Cercetarea Criminalistica a Armelor de Foc

Introducere

Balistica judiciară este reprezentată ca ramură distinctă a criminalisticii, și are ca scop examinarea armelor de foc și a urmelor acestora, prin folosirea de metode și mijloace tehnico-științifice specializate pentru determinarea împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracțiuni și a identificării sale.

Analizarea armelor de foc și a efectelor destructive care rezultă în urma utilizării acestora a atras în permanență cercetători care au dorit de-a lungul timpului să prevină sau să diminueze cazurile de terorism, omoruri sau leziunile produse prin utilizarea acestora.

Investigarea științifică realizată are ca scop identificarea armelor întrebuințate în săvârșirea de infracțiuni și clarificarea modului sau circumstanțelor în care autorul s-a folosit de acestea.

Am ales această temă deoarece consider că particularitățile referitoare la cercetarea la fața locului cât și la examinările specifice de laborator în cazul infracțiunilor cu arme de foc sunt foarte importante în cadrul urmăririi penale.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În primul capitol am prezentat importanța cercetării criminalistice a armelor de foc și muniției și noțiuni generale și tehnice privind armele de foc.

În al doilea capitol am prezentat informații despre urmele formate prin folosirea armelor de foc, particularitățile care pot apărea în cazul cercetării la fața locului și cauzele care pot genera erori in balistica judiciară.

În al treilea capitol am prezentat informații privind examinarea tehnică a armelor de foc, expertiza urmelor formate de armele de foc, identificarea armelor de foc după urmele formate pe glonț și pe tubul cartușului și găsirea de soluții la probleme prin folosirea balisticii.

În capitolul patru am prezentat soluționarea a două cazuri în care s-au folosit arme de foc cu ajutorul expertizei balistice a armelor de foc și a urmelor acestora.

Am încheiat această lucrare prin prezentarea de concluzii și de propuneri pentru diminuarea sau menținerea numărului de cazuri în care armele și munițiile nu sunt utilizate corespunzător și a numărului de infracțiuni comise cu ajutorul armelor de foc.

În elaborarea lucrării am folosit numeroase cărți, tratate, reviste de specialitate și resurse informatice.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ARMELE DE FOC

Importanța cercetării criminalistice a armelor de foc și muniției

Expertiza criminalistică este parte a categoriei mai largi a expertizelor judiciare care constituie mijloacele de probă, un procedeu probator valoros, cu ajutorul căruia, pe baza unei cercetări fundamentată pe date și metode științifice, expertul prezintă organului judiciar concluziile motivate științific cu privire la faptele pentru a căror clarificare sunt necesare cunoștințe de specialitate.

În perioada contemporană, a ascensiunii fenomenului infracțional și implicit a creșterii numărului infracțiunilor comise cu arme de foc, devine foarte important ca expertizele să fie efectuate cu multă precizie și corectitudine.

Cercetarea criminalistică a armelor de foc și a muniției ajută la aflarea adevărului în cadrul proceselor, la aflarea persoanei care a săvârșit infracțiunea, precum și la stabilirea altor împrejurări necesare pentru a corectacsoluționarea cauzei. Elementele de probă care pot fi uneori îndoielnice sau doar simplele indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fiecreținute ca probe temeinice ori înlăturate ca fiind, fără valoare.

Cunoașterea datelor despre cartușele folosite de armele de foc are o mare importanță în practica organelor judiciare, deoarece, împreună cu urmele formate, în cele mai multe cazuri, reprezintă principalele probe după folosirea unei arme de foc. De cele mai multe ori la fața locului rămân tuburile, gloanțele trase ori carușele pierdute de către posesorul armei.

Rolul, importanța și necesitatea expertizelor sunt importante în aflarea adevărului, dar uneori se fac și unele exagerări și abuzuri, în legătură cu folosirea lor. Un asemenea exemplu poate fi exprimarea opiniilor potrivit cărora, în stabilirea adevărului, importante ar fi numai probele obținute prin metodele matematicii, cu valoare de concluzie doveditoare. Dar nu sunt suficiente doar acestea pentru aflarea adevărului deoarece uneori sunt foarte importante și argumentele inductive ale fizicianului, probele directe ale juristului care aparțin raționamentelor plauzibile.

Informațiile prezentate anterior care fac referire la importanța acestui mijloc de probă cu caracter științific, ne obligă însă să precizăm că opinia expertului nu are o forță probantă preconstituită, absolută, ea fiind supusă liberei aprecieri a organului judiciar în lumina con științei sale juridice și  potrivit convingerii lui intime. Astfel doar expertiza nu devine hotărâtoare în dezlegarea unei cauze, nu obligă organul judiciar să dea o anumită soluție, ci îi oferă acestuia posibilitatea de a-și forma o opinie proprie.

1.2 Noțiuni generale privind armele de foc

Armele de foc au apărut pentru prima dată în Europa la începutul secolului al XIV- lea, odata cu utilizarea pulberii explozive, cunoscută sub numele de praf de pușcă.

Elementul esențial în evoluția armelor de foc a fost perfecționarea sistemului de aprindere și declanșare. De-a lungul secolelor sunt cunoscute următoarele etape în evoluția armelor portative: armele cu fitil, cu cremene și rotiță, cu capsă și cu percuție. Acest ultim sistem este folosit și în prezent.

Primele arme de foc portative au fost bombardele de mână, făurite dintr-un tub sau mai multe tuburi unite la capete și întărite prin cercuri din același material, denumite frete.

Începând cu sec XV-lea apar și archebuzele cu “fitil”, adică primele arme cu sistem mecanic de dare a focului și cu un mecanism primitiv de declanșare. Acestea sunt de fapt primele puști având în componența lor principale piese ale unei arme moderne (țeava, piese pentru luarea liniei de ochire, pat, uluc, mecanism de dare a focului și de declanșare). Archebuza se va utiliza până spre mijlocul secolului al XVII-lea, când treaptat se va înlocui cu muscheta. Piesa respectivă era destul de grea, și pentru o mai bună utilizare, era sprijinită de către luptători pe o furcă specială. Sistemul de dare a foculu este înlocuit treptat cu cel denumit “cu cremene și rotiță”; mecanism mai robust și mai sigur în aprinderea pulberii, a fost folosit la pistoale și carabine (arme de foc cu țeavă scurtă) apărute și ele în sec XVI-lea. Sistemul cu fitil și cel cu cremene și rotițe este înlocuit din a doua jumătate a sec al XVII-lea cu “cremene”, mecanism mult mai simplu si mai eficient. Această ultimă transformare va fi utilizată până spre mijlocul sec XIX-lea, când descoperirea cu un secol mai târziu a fulminatului de mercur va aduce o revoluție în dezvoltarea armelor de foc prin proprietățile deosebite pe care le au compușiiacestor substanțe de a se aprinde la lovire.

În cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, România a transpus acquis-ul comunitar în domeniul armelor de foc (Directiva Consiliului 91/477/CEE) prin adoptarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor precum și a Hotărârii Guvernului nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor. Prin acest act normativ au fost reglementate atât regimul operațiunilor cu arme și muniții efectuate în spațiul comunitar de către armurierii români și cetățenii români cât și regimul operațiunilor efectuate pe teritoriul României de către armurierii din statele membre și de persoanele fizice, rezidente în aceste state. De asemenea, aceste reglementări au preluat și prevederile acquis-ului comunitar privind pașaportul european al armelor de foc.

Datorită informațiilor statistice furnizate de poliție, care au evidențiat creșterea utilizării în cadrul Comunității Europene a armelor transformate, a fost esențial să se asigure includerea unor astfel de arme transformabile în definiția „armei de foc”.

Armă de foc însemna orice armă portabilă cu țeavă, care elimină, este proiectată să elimine sau poate să fie transformată să elimine un foc, glonte sau un proiectil prin acțiunea unei explozii. Potrivit noii reglementări comunitare, se consideră că o armă poate fi transformată pentru a expulza o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționată poate fi rapid transformată în acest scop.

Pentru a facilita urmărirea armelor, s-a prevăzut utilizarea unor coduri alfanumerice și includerea în marcaj a anului de fabricație al armei (dacă acesta nu este inclus în serie).

În cadrul procesului de implementare a prevederilor legislației naționale în domeniul armelor, au fost identificate o serie de imperfecțiuni și neconcordanțe ce au determinat atât creșterea birocrației cât și apariția unor situații de neaplicare/confuzie în ceea ce privește aplicarea textului de lege. Deși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008, a instituit măsuri mai restrictive în ceea ce privește procurarea armelor neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc precum și a celor cu aer comprimat practica judiciară a demonstrat că această măsură nu a fost suficientă întrucât deținerea și uzul ilegal de arme cu gaze au rămas în sfera contravențională. Această stare de fapt a menținut în continuare trendul ascendent al evenimentelor comise cu arme neletale, afectând în mod negativ climatul de ordine și siguranță publică. Astfel, în anul 2007 au fost înregistrate un număr de 76 astfel de evenimente, în anul 2008, 153 evenimente, în 2009 – 211 evenimente cu arme neletale iar în 2010 – 212 astfel de evenimente.

Noile reglementări legislative introduse prin Legea nr. 117/2011 aduc îmbunătățiri în ceea ce privește noțiunea de „intermediar” în categoria persoanelor care pot fi autorizate să efectueze operațiuni cu arme, definit ca orice persoană fizică sau juridică, cu excepția armurierilor, a cărei activitate constă, integral sau parțial, în achiziționarea, comercializarea sau realizarea de transporturi de arme. Intermediarii se constituie în aceleasi condiții precum armurierii și au aceleasi obligații în cazul operațiunilor de comercializare precum armurierii.

Legea nr. 117/2011 abrogă prevederile referitoare la cartea de identitate a armei. În plus, Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor a fost desființată. Pe cale de consecință, atribuțiile acesteia privind inspecția tehnică periodică a armelor sunt preluate de armurieri autorizați, care vor elibera certificatul de efectuare a inspecției tehnice periodice. În plus, armurierii au atribuții în dezactivarea armelor de foc, în acest sens eliberând certificate de atestare a dezactivării sau aplicând marcaj clar vizibil pe suprafața armei de foc.

Legea nr. 117/2011 introduce obligația obținerii documentelor următoare pentru operațiuni de transfer al armelor si munițiilor în România sau în afara acesteia:

acordul prealabil, constând în documentul eliberat de autoritățile competente române, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer al armelor si munițiilor pe teritoriul României, ori de către statul membru al Uniunii Europene de destinație, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer armelor, pieselor și munițiilor pe teritoriul său;

avizul de import/export care constă în documentul eliberat de autoritățile române competente, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer al armelor, pieselor si munițiilor pe/de pe teritoriul României dintr-un/către un stat care nu este membru al Uniunii Europene.

Noi modificări prin Legea nr. 117/2011 fac referire și la instituirea obligațiilor persoanei care dețin arme, piese și muniții să permită controlul acestora, la solicitare, de către organele de poliție. Apare astfel necesară și sancțiunea în cazul nerespectării, respectiv o amendă de la 5.001 lei la01 lei la 10.000 lei.

Este prevăzut în mod expres dreptul persoanelor juridice de a deține arme și muniții la punctele de lucru, situație în care au obligația de a obține autorizațiile de la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază de competență se află punctul de lucru respectiv. Schimbarea punctului de lucru trebuie comunicată organului de poliție în a cărui rază de competență este situat noul punct de lucru pentru efectuarea mențiunii în autorizație.

Prin modificările aduse, se permite societăților specializate de pază să procure arme și muniții și de la intermediarii autorizați, nu doar de la armurierii autorizați, așa cum se prevedea anterior. Se introduc obiective noi pentru care aceste societăți pot fi autorizate să procure arme letale cu destinație utilitară, respectiv pentru paza centrelor de procesare a valorilor monetare ori casieriilor colectoare, pentru paza sediilor intermediarilor de arme si muniții. Apare astfel și obligația avizării spațiilor de păstrare a armelor și munițiilor. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.001 lei la 15.000 lei.

1.3 Noțiuni tehnice despre armele de foc

Principalele elemente sau părți componente ale unei arme de foc sunt țeava, mecanismul de închidere, de dare a focului și de scoatere a tubului tras, patul sau crosa armei și sistemul de ochire.

Țeava armei este formată din camera cartușului sau camera de detonare, conul de forțare sau racordare care asigură pătrunderea glonțului în ultima zonă a țevii, zona ghintuita. Tevile ghintuite imprimă o mișcare de rotație proiectilului, necesară stabilității traiectoriei proiectilului. Ele se diferențiază după calibru, numărul, sensul de rotație a ghinturilor, lățimea și pasul acestora. Ghinturi se disting prin flancuri, câmpul ghinturilor care delimitează spațiul dintre două ghinturi și fundul ghinturilor. Flancul care imprimă proiectilului mișcarea de rotație poartă denumirea de flanc de atac, iar cel care suportăun șoc mai mic de numește flancul liber. La armele automate moderne partea în ghintuită a țevii, spre ieșire putem observa un orificiu care are ca rol recuperarea gazelor pentru reîncărcarea armei.

Fig.nr.1 Proiectile care imprimă mișcarea de rotație

Ansamblul mecanismelor – de închidere, percuție și scoatere a tubului tras servește procesului de identificare datorită particularităților de construcție și de prelucrare a pieselor componente ce vin în contact nemijlocit cu tubul cartușului. Putem exemplifica prin percutor, pragul aruncător, care lasă urme specifice apte să servească la identificare armei.

Clasificarea armelor de foc

Clasificarea armelor de foc din perspectivă criminalistică prezintă o utilitate practică pentru identificare datorită posibilitații determinării grupului, categoriei, mărcii.  Clasificarea se referă, în principal la armele portabile, întrucât acestea sunt folosite în general de către infractori. Armele de foc se clasifică în funcție de caracteristicile de construcție ale diferitelor componente și după modul de funcționare (încărcare, percuție), caracteristici capabile să faciliteze identificarile de grup și individuale.

Clasificarea armelor se face astfel:

a) După destinație armele de foc se împart în arme militare (puști, carabine, pistoale, pistoale mitralieră), arme de vânătoare, arme sportive sau de tir, arme cu diverse destinații speciale (pistoale de semnalizare, de start, de alarmă, cu gaze lacrimogene, cu tranchilizante). Aceste tipuri de arme au o singură încărcătură pe care trăgătorul o introduce pe țeava armei. După introducerea încărcăturii de foc se produce automat siguranțarea urmând ca în momentul premergător percutării trăgătorul să execute manevra de desiguranțare. La armele utilitare (pistoale pentru asomare) arma nu se poate desiguranța și folosi.

b)După lungimea țevii întâlnim arme cu țeava lungă (carabine, puști, puști mitralieră, arme de vânătoare și tir), arme cu țeava mijlocie (pistoale mitralieră) și arme cu țeava scurtă (pistoale și revolvere )

c) După construcția canalului țevii întâlnim arme cu țeava netedă sau lisă (arme de vânătoare cu alice, pistoale de semnalizare, arme de tir redus), arme cu țeava ghintuită (tirul cu cartușe cu proiectil unic, pistoale, revolvere, carabine, pistoale mitralieră) și arme cu țevi combinate (lise și ghintuite).

d) După modul de funcționare întâlnim arme cu repetiție (reîncărcare prin acțiunea trăgătorului), arme semiautomate (încărcarea și scoaterea tubului tras se fac automat, percuția se face pentru fiecare tragere prin apăsarea trăgaciului) și arme cu tragere automată (reîncărcarea prin energia gazelor în acțiunea de recul). Acestea permit tragerea în serii și în foc continuu printr-o singură apăsare pe trăgaci.

e) După calibru armele pot fi de calibru mic-4,50―6,35 mm, de calibru mijlociu-6,35―9,00 mm și de calibru mare-peste 9,00 mm La armele de vânătoare calibrul se apreciază,de regulă, după criteriul numărului de alice fabricate dintr-un pfunt englezesc(calibrul 12 corespunde diametrului de 18,5 mm).

f) După modul de fabricație întâlnim arme de fabricație industrială care au caracteristici proprii pentru fiecare tip și model, arme de fabricație meșteșugărească (armele vechi în general), arme de foc rudimentare din materiale improvizate și arme de foc modificate prin retezarea țevii și patului.

În zilele noastre se găsesc în general arme de producție industrială, armele meșteșugărești, rudimentare sau modificate fiind foarte rare datorită frecvenței sau ușurinței cu care se procură cele industriale.

g) Arme modificate sau construite artizanal sunt armele modificate artizanal care provin din armele militare sau sportive la care au fost scurtate țevile, armele alcătuite în totalitate din repere construite artizanal și arme deghizate (armele ascunse în stilouri, brelocuri, baston).

În figurile de mai jos sunt prezentate câteva tipuri de arme:

Muniția armelor de foc

Studiul datelor privind muniția armelor de foc și-a dovedit utilitatea în practica organelor judiciare, deoarece însăși simpla examinare a caracteristicilor generale ale unui glonț ori proiectil conduce la stabilirea tipului de armă folosit de infractor, căruia i se adaugă identificarea ca atare a armelor.

Elementele componente principale din care este format un cartuș indiferent de destinația acestuia și de modul de fabricație sunt următoarele:

proiectilul se prezintă sub forma gloanțelor, alicelor sau mitraliilor. Gloanțele folosite la armele ghintuite au o importanță deosebită pentru identificare datorită reflectării caracteristicilor reliefului țevii. Acestea pot fi obișnuite sau speciale. Un glonț se compune dintrun miez de oțel, plumb ori oțel acoperit cu plumb precum și dintr-o cămașă metalică. Diametrul unui glonț este mai mare decât cel al calibrului țevii (aproximativ cu 0, 30 mm) pentru a se reduce pierderile de gaze, în favoarea forței sale cinetice. Forma și compoziția gloanțelor este foarte diferită în funcție de destinație sau de tipul de armă folosit. Nu toate gloanțele au cămașă metalică, unele dintre ele au cămașă metalică numai pe vârf, astfel acestea se deformează ușor la contactul cu un obiect dur.

Fig nr. 5. Secțiune dintr-un cartuș pentru pistol

Gloanțele speciale sunt de tipul: perforante, trasoare, incendiare, perforant-incendiare, perforant-incendiare-trasoare, explozive și incendiare de reglaj.

Fig.nr.6 Secțiune într-un cartuș pentru carabină

În afară de gloanțele propriuzise mai sunt și alicele care au o formă sferică și sunt confecționate din plumb, cu o greutate de până la 0,8 grame, cu diametrul de 2-5 mm întâlnite la muniția de vânătoare dar și cu altă destinație.

Tubul cartușului este confecționat din metal, material plastic sau carton (la armele de vânătoare) a cărui rozetă este înotdeauna metalică. Acesta conține încărcătură de pulbere, capsa și proiectilul. La cartușele armelor de vânătoare tubul mai conține și bura care servește la separarea prafului de pușcă de alice sau glonț.

Capsa este destinată aprinderii încărcăturii conține un exploziv puternic și sensibil la acțiunile mecanice, cum este de exemplu fulminatul de mercur sau stibiatul de plumb. Aprinderea are loc în momentul lovirii capsei de către percutor, urmată de spargerea acesteia pe o piesă interioară numită nicovală.

Încărcătura de pulbere a unui cartuș este compusă din substanțe explozive la azvârlire, a căror combustie foarte rapidă este însoțită de degajarea unei mari cantități de gaze, capabilă să propulseze proiectilul cu o anumită viteză. Această încărcătură poate fi prezrntată prin două forme: pulbere coloidală fără fum și pulbere neagra sau cu fum.

Pulberile coloidale au compoziții chimice diferite, majoritatea fiind fabricate din nitrați de celuloză și diverși solvenți. Mai cunoscute sunt pulberile pe bază de piroxilină și nitroglicerină. Pulberea diferă în funcție de lungimea țevii armei, de destinația acesteia, uneori inclusiv după modul de funcționare al armei.

Elementele imediate de identificare sunt oferite de poansonarea cartușului respectiv sau cifrele bătute pe suprafața exterioară a proiectilului sau mai ales pe rozeta cartușului. Primele două cifre reprezintă codul uzinei de fabricație iar ultimile două anul de fabricație.

Pentru examinarea urmelor împușcăturii, pentru stabilirea distanței și direcției de tragere în clarificarea împrejurărilor legate de săvârșirea de infracțiuni la care s-au folosit arme de foc este necesar să se țină seama de mai multe elemente dintre care cele mai importante sunt cele ale tragerii.

În general principalele elemente ale tragerii cu semnificație în soluționarea cauzelor penale sunt:

Viteza proiectilului care este în funcție de tipul și de cantitatea de pulbere, de greutatea pulberii și de lungimea țevii. De exemplu la armele cu țeavă scurtă viteza inițială a proiectilului variază între 300 și 400 m/s, în timp ce la armele militare cu țeavă lungă ea depășește 800 m/s ajungându-se până la viteze foarte mari.

Traiectoria este reprezentată de linia curbă descrisă de centrul de greutate al proiectilului în drumul parcurs de la ieșirea din țeavă și până la țintă. În legătură cu traiectoria trebuie reținut că este definită printr-o serie de elemente cum sunt unghiul, linia de tragere și punctul de incidență. Ea este influențată nu numai de forța gravitațională ci și de rezistența aerului, de forța și direcția vântului și de alți factori atmosferici. De exeplu în cazul vântului care bate cu o viteză de 25km/h proiectilul unei carabine militare la o distanță de 1000 m este deviat cu peste 3 m, iar la 2000 m cu circa 16m.

Bătaia armei reprezintă distanța maximă la care poate junge un proiectil.

Alături de aceste elemente în expertiza criminalistică mai sunt luați în considerare și alți factori: presiunea gazelor și reculul, energia cinetică, puterea de pătrundere a proiectilului.

De exemplu datorită reculului, urmele de mână de pe crosa pistolului pot avea un aspect dinamic, ceea ce ar putea demonstra printre altele că arma a fost acționată de victimă, în mâna căreia a fost găsită și nu că a fost pusă acolo de altă persoană care căuta să simuleze o sinucidere.

CAPITOLUL 2. CERCETAREA URMELOR ARMELOR DE FOC

2.1 Urmele formate prin folosirea armelor de foc

Investigarea științifică criminalistică vizând identificarea armelor întrebuințate în săvârșirea de infracțiuni, precum și clarificarea modului sau circumstanțelor în care autorul s-a folosit de acestea, constituie activitatea unui sector important de cercetare destinat examinării sub multiple aspecte, a armelor de foc și urmelor tragerii.

Prin urme formate în cazul folosirii armelor de foc înțelegem pe de o parte urmele create de armă pe cartușul tras, iar pe de altă parte urmele împușcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora și-a exercitat acțiunea proiectilul, ceilalți factori suplimentari ai tragerii.

Urmele formate de armă pe cartuș:

a) Urmele de pe tub – se formează în trei etape succesive: încărcarea, tragerea și extragerea tubului tras. În momentul încărcării se formează urme dinamice longitudinale pe pereții laterali ai tubului, prin împingerea cartușului în camera de detonare. Astfel rămân urme ale marginii încărcătorului, ale marginilor sau eventualelor neregularități ale reliefului camerei de detonare. De asemenea se formează o altă urmă importantă și anume urma ghearei extractoare care prinde rozeta sau gulerul tubului în vederea extragerii sale. În momentul tragerii sau a declanșării focului, apar, în primul rând urmele percutorului și ale peretelui frontal al închizătorului, ce se formează pe fundul cartușului. În momentul extragerii tubului, se imprimă pe rigolă sau marginea anterioară a rozetei urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncător (ejectorului).

b) Urmele de pe glonț – au prin excelență un caracter dinamic și reflectă caracteristicile construcției interioare ale țevii ghintuite, rămânând sub formă de striații urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum și ale spațiilor dintre ghinturi.

Urme de împușcare:

Prin urme de împușcare se înțeleg în primul rând urmele specifice formate de proiectil, denumite și factori primari sau urme principale ale tragerii. În al doilea rând există factori suplimentari sau urme secundare formate mai ales în tragerile de la o anumită distanță.

1. Urmele principale sunt rezultatul acțiunii directe exercitate și se întâlnesc sub trei forme:

a) urme de perforare, în situația în care proiectilul a traversat întreg corpul;

b) urme de pătrundere sau canale oarbe când glonțul pătrunde în corp fără a mai ieși;

c) urme de ricoșare când glonțul este deviat de obiect în funcție de energia cinetică a proiectilului, de densitatea obiectului și de unghiul de lovire;

Urmelor de perforare a obiectelor le sunt specifice trei elemente: orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire.

Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizează prin lipsa de țesut, diametrul său fiind apropiat de cel al proiectilului. Marginile orificiului sunt ușor îndreptate spre interior pe ele găsindu-se și urme secundare. Orificiul de ieșire nu prezintă lipsă de țesut, iar canalul de perforare nu prezintă în toate cazurile o formă rectilinie, frecvent întâlnindu-se devieri ale proiectilului de către oase, ceea ce determină uneori ruperea acestuia în mai multe fragmente. În asemenea împrejurări se întâlnesc mai multe orificii de ieșire. Pe îmbrăcăminte sau pe alte obiecte confecționate din material textil orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieșire, de regulă constatându-se și un transport de fibre spre interior. În cazul urmelor formate în obiecte lipsite de elasticitate, fragile, orificiul de intrare este mai mare decât diametrul proiectilului, practic ne aflăm în situația unei ruperi sau sfărâmâri (caramidă, piatră, beton, etc.).

Urmele de pătrundere sau canalele oarbe au un orificiu de intrare și un canal înfundat mai mare sau mai mic, raportat la densitatea și grosimea materialului în care a pătruns glonțul.

Urmele de ricosare constau în adâncituri sau zgârieturi în funcție de unghiul de lovire și de natura obstacolului aflat pe traiectoria glonțului. Ricoșarea determină o modificare a traiectoriei glonțului, concomitent cu o reducere a forței sale cinetice.

Totodată ricoșarea face posibilă lovirea altor obiecte ori persoane care nu s-au aflat pe traiectoria inițială de tragere, ipoteza ce trebuie avută în vedere de către organul judiciar la stabilirea direcției și a locului de unde s-a tras.

În aceste ipoteze glonțul se poate deforma și la pătrunderea în corpul uman să producă orificii sau leziuni atipice. Orificiile de intrare și ieșire se deosebesc între ele prin anumite caracteristici pe baza cărora se stabilește direcția din care a pătruns proiectilul, direcție ce nu coincide în toate cazurile cu direcția de tragere, traiectoria glonțului putând fi influențată de diverși factori, îndeosebi de ricoșare.

2. Urmele secundare – sunt rezultatul acțiunii unor factori suplimentari ai tragerii, alții decât cei specifici proiectilului. Urmele secundare pot fi împărțite în două mari categorii:

Urme secundare formate indiferent de distanța de tragere, în aceasta categorie intrând inelul de ștergere creat prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugină sau oricare altă substanță aflată pe suprafața proiectilului și inelul de metalizare, constând în principal din depuneri de particule metalice desprinse de pe suprafața proiectilului, în momentul perforării unor obiecte cu un anumit grad de densitate întâlnit de exemplu la străbaterea unor oase plate ale corpului uman.

Urmele secundare formate la tragerile cu țeava armei lipită de corp sau de la mică distanță sunt reprezentate de:

rupturi provocate de gaze care apar la tragerile efectuate la distanțe mai mici de 10 cm, în funcție de tipul armei sau al muniției și capată o formă stelară prin pătrunderea gazelor în orificiu și ruperea marginilor sale ca rezultat al expansiunii lor rapide;

urmele gurii țevii se formează prin lipirea acesteia de corp;

arsurile provocate atât de gazele încinse, cât și de flacăra de la gura țevii, sunt și ele tipice pentru tragerile de la foarte mică distanță, mai ales în câmpul armelor automate;

urmele de funingine rezultate din combustia încărcăturii de pulbere, depind de calitatea substanței explozive și de distanța de tragere;

tatuajul este consecința pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră sau arsă incomplet. La tragerile cu pistolul sau revolverul, tatuajul se formează la o distanță de până la 50 cm, iar la armele cu țeava lungă la o distanță chiar mai mare de 1 m.

Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distanței de la care s-a tras.

Stabilirea faptului că o tragere s-a efectuat în limita de acțiune a factorilor suplimentari își găsește semnificație mai ales în plan juridic când se cer clarificări ale unor aspecte referitoare la accidente, sinucideri, la existența unor condiții a legitimei apărări, precum și la determinarea distanșei și raportului de poziție dintre victima și agresor.

Investigarea locului faptei în cauzele în care au fost folosite arme de foc și particularitățile cercetării sunt determinate atât de specificul urmelor lăsate de tragere cât și de problemele legate de descoperirea armelor și a muniției trase, de stabilirea distanței și direcției din care s-a tras etc., toate acestea circumscrise cercetării și a altor categorii de urme întâlnite în împrejurările săvârșirii acestui gen de infracțiuni, cum sunt de pildă: urmele de mâini, urmele biologice, înscrisurile, urme materie, microurme.

Expertiza balistică judiciară, respectiv expertiza balistică a armei de foc este una dintre cele mai complexe examinări la care sunt supuse armele de foc, muniția și urmele acestora, cât și împrejurările legate de folosirea lor.

Examinarea tehnică propriu zisă a armelor de foc reprezentă prima etapă a cercetărilor criminalistice de laborator la care este supusă o arma de foc, acesteia adăugându-se și cercetarea muniției găsite în armă, a tuburilor și proiectilelor descoperite la fața locului.

Problemele principale la care este chemat să dea răspuns expertul balistician prin examenul tehnic al arme și muniției sunt în principal următoarele:

stabilirea tipului, modelului și calibrului armei;

stabilirea stării de funcționare a unei arme;

examinarea muniției;

expertizarea urmelor secundare și principale ale împușcăturii;

identificarea armelor de foc după urmele formate pe glonț și tubul cărtușului;

determinarea direcției și distanței de tragere;

Sistemul IBIS -Integrated Ballistics Identification System – a fost achiziționat după intrarea în vigoare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, în care sunt cuprinse prevederi referitoare la înregistrarea proiectilelor și tuburilor-martor trase experimental cu armele de foc letale (art. 24 alin. 3), în cadrul unei baze de date a Poliției Romane.

Sistemul IBIS este conceput special pentru achiziționarea, stocarea și corelarea automată a imaginilor digitale ale tuburilor și gloanțelor trase, în scopul identificării criminalistice a armelor de foc și a deținătorilor acestora, după urmele lăsate de arme pe tuburi și gloanțe.

La nivel național, sistemul IBIS funcționează numai în cadrul Laboratorului Central de Balistică Judiciară al Institutului de Criminalistică.

Înregistrarea are drept scop stabilirea identității armelor și a deținătorilor acestora, pe baza urmelor existente pe proiectile și tuburi, pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ în activitatea Poliției și altor unități din M.I.R.A., pe linia asigurării ordinii publice și siguranței naționale.

Conform Metodologiei înregistrării proiectilelor și tuburilor martor, trase experimental cu armele de foc letale, evidențele proiectilelor și a tuburilor martor se constituie și sunt coordonate astfel:

a) la nivel central, în cadrul Institutului de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliției Române;

b) la nivel local, în cadrul serviciilor criminalistice din inspectoratele județene de poliție și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Evidențele și baza de date centrală, realizate la nivelul Institutului de Criminalistică au ca obiect:

elemente de muniție trase experimental cu armele de foc letale deținute legal;

elemente de muniție trase experimental cu arme de foc letale și neletale deținute ilegal sau descoperite/abandonate pe teritoriul țării;

elemente de muniție ridicate de la locul faptelor comise cu arme de foc de autori cunoscuți sau necunoscuți.

Evidențele și baza de date centrală I.B.I.S., realizate la nivelul Institutului de Criminalistică au ca obiect bazele de date cu elemente de muniție rezultate în urma tragerii experimentale cu arme de foc letale:

deținute legal (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă verde);

deținute ilegal sau găsite/abandonate pe teritoriul României (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă albastră);

provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă roșie).

2.2 Particularitățile cercetării la fața locului a armelor de foc și a urmelor acestora

Investigarea locului unde a fost comisă fapta, în cauzele penale în care au fost folosite arme de foc, mai ales dacă rămân în câmpul infracțional se înscrie printre activitățile cu un grad de complexitate sporit. O asemenea activitate, pe lângă pricepere, reclamă o atenție deosebită, deoarece orice neglijență care ar putea fi manifestată îndeosebi prin fixarea și ridicarea urmelor, s-ar putea răsfrânge negativ asupra rezultatelor examinărilor ulterioare și ar putea limita și posibilitățile de identificare.

Particularitățile cercetării sunt determinate atât de specificul urmelor lăsate de tragere, cât și de problemele legate de descoperirea armelor și muniției trase, de stabilirea distanței și direcției din care s-a tras, toate acestea cumscrise cercetării și a altor categorii de urme întâlnite în împrejurările săvârșirii de infracțiuni cu arme de foc, cum sunt, de exemplu urmele de mâini, urmele biologice (sânge, fire de păr, resturi de țesut).

Descoperirea armelor de foc și a muniției nu prezintă dificultăți în cazul unor sinucideri sau al unor încercări de disimulare a omorutui printr-o sinucidere. În cele mai multe cazuri, autorul caută să scape de armă prin ascunderea acesteia sau prin aruncarea ei.

Totuși și în cazul sinuciderilor pot apărea probleme dificile sau împrejurări aparent negative, de natură să deruteze cercetarea. În acest sens, reamintesc un caz în care o persoană, așezată pe scaun, în dreptul unui birou ce avea sertarul deschis, s-a împușcat în tâmplă cu un pistol. După tragere, pistolul a căzut din mâna sinucigașului în sertar și, imediat după aceasta, corpul persoanei s-a aplecat peste birou, închizând sertarul. La sosireaa organelor judiciare, acestea au crezut inițial că se află în fața unui omor deoarece nu au găsit arma ucigașului. Ulterior, însă, lucrurile s-au clarificat.

De multe ori, arma trebuie căutată în alte locuri decât cel în care s-a cormis fapta. În majoritatea cazurilor, pentru descoperirea armelor, organele de cercetare trebuie să recurgă la mijloace tehnice adecvate de căutare, existente în dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.

Pentru căutarea armelor îngropate se folosește detectorul de metale, iar pentru cele aruncate în apele curgătoare, în fântâni, în latrine, se apelează la electromagneți puternici. Armele ascunse în ziduri de cărămidă sau beton, în diverse obiecte compacte de o anumită densitate, se caută cu ajutorul instalațiilor de gammagrafiere. sau cu aparaturd roentgen portabilă.

Aceleași mijloace se folosesc și pentru proiectilele și tuburile trase la locul faptei căutarea acestora, în special a proiectilelor, fiind mai anevoioaasă. De regulă, căutarea începe cu corpul victimei și locul în care acesta se găsește și continuă spre marginile câmpului infracțional, inclusiv pe drumul presupus că a fost urmat de infractor.

Determinarea numărului de cartușe trase poste fi efectuată după plăgile de împușcare existente pe corpul victimei sau după orificiile de intrare descoperite pe îmbrăcăminte.

Examinarea îmbrăcămintei și a corpului victimei, în condițiile cercetării locului faptei, se efectuează cu atenție, pentru a nu se altera sau distruge eventualele urme suplimentare, tipice tragerilor din apropiere. De multe ori, astfel de urme sunt vizibile și cu ochiul liber, în funcție de natura și de culoarea îmbrăcămintei, ori a stării rănilor, dar un rezultat de certitudine se obține numai printr-o expertiză criminalistică sau medico-legală.

Consemnarea, fixarea poziției și stării armelor, a celorlalte urme descoperite la fața locului se face prin mijloace cunoscute – proces-verbal, schiță, fotografiere, filmare sau înregistrare pe bandă videomagnetică – fără a se omite niciun detaliu, niciun element necesar clarificării împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea.

Procesul-verbal va conține mențiuni clare și precise cu privire la tipul armei, locul și poziția în care a fost găsită, direcția țevii, distanța față de cadavru, de alte obiecte principale, numărul și seria armei, starea sa tehnică aparentă, dacă este sau nu încărcată, ce urme au fost descoperite pe ea. Referitor la mențiunile despre starea tehnică a armei, precizând că ele se fac numai dacă este posibil un asemenea gen de examinare la fața locului, în caz contrar procedându-se la o examinare în condiții de laborator.

Prin fotografiere sau înregistrări video, este necesar să se pună clar în evidență arma și urmele acesteia, celelalte elemente sau împrejurări fiind descrise în procesul-verbal. Astfel se poate presupune că nimic nu trebuie mișcat din poziția în care a fost găsit sau descoperit în faza statică a cercetărilor, până la executarea fotografiilor schiță și de obiecte principale. Atrag atenția că, dincolo de fixare, tot în faza statică a cercetării, pe lângă descoperirea armelor și muniției, a urmelor de împușcare existente pe corpul victimei, pe mobilier, pe pereți, este necesar să se dea spre prelucrare, câinelui de serviciu, urme de miros și să se ia probe de ser pentru a se stabili dacă ne aflăm sau nu în fața unei trageri recente. Avem în vedere, bineințeles, urmele olfactive ale făptuitorului.

Examinarea preliminară a armei, în sensul de a se constata dacă este încărcată, ori dacă prezintă urme specifice de tragere, urme de mâini, alte urme biologice, se efectuează în faza dinamică a cercetării de specialistul criminalist aflat la locul faptei.

Ridicarea și transportarea armelor de foc, a tuburilor și proiectilelor de la fața locului se realizează în condiții impuse de necesitatea protejării urmelor tragerii, a urmelor de mâini ori de natură biologică aflate pe aceste corpuri delicte.

Manevrarea armei se face astfel încât să nu se șteargă urmele de pe ea, preferabil fiind să se lucreze cu mâna înmănușată sau cu un clește, având buzele protejate în manșoane de cauciuc.

Prudența în manipulare este necesară și pentru prevenirea unei declanșări accidentale. În niciun caz nu se introduce o șurubelniță sau un creion pe gura țevii pentru a se ridica, întrucât pot fi înlăturate eventualele reziduuri ale tragerii, ori forma alte urme în interiorul țevii.

Pentru descărcarea armei, aceasta se apucă numai de părțile pe care nu se pot păstra urme (suprafețele zimțate ale carcasei închizătorului și crosei armei). Pe întreg parcursul cercetării, ca și al transportării, arma se ține în poziție orizontală, cu țeava îndreptată în direcție contrară persoanei care o examinează sau a celorlalte persoane prezente la fața locului.

Pentru transportare, arma se ambalează într-o cutie pentru a o feri de șocuri, după ce gura țevii a fost acoperită cu o cârpă, fiind interzisă introducerii de dopuri de vată sau de alt material pe gura țevii. Încărcătorul și cartușele scoase din armă se ambalează separat. Eventualele urme biologice descoperite pe armă, dacă nu pot fi recoltate, vor fi transportate împreună cu arma, luându-se măsuri adecvate de conservare și de ambalare corespunzătoare.

În situații normale, arma poate fi ambalată în cutii umplute cu vată, talaș, hârtie. În ipoteza prezenței unor urme biologice, arma se transportă de îndată la laborator, fixată într-o cutie de părțile pe care nu sunt urme li folosindu-se materiale cu suprafața netedă, neabsorbantă.

Referitor la ridicarea unor eventuate urme biologice de pe armă, sunt de părere ca această operație să se facă numai de expertul biocriminalist, în condiții cât mai apropiate celor de laborator, dar și în prezența expertului balistician, care trebuie să vegheze la manevrarea atentă a armei, pentru prevenirea unor accidente.

Coletele sunt sigilate și însoțite de date privind persoana care a efectuat ridicarea, locul, data, metodele folosite în descoperire și ridicare, seria armei, dacă este sau nu încărcată.

Ridicarea gloanțelor se face astfel încât să nu se altereze urmele aflate pe suprafața lor care reflectă caracteristicile interiorului țevii, uneori în ipoteza că ele vor servi la identificarea ulterioară a armei. Este total contraindicată, de exemplu, scoaterea, proiectilului din corpul victimei, sau din obiectul în care a fost găsit, cu lama cuțitului, cu șurubelnița sau cu un instrument chirurgical, ce pot produce urme suplimentare, ori distruge pe cele existente, cu valoare de identificare.

Dacă există pericolul deteriorării proiectilului prin scoaterea sa, atunci fie că se transportă la laborator întreg obiectul în care a pătruns fie se decupează o porțiune mai mare de suprafață care este trimisă laboratorului.

Ridicarea tuburilor se efectuează în aceleași condiții de precauție. În plus este necesar să se protejeze rezidurile tragerii prin acoperirea gurii tubului. Prinderea tubului se face numai de la extremități.

Întrucât tuburile sunt uneori mai valoroase pentru identificarea armei (chiar și în condițiile în care acesta are țeava lisă, gloanețele neputând servi la identificare), datorită urmelor specifice mecanismelor de tragere dar și pentru stabilirea tipului de muniție folosită, va trebui să fie bine protejate.

Aceeași atenție este acordată ridicării urmelor sau obiectelor purtătoare de urme principale sau secundare, ale tragerii aflate pe obiectele perforate sau atinse de gloanțe.

Reamintesc că cercetarea în faza dinamică, precum și ridicarea tuburilor, a proiectilelor, a celorlalte urme se fac numai după consemnarea tuturor datelor, fie și într-o formă brută, necesare întocmirii procesului verbal, după executarea fotografiilor schiță și de detaliu, după efectuarea măsurătorilor, a celorlalte informații pe baza cărora se determină distanța și direcția de tragere.

La ambalare se respectă condițiile impuse ambalării tututor categoriilor de urme (colete separate , sigilate, însoțite de mențiuni detaliate).

Depistarea urmelor suplimentare (mai ales de afumare sau ale reziduurilor tragerii ) trebuie avute în vedere cu prioritate și în ipoteza sinuciderilor cu armelor de foc sau a morților prin împușcare ce dau aparența unuor sinucideri, practica recentă demonstrând această necesitate.

Stabilirea distanței și direcției de tragere

Una dintre problemele importante de clarificat în ipoteza folosirii armelor de foc este stabilirea direcției și distanței de tragere. Atragem atenția că nu sunt rare împrejurările în care acest gen de investigare este tratat cu superficialitate în faza inițială a investigației.

Activitățile destinate stabilirii acestei împrejurări se desfășoară în principal cu prilejul cecetării locului faptei, ele continuând dacă este nevoie și procesul examinărilor criminalistice de laborator, concomitent cu examenul medico legal al corpului victimei.

Pentru tragerile efectuate în limita de acțiune a factorilor suplimentari în cazul tragerilor incluse în categoria celor fără distanță (cu țeava lipită de corp) sau de la mică distanță, stabilirea direcției și distanței de la care s-a tras este relativ ușoară. Binențeles că prezența factorilor suplimentari trebuie confirmată prin expertize criminalisice, determinarea exactă a distanței urmând să se facă prin trageri experimentale de la distanțe variabile, folosindu-se arme și muniții găsite la fața locului sau o armă și cartușe de același tip, precum și suporturi primitore de urme, asemănătoare cu cele pe care s-au format urmele suplimentare.

În ipoteza tragerii cu arme de vânătoare în care au fost folosite cartușe cu alicii sau mitralii, distanța se stabilește pe baza gradului de dispersie a acestora. Cele mai sigure determinări sunt posibile în cazul împușcăturilor de la distanțe mici și mijlocii (5-10m). De exemplu la armele de vânătoare de calibru 16 – 22, raza de împrăștiere a alicelor este de 5-6 cm la o distanță de 2m, 6-8 cm la 3 m, 12 cm – la 5m, 25cm la10m, 45 cm la 20m. La armele cu alice distanța de tragere se poate stabili prin prin compararea tipului alicelor de pe corpul victimelor cu tiparul alicelor obținut prin trageri experimentale de la aceeași distanță cu același tip de muniție. Stabilirea tipului de muniție se face prin examinarea alicelor extrase din corpul victimei dacă și forma lor nu permite o măsurare adecvată cu un șubler atunci se va recurge la cântărirea lor. Se va examina apoi tubul cartușului pentru a se determina marca producătorului care este inscripționată pe porțiunea de material plastic sau pe partea inferioară concentric cu capsa de detonare.

Fig. nr.7 Alicele extrase din corpul victimei și cântărirea cu exactitate a acestora

Pornind de la densitatea plumbului ρ = 11,3 g/cm3 s-a procedat la calcularea diametrului sferei de plumb cu ajutorul relației:

Unde:

m = 0,735g – masa alicei de plumb cântărite

ρ = 11,3 g/cm3 – densitatea plumbului

π = 3,14

Fig. nr.8. Tubul de cartuș în litigiu

În fig. nr.8 se prezintă o situație în care nu s-a dispus de tubul de cartuș pentru examinare, ci acesta se află doar imortalizat într-o fotografie judiciară administrată în dosar. Prin compararea siglei s-a putut stabili că producătorul muniției este firma Cheddite – Italia.

Pentru a stabili tipul alicelor se va porni de la distanța care reiese din declarațiiile administrate în cauză și se vor efectua trageri de comparație de la distanțe apropiate de acesta. De exemplu dacă împușcarea s-a produs de cca 1m, se vor efectua trageri de la 0,5;1;1,5m cu cu aceeași țeavă a armei care reiese din declarații că a fost folosită. Dacă nu se cunoaște țeava cu care s-a tras atunci se vor efectua trageri cu ambele țevi în acest caz rămânând ca distanța să fie stabilită și de alți factori cum ar fi locul în care a lovit bura ținta (daca este la o distanță la care să se producă acest fenomen sau factori geometrici de mediu care să împiedice vizibilitatea sau mânuirea armei).

Tiparul răspândirii alicelor se ia de pe corpul victimei dintr-o zonă reprezentativă și se decupează un pătrat de cca. 10×10 cm și se efectuează numărătoarea alicelor (fig.nr.9). Prin trageri experimentale de la distanțe cuprinse între 10 și 30 de m, cu fiecare țeavă a armei se vor obține tiparele de răspândire a alicelor imptimate pe ținte de carton de pe care se va decupa un pătrat de aceeași suprafață și se va efectua numărarea alicelor. (fig.nr.10)

Fig nr.9 Aspectul plăgilor împușcate de pe Fig. nr.10 Numărul de alice pe o suprafață

spatele victimei – 30 alice/100 cm2 de 100 cm2/29 alice

Locul unde bura a impactat ținta (fig.nr.11) reprezintă un indiciu important în stabilirea distanței de tragere, urmele lăsate pe burtă pot fi sub formă de echimoze sau sub forma unor desprinderi din veșmintele victimei (fig.nr.12).

Fig.nr.11 Locul în care bura lovește Fig. nr.12 Locul unde au fost găsite

panoul de țintă fragmente din umplutura dintre fața și

căptușeala hainei

Pentru tragerile efectuate de la distanțe ce depășesc limitele de acțiune a factorilor suplimentari – distanțe socotite convențional ca mari este necesar să se studieze mai întâi orificiile de intrare și de ieșire pentru a se stabili din ce prte a venit proiectilul. De exemplu la un geam perforat urma se prezintă sub forma unui trunchi de con cu baza mare în direcția de înaintare a proiectilului, iar la un obiect din lemn așchiile sunt înclinate tot în direcția de înaintare a proiectilului.

În situațiile în care proiectilul a perforat două suprafețe apropiate de exemplu un geam dublu, direcția se stabilește cu ajutorul vizării directe printr-un tub de hârtie introdus prin cele două orificii. Dacă sunt perforate sau atinse două obiecte aflate la o distanță ceva mai mare, cele două urme sunt unite cu o sfoară de- a lungul căreia se vizează. Un procedeu mai sigur în astfel de situații îl reprezintă stabilirea distanței cu ajutorul unui dispozitiv special de vizare.

Prezența unor canale mai lungi, specifice perforării specifice perforării obiectelor cu grosime mare, precum și a canalelor oarbe permite de asemenea stabilirea direcției de tragere fie prin vizare directă, fie prin introducerea în canalul orb a unei tije în prelungirea căreia se va viza.

Pentru stabilirea cât mai exactă a direcției sau locului în care s-a tras este necesar să fie avuți în vedere și factorii care pot determina modificări ale traiectoriei. De regulă acești factori sunt în afara gravitației vântul, ploaia, precum și diversele obstacole care provoacă ricoșări.

Influența factorilor menționați devine importantă în situația distanțelor mai mari de 100 m, pentru armele cu țeavă mică sau mijlocie și de 200 m pentru armele cu țeavă lungă. Diferențe importante apar mai ales în cazul ricoșărilor, posibile indiferent de distanța de la care s-a tras, în condițiile lovirii de către glonț a unor suprafețe dure, ori sub un unghi ascuțit.

Un alt exemplu poate fi prin unirea orificiului de intrare printr-o fereeastră cu cel din peretele în care s-a oprit proiectilul. (fig. nr.13)

Fig. nr.13 Stabilirea direcției de tragere după orificiile lăsate de proiectil la locul faptei

În cadrul examinării medico – legale orificiile de intrare și de ieșire ale proiectilului trebuiesc fixate astfel încât să se poată stabili direcția de tragere (fig.nr.14)

Fig.nr. 14 Stabilirea unghiului de tragere după orificiile de intrare și ieșire ale proiectilului

În cazul împușcăturilor de pe corpul uman, traiectoria se poate stabili cu ajutorul unor manechine, îmbrăcate cu hainele victimei, prin orificiile de intrare și de ieșire introducându-se vergele care vor indica traseul proiectilului în corp. Prin unirea orificiilor cu o tijă se poate reproduce în teren unghiul de tragere și dacă se cunosc pozițiile relative ale agresorului și victimei se poate stabili distanța de tragere. (fig. nr.15)

Fig.nr.15 Stabilirea unghiului de tragere prin poziționararea hainelor pe manechin

2.3 Cauze care pot genera erori în balistica judiciară

Expertiza criminalistică balistică urmărește identificarea și argumentarea, prin fundamente științifice, a unor aspecte în legătură cu scena locului faptei și probele prelevate cu ocazia investigației criminalistice, care să contribuie la înfăptuirea justă a actului de justiție.

Cartușele destinate vânătorii conțin inscripții suficiente, pentru a stabili originea producătorului, calibrul, tipul încărcăturii și echivalarea din alte sisteme, uneori chiar și caracteristici tehnico-balistice.

Cartușele de acest gen se compun, în general, din: tub, capsă de inițere, pulbere, bură, proiectil sau alice.

Una din componentele cartușului de vânătoare, care prezintă interes în procesul examinărilor balistice, este capsa de inițiere. Acestea sunt confecționate din diferite metale a căror structură și duritate diferă, la fel și încărcătura explozivă prezintă caracteristici deosebite de la o capsă la alta.

Capsa, sub acțiunea mecanică a percutorului, inițiază explozia materialului pirotehnic. Urmele produse de mecanismele armelor, care ajung în contact direct cu tubul cartuș, sunt reduse, în cazul armelor de vânătoare cu țevi lise, de obicei acestea sunt:

a) urme de presare a suprafeței anterioare a rozetei tubului, create de culata țevii la introducerea cartușului în camera detonatoare a armelor de vânătoare-lise cu repetiție;

b) urme de presare-frecare evidențiate pe suprafețe anterioare și a pragului aruncător al rozetei tubului, produse de ejector sau extractor, în momentul expulzării tubului tras;

c) urma percutorului (craterul) creată pe capsa de inițiere, care, prin poziția și forma ei, oferă posibilitatea identificării armei folosite la tragere.

Pentru evitarea anumitor erori de interpretare, cu ocazia examinării cartușelor de vânătoare pentru țevi lise și a tuburilor, recomandăm a se lua în considerare următoarele:

a) starea cartușelor și dacă pot fi utilizate la trageri;

b) dacă cartușele și tuburile prezintă anumite urme de utilizare a acestora, ca urmare a introducerii-scoaterii repetate din armă;

c) cartușele puse la dispoziție pentru trageri experimentale să aibă producător comun, cu cel al tuburilor aflate în litigiu;

d) dacă componentele și încărcătura cartușelor puse la dispoziție pentru trageri experimentale prezintă aceleași caracteristici cu tubul aflat în litigiu (materialul tubului-rozetei, capsa, gramaj pulbere, proiectile sau alice ).

Nerespectarea acestor cerințe poate genera erori în formularea unor concluzii certe. Spre exemplificare, prezint modul prin care s-a evitat o astfel de eroare care putea fi generată la întocmirea unei constatări tehnico-științifice, dispusă într-o cauză de omor din culpă, săvârșită cu ocazia unei partide de vânătoare. Ironia sorții a fost faptul că autorul faptei a primit de la victimă cartușul de vânătoare, care i-a curmat viața . Acesta a fost un cartuș de vânătoare pentru țevi lise, calibrul 12, marca” RC-Italy” cu proiectil unic.

Cartușele puse la dispoziție pentru trageri experimentale au fost de producție diferită față de tubul aflat în litigiu. Unele dintre acestea erau prevăzute cu rozetă confecționată parțial din material plastic, care prezintă elasticitate (“Baschieri&Pellagri”) și nu din metal, cum sunt, în general. De asemenea, capsele prezentau alte caracteristici.

Cu ocazia examinărilor microscopice comparative, efectuate între urma de percuție aflată în litigiu și urmele de percuție model de comparație, creat în urma tragerilor experimentale , nu s-au constatat elemente de asemănare.

Din acest motiv, s-a solicitat investigatorilor, care au dispus efectuarea lucrării, punerea la dispoziție a unor cartușe de la același producător, chiar dacă acestea prezentau alt tip de încărcătură.

Comparațiile efectuate între urmele de percuție de pe capsa în litigiu și capsa model de comparație, ambele fabricate de același producător, au condus la concluzia cert pozitivă: tubul cartușului ridicat cu ocazia investigării tehnico- științifice a locului faptei a fost tras cu arma numitului X.

Fig. nr. 16 Rozetele cartușelor puse la dispoziție cu capsele percutate.

Fig. nr. 17 Microfotografiile cu forma și plasamentul urmelor de percuție.

Litigiu Model de comparație

Fig nr. 18 Continuitatea liniară a urmelor de percuție

Litigiu Model de comparație

CAPITOLUL 3. EXPERTIZA BALISTICĂ CRIMINALISTICĂ A ARMELOR DE FOC ȘI A URMELOR ACESTORA

3.1. Examinarea tehnică a armelor de foc

Stabilirea tipului, modelului și calibrului armei este posibilă în multe dintre situațiile întâlnite în practică prin simpla studiere a inscripțiilor existente pe piesele armei. Există și situații în care inscripțiile lipsesc, fie datorită vechimii armei, fie datorită înlăturării acestora de către infractor. În aceste cazuri se studiază caracteristicile de construcție ale armei, ca de exemplu greutatea, lungimea țevii, lungimea totală a armei, sistemele de funcționare, de blocare, de montare a mecanismelor de tragere etc. Datele obținute sunt confruntate cu tabele sau cataloage în care sunt înregistrate caracteristicile armelor.

La stabilirea tipului, modelului și calibrului armei se ivesc, de obicei, greutăți atunci când pentru expertiză a fost prezentată o armă al cărui model este puțin cunoscut.

În aceste cazuri este necesar să se cerceteze marcajul de pe piesele armei și anume : inscripțiile de pe armă, marca fabricii, semnele firmei care a confecționat arma și alte semne. De exemplu : pistoalelede fabricație străină mai au, în afară de cifrele ce compun seria armei, diferite inscripții care indică, de obicei, denumirea pistolului, firma și calibrul canalului țevii.

În lipsă de asemenea indicații, se procedează la stabilirea datelor tehnice și a particularităților de construcție ale armei cercetate, iar apoi, cu ajutorul tablelor se determină modelul armei.

Tabel nr. 3.1.1 Tipuri de arme și identificarea lor

Pentru identificarea armei se va face mai întâi o încadrare generică în conformitate cu prevederile legale și apoi o identificare individuală prin menționarea seriei și numărului armei care trebuie să se regăsească ștanțate pe diferite părți componente. De exemplu dispozitivul trimis pentru expertizare din fig. nr. 19 se compune din trei piese și în forma asamblată este cunoscut sub denumirea de armă de vânătoare. Arma este marca IJ 26 Baikal, cu două țevi juxtapuse calibru 12 și face parte din categoria armelor letale folosite pentru vânătoarea sportivă, combaterea animalelor dăunătoare, răpitoare.

Fig.nr.19 Armă de vânătoare

Identificarea individuală se face prin citirea seriei și numărului de pe fiecare parte a armei care poate fi desfăcută și se constituie ca piesă individuală. În exemplul de față arma are sera A numărul 05817 (fig. nr.19).

Fig.nr. 19 Seria armei pusă la dispoziție pentru expertizare

Dispozitivul trimis pentru expertizare din fig.nr.20 se compune din trei piese și în forma asamblată este cunoscut sub denumirea de pistol semiautomat. Arma este Carpați model 74 calibru 7,62mm și face parte din categoria armelor letale folosite de forțele poliției, pază și protecție, însoțire și supraveghere obiective speciale.

Fig.nr.20 Armă de tip pistol semiautomat Carpați

Pistolul Carpați este format din trei părți: culisa (care are rol de extragere a tubului cartuș percutat, introducerea unui caruș pe țeavă și este solidar cu închizătorul, percutorul și mecanisul de siguranțare), țeava (care este solidară cu trăgaciul, ciocanul care acționează cuiul percutor și mânerul care adăpostește încărcătorul (cu capacitate de 7 cartușe). Identificarea individuală se face prin ștanțarea unei serii și număr pe culisă în două locuri și pe mâner. Încărcătoarele nu sunt înseriate la niciun tip de armă.

Examenul tehnic al armei este destinat stabilirii stării de funcționare a acesteia și verificării posibilităților de tragere cu o armă defectă, ori de producere a unor trageri accidentale.

a) Stabilirea stării de funcționare a armei. Verificarea stării de funcționare a armei este obligatorie în toate cazurile, chiar și atunci când expertului nu i-au fost adresate întrebări în acest sens. În cazul în care nu se cunoaște principiul de funcționare a armei (arme improvizate, de construcție artizanală, transformate) ori atunci când arma este blocată sau puternic oxidată, se recomandă ca înainte de examinare să se efectueze o roentgenografie sau gammagrafie.

0 primă serie de verificări se face asupra armei în starea în care a fost pusă la dispoziția expertului, fără a se proceda la demontarea ei. Se cercetează dacă pe armă există urme papilare sau de altă natură, luându-se toate măsurile pentru ridicarea, conservarea și cercetarea lor de laborator. Înainte de examinarea exterioară a armei, se recoltează reziduurile tragerii ori alte impurități existente în canalul țevii. Se verifică apoi starea, integritatea și poziția pieselor componente situate în exteriorul armei, notându-se piesele lipsă ori deteriorate, poziția cocoșului, pârghiei de siguranță, închizătorului și încărcătorului. În continuare, arma se manevrează la rece cu și fără încărcător, observandu-se modul de funcționare a mecanismelor de dare a focului, închizătorului și pârghiei de siguranță (dacă aceasta din urmă blochează sau deblochează arma). După manevrarea 1a rece se introduce încărcătorul cu cartușe de manevră și se armează, verificându-se dacă încărcătorul reușește să împingă cartușul în camera de explozie. În acest stadiu al verificărilor, chiar dacă se folosesc cartușe de exercițiu se interzice percutarea.

A doua serie de verificări se efectuează după demontarea armei și vizează
cercetarea separată și amănunțită a tuturor pieselor care o compun. Se verifică pentru început, dacă pe diversele părți componente ale armei este înscrisă aceeași serie și același număr. După aceea se examinează canalul țevii, închizătorul și dispozitivul de blocare a acestuia, cuiul percutor, gheara extractoare și pragul aruncător, starea arcului recuperator, a cuiului percutor și al trăgaciului. Cu această ocazie se notează deteriorările care pot influența funcționarea corectă a armei, precizându-se incidentele pe care le pot genera. Se cercetează de asemenea camera de explozie, urmărindu-se eventualele modificări care i-au fost aduse pentru a permite folosirea altui tip de muniție. Totodată se verifică dacă arma conține piese străine de prima ei formă de fabricație, ori dacă au fost atașate diverse dispozitive de amortizare a zgomotului.

Ultima etapă pe care o parcurge stabilirea stării de funcționare a armei
constă în efectuarea de trageri experimentale, mai întâi cu cartage de exercițiu și apoi cu cartușe cu gloanțe sau alice. Tragerile experimentale se efectuează în poligoane special amenajate și necesită măsuri speciale de precauție, pentru prevenirea accidentelor .

Stabilirea posibilităților de tragere cu o armă defectă. Acest gen de verificări se efectuează de regulă asupra armelor uzate, pentru a stabili dacă pot fi declanșate de acționarea trăgaciului. Pentru aceasta se cercetează starea pieselor care compun mecanismul de dare a focului. Practica de expertiză criminalistică evidențiază că printre cauzele care pot avea ca efect declanșarea armei fără acționarea trăgaciului, mai frecvent întâlnite sunt: uzura accentuată, a pieselor care mențin percutorul în poziția armat; decalibrarea ori deformarea arcului trăgaciului și cuiului percutor; uzura circumferinței peretelui frontal al închizătorului și 1ărgirea locașului acestuia; montarea greșită a închizătorului.

Stabilirea posiblităților de producere a unor împușcături accidentale (din întâmplare). Verificările se efectuează asupra tuturor categoriilor de arme, inclusiv a celor care sunt în stare bună de funcționare. Ele vizează stabilirea cauzelor care pot conduce la producerea tragerilor întâmplătoare. Cauzele sunt diverse și pot consta în: agățarea accidentală a trăgaciului de diverse obiecte ca urmare a manevrării neatente a armei; lovirea cocoșului la unele tipuri de pistoale, iar la altele dezasigurarea și eliberarea percutorului în urma unor lovituri puternice datorate manevrării imprudente a armei, lovirea de pământ sau de diferite obiecte, a patului armelor automate care nu sunt asigurate, acționarea intenționată a trăgaciului de către persoane care în mod greșit sunt convinse că arma este asigurată sau că nu este încărcată.

Cauzele care pot genera împușcături accidentale se stabilesc prin trageri experimentale, în timpul cărora se reproduc inclusiv condițiile tragerii din momentul accidentului. Pentru stabilirea acestora se au în vedere atât constatările făcute cu prilejul cercetării la fața locului cât și datele rezultate din audierea victimei și martorilor oculari.

Dacă tuburile corp delict provin de la cartușe trase cu arma corp delict. Obținerea tuburilor cartuș pentru efectuarea comparațiilor se face prin efectuarea unor trageri experimentale. Tuburile vor fi recuperate manual la armele de vânătoare sau la revolvere, iar la armele automate sau semiautomate se vor reține în captatoare. Studiul se va face la microscopul comparator iar în lipsa acestuia la un microscop obișnuit, după care imaginile obținute vor fi suprapuse pentru împușcare.

Examenul tehnic al muniției. Examenul tehnic se efectuează pe de o parte asupra cartușelor și încărcăturii explozive, iar pe de altă parte asupra tuburilor și gloanțelor trase.

Examinarea de laborator a cartușelor urmărește identificarea tipului de muniție din care fac parte, și constatarea stării de funcționare a acestora.

Pentru identificarea tipului și modelului muniției se cercetează cartușul în starea în care a fost pus la dispoziția expertului, și apoi după desertizarea glonțului. Cartușul se măsoară și se cântărește, după care se procedează la studierea mențiunilor ștanțate pe rozeta tubului cartuș, și a culorii vopselei de marcaj din zone sertizării glonțului în tub, din jurul capsei și de pe vârful glonțului.

Prin măsurare și cântărire se stabilesc: lungimea și greutatea cartușului; diametrul glonțului și gâtului de sertizare a acestuia; diametrul mic și cel mare al șanțului de extracție a tubului; greutatea glonțului, a tubului cartuș și a încărcăturii explozive; volumul tubului cartuș și metalul din care este confecționat; configurația exterioară și structura interioară a glonțului. Datele obtinute se confruntă cu datele existente in cartotecile balistice.

Inscripțiile de pe rozeta tubului furnizează informații cu privire la anul de fabricație, denumirea sau codul uzinei producătoare, codul complet al muniției și calibrul acesteia.

Culoarea de pe capsă și din locul de sertizare a glonțului servește la stabilirea lotului de muniție din care face parte cartușul și la determinarea – alături de alte elemente – a faptului dacă glonțul și tubul au format același cartuș.

La anumite tipuri de muniție militară, culoarea de pe vârful glonțului indică efectele pe care le produce acesta de-a lungul traiectoriei ori la impactul cu ținta. Astfel, culoarea verde atestă folosirea de gloanțe trasoare ori incendiare, cea argintie a gloanțelor explozive, iar combinația negru + verde a gloanțelor perforant-trasoare.

Cercetarea mențiunilor de pe ambalajele în care este livrată muniția, asigură obținerea unor date referitoare la tipul de muniție și încărcătură explozive, caracteristicile tehnice și destinația acesteia, producător. De exemplu, ambalajele muniției de tip sportiv sau cu destinație cinegetică, conțin informații despre producător (inclusiv adresa), lotul și data fabricației, încărcătura explozivă, caracteristicile tehnice ale muniției. La muniția de tip militar, ambalajele conțin o serie de inscripții codificate, care pot fi descifrate prin consultarea literaturii de specialitate sau a documentațiilor emise de firmele producătoare.

Pentru a stabili starea de funcționare a muniției se efectuează trageri experimentale în prezența unui armurier, în poligoane special amenajate. Dacă este cazul, acționarea mecanismelor de dare a focului se face de la distanță, cu ajutorul unei sfori legate de trăgaci, după ce arma a fost fixată pe un trepied. Atunci când se consideră necesar, se desertizează glonțul, iar tragerile se efectuează cu tubul cartuș în care se află doar încărcătura explozivă.

Prin examinarea de laborator a încărcăturii de azvârlire și a celei de inițiere, se urmărște stabilirea compoziției fizico-chimice a acestora.

Încărcătura de azvârlire asigură aruncarea gloanțelor și altor tipuri de proiectile, concomitant cu explozie. După natura substanțelor care intră în alcătuirea lor, există pulberi negre și pulberi fără fum.

Pulberile negre (cu fum) sunt analizate din punct de vedere chimic pentru a determina pe de o parte conținutul de sulf, azotat de potasiu și cărbune, iar pe de altă parte, pentru a stabili o serie de caracteristici referitoare la umiditatea, higroscopicitatea, densitatea gravimetrică și cea reală a granulelor, și numărul de granule de o anumită dimensiune.

La pulberele fără fum (coloidale) se cercetează caracteristicile privind culoarea, forma, dimensiunile și aspectul suprafeței exterioare a elementelor de pulbere, densitatea gravimetrică, umiditatea, temperatura de inflamare și cea de explozie, și viteza de ardere. De asemenea se stabilește conținutul de nitroglicerină și de azot în nitroglicerină, precum și conținutul de stabilizatori și alte adaosuri.

0 altă categorie de substanțe explozive cercetată în laborator este reprezentată de pulberile pirotehnice. Acestea sunt folosite pentru fabricarea cartușelor cu destinație specială: luminoase, de semnalizare, trasoare, incendiare. Substanțele care intră în alcătuirea lor diferă în funcție de destinația cartușelor, iar identificarea acestora contribute la stabilirea tipului de muniție întrebuințate .

Particulele de pulbere nearsă descoperite pe suprafața obiectului asupra căruia s-a tras, conțin nitrați, nitriți, stibiu, sulfuri, săruri de bariu, potasiu, crom, plumb a căror prezență poate fi evidențiată prin metode chimice, ori prin microanalize spectrale și spectrofotometrie de absorbție atomică.

Rezultatele obținute prin examinările chimice trebuie interpretate cu prudență, deoarece apariția izolată a oricăruia din elementele amintite se poate datora altor cauze, și din acest motiv nu se poate afirma cu certitudine că a avut loc o tragere cu o arme de foc. De exemplu, scheletele osoase descoperite în pământ pot conține pe suprafața lor nitrați sau nitriți aflați în îngrășămintele chimice folosite la fertilizarea solului. De aceea este obligatoriu ca pe 1ângă examinările chimice să se cerceteze și caracteristicile fizice ale urmelor descoperite, pentru a stabili dacă acestea au forme, culoare, aspect și plasament specifice particulelor de pulbere arsă.

Microanaliza spectrală și spectrofotometria de absorbție atomică se folosesc la identificarea componentelor de stibiu, cupru și plumb existente în particulele de pulbere netrasă. Pe lângă aceasta, în cazul spectrofotometriei de absorbție atomică se poate stabili și tipul de muniție folosită la tragere, prin compararea greutății elementelor de stibiu, cupru și plumb descoperite în urmele ridicate din locul faptei, cu greutatea elementelor de același fel aflate în probele de comparație obținute prin trageri experimentale efectuate cu diferite tipuri de muniție.

În anumite genuri de infracțiuni, pe lângă încărcătura explozivă folosită la confecționarea cartușelor, se cercetează și explozivii brizanți. Aceștia sunt substanțe cu efect distructiv foarte mare, care produc sfărâmarea obiectelor înconjurătoare. Prin analiza materiilor prime folosite la fabricarea lor, se determină dacă aceștia fac parte din categoria explozivilor omogeni sau eterogeni .

Explozivii de inițiere, denumiți și explozivi primari, fac parte din categoria substanțelor care se autoaprind sub acțiunea unui șoc mecanic sau termic sunt folosiți pentru a aprinde încărcătura de azvârlire (pulberile negre sau fără fum). Prin cercetarea de laborator se determină substanțele folosite la amorsarea capselor, putându-se stabili dacă acestea conțin fulminat de mercur sau de argint, amestecuri de fulminat de mercur, clorat de potasiu și trisulfură de stibiu.

Prin cercetarea tuburilor și gloanțelor, în afara aspectelor care au fost analizate în secțiunea referitoare la urmele principale ale împușcăturii, se mai rezolvă următoarele categorii de probleme:

tipul și modelul cartușelor folosite la tragere și lotul de fabricație din care provin;

dacă tuburile și gloanțele sunt confecționate artizanal;

dacă gloanțele și tuburile trase fac parte din categoria de muniție specifică tipului de armă examinată, sau dacă sunt atipice;

dacă gloanțele și tuburile puse la dispoziția expertului au fost trase cu aceeași armă, sau cu arme diferite;

dacă tubul și glonțul descoperite la fața locului au fost trase cu arma pusă la dispoziție;

care din gloanțele sau tuburile prezentate a fost tras primul

dacă tubul ars poate proveni de la o tragere cu o armă care a avut în componența ei alt închizător decât cel pus la dispoziție;

dacă bucata de metal prezentată este un glonț deformat sau o parte din el; dacă metalul prezentat este un glonț, se va preciza felul și modelul glonțului;

dacă glonțul și tubul au format corp comun

modul de fabricare a alicelor artizanale și tipul de instrument folosit în acest scop;

caracteristicile burelor extrase dintr-o plagă, ori descoperite în locul săvârșirii infracțiunii .

Etapele expertizei balistice judiciare.

Obiectul expertizei balistice judiciare diferă în raport cu materialele puse la dispoziția specialistului și întrebările adresate de organul judiciar. Indiferent de problemele care urmează să fie clarificate, expertiza parcurge următoarele etape:

verificarea integrității ambalajelor și a sigiliilor aplicate pe acestea. Cu acest prilej se cercetează starea ambalajelor și sigiliilor, etichetele și mențiunile înscrise pe ale, notându-se totodată eventualele deteriorări. Constatările făcute se menționează în conținutul raportului de expertiză (este posibil ca deteriorările ambalajului să afecteze și starea materialelor trimise pentru expertiza);

confruntarea conținutului ambalajelor cu mențiunile din cuprinsul actului prin care a fost dispuși expertiza. Se verifică corespondența dintre numărul pieselor menționate în rezoluția motivată, ordonanța sau încheierea de ședință, și cele existente în ambalaj. De asemenea se cercetează modul în care au fost împachetate și conservate piesele, descriindu-se starea în care se află după despachetare. Eventualele neconcordanțe referitoare la numărul și calibrul cartușelor, gloanțelor, tuburilor, ori la modul în care a fost împachetată și asigurată pulberea explozivă vor fi precizate în cadrul raportului de expertiză;

studierea întrebărilor adresate expertului. Expertul este obligat să verifice dacă întrebările sunt formulate corect și la obiect, pentru a constata dacă în raport cu cantitatea și calitatea materialelor care i-au fost trimise spre examinare, poate sau nu să ofere răspunsuri utile pentru aflarea adevărului. Dacă intrebările fac referire la starea de fapt și la împrejurările care nu pot fi soluționate prin cercetarea materialelor primite, expertul este obligat să menționeze acest aspect în concluziile raportului. În același timp însă el trebuie să clarifice și alte probleme care prezintă importanță pentru cauze, chiar dacă acestea nu se regăsesc în întrebările formulate de organul judiciar. Atunci când materialele sunt insuficiente politic se răspunde la întrebări. Expertul are dreptul să ceară lămuriri suplimentare sau să solicite să i se pună la dispoziție procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică, înregistrările video, precum și orice date referitoare la împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea.

cercetarea atentă a materialelor, pentru a stabili natura și ordinea examinărilor (optice, fizice, chimice) care urmează, a fi efectuate și metodele care se vor folosi. În această etapă se verifică dacă sunt necesare trageri experimentale, stabilindu-se condițiile de desfășurare și măsurile care se impun pentru prevenirea accidentelor;

efectuarea tragerilor experimentale. Tragerile experimentale se efectuează atunci când se solicită să se stabilească dacă arma de foc și muniția sunt în stare de funcționare, dacă arma se poate descărca singură ori în mod accidental, când se solicită să se identifice arma după gloanțele și tuburile arse ori să se stabilească distanța de la care s-a tras, precum și atunci când se impune studierea efectului distructiv al proiectilului în diferite obiecte. În timpul tragerilor se notează următoarele date care urmează să fie consemnate în raportul de expertiză: scopul în care s-au efectuat tragerile (de exemplu recuperarea gloanțelor și tuburilor); tipul și calibrul muniției utilizate; numărul tragerilor și distanțele de la care s-au efectuat; obiectele asupra cărora s-a tras; rezultatele tragerilor și tehnicile folosite pentru fixarea lor; incidentele care s-au produs;

examinarea separată a urmelor în litigiu și modelelor de comparație, pentru a stabili caracteristicile generale și individuale și valoarea lor identificatoare;

examinarea comparativă. În funcție de întrebările formulate, comparările se fac fie între urmele ridicate din locul faptei (când se cere să se stabilească dacă gloanțele și tuburile au fost trase cu aceleași arme), fie între acestea și modelele de comparație obținute prin trageri experimentale (când trebuie să stabilească distanța de tragere, sau dacă glonțul sau tubul a fost tras cu arme duse la dispoziție). Comparația vizează stabilirea coincidenței sau necoincidenței între caracteristicile generale și individuate ale materialelor trimise spre examinare, pe baza cărora expertul poate formula o concluzie de identitate sau neidentitate.

Fig.nr.21 Microscopul comparator și o imagine a continuității traseelor microurmelor

Metodele de cercetare comparative diferă în funcție de natura urmelor examinate (gloanțe, tuburi, urme secundare). În mod curent se folosesc: examinarea după imaginea primară sau după imaginea secundare, metoda mulajelor, striagrafia și profilografia, microscopia electronică, spectrofotometria de absorbție atomică, metodele chimice. Pentru efectuarea demonstrațiilor se utilizează o gamă largă de procedee cele mai des întrebuințate fiind confruntarea, juxtapunerea, suprapunerea imaginilor, spectogrmele, schița.

Studiul comparativ al striațiilor microurmelor este de multe ori insufient înrucât rata succesului în identificare nu depășește 80%. Ca metodă suplimentară cercetătorii canadieni au descoperit un sistem prin care microurmele pot fi reproduse și studiate în relief 3D. Acest sistem este bazat pe microscopia confocală și poate reproduce în 3D atât urmele cuiului percutor lăsate pe capse (fig. nr. 22 și 23) cât și cele de pe suprafața proiectilului (fig. nr. 24 și 25)

Fig. nr.22 Urme ale cuiului percutor lăste pe capse a două cartușe calibrul 7,62 trase de două arme diferite dar de același tip (AK-47) în proiecție inversă

Fig. nr.23 Urme ale cuiului percutor lăste pe capse a două cartușe calibrul 7,62 trase de două arme diferite AK-47 și SKS în proiecție inversă

Fig. nr. 24 Imaginile juxtapuse a două proiectile reprezentate în 2D obținute cu un microscop comparator modern

Fig.nr. 25 Graficul adâncirii striațiilor care pune în evidență folosirea aceleiași arme pentru tragerea proiectilului în litigiu și a celui de comparație chiar dacă în imaginea 2D suprapunerea nu este evidentă

În cazul în care expertiza are ca obiect stabilirea tipului și modelului armei de foc sau muniției, se compară caracteristicile tehnico-tactice obținute prin cercetarea intrinsecă a acestora, cu datele existente în colecțiile și cartotecile balistice.

Tuburile cartușelor pot conține și alte detalii, mai ales cele care au rămas în încărcător. De exemplu pot păstra impresiuni papilare ale persoanei care le-a introdus în încărcătorul sau magazia armei. Pentru punerea în evidență a impresiunilor papilare se poate apela la orice tehnică disponibilă însă cea mai indicată este relevarea prin fumigație cu vapori de cianocrilat.

Fig.nr.15. Cartușe expuse fumigației cu cianoacrilat

h) formularea concluziilor. Ca și în cazul altor genuri de expertiză criminalistice, concluziile pot fi cert pozitive sau negative, de probabilitate sau de imposibilitate a rezolvării problemei.

Examinarea armelor de foc atipice.

Sunt considerate arme de foc atipice, dispozitivele cu percuție confecționate artizanal sau meșteșugăresc, dacă întrunesc caracteristicile unei arme de foc în înțelesul legii, precum și armele de foc de fabricație industrială cărora li s-au modificat caracteristicile tehnico-tactice inițiale.

În cazul armelor artizanale și meșteșugărești, examinarea trebuie să stabilească materialele din care sunt confecționate, mijloacele folosite și schema constructivă, modul de funționare, felul muniției utilizate (de regulă muniția industrială), efectul reculului asupra mecanismelor de percuție și dacă rezistă la presiunea gazelor rezultate din arderea încărcăturii explozive. De asemenea trebuie determinată viteza și energia glonțului, și efectul distructiv al acestuia în materiale cu rezistența cunoscută.

Armele de foc industriale sunt modificate de regulă prin retezarea țevii în scopul purtării lor, și mai rar prin adaptarea camerei de ardere a cartușului pentru a permite executarea focului în regim automat (serii lungi sau scurte). Cercetarea de laborator trebuie să stabilească modelul inițial al armei, modificările care i-au fost aduse, distanța până la care proiectilul își păstrează efectul omorâtor, și alte caracteristici tehnico-tactice dobandite după transformare.

În cazul armelor cu țeavă ghintuită, prin retezarea țevii, glonțul pierde o mare parte din viteza și energia inițială, deoarece particulele de pulbere explozivă nu au timp să ardă complet în interiorul canalului țevii, iar presiunea gazelor rezultate scade în mod simțitor. Prin urmare scade și forța de penetrație a proiectilului, în timp ce cantitatea de pulbere nearsă expulzată în exterior crește proporțional cu gradul de retezare a țevii.

La armele de vânăoare cu țeava lisă, principalul efect al retezării țevii constă în obținerea unui snop de alice cu o împrăștiere necontrolată și foarte periculoasă. Pierderea de energie este neglijabilă, cu excepția situațiilor în care țeava a fost scurtată cu 2/3 din lungimea sa.

Examinarea pistoalelor de împlantat bolturi. Potrivit destinației lor inițiale, pistoalele de implantat bolțuri servesc la fixarea diblurilor în materiale de construcție cu rezistență foarte mare (de regulă în pereți de beton). Ele sunt arme cu repetiție care funcționează cu ajutorul energiei degajate de arderea încărcăturii explozive aflate în interiorul unui tub cartuș. După fiecare tragere este necesară reincărcarea cu un nou cartuș și bolț. Energia necesară pentru fixarea bolțului poare fi transmisă direct , sau prin intermediul unui piston. Pistoalele la care energia gazelor acționează direct, dacă li se demontează apărătoarea de protecție, pot fi folosite la aruncarea bolțului la anumite distanțe, ceea ce le face propice pentru comiterea unor infracțiuni contra vieții și integrității corporale a persoanei.

Identificarea de gen și individuală a pistoalelor de implantat bolțuri este posibilă prin examinarea tubului cartuș, pe care rămân urmele percutorului (bolțul nu reține urmele specifice microreliefului canalului țevii și de aceea este impropriu cercetărilor destinate identificării individuale). În ceea ce privește tubul cartuș, el prezintă o serie de caracteristici care-l deosebesc de tubul tras cu o armă de foc de calibru 6,35mm: tubul este lipsit de urme de sertizare, marginile lui fiind teșite spre interior; forma percutorului și dimensiunile locașului acestuia sunt diferite (de obicei la armele de foc de calibru 6,35 mm percutorul este circular, iar la pistoalele de implantat bolțuri, liniar).

In afara examinărilor balistice, armele de foc sunt supuse și altor genuri de cercetări. Așa sunt de exemplu cercetările efectuate pentru reconstituirea seriei, numărului și inscripțiilor ștanțate pe unele elemente componente ale armei, atunci când acestea nu pot fi citite datorită coroziunii accentuate, ori datorită ștergerii lor prin pilire, polizare.

Reconstituirea se bazează pe modificările produse în structura cristalină a metalului în momentul ștanțării. Operațiunea de ștanțare modifică această structură – în sensul creșterii densității materialului – până la o adâncime de aproximativ două ori și jumătate mai mare decât profunzimea seriei sau numărului armei. 0 astfel de împrejurare permite restabilirea integrală sau parțială a seriilor inițiale, prin aplicarea unor procedee fizice, chimice sau electrochimice.

De exemplu, procedeul chimic constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

șlefuirea, lustruirea și degresarea suprafeței cercetate cu șmirghel și o soluție de alcool etilic 96%, sau cu eter;

împrejmuirea suprafeței cu un parapet de parafină, în care se aplică o soluție formată din 25ml acid azotic , 25 ml acid acetic glacial și 50 ml alcool etilic 96%;

extragerea primului reactiv după aproximativ 60 de minute cu ajutorul unei pipete, înlocuirea lui cu altul proaspăt și fotografierea imediată a seriei relevate (aceasta apare sub forma unor trasee de culoare deschisă, comparativ cu fondul pe care se af1ă).

Procedeul electrochimic folosește un aparat numit electronoserpil, care funcționează la o tensiune de alimentare de 120, 220 sau 6 v. Ca electrolit se utilizează o soluție de 40 ml acid clorhidric, 30 ml apă distilată, 25 ml alcool etilic și 5g clorură de cupru. Aparatul are un palpator prevăzut cu tampon de vată care se îmbibă în soluția amintită. După șlefuirea și lustruirea suprafeței, electrolitul se aplică în mod repetat cu ajutorul palpatorului, alternând tratamentul chimic cu spălări energice în apa curentă. Seria se relevă într-un timp mult mai scurt decât în cazul metodei chimice, și are o stabilitate foarte mare (ea dispare doar atunci când metalul corodează odată cu scurgerea timpului).

3.2. Expertiza urmelor formate de armele de foc

Expertiza urmelor principale ale tragerii

Expertiza criminalistică a urmelor principale ale unei trageri constă în examinarea orificiilor de intrare și de ieșire, a canalelor formate atât pe corpul uman, cât și pe obiectele cu care glonțul a venit în contact. Totodată, sunt supuse examinării și urmele de ricoșare.

În privința expertizei orificiilor, începând cu cele de intrare, o primă problemă de rezolvat este aceea a stabilirii faptului dacă acestea sunt sau nu consecința unei arme de foc, ori a unei arme de altă natură. Răspunsul este posibil pe baza studierii caracteristicilor generale reflectate de urma de intrare a glonțlui, caracteristici ce diferă în funcție de natura obiectului împușcat (țesut uman, geam, lemn, metal).

Alături de aceste caracteristici privitoare, în primul rând, la forma orificiului – uneori, ușor de confundat cu urme ale altor obiecte înțepătoare – sunt avute în vedere caracteristicile individuale, specifice factorilor secundari ai împușcăturii, cum ar fi urmele de funingine, arsurile, tatuajul, rupturile provocate de gaze, precum și inelele de frecare și metalizare formate, indiferent de distanța, de la care s-a tras.

În situația existenței mai multor orificii de intrare și de ieșire, se mai cer a fi clarificate și alte aspecte. De pildă, dacă ele au fost formate de același tip de gloanțe, dacă acestea au fost trase de una sau mai multe arme, dintr-o singură direcție sau din direcții diferite și dacă distanța de tragere a rămas neschimbată. Toate aceste aspecte se clarifică în principal, pe baza examenului comparativ dintre urmele în litigiu și urmele împușcăturilor efectuate experimental, cu arme și pe suporturi asemănatoare celor descoperite la fața locului.

Expertiza urmelor secundare ale tragerii

Cercetarea criminalistică a acestor categorie de urme este destinată descoperirii și examinării urmelor aparținând factorilor secundari sus-menționati ai tragerii cu o armă de foc, formați în jurul său în interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca și a urmelor specifice de tragere formate pe mâna persoanei care s-a folosit de armă.

Examinarea preliminară, respectiv prima etapă a expertizei este destinată examinării obiectului presupus purtător de urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic, deși rezultatele sale nu sunt întotdeauna concludente. De aceea, este necesar să se recurgă la metode specializate mai frecvent fiind utilizate:

Examinarea chimică, prin care sunt puse în evidență urme suplimentare de împușcare existente în jurul orificiului de intrare, în țeava armei și pe mâna trăgătorului. De exemplu, se caută identificarea nitraților și nitriților cu ajutorul reactivilor speciali, cum ar fi cei pe baza de brucină, impregnați pe o hârtie fotografică. Hârtia se introduce sub materialul presupus purtător de urmă după care se calcă cu un fier cald, prezența nitriților conducând la apariția unor puncte roșii.

Pentru identificarea nitriților pe mâna trăgătorului se mai apelează uneori la un "test cu parafină", care este mai curând spectaculos decât concludent, ca, de altfel, întreaga examinare chimică care nu este strict specifică dând rezultate pozitive și în alte cazuri, din care motiv el trebuie interpretat de organele judiciare cu rezerva cuvenită.

Testul cu parafină constă în prelevarea reziduurilor de tragere depuse pe mâna persoanei sau pe alt suport, prin turnarea de parafină topită la care vor adera particulele. După aceea, se recurge la un reactiv pe bază de difenilamină, în acid sulfuric diluat. Rezultatele sale pot fi pozitive și în alte împrejurări. De aceea, a fost apreciat ca lipsit de valoare științifică, recomandându-se să nu se mai recurgă la el.

Examinările spectrale, îndeosebi microanaliza spectrală și spectrofototmetria de absorbție atomică servesc la punerea în evidență a particulelor de cupru, plumb existente în urmele suplimentare. Prin aceste metode este posibilă punerea în evidență a elementelor inelului de metalizare și, de aici, determinarea naturii proiectilului.

Alte tehnici de descoperite sau de delimitate a suprafeței în care se află factori suplimentari ai tragerii, se bazează pe examinarea în radiații infraroșii rezultatele fiind observate cu ajutorul transformatorului electronooptic sau fixate prin fotografiere.

Hârtia fotografică se introduce sub obiectul presupus purtător de urme de funingine (de exemplu, o haină), după care va fi expusă la radiații infraroșii. Acestea vor străbate obiectul, cu excepția locului în care sunt particulele de funingine, impresionând hârtia în funcție de gradul de penetrare.

Dintre examinările cu caracter orientativ care pot servi, în coroborare cu
alte date, la stabilirea faptului că o persoană a ținut în mână o armă sau un alt obiect metalic, menționez detectarea urmelor de metal cu ajutorul unei soluții de testare. Reacția dintre soluție și particulele metalice va determina apariția unei fluorescențe specifice sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. Tehnica este denumită Trace Metal Detection Tehnique.

Metode de certitudine. În prezent, aplicarea, unor tehnici moderne de vârf, în examinările criminalistice, a făcut posibilă, printre altele, și stabilirea cu certitudine a existenței urmelor specifice tragerii, mai ales ale, celor de pulbere, inclusiv pe mâna trăgătorului. Dintre tehnicile de vârf intrate în uzul laboratoarelor de criminalistică, menționez următoarele:

Microscopia electronică cu baleiaj (MEB), conjugată cu microscopia spectrală în radiații roentgen, efectuată cu microscopia electronică de radiații cu dispersie de energie (EDX). Acest gen de examinare permite o analiză punctuală a particulelor de pulbere descoperite pe mâna trăgătorului, prin microscopie urmată de analiza spectro-chimică propriu-zisă.

Microspectrofotometria în radiații infraroșii, efectuată cu aparate de tip "Nanospec", permite analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu certitudine natura lor, fără ca metoda să aibă un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu detector în radiații infraroșii, un înregistrator spectral și un ordinator pentru interpretarea, datelor.

3.3. Identificarea armelor de foc după urmele formate pe glonț și pe tubul cartușului

Identificarea armei cu care s-a săvârșit o infracțiune reprezintă scopul final al oricărei expertize balistice judiciare. În esență, procesul de identificare constă în examinarea comparativă a gloanțelor, a tuburilor descoperite, în corpul victimei sau la fața locului, cu gloanțele trase experimental cu arma găsită în câmpul infracțional ori ridicată de la persoana suspectă.

Examinarea destinată identificării, parcurge cele două faze principale cunoscute. În prima fază se determină grupul sau categoria căreia aparține arma, în baza cercetărilor generale reflectate de urmele formate pe proiectil și pe tub, referitoare la modelul, tipul, calibrul armei. În a doua fază, are loc identificarea propriu-zisă prin examenul comparativ al caracteristicilor individuale, specifice fiecărei țevi ghintuite și fiecărui ansamblu al mecanismelor de tragere.

Identificarea armei după urmele formate pe glonț

Identificarea, după urmele formate pe glonț presupune, în faza inițială o delimitare a cercului armelor suspecte, prin excluderea din sfera cercetării a armelor ale căror caracteristici generale nu corespund caracteristicilor reflectate de glonț; pentru aceasta se iau în calcul numărul golurilor și plinurilor ghinturilor, lățimea acestora, unghiul și sensul de răsucire, calibrul.

Pentru obținerea modelelor de comparație se efectuează trageri experimentale cu armele examinate. Tragerile se efectuează după prealabila verificare a stării tehnice a armei, la nevoie recurgându-se la gammagrafiere. De asemenea, este necesară curățirea țevii de rugină, praf, de alte reziduuri de tragere. Pentru trageri se apelează la muniție cu caracteristici asemănătoare celei descoperite la fața locului. De exemplu, dacă proiectilul are un calibru diferit de cel al armei bănuite, la tragerile experimentale se folosesc cartușe de calibrul și calitatea celui descoperit, ceea ce nu exclude și folosirea de muniție normală.

Tragerile se efectuează în dispozitive speciale, denumite captatoare de proiectile, care pot fi de mai multe tipuri: cutii sau 1ăzi lungi dreptunghiulare, umplute cu vată ori câlți și împărțite pe compartimente (în prezent fiind cele mai utilizate); tuburi de circa 4m cu apă și închise cu membrane de cauciuc, cutii cu compartimente umplute cu materiale plastice, important fiind să se obțină proiectile de comparație de bună calitate.

Captatorul de proiectile în varianta folosită în țara noastră, este format dintr-o cutie lungă de aproximativ 3m, cu o înălțime de circa 40cm, împărțită în mai multe compartimente (sertare), umplute cu vată. Pereții compartimentului sunt din carton, astfel încât prin verificarea fiecărui compartiment să se poată stabili în care din ele s-a oprit proiectilul, întrucât unul dintre cartoane nu mai este perforat.

În legătură cu numărul tragerilor, este important să precizez că el este limitat la aproximativ 3-5 focuri, fiecare proiectil fiind ambalat separat, indicându-se numărul tragerii, data și expertul care a efectuat-o.

Dintre tehnicile de examinare comparative, menționez în primul rând examinarea la microscopul comparator, în prezent cea mai des utilizată, deoarece permite observarea directă a continuității sau discontinuității liniare a striațiilor formate pe glonț de particularitățile microreliefului țevii. Alte procedee constau în compararea mulajelor obținute de pe proiectilul în litigiu și cel tras experimental, mulaj realizat cu materiale plastice transparente sau prin galvanoplastie.

Se mai pot efectua examene comparative pe diagrame realizate la striagrafe care descriu grafic relieful proiectilelor. În fine, este posibilă recurgerea la procedeul rulării proiectilelor pe suporturi plastice (ceară, aliaje termoplastice).

Identificarea amelor după urmele lăsate pe tubul cartușului

Acest gen de identificare se desfășoară în aceleași condiții și faze ca și identificarea după urmele formate pe glonț. Captarea tuburilor de comparație se realizează mai ușor, prin folosirea unor săculețe ori sertărașe prinse în dreptul ferestrei carcasei închizătorului.

Din numeroasa cazuistică, a rezultat că identificarea după urmele formate pe tub prezintă un avantaj important față de identificarea după urmele existente pe proiectil, tubul ramânând intact în marea majoritate a cazurilor de trageri, spre deosebire de proiectil, care se poate deforma în impactul cu obiectele mai dure. Mai mult, tubul permite și identificarea armelor a căror țeavă nu conține suficiente caracteristici individuale, în special țevile lise. Din această ultimă categorie fac, parte și armele de vânătoare, întâlnite pe scară largă și în țara noastră.

Factorii de individualizare a armei, sunt formați pe tub de ciftre mecanismele de încărcare, tragere și extragere a cartușului tras. Astfel, principalele urme incluse în sfera cercetării de identificare sunt cele formate pe rozeta tubului de către percutor, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător, pereții camerei cartușului. Pentru examinarea urmelor de pe tuburi se mai folosesc: discurile lui Metzgar care servesc la măsurarea unghiului format de urma percutorului cu urma ghearei extractoare; dispozitivul de fotografiere "Dolegal" ce permite fotografierea simultană a 12 tuburi.

Mijlocul tehnic de bază în examinare îl reprezintă microscopul comparator, căruia i se poate adăuga compararea de microfotograme executate separat pentru tubul în litigiu și cel tras experimental.

Examinări comparative se pot efectua și pe baza mulajelor obținute, după interiorul camerei de detonare, cornpararea realizându-se între tubul cartușului în litigiu și mulajul experimental. Firește că această examinare poate prezenta interes numai în condițiile în care pereții camerei de detonare au detalii caracteristice de identificare.

Sisteme informatice de identificare a armelor de foc

Tehnicile de calcul sunt aplicate astăzi și identificării balistice, prioritate în materie având-o serviciile nord-americane. Astfel:

Identificarea după armele formate pe gloanțe (proiectil), se realizează prin sistemul IBIS, pus la punct de Biroul de Alcool, Tutun și Arme de foc al SUA și firma canadiană Forensic Technologic.

Identificarea după armele formate pe tubul cartușului este efectuată prin sistemul DRUG-FIRE, pus la punct de FBI împreună cu firma americana Mnemonics System.

Dincolo de aceste sisteme, exisă la toate departamentele de criminalistică moderne, fișiere sau baze de date cu quasi totalitatea tipurilor de cartușe,cu caracteristicile acestora și a armelor de foc care permit identificari generice rapide (de exemplu, în Germania, Olanda, Anglia, Franța).

3.4. Alte probleme rezolvate de expertiza balistica criminalistica a armelor de foc

Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme

Refacerea inscripțiilor sau seriilor inlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului de proveniență a armei, a modelului, anului de fabricație. Examinarea devine absolut obligatorie în situațiile în care infractorul a înlăturat prin pilire seria și numărul armei. Metode curente de refacere sunt următoarele:

a) Metoda chimică – bazată pe reacție diferită a părților metalice cu densitate mai mare, sub acțiunea unui reactiv. De exemplu, pe suprafața armei de unde se presupune că s-a înlăturat seria, se toarnă o soluție pe bază de acid azotic sau acid clorhidric. Efervescența mai pronunțată în zonele ștanțate trebuie fotografiată imediat, întrucât dispare rapid, operația nemaipuând fi repetată.

b) Metoda feromagnetică, constând în aderarea selectivă a particuleleor la suprafata armei, magnetizată în prealabil. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele ștanțate.

c) Metoda electochimică, considerată mai rapidă, sigură și cu posibilitătți de repetare. Dintre variantele acestei metode cea mai fiabilă este considerată varianta bazată pe aparatul denumit Electronoserpil.

Precizăm că aceste metode pot fi folosite în cazul refacerii seriilor sau inscripțiilor înlăturate de pe oricare obiect metalic. De pildă refacerea seriilor motoarelor sau caroseriilor mașinilor furate, precum și a altor mașini, utilaje înseriate, a căror proveniență este necunoscută sau dubioasă.

Examinări acustice

Investigațiile denurnite "acustice" presupun examinarea urmelor sonore ale împușcăturii, armării și percuției, controversată în practică, dar socotită de unii specialiști ca servind atât la stabilirea tipului și modelului armei, cât și la identificarea propriu-zisă, pe baza examenului comparativ al sonogramei în litigiu cu sonogramele obținute prin tragerile experimentale. Desigur că identificarea ar fi posibilă, teoretic, numai prin existența unei imprimări a "armelor sonore" ale împușcăturii, în momentul săvârșirii infracțiunii, imprimare ce trebuie să îndeplinească, obligatoriu, anumite condiții de ordin calitativ.

Controversa privitoare la ceea ce s-a denumit expertiză fonobalistică nu este lipsită de temei, după părerea noastră, zgomotele produse de o anumită armă fiind realmente greu de diferențiat fonic de zgomotele unei alte, arme similare care folosește aceeași muniție.

Ceea ce s-a încercat în practică, fără a friza spectacularul, deși cazul era cu totul deosebit, a fost stabilirea numărului de trageri în cazul asasinării președintelui Kennedy.

Cele două expertize efectuate în anii 1970 și 1981 au ajuns la concluzia, cu caracter de probabilitate, că, în cazul menționat, au existat doi trăgători. Problema identificării ca atare a armelor nu a fost însă evocată.

Alte genuri de examinări balistice

Examinarea armelor de foc atipice și a armelor de fabricație artizanală este destinată stabilirii caracteristicilor de fabricație, a particularităților balistice generale, precum și a eventualelor elemente particulate pe baza carora se poste face identificarea.

Dintre expertizele de acest gen, cele mai frecvente privesc armele de fabricație artizanală, ori improvizații de arme, unele confecționate din țevi de calorifer.

Examinarea urmelor lăsate de pistoalele de implantat bolțuri care, deși nu sunt incluse în categoria armelor de foc, sunt apte să producă leziuni mortale, în practică întâlnindu-se asemenea cazuri datorate neglijenței sau neatenției.

Privitor la pistoalele de implantat bolțuri, trebuie să atrag atenția asupra necesității efectuării de expertize balistice cu caracter tehnic general, întrucât, în practică, au fost semnalate cazuri de încercări de modificare a funcționării lor.

Prin aceste modificări, autorii urmăreau transformarea pistolului de implantat bolțuri într-o armă obișnuită, pretabilă, de pildă, la săvârșirea de tâlhării.

Examinarea armelor de alarmă și de apărare, tot mai frecventă astăzi, pe lângă aspectele tehnice propriu-zise, specifice oricărei cercetări tehnice criminalistice, urmărește stabilirea tipului de țeavă, de regulă obturații, destinații numai gazelor.

0 atenție specială este acordată muniției, identificării tipului de gaze, a modului și a locului de fabricație.

Capitolul 4 Studiu de caz – soluționarea unor cazuri prin împușcare

4.1 Soluționarea unui caz prin împușcare

Multitutinea de incidende soldate cu leziuni sau care au drept consecință chiar decesul unei persoane ne invadează prin intermediul mijloacelor media, încât considerăm a fi necesară o explicare detaliată a circumstanțelor de producere a leziunilor, în spețe, prin intermediul armelor de foc, pentru a se delimita elementele medico-legale specifice ale sinuciderii față de cele ale omorului sau accidentului, în scopul evitării situațiilor în care se pune mult prea ușor eticheta de sinucidere sau accident unui incident mortal.

Astfel expertizele medico-legale își aduc o contribuție substanțială la activitatea de încadrare juridică a unei fapte penale, analiza amănunțită a leziunilor de la nivelul organismului uman furnizând pilonul fundamental al calificărilor juridice, pilon denumit “probă“.

Analiza plăgilor prin arme de foc furnizează informații precum: calibrul armei, distanța de la care s-a tras, direcția tragerii, numărul de împușcături, unghiul de tragere, succesiunea în timp a împușcăturilor, precum și cauza medicală a morții.

În cazul infracțiunilor care au drept rezultat decesul persoanei aflate în viață, pentru a se putea preciza dacă victima a fost omorâtă, s-a sinucis sau moartea a intervenit în urma unui accident sunt emise criteriile care privesc forma medico-legală de moarte.

S-a observat însă că cea mai mare parte dintre cei care se sinucid, aparține unor familii în care se găsesc urme de alienație mintală sau suicidul este consecința apariției unor agenți traumatici psihici, cum ar fi: emoțiile puternice sau stresul dar, în majoritatea cazurilor, au în trecutul lor și alte încercări nereușite de suicid.

După ordinea în care se comit sinuciderile, prin arme de foc, menționăm: descărcând în gură, tâmple, inimă, sub bărbie și sub ureche, în unele cazuri orificiul de intrare este mai greu de găsit ca, de exemplu, atunci când este mascat de pliurile naturale ale pielii, ca în cazul împușcării sub sân la femei sau când tragerea s-a făcut în orificiile naturale ale corpului.

Când arma de foc, care a servit la o sinucidere, a fost prea încărcată, ea poate exploda și atunci, în afară de rana mortală, se mai văd și diferite mutilări, cum ar fi: degetele rupte.

Se mai întâmplă ca pulberea ce conține proiectilul să aprindă cravata sau gulerul victimei, când arma a fost descărcată în gură, sau să ardă cămașa, când a fost descărcată în piept. Astfel se impune o examinare minuțioasă a hainelor decedatului.

Bănuim că este o sinucidere, atunci când mâna victimei ține arma strânsă cu putere. Dar și când arma este slab ținută, tot nu trebuie să credem că i-a fost pusă în mână de către asasin, căci mâna sinucigașului poate uneori să se slăbească atât încât abia să țină arma după ce a tras sau, alteori, să fie chiar aruncată cu putere la o distantă mare.

Un prim criteriu este acela al localizării leziunii, sinucigașul alegându-și regiunea care duce rapid la moarte: regiunea pericardică, regiunea temporală dreapta pentru dreptaci sau stângă pentru stângaci. Leziunea va fi regăsită într-o zonă accesibilă mâinii.

Un al doilea criteriu îl reprezintă distanța: astfel arma este foarte apropiată de corp (3-5 cm) sau chiar lipită de corp, fiind prezente urmele lăsate de unul sau mai mulți factori secundari, se depune pulberea nearsă sau parțial arsă, se regăsesc încrustări ale pulberei în piele (tatuaj), depunerea de fum, și chiar pârlirea perilor și a fibrelor textile, formarea orificiilor de intrare stelate, neregulate, datorate acțiunii gazelor. Mai pot exista contuzii puternice ale pielii din jurul orificiului de intrare propriu-zis.

Criterii obținute din examinarea armei:

Se va analiza prezența ei lângă corpul victimei sau în apropiere, fiind un criteriu mai puțin sigur, intervenind aici o serie de împrejurări care se întâlnesc și în omucideresubiectul activ al unei infracțiuni, care are drept rezultat decesul persoanei aflată în viață, poate să încerce simularea unei sinucideri, punând în mâna subiectului pasiv arma-mijloc de producere a infracțiunii.

În regula generală, arma nu se găsește în mâna victimei deoarece, în urma flaccidității musculaturii, ea cade din mână. Excepțional de rar o regăsim în rigiditatea cataleptică a mâinii.

Îmbrăcămintea este adesea înlăturată din regiunea împușcată, astfel că este necesar a fi examinată și îmbrăcămintea celui presupus a se fi sinucis. De asemenea se pot găsi împușcături multiple, dacă însă prima a fost rapid mortală celalalte, în mod cert, nu se mai datorează sinuciderii.

Criterii importante de pe mână:

Pe mâna cadavrului se pot găsi anumite urme care ne trimit cu gândul la ideea de sinucidere, se poate examina din acest punct de vedere și presupusul agresor, la care se vor caută aceleași indicii ca și în cazul subiectului decedat.

Din rănile capului țâșnesc, din orificiu, picături de sânge pe mâna celui care trage, fiind necesară examinarea sângelui, pentru a se determina regiunea corpului din care provine și, în special, dacă este al victimei. Uneori sar și aschile fine de os care pot răni mâna sau rămân lipite de mână.

La revolverele cu butoi se depune pe deget depozit de fum, mai ales pe degetul indicator sau pe palmă. La pistoalele automate cu repetiție nu se depune fum. Dacă însă sinucigașul prinde arma cu ambele mâini și acoperă regiunea de aruncare a tuburilor, se depune fum pe mâna stângă. Se vor încerca și probele chimice, pentru dovedirea fumului, la care se vor adăuga probe, pentru a se constata dacă pulberea sau fumul sunt de la arma cu care se presupune că s-a sinucis.

Tot pe mână, în cazurile de autoîmpușcare, se vor regăsi, în spațiul dintre police și index, ciupituri datorate reculului camerei armei, important de subliniat este faptul că aceste ciupituri pot lipsi dacă s-a tras cu o armă modernă cu recul minim.

Sunt cazuri în care sinucigașul vrea să simuleze sau să disimuleze împușcarea, regăsindu-se astfel împușcături atipice în ceafă, spate, membre, anus, de aceea se impun examinări minuțioase pentru a se putea stabili dacă leziunile și le-a provocat decedatul.

În disimularea autoîmpușcării, cu condiția ca moartea să nu se fi produs imediat, se poate înscena un atac, pentru a pune în sarcina altei persoane săvârșirea unei fapte infame.

Astfel, pentru determinarea circumstanței de producere a decesului, trebuie analizate îndeaproape aspectele menționate. În cazul în care se bănuiește a nu fi vorba despre o sinucidere, criteriile precizate vor folosi la determinarea subiectului activ al infracțiunii. Spre exemplu, ciupituri ale epidermului se vor regăsi în spațiul dintre police și index de la mâna presupusului suspect, de asemenea, se vor putea găsi urme de sânge ale victimei, eschile de os ale victimei lipite de mâna agresorului. Din analiza orificiului poate rezulta că s-a tras de la o distantă mai mare decât cea care ar fi putut fi acoperită de decedat. Poate, totodată, rezulta că direcția de tragere ar fi fost imposibil a fi impusă de către decedat și, nu în ultimul rând, în funcție de succesiunea împușcăturilor, în cazul în care moartea ar fi intervenit după prima împușcătură, conform reacțiilor vitale, următoarele împușcături ar fi fost imposibil de realizat de către cel decedat.

Se mai pot găsi amprente pe armă, în cazul în care nu se găsesc amprente-situație în care arma ar fi fost ștearsă și lăsată în apropierea victimei, sau dacă, după ce a fost ștearsă, a fost pusă în mâna victimei, pentru a se simula o autoîmpușcare, se va analiza modul de dispunere a amprentelor victimei. Dacă într-adevăr este vorba de o sinucidere, se vor găsi amprentele decedatului pe toată arma și foarte bine conturate datorită puterii cu care a fost ținută arma, și nu doar firav relevate, ca în cazul unei simple atingeri a armei.

Accidentele prin diferite arme de foc sunt variate.

Realizându-se o expertiză minuțioasă, se vor putea găsi criterii pro sau contra accidentului, în coroborare cu datele anchetei. Astfel un exemplu de accident ar fi deținerea în

buzunar a unei arme de foc și descărcarea ei, independent de voința celui în al cărui buzunar se afla. Arma mai poate cădea de la o anumită înălțime și se poate descărca în direcția persoanei aflată în apropiere. Accident se mai consideră situația în care, datorită unei erori de utilizare, arma se descarcă și provoacă leziuni persoanei care o deține sau unei alte persoane din apropiere. De asemenea, se mai poate impune o anumită direcție de tragere iar, datorită calității scăzute a armei sau defectuozității ei, să se modifice direcția de tragere, rănind o persoana din apropiere. Este imperios a fi subliniat faptul că nu trebuie pierdute din vedere elementele de balistică, deoarece și ele pot oferi informații concludente.

Important este ca, în momentul descoperirii unui incident, să se inițieze examinarea riguroasă a locului producerii, armei-mijloc de producere (dacă se află la locul faptei), a trupului persoanei neînsuflețite, a vestimentației acesteia, precum și a împrejurărilor producerii faptei, pentru corectitudinea realizărilor calificărilor juridice.

Infracțiunile și evenimentele produse cu o armă de foc aduc în fața celor de competența cărora se află instrumentarea lor o serie de aspecte de a căror corectă soluționare depinde atât încadrarea juridică corespunzătoare a faptei, cât și a gradului de vinovăție a făptuitorului, ori extinderea ulterioară a cercetărilor. Astfel de probleme apar cu deosebire în cazul disimulării omorului în scopul de a anula executarea unor obligații sociale, dar și în cazul invocării legitimei apărări. Prin urmare, lămurirea împrejurărilor și stărilor de fapt în care s-au produs evenimentele dobândește o importanță covârșitoare pentru bunul mers al anchetei.

Sarcini deosebite în această direcție revin cercetării la fața locului, expertizei medico – legale efectuate asupra victimei și expertizei criminalistice de laborator a fac-torilor suplimentari și a urmelor principale ale împușcăturii prezente pe corpul sau îmbrăcămintea victimei. Totodată, examenul tehnic efectuat asupra armei de foc descoperită la fața locului va furniza în cazuri particulare – datele necesare extinderii ulterioare a cercetărilor și asupra altor fapte care au legătură directă cu infracțiunea comisă.

Considerăm necesară abordarea unei asemenea tematici, date fiind posibilitățile largi de care dispun infractorii în “falsificarea” stărilor de fapt și împrejurările reale în care s-a produs fapta prin crearea artificială a unor noi stări de fapt și împrejurări care, la prima vedere, ascund – uneori foarte bine – fapta comisă. “Falsificarea” este facilitată de o serie de aspecte, cum sunt:

– omorul poate fi comis ca și în cazul sinuciderii, de la o distanță nulă sau foarte mică;

– măsurile de precauție pe care le ia făptuitorul îl determină să așeze arma de foc în mâna victimei sau în imediata apropiere a acesteia, împrejurări caracteristice sinuciderii;

– tuburile rezultate în urma tragerii pot fi descoperite în locuri, prin interpretarea cărora funcție de tipul și modelul armei de foc utilizate), organul de anchetă în mod necesar își va formula versiunea sinuciderii;

Apariția unor astfel de similitudini la locul faptei impune examinarea atentă și minuțioasă a cadavrului și a împrejurărilor acestuia, cu scopul de a constata în totalitate împrejurările negative de natură să aducă lumină în cauza cercetată. Cu ocazia cercetării la fața locului pot fi evidențiate împrejurări negative, cum sunt:

– plasamentul nefiresc al orificiului de intrare a glonțului (de exemplu, între omoplați);

– absența factorilor suplimentari ai împușcăturii – în măsura în care o astfel de constatare poate fi făcută la fața locului pe corpul sau îmbrăcămintea victimei – denotă o distanță de tragere mare, care pune sub semnul întrebării sinuciderea

– existența pe corpul victimei a unui număr de orificii de intrare, iar arma descoperită funcționează în regim “lovitură cu lovitură” ori a fost găsită cu pârghia de siguranță în acest regim;

– arma descoperită are pârghia de siguranță în poziția “asigurat”;

– tuburile trase sunt descoperite în locuri care contrazic principiul de funcționare al armei. Pentru acesta este însă necesar să se stabilească poziția pe care a avut-o victima în momentul împușcării, în raport de care se apreciază prezumtiv poziția armei în momentul plecării glonțului. Dacă dispozitivul de azvârlire al armei proiectează tuburile înapoi și dreapta, iar acestea sunt descoperite în locuri opuse, constatarea făcută se va consemna ca atare în procesul – verbal de cercetare la fața locului și se va corobora cu alte date din anchetă;

– în cazul armelor cu țeavă lungă, care nu pot fi acționate direct de sinucigaș, absența unor mijloace de prelungire necesare pentru acționarea trăgaciului reprezintă de asemenea un argument care pledează – nu însă în exclusivitate pentru omor. Apreciem că o astfel de împrejurare nu exclude total sinuciderea, deoarece practica criminalistică cunoaște cazuri când trăgaciul armelor cu țeava lungă (caracteristica tehnică ce, la prima vedere, pare să excludă sinuciderea) a fost acționat cu degetele de la picioare;

– lipsa infiltratului sanguin la nivelul orificiului de intrare și ieșire a glonțului, denotă faptul că aceste leziuni produse de glonț au fost provocate după moartea victimei;

Expertiza medico – legală, având ca obiect examinarea cadavrului devine esențială în deosebirea omorului de sinucidere atunci când victima a fost lovită cu mai multe proiectile care primul a atins un organ vital și a produs moartea victimei. Evident că o astfel de concluzie nu poate fi – nici nu trebuie să fie – interpretată decât în strânsă legătură cu constatările făcute în cadrul cercetării la fața locului, deoarece, atunci când arma descoperită a fost găsită cu pârghia de siguranță în regim de lucru “foc automat” rezolvarea problemei va fi amânată până la examinarea de laborator a factorilor suplimentari ai împușcăturii. Pe de altă parte, constatarea că leziunile produse în corpul victimei nu au caracter vital, trebuie să fie completată cu concluziile formulate în raportul de expertiză medico – legală în care este prezentată și cauza morții, orientându-se astfel ancheta pe făgașul normal.

Împrejurările negative constatate la locul faptei vor fi întregite cu rezultatele obținute prin examinarea cri-minalistică de laborator a factorilor suplimentari ai împușcăturii de pe corpul și îmbrăcămintea victimei. Caracteristica sinuciderilor este prezența obligatorie a acestora atât pe îmbrăcămintea și pe corpul victimei de jur – împrejur orificiului de intrare a glonțului, cât mai ales, pe mâna în care a fost ținută arma în momentul împușcăturii. Apreciem prin urmare, că în toate situațiile în care factorii suplimentari ai împușcăturii lipsesc de pe corpul sau îmbrăcămintea victimei, versiunea sinuciderii nu se justifică a fi luată în considerare. Nu același lucru se poate afirma atunci când aceștia sunt localizați în imediata vecinătate a orificiului de intrare a glonțului, deoarece omorul, la fel ca sinuciderea, poate fi comis, după cum am mai arătat de la o distanță nulă sau mică, ceea ce determină apariția lor obligatorie în regiunea amintită. Spre deosebire de sinucidere însă, în cazul omorului examenul de laborator va demonstra absența factorilor suplimentari de pe mâna așa – zisului sinucigaș. În schimb, prezența acestora pe mâna victimei devine edificatoare în situațiile în care victima a fost lovită de mai multe gloanțe, iar arma descoperită a fost găsită în regim de lucru “foc automat”.

Analiza leziunilor produse de glonț urmărește să diferențieze orificiul de intrare de cel de ieșire a glonțului, precum și canalul – traiectoria parcursă de glonț până la ieșirea din corpul victimei, pentru ca, în raport de aceasta, să se poată stabili distanța de la care s-a tras și unghiul de impact, elementele ce au de multe ori o pondere determinantă în stabilirea poziției pe care a avut-o victima în momentul împușcăturii. Aceasta, alături de celelalte date furnizate de expertiza criminalistică și cea medico – legală prezintă importanță majoră în calificarea unei fapte drept infracțiune sau drept eveniment fără implicații de natură penală.

Examenul de laborator al armei utilizate are în vedere atât identificarea eventualelor urme biologice, fire și fibre textile, etc., dar mai ales, evidențierea urmelor papilare, în scopul identificării ulterioare a persoanei care le-a creat. În măsura în care pe armă sunt descoperite și urme papilare care nu au fost create de posibilul sinucigaș, rămâne în sarcina anchetei de a stabili împrejurările producerii acestora și de a furniza cercul de suspecți, în vederea identificării persoanei care le-a creat.

În unele cazuri examenul tehnic la care este supusă arma pune în fața anchetei sarcini noi privitoare la identificarea altor infracțiuni și făptuitori care nu au legătură directă cu fapta comisă. Extinderea cercetărilor se impune ori de câte ori în cazurile raportului de expertiză se precizează că arma cuprinde piese străine față de prima ei formă de fabricație, de construcție artizanală sau realizate în producție în serie. Prin urmare, nu va fi lipsit de interes să se stabilească în ce condiții s-a ajuns ca aceste piese să fie introduse în componența armei descoperite la locul faptei.

Desigur că problematica ridicată de tema abordată poate dobândi particularități dintre cele mai diferite în raport de condițiile concrete în care se produce fiecare faptă. Ne-am oprit doar asupra câtorva elemente esențiale, pe care cercetarea trebuie să le lămurească în mod necesar pentru a veni în sprijinul anchetei și a diferenția astfel omorul de sinucidere.

4.2 Soluționarea unui caz de legitimă apărare prin împușcare

În toate codurile penale care au fost în țara noastră, indiferent de orânduirea socială, legitima apărare a fost prevăzută ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Un caz de legitimă apărare s-a petrecut în noaptea de 5/6 octombrie 2005, când Iancu Florin Bogdan a pătruns, fără drept, în locuința soților Iovan Adrian și Romanița Claudia din București, fiind împușcat. Acest caz a fost foarte mult mediatizat, existând interpretări diferite, unele dintre ele au fost făcute în afara prevederilor legale. În articolul de față vom încerca să prezentăm, în sinteză, modul în care s-a petrecut evenimentul și cum a fost soluționat de organele de urmărire penală.

Investigații nocturne

Trecuseră aproape trei ore din ziua de 6 octombrie 2005. Dispeceratul Poliției a Capitalei a fost sesizat că un individ a intrat în locuința familiei Iovan (soțul pilot, iar soția creatoare de modă), fiind împușcat cu o armă de vânătoare, marca “Winchester”, calibru 12 cu alice.

Deplasându-se la locul faptei, echipa complexă de cercetare, condusă de procurorul criminalist Andreea Șerbănoiu, a stabilit, în principal, următoarele:

în urma amprentării, criminaliștii au identificat, cu ajutorul Sistemului AFIS-2000, persoana împușcată, ca fiind Iancu Florin Bogdan, născut la data de 9 iulie 1978, în București, recidivist (autor al unor furturi).

b) în noaptea de 5/6 octombrie 2005, pe cele două terase ale imobilului, aparținând numitei Meghea Daniela (vecină a familiei Iovan a cărei casă are gard despărțitor cu imobilulul unde s-a produs evenimentul), pe niște schele lipite de imobil au trecut unul sau mai mulți indivizi, după care au escaladat gardul comun al caselor și au pătruns în curtea casei familiei Iovan. În drumul lor, individul sau indivizii în cauză au atins și răsturnat mai multe ghivece cu flori și o

jardinieră (aceasta a căzut și s-a spart în curtea interioară a casei numitei Meghea Daniela).

c) Pe scările exterioare de la intrarea în casa vecinei M.D. se aflau urme de încălțăminte, care proveneau de la o persoană ce purta pantofi sport (Iancu Bogdan în acea noapte era încălțat cu pantofi marca “Puma”).

Urmele de încălțăminte conduceau dinspre curtea vecinei către gardul despărțitor de curtea casei Iovan, respectiv în direcția scării de la ușa de intrare în imobilul unde a avut loc evenimentul.

Aceste aspecte se coroborează cu faptul că, pe timpul investigării, criminaliștii au constatat spargerea și ruperea unui felinar din bronz în formă de înger cu abajur de sticlă, amplasat în partea dreaptă de acces în imobilul familiei Iovan. O parte din cioburi și o aripă a “îngerului” au fost găsite pe scările ce conduc la ușa imobilului, respectiv.

d) Din primele cercetări s-a desprins concluzia că Iancu Florin – Bogdan a pătruns în locuința familiei Iovan printr-un geam de la subsolul imobilului, care se afla în poziția întredeschis, fapt confirmat de urmele de încălțăminte cu aspect dinamic și o urmă palmară orientată de sus în jos, evidențiate pe peretele din dreptul geamului, precum și de un telefon mobil marca “Motorola”, cu o cartelă Connex, cu nr. 0726019945, găsit închis între niște geamantane amplasate sub fereastra pe unde s-a realizat pătrunderea. Ulterior, s-a stabilit că telefonul i-a aparținut lui Iancu Bogdan.

e) Cadavrul numitului Iancu a fost descoperit în curtea casei familiei Iovan, respectiv în fața garajului, în poziția decubit dorsal drept cu coapsele flecate, cu spatele către zidul despărțitor al curții imobilului de curtea casei învecinate și cu fața către interiorul curții, înspre imobilul familiei Iovan.

Asupra cadavrului, în buzunarul drept al gecii cu care era îmbrăcat, au fost găsite mai multe obiecte, printre care: o cheie provenind de la un autoturism, marca “Volswagen”, un lăcățel de culoare aurie, un ceas (marca “Brainding”), o brățară cu zale din metal galben, prevăzută cu pandantiv în formă de stea, un colier din metal alb cu pietre din sticlă transparentă. Aceste obiecte, mai puțin cheia autoturismului, au fost recunoscute de soții Iovan ca fiind obiecte ce le aparțin și care au fost sustrase de către Iancu Florin Bogdan din locuința lor. Examinările făcute de medicul legist la locul producerii evenimentului au scos în evidență faptul că leziunile care au dus la moartea victimei s-au produs prin împușcare cu o armă cu alice. Concluziile morții au fost stabilite ulterior cu prilejul autopsiei cadavrului. Din conținutul raportului de autopsie redăm următoarele:

moartea lui Iancu Bogdan a fost violentă și s-a datorat dilacerării cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură orificială de boltă craniană, cu lipsă de substanță ușoară fronto-temporo-parietal drept și cominutivă – secundară de bază și boltă craniană;

leziunile care au dus la moartea victimei s-au produs prin împușcare cu armă de foc cu proiectele multiple (alice), cu legătură directă necondiționată în tanatogeneză;

la autopsie nu s-a constatat orificiu de ieșire și nici leziuni suplimentare la nivelul neuro și viscerocraniului care s-ar fi produs izolat prin dispensia grupului (snopului) de alice;

raportat la direcția de tragere, având ca reper craniul victimei, s-a apreciat că aceasta s-a putut efectua de la dreapta spre stânga craniului și oblic de sus în jos;

cercetările gazcromatografice – masspectometrice efectuate pe urină au dat rezultate negative pentru substanțele toxice curente, inclusiv stupefiante;

sângele analizat conținea 1,50 g % alcool etilic, urina conținea 1,85 g% alcool etilic;

examenele de laborator efectuate pe fragmente de tegument recoltat de la cadavrul lui Iancu Bogdan au pus în evidență prezența factorilor suplimentare ai împușcării.

Unele aspecte de la locul evenimentului sunt prezentate în foto 1-7, realizate de criminaliști din cadrul Polișiei Capitalei.

Din declarațiile lui Iovan Adrian a rezultat că, în seara zilei de 5 octombrie, în jurul orei 20.00, împreună cu soția sa Iovan Romanița, au venit la domiciliu și au întreprins, ca de obicei, activități casnice. La ora 23.00, au închis ușile de la intrarea în imobil, au stins luminile în imobil și au urcat la etajul doi în dormitorul matrimonial. În timpul nopții, I.A. a auzit-o pe soție spunând “hoțul”, motiv pentru care a deschis ochii și a ridicat capul de pe pernă, prilej cu care a văzut-o pe Romanița stând în șezut, iar lângă ușă a observat o siluetă ce

avea mâna pe clanța ușii. În acest moment, Adrian și-a dat seama că un individ necunoscut a pătruns în casă. “M-am ridicat în șezut – a declarat Adrian – și am văzut că acel individ nu pleca din cadrul ușii ci rămăsese pe loc, după câteva secunde am strigat aproape urlând <<pleacă!>> și l-am înjurat… Când am coborât din pat, individul din cadrul ușii a plecat, iar după zgomotele de pași am realizat că se afla în curs de coborâre pe scări.

Nu am aprins lumina în dormitor și nici pe scări și am început să cobor și eu scările ceva mai repede decât în ritm normal. Am perceput că cel care cobora scările era în fugă, pașii fiind într-un ritm alert. Am auzit un zgomot și probabil că a atins niște tablouri ce se aflau pe perete și pe care, ulterior, le-am văzut căzute pe scări. Pașii individului m-au condus către etajul unu al casei, iar când am ajuns pe palierul dintre acest etaj și parter nu am mai perceput zgomot, dar am auzit ușa de la bucătărie trântindu-se. Deși am avut un moment de reținere, m-am îndreptat către bucătărie și am deschis ușa acesteia, observând că geamul era deschis, iar un individ stătea cu picioarele pe pervaz. După ce l-am înjurat, acesta a sărit pe geam… Apoi, m-am întors și am întâlnit-o pe Romanița care era pe scările dintre etajul 2 și etajul 1, comunicându-mi că geanta ei, în care se afla o sumă mare de bani, era pe masa din living. De asemenea, mi-a spus că <<aștia nu au venit să ne fure, au venit să ne omoare>>…

Am rugat-o pe Romanița să sune la 955 și să anunțe evenimentul, iar eu am urcat la etajul 2 de unde am luat din dulap pușca care avea montată țeava scurtă, apoi am luat din cartușieră cinci cartușe cu alice… După ce am încărcat pușca, am coborât la etajul 1, ținând pușca în mâna dreaptă… întrucât Romanița nu reușise să telefoneze la poliție, am format eu numărul 955 și am anunțat că am un hoț în casă…

În continuare, am coborât la parter, ținând pușca în mâna stângă de manșonul de încărcare, în poziția vertical, cu țeava în sus, iar cu mâna dreaptă am deschis ușa terasei care era închisă cu cheia. Am ieșit pe terasă și m-am deplasat până la scara de lemn care permitea accesul în luminator, dar în locul în care sărise individul nu am văzut pe nimeni… Apoi m-am deplasat către ușa care dădea dinspre partea de terasă… M-am apropiat de marginea terasei în apropiere de colțul lipit de gardul comun al imobilului, știind că pe acolo se poate sări pe un garaj situat în curtea vecinului și mai departe se poate fugi pe stradă. Când m-am apropiat de acel loc, peste marginea terasei, în întuneric, am observat capul și umerii unui individ care se ținea cu mâinile de țeava de gaze. Individul stătea nemișcat și nu știam dacă încerca să urce sau să coboare, nu știam pe ce se sprijină, iar percepția a fost că acel individ nu avea ce să caute acolo. În această situație, am avut percepția unui alt agresor, fiind convins că intrusul pe care îl zărisem până atunci părăsise perimetrul proprietății mele.

În acel moment, țineam pușca cu mâna dreaptă, în poziție verticală, iar cu mâna stângă m-am sprijinit de marginea terasei. L-am lovit pe acel individ cu țeava puștii peste mâini într-o mișcare de la stânga la dreapta pentru a-i înlătura punctul de sprijin și a-i provoca o cădere în curte…

L-am lovit odată peste mâini și nu s-a întâmplat nimic, iar în momentul imediat următor, încercând să-l mai lovesc încă odată, pușca s-a descărcat. Am văzut că individul a căzut din locul în care se afla, l-am văzut pe pământ… Imediat după aceea, am anunțat salvarea…”

Declarațiile lui Iovan Adrian au fost confirmate și de soția sa, Iovan Romanița. Cei doi au subliniat și starea de temere pe care au simțit-o prin prezența individului în locuința lor.

Cu ocazia investigațiilor întreprinse de polițiști în vederea stabilirii provenienței tuturor bunurilor găsite asupra lui Iancu Bogdan, în noaptea de 5/6 octombrie 2005, au rezultat următoarele:

Cheia autoturismului “Volkswagen” pe care I.B. o avea asupra sa, provenea de la săvârșirea unei alte infracțiuni de furt, în ziua de 30 septembrie 2005. La această dată, Iancu Bogdan, prin forțarea unei ferestre amplasate la parterul imobilului din str. Heleșteului nr. 20, sector 1 (imobil situat la o distanță relativ mică de casa familiei Iovan), a pătruns în interior și a sustras cheia în cauză, o cheie de la ușa de acces în imobil, suma de 6.000.000 lei, cinci ceasuri bărbătești și două bibelouri “Swarovski”.

Acest aspect a fost confirmat pe timpul cercetărilor de către martorul T. Marin, manager securitate la S.C. “Connex Vodafone” S.A., care a declarat că autoturismul a cărei cheie a fost sustrasă era proprietatea societății. Fiind probată cheia găsită asupra lui Iancu Bogdan pe sistemele de asigurare cu care autoturismul în cauză era prevăzut la data de 30 septembrie 2005, s-a constatat că aceasta activează și dezactivează sistemele. De asemenea, la sediul firmei a fost găsită și cheia de rezervă a autoturismului, care a fost comparată cu cheia descoperită la Iancu Bogdan, prilej cu care s-a constatat că ambele activează și dezactivează același sistem de asigurare cu care a fost prevăzut inițial autoturismul.

Existența bibelourilor “Swarovski”asupra lui Iancu Bogdan a fost confirmată și de numitul V. Jean, care a declarat că, în urmă cu o săptămână de la eveniment, le-a văzut la acesta, având intenția să le vândă.

Verificându-se antecedentele penale ale lui Iancu Bogdan, s-a stabilit că acesta a comis mai multe infracțiuni de furt în țară și în străinătate, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Coroborarea probelor

Organele de urmărire penală au stabilit că declarațiile lui Iovan Adrian se coroborează cu aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului, precum și cu probatoriul administrat ulterior în cauză. Astfel, s-a stabilit cu exactitate, încă din momentul examinării cadavrului, sustragerea unor bunuri din locuința familiei Iovan, fapt ce a constituit și motivul pătrunderii, prin efracție, în imobil a lui Iancu Bogdan.

Prezența acestuia în imobil și în exterior este demonstrată și de urmele de încălțăminte descoperite de criminaliști, urme care au indicat traseul parcurs anterior împușcării.

În curtea interioară (luminator), pe pământul din apropierea zidului terasei, se afla o plantă cu ramurile rupte, iarba presată și o urmă în adâncime de formă aproximativ circulară, o dală de piatră spartă și o brichetă de culoare albastră. Aceste aspecte se coroborează cu faptul că, pantalonii cadavrului, la nivelul genunchiului piciorului drept și la mâneca dreaptă a gecii prezentau urme de pământ ceea ce confirmă ipoteza susținută de Iovan Adrian, în sensul că individul a sărit de la etajul unu, respectiv de pe fereastra bucătăriei.

De asemenea, pe mâinile cadavrului numitului Iancu Bogdan a fost constatată prezența unui praf de culoare albcrem, aspecte ce se coroborează cu faptul că, terasa de la nivelul parterului imobilului este acoperită cu nisip și pietriș, demonstrându-se astfel prezența celui în cauză și în acel loc.

Pentru stabilirea modului în care a fost comisă fapta, organul de urmărire penală a procedat la efectuarea unei experiment judiciar. Cu acest prilej, Iovan Adrian a parcurs prin imobil traseul descris în declarație, stabilindu-se:

• timpul în care s-a petrecut evenimentul;

• timpul în care Iovan Adrian a avut posibilitatea de a percepe exact ce se întâmplă în locuința sa și în curtea acesteia;

• gravitatea pericolului în care se afla familia Iovan prin pătrunderea în locuință a unei terțe persoane, intențiile acesteia, implicit timpul în care Iancu Bogdan a avut posibilitatea de a părăsi proprietatea din momentul depistării sale.

Declarațiile lui Iovan Adrian cu privire la momentul împușcării numitului Iancu Bogdan se coroborează cu constatările tehnico-științifice efectuate în cauză de către criminaliști.

Executarea unor trageri experimentale cu arma utilizată de Iovan Adrian (armă de vânătoare, marca “Winchester” calibru 12) au stabilit că, la tragerile cu arma “semilipită” (circa 3-5 cm față de țintă), factorii secundari ai împușcăturii erau prezenți în cantitate mică, aceștia urmând traiectoria alicelor (de regulă sunt prezente în corpul victimei concentrați pe o arie restrânsă).

La tragerile până la un metru, factori secundari ai împușcăturii erau prezenți mai vizibil în jurul orificiilor de pătrundere a alicelor.

La tragerile de peste un metru, concomitent cu mărirea razei de împrăștiere a alicelor, factorii secundari ai împușcăturii erau prezenți într-o cantitate mai mică, pe o rază de împrăștiere mai mare, dispărând proporțional cu mărimea distanței de tragere.

Concluziile raportului de constatare tehnico-științifică se coroborează cu concluziile raportului de autopsie care apreciază distanța de tragere la aproximativ un metru, dar și cu concluziile unui alt raport de constatare tehnico-științifică, în care se precizează că, pe articolele de îmbrăcăminte ale lui Iancu Bogdan s-au pus în evidență factori secundari ai împușcăturii.

Criminaliștii au stabilit că arma de vânătoare, marca “Winchester”, calibru 12, utilizată de Iovan Adrian, cu țeavă lisă scurtă (470 mm), face parte din categoria armelor letale și s-a aflat în stare de funcționare, iar tubul de cartuș ridicat de la fața locului provine de la cartuș de vânătoare calibru 12.

Realizarea percuției unui astfel de cartuș aflat în țeava armei se poate face numai prin dezasigurarea acesteia și apoi acționarea trăgaciului. Producerea percuției prin acționarea accidentală asupra trăgaciului, prin agățarea lui cu sau de un obiect (creangă de copac, nasture de haină, degetele de la mâini etc.) nu poate fi exclusă, dar aceasta este una dintre multiplele ipoteze ce pot fi formulate și nu pot fi produse pe cale experimentală.

Martorii audiați în cauză, prieteni apropiați ai numitului Iancu Bogdan și cunoștințele sale, au declarat că știau de faptul că acesta se ocupă cu sustrageri de bunuri din locuințe și că a suferit multe condamnări la pedeapsa închisorii.

În urma probatoriului administrat în cauză nu a rezultat nici un indiciu în sensul că, între vreun membru al familiei Iovan și Iancu Bogdan ar fi existat vreo eventuală relație anterioară sau prezumtive interese pecuniare.

Din ansamblul probelor administrate rezultă că decesul lui Iancu Bogdan a intervenit în condițiile unei legitime apărări.

Ca urmare, nu s-a reținut în sarcina numitului Iovan Adrian săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C.pen.

Acțiunile lui Iancu Bogdan demonstrează o pătrundere, fără drept, într-o locuință, în scopul de a sustrage bunuri și de continuare a rămânerii în acea locuință, deși a avut loc o interzicere făță de el din partea proprietarului, prin avertizarea sa asupra acestei interziceri și asupra faptului că nu se tolerează rămânerea în locuință.

Prin rezoluția procurorului criminalist Andreea Șerbănoiu s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 4 și 6 C.proc.pen., raportat la art. 10 lit. e C. proc.pen. și art. 44 alin. 1, alin. 2 indice 1 și alin. 4 din C.pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul Iovan Adrian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

În temeiul aceluiași art. 228 alin. 4 și 6 C.proc.pen., raportat la art. 10 lit. g C.proc.pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Iancu Bogdan sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. g și din C.pen.

4.3 Alte cazuri în care s-au folosit arme de foc

Cazul nr. 1

Într-o noapte, pe str. M. din municipiul S, trei persoane au urmărit și au atacat pe subofițerul de poliție R.V. În timpul atacului s-a încercat și dezarmarea polițistului prin tăierea curelei port – pistolului, fără a se reuși însă acest lucru. Subofițerului i-a fost furat totuși bastonul de cauciuc, cu care a fost ulterior lovit de către agresori. Căzut la pământ, în cele din urmă R.V. a reușit să scoată pistoletul din toc și a tras, omorându-l pe agresorul A.M.

La fața locului a fost găsit în zăpadă cadavrul lui A.M., un tub de cartuș, bastonul aruncat de agresori, precum și cuțitul cu care au încercat tăierea curelei port – pistoletului.

La prima necropsie, efectuată superficial, anali-zându-se orificiile de intrare și ieșire a proiectilului și a urmelor secundare ale împușcăturii prezente pe hainele victimei, s-a tras o concluzie greșită privind direcția de tragere, subofițerul fiind judecat și condamnat. La recursul făcut de acesta, s-a dispus deshumarea cadavrului și efectuarea unei noi necropsii, la care s-a stabilit, în afara orificiului de intrare și a celui de ieșire, un ricoșeu al proiectorului din omoplat.

Cu toate că existau elemente suficiente care să demonstreze legitima apărare (tragere din apropiere, direcția de tragere cu totul alta decât cea stabilită prima dată), R.V. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, condamnare pe care o considerăm ca fiind o gravă eroare judiciară.

Cazul nr. 2

Tehnician geodezic I.V., din comuna I. județul G., după ce a consumat băuturi alcoolice la bufetul din comună, s-a dus la locuința sa, unde a cerut un cuțit, precum și arma de vânătoare cu cartușiera, de la soție. După ce a încărcat arma, cu două cartușe, a tras ambele focuri în tavan, timp în care soția s-a speriat și a fugit în camera unde dormeau copiii. Între timp I.V. a reâncărcat arma și a tras două focuri după soție, fără să o nimerească, datorită faptului că deja plecase și intrase în camera proprietarului. I.V., intrând în camera unde dormeau copii (două fetițe: una de 3 luni și una de 1 an și 3 luni), prin aplicarea țevilor armei în regiunea umărului stâng al fetiței ce dormea în landou, a tras un foc de armă, omorând-o. Se pare că, între timp s-a trezit fetița cea mare, căreia I.V. i-a aplicat țevile armei în regiunea parietală dreapta a capului, trăgând, de asemenea, un foc de armă și, astfel, omorând-o și pe aceasta.

Încercarea lui I.V., de a se sinucide a dat greș, pe gâtul lui constatându-se, cu ocazia examinării, doar unele urme secundare ale împușcăturii (funingine).

În arestul poliției, mai menținându-se într-o oarecare măsură sub influența băuturilor alcoolice, a afirmat că a comis faptele respective, deoarece copii nu ar fi fost ai săi.

Cazul nr.3

În dimineața unei zile de vară, numitul S.D., din comuna Z., județul B., a fost găsit împușcat în pădurea de la punctul “Pisicul Negru”, comuna A. La fața locului s-a găsit, în apropierea cadavrului, arma de vânătoare a acestuia, cu cartușe netrase. La autopsie s-au descoperit în corpul cadavrului mai multe alice.

Cu ocazia cercetărilor extensive a locului faptei, într-o mlaștină din apropiere, au fost descoperite două tuburi de cartușe de vânătoare ce prezentau capsele percutate. În cercul de bănuiți au fost incluși, printre alții, numiții B.T., E.C., și P.V., care, cu o zi înainte, participaseră împreună cu victima la o vânătoare organizată de țapi. Se bănuia că cele două tuburi de cartușe de vânătoare au fost aruncate în locul unde s-au găsit de către autorul omorului.

În urma tragerilor experimentale cu armele de vânătoare ale celor trei bănuiți și prin compararea cartușelor găsite la locul faptei cu cele experimentale, s-a constatat că primele au fost trase cu arma lui N.I., care în ziua vânătoarei i-o împrumutase lui B.T.

Acesta a recunoscut ulterior fapta comisă, declarând că în timpul tragerii celor două cartușe, ale căror tuburi le-a aruncat ulterior în mlaștină, a considerat victima drept un țap pe care-l urmărea în timpul vânătoarei.

Concluzii și propuneri

Armele de foc reprezintă o categorie aparte de agenți vulneranți, urmele produse prin împușcare ocupând un loc deosebit în criminalistică și în medicina legală.

Definite ca agenți mecano-dinamici, prin complexitatea de construcție și de acțiune, armele de foc, mai ales cele de luptă, depășesc cu mult locul pe care acestea îl ocupă în clasificarea curentă a agenților etiologici. Spre deosebire de ceilalți factori mecanici (de ex. cei contondenți sau cei ascuțiți)cu care aparent prezintă înrudiri, mai mult de ordin teoretic, în ceea ce privește consecințele armele de foc se deosebesc fundamental de acești agenți traumatici. Este vorba de componenta dinamică, ce intervine variat în acționarea acestor factori; mai precis, în împușcare, energia cinetică foarte mare, ca urmare a producerii sub presiune considerabilă a gazelor în arma de foc, este principalul vector al celorlalte componente de tragere, care acționează specific la nivelul țintei, deci și al victimei.

Unda de șoc, proiectilul, gazele, particulele metalice, pentru a ne referi la armele moderne, fără a mai vorbi de particulele de pulbere, de fum și de flacără, în cazul armelor mai puțin perfecționate, acționează specific și net diferențiat față de ceilalți agenți mecanici. Pe de altă parte “evoluția” muniției – pulberea și proiectilul, au atins performanțe nebănuite, în ideea neutralizării cât mai eficiente a victimei.

În mod special practica judiciară a semnalat existența unor deficiențe cu privire la instituirea expertizei și constatărilor judiciare.

Acestea impun în primul rând intensificarea preocupărilor pentru cunoașterea dispozițiilor legale privitoare la modul de dispunere, executare și valorificare a expertizelor. Este necesar ca orgenele judiciare, dar în mod deosebit specialiștii și experții, să cunoască problemele ce pot fi rezolvate în stadiul actual al științei și tehnicii, în cadrul diferitelor genuri de expertiză, ca și a celor mai noi metode folosite de experții de pretutindeni.

Formarea experților criminaliști în mod deosebit, dar și a celorlalte categorii de experți și perfecționarea acestora, constituie o problemă fundamentală de care depinde în mare măsură calitatea expertizelor, caracterul lor științific și aportul lor la aflarea adevărului în cauzele penale în care au fost dispuse.

Apreciem că pentru studenții dornici să se consacre profesiunii de expert s-ar putea organiza cursuri și lucrări practice de strictă specialitate privind descoperirea, culegerea și examinarea urmelor la care să-și aducă contribuția laboratoarele de criminalistică

Anexa nr. 1

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

C R I M I N A L I S T I C Ă

Nr. 178.430. din 29.05.2006

SPECIALIST : Cms. Marinache Petre din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă de Parchetul de le lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 783/P/2006, în cauza privind rănirea prin împușcare a numitului Vasile Viorel din București, str. O.Goga nr.7, sector 6.

OBIECTUL CONSTATĂRII : îl constituie examinarea unui pistol confecționat artizanal și a două tuburi cartuș cal 6,35 mm, ridicate în urma percheziției efectuate în locuința numitului Petre Dumitru din comuna Berceni, jud. Ilfov.

Întrebări formulate :

Dacă pistolul este în stare de funcționare ?

Tipul de muniție care poate fi folosit la trageri cu aceasta armă;

Dacă cele două tuburi au fost trase cu arma supusă examinării.

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE :

Un pistol confecționat artizanal,

Două tuburi cartuș cal. 6,35 mm,

Cinci capse genofix cal. 6,35 mm.

Având în vedere cele solicitate, în temeiul art.112, 113 și 115 din C.P.P. și cunoscând prevederile art. 259 alin.2 și art.260 din C.P., am procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție în laboratorul de balistică judiciară din Serviciul Criminalistic, constatările fiind consemnate în cuprinsul prezentului raport de constatare.

EXAMINĂRI ȘI CONSTATĂRI

Examinarea pistolului. Examinând pistolul pus la dispoziție constat că acesta are mânerul confecționat din lemn, iar partea unde se produce detonația este confecționată din metal. La părțile exterioare acesta nu prezintă urme de lovire, deformări sau deteriorări, fiind intact.

În continuarea am procedat la demontarea acestuia, ocazie cu care am stabilit că acesta este compus din :

mâner din lemn;

țeavă;

două arcuri elastice;

trăgaci;

percutor.

Cu ocazia demontării am stabilit prin măsurătoare directă că țeava pistolului are diametrul interior de 6,35 mm, permițând introducerea capselor genofix.

Examinarea tuburilor. Cele două tuburi sunt confecționate din tablă de culoare galben-auriu având la partea inferioară rebordul în care se află încărcătura explozivă.

Examinând tuburile constat că pe marginea rebordului, fiecare tub prezintă o urmă de percuție.

Examinarea capselor genofix cal. 6,35 mm.

Examinarea acestora a scos în evidență faptul că acestea nu prezintă urme de golire a conținutului exploziv și nici de percuție, acestea fiind intacte.

Tragerea experimentală.

În continuare, după remontarea pistolului, am executat o tragere experimentală folosind trei din cele cinci capse puse la dispoziție, atât pentru a verifica starea de funcționare a pistolului cât și pentru obținerea tuburilor model de comparație.

Tragerea a decurs normal, fără incidente, pistolul fiind în stare normală de funcționare.

EXAMENUL COMPARATIV

Pentru examinarea comparativă am folosit microscolpul marca “LEITZ” din dotarea laboratorului.

Am așezat unul din cele două tuburi pe platanul din stânga și unul din cele trei trase experimental pe platanul din dreapta, după care le-am comparat între ele.

Cu această ocazie am stabilit că urma percuției de pe tubul în litigiu prezintă caracteristici asemănătoare ca formă, dimensiune și plasament cu urma percuției de de tubul model de comparație

CONCLUZII

Pistolul artizanal ridicat de la Petre Dumitru, este în stare de funcționare și folosește pentru trageri capse genofix cal. 6,35 mm.

Cele două tuburi ridicate de la sus-numitul au fost trase cu pistolul supus examinării.

SPECIALIST

Cms. Marinache Petre

Bibliografie

Tratate, cursuri, monografii

Alecu Gheorghe, Criminalistică, Editura Ex Ponto, Constanța, 2009

Cârjan Lazăr, Criminalistică, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009

Cătună Nelu Viorel, Criminalistică, Editura C.H.Beck, București, 2008

Crișu Anastasiu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2010

Enache Florin, Curs de criminalistică, Editura Mirton, Timișoara, 2010

Gavrilescu Maria , Criminalistică, Editura Sitech, Craiova, 2009

Ionescu Florin, Criminalistică, Editura Universitară, București, 2008

Ionescu Lucian, Criminalistică, Editura Pro Universitaria, București, 2007

Matei Gabriela, Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2011

Miclea Damian, Viorel Coroiu, Georgică Panfil, Florin Talpău, Criminalistică, Editura Pro Universitaria, București, 2011

Miheș Cristian, Criminalistică, Editura Lumina Lex, București, 2008

Mircea Ion, Criminalistică, Editura Lumina Lex, București, 2010

Nechita Elena Ana, Criminalistică, Editura Pro Universitaria, București, 2009

Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2010

Toader Cătălin, Tehnică criminalistică, Editura Pro Universitaria, București, 2008

Zakaria Enzincliogul, The illustrated guide to Forensics true crime scene investigation, Barnes and Noble books, N.Y, 2004

Reviste de specialitate

Dadus Ioan, Urme lăsate în cazul folosirii armelor de foc, în Revista de criminologie, criminalistică și penologie, nr.2/2010

Pop Cornel, Considerații privind aplicarea unuor procedee matematice în balistica judiciară. Determinarea direcției de tragere, în Revista Română de Criminalistică nr.2/2010

Rizescu Constantin, Corectitudinea calificării juridice a unei fapte soldată cu leziuni produse prin arme de foc, în Revista de Criminalistică, nr. 2/2006

Teșan Radu, Marius Guț, Cauze care pot genera erori în balistica judiciară a armelor de vânătoare cu țevile lise, Revista Română de Criminalistică, nr. 1/2007

Resurse electronice

www.earmi.it

www.forensictechnology.com

www.gpaduraru.ro