Cercetarea Impactului Balantei DE Plati A Republicii Moldova Asupra Indicatorilo Macroeconomici
CERCETAREA IMPACTULUI BALANȚEI DE PLĂȚI A REPUBLICII MOLDOVA ASUPRA INDICATORILO MACROECONOMICI
cuprins
LISTA ABREVIERILOR
BERD- Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare;
BNM – Banca Națională a Moldovei;
BNS- Biroul Național de Statistică;
BPE – Balanța de plăți a Republicii Moldova;
DE- Datoria externă;
DST- Drepturi speciale de tragere;
FMI – Fondul Monetar Internațional;
IPC- Indicele prețurilor de consum;
PII- Poziția investițională internațională;
PIB- Produsul intern brut;
SNC- Sistemul de conturi naționale;
UE-Uniunea Europeană;
UNCTAD- Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare.
Introducere
Actualitatea temei. Balanța de plăți externe reprezintă un document statistic macroeconomic de importanță majoră, care reflectă tranzacțiile ce au loc între rezidenții unei țări și nerezidenții acesteia ce țin de comerțul internațional, migrarea capitalului, evidența modificărilor activelor ofciciale de rezervă ale statului împreună cu evaluarea factorilor care au cauzat apariția modificărilor. Consultarea balanței de plăți reprezintă o sursă de formare a deciziilor monetare, financiare chiar și industriale la nivel de stat. Bineînțeles, în cazuul unui sold pozitiv al balanței organele decizionale competente trebuie să decidă direcțiile de plasare a excedentului de capital, de altfel deficitul informează despre cauzele, sursele apariției acestora, lăsînd teren pentru conceperea și aplicarea unor reforme în vederea acoperirii lui.
Scopul. Scopul lucrării constă în cercetarea impactului balanței de plăți externe asupra indicatorilor macroeconomici, accentuînd intensitatea legăturii, cauzele și factorii de influență. Pentru îndiplinirea scopului dat au fost stabilite anumite obiective:
structurarea teoretică a balanței de plăți externe: esență, obiective, instrumente etc.;
identificarea sistemului de indicatori pentur evaluarea balanței de plăți externe;
analiza balanței de plăți externe a Republicii Moldova;
fundamentarea acțiunilor privind echilibrarea balanței de plăți.
Obiectul investigat. Obiectul investigat este balanța de plăți în dinamică, ca sursă de informare asupra stării economice a unei țări, reflectînd punctele tari și cele slabe în ceea ce privește excedentul și deficitul de capital înregistrat.
Adițional, pentru asigurarea unei abordări mai ample a problematicii studiate sunt cercetate și alte documente statistice, precum datoria externă, produsul intern brut, indicatori ce sunt strîns corelate cu balanța de plăți.
Subiectul cercetării. Ca instituție responsabilă de elaborarea și monitorizarea balanței de plăți este BNM, autoritate monetară ce se ocupă de elaborarea și implementarea politicilor valutară, monetară și creditară la nivel de stat.
Metodologia cercetării. Pentru atingerea scopului cercetării, am utilizat un șir de instrumente, cum ar fi: calculul indicatorilor specifici balanței de plăți și compararea acestora cu valorile de referință; studiul interdependenței variabilelor prin metoda grafică pentru a depista trend-ul acestora și modificările survenite în dinamică; modelarea econometrică prin alcătuirea de regresii unifactoriale, specificînd semnificația coeficienților, testarea modelelor, calculul indicatorile de interdependență ce reflectă intensitatea legăturii dintre variabilele luate în calcul ( prin mai multe metode).
Baza informațională.Drept bază informațională servesc publicațiile anuale ale BNM, ce include comentarii vizînd blanța de plăți, poziția investițională internațională și datoria externă; normele metodologice utilizate la elaborarea acestor documente statistice, baza interactivă de pe site-ul “bnm.md” ce generează datele din balanța de plăți în dependență de criteriile selectate; rapoartele trimestriale publicate de către BNS; manualul Balanței de plăți ediția a 6-a, elaborat de FMI.
Structura lucrării. În această lucrare am încercat să explicăm esența balanței de plăți ca document statistic macroeconomic. Prin intermediul indicatorilor specifici am analizat balanța de plăți, accentuînd influența acesteia asupra principalilor indicatori macroeconomici. Reieșind din calculele efectuate am stabilit cauzele deficitului sua excedentului, după caz și am propus măsuri privind atenuarea acestuia.
În capitolul 1, reprezentînd partea teoretică a tezei de licență, urmează să aducem la cunoștință careva opinii despre balanța de plăți, accentuînd viziunile diferitor cercetători asupra acestui document, care au încercat fiecare în felul lor să definească conceptul balanței de plăți. În final, vom veni cu o definiție proprie, demonstrînd viziunea lui asupra acestui document statistic. Totodată, va fi prezentată structura balanței și indicatorii specifici acesteia, fiind însoțiți de comentariile de rigoare.
Capitolul 2 sau partea analitică va include studiul interdependenței balanței de plăți de principalii indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova: vom trage concluzii, reieșind din indicatorii calculați pentru o dinamică de cinci ani, ceea ce îi va permite să evidențieze punctele slabe ale situației economice a țării. În plus, prin intermediul efectuării regresiei unifactoriale se va pronunța asupra legăturii dintre principalele posturi din balanță și indicatorii macroeconomici cheie.
În capitolul 3 vom pune accent pe modalitățile de echilibrare ale balanței de plăți care există la nivel teoretic, făcînd aluzie la măsurile care sunt efectiv implementate în practică pentru realizarea acestei sarcini. Pe lîngă aceasta, vom aduce la cunoștință practica altor țări în vederea echilibrării balanței de plăți, astfel fiind posibilă efectuarea unei comparații sugestive dintre situația Republicii Molodova și experiența altor state.
Încheierea. În urma studiului efectuat vom putea trage concluzii asupra esenței și utilității balanței de plăți ca document statistic. Studiind factorii care o influențează și măsurînd impactul acestora, vom propune careva măsuri de echilibrare a BPE.
Bibliografia, care redă numărul surselor utilizate.
Anexele, care de asemenea redă numărul acestora.
Capitolul 1. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL BALANȚEI DE PLĂȚI
Pentru a asigura un cadru competitiv al statelor la nivel international și o cooperare de ordin financiar s-a simțit nevoia creării unui set de documente statistice de ordin macroeconomic care vor putea elucida starea economică a unui stat prin capacitatea sa de plată, gradul de îndatorare, tendința spre efectuarea investițiilor, capacitatea de absorbție a capitalului strain. În vederea atingerii acestui scop, FMI a elaborat un șir de documente statistice care se elaborează de fiecare stat-membru, și anume, balanța de plăți și poziția investițională internațională.
În esență, acestea sunt două documente care studiază tranzacțiile dintre rezidenții unei țări și nerezidenții acesteia. Documentele în cauză au fost elaborate în așa fel încît să poată elucida dacă țara respectivă este într-o stare economic deplorabilă și, respectiv, necesită investiții, credite sau oricare alte surse de finanțare pentru a acoperi deficitul sau, deopotrivă, caută să-și plaseze excedentul în scopul valorificării capitalului propriu.
. Conceptul balanței de plăți externe în viziunea școlilor economice contemporane
Este imposibil de a studia abordarea conceptuală a balanței de plăți fără a defini noțiunea de “echilibru economic”, întrucît balanța de plăți, propriu-zis este un instrument economic creat în vederea atingerii echilibrului macroeconomic general la nivelul unui stat.
Deci, echilibrul economic general depinde de resursele financiare și cele de credit intrate din exterior (angajamentele), care în esență sunt niște pasive care necesită a fie rambursate la scadență și, pe de altă parte, de resursele acordate în exterior (creanțele), fluxuri de capital ce urmează a fi încasate plus o oarecare plusvaloare sub formă de dobînzi, comisioane etc. Astfel, echilibrul economic general nu reprezintă altceva decît o concordanță dintre efectele obținute și eforturile depuse, asigurîndu-se stabilitatea dezvoltării economice, progresul economic și social. În dependență de evoluția factorilor economici determinanți, o economie poate fi într-o stare de echilibru, fie în una de dezechilibru, totuși pe termen lung presistă tendința de a atenua gravitatea dezechilibrelor în vederea atingerii echilibrului economic general, lucru deloc facil de a fi înfăptuit în condițiile resurselor economice limitate, dar cerințelor crescînde ale populației.
Literatura monetar-financiară explică diverse metode de a ajunge la starea de echilibru a unei economii, aducînd decizii puternic argumentate și elaborînd modele teoretice de atingere a obiectivului. În fond echilibrul economic general este atins în condițiile stabilității prețurilor, deci dirijare a inflației,asigurarea unei cantități optime a forței de muncă, diminuarea șomajului, gestionarea corectă a masei monetare aflate în circulație, stabilitatea sistemului bancar. Aparent, “echilibrul economic” este o noțiune destul de complexă, care își are originile în mai multe fenomene, majoritatea din ele fiind de ordin monetar.
Ipoteza dată a fost aprobată de către mulți cercetători iluștri, printre care se numără: Descartes, Smith, Keynes, Quesnay, Hume, Samuelson, Friedman, Galbreith, Kalecki, Leontief. Ei au susținut faptul că în urma efectuării unor analize minuțioase, avînd ca scop elaborarea opțiunilor decizionale de politică monetară și implimentarea corectă a acestora poate permite atingerea unui echilibru economico-financiar. Un merit aparte al acestora a fost definirea conceptului de “ echilibru extern”, care, nemijlocit este echivalent cu echilibrul balanței de plăți externe a unei țări.
John Maynard Keynes, economist britanic, fiind considerat de mulți savanți drept unul din fondatorii macroeconomiei a definit echilibrul economic drept “egalitatea între cererile și ofertele pe piețile produselor, forței de muncă și banilor”. Probabil, Keynes a vazut echilibrul economic mai mult din perspectiva inflaționistă, și anume, lipsa acesteia, situație în care masa monetară în circulație corespunde cu volumul de bunuri și servicii dintr-o economie.
De altfel, renumitul economist Virgil Madgearu din domeniiul finanțelor, monedei și creditului afirmă că “nu se poate tinde spre un echilibru financiar solid și durabil decît printr-o acțiune coordonată asupra acestor trei elemente fundamentale: moneda, creditul și bugetul, în concordanță cu structura și cu nevoile economiei naționale”. Totodată, savantul menționează că “echilibrul bugetar constituie o premisă a asigurării stabilității monetare, iar o monedă stabilă reprezintă o condiție indispensabilă pentru menținerea echilibrului begetar. Cine spune monedă stabilă și convertibilă trebuie să spună în același timp și echilibru bugetar, pentru că, după cum s-a constatat, în toate fenomenele monetare din timpul și de după război, toate bolile monetare încep de la buget, prin dezechilibrul bugetar, care dacă se continuă cîțiva ani de-a rîndul, este cert că se ajunge și la dezechilibrul monetar cînd statul trebuie să recurgă la tezaurul Băncii Naționale pentru împrumuturi și în momentul acela, stabilitatea monetară dispare”.
Daniel Dăianu, economist român are o părere a lui despre echilibrul macroeconomic, văzîndu-l mai mult din perspectiva sectorului extern: “echilibrul extern nu este un obiectiv în sine, ci o restricție, transpare adevărul că plățile și încasările unei economii, ca de altfel și fluxurile financiare dinspre și spre aceasta, depind de cantitatea și calitatea activitățoo economice interne din spațiul național respectiv.”
Avînd în vedere opinia savanților enumerați, noi constatăm că echilibrul general economic este o situație în care într-un stat masa monetară corepunde cantității bunurilor și serviciilor, în același timp o condiție indispensabilă a realizării echilibrului general este echilibrul valutar, financiar și, nu în ultimul rind, cel monetar.
Aparent, echilibrul gelibrul general este format din:
Echilibrul non-valoric;
Echilibrul valoric, care la rîndul său este constituit din:
Echilibrul monetar;
Echilibrul financiar;
Echilibrul valutar.
Pentru a identifica o stare de echilibru economic există un șir de condiții care pot fi îndeplinite fie în parte, fie cumulativ pentru a asigura o concordanță dintre:
Necesarul de resurse și resursele posibil de procurat de pe piață
Necesarul de forță de muncă și, respectiv, forța de muncă disponibilă dintr-o economie
Necesarul de resurse financiare și disponibilitaea, posibilitatea de procurare a acestora
Masa monetară și bunurile, serviciile din economie
Necesarul de resurse valutare și disponibilitatea acestora, reieșin din costul acestora.
Fiecare din formele echilibrului valoric are condițiile și premisele sale de existență, însă este indubitabil faptul că persistă o legătură de interdependență între ele, ba chiar și cu formele nevalorice a echilibrului general.
Așadar, echilibrul valutar poate fi definit ca egalitatea între încasările și plățile în valută ale unei țări pe un anumit interval de timp, vizînd o gamă largă de operațiuni internaționale: import, export, prestarea serviciilor, fluxul de capital, investițiile, operațiunile financiare, acordarea de credite, granturi etc.
O condiție primordială în realizarea echilibrului este acea de a minimiza atragerea de resurse străine sub formă de credite, în așa caz echilibrul valutar va fi calificat drept unul artificial.
După cum a fost menționat a priori, echilibrul valutar, fiind o fomă a echilibrului valoric poate influența și celelalte două componente: acea financiară și acea monetară.
Echilibrul financiar depinde nemijlocit de absorbția creditelor din exterior, astfel mărind resursele interne și, respectiv, capacitatea de acordare a capitalului altor țări, plata dividendelor, comisioanelor, dobînzilor.
Interdependența dintre forma financiară și valutară a echilibrului poate fi văzută atît din aspect pozitiv, cît și negativ. Uneori din cauza fluctuațiilor excesive a cursului valutelor utilizate ca modalitate de plată îngreunează povara financiară a debitorului, întrucît el este nevoit să plătească mai mulți bani pentru a achiziționa cantitatea necesară de valută pentru efectuarea tranzacției. Pe de altă parte, din perspectiva creditorului influența pozitivă constă în creșterea puterii de cumpărare a valutei tranzacționate, reieșind din aprecierea acesteia pe piața valutară, deci cu aceeași cantitate de valută el poate achiziționa mai multe bunuri decit înaintea momentului aprecierii.
Echilibrul valutar exercită influență și asupra celeilalte forme a echilibrului valoric, și anume acea monetară. Postulatul în cauză este bine vizibil în teoria cantitativă a banilor, fundamentată în sec. XVIII. Principalele idei au fost expuse în lucrările clasicilor John Stuart Mill, Alfred Marshall, A. Pigou, Irving Fisher etc. Monetarismul conemporan ia naștere printr-o nouă versiune a teoriei cantitative a banilor în lucrările economiștilor școlii de la Chicago (Milton Friedman, K. Bruner etc.) la mijlocul sec. XX.
Cererea de monedă este concepută drept cantitatea demonedă necesară efectuării tranzacțiilor, fiind determinată în baza relației de egalitate a teoriei cantitative a banilor:
(1.1)
unde:
M- cantitatea de monedă în circulație, lei;
V- viteza de rotație a monedei, numărul mediu de operațiuni vînzare-cumparare pe an;
P-nivelul general al prețurilor (deflatorul PIB),%;
Y-volumul real al producției,lei;
P*Y- PIB nominal,lei.
Din formula sus-menționată rezultă faptul că valoarea pib-ului este egală cu masa monetară aflată în circulație multiplicată cu viteza de rotație a banilor. Reieșind din considerentul că dintre nivelul prețurilor și masa monetară există o legătură direct proporțională, rezultă că, teoretic, dacă unele produse provenit din import se scumpesc din cauza aprecierii valutei este necesară punerea în circulație a unei mase monetare mai mari. Acordarea de credite pentru import-export la fel mărește masa monetară. Dacă rambursarea creditelor întîrzie datorită activității financiar-valutare, echilibrul monetar se deteriorează. Alte efecte negative pot apărea și prin cumpărarea de valută care necesită scoaterea de bani din masa monetară, atunci cînd cursul valutar evoluează negativ, ceea ce duce la o scădere a PIB-ului.
În literatura economică de specialitate există și o altă metodă de a pune în evidență influența comerțului exterior asupra echilibrului economic general, și anume prin calcularea PIB prin metoda producției (sau a fluxului de cheltuieli):
(1.2)
unde:
Y-PIB, u.m;
C- cheltuieli de consum privat, u.m;
I-Investiții interne private brute ale firmelor, u.m;
G-Achizițiile administrațiilor publice, u.m;
X-export, u.m;
IM-import, u.m;
C+I+G – consum intern, u.m;
X-M – soldul balanței comerciale, u.m.
Logic, dacă consumul intern este mai mare decît produsul intern brut, adică pe piață se consumă mai mult decît se produce, diferența de mărfuri și servicii fiind acoperită din export, atunci balanța comercială este pasivă, în caz contrat ea este una activă:
(1.3)
(1.4)
Atît soldul balanței comerciale (X-M), cît și modificarea consumului intert (C+I+G) se poate modifica din cauza reducerii cursului monedei naționale. Sensul și modificările soldul balanței comerciale depind de modul în care variația cursului valutar se reflectă asupra venitului național și asupra prețurilor.
Din formulă rezultă că pentru a majora PIB este nevoie de a majora consumul intern (C+I+G) și exportul (X), fie de a diminua importul (M).
Toate operațiunile ce au loc în activitatea financiar-monetară internațională, cum ar fi: plata dividendelor, dobînzilor, primelor de asigurare, efectuarea investițiilor, vînzarea hîrtiilor de valoare în alte țări, retragerea de capital etc. fac obiectul balanței de plăți, document statistic ce reflectă situația echilibrului sau dezechilibrului financiar- valutar.
Numeroși savanți au încercat să abordeze conceptual cît mai larg această noțiune. De exemplu, M.I. Wasserman a spus că:”balanța de plăți este o prezentare statistică a tranzacțiilor economice într-o perioadă dată între rezidenții unei țări și rezidenții altei țări, grup de țări sau organizații internaționale specifice”.
Jean Weiler interpretează balanța de plăți drept “un tablou al conturilor sale externe, al fluxurilor reale în legătură cu restul lumii”.
Pe de altă parte, Paul Bran afirmă că BPE este “un document plan sau statistic în care se înscriu și prin care se compară plățile și încasărișe efectuate de o economie națională și rezultate din tranzacțiile economice, financiare și monetare ale economiei respective cu alte economii, pe o perioadă de timp dată”.
Monica Susanu, economist roman are o viziune a sa asupra cadrului conceptual al balanței de plăți: “ Ca oglindă a tranacțiilor multiple pe care o țară le derulează cu străinătatea, balanța de plăți externe exprimă statistic și compară, totodată, plățile cu încasările acelei țări în raporturile externe”.
Aparent definițiile expuse mai sus se aseamănă prin faptul că toate clasifică balanța de plăți drept un “document statistic”, unde sunt expuse activele și pasivele unei țări formate în urma comerțului cu mărfuri, servicii, capital etc.
Noi aprobăm abordarea conceptuală a acestori cercetători. În plus, considerăm consideră că balanța de plăți este o prezentare globală de ordin statistic a conturilor internaționale ale unei țări, unde sunt reflectate tranzacțiile dintre rezidenți și nerezidenți, rezultate din comerțul exterior (specific contului curent) și circulația transfronalieră de capital, ce determină acumularea de creanțe (active) și angajamente (pasive) externe în raport cu alte economii (specific contului de capital și financiar).
Pur teoretic, o balanță de plăți se află întotdeauna în stare de echilibru, întrucît deficitul este acoperit fie din surse împrumutate: credite, împrumuturi, granturi etc., fie din surse proprii: rezervele oficiale de stat, intervenții pe piața valutară prin vînzări de valută ș.a., pe cînd excedentul este utilizat pentru promovarea exportului, acordării de împrumuturi altor țări, mojararea rezervelor oficiale.
Deci, din cele expuse mai sus soldul balanței de plăți la nivel teoretic este întotdeauna zero, bineînțeles cu condiția că erorile sunt nule, ceea ce înseamnă că nu au fost comise greșeli în înregistrarea tranzacțiilor, au fost respectate cu strictețe toate normele și principiile tangente balanței de plăți. Ipoteza dată va fi demonstrată matematic în continuare.
Inițial se pornește de la identitatea macroeconomică de bază redată prin formula 1.2.
Se trece consumul menajelor (C) și achizițiile guvernamentale (G) în stînga:
(1.5)
După cum se știe partea stîngă a egalității reprezintă economiile naționale (S=Y-C-G), respectiv:
(1.6)
Se trec toți termenii în partea dreaptă și se obține următoarea egalitate:
(1.7)
unde:
NX- soldul contului current, u.m;
I-S – soldul contului financiar și de capital, u.m.
Deci, suma principalelor conturi ale balanței de plăți sunt egale ca modul, respectiv suma lor este egală cu 0.
Faptul că surplusul contului curent este utilizat pentru finantarea deficitului contului financiar și de capital și viceversa va fi demonstrat în cele ce urmează. La ambele părți ale identității macroeconomice de bază se adaugă transferurile curente (TR) și se scad taxele (T):
(1.8)
Termenii sunt grupați în modul corespunzător și se obține următoarea egalitate:
(1.9)
Unde:
Y+TR-T – venitul disponibil, u.m;
EX+TR-IM – soldul contului curent , u.m.
Se cunoaște că economiile naționale (S) includ economiile menajelor/ private (Sm) și economiile publice (Sp). Economiile publice, la rîndul lor, se calculează ca diferența dintre veniturile statului (T) și cheltuielile guvernamentale (G). Economiile private se calculează ca diferența dintre venitul disponibil (Yd) și consumul menajelor (C). Deci:
(1.10)
(1.11)
Combinînd ecuațiile 1.9, 1.10,1.11 și efectuînd careva modificări obținem următoarele:
(1.12)
Adică: (1.13)
Ultima egalitate denotă faptul că excedentul contului curent (CA) constituie suma surplusului de economii private (Sm) și economii publice (Sp), deci reprezintă capacitatea de finanțare a investițiilor interne și deficitului bugetar. Din contra, cînd contul curent înregistrează deficit acesta este acoperit din excedentul contului financiar sau celui de capital, care poate proveni din credite externe primite, din intrări de investiții directe sau de portofoliu, din reducerea rezervelor valutare.
Astfel, reieșind din cele expuse rezultă că în urma analizei balanței de plăți pot fi trase careva concluzii în privința fluxului de schimburi reale și financiare a unei țări cu restul lumii, poate fi analizat gradul de dependență a acesteia față de piețele externe reieșind din raportul dintre exportul și importul efectuat.
Utilitatea acestui document rezidă în faptul că în urma studierii minuțioase a BPE, autoritățile competente pot stabili cauzele deficitului pentru ca,ulterior, să propună careva măsuri în vederea acoperirii lui. Un deficit cronic trebuie să trezească semne de întrebare autorităților asupra corectitudinii implementării politicilor comerciale, atractivității climatului investițional, credibilității țării în fața creditorilor principali, capacității băncii centrale de a majora rezervele obligatorii etc. Analiza contului curent a BPE permite stabilirea structurii exporturilor și importurilor după categoriile de mărfuri, elucidarea principalilor parteneri comerciali ai țării, gradul de competititvitate a serviciilor autohtone, fluxul de mijloace bănești a migranților de peste hotare și mulți alți indicatori primordiali din punct de vedere statistic.
Deci, per total, BPE reprezintă barometrul activității economice a unui stat. Acest document statistic vorbește asupra posibilității acoperii plăților efectuate de încasări, competitivității produselor fabricate și serviciilor prestate pe piața internațională, dezvoltării pieței de capital, posibilității atenuării fluctuațiilor negative pe piața valutară, și nu în ultimul rînd, imaginii țării în cauză pe arena financiară internațională.
În ceea ce privește relația dintre BPE și cursul valutar este una bilaterală. Pe de o parte cursul monedi naționale influențează situația balanței comerciale în sensul că deprecierea monedei naționale cauzează o cerere sporită exporturilor din partea nerezidenților,și respectiv o descurajare a importurilor, întrucît rezidenții sunt nevoiți să achite o cantitate mai mare de monedă naționale pentru a cumpăra valuta necesară tranzacțiilor internaționale. Și invers, aprecierea monedei naționale încurajează importurile și descurajează exporturile, deoarece mărfurile autohtone expriamte în valută străină devin mai scumpe pentru nerezidenți. Pe de altă parte, BPE, fiind una activă sau pasivă influențează cursul monedei. În cazul unui sold global pozitiv, moneda națională a țării în cauză are tendința de apreciere, întrucît se mărește credibilitatea creditorilor statului dat, și viceversa, un deficit accentuat provoacă o depreciere a monedei naționale pe piața valutară internațională.
BPE prin utilitatea și esența sa ca document statistic macroeconomic îndeplinește un șir de funcții:
decizională. Prin intermediul acestei funcții, autoritățile superioare consultă balanța de plăți în vederea stabilirii punctelor slabe ale economiei, pentru ca ulterior să elaboreze careva politici de stimulare ale sectoarelor problematice;
informațională. Balanța de plăți ca oricare document statistic servește drept bază informațională complexă pentru oricare persoană fizică sau juridică interesată în datele statistice macroeconomice ce se regăsesc în balanță;
investițională. În urma analizei balanței, FMI decide dacă este nevoie de a acorda împrumuturi pentru a acoperi deficitul sau din contra de a lua măsuri pentru plasarea excedentului.
Modificarea principalelor conturi din cadrul balanței este influențată de anumiți factori care într-o oarecare măsură contribuie la deteriorarea sau ameliorarea posturilor din balanță. Printre aceștia se numără:
venitul intern. Creșterea venitului național disponibil într-o țară într-o măsură mai mare decît în țările partenere duce la deterioarea balanței, întrucît se majorează de asemenea și consumul de de bunuri și servicii străine. Astfel, importurile cresc, pe cînd exporturile se diminuează, ceea ce contribuie negativ asupra contului curent;
cursul valutar. Dacă moneda națională se apreciază într-o măsură mai mare decît în țările-partenere, prețurile interne se majorează, ceea ce reduce din cererea străină pentru importuri autohtone. De altfel, din cauza ieftinirii valuteri străine pentru rezidenți, aceștia sunt tentați să achiziționeze bunuri străine, ceea ce contribuie la creșterea importurilor, în final balanța de plăți se deteriorează;
inflația internă. Dacă inflația internă crește comparativ cu partenerii de afaceri, producătorii autohtoni vor importa mai mult bunuri străine, evitîndu-le pe cele autohtone din cauza prețurilor înalte și vor exporta mai puțin, în fond balanța comercială se va deteriora;
restricțiile guvernamentale. Guvernul prin impunerea taxelor la import poate influența soldul balanței comerciale. În caz că se introduc cote tarifare la import, aceasta face ca importurile să devină mai scumpe pentru rezidenți, care, se vor reorienta spre consumul bunurilor autohtone, deci importul se va diminua. Stabilirea unei cantități maxime de bunuri care pot fi importate în decursul unei perioade stabilite, de asemenea, ar fi o soluție centrată de a minimiza importurile. În plus, statul poate acorda subsidii pentru producția industrială internă. Aceasta va cauza diminuarea costurilor de producție, ceea ce se va răsfrînge și asupra prețului final. Rezidenții vor refuza la bunurile importate în favoarea celor autohtone, ca rezultat importul va scădea, exportul va crește și balanța se va ameliora.
1.2. Structura balanței de plăți și indicatorii de evaluare a acesteia
Dat fiind faptul că balanța de plăți este un document statistic uniformizat de către FMI, toate țările-membre respectă aceleași princii, norme, concepte de compilare a acesteia. Astfel, balanța de plăți trebuie să aibă o structură bine definită, clară, astfel ca poziția fiecărui post să aibă utilitatea și logica sa atît pentru compilatori, cît și pentru utilizatorii informației statistice. În genere, balanța de plăți se elaborează cu un scop primordial, și anume acela de a servi drept o bază informațională pentru organele de conducere superioară a țării de a vedea lacunele în economia țării și de a propune măsuri eficiente de înlăturare a acestora. Ca instituție responsabilă de elaborarea balanței de plăți este banca centrală, reieșind din art. 5 din Legea Republicii Moldova nr.548-XIII din 21 iulie 1995 „Cu privire la Banca Naționala a Moldovei”.
Deci, BPE, în modul cel mai general este compusă din două conturi de bază: contul curent și contul de capital și financiar. Structura în forma generalizată a BPE este prezentată în următorul tabel:
Structura balanței de plăți Tabelul 1.1
Sursa: elaborat de autor în baza Fondul Monetar Internațional. Manualul balanței de plăți.Ed.5. Washington D.C.: Fondul Monetar Internațional, 1993. ISBN 1-55775-368-7
Contul curent include în sine tranzacții cu valori economice(materiale sau nemateriale) ce au loc între rezidenți și nerezidenți. Totodată, la nivelul acestui cont sunt înregistrate tranzacții unilaterale , ce nu presupun remunerarea sau furnizarea anumitor valori în schimbul celor primite. Contul curent cuprinde la rîndul lui bunuri, servicii, venituri și transferuri curente.
Bunuri. La acest articol se includ tranzacțiile cu bunuri ce presupun transferul dreptului de proprietate (import, export etc.), cît și tranzacții fără transferarea nemijlocită a dreptului de proprietate ( exportul bunurilor pentru prelucrare, reparații etc.)
Servicii. Aici se înscriu toate remunerările și plățile pentru servicii internaționale prestate între rezidenți și nerezidenți, cum ar fi: servicii de transport, călătoriile, serviciile de comunicații, serviciile financiare, alte servicii:de construcții , de asigurare, de informatică, management, consulting etc.
Venituri. Balanța veniturilor este alcătuită din două componente de bază: compensarea pentru muncă și veniturile din investiții. Compensările pentru muncă țin de remunerarea salariațialor de către patroni atunci cînd rezidența părților este diferită. Acestea sunt înregistrate în formă brută, reprezentînd valoarea venitului pînă la impozitare. Impozitele reținute sunt înscrise cu semn opus la articolul „tranferuri curente”. Diurnele sunt înregistrate cu semn opus la articolul “ călătorii”. Veniturile din investiții constituie plățile și încasările ce derivă din creanțele și angajamentele externe. Veniturile din investiții sunt structurate în dependență de tipologia investiției: venituri din investiții directe, de portofoliu, alte investiții și active de rezervă. La intrări se includ veniturile din investițiile efectuate în străinătate sau cele din capitalul împrumutat nerezidenților, pe cînd la ieșiri se reflectă venitul obținut de nerezidenți din capitalul investit în Republica Moldova, precum și dobînzile pentru capitalul împrumutat din exterior de către rezidenți rezindenților.
Transferuri. Aici intră totalitatea tranzacțiilor în care se trece dreptul de proprietate asupra resurselor materiale și financiare de la rezidenții unei țări la rezidenții altei țări fără încasarea unor valori economice în schimb. Transferurile pot fi de doua tipuri: transferurile de capital ( fiind înregistrate în contul de capital) și transferurile curente ( înregistrate în contul curent). Un transfer se califică drept unul de capital atunci cînd se transferă dreptul de proprietate asupra unui activ fix prin cedare sau achiziționare sau se iartă o datorie de către un creditor. Ca exemplu pot servi: granturile investiționale de la donatori internaționali, iertarea datoriei de către un creditor extern, cedarea imobilului între persoane fizice, cote-părți în capitalul întreprinderilor, moștenirile valoroase. Transferurile curente sunt materializate în ajutoarele umanitare, asistența tehnică, cotizațiile în organizațiile internaționale, taxe și impozite curente:pe venit sau immobile deținute în străinătate.
Contul de capital și financiar este al doilea cont de bază din cadurl balanței de plăți, fiind compus din contul de capital și contul financiar.
Contul de capital include în sine transferurile de capital descrise apriori și comercializarea activelor nefinanciare neproduse (mărci, brevete, contracte de arendă, alte contracte transferabile).
Contul financiar înglobează tranzacțiile cu angajamente și creanțe financiare dintre rezidenți și nerezidenți. Posturile în cadrul acestui cont se divizează în funcție de categoria funcțională în: investiții directe, investiții de portofoliu, derivate financiare, alte investiții și active de rezervă.
Investiții directe. Pentru ca o tranzacție să fie inclusă la acest capitol volumul investiției efectuate într-o entitate oarecare trebuie să depășească pragul de 10%, astfel încît investitorul nerezident să poată exercita controlul sau avea o influență semnificativă asupra întreprinderii. Tot la acest post intră și investițiile efectuate între întreprinderile asociate, filialele și centralele lor. Conform direcției investiției, acestea se clasifică în: investiții efectuate în străinătate și în economia națională, ulterior fiecare componentă se divizează în: capital social, venit, reinvestit și alt capiptal (credite intra-grup). În continuare, capitalul social și alt capital se ramifică în creanțe și angajamente.
Investițiile de portofoliu se materializează în titluri de participație (acțiuni) cu condiția că investitorul deține mai puțin de 10 % din capitalul social al întreprinderii și titluri de creanță/angajamente, ce includ obligațiuni și instrumente ale pieței monetare.
Derivatele financiare sunt instrumente financiare atașate altor instrumente fiannciare, indicatori sau mărfuri, ce pot fi vîndute sau procurate la o dată viitoare, avînd posibilitatea te tranzacționare a riscurilor pe piețele financiare, de exemplu: contractile futures, options, swap etc. Acestea sunt înregstrate în bază netă.
Alte investiții sunt divizate în active și pasive, incluzînd tranzacții care nu corespund la nici una din condițiile enumerate mai sus. Structural, sunt compuse din: credite comerciale, împrumuturi, valută și depozite, alocări de DST, alte active/pasive.Articolele din cadrul acestui post se structurează în conformitate cu termenul de scadență: pe termen lung și pe termen scurt.
Active de rezervă sunt activele externe ale statului, fiind în gestiunea băncii centrale. Ele pot fi folosite în vederea finanțării directe a deficitului balanței de plăți sau susținerii indirecte a acesteia (prin intervenții pe piața valutară cu scopul de a stabiliza cursul de schimb al monedei naționale). Structural, activele de rezervă cuprind: aurul monetar, poziția de rezervă la FMI, alocările de DST, activele în valută străină liber convertibilă și titluri de valoare.
Pentru a asigura o aplicabilitate a datelor statistice înscrise în balanța de plăți, ce prezintă o importanță majoră în adoptarea unor decizii de nivel monetar, fiscal, valutar este nevoie de calcularea unui șir de indicatori, ce evaluează structura, dinamica și perspectivele de echilibrare a balanței de plăți.
Astfel indicatorii de evaluare a balanței de plăți pot fi grupați în mai multe categorii:
Indicatori ai semnificației (gravității) dezechilibrului
Indicatori ai dinamicii dezechilibrului
Indicatori de analiză structurală a dezechilibrului
Alți indicatori specifici balanței de plăți
Indicatori de corelație dintre componentele balanței de plăți și variabilele macroeconomice
Așadar, în prima categorie intră mărimea absolută a dezechilibrului la nivelul unui cont și la nivelul balanței, mărimea relativă a dezechilibrului la nivelul unui cont, fiind calculată prin trei modalități: rata de dependență față de piețele externe, gradul de acoperire a exportului prin import, mărimea relativă a soldului balanței comerciale ( mărimea relativă a soldului față de volumul total al tranzacțiilor (MRS)).
În privința indicatorilor de dinamică, aici se analizează indicele gradului de acoperire.
Analiza structurală a balanței de plăți se efectuează prin intermediul ratei de contribuție la dezechilibrul general (RC); ponderea unui anumit post în total încasări (PX); ponderea unui anumit post în total plăți (PM); gradul de influență (GI).
Mai există și o serie de alți indicatori, precum: ponderea soldului contului curent în produsul intern brut, gradul de deschidere a economiei, indicele soldului contului curent, raportul dintre bunuri (B) și servicii (S) în totalul exportului (importului) bunurilor și serviciilor (BS), separat pe credit și pe debit. Analiza în cadrul postului de venituri se poate realiza prin structuri atât pe coloana creditului, cât și pe cea a debitului, împârțind pe rând veniturile din investiții directe (VID), veniturile din investiții de portofoliu (VIP) și pe cele din alte investiții (VAI) la veniturile totale(V).
În ceea ce privește categoria a cincea, autorul va construi o regresie unifactorială, explicînd semnificația coeficienților ei și va măsura intensitatea legăturii dintre variabile cu ajutorul coeficientului de corelație/Pearson (r y/x); rartului de corelație (R) și coeficientului de determinație (R2), testînd valorile acestora prin intermediul efectuării testelor statistice de tip “student” și „Fisher-Snedecor”
În continuare, urmează să analizezăm fiecare indicator în parte, comentînd semnificația lui economică și intervalele de referință, după caz.
Indicatori ai semnificației (gravității) dezechilibrului. Primul indicator din această categorie este mărimea absolută a dezechilibrului la nivelul unui cont:
(1.14)
Unde:
sj- soldul postului sau contului (j), u.m.;
xj- încasările la nivelul postului sau contului (j), u.m;
mj- plățile la nivelul postului sau contului (j), u.m.
Mărimea negativă a acestui indicator arată un deficit înregistrat, pe cînd o valoare pozitivă denotă un excedent, ceea ce se apreciază pozitiv.
Per total, la nivel de balanță, soldul se calculează ca difența dintre încasările totale și plățile totale:
(1.15)
unde:
X- încasări totale, u.m;
M- plăți totale, u.m;
S- soldul total al balanței, u.m.
Al doilea indicator din această categorie este mărimea relativă a dezechilibrului la nivelul unui cont, ce denotă ponderea dezechilibrului în raport cu o bază de referință, fiind calculat prin trei modalități: rata de dependență față de piețele externe, gradul de acoperire a importurilor prin export și mărimea soldului balanței comerciale.
Rata de dependență față de piețele externe este interpretată prin două forme: ponderea exportului în produsul intern brut și ponderea importului în produsul intern brut. Astfel, se ponderează volumul exporturilor la produsul intern brut și se înmulțește cu 100 %:
(1.16)
unde:
Ex- valoarea exportului, u.m.;
PIB- produsul intern brut, u.m.
Acesta ilustrează aspectul activ al participării la diviziunea internațională a muncii și transferarea produselor pe piețele externe. Ponderea importului în produsul intern brut (P im) se calculează prin raportarea importului (Im) la valoarea produsului intern brut (PIB) înmulțit cu 100% și se exprimă în procente:
*100% (1.17)
Indicatorul de mai sus prezintă care este aspectul pasiv al participării la diviziunea internațională a muncii și atragerea produselor de pe piața externă.
-Gradul de acoperire a exportului prin import este un indicator relevant ce arată faptul dacă încasările generate din export sunt suficiente pentru a acoperi plățile pentru import. Se calculează în felul următor:
(1.18)
unde:
Ex- valoarea exporturilor, u.m;
Im-valoarea importurilor, u.m;
GA- gradul de acoperire a exporturilor prin importuri,%.
Dacă indicatorul indică o valoare mai mare de 100 % rezultă că se atestă situația unui excedent, deci statul are resurse pentru a-și onora angajamentele față de nerezidenți, fie să-și completeze rezervele valutare, în caz contrar survine situația de deficit, cînd statul este nevoit să contracteze credite de la organismele internaționale pentru a-l acoperi, fie să-și utilizeze rezerva valutară, ceea ce diminuează din credibilitatea partenerilor comerciali ai țării respective.
-Mărimea relativă a soldului balanței comerciale denotă ponderea soldului balanței comerciale în comerțul exterior. Se calculează ca diferența dintre export (Ex) și import (Im) raportată la suma dintre acești doi termeni și se înmulțește cu 100%
(1.19)
Comoditatea acestui indicator rezidă în faptul că este evitată luarea în calcul a produsului intern brut la numitor, ceea ce elimină necesitatea transformării acestuia în dolari SUA pentru țările în care acesta este calculat într-o altă valută decît dolarul.
Pot fi considerate ca praguri valorile de ± 15%. Dacă indicatorul depășește + 15% înseamnă că intrările de bani au fost numeroare și țara respectivă nu-i folosește. Dacă indicatorul are valori mai mici de – 15% denotă că importurile râmân neplătite (neacoperite) suficient de exporturi, fapt care conduce fie la scăderea rezervelor valutare ale țării, fie la creșterea datoriei externe.
Indicatori ai dinamicii dezechilibrului
Din cadrul acestei categorii face parte indicele gradului de acoperire a plăților prin încasări , care se calculează în felul următor:
(1.20)
unde:
GA curent- gradul de acoperire a plăților prin încasări în anul curent,%;
GA precedent- gradul de acoperire a plăților prin încasări în anul precedent,%;
IGA- indicele gradului de acoperire, %.
În cazul în care indicatorul este mai mare de 100%, aceasta poate însemna una din situațiile următoare:
creșterea excedentului, de exemplu:
(1.21)
În această situație se remarcă faptul că indicele gradului de acoperire atît în perioada curentă, cît și în cea de bază a atins valori supraunitare, însă creșterea în perioada curentă a depășit-o pe acea în anul de bază.
trecerea de la starea deficitară sau echilibrată la o balanță excedentară, de exemplu:
(1.22)
respectiv:
(1.23)
reducerea pasivului atunci cînd în ambele perioade gradul de acoperire a plăților prin încasări este sub 100%, însă pasivul balanței s-a redus în perioada curentă față de perioada anterioară:
(1.24)
Dacă indicatorul atinge numai valori sub 100%, atunci putem remarca următoarele consecințe:
diminuarea excedentului
degradarea balanței de la un sold pozitiv la unul negativ
creșterea deficitului
Din această cauză, indicele gradului de acoperire necesită a fi asociat cu mărimea absolută a soldului în perioada curentă.
Indicatori de analiză structurală a dezechilibrului
Primul indicator din categoria în cauză reprezintă rata de contribuție la dezechilibrul general, modalitatea de calcul al căruia este efectuată în felul următor:
(1.25)
unde:
RC- rata de contribuție la dezechilibrul general, %;
sj- soldul postului j, u.m;
S- soldul contului din care face parte postul j, u.m.
Indicatorul poate fi utilizat atunci cînd atît numitorul, cît și numărătorul au același semn. De obicei, raportul este mai mic decât 100%, dar poate fi și mai mare atunci când dezechilibrul din postul (j) este nivelat de alte posturi. În situația menținerii semnului soldului se poate face și o analiză în dinamică, având loc o cronicizare a excedentului sau o cronicizare a deficitului.
Al doilea indicator de aceeași natură poate fi considerat ponderea încasărilor/ plăților unui post în încasări/ plăți totale. Astfel:
(1.26)
(1.27)
unde:
xj-încasări (credit) din postul j, u.m;
X- încasări totale, u.m;
mj- plăți (debit) din postul j, u.m;
M- plăți totale, u.m;
PX- ponderea încasărilor din postul j în încasări totale, u.m;
PM- ponderea plăților din postul j în plăți totale, u.m.
În analiza modificărilor soldului la nivelul unui cont este important de a înțelege cauzele apariției lor. În ajutorul perceperii acestei nuanțe de cauzalitate intervine gradul de influență a modificării soldului grupei asupra modificării totale.
(1.28)
Unde:
xg1; xg0- valoarea grupei pentru diferiți ani (curent și cel de bază), u.m;
xz0- valoarea totală în anul de bază, u.m;
GI- gradul de influență a modificării soldului grupei asupra modificării totale, p.p.
Alți indicatori specifici balanței de plăți
Pe lîngă indicatorii sus enumerați, autorul consideră necesitatea relevării unui șir de indicatori care, nu au fost incluși în categoriile sus-menționate, din cauza naturii semnificației acestora, însă care prezintă de asemenea o importanță majoră în evaluarea balanței de plăți a unei țări și fundamentarea deciziilor de ameliorare a deficitului sau, dimpotrivă, de plasare a excedentului de capital.
Deci, primul indicator din seria dată este ponderea soldului contului curent în produsul intern brut.
(1.29)
unde:
Sold CC-soldul contului curent, u.m;
PIB- produsul intern brut, u.m;
PSCC- ponderea soldului contului curent în PIB, %.
FMI a stipulat anumite valori de referință pentru indicatorul dat, în vederea aprecierii situației economice a țării respective și necesității implementării unor măsuri de remediu la nivel statal. Valorile de referință sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabelul 1.2
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din BERDILĂ – CÎRLAN, Ana. Relații Valutar-Financiare Internaționale în scheme. Chișinău: Editura Evrica, anul. p.11.
Un al doilea indicator este gradul de deschidere a economiei sau altfel numit “ventilarea internațională” a produsului intern brut al țării în cauză. El se calculează în felul următor:
(1.30)
unde:
Ex- valoarea exporturilor, u.m;
Im- valoarea importurilor, u.m;
PIB- produsul intern brut, u.m;
GDE- gradul de deschidere a economiei, %.
Gradul de deschidere al economiei denotă dependența economiei țării față de sectorul extern.
Indicele soldului contului curent este un indicator ce denotă dinamica schimbărilor din cadrul contului curent în două perioade. Se calculează în felul următor:
(1.31)
unde:
Sold CC Tcur- soldul contului curent în perioada curentă
Sold CC T prec-soldul contului curent în perioada precedentă
ISC- indicele soldului contului curnet
Pentru corectitudinea interpretării rezultatelor este nevoie de explicitarea anumitor situații, fiind afișate în tabelul 1.3. Autorul interpretează rezultatul indicelui soldului contului curent în dependență de semnul valorilor din fracție luate în calcul.
“+”- indică majorarea excedentului, trecerea de la deficit la excedent sau diminuarea pasivului, ceea ce este apreciat pozitiv;
“-“- denotă diminuarea excedentului, majorarea deficitului sau trecerea de la o situație excedentară la una deficitară, ceea ce, eventual, se apreciază negativ;
“+/-“ – arată o situație confuză, ce necesită consultarea valorilor absolute luate în calcul, pe lîngă cele relative obținute în vederea interpretării corecte a datelor din punct de vedere analitic.
Tabelul 1.3
Sursa: elaborate de autor în baza indicatorului Indicele soldului contului curent
Un indicator specific anume contului curent este ponderea bunurilor și respectiv serviciilor în totalul bunurilor și servicilor intrate sau ieșite, ceea ce poate fi calculat separat atît pe debit(ieșiri), cît și pe credit (intrări):
(1.32)
(1.33)
unde:
B-bunuri, u.m;
S-servicii, u.m;
BS-bunuri și servicii , u.m;
PB-ponderea bunurilor în total bunuri și servicii intrate/ieșite, %;
PS- ponderea serviciilor în total bunuri și servicii intrate/ieșite, %.
În ceea ce privește postul de “venituri” din cadrul contului curent, este necesară aducerea la cunoștință a unui șir de indicatori, ce denotă natura veniturilor din punct de vedere structural. Analiza poate fi efectuată atât pe coloana creditului, cât și pe cea a debitului. Deci:
(1.34)
(1.35)
(1.36)
unde:
VID-venituri din investiții directe, u.m;
VIP-venituri din investiții de portofoliu, u.m;
VAI-venituri din alte investiții, u.m;
V-venituri totale, u.m;
PVID-ponderea veniturilor din investiții directe, %;
PVIP-ponderea investițiilor de portofoliu, %;
PVAI-ponderea veniturilor din alte investiții, %.
Indicatori de corelație dintre componentele balanței de plăți și variabilele macroeconomice
Pentru analiza dependenței dintre două variabile economice autorul va elabora un model econometric unifactorial, care are forma generală identică cu cea a unei funcții lineare de gradul întîi, deci:
(1.37)
unde:
y- variabila endogenă/ explicată;
x-variabila exogenă/explicativă;
a- termenul liber (grafic acesta reprezintă punctul de intersecție al dreptei de regresie cu axa OY și denotă care este variația lui y atîta timp cît variația lui x este nulă);
b-panta dreptei de regresie care arată cu cîte unități de măsură se modifică y, dacă x se modifică cu o unitate.
În dependență de semnul lui b, este pozibil de făcut concluzii asupra felului și existenței legăturii dintre variabile, după cum urmează:
Dacă b>0 rezultă că legătura dintre variabile este una directă;
Dacă b<0 rezultă că legătura dintre variabile este una indirectă;
Dacă b=0 rezultă că nu este legătură dintre variabile.
Aplicînd metoda celor mai mici pătrate, principiul căreia constă în minimizarea sumei pătratelor abaterilor valorilor empirice (yi) față de cele teoretice (ŷi), adică minimizarea sumei pătratelor reziduurilor este posibil de calculat coeficienții a și b după următoarele formule:
(1.38)
(1.39)
unde:
xi- variabila exogenă;
yi- variabila endogenă;
b- panta dreptei de regresie;
a-termenul liber;
n- numărul de observații.
Autorul va analiza corelația dintre variabilele economice, utilizînd coeficientul de corelație (Pearson); raportul de corelație(R) și coeficientul de determinație (R2). Așadar, formula de calcul a coeficientului de corelație (r y/x) este următoarea:
(1.40)
Coeficientul poate lua valori în intervalul de [-1;+1]. Cu cît acesta se apropie mai mult de valorile unitare cu atît legătura este mai puternică, respectiv cu cît el este mai aproape de zero legătura este mai slabă. Dacă r obține valori pozitive, atunci legătura este directă, dacă r preia valori negative legătura este indirectă, în caz contrar nu este legătură dintre varbiabile. Pentru a clasifica intensitatea legăturii dintre variabile au fost stabilite anumite intervale de referință afișate în tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
Sursa: elaborate de autor în baza
Ca oricare coeficient din cadrul unui model econometric acesta trebuie testat. Pentru aceasta autorul utilizează testul “student”, care poate fi aplicat cînd numărul de observații (n) este mai mic sau egal cu 30.
Testarea semnificației coeficientului de corelație:
-se stabilește ipoteza nulă: H0: ry/x nu este semnificativ statistic, adică ry/x=0
-se stabilește ipoteza alternativă: H1: ry/x este semnificativ statistic, adică ry/x≠0
-se execută testul t: se calculează tcalc, utilizînd formula de mai jos, după care aceasta se compară cu o valoare tabelară ttab (tα;n-2), valorile căruia sunt prezentate în Anexa. Dacă tcalc> ttab, atunci se acceptă ipoteza alternativă, în caz contrar se acceptă ipoteza nulă.
(1.41)
unde:
tcalc- t calculat;
r- valoarea coeficientului preason;
n- numătul de observații.
Raportul de corelație se utilizează pentru a caracteriza intensitatea legăturii dintre variabile indiferent de forma legăturii sau numărul variabilelor cuprinse în cercetare. Formula de calcul este următoarea:
(1.42)
unde:
ŷ- valorile teoretice/empirice ale lui y;
– y mediu;
R y/x- raportul de corelație.
Raportul de corelație poate atinge valori în intervalul [0;1]. Cu cît acesta se apropie mai tare de 1 cu atît legătura este mai puternică, respectiv cu cît este mai aproape de 0 legătura este mai slabă. Ca și în cazul precedent raportul de corelație trebuie testat, ceea ce se va efectua cu ajutorul testului Fisher-Snedecor sau așa-numitul testul „F”.
Testarea semnificației raportului de corelație:
-se stabilește ipoteza nulă: H0: Ry/x nu este semnificativ statistic, adică Ry/x=0
-se stabilește ipoteza alternativă: H1: Ry/x este semnificativ statistic, adică Ry/x≠0
-se execută testul F: se calculează Fcalc, utilizînd formula de mai jos, după care aceasta se compară cu o valoare tabelară Ftab=(α; v1=1; v2=n-2), valorile căreia sunt prezentate în Anexa. Dacă Fcalc> Ftab, atunci se acceptă ipoteza alternativă, în caz contrar se acceptă ipoteza nulă.
(1.43)
unde:
F- F calculat;
R- raport de corelație.
Ulterior, pentru o verificare a calculelor efectuate trebuie să se respecte egalitatea dintre coeficientul de corelație (r y/x) în mărimi absolute și raportul de corelație (R y/x):
(1.44)
Coeficientul de determinație (R2) arată ponderea influenței factorului x asupra lui y. Unitatea de măsură a acestuia este %. La fel ca și indicatorul precedent acesta poate atinge valori în intervalul de [0;1]. Se calculează prin ridicarea la pătrat a raportului de corelație (R y/x).
(1.45)
După definirea conceptelor de “echilibru” și „balanță de plăți” în subcapitolul 1.1 și elucidarea metodologiei de calcul a principalilor indicatori specifici balanței de plăți în subcapitolul 1.2, autorul urmează să analizeze în dinamică situația concretă a activității economice a Republicii Moldova în capitolul 2.
Capitolul 2. ANALIZA IMPACTULUI BALANȚEI DE PLĂȚI EXTERNE ASUPRA INDICATORILOR MACROECONOMICI
Noțiunea de „cadru macroeconomic” este una foarte complexă. Macroeconomia, ca știință în sine, studiază funcționarea economiei la nivel de țară. Aceasta cuprinde studii asupra nivelului prețurilor, șomajului, investițiilor, consumurilor, comerțului exterior. Apariția acesteia datează din sec. XX, cînd a fost publicată lucrarea lui John Maynard Keynes “Teoria generală a folosirii brațelor de lucru, a dobînzii și banilor” în anul 1936.Deci, macroeconomia este știința care analizează legitățile funcționării economiei ca un tot întreg, cercetează interdependența dintre agenții economici și piețe, comportamentul agenților economici agregați.
2.1. Cadrul macroeconomic actual al Republicii Moldova
Pentru caracterizarea cadrului macroeconomic actual al Republicii Moldova, ne-am propus să studiem următoarele fenomene:
Evoluția în dinamică a PIB-ului, resursele de formare și utilizările acestuia;
Rata inflației;
Comerțul exterior;
Datoria externă.
Analiza acestor indicatori-cheie va permite formularea concluziilor asupra competitivității Republicii Moldova în context internațional, atractivității climatului investițional, gradului de îndatorare a țării, evidențierii ramurilor de bază contribuitoare la formarea PIB-ului, participarea activă și pasivă la divizarea intrenațională a muncii.
Evoluția în dinamică a PIB-ului, resursele de formare și utilizările acestuia
Conform metadatelor publicate de BNS, produsul intern brut este “principalul agregat macroeconomic al contabilității naționale care reprezintă rezultatul final al activității de producție din unitățile producătoare rezidente și care corespunde valorii bunurilor și serviciilor produse de către aceste unități pentru consumul final”. Dinamica acestuia în perioada 2010-2014 este prezentată în figura 2.1.
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Banca de date statistice a Moldovei [online]. [accesat 1 martie 2015]. Disponibil: http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/13%20CNT/CNT01/CNT01.asp
Figura 2.1. Evoluția PIB-ului nominal și real în perioada a.a. 2010-2014
Se observă că atît PIB-ul nominal, cît și cel real au trend pozitiv de creștere, ceea ce se apreciază pozitiv, dat fiind faptul că în interiorul țării cantitatea de bunuri produse și servicii prestate crește din an în an.
Există două modalități de calcul al PIB-ului: PIB în termeni nominali și PIB în termeni reali. Formulele de calcul ale acestora sunt prezentate în continuare:
(2.1)
(2.2)
unde:
PIBnom- PIB-ul calculat în valori nominale, u.m;
PIB real- PIB-ul calculat în valori reale, u.m;
p0- prețurile din anul de bază, u.m;
q0- cantitățile din anul de bază, bucăți;
q1-cantitățile din anul curent, bucăți.
Deci, raportînd PIB-ul nominal (PIBnom) la cel real (PIB real)obținem un indicator numit „Deflatorul PIB”.
(2.3)
Reieșind din formula de calcul, se observă că se schimbă doar prețurile, în timp ce cantitățile rămîn aceleași, ceea ce permite de a calcula modificarea PIB-ului reieșind doar din modificarea prețurilor în anul curent în raport cu cel de bază.
Un alt indicator este indicele volumului fizic al PIB-ului, ce denotă modificarea PIB-ului datorită modificării cantității bunurilor și serviciilor în cadrul unei economii. Anume acest indicator este cel mai relevant în procesul analizei PIB-ului pentru că el evidențiază creșterea reală a volumului producției în țară. Indicele volumului fizic ( I vol fiz)este egal cu raportul dintre PIB-ul real din anul curent (PIB real t) raportat la PIB-u nominal din anul precedent (PIB nom t-1).Din fromula de calcul expusă mai jos, se observă că prețurile rămîn neschimbate, dar se modifică doar cantitățile luate în calcul.
(2.4)
Tabelul 2.1
Evoluția indicelui-deflator și indicelui volumului fizic pentru perioada a.a. 2010-2014 %
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Banca de date statistice a Moldovei [online]. [accesat 1 martie 2015]. Disponibil: http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/13%20CNT/CNT01/CNT01.asp
Calculele conform formulelei 2.3 au arătat că cea mai mare majorare generalizată a prețurilor a fost în anul 2010, atunci cînd mărirmea relativă calculată prin intermediul deflatorului PIB a atins valoarea maximală pe toată perioada analizată și anume de 111,1%. Din contra, cea mai mică valaorea a fost înregistrată în 2013, (104,1%). Pe parcursul perioadei 2012-2014 are loc procesul de dezinflație, deoarece valoarea deflatorului descrește treptat de la 107,9% pînă la 106,3%.
Cea mai mare creștere de bunuri produse și servicii prestate a fost în 2013, cînd indicele volumului fizic al volumului de producție a atins nivelul de 108,8%, adică o creștere “reală” maximală a PIB-ului pe parcursul perioadei analizate. Anul 2012 s-a dovedit a fi cel mai critic din punctul de vedere producțional, fiindcă indicele volumului fizic s-a coborît la o valoare subunitară de 98%
În anul 2014, PIB-ul a însumat valoarea de 111501 mil.lei, pe cînd componentele sale de bază au constituit 93974 mil.lei-valoarea adăugată brută totală și impozitele nete pe produse 17527 mil.lei conform Anexei . Cea mai mare contribuție la formarea PIB-ului au avut-o serviciile ce cuprind activitățile: hoteluri, restaurante, activități financiare, tranzacții mobiliare, învățămînt, administrație publică, asistență socială, activități ale personalului angajat în gospodării particulare, care toate, cumulativ, au atins ponderea de 32,1 % din resursele formării PIB-ului. Urmează în ordine descrescătoare componentele: impozite nete pe produse (15,7%), industria (14,1%), comerț cu ridicata și amănuntul (13,8%), agricultura, economia vîntului, silvicultura, pescuitul și piscicultura (12,8%), transporturi și comunicații (9,9%), serviciile de construcții (3,6%) și serviciile intermediarilor financiari cu o pondere negativă de -2%. Prin calculele efectuate, cifric s-a demonstrat că Republica Moldova nu mai este deja o țară în care ramura de bază este agricultura, care contribuie doar în mărime de 12,8 % la formarea PIB-ului. În contextul dezvoltării sale, s-a dezvoltat sectorul de servicii: financiare, hoteliere, administrație publică și nu în ultimul rînd comerțul care deține o pondere de 13,8% din PIB. Faptul că impozitele nete pe produse ocupă 15,7% denotă că presiunea fiscală asupra agenților economici, cît și persoane fizice este una destul de ridicată.
Creșterea în termeni reali a PIB-ului de 4,6% în 2014 față de 2013 a fost influențată de contribuția agriculturii (+1%) și industriei (+1%), altor activiăți de servicii (+0,9%), construcțiilor (+0,4%), comerțului cu ridicata și cu amănuntul (+0,8%), transportului și comunicațiilor (+0,3%), impozitelor nete pe produse (+0,3%). Unica componentă care a avut o influență negativă asupra PIB-ului au fost serviciile intermediarilor financiari indirect măsurate (-0,1%).
Utilizările PIB-ului în 2014 accentuează situația că în Republica Moldova se consumă mai mult de cît se produce. PIB în valori nominale este de 111 mlrd., în timp ce consumul final de 123 mlrd., deținînd o pondere de 110,9% din PIB. În structura consumului predomină consumul gospodăriilor populației (90,5% din PIB), fiind urmat de consumul final al administrației publice (20,4 din PIB). O parte din sursele PIB-ului sunt cheltuiete pentru formarea brută de capital fix, reprezentînd valoarea bunurilor durabile dobîndite de unitățile rezidente în scopul de a fi utilizate în procesul de producție (24,6%). Faptul că balanța comercială este una deteriorată, adică importul depășește cu mult exportul este subliniat de ponderea negativă a exportului în PIB (-36,8%). Exportul de bunuri și servicii a constituit 46953 mil.lei, cu 1.1% mai mult în termeni reali decît în anul precedent, în timp ce importul a fost practic de două ori mai mare(87986 mil. lei) cu 0,4% mai mult decît în 2013. Per total la nivel de utilizări, creșterea PIB-ului cu 4,6% s-a datorat creșterii consumului final (+2,8%), formării brute de capital (1,7%) și exportului net de bunuri și sevicii (+0,1%).
Rata inflației
Rata inflației este un indicator care măsoară modificarea generală a prețurilor față de un an de referință. Este un indicator primordial, dat fiind faptul că el vorbește asupra nivelului general al prețurilor din cadrul unei economii. Inflația influențează puterea de cumpărare a populației, întrucît odată cu creșterea prețurilor banii își pierd valoarea, ceea ce duce la minuarea venitului disponibil al populației și respectiv a consumului. Dinamica ratei inflației pentru perioada 2010-2014 este prezentată în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Banca de date statistice a Moldovei [online]. [accesat 1 martie 2015]. Disponibil: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
Reieșind din datele tabelului 2.2, rata medie anuală a inflației a variat în intervalul de 5% și 7%. În 2011 inflația a constituit 7,6%, cu 0,2 p.p mai mult decît în 2010. Odată cu aprobarea Strategiei de politică monetară pe termen mediu de către BNM în 2012, care prevedea ca ținta inflației să constituie 5% cu devieri de ±1.5 puncte procentuale, rata inflației pe parcursul anilor 2012-2014 a început să se inscrie în intervalul dat, ceea ce denotă că BNM a elaborate o politică monetară corectă și, respective, utilizează instrumentele de reglare monetară eficient, astfel încît să poată asigura o stabilitate a prețurilor în interiorul țării.
Se remarcă faptul că în 2014 a avut loc cea mai mare creștere a inflației comparativ cu anul precedent din toată perioada analizată (+0,5 p.p). În această perioadă, tendința de depreciere a monedei naționale față de dolarul SUA a reușit să compenseze, în mare parte, presiunile dezinflaționiste, cauzate de o cerere agregată încă modestă, precum și de oferta mai mare de produse alimentare pe piață ca urmare a unei recolte agricole bogate, dar și a unor embargouri din partea Federației Ruse, care prezentau riscul reducerii semnificative a ratei anuale a inflației sub ținta stabilită. Totodată, presiuni dezinflaționiste asupra prețurilor din Republica Moldova, într-o anumită măsură, au fost exercitate de diminuarea prețurilor la produsele alimentare și la petrol pe plan internațional.
Comerțul exterior
Comerțul exterior al țării include în sine importul și exportul de bunuri. Bineînțeles, acesta caracterizează gradul de dependență față de piețele externe. Exportul contribuie la majorarea creanțelor externe ale țării, întrucît pentru marfa exportată urmează să fie încasate careva plăți, importul dimpotrivă duce la majorarea angajamentelor externe.
Analiza dinamicii comerțului exterior al Republicii Moldova în perioada 2010-2014 arată că importul depășește exportul în medie de 1,9 ori. Pe parcursul perioadei analizate exportul variază între 2270 mil. USD și 3453 mil. USD, media pe perioadă fiind de 3061 mil. USD. Valorile importului se situează în limitele valorilor de 4513 mil. USD și 6420 mil. USD, valoarea medie-5242 mil. USD.
Cel mai mare ritm de creștere al exporturilor față de anul precedent a avut loc în 2011 de +38%, iar în valori nominale +867,9 mil. USD în timp ce cea mai bruscă diminuare a exporturilor a fost în 2014 de -4,1% sau -143 mil. USD în valori nominale.
Importurile au avut o creștere maximă în 2011 cu 32,4% sau +1463 mil. USD, pe de altă parte în 2014 s-a înregistrat o diminuare unică în perioada analizată de -2,6% sau -166,4 mil. USD, situație analogică exporturilor, de fapt.
Sursa: elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online] [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Figura 2.2. Evoluția comerțului exterior în perioada a.a 2010-2014
Structura exporturilor de bunuri pe grupuri de țări în 2014 conform Anexei arată că principalii parteneri de export ai Republicii Moldova sunt țările din Uniunea Europeană: România (18,5%), Italia (10,4%), Germania (5,9%), fiind urmate de țările din zona CSI: Rusia ( 18,1%), Belarus (5,8%), Ucraina (4,7%). Se mai exportă și în alte țări, cum ar fi: Turcia(4,5%), Elveția(2,1%), SUA(1,4%), Georgia(1%). Dinamica față de 2013 arată că perspectivele de export în UE cresc, dat fiind faptul că ritmul de creștere a atins o valoare supraunitară 109,6%, în timp ce exportul în CSI și alte țări s-a diminuat semnificativ (79,7% și 97,3%). Diminuarea exporturilor în 2014 față de 2013 cu 3,7 p.p a fost cauzată cumulativ de micșorarea exporturilor către CSI (-7,7 p.p) și alte țări(-0,4 p.p), situație ameliorată de exportul către UE (+4,5 p.p)
Reieșind din exportul de bunuri pe principalele categorii de mărfuri prezentat în Anexa , autorul concluzionează că Republica Moldova exportă mai mult produse ale regnului vegetal (23,5%):semințe de floarea-soarelui, nuci, alune, porumb , grîu și meslin; produse alimentare, băuturi, tutun (16,2%):vin, rachiuri, lichioruri, preparate din legume, fructe; material textile Și articole din acestea (14,1%); mașini și aparate, echipamente electronice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (13,2%).
Situația importurilor nu este complet diferită de cea a exporturilor. Structura importurilor de bunuri pe grupuri de țări în 2014 conform Anexei arată că ierarhia principalior parteneri de import ai Moldovei se păstrează. Preponderent se importă din Uniunea Europeană: România (21,9%), Italia (5,9%), Germania (7,6%), fiind urmate de țările din zona CSI: Rusia ( 13,5%), Belarus (2,7%), Ucraina (11,8%). Se mai importă și din alte state, cum ar fi: Turcia(5,8%), China(5,2%), SUA(0,6%), Elveția(0,7%). Dinamica față de 2013 arată că tendința de import din UE crește, dat fiind faptul că ritmul de creștere a atins o valoare supraunitară 103,4%, în timp ce importul din CSI și alte țări s-a diminuat semnificativ (87,2% și 95%). Diminuarea importului în 2014 față de 2013 cu 3,2 p.p a fost cauzată cumulativ de micșorarea importurilor din CSI (-4,1 p.p) și alte țări(-0,8 p.p), situație contracarată parțial de importul din UE (+1,7 p.p).
Conform Anexei importul de bunuri pe principalele categorii de mărfuri, se vede că Republica Moldova importă preponderent produse minerale (21,7%): uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase, gaz de sondă și alte hidrocarburi gazoase; produse ale industriei chimice (11,7%): medicamente pentru utilizări profilactice sau terapeutice, uleiuri eterice (produse de parfuemrie și cosmetice); materii textile și articole din acestea (6,7%); material plastic,cauciuc(6,2%); produse alimentare, băuturi,tutun (6,4%): țigări de foi trabucuri și țigarete.
Datoria externă
Datoria externă a unui stat reprezintă unul din cele 3 conturi macroeconomice de bază care sunt strîns corelate între ele și reprezintă relațiile economice ale țării cu partenerii externi. De altfel, datoria externă brută a Republicii Moldova la o anumită dată se calculează ca suma tuturor angajamentelor necondiționate, efective, curente ale rezidenților față de nerezidenți, implicînd debitorului plata uneia sau mai multor părți de principal și/sau de dobîndă la unul sau mai multe momente în viitor. Conform criteriului tipului debitorului, datoria externă se divizează în datorie publică și datorie privată.
Datoria publică externă, după cum reiese din denumire ține de angajamentele pe care și le-au asumat instituțiile publice. Aici intră: datoria de stat externă, datoria externă a unităților-administrativ teritoriale, datoria BNM și datoria externă a corporațiilor publice.
Datoria privată externă cuprinde datoriile sectorului bancar, întreprinderilor autohtone, inclusiv celora cu capital străin, față de nerezidenți. Ocazional, guvernul se poate implica, acordînd garanții pentru contractarea datoriilor private. Baza informațională a datoriei externe corespunde cu cea a contului financiar din cadrul balanței de plăți și poziției investiționale internaționale, ceea ce încă o dată conturează interdependența strînsă dintre aceste 3 conturi macroeconomice.
Sursa: elaborat de autor în baza Comentariilor aferente datoriei externe la 31.12.2014 [online] [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/external_debt_comments/2014
Figura 2.3. Evoluția datoriei externe pe tipuri de debitori în perioada a.a. 2010-2014
În perioada analizată se observă o tendință de creștere a datoriei externe consecutiv de la 4711 mil. USD pînă la 6494,88 mil. USD. Creșterea datoriei externe din an în an denotă o situație negativă pentru Republica Moldova, deoarece gradul de îndatorare a țării crește, ceea ce diminuează din credibilitatea potențialilor investitori străini.
Datoria externă maximă a fost atinsă în 2014 în valoare de 6494,8 mil. USD, pe cînd cea minimă a fost în 2010 în valoare nominală de 4711,1 mil. USD.
Structural, ponderea majoră în datoria externă o ocupă cea privată negarantată, care pe parcursul perioadei analizate alterna în limita de 70 % cu devieri de ±3 p.p. Respectiv datoria publică și public garantată a constituit 30%. Reieșind din aceste cifre, noi concluzionăm că statul mai puțin își asumă angajamente față de nerezidenți decît sectorul privat.
Datoria publică a cunoscut o majorare pe parcursul anilor 2010-2013 pentru ca ulterior să se diminueze în 2014 cu 43,9 mil. USD față de anul precedent sau 2,5 % în mărimi relative. Ritmul de creștere al acesteia în primii 3 ani a fost unul sporit ( în mediu de +15%). În 2013 datoria publică a crescut doar cu 0,7% sau 12,4 mil. USD față de anul precedent.
Pe de altă parte, datoria privată, deținînd ponderi mult mai mari în comparație cu cea publică, cunoaște un ritm de creștere sporit în 2011 (+14,1%) și 2012 (+18%), apoi în 2013 aceasta trece printr-o diminuarea ușoară a ritmului de creștere (+8,2%) pentru ca în 2014 să cunoască o diminuare bruscă cu 2,7% sau 134,6 mil. USD.
Drept concluzie, putem menționa că gradul de îndatorare al Republicii Moldova este în creștere, ceea ce se apreciază negativ din simpllu motiv că veniturile formate la bugetul public în loc să fie utlizate în scopuri interne vor fi transferate nerezidenților pentru onorarea obligațiunilor anterior contractate.
2.2. Evoluția indicatorilor balanței de plăți externe
Înainte de a purcede nemijlocit la analiza indicatorilor specifici BPE, vom arăta în tabelul ce urmează la nivel informativ soldurile conturilor principale ale balanței cu subconturile componente.
Tabelul 2.3
Conturile principale ale BPE a Republicii Moldova în perioada a.a. 2010-2014
Din datele tabelului 2.3 se observă că deficitul balanței de plăți, per ansamblu izvorăște de la contul curent și anume de la balanța comercială care este cronic deficitară pe toată perioada analizată. Contul de capital înregistrează și el valori negative însă ele sunt mult mai nesemnificative decît cele înregistrate la nivelul contului curent. Deficitul acestor două conturi este parțial acoperit de excedentul format la nivelul contului financiar.
În cele ce urmează, vom analiza situația economică a Republicii Moldova în perioada anilor 2010-2014 prin prisma indicatorilor balanței de plăți.
Așadar, primul indicator de semnificație a dezechilibrului din categoria întîi este mărimea absolută a dezechilibrului la nivelul unui cont calculat în baza formulei 1.14.
Tabelul 2.4
Modalitatea de calcul a soldului în mărime absolută la nivelul unui post
mil. USD
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
La nivelul contului curent mărimea absolută a soldului va fi calculată conform formulei 1.15, rezultatele fiind prezentate în următorul tabel:
Tabelul 2.5
Modalitatea de calcul a soldului în mărime absolută la nivelul contului curent
mil. USD
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Respectiv, se sumează încasările și plățile la nivelul fiecărui post, fiind obținute plățile (total dedit) și încasările (total credit) totale, după care se face diferența dintre aceste valori, obținîndu-se soldul final al contului curent. După cum se observă contul curent se află într-o stare cronic deficitară, cauzată de situația deplorabilă a balanței comerciale, valorile căreia variză între -2200 și -2900 mil. USD. Logic, este necesară implementarea unei politici comerciale adecvate în vederea acoperii deficitului.
Al doilea indicator din categoria în cauză este mărimea relativă a dezechilibrului, fiind calculată prin trei modalități: rata de dependență față de piețele externe, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi și mărimea soldului balanței comerciale. Utilizînd formulele 1.16, 1.17, 1.18 și 1.19, calculele au fost efectuate și prezentate în figura 2.4.
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Figura 2.4. Mărimea relativă a dezechilibrului balanței de plăți în perioada a.a. 2010-2014
Reieșind din datele figurii ponderea exportului în produsul intern brut variază în intervalul de 39% și 43%. Valoarea maximă a fost atinsă în anul 2011, adică 44,7 %, cu 5,6 p.p mai mult decît în anul precedent, perioadă în care a fost atins minimul în acestă serie statistică de 39,1 %. Astfel, aspectul activ la participarea diviziunii internaționale a muncii este unul relativ scăzut. Propensiunea spre import depășește, în mediu, de 2 ori propensiunea spre export. Cel mai mult s-a importat în anul 2011 (85,2%), pe cînd cele mai mici importuri au fost în anul 2010. Probabil, cifra dată este legată de criza ce a avut loc în anul 2009, în urma la care resursele financiare ale populației s-au redus semnificativ, respectiv cererea față de produsele străine s-a diminuat, ceea ce s-a rasfrîns și asupra importurilor.
În nici o perioadă, Republica Moldova nu a fost în stare să-și acopere plățile din import cu încasările din export, întrucît gradul de acoperire pe parcursul celor cinci ani a înregistrat valori mai mici de o sută de procente. Respectiv, statul a fost nevoit să contracteze diverse împrumuturi de la instituțiile internaționale pentru a acoperi deficitul sau a recurs la finanțarea acestuia prin diminuarea activelor oficiale de rezervă. Totuși cea mai amre performanță la nivelul acestui indicator a fost atinsă în anul 2013, cînd a fost înregistrată valoarea maximă de 53,8 %, cu 2 p.p mai mult decît în 2012. În 2010, Republica Moldova a înregistrat cel mai mic grad de acoperire al importurilor prin exporturi, și anume, cel de 50,3 %. Fluctuațiile acestui indicator sînt nesemnificative și variază de la an la an, în mediu, cu ±2 p.p. Gradul mediu de acoperire calculat în baza mediei aritmetice este de 51,9 %.
Mărimea relativă a soldului balanței comerciale variază în limitele intervalului de [-32;-30] procente. Faptul că pe parcursul celor cinci ani valorile calculate au fost mai mici de -15 % demonstrează că importurile rămîn neacoperite suficient de exporturi, ceea ce a condus la creșterea datoriei externe sau la diminuarea rezervelor valutare ale țării.
Dinamica dezechilibrului calculată prin indicele gradului de acoperire a plăților prin încasări, în baza formulei 1.20 este expusă mai jos:
Tabelul 2.6
%
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Ținînd cont de calculele efectuate, se remarcă situații pozitive în anii 2010,2011 și 2013, cînd indicele a înregistrat valori mai mari de 100%, ceea ce înseamnă că măsurile legate de politica comercială s-au dovedit a fi unele eficiente comparativ cu fiecare din anii precedenți: în 2011 indicele gradului de acoperire a atins valoarea de 104,4 %, fiind una maximală din cadrul seriei, cu 4,1 p.p mai mult decît în 2010. În 2013, creșterea a fost de 5,5 p.p în raport cu anul precedent.Totuși, au fost perioade cînd deficitul s-a agravat, ca de exemplu în 2012, cînd indicele a scăzut cu 5,8 p.p și 2014- cu 5,56 p.p. În final, poate fi trasă concluzia că pe parcursul perioadei analizate balanța comercială și a serviciilor a fost într-un deficit cronic, care periodic s-a majorat sau s-a diminuat nesemnificativ.
Analiza structurală a dezechilibrului permite să elucideze gradul de influență a soldurilor anumitor posturi care au contribuit la formarea soldului contului, per total. Deci primul indicator din această serie este rata de contribuție la dezechilibrul general (RC), calculată în baza formulei 1.25.
Tabelul 2.7
Rata de contribuție a principalelor posturi asupra contul curent și celui de capital și financiar pentru perioada a.a. 2010-2014
%
Notă: În vederea interpretării corecte a datelor statistice în formula de calcul a indicatorului pentru contul curent, numărătorul a fost înmulțit cu (-1).
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
În cadrul contului curent, cel mai mare contribuitor la dezechilibrul general este balanța bunurilor, rata de contribuție înregistrînd valori ridicate în limitele de -300 și -700 procente. Cel mai mare deficit a fost înregistrat în annul 2013 cu rata de contribuție de -748,3 %, fiind urmată de anii 2014,2012, 2010 și 2011 cu valori descrescînde. Deficitul înregistrat la nivelul balanței comerciale este partial contracarat de excedentul din cadrul postului de transferuri curente, unde sunt înregistrate tranzacții ca: transferurile între gospodăriile casnice, ajutoarele umanitare, asistența tehnică, cotizațiile în organizațiile internaționale, diferite taxe și impozite curente, precum cele pe venit, pe imobile deținute în altă țară decât cea de rezidență etc. Rata de contribuție maximală în cadrul postului de transferuri a fost atinsă în anul 2013 cu valoarea de +428,4%, ceea ce a reușit să acopere deficitul maximal înregistrat la postul de bunuri pe parcurusl celor cinci ani analizați (-748,3 %).
Deficitul cronic al balanței comerciale este parțial atenuat și de balanța veniturilor, unde sunt înregistrate, în mare parte, compensările pentru muncă ce reprezintă remunerări (sub orice formă) plătite de angajatori angajaților, atunci când rezidența părților este diferită. Aceste remunerări sunt înregistrate în balanța de plăți în formă brută și reflectă valoarea integrală a venitului până la impozitare. Rata de contribuție variază între +70 și +220%. Cele mai multe remitențe au fost transferate de peste hotare în 2013, fapt confirmat de valoarea ratei de contribuție de 215,9 %.
Deci, ipoteza că economia Republicii Moldova, respectiv intrările de valută generate din partea cetățenilor ce activează peste hotare contribuie semnificativ la menținerea unei stări de echilibru intern este adevărată, fapt confirmat de calculele efectuate în tabelul 2.7.
Balanța serviciilor, ca sold net, a înregistrat un deficit în 2010( rata de contribuție fiind de -5,4%) și 2014 (-7 %), în timp ce în anii 2011-2013, aceasta a cunoscut un sold net creditor(+4,1%;+1,7%;+3.9%). În raport cu celelalte posturi din contul curent, serviciile contribuie cel mai nesemnificativ la soldul final, dat fiind faptul că înregistrează cele mai mici valori, în valoare absolută.
În ceea ce privește contul de capital și financiar, situația aici este una omogenă, în sensul că rata de contribuție a contului de capital este una negativă pe toată perioada analizată și variază între -4 % și -12 %. Deopotrivă, soldul net creditor al contului financiar contribuie la formarea excedentului. Intrările nete de capital denotă faptul că refluxul de investiții din Republica Moldova spre străinătate este cantitativ mai mic decît afluxul din partea nerezidenților. Aceasta nu se datorează climatului investițional atractiv al țării, însă incapacității țării de a efectua investiții peste hotare, ce ar putea depăși pe cele absorbite. Contul de capital a influențat negativ asupra soldului contului de capital și financiar, în sensul că rata de contribuție atinge valori preponderent negative.
Al doilea indicator din categoria dată specific anume contului curent este ponderea încasărilor/plăților în plăți/încasări totale, fiind calculat în baza formulelor 1.26 și 1.27. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.8.
Tabelul 2.8
Ponderea încasărilor/plăților în plăți/încasări totale pe perioada 2010-2014
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
În ceea ce privește structura încasărilor, autorul remarcă faptul că în perioada analizată ponderea cea mai mare o dețin încasările pentru exportul de bunuri, fiind urmate de transferurile curente, venituri și, în ultimul rînd, serviciile. Încasările din exportul de bunuri dețin ponderea de 35,9 % în 2010, 40,2% în 2011, 38% în 2012, 38,2% în 2013 și 37,46% în 2014. Încasările din transferurile curente au atins ponderea maximă în 2010 cu 31,4%, cu 3,2 p.p mai mult decît în anul următor. Pe locul trei sunt situate încasările din venituri ponderea cărora fluctuează în limitele valorilor de 16 și 18 %. Pe ultimul loc sunt serviciile cu valori ce se mențin constant în jurul a 15 %, cu mici devieri de ±0,1 și ±0,2 p.p.
Situația în cadrul plăților este un pic diferită, reieșind din faptul că după criteriul mărimii ponderii pe primul loc se situează plățile pentru importul de bunuri, fiind urmate de cele pentru importul serviciilor, cele din venituri și transferuri curente. Aparent, economia republicii depinde foarte mult de produsele și mărfurile importate, ceea ce se apreciază negativ din simplu motiv că statul trebuie să întreprindă măsuri pentru a promova capacitatea de producere proprie pentru a satisface cererea internă fără a recurge la mărfurile externe, drept consecință va spori numărul de locuri de muncă și, ca rezultat, rata șomajului se va reduce. Totodată, cu cît este mai mare importul, cu atît moneda națională devine dependentă de valuta străină, deci crește elasticitatea cursului, ceea ce se răssfrînge negativ în cazul deprecierii acesteia. Astfel, ponderea plăților pentru import în totalul plăților a atins valori de 78,3% în 2010, 80% în 2011, 80,4 în 2012, în 2013 acest procent a scăzut cu 1 p.p., ca în 2014 să mai scadă cu 1,19 p.p. Ponderile plăților pentru importul de servicii flucutează în limitele de 12% și 14%. În final, veniturile și transferurile curente dețin cote-părți nesemnificative în comparație cu posturile anteriore: ponderea medie a veniturilor achitate nerezidenților este de 4,8%, pe cînd cea a transferurilor curente de 2%.
Pentru a vedea cauzele survenirii modificărilor soldurilor conturilor principale ale balanței de plăți este necesar de a calcula gradul de influență în baza formulei 1.28.
Tabelul 2.9
Gradul de influență al componentelor contului curent și celui financiar și de capital la modificarea soldului acestora în perioada 2010-2014
Notă: În vederea interpretării corecte a datelor statistice în formula de calcul a indicatorului pentru contul curent, numărătorul a fost înmulțit cu (-1).
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Astfel, deficitul contului curent în 2011 s-a majorat cu 76,8% în raport cu 2014 din cauza diminuării soldului balanței comerciale cu -148%, totuși această diminuare a fost parțial acoperită de soldurile serviciilor venitrilor și transferurilor curente cu 12,5%, 15,3% și, respectiv, 44%. În 2012 soldul contului curent a crescut cu 30,4 % grație majorării veniturilor cu 31,4 % și transferurilor cu 9%. În 2013 creșterea soldului contului curent în raport cu anul precedent a fost una mai mică, și anume de +25,9%, datorită creșterii soldurilor conturilor de servicii (+1,2%), venituri (+8,6%) și transferuri curente (+26,9%). În 2014 deficitul contului curent s-a majorat cu 13,2% din cauza diminuării serviciilor (-11,8%), veniturilor (-16,3%) și transferurilor curente (-2,7%).
În ceea ce privește contul financiar și de capital, trendul acestuia este dictat nemijlocit de contul financiar. Majorările în formă relativă a soldului în 2011 și 2014 au fost dictate de majorarea soldului în bază netă a contului financiar în mărime de 86,7% și 65,2%. Excedentele date au fost parțial nivelate de reducerile procentuale din contul de capital de-0,3% și -8,2%. Din contra în 2012 și 2013 contul de capital și financiar a cunoscut o diminuarea a soldului în mărimi relative de -35% și -27,1% de asemenea din cauza contului financiar.
Din categoria altor indicatori specifici balanței de plăți se numără ponderea soldului contului curent în produsul intern brut (PSCC), gradul de deschidere a economiei (GDE) și indicele soldului contului curent(ISC), calculați în baza formulelor 1.29, 1.30 și 1.31. Datele sunt prezentate în figura 2.5.
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Figura 2.5. Alți indicatori specifici balanței de plăți în perioada 2010-2014
Analizînd ponderea soldului contului curent în produsul intern brut prin prisma valorilor de referință impuse de către FMI, se constată faptul că în anii 2010, 2012,2013,2014 valorile se înscriu în intervalul de [-10;-5] %, deci dezechilibrul se declară a fi unul important și este necesar de realizat în termen cît mai scurt o îmbunătățire a situației de către autoritățile monetare și de către guvern. Doar în 2011 situația a fost mai gravă, reieșind din faptul că indicatorul a atins un deficit maxim din 5 ani analizați de -11 %, respectiv pe lîngă măsurile monetare și fiscale, a fost necesitatea aplicării unor politici sectoriale care ar fi trebuit să rezolve în ansamblu problema într-un termen lung.
Gradul de deschidere a economiei este unul destul de înalt reieșind din cifrele din figura 2.5. Astfel, Republica Moldova fiind o țară incapabilă să-și asigure cererea internă doar din resurse proprii este nevoită să recurgă la sectorul extern. Astfel ponderea importului și exportului de bunuri și servicii în produsul intern brut depășește valoarea de 100% pe parcursul perioadei analizate, deci, Republica Moldova depinde într-o măsură semnificativă de sectorul extern. Gradul de ventilare internațională PIB a fost maximl în 2011 cu valoarea de 129,9%, în timp ce dependența de sectorul extern a fost minimă în 2010 (116,7%).
Indicele soldului contului curent analizează contul curent în dinamică. Aparent, acesta se află într-o stare deficitară cronică pe parcursul perioadei analizate, însă, periodic, deficitul fie s-a accentuat, fie s-a intensificat. În anii 2010, 2012 și 2013, cînd indicele solldului contului curent au înregistrat valori de 97,9%, 69,6% și 74,1%, a avut loc o diminuare a deficitului, ceea ce se apreciză pozitiv, însă în 2011 și 2014 cînd s-au atestat valori de 176,8% și 113,2%, a avut loc o accentuare a deficitului, ceea ce se apreciază negativ.
În baza formulelor 1.32 și 1.33 s-au calculat doi indicatori specifici de asemenea contului curent: ponderea bunurilor/serviciilor în totalul bunurilor și serviciilor intrate/ieșite. Calculele sunt prezentate în tabelul ce urmează:
Tabelul 2.10
%
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Analiza structurală a plăților și încasărilor din cadrul postului “bunuri și servicii” afișează următoarea situație: pe coloana creditului ponderea majoră pe perioada analizată o dețin încasările din exportul de bunuri (în mediu 71,2%), încasările din exporul de servicii dețin o cotă parte mai mică (28,8% în mediu). Situația este una omogenă pe toată perioada analizată în sensul că ponderea încasărilor pentru bunuri se menține una constantă la nivelul de 70 % cu mici devieri, în timp ce ponderea serviciilor se apropie de 30% cu fluctuații nesemnificative de la an la an.
Situația pe coloane debitului nu este una complet diferită: predomină plata importurilor de bunuri (în valori medii de 85%), în timp ce importul de servicii deține o pondere mai ne semnificativă de 15%, în mediu. Reieșind din calculele efectuate, sectorul serviciilor trebuie stimulat pentru ca acesta să-și majoreze cota-parte, pentru aceasta autoritățile competente trebuie să susțină financiar sau fiscal agenții economici prestatori de servicii internaționale pentru a le mări competitivitatea pe piață.
Analiza structurală a balanței veniturilor, prin intermediul formulelor 1.34, 1.35 și 1.36 a arătat următoarele date:
Tabelul 2.11
%
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments
Noțiunea de „venituri din investiții” reprezintă încasări și plăți aferente creanțelor și angajamentelor externe. , cuprinzînd veniturile din investiții directe, investiții de portofoliu, alte investiții și active de rezervă. La intrări ele includ venitul către încasare provenit din capitalul investit sau împrumutat în exterior de către rezidenți, la ieșiri se reflectă venitul nerezidenților obținut din capitalul investit în Moldova sau împrumutat rezidenților.
Astfel, din calculele efectuate în tabelul 2.11 se observă că rezidenții efectuează investiții peste hotare mai mult în scop speculativ și nu în unul de control al obiectivelor, din cauza faptului că ponderea veniturilor investițiilor din portofoliu (ponderea în capitalul social al întreprinderii beneficiare de investiții este mai mic de 10 %) este cea mai mare, fluctuînd între valorile de 53% și 70% în perioada analizată. În continuare ierarhia veniturilor este diferită de la an la an. În 2010 și 2011 pe locul doi sunt situate veniturile din investiții directe cu ponderile de 28,1% și 22,9%, fiind urmate de cele din alte investiții (14,7% și 19,5%). Pe parcursul anilor 2013-2014 situația este complet opusă, dat fiind faptul că cota parte a veniturilor din alte investiții (30,4% și 33,2%) o depășește pe cea a veniturilor din investițiile directe (14,6% și 13,6%).
Ierarhia pe coloana debitului puțin diferă de cea pe coloana creditului. Dacă rezidenții efectuează investiții peste hotare mai mult în scop speculativ, după cum a fost menționat mai sus, atunci nerezidenții investesc pentru a deține cota majoritară a capitalului social în întreprinderile moldovenești, ceea ce este demonstrat cifric de ponderile maximale ale veniturilor din investiții directe, fluctuînd în limitele de 64% și 80%. În continuare urmează ieșirile de venituri din alte investiții sub formă de credite comerciale ; împrumuturi ; valută și depozite etc. cu ponderea medie de 27,7 %. Pe ultimul loc, sînt situate veniturile din investiții de portofoliu cu ponderi extrem de nesemnificative, variînd de la 1% pînă la 3%.
Drept concluzie, noi afirmăm că rezidenții și nerezidenții, în ceea ce ține de procesul investițional urmăresc intenții diferite: rezidenții o fac în scopul obținerii profiturilor din dobînzi, comisioane etc., în timp ce nerezidenții urmăresc scopul de a deține conduce entitățile naționale, deținînd pachetul majoritar de acțiuni cu drept de vot maxim.
2.3. Impactul balanței de plăți asupra PIB și inflației
Corelația dintre balanța de plăți și produsul intern brut este una evidentă din simplu motiv că în formula de calcul a produsului intern brut conform metodei utilizării producției sau fluxului de cheltuieli se regăsește importul și exportul care nemijlocit fac parte din balanța comercială a contului curent din cadrul balanței de plăți. Aparent, legătura dintre aceste 3 variabile este una puternică și bine definită, ipoteză pe care noi vom încerca să o demonstrăm în continuare. Metoda utilizării producției calculată în baza formulei 1.2 denotă că între export și PIB există o legătură direct proporțională, pe cînd între import și PIB predomină una invers proporțională.
Corelația dintre export și PIB:
Pentru a studia interdependența dintre aceste variabile, noi am elaborat o regresie unifactorială cu 30 de observații (n=30). Dinamica o fost analizată trimestrial începînd cu tr. I 2007 și finisînd cu tr. 2 2014. PIB-ul a fost selectat din publicațiile trimestriale ale BNS. Utilizînd rata medie de schimb a BNM produsul intern brut a fost convertit din lei în dolari. Datele despre export au fost preluate din baza de date interactivă disponibilă pe link-ul < http://bnm.md/md/balance_of_payments >. Calculele sunt prezentate în Anexa .
Așadar, utilizînd formulele de calcul 1.38 și 1.39 ai coeficienților modelului econometric unifactorial, am obținut următoarele valori: a= 5627,6 și b=2,3526. Deci s-a obținut următoarea funcție:
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments și publicațiilor trimestriale ale BNS [online]. [accesat 2 aprilie 2015].Disponibil: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2209
Figura 2.6. Dependența dintre export și produsul intern brut
Reieșind din interpretările coeficienților modelului unifactorial, noi conchidem că variația
pib-ului va fi de 5627,6 mil. lei dacă variația exportului va fi nulă sau, altfel spus, PIB-ul va atinge valoarea de 5627,6 mil. lei dacă exportul va fi egal cu zero. Coeficientul b= 2,3526 indică asupra faptului că dacă exportul se va majora cu 1 mil. lei, PIB-ul va crește cu 2,35 mil.lei.
Dat fiind faptul că b are semn pozitiv, noi afirmăm că legătura dintre export și PIB este una direct proporțională.
Utilizînd formula de calcul a coeficientului de corelație 1.40, s-a obținut că ry/x=0,856. Deoarece ry/x>0 și se înscrie în al patrulea interval de referință rezultă că legătura dintre variabilele studiate este una lineară,directă și puternică.
Testarea raportului de corelație prin intermediul testului “t” a prezentat următoarea situație. Întrucît, tcalc=8,763 reieșind din formula 1.41 este mai mare decît valaorea tabelară t tab=2,048 rezultă că se acceptă ipoteza alternativă, deci coeficientul de corelație este semnificativ statistic și există legătură dintre variabile.
Raportul de corelație calculat în baza formulei 1.42 a atins valoarea de 0,856. Deci, legătura dintre variabile este puternică, ceea ce a fost confirmat mai sus de indicatorul precedent. Observăm că se respectă relația de egalitate dintre raportul de corelație și coeficientul de corelație în mărimi absolute 1.44, întrucît:|ry/x|=Ry/x=0.856.
Testul Fisher-Snedecor a arătat că raportul de corelație este semnificativ statistic, deoarece Fcalc=76,78>Ftab=4,2 (conform Anexei ).
Coeficientul de determinație calculate în baza formulei 1.45este egal cu R2=0,733. Deci, 73% din variația PIB-ului se datorează variației exportului.
Pentru verificare datelor autorul compară calculele proprii cu cele generate în programul EXCEL.
Tabelul 2.12
Statistica regresională
Sursa:elaborat de autor în baza datelor furnizate de programul Excel
Se observă că toate calculele au fost efectuate corect, întrucît egalitatea dintre datele calculate de către autor și cele din EXCEL se respectă.
Corelația dintre import și PIB
După cum s-a menționat anterior relația dintre aceste două variabile este una indirect proporțională. Pentru a confirma această ipoteză, autorul a elaborat o regresie unifactorială cu 30 de observații (n=30). Dinamica o fost analizată trimestrial începînd cu tr. I 2007 și finisînd cu tr. 2 2014. PIB-ul a fost selectat din publicațiile trimestriale ale BNS. Utilizînd rata medie de schimb a BNM produsul intern brut a fost convertit din lei în dolari. Datele despre import au fost preluate din baza de date interactivă a BNM disponibilă pe link-ul < http://bnm.md/md/balance_of_payments >>. Calculele sunt prezentate în Anexa .
Notă:pentru asigurarea dependenței invers proporționale valoarea importurilor s-a luat în calcul cu“-“Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments și publicațiilor trimestriale ale BNS [online]. [accesat 2 aprilie 2015].Disponibil: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2209
Figura 2.7. Dependența dintre import și produsul intern brut
Așadar, utilizînd formulele de calcul ai coeficienților modelului econometric unifactorial 1.38 și 1.39, am obținut următoarele valori: a= 1591,6 și b= -1,2826. Deci s-a obținut următoarea funcție:
Reieșind din interpretările coeficienților modelului unifactorial, autorul afirmă că variația pib-ului va fi de 1591,6 mil. lei dacă variația importului va fi nulă sau, altfel spus, PIB-ul va atinge valoarea de 1591,6 mil. lei dacă imporutul va fi egal cu zero. Coeficientul b=-1,2826 indică asupra faptului că dacă importul se va majora cu 1 mil. lei, PIB-ul va descrește cu 1,28 mil.lei. (situație total opusă față de export).
Dat fiind faptul că b este negativ, autorul afirmă că legătura dintre import și PIB este una invers proporțională.
Utilizînd formula de calcul a coeficientului de corelație 1.40, s-a obținut că ry/x=-0,847. Deoarece ry/x<0 și se înscrie în al patrulea interval de referință rezultă că legătura dintre variabilele studiate este una lineară, indirectă și puternică.
Testarea raportului de corelație prin intermediul testului “t” a prezentat următoarea situație. Întrucît, tcalc=8,439 reieșind din formula 1.41 este mai mare decît valaorea tabelară t tab=2,048 rezultă că se acceptă ipoteza alternativă, deci coeficientul de corelație este semnificativ statistic și există legătură dintre variabile.
Raportul de corelație calculat în baza formulei 1.42 a atins valoarea de 0,847. Deci, legătura dintre variabile este puternică, ceea ce a fost confirmat mai sus de indicatorul precedent. Observăm că se respectă relația de egalitate dintre raportul de corelație și coeficientul de corelație în mărimi absolute 1.44, întrucît:|ry/x|=Ry/x=0,847.
Testul Fisher-Snedecor a arătat că raportul de corelație este semnificativ statistic, deoarece Fcalc=71,24>Ftab=4,2 (conform Anexei ).
Coeficientul de determinație calculat în baza formulei 1.45 este egal cu R2=0,717. Deci, importul influențează asupra variației PIB-ului în mărime relativă de 72%.
Pentru verificare datelor autorul compară calculele proprii cu cele generate în programul EXCEL.
Tabelul 2.13
Statistica regresională
Sursa:elaborat de autor în baza datelor furnizate de programul Excel
Se observă că toate calculele au fost efectuate corect, întrucît egalitatea dintre datele calculate de către autor și cele din EXCEL se respectă.
Corelația dintre rata inflației și ponderea balanței comerciale în produsul intern brut
Însăși, termenul “inflație” provine de la cuvîntul italian “inflatio”, ce din traducere semnifică “creștere, umflare balonare”. Aceasta este interpretată drept un fenomen de ordin monetaro-material, ce se manifestă prin creșterea generalizată a prețurilor în cadrul unei economii.
În rîndurile economiștilor se afirmă că inflația survine din cauza unei mase monetare excesive aflate în circulație peste nevoile populației, care nu corespunde cantității bunurilor și serviciilor în cadrul unei economii. De altfel, aceasta nu este altceva decît un dezechilibru persistent dintre cantitatea de bani aflate în circulație ce depășește nevoile economice, drept consecință provocînd o creștere durabilă a prețurilor. De fapt există mai multe cauze ale apariției acestui fenomen. Din punct de vedere al originii inflației aceasta se clasifică în: inflație prin cerere și inflație prin costuri(sau ofertă).
Inflația se măsoară printr-o rată procentuală, semnificînd nivelul general de creștere al prețurilor în raport cu o perioadă de referință. Formula de calcul a ratei inflației (π) este prezentată în continuare:
(2.5)
unde:
π- rata inflației,%;
IPC- indicele prețurilor de consum,%.
Deci, pentru studierea interdependenței a fost elaborată o regresie unifactorială unde ca variabilă exogenă a fost considerată rata inflației, pe cînd cea endogenă este ponderea balanței comerciale a bunurilor și serviciilor în PIB. Rata inflației a fost calculata dupa formula 2.5, reieșind din datele pentru IPC extrase de pe site-ul BNS, disponibile pe următorul link: <http://statbank.statistica.md/pxweb/database/RO/05%20PRE/PRE01/serii%20anuale/serii%20anuale.asp>. PIB-ul de asemenea a fost preluat de pe site-ul BNS, dar a fost converit în dolari reieșind din rata medie anuală de schimb stabilită de BNM. Datele despre balanța comercială a bunurilor și serviciilor au fost extrase din baza interactivă de data a BNM disponibilă la <http://bnm.md/md/balance_of_payments>. Seria anuală au fost analizată pe perioada 2001-2013.Numărul de observații (n) este egal cu 13.
Calculele sunt prezentate în Anexa .
Deci, reieșind din formulele de calcul ai coeficienților modelului econometric unifactorial 1.38 și 1.39, am obținut următoarele valori: a= -31,336 și b= -0,7925. Funcția este reprezentată în cele ce urmează:
Sursa:elaborat de autor în baza bazei interactive de date [online]. [accesat 2 aprilie 2015]. Disponibil: http://bnm.md/md/balance_of_payments și publicațiilor trimestriale ale BNS [online]. [accesat 2 aprilie 2015].Disponibil: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2209
Figura 2.8. Dependența dintre rata inflației și balanța comercială
Ținînd cont de semnificațiile coeficienților modelului unifactorial, autorul afirmă că variația ponderii balanței comerciale în PIB va fi de -31,33 % dacă variația ratei inflației va fi nulă sau, cu alte cuvinte, ponderea balanței comerciale în PIB va atinge valoarea de -31,33 % dacă rata inflației va fi egală cu zero. Coeficientul b=-0,7925 indică asupra faptului că dacă rata inflației se va majora cu 1 %, ponderii balanței comerciale în PIB se va micșora cu 0,79 %.
Dat fiind faptul că b este negativ, rezultă că legătura dintre rata inflației și ponderea balanței comerciale în PIB este una invers proporțională.
Utilizînd formula de calcul a coeficientului de corelație 1.40, s-a obținut că ry/x=-0,334. Deoarece ry/x<0 și se înscrie în al doilea interval de referință rezultă că legătura dintre variabilele studiate este una lineară, indirectă și slabă.
Testarea raportului de corelație prin intermediul testului “t” a prezentat următoarea situație. Întrucît, tcalc=1,174 reieșind din formula 1.41 este mai mic decît valaorea tabelară t tab=2,201 rezultă că se acceptă ipoteza nulă, deci coeficientul de corelație nu este semnificativ statistic, acesta fiind apropiat de zero.
Raportul de corelație calculat în baza formulei 1.42 a atins valoarea de 0,358. Astfel, se confirmă încă o dată că legătura dintre variabile este una slabă. Se observă că în cazul regresiei date nu se respectă egalitatea în valori absolute dintre coeficientul de corelație și raportul de corelație, ceea ce, eventual, are loc din cauza prezenței unei valori nule (pentru anul 2009) în cadrul seriei.
Testul Fisher-Snedecor a arătat că raportul de corelație nu este semnificativ statistic, deoarece Fcalc=1,43<Ftab=4,84 (conform Anexei ).
Coeficientul de determinație calculat în baza formulei 1.45 este egal cu R2=0,1167. Deci, rata inflației influențează asupra variației ponderii balanței comerciale în PIB în mărime relativă de 11,6%.
Din calculele mai sus-efectuate rezultă că influența ratei inflației asupra stării contului curent este una redusă, respectiv există alți factori ce determină trendul fluctuației acestuia. Aceștia pot fi de ordin econonomic: cursul valutar real al monedei naționale, ce determină competitivitatea bunurilor și serviciilor autohtone în raport cu cele din străinătate, influențînd asupra prețului acestora pentur nerezidenți sau venitul disponibil, caracterizînd tendința de consum a populației inclusiv a bunurilor din import, ceea ce deteriorează contul curent, fie de ordin social: migrația excesivă a populației care pleacă la muncă peste hotare și transferă remitențe acasă, ceea ce, din contra, influențează pozitiv asupra stării contului curent.
Capitolul 3. AJUSTAREA BALANȚEI DE PLĂȚI PRIN PRISMA CREȘTERII ECONOMICE
3.1. Practici internaționale privind ajustarea BPE
3.2. Politica economică de ajustare a balanței de plăți
Ajustarea balanței de plăți trebuie să fie unul din obiectivele primordiale ale Guvernului. Astfel, reieșind din funcția informațională a balanței de plăți, autoritățile competente, cum ar fi: Ministerul Finanțelor, BNM, Guvernul, Ministerul Economiei în strînsă colaborare trebuie să elaboreze careva măsuri, ce necesită a fi implementate pentru a reduce deficitul.
Dezechilibrul BPE își are originile în mai multe domenii: politica comercială, valutară, monetară, creditară. De implimentarea și elaborarea fiecăreia din politicile enumerate este o instituție responsabilă. Deci, numai prin cooperare și definitivarea unor decizii constructive și bine evaluate este posibilă depășirea dezechilibrului balanței.
Una din cauzele majore de mențienere a BPE în echilibru este încrederea partenerilor comerciali în țara dată. Deci, un stat cu o balanță excedentară atrage investitorii străini care sunt tentați să investească în economia internă, care este una puternică, competitivă, avînd capacitatea de a face față angajamentelor asumate. Respectiv, un deficit al balanței de plăți denotă incapacitatea statului de a acoperi plățile față de nerezidenți cu încasările de valută, ceea ce conduce la contractarea creditelor externe, fapt care majorează gradul de îndatorare a țării. Este logic faptul că în acest caz potențialii investitori, nefiind siguri de stabilitatea climatului investițional local, își vor reorienta capitalurile în alte direcții.
Pierderea credibilității din partea investitorilor va avea drept consecință stagnarea dezvoltării economice. Astfel, este amînat procesul construcției obiectivelor de importanță socială sau industrială: fabrici, întreprinderi cu capital extern. Forța de muncă neocupată nu poate fi antrenată în procesul de producție, respectiv cantitatea de bunuri oferită pe piață scade, în plus se reduc exporturile, ceea ce contribuie la deteriorarea balanței comerciale.
Deci, se formează, aparent, un cerc închis care nu se va rezolva pînă ce nu va fi depășit dezechilibrul balanței.
Deteriorarea climatului general de afaceri poate cauza o ieșire masivă de capitaluri din țară și drept consecință, balanța de plăți va înregistra un deficit. Întrucît comerțul exterior este o variabilă economică extrem de importantă aceasta contribuie nemijlocit la stabilirea deficitului sau excedentului la nivelul contului curent.
Chiar dacă balanța de plăți ține nemijlocit de tranzacțiile cu nerezidenții, starea ei poate influența și economia internă: piața monetară, piața valutară, piața creditului. O balanță comercială cronic deficitară poate cauza deprecierea monedei naționale și viceversa, excedentul de valută de pe piață acumulat în urma exportului provoacă o apreciere a monedei naționale.
Survenirea unui dezechilibru al balanței de plăți poate fi cauzată de un șir de factori. Aceștia după originea lor pot fi clasificați în factori interni și externi.
Factorii interni de destabilizare a BPE constituie:
Lipsa cererii pentru produsele autohtone din cauza calității scăzute;
Diminuarea exporturilor din cauza calamităților naturale sau evenimentelor neprevăzute (revoluții, războaie civile);
Deteriorarea climatului investițional intern;
Reducerea exporturilor;
Majorarea cererii interne ce atrage după sine și creșterea importurilor;
Neimplicarea Guvernului în elaborarea unor politici comerciale eficiente;
Politica fiscală prea dură a statului, ce nu satisfice dorințele investitorilor în privința rentabilității investițiilor;
Factorii externi de destabilizare a BPE reprezintă:
Fluctuația excesivă a prețurilor mondiale la produsele cu pondere mare în structura comerțului exterior, ceea ce face ca exporturile să devină mai ieftine, în timp ce importurile mai scumpe;
Politica comercialã a altor state (atât cea tarifarã, cît și cea netarifarã);
Aprecierea sau deprecierea valutelor de referință;
Relațiile politice reci dintre state care împiedică stabilirea unui acorduri comerciale profitabile.
În teoria economică există două accpețiuni în privința echilibrării BPE. Pe de o parte, se consideră că balanța se poate echilibra de sine stătător prin intermediul unor mecanisme proprii, respective nu este nevoie de o intervenție a statului. Pe de altă parte, autoechilibrarea devine imposibilă, deja apare necesitatea ca statul să intervină prin pîrghiile sale pentru a stabiliza fluxurile din BPE.
În genere există două metode de ajustare automată a BPE:
prin prețuri. Atunci cînd balanța comercială înregistrează un deficit, adică importurile depășesc exporturile, rezidenții tind să cumpere mai multă valută de pe piață în scopul onorării obligațiunilor față de nerezidenți, care ulterior este transferată peste hotare, respectiv masa monetară în circulație scade, ceea ce cauzează o diminuarea a prețurilor. Pînă la urmă aceastã scãdere a prețurilor va încuraja exporturile și va frîna importurile. Pentru ca acest mecanism să fie funcționabil cursul de schimb nu trebuie să fluctueze pronunțat;
prin finanțare compensatoare. Lanțul economic din paragraful precedent se repetă pînă la momentul cu diminuarea masei monetare în circulație. Deci, odată cu micșorarea cantității de bani în economie, aceasta va resimți nevoia unui aflux de capital, drept consecință va crește rata dobînzii. Astfel, investitorii interesați de plasarea capitalului în economia în cauză reieșind din scopuri speculative vor investi resursele sale, drept urmare echilibrul balanței se va restabili.
Din perspectiva tendințelor actuale, cînd cursul valutar cunoaște fluctuații tot mai este extrem de dificilă ajustarea BPE prin prețuri, astfel statul devine un pilon din ce în ce mai important în vederea ajustării BPE prin intermediul mecanismelor pe care le are la dispoziție.
Echilibrarea BPE cu implicarea nemijlocită a statului cuprinde următoarele politici:
Politica monetară. Instrumentele de ordin monetar pe care le are banca centrală, cum ar fi rata de bază, rata rezervelor minime obligatorii, ratele de refinanțare influențează direct soldul contului financiar al BPE întrucît la o creștere a ratei dobînzii se atestă un aflux de capital din partea investitorilor străini;
Politica valutară. Autoritatea monetară poate ameliora balanța comercială prin prisma cursului valutar. Făcînd intervenții pe piața valutară prin cumpărări de valuta aceasta țintește deprecierea monedei naționale. Drept consecință, prețurile interne pentru nerezidenți se vor micșora și ei vor manifesta cerere sporită pentru exporturile țării în cauză. De altfel, deprecierea monedei naționale scumpește importurile externe pentru rezidenți. În final, odată cu descurajarea importurilor și creșterea exporturilor balanța comercială se ameliorează.Condiția de bazã aici este ca deprecierea monedei naționale să fie mai mare decât creșterea prețurilor interne.
Politica fiscală. Dacă exportul este o variabilă economică mai puțin elastică asupra căreia este mai greu de influențat, atunci apare necesitatea influențării importurilor. Practica internațională spune că o metodă eficientă de a limita importurile este introducere unor noi taxe, impozite indirecte, care, practic, vor scumpi bunurile și mărfurile străine, orientîndu-i pe rezindeți spre consumul de bunuri autohtone.
Politica bugetară. Prin maximizarea impozitelor colectate de către stat (majorarea cotelor la impozitele existente, introducerea de noi taxe și impozite) și minimizarea cheltuielilor bugetare se urmărește reducerea la maxim a deficitului bugetar. Deci, nu este nevoia contractării unor surse externe pentru a-l acoperi (ceea ce este specific mai ales țărilor în curs de dezvoltare). Eventual, deficitul bugetar poate fi acoperit prin emisiune de monedă, fapt apreciat ca fiind negativ, deoarece inflația majorează prețurile interne și descurajează exporturile;
Stimularea exporturilor prin oferirea de facilități fiscale, subvenții, credite preferențiale, căutarea unor piețe de desfacere noi încurajează producătorii autohtoni să-și orienteze producție în străinătate, ceea ce diminuează deficitul BPE.
Recurgerea la surse de finanțare externe pentru acoperirea deficitului în situația în care nu se înregistrează fluctuații majore a cursului de schimb, în urma la care se va majora povara financiară a debitorului.
Existã teorii care denotă cã o creștere a importurilor cauzează o depreciere a cursului de schimb (cerere de valutã mai mare din diferite surse – FMI prin mecanismul de finanțare lărgită sau emisiune de obligațiuni guvernamentale pe piața internaționalã). Acestă teorie este una eficientă doar pe termen scurt, fiindcă pe termen lung creditele doar amînă cauzele reală care au contribuie la formarea unei balanțe deficitare. În plus, este important cã prin înregistrarea remunerării acestor credite (dobânzi plătite) în debitul contului de venituri (contul curent) deficitul este transferat pentru o perioadã viitoare.
Presiunile asupra cursului de schimb generat de o balanțã comercialã negativă, pot fi atenuate prin atragerea de investiții străine directe și de portofoliu prin intermediul afluxului de capital străin absorbit de economie.
Pentru a concluziona cele expuse mai sus, vom prezenta metodele de ajustare a a BPE în figura 3.1.
Sursa:elaborat de autor în baza datelor din Berdilă-Cîrlan A.Relații valutar-financiare internaționale în scheme. Chișinăru: Evrica, 2006, p.23. ISNM 978-9975-942-01-0.
Figura 3.1. Metode de ajustare a BPE
În concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase pârghii ºi mecanisme pentru a reechilibra balanþa de plãþi externe. Raþiunea pentru a interveni în sensul echilibrãrii BPE este datã de absenþa ajustãrii automate ºi de efectele pe care le poate avea dezechilibrul BPE asupra echilibrului economic general. Balanþa de plãþi rãmâne principalul instrument de mãsurare a valorii ºi a competitivitãþii externe a unei economii, fiind, în acelaºi timp, un instrument deosebit de util pentru configurarea principalelor politici macroeconomice.
3.3. Acțiuni de politică economică de echilibrare a BPE și evaluarea impactului acestora
Datele din tabelul 2.3 arată că principala sursă de formare a deficitului balanței în cazul Republicii Moldova este balanța comercială.
Din cîte observăm, în perioada analizată balanța comercială a atins valori negative, ceea ce înseamnă că importurile au depășit exporturile. Deficitul maxim a fost atins în anul 2013 cu valoarea nominală de -2982,5 mil. USD, cu 58,28 mil. USD mai mult decît în anul precedent.
Există un șir de factori care contribuie la formarea deficitului la nivelul balanței comerciale:
lipsa unor uzine, fabrici cu o capacitate de producție mare, care ar putea exporta bunuri peste hotare;
calitatea joasă a produselor exportate:
Anume din acestă cauză Rusia a impus recent embargo la produsele alimentare moldovenești, ceea ce i-a afectat cel mai mult pe producătorii autohtoni, întrucît piața rusă reprezintă pentru ei o piață de desfacere importantă;
Lipsa unei politici comerciale funcționabile care ar putea crea un cadru economic competitiv pentru Republica Moldova în ceea ce privește comerțul exterior;
instabilitatea politică:
Clasa politică a țării nu este una cu viziuni unificate, respectiv nu există o politică externă bine definită, ceea ce crează imposibilitatea stabilirii unor relații comerciale viabile cu alte țări;
gestionarea incorectă a fondurilor alocate din partea organizațiilor internaționale:
În ultimul timp, tot mai des se vehiculează în media că așa instituții ca: BERD, FMI etc. acordă granturi investiționale, subvenții, credite pentru diverse scopuri, însă fructificarea acestor resurse nu este vizibilă, ceea ce induce la ideea că resrusele alocate sunt utilizate în alte scopuri decît acelea pentru care au fost oferite;
dependența față de sectorul extern;
Întrucît industria moldovenească nu este una productivă și nu poate să facă față cererii interne de produse, agenții economici recurg la importul produselor străine ceea ce deteriorează balanța comercială.
Anexa
RESURSELE ȘI UTILIZĂRILE PRODUSULUI INTERN BRUT,anul 2014, calcule preliminare
Exportul de bunuri pe grupuri de țări, prețuri FOB
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* gradul de influenfa la cre^terea (+), scaderea (-) exporturilor de bunuri ** puncte procentuale
Importul de bunuri pe grupuri de țări, prețuri CIF
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS, selecfii la import dupa principiul farii de livrare * gradul de influenfa la cre^terea (+), scaderea (-) importurilor de bunuri ** puncte procentuale
Exportul de bunuri pe principalele categorii de mărfuri
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* Ponderea grupei de bunuri in total, iar pentru bunuri – ponderea acestora in totalul grupei
** Gradul de influenfa al grupelor de marfuri la cresterea (+) / scaderea (-) exportului *** Puncte procentuale
Importul (CIF) de bunuri pe principalele categorii de mărfuri
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* Ponderea grupei de bunuri in total, iar pentru bunuri – ponderea acestora in totalul grupei ** Gradul de in/luenfa al grupelor de marfuri la cre^terea (+) / scaderea (-) importului
*** Puncte procentuale
Bibliografie:
Acte normative:
Legea Republicii Moldova nr.548-XIII din 21 iulie 1995 „Cu privire la Banca Nationala a Moldovei”.
Bibliografie:
Acte normative:
Legea Republicii Moldova nr.548-XIII din 21 iulie 1995 „Cu privire la Banca Nationala a Moldovei”.
Anexa
RESURSELE ȘI UTILIZĂRILE PRODUSULUI INTERN BRUT,anul 2014, calcule preliminare
Exportul de bunuri pe grupuri de țări, prețuri FOB
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* gradul de influenfa la cre^terea (+), scaderea (-) exporturilor de bunuri ** puncte procentuale
Importul de bunuri pe grupuri de țări, prețuri CIF
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS, selecfii la import dupa principiul farii de livrare * gradul de influenfa la cre^terea (+), scaderea (-) importurilor de bunuri ** puncte procentuale
Exportul de bunuri pe principalele categorii de mărfuri
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* Ponderea grupei de bunuri in total, iar pentru bunuri – ponderea acestora in totalul grupei
** Gradul de influenfa al grupelor de marfuri la cresterea (+) / scaderea (-) exportului *** Puncte procentuale
Importul (CIF) de bunuri pe principalele categorii de mărfuri
Sursa: Elaborat de BNM in baza datelor BNS
* Ponderea grupei de bunuri in total, iar pentru bunuri – ponderea acestora in totalul grupei ** Gradul de in/luenfa al grupelor de marfuri la cre^terea (+) / scaderea (-) importului
*** Puncte procentuale
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea Impactului Balantei DE Plati A Republicii Moldova Asupra Indicatorilo Macroeconomici (ID: 137479)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.