Cercetarea Criminalistica a Accidentelor Rutieredocx

=== Cercetarea criminalistica a accidentelor rutiere ===

CUPRINS

Capitolul I.

Noțiuni generale cu privire la circulația rutieră.

I.1. Accidentul rutier-fenomen social.

I.2. Prevenirea accidentelor de circulație.

I.3. Cauzele accidentelor rutiere și siguranța circulației rutiere.

I.4. Infracțiuni la regimul circulației rutiere.

I.5. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație.

I.6. Statistici conform Poliției Române privind accidentele rutiere.

Capitolul II.

Cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere și fixarea rezultatelor cercetării la fața locului.

II.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului.

II.2. Organizarea activității de cercetare la fața locului în domeniul circulației rutiere.

II.3. Etapele efectuării cercetării la fața locului

II.3.1. Etapa pregătitoare

II.3.2. Cercetarea propriu-zisă (faza statică și faza dinamică).

II.3.3. Finalizarea cercetării.

II.4. Redactarea procesului-verbal.

II.5. Întocmirea schiței locului accidentului.

II.6. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și a înregistrărilor video.

Capitolul III.

Tactica ascultării persoanelor în procesul cercetării accidentelor de circulație și efectuarea expertizelor judiciare.

III.1. Ascultarea făptuitorului, persoanei vătămate și a martorilor.

III.2. Confruntarea.

III.3. Reconstituirea.

III.4. Percheziția.

III.5. Dispunerea, efectuarea și valorificarea expertizelor judiciare si a constatărilor tehnico-științifice.

Capitolul I

Noțiuni generale cu privire la circulația rutieră

I.1. Accidentul rutier-fenomen social

Ritmul alert imprimat dezvoltării complexe și dinamice a vieții sociale impune cu stringență identificarea factorilor de risc care pot aduce atingere vieții, integrității corporale și sănătății speciei umane, a cărei supraviețuire nu este condiționată doar de pericolele naturale, ci îndeosebi de cele artificiale, printre care pe un loc aparte se situează accidentele de trafic rutier.

Accidentele produse în cadrul traficului rutier figurează în prezent printre primele cauze de deces de pe întreg globul pământesc, urmând după bolile cardio-vasculare și după cele provocate de tumori ale corpului omenesc.

Amploarea și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor rutiere oblige autoritățile competente în domeniu dar și societatea civilă în egală măsură, să găsească cele mai eficiente metode și mijloace pentru profilaxia acestui fenomen social care a căpătat dimensiuni patologice, psihologice și sociologice.

Elaborarea unor asemenea metode și mijloace de prevenire se bazează pe cunoașterea cauzelor și condițiilor care determină sau favorizează înregistarea acestor evenimente, avându-se în vedere deopotrivă, factorul uman, vehiculul și starea carosabilului.

Omul este factorul cauzal cel mai important în producerea accidentului de circulație, deoarece el este acela care creează situația ce face inevitabil accidentul; dar tot el suportă și consecințele negative ale acestuia. Din punct de vedere juridic prezintă interes ambele ipostaze: cea dintâi pentru că presupune încălcarea unor obligații legale privind respectarea regulilor de circulație, iar cea de-a doua, deoarece accidentul de circulație – factor cauzator de prejudicii – generează în sarcina făptuitorului obligația de a suporta consecințele.

Accidentul în general este un eveniment întâmplător, supus hazardului, pe care nicio persoană nu și-l dorește, neprevăzut, care are ca rezultat o avarie sau rănirea, mutilarea, infirmitatea sau moartea unei ființe.

Accidentul de circulație rutieră îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

s-a produs pe un drum deschis circulației publice (bulevard, stradă, alee, splay etc.) sau își are originea pe un asemenea drum;

întrerupe mersul normal al lucrurilor (stânjenirea circulației);

în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul aflat în mișcare;

apare cel puțin una din următoarele situații de coliziune:

între vehicule (două sau mai multe vehicule),

între vehicule și pietoni (lovirea sau călcarea pietonilor),

între vehicule și animale,

între vehicule și obstacole fixe;

provoacă rănirea, mutilarea ori decesul uneia sau mai multor persoane/ființe;

cel puțin un vehicul a fost avariat sau a provocat pagube material.

Se constată că în accidentul de trafic rutier sunt implicați în general doi factori importanți: autovehiculul și omul în multiplele sale calități, de conducător auto, pasager, pieton, biciclist, motociclist etc.

O definire mai complexă și mai exactă considera accidentul rutier ca fiind un eveniment cu urmări socialmente periculoase care apare în timpul exploatării mijloacelor de transport sau în timpul circulației pe drumurile publice, pe șantiere, pe drumurile forestiere sau în orice alt loc de muncă unde pot circula autovehicule, datorate nerespectării regulilor de circulație (acțiunile sau omisiunile conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor, altor persoane) sau unei stări tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor ori altor cauze și are drept consecințe victime omenești (vătămarea integrității corporale a unor persoane sau decesul acestora) sau pagube materiale (distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri).

Accidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfășurare. O parte din evenimentele din evenimentele negative produse pe drumurile publice sunt denumite generic accidente de circulație.

Primele două accidente de circulație s-au înregistrat în Anglia în 1896, iar în SUA s-a înregistrat primul deces cauzat de un vehicul cu motor în 1899. Cu creșterea numărului de autovehicule a crescut proporțional și numărul de accidente, producând din ce în ce mai multe victime. Astfel, s-a ajuns ca la începutul anilor 1970 accidentele rutiere să fie printre primii factori de deces a populației.

Educarea populației în materie de securitate a circulației rutiere a avut și are o influență benefică în reducerea numărului de accidente rutiere.

Pentru a stabili factorii care influențează evoluția accidentelor, numărul loe se poate raporta la numărul de locuitori sau la numărul de autovehicule dintr-o anumită țară.

Este de reținut repartiția numărului accidentelor de circulație rutieră în funcție de vârsta ocupanților. Accidentele rutiere sunt provocate cel mai mult de persoane tinere cu vârsta de până în 24 ani. Acest aspect se explică, pe pe o parte prin numărul mai mare de ocupanți tineri, iar pe de altă parte prin stilul de conducere al acestora (marea majoritate a conducătorilor auto începători aparține acestei categorii, având un stil de conducere mai impulsiv). De asemenea, se observă un număr relativ mare al victimelor în rândul copiilor, ceea ce se explică prin neutilizarea sau utilizarea necorespunzătoare a scaunelor de securitate pasivă destinate copiilor si a centurilor de siguranță, precum și neatenției acestora în timpul deplasării pe carosabil.

Introducerea sistemelor moderne de siguranță în construcția autovehiculelor și a programelor de educație rutieră a tuturor participanților la trafic, chiar cu eforturi financiare importante pentru România va asigura efecte economice importante în viitor atât pentru viața economică cât și pentru cea socială și nu în ultimul rând se pot aminti efectele economice importante ale reducerii numărului de decese și răniri cauzate de accidentele rutiere (reducerea pierderilor de vieți, în care statul a investit de-a lungul timpului sume importante, a reducerii costului recuperării accidentaților etc.).

I.2. Prevenirea accidentelor rutiere

Conducerea preventivă reprezintă comportamentul preventiv al conducătorului auto caracterizat prin următoarele trăsături esențiale:

anticiparea situațiilor ce pot deveni periculoase ( de exemplu anticiparea greșelilor participanților la trafic);

evitarea tensiunii sau fricii în cazul apariției riscului;

evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau evitarea angajării în accidentele care s-au produs;

evitarea conducerii autovehiculului în cazul în care starea de oboseală este avansată;

alegerea celei mai bune variante pentru a ieși cu minimum de consecințe dintr-un accident ce nu a putut fi evitat sau corectarea unei decizii greșite care să diminueze consecințele unui accident;

adaptarea stilului de conducere a autovehiculului la:

starea psihică și fizică existentă în momentul respectiv,

condițiile de trafic rutier privind ruta aleasă,

condițiile de vizibilitate,

condițiile meteorologice,

fluxul circulației rutiere;

păstrarea vigilenței la volan etc.

Cu privire la comportamentul de securitate, pe lângă cunoașterea și respectarea legislației în vigoare privind circulția rutieră, unui conducător auto, se impune:

cunoașterea constructiv funcțională și a performanțelor autovehiculului;

depistarea promptă a funcționării anormale a autovehiculului și asigurarea unei întrețineri tehnice corespunzătoare a acestuia.

Tehnicile de conducere preventivă se bazează pe respectul față de toți participanții la trafic. Pentru a conduce un autovehicul, conducătorul auto trebuie:

să aibă cunoștințe teoretice privind circulația în siguranță pe drumurile publice, priceperi și deprinderi practice în manevrarea autovehiculului;

să fie odihnit și calm în permnență;

să circule cât mai pe partea dreaptă a drumului;

să fie vigilent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, recepționând informații despre:

drum (starea acestuia, semnalizarea rutieră, elementele geometrice ale drumului în profil transversal și longitudinal etc.),

ceilalți participanți la trafic aflați în față, lateral și spate (vehicule, pietoni etc.),

vehiculul condus (aparatura de bord, zgomote normale etc.), astfel conducătorul auto este informat complet asupra sistemului circulației rutiere și mediului;

să conducă într-o manieră astfel încât ceilalți participanți la trafic să-i înțeleagă intențiile usor;

să analizeze (evalueze) aceste informații, prevăzând (anticipând) anumite situații din trafic care, la un moment dat, pot deveni periculoase, ceea ce impune luarea unei decizii corecte pentru a evita situația periculoasă sau să diminueze consecințele unui eventual accident rutier (judecata este abilitatea în gândire a conducătorului auto de a găsi varianta optimă pentru a ieși cu minimum de consecințe dintr-o situație periculoasă apărută în trafic la un moment dat);

să respecte codul rutier (codul rutier și semnalizarea rutieră sunt pentru prevenirea accidentelor și trebuie respectate);

să fie în permanență politicos și niciodată agresiv;

să respecte pe ceilalți participanți la trafic și să fie pregătit să le cedeze prioritatea;

să recunoască pericolul potențial din trafic și să înțeleagă cum poate fi evitat;

să nu estimeze că o călătorie va trece fără probleme.

Vederea este cel mai important simț folosit în timpul conducerii autovehiculului; este simțul primar prin intermediul căruia conducătorul auto dobândește informațiile necesare identificării traficului. Circa 90% din stimuli, privind circulația exterioară, sunt recepționați de către conducătorul auto pe cale vizuală, ceea ce denotă importanța posedării de către acesta a tuturor componentelor vizuale,

Accidentele care se produc datorită unor deficiențe ale vederii, niciodată nu sunt atribuite acesteia, ele sunt încadrate în următoarele cauze generatoare de accidente: excesul de viteză, neatenția în conducere, consumul de alcool, oboseala etc.

Vederea bună permite:

distingerea formelor și detaliilor (vedere descriptivă);

o percepție largă fără detalii (vedere receptivă);

evaluarea distanțelor și vitezelor (vedere analitică);

evaluarea culorilor.

Observarea și concentrarea în trafic presupun:

poziția corectă la volan;

asigurarea unei vizibilități maxime:

parbrizul, geamurile laterale și din spate să fie curate,

ștergătoarele și instalația de spălare să funcționeze corect,

poziția oglinzilor să fie reglată corect;

nivelul ridicat al vigilenței;

viteza corelată cu vizibilitatea.

I.3.Cauzele accidentelor rutiere și siguranța circulației rutiere

Analizele statistice întăresc concluzia că accidentele nu sunt întâmplătoare și cu atât mai mult imprevizibile sau inevitabile, cu toate că apariția lor este aleatoare. Principalele cauze ale accidentelor de circulație provocate de către conducătorii auto sunt următoarele: excesul de viteză, efectuarea greșită a manevrelor de depășire, nerespectarea normelor privind acordarea priorității, consumul de alcool, neverificarea stării tehnice a autovehiculului, starea de oboseală a conducătorului auto.

Factorii care concură la producerea accidentelor rutiere se pot grupa în două mari categorii: factori externi și factori interni.

Din categoria factorilor externi fac parte starea tehnică a autovehiculului, starea căii rutiere, condițiile meteorologice și de vizibilitate.

Dintre sistemele autovehiculului care contribuie la siguranța circulației și necesită o verificare periodică amintim: sistemele de direcție, de frânare, de rulare, de iluminare și semnalizare.

Eficacitatea unui sistem rutier – ca factor extern care duce la producerea accidentelor rutiere – se poate aprecia în funcție de următorii parametri: intensitatea circulației, viteza medie de circulație și numărul de evenimente de circulație.

Intensitatea circulației este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic și este neuniformă în timp, modificându-se în anumite ore din zi, zile ale săptămânii și luni ale anului, ceea ce influențează negativ desfășurarea traficului, favorizând producerea accidentelor. Odată cu creșterea intensității și a vitezelor de circulație apare pericolul accidentării autovehiculelor care circulă pe aceeași bandă datorită frânărilor bruște și distanței insuficiente dintre autovehiculele care se scucced.

Importante circumstanțe care influențează fiziologia conducerii și limitele de adaptabilitate ale subiectului la condițiile activității de conducere auto sunt create de caracteristicile geometrice și topometrice ale căilor rutiere, cum sunt: lățimea, declivitatea, curbura, natura și starea îmbrăcămintei, indicatoarele, refugiile, spațiile verzi etc.

Astfel, lățimea benzii de circulație influențează asupra capacității de circulație. Reducerea lățimii benzii produce un efect psihologic asupra conducătorului auto materializat în micșorarea capacității de conducere cu 15-25% față de situația când ar circula pe o bandă cu lățimea de 3,5 m.

Pantele și rampele precum și curbele reduc apreciabil vizibilitatea în plan și profilul ân lung, aceste elemente geometrice ale drumului fiind generatoare de evenimente rutiere mai ales în cazul manevrelor de depășire pe aceste sectoare de drum.

Starea căii rutiere influențează, de asemenea, capacitatea de conducere auto și – atunci când nu este corespunzătoare – creează pericole pentru siguranța traficului. La deplasarea autovehiculului pe un drum în stare rea, valoarea aderenței la un anumit moment poate să nu fie aceeași la toate roțile, ceea ce mărește probabilitatea apariției derapajului. Formarea unor denivelări mari în îmbrăcămintea drumului, nesemnalizate, determină – mai ales în timpul circulației cu viteze mari – producerea unor defecțiuni la sistemele de direcție sau rulare ce duc la pierderea controlului volanului și, implicit, la intrarea în coliziuni cu alte autovehicule sau părăsirea suprafeței carosabile.

Intersecțiile la același nivel sunt printre cele mai importante elemente care limitează și adesea întrerup fluența trficului pe un drum, fiind locuri generatoare de evenimente rutiere. De asemenea, s-a constatat că abundența de indicatoare, de reclame și de diverse panouri distrag substanțial atenția conducătorului auto și chiar îl obosesc, așa după cum circulația pe aliniamente lungi și monotone poate provoca uneori adormirea conducătorului auto.

Condițiile meteorologice defavorabile, cum sunt ceața, ploaia, ninsoarea, poleiul, pe de o parte, micșorează vizibilitatea și fac drumul alunecos iar, pe de altă parte infleunțează activitatea sistemului nervos central, care este mult mai solicitat, stare ce se reflectă deseori și asupra capacității de conducere. Totodată conducerea pe timp de noapte favorizează producerea accidentelor. Noaptea, obstacolele ce se află pe partea carosabilă sau în imediata apropiere (pe acostament sau în afara drumului) par să fie mult mai departe și mai mari decât în realitate. În special autovehiculele ce vin cu farurile aprinse cu faza de drum dau obstacolelor aceste imagini iluzorii. Conducătorii auto trebuie să acorde o atenție mărită și să aibă un plus de prudență îndeosebi în cazul unor depășiri sau la aprecierea exactă a spațiului lateral necesar în momentul încrucișării, mai ales în condițiile unui trafic eterogen (autoturisme, autocamioane, tractoare, căruțe, bicicliști).

Factorii interni sunt reprezentanți de materialul uman, producerea accidentelor de circulație fiind nemijlocit legată de capacitatea de conducere a persoanelor aflate la volanul autovehiculelor. În general, acești factori participă la producerea accidentelor în procentul cel mai ridicat, 70-90%.

Totalitatea factorilor perturbatori ai capacității de conducere auto constituie, de fapt, elemente favorizante ale producerii accidentelor rutiere. Dintre acestea o amprentă hotărâtoare asupra limitelor fiziologice și psihice ale conducătorului auto își pun: oboseala, alcoolul și medicamentele.

Oboseala duce la încetinirea manevrelor de conducere, la nesincronizarea mișcărilor, la scăderea atenției și la apariția unei stări subiective de tensiune nervoasă.

Cu toate că mișcările necesare conducerii auto sunt efectuate cu ușurință ca urmare a deprinderilor acumulate, efortul fizic fiind fără dificultate acoperit de resursele energetice ale conducătorului auto – totuși activitatea de conducere, desfășurată cu încordare și atenție continuă obosește sistemul nervos al subiectului, proces accelerat de o serie de circumstanțe. Printre acestea sunt de amintit: imobilitatea poziției conducătorului, mișcarea de legănare a autovehiculului, zgomotul uniform al motorului, monotonia unor căi rutiere, căldura din cabină etc. Toate aceste circumstanțe produce de cele mai multe ori somnul, de aceea se recomandă scurte opriri cu părăsirea locului de conducere și efectuarea unor exerciții fizice, o ventilare corespunzătoare a cabinei, luarea unei gustări sau ingerare de dulciuri etc., toate având un efect deconectant. Este neindicat fumatul în timpul conducerii, deoarece aerul poluat din cabină grăbește instalarea oboselii, datorită fixării oxidului de carbon pe hemoglobină, care micșorează capacitatea de oxigenare a sistemului circulator.

Consumul de alcool, atât înainte cât și în timpul conducerii automobilului, este o importantă cauză a producerii accidentelor de circulație, deoarece afectează puternic capacitatea de cconducere auto. Alcoolul dăunează activității nervoase superioare prin paralizarea centrilor inhibatori. În urm consumului de alcool, și potrivit cu cantitatea ingerată, atenția scade, durata reflexelor crește, capacitatea de acordare a ochiului este diminuată, coordonarea mișcărilor devine deficitară, distanțele și viteza sunt apreciate cu mari erori, acțiunea alcoolului continuând cu tulburări de echilbru etc. Alcoolul chiar în cantiate mică, nu este un stimulent, nu înlătură oboseala, conducătorul auto obosit are nevoie de dulciuri și odihnă.

Consumul de stimulente și de medicamente reprezintă, de asemenea, factor favorizant al producerii accidentelor rutiere. Acțiunea cofeinei nu diminuează oboseala sau influența alcoolului, ci, la unele persoane, produce neliniște, tremurături, nesiguranță în mișcări și exagerează ataxia alcoolică (dificultatea sau imposibilitatea coordonării mișcărilor active). De asemenea, consumul de medicamente, cum ar fi sedativele, hipotensivele, antialergicele sau chiar chinina și antibioticele influențează, fiecare cu specificul său, în mod defavorabil capacitatea de conducere auto. Din acest motiv folosirea medicamentelor de către conducătorii auto, ca de altfel de către toți bolnavii, nu trebuie să aibă loc fără consultarea medicului.

Siguranța circulației rutiere urmărește sesizarea, cunoașterea și modelarea factorilor care concură la evitarea producerii accidentelor de circulație sau, în extremis, la diminuarea consecințelor acestor accidente.

Deoarece la buna desfășurare a circulației rutiere concură toți factorii componenți ai sistemului – autovehiculul, calea de rutieră, conducătorul auto, bicicliștii și pietonii – cunoașterea și modelarea acestor factori prin prisma securității rutiere se rezolvă de către uzinele producătoare și unitșțile de reparații și întreținere ale autovehiculelor, întreprinderile constructoare și cele de întreținere ale drumurilor, instituțiile și factorii răspunzători de pregătirea conducaătorilor auto, factorii cu atribuții pe linia educației rutiere, precum și organele de stat care răspund de coordonarea și controlul circulației rutiere.

I.4. Infracțiuni la regimul circulației rutiere

Încălcările cele mai grave ale disciplinei rutiere sunt considerate de lege infracțiuni, ca urmare ele antrenează răspunderea penală a autorilor lor. Încălcările mai puțin grave ale acestei discipline sunt considerate de legiuitor contravenții și antrenează răspunderea contravențională și administrativă a celor care le săvârșesc. Ori de câte ori, ca rezultat al nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, se cauzează un prejudiciu material, devine oprantă răspunderea civilă, iar făptuitorul are obligația de a repara inegral și, pe cât posibil, în natură acel prejudiciu.

În noul Cod Penal Român sunt enumerate și definite următoarele infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice:

Art. 334. Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a

unui tramvai neîmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau amendă.

(2) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 335. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Art. 337. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 338. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.

Art. 339. Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice

(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Art. 340. Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor

(1) Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 341. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public

(1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranța circulației, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(3) Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancționează și persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație.

I.5. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație

Cunoașterea modalităților de comitere a infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă urmare a unui accident de circulație rutieră este necesară organelor de urmărire penală pentru a se putea face o încadrare juridică corectă precum și pentru stabilirea problemelor pe care trebuie să le lămurească cercetarea și implicit a activităților ce se desfășoară pentru administrarea probelor.

Este cunoscut faptul că cercetarea la fața locului reprezintă un act important de urmărire penală, incipient, necesar și imediat, de care depinde direct soluționarea cauzei. Cercetarea unor accidente de circulație rutieră implică așadar executarea acestui act de urmărire penală, ceea ce presupune inevitabil deplasarea organului judiciar la fața locului pentru investigarea directă a locului producerii accidentului, urmare a consecințelor și împrejurărilor ce au stat la baza existenței sale.

Totodată, nu trebuie omis faptul că locul producerii accidentului conține urmele sau datele referitoare la evenimentul investigat ce conduc spre stabilirea vinovăției, identificării autorului si celorlalți participanți.

În literatura de specialitate se apreciază că locul în care a fost săvârșită infracțiunea, unde s-au produs consecințele activității ilicite, ori care, în orice mod, conservă urmele acesteia constituie sursa celor mai fidele informații ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului.

Cercetarea la fața locului presupune luarea unor măsuri pregătitoare atât la locul comiterii faptei, cât și la sediul organului judiciar, efectuarea propriu-zisă a cercetării, interpretarea urmelor și fixarea cu ajutorul mijloacelor procedurale prevăzute de lege, a constatărilor rezultate cu ocazia realizării acestei activități.

I.6. Statistici conform Poliției Române privind accidentele rutiere

Dinamica accidentelor rutiere grave 2001 – 2011

Situația privind dinamica accidentelor de circulație în anul 2012 comparativ cu anul 2011

Capitolul II.

Cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere și fixarea rezultatelor cercetării la fața locului

II.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere

Cauzele penale care au ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice presupun adoptarea unor soluții temeinice, cât și o bună cunoaștere a tuturor reglementărilor care se referă la deplasarea mijloacelor de transport și a pietonilor pe drumurile publice. O condiție esențială în același timp este pregătirea teoretică și practică a celor investiți cu cercetarea evenimentelor rutiere, fiind necesară însușirea noutăților survenite în domeniul normativ pe de o parte, iar pe de altă parte însușirea unor cunoștințe juridice referitoare la cele mai noi mijloace tehnice din dotarea organelor judiciare. Totodată, este deosebit de important ca organele de urmărire penală, experții, specialiștii sau tehnicienii să utilizeze un limbaj comun la întocmirea actelor și lucrărilor unui dosar penal.

Principalul act normativ care conține normele privind circulația pe drumurile publice este Ordonanța de Urgență nr. 195/2002, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2003. De asemenea menționăm Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, Ordinele Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, nr. 1061/2003 și 158/1994, pentru aprobarea normelor metodologice privind activitatea de control a respectării perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează transporuri rutiere și Ordinele Ministrului de Interne nr. S/420/2003, privind cercetarea la fața locului și nr. 766/1998, privind raportarea, înregistrarea și evidența accidentelor de circulație, Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, H.G. 906/1998, privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente produse de autovehicule și Ordinul nr. 380/1994 al Ministerului de Interne, privind condițiile tehnice pentru vehiculelerutiere în vederea admiterii în circulația pe drumurile deschise.

Potrivit art. 6, al. 6, pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, drum public este orice cale de comunicație terestră destinată traficului rutier dacă este deschisă circulației publice. În art. 3, al. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 43/1997, se arată că drumurile publice, căi de circulație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și pietonilor sunt obiective de utilitate publică, destinate circulației rutiere, în scopul satisfacerii cerințelor de transport rutier al economiei naționale, ale populației și de apărare a țării. În această categorie de drumuri sunt cuprinse toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivele turistice ori alte obiective la care publicul are acces.

Conform O.U.G. nr. 43/1997, drumurile cuprind: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru bicicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, inicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, terenurile și plantațiile care fac parte din zona drumului, mai puțin zonele de protecție, clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile necesare aferente. Deosebit de importante sunt și precizările pe care le face legiuitorul, în privința componențelor tehnice a zonei drumului public. Aceasta cuprinde ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție. Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, partea crosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și diferite lucrări de artă. Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizare rutieră, pentru plantație rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, pentru sigurnța circulației ori pentru protecția proprietăților situate în vecinătatea drumului. Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.

Conform art. 192 din Codul de procedură penală, cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.

II.2. Organizarea activității de cercetare la fața locului în domeniul circulației rutiere.

Competența cercetării accidentelor de circulație aparține de regulă organelor de poliție. Conducătorii unităților de parchet și șefii unităților de poliție dispun măsuri organizatorice necesare, astfel încât procurorii criminaliști, procurorii de serviciu, ofițerii și agenții de poliție cu sarcini de cercetare la fața locului să se poată constitui, în cel mai scurt timp de la primirea sesizării în echipa ce urmează a se deplasa la fața locului, cu maximă promptitudine, atât în timpul cât și in afara orelor de program. În acest sens se elaborează și aprobă grafice lunare cu planificarea zilnică a personalului cu atribuții de cercetare la fața locului, la nivelul fiecărei structuri competente.

În cazul accidentelor de circulație rutieră soldate cu victime, echipa de cercetare la fața locului este formată din :

șeful echipei de cercetare la fața locului, care este procurorul pentru infracțiunile a căror urmărire penală este de competența obligatorie a acestuia, sau un ofițer/agent de poliție rutieră desemnt de conducerea unității de poliție;

ofițerul/agentul de poliție cu atribuții specifice pe linie de cercetare penală;

lucrătorul criminalist care este responsabilul activităților specifice profilului;

medicul legist și/sau alți specialiști/experți din alte domenii;

lucrători din cadrul poliției judiciare/conductori câini de urmărire pentru situații specifice determinate de fuga autorului de la locul accidentului.

Șeful echipei de cercetare la fața locului poate solicita personal suplimentar din cadrul forțelor de ordine publică pentru protejarea locului accidentului și a membrilor echipei sau pentru activități extinse și conexe cercetării la fața locului.

În situațiile în care este presupusă existența unor materiale radioactive, nucleare, agenți chimici, biologici sau precursori, cercetarea la fața locului se execută de către formațiunile de poliție competente din punct de vedere material în investigarea cauzelor respective.

II.3. Etapele efectuării cercetării la fața locului.

Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor rutiere se realizează după normele procesual-penale și regulile generale de tactică criminalistică, însă metodologia investigării acestui gen de infracțiuni cuprinde și reguli proprii, determinate de particularitățile evenimentelor rutiere.

Cercetarea la fața locului, pentru a avea rezultate, trebuie să îndeplinească:

deplasarea cu operativitate a echipei la locul accidentului, pentru a conserva elementele câmpului infracțional și pentru a preveni dispariția, distrugerea ori degradarea urmelor și mijloacelor materiale de probă.

dotarea cu mijloace tehnice moderne și performante, necesare descoperirii, ridicării, transportării și valorificării urmelor infracțiunii.

II.3.1. Etapa pregătitoare

Conform art. 288 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală poate fi sesizat prin: plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează in oficiu.

Lucrătorii poliție care au ajuns primii la fața locului sunt lucrătorii de pe echipajele de poliție care au fost dirijați după sesizarea producerii accidentului de trafic rutier, aceștia având o serie de sarcini importante pentru a lua măsurile urgente de salvare a victimelor și de asigurare a locului faptei.

Măsuri pe care trebuie să le întreprindă lucrătorii de poliție:

acordarea primului ajutor victimelor, identificarea și trimiterea lor la spital;

Ofițerii sau agenții de poliție care au sosit primii la fața locului pot apela la ajutorul persoanelor competente (medici sau asistenți medical), care se află la fața locului, sau transportă victima la cea mai apropiată unitate medicală, dacă prin aceasta nu i se pune în pericol viața.

Conform Decretului nr. 328/1966, pot transporta la o unitate medicală victimele și conducătorii auto care trec pe lângă accident indiferent dacă sunt sau nu solicitați de lucrătorii de poliție.

Înainte de a transporta victima la cea mai apropiată unitate medicală, lucrătorii de poliție trebuie să noteze și să schițeze poziția victimei în autovehiculul implicat în accident.

Victima poate fi transportată și cu autovehiculul implicat în accident, notându-se și marcându-se poziția autovehicului. În acest caz se vor nota în plus următoarele:

tipul, marca, și numărul de înmatriculare al autovehiculului;

seria și numărul permisului de conducere auto;

seria și numărul certificatului de înmatriculare;

datele de identificare ale conducătorului auto;

datele de identificare ale victimei.

Identificarea victimei care se află în comă sau care a decedat se face prin controlarea buzunarelor hainelor, a genților, bagajelor etc. pentru găsirea vreunui act de identificare. Dacă asupra victimei nu se găsește niciun act, acesta va fi descris în actele procedurale după metoda portretului vorbit, va fi amprentat și fotografiat.

înlăturarea pericolelor iminente;

Pentru a se evita declanșarea unui incediu sau explozii, lucrătorii de poliție vor îndepărta obiectele inflamabile de sursele de foc, interzicerea pătrunderii cu foc deschis în apropierea autovehiculului al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabilă. Totodată autovehiculele implicate în accidente pot avea asupra lor carburanți explozibili, ierbicide, pesticide, butelii pentru aragaz, tuburi cu oxigen etc., iar datorită coliziunii se pot produce incendii, explozii, răspândirea de substanțe otrăvitoare.

identificarea persoanelor implicate în accident, a făptuiroeului și a martorilor oculari;

Lucrătorii de poliție, prin mulțimea curioșilor care se adună în cazul unui accident rutier, trebuie să identifice persoanele implicate (cele care nu au nevoie urgentă de îngrijiri medicale), făptuitorul și martorii oculari (persoanele care au văzut împrejurările în care s-a produs accidentul rutier).

Făptuitorul va fi indentificat pe baza actului de identitate, permis, pașaport sau orice act de stare civilă pe care-l are asupra sa. Acesta va fi testat cu aparatul alcool-test pentru constatarea consumului de alcool, iar dacă nu este posibil, făptuitorul va fi supravegheat pentru a-l împiedica să consume alcool ca să nu ascundă faptul că el se afla sub influența băutorilor alcoolice înaintea producerii accidentului.

Martorii de asemenea vor fi identificați pe baza actului de identitate sau cu orice act de stare civilă. După identificare martorii oculari sunt rugați să rămână la locul faptei până la sosirea organelor de cercetare.

luarea urgentă a măsurilor de urmărire și prindere a conducătorului auto care a părăsit locul faptei;

În cazul în care lucrătorii de poliție care au ajuns primii la fața locului constată că un conducător auto a părăsit locul accidentului, vor lua măsuri pentru urmărirea și prinderea acestuia pe baza informațiilor furnizate de către martorii oculari sau de victimă. Ei vor trebui să stabilească semnalmentele conducătorului auto și caracteristicile autovehiculului, direcția de deplasare, urmele rămase pe autovehicul cu ocazia accidentului rezultat. Aceste date vor fi comunicate prin despecer către toate unitățile de poliție pentru urmărirea și prinderea conducătorului auto.

luarea măsurilor pentru conservarea locului faptei;

Lucrătorii de poliție care au ajuns primii la locul accidentului sunt obligați să ia măsuri de protejare a urmelor si mijloacelor materiale de probă pentru a nu se modifica aspectul locului faptei prin împrejmuirea zonei și în raport de condițiile meteorologice pot folosi, folii de plastic, lăzi, saci, carton, ziare etc.

luarea măsurilor de descongestionare a circulației, de deviere sau oprire a traficului;

În cele mai multe situații cu ocazia producerii unui accident rutier circulația devine imposibilă sau îngreunată și se pot crea noi accidente. Pentru evitarea acestor situații lucrătorii care au sosit primii la fața locului vor opri circulația rutieră ăn zona accidentului și vor proceda la dirijarea acesteia pe arterele laterale.

raportarea evenimentului organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea la fața locului.

După ce au luat măsurile descrise mai sus, lucrătorii de poliție care au ajuns primii la fața locului trebuie să anunțe unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul. Ei trebuie să informeze unitatea de poliție cu privire la natura accidentului, pagubele, consecințele și măsurile luate până în acel moment. Pentru raportarea evenimentului se pot folosi telefoanele și stațiile de emisie-recepție.

II.3.2. Cercetarea propriu-zisă (faza statică și faza dinamică)

„Cercetarea la fața locului trebuie să aibă un caracter operativ, planificat și organizat, în funcție de particularitățile fiecărui caz fiind necesare anumite combinări ale diferitelor metode de investigare adaptate la situația concretă din teren.

Totodată, această complexă activitate de investigare tehnico-științifică trebuie să fie executată calificat și eficient, folosindu-se suportul logistic necesar care să permită condiții optime de iluminare, căutare/examinare, interpretare, relevare și ridicare a tuturor categoriilor și mijloace de materiale de probă necesare soluționării cauzei.”

Activitatea de cercetare la fața locului, din punct de vedere practic și teoretic, cuprinde două faze: faza statică și faza dinamică.

În faza statică a cercetării la fața locului se procedează la determinarea perimetrului locului accidentului prin efectuarea de fotografii judiciare operative de orientare, schiță, masurători, efectuarea schiței locului accidentului, măsurarea urmei de frânare, pentru examinarea și fixarea aspectului de asamblu a locului accidentului, pentru stabilirea poziției dintre autovehicule și victime, dintre acestea și urme.

După izolarea și delimitarea perimetrului, echipajele de ambulanță vor acorda de urgență ajutor victimelor accidentului și vor proceda la transportarea acestora la cea mai apropiată unitate medicală. Dar în cazul în care în urma accidentului au rezultat morți, cercetarea criminalistică va începe cu examinarea victimelor.

Faza dinamică a cercetării la fața locului începe după finalizarea tuturor activităților specifice primei faze și anume prin examinarea în detaliu a fiecărui obiect și mijloc de probă aflat la locul accidentului. Fiecare obiect și urmă identificată va fi marcată în primă fază.

Pentru fotografierea în detaliu a urmelor și obiectelor, acestea vor fi mișcate și așezate în poziții cât mai convenabile, dar cu precauție pentru evitarea distrugerii urmelor rezultate în urma accidentului și crearea altor microurme. Obiectele care poartă urme vor fi ambalate și trimise la laboratoarele criminalistice pentru exploatare.

În cazul accidentelor rutiere cea mai mare frecvență o au urmele create de către autovehicule. Astfel, se întâlnesc mai multe categorii de urme:

urme ale sistemului de rulare ce se formează în raport de natura suprafeței pe care se rulează, de modul de mișcare (rulare normală, frânare, derapare) și tipul de bandaj sau șină;

urme ale unor părți din caroserie sau diverse subasambluri (bară de protecție, mască, far etc.) formate prin tamponarea sau lovirea victimei, a altor vehicule sau obstacole;

urme sub formă de resturi de obiecte și materiale (cioburi de far și parbriz, resturi de vopsea, resturi metalice desprinse din caroserie, urme de benzină, ulei etc.);

urme biologice de natură umană (urme de sânge, fire de păr, resturi de țesut), precum și urme digitale sau ale altor părți ale corpului;

urme sub formă de îmbrăcăminte sau a altor obiecte purtate de victimă asupra sa (ochelari, mapă, umbrelă etc.).

Urme ale sistemului de rulare. Cu aceste urme se stabilesc următoarele:

dimensiunea părții carosabile a drumului public;

urmele benzilor de rulare ale anvelopelor autovehiculelor, formei canalelor, profilul benzii de rulare, dacă acestea au fost create prin stratificare sau destratificare;

urmele de vulcanizare, rupere, străpungere, alte caracteristici individuale ale anvelopelor imprimate pe carosabil;

ecartamentul autovehiculului după urmele anvelopelor lăsate pe carosabil de roțile de pe osia față și de pe cea din spate;

ampatamentul, adică distanța dintre osia din față și cea din spate;

urmele anvelopelor care indică un viraj spre stânga sau spre dreapta;

lungimea totală a urmei de frânare, dacă urma a fost creată de roțile de pe osiile autovehiculului, dacă urmele sunt suprapuse sau separate;

intensitatea, distanța, direcția de împrăștiere a stropilor de apă, noroi, sânge, praf, a urmelor de ulei sau altor lichide;

urmele de târâre și alunecare create de alte obiecte decât anvelopele autovehiculului;

urmele de noroi uscat căzut de pe infrastructura autovehiculului;

cioburile, mărimea și modul de dispunere pe carosabil în raport cu alte obiecte.

Urmele unor părți din caroserie sau diferite subasambluri pot rezulta prin tamponarea sau lovirea victimei, a unor obstacole sau alte vehicule întâlnite pe traseul autovehiculului responsabil de producerea accidentului. Aceste urme pot stabili tipul, modelul autovehiculului, culoarea, mecanismul de producere al impactului precum și alte indicii necesare cercetării. De reținut este faptul că urmele de impact se formează pe ambele obiecte care vin în contact.

Urme sub formă de resturi de obiecte și materiale. În această categorie intră urmele de ulei, vaselină, benzină, cioburi de faruri și parbriz etc. Acestea rezultă în urma impactului cu un alt obstacol găsindu-se pe drumul public. Urmele se fotografiază și se măsoară pentru a reține forma, dimensiunea, culoarea, menționându-se în schița locului faptei dar și în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Fixarea și ridicarea cioburilor oferă expertului criminalist posibilitatea de a stabili de la ce autovehicul provin și de a stabili forța impactului.

Urme biologice de natură umană. Urmele de sânge pot fi găsite pe drumul public, pe autovehiculul implicat în accident, pe îmbrăcămintea victimei și pe corpul acesteia și se pot prezenta sub formă de stropi, picături, pete, scurgeri sau bălți. După forma lor se poate aprecia poziția victimei în timpul impactului.

Culoarea sângelui arată timpul când a avut loc accidentul. De reținut este faptul că urmele de sânge la început au o culoare roșie, apoi roșu închis, iar în cele din urmă maro. Culoarea urmelor de sânge devine maro în 1-2 zile, la soare și în 5-6 zile, dacă se află în loc răcoros.

Urmele de sânge se fixează în procesul-verbal prin descriere (locul descoperirii, forma, culoarea) și prin fotografiere. Există situații în care nu se poate stabili natura urmelor de sânge, de aceea se poate folosi apă oxigenată, luminol sau bendizină, care produc o reacție chimică evidențiind urme de natură organică. Atunci când nu se poate determina natura urmelor de sânge descoperite, aceste vor fi fotografiate și descrise detaliat în procesul-verbal cu mențiunea „urme ce par a fi sânge”. Ridicarea lor se face prin decuparea obiectului pe care le conțin, prin răzuire sau prin tamponare cu tifon sau hârtie filtru, în raport cu locul în care se află urmele.

Urme sub formă de îmbrăcăminte sau a altor obiecte purtate de victimă asupra sa. Urmele descoperite, relevate, fixate, ridicate și interpretate de pe corpul și hainele purtate de victimă, ajută organele de cercetare penală să stabilească mecanismul producerii accidentului, autovehicululul implicat, cauzele accidentului, timpul survenit morții etc.

Cu ocazia examinării cadavrului se vor lua o serie de măsuri care să asigure integritatea urmelor, de a înlătura pericolul de distrugere și de a fixa poziția inițială:

interzicerea pătrunderii în perimetru a persoanelor care nu au atribuții în cercetarea la fața locului, cum ar fi ziariști, fotoreporteri, operatori de televiziune, rudele victimelor, curioșii;

fixarea prin fotografii color, schiță și detalii a poziției cadavrului, a urmelor de sânge și a obiectelor purtătoare de urme;

notarea condițiilor de mediu (condițiile meteo), consistența cheagurilor de sânge și gradul de uscare al sângelui de pe cadavru și din împrejurimile acestuia;

păstrarea cadavrului în poziția inițială până când criminalistul efectuează fotografiile, măsurătorile și observațiile.

În momentul în care victima a fost mutată sau transportată la spital, cel care conduce cercetarea trebuie să marcheze și să noteze noile urme care se creează, deoarece cele existente se distrug, pentru a putea stabili poziția inițială a victimei.

Când victima este transportată la spital, examinarea criminalistică pentru fixarea leziunilor se face la unitatea medicală unde a fost transportată. Hainele victimelor vor fi căutate și ridicate petru examinarea lor în laborator și pentru găsirea unor documente de stare civilă cu ajutorul cărora să se facă identificarea.

În practica judiciară, adesea faza statică și faza dinamică se întrepătrund, dar dacă nu se respectă efectuarea lor în ordine, respectiv faza statică și apoi faza dinamică, se poate ajunge la o serie de neajunsuri. Uneori în faza statică organul judiciar nu are întotdeauna posibilitatea de a determina natura faptei săvârșite, astfel nu va ști asupra căror urme și mijloace de probă să își îndrepte atenția, apoi trecând la faza dinamică de examinare a locului faptei, datorită activităților întreprinse în faza statică este posibil să fi distrus anumite urme, care să arate consecințele comiterii accidentului rutier.

Pentru a se evita aceste neajunsuri, cele două faze nu se succed riguros, astfel nu se cercetează static întreaga suprafață a locului accidentului apoi se efectuează cercetarea dinamică, ci ele se întrepătrund. Într-o cercetare la fața locului, fiecare porțiune de teren pe care sunt concentrate urmele și obiectele se cercetează din punct de vedere static, notându-se și marcându-se poziția lor, după care în acceași ordine sunt examinate din punct de vedere dinamic. După ce s-a terminat de examinat prima porțiune, se procedează la examinarea celorlalte porțiuni de teren din punct de vedere static și dinamic, în același fel până la epuizarea întregii suprafețe de teren, legată de locul accidentului rutier.

Cercetarea la fața locului a accidentelor de trafic rutier, trebuie să fie o activitate continuă, odată începută cursul acesteia nu trebuie întrerupt, ocazie cu care se descoperă, fixează și se ridică toate categoriile de urme existente în câmpul infracțional.

Există situații mai presus de voința celor ce efectuează cercetarea la fața locului când această activitate nu poate fi efectuată, neputând fi reluată decât după dispariția cauzei care a provocat întreruperea cercetării. Constituie cauze de întrerupere, atunci când cercetarea la fața locului se desfășoară pe un teren deschis, intervenția unor fenomene naturale (cercetarea începută în condițiile luminii diurne, nu poate fi continuată în condițiile nopții,datorită naturii urmelor ce trebuie căutate și lipsei unor mijloace corespunzătoare de iluminare artificială, survenire unei ploi torențiale etc.) sau existența unor cauze ce constituie pericol pentru viața, inegritatea persoanelor și care trebuie înlăturate.

Cu ocazia reluării cercetării se vor respecta o serie de reguli tactice:

pentru a se evita posibilitatea survenirii unor modificări la fața locului, se impune luarea măsurilor de protejare a porțiunii de teren rămasă necercetată;

cercetarea la fața locului trebuie continuată de cei care au început-o;

în procesul-verbal de cercetare la fața locului se va menționa întinderea perioadei de întrerupere și cauzaele care au provocat-o.

Cercetarea la fața locului, de regulă, este o activitate irepetabilă, deoarece odată efectuată, locul faptei suferă modificări, dar există situații când este necesară repetarea cercetării (efectuarea necorespunzătoare din punct de vedere calitativ de către organul judiciar, efectuarea cercetării în condiții de luminozitate necorespunzătoare, cu ocazi primei cercetări nu au fost descoperite urme a căror prezență este evidentă în raport cu mecanismul producerii accidentului, apare necesitatea veriicării unor ipoteze noi).

II.3.3. Finalizarea cercetării

În această etapă se continuă operațiunile începute la fața locului prelungindu-se prin măsuri și acte procedurale.

Vor fi scoase în afara carosabilului autovehiculele implicate în accident sau a altor obiecte care constituie obstacol pe carosabil. Pentru eliberarea drumului public, prin intermediul dispeceratului de poliție, vor fi anunțate unități economice care au mijloacele necesare în vederea ridicării și transportării autovehiculelor avariate. Astfel vor fi anunțate organele de administrare a drumurilor care au sarcina să curețe zona. În cazul în care în accident au fost implicate autovehicule grele se vor utiliza auto macarale și trailere, cu ajutorul cărora se va elibera carosabilul.

Aceleași organe de administrare a drumului au obligația de a îndepărta pomii sau stâlpii căzuți sau să înlocuiască semanlizarea rutieră, dacă aceasta a fost afectată.

Pe timpul efectuării lucrărilor de remediere și curățire, traficul rutier va fi întrerupt, dirijat sau deviat pe artere laterale, în funție de condițiile existente în zonă.

II.4. Redactarea procesului-verbal

Efectuarea cercetării la fața locului se încheie printr-un proces-verbal, acesta fiind mijlocul principal procedural de fixare a rezultatelor. Procesului-verbal i se vor anexa fotografii, schițe, desene ori alte asemenea lucrări (rolele de film, benzile videomagnetice).

Toate activitățile efectuate de către echipa de cercetare la fața locului se transcriu și vor fi descrise amănunt într-un proces-verbal, acestea putând fi relizate treptat pe parcusul desfășurării activității sau la finalizarea întregii operațiuni. Procesul-verbal este considerat mijloc de probă în procesul penal, fiind întocmit de către organul de cercetare care a participat direct la cercetare.

Pentru a avea valoare, procesul-verbal trebuie să respecte o serie de condiții de fond și formă. Sub aspectul formei:

să prezinte situația generală de la locul accidentului. Caracterul obiectiv al procesului-verbal de la fața locului trebuie să arate imaginea fidelă a locului accidentului, așa cum a fost perceput de primii lucrători de poliție ajunși la fața locului și de echipa de cercetare;

să fie complet, trebuie evidențiate toate constatările făcute, evidențiind unde au fost găsite urmele și mijloacele materiale de probă care au legătură cu evenimentul, stabilind totodată și poziția acestora față de reperele luate;

să fie clar și precis. Urmele și mijloacele materiale de probă care au fost examinate și ridicate trebuie descrise detaliat în procesul-verbal. Urmele vor fi descrise sub aspectul naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor fizico-chimice și a particularităților de identificare, cu specificare metodelor de relevare, fixare și ridicare. Mijloacele materiale de probă trebuie descrise, specificându-se natura materialului din care sunt făcute, aspectul, culoarea, dimensiunile, greutatea etc. În procesul-verbal trebuie să se evite utilizarea unui limbaj format din termeni tehnici de specialitate și neologisme.

să fie concis. Toate constatările făcute trebuie să se regăsească în procesul-verbal într-o formă concentrată cu ocazia cercetării la fața locului.

La întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului este obligatoriu consemnarea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite, chiar dacă între acestea nu există vreo legătură logică. Acest lucru, făcându-se când cel care instrumentează dosarul poate corela toate datele și informațiile obținute, stabilind valoarea probelor și să le raporteze cu ceea ce s-a obținut la locul producerii accidentului rutier.

Este strict interzis, la întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului, înscrierea presupunerilor, părerilor sau concluziilor pe marginea celor constatate.

Hans Gross – întemeiatorul criminalisticii – afirma că: „modul în care este redactat procesul-verbal este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucție. În nicio altă împrejurare el nu-și manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raționamentului, energia metodică și conștientă a scopului pe care-l urmărește și iarăși, în nici o împrejurare nu-și manifestă mai bine neîndemânarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranța și ezitarea…”

Acest act de urmărire penală trebuie să corespundă tuturor exigențelor formulate de către legiuitor și să cuprindă următoarele mențiuni:

data și locul unde este încheiat;

numele, prenumele și calitatea celor care îl încheie;

numele, penumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există;

descrierea amănunțită a celor constatate, precum și măsurile luate;

numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;

mențiunile prevăzute de lege pentru cazuri speciale.

Procesul-verbal de cercetare la fața locului are o structură tripartită: o parte introductivă, una descriptivă și alta finală (încheierea).

În partea introductivă se vor face mențiuni cu privire la:

anul, luna, ziua și locul întocmirii;

componența echipei de cercetare, gradul, numele, prenumele și unitatea de poliție din care fac parte;

numele, prenumele, calitatea și unitatea din care fac parte ceilalți specialiști care participă la cercetare;

numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenși;

modul de sesizare;

fapta cercetată, data, locul comiterii ei, starea atmosferică și a locului faptei;

delimitarea locului ce urmează a fi cercetat;

mențiuni cu privire la persoana sau persoanele care au asigurat paza locului faptei și modul în care s-a efectuat;

modificările care au survenit în câmpul infrațional pînă la sosirea echipei de cercetare.

În parte descriptivă a procesului-verbal de cercetare la fața locului se consemnează toate activitățile efectuate în ordine, toate urmele și mijloacele de probă, în ordinea descoperirii acestora, respectiv:

constatările efectuate;

rezultatele examinării victimelor;

măsurătorile efectuate;

urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, modul de fixare și ridcare, descrierea detaliată a urmelor, natura, culoarea, aspectul, dimensiunile, modul de ambalare și transport;

aspectele privind avariile suferite de autovehiculele angajate în accident;

aspecte privind distrugerea unor bunuri: garduri de protecție, ziduri, stâlpi, podețe etc.;

fotografiile judiciare efectuate, înregistrările video și audio;

dacă făptuitorul a fost condus la o unitate sanitară pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;

modul în care sunt asigurate autovehiculele în vederea dispunerii unor constatări tehnico-științifice ori expertize;

observațiile martorilor asistenți și obiecțiunile făptuitorilor;

schițele și desenele întocmite.

Tot în această parte a procesului-verbal se menționează așa numitele „împrejurări negative”, iar dacă s-au făcut măsurători se vor menționa valorile lor.

În partea finală a procesului-verbal de cercetare la fața locului sunt menționate următoarele elemente:

obiectele și urmele descoperite, ridicate de la locul accidentului, ce mijloace și metode s-au folosit;

ce măsuri s-au luat cu privire la victime, cadavru, autovehicule distruse etc.;

ce s-a fotografiat la locul accidentului, ce genuri de fotografii, filme și videofonograme judiciare s-au efectuat, din ce locuri au fost acestea executate, condiții tehnice de executare (marca aparatului, materiale utilizate, surse de iluminare etc.);

ce măsurători fotografice s-au efectuat;

dacă s-a întocmit schița locului faptei, la ce scară și în ce fel;

ora terminării cercetării la fața locului;

procesul-verbal va fi semnat pe fiecare pagină la sfârșit de toți cei care în diverse calități au luat parte la efectuarea acestei activități: organul judiciar, martorii asistenți, experții, specialiștii sau tehnicienii etc.

II.5. Întocmirea schiței locului accidentului

Schița locului faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică, a locului accidentului în asamblu, a poziției obiectelor și urmelor, a raporturilor de distanță dintre acestea și are menirea de a ilustra constatările cuprinse în partea descriptivă a procesului-verbal, alăturându-se celorlalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului: fotografia, videofonograma și filmul judiciar.