm];

H = înălțimea maximă a corpului [cm].

Tabelul 5.13

Valorile indicelui de profil pentru Acipenser ruthenus

Indicele de profil a înregistrat valori sub 7 la toate loturile.

5.3.3. Indicele lui Kiselev

Indicele de circumferință ajută la determinarea rapidă a calității peștilor, nefiind necesare multe măsurători sau cântăriri.

Formula de determinare a indicelui lui Kiselev (Păsărin, 2002), este:

IK = l/P

unde: IK= indicele de circumferință;

l = lungimea standard medie a corpului [cm];

P = perimetrul mare al corpului [cm].

Tabelul 5.14

Valorile indicelui de circumferință Acipenser ruthenus

Indicele de circumferință a oscilat în jurul valorii de 2, fiind mai mare pentru lotul experimental L1.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Tehnologia de valorificare complexă a bioresurselor acvatice prin policultură interspecifică a speciilor de sturioni cu ciprinide reprezintă o noutate pentru acvacultura românească.

Hrana suplimentară administrată în fermele piscicole are un rol hotărâtor în sporirea producțiilor piscicole.

În lucrarea de față ne-am propus analizarea rezultatelor obținute în urma creșterii în policultură a speciei Acipenser ruthenus cu specii de cyprinide (crap și amur alb), având ca obiectiv principal gradul de valorificare a hranei suplimentare administrate în mod diferențiat, în urma cărora formulăm următoarele concluzii:

1. Administrarea pentru loturile L1 și L2 experimentale ale furajului suplimentar reprezentat de nutrețul combinat granulat și expandat a determinat obținerea celor mai bune rezultate finale în cazul experimentului, față de lotul Mt care s-a hrănit cu biomasă naturală.

2. La finele perioadei experimentale evoluția greutății corporale a fost cea mai bună la lotul L1 (4580 g/exemplar) față de lotul Mt (3450 g/exemplar).

3. Furajarea suplimentară cu nutreț combinat granulat expandat a speciei de Acipenser, este compatibilă cu modul de hrănire al speciei, deoarece aceasta consumă numai hrană aflată în masa apei.

4. Creșterea speciei de Acipenser ruthenus cu cyprinidele au dat rezultate superioare, deoarece cele două specii nu sunt concurente la acelaș tip de hrană.

5. Valorile indicilor Fulton, indicelui de profil și indicelui Kiselev arată că materialul biologic care a participat la formarea loturile experimentale au înregistrat valori ce confirmă asimilarea corespunzătoare a nutrețurilor combinate expandate administrate.

6. Creșterea rapului numai cu hrană naturală oferă condiții de supraviețuire, dar ritmul de creștere este redus.

BIBLIOGRAFIE

1. Bacalbașa, Dobrovici N., 2011 – Pescuitul dunărean român în condițiile actuale. Acvacultura și pescuitul viitorului, Galați.

2. Balon E.K., 2004 – About the oldest domesticates among fishes, Jurnal of fish Biology, nr.65.

3. Grozea A, Bura M, 2002 – Crapul, Editura de Vest Timișoara.

4. Grozea A, Bura M., 2003- Creșterea crapului, Editura Waldpress, Dumbrăvița.

5. Halga P., Teona Avarvarei, Pop I.M., Viorica Popa, 2005 – Nutriție și alimentație animală, Editura Alfa Iași.

6. Huian Gh, 1990 – Controlul vegetației acvatice, Simpozion de lucrări științifice Galați.

7. Manea Gh.,1985 – Aclimatizarea de noi pești și alte organisme acvatice, Editura Ceres București.

8. Manea I., 1980 – Sturionii – biologie, sturionicultură și amenajări sturionicole. Editura Ceres, București.

9. Matei, D., Cuvinciuc M., 1990 – Rezultatele experimentale privind creșterea peștilor în policultură în regim nefurajat, Simpozionul de lucrări științifice, Galați.

10. Păsărin B., Stan Tr, 2004 – Reproducere peștilor, Elemente anatomice și fiziologice, Editura Karro Iași.

11. Păsărin B., Stan Tr, 2005 – Lucrări practice în Acvacultură, Editura lon lonescu de la Brad lași;

12. Pojoga I., 1977 – Piscicultura modernă în apele interioare, Editura Ceres București.

13. Rebreanu L, 1992 – Tehnologia producției piscicole, Editura Ceres București.

14. www.FAO fisheries.com

15. www.crap.ro