Cercetarea la Fața Locului a Accidentelor de Circulație Rutieră

UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ”ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Cercetarea la fața locului a accidentelor de circulație rutieră

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Lector universitar dr. TĂUT LIVIU

ABSOLVENT:

BRISC COSMIN SERGIU

– 2016 –

CUPRINS

CAPITOLUL 1

1.1. Considerații introductive ……………………………………………………………………………………………4

1.2. Scurt istoric al automobilului ………………………………………………………………………….6

1.3. Definiția accidentului de circulație …………………………………………………..7

1.4. Cauzele accidentelor de circulație …………………………………………………..7

1.4.1. Cauze generatoare …………………………………………………………7

1.4.2. Factori ……………………………………………………………………..8

CAPITOLUL 2

2.1. Fapte și împrejurari ce trebuie să le lămurească investigarea criminalistică …………11

2.2. Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație ……………………………..12

2.2.1.Noțiunea și importanța cercetării la fața locului …………………………………..12

2.2.2. Competența cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație ..13

2.2.3. Reguli tactice generale ……………………………………………………………………14

2.2.4. Primele măsuri luate la fața locului …………………………………………………..14

2.2.5. Cercetarea propriu-zisă ……………………………………………………………………15

2.2.6. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului ………………………………………16

2.3. Categorii de urme specifice accidentelor de circulație ………………………………………17

2.4. Analizarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă …………………………………….26

CAPITOLUL 3

3.1. Metodologia investigării accidentelor de circulație ………………………………………….28

3.1.1. Aspecte metodologice generale ………………………………………………………..28

3.1.2. Aspecte metodologice concrete ………………………………………………………..29

3.1.3. Examinarea cadavrului ……………………………………………………………………31

3.1.4. Examinarea autovehiculului …………………………………………………………….33

3.2. Situații specifice ivite în cazul accidentelor de circulație cu fugă de la fața locului 39

3.3. Urmărirea autovehiculului care a părăsit locul accidentului pe traseul de circulație …………………………………………………………………………………………………………………………41

CAPITOLUL 4

4.1. Efectuarea unor acte de urmarire penală …………………………………………………………44

4.1.1. Ascultarea martorilor oculari și a persoanelor implicate în accidentul de circulație ………………………………………………………………………………………………..44

4.1.2. Dispunerea de expertize ………………………………………………………………….46

4.1.3 Alte acte de urmărire penală ……………………………………………………………..47

CAPITOLUL 5

5.1. Aspecte practice ……………………………………………………………………48

5.1.1. Speță ………………………………………………….………………….48

5.1.2. Extras dintr-un Proces verbal de cercetare la fața locului ……………….48

Bibliografie ………………………………………………………………………….…50

.

CAPITOLUL 1

1.1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Dintotdeauna omul a simțit nevoia să descopere, să întreacă limitele posibilului și să creeze noi “jucării” care nu doar să îi umple timpul liber ci care să îi fie pârghia în îndeplinirea necesarului de a se autoîntrece în permanență. Odată cu această evoluție pretențiile omului au crescut și continuă să crească în scopul atingerii unor noi și noi orizonturi. De asemenea omul vrea ca tot ceea ce crează să fie eficient și astfel nu contenește să perfecționeze continuu descoperirile sale.

Astfel din dorința de a călători a inventat diferite mijloace de transport capabile să călătorească prin aer, pe apă ori pe uscat. Și așa a inventat și autovehiculul mai întâi sub forma autovehiculelor dotate cu motoare pe explozie, perseverând și ajungând la actualele autovehicule care întrec limitele imaginației atât din punct de vedere al aspectului cât și din punct de vedere al puterii și al eficineței. Însă, probabil, nici unul din strămoșii noștri nu și-ar fi putut închipui complexele probleme cu care va avea societatea să se confrunte în viitor datorită autovehiculului.

Creșterea puterii autovehiculului alături de creșterea vitezei de rulare și a numarului ce se află în circulație a dus la o înmulțire explozivă a cifrelor accidentelor de circulație, creștere direct proporțională cu numarul tot mai mare de victime ale acestor accidente și cu însemnătatea crescută a pagubelor materiale produse. Chiar dacă producătorii de autovehicule sporesc considerabil nivelul de siguranță cu fiecare nou model, comiterea de accidente de circulație rămâne în strânsă legătură cu genul de comportament al omului față de acest tip de vehicul și anume atitudinea pozitivă, disciplinată și preventivă care asigură deșfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier ori în cealaltă extremă un comportament indisciplinat, agresiv și iresponsabil care favorizează producerea accidentelor.

Azi este unanim imbrățișată opinia conform căreia aproximativ 90% din accidentele comise au ca și cauză principală comportamentul negativ al omului iar restul de doar 10% fiind provocate de alți factori cum ar fi un defect al autovehiculului, al drumului sau o proastă semnalizare rutieră. Comportamentul negativ al omului poate fi materializat prin acțiuni de consum al bauturilor alcoolice ori a unor stupefiante care minimalizează reflexele, acțiuni de nerespectare a limitelor de viteză sau de neadaptare a vitezei la condițiile de drum care duc la pierderea controlului autovehiculului, ori prin acțiuni de neacordare de prioritate altor participanți la trafic inclusiv pietoni, nerespectarea unor reguli de circulație privitoare la manevre sau nerespectarea culorii semafoarelor electrice datorate neatenției sau desfășurării altor activități în timpul condusului. Aceste creșteri nu sunt doar ipoteze sau miraje ci ele sunt confirmate și de analizele desfășurate în mod regulat de către autoritățile publice, în spetă de către Poliția Rutieră.

Deși factorul om este principalul cauzator de accidente, trebuie însă admis că orice accident de circulație, provine în principal din interacțiunea a trei elemente: conducător, vehicul, drum. La aceste elemente se mai adaugă un număr mare de factori constanți sau nu, greu de sesizat și de care trebuie totuși ținut seama.

Rolul vitezei, de exemplu, mult timp a fost considerat într-o manieră mult prea simplist. Este dovedit azi, că dacă se ține cont de distanțele parcurse de un conducător auto, securitatea se amplifică și riscul de accidente scade în cazul vitezelor mici. Valorile acestor indicatori se inversează pe măsură ce viteza se apropie de 100 km/h, însă dincolo de această viteză securitatea se reduce la minimum, iar riscul de accidente tinde să devină maxim. Alte exemple relevante sunt cele privitoare la faptul că numărul accidentelor este mai mare noaptea în comparație cu ziua, în timpul perioadei de vacanțe spre deosebire de alte perioade ale anului sau că persoanele care aparțin categoriei de vârstă 18-30 ani sunt implicate mai des în accidente decât persoanele din celalalte categorii de vârstă.

În aproape toate accidentele de circulație, constatarea a fost invariabilă: încălcarea regulilor de circulație care se combină cu lipsa de experiență și aptitudine, ignorarea și subaprecierea factorilor de risc, nepriceperea , nepregătirea, deficiențe de atenție.

Accidentele de circulație prezintă un mare pericol social pentru că de cele mai multe ori se soldează cu moartea sau vătămarea integrității corporale a multor persoane, precum și cu însemnate pagube materiale. De aceea se impune desfășurarea unor activități de prevenire și cunoaștere a acestor accidente, astfel încât conștientizarea publicului să fie permanentă iar rezultatele acestei munci să fie reflectată în scăderea frecvenței accidentelor rutiere.

De asemenea, pe lângă munca de prevenire organele abilitate sunt ținute să își desfășoare cu maximă diligență și seriozitate activitățile legate de cercetarea la fața locului astfel încât să se poată realiza scopul procesului penal și anume aflarea adevărului, a cauzei comiterii faptei cât și tragrea la răspundere a celui vinovat.

1.2. SCURT ISTORIC AL AUTOMOBILULUI

O scurtă isorie a automobilului este prezentată sub forma unui tabel ce cuprinde principalele evenimente care au marcat punctele importante în evoluția automobilului,.

Tabel nr. 1

1.3. DEFINIȚIA ACCIDENTULUI DE CIRCULAȚIE

Una dintre primele definiții ale complexului de fapte, împrejurări și urmări din care este alcătuit accidentul rutier, ne-o oferă renumitul profesor Camil Suciu: “acel eveniment de circulație petrecut pe drumurile publice în care au fost lezate persoane și s-au produs pagube materiale”

În legislația rutieră este precizat că: “accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare”

Astfel putem conchide că accidentul de circulație rutieră este un eveniment de trafic rutier cu urmări socialmente periculoase care constau în moartea sau vătămarea corporală a unor personae, distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri, urmări care se produc pe timpul circulației autovehiculelor, datorită acțiunilor sau inacțiunilor conducătorilor auto ori a altor participanți la trafic.

Interpretând din punct de vedere juridic aceste definiții este de precizat faptul că întâmplarea supusă hazardului care stă la baza producerii unui accident rutier nu este prevăzută de vinovat deși putea și trebuia să fie, altfel imprevizbilitatea ei ar duce la imposibilitatea tragerii la răspundere penală ori contravențională a vinovaților, fapt ce este inacceptabil.

1.4. CAUZELE ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

1.4.1. Cauze generatoare

Cauzele generatoare de accidente rutiere sunt variate, iar de cele mai multe ori acestea nu sunt singulare ci se intrepătrund sau se completează astfel că pot fi împărțite în două feluri de cauze: principale și secundare (asa cum sunt și enumerate în fișele tipizat de accident care sunt completate de lucrătorii de poliție în urma unor astfel de evenimente).

În continuare enumerăm cele mai frecvent întâlnite cauze:

viteza excesivă și lipsa de experiență sau chiar conducerea fără permis

neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum (atât meteorologice cât și referi-

toare la starea carosabilului, gradul de iluminare ori traficul aglomerat)

neatenția în trafic, oboseala sau chiar adormirea conducătorului auto

o stare necorespunzătoare de sănătate a conducătorului

tulburări temporare de la nivelul sistemului nervos produse de consumul de băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante ori medicamente

teribilismul

nerespectarea normelor privind numărul maxim de pasageri sau masă totală maximă autorizată

stresul neîncadrării în timp ori a altor probleme personale

încălcarea normelor rutiere prin neacordarea priorității de trecere, efectuarea unor depășiri neregulamentare, nesemnalizarea schimbării direcției de mers, neasigurarea la trecerile de nivel cu o cale ferată, nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, traversarea drumului public prin loc nepermis, nesupravegherea copiilor sau animalelor aflate în apropierea drumurilor publice

existența unor defecțiuni tehnice ale autovehiculului la nivelul sistemelor de direcție sau frânare

semnalizarea sau iluminarea necorespunzătoare a drumurilor publice.

Un alt criteriu după care pot fi împărțite cauzele este factorul care le determină.

1.4.2. Factori

Preexisteți cauzelor generatoare de accidente rutiere sunt trei tipuri de factori: factorul uman, factorul tehnic și factorul cale de rulare.

Factorul uman este factorul cu cea mai mare pondere în determinarea accidentelor de circulație și se referă la caracteristicile psiho-fizice ale conducătorului auto cât și a celorlalți participanți la trafic.

Dintre aceste caracteristici psiho-fizice ale conducătorului auto interesează:

nivelul de stres la care se află conducătorul,

oboseala acumulată care poate determina adormirea la volan,

starea de sănătate a acestuia și anume dacă suferă sau nu de vreo boală care poate să afecteze capacitatea de a conduce autovehicule

dacă acesta de afla sub influența băuturilor alcoolice, a stupefiantelor sau a unor medicamente cu efecte similare acestora care diminuează reflexele și pot duce la pierderea controlului autovehiculului

rapiditatea reacțiilor motorii

stilul de conducere (vitezomania, impulsivitatea, agresivitatea, indisciplina)

vârsta (în fapt dacă persoana posedă sau nu permis de conducere) și experiența (persoanele mai tinere produc mai multe accidente decât cele mai în vârstă)

nivelul de educație precum și nivelul de cunoștințe în domeniul legislației rutiere

supraestimarea capacităților, ambiția

existența unor traume produse de accidente.

Foto nr. 1. Rezultatul unui accident de circulație generat de factorul uman prin nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire

Factorul tehnic se referă la starea tehnică a autovehiculului.

“Cele mai importante defecțiuni tehnice generatoare de accidente sunt cele ale sistemelor de frânare, direcție, rulare, semnalizare. Situarea printre cauzele evenimentelor rutiere a defecțiunilor tehnice trebuie corelată cu inflența factorului uman în sensul lipsei de preocupare pentru construirea, întreținerea și revizia corespunzătoare a autovehiculelor”.

Factorul cale de rulare este un factor foarte important în dinamica producerii evenimentului rutier. Acesta poate reprezenta un factor iminent atunci când structura asfaltică este degradată, când calea de rulare este îngustă sau prezintă obstacole, nesemnalizarea corespunzătoare sau lipsa acesteia în cadrul desfășurării unor lucrări, nesemnalizarea corespunzătoare a caracteristicilor drumurilor (interescții, treceri de pietoni, curbe ori pante periculoase).

Dacă factorii enumerați până acum sunt subiectivi și anume pot fi modelați sau corectați în funcție de intervenția umană, pe fondul acestor factori subiectivi mai pot exista și factori obiectivi suplimentari care ar favoriza producerea de evenimete rutiere și anume supraaglomerația urbană, prezența pe căile de rulare a unor animale sălbatice, condițiile meteorologice nefavorabile (ploi sau ninsori abundente) care afectează vizibilitatea.

Foto nr. 2. Rezultatul unui accident de circulație generat de factorul cale de rulare

CAPITOLUL 2

2.1. FAPTE ȘI ÎMPREJURĂRI CE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ

Faptele și împrejurările pe care cercetarea criminaslistică a accidentelor rutiere le relevă au o importanță deosebită în ceea ce privește conturarea naturii juridice a evenimentului rutier (dacă faptele prin care s-a produs evenimentul întrunesc elementele constitutive ale unei contravenții ori ale unei infracțiuni), stabilirea în mod corect a vinovăției producerii accidentului rutier și determinarea răspunderii civile și penale astfel încât persoana vinovată să răspundă pentru acțiunile sale și nici o persoană nevinovată să nu fie pedepsită pentru faptele altei persoane.

Astfel, în majoritatea cazurilor, faptele și împrejurările ce trebuie stabilite sunt următoarele:

Cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul.

Cauzele se vor stabilite prin identificarea factorilor (umani, tehnici, rutieri).

De asemenea se vor mai identifica locul și timpul producerii accidentului (reamintim că locul trebuie sa fie în mod obligatoriu un drum public, nefiind relevant faptul că autovehiculele implicate au părăsit partea carobasilă dacă originea accidentului a fost pe drumul public, în cazurile în care evenimetul se produce în afara drumului public acesta va cădea sub incidența reglementărilor privitoare la accidentele de muncă), viteaza și direcția de deplasare, caracteristicile și starea părții carosabile (categoria din care face parte, lățimea acesteia, existența sau lipsa acostamentului, componența învelișului asfaltic, dacă este uscat sau umed ori acopetit cu polei sau mâzgă) condițiile meteorologice și starea tehnică a autovehicului (dacă prezintă sau nu defecțiuni tehnice, și motivul existenței acestora și anume neglijența proprietarului ori inspecția tehnică periodică a fost efectuată în mod necorespunzător) precum și avariile suferite (severitatea acestora precum și locul).

Regulile de circulație care au fost încălcate, de exemplu: nerespectarea regimului de viteză, neadaptarea vitezei la condițiile meteorologice, neacordarea de prioritate, nerespectarea regulilor privind depășirea, nerespectarea culorii roșii a semaforului electric.

Persoanele implicate, starea, calitatea și vinovăția acestora. În mod obligatoriu toate persoanele implicate în accident, indiferent de calitate, vor fi testate cu aparatul etilotest, iar mai apoi le vor fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Calitatea poate fi cea de pieton, pasager sau conducător de autovehicul. Totodată se va stabili cui îi va reveni răspunderea pentru comiterea accidentului avâdu-se în vedere posibilitatea sau imposibilitatea evitării producerii accidentului.

Consecințele produse și anume starea victimelor care este foarte importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei, precum și natura și valoarea pagubelor materiale care interesează pentru antrenarea răspunderii civile și implicit pentru identificarea persoanelor prejudiciate.

2.2.CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

2.2.1.Noțiunea și importanța cercetării la fața locului

Cercetarea la fața locului este o activitate de investigare tehnico-științifică prin care se ințelege totalitatea activităților de căutare, descoperire, relevare și ridicare a probelor descoperite la fața locrului al căror scop este servirea în aflarea adevărului despre producerea accidentului de circulație și identificarea în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Conform Codului de Procedură Penală “cercetarea la fața locului este o activitate inițială de urmărire penală care constă în cunoașterea nemijlocită a locului unde s-a săvărșit infracțiunea, în scopul studierii acestuia pentru descoperirea, conservarea, interpretarea, fixarea și ridicarea urmelor precum și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis infracțiunea.”

Importanța cercetării la fața locului rezultă din următoarele considerente:

locul săvârșirii unei fapte este principalul izvor de probe judiciare

urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului permit declanșarea și orientarea investigațiilor, referitoare la elaborarea versiunilor privind fapta și persoana făptuitorului

cercetarea la fața locului influențează și efectuarea unor alte activități de urmărire penală

pe durata efectuării acesteia se pot stabili cauzele care au determinat comiterea faptei precum și condițiile care au favorizat comiterea ei, pentru ca ulterior să se poată întreprinde măsuri de prevenire

este o activitate de maximă importanță, cu caracter obligatoriu, imediat și de neînlocuit.

În cazul accidentelor de circulație cercetarea la fața locului este unul dintre cele mai importante acte de urmărire penală, are un caracter imediat și irepetabil fapt pentru care trebuie executată cu eficiență, operativitate și minuțiozitate pentru a descoperi toate probele existente. Caracterul irepetabil al cercetării la fața locului nu se referă la imposibiliatea fizică a repetării cercetării ci la ineficiența acesteia deoarece starea de fapt din momentul producerii accidentului este imposibil de reconstruit din punct de vedere al prezenței anumitor probe a căror existență a încetat odată cu modificarea locului accidentului.

Cu toate acestea există situații în care este vădit necesară întreruperea și reluarea cercetării sau repetarea acesteia. Întreruperea se poate dispune dacă spre exemplu începe o polaie torențială, în cazul desfășurării cercetării într-un loc deschis, dacă se descoperă surse de pericol (de explozie, de radiere, emanații de gaze, scurgeri de substanțe) ori în cazul necesității prezenței unui expert. Reluarea cercetării se dispune atunci când motivele pentru care a fost întreruptă au încetat. Repetarea cercetării se va impune atunci când prima cercetare a fost efectuată necorespunzător din punct de vedere calitativ sau în condiții neprielnice, în mod logic la fața locului trebuiau să fie descoperite și alte urme sau mijloace de probă și în situația în care aceasta ajută în procesul verificării unei noi ipoteze.

2.2.2. Competența cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație

Accidentele rutiere care au avut ca rezultat doar avarierea autovehiculelor sau alte pagube materiale sunt cercertate, după caz, de ofițerii și/sau agenții de poliție rutieră ai birourilor/formațiunilor de poliție rutieră sau de ofițerii și/sau agenții care au calitatea de polițist rutier din cadrul posturilor de poliție comunale, fără a fi obligatorie prezența lucrătorilor criminaliști.

Accidentele rutiere care pe lângă pagubele materiale au ca rezultat și vătămarea corporală sau decesul uneia sau mai multor persoane sunt cercertate numai de către polițiștii rutieri din cadrul structurii de poliție rutieră pe raza căreia s-a produs accidentul de circulație și întotdeauna cu participarea lucrătorilor criminaliști.

În continuare ne vom focaliza atenția pe accidentele care au avut ca rezultat vătămarea corporală sau decesul victimei, datorită complexității acestora spre deosebire de accidentele care au avut ca urmare doar producerea de pagube materiale.

2.2.3. Reguli tactice generale

Datorită puternicului impact pe care îl are în soluționarea unei cauze, cercetarea la fața locului se desfășoară în mod obligatoriu cu respectarea unor norme de procedură penală și a unor reguli tactice criminalistice care se referă nu doar la cercetarea propriu-zisă ci și la segmentul dinaintea acesteia.

Din punct de vedere procedural se va proceda la invitarea a cel puțin doi martori asistenți și a părților, atunci când acest lucru este posibil. Din punct de vedere criminalistic, pentru desfășurarea în condiții optime este necesar sa nu se limiteze anticipat, în timp durata cercetării, iar cercetarea să nu aibă la bază o ipoteză preconcepută ori alte anticipări. Sarcinile concrete care se vor indeplini trebuie să aibă un caracter organizat și se vor realiza prin utilizarea aparaturii și tehnicii criminalistice raportate la natura și particularitățile locului faptei.

2.2.4. Primele măsuri la fața locului

Acestea sunt luate de către primul sau primii polițiști care ajung la fața locului și care intervin conform principiului “cel mai apropiat polițist intervine” pentru ca eficiența cercetării să fie cât mai mare.

Enumerăm primele măsuri in ordinea importanței luării:

acordarea primului ajutor victimelor. Se reține faptul că primul ajutor se acordă atunci când prin acesta nu se agravează în nici un fel starea victimei (de exemplu în cazul victimelor încarcetate polițistul ajuns primul nu are nici echipamentul și nici pregătirea necesare pentru a elibera victima) sau când există un pericol iminent care pune în primejdie viața victimei

se face o evaluare preliminară a locului accidentului astfel încât dacă este necesar să se ceară prezența altor unități specializate de intervenție (pompieri, ambulanță, lucrători din cadrul rețelelor de gaz ori electricitate)

menținerea în permanență a legăturii radio cu dispeceratul unității și solicitarea echipei de criminaliști dacă aceasta se impune

asigurarea integrității locului producerii accidentului astfel încat să nu se producă modificări ale urmelor sau a mijloacelor materiale de probă

identificarea persoanelor implicate precum și a martorilor oculari

delimitatarea perimetrului accidentului și semnalizarea acestuia

decongestionarea traficului în măsura posibilităților

luarea de măsuri pentru protejarea vinovatului

interzicerea persoanelor neautorizate să pătrundă în câmpul infracțional.

2.2.5. Cercetarea propriu-zisă

Din punct de vedere teoretic cercetarea la fața locului se desfășoară în două faze: statică și dinamică. Din punct de vedere practic cele două faze se întrepătrund în funcție de împrejurările găsite la fața locului

Faza statică.

În acestă fază se realizează identificarea și fixarea locului producerii accidentului. Prin analogie locul producerii accidentului reprezintă și locul săvârșirii unei infracțiuni. Din punct de vedere criminalistic locul faptei este reprezentat de zonele care conțin potențiale probe ce trebuie descoperite, ridicate și exploatate. În accepțiunea Codului de Procedură Penală “prin locul săvârșirii infracțiunii se intelege locul unde s-a desfâșurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia”.

În cazul accidentelor rutiere locul faptei îl constituie:

locul impactului autovehiculului cu pietonul, cu un alt autovehicul sau cu un obstacol

locul unde a fost proiectată victima, ori bucăți din aceasta, ca urmare a impactului

porțiunea de carosabil pe care a fost târâtă victima

traseul parcurs de autovehicul de la locul impactului până la locul de oprire

locul unde a fost abandonată victima

unitatea service unde autorul accidentului a incercat sa repare autovehiculul avariat.

Se vor efectua fotografii de orientare pentru poziționarea exactă a locului accidentului luând ca și repere fixe borne kilometrice ori imobile și se va avea în vedere fotografierea indicatoarelor și marcajelor rutiere. Vor fi efectuare și fotografii schiță toate acestea utilizând procedeul de fotografiere cel mai adecvat în funcție de topografia locului. Se vor identifica obiectele și urmele care interesează cauza și vor fi marcate cu plăcuțe indicatoare în ordinea descoperirii, începând de la locul impactului.

De asemenea tot în faza statică vor fi efectuate măsurători pentru stabilirea poziției și a raportului dintre vehicule, corpul victimei, obiectele principale și carosabil.

Faza dinamică este cea mai complexă etapă a cercetării și include examinarea minuțioasă a locului accidentului în vederea descoperirii tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă. Se va proceda la fotografierea de detaliu a urmelor descoperite precum și a cadavrului și a autovehiculului. Însă deoarece aceste activități se extind și după terminarea cercetării la fața locului în sensul că urmele vor urma să fie analizate, cadavrul va fi supus unei autopsii, iar autovehiculul unei inspecții tehnice acestea vor fi tratate amănunțit în capitolul următor.

2.2.6. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului

Mijlocul prin care se fixează rezultatele cercetării la fața locului este procesul verbal de cercetare la fața locului la care se anexează fotografiile judiciare, schița locului accidentului și în cazuri deosebite filme judiciare.

Acesta se întocmește imediat după terminarea cercetării la fața locului de către polițistul care a efectuat cercetarea, cu respectarea prevederilor Codului de Procedură Penală.

2.3. CATEGORII DE URME SPECIFICE ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

Prin urmă, în sens criminalistic, se înțelege “orice modificare materială produsă ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta și elementele componente ale mediului unde își desfășoară activitatea infracțională, modificări care examinate individual sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite de acesta și la lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta.”

Studierea tuturor categoriilor de urme este importantă deoarece acestea apar obligatoriu în procesul săvârșirii unei fapte penale, între urmă și factorul creator există o legătură de cauzalitate a cărei exploatare duce la identificarea făptuitorului precum și la probarea vinovăției acestuia.

În cazul accidentelor rutiere urmele reprezintă totalitatea modificărilor aduse, de către accident, victimelor, autovehiculelor implicate și locului în care s-a produs. Cu ocazia cercetării unui accident rutier la fața locului vor fi găsite mai multe categorii de urme enumerate și exemplificate în cele ce urmează.

Urmele formă create de pneuri pot oferi informații referitoare la direcția de deplasare a autovehiculului, tipul sau marca acestuia și viteza cu care se deplasa. Aceste urme sunt de patru feluri: de rulare, de frânare, de derapare și de demarare.

Urmele de rulare sunt cele care oferă cea mai clară imagine asupra desenului anvelopei, însă acestea, în mod normal, nu sunt vizibile pe partea carosabilă ci doar pe alte tipuri de suprafețe.

Foto nr. 3 și 4. Urme de rulare create de pneuri

Excepția de la regulă intervine atunci când pe anvelope sunt prezente substanțe, lichide ori materiale (noroi, vopsea, apă) care la rulare se desprind de pe suprafața pneurilor, formând desenul anvelopei în totalitate sau parțial (depinzând de cantitate).

Urmele de frânare reflectă modul cum s-a acționat asupra pedalei de frână, intensitatea frânării, caracteristicile sistemului de frânare ale autovehiculului.

Lungimea urmei de frânare este rezultatul interacțiunii mai multor factori și anume: tipul, starea, umiditatea carosabilului, gradul de uzură a pneurilor și viteza de deplasare (cu cât viteza este mai mare cu atât lungimea este mai mare astfel că lungimea urmelor de frânare este direct proporțională cu viteza autovehiculului).

În funcție de compoziția învelișului carosabilului urmele de frânare se prezintă sub mai multe forme. Pe carosabilul acoperit cu un strat bituminos, frânarea va crea o urmă imprimată în carosabil (deoarece căldura rezultată din frecare topește asfaltul din stratul superficial) care poate fi vizibilă și câteva zile. Pe carosabil betonat frânarea va crea o urmă neagră formată din particule de cauciuc (deoarece căldura rezultată din frecare fluidizează stratul superficial) care dispare relativ repede.

Foto nr. 5. Urme de frânare

În general din urmele de frânare nu se poate distinge desenul anvelopei chiar dacă urma este clară și bine conturată. Există totuși cazuri în care desenul anvelopei va fi vizibil însă sub o formă ușor deformată și anume în situația în care autovehiculul creator de urmă este dotat cu sisteme de tip ABS/ ESP care sporesc eficacitătatea frânării prin împiedicarea blocării roților în momentul acționării bruște a pedalei de frănă.

De asemenea în funcție de aliniamentul carosabilului urmele de frânare se pot prezenta suprapuse sau separate. Dacă frânarea se realizează pe linie dreaptă urmele create de roțile din spate se vor suprapune peste cele create de roțile din față, însă nu în totalitate deoarece ecartamentul dintre roțile fixate pe osia din față diferă de cel dintre roțile de pe osia din spate. Dacă frânarea se realizează în curbă urmele create de roțile de pe cele două osii se vor separa.

Urmele de derapare apar atunci când aderența carosabilului este scăzută, la efectuarea de viraje strânse la o viteză mare sau la frânarea puternică. Acestea pot avea forme și lungimi diferite însă de fiecare dată sunt mai late decât urmele de frânare. Acest tip de urme permit în rare cazuri identificarea desenului anvelopei.

Urmele de demarare sunt acele urme care apar din cauza pornirilor de pe loc cu accelerații foarte mari. Aceste urme sunt în general scurte și se termină în momentul eliberării în totalitate a pedalei de ambreaj. Sunt puternic imprimate pe prima porțiune intensitatea lor scăzând gradat înspre final.

Urmele de impact se referă la acele urme create ca urmare a contactului direct dintre diferitele parți ale autovehiculului cu un alt autovehicul, cu partea carosabilă sau alte obiecte. Acestea apar sub formă de frecare sau deformare.

Ele pot indica detalii despre sensul de deplasare al autovehiculelor, poziția în momentul impactului, traiectoria după impact, starea dinamică preimpact și tipul autovehiculului.

Foto nr. 6 și 7. Urme de impact

Poziția autovehiculului din momentul impactului nu se menține intotdeauna și post-impact, astfel că poziția din momentul impactului poate fi determinată prin analiza urmelor prin metoda “puzzle”. Dificultatea crește atunci când după impact au survenit mișcări suplimentare ale autovehiculului, mișcări de balans, rotire sau răsturnare.

Tipul autovehiculului poate fi determinat după analizarea urmelor lăsate de bara de protecție deoarece pentru fiecare tip de autovehicul bara de protecție are o anumită formă și este montată la o anumită distanță față de sol. Tot după urmele lăsate de bara de protecție poate fi determinată starea dinamică a autovehiculului pre-impact deoarece în raport cu stare de accelerare, deplasare liberă sau decelerare distanța față de sol a barei se modifică (bara din față se ridică în accelerare și coboară în decelerare iar bara din spate se comportă invers).

Trebuie avut în vedere că prin impact se pot desprinde sau sparge anumite elemente din autovehicul iar bucățile rezultate vor forma alte urme.

Urmele materie provenite din spargerea farurilor, stopurilor, geamurilor sau parbrizelor. Recuperarea bucăților din întreg și analizarea acestora este esențială deoarece farurile, geamurile și parbrizele au inscripționate serii unice care corespund unui anumit autovehicul, așa cum se poate vedea în Foto nr. 9.

Foto nr. 8 și 9. Urme provenite din spargerea parbrizului.

De asemenea pot fi identificate și urme materie datorate desprinderii unor componente ale autovehiculului.

Urmele materie de lichide. Se prezintă sub forma unor pete sau picături de combustibil, ulei , lichid de frână, antigel. Forma dimensiunea și culoarea sunt descriese în mod amănunțint în procesul verbal de cercetare la fața locului, sunt indicate în schiță, fotografiate și vor fi ridicate probe în vederea examinării în laborator. Lichidele care conțin ulei lasă urme persistente însă urmele de benzină sau apă se evaporă și există situații în care acestea dispar înainte să fie descoperite sau examinate. Aceste urme sunt relevante deoarece în urma analizării pot indica defecțiuni la motor, la instalația de frânare ori defecțiuni la radiator sau rezervor. De asemenea, în cazul accidentelor de circulație cu fugă, acestea oferă posibilitatea identificării tipului de combustibil pe care autoturismul căutat îl folosește.

Foto nr. 10 și 11. Urme materie de ulei

Urmele materie de vopsea. Vopseaua este un amestec alcătuit din lianți, pigmenți, materiale de umplutură, aditivi și solvent. În urma impactului, datorită forței mari care acționează asupra caroseriei, pe lângă deformarea acesteia, vopseaua se desprinde lăsând urme fie pe celălalt autovehiculul implicat în accident, fie pe obiectele cu care acesta a intrat în coliziune, pe partea carosabilă ori pe corpul și îmbrăcămintea victimei.

În cazul în care autovehiculul care le-a creat părăsește locul accidentului se va pune problema analizării acestor urme în vederea stabilirii provenienței lor. Pe baza compoziției vopselei se poate stabili marca sau tipul autovehiculului de la care provine deoarece fiecare producător auto folosește diferite tipuri de vopsea. După identificarea autovehiculului suspect că a fost implicat în accident se vor ridica de pe suprafața acestuia particule de vopsea din diferite părți deoarece numărul straturilor de vopsea pot varia în funcție de zonă, de asemenea ținând cont și de faptul că locul impactului ar putea fi revopsit. Particulele de vopsea de la fața locului și cele ridicate de pe autovehiculul suspect vor fi supuse unei expertize fizico-chimice în cadrul căreia se vor face examinări și comparații între particulele de vopsea în litigiu și cele model de comparație. O altă metodă de probare este examinarea traseologică prin suprapunerea configurației plane a peliculei cu forma locului de desprindere.

Astefel în accidentul de crculație comis în data de 11.07.2011, la intersecția străzilor Cloșa – B-dul Horea din Alba-Iulia soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, autovehiculul care a provocat accidentul a părăsit locul faptei. Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate mai multe particule de vopsea de culoare roșie. În urma examinării autovehiculului suspect șîn urma expertizei chimice s-a stabilit că vopseaua de la fața locului este identică cu vopseaua de pe autovehiculului suspect.

.

Foto nr. 12. Urme materie de vopsea provenite de la un autotusim de culoare roșie

Urmele de pe corpul și îmbrăcămintea victimei. Ca urmare a impactului între autovehicul – victimă pe corpul acesteia vor rămâne imprimate anumite urme care pot duce la stabilirea mecanismului de producere, momentul în timp la care s-a produs evenimentul rutier precum și ora decesului dacă este cazul. De asemenea modul cum sunt dispuse aceste urme pe corpul și îmbrăcămintea victimei oferă indicii despre poziția acesteia în momentul în care a fost lovită și direcția de deplasare a autovehiculului.

Acest tip de urme se caută atât la fața locului cât și la spital ori în cazul survenirii decesului la institutul de medicină legală. Leziunile descoperite pot avea forme tipice în sensul imprimării diferitelor părții ale autovehiculului pe corpul victimei sau atipice sub formă de fracturi, răni, scurgeri de sânge.

Cu ocazia examinării acestor tipuri de urme se va ține cont și de corelarea acestora cu alte urme existente la fața locului, deoarece autorii pot incerca disimularea unui omor sub forma unui accident de circulație. Neconcordanța evidentă între leziunile constate și cantitatea de sânge descoperită la fața locului permite stabilirea unor împrejurări negative.

Data și ora morții se fixează în funcție de culoarea, mărimea leziunilor și faptul dispariției sau persistenței la apăsare a petelor cadaverice. De asemenea este recomandată măsurarea temperaturii corpului victimei și cea a mediului înconjurător.

Foto nr. 13,14,15 și 16 Urme de pe corpul victimei

Pe îmbrăcămintea și încălțămintea victimei pot fi găsite urme de sol, ulei, sânge, vopsea sau imprimări a desenului anvelopei. De asemenea în unele situații mai pot fi vizibile și urme de târâre pe corpul victimei sau pe parte carosabilă.

Urmele biologice. În categoria urmelor biologice care pot fi găsite la fața locului intră sângele, firele de păr, urina, resturi de țesuturi, impresiuni papilare.

Urmele de sânge reprezintă lichidul provenit dintr-un sector al apartului cardio-vascular și sunt rezultatul unei acțiuni agresive la nivelul corpului unei personae. Urmele de sânge care se găsesc la fața locului pe șosea, pe autovehiculul participant la accident, pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei.

Analizarea urmelor de sânge prezente la fața locului ajută la determinarea poziției victimei în momntul impactului iar în laborator examinarea urmelor stabilește regiunea anatomică care a sângerat, organul sau țesutul lezat, precum și vechimea urmei. Vechimea urmei mai poate fi determinată în funcție de culoare și stadiul de coagulare. Culoarea variază de la roșu, roșu-închis și în cele din urmă maro în funcție de condițiile atmosferice la care este expusă urma (razele soarelui grăbesc transformarea aceasta realizându-se în 1-2 zile, pe când întunericul și temepraturile răcoroase prelungesc transormarea, aceasta putând să se realizeze chiar în 10-12 zile).

Foto nr. 17 și 18. Urme de sânge

Urmele de sânge pot avea forme diferite: picături, dâre sau bălți. Aceste forme sunt determinate de forma suportului pe care se află (dacă este absorbant sau nu, gradul de înclinare), înalțimea de la care au ajuns în contact cu suportul (dacă picăturile au căzut de la o distanță mică vor lăsa urme circulare, cu diametru mic și cu margini regulate iar dacă au căzut de la o distanță superioară vor avea un diametru mai mare) și forța cu care s-a provocat leziunea care mai apoi a sângerat.

Urmele papilare. Dacă la fața locului unui accident autovehiculul este găsit abandonat sau când suspectul neagă faptul că a condus autoturismul pentru găsirea conducătorului sau probarea vinovăției acestuia în interiorul autoturismului se pot descoperi și releva urme papilare care se creează în urma contactului mâinilor conducătorului auto cu diferite părți componente din interiorul autoturismului (volan, schimbător, oglindă retrovizoare) sau cu corpul victimei. Urmele rezultate vor fi reproducerea fidelă a construcției desenului papilar existent pe suprafața palmei și degetelor. Probabilitatea găsirii acestei categorii de urme este ridicată deoarece spre deosebire de alte infracțiuni, autorul accidentului rutier nu a desfășurat activițăți pregătitoare ale infracțiunii neutilizând mijloace de ascundere a urmelor (manuși).

Studierea urmelor digitale precum și folosirea acestora în procesul judiciar este importantă deoarece conduc la identificarea rapidă, directă și certă a făptuitorului datorirtă caracterelor de unicitate și stabilitate a desenului papilar, contituie mijloc de probare a acțiunilor făptuitorului. Și servesc la stabilirea identității victimei atunci când aceasta este necunocută.

Foto nr. 19. Urmă papilară

Persoana căreia îi aparțin urmele papilare va fi identificată cu ajutorul interogării bazelor de date criminalistice AFIS, CDN sau prin compararea urmelor ridicate de la fața locului cu cele obținute prin amprentarea persoanelor suspecte.

2.4. ANALIZAREA URMELOR ȘI A MIJLOACELOR MATERIALE DE PROBĂ

Analizarea urmelor se referă la totalitatea acelor activități de examinare a categoriilor de urme descperite la fața locului unui accident rutier, prin metode tehnico-științifice, activități care sunt desfășurate de către organul de cercetare penală și de alți experți și care servesc la lămurirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a comis accidentul, identificarea autorilor precum și la probarea vinovăției acestora.

Analizarea urmelor trebuie efectută cu precădere, conform procedurilor de lucru, cu minuțiozitate și seriozitate astfel încât rezultatele să fie conforme cu realitatea, să ofere cât mai mult ajutor în soluționarea cauzei și să poată fi folosite ca și mijloace de probă în cadrul procesului penal. De altfel, analizarea urmelor trebuie efectuată deoarece fără aceasta urmele nu au nici o valoare pentru cauză.

Analizarea urmelor poate fi efectuată fie direct de către organul de cercetare penală fie prin dispunerea de expertize care vor fi efectuate de către experți din domeniul mecanicii, medicinii legale ș.a. Aceste expertize vor constitui mijloace de probă.

Deoarece “nici o ifracțiune nu este perfectă” urmele sunt cele care vor vorbi în mod obiectiv despre cauzele accidentului și tot urmele vor fi cele care vor oferi organului de cercetare o legătură de cauzalitate dintre acțiunile autorului și rezultatul periculos pe care l-a produs. Astfel că dacă autorul a fugit de la fața locului analizarea aurmelor vor conduce la identificarea lui și după identificarea lui la stabilirea culpei.

Deoarece importanța analizării urmelor și rezultatul analizării au fost expuse în capitolul anterior aici vom face mențiune despre un alt mijloc material de probă și anume imaginile surprinse de către camerele de filmat instalate pentru supravegherea traficului sau a unor obiective din zonă. Nu doar că aceste sisteme au un efect preventiv, imaginile surprinse de acestea sunt importante deoarece oferă în cel mai rapid mod date concrete despre autovehiculele implicate în accident, iar obiectivitatea lor crește considerabil șansele identificării rapide în trafic a unui autovehicul care a fugit de la fața locului. Aceste înregistrări se vizualizează și se ridică procedural astfel încât vor putea fi folosite și ca probe în procesul penal.

CAPITOLUL 3

3.1. METODOLOGIA INVESTIGĂRII ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE

3.1.1. Aspecte metodologice generale

Din momentul comiterii unui accident de circulație soldat cu victime timpul de reacție și operativitatea organelor de intervenție sunt vitale. De aceea cercetarea la fața locului este o activitate organizată, constituită din pași obligatoriu de urmat.

Asigurarea logistică este pertinentă pentru ca poltiștii care intervin la fața locului să aibă toate resursele necesare desfășurării cercetării. Astfel lucrătorii care se deplasează la un eveniment trebuie sa aibă în mod obligatoriu asupra lor: trusa criminalistică, aparatul de fotografiat, aparatul de filmat (când se impune),echipament de protecție (pentru a evita intercontaminarea), tipizate (formulare de procese verbale de cercetare la fața locului, rezoluție motivată, fișa infracțiunii).

Foto nr. 20 și 21. Trusă criminalistică și echipament de protecție

La fiecare unitate de poliție se iau măsuri organizatorice astfel încât constituirea echipei de cercetare să se realizeze în cel mai scurt timp chiar și în afara programului polițiștii să poată interveni promt.

Deplasarea la fața locului se realizează cu autolaboratorul criminalistic prin alegerea celui mai rapid traseu și cel mai corect din punct de vedere tactic.

3.1.2. Aspecte metodologice concrete

După determinarea locului faptei acesta va fi delimitat cu benzi inscripționate “Poliția! Nu treceți!” care să impiedice accesul altor persoane și vor fi montate indicatoare rutiere temporare “Atenție! Accident!”.

Foto nr. 22 și 23. Mijloace de semnalizare

În funcție de totpografia locului pot folosite și efectiv autospecialele de poliție având în funcțiune sistemele luminoase pentru a împiedica accesul în zonă, acestea fiind vizibile de la o distanță mai mare. De asemenea vor mai fi luate și alte măsuri de protecție a personalului prin redirijarea/oprirea traficului, echipamente reflectorizante, iluminare corespunzătoare.

Foto nr. 24. Blocarea accesului pe o bandă de circulație cu autospecialele din dotare

Vor fi identificate toate obiectele și urmele care interesează cauza, poziția acestora va fi accentuată cu cretă, inclisiv a cadavrului, sau dacă victima a fost transportată la spital va fi marcat cu cretă locul unde se afla aceasta și vor fi marcate cu plăcuțe indicatoare în ordinea descoperirii, începând de la locul impactului.

Examinarea și fotografierea se face organizat începând din interior spre exterior, sau în spirală sau după o altă ordine logică stabilită de criminalist (aplicabilă în cazurile în care unele urme sunt în pericol de a dispărea). Dacă în momentul ajungerii echipei la fața locului se desfășoară activități ce produc modificări (echipe medicale, pompieri care desfășoară activități de salvare a victimei, de descarcerare) se vor efectua imediat fotografii de orientare și schiță pentru a fixa locul faptei așa cum se prezintă în momentul sosirii echipei. După finalizarea intervenției altor unități specializate crimalistul va stabili ce modificări au fost aduse locului faptei și va încerca reconstituirea pozției originale a aspectelor modificate (pe cât posibil), făcându-se mențiune despre acestea în procesul verbal de cercetare la fața locului.

Se vor efectua măsurători pentru a stabili rapoturile de distanță dintre vehicule, corpul victimei, principalele obiecte. Aceste măsurători vor fi menționate atât în schiță cât și în conținutul procesului verbal. Măsurătorile trebuie să includă:

lățimea totală a parți carosabile,

lățimea benzii pe care se deplasa autovehiculul,

lățimea acostamentului,

lățimea și lungimea urmelor de frânare,

ecartamentul (distanța dintre roțile aflate de aceeași osie) și ampatamentul (distanța dintre osia din față și cea din spate),

lățimea și lungimea urmelor de târâre ale victimei ori a altor obiecte,

distanța dintre autovehicul și banda de rulare sau acostament,

distanța dintre victimă și punctul probabil de impact, dintre victimă și autovehicul, dintre victimă și banda de rulare sau acostament,

distanța dintre autovehiculele implicate în accident.

Fotografiile de orientare vor fi efectuate prin alegerea celui mai potrivt procedeu în funcție de topografia locului (fotografierea unitară, pe sectoare, pe direcții încrucișate sau panoramică). Ca și repere fixe pot fi luate bornele kilometrice sau imobile. Se va avea în vedere capturarea și a indicatoarelor și marcajelor rutiere care vor ajuta la stabilirea regulilor de cierculație care au fost încălcate.

Fotografiile schiță vor reda locul accidentului rutier, izolat de mediul înconjurător, precum și raporturile de poziție, formă și mărime în care se află urmele și obiectele din câmpul locului faptei. Pe lânga plăcuța cu numerotarea individuală, în fotografiile schiță va aparea și banda metrică.

Fotografiile obiectelor principale vor reda imaginea la scară a tuturor urmelor și mijlloacelor de probă descoperite la locul accidentului. Exemplificativ vor fi fotografiate:

urmele de frânare, derapare, târâre, de impact

obiectele, fragmentele sau lichidele care provin de la autovehicul sau de pe/din corpul victimei (urme biologice, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte).

Acele urme care prezintă importanță pentru cauză și cele care necesită a fi examinate în laborator se vor ridica, ambala și sigila și se va face mențiune despre acestea în conținutul procesului verbal.

3.1.3. Examinarea cadavrului se va efectua cu ocazia investigării criminalistice la fața locului și cu ocazia efectuării autopsiei.

Examinarea cadavrului la fața locului se face de către expertul criminalist, iar în cadrul autopsiei de către medicul legist. La fața locului cadavrul se va fotografia, și se va descrie pentru fixarea ulterioară în conținutul procesului verbal.

Fotografierea cadavrului se realizează înainte de producerea oricărei modificări, cu excepția situațiilor în care s-au produs deja modificări înainte de ajungerea organului de cercetare la fața locului (intervenția echipelor medicale, acoperirea cadavrului de către martori). Toate fotografiile vor fi efectuate la scară utilizându-se fie banda decimetrică fie un alt instrument de masurat gradat milimetric.

Cadavrul va fi fotografiat astfel:

din ambele părți laterale

zona feței

bustul

membrele superioare și inferioare (poziția acestora)

îmbrăcămintea și încălțămintea în zonele în care prezintă particularități create de accident (exemplu urme de pneuri)

Descrierea se va executa concomintent cu fotografierea pentru a nu fi omis nici un detaliu. În detaliu vor fi descrise: îmbrăcămintea cadavrului (tipul, culoarea, modelul, inscripții, deteriorări) poziția cadavrului, urmele descoperite pe cadavru (localizarea, forma, culoarea, natura lor). Este preferabil să se descrie capul apoi trunchiul, mâinile și în final picioarele.

Obiectele găsite asupra cadavrului (portofel, ceas, bijuterii) se vor fixa fotografic, vor fi ridicate de către organul de cercetare iar la finalizarea cauzei vor fi returnate aparținătorilor. De asemenea se vor ridica toate urmele prezente pe cadavru care s-ar putea pierde în procesul manipulării sau al transportului. Cadavrul va fi însoțit de un polițist la locul unde se va realiza autopsia. După îndepărtarea cadavrului va fi examinată și zona de sub cadavru.

Autopsia sau necropsia se referă la examinarea cadavrului sau a fragmentelor de cadavru, indiferent de timpul trecut de la deces. În cazul accidentelor rutiere autopsia este obligatorie și independentă de acordul familiei fiind realizată în baza ordonanței de expertiză emisă de organul de cercetare.

Moartea produsă prin accidentul rutier este întotdeaună violentă și poate surveni imediat (la locul accidentului, datorată gravității leziunilor), mediat (după o scurtă perioadă de timp de la producerea accidentului de regulă în spital, datorată unor complicații) sau tardiv.

Realitatea accidentului este demonstrată de corespondența dintre leziuni și tipul de autovehicul prin prisma mecanismului de producere. În cazul accidentelor de circulație mecanismul de producere a leziunilor traumatice poate consta din una sau mai multe acțiuni ori asocieri între acestea:

lovire – este cel mai frecvent mecanism și constă în contactul între o parte a autovehiculului cu corpul victimei care produce leziuni traumatice în locul de impact. Leziunile produse sunt unipolare, de tip elementar (echimoze, escoriații, plăgi) sau osteo-articular (fracturi, entorse care apar cu precădere în zonă pelviană în cazul pietonilor și în zona cap-torace în cazul ocupanților autovehiculului),

cădere – gravitatea leziunilor traumatice create prin acest mecanism vor fi influențte de caracteristicile planului pe care are loc căderea,

proiectare – mecanism întâlnit atât în cazul pietonilor (precedat de lovire) cât și a pasagerilor. Leziunile cauzate sunt exterioare și interioare, gravitatea celor exterioare fiind redusă însă cele interioare sunt adesea mortale (fracturi, efracții viscerale, hemoragii)

comprimarea – leziunile produse de acest mecanism sunt bipolare și grave deoarece mecanismul constă în presarea corpului între două suprafețe dure (de exemplu autovehicul – carosabil). Este probantă existența unui corespondent lezionar între vătămările externe și cele interne,

târârea – reprezintă tragerea victimei după autovehicul și care în funție de tipul suprafeței pe care se realizează târârea, viteza cu care se deplasează autovehicului, îmbrăcămintea victimei va provoca leziuni mai puțin grave sau chiar mortale,

călcarea – înseamnă trecerea peste victimă a sistemului de rulare a autovehiculului. Produce leziuni mortale constând în zdobirea unor organe vitale sau secționarea unor vase de sânge,

hiperextensia – hiperflexia coloanei vertebrale – semnifică producerea de leziuni la nivelul coloanei vertebrale prin oprirea bruscă sau lovirea puternică a autovehiculului.

Tot prin autopsie se va stabili pe lângă mecanismul de producere a leziunilor și legătura de cazualitate dintre leziuni și obiectul ce le-a produs, gravitatea lor, data producerii leziunilor, data morții.

3.1.4. Examinarea autovehiculului se va efectua la locul accidentului sau în cazul în care autovehiculul a părăsit locul accidentului aceasta se va efectua în locul descoperirii. În ambele situații examinarea va fi efectuată atât la exterior cât și la interior. Examinarea se va face concomitent cu fotografierea. Fotografierea se va executa după regulile generale, pornind de la general la particular și anume fixându-se mai întâi întregul autovehicul, mai apoi detaliile de la exterior iar la urmă detaliile din interior.

Examinarea autovehiculului la fața locului.

La exterior toate deteriorările vor fi fixate în așa fel încât să fie vizibilă poziția lor pe autovehicul iar mai apoi vor fi efectuate fotografii metrice de detaliu. În funcție de condițiile în care s-a produs accidentul spre exemplu ziua, noaptea sau în condiții de ceață, se va examina sau nu starea de funcționare a sistemului de iluminat.

Se vor căuta urme biologice (sânge, fire de păr, țesuturi) lăsate de victimă, urme de vopsea, fragmente de sticlă sau plastic. Urmele biologice după fixare vor fi ridicate și ambalate în recipiente de hârtie pe care se va menționa conținutul, locul din care a fost ridicat, data ridicării, semnatura celui care l-a ridicat. În cazul urmelor de vopsea vor fi ridicate cel puțin câte două probe de la fiecare autovehicul implicat și anume o probă din locul avariat cât și o probă dintr-o zonă neavariată dar adiacentă celei avariate.

La interior vor fi fixate în mod obligatoriu poziția scauneleor și a oglinzilor, a centurilor de siguranță, a acului vitezometrului, a schimbătorului de viteză, a frânei de mână. De asemnea în căutarea urmelor vor fi examinate și fixate volanul, airbag-urile, căptușeala scaunelor și a tetierelor, geamurile laterale, zona de sub volan, consola centrală, partea superioară și inferioară a bordului.

În interiorul autovehiculului se pot găsi urme biologice, fibre textile, urme papilare care au o însemnătate ridicată atunci când conducătorul părăsește autovehiculul la locul accidentului. Acestea vor fi colectate respectând procedura, o atenție deosebită acordându-se airbag-urilor deschise care se vor împătura de la exterior la interior și vor fi împachetate și sigilate pentru examinarea ulterioară în laborator.

Examinarea autovehiculului în garaje sau alte locuri de descoperire.

Dacă autovehiculul implicat în accident a părăsit locul faptei autovehiculele suspecte vor fi examinate la descoperire pentru probarea comiterii faptei. Mijloacele de examinare vor fi stabilite de către organul de cercetare în momentul descoperirii și în funcție de situația concretă. Este indicat ca probele și urmele ridicate de la fața locului să fie folosite în cursul examinării autovehiculului suspect atât pentru acordarea unei direcții de examinare cât și pentru a fi utilizate ca probe de lititgiu în analizarea probelor de comparație ridicate de la autovehiculul suspect.

Examinarea se va realiza pe același principiu ca și la fața locului și anume pornind de la general înspre particular, iar toate aspectele constate vor fi fixate prin fotografiere. Deși în situațiile în care autorul fuge de la fața locului acesta încearcă recondiționarea autovehiculului, exită încă posibiliatea descoperirii unor particule mărunte de natură străină sau urme formate prin recondiționarea mașinii cum ar fi ușoara deosebire de nuanță în locurile revopsite. Astfel vor fi examinate amănunțit roțile, osiile, bara de protecție, capota, radiatorul, farurile și părțile laterale ale autovehiculului.

Foto. nr 25. Autoturismul marca Peugeot

Cu săgeți se indică:

roșie – locul de unde lipsește o bucată material plastic din grilaj

albastră – avarii existente la bara protecție față a autoturismului, partea inferioară.

Se vor căuta urme biologice atât la exterior cât și la interior folosind metode specifice pebtru relevarea acestor tipuri de urme.

Foto nr. 26. Autoturismul marca Peugeot fotografiat din partea lateral dreapta

Cu săgeată se indică locul unde s-a relevat o urmă papilară.

Foto nr. 27.

Urmă papilară relevată cu pulbere magnetică neagră și ridicată prin transpunere pe suport alb, cu folie adeziv transparentă de pe suprafața geamului portierei dreapta față, zona mediană, lîngă rama stângă.

Foto nr. 28. Autoturismul marca Peugeot fotografiat din partea lateral stânga

Cu săgeată se indică locul unde s-a relevat o urmă papilară.

Foto nr. 29

Urmă papilară relevată cu pulbere magnetică neagră și

ridicată prin transpunere pe suport alb, cu folie adeziv

transparentă de pe suprafața portierei stânga spate, sub

sistemul de închidere.

Foto nr. 30 Autoturismul fotografiat de dedesupt.

Cu săgeți se indică:

roșie – locul unde s-au găsit mai multe picături de substanță brun-roșcat,

galbenă – locul unde s-au găsit mai multe fire de păr de culoare gri,

verde – locul unde s-au găsit fire de păr și substanță de culoare brun roșcat,

albastră – locul unde s-a găsit o bucată material textil.

Foto nr. 31 Cutia de viteză a autoturismului, indicată cu săgeată roșie în foto nr. 30, pe suprafața căreia s-au găsit mai multe picături de substanță brun-roșcat.

Foto nr. 32. Locul indicat cu săgeată galbenă în foto nr. 30, unde s-au găsit mai multe fire de păr de culoare gri.

Foto nr. 33. Radiator existent sub autoturism, indicat cu săgeată verde în foto nr. 30, unde s-au găsit fire de păr impreună cu substanță de culoare brun roșcat .

Foto nr. 34.

Locul indicat cu săgeată albastră în foto nr.

30, unde s-a găsit o bucată de material textil.

Cu ocazia examinării unui autovehicul suspect se va întocmi un proces verbal în care vor fi consemnate cele constate și care se va anexa la dosaul cauzei.

3.2. SITUAȚII SPECIFICE IVITE ÎN CAZUL ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE CU FUGĂ DE LA FAȚA LOCULUI

Datorită naturii sale accidentul rutier se produce din culpa conducătorului auto acesta fiind un efect mai grav decât cel așteptat de conducător pentru nerespectarea unor reguli de circulație. Există astfel situații când vinovatul de producerea accidentului datorită stării psihice create sau din dorința de a se sustrage de la răspunderea penală părăsește locul accidentului nemailuând în calcul faptul că această acțiune doar îi agravează situația deoarece prin modul de producere și prin amploarea consecințelor rezultate, locul accidentului va oferi suficiente informații anchetatorilor pentru a putea descoperi vinovatul.

În legislația rutieră sunt expres indicate situațiile în care această faptă nu constituie infracțiune prin urmare nefiind pedepsită, și anume:

“nu constituie infracțiune fapta conducatorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el însuși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistența medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului”

“nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulație prioritară, dacă acesta anunță de îndată poliția și după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare”

“nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului, dacă victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție”.

În practica polițienească cel mai des întâlnite motive pentru care vinovatul părăsește locul accientului sunt consumul de alcool, conducerea fără a poseda permis de conducere ori exercitarea dreptului de a conduce este suspendată, conducătorul autovehiculului este minor sau este căutat de către poliție în vederea tragerii la răspundere penală pentru alte fapte ori autovehiculul implicat în accident este furat sau a făcut obiectul altor infracțiuni. Aceste motive determină părăsirea locului accidentului sub două forme și anume cu sau fără autovehicul. De asemenea în practică mai este întâlnită o situație atipică și anume autorul se substituie victimei declarând că autovehiculul a fost condus de aceasta ori de o terță persoană care a părăsit locul accidentului.

În cazurile în care autovehiculul părăsește locul accidentului organele abilitate vor lua de urgență măsurile preliminare necesare pentru identificarea autorului prin aceea că vor stabili direcția de părăsire a locului faptei, vor lua măsurile specifice de urmărire a autovehiculului, vor transmite celorlalte unități apropiate semnalmentele autovehiculului și vor institui filtre totale în zone prestabilite. Totodată la fața locului cercetarea criminalistică va fi abordată în funcție de modul de părăsire al locului faptei.

Situația părăsirii locului cu tot cu autovehicul. Aceasta este situația care ridică cele mai mai dificultăți deoarece trebuie identificat nu doar autorul ci și autovehiculul. Autovehiculul poate fi identificat pe baza declarațiilor martorilor oculari ori pe baza urmelor care sunt identificate la fața locului. Urmele de rulare dezvăluie tipul pneului, direcția de deplasare; urmele de frânare – ecartamentul autovehiculului; urmele materiale de sticlă, cele de vopsea și fragmentele de componente sunt deosebit de importante deoarece pot duce la identificarea tipului și mărcii de autovehicul. Odată restrânsă aria de căutare se va putea stabili care auto a provocat accidentul, iar urmele de la fața locului vor fi coroborate cu cele existente pe autoturism având ca rezultat și identificarea autorului.

Situația părăsirii locului fără autovehicul. În acest gen de părăsire o importanță deosebită o are interpretarea urmelor găsite în interiorul autoturismului. Pe suprafețele interioare se pot identifica urme papilare și biologice care pot duce la stabilirea cu probabilitate a poziției persoanelor în auto cât și persoana care le-a creat.

Situația când autorul se substitue victimei ori unei terțe persoane. Această situație este mai rar întâlnită și așa cum am specificat și anterior este o situație atipică. Însă aceste considerente nu indică irezolvabilitatea ei ci doar faptul că la baza soluționării cauzei va sta examinarea medico-legală a victimei și a conducătorului fiind capabilă să răstoarne orice declarație neveridică. Când autorul se substituie victimei leziunile suferite de acesta pot să demonstreze că poziția acestuia în autoturism a fost cea de conducător și nu cea de pasager. Leziunile specifice suferite de conducătorii auto pot fi în zona abdomen-torace – lovituri, fracturi costale, rupturi de organe interne rezultate în urma impactului cu volanul; în zona capului – hematoame, fracturi de bază craniană, fracturi nazale rezultate în urma impactului cu parbrizul; în zona pieptului – echimoză lată cu aspect de bandă, dispusă oblic de la stânga la dreapta, specifică centurii de siguranță iar în zona picioarelor – fracturi sau plăgi tăiate create de pedalele de comandă ale autovehiculului.

3.3. URMĂRIREA AUTOVEHICULULUI CARE A PĂRĂSIT LOCUL ACCIDENTULUI PE TRASEUL DE CIRCULAȚIE

Deși în practică sunt rare cazurile în care vinovatul de producerea accidentului părăsește locrul faptei, în condițiile în care acest lucru se întâmplă organul de cercetare penală va lua de îndată măsurile necesare pentru identificarea cât mai rapidă a autovehiculului deoarece cu cât acesta se îndepartează mai mult de locul faptei cu atât identificarea lui este mai anevoioasă.

Urmărirea se începe concomitent cu efectuarea cercetării la fața locului. Astfel în funcție de topografia locului și prin cooperarea unităților de poliție vor fi instituite puncte fixe de control formate din echipaje auto de poliție, în anumite puncte repartizate în așa fel încât să acopere toate variantele de traseu pe care le-ar putea alege făptuitorul. Urmărirea va fi bazată pe declarațiile victimei, a altor persoane implicate în eveniment, a martorilor, pe imaginile surprinse de sistemele de supraveghere a traficului sau de supraveghere a anumitor obiective, pe urmele descoperite la fața locului care pot oferi detalii prețioase cu privire la direcția de deplasare, marca, tipul, culoarea autovehiculului precum și numărul acestuia de înmatriculare.

Starea în care se află conducătorul auto după un accident de circulație va influența negativ capacitatea de control al autovehiculului. La scăderea acestei capacități mai contribuie și imaginea accidentului, frica de răspundere penală, viteza excesivă pe care făptuitorul o folosește pentru a se îndepărta cât mai rapid cât și starea de ebrietate care în multe situații este motivul de părăsire al locului faptei. Astfel stilul de conducere va fi ușor observabil de către ceilalți participanți la trafic care vor sesiza organele abilitate.

Odată stabilită direcția de deplasare a autovehiculului se vor examina porțiunea de drum parcursă înainte de producerea accidentului cât și porțiunea parcursă în direcția de fugă. De asemenea va fi cercetată și zona acostamentului sau în lipsa acestuia zona imediat adiacentă șoselei. Pe traseul parcurs în cursul cercetării se pot descoperi elemente provenite din caroseria autovehiculului care nu s-au desprins la fața locului sau datorită stării conducătorului este posibil ca acesta să mai lovească alte obstacole sau chiar să abandoneze autovehiculul dacă deplasarea nu mai este posibilă.

În funcție de informațiile obținute autovehiculul suspect va fi căutat simultan și în garaje, locuri de parcare, unități de service care sunt cunocute de polițiști că efetuează reparații fără autorizația de reparații care ar trebui eliberată de către poliția rutieră. De asemnea vor fi informați toți polițistii rutieri de pe raza unității unde s-a produs accidentul despre caracteristicile autovehiculului deoarece există posibilitatea ca autorul să se prezinte la unitatea de poliție însă să declare minicinos împrejurările în care s-a produs accidentul obținând astfel autorizația necesară reparațiilor (de exemplu declară că a lovit un animal).

Relevant pentru importanța cercetării locurilor de parcare este exemplul următor. În data de 15.01.2012, pe strada Republicii din Alba-Iulia a avut loc un accident grav de circulație, soldat cu rănirea gravă a unei femei în varsta de 50 de ani. Autovehiculul a părăsit locul faptei, iar din relatările martorilor oculari s-a desprins concluzia că acesta era un autoturism marca Renault Laguna. Facându-se verificări la locurile de parcare s-a descoperit în curtea imobilului nr. 11 de pe strada Vasile Goldiș un autoturism Renault Laguna care avea aripa din dreapta lovită și parbrizul spart. Acesta se afla acoperit cu o prelată, iar proprietarul nu recunoștea săvârșirea accidentului. În urma cercetărilor, s-a stabilit că fiul acestuia în seara zilei de 14.01.2012, a trecut pe strada Republicii unde a și comis accidentul.

CAPITOLUL 4

4.1. EFECTUAREA UNOR ACTE DE URMĂRIRE PENALĂ

Deși cercetarea la fața locului este cea mai importantă etapă în investigarea accidentelor de circulație deoarece oferă cel mai multe probe, organul de cercetare penală va efectua și alte acte de urmărire penală care vor constitui mijloace materiale de probă în vederea soluționării complete a cauzei. Astfel de acte sunt: ascultarea martorilor, ascularea persoanelor implicate în accidentul de circulație, dispunerea de expertize, reconstituirea, confruntarea.

4.1.1. Ascultarea martorilor oculari și a persoanelor implicate în accidentul de circulație

Ascultarea martorilor.

Martorul ocular este acea persoană care a perceput nemijlocit săvârșirea unei fapte ilicite și care poate să ofere organelor de poliție detalii referitoare la faptă astfel încât să ajute la clarificarea unor aspecte importante.

Printre primele măsuri intreprinse la fața locului se numără și identificarea și ascultarea martorilor oculari care se realizează de îndată pentru obținerea informațiilor pertinente imediat și procedându-se la notarea datelor personale pentru a evita situația în care martorul nu mai poate fi găsit și astfel ca martorul să poată fi chemat ulterior la organul de poliție pentru a fi audiat. În general martorul este o persoană dezinteresată, spre deosebire de victimă, conducătorul auto sau rudele acestora, nefiind implicat direct în cauză și astfel relatarea oferită fiind obiectivă. Întrebările adresate martorului se vor referi la condițiile în care s-a produs accidentul, comportamentul victimei sau al conducătorului auto, dacă a existat vreo încercare de evitare a accidentului prin frânare, dacă au fost sesizate încălcări ale unor reguli de circulație precum și viteza de deplasare a autovehiculului.

La ascultarea martorilor se vor respecta regulile procedurale prinvind ascultarea persoanelor. Astfel enumerăm câteva reguli tactice generale ce trebuie respectate:

crearea unui cadru serios și confortabil din punct de vedere psihic

comportarea calmă și respectuoasă a organului de cercetare

ascultarea cu răbdare a relatării fără întreruperi

evitarea reacțiilor de aprobare sau ironice ale organului de cercetare

ajutarea cu tact a martorului (în situațiile în care nivelul intelectual al martorului îl împiedică de la o relatare coerentă).

De asemenea organul de cercetare va trebui să țină cont de existența unor factori subiectivi sau obiectivi care influențează percepția martorilor. Factorii obiectivi sunt acei factori care nu depind de om și anume condițiile meteorologice (ploaie, ceață) care pot îngreuna vizibilitatea, iluminarea locului în care se comite accidentul, rapiditatea de producere a acestuia. Factorii subiectivi depind de fiecare persoană în parte deoarece în această categorie intră starea de sănătate a martorului (eventuale afecțiuni ale sistemului auditiv ori vizual), temperamentul, atenția, spaima, capacitatea de a aprecia distanțele și timpul. Datorită acestor factori se recomandă ascultarea mai multor persoane astfel încât declarațiile acestora să se completeze și să redea un tablou cât mai apropiat de realitatea producerii accidentului.

Emoțiile prin care trece martorul în mometul producerii accidentului nu sunt deloc de neglijat iar organul de cercetare trebuie să identifice anumite exagerări ale descrierii situației datorate fie sperieturii cauzate fie dorința de a vedea vinovatul tras la răspundere pentru cele comise.

Procesul percepției va fi influențat și de pregătirea educațională și profesională pe care o are martorul, de exemplu persoanele care posedă permis de conducere au abilitatea de a percepe viteza aproximativă cu care se deplasează o mașină mai dezvoltată decât o persoană care nu posedă permis de conducere.

Ascultarea persoanelor implicate în accidentul de circulație. Se va realiza după aceleași reguli tactice enumerate anterior.

În ascultatea persoanelor implicate organul de cercetare trebuie să țină cont de starea de șoc în care se află atât victima cât și persoana vinovată de comiterea accidentului.

Aspecte importante sunt acelea privitoare la sinceritatea autorului având în vedere culpa acestuia. Unii autori încearcă creeze diversiuni prin negarea sau pasarea vinovăției însă există și persoane care sunt puternic afectate de gravitatea concecințelor produse din vina lor.

4.1.2. Dispunerea de expertize.

Expertiza judiciară este activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesară stabilirii adevărului în cauza supusă soluționării, de către un expert, prin cunoștințele specifice fiecărui domeniu, activitate desfășurată la cererea oganului judiciar în situația în care acesta nu poate să lămurească singur respectiva împrejurare de fapt. Expertiza, altfel spus, este suportul științific și agumentarea adevărului însă nu are o forță probantă absolută, aceasta fiind lăsată la aprecierea judecătorului.

Expertiza judiciară se dispune de către organul de cercetare penală, după începerea urmăririi penale sau de către instanță prin ordonanță, rezoluție respectiv încheiere motivate. În funcție de cauză expertiza poate fi facultativă sau obligatorie. Criteriile care stau la baza alegerii expertului sunt: să se afle pe lista de experți judiciari aprobată de către Ministerul Justiției și să aibă calficarea corespunzătoare.

În cazul accidentelor rutiere cel mai frecvent solicitate expertize sunt: expertiza tehnică, expertiza medicală, expertiza criminalistică.

Expertiza tehnică.

Rolul acestei expertize este deosebit de important deoarece este singura care poate dovedi dacă încălcarea regulii de circulație este singura cauză a producerii accidentului. Prin expertiza tehnică se vor stabili circumstanțe importante ca: viteza de deplasare a autovehiculului, timpul de frânare, timpul și spațiul de oprire.

De asemenea prin expertiza tehnică se va stabili dacă autovehiculul prezenta defecțiuni la sistemul de frânare ori de direcție sau alte defecțiuni care ar fi putut determina accidentul și totodată dacă aceste defecțiuni ar fi putut fi evitate (ceea ce ridică întrebarea dacă inspecția tehnică a autovehiculului a fost efectuată corect și dacă se angrenează și răspunderea perdoanei juridice care a efectuat-o) sau dacă aceste defecțiuni au fost elemente ale hazardului.

Expertiza medicală.

Cu ajutorul expertizei medicale se vor stabili anumite aspecte legate de om sub aspect fizic sau psihic. Astfel ea lămurește cauza și data morții, mecanismele de producere a leziunilor, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, starea de intoxicație alcoolică, starea de sănătate a conducătorului sau a victimei precum și stabilirea existenței sau inexistenței discernământului în cazul în care făptuitorul este minor.

Acest tip de expertiză este indispensabilă deoarece concluziile acesteia au o influență remarcabilă în încadrarea faptei. De exemplu dacă victima unui accident rutier va necesita pentru îngrijiri medicale nouă zile, fapta nu va constitui infracțiune, în schimb dacă numărul zilelor de ingrijiri medicale este unsprezece atunci fapta va întruni elemnetele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Expertiza criminalistică.

În această categorie se includ expertizele traseologice, chimice și dactiloscopice. Expertiza traseologică are ca obiect stabilirea naturii urmei, mecanismul de formare al ei, identificare autovehiculului care a creat urma ș.a., cea chimică face obiectul determinării compoziției diferitelor substanțe sau lichide (pelicule de vopsea), iar cea dactiloscopică prin analizarea caracteristicilor urmei papilare poate determina cărei persoane îi aparține.

Alte expertize creiminalistice se pot realiza prin metoda reconstruirii intregului din părțile componente de exemplu din fragmentele sticlei de far.

4.1.3 Alte acte de urmărire penală.

Prin determinarea particularităților fiecărei cauze organul de cercetare penală va stabili necesitatea efectuării și a altor acte de urmărire penală cum ar fi reconstituirea sau confruntarea.

Reconstituirea este o activitate de procedură penală și de tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea sau oricare fapt care prezintă importanță în cauză pentru a stabili dacă fapta a avut ori putea să aibă loc în condițiile date.

Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar, care constă în reaudierea în mod simultan a persoanelor între ale căror declarații, date anterior în aceeași cauză penală, există contradicții care trebuie lămurite având ca scop stabilirea adevărului.

CAPITOLUL 5

5.1. ASPECTE PRACTICE

Speță

La data de 14.05.2012, în jurul orei 10:45, dispecerul de serviciu al Poliției Municipiului Alba-Iulia a fost sesizat telefonic prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în intersecția Calea Moților – str. Republicii, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un autovehicul de mare tonaj care a acroșat un pieton accidentându-l mortal.

Un echipaj al poliției rutiere a fost dirijat la locul accidentului imediat după primirea sesizării pentru a întreprinde primele măsuri. Totodată fost constituită și echipa operativă pentru investigarea tehnico-științifică a locului evenimentului rutier.

Din constatările efectuate, a rezultat faptul că pe fondul neatenției pietonul s-a angajat în traversarea intersecției prin loc nepermis și fără a se asigura. În momentul în care autovehiculul de mare tonaj a executat virajul dinspre str. Republicii pe Calea Moților, a acroșat victima aflată pe carosabil cu talpa pilonului hidraulic dreapta pentru susținerea semiremorcii și a târât-o sub autovehicul, apoi roțile de pe partea dreaptă ale punților 3 și 5 au rulat peste corpul victimei provocându-i leziuni mortale.

Extras din procesul verbal de cercetare la fața locului

„…Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul prezintă următoarele caracteristici:

circulația se desfășoară în ambele sensuri, pe câte o bandă, acestea fiind delimitate prin marcaj longitudinal continuu,

sensul de mers Cetate – Centru are o lățime măsurată de 3.80 m iar trotuarul care mărginește acest sens are o lățime de 2.90 m,

sensul de mers Centru – Cetate are o lățime de 3.50 m și este mărginit în partea dreaptă de trotuar care are o lățime de 3 m,

str. Republicii are o lățime totală a părții carosabile de 8.40 m, fiind mărginită de trotuare cu lățimea de 3.40m respectiv 1.10 m.

…

Trecându-se la examinarea sumară a cadavrului la fața locului s-au constatat următoarele:

capul cadavrului prezintă o tăietură rofundă a scalpului ce traversează aproape întreaga calotă craniană,

în reginuea feței se observă multiple escoriații și echimoze, fiind prezentă o cantitate importantă de conținut sanguin semi-coagulat,

dosul palmei drepte prezintă multiple escoriații,

în zona ventrală se observă o deformare accentuată creată prin presiunea unui factor extern cu dilacerare de țesuturi și ieșirea intestinelor,

tibia piciorului stâng prezintă la nivel mediu-inferior o fractură deschisă cu dimensiunea de cca. 20 cm.

…”

BIBLIOGRAFIE

C. Aionitoaie, Curs de criminalistică, editat de Școala de Ofițeri a Ministerului de Interne, București, 1977.

V. Belis, Medicină legală, ediția a 7-a, Edit. Orizonturi, București, 2008.

V. T. C. Berchesan, Fotografia judiciară clasică, fotografia digitală, identificarea persoanei după semnalmente, Edit. Sitech, Craiova, 2008.

N. V. Cătuna, Criminalistică, Edit. C. H. Beck, București 2008.

M. Constantinescu, Considerații privind conceptul de Identificare în Expertiza criminalistică, Ministerul Justiției, Bucuresți, 1979.

C. Drăghici, A. Iacob, C. Iftimie, Metode și tehnici moderne de cercetare și identificare criminalistică, Edit. Lumina Lex, București, 2004.

C. Drăghici, M. Lupu, Tehnica Criminalistică, ediția a 2-a, revăzută și adăugită, Edit. Fundația Culturală Libra, București, 2004.

M. C. Gavrilescu, Tactică Criminalistică, Edit. Sitech, Craiova,1998.

V. Ghiorghici, Criminalistică – culegere de lecții, Edit. Profiprint Impex Tipărit, Câmpina, 2010

L. Ionescu , D. Sandu, Identificarea Criminalistică, Edit. Științifică, București,1990.

I. Mircea, Criminalistică, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

G. I. Olteanu, M. Ruiu, Tactică Criminalistică, Edit. AIT Laboratories, București 2009.

B. Pantelimon, Importanța tehnicilor și metodelor de identificare criminalistică asupra stabilirii cauzelor și mecanismelor producerii accidentelor de circulație –comunicare- București, 2005.

G. Pășescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Edit. Național, București, 2000.

G. Pășescu, I. R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Edit. Național, București,1996.

G. Popa, Criminalistică Note de curs, Edit. Era, București, 2005.

G. Scriptcaru, M. Terbancea, Medicină legală, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1970.

E. Stancu, Tratat de criminalistică, Edit. Universul juridic, București, 2002.

C. Suciu, Criminalistică, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

E. Tanislav, D. Stoian, Identificarea biocriminalistică pe baza profilului genetic, Edit. Semne, București, 2003.

N. Văduva, Criminalistica – Curs universitar de tactică și metodică, editia a 2-a, Edit. Universitaria, Craiova, 2006.

E. R. Voinea. R. Radu., Reguli tactice folosite la prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor și cadavrelor, Edit. Institutului de Ecologie socială și Protecție umană, Edit. Focus, București, 2003.

□□□, OUG 195/2002 Republicată.

□□□, Codul Penal.

□□□, Codul de Procedură Penală.

http://www.promotor.ro/masini-noi/news/top-10-care-sunt-cele-mai-frecvente-cauze-ale-accidentelor-rutiere-fatale-10719924.

http://if.politiaromana.ro/downloads/analiza_accidente.pdf.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_automobilului.

http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/04/03/inventii-in-istorie-automobilul/.