Cercetarea la Fata Locului In Cazul Infractiunilor de Omor

=== 6f8f20eb4e8110a6499571a5c68ef8df2ce1f779_39593_1 ===

CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR DE OMOR

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Este cunoscut faptul că activitatea de cercetare la fața locului se numără printre acțiunile ce au un rol determinant în cadrul realizării scopului oricărui proces penal. În cadrul accepțiunii aferente legii procesuale penale, prin cercetare la fața locului se înțelege procedeul prin care sunt facilitate administrarea unor mijloace de probă sau identificarea acestora.

Cercetarea la fața locului reprezintă orice activitate de tip procedural, ca și de tactică criminalistică prin intermediul căreia se reușește o percepere nemijlocită și cât mai corectă a locului în cadrul căruia a fost săvârșită o anumită faptul de natură penală, incluzând :

Căutarea mijloacelor de probă

Identificarea mijloacelor de probă

Prelevarea mijloacelor de probă

Fixarea mijloacelor de probă

Ridicarea mijloacelor de probă

Examinarea mijloacelor de probă

Precizarea poziției tuturor mijloacelor de probă

Precizarea stării în care se găsesc toate aceste mijloace de probă

În ceea ce privește expresia „la fața locului” se impun a fi făcute câteva precizări, legea procesual penală neprecizând în mod explicit sensul acesteia, dar definind expresia „locul săvârșirii unei infracțiuni”.

Prin „locul săvârșirii unei infracțiuni” este reprezentat locul în care s-a derulat o anumită activitate infracțională (fie în tot, fie în parte), ca și locul în cadrul căruia s-a produs un rezultat al activității infracționale, respectiv locul/locurile în care au fost descoperite urme ale activității infracționale ori în cadrul căruia au fost extinse urmările activității infracționale.

În acest context, în cadrul noțiunii „locul săvârșirii faptei” sunt incluse :

Porțiunile de teren ori încăperile în cadrul cărora a fost săvârșită o infracțiune în mod concret

Diversele porțiuni de teren învecinate și în cadrul cărora au fost desfășurate diverse acțiuni infracționale anterioare (pregătitoare)

O anumită porțiune de teren ori de încăpere în cadrul căruia au fost identificate diverse rezultate ale infracțiuni ce este cercetată

Căile de acces specifice locului săvârșirii unei fapte penale

Căile de îndepărtare, specifice locului săvârșirii unei fapte penale

Explicitând și luând exemplul unei infracțiuni ce a fost comisă cu o armă de foc, în cadrul locului faptei sunt incluse:

Locul în care glonțul a surprins respectiva victimă

Locul de unde s-a realizat tragerea glonțului

Locul în care a fost descoperit cadavrul victimei

Diversele porțiuni de teren din cadrul tuturor acestor locuri/puncte anterior menționate, în situația identificării în cadrul acestora a diverselor urme privind fapta penală săvârșită

Se impune a fi remarcat și faptul că în cele mai multe cazuri toate aceste locuri sunt destul de apropiate unul de celălalt, ele constituind un spațiu de tip omogen. Există însă și situații în care între aceste locuri se semnalează o distanță destul de mare.

Rezumând, în domeniul scopului dedicat cercetării la fața locului, ce se deduce din cadrul conținutului noțiunii, se remarcă:

Prin intermediul cercetării la fața locului este permisă examinarea de tip criminalistic

Prin intermediul cercetării la fața locului se reușește căutarea, prelevarea, fixarea, ridicarea, ca și interpretarea diverselor urme și mijloace materiale de probă, incluzând și fixarea acestor urme și mijloace materiale de probă prin prisma procesuală

Toate rezultatele ce sunt obținute în cadrul procesului de examinare al locului în care a fost comisă o infracțiune reprezintă baza elaborării diverselor versiuni ale urmăririi penale în ceea ce privește natura infracțunii, suspecții, condițiile diverse de timp și loc, precum și scopul respectivei activități infracționale

Prin intermediul cercetării la fața locului se reușește identificarea cauzelor ce au determinat și/sau favorizat comiterea unei infracțuuni, a condițiilor determinante/favorizante ale acestei infracțiuni, ca și a împrejurărilor ce au determinat sau favorizat comiterea respectivei infracțiuni

În ceea ce privește importanța ce este dedicată acestui act procedural, ea se regăsește în conținutul prevederilor legislative, ce menționează că cercetarea la fața locului este realizată ori de câte ori se impun:

Diverse constatări ce privesc situația locului în care a fost săvârșită o infracțiune

Descoperirea urmelor unei infracțiuni și fixarea acestora

Identificarea pozițiilor diverselor mijloace de probe

Identificarea stării diverselor mijloace de probă

Identificarea împrejurărilor în care a fost comisă respectiva infracțiune

În plus, în domeniul importanței cercetării la fața locului se remarcă percepția nemijlocită conferită organului de cercetare penală în ceea ce privesc:

Diversele împrejurări specifice acțiunii făptuitorului unei activități infracționale

Diversele obiecte care au fost utilizate în cadrul comiterii activității infracționale

Obiectele atinse de făptuitor în cadrul câmpului infracțional

Căile de acces ale făptuitorului în cadrul locului în care a fost comisă activitatea infracțională

Căile prin care făptuitorul a părăsit locul în care a fost comisă activitatea infracțională

Atât în cadrul literaturii de specialitate, cât și în cadrul practicii judiciare, cercetarea la fața locului reprezintă nu doar condiția de bază în cadrul complexului proces de investigare criminalistică a diverselor activități infracționale, ci și „punctul zero” al acestuia.

Nu de puține ori, cercetarea la fața locului s-a dovedit a fi singura modalitate prin care s-a reușit obținerea diverselor probe în cadrul fazei inițiale a investigării unei activități infracționale, aceasta fiind de altfel o activitate deosebit de complexă ce este derulată de diverse organe de cercetare penală.

În cadrul fazei urmăririi penale, cercetarea la fața locului se dispune prin intermediul unei rezoluții ce este motivată de către organul de cercetare penală, de cele mai multe ori după ce s-a luat decizia începerii urmării penale.

Această cercetare se derulează în prezența diverșilor martori asistenți, exceptând situația în care nu este posibil acest lucru. De regulă, când este necesar, cercetarea la fața locului se derulează în prezența părților, când eventuala participare a acestora, prin citare legală, nu este de natură a impiedica derulare în condiții optime a realizării cercetării.

Pentru a se reuși garantarea exercitării dreptului la apărare a unui invinuit ori inculpat ce a fost reținut ori arestat sub acuzația comiterii unei anumite activități infracționale, legiutorul a conferit posibilitatea prezenței acestuia în cadrul cercetării la fața locului. În situația în care acesta nu are posibilitatea să fie adus la cercetarea la fața locului, organul de urmărire penală îi impune în vedere învinuitului/inculpatului dreptul reprezentării, la cerere fiindu-i asigurată acestuia și reprezentarea.

În plus, orice apărător al învinuitului ori inculpatului este îndreptățit prin lege să asiste la realizarea diverselor acte de urmărire penală, inclusiv la cercetarea realizată la fața locului. Demn de menționat este faptul că în lipsa apărătorului învinuitului/inculpatului, nu se împiedică în nici un fel realizarea actelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât acesta a fost înștiințat cu privire la data, respectiv ora de realizare a respectivului act de urmărire penală.

În cadrul fazei de judecată, se remarcă dispunerea realizării cercetării la fața locului de către instanță, prin intermediul unei încheierii, ulterior declanșării începerii cercetării judecătorești. Conform legii, instanțele de judecată au capacitatea realizării în anumite situații a cercetării la fața locului, prin citarea părților și implicit prezența la fața locului a procurorului, în situația în care participarea la judecată a acestuia este obligatorie.

Se impune semnalarea unor potențiale aspecte de tip diferențial între procedura dedicată realizării cercetării la fața locului de către diverselor organe de urmărire penală și procedura cercetării la fața locului realizată de instanța de judecată, respectiv:

În cazul organelor de cercetare penală, părțile sunt încunoștințate, în vreme ce în situația realizării cercetării la fața locului de către instanța de judecată acestea sunt citate

În cadrul cercetării la fața locului, realizată de către instanța de judecată, se impune participarea obligatorie a procurorului (în situația în care este obligatorie participarea acestuia la judecată), spre deosebire de cercetarea la fața locului realizată de diversele organe de cercetare penală, în cadrul căreia prezența procurorului nu este obligatorie în toate situațiile

În vederea derulării în cele mai bune condiții a activității de cercetare la fața locului, organele judiciare ce realizează această activitate de cercetare pot să interzică diverselor persoane ce se află la locul realizării cercetării ori care vin din acesta, comunicarea de orice fel (comunicarea între ele, ca și comunicarea cu alte persoane), ca și părăsirea de către acestea a locului cercetării, înaintea finalizării activității de cercetarea locului faptei.

Dispoziția legislativă are în vedere faptul că anumite discuții ale unor persoane ce se află prezenta la locul derulării cercetării la fața locului ar putea influența, în diverse moduri, nu doar derularea cercetării la fața locului, ci și potențialii martori prezenți la aceasta.

Cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală reprezintă acțiunea imediat următoare a declanșării urmării penale, aceasta impunându-se a se realiza deîndată și intr-un mod complex, datorită faptului că o eventuală repetare a acesteia, chiar dacă ar fi posibilă, nu ar mai genera rezultate deosebite pentru acțiunea penală.

Cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală este în marea majoritate a cazurilor, obligatorie, ea nelipsind în cadrul :

Cercetării omorurilor

Cercetării incendiilor

Cercetării accidentelor de muncă diverse

Cercetarea spargerilor

Cercetarea accidentelor de circulație

Demn de semnalat este faptul că această cercetare a locului faptei se impune a fi realizată în toate situațiile în care se impun realizarea diverselor constatări ce au în vedere situația respectivului loc al faptei.

Astfel, cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală se realizează un un scop dublu, respectiv :

În vederea unei cunoașteri nemijlocite a „ambianței” specifice infracțiunii ce este cercetată ori în cursul judecății

În vederea descoperirii urmelor și mijloacelor unei infracțiuni, ca și pentru fixarea și ulterioara ridicare a acestora, cu identificarea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă respectiva faptă penală și ulterioara identificare și reținere a autorului/autorilor acesteia

Cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală este inclusă în cadrul activităților initiale derulate în scurt timp de la momentul înștiințării comiterii unei infracțiuni, în practică întâlnindu-se și situații în care această cercetare este realizată cu întârziere, din mai multe considerente, respectiv :

Infracțiunea nu a fost descoperită imediat după comiterea acesteia, ci după un anumit timp

În cazul descoperirii infracțiunii în timp util comiterii acesteia, locul principal al comiterii acesteia a fost identificat ca fiind altul, nu cel real

În eventualitatea în care cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală nu este realizată imediat, ci cu o anumită întârziere (din varii motive), se impune luarea în condiserare a tuturor potențialelor modificări ce ar fi putut să intervină, în perioada dintre momentul comiterii infracțiunii și momentul declanșării cercetării locului faptei, asupra diverselor urme ale infracțiunii.

În situația în care aceste potențiale urme mai pot fi identificate la fața locului, cu ocazia cercetării locului în care a fost săvârșită o faptă penală, se impune de asemenea ca interpretarea acestora să se realizează avându-se în vedere toate potențialele modificări/transformări survenite în perioada dintre momentul comiterii infracțiunii și momentul declanșării cercetării locului faptei.

În cadrul oricărei cercetări a locului în care a fost săvârșită o faptă penală, trebuie să fie avute în vedere mai multe reguli tactice (care au un caracter general), ce sunt aplicabile pe întreaga durată a cercetării, în așa fel încât să se realizeze atingerea obiectivelor avute în vedere, respectiv:

1. Cercetarea locului în care a fost săvărșită o faptă penală trebuie să se realizeaze în regim de urgență – în situația oricărei întârzieri putându-se constata:

Apariția riscurilor de distrugere a diverselor părți din cadrul urmelor comiterii infracțiunii

Modificarea pozițiilor relative a unor obiecte considerate ca fiind importante în cadrul procesului de cunoaștere a infracțiunii ce este cercetată

Diversele modificări ce pot să survină la locul comiterii unei fapte penale pot fi datorate fie condițiilor atmosferice diverse (în situația în care urmele activității infracțonale au fost formate într-un loc deschis), fie unor activități de tip intenționat ori ne-intenționat al diverselor persoane ce intră în acel loc.

În cadrul accidentelor de circulație, se impune ca cercetarea locului infracțional să se realizeze în cel mai scurt timp, atât pentru a se împiedica ștergerea diverselor urme ale accidentului, cât și pentru a se evita blocarea căilor de circulație diverse din zona accidentului, pentru o perioadă îndelungată.

În cadrul infracțiunilor de omor, o întârziere a realizării cercetării locului de comitere a acestora se poate constata o distrugere a diverselor urme principale ale infracțiunii, cum ar fi :

O dispariție a petelor de sânge

Dispariția obiectelor utilizate în comiterea infracțiunii

Dispariția unor obiecte ce au aparținut făptuitorului, prin intermediul cărora acesta ar fi putut fi identificat

În situația în care cercetarea locului în care a fost săvârșită o faptă penală se realizează pe perioada nopții, se impune continuarea acesteia și în ziua următoare, fie chiar și în situația în care pe perioada nopții s-a beneficiat de o lumină suficientă. În acest fel se evită posibilitatea omiterii identificării unor urme în zona infracțională.

2. Cercetarea locului în care a fost săvărșită o faptă penală trebuie să se realizeze în mod obiectiv – se impune o nelimitare a diverselor activități de cercetare, ce nu trebue să ia în considerare numai anumite versiuni, în detrimentul neglijării altora, ceea ce ar putea determina o abandonare a unor potențiale urme ale respectivei infracțiuni. În ceea ce privește fixarea rezultatelor obținute în urma cercetării la fața locului, aceasta se va realiza în cadrul unui proces verbal, cu respectarea ordinii de derulare a respectivei cercetări, inclusiv a ordinii descoperirii urmelor comiterii respectivei infracțiuni

3. Cercetarea locului în care a fost săvărșită o faptă penală trebuie să se realizeze cu maximă atenție și minuțiozitate, fără a se neglija nici un amănunt ori detaliu prin intermediul căruia ulterior se poate reuși o înlănțuire cauzală a comiterii respectivei fapte infracționale

4. Cercetarea locului în care a fost săvărșită o faptă penală se impune a fi realizată într-un mod organizat, avându-se la bază un plan anume, în așa fel ca diversele acțiuni ce se derulează în acest scop să nu se stânjenească în mod reciproc. Încă din faza inițială a cercetării la fața locului se impune ca organul de cercetare penală să schițeze un plan, având în vedere:

Extinderea locului în care a fost comisă fapta

Extinderea faptei penale

Primele versiuni desprinse din cadrul relatărilor potențialilor martori

Natura dominantă a diverselor urme ce pot să fie ridicate

Informațiile privind eventualele modificări ce au survenit la locul producerii faptei, a naturii acestora, a scopului ce a stat la baza acestor modificări, ca și a persoanelor ce au determinat realizarea acestor modificări la locul faptei

Demn de semnalat este faptul că în cadrul organizării cercetării locului în care a fost săvărșită o faptă penală se disting două faze, cu derularea dinspre general spre particular, respectiv de la cercetarea locului faptei în ansamblu, la cercetarea în mod detaliat a locului faptei, ca și a diverselor obiecte descoperite în interiorul acestuia.

În situația în care locul faptei este reprezentat de o încăpere (sau de mai multe încăperi), în stabilirea aspectului general de ansmablu se are în vedere ușa de la intrarea în încăpere/încăperi, prin care se privește locul comiterii faptei.

În situația în care locul comiterii faptei este unul deschis, înaintea demarării procesului cercetării acestuia se are în vedere înconjurarea acestui loc, în vederea determinării dimensiunilor acestuia, ca și a diverselor sale caracteristici.

În cadrul acestei faze dedicate aprecierii la modul general a locului comiterii unei infracțiuni, se impune realizarea diverselor fotografii de ansamblu, în vederea încadrării imaginii reprezentative a locului faptei în cadrul mediului înconjurător existent.

Întreaga activitate dedicată cercetării locului în care a fost săvărșită o faptă penală este descrisă de către diverse organe de urmărire penală ce conduc respectiva cercetare în cadrul unui proces verbal, acestuia putându-i-se anexa diverse schițe, fotografii, desene, etc. De altfel, procesul verbal este considerat a fi mijlocul procedural principal de fixarea tuturor elementelor constatate în cadrul cercetării la fața locului de organele judiciare.

Procesul verbal se poate întocmi la finalul întregii activități de cercetare la fața locului comiterii unei infracțiuni sau în mod gradual, pe măsură ce este realizată respectiva cercetare. Oricare ar fi opțiunea aleasă de către organele judiciare, la întocmirea procesului verbal trebuie să se aibă în vedere faptul că acesta reprezintă sinteza tuturor activităților ce au fost derulate la fața locului comiterii unei infracțiuni de către toate persoanele ce au luat parte la această cercetare, ce include :

Redarea, în mod amănunțit, a tuturor elementelor ce au fost descoperite cu ocazia derulării cercetării la fața locului

Redarea, în mod amănunțit, a diverselor activități derulate în cadrul activităților de identificarea probelor, fixarea probelor, ridicarea probelor, conservarea probelor

Procesul verbal constituie, de altfel, și dovada derulării întregi activități de cercetare la fața locului, el fiind unicul mijloc de probă ce rezultă din cadrul cercetării locului comiterii unei infracțiuni.

Toate mențiunile ce sunt incluse în cadrul procesului verbal trebuie să reflecte nu doar caracterul complet al cercetării locului comiterii unui infracțiuni, ci și a caracterului obiectiv, motiv pentru care se recomandă utilizarea unor formulări clare, concise, precise, prin care să rezulte includerea tuturor amănuntelor constatate (fără omiterea niciunui element ce ar putea fi util în cadrul procesului de stabilirea modului de comiterea infracțiunii, ca și a autorilor acesteia), cu evitarea unor expresii ambugue ori echivoce, ce ar putea determina apariția unor confuzii ori generarea unor diverse interpretări.

Se impune astfel utilizarea unei terminologii care să fie conformă cu normele dreptului procesual penal, avându-se în vedere specificitatea cercetării respective.

Prin prisma formei, ca și a cuprinsului unui proces verbal încheiat în cadrul cercetării la fața locului comiterii unei infracțiuni, se remarcă:

Data încheierii procesului verbal, cu precizarea locului în care s-a realizat acesta

Numele, prenumele, ca și calitatea persoanei ce a încheiat procesul verbal

O descriere cât mai amănunțită a tuturor elementelor ce au fost constatate la locul comiterii infracțiunii

O descriere cât mai amănunțită a tuturor măsurilor ce au fost luate la locul comiterii respectivei infracțiuni

Numele, prenumele, ca și ocupațiile, respectiv adresele tuturor persoanelor menționate în cadrul respectivului proces verbal, cu menționarea diverselor obiecții, respectiv explicații ale acestora

Diversele mențiuni ce sunt menționate de lege în situația cazurilor speciale

CAPITOLUL 2. INVESTIGAREA SCENEI INFRACȚIUNII – PARTICULARITĂȚI

Este cunoscut faptul că toate infracțiunile contra vieții unei persoane, așa cum acestea sunt prevăzute în legislație, au forme variate de manifestare, principalul obiect juridic al acestora fiind dreptul la viață al oricărei ființe umane, legislația, ca și normele etice, ocrotind viața, în toate formele sale de manifestare.

În actuala legislație, infracțiunea de omucidere întrunește trei elemente, respectiv:

Pericol social – pericol ce este dedus atât din caracterul acțiunii, cât și din caracterul lipsei de acțiune (sub prisma materială), precum și pericolul social aferent diverselor valori sociale ce au fost încălcate

Vinovăție – un aspect de tip subiectiv al respectivei infracțiuni – reprezintă actul de conștiință, dar și de voință ce delimitează infracțiunile în:

Infracțiuni cu intenție directă

Infracțiuni cu intenție indirectă

Infracțiuni din culpă – cu neglijență

Infracțiuni din culpă – cu ușurință

Infracțiuni mixte

Respectiva faptă este încriminată de lege – „nullum crimen sine lege”

Codul Penal al României vede prin infracțiunea de omor uciderea unei persoane, omorul putând fi definit și drept fapta unei persoane ce o ucide pe o alta.

Suprimarea vieți unei persoane, prin diverse mijloace violente – omorul, poate fi de mai multe feluri, respectiv :

Omor simplu – în cadrul acestui tip de omor, prin prisma juridică, starea de sănătate a persoanei ori mijloacele utilizate nu prezintă interes, omul fiind privit ca un act de suprimare a vieții, prin intermediul mijloacelor apte producerii acestuia ori a mijloacelor banale (respectiv loviturile ușoare), în situația în care respectivul agresorr are cunoștință despre factorii conexi care pot să intervină în cadrul producerii moții (respectiv stări patologice de tip pre-morbid). Omorul poate fi realizat în diverse forme, atât cu mijloace violente (respectiv prin înjunghiere sau prin împușcare), cât și prin intermediul unor forme de tip non-violent (prin otrăvire, suprimare, etc)

Omor calificat – reprezintă acea faptă a unei persoane comisă în împrejurările grave menționate de legislație, ce au caracterul dedicat circumstanțelor agravante (respectiv din interes material, cu premeditare, asupra unei rude foarte apropiate), victima neavând capacitatea de a se apăra, prin intermediul mijloacelor ce pun viața mai multor persoane în pericol, legat de îndeplinirea unor îndatoriri publice sau de serviciu ale victimelor, omorul ce este comis în vederea sustragerii urmăririi penale sau arestării (pentru sine sau pentru o altă persoană), în vederea sustragerii executării unei pedepse, ori pentru înlesnirea ori ascunderea săvârșirii unei alte infracțiuni, ca și omorul ce este săvârșit într-un loc public. Acest tip de omor este considerat a avea un grad mai ridicat al pericolului social, în comparație cu omorul simplu, incriminarea sa realizându-se în cadrul dispozițiilor separate, cu sancțiuni ce sunt mai severe

Omor deosebit de grav – are în vedere uciderea unei persoane cu intenție, în împrejurări ce au rolul de a-i imprima respectivei fapte un grad deosebit al pericolului social. În această categorie sunt incluse :

Omorul ce a fost comis prin multiple cruzimi

Omorul ce include două sau mai multe victime

Omorul ce este comis de un făptuitor ce a mai comis un omor

Omorul comis în vederea săvârșirii ori a ascunderii comiterii unei tâlhării ori a altei fapte penale

Omorul comis asupra unei femei însărcinate

Omorul comis asupra magistraților ori reprezentanților statului

Omorul ce are legătură cu modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu ori a sarcinilor publice

Omorul comis prin cruzimi este determinat de mijloacele ce au fost folosite ori de împrejurări ce dovedesc gradul de ferocitate ori personalitatea respectivului agresor

Gravitatea omorului diferă, în cazul omuciderii, cu modul de realizare, cu forma vinovăției, ca și cu relația dintre agresor și victima sa. Prin prisma obiectivității, nu interesează aspectul producerii morții imediat ori tradiv, intenția omorului, ca și latură subiectivă a respectivei infracțiuni, rezultând din modul de comitere, din mijloacele folosite, ca și din mobilul faptei.

În ceea ce privește uciderea din culpă, aceasta reprezintă varianta de tip atenuat a omuciderii, ea având :

Forma simplă – în cazul lipsei de prevedere a omorului, chiar dacă autorul acestuia avea posibilitatea prevederii

Forma calificată – în cazul nerespectării diverselor măsuri de prevedere ce sunt specifice unei profesii, ea putându-se realiza fie prin acțiune, fie prin inacțiune. Se are în vedere culpa profesională, culpă ce include diversele agravante, dintre care amintim uciderea din culpă profesională în condițiile stării de ebrietate, ca și omorul comis în starea ebrietății, etc

În ceea ce privește rolul investigațiilor criminalistice în vederea soluționării diverselor infracțiuni contra vieții, ca și a importanței acestora, acestea sunt susținute de mijloacele și metodele de natură tehnico-științifică pe care criminalistica le conferă diverselor organe juridicare în vederea :

Descoperirii urmelor unei omucideri

Fixării urmelor omuciderii

Ridicării urmelor unei omucideri

Examinării diverselor urme ale unei omucideri

Identificării autorului unei omucideri

Identificării, când este cazul a victimei

Prin intermediul diverselor reguli tactice privind efectuarea tuturor actelor incluse în urmărirea penală, ca și prin intermediul metodologiei de cercetare a unei morți violente, se reușește strângerea diverselor probe ce sunt necesare în vederea stabilirii adevărului în cazul comiterii unui omor.

În domeniul investigării omorului, ce presupune o moarte violentă, se remarcă particularizarea cercetării, în raport cu alte cercetări în materie penală, datorită specificității acesteia, ce implică :

Stabilirea cauzei decesului

Stabilirea naturii decesului

Stabilirea circumstanțelor dedicate timpului în care s-a comis fapta

Stabilirea circumstanțelor de mod în care s-a comis fapta

Identificarea potențialelor mijloace ori a intrumentelor cu care s-a comis respectiva faptă de omor

Identificarea autorului faptei

Identificarea potențialilor participanți/martori la comiterea faptei

Precizarea mobilului care a stat la baza infracțiunii

Precizarea scopului respectivei infracțiuni

Cercetarea locului comiterii infracțiunii, respectiv cercetarea la fața locului, prin prisma diverselor investigații criminalistice, implică două faze, respectiv :

Cercetarea statică a locului infracțiunii

Cercetarea dinamică a locului infracțiunii

2.1 Cercetarea statică a locului comiterii infracțiunii

În această fază, denumită faza statică, respectiv stadiul dedicat cercetării generale a locului în care a fost comisă o infracțiune, se are în vedere examinarea cât mai atentă a locului în care a fost comisă respectiva faptă, atât la modul general, cât și în zonele ce sunt considerate a fi cele mai importante, cu mențiunea că nu trebuie să se producă nici un fel de modificări la nivelul acestora, respectiv nu se ating ori mișcă obiectele din locurile în care acestea sunt poziționate.

În această fază se are în vedere o fixare a poziției principalelor obiecte, a poziției victimei (în situația în care se impune), a ansamblului locului, scopul principal urmărit fiind acela al formării imaginii privind natura faptei ce a fost comisă, momentul comiterii acestei fapte, ca și modul de desfășurare al acesteia.

În faza statică a cercetării la fața locului se are în vedere aspectul general al locului în care a fost comisă respectiva faptă, ca și diversele poziții relative sesizate între potențialele urme și obiecte, ca și între acestea și căile de acces. În această fază :

Sunt măsurate distanțele specifice între diversele obiecte ale respectivei infracțiuni

Sunt măsurate distanțele specifice între diversele urme ale infracțiunii

Sunr realizate fotografiile – schișe

Sunt fotografiate principalele obiecte identificate la fața locului

Sunt realizate diverse măsurători fotografice de tip tridimensional

În situația în care la fața locului este identificat și un cadavru, oricare ar fi natura ori cauza decesului acestuia (respectiv accident, sinucidere, omucidere) se va trece la realizarea diverselor fotografii în vederea:

Redării poziției specifice corpului acestuia

Redării stării în care se găsește îmbrăcămintea cadavrului

Redării potențialelor leziuni vizibile în momentul descoperirii cadavrului

Redării distanței dintre cadavru față de obiectele din imediata sa apropiere

Redării raportului de poziție dintre cadavru și obiectele ce se află în apropierea acestuia

În cazul în care există ipoteza unei morți violente, conform regulii generale, cadavrul nu este mutat din loc, el fiind fotografiat exact în starea și în poziția în care a fost descoperit, fără a se realiza nici un fel de modificare.

Astfel, cadavrul este fotografiat cu aparatul poziționat deasupra sa, în plan paralel, permițându-se fixarea imaginii complete a cadavrului, după care se va trece la realizarea fotografierii acestuia din părțile laterale (așa numitele fotografii încrucișate), încercându-se a se evita fotografierea cadavrului dinspre picioare și dinspre cap, poziții ce pot determina, datorită perspectivelor, deformări deranjante.

În situația în care nu se reușește acest lucru, se recomandă ca executarea acestor fotografii să se realizeze de la distanțe un pic mai mari, aparatul de fotografiat fiind mult mai ridicat. În ceea ce privesc sursele de lumină, în vederea înlăturării umbrelor, se recomandă dispunerea frontală și laterală.

Pe lângă toate acestea, avându-se în vedere specificul stării de fapt, de mai impun diverse reguli la fața locului, cum ar fi :

În cazul cadavrelor ce sunt dezmembrate, se impune fotografierea acestora în două erape, respectiv în prima etapă sunt fotografiate părțile din cadavru, în locurile, respectiv în pozițiile identificate, urmând ca în etapa a doua să fie fotografiat cadavrul „refăcut”; respectiv cu toate părțile dezmembrate alăturate

În cazul cadavrelor persoanelor înecate, se impune fotografierea acestora atât în apă (exact așa cum acestea au fost identificate), cât și după scoaterea acestora din apăm în acest fel evitându-se apariția diverselor neplăceri generate de procesul de putrefacție, ce se manifestă cu precădere în cazul unor temperaturi ridicate

În cadrul cadavrelor spânzurate, ca și a cadavrelor aflate în poziția „șezând” se impune fotografierea acestora din față, ca și din spate, respectiv din laterale. În cazul persoanelor spânzurate, se impune acordarea unei atenții speciale nodului, ca și șanțului de spânzurare

În cazul cadavrelor carbonizate, se impune în faza inițială o fotografiere a acestora în starea în care au fost descoperite. Ulterior, aceste cadavre sunt poziționate pe o suprafață de culoare albă (ce poate fi un cerceaf ori o coală mare de hârtie) în vederea obținerii unui contrast suficient, în prezența unei lumini deosebit de puternice

În cazul cadavrelor înghețate, se impune de asemenea, în faza inițială, fotografierea acestora în starea în care au fost descoperite, ulterior realizându-se și fotografii ale cadavrului după dezghețarea acestuia la temperatura camerei

Ulterior reușirii fixării aspectului general al victimei prin intermediul fotografiilor, avându-se în vedere poziția acesteia în raport cu obiectele înconjurătoare, se va trece la fotografierea diverselor detalii, precum :

Leziunile vizibile pe corpul victimei

Diversele urme ale infracțiunii ce au rămas pe îmbrăcămintea victimei

Pete de sânge, bălți de sânge

Potențiale urme de otrăvire

Potențiale arsuri, etc

În situația leziunilor ce sunt provocate de diversele arme de foc, dacă se constată că au fost generate atât orificii de intrare, cât și orificii de ieșire, se impune fotografierea acestor urme în succesiune imediată.

În ceea ce privesc măsurătorile tridimensionale, acestea pot fi realizate prin utilizarea planșetelor speciale (stereafotografie), cu ajutorul aparatelor cu două obiective, ca și prin intermediul fotografiilor ce sunt realizate în mod ocazional, procedee aplicabile de către spcialiștii în fotografie ai diverselor organe judiciare.

În ceea ce privește cercetarea locului faptei, aceasta se poate realiza dinspre centrul locului faptei spre marginea acestuia, ca și pornind de la principalul obiect (de cele mai multe ori cadavrul ori focarul izbucnirii incendiului, etc). În situația spațiilor închise, cercetarea locului faptei se poate realiza de-a lungul pereților acestor spații, în cazul spațiilor deschise optându-se pentru porțiunile de teren ce sunt bine delimitate, fie dinspre centru înspre margine, fie în sens invers. Demn de semnalat este faptul că în această fază se impune identificarea diverselor aspecte de tip general, respectiv:

Natura infracțiunii ce este supusă cercetării

Momentul în care s-a derulat această infracțiune

Modul de derulare al acestei infracțiuni

De asemenea, se impune a fi remarcat faptul că nu se permite fumatul pe perioada cercetării locului comiterii unei infracțiuni, în cazuri speciale putându-se delimita un loc special dedicat fumatului. În plus, rezultatele cercetării, respectiv ale diverselor identificări în teren nu sunt comunicate/comentate cu ton ridicat, în acest fel evitându-se influențarea potențialilor martori aflați în zonă.

În ceea ce privește cercetarea locului în care s-a produs o infracțiune de omor, aceasta va demara cu diversele măsuri pregătitoare ce sunt dispuse de către magistratul procuror ce se află la conducerea respectivei echipe de cercetare.

2.2 Conservarea câmpului infracțional in faza statică

Pentru a se realiza conservarea câmpului infracțional, se impun diverse operațiuni specifice, cum ar fi :

Dispunerea măsurilor privind conservarea întregului câmp infracțional – se impun în vederea evitării potențialelor acțiuni de tip distructiv ale unor persoane prezente în zona supusă cercetării (persoanele curioase sau amatorii de senzații tare) și care pot modifica substanțial în mod extrem de rapid aspectul locului cercetării, în paralel cu eventuala distrugere a urmelor respectivei infracțiuni. Dacă nu se impune (respectiv dacă nu este cazul salvării victimei ori a înlăturării unui pericol imediat), se interzice atingerea ori modificarea poziției diverselor obiecte descoperite în zona supusă cercetării. Întreaga echipă a organului de urmărire penală nu trebuie să modifice absolut nimic din aspectul locului faptei în starea inițială, ea deplasându-se dus-întors, pe direcție unică în cadrul locului faptei, cu notarea aspectelor generale, ca și a formei, respectiv poziției obiectelor remarcate pe parcursul cercetării, respectiv a urmelor descoperite cu această ocazie. De asemenea, se impune a se avea în vedere o delimitare clară a perimetrului dedicat scenei comiterii faptei, în acest fel prevenindu-se o potențială încercare a respectivului autor/autori ai infracțiunii de a șterge/compromite urmele comiterii infracțiunii. Această măsură are și rolul de a preveni potențialele acțiuni ale unor „infractori obiectivi”, cum ar fi condițiile meteo, deosebit de nefaste în cazul în care respectiva infracțiune a fost comisă în spațiu deschis

O limitare a accesului persoanelor în zona supusă cercetării – se realizează în limitere strictului necesar. În faza inițială, în zona cercetată se impune pătrunderea numai a șefului de echipă criminalistică, ce poate să fie însoțit de medicul legist sau de un ajutor, ca și procurorul (în situația în care, ca urmare a comiterii infracțiunii, au fost înregistrate victime. Dacă se impune, în zonă poate fi inclus și un câine de urmărire, ulterior permițându-se accesul și restului membrilor echipei. O atenție specială este acordată mulțimii persoanelor curioase, ce trebuie să fie menținută pe întreaga perioadă a cercetării faptei la distanță de zona cercetată, în acest fel evitându-se distrugerea diverselor urme ale infracțiunii. Nu trebuie excluși din vedere potențialii martori ce ar putea fi identificați în cadrul mulțimii persoanelor curioase. În situația în care, în zona în care a fost comisă o infracțiune, anterior sosirii organelor de cercetare penală, au circulat diverse persoane, acestora, ca și persoanelor care au transportat victima ori care au intervenit în stoparea potențialelor efecte ale infracțiuni, se impune prelevarea impresiunilor picioarelor și a mâinilor, ulterior realizându-se dferențierea acestora de urmele descoperite la locul cercetării.

O limitare a contactului terțelor persoane cu diversele obiecte identificate în câmpul infracțional – în special în cazurile de omor, se remarcă pe lângă echipa de cercetare și prezența unor jurnaliști ce deseori pătrund primii în zona infracțiunii, fără a respecta regulile impuse în cadrul unei cercetări la fața locului, generând noi urme, atingând obiectele din câmpul infracțional ori chiar modificându-le poziția.

2.3 Procesul de examinare al victimei. Constatarea decesului

Atât examinarea victimei unei infracțiuni, cât și constatarea decesului acesteia se realizează de către un medic legist, numai în prezența procurorului de caz. Acesta trebuie să stabilească dacă respectiva victimă se mai găsește sau nu în viață, în vederea acordării primului ajutor, respectiv transportarea acesteia în regim de urgență la cel mai apropiat spital.

În ceea ce privește constatarea decesului, acesta este realizat de către medicul legist pe baza diagnosticului ce are la bază diversele semne cadaverice descoperite pe victimă, ce sunt specifice în cazul instalării decesului biologic și confirmate ulterior, cu ocazia realizării examenului necroptic.

Înaintea examinării victimei, se impune ca respectivul cadavru să fie menținut în poziția în care a fost descoperit, realizându-se fotografierea acestuia, conform tehnicilor anterior prezentate.

Pe perioada fotografierii, se recomandă includerea în imagini și a unei rigle gradate, care va permite o ghidare mult mai bună asupra diverselor relații metrice, ca și a utilizării unui aparat stereoscopic. Demn de remarcat este faptul că fotografiile în culori sunt mult mai pretențioase, ele putând determia variații deosebite în cadrul redării culorilor, atât prin prisma surselor de lumină, cât și prin cea a momentului (orei) la care se realizează respectivele fotografii.

Toate rezultatele ce sunt obținute cu prlejul examinării victimei sunt consemnate în cadrul procesului verbal, ele fiind și fixate prin intermediul fotografierii, examinarea victimei derulându-se similar cu cercetarea locului comiterii unei infracțiuni.

În cadrul fazei statice a examinării victimei se va avea în vedere :

Determinarea locului în care victima a fost descoperită

Determinarea amplasării acesteia în raport cu diversele urme și obiecte descoperite în jurul victimei – cum ar fi vegetația, elemenele de construcție diverse, unele mobile, etc

Determinarea distanței victimei până la urmele și obiectele descoperite în jurul său

Examinarea detaliată a îmbrăcămintei victimei

Descrierea detaliată a leziunilor traumatice sesizate pe corpul acesteia

Descrierea modului de producere al acestor leziuni traumatice pe corpul victimei

Enumerarea diverselor detalii generale privind sexul victimei, greutatea, talia acesteia, culoarea ochilor, a părului, forma feței, forma nasului, forma dentară, forma urechilor, eventualele cicatrice sau tatuaje remarcate, etc

Determinarea poziției corpului victimei în ansambul – respectiv pe spate, victima e cu fața în jos, victima e lateral (în decubit lateral, în decubit ventral sau în decubit dorsal)

Determinarea poziției membrelor victimei (membre extinse, membre îndoite, etc), ca și a poziției capului victimei (cap dat spre spate sau întors spre o parte)