Cercetarea Cauzelor De Producere Incendiilor Åži Exploziilor [623925]

CERCET AREA CAUZELOR DE
PRODUCERE INCENDII LOR ȘI
EXPLOZII LOR

CAUZE DE INCENDII / EXPLOZII
•Cauza de incendiu sau de explozie, care se stabilește pe baza
cercetării criminalistice a urmelor , oferă informații importante
pentru perfecționarea muncii de prevenire a metodelor și mijloacelor
de stingere precum și probele necesare pentru aplicarea masurilor
coercitive pe care societatea, organele specializate sunt obligate să
le ia în cazul încălcării regulilor de prevenire și stingere a incendiilor
stabilite de lege.
•Cercetarea cauzelor de incendiu se face în condiții deosebite față de
restul cercetării urmelor infracțiunii, datorită naturii foarte variate a
împrejurărilor care pot determina aprinderea unor materiale, precum
și datorită acțiunii specifice a focului, care în timp ce își formează
urmele, le și distruge în parte, prin consumarea suportului acestora
•Preocuparea pentru stabilirea cauzelor incendiului trebuie să
continue imediat după lichidarea acestuia , deoarece în această
situație se pot recolta date cât mai corecte, cât mai aproape de
realitate, având în vedere faptul că o secție de producție avariată de
incendiu va trebui să fie readusă la normal (repusă în funcțiune) în
timpul cel mai scurt și cercetările ulterioare, atunci când
consecințele incendiului au fost înlăturate, sunt foarte anevoioase.
Deci se impune „memorarea” urgentă a stării imediate după
incendiu (recoltarea și conservarea probelor, fotografii,
declarații , etc

Natur a surselor de aprindere:
•surse de aprindere cu flacără;
•surse de aprindere de natură termică;
•surse de aprindere de natură electrică;
•surse de autoaprindere (aprindere spontană);
•surse de aprindere de natură mecanică;
•surse de aprindere naturale;
•surse de aprindere datorate explozivilor și
materialelor incendiare;
•surse de aprindere indirecte (radiația termică de
la un incendiu, amestecuri explozive).

Categoriile de cauze tehnice ale incendiilor
•I. Focuri deschise:
–flacără de chibrit;
–flacăra lămpii de lipit oxiacetilenică;
–flăcări degajate pe timpul incendiilor;
–flăcări de la focurile obișnuite;
–țigară nestinsă;
–jocul copiilor cu focul.
•II. Corpurile încălzite și supraîncălzite:
•coșuri defecte;
•sobe și burlane supraîncălzite;
•instalații de încălzire centrală cu aburi;
•radiatoare electrice;
•aparate electrice de încălzit cu lămpi incandescente;
•conductori electrici supraîncălziți;
•radiații luminoase;
•radiații solare;
•corpuri incandescente

•III. Scântei de materiale combustibile și de la sudură:
•scântei de materiale combustibile(lemn, cărbune, păioase);
•scântei produse de sudură și de becurile cu flacără.
•IV. Scântei și arce electrice:
•scântei electrice;
•arcurielectrice;
•electricitate statică.
•V. Scurtcircuitul.
•VI. Trăsnetul
•VII. Scântei mecanice:
•scântei de șoc;
•scântei de frecare;
•scântei de așchiere și abraziune.

•VIII. Explozia și răbufnirea:
•explozia amestecurilor de vapori cu aer;
•explozia amestecurilor de praf combustibil fin;
•explozii fizice.
•IX. Autoaprinderea:
•autoaprinderea de natură chimică;
•autoaprinderea de natură fizico -chimică;
•autoaprinderea de natură biologică.
•X. Reacții chimice:
•reacți ileexoterm e

Scurtcircuitul
•Scurtcircuitul este deranjamentul frecvent întâlnit în instalațiile electrice, ce
se produce între conductori și masă, între două conductoare (faze) sau
chiar trei faze.
•La conductoarele electrice ale instalațiilor electrice de forță și de iluminat, se
pot produce de cele mai multe ori din cauza deteriorării izolației ca urmare a
îmbătrânirii sau a unor repetate și îndelungate suprasarcini, supraîncălzirii
(siguranțe supradimensionate), a loviturilor.
•În asemenea situații, la atingerea conductoarelor, datorită diferențelor de
potențial și existenței unei rezistențe foarte mici, apar curenții de circuit de
la 1 mA până la câțiva mii de amperi. Formarea scurtcircuitului se explica
prin următoarea formulă:
•în care avem:
•I= intensitatea curentului;
•U= tensiunea curentului;
•R1= rezistența conductorului;
•R2= rezistența consumatorilor;
•R= rezistența totală

•Valoarea ridicată a intensității curentului demonstrează apariția intensității
de scurtcircuit de deranjament. În urma atingerii conductoarelor sub
tensiune, intre ele apar perle de topitură. Forma acestor perle, aspectul
structural al suprafeței conductorului de cupru în locul scurtcircuitat ajută la
stabilirea unor certitudini asupra producerii scurtcircuitului.
•Dacă pe conductorul de cupru, imediat după incendiu, se găsește un punct
scurtcircuitat, s -ar putea ca acestea să fie și o urmare a incendiului care a
facilitat atingerea conductoarelor ca urmare a distrugerii izolației. Existența
unor straturi de oxizi pe suprafața conductoarelor de cupru și nedegradarea
în apropierea nemijlocită a porțiunii deteriorate duc la concluzia ca acest
scurtcircuit nu poate fi considerat drept consecință a incendiului.
•Un alt indiciu de formare a unui scurtcircuit, pe lângă existența perlării, îl
constituie topirea siguranțelor sau declanșarea automată a aparaturii de
protecție.
•Forța electromagnetică dintre doi conductori apropiați, străbătuți de curentul
electric poate provoca spargerea izolațiilor (pușcarea), ruperea
dispozitivului de fixare, îndoirea conductorilor, etc.
•În cazul în care nu se descoperă asemenea aspecte exterioare, stabilirea
circuitului de cauză sau consecință a incendiului nu se poate face decât pe
baza unor analize de laborator, folosind proba metalografică sau alta
metodă.
•Siguranțele necalibrate pot produce scurtcircuite urmate de incendiu și la
autovehicule

Trăsnetul
•Trăsnetul este o descărcare electrică atmosferică, cauzată de sarcinile electrostatice
care se produc ca urmare a formării și deplasării norilor. Forma trăsnetului poate fi
liniar globular. Trăsnetul liniar are o putere uriașă, datorită tensiunilor mari care se
formează , care pot ajunge la 100 -150 milioane volți, iar curentul poate atinge 200
000 A. Puterea maximă a unui trăsnet este echivalentă cu 10000 KW. Durata scânteii
este de 0,1 -1,0 secunde. În canalul descărcării temperatura este de 6000 –10000
0C.
•Efectele trăsnetului sunt caracteristice prin urme termice și urme dinamice. Din punct
de vedere al pericolului de incendiu, interesează efectul termic
•Urmele termice se aseamănă celor provocate de curentul electric, producând topirea
metalelor, vaporizarea unor metale și depunerea gazelor de metal pe sticla, porțelan,
oxidarea bronzului, magnetizarea și demagnetizarea fierului. Se poate produce
topirea nisipului cuarțos și a cărămizii formându -se materialul sticlos. Efectele
dinamice se caracterizează prin împrăștierea materialelor, asemănător fenomenelor
de explozie. Se produce despicarea copacilor, a stâlpilor de lemn, împrăștierea
grămezilor de fân, paie, etc.
•Trăsnetul poate să lovească direct într -un obiectiv (acțiunea principală), să pătrundă
în interior prin intermediul rețelei de iluminat, de apă, etc., sau să lovească de la
distanță (acțiune secundară). Acțiunile secundare nu sunt altceva decât fenomene
care apar în interiorul clădirii datorită inducției electrostatice și electromagnetice.
•

Explozia și răbufnirea
•Explozia este un proces de ardere foarte rapidă și violentă a
amestecurilor explozive, care se produc în fracțiuni de secundă, cu
degajare de căldură și lumină și care generează presiuni mari.
•Răbufnirea poate fi considerată ca un efect limită al exploziei, adică
constituie o ardere cu viteză de cel puțin câțiva metri pe secundă.
•Presiunea care se formează la răbufnire nu este prea mare; ea
durează în schimb, ceva mai mult, dând posibilitatea reconstituirii
locului exact al inițierii aprinderii.
•Răbufniri se pot produce și în focarele cazanelor și chiar în unele
spații în care se găsesc amestecuri explozive.

Autoaprinderea
•Autoaprinderea reprezintă declanșarea arderii unei substanțe
combustibile datorită autoîncălzirii, fără intervenția unei surse
exterioare de aprindere, căldura rezultată în urma reacției chimice
sau biologice ce are loc în însăși masa substanței respective.
•Noțiunea de autoaprindere este strâns legată de cea de
autoîncălzire , fără a se confunda însă cu aceasta.
•Fenomenul de autoaprindere poate fi cauzat de reacții chimice,
fizico -chimice și biologice. Autoaprinderea de natură chimică are la
bază o reacție de oxidare și ea se poate produce datorită capacității
interne de combinare a substanței combustibile cu oxigenul din aer.
•Autoaprinderea provocată de o reacție fizico -chimică are loc atunci
când între substanțele combustibile se produce o reacție chimică,
favorizată de o suprafață mare de contact a substanței intrată în
reacție, de catalizatori și de o temperatură mai ridicată a mediului
ambiant. De exemplu, autoaprinderea deșeurilor de cauciuc fin
măcinat, a bumbacului de șters îmbibat cu uleiuri, a cărbunelui, a
îngrășămintelor chimice azotoase sau fosfatice

•Principalii factori care favorizează autoaprinderea
•suprafața mare de contact al absorbantului cu oxigenul;
•coeficientul de conductibilitate redus al absorbantului;
•existența unei corespondențe între simetria structurală a
absorbantului și cea a substanței absorbante;
•prezența de substanțe neorganice care au sau conferă însușiri de
aprindere (sulful piritic);
•umiditatea;
•temperatura cât mai ridicată a mediului înconjurător
•Materialele fibroase, având coeficientul de conductibilitate scăzut,
permit acumularea căldurii și ridicarea locală a temperaturii, până la
punctul de aprindere a fibrelor.
•Produsele agricole, de exemplu trifoiul, fânul, cerealele, borhotul,
semințele de floarea -soarelui, depozitate în stare umedă,
desfășoară un proces de oxidare lentă, ca urmare a acțiunii unor
bacterii și fermentației, fapt ce determină temperatura să se ridice la
60 –800C (peste această temperatură activitatea
microorganismelor încetează).

Principalele cauze ale exploziilor
•Se pot declanșa:
•explozii produse de energia eliberată în urma oxidării
rapide (arderea unui amestec de vapori de substanțe
combustibile cu aerul);
•explozii produse datorită descompunerii rapide a unor
compuși chimici (descompunerea azotatului de
amoniu);
•explozii rezultate din eliberarea bruscă a energiei
degajate prin fuziune sau fisiune nucleară (bomba
atomică și cu hidrogen);
•explozii produse datorită polimerizării necontrolate , cu
eliberare rapidă de energie.
•Explozia amestecurilor de vapori cu aer se produce, în
special, în industria chimică, petrolieră, petrochimică
și în diverse alte ramuri industriale

•Aceste amestecuri se pot aprinde numai dacă au o anumită
concentrație, denumită limită de explozie . Sub limita de explozie
inferioară, amestecul nu poate să ardă și nici să producă explozie,
din cauza excesului de aer.
•Peste limita superioara de explozie, arderea și explozia nu pot avea
loc datorită lipsei de aer, amestecul fiind prea bogat. Pericolul de
explozie depinde de mărimea intervalului dintre limitele de explozie,
temperatura de inflamabilitate și timpul scurs de la contactul sursei
de aprindere cu amestecul exploziv. Zonele periculoase de explozie
se formează atât în spații închise cât și în spații deschise
(exterioare). Extinderea zonei periculoase față de sursa de
emanare a vaporilor și gazelor combustibile variază între 1,5 -5
m în spații închise și până la 30 m în aer liber .
•Explozia amestecurilor de praf cu aer depinde de următorii factori:
•1.compoziția chimică a prafului . De exemplu, particulele de
cărbune, datorită substanțelor volatile pe care le conțin, formează
amestecuri explozive cu mai multă ușurință;
•2.starea fizică a prafului : cu cât praful este mai fin, pericolul de
explozie este mai mare;
•3.compoziția chimică , prezența gazelor inerte poate micșora
pericolul de explozie.

•Temperatura de aprindere depinde de natura prafului,
gradul de umiditate, modul de dispersare a prafului în
atmosferă. Și la aceste amestecuri, avem două limite de
explozie însă, pentru majoritatea prafurilor combustibile,
limita superioară (exprimată în g/m3 ) este destul de
mare și, practic, nu poate fi atinsă. Dintre prafurile cu cel
mai mare pericol de explozie și incendiu, se citează
praful de zahăr, amidon, de textile, de lemn, de
cărbune, de cereale, de materiale plastice, pulberi
metalice (în special aluminiu, magneziu, titan ).
•Pentru majoritatea amestecurilor explozive, temperatura
de explozie este cuprinsa între 1000 -3000 C, dar la
prafuri combustibile aceasta este mult mai mică.
Exemplu, la praful de zahăr ajunge la 540 -605 C .
•Temperatura cea mai mică la care o substanță
combustibilă, aflată în prezența aerului sau a oxigenului,
trebuie încălzită pentru ca arderea să continue de la
sine, fără încălzire exterioară.

•Arderile unui exploziv sau substanțe explozive au loc
sub forma unor explozii, incendiul fiind un fenomen
consecutiv acesteia. Exploziile și incendiile la fabricile
de explozivi și muniție ocupă, prin numărul mare de
victime și daunele provocate un loc important printre
accidentele majore pe plan internațional:
•1980 –Den Boz, Iran, 80 morți;
•1980 –Bankok, Thailanda, 54 morți;
•1987 –Li, Coreea, 57 morți, 1300 răniți;
•1988 –Islamabad, Pakistan, 100 morți;
•și evenimente mai recente:
•2007 –România, fabrică de armament Mija 4 răniți;
•2009 –Ulianovsk, Rusia, 1 mort și 35 răniți;
•2009 –Voronej, Rusia, depozit pirotehnic, 1 mort și 55
răniți;
•2009 –Uzice, Serbia, fabrică de muniții, 6 morți și 14
răniți.

•Ținând seama de natura și, mai precis, de cauzele lor,
exploziile se pot împărți în trei grupe:
•1.explozii produse de energia eliberată în urma
oxidării rapide (arderea unui amestec de vapori de
substanțe combustibile cu aer);
•2.explozii provocate printr -o descompunere rapidă a
unor compuși chimici (descompunerea azotatului de
amoniu);
•3.explozii rezultate din eliberarea bruscă a energiei
degajate prin fisiune nucleară (bomba atomică și cu
hidrogen).
•Deosebirea evidentă între incendiu și explozie constă în
aceea că, cea din urmă, deși este tot o ardere, se
produce cu o viteză atât de mare încât, practic, poate fi
considerată instantanee.

•Astabili cauza unui incendiu sau a unei explozii,
înseamnă, în principal, a preciza următoarele:
•1.primul material combustibil care a ars;
•2.sursa de căldură ce a inițiat arderea;
•3.împrejurarea în care primele două elemente
au intrat în contact, necontrolat de acțiunea
umană, ori a fost provocată cu intenție de
persoane interesate.
•Desigur, stabilirea acestor elemente trebuie să
se facă în primul rând, pe baza lor, continuându –
se investigațiile, cercetările privind vinovățiile ce
trebuie reținute în sarcina diferitelor persoane
cărora le revin răspunderi și responsabilități în
legătură cu „mecanismul” ce a declanșat
incendiul sau explozia.