Cercetarea Comparativa a Regimurilor Constitutionale

1

C U P R I N S

Introducere

Tema 1:Sistemul constituțional al SUA

1. Scurtă abordare retrospectivă a sistemului constituțional american

2. Congresul Statelor Unite ale Americii

3. Senatul

4. Camera Reprezentanților

5. Președintele și vicepreședintele Statelor Unite ale Americii

6. Puterea judecătorească

Declarația drepturilor omului (Bill of Rights)

Tema 2: Sistemul constituțional al Marii Britanii

1. Caracterizarea și trăsăturile Constituției Marii Britanii

2. Protecția drepturilor fundamentale prin acte scrise

3. Parlamentul

4. Monarhia

5.Primul-ministru și cabinetul său

6.Sistemul partidelor politice

7.Scrutinul

Tema 3: Sistemul constituțional al Franței

1. O abordare retrospectivă a evoluției sistemului constituțional al Franței.

2. Constituția Franței din data de 4 octombrie 1958

3. Parlamentul francez

4. Președintele Republicii franceze

2

5. Guvernul francez

6. Puterea judecătorească

Tema 4: Sistemul constituțional al Republicii Italiene

1. Caracterizarea Constituției Italiei

2. Partidele politice

3. Puterea legislativă

Puterea executivă

4. Curtea Constituțională

5. Sistemul judiciar

Tema 5: Sistemul constituțional al RFG

1. Caracterizarea Legii fundamentale

2. Bundestag – ul

3. Puterea executivă

4. Sistemul partidist german

5. Caracterizarea federalismului german

6.Curtea Constituțională Federală.

Tema 6: Sistemul constituțional al Israelului

1. Caracterizarea sistemului constituțional

2. Stalului juridic al cetățenilor

3. Partidele politice

4. Puterea legislativă a Israelului (Knessetul)

5. Puterea executivă

6. Puterea judecătorească

Tema 7: Sistemul constituțional al Republicii Populare Chineze

1. Caracterizarea Constituției

3

2. Puterea legislativă

3. Puterea executivă

4. Puterea judecătorească

5. Organizarea administrativ-teritorială

Tema 8:Sistemul constituțional al Japoniei

1.Caracterizarea Constituției

2.Partidele politice

3.Dieta (Parlamentul

4.Puterea executivă

5.Puterea judecătorească

Introducere

Cercetarea comparativa a regimurilor constitutionale ale diferitelor tari prezinta o considerabila însemnatate teoretica si practica. Ea permite, pe de o parte, degajarea unor principii comune, identificarea institutiilor necesare oricarui stat de drept iar, pe de alta parte, sub aspectul tehnicii juridice, înlesneste procesul de elaborare si de definitivare a mecanismelor constitutionale.De aceea, Cursul de drept constitutional comparat a fost conceput – din dorinta de a da satisfactie atât exigentelor unei cercetari teoretice, cât si cerintelor efectuarii unor analize practice pertinente pe tari si sisteme constitutionale.

Încercând sa se înfatiseze o definitie proprie a dreptului constitutional comparat, s-a ajuns la concluzia ca acesta reprezinta o subramura a dreptului comparat în general, ramura independenta, corelata cu sistemele de drept nationale,

4

având ca obiect compararea în special a institutiilor politico-statale, precum si a tehnicilor de elaborare a constitutiilor în scopul identificarii celor mai bune cai si metode de perfectionare a propriilor reglementari constitutionale.

Odata stabilit obiectul, metoda si domeniul de actiune al dreptului constitutional comparat, cursul examineaza particularitatile regimurilor politice si constitutionale, efectuând totoata o analiza comparativa a rolului si locului ocupat în cadrul acestora de principalele institutii ale statului (Parlamentul, seful statului,

Guvernul, justitia etc.). Tot aci sunt evaluate modalitatile în care anumite concepte fundamentale se regasesc si se aplica în sistemele analizate (democratia, drepturile omului, controlul de constitutionalitate, puterea constituanta originara si puterea constituanta derivata, tehnicile de revizuire a Constitutiei).

Pornind de la diviziunea – considerata "traditionala" – a regimurilor constitutionale în regimuri prezidentiale, regimuri semi-prezidentiale, regimuri parlamentare si regimuri directoriale, cursul cerceteaza, în continuare, în mod comparativ un numar de 50 de constitutii, evidentiind trasaturile specifice si particularitatile acestora. Analiza se concentreaza, în mod prioritar, asupra celor mai vechi si celor mai reprezentative regimuri, considerate tipice pentru respectivul tip de sistem constitutional (S.U.A. pentru regimurile prezidentiale, Franta pentru regimurile semi-prezidentiale, Marea Britanie pentru regimurile parlamentare, Elvetia pentru regimul directorial). Pe baza unei investigatii atente, folosindu-se tehnicile de drept comparat, sunt puse în lumina în special influentele pe care aceste tipuri de regimuri constitutionale le-au exercitat asupra dezvoltarii constitutionale a diferitelor tari si în mod special asupra fostelor tari socialiste care si-au elaborat noi legi fundamentale, dupa 1990.

Cercetarea regimurilor prezidentiale acorda un loc proeminent analizei Regimului politic si constitutional din S.U.A. Pornind de la principiile democratice enuntate de marii gânditori, care au pus bazele democratiei americane si, în special de la ideea lui Lincoln ca "nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om fara consimtamântul acestuia", cursul releva modul în care aceste mari

comandamente se reflecta în sistemul american de guvernare. În continuare sunt

5

trecute în revista documentele programatice ale dreptului constitutional american, care preconizau "un guvern de legi si nu un guvern de oameni", si sunt analizate prevederile Constitutiei din 1787, subliniindu-se conditiile politice care au dus la elaborarea acesteia si la fundamentarea unui set de principii perene, pe care se

întemeiaza întreaga organizare constitutionala. Sunt relevate, în mod deosebit, particularitatea sistemului electoral american, pozitia Presedintelui în sistemul separatiei puterilor, dinamica relatiilor dintre Presedinte si Congresul S.U.A., precum si rolul opiniei publice în asigurarea unui control eficient – si adesea decisiv – asupra activitatii membrilor Congresului. Se insista asupra bicameralismului sistemului parlamentar american, explicându-se ratiunile care au dus la adoptarea acestuia, legat

în special de structura federala de stat. Este analizata procedura de adoptare a legilor

în sistemul în vigoare în S.U.A., statutul parlamentarilor si raporturile dintre cele doua Camere care alcatuiesc Congresul american. Un rol deosebit de important este acordat puterii judecatoresti, si în special Curtii Supreme a S.U.A., practicii acesteia si contributiei pe care ea o aduce la respectarea legalitatii si a ideilor statului de drept. Cercetarea releva mecanismul raporturilor dintre statul federal american si statele federate, pornind de la istoria si evolutia fundamentarii acestor relatii. Se arata, totodata, cum functioneaza practic, în actualul moment, repartitia de competente între puterea centrala a S.U.A. si drepturile statelor federate. Relevându-se valoarea experientei americane, se arata cum în conditii specifice, Constitutiile Braziliei, Argentinei, Mexicului, Venezuelei, Republicii Chile si Filipinelor au preluat modelul prezidential de guvernare, aplicându-l si realizându-l practic în functie de elementele concrete si traditiile lor nationale.

Analiza regimurilor semi-prezidentiale acorda un spatiu substantial Regimului politic si constitutional al Frantei. Pe baza unei ample analize istorice – de la istoricul

"L'Etat c'est moi" pâna la "faptul majoritar" si "tehnica coabitarii" între Presedinte, primul ministru si Parlament, mai ales când acestia exprima optiuni politice diferite – este relevata pozitia Constitutiei din 1958 în sistemul reglementarilor de diverse tipuri pe care le-a cunoscut Franta. O însemnatate dintre cele mai mari se acorda institutiei

prezidentiale, relevându-se nu numai rolul deosebit care revine Presedintelui în

6

sistemul actualei Constitutii franceze, dar si mecanismul relatiilor dintre acesta si puterile statului. Ilustrativa pentru vitalitatea si adaptabilitatea institutiilor franceze este aplicabilitatea prevederilor Constitutiei din 1958 – conceputa initial ca o constitutie "gaullista" – în conditiile radical schimbate în care presedintele si primul ministru au apartinut unor tendinte politice diferite. Cursul analizeaza natura si implicatiile puterilor conferite Presedintelui francez de art.16 din Constitutie, iar în ce priveste Guvernul, prezinta specificitatea "competentei reglementare" si rolul ordonantelor în dreptul constitutional francez. Cu referire la sistemul parlamentar este evidentiata trasatura mecanismului francez de organizare a vietii parlamentare bicamerale, sub forma multi-cameralismului, relevându-se atât diferenta de atributii si de pozitie politica între Adunarea Nationala si Senat, cât si valoarea celei de "a treia

Camere" a Parlamentului francez – Consiliul Economic si Social. În cadrul analizei sistemului politic francez se acorda o atentie cuvenita rolului si importantei Consiliului Constitutional ca aparator al Constitutiei si garant al institutiilor statului de drept. În aceasta parte a curului sunt analizate, în continuare, sistemele constitutionale din România, Finlanda, Portugalia si Austria, care prezinta însemnate similitudini, dar si diferentieri fata de sistemul francez.

Analiza regimurilor parlamentare se concentreaza în special în jurul Sistemului constitutional britanic, cu care prilej este evidentiata valoarea si traditiile institutiilor constitutionale ale acestei tari. Se insista asupra contributiei pe care documente istorice de mare rezonanta, care si-au pastrat peste secole vigoarea si importanta, precum Magna Charta (1215), Habeas Corpus Act (1679) si Bill of Rights (1689) au adus-o la fundamentarea întregului sistem al drepturilor si libertatilor. În continuare, este examinat rolul Camerei Comunelor si al Camerei Lorzilor (aflata în plina reforma), pozitia Reginei în sistemul constitutional britanic si prerogativele sale, mecanismul de elaborare a legilor, rolul partidelor, organizarea parlamentara – insistându-se asupra unor institutii specifice britanice precum "guvernul fantoma", institutia "liderului politic" – aducându-se totodata în discutie si unele elemente privind administratia locala. În continuare sunt examinate constitutiile unor tari având

7

regimuri parlamentare precum: Belgia, Germania, Italia, Japonia, Danemarca, Olanda, Grecia, Israel s.a.

Receptivitatea diversilor factori de conducere ai statelor fata de problema ameliorarii si îmbogatirii cadrului constitutional este o conditie fata de progresul însusi al societatii, al institutiilor democratice. Problemele constitutionale sunt astazi numeroase, iar amploarea lor solicita în permanenta un studiu atent, dar si o raportare a ideilor, a principiilor, la experienta de viata, la fenomenele politice.

A devenit un adevar de necontestat acela ca elaborarea si întelegerea constitutiilor este un act dintre cele mai importante de cultura si de gândire politica.

Orice om politic, orice specialist trebuie sa cunoasca nu numai constitutia tarii sale, dar si constitutiile altor tari, pentru a putea întelege cât mai bine fenomenul, în plina afirmare, de consacrare a constitutionalismului. Prin definitie, constitutionalismul este inamicul oricarei abordari empirice, simpliste, adversarul necontestat al încalcarii principiilor dreptului omului, al modurilor de guvernare totalitara.

Tema 1:Sistemul constituțional al SUA

1. Scurtă abordare retrospectivă a sistemului constituțional american

În jurul anului 1700, Anglia formase 13 colonii în partea de est a S.U.A. Majoritatea coloniștilor erau englezi, care proveneau din Scoția, Irlanda și Țara Galilor. De asemenea, erau mulți germani în Pensylvania, olandezi în New York și francezi în Louisiana.

Unele colonii aveau propriul lor guvern. Altele erau conduse de reprezentanți ai Coroanei britanice. Guvernul britanic le cerea să plătească impozite care să contribuerei Lorzilor (aflata în plina reforma), pozitia Reginei în sistemul constitutional britanic si prerogativele sale, mecanismul de elaborare a legilor, rolul partidelor, organizarea parlamentara – insistându-se asupra unor institutii specifice britanice precum "guvernul fantoma", institutia "liderului politic" – aducându-se totodata în discutie si unele elemente privind administratia locala. În continuare sunt examinate constitutiile unor tari având

7

regimuri parlamentare precum: Belgia, Germania, Italia, Japonia, Danemarca, Olanda, Grecia, Israel s.a.

Receptivitatea diversilor factori de conducere ai statelor fata de problema ameliorarii si îmbogatirii cadrului constitutional este o conditie fata de progresul însusi al societatii, al institutiilor democratice. Problemele constitutionale sunt astazi numeroase, iar amploarea lor solicita în permanenta un studiu atent, dar si o raportare a ideilor, a principiilor, la experienta de viata, la fenomenele politice.

A devenit un adevar de necontestat acela ca elaborarea si întelegerea constitutiilor este un act dintre cele mai importante de cultura si de gândire politica.

Orice om politic, orice specialist trebuie sa cunoasca nu numai constitutia tarii sale, dar si constitutiile altor tari, pentru a putea întelege cât mai bine fenomenul, în plina afirmare, de consacrare a constitutionalismului. Prin definitie, constitutionalismul este inamicul oricarei abordari empirice, simpliste, adversarul necontestat al încalcarii principiilor dreptului omului, al modurilor de guvernare totalitara.

Tema 1:Sistemul constituțional al SUA

1. Scurtă abordare retrospectivă a sistemului constituțional american

În jurul anului 1700, Anglia formase 13 colonii în partea de est a S.U.A. Majoritatea coloniștilor erau englezi, care proveneau din Scoția, Irlanda și Țara Galilor. De asemenea, erau mulți germani în Pensylvania, olandezi în New York și francezi în Louisiana.

Unele colonii aveau propriul lor guvern. Altele erau conduse de reprezentanți ai Coroanei britanice. Guvernul britanic le cerea să plătească impozite care să contribuie la plata cheltuielilor coloniale, dar nu erau consultate în emiterea legilor fiscale. Trupele britanice staționate în colonii, în marea lor majoritate, erau cazate în

locuințele coloniștilor. În anul 1774, un grup de conducători ai coloniștilor s-au 8

întrunit și au constituit Congresul continental, care l-a informat pe regele Angliei despre convingerea coloniștilor că, în calitate de englezi liberi, ar trebui să fie și ei consultați asupra legilor care îi guvernau. Regele și Cabinetul britanic nu au luat în considerare cerințele coloniștilor. Membrii Congresului au considerat aceasta o mare nedreptate și au hotărât să ceară independența față de Coroana britanica.

În anul 1775 au izbucnit lupte între trupele Gărzii Naționale din Noua Anglie și soldații britanici.

La 4 iulie 1776 Congresul continental a adoptat Declarația de independență, elaborată de Thomas Jefferson, fermier și avocat din coloniile Virginia ; acest document a enumerat multe nemulțumiri împotriva regelui și a declarat că din acel moment „Coloniile Unite'' nu mai erau supuse Angliei.

La încheierea păcii, Statele Unite erau, de fapt, un grup de 13 colonii, fiecare având propriul său guvern și fiind organizate asemenea unei țări independente. Fiecare colonie își elabora propriile legi și se ocupa de toate problemele interne.

În timpul războiului, statele au căzut de acord să elaboreze un act prin trimiterea de reprezentanți în cadrul Congresului continental. După câștigarea războiului, Congresul urma să se ocupe numai de problemele pe care statele individuale nu le puteau rezolva singure. El urma să strângă bani pentru a plăti datoriile de război, să stabilească un sistem monetar unic și să se ocupe de încheierea tratatelor cu națiunile străine. Înțelegerea care a stabilit acest plan de cooperare a fost denumită „Articolele Confederației''.

Articolele Confederației nu au avut succes, deoarece statele nu cooperau cu Congresul și nici între ele. Când Congresul a avut nevoie de bani pentru plata datoriilor față de Franța și alte state europene, unele state au refuzat să plătească contribuția.

Majoritatea americanilor era totuși de acord că trebuiau aduse modificări Articolelor Confederației.

Congresul Continental a cerut fiecărui stat să trimită delegați la o întrunire în Philadelphia, orașul în care fusese semnată Declarația de independență, pentru a

discuta modificările ce trebuiau aduse Articolelor Confederației.

9

Întrunirea de la Philadelphia a avut loc pe data de 17 mai 1787 și a fost denumită Convenția de la Philadelphia. La Convenție au participat 12 state din cele 134 care au semnat Articolele Confederației (lipsea cel mai mic stat, Rhode Island).

Convenția a fost prezidată de George Washington și la aceasta au participat 54 de delegați. În timpul Convenției, delegații au creat o nouă formă de guvernământ pentru

Statele Unite. Aceasta formă de guvernământ a fost cuprinsă într-un document denumit Constituția Statelor Unite ale Americii.

In timpul elaborării Constituției, delegații au fost confruntați cu două mari temeri, împărtășite de majoritatea americanilor.

Prima era aceea că o persoană sau un grup aparținând guvernului central ar putea deveni prea puternică sau ar putea acapara controlul asupra țării, dând astfel naștere tiraniei. Pentru a preveni acest lucru, delegații au alcătuit o guvernare compusă din trei părți : executivă, legislativă și judecătorească. Fiecare din aceste trei ramuri avea puteri pe care celelalte două nu le aveau, creându-se astfel posibilitatea ca fiecare dintre ele să contrasemneze și să limiteze orice acțiune greșită a celorlalte.

A doua temere era aceea că noul guvern central ar putea slăbi sau chiar anula posibilitatea guvernului fiecărui stat de a-și rezolva propriile probleme.

Pentru a elimina această suspiciune, în Constituție s-a precizat care sunt puterile guvernului central și care sunt puterile rezervate statelor membre. Astfel, fiecărui stat îi era rezervat dreptul de a-și alege propriul său guvern.

2. Congresul Statelor Unite ale Americii

Congresul este compus din Camera Reprezentanților și Senat. Alegerea sistemului bicameral se datorează unor condiții istorice, statele care au acceptat Constituția din anul 1787 convenind asupra unei forme legislative comune, în care să fie reprezentate proporțional cu populația lor, dar dorind în același timp să mențină ideea egalității în drepturi a statelor federației.

Principalele atribuții ale Congresului sunt:

10

Reglementează impunerea și colectarea taxelor, a impozitelor de orice fel,inclusiv a taxelor vamale, care vor fi uniforme pe întregul teritoriu.

Asigură achitarea datoriilor S.U.A.

Asigură apărarea comună și bunăstarea generală. Ratifică împrumuturile efectuate în numele S.U.A.

Reglementează comerțul cu națiunile străine și între diferite state membrealefederației.

Reglementarea uniformă a naturalizării. Reglementarea uniformă a falimentului.

Reglementează emiterea monedei naționale și a valorii acesteia. Reglementează standardele pentru măsuri și greutăți. Reglementează activitatea poștei.

Reglementează dreptul de proprietate intelectuală.

Reglementează înființarea Curților de rang inferior Curții Supreme de Justiție aS.U.A.

Declararea stării de război.

Alocarea fondurilor pentru recrutarea și înzestrarea forțelor armate. Propune amendamente constituționale.

3. Senatul

Senatul este compus din 102 senatori, câte doi aleși de fiecare stat, indiferent de populația acestuia. Astfel, statul Alaska, care are 407.000 de locuitori, sau statul Haway, care are 895.000 de locuitori, trimite în senatul american tot doi senatori, ca și statul California, care are 22 milioane de locuitori. Această soluție adoptată de Constituția S.U.A. are la bază ideea egalității în drepturi a statelor participante la federație.

Puterile exclusive rezervate Senatului sunt următoarele :

Senatul este singurul competent să-și dea acordul cu privire la numirea

unor

11

înalți funcționari. In cadrul acestei funcții, Senatul aprobă numirile de judecători ai Curții Supreme, făcute de Președintele S.U.A.

In fapt, Președintele uzează de prestigiul său și convinge aproape întotdeauna pe senatori să aprobe numirile făcute de Casa Albă.

Senatul aprobă în exclusivitate acordurile ( executive agreements), adică

numele S.U.A.

a) Senatul are puterea exclusivă de a judeca punerile sub acuzare ale unor înalți funcționari ai statului, inclusiv a Președintelui. Este așa-numita procedură impeachment.

Hotărârea de punere sub acuzare se ia de către Camera Reprezentanților cu votul majorității simple a membrilor acesteia.

Atunci când judecă punerile sub acuzare, senatul este prezidat de președintele Curții Supreme a S.U.A.

Pentru a fi condamnat un înalt funcționar public sau Președintele S.U.A. este necesară întrunirea unei majorități calificate de 2/3 din numărul senatorilor.

Sancțiunea constă în îndepărtarea din funcție și pierderea dreptului de a deține sau de a se bucura de orice fel de funcție onorifică sau remunerată oficial în S.U.A.

Punerea sub acuzare este motivată de săvârșirea infracțiunilor de trădare, luare de mită sau a altor infracțiuni foarte grave sau încălcări ale legii.

4. Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților este compusă din 435 de membri și 3 reprezentanți ai districtului Washington. Numărul reprezentanților nu poate depăși câte unul la 30.000 de locuitori din fiecare stat, dar fiecare stat va avea cel puțin câte un reprezentant. Numărul reprezentanților este actualizat din 10 în 10 ani, în urma recensământului populației, și este proporțional cu numărul populației fiecărui stat.

Camera Reprezentanților are puteri care îi sunt conferite în exclusivitate :

12

aprobă cu majoritate simplă punerea sub acuzare a unor înalți funcționari din administrația S.U.A., inclusiv a Președintelui sau vicepreședintelui S.U.A.;

elaborează în exclusivitate toate proiectele de lege privind stabilirea impozitelor, taxelor și altor contribuții (Senatul poate doar să propună amendamente).

In ceea ce privește procedura legislativă, cele două Camere cooperează ca parteneriegali.

5. Președintele și vicepreședintele Statelor Unite ale Americii

Constituția S.U.A. prevede în art. 2 că „puterea executivă va fi executată de Președintele S.U.A.''. Referindu-se la această exprimare constituțională, profesorul american Laurence Tribe arată : Spre deosebire de celelalte ramuri constituționale, președintele este o persoană, precum și o instituție, el este ales de către întreaga națiune pe care o reprezintă și îi exprimă aspirațiile".

Președintele S.U.A. este desemnat prin vot universal indirect de către un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un număr de delegați egal cu cel al congresmenilor aleși în forul suprem legislativ din partea statului respectiv. Acest colegiu este format din 538 de electori.

Congresul constituțional a imaginat acest sistem deoarece nu a dorit ca președintele să fie dependent de Congres, ceea ce a făcut să se instituie sistemul electoral pe care l-am menționat și care este destul de complicat, dar care, în fond, asigură o anumită independență președintelui, care nu este ales de Congres.

Anumite puteri ale Președintelui sunt consacrate de Constituție, altele au rezultat din interpretarea constituției dincolo de dispozițiile sale constituționale. Practic, interpretarea dispozițiilor constituționale poartă numele de cutume constituționale.

Sunt considerate funcții tradiționale ale Președintelui cele de:

șef al satului;

șef al puterii executive (al guvernului);

comandant suprem al forțelor armate;

șef al diplomației;

13

șef al partidului care l-a propus candidat la președinție.

Această prerogativă nu înseamnă că președintele ar ocupa o anumită ierarhie în partid, ci este o obligație morală a acestuia de a susține partidul și de a contribui la sporirea prestigiului și numărului de simpatizanți ai acestuia.

Alături de aceste prerogative tradiționale, Președintele și-a asumat în timp și altele, printre care enumerăm:

coordonator al politicii economice; apărător al politicii sociale;

suport al sistemului federal de guvernământ;

moderator al soluțiilor de dezamorsare a unor crize interne și externe;

nu răspunde în fața Congresului și nu poate fi obligat să demisioneze dacă are un sprijin minoritar în Camere;

nu are dreptul să dizolve Congresul și să procedeze la organizarea unor noi alegeri.

În calitatea sa de șef al executivului, președintele este și șef al Cabinetului, compus din secretari care au calitatea de miniștri cu atribuții de a conduce departamentele administrației federale în număr de 15, cu un număr de 2.600.000 de agenți.

În perioada în care Președintele este în funcție, vicepreședintele îndeplinește funcția de președinte al Senatului, dar el nu are dreptul să voteze decât în caz de paritate a voturilor în această Cameră.

6. Puterea judecătorească

Potrivit art.3 secțiunea 1 din Constituția S.U.A., puterea judecătorească este încredințată Curții Supreme și unor Curți inferioare , a căror jurisdicție a fost stabilită la nivel federal. Constituția stabilește puterea Congresului de a înființa prin lege curțile inferioare Curții Superioare a S.U.A.

14

In afara Curților federale, constituția acordă puteri Congresului de a înființa Curți specializate pentru anumite cauze sau pentru anumite domenii de activitate.

In ceea ce privește stabilirea gradelor de jurisdicție, Curtea Supremă este competentă să judece plângerile împotriva sentințelor pronunțate de Curțile înființate de Congres.

Trebuie menționat că puterea judecătorească federală are atribuția de a interpreta și întări forța juridică a Constituției ca lege. Temeiul juridic al acestei puteri se întemeiază pe principiul separației puterilor.

In ceea ce privește independența și inamovibilitatea judecătorilor, acestea se bazează pe dispozițiile Constituției, potrivit căreia ,,judecătorii de la Curtea Supremă , precum și cei ai celorlalte curți își vor menține posturile în caz de bună comportare''.

De asemenea, judecătorii pot fi puși sub acuzare și judecați potrivit procedurii de impeachment, când comit anumite fapte. Ei sunt numiți în funcție de Președinte și confirmați de către Senat.

In prezent, sistemul Curților federale este compus din următoarele jurisdicții:

Curțile de district- 94 de jurisdicții;

Curțile de apel – 13 jurisdicții;

Curți de jurisdicție specială;

Curtea Suprema de Justiție.

Curtea Supremă de Justiție a S.U.A. este compusă din 9 judecători aflați sub coordonarea unui Chief Justice. Aceștia sunt numiți pe viață de către Președintele S.U.A. și au posibilitatea, de care profită rar, de a se retrage la vârsta de 70 de ani, dacă o doresc.

15

Declarația drepturilor omului (Bill of Rights)

După ratificarea Constituției S.U.A. în anul 1789 reprezentanții unor state au făcut constatarea că în Constituție nu se menționează garantarea libertăților , a drepturilor și privilegiilor cetățenilor.

Astfel, Constituției i-a fost adaugată Declarația drepturilor omului (Bill of Rights) în anul 1791 care este compusă din 10 articole denumite amendamente.

Această declarație garantează libertatea și drepturile individuale și interzice amestecul guvernului în viața personala a cetățenilor.

In Declarația drepturilor omului, americanilor li se garantează libertatea de credință, libertatea cuvântului și a presei. Ei au dreptul de a se întruni în locuri publice, de a protesta împotriva acțiunilor guvernului și de a cere schimbări.

Ei au dreptul să dețină arme dacă doresc.

Declarația interzice poliției să rețină și să percheziționeze o persoană fără motive întemeiate.

De asemenea, ei nu pot percheziționa locuința unei persoane fără un mandat din partea unui for judecătoresc.

Până în anul 1986, la cele zece amendamente ale Constituției au mai fost adăugatealte 16.

Dintre prevederile acestora menționam : interzicerea sclaviei, garantarea cetățeniei și a tuturor drepturilor , indiferent de rasă, acordarea dreptului de vot femeilor și reducerea limitei de vârsta la 18 ani pentru exercitarea dreptului de vot.

La ora actuală, Constituția S.U.A conține 27 de amendamente, iar proiectul celui de-al 28-lea se află pe agenda de lucru a Congresului.

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

 să identifice modelul SUA

16

să analizeze puterea legislativă

să aprecieze poziția Președintelui în raport cu organele statului. să definească Declarația drepturilor omului (Bill of Rights)

să analizeze sistemul judiciar

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Constitutia Statelor Unite ale Americii, editura All Beck, Bucuresti, 2002

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

Tema 2: Sistemul constituțional al Marii Britanii

1. Caracterizarea și trăsăturile Constituției Marii Britanii

Istoria specifică a Marii Britanii a făcut ca o lege fundamentală scrisă sub forma unui document unic să nu fie necesară, ci să existe numai un set de reguli și principii constituționale care formal-juridic se exprimă printr-o serie de obiceiuri

17

dezvoltate prin intermediul jurisprudenței, la care se adaugă documente scrise și, uneori, jurisprudența.

Constituția britanică reprezintă cel mai edificator sistem nescris din lume.

Se poate considera că primul document cu caracter constituțional din istoria constituțională engleză îl reprezintă Carta acordata supușilor săi de regele Henric I la urcarea pe tron în anul 1100.

Formal, izvoarele „Constituției Marii Britanii'' cuprind statute, pacte (convenții), jurisprudența și doctrina.

Statutele sunt legi adoptate de parlament care, de regulă, se referă la organizarea politică a statului.

Dintre statute, cel mai des sunt citate : Magna Charta Libertatum (1215) ; Petition of Right (1628) ;

Habeas Corpus Act (1679) ;

Bill of Rights (1689) ;

Act of Settlement (1701) ;

Parliament Act (1911 si respectiv 1949) ; Representation of the People Act (1949); Scotland Act (1998);

Northern Ireland Act (1998);

Human Rights Act (1998);

House of Lords Act (1999).

Pactele (convențiile) sunt cutume, obiceiuri bine stabilite care guvernează diferite proceduri politice.

Jurisprudența desemnează ansamblul hotărârilor judecătorești care se referă la probleme de ordin constituțional ce au ajuns până la judecătorii de la instanțele superioare.

18

2.Protecția drepturilor fundamentale prin acte scrise

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord neavând o Constituție scrisă, sub forma unui document unic fundamental, se pune întrebarea unde pot fi găsite izvoarele juridice ale drepturilor fundamentale de care se bucură cetățenii regatului unit.

Cea mai mare parte a acestor drepturi și-au găsit la început existența în deciziile judecătorilor, prin care aceștia recunoșteau un drept pe care britanicii îl posedau deja.

Începând cu secolul al XVIII—lea , multe dintre aceste drepturi au obținut o delimitare clară din partea unor statute importante.

Odată cu sfârșitul dinastiei Stuart în anul 1688 Rule of Law a devenit convenția esențială cu privire la drepturile fundamentale de care se bucură cetățenii britanici.

Cele mai importante drepturi de care se bucură cetățenii britanici pot fi considerate următoarele :

Dreptul de vot ;

Dreptul la libertate personală ;

Dreptul la libertatea opiniilor ;

Dreptul la întrunire publică ; Dreptul la proprietate privată ;

Dreptul la alegerea religiei ;

Dreptul de a aparține unui sindicat.

Tradiția britanică, magistral exprimată de Dicey în 1885, consacră un principiu fundamental pentru garantarea efectivă a drepturilor fundamentale ale omului, în conformitate cu care „există o prezumție generală că individul este liber din moment ce el poate să facă tot ce nu îi este interzis prin lege''. Cu o astfel de mentalitate, extinsă la nivelul întregii societăți britanice, nu e de mirare că timp de secole constituționaliștii nu au admis nici măcar necesitatea unei enumerări a elementelor care compun libertatea individuală. Human Rights Act din 1998 reprezintă primul

efort de codificare a drepturilor fundamentale de la adoptarea Bill of Rights în 1869. 19

Ceea ce este interesant în cazul acestui act normativ este nu numai faptul că el încorporează expres în dreptul pozitiv britanic Convenția europeană a drepturilor omului, dar și faptul că, în baza articolului 3, judecătorul este obligat să interpreteze dreptul intern (atât legile, cât și common law) în conformitate cu dispozițiile convenției. In cazul în care acest lucru nu este posibil, judecătorul este obligat să facă o declarație de neconformitate, ceea ce atrage după sine o modificare a dispoziției contrare din dreptul intern, indiferent că aceasta este o reglementare secundară sau primară.

3. Parlamentul

Apariția instituției pe care astăzi o numim parlament este de regulă plasată în evul mediu, când regele dispunea de două Consilii pentru a guverna regatul : Privy Council, format din consilierii săi particulari imputerniciți cu conducerea administrației cotidiene a regatului, și King's Council sau Common Council, format din reprezentanții orașelor și domeniilor cărora regele le cerea să voteze impozitele.

Foarte repede, acesta din urmă se va distanța față de puterea regală și, fapt care ulterior îi va asigura caracterul reprezentativ, va forma un corp distinct care, în timp, se va obișnui să guverneze în domeniile de competența sa, strict limitată de cutumă, cu o autonomie care a făcut din el precursorul parlamentului de astăzi.

Astăzi, Parlamentul Marii Britanii este compus din Camera Comunelor și Camera Lorzilor. Camera Comunelor are atribuțiile cele mai importante : adoptă legile, deține în exclusivitate competențele financiare, are competența de a controla Guvernul și de a pune în discuție responsabilitatea sa. Cât despre Camera Lorzilor, ea nu mai are decât un rol decorativ, disputele sale cu Camera Comunelor privind votarea anumitor legi putând fi ușor depășite de cea din urmă cu un vot în cursul a două sesiuni succesive, separate de un termen de minimum un an.

Acest parlament dispune de suveranitate legislativă, actele normative pe care le adoptă constituind singura formă de legislație care nu poate fi limitată în aplicarea sa de nici una din celelalte autorități ale statului (în Marea Britanie neexistând încă o

20

formă de control al constituționalității legilor). Paradoxul constă în faptul că tocmai această suveranitate parlamentară nu dispune de nici o garanție constituțională, ci numai de beneficiul cutumei și al stabilității legilor adoptate chiar de parlament.

4.Monarhia

Regele este deținătorul puterii executive, cel putin teoretic. În practică, miniștrii ,,majestății sale'' exercită puterea executivă sub conducerea unui prim-ministru care răspunde solidar cu ei pentru toate acțiunile lor, dar nu în fața suveranului, ci a parlamentului. Astfel, răspunderea suveranului pentru actele miniștrilor săi nu mai subzistă. Oricum, suveranul nu este considerat responsabil, căci

,,the king can do no wrong''. Legea nu permite angajarea urmăririi penale împotriva reginei / regelui ca persoană privată.

Legea constituțională din 1701 a înlocuit principiul primogeniturii masculine în materie de succesiune la tron cu o regulă specială: în absența descendenților prințesei Anna de Danemarca și ai lui Wilhelm al III-lea, prințesa Sofia și descendenții săi au devenit moștenitorii legitimi ai tronului, cu condiția ca ei să fi fost protestanți. Regina actuală este, prin urmare, descendenta directă a familiei de Hanovra, instituită în 1701. Ceea ce legea nu precizează însă sunt atribuțiile de care dispune monarhul, reduse tot mai mult de-a lungul timpului.

Astfel, monarhia rămâne supusă regulii fundamentale a neutralității politice. Însă toate prerogativele monarhului sunt pur nominale, nici una neputând fi exercitată fără contrasemnătura primului-ministru. Chiar și alegerea primului-ministru (o prerogativă importantă a șefilor de stat în alte țări cu regim parlamentar) nu mai este o competență proprie a monarhului britanic : sistemul bipartit și cel electoral au simplificat totul. Formal, regina mai poate :

să declare deschise și, respectiv, încheiate sesiunile parlamentare ; să dizolve și să convoace parlamentul ;

să-l numească pe primul-ministru ; să-i numească pe miniștri ;

21

să dispună de unele competențe în materie judecătorească ; să acorde titluri onorifice.

5.Primul-ministru și cabinetul său

Cabinetul (primul-ministru și miniștrii) derivă, în teorie, din puterea suveranului. La început, miniștrii nu erau nimic altceva decât membrii Consiliului Privat al Coroanei, fără nici o existență colectivă. După dinastia germană de Hanovra, care ajunge la tron în 1714 și care se dezinteresează de problemele regatului, miniștrii dobândesc importanță și, sub autoritatea primului-ministru, se detașează de Consiliul

Privat al Coroanei.

Aceeași schemă este reluată și în privința responsabilității : la început miniștrii nu răspund decât individual, în fața parlamentului, pentru actele lor de gestionare a treburilor publice. Este însă o răspundere pur penală, care dă naștere unei proceduri de punere sub acuzare de către Camera Comunelor (impeachment) și unei judecări de către Camera Lorzilor, cu consecințe care pot merge până la condamnarea miniștrilor la pedeapsa capitală. Pentru a evita consecințe atât de grave pentru persoana lor, miniștrii au luat bunul obicei de a demisiona înainte de a fi acuzați. Incepând cu 1689 simpla amenințare a unui impeachment îi va face pe miniștri să se retragă înainte ca procedura să se pună în mișcare. Astfel, responsabilitatea penală și individuală a posteriori este înlocuită printr-o responsabilitate politică și colegială a priori.

Cabinetul este de acum înainte un organ colegial, solidar, condus de primul-ministru, responsabil politic în fața parlamentului, dar nu și în fața regelui. Primul-ministru și Cabinetul sunt într-adevăr organele cheie ale puterii.

Cabinetul este modest ca număr de persoane, dar cu atribuții deosebit de importante în cadrul unei echipe guvernamentale foarte numeroase, compusă din miniștri fără portofoliu, miniștri însărcinați să conducă un departament, secretari și subsecretari de stat, etc. Primul-ministru este cel care își alege miniștrii dintre colegii de partid aleși în Camera Comunelor și, uneori, însă foarte rar, dintre Lorzi. El îi

22

poate revoca liber. Numărul membrilor variază în funcție de epocă, între 14 si 24 de miniștri ; în caz de ostilități, el poate fi redus la numai 4 sau 5 membri.

6.Sistemul partidelor politice

Scrutinul majoritar într-un singur tur poate fi considerat, în egală măsură, fie cauză, fie efect al celuilalt fenomen ce caracterizează peisajul politic britanic : bipartidismul. Timp de mai bine de o sută cincizeci de ani două partide și-au disputat scena politicii britanice : Whigs și Torries, iar mai apoi succesorii lor, liberalii și conservatorii. Abia la sfârșitul celui de-al doilea război mondial se produce o schimbare spectaculoasă și apar laburiștii.

Deja în cursul secolului al XVIII-lea se disting două grupări de interese :

Torries -reprezentanții aristocrației tradiționale, cu interese strict funciare, și Whigs-reprezentanții noii burghezii industriale și comerciale. In secolul al XIX-lea Torries

și-au luat numele de conservatori și Whigs pe cel de liberali. La începutul secolului al

XX-lea a luat naștere un nou partid politic, apărut din lupta sindicală, care își propune ca scop principal apărarea intereselor muncitorilor. In anul 1906 el participă pentru prima dată la alegeri și obține 30 de mandate. Se intitulează Labour Party și continuă să-și sporească influența într-atât, încât în 1945 reușește să înlăture complet Partidul Liberal din parlament. De atunci, alternanța la putere se face între conservatori și laburiști, fără ca celelalte partide politice, de mai mică importanță, dar care există în Marea Britanie, să reușească să-i detroneze.

7.Scrutinul

Timp de șase secole sistemul constituțional britanic a evoluat în direcția votului universal. In 1918 acest lucru a fost în sfârșit realizat, însă numai începând cu vârsta de 21 de ani pentru bărbați și 30 de ani pentru femei. De abia în 1969 vârsta limită a fost coborâtă la 18 ani pentru ambele sexe, cu excluderea de la dreptul de vot a membrilor Camerei Lorzilor, a străinilor, a persoanelor alienate mintal și a

23

persoanelor condamnate pe parcusul ultimilor cinci ani pentru corupție sau practici ilegale în legătură cu alegerile. Eligibilitatea revine oricărei persoane având 21 de ani împliniți până în ziua alegerilor, cu excepția lorzilor, a prelaților diferitelor culte, a handicapaților mintal și a funcționarilor statului.

Procedura electorală, atât pentru alegerile generale cât și pentru cele locale, este cuprinsă în Legea reprezentării poporului (People's Representation Act) din

1949, cu modificările ulterioare. Contestarea alegerilor este posibilă în termen de 12 zile de la numărarea voturilor, prin depunerea unei cereri la un tribunal compus din doi judecători ai Înaltei Curți care își are sediul în circumscripția electorală respectivă. Ținând seama de motivele cererii și de natura contestației, tribunalul poate să confirme rezultatele, să le modifice adăugând sau anulând voturi sau să dispună noi alegeri. La sfârșitul deliberării, tribunalul trebuie să prezinte concluziile sale

Speaker-ului Camerei Comunelor, care ia apoi o decizie în consecință.

Sistemul electoral al Marii Britanii rămâne unul de referință, atât din punct de vedere teoretic, cât și în ceea ce privește influența concretă pe care o are asupra vieții politice și statale. Astfel, Marea Britanie este divizată în 651 de circumscripții din care se desemnează câte un membru în Camera Comunelor. Scrutinul se bazează pe regula majorității simple, uninominale, cu un singur tur ; adică, mandatul revine candidatului care a obținut cel mai mare număr de voturi în circumscripția în care a candidat. Un scrutin considerat foarte dur, dar foarte eficient în ceea ce privește desemnarea unei majorități parlamentare eficiente, întrucât a dat aproape întotdeauna rezultate nete.

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția Marii Britaniei

Să aprecieze rolul monarhului în stat

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul britanic

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema2.

24

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003 Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008 Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

Tema 3: Sistemul constituțional al Franței

1. O abordare retrospectivă a evoluției sistemului constituțional al Franței.

Dorind parcă să exprime evoluția sistemului constituțional francez, Joseph de Maistre afirmă că „Există întotdeauna în fiecare Constituție, ceva care nu poate să fie scris''.

În istoria Franței, perioada 1789 – 1799 este denumită perioada revoluției.La data de 17 iunie 1789 starea a treia s-a proclamat Adunare Națională. La data de 20 iunie 1789 s-a depus jurământul ,,să nu ne despărțim niciodată și să ne întâlnim oriunde împrejurările o vor cere, până ce Constituția regatului va fi întocmită și întărită pe temelii trainice''.

La 26 august 1789 a fost votată declarația drepturilor omului și cetățeanului. Inspirându-se în multe puncte din Declarația americană aceasta avea un răsunet universal și ținea seama de enormele transformări care se produseseră.

Absolutismul și privilegiile erau condamnate.

25

Era înscris principiul că orice suveranitate rezidă esențial în națiune. În această perspectivă în declarație este consacrat principiul că ,,oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi, iar deosebirile sociale nu pot fi fondate decât pe utilitate comună''.

Înlăturarea privilegiilor este consfințită prin egalitatea cetățenilor în fața legii fie când aceasta protejează fie când aceasta pedepsește.

Preluând doctrina lui Montesquieu, prin declarație se afirmă că nu posedă constituție acel stat în care puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească nu sunt separate.

Împotriva suveranității clerului se proclamă libertatea de conștiință, libertatea cultelor și libertatea presei.

Prima constituție franceză a fost Constituția din data de 3 septembrie 1791, care menținea monarhia, dar stabilea fundamentarea acesteia pe baze democratice și constituționale.

În anul 1792 s-au hotărât noi alegeri pentru Convenția națională, care s-a

întrunit în prima ședință la data de 21 septembrie 1792. La această dată este proclamată republica.

Regimul constituțional al Franței a fost reglementat de documentele constituționale enumerate mai jos:

Constituția din data de 24 iunie 1793; Constituția din data de 22 august 1795;

Constituția anului VIII din data de 13 decembrie 1799;

Carta din data de 4 iunie 1814;

Actul constituțional la Constituțiile Imperiului din data de 22 aprilie 1815;

Carta din data de 18 august 1830;

Constituția din data de 4 noiembrie 1848; Constituția din data de 14 ianuarie 1852;

Regimul provizoriu de la 1870 la 1875;

Legile constituționale din anul 1875; Guvernarea Franței între 1940-1945;

Constituția Franței din anul 1946;

26

• Constituția Franței din data de 4 octombrie 1959.

Constituția Franței din data de 4 octombrie 1958

În cuprinsul normativ al acesteia pot fi identificate un preambul și 15 titluri.

Constituția din anul 1958 nu conține o declarație de drepturi, ci numai un

preambul foarte scurt care consfințește că „poporul francez proclamă solemn

al Legii fundamentale astfel „Franța este o republică indivizibilă, laică,

Titlul VII- Consiliul constituțional;

Titlul VIII- Autoritatea judiciară;

Titlul IX- Despre Înalta Curte de Justiție;

Titlul X- Consiliul economic și social;

1) Titlul XI- Despre colectivitățile teritoriale;

Titlul XII- Despre comunități;

Titlul XIII- Despre acordurile de asociere;

Titlul XIV- Despre revizuire;

Titlul XV- Dispoziții tranzitorii.

27

Problema valorii juridice a declarațiilor de drepturi și a preambulului, a dat naștere la dezbateri îndelungate după anul 1958, până la data de 16 iulie 1971 când printr-o decizie a Consiliului Constituțional a consacrat valoare juridică preambulul Constituției din anul 1958, recunoscându-i se valoare constituțională.

Parlamentul francez

Parlamentul francez se compune din două Camere, respectiv Adunarea Națională și Senatul.

Adunarea Națională se compune din 277 de membri, aleși prin sufragiu universal direct, pentru un mandat de 5 ani.

Senatul se compune dintr-un număr de 321 de membri, aleși prin sufragiu indirect, pentru un mandat de 9 ani și asigură reprezentarea colectivităților teritoriale ale republicii, precum și reprezentarea francezilor stabiliți în afara teritoriului național.

Cea de a ,,treia Cameră'', cum este denumită în literatura de specialitate franceză, o reprezintă Consiliul Economic și Social.

Consiliul Economic și Social se compune dintr-un număr de 230 de membri, fiind o adunare consultativă.

Prin reprezentarea principalelor activități economice și sociale, Consiliul favorizează colaborarea diferitelor categorii profesionale între ele și asigurăă participarea lor la politica economică și socială a Guvernului.

La sesizarea Guvernului, Consiliul Economic și Social dă aviz consultativ asupra proiectelor de lege, de ordonanță sau decret, precum și asupra propunerilor de lege.

Trebuie reținut că legea fundamentală franceză stabilește domeniile rezervate legii și domeniile rezervate principiilor fundamentale stabilite prin lege. Aceste domenii pot fi precizate și completate printr-o lege organică.

Pentru celelalte domenii , legea are caracter de reglementare.

28

Inițiativa legislativă aparține în egală măsură Primului-ministru și membrilor

Parlamentului.

Senatul francez are o situație constituțională privilegiată în sensul că nu poate fi dizolvat, putând bloca o propunere de revizuire constituțională, fiind considerat din acest punct de vedere, unul din garanții Constituției.

Reguli comune se referă la statutul membrilor parlamentului, respectiv incompatibilitățile imunităților, regimul indemnizațiilor, sesiunile ordinare și extraordinare, etc.

Organizarea internă și funcționarea fiecărei Adunări se face prin propriul regulament adoptat de Adunarea Națională și Senat.

Principalele atribuții ale Parlamentului francez pot fi considerate: adoptarea declarației de război, autorizarea stării de urgență atunci când aceasta depășește 12 zile, autorizarea Guvernului de a emite ordonanțe, inițiativa legislativă, etc.

4. Președintele Republicii franceze

Organizarea puterilor publice stabilită de Constituția Franței din anul 1958 acordă instituției președintelui un caracter de primordialitate, care în literatura de specialitate este motivată de așezarea acestei instituții în structura normativă a legii fundamentale înaintea guvernului și parlamentului.

Caracterul de primordialitatea este pus în evidență și de rolul important acordat președintelui de arbitru în funcționarea normală a puterilor publice.

Din această perspectivă putem cita discursul rămas celebru, prezentat de generalul De Gaulle în cadrul conferinței de presă din data de 31 ianuarie 1964, în cadrul căreia declara că ,,trebuie să se înțeleagă clar că autoritatea indivizibilă a statului este încredințată în întregime președintelui, de către poporul care l-a ales, că nu există nici o altă autoritate , nici ministerială, nici civilă, nici militară, nici judiciară, care să nu fie acordată și menținută de către acesta''.

29

Primul Președinte al celei de a-V-a Republici a fost ales prin sufragiu indirect de către un colegiu electoral care cuprindea membrii Parlamentului și un anumit număr de reprezentanți ai colectivităților locale.

După reforma constituțională din anul 1962 care a modificat modul de scrutin pentru alegerea președintelui Republicii, acesta este ales prin sufragiu universal direct.

Dintre puterile președintelui putem enumera: numirea Primului – Ministru, dreptul de a adresa Parlamentului mesaje, numirea președintelui și a membrilor Consiliului Constituțional, conducerea relațiilor internaționale, calitatea de comandant al armatei, etc.

În raporturile cu justiția, președintele Republicii are dreptul de grațiere, este garantul independenței autorităților judecătorești, prezidează Consiliul Superior al

Magistraturii.

5. Guvernul francez

Guvernul francez aparține puterii executive.

Franța a adoptat soluția constituționala a unui executiv dual format din șeful statului – Președintele și Guvernul.Într-o ordine atipică și Guvernul este reglementat de legea fundamentală franceză înaintea parlamentului.În doctrina de specialitate franceză, cea de a – V – a Republică este denumită ,,republica semiprezidențială''.

Forma duală a executivului sugerează a fi de inspirație engleză.În sens restrâns,

Guvernul este organul executiv compus din Primul-ministru și din miniștri.

Numirea Primului-Ministru reprezintă o prerogativă constituțională a președintelui republicii.În ceea ce privește miniștrii, aceștia sunt numiți de președinte la propunerea Primului-Ministru.Guvernul se întrunește în Consiliul de Miniștri, prezidat de Primul-Ministru.Guvernul cuprinde pe lângă miniștri și miniștrii de stat, miniștri delegați pe lângă Primul-Ministru și secretari de stat.Funcțiile ministeriale sunt incompatibile cu funcțiile profesionale private și cu alte funcții publice.

30

Primul-Ministru, după deliberarea Consiliului de Miniștri, angajează în fașa Adunării Naționale răspunderea Guvernului cu privire la propriul său program sau cu privire la o declarație de politică generală.Adunarea Națională poate pune în discuție răspunderea Guvernului prin votarea unei moțiuni de cenzură.De asemenea, Primul-

Ministru are posibilitatea de a solicita Senatului aprobarea unei declarații de politică generală.Inițiativa legislativă aparține în egală măsură Primului-Ministru și membrilor parlamentului.

Până la revizuirea constituțională din data de 19 iulie 1993, competența de a judeca actele îndeplinite de miniștri în exercitarea funcțiilor acestora revenea Înaltei Curți de Justiție.După revizuirea menționată, membrii Guvernului răspund penal pentru actele îndeplinite în exercițiul funcției acestora și calificate drept crime sau delicte în fața Curții de Justiție a Republicii.

Aceasta este o jurisdicție specială compusă din 15 judecători: 12 parlamentari desemnați paritar de Senat și Adunarea Națională și 3 judecători de la Curtea de Casație.

6. Puterea judecătorească

Puterea judecătorească în Franța este structurată astfel: Înalta Curte de Justiție;

Consiliul Superior al Magistraturii;

Curtea de Casație; Curți de Apel;

Tribunale;

Parchetele de pe lângă Curți și Tribunale.

Referitor la structura puterii judecătorești ne vom limita să prezentam selectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Justiție.

Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii este compus din 9 membri desemnați de

Președintele Republicii în condițiile următoare:

31

trei membri de la Curtea de Casație, dintre care un avocat general;

trei membri de la Curți și Tribunale;

un consilier de stat ales de o listă de trei nume stabilită de adunarea generală a

Consiliului de Stat;

două personalități care nu aparțin magistraturii și sunt aleși pe criteriul

competenței.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleși pentru un mandat de 4

ani. Dintre atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii menționăm:

nominalizarea magistraților în funcții;

hotărâri în materie disciplinară;

exercitarea dreptului de grațiere.

Înalta Curte de Justiție

Înalta Curte de Justiție se compune din 24 de judecători titulari.

După fiecare alegere, în termen de o lună de la prima întrunire Adunarea

Naționala alege 12 judecători titulari și 6 judecători supleanți.

De asemenea, după o nouă alegere a Senatului, în termen de o lună de la prima

întrunire a acestei camere, alege 12 judecători titulari și 6 judecători supleanți.

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să analizeze evoluțiaconstituțională

Să caracterizeze constituția

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul francez

Să aprecieze rolul Președintelui în stat

Să aprecieze rolul Prim-ministrului în stat

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema3.

32

Constituția Republicii Franceze, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

Tema 4: Sistemul constituțional al Republicii Italiene

Caracterizarea Constituției Italiei

Constituția Italiei, aprobată de către Adunarea Constituantă în 22

decembrie 1947 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1948, este considerată legea fundamentală în statul italian. Ea a fost astfel concepută încât să facă imposibil un regim dictatorial de oricare tip.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 2 iunie 1946, italienii au votat prin referendum înlocuirea monarhiei cu

Italia este o republică democratică fundamentată pe muncă. Suveranitatea aparține poporului, care o exercită sub formele și în limitele prevăzute de Constituție. Republica recunoște și garantează drepturile inviolabile ale omului, egalitatea socială și demnitatea cetațenilor, fără deosebire de sex, rasă, limbă, religie, opinii politice, condiții personale și sociale. Cetațenii au datoria de a contribui la progresul material

33

și spiritual al societății. Republica, una și indivizibilă, recunoște și promovează autonomia locală. Statul și Biserica Catolică sunt, fiecare în domeniul său, independente și suverane, iar raporturile lor sunt reglementate de Pactele de la

Laterano – 1929 (o noua întelegere dintre stat și biserică s-a încheiat in 1985). Toate confesiunile religioase au aceeași libertate în fața legii. Ordinea juridică italiană respectă normele de drept internațional general recunoscute.

Partidele politice

Puterea legislativă

Italia este o republică democratică parlamentară. Articolul 55 al Constituției

stabilește că Parlament este format din două organisme : Senatul ( Senato della Repubblica) și Camera Deputaților (la Camera dei Deputati), cărora le sunt atribuite aceleași puteri în virtutea principiului bicamerismului paritar dorit de către membrii adunării constituante și ai căror membrii sunt aleși o dată la 5 ani. Principalele funcții ale Parlamentului sunt :

funcția legislativă, exercitată de cele două Camere;

poate să confere sau să revoce prin vot de încredere Guvernul (conform articolului 94 din Constituție);

control al executivului; revizuirea Constituției.

În baza articolului 82 al Constituției se stabilește că fiecare dintre cele două Camere poate să dispună efectuarea de cercetări în materii de interes public, numind o comisie de anchetă. Constituția prevede ca în anumite momente cele două Camere să se reunească [10]. Rolul lor este acela de a alege Președintele Republicii, de a-l pune sub acuzația de înaltă trădare sau de atentat la Constituție pe acesta (atricolul 90), de a asista la depunerea jurământului de către Președintele Republicii (articolul 91), de a alege o treime din membrii Consiuluilui Superior al Magistraturii (articolul 104) și o treime dintre judecătorii Curții Constituționale (articolul 135).

34

Puterea executivă

Președintele este ales pe 7 ani de către un colegiu electoral compus din membrii Camerei Deputaților și ai Senatului (Parlamentul în ședință comună), la care se adaugă 58 de reprezentanți regionali [11]. Așa cum este stipulat în articolul 84, poate fi ales în această funcție orice cetățean al Italiei care a împlinit vârsta de 50 de ani și beneficiază de drepturi civile și politice. Președintele este „șeful statului și reprezintă unitatea nazională‖. El numește Primul-Ministru, are dreptul de a trimite mesaje celor două Camere, poate dizolva una sau ambele Camere (dar nu în ultimele 6 luni ale mandatului prezidențial), este comandantul forțelor armate, prezidează Consiliul superior al magistraturii, poate grația sau micșora pedepse etc.

Guvernul „este expresia majorității parlamentare, adică a coaliției partidelor care au obținut numărul cel mai mare de locuri în Parlament‖. Deși în Constituție procesul formării guvernului apare ca unul relativ simplu: „Președintele Republicii numește Președintele Consiliului de Miniștri și, la propunerea acestuia, miniștri‖ [15],

în realitate procedeul este complex si de multe ori anevoios, fiind nevoie de parcurgerea mai multor etape :

o fază pregătitoare în care Președintele Republicii se consultă cu Președinții celor două Camere, cu foști președinți ai statului, cu delegații ale partidelor politice, atât din coaliția majoritară, cât și din opoziție, pentru a individua persoana cea mai potrivită a fi Președintele Consiliului de Miniștri;

conferirea funcției (pe cale orală) în cadrul unei întâlniri dintre Președintele Italiei și personalitatea aleasă;

nominalizarea : personalitatea nominalizată, care acceptă cu rezervă funcția ce i se propune, după atente consultări va merge pentru a doua oară la Seful Statului pentru a dizolva (pozitiv sau negativ) rezervele; dacă aceptă funcția, următorul pas este semnarea și contrasemnarea decretelor prezidențiale de nominalizare a Președintelui Consiliului de Miniștri, a fiecărui ministru în parte, precum și a demisiei precedentului Președinte de Consiliu;

depunerea jurământului se face după o formulă stabilită în atricolul 1, alineatul

3 al legii nr. 400/88; în mai puțin de 10 zile de la emiterea decretului de nominalizare,

35

Guvernul trebuie să se prezinte în fața celor două Camere pentru a primi votul de încredere ].

Președintele Consiliului de Miniștri ( Presidente del Consiglio dei Ministri) în calitatea sa de șef al guvernului este responsabil de politicile adoptate de guvern, promovează și coordonează activitățile fiecărui ministru [18]. El prezidează totodată și Consiliul Miniștrilor (organ alcătuit din miniștri cu sau fără portofoliu, cărora li se adaugă Subsecretarul președinției Consiliului și, în cazuri particulare, pot lua parte la ședințe și președinții regiunilor cu statut special [19] și a celor două provincii autonomeaceștia beneficiind de un vot consultativ). În prezent această funcție este ocupată de Silvio Berlusconi. Guvernul este format din 26 de ministere, dintre care 8 sunt fără portofoliu și 18 cu portofoliu [21].

Curtea Constituțională

Curtea Constituțională ia naștere în 1956 și are rolul de a verifica

constituționalitatea legilor din statul italian. Rolul său este reglementat prin lege, în articolele 134-137 din Constituție. Mai exact, Curtea Constituțională judecă :

„controversele legate de legitimitatea constituțională a legilor și a actelor ce au forță de lege ale statului și regiunilor, conflictele de atribuire a puterilor în stat și a celor dintre stat și regiuni și a celor între regiuni, acuzațiile aduse împotriva Președintelui Republicii, în baza Constituției‖, precum și actele de înaltă trădare și de atentare la Constituție. Prima ședință publică a Curții a avut loc la 23 aprilie 1956, fiind prezidată de primul președinte al Curții, Enrico de Nicola.

Conform articolului 135 din Constituție, Curtea Constituțională este formată din 15 judecători, numiți astfel : o treime de către Șeful de Stat, o treime de către Parlamentul în ședință comună și o altă treime de către suprema magistratură, nominalizați pe 9 ani. Aceștia aleg dintre ei un Președinte, care rămâne în funcție pentru 3 ani, cu posibilitatea de realegere. Președinția Curții Constituționale este considerată a patra funcție în stat, iar membri Curții beneficiază de imunitate politică și penală.

36

Cel mai important rol al Curții este să judece controversele legate de legitimitatea constituțională a legilor și a actelor ce au forță de lege ale statului și regiunilor. Nu intră în sfera de activitate a Curții judecarea regulamentelor. Mai exact, curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă „actele legislative au fost realizate respectând cerințele din Constituție (așa numita constituționalitate formală a legilor) și dacă conținutul lor este în conformitate cu principiile constituționale (așa numita constituționalitate substanțială a legilor)‖.

5. Sistemul judiciar

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul italian

Să aprecieze rolul Președintelui în stat

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă și rolul Prim-ministrului

să analizeze organele care exercită controlul constituțional

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 4.

Constituția Republicii Italiene, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

37

Tema 5: Sistemul constituțional al RFG

1. Caracterizarea Legii fundamentale

I. Structura Legii fundamentale a Republicii Federale a Germaniei din 23 mai 1949, astfel cum a fost amendată de Tratatul de Unificare din 31 august

1990 și de Statutul Federal din 23 septembrie 1990

Din analiza sistematică a legii fundamentale a Germaniei rezultă că aceasta este structurată pe un Preambul, 11 capitole, 146 de articole și o Anexă.

I. 1. Preambulul cuprinde principiile fundamentale care au stat la baza adoptării acestei Constituții:

a. Conștient de răspunderea sa în fața lui Dumnezeu și a oamenilor și însuflețit devoința de a servi pacea în lume ca membru cu drepturi egale într-o

Europă unită, poporulgerman, în virtutea puterii sale constituționale, a adoptat această Lege fundamentală;

Germanii din landurile Baden-Wuerttemberg, Bavaria, Berlin, Brandenburg,Bremen, Hamburg, Hesse, Lower Saxony, Mecklenburg-Western Pomerania, North-Rhine-Weststphalia, Rhineland-Paltinate, Saarland, Saxony, Saxony-Anhalt, Schleswig-Holstein, and Thuringia au realizat prin liberă autodeterminare unitatea și libertateaGermaniei.

Prin aceasta, Legea fundamentală este aplicabilă întregului popor

german.

I. 2. Cele 11 capitole sunt următoarele:

Capitolul I Drepturile fundamentale (art. 1 – art. 19);

Capitolul II Federația și Landurile (art. 20 – art. 37);

Capitolul III Bundestag – ul (art.. 38 – art. 49);

38

Capitolul IV Bundesrat – ul (Consiliul Federal art. 50 – art. 53);

Capitolul V Președintele federal (art. 54 – art. 61); Capitolul VI Guvernul federal (art. 62 – art. 69);

Capitolul VII Puterile legislative ale federației (art. 70 – art. 82);

Capitolul VIII Executarea legilor federale și Administrarea federală (art. 83 – art. 91);

Capitolul IX Administrarea justiției (art. 92 – art. 104);

Capitolul X Finanțele (art. 104 a – art. 115);

Capitolul XI Dispoziții tranzitorii și finale (art. 116 – art. 146);

3. Anexă: potrivit art. 140 din Legea fundamentală sunt menținute în

vigoare

art. 136, art. 137, art. 138, art. 139 și art. 141 din Secțiunea „Religia și Asociațiile religioase" ale Constituției Germaniei din 11 august 1919 – Constituția de la Weimar.

Drepturile fundamentale

Articolul 1 Protecția demnității umane; Articolul 2 Drepturile libertății; Articolul 3 Egalitatea în fața legii;

Articolul 4 Libertatea religioasă, de conștiință și de credință;

Articolul 5 Libertatea de exprimare;

Articolul 6 Căsătoria și familia; Articolul 7 Educația;

Articolul 8 Libertatea de întrunire;

Articolul 9 Libertatea de asociere;

Articolul 10 Secretul corespondenței, al poștei și al telecomunicațiilor; Articolul 11 Libertatea de circulație;

Articolul 12 Dreptul de a alege o ocupație, interzicerea muncii forțate;

Articolul 12 a Obligarea la serviciul militar și la alte servicii;

Articolul 13 Inviolabilitatea domiciliului;

39

Articolul 14 Proprietatea, dreptul la moștenire, exproprierea;

Articolul 15 Socializarea;

Articolul 16 Pierderea cetățeniei, extrădarea, dreptul de azil;

Articolul 17 Dreptul de petiționare;

Articolul 17 a Restrângerea drepturilor fundamentale individuale prin lege, adoptată pentru scopuri de apărare și privind serviciul alternativ;

Articolul 18 Pierderea drepturilor fundamentale;

Articolul 19 Restrângerea drepturilor fundamentale.

Bundestag – ul

Membrii Bundestag – ului german sunt aleși prin sufragiu universal, direct,

liber, egal și secret pentru un mandat de patru ani.

Bundestag – ul este compus din 669 de membri, dintre care 328 sunt aleși prin scrutin uninominal în colegii uninominale, iar 328 sunt aleși prin scrutin de listă, listă întocmită de partidele politice la nivelul landurilor sau al statului federal la care se adaugă 13 mandate suplimentare.

Ei sunt reprezentanți al întregului popor german și nu sunt legați de ordine și instrucțiuni, ci sunt supuși numai conștiinței lor. Bundestag – ul se întrunește cel mai târziu în a treizecea zi după alegeri.

Validarea alegerilor este de resortul Bundestag – ului, el hotărăște dacă un deputat și – a pierdut locul în Cameră. împotriva hotărârii Bundestag – ului se poate face contestație la Tribunalul Constituțional Federal.

Bundestag – ul alege dintre membrii săi președintele, vicepreședinții și secretarii. Acesta adoptă propriul regulament.

Ședințele Bundestag – lui sunt publice, dar la propunerea a 1/10 din numărul membrilor săi sau la propunerea Guvernului federal ședințele se pot desfășura cu ușile închise, dacă propunerea este adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul total al membrilor Camerei.

Bundestag – ul și comisiile sale pot cere prezența oricărui membru al

Guvernului federal. De asemenea, membrii Bundesrat – ului(Consiliul Federal) și ai 40

Guvernului federal, precum și delegații acestora au acces la toate ședințele Camerei și ale Comisiilor sale. Aceștia trebuie să fie ascultați oricând.

Legea fundamentală nominalizează înființarea următoarelor Comisii ale acestei Camere: Comisii de anchetă, Comisia pentru afaceri externe, Comisia pentru apărare, Comisarul pentru apărare al Bundestag – ului și Comisia pentru petiții.

Membrii Bundestag – lui se bucură de protecție împotriva răspunderii judiciare, disciplinare sau de orice altă răspundere și de imunitate.

Un membru al Bundestag – ului nu poate fi niciodată urmărit în instanță ori supus unei acțiuni disciplinare sau oricărei chemări în responsabilitate, în afara

Bundestag – ului pentru voturile exprimate sau a unei declarații făcute de acesta în Bundestag sau în una din Comisiile sale. Această protecție nu se aplică pentru insultele defăimătoare.

De asemenea, un membru al Bundestag – ului se bucură de imunitate, în sensul că poate fi tras la răspundere sau arestat pentru comiterea unei infracțiuni numai cu încuviințarea Bundestag – ului, în afara cazului de infracțiune flagrantă sau în cursul zilei următoare comiterii faptei.

Încuviințarea Bundestag – ului este de asemenea, necesară pentru orice altă restrângere a libertății personale a unui membru al acestuia sau pentru inițierea procedurii împotriva unui membru al Bundestag – ului în temeiul art. 18 din Legea fundamentală.

Puterea executivă

Presedindete Republicii este ales pentru un mandat de 5 ani de Adunarea

Federala (compusa din membrii Bundestagului si un numar de membrii egal cu cel al deputatiilor ales dupa criteriile: sa aiba cetatenie germana si varsta de 40 ani). ca in orice regim parlamentar Presedintele are mai mult functii decorative. Aceste functii sunt: reprezentarea Germaniei pe plan international; incheierea tratatelor internationale; acreditarea si primirea reprezentantilor diplomatici; numirea si revocarea judecatorilor; exercitarea dreptului de gratiere; promulgarea legilor;

41

atributii in ceea ce priveste formarea guvernului. Presedintele nu raspunde din punct de vedere politic de actele sale ci pentru incalcarea Constitutiei sau a unei legi federale.

Puterea executiva este reprezentata de Guvern, acesta fiind format din

Cancelar si munistrii. Cancelarul poate fi propus si de Presedinte si de Parlament insa decizia asupra numirii sale, apartine Bundestagului. Prima Propunere pentru postul de Cancelar trebuie sa ii apartina Parlamentului. Daca din difertite motive aceasta propunere nu exista sau nu este aprobata, Presedintele va supune votului propunerea sa. Daca nici in acest caz nu este ales un Cancelar, Presedintele are dreptul sa dizolve Bundestagul.

Cancelarul dispune de autoritate maxima in Guvern, el avand dreptul sa schimbe cabinetul daca este nevoie. Tot Cancelarul isi asuma raspunderea pentru indeplinirea obiectivelor propuse. In cazul in care Cancelarul pierde majoritatea din Bundestag, aceasta il poate revoca si numii un succesor.

4. Sistemul partidist german

Sistemul partidist germaneste unul bipartidism imperfect, sau „doua partide si jumatate‖. Acest sistem este astfel pentru ca exista doua partide mari cu influenta puternica si un partid mic, care se asociaza de regula cu partidul aflat la putere. Bine-nteles ca exista mai multe partide in viata politica insa cele mai importante sunt: Uniunea Crestin-Democrata, Partidul Social-Democrat, Partidul Liber-Democrat. Pe langa aceste mai sunt si Partidul Ecologist si Partidul

Socialismului Democratic. Sistemul partidist German de „doua partide si jumatate‖ tinde inse spre „doua partide si doua jumatati‖ deoarece Partidul Ecologist devine din ce in ce mai important si se va asocia si el la guvernare cu un partid mare.

Avand in vedere atributiile limitate si formale ale presedintelui, cat si rorurile importante ale Parlamentului si Guvernului, mai precis al Cancelarului, se

42

poate cu usurinta intelege de ce Republica Federala Germania are un regim politic Parlamentar.

Dupa o larga descriere a regimurilor politice ale celor trei tari voi preciza asemanarile si deoasebirile dintre aceste regimuri, avand in vedere ca a fost deja demonstrata apartenenta tarilor la categoriile de regim mentionate la inceputul lucrarii.

5. Caracterizarea federalismului german

Germania este o republica cu organizare statala federala. Este compusa din 15 landuri in prezent (10 landuri din Vest plus cele 5 din Est). Avand in vedere numarul de Landuri a crescut si numarul membrilor Bundestagului, de la 494, in 1987, la 662, 1990.

6.Curtea Constituțională Federală.

Jumătate din numărul judecătorilor (de exemplu , opt ) sunt aleși de către Bundestag și jumătate – Bundesrat . Bundestag-ul alege judecători prin alegeri indirecte ; Această procedură se realizează de către o comisie specială formată pe baza reprezentării proporționale de la fracțiunilor politice de Comerț . Judecătorii ale

Bundestag-ului sunt aleși, în cazul în care a depus pentru cel puțin opt voturi .

Judecătorii care primesc autoritatea de Bundesrat , aleși cu o majoritate de două treimi din voturile sale . Trei judecători în fiecare din senatele membrilor vor fi aleși de cinci instanțe superioare ale țării , adică de la Curtea Federală de Justiție,

Tribunalul Administrativ Federal, Curtea Federală de Finanțe , Curtea Federală de afaceri Muncii și al Curții Federale pe probleme sociale , și acești membri trebuie să își exercite competențele lor cel puțin trei ani . Aceste cerințe ar trebui să servească pentru a garanta omogenitatea sistemului judiciar și de experiența lui . Cinci alți membri în fiecare din senatele ar trebui să fie numiți din rândul persoanelor care au vârsta de cel puțin 40 de ani și au o diplomă , care să le permită să îndeplinească funcțiile unui judecător . Cu alte cuvinte , numai avocații pot obține un loc în Curtea

43

Constituțională . Judecătorii nu poate fi un membru al Bundestag , Bundesrat , guvernul federal , nici organele competente de teren .

Curtea Constituțională Federală este o autonomă și independentă de orice altă instanță constituțională al federației . Mandatul judecătorilor – 12 ani ; aceasta este limitată la realizarea de 68 de ani . Judecători aleși sunt numiți de către președintele federal .

Atribuțiile Curții Constituționale Federale sunt foarte largi . Acesta rezolvă următoarele categorii de cauze :

a) cu privire la interpretarea de constituția federală peste dispute cu privire la drepturile și responsabilitățile , autoritatea supremă federal sau de alți participanți , care în Constituție sau reguli de autoritatea federală supremă dobândit drepturi proprii;

b ) în cazul diferențelor de opinie sau de îndoială cu privire la compatibilitatea formală și reală a legii federale și constituția federală cu terenuri sau de compatibilitate a drepturilor de teren cu alte legi federale ; Instanța va lua în considerare astfel de întrebări cu privire la propunerea guvernului federal , guvernul de stat sau de o treime din Bundestag-ului ;

c) în cazul unor diferențe de opinie cu privire la drepturile și responsabilitățile guvernelor federale si de stat , în special , în îndeplinirea de terenuri federale și a drepturilor în punerea în aplicare a supravegherii federal ;

g) alte litigii de drept public între Federație și Länder , între terenurile sau în aceleași terenuri și să ofere o altă procedură judiciară ( articolul 93 ) .

Curtea Constituțională este , de asemenea, în cazul în plângerilor constituționale , care poate fi savurat de către oricine care susține că guvernul a încălcat unul din drepturile sale fundamentale sau unul din drepturile înregistrate într-un număr de articole listate drept de bază ( dreptul de rezistență , egalitate , dreptul de vot , dreptul de asociate cu administrarea justiției ) . Curtea aude comunități plângeri constituționale și de drept sindicate comunitare privind încălcări ale dreptului la auto

– guvernare ( articolul 28 din Constituție ) , și , de asemenea, în ceea ce privește legile

44

de teren , cu condiția ca plângerea nu poate fi transferat la Curtea Constituțională a pământului .

Conform legii ( Legea Curții Constituționale Federale din 1951 , modificată în 1985) și Constituția Federală , Curtea decide cu privire la pierderea și privarea de drepturi fundamentale ; neconstituționalitate a partidelor politice ; plângeri decizie Bundestag referitor la validitatea alegerilor , dobândirea sau pierderea calității de membru Bundestag ; acuzațiile împotriva președintelui federal ; precum și în cazurile în care instanța de contencios constituțional a unui teren interpretări divergente ale legii de bază a deciziei Curții Constituționale Federale sau a Curții de un alt teren ( și mijlocirea de decizia Curții Constituționale Federale ) , etc

Hotărârile judecătorești sunt obligatorii pentru organele constituționale ale

Federației și ale landurilor , precum și toate instanțele și departamentele . În cazurile prevăzute în mod expres de lege , decizia Curții are forță de lege ( de exemplu , atunci când ia o decizie cu privire la aplicarea a Curții Constituționale a pământului la o divergență de opinie în interpretarea legii de bază a deciziei Curții Constituționale

Federale ) .

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția

Să analizeze sistemul politic

 să analizeze parlamentul german ( Bundestagul și Bundesratul)

Să aprecieze rolul Președintelui în stat

să analizeze puterea executivă și rolul Cancelarului federal

să analizeze organele care exercită controlul constituțional

să caracterizeze sistemul federal

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 5.

Legea fundamentala a Republicii Federale Germania, edituta All, Bucuresti, 1998

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004

45

Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck

Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

Tema 6: Sistemul constituțional al Israelului

Caracterizarea sistemului constituțional

Stalului juridic al cetățenilor

Partidele politice

Puterea legislativă a Israelului (Knessetul)

Puterea executivă

Puterea judecătorească

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze sistemul

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul

46

Să aprecieze rolul Președintelui în stat

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă și rolul Prim-ministrului

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

Tema 7: Sistemul constituțional al Republicii Populare Chineze

1. Caracterizarea Constituției

Principala sursă de drept de stat este constituția Chinei din 1982 , care conține o introducere și patru capitole .

Introducerea oferă o scurtă caracterizare a traseului străbătut de către China , precum și sarcina de modernizării socialiste a societății . O trăsătură caracteristică a preambulului este de a se stabili că persoanele fizice din istoria Chinei : în prezent există prevederi similare în constituțiile un număr foarte mic de țări ( Cuba , Coreea de Nord ) . Dat în 1957 în funcție de Mao Zedong la divizia nevoie de societate în "

popor " și " dușmani ", se reflectă în următorul fragment din introducere : " poporul 47

chinez va trebui să lupte împotriva forțelor interne și externe inamice și elemente care subminează sistemul nostru socialist " . Constituția stabilește de a conduce lupta împotriva dușmanilor " pentru o lungă perioadă de timp " , dar imaginea a datelor inamic este suficient de ambiguu , deoarece acolo și a indicat că exploatatorii ca o clasă au fost eliminate . Această poziție poate fi considerat ca o recurență de idei anterioare despre lume și cum să susțină o justificare constituțională pentru represalii.

Primul capitol al Constituției ( "Termenii generali" ) include profiluri ale sistemului politic din China, ca un stat socialist , rolul statului și națiunii , principiile de autoritățile publice , sistemul economic , funcțiile organelor de stat în domeniul

științei , culturii , cultură fizică și sport ; În plus , vom prezenta sistemul de diviziune administrativ-teritorială a Republicii Populare Chineze . În același capitol stabilit un aspect al statutului legal al unei persoane din Republica Populară Chineză : conține dispoziții referitoare la protecția drepturilor și intereselor legitime ale străinilor , străini obligația de a respecta legile din RPC , precum și posibilitatea de a acorda azil străinilor care au fost forțați să emigreze pentru motive politice .

Al doilea capitol ( " Drepturi fundamentale și obligațiile cetățenilor " ) conține o listă a drepturilor și libertăților fundamentale , precum și responsabilitățile lor . Acest capitol conține normele tradiționale ( dreptul la muncă , de agrement , educație

, etc. ) și specifice , caracteristice pentru China și caracteristicile rezultate ale istoriei sale recente ( interdicția de a supune cetățenilor insulte , defăimare , acuzații false și hărțuire ) .

Al treilea capitol ( " Structura de stat" ) este cea mai extinsă și este împărțit în șapte secțiuni care se ocupă de statutul juridic de diverse agenții guvernamentale .

Al patrulea capitol ( " steag național , emblemă națională , capitala " ) este format din trei articole dedicate simbolurile respective ale statului și de capital .

Constituția poate fi modificată la propunerea Comitetului Permanent al Congresului Național al Poporului , sau o cincime din numărul de deputați ARP-uri și acceptate de o majoritate de două treimi din numărul de deputați ARP-uri ( spre deosebire de legile obișnuite și deciziile luate de o majoritate simplă a deputaților din

ARP ) .

48

2. Puterea legislativă

Conform Constituției din RPC mai mare autoritate de stat este ARP . Numărul de deputați ARP-uri nu trebuie să depășească 3.000 . Mandatul al ARP – cinci ani.

ARP operează în sesiuni ordinare au loc o dată pe an .

Sesiunile extraordinare pot fi convocate la latitudinea Comitetului permanent

ARP sau la cererea a cel puțin o cincime din deputați ARP-uri . Sesiuni destul de lungi ( pentru o țară socialistă ) și de a face mai des de două săptămâni .

ARP – corp unicameral . Structura sa constă în sesiunea de prezidiu . ARP Comitetului permanent , comisii speciale , delegații din unitățile de votare .

Fiecare sesiune este precedat de o reuniune pregătitoare de ARP-uri , care a fost ales prezidiu și secretar – general al sesiunii , a adoptat ordinea de zi a sesiunii , abordat alte aspecte legate de pregătirea sesiunii .

Biroul sesiunii peste ședințele ARP . A participat la sesiunea , în plus față de deputați , acei membri ai Consiliului de Stat , Comisia Militar Central , președintele Curtea Supremă a Poporului și procurorul general al Procuratura Supremă a Poporului . Cu permisiunea sesiunii Prezidiului pot fi prezenți la reuniunile de înalți funcționari ai altor grupuri și agenții interesate .

ARP creează comisii speciale : Comisia pentru comitete etnice , economic și financiar , Comisia pentru educație , știință , cultură și sănătate , Comisia pentru afaceri externe , Comisia pentru trăiesc în străinătate chinezi și altele . Comisiile speciale în considerare facturile ; actele administrative și juridice și acte de guvern și administrația locală în ceea ce privește Constituția și legile , și să raporteze cu privire la acestea; ia în considerare interogările trimise de Prezidiul ARP sau a Comitetului permanent ARP și răspunsurile la acestea și , dacă este necesar , să prezinte un raport asupra acestora ; efectuarea unei anchete , studiu și să facă propuneri cu privire la aspectele care țin de competența ARP sau a Comitetului permanent ARP .

Delegații din unitățile de votare sunt o caracteristică a ARP care rezultă din modul de constituire a acestui organism . Deoarece ARP este compus din deputați aleși de provincii, regiuni autonome , municipalități , și forțele armate , iar fiecare

unitate electorală reprezentată de mai mulți deputați , ele sunt unite în delegația ,

49

având un interes regional comun . Fiecare delegație își alege președintele și adjunctul său . Delegația investit drept de inițiativă legislativă .

Drept de inițiativă legislativă : prezidiul ARP , Comitetul permanent ARP , comisii speciale de ARP-uri , Consiliul de Stat , Comisia Militar Central , Curtea

Supremă a Poporului , Procuratura Supremă a Poporului , iar delegația de cel puțin 30 de deputați . Propunere de modificare a Constituției RPC poate face Comitetul permanent ARP și a cincea deputați ARP .

3. Puterea executivă

Președinte al Chinei poate fi cetățean din Republica Populară Chineză , care este cu drept de vot și care a ajuns la 45 de ani. Președintele chinez nu pot rămâne în funcție mai mult de două mandate consecutive .

Președintele chinez este ales de către ARP . Mandatului său corespunde mandatului de ARP-uri , dar el își exercită puterile sale înainte de a lua președintele birou ales ARP nouă convocare .

Președinte al RPC în activitatea sa asistat de un adjunct , care este ales de către

ARP-uri în aceleași condiții și în același mod ca și președintele RPC .

Consiliul de Stat al RPC este caracterizată în art. 85 din constituție ca " Guvernul Popular Central , organul executiv al puterii de stat , cel mai înalt organism administrativ de stat . " Se compune din prim – ministru , prim – viceprim-ministrul ,

Consiliul de Stat , miniștri , președinții de comisii , auditorul șef , șef al secretariatului . Acest organism , precum și alte guverne , gestionează activitatea administrativă a unui nivel național , activitățile de ministere și departamente , și este înzestrat cu puteri adecvate .

Sistemul de management al administrației publice locale și construite în conformitate cu împărțirea teritorială . În Republica Populară Chineză a adoptat un sistem cu trei niveluri de diviziune administrativ-teritorială : include provincii , regiuni autonome și municipalități direct sub autoritatea centrală ; nivel mediu –

50

districte autonome , județe , județe și orașe autonome ; link-ul mai mic – localități , localități etnice și orașe , zone urbane .

Statutul juridic al autorităților locale este reglementată de art. 95-121 RPC

Constituția și Legea din 10 decembrie 1982 cu privire la organizarea de congrese populației locale și guvernele populației locale .

Mandatul de congrese oamenilor de județe , județe autonome , nu orașe împărțită în districte , districte municipale , localități , localități etnice și orașe – trei ani . Toate celelalte autorități locale sunt aleși pentru cinci ani. Congrese Sesiuni localnicilor au loc cel puțin o dată pe an . Sesiunile extraordinare pot fi convocate la propunerea a cel puțin o cincime din numărul de deputați ale corpului .

4. Puterea judecătorească

Justiție în China se efectuează de către sistemul judiciar . Acesta include : Curtea Supremă a Poporului , instanțele localnicilor ( Curțile Poporului cel mai înalt nivel , de nivel mediu și terenuri de persoane la nivel local lui ) , militare și tribunalele altor oameni speciale lui . Statutul juridic al sistemului judiciar la articolul stabilit . 123-128 RPC Constituția și Legea de RPC la 1 iulie 1979 privind organizarea instanțelor oamenilor . Sarcina instanțelor poporului , în conformitate cu Legea , este " de a se ocupa de cazuri penale și civile , pedeapsa în instanțele de elemente criminale și soluționarea litigiilor civile ", pentru a proteja sistemul de dictatura proletariatului ". Legea stabilește principiul independenței justiției , egalitatea cetățenilor în tratarea cazurilor , dreptul cetățeni de diferite naționalități de a folosi limba lor în procedurile judiciare , dreptul inculpatului la o apărare .

Cazuri , de obicei, colegial , dar oferă posibilitatea de a considera un singur judecător a cauzelor penale și civile minore simple. Sentințele , condamnând la moarte , sub rezerva aprobării de Curtea Supremă a Poporului . Curtea Supremă a Poporului , în calitate de cea mai înaltă autoritate judiciară va supraveghea activitățile tribunalelor poporului locale și speciale . Acest organ judiciar responsabil pentru ARP și a Comitetului său permanent . Instanțe populației locale sunt responsabile pentru autoritățile locale .

51

Supravegherea legalității în China se află cu autoritățile de urmărire penală , care includ Supreme Procuratura Poporului , Procuratura localnicilor lui , biroul procurorului militar și a altor procurori naționale de specialitate . În plus , nivelurile de birou și provinciale procurorului județ pot fi create în zonele miniere în ținuturile virgine și zonele forestiere în birourile lor . Au nevoie de permisiune de la Comitetul permanent al Congresului Național al Poporului .

Legislația conduce organele de urmărire penală pentru a comunica cu masele în munca lor , studiul a faptelor reale . Articolul 7 din Legea recomandă ca procurorii " nu au încredere în mărturia orală , " interzice primirea de mărturii scrise sub constrângere și necesită " distinge în mod corect și de a rezolva contradicții între noi și inamicul și contradicțiile dintre oameni . "

5. Organizarea administrativ-teritorială

China – este un stat unitar , cu mai mult de un miliard de populație multinațională . Caracteristicile demografice ale Chinei sunt de așa natură încât populația generală ( Han ) este 91.96 la sută din populație , și minorități etnice " doar " 8,4 la sută , dar cifra este mai mult de 91.2 milioane de oameni .

Zonele minoritare acoperă aproximativ jumătate din țară . Autori chinezi atrage atenția asupra acestui detaliu important : minorităților naționale trăiesc mai ales în combinație cu alte naționalități , aproximativ 70 la suta din orașe și județe sunt multinaționale . Originalitate considerabil imagine demografic China acordă o migrație de naționalități diferite , în special eforturile în procesul de reformă economică .

În China , utilizează formularul administrativ de autonomie . Populate de minorități naționale ( uiguri , tibetani , Zhuang , Hui , Manchu , mongoli , etc ) pot crea trei tipuri de entități autonome ; regiuni autonome , prefecturi autonome și județul autonom .

În China , cele cinci regiuni autonome ( Regiunea Autonomă Mongolia Interioară , Xinjiang Uygur Regiunea Autonomă , Ning Xia Hui Regiunea Autonomă,

52

Regiunii Autonome Tibet , Guangxi Zhuang Regiunea Autonomă ) , 30 de districte autonome și 124 de județe autonome .

Statut de autonomie în secțiunea VI din capitolul III " guvernele locale în zonele de autonomie național " RPC Constituția . Prevederile din această secțiune sunt detaliate în Legea privind autonomia regională etnică și Regulamentele de fiecare tip de autonomie , care este adoptat de către comunitățile autonome .

Decizia privind stabilirea de entități autonome , granițele lor și nume luate de autoritate mai mare , în colaborare cu autoritățile locale competente și după " consultări ample ", prezentate spre aprobare Consiliului de Stat . Nume entitate autonomă , cu excepția cazurilor speciale , stabilite de nume locale , naționalitate , acte administrative ( de exemplu , Regiunea Autonomă Tibet , Regiunea Autonomă Mongolia Interioară , Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang , etc ) .

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția

Să analizeze sistemul politic socialist

să analizeze parlamentul APMPC

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă și rolul Partidului comunist să analizeze organizarea administrativ-teritorială

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

53

Tema 8:Sistemul constituțional al Japoniei

1.Caracterizarea Constituției

Proiectul de Constituție, pregătit sub directa supraveghere si îndrumare a generalului McArthur, a fost definitivat în februarie 1946 si prezentată ca atare

Guvernului nipon, care a fost nevoit să-1 accepte ca atare si să și-1 însușească. în felul acesta s-a trecut neobservată interferența ocupantului american, care contravenea Convenției de la Haga din 1907 si Chartei Atlanticuluidin 14 august 1941. Punctul 3 din Charta Atlanticului, semnată depreședintele S.U.A., F.D. Roosevelt si primul-ministru al MariiBritanii, W. Churchill, prevedea că cele două mari puteri aliate„respectă dreptul ce are fiecare popor de a alege forma deguvernământ sub care vrea să trăiască". Termenul de „formă deguvernământ" utilizat în Chartă nu se referă special la forma deguvernământ monarhică sau republicană, ci la regimul politic.Desigur, opțiunea pentru republică sau monarhie trebuia să fie, deasemenea, expresia voinței suverane a națiunii. La curent cu aceastăinterferență pe care a acceptat-o, împăratul a „cerut", la data de 6martie 1946, să se declanșeze procesul de revizuire a ConstituțieiMeiji.

În iunie 1946, proiectul de Constituție a fost transmis deîmpărat, spre dezbatere, Dietei aleasă de Adunarea Constituantă la10 aprilie 1946. Dezbaterea proiectului în cele două Camere a urmatformal procedura de revizuire prevăzută în

Constituția din 1889. La6 octombrie 1946 proiectul a fost aprobat de parlament si, ulterior,de Consiliul Privat. La 3 noiembrie 1946, împăratul Hirohitopromulge noua Constituție, care va intra în vigoare la 3 mai 1947 .Generalul McArthur a impus în mod special ca textulconstituțional să reflecte trei idei fundamentale:

a) păstrarea formei de guvernământ monarhice, dar încadrul uneimonarhii limitate, în care împăratului să i se confere prerogative onorifice, fiind exclus de la procesul real de guvernare;

54

renunțarea formală, prin Constituție, la dreptul statuluide a purta război sau de a menține forțe militare;

înlăturarea rămășițelor sistemului feudal, prezente încăîn societatea niponă. După modelul Constituției Statelor Unite, ConstituțiaJaponiei din 1946

debutează cu un preambul în care sunt enunțate, cuvaloare de principiu, cerințele pe care puterile învingătoare înrăzboiul mondial intenționau să le impună Japoniei. Interesant estefaptul că aceste cerințe sunt disimulate în dorința si în angajamentulpoporului japonez, ca si cum acesta ar fi „venit" în întâmpinareapoziției occidentale față de o Japonie învinsă .Câteva idei rețin atenția în Preambul. În primul rând, seenunță renunțarea de către popor la politica de război si delimitareaacestuia de acțiunea guvernanților care se fac vinovați de ororilerăzboiului. Preambulul Constituției folosește aici o formulareredacțională foarte ingenioasă, care deculpabilizează poporul japonezpentru politica militaristă si expansionistă a guvernanților. De altfel,în Preambul se prevede expres că „noi socotim că nici o națiune nueste responsabilă prin ea însăși". O altă idee este enunțareaprincipiului constituțional potrivit căruia, suveranitatea emană de lapopor. în continuare, în

Preambul este enunțat unul dintre principiiledreptului internațional rezultate din Charta Națiunilor Unite, sianume: prezervarea păcii.

Ca regim politic, Constituția a optat pentru un regim detip parlamentar, în care puterea reală de decizie revine Guvernului,Dieta având un rol mai puțin însemnat. Cât privește forma deguvernământ, Constituția menține monarhia, dar împăratul dețineatribuții onorifice, nefiind, practic, implicat în procesul de guvernare.Mai mult chiar, se schimbă concepția juridică despre monarhianiponă. Dacă, inițial, împăratul era considerat de origine divină, prinConstituția din 1946, el intră în categoria puterilor constituite prinvoința suverană a națiunii. Art. 1 din Constituția din 1946 dăexpresie acestei noi realități juridice, precizând că „împăratul estesimbolul statului japonez si al unității poporului japonez, iar aceststatut se bazează pe voința unanimă a poporului japonez, care estedeținătorul suveranității.

55

2.Partidele politice

Deși Revoluția Meji a deschis calea înființării partidelorpolitice si a unei vieți parlamentare, formarea partidelor politicenipone a fost extrem de firavă. După primul război mondial, odată cudezvoltarea parlamentarismului de tip occidental, apar noi partidecare acoperă întreaga scenă politică, de la dreapta la stânga. Între1924 si 1932 s-a impus un sistem bipartidist, în care si-au dispusalternativ majoritatea parlamentară: Clubul amicilor politic si unpartid de orientare democratică. Până la sfârșitul războiului, toateforțele politice au fuzionat într-un partid unic.Art. 21 alin.

(1) din Constituția din 1946 garanteazădreptul de asociere.

Sistemul de partide postbelic a fost descris într-o varietatede forme în funcție de diferitele rezultate obținute în alegerileparlamentare: de la partidul dominant, la „un partid si jumătate", labipartidist si, în fine, la multipartitism .Principalele partide politice sunt: Partidul Democratic(liberal), Partidul Liberal-democratic (conservator),

Partidul pentruo Guvernare Curată (de orientare budistă), Partidul Comunist alJaponiei, Partidul Social Democratic, Partidul Conservator, LigaLiberală.Partidul

Liberal-democratic a luat ființă după război, în1955, prin fuziunea a două formațiuni politice de orientareconservatoare( Partidul Liberal si Partidul Progresist) si de atunci acâștigat în mod succesiv alegerile parlamentare, până în 1993.Partidul Liberal-democratic este renumit pentru cele cincifacțiuni (habatsu) care îi erodează unitatea. în prezent, majoritateaparlamentară este formată din Partidul Liberal-democratic, caredeține 237 de mandate din totalul de 480. Pe locul următor sesituează Partidul Democratic cu 177 de mandate de deputat. Urmeazăîn ordine: Partidul pentru o Guvernare Curată cu 34 de mandate,Partidul Comunist cu 9 mandate, Partidul social-democratic cu 6mandate s.a.

În Camera Consilierilor majoritatea mandatelor revin, deasemenea, Partidului Liberal-democratic (110 mandate), urmat dePartidul Democratic (59 mandate),

Partidul pentru o GuvernareCurată (23 mandate), Partidul Comunist (20 mandate), s.a.

56

3.Dieta (Parlamentul

Parlamentul japonez (Dieta) are o structură bicamerală,fiind alcătuit din

Camera Reprezentanților si Camera Consilierilor.în 1994 s-a introdus un nou sistem de desemnare amembrilor Camerei Reprezentanților. Anterior, se practica scrutinuluninominal majoritar desfășurat într-un singur tur, dar încircumscripțiile electorale erau repartizate între trei si cinci mandate.Alegătorii votau, însă, un singur candidat, pe buletinul de votfigurând un singur nume. Celelalte locuri erau atribuite, în ordine,candidaților care obțineau cele mai multe voturi .în locul acestui tip de scrutin, s-a introdus un alt sistem, sianume, scrutinul uninominal majoritar cu un singur tur, dar organizatîn 300 de circumscripții, în fiecare fiind distribuit un singur mandat.Alte 180 de mandate se atribuie pe baza reprezentării proporționaleîn 11 regiuni.Alegerea celor 252 de membri ai Camerei Consilierilorse face printr-un sistem de vot dublu . Fiecare alegător votează în 47de circumscripții locale, potrivit modelului scrutinului folosit pentrualegerea membrilor Camerei Reprezentanților. în fiecare dintre cele47 de circumscripții se atribuie între două si opt mandate. În acestmod se aleg 152 de consilieri. Pentru desemnarea a încă 100 deconsilieri, alegătorii votează la nivel național, mandatele fiindrepartizate pe baza reprezentării proporționale.Mandatul Camerei Reprezentanților durează patru ani,iar cel al Camerei Consilierilor 6 ani. Din trei în trei ani, jumătate dinnumărul consilierilor se reînnoiește.Potrivit art. 41 din Constituție, Dieta este organul supremal puterii de stat si singura autoritate legiuitoare.Cele două Camere au, în principiu, aceleași funcții, totușiConstituția acordă o putere specială Camerei Reprezentanților. Înfiecare

Cameră, parlamentarii se asociază în grupuri politice. FiecareCameră își alege președinteleși biroul de conducere. De asemenea,Camerele își constituie comisii parlamentare cărora le revin atribuțiide natură legislativă si de control parlamentar.

PotrivitRegulamentelor parlamentare există două tipuri de comisii, si anume:comisii permanente si comisii speciale. În Camera Reprezentanților seconstituie 17 comisii permanente, fiecare având între 20 si 50 demembri. Membrii comisiilor permanente sunt numiți de președinteleCamerei respective. în Camera Consilierilor există același

număr decomisii permanente, fiecare având între 10 si 45 de membri. Numărulde

57

membri în fiecare comisie este alocat grupurilor parlamentarepotrivit configurației politice.Comisiile speciale pot fi înființate de către fiecareCameră pentru a examina anumite probleme, stabilite anume deCamera respectivă sau care nu intră în competența unei comisiipermanente.

Membrii unor astfel de comisii sunt numiți de Camerăpotrivit configurației sale politice.Sesiunea ordinară a Dietei începe, de regulă, în lunaianuarie a fiecărui an si durează 150 de zile. Durata sesiunii ordinarepoate fi însă, prelungită o singură dată.În cazul în care Camera Reprezentanților este dizolvatăpe aceeași dată, își încetează activitatea si Camera Consilierilor.Până la organizarea noilor alegeri pentru Camera

Reprezentanților,Guvernul poate convoca Camera Consilierilor într-o sesiuneextraordinară, pentru soluționarea unor probleme deosebite și urgențede importanță națională. Măsurile luate în cadrul sesiuniiextraordinare se supun aprobării ulterioare a CamereiReprezentanților, nou aleasă.

4.Puterea executivă

Guvernul este alcătuit din primul-ministru si miniștrii destat. Constituția interzice formal ca membrii Guvernului, inclusivprimul-ministru, să fie militari. Guvernul nu poate depăși 20 demembri, inclusiv miniștrii fără portofoliu. Constituția prevede căprimul-ministru să fie desemnat de Dietă din rândul parlamentarilor.Desemnarea se face separat de către fiecare Cameră. În cazul în careCamera Reprezentanților si Camera Consilierilor au făcut numiridiferite si dacă nu s-a ajuns la un acord asupra aceleiași persoane saudacă, în termen de 10 zile de la numirea primului-ministru de cătreCamera Reprezentanților, cealaltă Cameră nu a numit încă opersoană în calitate de sef al Guvernului, va fi considerat Premier,persoana numită de Camera Reprezentanților. RegulamentulCamerei Consilierilor, adoptat la 28 iunie 1947, prevede o procedurăcomplexă pentru numirea Primului-ministru. Potrivit art. 20 dinRegulament, persoana care urmează să fie desemnată în funcția depremier va fi aleasă printr-un vot desfășurat în două tururi. Astfel,parlamentarul care obține, în primul tur, majoritatea voturilor, va fidesemnat de către Camera în care s-a desfășurat operațiunea devotare în funcția de premier.

58

Dacă nu s-a reușit realizarea uneimajorități a voturilor, se organizează cel de al doilea tur, la careparticipă primii doi clasați în primul tur. În acest tur de scrutin vaobține funcția, candidatul care a obținut cele mai multe voturi. Încazul în care nu pot fi desemnați doi parlamentari care să participe lacel de al doilea tur de scrutin, se recurge la tragerea la sorț. Oprocedură similară este prevăzută în art. 18 din

RegulamentulCamerei Reprezentanților. În baza hotărârii Dietei, de desemnare a primului-ministru,acesta urmează să fie confirmat formal de împărat.Premierul este cel care-i numește pe ceilalți membri ai Guvernului,Constituția prevăzând că majoritatea acestora trebuie să fieparlamentari.Primul-ministru reprezintă Guvernul, supune Camerelorlegislative proiecte de lege, prezintă rapoarte Dietei privindproblemele generale ale statului în domeniul politicii interne sauexterne.

Totodată, Guvernul are atribuția de a supraveghea șicontrola administrarea fiecărui departament guvernamental.Guvernul își asumă răspunderea politică în fața CamereiReprezentanților. Răspunderea poate fi asumată, fie din inițiativaprimului-ministru, fie din cea a Camerei Reprezentanților. Dacăaceasta adoptă o moțiune de neîncredere sau respinge o moțiune deîncredere, Guvernul trebuie să demisioneze, cu excepția cazului încare Camera Reprezentanților nu a fost dizolvată în termen de 10 zile.Dizolvarea Camerei Reprezentanților este condiționată din punct devedere constituțional de asumarea răspunderii politice a Cabinetului .

5.Puterea judecătorească

Întreaga putere judecătorească aparține Curții Supreme,precum si instanțelor subordonate, care sunt înființate înconformitate cu legea. Constituția interzice

înființarea tribunalelorspeciale. Curtea Supremă este compusă din judecători numiți deGuvern, cu excepția președintelui instanței supreme. Număruljudecătorilor Curții Supreme este stabilit prin lege specială. Numireajudecătorilor Curții Supreme este supusă confirmării corpuluielectoral, cu prilejul alegerilor organizate pentru constituirea CamereiReprezentanților, care are loc după numirea lor. După 10 ani de lanumirea judecătorilor, aceștia vor fi reconfirmați prin aceeași procedură referendare, care va fi reluată după o nouă decadă. Unjudecător poate fi revocat din

59

funcție, dacă majoritatea votanților sepronunță pentru revocare.Constituția conține acele dispoziții legale care garanteazăindependența si inamovibilitatea corpului judecătoresc. Art. 76 alin.(3) din Constituție prevede, în acest sens, că toți judecătorii se supun conștiinței lor, îndeplinesc o funcție publică si sunt ținuți numai deaceastă Constituție si de legi. Art. 78 prevede, în plus, că nici un judecătornu poate fi demis printr-o acuzație publică, afară de cazul încare s-a stabilit pe cale judiciară că nu poate îndeplini funcția de judecătordin cauza incapacității sale psihice sau fizice.

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția

Să aprecieze rolul Împăratului în stat

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul (Dieta)

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Constitutia Statelor Unite ale Americii, editura All Beck, Bucuresti, 2002

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Legea fundamentala a Republicii Federale Germania, edituta All, Bucuresti, 1998 Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

60

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

Să caracterizeze constituția

Să aprecieze Președintelui în stat

Să analizeze sistemul politic

să analizeze parlamentul bicameral

să analizeze sistemul judiciar

să analizeze puterea executivă

să analizeze organele care exercită controlul constituțional

să analizeze instituția Ombudsmanului

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Constitutia Statelor Unite ale Americii, editura All Beck, Bucuresti, 2002

Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituțional comparat, Chișinău: CE USM, 2003

Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată: Iași, Institutul European 2008

Legea fundamentala a Republicii Federale Germania, edituta All, Bucuresti, 1998 Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, bucuresti, 1994

Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

Mишин A.A., Кoнcтитyциoннoe (гocyдаpcтвeннoe) пpавo заpyбeжныx cтpан, 14-e изд., пepepаб. и дoп. – Mocква: 2009. – 560 c.

Чиpкин B.E., Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан, Mocква 1997, 567c

Пpавoвыe cиcтeмы миpа, Издатeльcтвo Hopма, Mocква 2001, 832 c.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ȘI RECOMANDATĂ:

a)Acte normative

Constituția Japoniei, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1997.

Constituția Republicii Franceze, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Constituția Republicii Italiene, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Constituția Statelor Unite ale Americii, ALL EDUCAȚIONAL, București, 2002.

61

Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania, ALL EDUCAȚIONAL,

Bucuriști, 1998.

b)Literatură teoretică

Dreptul constituțional comparat, A Arseni, V. Ivanov, L. Suholitco, Chișinău 2003

Dreptul constituțional al țărilor străine, S. Cobăneanu, S. Agachi, Chișinău 2004

Cristian Ionescu , Drept constituțional și instituții politice , București, 1999.

Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, voi. I, București, 2001.

Ioan Leș, Sisteme judiciare comparate, ALL BECK, București, 2002.

6. Iulian Teodoroiu, Drept constituțional și instituții politice contemporane, voi.

2, București, 2001

Jean Gicquel, Andre Hauriou, Droit constitutionnel et institutions politiques, Editions Montchrestien, Paris, 1985.

Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania, ALL EDUCAȚIONAL, Bucuriști, 1998.

Ivanov, Structura Statală a SUA, LUMINA, Chișinău – 1993.

Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Dreptul constituțional comparat, București, 1996.

Deleanu Ion, ―Justiția constituțională‖, București, Lumina Lex, 1995.

Deleanu Ion, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, Ed. Fundația ―Chemarea‖, 1993.

Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, ―Studii constituționale‖, București, Ed. ―Actami‖,

1995.

Muraru Ioan, ―Drept constituțional și instituții politice‖, Ed. a 8-a, București, ―Actami‖,

1997.

Ionescu Cristian, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, București,

Lumina Lex, 1997.

Drăganu Tudor, ―Drept constituțional și instituții politice‖, Tratat elementar, 2 volume, București, Lumina Lex, 1998.

Arseni Alexandru, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, Chișinău, 1997.

62

Victor Duculescu, ―Crestomație de drept constituțional‖, vol.I, editura ―Lumina Lex‖, București, 1998.

Tinca Ovidiu, ―Constituția și alte texte de drept public: România, China, Franța, Germania, Italia, Rusia, Spania, SUA‖, Universitatea din Oradea, Oradea, 1995.

Diculescu Victor, ―Drept constituțional comparat‖, București, Lumina lex, 1996.

Pactet Pierre, ―Les institutions françaises‖, Paris, PVF, 1976.

A.Arseni ―Jurisdicția constituțională a Republicii Moldova‖, Chișinău, 2000.

A.Arseni, V.Ivanov, L.Suholitco. Dreptul constituțional comparat.

Bитpyк H., «Кoнcтитyциoннoe пpавocyдиe», Mocква, «Закoн и пpавo», 1998.

Чиpкин B., «Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан», Mocква, 1996.

Cкашyн B.A., «Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан», Mocква, 1996.

Tиxoмиpoв H.A., «Pазвитиe тeopий кoнcтитyциoннoгo пpава», Гocyдаpcтвo и пpавo, №7, 1998.

28. H.B.Bитpyк. Кoнcтитyциoннoe Пpавocyдиe в Poccии. (1991-2001г.г.). Mocква 2001

63

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ȘI RECOMANDATĂ:

a)Acte normative

Constituția Japoniei, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1997.

Constituția Republicii Franceze, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Constituția Republicii Italiene, ALL EDUCAȚIONAL, București, 1998.

Constituția Statelor Unite ale Americii, ALL EDUCAȚIONAL, București, 2002.

61

Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania, ALL EDUCAȚIONAL,

Bucuriști, 1998.

b)Literatură teoretică

Dreptul constituțional comparat, A Arseni, V. Ivanov, L. Suholitco, Chișinău 2003

Dreptul constituțional al țărilor străine, S. Cobăneanu, S. Agachi, Chișinău 2004

Cristian Ionescu , Drept constituțional și instituții politice , București, 1999.

Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, voi. I, București, 2001.

Ioan Leș, Sisteme judiciare comparate, ALL BECK, București, 2002.

6. Iulian Teodoroiu, Drept constituțional și instituții politice contemporane, voi.

2, București, 2001

Jean Gicquel, Andre Hauriou, Droit constitutionnel et institutions politiques, Editions Montchrestien, Paris, 1985.

Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania, ALL EDUCAȚIONAL, Bucuriști, 1998.

Ivanov, Structura Statală a SUA, LUMINA, Chișinău – 1993.

Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Dreptul constituțional comparat, București, 1996.

Deleanu Ion, ―Justiția constituțională‖, București, Lumina Lex, 1995.

Deleanu Ion, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, Ed. Fundația ―Chemarea‖, 1993.

Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, ―Studii constituționale‖, București, Ed. ―Actami‖,

1995.

Muraru Ioan, ―Drept constituțional și instituții politice‖, Ed. a 8-a, București, ―Actami‖,

1997.

Ionescu Cristian, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, București,

Lumina Lex, 1997.

Drăganu Tudor, ―Drept constituțional și instituții politice‖, Tratat elementar, 2 volume, București, Lumina Lex, 1998.

Arseni Alexandru, ―Drept constituțional și instituții politice‖, 2 volume, Chișinău, 1997.

62

Victor Duculescu, ―Crestomație de drept constituțional‖, vol.I, editura ―Lumina Lex‖, București, 1998.

Tinca Ovidiu, ―Constituția și alte texte de drept public: România, China, Franța, Germania, Italia, Rusia, Spania, SUA‖, Universitatea din Oradea, Oradea, 1995.

Diculescu Victor, ―Drept constituțional comparat‖, București, Lumina lex, 1996.

Pactet Pierre, ―Les institutions françaises‖, Paris, PVF, 1976.

A.Arseni ―Jurisdicția constituțională a Republicii Moldova‖, Chișinău, 2000.

A.Arseni, V.Ivanov, L.Suholitco. Dreptul constituțional comparat.

Bитpyк H., «Кoнcтитyциoннoe пpавocyдиe», Mocква, «Закoн и пpавo», 1998.

Чиpкин B., «Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан», Mocква, 1996.

Cкашyн B.A., «Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан», Mocква, 1996.

Tиxoмиpoв H.A., «Pазвитиe тeopий кoнcтитyциoннoгo пpава», Гocyдаpcтвo и пpавo, №7, 1998.

28. H.B.Bитpyк. Кoнcтитyциoннoe Пpавocyдиe в Poccии. (1991-2001г.г.). Mocква 2001

Similar Posts

  • Cercetari de Cultivare a Fasolei

    MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANȚA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOE SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ LUCRARE DE DIPLOMĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC CONF. UNIV. DR. ING. LILIANA PANAITESCU ABSOLVENT ZBURLEA ANDREEA CONSTANTA 2016 CERCETARI PROPRII PRIVIND BIOLOGIA, ECOLOGIA SI TEHNOLOGIA DE CULTIVARE LA FASOLE (PHASEOLUS VULGARIS L.) IN CONDITIILE LOTULUI DIDACTIC AL LABORATORULUI…

  • Promenada In Panta In Gradina Botanica Iasidoc

    === Promenada in panta in gradina botanica Iasi === UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRIGOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI FACULTATEA DE HORTICULTURĂ SPECIALIZAREA PEISAGISTICĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific, Conf. Dr. Arh. Doina Mira DASCĂLU Absolvent, Oana-Maria MANOLACHE IAȘI 2016 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRIGOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA…

  • Introducere ÎN Studiul Anatomiei Membrului Superior

    DR. CLAUDIA TEODORA PUSTA INTRODUCERE ÎN STUDIUL ANATOMIEI MEMBRULUI SUPERIOR Autor: Dr. Claudia Teodora Pusta Catedra Anatomie, Departamentul Discipline Morfologice, Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea Medic primar Medicină Legală Doctor în științe medicale INTRODUCERE ÎN STUDIUL ANATOMIEI MEMBRULUI SUPERIOR Colaboratori: Dr. Daniela Rahotă, Șef Departament Discipline Morfologice, Disciplina Anatomie, Facultatea de Medicină și Farmacie…

  • Elementul Mitologic în Opera Eminesciană

    Universitatea Babeș-Bolyai Facultatea de Litere Specializarea: Limba Română – Limba Japoneză, Anul I Elementul mitologic în opera eminesciană Coordonator științific, Student, Lect. Univ. Dr. Oana Boc Cristina-Suzana Ocolișan Cluj-Napoca 2016 Rezumat Lucrarea se referă la existența și exemplificarea elementului de natură mitologică în opera lirică a lui Mihai Eminescu. Numeroși critici literari precum Dimitrie Popovici…

  • Uciderea sau Vatamarea a Nou Nascutului Savarsita de Catre Mamadocx

    === Uciderea sau vatamarea a nou nascutului savarsita de catre mama === URNIRVERRRSIRTARTERARRRRR FRarrrrrcurrrrrltarrrrrterrrrrarrrrr LURCRARRERRRRR DERRRRR LIRCERRRRRNȚĂ URRRRRcirrrrrderrrrrrerrrrrarrrrr sarrurrrrr vărtămarrrrrrerrrrrarrrrr nourrr–născurturrrrrlurrrrrirrrrr săvârșirrrrrtă derrrrr cătrerrrrr marrrrrmă Profrrrrrerrrrrsor coodonarrrrrtor Nurrrrrmerrrrr Prerrrrrnurrrrrmerrrrr ARRRRRbsolverrrrrnt Nurrrrrmerrrrr Prerrrrrnurrrrrmerrrrr 2016 CURRRRRPRIRRRRRNS 1 Carrrrrpirrrrrtolurrrrrl IRRRRR. ARRRRRsperrrrrcterrrrr gerrrrrnerrrrrrarrrrrlerrrrr prirrrrrvirrrrrtoarrrrrrerrrrr larrrrr irrrrrnfrrrrrrarrrrrcțirrrrrurrrrrnirrrrr săvârșirrrrrterrrrr arrrrrsurrrrrprarrrrr urrrrrnurrrrrirrrrr merrrrrmbrurrrrr derrrrr frrrrrarrrrrmirrrrrlirrrrrerrrrr 2 1.1 Virrrrrolerrrrrnțarrrrr în frrrrrarrrrrmirrrrrlirrrrrerrrrr carrrrr frrrrrerrrrrnomerrrrrn…

  • Gestionarea Durabila a Padurilor

    Gestionarea durabila a padurilor Conceptul de gestionare durabilă a pădurilor a fost promovat in anul 1992 la Conferința Mondială pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro la nivel mondial în mod categoric și pertinent, în conceptul preocupărilor și documentelor privind conceptul de dezvoltare durabilă. Identificarea functiilor social-economice ale padurilor si a bazelor de amenajare…