Cercetarea la Fata Locului In Cazul Accidentelor Si Catastrofelor Feroviare
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Definirea noțiunilor: accident feroviar si catastrofă feroviara
1.2. Infracțiuni la regimul circulației feroviare
1.3. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor feroviare
1.4. Sarcinile și trăsăturile cercetării la fața locului
CAPITOLUL AL II-LEA. MĂSURILE PREGĂTITOARE LUATE PÂNĂ LA DEPLASAREA LA FAȚA LOCULUI
2.1. Primirea, consemnarea și verificarea sesizării
2.2. Asigurarea mijloacelor tehnico-științifice
2.3. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fața locului
2.4. Asigurarea prezenței specialiștilor, a apărătorului si a martorilor asistenți
CAPITOLUL AL III-LEA. MĂSURI PREMERGĂTOARE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
3.1. Determinarea locului săvârșirii faptei, punerea lui sub pază și protejarea urmelor
3.2. Fixarea tuturor împrejurărilor care, cu timpul, se pot modifica sau pot dispărea
3.3. Acordarea primului ajutor victimelor
3.4. Prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente
3.5. Identificarea martorilor și reținerea eventualelor persoane suspecte
CAPITOLUL AL IV-LEA. MODUL DE EFECTUARE A CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
4.1. Efectuarea cercetării propriu-zise la fața locului
4.2. Etapele cercetării la fața locului
4.3. Finalizarea cercetării
CAPITOLUL AL V-LEA. FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
5.1. Redactarea procesului-verbal
5.2. Întocmirea schiței locului accidentului
5.3. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și a înregistrărilor video
CONCLUZII
ANEXE- Aspecte de practică judiciară privind investigarea accidentelor feroviare
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Doctrina este în unanimitate de acord cu faptul că cercetarea la fața locului este o activitate inițială, cu ea începând cercetarea infracțiunii, și cel mai important mijloc de probă.
Lucrarea de față – Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor și catastrofelor feroviare – își propune să prezinte, așa cum reiese și din titlu, aspectele teoretice și practice ale cercetării la fața locului în cazul accidentelor și catastrofelor feroviare. În acest sens, primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la definițiile, importanța și trăsăturile cercetării la fața locului, în general. În următoarele două capitole este prezentată procedura cu privire la măsurile adoptate de organele judiciare înaintea deplasării la fața locului și la măsurile luate de organele de poliție ajunse primele la locul accidentului feroviar. În ultimele două capitole se prezintă procedura de realizare a cercetării la fața locului și modurile de fixare a rezultatelor acesteia.
Scopul și importanța științei criminalisticii în cercetarea accidentelor și catastrofelor feroviare constituie motivul alegerii acestei teme de licență. Acestea rezultă din faptul că această materie pune la dispoziția organelor judiciare metodele tehnico – științifice cu ajutorul cărora se procedează la determinarea, fixarea și prelevarea urmelor și mijloacelor materiale de probă. Pentru ca aceste activități să se desfășoare într-un mod corect, Criminalistica propune o serie de reguli specifice și tactici ce trebuie urmate în vederea atingerii scopului final pentru care acest act procedural a fost instituit
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Definirea noțiunilor: accident feroviar si catastrofă feroviară.
Pornind de la definiția dată de Dicționarul explicativ al limbii române accidentului ca fiind un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea uneia sau a mai multor persoane), constatăm că în accidentul de trafic feroviar sunt implicați, în general, următorii factori: cel puțin un tren aflat in mișcare pe calea ferată și omul în calitate de conductor, pasager, pieton.
În accepțiunea Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România, prin accident se intelege un eveniment neprevăzut, nedorit sau neintenționat ori un lanț specific de asemenea evenimente, care are consecințe dăunătoare, iar prin accident grav se înțelege orice coliziune sau deraiere de trenuri ducând la decesul a cel puțin o persoană ori la vătămarea gravă a 5 sau mai multe persoane ori producând pagube importante ale materialului rulant, infrastructurii sau mediului și orice alt accident similar cu un impact evident asupra reglementării siguranței feroviare ori asupra gestionării siguranței.
Potrivit art. 333 din Noul Cod Penal, accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalațiilor de cale ferată in cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport, manevră, întreținere sau intervenție pe calea ferată. În accepțiunea Vechiului Cod Penal, art. 277,alin.(1) accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă materialului rulant de cale sau altor instalații feroviare în cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate. Alineatul 2 definea catastrofa feroviară ce constă în deraierea, răsturnarea sau prăbușirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum și în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalațiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredințate pentru transport.
Înainte de a conchide, este necesară o explicație a termenilor „material rulant” și „instalație de cale ferată”. Conform instrucțiunilor SNCFR, mijloacele de circulație poartă denumirea generică de material rulant. „Prin materialul rulant se ințelege mijloacele de circulație ale cailor ferate, adică: locomotivele, vagoanele, automotoarele, drezinele, plugurile, anumite instalații de montaj a căilor ferate, etc. Instalațiile de cale ferată la care se referă textul de lege cuprind instalațiile de centralizare si telecomandă, aparate de semnalizare, aparate electrice si electronice de schimbare a macazurilor, diverse instalații de alimentare a locomotivelor, precum si podurile, tunelurile, conductele si barierele de trecerile de nivel.”
„Concluzionând, se poate aprecia ca deosebirea dintre accidentul de cale ferată si catastrofă, constă in esența, în gravitatea consecințelor. În acest sens, deși catastrofa de cale ferată implică o deraiere, răsturnare, prabușire sau ciocnire a unor mijloace transport ale căilor ferate ori o altă asemenea situație similară, accidentul de cale ferată se poate produce, la rândul său in oricare din situațiile de mai sus, numai ca urmările produse, fără a fi deosebit de grave sunt totuși importante. De asemenea, deși moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane, de exemplu, sunt menționate numai printre urmările ce caracterizează catastrofa, este posibil ca asemenea urmări, mai reduse însă prin întinderea lor, să se producă și în cazul unui accident de cale ferată.”
1.2. Infracțiuni la regimul circulației feroviare
Regimul circulației pe caile ferate urmărește asigurarea desfășurării normale a traficului feroviar, securitatea transportului public feroviar, precum și prevenirea evenimentelor și accidentelor feroviare.
În prezent, regimul ciculației feroviare este reglementat de Noul Cod Penal in Titlul VII, Capitolul I – Infracțiuni contra siguranței circulației pe caile ferate. În articolele 329-333 din codul penal sunt înscrise 4 infracțiuni speciale, si anume :
a. Art. 329
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă
(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de către angajații care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenție sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
b. Art. 330
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă
(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajații care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenție sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
c. Art. 331
Părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe
(1) Părăsirea postului, în orice mod și sub orice formă, de angajații cu atribuții privind siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației acestor mijloace, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuții privind siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influența unor substanțe psihoactive.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
d. Art. 332
Distrugerea sau semnalizarea falsă
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea de acte de semnalizare falsă sau săvârșirea oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură circulația mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată în timpul executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident de cale ferată.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele prevăzute în alin. (1)-(3) sunt săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.
Infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate se caracterizează prin valoarea socială ocrotită, respectiv bunul mers al activității de transport feroviar, și prin faptul ca in varianta lor simplă fac parte din categoria infracțiunilor „de pericol”, rezultatul lor constând in crearea unei stări de pericol, în timp ce variantele agravante se caracterizează prin producerea unui accident de cale ferată. Subiect activ principal (autor) al acestor infracțiuni este, la cele mai multe dintre ele, o persoană responsabilă penal, angajat al căilor ferate, fiind vorba de un subiect calificat.
Elementul material al infracțiunilor contra siguranței circulațiare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea de acte de semnalizare falsă sau săvârșirea oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură circulația mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată în timpul executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident de cale ferată.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele prevăzute în alin. (1)-(3) sunt săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.
Infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate se caracterizează prin valoarea socială ocrotită, respectiv bunul mers al activității de transport feroviar, și prin faptul ca in varianta lor simplă fac parte din categoria infracțiunilor „de pericol”, rezultatul lor constând in crearea unei stări de pericol, în timp ce variantele agravante se caracterizează prin producerea unui accident de cale ferată. Subiect activ principal (autor) al acestor infracțiuni este, la cele mai multe dintre ele, o persoană responsabilă penal, angajat al căilor ferate, fiind vorba de un subiect calificat.
Elementul material al infracțiunilor contra siguranței circulației pe căile ferate constă, după caz, într-o acțiune sau inacțiune. În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 329 și 330, elementul material de poate prezenta sub două modalități distincte: neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. „Constituie, astfel, o neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu: nerespectarea opiniilor fixate prin ordinul de circulație, neintroducerea restricțiilor de viteza sau neincluderea liniei in cazurile prevăzute în instrucțiuni, neacoperirea cu semnale a porțiunilor închise sau slăbite, neînchiderea barierelor la trecerile de nivel, in vederea trecerii trenurilor, nerevizuirea sau neremedierea defecțiunilor constatate la materialul rulant, de linie sau la instalații. Îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu se poate materializa în: expedierea unui tren fără cale liberă sau fără ordinul operatorului de la regulatorul de circulație, primirea unui tren in stație pe o linie ocupată, cu atacarea macazului liniei curente, fără respectarea dispozițiilor din instrucțiuni, depășirea semnalelor fixe și mobile care ordonă oprirea ori interzic manevra, depășirea vitezelor maxime admise la restricții.”
În ceea ce privește infracțiunea de la art. 331, elementul material constă in părăsirea postului sau exercitarea atribuțiilor de serviciu în stare de ebrietate. Condiția necesară pentru ca această faptă să constituie infracțiune este aceea de a fi pusă in pericol siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată.
Infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. 1 are două variante normative, dintre care prima se poate prezenta sub forma a trei modalități alternative. Prima variantă constă în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare. „Nu prezintă relevanță, sub aspectul incidenței textului, dacă linia ferată este principală sau secundară, daca este situată în afara sau în interiorul unei localități, dacă este amplasată pe pământ sau aeriană etc. Este absolut necesar ca linia ferată să se afle in funcțiune, în totalitate sau cel puțin în porțiunea unde s-a comis fapta, pentru ca altfel, fapta nu poate periclita siguranța circulației feroviare. Fapta poate consta in distrugerea liniei prin provocarea unei explozii, distrugerea sau blocarea unui dispozitiv schimbare a macazului, în scoaterea unor piese de la aparatul de semnalizare.” A doua variantă a art. 332 alin. 1 se poate realiza prin așezarea de obstacole pe linia ferată, obstacole de natură a pune in pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată.
Alineatul 2 al art. 332 prevede infracțiunea de săvârșire de acte de semnalizare falsă sau a oricăror alte acte natură a induce în eroare personalul care asigură circulația mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată in timpul serviciului. Semnalizările trebuie să aibă o altă semnificație decât cea normală, trebuie să fie mincinoase.
1.3. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor feroviare
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor feroviare constituie una dintre cele mai importante activități de investigare a faptelor penale, ce se realizează la începutul urmăririi penale. Legiuitorul român reglementează cercetarea la fața locului în cadrul art. 192 din Noul Cod de Procedură Penală, ca fiind activitatea dispusă de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesar să se facă constatări directe în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
„Deplasarea organului judiciar la fața locului este una din cele mai eficiente măsuri procedurale. Faptul ca organul de urmărire penală, ca și instanța de judecată, au posibilitatea să investigheze direct la locul săvârșirii fapte și sa evalueze consecințele infracțiunii, să stabilească împrejurările în care a fost comis actul penal și să-l identifice pe autor – prin descoperirea, fixarea si cercetarea criminalistica a urmelor, a mijloacelor materiale de proba – este de natura sa contribuie efectiv la realizarea scopului procesului penal.”
„Importanța cercetării se explică și prin aceea că, locul săvârșirii faptei este cel mai bogat în urme sau date referitoare la infracțiune și la autorul acesteia, asa ca de modul in care se efectuează întreaga cercetare, de căutare și ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca și fixarea rezultatelor, va depinde într-o mare măsură soluționarea cazului, identificarea autorului, a celorlalți participanți la comiterea faptei penale.”
Având in vedere lucrurile prezentate mai sus, putem concluziona prin a elabora o definiție pentru cercetarea la fața locului. Astfel, „cercetarea la fața locului este o activitate cu o natură complexă, procesuală și de tactică criminalistică – care poate fi dispusă și efectuată, atât de către organele de anchetă cât și de catre instanța de judecată – ce constă în descoperirea, fixarea procesuală, ridicarea si interpretarea naturii, stării si poziției urmelor și a mijoacelor materiale de probă, a legăturilor dintre acestea, precum, si obținerea de date privind numărul si identitatea făptuitorilor, natura și împrejurările în care a fost săvârșită fapta cercetată.”
1.4. Sarcinile și trăsăturile cercetării la fața locului
Împrejurările care pot fi lămurite în cadrul cercetării locului faptei sunt atât de numeroase și de variate încât nu se poate face o enumerare completă a acestora deoarece la fiecare gen de infracțiune cercetarea la fața locului prezintă caracterele sale. Astfel, in viziunea autorilor, sarcinile generale care pot fi rezolvate in cadrul cercetării la fața locului sunt:
„• perceperea directă, nemijlocită și fixarea ambianței locului faptei de către organele de urmărire penală sau instanța de judecată;
• descoperirea, fixarea si examinarea, precum și ridicarea urmelor, obiectelor-mijloace materiale de probă, în vederea valorificării lor ulterioare în cadrul constatărilor și expertizelor ce se vor dispune;
• culegerea datelor necesare și cunoașterea împrejurărilor concrete pe baza cărora să se poată stabili cât mai operativ dacă s-a comis o infracțiune ori este vorba despre o faptă care nu atrage răspunderea penală a vreunei persoane;
• obținerea primelor date cu privire la modul în care a acționat făptuitorul (făptuitorii), cum a pătruns și cum s-a retras din spațiul numit loc al faptei;
• determinarea locului de unde este posibil ca anumite persoane să perceapă acțiunile făptuitorului (făptuitorilor) sau numai o parte a acestora, obiectul cu care a acționat, alte persoane care au legătură cu fapta;
• adunarea unor date care privesc obiectul probațiunii, iar în cazul săvârșirii unei fapte cu caracter penal, culegerea de date care pot stabili elementele infracțiunii comise;
• identificarea martorilor care vor putea furniza date despre împrejurările în care s-a comis fapta, despre persoana făptuitorului și, eventual, despre alți participanți – dacă se consideră necesar urmând a se proceda la audierea acestor martori;
• examinarea și interpretarea urmelor, a altor obiecte, mijloace materiale de probă, pentru ca, pe baza celor constatate, precum și a împrejurărilor stabilite să se ia măsuri operative de efectuare a unor operațiuni care nu suportă amânare: urmărirea și prinderea infractorilor, percheziții, ridicări de obiecte si înscrisuri.”
Activitatea de cercetare la fața locului prezintă câteva trăsături menite a o particulariza și diferenția de alte activități întreprinse de organele judiciare. Astfel, conform doctrinei, cercetarea la fața locului este o activitate inițială, urgentă, obligatorie și irepetabilă.
Cercetarea la fața locului este o activitate inițială pentru că se situează în timp anterior celorlalte activități, cu ea începe cercetarea infracțiunii. Caracterul urgent al cercetării la fața locului este determinat de posibilitatea modificării sau degradării urmelor si mijloacelor materiale de probă, modificări ce pot fi efectuate ori de către autorul faptei, ori de anumite persoane interesate, ori pot fi determinate de condițiile meteorologice, în cazul urmelor perisabile. De asemenea, necesitatea urgenței deplasării la fața locului, imediat după sesizarea organului judiciar, este dată și de faptul ca, astfel, cresc șansele prinderii infractorului la locul infracțiunii și identificării martorilor. Caracterul obligatoriu al cercetării la fața locului este impus de însuși scopul anchetei penale, celelalte activități de urmărire penală – ascultarea învinuiților, inculpaților, victimei, martorilor, reconstituirea- neputând reda un rezultat precis a situației de la locul faptei. Cercetarea la fața locului este o activitate care poate fi repetată datorită pătrunderii echipei de cercetare în perimetrul inițial al locului infracțional, producând, astfel, modificări. Ce excepție, literatura de specialitate admite ca cercetarea la fața locului poate fi repetată în cazul în care nu a fost delimitat corect terenul ce trebuie examinat, fiind necesară extinderea ariei de cercetat, în cazul condițiilor meteo nefavorabile, precum și atunci când se presupune că la locul faptei ar trebui sa existe și alte urme sau mijloace de proba nedescoperite la prima cercetare.
CAPITOLUL AL II-LEA. MĂSURILE PREGĂTITOARE LUATE PÂNĂ LA DEPLASAREA LA FAȚA LOCULUI
2.1. Primirea, consemnarea și verificarea sesizării
Cercetarea la fața locului, precum și acțiunile premergătoare acesteia nu pot fi dispuse de către organul de urmărire penală decât în urma sesizării acestuia. În conformitate cu prevederile art.288 din Noul Cod de procedura penala, sesizarea organelor de urmărire penală se poate face în patru moduri:
– prin plângerea scrisă sau orală făcută de o persoană fizică sau juridică, căreia i s-a cauzat o vătămare prin accident.
– prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate
– prin denunțul făcut de persoane care au luat la cunoștință despre producerea accidentului, cum ar fi conductori, pasageri ori alte persoane care se aflau la locul accidentului.
– sesizarea din oficiu
În situația în care sesizarea se face prin intermediul plângerii orale, ofițerul sau subofițerul care o primește va redacta un proces-verbal în care pe lângă datele prevăzute de art.289 alin.2 C.p.p. va menționa cât mai multe amănunte pe care va încerca să le obțină de la persoana care face plângerea, evident, în măsura în care acesta le va putea furniza.
Cele mai multe probleme le ridică sesizarea prin intermediul denunțului întrucât aceasta poate îmbrăca diferite forme de materializare. De cele mai multe ori, denunțul este oral și efectuat prin intermediul telefonului. În astfel de situații un rol deosebit de important îl are ofițerul sau subofițerul care primește denunțul, care trebuie sa depuna toata diligenta pentru obtinerea cat mai multor date despre natura faptei, locul si timpul cand a fost savarsita.
In cazul sesizarii din oficiu, ofițerii sau subofițerii de poliție, au obligația, chiar în afara orelor de program să acorde primul ajutor victimelor, să asigure conservarea locului producerii accidentului, identificarea celor responsabili de accident, identificarea martorilor oculari și să raporteze imediat dispeceratului poliției, pentru a fi trimisă echipa de cercetare.
„Practic, pentru evitarea situațiilor de formare a echipei într-o componență necorespunzătoare, deplasărilor inutile, la adrese greșite sau fictive, organul judiciar, pe lângă identificarea persoanei care a facut plângerea sau denunțul, va căuta sa afle, din surse cât mai sigure si demne de incredere, ce tip de activitate ilicită, unde și când a fost desfășurată, numărul victimelor, volumul si natura pagubelor cauzate, dacă făptuitorul se cunoaște sau nu, a fost reținut de către opinia publică sau de catre polițiștii care au ajuns primii la fața locului.”
Înainte de efectuarea cercetării locului accidentului este necesar a se analiza și pe această bază a se stabili cărui organ de cercetare penală îi aparține competența efectuării acestei activități precum și cele care urmează în cadrul urmăririi penale. Sesizarea cu privire la comiterea unei infracțiuni nu se realizează întotdeauna, la nivel practic, în fața organelor compentente. Din acest motiv, organul sesizat are obligația de a își verifica competența și numai în urma acestei verificări va putea stabili dacă va putea proceda la efectuarea cercetării sau la informarea organului de urmărire penală competent. Însă, dacă măsurile pregătitoare cercetării fața locului au fost realizate de către un organ necompentent, acest lucru nu ar putea să le afecteze validitatea. Atunci când ”măsurile premergătoare cercetării la fața locului au fost dispuse de către un organ necompetent, în raport cu împrejurările existente la fața locului, încunoștiințarea organului judiciar competent trebuie făcută fie paralel cu luarea măsurilor de pază și protecție, fie după luarea acestora.”
2.2. Asigurarea mijloacelor tehnico-științifice
”Desfășurarea activității de cercetare la fața locului presupune utilizarea a numeroase mijloace tehnico-științifice cu ajutorul cărora se procedează la determinarea, fixarea și prelevarea urmelor și mijloacelor materiale de probă. Materialele destinate activităților criminalistice cuprind elemente a căror complexitate este din ce în ce mai mare, existând atât instrumente simple destinate unei singure operațiuni, cât și seturi cu zeci de componente care necesită pregătire de specialitate pentru a obține rezultate așteptate în teren.”
Există o clasificare a acestor mijloace tehnico-științifice preluata din doctrina de specialitate, complexitatea cercetării la fața locului fiind criteriul care stă la baza acestei clasificări. Prin urmare, se distinge intre :
Mijloace tehnico-științifice utilizate în cercetările cu un grad scăzut de complexitate;
Mijloace tehnico-științifice utilizate în cercetările cu un grad ridicat de complexitate.
În cazul cercetarilor al căror grad de complexitate este redus se utilizează truse criminalistice universale, truse foto si truse criminalistice specializate. Trusele criminalistice universale dispun de un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot efectua principalele operațiuni de cercetare la fața locului, împărțit în mai multe compartimente, dintre care distingem : compartimentul traseologic (destinat descoperirii, fixării și prelevării urmelor de mâini, picioare, dinți etc.), compartimentul pentru executarea măsurătorilor și marcarea obiectelor principale (ruletă, bandă metrică etc), compartimentul necesar executării desenelor și schiței locului faptei (riglă gradată, busolă, hârtie milimetrică, hârtie de calc etc.) la care se adaugă instrumentarul de amprentare a persoanelor și cadavrelor (tușieră, rulou etc.), dar și alte instrumente ajutătoare (patent, ciocan, daltă, magnet ș.a.). În categoria truselor criminalistice specializate sunt incluse acele truse cu destinație specială, create pentru un anumit segment al cercetării. Fac parte din această categorie trusa pentru testarea stupefiantelor, trusa pentru marcarea unor obiecte (cu substanțe fluorescente sau chimice), trusa pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiație de tip laser, dar și alte categorii de truse.
În cazul cercetărilor al căror grad de complexitate este mai ridicat se apelează la laboratoare criminalistice mobile, acestea aflându-se in dotarea unităților de poliție și ale parchetului. Laboratoarele criminalistice mobile dispun, pe lângă principalele truse universale și cele specializate și de alte mijloace complementare precum: aparatură de înregistrare fotografică și video, aparatură de detecție, mijloace de identificare a persoanelor ( „foto-identi-kit”, „identi-kit”, „mimicompozitor” și calculatoare pentru efectuarea de portrete robot computerizate), aparatură de comunicații radio, surse proprii de energie electrică etc. În ceea ce privește aparatura de înregistrare, în ultimul timp sunt folosite cu rezultate foarte bune înregistrările videomagnetice, atât pentru fixarea situației întâlnite la locul faptei, cât și în luarea declarațiilor, existând posibilitatea verificării pe loc a calității înregistrării.
„Pe lânga mijloacele tehnico-științifice aparținând Ministerului Administrației si Internelor, parchetelor, laboratoarelor de medicină legală, cabinete medicale mobile, ale pompierilor se utilizează și mijloacele puse de dispoziție de organele caii ferate, ale Ministerului Apărării și a altor organe care pot participa la cercetare, in funcție de complexitatea cauzei.”
2.3. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fața locului
Deplasarea la fața locului a organelor de cercetare penală trebuie sa se facă cu maximă urgență pentru a le permite acestora să adopte neîntârziat măsuri de protejare și conservare a urmelor existente la locul faptei. Atunci când echipa de cercetare a ajuns la fața locului într-un timp scurt (10-15 min.), șansele salvării a victimelor, de descoperire si analizare a tuturor urmelor infracțiunii sunt mult mai mari, reducându-se posibilitatea distrugerii ori modificării acestora.
Este important să se ajungă rapid la locul producerii evenimentului, din următoarele considerente:
– suspectul (suspectii) poate fi incă la locul faptei sau in apropiere;
– persoanele vătămate pot avea nevoie de îngrijire medicală de urgență;
– martorii se pot afla încă la locul producerii evenimentului;
– persoanele grav rănite cu șanse foarte mici de supraviețuire pot avea anumite mărturisiri ori pot fi furnizate date folositoare anchetei ulterioare;
-condițiile meteorologice pot modifica ori distruge în totalitate sau in parte urmele biologice existente la fața locului;
– anumite persoane pot încerca să schimbe înfațișarea locului producerii catastrofei feroviare.
” În situația producerii unor incendii ori explozii, prabușiri de material rulant ori infrastructura de cale ferată, dacă acestea pun in pericol viața oamenilor, trebuie să se ia măsuri pentru diminuarea urmărilor chiar cu riscul pierderii unor probe de la fața locului.”
2.4. Asigurarea prezenței specialiștilor, a apărătorului si a martorilor asistenți
Analizarea tuturor elementelor prezente la locul faptei, determinarea cadrului infracțional și a mijloacelor materiale de probă, interpretarea urmelor existente, diversitatea situațiilor în care se pot produce accidentele si catastrofele feroviare, complexitatea procesului criminalistic, toate acestea sunt elemente care relevă faptul că cercetarea la fața locului constituie un act procedural ce implică munca în echipă, activitatea corelată și consolidată a unui grup de persoane care au cunoștințe de specialitate în anumite domenii, în special în domeniul criminalistic.
„Echipa ce participă la efectuarea cercetării la fața locului trebuie să fie alcătuită dintr-un număr restrâns de persoane, iar componența acesteia este determinată de criterii, cum ar fi: natura cauzei ce se cercetează, amploarea urmărilor faptei săvârșite, întinderea suprafeței de teren ce urmează a fi cercetată, numărul victimelor, topografia terenului ce urmează să fie cercetat, numărul martorilor oculari ce trebuie ascultați, natura urmelor și mijloacelor materiale de probă ce urmează sa fie cercetate.” În principiu, conducerea echipei de cercetare incumbă procurorului.
În ceea ce privește componența echipei, în funcție de particularitațile fiecărui caz în parte, aceasta va cuprinde o grupă de specialiști, ce vor asigura partea cu caracter tehnic a activității – căutarea, revelarea, fixarea, ridicarea, examinarea la fața locului a cadavrului/elor (daca este necesar), a urmelor si mijloacelor de probă – și o grupă de anchetatori ce, prin desfășurarea unor activități specifice, concură la realizarea scopului activității. În funcție de natura infracțiunii și a locului de cercetat, din rândul specialiștilor de la fața locului, vor face parte tehnicieni criminaliști, medici legiști, antropologi, ingineri din domeniul cailor ferate și specialiști din alte domenii care pot concura la buna desfașurare a activitații de cercetare.
Atunci când autorul infracțiunii a fost prins si imobilizat de către polițiștii ajunși primii la fața locului sau de către alte persoane, ori atunci când persoanele interesate o cer, la desfașurarea activitații de cercetare la fața locului pot participa și avocati numiți din oficiu sau aleși.
Potrivit NCPP, la cercetarea la fața locului este necesară prezența a doi martori, cel puțin. Este recomandat ca prezența acestora sa fie asigurată înainte de ajungerea la locul faptei pentru a se evita irosirea de timp și posibilitatea folosirii unor martori oculari care ar dori obstrucționarea cercetărilor sau care ar putea avea interese in cauză. Asigurarea prezenței acestora are semnificația unei garanții procesuale, ei îndeplinind rolul unor observatori obiectivi ai modului de efectuare a cercetării la fața locului. Numărul martorilor asistenți poate varia in funcție de limitele teritoriale asupra cărora se întinde cercetarea la fața locului, numărul specialiștilor, experților din domeniul căilor ferate, numărul criminaliștilor si medicilor legiști.
Organizarea desfășurării activităților de investigare trebuie să se facă într-o ordine bine stabilită, într-o succesiune fireasca, și anume :
Orientarea in zona în care se află situat locul faptei.
Determinarea și examinarea în ansamblu a locului faptei.
Căutarea, descoperirea si ridicarea urmelor sau probelor materiale.
Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului.
În ceea ce privește strict activitatea de echipă, aceștia au obligația de a conlucra fără rezerve, pe de o parte, dar și de a informa în permanență conducătorul cercetării despre rezultatele obținute și modul de desfășurare al cercetării, acesta din urmă având obligația aferentă de a centraliza toate datele astfel obținute. Este important de precizat faptul că, în cadrul cercetării la fața locului, nu există o ierarhie a echipei determinată de activitatea desfășurată de fiecare membru în parte, drept pentru care, deși uneori munca depusă de unul dintre aceștia aduce un mai mare aport de informații, ceea ce ușurează drumul spre aflarea adevărului, este greșit a se considera că activitatea desfășurată de acel membru al echipei, sau de un altul, este mai importantă.
CAPITOLUL AL III-LEA. MĂSURI PREMERGĂTOARE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
În marea majoritate a cazurilor, aceste măsuri sunt luate de organele de poliție ajunse primele la fața locului, fiind cele dintâi sesizate cu privire la producerea unui accident sau comiterea unei fapte penale. Aceștia sunt obligați sa efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare și să ia măsurile ce se dovedesc absolut necesare. Dacă din accident ori catastrofă a rezultat vătămarea sau moartea unor persoane, se va acționa, cu precădere, în vederea salvării victimelor și acordării primului ajutor, chiar dacă acest lucru presupune modificarea aspectului inițial al locului producerii accidentului sau distrugerea unor urme.
Potrivit doctrinei de specialitate, primele măsuri luate la fața locului pot fi grupate in câteva mari categorii.
3.1. Determinarea locului săvârșirii faptei, punerea lui sub pază și protejarea urmelor
Pentru începerea cercetării la fața locului se impune stabilirea exactă a perimetrului în care a fost comisă infracțiunea, dar și a locului propriu-zis în care a fost săvârșită fapta penală, pentru a împiedica făptuitorul sau complicii acestuia sa îndepărteze urme sau să schimbe structura acelui spațiu.
„În ceea ce privește limitele perimetrului, pe care echipa va desfășura activități de căutare, revelare, fixare, ridicare etc. a urmelor și mijloacelor materiale de probă, problema poate deveni complexă atunci când ar putea apare necesitatea extinderii activităților pe teritoriul altor proprietăți, indiferent dacă acestea aparțin unor persoane fizice sau unor persoane juridice.” Dacă este necesară extinderea activităților pe mai multe proprietăți, organul judiciar trebuie sa asigure un ”echilibru intre drept si abuz de drept”. În aceste cazuri, in doctrină este apreciat următorul punct de vedere: „ori de câte ori există o legatură directă si evidentă intre desfășurarea unei activități ilicite si perimetrul uneia sau a mai multor proprietăți, cercetarea la fața locului va fi extinsă, in mod necesar și la aceste proprietăți, fără să se pună problema unui abuz.”
În situațiile când locul de cercetat este situat în câmp, pădure, apă (valabil pentru majoritatea accidentelor si catastrofelor feroviare) se impune extinderea suprafeței de examinat pe o distanță cât mai mare, cuprinzând drumurile, potecile, locurile obligatorii de trecere (poduri, podețe etc.) până la localitățile sau drumurile naționale ori județene intens circulate.
Stabilirea acestui perimetru este foarte importantă deoarece, în primul rând, „se împiedică pătrunderea în acel perimetru a tutoror persoanelor neautorizate, precum: trecătorii care se aflau întâmplător în acea zonă și care, atrași de evenimentele petrecute, se adună la locul faptei, așa-numitul „val al curioșilor” după cum a fost denumit la nivel doctrinar, martorii prezenți la comiterea infracțiunii, rude ale victimelor etc. . În egală măsură, odată cu împiedicarea pătrunderii tuturor acestor persoare se împiedică și pătrunderea făptuitorului sau a eventualilor săi complici, în ipoteza în care aceștia ar intenționa să revină pentru a șterge anumite urme ale infracțiunii, probe împotriva lor, sau ar urmări chiar finalizarea planului inițial în condițiile în care acesta a rămas în faza de tentativă.”
În al doilea rând, determinarea acestui perimetru este generată de faptul că, în limitele acestuia, se vor lua toate măsurile necesare pentru conservarea spațiului în forma inițială a acestuia de la momentul săvârșirii infracțiunii. „Se împiedică astfel producerea unor modificări asupra locului faptei. Aceste modificări pot consta în: mutarea diferitelor obiecte, amplasarea de obiecte, ștergerea unor urme lăsate de corpul uman (amprente, urme de tălpi etc.), sustragere de obiecte ș.a. Adoptarea măsurilor de pază și conservare împiedică producerea tuturor acestor alterări și modificări, menținându-se astfel cât mai mult din aspectul inițial al locului faptei. Activitatea organelor judiciare trebuie să se desfășoare de asemenea manieră încât să nu producă niciun fel de alterare sau modificare, cu excepția situației în care este necesară acordarea primului ajutor victimelor sau când se urmărește înlăturarea unor pericole iminente. Accesul celorlalte organe judiciare care au alte atribuții și care nu fac parte din echipa de cercetare poate fi limitat sau chiar interzis din aceleași considerente de tactică criminalistică. Intervenția umană constituie factorul subiectiv de natură să modifice „scena infracțiunii”, însă în practică există și factori de natură obiectivă care pot produce același rezultat. Factorii obiectivi sunt factorii naturali, factorii atmosferici (condițiile meteorologice: ploaie, ninsoare, vântul de o anumită intensitate etc.).” Pentru a putea combate efectul acestor factori se procedează la acoperirea obiectelor sau urmelor formate în locuri deschise expuse pericolului degradării sau distrugerii, în limitele posibile, dar nu înainte însă de a se realiza fotografii judiciare. „În același timp, prin asigurarea pazei locului faptei se urmărește menținerea ordinii, inclusiv asigurarea securității personale a celor ce efectuează cercetarea.”
„Alteori, anumite consecințe ale infracțiunii sau anumite circumstanțe în care a fost comisa, au prin natura lucrărilor, o existența limitată in timp ori sunt susceptibile să fie modificate, ca urmare a scurgerii timpului. Cunoașterea unor asemenea împrejurări este de natură să contribuie la precizarea unor aspecte importante ale producerii unui accident ori catastrofe feroviare, și de aceea consemnarea ori precizarea prin mijloace adecvate sunt înscrise in categoria măsurilor de conservare a locului faptei. Este necesar a se consemna de la caz la caz, mișcările caracteristice constatate, temperatura mediului ambiant, starea timpului, alte fenomene, concomitent cu trecerea timpului.”
3.2. Fixarea tuturor împrejurărilor care, cu timpul, se pot modifica sau pot dispărea
„Locul comiterii unei infracțiuni presupune existența unui număr foarte mare de elemente ce trebuie analizate. Aceste elemente nu reprezintă însă numai obiecte, lucruri tangibile, ci și anumite aspecte ale mediului înconjurător și nu numai. Organului judiciar îi revine dificila obligație de a reține toate aceste împrejurări și elemente, de a le consemna cu exactitate și de a le analiza cu mijloace criminalistice adecvate în vederea determinării lor obiective și eficiente, deoarece toate aceste elemente pot oferi informații referitoare la anumite circumstanțe în care a fost comisă fapta, dar și date legate de consecințele săvârșirii acesteia.”
„Acestă măsura vizează în special acele elemente care, prin natura lor, pot suferi modificări sau pot să dispară ca urmare a trecerii timpului. Astfel, fixarea de către organele judiciare a tuturor elementelor temporale este esențială (ora la care au fost sesizate organele judiciare, ora sosirii acestora la fața locului, ora plecării acestora de la locul faptei etc.). În funcție de locul în care a fost comisă infracțiunea – într-o încăpere sau în spațiul exterior – trebuie avute în vedere alte elemente. De exemplu, dacă fapta a fost comisă în exterior trebuie preluate datele referitoare la : temperatură, condiții climatice, luminozitate, repere spațiale etc. În condițiile în care se are în vedere un spațiu închis, o încăpere, trebuie stabilite numeroase alte aspecte, unul dintre acestea reprezentând poziția tuturor obiectelor din acea încăpere, în special a căilor de acces (uși, ferestre, casa scării) precum și starea acestora, alături de cea e elementelor accesorii (perdele, încuietori etc.). Se stabilește, de asemenea, starea în care se aflau anumite obiecte casnice, dacă anumite aparate funcționau sau nu, dacă acestea produceau un anumit zgomot de fond, timpul estimativ de funcționare al acestora. Organul judiciar trebuie să consemneze tot ceea ce vede (poziția pieselor de mobilier, așezarea telefonului și a agendei telefonice, ora indicată de ceasul de la fața locului și cel de la mâna victimei, dacă ușile sunt închise sau deschise, încuiate sau nu, de ce parte a ușii se află cheia, dacă luminile sunt stinse sau aprinse, dacă există urme de forțare a anumitor obiecte, de spargere etc.) dar și ceea ce percepte cu ajutorul celorlalte simțuri. Aici se au în vedere: gradul de umiditate din încăpere, detectarea anumitor mirosuri (gaz, țigări, substanțe chimice, parfumuri, substanțe toxice sau explozive etc.), temperatura.”
3.3. Acordarea primului ajutor victimelor
În situațiile în care accidentul sau catastrofa feroviara a avut drept consecință producerea unor suferințe fizice victimei/lor, „salvarea vieții victimei, ușurarea suferințelor sale, reprezintă o activitate prioritară ce trebuie efectuată de îndată, chiar și atunci când există riscul modificării aspectului inițial al locului faptei, deoarece viața, sănătatea, integritatea corporală a persoanei reprezintă cele mai însemnate valori, a căror salvare și apărare nu poate fi niciodată pusă în concurs cu apărarea altor interese.”
„Acordarea primului ajutor victimelor constituie, la nivel practic, prima dintre măsurile ce trebuie adoptate. Acordarea primului ajutor se realizează, în primă fază, de către personalul medical chemat la fața locului, urmând ca în urma constatării gravității situației, aceștia să decidă asupra necesității transportării victimei, de urgență, la un centru medical pentru tratamente sau alte intervenții impuse de starea fizică a acestuia. Deplasarea la o instituție medicală presupune însă și respectarea unor reguli de natură să faciliteze desfășurarea ulterioară a întregii anchete criminalistice, inclusiv a cercetării la fața locului, ca parte a complexului proces pe care realizarea unei astfel de anchete îl presupune. Una dintre regulile principale se referă la conservarea locului faptei, în limitele posibile. Acest lucru presupune fixarea, prin mijloace tehnice adecvate, a poziției inițiale a victimei, dar și a tuturor celorlalte obiecte care au fost deplasate la momentul intervenției echipajului medical. Toate aceste modificări vor fi consemnate în procesul-verbal de încheiere a cercetării la fața locului împreună cu alte informații privitoare la îmbrăcămintea victimei, starea hainelor purtate de către aceasta (rupte, pătate de sânge etc.),atât înainte cât și după acordarea primului ajutor la fața locului. Astfel, poziția victimei precum și a obiectelor ce vor fi deplasate va fi fixată cu ajutorul fotografiei judiciare și va fi totodată marcată cu ajutorul cretei și benzilor aflate în dotarea organelor judiciare.”
„Deplasarea victimei la o instituție specializată presupune, de asemenea, respectarea anumitor reguli. Astfel, e indicat ca în timpul transportului victima să fie însoțită de un organ al poliției precum și de un martor ocular ale căror precizări cu privire la modul și împrejurările în care s-au produs vătămările să ajute la orientarea personalul medical asupra intervențiilor ce se impun pentru salvarea victimei. Ulterior sosirii la centrul medical, personalului medical abilitat care se va ocupa de starea victimei îi va fi comunicat de către organul judiciar însoțitor faptul că pacientul în cauză a fost victima săvârșirii unei infracțiuni, cadrele medicale având obligația de a conserva toate obiectele pe care victima le-a avut asupra ei la momentul sosirii, de a nu le aduce modificări, urmând ca acestea să facă ulterior obiectul cercetării criminalistice. Personalului medical îi revine și obligația de a preleva probe de pe corpul victimei tot pentru realizarea unei examinări ulterioare.”
În ceea ce privește ascultarea victimei, aceasta este posibilă însă numai în ipoteza în care starea victimei permite aceasta și numai în cazuri urgente. Ascultarea se realizează în prezența medicului în îngrijirea căruia aceasta se află și numai în urma obținerii unui aviz din partea medicului respectiv.
3.4. Prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente
În cazul pericolelor iminente, cum ar fi inundațiile, exploziile, incendiile, se impune luarea tuturor măsurilor necesare de prevenire sau înlăturare a acestora de către organele judiciare, chiar dacă prin adoptarea respectivelor măsuri se aduc modificări locului faptei. Această prioritate este dată de importanța vieții persoanei. Apariția unor astfel de pericole iminente este foarte posibilă în cazul accidentelor de trafic feroviar unde prezența combustibilului poate genera explozii și incendii. înlăturarea altor pericole iminente. „Majoritatea acestor activități vor crea anumite dificultăți cercetării locului faptei prin modificările pe care le produc, în mod firesc, dar nu poate fi avută in vedere nici o altă alternativă. Prin urmare, organele judiciare prezente primele la fața locului au datoria de a reține, de a fixa cât mai multe aspecte care să servească la stabilirea situației inițiale, apelându-se la fotografieri sau înregistrări video.”
3.5. Identificarea martorilor și reținerea eventualelor persoane suspecte
Pentru aflarea adevărului si soluționarea corectă a cauzei, organele judiciare existente deja la locul faptei, trebuie să stabilească identitatea tuturor persoanelor care s-au aflat la locul faptei în timpul producerii accidentului feroviar, precum și a celor care au facut sesizarea.
„De aceea, mai înainte de a proceda la îndepărtarea curioșilor, cei abilitați trebuie să opereze o selecție, în sensul identificării și reținerii acelor persoane, care indiferent de raporturile în care se află cu producerea catastrofei ori accidentului feroviar, ar putea contribui, prin relatările lor, la stabilirea împrejurărilor referitoare la faptă.”
„Discutăm, în primul rând, despre acele persoane care dețin anumite informații despre comiterea unei infracțiuni (au găsit anumite obiecte abandonate, au descoperit cadavrul unei victime, au anumite suspiciuni sau bănuieli legate de făptuitor etc.) sau chiar cele care au sesizat, pe baza informațiilor pe care le dețin, autoritățile judiciare. Este vorba, în al doilea rând, de acele persoane care, independent, până la sosirea organelor judiciare, fie alături de acestea, au participat la acțiunile de prim ajutor, la ridicarea și transportarea victimei sau la luarea altor măsuri ce nu suferă amânare și care, din cauza pătrunderii pe locul faptei au produs anumite modificări.” Pentru exactitate si operativitate , declarațiile obținute de la aceste persoane pot fi înregistrate pe banda magnetică sau videomagnetică.
„În ceea ce privește prinderea făptuitorului încă de la momentul sosirii la fața locului a organelor judiciare au fost expuse trei ipoteze. Prima dintre acestea vizează situația în care acesta a fost imobilizat și reținut de către persoanele care au asistat la comiterea infracțiunii. Organele sosite la fața locului îl vor prelua și vor dispune arestarea acestuia. Cea de a doua ipoteză are în vedere cazul în care făptuitorul a părăsit locul faptei cu foarte puțin timp înainte de sosirea organelor judiciare. Urmele acestuia sunt la acel moment încă proaspete, astfel încât organele judiciare îi pot lua urma și pot începe urmărirea penală cu șanse foarte mari de prindere a acestuia. Trecerea unui timp foarte scurt de la comiterea faptei și până la dispunerea urmării penale împiedică autorul infracțiunii să revină pentru a putea ascunde anumite urme, să încerce să se debareseze de acele obiecte cu care a comis fapta, să își creeze alibiuri. Ultima situație are în vedere cazul în care de la momentul comiterii faptei până la sosirea organelor judiciare la fața locului a trecut foarte mult timp, ipoteză în care determinarea și prinderea făptuitorului nu se poate realiza decât după parcurgerea întregului proces criminalistic. Reținerea făptuitorului, precum și a oricărei persoane suspecte este absolut necesară, însă în condițiile legii.”
CAPITOLUL AL IV-LEA. MODUL DE EFECTUARE A CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
4.1. Efectuarea cercetării propriu-zise la fața locului
„Pentru realizarea scopului propus și a sarcinilor ce impun efectuarea acestei activități, cercetarea la fața locului presupune, pe lângă o pregătire atentă și conștiincioasă, și respectarea unor reguli tactice cu caracter general. Astfel, principalele elemente tactice de natură sa orienteze activitatea echipei de cercetare la fața locului sunt următoarele:”
Cercetarea la fața locului se efectuează cu maximă urgență. Acest element a fost prezentat în cadrul Capitolului I, secțiunea a 4-a.
Cercetarea la fața locului se efectuează în mod obiectiv, complet și minuțios. „Una dintre cele mai importante trăsături ale organelor de cercetare penală este obiectivitatea, aceasta fiind necesară pe parcursul desfășurării întregului proces. Obiectivitatea trebuie, de asemenea, să se regăsească în toate actele întocmite de către organul de cercetare penală. Astfel, situația de la fața locului trebuie redată întocmai cum a fost descoperită, configurația reală a cadrului să fie conservată și fixată complet și fidel, obligația de obiectivitate impunând organului penal responsabil să adopte o atitudine ce exclude orice pornire subiectivă. Totodată, organul judiciar de la fața locului trebuie să evite orice idee preconcepută, ori tendință de a da faptei o anumită încadrare juridică.” Pentru ca cercetarea la fața locului să fie realizată obiectiv, aceasta trebuie să fie completă si minuțioasă, adică să se noteze și analizeze toate particularitățile, urmele, probele, indiferent de importanța lor. În doctrină s-a afirmat că această regulă, vizând minuțiozitatea investigațiilor, impune echipei de cercetare să-și focalizeze atenția în două direcții principale:
a. Descoperirea și cercetarea riguroasă a urmelor – avându-se în vedere, în special, prelevarea urmelor biologice și a microurmelor;
b. Clarificarea împrejurărilor negative – înțelegându-se prin aceasta determinarea acelor neconcordanțe existente între aspectul locului faptei și natura faptei.
Cercetarea la fața locului se realizează în mod organizat. Acest element a fost prezentat în cadrul Capitolului al II-lea, secțiunea a 4-a.
În cazul accidentelor și catastrofelor de cale ferată se face deosebire între noțiunile de „loc al săvârșirii infracțiunii” și „loc al faptei”, aceasta din urmă având un sens mult mai larg decât prima. Prin „loc al faptei” trebuie să se înțeleagă, pe lângă suprafața determinată a locului unde s-a produs accidentul sau catastrofa feroviară, și locul în care s-au produs consecințele și care conservă mijloacele materiale de probă.
„Prin loc al faptei, în cazul accidentelor și catastrofelor de cale ferată, se înțelege: stația de plecare, stația de sosire a mijloacelor de circulație pe calea ferată, porțiunea de linie curentă unde s-au produs urmările catastrofei, birourile de mișcare, blocurile mecanice, blocurile electromagnetice sau electrodinamice, locomotivele (cu deosebire frânele si aparatura de bord), vagoanele, linia electrică de contact etc. Toate aceste locuri si materiale trebuie examinate cu atenție de specialiștii criminaliști și experții in domeniu, în vederea identificării cauzei reale a producerii accidentului sau catastrofei și stabilirii responsabilităților, în funcție de normele legale încălcate, de consecințele faptei și forma de vinovăție cu care au acționat făptuitorii. ”
4.2. Etapele cercetării la fața locului
În doctrină sunt consacrate de către toți autorii două etape principale ale cercetării propriu-zise la fața locului: etapa statică si etapa dinamică. Aceste etape se întrepătrund constituind un „proces unic, continuu de cercetare”.
În etapa statică organele de cercetare procedează la o examinare amănunțită a locului în care s-a produs accidentul ori catastrofa feroviară, această examinare realizându-se fără a se aduce niciun fel de modificare locului cercetat. Pentru realizarea scopului propus, în cadrul aceste etape, organele competente desfășoară anumite activități care urmează a fi prezentate.
Astfel, prima activitate desfășurată de organul judiciar competent este determinată de precizarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde actul procedural.
„Scopul determinării suprafeței de teren, obiectivelor, instalațiilor, materialului rulant etc., supuse cercetării îl constituie demarcarea acelor porțiuni în limitele cărora s-au produs modificări, în vederea descoperirii, fixării, ridicării și valorificării lor ulterioare. Pe baza constatărilor proprii coroborate cu datele de la cei care au sosit primii la fața locului, cu datele relatate de martorii oculari, cei competenți să desfășoare cercetarea la fața locului își vor prezenta limitele posibile ale întinderii locului faptei,. Este recomandat însă ca aceste limite să fie lărgite pentru a fi înlăturate eventualele riscuri (omisiunea de a analiza anumite probe deoarece se aflau în afara limitelor stabilite).”
Odată determinate limitele suprafeței de teren ce vor fi supuse cercetării, tot în cursul acestei etape urmează a se preciza punctul de începere, precum și sensul, direcția de efectuare a acestei activități Punctului de lucru îi sunt aplicabile două metode principale: începerea activității de la centru spre marginea locului faptei, sau, cea de-a doua metodă, de la margine spre centru, această metodă fiind dispusă când terenul delimitat este foarte mare și nu poate fi stabilit un centru, un loc care să includă cele mai importante urme ale comiterii infracțiunii, acestea aflându-se în mai multe locuri de pe suprafața delimitată.
„Astfel, în cazul accidentelor și catastrofelor feroviare, punctul de începere al cercetării la fața locului îl constituie porțiunea de teren în jurul căreia sunt concentrate urmele și obiectele principale, după care cercetarea se extinde asupra marginilor sau periferiei acelui loc (de exemplu, de la garnitura de tren, locomotiva deraiată sau distrusă, spre marginile locului în care aceasta se află de jur-împrejur, până la limita unde se vor găsi urme sau mijloace materiale de probă care au legătură cu fapta cercetată). Pentru suprafețele întinse de teren pe care se află urme și mijloace materiale de probă, se poate proceda la sectorizarea acestora, situație în care locul urmează să fie cercetat într-o anumită succesiune, culegând cât mai multe probe fără a fi deteriorate prea mult. Cercetării la fața locului i se poate imprima și un sens liniar (de la locomotivă spre vagonul terminal și invers). Indiferent de sensul de plecare al cercetării la fața locului, odată stabilită o anumită tactică, aceasta trebuie urmată și realizată obiectiv, complet si minuțios, pentru a se înlătura riscul rămânerii unor porțiuni necercetate.”
„În această etapă, una dintre cele mai importante activități de la locul accidentului sau catastrofei feroviare o reprezintă stabilirea stării și poziționării mijloacelor materiale de probă. Motivarea acestei importanțe o constituie faptul că obiectele de la fața locului și modul de amplasare al acestora constituie primele semne ale comiterii unei infracțiuni Fără a fi deplasate din locul în care au fost găsite, urmele si mijloacele materiale de probă sunt examinate minuțios, sub raportul următoarelor elemente: poziția, amplasarea acestora, urmele care se prezintă, forma și dimensiunile acestora, urmele care se evidențiază pe anumite obiecte, aparate, materiale etc., distanțele existente între anumite urme precum și raportul în care se află acestea cu diferite repere fixe din teren. Distanțele care vor fi măsurate sunt acele distanțe dintre obiecte și urmele infracțiunii. Măsurarea se realizează prin raportarea la cel puțin două puncte fixe din planul cercetat (cu mențiunea că măsurătorile se calculează în metri sau chiar în centimentri), iar rezultatele vor fi notate și obiectele măsurate, respectiv distanțele analizate, vor fi marcate cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice pe care organele ce efectuează cercetarea le au în dotare.”
„Cercetarea la fața locului nu se limitează numai la fixarea acelor modificări susceptibile de o constatare materială (măsurare, descriere), percepute de regulă vizual, ci trebuie să evidențieze și schimbările ce pot fi percepute cu ajutorul celorlalte organe de simț (auz, miros, gust). Este recomandată folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmelor de miros. Aceste schimbări, în măsura în care nu au fost constate până la desfășurarea activităților din faza statică, vor fi fixate prioritar prin înregistrări de sunet și imagini, practica subliniind importanța fixării imaginilor de orientare a locului faptei, imaginilor tip schiță, celor care au ca obiect doar locul faptei și a imaginilor ce reprezintă obiectele principale. Necesitate fixării neîntârziate a acestor urme (mirosurile caracteristice, culoarea și intensitatea flăcărilor, fumului etc.) este dată de împrejurarea ca acestea au o durată limitată în timp și se pot modifica sau chiar pot să dispară. De asemenea, în doctrină se recomandă ca, pentru stabilirea operativă a schimbărilor intervenite în câmpul infracțiunii, să se recurgă la ajutorul unui martor care cunoaște bine locul faptei sau care a asistat la producerea evenimentului”
Sintetizând cele prezentate cu privire la etapa statică rezultă ca unele dintre cele mai importante activități desfășurate în această fază sunt:
Stabilirea stării și poziției mijloacelor materiale de probă, a urmelor vizibile, a urmelor materie ș.a., așa cum au fost găsite de echipa de cercetare.
Măsurarea distanței dintre obiectele principale, dintre acestea și urme sau locuri de acces, aspect de natură să servească la clarificarea unor împrejurări ale cauzei.
Executarea de fotografii de orientare, schiță și fotografii ale obiectelor principale, precum și fixarea prin înregistrare videomagnetică.
Determinarea eventualelor modificări survenite anterior sosirii echipei de cercetare.
Pe parcursul desfășurării acestor activități, toate constatările efectuate vor fi notate provizoriu, urmând ca acestea să fie folosite ulterior, după terminarea cercetării, la întocmirea procesului verbal.
Etapa dinamică a cercetării la fața locului începe după epuizarea activităților specifice primei faze și se distinge prin complexitate, presupunând participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigațiilor și folosirea integrală a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice, aflate la dispoziția lor. În această etapă, toate obiectele sunt deplasate din poziția lor inițială, pentru a se asigura condiții bune pentru o mai bună fixare și examinare. După efectuarea activităților specifice fazei statice se procedează la examinarea minuțioasă a tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legătură cu posibila activitate ilicită desfășurată – existând posibilitatea mișcării obiectelor purtătoare de urme, în funcție de posibilitățile tehnice din dotare. Acest moment al cercetării presupune: examinarea amănunțită a urmelor descoperite la locul accidentului, luarea de declarații martorilor, victimelor și persoanelor suspecte.
În cazul accidentelor și catastrofelor de cale ferată se vor căuta următoarele categorii de urme:
urme privind defecțiuni de proiectare sau de construcție, cum sunt: părțile din calea ferată ori materialul rulant care poată defecțiunile ce au produs accidentul ori catastrofa; proiectul de construire a părții de cale sau a materialului rulant in litigiu; documente privitoare la construcția, reparația sau revizia căii ferate, a sistemelor de semnalizare ori a materialului rulant; proiectele instalațiilor de comunicații etc.
urme de punere de obstacole pe cale ferată, de demontare și rupere a unor comenzi. Pot constitui obstacole diverse obiecte metalice puse pe calea ferată, obiecte lemnoase, sau chiar obiecte care, din cauza unor fenomene meteorologice ori seismice, pot provoca accidente. Este important a se determina materialul din care este confecționat obstacolul pentru a vedea dacă urmele materiale aflate pe el pot furniza date privitoare la locul de proveniență sau date care pot favoriza prinderea făptuitorului. Intră în această categorie de urme și acele urme de materiale rezultate din tăierea liniei de cale ferată (particule de metal topite, pilitură etc.), urmele instrumentelor folosite pentru deteriorarea șinei, porțiunea de cale ferată demontată, urme ale defectării intenționate a semafoarelor luminoase de cale ferată ș.a. .
urme de tăiere a cablului telefonic și ale semnalizărilor false. În primul caz, locul faptei se extinde din locul din care au fost tăiate legăturile telefonice până la locul producerii evenimentului. Pot fi identificate urme ale instrumentelor folosite pentru tăierea cablului telefonic, urme ale porțiunilor de cablu tăiate, urme ale unor defecțiuni la sistemul de dirijare și semnalizare.
urme de incendii sau explozii care au generat ori produs catastrofa de cale ferată. În cazul acestor urme, căutarea lor depinde de locul amplasării obiectului incendiat, natura acestuia și de cauzele care au declanșat incendiul sau explozia. Astfel, în cazul în care cauza producerii incendiului o constituie scurtcircuitul conductorilor electrici, principala urmă creată constă în formarea de particule globulare de diferite mărimi, de culoare albastru-verzui pe suprafața conductorilor. Atunci când incendiul este provocat de corpurile supraîncălzite sau incandescente urma creată este focarul care se creează în locul de contact al sursei de incendiu cu suportul incendiat. La locul faptei se pot găsi, de asemenea, și diverse substanțe sau obiecte (recipiente, bucăți de materiale textile etc.) care, analizate, pot conduce la aflarea adevărului în privința declanșării cu intenție sau din alte cauze a incendiului. În cazul exploziilor, urmele diferă în funcție de natura lor, fiind căutate următoarele tipuri de urme: centrul exploziei, respectiv locul în care s-a produs distrugerea maximă, rupturi și arsuri, resturile obiectelor sfărâmate de explozie, urme de scurgere a unor substanțe inflamabile, urme ale defectelor de sudură etc. În majoritatea cazurilor de accidente sau catastrofe urmate de incendii sau explozii, pentru identificarea cauzelor ce le-au provocat, se efectuează constatări tehnico-științifice și expertize.
Potrivit doctrinei, luarea declarațiilor martorilor, victimei/lor și a persoanelor suspecte, în măsura în care acestea se mai află la fața locului, se va face separat, de către organele de cercetare penală competente, acesta respectând regulile tactice ale ascultării specifice fazei de anchetă. Declarațiile vor fi înregistrate pe bandă de magnetofon.
Am precizat în Capitolul al III-lea, secțiunea 3.5., pagina 19, că în cadrul adoptării măsurilor premergătoare cercetării la fața locului se realizează un prim interogatoriu al martorilor, însă odată cu începerea etapei dinamice, persoanele ascultate de către organele care au întreprins măsurile premergătoare vor fi ascultate din nou de către organele de cercetare penala abilitate în acest sens. În principiu, vor putea fi ascultate persoanele care au vârsta peste 14 ani și acele persoane care dețin informații reale ce pot duce la descoperirea cauzelor care au produs accidentul sau catastrofa de cale ferată. „Înainte de a se începe ascultarea se va proceda la stabilirea identității persoanei ascultate. Pentru ca martorul să poată exprima liber toate informațiile deținute organul judiciar trebuie să aibă un comportament calm, încurajator, pentru a se crea un climat favorabil ascultării. De asemenea, acesta trebuie să se abțină de la exprimarea oricărei opinii personale sau de la divulgarea anumitor informații deja deținute pentru a nu deruta persoana audiată. Ascultarea se realizează, în principiu, fără întreruperi, organul de cercetare având posibilitatea să ajute persoana ascultată să exprime ceea ce dorește să afirme atunci când constată că această nu are puterea de a formula singură, însă fără a oferi sugestii. Ascultarea se poate realiza și prin intermediul formulării întrebărilor de către organul de cercetare.”
Ascultarea victimelor se va realiza numai in condițiile în care acestea sunt apte din punct de vedere fizic si psihic să fie ascultate. Organele judiciare care efectuează ascultarea victimelor si a persoanelor suspecte trebuie sa respecte aceleași reguli tactice prezentate în cazul ascultării martorilor. Dintre martorii ascultați este posibil ca unele dintre acele persoane să fie considerate de organele de cercetare penală ca fiind persoane suspecte, caz în care ascultarea trebuie realizată cu perspicacitate .
4.3. Finalizarea cercetării
În această ultimă etapă, organele de cercetare penală încheie operațiunile de la fața locului, pentru a permite administratorului de infrastructură să refacă infrastructura și să o deschidă cât mai repede serviciilor de transport feroviar. Se iau măsuri de înlăturare a urmărilor produse de accidentul sau catastrofa feroviară, a obstacolelor care au produs accidentul sau catastrofa, de restabilire a circulației trenurilor.
De asemenea, organele de administrare a drumurilor au obligația de a îndepărta elementele metalice, copacii sau alte asemena obiecte căzute pe calea ferată, precum și a înlocui semnalizarea distrusă sau defectată ca urmare a producerii accidentului.
Pe timpul efectuării lucrărilor de remediere sau de curățire a zonei producerii evenimentului, se va asigura fie dirijarea traficului feroviar pe același sector de drum, fie devierea pe rute ocolitoare sau întreruperea circulației, în funcție de gravitatea accidentului și de condițiile existente in zona respectivă.
CAPITOLUL AL V-LEA. FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
Pentru a dobândi forță probantă, urmele si mijloacele de probă trebuie fixate prin intermediul unor mijloace prevăzute de lege. „Mijlocul procedural principal cu ajutorul căruia sunt fixate rezultatele cercetării este reprezentat de procesul verbal. Mijloacele secundare cu ajutorul cărora organele de cercetare fixează rezultatele cercetării sunt: schița locului faptei, fotografiile și înregistrările video judiciare. În situația producerii catastrofelor feroviare soldate cu victime omenești, atât fotografiile și înregistrările video judiciare, cât și schița locului producerii unor astfel de evenimente sunt obligatorii.”
5.1. Redactarea procesului-verbal
Potrivit art. 198, alin. 2 Noul Cod de procedură penală „Procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată este mijloc de probă.” „Din reglementarea procesual-penală rezultă faptul că procesul-verbal reprezintă principalul mijloc procedural prin care sunt fixate datele obținute cu ocazia cercetării la fața locului, precum și o reproducere fidelă a întregii activități desfășurate, un inventar al tuturor urmelor si mijloacelor materiale de probă descoperite. Orice persoană care citește un astfel de proces-verbal va fi aptă să-și imagineze cu ușurință aspectul locului faptei cu toate modificările, poziționarea obiectelor în acest cadru, starea lor, planul de lucru al echipei de cercetare etc.” Referitor procesul-verbal și la fidelitatea redării rezultatelor cercetării Hans Gross afirma: „este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucție. În nicio împrejurare el nu-și manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raționamentului, energia metodică și conștientă a scopului pe care îl urmărește; și iarăși în nicio altă împrejurare nu-și manifestă mai bine neîndemânarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranța și ezitarea.”
Atât în doctrină, cât și în practica judiciară s-a subliniat necesitatea îndeplinirii unor cerințe, pentru ca procesul-verbal sa îndeplinească rolul de mijloc de probă. Astfel, procesul verbal trebuie să fie redactat cu obiectivitate, să fie complet, precis și clar, și să aibă un mod de exprimare riguros și concis, care să descrie cele constatate în ordinea în care s-a desfășurat cercetarea. Trebuie să conțină descrierea perimetrului cercetat și detaliile legate de desfășurarea activității, a urmelor și a mijloacelor de materiale de probă astfel cum se prezintă acestea în momentul în care organul judiciar desfășoară activitatea.
Conținutul procesului-verbal este reglementat de art. 199 Noul Cod de procedură penală coroborat cu art. 195 N.c.pr.pen. Potrivit art. 199 alin. 1 C.pr.pen. (reglementarea generală în materie), procesul-verbal trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) data la care s-a încheiat procesul-verbal;
d) data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul-verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;
f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Potrivit art. 195 alin. 1 C.pr.pen., procesul-verbal încheiat în urma cercetării la fața locului va trebui să conțină, în afară de mențiunile mai sus prezentate și următoarele elemente:
a) indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura;
b) numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă;
c) numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;
d) descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.
Din coroborarea celor două articole, rezultă că procesul-verbal încheiat în urma cercetării la fața locului este format din trei părți: o parte introductivă, o parte descriptivă și o încheiere. Partea introductivă va cuprinde următoarele: „datele de identificare, calitatea și instituția din care fac parte membrii echipei de cercetare la fața locului, descrierea locului în care s-a produs catastrofa feroviară și orientarea fotografică a acestuia; precizarea intervalului de timp în care s-a desfășurat activitatea de cercetare la fața locului; datele de identificare ale martorilor asistenți; referire la necesitatea deplasării la fața locului și efectuarea cercetării; situația de fapt și prevederea legală; mențiuni cu privire la condițiile meteorologice, lumină, alți factori ce pot influența rezultatele cercetării la fața locului; datele de identificare ale persoanelor prezente la fața locului, persoane vătămate, martori oculari, făptuitori; datele de identificare ale celor ajunși primii la fața locului, constatările acestora, măsurile luate, rezultatele obținute, modificările ce au survenit în perimetrul de cercetat până la sosirea echipei și care sunt cauzele acestora.”
„Etapa descriptivă este cea mai importantă parte a procesului-verbal deoarece se redă conținutul celor două etape ale cercetării la fața locului desfășurate de către organele judiciare, se consemnează rezultatele obținute și cuprinde cele mai multe informații legate de comiterea faptei, autorul acesteia, locul faptei, dar și pentru că această parte cuprinde cele mai multe elemente de tactică criminalistică.”
În ceea ce privește descrierea propriu-zisă art. 195, alin. 1, lit. d C.pr.pen. reglementează cu titlu exemplificativ acele elemente ce trebuie cuprinse în această parte a procesului-verbal („descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.”).
În situația urmelor accidentelor și catastrofelor de cale ferată se vor menționa: „rezultatele examinării cadavrelor, a ținutei vestimentației și a încălțămintei, cu precizia poziției în care au fost găsite, leziunile descoperite (natură, formă, dimensiuni, culoare, zona anatomică a corpului), caracteristicile individuale de identificare a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și a bunurilor, înscrisurilor, documentelor de identificare sau valorilor descoperite asupra victimelor sau cadavrelor ori segmentelor umane. Etapa descriptivă va cuprinde, de asemenea: starea și poziția aparatelor de la bordul trenului implicat, parametrii indicați de pe aceste aparate, dimensiunile și caracteristicile suprafeței pe care sunt răspândite fragmente ale trenului sau trenurilor implicate, mențiuni cu privire la ridicarea bunurilor, înscrisurilor sau valorilor descoperite asupra victimelor”. În doctrină s-a afirmat faptul că „tot aici, se menționează și obiecțiile și explicațiile cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea, ale celor care în diverse calități au participat la această activitate: martori asistenți, experți, specialiști, tehnicieni” „Nu trebuie adăugate însă părerile personale, subiective ale acestora sau ale altor organe de cercetare deoarece astfel de mențiuni ar înlătura caracterul de obiectivitate al procesului-verbal astfel încheiat. În procesul verbal vor fi cuprinse și mențiunile cu privire la consecințele sau pagubele produse de faptele infracționale cercetate, indiferent de valoarea sau natura lor.”
Partea finală a procesului-verbal de cercetare la fața locului va cuprinde o enumerare exactă a urmelor, a mijloacelor materiale de probă ridicate de la fața locului și persoana căreia i-au fost încredințate, precum și a fotografiilor judiciare, schițelor, a altor înregistrări sau lucrări efectuate în timpul cercetării. Va cuprinde, de asemenea, și observații cu privire la distrugeri sau alte implicații ale desfășurării activității ce ar fi putut prejudicia interesele unor persoane fizice sau juridice.
„În procesul-verbal se va menționa ora începerii și ora terminării cercetării la fața locului, urmând ca acesta să fie semnat, pe fiecare pagină și la sfârșit de către organul judiciar, martorii asistenți și de către celelalte persoane la care se referă procesul-verbal, locurile rămase libere fiind barate.” Conform art. 199 alin. 2 C. pr. pen. „dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză se semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna.”.
„În general, procesul-verbal se redactează la locul faptei, însă au existat cazuri în practică care au generat posibilitatea ca acesta sa fie întocmit la sediul organului judiciar Locul redactării procesului-verbal este, în general, cel al locului faptei, pe baza consemnărilor detaliate, dar în special al fotografiilor și filmărilor.”
5.2. Întocmirea schiței locului accidentului
Definiția dată în doctrină schiței locului accidentului este următoarea: „modalitatea de reprezentare grafică a locului infracțiunii în ansamblu, a poziției obiectelor și urmelor, a raporturilor de distanță dintre acestea și are menirea de a ilustra constatările cuprinse în partea descriptivă a procesului-verbal, întregind, totodată, celelalte mijloace de fixare a cercetării la fața locului”
Modalitatea de efectuare a schiței locului faptei este de două feluri, criteriul de determinare fiind reprezentat de respectarea sau nerespectarea proporțiilor dintre dimensiunile reale și reprezentările grafice: planul-schiță (planul la scară) și desenul schiță.
„Planul-schiță mai poartă denumirea și de plan la scară, aceasta deoarece în cadrul acestui plan proporțiile dintre dimensiunile reale ale suprafețelor terenului, interioarele, precum și distanțele dintre obiecte sunt riguros respectate. Scara la care se ridică planul este în funcție de suprafața și de natura locului faptei. În locurile deschise scara poate depăși și 1/500, mai ales în cazul accidentelor feroviare.”
„Desenul schiță se realizează, de regulă, printr-o simplă desenare a locului faptei, fără să se respecte cu rigurozitate proporțiile dintre dimensiunile reale și reprezentările grafice, însă tot pe baza măsurătorilor executate la fața locului și prezentate în schița.”
Indiferent de modul în care se realizează, de reținut este că schița trebuie să se completeze reciproc cu procesul-verbal și cu înregistrările de sunet și imagine, care s-au efectuat la fața locului.
Pentru ca schița locului faptei să formeze o imagine concludentă și reală a situației de la locul producerii unui accident de cale ferată, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Exactitate – o schiță exactă constă în fixarea corectă a dimensiunilor obiectelor, distanțelor, unghiurilor, fiecare dimensiune fiind importantă pentru întocmirea schiței și pentru rezultatul final al cercetării la fața locului.
Cotare – constă în notarea pe schiță a dimensiunilor obiectelor reprezentate și a distanțelor existente între diferite urme și obiecte așa cum au fost găsite de echipa de cercetare.
Întocmire la scară – realizarea la scară a schiței presupune stabilirea unui raport între mărimea obiectelor ori a distanțelor de pe schiță și cele reale. Spre exemplu, scara 1:100 reprezintă faptul că 1 cm. de pe schiță înseamnă 100 de cm. (1 m.) în teren.
Orientare – cu ocazia întocmirii schiței locului faptei și în special a locurilor deschise, aceasta trebuie orientată după punctele cardinale ce pot fi stabilite cu ajutorul busolei din dotarea trusei criminalistice și prin raportare la punctele cardinale sau, în absența acesteia, prin raportare la un corp ceresc (soare, steaua polară etc.), latura din dreapta a planului urmând a fi dispusă către nord-sud.
Claritate – claritatea schiței este dată de acele elemente de interes pentru anchetă, precum și de orice alte elemente care pot concura la soluționarea cauzei.
Reprezentare prin semne convenționale criminalistice – pentru ca schița să fie ușor înțeleasă de către orice persoană, este necesară utilizarea de semne convenționale.
Individualizare – schița se individualizează prin menționarea următoarelor date: titlu, constatările menționate în procesul-verbal, datele de identificare ale celui care a întocmit schița, scara la care a fost executată, elementele care au favorizat producerea accidentului, semnăturile martorilor asistenți și ale părților. În titlu trebuie să se precizeze data, locul și cauza în care s-a procedat la cercetarea locului și întocmirea schiței.
5.3. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și a înregistrărilor video
Fotografia judiciară executată la fața locului reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării. În doctrină, fotografia judiciară a fost definită ca reprezentând „totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările criminalistice, atât în munca de teren, cât și în activitatea de laborator, prin adaptarea la necesitățile de cercetare a metodelor folosite în tehnica fotografică”.
Fotografia judiciară cuprinde două mari categorii de metode: fotografia judiciară operativă și fotografia judiciară de examinare. Fixarea elementelor în cadrul cercetării la fața locului se realizează cu ajutorul fotografiei judiciare operative, categorie din care fac parte: fotografia de orientare, fotografia schiță, fotografia obiectelor principale, fotografia de detaliu, fotografia de detaliu și măsurătorile fotografice.
„Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvârșit infracțiunea.” În cazul accidentelor feroviare, locul faptei constituie un plan deschis, centrul imaginii arătând locul propriu-zis al faptei, elementele planului adiacent fiind reprezentate de anumite puncte fixe (indicatoare, borne kilometrice, poduri, păduri, drumuri etc). Pentru realizarea acestui tip de fotografie se vor utiliza în special aparate cu obiectiv cu un unghi de poză mare, astfel de obiective fiind cele superangulare și cele rotative, însă acest fapt nu înlătură de la folosire obiectivele standard. Punctul din care se realizează fotografia trebuie să fie amplasat cât mai la înălțime și poartă denumirea de punct de stație.
„Fotografia schiță servește, la redarea locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, redare în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcție de varianta în care este executată. Înălțimea de executare a fotografiei-schiță este de aproximativ 1,60 m, aparatul fiind situat la înălțimea medie a ochilor. Fotografiile-schiță pot fi, la rândul lor, de mai multe feluri, criteriul de clasificare fiind cel al modului de execuție al acestora: fotografia schiță unitară (redarea într-un singur cadru a întregului loc al faptei), fotografia schiță panoramică (redarea în întregime a locului faptei), în variantele liniară sau circulară, fotografia schiță pe sectoare (succesiuni de imagini, locul faptei fiind redat pe porțiuni) și fotografia schiță încrucișată (se execută cu aparatul situat succesiv în puncte diferite sau diametral opuse, în scopul înlăturării dintr-o imagine a așa-numitelor „zone oarbe”).”
„Fotografia obiectelor principale vizează acele obiecte care prezintă o legătură cu fapta comisă, indiferent de scopul utilizării lor. Sunt avute astfel în vedere acele obiecte care au ajutat la comiterea faptei (arme, obiecte contondente, alte asemenea instrumente sau orice alt obiect folosit în acest scop), obiectele care prezintă urme ale comiterii acesteia, inclusiv obiectele asupra cărora s-a îndreptat fapta (din această categorie făcând parte în principal corpul victimei). Această fotografie va fi dublată de o fotografie prin care este redat locul de amplasare al acesteia prin raportare la locul faptei și la alte obiecte din spațiul infracțional. Modul de executare al acesteia presupune fotografierea din plan perpendicular a obiectului, iluminarea trebuie să fie adecvată, astfel încât să fie surprinse elemente caracteristice. Obiectului i se va atașa un număr de identificare și, recomandabil, lângă acesta se amplasează o unitatea de măsură (riglă, centimentru, bandă gradată), pentru a se putea stabili dimensiunile acestuia și raportul de poziție dintre obiect și alte elemente.”
„Fotografia de detaliu fixează diferite urme și probe materiale ale accidentului, a detaliilor caracteristice ale acestora. Ca și în cazul fotografierii obiectelor principale, se utilizează o unitate de măsură din cele deja precizate pentru redarea dimensiunilor obiectului respectiv.”
„Înregistrarea video judiciară reprezintă unul dintre mijloacele moderne de fixare a urmelor și rezultatelor cercetate la fața locului și sunt considerate ca fiind indispensabile, în prezent, mai ales în cazurile precum accidente și catastrofe feroviare.”
„Modul de realizare al înregistrărilor video respectă toate condițiile și formele fotografiei judiciare. Înregistrarea video judiciară poate fi: de orientare, schiță (sub toate formele acesteia), înregistrarea obiectelor principale și se pot efectua inclusiv înregistrări la scară. Avantajul major pe care îl prezintă însă înregistrarea judiciară prin raportare la fotografia judiciară este acela că surprinde mult mai multe detalii și depistarea acestora se poate realiza mult mai ușor. În cazul în care fapta a fost comisă în spații foarte mari realizarea numai a fotografiilor judiciare poate fi destul de greu de făcut și necesită mult mai mult timp.”
CONCLUZII
Cercetarea la fața locului constituie cel mai important mijloc de probă și este caracterizată de efectuarea de către organele competente a unor activități ce au ca scop descoperirea, fixarea, prelevarea și interpretarea stării și poziției urmelor. De asemenea, cercetarea la fața locului se realizează înaintea celorlalte mijloace de probă (efectuarea expertizei, ascultarea martorilor, ascultarea inculpatului etc.), acest lucru întărind importanța ce trebuie acordată activității de cercetare la fața locului, deoarece prin intermediul acestei operațiuni se intră în contact cu primele urme, primul contact cu martorii și chiar cu posibilii suspecți, primele declarații ale acestora, primele mijloace de probă.
În aceasta etapă se stabilesc și posibile moduri de săvârșire a faptei, urmând ca pe baza informațiilor obținute să se coordoneze urmărirea penală. De aceea este foarte important ca, în timpul efectuării cercetării la fața locului, să fie respectate absolut toate regulile tactice prezentate în această lucrare.
ANEXE – Aspecte de practică judiciară privind investigarea accidentelor feroviare
În următoarele pagini este prezentat unui proces-verbal de cercetare la fața locului ca model mijloacele de fixare a rezultatelor acestei etape criminalistice. Acest proces-verbal a fost preluat din cartea „Investigarea criminalistică a catastrofelor” scrisă de Marin Ruiu, Ed. EstFalia, București, 2010, p. 131-133 și s-a dispus efectuarea cercetării la fața locului în cadrul producerii unui accident între locomotiva unui tren și un autobuz, din care a rezultat moartea unei persoane.
PROCES-VERBAL
Anul 2002, luna februarie, ziua 20 în comuna Munteni, județul Galați.
Procuror CIAFALON ION, procuror STEGARESCU NICU, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Lt. Col. BOCANIALA TACIUC, șef IPJ Galați, mr. Mărculescu Ștefan, șef Poliție Rutiera din cadrul IPJ Galați, mr. Balcan Florin, șeful poliției mun. Tecuci, mr. Danaila Sebastian, șeful Serv. Criminalistic Galați, cpt. Caragea, șeful Serv. Cercetări Penale Galați și insp. Șef Petrică Ionel din cadrul ITM Galați.
Astăzi, data de mai sus, am fost sesizați prin dispeceratul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, despre faptul că la trecerea de nivel cu calea ferată – bariera Halta Rates Munteni s-a produs un eveniment rutier soldat cu mai multe victime.
Potrivit art. 129 CP ne-am deplasat la fața locului unde am constatat următoarele:
Locul producerii accidentului se află în zona centrală a comunei Munteni, la trecerea la nivel cu calea ferată a drumului comunal centru DE 581 – orientat pe direcția Est-centrul comunei și Vest-DE581. Pe carosabilul asfaltat, atât în partea stângă cât și pe partea dreaptă a șinelor de cale ferată, sunt prezente multiple cioburi de sticlă securizată, Din stația CFR Rates – Munteni, în direcția de mers Tecuci, pe distanța de 500 m, pe ambele părți ale căii ferate sunt prezente multiple componente și subansamble ce provin din autobuzul GL.01.KZR. În dreptul bornei kilometrice 248-500 a fost găsit staționând trenul accelerat 1562, compus din 9 (nouă) vagoane și o locomotivă Diesel ce circula pe relația Iași-Brașov.
Prins și fixat în partea frontală a locomotivei se găsește partea centrală a autobuzului, respectiv caroseria fără roțile din față și spate, caroserie ce este în totalitate distrusă.
Geamurile caroseriei autobuzului și a locomotivei sunt sparte. De asemenea, în părțile laterale ale locomotivei sunt prezente urme de înfundare de formă dinamică, urme create în urma impactului cu autobuzul. În partea stângă a locomotivei pe acostament se află amplasată borna kilometrică 248-500, iar la o distanță de 5 m în față se află cadavrul unei persoane de sex feminin.
Atât locomotiva, borna kilometrică cât și cadavrul se află în dreptul locuinței familiei Marin Costică delimitate de drumul neamenajat al străzii Feroviarilor.
Între borna kilometrică 248-500 și partea stângă a locomotivei se afla o parte componentă din caroseria autobuzului pe care este fixată plăcuța de înmatriculare GL.01.KZR.
La fața locului au fost efectuate următoarele măsurători, luându-se ca reper clădirea haltei Rates-Munteni, în direcția de mers Munteni-Tecuci, după cum urmează:
Carosabilul drumului comunei măsoară 6 m, prevăzut cu îmbrăcăminte asfaltică și în stare uscată, fiind purtătoare a unei arme de frânare create de roțile duble a unui vehicul, urme ce au lungimea de 7,20 m, plasate la 1,90 m în față de bordura din dreapta carosabilului. Distanța dintre cele 2 urme de frânare este de 18 cm, iar lățimea acestora de 20 cm.
Sfârșitul urmelor de frânare sunt plasate în dreptul indicatorului optic și acustic cu care este semnalizată intersecția trecerii la nivel cu calea ferată, semnul găsit în stare de funcționare prin semnale intermitente de culoare luminoasă roșie și acustic.
De la sfârșitul urmelor de frânare până la șina de cale ferată din stânga s-a măsurat distanța de 6,60 m. De asemenea, tot în această zonă se află un cheder auto din cauciuc.
Pe acostamentul din partea dreaptă a căii ferate, înainte de intersecția cu drumul comunal la 1,5 m se află o cutie metalică ce conține mai multe scule.
La o distanță de 43 m, față de drumul comunal pe acostamentul din partea stângă a căii ferate, în direcția de mers Munteni-Tecuci, se găsesc roțile din spate ale autobuzului și o porțiune din șasiul autobuzului plasate la 3,5 m de cale ferată și 1,7 m distanță de semaforul semnal acces CFR care este deformat și înclinat spre direcția de mers a trenului, lampa de semnal aflându-se la o distanță de 1 m față de stâlpul indicatorului.
La 12 m distanță de roțile din spate ale autobuzului, tot pe acostamentul din stânga a fost găsită cutia de viteze plasată la 4 m de șinele din stânga.
De asemeni, pe acostamentul din stânga a căii ferate, de la stația CFR până la locomotive, se găsesc diverse componente provenite de la autobuzul distrus, obiecte de îmbrăcăminte, urme de sânge, lubrifianți și combustibili.
Pe atașamentul din dreapta căii ferate se găsesc componente din autobuzul distrus din care menționăm cele mai importante componente:
– la o distanță de 18 m față de drumul comunal și 2 m față de șina de cale ferată se găsesc roțile din față, o porțiune din șasiul și din scaunul șoferului;
– tot pe drumul comunal s-a măsurat distanța de 25 m până la motorul autobuzului găsit în partea dreaptă a căii de rulare;
– la o distanță de 70 m față de drumul comunei și 10 m față de calea ferată pe un drum lateral se află rezervorul de combustibil al autobuzului, iar la o distanță de 5 m față de rezervor și 1 m față de calea ferată se găsesc componente ale sistemului hidraulic al autobuzului.
Menționez că până la sosirea echipei operative, lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Munteni au luat măsuri pentru transportarea victimelor la spitalul Municipal Tecuci și conservarea locului fapei.
Din investigațiile efectuate în timpul cercetărilor s-a stabilit și identitatea cadavrului de sex feminin găsit la fața locului în apropierea locomotivei, în persoana numitei Cristina Tudorița, fiica lui Ionel și Anghelina, născută la data de 01.10.1965, în comuna Munteni, jud. Galați, cu domiciliul în Galați, str. Costache Conschi nr. 1, Bloc L1, apart. 104.
A fost identificat conducătorul autobuzului GL.01.KZR în persoana numitului Adam Valentin, fiul lui Grigore și Elena, născut la data de 18.05.1965, în loc. Husi, domiciliat în jud. Galați, posesor al permisului de conducere BE,CE, din luna august 1983 și categoriei DE din septembrie 1991 – care pe timpul cercetării locului faptei se află în Spitalul municipal Tecuci pentru investigații medicale și recoltarea de probe biologice de sănge.
A fost identificat mecanicul locomotivei tractoare în persoana numitului Arsene Vasile, de 50 de ani, fiul lui Ion și Ileana, domiciliat în loc. Bârlad, str. Primăverii, nr.1, Bl. CFR, apt. 9, jud. Vaslui.
S-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei conducătorului auto Adam Valentin și mecanicul de locomotive Arsene Vasile.
Degajarea căii de rulare prin tractarea locomotivei cu o altă locomotivă din stația CFR Berheci.
Ridicarea subansamblelor și componentelor autobuzului distrus în accident.
Identificarea victimelor și persoanelor vătămate în urma accidentului.
La fața locului au fost executate fotografii judiciare cu aparatul nostru Nikon, utilizând film Skoci și Konica, la lumina naturală a zilei, pe detaliu și în ansamblu.
De asemenea, au fost executate filmări video și s-a întocmit schița faptei.
Cercetarea locului faptei a început la 15:30 și s-a terminat la ora 19:00.
Persoanele participante nu au de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care s-a făcut cercetarea la fața locului, precum și la orele menționate și consemnate în procesul-verbal.
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Ciopraga A., Criminalistica – Tactica, Ed. Gama Iași, 1996.
Gross H., Manuel pratique d’instruction criminelle , Paris, 1899
Lepăduși V., Grejdinoiu S., Considerații privind investigarea criminalistică a locului faptei, Asociația criminaliștilor din România, 2004
Mircea I., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978.
Mircea I., Criminalistică, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1992
Olteanu G., Ruiu M., Tactica Criminalistica, Ed. AIT Laboratories, Bucuresti, 2009.
Ruiu M., Investigarea criminalistică a catastrofelor, Ed. EstFalia, București, 2010.
Stancu E., Tratat de criminalistica, Editia a IV-A, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
Suciu C., Criminalistică, Ed. Didactică si Pedagogică, București, 1972.
Swenson A., Wendel O., Descoperirea infracțiunilor – metode moderne de investigație criminalistică, Stockholm, 1954.
Tratat de tactică criminalistică, manual, ediția revăzută și adăugită apărută sub egida Academiei de Poliție a Ministerului de Interne Ed. Carpați, Craiova, 1992
II. SITE-URI INTERNET
www.academia.edu
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Ciopraga A., Criminalistica – Tactica, Ed. Gama Iași, 1996.
Gross H., Manuel pratique d’instruction criminelle , Paris, 1899
Lepăduși V., Grejdinoiu S., Considerații privind investigarea criminalistică a locului faptei, Asociația criminaliștilor din România, 2004
Mircea I., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978.
Mircea I., Criminalistică, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1992
Olteanu G., Ruiu M., Tactica Criminalistica, Ed. AIT Laboratories, Bucuresti, 2009.
Ruiu M., Investigarea criminalistică a catastrofelor, Ed. EstFalia, București, 2010.
Stancu E., Tratat de criminalistica, Editia a IV-A, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
Suciu C., Criminalistică, Ed. Didactică si Pedagogică, București, 1972.
Swenson A., Wendel O., Descoperirea infracțiunilor – metode moderne de investigație criminalistică, Stockholm, 1954.
Tratat de tactică criminalistică, manual, ediția revăzută și adăugită apărută sub egida Academiei de Poliție a Ministerului de Interne Ed. Carpați, Craiova, 1992
II. SITE-URI INTERNET
www.academia.edu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea la Fata Locului In Cazul Accidentelor Si Catastrofelor Feroviare (ID: 137482)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.