Cercetarea Actelor de Coruptie. Aspecte Procesuale Si Criminalistice
TEZA DE MASTER
Cercetarea actelor de corupție: Aspecte procesuale și criminalistice
CUPRINS
INTRODUCERE
1. GENERALITĂȚI PRIVIND ACTELE DE CORUPȚIE. NOTE INTRODUCTIVE CU PRIVIRE ȘI CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A LOR
1.1. Sublinieri introductive privind fenomenul corupției în Republica Moldova
1.2. Scurtă caracteristică juridico-penală și criminalistică a infracțiunilor de corupție și importanța cercetării criminalistice a acestora
1.3. Aspecte procesuale de cercetare a infracțiunilor de corupție
1.4. Verificarea informațiilor primare și a datelor cuprinse în denunțurile cu privire la actele de corupție
2. ASISTENȚA ORGANIZATORICĂ, PROCESUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ A INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE
2.1. Circumstanțele și sursele de probă ce urmează a fi stabilite în cazurile de corupție
2.2. Asistența organizatorică și logistică a surprinderii și reținerii în flagrant
2.3. Posibilități tehnologice moderne utilizate în cercetarea actelor de corupție
3. ASPECTE CRIMINALISTICE PRIVIND EFECTUAREA ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN SCOPUL INVESTIGĂRII ACTELOR DE CORUPȚIE
3.1 Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de corupție
3.2. Audierea persoanelor denunțătoare și a altor martori
3.3. Dispunerea expertizelor criminalistice și rolul acestora la stabilirea împrejurărilor actelor de corupție
3.4. Analiza situației în domeniu. Studii de caz privind dosarele de corupție din Republica Moldova
3.5. Analiza criminalistică doctrinară a consecințelor corupției
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
SUMMARY
ANEXE
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei abordate. Corupția și-a făcut apariția o dată cu primele forme de organizare statală, tot de pe atunci se luau măsuri de combatere și reprimare a acestui flagel. Caracteristic viciului dat este că acesta nu doar că a supravețuit de-a lungul veacurilor dar a și progresat, căpătând noi forme și manifestări. De aici vedem ca acest flagel discreditează foarte serios aparatul de stat, atingând astfel autoritatea acestuia, având ca consecință o inechitate socială, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept.
Din numărul total a cauzelor penale aflate în gestiunea organelor Procuraturii și organelor de urmărire penală ale CNA și MAI, pe parcursul anului 2013 au fost deferite justiției doar 232 cauze penale, dintre care 71 (31%) au fost investigate de către procurori, 132 (57%) de către CNA și 29 (12%) de către MAI [57]. Dosarele penale de corupție care ajung în instanțele de judecată sunt cele de trafic de influență (49%), abuz de putere sau abuz de serviciu (17%), corupere pasivă si primirea unei remunerații ilicite de către un funcționar public (16%). Foarte rare sunt cazurile de examinare a formelor de corupere activă si dare de mită (4,5%), ceea ce vorbeste despre faptul că funcționarii publici (subiecții pasivi ai actelor de corupție) nu sunt predispusi să denunțe coruperea lor de către subiecții activi.
În Republica Moldova, noțiunea de corupție este fixată în Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției. Conform acestui act legislativ, corupția este orice folosire ilegală de către o persoană cu statut public, a funcției sale pentru primirea unor foloase materiale sau a unui avantaj necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană ori acordarea ilegală a unor foloase materiale sau avantaje necuvenite unei alte persoane. Viciul în cauză reprezintă o formă de poluare a vieții sociale, faptele de acest gen crează un pericol pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului și tuturor sectoarelor vieții sociale. Președintele Băncii Mondiale D. Woolfensohn, caracterizînd situația din întreg spațiul post-sovietic, afectată de corupție spunea: „După terminarea războiului rece corupția s-a transformat în cea mai mare frână în calea dezvoltării democratice” [56].
Una din prioritățile actuale ale reformelor din Republica Moldova este prevenirea și combaterea corupției. Proporțiile și importanța sferelor afectate de corupție solicită imperatiiv abordarea acestui fenomen, scopul lucrări fiind determinat de problema dezrădăcinării corupției.
Scopul și obiectivele lucrării. Scopul studiului constă ca în baza analizei doctrinei și a practicii criminalistice de cercetare a actelor de corupție să se elaboreze recomandări de optimizare a legislației procesual-penale și a practicii de combatere și profilaxie a fenomenului corupției în Republica Moldova. În concordanță cu acest scop au fost formulate și obiectivele studiului nostru: – a analiza succint și la general fenomenul corupției în Republica Moldova; – a prezenta caracterizarea criminalistică a infracțiunilor de corupție; – a determina principalele aspecte procesuale de cercetare a infracțiunilor de corupție; – a demonstra căile de verificare a informațiilor primare și a datelor cuprinse în denunțurile cu privire la actele de corupție; – a caracteriza circumstanțele și sursele de probă ce urmează a fi stabilite; – a expune activitățile procesuale și speciale de investigație în vederea organizării surprinderii în flagrant; – a demonstra tehnologiile moderne utilizate în investigarea actelor de corupție; – a expune particularitățile cercetării la fața locului în cazul infracțiunilor de corupție; – a releva particularitățile audierii persoanelor denunțătoare și a altor martori; – a prezenta posibilitățile actuale ale expertizelor criminalistice și rolul acestora la stabilirea împrejurărilor actelor de corupție; – a analiza aspectele practice ale dosarelor de corupție; – a naliza consecințele negative ale corupției.
Baza metodologică și teoretico-științifică. Metodologia de cercetare a avut ca suport metoda dialectică privind posibilitatea de cunoaștere a realității obiective, căile, mijloacele și metodele de percepție științifică. În scopul procesării, analizei și interpretării materialului empiric au fost utilizate metode de observație, generalizare, sociologice, logico-juridice, istorice, de drept comparat, precum și statistice.
Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova [1], ale Codului penal și de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [2, 3], Legea Republicii Moldova nr. 59 din 29.03.2012 „Cu privire la activitatea specială de investigații” [4], Legea Republicii Moldova cu privire Anticorupție, nr.1104-XV din 06.06.2002 [6], Legea Republicii Moldova privind statutul ofițerului de urmărire penală, nr. 333-XVI din 10.11.2006 [9], Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea corupției, nr. 90 din 25.04.2008 [10], Hotărârea Parlamentului nr. 154 din 21.07.2011, pentru aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție pe anii 2011 – 2015 [12], alte acte normative ce țin de domeniul criminalisticii, activității de urmărire penală [5, 7, 8, 11], expertizei judiciare, învățământului juridic universitar.
Concluziile formulate în lucrare se bazează și pe rezultatele analizei teoretice a literaturii științifice în probleme de drept penal și procedură penală, statistică, deontologie, etică profesională și alte ramuri științifice. O atenție deosebită a fost acordată lucrărilor ce țin de informatică, tehnologiile informaționale contemporane în activitatea de combatere a criminalității, precum și lucrărilor consacrate problemelor metodologice ale științei criminalistica. În particular, la elaborarea concluziilor teoretice pe tema tezei de doctorat au fost studiate mai multe lucrări, mai inseminate fiind ale următorilor autori: Alecu Gh., Barbăneagră A., Cușnir V., Brânză S., Bejan O., Lapteacru V., Timuș A., Climenco V. (Republica Moldova); Dobrinoiu V., Dongoroz V., Magola V., Grigorovici A., Stancu Em., Sandu D. (România); Бoгданoв И.Я., Калинин A.П., Кopшyнoв O.H., Cтeпанoва A.A., Филиппoв A.Г., Здpавoмыcлoв Б.B., Яблoкoв H.П. (Federația Rusă); James D., Wolfwnshon (SUA).
Lucrarea de față a avut ca sursă empirică principală însăși practica de combatere a infracțiunilor de corupție promovată de organele competente ale Republicii Moldova. În cadrul studiului au fost consultați și intervievați specialiști în probleme de luptă contra corupției, savanți criminaliști, informațiile astfel culese fiind de o mare valoare pentru elaborarea tezei. De un real folos a fost și analiza teoriei și legislației privind activitatea de combatere a corupției din Rusia și alte state, precum și experiența personală a autorului în acest domeniu.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei. Importanța teoretică a lucrării constă în generalizarea, analiza și aprecierea stării actuale a fenomenului corupției în Republica Moldova și a practicii de combatere a acestui fenomen, a analizei doctrinei și a legislației penale și procesual-penale a Republica Moldova, elaborarea concluziilor și propunerilor orientate spre îmbunătățirea și perfecționarea acestor aspecte, dar și a altora cu caracter profilactic, realizarea cărora, în opinia autorului, vor optimiza activitatea organelor de drept și vor spori eficacitatea aplicării metodelor și mijloacelor criminalistice în activitatea profesională de combatere a infracțiunilor de corupție.
Valoarea aplicativă a lucrării decurge din aceea că tezele, concluziile și recomandările lucrării, precum și conceptele, principiile și abordările expuse în ea pot prezenta interes pentru angajații organelor de drept în activitatea lor profesională de investigare a infracțiunilor de corupție cu aplicarea potențialului criminalisticii. Rezultatele studiului pot fi utilizate și în cercetările științifice din domeniul luptei cu corupția prin mijlocirea metodelor criminalistice, la eleborarea unor manuale, suporturi didactice și metodice, ghiduri teoretico-practice pentru ofițerii de urmărire penală, în procesul de pregătire inițială și formare continuă a specialiștilor din acest domeniu, instruirea criminalistică a studenților, masteranzilor, doctoranzilor, în domeniul politicii penale pentru elaborarea unei legislații penale și procesual-procesuale coerente ce ar reglementa adecvat domeniul în cauză.
Sumarul compartimentelor tezei. În Introducere accentul este pus pe importanța temei studiate, pe actualitatea și scopul acesteia, precum și pe obiectivele propuse, metodologia utilizată, valoarea ei teoretică și aplicativă. Obiectivele prezentei lucrări sunt reflectate în cele trei capitole ale lucrării, după cum urmează.
Compartimentul I, intitulat „Generalități privind actele de corupție. Note introductive privind descoperirea și cercetarea criminalistică a acestora” abordează fenomenul corupției în republica Moldova, caracteristica criminalistică a infracțiunilor de corupție și importanța cercetării acestora, precum și prezintă un studiu privind particularitățile procesuale de cercetare a actelor de corupție și totodată este desfășurat aspectul verificării informațiilor primare și a datelor cuprinse în denunțurile cu privire la actele de corupție.
Compartimentul II este întitulat „Asistența organizatorică, procesuală și tehnologică a investigării infracțiunilor de corupție”. Aici se tratează aspecte care urmează a fi cercetate privitor la circumstanțele care urmează a fi stabilite și sursele de probă în cazurile de corupție, modul de organizare și surprindere a unui flagrant, expunându-se și posibilitățile procesuale și logistice actuale de aplicare a unor tehnologii moderne în cercetarea actelor de corupție. Acest capitol abordează elementele ce trebuie cercetate și necesită să fie confirmate anterior cercetării infracțiunilor săvîrșite.
Compartimentul III – “Aspecte criminalistice privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală în scopul cercetării actelor de corupție”. În capitolul dat sunt amănunțit cercetate și trecute în revistă cele mai importante acțiuni de urmărire penală și criminalistice pentru descoperirea și elucidarea tututor circumstanțelor în care au fost săvîrșite infracțiunile de corupție, cum ar fi, cercetarea la fața locului, audierea persoanelor denunțătoare, dispunerea expertizelor criminalistice. Tot aici sunt analizate la general dosarele de corupție și consecințele nefaste ale fenomenului corupției asupra societății.
Încheierea cuprinde o generalizare a studiului efectuat, se formulează concluziile sintetice obținute în urma acestui studiu, precum și propunerile de lege ferenda și de îmbunătățire a activităților organelor competente în acest domeniu, dar și a metodelor, tehnicilor criminalistice utilizate anume în cercetarea acestui grup de infracțiuni.
1. GENERALITĂȚI PRIVIND ACTELE DE CORUPȚIE. NOTE INTRODUCTIVE CU PRIVIRE ȘI CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A LOR
1.1. Sublinieri introductive privind fenomenul corupției în Republica Moldova
Fenomenul corupției a fost permanent obiectul unor studii din partea specialiștilor, fiind probabil cel mai vechi satelit social, care s-a dezvoltat treptat în societatea umană și a atins apogeul o dată cu apariția statalității [24, p.15]. Evident că sursa principală a corupției a constituit-o mentalitatea persoanei, dorința ei de a se evidenția, voința de a avea putere și surse materiale, de a-și asigura o viață mai bună. Anume aceste scopuri provoacă persoana la diferite acțiuni care, sub aspect moral, nu sînt acceptate de societate. În același timp, oamenii deseori acceptă astfel de acțiuni din partea statului sau a unor indivizi, sub pretextul „necesităților sociale”.
O altă premisă a constituit-o obiceiul, larg răspândit în justiția medievală, în scopul răscumpărării pedepsei. Fiscalizarea treptată a economiei și, respectiv, a întregii societăți, dublată de o elementară lăcomie de bani din partea oficialilor, a făcut posibilă formarea unor condiții obiective pentru ca dreptul de judecată să se altereze simțitor. Cu alte cuvinte, s-a produs și fiscalizarea dreptului: pentru o anumită sumă de bani puteai răscumpăra orice pedeapsă. Acest obiectiv nu și-a pierdut actualitatea până în prezent, obiceiul transformându-se într-o realitate de toate zilele, recunoscută de majoritatea membrilor societății. Faptul răscumpărării pedepsei în actualul sistem judiciar al Republicii Moldova nu este o excepție, ci în majoritatea cazurilor – chiar o regulă. Un rol important în acest sens îl joacă însăși și legislația imperfectă, care oferă de multe ori posibilitatea de a o interpreta în funcție de necesitate în cauzele examinate [10].
Pe timpuri, un alt domeniu în care corupția de asemenea se putea manifesta era legat de politica imunităților [13, p.35]. Este vorba despre dreptul acordat de către domnie unor persoane fizice și juridice (feudali, mănăstiri, orașe) de a judeca anumite diferende, fără intervenția anumitor agenți ai statului, precum și acordarea unor facilități de ordin fiscal, cum ar fi perceperea de sine stătătoare a unor impozite, cedarea venirilor, scutiri de impozite și de dări. Pentru obținerea acestor privilegii se apela la mituirea unor funcționari publici. Pe de altă parte, către sfârșitul secolului al XVI-lea a avut loc treptata înlocuire a regimului de imunități cu unul de scutiri, efectuat într-un mod arbitrar sau, mai bine zis, preferențial. Astfel, s-a făcut observată tendința de a elibera de povara obligațiilor fiscale pe unii membri ai familiei urmașilor foștilor domni.
Așadar, corupția este un fenomen social negativ, care rezidă în folosirea de către persoane a funcției deținute și a posibilităților legate de ea în scopul obținerii ilicite a nor venituri, bunuri materiale sau a altor foloase și avantaje personale. Corupția pornește de la ascunderea realității cu scopul de a obține rezultate la care nu se poate ajunge promovând adevărul și continuă prin introducerea unui sistem de clientelism, în promovarea rudelor, prietenilor, aliaților politici (așa-numitul cumetrism și nepotism). Indiferent de faptul cum se manifestă, activ sau pasiv, corupția are întotdeauna câteva componente: una penală – vizibilă și sancționabilă; una de ilegalitate – sancționabilă, dar greu de dovedit și, în sfârșit, una de imoralitate, mereu prezentă, dar care, practic nu este pasibilă de pedeapsă [24, p.52]. Oricum varietățile ei sunt diverse: a) Corupția administrativă, deosebit de frecventă, care cuprinde spațiul dintre fapta funcționarului de a pretinde recompense pentru îndeplinirea unui act legal sau ilegal și deturnarea, în interes personal, a averii publice. În general, această formă de corupție se caracterizează prin eludarea sau chiar încălcarea de către funcționar a dispozițiilor legale; b) Corupția economică, fenomen cu un spectru foarte larg care vizează, în special, servirea diversificată (preferențială) a clienților, precum și coruperea funcționarilor unor întreprinderi concurente; c) Corupția politică, una din cele mai răspândite și mai periculoase, dar și mai perfecționate și mai ascunse forme de corupție, care se manifestă inițial prin acordarea de foloase necuvenite și care evoluează apoi spre șantaj și sfârșește prin atragerea funcționarului într-o organizație ilegală sau care urmărește scopuri și interese ce contravin legii; d) Săvârșirea unui act oficial interzis de actele normative în vigoare – comportament care deviază de la îndatoririle normale ale unui funcționar public sau violează legile îndreptate împotriva exercitării anumitor tipuri de influență [37, c. 41].
Deci, corupția prezintă un fenomen antisocial caracterizat prin mituire – corupere a funcționarilor de stat și din alte organizații, constând în utilizarea de către aceștia, în scopuri personale, de grup, corporative, a atribuțiilor de serviciu, a autorității și posibilităților pe care le acordă serviciul. Acesta, fiind un fenomen antisocial, este și expresie a unor manifestări de dereglare normativă, de diluare și deformare a moralității sociale sau de degradare spirituală a societății, atât la nivel macro-social, cît și la nivel individual [32, p.18]. La fel, acesta constă și în utilizarea interesată (în scopuri personale) de către un individ a atribuțiilor sale de serviciu, adică totalitatea de fapte și acte ale unor indivizi care, profitând de funcția sau poziția lor, folosesc mijloace ilicite pentru obținerea unor avantaje personale.
Prin urmare, se evidențiază și mecanismele corupției: Are loc o afacere (înțelegere, convenție), în cadrul căreia persoana aflată în serviciul public sau în alt serviciu „vinde" în mod ilegal atribuțiile și favorurile sale, bazate pe autoritatea funcției și posibilitățile legate de această autoritate, unor persoane fizice sau juridice, unor grupuri, inclusiv organizații criminale, iar „cumpărătorul" capătă posibilitatea de a utiliza instituția de stat sau de alt fel, în scopurile sale: pentru îmbogățire, evitarea răspunderii prevăzute de lege, evitarea controlului, instituirea prin diverse reglementări a unor privilegii de ordin economic, administrativ, financiar. Dincolo de cele menționate, considerăm că afacerea de asemenea poate fi unipersonală, manifestată prin acțiunile unui individ în scopuri personale. Persoana aflată în serviciul public sau în alt serviciu extorchează o recompensă suplimentară (sau obține bunuri personale), adică are loc mituirea (coruperea) activă a persoanei, uneori însoțită de o puternică influență psihică asupra acesteia.
Un rol important în formarea structurilor corupte îl joacă atât mentalitatea națională, religioasă, de drept și alte tradiții, dar, nu în ultimul rând, și nivelul de dezvoltare economică a societății. Fenomenul corupției coexistă și cu alte fenomene negative din societate, precum economia subterană (ilegală) și criminalitatea organizată. Formal, corupția poate fi tratată drept o formă a economiei subterane, care este și sursa principală de alimentare a corupției.
Prin urmare, putem spune că fenomenul corupției nu ar putea exista fără necesitatea de a obține o „protecție" din partea structurilor de stat pentru niște afaceri ilegale sau semiilegale. Spre exemplu, vorbind despre evaziunea fiscală și legătura ei cu fenomenul corupției, se are în vedere că evaziunea fiscală există în orice stat, chiar și acolo unde este un nivel foarte jos al corupției. Atunci, însă, când sistemul de audit fiscal supraviețuiește numai datorită mitelor, evaziunea fiscală capătă proporții deosebit de mari. Când se menționează legătura dintre operațiunile ilicite de import-export, de asemenea se are în vedere, că din moment ce este vorba de volume comparabile, precum volumul comerțului exterior, astfel de operațiuni pot avea loc doar sub protecția funcționarilor de stat. Dacă se vorbește despre privatizarea ilicită, aceste tranzacții pot lua proporții atât de mari numai fiind favorizate de funcționarii de stat. Numeroase delapidări în proporții deosebit de mari pot avea loc dacă nu se iau anumite măsuri din partea statului, deci acestea se produc sub protecția tacită a statului [29, p.83].
În Republica Moldova, pe parcursul anului 2013 organele procuraturii și organele de urmărire penală ale MAI și CNA au pornit 879 de cauze penale privind infracțiuni de corupție și cele conexe corupției, inclusiv: 350 (353 în a.2012) de cauze penale privind infracțiuni de corupție (privind coruperea pasivă – 231, privind coruperea activă – 27, privind traficul de influență – 89, privind luarea de mită – 2 și pentru dare de mită – 1), 283 (278 în 2012) cauze privind comiterea infracțiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu și 246 (266 în 2012) cauze privind comiterea infracțiunii de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.
Din numărul total a cauzelor penale aflate în gestiunea organelor Procuraturii și organelor de urmărire penală ale CNA și MAI, pe parcursul anului 2013 au fost deferite justiției – 232 cauze penale, dintre care 71 (sau 31%) au fost investigate de către procurori, 132 (sau 57%) de către CNA și 29 (sau 12%) de către MAI [57].
În virtutea atribuțiilor deținute de CNA privind depistarea, cercetarea și curmarea infracțiunilor de corupție și celor conexe corupției, necesită a fi menționate rezultatele de activitate ale instituției, înregistrate în anul 2013. Studiul relevă că dosarele penale de corupție care ajung în instanțele de judecată – conform datelor din rechizitoriu – sunt cele de trafic de influență (49%), abuz de putere sau abuz de serviciu (17%), corupere pasivă si primirea unei remunerații ilicite de către un funcționar public (16%). Foarte rare sunt cazurile de examinare a formelor de corupere activă si dare de mită (4,5%), ceea ce vorbeste despre faptul că funcționarii publici (subiecții pasivi ai actelor de corupție) nu sunt predispusi să denunțe coruperea lor de către subiecții activi. Cele mai frecvente acte de corupție admise de către funcționari se săvîrsesc direct la locul de serviciu, de regulă, în schimbul unor sume de bani (95%), valoarea medie a cărora este de 12245 lei, pentru care funcționarii se oferă să îndeplinească acțiuni contrar atribuțiilor de serviciu sau să nu le îndeplinească (74%) [58].
Profilul subiectului pasiv al actelor de corupție si abuzuri este cel al unui bărbat (80%), cu o vârstă de aproximativ 40-42 ani, cu studii superioare (66-85%), care activează în cadrul organelor de drept sau justiției (32-45%), în cadrul unei autorități publice (17-24%), exercitând o funcție de execuție sau conducere de aproximativ 5-8 ani, fără antecedente penale (100%). Profilul subiectului activ și al traficantului de influență este cel al unui bărbat (85%) cu vârsta medie de aproximativ 41 ani, cu studii superioare (58%), neangajat (28%) sau angajat la o întreprindere (24%), fie în cadrul unui organ de drept (12%), având o vechime în muncă de aproximativ 6 ani. Totodată, profilul denunțătorilor actelor de corupție, este cel al unui bărbat (73%) cu vârsta medie de 32 de ani, fără studii superioare (86%), aproape la sigur neangajat în câmpul muncii (72%) si care nu are nici o relație specială cu funcționarul căruia îi oferă mită (93%). Cât privește urmărirea penală pe cazurile de corupție studiate, activitate operativă de investigații a fost desfășurată de CNA în 60% din cazuri, urmărire penală a fost pornită de CNA pe 55,2% si exercitată de CNA pe 51,3% din cazuri.
Conducerea urmăririi penale a fost exercitată în 62% din cazuri de către Procuratura Anticorupție. Cel mai frecvent, dosarele de corupție se intentează în baza denunțurilor si a plângerilor (80%). Examinarea sesizărilor durează de cele mai multe ori 1 zi (63%) sau până la 1 săptămână (14%), iar urmărea penală până la transmiterea dosarului în judecată durează, în mediu, 2,5 luni. Cele mai des aplicate măsuri preventive sunt cele de nepărăsire a țării sau localității (71%) si cele ce țin de arest (17%). În fiecare al 5 dosar (17%), părțile vătămate pe dosare înaintează pretenții materiale, valoarea medie a acestora fiind de 24840 lei. 63% din dosarele de corupție studiate au fost documentate în flagrant delict [58].
Cât priveste examinarea judiciară a dosarelor de corupție, jumătate (49%) au fost examinate în primă instanță de către judecătoriile din circumscripția Curții de Apel Bălți, iar aproximativ o treime (35%) – de către judecătoriile din circumscripția Curții de Apel Chisinău. Aproape jumătate din toate dosarele de corupție (43%) se examinează într-o singură ședință de judecată, fapt ce se explică prin aplicarea pe larg a acordului de recunoaștere a vinovăției de către inculpat, care permite examinarea în procedură judiciară simplificată a dosarului. La susținerea acuzării de stat, procurorii solicită instanței de judecată, în nouă din zece cazuri (91%), aplicarea unor prevederi speciale din CP prin care se ușurează pedeapsa inculpatului. Din cazurile când procurorii invocă aceste prevederi, în 81% se solicită încheierea acordului de recunoastere a vinovăției (pentru care se reduce cu o treime din pedeapsa maximă) si acest lucru se face nu în schimbul unei colaborări în privința altor corupți greu de anchetat, ci pur si simplu pentru finalizarea mai grabnică a procedurilor în fața instanței.
În rezultatul examinării judiciare a dosarelor de corupție, instanțele de fond au pronunțat soluții de condamnare în 60% din cazuri, de încetare a procesului penal – în 31% de cazuri și au dat soluții de achitare în 9% de cazuri. În procesul de individualizare a pedepsei de către instanțele de judecată, s-a constatat că judecătorii aplică excesiv anumite prevederi ale CP care reduc considerabil din pedeapsa penală. Astfel, în fiecare al treilea caz examinat (27-29%) instanțele dispun liberarea de răspundere penală și atragerea la răspundere contravențională (art.55 CP) [58]. În patru din cinci cazuri de corupție pe care se pronunță condamnări (81-71%), judecătorii aplică acordul de recunoaștere a vinovăției, cu reducerea a 1/3 din pedeapsa maximă (art.80 CP). În fiecare al treilea caz pe care se pronunță condamnări (26-27%) instanțele dispun aplicarea pedepselor mai blânde în legătură cu anumite circumstanțe excepționale, caz în care instanțele pot aplica pedepse sub limita prevăzută de lege și pot să nu aplice pedepsele complementare obligatorii (cum ar fi privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcție pe un termen de pînă la 5 ani (art.79 CP). În fiecare al treilea caz (33-29%) instanțele dispun suspendarea executării pedepsei [2].
Prin urmare, pedepsele contravenționale aplicate în privința a 27%-29% din inculpați au fost amenzi de aproximativ 2.500 lei. Cât privește pedepsele penale suportate de 60% din inculpați care au fost condamnați pentru acte de corupție: 78-86% au achitat amenzi penale în valoare medie de 10.600-11.800 lei, 35%-31% li s-a aplicat pedeapsa complementară obligatorie de privare de dreptul de a ocupa anumite funcții (ceilalți 2/3 din condamnați nefiind opriți să revină în serviciul public), 34% sunt condamnați la pedepse privative de libertate cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 1,5-1,8 ani și doar în 1,5% din cazuri (3 dosare) au fost date pedepse privative de libertate cu executare reală, pe un termen mediu de 7 luni. Pedepse privative de libertate cu executare reală au fost aplicate doar pentru trafic de influență, nu si pentru corupere pasivă si abuzuri comise de funcționarii publici.
Pentru a percepe și a cunoaște mai bine modalitățile de combatere a corupției, este evident faptul că ar fi mai bine să numim și determinantele ei, adică factorii corupției, [21, p.47] care, desigur sunt multipli: – factorii politici – lipsa voinței politice de a combate corupția; neclaritatea problemei separației puterii legislative, executive și judecătorești la diferite niveluri; lipsa unei politici unice și a unui program de stat cu privire la contracararea corupției; supremația intereselor de partid asupra intereselor societății; – factorii informativi-legislativi – legislația imperfectă, lipsa unui mecanism de realizare a actelor normative din domeniu; – factorii organizaționali – interacțiunea slabă între organele competente, neajunsuri în organizarea activității de control, eficacitate redusă a controlului departamental; – factorii de cadre – lipsa sistemului unic de selectare și pregătire a funcționarilor de stat, profesionalismul scăzut, încălcări privind selectarea și repartiza rea cadrelor, protecționismul, protecția socială slabă a funcționarilor; – factorii economici – criza în economia națională, neajunsurile în sfera producerii și a distribuirii bunurilor materiale, evidența insuficientă a valorilor materiale și a bunurilor publice; – factorii moral-psihologici – criza morală în societate; – factorul de etică a serviciului de stat, modificări patologice în conștiința socială.
1.2. Scurtă caracteristică juridico-penală și criminalistică a infracțiunilor de corupție și importanța cercetării criminalistice a acestora
Cercetările sociologice realizate pe pracursul ultimilor ani scot în evidență că cetățenii plasează pe primul loc ca prioritate, problema combaterii corupției [32, p. 18-19]. Acest fenomen social se răsfrînge asupra tuturor ramurilor puterii de stat, mai mult ca atât, aceasta determină apariția și favorizarea infracționalității organizate. Codul penal al Republicii Moldova publicat în Monitorul Oficial nr. 72 -74 la data de 14.04.2009, și care a intrat în vigoare la data de 24.05.2009, încriminează în art. 324 și 325 infracțiunile de corupere pasivă și corupere activă [2]. Însă în literatura de specialitate, se afirmă că luarea și darea de mită, adică faptele prevăzute la art. 333 și 334 CP reprezintă niște manifestări tipice ale actelor de corupție, astfel menționându-se că, corupția constituie folosirea atribuțiilor de serviciu de către un subiect de administrare, în pofida intereselor de serviciu, în interes personal. Privit la modul general, fenomenul corupției presupune un acord ilicit care are la bază un proces de negociere infracțională, presupune interese de natură economică ale ambelor părți, din care una are calitate de funcționar public și care se desfășoară în condiții de clandestinitate și confidențialitate. Pornind de la aceste caractere ale corupției și capacitatea organismelor statului, cu atribuții în prevenirea și combaterea acestui fenomen, este diminuată – sub aspectul posibilității de a intra în posesia unor informații operative, în timp util – de caracterul ascuns al negocierii ilicite.
Elementul comun ce caracterizează incriminarea și sancționarea infracțiunilor considerate ca fiind acte de corupție, îl constituie utilizarea funcției publice ca sursă de venituri, de obținere a unor avantaje materiale sau de influență personală [15, p.15]. Corupția exprimă devierea sistematică de la principiile de imparțialitate și echitate care trebuie să stea la baza funcționării administrației publice și care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil și egal, și substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părți disproporționate a bunurilor publice în raport cu contribuția lor. Deci, actele de corupție sunt acele demersuri care lezează această distribuție universală și echitabilă cu scopul de a aduce profit unor persoane sau grupuri. Esența fenomenului corupției constă în abuzul de putere săvârșit în scopul obținerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat. Prin urmare, corupția are un înțeles mai vast, cuprinzînd astfel coruperea activă și pasivă, traficul de influiență, darea și luarea de mită, precum și primirea de către un funcționar a unei recompense ilicite. Pentru ușurarea expunerii vom folosi termenul infracțiuni de corupție pentru toate categoriile de infracțiuni enumerate mai sus.
Organele de drept nu pot să lupte cu un astfel de fenomen de sinestătător. Lupta contra acestuia trebuie să aibă loc într-o modalitate de cooperare dintre organele de drept și societate. Din punct de vedere al procesului penal lupta contra corupției este legată în primul rînd de descoperirea, cercetarea și prevenirea acesteia [53, c.258]. La etapa actuală acest fenomen persistă aproape în cadrul tuturor instituțiilor abilitate cu eliberarea cărorva licențe, autorizații, credite, etc. Viciul dat afectează majoritatea instituțiilor de stat, începînd cu instituții de învățămînt, organe de drept, organe ale autorităților publice centrale și locale, etc. Corupția nu doar că e foarte răspîndită în societate la etapa actuală, dar e și destul de complicat de a lupta contra acesteia. Dificultățile ce stau la baza cercetării actelor de corupție depind de mai multe circumstanțe. În primul rînd, atât corupătorul activ cât și cel pasiv sunt cointeresați în ascunderea urmelor infracționale, deoarece ambii poartă răspundere penală în caz de descoperire a faptei. Din aceste considerente faptele date se săvîrșesc fără martori și cu ascunderea tuturor urmelor. În al doilea rând sunt cazuri cînd se mituiesc persoanele cu funcții de răspundere pentru efectuarea cărorva acțiuni legale pe care aceștia sînt obligați să le facă fără careva remunerații, sau grăbirea cărorva acțiuni din partea acestora [13, p.75]. În asemenea cazuri este practic imposibil de descoperit infracțiunile de corupție dacă nu sunt martori. Din aceste considerente la cercetarea actelor de corupție trebuie mai întîi de toate de stabilit:
1. Date despre persoana cu funcții de răspundere și corupătorul activ. Subiect al coruperii pasive poate fi doar persoana cu funcții de răspundere, persoana publică și persoana cu funcție de demnitate publică [34, c.52]. Astfel, conform art. 123 Cod penal al Republicii Moldova, prin persoană cu funcții de răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorităților publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice [2, art.123]. Prin persoană publică se înțelege: funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de interes public [2, art.123]. Prin persoană cu funcție de demnitate publică se înțelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau care este învestită în funcție, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern, în condițiile legii; consilierul local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcție de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale [2, art.123]. La fel, subiectele actelor de corupție sunt prevăzu-te și de art. Legii cu privire la prevenirea și combaterea corupției [10].
În calitate de corupător activ poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul comiterii faptei a atins vîrsta de 16 ani, interesată ca prin mituire să-și atingă scopul propus [2].
Însă din categoria infracțiunilor de corupție fac parte și alte componențe cum ar fi: traficul de influiență, primirea de funcționar a recompensei ilicite, luarea de mită – darea de mită. În funcție de tipul acestor componențe de infracțiuni, subiectul activ poate fi: o persoană care în baza unei funcții participă la luarea deciziilor sau le poate influiența; o persoană care exercită atribuții de control; o persoană care acordă asistență specializată unităților, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influiența; persoane care, indiferent de calitatea lor realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influința cu privire la operațiuni financiar-bancare, de asigurări sau comerciale; o persoană care deține o funcție de conducere într-un sindicat, organizație patronală, asociație fără scop lucrativ sau fundație, alte persoane [24, p.155]. În afară de stabilirea calității făptuitorului, urmează de obținut cît mai multe date cu privire la persoana acestuia. Sursele de informație pot consta în: – date cu privire la drepturile și obligațiile de serviciu a acestuia, care le putem afla din cadrul diverselor regulamente și instrucțiuni de serviciu, precum și din cadrul altor acte care reglementează activitatea acestuia; – date despre modul de viață și activitate a făptuitorului, adică despre starea civilă a acestuia, relațiile cu vecinii, prietenii, consumă sau nu excesiv băuturi alcoolice, etc; – date despre sursele de venit a făptuitorului, precum și procurarea unor bunuri prețioase; – date despre atitudinea făptuitorului față de obligațiile sale de serviciu, precum și posibilele abateri disciplinare ale acestuia; – date despre faptul dacă faptuitorul nu cooperează și cu alte persoane în realizarea actelor de corupție, etc. [24, p. 158].
Caracteristic corupătorului pasiv sau persoanei ce primește anumite bunuri sau foloase este faptul că de obicei aceștia au capacități profesionale înalte, posedă înalte aptitudini organizatorice, au capacități de inițiativă și sînt comunicabili, ceea ce le permite rapid de a contacta cu persoanele care sînt dispuse să dea mită. În ultimul timp se observă o tendință de creare a unor grupări corupționale organizate, ce sunt asemănătoare cu alte formațiuni organizate, care se specializează în săvîrșirea infracțiunilor grave, dispun de mijloace financiare impunătoare și de un capital stabil, ce le permite în afară de săvârșirea infrațiunilor de corupție să mai comită și alte categorii de infracțiuni [35, p.60].
Din aceste considerente este foarte important din punct de vedere criminalistic de stabilit dacă între anumite grupări criminale nu există careva legături corupționale cu anumite persoane cu funcții de răspundere. Dacă la actul de corupție sunt implicați mai multe persoane, care activează conform unei înțelegeri prealabile sau într-o grupa coruptivă organizată, atunci urmează de stabilit: – cercul participanților la infracțiune, precum și funcțiile acestora; – rolul fiecărui membru în activitatea infracțională; – cine este organizatorul și conducătorul grupului, dacă u participat direct la anumite episoade a actului de corupție; – date despre faptul dacă făptuitorii au careva legături sau nu cu organele de drept, sau cu alte organe din cadrul puterei executive, precum și cu alte grupări criminale; – e) în ce proporții are loc împărțirea materială a mitei, și care e echivalentul bănesc a acesteia, etc. [35, p.62].
2. Date despre obiectul coruperii. Conform Codului penal al Republicii Moldova, în calitate de obiect al coruperii pot fi: bani, diverse oferte, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servicii [2]. Prin „bani" se înțelege totalitatea mijloacelor bănești, de plată, care sunt în circulație financiară legală pe teritoriul Republicii Moldova, la momentul comiterii infracțiunii. Banii ce au o valoare numismatică, și care sunt scoși din circulație se referă la categoria de alte bunuri sau avantaje patrimoniale. Astfel în caz cînd obiectul coruperii îl constituie banii atunci urmează de stabilit: – date despre suma concretă; – date despre valuta în care au fost transmiși banii (dolari, euro, lei, etc); – date despre bancnotele obiectului coruperii, în cazul cînd banii se transmit fără organizarea flagrantului, se înscrie numarul și seria acestora;- date despre calitățile individuale ale bancnotelor, etc. Prin „titluri de valoare" înțelegem titlu financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deținătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidență ale deținătorului nominal al acestor valori mobiliare. La „alte bunuri sau avantaje patrimoniale” putem raporta bunurile corporale sau incorporale (drepturile subiective) care au valoare pecuniară. Astfel dacă obiectul coruperii îl constituie astfel de bunuri patrimoniale, atunci urmează de stabilit: – date despre denumirea bunului ce face obiectul coruperii; – date despre cantitatea și calitatea bunului; – date despre forma, mărimea, culoarea, greutatea, defecțiunile acestuia; – date despre locul și timpul procurării bunului dat; – date despre sursele cu ajutorul cărora a fost procurat bunul dat; – date despre materialul din care este confecționat bunul; – alte date despre calitățile îndividuale ale bunului dat.
În caz că se transmit careva drepturi subiective, atunci trebuie de stabilit: – date despre caracterul dreptului subiectiv; – date despre persoana care a transmis acest drept; – date despre motivul transmiterii dreptului dat, precum și alte date care au importanță criminalistică.
Prin „acceptare de servicii" înțelegem acele prestări de servicii care, în situații obișnuite, sunt acordate contra unei plăți, dar în raport cu persoana mituită sunt prestate gratuit (reparații de bunuri, acordare de foi turistice, etc. [30, p.78]. În cazul cînd acestea fac obiectul coruperii atunci urmează de stabilit: – date despre ce fel de serviciu este vorba; – date despre documentația care stă la baza efectuării acestui serviciu; – date despre persoana care efectuiază acest serviciu; – date despre locul și timpul efectuării serviciului; – e) date de despre sursele financiare în baza cărora se efectuează serviciul dat, etc.
Date despre acțiunile fizice a persoanei corupte în favoarea mituitorului.
La compartimentul dat urmează de stabilit următoarele: – date despre acțiunile ce trebuia să le întreprindă persoana coruptă dar nu le-a întreprins; – date despre acțiunile care le-a întreprins persoana coruptă în favoarea mituitorului; – date despre faptul dacă mita a fost înmînată pentru toleranță față de subalterni; – alte date ce au importanță criminalistică.
Date despre mecanismul coruperii. Prin mecanismul coruperii se înțelege cum
anume s-a petrecut fapta. Mecanismul coruperii depinde în mare măsură de domeniul în care activează persoana coruptă, funcția pe care o ocupă și limitele competenței acesteia, de obiectul coruperii, precum și de calitățile individuale ale persoanei corupte. La etapa actuală se întreprind diverse măsuri pentru a masca sub alte operațiuni legitime darea-primirea mitei.
Deci infracțiunile de corupție pot fi comise prin următoarele modalități: – în funcție dacă între mituitor și persoana care primește mita există o oarecare înțelgere, săvîrșirea faptei poate avea loc: cu înțelegere prealabilă sau fără înțelegere prealabilă; – fapta poate fi comisă cu ajutorul unui intermediar sau fără intermediar; – în funcție de acțiunile pe care le efectuează persoana care primește mita în interesul mituitorului, acestea pot fi: efectuarea unor acțiuni (inacțiuni) legale, sau efectuarea unor acțiuni (inacțiuni) ilegale; – în funcție de forma transmiterii mitei, infracțiunea de corupție poate fi mascată sub o operațiune legală ( de ex: donație), sau poate fi săvîrșită fără o oarecare mascare a acesteia.
În caz că darea de mită este înscenată sub o oarecare operațiune legală, atunci se aplică, de regulă, următoarele metode de mascare a acesteia: donație, împrumut, rambursarea unei datorii care nu există, cumpărarea unor bunuri la un preț extrem de mizer, plata unei prime ilegale, cîștigul unui pariu, deschiderea unor depozite bancare cu dobîndă foarte înaltă, etc. Există și alte mecanisme de corupere, precum: transmiterea banilor sau bunurilor prin poștă; punerea unei sume de bani pe contul persoanei corupte, sau deschiderea unui cont în bancă cu o oarecare sumă; acordarea unui ajutor material, etc, acordarea anumitor foi de odihnă, finanțarea anumitor partide politice, organizarea diferitor licitații pentru anumite persoane cu scopul de a procura careva bunuri la un preț foarte mic, ș.a. [18, p.152].
5. Date despre locul și timpul comiterii actului de corupere. În ceea ce ține de locul transmiterii obiectului mitei, practica cunoaște cazuri cînd aceasta are loc la locul de serviciu a funcționarului, a mituitorului sau a intermediarului, în birourile notariale, în alte locuri puțin aglomerate, sau din contra în locuri aglomerate pentru a nu atrage atenția celor din jur în momentul predării obiectului coruperii, în diverse locuri care i-ar permite persoanei corupte să se retragă cu obiectul primit pe nesimțite, lîngă anumite locuri unde are din timp pregătite anumite ascunzișuri pentru a lăsa pe o anumită perioada obiectul acolo, etc. Deasemenea se cunosc cazuri cînd obiectul coruperii este transmis la domiciliul persoanei corupte [33].
Mita poate fi primită în orice moment (noaptea sau ziua) convenabil atît corupătorului activ cît și celui pasiv. Dar cel mai adesea primirea mitei are loc în orele de serviciu. Stabilirea exactă a locului și timpului transmiterii obiectului coruperii are o importanță deosebită la investigarea acestor categorii de infracțiuni. În asemenea cazuri e de dorit să se specifice timpul exact al transmiterii obiectului (data și ora), să se menționeze adresa exactă, mai mult ca atît chiar sa fie fixate și caracteristicile clădirilor din preajmă și alte detalii, etc. Aceste lucruri trebuie fixate, deoarece există cazuri cînd bănuitul poate să invoce un alibi că se alfa în alt loc, să prezinte un certificat medical că se afla într-o instituție medicală, etc. Astfel, dacă vor fi mai cu precizie specificate aceste nuanțe și acumulate probe în privința lor, atunci în cadrul urmăririi penale acuzatul, alți martori vor fi într-o situație dificilă dacă vor încerca să schimbe declarațiile.
6. Date despre urmele infracțiunilor de corupție. Actele de corupție sunt greu de descoperit,
deoarece participanții la asemenea fapte iau toate măsurile pentru a ascunde urmele acțiunilor ilicite. Însă urme ale infracțiunii oricum rămîn. Astfel urme ale infracțiunii putem găsi: pe obiectul actului de corupție, pe ambalajul acestuia, existența cecurilor, datele despre transferurile bănești, conturile în bancă, materialele video sau foto ce confirmă existența cooperării participanților la actul de corupție, documentația de serviciu, etc. Profesorul E. Stancu indică că mai frecvent se găsesc urme de mîini, picioare, de transport, deasemenea diferite substanțe pe corpul sau vestimentația persoanei corupte ce au rămas datorită contactului cu obiectul actului de corupție [38, p.519].
7. Date despre motivele și cauzele ce favorizează actele de corupție. Printre principalele motive și cauze ce favorizează actele de corupție putem menționa: lipsa unui control efectiv în privința organelor cu funcție de răspundere și a celor împuternicite cu careva atribuții de a lua decizii, lipsa de responsabilitate a acestora, salariile mici și interferența îndatoririlor oficiale cu interesele personale, birocrația, imperfecțiunea legislației privind contracararea acestui flagel etc.
1.3. Aspecte procesuale de cercetare a infracțiunilor de corupție
Particularitățile procesuale de cercetare a actelor de corupție, depinde foarte mult de situațiile specifice ce s-au format la momentul pornirii urmăririi penale. Prin situație specifică se înțelege o categorie obiectivă criminalistică, ce reflectă la un anumit moment de investigare a faptei direcția cercetării, contribuind la deducerea unor informații criminalistice importante și suficiente pentru luarea unor decizii de către ofițerul de urmărire penală sau procuror [51, p.215].
La etapa inițială de cercetare a actelor de corupție pot exista următoarele situații specifice: 1. Cînd informația despre actul de corupere parvine de la persoane concrete. În asemenea situație denunțătorul este gata să coordoneze cu organul de drept în ceea ce privește investigarea faptei; Cînd despre actul de corupție organele de drept află din oficiu, în baza unei plîngeri sau în baza măsurilor operative de investigație. 2. Din oficiu organul de drept poate afla despre actul de corupție din examinarea unor dosare penale în privința altor componențe de infracțiune, deasemenea de la diverși agenți sub acoperire, etc; 3. Cînd despre actul de corupție se află în urma efectuării cărorva controale în cadrul unor instituții; 4. Cînd informația despre actul de corupție parvine de la persoane care se extorcă bunuri și careva foloase, dar fapta încă nu este consumată; 5. Cînd informația despre actul de corupție parvine de la presoane care nu cunosc situația reala (de ex: prieteni, rude, colegi, etc.).6. Cînd informația despre actul de corupție parvine de la persoane anonime.
Caracteristic acestora, cu excepția situației cînd despre actul de corupție organele de drept află din cadrul controalelor la diverse instituții unde activează persoana coruptă, este faptul că aceasta nu cunoaște că în privința sa deja se lucrează și astfel se acumulează materiale.
În situația cînd despre actul de corupție informația a parvenit în baza unei plîngeri, urmează de efectuat următoarele acțiuni: – audierea martorilor care au sesizat organul, precum și a altor persoane care dispun de infomații despre actul de corupție, – identificarea făptuitorului și competențele de serviciu ale acestuia, efectuarea de măsuri operative de investigație. În cazul dacă a fost pornită urmărirea penală pe faptul dat, atunci urmează de efectuat: – audierea denunțătorului, – efectuarea de măsuri operative de investigație, – organizarea și realizarea flagrantului, – percheziția corporală, – cercetarea la fața locului, – audierea bănuitului, – percheziția la domiciliul și la locul de serviciu a acestuia, – examinarea obiectului actului de corupție, – examinarea și ridicarea de documente, – efectuarea confruntărilor, etc. [51, p.220].
Referitor la situațiile specifice ce stau la baza etapei inițiale ale actelor de corupție, cercetătorul moldovean V. Cușnir remarcă două tipuri de situații specifice [21, p.79] : – Situație specifică informativ-determinată; – Situație specifică informativ-nedeterminată.
De regulă, în cazul situației informativ-determinat, organul judiciar este informat: – Despre unele fapte concrete de luare de mită de către o anumită persoană; – Despre persoanele care au dat mită; – Despre natura și alte caracteristici ale bunurilor, foloaselor care au constituit obiectul mitei; – Despre modul de săvîrșire a infracțiunii; – Despre unele aspecte ale relațiilor dintre infractori; – Referitor la locul, timpul și modul de transmitere a următoarei oferte.
În așa situații informațiile deținute nu conturează un tablou complet și distinct al infracțiunii, dar in același timp în baza lor pot fi, în linii generale, desemnate și realizate două sarcini: în primul rând – alegerea schemei metodologice de investigare, iar în al doilea rând – consemnarea, formularea întrebărilor, care vor constitui obiectul probațiunii și consecutivitatea clarificării lor.
Pe de alta parte, în procesul investigării infracțiunilor de corupție apar și altfel de situații, și anume când organul de urmărire penală are la dispoziție doar o scurtă informație privitor la o faptă concretă ce atestă probabilitatea comiterii unui act de corupție. Situațiile de acest fel pot fi definite ca informativ – nedeterminate. Prezența uneia sau altei situații tipice presupune și selectarea de către investigator a metodicii respective de cercetare a acestor infracțiuni.
În cazurile existenței situației informativ- determinate, cercetările pot fi înfăptuite după schema metodologică definită – frontală. Esența acestei metodici constă in faptul, că odată cu declanșarea urmăririi penale este posibilă planificarea și efectuarea prin surprindere a unor măsuri preliminare, destinate să consolideze datele faptice deținute de către investigator. La rândul său, rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili la desfășurarea cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte, schema metodologică frontală permite de a stabili elementele principale ale infracțiunii, fapt care asigură perceperea și posibilitatea dovedirii modului de săvârșire a faptei, aprecierea rolului fiecărui participant, vinovăției si mobilului lor, cât și stabilirea condițiilor care au contribuit la nașterea și producerea faptei incriminate. În cadrul cercetărilor potrivit schemei metodologice frontale, de regulă, sunt reținuți, arestați bănuiții (învinuiții), se preîntâmpină contactul lor cu alte persoane, se stabilesc bunurile care constituie produsul infracțiunii investigate și se aplică sechestrul pentru a împiedica irosirea, înstrăinarea lor în scopul reparării pagubei, recuperării prejudiciului.
Realizarea schemei metodologice frontale cuprinde 3 etape și include următoarele activități (măsuri): – I-a etapă – studierea și aprecierea informațiilor inițiale, elaborarea planului de urmărire penală (versiunile, problemele, precizarea termenelor de rezolvare, nominalizarea executanților); asigurarea cu mijloace tehnice (criminalistice și speciale) și de transport, radio- recepție, soluționarea altor probleme organizaționale. – A II-a etapă – efectuarea următoarelor măsuri preliminare: ascultarea denunțătorului, organizarea flagrantului, reținere și arestarea făptuitorului; efectuarea perchezițiilor la mituitor, mituit intermediar, aplicarea sechestrului; efectuarea cercetărilor la fața locului, examinarea obiectului mitei, îmbrăcămintei și altor lucruri personale ale mituitorului, mituitului, ale înscrisurilor; examinarea corporală (în caz de necesitate) a mituitului si mituitorului; ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul acestei etape se precizează versiunile, se corectează și se completează planul urmăririi penale, se asigură interacțiunea cu alte organe, specialiști. – A III-a etapă – efectuarea acțiunilor de urmărire penală, interogarea martorilor; ordonarea expertizelor; interogarea învinuiților, inculpaților; efectuarea confruntărilor, altor măsuri pentru crearea unui sistem probatoriu logic, necontradictoriu.
Situația specifică informativ – nedeterminată este întâlnită destul de frecvent, îndeosebi în cazurile când informația despre infracțiunile de corupție survine la organele de urmărire penală prin intermediul mijloacelor mas-media, prin denunțuri anonime în urma efectuării măsurilor speciale de investigații etc. Datele comunicate în astfel de situații, de regulă, sunt incomplete, deseori, neconcrete, pot fi incorect percepute și redate de semnalator etc. Trăsătura principală a acestei situații – imposibilitatea începerii urmăririi penale.
Cercetările corespunzătoare situației descrise vor fi efectuate după altă metodică potrivit unui plan din 4 etape, care poate fi definit – investigativ – acumulativ.
etapa investigatorul rezolvă două probleme: pe de o parte strânge date faptice în contextul sesizării inițiale, din alta – le analizează, le apreciază și le aranjează într-o sistemă determinată. În vederea acumulării datelor necesare pentru începerea urmăririi penale și preîntâmpinarea urmăririi penale nejustificate, organele competente recurg la măsurile speciale de investigații în conformitate cu Secțiunea a 5-a, Activitatea specială de investigații, Cod de procedură penală și art.12 al Legii privind activitatea specială de investigații [4, art.12].
Investigatorul sistematizează datele acumulate și dacă ele nu sunt contradictorii cu cele precedente, decide pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai departe potrivit schemei metodologice frontale, caracteristice situației specifice informativ-determinate.
În baza situațiilor specifice, putem deduce următoarele versiuni ce stau la baza actelor de corupție: – Actul de corupție întradevăr a avut loc; – Persoana respectivă a luat cu împrumut sau a rambursat o datorie; – Persoana respectivă a îndeplinit careva acțiuni în folosul declarantului, dar nu a luat mită; – Persoana respectivă n-a primit mită și n-a îndeplinit careva acțiuni.
1.4. Verificarea informațiilor primare și a datelor cuprinse în denunțurile cu privire la actele de corupție
Din cîte am menționat, depistarea cazurilor de corupție este un proces dificil, anevoios, condiționat de faptul că majoritatea actelor de corupere, mituire au loc în lipsa martorilor [31, p. 26]. De regulă, relația corupției este ocazionată de înțelegere reciprocă între două părți (cel care corupe și cel care este corupt) și de existența unui interes reciproc. În cazul corupătorului interesul se încadrează în acțiunea (inacțiunea), decizia sau prestația urmărită, iar pentru cel corupt interesul se materializează în foloasele, avantajele și bunurile obținute. În asemenea situații cazul de corupție rămîne în taină. Potrivit unor calcule, doar circa unul-două procente din persoanele de la care se extorchează bani, bunuri, fiind nemulțumiți de acest fapt, sesizează organele de urmărire penală. Informația despre celelalte circa 98-99% de fapte corupționale nu ajunge la organele de drept. Este vorba de corupție invizibilă (latentă).
De aceea, nu întîmplător, majoritatea absolută a cauzelor penale privind infracțiunile de corupție se intentează doar în baza plîngerilor oficiale. Există situații cînd organul de drept poate fi sesizat și prin denunț. De obicei sesizările făcute prin denunț aparțin persoanelor din mediul autorilor – mediul familial, profesional, alte medii frecventate din diverse motive. De exemplu: – Din mediul familial, denunțătorii sunt, de regulă, rude apropiate, chiar și soția/soțul, nemulțumiți, invidioși, răzbunători, pentru că nu profită de cîștig, sau invers, pentru că suferă prin darea de mită. – Din mediul profesional, denunțătorii sunt, în primul rînd, colegii de serviciu, șefii sau subordonații, unii onești, alții răzbunători, invidioși, dar și nemulțumiți că nu s-au bucurat de cîștigul operat, în urma unei anumite complicități la comiterea actului de corupție. – Din mediul celor antrenați în actul de corupție, cum ar fi, de exemplu, cei obligați să mituiască sau forțați să plătească o sumă de bani peste așteptările lor, inclusive cei care pot să profite, în urma denunțului [63].
Sunt cunoscute foarte puține cauze, în care urmărirea penală ar fi fost declanșată în baza unor sesizări interne (din oficiu), informații obținute în baza propriilor investigații, îndeosebi a unor activități speciale de investigații. Deci, cel mai adesea informația despre extorcare de bunuri și alte foloase parvine la organul de drept de la persoanele nemulțumite de acest fapt, în asemenea situații se iau măsurile necesare pentru organizarea unui flagrant. Sesizările privind infracțiunile flagrante sînt soluționate imediat. Astfel, persoana care sesizează printr-o plîngere organul de drept, cu privire la faptul că de la aceasta se extorcă anumite bunuri sau foloase, conform art. 263 al. (7) al Codului de procedură penală, p. 7 al Instrucțiunii privind modul de primire, înregistrare, evidență și examinare a sesizărilor și a altor informații despre infracțiuni din 18.07.2008 este informată de către persoana oficială a organului care a primit-o, despre răspunderea pe care o poartă în caz de informație calomnioasă, fapt care se consemnează în procesul verbal, sau după caz, în conținutul sesizării și se confirmă prin semătura persoanei, care a făcut plîngerea. Depunerea sesizării se efectuează în limba de stat. Persoana care nu posedă limba de stat are dreptul să depună sesizarea în limba sa maternă, sau pe care o cunoaște [3].
Persoana oficială a organului care a primit sesizarea despre actul de corupție, inclusiv și cea declarată oral, eliberează imediat petiționarului care a depus plîngerea un certificat despre acest fapt, în care se indică persoana care a primit plîngerea, semnătura ei, conținutul pe scurt al plîngerii, data și ora primirii. După ce a fost primită sesizarea, se efectuează imediat înregistrarea acestora. Pe fiecare sesizare sau altă informație referitoare la infracțiunea de corupere sau mituire se aplică ștampila specială, care include: timpul înregistrării, numărul de înregistrare, funcția numele de familie și semnătura persoanei care a înregistrat în Registrele nr. 1 sau nr. 2.
Temeiurile, motivele și condițiile normative de pornire a procesului penal în cazul infracțiunilor de corupție sunt aceleași – prevăzute și pentru alte infracțiuni. Declanșarea activității organelor de urmărire penală este condiționată în toate cazurile de înconștiințarea acestora despre săvârșirea unei infracțiuni, fapt realizat prin actul de sesizare. În coraport cu informațiile care se conțin în sesizările privitor la infracțiunile de corupție pot fi modelate trei situații caracteristice fazei examinate.
În primul rând în sesizare pot fi reflectate fapte infracționale care au avut loc într-un trecut relativ îndepărtat. Spre exemplu, așa situație poate apărea în urma autodenunțului privind darea sau luarea de mită făcut de către un învinuit aflat sub urmărire penală pentru o altă infracțiune. În acest caz ofițerul de urmărire penală procedează, planifică și înfăptuiește următoarele activități: studiază activitatea și cadrul juridic al organizației unde lucrează persoana coruptă, obligațiunile ei de serviciu, stabilește și face cunoștință cu documentele, înscrisurile care ar putea reflecta acțiunile celui corupt, înfăptuite contra bani, bunuri.
În al doilea rând, ofițerul de urmărire penală deseori se confruntă cu situația când sesizarea despre mituire, este făcută nemijlocit înaintea faptei de dare – luare de mită sau imediat după aceasta. În cazurile date de neîntârziat se dispune începerea urmăririi penale, inițial fiind ascultat reclamantul, i-ar efectuarea cu operativitate și iscusință a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații vor contribui la descoperirea oportună a urmelor infracțiunii, a obiectului mitei, altor probe, finalizându-se cu demascarea completă a celor corupți.
În fine, nu rareori apar situații, când denunțătorul (de regulă mituitorul) în sesizarea făcută comunică că intenționează să ofere mită unui funcționar concret. Acestei situații îi sunt caracteristice doua variante. Așadar, denunțătorul poate declara faptul că a mituit funcționarul în cauză, în trecut, și are intenție să-i ofere mita următoare. În acest caz ofițerul de urmărire penală dispune pornirea urmăririi penale, ascultă denunțătorul, înfăptuiește reținerea (arestarea) mituitului, (intermediarului) efectuează perchezițiile, ridicările necesare, alte acte de cercetare. Dar, practica cunoaște nu puține situații, când denunțătorul comunică doar despre intenția de a mitui pe cineva; decizia ofițerului de urmărire penală în cazul dat v-a conține, într-o anumită măsură, elemente de risc profesional. Desigur, consemnând astfel de declarații, ofițerului de urmărire penală poare să nu admită comiterea faptei. Dar, în așa caz, evenimentele pot avea o altă întorsătură, funcționarul liber poate extorca și lua mită de la alte persoane, și apoi, însăși denunțătorul, rămânând nesatisfăcut de rezultatele adresării la autorități, v-a pierde încrederea în puterea legii, alegând calea unui potențial delincvent [48, c.156].
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de lege, dispune prin ordonanță, începerea urmăririi penale, în cazul în care din cuprinsul de sesizare rezultă o bănuială rezonabilă că de la persoana care a sesizat organul de drept, se pretind sau i se propun anumite bunuri în schimbul efectuării unor acțiuni (inacțiuni), sau luării cărorva decizii în folosul corupătorului.
După ce a fost pornită urmărirea penală, are loc dispunerea activităților speciale de investigații și se recurge la pregătirea reținerii persoanei în flagrant delict. Reținerea persoanelor în flagrant reprezintă, practic, cea mai sigură modalitate de probare a actelor de corupție. Organizarea flagrantului presupune, obligatoriu, efectuarea atentă a unor activități de pregătire, raportate la fapte, în sine, dar și la modul de sesizare. Firește că primul element luat în calcul pentru pregătirea surprinderii în flagrant, îl reprezintă modul în care s-a făcut sesizarea.
În cazul sesizării din oficiu, organul de drept v-a verifica datele existente despre fapte și făptuitori. Va fi investigată, în primul rînd persoana mituitorului sau celui care oferă folosul necuvenit. Se va verifica dacă are sau nu antecedente penale, ce profesie are și unde este angajat,
precum și alte date care ar face verosimilă probabilitaea săvîrșirii faptei și identificarea subiecților activi ai infracțiunii. Verificarea acestor date se poate realiza cu ajutorul unor măsuri speciale de investigație, așa ca: cercetarea domiciliului și instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat, etc, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, interceptarea convorbirilor telefonice și altor convorbiri, culegerea informației de la instituțiile de telecomunicații, etc. Se va verifica, care sunt relațiile dintre persoana care urmează să primească aceste bunuri, urmîndu-se a se stabili dacă nu cumva aceste relații sunt de dușmănie sau dacă nu se urmărește, de fapt, compromiterea acesteia din urmă.
În cazul sesizării prin denunț, este posibilă audierea detaliată a denunțătorului, audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice criminalistice, astfel încît să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor infracționale. Audierea denunțătorului se va desfășura cu respectarea atît a regulilor procedurale, cît și a regulilor tactice criminalistice care guvernează audierea martorilor raportat la personalitatea, gradul de cultură, vîrstă și poziția socială.
Autodenunțul, ca formă de sesizare a organelor judiciare, apare din ce în ce mai rar, și întotdeauna, în spatele acestuia stă un interes al autodenunțătorului, în cele mai multe cazuri datorat faptului că funcționarul public nu și-a îndeplinit obligația ilicită asumată în urma înțelegerii cu acesta [52, c.438].
2. ASISTENȚA ORGANIZATORICĂ, PROCESUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ A INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE
2.1 Circumstanțele și sursele de probă ce urmează a fi stabilite în cazurile de corupție
Organizarea urmării penale servește realizării scopului procesului penal: constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală – prin determinarea direcțiilor și întinderii cercetărilor necesare elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege, într-u stabilirea circumstanțelor și a surselor de probă în cazurile de corupție. În cadrul celor menționate alături de organizare se include și planificarea urmăririi penale, care reprezintă un element de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale și acțiunile concrete (actele de urmărire) de realizare a lor.
Planificarea se materializează în obiectivele urmăririi penale, versiunile și circumstanțe, metodele și mijloacele disponibile. Întreaga organizare a cercetărilor, planificarea lor se cere înțeleasă într-un sens dinamic nu fixist, planul trebuind să se coreleze, în permanență, cu datele obținute pe parcursul urmăririi penale. Totodată organizarea urmăririi penale privind infracțiunile de corupție trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal, să se raporteze la principiile de bază și specifice ale acestei științe [62].
Un loc important în desfășurarea cercetărilor actelor de corupție are planul de urmărire penală ale cărui elemente constitutive sunt versiunile, circumstanțele și problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum și activitățile întreprinse pe baza metodelor științifice criminalistice cu ajutorul cărora se rezolvă aceste probleme (a se vedea tabelul 2.1.).
Planul de urmărire penală
Tabelul 2.1. Forma planului de urmărire penală
Versiunea (episodul) ___________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Versiunile elaborate și precizate permit planificarea continuă a întregului proces, remarcând faptul, că ca și în cazurile altor infracțiuni, planul cercetării unei infracțiuni de corupție necesită corectări, completări. Planificarea activității de urmărire penală în cazul investigării unei infracțiuni de corupție, capătă forma unui plan scris [26, p.39].
Fiecare plan de urmărire penala se întocmește luând în considerație momentele specifice cazului concret, locul efectuării actelor de urmărire penală, inclusiv și cele speciale de investigație, și caracteristicile persoanelor participante la realizarea lor.
O atenție deosebită la planificarea întregului proces al cercetărilor sau a unor etape cer problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice (precum și tehnicii speciale), necesare pentru descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii.
Atenția sporită se datorează faptului, că cele mai valoroase urme se produc anume în momentul transmiterii ofertei, dării-luării de mită, un act de scurtă durată, și urmele produse, de regulă, fără întârziere se distrug de infractori, sau se deformează. De aceea, în plan trebuie de prevăzut cu exactitate maximă locul, timpul, procedura utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice, specialiștii- executanți.
Totodată, trebuie să menționăm că aflarea adevărului printr-un proces judiciar presupune o cercetare de durată în care sunt descoperite, verificate, clarificate o serie de date, de împrejurări, capabile să servească la conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv la identificarea autorului faptei, la probarea vinovăției sale.
Pentru determinarea acestor elemente organele penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de întrebări, denumită convențional "formula celor 7 întrebări", sau alături de aceasta, "formula celor 4 întrebări" [27, p.390].
Formula celor 7 întrebări, întâlnită mai întâi în jurisprudența romană – quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? quomado? quando? qu'on? – cunoscută sub denumirea "disticul lui Daries", are ca destinație clarificarea următoarelor aspecte: – ce faptă s-a comis și care este natura ei? – unde s-a comis fapta cercetată? – când a fost săvârșită? – cine este autorul ei? – cum, în ce mod a săvârșit-o? – cu ajutorul cui? – în ce scop a fost comisă?
Formula celor 4 întrebări, considerată întrucâtva superioară calitativ primei formule, deoarece delimitează mai clar conținutul infracțiunii.
Astfel, putem menționa următoarele întrebări:
Determinarea obiectului infracțiunii, respectiv a relației sociale lezate prin săvârșirea faptei penale, ca și a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acțiunea ilicită;
Stabilirea laturii obiective a infracțiunii, în primul rând a acțiunii sau inacțiunii, incriminate de lege, a raportului de cauzalitate între acestea și urmările faptei, precum și a locului, timpului, modului, a altor circumstanțe în care a fost săvârșită fapta.
Identificarea subiectului activ al infracțiunii, a tuturor participanților (complici, instigatori, tăinuitori), ca și identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
Determinarea laturii subiective a infracțiunii, prin stabilirea formei vinovăției (intenție directă sau indirectă, imprudență sau neglijență) ca și a mobilului faptei.
Raportând formulele sus menționate la faptele și împrejurările care trebuie dovedite la descoperirea infracțiunilor de luare și dare de mită, mijlocire a mituirii, primire a recompensei nelegitime, traficului de influență sunt următoarele: – Faptul luării – dării de mită, mijlocire a mituirii, primirii recompensei nelegitime; – Obiectul mitei: natura bunurilor, avantajelor, altor valori ce-l formează și alte caracteristici ale lui; – Participanții la infracțiune (mituit, mituitor, intermediar ș.a.); – Timpul, locul și modul de transmitere a mitei; – Caracterul acțiunii (inacțiunii) persoanei au funcție de răspundere sau funcționarului înfăptuite contra bani, bunuri, altor valori și avantaje; – Mobilul și scopurile celor implicați în infracțiunea de corupție; – Prezența în acțiunile făptuitorilor a elementelor altor infracțiuni; – Prezența circumstanțelor agravante sau atenuante; – Prezența extorcării de mită sau autodenunțului; – Cauzele și condițiile care au favorizat la săvârșirea infracțiunii de corupție.
În literatura de specialitate, referitor la circumstanțele care urmează a fi stabilite de organul de urmărire penală în cazurile descoperirii infracțiunilor de corupție în același sens se pronunță și autorul H.П.Яблoкoв [54, c.372].
Rezumând pe marginea celor expuse considerăm că circumstanțele care urmează a fi stabilite în procesul efectuării urmăririi penale diferă nu numai de la o categorie la alta de infracțiune, dar și în cadrul aceleiași categorii de infracțiuni, date fiind particularitățile în care se comit, fapt care pe deplin se referă și la infracțiunile pe care le cercetăm.
Activitățile organului de urmărire penală în vederea investigării infracțiunilor de corupție în mare măsură sunt determinate de sarcinile care stau în fața lui la diferite etape ale schemei metodologice de cercetare alese. Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaționale prevede realizarea unor măsuri în scopul acumulării datelor necesare. În alte cazuri rezolvarea anumitor probleme ale investigării devine posibilă clarificând statutul, structura, condițiile funcționarii întreprinderii, organizației, instituției în care î-și exercită atribuțiile persoana bănuită.
Consider necesar de accentuat că activitățile organelor de urmărire penală, îndeosebi la etapa declanșării urmăririi penale, impun respectarea strictă a secretului, altfel în caz contrar, infractorii dându-și seama despre scopul și sensul măsurilor efectuate vor întreprinde contraacțiuni în vederea distrugerii urmelor existente, creării diferitor obstacole, contracarări, pentru a împiedica desfășurarea cercetărilor (a se vedea Anexa B). Realitatea acestui pericol crește în cazurile când persoanele bănuite dețin antecedente penale, în trecut au fost trase la răspundere penală pentru infracțiuni analogice, sau când datorită funcțiilor exercitate sunt informate în ceia ce privește tactica și metodica investigării acestor categorii de infracțiuni.
Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict orientat și bineînțeles cât se poate de efectiv, investigatorul evaluând materialele colectate (anexa C) elaborează versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infracțiunea de corupție, circumstanțele în care s-a comis sau este pregătită, determinându-se faptele, problemele care trebuiesc clarificate, consecutivitatea masurilor ce țin a fi întreprinse în acest scop.Versiunile dețin poziția centrală în cadrul planului de urmărire penală, întrucât anume prin ele se materializează una din metodele tactice fundamentale menite să orienteze întreaga activitate a organului de urmărire penală spre stabilirea faptelor și împrejurărilor infracțiunii, adică spre aflarea adevărului [21, p.101].
După obiectul și întinderea lor versiunile elaborate pot fi: – Versiuni principale – care se referă la fapta în ansamblul ei, la elementele constitutive ale infracțiunii; – Versiuni secundare – presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale infracțiunii, dar bineînțeles importante pentru soluționarea cauzei.
Pentru elaborarea unor versiuni în cazul cercetării infracțiunilor de corupție ofițerul de urmărire penală trebuie să respecte unele condiții generale și anume: – Deținerea unor date, informații despre fapta cercetată suficiente în acest sens sub raport cantitativ și calitativ. – Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală, experiența și intuiția ofițerului. – Folosirea unor forme logice de raționament (deducție, inducție, raționamentul prin analogie).
Ținând cont de faptul că actele de corupție în marea majoritate se comit în secret, calitatea și cantitatea datelor dispuse de organul judiciar reprezintă o premiză esențială pentru formularea versiunilor. Proveniența acestor date, pe care se întemeiază o versiune sau alta, este de regulă de natură procesuală în contrapunere cu alte probe, pentru a evita orientarea greșită a cercetărilor. Concepând cele consemnate trebuie să menționăm că, la etapa efectuării cercetărilor versiunile de urmărire penală se elaborează în primul rând, pentru a stabili dacă într-adevăr a avut loc un act de corupție. În acest sens cele mai specifice versiuni pot fi: ▪ Funcționarul într-adevăr a primit oferta în împrejurările care decurg din informațiile deținute; ▪ Funcționarului într-adevăr i s-a înmânat bani, un bun oarecare, dar nu ca mită, ci în legătură cu alte motive, împrejurări și destul de legitim – restituirea unei datorii, un act de donație, achitarea onorariului etc. ▪ Acțiunile înfăptuite de funcționar în folosul unei anumite persoane sunt legitime și dânsul n-a primit nicio ofertă.Funcționarul n-a primit nicio ofertă și n-a înfăptuit nici careva acțiuni în folosul persoane. ▪ Are loc un act de calomnie. ▪ A avut loc o altă infracțiune (de exemplu – escrocheria, șantajul etc.)
Aceste versiuni explică în cea mai mare măsură faptele și circumstanțele unui act de corupție care a fost deja comis. În alte cazuri la prezența datelor despre extorcarea unei oferte, versiunile elaborate, în esența lor nu numai că trebuie să explice cele întâmplate dar și să conțină
presupuneri, prognoze ale eventualelor acțiuni, evenimente ale infracțiunii de corupție. După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează o etapă de maximă importanță în stabilirea adevărului – verificarea versiunilor pentru stabilirea surselor de probă [64].
În cazurile infracțiunilor de corupție probele necesare mai frecvent sunt căutate:
▪ la locul de muncă a mituitului. În acest scop nemijlocit se cercetează atât încăperea în ansamblu (spre exemplu biroul funcționarului) cât și obiectele aparte, aflate în încăpere (safeul, masa de lucru, șifonierul etc.), ori hainele mituitului. În procesul acestor cercetări (percheziții) pot fi stabilite date privitor la persoanele, care dispun de careva informații despre faptul mituirii, descoperite documente, înscrisuri (contracte, conturi precum și înscrierile de pe calendarul de birou, din agenda de notițe etc.), care reflectă acțiunile funcționarului în favoarea mituitorului, poate fi localizat obiectul mitei (bani, bunuri etc.), constatate alte urme ale infracțiunii.
▪ la domiciliul mituitului (inclusiv vilă, garaj etc.). În aceste locuri de rând cu datele de importanță probatore sus menționate, pot fi descoperite documente care demonstrează interesul funcționarului în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii anumitor acțiuni, obiectul mitei, alte bunuri de proveniență ilicită.
▪ la domiciliu și locul de muncă al mituitorului pot fi constatate unele urme infracționale dintre cele arătate mai sus precum și noi probe, (proveniența obiectului mitei, apartenența lui).
▪ la domiciliu și locul de muncă al intermediarului. Deseori, în aceste locuri pot fi descoperite diferite valori, bunuri căpătate în urma serviciilor acordate făptuitorului, înscrisuri care mărturisesc despre o eventuală transmitere a mitei, alte urme ale infracțiunii.
▪ la locul de înmânare a mitei sau unde a avut loc întâlnirea intermediarului cu mituitul ori mituitorul. În urma cercetării acestor locuri pot fi fixate secvențele cele mai importante legate de transmiterea obiectului material al mitei, este posibilă stabilirea unora sau a tuturor participanților la infracțiune, a martorilor, a unei parți al bunului transmis, a ambalajului lui etc.
▪ în locurile de realizare a valorilor, bunurilor primite ca mită. Cercetările înfăptuite în această direcție permit fixarea actului de cumpărare – vânzare, mijloacelor bănești obținute. Concomitent pot fi stabiliți și martori [49, c.365].
La cercetarea infracțiunilor de corupție s-a cristalizat o anumită legitate privind consecutivitatea acțiunilor de urmărire penală. În acele cazuri, când ofițerul de urmărire penală dispune de date autentice despre faptul, că într-un anumit loc și timp, făptuitorul sau complicii săi intenționează înmânarea – luarea de mită sau întreprind măsuri spre ascunderea urmelor, distrugerea probelor, este necesară reținerea acestora în flagrant delict ori înfăptuirea percheziției la mituit, mituitor sau intermediar.
Reținerea persoanelor corupte în flagrant delict impune consecutivitatea altor acțiuni de urmărire penală. Imediat după aceasta este necesară percheziționarea celor reținuți, în caz de necesitate și examinarea lor corporală. Ulterior se organizează cercetarea locului unde sa produs fapta se efectuează ascultarea martorilor, bănuitului, percheziții la domiciliu și locul de muncă al ultimului, expertize criminalistice, alte acte procedurale, precum și măsuri speciale de investigații. O astfel de consecutivitate reiese din necesitatea acumulării sistematice și neîntrerupte a materialului probatoriu.
Când cercetarea faptelor de corupție începe cu efectuarea percheziției la mituit, mituitor sau intermediar, consecutivitatea acțiunilor de urmărire penală este următoarea: percheziția; atribuirea statutului de corp delict a bunurilor care fac obiectul infracțiunii în vederea aplicării sechestrului pentru asigurarea confiscării; audierea făptuitorului, cercetarea urmelor infracțiunii și dispunerea examinărilor tehnico-științifice a celor care pot fi distruse; ordonarea expertizelor.
Activitatea șablonată a organului de urmărire penală nu totdeauna asigură descoperirea deplină a infracțiunilor de corupție. Investigarea acestor delicte, care în cele mai frecvente cazuri se manifestă ca infracțiuni corelative, în practică întâmpină diferite dificultăți legate de probațiunea lor. De aceea, organul de urmărire penală în astfel de situații caută sa lărgească spectrul izvoarelor de informație. În acest scop este utilă organizarea unor controale, verificări ale activității organizației, în care-și satisface serviciul făptuitorul, adresarea unor interpelări administrației, consultarea diferitor specialiști, precum și utilizarea cât mai eficientă a metodelor și mijloacelor speciale de investigații [42, p.47].
Cercetarea acestui gen de criminalitate cunoaște un specific aparte determinat de faptul că de regulă, actele de corupție se caracterizează prin confidențialitate accentuată, în special în cazul dobândirii unor avantaje de către subiectul activ, avantaje pe care le-ar putea pierde în cazul descoperirii infracțiunii. Acest fapt, corelat – de la caz la caz – cu necunoașterea clauzei de nepedepsire a corupătorului, neîncrederea în organismele judiciare sau în eficiența acestora, teama de represalii din partea celor interesați fac dificilă descoperirea și probarea acestor acte.
Fenomenul se corelează uneori și cu inexistența martorilor și a altor mijloace de probă ori cu exigențele organelor judiciare care nu iau în considerare recunoașterile făcute de inculpați în faza urmăririi penale sau la judecata în primă instanță, deși există posibilitate de a opta asupra declarației care se consideră că reprezintă adevărul în contextul celorlalte probe. Însăși martorii sunt convinși uneori să-și schimbe depozițiile, motivând că au fost amenințați sau constrânși anterior de organele de urmărire penală, că au semnat declarațiile fără să le cunoască întreg conținutul ori că foloasele au fost date în scopuri diferite de cele specifice acțiunilor de corupție.
Incapacitatea organelor statului, de a identifica la timp fapte și acte de corupție și de a interveni prin intermediul actului de justiție în contracararea acestor fenomene, se datorează tocmai aspectelor arătate mai sus legate de clandestinitatea și confidențialitatea, precum și de interesul reciproc al părților implicate în acte și fapte de corupție.
Cazuistica instrumentată a scos în evidență și alte dificultăți întâmpinate sub aspectul probațiunii în investigarea acestui gen de infracțiuni: ▪ interesul reciproc al ambelor părți – subiecți ai infracțiunilor de corupție – în obținerea unor servicii sau venituri nelegale care în alte condiții nu se pot obține; ▪ caracterul strict personal al relațiilor ilicite, care de cele mai multe ori se rezumă la cel ce primește, pretinde ori acceptă și la cel ce dă banii, bunuri sau alte foloase necuvenite; ▪ existența unor intermediari care tratează direct obținerea unor venituri ilicite, pentru a diminua amploarea legăturilor infracționale ori a acoperi beneficiarii actelor de corupție; ▪ folosirea unor procedee foarte abile, bine disimulate, pentru a intra în posesia avantajelor materiale ori a foloaselor necuvenite și luarea unor măsuri stricte pentru evitarea “neplăcerilor”; ▪ frecvența mare a unor situații când primirea de foloase necuvenite este consecința insistenței ori mentalității greșite a unor cetățeni care oferă sume de bani funcționarilor, după îndeplinirea unui act în virtutea funcției lor și care acceptă ofertele respective [44, p.146].
În pofida acestor impedimente, acțiunile întreprinse de organul de urmărire penală trebuie să fie bine chibzuite, organizate după cerințele fiecărei cauze, pe baza tacticii generale recomandate de criminalistică și cea de activitate specială de investigații.
2.2. Asistența organizatorică și logistică a suprinderii și reținerii în flagrant
Astfel dacă parvine o plîngere de la o persoană concretă, despre faptul extorcării de la ea a banilor, titlurilor de valoare, a unor bunuri sau avantaje patrimoniale, organul de urmărire penală este în drept să efectueze o acțiune de urmărire penală, precum controlul transmiterii banilor sau bunurilor extorcate, cunoscută și sub termenul de livrare de control. Succesul realizării flagrantului depinde foarte mult de planul elaborat, de circumstanțele ce țin de locul și timpul transmiterii obiectului actului de corupere, caracteristicile actului de corupere, de personalitatea participanților la infracțiune, de numărul și de atribuțiile fiecărui membru al grupului operativ, de dotarea cu tehnică criminalistică, etc.
Deci, la organizarea flagrantului, un rol deosebit îi revine planului elaborat. În plan vor fi enumerate toate acțiunile care sunt necesare pentru realizarea cu succes a reținerii persoanei în flagrant delict. Un moment important este faptul, că transmiterea banilor nu poate fi efectuată în cazul în care nu există acordul procurorului și nu este începută urmărirea penală. Astfel, dacă în baza plîngerii despre extorcare a mitei, ofițerul de urmărire penală emite o ordonanță de începere a urmăririi penale și va cere de la procuror acordul pentru transmiterea banilor sub control. Spre regret, în practică prevederile Legii cu privire la activitatea specială de investigații [4] nu se respectă întocmai, întîlnim cazuri de transmitere a banilor fără aprobarea procurorului și fără a se porni urmărirea penală.
Echipa de surprindere în flagrant v-a fi coordonată de conducătorul organului operativ, există cazuri cînd aceasta poate fi coordonată și de procuror. În echipă, de asemenea vor fi prezenți inspectori și specialiști-criminaliști, precum și specialiști în domeniul înregistrărilor și interceptării comunicațiilor. În cazul în care informațiile provin de la servicii speciale, în măsura în care specialiștii acestora au calitatea de organ de investigații, vor fi cooptați în echipe și cadre ale acestor organizme. Vor fi stabilite atribuții precise și clare pentru fiecare membru al echipei, în funcție de competența materială a fiecăruia.
Stabilirea modului de acțiune al echipei care realizează flagrantul este o măsură deosebit de importantă. Vor fi stabilite variante diverse de acțiune ținînd cont de datele pe care le dețin, de comportamentul autorilor. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atribuțiile fiecărui membru al echipei, modul său de acțiune. Este evident că fiecare caz presupune modalități particulare de organizare a flagrantului. Totuși se pot contura cu adevărat cîteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru buna derulare a acestei acțiuni: ▪ Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze infracțiunea. ▪ Protejarea participanților la comiterea faptelor, începînd cu denunțătorul și terminîndu-se cu organele de drept. ▪ Sabilirea modalităților și mijloacelor de comunicare între membrii echipei. ▪ Apelarea la mijloace tehnice, logistice, adecvate acțiunii [59].
Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare, identificarea și ridicarea bunurilor sau valorilor, conservarea unor mijloace materiale de probă și fixarea rezultatelor. După ce se stabilește atribuțiile fiecărui membru al echipei, se întocmește act de marcare a banilor sau bunurilor. Astfel cu ajutorul unui creion fluorescent, se scrie cuvîntul „MITĂ” , pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmînate. În actul de marcare a banilor vor fi înregistrate și seriile acestor bancnote. După flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-științifice.
Sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile, care devin vizibile, fluorescente, sub acțiunea lămpii cu raze ultraviolete. Aceste prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse, fiind apoi preluate de mîina acelora cu care au fost în contact. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor, este recomandat, ca operațiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către specialistul criminalist cu cîteva minute înaintea flagrantului și să nu aibă acces la acestea nici o altă persoană, cu excepția deținătorului.
În unele cazuri realizarea flagrantului este însoțit de înregistrarea convorbirilor. Organele de drept pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video și audio. În asemenea caz se va face act de înmînare a tehnicii, și se v-a emite o ordonanță de interceptare a convorbirilor. În hainele sau în alte bunuri care se vor afla la persoana de la care se extorcă mita, se vor instala mijloace tehnice, cu ajutorul cărora se v-a înregistra în mod video sau/și audio convorbirile dintre persoana de la care se pretinde și persoana care pretinde mita.
După efectuarea înregistrărilor, organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde, în afara datelor prevăzute de art. 260 CPP [3], următoarele: ▪ Autorizația dată de judecătorul de instrucție, conform legii; ▪ Numele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea; ▪ Numele persoanelor care poartă convorbirea; ▪ Data, ora și durata fiecărei convorbiri; ▪ Numele și calitatea persoanei care a realizat înregistrarea; ▪ Numărul de ordine a casetei, din evidența serviciului care efectuează înregistrarea; ▪ Înregistrările în formă scrisă.
La procesul-verbal se atașează caseta original, fiind sigilată de organul de investigație. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului, instanței sau părții vătămate.
Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic, la realizarea acestor înregistrări se vor avea în vedere următoarele: – Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificație infracțională organului de urmărire penală, orice întîrziere prejudiciind activitatea de probare a infracțiunii. – Alegerea mijloacelor de inregistrare video, fotografice, în funcție de condiții specifice în care se va realiza înregistrarea. Astfel, se va ține cont de particularitățile sau topografia locului de întîlnire, de spațiul închis sau deschis, timp de zi sau noapte, sursele de radiații electromagnetice, etc. – În cazul denunțului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunțătorului a aparatelor de înregistrare a întregii convorbiri[59].
Deși Codul de procedură penală nu prevede prezența martorilor asistenți, credem că prezența unor martori nu ar fi de prisos. Ei nu trebuie să aibă legătură, firește, cu cei implicați în activitate ilicită. Martorii asistenți sunt aleși înainte de trecerea la surprinderea făptuitorului și vor însoți echipa în toate activitățile derulate, însă ei nu trebuie să fie martori oculari în momentul în care are loc înmînarea bunurilor.
Organele de drept în realizarea cu succes a flagrantului urmează să respecte cu exactitate prevederile Codului de procedură penală [3] și a Legii cu privire la activitatea specială de investigații [4]. O mică abatere de la aceste prevederi poate duce la nulitatea unor probe importante sau în genere la eșecul întregii operațiuni.
Un rol foarte important la cercetarea actelor de corupție și la organizarea flagrantului îl are procurorul. Astfel înainte de a aproba transmiterea sub control a banilor, procurorul este obligat să studieze atent materialele prezentate, să le analizeze minuțios împreună cu ofițerul de urmărire penală și să-și dea acordul, numai atunci cînd v-a fi convins de faptul că s-au efectuat toate acțiunile operative de investigații care trebuie să preceadă operația de transmitere a banilor/bunurilor. Incorect a procedat din punct de vedere tactic unul din procurori, aprobînd efectuarea transmiterii banilor sub control, doar în baza plîngerii și procesului-verbal de audiere a persoanei care a declarat că inspectorul serviciului fiscal extorca de la el 300 de dolari. Cînd îndată după transmiterea banilor, lucrătorii operativi au intrat în biroul inspectorului și au depistat banii marcați într-o mapă de pe masă, stăpînul biroului a declarat că este vorba de o provocare, că dolarii i-a pus petiționarul pe neobservate în mapă și că el nu a extorcat banii. Deoarece pînă la efectuarea operației numite n-au fost adunate probe, care ar fi infirmat versiunea persoanei suspectate, aceasta ulterior n-a putut fi pusă sub învinuire [60].
Cu pricepere a acționat un alt procuror în cazul cînd i s-a cerut acordul la luarea în flagrant a unui lucrător a organelor de drept, care extorca 2000 dolari. Deoarece în afara declarației petiționarului alte materiale care ar fi confirmat afirmațiile acestuia lipseau, procurorul a hotărît să nu se grăbească și a amînat semnarea deciziei. Împreună cu ofițerul de urmărire penală a elaborat un plan de măsuri operative suplimentare care urmau a fi efectuate pînă la momentul transmiterii banilor. Astfel au fost organizate cîteva întîlniri ale petiționarului cu persoana suspectată, în cadrul cărora, după un scenariu bine gîndit, s-au dus discuții referitoare la darea banilor, sumele respective. Dialogurile pe neobservate au fost înscrise la magnetofonul, cu care a fost înzestrat petiționarul.
Întîlnirile s-au organizat special în parc, în stradă, făcînd posibilă fixarea lor de la distanță pe peliculă video. Și numai după aceasta procurorul a aprobat transmiterea banilor sub control. Fiind prins în flagrant delict, bănuitul a încercat să prezinte faptul găsirii la el a bancnotelor marcate drept o provocare, însă, luînd cunoștință de înregistrările video și audio, a fost nevoit să-și recunoască vinovăția [60].
Deci, la organizarea flagrantului organele de drept urmează să fie prudente în acțiunile lor, să nu scape din greșeală careva lacune și să aibă la bază un plan bine gîndit. De obicei reținerea persoanei corupte, are loc imediat după primirea obiectului actului de corupere, sau în momentul realizării transmiterii bunului. Uneori, în dependență de situație reținerea are loc cînd banii/bunurile sunt transmise intermediarului. Astfel, este foarte important, ca reținerea să se efectueze în asa mod, ca persoana coruptă să nu poată să distrugă sau să se izbăvească în alt mod de obiectul actului de corupere, sau să inventeze un alt motiv care să explice prezența banilor la persoana în cauză (de obicei, persoanele reținute invocă faptul ca este vorba despre o provocare). În același timp este important ca între momentul reținerii și audierii persoanei date, să existe un interval de timp cît posibil de mic.
Desfășurarea propriu-zisă a acțiunii de surprindere în flagrant v-a parcurge următoarele etape: a). Supravegherea locului în care v-a fi surprins făptuitorul.
Fiecare membru al echipei v-a supraveghea zonele sau spațiile, persoanele care i-au fost încredințate. Ei vor comunica în permanență cu conducătorul echipei, informîndu-l prompt asupra celor întimplate, asupra unor elemente noi, neanticipate, care pot afecta desfășurarea flagrantului, cum ar fi: transmiterea de către autor a unor complici, cu mesajele de a li se da banii sau bunurile; transmiterea persoanei care a sesizat organul de drept de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anumită adresă ori într-un cont în bancă; apariția unor noi persoane care doresc să dea bani sau bunuri. În cazul prezenței persoanei care a sesizat organul de drept printr-o plîngere, acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje. Supravegherea are loc cu ajutorul înregistrărilor video și audio care pot fi valorificate ulterior în administrarea probatoriului.
b). Realizarea efectivă a flagrantului. În funcție de complexitatea acțiunii, echipa va alege momentul intervenției, asigurîndu-se de efectul elementului surpriză asupra infractorului, element tactic semnificativ pentru destrămarea sistemului de apărare a acestuia. Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt următoarele: ▪ Intrarea cu rapiditate în spațiul infracțional, în așa fel încît făptuitorul să nu poată să fugă. Dacă spațiul este deschis, se vor bloca toate direcțiile, iar dacă spațiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uși sau geamuri. Membrii echipei, prestabiliți, vor avea grijă ca făptuitorul să nu distrugă obiecte sau bani aflați la vedere ori asupra sa, să nu încerce să se sinucidă. ▪ Conducătorul echipei, ceilalți membri, trebuie să-și decline identitatea, prezentînd legitimația, astfel încît toate persoanele prezente să audă. ▪ Identificarea funcționarului sau a persoanei care a primit mita pe baza documentelor de identitate pe care le deține asupra sa. Vor fi reținute toate datele din documentul de identitate. ▪ Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc și care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activitățile desfășurate de făptuitor, despre bunuri și bani, în calitate de martori oculari. Pînă la finalizarea operațiunii, aceste persoane vor rămîne la fața locului pentru audiere și pentru semnarea actului de constatare. ▪ Efectuarea percheziției corporale a autorului. Înaintea percheziției se recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deține și de unde provin. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare obiectele și valorile și să dea explicații cu privire la acestea, explicații ce vor fi consemnate în scris. În cazul în care se vor găsi sume de bani sau bunuri provenite din fapte posibil similare, primite în aceeași zi, acestea vor fi consemnate în procesul-verbal. ▪ Percheziția întregului spațiu în care a fost surprins făptuitorul. Se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă. În cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic, autorul v-a fi întrebat dacă a pus mîina pe acestea și în ce context. Înscrisurile, ca și unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie, vor fi analizate și ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte materiale. Înainte de a fi ridicate, bunurile vor fi fotografiate, video- filmate și descrise cu minuțiozitate în procesul verbal. Vor fi menționate locul și poziția unde au fost găsite. ▪ înștiințarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător. Ascultarea acestuia se va realiza la fața locului, după ce au fost audiate toate celelalte persoane [63]. Declarațiile vor cuprinde detaliat faptele, scopul urmărit de făptuitor, persoanele care l-au ajutat, precum împreujurările necesare lămuririi faptei.
Dacă se v-a considera necesar se va dispune și efectuarea unei percheziții la domiciliu. Desigur că, în probarea dificilă a infracțiunilor de corupție, în afara unor elemente obiective, apar și unele erori în activitatea de prindere în flagrant, speculate ulterior de inculpat: neutilizarea martorilor asistenți, scrierea cuvântului “mită” pe partea bancnotelor ce nu au marcată seria; oferirea banilor în plic și invocarea ulterioară a faptului că l-a primit cu convingerea că plicul este gol; înmânarea banilor împreună cu alte produse și invocarea ulterioară că nu au fost observați printre celelalte lucruri; abordarea persoanei mituite la un interval foarte scurt de timp de la momentul remiterii banilor și invocarea ulterioară a acesteia că nu a avut când să sune și să anunțe poliția; inexistența fixării pe bandă magnetică a convorbirilor anterioare a determinat ulterior invocarea în apărare a unor aspecte din care rezultă că banii reprezentau de fapt o datorie sau o altă prestație fără legătură cu serviciul sau care erau simplu împrumut, independent de relațiile de serviciu. Bineînțeles, organul de urmărire penală trebuie să decidă realizarea unor acțiuni efective, îndreptate spre demascarea celor corupți, îndeplinind în așa fel rolul activ în desfășurarea procesului penal, și asigurând realizarea principiilor de bază a dreptului penal și dreptului procesual penal.
2.3. Posibilități tehnologice moderne utilizate în cercetarea actelor de corupție
Cercetarea actelor de corupție în cele mai multe cazuri implică, la etapa de documentare preventivă activității speciale de investigații cît și a urmăririi penale utilizarea mijoacelor tehnice, cel mai frecvent acestea fiind mijloace tehnice de înregistrare sau supraveghere a activităților infracționale. Prezentarea regulilor și procedeelor tactice de ascultare a bănuitului în comiterea unui act de corupție ar fi incompletă fără unele din metodele tehnoico-științifice de stabilire a sincerității sau nesincerității unei persoane. Se consideră aceste metode de o importanță majoră, inclusiv și la cercetarea cazurilor de corupție. În esență aceste metode constau în depistarea comportamentului simulant în baza indicatorilor psiho-fiziologici ai emoției. Dintre mijloacele tehnico-științifice de cercetare a actelor de corupție folosite în diverse țări cele mai apreciate sunt: ▪ poligraful; ▪ detectorul de stres emoțional în voce; ▪ detectorul de stres emoțional în scris [46, c. 311].
Legislația procesual penală a Republicii Moldova nu conține nici o reglementare privind metodele și tehnologiile menționate. Conform CPP a Republicii Moldova, drept tehnologii moderne utilizate în cercetarea actelor de corupție pot fi catalogate următoarele [3]:
▪ Cercetarea domiciliului și instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea și înregistrarea audio și video, a celor de fotografiat și de filmat, care presupune accesul secret sau legendat în interiorul domiciliului, fără înștiințarea proprietarului, posesorului, în scopul studierii acestuia pentru descoperirea urmelor activității infracționale, persoanelor aflate în căutare, pentru obținerea altor informații necesare probării circumstanțelor faptei, precum și pentru observarea și înregistrarea evenimentelor care se produc în domiciliu;
▪ Supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio sau video, care presupune monitorizarea domiciliului din exterior, fără acordul proprietarului sau posesorului, dacă există temeiuri de a considera că acțiunile, convorbirile, alte sunete sau evenimente ce se produc în acel domiciliu pot conține informații despre circumstanțele faptei care urmează a fi probate;
▪ Interceptarea și înregistrarea comunicărilor, care presupun folosirea unor mijloace tehnice prin intermediul cărora se poate afla conținutul unor convorbiri între două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune stocarea informațiilor în urma interceptării pe un suport tehnic;
▪ Înregistrările de imagini se efectuează în condițiile și în modalitățile de interceptare și înregistrare a comunicărilor prevăzute la art. 1328 și 1329 Codul de procedură penală al Repulicii Moldova , care se aplică în mod corespunzător [3];
▪ Monitorizarea conexiunilor comunicațiilor telegrafice și electronice și a altor comunicări, care constă în accesul și verificarea fără înștiințarea expeditorului sau destinatarului a comunicărilor ce au fost transmise instituțiilor care prestează servicii de livrare a corespondenței electronice sau a altor comunicări și a apelurilor de primire și ieșire ale abonatului;
▪ Monitorizarea sau controlul tranzacțiilor financiare și accesul la informația financiară, reprezintă operațiunile prin care se asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare efectuate prin intermediul instituțiilor financiare sau al altor instituții competente ori obținerea de la instituțiile financiare a înscrisurilor sau informațiilor aflate în posesia acestora referitoare la depunerile, conturile sau tranzacțiile unei persoane;
▪ Documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, precum și localizarea sau urmărirea prin sistemul de poziționare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice, reprezintă relevarea și fixarea acțiunilor persoanelor, a unor imobile, a mijloacelor de transport și a altor obiecte utilizînd aparate tehnice de înregistrare [45];
▪ Colectarea informației de la furnizorii de servicii de comunicații electronice și a traficului de date computerizate constă în colectarea de la instituțiile de telecomunicații, de la operatorii de telefonie fixă sau mobilă, de la operatorii de INTERNET a informațiilor transmise prin canale tehnice de telecomunicații (telegraf, fax, paging, computer, radio și alte canale), fixarea secretă a informațiilor transmise sau primite prin intermediul liniilor tehnice de legături de telecomunicații de către persoanele supuse măsurii speciale de investigații, precum și obținerea de la operatori a informației deținute despre utilizatorii serviciilor de telecomunicații, inclusiv ROAMING, și despre serviciile de telecomunicații prestate acestora, la care se atribuie: – posesorii numerelor de telefon; – numerele de telefon înregistrate pe numele unei persoane; – serviciile de telecomunicații prestate utilizatorului; – sursa de comunicații (numărul de telefon al apelantului; numele, prenumele și domiciliul abonatului sau utilizatorului înregistrat); – destinația comunicației (numărul de telefon al apelatului sau numărul la care apelul a fost rutat, redirecționat; numele, prenumele, domiciliul abonatului sau utilizatorului respectiv); – tipul, data, ora și durata comunicației, inclusiv tentativele de apel eșuate; – echipamentul de comunicații al utilizatorului sau alt dispozitiv utilizat pentru comunicație (imei al telefonului mobil, denumirea locației Cell ID); – locul aflării echipamentului mobil de comunicații de la începutul comunicației, locația geografică a celulei.
Deci, ținând cont de dificultățile care pot apărea în probațiunea cazurilor de corupție, este destul de utilă fixarea rezultatelor dobândite cu ajutorul mijloacelor tehnico-științifice criminalistice moderne și folosirea lor în scopul cercetării actelor de corupție.
Simplele accesări și supravegheri ale unor bancomate pot oferi relații despre ridicări, depuneri de bani efectuate de subiecții actelor de corupție, putîndu-se verifica data, locul și ora efectuării tranzacției, beneficiarul sumelor depuse sau contul din care provin sumele ridicate. Cititoarele de carduri permit aflarea informațiilor despre mișcările de capital efectuate de posesorii cardurilor, ceea ce presupune cunoașterea de către ofițerul de urmărire penală a tipului de card folosit [44, p.146]. Comunicațiile private sau de stat, prin telefonie fixă, mobilă, fax sau modem sunt extrem de vulnerabile. Cu aparatură artizanală sau achiziționată prin Internet, cu sprijinul unor firme specializate sau a funcționarilor unor operatori de telefonie, oricine poate fi spionat în mod sistematic. Mijlocale tehnice de „spionaj” sunt, în primul rând agenți virtuali – robotul telefonic și telefonul fără fir. Chiar și instalațiile de siguranță cu interfoane se pot transforma în spioni electronici; o priză de perete nu este decît un potențial „turnător anonim”. Gradul redus de protecție a circuitelor fizice pe unele proțiuni de traseu face posibilă interpunerea unor dispozitive de preluare, amplificare, ascultare, înregistrare sau chiar transmitere la distanță a comunicațiilor interceptate. Mijloacele tehnice împlantate în echipamentele centrale sau deminate de telefonie sau pe circuitele fizice aferente acestora facilitaeză interceptarea și transmiterea semnalelor utile către punctele de prelucrare, stocare.
Emițătorul modulat cu semnale audio și video reprezintă un mijloc tehnic de acces la informațiile vehiculate prin rețelele de comunicații sau în spațiile de interes, deoarece plasarea lui poate fi rapidă și ușoară, iar condițiile de recepție a semnalelor pot fi asigurate fără riscuri. Emițătorii pot fi disimulați în aparatutră electrică, electronică sau telecomunicații existentă sau introdusă în spațiul vizat (de exemplu, o lampă electrică, un fax). Geamul ferestrei unei încăprei în care se poartă discuții se poate transforma în emițător la mare distanță. Astfel, vibrațiile foii de sticlă, provocate din interior, pot fi „citite” cu ajutorul unui fascicul laser și decodificate prin interpretare electronică. Cu un microfon direcțional perfecționat, amplasat într-o clădire, pot fi ascultate discuțiile purtate de anumite persoane în aer liber sau în alte spații. Este posibilă și captarea semnalelor electromagnetice emise de un aparat fax sau computer în stare de funcționare, intercepatarea lor și reconstituirea imaginiolor tarnsmise ori a celor afișate de display. Culegerea de informați și evaluarea acestora de către organele abilitate potrivit legii, în scopul identificării infractorilor și tragerii la răspundere pentru faptele de corupție comise, reprezintă un operațiune a cărei importanță este unanim acceptată și necesită actualizare a tehnicilor utilizate, ca să țină pasul cu progresele înregistrate în societatea informațională.
În activitatea de căutare, culegere și verificare a informațiilor, sursele de informații reprezintă elementele umane sau mijloace, metode ori proceduri tehnice care identifică și furnizează date sau informații precum și elemente materiale care conțin astfel de informații.
În ultimii ani s-a constatat o tendință spre o nouă orientare în tehnica interceptării sunetului, urmărindu-se pe de o parte penetrarea măsurilor de protecție și obținerea de informații din zone bine securizate, iar pe de altă parte, folosirea unor noi sisteme, necunoscute părții în defensivă, care exclud pătrunderea în spațiul vizat. Asemenea sisteme fac trimitere la mijloce neconvenționale de interceptare a comunicațiilor, care nu necesită existența în spațiul vizat a unui traducător de captare a sunetelor, prin aceasta fiind interceptată urma materială a activității și îngreunează mult depistarea lor [45].
Computerele sunt folosite astăzi pentru culegerea de informații nu doar pentru spargerea codurilor sau descifrarea comunicațiilor protejate prin sisteme electronice, ci și pentru efectuarea de analize spectrale ale vocii umane, pentru eliminarea zgomotelor parazite sau pentru extragerea informației utile dintr-o multitudine de semnale suprapuse. Echipamentele de interceptare sofisticate, computerizate, extrem de puternice, interconectate cu canale de comunicații asigurate prin sateliți, sînt în măsură să controleze quasitotalitatea comunicațiilor telefonice internaționale, selectînd deci, mulțimea convorbirilor care se poartă simultan pe acelea care interesează la moment organele de orcrotire a normelor de drept. Desigur, în cercetarea actelor de corupție în Republica Moldova, aceste sisteme sau cele care controlează traficul internațional de comunicații, rămâne mai mult un deziderat dar, luînd în considerație că respectivul domeniu este în continuă dezvoltare și evoluție, răspîndirea acestor tehnologii și la noi nu se va lăsa așteptat.
În literatura de specialitate se confirmă că adăugarea acestor mijloace de probă este o expresie a modernizării sistemului probator, cu atît mai mult cu cît în privința lor au fost manifestate unele rezerve în trecut, datorită faptului că pot fi falsificate destul de ușor. Pe lîngă înregistrările video, deasemenea în înregistrările de imagini putem include și pe cele fotografiate [36, p.82]. Ca orice mijloc de probă, interceptările și înregistrările audio și video își aduc contribuția la realizarea scopului procesului penal fiind strîns legate de realizarea regulii de bază a procesului penal, a aflării adevărului, or, aflarea adevărului într-o cauză penală înseamnă a stabili, în principal dacă există o faptă și cine a săvîrșit-o.
Efectuarea înregistrărilor suscitate implică largi afinități procesuale. Astfel, organul de urmărire penală va întocmi un proces-verbal care va cuprinde, în afara datelor prevăzute de art. 260 CPP, și următoarele: – autorizația dată de judecătorul de instrucție, conform legii; – numele posturilor telefonice în care se poartă convorbirea; – numele persoanelor care poartă convorbirea; – data, ora și durata fiecărei conorbiri; – numele persoanei care a înregistrat convorbirea; – numărul de ordine a casetei, din evidența serviciului care efectuiază înregistrarea; – înregistrările redate în formă scrisă. La procesul verbal se atașează caseta în original, fiind sigilată de organul de investigație.
Din punct de vedere tehnico-criminalistic, la realizarea acestor înregistrări se vor avea în veder următoarele: – specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificație infracțională organului de urmărire penală, orice întărziere prejudiciind activitatea de probare a infracțiunii; – alegerea mijloacelor de înregistrare video, fotografice, în funcție de condițiile specifice în care se va realiza înregistrarea. Asfel, se va ține cont de particularitățile sau topografia locului de întălnire, în spațiu deschis sau închis, timpul de zi sau noapte, sursele de radiații electromagnetice; – în cazul denunțului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul denunțătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.
Prezentarea regulilor tactice de ascultare a bănuitului in comiterea unui act de corupție ar fi incompletă fără unele dintre metodele tehnico – științifice de stabilire a sincerității unei persoane – subiect al unui raport juridic, metode recunoscute și reglementate și in legislațiile mai multor state – SUA, Germania, Franța, Spania, etc. Considerăm aceste metode de importanță majoră, inclusiv și la investigarea cazurilor de corupție, fapt care ne-a determinat la un studiu mai amplu in acest domeniu. În esența sa aceste metode constau în depistarea comportamentului simulant în baza indicatorilor psiho-fiziologici ai emoției: [45] – modificările activității cardiovasculare a pulsului, tensiunii arteriale; – modificarea caracteristicilor normale ale respirației; – modificarea rezistenței electrice a pielei; – modificarea caracteristicilor normale ale vocii; – modificarea caracteristicilor scrierii; – tensiunea musculară, temperatura corpului, activitatea electrică a scoarței cerebrale. Dintre mijloacele tehnico-științifice de detectare a acestor indicatori cele mai apreciate sunt considerate următoarele: – 1. Poligraful, cunoscut și sub denumirea de ,,detector de minciuni” sau ,,detector de comportament simulant” – instrument care înregistrează sub formă grafică următorii indicatori de bază: – a) tensiunea arterială și pulsul; – b) dereglările respirației; – c) rezistența electrodermică; – d) presiunea musculară [20, p.30]. 2. Detectorul de stres emoțional în voce, cunoscut sub denumirea “Dektor”, folosit la fel pentru detectarea tensiunii psihice numai că pe baza unui singur indicator fiziologic – al vocii – modificarea caracteristicilor normale ale ei, determinate de stările neurovegetative specifice emoției. 3. Detectorul de stres emoțional în scris, este un dispozitiv-anexă al poligrafului care înregistrează deasemenea sub formă grafică modificările intervenite în scrisul unei persoane aflate într-o stare de tensiune psihică, reprezentand trei caracteristici ale scrisului: timpul de latență, durata scrierii răspunsului și presiunea scrisului [44, p.148].
3. ASPECTE CRIMINALISTICE PRIVIND EFECTUAREA UNOR ACȚIUNI DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN SCOPUL INVESTIGĂRII ACTELOR DE CORUPȚIE
3.1. Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de corupție
Cercetarea la fața locului faptei în cazul infracțiunilor de corupție corespunde cerințelor generale privind funcțiile, condițiile și regulile generale ale desfășurării și materializării rezultatelor oricărei cercetări a locului faptei. Investigarea locului faptei în astfel de cazuri poate avea loc cu prilejul constatării infracțiunii flagrante, activitate plasată, de regulă, în debutul cercetărilor sau într-un alt moment al urmăririi penale. Principala activitate efectuată de organele de urmărire penală în cursul unei asemenea proceduri constă în investigarea locului faptei. Într-o asemenea situație, rezultatele cercetării sunt materializate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante care, ca mijloc de probă scris, capătă o valoare probatorie deosebită.
O caracteristică importantă a infracțiunilor de corupție constă în caracterul ocult al săvârșirii acestora, determinat de interesul comun al funcționarului public corupt, dar și al persoanei care îl corupe, ca faptele acestora să nu ajungă la cunoștința organelor judiciare. Datorită însăși naturii lor, modului și împrejurărilor în care sunt săvârșite, infracțiunile de corupție sunt dificil de probat întrucât acestea sunt comise departe de ochii publicului, fără a lăsa prea multe urme materiale și fără a fi întocmite sau utilizate înscrisuri. În acest sens, față de caracterul limitat al folosirii unor mijloace de probă clasice, cum ar fi declarațiile martorilor, înscrisurile sau mijloacele materiale de probă, deseori centrul de greutate al probațiunii se mută asupra cercetării la fața locului, procedeu probatoriu care utilizează, prin excelență, mijloace și metode științifice, în primul rând criminalistice, având un grad ridicat de exactitate și obiectivitate.
O altă trăsătură distinctivă a investigării locului faptei în asemenea cazuri, constă în faptul că obiectivul principal îl constituie stabilirea faptelor, pornind de la persoanele vizate, care sunt, în quasitotalitatea situațiilor, cunoscute echipei de cercetare și nu invers.
Ca activități premergătoare [41, p.66] efectuării cercetării locului unei fapte de corupție, sunt necesare stabilirea locului, scopului și oportunității efectuării acesteia, precum și dacă aceasta va fi inclusă într-un complex de activități procedural penale. În funcție de cele stabilite și de activitățile concrete care urmează a fi efectuate, procurorul va stabili componența echipei de cercetare. Membrii acesteia pot fi procurori, ofițeri de urmărire penală și specialiști în diverse domenii, în funcție de caracteristicile locului faptei și de specificul săvârșirii acesteia. Astfel, dacă la locul faptei se află echipamente I.T., prezența unui specialist informatician este necesară.
O precizare importantă este aceea că totdeauna șeful echipei este procurorul care, în temeiul autorității și prerogativelor conferite de lege, trebuie să își asume responsabilitatea întregii activități și să o coordoneze efectiv.
Acțiunea echipei de cercetare a locului faptei trebuie să fie rapidă și precisă, de aceea este necesară cunoașterea exactă a adresei locuinței sau instituției vizate, a poziționării sale geografice, precum și a căilor și posibilităților de acces. Datorită caracterului organizat pe care fenomenul corupției l-a căpătat în perioada recentă, au devenit tot mai frecvente acțiunile complexe ale organelor de urmărire penală constând în efectuarea simultană și conjugată a unor acte de procedură penală în mai multe locuri unde s-au comis acte de corupție. Aceste locuri sunt, uneori, dispersate la mari distanțe, iar simultaneitatea acțiunilor este necesară pentru evitarea dispariției urmelor, ca rezultat al comunicării dintre membrii grupului infracțional.
După constituirea echipei de cercetare este necesară selecția și disponibilizarea resurselor materiale necesare acesteia, insistându-se asupra mijloacelor de transport, pentru deplasarea operativă a membrilor echipei, și asupra mijloacelor de comunicație, foarte importante pentru coordonarea în timp real a acțiunilor. O semnificație practică deosebită au unele mijloace materiale adiacente, a căror omisiune poate duce la dificultăți practice greu de înlăturat. Ne referim la sigilii, etichete, ambalaje (saci și pungi din polietilenă, cutii din carton, plicuri, recipienți PET sau din sticlă), precum și la accesorii cum ar fi sfoară, ceară, plastilină, substanțele adezive, care nu trebuie să lipsească niciodată din trusa criminalistică.
Cât privește asigurarea tehnică a echipelor de investigare a infracțiunilor de corupție, elementul de bază îl constituie, ca și la alte categorii de infracțiuni, trusa criminalistică. În activitățile curente ale Centrului Național Anticorupție se utilizează o trusă criminalistică specializată, care dispune de un instrumentar divers, împărțit în compartimente de utilizare generală și compartimente specializate. Compartimentele de utilizare generală sunt următoarele: – a) compartimentul traseologic – destinat pentru descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor papilare și pentru ridicarea urmelor plantare, de încălțăminte și ale mijloacelor de transport – flacoane cu pulberi diverse, folii adezive, tușieră, rulou, placă pentru amprentare, bandă metalică, pungi cu ipsos, lingură; b) compartimentul pentru executarea măsurătorilor și marcarea zonei cercetate – bandă metrică, centimetru de croitorie, riglă, ruletă, plăcuțe cu numere de marcare; – c) compartimentul de instrumente ajutătoare: – instrumente tăietoare – diamant pentru tăiat geamuri, foarfece, bisturiu; – scule și dispozitive – clește patent, pensetă anatomică, șurubelniță multifuncțională, lupă cu mâner; – instrumente electrice – lampă electrică, lanternă, cabluri, prelungitoare electrice; – materiale consumabile – mănuși chirurgicale, plastilină, saci din polietilenă, plicuri de hârtie, sfoară, savonieră, prosop eprubete, bandă adezivă.
Trusa este utilată și cu compartimente specializate destinate a fi folosite în special în investigarea infracțiunilor de corupție: a) Compartimentul pentru marcarea unor obiecte – creioane fluorescente de marcat, flacoane cu prafuri fluorescente de diverse culori și pensule de diverse tipuri (cu păr de veveriță sau de cămilă, cu puf de struț, din fibră de sticlă și magnetice). b) Compartimentul pentru evidențierea obiectelor marcate – diverse lămpi cu lumină UV, inclusiv portabile, cu alimentare la rețeaua electrică, acumulator auto, acumulator propriu și baterii electrice [38, p.380].
Pentru fixarea rezultatelor cercetării este necesară folosirea tehnicii foto-audio și video.
Înainte de discinderea la locul efectuării cercetării, se impune și stabilirea exactă a modalităților de acces în locul respectiv, indiferent dacă acesta constă într-o locuință, instituție sau local public. În situația când accesul imediat nu este posibil, este necesară asigurarea și supravegherea perimetrului, inclusiv prin instituirea de posturi de supraveghere sau pază ori prin sigilarea incintelor. Un element al succesului îl constituie caracterul inopinat al acțiunii, care exclude posibilitatea ca făptuitorii să șteargă urmele infracțiunii sau să schimbe starea și poziția mijloacelor de probă. Pentru obținerea elementului surpriză pot fi efectuate activități adiacente cum ar fi: pătrunderea legendată până la locul faptei, blocarea căilor de acces și ocuparea de către membrii echipei a pozițiilor cheie din zona de interes. În practică, în momentul accesului la locul faptei, sarcinile componenților echipei sunt strict distribuite, în sensul că unii dintre aceștia merg la locul propriu-zis al cercetării, în timp ce alții au ca obiective declinarea calității și scopului venirii, identificarea unor martori asistenți sau asigurarea perimetrului.
După sosirea la locul faptei, legitimarea și prezentarea în mod neechivoc a calității și scopului venirii, prima sarcină a echipei constă în identificarea și supravegherea persoanelor care fac obiectul activității de cercetare – presupușii autori ai infracțiunii de corupție și complicii acestora – precum și în identificarea și legitimarea eventualilor martori aflați în zonă.
Pentru garantarea dreptului la apărare, încă din momentele inițiale ale cercetării, în special în cazul infracțiunilor flagrante de corupție, procurorul trebuie să aducă la cunoștința persoanelor vizate faptul că au dreptul să fie asistate de avocatul pe care îl vor alege și să le dea posibilitatea de a apela la serviciile acestuia, prin intermediul mijloacelor de comunicare sau în alt mod.
Activitățile propriu-zise de investigare a locului faptei pot fi desfășurate în prezența avocatului, dar există și unele măsuri cu caracter de urgență care pot fi dispuse anterior sosirii acestuia. Exemplificativ, acestea pot consta în izolarea locului faptei și a perimetrului acestuia, instituirea interdicției ca anumite persoane să părăsească locul faptei sau să comunice între ele, identificarea și reținerea la locul faptei a participanților la săvârșirea faptei și a altor persoane care pot furniza date referitoare la comiterea faptei, protejarea obiectelor și conservarea urmelor existente la locul faptei.
În toate cazurile, în debutul procesului-verbal de consemnare a rezultatelor cercetării locului faptei, va fi făcută mențiunea că persoanei cercetate i-a fost adus la cunoștință obiectul activității și i-a fost pus în vedere faptul că are dreptul să fie asistată de un avocat, cu descrierea demersurilor efectuate pentru asigurarea prezenței acestuia. În situația, când, din diverse motive, avocatul se prezintă pe parcursul cercetării, ora prezentării precum și faptul că din momentul respectiv va participa la toate acțiunile desfășurate vor fi de asemenea, consemnate ca atare în cuprinsul procesului-verbal. Totodată, în mod verbal și prin citirea integrală a conținutului procesului-verbal, avocatului îi vor fi aduse la cunoștință activitățile efectuate și rezultatele obținute anterior venirii acestuia. Atunci când una dintre părți nu cunoaște limba română este necesară folosirea, pe tot parcursul cercetării, a unui interpret, iar la finele acesteia, actele întocmite vor fi citite și traduse în limba respectivă.
Procesul de cercetare a locului faptei presupune depunerea unor eforturi fizice și psihice deosebite, constituind o activitate care, deseori, necesită din partea celor care o efectuează menținerea, pe durate mari de timp, a unei concentrări mentale intense. Pe de altă parte, desfășurarea sa necorespunzătoare poate duce la omiterea unor mijloace de probă și la compromiterea rezultatelor. Atingerea obiectivelor unei investigări a locului faptei necesită utilizarea imaginației, spontaneitate și valorificarea experienței dobândite în acest domeniu, iar interpretarea urmelor și elaborarea graduală a versiunilor constituie un proces continuu care avansează paralel cu desfășurarea propriu-zisă a cercetării.
Delimitarea locului faptei este una pur convențională, aria cercetărilor putând fi extinsă treptat în funcție de rezultatele obținute anterior. Astfel, este posibil ca pretinderea să se consume într-un loc, iar primirea banilor sau altor foloase în alt loc ori ca banii să fie primiți sau chiar pretinși prin intermediul unuia sau mai multor intermediari, complici la săvârșirea infracțiunilor.
Problemele generale pe care trebuie să le lămurească cercetarea locului faptei se grefează pe elementele constitutive ale faptelor de corupție, acestea fiind următoarele: – Identitatea, calitatea și participația persoanelor la săvârșirea faptelor de corupție; – Acțiunile și inacțiunile ilicite ale acestor persoane, inclusiv cele legate de atribuțiile de serviciu; – Scopul activității infracționale; – Banii sau foloasele care constituie obiectul activității infracționale.
De asemenea, vor fi căutate înscrisuri, valori și alte mijloace de probă din care ar putea să rezulte aspecte conexe faptelor propriu-zise, dar care contribuie la soluționarea cauzei penale: atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, raporturile cu denunțătorul, bunurile sau valorile susceptibile să facă obiectul măsurilor asiguratorii, sumele de bani sau alte foloase care ar putea proveni din săvârșirea altor fapte de corupție (bunuri care depășesc nevoile reale de consum sau de folosință, multitudinea bunurilor de același gen și cu aceleași caracteristici etc.).
O categorie aparte de urme care, în procedura constatării infracțiunilor flagrante de corupție are o relevanță deosebită o constituie urmele de substanțe fluorescente. De altfel, într-o asemenea situație, investigarea locului faptei este intim legată de activitățile premergătoare și simultane constatării infracțiunilor flagrante [43, p.74]. Urmele de substanțe fluorescente vor fi evidențiate cu ajutorul lămpii U.V. după care vor fi fotografiate și videoînregistrate cu riglă gradată și descrise sub aspectul naturii, dimensiunii, valorii, formei și poziționării.
Este necesară și descrierea obiectului care le poartă și care poate fi, eventual, ridicat pentru a fi fotografiat în condiții de laborator. În unele situații, asemenea observații exacte au avut un impact deosebit asupra cursului anchetei, coroborându-se cu celelalte mijloace de probă. Spre exemplu, pe biroul (masa de lucru) al unui funcționar public a fost pusă în evidență o urmă de stratificare, care prezenta fluorescență și care provenea de la substanța fluorescentă cu care anterior fusese tratată suma de bani primită drept mită. Urma avea formă alungită și rectilinie, iar după măsurarea acesteia s-a dovedit că avea exact lungimea bancnotelor care făcuseră obiectul mitei și pe care funcționarul respectiv le așezase, după primire, pe biroul său.
Urmele și microurmele de fluorescență pot furniza detalii interesante, prin poziționarea acestora, atât cât privește locul unde au fost puse bancnotele tratate chimic, cât și despre itinerarul parcurs ori obiectele atinse de către persoanele care au intrat în contact cu suma de bani. Un alt aspect important este acela că substanțele fluorescente folosite sunt formate din particule cu dimensiuni și densitate reduse, astfel că au tendința de a se acumula pe muchiile și adânciturile obiectelor iar, în anumite condiții pot fi purtate la distanță de către curenții de aer.
De aceea, descoperirea într-un anumit loc a doar câteva particule de substanță fluorescentă, trebuie privită cu rezervă și numai în ansamblul elementelor rezultate din cercetarea locului faptei. Un exemplu tipic pentru adaptarea investigării la condițiile de mediu îl constituie cazul cercetării obiectelor dintr-o incintă unde nu exista posibilitatea creării, în mod artificial, a condițiilor de obscuritate necesare, situație în care echipa de cercetare a așteptat venirea serii pentru evidențierea, în condiții optime, a urmelor de fluorescență.
Alte tipuri de urme care pot fi evidențiate în cazul infracțiunilor de corupție sunt urmele papilare, cele de încălțăminte, plantare sau ale mijloacelor de transport folosite de făptuitori. Într-o cauză penală, urmele digitale ridicate cu ajutorul foliei adezive de pe un sac de polietilenă și de pe o bucată de plastilină folosită la sigilarea acestuia, au condus la identificarea persoanei care desigilase sacul și sustrăsese documente care ulterior au fost restituite unei persoane contra unei sume de bani.
În cursul cercetării, trebuie evidențiate și descrise inclusiv împrejurările negative care, din punct de vedere probatoriu, pot furniza elemente foarte importante. Am mai făcut referire la absența urmelor de substanță fluorescentă pe mâinile autorului unei infracțiuni flagrante de luare de mită, deși suma de bani a fost găsită într-un alt loc decât cel unde o așezase mituitorul. Explicația a fost găsită abia ulterior, în sensul că, fiind iarnă, autorul avea asupra sa o pereche de mănuși, cu ajutorul cărora a luat suma de bani și a mutat-o într-un alt loc, unde a și fost găsită de către organele de urmărire penală.
În cursul cercetării locului faptei trebuie evitată distrugerea sau degradarea unor obiecte sau înscrisuri, iar cele care sunt ridicate în vederea cercetărilor trebuie identificate și descrise cu precizie, făcându-se mențiunea expresă că nu au mai fost ridicate alte bunuri sau înscrisuri cu excepția celor menționate. Este necesară ridicarea inclusiv a obiectelor și înscrisurilor care au doar vocația de a deveni mijloace de probă și care ulterior, dacă se constată că nu au legătură cu cauza, vor fi restituite persoanei căreia îi aparțin. Astfel, din locuința unui funcționar public au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe plicuri goale pe care erau înscrise denumirile unor societăți comerciale, iar actele de urmărire penală efectuate ulterior au relevat că plicurile în care s-au aflat sume de bani au fost înmânate funcționarului respectiv de către administratorii societăților comerciale, pentru ca acesta să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
Cât privește fixarea rezultatelor cercetării locului faptei, procesul-verbal trebuie întocmit imediat după terminarea activității propriu-zise, de preferință în același loc. Excepție fac locurile publice sau care prezintă alte particularități care fac imposibilă întocmirea imediată a procesului-verbal (factori climatici).
În asemenea situații, actul de finalizare a cercetării va fi întocmit într-un alt loc corespunzător din vecinătatea locului faptei sau la sediul OUP, pe baza însemnărilor efectuate în timpul cercetării locului faptei și cu respectarea tuturor cerințelor procedurale. Atunci când cercetarea are ca obiect spații extinse sau locuri diferite ori presupune genuri diferite de activități, se recurge la etapizarea acțiunilor și la descrierea lor în mod paralel și pe măsura desfășurării acestora. Procesul-verbal trebuie să descrie în mod cronologic, precis și amănunțit, toate activitățile și toate constatările efectuate, într-un stil obiectiv, concis, sobru și accesibil. Pentru completarea informațiilor de la locul faptei vor fi întocmite, de preferință la scară, schițe și desene ale locului faptei sau ale unor obiecte; schițele vor fi semnate de toate persoanele participante și despre acestea se va face mențiune în procesul-verbal.
De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal trebuie consemnate declarațiile persoanelor cercetate, inclusiv ale denunțătorului, insistându-se asupra relatărilor și explicațiilor care, prin prisma rezultatelor cercetării locului faptei, au relevanță directă privind elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție. Este preferabil ca întregul proces de investigare a locului faptei să fie filmat cu ajutorul camerei video, atât pentru că ulterior înregistrarea poate furniza elemente probatorii suplimentare cât și pentru că poate constitui în sine un mijloc de probă sau chiar o dovadă procedurală, care atestă respectarea cerințelor procesual penale.
În fapt, pe măsura derulării cercetării, obiectele și urmele găsite, precum și aspectele constatate sunt descrise detaliat prin voce în timp ce sunt filmate, astfel încât înregistrarea video constituie o extensie și o redare în imagini a conținutului procesului-verbal.
Aspectele constatate la fața locului vor face obiectul unei planșe fotografice care, împreună cu casetele video sau suporții electronici conținând imagini, se atașează la procesul-verbal. Persoanele participante vor fi întrebate dacă au obiecții sau observații privind desfășurarea cercetării sau cele consemnate în procesul-verbal.
În final, este necesară poziționarea foarte exactă în timp atât a momentului începerii și terminării cercetării, cât și al desfășurării principalelor etape ale activităților precum și precizarea numărului total de pagini a procesului-verbal.
3.2. Audierea persoanelor denunțătoare și a altor martori
În calitate de persoane care pot declara despre infracțiunea de corupție pot fi: ▪ persoana care a dat mită; ▪ persoana de la care se extorcă mita sau căruia i se propune mită; ▪ precum și alte persoane care dețin careva date despre actele de corupție [50, c.95].
Audierea persoanei care a declarat despre actul de corupție are loc după ce a fost pornită urmărirea penală, în majoritatea cazurilor aceasta este o acțiune care nu suferă amânare, deoarece în lipsa altor informații despre fapta în cauză, în dependență de declarațiile persoanei care a sesizat organul de drept, depind organizarea viitoarelor acțiuni. Ofițerul de urmărire penală în rare cazuri are posibilitatea să studieze personalitatea persoanei (anexa A) care a sesizat organul înainte de audierea acestuia. Însă trebuie de obținut măcar careva informații generale despre acesta. Codul penal prevede la art. 325 al. (4) că „ persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 324, este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracțiunea pe care a săvîrșit-o", precum și la art. 334 al. (4) „ persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunțat, neștiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracțiunea săvîrșită de ea". În asemenea caz, persoana de la care a fost extorcată mita sau persoana care a luat mită s-a autodenunțat, urmează să fie audiată în calitate de martor, conform prevederilor legislației procesual-penale.
La audierea persoanei care a declarat despre actul de corupție trebuie de atras atenția asupra următoarelor: ▪ De a formula corect cercul de întrebări ce urmează a fi înaintate, pentru a determina circumstanțele în care a avut loc actul de corupere; ▪ De a alege o tactică de audiere corectă în dependență de situația creată; ▪ De a fixa în procesul-verbal de audiere a persoanei care a declarat despre actul de corupție, cît posibil de detaliat (se recomandă de a face și înscrieri audio și/sau video) declarațiile acestuia.
Totodată în cadrul audierii denunțătorului este imporant de a obține informații cu privire și la: – Personalitatea denunțătorului despre actul de corupție; – Subiecții activi participanți la actul de corupție; – Circumstanțele transmiterii banilor/bunurilor; – Relațiile dintre declarant și făptuitor; – Lipsa datoriilor sau creanțelor debitoare dintre mituitor și mitui, etc.
La pregătirea planului audierii, ofițerul de urmărire penală trebuie să ia în considerație și personalitatea persoanei care a declarat despre actul de corupție. Astfel, ofițerul de urmărire penală urmează să atragă atenția asupra studiilor, starea civilă, antecedentele penale, precum și asupra altor caracteristici referitoare la persoana în cauză. După aceasta persoanei date i se permite să-și expună în formă liberă declarațiile despre actul de corupție, și să facă asupra acestora careva lămuriri. Este interzis de a înainta careva întrebări sugestive [51, p.319]. Din aceste considerente, în plan, în afară de întrebările generale caracteristice acestui gen de infracțiuni, vor fi incluse și alte întrebări speciale, care să scoată la iveală faptul dacă denunțătorul are un oarecare interes în cazul dat și dacă nu dă careva declarații mincinoase. Întrebările trebuie să fie formulate în așa fel ca să fie clare și înțelese de către persoana audiată, iar conținutul întrebării trebuie să fie concret, astfel evitîndu-se careva răspunsuri inexacte. La audierea persoanei care a făcut declarația despre actul de corupție este important de a înțelege motivația unei asemenea decizii.
Din punct de vedere tactic este necesar de a stabili un contact psihologic cu persoana care a declarat despre actul de corupție. Aici urmează de a clarifica în ce relații se află denunțătorul cu persoanele corupte. În decursul discuției cu persoana care a sesizat organul de drept, ne permite să stabilim caracteristicile individuale și starea psihologică a persoanei, ceea ce îl face pe ofițerului de urmărire penală să aleagă o tactică corespunzătoare de audiere. Este important de luat în considerație faptul că persoana audiată v-a expune cele întîmplate în trecut, din aceste considerente, aceasta poate să nu expună careva momente sau să uite să le expune. Aceasta se datorează faptului că asupra persoanei influiențează mai mulți factori. De aceea ofițerul de urmărire penală, în decursul audierii urmează să ajute persoana la sistematizarea informației ce are importanță la cercetarea cauzei, fără a-i înainta careva întrebări sugestive.
Pentru a verifica dacă persoana audiată nu depune careva mărturii false, se recomandă de a aplica procedeul „rondo" – adică înaintarea acelorași întrebări importante pentru cercetarea
cauzei de mai multe ori, doar că urmează de a reformula întrebarea într-o altă manieră, cu ajutorul altor termeni și peste un oarecare interval de timp [49, c. 352].
În cazul cînd observăm că persoana în cauză evită să raspundă la careva întrebări atunci, urmează de a face careva întreruperi de la înaintarea întrebărilor pentru procesul-verbal, și de a trece la o discuție despre anumite teme (de ex: fotbal, careva noutăți citite în ziar, etc.), aceasta v-a face ca persoana audiată să se simtă mai liber și să fie mai deschisă. După care într-un mod nesuspicios, de a trece înapoi la întrebările referitoare la cauză. Aici, ofițerul de urmărire penală urmează să atragă atenția asupra mimicii, gesturilor, vocii persoanei audiate, etc. În asemnea cazuri dacă ofițerul de urmărire penală înaintează careva întrebări, la care persoana audiată se eschivează să răspundă atunci aceasta v-a avea ca consecință schimbarea vocii (v-a vorbi cu întreruperi sau se va bîlbîi), v-a schimba mimica feței (poată să se simtă vinovată de ceva sau speriată), etc. Aceasta permite de a descoperi acele circumstanțe de la care persoana încearcă să fugă, precum și motivele acestei eschivări. Mai mult ca atît, ofițerul de urmărire penală va atrage o mare atenție asupra răspunsurilor date la aceste întrebări, verificînd cu mai multă prudență verosimilitatea acestora.
Este important ca ofițerul de urmărire penală să țină cont de faptul, că persoana înainte de a sesiza organul de drept a trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere psihologic, astfel audierea trebuie să se petreacă într-o atmosferă de bună-înțelegere. Indiferent de situație ofițerul de urmărire penală, trebuie să aleagă o tactică de audiere corespunzătoare, care să permită obținerea informației complete și corecte, ținînd cont de faptul că în baza audierii persoanei care declara despre actul de corupție, depinde efectuarea următoarelor acțiuni de urmărire penală, precum și a altor măsuri speciale de investigații.
Datorită faptului că, persoana care a declarat despre actul de corupție este audiată în calitate de martor, acesteia i se explică drepturile prevăzute la art. 90 al. (12), unde i se atrage atenția asupra faptului că este în drept să refuze de a face declarații, de a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate. Deasemenea el este avertizat despre răspunderea penală pe care o poartă în caz de denunț fals (conform art. 311 CP), precum și în caz de declarații mincinoase (conform art. 312 CP).
În dependență de persoana care a denunțat despre actul de corupție, urmează de înaintat următoarele întrebări:
a) Dacă declarantul este persoana care a primit mita: ▪ Cu ce se ocupă declarantul, și ce funcție are? ▪ Cunoaște despre răspunderea penală care urmează să o poarte în caz de denunț fals (conform art. 313 CP)? ▪ Care e motivul care l-a făcut să sesizeze organul de drept despre actul de corupție? ▪ În ce a constat obiectul actului de corupție și caracteristicile acestuia? ▪ În cazul cînd obiectul mitei a fost transmis prin fragmente și dacă la corupător au rămas careva fragmente din obiectul mitei? ▪ Care este valoarea materială a obiectului actului de corupere? ▪Î n ce constau acțiunile (inacțiunile) declarantului în schimbul mitei? ▪ Modalitatea în care a fost transmis obiectul mitei? ▪ Locul unde a fost transmisă mita (acasa, la serviciu, undeva în loc public), precum și caracteristicile locului (adresa, caracteristicile cărorva bunuri aflate în apropiere, planul caselor, precum și alte caracteristici)? ▪ Timpul cînd a fost transmisă mita (data și ora concretă)?
b). Dacă declarantul este persoana de la care se extorcă mita: [49, c. 356]. ▪ Cu ce se ocupă, ce activitate practică și ce probleme trebuia să rezolve cu ajutorul persoanei cu funcții de răspundere? ▪ La cine s-a adresat și cînd cu problemele sale? ▪Este de competența persoanei care extorcă mită să hotărască problema declarantului, și dacă prin acțiunile acestuia nu se vor încălca drepturile altor persoane (fie fizice sau juridice)?
Cum a reacționat persoana care extorcă mita în momentul cînd declarantul i-a povestit problema cu care se confruntă (fie că a încercat să tergiverseze rezolvarea problemei, fie că în genere refuza să întreprindă careva acțiuni în interesul declarantului)?
Cu cine și unde, de cîte ori s-a mai întîlnit declarantul, ce întrevederi a mai a avut și care
a fost conținutul acestora referitor la rezolvarea problemei?
Ce răspuns a primit la rezolvarea problemei sale?
A depus vreo plîngere la organul ierarhic superior persoanei care extorcă banii de la
declarant, și care a fost rezultatul?
Cine i-a sugerat ideea de a se adresa la alte persoane pentru a soluționa problema în
cauză, precum și ce răspuns a primit de la aceștia și ce condiții trebuie să îndeplinească?
În ce mod persoana extorca de la declarant mita, și cum acesta și-a dat seama că de la dînsul se extorcă mită?
Au fost puse careva condiții la transmiterea obiectului mitei (fie prin intermediar, fie punerea bunului într-un anumit loc prestabilit de înainte, etc)?
Mai există careva persoane care cunosc despre faptul dat?
Cine i-a sugerat ideea de a se adresa la organele de drept?
c). Dacă declarantul este persoana care a dat mită:
Care este motivul declarării benevole despre actul de corupție?
Cine este persoana care a primit mita și ce funcție ocupă, cînd, unde și în ce circumstanțe au făcut cunoștință?
Cine l-a recomandat să se adreseze pentru soluționarea problemei sale anume acestei persoane cu funcții de răspundere, și cum a caracterizat persoana în cauză? [49, c. 358].
Realizarea actului de corupție a avut loc cu ajutrul cărorva intermediari, dacă da, atunci ce acțiuni aceștia au interprins?
Caracteristicile exterioare ale persoanei căruia i-a fost transmisă mita?
Unde și în ce condiții aveau loc întîlnirile dintre ei, și dacă undeva e fixat acest fapt (dacă vizita acestuia la persoana cu funcție de răspundere era înregistrată undeva în registru)?
În ce edificiu public și la ce etaj se află biroul persoanei în cauză, în ce mod se poate de pătruns acolo și care este planul biroului?
Cine mai era prezent în birou în timpul vizitei declarantului, cine intra, ieșea, despre ce discuta persoana în cauză cu persoanele care intrau în birou?
Dacă mai cunoaște persoane care s-au adresat la persoana în cauză cu careva probleme similare?
La ce etapă a întîlnirilor dintre declarant și persoana care a primit mita s-a ajuns la înțelegerea, că pentru rezolvarea problemei urmează de a da mită?
A avut loc o extorcare de mită sau nu?
Nu a creat persoana care a primit mita careva situații care să-l impună pe declarant să dea mita?
Cîte întîlniri au avut loc pînă ce a fost transmisă mita?
Ce acțiuni (inacțiuni) urma să întreprindă persoana care a primit mita în interesul declarantului, precum și dacă acestea au fost legale sau ilegale?
În ce documente sînt reflectate acțiunile (inacțiunile) persoanei care a primit mita în interesul declarantului?
Cum au stabilit locul și timpul și modalitatea transmiterii obiectului mitei?
Mai era cineva prezent în momentul transmiterii mitei?
Cum a-u stabilit valoarea obiectului mitei?
Cine din cunoscuții declarantului mai cunoștea despre faptul că acesta urma să dea mită?
Mai cunoaște declarantul despre alte cazuri de corupție cu implicarea persoanei în cauză?
▪ A avut loc o oarecare înțelegere între persoana cu funcții de răspundere și declarant, în privința faptului că în caz că vor fi demascați, ce fel de lamuriri și declarații să dea, etc?
Dacă despre actul de corupție, organul de drept a fost sesizat prin denunț de către o persoană care nu a participat la infracțiunea în cauză:
De la cine sau de unde a aflat despre actul de corupție (fie de la participanții la fapta în cauză sau de la alte persoane și în ce circumstanțe i-a fost comunicată această infromație)?
Dacă declarantul doar presupune despre actul de corupție sau acesta a dedus această faptă în baza propriilor cercetări?
Cine este persoana care a primit mita și ce acțiuni urma să întreprindă în folosul celeilalte persoane?
Cine este persoana care a dat mita, și dacă acțiunile efectuate de persoana care a primit mita sunt în interesul acesteia sau în interesul altei persoane?
În ce relații se află declarantul cu participanții la actul de corupție?
Ce-i este cunoscut declarantul despre obiectul actului de corupție?
În ce documente pot fi fixate efectuarea acțiunilor în favoarea persoanei care a dat mita?
Cu ce scop a fost dată mita?
În ce circumstanțe după părerea declarantului a avut loc transmiterea obiectului mitei?
Audierea altor martori. Un rol foarte important la cercetarea actelor de corupție îl are și audierea altor martori. Aceștia pot fi depistați în baza declarațiilor persoanelor care au declarat despre actul de corupție, din declarațiile persoanelor învinuite de comiterea actelor de corupție, precum și pe parcursul investigării din cadrul diferitor documente, care adeveresc faptul că persoanele în cauză au efectuat careva acțiuni legate de actul de corupție, etc. Deasemenea în calitate de martori se audiază și colegii, cunoscuții, rudele, vecinii, precum și alte persoane.
Astfel dacă sunt audiați în calitate de martori colegii persoanei învinuită de actul de corupție (în deosebi cînd aceasta este persoană cu funcție de răspundere), atunci urmează de înaintat următoarele întrebări: ▪ De cînd persoana cu funcții de răspundere ocupă funcția dată și care sunt relațiile acestuia cu martorul care se audiază? ▪ Care este modul de viață și de activitate a persoanei cu funcție de răspundere? ▪ Relațiile persoanei cu funcție de răspundere cu colectivul? ▪ Ce proprietăți, mijloace de transport deține persoana respectivă și unde locuiește? ▪ Dacă, în calitate de martor se audiază prieteni sau cunoscuți a persoanei cu funcție de răspundere, atunci acestora urmează de înaintat următoarele întrebări: ▪ În ce relații se află cu bănuitul? ▪ În ce localuri preferă să se odihnească bănuitul? ▪ Ce mod de viață duce? ▪ Dacă bănuitul i-a povestit martorului despre fapta dată? ▪ În ce circumstanțe i-a povestit martorului despre actul de corupție? ▪ Dacă martorul l-a ajutat la realizarea actului, și cu ce a contribuit (de ex: l-aajutat să strîngă banii), etc.
3.3. Dispunerea expertizelor criminalistice și rolul acestora la stabilirea împrejurărilor actelor de corupție
Descoperirea și sancționarea actelor de corupție presupune o urmărire penală completă, al cărui unic scop îl constituie aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările comiterii acestor infracțiuni, persoana făptuitorului.
Întru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de urmărire penală să apeleze la toate mijloacele tehnico-științifice, tactice și metodologice pe care le pune la îndemână știința Criminalisticii. Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi însă concepută decât într- un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament științific urmăririi penale a celor corupți.
În practica judiciara, uneori organele judiciare sunt puse in fața unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, astfel fiind necesare cunoștințele unor specialiști din domeniile științei, artei, tehnicii etc. În astfel de cazuri, legea le permite și uneori chiar le obliga să recurgă la ajutorul specialiștilor. Prin urmare, ori de cate ori în vederea lămuririi unor împrejurari necesare elucidarii cauzei, organele judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoștințe de specialitate, ele numesc unul sau mai mulți experți, stabilind și problemele ce trebuie soluționate, asupra carora urmeaza sa se pronunțe aceștia. Actele normative denumesc aceste activitați desfășurate de specialiști prin termenul de expertize. Datorită faptului că se desfășoara în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub denumirea de expertize judiciare [28, p. 13].
Expertiza este un procedeu probatoriu, adică o modalitate prin care se obține un mijloc de probă. Ea poate fi definita ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurari de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluționarii de către un expert, prin cunoștințe specifice fiecărei specialitați, activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.
Astfel, în multe cazuri, la cercetarea infracțiunilor de corupție, se ivește necesitatea ordonării unor expertize (cadrul juridic art. 142, 144 CPP al Republicii Moldova [3]) pentru a descoperi anumite marcări, pe obiecte ori pe bani dați ca mită, falsul în acte, urmele digitale pe documente, bancnote sau pe suprafețele lucioase ale bunurilor ce au format obiectul mitei.
Cel mai frecvent în cadrul cercetării infracțiunilor în cauză se efectuează expertize criminalistice. Acestea se dispun în cadrul cercetărilor atunci când apare necesitatea examinării urmelor palmare sau digitale, falsurilor în înscrisuri, scrisului de mână, refacerii și reconstruirii unor documente ș.a. Deseori pe obiectul mitei, pe înveliș ori ambalaj pot fi descoperite urme digitale sau palmare. Examinarea lor de către expert oferă posibilități de a dovedi participarea unei sau altei persoane la cazul investigat. În acest context trebuie să ținem cont de faptul, că urmele de aminoacizi și săruri ale palmelor, degetelor (transpuse) pe ambalajul mitei, pe acte și alte înscrisuri sânt predispuse unor schimbări ca relativ (rapide) datorită absorbției lor de structură fibroasă a hârtiei sau sub influența altor factori externi.
Planificând acțiunile de urmărire penală, privind ridicarea obiectelor și înscrisurilor cu urmele susmenționate, este necesară previziunea prealabilă a metodei de prelevare a acestor urme. Dacă există temeiuri, de a presupune, că urmele palmare ori digitale au fost lăsate pe suprafețe de hârtie, metal, sticlă, mobilier etc., atunci, pentru prelevarea lor poate fi suficientă obișnuita prăfuire cu așa substanțe ca: ceruza, negrul de fum, roșul Sudan III, argentoratu, oxidul de cupru, praful de xerox etc.
În funcție de cazul concret de corupție cercetat, de scopurile propuse pentru probare, de probele materiale acumulate, de mostrele obținute și calitatea lor, ofițerul de urmărire penală sau procurorul va dispune efectuarea următoarelor expretize tipice pentru dosarele de corupție [22, p. 146].
Expertiza dactiloscopică a urmelor digitale și palmare. Expertului i se va prezenta urma în sigiliu sau obiectul purtător de urme pe suprafața sa și mostrele amprentelor digitale ale persoanei interesate (bănuitului, învinuitului, martorului sau părții vătămate) expuse pe fișele dactiloscopice. În cazul cercetării actelor de corupție se pot prezenta bancnotele de bani transmiși pe care pot fi identificate amprentele digitate ale făptuitorului, alte bunuri care au fost transmise celui mituit.
În acest caz, se propun pentru soluționare următoarele întrebări: ▪ dacă obiectul în litigiu conține urme de degete sau palmare pe suprafața sa; ▪ dacă urma reprezintă elemente suficiente pentru identificare persoanei; ▪ dacă urma ridicată de la fața locului și amprenta prezentată șînt create de aceeași persoană sau de persoane diferite.
Expertiza criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor efectuată prin metode fizico-chimice în așa situații se efectuează cu scopul de a stabili proveniența, caracterul lor, mecanismul de formare, etc. [39, p.54]. Pentru efectuarea acestei categorii de expertize este necesar de prezentat expertului următoarele materiale: banii, titlurile de valoare, documentele sau obiectele care au fost utilizate în caliatate de obiect al actului de corupție (folos necuvenit, comision ilicit, remunerare ilicită) care au fost marcate cu substanțe chimice speciale, inclusiv cu substanțe fluorescente; piese de vestimentație, lucruri, obiecte, documente ridicate de la fața locului; alte materiale necesare cerute de expert.
Expertului i se propune pentru soluționare următoarele întrebări orientative: ▪ dacă bancnotele, titlurile de valoare sînt autentice, confecționate la înterprinderile specializate; ▪ dacă sînt înscrisuri adăugătoare pe bancnotele, lucrurile sau obiectele prezentate, dacă da, atunci care anume; ▪ dacă sînt substanțe luminiscente străine pe suprafața bancnotelor, titlurilor de valoare, pe documentele, lucrurile sau obiectele prezentate spre cercetare; ▪ dacă pe tampoanele de vată, haine (piese de vestimentație), documente, lucruri sau obiecte sînt substanțe luminiscente străine sau alte substanțe chimice și dacă da se aseamănă ele după componența chimică cu substanțele luminiscente străine sau cu alte substanțe chimice de pe suprafața bancnotelor, titlurilor de valoare, documentelor, lucrurilor și obiectelor care au fost utilizate în calitate de obiect al infracțiunii de corupție.
Expertiza fonoscopică. Această expertiză poate stabili următoarele împrejurări: – identificarea sunetului vocii (vorbirii persoanei) ce prezintă interes pentru urmărirea penală, înregistrat pe suport magnetic(compact, casete audio, casete micro audio, casete video VHS, casete video compact VHS și video , CD ș.a.); – curățarea de distorsiuni, zgomite parazitate, sunete auxiliare semnalul util al persoanei înregistrate pe suport magnetic(compact, casete audio, casete mocroaudio, casete video VHS, casete video VHS compact și casete video .). se pot prezenta expretului înscrierile convorbirilor telefonice dintre subiectul componenței infracțiunii de corupție și a celui care acordă remunerarea în care s-ar conține mențiuni referitoare la suma de bani, locul în care se vor transmite etc. Expertului i se prezintă următoarele materiale: [28, p.40] suportul magnetic deja indicat cu înregistrarea vocii persoanei bănuite; mostre pentru cercetare comparativă: mostre libere ale vocii persoanei, adică înregistrări audio sau video înrgistrate înainte de comiterea infracțiunii (înregistrări de la diferite manifestații cu caracter liber: nunți, cumătrii, zile de naștere, interviuri); mostre convențional libere adică diverse înregistrări ale vocii persoanei executate sub controlul organului de urmărire penală în timpul audierii ca bănuit sau învinuit, în timpul desfășurării confruntărilor, procesului de reconstituire a faptei ori experimentul; mostre experimentale care au fost completate cu prevederile art. 154-156 CPP în condiții maximal apropiate de situația concretă, procesul-verbal de descifrare a convorbirilor înregistrate pe suport magnetic, alte materiale cerute de expert.
Expertului i se solicită răspuns la următoarele întrebări orientative: ▪ ducă vocea de pe fonograma în litigiu care pronunță cuvintele „…….” aparține persoanei bănuite; ▪ care este numărul persoanelor ce participă la discuție; care replici din discuție aparțin persoanei ca a pronunțat la început cuvinzele „…….” ; de curățat în măsura posibilităților fonograma de distorsiuni, zgomote parazitare, sunete auxiliare cu păstrarea maximă a semnalului util. ▪ de stabilit dacă nu sînt semnale caracteristice de montare a fonogramei în litigiu.
Expertiza traseologică a urmelor de picioare și expretiza traseologică a urmelor de încălțăminte. Expertului i se va prezenta urma de picior ridicată de la fața locului (mulaje) sau obiectul purtător al urmei (folii adezive de culoare neagră sau transparente, coli de hîrtie) și evident mostrale (modelele) de comparație ale persoanei bănuite, învinuite, ale martorului sau a părții vătămate colectate pe folii adezive de culoare neagră sau transparente.
Se vor pune spre soluționare următoarele întrebări: ▪ dacă urma prezentată spre examinare este de picior de om; ▪ dacă se găsește urma de picior de om pe obiectul prezentat spre examinare; dacă da, conține ea suficiente elemente pentru identificarea persoanei; ▪ care este direcția de mișcare a persoanei care a lăsat urma; ▪ ce particualrități patologice ale mersului prezintă persoana care a lăsat urma (urmele); ▪ dacă urma ridicată da la fața locului și urma colectată ca mostră (model) de comparație sînt lăsate de una și acceași persoană sau de persoane diferite.
Expertiza tehnică a documentului (texte dactilografiate sau tipărite la imprimantă ș.a.). Expertului i se prezintă materialele cu textul în litigiu în original și mostrele de texte colectate pentru cercetarea comparativă. În caz că textul a fost executat la calculator, se prezintă și calculatorul cu imprimanta lui sau numai imprimanta respectivă. În linii mari, acest tip de expertiză poate da răspuns la mai multe întrebări orientative: ▪ Textul prezentat la expertiză este în original sau este o copie; ▪ care sînt tipul, marca, modelul mașinii de scris sau a calculatorului folosite pentru scrierea sau imprimarea textului litigios; ▪ dacă posedă mașina de scris sau calculatorul defecte de uzură și în ce constau ele; dacă se observă în text ștersături, adăugiri, modificări; combinări; dacă da, atunci prin ce metode au fost efectuate; ▪ dacă textul în litigiu tipărit sau dactilografiat cu mașina de scris sau calculatorul la care a fost executată mostra de comparație sau la altele [40, p. 247].
Trebuie însă spus că în domeniul cercetării tehnico-criminalistice a documentelor nu mai puțin importante constituie și examinările diagnosticatoare a falsurilor legate de restabilirea coninutului inițial al documenelor în cazul, în care textul este decolorat sub acțiunea razelor solare, acoperit cu o pată de cerneală sau alt colorant, ori este hașurat cu tocul, supus acțiunii unor factori termici etc. Stabilirea scrisului acoperit depinde de așa factori, precum: volumul scrisului alterat și nealterat, mărimea intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului și până la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hârtiei și cantitatea acesteia, prezența altui text sau a altei pete pe versoul hârtiei, natura și culoarea materialului de scriere și de acoperire ș.a. Mai ușor se relevă scrisul care a fost acoperit cu un material de altă natură și culoare decât acela cu care s-a scris. Contribuie la ușurarea lucrului și scurgerea unei perioade de timp mai mare între aplicarea pe hârtie a celor două materiale, volumul mare al actului ș.a.
Prin urmare, sarcinile diagnostice, soluționate în cadrul expertizei tehnico-criminalistice a documentelor pot fi divizate în câteva grupe:
1. Stabilirea modului de fabricare a documentului sau a rechizitelor acestuia – determinarea tipului de instrument scriptural folosit, a tipului de aparat folosit pentru tipărirea semnelor, a modului de imitare/confecționare a impresiunii de ștampilă/a însăși ștampilei, a faptului și modului de falsificare tehnică a ștampilei ș.a. În acest sens se formulează și se soluționează mai multe întrebări cu caracter diagnostic, cu titlu de exemplu, menționând următoarele [51, c. 232].:
– Care este modul de confecționare a documentului sau a părților acestuia (tipografic; fotografic; prin desenare cu imitarea caracterelor tipografice; electrografic cu aplicarea tehnologiilor compiuterizate; cu folosirea unor părți a altui document)?
– Care este modul de confecționare a formularului documentului, biletului de bancă, hârtiei de valoare – poligrafic (tipar adânc, tipar înalt, tipar plan, după șablon) sau reprografic (fotografic, termografic, reprografic)?
– Care ese felul instrumentului scriptural utilizat pentru executarea înscrisurilor de mâină (pix cu bilă, cariocă, toc cu peniță, creion, prin indigo etc.)?
– Care este tipul, genul, modelul printerului (mașinei de dactilografiat, aparatului electrofotografic ș.a.) cu care a fost confecționat textul documentului?
– Care este modalitatea de contrafacere a semnăturii executată din numele persoanei concrete (imitație servilă, imitație liberă, transfer cu materiale adezive, proecție cu sisteme optice, hârtie indigo, copiere prin transparență etc.)?
– Care este modul de imprimare a impresiunii de ștampilă, sigiliu, semnătură (desenare, copierea impresiunii originale, contrafacerea clișeului, folosirea tehnologiilor informaționale (a se vedea Anexa (e) etc.) pe documentul prezentat la expertiză?
2. Stabilirea vechimii documentului. Întrebările ce pot fi puse în fața expertului sunt:
– Dacă datarea documentului în litigiu corespunde calendaristic perioadei confecționării?
– Dacă documentul prezentat este fabricat într-un anumit an concret?
– Care este anul (perioada) emiterii documentului executat la mașina de dactilografiat?
– Dacă părțile documentului sunt executate dintr-o dată și în consecutivitatea lor firească?
– Dacă câteva documente sunt executate concomitent?
– Ce a fost executat mai devreme: impresiunea de ștampilă, textul sau semnătura?
3. Stabilirea faptului și a modului de modificare a conținutului inițial al rechizitelor în documente – determinarea faptului de adăugire, înlăturare, spălare, corodare de text, înlocuirea de fotografie sau altor părți a documentului, stabilirea conținutului inițial al acestuia etc. Întrebările ce pot fi ipotetic formulate în cadrul soluționării acestor sarcini sunt:
– Dacă documentul în litigiu a fost modificat prin adăugire, desenare sau imprimare suplimentară? Dacă da, atunci care este conținutul preexistent al documentului?
– Dacă documentul în litigiu a fost modificat prin ștersături mecanice, chimice sau spălare? Dacă da, atunci care este conținutul preexistent al documentului?
– Dacă nu a fost înlocuită fotografia de pe documentul litigios?
4. Relevarea conținutului rechizitelor în documente (a textelor rupte în bucăți, slabvizibile, a inscripțiilor stinse, hașurate, acoperite cu colorant, corodate, răzuite, a textelor pe documentele arse, a scrisului executat cu cerneluri simpatice, relevarea textelor după urmele de presiune ș.a.).
– Care este conținutul preexistent al documentului rupt în bucăți?
– Dacă docmentul în litigiu a fost sau nu supus corodării sau spălării? Dacă da, atunci care este conținutul preexistent al documentului litigios?
– Care este conținutul înscrisului hașurat (stins, acoperit cu colorant?)
– Care este felul (genul, varietatea) documentului ars și conținutul preexistent al acestuia?
– Dacă pe suprafața documentului există sau nu urme de presiune ale instrumentului scriptural? Dacă da, atunci care este conținutul preexistent al înscrisurilor?
3.4. Analiza situației în domeniu. Studii de caz privind dosarele de corupție din
Republica Moldova
Una din cele mai stringente probleme, mijloc de supraviețuire pentru unii si de îmbogățire pentru alții, de toți criticată si de toți practicată – corupția în Republica Moldova este un subiect inevitabil, pe larg abordat în cadrul discuțiilor publice, sondajelor sociologice, reglementărilor legislative si negocierilor politice. În pofida abundenței informației generale despre corupție si despre persoanele concrete care o practică, în plasa sistemului justiției penale nimeresc prea puțini corupți, iar cei care nimeresc deseori scapă de consecințele prevăzute de legislație. Chiar dacă oferă legi si organe de aplicare a legilor, statul continuă să esueze în combaterea corupției. De ce? Studiul dat încearcă să găsească răspuns la această întrebare. Cercetarea se concentrează mai degrabă pe cauzele ineficienței luptei împotriva corupției decît pe fenomen propriu-zis. Studiul a fost inițiat de către Centrul Național Anticorupție împreună cu Proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Guvernului Moldovei în domeniul anticorupției, reformei Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv a poliției si protecției datelor cu caracter personal”, suportul logistic necesar studierii dosarelor arhivate în instanțele de judecată fiind oferit de către Curtea Supremă de Justiție.
Obiectul de cercetare al studiului sunt dosarele penale cu privire la corupție, deferite justiției si ulterior arhivate la instanțele de fond în perioada 01.01.2010-30.06.2012. Aceste dosare au fost solicitate de către Curtea Supremă de Justiție, unde au fost acumulate în a doua jumătate a anului 2012. Analiza lor s-a desfășurat folosind un chestionar detaliat, structurat conform etapelor desfăsurării procesului penal. Ulterior, în prima jumătate a anului 2013, informația a fost generalizată pentru toate dosarele din eșantionul studiat, potrivit parametrilor inclusi în chestionar. Chestionarul, generalizarea datelor si analiza lor a fost efectuată în comun de către experții din cadrul Centrul Național Anticorupție și a Proiectului MIAPAC. Concluziile și recomandările prealabile ale studiului au fost consultate cu reprezentanții procuraturii și ai Ministerului Justiției, fiind prezentate Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru prezenta cercetare au fost selectate 198 dosare penale în care a fost examinată săvîrsirea infracțiunilor prevăzute de următoarele articole din Cod Penal (anexa D) :
art.191 alin.(2) lit.d) – delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu, alin.(4) si (5) al aceluiași articol – delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu în proporții mari si deosebit de mari;
art.256 – primirea unei remunerații ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populației;
art.324 – coruperea pasivă;
art.325 – coruperea activă;
art.326 – traficul de influență;
art.327 – abuzul de putere sau abuzul de serviciu;
art.330 – primirea de către un funcționar a recompensei ilicite;
Cele 198 dosare penale din eșantion au fost intentate în privința a 246 persoane, cărora li s-a încriminat săvârșirea a 229 fate prevăzute de Codul penal. Astfel în topul articolelor din eșantionul de bază sunt: art. 326 – 32%, art. 324 – 26%, art. 327 – 165. Acest lucru ne ajută să înțelegem ce fapte corupționale sunt cel mai des depistate de organele de drept. Potrivit acestor statistici, cel mai frecvent descoperite infracțiuni de corupție sunt: traficul de influență – 32%, coruperea pasivă – 26%, abuzurile de putere sau abuzurile de serviciu – 16%, urmate de falsurile în acte publice – 8% si delapidări cu folosirea situației de serviciu – 6%. Formele de corupere activă se întîlnesc mai rar în dosarele penale instrumentate. Astfel, doar 3% din dosarele de corupție sunt intentate pe corupere activă si 0,4% – pe luare de mită.
Studiind dosarele din eșantion, s-a stabilit că majoritatea covîrșitoare a infracțiunilor de corupție depistate de organele de drept, sunt săvîrșite chiar la locul de muncă al funcționarului sau, după caz al traficantului, al persoanei care gestionează o instituție, întreprindere, organizație: în biroul de serviciu sau într-un alt loc din cadrul instituției unde acesta activează. Faptul că funcționarii nici nu încearcă să se ascundă vorbește concomitent despre mai multe lucruri:
a). Infractorii nu simt remușcări, nu au senzația că ar face ceva greșit, din moment ce nici nu-și schimbă cadrul normal de activitate pentru a încheia și executa tranzacții de corupție. Ea seîntîmplă atît de natural, cum ai veni si pleca de la serviciu. Într-un fel, corupția pare să facă parte din programul lor de lucru, pentru care primesc si salarii din bugetul public. Ei, practic, nu se simt infractori.
b). Infractorii au senzația impunității, care ar putea fi alimentată de diversi factori: sunt prea rare sau nu există deloc exemplele de atragere la răspundere penală a colegilor lor corupți de către organele de drept, iar cei care au fost atrasi la răspundere nu au suportat consecințe dramatice pentru cariera lor. Totodată, faptul că infracțiunile de corupție se săvîrsesc direct în birourile de serviciu îi face pe infractori previzibili si relativ vulnerabili pentru organele de drept.
În cadrul eșantionului studiat, fondul celor mai multe cauze, 49%, a fost examinat de judecătoriile din circumscripția teritorială a CA Bălți, în 35% – de către judecătoriile din circumscripția teritorială a CA Chișinău. Din ele, 27% au fost atacate cu apel iar 35% – cu recurs. În ordine de apel cauzele au fost examinate în proporție de 55% de către CA Chișinău și 34% de CA Bălți. În ordine de recurs cele mai multe cereri – 37% – au fost depuse , – 34% și CA Chișinău – 21%. Mai multe detalii sunt oferite în tabelul de mai jos.Cele mai multe cauze au fost examinate de instanțele de fond într-o singură ședință de judecată – 43%, în 2 ședințe -20%, 3 ședințe – 2%, 4 ședințe – 6%, în 6 și 7 ședințe – 5%, în 8 și mai multe ședințe – 13% de cazuri. Cel mai mare număr de ședințe în care a fost examinat un dosar a fost de 37 de ședințe de judecată. În mediu, un dosar de corupție este examinat în instanțele de judecată în 3,7 ședințe. Cererile de apel în instanțele de judecată se examinează în decurs de o ședință în 35% de cazuri, în 2 ședințe – în 26% de cazuri, în 3 ședințe – în 11%, în 4 și mai multe ședințe (maximum 9) – au fost examinate alte 28% din dosare. Cererile de recurs se examinează în 84% de cazuri într-o singură ședință de judecată, în 2 ședințe – 8%, în 3 ședințe – 5% și mai mult de 4 ședințe (maximum 5) – 3%. În jumătate din dosarele de corupție, au avut loc tergiversări în cadrul examinării judiciare datorate, dintre care: ▪ 40% de cazuri s-au datorat părții apărării (inculpații – 19%, apărătorii – 21%); ▪ 21% – martorilor; ▪ 18% – părții acuzării; ▪ – 10% – părții vătămate; ▪ 8% – judecătorului; ▪ 3% – organului de poliție obligat să efectueze aducerea forțată.
Din toate cazurile de condamnări depistate la efectuarea studiului, au fost identificate aplicarea preponderentă a următoarelor tipuri de pedeapsă [47] (a se vedea tabelul 3.1. de mai jos).
Tabelul 3.1.Tipurile de pedepse aplicate de către instanța de fond și de către instanța superioară
3.5. Analiza criminalistică doctrinară a consecințelor corupției
Consecințele corupției au fost luate, în repetate rînduri, în vizorul iscoditor al cercetătorilor. Și nici nu putea fi altfel în condițiile în care nimic nu convinge mai bine de natura malefică a unui fenomen social decît înrîuririle lui negative asupra societății. De fiecare dată însă investigațiile efectuate au avut un caracter particular și intuitiv. Particular pentru că au relevat efecte specifice din unele domenii, iar intuitiv pentru că s-au bazat pe cercetări exploratorii, adică fără o direcționare exactă, ale căror rezultate sunt ulterior generalizate prin inducție.
A lipsit o abordare sistemică, fundamentată pe un cadru conceptual bine definit, care ar reflecta schema generică de producere a consecințelor. La fel ca orice altă manifestare a lumii, efectele posedă trăsături particulare și generale, urmînd o cale esențialmente similară de apariție. Cunoașterea trăsăturilor generale permite elaborarea unui cadru conceptual capabil a orienta precis cercetarea consecințelor particulare ale corupției din orice sferă socială, în orice moment și în orice societate.
În cele ce urmează, vom încerca să definim conceptul de analiză a consecințelor corupției.
Analiza fenomenelor sociale, din a căror categorie fac parte și manifestările criminale, denotă o legătură intrinsecă între esența fenomenului și efectele sociale pe care le provoacă acesta. Altfel spus, dezvăluirea și examinarea atentă a esenței fenomenului social conduce la stabilirea esenței efectelor lui asupra societății. Prin urmare, tiparul generic al consecințelor corupției poate fi dedus din chiar esența fenomenului.
Corupția trebuie să fie definită criminologic drept un fenomen social morbid care afectează sau chiar paralizează funcționarea normală a instituțiilor, organizaților și întreprinderilor, prin care fapt perturbă însăși viața socială, și care constă în folosirea atribuțiilor de serviciu în interes personal. Din definiția enunțată rezultă că esența corupției constă în deturnarea atribuțiilor de serviciu spre realizarea intereselor personale de către angajați, acțiuni (sau inacțiuni, dacă e să vorbim strict juridic) ce determină perturbarea activității instituțiilor, organizațiilor, întreprinderilor etc. în care aceștia activează.
Dacă definiția prezentată este corectă, atunci din ea putem extrage acele elemente care ne vor conduce la esența socială a efectelor fenomenului corupției. Analizînd, sub acest aspect, esența corupției, constatăm că fenomenul în cauză are proprietatea de a provoca repercusiuni nefaste asupra instituției (organizațiilor, întreprinderilor, organelor etc.), mai exact, le viciază activitatea, funcționarea normală. Ajungem astfel la activitatea, funcționarea normală a unei instituții. Și într-adevăr, fiecare instituție exercită o anumită funcție în societate care presupune desfășurarea unei anumite activități, iar efectele corupției lovesc tocmai în ele.
Funcția socială și principiile de activitate constituie deci primele elemente ale cadrului conceptual de cercetare a consecințelor corupției. Ele ne îndrumă să căutăm repercusiunile corupției în aria rolului social și organizării funcționale a instituției supuse cercetării.
Pentru mai multă claritate vom recurge la examinarea generică a cîteva instituții sociale majore, și anume: medicina, educația și justiția.
Medicina are funcția de a asigura sănătatea membrilor societății, iar activitatea ei se bazează pe asemenea principii (enumerăm numai trei dintre ele):
acordarea ajutorului medical necondiționat,
îngrijirea medicală fără discriminare,
dotarea cu tehnică medicală performantă.
Folosind cadrul conceptual schițat, putem înainta cu înaltă probabilitate ipoteza că corupția din medicină are drept consecințe reducerea, într-o măsură mai mare sau mai mică în funcție de amploarea și caracterul actelor de corupție, a capacității acesteia de a asigura sănătatea publică, suferințe provocate bolnavilor prin neintervenție imediată (în scopul estorcării de foloase necuvenite sau privilegierii pacienților protejați ori corupători), îngrijire medicală proastă a bolnavilor (care nu oferă șpagă asistentei sau medicului), înzestrarea spitalelor cu tehnică sau preparate de o calitate îndoielnică (datorită mitei oferite de un agent economic).
Educația are funcția de a asigura o bună pregătire profesională a păturilor active ale populației, iar activitatea ei se bazează pe așa principii ca:
selectarea cadrelor după calificarea lor profesională și aptitudinile didactice,
admiterea la studiile postșcolare numai a persoanelor cu un nivel de pregătire școlară determinată,
evaluarea corectă a nivelului de instruire al elevilor, studenților etc.
Plecînd de la cadrul conceptual, putem orienta investigația proiectată spre relevarea următoarelor consecințe: diminuarea capacității sistemului educațional de a pregăti la un nivel profesional performant categoria activă a populației, înlocuirea cadrelor didactice înalt calificate cu unele mediocre sau chiar cu nulități profesionale, favorizarea înscrierii la facultăți a persoanelor care beneficiază de protecție sau a celor care dau mită factorilor de decizie, în defavoarea candidaților care merită într-adevăr să fie înmatriculați, evaluarea discriminatorie și incorectă a studenților, în funcție de mărimea mitei plătite cadrelor didactice sau a relațiilor de protecție.
Justiția are funcția de a asigura menținerea relațiilor sociale în parametrii normelor de drept stabilite, iar activitatea ei se întemeiază pe astfel de principii:
obligativitatea de a reacționa la orice infracțiune,
aplicarea unei pedepse adecvate gravității faptei și personalității făptuitorului,
apărarea intereselor legale ale cetățenilor.
Utilizînd cadrul conceptual propus, avem temeiul de a presupune că corupția din justiție provoacă consecințe precum discrepanța dintre relațiile sociale efective și cele juridice, consfințite prin normele de drept, reacționarea selectivă la infracțiunile depistate sau reclamate, în funcție de interesul corupt al lucrătorilor organelor de drept, aplicarea unor pedepse mici sau simbolice persoanelor care dau șpagă și, viceversa, pedepsirea cu severitate a celor care nu influențează corupt funcționarii din justiție, apărarea intereselor acelor cetățeni care au puterea de a influența sau cumpăra justiția.
Datele empirice colectate de cercetările realizate deja confirmă o parte dintre supozițiile menționate (vezi: Transparency International – Moldova, Studentus Incoruptus [60]), iar celelalte vor fi, suntem îndreptățiți a presupune, confirmate de investigațiile ulterioare.
Elementele relevate trebuie să fie completate cu altele, și anume: consecințele directe și indirecte ale corupției. De altfel, toate fenomenele provoacă atît efecte directe, cît și indirecte, iar corupția se încadrează în regula generală. De exemplu, consecințe directe ale corupției în serviciul vamal sunt necolectarea deplină a taxelor vamale, în timp ce cele indirecte sunt suscitarea unei concurențe neloiale în mediul de afaceri.
De asemenea, pentru fiecare dintre obiectele cercetării în cauză urmează să fie elaborați indicatori cantitativi și calitativi de măsurare.
Cadrul conceptual de investigare a consecințelor corupției creionat are, așadar, următoarea configurație:
funcția instituției,
principiile de activitate ale instituției;
consecințe directe,
consecințe indirecte;
indicatori cantitativi,
indicatori calitativi.
Cadrul conceptual constituie fundamentul descoperirii bine orientate a consecințelor corupției, aplicîndu-l pe care cercetătorul nu mai are nevoie să bîjbîie intuitiv în căutarea acestora, ci își poate orienta exact acțiunile de investigație [19, p. 19].
Din tezele prezentate se poate lesne conchide că consecințele negative ale corupției pentru societate, care decurg din esența, natura fenomenului, sunt o realitate implacabilă și pot fi presupuse apriori, deși sunt resimțite prin experiență și confirmate prin date empirice.
În încheiere subliniem că, în societate există o ignoranță semnificativă în privința impactului dezastruos al corupției asupra societății, ba chiar bîntuie convingerea precum că corupția ar juca un rol benefic sub mai multe aspecte. Din aceste considerente cercetarea consecințelor acestui veritabil flagel social capătă o însemnătate deosebită, ca și propagarea largă a rezultatelor acestora. Deci, corupția în Republica Moldova, la fel ca și boala, este teribilă, măsurile ce se adoptă de organele de resort sunt insuficiente și este îndoielnic că o va învinge, exact tot așa cum cele mai puternice măsuri de igienă nu vor înlătura bolile în societate.
ÎNCHEIERE
Rezultatele investigațiilor efectuate, a analizei legislației și practicii de urmărire penală și judiciară privind cauzele de corupție, a literaturii criminalistice de specialitate pe această temă, permit a formula următoarele concluzii:
1. Fenomenul corupției își are rădăcinile din cele mai vechi timpuri, tot de pe atunci fiind și reprimat, aplicându-se pedepse de la cele mai blânde până la cele mai severe. Evoluția fenomenului studiat, potrivit celor mai vechi izvoare de drept, ne permite să conchidem că corupția reprezintă un abuz de funcție în scopul obținerii unor foloase. Dezvoltarea societății umane, progresul economic, politic și social a produs influență și asupra fenomenului corupției, care poate să dispară în unele domenii și să se răspândească în altele, căpătând tot noi forme și manifestări.
2. Majoritatea specialiștilor ce tratează corupția, inclusiv și noi, considerăm că acestui fenomen nu i se poate oferi o singură definiție universal valabilă, întrucât acesta mai demult a devenit o problemă națională și internațională, cu multiple forme de manifestare și accepțiuni; corupția fiind concepută în cea mai populară formă ca folosirea abuzivă a puterii în propriul avantaj. Cercetarea criminologică a fenomenului determină concluzia privind existența unei complexități cauzale a genezei corupției, factorii criminogeni localizându-se la nivelul macrosocialului, socialului cu grad mediu de generalizare, microsocialului și individualului, iar relaționarea lor configurează complexitatea cauzală generală și complexitatea cauzală a unor tipuri concrete de comportamente corupționale.
3. Politica Republicii Moldova în prevenirea și combaterea corupției se realizează atât prin perfecționarea cadrului legislativ anticorupțional, cât și prin promovarea unor măsuri ofensive în vederea reprimării faptelor de corupție, în complex cu cele de natură profilactică – întrunite în cadrul Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției și Planului de acțiuni întru realizarea ei – punându-se la bază redresarea social-economică a țării.
4. Corupția este și un fenomen cu implicații penale calificate ca infracțiuni de corupție, la categoria cărora se atribuie: coruperea pasivă și activă, traficul de influență, primirea de către funcționar a recompensei ilicite, luarea și darea de mită – incriminări prevăzute în Capitolul XV Cod Penal, infracțiuni săvârșite de persoane publice și cu funcție de demnitate publică, și Capitolul XVI Cod penal, infracțiuni săvârșite de persoane care gestionează organizații comerciale, obștești ori alte organizații nestatale. Infracțiunile de corupție întrunesc anumite aspecte generale și comune, referindu-ne la obiectul juridic sub toate modalitățile sale, la lipsa obiectului material al infracțiunii, implicare în actul infracțional a cel puțin două persoane (corupătorul-coruptul, mituitorul-mituitul), caracterul formal al conținutului normativ etc.
5. Vizavi de mituire, ca formă clasică de manifestare a corupției de o periculozitate sporită, considerăm că nu se potrivește includerea ei în Capitolul XVI Cod penal, infracțiuni săvârșite de persoane care gestionează organizații comerciale, obștești ori alte organizații nestatale, fiind înaintată propunerea de lege-ferenda privind plasarea faptelor, care cad sub incidența art.333, 334 Cod penal, într-o nouă normă de incriminare – corupția comercială. Studiul realizat asupra fenomenului de corupție conturează necesitatea resistematizării normelor juridico-penale, sumându-le într-un grup distinct – „Infracțiuni de corupție”, având în vedere trăsăturile individuale care marchează aceste fapte nu numai sub aspectul juridico-penal (traficarea funcției și a influenței în schimbul unor foloase), dar și prin existența multiplelor aspecte comune în ceea ce vizează efectuarea urmăririi penale.
6. În cazul infracțiunii de corupere activă, vom conchide că ea reprezintă acțiunile intenționate ale oricărei persoane care promite, oferă sau acordă un avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei persoane cu funcții de răspundere ca agent public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest agent public să acționeze sau să se abțină de a acționa în exercițiul funcțiunii sale oficiale în favoarea făptuitorului sau de a obține de la autorități distincții, funcții, piețe de desfacere sau o altă decizie favorabilă pentru sine sau pentru altă persoană. De aici, coruperea activă este fapta aceluia care, pentru a determina o persoană cu funcții de răspundere să îndeplinească sau să nu îndeplinească, să grăbească sau să întârzie îndeplinirea unei acțiuni ce ține de obligațiile ei de serviciu, sau să comită o acțiune contrar acestor obligațiuni, îi promite, oferă sau dă, personal sau prin mijlocitor, bani, bunuri, alte avantaje care nu i se cuvin.
7. În ce privește traficul de influență, aceasta reprezintă fapta exprimată prin primirea ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, savîrșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să comită ori să nu comită un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acțiuni au fost sau nu savîrșite, au produs sau nu rezultatul scontat.
8. Evoluția fenomenului corupției, reflectate în cele mai vechi legislații și caracterizate în literatura de specialitate, ne permite să conchidem că corupția, în esența sa, reprezintă un abuz de funcție în scopul obținerii unor avantaje materiale, bunuri sau altor foloase. Fenomenul corupției constituie o amenințare pentru principiile și valorile fundamentale ale societății democratice, subminează încrederea cetățeanului în instituțiile statului, afectează în mod defectuos primordialitatea dreptului, lezează drepturile și interesele legitime ale omului, pune în pericol progresul social și economic.
9. Corupția a devenit o problemă națională și internațională, determinând comunitatea europeană și mondială nu numai să facă constatări, dar și să elaboreze și să implementeze acte, programe, strategii de prevenire și combatere a acestui fenomen. Deosebit de intensivă a devenit activitatea anticorupțională la nivelul Consiliului Europei, lărgindu-se sfera de sancționare a faptelor de corupție și impunându-se armonizarea legislațiilor naționale în acest context a statelor membre.
10. Corupția are un caracter universal, manifestându-se în forme diverse la nivel politic, administrativ, economic, social etc, astfel că abordarea științifică a acestui fenomen nu este acceptată, decât în context interdisciplinar, dar din totdeauna fiind important de a evidenția în primul rând acele manifestări care cad sub incidența legii penale ca reprezentând o periculozitate sporită pentru relațiile sociale.
11. Infracțiunile cuprinse sub noțiunea generică de infracțiuni de corupție nu formează un grup distinct în Codul penal al Republicii Moldova, făcând parte din infracțiunile contra bunei desfășurări a activității în sfera publică (Cap. XV Cod penal) și infracțiuni săvârșite de către persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală (Cap. XVI Cod penal), cu toate că se diferențiază de celelalte infracțiuni din această categorie mai cu seamă prin caracteristicile elementului material, care în esență constă în traficarea atribuțiilor specifice funcției deținute în schimbul unor foloase, sau specularea în aceleași scopuri a influenței pe lângă funcționari.
12. Infracțiunile de corupție posedă o individualitate proprie bine marcată nu numai sub aspectul juridico-penal, dar și prin existența multiplelor particularități, în ceea ce privește tactica și metodica descoperii lor. Însă, ceea ce ține de cadrul normativ privind asigurarea posibilităților suficiente de investigare a actelor de corupție, chiar de la etapa inițială. În acest sens, interceptarea comunicărilor considerăm posibilă și necesară în toate cazurile de bănuială de corupere pasivă, activă, abuz în serviciu, trafic de influență și delapidarea averii statului cu folosirea situației de serviciu, indiferent pe prezența agravantelor, care, de regulă, nici nu pot fi stabilite la etapa inițială în lipsa posibilității de aplicare a interceptărilor pentru componențele de infracțiune de bază ce țin de corupție.
Prin urmare, luând în considerație concluziile formulate mai sus, în scopul perfecționării activității de investigație criminalistică a infracțiunilor de corupție, dar și a legislației procesuale penale privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor legate de actele de corupție, recomandăm:
1. În contextul realizării justiției penale privind sancționarea infracțiunilor de corupție se constată necesitatea includerii în Codul penal al Republicii Moldova a unei noi incriminări -provocarea corupției – încercarea de a transmite unui funcționar, fără acordul lui, bani, bunuri, alte foloase, în scopul ticluirii unor probe minciunoase privind comiterea infracțiunii;
2. De revizuit lista exhaustivă a infracțiunilor prevăzute la art.132/8 Cod de procedură penală pe care pot fi efectuate interceptări ale comunicărilor, astfel încît să fie incluse componențele de infracțiuni din Codul penal al Republicii Moldova, după cum urmează:
a) art.190 alin.(2) lit.d) – escrocherie săvîrșită cu folosirea situației de serviciu;
b) art.191 alin.(2) lit.d) – delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu;
c) art.191 alin.(3) și (4) – delapidarea averii străine săvîrșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală, sau în proporții mari;
d) art.326 alin.(2) lit.b)
e) – traficul de influență săvîrșit de două sau mai multe persoane; cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții mari; urmate de influența promisă sau de obținerea rezultatului urmărit;
f) art.327 alin.(2) lit.b) și c) – abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvîrșit de o persoană cu funcții de demnitate publică; soldată cu urmări grave;
h) art.327 alin.(3) – abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvîrșit în interesul unui grup criminal organizat sau a unei organizații criminale.
3. De introdus obligativitatea efectuării în cazurile de corupție a investigațiilor, paralel cu cele procesual-criminalistice și financiar-economice a proprietății bănuitului, învinuitului, avînd în vederea motivația preponderent financiară a funcționarilor care se angajează în comiterea actelor de corupție.
BIBIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Modlova din 29.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 12.08.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 72 -74, din 14.04.2009, a intrat în vigoare la data de 24.05.2009.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 104-110 din 07.06.2003, în vigoare la data de 12.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=350171
Legea Republicii Moldova nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.113-118 din 08.06.2012. http://lex.justice.md/md/343452/
Legea privind administrația publică locală Nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii , nr. 032 din 09.03.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=321765
Legea Republicii Moldova cu privire Anticorupție, nr.1104-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.209-211 din 05.10. 2012.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344902
Legea Republicii Moldova cu privire , nr. 294 din 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.55-56 din 17.03.2009.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331011
Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, nr.544 din 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 15-17 din 22.01.2013.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=346404
Legea Republicii Moldova privind statutul ofițerului de urmărire penală, nr. 333-XVI din 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.195-198 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea corupției, nr. 90 din 25.04.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103-105 din 13.06.2008.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=328131
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, Strasbourg, 27 ianuarie 1999, nr. 428 din 30.10.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 229-233 din 21.11.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313174
Hotărârea Parlamentului nr. 154 din 21.07.2011, pentru aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție pe anii 2011 – 2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-169 din 08.10.2011.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=340429
Monografii, articole de specialitate
Avram M., Gurin V., Donciu V. Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție. Chișinău: ARC, 2005. 350 p.
Barbăneagră A., Cușnir V., Alecu G. Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu. Chișinău: Centrul de drept al avocaților, 2009. 860 p.
Borodac A. Noțiunea corupției penal condamnabile. În: Legea și viața, nr.4, 1996, p.14-22.
Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. Dreptul penal. Partea Specială. Chișinău: Cartier. Vol. 2, 2005. 804 p.
Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chiținău: Cartier, 2005. 675 p.
Boroi A. Drept penal. Partea specială. București: ALL Beck, 2002. 766 p.
Bejan O. Progrese și perspective în reprimarea corupției. În: Legea și viața, nr.6, 2007, p.18-20.
Ciobu I. Comportamentul simulat. București: Editura Științifică, 1976. 253 p.
Cușnir V. Corupția – reglememntări de drept: activități de prevenire și combatere. Partea I. Monografie, Chișinău: Garuda Art, 1999. 130 p.
Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție: St. Colectiv. În: Agenția pentru Susținerea Învățămîntului Juruidic și a Organelor de Drept „EX LEGE”. Coordonator: V. Zubco. Chișinău, 2005. 269 p.
Dicționarul explicativ al limbii române. Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. București: Universul enciclopedic, 1998. 1105 p.
Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlass LEY, 1995. 335 p.
Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în drept penal. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. 239 p.
Dobrinoiu V. Drept penal – partea specială. Vol. I. București: Editura Academiei R.S.R., 2000. 345 p.
Dongoroz V., Kahane S. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. București: Editura Academiei Române, 1975. 1025 p.
Ghid de Expertize Judiciare: St. Colectiv. Chișinău: Institutul Republican de Experiză Judiciară și Criminalistică, 2005.103 p.
Grigorovici A. Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. București: Editura Științifica și Enciclopedica, 1976. 160 p.
Ilie S. Corupția: aspectul criminologic. Chișinău: Editura ARC, 2000. 118 p.
Loghin O., Tudorel T. Drept penal român. Partea specială. Ediția a IV-a. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2001. 501 p.
Magola V. Corupție, prevenire și contracarare. În: Legea și viața, nr.3, 2008, p.18-19.
Nastas I. Aprecierea juridică a faptei de primire de către o persoană cu funcții de răspundere a remunerației ilicite, în cazul lipsei scopului prevăzut de art. 325 Cod penal. În: Revista Națională de Drept. nr. 4, 2006, p.76-78.
Nastas I. Persoana cu funcții de răspundere – subiect special al infracțiunilor de corupție. În: Revista Națională de Drept, nr.10, 2008, p.67-68.
Nastas I. Definitivarea cercului de subiecți pasibili a fi trași la răspundere pentru săvîrșirea infracțiunilor de corupție. Revista Națională de Drept, nr. 5, 2009, p. 58-63.
Neagu I. Drept procesual penal: Tartat. București: Editura Global Lex , 2004. 391 p.
Nistoreanu Gh. și alții. Drept penal. Partea II. București: CONTINENT XXI, 1995. 458 p.
Stancu Em. Tratat de criminalistică. București: Universul Juridic, 2004. 745 p.
Sandu D. Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză. În: Culegere de referate 20 de ani de expertiză criminalistică. București: Juridica, 1979. 54 p.
Suciu C. Criminalistica. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1972. 448 p.
Stelzer E.Criminalistica vol. I. Berlin: Editura Științifică Germană,1977.368 p.
Timuș A., Climenco V. Combaterea criminalității și corupției nu admite amînare. Aspecte sociologice.În: Revista Națională de Drept, nr.6, 2003, p. 46-49.
Voicu C. Banii murdari și crima organizată. București:Editura Artprint, 1995. 184 p.
Kovecsi Laura-Codruța. Accesul și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau informatice: Mijloacele de probă. În: Revista de Drept Penal, București, 2003, nr. 3, p. 145-148.
Reid John E., Inbau Fred E.. Truth an reception: The polygraph, Lie detector Technique. : Ed. Williams & Ailckins,1966. 241 p.
Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии, Mocква: Hopма. 256 c.
Гepаcимoв И. Meтoдика pаccлeдoвания пpecтyплeний. Oбщиe пoлoжeния. Кpиминалиcтичecкая xаpактepиcтика пpecтyплeний в мeтoдикe pаccлeдoвания. Mocква: Экзамeн, 1976. 201 c.
Здpавoмыcлoв Б.B., Дoлжнocтныe пpecтyплeния. Пoнятиe и квалификация. Mocква: Юpлит, 1975. 345 c.
Кopшyнoв O.H., Cтeпанoва A.A. Кypc Кpиминалиcтики. Cанкт–Пeтepбypг:CбГУ, 2004, 715 c.
Лаптeакpy B.Д. Кoppyпция: coциальнo-пpавoвыe и кpиминoлoгичecкиe пpoблeмы. Кишинэy: Știința, 1996. 118 c.
Pyкoвoдcтвo для cлeдoватeлeй. Пoд peд B.B.Moзякoва. Mocква: Экзамeн, 2005. 916 c.
Филиппoв A.Г., Кpиминалиcтика, 3-изд., дoп. Mocква: Cпаpк, 2004. 620 c.
Филиппoв A.Г., Кpиминалиcтика, Mocква: Cпаpк, 2000. 350 c.
Яблoкoв H.П. Кpиминалиcтика, 2-e изд. Mocква: Hopма, 2008. 400 c.
Surse online
Codul penal al României [online]. http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf (citat la 10.11.2014).
James D. Wolfwnshon. The Stae of Public Finances: Outlook and Medium-Term Policies.
[online] http://www.globalpolicy.org/international-justice/general-articles-on-international-
justice.html (citat la 22.10 2014).
Raportul Național: progrese și perspective în reprimarea corupției (anul2013). http://cna.md/sites/default/files/sna_rapoarte/raport_national_2013.pdf
Studiu privind dosarele de corupție arhivate în instanțele de judecată în perioada 01.01.2010-30.06.2012, Chișinău, 2014. [online] http://cna.md/sites/default/files/studiu_privind_dosarele_de_coruptie_final_octombrie_20131.pdf (citat la 10.11 2014).
Studiu privind corupția în administrația publică locală. http://www.fdsc.ro/documente/26.pdf
Transparency International Source Book, 2000. The Anatomy of Corruption. http://www.transparency.org.nz/docs/2000/Elements-of-a-National-Integrity-System.pd (citat la 09.11 2014).
Угoлoвный Кoдeкc PФ c кoммeнтаpиями [online]. http://ukrf.narod.ru/glavy/g22.htm (citat 14.11.2014).
Oбpазцoв B.A.. Кpиминалиcтика. [online] http://adhportal.com/book 1416 chapter 2. obstajatelstva podlezhashhie ustanovleniju.html (citat 16.11.2014).
Кyшнepeнкo C.П. Ocoбeннocти pаccлeдoвания взятoчничecтва: Учeбнoe пocoбиe, CПБ, 2002. [online] http//www.pravo.vuylib.net.book z736 page 9html (citat 14.11.2014).
Пpиcтанкoв B.Д. Ocoбeннocти дoпpocа заявитeля o взятoчничecтвe. [online] http//law.vl.analit.show m.ph (citat 10.11.2014).
SUMMARY
The importance of a better knowing of criminality, inclusively of criminal phenomenon of the corruption does not need to be demonstrated any more. Divergence through the corruption represents a real danger for a lawful state and for the whole society, because this exact representation, as much as possible, of their forms of manifestation, factors that favors that phenomenon, another aspects and characteristics is absolutely indispensable for the determining and implementation in practice of a concept (strategy) of corruption preventing and control.
Corruption, as a phenomenon relating to a crime is tightly connected with the changes in the entire social framework and, of course, with the national and international criminality.
Fight against criminality is conducted in all states by both, preventing and constraining measures with the application of criminal sanctions. Nobody has yet found a solution of guaranteed efficacy for the reduction and, ultimately, elimination of criminality in a society. With regards to the phenomenon of corruption, it is a truth accepted unanimously, according to which criminal prosecution, disciplinary sanction against corrupted individuals can eliminate the offender, but cannot eradicate corruption. As a consequence, corruption control can be implemented efficiently through society's economic, political and moral recovery.
Issues of corruption and criminality prevention: fight against them is inspired by a country's penal policy and bears national solutions, which in turn are dependant upon the concept's accuracy, structures, programmers and methods of implementation of the national strategy of crime control, on one hand, and upon the financial background of the government dedicated to this purpose, on the other hand.
By crime, hence as well corruption control activity, it is understood the following: the set of legal-penal measures taken by specializing state bodies, based on law, for a complete establishment of facts representing corruption offences, so that any person who committed such offence to be legally sanctioned, according to the level of his culpability, and no innocent person be held legally responsible.
The criminological investigation of corruption as a phenomenon shows that a causal complexity of corruption's genesis exists. The a etiology of deviance and delinquency may not be approached in terms of distinct, separated indicators, but only taking into account the interaction and interdependence of bio-psycho-social factors. Crime generating factors are concentrated at macro-social, social average, micro-social and individual level, and their relationships shape the causal general complexity and the causal complexity of certain distinct types of criminal deeds.
The actuality of the research and its practical value go out from the reason of having a multidisciplinary research of corruption which threatens democracy, rule of law, social justice.The accurate representation of various aspects of this criminal phenomenon – social and criminological , legal and other aspects of criminal and factual are absolutely indispensable for determining and implementing the most effective way of preventing and combating corrupt behavior.
It is clear that regulations and legal interpretations criminal offenses of corruption are necessary for a deeper knowledge of criminal behavior and the correct application of national legislation sanctioning corruption.
The research is organized into introduction, three chapters, conclusion and summary.
Introduction reflects the emphasis of the importance of the studied topic, the timeliness, purpose, the objectives and methodology of studing and preventing the corruption acts.The objectives of this research are reflected in the three chapters.
Chapter I addresses corruption offenses and their importance criminalistce research and presents a research study on procedural peculiarities of corruption and also is enhanced verification of primary information and data contained in denunciations concerning corruption.
Chapter II reflects the issues of investigation regarding the circumstances to be determined and the sources of evidence in cases of corruption, the organization of a flagrant and uptake of modern technologies used in the investigation of corruption. This chapter addresses the issues that should be investigated and needs to be confirmed prior research crime committed.
Chapter III presents the aspects of criminal prosecution. In this chapter are thoroughly researched and reviewed the most important procedural actions and forensic discovery and elucidation to all the circumstances in which it was committed corruption offenses, such as crime scene investigation, hearing people denouncing, ordering forensic expertise.
The conclusion contains a generalization of this study, the suggestions that can be used in order to improve the methods and techniques used in prevention and combating of corruption.
ANEXE
ANEXA A
Profilul denunțătorului (art.324, 326 Cod penal)
ANEXA B
Contraacțiuni întreprinse în cazul scurgerii de informații din partea persoanei bănuite de acte de corupție
ANEXA C
Versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infracțiunea de corupție, împrejurările în care s-a comis sau este pregătită
ANEXA D
Eșantionul a 198 dosare penale studiate, în privința a 246 persoane cărora li s-a incriminat 229 fapte penale
ANEXA E
RAPORT
de expertiză criminalistică
Expertiza a fost dispusă prin încheiere de către judecătorul Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău dl____ pe cauza civilă nr.2-3032/13 privind cercetarea a 2 semnături de pe un Contract de fidejusiune în valoare de 3.690.000 lei încheiat în or.Căușeni între cet. G.___ și BC “Moldindcombank” SA.
Materiale puse la dispoziție:
În litigiu:
1. Contract de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat în or.Căușeni între cet. G._____ și BC “Moldindcombank” SA. – pe 2 file.
Pentru comparație:
1. Modele libere de semnătură ale cet. G.____ pe următoarele documente:
1.1. Contract de prestare a serviciilor de telefonie mobilă “Unite” nr.7182162 din 28.04.2012
cu anexe – pe 6 file;
1.2. Contract de vînzare-cumpărare a bunului impobil din 14.11.2011 încheiat între SRL
“Alicomex și cet. G._______ – pe 3 file;
1.3. Contract de ipotecă din 14.11.2011, încheiat între G.___, pe de o parte și BC “Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, pe de altă parte – pe 5 file (cu autentificarea notarială);
1.4. Contract de vînzare-cumpărare a bunului imobil din 29.12.2011 – pe 4 file;
1.5. Contract de prestare a energiei electrice consumatorului curent nr.40201175487 din
21.03.2012 cu anexe – pe 4 file;
1.6. Contract de vînzare-cumpărare încheiat între cet. H.___ și cet.G.___ din 11.09.2008 cu anexe – pe 3 file.
2. Modele experimentale de scris și semnătură pe 2 file, format A4.
Spre soluționare a fost formulată următoarea întrebare:
Dacă două semnături de la rubrica “Fidejusor” pe paginile Contractului de fidejusiune, f/nr. din 08.07.2010, încheiat între cet.G._____ și BC “Moldindcombank” SA în or.Căușeni sunt sau nu executate de către pîrîta G.______?
CONSTATĂRI ȘI EXAMINĂRI:
1. Contractul de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat în or.Căușeni între cet.G.____ și BC “Moldindcombank” SA. prezintă două file de hârtie albă găurite pe marginea din stânga, format A4, pe aversul cărora este imprimat text procesat la calculator și imprimat cu caractere latine în limba română. În partea de jos a filelor, sub textul de bază a Contractului, sunt puse semnăturile creditorului și a debitorului autentificate cu impresiunile de ștampilă rotundă a acestora de culoare violetă, precum și semnătura fidejusorului în partea mediană a paginilor (a se vedea foto nr.1- Planșei demonstrative).
Modelele de comparație libere și experimentale de semnătură și scris ale cet. G.____ pe diversele documente, indicate în partea introductivă a prezentului Raport, sub aspect cantitativ și calitativ sunt suficiente pentru investigațiile comparative.
2. Examinării în Contractul de fidejusiune litigios prezentat la expertiză sunt supuse semnăturile de la rubrica „Fidejusor” din numele cet. G.____ de pe ambele pagini ale acestuia, amplasate în partea mediană de jos a filelor. Aceste semnături prezintă transcripție și coeziune similară: trăsătură sinistrogiră semiovală supraînălțată – «г»+ «o» + «p» + 4-5 semne succesive aliterale, ghirlandate colțuros + parafă liniară, amplasată oblic-dreapta de calibru mare terminată în zona mediană cu un grafism orizontal, scurt și văluros. Ele sunt executate cu caractere energice, evoluate, de dimensiuni mici înclinate oblic dreapta, linie de scriere orizontală, cu unele gesturi spontane.
O primă examinare a semnăturilor în cauză denotă evidențierea slabă a acestora, presiune insesizabilă, aspect static, nefiresc al semnăturilor, lipsit de naturalețe, ceea ce semnalează condiții neobișnuite de executare. Mai mult, semnătura litigioasă de pe pagina a doua a Contractului este plasată anormal – imediat sub linia de scriere a rubricii, ceea ce, odată în plus, pune la îndoială condițiile de scriere și naturalețea acestora (a se vedea aspectul general al semnăturilor pe foto 3- Planșei demonstrative).
În scopul verificării dacă semnăturile în cauză au fost sau nu aplicate cu ajutorul mijloacelor tehnice de falsificare, ele au fost examinate cu ajutorul aparatelor optice (microscopul „MБC- și “WILD ) sub diverse unghiuri a sursei de lumină, la diferite grosismente, în cadrul cărora a fost descoperit faptul că semnăturile prezintă doar imagini și nu iscălituri propriu-zise, adică acestea sunt imitații de semnături realiste.
Aceasta decurge din următorii indici depistați în ambele semnături:
• Imaginile semnăturilor prezintă trăsături compuse din puncte multicolore (purpuriu, albastru-verzui, cafeniu ș.a.) spațiate haotic;
• Substanța colorantă a trăsăturilor este plasată în masa hârtiei;
• Marginile traseelor sunt neregulate, difuze;
• În zona amplasării trasăturilor lipsește deformarea hârtiei precum și a urmelor de presiune de la instrumentul scriptural;
• În punctele de intersecție a trăsăturilor lipsesc urme de „suprapunere” a colorantului (a se vedea microfotografiile de pe Planșa demonstrativă executate cu aparatul digital „Canon” model „Ixus ).
Cele indicate mai sus prezintă semne concludente precum că semnăturile în litigiu sunt doar imagini ale iscăliturilor autentice ale cet. G._____. Ele sunt aplicate pe Contractul de fidejusiune din 08.07.2010 cu folosirea mijloacelor tehnice de copiere-multiplicare (scanarea prealabilă a două semnături autentice ale cet.G._____, procesarea lor la calculator și întipărirea ulterioară a acestora cu aparatul de tip imprimantă-Inkget-color).
CONCLUZIE:
Două semnături de la rubrica “Fidejusor” pe paginile Contractului de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat între cet. G._____ și BC “Moldindcombank” SA în or.Căușeni prezintă fals tehnic de semnătură.
Acestea sunt imitații frauduloase de semnătură aplicate pe Contractul în litigiu cu ajutorul mijloacelor de copiere-multiplicare (scanarea prealabilă a două semnături autentice ale cet. G._____, procesarea lor la calculator și întipărirea ulterioară pe document cu aparatul tip imprimantă Inkget-color).
Expert criminalist
BIBIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Modlova din 29.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 12.08.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul penal al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 72 -74, din 14.04.2009, a intrat în vigoare la data de 24.05.2009.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 104-110 din 07.06.2003, în vigoare la data de 12.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=350171
Legea Republicii Moldova nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.113-118 din 08.06.2012. http://lex.justice.md/md/343452/
Legea privind administrația publică locală Nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii , nr. 032 din 09.03.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=321765
Legea Republicii Moldova cu privire Anticorupție, nr.1104-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.209-211 din 05.10. 2012.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344902
Legea Republicii Moldova cu privire , nr. 294 din 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.55-56 din 17.03.2009.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331011
Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, nr.544 din 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 15-17 din 22.01.2013.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=346404
Legea Republicii Moldova privind statutul ofițerului de urmărire penală, nr. 333-XVI din 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.195-198 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea corupției, nr. 90 din 25.04.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103-105 din 13.06.2008.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=328131
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, Strasbourg, 27 ianuarie 1999, nr. 428 din 30.10.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 229-233 din 21.11.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313174
Hotărârea Parlamentului nr. 154 din 21.07.2011, pentru aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție pe anii 2011 – 2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-169 din 08.10.2011.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=340429
Monografii, articole de specialitate
Avram M., Gurin V., Donciu V. Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție. Chișinău: ARC, 2005. 350 p.
Barbăneagră A., Cușnir V., Alecu G. Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu. Chișinău: Centrul de drept al avocaților, 2009. 860 p.
Borodac A. Noțiunea corupției penal condamnabile. În: Legea și viața, nr.4, 1996, p.14-22.
Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. Dreptul penal. Partea Specială. Chișinău: Cartier. Vol. 2, 2005. 804 p.
Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chiținău: Cartier, 2005. 675 p.
Boroi A. Drept penal. Partea specială. București: ALL Beck, 2002. 766 p.
Bejan O. Progrese și perspective în reprimarea corupției. În: Legea și viața, nr.6, 2007, p.18-20.
Ciobu I. Comportamentul simulat. București: Editura Științifică, 1976. 253 p.
Cușnir V. Corupția – reglememntări de drept: activități de prevenire și combatere. Partea I. Monografie, Chișinău: Garuda Art, 1999. 130 p.
Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție: St. Colectiv. În: Agenția pentru Susținerea Învățămîntului Juruidic și a Organelor de Drept „EX LEGE”. Coordonator: V. Zubco. Chișinău, 2005. 269 p.
Dicționarul explicativ al limbii române. Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. București: Universul enciclopedic, 1998. 1105 p.
Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlass LEY, 1995. 335 p.
Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în drept penal. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. 239 p.
Dobrinoiu V. Drept penal – partea specială. Vol. I. București: Editura Academiei R.S.R., 2000. 345 p.
Dongoroz V., Kahane S. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. București: Editura Academiei Române, 1975. 1025 p.
Ghid de Expertize Judiciare: St. Colectiv. Chișinău: Institutul Republican de Experiză Judiciară și Criminalistică, 2005.103 p.
Grigorovici A. Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. București: Editura Științifica și Enciclopedica, 1976. 160 p.
Ilie S. Corupția: aspectul criminologic. Chișinău: Editura ARC, 2000. 118 p.
Loghin O., Tudorel T. Drept penal român. Partea specială. Ediția a IV-a. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2001. 501 p.
Magola V. Corupție, prevenire și contracarare. În: Legea și viața, nr.3, 2008, p.18-19.
Nastas I. Aprecierea juridică a faptei de primire de către o persoană cu funcții de răspundere a remunerației ilicite, în cazul lipsei scopului prevăzut de art. 325 Cod penal. În: Revista Națională de Drept. nr. 4, 2006, p.76-78.
Nastas I. Persoana cu funcții de răspundere – subiect special al infracțiunilor de corupție. În: Revista Națională de Drept, nr.10, 2008, p.67-68.
Nastas I. Definitivarea cercului de subiecți pasibili a fi trași la răspundere pentru săvîrșirea infracțiunilor de corupție. Revista Națională de Drept, nr. 5, 2009, p. 58-63.
Neagu I. Drept procesual penal: Tartat. București: Editura Global Lex , 2004. 391 p.
Nistoreanu Gh. și alții. Drept penal. Partea II. București: CONTINENT XXI, 1995. 458 p.
Stancu Em. Tratat de criminalistică. București: Universul Juridic, 2004. 745 p.
Sandu D. Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză. În: Culegere de referate 20 de ani de expertiză criminalistică. București: Juridica, 1979. 54 p.
Suciu C. Criminalistica. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1972. 448 p.
Stelzer E.Criminalistica vol. I. Berlin: Editura Științifică Germană,1977.368 p.
Timuș A., Climenco V. Combaterea criminalității și corupției nu admite amînare. Aspecte sociologice.În: Revista Națională de Drept, nr.6, 2003, p. 46-49.
Voicu C. Banii murdari și crima organizată. București:Editura Artprint, 1995. 184 p.
Kovecsi Laura-Codruța. Accesul și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau informatice: Mijloacele de probă. În: Revista de Drept Penal, București, 2003, nr. 3, p. 145-148.
Reid John E., Inbau Fred E.. Truth an reception: The polygraph, Lie detector Technique. : Ed. Williams & Ailckins,1966. 241 p.
Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии, Mocква: Hopма. 256 c.
Гepаcимoв И. Meтoдика pаccлeдoвания пpecтyплeний. Oбщиe пoлoжeния. Кpиминалиcтичecкая xаpактepиcтика пpecтyплeний в мeтoдикe pаccлeдoвания. Mocква: Экзамeн, 1976. 201 c.
Здpавoмыcлoв Б.B., Дoлжнocтныe пpecтyплeния. Пoнятиe и квалификация. Mocква: Юpлит, 1975. 345 c.
Кopшyнoв O.H., Cтeпанoва A.A. Кypc Кpиминалиcтики. Cанкт–Пeтepбypг:CбГУ, 2004, 715 c.
Лаптeакpy B.Д. Кoppyпция: coциальнo-пpавoвыe и кpиминoлoгичecкиe пpoблeмы. Кишинэy: Știința, 1996. 118 c.
Pyкoвoдcтвo для cлeдoватeлeй. Пoд peд B.B.Moзякoва. Mocква: Экзамeн, 2005. 916 c.
Филиппoв A.Г., Кpиминалиcтика, 3-изд., дoп. Mocква: Cпаpк, 2004. 620 c.
Филиппoв A.Г., Кpиминалиcтика, Mocква: Cпаpк, 2000. 350 c.
Яблoкoв H.П. Кpиминалиcтика, 2-e изд. Mocква: Hopма, 2008. 400 c.
Surse online
Codul penal al României [online]. http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf (citat la 10.11.2014).
James D. Wolfwnshon. The Stae of Public Finances: Outlook and Medium-Term Policies.
[online] http://www.globalpolicy.org/international-justice/general-articles-on-international-
justice.html (citat la 22.10 2014).
Raportul Național: progrese și perspective în reprimarea corupției (anul2013). http://cna.md/sites/default/files/sna_rapoarte/raport_national_2013.pdf
Studiu privind dosarele de corupție arhivate în instanțele de judecată în perioada 01.01.2010-30.06.2012, Chișinău, 2014. [online] http://cna.md/sites/default/files/studiu_privind_dosarele_de_coruptie_final_octombrie_20131.pdf (citat la 10.11 2014).
Studiu privind corupția în administrația publică locală. http://www.fdsc.ro/documente/26.pdf
Transparency International Source Book, 2000. The Anatomy of Corruption. http://www.transparency.org.nz/docs/2000/Elements-of-a-National-Integrity-System.pd (citat la 09.11 2014).
Угoлoвный Кoдeкc PФ c кoммeнтаpиями [online]. http://ukrf.narod.ru/glavy/g22.htm (citat 14.11.2014).
Oбpазцoв B.A.. Кpиминалиcтика. [online] http://adhportal.com/book 1416 chapter 2. obstajatelstva podlezhashhie ustanovleniju.html (citat 16.11.2014).
Кyшнepeнкo C.П. Ocoбeннocти pаccлeдoвания взятoчничecтва: Учeбнoe пocoбиe, CПБ, 2002. [online] http//www.pravo.vuylib.net.book z736 page 9html (citat 14.11.2014).
Пpиcтанкoв B.Д. Ocoбeннocти дoпpocа заявитeля o взятoчничecтвe. [online] http//law.vl.analit.show m.ph (citat 10.11.2014).
ANEXE
ANEXA A
Profilul denunțătorului (art.324, 326 Cod penal)
ANEXA B
Contraacțiuni întreprinse în cazul scurgerii de informații din partea persoanei bănuite de acte de corupție
ANEXA C
Versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infracțiunea de corupție, împrejurările în care s-a comis sau este pregătită
ANEXA D
Eșantionul a 198 dosare penale studiate, în privința a 246 persoane cărora li s-a incriminat 229 fapte penale
ANEXA E
RAPORT
de expertiză criminalistică
Expertiza a fost dispusă prin încheiere de către judecătorul Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău dl____ pe cauza civilă nr.2-3032/13 privind cercetarea a 2 semnături de pe un Contract de fidejusiune în valoare de 3.690.000 lei încheiat în or.Căușeni între cet. G.___ și BC “Moldindcombank” SA.
Materiale puse la dispoziție:
În litigiu:
1. Contract de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat în or.Căușeni între cet. G._____ și BC “Moldindcombank” SA. – pe 2 file.
Pentru comparație:
1. Modele libere de semnătură ale cet. G.____ pe următoarele documente:
1.1. Contract de prestare a serviciilor de telefonie mobilă “Unite” nr.7182162 din 28.04.2012
cu anexe – pe 6 file;
1.2. Contract de vînzare-cumpărare a bunului impobil din 14.11.2011 încheiat între SRL
“Alicomex și cet. G._______ – pe 3 file;
1.3. Contract de ipotecă din 14.11.2011, încheiat între G.___, pe de o parte și BC “Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, pe de altă parte – pe 5 file (cu autentificarea notarială);
1.4. Contract de vînzare-cumpărare a bunului imobil din 29.12.2011 – pe 4 file;
1.5. Contract de prestare a energiei electrice consumatorului curent nr.40201175487 din
21.03.2012 cu anexe – pe 4 file;
1.6. Contract de vînzare-cumpărare încheiat între cet. H.___ și cet.G.___ din 11.09.2008 cu anexe – pe 3 file.
2. Modele experimentale de scris și semnătură pe 2 file, format A4.
Spre soluționare a fost formulată următoarea întrebare:
Dacă două semnături de la rubrica “Fidejusor” pe paginile Contractului de fidejusiune, f/nr. din 08.07.2010, încheiat între cet.G._____ și BC “Moldindcombank” SA în or.Căușeni sunt sau nu executate de către pîrîta G.______?
CONSTATĂRI ȘI EXAMINĂRI:
1. Contractul de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat în or.Căușeni între cet.G.____ și BC “Moldindcombank” SA. prezintă două file de hârtie albă găurite pe marginea din stânga, format A4, pe aversul cărora este imprimat text procesat la calculator și imprimat cu caractere latine în limba română. În partea de jos a filelor, sub textul de bază a Contractului, sunt puse semnăturile creditorului și a debitorului autentificate cu impresiunile de ștampilă rotundă a acestora de culoare violetă, precum și semnătura fidejusorului în partea mediană a paginilor (a se vedea foto nr.1- Planșei demonstrative).
Modelele de comparație libere și experimentale de semnătură și scris ale cet. G.____ pe diversele documente, indicate în partea introductivă a prezentului Raport, sub aspect cantitativ și calitativ sunt suficiente pentru investigațiile comparative.
2. Examinării în Contractul de fidejusiune litigios prezentat la expertiză sunt supuse semnăturile de la rubrica „Fidejusor” din numele cet. G.____ de pe ambele pagini ale acestuia, amplasate în partea mediană de jos a filelor. Aceste semnături prezintă transcripție și coeziune similară: trăsătură sinistrogiră semiovală supraînălțată – «г»+ «o» + «p» + 4-5 semne succesive aliterale, ghirlandate colțuros + parafă liniară, amplasată oblic-dreapta de calibru mare terminată în zona mediană cu un grafism orizontal, scurt și văluros. Ele sunt executate cu caractere energice, evoluate, de dimensiuni mici înclinate oblic dreapta, linie de scriere orizontală, cu unele gesturi spontane.
O primă examinare a semnăturilor în cauză denotă evidențierea slabă a acestora, presiune insesizabilă, aspect static, nefiresc al semnăturilor, lipsit de naturalețe, ceea ce semnalează condiții neobișnuite de executare. Mai mult, semnătura litigioasă de pe pagina a doua a Contractului este plasată anormal – imediat sub linia de scriere a rubricii, ceea ce, odată în plus, pune la îndoială condițiile de scriere și naturalețea acestora (a se vedea aspectul general al semnăturilor pe foto 3- Planșei demonstrative).
În scopul verificării dacă semnăturile în cauză au fost sau nu aplicate cu ajutorul mijloacelor tehnice de falsificare, ele au fost examinate cu ajutorul aparatelor optice (microscopul „MБC- și “WILD ) sub diverse unghiuri a sursei de lumină, la diferite grosismente, în cadrul cărora a fost descoperit faptul că semnăturile prezintă doar imagini și nu iscălituri propriu-zise, adică acestea sunt imitații de semnături realiste.
Aceasta decurge din următorii indici depistați în ambele semnături:
• Imaginile semnăturilor prezintă trăsături compuse din puncte multicolore (purpuriu, albastru-verzui, cafeniu ș.a.) spațiate haotic;
• Substanța colorantă a trăsăturilor este plasată în masa hârtiei;
• Marginile traseelor sunt neregulate, difuze;
• În zona amplasării trasăturilor lipsește deformarea hârtiei precum și a urmelor de presiune de la instrumentul scriptural;
• În punctele de intersecție a trăsăturilor lipsesc urme de „suprapunere” a colorantului (a se vedea microfotografiile de pe Planșa demonstrativă executate cu aparatul digital „Canon” model „Ixus ).
Cele indicate mai sus prezintă semne concludente precum că semnăturile în litigiu sunt doar imagini ale iscăliturilor autentice ale cet. G._____. Ele sunt aplicate pe Contractul de fidejusiune din 08.07.2010 cu folosirea mijloacelor tehnice de copiere-multiplicare (scanarea prealabilă a două semnături autentice ale cet.G._____, procesarea lor la calculator și întipărirea ulterioară a acestora cu aparatul de tip imprimantă-Inkget-color).
CONCLUZIE:
Două semnături de la rubrica “Fidejusor” pe paginile Contractului de fidejusiune f/nr. din 08.07.2010, încheiat între cet. G._____ și BC “Moldindcombank” SA în or.Căușeni prezintă fals tehnic de semnătură.
Acestea sunt imitații frauduloase de semnătură aplicate pe Contractul în litigiu cu ajutorul mijloacelor de copiere-multiplicare (scanarea prealabilă a două semnături autentice ale cet. G._____, procesarea lor la calculator și întipărirea ulterioară pe document cu aparatul tip imprimantă Inkget-color).
Expert criminalist
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea Actelor de Coruptie. Aspecte Procesuale Si Criminalistice (ID: 126695)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.