Cercetarea Criminalistica a Accidentelor Rutiere
CUPRINS
Capitolul I
Noțiuni generale cu privire la circulația rutieră
I.1. Accidentul rutier-fenomen social
I.2. Prevenirea accidentelor de circulație
I.3. Cauzele accidentelor rutiere și siguranța circulației rutiere
I.4. Infracțiuni la regimul circulației rutiere
I.5. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație
I.6. Statistici conform Poliției Române privind accidentele rutiere
Capitolul II
Cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere și fixarea rezultatelor cercetării la fața locului
II.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului
II.2. Organizarea activității de cercetare la fața locului în domeniul circulației rutiere
II.3. Etapele efectuării cercetării la fața locului
II.3.1. Etapa pregătitoare
II.3.2. Cercetarea propriu-zisă (faza statică și faza dinamică)
II.3.3. Finalizarea cercetării
II.4. Redactarea procesului-verbal
II.5. Întocmirea schiței locului accidentului
II.6. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și a înregistrărilor video
Capitolul III
Tactica ascultării persoanelor în procesul cercetării accidentelor de circulație și efectuarea expertizelor judiciare
III.1. Necesitatea ascultării persoanelor
III.1.1. Ascultarea martorilor oculari
III.1.2. Ascultarea victimelor
III.1.3. Ascultarea suspectului
III.2. Confruntarea
III.3. Reconstituirea
III.4. Dispunerea, efectuarea și valorificarea constatărilor medico-legale, tehnico-științifice, a expertizelor criminalistice și a expertizei tehnice auto în investigarea accidentelor de trafic rutier
Capitolul I
Noțiuni generale cu privire la circulația rutieră
I.1. Accidentul rutier-fenomen social
„Ritmul alert imprimat dezvoltării complexe și dinamice a vieții sociale impune cu stringență identificarea factorilor de risc care pot aduce atingere vieții, integrității corporale și sănătății speciei umane, a cărei supraviețuire nu este condiționată doar de pericolele naturale, ci îndeosebi de cele artificiale, printre care pe un loc aparte se situează accidentele de trafic rutier.”
„Accidentele produse în cadrul traficului rutier figurează în prezent printre primele cauze de deces de pe întreg globul pământesc, urmând după bolile cardio-vasculare și după cele provocate de tumori ale corpului omenesc.”
Amploarea și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor rutiere obligă autoritățile competente în domeniu dar și societatea civilă, să găsească cele mai eficiente metode și mijloace pentru a reduce răspândirea acestui fenomen social care a căpătat dimensiuni patologice, psihologice și sociologice.
Elaborarea acestor metode și mijloace de prevenire se bazează pe cunoașterea cauzelor și condițiilor care determină sau favorizează înregistarea evenimentelor negative, avându-se în vedere deopotrivă, factorul uman, vehiculul și starea carosabilului.
Factorul cauzal cel mai important în producerea accidentului de circulație este omul, deoarece el este acela care creează situația ce face inevitabil accidentul, dar tot el suportă și consecințele negative ale acestuia. Din punct de vedere juridic prezintă interes ambele ipostaze: cea dintâi pentru că presupune încălcarea unor obligații legale privind respectarea regulilor de circulație, iar cea de-a doua, deoarece accidentul de circulație – factor cauzator de prejudicii – generează în sarcina făptuitorului obligația de a suporta consecințele.
Accidentul în general este un eveniment întâmplător, supus hazardului, pe care nicio persoană nu și-l dorește, este neprevăzut și are ca rezultat o avarie sau rănirea, mutilarea, infirmitatea sau moartea unei ființe.
În literatura de specialitate majoritatea autorilor adoptă următoarea clasificare a accidentelor de circulație:
tamponarea vehiculelor pe drum (coliziune frontală, laterală, tamponarea vehiculului din față sau a celui care circulă paralel);
accidente fără tamponare cu alt vehicul (rostogolire, lovirea pietonilor,căderea din vehicul în timpul mersului, coliziunea cu obiecte aflate pe drum);
părăsirea carosabilului de către autovehiculul aflat în mișcare.
Accidentul de circulație rutieră îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
s-a produs pe un drum deschis circulației publice (bulevard, stradă, alee, splay etc.) sau își are originea pe un asemenea drum;
întrerupe mersul normal al lucrurilor (stânjenirea circulației);
în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul aflat în mișcare;
apare cel puțin una din următoarele situații de coliziune:
între vehicule (două sau mai multe vehicule),
între vehicule și pietoni (lovirea sau călcarea pietonilor),
între vehicule și animale,
între vehicule și obstacole fixe;
provoacă rănirea, mutilarea ori decesul uneia sau mai multor persoane/ființe;
cel puțin un vehicul a fost avariat sau a provocat pagube material.
Se constată că în accidentul de trafic rutier sunt implicați în general doi factori importanți: autovehiculul și omul în multiplele sale calități (conducător auto, pasager, pieton, biciclist, motociclist etc).
O definire mai complexă și mai exactă consideră accidentul rutier ca fiind un eveniment cu urmări socialmente periculoase care apare în timpul exploatării mijloacelor de transport sau în timpul circulației pe drumurile publice, pe șantiere, pe drumurile forestiere sau în orice alt loc de muncă unde pot circula autovehicule, datorate nerespectării regulilor de circulație (acțiunile sau omisiunile conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor, altor persoane) sau unei stări tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor ori altor cauze și are drept consecințe victime omenești (vătămarea integrității corporale a unor persoane sau decesul acestora) sau pagube materiale (distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri).
Accidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfășurare. O parte din evenimentele din evenimentele negative produse pe drumurile publice sunt denumite generic accidente de circulație.
Conform unei statistici primele două accidente de circulație s-au înregistrat în Anglia în 1896, iar în SUA s-a înregistrat primul deces cauzat de un vehicul cu motor în 1899. Cu creșterea numărului de autovehicule a crescut proporțional și numărul de accidente, producând din ce în ce mai multe victime. Astfel, s-a ajuns ca la începutul anilor 1970 accidentele rutiere să fie printre primii factori de deces a populației.
Educarea populației în materie de securitate a circulației rutiere a avut și are o influență benefică în reducerea numărului de accidente rutiere.
Pentru a stabili factorii care influențează evoluția accidentelor, numărul lor se poate raporta la numărul de locuitori sau la numărul de autovehicule dintr-o anumită țară.
Este de reținut repartiția numărului accidentelor de circulație rutieră în funcție de vârsta ocupanților. Accidentele rutiere sunt provocate cel mai mult de persoane tinere cu vârsta de până în 24 ani. Acest aspect se explică, pe pe o parte prin numărul mai mare de ocupanți tineri, iar pe de altă parte prin stilul de conducere al acestora (marea majoritate a conducătorilor auto începători aparține acestei categorii, având un stil de conducere mai impulsiv). De asemenea, se observă un număr relativ mare al victimelor în rândul copiilor, ceea ce se explică prin neutilizarea sau utilizarea necorespunzătoare a scaunelor de securitate pasivă destinate copiilor si a centurilor de siguranță, precum și neatenției acestora în timpul deplasării pe carosabil.
Introducerea sistemelor moderne de siguranță în construcția autovehiculelor și a programelor de educație rutieră a tuturor participanților la trafic, chiar cu eforturi financiare importante pentru România va asigura efecte economice importante în viitor atât pentru viața economică cât și pentru cea socială și nu în ultimul rând se pot aminti efectele economice importante ale reducerii numărului de decese și răniri cauzate de accidentele rutiere (reducerea pierderilor de vieți, în care statul a investit de-a lungul timpului sume importante, a reducerii costului recuperării accidentaților etc.).
I.2. Prevenirea accidentelor rutiere
Conducerea preventivă reprezintă comportamentul preventiv al conducătorului auto caracterizat prin următoarele trăsături:
anticiparea situațiilor ce pot deveni periculoase ( de exemplu anticiparea greșelilor participanților la trafic);
evitarea tensiunii sau fricii în cazul apariției riscului;
evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau evitarea angajării în accidentele care s-au produs;
evitarea conducerii autovehiculului în cazul în care starea de oboseală este avansată;
alegerea celei mai bune variante pentru a ieși cu minimum de consecințe dintr-un accident ce nu a putut fi evitat sau corectarea unei decizii greșite care să diminueze consecințele unui accident;
adaptarea stilului de conducere a autovehiculului la:
starea psihică și fizică existentă în momentul respectiv,
condițiile de trafic rutier privind ruta aleasă,
condițiile de vizibilitate,
condițiile meteorologice,
fluxul circulației rutiere;
păstrarea vigilenței la volan etc.
Cu privire la comportamentul de securitate, pe lângă cunoașterea și respectarea legislației în vigoare privind circulția rutieră, unui conducător auto, se impune:
cunoașterea constructiv funcțională și a performanțelor autovehiculului;
depistarea promptă a funcționării anormale a autovehiculului și asigurarea unei întrețineri tehnice corespunzătoare a acestuia.
Tehnicile de conducere preventivă se bazează pe respectul față de toți participanții la trafic.
Pentru a conduce un autovehicul, conducătorul auto trebuie:
să aibă cunoștințe teoretice privind circulația în siguranță pe drumurile publice, priceperi și deprinderi practice în manevrarea autovehiculului;
să fie odihnit și calm în permnență;
să circule cât mai pe partea dreaptă a drumului;
să fie vigilent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, recepționând informații despre:
drum (starea acestuia, semnalizarea rutieră, elementele geometrice ale drumului în profil transversal și longitudinal etc.),
ceilalți participanți la trafic aflați în față, lateral și spate (vehicule, pietoni etc.),
vehiculul condus (aparatura de bord, zgomote normale etc.), astfel conducătorul auto este informat complet asupra sistemului circulației rutiere și mediului;
să conducă într-o manieră astfel încât ceilalți participanți la trafic să-i înțeleagă intențiile usor;
să analizeze (evalueze) aceste informații, prevăzând (anticipând) anumite situații din trafic care, la un moment dat, pot deveni periculoase, ceea ce impune luarea unei decizii corecte pentru a evita situația periculoasă sau să diminueze consecințele unui eventual accident rutier (judecata este abilitatea în gândire a conducătorului auto de a găsi varianta optimă pentru a ieși cu minimum de consecințe dintr-o situație periculoasă apărută în trafic la un moment dat);
să respecte codul rutier (codul rutier și semnalizarea rutieră sunt pentru prevenirea accidentelor și trebuie respectate);
să fie în permanență politicos și niciodată agresiv;
să respecte pe ceilalți participanți la trafic și să fie pregătit să le cedeze prioritatea;
să recunoască pericolul potențial din trafic și să înțeleagă cum poate fi evitat;
să nu estimeze că o călătorie va trece fără probleme.
Vederea este cel mai important simț folosit în timpul conducerii autovehiculului fiind simțul primar prin intermediul căruia conducătorul auto dobândește informațiile necesare identificării traficului. Circa 90% din stimuli, privind circulația exterioară, sunt recepționați de către conducătorul auto pe cale vizuală, ceea ce denotă importanța posedării de către acesta a tuturor componentelor vizuale,
Accidentele care se produc datorită unor deficiențe ale vederii, niciodată nu sunt atribuite acesteia, ele sunt încadrate în următoarele cauze generatoare de accidente: excesul de viteză, neatenția în conducere, consumul de alcool, oboseala etc.
Vederea bună permite:
distingerea formelor și detaliilor (vedere descriptivă);
o percepție largă fără detalii (vedere receptivă);
evaluarea distanțelor și vitezelor (vedere analitică);
evaluarea culorilor.
Observarea și concentrarea în trafic presupun:
poziția corectă la volan;
asigurarea unei vizibilități maxime:
parbrizul, geamurile laterale și din spate să fie curate,
ștergătoarele și instalația de spălare să funcționeze corect,
poziția oglinzilor să fie reglată corect;
nivelul ridicat al vigilenței;
viteza corelată cu vizibilitatea.
I.3.Cauzele accidentelor rutiere și siguranța circulației rutiere
„Accidentele rutiere sunt urmarea acțiuniiunei multitudini de factori dominanți și auxiliari. Ele survin ca urmare a acțiunilor combinate ale unui număr ridicat de factori, din cre unul are o poziție dominantă. De aceea este mult mai ușor să fie determintă natura, mijlocirea și puterea cu care influențează unii din acești factori asupra apariției accidentelor rutiere.”
Analizele statistice întăresc concluzia că accidentele nu sunt întâmplătoare și cu atât mai mult imprevizibile sau inevitabile, cu toate că apariția lor este aleatoare. Principalele cauze ale accidentelor de circulație provocate de către conducătorii auto sunt: excesul de viteză, efectuarea greșită a manevrelor de depășire, nerespectarea normelor privind acordarea priorității, consumul de alcool, neverificarea stării tehnice a autovehiculului, starea de oboseală a conducătorului auto.
Factorii care contribuie la producerea accidentelor rutiere se pot grupa în două mari categorii: factori externi și factori interni.
Din categoria factorilor externi fac parte starea tehnică a autovehiculului, starea căii rutiere, condițiile meteorologice și de vizibilitate.
Dintre sistemele autovehiculului care contribuie la siguranța circulației și necesită o verificare periodică amintim: sistemele de direcție, de frânare, de rulare, de iluminare și semnalizare.
Eficacitatea unui sistem rutier – ca factor extern care duce la producerea accidentelor rutiere – se poate aprecia în funcție de următorii parametri: intensitatea circulației, viteza medie de circulație și numărul de evenimente de circulație.
Intensitatea circulației este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic și este neuniformă în timp, modificându-se în anumite ore din zi, zile ale săptămânii și luni ale anului, ceea ce influențează negativ desfășurarea traficului, favorizând producerea accidentelor. Odată cu creșterea intensității și a vitezelor de circulație apare pericolul accidentării autovehiculelor care circulă pe aceeași bandă datorită frânărilor bruște și distanței insuficiente dintre autovehiculele care se scucced.
Importante circumstanțe care influențează fiziologia conducerii și limitele de adaptabilitate ale subiectului la condițiile activității de conducere auto sunt create de caracteristicile geometrice și topometrice ale căilor rutiere, cum sunt: lățimea, declivitatea, curbura, natura și starea îmbrăcămintei, indicatoarele, refugiile, spațiile verzi etc.
Astfel, lățimea benzii de circulație influențează asupra capacității de circulație. Reducerea lățimii benzii produce un efect psihologic asupra conducătorului auto materializat în micșorarea capacității de conducere cu 15-25% față de situația când ar circula pe o bandă cu lățimea de 3,5 m.
Pantele și rampele precum și curbele reduc apreciabil vizibilitatea în plan și profilul ân lung, aceste elemente geometrice ale drumului fiind generatoare de evenimente rutiere mai ales în cazul manevrelor de depășire pe aceste sectoare de drum.
Starea căii rutiere influențează, de asemenea, capacitatea de conducere auto și atunci când nu este corespunzătoare creează pericole pentru siguranța traficului. La deplasarea autovehiculului pe un drum în stare rea, valoarea aderenței la un anumit moment poate să nu fie aceeași la toate roțile, ceea ce mărește probabilitatea apariției derapajului. Formarea unor denivelări mari în îmbrăcămintea drumului, nesemnalizate, determină – mai ales în timpul circulației cu viteze mari – producerea unor defecțiuni la sistemele de direcție sau rulare ce duc la pierderea controlului volanului și, implicit, la intrarea în coliziuni cu alte autovehicule sau părăsirea suprafeței carosabile.
Intersecțiile la același nivel sunt printre cele mai importante elemente care limitează și adesea întrerup fluența traficului pe un drum, fiind locuri generatoare de evenimente rutiere. De asemenea, s-a constatat că abundența de indicatoare, de reclame și de diverse panouri distrag substanțial atenția conducătorului auto și chiar îl obosesc, așa după cum circulația pe aliniamente lungi și monotone poate provoca uneori adormirea conducătorului auto.
Condițiile meteorologice nefavorabile, cum sunt ceața, ploaia, ninsoarea, poleiul, pe de o parte, micșorează vizibilitatea și fac drumul alunecos iar, pe de altă parte infleunțează activitatea sistemului nervos central, care este mult mai solicitat, stare ce se reflectă deseori și asupra capacității de conducere. Totodată conducerea pe timp de noapte favorizează producerea accidentelor. Noaptea, obstacolele ce se află pe partea carosabilă sau în imediata apropiere (pe acostament sau în afara drumului) par să fie mult mai departe și mai mari decât în realitate. În special autovehiculele ce vin cu farurile aprinse cu faza de drum dau obstacolelor aceste imagini iluzorii. Conducătorii auto trebuie să acorde o atenție mărită și să aibă un plus de prudență îndeosebi în cazul unor depășiri sau la aprecierea exactă a spațiului lateral necesar în momentul încrucișării, mai ales în condițiile unui trafic eterogen (autoturisme, autocamioane, tractoare, căruțe, bicicliști).
Factorii interni sunt reprezentanți de materialul uman, producerea accidentelor de circulație fiind nemijlocit legată de capacitatea de conducere a persoanelor aflate la volanul autovehiculelor. În general, acești factori participă la producerea accidentelor în procentul cel mai ridicat, 70-90%.
Totalitatea factorilor perturbatori ai capacității de conducere auto constituie, de fapt, elemente favorizante ale producerii accidentelor rutiere. Dintre acestea o amprentă hotărâtoare asupra limitelor fiziologice și psihice ale conducătorului auto își pun: oboseala, alcoolul și medicamentele.
Oboseala duce la încetinirea manevrelor de conducere, la nesincronizarea mișcărilor, la scăderea atenției și la apariția unei stări subiective de tensiune nervoasă.
Cu toate că mișcările necesare conducerii auto sunt efectuate cu ușurință ca urmare a deprinderilor acumulate, efortul fizic fiind fără dificultate acoperit de resursele energetice ale conducătorului auto, totuși activitatea de conducere, desfășurată cu încordare și atenție continuă obosește sistemul nervos al subiectului, proces accelerat de o serie de circumstanțe. Printre acestea sunt de amintit: imobilitatea poziției conducătorului, mișcarea de legănare a autovehiculului, zgomotul uniform al motorului, monotonia unor căi rutiere, căldura din cabină etc. Toate aceste circumstanțe produce de cele mai multe ori somnul, de aceea se recomandă scurte opriri cu părăsirea locului de conducere și efectuarea unor exerciții fizice, o ventilare corespunzătoare a cabinei, luarea unei gustări sau ingerare de dulciuri etc., toate având un efect deconectant. Este neindicat fumatul în timpul conducerii, deoarece aerul poluat din cabină grăbește instalarea oboselii, datorită fixării oxidului de carbon pe hemoglobină, care micșorează capacitatea de oxigenare a sistemului circulator.
Consumul de alcool, atât înainte cât și în timpul conducerii automobilului, este o importantă cauză a producerii accidentelor de circulație, deoarece afectează puternic capacitatea de cconducere auto. Alcoolul dăunează activității nervoase superioare prin paralizarea centrilor inhibatori. În urma consumului de alcool, și potrivit cu cantitatea ingerată, atenția scade, durata reflexelor crește, capacitatea de acordare a ochiului este diminuată, coordonarea mișcărilor devine deficitară, distanțele și viteza sunt apreciate cu mari erori, acțiunea alcoolului continuând cu tulburări de echilbru etc. Alcoolul chiar în cantiate mică, nu este un stimulent, nu înlătură oboseala, conducătorul auto obosit are nevoie de dulciuri și odihnă.
Consumul de stimulente și de medicamente reprezintă, de asemenea, factor favorizant al producerii accidentelor rutiere. Acțiunea cofeinei nu diminuează oboseala sau influența alcoolului, ci, la unele persoane, produce neliniște, tremurături, nesiguranță în mișcări și exagerează ataxia alcoolică (dificultatea sau imposibilitatea coordonării mișcărilor active). De asemenea, consumul de medicamente, cum ar fi sedativele, hipotensivele, antialergicele sau chiar chinina și antibioticele influențează, fiecare cu specificul său, în mod defavorabil capacitatea de conducere auto. Din acest motiv folosirea medicamentelor de către conducătorii auto, ca de altfel de către toți bolnavii, nu trebuie să aibă loc fără consultarea medicului.
Siguranța circulației rutiere urmărește sesizarea, cunoașterea și modelarea factorilor care contribuie la evitarea producerii accidentelor de circulație sau la diminuarea consecințelor acestor accidente.
Deoarece la buna desfășurare a circulației rutiere contribuie toți factorii componenți ai sistemului (autovehiculul, calea de rutieră, conducătorul auto, bicicliștii și pietonii), cunoașterea și modelarea acestor factori prin prisma securității rutiere se rezolvă de către uzinele producătoare și unitățile de reparații și întreținere ale autovehiculelor, întreprinderile constructoare și cele de întreținere ale drumurilor, instituțiile și factorii răspunzători de pregătirea conducaătorilor auto, factorii cu atribuții pe linia educației rutiere, precum și organele de stat care răspund de coordonarea și controlul circulației rutiere.
I.4. Infracțiuni la regimul circulației rutiere
„Încălcările cele mai grave ale disciplinei rutiere sunt considerate de lege infracțiuni, ca urmare ele antrenează răspunderea penală a autorilor lor. Încălcările mai puțin grave ale acestei discipline sunt considerate de legiuitor contravenții și antrenează răspunderea contravențională și administrativă a celor care le săvârșesc. Ori de câte ori, ca rezultat al nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, se cauzează un prejudiciu material, devine oprantă răspunderea civilă, iar făptuitorul are obligația de a repara inegral și, pe cât posibil, în natură acel prejudiciu.”
În noul Cod Penal Român sunt enumerate și definite următoarele infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice:
Art. 334. Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a
unui tramvai neîmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau amendă.
Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 335. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 337. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 338. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia
Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
Art. 339. Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice
Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.
Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Art. 340. Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor
Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 341. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranța circulației, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancționează și persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație.
I.5. Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație
Cunoașterea modalităților de comitere a infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă urmare a unui accident de circulație rutieră este necesară organelor de urmărire penală pentru a se putea face o încadrare juridică corectă precum și pentru stabilirea problemelor pe care trebuie să le lămurească cercetarea și implicit a activităților ce se desfășoară pentru administrarea probelor.
Este cunoscut faptul că cercetarea la fața locului reprezintă un act important de urmărire penală, incipient, necesar și imediat, de care depinde direct soluționarea cauzei. Cercetarea unor accidente de circulație rutieră implică așadar executarea acestui act de urmărire penală, ceea ce presupune inevitabil deplasarea organului judiciar la fața locului pentru investigarea directă a locului producerii accidentului, urmare a consecințelor și împrejurărilor ce au stat la baza existenței sale.
Totodată, nu trebuie omis faptul că locul producerii accidentului conține urmele sau datele referitoare la evenimentul investigat ce conduc spre stabilirea vinovăției, identificării autorului si celorlalți participanți.
În literatura de specialitate se apreciază că locul în care a fost săvârșită infracțiunea, unde s-au produs consecințele activității ilicite, ori care, în orice mod, conservă urmele acesteia constituie sursa celor mai fidele informații ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului.
Cercetarea la fața locului presupune luarea unor măsuri pregătitoare atât la locul comiterii faptei, cât și la sediul organului judiciar, efectuarea propriu-zisă a cercetării, interpretarea urmelor și fixarea cu ajutorul mijloacelor procedurale prevăzute de lege, a constatărilor rezultate cu ocazia realizării acestei activități.
I.6. Statistici conform Poliției Române privind accidentele rutiere
Dinamica accidentelor rutiere grave 2001 – 2011
Situația privind dinamica accidentelor de circulație în anul 2012 comparativ cu anul 2011
Capitolul II
Cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere și fixarea rezultatelor cercetării la fața locului
II.1. Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului a accidentelor rutiere
Cauzele penale care au ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice presupun adoptarea unor soluții temeinice, cât și o bună cunoaștere a tuturor reglementărilor care se referă la deplasarea mijloacelor de transport și a pietonilor pe drumurile publice. O condiție esențială în același timp este pregătirea teoretică și practică a celor investiți cu cercetarea evenimentelor rutiere, fiind necesară însușirea noutăților survenite în domeniul normativ pe de o parte, iar pe de altă parte însușirea unor cunoștințe juridice referitoare la cele mai noi mijloace tehnice din dotarea organelor judiciare. Totodată, este deosebit de important ca organele de urmărire penală, experții, specialiștii sau tehnicienii să utilizeze un limbaj comun la întocmirea actelor și lucrărilor unui dosar penal.
Principalul act normativ care conține normele privind circulația pe drumurile publice este Ordonanța de Urgență nr. 195/2002, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2003. De asemenea menționăm Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, Ordinele Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, nr. 1061/2003 și 158/1994, pentru aprobarea normelor metodologice privind activitatea de control a respectării perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează transporuri rutiere și Ordinele Ministrului de Interne nr. S/420/2003, privind cercetarea la fața locului și nr. 766/1998, privind raportarea, înregistrarea și evidența accidentelor de circulație, Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, H.G. 906/1998, privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente produse de autovehicule și Ordinul nr. 380/1994 al Ministerului de Interne, privind condițiile tehnice pentru vehiculelerutiere în vederea admiterii în circulația pe drumurile deschise.
Potrivit art. 6, al. 6, pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, drum public este orice cale de comunicație terestră destinată traficului rutier dacă este deschisă circulației publice. În art. 3, al. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 43/1997, se arată că drumurile publice, căi de circulație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și pietonilor sunt obiective de utilitate publică, destinate circulației rutiere, în scopul satisfacerii cerințelor de transport rutier al economiei naționale, ale populației și de apărare a țării. În această categorie de drumuri sunt cuprinse toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivele turistice ori alte obiective la care publicul are acces.
Conform O.U.G. nr. 43/1997, drumurile cuprind: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru bicicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, inicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, terenurile și plantațiile care fac parte din zona drumului, mai puțin zonele de protecție, clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile necesare aferente. Deosebit de importante sunt și precizările pe care le face legiuitorul, în privința componențelor tehnice a zonei drumului public. Aceasta cuprinde ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție. Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, partea crosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și diferite lucrări de artă. Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizare rutieră, pentru plantație rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, pentru sigurnța circulației ori pentru protecția proprietăților situate în vecinătatea drumului. Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.
Conform art. 192 din Codul de procedură penală, cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
II.2. Organizarea activității de cercetare la fața locului în domeniul circulației rutiere
Competența cercetării accidentelor de circulație aparține de regulă organelor de poliție. Conducătorii unităților de parchet și șefii unităților de poliție dispun măsuri organizatorice necesare, astfel încât procurorii criminaliști, procurorii de serviciu, ofițerii și agenții de poliție cu sarcini de cercetare la fața locului să se poată constitui, în cel mai scurt timp de la primirea sesizării în echipa ce urmează a se deplasa la fața locului, cu maximă promptitudine, atât în timpul cât și in afara orelor de program. În acest sens se elaborează și aprobă grafice lunare cu planificarea zilnică a personalului cu atribuții de cercetare la fața locului, la nivelul fiecărei structuri competente.
În cazul accidentelor de circulație rutieră soldate cu victime, echipa de cercetare la fața locului este formată din :
șeful echipei de cercetare la fața locului, care este procurorul pentru infracțiunile a căror urmărire penală este de competența obligatorie a acestuia, sau un ofițer/agent de poliție rutieră desemnt de conducerea unității de poliție;
ofițerul/agentul de poliție cu atribuții specifice pe linie de cercetare penală;
lucrătorul criminalist care este responsabilul activităților specifice profilului;
medicul legist și/sau alți specialiști/experți din alte domenii;
lucrători din cadrul poliției judiciare/conductori câini de urmărire pentru situații specifice determinate de fuga autorului de la locul accidentului.
Șeful echipei de cercetare la fața locului poate solicita personal suplimentar din cadrul forțelor de ordine publică pentru protejarea locului accidentului și a membrilor echipei sau pentru activități extinse și conexe cercetării la fața locului.
În situațiile în care este presupusă existența unor materiale radioactive, nucleare, agenți chimici, biologici sau precursori, cercetarea la fața locului se execută de către formațiunile de poliție competente din punct de vedere material în investigarea cauzelor respective.
II.3. Etapele efectuării cercetării la fața locului.
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor rutiere se realizează după normele procesual-penale și regulile generale de tactică criminalistică, însă metodologia investigării acestui gen de infracțiuni cuprinde și reguli proprii, determinate de particularitățile evenimentelor rutiere.
Cercetarea la fața locului, pentru a avea rezultate, trebuie să îndeplinească:
deplasarea cu operativitate a echipei la locul accidentului, pentru a conserva elementele câmpului infracțional și pentru a preveni dispariția, distrugerea ori degradarea urmelor și mijloacelor materiale de probă.
dotarea cu mijloace tehnice moderne și performante, necesare descoperirii, ridicării, transportării și valorificării urmelor infracțiunii.
II.3.1. Etapa pregătitoare
Conform art. 288 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală poate fi sesizat prin: plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează in oficiu.
Lucrătorii poliție care au ajuns primii la fața locului sunt lucrătorii de pe echipajele de poliție care au fost dirijați după sesizarea producerii accidentului de trafic rutier, aceștia având o serie de sarcini importante pentru a lua măsurile urgente de salvare a victimelor și de asigurare a locului faptei.
Măsuri pe care trebuie să le întreprindă lucrătorii de poliție:
acordarea primului ajutor victimelor, identificarea și trimiterea lor la spital;
Ofițerii sau agenții de poliție care au sosit primii la fața locului pot apela la ajutorul persoanelor competente (medici sau asistenți medical), care se află la fața locului, sau transportă victima la cea mai apropiată unitate medicală, dacă prin aceasta nu i se pune în pericol viața.
Conform Decretului nr. 328/1966, pot transporta la o unitate medicală victimele și conducătorii auto care trec pe lângă accident indiferent dacă sunt sau nu solicitați de lucrătorii de poliție.
Înainte de a transporta victima la cea mai apropiată unitate medicală, lucrătorii de poliție trebuie să noteze și să schițeze poziția victimei în autovehiculul implicat în accident.
Victima poate fi transportată și cu autovehiculul implicat în accident, notându-se și marcându-se poziția autovehicului. În acest caz se vor nota în plus următoarele:
tipul, marca, și numărul de înmatriculare al autovehiculului;
seria și numărul permisului de conducere auto;
seria și numărul certificatului de înmatriculare;
datele de identificare ale conducătorului auto;
datele de identificare ale victimei.
Identificarea victimei care se află în comă sau care a decedat se face prin controlarea buzunarelor hainelor, a genților, bagajelor etc. pentru găsirea vreunui act de identificare. Dacă asupra victimei nu se găsește niciun act, acesta va fi descris în actele procedurale după metoda portretului vorbit, va fi amprentat și fotografiat.
înlăturarea pericolelor iminente;
Pentru a se evita declanșarea unui incediu sau explozii, lucrătorii de poliție vor îndepărta obiectele inflamabile de sursele de foc, interzicerea pătrunderii cu foc deschis în apropierea autovehiculului al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabilă. Totodată autovehiculele implicate în accidente pot avea asupra lor carburanți explozibili, ierbicide, pesticide, butelii pentru aragaz, tuburi cu oxigen etc., iar datorită coliziunii se pot produce incendii, explozii, răspândirea de substanțe otrăvitoare.
identificarea persoanelor implicate în accident, a făptuitorului și a martorilor oculari;
Lucrătorii de poliție, prin mulțimea curioșilor care se adună în cazul unui accident rutier, trebuie să identifice persoanele implicate (cele care nu au nevoie urgentă de îngrijiri medicale), făptuitorul și martorii oculari (persoanele care au văzut împrejurările în care s-a produs accidentul rutier).
Făptuitorul va fi indentificat pe baza actului de identitate, permis, pașaport sau orice act de stare civilă pe care-l are asupra sa. Acesta va fi testat cu aparatul alcool-test pentru constatarea consumului de alcool, iar dacă nu este posibil, făptuitorul va fi supravegheat pentru a-l împiedica să consume alcool ca să nu ascundă faptul că el se afla sub influența băutorilor alcoolice înaintea producerii accidentului.
Martorii de asemenea vor fi identificați pe baza actului de identitate sau cu orice act de stare civilă. După identificare martorii oculari sunt rugați să rămână la locul faptei până la sosirea organelor de cercetare.
luarea urgentă a măsurilor de urmărire și prindere a conducătorului auto care a părăsit locul faptei;
În cazul în care lucrătorii de poliție care au ajuns primii la fața locului constată că un conducător auto a părăsit locul accidentului, vor lua măsuri pentru urmărirea și prinderea acestuia pe baza informațiilor furnizate de către martorii oculari sau de victimă. Ei vor trebui să stabilească semnalmentele conducătorului auto și caracteristicile autovehiculului, direcția de deplasare, urmele rămase pe autovehicul cu ocazia accidentului rezultat. Aceste date vor fi comunicate prin despecer către toate unitățile de poliție pentru urmărirea și prinderea conducătorului auto.
luarea măsurilor pentru conservarea locului faptei;
Lucrătorii de poliție care au ajuns primii la locul accidentului sunt obligați să ia măsuri de protejare a urmelor si mijloacelor materiale de probă pentru a nu se modifica aspectul locului faptei prin împrejmuirea zonei și în raport de condițiile meteorologice pot folosi, folii de plastic, lăzi, saci, carton, ziare etc.
luarea măsurilor de descongestionare a circulației, de deviere sau oprire a traficului;
În cele mai multe situații cu ocazia producerii unui accident rutier circulația devine imposibilă sau îngreunată și se pot crea noi accidente. Pentru evitarea acestor situații lucrătorii care au sosit primii la fața locului vor opri circulația rutieră ăn zona accidentului și vor proceda la dirijarea acesteia pe arterele laterale.
raportarea evenimentului organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea la fața locului.
După ce au luat măsurile descrise mai sus, lucrătorii de poliție care au ajuns primii la fața locului trebuie să anunțe unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul. Ei trebuie să informeze unitatea de poliție cu privire la natura accidentului, pagubele, consecințele și măsurile luate până în acel moment. Pentru raportarea evenimentului se pot folosi telefoanele și stațiile de emisie-recepție.
II.3.2. Cercetarea propriu-zisă (faza statică și faza dinamică)
„Cercetarea la fața locului trebuie să aibă un caracter operativ, planificat și organizat, în funcție de particularitățile fiecărui caz fiind necesare anumite combinări ale diferitelor metode de investigare adaptate la situația concretă din teren.
Totodată, această complexă activitate de investigare tehnico-științifică trebuie să fie executată calificat și eficient, folosindu-se suportul logistic necesar care să permită condiții optime de iluminare, căutare/examinare, interpretare, relevare și ridicare a tuturor categoriilor și mijloace de materiale de probă necesare soluționării cauzei.”
Activitatea de cercetare la fața locului, din punct de vedere practic și teoretic, cuprinde două faze: faza statică și faza dinamică.
În faza statică a cercetării la fața locului se procedează la determinarea perimetrului locului accidentului prin efectuarea de fotografii judiciare operative de orientare, schiță, masurători, efectuarea schiței locului accidentului, măsurarea urmei de frânare, pentru examinarea și fixarea aspectului de asamblu a locului accidentului, pentru stabilirea poziției dintre autovehicule și victime, dintre acestea și urme.
După izolarea și delimitarea perimetrului, echipajele de ambulanță vor acorda de urgență ajutor victimelor accidentului și vor proceda la transportarea acestora la cea mai apropiată unitate medicală. Dar în cazul în care în urma accidentului au rezultat morți, cercetarea criminalistică va începe cu examinarea victimelor.
Faza dinamică a cercetării la fața locului începe după finalizarea tuturor activităților specifice primei faze și anume prin examinarea în detaliu a fiecărui obiect și mijloc de probă aflat la locul accidentului. Fiecare obiect și urmă identificată va fi marcată în primă fază.
Pentru fotografierea în detaliu a urmelor și obiectelor, acestea vor fi mișcate și așezate în poziții cât mai convenabile, dar cu precauție pentru evitarea distrugerii urmelor rezultate în urma accidentului și crearea altor microurme. Obiectele care poartă urme vor fi ambalate și trimise la laboratoarele criminalistice pentru exploatare.
În cazul accidentelor rutiere cea mai mare frecvență o au urmele create de către autovehicule. Astfel, se întâlnesc mai multe categorii de urme:
urme ale sistemului de rulare ce se formează în raport de natura suprafeței pe care se rulează, de modul de mișcare (rulare normală, frânare, derapare) și tipul de bandaj sau șină;
urme ale unor părți din caroserie sau diverse subasambluri (bară de protecție, mască, far etc.) formate prin tamponarea sau lovirea victimei, a altor vehicule sau obstacole;
urme sub formă de resturi de obiecte și materiale (cioburi de far și parbriz, resturi de vopsea, resturi metalice desprinse din caroserie, urme de benzină, ulei etc.);
urme biologice de natură umană (urme de sânge, fire de păr, resturi de țesut), precum și urme digitale sau ale altor părți ale corpului;
urme sub formă de îmbrăcăminte sau a altor obiecte purtate de victimă asupra sa (ochelari, mapă, umbrelă etc.).
Urme ale sistemului de rulare. Cu aceste urme se stabilesc următoarele:
dimensiunea părții carosabile a drumului public;
urmele benzilor de rulare ale anvelopelor autovehiculelor, formei canalelor, profilul benzii de rulare, dacă acestea au fost create prin stratificare sau destratificare;
urmele de vulcanizare, rupere, străpungere, alte caracteristici individuale ale anvelopelor imprimate pe carosabil;
ecartamentul autovehiculului după urmele anvelopelor lăsate pe carosabil de roțile de pe osia față și de pe cea din spate;
ampatamentul, adică distanța dintre osia din față și cea din spate;
urmele anvelopelor care indică un viraj spre stânga sau spre dreapta;
lungimea totală a urmei de frânare, dacă urma a fost creată de roțile de pe osiile autovehiculului, dacă urmele sunt suprapuse sau separate;
intensitatea, distanța, direcția de împrăștiere a stropilor de apă, noroi, sânge, praf, a urmelor de ulei sau altor lichide;
urmele de târâre și alunecare create de alte obiecte decât anvelopele autovehiculului;
urmele de noroi uscat căzut de pe infrastructura autovehiculului;
cioburile, mărimea și modul de dispunere pe carosabil în raport cu alte obiecte.
Urmele unor părți din caroserie sau diferite subasambluri pot rezulta prin tamponarea sau lovirea victimei, a unor obstacole sau alte vehicule întâlnite pe traseul autovehiculului responsabil de producerea accidentului. Aceste urme pot stabili tipul, modelul autovehiculului, culoarea, mecanismul de producere al impactului precum și alte indicii necesare cercetării. De reținut este faptul că urmele de impact se formează pe ambele obiecte care vin în contact.
Urme sub formă de resturi de obiecte și materiale. În această categorie intră urmele de ulei, vaselină, benzină, cioburi de faruri și parbriz etc. Acestea rezultă în urma impactului cu un alt obstacol găsindu-se pe drumul public. Urmele se fotografiază și se măsoară pentru a reține forma, dimensiunea, culoarea, menționându-se în schița locului faptei dar și în procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Fixarea și ridicarea cioburilor oferă expertului criminalist posibilitatea de a stabili de la ce autovehicul provin și de a stabili forța impactului.
Urme biologice de natură umană. Urmele de sânge pot fi găsite pe drumul public, pe autovehiculul implicat în accident, pe îmbrăcămintea victimei și pe corpul acesteia și se pot prezenta sub formă de stropi, picături, pete, scurgeri sau bălți. După forma lor se poate aprecia poziția victimei în timpul impactului.
Culoarea sângelui arată timpul când a avut loc accidentul. De reținut este faptul că urmele de sânge la început au o culoare roșie, apoi roșu închis, iar în cele din urmă maro. Culoarea urmelor de sânge devine maro în 1-2 zile, la soare și în 5-6 zile, dacă se află în loc răcoros.
Urmele de sânge se fixează în procesul-verbal prin descriere (locul descoperirii, forma, culoarea) și prin fotografiere. Există situații în care nu se poate stabili natura urmelor de sânge, de aceea se poate folosi apă oxigenată, luminol sau bendizină, care produc o reacție chimică evidențiind urme de natură organică. Atunci când nu se poate determina natura urmelor de sânge descoperite, aceste vor fi fotografiate și descrise detaliat în procesul-verbal cu mențiunea „urme ce par a fi sânge”. Ridicarea lor se face prin decuparea obiectului pe care le conțin, prin răzuire sau prin tamponare cu tifon sau hârtie filtru, în raport cu locul în care se află urmele.
Urme sub formă de îmbrăcăminte sau a altor obiecte purtate de victimă asupra sa. Urmele descoperite, relevate, fixate, ridicate și interpretate de pe corpul și hainele purtate de victimă, ajută organele de cercetare penală să stabilească mecanismul producerii accidentului, autovehicululul implicat, cauzele accidentului, timpul survenit morții etc.
Cu ocazia examinării cadavrului se vor lua o serie de măsuri care să asigure integritatea urmelor, de a înlătura pericolul de distrugere și de a fixa poziția inițială:
interzicerea pătrunderii în perimetru a persoanelor care nu au atribuții în cercetarea la fața locului, cum ar fi ziariști, fotoreporteri, operatori de televiziune, rudele victimelor, curioșii;
fixarea prin fotografii color, schiță și detalii a poziției cadavrului, a urmelor de sânge și a obiectelor purtătoare de urme;
notarea condițiilor de mediu (condițiile meteo), consistența cheagurilor de sânge și gradul de uscare al sângelui de pe cadavru și din împrejurimile acestuia;
păstrarea cadavrului în poziția inițială până când criminalistul efectuează fotografiile, măsurătorile și observațiile.
În momentul în care victima a fost mutată sau transportată la spital, cel care conduce cercetarea trebuie să marcheze și să noteze noile urme care se creează, deoarece cele existente se distrug, pentru a putea stabili poziția inițială a victimei.
Când victima este transportată la spital, examinarea criminalistică pentru fixarea leziunilor se face la unitatea medicală unde a fost transportată. Hainele victimelor vor fi căutate și ridicate petru examinarea lor în laborator și pentru găsirea unor documente de stare civilă cu ajutorul cărora să se facă identificarea.
În practica judiciară, adesea faza statică și faza dinamică se întrepătrund, dar dacă nu se respectă efectuarea lor în ordine, respectiv faza statică și apoi faza dinamică, se poate ajunge la o serie de neajunsuri. Uneori în faza statică organul judiciar nu are întotdeauna posibilitatea de a determina natura faptei săvârșite, astfel nu va ști asupra căror urme și mijloace de probă să își îndrepte atenția, apoi trecând la faza dinamică de examinare a locului faptei, datorită activităților întreprinse în faza statică este posibil să fi distrus anumite urme, care să arate consecințele comiterii accidentului rutier.
Pentru a se evita aceste neajunsuri, cele două faze nu se succed riguros, astfel nu se cercetează static întreaga suprafață a locului accidentului apoi se efectuează cercetarea dinamică, ci ele se întrepătrund. Într-o cercetare la fața locului, fiecare porțiune de teren pe care sunt concentrate urmele și obiectele se cercetează din punct de vedere static, notându-se și marcându-se poziția lor, după care în acceași ordine sunt examinate din punct de vedere dinamic. După ce s-a terminat de examinat prima porțiune, se procedează la examinarea celorlalte porțiuni de teren din punct de vedere static și dinamic, în același fel până la epuizarea întregii suprafețe de teren, legată de locul accidentului rutier.
Cercetarea la fața locului a accidentelor de trafic rutier, trebuie să fie o activitate continuă, odată începută cursul acesteia nu trebuie întrerupt, ocazie cu care se descoperă, fixează și se ridică toate categoriile de urme existente în câmpul infracțional.
Există situații mai presus de voința celor ce efectuează cercetarea la fața locului când această activitate nu poate fi efectuată, neputând fi reluată decât după dispariția cauzei care a provocat întreruperea cercetării. Constituie cauze de întrerupere, atunci când cercetarea la fața locului se desfășoară pe un teren deschis, intervenția unor fenomene naturale (cercetarea începută în condițiile luminii diurne, nu poate fi continuată în condițiile nopții,datorită naturii urmelor ce trebuie căutate și lipsei unor mijloace corespunzătoare de iluminare artificială, survenire unei ploi torențiale etc.) sau existența unor cauze ce constituie pericol pentru viața, inegritatea persoanelor și care trebuie înlăturate.
Cu ocazia reluării cercetării se vor respecta o serie de reguli tactice:
pentru a se evita posibilitatea survenirii unor modificări la fața locului, se impune luarea măsurilor de protejare a porțiunii de teren rămasă necercetată;
cercetarea la fața locului trebuie continuată de cei care au început-o;
în procesul-verbal de cercetare la fața locului se va menționa întinderea perioadei de întrerupere și cauzaele care au provocat-o.
Cercetarea la fața locului, de regulă, este o activitate irepetabilă, deoarece odată efectuată, locul faptei suferă modificări, dar există situații când este necesară repetarea cercetării (efectuarea necorespunzătoare din punct de vedere calitativ de către organul judiciar, efectuarea cercetării în condiții de luminozitate necorespunzătoare, cu ocazi primei cercetări nu au fost descoperite urme a căror prezență este evidentă în raport cu mecanismul producerii accidentului, apare necesitatea veriicării unor ipoteze noi).
II.3.3. Finalizarea cercetării
În această etapă se continuă operațiunile începute la fața locului prelungindu-se prin măsuri și acte procedurale.
Vor fi scoase în afara carosabilului autovehiculele implicate în accident sau a altor obiecte care constituie obstacol pe carosabil. Pentru eliberarea drumului public, prin intermediul dispeceratului de poliție, vor fi anunțate unități economice care au mijloacele necesare în vederea ridicării și transportării autovehiculelor avariate. Astfel vor fi anunțate organele de administrare a drumurilor care au sarcina să curețe zona. În cazul în care în accident au fost implicate autovehicule grele se vor utiliza auto macarale și trailere, cu ajutorul cărora se va elibera carosabilul.
Aceleași organe de administrare a drumului au obligația de a îndepărta pomii sau stâlpii căzuți sau să înlocuiască semanlizarea rutieră, dacă aceasta a fost afectată.
Pe timpul efectuării lucrărilor de remediere și curățire, traficul rutier va fi întrerupt, dirijat sau deviat pe artere laterale, în funție de condițiile existente în zonă.
II.4. Redactarea procesului-verbal
Efectuarea cercetării la fața locului se încheie printr-un proces-verbal, acesta fiind mijlocul principal procedural de fixare a rezultatelor. Procesului-verbal i se vor anexa fotografii, schițe, desene ori alte asemenea lucrări (rolele de film, benzile videomagnetice).
Toate activitățile efectuate de către echipa de cercetare la fața locului se transcriu și vor fi descrise amănunt într-un proces-verbal, acestea putând fi relizate treptat pe parcusul desfășurării activității sau la finalizarea întregii operațiuni. Procesul-verbal este considerat mijloc de probă în procesul penal, fiind întocmit de către organul de cercetare care a participat direct la cercetare.
Pentru a avea valoare, procesul-verbal trebuie să respecte o serie de condiții de fond și formă. Sub aspectul formei:
să prezinte situația generală de la locul accidentului. Caracterul obiectiv al procesului-verbal de la fața locului trebuie să arate imaginea fidelă a locului accidentului, așa cum a fost perceput de primii lucrători de poliție ajunși la fața locului și de echipa de cercetare;
să fie complet, trebuie evidențiate toate constatările făcute, evidențiind unde au fost găsite urmele și mijloacele materiale de probă care au legătură cu evenimentul, stabilind totodată și poziția acestora față de reperele luate;
să fie clar și precis. Urmele și mijloacele materiale de probă care au fost examinate și ridicate trebuie descrise detaliat în procesul-verbal. Urmele vor fi descrise sub aspectul naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor fizico-chimice și a particularităților de identificare, cu specificare metodelor de relevare, fixare și ridicare. Mijloacele materiale de probă trebuie descrise, specificându-se natura materialului din care sunt făcute, aspectul, culoarea, dimensiunile, greutatea etc. În procesul-verbal trebuie să se evite utilizarea unui limbaj format din termeni tehnici de specialitate și neologisme.
să fie concis. Toate constatările făcute trebuie să se regăsească în procesul-verbal într-o formă concentrată cu ocazia cercetării la fața locului.
La întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului este obligatoriu consemnarea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite, chiar dacă între acestea nu există vreo legătură logică. Acest lucru, făcându-se când cel care instrumentează dosarul poate corela toate datele și informațiile obținute, stabilind valoarea probelor și să le raporteze cu ceea ce s-a obținut la locul producerii accidentului rutier.
Este strict interzis, la întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului, înscrierea presupunerilor, părerilor sau concluziilor pe marginea celor constatate.
Hans Gross – întemeiatorul criminalisticii – afirma că: „modul în care este redactat procesul-verbal este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucție. În nicio altă împrejurare el nu-și manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raționamentului, energia metodică și conștientă a scopului pe care-l urmărește și iarăși, în nici o împrejurare nu-și manifestă mai bine neîndemânarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranța și ezitarea…”
Acest act de urmărire penală trebuie să corespundă tuturor exigențelor formulate de către legiuitor și să cuprindă următoarele mențiuni:
data și locul unde este încheiat;
numele, prenumele și calitatea celor care îl încheie;
numele, penumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există;
descrierea amănunțită a celor constatate, precum și măsurile luate;
numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
mențiunile prevăzute de lege pentru cazuri speciale.
Procesul-verbal de cercetare la fața locului are o structură tripartită: o parte introductivă, una descriptivă și alta finală (încheierea).
În partea introductivă se vor face mențiuni cu privire la:
anul, luna, ziua și locul întocmirii;
componența echipei de cercetare, gradul, numele, prenumele și unitatea de poliție din care fac parte;
numele, prenumele, calitatea și unitatea din care fac parte ceilalți specialiști care participă la cercetare;
numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenși;
modul de sesizare;
fapta cercetată, data, locul comiterii ei, starea atmosferică și a locului faptei;
delimitarea locului ce urmează a fi cercetat;
mențiuni cu privire la persoana sau persoanele care au asigurat paza locului faptei și modul în care s-a efectuat;
modificările care au survenit în câmpul infrațional pînă la sosirea echipei de cercetare.
În parte descriptivă a procesului-verbal de cercetare la fața locului se consemnează toate activitățile efectuate în ordine, toate urmele și mijloacele de probă, în ordinea descoperirii acestora, respectiv:
constatările efectuate;
rezultatele examinării victimelor;
măsurătorile efectuate;
urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, modul de fixare și ridcare, descrierea detaliată a urmelor, natura, culoarea, aspectul, dimensiunile, modul de ambalare și transport;
aspectele privind avariile suferite de autovehiculele angajate în accident;
aspecte privind distrugerea unor bunuri: garduri de protecție, ziduri, stâlpi, podețe etc.;
fotografiile judiciare efectuate, înregistrările video și audio;
dacă făptuitorul a fost condus la o unitate sanitară pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;
modul în care sunt asigurate autovehiculele în vederea dispunerii unor constatări tehnico-științifice ori expertize;
observațiile martorilor asistenți și obiecțiunile făptuitorilor;
schițele și desenele întocmite.
Tot în această parte a procesului-verbal se menționează așa numitele „împrejurări negative”, iar dacă s-au făcut măsurători se vor menționa valorile lor.
În partea finală a procesului-verbal de cercetare la fața locului sunt menționate următoarele elemente:
obiectele și urmele descoperite, ridicate de la locul accidentului, ce mijloace și metode s-au folosit;
ce măsuri s-au luat cu privire la victime, cadavru, autovehicule distruse etc.;
ce s-a fotografiat la locul accidentului, ce genuri de fotografii, filme și videofonograme judiciare s-au efectuat, din ce locuri au fost acestea executate, condiții tehnice de executare (marca aparatului, materiale utilizate, surse de iluminare etc.);
ce măsurători fotografice s-au efectuat;
dacă s-a întocmit schița locului faptei, la ce scară și în ce fel;
ora terminării cercetării la fața locului;
procesul-verbal va fi semnat pe fiecare pagină la sfârșit de toți cei care în diverse calități au luat parte la efectuarea acestei activități: organul judiciar, martorii asistenți, experții, specialiștii sau tehnicienii etc.
SPEȚĂ
La data de 13 septembrie 2010, în jurul orelor 11.10, dispecerul de serviciu al Poliției Municipiului Piatra Neamț din cadrul Inspectoratului județean de poliție Neamț, a fost sesizat telefonic prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în intersecția Calea Romanului – str. Viișoara, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un autovehicul de mare tonaj, care a acroșat un pieton accidentându-l mortal.
Un echipaj al poliției rutiere locale a fost dirijat la locul accidentului imediat după primirea sesizării, pentru a întreprinde primele măsuri.
Totodată, cu ocazia executării măsurilor specifice în cazul evenimentului sus-amintit de către dispecerul de serviciu, a fost constituită și echipa operativă pentru investigarea tehnico-științifică a locului evenimentului rutier, condusă de către adjunctul șefului poliției municipale, care s-a deplasat operativ la fața locului.
Din constatările efectuate, a rezultat faptul că pe fondul neatenției pe timpul deplasării, pietonul s-a angajat în traversarea intersecției susmenționate prin loc nepermis și fără să se asigure.
În momentul în care autovehiculul de mare tonaj aflându-se în mișcare, a executat virajul spre stânga dinspre strada Viișoarei pe Calea Romanului, a acroșat victima aflată pe carosabil cu talpa pilonului hidraulic dreapta pentru suținerea semiremorcii și a târât-o sub autovehicul, apoi roțile de pe partea dreaptă ale punților 3 și 5 au rulat peste corpul victimei producându-leziuni incompatibile vieții.
PROCES-VERBAL
DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI
Anul 2010, luna septembrie, ziua 13, în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț. Comisar șef A.T. – adjunct șef poliție mun. Piatra Neamț, comisar T.V. – șef al Biroului Poliției Rutiere, subcomisar G.A. – ofițer de cercetare penală al poliției judiciare, agent șef de poliție P.T. din cadrul Biroului Poliției Rutiere, având calitatea de organ de cercetare penală.
Astăzi, data de mai sus, în jurul orelor 11.15, am fost anunțați prin apel de urgență 112 despre faptul că pe strada Petrodava din municipiul Piatra Neamț s-a produs un accident de circulație rutieră soldat cu decesul unei persoane.
În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, având în compunere tehnicianul criminalist agent de poliție G.S. din cadrul Serviciului criminalistic al I.P.J. Neamț – Biroul de Cercetare la Fața Locului, care s-a deplasat la fața locului, unde în prezența martorilor asistenți:
1.S.D., fiul lui Toader și Maria, născut la data de 17.01.1966 în mun. Piatra Neamț, domiciliat în com. Dumbrava Roșie, jud. Neamț, merceolog la S.C. PRESTAREA S.A. Roman, CI seria NT nr. 000001 eliberat de SPC. Neamț;
2.S.C., fiul lui Gheorghe și Zina, născut la data de 19.07.1970 în mun. Constanța, domiciliat în mun. Roman, jud. Neamț, administrator al S.C. SORTEX S.R.L. Roman, CI seria NT nr. 000002 eliberat de SPC. Neamț, am constatat următoarele:
Până la sosirea echipei operative de cercetare la fața locului, zona comiterii accidentului rutier a fost asigurată de echipajul de poliției rutieră compus din agent șef de poliție G.M. și agent șef adjunct de poliție B.S., ambii din cadrul Biroului Poliției Rutiere al Poliției Municipiului Piatra Neamț, care au întreprins primele măsuri ce au constat în restricționarea traficului rutier în zonă, identificarea unor martori oculari, a conducătorului autovehiculului de mare tonaj implicat în evenimentul rutier și paza locului accidentului în vederea protejării probelor, nefiind cazul acordării primului ajutor victimei, care era decedată.
Accidentul s-a produs în apropierea intersecția străzilor Viișoara și Calea Romanului din Piatra Neamț, în dreptul imobilului nr. 37 de pe Calea Romanului, pe sensul de mers Roman – Piatra Neamț (centru), drum în curbă ușoară către dreapta, partea carosabilă fiind acoperită cu îmbrcăminte asfaltică uscată, fără declivități, vizibilitate foarte bună.
Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul prezintă următoarele caracteristici:
circulația se desfășoară în ambele sensuri, pe câte o bandă, acestea fiind delimitate prin marcaj longitudinal discontinuu și continuu;
Organ de cercetare penală Tehnician Martori Conducător
criminalist asistenți auto
sensul de mers Roman – Piatra Neamț (centru) are o lățime măsurată de 3,80 m., iar trotuarul care mărginește acest sens are o lățime de 2,90 m.;
sensul de mers Piatra Neamț (centru) – Roman are o lățime de 3,50 m. și este mărginit în partea dreaptă de trotuar, care are o lățime de 3 m.;
strada Viișoarei are o lățime totală a părții carosabile de 8,40 m., fiind mărginită de trotuare cu lățimea de 3,40 m., respectiv 1,10 m.;
intersecția este clasică, în forma literei T, virajul spre stânga pe Calea Romanului efectuându-se la un unghi aproximativ de 90 de grade.
Pe sensul de mers Roman – Piatra Neamț (centru), pe calea Romanului, a fost găsit autotractorul marca DAF de culoare albă, având numărul de înmatriculare B-11-QQQ, ce tractează semiremorca marca OMEPS de culoare albă, având numărul de înmatriculare B-11-QQY, proprietatea S.C. BARCANSA S.A. București, orientat paralel cu axul drumului, cu fața către Piatra Neamț – centru.
Autovehiculul implicat în accident a fost poziționat astfel:
de la roata dreapta față și până la marginea carosabilului s-au măsurat 0,45 m.;
de la roata dreapta spate și până la același punct de reper s-au măsurat 0,30 m.;
de la roata stânga față și până la marginea carosabilului s-au măsurat 4,40 m.;
de la roata stânga spate și până la același punct de reper s-au măsurat 4,40 m.;
În spatele autotractorului, pe trotuar, la o distanță de 0,50 m. de acesta, se află amplasată
borna kilometrică nr. 17 a D.J. 109D.
Autovehiculul implicat în accident nu prezintă avarii, însă au fost găsite urme de materie de tip biologic și pete brun roșcate cu ascpect sanguin pe următoarele subansamble:
talpă pilon hidraulic dreapta pentru susținerea semiremorcii;
glisieră de protecție laterală dreapta;
roată rezervă dreapta;
aripă interioară, puntea nr. 5 dreapta;
roată exterioară, puntea nr. 3 dreapta;
aripă interioară, puntea nr. 3 dreapta;
preș cauciuc bară protecție dreapta spate;
tuburile metalice pentru furtunurile de golire dreapta.
Perpendicular pe axul drumului a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, orientat cu capul către str. Viișoara și picioarele către imobilul nr. 37, în poziția decubit ventral,
Organ de cercetare penală Tehnician Martori Conducător
criminalist asistenți auto
având membrele superioare ușor îndoite, iar membrele inferioare depărtate.
Trecându-se la examinarea sumară a cadavrului la fața locului, s-au constatat următoarele:
tibia piciorului stâng, prezintă la nivel mediu-inferior o fractură deschisă cu dilacerare cu dimensiunea de cca. 20 cm.;
dosul palmei drepte care prezintă multiple excoriații;
capul cadavrului prezintă o tăietură profundă a scalpului ce traversează aproape întreaga calotă craniană;
în regiunea feței, se observă multiple excoriații și echimoze, fiind prezentă o cantitate importantă de conținut sanguin semi-coagulat în zona de protecție a capului;
în zona ventrală se observă o deformare accentuată creată prin presiunea unui factor extern, cu dilacerare de țesuturi și ieșirea intestinelor;
pe degetul inelar de la mâna stângă este prezentă o verighetă din metal de culoare galbenă;
în urechi sunt prezenți doi cercei sub formă de inimă din metal de culoare galbenă.
Continuându-se măsurătorile, cadavrul este poziționat astfel:
de la picioarele acestuia și până la marginea părții carosabile a sensului de mers Piatra Neamț – Roman, s-au măsurat 2,50 m.;
de la capul cadavrului și până la borna kilometrică nr. 17 s-a măsurat o distanță de 70,80 m.;
de la victimă și până la semiremorcă s-a măsurat o distanță de 71,30 m.;
pe sensul de mers Piatra Neamț – Roman au fost descoperit eurmele de sânge de pe carosabil, din apropierea cadavrului, pe un diametru de 0,90 m.;
pe celălalt sens de mers, la o distanță de 3 m. de capul cadavrului a fost găsită încălțămintea piciorului stâng;
pe axul drumului, la o distanță de 1,90 m. de capul victimei a fost găsită o geantă de culoare neagră, care conține o batistă, o bancnotă de 10 lei, două chei tip yală și un document de identitate.
Pe baza documentului de identitate și a unor persoane care au sosit ulterior la locul faptei, printre care și soțul victimei, aceasta a fost identificată astfel: B.A., născută la data de 20.02.1937 în București, domiciliată în Piatra Neamț, Calea Romanului, județul Neamț, pensionară, BI seria AA nr. 000003 eliberat de Poliția Piatra Neamț, CNP 2370220xxxxxx.
Cu ocazia cercetării la locul accidentului, au fost numerotate/marcate și ridicate prin
Organ de cercetare penală Tehnician Martori Conducător
criminalist asistenți auto
fotografiere următoarele:
plăcuța indicator nr. 1 – urmă cu aspect sanguin, lungime 20 cm. creată prin târâre;
plăcuța indicator nr. 2 – urmă cu aspect sanguin, lungime 60 cm./lățime 40 cm. creată prin târâre;
plăcuța indicator nr. 3 – încălțămintea piciorului stâng;
plăcuța indicator nr. 4 – geanta aparținând victimei;
plăcuța indicator nr. 5 – urmă cu aspect sanguin, lungime 70 cm./lățime 40 cm. creată prin târâre;
plăcuța indicator nr. 6 – cadavrul descoperit pe carosabil;
plăcuța indicator nr. 7 – locul unde au fost descoperite urme cu aspect sanguin la nivelul tălpii pilonului hidraulic stâng pentru susținerea remorcii;
plăcuța indicator nr. 8 – locul unde au fost descoperite urme cu aspect sanguin la nivelul glisierei de protecție laterale dreapta;
plăcuțele indicatoare 9/13 – locurile unde au fost descoperite urme cu aspect sanguin create prin stratificare, în ordine, astfel: roată rezervă dreapta, aripă interioară puntea nr. 5 dreapta, roată exterioară puntea nr. 3 dreapta, aripă interioară puntea nr. 3 dreapta, preș cauciuc bară protecție dreapta, tuburile metalice pentru furtunurile de golire dreapta.
La fața locului a fost identificat conducătorul autotractorului marca DAF ,de culoare albă, având numărul de înmatriculare B-11-QQQ, care tractează semiremorca marca OMEPS, de culoare albă având numărul de înmatricualre B-11-QQY, în persoana numitului D.A., fiullui Vasile și Elena, născut la data de 09.09.1969 în com. Izvoru, jud. Dâmbovița, cu același domiciliu, posesor CI seria DE nr. 000004, posesor al permisului de conducere categoriile „A, B, C, D, B+E, C+E, D+E” seria 00000000H eliberat de I.P.J. Dâmbovița, cu vechime din anul 1990. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest marca Dragger la orele 11.45 prezentând la poziția 612 rezultat negativ și a fost condus la Spitalul Județean Neamț unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
La fața locului nu s-au descoperit alte categorii de urme sau mijloace materiale de probă, nu s-au ridicat obiecte înscrisuri sau valori.
Bunurile găsite asupra victimei au fost inventariate și predate pe bază de proces-verbal soțului defunctei.
Organ de cercetare penală Tehnician Martori Conducător
criminalist asistenți auto
Cercetarea la fața locului a început la orele 11.35 și s-a încheiat lla orele 12.40, efectuându-se la lumina naturală a zilei.
La fața locului s-au executat fotografii judiciare cu aparatul foto digital marca Sony E.33 în condiții de lumină naturală.
Măsurătorile efectuate vor sta la baza întocmirii schiței locului accidentului rutier care se va atașa prezentului proces-verbal.
S-a dispus efectuarea inspecției tehnice a autotractorului și a semiremorcii implicate în accident.
Martorii asistenți și conucătorul autotractorului, prezenți cu ocazia cercetării la fața locului în cazul accidentului rutier sus-amintit nu au de făcut obiecțiuni cu privire la cele constatate, dispuse și consemnate în prezentul proces-verbal.
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal, ce conțin eun număr de 5 pagini, într-un singur exemplar.
Organ de cercetare penală Tehnician Martori Conducător
criminalist asistenți auto
II.5. Întocmirea schiței locului accidentului
Schița locului faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică, a locului accidentului în asamblu, a poziției obiectelor și urmelor, a raporturilor de distanță dintre acestea și are menirea de a ilustra constatările cuprinse în partea descriptivă a procesului-verbal, alăturându-se celorlalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului: fotografia, videofonograma și filmul judiciar.
Rolul principal al schiței este acela de a forma ideea unei imagini cât mai asemănătoare realității asupra mecanismului care a dus la producerea accidentului de circulație, astfel încât constatările cuprinse în procesul-verbal să fie cât mai clare.
Efectuarea schiței din punct de vedere criminalistic se împarte în două categorii planul-schiță și desenul schiță.
Planul-schiță este executat la scară, proporțiile dimensiunilor, distanțelor și reprezentărilor din plan trebuie respectate.
Desenul schiță este efectuat printr-o simplă desenare a locului accidentului, fără a se respecta cu strictețe proporțiile dintre dimensiunile reale și reprezentările grafice, dar tot pe baza măsurătorilor realizate la fața locului și prezentate în schiță.
La efectuarea schiței, în cazul accidentelor de circulație, trebuie să se respecte orientarea acesteia (stabilită cu ajutorul busolei aflate în trusa de criminalistică), adică să fie orientată după puncetele cardinale, iar latura din dreapta planului să fie orientată pe direcția nord-sud.
Pentru fixarea poziției unui obiect în plan, se folosesc mai multe metode, acestea fiind stabilite în funcție de întinderea și complexitatea locului faptei, cum ar fi:
vizarea încrucișată sau metoda punctului de întretăiere, efectuată din două puncte diferite, denumite și puncte de stație. Punctele sunt indicate la baza planului, din ele trăgându-se câte o linie spre obiectul vizat, locul de întretăiere al celor două linii reprezentând punctul în care se află dispus obiectul vizat.
metoda triangulației, folosită în geodezie, în care punctele de dispunere a obiectelor aflate la locul accidentului, sunt determinate pe baza distanței față de o axă de referință și a unor puncte fixe de reper, după care se formează o rețea de triunghiuri, aproximativ echilaterale, ce vor indica coordonatele punctelor din teren (aplicată cu precădere în cercetarea accidentelor rutiere).
Pentru formarea imaginii complete a locului accidentului, trebuie respectate următoarele reguli:
exactitatea schiței;
cotarea schiței;
întocmirea la scară a schiței;
orientarea schiței;
claritatea schiței;
reprezentarea prin semne convenționale criminalistice;
individualizarea schiței.
„În cazul producerii unui accident de circulație, în baza procesului-verbal de cercetare la fața locului, planșei cu fotografii judiciare executate, schiței locului faptei, procesului verbal de examinare a autoturismului implicat în accident, schemei de anatomie topografică pentru localizarea leziunilor victimei, fișei de înmatriculare a autovehiculului și tabelului ampatamentului și ecartamentului autoturismului în cauză se pot stabili:
mecanismul de producere a accidentului de trafic rutier și modul de creare a urmelor materiale și biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului;
mecanismul de producere a urmelor formă de înfundare și frecare găsite pe caroseria autoturismului implicat în accident;
defecțiunile tehnice ale autovehiculului.”
II.6. Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și a înregistrărilor video judiciare
Fotografia judiciară face parte din metodele știițifice cele mai utilizate în criminalistică, atât în munca de teren cât și în cea din laborator, aceasta datorându-se faptului că, fotografia judiciară se folosește atât pentru fixarea urmelor o dată descoperite, cât și pentru descoperirea unor urme ale infracțiunii care nu pot fi percepute direct de către organele noastre de simț sau pentru fixarea rezultatelor cercetării de laborator cu diferite aparate optice sau a celor obținute prin alte metode.
Fotografia judiciară servește ca un mijloc secundar de fixare a rezultatelor cercetării criminalistice alături de procesul-verbal de cercetare la fața locului, dar în cazul accidentelor de circulație este considerată cel mai important mijloc de fixare a rezultatelor cercetării.
„Fotografia judiciară reprezintă totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările criminalistice, atât în munca de teren cât și în activitatea de laborator, prin adaptarea la necesitățile de cercetare a metodelor folosite în tehnica fotografică.”
Pentru a se realiza fixarea locului faptei se efectuează următoarele genuri de fotografii:
fotografia de orientare;
fotografia schiță;
fotografia obiectelor principale;
fotografiile de detaliu și măsurătorile fotografice.
Fotografia de orientare se efectuează pentru a fixa locul accidentului, redând imaginea sa în întregime împreună cu împrejurimile sale și se raportează la numite repere care să ajute la identificarea zonei unde s-a produs evenimentul. Pentru realizarea acestui gen de fotografie este necesar ca aparatul de fotografiat să fie așezat pe un plan mai înalt și în afara locului accidentului rutier.
În activitatea criminalistică se întâlnesc destul de des situații în care spațiul ce trebuie fotografiat nu poate fi cuprins într-o singură imagine, astfel se folosește metoda fotografierii panoramice (liniare sau circulare).
Prin procedeul fotografierii panoramice liniare, locul accidentului este fotografiat succesiv, aparatul fiind deplasat pe o linie paralelă cu latura cea mai lungă a locului faptei, aleasă imaginar.
Fotografia de orientare panoramică circulară se folosește în cazul terenurilor cu întindere mare și fără denivelări prea mari și se efectuează prin așezarea aparatului în centrul terenului. Fotografierea se realizează începând din centru spre exterior, rotind aparatul astfel încât imaginea următoare să cuprindă 1/3 din terenul fotografiat anterior.
Fotografia schiță are rolul de a fixa locul faptei, fără împrejurimi, dar va reda în întregime sau în parte și locul accidentului de circulație. În acest caz se va fixa prin fotografiere autovehiculul implicat în evenimentul rutier. Pentru realizarea acestui gen de fotografie judiciară este recomandat să se realizeze la o distanță care să permită încadrarea întregului loc al faptei, inclusiv obiectul principal.
Modurile de executare a fotografiei schiță sunt:
fotografia schiță unitară;
fotografia schiță panoramică (liniară sau circulară);
fotografia schiță pe sectoare;
fotografia schiță încrucișată.
Fotografia obiectelor principale se execută în faza statică a cercetării la fața locului și se folosește pentru a fixa diferitele obiecte care poartă urme ale locului accidentului de circulație ori au legătură cu producerea evenimentului.
Scopul acestui gen de fotografii este de a fixa poziția și forma obiectului în raport cu celelalte urme și mijloace de probă existente la locul accidentului.
Prin acest gen de fotografie se fixează toate caracteristicile obiectului principal, iar prin acest lucru, după fotografierea obiectului în cauză împreună cu obiectele vecine, se fotografiază de aproape numai obiectul principal.
Fotografia de detaliu se execută în faza dinamică a cercetării la fața locului, obiectul fotografiat putând fi mutat și așezat într-o poziție cât mai convenabilă și este destinată să evidențieze urmele, detaliile caracteristice ale acestora, modul de dispunere pe suprafața obiectului purtător produse în urma accidentului rutier.
Înregistrarea video judiciară aparține metodelor moderne de fixare a rezultatelor cercetate la fața locului și este indispensabilă în cazul evenimentelor foarte grave.
Înregistrarea pe bandă videomagnetică este ușor de efectuat și prezintă mai multe avantaje decât filmarea, dintre care menționăm: nu este necesară o pregătire specială din partea celui care o execută, permite verificarea imediată a calității și eventuala refacere a acesteia.
Ca și în cazul fotografiei judiciare, fixarea pe bandă videomagnetică presupune înregistrări video de orientare, schiță, a obiectelor principale,a detaliilor și înregistrări la scară. Realizarea acestor operațiuni se face cu respectarea unor reguli tehnice specifice: este necesară o iluminare adecvată prin folosirea de surse naturale sau artificiale, modul de realizare a cadrajului și panoramărilor, de realizare a diverselor planuri, a travellingului sau transfocării.
Datorită dezvoltării informatice rapide, tehnicile de înregistrare foto și video vor deveni, în scurt timă, nu doar un mijloc de fixare a imaginilor ci și de examinare efectivă.
Capitolul III
Tactica ascultării persoanelor în procesul cercetării accidentelor de circulație și efectuarea expertizelor judiciare
III.1. Necesitatea ascultării persoanelor
Martorii oculari, victimele și fătuitorul sunt persoanele care pot furniza primele detalii cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul, cauzele acestuia, urmările, persoanele implicate în producerea lui.
Dacă victima accidentului trăiește și este conștientă, ea va fi prima persoană ascultată., apoi vor fi ascultate persoanele care au fost prezente la momentul producerii accidentului și în final orice persoană care poate da detalii referitoare la accident, autorul lui, împrejurări, urmări.
Ascultarea victimei trebuie făcută cât mai repede posibil, deoarece detaliile din mintea sa sunt proaspete, la fel și în cazul martorilor prezenți la eveniment. Întârzierea sau omiterea audierii victimei și martorilor poate avea ca rezultat obținerea unor declarații neconforme cu realitatea.
Ascultarea martorilor în cazul accidentelor rutiere este importantă deoarece uneori nu pot fi stabilite cauzele, împrejurările producerii evenimentului, persoanele implicate, viteza de circulație etc. decât pe baza declarațiilor lor.
Pe întreaga desfășurare a cercetărilor, organele de urmărire penală trebuie să manifeste un rol activ în aflarea adevărului, fiind obligate să se documenteze temeinic prin studierea fiecărei cauze penale privind accidentele de circulație, astfel încât să poată utiliza metodele și procedeele tactice cele mai eficiente cu ocazia ascultării persoanelor.
III.1.1. Ascultarea martorilor oculari
Cu ocazia ascultării martorilor în ceea ce privește producerea unui accident de circulație trebuie să se stabilească care sunt persoanele care au fost de față la accident și cele care au sosit la fața locului după producerea accidentului. Cei mai mulți martori iau cunoștință despre accident în urma zgomotului produs de impact, de țipetele victimelor sau ale persoanelor aflate în zonă, astfel ei nu percep împrejurările evenimentului ci doar ce a urmat după producerea impactului.
Organul de cercetare penală cu ocazia audierii martorilor trebuie să țină seama de condițiile obiective și subiective care ar fi putut influența procesul de percepție cum sunt distanța, caracterul iluminării, condițiile meteorologice, rapiditatea cu care se petrec aceste evenimente, concentrarea atenției.
Ascultarea martorilor este foarte utilă în momentul în care un conducător auto părăsește locul accidentului și pot fi obținute informații cu privire la datele de identificare ale autovehiculului (număr de înmatriculare, culoare, marcă, avarii suferite) dar și date și semnalmente ale ocupanților autovehicului în cauză. Având în vedere acest aspect organele judiciare pot extinde aria categoriilor de persoane ce pot fi audiate ca martori, rspectiv:
angajații sau proprietarii unor ateliere de reparații, dar mai ales persoane neautorizate care repară autovehiculele în diverse locuri;
persoane cu care conducătorii auto au consumat băuturi alcoolice înainte de accident;
pietoni, bicicliști, căruțași, muncitori de la salubritate, aflați pe artera care s-a produs accidentul și care au observat acțiunile celui implicat în accident fie înainte, în momentul sau după impact;
funcționarii sau angajații care, potrivit atribuțiunilor ar fi trebuit să verifice starea tehnică a autovehiculului angajat ulterior în accident;
persoane care cunosc faptul că autovehiculul a fost reparat după comiterea accidentului;
vecini ai conducătorului auto vinovat ori ai victimei;
persoane care cunosc faptul că autovehiculul a fost reparat după comiterea accidentului;
vecini ai conducătorului auto vinovat ori ai victimei;
persoane care cunosc despre starea victimei, eventualele intenții exprimate ale acesteia, îndeosebi atunci când există suspiciuni de sinucidere;
persoane din anturajul conducătorului auto care cunosc aspecte referitoare la intențiile acestuia de a se sustrage de la răspunderea penală;
personalul medical care a acordat ajutor victimelor ori conducătorului auto.
După identificarea martorilor, aceștia trebuie să fie izolați de către restul persoanelor aflate la fața locului pentru a nu le fi influențate declarațiile și să fie ascultate, de urgență, separat.
Martorii oculari vor fi ascultați pentru a se stabili:
împrejurările producerii accidentului;
autovehiculul care a produs accidentul: marca, tipul, culoarea, numărul de înmatriculare, alte caracteristici de identificare;
data și ora cân a avut loc accidentul;
comportamentul conducătorului auto, activitățile și comportamentul victimei în momentele premegătoare producerii impactului: dacă din manifestările acestora se desprindea faptul că erau sub influența alcoolului;
condițiile atmosferice și de vizibilitate în timpul producerii accidentului;
viteza aproximativă cu care circula autovehiculul, modul în care a traversat victima drumul public: la pas, în fugă, perpendicular sau oblic pe axul drumului, prin fața ori spatele altor autovehicule oprite sau aflate în mers;
dacă a auzit zgomotele provocate prin frânare, la ce distanță și în ce loc a oprit autvehiculul angajat în accident;
locul în care se afla martorul și distanța față de locul impactului;
activitățile desfășurate de către conducătorul auto după producerea accidentului;
direcția în care s-a îndepărtat autovehiculul;
natura încărcării autovehiculului;
semnalmentele conducătorului auto;
numărul persoanelor din autovehicul;
modificările produse la fața locului până la sosirea echipei de cercetare: în ce constau, cine le-a făcut, scopul acestora.
Ascultarea martorilor pate fi înregistrată pe bandă magnetică sau videomagnetică.
Pentru a putea obține date și informații despre persoanele ce urmeză fi ascultate, în afara datelor de identificare trebuie trebuie să fie obținute cât mai multe informații despre trăsăturile lor psihice. Pentru a se caracteriza personalitatea martorilor trebuie să se cunoască:
gradul de dezvoltare a gândirii, mai ales în cazul martorilor minori;
interesele predominante, de prezența cărora depinde calitatea perceperii;
starea sănătății în momentul perceperii;
mediul în care trăiesc, cu efect direct asupra experienței, intereselor;
profesia si ocupația, iar în cazul martorilor minori, profesia și ocupația părinților;
trăsăturile de caracter (hotărât, nehotărât, liniștit, agitat, vesel, trist, curajos, deschis, închis, sensibil, atent, nervos, impresionabil etc.).
Datorită multitudinilor de probleme ce trebuie să fie lămurite cu ocazia ascultării, este necesar întocmirea unui plan de ascultare.
Întrebările trebuie să fie scurte, scurte, clare, precise și să dea martorilor posibilitatea de a înțelege întrebările. Este interzisă folosirea întrebărilor care ar putea să îi pună în dificultate pe martori.
Planul de ascultare trebuie să se constituie într-un ghid obligatoriu, pentru a se evita chemările repetate în fața organului de urmărire penală.
În cazul ascultării persoanelor în vârstă în vederea soluționării accidentelor de circulație, este necesar adaptarea regulilor tactice de anchetă de către organele de urmărire penală la particularitățile psihologice ale procesului de îmbătrânire. Organele judiciare cu ocazia audierii acestei categorii de persoane trebuie să adopte o atitudine sobră, politicoasă și respectoasă.
Cu ocazia ascultării minorilor, organele judiciare trebuie să țină cont de vârsta și gradul de dezvoltare psihico-intelectuale ale acestora, de ele depinzând posibilitățile și capacitatea de percepere și înțelegere a faptelor și fenomenelor la care au asistat.
Ascultarea minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani se face în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei căreia au fost încredințați spre creștere și educare. Minorii sub 14 ani nu depun jurământ, dar li se atrage atenția să spună adevărul.
O problemă care apare cu ocazia audierii minorilor se referă la faptul că organul judiciar trebuie să folosească un vocabular care să se situeze la nivelul de înțelegere al acestora. Consemnarea declarațiilor trebuie să se facă la nivelul de înțelegere al minorilor, folosindu-se pe cât posibil, expresiile și termenii specifici folosiți de către aceștia.
Ascultarea surdo-muților majori sau minori se va realiza cu ajutorul unor interpreți și se va raporta la nivelul dezvoltării psihice și al pregătirii lor intelectuale.
Practica judiciară și știința criminalistică recomandă ca ascultarea acestei categorii de persoane să se realizeze cu mult calm și răbdare.
În cazul persoanelor străine care au fost martori la accident rutier și nu cunosc limba română, ascultarea lor se va face cu ajutorul unui interpret.
III.1.2. Ascultarea victimelor
Ascultarea persoanelor implicate în accident se va face cu operativitate, astfel se vor obține date care să clarifice situația. Totodată trebuie să se țină cont de starea de șoc al victimelor, starea prezentă.
Cu ocazia ascultării victimelor, organele judiciare reușesc cu ajutorul declarațiilor lor să strângă informațiile necesare de natură de a elucida adevărul, cum ar fi, descrierea autovehiculului implicat în accidentul rutier, descrierea conducătorului auto, mecanismul producerii accidentului.
În majoritatea accidentelor rutiere, persoanei vătămate i s-a cauzat suferințe morale sau fizice ori pagube materiale, fapt pentru care aceasta este o sursă utilă în aflarea adevărului. Victima unui accident rutier care a suferit o invaliditate permanentă, este îndreptățită a primi de la inculpat daune morale.
Pregătirea ascultării persoanei vătămate este o activitate necesară, culegându-se astfel date despre personalitatea victimei, studierea materalului cauzei, întocmirea planului de ascultare.
Pentru a cunoaște o victimă, organul judiciar trebuie să strângă date cu privire la identitatea, pregătirea, profesia, locul de muncă, comportamentul înainte și după producerea accidentului de circulație.
Conținutul planului de ascultare diferă în funcție de complexitatea accidentului, urmărindu-se:
distanța de la care a fost observată fapta, bunul sau persoana;
luminozitatea naturală sau artificială;
poziția persoanei în teren în momentul săvârșirii faptei;
durata în timp a observării faptului, obiectului ori persoanei făptuitorului;
timpul scurs de la eveniment până în momentul în care are loc ascultarea.
Fazele ascultării persoanelor vătămate, constau în:
discuții prealabile;
relatările libere;
întrebări și răspunsuri.
Faza discuțiilor prealabile reprezintă momentul incipient al audierii propriu-zise și debutează cu luarea datelor personale, purtarea unir discuții despre probleme independente de cauză care oferă organului judiciar posibilitatea unor aspecte referitoare la anumite momente din viața părții vătămate, ocupațiile anterioare, pasiuni, preferințe, relațiile cu vecinii și cu colegii de muncă. Organul judiciar folosidu-se de abilitățile sale psihologice, în această etapă va încerca să câștige încrederea victimei, astdel aceasta să renunțe la emoții și să confere siguranța aspectelor declarate. Victimei i se vor aduce la cunoștință faptele și împrejurările în legătură cu care va fi audiată, inclusiv posibilitatea de a se constitui parte vătămată, parte civilă în proces, ori de a renunța la acest drept și de a fi audiată doar în calitate de martor.
Faza relatărilor libere se caracterizează prin faptul că organul judiciar solicită părții vătămate să relateze aspectele pe care le cunoaște referitor la evenimentul rutier în cre a fost implicată.
Datorită relatărilor libere, partea vătămată poate expune aspecte neelucidate ori necunoscute de către organele judiciare sau confirmă unele ipoteze formulate. Prin studierea persoanei vătămate se poate evalua sinceritatea sau dorința de răzbunare .
Cu ocazia relatărilor libere trebuie respectate o serie de reguli tactice:
persoana vătămată va fi audiată cu răbdare și calm, fără a fi întreruptă, chiar dacă aceasta relatează faptele cu lux de amănunte, unele fără semnificație pentru clarificarea cauzei;
evitarea unor reacții ori gesturi de nemulțumire, enervare ori apostrofarea sau jignirea victimei;
ajutarea victimei cu tact, fără a o subestima dacă aceasta întâmpină greutăți în exprimare ori lipsă de coerență în expunere;
consemnarea unor aspecte din relatarea spontnă, eventuale neclarități ori contraziceri care vor trebui lămurite în faza următoare a ascultării.
Dacă cu ajutorul acestei faze au fost lămurite toate problemele, se procedează la consemnarea declarației părții vătămate, fără a se mai recurge la adresarea de întrebări.
Ultima etapă a audierilor este faza întrebărilor și a răspunsurilor, care cum am spus mai sus nu este obligatorie, dar în cele mai multe cazuri organele judiciare trebuie să formuleze întrebări în scopul lămuririi unor aspecte neclare, confuze.
Adresarea de întrebări devine obligatorie când există suspiciuni cu privire la sinceritatea victimei. Întrebările trebuie să fie formulate clar astfel încât victima să ofere declarații conforme cu realitatea.
În cazul în care organul judiciar constată ca persoana vătămată relatează mai puțin decât a perceput, acesteia îi vor fi adresate întrebări de completare.
Întrebările de precizare vizează aspectele la care victima s-a referit vag (de exemplu, i se cere acesteia să precizeze distanța de la care a observat autovehiculul și locul în cre se afla în momentul impactului). Întrebările ajutătoare sunt destinate reactivării memoriei și înlăturarea unor denaturări, iar întrebările de control au ca scop verificarea sub raportul exactității și veridicității.
Cu ocazia ascultării victimei unui accident de circulație trebuie să fie clarificate problemele privitoare la:
calitatea avută în trafic: conducător auto, biciclist, căruțaș, pieton;
locul în care s-a aflat în momentul impactului;
locul prin care s-a angajat în traversarea arterei de circulație;
autovehiculul care a accidentat-o: tip, marcă, culoare, număr de înmatriculare etc.;
acțiunile conducătorului auto, modul de comportare al acestuia înainte și după accident;
semnalmentele conducătorului auto, persoanele care îl însoțeau;
direcția de deplasare a autovehiculului care nu a oprit la locul accidentului;
starea sănătății după accident, acte medico-legale pe care le posedă;
dacă se constituie parte civilă și valoarea despăgubirilor pe care le solicită.
Când există pericolul ca victima accidentului să înceteze din viață se impune înregistrarea pe bandă magnetică su videomagnetică a declarației sale.
Dacă victima a rămas la locul accidentului rutier, va fi audiată numai după acordarea îngrijirilor medicale, iar dacă a fost transportată la spital, audierea se va face acolo, iar când este în stare gravă, ascultarea se va face cu consimțământul acesteia, în prezența medicului.
III.1.3. Ascultarea suspectului
Ascultarea conducătorului auto suspect de producerea accidentului și care se afla la fața locului trebuie să se facă de îndată și în paralel cu efectuarea cercetării la fața locului pentru a nu-și putea pregăti declarațiile prin care să evite răspunderea penală sau să și-o diminueze. Prin audierea conducătorului auto pot fi clarificate următorele probleme:
viteza autovehiculului în momentul producerii impactului;
condițiile de vizibilitate și starea carosabilului, condițiile atmosferice;
momentul și distanța de la care a observat victima, autovehiculul sau obstacolul cu care a intrat în coliziune;
motivele nerespectării semnificației indicatoarelor sau marcajelor rutiere;
drumul parcrus și numărul de ore de conducere înaintea producerii accidentului;
activitățile desfășurate pentru evitarea impactului și măsurile luate: frânare, virare sau alte manevre desfășurate;
defecțiunile tehnice pe care le prezintă autovehiculul condus, natura lor, cauzele, dacă le-a cunoscut înainte de accident;
starea în care se află: bolnav, sub influența băuturilor alcoolice, obosit – eventual după câte ore de conducere a produs accidentul;
modul în care s-a comportat victima sau conducătorul celuilalt autovehicul înainte de accident;
modul în care a acționat personal după producerea accidentului.
Cu ocazia audierii conducătorului auto trebuie să fie obținute de la acesta informații referitoare la cantitatea de alcool consumată (dacă este cazul), timpul consumului în raport cu timpul producerii accidentului, locul și persoanele cu care a consumat. Conducătorul auto va fi condus de urgență pentru recoltarea probelor biologice. Trebuie să se recolteze două probe de sânge la intervale de o oră, pentru a se putea recalcula alcoolemia. în același mod se va proceda și cu conducătorul auto care declară că a consumat alcool după producerea accidentului și atunci când a părăsit locul faptei și a fost descoperit la un interval de timp relativ scurt.
La fel ca și în cazul martorului, declarația suspectului, respectiv conducătorul auto care a produs accidentul, poate fi înregistrată pe bandă magnetică sau videomagetică și se face potrivit regulilor procesual penale și ci cu aplicarea acelorași reguli tactice de ascultare.
Avantajele prezentate de aceste înregistrări sunt evidente:
organul judiciar are posibilitatea să sesizeze toate reacțiile unei persoane, pe care altfel le-ar scăpa;
studierea modului de manifestare a suspectului, a stărilor sale psihice devine pe deplin posibilă, mai ales în alternativa folosirii înregistrărilor video, ceea ce permite evaluarea mai precisă a sincerității sau a eventualelor încercări de disimulare;
suspectul va reveni mult mai greu asupra declarațiilor sale anterioare și, cu atât mai mult, nu va putea să susțină că le-a făcut în urma unor violențe, amenințări, promisiuni sau îndemnuri.
Aceste înregistrări sunt absolut necesare în cazul persoanelor care nu cunosc limba română, interogarea lor făcându-se cu ajutorul unui interpret.
La sfârșitul înregistrării, aceasta este ascultată, iar suspectul este întrebat dacă imprimarea s-a făcut corect, se vor face mențiuni cu privire la ora la care s-a terminat ascultarea și la condițiile tehnice de înregistrare, banda este sigilată și semnată de organul judiciar și de către suspect.
O regulă generală este aceea că este interzis întrebuințarea de violențe, de amenințări sau alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține date de la suspect.
În cazul accidentelor de circulație, cel mai adesea infracțiunile sunt comise din culpă, astfel chiar pe fondul unor factori determinanți sau favorizatori (consum de alcool, lipsă de experiență în conducerea autovehiculelor, nerespectarea unor reguli de circulație), suspectul nu acționează cu intenție. În coliziunile dintre mai multe autovehicule, în cazul accidentării pietonilor, uneori în accidentele datorate unor defecțiuni tehnice sau stării necorespunzătoare a drumului se pune problema concursului de culpe.
Un amănunt important este acela de a cunoaște personalitatea suspectului cercetat în cazul unui accident de circulație. Pentru a cunoaște personalitatea suspectului, organul judiciar are la dispoziție o gamă diversificată de posibilități:
o primă grupă de informații se obține cu ocazia cercetării locului accidentului de circulație, ocazie cu care unele însușiri spirituale se desprind din întregul ansamblu al locului faptei;
alte informații pot fi obținute prin investigații efectuate la locul de muncă, în familie, în cercurile de prieteni frecventate, la instituții de învățământ absolvite;
verificarea cazierului judiciar, studierea declarațiilor, analiza rezultatelor constatărilor tehnico-științifice ori a expertizelor.
Audierea suspectului cuprinde trei etape distincte:
faza discuțiilor prealabile;
faza relatărilor libere;
faza adresării întrebărilor.
În faza discuțiilor prealabile, organul judiciar, după luarea datelor personale, va urmări crearea unei atmosfere favorabile și stabilirea unui contact psihologic cu suspectul. Audierea acestuia trebuie să se desfășoare în prezența apărătorului, într-un cadru sobru, lipsit de elemente care pot distrage atenți sau determina în mod inutil apariția unui sentiment de teamă.
Codul de procedură penală prevede dreptul la tăcere a suspectului. Exercitarea acestui drept nu poate constitui o circumstanță agravantă în sarcina suspectului. În cazul în care conducătorul auto care a produs accidentul nu dorește sa dea nicio declarație, organul judiciar nu va mai fi nevoit să întocmească planul de ascultare sau să adopte o tactică folosită în acest sens. În această situație organul judiciar nu pot cunoaște atitudinea suspectului și nu pot administra probe față de această posibilă atitudine, ceea ce va îngreuna munca sa.
În faza relatărilor libere celui în cauză i se cere să prezinte liber tot ce are de spus cu privire la accidentul rutier în care a fost implicat. În acestă fază, organul judiciar va stabili o atmosferă de calm și răbdare, evitând întreruperile sau intervențiile, urmărindu-l cu atenție pe cel audiat pentru observa stările de neliniște sau nesiguranță.
Relatările libere care par a fi nesincere sau incomplete poate oferi organului judiciar posibilitatea cunoașterii sau verificării cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul. De asemenea se obțin date cu privire la faptele și împrejurările cauzei producerii accidentului, dar și date cu privire a poziției suspectului față de fapta comisă.
În ultima faza și anume cea a formulării întrebărilor, suspectului i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei și la învinuirea ce i se aduce. Instrumentarea cauzelor penale privind accidentele rutiere impune organului judiciar să respecte numite reguli tactice de ascultare:
evitarea întrebărilor sugestive, indiferent de natura lor, cum ar fi de exemplu întrebările exemplificative;
întrebările vor fi formulate într-un mod clar, precis și concis, folosindu-se o terminologie adecvată înțelegerii persoanei ascultate;
întrebările vor fi adresate într-o anumită ordine, astfel încât să reprezinte o noutate pentru cel audiat;
întrebările esențiale vor fi adresate în alternanță cu cele mai puțin relevante.
În cazul refuzului suspectului de a da delarații, organul judiciar va căuta motivul refuzului, iar în cazul declarațiilor mincinoase, contradictorii, incomplete ori a persistării în refuzul de a face declarații, tactica asultării are un caracter mult mai complex. În acest caz se va recurge la ascultarea repetată, ascultarea încrucișată, exploatarea contradicțiilor din propriile declarații, prezentarea unor probe sau mijloace materiale de probă obținute în timpul cercetărilor.
În cursul audierii se va acorda importanță acțiunilor întreprinse de către suspect după producerea accidentului:
dacă a oprit la locul faptei ori și-a continuat deplasarea, motivul care l-a determinat să părăsească locul accidentului;
dacă a acordat ajutor victimei sau victimelor;
eventualele urme care au fost înlăturate ori distruse;
unde, cine și când efectuat reparația autovehicului implicat în accident;
persoane care cunosc împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație.
III.2. Confruntarea
În cursul instrumentării accidentelor de circulație cu o complexitate mai ridicată este necesară ascultarea unor persoane în calitate de martori, suspecți, persoane sau părți. Uneori între declarațiile persoanelor ascultate apar contraziceri cu privire la acceași faptă su împrejurare de fapt.
De cele mai multe ori, contrazicerile apar între declarațiile martorilor și suspecților, însă există contraziceri și între declarațiile martorilor, între cele ale suspecților, ori între declarațiile martorilor și ale persoanelor sau părților.
Contrazicerile dintre declarațiile martorilor de rea-credință și ale celorlalte persoane audiate se datorează: coruperii acestora de către cei interesați în cauză, sentimentelor de afecțiune sau dușmănie ce le nutresc față de părți, relațiilor de subordonare în care se pot afla față de suspect sau persoana vătămată, rezervelor ce le au în sprijinirea organelor judiciare pentru aflarea adevărului.
Confruntarea este o activitate de urmărire penală care constă în ascultarea a două persoane, simultan, una în prezența celeilalte, ce anterior, au mai fost audiate separat, iar între declarațiile lor există contraziceri cu privire la aceeași faptă.
Această activitate este tot o ascultare, însă se face într-o altă manieră, astfel toate problemele care trebuie lămurite cu privire la un accident de circulație se vor lămuri în prezența celor două persoane ascultate. Confruntarea se realizează în scopul de a înlătura contrazicerile existente între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză.
Cu ocazia confruntării se pot obține date și informații noi, persoanele audiate amintindu-și aspecte pe care le-au omis la audieri. Această activitate este efectuată numai atunci când există contraziceri care se referă la aspecte esențiale și numai în acest fel pot fi înlăturate.
Efectuarea acestei activități fără a fi planificate anumite chestiuni, poate avea consecințe negative pentru buna desfășurare a urmăririi și aflării adevărului. Confruntarea se efectuează prin ascultarea a două persoane în același timp, confruntarea mai multor persoane nu este indicată, deoarece activitatea ar fi îngreunată de numărul mare de persoane și se poate reduce posibilitatea aflării adevărului.
Cu ocazia confruntării vor fi respectate o serie de reguli menite să dea eficiență activității:
studierea întregului material al cauzei, îndeosebi conținutul declarațiilor persoanelor audiate, indetificarea contradicțiilor și eventualele cauze ale acestora;
stabilirea persoanelor care urmează a fi confruntate în funcție de contrazicerile acestora;
cunoașterea persoanelor care urmează a fi confruntate, îndeosebi sub aspectul dominantelor de ordin psihologic.
ascultarea prealabilă a persoanelor care urmează a fi confruntate, care nu se va confunda cu ascultarea propriu-zisă, ci va avea ca obiect satbilirea poziției acestor persoane față de declarațiile anterioare, precum și stabilirea faptului dacă acestea își mențin sau revin asupra celor declarate anterior;
stabilirea lucrătorilor care urmeză să participe la confruntare, a datei și locului acesteia, invitarea persoanelor în cauză;
întocmirea planului de confruntare în care pe langă scopul, locul și data confruntării, persoanele confruntate, lucrătorii care participă, un loc important îl vor ocupa problemele ce trebuie lămurite;
în încăperea stabilită va fi introdusă pentru început persoana considerată mai sinceră sau care a solicitat confruntarea;
persoanele confruntate vor sta cu fața spre organele judiciare, fiind total contraindicat să fie așezate spate în spate;
li se va atrage atenția persoanelor confruntate că nu au voie să vorbească între ele ori să își facă semne, iar întrebările și răspunsurile se vor formula numai prin organele judiciare;
dacă una sau ambele persoane au calitatea de martor, se va proceda la depuenrea jurământului.
Confruntarea se va încheia cu întrebarea: „Dacă mai aveți ceva de declarat?” și cu răspunsurile aferente.
La finalul activității se va încheia un proces-verbal de confruntare care va cuprinde: anul, luna și ziua când a avut loc confruntarea, locul unde s-a ținut, organele judiciare care au luat parte, persoanele pentru care s-a făcut confruntarea, întrebările formulate și răspunsurile fiecărei părți, semnăturile persoanelor confruntate după fiecare răspuns, formula de încheiere și semnăturile organelor judiciare care au luat parte la confruntare.
III.3. Reconstituirea
„Reconstituirea reprezintă o activitate procedurală auxiliară, apropiată de cercetarea la fața locului, ce constă în reproducerea pe cale experimentală a unor fapte și împrejurări ce au însoțit fapta săvârșită, sau a întregului mecanism de săvârșire a infracțiunii, în vederea precizării, prin mijlocirea experimentelor, a modului de producere în condiții determinate de spațiu și timp, a unui fapt sau fenomen ce gravitează în jurul infracțiunii, sau în vederea precizării împrejurării dacă un anumit fapt sau fenomen a putut sau nu avea loc.”
Prin reconstituire nu se reproduce fapta, ci doar împrejurările prin care aceasta a avut loc, altfel s-ar produce urmări socialmente periculoase constituind noi infracțiuni. Trăsăturile reconstituirii prin care aceasta se deosebește de cercetarea la fața locului, expertiză, etc. sunt:
în cadrul reconstituirii organul judiciar percepe nemijlocit fenomenele, acțiunile și nu urmele acestora; obiectul perceperii este fenomenul, experiența și rezultatele lor;
în cursul reconstituirii se pot reproduce și verifica fapte, fenomene care nu lasă urme materiale;
la reconstituire, faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu cele adevărate;
reconstituirea este de fapt, o experiență, o încercare de a stabili pe cale experimentală posibilitățile de existență a faptelor ori fenomenelor.
Scopul reconstituirii este de a verifica și ilustra probele administrate în cursul cercetării. Așadar reconstituirea are drept scop:
verificarea și ilustrarea probelor administrate în cauză;
Reconstituirea este folosită des de către organele judiciare ca metodă de verificare. Probele pot fi verificate prin ascultări de martori, suspecți, confruntări, constatări tehnico-științifice ori expertize etc., dar acestea pot fi verificate și prin reconstituire.
verificarea versiunilor elaborate pe parcursul cercetării;
Prin reconstituire se verifică presupunerile organului judiciar formulate în baza probelor.
obținerea de probe noi.
Cu ajutorul reconstiturii pot fi obținute probe noi.
Pentru organizarea unei reconstituiri trebuie respectate anumite condiții: condiții de loc, condiții de timp, condiția prezenței anumitor persoane și a anumitor materiale ale infracțiunii.
condiții de loc – acestea vor fi de obicei locul unde s-a săvârșit fapta și se vor reface împrejurările în care a avut loc, cât mai apropiate de realitate;
condiții de timp – pentru realizarea acestei condiții este necesar ca reconstituirea să se facă la aceeași oră din zi sau noapte. În procesul-verbal de reconstituire se va nota dacă condiția de timp a fost respectată;
condiții meteorologice – acestea se referă la condiții atmosferice și de anotimp: fondul alb al zăpezii, ploaia, ceața, vântul, zgomotele furtunii etc. Căderea zăpezii reduce vizibilitatea în raport cu distanța, ceața și ploaia reduc vizibilitatea și mai mult, zgomotele furtunii vor reduce audiția de la locul faptei.
Persoanele care participă la reconstituire sunt: organul judiciar ce conduce activitatea, martorii oculari, martorii asistenți ai reconstituirii, suspectul, experții necesari, în unele cazuri și victima, precum și persoanele folosite direct în acțiunile experimentale.
În cazul accidentelor de circulație, prin reconstituire nu se urmărește verificarea și ilustrarea aspectelor privind mecanismul producerii accidentului sau posibilitatea evitării acestuia, deoarece în acest mod s-ar pune în pericol viața celor care participă la activitate. Mecanismul producerii accidentului, viteza autovehiculului, defecțiunile tehnice ale autovehiculului se rezolvă prin expertiza tehnică auto, fără a fi nevoie să se recurgă la reconstituire.
În cazul accidentelor de circulație multe dintre împrejurările referitoare la producerea acestuia nu pot fi reconstituite pentru că prezintă pericol, cum ar fi:
derapările;
frânările dure, extreme;
răsturnările;
stabilirea posibilităților de evitare a accidentării unui pieton;
reconstituirea poziției autovehiculelor, obiectelor aflate în mișcare în momentele imediat premergătoare impactului;
circulația cu viteză pe timp de ceață, ploaie, pe timp de noapte, fără lumini;
circulația cu viteză pe un pod șubred pentru a verifica rezistența acestuia, a mașinii sau îndemnarea conducătorului auto.
Reconstituirea realizată pentru verificarea posibilității unei persoane de a percepe modul în care s-a produs un accident rutier, numărul de înmatriculare al autovehiculului implicat în accident care a părăsit locul accidentului, numărul ocupanților, pot duce la rezultate îndoielnice, deoarece accidentele rutiere sunt fenomene cu desfășurare extrem de rapidă. Persoana în apropierea căreia se produce accidentul rutier poate nu acorda atenție acestuia decât în momentul în care a auzit zgomotul produs de impact, strigătul victimei, alții nu rețin decât culoarea autovehiculului și ce s-a întâmplat dupa accident.
Rezultatele reconstituirii se vor consemna într-un proces-verbal, notându-se condițiile cât mai exacte în care s-a efectuat reconstituirea, a acțiunilor efectuate, evitându-se concluziile sau interpretările referitoare la rezultatele obținute. Ca și în cazul altor acte de urmărire penală, fixarea rezultatelor reconstituirii se face prin fotografiere și înregistrare video.
Un alt mijloc tehnic de fixare a rezultatelor este înregistarea pe bandă videomagnetică, aceasta folosindu-se când este necesar reținerea completă și exactă a modului în care s-a desfășurat reconstituirea. Dacă este necesar se pot face și desene-schiță ale locului în care s-a desfășurat reconstituirea, indicându-se punctele sau locurile în care au avut loc acțiunile mai semnificative pentru elucidarea cazului.
„Fotografiile și celelalte înregistrări vor însoți procesul-verbal în care vor fi făcute mențiunile referitoare la succesiunile imaginilor, la modalitățile tehnice de redare, precum și la secvențele sau scenele pe care le reprezintă. Fotografiile vor fi numerotate și lipite pe planșe anexă la procesul-verbal, ștampilate și vizate de cei în drept.”
III.4. Dispunerea, efectuarea și valorificarea constatărilor medico-legale, tehnico-științifice, a expertizelor criminalistice și a expertizei tehnice auto în investigarea accidentelor de trafic rutier
Constatările tehnico-științifice cât și expertizele sunt opiniile unor specialiști în diferite ramuri ale științei, astfel încât vor lămuri organul judiciar sau instanța de judecată în vederea stabilirii adevărului.
Expertizele tehnice auto pot fi efectuate doar de către persoane autorizate de către Ministerul Justiției pe baza unei practici îndelungate și pe baza unui examen de verificare a cunoștințelor teoretice în domeniul juridic de specialitate.
În domeniul expertizelor tehnice auto judiciare se folosesc informații din mai multe domenii (criminalist, medical, metalurgie, informatică), astfel încât expertul își va defini poziția aferent obiectivului la care trebuie să răspundă.
Expertul tehnic auto judiciar și criminalist ca fi numit de către organul judiciar sau de către instanța de judecată, după ce a dobândit calitatea respectivă și îndeplinește următoarele condiții:
este cetățean român și cunoaște limba română;
are capacitate de exercițiu deplină;
a absolvit studii superioare în specialitatea pentru care se prezintă la examenul de expert, dovedite cu diplomă;
are un stagiu de cel puțin 5 ani în specialitatea în care a obținut diploma;
este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activității de expert;
nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație profesională și socială;
a fost declarat reușit la examenul organizat în acest scop.
Dispunerea, efectuarea și valorificarea constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor judiciare se face după anumite reguli, insă în practica judiciară se întâlnesc anumite deficiențe, datorită calității materialului pus la dispoziția expertului, fie de formularea unor întrebări neclare sau referitoare la probleme care sunt de competența exclusivă a organului judiciar.
Expertiza tehnică se va limita limita la examinarea stării mecanice a autovehiculului, a sistemului de frânare, de direcție, de smnalizare, defecțiuni de anterior producerii accidentului, caracteristici tehnice ale autovehicului sau ale drumului.
Expertiza criminalistică clarifică împrejurările privind producerea accidentului și în identificarea autovehiculului, a persoanei vinovate, în cazul părăsirii locului accidentului.
Expertiza medico-legală stabilește cauza morții, mecanismul de formare a leziunilor, eventualele afecțiuni preexistente care au contribuit la decesul persoanei. Prin această expertiză se stabilește valoarea alcoolemiei ori a sănătății conducătorului auto sau victimei, unele boli psihice, cardiovasculare, de nutriție (diabetul), acestea putând contribui la producerea accidentelor de circulație.
Constatarea medico-legală
În urma unui accident rutier din care a rezultat moartea unei persoane se dipsune constatarea medico-legală, care trebuie să stabilească:
natura și cauza morții, cu evidențierea leziunilor specifice traficului rutier;
diferențierea leziunilor vitale de cele post mortale;
data instalării morții;
existența și concentrația alcoolului în sânge;
stabilirea leziunilor bipolare sau multipolare;
dacă victima mai era în viață la călcarea ulterioară (în condițiile trecerii mai multor autovehicule peste corpul victimei);
în cazul morții subite la volan sau a morții pietonului în fața autovehiculului – cauza morții și ora instalării;
stabilirea mecanismului instalării morții în cazul accidentelor produse prin accidente de tractor, prin vehicule cu roți dințate, natura și mecanismul producerii leziunilor la ocupanții autovehiculului angajat în accident.
Expertiza stării de intoxicație alcoolică
Când există suspiciuni cu privire la faptul că autorul accidentului rutier se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, este obligatoriu conducerea acestuia la laboratorul medico-legal pentru recoltarea probelor biologice și efectuarea examenului clinic în vederea stabilirii alcoolemiei ori a stării de ebrietate. Expertiza stării de intoxicație alcoolică este singura modalitate de a dovedi că autorul a condus autovehiculul, sub influența băuturilor alcoolice.
Expertiza stării de intoxicație alcoolică poate stabili:
dacă cel vinovat de accident a consumat băuturi alcoolice;
cantitatea de alcool ingerată;
timpul scurs din momentul ingerării alcoolului până în momentul producerii accidentului;
gradul alcoolemiei;
existența manifestărilor specifice stării de ebrietate.
În practică se ridică problema interpretării măsurii în care starea de intoxicație alcoolică este cauza producerii accidentului de circulație, astfel se solicită stabilirea alcoolemiei pe bază de calcule ( în raport cu natura și cantitatea de alcool ingerată). Absorbția alcoolui este influențată de următorii factori: concentrația în alcool a băuturii, timpul de ingerare, prezența sau absența alimentelor în stomac, factorul individual – sexul, vârsta, starea de stres, natura băuturilor alcoolice consumate.
Constatările tehnico-științifice și expertizele criminalistice
Constatarea tehnico-științifică se efectuează în momentul în care există riscul dispariției unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și constă în activitatea de interpretare și valorificare științifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă și a împrejurărilor de fapt, în scopul identificării autorului.
Expertiza criminalistică este o activitate de cercetare științifică a urmelor și mijloacelor de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, saubstanțelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însușiri sau schimbări intervenite în conținutul, structura, forma și aspectul lor.
Constatările tehnico-științifice și expertizele criminalistice care se dispun în cazul accidentelor rutiere diferă de la cauză la cauză. Cele mai des folosite constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice sunt: traseologice, chimice, biocriminalistice și dactiloscopice.
Constatarea tehnico-științifică sau expertiza traseologică are ca obiect examinarea urmelor pentru identificarea obiectelor care le- creat:
natura urmei (cu care parte sau piesă a autovehiculului a fost creată urma);
mecanismul de formare a urmelor;
direcșia și viteza de deplasare a autovehiculului;
genul obiectului creator (timpul, marca, modelul anvelopei);
qidentificarea generică a autovehiculului;
identificarea individuală a autovehiculului care a lăsat urma la locul faptei;
identificarea obiectelor de îmbrăcăminte, încălțăminte care au creat urma.
Constatarea sau expertiza traseologică, mai are ca obiect reconstituirea întregului după părțile componente:
determinarea naturii fragmentelor (de sticlă de far, pelicule de vopsea, fragmente din lampa de poziție și semnalizare);
recompunerea întregului după marginile de dezmembrare sau dacă pelicula de vopsea ridicată de la locul accidentului a făcut corp comun cu vopseaua de pe capota autovehiculului sau s-a desprins de pe capota autovehiculului.
Constatarea tehnico-științifică sau expertiza chimică
Aceste analize se fac pentru stabilirea compoziției chimice a urmelor provenite de la far, lămpi de semnalizare, parbrize, urmelor de vopsea, de sol, de lubrefianți descoperite la locul accidentului și urmăresc stabilirea faptului dacă urmele menționate au aceeași compoziție chimică cu urmele de aceeași natură ridicate de pe autovehiculul bănuit care a fost implicat în accident. Cu rezultatele obținute cu ocazia analizelor efectuate în laborator se poate restrânge cercul de autovehicule bănuite că au fost implicate în accident.
Constatarea tehnico-științifică sau expertiza biocriminalistică
Constatarea tehnico-științifică sau expertiza biocriminalistică are ca obiect examinarea urmelor de sânge, urmelor histologice, a firelor de păr, ridicate de pe infrastructură ori de pe părțile laterale ale autovehiculului implicat în accident sau bănuit că a fost angajat în producerea acestuia. Prin aceasta se poate stabili:
dacă urmele puse la dispoziție sunt sau nu de sânge;
în caz afirmativ, dacă este sânge uman sau animal;
grupa și subgrupa sanguină a sângelui analizat.
Analiza firului de păr poate oferi date referitoare la: lungimea, grosimea, culoarea, forma și aspectul canalului medular, forma cuticulei, culoarea pigmenților, aspectul capătului liber, sexul și grupa sanguină a persoanei de la care provine.
Constatarea și expertiza biocriminalistă este foarte importantă în cazul autovehicului care a părăsit locul accidentului: descoperirea de urme biologice pe autovehiculul bănuit, prezentând aceeași grupă sanguină și aceleași caracteristici cu cele recoltate de la victimă duce la obținerea de indicii privind legătura dintr eun anumit autovehicul și accidentul produs, respectiv o anumită pesoană.
Expertiza tehnică auto
Cu ocazia efectuării acestei expertize, expertul analizează și interpretează diverse urme:
urmele create de către autovehiculul sau autovehiculul angajat în accident;
urme create de către victimă sau pe victima accidentului;
urme create pe obiectele sau de către obiectele aflate la locul accidentului rutier.
În principiu expertul trebuie să răspundă la trei mari probleme: dinamica producerii accidentului rutier, viteza de deplasare a autovehiculelor implicate în accident și posibilitatea evitării accidentului.
Efectuarea expertizei tehnice auto poate lămuri o serie de probleme, cum ar fi:
stabilirea stării tehnice a unor subansamble ale autovehiculului;
stabilirea cauzelor și tipului apariției anumitor defecțiuni;
stabilirea legăturii cauzale dintre defecțiune și accident;
stabilirea mecanismului de producerea accidentului;
stabilirea coeficientului de aderență;
determinarea influenței condițiilor meteo-rutiere și de vizibilitate asupra producerii accidentului;
stabilirea locului impactului;
aprecierea manevrelor conducătorului auto în raport cu împrejurările în care a avut loc accidentul;
legătura cauzală dintre activitatea conducătorului auto și producerea accidentului;
spațiul de siguranță în raport cu viteza de deplasare;
poziția autovehiculelor angajate în accident în momentele anterioare coliziunii;
spațiul parcurs de victimă în câmpul vizual al conducătorului auto;
cauzele producerii accidentului;
posibilitățile de evitare a accidentului.
În urma numirii, expertul are obligația de a studia dosarul cauzei, de a culege informațiile necesare de la fața locului, de a analiza autovehciulul în cauză, iar dacă dosarul nu conține suficiente detalii, pentru a aduce completări poate cere acest lucru.
În cauzele penale expertul nu va lua legătura cu părțile din dosar, doar cu acordul organului judiciar și în prezența acestuia. Dar, în cauzele civile, expertul este obligat să convoace părțile.
În materie civilă, acțiunea este de partajare bunuri sau pretenții și se dezbate la judecătorie sau tribunal, instanța de judecată fiind competentă să dispună efectuarea unei expertize și să adune la cauza dosarului toate documentele care să stea la baza întocmirii expertizei (acțiunea reclamantului, certificatul de înmatriculare al autovehiculului, factura sau contractul de vânzare-cumpărare care să ateste calitatea de proprietar, împreună cu cartea de identitate a acestuia, proces-verbal de constatare a avariei autovehiculului întocimit de organele de poliție, dosarul de desdăunare a asigurării, dovada achitării onorariului de expert).
În materie penală, dosarul cauzei trebuie să conțină toate datele care se referă la cauză (producerea unui accident cu vătămare corporală sau decesul de persoane), pentru ca expertiza să răspundă la toate întrebările formulate de către organul judiciar, dosarul va cuprinde următoarele documente:
ordonanța cu numirea expertului și cu obiectivele expertizei;
chitanța de achitare a onorariului de expert;
proces-verbal de cercetare la fața locului;
schița cu locul producerii accidentului;
planșele fotografice de la locul accidentului;
declarațiile părților, a martorilor oculari și asistenți, a urmașilor decedatului – dacă este cazul;
declarațiile participanților la trafic;
copie de pe certificatul de înmatriculare și carte de identitate a autovehiculului;
buletin de stabilirea alcoolemiei cu procesul-verbal de recoltare;
raportul medico-legal sau necropsie;
certificat de deces – dacă este cazul;
proces-verbal de verificare a stării tehnice;
dovezi de efectuare unor experimente judiciare, dispuse de către organul judiciar, cu prezența obligtorie a acestuia;
copie de pe fișa de internare și foile de observație medicală;
citații, dovezi de convocare, dovezi referitoare la luarea la cunoștință a unor drepturi ca apărător, expert, parte.
„Rolul expertizei tehnice auto pote fi deosebit de important în cazul în care nu se poate stabili cu certitudine, pe altă cale, dacă încălcarea unor reguli de circulație de către conducătorul auto constituie cauza unică a accidentului produs, întrucât este cunoscut faptul că, uneori, mai pot interveni și forța majoră, vinovăția pietonului sau a altui conducător de vehicul.”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea Criminalistica a Accidentelor Rutiere (ID: 111397)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.