Cercetarea Criminalistica a Urmelor Traseologice

Cuprins

Capitolul I. Aspecte introductive

1. Notiunea de urma a infractiunii.

2. Criterii de clasificare a urmelor infractiunii.

2.1. Criteriul factorului creator.

2.2. Criteriul factorului primitor.

2.3. Criteriul masurii urmei.

2.4. Criteriul esentei urmei.

2.5. Criteriul plasticitatii.

2.6. Criteriul starii de repaus.

2.7. Criteriul modului de percepere.

Capitolul II. Cercetarea criminalistica a urmelor de picioare.

1. Aspecte generale.

1.1. Clasificarea urmelor de picioare.

1.2. Formarea urmelor de picioare.

2. Cercetarea propriu-zisa a urmelor de picioare.

2.1. Descoperirea urmelor de picioare.

2.2. Fixarea si ridicarea urmelor de picioare.

2.2.1. Descrierea urmelor de picioare.

2.2.2. Fotografierea urmelor de picioare.

2.2.3. Fixarea prin mulaje a urmelor de adancime.

2.2.4. Copierea cu pelicula adeziva a urmelor de suprafata.

2.3. Particularitati in cercetarea cararii de urme.

2.4. Interpretarea urmelor de picioare.

Capitolul III. Cercetarea criminalistica a urmelor mijloacelor de transport.

1. Aspecte generale.

2. Cercetarea criminalistica a urmelor create de vehicule cu tractiune mecanica.

3. Cercetarea criminalistica a urmelor create de vehicule tractate de animale.

Capitolul IV. Cercetarea criminalistica a urmelor instrumentelor de spargere.

1. Aspecte generale.

2. Cercetarea la fata locului.

3. Particularitatile cautarii, descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor instrumentelor de spargere.

Capitolul I. Aspecte introductive

Notiunea de urma a infractiunii in criminalistica

Plecand de la premisa ca orice miscare a omului in mediul inconjurator lasa urme putem sublinia faptul ca urmele ocupa in stiinta criminalisticii un loc central, astfel ca, in prezent nu se poate vorbi de o infractiune savarsita prin miscari fizice ale omului fara ca acestea sa poata lasa urme la locul comiterii ei.

Aceasta idee este sustinuta si de renumitul specialist francez, Edmond Locard, care, preciza ca “este imposibil pentru un raufacator sa actioneze si mai ales sa actioneze cu intensitatea pe care o presupune actiunea criminala, fara sa lase urme ale trecerii sale”. Plecand de la acest principiu, admis in unanimitate de literatura de specialitate, notiunii de urma i s-au atribuit mai multe definitii.

Intr-o prima acceptiune, prin urma a infractiunii se intelege orice modificare intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si reflecatrea ei materiala existand un raport de cauzalitate.

Intr-o alta opinie, prin urma se intelege orice modificare materiala produsa ca urmare a interactiunii dintre faptuitor, mijloacele folosite de acesta si elementele componente ale mediului unde isi desfasoara activitatea infractionala, modificari care, examinate individual sau intotalitate, pot conduce la : stabilirea faptei, identificarea faptuitorului, a mijloacelor folosite, si la lamurirea imprejurarilor cauzei.

In sens larg, urmele sunt definite ca fiind “cele mai variate schimbari care pot interveni in mediul inconjurator, ca rezultat al actiunilor infractorilor”.

Tot in sens larg, prin urma a infractiunii se intelege “orice modificare materiala produsa la locul savarsirii faptei si care poate fi utila cercetarii criminalistice”.

Putem afirma analizand aceste definitii ca notiunii de urma i se atribuie de catre doctrinari definitii variate ca mod de formulare dar foarte apropiate in privinta continutului acestora. Datorita importantei pe care urmele o au in stiinta si practica cercetarii criminalistice, in majoritatea lucrarilor de specialitate, urmele se studiaza cu o deosebita importanta, sub toate aspecte posibile, incepand de la clasificarea acestora, continuand cu procesul de formare, aspectele sub care se prezinta, metodele si mijloacele tehnice de cautare, fixare, ridicare de la locul faptei, terminand cu examinarea lor in conditii de laborator si, bineinteles, concluziile expertului criminalist.

2.Criterii de clasificare a urmelor infractiunii

Clasificarea urmelor infractiunii a comportat diferentieri atat in literatura de specialitate romaneasca, cat si in cea straina. Astfel, in literatura de specialitate straina urmele au fost clasificate dupa mai multe criterii, Edmond Locard distingand, spre exemplu, intre:

– amprente, care puteau fi digitale, corporale, de imbracaminte, de animale etc;

– urme in care includea obiectele lasate de infractor, instrumentele de spargere, firele de par etc;

In literatura de specialitate romanesca , urmele au fost clasificate dupa mai multe criterii astfel:

2.1. Dupa factorul creator:

– urme ale omului, din care fac parte urmele de picioare, maini, nas ,buze , frunte, urechi, dar si urmele biologice de natura umana cum sunt: par, saliva, sange , sperma.

– urme ale animalelor: urme create de gheare, coarne, colti, copite, aripi, par;

– urme ale vegetalelor: urme create de crengi, frunze, seminte;

– urme ale obiectelor: urme ale mijloacelor de transport, ale instrumentelor de spargere, urme ale incaltamintei, urme ale instrumentelor de lovire, de taiere, urme ale armelor de foc;

– urme ale unor fenomene, cum sunt urmele create de explozii, incendii;

2.2. Dupa factorul primitor: urme primite de om; urme primite de animale; urme primite de vegetale; urme primite de obiecte.

2.3. In functie de criteriul marimei acestora, urmele se clasifica in microurme (a caror existenta nu poate fi constatata decat cu ajutorul aparatelor speciale pentru marirea imaginii) si macrourmele (care pot fi observate cu ochiul liber).

2.4. Dupa criteriul esentei lor urmele se clasifica in: urme forma; urme materie; urme pozitionale.

Urmele forma scot in evidenta constructia exterioara a obiectului care le-a creat si totodata conturul acestuia. Urmele forma pot evidentia in totalitate conturul obiectului creator sau numai o fractiune din acesta, in functie de conditiile suprafetei de contact existente la momentul formarii urmelor .Examinarea urmelor forma se realizeaza in laborator prin intermediul unor tehnici si procedee specifice traseologiei, cum sunt, spre exemplu: confruntarea, masurarea valorilor unghiulare si liniare, juxtapunerea. Cu privire la urmele forma se impune cu necesitate consevarea aspectului initial al acesteia pentru o mai buna cercetare si identificare a factorului creator. Fac parte din categoria urmelor forma spre exemplu: urmele de incaltamainte, urmele instrumentelor de spargere, urmele mijloacelor de transport.

Urmele materie sunt reprezentate, de regula, de substantele de natura organica si anorganica, de produsele de natura animala sau vegetala, resturi de obiecte, care se gasesc la locul savarsirii faptei, fie lasate de catre faptuitor, fie provenite de la instrumentele folosite la comiterea faptei ori preluate fara voie de la locul savarsirii infractiunii in momentul contactului cu acestea. Sunt asemenea urme materie, spre exemplu: firele si fibrele textile, organismele specifice faunei si florei existente in locul savarsirii faptei, resturi de tigari, urmele de sange etc.

Urmele materie sunt examinate in principiu in laborator din cauza faptului ca se necesita utilizarea unor procedee tehnice si fizico-chimice amanuntite.

Urmele poizitionale sunt conditionate de modificarile intervenite in pozitia initiala a unor obiecte cum sunt, spre exemplu: o masa rasturnata, un sertar de la dulap deschis.

2.5. Dupa plasticitatea obiectului primitor se deosebesc urmele de suprafata si urmele de adancime.

Urmele de suprafata presupun interactiunea dintre doua obiecte: unul creator si altul primitor. Obiectul primitor este acela pe suprafata caruia se reproduce constructia exterioara a obiectului creator fara ca cel primitor sa-si modifice forma. Urmele de suprafata se subclasifica in urme de stratificare si urme de destratificare

Urmele de stratificare se formeaza atunci cand o anumita cantitate din substanta existenta pe suprafata obiectului creator se depune pe cea a obiectului primitor. Un exemplu tipic de urma de stratificare este cea lasata de talpa murdara de noroi de la o incaltaminte pe linoleum sau pe parchet.

Urmele de destratificare au un proces de formare invers celor de stratificare, astfel ca, ele se formeaza prin preluarea de catre obiectul creator de pe suprafata obiectului primitor a unor divrese substante existente pe acesta din urma cum ar fi ,spre exemplu: praf, ciment, nisip. Criteriul plasticitati este utilizat pentru aceasta clasificare pornind de la ideea ca de plasticitatea materialului obiectului primitor depinde fidelitatea cu care urma obiectul creator se reproduce pe suprafata obiectului primitor. Spre exemplu, urma de adancime formata in ciment oglideste mult mai fidel constructia si forma exterioara a obiectului creator, fata de urma lasata de acelasi obiect pe zapada.

2.6. Un alt criteriu utilizat in literatura de specialitate pentru clasificarea urmelor este data de starea de repaus sau de relatia de miscare existenta intre obiectele care participa la formarea urmelor, astfel ca, se face distinctie intre urmele statice si urmele dinamice .

Urmele statice au in vedere starea de repaus in care se afla obiectele care concura la formarea acestora. Sunt spre exemplu urme statice urmele de rulare ale mijloacelor de transport formate in timpul stationari, urmele care se formeaza prin lovire sau apasare.

Urmele dinamice contrar celor statice, se formeaza in momentul in care intre obiectele care intra in conctat are loc o miscare de alunecare sau translatie. Sunt, spre exmplu, asemenea urme cele lasate de franari ale mijloacelor de transport, urmele produse de instrumentele de taiere .

2.7. Dupa modul de percepere urmele pot fi: vizibile, latente, urme sonore si urme olfactive.

Urmele vizibile sunt cele care se pot observa cu ochiul liber, avand dimensiuni mari.

Urmele latente sunt urme forma slab vizibile sau invizibile cu ochiul liber, astfel ca, pentru observarea lor se necesita folosirea unor tehnici speciale de observare.

Urmele sonore sunt conditionate de prezenta la locul savarsirii faptei a unor dispozitive de inregistrare. Fac parte din categoria urmelor sonore vocea, vorbirea, urmele armarii si deturnarii unei arme de foc.

Urmele olfactive sunt urmele de miros lasate de corpul uman,de cadavre, de imbracaminte, de diferite substante precum stupefiantele etc.

In capitolele care urmeaza vom analiza mai detaliat urmele cele mai des intalnite la locul comiterii unei infractiunii si anume: urmele de picioare, urmele instrumentelor de spargere si urmele mijloacelor de transport.

Bibliografie

1. Edmond Locard, Traitѐ de criminalistique. Les empreintens et les traces dans l’enquete criminelle, Editura Desvigne Lyon, 1931. Vol.I

2. Edmond Locard, Manuel de tehnique policiѐre, Editura Payot, Paris 1948

3. Emilian Stancu, Tratat de Criminalistica, Editia a-IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007

4. Florin Ionescu, Criminalistica, Editura Universitara Bucuresti, 2008

5. Gheorghe Pasescu,Tratat practic de criminalistica,Vol.I, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti,1976

6. Ion Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999

7. S.A. Volunski, Criminalistica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961