Cercetari Asupra Comportarii Soiurilor Gelu Si Paula In Conditiile Eco Pedo Climatice ale Podgoriei Iasi (centrul Viticol Copou Iasi)

Cercetări asupra comportării soiurilor: Gelu și Paula în condițiile eco-pedo-climatice ale podgoriei Iași (centrul viticol Copou-Iași)

Cuprins

Lista figurilor și tabelelor

Introducere

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1. Stadiul actual al cunoașterii

Importanța viticulturii

Situația viticulturii pe plan mondial

Situația viticulturii în România

Istoricul podgoriei Iași

Influența temperaturii asupra viței de vie

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 2. Condiții pedoclimatice din podgoria Iași

2.1. Așezare geografică

2.2. Factorii ecologici

2.2.1. Temperatura

2.2.2. Lumina

2.2.3. Umiditatea

2.2.4. Regimul eolian

2.3. Factori edafici

2.3.1. Orografia

2.3.2. Solurile

Capitolul 3. Materiale și metode de lucru

3.1. Materialul luat în studiu

3.2 Metode de lucru

Capitolul 4. Rezultate obținute

4.1. Viabilitatea mugurilor

4.2. Desfășurarea fenofazelor de vegetație

4.3. Fertilitatea

4.4. Productivitatea și producția de struguri

4.5. Calitatea producției de struguri

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Lista figurilor

Pag.

Fig. 1.1. Ulei din semințe de struguri…………………………………………………………….5

Fig. 1.2. Producția mondială de vin………………………………………………………………8

Fig. 1.3. Regiunile viticole ale României………………………………………………………..12

Fig. 2.1. Frecvența vântului în Centrul viticol Copou……………………………………………34

Fig. 2.2. Viteza medie a vântului în Centrul viticol Copou………………………………………34

Fig. 3.1. Soiul Gelu (Ferma „Vasile Adamachi”)………………………………………………..38

Fig. 3.2. Inflorescență soiul Gelu…………………………………………………………………39

Fig. 3.3. Aspect general – butuc – soiul Gelu……………………………………………………39

Fig. 3.4. Soiul Paula (Ferma „Vasile Adamachi”)……………………………………………….41

Fig, 3.5. Inflorescență soiul Paula………………………………………………………………..42

Fig. 3.6. Aspect general – butuc – soiul Paula……………………………………………………42

Fig. 4.1. Mugur viabil – soiul Gelu………………………………………………………………46

Fig. 4.2. Mugur afectat de ger – soiul Paula……………………………………………………..46

Lista tabelelor

Pag.

Tabelul 1.1. Repartizarea pe continente a suprafețelor viticole mondiale…………………………6

Tabelul 1.2. Principalele tări viticole ale lumii……………………………………………………7

Tabelul 1.3. Producția de vin în principalele țări viti-vinicole……………………………………8

Tabelul 1.4. Situația viticulturii în România……………………………………………………..13

Tabelul 1.5. Zonele viticole din Iași……………………………………………………………..17

Tabelul 2.1. Temperaturi medii lunare în perioada (2003-2013) în Centrul Viticol Copou-Iași…22

Tabelul 2.2. Temperaturi medii anuale…………………………………………………………..22

Tabelul 2.3. Tempreaturi minime absolute înregistrate în perioada (2003-2013) în Centrul vaticol Copou-Iași………………………………………………………………………………………..23

Tabelul 2.4. Data medie și extremă a primului îngheț……………………………………………24

Tabelul 2.5. Începutul, sfârșitul și durata medie în zile a intervalului cu temperaturi medii zilnice ≥0◦C și 10◦C în Centrul viticol Copou-Iași………………………………………………………24

Tabelul 2.6. Numărul de zile cu temperaturi de îngheț (<0◦C) și zile de vară (≥25◦C)………….24

Tabelul 2.7. Bilanțul termic global în Centrul viticol Copou în perioada 2005-2013……………25

Tabelul 2.8. Bilanțul termic activ în Centrul viticol Copou în perioada 2005-2013…………….25

Tabelul 2.9. Bilanțul termic util în Centrul viticol Copou în perioada 2006-2013………………26

Tabelul 2.10. Suma orelor de strălucire a soarelui în Centrul viticol Copou în perioada 2004-2013………………………………………………………………………………………………28

Tabelul 2.11. Nebulozitatea medie în Centrul viticol Copou în perioada 2004-2013……………29

Tabelul 2.12. Precipitațiile căzute în perioada de vegetație în Centrul viticol Copou în perioada 2004-2013………………………………………………………………………………………..30

Tabelul 2.13. Precipitațiile anuale (mm) în Centrul viticol Copou între 2004-2013…………….31

Tabelul 2.14. Umiditatea relativă a aerului (%) în Centrul viticol Copou între 2004-2013…….32

Tabelul 2.15. Frecvența (%) și viteza medie a vântului (m/s) pe direcții, în Centrul viticol Copou-Iași………………………………………………………………………………………………..33

Tabelul 2.16. Caracteristici chimice ale cernoziomului cambic…………………………………36

Tabelul 4.1. Viabilitatea mugurilor soiul Gelu…………………………………………………..47

Tabelul 4.2. Viabilitatea mugurilor soiul Paula………………………………………………….47

Tabelul 4.3. Viabilitatea mugurilor în primăvara anului 2015…………………………………..48

Tabelul 4.4. Desfășurarea fenofazelor de vegetație la soiurile Gelu și Paula cultivate în podgoria Iași………………………………………………………………………………………………..48

Tabelul 4.5. Fertilitatea soiurilor Gelu și Paula în podgoria Iași…………………………………50

Tabelul 4.6. Productivitatea soiurilor Gelu și Paula în podgoria Iași……………………………51

Tabelul 4.7. Producția de struguri la soiurile Gelu și Paula în podgoria Iași……………………52

Tabelul 4.8. Caliatatea producției………………………………………………………………..52

INTRODUCERE

Viticultura reprezină ramura tradițională a agriculturii, ce ocupă un loc bine determinat în ecomonia agricolă și implicit în cea națională, importanța sa fiind dată de un cumul de avantaje dintre care cele mai notabile sunt: însemnata valoare nutritivă a strugurilor reprezintă o importantă sursă de hrană, contribuind la buna funcționare a organismului prin aportul deosebit de vitamine, acizi organici, polifenoli, zaharuri ușor solubile și alți compuși care contribuie la revitalizarea organismului, la ameliorarea sau tratarea unor afecțiuni; un alt benificiu adus de această cultură este asigurarea locurilor de muncă, deoarece se stie faptul că în multe zone de cultură a viței de vie, aceasta reprezintă singura sursă de venituri pentru locuitorii din arealul respectiv, iar adaptabilitatea acestei plante la condiții de sol și climă nefavorabile altor culturi contribuie la buna exploatare a fondului funciar. Viticultura odată cu dezvoltarea sa ajută la funcționarea altor sectoare deosebit de importante pentru economie, cum ar fi industria alimentară (producerea de compoturi, stafide, gemuri, sucuri natural etc.), industria producătoare de ciment, sârmă, mașini și utilaje, industria chimică (pesticide, erbicide, fungicide etc.); iar pe lângă acestea datorită diferitelor forme de conducere ajută la crearea de spații de relaxare prin amenajarea grădinilor cu aspect rustic.

Viticultura este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, în țara noastră dovezile arheologice arată existența acestei culturi încă din epoca bronzului, drept mărturii fiind diferitele unelte specifice găsite de arheologi (cosoare dacice din fier), frunze fosilizate, semințe carbonizate etc. De-a lungul timpului atât în țara noastră cât și pe plan mondial, suprafețele ocupate cu plantații viticole au fluctuat datorită interacțiunii dintre acestea și diferite probleme întâlnite, cum ar fi, apariția unor boli și dăunători noi, în special apariția atacului de filoxeră, care datorită gradului ridicat de răspândire și a necunoașterii la momentul respectiv a unor metode de limitare sau stopare a atacului, a dus la decimarea plantațiilor viticole, care mai apoi au început să se refacă prin intermediul vițelor altoite pe potraltoi americani, sau pe seama hibrizilor direct producători. Odată cu introducerea în cultură a acestor hidrizi, care prezintă o tehnologie de cultură relativ simplă, plantațiile de vițe nobile au prezentat un regres în favoarea plantațiilor de hibrizi. Mai apoi statul a impus luarea unor măsuri de reconversie a plantațiilor, de defrișare la viilor de hibrizi în vederea creșterii suprafețelor cultivate cu vițe nobile. Pe lăngă aceste măsuri, statul a interzis plantarea hibrizilor direct producători pe suprafețe mai mari de 0.1 ha, iar această tendință de reducere a acestor plantații în favoarea celor cu vițe nobile continuă și în zilele noastre.

Condițiile climatice deosebit de favorabile culturii viței de vie, au făcut ca țara noastră să fie mereu una viticolă, cu toate obstacolele întâlnite de-a lungul timpului, tendința actuală fiind de relansare a viticulturii. În funcție de parametrii ecoclimatici întâlniți în fiecare zonă a țării s-a realizat o zonare judicioasă a soiurilor de viță de vie, astfel încât să se poată susține potențialul productiv al fiecărui soi, prin urmare a rezulat un număr de 8 regiuni viticole în cadrul cărora vița de vie întâlnește condiții optime de creștere și dezvoltare.

În urma oricărui proces de ameliorare a viței de vie, odată cu obținerea unui soi nou, se trece la observarea modului în carea acesta reacționează în interacțiune cu factorii climatici din diferite zone, în vederea stabilirii arealelor în care soiul respesctiv se comport cel mai bine.

În lucrarea ce urmează s-au făcut o serie de observații privind viabilitatea mugurilor, fertilitatea, productivitatea și producția, și nu în ultimul rând calitatea recoltei, soiurilor Gelu și Paula, pantru a aprecia comportarea lor și influența temperaturilor negative din sezonul rece, manifestate în cadrul Colecției Ampelografice a Disciplinei de Viticultură, din „Ferma Vasile Adamachi” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

1.1Importanța viticulturii

Viticultura reprezintă ramura tradițională a agriculturii, ce ocupa un loc precis în cardrul economiei agricole și implicit în cel al economiei naționale. Importanța acestei științe derivă din numeroasele sale avantaje, ce pot fi privite atat din punct de vedere social cât și economic. Dintre aceste avantaje amintim: deosebita importanță alimentară, valorificarea superioară a fondului funciar, asigurarea unui număr semnificativ de locuri de muncă, o însemnată sursă de venit, bază de materii prime pentru industria alimentară și nu în ultimul rand rolul sau peisagistic.

Importanța alimentară rezultă din aportul semificativ de vitamine, acizi organici, zaharuri simple, săruri minerale, polifenoli, compuși azotați, substanțe pectice, din strugurii proaspeți, must sau stafide, substanțe ce au asupra organismului uman un effect reconfortant, energizant, minerslizant și terapeutic. Efectul energizant asupra sistemului nervos și al celui muscular, se datorează, conținutului în zaharuri ușor asimilabile (fructoză, glucoză) circa 13-25%. Alte efecte benefice asupra organismultu sunt: stimularea secreției biliare prin actiunea tartratului acid de K, intensificarea circulației sanguine (Fe și Mg), întarirea oaselor (sărurile de Ca). Toate aceste substanțe, dar și conținutul ridicat de apa (75-80%) ajută la hidratarea organismului, la atenuarea unor boli sau chiar la vindecarea lor (afecțiuni ale ficatului și splinei, probleme digestive, respiratorii, anemie), cat și la îngrijirea tenului. În mod tradițional, frunzele viței de vie se folosesc la învelirea sarmalelor, atat în stare proaspătă cât și în stare conservată prin suprasărare. Alaturi de strugurii în stare proaspătă și de must, efecte benefice pentru organism prezintă și vinul, care este un produs din struguri, rezultat în urma fermentației alcoolice, considerat ca fiind “cea mai sănătoasă și igienică băutură”(L.Pasteur, 1878). Din semințele strugurilor se extrage un ulei deosebit, folosit în alimentație și care, bineînțeles, asigură producătorilor venituri importante.

Fig. 1.1. Ulei din semințe de struguri

(Sursa:https://www.google.ro/search?q=ulei+de+seminte+de+struguri)

Importanța viței de vie în ceea ce privește valorificarea fondului funciar derivă din faptul că acestă cultură se poate realiza pe terenuri nefavorabile altor culturi, erodate, în pantă sau pe nisipuri, având rezultate chiar foarte bune. Mai mult de atat, cultivarea acestei specii pe terenurile în cauză, ajută la stabilizarea lor (a terenurilor în pantă), a reducerii eroziunii dar și sustinerea proceselor de solificare.

Locurile de munca asigurate de viticultură sunt rezultatul unui volum de forță de muncă ridicat, aproximativ 80-100 z.o./ha., plus sectoarele de prelucrare a strugurilor și de producere a materialului săditor (pepiniere), în zonele viticole majoritatea oamenilor caștigândufolosit în alimentație și care, bineînțeles, asigură producătorilor venituri importante.

Fig. 1.1. Ulei din semințe de struguri

(Sursa:https://www.google.ro/search?q=ulei+de+seminte+de+struguri)

Importanța viței de vie în ceea ce privește valorificarea fondului funciar derivă din faptul că acestă cultură se poate realiza pe terenuri nefavorabile altor culturi, erodate, în pantă sau pe nisipuri, având rezultate chiar foarte bune. Mai mult de atat, cultivarea acestei specii pe terenurile în cauză, ajută la stabilizarea lor (a terenurilor în pantă), a reducerii eroziunii dar și sustinerea proceselor de solificare.

Locurile de munca asigurate de viticultură sunt rezultatul unui volum de forță de muncă ridicat, aproximativ 80-100 z.o./ha., plus sectoarele de prelucrare a strugurilor și de producere a materialului săditor (pepiniere), în zonele viticole majoritatea oamenilor caștigându-și traiul din asta.

Cultura viței de vie asigură venituri semnificative, îndeosebi în cazul strugurilor de masă care sunt valorificați la un preț superior soiurilor pentru struguri de vin, producțiile sunt mai mari, dar și datorită vinurilor obținute care au o mare cautare atat in țara noastră cât și peste hotare. Pe langă acestea, în zonele de deal, unde doar cultura viței de vie întâlnește condiții favorabile, pentru populația din perimetrul respectiv, aceasta reprezintă de cele mai multe ori unica sursa de venit.

Viticultura este deasemenea și un pilon pentru dezvoltarea industriei alimentare (producerea compoturilor, stafidelor, gemurilor, sucurilor naturale de struguri etc.), dar și pentru industria producatoare de mașini și utilaje, ciment, sârmă, substanțe chimice.

Vița de vie este o plantă folosită și în amenajarea grădinilor și diferitelor spații destinate relaxării, atunci cand se dorește a se crea o atmosferă rustică, prin diferitele sale forme de conducere.

1.2. Situația viticulturii pe plan mondial

Cultura viței de vie este răspandită atât în emisfera nordică, unde ocupă circa 90% din suprafața cultivată cu această specie, cât și în emisfera sudică unde se gasește pe suprafețe ceva mai reduse. În decursul istoriei, aceasta cultură a prezentat numeroase fluctuații în ceea ce privește suprafața ocupată, acestea fiind urmari ale diferitelor dificultăți aparute în cursul evoluției (atacul unor daunatori și boli necunoscute pana la momentul respectiv: filoxeră, mană, fainare), a schimbăriilor făcute în cadrul tehnologiilor de cultivare, evoluției condițiilor pedoclimatice, creșterea populației și implicit a cererii pe piață a produselor de natură viti-vinicolă.În funcție de aceste considerente, dar și de temperatura medie anuală optimă pentru cultura viței de vie (+9…+21 0C), suprafața viticolă este repartizată pe continente asemeni tabelului 1.1, și în cadrul principalelor țări producătoare, în tabelul 1.2.

Tabelul 1.1

Repartizarea pe continente a suprafeței viticole mondiale

(după O.I.V., citat de Dejeu L. 2010)

Dacă în Europa vituația viticulturii a avut parte de un regres, se pare ca alte continente au prezentat o tendință de dezvoltare, ca de exemplu: Asia de la 17.3% la 21.1%, America de la 9.9% la 12.8%, Africa de la 4.2% la 5.0 %,iar Oceania o ascendență cu 1.8%.

Tabelul 1.2.

Principalele țări viticole ale lumii

(dupa O.I.V., citat de Dejeu L., 2010)

În cadrul principalelor țări producătoare se vede aceeași decadere generală a suprafețelor viticole, dar cu toate acestea se putem nota o dezvoltare a acestor suprafețe în unele țăricum ar fi: China, S.U.A. și Iran.

Cu toate ca suprafețele viticole au avut aceste fluctuații, cu tendință de scadere, se pare ca producția mondială de vin a marcat o oarecare creștere,cel puțin în ultimii ani, fapt ce se poate remarca în tabelul 1.3. Astfel, se poate vedea ca primul loc este revendicat de Italia cu o producție de 17.2 milioane hl, urmată de Spania (16,4 milioane hl), Franța (13,7 milioane hl). În ceea ce privește țara noastră se poate observa că dacă în anii 1991-1995 ocupa locul 8 cu o producție de 5.53 milioane hl, la nivelul anului 2010 se situează abia pe locul 12 pe plan mondial, producția de vin fiind de 5.16 milioane hl.

Tabelul 1.3.

Producția de vin în principalele țări vitivinicole

(după O.I.V., citat de Dejeu L., 2010)

Fig. 1.2. Producția mondială de vin

(sursa: https://www.google.ro/search =productia+mondiala+de+vin)

1.3. Situația viticulturii în România

Condițiile climatice deosebit de favorabile pe care vița de vie le întâlnește în zonele majoritare ale țării, au facut posibilă cultivarea acestei specii înca din cele mai vechi timpuri, încă din epoca fierului, drept marturie stând descoperirile arheologice, care au adus la suprafață unelte specific viticulturii (cosoare dacice din fier), semințe carbonizate, frunze fosilizate. Se consideră că marele rege Burebista, la sfatul preotului Deceneu, a ordonat distrugerea plantațiilor viticole, astfel încât poporul dacic să își ducă traiul după porunci, în lipsa vinului, fapt relatat de istoricul și geograful Strabon.

Alte dovezi ale existenței viticulturii pe tărămurile noastre încă din vremea strămoșilor noștri geto-daci sunt o serie de cuvinte care sau moștenit de-a lungul timpului, în limba română: butuc, curpen, strugure.

Ocuparea Daciei de către romani, care au adus cu ei atât cunoștințele lor bogate în ceea ce privește cultura viței de vie cât și o serie de soiuri din zona mării Mediterane, a marcat cea mai mare dezvoltare a viticulturii din perioada antichității. Apogeul atins în decursul conviețuirii daco-romane a ramas ilustrat pe o medalie pe care „se află gravată imaginea unei femei care șade pe o stâncă ținând în mână un stindard roman, iar alături de ea doi copii, dintre care unul ține în mână spice de grâu, iar celălalt un strugure, ambele simboluri reprezentând bogățiile de bază ale provinciei” (după C. C. Giurăscu, 1969, citat de C. Țârdea și L. Dejeu, 1994). Din aceeași perioadă datează: o scriere, reprezentând un testament în care este specificată ca moștenire „două iugăre de vie”; teascul roman,confecționat din calcar; pietre funerare gravate cu lăstari de viță de vie; cât și formarea terminologiei viticole de origine latină: must (mustum), vie (vinea), vin (vinum), viță de vie (vitis).

În perioada marilor migrații viticultura face un pas înapoi în ceea ce privește dezvoltarea sa, dar cu toate acestea, în țara noastră este păstrată sub forma unei ocupații tradiționale, în zonele mai puțin favorabile altor culturi (zonele submontane și intramontane), ea reprezentând o condidiție de supraviețiure, fapt dovedit de pastrarea lexicului viticol format in perioada conviețiurii daco-romane, cât și atribuirea unor denumiri cu inspirație viticolă unor localități din zonele respective (Viile, Podgoria, Viișoara,etc.).

În perioada feudală cultura viței de vie este întâlnită în deosebi la curțile mănăstirești din Transilvania, iar mai apoi, după colonizarea sașilor, viticultura este răspândită între „Târnave și Mureș, zonă care figura pe hărțile timpului sub denumirea de: „Weinland” (Țara viului) ” (după C. Țârdea și L. Dejeu, 1994). Cercetările efectuate au arătat că în perioada respectivă nu erau încă folosite formele semiînalte sau înalte de conducere (cu sistem de susținere), vițele tăindu-se în elemente scurte de rod, lăstarii erau legați deasupra butucului, acest sistem cunoscăndu-se astăzi sub denumirea de „cultură oloagă”.

Începutul capitalismului (sec. XVII- XVIII) evidențiază o ușoara orientare către concentrarea plantațiilor de vii pe podgorii și crearea unor sortimente de soiuri specific fiecarei zone, astfel: podgoria Odobești cuprindea soiurile: Galbenă (Galbenă de Odobești), Plăvană sau Plăvaie, Crăcană sau Rară neagră și Verdea; podgoria Drăgășani, Braghină, Cârlogancă sau Crâmpoșie, Razachie și Gordan. În plantațiile din Transilvania se cultivau soiuri locale cum ar fi: Fetească de Ardeal (Galbenă), Ploapa, Ranca, Ruginoasa, Iordovană (Iordană), dar și câteva soiuri noi duse din Ungaria: Furmint, Hovis, Bakator. Despre zona Moldovei, marele cărturar Dimitrie Cantemir, afirma în lucrarea sa „Descriptio Moldavie” (1716) ca: „toate celelalte bogății ale pământului Moldovei le întrec viile alese, înșiruite pe o lungă fâșie între Cotnari și Dunăre”.Din această perioadă cultura viței de vie marcheză o usoară modernizare, în sensul că, sunt adoptate noi distanțe de plantare, forme de conducere și sisteme de tăiere specific (cercul ardelenesc, evantaiul de Dealul Mare, umbrela moldovenească), menite să crească potențialul specie.

Perioada filoxerică a reprezentat cea mai critică perioadă întălnită pe parcursul evoluției viței de vie, care a determinat distrugerea în masă a podgoriilor din toate regiunile viticole, fapt datorat în primul rând rapidității de răspăndire al acestui dăunător, iar în al doilea rând necunoașterii mijloacelor de combatere sau de limitare a atacului. În încercarea de a proteja viile nefiloxerate și de a le salva pe cele deja afectate de filoxeră, statul a format o comisie „Comisia filoxerică” (1884), menită sa gasească metode de distrugere al acestui dăunător, originar din America. Dintre aceste metode amintim: inundarea plantațiilor viticole, injectarea diferitelor substanțe gazoase în sol pentru extirparea formei radicicole a daunatorului, formă care s-a dovedit a fi cea care produce cele mai înseminate pierderi. Din moment ce toate aceste metode nu au dat rezultatele mult așteptate, în anul 1888 are loc primul import de hibrizi direct producători, pe seama cărora se urmărește refacerea plantațiilor distruse, aceștia având un grad mai ridicat sau mai scazut de rezistență la atacul filoxerei, dar prezentând totodata și câteva neajunsuri, dintre care cel mai important fiind calitatea inferioară față de vițele nobile (gust foxat caracteristic, aciditate ridicată, conținut scăzut în zaharuri etc.), dar și realizarea unor producții mult mai mici comparativ cu vițele din plantațiile inițiale. Astfel, din cauza acestor dezavantaje ale folosirii hibrizilor direct producători (H.D.P), s-a trecut la altoirea vițelor nobile pe vițe americane (portaltoi), deoarece s-a constatat ca acestea din urmă ar fi dobândit rezistență la filoxeră. Odată cu importul de portaltoi americani, în țara noastră au fost introduse soiuri străine, care fie au luat locul unor soiuri autohtone, fie au fost cultivate alături de acestea și de hibrizi, astfel încat, la finalul acestei perioade, podgoriile erau reprezentate de un „mozaic” de soiuri și hibrizi.

În etapa postfiloxerică este continuată lupta împotriva acestui dăunător, sunt realizate tot mai multe lucrări de cercetare, publicații despre viticultură, astfel încăt se poate afirma că aceasta este perioada în care se pun bazele viticulturii. Pentru a contribui la refacerea acestui domeniu sunt înființate școli de ucenici, iar mai apoi școli inferioare de viticulture, in vederea pregătirii viitorilor specialiști. În anul 1932 sunt delimitate arealele de cultură a viței de vie, stabilindu-se astfel zonele de producere a vinurilor de calitate de origine controlata (DOC) și este întocmită harta viticolă a României, iar la o scurtă perioadă sunt înființate primele stațiuni de cercetări viticole, la Odobești și Drăgășani, cât și Secția de viticultură și horticultură din cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R.). În anul 1957, Secția de viticulture și horticultură devine Institutul de Cercetări Horticole(ICHV) cu două secții component,de Viticultură și Vinificație, pentru ca în 1967 să ia naștere Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație (ICVV) Valea Călugărească, care îndrumă activitatea a 10 stațiuni viti-vinicole din țară (Iași, Odobești-Vrancea, Bujoru Galați, Blaj-Alba, Pietroasele-Buzău, Miniș-Arad, Drăgășani-Vâlcea, Ștefănești-Argeș, Greaca-Giurgiu și Murfatlar-Constanța.

Înființarea facultăților de horticultură din Iași (1951), București (1948), Craiova (1962) și Cluj (1967) determină o mai bună specializare a inginerilor horticultori, rezultând o amplificare a activității de cercetare, prin afirmarea unor personalităti ca: T. Martin, Gh. Constantinescu, M. Oprean, V. Juncu, I. Alexandrescu și alții, ale căror cercetări erau publicate în buletinele facultății.

1971 este anul în care se formează Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), prin care este urmărită și orientată activitatea de producție, învățământ și cercetare, dar care face și legătura cu Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), cât și cu alte organisme internaționale cum ar fi: UE, OMS, FAO. Rezultatele obținute în urma diferitelor experiențe sunt valorificate în numeroase lucrări publicate în anuale, buletine și reviste internaționale: „Academia Italiana della Vite e del Vino (AIVV)”, „Buletin de l’OIV”. Din numeroasele lucrări în viticultură, publicate postbelic, menționăn: „Ampelografia României” , editată în 8 volume, sub coordonarea academicianului Gh. Constantinescu, între anii 1962-1971, „Tehnologia culturii viței de vie pe nisipuri” de P.Baniță (1972), „Oenoclimatul României” de Șt. Teodorescuși colaboratorii (1987), „Viticultură generală” de M. Oprean (1975).

În vederea diminuării suprafețelor cultivate cu hibrizi direct producători, legislația actuală prevede ca în zonele din afara regiunilor viticole, plantarea acetora (HDP) pe o arie de peste 0,1 ha să fie interzisă, astfel, plantațiile hibride actuale sunt de tip familial, producția obținută fiind destinată consumului propriu.

În prezent țara noastră cuprinde 8 regiuni viticole: Dealurile Moldovei, Dealurile Munteniei și Olteniei, Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, Podișul Transilvaniei, Dealurile Crișanei și Maramureșului, Dealurile Banatului și nu în ultimul rând nisipurile din sudul țării (fig. 1.3).

Fig. 1.3. Regiunile viticole ale României

(Sursa:https://www.google.ro/search =regiunile+viticole+ale+romaniei)

Pentru relansarea (reînvierea) viticulturii românești, trebuiesc urmărite o serie de obiective, și anume:

Restructurarea suprafețelor viticole din arealele delimitate în vederea cultivării cu predirecție a viței de vie, prin diminuarea ariilor cultivate cu hibrizi direct producători și plantarea soiurilor nobile

Reconversia vechilor plntații – prin plantarea soiurilor autohtone de o calitate superioară și a celor solicitate pe piață

Îmbunătățirea calității produselor – prin ameliorarea și selecția soiurilor ce prezintă însușiri calitative deosebite

Scăderea ponderii vinurilor de masă, în favoarea vinurilor cu indicație geografică (IG) și a celor de origine controlată (DOC)

Marirea ritmului de plantare anuala până la 5000-6000 ha cu vițe nobile, la mare cautare atât pe piața internă cât și pentru export

Crearea și extinderea în cultură a unor soiurilor și clone valoroase

Obținerea unor portaltoi care sa prezinte o mai bună adaptabilitate la condițiile pedoclimatice întâlnite în țara noastră și promovarea lor.

Tabel 1.4.

Situația viticulturii în România

(Statisticul Anual al României, MAPDR, ONVV – 2008)

Din tabelul anterior în care este prezentată situația viticulturii pe plan național (tab. 1.4) se poate observa evoluția suprafețelor viticole, a producțiilor de struguri (de vin/de masă), a producțiilor de vin (DOC, IGR, VM) (albe/roșii), a consumului mediu de vin (litri/locuitor/an), a consumului mediu de struguri de masă (kg/locuitor/an), cât și a consumului de stafide (kg/locuitor/an); parametri care înregistrează o tendință clară de ascensiune, fapt ce denotă că viticultura românească este pe calea relansare.

1.4. Istoricul podgoriei Iași

Suprafețele viticole de pe teritoriul județului Iași sunt menționate în documente istorice încă din secolele XIII – XIV, alături de alte podgorii din cadrul regiunii viticole Dealurile Moldovei, cum ar fi: Huși, Cotnari, Uricani. Conform datelor înscrise în Codexul lui Marco Bendini, podgoriile Iașiului alături de podgoriile Huși și Odobești sunt considerate a fi printre vechile podgorii ale Moldovei.

Ariile viticole ale zonei Iași, vechiul târg, care a devenit principala resedință domnească iar mai apoi capitala Moldovei, au atins de foarte multe ori, iar în unele perioade chiar au depășit valoarea podgoriilor Nicorești, Huși și Odobești, fapt realizat grație condițiilor favorabile pe care cultura viței de vie le întâlnește în această zonă, a suprafețelor considerabile, cât și a numărului de proprietari, al prețurilor și tranzacțiilor desfășurate.

În perioadele de debut a acestei culturi, suprafețele cele mai importante erau deținute de mănăstiri, boieri, negustori și târgoveți. Prima atestare documentară a viilor din Iași datează din secolul XV, când Stefan cel Mare a donat mitropoliei din Suceava o suprafață viticola situată pe teritoriul pe care mai târziu a fost cunstriută mănăstirea Frumoasa, suprafață ce a fost cumpărată cu 60 de zloți „…am dat Mitropoliei noastre, via care se află între Socola și Bucium, pe care am cumpărat-o cu proprii noștri 60 zloți…”.

Viile din Dealul Copou sunt semnalate in anul 1575 pe data de 5 mai, în documente potrivit cărora aceste vii au fost daruite de către Gavril Monahul, fost mare vistier, manastirii Sfântul Sava, cu dorința ca el și neamul său să fie pomeniți „… Gavril Monahul, fost mare vistier dăruiește Mănăstirii Sf. Sava 4 fălci de vie din hotarul Iașului, în dealul Copoului cu grădini și case pentru a i se face pomenire lui și neamului său…”.

După anul 1564, cand capitala Moldovei a fost mutată de la Suceava la Iași, prin hotărârea impusă de domnitorul Alexandru Lăpușneanul, suprafețele viticole ieșene sunt menționate in diferite scrieri din ce în ce mai des. Astfel: în anul 1584, pe 4 noiembrie, în catastiful averii mănastirii Galata din Iași este specificat: „ 5 falci de vie la Vorovești “, în 1589 pe 6 mai, domnitorul Eremia Movila a atestat prorietatea aceleiași mănăstiri asupra unor „(…) vii și locuri de prisaci… la Galata”, iar în timpul domnitorului Miron Branovschi, 1626, acesta oferă mănăstirii „Sf. Sava” din Iași, moșia satului Uricani „(…)care este metoh al sfintei și marii mănăstiri a Sfântului Sava din Ierusalim, cu un sat, anume Uricanii pe Bahlui, care este în ținutul Cârligăturii, care sat este drept de cumpărătură al domniei mele, cu drepții și proprii noștri bani, și diresul pe care l-am dat la această sfântă mănăstire, ca să fie acest sat mai sus scris, anume Uricanii pe Bahlui , cu mori pe Bahlui, drept ocin , și dani, și mila de la domnia mea sfintei mănăstiri numite Sfântul Sava .”

Date consemnate de diferiți vizitatori străini arată că doar în vecinătatea Iașilor există numeroase vii, potrivit italianului Niccolo Bassi (1633-1639), dupa Bogdan Bakșic (1641) vinurile din Iași, deși „erau puțin cam acrișoare” erau cumparate de negustorii din Polonia, iar francezul Phillippe le Masson du Pont (1686) afirma că dealurile de la Buciumi (Bucium) erau acoperite în totalitate cu vii, mai înalte decât cele din țara sa, iar vinurile obținute erau albe și foarte bune.

Viile de la Miroslava sunt încredințate călugărilor de la Galata, de către Vasile Lupu, în secolul XVIII, când menționează aceste plaiuri „care acolo se așaza în păduri . Altă știintă pentru rânduiala viilor ce s-au făcut, acolo, în pădure întregi în hotar și într-acea braniște a sfîntei mănăstiri, cand au venit acum în zilele domniei mele oameni megieși dintr-al nostru târg din Iași și din alte locuri și au cerșit cu mare odârșie pre rugătorii noștri de la sfânta mănăstire mai sus zisă ca sa îi lese pe dânșii de al lor bună voie slobozi , ca să taie pădurea întregă și să-și facă ei vii acolo cu pomi în acel hotar al sfîntei mănăstiri. Iar rugătorii noștri călugări i-au lăsat pre dânșii ca să-și facă vii cu pomi, precum sunt și-n alte hotare împrejur aici în Iași “.

Preocuparea pentru cultura viței de vie în zona Iașului este evidențiată de hotărârea lui Dimitrie Cantemir (14 aprilie 1687), de a împuternici mănăstirea Galata „(…)să facă cunoscut celor care au vii pe locul mănăstirii, la Miroslava, și au fugit, pustiindu-le viile, încă din zilele lui Duca Vodă, să meargă să își lucreze viile până la Sfântul Gheorghe, iar pentru cei care nu vor veni, sa le lucreze mănăstirea, sau să le dea cui vor voi să le lucreze “.

Ariile viticole situate în partea sudică a hotarului târgului Iașilor sunt cele mai vechi, datând din perioada lui Ștefan cel Mare, care, a încredințat o vie din zona Buciumului, mănăstirii din Suceava (1469), moment din care suprafețele au început să se extindă astfel încât dealurile erau acoperite cu vii până pe muchie, pe marginea drumului care duce spre satul actual Păun.

În partea de vest și sud-vest, pe teritoriul comunei Buciumi, se întindeau viile atestate documentar: Dealul Buciumi și Dealul Vorniței (1654), Dealul Brânzii (1685 – 1686), care au aparținut mănăstirii Clatea, iar în urma distrugerii acestui lăcaș, viile au revenit mănăstirilor Dancu, iar mai apoi Sf. Ioan Gură de Aur (1685, 1702, 1710)

La vest de Buciumi se întindeau plaiurile viticole ale mănăstirii Socola, pe Dealul Călugărițelor și pe Dealul Coroiului, la sud de Valea Vișanilor, meleaguri pe care mai târziu este atestat un cătun(sat) ce poartă denumirea podgoriei (Vișani) între anii 1838 – 1860.

Spre apus de Socola erau situate viile de pe Valea lui Irimia, una dintre ele fiind denumită „via domnească”, iar partea de vest a Iașului era ocupată cu viile Miroslavei, care aparțineau de mănăstirea Galata, ctitorită de voievodul Petru Șchiopul înainte de 1589.

În ceea ce privește partea nordică a Iașului, s-a constat că mănăstirea Sf. Nicolaie din Țarină, ctitorită de Aron-Vodă, avea o vie în Copou, alături de mănăstirea Sf. Sava.

Ultima zonă viticolă a Iașului, în partea de nord-est este reprezentată de plantațiile viticole de la Șorogari, vii ce aparțineau: bisericii Nicorița din Tătărași (după 1629), mănăstirii Dancului (1713, 1738), Golia (în 1639, 1663), Pângărați (1647), mănăstirea Sf. Vineri din Iași (în 1647, 1669), mănăstirea Galata (în 1663, 1669), biserica Bărboi din Iași (în 1669).

Se poate observa cu ușurință ca caracteristica central a viticulturii din perioada respectivă o constituie proprietatea mănăstirească. Datorită faptului că plantațiile viticole se întindeau pe suprafețe considerabile, iar oamenii mănăstirilor nu puteau face fața lucrărilor de îngrijire, de recoltare a viței de vie, se recurgea la aducerea forței de muncă din zonele alăturate în schimbul exceptării de la plata dărilor către bisercă, în urma unor condiții stabilite între perdonalul bisericesc și satele din care erau aduși lucrătorii.

A urmat o perioadă dificilă în care din cauza atacurilor tătarilor, polonezilor și cazacilor, numeoase vii au rămas nelucrate, mănăstirile fiind nevoite sa le ofere în condiții avantajoase, localnicilor pentru a fi lucrate.

În perioadele prospere, viilor li se acorda o atenție deosebită realizându-se îngrădirea lor prin plantarea de pomi în vederea protejării acestora, constriurea de crame și nu în ultimul rând angajarea unor specialiști numiți „vieri”.

Anul 1863 aduce o serie de schimbări, dintre cele mai importante fiind secularizarea unor arii viticole destinate unor centre religioase de peste hotarele țării (din Palestina, Siria, Athos), trecerea acestora în proprietatea statului și administrarea lor de Ministerul Agriculturii și Domeniilor. Pe suprafața acestor moșii s-au facut multiple împroprietăriri ce au condus la diminuarea ariilor viticole, iar după atacul filoxerei (sfârșitul secolului XIX), refacerea vechilor plantații s-a realizat prin plantarea vițelor altoite. Astfel s-a ajuns ca între anii 1863-1949 cei mai mulți dintre deținătorii suprafețelor ocupate de vii să fie reprezentați de orășeni: profesori, avocați, militari, medici; cât și de viticultori recunoscuți.

Pentru dezvoltarea viticulturii în podgoriile Iași, a fost înființată pepiniera viticolă de la Vișan (1893), au fost instruiți și formați în cadrul unei școli specializate, maiștri și altoitori, iar in anul 1900 a fost inițiată o societate care încuraja buna practică viticolă prin premierea celor mai buni „podgoreni” care obțineau rezultate remarcabile și ajutau la extinderea soiurilor valoroase de viță de vie.

În 1938 se conturează zonele viticole din împrejurimile Iașului astfel: zona Bucium – 902,43 ha care cuprinde plantațiile de la Vlădiceni, Pietrărie, Bucium și Vișan, cu 99 % viță nobilă altoită; zona Miroslava – 185,52 ha distribuite în satele Valea Adâncă și Galata, cu 80 % vie altoită; zona Șorogari – 148,49 ha, cu 60 % vie altoită; și zona Copou – 316,21 ha cu 95 % viță altoită (tab. 1.5).

Tabel 1.5

Zonele viticole din Iași

1.5.Influența temperaturii asupra viței de vie

Temperatura alături de umiditate, reprezintă principalul factor ce contribuie la delimitarea arealelor de cultură economică a viței de vie pe plan mondial, prin influența sa asupra declanșării și parcurgerii tuturor fenofazelor prin care plantele trec de-a lungul perioadei de vegetație, determinând cantitatea și calitatea recoltei de struguri.

Temperatura (energia termică) are ca principală sursă radiația solară, care, odată ajunsă la nivelul solului este transformată în energie caloric, a cărei influență se manifestă prin nivelul și durata sa.

În ceeace privește nivelul temperaturii, acesta poate fi optim pentru desfășurarea anumitor fenofaze, minim sau maxim. Experiențele au arătat că vița de vie necesită, pentru tercerea din perioada de repaus vegetativ în cea de vegetație, depășirea unui prag biologic inferior al energiei termice a aerului de 10◦C. Inițial această valoare a fost denumită convențional „zero biologic”, ca mai apoi să fie înlocuită cu noțiunea de „zero de creștere”, din considerentul că toate procesele de creștere se sfârșesc și se declanșează sub și de la temperature de 10◦C.

Acțiunea peridiocității temperaturii din zona temperată a globului a determinat manifestarea unui careacter ciclic al viței de vie diferențiindu-se astfel: perioada de vegetație care în mod convențional se desfășoară în intervalul 1 aprilie și 31 octombie, marcate de „plânsul” viței de vie prin care se face debutul perioadei de vegetație, și căderea frunzelor prin care este evidențiată intrarea în cea de-a doua perioadă a ciclului anual și anume perioada de repaus relativ.

Este de precizat că fiecare fenofază prin care plantele trec în decursul perioadei de vegetație prezintă praguri biologice minime, care permit desfășurarea proceselor biologice dar într-un ritm redus; praguri biologice optime, în condițiile cărora plantele cresc și se dezvoltă corespunzător; și praguri biologice maxime care odată depășite pot dăuna plantelor prin blocarea desfășurării anumitor procese.

Principalele influențe ale acțiunii temperaturii în diferite fenofaze de vegetație:

Declanșarea înfloritului se realizează odată cu atingerea pragului inferior de 15-17◦C, optim la 20-25◦C; temperature inferioare determină apariția fenomenelor de meiere și mărgeluire ca urmare a fecundării defectuase a florilor

Creșterea boabelor începe de la 20◦C, maturarea boabelor solicit temperaturi de 17◦C, iar maturarea (coacerea) lemnului necesită 12◦C, în cazuri contrare limitele superioare sau inferioare pragurilor biologice, determină sensibilizarea butucului la atacul unor boli și dăunători, scăderea rezistenței la ger ca urmare a unei maturări insuficiente a lemnului, nediferențierea corespunzătoare a mugurilor de rod meniți să asigure recolta anului următor, obținerea unor recolte nefatisfăcătoare din punct de vedere economic etc.

O deosebită importanță pentru cultura viței de vie o reprezintă temperaturile minime nocive, care sunt capabile să afecteze într-o mare măsură uneori chiar să distrugă anumite elemente ale plantei aducând prejudice foarte mari plantației. Astfel , „vârful lăstarilor și frunzele sunt afectate începând de la -0,2…-0,3° C, baza lăstarilor si frunzele mature de la -0,5…-, iar boabele de la -2…-5° C, după cum se găsesc in faza de creștere sau de maturare. În timpul perioadei de repaus vegetativ, mugurii încep să fie afectați la temperaturi cuprinse între -16…-18° C (Cardinal,Merlot) și -22…-24° C (Rkațiteli, Pinot gris). Lemnul anual al coardelor soiurilor europene rezistă până la -20…-21° C, iar lemnul multianual până la -22…-24° C. Lemnul anual al speciilor de viță americane rezistă până la -28…-30° C, iar al speciei Vitis amurensis, până la -40° C.” (după M. Mustea, 2004).

PARTEA A-II-A

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 2

CONDIȚII PEDOCLIMATICE DIN PODGORIA IAȘI

2.1. Așezarea geografică

Podgoria Iași se situează în estul, nord-estul Podișului Moldovenesc, în zona de interacțiune dintre Podișul Central Moldovenesc și Câmpia Colinară a Moldovei. Plantațiile viticole sunt repartizate astfel: sectorul de sud-est pe Câmpia Colinară a Moldovei, sectorul estic „Coasta Repedei” (Coasta Iașului) se întinde pe Coasta „de tranziție” spre Podișul Central Moldovenesc, iar sectorul Tomești-Bohotin pe fața Prutului.

Cele mai întinse suprafețe sunt reprezentate de sectorul estic, respectiv „Coasta Repedei”, alături de sectorul Tomești-Cozmești, situat pe fața Prutului, delimitând partea nordică, nord-estică a Podișului Central Moldovenesc. Dintre cele mai importante plantații amintim: Comarna, Vămeșoaia, Cozia, Vișan și Bohotin, localizate pe văile acestor coline cât și în zonele deluroase care delimitează bazinele hidrografice din regiune.

Podgoria Iași cuprinde un număr de 4 centre viticole, care se disting în mod deosebit, deoarece cultura viței de vie întâlnește condiții favorabile de mediu, Municipiul Iași având o mare tradiție locală pentru această cultură, la care se poate adăuga aportul adus de contribuțiile unor mari specialiști în domeniu, susținute de tehnologii moderne, rezultă gradul ridicat de rentabilitate a culturii viței de vie în această regiune. Centrele viticole principale aferente Podgoriei Iași sunt:

Centrul viticol Uricani – cuprinde plaiurile viticole Uricani și Găureni, din bazinele modelate de partea dreaptă a răului Bahlui, în zona de sud-vest, vest a orașului Iași.

Centrul viticol Galata – are sub coordonare un număr mai mare de plaiuri și anume: Galata, Valea Adâncă, Miroslava, Balciu, Hlince și Cetățuia; ce se întind pe platourile din partea de sud-vest și sud a orașului.

Centrul viticol Bucium – cuprinde următoarele plaiuri viticole: Vișan, Bârnova, Pietrărie, Bucium și Vlădiceni.

Centrul viticol Copou Șorogari – își are plaiurile viticole întinse la nord de Bahlui, între Valea Lupului și Valea Lungă; cuprinzând plantațiile: Șorogari, Copou-Breazu, Aroneanu, Valea Lupului și Rediu.

Aceste 4 centre viticole principale formează așa-zisa „centură viticolă” a Iașului, ocupând o proporție de circa 10-30% din suprafața agricolă a zonei; celelalte centre: Comarna, Bohotin, Covasna și Tomești ocupând versantul drept al văii Prutului.

Ferma horticolă de cercetări didactice „Vasile Adamachi” din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași, este amplasată la marginea cartierului Copou, în partea nord-vestică a orașului Iași, între coordonatele geografice de 47◦15’ latitudine nordică și 26◦30’ longitudine estică.

2.2. Factorii ecologici

2.2.1. Temperatura

Alături de umiditate reprezintă principalul element abiotic care limitează răspăndirea culturii viței de vie, aceasta influențând toate procesele biologice care se desfășoară în plantă începând de la declanșarea întrării în vegetație, care este condiționată de atingerea unui prag termic de 10◦C, numit „zero biologic”, continuând cu toate procesele de înflorire, creștere și fructificare, pâna la intrarea plantelor în perioada de repaus când temperatura mediului scade sub pragul de „zero biologic”, iar în funcție de soi, de tehnologia de cultură, dar și de gradul de maturare al lemnului, vița de vie rezistă la temperature negative mai mari sau mai mici.

Temperaturile optime pentru creșterea și dezvoltarea viței de vie sunt diferențiate în funcție de fiecare fenofază în parte, astfel:

Declanșarea înfloritului – se realizează la temperaura optimă de 20-25◦C, pragul inferior fiind de 15-17◦C; valori inferioare acestor limite determinând apariția fenomenului de meiere și mărgeluire;

Creșterea boabelor – are loc la temperatura de 20◦C

Maturarea boabelor – necesita un prag minim de 17◦C

Maturarea lemnului – 12◦C

Pentru fotosinteză este necesar un minim de 6-7◦C , un optim de 30◦C , mazimum 35-40◦C

În cadrul zonării culturii viței de vie, s-a atribuit o mare importanță temperaturilor negative din timpul iernii, dat fiind că această specie este una termofilă, sensibilă la variații și valori extreme ale temperaturii. Valorile sensibilității viței de vie la înghețurile timpurii de toamnă, la cele din timpul iernii sau la cele târzii de primăvară, depind deasemenea de fenofaza în care planta se află, de rezistența genetică a soiului, și de gradul de marurare a lemnului. Astfel: vârful lăstarilor și frunzulițele tinere sunt afectate de – 0.2◦C …-0.3◦C, frunzele mature și baza lăstarilor la -0.5◦C …-0.7◦C, boabele la -2◦C …-5◦C, în funcție de stadiul de coacere (pârgă sau maturare deplină).

Temperaturile înregistrate în decursul ultimilor ani în centrul viticol Copou marcheză o valoare medie a temperaturii aerului mai mare de 9◦C (tab.2.1), fapt ce contribuie la rentabilitarea culturii viței de vie în această zonă.

Tabelul 2.1.

Temperaturile medii lunare în perioada (2003- 2013) în Centrul viticol

Copou- Iași (°C)

Tabelul 2.2.

Temperaturile medii anuale (2003-2013) în Centrul viticol Copou-Iași(°C)

În tabelul anterior (tab. 2.2) se evidențiază clima temperat continentală a regiunii, caracterizată prin media nultianuală de +10,48◦C, și o medie multianuală a lunii ianuarie de -3,01◦C.

Tabelul 2.3

Temperaturile minime absolute înregistrate în perioada 2003-2013

în centrul viticol Copou-Iași

Temperaturile minime absolute înregistrate în centrul viticol Copou, în decursul a 10 ani (2003 – 2013), se încadrează între limitele de -14,8◦C (în 2011) și -26,9◦C (în 2010), conform tabelului 2.3, având o semnificație deosebită pentru cultura viței de vie, care reacționează în mod diferit la acțiunea acestor valori, în funcție de rezistențele genetice ale soiurilor cultivate, de poziționarea în cadrul plantației, dar în special de gradul de maturare al coardelor.

Tabelul 2.4.

Data medie și extremă a primului îngheț: minima < 0°C

Durata medie în zile a intervalului fără îngheț în Centrul viticol Copou-Iași

Tabelul 2.5

Începutul, sfîrșitul și durata medie în zile a intervalului cu temperaturi medii zilnice 0°C și 10°C în centrul viticol Copou Iași

Tabelul 2.6.

Numărul de zile cu zile de îngheț (minima < 0°C) și zile de vară

(maxima 25°C) în Centrul viticol Copou-Iași

Pentru a evalua resursele termice ale unei podgorii și gradul în care acestea satisfac cerințele soiurilor de viță de vie cultivate în arealul respectiv, este necesară cunoașterea bilanțurilor termice ce se înregistrează în podgoria în cauză. În urma colectării datelor statistice preluate din cadrul Centrului viticol Copou, s-a întocmit tabelul 2.7, în care sunt prezentate sumele gradelor de temperatură (bilanțuri termice).

Tabelul 2.7.

Bilanțul termic global în Centrul viticol Copou – Iași în perioada 2005-2013

Valoarea de 3747,31◦C a bilanțului termic global multianual arată că podgoria întrunește condiții termice favorabile cultivării soiurilor de viță de vie ce au o perioadă relative lungă de vegetație, cu maturare până în epoca a-VI-a.

Tabelul 2.8.

Bilanțul termic activ în Centrul viticol Copou-Iașiîn perioada 2005-2013

În tabelul 2.8 sunt prezentate valori ale bilanțului termic activ (∑t◦a) pe o perioadă de 9 ani, calculate prin însumarea temperaturilor medii zilnice peste 10◦C „zero biologic”, din perioada de vegetație, temperaturi la care vița de vie își poate desfășura procesele biologice de creștere și dezvoltare.

Tabelul 2.9.

Bilanțul termic util în centrul viticol Copou-Iași în perioada 2006-2013

Cultura viței de vie necesită un bilanț termic util de minim 1000◦C și analizând datele expuse în tabelul 2.9 se poate constata că Centrul viticol Copou prezintă valori superioare acestui prag, fapt ce contribuie la realizarea culturii în condiții de înaltă favorabilitate din acest punct de vedere.

2.2.2. Lumina

Pentru ca plantele viței de vie să poată sintetiza substanțe organice, este necesară desfășurarea procesului de fotosinteză, care are loc doar în condiții de lumină corespunzătoare, influența acesteia realizându-se prin durată, calitate și intensitate. Datorită cerințelor ridicate pe care le solicită, vița de vie se consideră a fi o plantă heliofilă, cultura sa dând rezultate bune în condițiile amplasării plantațiilor viticole pe terenuri iluminate și bine însorite.

Lumina prin intensitatea sa contribuie la buna derulare a procesului de fotosinteză, nivelul optim de intensitate fiind de 30.000 – 50.000 lucși, nivel la care plantele reacționează prin formarea unor lăstari cu meritale scurte și groase, frunze de un verde intens, cu mezofilul gros, capabile să furnizeze plantei hrana necesară pentru obținere unor producții rentabile. Un nivel inferior celui optim (15.000-17.000 chiar 10.000 lucși) permite desfășurarea fotosintezei, dar procesul este mult încetinit, fapt ce determină vulnerabilitatea plantei la atacul bolilor și dăunătorilor, afectează producția anului următor prin slaba diferențiere a mugurilor, iar producția anului în cauză va fi inferioară din punct de vedere cntitativ și calitativ. Dacă o intensitate a luminii inferioară pregului optim creează o serie de neajunsuri, un nivel de peste 100.000 lucși realizează blocarea procesului de fotositeză, prin acțiunea de închidere a stomatelor.

Pentru a evita aceste impedimente la înființarea plantatiilor se va avea în vedere: alegerea unor expoziții favorabile (sudică, sud-vestică sau sud-estică), orientarea pe direcția N-S a rândurilor pe cât posibil în funcție de panta terenului, aplicarea operațiunilor în verde menite să realizeze condiții corespunzătoare de iluminare și aerisire.

Durata luminii este evaluată în ceea ce privește durata zilei și suma orelor de strălucire a soarelui (insolația), aceasta din urmă fiind parametrul în funcție de care sunt apreciate resursele de lumină ale podgoriei, în tabelul 2.10 prezentându-se o evaluare a insolației din Centrul viticol Copou pe o perioadă de 10 ani (2004-2013).

Caliatea luminii influențează plantele de viță de vie prin natura radiațiilor din spectrul vizibil. Astfel, cercetările au arătat că sintetizarea vitaminei D și a substanțelor azotoase, care determină creșterea unor lăstari sănătoși, cu meritale scurte și groase, este favorizată de acțiunea radiațiilor ultraviolete; cele albastre și violete stimulează acumularea pigmenților antocianici și carotenoizi; iar radiațiile infraroșii, ca urmare a temperaturilor superioare ce le dezvoltă, provoacă distrugera clorofilei din frunze și lăstari determinând etiolarea acestora.

Tabelul 2.10

Suma orelor de stralucire a soarelui in centrul viticol Copou-Iași in perioada 2004-2013

Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire a cerului cu nori, iar cultura viței de vie necesită condiții de nebulozitate mai redusă în anumite fenofaze cum ar fi : perioada înfloritului, maturarea strugurilor și a lemnului.

Analizând datele de pe o perioadă de 10 ani (2004-2013), din Podgoria Iași, Centrul viticol Copou, asupra nebulozității, concentrate în tabelul 2.11, se poate observa că acest parametru prezintă valori maxime pe timpul sezonului rece (iarna), și minime spre finele verii și debutul toamnei, momente deosebit de importante pentru maturarea optimă a strugurilor și lemnului viței de vie.

Tabelul 2.11

Nebulozitatea medie (zecimi din bolta cerească ) (0-10) în centrul viticol Copou-Iași în perioada 2004-2013

2.2.3. Umiditatea

Mulțumită sistemului radicular bine dezvoltat care poate pătrunde în sol la adâncimi suficient de mari pentru a asigura plantei apa și substanțele minerale necesare, vița de vie este apreciată ca fiind o plantă relativ rezistentă la secetă, având capacitatea de a se adapta și în zone cu un regim hidric mai scăzut, pe terenuri în pantă și chiar pe nisipuri, cunoscute pentru slaba capacitate de reținere a apei. Gradul de rezitență a viței de vie la secetă depinde de o serie de factori dintre care un aspect deosebit îl prezintă regimul hidric din timpul toamnei și al iernii; astfel că, dacă precipitațiile din perioadele respective sunt bogate și bine reținute în sol, plantele suportă mai ușor intervalele de secetă din vară. Relativitatea rezistenței la secetă a acestei specii se explică prin prezența aparatului foliar luxuriant (mai ales la soiurile viguroase), ce prezintă o capacitate ridicată de pierdere a apei prin transpirație.

Studiile efectuate au arătat că în condițiile climei temperat continentale ce se manifestă în cadrul țării noastre și implicit a Podgoriei Iași, cultura viței de vie este posibilă în cazul unui regim al precipitațiilor de 400 – 700mm dintre care 250 – 300mm în decursul perioadei de vegetație.

Potrivit tabelului 2.12 Centrul viticol Copou prezintă valori ale precipitațiilor căzute în perioada de vegetație de peste 250mm, iar în tabelul 2.13 sunt trecute valorile precipitațiilor anuale pe o perioada de 10 ani (2004 – 2013), valori ce evidențiază gradul ridicat de favorabilitate pentru cultivarea viței de vie, chiar și în condiții de neirigare.

Tabelul 2.12

Precipitațiile (mm) căzute în perioada de vegetație în centrul viticol Copou-Iași în perioada 2004-2013

Tabelul 2.13.

Precipitații anuale (mm) din centrul viticol Copou – Iași

Tabelul anterior remarcă valori maxime ale precipitațiilor în decursul lunii iulie, moment optim pentru ca vița de vie să poată valorifica la cote maxime apa provenită din aceste precipitații, dat fiind faptul că, cerințe plantei sunt mai ridicate în această perioadă, care se suprapune cu fenofaza creșterii intense a lăstarilor și boabelor.

Pe lângă umiditatea solului, o mare importanță și implicare în desfășurarea proceselor de creștere și fructificare a viței de vie o are umiditatea relativă a aerului, care este recomandat a avea valori între 50% și 80%. Fiecare fenofază solicit o umiditate relativă a aerului diferită, astfel: pentru fenofaza de înflorit umititatea relativă trebuie să fie >55%; creșterea boabelor și lăstarilor 70 – 80%; maturarea boabelor 50 – 60%. O atmosferă deficitară în vapori de apă, cu valori mai mici de 40% perturbă procesul de fotosinteză, sub 20% blocănd aceast proces; iar o higroscopicitate excesivă determină creșterea sporită a boabelor, lăstarilor, însă planta devine mult mai sensibilă la atacul unor boli și dăunători, iar recolta deși superioară din punct de vedere cantitativ, va prezenta deprecieri calitative sub aspectul semnelor de boli, dăunători, cât și sub aspectul acumulărilor de substanțe nutritive.

Tabelul 2.14

Umiditatea relativă a aerului (%) în centrul viticol Copou Iași

în perioada 2004-2013

2.2.4. Regimul eolian

Mișcarea maselor de aer, curenții de aer sau într-un cuvânt spus vânturile, influențează creșterea și dezvoltarea viței de vie prin direcția, puterea și frecvența lor, anotimp, momentul din viața plantei (plantație tânără, plantație pe rod su în declin).

Studiile au constatat că vănturile ușoare și calde au o influență benefică asupra plantelor, mai cu seamă în perioada înfloritului când ajută la transportul polenului, determinând o bună fecundare și legare a florilor. Un alt efect benefic este prevenirea apariției bolilor, prin evaporarea apei de pe frunze, care ar crea un mediu propice pentru dezvoltarea diferitelor microorganism responsabile de apariția bolilor precum putregaiul cenușiu, boală ce produce pagube însemnate în anii ploioși.

Pe de altă parte acțiunea vânturilor reci și puternice, uneori asociate cu ploi torențiale aduc prejudicii foarte mari plantațiilor de viță de vie, prin ruperea lăstarilor tineri (în faze incipiente de dezvoltare), a strugurilor uneori chiar a sistemului de susținere.

Pentru evitarea pe cât posibil a efectelor negative provocate de vânt, se vor lua măsuri odată cu înființarea plantației, prin orientarea rândurilor pe direcția vântului dominant sau se va recurge la realizarea perdelelor de protecție.

Tabelul 2.15.

Frecvența (%) și viteza medie (m/s) pe direcții

în centrul viticol Copou Iași

Tabelul anterior (tab. 2.15) prezintă condițiile regimului eolian din Centrul viticol Copou Iași,

și se poate observa cu ușurință dominanța vântului de pe direcția NV, atât în privința frecvenței (21,5%), cât și a vitezei de deplasare (4,2m/s). Deși curenții de aer din partea nordică nu prezintă o frecvență sau o viteză foarte mare, creează probleme în perioada iernii deoarece sunt bine cunoscuți ca fiind foarte reci, de natură siberiană,purtând numele de crivăț, de aceea în plantațiile viticole din cadrul acestui centru viticol se practică tipuri de tăieri care să compenseze sarcina de muguri afectată de acțiunea crivățului.

Figura2.1. Frecvența vâtului în centru viticol Copou

Figura 2.2. Viteza medie a vântului în centru viticol Copou

2.3. Factori edafici

Datorită faptului că vița de vie crește și fructifică pe același sol (teren) o perioadă de circa 30 de ani, timp în care planta extrage din sol un volum ridicat de elemente nutritive și valorifică la cote maxime condițiile climatice din arealul respectiv, în vederea realizării unor producții ridicate din punct de vedere cantitativ și calitativ, se va acorda o atenție deosebită alegerii terenului pe care se va înființa plantația viticolă, astfel încât substratul material (solul) să corespundă cerințelor viței de vie.

2.3.1. Orografia

Relieful cuprinde doua mari trepte, Podișul Central Moldovenesc și Câmpia Moldovei, trecerea dintre ele fiind marcată de Coasta Iașului și de Fața Prutului.

Partea centrală și cea nord-estică a județului este reprezentată de sectorul sudic al Câmpiei Moldovei sau Câmpiei Jijia – Bahlui, care ocupă aproximativ jumătate din suprefața județului.

Relieful acestei zone este caracterizat de de prezența unor platouri joase (125-150m), sau a unor interfluvii colinare și deluroase ce dau un aspect vălurit. Trăsăturile morfologice de bază sunt formele cu, contururile domoale, înclinări lungi cu expoziție sud – estică, uneori făcându-și prezența și unele pante mai abrupte expuse către nord – nord-vest, versanți afectați de ploile torențiale, văi largi și lunci inundabile. Această treaptă a reliefului cuprinde plantațiie viticole aferente centrelor viticole Copou-Șorogari, Galata și Uricani.

Diferențele de altitudine dintre șesul Prutului (30 – 35m) respectiv al Bahluiului (40 – 50m), și platourile de pe Dealurile Repedea (356m), Schitului (398m), Păun (404m) formează pante înclinate între 5◦ și 25◦ cu frecvente întrebuințări viticole, situate la linia nordică și nord-estică a Podișului Central Moldovenesc, limită reprezentată de Coasta Iașului, zonă care cuprinde cele mai mari areale de cultură a viței de vie din cadrul podgoriei Iași.

Gradul ridicat de favorabilitate pentru înființarea unor plantații viticole în acest areal, este susținut de relieful ce prezintă pante cu expoziții sudice, sud-vestice și sud-estice, expoziții ce permit valorificarea corespunzătoare a resurselor heliotermice ale podgoriei, aspect cu o implicație majoră în eficiența ecomonică a culturii.

2.3.2. Solurile

Solul sau „pătura humiferă supusă lucărilor agricole” după cum o consideră unii agricultori, este substratul material pe care vița de vie își desfășoară totalitatea proceselor morfologice și biologice de creștere și fructificare pe o perioadă de treizeci de ani, uneori chiar mai mult de atât.

Datorită plasticității ridicate și a gradului mare de adaptabilitate, vița de vie oferă producții remarcabile pe aproape orice tip de sol, cu excepția solurilor halomorfe (solonceacuri și solonețuri). Experiența a arătat că cele mai bune condiții de creștere și dezvoltare pentru vița de vie se întâlnesc pe solurile din grupa molosolurilor ( clasa cernoziomurilor), apoi pe cele argiloiluviale, soliri hidromorfe și vertisoluri. Se poate observa că vița de vie este una dintre plantele care se poate dezvolta în bune condiții și poate valorifica terenurile cu soluri improprii realizării altor culturi.

Cercetarea învelișului pedologic al Județului Iași a constatat predominanța solurilor zonale din clasa cernoziomurilor (cernisoluri), cât și apariția și evoluțiaa unor soluri azonale și intrazonale cum ar fi: hidrisolurile, protisolurile, antrisolurile și salsodisolurile; care permit cultivarea în condiții favorabile de creștere și dezvoltare a viței de vie în cadrul acestei podgorii.

Caracterizarea tipului de sol dominant.

Cernoziomul cambic este tipul de sol recunoscut pentru fertilitatea ridicată, ce caracterizează centrul viticol Copou, podgoria Iași, având o textură lutoasă sau luto-nisipoasă, bine structurat în orizontul Am, cu structură glomerulară mică și bine dezvoltată, ce oferă un grad ridicat se permeabilitate pentru apă și realizarea unei bune aerări a solului, fiind totodată unul dintre cele mai recomandate tipuri de sol pentru majoritatea culturilor agricole și implicit a culturii viței de vie.

Tabelul 2.16

Caracteristicile chimice ale cernoziomului cambic

Tabelul 2.16. evidențiază principalele însișiri chimice ale cermoziomului cambic, dintre care se poate observa recția neutră spre ușor bazică (pH-ul) a solului, reacție ce permite obținerea unor rezultate favorabile în cultura viței de vie. Un alt aspect pozitiv ce reiese din tabelul anterior, al acestui tip de sol, este absența carbonatului de calciu (CaCO3) în partea superioară a profilului de sol, cât și raportul C/N situat între 10.3 și 11.4 care denotă o activitate a microorganismelor intensă, prin care materia organică este descompusă cu formare de humus de tip „mull calcic”.

De regulă solurile din cadrul podgoriei Iași corespund cerințelor impuse de cultura viței de vie, doar pe alocuri întâlnindu-se regosolurile și erudisolurile care, având o fertilitate mai scăzută necesită un regim susținut de terasare și fertilizare-irigare în vederea valorificării lor viticole.

CAPITOLUL 3

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. Materialul luat în studiu

Pentru realizarea experienței s-a luat în studiu un număr de două soiuri de struguri pentru masă, respectiv soiul Gelu și soiul Paula, observațiile asupra lor având loc în cadrul Colecției Ampelografice din ferma „Vasile Adamachi” Centrul viticol Copou, podgoria Iași.

Soiul Gelu

Fig.3.1. Soiul Gelu (Ferma Vasile Adamachi)

Origine. Acest soi este unul autohton, creat la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, de către Doina Damian și Gheorghe Calistru, omologarea soiului având loc în anul 1998. Soiul a fost obținut ca urmare a fecundării libere a soiului românesc Coarnă neagră a căror semințe hibride au fost iradiate cu raze X.

Caractere ampelografice. Dezmugurirea peroasă a acestui soi afișeză o rozetă de culoare verde-roșcat, cu frunzele incomplete dezvoltate (tinere) de culoare galben-arămii, acoperite cu scame rare. Lăstarul tânăr este viguros, de culoare verde, cu perișori rari, cu lungime mijlocie a meritalelor circa 10-12cm. Spre toamnă odată cu derularea procesului de maturare a lemnului, coardele devin brun-închise, dobândind un aspect canelat. Acest soi de viță de vie este autofertil, grație florii normale, hermafrodită pe tipul 5.

Fig. 3.2. Inflorescență soiul Gelu

Soiul Gelu prezintă o frunză adultă mare (17-18cm), pentalobată, lipsită de perișori (glabră), de culoare verde-închis, cu suprafața limbului ușor gofrată, limbul este revolut, adică marginile acestuia sunt răsfrânte (orientate) către partea superioară. Sinusurile laterale sunt sub formă de „U”, lobii sunt ușor suprapuși, iar forma de liră este caracteristică sinusului pețiolar.

Fig. 3.3. Aspect general – butuc – soiul Gelu

Soiul este apreciat pentru strugurii mijlocii de aproximativ 275-304g, de formă cilindro-conică, uniaxiali, bi sau triaripați, cu boabele așezate destul de des pe ciorchine dând întegului strugure un aspect semicompact. Bobul este eliptic, de mărime mijlocie spre mare circa 4g, cu pielița colorată în albastru violet, acoperită cu un strat de priună ce oferă un plus aspectului comercial. Pulpa este semicrocantă caracteristică soiurilor destinate consumului în stare proaspătă, necolorată, cu gust farnc, plăcut și armonios.

Însușirile agrobiologice. Este un soi mijlociu spre viguros, relativ fertil, dat fiind că procentul lăstarilor fertili este de 64,6%, coeficienții de fertilitate și indicii de productivitate având următoarele valori: coeficientul ferilității absolute (c.f.a.) 1,58; coeficientul fertilității relative (c.f.r.) 0,65; indicele productivității absolute (i.p.a.) 341; indicele productivității relative (i.p.r.) 140 (Calistru Gh. Și colaboratorii, 1997). Este un soi a cărei perioadă de vegetație este mijlocie derulându-se pe un interval de circa 165-172 zile, timp în care necesită 2850-3200◦C temperatură globală.

Dezmugurește târziu începând cu data de 25 aprilie-5 mai, înflorește în perioada 10 iunie-18 iunie, strugurii intră în pârgă devreme 22 iulie-30 iulie, iar maturarea deplină a strugurilor se realizează la sfârșitul lunii august începând cu data de 20 august cu circa 15-17 zile înaintea soiului Chasselas doré și 5-9 zile înaintea soiului Milcov.

Rezistențe biologice: are rezistență bună la ger rezistând până la temperature de -200C . . . -220C și la secetă; este rezistent la putregaiul cenușiu al strugurilor, făinare, toleranță mijlocie la mană și antracnoză.

Însușirile agrotehnice. Soiul Gelu se comportă bine pe solurile fertile,pe terenuri cu expoziții însorite; are afinitate bună la altoire pe portaltoii Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri, Berlandieri x Riparia Selecția Crăciunel 2 și Berlandieri x Riparia Kober 5BB. Se pretează la forma de conducere semiînaltă în cordoan bilateral cu tăieri în verigi de rod (cepi de 2-3 ochi + cordiță de 4-6 ochi), încărcătura la tăiere fiind în medie de 40-50 ochi pe butuc, respectiv 15-20 ochi/m2 sarcină care să fie în concordanță cu vigoarea mijlocie spre mare a soiului. Necesită efectuarea unei lucrări de protejare a butucilor , prin mușuroire și îngroparea coardelor din cepii de siguranță, pentru a evita distrugerea mugurilor prin îngheț.

Însușirile tehnologice. Maturarea strugurilor este semitimpurie, soiul încadrându-se în epoca a III-a de maturare. Poate completa cu succes conveierul varietal al strugurilor de masă, acoperind golul ce apare de la maturarea soiurilor Perla de Csaba și Aromat de Iași, până la soiul Chasselas doré, îmbogățind și gama coloristică a soiurilor existente, destinate consumului în stare proaspătă.

Realizează producții mari de struguri 22 t/ha, din care 92% reprezintă procentul de producție marfă. Conținutul în zaharuri este de 160 g/l, cu aciditatea totală a mustului de 5,5g/l H2SO4. Masa medie a unui bob este mare la soiul Gelu, de 4 g, strugurii sunt foarte apreciați deoarece sunt aspectuoși, caracterizându-se prin durată lungă de conservare pe butuc. Se impune prin: aspectul deosebit al strugurilor, mărimea boabelor, gustul plăcut,pulpa semicrocantă, durată lungă de conservare pe butuc (30-35 zile), rezistență la atacul putregaiului cenușiu al strugurilor și rezistență la transport.

Zonare. Soiul de struguri pentru masă Gelu prezintă interes pentru podgoriile și centrele viticole din partea nord-estic a Moldovei (județele Iași, Vaslui, Botoșani), în vederea completării conveierului varietal pentru struguri de masă, fiind primul care maturează strugurii de culoare albastru-violet, în aceste areale viticole cu resurse termice reduse.

Soiul Paula

Fig. 3.4. Soiul Paula (Ferma Vasile Adamachi)

Origine. Acest soi își are originea asemeni soiului anterior, Gelu, la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, creat de aceeași autori, Gh. Calistru și Doina Damian, omologarea acestuia având loc cu un an înantea soiului agelu, respective în 1997. Pentru crearea soiului Paula s-a recurs la hibridarea sexuată intraspecifică dintre soiurile Bicane x Aromat de Iași. Astfel, s-a obținut un soi cu maturare timpurie , cu producție mare și superioară din punct de vedere calitativ, în comparație cu celelalte soiuri.

Caractere ampelografice. Dezmugurirea este timpurie, peroasă, de culoare verde-gălbui asemănătoare soiului Gelu, dar cu nuanțe arămii, frunzele tinere având culoare galben-verzui, acoperite cu scame rare. Soiul este autofertil, cu florile normale, hermafrodite pe tipul 5.

Fig.3.5. Inflorescență soiul Paula

Frunza adultă este de mărime mijlocie, de 11-13cm lungime, pentalobată, cu lobi ușor suprapuși, prezentând dinți lungi și cu margini drepte. Limbul frunzei prezintă perișori pe ambele fețe, este ușor gofrat, de culoare verde, cu sinusul pețiolar în formă de „V”, iar cele laterale în formă de „U” precum cele de la soiul Gelu, soi alături de care a fost luat în studiu. Lăstarii tineri prezintă la vârf perișori scurți, sunt ușor pigmentați, viguroși, cu meritale mijlocii de 10-12cm.

Fig. 3.6. Aspect general – butuc – soiul Paula

Strugurii se aseamănă ca formă cu cei din soiul Gelu, fiind cilindro-conici, uniaxiali, bi sau triaripați, dar spre deosebire de strugurii soiului Gelu care sunt semicompacți, aceștia au un aspect lax. Bobul are formă ovoidă este mijlociu cântărind circa 3,5g, de culoare verde-gălbuie, acoperit de un strat de pruină, cu pulpă suculentă, cu o aromă discretă.

Însușirile agrobiologice. Soiul Paula are o vigoare de creștere mijlocie spre mare, aspect ce se reflectă asupra productivității și fertilității, procentul lăstarilor fertili încadrându-se între 52% și 66%. Potrivit lui Calistru Gh. și colaboratorilor, 1997, coeficienții de fertilitate prezintă următoarele valori: coeficientul fertilității absolute (c.f.a.) 1.32-1.35; iar coeficientul fertilității relative (c.f.r.) 0.55-1.14. Perioada mijlocie de vegetație a soiului Paula are loc în 165-175 zile, interval în care solicită 2800-3200◦C.

Dezmugurirea are loc târziu spre sfârșitul lunii aprilie (22 aprilie-5 mai), înflorirea se desfășoară în prima parte a lunii iunie (10-17 iunie), strugurii intră în pârgă devreme în perioada 17-27 iulie, iar maturarea deplină are loc cu 10-14 zile înaintea soiului genitor Aromat de Iași, cu 18-25 zile înainte de Chasselas dore′, în prima decadă a lunii august (4-17 august).

Rezistențe biologice: soiul Paula are o rezistență bună la ger, suportând temperaturi negative de până la -22◦C…-24◦C, și la secetă; prezintă o toleranță bună la putregaiul cenușiu al strugurilor, și rezistență mijlocie șa atacul de mană și făinare.

Cerințe agrotehnice. . Soiul Paula necesită terenuri fertile, cu expoziție sudică, însorite,care să susțină cerințele heliotermice solicitate, are afinitate bună la altoire pe portaltoiul Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140 (36% vițe STAS) și Berlandier x Riparia Kober 5BB. Se pretează la forma de conducere semiînaltă, cordon bilateral cu tăieri în verigi de rod (cep de 2-3 ochi + cordiță de 4-6 ochi), încărcătura la tăieri fiind în medie de 40-50 ochi/butuc, respectiv 15-20 ochi/m2 ; asemeni soiului Gelu, prezentat anterior, impune semiprotejarea prin mușuroire și îngroparea coardelor din cepii de siguranță. Fiind un soi productiv, necesită doze mari de îngrășăminte,în special cu P și K, consumul specific fiind următorul : N8,3, P0,9, K4,5 kg/t struguri (Gh. Calistru și colab., 1997). Dozele de îngrășăminte chimice recomandate sunt : 80 kg N, 100 kg P2O2, 150 kg K2O/ ha ș.a. , iar tratamentele chimice împotriva bolilor criptogamice se aplică la avertizare. Doza de azot inferioară celor de fosfor și potasiu se axplică prin faptul că o cantitate sporită de azot stimulează creșterile vegetative în detrimentul fructificării.

Însușiri tehnologice. Soiul Paula realizează maturarea de consum a strugurilor în perioada 15 august – 7 septembrie, încadrându-se în epoca a III-a. Scopul pentru care acest soi a fost creat, a fost acela de a acoperi un gol din perioada de consum în stare proaspătă a strugurilor, prin maturare semitimpurie, prodicții mai ridicate și mai calitative decât celelalte soiuri.

Producțiile de struguri sunt mari, de până la 22,7 t/ha, din care producția marfă 87,3 %. Acumulările de zaharuri în struguri sunt mari la soiul Paula 157g/l, iar aciditatea este echilibrată de 4,9g/l H2SO4, indicele gluco- acidimetric fiind echilibrat (4.1). Strugurii sunt foarte aspectuoși, rezistenți la transport și cu durată lungă de păstrare pe butuc.

Zonare. Soiul Paula s-a introdus în podgoriile și centrele viticole din partea N-E a Moldovei(județele Iași, Vaslui, Botoșani), în vederea completării golului din perioada de consum în stare proaspătă și a lărgirii sortimentelor de soiuri pentru struguri de masă.

3.2. Metoda de lucru

Pentru realizarea experienței s-au făcut observații asupra a două soiuri de struguri pentru masă, Gelu și Paula, în cadrul Stațiunii Didactice „Vasile Adamachi”, în Colecția Ampelografică a Disciplinei de Viticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

În ceea ce privește starea plantației viticole în cadrul căreia au avut loc observațiile, se poate spune că, butucii au o vârstă de 23 ani, sunt plantați la distanțe obișnuite de plantare, respectiv 2,2/1,2m, rezultând o densitate de 3788 butuci la hectar, potraltoiul folosit este Kober 5BB, capabil să susțină potențialul productiv al soiurilor în cauză. Butucii sunt conduși pe tulpină semiînaltă, sub formă de cordon bilateral, aplicându-se tăieri în verigi de rod (cep de 2-3 ochi + cordiță de 5-6 ochi).

Pentru a evidenția comportarea soiurilor Gelu și Paula în cadrul condițiilor pedoclimatice din Ferma „Vasile Adamachi”, a fost necesară observarea și determinarea anumitor parametri, și anume: viabilitatea mugurilor, fertilitatea, productivitatea și nu în ultimul rând calitatea recoltei.

În vederea stabilirii viabilității mugurilor s-a folosit metoda secționării, prin intermediul căreia s-a observant întregul complex mugural al ochiului de iarnă, atăt cu ochiul liber cât și cu ajutorul unei lupe binoculare, după ce prin fiecare mugur s-a realizat o secțiune cu o lamă bine ascuțită. Astfel s-a putut vedea starea de viabilitate a mugurilor principali, secundari și terțiari, considerându-se mugure viabil cel care în secțiune prezintă o culoare verde intens pe toată suprafața, iar mugurii afectati de acțiunea temperaturilor negative au afișează în secțiunea lor o brunificare parțială sau totală.

CAPITOLUL 4

REZULTATE OBȚINUTE

4.1.Viabilitatea mugurilor

Vița de vie este afectată mai mult sau mai puțin de temperaturile negative din sezonului rece, în funcție de rezistența fiecărui soi la ger, de gradul de maturare a lemnului, nivelul tempraturilor scăzute, modul în care acestea survin cât și în funcție de durata acțiunii lor. Astfel se apreciază că cele mai mari prejudicii sunt aduse de temperaturile care survin în mod neașteptat (brusc) reprezentate de regulă de înghețurile târzii de primăvară, când plantele încep să intre în vegetație, iar rezistența lor este cu mult diminuată decât în plină iarnă, sau de înghețurile timpurii de toamnă, moment în care plantele nu sunt suficient de pregătite pentru a suporta asemenea temperaturi adică lemnul nu este sufficient de maturat. Un alt factor care sporește acțiunea negativă a gerului este umiditatea, care acționând în complex cu temperaturile scăzute formează polei și chiciură, care uneori determină asfixierea mugurilor.

Datorită acestor pierderi de muguri care au loc pe timpul iernii se impune determinarea viabilității mugurilor, înainte de aplicarea tăierilor de întreținere și fructificare, cât și în urma fiecărui val mai sever de temperaturi negative, pentru a cunoaște gradul de afectare al plantelor astfel încât să se poată stabili eventuale măsuri ce se impun odată cu executarea tăierilor.

Recoltarea coardelor în vederea determinării viabilității mugurilor se face după trecerea temperaturilor scăzute (șocului termic), atunci când valorile temperaturilor sunt în limitele normale pentru perioada respectivă..

Viabilitatea mugurilor se determină pentru fiecare parcelă în parte, în acest scop prelevându-se coarde normal dezvoltate în număr de 20 din diferite zone ale parcelei. Coardele se strâng în pachet (câte 20), se așează respestând polaritatea (orientarea mugurilor), se etichetează, precizând parcela, data recoltării și soiul. Pentru a putea distinge cu ușurință mugurii viabili de cei afectați de îngheț, coardele sunt duse în camere cu temperaturi de 18-20◦C, sunt puse cu baza în apă, timp de 1-2 zile, perioadă în care țesuturile se rehidratează iar cele viabile devin mai evidente facilitând observarea. În vederea determinării viabilității mugurilor se pot folosi doua metode: metoda forțării pornirii în vegetație și metoda secționării mugurilor.

Forțare pornirii ochilor în vegetație este o metodă biologică, laborioasă, care se face prin confecțoinarea unor butași cu câte un ochi fiecare, din coardele recoltate, și punerea acestora în perforațiile unei cutii de tablă zincată sau material plastic, după ce în prealabil cutia a fost aprovizionată cu rumeguș umed. Cutia astfel pregătită este ținută în condiții de temperatură și umuditate care determină o pornire în vegetație mai rapidă, în circa 8-10 zile. După această perioadă se poate constata cu ușurință numărul mugurilor porniți în vegetație (viabili), dar durând foarte mult se întârzie luarea unor decizii de compensare a mugurilor afectați de ger, odată cu efectuarea tăierilor de rodire.

Medoda secționării mugurilor a fost cea care s-a aplicat în experiența curentă, prin secționarea ochiului de iarnă cu o lamă bine ascuțită, și observarea stării mugurilor principali, secundari și terțiari. Mugurii care au prezentat în secțiune culoare verde sunt considerați viabili (fig. 4.1.), iar cei care prezintă brunificare totală sau parțială (fig.4.2.) sunt considerați afectați de acțiunea gerului.

Fig. 4.1. Mugur viabil – soiul Gelu

Fig. 4.2. Mugur afectat de ger – soiul Paula

Tabel 4.1.

Viabilitatea mugurilor la soiul Gelu

Tabelul 4.2.

Viabilitatea mugurilor la soiul Paula

Tabelul 4.3.

Viabilitatea mugurilor în primăvara anului 2015 (%)

Viabilitatea mugurilor în primăvara anului 2015 se încadrează între 76% și 70%, mai ridicată în cadrul soiului Gelu (76%) și mai scăzută la soiul Paula (70%) pentru mugurii principali, 90% soiul Gelu și 64% soiul Paula pentru mugurii secundari, respectiv 90% soiul Gelu și 94% soiul Paula pentru mugurii terțiari. Deși mugurii soiului Paula sunt afectați într-un grad mai mare decât cei ai soiului Gelu, este bine cunoscut faptul că acest soi (Paula), prezintă muguri secundari și chiar terțiari fertili, pe seama cărora se poate realiza o producție corespunzătoare.

4.2. Desfășurarea fenofazelor de vegetație

Dezmugurirea soiurilor studiate a avut loc în intervalul 15 – 20 aprilie, perioada înfloritului a debutat cu soiul Paula, pe data de 8 iunie, urmat de soiul Gelu, a cărui înflorire a început pe 11 iunie. Acest decalaj este urmat de perioada intării strugurilor în pârgă, care a avut loc pe 1 iulie în cazul soiului Paula, și ceva mai târziu, pe 10 iulie la soiul Gelu. Timpurietatea maturării acestor două soiuri care au fost luate sub observație se reflectă în perioada în care acestea au atins stadiul de maturare delină, 4 august soiul Paula, respectiv 11 august soiul Gelu; conform datelor din tabelul 4.4. Încheierea perioadei de vegetație este marcată de finalizarea maturării lemnului și căderea frunzelor, fenomene ce au loc în jur de 27 octombrie.

Tabelul 4.4.

Desfășurarea fenofazelor de vegetație la soiurile Gelu și Paula cultivate în podgoria Iași

4.3. Fertilitatea

Alături de productivitate, fertilitatea reprezintă însușirea prin care, soiul, ca factor principal de producție, în interacțiune cu mediul și cu gradul de tehnologizare a culturii, își manifestă utilitatea economică. Prin fertilitate se întelege, capacitatea de a forma organe de fructificare, ca etapă incipientă în formarea producției de stuguri, iar aceasta (fertilitatea) poate fi reală și potențială.

Baza genetică a fiecărui soi determină fertilitatea potențială, aceasta fiind influențată de interacțiunea dintre soi și condițiile de cultură, reprezentând de fapt numărul de primordii de inflorescențe normal dezvoltate, formate în anul anterior fructificării, în cadrul ochiului de iarnă.

Fertilitatea reală reprezintă numărul real de inflorescențe normal dezvoltate care s-au format pe butuc, inferioară fertilității potențiale drept urmare a pierderilor de muguri din diferite cauze (distrugerea lor de temperaturile negative din timpul iernii, atacul unor dăunători și boli), îndepartarea lor concomotent cu efectuarea tăierilor în uscat, sau involuția unor inflorescanțe în cârcei, transformare determinată de competiția dintre organele de creștere și fructificare.

În practica viticolă fertilitatea reală se poate exprima atât prin procentul de lăstari fertile formați pe butuc, cât și printr-o serie de coeficienți de fertilitate.

De regulă numărul lăstarilor fertili variază în funcție de soi, în cazul celor pentru struguri de masă procentul situându-se între 40-60%, și între 60-95% la soiurile pentru struguri de vin.

Pentru a stabili fertilitatea soiurilor luate în observație s-a efectuat o serie de calcule pentru determinarea coeficientului de fertilitate absolută (C.f.a.) și a coeficientului de fertilitate relativă (C.f.r.). Astfel:

Coeficientul de fertilitate absolut (C.f.a.) – este numărul mediu de inflorescențe formate pe un lăstar fertil al butucului, și se calculează cu formula:

C.f.a. = Nr. de inflorescențe pe butuc ÷ Nr. de lăstari fertili pe butuc ≥ 1

Coeficientul de fertilitate relativ (C.f.r.) – este reprezentat de numărul mediu de inflorescențe de pe un lăstar al butucului, și se află astfel:

C.f.r. = Nr. De inflorescențe de pe butuc ÷ nr. Total de lăstari pe butuc (sterile + fertili) ≥ 1 sau ≤ 1.

Tabelul 4.5.

Fertilitatea soiurilor Gelu și Paula, cultivate în podgoria Iași

Potrivit tabelului anterior (tab. 4.5.) soiul Gelu a prezentat un număr mediu de lăstari pe butuc de 31,8; dintre care 10 lăstari fertile, 21,8 lăstari sterili, cu un număr de 12,4 inflorescențe pe butuc în medie, rezultând C.f.a egal cu 1,24 și un C.f.r echivalent cu 0,39. Soiul Paula prezintă valori superioare soiului anterior, respectiv: 43,8 lăstari pe butuc, 22,2 lăstari fertile, 21,6 lăstari sterili, 23,8 inflorescențe, C.f.a. 1,07, iar C.f.r. egal cu 0,54. În tabel se poate observa că soiul Paula prezintă valori ale lăstarilor fertili mai ridicate decăt cele ale soiului Gelu, deși în urma determinării viabilității mugurilor ponderea viabilității mugurilor principali era în favoarea soiului Gelu. Astfel se evidențiază ceea ce am specificat anterior, anume că soiul Paula, în condiții de accidente climatice, de temperaturi negative care afectează mugurii principali, își asigură recolta prin intermediul mugurilor secundari și terțiari, care prezintă o fertilitate bună.

4.4. Productivitatea și producția de struguri

Noțiunea de productivitate este caracterizată de capacitatea viței de vie de a valorifica fertilitatea reală, prin formarea și dezvoltarea până la maturitatea deplină a strugurilor. Productivitatea se împarte în două categorii: inițială și finală.

Numărul de struguri formați pe butuc după legarea florilor, când diametrul boabelor este de circa 4-5 mm, definesc noțiunea de productivitate inițială. Aceasta are o valoare mai mică decât numărul de inflorescențe formate inițial pe butuc, deoarece sub influența unor factori nefavorabili florile se depreciază, se usucă și cad, ducând astfel la diminuarea numărului de potențiali struguri. Productivitatea inițială prezintă interes în vederea realizării unei evaluări prin care se apreciază producția probabilă de struguri, pentru pregătirea campaniei de recoltare.

Productivitatea finală (reală) reprezintă totalitatea strugurilor normal dezvoltați, care au ajuns în stadiul de maturitate deplină. Această noțiune este definită de doi parametri: indicele de productivitate absolute (I.p.a) – este producția de struguri de pe un lăstar fertile; și indicele de productivitate relativ (I.p.r) – care reprezintă producția medie de struguri de pe un lăstar al butucului. Acest indice își are însemnătatea la stabilirea încărcăturii de ochi a butucului, pentru realizarea unei producții planificate.

I.p.a. = C.f.a ∙ g, unde g – este greutatea medie a unui strugure la atingerea maturității depline

I.p.r. = C.f.r. ∙ g

Productivitatea prezintă o legătură solidă cu fertilitatea soiului, dar depinde într-o foarte mare măsură de greutatea medie a strugurelui, de aceea se poate observa că soiurile pentru struguri de masă, deși au o fertilitate inferioară celor pentru struguri de vin, datorită dimensiunilor evident mai mari ale strugurilor, au o productivitate superioară.

Tabelul 4.6

Productivitatea soiurilor Gelu și Paula, cultivate în podgoria Iași

Tabelul anterior (tab. 4.6.) sintetizează calculul indicilor de productivitate, potrivit cărora soiul Gelu prezintă un I.p.a. egal cu 322,4 și I.p.r de 101,4, iar soiul Paula, deși a prezentat valori ale numărului de lăstari fertili respectiv ale coeficientului de fertilitate relativ (C.f.r.) superioare, are un indice de productivitate absolute (I.p.a. 167,99) cât și relativ (I.p.r. 84,78) inferior soiului Gelu, care câștigă prin greutatea strugurilor.

Tabelul 4.7.

Productia de struguri la soiurile Gelu și Paula, podgoria Iași

Conform experiențelor soiul Gelu are producții mari de până la 22 t/ha, din care circa 92% reprezintă producția marfă, iar soiul Paula relizează producții de până la 22,7 t/ha, cu o producție marfă de 87.3%. În urma calculelor producția marfă de struguri în cazul soiurilor studiate, a rezultat ca fiind de 10,49 t/ha pentru soiul Gelu, și 9,64 t/ha soiul Paula.

4.5. Calitatea producției

Odată cu atingerea stadiului de maturare deplină calitatea producției este apreciată atât din punct de vedere al aspectului comercial (forma și dimensiunile strugurilor tipice soiului din care provin, prezența/absența urmelor de atacuri de boli sau dăunători, integritatea stratului de pruină, uniformitatea maturării, a dezvoltării bobițelor), cât și al conținutului de substanțe nutritive (acumulări de zaharuri ușor solubile – glucoză și fructoză, aciditate, vitamine, substanțe colorante).

Tabelul 4.8.

Calitatea producției de struguri la soiurile Paula și Gelu, podgoria Iași

Analizând tabelul 4.8. se pot concluziona următoarele: soiul Paula care de regulă acumulează circa 157 g/l zaharuri, cu o aciditate de 4,9 g/l H2SO4, în condițiile climatice din Centrul viticol Copou prezintă valori apropiate în privința acumulărilor de zaharuri (152 g/l), și aceeași aciditate de 4,9 g/l H2SO4 specifică soiului. Cât despre soiul Gelu se poate spune că realizează o acumulare a zaharurilor ușor superioară 161 g/l față de 160 g/l, iar aciditatea strugurilor prezintă diferențe de circa 1,8 g/l H2SO4 , în plantația viticolă din cadrul Colecției Ampelografice a Disciplinei de Viticultură ce aparține Universității Agronomice din Iași, aciditatea având valori inferioare de 3,7 g/l H2SO4 față de 5,5 g/l H2SO4, cât înregistrează în mod obișnuit.

CONCLUZII

În urma observațiilor realizate asupra comportării soiurilor Gelu și Paula, în condițiile pedoclinatice din cadrul Colecției Ampelografice a Disciplinei de Viticultură, apartenentă Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, se pot concluziona următoarele:

Temperaturile scăzute din timpul iernii au avut efecte negative asupra viabilității mugurilor principali în special, uneori afectând și o mică parte din mugurii secundari, sau foarte rar întregul complex mugural.

Dintre soiurile studiate, soiul Gelu a marcat o comportare mai bună comparativ cu cea a soiului Paula, din punct de vedere al viabilității mugurilor principali.

Numărul lăstarilor fertili, indicii de productivitate și producția obținută reliefează capacitatea de refacere a soiului Paula cu ajutorul mugurilor secundari care prezintă o oarecare fertilitate.

Producția obținută și calitatea recoltei sunt satisfăcătoare potrivit destinației strugurilor, aspectul comercial fiind corespunzător cerințelor consumatorilor (formă, mărime, culoare specifice soiului, fară urme ale atacul de boli sau dăunători etc.), iar acumulările substanțelor nutritive au fost mulțumitoare, specifice soiurilor studiate.

O privire de ansamblu evidențiază o mai bună comportare a soiului Gelu față de soiul Paula, în condițiile de cultură ale plantației viticole în cadrul căreia au avut loc observațiile. Soiul Gelu a avut o adaptare mai bună la acțiunea înghețului și a câștigat la capitolul producție prin mărimea și greutatea specifică soiului cât și prin ponderea producției marfă de aprozimativ 92%. Pe de altă parte soiul Paula, deși afectat într-o mai mare măsură de ger, se reface destul de bine, răspunzând favorabil condițiilor de mediu, realizănd o producție corespunzătoare, cu un procent de circa 87,3% producție marfă.

BIBLIOGRAFIE

Cotea V., Grigorescu C., Barbu N., Cotea V., 2000 – Podgoriile si Vinurile României, Ed. Academiei Romane, București .

Cotea V., Barbu N., Grigorescu C., Cotea V., 2003 – Podgoriile și Vinurile României, Ed. Academiei Române Ediția a II-a, București .

Cotea V., Cotea V. – Viticultură,Ampelografie și Oenologie, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București.

Chiriță C.D., Păunescu C. și Teaci D., 1967 – Solurile României, Ed.Agro-Silvică, București.

Dejeu L., 2004 – Viticultura practică. Ed. Ceres, București.

Dobrei A., Rotaru Liliana, Mustea M., 2005 – Cultura viței de vie., Ed. Solness, Timișoara.

Dumitru I.C., 2008 – Viticultură, Ed. Ceres, București

Irimia M.L., 2012 – Biologia,Ecologia si Fiziologia vitei de vie, Ed. ,,Ion Ionescu de la Brad”, Iași .

Irimia L.,Țârdea C., 2007 – Viticultură lucrari practice, Ed. ,,Ion Ionescu de la Brad, Iași .

Mustea M., 2004 -Viticultură, Ed.,,Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Mustea M., 2004 – Viticultură. Bazele biologice, inființarea și intreținerea plantațiilor tinere de vii roditoare. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Oșlobeanu M. și col., 1991 – Zonarea soiurilor de viță de vie în România, Ed. Ceres, București.

Teodorescu – Soare E., Filipov F., 2003 – Pedologie, Universitatea de Știinte Agricole și de Medicină Veterinară – Ed."Ion Ionescu de la Brad" Iași.

Sârbu C.2003 – Podgoriile Cotnari, Iași și Huși-Studiu botanic, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Țârdea C.,Dejeu L. -Viticultură, Ed. Didactică si Pedagogică, R.A. București

Țârdea C, Rotaru Liliana.2003 – Ampelografie vol. II. Soiurile de viță de vie pentru struguri de masă și soiurile apirene, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași

*** https://www.google.ro/search?q=ulei+de+seminte+de+struguri

*** https://www.google.ro/search =productia+mondiala+de+vin

*** https://www.google.ro/search =regiunile+viticole+ale+romaniei

BIBLIOGRAFIE

Cotea V., Grigorescu C., Barbu N., Cotea V., 2000 – Podgoriile si Vinurile României, Ed. Academiei Romane, București .

Cotea V., Barbu N., Grigorescu C., Cotea V., 2003 – Podgoriile și Vinurile României, Ed. Academiei Române Ediția a II-a, București .

Cotea V., Cotea V. – Viticultură,Ampelografie și Oenologie, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București.

Chiriță C.D., Păunescu C. și Teaci D., 1967 – Solurile României, Ed.Agro-Silvică, București.

Dejeu L., 2004 – Viticultura practică. Ed. Ceres, București.

Dobrei A., Rotaru Liliana, Mustea M., 2005 – Cultura viței de vie., Ed. Solness, Timișoara.

Dumitru I.C., 2008 – Viticultură, Ed. Ceres, București

Irimia M.L., 2012 – Biologia,Ecologia si Fiziologia vitei de vie, Ed. ,,Ion Ionescu de la Brad”, Iași .

Irimia L.,Țârdea C., 2007 – Viticultură lucrari practice, Ed. ,,Ion Ionescu de la Brad, Iași .

Mustea M., 2004 -Viticultură, Ed.,,Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Mustea M., 2004 – Viticultură. Bazele biologice, inființarea și intreținerea plantațiilor tinere de vii roditoare. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Oșlobeanu M. și col., 1991 – Zonarea soiurilor de viță de vie în România, Ed. Ceres, București.

Teodorescu – Soare E., Filipov F., 2003 – Pedologie, Universitatea de Știinte Agricole și de Medicină Veterinară – Ed."Ion Ionescu de la Brad" Iași.

Sârbu C.2003 – Podgoriile Cotnari, Iași și Huși-Studiu botanic, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Țârdea C.,Dejeu L. -Viticultură, Ed. Didactică si Pedagogică, R.A. București

Țârdea C, Rotaru Liliana.2003 – Ampelografie vol. II. Soiurile de viță de vie pentru struguri de masă și soiurile apirene, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași

*** https://www.google.ro/search?q=ulei+de+seminte+de+struguri

*** https://www.google.ro/search =productia+mondiala+de+vin

*** https://www.google.ro/search =regiunile+viticole+ale+romaniei