Cercetarea Influentei Nivelului de Dezvoltare a Capacitatilor de Coordonare Asupra Pregatirii Tehnice a Debutantilor în Taekwondo Wtf(la Baieti de Varsta Scolara)
Tema: Cercetarea influentei nivelului de dezvoltare a capacităților de coordonare asupra pregătirii tehnice a debutanților în TAEKWONDO WTF (la băieți de vârstă școlară).
CUPRINS
Introducere 3
Capitolul 1: Analiza izvoarelor științifico-metodice în problemele
dezvoltării capacității de coordonare 7
Date generale despre pregătire sportivă și antrenamentul sportiv 7
Date generale despre pregătirea fizică generală și specială 14
Date generale despre coordonare 18
Dezvoltarea capacităților de coordonare în diferite ramuri de
Sport………………………………………………………….23
Date generale asupra dezvoltării coordonării la diferite vârste 27
Calitățile fizice care trebuie dezvoltate în general și în special pentru TAEKWONDO WTF 31
Influența nivelului de dezvoltare a capacităților de coordonare asupra îmbunătățirii rezultatelor în TAEKWONDO 33
Capitolul 2: Scopul, sarcinile, metodele de organizare a cercetării 37
Scopul și sarcinile cercetării 37
Metodele de cercetare 37
Capitolul 3: Prezentarea și analiza rezultatelor experimentului Pedagogic……………………………………………………………………………………………..46
Capitolul 4: Concluzii 59
Recomandări practico-metodice 62
Bibliografie 63
INTRODUCERE
AGTUALITATE: E bine știut faptul că în zilele de azi sportul a atins un nivel foarte înalt de dezvoltare. Nimic nu stă pe loc, la fel și sportul, necăutând la faptul că sportul a atins un nivel înalt de dezvoltare practic în toate ramurile sale, sportul continuă să se dezvolte cu tempouri rapide, aceasta fiind foarte bine formulat în deviza olimpică „mai repede, mai sus, mai puternic”. Știința sportului se îmbogățește permanent cu materialele cercetărilor științifice, astfel mărindu-și potențialul său teoretic, care la rândul său influențează partea practică, în acel-aș timp continuând să-și dezvolte relațiile sale cu alte științe.
În lucrarea dată ca probă în domeniul căreia se efectuează cercetarea este Taekwondo.
Taekwondo e o formă de luptă coreeană, care sa dezvoltat autonom pe parcursul a mai mult de 2000 de ani. Cuvântul „Taekwondo" înseamnă „arta piciorului și a mânii" ( „tae” – picior, „kwon” – pumn, „do” – cale, măiestrie). Specificul luptei este predominarea luptei cu picioarele și cu o amplă tehnică a loviturii cu picioarele în săritură. Taekwondo mai include în sine tehnica auto apărării (blocaje, eschive, retrageri), lovituri cu mâinile și tehnica deplasării. Datorită tehnicii sale de înalt nivel, lupta dată a obținut recunoștința internațională. Taekwondo nu este doar un sistem al mișcărilor mecanice, este sistemul dezvoltării conștiinței, în care o importanță mare se atribuie dezvoltării calității morale și spirituale. Ca rezultat în Taekwondo se propune nu numai sănătate și formă fizică, dar și o îmbunătățire a concentrației, dezvoltă încrederea în sine, autodisciplina și răbdarea.
Taekwondo fiind una din cele mai dezvoltate forme de luptă în occident, face legătura cu ramurile științei sportului, combinând cunoștințele anterioare cu cele noi, astfel aflându-se într-o permanentă dezvoltare. În prezent oamenii de știință atrag o atenție tot mai mare cercetărilor științifice în proba dată, perfecționând metodele de predare în special pentru Taekwondo.
Taekwondo dispune de un sistem de acțiuni motrice complexe, care necesită de la persoanele care practică acest sport o bună dezvoltare a calităților de: viteză, forță-viteză, rezistență, mobilitate musculară, o impresionantă suplețe articulară și pe lângă toate acestea o coordonare bine dezvoltată, care va permite o creștere a calității și eficacității de îndeplinire a acțiunilor tehnice.
Taekwondo se împarte în următoarele compartimente:
Kibon (tehnica de bază).
Poomse (25 forme).
Kyorugi (lupta specifică în Taekwondo).
Kiopka (controlul a forței loviturilor prin spargerea obiectelor tari cu
membrele în diferite moduri).
5. Hosin-Sool (autoapărarea).
În septembrie 1994 Taekwondo WTF a fost inclusă în programa olimpică din 2000 în or. Sidney, Australia, urmând ca în anul 2000 să se desfășoare pentru prima dată în cadrul probelor sportive olimpice.
Regulamentul în Taekwondo prevede 24 de articole. Succint vom caracteriza doar câteva dintre ele:
Suprafața de luptă: mărimea suprafeței efective de luptă este de 12/12 metri.
Categoriile: conform categoriei de vârstă există juniori (până la 18 ani) și seniori (mai mult de 18 ani).
Categoriile de greutate:
Masculin: până la 54 kg; 58 kg; 62 kg; 78 kg; 84 kg și mai sus de 84 kg.
Feminin: până la 47 kg; 51 kg; 55 kg; 59 kg; 63 kg ;67 kg ;72 kg și mai sus de 72 kg. Categoriile olimpice de greutate:
Masculin: până la 58 kg; 68 kg;80 kg și mai sus de 80 kg; Feminin: până la 49 kg; 57kg; 67 kg; și mai sus de 67 kg;
3. Acțiuni interzise: ieșirea din zona efectivă de luptă, cădere
intenționată, întoarcerea cu spatele către adversar.
Acțiuni nedorite: apucare, cuprinderea adversarului, atingerea adversarului cu palma, simulare traumei, atacul cu genunchiul, atacul picioarelor, lovirea feței cu pumnul sau cotul.
4. Durata luptei: lupta durează 3 reprize câte 3 min, cu pauze de odihnă
de 1 min. La juniori lupta durează 3 reprize câte 2 min, cu pauze de
odihnă de 1 min.
Drăgan I. (2002) caracterizând energogeneza în Taekwondo afirmă că „energogeneza specifică în Taekwondo este mixtă preponderent anaerobă de tip lactacid". E bine cunoscut faptul că la un efort intens timp de 3 min, la sportivi spre sfârșitul activității se creează deficitul de oxigen. Pauzele prevăzute între reprize timp de 1 min, nu sunt îndeajuns pentru o restabilire totală, ceia ce înaintează față de sportivi necesitatea unei bune pregătiri fizice și tehnice a sportivului. În legătură cu acestea se pune problema îndeplinirii eficace a acțiunilor tehnice în cadrul concursului cu un regulament foarte strict. Cele de mai sus ne servesc ca prilej pentru efectuarea cercetărilor asupra nivelului de dezvoltare a calității de coordonare a sportivilor cu scopul alcătuirii celor mai efective metode de antrenament.
E bine cunoscut faptul că îndeplinirea corectă a acțiunilor tehnice ca urmare folosește la o economisire considerabilă a rezervelor energetice, spre deosebire de cazul, când nivelul de îndeplinire a acțiunile tehnice este mai mic ce duce la cheltuieli mai mari a rezervelor energetice. Scăderea rezervelor energetice duce la apariția oboselii, ce este urmată de deteriorarea calității de îndeplinire a acțiunilor tehnice. Calitatea executării acțiunii tehnice depinde direct de dezvoltare a capacității de coordonare a mișcării.
Analizând datele de mai sus ne expunem părerea următoare „pentru îndeplinirea rezultativă a acțiunilor tehnice, în condițiile creșterii rapide a oboselii în timpul lupte în Taekwondo, este necesară o bună dezvoltare a coordonării mișcărilor datorită căreia se va mări economicitatea energetică a îndeplinirii mișcării și ca rezultat oboseala va surveni după o mai îndelungată îndeplinire a efortului fizic. Apariția oboselii după o activitate fizică mai îndelungată în procesul unei competiții de înalt nivel poate să joace un rol important în desemnarea câștigătorului.
Unii autori ne atrag atenția asupra faptului că dezvoltare calității de coordonare influențează simțitor asupra formării deprinderilor și eficacității îndeplinirii acțiunilor tehnice și recomandă schimbul proporțional a exercițiilor de forță și exercițiilor de coordonare în antrenamentul sportiv, spre exerciții de coordonare, Cliucinicov E.I. (2000).
Ipoteza cercetării: Se presupune atenția mărită asupra dezvoltării în egală măsură a tuturor capacităților de coordonare poate fi o cale efectivă pentru inițierea și perfecționarea măiestriei tehnice la debutanți în Taekwondo WTF.
Obiectul cercetării: Dezvoltarea capacităților de coordonare a debutanților în Taekwondo WTF (la copiii de vârstă școlară).
Subiectul cercetării: Copiii de vârstă școlară, debutanți în Taekwondo.
Importanța teoretico — practică a lucrări:
Cercetarea capacității de coordonare a sportivilor debutanți în Taekwondo WTF.
Atenționarea asupra importanței dezvoltării capacității de coordonare la debutanți în Taekwondo WTF.
Însemnătatea practică a lucrării:
Perfecționarea metodicii de dezvoltare a tuturor capacităților de coordonare incluse în procesul de studiul a elementelor tehnice în Taekwondo.
Elaborarea unor recomandări referitor la dezvoltarea capacităților de coordonare în cadrul antrenamentului sportiv.
CAPITOLUL 1: Analiza izvoarelor științifico — metodice în problemele dezvoltării capacității de coordonare. 1.1. Date generale despre pregătirea sportivă și antrenamentul sportiv.
Matveev L.P. (1980), pregătirea sportivului în mare măsură este determinată de trei subsisteme care la rândul lor pot fi privite ca sisteme relativ unitare: I) sistemul de antrenament; II) sistemul concursurilor sportive; III) factorii care completează efectul acestora;
I ) Antrenamentul sportiv – Termenul de „antrenament" provine de la cuvântul de origine engleză „training" care înseamnă exersare, instruire. Antrenamentul sportiv reflectă o formă specializată a activității de educație fizică executată de către sportiv, în cadrul procesului de pregătire sportivă.
Dragnea A.D. (2002), definește antrenamentul sportiv ca „Un proces complex bio-psiho-pedagogic, desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participare în concursuri”.
Matveev L.P. (1980), analizând antrenamentul sportiv în raport cu procesul de educație fizică, desprinde concluzia că, dacă sportivul se specializează într-o ramură de sport ce reprezintă o activitate motrică activă, atunci antrenamentul sportiv reprezintă una din formele specializate sau una din direcțiile educației fizice. Sub acest aspect antrenamentul sportiv este definit ca, proces de educație fizică, specializat în funcție de activitatea sportivă.
Din definițiile de mai sus rezultă că antrenamentul sportiv este un proces de lungă durată, sistematic, care are ca scop dezvoltarea capacităților de performanță; antrenamentul sportiv este un proces bine organizat, care se execută în conformitate cu cerințele de desfășurare a activității date; conținutul antrenamentului sportiv este diferit pentru fiecare probă sportivă aparte, fiind planificat în funcție de cerințele impuse de către regulamentul fiecărei probe în parte.
Laturile ce influențează pregătirea sportivă în cadrul antrenamentului sportiv sunt: pregătirea fizică (acea parte a conținutului antrenamentului care asigură în principal starea de pregătire fizică a sportivului); pregătirea tehnică și tactică (însușirea tehnicii și tacticii); pregătirea psihologică.
Pregătirea fizică ca latură a pregătirii sportivului în cadrul antrenamentului sportiv.
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele forme de manifestare a calităților fizice de bază:
Formele de manifestare a vitezei: viteza de reacție (reacție simplă și complexă), viteza de execuție, viteza de repetiție.
Formele de manifestare a forței: forța maximă statică și dinamică, detenta, forța de demaraj, forța în regim de rezistență. Formele de manifestare a rezistentei:
locală, regională, generală, (în funcție de ponderea participării musculaturii corpului);
generală și specifică, (în funcție de specificitatea ramurii de sport, sau a altui tip de activitate motrică);
anaerobă și aerobă, (după sursele de energie care se consumă);
scurtă, medie și lungă (în funcție de durata efortului).
Rezistență — forță, rezistență — viteză și rezistență — detentă, (după modul de combinare cu alte calități motrice).
Formele de manifestare a mobilității:
activă și pasivă.
Formele de manifestare a îndemânării: îndemânare generală, îndemânare specifică, îndemânare în regimul altor calități motrice.
Dragnea A.D. (2002) în cartea „Teoria sportului” descrie calitățile fizice și formele de manifestare a lor în modul următor:
Viteza se referă la :
Formele de manifestare a vitezei: viteza de reacție (reacție simplă și complexă), viteza de execuție, viteza de repetiție.
Formele de manifestare a forței: forța maximă statică și dinamică, detenta, forța de demaraj, forța în regim de rezistență. Formele de manifestare a rezistentei:
locală, regională, generală, (în funcție de ponderea participării musculaturii corpului);
generală și specifică, (în funcție de specificitatea ramurii de sport, sau a altui tip de activitate motrică);
anaerobă și aerobă, (după sursele de energie care se consumă);
scurtă, medie și lungă (în funcție de durata efortului).
Rezistență — forță, rezistență — viteză și rezistență — detentă, (după modul de combinare cu alte calități motrice).
Formele de manifestare a mobilității:
activă și pasivă.
Formele de manifestare a îndemânării: îndemânare generală, îndemânare specifică, îndemânare în regimul altor calități motrice.
Dragnea A.D. (2002) în cartea „Teoria sportului” descrie calitățile fizice și formele de manifestare a lor în modul următor:
Viteza se referă la rapiditatea efectuării mișcării sau actului motric în unitate de timp. Ea se determină prin lungimea traiectoriei parcurse în timp sau prin timpul de efectuare a unei mișcări, se apreciază în m/sec.
Viteza de reacție constă în rapiditatea cu care un subiect răspunde la excitanți de diferite naturi (vizual, auditiv, tactil).
Viteza de execuție reprezintă rapiditatea cu care se efectuează o mișcare, sau timpul scurs de la începutul până la sfârșitul mișcării.
Viteza de repetiție este frecvența cea mai înaltă cu care se pot repeta mișcările într-un timp cât mai scurt.
Forța organismului uman constă în capacitatea de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu rezistența externă sau internă, prin contracția unei sau mai multor grupe de mușchi.
Forța maximă statică se manifestă în situațiile în care forțele externe sunt mai mari de cât capacitatea de forță maximă a musculaturii.
Forța dinamică se manifestă prin învingerea de către mușchi a rezistenței externe, și deci avem de-a face cu o contracție izotonică sau de cedare.
Detenta este capacitatea unor grupe de mușchi de a dezvolta forța maximă într-un timp cât mai scurt.
Forța de demaraj este capacitatea de a realiza o forță maximă la începutul mișcării având ca efect obținerea unei mari viteze inițiale.
Rezistența este capacitatea psihologică a organismului executantului de a face față oboselii specifice activității depuse.
Rezistența generală se manifestă atunci când în activitate este cuprinsă mai mult de 2/3 din musculatura corpului. Rezistența regională se manifestă când în activitate este cuprinsă de la 1/3 până la 2/3 din musculatura corpului. Rezistența locală este atunci când în activitate este angajată până la 1/3 din masa musculară totală.
Rezistența aerobă și anaerobă se definesc în funcție de sursele energetice mobilizate pentru desfășurarea efortului.
Mobilitatea este capacitatea omului de a efectua cu segmentele corpului mișcări cu amplitudă diferită.
Mobilitatea activă reprezintă mobilitatea maximă într-o articulație obținută prin activitate musculară proprie. Mobilitate pasivă se realizează într-o articulație cu ajutorul unei forțe externe (partener, aparat).
Tehnica ca latură a pregătirii sportive în cadrul antrenamentului sportiv.
Șiclovan I.(1984) definește tehnica ca: „un sistem specializat de structuri motrice constituite potrivit regulamentelor fiecărui sport în vederea obținerii randamentului superior în activitatea competițională".
Diakiov (1973) citat de Dragnea C.A.(2002) descrie tehnica ca: „un sistem de structuri gestionare (motrice), efectuat economic în vederea obținerii unui rezultat maxim în condițiile dificile ale competiției.
Deci tehnica este un sistem de acțiuni motrice diferit pentru fiecare proba sportivă, care este permanent dezvoltată și perfecționată în scopul obținerii îndeplinirii acțiunii motrice cât mai efectiv, mai rapid și depunerii uni efort și cheltuieli energetice minime.
Pregătirea tehnică este un component al pregătirii sportive speciale în procesul antrenamentului sportiv. Pregătirea tehnică specială se bazează pe capacitățile fizică generală obținute pe parcursul perioadei de pregătire fizică generală. Fiecare probă sportivă dispune de tehnica sa proprie specifică probei sportive date.
Învățarea tehnicii a unei probe sportive după părerea lui Matveev (1980), începe în etapa specializării inițiale (pregătire specializată de bază), perfecționânduse până la un nivel cât mai înalt posibil. Învățarea tehnicii se face în mai multe etape.
Matveev L.P. (1980) evidențiază următoarele etape a pregătirii tehnice:
învățarea inițială a deprinderilor motrice – studiul de formare a priceperilor de a reproduce tehnica acțiunii în forma ei generală.
învățarea aprofundată, detaliată – are loc perfecționarea priceperii motrice și transmiterea acesteia în deprindere.
3. consolidarea și perfecționarea continuă a acțiunii motrice – formare
deprinderii trainice.
Dragnea A.C. (2002) propune patru etape a învățării tehnicii:
etapa informării și formării reprezentării mișcării.
etapa mișcării grosiere sau insuficient diferențiate.
etapa coordonării fine și a consolidării procedeelor tehnice.
etapa perfecționării și supra-învățării procedeului tehnic.
Tactica ca latură a pregătirii sportive în cadrul antrenamentului sportiv.
Șiclovan I.(1977), aduce la cunoștință că pregătirea tactică reprezintă una din cele mai dinamice componente ale antrenamentului, prin care sportivii își însușesc modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor de atac și de apărare specifice conținutului ramurilor de sport potrivit unei anumite concepții de participare în concursuri și desigur, în vederea obținerii succesului sportiv.
Drăgan A.(2002), este de părere că în cadrul antrenamentului ca sistem complex, tactica sportivă reprezintă un subsistem cu rol de organizare și conducere a celorlalte subsisteme, care se reglează în concordanță cu acestea. Tot el afirmă că „pregătirea tactică reprezintă una din componentele cele mai dinamice ale antrenamentului, fiind în mare măsură determinate de pregătirea fizică, tehnică, psihologică și teoretică, care și acestea sunt influențate la rândul lor de pregătirea tactică.
Dragnea A.C.(2002), definește tactica în modul următor „tactica reunește un sistem de principii, idei și reguli de abordare a competițiilor de către sportivi, prin care își valorifică toate capacitățile tehnice, fizice, psihice, în vederea rezolvării situațiilor problematice (de concurs) create de adversari, coechipieri și ambianță, pentru obținerea succesului.
Pregătirea tactică are o importanță diferită în dependență de proba sportivă. Există probe sportive în care pregătirea tactică joacă rolul decisiv în obținerea rezultatului dorit, din care cauză antrenorii probelor respective trebuie să acorde o atenție foarte mare dezvoltării gândirii tactice a sportivilor și probe în care pregătirea tactică dispune de o însemnătate mai mică, de exemplu: gimnastica, tir.
Pregătirea psihologică ca latură a pregătirii sportive în cadrul antrenamentului sportiv.
Sportul de performanță este o activitate de limită a posibilităților fizice și psihice ale individului. De aici reiese că în cadrul competiției sportivul este angajat total (biologic, psihologic, social), astfel fiind nevoie de o pregătire deplină sferelor date.
În manualul Comitetului național pentru educație fizică și sport al României (1971) sunt prezentate următoarele definiții, trepte și laturi a pregătirii psihologice a sportivului.
Vanec M.(1964), definește pregătirea psihologică ca fiind totalitate măsurilor, metodelor și mijloacelor care influențează direct sau tangențial pe sportiv și întăresc reacțiile lui, calitățile și atitudinea necesară pentru un antrenament bine organizat și pentru obținerea succesului în competiție în conformitate cu regulamentul sportiv și morala socială.
Epuran M.(1964), definește pregătirea psihologică a sportivului ca ansamblul măsurilor generale și speciale care urmărește să dezvolte acele laturi ale psihicului sportivului solicitate de activitatea sportivă și-l face capabil să obțină succese însemnate în antrenament și rezultate bune în concurs.
Treptele pregătirii psihologice: a) pregătirea psihologică de bază, b) specială de ramură și c) pentru concurs.
a) Pregătirea psihologică de bază: se realizează prin întregul proces
instructiv — educativ pe care-l suportă tânărul în școală, în afara ei și în antrenament.
b) Pregătirea psihologică specială, de ramură: fiecare ramură de sport dispune
de caracteristicile sale în privința calităților fizice și psihice ale celui care o
practică. De exemplu: boxul – solicită curajul, inițiativa, independența; tirul –
solicită un control bun al emotivității; jocurile sportive – solicită spiritul de
observație, imaginația.
c) Pregătirea psihologică pentru concurs: privește măsurile pentru asigurarea celor mai favorabile stări pentru participarea cu succes la o anumită întrecere.
Laturile pregătirii psihologice ale sportivului: a) pregătirea intelectuală; b) afectivă; c) volitivă; d) educarea personalității.
a) pregătirea intelectuală: permite o activitate deplină conștientă, condusă și
auto reglată pe baza aprecierii exacte a condițiilor. Pregătirea tactică este
condiționată într-o mare măsură de nivelul dezvoltării calităților intelectuale.
Conținutul pregătirii intelectuale a sportivilor este format din calitățile atenției,
spiritul de observație, percepțiilor specializate, gândirii e.t.c.
b) pregătirea afectivă: înseamnă un bun echilibru emotiv, rezistență
emoțională puternică cauzată de specificul întrecerilor dificile, de adversarii
rutinați, de spectatorii și arbitrii exigenți, înseamnă a ști să-ți stăpânești nervozitatea
nerăbdarea, tremurul fricii sau al neliniștii, a ști să pari indiferent în momente de
importanță capitală, să știi să economisești energie psihică pentru a o dezlănțui în
clipa de supremă încordare a finalului luptei nedecise până la acel moment.
pregătirea volitivă: din punct de vedere psihologic, pregătirea volitivă constă în educare diferitor calități ale voinței, în mod deosebit a celor specifice, solicitate de ramura de sport.
educarea personalității: educarea la sportivi a calităților de care trebuie să dispună o personalitate.
Caracterizarea îndemânării o vom face în subpunctul 1.3.
II) Sistemul concursurilor – cuprinde o serie de competiții oficiale și neoficiale care joacă un rol important în obținerea experienței sportive și educare caracterului sportiv. Concursurile sunt pregătitoare și de bază.
Concursurile de bază sunt acele concursuri pentru participarea la care de fapt se efectuează pregătirea sportivului. (de la competițiile pentru titlul de campion absolut, până la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice).
Concursurile pregătitoare sunt acele concursuri, care de fapt se organizează cu scopul: verificării nivelului de pregătire, dobândirea experienței de concurs, selecționarea în echipa reprezentativă etc.
III) Factorii care completează antrenamentul și concursurile și optimizează efectul lor. Ei includ în sine: alimentația specializată, mijloacele și metodele speciale de refacere dup eforturile de antrenament(masaj, saună, procedurile cu apă etc.).
Prin educarea și folosirea rațională în cadrul pregătirii sportive a celor trei laturi se poate obține mărirea performanței sportive, obținerea unor rezultate mai bune în cadrul competițiilor.
Antrenamentul sportiv include în sine o corelație permanentă între pregătirea fizică generală și specială. In continuare ne vom referi mai detailat asupra pregătirii fizice generale și speciale în cadrul pregătirii sportivului.
1.2. Date generale despre pregătirea fizică generală și specială.
Pentru a înțelege mai bine ce este pregătirea fizică generală și specială, trebuie de înțeles mai bine ce înseamnă pregătire fizică.
Șiclovan I. (1977) prin pregătire fizică înțelege: a) perfecționarea calităților motrice; b) stăpânirea unei mari varietăți de priceperi și deprinderi de bază; c) dezvoltarea indicilor morfologici și funcționali ai organismului, corespunzător cerințelor ramurilor de sport.
Fiecare om se naște cu anumite predispoziții ereditare sau cod genetic care sunt transmise din părinți, a căror combinație de coduri genetice și îl formează pe cel nou. Codul genetic din născare poate fi mai bun sau mai rău însă cum a fost spus mai sus, pe parcursul vieții codul genetic neapărat suferă unele schimbări datorită influenței factorilor externi asupra organismului. Respectiv dacă influența mediului extern este pozitivă atunci și codul genetic va fi influențat pozitiv.
Dezvoltarea fizică e o manifestare a proceselor biochimice și fiziologice din organism ce decurg sub influența factorilor ereditari și acțiunii mediului extern. Ea se exprimă printr-un complex de semne morfologice și funcționale, care caracterizează procesele de creștere și dezvoltare ale corpului la anumite etape ale ontogenezei. Moroșanu R. (1999).
Wolanski N.(1986), citat de Moroșanu R.(1999) în condițiile favorabile de dezvoltare fizică a organismului, dezvoltarea fizică se permută la un nivel mai înalt, în cele nefavorabile le un nivel mai inferior ca celălalt program genetic. În cazul coincidenței influenței negative cu perioadele de dezvoltare fizică intensă în organism se produc modificări structurale ireversibile.
Pregătirea fizică se împarte în pregătire fizică generală și specială.
Pregătirea fizică generală reprezintă baza pentru potențialul motric specializat a unui sportiv. Pregătirea fizică generală se folosește în general la copii, inclusă în programele școlare la lecțiile de educație fizică și au ca scop: dezvoltare armonioasă a organismului, a aparatului locomotor și celorlalte sisteme și organe, dezvoltarea echilibrată a aptitudinilor, a indicilor morfologici și funcționali, a învățării unui număr mare de deprinderi și priceperi.
Ca mijloc de pregătire fizică generală pot fi folosite astfel de exerciții ca: mers, alergări, sărituri, deplasări, aruncări, elemente din gimnastică, jocuri de mișcare etc.
Culda C., Dungaciu P., Culda P.(1998) sunt de părerea că o dezvoltare fizică generală bună presupune, de obicei o sănătate corespunzătoare, robustă, fără să însemne neapărat o formă anatomică sculpturală și armonioasă a corpului. Un organism bine dezvoltat din punct de vedere fizic se află calitativ pe o treaptă biologică evolutivă și dispune de o capacitate superioară de activitate.
Pregătirea fizică specială începe odată cu specializarea într-o ramură sportivă, În perioada pregătirii fizice speciale se dezvoltă acele calități fizice care sunt specifice activității competiționale, orientată către dezvoltarea maximă a lor.
Pregătirea fizică se obține în cadrul antrenamentului sportiv. Antrenamentul sportiv specializat are drept scop: dezvoltarea capacității de efort, formarea capacității de coordonare fină a mișcărilor specifice ramurii de sport, dezvoltarea capacităților tehnico — tactice.
Pregătirea fizică specială diferă una de alta în dependență de ramura de sport practicată. Spre exemplu (înot, patinaj, schi) selecția se face aproximativ la 6-7 ani, în box, lupte aproximativ la 14 ani, canotaj fete 16 ani, Dragnea A.C. (2002).
Matveev L.P. (1980), menționează că unitatea pregătirii generale și speciale a sportivului înseamnă că nici una din aceste laturi nu poate fi exclusă din antrenament fără a prejudicia creșterea performanțelor sportive și obiectivele finale de utilizare a sportului ca mijloc de educație. Unitatea pregătirii generale și speciale constă de asemenea în interdependența conținutului lor: conținutul pregătirii fizice generale se stabilește, în funcție de particularitățile ramurii de sport alese pentru specializare, iar conținutul pregătirii speciale depinde de premisele pe care le creează pregătirea generală.
Antrenamentul sportiv specializat se împarte în mai multe etape.
Matveev L.P. (1980) evidențiază următoarele etape.
etapa pregătirii sportive prealabile;
etapa specializării inițiale;
etapa perfecționării;
etapa longevității sportive.
Etapa pregătirii sportive prealabile, este etapa pregătirii fizice generale orientată în funcție de specificul ramurii de sport, ia continuând până în etapa a doua.
În etapa specializării inițiale, pregătirea generală continuă să ocupe un loc de seamă, ea executându-se paralel cu îndeplinirea exercițiilor speciale.
In etapa perfecționării, procesul de antrenament capătă trăsături bine pronunțate ale specializării aprofundate. Volumul pregătirea fizică, tehnică și tactică specială sporește esențial.
Antrenamentul se împarte în mai multe perioade care se realizează în dependență de particularitățile ramurii de sport și a activității competiționale.
Dragnea A.C.(2002) evidențiază următoarea periodizare: a) pregătitoare care la rândul ei se împarte în generală și specială; b) competițională; c) de restabilire.
1. Obiectivele perioadei pregătitoare generale:
– creșterea capacității funcționale a organismului;
– dezvoltarea multilaterală a calităților motrice, completarea fondurilor de calități motrice;
– completarea fondului de priceperi și deprinderi motrice.
Pentru îndeplinirea obiectivelor puse latura principală a conținutului antrenamentului o constituie pregătire fizică generală.
1.2 obiectivele perioadei pregătitoare speciale:
– instalarea formei sportive;
– dezvoltarea calităților motrice complexe; perfecționarea pregătirii tehnico — tactice;
– pregătirea psihică.
În această etapă are loc creșterea treptată a intensității prin renunțare la exercițiile cu caracter general, ele înlocuindu-se cu cele speciale.
2. obiectivele perioadei competiționale:
– perfecționarea tuturor calităților, deprinderilor și priceperilor pe fondul stabilității relative a formei sportive;
– perfecționarea în continuare a capacității de adaptare a organismului la eforturi specifice impuse de concurs;
– perfecționarea pregătirii integrale (de concurs);
– stimularea largă a inițiativei și capacității creatoare a sportivului.
Are loc înlocuirea totală a exercițiilor de dezvoltare fizică generală cu cele de dezvoltare fizică specială și de concurs.
3. obiectivele perioadei de restabilire:
– asigurarea odihnei active.
Conține în principal exerciții de pregătire fizică generală.
In procesul pregătirii fizice generale (etapa pregătirii sportive prealabile), se dezvoltă capacitățile de coordonare generale prin folosirea exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare. Dezvoltarea capacităților de coordonare specială treptat începe în perioada a doua prin folosirea exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare specială.
1.3. Date generale despre coordonare.
Pentru a înțelege mai bine ceia ce înseamnă „capacitate de coordonare” vom face o scurtă prezentare a termenilor „capacitate” și „coordonare”.
Termenii de „capacitate” și „coordonare” în parte au sensuri total diferite.
După Frolova I.T.(1987), citat de Crăciun G.(2001) noțiunea de „capacitate” cuprinde în sine un bloc de calități, care-l disponibilizează pe om către o activitate concretă și care depinde de calitățile psihomotore și senzomotore ale acestuia.
Noțiunea de „coordonare” sau „coordonato” înseamnă înțelegere, armonie, concordantă sau a fi în acord cu ceva.
Din lucrarea lui Crăciun G.(2001), din punct de vedere fiziologic, coordonarea este o activitate ordonată a diferitor organe și sisteme ale organismului, condiționată de excitarea și inhibarea ce se produce în sistemul nervos central.
Pe parcursul dezvoltării obiectului „Teoriei și Metodica Educației Fizice și Sportului” a apărut noțiunea de „capacitate de coordonare" a cărei legătură terminologică cu alți termeni, spre exemplu „Dibăcia” nici până astăzi nu este bine stabilită.
În literatura de specialitate de către oamenii de știință sunt propuse următoarele forme de definire a „capacităților de coordonare”:
Mano R. (1982) citat de Dragnea A.C. (2002) consideră „capacitățile cognitive formate din: capacități de învățare, capacități de dirijare și control a mișcării”.
După Blume (1981)citat de Manno R. (1994) „capacitățile coordonative sunt organizate sub formă de sistem, concepție la care subscrie în totalitate, având în vedere intercondiționările componente și finalitățile lor”.
Din definițiile prezentate mai sus înțelegem că „capacitatea de coordonare” este o combinație complexă a unor capacități psiho-motrice speciale ale omului.
Prezentând structura „capacității de coordonare” atenționăm asupra faptului că părerile specialiștilor componența acesteia este diferită:
După Blume (1981) există 7 capacități de coordonare:
capacitatea de combinare a mișcărilor;
capacitatea de diferențiere a mișcărilor;
capacitatea de echilibru;
capacitatea de orientare;
capacitatea de ritm și tempo;
capacitatea de reacție rapidă;
capacitatea de transformare a mișcării.
Platonov V.N.(2000) propune următorul sistem:
capacitatea de apreciere și reglare a parametrilor dinamici, de spațiu și timp a actului motric;
capacitatea de ași menține echilibrul;
simțul de ritmicitate;
capacitatea de orientare în spațiu;
capacitatea de relaxare automată a mușchilor;
capacitatea de a coordona mișcările.
Pentru dezvoltarea capacităților de coordonare este necesar ca în procesul de antrenament fiecărui component să i se acorde atenția în volumul necesar dezvoltării acesteia.
Dragnea A.C. (2002) evidențiază 3 tipuri de factorii care condiționează capacitățile de coordonare: biologici, motrici și psihici.
Factorii biologici:
capacitatea de alternare rapidă a proceselor de execuție cu cele de inhibiție pe scoarța cerebrală;
viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și aferente;
căile funcționale a analizatorilor (vizual, auditiv, tactil, chinestezic etc.);
calitatea inervației musculare (capacitatea mușchilor de a reacționa rapid excitației), care determină contracția și apoi relaxarea;
valoarea surselor energetice existente în organism, în special la nivelul mușchilor.
Factorii motrici:
nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (viteză, forță, rezistență, mobilitate) și a combinațiilor dintre acestea;
capacitatea de anticipare a desfășurării ulterioare a mișcării și utilizarea în consecință a procedeelor tehnice cunoscute;
reprezentarea corectă, cât mai precisă, a mișcărilor noi ce urmează a se învăța.
Factorii psihici:
anticipare evoluției viitoare a condițiilor în care se desfășoare mișcarea;
memoria de scurtă și de lungă durată;
gândirea rapidă cu toate procesele sale, sub formă divergentă și convergentă mai ales gândirea creativă.
Tot el evidențiază două direcții de dezvoltare a capacităților de coordonare: dezvoltare generală și specifică fiecărei ramuri de sport. Legătura între ele este foarte strânsă, deoarece coordonarea specială se bazează pe coordonarea generală. Dezvoltarea coordonării generale se face prin executarea exercițiilor de coordonare
generală și respectiv dezvoltarea coordonării speciale se îndeplinește prin executarea exercițiilor cu caracter specific ramurii de sport.
Îndemânarea a fost definită de către mulți oameni de știință diferit, fiecare din ei încercând să dea o formulare a capacității motrice îndemânării cât mai exactă și corectă. Îndemânarea având o structură foarte complicată ar putea fi situată alături de alte calități fizice ca: viteza, forța, rezistentă etc.
Hantău I. și Manolachi V. (2000) în manualul pentru instituțiile cu pofil sportiv prezintă câteva opinii privind definirea îndemânării:
„O formă de exprimare complexă a capacității de performanță prin învățarea rapidă a mișcărilor noi și adaptarea rapidă la situații variate, conform specificului fiecărei ramuri de sport sau al altor deprinderi motrice de bază și aplicative”, Dragnea A. (1996).
„Capacitatea omului de a executa mișcări coordonate și precise în timp și spațiu, conform sarcinii propuse, în cele mai variate condiții de mediu” (Semenov D.A., citat de. Demeter A.).
Mitra G. și Mogoș A. în „Metodica educației fizice școlare" (1980) citândul pe Novicov prezintă îndemânarea ca: "Aptitudinea de a stăpâni coordonarea motrică, de a o transfera și comuta de la anumite acțiuni precise coordonate spre altele, în concordanță cu cerințele mediului înconjurător în continuă schimbare".
Din definițiile prezentate mai sus putem face concluzia că la baza îndemânării stă coordonarea, proces important al activității organismului îndeplinit de sistemul nervos central.
Caracterizarea făcută de Alexe N. (1999) ne sugerează superioritatea capacității motrice a îndemânării asupra celorlalte capacități motrice și anume: „îndemânarea constituie un gen de liant care unifică într-un moment al concursului valorile celorlalte calități motrice și caracteristicile biomecanice ale tehnicii însușite”.
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele categorii a formelor de manifestare a îndemânării:
îndemânarea generală necesară utilizării în efectuarea eficientă a oricărui act sau acțiune motrică;
îndemânarea specifică (specială), întâlnită în activitatea celor care practică diverse activități profesionale complexe, precum și în activitățile sportive;
îndemânarea în regimul altor calități motrice: îndemânare în regim de viteză; îndemânare în regim de rezistență; îndemânare în regim de forță.
Crăciun G. (2001) prezintă sistematizarea profesorului Bran L. (1965), care înaintează gruparea exercițiilor de îndemânare în forma următoare:
exerciții multilaterale foarte variate;
exerciții atletice;
exerciții de îndemânare tehnică;
Indicii valorici ai îndemânării au fost descriși de către Matveev L.P. (1980) în forma următoare:
gradul de dificultate;
indicele de precizie a mișcării în spațiu;
indiciile de viteză; Indicele de forță (încordare);
indicele de sincronizare.
Cu toate că calitatea motrică îndemânarea dea lungul timpului a fost cercetată, studiată și conținutul ei permanent perfecționată, îndemânarea rămâne o calitate motrică complexă cu multe aspecte insuficient studiate.
Mitra G., Mogoș A. (1980), prezintă părerea unor specialiști ca Matveev D. și Zimkin care contestă existența îndemânării motivând aceasta prin faptul că îndemânarea are multe interferențe cu celelalte calități
Mitra G. și Mogoș A. (1980) sunt de părere că „conținutul îndemânării, mecanismele perfecționării ei nu au fost încă complet elucidate, fapt reflectat în imprecizia definirii ei, în multitudinea termenilor utilizați în directă implicație cu această calitate: abilitate, iscusință, coordonare etc.”
Nivelul înalt de dezvoltare a capacităților de coordonare permite sportivului să stăpânească rapid deprinderile motrice noi; folosirea rațională a deprinderilor deja stăpânite și calităților motrice – posibilitățile de forță și viteză, să asigure varietatea necesară a mișcărilor în conformitate cu cerințele apărute în situații concrete a activității de antrenament și competiție. (Leah 1989, Hirtz 1994, Platonov 1997).
Pe lângă acestea coordonarea dispune de o influență mare asupra nivelului de execuție a diferitor acțiuni tehnice.
1.4. Dezvoltarea coordonării în diferite ramuri de sport. În ziua de azi au apărut foarte multe sporturi care uneori diferă radical unul față de altul prin formele sale de manifestare. Fiecare probă dispune de o tehnică specifică care înaintează față de sportivi cerințe diferite în ceia ce privește pregătirea fizică. Deci fiecare probă dispune de un sistem optim de calități care trebuiesc dezvoltate și aduse până la perfecțiune.
Ce privește capacitățile de coordonare, pentru fiecare probă în dependență de condițiile de desfășurare sunt dezvoltate acele capacități motrice care ar favoriza obținerea uni rezultat cât mai bun. în obiectul „Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului” datorită cercetărilor făcute au fost evidențiate câteva metode de dezvoltare a capacităților de coordonare.
În tabelul 1. sunt prezentate metodele de dezvoltare a capacităților de coordonare descrise de Dragnea A.D. (2002) în „Teoria Sportului”.
Tabelul 1.
Fiecare probă are abordarea sa proprie asupra metodelor de dezvoltare a capacităților de coordonare.
Spre exemplu: în natație structura acțiunilor motrice relativ limitate și standard, caracteristice înotului creează dificultăți pentru dezvoltarea capacităților de coordonare, în special din contul executării exercițiilor special pregătitoare și competiționale. De aceia în pregătirea înotătorilor se folosesc jocuri sportive cu o complicată coordonare (polo pe apă, baschetbal, handbal) și exerciții de dezvoltare fizică generală (alergări, mers pe schi, elemente din schiul montan). La fel se folosesc exerciții gimnastice, elemente acrobatice.
Însă aceste exerciții creează doar baza pentru manifestarea capacităților de coordonare, îndeplinirii exercițiilor special pregătitoare. Platonov V.N. (2000).
În dezvoltare capacității de coordonare trebuie de avut în vedere că excluderea sau limitarea controlului vizual sau auditiv asupra acțiunilor motrice înaintează cerințe mărite către simțul muscular, activează funcția simțurilor proprio — receptive și folosește mărirea eficacității controlului caracteristicilor dinamice, spațiale și temporale a mișcării.
Dezvoltarea capacităților de coordonare e strâns legată de perfecționarea priceperilor speciale – simțul apei, spațiului, timpului, tempoului, ritmului, deoarece de aceste capacități e strâns legată capacitatea înotătorului de ași controla efectiv mișcările Platonov V.N. (2000).
Realizarea lor în condițiile special pentru înot și perfecționare continuă conform sarcinilor caracteristice activității competiționale a înotătorilor necesită un lucru orientat către un anumit scop cu folosirea metodelor și mijloacelor speciale.
Deoarece numărul mijloacelor speciale de dezvoltare a capacităților de coordonare e foarte limitat, metodica de bază în perfecționarea pe parcursul aprofundării specializării sportive devine introducerea îndeplinirii variată a acțiunilor deprinse, ce asigură cerințe mărite a capacității de coordonare. Aceasta se obține cu ajutorul diverselor metode, la baza cărora poate fi introducerea pozițiilor inițiale neobișnuite, varietatea caracteristicilor dinamici, spațiali și temporali, folosirea trenajoarelor și utilajului pentru lărgirea diapazonului variat a deprinderilor motrice.
Platonov V.N. (2000) prezintă următoarele metode pentru dezvoltarea capacității de relaxare automată a mușchilor:
• formarea la sportivi a obiectivelor asupra necesității relaxării mușchilor, trecerea rapidă de la încordare spre relaxare.
Diferențierea maximală a metodicii executării exercițiilor (într-un diapazon larg să varieze intensitatea de lucru, trecerea rapidă de la un nivel de intensitate la altul, timpul de execuție a exercițiului diferit).
îndeplinirea exercițiului cu accentul asupra relaxării maxime a mușchilor în diverse stări funcționale ale organismului – stabil, oboselii compensate, oboselii evidențiate.
Atragerea atenției asupra relaxării mușchilor feței în timpul executări exercițiilor — acesta favorizează micșorarea încordării generale a mușchilor.
Alt exemplu: ne poate servi boxul, unde spre deosebire de natație structura acțiunilor motrice sunt foarte variate, în procesul antrenamentului fiind posibilă crearea noilor combinații tehnice diversitate cărora ar servi drept metodă de dezvoltare a capacităților de coordonare. Executarea acțiunilor tehnice specifice boxului poarte servi drept mijloc pentru dezvoltarea capacităților de coordonare și anume prin metoda prezentată în tabelul nr. l de mai sus: executarea exercițiului cu segmentul neîndemânatic. În box este necesară în special o bună coordonare a acțiunilor efectuate cu membrele superioare deoarece acestea reprezintă specificul acțiunilor tehnice în box și pe lângă acestea sportivul ce practică proba dată trebuie să dispună de o bună dezvoltare a capacităților de coordonare în special ca:
capacitatea de reacționare;
capacitatea de orientare spațială;
– capacitatea de menținere a echilibrului.
Deci potrivit celor spuse mai sus fiecare probă are specificul ei în ceia ce privește capacitatea de coordonare. Diferența dintre capacitățile de coordonare în diferite sporturi acțiunile tehnice sunt diferite, ceia ce înaintează cerințe proprii față de capacitățile de coordonare, pentru a corespunde cerințelor forte înalte asupra tehnicii executate în procesul activității competiționale.
1.5. Date generale asupra dezvoltării capacităților de coordonare la diferite vârste.
Fără îndoială capacitățile de coordonare trebuie dezvoltate permanent atât la sportivii începători cât și la cei ce au atins deja un nivel mai înalt în măiestria sportivă. Deci cu cât capacitățile de coordonare la sportivi sunt mai dezvoltate cu atât mai ușor și mai repede sportivul învață mișcările noi.
Pe parcursul vieții organismul uman este supus unor permanente schimbări funcționale, morfologice și biologice. Pentru o mai bună orientare și înțelegere la ce vârstă ce calitate se dezvoltă, specialiștii în domeniu au alcătuit periodizarea vârstelor, care au fost împărțite în trei grupe: 1) filozofică, 2) preștiințifică și 3) științifică. Ciobanu A. (2002).
Filozofică – dezvoltarea ontogenetică a copilului nu este decât o repetare a dezvoltării filogenetice.
Preștiințifică – împarte perioadele de vârste după anumiți indici ai dezvoltării sexuale, sau a danturii.
3) Științifică – periodizarea conform particularităților de vârstă.
Ciobanu A. (2002) prezintă în carte sa „Psihologia vârstelor" ca exemplu periodizare vârstelor a diferitor autori ca (Vîgotski L.S., Elkonin D.B., Davîdov V.V., Leontiev A.N.):
I ciclu – ciclu de dezvoltare (0-24 ani):
I etapă – etapa prenatală;
II etapă – pruncia (0-1 an);
perioada sugarului (0-2 ani);
etapă – antipreșcolară, sau prima copilărie (1-3 ani);
etapă – preșcolară, sau a doua copilărie (3-7 ani);
V etapă – școala sau a treia copilărie (7-12 ani);
VI etapă – preadolescența (12-15 ani);
VII etapă – adolescența, sau școala mare (15-18; 18-24 ani)
II ciclu – ciclu adult (de la 25-35ani):
I etapă – tinerețea (25-35);
II etapă – maturitatea timpurie (35-45 ani);
etapă – maturitatea medie (45-55 ani);
etapă – maturitatea tardivă (55-65 ani);
III ciclu – de involuție (66-mai mult):
I etapă – de trecere (66-70 ani);
II etapă – prima bătrânețe (70-80 ani);
etapă – a doua bătrânețe (80-90 ani);
etapă – bătrânețe tardivă (90-mai mult).
Drăgan I. (2002) „Medicina sportivă”, distinge două perioade a potențialului motric: accentuată culminând la 22 ani și descendentă de la 25 ani, moment de la care potențialul biologic începe să scadă încet și continuu, 22-25 ani este perioada optimă de obținere a rezultatelor. În perioada ascendentă distingem două perioade de creștere accentuată (crize) până la 3 ani și între 11-16 ani, două perioade de creștere lentă între 4 – 10 ani și 17-22 ani. În perioada descendentă distingem o perioadă de scădere încetă a parametrilor morfologici și funcționali până la 35 – 40 ani.
Fiecărei perioade de dezvoltare fiziologică îi corespund schimbări morfo -functionale care se evidențiază simțitor. Schimbările morfo – functionale ce se petrec în organism pe parcursul etapelor pot favoriza sau defavoriza dezvoltarea unor anumite calități fizice. Deci perioada când dezvoltarea unor calități motrice este favorizată de schimbările morfo – funcționale, este perioada optimă de dezvoltare a calității date.
Dezvoltarea capacității de coordonare ca și oarecare altă calitate are perioada sa optimă de dezvoltare, pe parcursul căreia trebuie de atras atenție mărită asupra dezvoltării acestor calități, deoarece în această perioadă se pot obține progrese considerabile în dezvoltarea calității date.
După părerea multor specialiști, perioada optimă de dezvoltare a capacităților de coordonare este 7-12 ani, fiecare component al capacităților de coordonare având perioada sa optimă de dezvoltare.
Dragnea A.C.(2002), este de părere că perioadele cele mai favorabile pentru dezvoltarea capacităților de coordonare sunt copilăria, pubertatea și adolescența, când organismul posedă o plasticitate mai mare de cât la vârstă adultă. La 6-7 ani sunt bine dezvoltate și se poate acționa asupra lor, echilibrul, mobilitate articulară și rezistența musculară (locală), fapt ce face posibil însușirea unui număr mare de deprinderi motrice care fundamentează dezvoltarea marcată a capacităților coordonative între 6-11 ani.
Nazarov V. P. (1964) citat de Crăciun G. (2001) propune vârstă de 7-8 ani ca fiind optimă pentru atingerea rezultatelor în dezvoltarea capacităților de coordonare și vârstă de 9-10 ani optimă pentru perfecționarea mai calitativă.
Dragnea A.C. (2002) este de părere că capacitatea ritmică se dezvoltă foarte bine la băieți și la fete între 7-9 ani, capacitatea de orientare spațială devine mai bună spre 12-14 ani.
Bașaev A.A. (1976) citat de Crăciun G. (2001), a concretizat că capacitatea de orientare spațială poate fi ușor și calitativ dezvoltată la vârstă de 6-7 ani, capacitatea de diferențiere cinetică la 9-10 ani.
Matveev L.P. (1980), sunt de părere că prin asigurarea unui fond de noi forme de coordonare a mișcărilor în perioada școlară educă îndemânarea.
Acest lucru e prevăzut de conținutul programelor școlare, care la fiecare, grad și tip de școală înaintează cerințe în legătură cu dezvoltarea îndemânării.
Mitra G. și Mogoș A.(1980) în „Metodica educației fizice școlare” dau exemplul conținutului programei școlare în special pentru dezvoltarea capacităților de coordonare:
Clasa I-IV obiectivele instructiv educative prevăd:
educarea capacității de orientare a componentelor spațiului și timpului;
educarea capacității de însușire a componentelor fundamentale ale mișcării: direcție amplitudine, tempo și ritm (cl. I-II);
educarea capacității de coordonare în condițiile sporirii gradului de complexitate a mișcării și a diversificării condițiilor de aplicare (cl. IV);
educare capacității de coordonare a mișcării în condițiile utilizării obiectelor portative (cl. II-III).
La clasele V-VIII, obiectivele de instruire, exercițiile și activitățile prevăzute în program urmăresc:
dezvoltarea capacităților de coordonare prin efectuarea unor acțiuni motrice înlănțuite prin sporirea gradului de complexitate a mișcărilor;
dezvoltarea capacităților de coordonare în condițiile manifestării imaginației, independenței și inițiativei (cl. VII);
dezvoltarea capacităților de coordonare în condițiile complexe de utilizare a priceperilor și deprinderilor: învingerea unor dificultăți, colaborarea cu partenerii etc. (cl. VIII);
dezvoltarea capacităților de generalizare și aplicare a priceperilor și deprinderilor motrice (cl. VIII).
Matveev L.P. (1980) face o caracteristică a dezvoltării capacităților de coordonare la diferite vârste:
precizia de orientare în spațiu, elevii sunt adesea mai receptivi de cât adulții la abordări și procedee metodice de tipul „sarcini apropiate” (săritură în lungime cu pași obișnuiți, lungi, scurți) „sarcini contraste” (aruncarea mingii de la distanțe diferite);
capacitatea de a menține echilibrul corpului în regim static și dinamic, se pretează relativ ușor la o dezvoltare orientată (exerciții pe banca de gimnastică și pe bârna care se clatină etc.);
reglarea cu precizie a mărimii eforturilor musculare, se educă mai lesne dacă se folosesc exerciții care au un scop concret exprimat și un rezultat ce poate fi apreciat cantitativ (aruncarea unei mingi la țintă).
Toacă A. („Medicina sportivă” 2002) este de părere că în Taekwondo selecția începe la vârstă de 8 ani cu trei categorii de vârstă (8-10); (10-12); (12-14) ani fete și băieți.
Făcând o analiză a izvoarelor de specialitate ajungem la concluzia că anume perioada școlară (7-12 ani) este perioada optimă pentru dezvoltarea capacităților de coordonare.
1.6. Calitățile fizice care trebuie dezvoltate în general și în special pentru Taekwondo.
În Taekwondo ca și oricare altă probă sportivă are specificul său în ceia ce privește dezvoltarea calităților fizice, care în lucrarea dată au fost descrise anterior (subcapitolul 1.1).
În urma studiului literaturii de specialitate efectuat înțelegem (Ghil C. 1998; Li S.M. și Rice Gătăin 2002; Cliucinicov E.V. 2000) că pe lângă pregătirea spirituala și psihologică în Taekwondo se atrage o atenție foarte mare pregătirii fizice a sportivului. Taekwondo este o probă sportivă foarte complicată, din punct de vedere a activității motrice ceia ce necesită o pregătire fizică foarte bună. Executarea activităților tehnice în condiții competiționale în Taekwondo necesită mobilizarea tuturor organelor și sistemelor organismului.
În manualele de „Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului” (Dragnea A.D. 2002, Mita G. și Mogoș A. 1980, Matveev L.P. 1980, Nicu A. 1999, Șiclovan I. 1977, etc.) sunt descrise foarte bine calitățile fizice așa ca: viteza forța, rezistența, mobilitatea, îndemânarea și formele lor de manifestare.
În continuare vom face o apreciere a importanței unor calități fizice în Taekwondo.
Datorită formelor foarte variate de execuție a tehnicii în timpul competiției, între adversari apar permanent diverse situații care necesită un răspuns tehnico tactic adecvat. Deoarece viteza de execuție a acțiunilor este foarte mare, apare necesitatea de a reacționa cât mai rapid, pentru obținerea rezultatului scontat. Taekwondo nu face parte din probele sportive ciclice. Datorită acțiunilor tehnice variate ce se conțin în Taekwondo, în procesul de antrenament și competiție permanent apar situați noi, care necesită o rezolvare optimă, printr-un răspuns cât mai efectiv. Reieșind din aceasta înțelegem că viteza de reacție complexă este extrem de importantă pentru persoana ce practică proba dată, viteza de reacție simplă având un rol mai mic în obținerea rezultatului înalt în Taekwondo. La fel ca și reacția, viteza de execuție a mișcărilor se execută cu o viteză maximală. Referitor la viteza de repetiție, datorită faptului că aceasta este un tip de viteză preponderent probelor de sport ciclice, în procesul competițional în Taekwondo viteza de repetiție este mai rar întâlnită.
Perfilov O. și Perfilov L. (2003), sunt de părere că „Calitățile de viteză au o însemnătate directă pentru competițiile la Taekwondo", tot aici „dezvoltarea calităților de viteză influențează considerabil asupra posibilității obținerii rezultatelor sportive înalte".
Însemnătatea forței în Taekwondo.
O însemnătate deosebită în Taekwondo o are forța dinamică, detenta și forța de demaraj. Taekwondo dispune de o amplă tehnică a loviturilor cu picioarele în săritură pentru executarea căreia este necesară o bună dezvoltare a forței dinamice. Forța explozivă dezvoltată, favorizează îndeplinirea mai rapidă a acțiunii deci și cu o forță mai mare, ce reprezintă scopul urmărit în procesul de antrenament și competiție.
însemnătatea rezistentei în Taekwondo.
Taekwondo conține multe acțiuni cu picioarele, lovituri și blocaje cu mâinile, deplasări, ceia ce necesită o bună pregătire a tuturor grupelor de mușchi (rezistență generală). Energogeneza specifică în Taekwondo este mixtă preponderent anaerobă de tip lactacid.
E bine cunoscut faptul că nivelul de dezvoltare a mobilității influențează puternic corectitudinea de execuție a acțiunilor tehnice. Deoarece în Taekwondo predomină lupta cu picioarele, a căror procedee tehnice trebuiesc executate cu amplitudă mare, sportivul în proba dată trebuie să dispună de o mobilitate musculară de excepție și o amplitudă foarte mare în articulația cocso-femurală. Dezvoltarea slabă a mobilității mușchilor și amplituda cocso-femurală mică are ca rezultat executarea acțiunilor tehnice cu o amplitudă mai mică și respectiv scăderea nivelului de execuție a acestora.
Perfilov O.(2001) în urma cercetărilor științifice a evidențiat faptul că, mărirea cantității pregătirii fizice generale și pregătirii fizice speciale față de nivelul de încărcătură în general până la 53,25% și în același timp mărirea cantității pregătirii fizice speciale față de volumul pregătirii fizice generale, favorizează dezvoltarea proceselor de adaptare și măririi nivelului capacității de lucru speciale a sportivului.
1.7. Influența nivelului de dezvoltare a capacităților de coordonare asupra îmbunătățirii rezultatelor în Taekwondo.
Pregătirea tehnică este unul din momentele principale de pregătire în Taekwondo. De aceia dezvoltarea capacităților de coordonare trebuie să dețină rolul semnificativ în formarea măiestriei sportive, deoarece folosirea în procesului de antrenament în Taekwondo a mijloacelor de dezvoltare a capacităților de coordonare favorizează obținerea unui rezultat foarte înalt.
Procesul de antrenament în Taekwondo se caracterizează prin multiple poziții, care dispune de o deasă schimbare a situației corpului în spațiu.
Din cauza numărului mare de acțiuni cu picioarele care se execută în Taekwondo, este foarte importantă ca sportivul să dispună de o capacitatea de echilibru bine dezvoltat. Executarea acțiunilor corect este posibilă numai în cazul unui echilibru bine dezvoltat care trebuie păstrat în timpul și după executarea unei mișcări rapide, indiferent că se execută ea pe un picior sau în unele din pozițiile stilului dat. În cazul în care sportivul nu dispune de o capacitate de echilibru bine dezvoltat, aceasta duce la apariția greșelilor în timpul executării acțiunilor tehnice.
Cliucinicov E.I. (2000) este de părere că o bună dezvoltare a aparatului vestibular are o mare importanță în Taekwondo. Capacitatea de a controla caracteristicile temporale și spațiale a acțiunilor tehnice la fel și păstrarea echilibrului dinamic, sunt dezvoltate la sportivii ce practică lupte competițională Folosirea în procesul instructiv — educativ a exercițiilor ce măresc stabilitatea aparatului vestibular a sportivilor, favorizează în mare măsură adaptarea sportivilor la influența factorilor nefavorabili interni și externi. Analiza teoretică și generalizarea datelor literare efectuate de Cliucinicov E.V.(2000) au stabilit faptul că stabilitatea efectuării sigure și efective de către sportivi în Taekwondo a acțiunilor tehnico — tactice, este condiționată în mare măsură de capacitatea lui de a păstra echilibrul în condiții grele ale luptelor individuale, bazându-se pe necesitatea dezvoltării stabilității vestibulare, în diferite momente ale luptei.
Tot Cliucinicov E.I.(2000), afirmă că loviturile cu picioarele, executate din întoarcere într-o direcție sau lata, cu sprijin pe podea, sau în săritură condiționează un nivel înalt a indicilor orientării în Taekwondo. Schimbările nesemnificative a indicilor dați după încărcătura aparatului vestibular, indică faptul unui înalt simț a receptorilor, ce asigură capacitatea omului de a deosebi devierea minimă de la verticala gravitațională. Tot el este de părere că, în condiții de luptă când adversarii se află într-un spațiu limitat, ei trebuie să îndeplinească nu numai diverse acțiuni motrice, dar și mișcări ce necesită manifestarea orientării în spațiu, o bună coordonare motrică, simțul muscular foarte bun, echilibru stabil și simțul schimbărilor rapide de mediu.
Din „regulamentul competițional și interpretarea lui, în Taekwondo” (2003), regulamentul competiției prevede limitarea spațiului efectiv de luptă (12xl2m), ce impune unele restricții spațiale în deplasarea sportivilor pe suprafața efectivă de luptă.
Pentru a nu încălca regulamentul strict de competiție ce ține de spațiul de luptă, sportivii trebuie să dispună de o capacitate de orientare în spațiu foarte bine dezvoltată.
În procesul creșterii măiestriei sportive, cresc cerințele față de nivelul de dezvoltare a capacităților de coordonare, respectiv și a celor de orientare spațială, deoarece acțiunile motrice se execută la un nivel mult mai înalt, cu o viteză mult mai mare de cât cea a începătorilor.
Ce ține de capacitatea de relaxare automată a mușchilor, Ghil C.(1998) afirmă că pentru ca sportivul să nu să se supraobosescă și să nu piardă din viteza de execuție a acțiunilor tehnice din Taekwondo, ele toate trebuie să se îndeplinească într-o stare relaxată a mușchilor. Numai în momentul final al loviturii sau a oricărei alte acțiuni organismul se încordează ca un tot întreg, îndeosebi mușchii abdomenului dar numai pe o fracțiune de timp. Apoi organismul iarăși se relaxează și sportivul se pregătește către executarea următoarei activități, sau o execută îndată după finisarea acțiunii precedente.
Cliucinicov E.I. (2000), susține că pentru sportivii ce practică Taekwondo e important să dispună de o diferențiere fină a senzației musculare, să le înțeleagă și să ia decizii pentru introducerea a unor sau a altor corectări nemijlocit în procesul de luptă. Din această cauză cererea pentru manifestarea funcțiilor psiho-fizice ale organismului aici sunt extrem de înalte.
După părerea noastră capacitatea de transformare a mișcărilor este una din principalele calități de care trebuie să dispună sportivul în procesul competițional. In timpul luptei în Taekwondo adversarii caută permanent căi de ași surprinde adversarul cu ajutorul mișcărilor amăgitoare (fente), lovituri neașteptate, combinații bine gândite. Acest fapt impune necesitatea dezvoltării maxime a capacităților de transformare a mișcărilor ce ar permite adaptarea sau modificarea rapidă a mișcărilor, în funcție de transformările ce se produc rapid în momentul luptei, ele fiind neprevizibile și complet neașteptata.
Capacitatea de reacționare la fel este foarte importantă. Referitor la această calitate am mai spus anterior că în Taekwondo o importanță foarte mare o are capacitatea de reacție complexă, deoarece sportivul trebuie să răspundă diferit, la diferite acțiuni tehnico — tactice ale adversarului.
Dragnea A.C. (2002) vorbind de capacitatea ritmică zice că, capacitatea ritmică ca component al capacităților de coordonare reprezintă aptitudinea individului de ași organiza în timp și spațiu exercițiile motrice.
Din studiul făcut asupra capacității de coordonare ritmică aflăm că capacitatea de coordonare ritmică este capacitatea de a controla succesivitatea executării fiecărui component al tehnicii mișcării, în procesul îndeplinirii acțiunii tehnice. Capacitatea de coordonare ritmică influențează direct tehnica de îndeplinire a mișcării, care la rândul ei influențează rezultatul îndeplinirii mișcări tehnice respective.
Pentru ca efectul selecție să nu scadă și ca construcția antrenamentului sportiv la etapa inițială a pregătirii să nu se înrăutățească, copiilor ce doresc să practice Taekwondo, este neapărat în primul rând să li se aprecieze stabilitatea aparatului vestibular. Pe lângă aceasta accentuându-și atenția asupra pregătirii tactice, psihologice, fizice și asupra antrenării sportivelor în general, nici un antrenor nu examinează problema micșorării nivelului pregătirii sportivelor în etapa perfecționării sportive, ca o urmare a dezvoltării insuficiente a aparatului vestibular Cliucinicov E.V. (2000).
CAPITOLUL 2: Scopul, sarcinile, metodele cercetării.
2.1. Scopurile și sarcinile cercetării.
Scopul cercetării: constă în perfecționarea metodicii pregătirii tehnice a sportivilor debutanți în Taekwondo WTF prin dezvoltarea accentuată a capacităților de coordonare.
Sarcinile cercetărilor:
De analizare opiniilor specialiștilor în domeniu, asupra pregătirii motrice a începătorilor sportivi din Taekwondo WTF și influența dezvoltării capacităților de coordonare asupra calificării sportive, folosind metoda convorbirii.
De analizat părerile specialiștilor referitor la influența nivelului de dezvoltare a capacităților de coordonare, asupra formării măiestriei tehnice în diverse probe sportive, prin intermediul metodei analizei literaturii științifico — metodice.
De prelucrat rezultatele experimentului pedagogic prin intermediul metodei de calcule statistico-matematice.
De argumentat experimental pregătirea tehnică superioară prin
atenționarea asupra dezvoltării capacităților de coordonare
2.2. Metodele cercetării.
convorbire cu specialiști în domeniu;
analiza literaturii științifico — metodice;
observația pedagogică;
experiment pedagogic;
analiza statistico-matematică;
metoda reprezentării prin tabelă.
2.2.1. Convorbire cu specialiștii în domeniu.
Convorbirea se folosește ca metodă independentă, ca metodă adăugătoare în scopul obținerii informației necesare, sau pentru clarificarea unor date ne clare. Ca și observația pedagogică, convorbirea se petrece conform planului dinainte stabilit, cu întrebările care trebuiesc clarificate. Convorbirea se petrece în formă liberă fără înscrierea răspunsurilor celui cu care este petrecută convorbirea.
La efectuarea convorbirii s-a ținut cont de condițiile în care ea trebuie efectuată: atmosferă neimpunătoare și încredere reciprocă.
Convorbirea a fost folosită de către noi pe tot parcursul experimentului pedagogic, ce nea dat posibilitate să analizăm informația asupra fenomenelor ce se petreceau.
Metoda convorbirea a fost petrecută cu specialiștii în domeniu, în scopul determinării opiniilor specialiștilor referitor la importanța capacităților de coordonare în Taekwondo WTF.
Convorbirile care s-au făcut cu antrenorii specialiști au evidențiat părerile lor asupra pregătirii tehnice în Taekwondo WTF și importanța capacităților de coordonare în pregătirea tehnică și anume, tehnica din Taekwondo WTF este foarte complexă fapt care necesită o pregătire fizică foarte bună. Din discuțiile cu antrenorii am aflat că în procesul antrenamentului se acordă o atenție mărită învățării și dezvoltării acțiunilor tehnico — tactice și se acordă o mai mică atenție dezvoltării capacităților de coordonare, fapt considerat de noi incorect. Antrenorii au fost de acord cu necesitatea folosirii exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare.
2.2.2. Analiza literaturii științifico — metodice.
Pentru a înțelege mai bine problema dată și tot ce are legătură cu ea: istoria, nivelul prelucrării problemei date, metodele folosite în cercetările problemelor de acest tip, am folosit metoda de analiză a literaturii științifico metodice. Au
fost studiați autori din diverse țări ca: România, Moldova, Rusia, Germania, Coreea, etc.
În urma studiului literaturii științifico — metodice observăm că părerile specialiștilor referitor la capacitățile de coordonare sunt foarte variate, dar există și ceva comun în părerile lor și anume părerea că capacitățile de coordonare sunt foarte importante, ele influențând direct asupra capacităților ca: capacitatea de învățare, de dirijare și control a mișcărilor, de adaptare și transformare a mișcărilor, și altele. (Mano R. 1994, Dragnea A.C. 2002).
2.2.3. Observația pedagogică.
Observația pedagogică ca metodă este perceperea unui fenomen pedagogic unde cercetătorul acumulează materialul factologic, sau date concrete.
Observația pedagogică a fost folosită cu scopul asigurării desfășurării corecte a experimentului pedagogic, a sarcinilor studiului și educării, pentru alegerea celor mai efective metode de studiu și educare, caracterul antrenamentului și dozarea efortului.
Observația pedagogică este una din cele mai răspândite metode, ea fiind folosită foarte des în cercetările științifice, fapt care confirmă eficacitatea ei, din care cauză a fost inclusă și în experimentul nostru. Această metodă este o metodă obiectivă de înregistrare a datelor testărilor.
În observația pedagogică s-a ținut cont de: particularitățile problemei studiate, de scopurile și sarcinile finale ale cercetării, de caracterul obiectului, de condițiile în care se află subiectul cercetării.
Metoda observației pedagogice a fost folosită pe tot parcursul experimentului pedagogic asupra persoanelor incluse în experiment. Acest fapt nea asigurat controlul permanent asupra desfășurării corecte a procesului de antrenament.
2.2.4. Experimentul pedagogic.
Experimentul pedagogic este un mod de control special organizat, a unei metode sau procedee de muncă cu scopul determina eficienței acestora.
Metoda experimentului pedagogic pe larg se folosește în științele pedagogice, aceasta fiind o metodă sigură de apreciere a eficienței unei metode sau a rezultatului pozitiv obținut în urma perfecționării unei metode.
Necesitatea petrecerii experimentului pedagogic poate fi în cazurile următoare:
când de către savanți sunt înaintate idei noi, ori propuneri ce necesită control;
când este necesară efectuarea controlului unor experiențe interesante și descoperirilor pedagogice, pentru a le da o apreciere argumentată;
când este necesară cercetarea a mai multor puncte de vedere, referitor la una și aceiași problemă, care deja au fost supuse controlului;
când este necesar de găsit calea rațională și efectivă de introducere în practică a unui regulament obligatoriu.
Anume din aceste considerente și noi ne-am folosit de metoda respectivă cu scopul cercetării rezultatului obținut în urma perfecționării pregătirii tehnice a debutanților în Taekwondo WTF prin intermediul dezvoltării în egală măsură a capacităților de coordonare.
Cercetarea științifică s-a petrecut în clubul sportiv specializat în Taekwondo „Maister Koryo Internațional” sub conducerea Dl. Perfilov Oleg Vasilevici (4 dan, Maestru în Sport la Taekwondo WTF).
Antrenamentele au fost petrecute de antrenorii clubului respectiv care datorită experienței proprii obținute dea lungul anilor și cunoștințelor sale, au avut posibilitatea să ducă un control strict asupra îndeplinirii cu strictețe a programei experimentale de antrenament.
Organizarea cercetării a început cu analiza literaturii referitor temei date, obținerea datelor noi prin convorbiri cu specialiști în domeniu, studiul diverselor
păreri a oamenilor de știință și divergențe în păreri ale lor în problema dată. A fost aleasă tema lucrării, a fost determinată ipoteza de lucru, obiectul și subiectul cercetării, scopul și sarcinile efectuării cercetării. Conform sarcinilor înaintate pentru cercetarea dată, au fost alese metodele cele mai efective în vederea rezolvării sarcinilor înaintate spre rezolvare. Denumirea temei prevede faptul că cercetarea se petrece asupra grupelor alcătuite numai din băieți, cercetarea petrecându-se fară participarea fetelor.
Pentru efectuarea cercetării, la început pe prin plan a stat alegere a două grupe, omogene în nivelul de dezvoltare a indicilor dezvoltării fizice și dezvoltării capacităților de coordonare. Pentru determinarea omogenității celor două grupe, au fost făcute câteva teste speciale pentru evidențierea pregătirii fizice: a) alergare de viteză; b) sărituri în lungime de pe loc; c) suplețea.
A capacităților de coordonare generală: a) capacitatea de menținere a echilibrului static; b) alergare de suveică.
A capacităților de coordonare specială: a) capacităților de orientare în spațiu; b) echilibrul static special.
De către noi au fost alese grupa martor și grupa experimentală, fiecare conținând câte 12 persoane. O condiție obligatorie în desfășurarea experimentului pedagogic, în scopul obținerii unor rezultate științifico metodice corecte, era ca din start să pornim cu două grupe omogene, cu care scop și s-au efectuat testările de control asupra pregătirii fizice și capacităților de coordonare.
Experimentul pedagogic a început pe data de 2.02.03. respectiv testurile inițiale făcându-se în această perioadă și a luat sfârșit pe data de 20.02.04. prin efectuarea testurilor finale în ambele grupe simultan.
Până la efectuarea experimentului ambele grupe s-au antrenat în același regim, antrenamentele se petreceau trei ori pe săptămână, durata antrenamentului fiind de 1 oră 30 min.
În timpul efectuării experimentului grupa martor a continuat antrenamentele în același regim și după aceiași programă, iar grupa experimentală a început antrenamentele după programa propusă de noi. În conținutul antrenamentelor grupei experimentale la începutul experimentului au fost mărite numărul de exerciții pentru dezvoltare a tuturor capacităților de coordonare, care au fost incluse în procesul fiecărui antrenament. În procesul de antrenament s-a ținut cont de regulile (specificul) de dezvoltare a capacităților de coordonare. S-a ținut cont de necesitatea predării diverselor exerciții pentru dezvoltarea capacităților de coordonare. Exercițiile de coordonare au fost incluse în partea pregătitoare a antrenamentului și partea de bază a antrenamentului. La efectuarea exercițiilor pentru dezvoltarea capacităților de coordonare s-a încercat folosirea tuturor metodelor cunoscute de noi, de dezvoltare a capacităților de coordonare și a unei varietăți cât mai mari de exerciții, ce contribuie la dezvoltarea capacităților de coordonare.
Experimentul a continuat timp de un an, după care au fost efectuate testurile finale și s-au făcut analizele rezultatelor obținute. In urma analizei rezultatelor obținute au fost făcute concluziile și recomandările asupra metodei cercetate.
Pentru testarea dezvoltării fizice au fost folosite următoarele teste:
– Alergare de viteză 20 m.
Startul de jos, comanda de start obișnuită. Executarea testului se face numai în echipament sportiv. Pentru asigurarea condițiilor obiective de executare a testului, toți copiii au alergat în același loc, aceiași direcție, chiar și cronometrarea rezultatelor efectuându-se de aceiași persoană. Rezultatul se înregistrează în secunde și în zecimi de secunde.
– Sărituri în lungime de pe loc.
Înainte de efectuarea testului copiilor li s-a repetat tehnica de execuție a săriturii de pe loc cu balans de brațe. Aceasta s-a făcut în scopul asigurării că copii dispun de cunoștințe egale și deci a fost respectate într-o măsură cerințele efectuării testului în condiții egale pentru toate persoanele cercetate. Respectiv subiecților li s-a impus un anumit număr de balansări de brațe, s-a ținut cont de poziția vârfurilor picioarelor față de linia de la care trebuie să se execute săritura. Lungimea săriturii se măsoară de la vârfurile picioarelor înainte de execuție și până la călcâi după efectuarea săriturii.
– Suplețea.
Pentru testarea supleței a fost propus următorul test. Din așezat pe podea, picioarele drepte înainte, puțin depărtate, călcâiele la linia marcată pe podea. Pentru asigurarea condițiilor obiective de efectuare a testului, executanților li s-a repetat tehnica de executare a exercițiului, obligatoriu li s-a impus efectuarea a două aplecări pregătitoare înainte și a treia de control. Încercarea s-e valida numai în cazul fixării vârfurilor degetelor în poziția rezultatului maxim al subiectului respectiv. În timpul efectuării exercițiului, subiectul ce îndeplinea exercițiul era menținut de genunchi de doi colegi, cu scopul ca picioarele să nu se îndoaie. Rezultatul se măsoară de la linia marcată pe podea până la vârfurile degetelor. Dacă vârfurile degetelor de la mâni trece peste linia marcată pe podea rezultatul se considera ca rezultat pozitiv, dacă vârfurile degetelor nu treceau de linia marcată rezultatul se considera ca rezultat negativ.
Pentru testarea capacităților de coordonare generală s-au folosit următoarele teste:
– Testarea capacităților de menținerea a echilibrului static.
Testarea echilibrului static s-a făcut prin următorul test. În poziția stând cu ambele picioare pe o scândură (lățimea 3 cm.), cu sprijin de perete cu o mână. Timpul se măsura din momentul desprinderii mânii de perete până la contactul subiectului cu orice corp străin din împrejurul său (în afară de contactul picioarelor cu scândură).
– Alergare de suveică
În scopul determinării gradului de orientare în spațiu a fost propus următorul test. Pe un teren fără denivelări a fost măsurată o distanță de 10 m exact. Celor testați li s-a propus să parcurgă în viteză maximă distanța dată dus și întors. Rezultatul se înregistra de la comanda „marș!” și până la trecerea liniei de start din direcție opusă. Linia de start fiind și linia de finiș. Pentru respectarea condițiilor egale de efectuare a testului celor testați li s-a impus obligatoriu atingerea liniei marcate pe podea cu cretă în locul schimbului direcției, pentru revenirea în punctul de plecare. Timpul se măsoară în secunde.
Pentru testarea capacităților de coordonare specială s-au folosit următoarele teste:
– Testarea capacităților de orientare în spațiu.
Capacitatea de ritmicitate specială a fost determinată în modul următor. Celor testați li s-a propus să execute 4 lovituri cu picioarele înainte („Ap ceagi”), după fiecare lovitură executând o întoarcere de 90°. Exercițiul se execută la viteză, întoarcerea executându-se în aceiași direcție. Lovitura „Ap ceagi” este prima lovitură cu picioarele care se învață, ea fiind inclusă în tehnica de bază în Taekwondo WTF. Piciorul de execuție este piciorul cu care este mai comodă executarea exercițiului dat, în scopul păstrării egalității condițiilor de execuție a testului. Timpul a fost cronometrat de la comanda „marș!”, până în momentul atingerii piciorului de podea după executarea ultimei lovituri. Rezultatul se exprimă în secunde.
– Testare echilibrului static special.
Măsurarea capacității echilibrului static s-a efectuat prin menținerea unui picior sus în poziție statică, nu mai jos de 90°, vârful piciorului ridicat întins, piciorul de pe podea întors în direcție opusă piciorului ridicat, privirea spre piciorul ridicat (poziția momentului loviturii „Tolio ceagi”). Cronometrarea
timpului se face din momentul desprinderii mânii de perete, până la contactul persoanei testate cu oricare obiect din împrejurul său, în afară de contactul piciorului de sprijin cu podeaua. Măsurarea rezultatului se face în secunde.
Testurile de la începutul experimentului și de la sfârșitul experimentului au fost aceleași, modul de executare a lor fiind același. Testurile inițiale și finale au fost efectuate conform planului dinainte stabilit, fără mari probleme. Pe parcursul perioadei experimentale întreruperi din activitatea de antrenament din cauza traumelor, bolilor, ori din alte motive nu au existat, fapt care a favorizat respectarea principiului continuității în cadrul unui antrenament, care este recunoscut ca extrem de important în procesul dezvoltării măiestriei sportive.
2.2.5. Analiza statistico-matematică.
Pentru exprimarea rezultatelor experimentului pedagogic obiectiv, este folosită metoda statistico-matematică, paralel cu metodica statistico-matematică este folosită și teoria probabilității. Împreună ele reprezintă un sistem de calcule de apreciere a diverselor valori, prin intermediul cărora obținem rezultatul obiectiv, cu un anumit procent de probabilitate, conform căruia se apreciază eficacitatea unei metode, sau a perfecționării unei metode.
Sistemul de calcul include în sine calcularea: a) mediei aritmetice; b)abaterea standard; c) eroarea medie d) Criteriul „t” după Student. (Железняк Ю.Д. și Петров П.K. 2002; 3aциopcкии B.M. 1982).
2.2.6. Metoda prezentării prin tabelă
Metoda prezentării datelor prin tabelă este foarte efectivă pentru înregistrarea informației și rezultatelor informației prelucrate, care mai apoi poate fi prezentată un contingent mărit de persoane în mod restrâns.
CALITOLUL 3: Analiza și interpretarea rezultatelor experimentelor pedagogice.
Experimentul pedagogic a fost efectuat de către noi în condiții similare, cu două grupe omogene, care vor permite analiza și aprecierea obiectivă a rezultatelor cercetării.
Rezultatele cercetării au fost înscrise în tabele, care sunt prezentate mai jos. În continuare vom face o analiză a rezultatelor obținute în cadrul experimentului. Succesivitatea analizei rezultatelor experimentului este următoarea: analiza rezultatelor inițiale între grupa de control și grupa experimentală; analiza rezultatelor inițiale și finale la grupa de control; analiza rezultatelor inițiale și finale la grupa experimentală; analiza rezultatelor finale la grupa de control și grupa experimentală.
Analiza rezultatelor inițiale între grupa de control și grupa experimentală.
Tabelul 2.
Rezultatele testării inițiale între grupa de control și grupa experimentală.
1 Alergare de viteză 20 m: Rezultatele obținute inițial pentru testul dat au fost înscrise în tabelul de mai sus (tabelul 2). Grupa de control inițial a obținut un rezultat mediu de 4,88 sec. cu eroarea medie de 0,03 sec și grupa experimentală a obținut rezultatul mediu de 4,89 sec. cu eroarea medie de 0,02 sec. Comparând mediile celor două grupe evidențiem un rezultat mai bun obținut de către grupa de control. Criteriul „t” la testul dat inițial este de 0,33 cu veridicitatea (P > 0,05), fapt care denotă o omogenitate corespunzătoare cerințelor de efectuare a experimentului pedagogic.
Săritură în lungime de pe loc: Pentru grupa de control și experimentală rezultatele obținute la începutul experimentului (inițiale), sunt următoarele (tabelul 2): media rezultatelor obținute inițial pentru grupa de control în valoare de 1,13 m. cu eroarea medie de 0,009 m. și pentru grupa experimentală rezultatul mediu este de 1,14 m. cu eroarea medie de 0,009 m, de aici observăm o pregătire inițială mai bună a grupei experimentale pentru testul dat. Criteriul „t” pentru rezultatele inițiale a celor două grupe este în valoare de 1 astfel veridicitatea pentru testul dat între cele două grupe la începutul experimentului a fost (P > 0,05). Acest fapt denotă o diferență nesemnificativă între cele două grupe la începutul experimentului pentru testul respectiv.
Suplețea: Rezultatele obținute inițial pentru testul dat au fost înscrise în tabelul de mai sus (tabelul 2). Grupa de control inițial a obținut un rezultat mediu de 11 cm. cu eroarea medie de 0,60 cm și grupa experimentală a obținut inițial rezultatul mediu de 11,5 cm. cu eroarea medie de 0,46 cm. Comparând mediile celor două grupe evidențiem un rezultat mai bun obținut de către grupa experimentală. Criteriul „t” inițial este de 0,66 cu veridicitatea (P > 0,05), fapt care denotă o omogenitate corespunzătoare cerințelor de efectuare a experimentului pedagogic.
Alergare de suveică: Conform rezultatelor din (tabela 2) unde la testul dat, grupa de control inițial a obținut valoarea de 5,97 sec. în mediu, iar grupa experimentală ca medie de performanță a obținut 5,88, deci observăm o pregătire inițială mai bună pentru testul dat la grupa experimentală. Eroarea medie pentru grupa de control este de 0,03 sec. (inițial), iar la grupa experimentală este de 0,05 sec. (inițial). În urma calculelor am stabilit că criteriul „t” pentru rezultatele testării inițiale a celor două grupe este de 1,8 respectiv veridicitatea este (P > 0,05). Astfel cele două grupe pot fi considerate inițial omogene pentru acest test. Diferența nu este suficientă.
Echilibrul static general: De asemenea s-a constatat un grad înalt de omogenitate la testarea echilibrului static general, rezultatele fiind înscrise în (tabelul 2). La grupa de control s-a înregistrat rezultatul mediu de 7,92 sec, cu eroarea medie de 0,31 sec. iar rezultatul mediu al grupei experimentale de 7,65 sec. cu o eroarea medie în valoare de 0,28 sec, observându-se un rezultat mai bun pentru grupa de control. Criteriul „t” al acestor grupe, pentru testul dat este 0,65 și respectiv cu veridicitatea (P > 0,05).
Echilibrul static special: Examinând rezultatele de la testarea echilibrului static special, am înregistrat următoarele medii, care au fost înscrise în (tabelul 2): 7,6 sec. (inițial) cu eroarea medie de 0,44 la grupa de control și 7,52 sec. (inițial) la grupa experimentală, cu eroarea medie de 0,42 sec, analizând rezultatele obținute la testarea inițială observăm o pregătire mai bună la grupa de control pentru acest test. Deci analizând rezultatele inițiale a celor două grupe, obținem criteriul „t” de 0,13 cu veridicitatea (P > 0,05) de unde reiese omogenitatea satisfăcătoare a grupelor participante la experimentul pedagogic.
Capacitatea de orientare în spațiu: Grupa de control a realizat pentru acest test o medie de 2,69 sec. inițial (tabelul 2) și 2,78 sec. (tabelul 2) pentru grupa experimentală, a cărei eroare medie este 0,1 sec. puțin mai mare decât la grupa de control de 0,09 sec. Grupa de control dispune inițial de o pregătire mai bună ca cea experimentală. Criteriul „t” a grupelor la etapa inițială a experimentului este de 0,69 ne depășind pragul de veridicitate (P > 0,05) ce confirmă omogenitatea celor două grupuri.
Analiza rezultatelor inițiale și finale la grupa de control.
Tabelul 3.
Rezultatele testării inițiale și finale la grupa de control.
Alergare de viteză 20 m: Analizând rezultatele inițiale și finale ale grupei de control la alergarea de viteză din (tabelul 3) observăm creșterea rezultatului inițial de la media de 4,88 sec. cu eroarea medie de 0,03 sec până la rezultatul mediu final al grupei de 4,60 sec. cu eroarea medie de 0,02 sec. Criteriul „t” între rezultatele inițiale și finale la grupa de control pentru acest test este de 9,33 sec cu veridicitatea (P < 0,01), ce constituie un rezultat veridic pentru grupa respectivă la testul dat, datorită faptului că programa de antrenament a grupei date a conținut un număr mare de exerciții de dezvoltare a vitezei.
Săritură în lungime de pe loc: Testul propus a fost identic atât pentru grupa de control, cât și pentru grupa experimentală. Din (tabelul 3) putem observa că media performanțelor inițiale a fost de 1,13 m eroarea medie fiind de 0,009 m și media performanțelor finale a fost de 1,35 m eroarea medie fiind de 0,01 m. Prin intermediul calculelor criteriul „t” s-a dovedit a fi de 2,2 plasându-se peste pragul de veridicitate (P < 0,05), fapt care dovedește eficiența în dezvoltarea calităților fizice a programei după care s-a antrenat grupa de control.
3. Suplețea: Analizând rezultatul inițial și final (tabelul 3) pentru testul de
suplețe la grupa de control observăm creșterea rezultatului, de la 11 cm. cu eroarea medie de 0,60 cm până la 11,5 cm. cu eroarea mei de 0,74 cm. Criteriul „t” al grupei pentru acest test este de 4,73 reiese o veridicitate de (P < 0,01) ce constituie trecerea peste pragul veridicității. Rezultatul foarte bun obținu de către grupa de control la testarea supleței poate fi datorat faptului că copii asupra cărora au fost petrecute cercetările sunt copii de vârstă școlară, în această perioadă ei având un potențial de mobilitate foarte mare. În plus suplețea fiind o calitate foarte importantă în Taekwondo WTF, ei i s-a atras o atenție deosebită în cadrul procesului de antrenament.
Alergare de suveică: Testul respectiv s-a evidențiat prin următoarele rezultate (tabelul 3), media performanței inițiale a grupei de control la testul dat a fost de 5,97 sec cu eroarea medie de 0,03 sec., la sfârșitul experimentului pedagogic media performanței a deveni 5,87 sec cu eroarea medie de 0,05 sec. Criteriul „t” a grupei de control a fost de 2 de unde rezultă că (P > 0,05). Cu toate că la alergarea de viteză grupa de control a obținut un rezultat foarte bun, la alergarea de suveică grupa de control a obținut un rezultat mai modest. Acest rezultat după părerea noastră este influențat de faptul că pe lângă pregătirea de viteză pentru testul dat mai este necesară și o dezvoltare bună a capacităților de coordonare, asupra cărora grupa de control a demonstrat un rezultat insuficient de bun.
Echilibru static general: La grupa de control media valorilor a fost de 7,92 sec. (inițial) și 8,92 sec. (final). Eroarea medie a constituit 0,31 sec. (inițial) și 0,38 sec. (final). A fost abținută o valoare a criteriul „t” egală cu 2,04 și a pragului de veridicitate (P > 0,05), deci pragul de veridicitate nu a fost depășit. Această grupă nu a obținut rezultatul necesar pentru a trece de pragul de veridicitate, după părerea noastră din cauza unui număr mic a exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare în programa de antrenament a grupei de control. Rezultatele date sunt înscrise în (tabelul 3).
Echilibrul static special: La testarea echilibrului static special la grupa de control noi am obținut pentru media performanței următoarele valori (tabelul 3) 7,6 sec (inițial) și 9,7 sec. (final). Eroarea medie s-a mărit de la 0,44 sec (inițial) până la 0,97 sec (final). Criteriul „t” este egal cu 1,98 respectiv (P > 0,05). Pragul de veridicitate nu a fost depășit, după părerea noastră motivul fiind dezvoltarea slabă a capacităților de coordonare.
Capacitatea de orientare în spațiu (4 Ap ceagi): Testul dat ne poate servi drept mijloc de selecție, deoarece activitatea executată în cadrul lui este specifică acțiunilor tehnice de bază din Taekwondo.
La grupa de control, inițial media performanței a fost de 2,69 sec (tabelul 3) cu eroarea medie de 0,09 sec (tabelul 3), iar media finală a fost de 2,49 sec (tabelul 3) observându-se o micșorare a ei, ce reprezintă un rezultat mai bun ca cel precedent, eroarea medie finală a fost de 0,06 (tabelul 3). Nivelul de dezvoltare a capacității de orientare de la începutul experimentului până la sfârșitul lui este reflectată de criteriul „t” de 2 din care rezultă veridicitatea (P >0,05). Din analiza literaturii științifico — metodice am observat că capacitatea de orientare în spațiu este un component al capacităților de coordonare, testul respectiv necesită o dezvoltare foarte bună capacităților de coordonare și în special a capacității de orientare în spațiu foarte bună. Respectiv pentru obținerea rezultatelor bune în efectuarea acestui test este nevoie de o bună dezvoltare a capacităților de coordonare. Folosirea în număr mic a exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare în cadrul procesului de antrenament la grupa analizată poate servi drept motiv a obținerii rezultatului insuficient pentru a putea fi considerat veridic.
Analiza rezultatelor inițiale și finale la grupa experimentală.
Tabelul 4.
Rezultatele testării inițiale și finale la grupa experimentală.
1 Alergare de viteză 20 m: Analizând rezultatele inițiale și finale ale grupei experimentale la alergarea de viteză din (tabelul 4) observăm creșterea rezultatului inițial de la media de 4,89 sec. cu eroarea medie de 0,02 sec până la rezultatul mediu final al grupei de 4,59 sec. cu eroarea medie de 0,03 sec. Criteriul „t” între rezultatele inițiale și finale la grupa experimentală pentru acest test este de 10 sec. cu veridicitatea (P < 0,01) ce constituie un rezultat veridic pentru grupa respectivă la testul dat, rezultat obținut după părerea noastră datorit faptului că paralel cu dezvoltarea capacităților de coordonare au fost dezvoltate și calitățile de viteză, forță și rezistență.
2 Săritură în lungime de pe loc: Pentru grupa experimentală media performanțelor inițiale a fost de 1,14 m (tabelul 4), iar media performanțelor finale ale grupei experimentale a fost de 1,38 m (tabelul 4), eroarea medie inițială și finală fiind aceeași de 0,009 m (tabelul 4). Criteriul „t” a grupei experimentale a fost de 2,4 veridicitatea ( P < 0,05). Programa după care s-a antrenat grupa experimentală a permis o creștere a rezultatului în mediu suficientă pentru a putea fi considerată veridică.
Suplețea: Analizând rezultatul inițial și final pentru testul de suplețe la grupa experimentală din (tabelul 4) observăm creșterea rezultatului, de la 11,5 cm cu eroarea medie de 0,46 cm până la 15 cm cu eroarea mei de 0,6 cm. Criteriul „t” al grupei pentru acest test este de 4,6. Reiese o veridicitate de (P < 0,01) ce constituie trecerea peste pragul veridicității. Motivul creșterii rezultatului este considerat de noi faptul că în procesul antrenamentului s-a ținut cont de importanța acestei calități în Taekwondo WTF și respectiv s-a lucrat asupra dezvoltării supleței în grupa experimentală, ce a favorizat mărirea mediei grupei la testul supleței în de ajuns pentru trecerea pragului de veridicitate.
Alergare de suveică: Pentru grupa experimentală la alergare de suveică media performanței inițiale este de 5,88 sec (tabelul 4) iar media performanței la sfârșitul experimentului a fost de 5,59 sec. (tabelul 4), eroarea medie micșorându-se de la 0,05 sec inițial, la 0,04 sec la sfârșit (din tabelul 4). Criteriul „t” calculat pentru grupa experimentală s-a dovedit a fi de 4,6 trecând de pragul de veridicitate (P < 0,01). Cum a fost spus mai sus, la alergarea de suveică este necesară atât o bună pregătire a calităților de viteză, ci și o bună dezvoltare a capacităților de coordonare. Antrenare capacităților de viteză și a capacităților de coordonare în cadrul procesului de antrenament a permis dezvoltarea suficientă a acestor calități pentru trecerea pragului de veridicitate pentru grupa experimentală.
Echilibrul static general: Pentru grupa experimentală inițial a fost obținută valoarea mediei a performanței de 7,65 sec. (tabelul 4) și final a fost obținută valoarea mediei a performanței de 14,24 sec. (tabelul 4). Eroarea medie s-a mărit de la 0,28 sec. inițial, până la 0,62 sec. final (tabelul 4). Criteriul „t” a fost abținut în valoare de 9,6 cu veridicitatea (P < 0,01). Pragul de veridicitate la testul dat pentru grupa experimentală a fost depășit, rezultat considerat după părerea noastră, favorizat de o mai bună dezvoltare a echilibrului static obținut in procesul antrenamentului, care este un component al capacităților de coordonare.
6 Echilibrul static special: Acest test ca și testul asupra capacităților de orientare în spațiu, conține acțiuni tehnice de bază din Taekwondo WTF.
Grupa experimentală a efectuat și ea acest test, după care sa obținut inițial media performanței de 7,52 sec cu eroarea medie de 0,42 sec. (tabelul 4) și la final media rezultatelor a fost egală cu 15,12 sec. eroarea medie a cărei a fost de 0,93 sec. (tabelul 4). Calculând criteriul „t” am obținut valoarea de 7,45 din care rezultă veridicitatea (P < 0,01). Folosirea într-un număr foarte mare a exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare în cadrul procesului de antrenament la grupa experimentală conform programei stabilite a favorizat creșterea nivelului de dezvoltare a echilibrului static special, ce a permis mai apoi o diferență între rezultatul mediu inițial și final suficientă pentru trecerea pragului de veridicitate.
Capacitatea de orientare în spațiu (4 Ap ceagi): Media performanțe inițial, la grupa experimentală s-a realizat la o valoare de 2,78 sec. și 2,24 sec final (tabelul 4). Eroarea medie a oscilat între 0,1 sec. inițial și 0,06 sec. final (tabelul 4). Obținând o valoare egală cu 4,90 pentru criteriul „t”, confirmăm depășirea pragului de veridicitate (P < 0,01). Rezultatele obținute ne sugerează o creștere suficientă a capacităților necesare pentru efectuarea testului respectiv.
Analiza rezultatelor finale între grupa de control și grupa experimentală.
Tabelul 5.
Rezultatele testării finale între grupa de control și grupa experimentală.
1 Alergare de viteză 20: Rezultatele finale obținute pentru testul dat au fost înscrise în tabelul de mai sus (tabelul 5). Grupa de control în final a obținut un rezultat mediu de 4,6 sec. cu eroarea medie de 0,02 sec și grupa experimentală a obținut rezultatul mediu de 4,65 sec. cu eroarea medie de 0,03 sec. Comparând mediile celor două grupe evidențiem un rezultat asemănător obținut de către cele două grupe. Criteriul „t” la testul dat inițial este de 1,66 cu veridicitatea
(P > 0,05), fapt care denotă diferența ne veridică între cele două grupe. Rezultatele asemănătoare între cele două grupe pot fi condiționate de faptul că sa atras atenția asupra dezvoltării calităților de viteză pentru ambele grupe.
2 Sărituri în lungime de pe loc: Verificând rezultatele finale la săriturile în lungime am abținut următoarele rezultate (tabelul 5): 1,35 m este media testărilor finale la grupa de control, cu eroarea medie de 0,01 m ,media testării finale la grupa experimentală este de 1,38 m cu o eroare medie de 0,009 m. Criteriul „t” este de valoarea 3 ce reprezintă o trecere de pragul de veridicitate (P < 0,01). Analizând pragul de veridicitate se poate afirma o diferențiere medie dintre rezultatele celor două grupe, grupa experimentală dispunând la sfârșitul experimentului de o pregătire superioară, pregătirii grupei de control. Tehnica săriturii în lungime necesită o dezvoltare bună a capacităților de coordonare și anume a capacității de combinare a mișcărilor și de diferențiere a mișcărilor care sunt considerați ca componenți a capacităților de coordonare. Rezultată că o dezvoltare mai bună a capacităților de coordonare la grupa experimentală a favorizat obținerea unui rezultat mai bun și la testul săriturii în lungime.
Suplețea: Rezultatele finale obținute pentru testul dat au fost înscrise în tabelul de mai sus (tabelul 5). Grupa de control în final a obținut un rezultat mediu de 15,5 cm. cu eroarea medie de 0,74 cm și grupa experimentală a obținut rezultatul mediu de 15 cm. cu eroarea medie de 0,6 cm. Compararea rezultatelor medii ale ambelor grupe confirmă o creștere mai mare a rezultatelor la grupa de control. Criteriul „t” la testul dat inițial este de 0,52 cu veridicitatea (P > 0,05). Rezultatul ne veridic poate să se datoreze faptului că testul de suplețe nu necesită o dezvoltare a coordonării foarte bună, atenția asupra dezvoltării supleței fiind aceiași în ambele grupe.
Alergare de suveică: La grupa experimentală media s-a dovedit a fi de 5,59 sec (tabelul 5), comparativ cu media grupei de control care este de 5,87 sec. (tabelul 5). Eroarea medie a grupei experimentale este de 0,04 sec, eroarea medie a grupei de control este mai mare, 0,05 sec. Criteriul „t” pentru alergarea de suveică este de 4,66 sec. cu veridicitatea (P < 0,01). Rezultatele medii ne denotă o pregătire mai bună pentru testul dat la grupa experimentală. O mai bună dezvoltare a capacităților de coordonare și o bună dezvoltare a capacităților de viteză au permis grupei experimentale să obțină un rezultat mai bun la alergarea de suveică, ca cel al grupei de control.
5. Echilibrul static general. Conform datelor înscrise în (tabelul 5) grupa experimentală dispune de medie a rezultatelor acestui test cu mult superioare rezultatului mediu a grupei de control, deci se poate vorbi despre faptul obținerii unei pregătiri mai bune pentru acest test a grupei experimentale. Rezultatul mediu al grupei experimentale 14,24 sec, grupa de control a obținut în mediu 8,92 sec. În schimb eroarea medie a grupei de control este mai mică 0,38 pe lângă cea de 0,62 a grupei experimentale. Criteriul „t” final pentru testul dat constituie 7,38 deci pragul de veridicitate (P < 0,01) a fost depășit. Avantajul în dezvoltarea capacităților de coordonare a permis grupei experimentale să obțină un rezultat suficient mai bun în comparație cu cel al grupei de control.
6. Echilibrul static special. Spre sfârșitul experimentului rezultatul mediu de performanță la grupa de control a fost la nivelul de 9,7 sec. cu eroarea medie de 0,97 sec. iar la grupa experimentală nivelul rezultatului mediu a fost de 15,12 sec. cu eroarea medie de 0,93 sec. Analiza rezultatelor obținute denotă un rezultat superior celui din grupa paralelă, pentru grupa experimentală. Criteriul „t” al rezultatelor finale a fost de 4,04 sec ce constituie o depășire a pragului de veridicitate (P < 0,01).
Folosirea într-un număr foarte mare a exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare în cadrul procesului de antrenament la grupa experimentală conform programei stabilite a favorizat creșterea nivelului de dezvoltare a echilibrului static special mai mare ca la grupa de control, ce a permis o diferență între rezultatele medii finale suficientă pentru trecerea pragului de veridicitate în favoarea grupei experimentale.
7 Capacitatea de orientare în spațiu: Rezultatele obținute de către noi la testarea capacităților de orientare în spațiu după părerea noastră sunt extrem de importante, deoarece acest test are legătura direct cu proba sportivă asupra căreia a fost efectuată cercetarea, activitatea executată în cadrul acestui test fiind incluse în tehnica de bază a probei respective. Deci analizând rezultatele finale (tabelul 5) ale grupei de control cu media de performanță de 2,49 sec. cu eroarea medie de 0,06 și media performanțelor grupei experimentale de 2,24 sec. cu eroarea medie egală cu cea a grupei de control de 0,06 sec. ajungem la concluzia că grupa experimentală a obținut o performanță de la începutul experimentului până la sfârșitul lui superioară Performanței grupei de control din momentul inițial al experimentului, până în momentul final al experimentului. Criteriul „t” al rezultatelor finale ale celor două grupe a fost de 3,12 cu veridicitatea (P < 0,01). Deci pragul veridicității a fost depășit. Programa grupei experimentale prevedea o dezvoltare mai bună a capacităților de coordonare, ca cea a grupei de control, fapt dovedit de diferența rezultatelor finale ale celor două grupe, care s-au dovedit a fi veridice în favoarea grupei experimentale.
CAPITOLUL 4: Concluzii.
Lucrarea de față și-a propus analiza influenței nivelului de dezvoltare a capacităților de coordonare, asupra calității de execuție acțiunilor tehnicii specifice pentru Taekwondo WTF la sportivi începători de vârstă școlară.
Nivelul de dezvoltare a capacităților de coordonare influențează simțitor calitatea de execuție a acțiunilor tehnice, de unde reiese faptul că acordând o atenție mai mare dezvoltării capacităților de coordonare se pot obține rezultate mai bune în calitatea de execuție a acțiunilor tehnice.
Nivelul pregătire tehnică influențează direct calitatea de execuție a acțiunilor competiționale. Respectiv putem face concluzia că deoarece o mai bună dezvoltare a capacităților de coordonare poate influența pregătirea tehnică, care la rândul ei influențează rezultatul competițional, prin dezvoltarea capacităților de coordonare se pot obține rezultate competiționale superioare celor rezultate în cazul cărora în procesul antrenamentului nu s-a acordat atenția suficientă dezvoltării capacităților de coordonare.
O bună dezvoltare a capacităților de coordonare influențează capacitatea de învățare a acțiunilor tehnice noi. O bună dezvoltarea a capacităților de coordonare este extrem de importantă pentru sportivii începători, care anume în această etapă obțin un volum foarte mare de cunoștințe motrice specifice probei practicate de ei.
Legătura dintre capacitatea de coordonare și ceilalți factori ai antrenamentului, determinată de condiționarea reciprocă a acestora, de strânsă interdependență dintre ei, este ceia ce determină în ultimă instanță eficiența maximă, legătura dintre capacitățile de coordonare și ceilalți factori ai antrenamentului fiind un component important a randamentului maxim al luptătorului.
Analiza opiniilor specialiștilor în Taekwondo WTF a scos în evidență că în prezent antrenorii ce activează în proba sportivă respectivă nu acordă atenția dorită dezvoltării capacităților de coordonare fapt care se răsfrânge negativ asupra performanțelor sportivilor lor, activitatea tehnică a acestui sport fiind foarte variată și complicată în execuție din punct de vedere motric.
Rezultatele experimentul pedagogic ne-a permis scoaterea în evidență a diferenței de nivel în execuția tehnică între sportivii debutanți în Taekwondo cu un nivel mai înalt în dezvoltarea capacităților de coordonare și cei cu o dezvoltare a capacităților de coordonare mai scăzută, în special pentru Taekwondo WTF.
Rezultatele obținute în urma experimentului au demonstrat că sportivii din Taekwondo cărora li s-e acordă o atenție mai mare asupra dezvoltării capacităților de coordonare au obținut un rezultat mai bun atât în privința pregătirii fizice și capacităților de coordonare generală, cît și asupra capacitățile de coordonare specială, care reprezintă activitatea motrică efectuată în cadrul probei sportive respective.
Motivul obținerii rezultatului superior a pregătirii tehnică în Taekwondo în cazul dezvoltării mai bune a capacităților de coordonare, poate servi faptul că, ca component al capacităților de coordonare sunt considerate anume acele calități care de fapt și sunt extrem de importante în execuția acțiunilor motrice din Taekwondo WTF.
Scopul dezvoltării mai bune a capacităților de coordonare este acela de a valorifica la maxim pregătirea sportivă a luptătorilor, capacitatea de coordonare aducând o contribuție activă în cadrul competițiilor asupra valorificării la maxim a pregătirii sportive a luptătorilor de Taekwondo. În legătură cu acestea includerea în procesul de antrenament în Taekwondo WTF a exerciții lor de dezvoltare a capacităților de coordonare
este necesară și utilă. Exercițiile de dezvoltare a capacităților de coordonare generale și speciale efectuate, s-ă fie variate.
Recomandări practico — metodice.
Folosirea exercițiilor de coordonare în procesul de antrenament se răsfrânge pozitiv asupra învățării acțiunilor tehnice și valorificării lor de mai apoi în activitatea competițională ori în activitatea de oricare alt gen, fapt recomandat de către noi antrenorilor din Taekwondo ce antrenează sportivii începători și acelor antrenori ce antrenează echipele de performanță.
Este recomandată includerea exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare în procesul fiecărui antrenament, atât la sportivii începători cât și la sportivii de performanță.
Pentru o mai bună dezvoltare a capacităților de coordonare este recomandată folosirea exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare atât generale cât și speciale pentru Taekwondo WTF.
Este recomandat folosirea în procesul antrenamentului atât a exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare generală și specială, cât și unificarea exercițiilor de dezvoltare a capacităților de coordonare generale și speciale într-un singur exercițiu.
BIBLIOGRAFIE
Alexe N. „Teoria și metodica antrenamentului sportiv", Editura fundației „România de mîne", Buc. 1999.
Alexandr Ș. „Taekwondo WTF", Editura „Ăcsmo", Moscova 2002.
Ciobanu A. „Psihologia vîrstelor" Institutul de Educație Fizică și Sport, Catedra de științe psiho-pedagogice și social umaniste, Chișinău 2002.
Demeter A. „Fiziologia educației fizice și sportului", Editura „Stadion" 1970.
Dragnea C.A. „Teoria sportului", Editura „Fest", Buc. 2002.
Dragnea A. „Antrenamentul sportiv", Editura didactică și pedagogică, București (1996).
Drăgan I. „Medicina sportivă", Editura medicală, București 2002.
Hantău I. și Manolachi V. „Pregătirea fizică a judocanilor de performanță", Manual pentru instituțiile cu profil sportiv, Chișinău 2003.
Ghil C. „Taekwondo", Tradusă de Belonojco B, Editura „Fenics", Rostov-na-Donu 1998.
Institutul Național de Educație Fizică și Sport „Probleme actuale privind perfecționarea sistemului de învățămînt în domeniul culturii fizice", Perfilov O.V. „Иследование физической подготофки спортсменов в Тэиквондо WTF в тренировочьном процэсе". Materialele conferinței științifice jubiliare internaționale, ediția a V-a, Chișinău, 2001.
Institutul Național de Educație Fizică și Sport, materialele conferinței științifice internaționale, Ediția a VI-а, volumul II.
Consfătuirea metodică în problemele pregătirii sportivilor de performanță din 1996 „Conținutul și metodica antrenamentului sportiv contemporan", Editura uniunii de cultură fizică și sport.
Comitetul național pentru educație fizică și sport „Conținutul și metodica antrenamentului sportiv" Editura „Stadion", București 1971.
Crăciun G. „Dezvoltarea capacităților de coordonare în pregătirea tehnică a debutanților în Tenisul de masă (vîrstă 7-10 ani), Teza pentru obținerea titlului științific de doctor în științe pedagogice, Chișinău 2001.
Culda C., Dungaciu P., Culda P. „Manual de gimnastică", Editura „Romînia de mîne", Buc. 1998.
Li S.M. și Rice Gătăin „CoBpeMeHHoe Tskboh^o", Tradusă din engleză de Gupalo E., Editura „Torgovîi dom Prad", Moscova 2002.
Mano R. „Les bases de l'endtrainement sportif tradus de Piere Carrere, Ediție revăzută E.P.S., Paris 1994.
Matveev L.P. „Teoria și metodica educației fizice și sportului", Editura „Sport Turism" 1977.
Matveev L.P. „Teoria și metodica educației fizice și sportului", Editura „Sport Turism", 1980.
Mitra G., Mogoș A. „Metodica educației fizice școlare", Ediția a III-a revăzută și adăugită, Buc. 1980.
Moroșanu R. „Igiena copiilor și adolescenților", Institutul Național de Educație Fizică și Sport, Catedra disciplini medico-biologice, Chișinău 1999.
Platonov V.N. „PjiaBOHue", Literatură olimpică, Chiev 2000.
Federația mondială de Taekwondo „regulamentul competițional și interpretarea lui în Taekwondo WTF", Seul 2003.
Septimiu F.T. „Medicina educației fizice și sportului", Editura „România de mîne".
Șiclovan I. „Teoria și metodica antrenamentului sportiv" C.N.E.F.S., Buc. 1984.
Șiclovan I. „Teoria antrenamentului sportiv", Ediția a III-a revăzută, Editura „Sport Turism" 1977.
Ключников Е. „Повышение вестибулярнои устойчивости тхэквондисток на этапе спортивного совершенствования", Autoreferatul tezei pentru obținerea titlului științific de candidat a științelor pedagogice. Institutul Militar de Educație Fizică, Sanct-Peterspurg 2000.
Железняк Ю.Д. и Петров П.К. „Основы научно-методической деятельности в физической культуре и спорте". Editura „Academia" Moscova 2002.
Зациорскии В.М. „Спортивная Метрология", Moscova, Editura „Физкультура и спорт" 1982.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea Influentei Nivelului de Dezvoltare a Capacitatilor de Coordonare Asupra Pregatirii Tehnice a Debutantilor în Taekwondo Wtf(la Baieti de Varsta Scolara) (ID: 166569)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.