Cercetarea In Medicina

INTRODUCERE

1. CONCEPEREA ȘI ELABORAREA UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE

1.1.Teoria cunoașterii științifice

Noțiuni de bază (definire)

Raporturi semantice ale teoriei cunoașterii

Particularitățile cunoașterii științifice

Mijloacele cognitive implicate de cercetarea științifică

Legile sau principiile logice ale gândirii

Nivelurile cunoașterii științifice

Verificarea cunoștințelor științifice

Instrumentele cercetării științifice

Determinantele cercetării

Operațiile mentale specifice procesului de cercetare științifică

Moduri de a fi original în cercetarea științifică

1.2.Tipuri de cercetare științifică

Cercetarea fundamentală

Cercetarea aplicativă

Cercetarea pentru dezvoltare

Inovarea

Clasificarea epistemologică a cercetărilor științifice

Condițiile necesare pentru diferite tipuri de cercetare

Criteriile unei lucrări academice

Tipuri de lucrări științifice (redactate în forma finală – full paper)

Ce este teza de doctorat

1.3.Metodele de cercetare

Clasificarea metodelor de cercetare

Metode calitative

Metode cantitative

Metode combinate (mixte)

1.4.Strategia cercetării

Planificarea strategică a cercetării

Factorii cu impact asupra strategiei de cercetare

1.5.Etapele cercetării științifice

Observația științifică

Ipoteza

Experimentul

Prelucrarea, analiza și interpretarea rezultatelor

1.6.Cercetarea în medicină

Necesitatea cunoașterii metodei științifice de către medicii practicieni (clinicieni, igieniști, epidemiologi, farmaciști)

Domeniile principale în cercetarea medicală

”Șansele” cercetării în medicină

Tipologia studiilor medicale

Trialul clinic

Metode de randomizare

Martor adecvat

Procedeele și tehnicile de analiză statistică, specifice pentru investigațiile clinico-epidemiologice

Medicina bazată pe evidențe (dovezi)

Principiile fundamentale ale medicinii bazate pe dovezi (MBD)

Nivelul probelor științifice și gradarea recomandărilor

Evaluarea critică a studiilor prin analiza protocolului

Întrebări pentru clarificarea pertinenței datelor clinice

Pertinența datelor clinice

Evaluarea calității studiului

Greșeli frecvente în aplicarea metodelor științifice

Bias – eroarea sistemică neintențíonată

2. ASIGURAREA BIBLIOGRAFICĂ A LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE

2.1.Motivația și obiectivele documentării bibliografice

Motivația

Obiectivele informării orientate pentru pregătirea profesională

Obiectivele informării orientate pe activitatea de cercetare

Analiza documentară:

2.2.Tipuri de documente

Clasificarea tipurilor de documente

Forme de prezentare ale surselor

2.3.Cercetarea bibliografică de specialitate

Biblioteca și resursele sale

Standarde în organizarea bibliotecilor: departamente specializate

Fondul de carte

Periodice

Repertorii bibliografice

Cataloage și indexuri (în format tipărit sau electronic)

Identificarea surselor bibliografice

Principii de căutare a referințelor de bibliografice

Succesiunea consultării bibliografice de specialitate

Etapele cercetării bibliografice de specialitate

Cercetarea bibliografică on-line

Utilizarea operatorilor logici de tip Boolean pentru formularea conceptului de cercetat

Relevanța căutării bibliografice

Utilitatea informației medicale

Resurse existente pentru lectura critica a dovezilor medicale

Abstracts – Indexes

Reviste, articole științifice în domeniu

Colecții ale structurilor internaționale

Cercetare web de generația a doua

Acces INTERNET la literatura științifică de cercetare

Strategia cercetării bibliografice

2.4.Fișierul de lucru

Fișa extras

Fișa rezumat

Fișa de idei principale

Fișa de citate

Fișa regest

Fișa de definiții

Fișa bibliografică

Fișa biografică

2.5.Cadrul teoretic al problemei cercetate

Citirea și scrierea din surse multiple

2.6.Citarea

Indicarea referinței inserate în text între paranteze rotunde

Referință la indicarea numărului sursei citate din bibliografia de la finele lucrării

Indicarea referinței complete în subsolul paginii

Note subsolice (trimiterile în subsolul paginii).

Exemple de modalități de citare în text

2.7.Reguli privind asigurarea bibliografică a tezei

Exigențe față de descrierea bibliografică a documentelor

Elementele obligatorii ale referințelor bibliografice

Principala sursă de informare

Limbajul descrierii

Prezentarea autorilor

Datele referitoare la publicare

Numărul standard

Evidențiere și punctuație

Ordonare

3. METODOLOGIA REDACTĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN TEXTELE MEDICALE ȘI FARMACEUTICE

Obiectivul redactării științifice

Etapele de elaborare a unui text

Rigoarea științifică

Calități îndeplinite de o lucrare științifică

3.1Regulile de bază de redactare științifică a textelor în medicină

Departamentele de învățământ specializate în redactarea științifică în textele medicale

Principiile redactării științifice

Stilul de redactare științifică

Precizia:

Claritatea

Concizia

Coerența

Modalități de asigurare a coerenței textului

Termeni și fraze ce trebuie evitate

Clasificarea greșelilor comise în text

3.2Tipurile articolelor științifice medicale

Articolul original

Editorialul

Cazul clinic

Discuția anatomo-clinică

Conferința clinică

Scrisoare către redacția unei reviste

Trecerea în revistă (Revue general / Survey)

Actualități (Mise au point, Update)

Recenzia – analiza comentată (Review)

Articol didactic/pedagogic

3.3. Redactarea elementelor structurale (IMRAD) în extele medicale

Titlu

Introducere

Partea generală

Material și metodă

Rezultate

Discuții

Concluzii

Referințele bibliografice

Rezumatul

3.4.Calitatea de autor

Contribuția intelectuală

Criterii pentru confirmarea calității de autor

Ordinarea autorilor

3.5.Cerințe față de aspectul grafic al textului

Aspectul general

Mijloacele de evidențiere în text

Numerotarea paginilor

Antetul paginii

Modalități de ilustrare

Principii comune pentru figuri și tabele

Principii comune de realizare a figurilor

Tipuri de prezentări grafice

Principii comune de realizare a tabelelor

Ilustrațiile

Formulele

3.6.Recomandări pentru formarea stilului științific de scriere medicală

Pentru formarea stilului sunt determinante:

Pentru redactarea finală

Pași de parcurs înainte de pregătirea formei final

3.7.Utilizarea calculatorului în redactare

Facilitățile oferite de procesoarele de text

Norme de tehnoredactare

Recomandări privind crearea unui manuscris profesionist în procesorul de text Microsoft Word 2007/2010

Setarea aspectului paginii

Stilul manuscrisului – creare și modificare

Pregătirea referințelor bibliografice pentru citare și perfectarea automată a listei bibliografice

Citarea referințelor

Perfectarea listei bibliografice

Numerotarea automată a materialului ilustrativ al lucrării

3.8.Unde publicăm

Principalele motive ale respingerii lucrărilor

Ce apreciază editorii?

Mici ”soluții”

Cele șapte “păcate mortale”

Ce înseamnă publicare redundantă?

Cum răspundem redactorilor care se ocupă de review-ul lucrării:

4. PROCEDURA DE COMUNICARE ȘI SUSȚINERE PUBLICĂ A REZULTATELOR ȘTIINȚIFICE

4.1Comunicarea orală

Algoritmul de bază al oricărei susțineri publice

Unele ”secrete” ale reușitei prezentării tezei în fața Comisiei/Consiliului

Unele metode ce pot fi utilizate pentru a se putea încadra în norma de timp:

Recomandări privind prezentarea rezultatelor lucrării în Power Point

Arta de a răspunde reușit la întrebările membrilor comisiei/consiliului

Diplomația dialogului în timpul susținerii tezei

Cum se procedează dacă membrii comisiei/consiliului ”dau peste cap” planul de prezentare a lucrării

4.2.Posterele sau comunicarea afișată a rezultatelor cercetării

Recomandări pentru confecționarea unui poster

4.3. Prezentarea rezultatelor cercetării sub formă de brevet de invenție

Cerințe de baza pentru brevetabilitate

Tipuri de obiecte care pot fi brevetate

Cererea de brevet

Confidențialitatea cererii de brevet

Procedura de eliberare a brevetului

Examinarea cererii

Publicarea cererii

Publicarea hotărârii de acordare a brevetului

Opunerea publică

Eliberarea brevetului

Menținerea în vigoare a brevetului de invenție

Repunerea în termen

5. EXEMPLU DE APLICAȚIE PRACTICĂ PENTRU STUDENȚI/REZIDENȚI

Sarcina

Descrierea cazului clinic

Algoritmul demersului investigațional

BIBLIOGRAFIA

ANEXE

ANEXA 1. Procesul de cunoaștere științifică

ANEXA 2. Etapele procesului de cercetare ipotetico-deductiv

ANEXA 3. Tipurile de cercetări experimentale și cavasiexperimentale

ANEXA 4. Tipuri de programe de experimentare

ANEXA 5. Tipurile de studiu pentru demonstrarea cauzalității

ANEXA 6. Structura unui studiu caz-martor

ANEXA 7. Schema de realizare cu metode interdisciplinare a proceselor programului de geonomică și sănătate globală

ANEXA 8. Paradigme ale limbajelor

Abrevieri

Prefixe și multiplicatori pentru a indica multiplicatori zecimali și unităților ponderale

Desemnarea unităților de măsură

Notarea valorilor dimensiunilor

ANEXA 16. Aranjamente posibile ale blocurile de informație pe poster

ANEXA 17. Model de grilă de evaluare

INTRODUCERE

Mediu academic prin excelență, USMF ”Nicolae Testemițanu” își propune drept obiectiv primordial pregătirea pentru activitatea intelectuală. Predarea și învățarea pot fi eficientizate prin organizarea lor pentru a forma specialiști și a pregăti absolvenți capabili de a produce bunuri intelectuale.

Printre abilitățile necesare pentru a practica o muncă intelectuală de calitate se numără: capacitatea de reflexie, spiritul analitic, sintetic și de observație, abilitățile de a rezolva probleme și a lua decizii, capacitatea de a gândi critic, autonom și creativ.

Formarea competențelor de cercetător științific ale studentului, de rând cu cele profesionale, se produce treptat, în cadrul unui sistem de asigurare a acestui proces, începând cu provocările în direcția respectivă în cadrul disciplinelor valorificare, prin intermediul creării diferitelor situații de cercetare la seminarii, lucrări practice și de laborator, care treptat iau forma unui interes tematic de cercetare individuală, ce urmează a fi investigată în mai multe trepte.

Metodele prin care se realizează munca intelectuală includ studiul, cercetarea, documentarea, inovarea, planificarea, prelucrarea, creația. Produsele sunt noi teorii științifice, concepte, concepții, sisteme de organizare, articole, cărți, modele de bună practică etc. În același timp, cercetarea disciplinează gândirea critică, metodologia cercetării oferă siguranță, iar selectarea critică a informației sporește calitatea actului medical.

Această lucrare a apărut ca urmare a interesului constant al autorilor de a îmbunătăți nivelul cercetării științifice a studenților, ca formă și ca fond, mai ales din perspectiva examenului de licență. Această preocupare a apărut și ca răspuns la strategia europeană de transformare a Uniunii Europene într-un spațiu economic bazat pe cunoaștere, cel mai dinamic și mai competitiv din lume (reuniunea de la Lisabona, 2000) și a seriei de comunicări ale Comisiei Europene sau de rezoluții ale Parlamentului, apărute ulterior, printre care și solicitarea, stabilită de Consiliul European (Barcelona, 2002), ca până în anul 2010, țările membre să asigure cheltuieli de 3% din P.I.B. pentru cercetare.

Lucrarea reprezintă un reper, destinat celor care intenționează să realizeze o lucrare științifică, în primul rând studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tinerilor cercetători și încearcă să asigure un echilibru între dimensiunea teoretică și cea practică a cercetării științifice. Ea reflectă experiența în domeniu a autorilor, dar, în același timp, și rezultatul consultării unor abordări din alte spații universitare naționale și internaționale.

El poate fi util și medicilor practicieni, în elaborarea și autoevaluarea lucrărilor pentru obținerea categoriei de calificare profesională.

Lucrarea poate contribui la dezvoltarea culturii științifice a studenților și a tinerilor cercetători, la educarea respectului față de regulile care s-au impus ca norme larg sau unanim acceptate în practica științifică, și, în același timp, la o mai bună formare a competențelor necesare înțelegerii, scrierii, susținerii și evaluării unei lucrări, în conformitate cu practicile științifice ale mediului academic european.

Autorii

CONCEPEREA ȘI ELABORAREA UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE

Acest capitol expune principalele noțiuni teoretice necesare pentru conștientizarea și parcurgerea ascensiunii celor interesați în materie de calificație ca cercetător științific, începând cu identificarea interesului, conturarea aspectului și temei de cercetare și realizarea ei.

Cunoașterea acestor noțiuni permite înțelegerea și practicarea limbajului științific.

Teoria cunoașterii științifice

Noțiunea de cercetare, de regulă, este corelată cu noțiunea de știință, deoarece știința nu se realizează în afara cercetării. Știința nu este numai o acumulare de cunoștințe transmise prin tradiție, cât și metoda de dobândire a acestor cunoștințe. [137]

Răspândirea largă a utilizării tehnologiilor informaționale și rezultatele rezolvării problemelor în cele mai diverse domenii de activitate ale omului demonstrează capacitatea omului de modelare, reprezentare și rezolvare a unor clase diverse de probleme. Acest lucru a fost posibil prin reconsiderarea și utilizarea conceptului de limbaj nu numai pentru comunicare, ci mai ales pentru cunoaștere, devenind în același timp instrumente/unelte ale gândirii și instrumente/unelte pentru procesare/prelucrare. [58]

Știința este:

1este un ansamblu de metode și mijloace cognitive, care folosește aceleași mijloace și procedee de cunoaștere și de gândire ca și în celelalte activități umane;

2un ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor;

3tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu;

4pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. [28]

Noțiuni de bază (definire)

Teoria cunoașterii: examinarea metodelor de testare sistematică la care trebuie supusă orice idee, dacă este "să fie luată în serios", pentru a raționaliza, a explica și a stăpâni lumea (realitatea). [129]

Metodologia cercetării:

1sistemul de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate, principii și instrumente, precum și know-how-ul aferent, angajate în procesul cunoașterii științifice;

2metoda cea mai generală de cunoaștere;

3abordarea generală asumată de cercetător în procesul de investigație. [23, 73]

Cercetare:

1activitate de examinare, studiere, investigare, căutare în vederea descoperirii unor noi cunoștințe;

2proces sistematic de colectare și analiză a informației (rezultatelor) pentru îmbunătățirea înțelegerii asupra unui aspect;

3proces activ și sistematic pentru a descoperi, interpreta sau revizui fapte, evenimente, comportamente sau teorii sau aplicațiile practice cu ajutorul unor astfel de fapte, legi sau teorii;

4activități sistematice strâns legate de producție, promovare, difuzare și aplicare a cunoștințelor științifice și tehnice în toate domeniile științei și tehnologiei. [16, 28]

Cercetarea științifică:

1formularea și testarea sistematică a unor enunțuri și sisteme de enunțuri, formularea de ipoteze, construirea de sisteme teoretice și confruntarea acestora cu experiența, prin observație și experiment.

2activitate sistematică creatoare (investigație, studiu), menită să sporească volumul cunoștințelor (legi, fenomene, procese etc.) pentru noi aplicații. [4, 28]

Metoda:

un mod sistematic de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității. [28]

Metodă științifică:

1instrumentul utilizat de cercetător pentru rezolvarea unei probleme.

2proces de prefigurare a unor posibile soluții la o problemă.

3testarea fiecărei soluții pentru a o găsi pe cea mai bună.

Metoda științifică presupune:

identificarea problemei;

formularea unor ipoteze;

decizia asupra procedurii (raționament deductiv);

colectarea datelor și analiza;

formularea concluziilor. [28, 33, 100]

Suportul metodologic al cercetării:

un ansamblu de metode ale cunoașterii științifice, utilizate de către cercetător pentru atingerea scopului;

justificarea detaliată a alegerii metodelor de cercetare determină fiabilitatea rezultatelor cercetării. [65,100]

Proces de cercetare:

succesiune de faze pentru construirea, rezolvarea și comunicarea rezultatelor unei cercetări. [77]

Experimentare:

ansamblul de operații prin care modelul, care se analizează sau ipoteza care se verifică, se confruntă cu date observabile. [78]

Contemplare metodică:

atitudine de meditație sau de privire, de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active;

percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea încunjurătoare și care dă oamenilor, pe baza practicii, o justă reflectare a însușirilor obiectelor, intuire vie;

realizarea perceperii realității așa cum este ea. [16, 77]

Logica cercetării (cunoașterii):

analiza logică a procesului de cunoaștere, a metodei de cercetare, o teorie a metodei științei care se ocupă de felul cum trebuie tratate enunțurile științifice în funcție de scopuri. [77]

Lucrare

studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. [28]

Epistemologia:

parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. [28, 125]

studiul specificului cunoașterii, principiilor, legilor și ipotezelor ca geneză, evoluție, valoare de cunoaștere și metodă folosită.[28]

Resursele umane înalt calificate:

factorul esențial al creației și al difuziei cunoștințelor științifice și tehnologice;

constituie atât legătura dintre progresul tehnologic și creșterea economică, cât și între dezvoltarea societății și protecția mediului. [69]

Strategia instituțională cu privire la cercetare:

reflectă de cele mai multe ori prioritățile de cercetare la nivel regional, național sau internațional în funcție de relevanța pe care universitatea o dorește sau o poate demonstra în raport cu acestea. [98]

Relevanța regională:

contracte de cercetare cu mediul socio-economic local și – sau regional. [97]

Relevanța națională:

cercetări cu impact asupra dezvoltării unui domeniu științific sau al unui sector relevant pentru dezvoltarea actuală a Republicii Moldova. [97]

Relevanța internațională:

contribuții la cercetarea fundamentală sau aplicativă de vârf pe plan mondial – cutting edge research. [97]

Raporturi semantice ale teoriei cunoașterii

Epistemologia – poziția de pe care se realizează cunoașterea (cercetarea): DE UNDE?

Metodologia – mijloacele prin care se realizează cunoașterea (cercetarea): CU CE?

Cercetarea – acțiunea de cunoaștere – prin inovare, descoperire, căutare de soluții: CUM?

Teoria cunoașterii – examinarea modului de testare a ideilor, enunțurilor, legilor: PRIN CE?

Logica cercetării – sensul cercetării, ca mod de tratare a enunțurilor științifice: DE CE? MECANISMUL LOGIC

Testare – deducerea de enunțuri testabile din enunțurile ce urmează a fi testate.

Testarea teoriei se poate realiza prin:

compararea logică a consecințelor una cu alta (consistența internă a sistemului);

examinarea formei logice a teoriei (să nu fie tautologică);

compararea cu alte teorii (verificarea progresului realizat);

aplicarea empirică a consecințelor derivate (susținerea practică a noilor consecințe). [90, 110, 128].

Știința empirică se supune testelor empirice. Toate regulile procedurii științifice trebuie să fie astfel concepute încât să nu împiedice o eventuală falsificare a enunțurilor științifice [23]. Definițiile sunt dogme, numai consecințele deduse din ele sunt cunoștințe.

Particularitățile cunoașterii științifice

Formă: teoretică, sistematizată, cu organizare internă riguroasă, coerentă și logică; bazată pe concepte clare, pe argumente, demonstrații ce fac posibilă explicarea și anticiparea logică; se caracterizează prin obiectivitate;

Metodă: înregistrare, comparare și generalizare, construire a teoriei, măsurare, concepere, validare și rezolvare a modelelor teoretice;

mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective;

procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie;

manieră de a proceda.

Procedee de verificare (testare): criterii, tehnici și instrumente specializate (experiment, observație, tehnici formale etc.);

Limbaj:

aparat conceptual bine definit, fără ambiguitate, unitar și comprehensibil;

mijloc, bază de înțelegere;

mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc.

Memorie externă: mecanisme, dispozitive și elemente suport de stocare, tratare, difuzare și exploatare a cunoștințelor. [16, 50, 107]

Mijloacele cognitive implicate de cercetarea științifică

Limbaj științific – lexic specific, semantică univocă, noțiuni și concepte;

Matematizarea științei – modele matematice în chimie, fizică, biologie, economie, sociologie, medicină, lingvistică, istorie etc.;

Concepte logico-filosofice – teorii și modele logice sau filosofice;

Noi tehnologii și tehnici experimentale – modelarea și simularea unor fenomene complexe, prelucrarea avansată a datelor experimentale, produse software și calcul computerizat etc.;

Limbaje formalizate, sisteme semantice – ansamblu de cuvinte, modele, structuri și reprezentări aflate într-o strânsă corelație de sens. [58, 107]

Legile sau principiile logice ale gândirii

Legea identității – păstrarea sensului expresiei pe parcursul procesului de gândire și folosirea fiecărei noțiuni pe acest parcurs cu unul și același sens;

Legea contradicției – dintre două enunțuri contradictorii numai unul expus în același timp și raport poate fi adevărat;

Legea terțului exclus – din două judecăți contradictorii expuse una este adevărată, una este falsă, a treia nu poate să existe ”sive sive, terzio non datur”(lat);

Legea rațiunii suficiente – întemeierea suficientă a oricărui enunț adevărat. [33, 73, 91]

Nivelurile cunoașterii științifice

Empiric:fapte, fenomene și procese reale și date empirice, înregistrări, "decupaje specifice";

Teoretic: enunțurile și teoriile științifice prin care se formulează legi ale realității; componentele acestui nivel:

concept (noțiune) – abstracție desemnând o anumită trăsătură sau proprietate esențială a unei clase de obiecte sau fenomene;

enunț teoretic – o aserțiune (afirmație sau negație) referitoare la relația dintre caracteristici ale faptelor științifice; legarea logică a termenilor teoretici conceptuali; se caracterizează printr-un anumit grad de generalitate;

lege științifică – un enunț teoretic prin care este surprinsă o relație generală, esențială, relativ constantă și repetabilă dintre caracteristici ale fenomenelor sau proceselor definite prin conceptele la care se recurge;

teorie – ansamblu de enunțuri teoretice de tip demonstrativ, corelate logic între ele; explică și anticipează desfășurarea fenomenelor dintr-un anumit domeniu; enunțurile formează un corp omogen, coerent și logic; legătura dintre enunțuri se realizează prin derivare logică. [32, 120, 135]

Verificarea cunoștințelor științifice

Proceduri de verificare:

Proceduri empirice:

observarea naturală;

observarea științifică;

experimentul științific. [17, 52]

Proceduri teoretice:

concordanța logică a enunțului cu celelalte enunțuri ale teoriei respective sau cu enunțurile altor teorii:

intrateoretice;

interteoretice. [3, 59]

Nivelurile validării:

Teoretic – conceptual:

pertinența și coerența enunțurilor de bază din referințele bibliografice studiate;

operaționalitatea conceptelor teoretice cu care se operează în cercetare;

filosofia și fiabilitatea măsurării.

Calitatea proiectului de cercetare (fiabilitatea proiectului):

conformitatea dintre acțiunile propuse și scopul și obiectivele stabilite prin proiect;

corelarea dintre acțiuni, etape de parcurs și conținutul acestora;

compararea cu proiecte similare sau asemănătoare realizate anterior etc.

Verosimilitatea rezultatelor realizate:

validarea internă a cercetării (cercetătorul);

validarea externă a cercetării (confruntarea cu teoria existentă și cu faptele reale;

analiza derulării procesului de cercetare, aplicarea de teste statistice);

fiabilitatea rezultatelor obținute: confruntarea cu alte rezultate obținute anterior. [10, 27, 60, 64]

Instrumentele cercetării științifice

Biblioteca și resursele sale;

Computerul și programele software;

Tehnicile de măsurare (determinare experimentală);

Statistica;

Mintea umană;

Facilități de comunicare și limbaj de specialitate. [16]

Determinantele cercetării

Factorul cultural al cercetării

ca cercetător individual sau colectiv;

ca organizație sau instituție cu funcție de cercetare;

la nivel de administrație locală și națională. [54, 121]

Calitățile cercetătorului

capacitatea de mobilizare și concentrare;

răbdarea și tenacitatea în depășirea dificultăților apărute;

capacitatea de a lucra singur sau în echipă;

interesul pentru cercetare în raport cu obiectivele dezvoltării în meserie, carieră, societate (motivarea profesională și socială);

deschiderea față de opiniile altora, față de schimbul de idei, de controversele științifice;

capacitatea de organizare a unei activități de cercetare;

obișnuința ordonării ideilor, mai ales a celor proprii;

scrierea clară în redactarea unui document cu caracter științific. [25, 132]

Motivația: un mixaj complex între social, cultural, politic și individual

nevoia de a supraviețui;

nevoia de a învăța;

nevoia de a evolua personal, în meserie și carieră;

nevoia de recunoaștere socială și satisfacția obținută din rezolvarea unor probleme concrete sau imaginate;

competiția.[65, 134]

Afecțiune și resurse

Faze în evoluție: entuziasm, izolare, interes sporit, autonomie ridicată, plictiseală, frustrare, sarcină îndeplinită.

Cine?, Ce?

familia și prietenii;

întreprinderea sau instituția;

mediul social, politic și economic. [101, 123]

Operațiile mentale specifice procesului de cercetare științifică

Activitatea de cercetare științifică implică operațiuni mentale specifice (Tab.1). [112, 128]

Tabelul 1. Operațiuni mentale specifice procesului de cercetare științifică

În cercetarea științifică mintea umană utilizează:

logica deductivă

general (premise, presupuneri, adevăruri acceptate

particular (idei, concluzii adevărate)

raționamentul inductiv

de la particular (observații, experiență) la general

metoda științifică

gândirea critică

presupuneri/ipoteze false, puncte slabe, analize inconsistente. [23, 79]

Moduri de a fi original în cercetarea științifică

Efectuarea cercetări empirice (de teren, concrete) pe teme care nu au mai fost niciodată abordate;

Interpretarea nouă a unor idei vechi;

Aducerea de noi evidențe pentru problemele deja cunoscute;

Elaborarea sintezelor noi;

Utilizarea cunoștințelor acumulate în studierea problemei abordate în alte țări;

Experimentarea de metode și tehnici de cercetare în contexte diferite;

Realizarea cercetării interdisciplinare;

Abordarea problemei studiată, dintr-o altă perspectivă teoretică;

Prezentarea cunoștințelor dobândite într-o manieră care nu a mai fost încercată.[3, 23, 116]

Tipuri de cercetare științifică

Cea mai simplă divizare a acestor categorii are la bază o clasificare bipolară – cercetare pură (fundamentală sau de bază) și cercetare aplicativă, unii specialiști din domeniu adăugând la acestea cercetarea de dezvoltare, cercetarea-acțiune și cercetarea strategică. [14, 33, 120].

Pornind de la intenționalitatea cercetării și scopul pe care îl urmărește aceasta, majoritatea autorilor determină trei tipuri de cercetare:

cercetarea fundamentală;

cercetarea aplicativă;

cercetarea pentru dezvoltare. [59, 129].

Cercetarea fundamentală

Cercetarea fundamentală urmărește să descopere ceea ce este esențial într-o anumită direcție a domeniului, dacă are caracter de lege sau normă și reprezintă baza teoretică a unui anumit aspect al acestuia, fără a prevedea o aplicație sau utilizare specială. În cercetarea fundamentală se încadrează investigațiile sub forma de studii teoretice sau cercetări experimentale care duc în final la constituirea cadrului și conținutului științei domeniului. Un loc deosebit în cadrul ei îl are cercetarea fundamentală orientată spre aplicații practice în viitor.

Rezultatele cercetării fundamentale nu sunt, în general, negociate și se comunică în mod obișnuit prin intermediul sesiunilor științifice, în publicații, reviste științifice sau sunt schimbate direct între organisme sau persoane interesate. În unele circumstanțe, difuzarea rezultatelor cercetării fundamentale poate să fie restrânsă, din rațiuni de securitate. [100]

Cercetarea aplicativă

Cercetarea aplicativă are ca principala sarcină furnizarea de date pentru direcționarea activității practice și cuprinde lucrări originale realizate pentru a obține cunoștințe noi. De asemenea poate fi rezultatul folosirii unor concluzii ale cercetării fundamentale. [129]

Rezultatele unei cercetări aplicate conduc, în primul rând la un produs unic sau un număr limitat de produse, de operații, metode sau sisteme. Acest tip de cercetare permite transpunerea în formă operațională a ideilor. Cunoștințele sau informațiile rezultate din cercetarea aplicată sunt adesea brevetate, dar pot, în același timp, să fie considerate secrete. [115]

Cercetarea pentru dezvoltare

Cercetarea pentru dezvoltare constituie acea investigare care urmărește crearea produselor (tehnici, procedee, dispozitive) ce pot influența direct activitatea practică. Daca cercetarea aplicativă indică posibilitățile de rezolvare a unei probleme, cercetarea pentru dezvoltare dovedește în practică aceste posibilități și oferă totodată tehnologia cea mai adecvată. [33]

Acest tip de cercetare constă în lucrări sistematice bazate pe cunoștințe existente obținute prin cercetare și/sau experiență practică (Tab.2). [16]

Tabelul 2. Criterii complementare pentru a separa activitățile de cercetare pentru dezvoltare de alte activități științifice, tehnologice și industrial

Cercetarea-dezvoltarea cuprinde în același timp cercetarea de dezvoltare formală a unităților de cercetare-dezvoltare și cercetarea pentru dezvoltare informală sau ocazională a altor unități.

Inovarea

Inovarea este un concept și un mod de acțiune specific, care a fost analizat și definit în Manualul Oslo [70]. Manualul distinge inovarea Tehnologică de Produs și inovarea de Proces, prescurtate împreună, inovare TPP:

inovare tehnologică de produs – punerea la punct/comercializarea unui produs mai performant cu scopul de a furniza consumatorului servicii în mod obiectiv noi sau ameliorate;

inovare tehnologică de procedeu – punerea la punct/adoptarea de metode de producție sau de distribuție noi, sau în bună măsură ameliorate. Ea poate face să intervină schimbări care afectează separat sau simultan materialele, resursele umane sau metodele de lucru.

Epistemologii, cercetătorii și analiștii activității științifice nu s-au mulțumit cu simpla împărțire în cercetare fundamentală și cercetare aplicativă și au căutat să delimiteze tipurile de cercetare științifică în funcție de numeroase alte criterii.

Clasificarea epistemologică a cercetărilor științifice

După tipul de orientare al cercetării:

cercetări orientate către concluzii;

cercetări orientate către decizii.

După finalitatea științifică (Tab. 3):

exploratorie;

explicativă;

descriptivă/ de înțelegere;

predictivă/ de prognozare;

de inginerie.[14, 23, 33, 67, 129]

Tabelul 3. Clasificarea cercetărilor științifice în funcție de finalitatea lor

După tipul de suport:

cercetarea documentară;

cercetare empirică (bazată pe experiment) [107].

Această clasificare, pe lângă altele, face și distincția dintre cercetarea istorică, cercetarea bibliografică și analiza de conținut de cercetarea făcută în laborator sau pe teren.

Trebuie menționat faptul că în clasificarea cercetărilor cercetarea bibliografică apare destul de rar, deoarece are un statut aparte (să furnizeze informații), dar ea trebuie luată în considerare, în lucrările de cercetare ocupând un loc particular.

Cercetarea bibliografică poate fi:

signaletică sau semnalistică ‒ adună toate informațiile despre subiectul dat;

analitică ‒ presupune o analiză de conținut;

critică – adăugă fiecărei publicații o parte critică [22].

După locul unde se produce cercetarea:

cercetare de laborator;

cercetare de teren.[23, 33]

După mărimea (amploarea) și locul de desfășurare al cercetării:

de laborator;

la scară pilot;

la scară industrială.[97]

În funcție de interdisciplinaritate, în sensul combinării mai multor abordări sau paradigme:

multidisciplinară – constă în alăturarea sau suprapunerea cercetărilor efectuate asupra aceluiași „obiect” de către cercetători din domenii diferite, cercetători care au diferite puncte de vedere și abordări specifice. Raportarea cercetătorului la problema de cercetat se face din perspectiva disciplinei sale iar rezultatul este încorporarea rezultatelor disciplinelor separate;

interdisciplinară – realizată de cercetători din domenii diferite dar dintr-o perspectivă comună, indiferent de natura disciplinelor pe care le acoperă cercetătorii. Aceasta impune schimburi de metode și confruntări care conduc la îmbogățirea rezultatelor prin punerea în comun a experienței din diferite discipline.

transdisciplinară – reprezintă o cercetare ce ajunge la un nivel ridicat de abstractizare adică de separare a elementelor/proprietăților cu scopul de a le considera aparte. [105]

Pornind de la ansamblul de obiective prezentat (Tab.4).

Tabelul 4. Tipologia cercetării în funcție de obiective

Cercetare descriptivă – descrie fapte, obiecte, evenimente, comportamente etc., utilizând diferite strategii de observare ca studiul de caz, analiza de conținut, ancheta, studiul comparativ etc.;

Cercetare experimentală – caută să explice un fenomen, o relație dintre cauză și efect etc. prin aplicarea și măsurarea unor variabile;

Cercetare-acțiune (action research) – se caracterizează prin intervenția cercetătorului chiar în timpul cercetării în scopul transformării realității. O adevărată cercetare-acțiune urmărește două scopuri: obținerea de noi cunoștințe și schimbarea realității prin acțiune (intervenție);

Cercetare teoretică – urmărește să teoretizeze, utilizând exclusiv o analiză conceptuală bazată pe reguli logice. Unii specialiști consideră că acest tip de cercetare poate fi doar o etapă în demersul cercetării. [25, 79, 129].

Condițiile necesare pentru diferite tipuri de cercetare

Lucrările științifice diferă în funcție de conținut, de originalitate, de densitate, aria de cuprindere etc. și pot fi elaborate prin diferite tipuri de cercetare, pentru care sunt necesare anumite condiții fundamentale (Tab.5). [23, 33, 92]

Tabelul 5. Condițiile fundamentale necesare pentru elaborarea diferitor tipuri de lucrări științifice

Criteriile unei lucrări academice

O lucrare științifică trebuie să satisfacă criteriile unei lucrări academice: cercetare, studiu, analiză, produs software, ce abordează un subiect sau o temă și care reprezintă o investigație originală, comparativă sau o implementare a unor metode, tehnici în vederea obținerii unor rezultate sau a unor concluzii în domeniul cunoașterii [6].

Tipuri de lucrări științifice (redactate în forma finală – full paper)

Articol original (publicat în revistă de specialitate sau în proceedings al unei conferințe);

Articol didactic (publicat în revistă de specialitate sau în proceedings al unei conferințe);

Studiu de specialitate (publicat în revistă de specialitate sau în proceedings al unei conferințe);

Revistă de specialitate ‒ publicație de articole științifice de specialitate sau lucrări ale unei conferințe;

Revista de popularizare ‒ publicație de articole de popularizare a informațiilor și cercetărilor științifice;

Proceeding ‒ culegere de articole științifice prezentate la o conferință;

Carte / monografie ‒ publicație prin expunerea unor teme din punct de vedere teoretic și practic;

Teză de doctor/doctor habilitat ‒ lucrare științifică ce expune rezultatele unor cercetări într-o anumită temă pentru obținerea titlului științific de doctor/doctor habilitat (Dr., Dr.hab.);

Teză de disertație ‒ lucrare științifică ce expune un studiu de specialitate într-o anumită temă pentru obținerea titlului științific de master (M.Sc.).

Lucrare de licență ‒ lucrare științifica ce expune un studiu de specialitate într-o anumită temă pentru obținerea diplomei de licență, licențiat(B.Sc.).

Nu sunt incluse în aria cercetării științifice activități precum:

testarea și analiza rutiniera de materiale, componente sau procese;

elaborarea de manuale, traduceri, politici, sinteze, crestomatii sau alte materiale de predare-învățare și/sau expertiză profesională care nu se bazează pe propria cercetare științifică originala.

Ce este teza de doctorat

Criteriile pe care le întrunește o lucrare pentru a fi considerată teză de doctorat sunt prezentate în tabelul ce urmează (Tab.6) [45, 84 ].

Tabelul 6. Puncte de vedere ce este o teză de doctorat

Metodele de cercetare

O metodă adevărată, care permite descoperirea lumii adevărate, este acel demers care, studiind un anumit subiect, face distincții precise de tipul: adevărat/fals, real/ireal, obiectiv/subiectiv etc.

Metoda stabilește distincții, permite stabilirea de raporturi, de limite, înfruntă inacceptabilul și este cel mai promițător “instrument” al cercetătorului.

Clasificarea metodelor de cercetare

Metodele de cunoaștere științifică includ așa-numitele metode universale, adică moduri universale ale gândirii, metode științifice generale și tehnici specifice pentru anumite zone ale științei.

Toate metodele utilizate în cunoașterea științifică, pot fi divizate în metode științifice generale și speciale [129]. Metodele științifice generale sunt folosite în toate domeniile științei, iar cele speciale sunt specifice pentru anumită zonă a științei (Fig.1).

Figura 1. Clasificarea metodelor de cercetare științifică

Metodele de cercetare pot fi clasificate și după amploarea aplicării în procesul de cercetare științifică (Fig. 2) [105].

Figura 2. Clasificarea metodelor după amploarea aplicării în procesul cercetării științifice

Metodele de cercetare pot fi clasificate și după raportul dintre cunoașterea empirică (cunoștințe dobândite din experiență, cunoștințe experimentale) și cunoașterea teoretică, care constă în cunoașterea esenței fenomenelor și a conexiunilor lor interne (Fig.3) [128].

Figura 3. Clasificarea metodelor de cunoaștere științifică după raportul cunoașterii empirice și teoretice

Fiecare ramură a științei folosește metode științifice concrete, speciale datorită esenței obiectului de studiu. Dar în multe cazuri, metodele caracteristice unei anumite științe sunt folosite și în alte științe. Acest lucru se datorează faptului că obiectele de studiu ale acestor științe, se supun de asemenea, și legilor științei respective.

Raportul dintre metodele științifice generale poate fi prezentat schematic în figura ce urmează (Fig.4) [115].

Metoda ascensiunii de la abstract la concret este divizarea condiționată a obiectului de cercetare, descrierea proprietăților sale printr-un set de concepte și caracteristici, transformându-le într-un set de abstracții mental fixe, a definițiilor unilaterale. Apoi recuperează obiectul în sine, acesta este jucat în toate fațetele sale, dar în procesul de gândire.

Metoda de idealizare. Această metodă se aplică pentru simplificarea sistemelor și proceselor complexe, ceea ce permite de a exclude din procesul observației acele calități și relații ale obiectului care fac dificilă înțelegerea esenței procesului studiat. Această metodă presupune construirea unui obiect ideal inexistent în realitate.

Metoda de formalizare constă în prezentarea conținutului și structurii obiectului studiat în formă de simboluri: simboluri matematice, formule chimice și fizice etc.

Metoda observării constă în perceperea senzorială a informațiilor obiective despre comportarea obiectul studiat în condiții reale. Se bazează pe activitatea organelor de simț ale omului.

Experimentul ca metodă de cercetare implică studiul unui fenomen în formă pură și permite explorarea proprietăților obiectelor de studiu atât în condiții naturale cât și în condiții extreme. Experimentul poate fi repetat pentru a testa și valida rezultatele obținute.

Metoda comparativă constă în modelarea obiectului de studiu și relevarea diferențelor și asemănărilor caracteristicilor lui în baza modelelor respective.

Metoda analogiei. Această metodă implică o analogie bazată pe stabilirea de similitudine între mai multe obiecte pe un număr de caracteristici esențiale, prezența la unul dintre obiectele cercetare o anumită trăsătură.

Metoda de abstractizare constă în eliminarea din considerare, în timpul investigațiilor, a caracteristicilor irelevante ale obiectului cercetat și în concentrarea pe cele mai importante caracteristici ale lui.

Metoda inducției permite a formula teorii științifice pe baza unor date empirice și este bazată pe experiență și experiment.

Metoda deducerii justifică din punct de vedere teoretic concluziile obținute prin inducție, reduce caracterul lor ipotetic, transformându-le în cunoștințe credibile.

Figura 4. Raportul dintre metodele de cercetare științifice generale

Conform aspectelor abordate se disting metode de cercetare calitative și cantitative.

Metode calitative

Categoriile metodelor calitative:

biografia ‒ studiul unui sigur individ și al experiențelor acestuia, așa cum sunt relatate cercetătorului sau găsite în documente și/sau arhive; aici sunt incluse biografii, autobiografii, povestiri ale vieții și istorii orale.

fenomenologia ‒ studiul semnificației experienței unui fenomen împărtășite de către mai mulți indivizi. Cercetătorul reduce datele adunate din interviuri lungi (care descriu experiența împărtășită de către mai mulți indivizi) la o semnificație centrală sau la esența experienței.

teoria fundamentală ‒ cercetătorul generează o schemă analitică abstractă a unui fenomen, o teorie ce explică acțiunea, interacțiunea sau procesul. Această analiză apare prin colectarea datelor de interviu, cu realizarea mai multor vizite pe teren (eșantionare teoretică), încercând dezvoltarea și interrelaționarea categoriilor de informații prin intermediul unei comparații constante, în final elaborându-se o teorie specifică contextului.

etnografia – studiul unei culturi sau unui grup social (sau al unui individ/indivizi din cadrul unui grup), bazat în primul rând pe observații și pe o perioadă prelungită de timp petrecut de către cercetător pe teren.

studiul de caz ‒ este o investigație a unor sisteme interdependente (legate unele de altele) cu concentrarea pe un caz sau pe o anumită problemă. Studiul calitativ de caz, bazat pe diverse instrumente colectoare de date, asigură o investigație în profunzime. [16, 73, 107, 124, 125]

Principalele tehnici de abordare în metodele de cercetare calitative, obiectivul general pe care îl urmărește, precum și avantajele acestora sunt expuse în tabelul de mai jos (Tab.8) [128, 136].

Interacțiunile în cadrul metodelor calitative se prezintă așa cum urmează în figura ce urmează (Fig.5) [129].

Figura 5. Legăturile în cadrul metodelor calitative

Tabelul 7. Principalele tehnici de abordare în metodele de cercetare calitative pentru culegerea de date

Metode cantitative

Cercetarea prin culegerea de date cu ajutorul metodelor cantitative (denumită prescurtat cercetarea cantitativă) este un proces sistematic, obiectiv și precis în care pentru obținerea de informații despre un anumit subiect sau despre o anumită temă sunt folosite datele numerice. Cercetarea cantitativă se bazează pe procese deductive și ca urmare verifică teorii, spre deosebire de cercetarea calitativă, care are o tendință inductivă și generează teorii.

Cercetarea cantitativă este obiectivă, deductivă și generalizabilă. Abordările calitative conduc la obținerea unei cantități foarte mari de informații, dintre care, de obicei, foarte multe sunt neprevăzute (Tab.9) [64, 96, 115, 116]. Aplicarea metodelor de cercetare calitative și celor calitative în măsură decisivă este determinată de dimensiunea planificată pentru măsurare și apreciere. [23, 50]

Abordările cantitative se bazează pe un corp teoretic care permite formularea de ipoteze, obțin mai puține informații, dar despre un număr mare de variabile și au o validitate superioară.

Menționăm că un instrument specific abordării calitative denumit chestionar se folosește cu succes și în cazul abordărilor cantitative, în situația interogării unui număr mare de subiecți.

Celălalt instrument folosit în abordările cantitative este experimentul.

Tabelul 8. Abordarea calitativă versus abordarea cantitativă

Metode combinate (mixte)

Pentru complementaritatea metodelor calitative și cantitative și pentru utilizarea lor combinată se dau diferite argumente, dintre care:

argumente pragmatice;

argumente metodologice;

argumente tehnice;

argumente epistemologice.

Utilizarea metodelor combinate, interdisciplinare duce la eliminarea deficiențelor de abordare în studii care implică probleme etice, de mediu, sociale, legislative etc. [128].

Strategia cercetării

Planificarea strategică a cercetării

Planificarea strategică a cercetării după Hazelkorn, [97] grafic este prezentată în figura ce urmează (Fig.6).

Figura 6. Planificarea strategic a cercetării

Factorii cu impact asupra strategiei de cercetare

Strategia de planificare este influențată atât de factorii interni cât și de cei externi (Tab.10). [9]

Tabelul 9. Factorii externi și factorii interni cu impact asupra strategiei de cercetare

Etapele cercetării științifice

Cercetarea ca activitate include următoarele lucrări:

recunoașterea problemelor și situațiilor-problemă;

identificarea originii lor, proprietăților, conținutului, aspectelor și legităților de dezvoltare;

stabilirea locului acestei probleme și situații (atât în sistemul de cunoștințe științifice cât și practici);

găsirea de modalități, mijloace și posibilități de utilizare a noi cunoștințe cu privire la această problemă;

elaborarea variantelor de soluții a problemei;

alegerea soluțiilor optime după criterii de performanță, optimalitate și eficiență. [78, 79]

În practică, toate aceste lucrări sunt într-o conexiune strânsă (Fig.7). [78]

Figura 7. Conexiunile cercetării științifice

Procesul de cercetare se prezintă prin succesiune de faze pentru construirea, rezolvarea și comunicarea rezultatelor unei cercetări.

În fond, o cercetare științifică se constituie pe următoarele faze principale: observarea unui fapt, formularea unei probleme și întrebărilor la care trebuie găsite răspunsuri, explicații etc.; propunerea unei ipoteze și elaborarea proiectului de cercetare; punerea în aplicare a proiectului și realizarea unui experiment controlat (acel în care prin anumite tehnici se pot înlătura variabilele, ce pot ”masca” rezultatul) pentru a testa validitatea ipotezei; elaborarea documentului final și comunicarea rezultatelor (redactarea textului studiului de cercetare, evidențierea contribuțiilor teoretice și aplicative, precizare a limitelor și sugerarea unor direcții posibile de cercetare) (Fig.8). [125, 128]

Figura 8. Fazele cercetării științifice

Conținutul activităților și pașii parcurși la fiecare etapă diferă, atât ca volum cât și ca profunzime (Fig.9). [107].

Figura 9. Conținutul activității de cercetare la diferite etape

Orice investigație științifică pornește de la o problemă încă nerezolvată sau de la una parțial rezolvată. În acest sens, este foarte important ca formularea temei de cercetare să reflecte clar aspectul problemei care urmează a fi rezolvată. De acest lucru are grijă conducătorul științific căruia i se va încredința îndrumarea cercetării. El va asigura și încadrarea temei de cercetare în tematica de bază a unității de cercetare primare.[56, 126, 127]

Cercetarea este un proces ciclic [4, 127, 136]. Întotdeauna începe cu o problemă sau întrebare fără răspuns, definirea scopului, colectarea, analiza și interpretarea datelor (Fig.10).

Figura 10. Procesul ciclic al cercetării științifice

Rezolvarea unei probleme în cercetarea științifică se face gradual, în etape care diferă după conținut și întrebările de răspuns (Tab.11) [10, 25, 107].

Tabelul 10. Algoritmul procesului de rezolvare a problemei

Rezolvarea problemelor implică operațiuni mentale specifice: înțelegerea, analiza, sinteza și verificarea (Tab.12) [14, 125].

Tabelul 11. Operațiunile mentale specifice rezolvării problemelor

Cercetarea științifică presupune:

Observare, descriere a unui fenomen sau grup de fenomene

Formularea unei ipoteze pentru explicarea fenomenului

Utilizarea ipotezei pentru prefigurarea altor fenomene sau unor noi observații, sau derularea unui program experimental (experimente independente)

Confirmarea experimentală a ipotezelor poate conduce la o nouă teorie (lege, model) (Fig.11). [128]

Figura 11. Interrelațiile instrumentelor de bază ale metodei științifice

Observația științifică

Observația este poate cel mai utilizat instrument, deoarece el are izvorul într-o practică curentă, obișnuită, a oricărui individ. Observația obișnuită înseamnă totuși mult mai puțin în comparație cu observația științifică, ca instrument al metodologiei cercetării.

“Contemplarea metodică” asupra realității și datelor, faptelor și cunoștințelor realizează perceperea realității așa cum este ea. Trebuie să permită transferul informațiilor în sistemul rațional-logic și interpretativ al cercetătorului printr-un limbaj specializat.

Observația depinde de:

calitățile și performanțele organelor de simț ale cercetătorului;

nivelul cunoștințelor și experiența acumulate de cercetător;

nivelul de dotare și calitatea aparaturii de cercetare disponibile;

maniera de sistematizare a cercetătorului formată;

receptivitatea culturală față de cercetare.[16, 64]

Este un proces continuu, realizat pe întreg parcursul cercetării. Obligă la relaționarea între abordarea sistemică, holistică și individualizat-structurată, între cea cauzal-deterministă și cea hermeneutic-teleologică.

Avantajele observației sunt:

este o sursă important de informații pentru analiza comportamentelor;

prezintă o autenticitate mai mare față de interviu;

permite evidențierea proceselor și a legăturilor dintre diferite activități;

necesită resurse materiale limitate, cu excepția aparaturii de înregistrare (audio, video). [23, 136]

Dezavantajele observației sunt:

nu toate grupurile de studiat acceptă un observator;

persoanele observate pot să-și modifice (voluntar sau involuntar) comportamentul din cauza prezenței observatorului;

prezența aparaturii de înregistrare poate constitui un factor de stres pentru persoanele observate;

este dificil de a obține informații personale sau despre percepții ale persoanelor;

interpretarea observațiilor poate fi dificilă;

pregătirea și desfășurarea observațiilor pot deveni, în timp, costisitoare. [23, 136]

Ipoteza

Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce;

Presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc.

Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se poate demonstra o nouă teorie.[28].

Caracteristicile ipotezei:

este o afirmație/propoziție (NU întrebare, NU problemă!);

lansează ideea unei posibile relații dintre factorii care vor fi studiați și criteriul de raționament (sau factorul rezultant);

enunțată, orientează alegerea titlului studiului;

studiile descriptive nu se bazează pe ipoteză – ele o lansează;

studiul trebuie să aducă argumente (inclusiv statistice) pentru a demonstra că ipoteza (cel mai frecvent (ipoteza nulă) este sau nu adevărată!

este corect din punct de vedere metodologic: un studiu – o singură ipoteză. [5, 16]

Grafic, demersul formulării ipotezei poate fi prezentat astfel (Fig. 12). [125]

Figura 12. Demersul formulării ipotezei

Experimentul

Elemente specifice în strategia experimentală

Experiment și experiență

Modelare experimentală

Factori de influență

Parametru de optimizat. [23, 39, 83]

Proiectarea experimentală (planning experimental design)

Organizarea, planificarea muncii experimentale pentru:

Colectarea maximului de informații cu un număr minim de experiențe (eficient, rațional și economic)

Identificarea factorilor care afectează procesul analizat

Eventual, modelarea cantitativă, matematică a relațiilor intrare-ieșire pentru obținerea unei relații funcționale (statistic)

Proiectarea experimentală – proiectare statistică. [14,83]

Modelare experimentală

Studiul sistemului real complex prin simulare ‒ stabilirea unei corespondențe cu un sistem-model mai simplu, care deține doar proprietățile esențiale ale sistemului real.

O corespondență obiectivă între sistemul real și sistemul-model oferă posibilitatea ca, în anumite privințe, sistemul model să poată înlocui sistemul real, conform unor reguli de trecere de la informațiile obținute pe model la informațiile pe sistemul real (Fig.13) [129].

Programe pre-experimentale

Se disting următoarele tipuri de programe de experimentare:

one-shot experimental Case Study (validare internă mică);

design pretest-posttest pe un grup (pre-examinat, testat, examinat). Determină influența unei singure variabile, măsură a schimbării;

comparare de grup static. Determină influența unei variabile asupra unui grup și nu asupra altuia. Nu determină pre-echivalența experimentală a grupurilor;

design pretest-posttest cu un grup de control;

Solomon four-group Design. Cercetarea cu patru grupe se aplică pentru investigarea unui posibil efect al pretestării. Dă indicații asupra gradului în care pretestarea poate afecta răspunsurile. [4, 83, 106]

Schemele diferitelor tipuri de cercetare experimentală sunt relatate în anexa 1-9.

Figura 13. Strategia experimentării

Matricea de experimentare

Figura 14. Matrice de experimentare [23]

Planuri factoriale (factorial design)

Experimente monofactoriale:

varierea unui singur factor odată (o variabilă independentă X1)

ceilalți factori (variabile independente) – constanți

optimizare față de un singur factor

interacțiuni?

ne-economic.

Experimente factoriale:

permit varierea simultană a mai multor factori, după un anumit algoritm

obținerea optimului global

studiul interacțiunilor dintre factori

economic.

Planuri factoriale 2k:

k variabile independente X

2 nivele de variație pentru fiecare variabilă independentă:

Superior (+, +1, 0, etc.)

Inferior (-, -1, etc.)

numărul de experiențe: N = 2k (22 = 4 exp.; 23 = 8 exp.; 24 = 16 exp.)

pentru k>4 – planuri factoriale fracționate

pentru mai mult de 3 nivele de variație pentru fiecare variabilă – număr foarte mare de experiențe de efectuat. [33, 27, 47]

Sisteme expert (Computer aided planiing and desing)

Sisteme capabile să ”învețe” reguli din grupuri training pentru a le aplica pe grupuri test.

Rețele neurale – Artificial Neuronal Network – ANN

Sisteme FUZZI LOGIC (neural adaptive fuzzy model)

sisteme de capacități de prelucrare a creierului uman;

tehnici de optimizare care depășesc limitările modelelor regresionale (funcții sigmoide de corelație);

instrumente de recunoaștere a tipului de variație a variabilelor (”pattern recognition”). [16, 54, 55]

Recomandări:

este necesar de a organiza munca experimentală (programe experimentale)

de a executa experiențele din program:

replicate (media a minim 3 experiențe, în exact aceleași condiții experimentale)

ordine aleatorie

stabilirea erorii experimentale

de a fixa variabile de control (grupuri de control). [68]

Prelucrarea, analiza și interpretarea rezultatelor

Observația statistică a fenomenelor reale presupune înregistrarea caracteristicilor elementelor observate, în rezultatul căreia se obțin DATE STATISTICE = material faptic brut.

Prelucrarea statistică presupune aplicarea unui set de operații efectuate prin procedee și tehnici de lucru specifice. În rezultat se obțin INFORMAȚII STATISTICE = material faptic net.

Etapele demersului statistic (Fig.15) [41].

Figura 15. Etapele demersului statistic

Cercetarea în medicină

Medicina clinică versus cercetarea clinică

Necesitatea cercetării clinice este determinată de faptul că medicul practician are nevoie de informații științifice riguroase pentru practica curentă (Evidence based medicine):

Care este algoritmul diagnostic cel mai eficient pentru bolnavul X?

Care este sensibilitatea și specificitatea metodei X de diagnostic?

Care este mortalitatea și morbiditatea legată de folosirea metodei X?

Care este probabilitatea ca bolnavul X cu o simptomatologie dată să prezinte boala Y?

Care sunt șansele ca bolnavul cu boala X să se vindece sau să prezinte o evoluție favorabilă?

Care este cel mai bun tratament pentru bolnavul X? Tratamentul medical sau intervenția chirurgicală?

Care sunt șansele ca medicația administrată să determine reacții adverse?

Cât va mai trăi bolnavul X? [14, 43, 49, 52]

Necesitatea cunoașterii metodei științifice de către medicii practicieni (clinicieni, igieniști, epidemiologi, farmaciști)

Medicina este o știință și cunoștințele medicale se bazează pe aplicarea metodei științifice;

Cunoștințele medicale se înnoiesc într-o proporție de 50% la 10 ani;

Selecție a datelor relevante din literatură;

Aportul clinicienilor/igieniștilor/epidemiologilor la dobândirea unor cunoștințe noi. [9, 34]

În SUA, cercetarea clinică intră în programul unui medic rezident; în Olanda și Regatul Unit (UK) mulți medici înainte de a intra într-o specialitate fac cercetare clinică (teza de doctorat); întreprinderile din industria farmaceutică, firme de monitorizare a studiilor clinice oferă multe locuri de muncă în cercetare.

Cercetarea în medicină este:

fundamentală

clinică.

Domeniile principale în cercetarea medicală

Domeniile principale în cercetarea medicală și farmaceutică cuprinzând cavasitotalitatea lucrărilor medicale (lucrări originale, studii de caz, editoriale, recenzii, teze) sunt:

descrierea unui fenomen de sănătate;

evaluarea unui procedeu diagnostic;

evaluarea unei abordări terapeutice;

cercetarea unor factori de risc și/sau prognostici:

factori de risc;

factori protectivi;

factorii de care trebuie să se țină cont în interpretarea valorii criteriilor de evaluare.[7, 14,]

”Șansele” cercetării în medicină

Cele patru «șanse» ale cercetării în medicină:

Șansa 1 (lovirea mingii):

cea care poate declanșa o cercetare reușită;

constatarea unui fapt pentru care nu au fost furnizate încă explicații;

cercetătorul este ”pregătit„ să observe acest fapt, dispune chiar de un mic arsenal metodologic.

Șansa 2 (mișcarea):

dorința de a satisface curiozitatea, căutarea permanentă, observarea continuă a ceea ce este în jur;

o sensibilitate aparte față de noutate, față de ceea ce poate constitui element al mirării și interogării.

Șansa 3 (spiritul de a fi pregătit):

anticiparea a ceva care ar trebui să se întâmple, să apară.

Șansa 4 (acțiunea individuală):

implicarea cercetătorului în căutarea șanselor sale de a inova, descoperi, reuși în demersul pe care vrea să-l inițieze sau să-l ducă la bun sfârșit cu rezultate bune. [94,102]

Tipologia studiilor medicale

Cercetarea în medicină poate fi organizată după diferit design [4]:

Studiu observațional

descriptiv

transversal

longitudinal

analitic

retrospectiv

prospectiv

Studiu experimental.

Studiul observațional descriptiv.

Caracteristici:

Descrie evenimente care se produc;

Investigatorul urmărește evenimentul fără a interveni pentru a-l modifica; [14]

Exemplu: Distribuția unei boli într-o colectivitate:

Prevalența infecției cu HIV la consumatorii de droguri intravenos

Compararea seropozitivității la cei care utilizează în comun ace/seringi versus utilizatorii “individuali”.

Prevalența hipoacuziei la persoanele expuse profesional la zgomot

Compararea gradului de pierdere a auzului la cei care folosesc sau nu mijloace de protecție individuală.

Tipuri:

Transversal

bolnavul este văzut o singură dată

Exemple: 1. Este intoxicația cu plumb influențată de apropierea locuinței de o cale rutieră cu trafic intens?

2 loturi; la final: compararea rezultatelor

2. Este prevalența HIV influențată de utilizarea în comun a acelor / seringilor?

2 loturi; la final: compararea rezultatelor.

3. Este prevalența pneumoconiozelor influențată de particularitățile de funcționare a sistemului de ventilație?

2 loturi; la final: compararea rezultatelor.

Longitudinal

bolnavul este văzut de cel puțin 2 ori, la anumite intervale de timp

Exemple: 1. Este prevalența HIV influențată de utilizarea în comun a acelor / seringilor?

1 lot – se determină seropozitivitatea HIV

se repetă determinarea la 1 an – se apreciază dacă au apărut cazuri noi.

2. Este administrarea tratamentului profilactic cu preparate complexe de Fe bivalent eficientă în profilaxia anemiilor feriprive la adolescente?

1 lot – se determină nivelul feritinei serice

se repetă determinările la intervalul de 1, 6 și 12 luni după tratament.

3. Este prevalența afecțiunile glandei tiroide influențată de consumul sării iodate?

1 lot – se determină ultrasonografic starea glandei tiroide

se repetă investigarea la 12 luni de consum al sării iodate

Studiul analitic

Caracteristici:

Apreciază (în) existența unei relații de cauzalitate între două fenomene;

Exemplu: Administrarea unui medicament – ameliorarea / vindecarea bolii.

Apreciază (în) existența unei relații de cauzalitate între un factor de risc și apariția unei boli

Exemplu: Factorii incriminați în infecția cu HIV.

Tipuri:

Retrospectiv

Tip cohortă

Exemplu:Terapia chelatoare la copiii intoxicați cu plumb poate influența instalarea HTA la vârsta de adult tânăr?

Se studiază evidențele medicale din urmă cu 15 ani – se extrag datele de identitate ale copiilor cu intoxicație cu plumb

2 loturi: cu terapie chelatoare; fără terapie chelatoare

Se măsoară TA actuală – se apreciază comparativ, la cele 2 loturi

Tip caz-control

Exemplu:Se asociază leucemia cu expunerea la pesticide?

2 loturi

Lot de studiu: bolnavi cu leucemie

Lot-martor: fără boală; aceleași condiții cu lotul 1

Se apreciază procentul de expunere la pesticide, la cele 2 loturi

Se compară expunerea la pesticide la lotul de studiu versus lotul martor

Prospectiv:

Exemplu: Intoxicația cu plumb a copilului predispune la HTA la vârsta de adult?

Lot de copii – se determină concentrația serică a Pb

Aceiași pacienți, la vârsta de adult tânăr – se măsoară TA

Se compară frecvența HTA la foștii copii cu concentrație crescută de Pb cu frecvența HTA în populația generală

Exemplu:Utilizarea în comun de ace / seringi – factor de risc pentru infecția cu HIV?

Lot de subiecți dependenți de droguri intravenos administrate cu ace / seringi comune – proporția infectaților cu HIV

Aceiași pacienți, 12 luni mai târziu – proporția infectaților cu HIV

Se compară proporția infectaților cu HIV după 1 an de utilizare ace / seringi comune cu cea inițială

Studiul experimental

Pentru testarea eficienței unor terapii.

Tipuri:

Randomizat [18]

trial orb randomizat:

trial dublu orb randomizat:

Seriat [19]:

Fiecare pacient este totodată propriul martor

Aplicabil în bolile cronice

Se administrează succesiv, perioade egale, cu perioade de pauză:

Se compară eficiența terapeutică la cele două perioade

Avantaj: omogenitate.

Tipologia studiilor aplicate la diferite etape ale procesului de cercetare în medicină și farmacie este prezentată în Fig. 16.

Figura 16. Definirea tipurilor de studii științifice medicale

Trialul clinic

Trialul clinic se utilizează în cazurile expunerii provocate de experimentator la un agent exterior. Sunt studii de cohortă intervenționiste, nu observaționiste [7, 10].

Trialul clinic:

compararea unui tratament versus alt tratament

compararea unui tratament versus placebo;

compararea unei metode de diagnostic versus altă metodă;

compararea unor tratamente;

compararea unor servicii de sănătate;

compararea unor programe de educație de sănătate. [54, 55, 56,]

Trăsături generale:

selecție randomizată;

existența unui grup de control corespunzător;

variabila independentă este reprezentată de tratament. [65, 71]

Tipurile de trial:

trial orb randomizat

pacientul nu știe dacă se administrează medicament A sau B / medicament sau placebo

trial dublu orb randomizat:

nici pacientul nici experimentatorul nu știe dacă se administrează medicament A sau B / medicament sau placebo. [19, 88, 103]

Metode de randomizare

Tabele de numere întâmplătoare sau programe de computer ce alocă întâmplător numere;

Numărul x de subiecți este împărțit la 2 sau 3 (prima jumătate, a doua jumătate) în funcție de numărul de brațe ale experimentului;

După randomizare se comunică clinicianului, de cele mai multe ori în plic închis;

Tabletele sunt în cutii identice, indiferent dacă sunt placebo sau nu;

În articol trebuie descris exact metoda de randomizare, deoarece sunt autori care înțeleg randomizarea în sens larg;

”Datul cu banul” sau cărțile de joc sunt alte metode de randomizare, dacă se dă de 10 ori cu banul acesta nu va cădea de 5 ori banul și 5 ori stema. Există chiar posibilitatea (½)10 =0,00977 să cadă doar banul sau doar stema;

Randomizarea nu exclude apariția din întâmplare a unor diferențe ce pot fi statistic semnificative (p=0,05= 1 șansa din 20 ca o diferență statistic semnificativă între medicații să fie pur întâmplătoare);

Randomizare stratificată − randomizare pentru un parametru apoi pentru un alt parametru;

Randomizare în blocuri − la fiecare 10 subiecți 5 vor primi tratament, 5 – nu;

Randomizare individuală sau de grup:

pentru studii privind eficiența medicațiilor la persoane care nu interacționează randomizarea individuală este convenabilă;

pentru studii psihosociale, investigarea serviciilor de sănătate, în care interacționarea dintre subiecți poate altera rezultatul, randomizarea de grup este mai bună;

dezavantaj: puterea statistică este mai mică:

acest dezavantaj se poate elimina dacă se face un pre-trial care să ateste că nu este nici o diferență între grupuri;

Design încrucișat sau paralel

cel mai frecvent design folosit este cel paralel;

design încrucișat: același individ primește randomizat mai întâi un tratament apoi celălalt tratament:

Avantaj: număr necesar mai mic (1/2) de subiecți și scad variațiile individuale ce pot influența eficiența medicației – subiectul este propriul său control;

Analiza se face în perechi 2/2;

Randomizare la distanță.[4, 17, 18, 54]

Martor adecvat

Grupul martor (trial controlat)

Trial fără grup martor (propriu martor) – explicații alternative

ameliorare spontană;

evoluția fluctuantă a bolii (hepatita cronică B și C);

dorința de a plăcea (efect Hawthorne)

Efectul Hawthone – cei înrolați în studiu tind să meargă mai bine indiferent de intervenție/medicație (fabrica în care productivitatea a crescut indiferent de regimul de lumină folosit);

Regresia spre medie (regression to the mean)

TA 140/100 la măsurarea inițială la repetare este normal. [60]

Procedeele și tehnicile de analiză statistică, specifice pentru investigațiile clinico-epidemiologice

În investigațiile clinico-epidemiologice se utilizează următoarele procedee și tehnici de analiză statistică:

sistematizarea materialului faptic brut – se realizează prin procedee de centralizare și grupare statistică, în funcție de parametri și niveluri, în urma cărora se obțin indicatorii primari și seriile de date statistice;

determinarea formele de repartizare;

calcularea indicatorilor derivați în funcție de forma de repartizare cu exceptarea valorilor excesive, cum ar fi indicatorii valorilor centrale, dispersiei și variației, indicatorii intensivi și extensivi, coeficienții Stiudent, Fișer, etc.;

măsurarea influenței factorilor mediului existențional asupra variației fenomenelor – prin analiza dispersională;

măsurarea intensității legităților statistice prin folosirea procedeului de covariație și corelație;

determinarea tendinței modificărilor prin aproximarea modelelor de trend, folosindu-se procedeul ajustării statistice;

prognosticarea fenomenelor folosindu-se metodele tradiționale de extrapolare statistică prin procedeul analizei regresionale (morbiditatea), estimarea riscului exercitat de substanțele chimice (evaluarea calității mediului ocupațional) și prin procedeul prognosticării noncomputerizată (pentru prognosticarea stării funcționale a organismului muncitorilor);

estimarea parametrilor și verificarea ipotezelor statistice, prin efectuarea procedeelor inferențiale;

prezentarea datelor statistice – se realizează prin procedee tabelare și grafice.

Medicina bazată pe evidențe (dovezi)

În practica de zi cu zi încercam sa ne bazăm pe cele mai bune dovezi existente la momentul respectiv, însă nu toate dovezile sunt la fel de bune (principiul piramidei dovezilor), iar dovezile nu reprezintă întotdeauna unicul pilon pe care se bazează decizia clinica.

Cei 5 pași ai practicării MBD:

Formularea unei întrebări “specifice”

Căutarea celor mai valoroase dovezi științifice cu privire la aspectul în discuție

Evaluarea critică a dovezilor științifice existente în acest moment

Aplicarea în practică a informațiilor relevante, ținând cont de simțul clinic și de valorile și preferințele pacientului

Evaluarea întregului proces de mai sus din punct de vedere al eficacității și al eficienței. [88]

Principiile fundamentale ale medicinii bazate pe dovezi (MBD)

Abordare empirică

Bazată pe cercetarea științifică

Bazată pe gândirea critică

Utilizează literatura științifică de sinteză

Implică evaluarea critică a dovezilor

Utilizează informații științifice ‘’de calitate“ . [4, 14, 42]

Nivelul probelor științifice și gradarea recomandărilor

Clasificarea nivelului probelor și recomandărilor este expusă în Tab.13. [5]

Tabelul 12. Clasificarea nivelului probelor științifice

Nivelul probelor științifice: caracterizează puterea studiului de a răspunde la problema pusă la începutul cercetării.

Gradarea recomandărilor – decizia diagnostică sau terapeutică precizată în funcție de puterea probelor științifice furnizate de datele din literatura medicală și avizul profesioniștilor.

American College of Chest Physicians propune 5 argumente pentru aprecierea puterii probelelor științifice în MBD (medicina bazată pe dovezi științifice), după calitatea protocolului, (Tab.14). [10, 13, 60]

Tabelul 13. Argumente pentru aprecierea puterii probelor științifice

Este important ca cercetătorii științifici care activează în domeniul medicinii să țină cont de nivelul probelor științifice din literatura de specialitate și forța recomandărilor, pentru a evita erori în planificarea, argumentarea și derularea procesului de cercetare (Tab.15). [14, 88]

Tabelul 14. Nivelul probelor științifice din literatură și forța recomandărilor în practica clinică (adaptat după scorul Sackett)

În medicina bazată pe evidențe (dovezi) se acordă importanță majoră evaluării protocolului studiului [56, 126, 127]. Protocolul studiilor clinico-epidemiologice este determinat de ideea cercetării (Tab.16).

Tabelul 15. Studiile clinico-epidemiologice și protocolul studiului după ideea cercetării

Evaluarea critică a studiilor prin analiza protocolului

Evaluarea critică a unui studiu prin analiza protocolului [53, 54, 55] presupune următorul algoritm:

Există date pentru fiecare din cele 8 întrebări?

Obiective

Tipul de studiu

Factorii studiați

Criterii de evaluare

Populația, sursa și subiecții studiați

Factorii de confuzie și erori potențiale

Rezultate

Concluziile cercetătorilor

Modul de abordare a problemei este corect? Dacă nu, aceasta influențează validitatea studiului?

Indiferent de tipul de cercetare, scrierea lucrărilor științifice se supune anumitor cerințe de rigoare, pe care autorul trebuie să le cunoască și să le respecte, demonstrând prin aceasta că el deține un anumit grad competitiv de cunoaștere științifică.

Întrebări pentru clarificarea pertinenței datelor clinice

De ce este publicat acest articol?

Care este principala întrebare la care vrea să răspundă studiul?

Ce tip de studiu a fost realizat?

Este original studiul respectiv?

A fost aleasa metodologia adecvata?

Care a fost populația pe care s-a desfășurat studiul?

Care sunt rezultatele studiului?

Rezultatele sunt valide?

Rezultatele au relevanță / importanță pentru practică? [14, 88]

Pertinența datelor clinice

Pertinența datelor clinice depinde de:

La ce tip de întrebare căutăm răspuns?

Ce tip de informație reprezintă dovezile căutate?

Ce tip de studiu vor furniza informațiile căutate?

Ce tip de resurse informaționale permit accesul la asemenea studii?

Cum putem utiliza ce este mai bun din aceste resurse?

Evaluarea calității studiului

Analiza calității datelor presupune parcurgerea a cinci etape:

Stabilirea obiectivelor analizei calității datelor și structura datelor culese – se face înaintea evaluării datelor în vederea stabiliri structurii datelor culese din eșantionul supus analizei;

Revizuirea datelor preliminare – studierea formei rapoartelor, calcularea indicilor statistice de baza și generarea graficelor pentru aceste date. Se estimează structura datelor, tipul de repartiție a acestora, relațiile dintre ele sau potențialele anomalii;

Selectarea testului statistic – selectarea celei mai potrivite metode de analiză a datelor, decizie care are la bază fazele desfășurate anterior. Se identifică parametrii cheie care trebuie reținuți în vederea validării statistice a rezultatelor;

Verificarea previziunilor din testul statistic – evaluarea parametrilor cheie sau a datelor preliminare, dacă sunt caracterizate de valori acceptabile, în funcție de datele obținute sau alte informații legate de studiul statistic;

Determinarea concluziilor – realizarea calculelor necesare testului statistic și întocmirea documentației pentru inferențele rezultate din aceste calcule. [3, 17]

Pentru evaluarea calității studiilor, deasemenea, se utilizează anumite instrumente, ca de exemplu „Lista de verificare: studii clinice randomizate controlate” din Anexa la ghidul „The guidelines manual” elaborat de NICE [68].

În rezultatul evaluării toate studiile pot fi clasificate în trei categorii:

total adecvat;

parțial adecvat;

total inadecvat. [68]

Greșeli frecvente în aplicarea metodelor științifice

Etapa preliminară: minimizarea influenței active a altor cercetători în derularea sau rezultatele experimentelor inițiale

testarea ipotezei sau teoriei – preferință pentru anumite rezultate sau interpretări;

formularea greșită a unei ipoteze în vederea explicării unui fenomen, fără derularea testelor experimentale;

“de bun simț” sau “logic” ‒ pot influența în a nu efectua anumite teste.

Ignorarea sau eliminarea datelor care nu se încadrează în ipoteza formulată (presiuni interne sau externe pentru obținerea unui rezultat specific, “ceva nu merge”). Datele care convin ipotezei nu sunt atent verificate.

Neestimarea corectă, cantitativă a erorilor sistematice (sau a tuturor erorilor). Descoperiri adevărate interpretate ca “zgomote de fundal” și invers.

Ignorarea importanței experimentării repetate de mai mulți cercetători dintr-un grup (anularea reciprocă a erorilor sistematice) și a comunicării. [43]

Bias – eroarea sistemică neintențíonată

Eroarea sistemică (bias) este o eroare făcută în mod sistemic și neintenționat.

În studiile referitoare la efectele îngrijirilor de sănătate bias-ul poate să apară:

în urma unor diferențe sistemice între grupurile care se compară (selection bias);

în legătură cu îngrijirea care este furnizată sau alți factori decât cei interesați (performance bias);

în urma retragerii sau excluderii unor persoane care au făcut parte din studiu (attrition (uzură) bias);

datorită evaluării rezultatelor (detection bias);

legat de publicare (publication bias) care rezultă din faptul că studiile cu rezultate pozitive au o probabilitate mai mare de a fi publicate. [10, 60]

ASIGURAREA BIBLIOGRAFICĂ A LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE

Acest capitol cuprinde o trecere în revistă a literaturii de specialitate dedicate asigurării bibliografice a temei de cercetare. S-a urmărit o prezentare în egală măsură completă, dar și sintetică, acordându-se importanță alfabetizării – dobândirii competențelor de bază în aplicarea instrumentelor fundamentale ale muncii intelectuale.

Distinsul cărturar și istoric român Nicolae Iorga afirma că cea mai bună școală e aceea în care înveți înainte de toate a învăța. Important este să învățăm cum să învățăm, cum să facem față exploziei informaționale și avalanșelor de cunoștințe, cum să selectăm, să filtrăm, să analizăm, să ordonăm, să comparăm și să structurăm informațiile, cum să le dezvoltăm și mai ales cum să creăm altele noi.

Un bun cercetător trebuie să dea dovadă de inteligență, imaginație, cunoștințe de specialitate și de cultură generală, perseverență, curiozitate științifică și în permanență entuziasm pentru cucerirea noului.

Motivația și obiectivele documentării bibliografice

Motivația

Informarea orientată pentru pregătirea profesională;

Informarea orientată pe activitatea de cercetare. [48, 91]

Obiectivele informării orientate pentru pregătirea profesională

Informare orientată pentru pregătirea profesională:

student/masterand/doctorand:

aprofundarea unor subiecte;

dezvoltarea capacității de lucru individual.

medic (toate categoriile profesionale);

actualizarea continuu a cunoștințelor;

creșterea competențelor. [133]

Obiectivele informării orientate pe activitatea de cercetare

Informare orientată pe activitatea de cercetare:

cunoașterea:

realizărilor existente la momentul respectiv;

preocupărilor similare în domeniu;

potențialelor direcții de cercetare;

compararea rezultatelor obținute de alți cercetători cu rezultatele proprii.

activități desfășurate:

consultarea unor cărți/capitole din cărți – privire de ansamblu asupra subiectului;

consultarea în periodice a diverselor tipuri de articole;

vizitarea unor site-uri de profil. [14, 22]

Elaborarea unei lucrări științifice presupune prezentarea unei bibliografii și a citărilor din alte opere, care reprezintă cadrul teoretic al problemei cercetate. [1, 6, 8, 13, 16, 18, 23, 24, 26, 29-31, 34, 37, 38, 40, 45, 51, 63, 76, 78, 87, 93, 107, 108, 118, 124, 133, 135]

Este bine ca autorul să efectueze o cercetare bibliografică pentru selectarea literaturii necesare prezente în colecțiile bibliotecii instituției în care-și face studiile sau în alte biblioteci, la care are acces.

Este important ca coordonatorul științific să propună o bibliografie de inițiere, care va fi studiată și extinsă apoi (în caz de este acceptată) de persoanele care aleg de a realiza cercetări într-un domeniu sau altul. Materialul pentru realizarea temei se acumulează treptat în baza studierii: manualelor, conspectelor de lecții, monografiilor, articolelor științifice, siturilor electronice. Se colectează de asemenea și date concrete pentru partea practică a lucrării. [1, 6, 9, 29, 30, 75, 87, 108, 110]

Lectura nu înseamnă doar pricepere și înțelegere, conectare la universul de idei al cărții ci, în același timp, presupune fixarea informațiilor pentru o regăsire ulterioară. Această cerință nu poate fi satisfăcută decât printr-o planificare și organizare sistematică de învățare și muncă intelectuală, de informare, prelucrare și aplicare a cunoștințelor. [38, 42, 99]

Un proverb latin spune că „Cine notează citește de două ori”. Notele personale fac parte din tehnica muncii intelectuale, ele contribuie la disciplinarea procesului de lectură și studiu. Este vorba de o deprindere de a recepta într-un mod critic informația și de a sintetiza conținutul ei. [48]

Tehnicile muncii intelectuale ne ajută la orientarea în vastitatea cunoștințelor existente, la însușirea esenței lor și la contribuții personale la dezvoltarea științei, a cunoașterii în general. [22]

Analiza documentară:

Analiza documentară:

implică lectura completă, aprofundată și obiectivă a articolelor selecționate;

permite compararea informațiilor furnizate de două sau mai multe surse primare, asupra unei aceleiași teme (ipoteze de lucru, metodologii, rezultate, concluzii)?;

permite compararea informațiilor furnizate de surse primare cu activitatea proprie în același domeniu;

conduce la acumularea de cunoștințe generale/speciale care pot fi utilizate în activitatea proprie. [16, 48, 132]

Tipuri de documente

Clasificarea tipurilor de documente

Clasificare după suport:

tipărite

în format electronic.

Clasificare după tipul de informație oferită:

documente primare

documente secundare

documente terțiare.

Clasificare după modul de stocare și prezentare a informației:

biblioteci clasice – organizate pe baza unui fond propriu de carte și periodice

biblioteci multimedia – biblioteci în care informația se poate găsi în format tipărit, pe CD-ROM-uri, pe casete video/audio, pe discul unor calculatoare sau on-line, iar această informație poate fi consultată simultan.

Documentele secundare sunt indispensabile într-un demers de cercetare, singura cale de acces organizat la documentele primare.

Caracteristicile surselor secundare:

informații generale sau specializate;

informații exhaustive sau limitate;

informații de semnalare sau de analiză;

decalaj în timp între apariția unui document primar și semnalarea sa într-o sursă secundară;

difuzarea în manieră “personalizată” (selectivă) a informației – servicii speciale pentru abonați. [7, 22, 42, 48]

Forme de prezentare ale surselor

Forme de prezentare ale surselor secundare:

reviste de semnalare;

reviste analitice;

liste bibliografice inserate în diverse lucrări;

sisteme de catalogare-indexare în biblioteci;

servicii de difuzare personalizată a documentelor. [45, 53]

Cercetarea bibliografică de specialitate

Oriunde în lume, biblioteca a fost și va rămâne un centru de informare și documentare, promotor al valorilor spirituale. Orice bibliotecă lucrează pentru utilizatori, oferindu-le toată informația de care acestea au nevoie.

Cercetătorul universitar contemporan beneficiază de un sistem de informare prietenos și accesibil pus la dispoziție de Biblioteca Națională, bibliotecile științifică ale universităților, inclusiv a USMF „Nicolae Testemițanu”, Biblioteca Republicană Medicală etc.

Biblioteca și resursele sale

Cataloagele bibliotecilor

Zona de Indexuri și rezumate (clasic sau CD-ROM)

Referințele bibliotecarului

Căutare printre rafturile bibliotecii (fizic, virtual)

Tratate de specialitate, cărți de referință etc.

Paragrafe sau capitole mici, specificații, cazuri clinice (nu sunt în totalitate indexate)

Baze de date electronice incomplete

Bibliotecile on-line oferă cataloage complete on-line și sumaruri de reviste

Computer. Software. Internet – omniprezent; Viteză foarte mare de lucru – World. Wide. Web. [84, 87]

Standarde în organizarea bibliotecilor: departamente specializate

Serviciul de achiziții ˗ asigură legătura cu furnizorii și, conform bugetului, achiziționează documente de interes

Serviciul de împrumut interbibliotecar ˗ asigură relația cu alte biblioteci/instituții pentru procurarea unor documente inexistente în fondul propriu, la solicitarea cititorilor

Serviciul de catalogare ˗ prelucrarea informației

Serviciul de conservare ˗ ordonare clară, precisă și în condiții de siguranță maximă a tuturor materialelor

Serviciul de circulare a documentelor ˗ pentru deservirea publicului

Serviciul de suport tehnic ˗ informatizarea activităților, multiplicare etc.

Serviciul de schimb ˗ în cazul bibliotecilor afiliate unor instituții de învățământ/cercetare (schimburi de materiale editate sub egida instituțiilor respective). [79, 121, 108, 122]

Fondul de carte

Manuale/cursuri

Tratate/ monografii

Atlase

Albume

Lucrări cu caracter biografic și/sau istoric

Teze de doctorat

Rapoarte de cercetare internă

Dicționare

Enciclopedii etc.

Periodice

Cu profil general

De specialitate

De supraspecialitate.

Reviste medicale cu profil general:

adresabilitate: număr larg de persoane cu instruire superioară în domeniul științelor medicale

urmărește promovarea cunoașterii și transmiterea informațiilor într-un domeniu științific larg

exemple: Revista Medico-Chirugicală a Societății de Medici și Naturaliști, Nature, New England Journal of Medicine, Lancet, La Presse Medicale, Curierul medical, Buletinul academiei

Reviste medicale de specialitate:

adresabilitate: specialiști într-un anumit domeniu

informațiile aparțin unei arii de cercetare bine delimitată

editate sub egida unor societăți științifice/instituții de profil

exemple: Hepatology, Endocrinology, Gastroenterologie clinique et biologique, American Journal of Pathology, Cancer

Reviste medicale de supraspecialitate:

adresabilitate: cerc redus de cercetători/specialiști într-un subdomeniu

dedicate performanțelor științifice într-o arie de cercetare restrânsă

exemple: Immunohistochemistry, Journal of Molecular Biology, Transplantation, Pain.

Repertorii bibliografice

Structurarea documentelor secundare – repertorii bibliografice:

după natura documentelor descrise: cărți, periodice, articole din periodice, capitole din cărți, alte tipuri de documente;

după domeniul de cunoaștere: general, specializat;

după perioadă: retrospectiv, curent;

după tipul de descrieri: de semnalare, analitic, critic. [57]

Cataloage și indexuri (în format tipărit sau electronic)

Structurarea cataloagelor și indexurilor:

catalogarea asigură prelucrarea publicațiilor, pentru a le sistematiza, stoca și a facilita procesul de căutare;

presupune redactarea de referințe bibliografice complexe – fișe bibliografice, descrieri bibliografice sau înregistrări bibliografice (pentru construirea unei baze de date computerizate);

în prezent, se urmărește eliminarea arbitrarului în activitatea de catalogare, prin utilizarea normelor FRBR – Functional Requirements for Bibliografic Records, pentru a permite ordonarea materialelor și crearea unor instrumente flexibile de regăsire a informației (care, din punctul de vedere al utilizatorului, sunt instrumente de căutare). [1]

Principii de structurare:

organizare alfabetică (catalog, după autor sau titlu);

organizare tematică (index după subiect);

organizare topografică (cota materialului).

Principiile de structurare se pot aplica pentru fiecare categorie de documente din colecția bibliotecii:

catalogare/indexare de carte;

catalogare/indexare de periodice;

catalogare/indexare de materiale non-carte;

catalogare/indexare de carte veche și rară;

catalogare/indexare de articole din periodice (ocazional);

catalogare/indexare de capitole din cărți (ocazional).

Identificarea surselor bibliografice

Servicii de informare tradiționale:

Colecție enciclopedică;

Colecția de reviste;

Lucrări de referințe: bibliografii, enciclopedii, dicționare, rapoarte, sinteze, ghiduri.

Servicii electronice

Catalogul on-line cu informații despre documentele din colecția Bibliotecii, care poate fi consultat și pe site-ul Bibliotecii

Biblioteca Digitală: full-textele lucrărilor cadrelor didactice și ale bibliotecarilor universitari: cursuri, prelegeri, culegeri de exerciții, curriculumuri;

Revistele științifice (full-texte);

Сatalogul achizițiilor recente (începând cu anul 2006);

Expoziții on-line: achiziții recente / tematice;

Blogul eIFL-OA Moldova http://oarm.blog2x2.net care facilitează accesul deschis la Informații și resurse științifice electronice (reviste, teze de doctorat) din Moldova.

Servicii de referințe electronice „Întreabă bibliotecarul”

„Întreabă bibliotecarul” reprezintă un serviciu de bibliotecă pentru utilizatorii aflați la distanță accesat prin intermediul paginii web a bibliotecii. Pe această cale nu se oferă răspunsuri exhaustive, ci doar ghidare și orientare în găsirea informației. Răspunsul îl veți primi în funcție de complexitatea cererii, în cel mult 2 zile.

Utilizarea acestui serviciu este gratuită;

Fiecare cerere trebuie să cuprindă o singură solicitare;

Întrebările trebuie să fie concrete, specificând cât mai multe detalii despre subiect;

Trebuie verificată corectitudinea adresei electronice; Biblioteca nu este responsabilă de nefuncționalitatea adresei Dvs. electronice;

În arhivă vor fi stocate întrebările și răspunsurile oferite. [63]

Se vor furniza:

referințe bibliografice din cataloagele electronice și tradiționale proprii sau din alte surse de informare ale bibliotecii;

răspunsuri la cereri de referințe factografice, în conformitate cu profilul colecțiilor și serviciilor bibliotecii;

informații generale privind biblioteca (structură, adrese, condiții de acces, orar, servicii etc.);

informații de redirecționare către o altă instituție (bibliotecă, centru de documentare etc.) care ar putea oferi răspunsul la cererea dumneavoastră de referințe).

Nu se acceptă:

cereri de realizare a unor traduceri, referate sau bibliografii complexe.

Principii de căutare a referințelor de bibliografice

Alegerea celui mai potrivit criteriu de căutare (modalitate de referire sintetică și eficientă la subiectul propus) criterii uzuale de căutare:

cuvinte-cheie (exprimă condensat conținutul unui text/subiect);

index de subiecte;

index de autori;

după numele unor site-uri specializate.

Alegerea celui mai potrivit instrument de căutare (una dintre sursele secundare):

datorită complexității de informații furnizate de instrumentele de căutare, utilizarea lor corectă și eficientă necesită, frecvent, o instruire prealabilă:

căutarea are un caracter mediat – prin documente secundare sau terțiare, care nu oferă cunoștințele propriu-zise, ci deschide căi de acces la documentele primare, susceptibile de a conține atare informații

Aspectul lingvistic al căutării. [35]

Succesiunea consultării bibliografice de specialitate

Clasificarea surselor bibliografice de specialitate, în succesiunea importanței lor, este prezentată mai jos (Fig.17). [48]

Figura 17. Succesiunea consultării literaturii de specialitate în demersul bibliografic

Etapele cercetării bibliografice de specialitate

Definirea și delimitarea netă a subiectului

Lista de cuvinte˗cheie introduse de referințele bibliografice

Traducerea listei de cuvinte-cheie (keywords), sortare alfabetică

Listarea documentelor de cercetat (eventual)

Consultarea cărților de referință, tratate de specialitate din domeniul de interes (literatura secundară de specialitate)

Consultarea indexurilor de reviste, colecțiilor de sumare, abstracte (literatura terțiară de specialitate)

Consultarea articolelor științifice de specialitate, teze de licență, doctorat, docență, disertații (literatura primară de specialitate)

Redactarea de fișe bibliografice (clasic, electronic ˗ propria bază de date)

Introducerea referințelor bibliografice în textul propriu-zis. [53]

Etapele cercetării bibliografice de specialitate sunt reciproc întrepătrunse și nu obligatoriu succesive. [38, 89, 98]

De menționat necesitatea abilității lecturii critice, în selectarea referințelor bibliografice.

Algoritmul lecturii critice este prezentat în Figura 18. Dacă sumarul nu prezintă relevanță directă pentru practică sau metodologia de cercetare este incorectă – nu trebuie de pierdut timpul pentru evaluarea critică a întregului articol pentru a decide asupra validității lui. [99]

Figura 18. Lectura critică a surselor bibliografice

Cercetarea bibliografică on-line

Construirea grafică a conceptului pentru cercetare poate fi exprimată așa cum urmează în Figura 19. [15]

Figura 19. Cum se construiește un concept de cercetat

De exemplu, în proiectarea unui studiu toxicologic, conceptul de studiat a fost altruismul la animale (Tab.17).

Tabelul 16. Construirea conceptului de cercetat – altruismul la animale

Utilizarea operatorilor logici de tip Boolean pentru formularea conceptului de cercetat

Operatorul logic tip Boolean pentru formarea conceptului de cercetat constă din trei variante: OR (ori), AND (și), NOT (nu) (Fig.20). [22, 99]

Figura 20. Operatorul logic tip Boolean pentru formularea conceptului de cercetat

Relevanța căutării bibliografice

Relevanța căutării bibliografice este măsura în care site-urile prezentate sunt semnificative pentru conceptul căutat.

The Three “C’s” of Information (cei teri C ai informației):

Content (conținut)

Credibility (credibilitate)

Currency (valoare, valabilitate, circulație) [26]

Conținut – Content: the Three “R’s”

Research reports (current studies) – rapoarte de cercetare

Review articles and monographs – reviul articolelor și monografiilor

Reference material – materialele de referință

Data – date

Statistics – statistică

Methodology – metodologie

Tools – instrumente. [14, 35]

Credibilitate – Credibility: Hierarchy

Peer-reviewed (recenzate atent)

Periodice în plus ierarhizate, analizate cu profesionalism, citate (factor impact ISI, semi-viața de citare, half-life citation etc.)

Publicații academice ( .edu)

Agenții guvernamentale ( .gov)

Publicații recunoscute. [14, 53]

Utilitatea informației medicale

Shaugnessy și Slawson: formula utilității informației medicale:

UTILITATEA = RELEVANTA X VALIDITATE

EFORT

VALIDITATE: măsura în care informația respectivă descrie adevărul (vezi surse de informare medicală);

RELEVANȚA: măsoară frecvența cu care ne întâlnim în practica de zi cu zi cu dovadă/ tipul de dovadă respectiv;

EFORTUL: cantitatea de timp, costul accesului, nevoia de deprinderi etc.[103].

Resurse existente pentru lectura critica a dovezilor medicale

Pe website-ul CEBM (Centre for Evidence Based Medicine) se regăsesc o serie de grile utile pentru lectura critică a dovezilor medicale;

Lectura critică a articolelor de terapeutică, a studiilor de diagnostic, a articolelor de tip review sistematic, PICO (Patient Intervention Comparator Outcomes);

http://www.cebm.net/index.aspx?o=1157

Surse electronice de documentare medicală (pagini World Wide Web) pe diverse specialități medicale sunt prezentate în anexa 11.

Abstracts – Indexes

Biomedical & Life Sciences

Reference Databases in Digital Resources:

BIOSIS Previews

Web of Science – Science Citation Index Expanded

SciFinder Scholar

PubMed

Micromedex Healthcare Series

Zoological Record

Encyclopedia of Life Sciences

Standalone CD-ROMs in Science Library:

CAB Abstracts

Focus on Genetics

Essential Cell Biology [103]

Reviste, articole științifice în domeniu

Cercetare – operatorii logici tip Boolean

Cercetare Ulrich’s Periodical Database

Evaluarea periodicelor Journal Citation Reports

Restricționarea prin “ …cited by”

Articole citate de trei ori sunt considerate de importanță aparte. [52]

Colecții ale structurilor internaționale

CD al ONU

CD al OMS

CS al BIM (Biroul Internațional al Muncii)

Biblioteca Depozitară Regională a Băncii Mondiale

Punctul de Informare al Biroului Consiliului Europei

Punctul de Informare și Documentare NATO

Colecția AGEPI

Colecția Asociației Pro Basarabia și Bucovina, filiala „C. Negri”,Galați

Colecția Wilhelmi.

Cercetare web de generația a doua

Google.com

AllTheWeb.com

Ask.com

Vivisimo

Clusty

Ierarhizare, grupare

Descoperie de site-uri specifice

Search Allinone MetaSearch

www.searchallinone.com

Brainboost.com

SurfWax.com (multisursă federalizată)

Instrumente de căutare, productive, raționale.

Formularea conceptului de căutat (www.visualthesaurus.com)

Avantajele cercetării web de generația a doua

Căutare avansată (Advanced search).

Limitare arie la un tip de document: …. filetype.doc (.jpeg, .mpg, .ppt sau portable data file (.pdf)

Limitare la regiuni geografice, tări (.ro, .uk, .es, etc.) domenii, instituții.

Opțiunea “cited by” – expert de căutare avansată.

Utilizarea propriului website, pagini sau a adresei de poștă electronică

Abonamente virtuale la periodice (table de materii) (ScienceDirect.com – Activate Alert)

Angajarea de discuții de grup

Copy – Paste de pe o pagină Web Page pe Windows WordPad

Selectare text/secțiuni, figuri, diagrame, etc.

COPY (Ctrl+C)

Start/Programs/Accessories/WordPad

Edit PASTE (Ctrl+V)

Listare

Transfer către alte tipuri de fișiere.

Acces INTERNET la literatura științifică de cercetare

Strategia cercetării bibliografice

Strategia cercetării pentru scrierea unui revue al literaturii grafic poate fi prezentată așa cum urmează în figura ce urmează (Fig.21).

Figura 21. Desing-ul cercetării bibliografice pentru scrierea unui revue

Fișierul de lucru

Primul pas în activitatea de cercetare este crearea fișierului destinat acumulării informației la care se poate apela ori de câte ori aveți nevoie. Bine structurat, el poate fi supus în orice moment modificărilor și completărilor pe măsură ce se identifică documente noi. Urmează investigarea colecțiilor de documente aflate în biblioteci, arhive naționale, situri electronice, baze de date, portaluri, bibliografii electronice, unde se vor căuta mai ales izvoarele inedite, nepublicate, precum și documente electronice. [107, 120]

Tot ce considerăm necesar pentru întocmirea lucrării vom nota pe fișe documentare de format A5. [114]

Fișierul de lucru poate fi alcătuit din următoarele tipuri de fișe:

fișa extras;

fișa rezumat;

fișa de idei principale;

fișa de citate;

fișa regest;

fișa de definiții;

fișa de trimitere;

fișa de atenționare;

fișa bibliografică

fisa biografica. [1, 16, 40, 114]

Fișa extras

Cea mai simplă și cea mai comodă fișă este fișa extras, deoarece pe ea se trec pasaje întregi, sub formă de citate, indicându-se numele autorilor. În general, se extrag concluzii, afirmații care pot forma elemente de bază pentru discuții.

Fișa extras se folosește și în cazul izvoarelor pentru documentare, cronici, manuscrise, documente de arhivă. În acest caz fișa va conține în stânga sus: emitentul actului, beneficiarul actului, locul, data emiterii (anul, luna, ziua), conținutul actului care poate fi integral, rezumat sau combinat.

Fișa rezumat

Fișa rezumat este mai dificil de realizat, deoarece presupune mai multă practică în problema selectării materialelor publicate și elaborării unui rezumat. Pe aceste fișe trebuie indicate paginile din lucrare sau din document care s-au rezumat.

Fișa de idei principale

Fișa de idei principale presupune identificarea temei textului, a celor mai importante linii de dezbatere și a argumentelor aduse în sprijinul acestora. Se pornește de la menționarea temei, apoi se identifică ideile principale, care se ilustrează și completează prin apel la ideile secundare.

Fișa de citate

Fișa de citate presupune selectarea unor fragmente relevante din cuprinsul unei lucrări. Pentru fiecare citat se notează pagina unde apare în carte. Fragmentele alese se selectează după anumite criterii:

prezintă tema centrală a unui material;

explică în ce mod a luat naștere acel text sau acea teorie;

conține opiniile autorului;

sintetizează foarte bine o anumită idee, conțin metafore sau alte figuri de expresie care merită reținute.

Fișa regest

Fișa regest cuprinde atât citate cât și rezumate.

Fișele extras, rezumat și regest alcătuiesc fișa principală, informativă. Se poate întâmpla ca pe parcursul lecturii una din aceste categorii de fișe să fie necesară și la un alt capitol decât cel pentru care a fost făcută inițial. În acest caz se alcătuiește o fișă de trimitere care este o fișă identică (dublet) cu prima și pe care o putem folosi de mai multe ori.

Fișa de definiții

Fișa de definiții presupune selectarea termenilor noi cu care ne confruntăm atunci când învățăm sau când citim un material și explicarea acestora. Definițiile scrise este scrisă pe un cartonaș distinct, pot fi ușor indexate alfabetic și accesate atunci când se fac recapitulări. Sunt utile atunci când în domeniul studiat se folosește un limbaj specific și complex, care necesită explicitare. Fișele cu definiții se pot transforma într-un minidicționar tematic al domeniului respectiv.

Fișa bibliografică

Fișa bibliografică, este fișa pe care se trece fiecare lucrare sau articol în parte. Ea se realizează atunci când alcătuim bibliografia problemei și când începem lectura propriu-zisă.

Orice fișă bibliografică va cuprinde numele și prenumele autorului, titlul și subtitlul lucrării, numele celui care prefațează lucrarea, numele traducătorului, ediția, volumul, locul publicării, editura, anul apariției, numărul de pagini, planșe, hărți, eventual titlul colecției și numărul publicației din serie. Dacă avem articole sau studii se va adăuga titlul periodicului, numărul volumului data (ziua, luna, anul), paginile între care se află articolul sau studiul. În cazul documentelor se notează arhiva, fondul arhivistic; dosarul, anul, fila.

Fișierul poate avea formă tradițională sau electronică.

Fișa biografică

Fișa biografică presupune descrierea evenimentelor relevante din viața unei personalități culturale sau științifice. Se realizează pentru personalități marcante ale unui domeniu sau pentru personalități care ne stârnesc admirația și dorim să știm cât mai multe detalii despre viața lor.

După scopul urmărit, atunci când se parcurge materialul, se pot realiza fișe urmărind un singur stil sau combinând mai multe categorii.

De exemplu, dacă se dorește înțelegerea conținutul unei lucrări și reamintirea ei ușoară, se va alege fișa rezumat. Dacă se dorește înțelegerea materialul și folosirea lui pentru redactarea unui referat se va combina fișa rezumat sau cea de idei principale cu fișa de citate.

Cadrul teoretic al problemei cercetate

Este important ca cercetătorul să demonstreze capacitatea de a integra diverse contribuții teoretice în unități tematice cu privire la subiectul studiat și de a se raporta critic, independent, la acestea.

Pentru ca lucrarea să reflecte opinia și aportul personal al autorului la studierea temei respective, este necesar ca în lucrare să se prezinte situația actuală în domeniul de investigație ales. Se vor expune opiniile specialiștilor, autorilor care au studiat și continuă să cerceteze problema dată sau care activează în domenii științifice înrudite. O atenție deosebită se va acorda opiniilor expuse de savanții și cercetătorii consacrați, trecându-se apoi la studii de caz, articole și alte materiale științifice de ultimă oră.

Se va acorda o atenție specială aspectelor controversate, în raport cu care autorul poate manifesta o evaluare critică. [34]

Atunci când opiniile savanților prezintă divergențe sau sunt chiar diametral opuse, autorul lucrării trebuie să demonstreze cu argumente științifice motivul acestor opinii contrare și să poată explica cauza apariției divergenței de interpretări, să expună, în măsura posibilităților, propria sa opinie în problema dată, bazându-se pe metodologia de cercetare propusă.

În așa mod conținutul teoretic al temei analizate va asigura o evaluare critică, originală și creativă a cercetărilor existente și relevante din domeniul temei investigate. În acest sens, vor fi prezentate principalele teorii și soluții propuse pentru rezolvarea diverselor aspecte ale temei analizate, precum și limitele acestora. Prezentarea cercetărilor anterioare se va realiza după criterii precis determinate, care pot fi cronologice (temporale), tematice ori de altă natură. Această parte a lucrării va fundamenta, de asemenea, opțiunile și soluțiile propuse de autor cu referire la diverse aspecte ale temei investigate.

La finalul studiului teoretic se va realiza condensarea noțiunilor-suport ce vor fi utilizate în lucrare, precum și a legăturilor dintre elementele analizate, sub forma unei reprezentări grafice (o schemă logică poate fi binevenită, chiar dacă nu va fi inserată in lucrare).

Citirea și scrierea din surse multiple

O metodă ingenioasă propune proiectul "Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice": scrierea din surse multiple, care presupune folosirea unei matrice pentru selecția ideilor din lucrările parcurse sau aflate de la sursele consultate (Tab.16). [2, 24, 45]

Tabelul 17. Matricea scrierii din surse multiple

Prin conținutul ei, baza teoretică a lucrării trebuie să se centreze pe fundamentarea și elaborarea ulterioară a ipotezelor avansate. Altfel zis, selecția și analiza surselor teoretice se va face în așa fel încât să susțină procesul de elaborare a ipotezelor care vor sta la baza propriei cercetări. Această parte a lucrării/tezei trebuie să demonstreze capacitatea autorului de a selecta cele mai relevante surse bibliografice, de a le cita și analiza critic, de a-și formula propriul punct de vedere asupra subiectului studiat. [24, 38, 51]

Citarea

Citarea este o formă scurtă a referinței care identifică publicația din care s-a extras citatul sau ideea comentată. Standardul ISO 690 propune 3 modalități de prezentare a referințelor publicațiilor din care sunt extrase citatele:

indicarea referinței inserate în text între paranteze rotunde;

referință la indicarea numărului sursei citate din bibliografia de la finele lucrării;

indicarea referinței complete în subsolul paginii.

Indicarea referinței inserate în text între paranteze rotunde

Exemplu: „Igiena muncii (igiena ocupațională) – disciplină a medicinii preventive, care studiază factorii procesului de muncă și a mediului ocupațional, influența lor asupra organismului uman în scopul elaborării măsurilor sanitaro-tehnice și medico-profilactice, îndreptate spre crearea celor mai favorabile condiții de muncă, asigurarea sănătății și a nivelului înalt al capacității de muncă.” (Friptuleac, Grigore Igiena muncii/ Grigore Friptuleac, Victor Meșină, Maria Moraru; sub red. Grigore Friptuleac. Ch.: CEP ”Medicina”, 2009, p. 41.)

Referință la indicarea numărului sursei citate din bibliografia de la finele lucrării

Exemplu: „Igiena muncii (igiena ocupațională) – disciplină a medicinii preventive, care studiază factorii procesului de muncă și a mediului ocupațional, influența lor asupra organismului uman în scopul elaborării măsurilor sanitaro-tehnice și medico-profilactice, îndreptate spre crearea celor mai favorabile condiții de muncă, asigurarea sănătății și a nivelului înalt al capacității de muncă.” [15, p. 41].

Indicarea referinței complete în subsolul paginii

Exemplu: „Igiena muncii (igiena ocupațională) – disciplină a medicinii preventive, care studiază factorii procesului de muncă și a mediului ocupațional, influența lor asupra organismului uman în scopul elaborării măsurilor sanitaro-tehnice și medico-profilactice, îndreptate spre crearea celor mai favorabile condiții de muncă, asigurarea sănătății și a nivelului înalt al capacității de muncă.”

În cazul lipsei unei liste de referințe de la sfârșitul lucrării, citările adăugate textului ca notă de subsol trebuie să fie complete.

Atunci când se fac trimiteri la aceeași lucrare, uneori chiar la același pasaj din lucrarea respectivă, pentru a evita reproducerea integrală a referinței bibliografice, se folosește termenul latin Ibidem (tot acolo, în limba rusă „там же”), dar numai în cazul când următorul citat vine imediat după prima referință.

Exemplu: „În țările europene și în alte țări, inclusiv România, după al doilea război mondial s-a impus, de către Organizația Mondială a Sănătății conceptul medicina muncii în loc de igiena muncii și boli profesionale. Acest concept este sinonim cu sănătatea ocupațională…”

Dacă între prima trimitere și următoarea s-a intercalat o altă notă, mențiunea ibidem nu mai este valabilă.

În cazul când se citează mai multe lucrări ale unui autor (pentru a evita repetarea numelui) se folosește termenul Idem, urmând a scrie doar titlurile lucrărilor sau articolelor respective.

Exemplu: „Măsurile organizatorice urmăresc respectarea regulilor de organizare a muncii, a zilei de muncă, adică elaborarea și implementarea regimurilor raționale de muncă și odihnă, argumentate din punct de vedere fiziologic…”

Apud se întrebuințează când în text folosim un citat dintr-o lucrare sau un izvor istoric pe care nu l-am citit direct, ci l-am preluat din altă lucrare pe care o menționăm în subsol

Exemplu: „Locuitorii acestei țări ar fi putut cu timpul să aibă un folos mult mai însemnat din această ramură de economie, deoarece câmpurile sunt pline cu cele mai alese flori, iar pe de altă parte pădurile încă oferă un material abundent pentru ceară și miere…”

Note subsolice (trimiterile în subsolul paginii).

În situația în care se citează (ex. definiții, puncte de vedere, clasificări etc.), se menționează cifre (ex. rata inflației, poziție în clasamente, PIB etc.) sau se dorește explicarea unor termeni (ex. stakeholders, formule folosite), se vor introduce note de subsol („Footnotes”) pentru a se indica sursa.

Acestea se numerotează unitar pentru toată lucrarea.

Ele se despart de text cu un blanc de două rânduri: după primul rând se trasează cu linia de subliniere o linie despărțitoare de 12-14 diviziuni, apoi urmează al doilea rând cu trimiterile necesare. Dacă lucrarea se culege la calculator, trimiterile se culeg cu două decimale mai mici decât cele din text, adică dacă în text literele au mărimea de 12, în trimiteri ele vor avea mărimea de 10.

Exemplu: … dacă pădurile în secolul XVIII ocupau circa 50% din suprafața uscatului, la finele secolului XX – numai 23%.

Exemple de modalități de citare în text

Pentru rezolvarea acestei probleme s-au folosit până acum următoarele metode: Metoda A [2, 13] și Metoda B [4, 13, 121]. (Urmează referiri evaluative ale metodelor).

Cele mai bune performanțe au fost obținute de Kovacs [34], care a…..

Ultimele cercetări în domeniu datează din 2006 și se datorează colectivului condus de academicianul Ion Corcimaru [29]. Ele au arătat că ….

În acord cu standardele XYZ [153] și cu Ungureanu [63], încercările UV trebuie să….

Max și Moritz, au arătat în [42] că……………..(râsul este sănătos).

Față de demonstrația prezentată în [85], calea urmată în continuare are avantajul că permite și ……

Pentru validarea metodei prezentate am folosit același scenariu ca și în…..[93].

Acest rezultat a fost prezentat de autorul tezei în [73] și a constituit la momentul publicării o noutate.

Cea mai consistentă sinteză asupra domeniului DDD se datorează lui Mariano [40].

Ca urmare, cercetarea de față, se diferențiază față de cea întreprinsă de Yen și Min [104, 105, 106] prin …….

Petersen și colaboratorii au ajuns la următorul rezultat notabil: ……………..[69]

Autorul tezei a demonstrat în [75] că produsul FGH poate fi obținut și prin metoda ….

Reguli privind asigurarea bibliografică a tezei

Orice cercetător este dator să cunoască normele speciale de referință ce se conțin în standardele de bibliologie, informare și documentare:

SM SR ISO 690 Documentare. Referințe bibliografice. Conținut. Formă și structură;

SM SR ISO 690-2:2005 Informare și documentare. Referințe bibliografice. Partea 2: Documente electronice complete sau părți de documente;

ГОСТ ИСО 832 – Межгос. стандарт. Библиографическое описание и ссылки. Правила сокращения слов на иностранных языках.

Referințele bibliografice reflectă gradul culturii informaționale a unei lucrări de cercetare.

Referințele bibliografice sunt expresia documentării autorului vis-a-vis de problema cercetată.

Exigențe față de descrierea bibliografică a documentelor

Descrierea bibliografică a documentelor trebuie:

să înglobeze toate informațiile necesare pentru a identifica ușor documentul în cauză;

să fie deslușită, să nu conțină prescurtări de cuvinte în afara celor prevăzute de stasul în vigoare;

fiecare element bibliografic al unui sau altui document trebuie separat cu ajutorul semnelor de punctuație. [114, 131]

Elementele obligatorii ale referințelor bibliografice

Elementele obligatorii ale referințelor bibliografice sunt sistematizate pe tipuri de resurse informaționale: publicații oficiale, cărți, articole, documente electronice și părți ale acestora: autori, titluri, loc publicare, editură, anul publicării, paginația, data accesării site-lui.

Bibliografia generală este situată la finele lucrării, după concluzii generale și recomandări, ordonarea documentelor fiind alfabetică, conform următoarei structuri:

publicații oficiale;

documente scrise cu caractere latine (română, engleză, franceză, germană);

documente scrise cu caractere chirilice (ordinea alfabetică). [18, 119, 120]

Principala sursă de informare

Principala sursă de informare pentru alcătuirea referinței bibliografice este documentul propriu-zis. Sursa primară de informare în cadrul documentului este pagina de titlu. Titlul documentului trebuie reprodus așa cum apare pe pagina de titlu. Dacă documentul nu are pagină de titlu informația necesară o poate furniza coperta, caseta editorială de pe ultima pagină, oricare informație din interiorul documentului.

Punctuația este importantă: fiecare element al referinței trebuie separat prin virgulă (,), punct și virgulă (;), punct (.). [18]

Limbajul descrierii

Limbajul descrierii este de regulă limba originalului. Pentru articole sau alte lucrări editate peste hotarele republicii, referințele cu caractere chirilice pot fi transliterate conform standardului de Stat: SR ISO 9: 1997. Informare și documentare. Transliterarea caracterelor chirilice în caractere latine. Limbi slave și neslave.

Exemplu:

Ghighiena truda: Ucebnic/ pod redactsiei N.F.Izmerova, V.F. Kirillova. –M: GÊOTAR-Media, 2008. – 592 s.: ill. ISBN 978-5-9704-0822-3

Lûbimova, Nataliâ Ghennadievna. Мenedžмеnt – puti k uspehu. М.: Agropromizdat, 1992. 62 p.

Prezentarea autorilor

Autorul publicației se prezintă în referința bibliografică cu numele urmat de prenume și /sau fără patronimic. După nume se pune virgulă (,).

Exemplu: pe carte este indicat autorul în felul următor – Grigore Friptuleac. În referința bibliografică vom scrie Friptuleac, Grigore.

În referința bibliografică se menționează unul, doi sau trei autori ai unei lucrări. Succesiunea autorilor este cea indicată pe foaia de titlu a lucrării. Autorii sunt divizați prin punct/virgulă (;).

Pentru publicații care au mai mult de 3 autori ca responsabilitate principală se menționează: primul, primii doi sau primii trei autori. Celelalte nume pot fi omise. Atunci când se omit mai multe nume, omisiunea se evidențiază prin adăugarea abrevierii „et al.” sau „ș. a.”.

Prenumele și patronimicul care fac parte dintr-un nume inclus în referință pot fi reduse la inițiale, cu condiția ca aceasta să nu producă confuzie cu privire la identificare (existența unei persoane cu nume de familie și inițiale identice).

Exemplu: Friptuleac, Grigore Efim poate fi prezentat Friptuleac, Gr. E.

Datele referitoare la publicare

Datele referitoare la publicare se înregistrează în felul următor: loc, editor, an.

Exemplu: Friptuleac, Grigore. Ecologie umană. Ch.: CEP ”Medicina”, 2006. 296p. ISBN 978-9975-918-79-5

Numărul standard

Numărul standard ISBN (International Standard Book Number) atribuit documentului trebuie reprodus sub forma indicată pe publicație. Numărul standard este elementul obligatoriu al referinței. [18]

Exemplu: ISBN 978-9975-67-634-2

Dacă pe document sunt atestate 2 numere de ISBN vom indica ambele numere.

Exemplu: ISBN 973-675-263-1; ISBN 9975-74-889-9

Evidențiere și punctuație

Elementele principale ale referinței bibliografice sunt evidențiate special într-un mod sau altul (majuscule, caractere Bold sau Cursiv) la decizia persoanei care alcătuiește referința.

Este important ca autorul să păstreze uniformitatea variantei alese.

Exemplu: EȚCO, CONSTANTIN. Management în sistemul de sănătate. Ch.: Ed. Epigraf, 2006. – 862 p. ISBN 978-9975-924-79-5

sau Ețco, Constantin. Management în sistemul de sănătate. Ch.: Ed. Epigraf, 2006. – 862 p. ISBN 978-9975-924-79-5

sau EȚCO, Constantin. Management în sistemul de sănătate. Ch.: Ed. Epigraf, 2006. – 862 p. ISBN 978-9975-924-79-5

Înaintea specificării documentului gazdă se scrie: pentru caractere latine – In: și pentru referințele în limba rusă – B:.

Exemplu: Belotcaci, Ala. O lecție de ecologie pentru un viitor ecologic. In: DidacticaPro…, 2003, nr. 6 (22), p. 55-57.

Савенко, В. С. Глобальный экологический кризис и биотическая регуляция. В: Экология и жизнь, 2010, nr. 10 (107), p. 4-8.

Ordonare

Publicațiile oficiale sunt prezentate în următoarea ordine: legi, hotărâri

Lege privind protecția invențiilor: nr. 50-XVI din 07.03.2008. In: Monitorul oficial al Republicii Moldova. 2008, nr. 117-119, p.7-22.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind participarea Republicii Moldova la expozițiile internaționale în anul 2010: nr. 71 din 09.02.2010. In: Monitorul oficial al Republicii Moldova. 2010, nr. 23-24, p. 52.

În liste referințele sunt, de regulă, prezentate în ordine alfabetică a primului element sau într-o succesiune numerică, corespunzătoare ordonării citărilor în text.

Publicațiile descrise cu caractere diferite (latine și chirilice) formează două rânduri alfabetice: cele cu caractere latine (românești și străine) un rând; cele cu caractere chirilice alt rând.

Mai multe publicații ale unui autor pot fi expuse în simplă ordine alfabetică a titlurilor sau sunt prezentate în ordine invers cronologică a anului de editare.

METODOLOGIA REDACTĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN TEXTELE MEDICALE ȘI FARMACEUTICE

Capitolul respectiv expune principiile redactării științifice medicale și aplicațiile lor în cadrul unei cercetări științifice, prezentate conform Recomandărilor pentru manuscrisele trimise revistelor biomedicale – Comite Internatioal des Redacteurs des Journaux Medicaux, expuse sub formă de articol didactic.

Cunoașterea acestor principii permite autorului o redactare riguroasă, clară și concisă.

Literatura științifică este o modalitate de stocare a rezultatelor cercetării științifice în vederea regăsirii, utilizării și prelucrării eficiente a cunoștințelor de-a lungul timpului. Astăzi, literatura științifică este stocată prin forma tipărită (print), forma Web (On-line), biblioteci digitale, medii de stocare magnetică sau optică etc.

Capacitatea de a scrie în conformitate cu rigorile redactării științifice este o abilitatea și nu un talent – se învață și se îmbogățește prin practica redactării. Maniera de a redacta o lucrare este efectul însuși al rigorii științifice. Ea diferă fundamental de o redactare literară. [85]

Obiectivul redactării științifice

Obiectivul redactării științifice este transmiterea unui mesaj științific, în care primează valoarea conținutului. Redactarea științifică se raportează la principii care s-au dezvoltat progresiv și care impun rigoare științifică, sub raport stilistic fiind ghidată de tehnici specifice demersurilor științifice, nu artistice (literare).

Redactarea textului presupune 2 aspecte principale: fond și formă.

Fondul se referă la ideile-conținut, tematică și stil. Forma privește părțile componente și aspectul propriu-zis, care constă în cules sau tehnoredactare. [1]

Etapele de elaborare a unui text

În elaborarea unui text scris se disting câteva etape:

alegerea subiectului;

documentarea;

formularea titlului;

schițarea unui plan;

prima versiune;

revizuire;

corectare;

versiunea finală. [8, 24]

Rigoarea științifică

O concepție riguroasă conduce la o enunțare clară, care permite o difuzare largă și o percepție adecvată în rândul celor interesați:

alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile și faptele care vor fi raportate;

realizarea unei exprimări simple și clare, care să faciliteze lectura;

realizarea unei forme concise. [13, 31]

Calități îndeplinite de o lucrare științifică

Calitățile îndeplinite de o lucrare științifică sunt următoarele:

interesul științific;

nivelul redactării științifice (precis, clar și concis);

buna utilizare a limbii în care este scrisă. [1, 13, 30, 31]

Regulile de bază de redactare științifică a textelor în medicină

Cunoașterea principiilor de redactare științifică permite o evaluare rapidă a unui articol, fără parcurgerea integrală a textului.

Departamentele de învățământ specializate în redactarea științifică în textele medicale

Necesitatea cunoașterii principiilor de redactare științifică medicală a condus la crearea unor departamente de învățământ specializate:

Baylor College of Medicine, Houston – Departamentul de Comunicare Științifică;

Universitatea Rackefeller, New York – program de 18 luni pentru redactorii științifici profesioniști;

Clinica Mayo, Rochester – Departament de Redactare Medicală, cursuri pentru studenți și practicieni;

Institutul de Știință și Tehnologie, Cardiff – cursuri de redactare științifică organizate de unul dintre editorii de la British Medical Journal;

În Franța, în anul 1975, se propune crearea unei structuri de învățământ pentru redactarea medicală pe trei nivele:

câteva ore pentru studenții din ciclul 1 și 2 – pentru a învăța să redacteze o observație despre un bolnav, o boală sau răspunsul la o întrebare de examen;

20-30 de ore pentru studenții din ciclul 3 – pentru a-i ajuta să redacteze lucrarea de diplomă sau rezumatele de cercetare;

aprofundat – pentru medicii care colaborează cu comitetele de redactare ale revistelor medicale.

Franța, anul 1987 – Asociația pentru Dezvoltarea Învățământului și Cercetării în redactarea Medicală – masterat în cadrul Institutului Superior de Comunicare și Management medical.

Principiile redactării științifice

Principiile redactării științifice în textele medicale sunt:

o singură idee principală pentru fiecare enunț/frază;

utilizare adecvată a timpurilor la care sunt puse verbele: timpul trecut pentru tot ceea ce exprimă experiența personală a autorului, timpul prezent pentru noțiuni bine stabilite și unanim acceptate;

utilizarea aceluiași cuvânt pentru a desemna aceeași noțiune, fără ajutorul sinonimelor care pot crea confuzii;

evitarea expresiilor literare și a cuvintelor inutile;

suprimarea variațiilor elegante, a expresiilor emoționale;

evitarea utilizării diatezei pasive (atunci când poate crea impresia de anonimat privind autorul – ca subiect logic al construcției gramaticale) și folosirea (neabuzivă) a diatezei active cu pronumele persoanei întâia, uzual plural (care indică exact implicarea autorului în realizarea studiului);

urmărirea concordanței informațiilor numerice care apar în text, cât și tabelelor/figurilor. [6, 24, 36, 108, 110, 119, 121]

Stilul de redactare științifică

Textul trebuie susținut în stil profesional-academic, care este sobru, având anumite calități, și anume:

proprietate (cuvintele sunt folosite corect);

claritate (claritatea ideilor);

concizie (folosirea cantității optime de cuvinte);

varietate (variație drastică de lungime și structură);

eficiența (realizarea rapidă și corectă a înțelegerii mesajului);

eufonie (aspecte de sonoritate a textului);

naturalețe (textul permite apropierea între autor și receptor)

originalitate (amprenta personală) [67].

Majoritatea referințelor bibliografice citează drept calități de bază ale stilului: precizia, claritatea, concizia și coerența. [1, 2, 32, 35, 36]

Precizia – traduce rigoarea științifică, claritatea ˗ facilitează citirea și înțelegerea, concizia presupune un stil concis; iar coerența – expunerea logică, curgătoare a materialului.

Precizia:

Precizia:

lipsa de precizie în redactarea unui articol științific ridică suspicii asupra rigorii cu care a fost efectuată cercetarea respectivă;

reflectarea cel mai clar în capitolele Material și metodă, Rezultate;

coerența comentariilor din text, privind datele din tabele/figuri;

inserarea procentelor face dificilă lectura – există o corespondență de adjective și adverbe care pot fi folosite (Tab. 19). [2]

Tabelul 18. Adjective și adverbe propuse pentru exprimarea frecvențelor

Claritatea

Claritatea se obține prin folosirea cuvintelor și construcțiilor celor mai potrivite, cu preferință a cuvintelor monosemantice. Claritatea mai presupune sistematizarea și aranjarea strict logică a componentelor textului.

Claritatea:

utilizarea cuvintelor simple și a unei sintaxe corecte;

expansiunea limbii engleze ca limbă științifică este parțial datorată și faptului că permite utilizarea unui vocabular restrâns, simplu și clar;

limba în care se scrie trebuie să fie înțeleasă și de un străin care nu are decât noțiuni de bază ale vocabularului (evitarea formulărilor colocviale în favoarea exprimărilor convenționale);

alegerea ordinii cuvintelor în titlu sau la începutul unei fraze sau paragraf – noțiunea de poziție forte, contribuind la reținerea atenției cititorului;

utilizarea virgulei pentru a evita ambiguitățile – este permisă virgula și înainte de ”și”;

evitarea utilizării etc. la sfârșitul unei secvențe de termeni, atunci când este necesară identificarea completă a tuturor termenilor;

utilizarea abrevierilor internaționale – pentru unitățile de măsură, când urmează după cifre;

utilizarea abrevierilor care substituie un cuvânt/câteva cuvinte; abrevierile trebuie anunțate și pot fi utilizate în rezumat și/sau în text, dacă termenul respectiv se repetă mai mult de 3-4 ori. [2, 6, 13, 24]

Concizia

Concizia constă în reliefarea ideii principale și eliminarea celor secundare.

Concizia:

evitarea adjectivelor și adverbelor inutile;

evitarea pleonasmelor;

semnalarea unui fapt ce face direct, fără a specifica intenția de semnalare;

evitarea repetițiilor (exemple: titlul în prima frază din rezumat, rezumatul în introducere, rezultatele în discuții, introducerea în discuții sau concluzii), nu înseamnă suprimarea unor idei care sunt indispensabile pentru înțelegerea textului;

autorul trebuie să enunțe fiecare etapă a raționamentului său, chiar și dacă etapele i se par evidente; nu se face apel la imaginația cititorului și nu trebuie să facă deducția. [13, 24, 29, 35, 42]

Coerența

Componentele textului vizează o temă comună, care este subiectul sau totalitatea subiectelor desfășurate în el, care trebuie să fie legate între ele și să exprime un mesaj integral, adică să fie coerent.

Legătura dintre componentele textului se numește coerență.

Conținutul textului coerent este realizarea temei abordate în el. Astfel între tema și conținutul textului se stabilește un raport de inerență, adică de interdependență: tema determină conținutul, iar conținutul reflectă tema. [2, 13, 24, 37]

Coerența:

caracter logic al unui text care asigură legătura dintre capitole și subcapitolele;

este necesară folosirea corectă a prepozițiilor, conjuncțiilor, adverbelor, locuțiunilor utilizate ca operatori logici;

cuvintele de legătură ce asigură relațiile dintre propoziții (tab.20).

Tabelul 19. Cuvinte de legătură ce asigură coerența textului

Modalități de asigurare a coerenței textului

Legătura consecutivă a componentelor textului:

Legătura paralelă a componentelor textului:

Legătura mixtă a componentelor textului – sunt prezente legături atât consecutive cât și în paralel a ideilor.

Termeni și fraze ce trebuie evitate

nu se permite de a fi utilizate într-o lucrare științifică aprecieri de tipul: „bun”, „rău”, „frumos”, „stupid”, „grozav”, etc.; folosiți cuvinte sau fraze precise când evaluați ceva (Exemplu: metoda A necesită mai puține materiale în comparație cu metoda B), de asemenea glume sau jocuri de cuvinte;

„perfect” – nimic nu este perfect;

„o soluție ideală” – nimic nu este ideal;

„astăzi” – astăzi este ziua de ieri a zilei de mâine;

„curând” – cât de curând? (deseară? în următorii 10 ani?);

„am fost surprinși să …” – și ce-i dacă ați fost?

„pare” – nu are importanță cum pare un anumit lucru;

„pare să arate” – ceea ce contează sunt faptele;

„în termeni de …” – exprimare vagă;

„diferit” – diferit față de ce? cât de diferit?

„mulți” – termen vag (cât de mulți?);

„probabil” – se folosește doar ca și termen statistic;

„evident” – termen vag (evident pentru toată lumea?);

„împreună cu” – folosiți doar „cu”;

„aceasta”, „aceea” – se poate face referire la subiectul propoziției anterioare, întreaga propoziție anterioară, întregul paragraf anterior etc.;

„eu voi descrie” – textul trebuie scris la impersonal;

„puțin(e)”, „cel mai mult”, „toate”, „toți”, „oricare”, „fiecare” – trebuie folosite cu atenție;

„trebuie”, „ar trebui” – cine spune asta? O lucrare de cercetare științifică trebuie să transmită o informație precisă. [31, 32, 45, 119, 120, 135]

Pornind de la faptul că, textul scris de un om civilizat, instruit, nu trebuie să conțină nici un fel de greșeli, analiza textului este obligatorie.

Pentru verificarea respectării principiilor redactării științifice, se sugerează autorilor să recitească textul de 4 ori, de fiecare dată cu un obiectiv precis:

Să se asigure că verbele capitolelor: Material și metodă și Rezultate sunt la timpul trecut și că în aceste capitole nu există pasivul narativ!

Să se suprime substantivele, adjectivele, adverbele inutile!

Să se verifice coerența cifrelor în text, tabele și figuri!

Să se întrebe dacă substantivele, adjectivele și verbele folosite sunt inteligibile (pentru a fi traduse într-o limbă de circulație științifică).

Clasificarea greșelilor comise în text

Greșeli de conținut (greșeli informaționale);

Greșeli de logică (confundarea noțiunilor, tragerea greșită a concluziilor, încălcarea raportului dintre cauză și efect, confundarea faptelor etc.);

Greșeli de text (numite și incoerențe):

greșeli de structură – încălcarea succesiunii normale a expunerii faptelor, nerespectarea alineatelor;

abaterea de la temă;

absența unor enunțuri (aliniate) necesare sau prezența altora de prisos.

Greșeli de stil (pleonasm, anacolut, utilizarea inadecvată a cuvintelor, formularea defectuoasă a frazelor etc.);

Greșeli gramaticale:

greșeli de ortografie;

greșeli de punctuație. [38, 39, 40, 45, 72, 98]

Tipurile articolelor științifice medicale

Există diferite categorii de articole științifice:

diversitate în raport cu obiectivele urmărite;

maniere de exprimare diferită, în 8 moduri specifice, fiecare corespunzând unui tip de articol bine definit.

Indicarea într-o anumită clasă/categorie oferă informația primară asupra obiectivului general al articolului – orientarea lecturii.

Există o multitudine de tipuri de articole științifice medicale. Fiecare tip de lucrare are o anumită specificitate. Nerespectarea acesteia înseamnă lipsă de rigoare. [13, 38, 40, 45, 51, 58]

După obiectivul urmărit:

articol original;

editorial;

caz clinic/discuție anatomo-clinică/conferință clinică

scrisoare către redacția unei reviste

articol de trecere în revistă (Revue general / Survey)

actualități (Mise au point, Update)

recenzia – analiza comentată (Review)

articol didactic.

După tipul publicației:

reviste (periodice)

volum de conferință/congres/simpozion (Preprints of., Proceedings of.)

volume prezentând colecții de articole pe un anumit domeniu.

Clasificarea articolelor medicale în diverse tipuri aduce cititorului o primă orientare în alegerea lecturii.

Articolul original

prezintă o anumită activitate de cercetare:

abordarea unui domeniu de cercetare nou – direcții prioritare;

testarea unei ipoteze;

rezultate în diverse domenii științifice în care există deja cercetări.

structura IMRAD (I – Introducere, M – Material și Metodă, R – Rezultate, A – and (și), D – Discuții):

Introducere – scopul, obiectivele cercetării;

Material și metodă – cum a fost realizată cercetarea;

Rezultate – ce s-a observat (cu rigurozitate);

Discuții – comentarii asupra cercetării în general și a rezultatelor în special.

referințele – au rol de a justifica afirmațiile autorilor, în special în introducere și discuții;

publicabil în periodice. [36, 46, 56, 75]

Editorialul

scris la cererea comitetului/colegiului de redacție al unei reviste;

scurt –număr redus de pagini;

autorul/autorii – autoritate în materia abordată – prezintă liber opiniile personale, analizează lucrărilor deja publicate, formulează ipoteze, propune noi direcții de cercetare;

se evită citarea rezultatelor originale, personale, față de care se prestează/se adoptă o atitudine neutră;

statistic – cel mai citit tip de articol;

editorialul ”tematic” – număr de revistă dedicat (parțial/integral) unei teme; creează o privire de ansamblu asupra temei, punctând contribuțiile articolelor publicate. [1, 75, 90]

Cazul clinic

raportează o observație, cu comentarii scurte;

4-6 pagini;

semnalează:

elementele originale privind fiziopatologia unei afecțiuni;

noutatea unui demers diagnostic;

eficacitatea unui tratament.

uzual, periodicele limitează numărul de cazuri clinice publicate per apariția/număr;

în redactare trebuie evitate:

trecerea în revistă a literaturii, pornind de la un caz izolat;

considerații didactice, sub pretextul comentării unei observații;

publicabil în periodice și/sau volume. [1, 7, 65]

Discuția anatomo-clinică

bazată pe probleme diagnostice și terapeutice ridicare de un caz, articol de instruire, publicații consacrate – exemple: New England Journal af Medicine (”Case Record” sau ”Clinico-Pathological Conferince” – Massachusetts General Hospital), Les Annales de Medicine Interne, Le Concours Medical [65, 54, 55]

Conferința clinică

expune problemele diagnostice și terapeutice ale unei observații clinice;

fiecare punct este discutat de un specialist diferit;

articol de instruire, incluzând aducerea la zi a temei, cu referire la observația raportată;

publicații consacrate – exemple: Annales of Internal Medicine.[54, 84, 98]

Scrisoare către redacția unei reviste

problematica abordată:

caz clinic scurt;

date preliminarii asupra unei cercetări de mai lungă durată, pentru a putea revendica, în viitor, prioritatea preocupărilor în domeniu;

comentarii/opinii contradictorii asupra unui articol deja publicat în revista respectivă;

răspuns:

posibilitate de comunicare între autori-cititori;

scurtă – 2 pagini, cel mult 6 referințe;

rapiditate în publicare – comparativ cu apariția unui articol original;

ulterior, rezultatele prezentate pot face obiectul unei publicații detaliate. [1]

Trecerea în revistă (Revue general / Survey)

prezentare cât mai completă a cunoștințelor asupra unui subiect, pornind de la o analiză exhaustivă a lucrărilor publicate;

caracter monografic – abordare globală – aspecte clasice și perspective deschise;

autorul/autorii – personalități științifice, cu contribuții notabile în domeniu;

referințele bibliografice – acoperă întreaga istorie a subiectului (uzual, de ordinul sutelor);

publicabil în periodice și/sau volume. [1]

Actualități (Mise au point, Update)

ca obiectiv, se situează între editorial și trecerea în revistă;

autorul/autorii – au lucrări reprezentative în domeniu;

elaborat la cererea comitetului/colegiului de redacție a unei reviste sau a organizatorilor unei manifestări științifice;

abordează un subiect restrâns, pornind de la (I) publicațiile apărute în ultimii ani și (II) experiența personală a autorilor;

diferența între cele două surse informative (I), (II) trebuie să apară clar;

referințele bibliografice relevante (uzual de ordinul zecilor);

publicabil în periodice și/sau volume. [1]

Recenzia – analiza comentată (Review)

analiza – comentarea articolelor apărute în cursul ultimelor luni în alte reviste sau analiza comentarea unor volume (tratate, monografii etc.);

autorul/autorii – buni cunoscători ai subiectului;

2-3 pagini;

organizarea conținutului în două părți:

rezumarea articolului/volumului;

comentarea critică asupra validității rezultatelor și asupra originalității în abordarea subiectului. [1, 90, 93]

Articol didactic/pedagogic

obiectiv: instruirea într-un anumit domeniu;

buna cunoaștere a subiectului;

capacitate de a se adresa unei clase largi de cititori interesați de subiect, bazându-se pe un fond minimal de cunoștințe specific domeniului;

bibliografia indicată permite cititorului o aprofundare a subiectului;

publicabil în periodice și/sau volume. [91]

Redactarea elementelor structurale (IMRAD) în textele medicale

Titlu

Titlul este o formulare concisă, „simplă și,dacă este posibil, cu stil“ [81] a temei de cercetare;

are scopul de a anunța conținutul articolului cu maxim de precizie și de concizie;

împreună cu rezumatul constituie un ansamblu autonom în raport cu restul articolului, care este comparat cu un articol scris pe o carte poștală;

pentru cititor are rol de atracție și selecție;

pentru elaborarea titlului este indicat de a utiliza cuvinte-cheie din Index Medicus sau din Bulletin Signalectic du Centre de la Recherche Scientifique;

în formularea titlurilor semnul de punctuație [:] înlocuiește verbul a fi;

cuvintele titlului trebuie puse în ordinea care respectă cel mai bine principiul poziției forte, ținând cont de scopul articolului.

Pentru evaluarea corectitudinii formulării titlului se recomandă de a găsi răspuns la următoarea întrebare: ”Titlul este sugestiv, în conformitate cu întrebarea propusă? ”

Un titlu corespunzător trebuie să reflecte:

factorul studiat (intervenția) – ce s-a studiat, ce s-a utilizat?

criteriul de judecată – pentru ce anume s-a utilizat?

planul experimental – cum s-a studiat?

populația studiată – pe ce populație s-a studiat?

Exemplu: 1. Performanța computer tomografiei într-o populație neselecționată de bolnavi consultați pentru o suspiciune de embolie pulmonară. (PERRIER A et al. Ann Intern Med 2001;135:88)

Exemplu 2. Versiune publicată ”Strategii de depistare a hepatitei virale C în medicina de familie: rezultatele unui studiu randomizat bicentric”

Versiune propusă ”Depistarea hepatitei C: un studiu randomizat cu date provenind de la 184 medici de familie din Doubs și l’Ile de France”

În continuare sunt expuse condițiile pentru a alcătui un titlu bun (Tab. 21).

Tabelul 20. Adjective și adverbe propuse pentru exprimarea frecvențelor

Introducere

Capitolul INTRODUCEREA:

prezintă aspectul general al subiectului – actualizare scurtă, destinată cititorilor care nu cunosc bine subiectul, permițând astfel înțelegerea fondului; singura parte a unui articol original care poate prezenta conotații pedagogice. Uneori sunt suficiente una sau două fraze.

precizează aspectul particular al problemei abordate;

exprimă clar scopul studiului – clasificarea unui aspect controversat, acoperirea unor lacune în cunoștințele existente, testarea unei ipoteze;

toate afirmațiile, chiar și cele unanim admise, trebuie dublate de referințe bibliografice – pertinente, recente și accesibile, selectate în ordinea importanței.

Introducerea nu trebuie:

să dezvolte istoria subiectului;

să facă referință la o bibliografie prea extinsă sau exhaustivă;

să adopte un obiectiv didactic;

să formuleze afirmații fără justificarea lor printr-o referință sau mai multe;

nu trebuie să conțină date inutile înțelegerii scopului lucrării. [46, 71, 99]

Introducerea corectă este cea care suscită interesul și care permite cititorului să urmărească lectura textului fără să aibă nevoie să caute elemente de înțelegere ale articolului în altă parte.

Partea generală

Partea generală a lucrării:

prezentarea informațiilor existente în literatura de specialitate în legătură cu subiectul abordat: stadiul actual al cunoștințelor în domeniu.

Material și metodă

Capitolul MATERIAL ȘI METODĂ:

indică

materialul studiat

elementele testate

criteriile de evaluare

include date precise, astfel încât cititorul să le poată reproduce sau verifica.

de evitat:

introducerea de comentarii personale

introducerea de descrieri lungi și obositoare

introducerea unor rezultate

menținerea unor elemente care nu au legătură cu scopul studiului

utilizarea unui stil telegrafic.

Materialul

populația luată în analiză, modalitatea de selecționare, eșantionul, descriere

bolnavi: serie consecutivă/neconsecutivă, studiu retrospectiv sau prospectiv, studiu randomizat sau nerandomizat, studiu deschis sau orb, studiu caz-martor, studiu pe serii scurte

animale de experiență: specie, origine, durata observației, condiții de creștere

surse celulare: modalitatea de obținere și conservare – mediu de cultură, pH, temperatură, adiția unor substanțe

uneori, este dificil de separat capitolul material și metodă de capitolul Rezultate – reunire sub denumirea Observații clinice (articole tip caz clinic).

Elemente testare – metodă

acțiunea unui medicament – doza zilnică, modul de administrare, orarul de administrare

rezultatele unei intervenții chirurgicale – descriere

valoarea unui examen radiologic / anatomopatologic / biologic

modificarea constantelor într-un model experimental

se specifică:

denumirea chimică și fabricantul pentru reactivi, substanțe

tipul, originea și fabricantul pentru aparate.

Criteriile de evaluare a elementelor testate

utilizate pentru aprecierea rezultatelor – exemple: complicații, supraviețuire, variații ale parametrilor biologici

se specifică și se descriu detaliat metodele folosite (teste statistice de analiză și validare)

se precizează referințele bibliografice, în cazul preluării parțiale/integrale a unei metode sau procedeu

se respectă terminologia biomedicală internațională (pentru medicamente, bacterii, viruși, elemente anatomice).

Rezultate

Capitolul REZULTATE:

exprimă finalizarea scopului cercetării

constituie bază pentru discuții

redactare obiectivă, impersonală, neutră

concordanță în prezentarea informațiilor numerice (text, figuri, tabele)

trebuie prezentate în evoluție cronologică (rezultatele imediate, rezultatele tardive)

permite cititorului să-și formuleze propriile concluzii, înainte de a le confirma cu cele ale autorului:

rezultate pozitive

rezultate negative – informație posibil utilă într-o cercetare diagnostică, prognostică sau pentru a evita un tratament ineficace

de evitat:

”pierderea” unui rezultat, în acest capitol și ”regăsirea sa în capitolul Discuții sau în rezumat

prezentarea rezultatelor marginale, care nu sunt legate de scopul cercetării

efectuarea de comentarii personale.

Discuții

Capitolul DISCUȚII are drept:

scop interpretarea cercetării realizate; comentariile personale, spre deosebire de celelalte capitole care utilizează un stil impersonal, reflectă cultura științifică, inteligența autorilor și gradul de elaborare a unei lucrării;

obiective (ordine obligatorie):

precizarea dacă scopul cercetării a fost atins sau nu (prin prezentarea sintetică a principalelor rezultate legate direct de scop), sublinierea aportului adus se cercetare în progresul cunoștințelor în domeniu

judecarea calității și validității rezultatelor – discuție critică și obiectivă asupra materialului utilizat, metodelor folosite, interpretații ale rezultatelor;

compararea rezultatelor personale cu cele ale altor autori (facilitare prin figuri și tabele comparative, care permit evitarea repetărilor și prin componenta referativă, fără a enunța detaliat ce conțin graficele/figurile respective) și explică diferențele apărute (datorate particularităților materialului și metodei).

Erorile capitolului Discuții

”răsturnarea” obiectivelor definite în introducere;

transformarea discuțiilor într-o punere la punct, într-un istoric al subiectului sau într-un articol pedagogic;

repetarea a aceea ce s-a spus în Introducere;

apariția în Discuții a unei idei noi, cu privire la material, metodă sau rezultate;

citarea greșită a unor autori (atribuirea de lucrări false);

utilizarea de expresii emoționale.

Dacă discuțiile depășesc jumătatea lungimii totale a lucrării științifice, ele sunt prea lungi și probabil rău conduse

Concluzii

Capitolul CONCLUZII:

sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;

sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a domeniului (științei, ramurii de știință) a rezultatelor obținute;

marcarea diferențelor față de ceea ce s-a realizat anterior, deci a contribuției efective a cercetătorului;

evidențierea unor limite, dificultăți și direcți imposibile de cercetare ce ar putea fi parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea și completarea soluțiilor sau găsirea altor soluții.

concluziile autorilor trebuie să fie:

valide

aplicabile

în concordanța cu principiile medicinii bazate pe dovezi științifice (MBD);

uneori, poare exista o concluzie finală (în funcție de revistă).

Elemente importante în concluzii

rezultate obținute pornind de la scopul propus inițial;

dificultăți întâlnite, modalitățile de depășire a acestora;

contribuții, sublinierea aspectelor teoretice și aplicative, dezvoltărilor conceptuale, metodologice sau aplicative;

aspecte neabordate ale temei, motive, explicații;

recomandări pentru încadrarea rezultatelor în teoria medicală sau pentru aplicarea soluțiilor propuse în activitatea practică a instituțiilor;

recomandări însoțite de argumente, evaluări ale consecințelor, efectelor economice, sociale sau de altă natură;

considerații privind impactul posibil al cercetării întreprinse pe plan teoretic sau aplicativ. [36, 91]

De evitat

depășirea obiectivelor fixate în Introducere;

discutarea subiectului în ansamblu și nu a lucrării (tendințe pedagogice);

repetarea elementelor prezentate în Introducere;

citări inexacte – rezultate incorecte, idei incorecte preluate;

lipsa referințelor bibliografice;

utilizarea unui stil literar (expresii emoționale);

lungimea excesivă. [40]

Referințele bibliografice

Referințele bibliografice:

au drept scop justificarea tuturor faptelor/datelor enunțate – principiu fundamental într-un demers științific;

permit trimiterea cititorului la: articole, tratate, monografii, documente oficiale, baze de date, alte forme de publicații;

excesul nu reflectă întotdeauna multitudinea de cunoștințe, ci, mai degrabă, absența spiritului critic: unele reviste limitează numărul referințelor bibliografice pentru toate tipurile de articole, exceptând trecerile în revistă;

se citează numai documente publicate, citite și alese pentru valoarea lor;

citarea unei referințe poate fi repetată de mai multe ori într-un articol;

toate referințele citate sunt prezentate, sub formă de listă, la sfârșitul lucrării. [52, 71]

Localizare în text:

după enunțarea faptului/informației respective –în interiorul sau la sfârșitul unei fraze

în capitolele Introducere, Material și metodă, Discuții

în tabele, grafice, figuri

în titluri și subtitluri ale paragrafelor – pentru articolele tip actualități

Alegerea referințelor:

din bibliografia asupra subiectului (ansamblul articolelor și cărților despre un subiect precis)

autorul selectează și reține acele documente pe care le consideră cele mai pertinente și mai accesibile pentru cititor

Erori posibile:

greșeli în transcrierea referinței – dificultăți în găsirea articolului

greșeli în citarea conținutului referinței – inadvertență între faptul enunțat și articolul citat

Se evită a face referire la:

articole greu accesibile

teze de doctorat

rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, publicate în periodice

scrisori către redacție

articole acceptate pentru publicare (in press, to apaear)

Nu se fac referiri la:

rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, nepublicate în periodice

articole trimise pentru publicare (submitted)

comunicări orale

Sisteme de referințe:

sistemul ”autor-data” (”autor-anul”) – Harvard

sistemul numeric secvențial – Vancouver

sistemul alfabetic numeric. [24, 53, 80, 85]

Sistemul de referințe ”autor-data” (”autor-anul”) – Harvar

În text:

în cazul a 1 sau 2 autori se citează primul autor, respectiv ambii autori și anul de publicație

mai mult de doi autori – se citează primul autor, urmat de ”et coll.” sau ”et al”

În lista de referințe:

clasificare fără număr de ordine, alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor al articolului

mai multe referințe ale aceluiași autor – clasificate după ordinea alfabetică a primei litere a celui de-al doilea autor etc.

mai multe referințe ale aceluiași autor – clasificate după anul de publicație, începând cu data cea mai îndepărtată

mai multe referințe ale acelorași autori, cu același an de publicație – se adaugă ”a, b, c, d” după anul de publicație și se clasează în această ordine (la citarea în text, se includ ”a, b, c, d”)

numele ultimului autor este precedat de ”and”, ”et”, sau ”și”

îngreunează citirea textului

facil pentru autor, care poate introduce ușor o referință nouă. [31, 42, 85, 107]

Sistemul numeric secvențial de referințe – Vancouver

În text:

referințele sunt numerotate cu cifre arabe, în ordinea apariției, în paranteze

dacă o referință este citată de mai multe ori, se păstrează numărul atribuit prima dată

într-o paranteză, referințele sunt clasificate în ordine crescătoare și separată prin virgule.

În lista de referințe:

clasificarea se face prin numărul de ordine corespunzător în text, fără criteriul alfabetic

facilitează lectura, neîncărcând articolul cu nume de autori

dificil pentru autor, care, dacă introduce o nouă referință, trebuie să renumeroteze toate referințele următoare, existând riscul de eroare. [85]

Sistemul de referințe alfabetic numeric

În text:

referințele sunt citate printr-un număr de ordine, indicat în paranteze, care are corespondent în lista de referințe (ordonată alfabetic și nu în ordinea citării).

În lista de referințe:

clasificarea se face alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor

fiecare referire din lista rezultată primește un număr de ordine în secvență naturală, număr care se citează în text

obligatoriu, se respectă indicațiile de redactare ale revistei. [85]

Rezumatul

Deși se scrie ultimul, rezumatul, ca plasare în textul unui articol științific, precede studiul propriu-zis.

Rezumatul este un text scurt despre conținutul articolului științific sau al raportului de cercetare. Ca și titlul, rezumatul oferă informații despre studiu și servește la indexarea lucrării, ca și la arhivarea datelor.

Mulți cititori decid pe baza rezumatului dacă merită să citească în continuare articolul. Ar fi dezavantajos ca pentru un rezumat scris în grabă să nu fie citit un studiu interesant.

Cercetătorii fiind focusați zi de zi pe cercetare uneori sunt limitați de 4 iteme a unui articol credibil și relevant:

punctul de cercetare;

problema de cercetare;

răspunsul său;

rezultatele studiului [31]

Un bun rezumat trebuie să fie:

exact;

redactat cu atenție deosebită;

acurat;

să reflecte corect conținutul studiului;

să nu includă informație care nu se regăsește în text.

Deși concis, rezumatul trebuie să fie suficient de cuprinzător (engl. self-contained), conținând termenii necesari indexării, tezele, rezultatele, concluziile și implicațiile cele mai relevante ale studiului.

Scris cu claritate, la diateza activă și folosind verbele la timpul prezent rezumatul trebuie să se distingă prin coerență și lizibilitate.

Rezumatul unei cercetări empirice trebuie să conțină referiri la:

problema sau tema investigată;

populația chestionată (număr, vârstă, sex, profesie ș.a.);

metodele utilizate;

datele obținute;

concluziile;

implicațiile sau aplicațiile care decurg (recomandări).

Pentru tezele de doctorat și lucrările de licență, se recomandă un rezumat mai cuprinzător (aproximativ două pagini, circa 500 de cuvinte), care să cuprindă:

problematica studiului;

obiectivele sau ipotezele;

metodologia;

rezultatele;

principalele concluzii. [82].

Recomandări cu privire la redactarea elementelor rezumatului:

Element-cheie 1 (Fond): punctul de cercetare – de ce ar trebui să ne pese de studiu? Aceasta este, de obicei, o declarație despre marea problemă la rezolvarea cărei ajută cercetarea și strategia de rezolvare. Cititorul se pregătește să înțeleagă întrebarea specifică de cercetare.

Element-cheie 2 (Obiective): întrebarea specifică de cercetare este baza științei credibile. Pentru a fi clară, completă și concisă, întrebarea de cercetare prezintă relațiile dintre variabilele care au Element-cheie 4 (Rezultate): concluziile majore – nu numai date, dar și relațiile constatate care duc fost investigate. Astfel de întrebări specifice de cercetare leagă povestea împreună.

Element-cheie 3 (Metode): o descriere a metodelor utilizate pentru colectarea datelor și determinarea relațiilor dintre variabile.

la un răspuns. Acestea sunt fapte istorice și, prin urmare, sunt raportate la timpul trecut.

Element-cheie 5 (Concluzii): răspunsurile la întrebările de cercetare prin interpretarea de către autori a constatărilor factuale. Este un răspuns la o întrebare de cercetare care este la timpul prezent și reflectă credința autorilor despre modul în care există lumea.

Element-cheie 6 (Concluzii finale): rezultatele răspunsurilor obținute sau valoarea studiului. Acest element ne referă direct înapoi la marea problemă: cum studiul ajuta la rezolvarea problemei, și de asemenea, indică următorul pas în cercetare.

Pentru a micșora numărul de cuvinte într-un rezumat, putem combina mai multe elemente într-o propoziție. [31]

Calitatea de autor

Există numeroase controverse asupra definirii calității de autor și mai ales asupra atributelor unui autor:

Autorii membrii echipei de cercetare:

care au contribuție intelectuală în proiect;

care au participat la redactarea manuscrisului;

care au revizuit/adoptat versiunea finală a manuscrisului;

care sunt dispuși să-și asume public responsabilitatea pentru lucrare.

Autorul coordonator:

asigură participarea tuturor celorlalți în elaborarea și aprobarea formei finale a manuscrisului.[1, 51].

Contribuția intelectuală

Se consideră contribuție intelectuală:

Formularea temei de cercetare și construcția studiului;

Dezvoltarea metodologiei specifice de lucru;

Proiectarea modului de analiză sau de prezentare a datelor culese pe parcursul cercetării. [45, 119]

Criterii pentru confirmarea calității de autor

În tabelul 22 sunt prezentate unele criterii de atribuire a calității de autor.

Tabelul 21. Exemple care confirm sau infirm calitatea de autor

Niciodată nu trebuie trecută în lista de autori o persoană, până nu și-a câștigat acest drept.

Ordinarea autorilor

Primul autor este întotdeauna acela care redactează prima variantă a manuscrisului ceea ce înseamnă că varianta electronică se află pe calculatorul lui;

Dacă manuscrisul este elaborat de un grup, ultimul pe listă întotdeauna va fi conducătorul grupului, dacă îndeplinește criteriile de autor;

Ceilalți autori trebuie lăsați în ordinea contribuției lor intelectuale în cercetare;

Dacă unii membri ai grupului au contribuție intelectuală semnificativ echivalentă, atunci se vor lăsa în ordine alfabetică;

Pentru studii de mare amploare, se poate utiliza ca autor numele instituției/organizației care se face responsabilă de rezultatele cercetării. [85].

Cerințe față de aspectul grafic al textului

Aspectul general

Textul redactat al tezei se imprimă la calculator, pe foi albe, formatul A 4, cu 28 rânduri pe foaie.

Redactarea lucrării se va face cu font (caractere) Times New Roman cu dimensiunea de 12 puncte (pt), la 1,5 rânduri în rama foii cu câmp de sus și de jos a câte 20 mm/25mm, la dreapta – 10/15 mm, în stânga – 30 mm (pentru copertare). Astfel, rândul va cuprinde 64-68 de semne grafice, luându-se în considerație și intervalele dintre cuvinte. Fiecare capitol începe cu o pagină nouă.

Între subcapitole se lasă un interval (adică se începe peste un rând).

Denumirea capitolului se scrie din alineat simetric, pe centru, cu litere majuscule, cu font 12pt pronunțat (Bold). Titlurile subcapitolelor și ale subdiviziunilor se scriu cu litere mici font 12pt Bold (cu excepția primei litere, care trebuie să fie majusculă). Cerințele date sunt valabile și la reflectarea diviziunilor în cuprins. În titluri nu se admite trecerea cuvintelor dintr-un rând în altul. La sfârșitul titlului nu se pune punct. Dacă titlul este compus din două propoziții, acestea se separă prin punct.

Noțiunile și cuvintele care se repetă de multe ori în text, pot fi înscrise folosind abrevierile respective. Abrevierea cuvintelor în text și în titlurile figurilor se permite numai conform regulilor de ortografie, punctuație și normelor în vigoare.

Dacă în lucrare se adoptă un sistem de prescurtare a cuvintelor, atunci înainte de Introducere, după adnotare se va indica lista abrevierilor adoptate. [1, 11]

Mijloacele de evidențiere în text

Ca mijloace de evidențiere în text se pot folosi:

litere majuscule. De exemplu: Astfel putem afirma că INTENȚIA și SCOPUL în comunicare nu sunt factori identici;

îngroșare(bold) – mai des pentru a sublinia un titlu ce apare la începutul unui paragraf. De exemplu: „Principii comune de …”

sublinierea. De exemplu: Aspectul conținutului include…;

spațiul dublu dintre litere. De exemplu: Aceste unități sunt numite intenționeme;

cursivul(italic) – mai ales pentru evidențierea unor cuvinte cheie în text. De exemplu: Forma cea mai reușită de analiză a celor două elemente este integrarea lor în aceiași parametri;

Este rezonabil a se limita doar la două modalități de particularizare a textului, pentru a nu încărca inutil aspectul lucrării (ori italic și bold, ori italic și subliniere, ori bold și subliniere).

Nu se va pune punct după titluri sau după textul figurilor și graficelor. O virgulă, un punct, un semn de întrebare sau exclamare îl vom lipi de cuvântul anterior, iar spațiul îl vom lăsa după el, nu invers ori cu spații și de o parte și de alta.

Numerotarea paginilor

Numerotarea paginilor, inclusiv a ilustrațiilor și anexelor se face cu cifre arabe, de la pagina de titlu până la ultima pagină a lucrării, începând cu Introducerea. Numărul de pagină se inserează jos pe dreapta. Nu se admit omiteri, repetări sau așa-zisele apendice literale de tipul (8a), (12b) sau altele.

Antetul paginii

Antetul paginii (nu e obligatoriu) – apare pe toate paginile începând cu introducerea și va conține numele autorului (în stânga) și al capitolului (în dreapta).

Modalități de ilustrare

Tabelele și figurile permit exprimarea clară a ceea ce ar fi dificil de redactat și greoi de citit. Folosirea lor nu constituie o obligație. Ele prezintă interes numai dacă aduc clarificări în calitatea informațiilor. Numai câteva forme de redactare medicală, în particular Editorialul, sunt în mod obișnuit lipsite de ele. [11]

Principii comune pentru figuri și tabele

specifice pentru capitolul REZULTATE

limitează riscul de a repeta aceleași informații în capitolul REZULTATE (prezentare) și în capitolul DISCUȚII (ca bază de comentarii)

maximul de informații într-un minimum de spațiu, într-o formă sistemică și clară

uneori, este util să concepem figurile și tabelele înainte de a redacta textul

autonomie informațională – prin titlu, legendă, note de subsol

exprimă clar ceea ce este dificil de redactat și obositor de citit

referire în text, numerotarea fiind în ordinea referirii

tabelul: informații numerice

figura: informații grafice – desene, curbe, diagrame, fotografii

alegerea modalității de ilustrare depinde de:

obiectivul vizat, răspunzând unei intenții precise (uzual, articolele originale conțin tabele, iar articolele didactice conțin figuri)

numărul și natura datelor

reproducerea dintr-o altă publicație necesită autorizația titularului (dreptul de autor, copyright)

de evitat: exprimarea sub formă de tabel a unor informații care pot fi enunțate clar în text. [11]

Principii comune de realizare a figurilor

numerotate cu cifre arabe – numerotarea corespunde ordinii de apariție în text, fiind obligatorie minimum o referire

legenda, conținând toate elementele necesare înțelegerii figurii: explicația simbolurilor, abrevierii, scala

uzual, în etapa de manuscris trimis spre publicare, toate legendele aferente unui articol sunt grupate pe o pagină separată, plasată la sfârșitul manuscrisului

pe verso-ul figurilor se scrie: numărul, orientarea, numele primului autor sau primele două cuvinte din titlul (confidențialitate) [11, 20]

Tipuri de prezentări grafice

diagrame cu sectoare de cerc (”camambert”, ”pie”) – recomandată pentru prezentarea procentajelor ( maxim 7 sectoare), structurii unui fenomen

diagrame cu coloane verticale sau orizontale (histograme) – recomandate pentru compararea statistică a diferitelor cifre, poate indica deviația standard (maxim 7 zone)

traiectorii (curbe de distribuție) – x (abscisa – variabilă independentă) este variabilă de control sau explicativă; graficul reprezintă în manieră dinamică evoluția variabilei y în funcție de x

prezentări prin puncte (”scattergram”, ”nuages de points”) – recomandate pentru concretizarea existenței/absenței unei corelații intre variabila x și y; punctele trebuie să fie suficient de mari pentru a fi ușor identificate; se pot adăuga: coeficientul de corelație ”r”, gradul de libertate, curba de regresie, semnificația statistică „p”

modalitatea de realizare asistată de calculator: exploatarea facilităților oferite de programe (medii software) pentru reprezentări grafice și interpretare statistică (exemple: MS-Windows, MS-Exel etc.). [11, 20]

Principii comune de realizare a tabelelor

spațiu ocupat în pagina tipărită: o coloană sau două coloane

titlu: situat deasupra, informează asupra conținutului

număr coloane – maxim dublu număr rândului – inversare

semnificații uzuale:

capetele de coloane – variabile măsurate sau explicate (unități de măsură)

capetele de rânduri – variabile controlate sau explicative (unități de măsură)

tabelele ce conțin date comparabile trebuie să reprezinte aceleași informații, structurate în aceeași ordine și folosind aceleași unități de măsură

alinierea datelor este realizată în raport cu virgula/punctul zecimal, precizând același număr de poziții zecimale pentru variabilele cu aceeași semnificație

informația lipsă – se precizează ”absent”, evitând simbolurile matematice (-, 0)

pot conține abrevieri, explicate în titlul tabelului sau în note de subsol. [11]

Ilustrațiile

ilustrațiile prezentate sub formă de fotografii sau imaginii digitizate, alb-negru/color

Exemple: radiografii, preparate microscopice, ECG, EEG.

în iconografia lucrării, ilustrațiile sunt tratate drept entități de tip figura (folosind o numerotare comună pentru ilustrații și figuri, același mod de referire în text și același mod de concentrare a legendei)

suplimentar, legenda ilustrațiilor conține informații specifice despre scala de referință, ordinul de mărire, colorațiile histologice

pentru ilustrațiile ce conțin chipuri umane se recomandă acoperirea ochilor, în scopul păstrării anonimatului.

Formulele

dacă sunt mai multe, se numerotează cu cifre arabe începându-se de fiecare dată de la cifra 1 în cadrul fiecărui capitol;

numărul formulelor, cu excepția celor din anexe, se va indica în partea dreaptă a formulei, în partea dreaptă a foii, la nivelul formulei, între paranteze rotunde

în formule se folosesc coeficienți și simboluri standard, care se explică în text sau imediat sub formulă. [11, 20]

Recomandări pentru formarea stilului științific de scriere medicală

Pentru formarea stilului sunt determinante:

pertinența – nu vizați subiecte vaste și tratări exhaustive; fixați-vă pe un aspect strict delimitat, realizabil cu forțele unui student, rezident, masterand, doctorand;

focalizarea – nu tatonați în toate direcțiile (alegând orice ce poate fi atribuit subiectului), ci ghidați-vă tot timpul de obiectivele și ipotezele stabilite;

detașarea – nu deveniți sclavii bibliografiei; folosiți-o și nu vă lăsați folosiți de ea, copleșind lucrarea de citate; îndrăzniți a comenta cele citate cu opinii personale;

fair-play-ul – nu “ajustați” și nu “forțați” rezultatele și infirmarea unei ipoteze este tot un rezultat științific!; importantă este maniera generală de lucru, corectitudinea ei; trebuie doar să verificați ipotezele (dacă se verifică sau nu) și nu să le demonstrați (să le faceți să se verifice);

sobrietatea – redactați într-un stil impersonal (nu “mi-am făcut…„am aplicat…”, ci „s-a făcut…”, „s-a aplicat …” ), dar dați o notă personală lucrării prin modul de prezentare, observațiile și comentariile pe care le faceți;

forța textului – folosiți mai frecvent a verbele față de celelalte părți de vorbire (substantive, adjective, adverbe) a timpurilor, modurilor și diatezelor acestora. Este de preferat folosirea diatezei active;

accesibilitatea stilului lucrării depinde de lexicul utilizat. Lucrarea trebuie scrisă pentru a informa și a convinge de viabilitatea ideilor susținute nu pentru a impresiona cititorul. [1, 2, 13, 36]

Pentru redactarea finală

Pentru redactarea finală a textului lucrării științifice verificați:

dacă ați respectat aspectul recomandat pentru lucrare (mărimea și tipul caracterelor (font); marginile libere sus-jos-dreapta-stânga, formatul A4;

dacă ați acoperit cu informație toate capitolele recomandate;

corectitudinea ortografică și gramaticală;

dacă ați respectat regulile de redactare referitoare la tabele și grafice (paginile);

structura paragrafelor și a frazelor (fraze de max. 3-4 rânduri, paragrafe de 3-4 fraze);

dacă referința la un grafic sau tabel este pe aceeași pagină cu graficul sau tabelul respectiv (este bine ca tabelele foarte mari să fie prezentate intr-o anexă);

dacă lucrările citate în text se regăsesc la bibliografie și invers;

paginația finală și aspectul lucrării înaintea listării. [13, 16, 135]

Pași de parcurs înainte de pregătirea formei finale

Etape de parcurs înainte de pregătirea formei finale a unei lucrări științifice sunt prezentate în tabelul ce urmează (Tab.23). [40]

Tabelul 22. Fișa premergătoare pregătirii formei finale a unui text științific

Utilizarea calculatorului în redactare

Procesoarele de texte disponibile pe orice calculator personal au deschis o nouă epocă în redactarea textelor. Ele pot fi reluate, adăugate, corectate și reformatate de oricâte ori autorul consideră că este necesar.

Facilitățile oferite de procesoarele de text

Procesoarele de text au devenit instrumente de mare valoare pentru îmbunătățirea stilului lucrărilor științifice, prin facilitatea:

de regăsire a unor cuvinte sau enunțuri;

de înlocuire cu sinonime mai clare, mai precise sau mai potrivite;

corectării gramaticale autonome și a sugestiilor în cazul construcțiilor greoaie;

de elaborarea a stilului cerut a aspectului tehnic al redactării etc.

Norme de tehnoredactare

Hârtia

Paginile lucrării trebuie să aibă dimensiuni standard A4 (21 x 29,7 cm). Textul va fi cules cât mai îngrijit și va fi tehnoredactat pe o singură față a colii de hârtie, fără să fie folosite alte culori pentru evidențiere.

Litera

Litera (font) va fi Times New Roman, mărimea corpului de literă va fi de 12 puncte, cu caractere de rând (sau drepte). Textul va fi imprimat la un rând și jumătate (1.5 lines); notele de subsol pot fi culese la un singur rând (single), cu corp de literă 10, caractere de rând.

Oglinda paginii

Marginile albe ale paginii vor fi uniforme (de minimum 2 cm) sus, jos și lateral dreapta (în stânga vor fi lăsați 4 cm, pentru ca lucrarea să poată fi îndosariată). Respectând recomandările de mai sus va rezulta o pagină de aproximativ 31 de rânduri a căror lungime va fi de 16,5 cm.

Așezarea în pagină a tuturor elementelor unei lucrări

Coperta și prima pagină a părții scrise (care constituie subcoperta), vor fi identice și vor indica tema lucrării, numele și prenumele autorului, numele și prenumele cadrului didactic îndrumător și anul elaborării.

Pagina a doua constituie ”copertai” care se va completa pe formulare de forma cerută, cu datele și semnăturile prevăzute de Ghidul CNAA.

Cuprinsul. Va apărea la începutul lucrării, după pagina de titlu, iar nu la sfârșitul ei, deoarece toate lucrările cu caracter științific respectă acest mod de paginare. Se va utiliza regula organizării pe niveluri (capitole, subcapitole), întâlnită în interiorul lucrării; numărul corespunzător paginii se va trece după titlul unităților de text (capitole, subcapitole).

Lista tabelelor și a figurilor din text și din anexe este inserată după „Cuprins” și „Motto” (dacă acesta din urmă apare). Se specifică numărul tabelului (în cifre arabe), titlul acestuia și numărul paginii la care se află fiecare tabel (numărul poate fi trecut între paranteze rotunde), întrebuințându-se același caracter de literă, de aceeași mărime ca și întregul text (Times New Roman, 12pt, de rând).

Mulțumirile. Adresate persoanelor sau instituțiilor care i-au ajutat pe autori să-și elaboreze lucrările, mulțumirile pot fi incluse, în cazul în care apar, în finalul „Introducerii”.

Mottoul. Va fi introdus (opțional) pe pagină nouă, de preferat imediat după „Cuprins”, scris cu caractere italice (cursive), de mărimea celor folosite în textul propriu-zis al lucrării.

Conținutul propriu-zis al lucrării.

Introducerea. Va apărea, așa cum este firesc, la începutul oricărei lucrări, nefiind nevoie să fie intitulată într-un anume fel (i se poate spune simplu „Introducere”). Aici se va prezenta foarte concis conținutul lucrării, și se va descrie, eventual, metodologia de lucru, fixându-se obiectivele urmărite.

Alineatele. Separând ideile dintr-un text, alineatele nu încep de la marginea stângă a rândului, ci după un spațiu liber de aproximativ 1-1,5 cm. Ar fi indicat ca pe o pagină să apară maximum patru, cinci alineate, fără spații libere (rânduri goale) între ele.

Paragrafele. Ca subdiviziune a unui capitol, paragraful poate să conțină mai multe alineate ale căror idei converg spre conturarea unei teze sau imagini mai ample. Pentru a nu se confunda paragrafele cu alineatele, recomand renunțarea la practica introducerii paragrafelor prin alineate.

De asemenea, ar fi indicat să se respecte în toată lucrarea aceeași regulă a structurării pe niveluri diferite a titlurilor capitolelor, subcapitolelor și a paragrafelor, fără ca ele să fie marcate cu litere sau cu cifre. Aceasta este și tendința normelor internaționale de alcătuire a unei lucrări științifice. Dacă nu se poate urma această tendință, atunci se poate păstra marcarea cu litere sau cu cifre a capitolelor, subcapitolelor etc. pentru o mai buna înțelegere a structurii unei lucrări complexe.

Numerotarea paginilor. Se numerotează toate paginile, chiar dacă numărul paginii (numit coloncifru, în practica editorială) nu este imprimat (așa cum se întâmplă pe pagina de titlu, pe cea cu cuprinsul sau pe cea cu mulțumirile, deoarece toate acestea sunt pagini noi).

Așadar, toate paginile se vor lua în calcul la numerotare, coloncifrul plasându-se în spațiul liber din partea de jos a paginii, centrat.

Notele de subsol. Umberto Eco, referitor la necesitatea notelor și la modul cum trebuie să se citeze atrage totodată atenția că „o notă n-ar trebui niciodată să fie cu adevărat foarte lungă”. Pe de altă parte, notele nu vor prelua la subsolul paginii informații importante și semnificative, care în mod normal trebuie să rămână în textul propriu-zis al lucrării.

Ortografie și punctuație. Înainte de a fi predată pentru evaluare către comisia de examinare sau pentru publicare, o lucrare trebuie corectată și din punctul de vedere al respectării normelor ortografice și de punctuație. Pentru a redacta fără reproș, este recomandabil de a consulta următoarele două lucrări:

Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, de preferat începând cu ediția a V-a, elaborată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” din București și editată la Univers Enciclopedic, București, 1995.

Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), ediția a II-a revăzută și adăugită, elaborată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” din București, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2005.

Concluziile. Încheierea lucrării cu câteva pagini de concluzii, specificate în „Cuprins”, este obligatorie. Ele permit fixarea în memoria celui care evaluează lucrarea respectivă a ideilor esențiale expuse anterior.

Bibliografia. Ar fi bine să devină un obicei ca la finele unei lucrări să se facă distincție între bibliografia temei și bibliografia consultată.

În bibliografia temei autorii pot include cărțile, studiile, articolele care au legătură cu subiectul lucrărilor lor, dar pe care, din motive întemeiate, nu le-au putut fișa. Aceste titluri pot fi, astfel, de folos altor persoane preocupate și ele de temele respective.

Bibliografia consultată, după cum îi spune și numele, este cea din care autorii au extras idei sau citate care le-au susținut propriile argumentații, la aceste surse făcându-se trimiteri bibliografice în locuri precise.

Indexul de autori. Ca și indexul de teme, apare opțional. Aici se respectă oarecum regulile de la bibliografie.

Indexul de teme. Cuprinde toate cuvintele-cheie, așezate în ordine alfabetică, și paginile unde apar.

Anexele. Pot avea una sau mai multe pagini, care vor fi numerotate consecutiv, și se vor identifica prin menționarea: Anexa 1, 2, 3 ș.a.m.d, în partea stângă a paginii. Am întâlnit în cărțile după care ne-am ghidat în alcătuirea acestui ghid recomandarea ca tabelele și figurile să fie trecute în anexe, iar în textul propriu-zis să rămână doar cele fără de care textul în sine nu ar avea cursivitate.

Declarația de onestitate se va regăsi la finele lucrării.

Recomandări privind crearea unui manuscris profesionist în procesorul de text Microsoft Word 2007/2010

Crearea stilului unui manuscris profesionist se află doar la câteva clicuri distanță de la stilurile presetate din Microsoft Word.

Aspectul general al mesei de lucru a procesorului Microsoft Word 2007/2010 constă într-un panel de instrumente organizat sub formă de file. Setarea filelor conduce la deschiderea meniului și submeniurilor fiecărui instrument (Fig.22).

În continuare vom expune pașii recomandați pentru crearea unui manuscris profesionist. Grafic acest proces poate fi prezentat astfel (Fig.23).

Figura 22. Aspectul general al mesei de lucru Microsoft Word 2007/2010

Figura 23. Algoritmul tehnoredactării manuscriselor

Setarea aspectului paginii 

În procesorul de texte Microsoft Word 2007 se face prin utilizarea instrumentelor speciale incluse pe pagina ”Page Layout” ”Разметка страницы”. Este posibil de a alege/modifica parametrii paginii (câmpuri, orientare, mărimea colii de hârtie, suplinire, spații, numerotarea paginilor, tema preinstalată a documentului, fondalul paginii, parametrii paragrafului etc.) (Fig.24).

Figura 24. Setarea aspectului paginii

Se recomandă în cazurile existenței câtorva variante de proiecte (draft, проект) de document folosirea fondalului paginii cu inscripțiile respective, sub formă de text ascuns în spatele conținutului paginii (Fig. 25).

Figura 25. Setarea fundalului paginii

Stilul manuscrisului – creare și modificare

Stilul manuscrisului poate fi setat de pe pagina principală a panelului de instrumente Microsoft Word 2007/2010.

Pot fi utilizate stilurile preinstalate sau modificarea lor, sau crearea unor stiluri proprii. Utilizarea stilului manuscrisului facilitează respectarea cu strictețe a cerințelor înaintate de comitetul de organizare a forurilor științifice, a colegiilor de redacție a publicațiilor științifice, a CNEAAS, perfectarea automată a cuprinsului lucrării, rapiditatea culegerii textului, parcurgerea și găsirea elementelor structurale ale documentului.

Cel mai simplu este setarea stilurilor preexistente – prin simpla alegere (Fig. 26-27).

Autorul are posibilitatea nu numai de a alege stilul potrivit, dar și a gamei de culori și caractere, care vor fi păstrate pe întreaga lungime a textului (Fig.28-29).

Figura 26. Setarea stilului

Figura 27. Aspectul manuscrisului cules în stil preinstalat contemporan, gama de culori – standard, caractere – stil clasic

Figura 28. Aspectul manuscrisului cules în stil preinstalat contemporan, gama de culori – elegantă, caractere – stil clasic

Figura 29. Aspectul manuscrisului cules în stil preinstalat contemporan, gama de culori – elegantă, caractere – stil standard 2

Deoarece stilurile preinstalate nu corespund cerințelor de perfectare a tezelor înaintate de CNEAAS, autorii au posibilitatea de a crea stilul cerut, prin modificarea stilului preinstalat maximal apropiat de cerințe și salvarea lui sub un anumit nume. De exempu – teza doctorat, manuscris monografie, revista Sănătatea Puplică Iași.

Cum procedăm?

Alegem cu cursorul nivelul textului pentru care dezvoltăm stilul. Setăm tasta dreaptă a mauce-ului și alegem obțiunea: ”Edit” ”Modificare” ”Изменить” (Fig.30).

Figura 30. Primul pas în modificare a stilului de tehnoredactare a unei componente structurale ale textului

Alegem opțiunile cele mai frecvente de modificare, și anume: numele, stilul preinstalat luat drept reper pentru formarea stilului propriu, modificarea caracterelor, alinierea textului, spațiu dintre rânduri, tabulații etc. De asemenea, putem alege opțiunea cât de frecvent se va utiliza stilul respectiv (Fig.31).

Figura 31. Modificarea stilului – redenumirea, modificarea caracterelor și spațiilor

În cazuri, când sunt necesare introducerea unor elemente noi de stil, fie de numerotare, fie de evidențiere etc. , atunci în fereastra precedentă setăm Format, apoi elementul de formatat (Fig.32).

În așa mod procedăm pentru fiecare fragment de text, pentru care sunt înaintate cerințele speciale.

În cazurile când stilul preinstalat satisface cerințele autorului, pentru a facilita utilizarea mai rapidă, se recomandă de a-l reîntitula, prin setarea opțiunii ”Rename” ”Переименовать” (Fig.33).

Figura 32. Modificarea complexă a diverselor dimensiuni ale stilului

Figura 33. Redenumirea stilului

Anterior am menționat faptul că utilizarea stilurilor în tehnoredactarea manuscriselor facilitează parcurgerea și găsirea fragmentelor de text care eventual trebuie redactate. Pentru aceasta trebuie să cuplăm opțiunea ”Schema documentului” ”Схема документа”, de pe pagina Вид Wiev (Fig.34). Plasând cursorul în fereastra stânga, Schema documentului – parcurgem mult mai rapid conținutul documentului.

Figura 34. Parcurgerea conținutului lucrării, utilizând instrumental ”schema documentului”

Pregătirea referințelor bibliografice pentru citare și perfectarea automată a listei bibliografice

Citarea referințelor și perfectarea listei bibliografice este o activitate laborioasă și care deseori generează incertitudini și erori în lucrările științifice.

Procesorul de texte Microsoft Word 2007/2010 oferă posibilitatea creării bazei generale de date a referințelor, din care pat fi selectate liste tematice necesare pentru scrierea lucrărilor științifice, ori de câte ori avem nevoie.

Cum procedăm?

Se recomandă inițial de a elabora o listă generală a referințelor bibliografice, care ulterior va fi folosită pentru alegerea listelor ”tematice” pentru argumentarea științifică. În acest sens, pe pagina Ссылки References de pe panelul de instrumente, setăm butonul ”Управление источниками” ”Sourse management” (Fig.35).

Setăm opțiunea Creare Create Создать (Fig.35).

Alegem tipul sursei și completăm informația cerută de forma preinstalată (Fig.36).

Figura 35. Elaborarea bazei de date generale a referințelor bibliografice pentru citare

Figura 36. Introducerea informațiilor bibliografice în baza de date în submeniul ”create reference”

În fereastra din stânga jos Имя тега, este arătată cifru (codul) prescurtată a referinței respective, care la etapa de citare va apărea în textul tehnoredactat, în paranteze rotunde (Fig.37). Este important de a menționa faptul că la fixarea cursorului mouse-lui pe simbolul respectiv, putem vedea referința deplină, ceea ce este foarte util, cu precădere la etapa finală de redactare a textului.

Prin Copy sau Delete selectăm referințele din lista generală în cea curentă. Dacă observăm unele greșeli – prin Edit facem corecțiile necesare. În fereastra de jos vizualizăm formatarea referinței în lista bibliografică (Fig.38).

Figura 37. Identificarea teg-ului, utilizat la citarea referinței în textul manuscrisului

Figura 38. Crearea/suplinirea bibliotecii referințelor tematice prin selectarea lor din BD generală cu ajutorul instrumentului ”sourse management” / ”управление источниками”

Stilul de referire a surselor bibliografice, în conformitate cu cerințele înaintate de comitetul/colegiul de redacție, se instalează prin setarea opțiunii respective (Fig.39).

Figura 39. Alegerea stilului de referire și perfectare a listei bibliografice

Citarea referințelor

Citarea referințelor se face în procesul tehnoredactării.

În fragmentele te text, când este nevoie de a alipi o referință procedăm astfel:

Tastăm Insert reference / Вставить ссылки (Fig. 40).

Figura 40. Pasul 1 în citarea referințelor bibliografice

Din lista tematică (curentă) de referințe alegem sursa citată. Este posibilitatea de a introduce o sursă nouă sau de a rezerva loc pentru o referință, care la moment este introdusă în ”bibliotecă” și este fizic la îndemână (complete / заполнитeль), cu care ulterior va fi suplinită lista curentă. Va fi suficient de a completa (complete / заполнитeль) în meniul Управление источниками / Sourse management. Update-area citatelor se face în mod automat (Fig.41).

Referințele citate în text apar bifate în meniul Insert reference / Вставить ссылку astfel autorul are certitudinea că toate referințele au fost citate.

Figura 41. Inserarea/citarea referințelor bibliografice în textul manuscrisului

Perfectarea listei bibliografice

Se face în mod automat, la locul potrivit (cerut), prin setarea butonului Lista de referințe (Fig.42).

Figura 42. Perfectarea listei bibliografică în textul manuscrisului

Numerotarea automată a materialului ilustrativ al lucrării

Pentru a nu comite erori în numerotarea tabelelor, figurilor, pozelor, anexelor etc. procesorul de texte Microsoft Word 2007/2010 dispune de instrumentul Title Названия de pe pagina Referințe Referinces Ссылки a panelului de instrumente.

Cum procedăm?

Setăm References Ссылки – Insert title Вставить название (Fig.43).

Figura 43. Setarea denumirii materialului ilustrativ

Este necesar de a crea denumirea materialului ilustrativ al lucrării: tabel, figură, formulă etc. Pentru aceasta setăm Create și în fereastra signatura, scriem categoria necesară (Fig.44).

Figura 44. Crearea denumirii materialului ilustrativ

În timpul culegerii textului manuscrisului, unde este necesar lipim Insert Вставить ilustrațiile, apoi adăugăm denumirea lor (Fig.45).

Figura 45. Alegerea denumirii materialului ilustrativ din lista signaturilor preexistente și/sau create

Denumirea materialului ilustrativ se scrie conform cerințelor înaintate de colegiile de redacție. Crearea stilului se face analogic cu etapele de creare/modificare a stilului manuscrisului, descris anterior

Lista figurilor, tabelelor, anexelor și altor materiale ilustrative se face analogic listei bibliografice, utilizând opțiunea Table of figures Список иллюстраций.

Există două opțiuni de update-are a cuprinsului și listelor materialului ilustrativ – numai paginația, sau textul integral, în funcție de faptul dacă s-a suplinit manuscrisul cu noi capitole, subcapitole sau ilustrații (Fig.46).

Figura 46. Up-date cuprinsului și listelor materialelor ilustrative

Pentru verificarea greșelilor de tehnoredactare folosiți Language – set proofing language Рецензирование – выбор языка și selectați limba română (Fig. 47).

Figura 47. Selectarea limbii române pentru verificarea greșelilor de tehnoredactare

Unde publicăm

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova consideră problema vizibilității internaționale a producției științifice (articole, rezumate, monografii etc.) ca fiind determinantă pentru afirmarea continuă a Universității drept centru de educație și cercetare. Din acest motiv, un accent deosebit este pus pe publicarea rezultatelor cercetării științifice în reviste de largă acoperire și recunoaștere precum cele indexate ISI, cu accent pe revistele cu factor de impact crescut.

Tipurile de articole publicate sunt astfel clasificate în ordinea importanței:

Articole indexate ISI Web of Science (Categoria A)

Articole indexate în baze de date internaționale (Categoria B+/B)

Alte tipuri de articole publicate (Categoria C, etc.).

În Republica Moldova avem doar publicații de categoria B și C (Tab. 24).

Tabelul 23. Lista publicațiilor de profil: medicină, farmacie din Republica Moldova

A reuși să publici într-o revistă importantă nu e ușor:

competiția pentru un loc într-un jurnal performant este intensă

uneori, costul publicării/pagină este prea scump

procentul de respingere este mare:

AJP (Amer J Physiol) = 50%

JBC (J Biol Chem) = 65%

NEJM (New Engl J Med), Science, Nature = 90%

Principalele motive ale respingerii lucrărilor

lucrarea nu aduce nimic nou

design-ul experimentului este sărac

lot martor absent sau sărac

ipotezele nu sunt verificate adecvat

subiectul lucrării nu se încadrează în tematica jurnalului

redactarea nu respectă normele.

Ce apreciază editorii?

spectaculos / “wow”

importanța

originalitatea

relevanța pentru audiență

veridicitatea

claritatea redactării

“dinamismul” prezentării subiectului.

Mici ”soluții”

Alegerea jurnalului în relație cu subiectul lucrării și nu numai

Atenție deosebită la redactare, gramatică, punctuație, TRADUCERE

Atenție la selecția referințelor și la redactarea bibliografiei

Evitarea greșelilor din neglijență

Citirea cu atenție și respectarea “Instrucțiunilor pentru autori”.

Cele șapte “păcate mortale”

Manipularea datelor, falsificarea

Manuscrise duplicate

Publicare redundantă

Plagiat

Conflictele de interese ale autorilor

Probleme legate de etica cercetării pe animale

Probleme legate de etica cercetării la om.

Ce înseamnă publicare redundantă?

Date în rezumatele conferințelor? NU

Aceleași date, în jurnale diferite? DA

Date pe website? Poate

Date în articole review? OK, dacă sunt publicate după autorizarea oficială.

Cum răspundem redactorilor care se ocupă de review-ul lucrării:

Răspundeți imediat la e-mailul redactorului și cu tact: începeți cu mulțumiri!

Pregătiți cu atenție răspunsurile dvs.

Fiecare comentariu ar trebui abordat

Fiecare schimbare trebuie precizată

Răspundeți cu entuziasm

Nu redactați răspunsul la supărare.

Sfătuiți-vă cu ceilalți autori.

Nu există nici o modalitate de a obține experiență decât exersând!

PROCEDURA DE COMUNICARE ȘI SUSȚINERE PUBLICĂ A REZULTATELOR ȘTIINȚIFICE

Prezentul capitol introduce cititorul în domeniul comunicării rezultatelor cercetărilor științifice. Vizează recomandări cu privire la prezentarea rezultatelor sub formă de comunicare orală, comunicare afișată și brevet de invenție.

Este important de reținut – suntem evaluați în funcție de rezultate, de ceea ce reușim să definitivăm, și de faptul cum putem convinge în valoarea rezultatelor noastre.

Comunicarea orală

Planul comunicării orale răspunde acelorași reguli ce guvernează lucrările scrise. Timpul oferit oratorului este însă limitat, de la 5 la 10 minute, maximal de 20 și 40 minute în cadrul susținerii tezelor de doctor și doctor habilitat respectiv. Este nevoie de o bună gestionare (împărțire a lui). Oricare ar fi conținutul mesajului științific, pentru a reuși este nevoie de un antrenament bun.

Pentru susținere, autorii lucrărilor științifice își pregătește din timp referatul (raportul) de prezentare a conținutului tezei în fața comisiei de examinare, comisiilor de evaluare a tezelor de masterat, consiliilor științifice specializate pentru susținerea tezelor de doctorat.

Referatul va avea următoarea structură:

motivul alegerii temei de cercetare;

scopurile și sarcinile care au fost puse;

căile lor de realizare;

argumentele privind inovația și actualitatea temei;

caracteristica obiectului de cercetare;

metodele utilizate la scrierea tezei;

rezultatele obținute (utilizând tabele, figuri, pregătite din timp);

concluziile și propunerile.

Algoritmul de bază al oricărei susțineri publice

Algoritmul de bază al oricărei susținerii publice constă în capacitatea autorului de a deștepta interesul auditoriului și de utilizare în acest scop a raționamentelor logice și a argumentelor practice.

Autorul trebuie să poată realiza o cât mai bună expunere orală ce va consta în organizarea și transmiterea liberă, convingătoare a propriilor idei. În acest scop, el trebuie să poată folosi o întreagă gamă de mijloace de expresie, dintre care:

cuvântul;

sintaxa (folosirea cuvintelor și a propozițiilor în frază, în vorbire);

cadența și armonizarea frazei;

sugestivitatea stilului;

debitul verbal;

simplitatea cuvântului, a mesajului;

gesticulația adecvată;

atitudinea, ținuta etc. [113]

Pentru ca expunerea să nu fie monotonă, vorbitorul mai trebuie să știe să utilizeze:

anumite pauze;

schimbări de ritm si de ton;

interogații retorice;

incitarea bine temperată.

Calitatea susținerii publice este, în mare măsură, dependentă de gradul de stăpânire a unor cunoștințe și a unei arte retorice ce presupune: exprimarea și dicția corecte, discursul coerent, stilul expunerii – elegant, armonios și bazat pe un vocabular ales.

Nu se recomandă a citi textul referatului de prezentare a rezultatelor de pe foaie, ci e bine să fie rostit liber și expresiv. Doar uneori pretendentul "poate să-și arunce privirea" în text pentru a aduce un exemplu, un nume, o cifră etc. [37, 66, 115]

Pentru a evita monotonia la prezentare și a favoriza scoaterea în evidență a celor mai importante momente, se pot utiliza scheme, tabele, planșe, mostre, mijloace tehnice etc.

Prezentarea se va face în PowerPoint cu un număr maxim de 15 -18 slide-uri, cu următoarea structură orientativă: titlul lucrării – cu mențiunea verbală prin care se argumentează alegerea temei, scopul lucrării, ipotezele lucrării, obiectivele, metodele folosite, rezultatele obținute și concluziile la care s-a ajuns. Se va pune accent pe partea practică/aplicativă.

Unele ”secrete” ale reușitei prezentării tezei în fața Comisiei/Consiliului

Prezentarea rezultatelor lucrărilor științifice în fața Comisiei constituie un aspect la fel de important ca și elaborarea lucrării.

Calitatea prezentării lucrării, bineînțeles, nu poate substitui valoarea intrinsecă a lucrării: o lucrare slabă sau mult sub nivel, nu va putea fi salvată de o prezentare strălucitoare, deoarece argumentele prezentării se situează întotdeauna la nivelul valorii lucrării. De altfel, în momentul prezentării lucrării, comisia de examinare este deja edificată asupra valorii lucrării, ea fiind studiată cu mult timp înainte.

Ceea ce urmărește, în fond, comisia de examinare la susținerea publică a lucrării poate fi sintetizat în următoarele:

măsura în care autorul stăpânește conținutul lucrării științifice;

cât de capabil este pentru o prezentare sintetică și coerentă a unui conținut mult mai vast;

gradul în care este capabil să prezinte corect argumente care justifică: tema aleasă, modalitățile de cercetare, concluziile desprinse, propunerile făcute;

persuasiunea (darul de a convinge) și capacitatea candidatului de a convinge în realizarea obiectivului propus;

capacitatea candidatului de a susține o discuție, pe bază de întrebări sau contraargumente, apărând propriul punct de vedere;

măsura în care autorul este permeabil la observații critice și recomandări, pe care le integrează în viziunea personală asupra subiectului în discuție.

De o deosebită însemnătate este și încadrarea vorbitorului în timpul acordat pentru relatare. Pentru aceasta sunt necesare:

dimensionarea corectă a volumului expunerii;

pregătirea prealabilă a susținerii orale (exerciții).

Unele metode ce pot fi utilizate pentru a se putea încadra în norma de timp:

nu ”povestiți” lucrarea și nu descrieți tot ceea ce ați făcut în ea, căci acest lucru este deja cunoscut de către membrii comisiei. Prezentarea conținutului lucrării se va rezuma la prezentarea obiectivelor urmărite în fiecare capitol, fără nici o detaliere analitică;

nu descrieți demonstrații matematice. Dacă există asemenea demonstrații în lucrare, de bună seamă că sunt preluate din literatura de specialitate și nu prezintă nici un dubiu (doar dacă obiectivul lucrării îl constituie analiza critică a acestor demonstrații) și nu este necesar să le mai reluați. Chiar și atunci când realizați o demonstrație inedită este bine să prezentați doar rezultatul obținut (dacă este nevoie, comisia de examinare va cere să prezentați amănunte);

nu spuneți tot ce știți despre un subiect pe care-l abordați. Ceea ce aveți de spus trebuie spus concis, invocând doar rezultatele esențiale proprii (nu uitați să discutați cu specialiști în domeniul abordat). În cazul în care membrii comisiei doresc să se convingă de profunzimea cunoștințelor dumneavoastră în domeniu, vă vor pune, cu siguranță, întrebări suplimentare și atunci veți avea prilejul să vă etalați cunoștințele.

nu descrieți conținutul planșelor sau al altor materiale de prezentare vizuală. Materialele respective se prezintă prin ele însele și, desigur, nu ele sunt subiectul discuției. Referiți-vă doar la conținutul lor, dacă acesta sprijină cele spuse verbal.

nu detaliați concluziile și propunerile. Aceasta nu înseamnă, în nici un caz, trunchierea sau renunțarea la unele concluzii sau propuneri, ci doar exprimarea cu maximum de concizie și claritate. Concluziile și propunerile desprinse din analiza întreprinsă trebuie prezentate în esența lor și nu în detalii.

Pentru a atinge asemenea performanțe, este necesară exersarea prezentării lucrării sub forma simulării acesteia, atât pentru a reuși încadrarea în timp cât și pentru a obține o exprimare concisă și clară, o argumentare logică și coerentă, o forță de convingere care să realizeze un impact maxim asupra comisiei de examinare.

În general, succesul expunerii publice a lucrării presupune o prezentare selectivă și diferențiată a rezultatelor în funcție de obiectivele si problemele comunicării și de timpul acordat.

Expunerea orală se face pe baza unui plan pregătit din timp care trebuie să fie logic, bine gândit, fixat în prealabil împreună cu conducătorul științific.

Orice susținere publică trebuie să se întemeieze pe o pregătire complexă, de conținut (fond) si de formă, între care vom reține cu deosebire:

introducerea: în cadrul căreia vorbitorul enunță în linii generale problema cercetată în scopul de a trezi cât mai mult interesul auditoriului;

conținutul sau tratarea subiectului constă în prezentarea (expunerea) ideilor de bază si argumentelor de susținere;

concluzia sau perorația care are menire dublă:

pe de o parte – una de recapitulare a principalelor idei si probleme;

pe de altă parte – de a consolida convingerea auditoriului asupra validității si justeței.

Recomandări privind prezentarea rezultatelor lucrării în Power Point

Recomandări privind o posibilă structură

Slide-ul 1: titlul lucrării, numele și prenumele autorului: gradul didactic, gradul științific (dacă e cazul), numele și prenumele conducătorului științific

Slide-ul 2: cuprinsul prezentării cuvintelor cheie (prezentate în secțiunea Introducere a tezei)

Slide-ul 3: scopul, obiectul și obiectivele cercetării

Slide-ul 4: materialul utilizat în cercetare

Slide-ul 5: metoda utilizată în cercetare

Slide-ul 6-15: rezultate (aspectele cercetării care se doresc a fi comunicate comisiei în formă de tabel, grafic, imagine)

Slide-ul 16-17: concluzii

Slide-ul 18: se mulțumește comisiei și prezenței pentru atenție.

Recomandări față de conținutul și aspectul slide-urilor:

Doar idei, nu fraze sau propoziții. Nu propoziții, dacă-s de ajuns 1-2 cuvinte;

Încadrați fiecare idee într-o singură linie;

De preferat imagini, nu text;

La rezultate – doar figuri, tabele și cât mai puțin text;

Dacă e text – să fie ușor recepționat (7-10 rânduri într-un slide);

In textul prezentării nu folosiți caractere mai mici de 16! Pentru a verifica mărimea caracterelor, depărtați-vă de monitorul calculatorului la o lungime de braț și citiți tot textul. Dacă anumite paragrafe sunt ilizibile, va trebui să măriți caracterele.

Nu folosiți animație de text. Puteți folosi in schimb tranziția animată de la un slide la altul, dar fiți consecvenți și utilizați aceluiași efect, de-a lungul întregii prezentări.

Evitați prezentarea unor tabele prea încărcate, cu mai mult de 4-5 linii și coloane.

Numerotați videoformatele. Această facilitate este oarecum ascunsă; ca și în Excel, trebuie să vizualizați zona de headerfooter (View→Header and Footer). Numerotând videoformatele, dați posibilitatea celor ce vă ascultă să comenteze anumite aspecte sau să vă adreseze întrebări mai precis formulate. Dacă nu oferiți un astfel de reper la care cineva din comisie să se raporteze, s-ar putea să aveți parte de întrebări nu prea comode.

Nu folosiți fotografii cu multe detalii ca fundal al prezentării. Dacă acestea dau foarte bine în prezentările destinate vizualizării pe monitor, pe ecran situația este cu totul alta. Puteți prezenta fotografiile ca atare, la finele prezentării, dacă apreciați că astfel veți fi mai convingători.

Evitați citirea textului de pe slide, deoarece ochii dvs. trebuie să privească în ochii comisiei, nu pe ecranul de proiecție. Ceea ce e scris pe ecran trebuie doar să vă ghideze în prezentare;

Nu lăsați pe ecran o imagine în timp ce se vorbește despre ceva ce nu este prezentat în slide.

Candidatul e dator să cunoască foarte bine lucrarea ca să se impună prin prestanța poziției, decenței și corectitudinii răspunsurilor.

Arta de a răspunde reușit la întrebările membrilor comisiei/consiliului

Unele întrebări vizează problematica abordată, altele se pot referi și la alte chestiuni atinse în lucrare și posibil de a fi cercetate în viitor.

Întrebările au rolul de a convinge comisia/consiliului de capacitatea dvs. de a purta un dialog critic, de natură științifică pe marginea problematicii abordate sau pe marginea altor probleme de specialitate. Din acest motiv, ele trebuie tratate cu maximum interes și atenție, deoarece contribuția lor la nota finală poate fi extrem de importantă. [115]

Pentru a da răspunsuri adecvate la întrebările comisiei/consiliului autorul trebuie:

să noteze fiecare întrebare cu grijă și solicitudine. Pentru aceasta va dispune de hârtie și stilou.

să înțeleagă corect întrebarea, în caz contrar va ruga să fie repetată. Nu este bine ca, din dorința de a nu deranja, să nu se solicite repetarea întrebării neînțelese, deoarece se poate întâmpla ca răspunsul să nu satisfacă exigențele celui care a adresat întrebarea și aprecierea finală se va solda cu consecințe negative.

răspunsul la întrebare va fi scurt, punctual. Nu e bine să se facă introduceri sau corelații, deoarece ele ar putea fi interpretate ca încercare de a eluda (ocoli, evita) întrebarea la care nu cunoașteți răspunsul, pe de o parte, iar, pe de altă parte, se va consuma și timpul pus la dispoziție pentru susținere.

chiar dacă răspunsul la o întrebare este dat deja în lucrare, nu se va face o simplă trimitere la aceasta. Se poate folosi o introducere elegantă de tipul: ”așa cum am arătat și în lucrare…” etc.

importanță deosebită o are și forma de prezentare a răspunsului la întrebări. Răspunsul trebuie să fie dat cu siguranță, dar nu cu ostentație (nu demonstrativ, provocator, nu cu etalare pretențioasă). Chiar dacă întrebarea este relativ simplă, ea nu se va expedia cu un răspuns insuficient, ci se va răspunde complet la ea, cu toată solicitudinea (bunăvoința) de care sunteți în stare.

Aprecierea finală depinde în temei de trei elemente complementare:

conținutul lucrării, exprimat în aprecierea prezentată în aviz de către conducătorul științific;

calitatea prezentării lucrării;

calitatea răspunsurilor la întrebările comisiei de examinare sau consiliului științific. De aceea partea de răspunsuri la întrebări trebuie administrată cu cea mai mare atenție.

Diplomația dialogului în timpul susținerii tezei

Ținuta candidatului în timpul dialogului

Prezentându-se în fața Comisiei de examinare sau consiliului de susținere pretendentul va demonstra:

siguranță de sine, fără a depăși pragul suficienței (încrederii exagerate de sine);

fermitate în exprimarea punctelor de vedere, fără a trece în inflexibilitate;

solicitudine și disponibilitate pentru dialog și schimb de opinii;

claritate și concizie în aserțiunile (enunțuri date ca adevărate) făcute;

coerență a discursului demonstrativ;

atitudine științifică față de materialul prezentat (adică prudentă față de aserțiuni prea tranșante, chiar dacă ele sunt fundamentate pe analize empirice riguroase).

Pe baza „regulilor” de mai sus vor fi tratate și întrebările sau comentariile care vor fi făcute de către membrii consiliului pe marginea materialului prezentat.

Înainte de a face intervențiile cerute de întrebări sau de comentarii, se recomandă să folosiți unele sintagme de introducere de tipul:

în opinia mea, această problemă trebuie abordată …

din câte îmi dau seama, aici este vorba despre …

literatura de specialitate menționează în acest sens faptul că, de multe ori, se întâmplă ca …

mi se pare că în această chestiune apare o contradicție între … și …

dacă-mi permiteți, ași dori să spun că, de fapt, ceea ce eu am intenționat, a fost să …

cred (credem) că totuși o anumită legătură se poate face între … și …

după părerea mea, adevărata problemă care se ridică aici nu este … ci …

Aceste sintagme pun în evidență, pe de o parte, respectul și considerația cu care este tratat partenerul de discuție iar, pe de altă parte, conferă intervențiilor dvs. acea notă de relativitate științifică necesară oricărei dezbateri profesionale.

Alte sugestii referitoare la modul în care răspundeți la întrebări pot fi următoarele:

nu ocoliți răspunsul la întrebări. Chiar dacă o anumită întrebare vă surprinde prin conținutul ei, folosiți una dintre formulele de relativizare de mai sus și prezentați-vă punctul de vedere. Faceți, dacă este nevoie o anumită „învăluire” până când sesizați substratul întrebării (nu exagerați această etapă de „căutări”, nu tărăgănați timpul) și imediat ce v-ați revenit, punctați direct, precis și concis răspunsul;

nu refuzați să răspundeți la orice fel de întrebare, chiar dacă răspunsul dvs. nu va fi perfect;

dacă nu înțelegeți o anumită întrebare, nu ezitați să solicitați fie repetarea întrebării, fie precizări suplimentare. Aceasta nu poate să deranjeze, dacă este făcută cu toată considerația și folosind o formulă elegantă. „Prețul” repetării întrebării este întotdeauna mai mic decât cel al răspunsului eronat datorită neînțelegerii întrebării.

Nu se recomandă interpretarea comentariilor membrilor comisiei de examinare sau consiliului de susținere decât în cazul în care autorul comentariului vă cere în mod expres să vă expuneți punctul de vedere într-o chestiune sau alta.

Cum se procedează dacă membrii comisiei/consiliului ”dau peste cap” planul de prezentare a lucrării

Care sunt cauzele unui astfel de comportament al comisiei/consiliului:

timpul limitat pe care îl are la dispoziție;

faptul că partea pe care se propune s-o abordați (de obicei, partea aplicativă) este destul de interesantă, încât comisia/consiliul preferă să renunțe la partea teoretico-metodologică și dorește să vă concentrați pe contribuția dvs. personală;

comisia/consiliul cunoaște în amănunt lucrarea dvs. și dorește să puncteze împreună cu dvs. unele aspecte fie mai controversate, fie mai importante;

comisia/consiliul dorește să verifice gradul și calitatea cunoașterii de către autorul lucrării, a conținutului acesteia.

Dacă, după epuizarea problemei pe care a solicitat-o comisia/consiliul, aceasta nu se grăbește să formuleze alte chestiuni la care trebuie să vă referiți, nu așteptați până când comisia/consiliul va face acest lucru (poate nici nu dorește s-o facă). După o pauză care nu trebuie să se prelungească prea mult (pentru a nu deveni penibilă pentru toată lumea) încercați să dezvoltați cea mai importantă chestiune pe care ați pregătit-o din timp.

Pe tot parcursul prezentării veți demonstra o ținută respectuoasă, dar lipsită de umilință, deoarece dvs. nu veniți să solicitați ceva nemeritat ci, dimpotrivă, veniți să dovediți faptul că meritați ceva. Atitudinea dvs. va fi deci plină de siguranță, dar lipsită de infatuare (înfumurare, îngâmfare), sugerând deplinul control asupra problematicii puse în discuție, dar evitând să faceți impresia de „atotștiutor”.

Atmosfera de confruntare între membrii comisiei/consiliului și pretendent trebuie să fie productivă, să urmărească evidențierea calităților și capacității acestuia de specialist bine înzestrat cu cunoștințe, calitativ format, cu deprinderi profesionale în a înțelege, compara, aprecia și soluționa probleme din domeniu. În ultimă instanță, în felul acesta, se va contura aprecierea meritată de candidat.

Posterele sau comunicarea afișată a rezultatelor cercetării

Comunicarea afișată sau posterul este o formă de prezentare din ce în ce mai frecvent utilizată. Are unele avantaje certe, dar și unele limite (Tab.25). [11, 20]

Tabelul 24. Avantajele și dezavantajele comunicării afișate

Recomandări pentru confecționarea unui poster

Trebuie cunoscută cerința organizatorilor în ce privește mărimea posterului și perioada rezervată pentru discuții pe marginea lor. De obicei, această perioadă este limitată la 2 ore, chiar dacă posterul rămâne expus toată ziua.

Întregul material prezentat în poster trebuie rescris față de modul în care ar fi FOST inclus într-un articol.

Toate formulările trebuie simplificate.

Aspectul general al posterului trebuie adaptat la numărul, forma și cromatica elementelor grafice pe care le cuprinde.

Modul de parcurgere al blocurilor de informație trebuie să fie indicat clar prin titluri sau prin elemente grafice.

Este o practică bună păstrarea numărului de cuvinte la un nivel cât mai scăzut posibil (800 de cuvinte sau mai puțin), astfel sporind șansa că posterul va fi citit în întregime.

Titlul posterului trebuie să fie informativ, însă suficient de concis. Se scrie cu litere mari, de aproximativ 2,5 cm.

Numele autorilor și instituția se indică sub titlu, într-o bandă, pe toată lățimea posterului. Literele vor fi ceva mai mici decât titlul.

Conținutul științific trebuie să cuprindă mai multe panouri, corespunzătoare diferitelor părți ale rezumatului: Introducerea, Material și metodă, Rezultate, Concluzii.

Textul și ilustrările trebuie să fie vizibile de la 1 metru. Pentru capetele de capitole se vor utiliza MAJUSCULE. Trebuie de evitat un text cu majuscule sau amestecul de caractere.

Figurile au un rol crucial și sunt un element atractiv al posterului. Sunt utilizate, cu precădere, pentru descrierea protocolului experimental și arătarea celor mai importante rezultate. Ele pot fi numerotate și inserate în text ca într-un articol. Majoritatea autorilor preferă plasarea unui titlu scurt deasupra figurii (analogic slide).

Utilizarea culorii ameliorează estetica posterului și îl face atractiv.

Dispoziția generală a posterului ‒ citirea lui se face de sus în jos și de la stânga la dreapta – citirea panourilor se va indica prin numerotarea lor sau prin săgeți (Anexa 16).

Afișarea posterului ‒ se face la locul rezervat de organizatori, respectând orarul de afișare.

Prezentarea rezultatelor cercetării sub formă de brevet de invenție

Protecția asupra cercetărilor și aplicării rezultatelor

AGIPI – dreptul de exploatare a rezultatelor

Redactarea corectă a descrierii invenției ‒ apărarea drepturilor.

Brevetul de invenție :

titlul invenției (problema pe care o soluționează invenția);

descrierea amănunțită a problemei analizate (domeniul de aplicare);

prezentarea principială a soluției date;

ilustrarea aplicării invenției, cu exemple și reprezentări grafice

descrierea avantajelor rezultate;

revendicările solicitate

Invențiile sunt protejate în Republica Moldova prin următoarele titluri de protecție, în continuare brevete (în paranteze – durata maxima):

brevet de invenție (20 ani);

brevet de invenție de scurtă durată (6-4 ani).

Dreptul la brevet aparține inventatorului (inventatorilor) sau succesorului său în drepturi. Nu există discriminare în ceea ce privește acordarea brevetelor în funcție de locul creării invenției, domeniul tehnologic, de faptul că produsele sunt importate sau sunt de origine autohtonă. Dreptul la brevet pentru invenția creată de salariat aparține unității, dacă contractul încheiat între ei nu prevede altfel.

Cerințe de baza pentru brevetabilitate

O invenție din orice domeniu tehnologic poate fi brevetată sub rezerva că aceasta sa corespundă următoarelor cerințe de baza pentru brevetabilitate:

invenția trebuie să fie„susceptibilă de aplicare industriala”;

invenția trebuie să fie„nouă”;

invenția trebuie să implice o„activitate inventivă”.

Noutatea.

O invenție este nouă dacă nu este conținută în stadiul tehnicii, care include cunoștințele ce au devenit accesibile publicului oriunde in lume până la data priorității invenției în cauză.

Activitatea inventivă

O invenție trebuie să implice o activitate inventivă, adică să nu rezulte în mod evident din stadiul tehnicii.

In cazul brevetelor de invenție de scurtă durată se consideră că o invenție implică o activitate inventivă, dacă ea prezintă un avantaj tehnic sau practic.

Aplicarea industrială

O invenție este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul ei poate fi folosit în domeniul industriei, agriculturii sau în orice alt domeniu de activitate umană.

Tipuri de obiecte care pot fi brevetate

Produs – mașini, aparate, scule, dispozitive, mecanisme, organe de mașini, agregate, instalații, circuite, elemente de construcție, mobilier, articole de uz casnic, jucării, instrumente, calculatoare, programe pentru calculator, baze de date electronice etc.; substanțe chimice și biologice, cu excepția celor care există în natură și asupra cărora nu s-a acționat prin efort creativ; amestecuri fizice sau fizico-chimice.

Procedeu – activități care au ca rezultat obținerea sau modificarea unui produs (inclusiv produsele biologice sau genetice) sau programe pentru calculator ca un mod de transformare și transmitere a semnalului electronic.

Metodă – activități care au rezultate de natură calitativă (măsurare, analiză, reglare, control, diagnosticare sau tratament medical uman sau veterinar).

Microorganisme – microorganisme create sau izolate prin selecție cu efecte mutante, tulpini de cultură celulară de plante și animale.

Aplicarea unui produs sau procedeu – aplicarea unui produs, procedeu sau unei metode conform altei destinații și în alte condiții. Utilizarea pentru prima dată a substanței sau compoziției și utilizările lor ulterioare.

Cererea de brevet

Cererea de brevet trebuie să se refere numai la o singură invenție sau la un grup de invenții astfel legate, încât să formeze un singur concept inventiv general. Ea conține:

formularul de cerere de brevet completat

descrierea invenției

revendicările

desene și alte documente explicative, dacă acestea sunt necesare pentru a înțelege esența invenției.

Aceste documente constituie depozitul național reglementar, se întocmesc și se depun la Agenție în limba de stat, redactându-se în corespundere cu cerințele Regulamentului privind procedura de depunere și examinare a cererii de brevet de invenție și de eliberare a brevetului, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 528 din 1 septembrie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere și examinare a cererii de brevet de invenție și de eliberare a brevetului

Confidențialitatea cererii de brevet

Datele conținute în cererea de brevet sunt confidențiale până la publicarea acesteia de către Agenție în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI). Divulgarea datelor conținute în cerere până la publicarea acesteia este pasibilă de pedeapsă conform legislației în vigoare.

Procedura de eliberare a brevetului

După depunere, cererea de brevet trece următoarele proceduri:

examinarea cererii

publicarea

publicarea hotărârii de acordare a brevetului

opunerea publică

eliberarea brevetului.

Examinarea cererii

In procesul examinării cererii de brevet, AGEPI efectuează examinarea ei formală în termen de o lună, după care cererea este supusă examinării preliminare în termen de două luni. Solicitarea procedurii ulterioare se desfășoară prin depunerea cererii de examinare de fond într-un exemplar pe un formular-tip aprobat la AGEPI, de către solicitant concomitent cu cererea de brevet sau în termen de 30 luni de la data de depozit a cererii, fiind achitată taxa stabilită.

Referitor la cererea de brevet de invenție de scurtă durată AGEPI efectuează doar examinarea formală și preliminară a cererii în termen de 6 luni de la data de depozit a cererii, fără solicitarea procedurii de examinare, cu achitarea unei taxe unice la depunerea cererii.

Cererea va fi examinată, iar ca consecință va fi adoptată hotărârea de acordare a brevetului sau de respingere a cererii. Brevetul de invenție se eliberează după expirarea termenului de 6 luni de la data publicării hotărârii de acordare a brevetului, în cazul în care nu au fost depuse opoziții sau opozițiile depuse au fost respinse.

Publicarea cererii

După expirarea termenului de 18 luni de la data depozitului național reglementar, dacă au fost plătite taxele și nu s-a luat o hotărâre de acordare a brevetului sau de respingere, cererea se publică în BOPI. Descrierea invenției conform cererii este depusă în biblioteca AGEPI.

Publicarea hotărârii de acordare a brevetului

In termen de 3 luni de la data comunicării solicitantului despre hotărârea de acordare a brevetului, Agenția publica în BOPI datele despre brevetul acordat, iar descrierea invenției se depune în biblioteca Agenției.

Opunerea publică

Orice persoană interesată are dreptul să depună la Comisia de Apel a Agenției contestație motivată în termen de 6 luni de la data publicării acesteia în BOPI privind hotărârea de acordare a brevetului. Contestația privind hotărârea de acordare a brevetului trebuie formulată în scris și sa conțină motivele pe care se bazează.

Motivele contestației trebuie să se refere numai la neîndeplinirea a cel puțin uneia din condițiile de brevetare a invenției: noutate, activitate inventivă, aplicabilitate industrială. Contestația este considerată formulată numai după plata taxei corespunzătoare, apoi se examinează la Comisia de Apel.

Hotărârea Comisiei de Apel poate fi atacată cu recurs în instanța judecătorească.

Eliberarea brevetului

După expirarea termenului de opunere, Agenția eliberează brevetul de invenție în temeiul hotărârii de acordare, dacă această nu a fost revocată de către Comisia de Apel. În cazul în care brevetul a fost modificat în urma procedurii de opunere, acesta se eliberează în formă modificată.

Eliberarea brevetului este condiționată de achitarea taxelor de eliberare și a celor de menținere în vigoare a brevetului. Aceste taxe se plătesc de către titular obligatoriu în termen de 6 luni de la data publicării hotărârii de acordare.

Concomitent cu depunerea dovezii de plată a taxei pentru eliberarea brevetului, solicitantul depune dovada de plata a taxei de menținere în vigoare a brevetului pentru termenul de la data depozitului național reglementar pana la eliberarea brevetului, inclusiv anul eliberării.

In cazul neachitării taxei de eliberare a brevetului în termen de 6 luni de la data publicării hotărârii de acordare a brevetului și nerestabilirii timp de 6 luni a termenului omis, Agenția adoptă hotărârea de decădere din dreptul la eliberarea brevetului și publică aceasta informație în BOPI.

În cazul neachitării taxei de menținere în vigoare a brevetului în termenul stabilit și, în termen de 6 luni de la data omisă, a taxei în cuantumul majorat, Agenția publică în BOPI informația privind încetarea valabilității brevetului.

Menținerea în vigoare a brevetului de invenție

Pentru menținerea în vigoare a brevetului este necesară achitarea taxelor anuale de menținere în vigoare în conformitate cu Taxele pentru servicii cu semnificație juridică în domeniul protecției obiectelor proprietății intelectuale aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 13 august 1997.

Repunerea în termen

Termenele prevăzute de procedurile referitoare la cerere sau brevet pot fi prelungite sau restabilite, cu plata taxei respective, dacă se depune la Agenție o cerere în acest sens înainte de expirarea termenului sau nu mai târziu de 6 luni de la data expirării termenului stabilit.

Mai multe detalii despre regulamentul privind brevetarea se poate găsi pe site-ul http://agepi.gov.md/md/inventions/ sau în revistele editate de AGEPI: Buletinul Oficial de Proprietate Industriala (BOPI), "INTELLECTUS", revista de proprietate intelectuală.

Exemplu de aplicatie practica pentru studenti/rezidenti

Sarcina

De a scrie un articol de 6000 cuvinte, cu descrierea următorului caz clinic. Articolul va fi scris în limba română, structurat IMRAD, caractere 12 pt. aspectul general al manuscrisului – ”contemporan”, materialul ilustrativ nu va depăși 20% din spațiul total al lucrării. Referirea surselor bibliografice după sistemul Chicago. Articolul va avea 3 rezumate – în limbile română, engleză și rusă. Articolul va fi însoțit de 2 recenzii.

Descrierea cazului clinic

O doamnă de 45 ani, care este cunoscută în practica ca suferind de migrena vă cheamă la sfârșitul zilei și vă solicită o prescripție medicală pentru atacul ei acut de care ea suferă din această dimineață.

"Nu am avut așa lucru ca azi niciodată, a început în această dimineață și eu într-adevăr ași dori să mă pot odihni". Ați preferat să examinați pacienta înainte de a elibera prescripția medicală. Ea arata palid, au fost vărsături și ține capul între mâini, se plânge de o durere de cap pulsativă. Un examen neurologic minim nu a dezvăluit semne speciale. Îi dați un medicament pentru a ușura suferința și un spray nazal de sumatriptan, și o sfătui-ți să încerce să se culce și să se odihnească.

Câteva ore mai târziu, la miez de noapte (ora 2 dimineața), un apel telefonic de la soțul ei: "Nu pot să-o trezesc, cred că e în comă". O scanare Computerizată Tomografică (CT) efectuată o oră mai târziu, în spital, relevă o hemoragie subarahnoidiană severă (după ce mai târziu se confirmă a fi un anevrism rupt).

Algoritmul demersului investigațional

Scrieți lista întrebărilor răspunsurile la care ar putea fi relevante pentru soluționarea cazului, după părerea Dvs.:

Ce maladie poate fi suspectată în cazul cefaleei acute severe?

Care este cea mai frecventă cauză a cefaleei acute severe?

Care este cea mai gravă cauză a cefaleei acute severe?

Ce este diferit în cefaleea de migrena, comparativ cu alte cefalei acute?

Cum putem face o distincție între migrenă și alte condiții?

Care sunt factorii de risc pentru ruptura de anevrism?

Care a fost nivelul tensiunii arteriale la această pacientă anterior?

Cum influențează “sumatriptan”-ul și alte medicamente evoluția anevrismului?

Ce examene ar trebui să fie efectuate în cazul cefaleei severe?

Care este sensibilitatea, specificitatea și valoarea predictive pozitivă a examenelor propuse pentru diagnosticul rupturii de anevrism?

În ce măsură este informativ examenul neurologic în caz de anevrism rupt?

Când apar simptoamele neurologice în progresul rupturii de anevrism?

Care sunt indicațiile pentru scanarea CT?

Este migrena un semn predictiv pentru hemoragie?

Este riscul de ruptură a anevrismului și hemoragie mai mare la pacientul cu migrena?

Dezvoltați strategia de cercetare.

Documentați-vă bibliografic:

Pentru a dezvolta o strategie de căutare trebuie identificate cuvintele/frazele-cheie sau combinarea acestor în limbile maternă și engleză utilizând cuvintele AND (și), OR (sau), NOT (nu).

Pentru cazul propus au fost utilizate următoarele cuvnte și fraze cheie: “headache”, “migrane”, “subarachnoid hemorrhage”.

Căutarea începe de la resursele de nivelul patru printre care site-urile instituțiilor care dezvoltă ghiduri clinice, de exemplu National Institute of Clinical Excellence, UK (NICE), www. nice.org.uk; Scottish Intercollegial guidelines network (SIGN), www.sign,ac.uk; National Cancer Institute, www.cancer.gov/cancertopics/pdq; U.S. Department of Health and Human Services, www.guideline,gov; The Canadian Guide for Preventive Health Care, www.ctfrhc.org; și altele.

Apoi se recurge la resursele terțiare printre care bazele de date și paginile oficiale a revistelor, de preferat recenzate și cu impact factor. Exemple de resurse terțiare: Cochrane databases, www.cochrane.org; Clinical Evidence, www.clinicalevidence.com; Evidence Based Medicine (The journal), http://ebm.bmjjournals.com; ACP Journal Club, www.acpjc.org; și altele. Căutarea se începe cu reviuri sistematice, meta-analize, trialuri clinice randomizate, studii de cohortă, studii caz-control și altele, după principiul de la surse cu grad înalt de dovadă la surse cu un grad mai jos în lipsa primelor.

Dacă rezultatele căutării nu vă satisfac așteptările și nu vă oferă raspunsul la întrebarea selectată se recurge la căutarea resurselor în Pubmed/Medline, www.pubmed.com.

Exemplu de fereastră de căutare în PubMed:

Arhivați publicațiile selectate și sursele de informative.

Pentru cazul propus au fost selectate următoarele publicații:

Locker T., Thompson C., Rylance J., et al. The utility of clinical features in patients presenting with nontraumatic headache: an investigation of adult patients attending an emergency department. Headache. 2006 Jun;46(6):954-61.

Guidelines SIGN: Diagnosis and management of headache in adults Nr.107, 2008.

Clinical Guideline 150 NICE: Headaches: Diagnosis and management of headaches in young people and adults, 2012

Guidelines for the Management of Aneurysmal Subarachnoid Hemorrhage
A Guideline for Healthcare Professionals From the American Heart Association/American Stroke Association

Guidelines for the management of aneurysmal subarachnoid hemorrhage: a statement for healthcare professionals from a special writing group of the Stroke Council, American Heart Association.

Dodick DW, Nosological enteties? Thunderclap Headache, J Neurol Neurosurg Psychiatry 2002;72:6–11

Rustam Al-Shahi, Philip M White, Richard J Davenport, Kenneth W Lindsay, Subarachnoid haemorrhage, BMJ 2006;333:235-240

Jonathan A. Edlow, Louis R. Caplan. Avoiding pitfalls in the diagnosis of subarachnoid hemmorage. NEJM 2000; 342 nr.1:29-36

Clinch CR. Evaluation of acute headaches in adults. Am Family Phys. 2001; 36-4:685-692

Monique H.M. Vlak, MD; Gabriel J.E. Rinkel, MD; Paut Greebe, RN, PhD;Ale Algra, MD Risk of Rupture of an Intracranial Aneurysm Based on Patient Characteristics A Case–Control Study

Lebedeva ER1, Gurary NM, Sakovich VP, Olesen J. Migraine before rupture of intracranial aneurysms. J Headache Pain. 2013 Feb 20;14(1):15. doi: 10.1186/1129-2377-14-15.

De Filippis S, Salvatori E, Bozzao A, Fantozzi LM. Martelletti P. Migraine with aura, bipolar depression, ACM aneurysm. A case report. J Headache Pain. 2005 Apr;6(2):93-6. Epub 2005 Apr 8.;17(6):337. doi: 10.1007/s11916-013-0337-8.

Vlak MH1, Rinkel GJ, Greebe P, Algra A.Risk of rupture of an intracranial aneurysm based on patient characteristics: a case-control study. Stroke. 2013 May;44(5):1256-9. doi: 10.1161/STROKEAHA.111.000679. Epub 2013 Mar 21.

Pereira JL1, de Albuquerque LA, Dellaretti M, de Carvalho GT, Vieira Junior G, Rocha MI, Loures LL, Christo PP, de Sousa AA. Importance of recognizing sentinel headache. Surg Neurol Int. 2012; 3:162. doi: 10.4103/2152-7806.105101. Epub 2012 Dec 26.

Citiți și analizați critic publicațiile selectate.

Pregătiți lista provizorie a publicațiilor prin excluderea celor care nu conțin răspunsul la întrebarea propusă.

De exemplu, din publicațiile selectate pentru cazul nostrum au rămas doar următoarele:

Locker T., Thompson C., Rylance J., et al. The utility of clinical features in patients presenting with nontraumatic headache: an investigation of adult patients attending an emergency department. Headache. 2006 Jun;46(6):954-61.

Guidelines SIGN: Diagnosis and management of headache in adults Nr.107, 2008.

Clinical Guideline 150 NICE: Headaches: Diagnosis and management of headaches in young people and adults, 2012.

Dodick DW, Nosological enteties? Thunderclap Headache, J Neurol Neurosurg Psychiatry 2002;72:6–11.

Rustam Al-Shahi, Philip M White, Richard J Davenport, Kenneth W Lindsay, Subarachnoid haemorrhage, BMJ 2006;333:235-240.

Jonathan A. Edlow, Louis R. Caplan. Avoiding pitfalls in the diagnosis of subarachnoid hemmorage. NEJM 2000; 342 nr.1:29-36.

Clinch CR. Evaluation of acute headaches in adults. Am Family Phys. 2001; 36-4:685-692.

Efectuați analiza critică a publicațiilor selectate.

Studiați publicațiile rămase cu atenție și extrageți informațiile care vă permit să răspundeți la întrebarea propusă și să le argumentați.

Perfectați fișierul de lucru.

Grupați referințele bibliografice în felul următor:

Referințele, autorii cărora au obținut rezultate similare;

Referințele autorii cărora au obținut date contradictorii;

Referințele care descrie problemele/întrebările pentru care s-au găsit soluții sau care au fost rezolvate:

Referințele care descrie problemele/întrebările în curs de cercetare

Referințele care stipulează problemele/întrebările care trebuie abordate în viitor

Referințele care pun în fața cercetătorilor noi viziuni etc.

Alcătuiți planul de expunere a analizei de sinteză a referințelor bibliografice și abordarea teoretică a temei studiului.

Dezvoltați strategia studiului Dvs., formulați ipoteza de lucru.

Argumentați prin date obiective ipoteza de lucru. Sistematizați datele statistice prin metode de tabelare și prezentare grafică adecvate.

Perfectați concluziile.

Redactați varianta finală a manuscrisului conform exigenților cerute de editorial.

Prezentați manuscrisul personalităților notorii pentru recenzare.

Rectificați obiecțiile recenzenților.

Prezentați manuscrisul pentru editare.

Pregătiți prezentarea PowerPoint, conform recomandărilor expuse în prezentul ghid.

Suntem siguri că dacă urmăriți regulile propuse veți avea succes!!!

ANEXE

ANEXA 1. Procesul de cunoaștere științifică

Definind forma cunoștințelor științifice și metodele de cercetare științifică, putem reprezenta schematic întregul proces de cunoaștere științifică, sub forma următoarei scheme:

ANEXA 2. Etapele procesului de cercetare ipotetico-deductiv

ANEXA 3. Tipurile de cercetări experimentale și cavasiexperimentale

ANEXA 4. Tipuri de programe de experimentare

One-shot experimental Case Study (validare internă mică)

Design pretest-posttest pe un grup (pre-examinat, testat, examinat) influența unei singure variabile, măsură a schimbării

Comparare de grup static (influența unei variabile asupra unui grup și nu asupra altuia)

Nu determină pre-echivalența experimentală a grupurilor.

Design pretest-posttest cu un grup de control.

Solomon four-group Design (investigare a unui posibil efect al pretestării)

Dă indicații asupra gradului în care pretestarea poate afecta răspunsurile.

ANEXA 5. Tipurile de studiu pentru demonstrarea cauzalității

ANEXA 6. Structura unui studiu caz-martor

(sursa: Duhaut P., Cercetarea clinică de la idee la publicare, Masson, 1995)

ANEXA 7. Schema de realizare cu metode interdisciplinare a proceselor programului de geonomică și sănătate globală

ANEXA 8. Paradigme ale limbajelor

ANEXA 9. Modelul în spirală al etapelor demersului de cercetare

ANEXA 10. Formularea de ipoteze

ANEXA 11. Surse electronice de documentare medicală (pagini World Wide Web) pe diverse specialități medicale

Anexa se bazează pe câteva surse majore – Componenta medical sau biomedicală a paginii web:

Universității Iowa (Hardin Library for the Helth Sciences (URL: http:// www.arcade.uiowa.edu)

Universității Emory (Health Sciences Library (URL: http:// www.arcade.uiowa.edu)

Universității Emory (Health Sciences Library (URL: http:// www.arcade.uiowa.edu)

Universității Harvand – Virtual Library (URL: http:// www.golgi.harvard.edu/bipages/md/md.html)

Institutului Karolinska MIC-KIBIC MeSH Index (URL: http:// www.mic.ki,se/Diseaseas/c 20.html)

Universității Yale – Virtual Library (URL: http:// gasnet.med.yz=ale.edu/index.html)

Universității Indiana – Virtual Library (URL: http:// www.biotech.chem.indiana.edu/pages/prores.html)

Universității Washington (URL: http:// www.netvet.wustl.edu.info.html)

Universității Pittsburgh (URL: http:// www.pitt.edu/HOME/GHNet/GHNet.html)

Universității Dundee (URL: http:// www.dundee.ec.uk.link.welcome.html)

ANEXA 12. Conceptul de stratificare a accesului la baza de date: poziția utilizatorului față de baza de date [Brookshear 2007]

*Sistem de Gestiune a Bazelor de Date – SGBD (DBMS – DataBase Management System)

Sursa: Brookshear JG. Computer science: an overview (9th Edition)., Boston: Addison Wesley, 2007

ANEXA 13. Reguli de redactare a textelor științifice

Abrevieri

apud (după), pentru citatele reproduse după alți autori sau în cazul unor informații sau referințe din autori ale căror lucrări nu au fost direct studiate.

cf. sau conf. (compară sau confruntă, în latină), pentru a face o trimitere la o sursă sau o lucrare de referință în care pot fi găsite detalii și elemente lămuritoare cu privire la aspectul avut în vedere.

e.g. (de exemplu), în cazul unei enumerări cu caracter exemplificator;

etc. – et cetera sau et caetera = "si celelalte lucruri", si restul" sau "si asa mai departe") – se pune după o enumerare de lucruri, obiecte, fapte care poate continua implicit;

et al. – et alii, cu sensul de "si altii" – după o enumerare de nume de persoane care poate continua in maniera implicită;

ibid (în același loc – ibidem) aceeași sursă (invocata anterior) pentru un citat sau o informație folosită în text.

Prefixe și multiplicatori pentru a indica multiplicatori zecimali și unităților ponderale

Desemnarea unităților de măsură

Notarea valorilor dimensiunilor

ANEXA 14. Structura generală a unui articol științific [adaptare Hill et al., 1982]

Sursa: Vlada Marin, Professional Netwok, http://virtuallearning.ning.com/ , 2009

ANEXA 15. Aranjamente posibile ale blocurile de informație pe poster

ANEXA 16. Model de grilă de evaluare

Punctajul este lăsat la discreția evaluatorilor.

Desigur răspunsurile trebuie nuanțate și nu trebuie luate în considerare numai răspunsurile de tip da sau nu, între acestea existând numeroase variante.

Acest tip de grilă poate fi adaptat la teze, disertații, luând în considerare probleme de fond cât și de formă.

Dacă lucrarea științifică se înscrie în condițiile de calitate menționate în grilă, autorul va avea un succes deosebit și investiția făcută.