Cercetarea Abuzului Asupra Copilului In Institutiile de Protectie Sociala

CUPRINS

MULTUMIRI

REZUMAT

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu Alin Stanescu

INTRODUCERE

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan

METODOLOGIE

Ilie Niculescu, Florenta Mandache, Ecaterina Stativa

I. CARACTERISTICI GENERALE ALE COPIILOR DIN INSTITUTIILE DE PROTECTIE LUATE ÎN STUDIU………………………………………………………………………

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan, Rodica Mitulescu,Alin Stanescu

1.1. Temeiul legal al prezentei copilului în institutie.

1.2. Reprezentantul legal al drepturilor parintesti.

1.3. Repartitia copiilor pe tipuri de instututii.

1.4. Vârsta copiilor.

1.5. Locul de unde provine copilul.

1.6. Repartitia copiilor pe sexe.

1.7. Mediul de provenienta al copilului.

1.8. Distributia procentuala a copiilor dupa mediul de amplasare al institutiilor.

II. RESPECTAREA DRETURILOR COPILULUI ÎN INSTITUTILE DE PROTECTIE.

2.1. Conditii generale oferite copilului în institutii.

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.1.1. Modelul de organizare si functionare al institutiilor.

2.1.2. Numarul de copii în dormitor

2.1.3. Obiecte si spatii personale de care beneficiaza copiii în institutie.

2.1.4. Starea grupurilor sanitare

2.2. Dreptul la identitate si istorie personala……………

Ecaterina Stativa si Carmen Anghelescu

2.2.1. Dreptul la identitate

2.2.2. Dreptul la istorie personala

2.3. Dreptul de a avea o familie si de pastrare/dezvoltare a legaturilor cu familia…….

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.3.1. Vizite parinti – copii

2.3.2. Conditii pentru mentinerea si stimularea relatiilor dintre parinti si copii……

.

2.4. Dreptul la sanatate…………

Gina Palicari, Alin Stanescu, Rodica Nanu

2.4.1. Starea de sanatate la intrarea în institutie si în momentul realizarii studiului.

2.4.2. Structura orientativa a meniurilor……..

2.4.3. Gradul de acoperire a vaccinarilor…….

2.5. Dreptul la educatie…..

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.6. Dreptul la îngrijire personalizata….

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.7. Dreptul la informare

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.8. Dreptul la opinie

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.9. Dreptul la reevaluarea periodica a masurilor de protectie

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.10. Dreptul la îngrijiri de calitate..

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

III. ABUZURI ÎN INSTITUTII

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

3.1. Abuzul psihologic

3.2. Abuzul fizic

3.3. Abuzul emotional

3.4. Abuzul sexual

3.5. Alte abuzuri

3.5.1. Exploatarea copiilor mai mici de catre copiii mari

3.5.2. Enurezisul la copil

=== l ===

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI GENERALE ALE COPIILOR DIN INSTITUȚII

1.1. Temeiul legal al prezenței copilului în instituție.

Prin “instituție” înțelegem, în perspectiva acestui studiu, instituțiile/serviciile pentru copilul aflat în dificultate, de tip “centru de plasament” și “cămin spital”, pentru copilul cu handicap sever.

Prezența copilului într-o instituție se justifică prin existența unei măsuri de protecție stabilită de către o autoritate competentă.

Această autoritate este, în funcție de tipul măsurii de protecție, pentru copilul aflat în dificultate, Comisia pentru protecția copilului (C.P.C.), respectiv Direcția Județeană pentru protecția drepturilor copiilor (D.J.P.D.C.) și Comisia de expertiză medicală (C.E.M.), pentru copilul cu handicap.

Măsuri de protecție se stabilesc pentru copii care se află în dificultate și pentru copii cu handicap sever. În cazul în care copilul asociază cele două tipuri de problematici, măsurile de protecție se stabilesc de către C.P.C. și C.E.M.

Un copil se află în dificultate dacă dezvoltarea, integritatea sa fizică sau morală este periclitată.

Pentru copilul aflat în dificultate legea prevede următoarele măsuri de protecție: plasamentul, încredințarea și plasamentul în regim de urgență.

Plasamentul este măsura de protecție care se impune în situațiile în care securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este periclitată în propria familie, din motive independente de voința părinților. Această măsură se instituie la solicitarea părinților.

Încredințarea este măsura de protecție care se impune în situațiile în care: părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție sau în cazul în care sunt decăzuți din drepturile părintești și nu a fost instituită tutelă de către autoritățile competente (primar) sau atunci când copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească definitivă. Măsurile de plasament și încredințare în instituții se impun, numai în cazul în care au fost epuizate toate posibilitățile de plasare/încredințare a copilului unei familii sau persoane (rude, asistenți maternali profesioniști, alte familii sau persoane).

Plasamentul în regim de urgență este măsura care se instituie în situațiile în care, părinții copilului pun în pericol securitatea, dezvoltarea și integritatea morală a copilului, prin exercitarea abuzivă a drepturilor părintești sau prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor de părinte.

Plasamentul în regim de urgență se poate institui și în situațiile în care copilul este găsit, lipsit de supraveghere sau părăsit de părinți. Această măsură este luată în mod excepțional – datorită urgenței impuse de situațiile menționate – de către D.J.P.D.C., la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice.

Dacă, plasamentul în regim de urgență este urmat de măsura de încredințare, autoritățile competente (C.P.C) au obligația de a sesiza instanța judecătorească pentru decăderea unuia sau a ambilor părinți din drepturile părintești.

La data efectuării studiului, aceste măsuri de protecție puteau constitui singurele temeiuri legale pentru prezența copilului în instituție dar, în realitate, au fost găsiți și copii care erau în instituție în baza unei măsuri de “ocrotire” prevăzută de Legea 3/ 1970 (abrogată în iunie 1997). Situația semnalată contravine dispozițiilor Ordonanța de urgență a guvernului (O.U.G.) 26/1997 care a prevăzut un termen de 6 luni pentru reevaluarea și redefinirea tuturor măsurilor de “ocrotire” stabilite de precedenta lege (Legea 3/1970).

Figura 1.1.1. ilustrează situația copiilor din instituții în funcție de măsurile de protecție definite prin lege.

În toate tipurile de instituție, prevalența cea mai mare o au copiii cu măsură de plasament (75,9%), urmată de cei cu încredințare (17,8%). Plasamentul în regim de urgență este de sub 1%.

Atrage atenția că, la sfârșitul anului 1999, 3,8% dintre copii continuau să stea în instituție, pe baza unei legi abrogate iar pentru 1,4% dintre copii nu a fost găsit, la dosarul său social, documentul care să permită aflarea măsurii de protecție în baza căreia acesta se afla în instituție.

Prevalența copiilor cu măsura de plasament este mai mare în centrele de plasament (78,6%) decât în cămine spital, unde aceasta înregistrează doar 50,9% (Figura 1.1.2. și 1.1.3).

Procentul ridicat de copii în cămine spital, cu măsuri de protecție luate în baza Legii 3/1970 (21,8%) se explică prin faptul că, la data efectuării studiului, aceste instituții se aflau în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap (S.S.P.H.). Accesul personalului din DJPDC, în aceste instituții a întâmpinat multe dificultăți în județe, împiedicând reevaluarea vechilor măsuri de protecție, în condițiile în care, marea majoritate a copiilor prezentau o problematică asociată (copil în dificultate cu handicap sever).

Distribuția procentuală a copiilor aflați în instituții în funcție de măsura de protecție

Figura 1.1.1

Toți copiii

Figura 1.1.2

Copii din centre de plasament

Figura 1.1.3

Copii din cămine spital

1.2. Reprezentantul legal al drepturilor părintești

Consecutiv luării unei măsuri de protecție, legea definește și reprezentantul legal al copilului, pe durata măsurii de protecție.

Astfel:

În cazul măsurii de plasament, reprezentantul legal al copilului este întotdeauna cel puțin unul dintre părinți. Părinții își mențin toate drepturile față de copil, cu excepția acelora, care nu sunt compatibile cu aplicarea acestei măsuri (respectiv, drepturile privind persoana copilului în actele cotidiene, în condițiile în care acesta se află, într-o instituție). În consecință, părinții au dreptul să mențină un contact permanent și nemijlocit cu copilul pe toată durata plasamentului;

În cazul măsurii de încredințare, drepturile și obligațiile părintești se exercită de către Consiliul Județean sau de Consiliul local de sector al municipiului București, prin C.P.C. Aceste autorități exercită drepturile care revin părinților – respectiv: dreptul de a încheia acte juridice în numele copilului sau încuviințarea încheierii acestor acte, dreptul de a schimba educația școlară sau religioasă a copilului. Prin măsura de încredințare într-o instituție rezidențială din subordinea D.J.P.D.C., acestui serviciu public îi revin față de copil drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana acestuia;

În cazul măsurii de plasament în regim de urgență, drepturile părintești se suspendă, până la soluționarea situației copilului, adică până la revenirea acestuia în familie sau până la luarea măsurii de încredințare. Pe durata aceste măsuri, drepturile părintești se exercită de către aceleași autorități, ca în cazul măsurii de încredințare.

Este de menționat că, în situații excepționale, reprezentantul legal al copilului, pentru drepturile care revin părinților, în cazul măsurilor de plasament, poate fi tutorele. Acesta își poate menține drepturile față de copil în cazul în care C.P.C. hotărăște astfel.

Figura 1.2.1. prezintă situația copiilor din instituții în funcție de reprezentantul lor legal. Se constată că pentru 76,1% dintre copiii aflați în instituții, reprezentanții legali ai acestora sunt părinții, care își mențin toate drepturile și obligațiile față de copil pe toată durata măsurii de protecție.

Prevalența copiilor ai căror părinți sunt în exercițiul drepturilor părintești este mai mare în centre de plasament (77,8%) decât în cămine spital (60,4%) ( Figurile 1.2.2. și 1.2.3).

Distribuția procentuală a copiilor

în funcție de reprezentantul legal al drepturilor părintești

– CERAB 2000 –

Figura 1.2.1

Toți copiii

Figura 1.2.2

Copii din centre de plasament

Figura 1.2.3

Copii din cămine spital

1.3. Repartiția copiilor pe tipurile de instituții

În mod formal, ca urmare a aplicării noului cadru legal, tipologia instituțiilor de protecție în funcție de vârsta copiilor nu mai există. Totuși, în marea majoritate a centrelor de plasament, se păstrează preponderent, structura de vârstă promovată de instituția de tip “leagăn”, “casă de copii preșcolari” și “casa de copii școlari” .

Tabel 1.3.1

Distribuția procentuală a copiilor, pe grupe de vârstă și tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Această situație a constituit motivul pentru care, centrele de plasament au fost delimitate, în studiu, și prin caracteristici de vârstă, (definitorii pentru sistemul anterior de protecția copilului) devenind – în mod convențional – centre de plasament pentru copilul 0-3ani (CP 0-3ani), centre de plasament pentru copilul preșcolar (CP preșcolari), centre de plasament pentru copii școlari (CP școlari) ilustrat în Tabelul 1.3.1.

Figura 1.3.2 prezintă distribuția copiilor în instituții după tipologia anterior definită. Se constată că, peste jumătate dintre copii, 53,8%, se află în centre de plasament pentru școlari, 23,4% în centre de plasament 0-3 ani, 13,1% se află în centre de plasament pentru preșcolari și 9,7% în cămine spital.

Figura 1.3.2

Distribuția procentuală a copiilor pe tipurile de instituții

– CERAB 2000 –

1.4.Vârsta copiilor din instituții

Cunoașterea structurii de vârsta a copiilor din instituții este importantă pentru a evalua progresele realizate în domeniul protecției copilului, ținând cont, că de la adoptarea Legii 3/1970, România a excelat în instituționalizarea copiilor sub un an și sub 3 ani, din ignoranță și indiferență, fără a lua în considerare efectele distructive ale deprivării materne asupra acestora.

Figura 1.4.1

Distribuția procentuală a copiilor din instituții, pe grupe de vârstă

– CERAB 2000 –

Datele oferite de studiu sunt în continuare îngrijorătoare, pentru numărul mare al copiilor 0-3 ani din instituții a căror pondere depășește 20% din totalul copiilor instituționalizați (Figura 1.4.1).

Aceasta înseamnă că alternativele de protecție, dezvoltate de Serviciile Publice Specializate (S.P.S.), nu sunt încă suficiente pentru a asigura prevenirea și scăderea instituționalizării rezidențiale a copiilor din această grupă de vârstă.

Comparând aceste date cu cele similare din 1996, furnizate de studiul privind “Cauzele instituționalizării copiilor din România” constatăm că situația, sub acest aspect se menține neschimbată.

Copiii de vârstă școlară, grupele 8-15 ani și peste 15 ani, reprezintă 63% din totalul copiilor instituționalizați, înregistrând o scădere ușoară față de anii precedenți (după datele aceluiași studiu).

1.5. De unde provine copilul

Per total, 42,4% dintre copiii aflați în instituții provin direct din familie, aproape tot atâția dintr-o altă instituție similară de protecție, 16,4% vin din instituții sanitare, iar sub 1% dintre copii vin din stradă sau nu se cunoaște (Figura 1.5.1).

Figura 1.5.1

Distribuția procentuală a copiilor după locul de unde a venit copilul

– CERAB 2000 –

In tabelul 1.5.2 sunt reprezentate sursele de trimitere sau locul de unde au provenit copiii aflați în instituții pe tipuri de instituții.

Tabel 1.5.2

Distribuția procentuală a copiilor după locul de unde au venit în instituțiile pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

După cum se remarcă, în centrele de plasament 0-3 ani, majoritatea copiilor vin din instituții sanitare (63,6%) – maternități sau spitale/secții de pediatrie.

In centrele de plasament pentru copii preșcolari cei mai mulți copii (47,7%), vin dintr-un alt centru de plasament, probabil foste leagăne, și familie (44,2%). In centrele de plasament pentru școlari, majoritatea copiilor vin din familie (52%), iar ponderea copiilor care vin dintr-o altă instituție rezidențială este de 45,7%.

Acest lucru dovedește faptul că dezinstituționalizarea este încă lentă dacă aproape jumătate din copii își continuă instituționalizarea trecând dintr-o instituție în alta.

Pentru copii din cămine spital, ponderea cea mai mare o dețin cei care vin din alt centru de plasament, probabil foste leagăne, pentru că legea nu permitea plasarea unui copil într-un cămin spital decât după vârsta de 3 ani.

În raport cu anii precedenți, după cum rezultă din studiile anterior efectuate, (vezi “Cauze ale instituționalizării copiilor în leagăne”- 1991- și “Cauzele instituționalizării copiilor din România” – 1996 – ), în centrele de plasament 0-3 ani, ponderea copiilor care provin direct din instituții sanitare a scăzut (dar numai în raport cu anul 1991).

Procentul copiilor din leagăne care veneau din familie era în 1991 de 12%, în 1996 de 31%, iar în 1999 este de 27%.

Aceasta scădere a ponderii copiilor care vin direct din familie (în 1999 în raport cu anul 1996) în “favoarea” instituțiilor sanitare (a veni dintr-o instituție sanitară înseamnă abandon în aceste instituții), este gravă cu atât mai mult cu cât în 1999 existau deja servicii publice specializate, la care familiile puteau apela pentru evitarea abandonării copilului în maternități și spitale/secții de pediatrie.

Deci, rata abandonurilor nou-născuților și a copiilor mici în maternitate și spitale/secții de pediatrie a crescut în ultimii 3 ani.

Aceleași studii permit aprecierea că prevalența copiilor din centrele de plasament pentru școlari care continuă instituționalizarea (venind din alte instituții) a scăzut de la 74% cât era în 1996 la 45.7% în 1999.

1.6. Repartiția copiilor pe sexe.

În toate instituțiile de protecție ponderea băieților este mai mare decât cea a fetelor (Figura 1.6.1. și Tabelul 1.6.2).

Acest fapt a reieșit, și din alte studii efectuate pe copii instituționalizați. Explicația posibilă ar fi faptul că pentru grupa de vârsta 0-3 ani există o supramorbiditate masculină iar starea de sănătate a copilului constituie încă un motiv de instituționalizare în România. Diferența este în jurul a 10 procente și se menține astfel în toate tipurile de instituții.

Figura 1.6.1

Distribuția procentuală a copiilor din instituții, pe sexe.

– CERAB 2000 –

Tabel 1.6.2

Distribuția procentuală a copiilor, pe sexe și tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

1.7. Mediul de proveniență al copilului

Pentru a determina mediul de proveniență a familiei copilului (urbană sau rurală) ne-am ghidat numai după domiciliul mamei pentru că, acesta era cel mai frecvent menționat în documente.

Figura 1.7.1 arată că familiile copiilor instuționalizați se distribuie egal în ambele medii ceea ce presupune generalizarea fenomenelor, care determină instituționalizarea copiilor atât în urban cât și în rural.

În studiile anterior menționate, urbanul furniza cu câteva procente mai mulți copii decât ruralul pentru instituționalizare rezidențială.

Pentru 16,7% dintre copii nu s-a putut stabili, locul de domiciliu al mamei, din lipsa de informații.

Figura 1.7.1

Distribuția procentuală a copiilor după mediul de proveniență (domiciliul mamei)

– CERAB 2000 –

notă: au fost excluși copiii cu părinți necunoscuți

1.8. Distribuția copiilor după mediul de amplasare al instituțiilor.

În alegerea unei instituții pentru copil (ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție într-o instituție rezidențială) – în contextul în care instituțiile sunt de interes județean- funcționează, încă și în prezent, criteriul vârstei și al disponibilității locurilor în instituții, în lipsa unor precizări ale legii care să impună criteriul proximității, în raport cu domiciliu părinților. Ca urmare, alegerea devine cu totul arbitrară, fără a se ține cont de interesului superior al copilului.

Repartiția copilului într-o instituție care este amplasată în urban sau rural este supusă aceluiași arbitrariu.

Au fost întâlnite și situații în care directori ai centrelor de plasament, în special pentru copii școlari, întâmpinând dificultăți în supravegherea copiilor a căror familii se aflau în aceeași localitate cu instituția, (pe motivul că aceștia plecau acasă neînvoiți, de unde reveneau cu păduchi, râie și etc.), cereau explicit să li se repartizeze copii care locuiau într-o localitate diferită în raport cu instituția.

Din Figura 1.8.1. rezultă că o treime dintre copii se află în instituții amplasate în mediul rural. Din datele statistice existente se știe că în mediul rural nu există instituții pentru copilul 0-3 ani (foste leagăne), în schimb există multe instituții pentru școlari și pentru copilul cu nevoi speciale (foste case de copii cu școli ajutătoare și cămine spital).

Copilul aflat în instituții de protecție din mediu rural este expus riscului de a nu beneficia de îngrijiri/educație/școlarizare de calitate, din cauza calificării nesatisfăcătoare a personalului și a izolării față de familie (acces dificil în zone rurale).

Cu titlu de exemplu amintim că directorii căminelor spital din localități rurale sau orașe mici, ne-au relatat despre eforturile pe care le-au depus pentru a procura baza materială necesară pentru recuperare, dar nu au reușit să atragă personal calificat (permanent) pentru desfășurarea acestei activități cu copiii.

Figura 1.8.1

Distribuția procentuală a copiilor după mediul de amplasare al instituțiilor

CERAB 2000 –

CAPITOLUL II

RESPECTAREA DREPTURILOR COPIILOR ÎN INSTITUȚIILE DE PROTECȚIE

Articolul 2

“1. Statele părți se angajează să respecte drepturile care sînt enunțate în prezenta convenție și să le garanteze tuturor copiilor (…) indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică (…), origine națională, etnică sau socială, de situația lor materială (…).”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

2.1. Condiții generale oferite copilului în instituții

Articolul 3

“3. Statele părți vor veghea ca funcționarea instituțiilor(…) care au responsabilități față de copii și asigură protecția lor să fie conformă cu normele fixate de către autoritățile competente, în special în domeniul securității și sănătății, și în ceea ce privește numărul și competența personalului lor ca și în privința unui control corespunzător”

(Convenția O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului)

2.1.1. Modelul de organizare și funcționare a instituțiilor.

Actualele centre de plasament s-au constituit pe fostele instituții rezidențiale (leagăne, case de copii, cămine spital) create în baza Legii 3/1970 și ale căror principii de organizare și funcționare erau străine de cerințele satisfacerii nevoilor copilului.

Leagănele (instituții rezidențiale pentru copilul 0-3ani ) – erau organizate ca unități spitalicești și funcționau în localuri mari, în care erau găzduiți sute de copii. Camerele, numite saloane, aveau ca unic mobilier pătuțuri din fier, aliniate ca în spitale. Cu câteva excepții, județele aveau un singur leagăn, ceea ce explica dimensiunea și aglomerarea acestor unități.

Casele de copii (instituții rezidențiale pentru copii preșcolari și școlari) erau organizate după modelul internatelor austere de acum 150-200 de ani, în care spațiile, foarte aglomerate, permiteau doar realizarea a unui program tern și monoton comun pentru toți copiii. Nu existau spații de socializare și recreere nici în interiorul și nici în exteriorul instituției.

Grupurile sanitare erau destinate unui număr mare de copii, în general locatarii unui întreg palier, și se aflau mai tot timpul în stare proastă de funcționare, (reviziile și reparațiile făcându-se de obicei o dată pe an).

Clădirile în care funcționau aceste două tipuri de instituții erau neadecvate destinației lor pentru că erau fie, clădiri ale fostelor castele, conace boierești și clădiri mari ale fostelor orfelinate (aflate în stare de avansată de degradare, în care se putea intervenii cu dificultate pentru adaptarea spațiilor pentru viața copiilor), fie, clădiri noi, de tip bloc, cu 3-4 etaje cu câte 14-20 de dormitoare pe fiecare palier.

Căminele spital, s-au înființat în 1973 și până în 1989, au funcționat pe modelul azilelor pentru copii “irecuperabili” fiind amplasate de cele mai multe ori în locuri izolate.

Sfârșitul anului 1989, pe fondul sărăciei întregii societăți, a găsit toate aceste instituții, și cu precădere căminele spital, într-o stare de mizerie avansată.

Imediat după 1989, unele din aceste instituții au fost închise, iar pentru restul prioritatea a constituit-o reabilitarea clădirilor, echiparea lor și instruirea personalului.

Intre anii 1990-1994, au fost inițiate unele acțiuni pentru reorganizarea spațiilor din instituții în vederea satisfacerii nevoilor copilului.

Schimbările, cele mai vizibile, s-au petrecut în leagăne și cămine spital unde au fost concentrate fonduri financiare însemnate.

Modelul spitalicesc a fost treptat depășit, iar căminele spital au început să-și asume misiunea de recuperare a handicapurilor copilului.

Casele de copii au rămas, în continuare, într-o stare precară, întrucât fondurile au fost direcționate cu prioritate către leagăne și cămine spital.

După 1994, pe conceptul îngrijirilor personalizate, se promovează instituția de tip familial fie prin crearea de instituții de talie mică, fie prin spargerea celor mari și restructurarea spațiilor existente.

După schimbarea legislației, privind protecția copilului, în 1997, instituțiile rezidențiale (mai puțin căminele spital) se reorganizează explicit pe principiile respectării drepturilor copilului, ca centre de plasament unde, copilul aflat în dificultate este ocrotit temporar.

Schimbările apar în toate tipurile de instituții dar amploarea lor este inegală.

Pentru a caracteriza condițiile de care beneficiază copilul în instituțiile rezidențiale de protecție, am ales ca indicatori: modelul de organizare a instituțiilor, numărul de copii în dormitor, spații și obiecte personale de care beneficiază copii, starea grupurilor sanitare.

Pentru a caracteriza instituția după modelul de organizare și funcționare, s-a procedat la clasificarea lor în trei tipuri: clasic, familial, mixt.

În esență instituțiile definite în cele trei tipuri convenite corespund următoarelor caracteristici.

Tipul clasic: (model dezvoltat în baza legii 3/1970) se caracterizează prin:

Funcționare în localuri masive, cu capacități de cazare foarte mari, care permit efective mari de copii cuprinse între 150 și peste 350;

Funcționalitatea spațiilor interioare incompatibilă cu satisfacerea nevoilor și respectarea drepturilor copilului (dormitoare foarte mari, peste 8-10 paturi, indiferent de vârsta copiilor, aproape complet lipsite de orice fel de mobilier sau posibilități de organizare a unui spațiu personal, destinate în exclusivitate “dormitului”; sală/săli de masă cu capacitate mare, tip cantină; bucătărie comună pentru ansamblul instituției, inaccesibilă copiilor pentru implicarea lor în activități gospodărești; săli de activități pentru grupuri mari de copii, utilizate pentru activități educative de grup sau petrecerea timpului liber; grupuri sanitare cu elemente de neglijare a intimității; lipsa spațiilor adecvate pentru contactul copilului cu familia).

Tipul familial se caracterizează prin:

Funcționare în localuri de tip casă sau apartament de talie mică și număr redus de copii (sub 50) sau localuri mari cu organizare internă pe subunități autonome de până la 50 de copii structurate pe module de până la 10 copii;

Organizarea spațiilor interioare și a activităților cotidiene pentru a crea condiții de viață apropiate modelului din familie și de abordare individualizată a copiilor.

Tipul mixt: – corespunde instituției în care coexistă cele două modele în proporții diferite.

Figura 2.1.1.1. prezintă distribuția copiilor în instituții după modelul de organizare și funcționare a instituțiilor. Se constată că cei mai mulți dintre copii (68,2%) continuă să trăiască în instituții de tip clasic, mai mult de o pătrime din ei se află în instituții care au început să se reorganizeze iar 7,5% se află în instituții de tip familial.

Figura 2.1.1.1.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de modelul prevalent de organizare și funcționare al instituției

– CERAB 2000 –

2.1.2. Numărul de copii în dormitor

Cu toate că puține instituții mai seamănă cu cele ce au fost ele, înainte de 1989, numărul de copii într-un dormitor este încă mare, indiferent de tipul instituției.

Orientându-ne după standardele naționale, care propun în medie un număr de maximum 4 copii într-un dormitor, se constată că doar 12,9% dintre copii trăiesc în astfel de condiții, (Figura 2.1.2.1.). Nu se poate trece cu vederea nici faptul că, limitele, privind numărul de copii în dormitor în instituțiile de protecție, se situează între 2 și 36 (copii într-un dormitor).

În centrele de plasament o pondere mai mare de copii beneficiază de camere mai puțin aglomerate decât copiii aflați în cămine spital (Figura 2.1.2.2. și 2.1.2.3.).

În mediul rural, dormitoarele din instituții sunt mai puțin aglomerate decât cele aflate în mediul urban. Astfel, ponderea copiilor care beneficiază de camere, apropiate de standardele amintite, este de 11,5% în mediul urban și de 16,3% în mediul rural.(Figura 2.1.2.4.).

Aglomerarea copiilor în spațiul cotidian – în special a copiilor sub 3-4 ani – pe lângă riscuri legate de igienă, comportă și dificultăți de identificare cu eul psihic prin constrângerea de a nu se putea delimita de alte euri. Nediferențierea ținutei vestimentare și uniformitatea tunsorii – la cele două sexe și în cadrul aceluiași sex – (observabile, în unele instituții) amplifică acest fenomen.

Numărul de copii în dormitor – distribuție procentuală

– CERAB 2000 –

Figura 2.1.2.1

Total copii

Figura 2.1.2.2

Centre de plasament

Figura 2.1.2.3

Cămine spital

Figura 2.1.2.4

Număr de copii în dormitor pe medii – distribuție procentuală

– CERAB 2000 –

2.1.3. Obiecte și spații personale de care beneficiază copii

Spațiul personal și obiectele personale ale copiilor au fost aspecte, dintre cele mai neglijate, în instituțiile tradiționale.

În centre de plasament cei mai mulți dintre copii beneficiază de propriul pat. În cămine spital doar 84,9% dintre copii beneficiază de acest drept, ceilalți copii împart câte doi un pat (Figura 2.1.3.1 d).

Centrele de plasament pentru copii școlari satisfac cel mai mult cerința dulapului individual (81,3%), urmate de centre pentru preșcolari (55,1%), pe ultimul loc situându-se centrele de plasament 0-3 ani (41,6%). Căminul spital care găzduiește copii de toate vârstele, satisface cerința dulapului individual în proporție de 48,9% (Figura 2.1.3.1.a,b,c,d).

Obiecte personale au fost considerate: îmbrăcămintea, încălțămintea, periuța de dinți, prosopul și săpunul. În toate tipurile de instituții, cu excepția centrelor de plasament 0-3 ani, ponderea copiilor care beneficiază de obiecte personale depășește 82%(Figura 2.1.3.1.a,b,c,d).

Peste 50% dintre copii beneficiază de spațiu pentru posibilități de recreere în camerele lor în toate tipurile de instituții (Figura 2.1.3.1.a,b,c,d).

Ponderea copiilor care beneficiază de spațiu, pentru efectuarea temelor, în camerele lor, este mare: 85,9% în centre de plasament școlari și 70,7% în centre de plasament preșcolari, pentru că cele mai multe instituții și-au desființat sălile tradiționale de meditație (Figura 2.1.3.1.b,c).

Toate aceste date reflectă progrese care s-au făcut în instituții pe linia îmbunătățirii condițiilor în spațiile destinate copiilor, chiar dacă standardele sunt încă departe de a fi atinse. În această ordine de idei merită să fie remarcat faptul că în puține instituții copii își mai fac lecțiile în așa numitele săli de meditație. Pe de altă parte, însă, spațiul personal, pentru joacă și recreare în cameră, reprezintă aspectul cel mai deficitar pentru copii, în toate tipurile de instituție.

Figura 2.1.3.1 – a,b,c,d

Procentul de copii care beneficiază de obiecte și spații personale în dormitor

pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

2.1.4. Starea grupurilor sanitare

Grupurile sanitare din instituții au fost dintotdeauna într-o stare necorespunzătoare. Această s-a datorat, pe de-o parte, faptului că ele au fost utilizate de un număr mare de copii iar pe de altă parte, puțini directori s-au preocupat să găsească soluții, pentru igenizarea frecventă și rapidă a acestora.

Din Figura 2.1.4.1. reiese că aproape o treime dintre copii beneficiază în instituții de grupuri sanitare nefuncționale sau neigenizate, situație care împiedică asigurarea igienei personale a copilului. Motivele invocate de conducerea instituțiilor sunt: lipsa fondurilor pentru reparații și materiale pentru igienizare

Mai mult de o treime dintre copii utilizează WC-uri care nu au ușă, două treimi dintre copii utilizează dușuri – lipsite de paravane sau ușă – situații care semnifică o încălcare gravă a drepturilor copilului la intimitate și care sub aspect educativ au consecințe profund dăunătoare.

În instituțiile pentru copii antepreșcolari și preșcolari WC-urile sunt fără uși din construcție, ignorându-se complet dreptul copilului la intimitate (Figurile 2.1.4.2. a și b).

În cazul instituțiilor pentru copii școlari lipsa ușilor și a paravanelor la WC-uri și dușuri (Figura 2.1.4.2. c) este uneori o opțiune deliberată din partea conducerii instituțiilor pentru descurajarea practicilor homosexuale și a masturbării.

Copiii din căminele spital dispun de grupuri sanitare neadecvate, într-o pondere mai mare decât copiii din centrele de plasament (Figura 2.1.4.2. d).

Figura 2.1.4.1

Procentul de copii care beneficiază de grupuri sanitare adecvate

– CERAB 2000 –

Figura 2.1.4.2, a,b,c,d

Procentul de copii care beneficiază de grupuri sanitare adecvate – pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Studiu de caz

A.G., 16 ani, elev` în clasa a IX-a – ]coal` preofesional`.

Este în institu\ie de la vârsta de 6 ani, când a mers la ]coal` în clasa a I-a. }tie c` a ajuns în institu\ie pentru c` p`rin\ii au divor\at ]i mama nu avea timp s` se ocupe de ea. Mai are 4 fra\i, to\i au tr`it în institu\ii, dar s-au f`cut mari ]i nici unul nu mai este institu\ionalizat. Mama ]i sora ei locuiesc în aceea]i localitate cu ea. Merge la ele de câte ori dore]te, dar consider` c` e mai bine la “c`min” pentru că sunt condi\ii mai bune decât acas`; are pat ]i dulap personal, se în\elege bine cu fetele de aici, la fel ]i cu personalul de îngrijire.

Când era mai mic` era pedepsit` atât de fetele mai mari, cât ]i de personal. Acum s-au schimbat multe în institu\ie, au mai mult` libertate, pot s`-]i organizeze programul liber, cum vor; pot chiar s` ias` în ora] mai des.

Când era mai mic` trebuia s` fac` ceea ce vor fetele mai mari, chiar dac` nu avea timp sau nu vroia. Trebuia s` le dea desertul, s` fac` curat în locul lor ]i chiar s` mint` în ap`rarea colegelor mai mari de camer`. Acum nu se mai întâmpl` a]a ceva cu fetele mai mici. Exist` mai mult respect între copii, ]i din partea educatoarelor.

Îi place mâncarea de la cantin`, iar când mai mul\i copii (10-12) doresc ceva, pot merge s` cear`. Îi place s` ajute la buc`t`rie, chiar ]i atunci când nu este de serviciu.

Are în jurul patului multe schi\e ]i desene care sunt amintiri de la fetele mai mari care au plecat din institu\ie.

Nu-i place s` vorbeasc` despre pedepse, dar unele fete mai sunt ]i acum pedepsite, dar foarte rar. Dac` te g`se]te supraveghetoarea la o or` târzie pe hol te pune s` speli holul sau toaletele.

Îi place mult ]coala iar la gimnaziu s-a în\eles bine cu colegele ]i profesorii. Crede c` va fi bine ]i la ]coala profesional`, dar î]i dore]te mai mult s` fie la liceu. Ar vrea s` fac` medicina, de aceea este foarte important s` înve\e mai mult, s`-]i îndeplineasc` visul de a fi liceean`.

Ca ]i al\i copii din centru, ]i ea are sponsori din str`in`tate. Îi place s` le scrie ]i mai ales s` le trimit` felicit`ri de s`rb`tori.

La sfâr]it feti\a m-a întrebat de ce nu au loc mai des astfel de discu\ii cu copii. Tuturor le-ar place s` vin` cineva ]i s` stea de vorb` cu ei despre ceea ce fac ]i ceea ce î]i doresc.

2.2. Dreptul la identitate și la istorie personală

Articolul 7 “ 1. Copilul este înregistrat imediat după nașterea sa și are de la această

dată dreptul la un nume, dreptul la o cetățenie(…). “

Articolul 8 “2. Dacă un copil este lipsit în mod ilegal, de elementele constitutive ale

identității sale sau de unele din acestea, statele părți vor acorda asistență și (…) pentru ca identitatea să fie restabilită cât mai repede posibil”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copiilor)

2.2.1. Dreptul la identitate

În anul 1990, numărul copiilor care erau fără documente de identitate în instituții era impresionant. O astfel de situație nu se mai găsește în actualele instituții de protecție.

Numai prin existența documentelor de identitate copilul poate avea nume, prenume și drepturi cetățenești.

Documentele de identitate valabile pentru copil sunt certificatul de naștere și după caz Cartea de identitate /buletin de identitate (pentru copilul care a împlinit 14 ani).

Pentru uzul autorităților se pot elibera și documente provizorii de identitate cum sunt Extrasul de naștere pentru uzul organelor de stat și Hotărârea judecătorească pentru înregistrarea tardivă a nașterii, care sunt valabile până la emiterea documentelor definitive.

În Tabelul 2.2.1.1 se prezintă situația actelor de identitate a copiilor, în centre de plasament și cămine spital, pe grupe de vârstă. Se observă că procentul copiilor, care nu au nici un fel de documente de identitate, este de sub 4%. Este de remarcat faptul că grupa de vârstă 0-3 ani este cea mai acoperită cu documente de identitate. Copii peste 14 ani, deși au certificate de naștere în proporție de 94,5%, numai 45,7% din ei au și buletine de identitate.

În cămine spital (Tabelul 2.2.1.2.), ponderea copiilor care au certificate de naștere (sau documente echivalente) se apropie de 100%. În privința buletinului sau a cărții de identitate, pentru copii care au împlinit 14 ani, situația este similară cu cea găsită în centrele de plasament. Astfel, 52,3% dintre copiii îndreptățiți să aibă buletin/carte de identitate nu au un astfel de document.

Din Tabelul 2.2.1.3 reiese că existența buletinului/cărții de identitate pentru copii în centrele de plasament este influențată de tipul măsurii de protecție. Astfel, 50,8% dintre copii care au ca măsură de protecție plasamentul au buletine/carte de identitate, în timp ce doar 10,4% dintre copii care au ca măsură de protecție încredințarea sunt în posesia acestui document.

În căminele spital măsura de protecție nu pare să influențeze existența actelor de identitate, procentul copiilor care dețin acest document situându-se în ambele situații puțin sub 50 %. (Tabelul 2.1.1.4)

Aceste deficiențe grave sunt generate de mai mulți factori legislativi și administrativi. Emiterea cărții de identitate presupune un domiciliu pentru copil care este cel al părinților lui. Mulți părinți nu mai sunt găsiți la vechile domicilii și nu se mai știe nimic despre ei. În aceste condiții autoritățile sunt nevoite să temporizeze rezolvarea situației.

Instituționalizare îndelungată, a copilului, întrerupe deseori relațiile dintre părinți și copii.

În această situație se află aproximativ 50% dintre copii care au ca măsură de protecție plasamentul – tip de măsură care, reamintim, presupune părinți aflați în exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești.

Pentru copii, care au ca măsură de protecție încredințarea, reprezentantul legal al copilului este Consiliul Județean (nu părintele). Totuși, adresa de domiciliu a copilului nu poate să fie într-o instituție, fie că ar fi vorba de un Consiliu Județean, fie că ar fi un centru de plasament. Pentru această categorie de copii există într-adevăr o limitare administrativă, legislativă, pentru emiterea cărților de identitate, care nu a fost deocamdată rezolvată.

Și totuși, directorii S.P.S au afirmat că la ieșirea din instituție până la urmă toți copii au buletine /cărți de identitate, recurgându-se la improvizați locale.

Tabel 2.2.1.1.

Existența actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de vârstă – centre de plasament

– CERAB 2000 –

Tabel 2.2.1.2.

Existența actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de vârstă – cămine spital*

CERAB 2000 –

Tabel 2.2.1.3

Situația actelor de identitate ale copilului în funcție de măsura de protecție în vigoare

– pentru copii peste 14 ani din centre de plasament –

– CERAB 2000 –

Tabel 2.2.1.4.

Situația actelor de identitate ale copilului în funcție de măsura de protecție în vigoare

– pentru copii peste 14 ani din cămine spital –

– CERAB 2000 –

Studiu de caz:

N.C.A. – 18 ani, elev` la ]coal` profesional`

– Poveste]te te rog despre via\a ta.

– M-am n`scut în comuna G., jude\ul G. Nu-mi cunosc p`rin\ii; nici pe mama, nici pe tata. }tiu c` am fost abandonat` în leag`n, dar nu ]tiu la care leag`n. Nu ]tiu cum am ajuns aici.

Primele amintiri le am de la pre]colari. Într-o clas` erau ]i mari, ]i mici ]i mijlocii. Cei mari aveau grij` de cei mici ]i mijlocii. De asemenea, aveau grij` s` nu dea în noi cei care aveau 6-7 ani ]i care comandau. Unii din cei mari aveau copii mai mici la care \ineau ]i le luau ap`rarea. }i eu ]tiu c` am avut pe cineva – o fat` mai mare care îmi lua ap`rarea – dar nu-mi mai amintesc de ea. Al\ii nu aveau pe nimeni s`-i apere. Orice f`ceau – ceva urât – imediat d`deau în ei f`r` s` le explice nimic. Dormeam fiecare într-un singur pat dar eram mul\i într-o camer`, 14-15. Programul era: diminea\a mâncam, st`team în clas`, ne scoteau înainte de prânz ne plimbam dup` somnul de dup`-amiaz`. Eram ]i trist` ]i vesel`.

Absolut nimeni dintre rude nu m-a vizitat vreodat`. În clasa a IV-a s-a întâmplat ca s` m` cheme o fat` la poart`. Mi-a spus c` mama vroia s` m` vad`. Când m-am dus la poart` n-am mai g`sit pe nimeni. Fata zicea c` mama era gr`bit`. Doamnele de aici au încercat s` o g`seasc` când au trebuit s`-mi fac` buletinul dar nu au g`sit-o. Când am fost în clasa a VIII-a au mai încercat. Am încercat ]i eu s`-i scriu scrisori dar nu am primit nici un r`spuns. Nu am nici m`car o poz` de la ea.

De la 7 ani ]i jum`tate sunt aici în aceast` cas` de copii. Aici am dus-o mai bine. Erau doamne care \ineau la noi ]i fete care aveau grij` de mine ]i aici. }i eu am grij` acum de cel mai mic copil de aici (5 ani ]i jum`tate).

Nu-mi amintesc s` fi \inut vreo doamn` la mine cât am stat la pre]colari. Acolo ne mai b`teau. Îmi aduc aminte c` am fost pedepsit` de asistenta medical` pentru c` am umblat în cabinetul medical ]i am luat ni]te pastile care le-am g`sit acolo. Eram cu înc` cineva. Nu ne-a dat mîncare.

2.2.2. Dreptul la istorie personală

Asigurarea dreptului la istorie personală constituie o preocupare recentă (ultimii 2-3 ani) pentru autoritățile din domeniul protecției copilului.

Până la această dată dreptul copilului la istorie personală era complet ignorată. Dosarul său conținea strict documente oficiale: acte de identitate, fișă medicală, anchetă socială sumară despre condițiile de locuit ale familiei și decizii ale autorităților privind măsurile de protecție.

Posibilitatea reconstituirii istoriei personale a copilului, s-a evaluat, în studiul nostru, prin intermediul documentelor care se aflau la dosarul copilului. S-a considerat, că istoria personală, poate fi reconstituită dacă la dosarul copilului existau suficiente documente care să informeze despre proveniența lui, cultura și evoluția lui ca și despre locurile pe care le-a tranzitat de la naștere până în prezent.

Figura 2.2.2.1

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de posibilitatea reconstituirii istoriei personale.

– CERAB 2000 –

Din datele obținute rezultă că istoria personală se poate reconstitui doar la 56% dintre copii aflați în instituție (Figura 2.2.2.1).

Sub această prevalență se află copii din centrele de plasament 0-3 ani și căminele spital (Tabelul 2.2.2.2).

Tabel 2.2.2.2.

Distribuția procentuală a copiilor după posibilitatea reconstituirii istoriei personale,

pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Studiile calitative au confirmat adesea această imposibilitate a reconstituirii istoriei personale.

Cunoașterea de către copil a istoriei sale personale nu este încurajată de către personalul de îngrijire din instituții.

2.3. Dreptul de a avea o familie și de păstrare / dezvoltare a legăturilor cu propria familie

Articolul 9 “ 1. Statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței lor, cu excepția situației în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare, că această separare este necesară, în interesul superior al copilului

3. Statele părți vor respecta dreptul copilului separat de cei doi părinți ai săi sau de unul din ei, de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți(…).”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

De mai bine de 11 ani, de când instituțiile de protecție din România se află în centrul discuțiilor privind respectarea drepturilor copilului, relațiile dintre copii instituționalizați și părinții acestora au rămas în esență în aceleași coordonate.

În toate studiile și evaluările efectuate pe copii instituționalizați s-a constatat inconsistența relațiilor dintre părinți și copii instituționalizați, situație care a favorizat neglijarea și abandonarea în timp a acestora.

Pentru asigurarea dreptului copilului de a avea și de a crește într-o familie au fost emise reglementări pentru ca lipsirea copilului de o familie să fie cât mai scurtă cu putință.

Măsurile legislative au vizat în principal decăderea din drepturi a părintelui care nu-și vizitează deloc copilul, într-un interval de timp determinat, pentru a da șansa acestuia la o familie substitutivă prin adopție. Ca urmare a aplicării acestor măsuri un număr relativ mare de copii a fost salvat, prin adopție, de la o instituționalizare îndelungată (îndeosebi cei aflați în grupa de vârstă 0-3ani).

Majoritatea copiilor nevizitați, însă, au rămas cu puține șanse de a crește într-o altă familie deoarece părinții lor au fost menținuți în drepturi părintești, și deci copiii nu erau eligibili pentru adopție.

Se ajunge într-o astfel de situație pentru că legea admite că este suficient ca un părinte să-și viziteze copilul odată la 6 luni pentru a rămâne în drepturi părintești și numai după expirarea acestui termen el poate fi decăzut din aceste drepturi.

Pe de altă parte, există și cazuri, îndeosebi la copii mai mari, în care depășirea termenului de 6 luni, nu determină autoritățile să demareze procedurile de decădere din drepturi, deoarece, acestea consideră că, decăderea, nu ar mai folosi nimănui, nici măcar copilului.

Se știe, ca la această vârstă copiii nu sunt preferați pentru adopție iar Consiliul Județean care ar deveni reprezentant legal al acestor copii, (în cazul în care părinții lor ar fi decăzuți din drepturi) ar trebui să-și asume niște obligații la care nu ar putea face față financiar.

Părinții își lasă copilul în instituții și nu-i mai vizitează, mult timp sau deloc, pentru că sărăcia, distanțele și slabele lor competențele determina acest lucru. Competențele lor scad, în timp, și mai mult pentru că după instituționalizarea copilului nimeni din comunitatea din care fac parte nu intervin pentru ca ei să-și poată relua, cândva, funcțiile parentale.

În consecință, familiile rămân în sărăcie (sau se adâncesc în această stare pentru că într-o societate aflată în declin economic sever, este imposibilă ieșirea din sărăcia extremă fără intervenția calificată din partea autorităților competente) iar autoritățile din domeniul protecției copilului nu fac decât să constate această situație și să decidă în continuare instituționalizarea rezidențială a copilului.

In prezent, această intervenție calificată în familia copilului, aflat în instituția rezidențială, nimeni nu o face. Ea revine în primul rând în responsabilitatea autorităților, de la nivelul comunității locale. Acestea, pe lângă faptul că manifestă o lipsă totală de preocupare pentru astfel de probleme nici nu ar avea personal suficient de calificat pentru acest domeniu.

Cei mai mulți dintre asistenții sociali formați în ultimul deceniu, nu au practica și poate nici știința să realizeze astfel de intervenții în familia copilului instituționalizat.

De asemenea, acei 15 ani, de suspendare a formării specialiștilor în disciplinele socioumane – psihologie, sociologie, pedagogie din perioada regimului comunist (și care corespunde nu întâmplător perioadei de instituționalizare masivă a copiilor în România) a structurat în mod deformat concepțiile și mentalitățile privind copilul și în special, copilul mic, atât la nivelul profesioniștilor cât și la populația generală făcând acceptabilă protecția îndelungată a copilului în afara familiei lui.

De aceea, nici în instituții nu am avut și nu avem nici astăzi o cultură privind relațiile părinți-copii care să încurajeze și să valorizeze părintele ca persoana de neînlocuit pentru dezvoltarea și evoluția copilului .

Toate acestea explică atitudinea de “neînțeles” a acestor părinți față de copiii lor aflați în instituție.

Pentru evaluarea dreptului la familie s-a urmărit în acest studiu: vizitele părinților la copii și a copiilor la părinți ,consemnarea evenimentelor de relație cu familia și condițiile create în instituție pentru păstrarea și dezvoltarea legăturilor cu familia.

2.3.1. Vizite părinți copii

Figura 2.3.1.1. prezintă situația de ansamblu a vizitelor părinților în instituții în care se află copiii lor. Se constata ca aproape o treime dintre copii ai căror părinți se află în exercițiul drepturilor părintești nu și-au vizitat niciodată copilul , de când acesta se află în instituție.

Figura 2.3.1.1.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de vizitele părinți-copii

(părinți aflați în exercițiul drepturilor părintești)

– CERAB 2000 –

Tabelul 2.3.1.2. prezintă frecvența vizitelor părinți copii iar Figura 2.3.1.3. prezintă situația vizitelor părinți copii în ultimul an.

Tabel 2.3.1.2.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de frecvența vizitelor părinți – copii

(părinți aflați în exercițiul drepturilor părintești)

– CERAB 2000 –

Figura 2.3.1.3.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de frecvența vizitelor

părinți – copii în ultimul an (părinți aflați în exercițiul drepturilor părintești)

– CERAB 2000 –

Se observă că 68,6% dintre copii au fost vizitați cel puțin odată de părinți lor iar 31,4 % nu au fost niciodată vizitați de când se află în instituție. Acest procent al copiilor niciodată vizitați ar putea fi și mai mare dacă luăm în considerare faptul că 7,4% dintre copii nu au avut nici o relație cu părinții în ultimul an.

În ultimul an, 24,9% dintre copii au fost vizitați lunar, 17,8% în vacanțe iar 21,4% odată la 6 luni.

12,5% dintre copii nu au fost niciodată vizitați în ultimele 6 luni și 10,8% nu au fost vizitați niciodată în ultimul an. Atrage atenția faptul că procentul copiilor vizitați săptămânal este foarte mic (12,6%).

Se poate trage concluzia că în instituții, copiii sunt mai degrabă nevizitați decât vizitați de către părinții lor aflați în exercițiul drepturilor părintești.

Frecvența vizitelor diferă în funcție de tipul instituției. (Tabel 2.3.1.4.) Astfel cei mai nevizitați copii se află în CP 0-3 ani. Faptul se explică prin ruptura precoce a legăturilor părintești. (mulți dintre ei au fost abandonați în maternități la puțin timp după naștere). Cei mai vizitați sînt copii din CP școlari. Aceasta situație se explică prin faptul că mulți dintre copii școlari se duc ei înșiși acasă la părinți și o mare parte dintre ei au venit în instituție din familie la o vârstă la care legătura copil părinți era deja consolidată, de obicei la vârsta la care ei au început școala.

Tabel 2.3.1.4.

Distribuția procentuală a copiilor pe tipuri de instituții și frecvența vizitelor

părinți – copii făcute în ultimul an (părinți aflați în exercițiul drepturilor părintești)

– CERAB 2000 –

Vârsta copilului la prima instituționalizare influențează frecvența vizitelor părinților (Tabel 2.3.1.5.). Cu cât vârsta la prima instituționalizare a copilului a fost mai mică, cu atât șansa lui de a fi vizitat este mai mică. Ponderea copiilor care nu au fost niciodată vizitați de părinții lor este cea mai mare la copii instituționalizați sub un an (47,5%).

Tabelul 2.3.1.6. arată că frecvența vizitelor este influențată de proximitatea instituției în raport cu domiciliul mamei și nu de teritorializarea administrativă a instituției. Astfel cei mai vizitați copii sunt aceia ai căror părinți își au domiciliu în aceeași localitate cu instituția.

Tabel 2.3.1.5.

Frecvența vizitelor părinți – copii în funcție de vârsta copilului la prima instituționalizare

– distribuție procentuală –

– CERAB 2000 –

Tabel 2.3.1.6.

Frecvența vizitelor părinți – copii în funcție de domiciliul mamei

– distribuție procentuală –

– CERAB 2000 –

Nevizitarea copiilor nu este urmată în mod necesar de schimbarea măsurii de protecție și decăderea părinților din drepturi părintești. Figura 2.3.1.7. confirmă această idee relevând faptul că ponderea copiilor a căror părinți sunt decăzuți din drepturi pe durata instituționalizării copiilor este foarte mică.

Figura 2.3.1.7.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de reprezentantul legal al copilului – la intrarea copilului în instituție și la data realizării studiului –

– CERAB 2000 –

Alături de vizite am considerat că atât corespodența cât și convorbirile telefonice reprezintă

evenimente importante de relaționare a copilului cu familia. De aceea am încercat să surprindem în ce măsură sunt înregistrate aceste evenimente în instituțiile de protecție.

Am considerat importantă înregistrarea acestor evenimente nu din rațiuni administrative sau de control ci pentru un plus de informație despre familia copilului, care ar putea fi utilă copilului în menținerea / susținerea relațiilor sale cu familia și pentru posibilitatea reconstituirii istoriei sale personale cu aceste date.

Figura 2.3.1.8. – a,b,c,d

Evidența evenimentelor de relație cu familia a copiilor din instituții

– CERAB 2000 –

Din Figura 2.3.1.8. a,b,c,d rezultă că în centre de plasament vizitele părinților sunt înregistrate în proporție de 100% pentru toți copiii aflați în aceste instituții (această înregistrare este obligatorie fiind prevenită de lege). Ponderi apropiate înregistrează și vizitele rudelor. În cămine spital vizitele părinților și a rudelor sunt înregistrate doar pentru 73,1% dintre copiii aflați în aceste instituții.

Învoirile, care privesc învoiri de orice tip din instituții, sunt înregistrate îndeosebi în centrele de plasament pentru copii preșcolari și școlari și mai puțin în centrele de plasament pentru copii 0-3 ani și cămine spital. Corespondența și convorbirile telefonice sînt evenimentele cele mai puțin înregistrate în instituții

Atitudini ale personalului și ale copiilor din instituții privind familia copiilor instituționalizați au fost relevate îndeosebi în studiile calitative.

Copilul trebuie s` stea cu mama lui care l-a n`scut.

Sunt numeroase familii care au probleme ]i atunci copilul este de preferat s` r`mân` în institu\ie unde s` primeasc` afec\iunea necesar`.

Copiii s` r`mân` în institu\ie din moment ce au condi\ii mai bune de tr`i ]i de educa\ie decât în familie.

Nu este bine pentru copil s` r`mân` în institu\ie permanent de]i aici au toate condi\iile pentru cre]tere ]i educare față de familiile din care provin mai pu\in sentimentul pe care îl d` familia.

Ținând cont c` în institu\ia noastr` pu\in copii pot fi externa\i (au pierdut leg`tura cu familia) le este cel mai bine aici.

De preferin\` pentru copil ar fi bine în familie p`rin\ii, mama nu poate fi înlocuit` cu nimic în lume.

(relatări ale personalului)

2.3.2. Condiții pentru menținerea / stimularea relațiilor dintre copii și părinți

Pentru menținerea și susținerea relațiilor dintre părinți și copii aflați în instituții considerăm că sunt necesare câteva condiții printre care amintim: acces fără restricții al părintelui la copil, amenajarea unui spațiu pentru vizite, amenajarea unui spațiu destinat rămânerii (accidentale) a părintelui în instituție și nu în ultimul rând repartizarea fraților în aceeași instituție.

Figurile de mai jos reflectă măsura în care instituțiile s-au preocupat de respectarea dreptului copilului de a menține legătura cu propria sa familie. Astfel, se constată că peste două treimi din copii se află în instituții care nu restricționează accesul părinților prin stabilirea unui orar de vizite (Figura 2.8.1)

Aproape trei pătrimi din totalul copiilor se află în instituții care au amenajat un spațiu de vizită pentru părinți (Figura 2.8.2).

Figura 2.3.2.1.

Distribuția procentuală a copiilor, în funcție de existența

unui orar de vizită în instituție pentru părinți

– CERAB 2000 –

Figura 2.3.2.2.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența în instituție

a unui spațiu de vizită amenajat pentru părinți

– CERAB 2000 –

Aproape toți copiii aflați în instituțiile organizate după modelul familial (98,3%) beneficiază în instituția în care se află de un spațiu de vizită pentru părinți (Figura 2.3.2.3)

Figura 2.3.2.4. relevă faptul că ponderea copiilor care beneficiază în instituții de un spațiu de vizită pentru părinți este mai mare în centre de plasament decât în cămine spital, fără ca diferența să fie spectaculoasă

Figura 2.3.2.3.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența în instituție a unui spațiu de vizită amenajat pentru părinți după modul de organizare al instituțiilor

– CERAB 2000 –

Figura 2.3.2.4.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența în instituție a unui spațiu de vizită amenajat pentru părinți – în centre de plasament și cămine spital

– CERAB 2000 –

Din Figura 2.3.2.5. reiese că aproape o treime din instituții au spații de cazare (pentru noapte) amenajate pentru părinți.

Reglementările actuale recomandă ca frații instituționalizați să fie împreună. Figura 2.3.2.6. arată că frații instituționalizați se află într-o proporție de 85% în aceeași instituție.

Figura 2.3.2.5.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența în instituție a unui spațiu de cazare (pentru noapte) amenajat pentru părinți

– CERAB 2000 –

Figura 2.3.2.6.

Frații instituționalizați sînt în aceeași instituție (distribuție procentuală, n=1130)

– CERAB 2000 –

Aceste realizări sunt remarcabile dacă ținem cont că ele au fost luate în considerare numai în ultimii ani, chiar dacă nu au produs, încă, și efectul scontat, respectiv o legătură mai consistentă dintre părinți și copii.

Studiu de caz

C.A. – 13 ani, elev`, clasa a VII-a la un centru de plasament de tip familial

(…)

– Î\i place s` stai în acest centru ?

– Nimic nu îmi place aici. Nici m`car p`rin\ii sociali care sunt foarte r`i ]i ne bat din orice.

– Cu ce te bat ?

– Cu o bât` pe care o \ine ascuns` dup` un bufet din buc`t`rie. Uite-o ! (mi-a ar`tat bâta)

– Care este motivul pentru care v` bate ?

– Pentru c` nu facem treaba a]a cum vor ei ]i atâta timp cât vor ei. Noi nu avem un pic de timp liber. Cînd ne v`d c` st`m încep s` urle cât îi \ine gura.

– Cum te în\elegi cu copii de aici ?

– Nu m` în\eleg bine decât cu o fat` care este de vârsta mea ]i care este cea mai bun` prieten` a mea ]i cu doi copila]i care au 5 ani. În rest cu nimeni. To\i sunt foarte r`i, în special b`ie\ii.

Am stat de vorb` cu p`rintele social. Acesta locuia în acea cas` cu so\ia sa, care era mama social` a copiilor ]i cu b`iatul acestora în vârst` de 18 ani. Era o persoan` foarte autoritar` care abuza într-un fel sau altul în permanen\` copilul. (Ex: “Du-te ]i adu imediat domni]oarei un pahar cu ap` ! M` auzi ? Lene]o !”) Mi-a spus c` fata este proast`, “nu o prea duce capul”.

– Ce dore]ti s` fii când vei fi mare ?

-Eu vreau s` m` fac coafez` dar p`rintele social nu m` las`. Mereu îmi spune: “Te vei duce la ]coală de croitorese pentru c` e o meserie mult mai b`noas` ca coaforu’”

– Ce te mai nemul\ume]te ?

– Nu-mi place c` în camer` cu mine doarme b`iatul p`rin\ilor sociali în vârst` de 18 ani. Acesta a încercat s` o violeze pe prietena mea dar nu a reu]it. P`rin\ii ]i-au b`tut copilul dar nu au luat nici o m`sur` în ceea ce prive]te dormitul lui, care doarme în continuare în camera noastr`. To\i din conducere ]tiu acest lucru, inclusiv directorul. Nu m` simt în largul meu nici m`car în camera mea. Trebuie s` fiu atent` cînd m` îmbrac s` nu intre peste mine.

Sunt în aceast` institu\ie de aproximativ 7 ani, am venit de acas`. Ambii p`rin\i au decedat iar fratele meu nu are posibilitatea s` m` creasc`.

– Cum înve\i la ]coal` ?

– Înv`\ destul de slab, dar nu pentru c` sunt proast` ]i nu m` duce capul, ci pentru c` nu m` pot concentra. În aceea]i camer`, de obicei în buc`t`rie, mai înve\i de obicei ]i al\i 7 copii, de aceea nu m` pot concentra. Cum înv`\ singur` în camer`, cum iau o not` mai bun`.

– Exist` în aceast` institu\ie copii obliga\i s` între\in` real\ii sexuale ?

– Da, am auzit c` s-ar fi întâmpla astfel de lucruri. Domnul director chiar a b`tut doi b`ie\i pentru astfel de rela\ii.

– Aici copii sînt obliga\i de c`tre cei mai mari s` munceas` pentru ei ?

– Da, la toate casele se întâmpl` acest lucru, dar nu numai s` munceasc` ci s` ]i fure, s` le dea banii sau mâncarea pe care o primesc de la rude.

– |ie \i s-a întîmplat a]a ceva ?

– Da, nu doar copii mai mari îmi iau hainele ]i banii pe care îi primesc, ci ]i p`rin\ii sociali.

– Te-ai plâns cuiva despre ce \i s-a întîmplat ?

– Nu, pentru c` nu am la cine. Aici to\i sunt mân` în mân`.

2.4. Dreptul la sănătate

Articolul 24:

“Statele părți recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare. Statele părți se vor strădui să combată maladiile și malnutriția.”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Din această perspectivă studiul nostru a urmărit să identifice:

1. Starea de sănătate a copilului la intrarea în instituție și în momentul realizării

studiului;

2. Statusul nutrițional al copilului;

3. Structura orientativă a meniului unei zile în centre de plasament;

4. Gradul de acoperire cu vaccinări.

Datele privind sănătatea au fost extrase din evidențele primare aflate la dosarul medical al copiilor. Culegerea datelor (antropometrie și vaccinări) s-a făcut în toate cazurile cu asistarea operatorului de către un medic sau asistentă medicală din instituția cercetată.

Informațiile privitoare la structura meniurilor au fost obținute prin intervievarea copiilor școlari aflați în centre de plasament (ele referindu-se doar la aceste categorii de vârstă).

1.4.1. Starea de sănătate la intrarea în instituție și în momentul realizării studiului.

Cea mai mare morbiditate, cu excepția căminului-spital, se întâlnește în centrele de plasament “0-3 ani”, în care sunt îngrijiți predominant copii sugari și antepreșcolari.

Este recunoscut faptul că vârstele mici sunt cele mai fragile. Astfel 65% dintre copiii mici prezintă probleme de sănătate la intrarea în instituție. (Figura 2.4.1.4. și Figura 2.4.1.3.) Acesta se explică prin vulnerabilitatea mai mare a copiilor la factori de mediu (alimentație, lipsa unor îngrijiri personalizate, a unor repere stabile), la care se adaugă bolile congenitale, deficiențele fizice, precum și unele afecțiuni cronice prezente la mulți copii din această grupă de vârstă (Figura 2.4.1.1., 2.4.1.2.).

La patologia nutrițională, consemnată la intrarea lor în centru (38% de cazuri de malnutriție și 43% de cazuri de anemie) se sumează riscul instituționalizării cu efecte negative notabile asupra evoluției copilului.

Ponderea crescută a patologiei înregistrate în centrele de plasament “0-3 ani”, în raport cu alte tipuri de centre, ar putea fi explicată și prin faptul că documentele cu care vin copiii din instituțiile sanitare sunt mai ample și există încă obișnuința celor care lucrează în acest tip de așezăminte – până nu de mult excesiv medicalizate – de a face mai frecvent evaluări ale stării de sănătate și de a consemna tratamentele și / sau procedurile recuperatorii în fișele medicale (Tabel 2.4.1.4.).

Procentul tulburărilor nutriționale la copiii din centrele de plasament pentru preșcolari este sub cel întâlnit la copiii din familie (vezi Programul Național de Supraveghere Nutrițională 1993 – 1996 UNICEF – IOMC) fapt ce s-ar putea datora nemenționării diagnosticului în fișele acestora. Sunt consemnate deficiențele senzoriale, intelectuale și tulburările fizice, însă și acestea se situează sub procentul celor înregistrate în centrele de plasament pentru copiii 0-3 ani (Figurile 2.4.1.1., 2.4.1.2.).

Figura 2.4.1.3

Starea de sănătate a copiilor din instituții, la intrare și în prezent

– CERAB 2000 –

Tabel 2.4.1.4

Consemnarea nevoilor de tratament și de recuperare în fișa medicală a copilului

(pentru copiii care au nevoie de tratament / recuperare)

– distribuție procentuală pe tipuri de instituții –

– CERAB 2000 –

În cămine-spital, marea majoritate a copiilor au probleme grave de sănătate, cumulând, pe lângă deficiență intelectuală care este prezentă la aproape 90% din cei internați, tulburări de comportament, deficiențe fizice și senzoriale (Figura 2.4.1.2). La peste o pătrime dintre ei malnutriția, anemia și bolile congenitale cronice sunt asociate afecțiunilor de bază care au condus la internare.

Și, dacă pentru bolile nutriționale se constată o recuperare certă între momentul intrării copilului în instituție și cel “prezent” petrecută predilect la copiii din centrele de plasament 0-3 ani și de preșcolari, nu am putea afirma același lucru pentru căminele-spital, unde, de alt fel se știe că recuperarea este mult mai greu de obținut. (Figura 2.4.1.1, 2.4.1.2 )

Numărul copiilor HIV / SIDA deși mic, a crescut ușor în dinamică. Aceasta se poate explica fie prin efectuarea testelor la un interval după internare, fie prin tratamentele parenterale făcute înainte sau după intrarea în așezământ. Oricum, chiar dacă numărul de copii este foarte mic, el atrage atenția asupra necesității aplicării unei mai riguroase profilaxii, cu atât mai mult cu cât și antigenul HBs este prezent în special la cei din căminele-spital, unde tratamentele injectabile sunt mai frecvente.

2.4.2. Statusul nutrițional 

Statusul nutrițional este un indicator al stării de sănătate, fiind condiționat predominant de alimentație, statut social, economic și cultural, boli severe și / sau repetate iar, pentru vârstele mici, mai ales de stabilitatea mediului și existența unui atașament stabil.

Principalii indicatori antropometrici folosiți în prezent în evaluarea statusului nutrițional al copiilor pentru relevanța lor crescută sunt:

– Înălțimea raportată la vârstă – I/V

– Greutatea raportată la vârstă – G/V

– Greutatea raportată la înălțime – G/I

– O înălțime mică pentru vârstă indică o încetinire a ritmului creșterii, ceea ce reflectă o deficiență nutrițională predominant calitativă pe termen lung, prezența unor stări patologice sau o rată crescută a îmbolnăvirilor. La nivel populațional exprimă o prevalență crescută a condițiilor socio-economice precare și expunerea frecventă și, mai ales precoce, la factorii periclitanți din mediu, pe care i-am amintit.

Standardul unei populații fără stagnare sau încetinire sistematică a ritmului de creștere este de 2,3%, în timp ce pentru țările în curs de dezvoltare prevalența este de 10-60%.

O îmbunătățire a acestui indicator la nivel populațional reflectă îmbunătățirea condițiilor socio-economice.

– Greutatea mică pentru vârstă identifică subiecții care prezintă un regres sau o curbă ponderală stagnantă ori lent ascendentă. Aceasta este condiționată de o rație alimentară neadecvată, de boli care limitează absorbția și utilizarea alimentelor, precum și de greșelile sistematice ale tehnicii de alimentare și îngrijire. Este util de folosit mai ales în monitorizarea pentru aprecierea modelelor de creștere, ceea ce îi reduce din relevanță.

Prevalența în populația de referință a greutății mici pentru vârstă ca și a înălțimii mici pentru vârstă este de 2,3%. Acest indicator nu face însă o deosebire între un copil scund și bine proporționat și un copil slab pentru înălțimea lui.

– Greutatea mică pentru înălțime este un indicator de malnutriție mai evocator decât greutatea pentru vârstă în cazurile acute în care există un aport alimentar drastic scăzut într-un context economic precar sau boli severe prelungite. De aceea este un indicator sensibil pentru malnutriția acută, dacă prevalența acestuia depășește 5%. Peste 10% indică o situație gravă în populația studiată.

Analiza indicatorilor amintiți s-a făcut prin calcularea scorului Z, întrucât acest parametru prezintă următoarele avantaje: scorul Z are aceeași relație statistică cu distribuția de referință la toate

vârstele și independent de sex; când media populației cercetate se suprapune pe aceea a populației de referință, scorul Z este egal cu 0; când scorul Z al unui indicator este mai mic de –2 (Z < -2), el arată un deficit în populație, iar dacă este mai mare de +2 (Z > +2), această implică un excedent al parametrului față de populația de referință.

S-a optat pentru această metodologie în analiza statusului nutrițional întrucât ea a fost folosită și în studiile nutriționale efectuate de către UNICEF – IOMC, ale căror date au putut fi folosite ca referință.

Studiile la care ne referim arată în evoluție o deteriorare a stării de nutriție la nivelul întregii țări. Astfel, la copiii neinstituționalizați, înălțimea mică pentru vârstă întâlnită are o prevalență de 7,3% la copiii sub 24 luni și de 8,5% la cei între 2 și 5 ani (studiul național transversal din 1991). Prevalența ajunge la 20% pentru populația sub 5 ani, cuprinsă în Programul Național de Supraveghere Nutrițională (1993 – 1999). În studiul de caz al statusului nutrițional al copiilor, efectuat în 27 din 52 de leagăne din România (1995), prevalența este de 64-65% atât pentru înălțimea mică pentru vârstă cât și pentru greutatea mică pentru vârstă.

Prelucrarea indicatorilor antropometrici s-a făcut asupra celor trei parametri:

înălțime-talie (I), greutate (G) și vârstă (V).

La toate grupele studiate, înălțimea mică pentru vârstă înregistrează o prevalență mult peste cea a populației de referință a copiilor neinstituționalizați: ea crește de la 36% la copiii sub 2 ani (31,4% la sugari și 41,4% la copii 1-2 ani) la 51,7% la grupa 2-5 ani; și este de 34,4% la copiii școlari .

Reamintim că datele din studiul transversal din 1991 și cele din PNSN se situează mult sub aceste valori, referința internațională este de 2,3%. (Graficele 2.4.2.1., 2.4.2.3., 2.4.2.4.)

Aceasta indică un aport energetic inadecvat pe o perioadă mai lungă, care nu poate susține creșterea liniară a acestor copii, precum și condiții de mediu limitate ale procesului de creștere, manifestate mai pregnant în mediul instituțional decât în cel familial. Prevalența de 20% întâlnită la copiii din mediul familial sugerează, de asemenea, condiții economice și de mediu nesatisfăcătoare la nivel populațional

Deficitul de înălțime poate fi ameliorat în timp, în condițiile îmbunătățirii aportului alimentar și a mediului social economic, precum și prin scăderea morbidității.

Figura 2.4.2.1.

Scor Z – Proporția (%) < -2 st.dev. grupa 0-1 an, 0-2 ani (I),

2-5 ani (II), 5-10 ani (III), IVZ, GVZ, GIZ (%)

– CERAB 2000 –

Figura 2.4.2.2.

Prevalența înălțimii mici pentru vârstă pentru copii 0-1 an (%)

– CERAB 2000 –

Figura 2.4.2.3.

Prevalența înălțimii mici pentru vârstă copii 1-2 ani (%)

– CERAB 2000 –

Figura 2.4.2.4.

Prevalența greutății mici pentru vârstă copii 0-1 an (%)

– CERAB 2000 –

Figura 2.4.2.5.

Prevalența greutății mici pentru vârstă copii 1-2 ani (%)

– CERAB 2000 –

Scăderea prevalenței înălțimii mici pentru vârstă la copiii de la 5 la 10 ani, față de cei de la 2 la 5 ani, ar putea fi explicată prin faptul că majoritatea copiilor din centrele de plasament școlar vin din familii, iar instituționalizarea nu a marcat evoluția creșterii din perioada micii copilării. La aceasta s-ar putea adăuga posibila îmbunătățire a condițiilor de plasament, creșterea, odată cu vârsta, a rezistenței la îmbolnăviri a copiilor, autonomizarea lor și solicitarea unor rații alimentare suplimentare când cele oferite nu-i satisfac.

Greutatea mică pentru vârstă este, de asemenea, cu o prevalență mult crescută, de 35,7% la grupa 0-2 ani (33,9% la sugari și 37,5% la copii 1-2 ani), de 40,9% la copiii de 2-5 ani și de 21,7% la copiii de 5-10 ani, situație mai bună decât în studiul de caz în centrele de plasament (1995), când a fost înregistrată valoarea de 65%, dar cu mult peste prevalența întâlnită la copii din familie (1993 – 1999) și practic de 10 ori mai mare față de 1991 (Figurile. 2.4.2.1., 2.4.2.2., 2.4.2.3.).

Aceasta indică o slăbire acută datorită unor rații alimentare insuficiente, îmbolnăviri repetate și unei vulnerabilități mai mari la infecții, cu posibila închidere a unui cerc vicios care își poate pune amprenta asupra dezvoltării pe termen lung.

În același sens se înscrie și greutatea mică pentru înălțime, prevalența fiind în zona critică de severitate, de alarmă: la copiii de 0-2 ani și 2-5 ani de 16,1% și respectiv 13,3% față de 5,4% la copiii din grupa 5-10 ani și la aceștia o prevalență situată deasupra celei a populației internaționale de referință.(Figura 2.4.2.4., 2.4.2.6.).

Figura 2.4.2.6.

Prevalența greutății mici pentru înălțime copii 0-1 an (%)

– CERAB 2000 –

Această prevalență îngrijorătoare a slăbirii, la copiii din grupele de vârstă până la 5 ani din centrele de plasament, vorbește despre o malnutriție acută, de un deficit energetic (caloric) semnificativ. În literatura de specialitate se interpretează o astfel de prevalență ca fiind semnalul unei crize majore de alimente, cu rații alimentare constant sub rația dietetică recomandată (RDR).

Ceea ce frapează este intensitatea și amploarea perturbării statusului nutrițional (Figura 2.4.2.7. a,b,c,d)

Gradul mare de abatere față de populația de referință atrage atenția și evocă existența unor factori sistematici de perturbare a creșterii normale a copiilor din centrele de plasament.

O intervenție eficace presupune o evaluare sistematică a stării de nutriție. Or, pentru copii din lotul studiat, un prim fapt care sugerează lipsa unei evaluări periodice a statusului de creștere și deci probabilitatea de a nu interveni precoce rezultă din procentul mare (43,8%) de copii fără măsurători antropometrice consemnate în fișe la data efectuării cercetării.

Este de subliniat încă o dată faptul că determinismul malnutriție este complex și că ea nu trebuie considerată doar ca o lipsă a nutriție adecvate. Revine profesioniștilor obligația de a se orienta spre acordarea unor îngrijiri globale, în care practicile de alimentație să aibă ca obiectiv atât respectarea nevoilor cantitative și calitative ale rației alimentare, cât și modul de pregătire și oferire a mâncării, climatul în care are loc acest “ritual”. Se știe că, în special în instituții, malnutriția se constituie deseori ca un indicator de risc al unor relații afective adult – copil perturbate. Iar reabilitarea unui nanism prin deprivare afectivă este cu mult mai greu de corectat, limitând șansele individului de atingere a performanțelor la care are dreptul. De aceea, orice program de recuperare al echilibrului nutrițional, al dezvoltării neurologice și psihologice, la copil necesită participarea activă a persoanei de referință, pentru a repara și dezvolta legăturile afective perturbate. Totodată se impune o abordare pluridisciplinară, pentru a lua în vedere și corecta numeroșii factori de risc implicați – alimentație, igienă, stare de sănătate și nu în ultimul rând relația de atașament invocată astăzi ca și modulator al ratei de sinteză a hormonilor de creștere.

2.4.3. Structura orientativă a meniurilor

Informațiile au fost culese doar prin intervievarea a 694 de copii din centrele de preșcolari și școlari pentru meniurile de dimineață și a 665 de copii pentru meniurile de prânz.

Nu s-a făcut o anchetă alimentară, deci datele au doar valoare relativă, codificarea convențională propusă de noi făcând referire la valoarea biologică a alimentelor consemnate, dar nu și la cantitatea efectiv primită.

☺ Nu-mi place ca deseori ne certăm cu doamnele educatoare din cauză că ne dau puțin mâncare când îi bună.

☺ Mie îmi place că avem câteodată mâncare bună la masa.

☺ În instituție mie nu-mi place, deoarece nu ne dă mâncare prea multă și uneori nici nu e prea bună.

Deși predomină meniurile etichetate ca satisfăcătoare ( Tabele 2.4.3.1. și 2.4.3.2.), din analiza de caz reiese că laptele și derivatele din lapte precum și fructele nu sunt date sistematic, meniul nu este diversificat. Dintre legume predomină cartoful, atât la mesele de prânz, cât și la cele de seară.

Structura meniurilor pentru micul dejun și prînz

– distribuție procentuală pe tipuri de instituții –

– CERAB 2000 –

Tabel 2.4.3.1.

Tabel 2.4.3.2.

Statusul nutrițional al copilului reclamă un studiu mai amplu al practicilor de alimentație din centrele de plasament, la toate grupele de vârstă și o centrare mai atentă asupra alcătuirii unor meniuri mai acoperitoare, cu atât mai mult cu cât alocația de hrană o permite.

Tabel 2.4.3.2.

Codificarea meniurilor

– CERAB 2000 –

Meniu Bun – > scor 4 – 5

Meniui Satisfăcător – > scor 3

Meniu Nesatisfăcător – > scor < 3

2.2.4.Gradul de acoperire cu vaccinări

Față de datele în dinamică pe țară, în care pentru populația 18-24 de luni studiată (Ministerul Sănătății 2000 ) rezultă o acoperire pentru toate vaccinările mai mare de 95%, din evidențele primare apar ca fiind vaccinați complet pentru vârstă doar 85,4% din copii. Cel mai mare procent de acoperire se întâlnește la vaccinările BCG (93,4%,) antirujeolic (AR) de 92% urmate de antipolio (90%), antihepatitic (88%) și DTP – (84,2%).

Este un aspect derutant care ar putea fi explicat prin lipsa unor date fiabile din fișele medicale de intrare ale copiilor, posibile contraindicații (fiind vorba și de copiii din căminele-spital), sau de neconsemnarea completă a vaccinărilor în fișele medicale și registrele de vaccinare cercetate, ipoteză sugerată și de procentul redus al menționării examenelor medicale periodice (51%), a tratamentelor, a procedurilor de recuperare.

Dacă asistența medicală reiese ca fiind “asigurată” la 97,4% din copii, componenta preventivă, dimensiune ce se impune în centrele de plasament, trebuie să se manifeste mai pregnant și mai sistematic.

Am insistat mai mult asupra dreptului la sănătate întrucât acesta are o determinare multifactorială iar îmbunătățirea calității serviciilor alături de ameliorarea condițiilor de mediu, inclusiv scurtarea timpului petrecut în instituții ar putea contribui la dezvoltarea normală a copiilor și la bunăstarea lor

2.5. Dreptul la educație

Articolul 28:

“1. Statele părți recunosc dreptul copilului la educație(..) pe baza egalității de șanse (…).”

(Convenția O.N.U. pentru respectarea drepturilor copilului)

Obligativitatea înscrierii copilului în unități de învățământ preșcolar și școlar a fost, întotdeauna, reglementată în instituțiile de protecție pentru copilul aflat în dificultate. Pentru cămine spital această reglementare este recentă și selectivă, în raport cu posibilitățile îndeosebi intelectuale, pe care le au copiii plasați în aceste instituții.

Tabelul 2.5.1. ilustrează cuprinderea copiilor în diferite forme de învățământ după tipul instituției.

În centre de plasament se constată o bună cuprindere a copiilor, în diferite forme de învățământ. De asemenea este pozitiv faptul că aproape 14% dintre copiii aflați în cămine spital frecventează diferite forme de învățământ. Acest fapt atestă depășirea situației în care acești copii erau considerați irecuperabili și pentru care, în trecut nivelul investițiilor în educație / socializare era aproape nul.

Tabel 2.5.1.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de forma de învățământ frecventată,

pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Cuprinderea copiilor în învățământul de masă în raport cu învățământul special este favorabilă. (Tabel 2.5.2.), chiar dacă ponderea, copiilor din instituții, cuprinși în învățământul special, este mai mare decât la copiii din populația generală.

În ceea ce privește cuprinderea în învățământul de masă a copiilor din cămine spital datele obținute nu permit o apreciere globală a situației, (din cauza numărului mic de copii) dar chiar și prezența unui număr de 2-3 copii, în învățământul de masă, atestă schimbări de atitudine față de această categorie de copii.

Tabel 2.5.2.

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de forma de învățământ frecventată,

pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Cuprinderea copiilor în învățământul postgimnazial cuprinde următoarele particularități (Figura 2.5.3.): aproape jumătate din copii (46%) urmează o școală profesională, respectivșcoală profesională specială (8,6%). Aproape o treime dintre copii sunt cuprinși în învățământul liceal; 13,1% dintre copii urmează școala complementară de ucenici. Ponderea copiilor care nu sunt cuprinși în nici o formă de învățământ (postgimnazial) este de sub 1%.

Figura 2.5.3.

Distribuția procentuală a copiilor cuprinși în învățământul postgimnazial

– CERAB 2000 –

În mediul urban (Figura 2.5.4) ponderea copiilor care frecventează învățământul liceal este egală cu cea a copiilor care frecventează învățământul profesional, în timp ce în mediul rural ponderea copiilor cuprinși în învățământul profesional depășește de peste două ori ponderea copiilor cuprinși în învățământul liceal.

Cei mai mulți copii din centrele de plasament sunt cuprinși în învățământul profesional, în timp ce în populația generală copii sunt cuprinși preponderent în învățământul liceal. Această observație este importantă pentru aprecierea egalității șanselor copiilor instituționalizați la educație în raport cu copiii crescuți în familie.

Cuprinderea copiilor instituționalizați în diverse forme de învățământ este importantă atât pentru dobândirea unei calificări profesionale cât și pentru o bună integrare socială a acestuia.

Figura 2.5.4

Distribuția procentuală a copiilor cuprinși în învățământul postgimnazial – pe medii

– CERAB 2000 –

Din studiile calitative a rezultat faptul că mulți dintre copii sunt îndrumați către școli post-gimnaziale care sunt mai puțin competitive, profesile dobândite având o slabă căutare pe piața muncii. De asemenea, aceste studii au relevat uneori neimplicarea personalului de îngrijire în susținerea copilului pentru a-și realiza dorințele și aspirațiile profesionale.

În ceea ce privește aspirația în realizarea unei cariere profesionale, circa 40% dintre copii doresc să se califice în profesii care necesită studii postliceale și superioare. Mai mult de o treime dintre ei doresc să se orienteze către învățământul vocațional de scurtă durată (școli profesionale).

Această situație diferă profund de copiii din populația generală care în marea lor majoritate aspiră la învățământul liceal.

15,5% dintre copii își doresc ocupații care nu necesită calificare (femeie de serviciu, supraveghetor, portar, etc.), iar 19,5% nu și-au pus problema alegerii carierei.

Figurile 2.5.5. și 2.5.6. sugerează faptul că există diferențe între nivelul de aspirație și situația concretă în care se aflau copii, cel puțin pentru copii din învățământul post-gimnazial.

Figura 2.5.5.

Distribuția procentuală a răspunsurilor date la întrebarea

“Ce ai vrea să devii când vei fi mare ?”

copiii în vârstă de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Nivelul de aspirație al copiilor din mediul rural este mai scăzut decât al celor din mediul urban, în sensul că, cei din mediul rural aspiră la meserii care necesită cel mult o școală profesională, în timp o ce copiii din mediul urban își doresc să practice meserii care necesită cel puțin pregătire liceală. Această diferență de aspirație între copii aflați în cele două medii caracterizează nu numai copii din instituții ci și copii din populația generală (Figura 2.5.6.).

Figura 2.11.4

Distribuția procentuală după mediul de reședință urban / rural

a răspunsurilor date la întrebarea

“Ce ai vrea să devii când vei fi mare ?”

copiii în vârstă de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

* altele = alte forme de meserii care nu necesită școlarizare

Redăm și în cuvinte câteva dintre răspunsurile copiilor la întrebarea “Ce ai vrea să devii când vei fi mare?”

2.6. Dreptul la îngrijire personalizată

Îngrijirea personalizată are la bază proiectul personalizat care este un document scris. Prin acest proiect se decid și se planifică obiectivele și procedurile privind dezvoltarea, educația/socializarea, terapia, durata șederii în instituție și locul unde va pleca copilul din instituție, pentru fiecare copil în parte.

Figura 2.6.1 prezintă situația proiectelor personalizate ale copiilor aflați în instituțiile de proiecție. Astfel se constată că prevalența copiilor care au proiecte personalizate este de doar 20%.

Figura 2.6.1

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența unui proiect personal scris

– CERAB 2000 –

Distribuția copiilor în funcție de existența proiectului personal pe tipuri de instituții relevă diferențe de prevalență între copiii aflați în diferite tipuri de instituții. Astfel, în instituțiile de tip clasic, prevalența copiilor care au proiecte personale este cea mai mică, în raport cu copiii aflați în instituții de tip familial sau mixt (Figura 2.6.2).

Figura 2.6.2

Distribuția procentuală a copiilor în funcție de existența unui proiect personal scris

pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

Distribuția copiilor pe medii reflectă diferențe în ponderea copiilor care au proiecte personale fără ca aceste diferențe să fie foarte importante.

Figura 2.6.3

Distibuția procentuală a copiilor în funcție de existența unui proiect personal scris

pe medii urban/rural

– CERAB 2000 –

În ceea ce privește conținutul proiectelor personale, în puține cazuri acestea cuprind toate elementele necesare care să permită desfășurarea planificată a acțiunilor de reintegrare socio-familială a copilului. (Figura 2.6.4 a,b,c,d).

Programele de dezvoltare și de educație a copilului se regăsesc cel mai frecvent în proiectele personalizate dar ele se reduc la informații exprimate în parametri de performanță, (fără să se precizeze care sunt ariile de succes ale copilului care vor fi folosite ca puncte tari în consolidarea punctelor slabe).

Informațiile care vizează durata șederii copilului în instituție, locul în care va pleca copilul după ieșirea din instituție sunt foarte rar cuprinse în proiectele personalizate.

Figura 2.6.4 a,b,c,d

Proiectul personal al copilului contine informatii privind:

(distribuție procentuală)

– CERAB 2000 –

Consecința lipsei proiectelor personalizate ale copiilor din instituții se reflectă în globalizarea îngrijirilor relevate îndeosebi în studiile calitative.

☺ Ne-ar plăcea ca noi, fetele mai mari, să nu fim tratate ca celelalte mai mici.

☺ Aș dori să fie schimbați unii profesori de la grupa mea și unele fete deoarece nu mă împac bine cu unele persoane.

☺ Acest centru aș vrea să fie cu fete mai liniștite, de exemplu fetele de la mine din cameră sînt mai gălăgioase și vor cît mai multă distracție.

2.7. Dreptul la informare

Art. 13 1.“Copilul are dreptul (…) de a primi (…) informații (…).”

2. “Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă restricțiilor(…).”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Respectarea dreptului la informare cuprinde o gamă largă de aspecte dar în prezentul studiu am evaluat doar dreptul copilului (care a împlinit 10 ani) de a fi informat în scris asupra măsurii de protecție care a fost stabilită de către Comisia pentru Protecția Copilului.

Deși respectarea acestui drept este obligatorie, fiind prevăzută într-un articol de lege (O.U.G. 26/1997) el este ignorat într-o foarte mare măsură chiar de Comisia pentru protecția copilului.

Astfel, din datele studiului nostru s-a constatat că procentul copiilor, cărora li s-a comunicat în scris măsura de protecție stabilită de Comisia pentru Protecția Copilului, s-a făcut doar pentru 16,9% din copii.

Figura 2.7.1

Procentul de copii cărora li s-a comunicat măsura de protecție luată de C.P.C.

– copii care au împlinit 10 ani –

– CERAB 2000 –

2.8. Dreptul la opinie

Articolul 12 :

”1. Statele părți vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile copilului fiind luate în considerare, avându-se în vedere vârsta sa și gradul său de maturitate.

2. În acest scop, se va da copilului, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește (…).”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Din multitudinea aspectelor care ar putea fi relevante pentru aprecierea asigurării exprimării opiniei copilului care se află în instituție s-a ales în acest studiu doar unul singur, și anume, dacă opinia copilului apare consemnată în raportul asupra anchetei psihosociale, raport care stă la baza adoptării măsuri de protecție pentru copil.

Din datele studiului nostru a reieșit că opinia copilului față de măsura de protecție propusă apare consemnată în raportul asupra anchetei psihosociale doar într-o proporție de 6% dintre cazuri.(Figura 2.8.1.), deși legea prevede explicit acest lucru (O.U.G. 26/1997).

Figura 2.8.1.

Procentul de copii cărora li s-a consemnat opinia privind măsura de protecție care le-a fost stabilită – copii care au împlinit 10 ani –

– CERAB 2000 –

2.9. Dreptul la reevaluare periodică a măsurilor de protecție

Articolul 25:

“Statele părți recunosc copilului care a fost plasat de către o autoritate competentă pentru a primi îngrijiri, protecție sau tratament fizic sau mental, dreptul la verificare periodică a tratamentului respectiv și a oricărei alte împrejurări legată de plasarea sa.”

(Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului)

Studiu de caz:

Z.I. – născut 03 iulie 1983, actualmente protejat în căminul spital N-V, jud. Constanța

Copilul a fost abandonat – probabil – într-o secție de distrofici, de unde există la dosar doar recomandarea de trimitere în Leagăn, cu diagnosticul de “clinic sănătos”.

Se internează în leagăn la data de 22 noiembrie 1983. Nu există, în cei trei ani de ocrotire în leagăn, alte informații despre copil în afară de vaccinări, o măsurare antropometrică, afecțiuni intercurente și boli infecto-contagioase ale copilăriei, toate consemnate în fișa medicală. Nici un document privind relațiile cu părinții, nici o precizare referitoare la comportamentul copilului, etc.

Se găsește, de asemenea, atașat la dosarul medical, o recomandare a medicului neuro-psihiatru din anul 1986 pentru Grădinița specială, dar – probabil din lipsa locurilor – copilul ajunge la Căminul Spital. Există o recomandare a medicului psihiatru din Policlinica județeană, datând din 1996 prin care se îndrumă copilul spre școala profesională specială sau spre un cămin școală. Din investigațiile făcute de noi, a reieșit că nimeni nu s-a preocupat de aplicarea acestei recomandări.

În toți acești ani, în cursul internării în Căminul spital, nu a existat preocuparea pentru transferul lui într-o instituție potrivită gradului ușor de deficiență psihică, o instituție în care poate fi făcută stimularea și recuperarea corespunzătoare, copilul neavând acces la nici o formă de educație.

Astfel, datorită neglijenței și dezinteresului personalului cu putere de decizie din aceste instituții nu a beneficiat de nici o formă de educație și recuperare a deficiențelor, deficiențe care pot fi în întregime, chiar consecința instituționalizării prelungite.

Deși prezintă o ușoară dislalie, cu tulburări ale ritmului vorbirii, ale fonației și articulației, exprimările copilului sînt destul de clare. Unele dificultăți în formularea dialogului, gradul mare de concretism și nivelul scăzut de abstractizare pot fi puse și pe seama faptului că nu a avut contacte sociale până în urmă cu 2-3 ani; nu-și amintește să fi avut parteneri de joacă în anii copilăriei, ceilalți copii din dormitor având și handicapuri fizice (“pe ei îi țineau numai în pat”).

Se remarcă o întârziere și în apariția formelor diferențiate de reacții afective, o inhibiție afectivă și tendința de neparticipare la relații. Astfel, deși are adresa părinților și fraților lui, pe care nu i-a mai văzut de circa 10 ani, nu dorește să reia legătura cu aceștia. Nici față de colegii de cameră nu-și exprimă sentimente de afecțiune sau respingere.

Are o clară reprezentare a deficienței sale și a modului cum comunitatea percepe această deficiență. (“în sat îmi spun ăla de la spital”)

Există aspirația de a deveni un om normal, și o balanță pozitivă în ultimul an între eșecuri și realizări, ceea ce-i furnizează un început de încredere în el însuși.

Altfel, tunde foarte frumos (a învățat de la o infirmieră), nu numai copii, dar și o parte din personal. Sumele modice pe care le primește în aceste ocazii le strânge pentru a-și cumpăra un radiocasetofon alimentat la rețea, deoarece cel pe care îl are în prezent, alimentat la baterii, nu-l mai mulțumește. Vrea ca, în timp, să-și poată cumpăra un scaun de frizer; este mulțumit că în ultimii doi ani a avut voie să dețină obiecte personale; cunoaște banii și are o corectă reprezentare a valorii lor.

Își amintește cum, în urmă cu câțiva ani, copii aveau păduchi motiv pentru care, precizează cu umor, nu-i plăcea să-i tundă.

Descrie cum erau bătuți în urmă cu câțiva ani. Practic, diversele manifestări comportamentale i-au fost combătute ca atare, fără să se țină cont de faptul că nu exprimau decât conflicte de bază ale afectivității lui.

Confirmă existența practicilor abuzive sexuale din partea băieților mai mari în perioada copilăriei sale, dar nu și în prezent. Consideră că mâncarea este mult mai satisfăcătoare cantitativ și calitativ în ultimele luni. Pare să se fi consolat cu condițiile de viață din această instituție.

Consideră normal să fie, la rândul său, autoritar cu copii mai mici decât el: “noi îi batem când nu sînt cuminți”.

Din discuțiile avute cu personalul, cu funcție de conducere, nici în prezent nu există un proiect pentru integrarea acestui copil, singura perspectivă pe care directoarea o estimează este pentru el transferul într-o instituție de cronici adulți.

Obligativitatea reevaluări măsurilor de protecție pentru copilul aflat în dificultate, a fost introdusă pentru prima dată în România prin Ordonanța de urgență 26/1997.

Aceasta prevede ca cel la puțin odată la trei luni să fie reevaluate împrejurările legate de încredințarea sau plasamentul fiecărui copil de către Comisia pentru protecția copilului, și, căreia îi revine sarcina revocării sau a înlocuirii măsurii anterior stabilite ”dacă interesul superior al copilului o impune”.

Reevaluarea este unul din elementele cheie ale reformei începute în 1997, pentru că aplicarea ei poate determina schimbări semnificative, în domeniul protecției copilului, prin reducerea numărului de copii din instituțiile rezidențiale și scurtarea șederii copilului în instituții.

Până la introducerea acestui demers, durata șederii copilului în instituție era cu totul necontrolabilă, copiii fiind menținuți sau uitați în instituții până la vârsta majoratului.

Lipsa acestei prevederi din legislația anterioară de protecție a copilului aflat în dificultate a generat, de fapt, în timp, fenomenul instituționalizării copiilor în România, caracterizat prin număr mare de copii și durata lungă de ședere a acestora în instituții .

După semnarea de către România a Convenției privind drepturile copilului in 1990, ignorarea acestei prevederi constituie o încălcare a dreptului copilului de a beneficia de o măsură de protecție corectă și de (re)integrare în familie.

Pentru evaluarea respectării acestui drept al copilului, operatorii de culegere a datelor au numărat (în dosarele copiilor), deciziile emise de C.P.C., privind măsura de protecție nou stabilită consecutiv reevaluărilor făcute, în ultimul an.

Situația numărului de reevaluări realizate in ultimul an este ilustrata în Figura 2.5.1. Datele prezentate arată că 72,4% dintre copii nu au beneficiat de nici o reevaluare în ultimul an . Chiar dacă aceasta pondere s-ar mai diminua prin copiii care nu au o durata de ședere de 3 luni în instituție situația constatată este foarte grava.

Figura 2.5.1

Distribuția procentuală a copiilor după numărul de reevaluări efectuate în ultimul an *

– CERAB 2000 –

* în acest studiu nu s-a găsit nici un copil reevaluat de 4 ori

Tabel 2.5.2

Distribuția procentuală a copiilor după numărul de reevaluări în ultimul an,

și măsura de protecție în vigoare *

– CERAB 2000 –

* În acest studiu nu s-a găsit nici un copil reevaluat de 4 ori

Tabel 2.5.3.

Distribuția procentuală a copiilor după numărul de reevaluări în ultimul an, pe tipuri de instituții *

– CERAB 2000 –

* În acest studiu nu s-a găsit nici un copil reevaluat de 4 ori

In centre de plasament ponderea cea mai mare a copiilor niciodată reevaluați în ultimul an se află în centrele de plasament 0-3 ani (72,4%) urmată de centre pentru copiii școlari (71%) (Tabelul 2.5.3.)

Copiii care se află în cămine spital nu au fost niciodată reevaluați în proporție de 95,6%(Tabel 2.5.3) în ultimul an.

Frecvența reevaluărilor este influențată și de tipul măsurii de protecție, ponderea cea mai mare a copiilor niciodată reevaluați revine copiilor care au ca măsura de protecție plasamentul (Tabelul 2.5.2).

Precizam că, procentul de 72,4% de copii niciodată reevaluați în ultimul an, s-a referit în exclusivitate, la copiii în dosarul cărora nu s-a regăsit nici un document referitor la efectuarea reevaluării.(inclusiv rapoarte asupra anchetei psihosociale)

Cu prilejul prezentării rezultatelor parțiale ale studiului nostru, unii directori ai S.P.S. au contestat acest procent, argumentând că, deși în dosare se putea să nu existe o decizie individuală, unii dintre copii s-ar fi putut regăsi pe o decizie comună a C.P.C., care confirma că acei copii ar fi beneficiat de reevaluare. Dar chiar si în acesta ipoteză, un exemplar al deciziei comune trebuia să existe la dosarul copilului (alături de raportul(ri) asupra anchetei psihosociale).

Ideea deciziei comune a fost adoptata pentru cazul copiilor cărora li s-a menținut măsura de protecție (în urma reevaluării) și a fost permisă de către autoritatea centrală în domeniul protecției copilului ca o soluție simplificatoare.

Eșecul constatat în studiu, în materie de reevaluări, se explică prin imposibilitatea acoperirii de către personalul din D.J.P.D.C. a unui volum imens de sarcini, ținând cont de numărul foarte mare al copiilor din instituții, dar și de frecvența, impusă de lege, a reevaluărilor.

Acest impas a fost determinat și de insuficienta implicare a comunităților locale (serviciile de autoritate tutelara din cadrul primăriilor) favorizată de unele exprimări confuze ale legii, prin care unele atribuții ale acestora ar fi preluate de Serviciile publice specializate, create în subordinea Consiliilor Județene.

De aceea, comunitățile locale s-au implicat rar în rezolvarea concretă a problemelor copilului aflat în dificultate, considerându-le atribuții ale D.J.P.D.C., deși nici O.U.G. 20/1997 nici Codul familiei nu i-a absolvit de aceste sarcini.

Aceste confuzii au determinat diminuarea preocupărilor pentru reevaluări. În unele județe a devenit o activitate pur formală, de bifare a unei activități impuse de lege, și nu de căutare a unei soluții definitive în interesul superior al copilului.

Adoptarea deciziilor în bloc s-a făcut în cazul copiilor care și-au menținut măsura de protecție (aceștia constituind majoritatea copiilor din instituții) pentru că în familiile lor nu s-au ameliorarat condițiile materiale de viata.

Dacă, reevaluarea se limitează doar la constatarea și re-constatarea la nesfârșit a acestei situații (de neschimbat atât timp cât nimeni nu intervine în familie) atunci ea devine un demers cu adevărat inutil, și pentru care C.P.C.- urile, care au de rezolvat într-o singura ședință multe zeci, chiar sute, de cazuri, iar D.J.P.D.C.-urile de efectuat demersurile necesare reevaluării tuturor acestor cazuri, își justifică soluțiile simplificatoare. Dar reevaluarea este mult mai mult decât atât.

Din reevaluare nu trebuie să lipsească copilul. Evaluarea impactului măsurii de protecție asupra copilului, aflat într-o instituție rezidențială, justifică frecvența, cel puțin o dată la trei luni, a reevaluării iar între soluțiile cele mai potrivite de protecție, familia rămâne pentru copil, soluție ideală. De aceea, eforturile autorităților (în primul rând locale) în reabilitarea familiei naturale copilului, constituie investiția cea mai importantă pentru bunăstarea acestuia. .

2.10. Dreptul la îngrijire de calitate

Evaluarea calității îngrijirilor s-a realizat prin urmărirea a trei aspecte, considerate a fi relevante aspectului enunțat: modul de alimentare a copilului 0-3 ani, numărul de copii care revine unei persoane de îngrijire, și modul de organizare a turelor personalului de îngrijire din instituții.

Modul de alimentare a fost observat de către operatori pentru fiecare copil 0-3 ani, intrat în eșantion iar celelalte două aspecte au fost determinate conform declarațiilor directorilor de instituții.

Modul de alimentație al copilului 0-3 ani a fost inclus în studiu pentru a surprinde interacțiunea copil – adult ca prilej de stimulare și dezvoltare a copilului. Figurile 2.10.1, arată că peste 90% dintre copii sunt ținuți în brațe în timpul alimentării.

În raport cu situația din 1990, când mulți copii din leagăne erau lăsați în pat cu un biberon sprijinit de pernă, situația găsită, la momentul studiului, este foarte bună.

Figura 2.10.1

Distribuția procentuală a copiilor de 0-3 ani după modul de alimentare

– CERAB 2000 –

În ceea ce privește numărul personalului de îngrijire în instituții, acesta a crescut în toate instituțiile de protecție, în ultimii 10 ani.

Pe ansamblu, situația este mai bună în centre de plasament decât în cămine spital unde numărul de copii care revine unei persoane de îngrijire este mult mai mare (Tabelele 2.10.2, 2.10.3 ,2.10.4).

Din studiu a reieșit că numărul personalului de îngrijire ( la același număr de copii) este inegal repartizat pe parcursul unei zile. În CP 0-3 ani, personalul este concentrat în prima parte a zilei. În CP preșcolari și școlari personalul se distribuie relativ egal în prima și a doua parte a zilei, ca apoi, să scadă semnificativ în a treia parte a zilei (noaptea). În cămine spital această distribuție inegală nu este atât de evidentă în cele trei secvențe ale zilei.

Numărul diferit de copii, care revine unei persoane de îngrijire, pe parcursul unei zile reflectă discontinuități în calitatea îngrijirilor. Aceste discontinuități sunt mai evidente în partea a doua și a treia a zilei în cazul copiilor mici, și noaptea în cazul copiilor mai mari. Pregătirea diferită a personalului, repartizat pentru aceste intervalele susține faptul că, prima (și respectiv a doua) parte a zilei este considerată interval pentru educație, interacțiune cu adultul iar partea a treia a zilei (noaptea) ca interval de supraveghere. Aceasta idee este confirmată, și de faptul că noaptea cei mai mulți copii sunt îngrijiți (mai exact supravegheați) de persoane necalificate sau mai puțin instruite.

Studiile calitative au relevat faptul că în centre de plasament pentru copii școlari, supraveghetorii de noapte sunt în cea mai mare parte a lor, persoane care nu au nici o informație despre specificul copilului și a particularităților copilului din instituții. De aceea situațiile dificile, care, se manifestă sau apar noaptea sunt rezolvate neadecvat de către aceștia uzându-se de pedepse, aplicate copiilor.

Nu-mi place comportamentul unor profesori, supraveghetori care se comport` urât cu noi, dar bineîn\eles asta tot din vina noastr` deoarece ]i noi avem unele ie]iri ]i asta se datoreaz` în mediul în care am tr`it, dar nu în totalitate.

Mie în c`min nu îmi plac supraveghetoarele de noapte pentru c` ne bat f`r` motiv. Pentru c` are boal` pe noi. În rest îmi place totul.

În aceast` institu\ie nu îmi place cum unele doamne se poart` cu copii: se \ip`, îi bat cu cureaua, cu m`tura sau îi injur`. În mod special supraveghetoarele.

În primul rând comportamentul doamnelor cu copiii adic` îi bate ]i \ip` la ei.

Nu prea îmi place felul în care se comport` unele din doamnele supraveghetoare ]i buc`t`rese.

Nu-mi place c` doamnele nu prea stau de vorb` cu noi, numai doamnele educatoare între ele

Mie personal nu-mi place c` doamnele \ip` pe noi în loc s` ne dea curajul de a ne apropia de dînsele, \inând cont c` noi avem nevoie de dânsele.

În acest centru nu-mi place c` se face nedreptate când vin ajutoare de la str`ini, se fur`.

Nu-mi plac purt`rile severe chiar peste m`sur` ale educatorilor cu noi.

Supraveghetorii de noapte se poart` urît cu copii mici (b`t`i), iar pe cei mari îi ceart`. În trecut to\i copii erau trata\i urât.

Nu-mi place c` unele profesoare se r`zbun` pe celelalte fete când unele nu ascult` pentru c` în primul rând nu au nici o vin`.

Nu-mi plac profesoarele pentru c` se poart` urât cu mine, vreau s` le zic ceva ]i nu m` în\eleg. Supraveghetoarele de noapte \ip`, ne înjur` ]i ne fac cum vor ele.

(relatări ale personalului)

Insuficiența și slaba calitate a pregătirii personalului de îngrijire pe timpul nopții a făcut posibilă, în multe instituții, “investirea” (autoinvestirea) copiilor mai mari cu unele “drepturi”, care s-a concretizat în abuzuri, deosebit de grave, ale acestora asupra unor copii mai mici.

Tabel 2.10.2

Numărul de copii care revin unei persoane de îngrijire

în prima parte a zilei, pe tipuri de instituții

– distribuție procentuală –

– CERAB 2000 –

Tabel 2.10.3

Numărul de copii care revin unei persoane de îngrijire

în a doua parte a zilei , pe tipuri de instituții – distribuție procentuală –

– CERAB 2000 –

Tabel 2.10.4

Numărul de copiii care revin unei persoane de

îngrijire pe timpul nopții, pe tipuri de instituții – distribuție procentuală

– CERAB 2000 –

Referitor la modul de organizare a turelor se constată că în multe instituții se practică organizarea turelor în maniere care neglijează necesitatea permanenței și stabilității personalului în raport cu copilul.

Turele organizate “12 ore de munca cu 24 ore libere sau 24 ore de munca cu 48 ore libere” sunt total nepotrivite pentru o instituție de protecție pentru copii deoarece, prezența discontinuă a personalului este în dezavantajul copiilor (Tabel 2.10.5). Acest mod de organizare a turelor avantajează mai mult confortul personalului și mai puțin programul și protecția vieții copilului.

Tabel 2.10.5

Distribuția procentuală a copiilor după organizarea turelor personalului pe tipuri de instituții

– CERAB 2000 –

CAPITOLUL III

ABUZURI ÎN INSTITU|II

Articolul 19:

“1. Statele p`r\i vor lua toate m`surile legislative, administrative, sociale ]i educative corespunz`toare pentru protejarea copilului [mpotriva oric`ror forme de violen\`, v`t`mare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijen\`, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violen\` sexual`, [n timpul c@t se af1` [n [ngrijirea p`rin\ilor, a reprezentantului sau reprezentan\ilior s`i legali sau a oric`rei persoane c`reia i-a fost [ncredin\at”

(Convenția O.N.U.privind drepturile copilului)

3.1. Abuzul psihologic

Abuzul psihologic constă în acele acțiuni și practici ale adulților (care îngrijesc copii) prin care se blochează posibilitățile de autonomizare ale copilului și care se exprimă în comportamentul acestuia prin incapacitate de gestionare a relației cu mediu fizic și social

prin a nu ști cum să acționezi, în situațiile cotidiene.

Abuzul psihologic alterează competențele individuale și sociale ale copilui sau structurează aberant comportamente, care îl împiedică la explorări și experiențe, rămânând repliat pe propia persoana (de exemplu comportamnetul de autostimulare prin legănare, lovire etc., observat în instituții).

Copilul este supus abuzului psihologic când în mediul său de viață nu sunt create condiții pentru structurarea achizițiilor, practicilor, comportamnetelor social susținute și cerute.

În instituție copilul trăiește într-un mediu nefiresc raportat la viața cotidiană, ceea ce îl împiedică în însușirea acelor experiențe care sunt necesare competențelor de viață. Experiențele în mediu casnic, în ambientul fizic exterior instituției, participarea la diversitatea situațiilor cotidiene sunt resurse pentru integrarea socială care lipsesc sau sunt foarte limitate pentru copiii din instituții (interacțiuni cu vecinatatea și vecinii, utilizare serviciilor și instituțiilor din comunitate: poșta, magazine diverse, cinematografe, teatre, parcuri etc.).

☺ Nu-mi place c` ne plictisim în vacan\e ]i nu se face un program pentru copii.

☺ Nu-mi place c` nu se fac anumite activit`\i mai ales pentru copii mai mici, doamnele educatoare nu se ocup` cât ar trebui de copiii mici.

☺ Altceva care ar fi de spus este c` nu-mi place c` este foarte mare plictiseal` în acest centru ]i s` stau 2 luni de vacan\` în acest c`min ]i toat` ziua cu ochii la TV sau s` ascul\i muzic` toat` ziua nu este un lucru decloc bun. Este foarte mare plictiseal` în acest c`min.

☺ În acest centru de plasament nu mi-a pl`cut pentru c` nu se f`ceau ie]iri în afara centrului de plasament de exemplu:

– pe timpul iernii la schi, la s`niu] sau la munte ]i în alte p`r\i.

– pe timpul verii în tabere la mare, la munte ]i altele.

Într-un fel educatorii erau severi c` nu ne duceau nic`ieri ]i r`mâneam închi]i în subunit`\i.

☺ În acest c`min a] vrea s` se organizeze o sal` de sport ]i s` se dea drumul la laboratorul de englez`, deoarece în timpul liber nu am ce face.

Implicarea insuficientă a copiilor în activități cotidiene precum curățenia zilnică, alcătuirea meniurilor sau spălatul lucrurilor personale este prezentă și în Figurile 3.1.1., 3.1.2., 3.1.3.

Figura 3.1.1.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cine face curat în camera voastr` ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.2.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“La alc`tuirea meniurilor participa\i ]i voi, copiii ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.3.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cine î\i spal` lucrurile personale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

☺ Nu-mi place că nu ne dă voie în bucătărie să facem de mâncare.

☺ Am 17 ani și nu știu să fac nimic. Nu știu să fac de mâncare. Dacă intram în cantină ne făcea observație doamna doctor.

Participarea redusă a copiilor la viața reală conduce la eșecul integrării lor sociale deorece copilul (tânărul) este “introdus” în sociatate când el deja are o stigmă în raport cu toți ceilalți.

☺ Oamenii din comunitate îi cataloghează pe cei din casele de copii needucați și furăcioși.

☺ Copii din comunitate se poartă urât cu cei din casele de copii.

☺ Suntem prost privite în societate. Fetele sunt denumite vagaboande iar băieții hoți.

☺ Cei de afară cred că noi am trebui să umblăm în zdrențe. De ce întotdeauna în instituții primim lucruri de calitate inferioară sau trecute de garanție.

☺ Mulți profesori de la școală fac diferențe între copiii din afară și cei de la casele de copii.

(relatările copiilor)

Se remarcă frecvent în instituții că personalul nu răspunde decât parțial sau inadecvat nevoilor copilului de explorare, împiedicându-l pe acesta, să-și satisfacă curiozitatea și dorința de a risca în cunoaștere. Copilul compensează aberant aceste lipsuri autostimulându-se.

Cum proceda\i cu copiii care î]i sug degetul, se leag`n` sau se dau cu capul de perete?

– focus grup-

Trebuie s` le acord`m mai mult` aten\ie, le oferim diferite juc`ri, s` discut`m cu ei. Fiind izola\i, nefiind b`ga\i în seam` ei vor continua s`-]i sug` degetul, s` se dea cu capul.

Le distragem aten\ia, vorbim cu el ]i îi spunem c` nu e bine ceea ce face.

Le aplic`m o terapie ocupa\ional`.

Pentru copii care sug degetul ocuparea mâinilor d` cel mai bun rezultat. Cei care î]i lovesc capul ]i se leag`n` necesit` ]i prezen\a afectiv` a unei persoane mature. Ace]ti copii care se autolovesc solicit` aten\ia deci trebuie s` o primeasc`.

Trebuie s` petrecem mai mult timp cu copii pentru ca s`-i dezv`\`m de astfel de obiceiuri.

Aceste manifest`ri sunt prezente în marea majoritate a caselor de copii ]i se datoreaz` slabei aten\ii a celor din jur dar cred c` implicarea mai mare adultului rezolv` într-o mic` propor\ie aceast` problem`.

Leg`natul, suptul degetului, arat` c` ei ar trebui s` se joace tot timpul ca s` nu se plictiseasc`.

(relatările personalului)

Carența afectivă intră tot în sfera abuzului psihologic deoarece exprimă imposibilitatea constituirii relației de atașament. Este cunoscut faptul că relația de atașament este un coagulant al structurii psihologice pentru formarea competențelor de viață ale copilului.

În instituții carența afectivă intervine în principal din cauza întreruperii relației copilului cu familia și a incertitudinii privind reluarea acestor relații. Această incertitudine induce nesiguranță care blochează dorința de relație și cunoaștere care presupune asumarea unui “risc”.

Din datele interviurilor realizate cu copiii 7-18 ani a rezultat, încă o dată, imposibilitatea constituirii relației de atașament datorită inconsistenței relaților dintre părinți și copii. Figura 3.1.4. arată că aproape jumătate dintre copii sunt vizitați cel mult odată la 6 luni, iar mai mult de o treime dintre aceștia nu au fost vizitați deloc în acest an sau deloc de când se află în această instituție. Copiii plasați în instituții aflate în mediul rural sunt vizitați mai rar decât colegii lor din mediul urban (Figura 3.1.5.).

Destructurarea psihologică pe care o produce întreruperea acestor relații determină la copii comportamente și reacții “nefirești”. Astfel, o treime din copiii care au părinți nu doresc să se întoarcă acasă, sau le este indiferent acest lucru (Figura 3.1.6.).

Totuși, frecvența vizitelor între părinți și copii nu determină în mod necondiționat dorința copilului de a se întoarce acasă (Figura 3.1.7.).

Dintre copiii vizitați des (săptămânal/lunar), doar 45% doresc să se întoarcă acasă.

Dintre copiii vizitați rar (cel mult o dată la 6 luni sau la un an) 30% dintre copii doresc să se întoarcă acasă iar dintre cei nevizitați 25% își doresc acest lucru (Figura 3.1.8.).

Figura 3.1.4.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Când te-au vizitat p`rin\ii ultima dat` ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.5.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“Când te-au vizitat p`rin\ii ultima dat` ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.6.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Î\i dore]ti s` te întorci acas` ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.7.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Î\i dore]ti s` te întorci acas` ?”

în func\ie de frecven\a vizitelor – copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.8.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Î\i dore]ti s` te întorci acas` ?”

în func\ie de frecven\a vizitelor copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Studiu de caz

P.A. – 13 ani, a terminat clasa a V-a

– De cât timp e]ti aici ?

– Sunt aici de doi ani. Am doar tat`. Pe mama nu o cunosc. P`rin\ii au divor\at când eram mici. Mai am o sor` tot aici. E mai mic` decât mine cu un an. Acum doi ani a murit bunica. Poli\ia ]i prim`ria din comuna Bujoreni ne-au dat aicea. Tata este alcoolic. Ne b`tea ]i pe noi. Nu stau cu sora mea pentru c` fetele sînt aranjate în camere dup` clase. Ea este în alt` clas`. Ne vizit`m.

Tata lucreaz` cu ziua în satul Gura V`ii. Când eram mic` lucra la sonde. Am fost ]i cofetar. A b`ut ]i l-au dat afar`. Tata st` în aceea]i cas` cu unchiul, care este ]i el divor\at. Bunica a murit de doi ani ]i jum`tate. Unchiul face case, e zidar ]i îl între\ine ]i pe t`ticu. Am fost lua\i de la ]coal` – de la cancelarie ]i adu]i aici în noiembrie 1998. Am fost acas` o singur` dat` ( se face un sfert de or` cu autobuzul). Ne-am dus ]i pe la ]coal`. Nu ne-a recunoscut nimeni, nici cadrele didactice. Mai am doi fra\i pe care nu-i cunosc. Pe unul din ei mama l-a dat la str`ini. Pe cel`lalt l-a dat la casa de copii. Acel frate este pe numele de fat` al mamei. Îmi place aici pentru c` este televizor. Toat` ziua m` uit la filme sau la forma\iile de muzic`. Sâmb`t` este discotec` la cantin`. Televizorul este la noi în camer`.

Acas` nu avem lumin`. Se face foc cu lemne. Trebuie s` mergem dup` lemne ]i s` ]i g`tim. De aceea acolo nu puteam înv`\a. Trebuia s` lucr`m ]i p`mântul. Tata a avut un apartament de când lucra la sonde, dar l-a vândut. Am stat în chirie la o doamn` care i-a promis tat`lui meu c` dac` va fi îngrijit` ]i înmormîntat` ne va l`sa mo]tenire casa ]i p`mîntul. Doamna între timp înnebunise. Umbla pe str`zi ca s` cear` de mâncare. A murit, apoi am înmormîntat-o. Dar formele pentru cas` ]i teren nu s-au f`cut. Unchiul a f`cut o temelie ]i 700 de c`r`mizi ca s` poat` zidi o cas`. Rudele doamnei nu au recunoscut în\elegerea f`cut` cu ea – a]a c` toamna ele au cules roadele p`mântului cultivate toat` vara de noi.

– Când te-a vizitat tat`l t`u ?

– Tata ne-a vizitat ieri. Ne-a adus napolitane ]i suc.

– Pot sta de vorb` în tihn` cu tat`l t`u ?

– Da, p`rin\ii pot sta de vorb` cu copii în camer`, dac` dau buletinul la poart`.

– |i-ar pl`cea s` te reîntorci acas` ?

– Acas` nu înv`\am a]a de bine. Acum am numai medii peste 8. Doamnele ne ajut` s` ne facem temele.

– La ]coal` se face deosebire între copii de la casa de copii ]i ceilal\i ?

– Nu, nu se face deosebire.

– Copii cei mari îi exploateaz` pe cei mici ?

– Nu, nu îi exploateaz`.

– Ai prieten` aici ?

– Aici nu am nici o prieten` ]i nici un prieten. Pe prietena mea am l`sat-o acas` la Gura V`ii. I-am scris mai de mult o scrisoare, dar nu mi-a r`spuns

– Dac` te te amenin\` cineva, ai la cine apelezi ?

– Da, la doamna educatoare.

– Cum te în\elegi cu supraveghetoarea de noapte ?

– Bine.

– Când ne scul`m – acum la 7:30, în timpul ]colii la 6:30 – facem cur`\enie. Suntem repartiza\i pentru cur`\enie o s`pt`mân` într-un loc. Sînt dou` femei de serviciu în casa de copii care fac curat prin rota\ie. Facem peste tot cur`\enie – la chiuvete, la du]uri, inclusiv la WC-uri. Supraveghetorul de noapte organizeaz` ]i supravegheaz` toat` cur`\enia de diminea\`.

Instituționalizarea copilului la o vârstă foarte mică și pe termen lung dă naștere “copiilor fără istorie”.

Copii nu-și pot reconstitui propria istorie de viață din neinformarea lor despre cine sunt ei, de unde vin, cui aparțin și cine le aparține. Retrospectiva existenței lor se concretizează cel mult în câteva date scrise în fișa medicală la rubricele: APF (antecedente fiziologice pesonale) sau APP (antecedente patologice personale), puțin știu despre ei când au venit în instituție, de ce sunt acolo, când au început să meargă, ce le plăcea să facă sau să mănânce când aveau o vârstă oarecare.

În instituțiile studiate aproape un sfert dintre copii nu știu de cât timp se află în instituție (Figura 3.1.9.). În grupa de vârsta 7-10 ani se află ponderea cea mai mare a copiilor care nu dețin acestă informație (Figura 3.1.10.).

Aproape o treime dintre copii, (34,3%), nu cunosc motivul pentru care se află în instituție (Figura 3.1.11.) și deasemenea ponderea cea mai mare a copiilor care nu cunosc se află în grupa de vârstă 7-10 ani (Figura 3.1.12.).

Figura 3.1.13. ilustrază că o treime dintre copii afirmă că nimeni nu le-a spus cât timp vor sta în instituție, cei mai afectați de această lipsă de certitudine fiind tot copiii din grupa 7-10 ani (Figura 3.1.14.).

Figura 3.1.9.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“}tii de cât timp te afli în aceast` institu\ie ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.10.

Distribu\ia procentual` pe grupe de vârst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“}tii de cât timp te afli în aceast` institu\ie ?”

copiii în vîrst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.11.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cuno]ti motivul pentru care te afli în aceast` institu\ie?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.12.

Distribu\ia procentual` pe grupe de vârst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cuno]ti motivul pentru care te afli în aceast` institu\ie?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.13.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|i s-a spus cât timp trebuie s` stai în aceast` institu\ie ?”

copii în vîrst` de 7-18 ani cuprin]i în e]antion

– CERAB 2000 –

Figura 3.1.14.

Distribu\ia procentual` pe grupe de vârst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|i s-a spus cât timp trebuie s` stai în aceast` institu\ie ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Procentul copiilor care nu știu unde au trăit în perioada 0-3 ani este de peste 80% la toate grupele de vârstă (Figura 3.1.15.). Această realitate deosebit de gravă, și care, după cum s-a văzut, caracterizează aproape toți copiii din instituții, se explică prin faptul că istoria omului, la acestă vârstă, se constituie în primul rând din relatările celor din jur părinți, rude, vecini ca și din înregistrări pe care le regăsești în jurnale, benzi video, audio și fotografii. Acestea se integrează și se organizează în scheletul memoriei de sine pe care se construiesc amintirile proprii și care se însumează într-o structură psihologică specifică, individuală și irepetabilă.

Figura 3.1.15.

Distribu\ia procentual` pe grupe de vârst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“}tii unde ai locuit în perioada 0-3 ani ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Pentru copiii din instituții aceste repere ale istoriei lor nu există, motiv pentru care istoria copilăriei timpuri constituie o pată albă.

Studiu de caz

G.L. – 14 ani, cas` de tip familial

(…)

– Unde ai locuit în perioada 0-3 ani ?

– La p`rin\ii mei dar nu-mi amintesc nimic din perioada tr`it` în familie

– De ce e]ti aici ?

– Cred c` p`rin\ii nu au avut condi\ii s` m` \in`. A] vrea s` m` întorc acas` chiar dac` condi\iile de acolo sunt mai rele decât cele de aici ]i chiar dac` îi iubesc pe p`rin\ii sociali pentru c` se poart` frumos cu mine.

– Cum te în\elegi cu ceilal\i copii ?

– Acum bine. Dar când eram mai mic m` b`teau s` le dau desertul. M-au fript chiar cu lampa pe fa\`.

– Cum \i se pare via\a în acest centru de tip familial fa\` de cel (de tip clasic) în care ai tr`it înaite ?

– Înainte era foarte r`u. Copii mai mici erau b`tu\i de cei mari ]i pu]i la munc`. Existau 5 educatori pentru toat` casa. Era oribil. Îi puneau pe cei mari s` ne bat` ca s` nu fie tra]i ei la r`spundere.

– Ai auzit c` exist` copii în alte case obliga\i s` între\in` rela\ii sexuale ?

– Da, am auzit. Îmi este mil` de ei. Este greu s` nu ai la cine s` te plângi.

– Ai auzit cazuri concrete ?

– Nu ]tiu, sincer îmi este fric` s` v` spun. Mai bine nu v` spun nimic. Sau dac` vre\i, discut`m despre altceva.

(…)

– Suferi de vre-o boal` ?

– Da, fac des noaptea pipi în pat dar nu ]tiu de ce pentru c` nu beau mult` ap`

Literatura de specialitate menționează și alte forme ale abuzului psihologic în instituții: pedepsirea copilului mic pentru activități care sunt normale la vârsta lui, privarea copilului de o relație emoțională autentică, ridiculizarea și umilirea lui, ignorarea performanțelor copilului, stabilirea de reguli și cerințe pe care copilul nu le poate satisface, menținerea în permanență a insecurității și a lipsei de certitudini, lipsa de încredere față de ceilalți, obligarea copilului de a purta haine nepotrivite cu sexul și vârsta acestuia, inexistența ocaziilor care să-l pună pe copil în situția de a face alegeri și de a lua decizii.

În studiile calitative copiii au menționat unele din aceste forme ale abuzului psihologic.

☺ Nu-mi place când un copil care când termin` un liceu sau o ]coal` profesional` este dat afar` din centru. Sunt mul\i care nu au p`rin\i, nu au pe nimeni ]i merg a]a pe str`zi, fur` etc.

☺ Fetele care au plecat de la noi sunt multe prostituate în Grecia, altundeva nu au unde s` se duc`. Au p`rin\i dar la ei acas` nu au ce mânca sau unde dormi.

☺ În ultimii ani s-a mai schimbat ceva în bine în institu\ii dar ar trebui exista speran\e pentru copii tineri care vor termina ]i n-au locuin\` ]i un loc de munc`

☺ Dacă–i spui educatoarei că nu te-ai săturat la masă, sau ceva ce nu-ți place aici îți spune: acasă ai condiții mai bune decât aici? De parcă noi suntem de vină că suntem aici. Nu prea suntem respectate parcă noi nu însemnăm nimic.

☺ Mi-ar pl`cea s` nu mai fie invidie între copii aici, mai ales la fetele mari: ne mânc`m unele pe altele.

☺ Ce m` deranjeaz` cel mai tare este încrederea pe care nu-o dezam`gesc în totalitate educatoarele.

☺ Nu-mi place bârfa, vorbele urâte, furtul, pref`c`toriile ]i neîn\elegerea anumitor persoane.

☺ Suf`r c` nu am o persoan` în care s` am încredere, m` refer la educatori din rîndul personalului.

(relatări ale copiilor)

Abuzul psihologic se manifestă în instituții și prin comportamente neadecvate ale personalului, în diferențierea relațiilor cu copiii în funcție de sexul acestora.

Este vizibil la copiii din instituții pierderea identității de sex, manifestată prin imposibilitatea deosebirii fetelor de băieți. Aceasta se întâmplă din ignorarea cerințelor de contituire a feminității și a masculinității la copii.

Constituirea acestora (a feminitații și a masculinității) se realizează în primul rând prin cultivarea unui anumit tip de relație adult-fată, adult-băiat, înfățișare și vestimentație specifică (îndeosebi la vârste mici), care în instituție se ignoră.

Uniformizarea comportamentului personalului față de copii afectează în special fetele. Studii de specialitate au demonstrat că la fete există o dinamică specifică între autonomie și dependența pentru a-și constitui identitatea de gen. Prin aceasta instituționalizarea îndelungată este mai devastatoare pentru fete decât pentru băieții.

3.2. Abuzul fizic

Abuzul fizic este definit în literatură ca fiind actul deliberat al adultului prin care, provoacă o suferință fizică copilului.

În instituții abuzul fizic se manifestă prin: bătăi, suprimarea meselor, izolare fizică, obligare la diverse munci umilitoare – practicate ca sancțiuni (pedepse).

Pedepsele sunt aplicate în scopul disciplinării copilului.

Sunt necesare pedepsele pentru a-i disciplina pe copii?

Pedepsele sunt necesare pentru a înl`tura lucrul f`cut gre]it.

Da, pedepsele sunt necesare dar nu trebuie pedepsit prea mult pentru c` copilul se va înv`\a cu pedepsele ]i totul va fi în zadar.

Copii trebuie pedepsi\i dar cu pedepse blânde pentru c` totu]i pedepsele fac parte din educa\ia copilului.

Nu cred c` sunt necesare pedepsele mai bine putem proceda prin ]antaj. Nu prime]ti nimic dulce dac`…

Uneori este necesar` o pedeaps`, copii ca orice fiin\` prind de mici sentimentul de fric`: frica pentru lovitur`, c` nu primesc…, de a nu o avea pe mama. El va trebui s` ]tie c` poate s` primeasc` sau s` nu primeasc` ceea ce î]i dore]te la un moment dat.

Pedepsele nu fac decât s` înr`ut`\easc` comportamentul.

Pedepsele nu sunt necesare pentru c` inhib` copilul.

(opinii ale personalului)

Disciplina constă în asumarea conștientă a unor reguli. Până când copilul nu are constituit eul fizic și psihologic (apreciat în jurul vârstei de 3 ani), regula nu este decât rutina acțiunilor cotidiene care îl pun pe copil în situația de a ști ce urmează și la care se conformează. Rutinele zilnice devin reguli și acestea se structurează în norme care ghidează felul de a acționa al copilului.

În studiile calitative am obținut informații de la personal privind vârsta la care se începe disciplinarea copilului, cum se disciplinează, și ce pedepse se aplică copilului mic.

De la ce vârstă începti să disciplinati copilul?

Copilul trebuie disciplinat înc` de la na]tere, pu\in câte pu\in.

Un rol important îl au ac\iunile mamei, dialogul permanent cu mama.

Începem disciplinarea copilului când ei încep s` vorbeasc`, s` mearg` ]i în\eleg c` mamele îi îndrum` spre un comportament normal.

Disciplina înseamn` s` ]tie c` noi îl îndrum`m spre ceea trebuie s` fac` ]i cum trebuie s` se comporte.

Disciplinarea copilului începe de la vârsta de 9 luni.

Disciplinarea copilului începe de la vârsta de 12 luni când începe s` în\eleag` anumite lucruri ]i poate s` vorbeasc` anumite cuvinte.

Disciplinarea copilului trebuie s` înceap` la vârsta la care începe copilul s` vorbeasc`.

Disciplinarea copilului începe de la 3 ani, când el are sim\ul r`spunderii ]i discern`mânt.

Consider c` disciplinarea copilului trebuie f`cut` din leag`n, când copilul cap`t` primele informa\ii despre mediul înconjur`tor ]i despre colectivitatea în care tr`ie]te.

(opinii ale personalului)

Cum faceti să-i disciplinati pe copii?

Copilul trebuie disciplinat prin activit`\ile de zi cu zi pe care le desf`]ur`m împreun` cu ei.

Copilul trebuie permanent îndrumat ]i supravegheat dar ]i l`sat pentru ca s` fac` anumite activit`\i pentru a ]ti ce este bine s` fac` ]i ce nu este bine s` fac`.

Disciplinarea copilului se face prin model. Primul model pentru copil este p`rintele. În fa\a copilului noi trebuie s` fim aproape perfec\i pentru a-l încuraja s` fie disciplinat.

Copilul se disciplineaz` cu r`bdare, blânde\e ]i bun`voin\` din partea noastr`.

Copilul se disciplineaz` prin respectarea unui regim de via\` ordonat ]i prin exemplu personal.

Copilul se disciplineaz` prin dialog ]i mult` comunicare.

(opinii ale personalului)

Ce pedepse aplicați copiilor mici?

Privarea de o anumit` juc`rie, joc ]i deasemenea izolarea.

S` stea la col\, s` stea singur pe un scaun ]i s` se gândeasc` la ceea ce a f`cut.

Aten\ionare verbal`, s` nu mai ias` în ora], s` nu mai primeasc` juc`ria preferat`.

Mustrare verbal`, interdic\ii, câte o palm` la fundule\.

Supunerea copilului, opiniei grupei, înscenarea unei sup`r`ri a educatorului ]i câte un tras de p`r.

Sp`latul cu ap` ]i s`pun mult pe ochi.

Restric\ia la desert.

Lipsa de comunicare, neacordarea aten\iei.

Lipsa de comunicare pentru c` este mai eficient` chiar decât b`taia.

La copii mici noi aplic`m în primul rând ]antajul ]i privarea de anumite dulciuri sau juc`rii preferate.

Izolarea copilului de ceilal\i copii atunci când ace]tia se joac`.

Eu nu cred c` trebuie pedepsit un copil mic.

Trebuie dojenit cu blânde\e.

Copiilor mici trebuie s` aplic`m pedepse \inând cont de vârsta lor. Putem s` le punem pu\ine limite ]i atunci când le calc` îi avertiz`m de câteva ori c` vor suporta consecin\e – mici interdic\ii.

(opinii ale personalului)

Din datele obținute în urma interviurilor cu copiii 7-18 ani putem ilustra prevalența diferitelor forme de abuz fizic manifestate în instituții. Acestea se referă la abuzuri fizice comise de către personal asupra copiilor.

În Figura 3.2.1. se arată că aproape jumătate (48,1%) dintre copiii aflați în grupa de vârstă 7-18 ani afirmă că în instituții copiii sunt pedepsiți prin bătaie de către personalul instituției.

Figura 3.2.1

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“În aceast` institu\ie, exist` copii care sunt pedepsi\i aspru

(b`tu\i) de c`tre personalul institu\iei ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Cei mai mulți dintre copii care sunt pedepsiți prin bătaie (51%) se află în grupa de vârstă 11-14 ani (Figura 3.2.2.).

La întrebarea dacă în instituția în care se află există copii pedepsiți prin bătaie de către personalul instituției, 49,3% dintre băieți și 46,8% dintre fete au răspuns afirmativ (Figura 3.2.3).

Ponderea cea mai mare a copiilor pedepsiți prin bătaie se află în instituțiile de tip clasic 56% urmată de copiii din instituțiile de tip familial 46%, în tipul mixt fiind cei mai puțin copii pedepsiți prin bătaie 34,3% (Figura 3.2.4.).

La întrebarea dacă intervievatului i s-a întâmplat să fie vreodată pedepsit de către personal, ponderea celor care răspund afirmativ este de numai de 37, 5% (Figura 3.2.5.)și

ponderea băieților pedepsiți este mai mare decât cea a fetelor (Figura 3.2.6).

Figura 3.2.2

Distribu\ia procentual` pe grupe de vârst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“În aceast` institu\ie, exist` copii care sunt pedepsi\i aspru

(b`tu\i) de c`tre personalul institu\iei ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.3.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“În aceast` institu\ie, exist` copii care sunt pedepsi\i aspru

(b`tu\i) de c`tre personalul institu\iei ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.4.

Distribu\ia procentual` dup` modul de organizare a institu\iilor

a r`spunsurilor date la întrebarea

“În aceast` institu\ie, exist` copii care sunt pedepsi\i aspru

(b`tu\i) de c`tre personalul institu\iei ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.5.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a întîmplat s` fii pedepsit de c`tre personal ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.6.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a întîmplat s` fii pedepsit de c`tre personal ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

În ce a constat pedeapsa și prevalența tipurilor de pedepse este prezentată în Figura 3.2.7. Prevalența cea mai mare o dețin pedepsele fizice (bătăi, pus la munci, suprimarea meselor, interzicerea activităților recreative).

Sunt prezente și pedepsele de tip umilire amenințare și izolare față de grup (Figura 3.2.8). În privința tipurilor de pedepse administrate nu sunt diferențe importante între fete și băieți (Figura 3.2.9.).

Cea mai mare parte a pedepselor este aplicată de către personalul educativ și supraveghetori de noapte. Este de remarcat faptul că toate categoriile de personal aplică într-o pondere mai mică sau mai mare pedepse copiilor. De asemenea se observă că ponderea copiilor care au refuzat să spună cine a aplicat pedepsele este de aproape 9% (Figura 3.3.10).

Figura 3.2.7.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“În ce a constat pedeapsa ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani (n=628)

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.8.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“În ce a constat pedeapsa ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani (n=628)

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.9.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cine \i-a aplicat aceste pedepse ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani (n=677)

– CERAB 2000 –

Ce pedepse aplicați copiilor?

Serviciul la buc`t`rie, la grupurile sanitare, interzicerea învoirilor în ora].

Interzicerea vizion`rii TV, a dreptului la vizite (la p`rin\i) ]i s` i se dea o activitate care nu îi face pl`cere.

Mustrare cu avertisment.

Restric\ia la desert.

Ținând cont ei că vin din medii diferite cu fel de fel de tulbur`ri care nu se corecteaz` doar cu metode pedagogice, eu îi pedepsesc c` nu îi voi lua într-o excursie, tab`r`, expozi\ie ]i de asemenea îi amenin\ c` nu le voi aproba plecarea în familie.

Ca s` fac ca s` evite gre]eal` aplic urm`toarele pedepse: m`turi 3 zile clasa, faci serviciul la buc`t`rie, uzi florile, aduci ap` de b`ut, nu te ui\i la TV, nu mergi acas`.

Eu nu aplic pedepse fizice, recurg la mustr`ri personale sau în fa\a grupei, referat c`tre asistentul social, discu\ii cu poli\ia dac` este cazul.

(Opinii ale personalului)

Cum ai fost pedepsit?

☺ M-a pus s` sp`l holurile ]i toaletele ]i baia. De atunci nu am mai fost pedepsit`. Dar dac` ar fi s` ne pedepseasc` ne-ar pedepsi s` facem curat la cantin` de cinci ori pe s`pt`mân`, nu ne-ar mai da felul trei sau nu ne-ar l`sa în ora] câteva zile.

☺ În acest centru suntem pedepsite prin a face serviciul la cantin`, la baie etc. Unele fete sunt trimise acas` unde tr`iesc mizerabil, altele nu merg în tab`r` (când se face) sau la film sau nu vin la mas`.

☺ Pentru c` am coborât sc`rile principale am fost pedepsite s` m`tur ]i s` sp`l toate sectoarele împreun` cu fetele care au coborât scara principal` cu mine. Alt` dat` m-a pedepsit ca s` nu merg la mas` pentru c` m-am urcat în pom.

☺ Supraveghetoarea ne pedepse]te pe toane. Odat` nu mai ]tiu de ce m-a pus s` m`tur curtea la ora 12 noaptea.

☺ Pentru c` am plecat neînvoit` la antrenament ]i pe urm` m-am plimbat în ora] a trebuit s` m`tur în dormitor toat` s`pt`mâna, am scapat u]or. În clasa a IX a am luat un patru ]i dou` s`pt`mâni a trebuit s` stau în “cas`” (]coala era în aceeia]i cl`dire cu casa de copii).

☺ Acum doi ani vechea directoare m` pedepsea s` cur`\ WC-ul. Trebuia s` iau rahatul cu mâna nu numai eu dar ]i al\i copii, ea st`tea lâng` noi pân` terminam toat` treaba.

☺ Am fost pedepsit`: f`r` mâncare ]i cu b`taie

☺ Am fost pedepsit`: nemâncat` ]i nel`sat` în ora].

☺ În clasa a treia doamna profesoar` m-a pedepsit s` nu merg la mas` o s`pt`mân`, bineîn\eles f`r` motiv.

☺ Eram b`tu\i zilnic. Cea mai u]oar` form` era când ne a]ezau în genunchi ]i ne loveau cu picioarele în fund ]i spate. Aceasta se întâmpla în casa de copii unde am stat înainte s` vin în acest centru.

☺ Înainte ne b`teau cu scândura sau sfoara ud` ]i asta ori de câte ori se ajungea la un mic conflict, în tot cazul în fiecare zi.

(relatări ale copiilor)

Din studiile calitative s-a putut constata că pedepsele corporale “grave” (bătăile) au dispărut în ultimii ani din instituții. În relatările lor copiii menționează frecvent acest lucru.

După apariția noului cadru legal (1997), în majoritatea instituțiilor copiii au fost informați asupra drepturile lor și au aflat că pedepsele corporale sunt interzise.

Din discuțiile cu directorii D.J.P.D.C. s-a putut constata fermitatea reacțiilor acestora în situațiile în care copiii ar fi bătuți “am prevăzut în fișa postului interzicerea bătăilor și personalul a semnat că în cazul în care va bate un copil i se va desface direct contractul de muncă”.

Aceste interdicții privesc în general bătăile “grave” dar se trece cu ușurință peste bătăi așa zis “ușoare” cum ar fi: o palmă, un tras de păr, bobârnace, un pumn, un picior în fund etc. care aplicate foarte frecvent (de câteva ori pe zi), induc o permanentă insecuritate și distrug stima de sine al copilului.

Studiu de caz

C.A. – 15 ani, elev` clasa a IX-a

“- Am crescut aici, am fost p`r`sit` de când m-am n`scut, de la o zi. Mama a încercat s` ia pastile ca s` scape de mine. M-am n`scut în Bucure]ti, în sectorul 4. Mama era din acest oraș, de aceea m-au adus aici. Tata st`tea la garsonier` (în Bucure]ti) – era student la medicin`. Tata era străin. Pe tata nu-l cunosc, nici nu ]tie de existen\a mea; mama nu i-a spus. Atât ]tiu despre tata c`-l cheam` David ]i un nume african pe care nu-l pot pronun\a ]i nici re\ine. Mama mi-a mai f`cut un frate tot cu un str`in. Mama ar fi vrut s` m` ia bunica, pentru c` e bolnav`, ca s-o ajut. Bunica are 3 camere, st` într-o comună, la 10 km de aici, împreun` cu înc` 2 surori ale mamei ]i cu veri]orii.

În anul acesta de 8 martie m-am dus acas` cu un buchet de flori ]i cu o scrisoare foarte frumoas`. Mama a luat buchetul de flori dar nu a vorbit cu mine. Nu mi-a pl`cut cum se vorbea cu mine (disp`ruse o caset` ]i ei m` suspectau)

Pân` ce a murit bunicul nu m-am putut duce acas` niciodat`. Fratele meu a fost dat la casa de copii de la 7 ani. Mi-am v`zut ultima dat` fratele de Cr`ciun, la o familie. Mama lucrez`, dar dup` lucru nu iese din cas` c` îi este ru]ine. Personalul m` f`cea “\iganc`” (pentru că sunt brunetă).

Când am fost la pre]colari m` iubea cineva din personal ]i m` ducea acas` zile întregi. A v`zut c` îmi era fric` de oameni. A vrut s` m` înfieze dar mama nu a semnat.

– Ce schimb`ri ai remarcat în institu\ii în ultimii ani ?

– Schimb`ri am observat acum 5-6 ani – de exemplu c` ni se vorbe]te altfel. Înainte ni se vorbea r`stit. Înainte s` vin` Direcția ăentru Protecția Copilului ie]eam în ora] f`r` bilet. Str`inii veneau la noi. Acum str`inii vin la ei. S-a schimbat organizarea. Clasa este acum dormitor. D.P.C.-ul ne-a pus gardieni. Nu avem voie s` intr`m decât pîn` la ora 20:00. La 10 ie]iri nemotivate e]ti dat afar` din casa de copii.

– Unde stau de vorb` fetele cu p`rin\ii veni\i în vizit` ?

– Nu este un loc unde s` po\i vorbi în voie cu p`rin\ii. De obicei se vorbe]te la poart`.

– La ]coal` profesorii fac deosebiri între copii veni\i din familie ]i cei de la casa de copii.

– Da, 3-4 profesori. Ei ne spuneau: copii, voi sunte\i încuia\i, fura\i, nu v` îmbr`ca\i, sunte\i nesp`la\i ]i nemânca\i. Într-o vreme, din var` pân` iarna nu ne-au dat banii, adic` 24.000 pentru copii sub 14 ani ]i 36.000 pentru cei între 14-18 ani. Sigur c` poftei când vedeai cei cu familii ce m`nânc` ]i mai cereai. Cu îmbr`c`mintea ne mai decurc`m. Cump`r`m de la second hand. Vara primim pantaloni scur\i ]i tricou care se schimb` s`pt`mînal. Noi avem îns` mai multe rânduri de haine pentru c` iarna mergem la colindat. }i eu am adunat 1,6 milioane. Îmi place s` fac cadouri la doamne – s`punuri, ]ampoane. Înainte veneau englezii direct ]i ne aduceau dulciuri în cutii pentru fiecare – multe din ele le-am dat cadou.

Era o profesoar` de care înainte îmi era fric`. De]i înv`\am foarte mult ]i repetam, uitam materia la r`spuns; tremura, transpiram, m` înro]eam de emo\ie. Ea nu suporta elevii de la casa de copii. Ne jignea cu toate c` ne f`ceam temele. Spunea: “voi nu sînte\i în stare de nimic. V` dau 5 !” Am reu]it totu]i s` iau note mari ]i la dânsa. Au fost ]i profesori care nici nu ]tiau c` suntem de la casa de copii. Fostul diriginte ne mai spunea: “Voi n-o s` lua\i examenul (capacitatea), pe voi n-o s` v` ia nimeni. Directorul ]colii generale a târât pe coridor o coleg` tr`gând-o de p`r. E foarte violent. }i pe mine m-a luat de bluz` într-o zi. Voia s` dea în mine cu b`\ul. E profesor de istorie ]i de doi ani e director. Când am v`zut-o pe fata aceea, coleg` de clas`, luat` ca un animal am vrut s` cer de la domnul diriginte s-o apere. Dar domnul nostru diriginte e nou – de]i are 45 de ani e nou în aceast` ]coal` – nu a intervenit, a c`utat s` ne calmeze pe noi. V`zând toate acestea îmi înghe\a sîngele; ]i acum simt un fior rece. Directorul avea obiceiul s` dea pumni în burt` copiilor din clas`. O fat` a fumat în toalet` – a luat-o ]i pe ea târâ] pe coridor pîn` la el în cabinet s` nu vedem ce-i face. Dar de ce numai cu fetele de la casa de copii face așa ? Unii copii din ora] chiuleau, f`ceau prostii ]i rele-rele ]i totu]i pe ei nu-i pedepsea. Eu am spus c` sunt atâtea metode s` lini]te]ti un copil; de ce tocmai b`taia s-o folose]ti ? De ce a b`tut a]a 4 fete de la casa de copii ? A vrut s` m` bat` ]i a doua oar`; atunci am fugit; i-am spus dup` aceea: “}tiu c` sunte\i o fire nervoas`, de aceea am fugit !”.

– Ce nu-\i place aici ?

– Trezirea obligatorie, chiar dac` nu ai ce face. Nu se fac plimb`ri organizate; înainte se mergea în tab`r`, în excursii. Veneau ]i oameni s` ne ia pentru munc`; la cules prune, porumb, la smuls buruieni sau la apartamente, la cur`\enie. Directoarea ]i educatoarele ne învoiesc. Nou` ne pare bine când mai putem ie]i, chiar ]i pentru munc`. Acum nu mai vin s` ne ia nici pentru munc`. Am fost la cules de ciuperci, se lucra de la 8 la 20, dar am primit foarte pu\in – 20-24 de mii. O lun` am lucrat la cules prune ]i am primit 14 mii. Nu mi-a venit s` cred ! Eram trecute pe o list` într-un caiet 40 de fete. Precis am fost în]elate

Iarna nu ne mai las` în poieni\` la s`niu]. Am luat examenul de capacitate ]i am intrat la liceu. Am zis c` vara asta e vara mea. S-a zis la începutul vacan\ei c` vom face excursii, dar nu am f`cut. În schimb am fost în tab`r`. Excursiile se fac cu sponsoriz`ri. Unii merg ]i în 5-6 tabere tot cu sponsoriz`ri.

– Cei mici sînt exploata\i de cei mari ?

– Înainte da. }i eu am apucat acele vremi. Diminea\a în club cele mai mari ne b`teau, pentru c` ]i ele la rândul lor au fost b`tute. Pentru felul trei ne a]teptau, ne f`ceau numai semn ]i noi cei mici trebuia s` le punen deoparte, s` nu mânc`m. }i ce primeam de la str`ini trebuia s` le \inem în camere ]i s` le d`m lor parte. Ne b`teau cu papucii, cu bâta. B`t`ile le primeam seara, sau diminea\a la 6. Educatoarele veneau la 8. }tiau ]i ele c` ne bat. Trebuia s` le sp`l`m hainele, lenjeria intim`. De la coilndat trebuia s` le d`m bani. Seara te legau de mâini, te legau cu ceva pe ochi ]i puneau pe altele s` ne bat`. Primeam palme de ne cl`tinam sau picam într-o parte. Dac` plângeai te b`teau ]i mai r`u.

În tabere cu copii din alte jude\e fetele erau invidioase ]i m` b`teau cu palmele, cu bîta. Îmi interziceau s` m` împrietenesc. D`deau cu picioarele în mine, m` tr`geau de p`r. Dac` primeam mâncare m` obligau s` le-o dau. 30 de fete mai mari b`teau 200 de fete mici. Zicea una: “Mie de fata asta nu-mi place” Cealalt` spunea: “Bate-o, f` !” Acum nu mai este a]a ceva. Eu tot le spun: “A\i avut noroc ! Fetele mai mari înainte trebuiau respectate. Acum se vorbe]te cu per tu” Atunci nu puteau s` te cer\i cu una mai mare. Erai un om mort.

Când eram la pre]colari era o femeie care ne b`tea cu bâta cu sârm`; am ]i acum urma pe picior. M` ag`\am de t`blia patului, îmi ap`ram cu mâna capul, m` b`gam sub pat ca s` nu m` poat` ajunge. Directoarea de atunci când a auzit i-a f`cut referat ]i i-a sc`zut din salariu. De atunci când venea directoarea m` lua în bra\e.

Acum copii nu mai sunt b`tu\i a]a r`u; le tot spun ce vremuri bune au apucat. Se mai zbiar` la ei, dar înainte era clar c` dac` se zbiera, te ]i b`teau.

– Ai auzit de rela\ii homosexuale în case de copii?

– La noi nu s-a întâmplat. B`ie\ii vin uneori be\i a]a c` s-ar putea ca ei s` fac` ceva prostii

– Ai prieteni ?

– Am prietene. Le cunosc de la sport. Sunt ]i b`ie\i cu care m` întâlnesc ca ]i cu fra\ii. Prieten` intim` nu am. Dac` fetele se ceart`, spun toate secretele. Am probleme pe care nu le spun la nimeni.

– Ce-\i dore]ti mai mult ?

– S`-mi v`d tat`l, s`-i v`d fa\a. S` termin ]coala, s` dau la facultate. Dar asta depinde ]i de bani.

În multe dintre instituții este o practică obișnuită, a personalului să solicite copii la activității din gospodăria proprie. Aceste activități privesc ajutor la curățenie sau diverse munci de agricultură. Muncile sunt sau nu recompensate.

Personalul consideră că poate obliga un copil să-i facă diferite activități în gospodăria proprie, pentru că până în prezent aceste fapte nu au fost interzise sau descurajate de legi și reglementări.

În Figura 3.2.10. se arată că 35,6% dintre copii au fost solicitați la activități casnice în gospodăriile personalului. Băieții sunt mai mult solicitați decât fetele și de asemenea copiii aflați în mediul rural (Figura 4.2.11., 4.2.12.).

Copiii sunt solicitați în special de către personalul educativ (80,2%) dar solicitări au fost din rândul tuturor categoriilor de personal (Figura 4.2.13.).

Figura 3.2.10.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai fost vreodat` solicitat de cineva din rândul

personalului s` aju\i la activit`\i casnice ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.11.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai fost vreodat` solicitat de cineva din rândul

personalului s` aju\i la activit`\i casnice ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.12.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban/rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai fost vreodat` solicitat de cineva din rândul

personalului s` aju\i la activit`\i casnice ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.2.13.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cine te-a solicitat ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani (n=562)

– CERAB 2000 –

Studiu de caz:

D`nu\ – 12 ani – elev clasa a V-a, centru de plasament din nordul \`rii

Copil prietenos, amabil, politicos ]i dornic de comunicare. Îmbr`cat curat, aspect fizic pl`cut. Se afl` în institu\ie de la vârsta de 3 ani ]i provine dintr-o familie dezorganizat` cu 5 copii, el fiind mezinul. Tat`l – consumator de b`uturi alcoolice – abuza fizic ]i pshihic întreaga familie. În prezent p`rin\ii sunt divor\a\i. Tat`l locuie]te într-o localitate rural` apropiat` de centrul de plasament; nu-l viziteaz`. Mama lucreaz` la Bucure]ti ]i este menajer` la o firm`; nu-l viziteaz` foarte des.

Dou` surori sunt în aceea]i institu\ie cu el. Doi fra\i sunt în pu]c`rie. Anul trecut a fugit împreun` cu una dintre surori pentru dou` zile la Bucure]ti, la mama. Nu a fost pedepsit.

În institu\ie sunt ]i lucruri bune, ]i rele, dar cel mai mult îl deranjeaz` faptul c` seara trebuie s` se culce odat` cu g`inile. Când era mai mic lua b`taie de la educatori, dar în prezent are probleme doar cu b`ie\ii mai mari. Ace]tia îi cer destul de des suplimentul – banii de buzunar – pentru ca ace]tia s`-]i cumpere \ig`ri ]i alte lucruri. Dac` nu respect` ceea ce îi spun b`ie\ii mai mari, prime]te b`taie iar dac` se plânge educatorilor ace]tia le dau dreptate celor mari. Uneori ]i supravegetorii de noapte aplic` ca pedeaps` b`taia pentru c` unii copii vor s` stea mai mult la televizor.

Alte pedepse aplicate de educatori sunt: b`taia la palm` cu linia când nu ]tie s`-]i fac` temele, interzicerea ie]itului afar` pentru joac` timp de o s`pt`mân`, interzicerea vizion`rii TV, obligarea copilului s`-]i fac` curat ]i ordine în dulap. Nu exist` în pavilionul lor dulapuri individuale ci to\i 6 copii din camer` au hainele la un loc.

O alt` problem` a sa este mâncare. Consider` c` aceasta este insuficient`, iar dac` vrea s` m`nânce între dou` mese î]i ascunde pâinea sau biscui\ii sub pern`. O parte din personal, în special cel de la buc`t`rie, îl solicit` pentru muncile din institu\ie, dar ]i la propriile locuin\e. În ultimul caz prime]te bani din care î]i cump`r` dulciuri sau lucruri de care consider` el c` are nevoie.

Exist` în institu\ie o doamn` educatoare de la pre]colari cu care se în\elege bine. Rela\ia cu copiii de vârsta lui este bun` ]i are mul\i prieteni atât în institu\ie, cât ]i în comunitate. Copii de la ]coal` le spun celor de la casa de copii c`mini]tii iar ceilal\i sînt numi\i cartieri]tii. Uneori se mai bate cu copii de la ]coal` ]i cu cei din vecin`tatea c`minului. Colegii de clas` îl mai ajut` la lec\ii, dar cel mai bine se în\elege cu fetele. Cu doamna înv`\`toare se în\elegea bine, dar acum nu ]tie cum va fi pentru c` vor avea mai mul\i profesori. Când era la pre]colari, în clasa I-a, a II-a, f`cea pipi în pat; nu era b`tut ci doar pus s`-]i schimbe lenjeria. Nu ]tie dac` al\i copii cu enurezis erau pedepsi\i. Cei care aveau enurezis erau caza\i împreun` cu ceilal\i copii.

Cel mai mult ]i-ar dori s` mearg` la mama împreun` cu cele dou` surori pentru c` i-a pl`cut la Bucure]ti ]i mama este mai bun` decât “doamnele”.

Îi place s` joace fotbal ]i iube]te animalele, mai ales c` în curtea c`minului sunt mul\i câini cu care “este prieten”.

Are voia s` ias` din institu\ie doar cu bilet de voie de la educatoare, a]a c` foarte des merge în ora].

Când va fi mare vrea s` se fac` preot, pentru c` obiectul preferat la ]coal` este religia. În excursie au fost la mân`stiri, iar la unele dintre ele au fost ]i caza\i.

Printe pu\inele momente de bucurie pe care le are în institu\ie se num`r` primirea cadourilor de la sponsorul belgian. Unii dintre copii au ca sponsori persoane din Belgia care le trimit cadouri. Este o bucurie s` primeasc` ceea ce î]i dore]te ]i s` trimit` scrisori de mul\umire, c`rora le mai adaug` ]i o alt` dorin\`.

3.3. Abuzul emoțional

Abuzul emoțional constă în acțiuni și practici neadecvate ale adultului care induc copilului trăiri, emoții și sentimente negative, cum ar fi: frica, teroarea, insecuritatea, incertitudinea, durerea, nefericirea, așteptarea etc. Trăirea este intrinsec subiectivă.

Pragul de suportabilitate diferă pe toată gama experiențelor directe sau indirecte de la un individ la altul.

Cu toată subiectivitatea, trăirea emoțională este liantul și motorul existenței. Prin trăire se mobilizează sau se demobilizează toate mecanismele psihologice (raționale, acționale și motivaționale etc.). Trăirea emoțională rămâne impregnată în memorie mai adânc decât evenimentele trecute prin sfera raționalulul. Toată viața individului se desfășoară pe fundalul trăirii emoționale. De aici rezultă și importanța eliminării abuzului emoțional care poate deturna traiectorii de viață.

Există tendința, la unii profesioniști de a nu diferenția abuzul emoțional de abuzul psihologic.

În abuzul emoțional pe primul plan este trăirea negativă, dureroasă, a evenimentului care este conștientizată de către copil și uneori dar nu obligatoriu de adult. În cel psihologic,nici abuzatul (copilul), dar de multe ori, nici abuzatorul (personalul), nu sunt conștienți de faptul că sunt abuzați sau că se săvârșește un abuz.

Pedeapsa cea mai frecvent` este amenin\area c` nu mai m`nânci nimic dar ]i aceea în care copilul st` în genunchi cu mâinile în sus o or` sau dou`. Uneori ne bate cu fibr` de sticl` ]i nu se uit` la locul unde ne love]te. Dar pentru mine cel mai r`u este când îmi spune “e]ti proast`, oricum n-o s` ajungi nic`ieri”, “oricum n-o s` reu]e]ti pentru c` nu ai cum”. Asta m` face s` plâng ]i s` suf`r cel mai mult.

(fragment dintr-un studiu de caz)

Multe forme de abuz emoțional sunt aplicate în instituții pentru disciplinarea copilului.

Unele din acestea au fost deja menționate de copii în studiul cantitativ ilustrat în Figura 3.2.7. (umilirea, amenințarea, izolarea, etc.).

Abuzul emoțional poate însoți orice formă de abuz. De exemplu abuzul fizic pe lângă vătămare fizică, produce de cele mai multe ori și trăiri negative.

Abuzul sexual

Articolul 34:

“Statele p`r\i se angajeaz` s` protejeze copilul [mpotriva oric`rei forme de exploatare sexual` ]i de violen\` sexual`”.

(Convenția O.N.U. pentru respectarea drepturilor copilului)

Abuzul sexual constă în expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexuale cu contact genital oral sau anal și fără contact prin avansuri, propuneri, gesturi, mângâieri, vizionări etc., de către o persoană de sex diferit sau de același sex cu copilul. Acestă persoană poate fi un adult sau copil capabil să se impună (față copilul în cauză) prin forță fizică, putere, corupere, șantaj, intimidare etc.

În literatură se apreciază că atunci când agresorul este copil, diferența de vârstă, de la care se vorbește de relații abuzive, este de 5 ani. Acestă apreciere se face în contextul în care relațiile sexuale au loc între copii apropiați ca vârstă și relațiile sexuale îmbracă forma jocurile sexuale reciproc acceptate de adolescenți. Când însă în relațiile sexuale, au loc prin recurgere la forță (de orice fel) ele dobândesc un caracter abuziv (Maria Roth).

Copilul aflat într-o instituție de protecție socială, poate fi victima unui abuz sexual atât din partea unor persoane din rândul personalului, a unor persoane adulte care vin în contact pe cale instituțională cu copilul (profesori, doctori etc.), adulți care nu au o legătură cu copilul/instituția cât și copii mai mari din instituție, din alte instituții sau din afara ei.

Din datele studiului nostru a reieșit că 36,1% dintre copiii din instituții au auzit de obligarea unor copii la practici sexuale (Figura 3.4.1).

Figura 3.4.1

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai auzit vreodat` c` exist` copii [n institu\ii de protec\ie obliga\i la practici sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Ponderea băieților care au auzit că există copii în instituții obligați la practici sexuale este mai mare decât a fetelor (Figura 3.4.2).

Figura 3.4.2

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai auzit vreodat` c` exist` copii [n institu\ii de protec\ie obliga\i la practici sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Dintre copiii care au auzit de existența acestor abuzuri 21,2% se află în grupa de vârstă 7-10 ani, 38,6% se află în grupa 11-14 ani, 48,3% se fală în grupa de vârstă 15-18 ani. Procentul copiilor care refuză să răspundă este cea mai mare în grupa de vârstă 7-10 ani (Figura 3.4.3).

Figura 3.4.3

Distribu\ia procentual` pe grupe de v@rst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai auzit vreodat` c` exist` copii [n institu\ii de protec\ie obliga\i la practici sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Aceste practici sunt cunoscute atât de copiii din mediul urban cât și de copii din mediul rural (Figura 3.4.4.).

Figura 3.4.4.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai auzit vreodat` c` exist` copii [n institu\ii de protec\ie obliga\i la practici sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Ca și la celelalte abuzuri procentul copiilor care recunosc că astfel de lucruri se petrec în instituția în care se află este mult mai mic (Figura 3.4.5.)

Figura 3.4.5.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“{n acest centru exist` copii obliga\i (]antaja\i) s` [ntre\in` rela\ii sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Procentul băieților care recunosc existența abuzurilor sexuale în instituția în care se află este mai mare decât cel al fetelor (Figura 3.4.6.).

Figura 3.4.6.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“{n acest centru exist` copii obliga\i (]antaja\i) s` [ntre\in` rela\ii sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Copiii care recunosc existența acestor abuzuri sunt cuprinși în cea mai mare măsură în grupa de vârstă 15-18 ani. În schimb ponderea copiilor care refuză să răspundă la acestă întrebare se află în grupa de vârstă 7-10 ani (Figura 3.4.7.).

Figura 3.4.7

Distribu\ia procentual` pe grupe de v@rst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“{n acest centru exist` copii obliga\i (]antaja\i) s` [ntre\in` rela\ii sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Copiii care au avut curajul să recunoască faptul că ei înșiși au fost victimele unor astfel de abuzuri a fost foarte mic, 4,3% și ponderea lor nu diferă prea mult în funcție de grupa de vârstă (Figura 3.4.8. și 3.4.9.). În realitate numărul copiilor este mult mai mare. În toate instituțiile în care erau copii cuprinși în grupa de vârstă 7-18 ani (cu excepția a două instituții), a existat cel puțin un copil care a recunoscut că a fost victima unui abuz sexual.

În literatura de specialitate se arată că, de obicei, copilul păstrează “secretul” unor astfel de întâmplări și neagă dacă este întrebat direct. “Secretul” este asigurat prin amenintări și corupere. Copilul din instituție păstrează “secretul” pentru că nu are sentimentul că ar putea să fie crezut și apărat.

Abuzul sexual a fost recunoscut de copii în special în studiile de caz.

Figura 3.4.8.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a [nt@mplat vreodat` ca cineva s` te oblige la o astfel de rela\ie ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.4.9.

Distribu\ia procentual` pe grupe de v@rst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a [nt@mplat vreodat` ca cineva s` te oblige la o astfel de rela\ie ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

În Figura 3.4.10. se arată că, 50% dintre copii afirmă că au fost victima unui abuz homosexual, abuzatorul fiind un copil din aceeiași instituție. 11,8% dintre copii afirmă că au fost victimile unui abuz heterosexual în care abuzatorul a fost copil din instituții. Între abuzatori sunt citați de asemenea personalul, copii din alte instituții și rude ale copiilor într-o pondere de sub 5%.

Este semnificativ faptul că aproape 30% dintre copii nu vor să spună cine este abuzatorul.

Figura 3.4.10.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Cine te-a obligat ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani (n=76)

– CERAB 2000 –

Cele mai frecvente relații sexuale de tip abuziv în instituții sunt cele homosexuale în care agresorul este un copil mai mare sau mai puternic din instituție.

Carența emoțional afectivă se compensează prin exacerbarea impulsurilor sexuale.

Programul de zi cu zi din instituție este de cele mai multe ori monoton, fără repere și satisfacții determinând precocitatea sexuală și a realției sexuale.

Homosexualitatea este o rezultantă a lipsei reperelor de sex începând cu vârstele mici. Așa cum s-a arătat în capitolele anterioare, copiii antepreșcolari și preșcolari au confuzii în privința propriului gen.

Aproape 60% dintre copii afirmă că au auzit de relații homosexuale între copiii din instituții (Figura 3.4.11). 23,3% dintre băieți și 16,7% dintre fete afirmă că au cunoștință de relații homosexuale chiar între copiii din instituția în care ei se află (Figura 3.4.12.).

Figura 3.4.11.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Ai auzit de rela\ii sexuale [ntre copii de acela]i sex ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.4.12.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“{n aceast` institu\ie sunt copii de acela]i sex care au rela\ii sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

În toate grupele de vârstă copiii afirmă existența acestor relașilor homosexuale, ponderea lor cea mai mare plasându-se în grupa de vârstă 15-18 ani (Figura 3.4.13).

M.I. băiat de 15 ani, de la un centru de plasament din mediu rural.

De la alți copii am aflat că el ar fi unul din abuzatorii sexuali din instituție. Am încercat să discut cu el dar la început era foarte speriat și răspundea mecanic. Încetul cu încetul mi-a povestit că atunci când avea 9 ani la o altă casă de copii a fost bătut și obligat de băieți mai mari la contacte homosexuale orale. Nu a spus la nimeni pentru că băieții aceia îl amenințau tot timpul. După ce s-a transferat aici a început el însuși să facă cu copii mai mici cum făcuseră copiii mai mari cu el. Directorul centrului a aflat și l-a predat pe mâna poliției. Polițiștii l-au supus unui interogatoriu și apoi l-au bătut. Întors la centru o vreme s-a abținut și apoi a început din nou să violeze băieți mai mici: “Știu că ceea ce fac este rău, am încercat să mă opresc dar nu pot”.

(fragment studiu de caz)

Figura 3.4.13.

Distribu\ia procentual` pe grupe de v@rst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“{n aceast` institu\ie sunt copii de acela]i sex care au rela\ii sexuale ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Studiile de caz, focus-grup-urile au ilustrat aceste comportamente speciale care induc abuzuri asupra copiilor. Au fost relevate de asemenea dificultățile și tratamentele de multe ori inadecvate ale personalului, față de aceste probleme, pentru care nu găseseau explicația și soluția. S-a evidențiat și lipsa de pregătire profesională a unor persoane care lucrează cu copiii pentru a putea stopa comportamentele nedorite și inadecvate ale copiilor la aceasta vârstă.

Ce faceți când descoperiți abuzuri, practici homosexuale între copii?

Am observat c` se masturbeaz`, dar la noi în cas` unde lucrez nu am observat agresiuni sexuale.

Nu am observat decât cazuri de masturba\ie. Consider c` într-un asemenea caz sunt necesare câteva ]edin\e pentru a devia acest comportament de devian\` ]i agresiune.

Am observat cazuri de masturbare – ei devin agita\i în aceast` faz` ]i de aceea îi acord`m o supravechere mai bun`, mai atent`.

Violen\a sexual` la noi în institu\ie nu am întâlnit dar în schimb am întâlnit copii care se masturbeaz` ]i b`ie\i ]i fete. În acest caz ne adres`m medicului s` de-a calmante la cei mai agresivi ]i încerc`m s` spunem c` nu este frumos ceea ce fac. Copiii care se masturbeaz` trebuie pu]i în saloane separate pentru a fi supraveghea\i tot timpul.

Nu am întâlnit cazuri de homosexualitate dar sunt foarte multe cazuri de masturbare. În acest caz primesc calmante (calmepane, bromoval). Ace]ti copii trebuie izola\i de ceilal\i pentru ca s` nu-i vad` ]i al\i copii c` se masturbeaz` ]i s` nu se apuce s` fac` ]i ei la fel.

Nu facem din ea o problem` public`. Îi antren`m în activit`\i ]i lu`m leg`tura cu psihologul.

Pentru homosexualitate încerc`m prevenirea, le explic`m c` este împotriva naturii. La masturbare se ignor` ]i se încearc` implicarea copilului în activit`\i (ca s` nu aibe timp pentru acest lucru).

În caz de homosexualitate ]i masturbare lu`m leg`tura cu medicul.

Pân` acum nu am avut rela\ii homosexuale dar am auzit despre ele în institu\ii ]i cred c` trebuie s` se discute în cabinete medicale cu copiii în cauz`.

În astfel de cazuri facem consiliere colateral` f`r` o referire direct` la caz (exceptând cazurile de abuz).

E foarte important s` facem public` identitatea celor descoperi\i. Urmeaz` o discu\ie cu cei în cauz` ]i referirea la un specialist pentru interven\ie profesional`.

În astfel de cazuri c`ut`m s` r`spundem la urm`toarele întreb`ri: rela\iile au fost generate de cultura institu\iei, de aspecte ale personalit`\ii, de curiozitate? Rezult` ponderea acestor factori ]i apoi ne pronun\`m asupra tipului de interven\ie pe care îl alegem.

Dac` m` voi confrunta cu astfel de probleme o s`-i întreb pe copii ce i-a determinat s` practice a]a ceva ]i voi încerca s` îi l`muresc c` nu este etic.

Nu voi da amploare cazului aducând la cuno]tin\a tuturor. Pe cât posibil s`-i desp`r\im dac` dorm în acela]i dormitor.

Dac` voi avea astfel de cazuri prima dat` voi înl`tura cauza pentru a înl`tura efectul.

Voi discuta cu copii pentru a afla dac` acest act a fost experimental, liber consim\it sau a fost rezultatul unui abuz. A] referii cazul unui psihoterapeut ]i voi respecta confiden\ialitatea cazului.

În primul rând voi discuta cu cei care vor fi în cauz` pentru a vedea unde a v`zut sau dac` con]tientizeaz` ceea ce fac.

Le voi vorbi despre dezavantajele acestei practici.

Cu mai mul\i ani în urm` am avut un caz în care copii s-au pârât între ei ]i atunci au fost anun\ate organele de poli\ie. Li s-au luat declara\ii, unul dintre ei nu a recunoscut ]i de atunci totul a r`mas în suspans. Dac` acum sunt cupluri de homosexuali printre copiii no]trii înseamn` c` ei se ascund foarte bine pentru c` nu i-am prins niciodat` în fapt.

În general descoperim foarte greu aceste practici în rândul copiilor. Ei nu recunosc nici dac` sunt prin]i în fapt.

(relatări ale personalului)

☺ Nu am auzit de a]a ceva.

☺ Mi s-a întâmplat chiar mie, a încercat cu mine de dou` ori domnul profesor de matematic`.

☺ La noi nu se mai întâmpl` a]a ceva de mult. Înainte erau abuzuri sexuale, aia mari îi obligau pe cei mici sau aia mari sau aia mici voiau s` fac` între ei.

☺ Am avut acum cinci ani dou` cadre didactice care f`ceau tot felul de prostii, când eram mai mici ne b`gau în dormitor ]i doi b`ie\i care au terminat ]coala erau cupla\i cu ele pân` s-a aflat ]i de atunci nu am v`zut sau auzit pe cineva.

☺ A existat din partea colegilor adic` un b`iat de la noi i-a spus unui copil mai mic s` fac` prostii cu el, dac` nu îl pâr`]te unuia mai mare ]i o s`-l bat`.

☺ Eu nu am auzit nimic pentru c` fata respectiv` nu spune în gura mare ]i spune doar prietenei ei.

☺ Mie nu mi s-a întâmplat dar am auzit asemenea pove]ti.

☺ Nu mi s-a întîmplat dar ]tiu c` la centrul de plasament …. s-ar fi petrecut asemenea lucruri.

☺ Unul dintre profesori care acum este poli\ist le punea pe fete s` se dezbrace, le b`tea cu furtunul sau le chema [n camera 5 ]i le b`tea cu pumnul ]i picioarele, dar niciodat` nu abuza sexual de ele.

☺ Acum c@\iva ani directorul adjunct care [n prezent a fost dat afar` ademenea fete mai mari de 12 ani [n biroul s`u unde [nrte\inea rela\ii sexuale, de fapt le viola amenin\@ndu-le c` le d` afar` dac` spun despre cele [nt@mplate acolo.

☺ }tiu c` buc`tarul institu\iei unde am stat c@nd am fost mai mic` abuza sexual de fete ]i a fost dat afar`.

☺ Cunosc o singur` întîmplare de acest gen cînd un b`iat de 17 ani obliga b`ie\ii din clasa a I-a ]i a II-a pîn` cînd s-a aflat ]i atunci l-au trimis într-o alt` institu\ie

3.5. Alte abuzuri

3.5.1. Exploatarea copiilor mai mici de c`tre copiii mari

Articolul 36:

“Statele p`r\i vor proteja copilul [mpotriva oric`rei forme de exploatare d`un`toare oric`rui aspect al bun`st`rii lui”.

(Convenția O.N.U. privind respectarea drepturilor copilului)

Copiii mari îi exploatează pe cei mici?

☺ De la vârsta de 6 ani am fost dat de către părinți la casa de copii dar ceea ce nu mi-a plăcut este așa numita armată de la vârsta de 7-10 ani. De ce spun așa, în aceea perioadă era o generație de copii mari care ne puneau să facem tot felul de lucruri cum ar fi: spală-mi șosetele, adumi cutare, f`ă-mi frecții până dimineața de nu te sparg. Eram nevoit să fur din magazine ca s` le aduc ce vroiau ei. Purtam o frică de ei de necrezut, deoarece dacă spuneai nu fac te băteau de uitai de tine.

☺ În urmă cu 10 ani au fost copii mai mari decât noi foarte răi care ne băteau și badjocoreau zilnic. Ne puneau să facem toate lucrurile posibile pe placul lor. Acum că sunt mare încerc să uit de acești ani petrecuți ca într-o armată.

☺ Când eram, mai mic nu-mi plăceau multe deoarece ne băteau băieții mai mari. Fiind de 8 ani în cămin m-am obișnuit și acum nu mai am probleme.

☺ Când eram mici toți își băteau joc de noi, erau băieți mari care ne băteau și f`ăceau multe rele dar se temeau și educatorii de ei.

☺ În anii trecuți era o altă mentalitate despre viață. Viața în casele de copii era pentru unii dintre copii o teroare. Multă agresivitate și violență din partea educatorilor și supraveghetorilor dar și din partea elevilor mai mari ale acestor case. Era o lipsă de protecție din partea educatorilor și supraveghetorilor care întorceau capul la tot ce se întâmpla în jurul lor. Ei nu puteau să apere copii mici de cei mari deoarece riscau să fie atacați de aceei copii mari, spun mai mari pentru că erau copii cu vârste cuprinse între 17-18 ani cărora nu le păsa de închisoare sau alte probleme de care aveau să se bată în viața de zi cu zi.

☺ Mie nu mi-a plăcut cum s-au purtat cei mari cu ani în urmă pentru că eram bătuți din motive care nu erau de băgat în seamă.

☺ Copii mici sunt exploatați de cei mari dar nu se plâng că cei mari îi bat .

În instituțiile de protecție o formă aparte de abuz o reprezintă exploatarea copiilor mai mici de către copiii mai mari. Acestă exploatare poate fi asimulată atât abuzului fizic, emoțional, psihologic cât și sexual.

Insuficiența personalului și uneori pregătirea necorespunzătoare a acestora favorizează apariția acestor fenomene.

Exploatarea este ciclică în sensul că abuzații devin mai târziu abuzatori.

În multe instituții aceste relații între copii sunt bine cunoscute, tolerate și uneori chiar cultivate de personal, din comoditate.

Ceea ce au relatat copiii în interviuri, focus-grup-uri și studii de caz despre aceste relații exprimă o varietate de abuzuri de o gravitate deosebită.

O categorie a acestor abuzuri se referă la obligarea unui copil de o vârstă mai mică de a muncii, fura, cerși, de a-și da propriile obiecte în favoarea unui copil de vârstă mai mare.

Din Figura 3.5.1.1. rezultă că 32,5% dintre copii au fost obligați la diverse munci (spălat, călcat, alte activități gospodărești), la furat, din instituție și din afara ei, (16,2%), la cerșit (12,8%) și să-și dea propriile obiecte (29,7%).

Copiii cei mai expuși la toate aceste forme de exploatare se află în grupa de vârstă 11-14 ani (Figura 3.5.1.2.). Copiii aflați în instituții ampalsate în mediul rural sunt mult mai expuși la aceste forme de exploatare decât copiii din mediul urban (Figura 3.5.1.3.).

Procentul copiilor care recunosc că au fost exploatați de către colegii lor mai mari este mai mic decât a celor care au afirmat că astfel de lucruri s-au petrecut la modul, general, în instituțiile de protecție (Figura 3.5.1.4. comparativ cu Figura 3.5.1.1.).

Ponderea băieților supuși la exploatare de tipul “pus la munci” și să dea obiecte este mai mare decât cea a fetelor. În schimb fetele sunt mai de grabă obligate să fure și să cerșească pentru colegele mai mari (Figura 3.5.1.5).

Aproape 40% dintre copii s-au plâns cuiva din rândul personalului pentru aceste forme de exploatare/abuz (Figura 3.5.1.6.) la care au fost supuși dar pedepsirea vinovatului nu s-a realizat decât în proporție de 46% din cazuri (Figura 3.5.1.7.).

Figura 3.5.1.1.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Copii mai mari din institu\ie [i exploateaz` pe cei mai mici, oblig@ndu-i la: ”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.2.

Distribu\ia procentual` pe grupe de v@rst` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Copii mai mari din institu\ie [i exploateaz` pe cei mai mici oblig@ndu-i la: ”

copiii în vîrst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.3.

Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural

a r`spunsurilor date la întrebarea

“Copii mai mari din institu\ie [i exploateaz` pe cei mai mici ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.4.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a [nt@mplat s` fii obligat la: ”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.5.

Distribu\ia procentual` pe sexe a r`spunsurilor date la întrebarea

“|ie \i s-a [nt@mplat s` fii obligat la: ”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.6.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Te-ai plîns vreodat` cuiva despre ce \i s-a [nt@mplat ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Figura 3.5.1.7.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Care a fost urmarea ?”

copiii în vârst` de 7-18 ani

– CERAB 2000 –

Studiu de caz

Z.C., 18 ani, b`iat, elev la un liceu de construc\ii

Este în acest centru de plasament de 4 luni, cum te sim\i ?

– M` plictisesc îngrozitor.

– Aici te bate cineva când faci vre-o prostie ?

– Nu, aici nu am avut parte de a]a ceva. În celelalte instituții îns` copii mai mari ne b`teau ]i ne f`ceau tot felul de lucruri rele. Când vedea c` unul dintre noi, cei mici, era mai tare la b`taie îl puneau s` se bat` cu doi copii mari. Cei mari îl întrebau: “pe cine ]tii de fric`?” Dac` r`spundeai c` pe altcineva atunci erai b`tut pân` spuneai c` îl ]tii pe el de fric`.

– Vă și exploatau ?

– Eram pu]i s` sp`l`m hainele celor mari, iar dac` nu le d`deam desertul eram b`tu\i “în cerc”. Cei mari f`ceau un cerc, iar în mijloc eram noi cei mici care erau b`tu\i cu pumnii ]i cu picioarele.

– Te-ai plâns cuiva de acest lucru ?

– Cui s` m` plâng ?! Cei mari erau prieteni foarte buni cu îngrijitorii de acolo iar directorul nici nu se uita la noi. Acolo preferam s` m` supun legilor grupului decât s` m` duc s` îi spun directorului sau personalului de îngrijire. Unii erau chiar nep`s`tori la ce se întâmpla acolo. Când eram mic îmi doream s` fiu mare; a] fi dat orice s` pot s` bat ]i eu pe cineva.

– Ai b`tut copii mai mici ?

– Da, am b`tut câ\iva copii mai mici dar nu i-am supus b`t`ilor de care am avut eu parte.

– De ce i-ai b`tut ?

– Nu ]tiu, poate vroiam s` m` r`zbun, s` p`\easc` ]i ei ce am p`\it ]i eu. Dar nu am fost chiar atât de dur.

– Ai auzit de rela\ii sexuale între copii de acela]i sex ?

– Da, chiar acolo de unde am venit eu se întâmplau astfel de lucruri.

-Tu ai fost obligat s` între\ii rela\ii sexuale cu b`ie\ii mai mari ?

– Da, o singur` dat`.

– Aici ai fost obligat ?

– Aici nu aveam cum. În primul rând am 18 ani ]i sunt cel mai mare ]i în al doilea rând aici cei mai mari b`ie\i au pân` în 16 ani.

3.5.2. Enurezisul

În instituții, un număr mare de copii, de toate vârstele au enurezis. Enurezisul, de cele mai multe ori nu are o cauz` organic` ci este o manifestare a insecurit`\ii emo\ionale.

Literatura de specialitate apreciază c`, dintre copiii care au enurezis, numai 23% au o cauz` organic`.

Unii speciali]ti consider` enurezisul echivalent cu masturbarea.

În instituții enurezisul este confundat adesea cu înc`lcarea voit` a unei norme disciplinare sau cu o întârziere mentală.

În consecin\`, personalul consider` c` aceasta trebuie să fie corectată prin diferite “pedepse” (copiii să fie scoși în fa\a careului, să fie separa\i de ceilal\i copii, etc.) sau prin folosirea unor metode cum ar fi trezitul în timpul somnului de noapte, etc.

În Figura 3.5.2.1. se prezintă tratamentul discriminatoriu la care sunt supuși copiii din instituții care au enurezis.

Figura 3.5.2.1.

Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea

“Copii care au enurezis sînt caza\i separat de ceilal\i

copii / pu]i s` doarm` cîte doi în pat ?”

copiii în vîrst` de 7-18 ani

Fiind o manifestare a insecurității emoționale, enurezisul este greu de tratat la copilul aflat în instituție.

Reacțiile personalului față de acești copii sunt de cele mai multe ori neadecvate, ceea ce conduc la întărirea acestei manifestări.

Studiile calitative au relevat acest lucru

Cum procedați cu copiii care au enurezis?

În cazul copiilor care fac pipi pe ei noaptea îi vom solicita mai des la toalet`, le vom explica de ce este necesar s` mearg` la toalet` ]i le vom da exemplele celor din jur care merg la toalet`.

Încerc`m s`-l ajut`m verbal, îi spunem c` nu este normal, frumos când o s` mearg` la gr`dini\` o s` râd` copiii de el. Îi explic`m c` este urât ceea ce fac pentru c` miroase a urin` ]i c` râd ceilal\i copii.

Pentru a ajuta copilul s` urineze mai repede, el este a]ezat pe W.C. ]i se d` drumul la robinet s` curg`.

Copilul nu trebuie certat sau pedepsit. Trebuie s` c`ut`m cauza, o situa\ie conflictual` sau o cauz` medical`. Se trateaz` prin superficializante ale somnului.

Se trateaz` prin trezire de 2,3 ori pe noapte ]i reducerea lichidelor dup` ora 16:00.

Cerem sfatul medicului ]i a psihologului.

Îi scul`m noaptea ]i îi mustr`m diminea\a.

Copii cu enurezis trebuie s` fie menaja\i afectiv cerând sfatul medicului ]i psihologului (care la noi în unitate nu exist`).

În timpul nop\ii ei trebuie trezi\i când merg la baie dar acest lucru trebuie s` se fac` u]or f`r` a-i speria.

Consider c` nu trebuie marginaliza\i ]i pu]i s` doarm` în dormitoare separate pentru c` nu-i ajut` s` se încadreze în colectiv.

În cazul copiilor enuretici li se aduce o g`leat` (a]a ceva avem noi) copilul face pipi apoi g`leata este dus` la grupul sanitar.

Copilul enurezic trebuie trezit din 3 în 3 ore noaptea .

Ca s` nu mai fac` pipi în pat noaptea le spun seara c` cei care nu fac pipi în pat primesc diminea\a bomboane ]i le dau.

Îi pun s` doarm` câte doi în pat ca s` le fie cald.

Îi scoatem în fața careului.

(opinii ale personalului)

Cum se procedează cu copiii care au enurezis?

☺ Copii care fac în pat sunt b`tu\i ]i trimi]i (unii dintre ei) la ]coli speciale. Nu s-au f`cut tratamente în acest sens.

☺ Acum copii care fac în pat îi duc la L.S.M ]i le d` ni]te pastile.

☺ Eu ]tiu de o fat`, Ileana, care s-a pi]at în pat ]i a dus-o la L.S.M mai înainte ca s` o duc` la o ]coal` special`.

☺ Fetele care fac în pat sunt b`tute ]i trimise la L.S.M dar ele poate c` sunt bolnave ]i au nevoie de îngrijire.

(relatări ale copiilor)

Ce-]i doresc copiii cel mai mult

☺ Îmi doresc cel mai mult s`-mi termin liceul, apoi s` dau mai departe dup` care a] vrea s`-mi întemeiez o familie ]i tr`iesc ca un om normal, nu c` nu a-]i tr`i ca un om normal dar toat` lumea care aude (casa de copii) se comport` rece ]i asta ne deranjeaz` foarte mult.

☺ Dup` ce termin ]coala mi-a] dori foarte mult s`-mi caut un serviciu la frizerie.

☺ Eu îmi doresc org`, role, biciclet`, s` termine sora mea cu bine facultatea, calculator PC.

☺ S` fac facultatea de sport dar nu sunt ]anse pentru a]a ceva.

☺ A] dori s` devin dansatoare.

☺ Eu îmi doresc cel mai mult s` vin` mama de la Ia]i. S` ne m`reasc` ]i nou` bursa, s` am o prieten` de încredere, s` ne de-a mai mult` mâncare.

☺ Eu îmi doresc cel mai mult s` fiu angajat` în acest c`min ori ca femeie de serviciu ori ca supraveghetor de noapte. ]i ce a] mai dori eu cel mai mult s` nu îmi spun` doamnele de la direc\ie s` plec din c`min v`zând c` am terminat ]coala. Eu deocamdat` nu am unde s` m` duc ]i a] mai sta un timp aici pân` îmi g`sesc locul.

☺ Îmi doresc un casetofon ]i o minge de fotbal.

☺ Îmi doresc s` fiu norocos în via\`.

☺ Eu îmi doresc s` intru la un liceu la care sunt sigur c` nu voi intra. Dac` cumva ajung s` termin ]coala s` ne ajute ]i pe noi cineva s` g`sim un loc de munc` undeva unde s` st`m, deci s` nu ne lase balt`.

☺ Eu îmi doresc s` termin clasa a VII ]i a VIII a ]i s`-mi de-a ]i mie bursa pe care nu mi-a dat-o de aproape un an.

☺ Eu îmi doresc cel mai mult s` continui mai departe ca s` pot s` am ]i eu o ]coal` mai bun` decât o am acum, complementara, ca s` am ]i eu o diplom` bun` c` nu se ]tie niciodat` ce pot s` ajung.

☺ Eu îmi doresc s` ajung la liceu ]i apoi s` pot da mai departe ]i s` fiu ajutat.

C.A.M. – 18 ani Absolvent` a unui liceulu silvic

– Poveste]te-mi via\a ta ?

– Sunt aici de 12 ani. Un an am stat la pre]colari (un gard ne desparte de ei), de la 3 la 4 ani. Nu ]tiu de ce am fost adus` aici la 3 ani. Am fost readus` la 7 ani. P`rin\ii au divor\at. Am crescut dce la 4 la 6 ani în Bucure]ti

Pîn` în clasa a V-a ne vizita tata. Apoi s-a apucat de b`ut, a vândut casa ]i ma]ina. A lucrat în Germania cu unchiul. F`ceau case. Venea zilnic pân` atunci – ne ducea acas`, la apartament. Nu ]tiu ce probleme a avut, poate mama era cauza. Fratele meu st` la alt` cas` de copii, deoarece aici stau numai fetele. Am doi fra\i la Bucure]ti la mama. Prima dat` tribunalul ne-a dat pe to\i cei patru copii la tata. Apoi p`rin\ii au împ`r\it copii.

În clasele I-IV mama nu ne-a v`zut. În clasa a V-a ne-a vizitat ]i am stat împreun` 5 minute. Când eram mic` mama se purta urît cu mine.

– Ce schimb`ri ai remarcat aici în ultimii ani ?

– Schimb`ri ? Modificarea claselor în dormitor. Eu stau cu înc` trei fete. Aceast` schimbare a fost f`cut` acum doi ani. Altceva nu s-a schimbat.

– Î\i place aici ?

– Mie îmi place aici. Am fost plecat` pentru 2 s`pt`mâni la m`tu]a mea în Bucure]ti dar am plecat înainte de vreme. M`tu]a zicea c` vroia s` m` înfieze la 3 ani, dar p`rin\ii nu au vrut. La m`tu]a mea era ]i fata pe care a înfiat-o în locul meu. Mi se p`rea c` ceva nu e în regul`. Nu aveam cu cine vorbi a]a cum am aici la Casa de Copii.

Na]a mea este din acest ora]. Când eram mic` ne c`uta aproape zilnic aici. De acum 2 ani am întrerupt leg`turile. Nu le convenea situa\ia lui tata. Când ai o situa\ie financiar` mai bun`, atunci ai rude, prieteni, cuno]tin\e. Când nu ai nimic material nu te mai caut` ]i nu te mai cunoa]te nimeni !

– Ai fost vreodat` pedespit` ?

– Îmi amintesc de o pedeaps` din clasa a VII-a. Am avut tez` la român` ]i nu i-am spus educatoarei. Toate fetele de la casa de copii am luat 4 la tez`. Educatoarea era sup`rat` pe mine pentru c` eu înv`\am mai bine ]i de la mine nu s-a a]teptat la a]a ceva – adic` s` ascund c` avem tez` ca s` nu ne poat` preg`ti ]i s` nu repet`m materia. Pedeapsa a fost dou` be\e la fund. Pân` în clasa a IV-a am f`cut ]coala aici, la casa de copii. O educatoare avea 12 copii – ]i ne f`ceam temele în sala unde diminea\a aveam ore. Acum fetele care stau într-o camer` sînt în aceea]i clas` ]i la ]coal`

– Î\i dore]ti s` te întorci la p`rin\i ?

– Mi-ar pl`cea s`-mi v`d fra\ii de la mama, din Bucure]ti. Nici nu ]tiu cum arat`. Nu ]tiu nici adresa. Bunica ar trebui s` ]tie. Au ]i num`r de telefon, dar nu vrea să-mi spun`. Mama are o vil` la Bucure]ti. Tata i-a l`sat totul ei. Locuiesc undeva lâng` cimitirul Bellu. Ultima dat` l-am v`zut pe tata în clasa a X-a la înmormîntarea lui bunicu. Am v`zut c` era sup`rat. Fratele a fost la colindat ]i a vrut s`-i dea 10 mii s`-l ajute.

-La ]coalp` se face deosebirea la ]coal` între elevii care vin din familii ]i cei de la casa de copii ?

– Am auzit c` unii profesori se poart` urât cu ele vii de la casa de copii. Noi în clas` am fost patru fete de la casa de copii, dar profesorii nu f`ceau deosebire. Am avut profesori foarte buni la Liceul Silvic din acest punct de vedere. Cei din familie puneau bani pentru noi ca sa putem merge la banchet.

– În acest ecntru copii mai mari îi exploateaz` pe cei mici ?

– Da. Dar la mine nu au venit fetele mari nici s` le sp`l, nici pentru dulciuri. Acest lucru se practic` ]i la b`ie\i, ]tiu de la fratele meu.

– Ai auzit de rela\ii homosexuale între copii de la casele de copii ?

– Nu am auzit

– Ai prieteni ?

– Am un prieten de la casa de copii cu care vorbesc de un an ]i o lun`. Îl cunosc prin fratele meu. Mi-a f`cut cadou de 8 martie o br`\ar` de aur. Inelele le-am primit de la o prieten` în clasa a X-a. Venise cu prietenul de la casa de copii. Ea a terminat 12 clase. Eu am zis: “Îmi plac foarte mult inelele tale.” Ea a r`spuns: “|i le fac cadou !”. Îmi place foarte mult argintul. În vacan\a de Pa]ti am plecat pentru dou` s`pt`mîni s` am grij` de cei trei copii ai unui patron (copii de 4,5 ]i 6 ani). Patronul m` cunoa]te printr-un b`iat de la cas` care a lucrat la el.

– Ai fost vreodat` amenin\at` cu b`taia sau cu alte pedepse ?

– Tata a vorbit cu directoarea ]i cu educatoarea s` nu de în noi. Eu am fost r`sf`\at`, nu am ]tiut ce e frica, nu m-a b`tut nici tata, în schimb nici nu am ]tiut s` tac din gur`. Fetele mari \ipau înainte dar acuma nu mai \ip`. }i-au dat seama poate c` nu fac bine, sau poate nu li se mai permite.

– Cum te în\elegi cu supraveghetorii de noapte ?

– Foarte bine. La fiecare etaj sînt cîte dou`. Cele mari nu au probleme, ele nu fac g`l`gie. Seara se face baie ]i se vizioneaz` TV. Stingerea este la ora 22:00. Cei mari mai stau – dar ]i cei mici pot s` mai stea, acum în vacan\`. Scularea în vacan\` este la ora 8:00, dar cei mari se scoal` când vor.

– Ce-\i dore]ti cel mai mult ?

– S` ajung profesoar` de englez` sau de român`. Anul acesta nu am dat admitere. De la ]coal` ne-au îndemnat s` mergem la facultatea de profil prelucrarea lemnului din Bra]ov. Mie mi-a pl`cut mai mult engleza. Nu pot nici s` m` angajez pentru c` în ]coal` nu am înv`\at nimic practic. Nu ]tiu s` vopsesc, s` ]lefuiesc, s` fac o u]` sau un scaun. Sînt locuri la postliceal la prelucrarea lemnului, dar nu am înc` sponsor. La cei care termin` li se asigur` mîncare la cas` ]i stau cîte 4-5 într-un apartament pîn` cînd mai strîng ni]te bani. Prietenul meu are 20 de ani. Degeaba vrem noi s` ne c`s`torim. P`rin\ii pot spune nu. El a întrerupt liceul ]i acum face ]coala la clasa de ucenici. El va fi dulgher sau tîmplar. Fetele mai mari care au încercat s` se angajeze spun c` patronii sunt ho\i. Câteodat` îmi pare c` aceast` cas` de copii e o pu]c`rie. Nu po\i vorbi ceva c` imediat cineva te aude ]i te discut` toat` lumea. Îmi pare bine c` am discutat cu dvs., simt c` m-am desc`rcat.

CERCETAREA ABUZULUI ASUPRA COPILULUI

IN INSTITUTIILE DE PROTECTIE SOCIALA DIN

ROMANIA

– 2000 –

COORDONATOR:

ECATERINA STATIVA

CUPRINS

MULTUMIRI

REZUMAT

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu Alin Stanescu

INTRODUCERE

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan

METODOLOGIE

Ilie Niculescu, Florenta Mandache, Ecaterina Stativa

I. CARACTERISTICI GENERALE ALE COPIILOR DIN INSTITUTIILE DE PROTECTIE LUATE ÎN STUDIU………………………………………………………………………

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan, Rodica Mitulescu,Alin Stanescu

1.1. Temeiul legal al prezentei copilului în institutie.

1.2. Reprezentantul legal al drepturilor parintesti.

1.3. Repartitia copiilor pe tipuri de instututii.

1.4. Vârsta copiilor.

1.5. Locul de unde provine copilul.

1.6. Repartitia copiilor pe sexe.

1.7. Mediul de provenienta al copilului.

1.8. Distributia procentuala a copiilor dupa mediul de amplasare al institutiilor.

II. RESPECTAREA DRETURILOR COPILULUI ÎN INSTITUTILE DE PROTECTIE.

2.1. Conditii generale oferite copilului în institutii.

Ecaterina Stativa, Carmen Sahan, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.1.1. Modelul de organizare si functionare al institutiilor.

2.1.2. Numarul de copii în dormitor

2.1.3. Obiecte si spatii personale de care beneficiaza copiii în institutie.

2.1.4. Starea grupurilor sanitare

2.2. Dreptul la identitate si istorie personala……………

Ecaterina Stativa si Carmen Anghelescu

2.2.1. Dreptul la identitate

2.2.2. Dreptul la istorie personala

2.3. Dreptul de a avea o familie si de pastrare/dezvoltare a legaturilor cu familia…….

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.3.1. Vizite parinti – copii

2.3.2. Conditii pentru mentinerea si stimularea relatiilor dintre parinti si copii……

.

2.4. Dreptul la sanatate…………

Gina Palicari, Alin Stanescu, Rodica Nanu

2.4.1. Starea de sanatate la intrarea în institutie si în momentul realizarii studiului.

2.4.2. Structura orientativa a meniurilor……..

2.4.3. Gradul de acoperire a vaccinarilor…….

2.5. Dreptul la educatie…..

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu, Rodica Mitulescu

2.6. Dreptul la îngrijire personalizata….

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.7. Dreptul la informare

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.8. Dreptul la opinie

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.9. Dreptul la reevaluarea periodica a masurilor de protectie

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

2.10. Dreptul la îngrijiri de calitate..

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

III. ABUZURI ÎN INSTITUTII

Ecaterina Stativa, Carmen Anghelescu

3.1. Abuzul psihologic

3.2. Abuzul fizic

3.3. Abuzul emotional

3.4. Abuzul sexual

3.5. Alte abuzuri

3.5.1. Exploatarea copiilor mai mici de catre copiii mari

3.5.2. Enurezisul la copil

CONTRIBU|II:

Coordonare

Ecaterina Stativ`

E]antionare

Ilie Niculescu

Floren\a Mandache

Crearea bazei de date

Liviu Botezat

Maria Constatin

Nicoleta Boboc

Ioana Marin

Elena Patulea

Elaborarea chestionarului

Ecaterina Stativ`

Carmen Anghelescu

Gina Palicari

Alin St`nescu

Consultani

Manuela D`nescu, Rodica Mitulescu, Paul Sima, Gabriela Popescu, Cristian T`b`caru, Bogdan Simion, Carmen }ahan, Tatiana Popa, T`nase Toader.

Culegerea datelor

Florica Ba]turescu

}arolta Baias

Angela Chi\u

Oana Clocotici

Maria Constatin

Manuela D`nescu

Carmen Goldi]

Eva Hutton

Ioana Marin

Rodica Pâslaru

Maria Platon

Nicoleta Preda

Dan-Ovidiu Stativ`

Dan Turcu

Daniel Volintiru

Studii de caz

Oana Clocotici

Ioana Marin

Manuela D`nescu

Eva Hutton

Dan-Ovidiu Stativ`

Dan Turcu

Daniel Volintiru

Consultant: Smaranda Popa

Focus-grup

Ecaterina Stativ`

Carmen Anghelescu

Consultant: Smaranda Popa

Interviuri cu reprezentan\i ai S.P.S.

Ecaterina Stativ`

Carmen Anghelescu

Prelucrarea statistic`

Dan Turcu

Ecaterina Stativ`

Gina Palicari

Scrierea raportului final

Ecaterina Stativ`

Carmen Anghelescu

Gina Palicari

Alin St`nescu

Consultan\i:

Adrian Georgescu

Rodica Nanu

Alexandru Zugr`vescu

Nadine Outin

Carmen }ahan

Rodica Mitulescu

Manuela D`nescu

Cristian T`b`caru

Bogdan Simion

Editare

Dan Turcu

Ecaterina Stativ`

Ioana Marin

Si: -copii din institutii intrati in esantion.

-personal de conducere ]i îngrijire din S.P.S.

Mul\umiri:

Echipa de realizatori dore]te s` mul\umeasc` tuturor organiza\iilor ]i persoanelor care au contribuit la realizarea studiului privind “ Cercetarea abuzului asupra copilului în institu\iile de protec\ie social` din România”.

Mul\umim tuturor copiilor din institu\ii care au participat la realizarea interviurilor, focus-grup-urilor ]i studiilor de caz furnizând astfel informa\ii care vor servi la îmbun`t`\irea calit`\ii vie\ii copilului în institu\ie.

Dorim s` ne exprim`m recuno]tin\a: Institutului pentru Ocrotirea Mamei ]i Copilului, Funda\iei Interna\ionale Copil ]i Familie, Funda\iei SERA România, care au pus la dispozi\ie resurse umane, materiale ]i logistice pentru realizarea studiului.

Mul\umim directorilor Direc\iilor Jude\ene pentru Protec\ia Drepturilor Copilului (D.J.P.D.C.), directorilor centrelor de plasament, ai c`minelor spital ]i personalului din aceste institu\ii care au facilitat echipelor de culegere a datelor intrarea în institu\ii ]i le-au pus la dispozi\ie documentele necesare pentru realizarea obiectivelor studiului.

Mul\umim operatorilor de teren pentru priceperea ]i r`bdarea de care au dat dovad` în dificila misiune de culegere a datelor, cantitative ]i calitative, într-un domeniu ca cel al neglij`rii ]i abuzului.

De asemenea mul\umim operatorilor de introducere a datelor ]i statisticienilor pentru prelucrarea datelor.

Multumim d-lor dr.Cristian Tabacaru si dr.Alin Stanescu pentru sustinerea initierii acestui studiu, d-nei dr.Gabriela Popescu pentru sustinerea realizarii studiului.

Apreciem în mod deosebit contribu\ia d-nei Smaranda Popa, ofi\er de programe UNICEF, pentru sustinerea de care am beneficiat pe tot parcursul realizarii studiului si pentru ideea efectuarii studiilor calitative in acest proiect.

Mul\umim Fondului Na\iunilor Unite pentru Copii (UNICEF), pentru finan\area acordat`, f`r` de care, acest studiu, nu s-ar fi putut realiza.

De asemenea mul\umim Funda\iei SERA – România, pentru contribu\ia financiar` acordat`.

INTRODUCERE

Cercetarea abuzului asupra copilului în instituțiile de protecție socială (CERAB) este primul studiu de acest fel realizat în România.

Deși existența fenomenului pare a fi binecunoscută în special în urma mediatizării sale, până la acest studiu nu am avut o bază de date credibilă pentru evaluarea corectă a dimensiunii și a formelor de abuz în instituțiile de protecție socială din România.

Studii anterioare realizate pe eșantioane reprezentative național referitoare la cauzele instituționalizării copilului (vezi studiul UNICEF, IOMC, din 1991 și 1996) au semnalat anumite forme de abuz respectiv forme de neglijare a nevoilor și drepturilor copilului, având consecințe grave asupra dezvoltării și integrării sale sociale.

Astfel, neglijarea stimulării copilului, a problemelor sale de sănătate, a dezvoltării afective, a recuperării handicapului, ca și neglijarea dreptului de a avea o familie, dreptul la viață intimă și privată au fost constatate în aceste studii.

Copilul instituționalizat are o capacitate și o posibilitate extrem de redusă de a recunoaște diverse forme de abuz și de a se apăra împotriva lor. El trebuie protejat prin măsuri speciale. Această protecție este obligatorie, fiind prevăzută de convenția ONU privind drepturile copilului la care România a aderat încă din anul 1990.

Pentru elaborarea unor măsuri de prevenire și intervenție decidenții au nevoie de o bază de date referitoare la existența și dimensiunea fenomenului în complexitatea sa precum și asupra factorilor de risc ce țin de sistemul instituțional general de protecție care poate favoriza apariția și perpetuarea fenomenului de abuz.

Obținerea acestei baze de date servește la elaborarea strategiilor de prevenire si combatere a expunerii copilului la diverse forme de abuz în instituții de protecție socială.

Obiectivele studiului:

– Evaluarea respectarii drepturilor copilului in institutii de protectie sociala;

Identificarea unor rele tratamente – neglijare si abuz – fata de copiii aflati în instituții de protecție socială;

Evidențierea prevalenței tipurilor de neglijare si abuz în funcție de caracteristici ale populației și ale instituțiilor luate în studiu;

Evaluarea aplicării unor măsuri legislative menite să reducă riscul expunerii copilului la diverse forme de abuz;

Metodologia cercetării.

Studiul s-a realizat pe un eșantion de 3164 de persoane, copii aflați în instituții de protecție ,cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani, reprezentând 7,8% din efectivul total al populației. Acest eșantion este reprezentativ pentru cele 8 regiuni, tipuri de instituții, sexul și vârsta copiilor.

Volumul mare al eșantionului se datorează pe de-o parte dispersiei relativ mare a efectivelor de copii pe regiuni, iar pe de altă parte probabilității mari cu care se dorește garantarea rezultatelor.

Datele pentru baza de eșantionare au fost furnizate de programul DPC – EU/Phare – Bridging 1999, care pornește de la un efectiv total de 37.000 de copii, pentru centrele de plasament, 3455 de copii pentru căminele spital, aflați în 267 de centre de plasament și 35 de cămine spital. Datele pentru căminul spital au fost furnizate de Secretariatul de Stat Pentru Persoanele cu Handicap (SSPH).

Eșantionul a fost proiectat, stratificat cu eșantioane independente pentru cele 8 regiuni ale țării.

Distribuția eșantionului pe regiuni s-a realizat prin aplicarea ponderii efectivului fiecărei regiuni, la volumul eșantionului. Aceste efective au fost structurate în funcție de tipul instituției care funcționează în cadrul fiecărei regiuni.

Fiecare din efectivele ce fac parte din eșantion, la nivel de regiune și tip de instituție a fost structurat, distribuit, ținând cont de grupele de vârstă și structurile pe sexe din cadrul fiecărei grupe. Astfel, fiecărui efectiv al regiunii, respectiv a tipului de instituție s-au aplicat ponderile (mărimile de structură) ale grupelor de vârstă, respectiv cele ale celor două sexe din cadrul grupei de vârstă.

Stabilirea instituțiilor în cadrul fiecărei regiuni a fost realizată în funcție de volumul eșantionului, structurat pe grupe de vârstă și sexe, volum ce a condiționat alegerea uneia sau a mai multor instituții de același tip, care prin efectivele de copii instituționalizați, au permis construirea eșantionului atât la nivel total, cât și în ceea ce privește structurile acestuia.

Întrucât ,din fiecare instituție (selectată), operatorii aveau de realizat un eșantion de copii ,determinat ca vârstă și sex s-a procedat la extragerea aleatoare a dosarelor copiilor (în instituții fiecare copil are un dosar social) până la constituirea eșantionului stabilit.

În eșantion au intrat 80 de instituții de protecție (72 centre de plasament și 8 cămine spital), din s-au selectat 3164 de copii.

Pentru culegerea datelor a fost proiectat un chestionar, în întregime original deoarece în România, acesta este primul studiu de tip epidemiologic, privind neglijarea/abuzul în instituțiile de protecție, iar literatura altor țări conține bogate referințe privind acest subiect (neglijarea/abuzul) dar numai în ceea ce privește pe copilul aflat în familie.

Înainte de definitivarea chestionarului acesta a fost pretestat in 3 judete ,pe 120 de copii aflati in 5 instituții care nu au intrat în eșantion.

Chestionarul utilizat conține două părți. Prima parte se referă la aspecte privind respectarea drepturilor copilului instituționalizat (identitatea copilului, situația juridică, relația cu familia, starea de sănătate, situația școlară, proiectul personal și calitatea îngrijirilor în instituții). Pentru completarea acestei părți, s-au extras informații din documente precum: dosarul social al copilului, fișa medicală alte evidențe din instituție,sau furnizate de către personalul de conducere, educativ, social și medical. Partea a doua a chestionarului s-a aplicat (în continuarea primei părți )numai copiilor mai mari de 7 ani aflați în centre de plasament.

Întrebările s-au referit la neglijare și abuz în instituții.

Pe lângă aceste date cantitative obținute prin chestionar, au fost culese și date calitative, prin realizarea unui număr de 18 studii de caz, 9 focus-grupuri cu personalul din instituții( la care au participat 66 de persoane cu funcții educative și de îngrijire), 5 interviuri cu directori din cadrul Serviciilor Publice Specializate și 7 focus-grupuri cu copii din instituții( la care au participat 48 de persoane).

Datele cantitative au fost culese în perioada octombrie-noiembrie 1999 iar cele calitative iulie-septembrie 2000.

Culegerea datelor a fost realizată de 14 operatori, care aveau experiență în domeniul culegerii de date din instituții de protecție și a interviurilor cu copiii. Pentru acest studiu, operatorii au fost instruiți timp de 4 zile.

Rata participării copiilor la interviuri, a fost de 100%.

Dimensiunea eșantionul final a fost de 3164 reprezentând 96,1% din eșantionul proiectat (3291). Diferența s-a datorat faptului că în unele instituții intrate în eșantion, structura de vârstă a copiilor s-a modificat. Astfel, numărul copiilor din grupa de vârstă 8-15 ani, nu a fost suficient de mare pentru a putea realiza efectivul eșantionului estimat.

REZUMAT

Cercetarea privind neglijarea si abuzul asupra copilului în institutii de protectie sociala este primul studiu, pe aceasta tema, realizat, în România, pe esantion reprezentativ.

Studiul a fost initiat în luna iunie 1999, la 2 ani de la initierea reformei în sistemul national de protectie a copilului si s-a bucurat de sustinerea autoritarilor centrale din domeniu.

Interesul autoritarilor centrale pentru acest studiu a fost determinat:

a) de unele asteptari pozitive, ca urmarea a implementarii noului cadru legal, în domeniul protectiei copilului aflat în dificultate, construit în acord cu principiile respectarii drepturilor copilului;

b) de persistenta semnalelor si sesizarilor critice privind calitatea îngrijirilor acordate copilului în institutii;

c) de nevoia de a avea date de referinta pentru evaluari ulterioare;

Scopul principal al studiului a fost obtinerea unei baze de date privind formele si dimensiunea fenomenului de neglijare si abuz în institutii care sa ajute decidentii la elaborarea strategiilor si programelor de prevenire si interventie în vederea diminuarii /eliminarii fenomenului.

Metodologia

Studiul s-a realizat pe un esantion de 3164 de copii, aflati în institutii de protectie sociala cu vârsta cuprinsa între 0-18 ani, reprezentând 7.8% din efectivul populatiei din institutiile studiate (centre de plasament si camine spital). Esantionul realizat reprezinta 96,1% din esantionul proiectat (3291).

Esantionul a fost proiectat stratificat, cu esantioane independente pentru cele 8 regiuni, pentru a fi reprezentativ din punctul de vedere al tipurilor de institutii în care se afla copilul, sexul si vârsta acestora.

Pentru culegerea datelor a fost proiectat un chestionar, în întregime original, al carui continut s-a referit subiecte legate de respectarea drepturilor copilului, neglijare si abuzuri în institutii.

Prima parte a chestionarului s-a completat cu date extrase din documente aflate la dosarul social si medical al copilului, precum si din alte documente sau date furnizate de personalul de conducere, educativ, social si medical din institutie.

Partea a doua a chestionarului a fost aplicat doar copiilor mai mari de 7 ani din centre de plasament si s-a completat, prin intervievarea directa a copilului, pe teme referitoare la neglijare si abuzuri în institutii.

Rata de participare a copiilor la aceste interviuri a fost de 100%.

S-au realizat, de asemenea, mai multe tipuri de studii calitative:18 studii de caz focalizate pe copii din institutii, focus-grupuri cu personalul si cu copii, interviuri cu personalul de conducere din cadrul Serviciilor Publice Specializate, ai protectiei copilului aflat în dificultate.

Caracteristici generale ale copiilor din institutii

Temeiul legal al prezentei copilului in institutie este masura de protectie. Începând cu anul 1998, masurile de protectie pentru copiii din institutii puteau fi numai plasamentul, încredintarea si plasamentul în regim de urgenta.

In toate tipurile de institutie prevalenta cea mai mare o au copii cu masura de plasament (75,9%), urmata de cei cu încredintare (17,8%). Masura plasamentului în regim de urgenta s-a decis pentru mai putin de 1% din copii.

In cazul masurii de plasament, reprezentantul legal al copilului este cel putin unul din parintii acestuia . In cazul masurii de încredintare, reprezentantul legal al copilului este Consiliul Judetean /local de sectorpentru municipiului Bucuresti, prin Comisia de protectie a copilului. In cazul masurii de plasament în regim de urgenta, drepturile parintesti se suspenda pâna la solutionarea situatiei copilului (respectiv revenire în familie sau luare a masurii de încredintare.

Pentru 76,1% dintre copii aflati în institutii, reprezentantii legali ai acestora sunt parintii (unul din parinti). Prevalenta copiilor ai caror parinti se afla în exercitiul drepturilor parintesti este mai mare în centre de plasament decât în camine spital.

Ca urmare a aplicarii noului cadru legal tipologia institutiilor în functie de vârsta copilului nu mai exista, totusi majoritatea centrelor de plasament pastreaza structura de vârsta, promovata de fosta institutie de tip “leagan”, “casa de copii prescolari”, si “casa de copii scolari. Repartitia copiilor pe aceste tipuri de institutii releva ca: 53,8 % dintre copii se afla în centre de plasament pentru scolari, 23,4% sunt în centre de plasament 0-3 ani, 13,1% se afla în centre de plasament pentru prescolari si 9,7% sunt în camine spital.

In ceea ce priveste vârsta, copiilor din institutii, 3,9% sunt sub un an, 16,4% sunt în grupa de vârsta 1-3ani, 16.6% sunt în grupa de vârsta 4-7 ani, 48,8% sunt în grupa de vârsta 8-15 ani, iar 14,3% sunt de peste 15 ani Deci copiii ponderea care intra în grupa 0-3ani, depaseste 20% din totalul copiilor institutionalizati.

Aproape jumatate dintre copii (42,4%) provin din familie, 38,8% provin dintr-un alt centru de plasament, 16,6% provin din institutii sanitare, 1% provin dintr-un (alt) camin spital si 0,5% provin din strada.

Repartitia pe sexe a copiilor arata ca 53,8% dintre copiii din institutii sunt baieti si 46,2% sunt fete.

In privinta mediului de provenienta al copilului se constata ca 41,8% provin din mediul urban, 41,5% provin din mediul rural, iar pentru 16,7% dintre copii acest lucru nu se cunoaste.

67,5% dintre copii se afla în institutii amplasate în mediul urban iar 32,5% din copii sunt în institutii amplasate în rural.

Respectarea drepturilor copilului în institutiile de protectie sociala

Conditii generale oferite copilului în institutii.

Majoritatea institutiilor de protectie s-au constituit pe fostele institutii rezidentiale create în baza Legii 3/1970 si ale caror principii de organizare si functionare erau straine de cerintele satisfacerii nevoilor copilului.

.Dupa 1990 unele din institutii au fost închise sau desfiintate iar pentru restul prioritatea a constituit-o reabilitarea cladirilor echiparea lor si instruirea personalului. Astfel în multe institutii s-a început reorganizarea spatiilor în vederea satisfacerii nevoilor copilului . Apare conceptul de institutie organizata dupa modelul familial, creându-se institutii de talie mica, sau restructurând spatii în institutii existente. pentru a crea subunitati autonome (module) gazduirii unui, numar mic de copii.

In anul 1999, 68 ,2% dintre copii continuau sa traiasca în institutii de tip “clasic”, 24,4%, în institutii de tip mixt, iar 7,5% din copii traiau în institutii organizate dupa model familial.

In ceea ce priveste numarul copiilor într-un dormitor situatia continua sa fie nesatisfacatoare chiar daca progresele facute sunt importante. Mai mult de jumatate din copii beneficiaza de dormitoare cu 5-8 copii, mai putin de 13% beneficiaza de dormitoare pâna la 4 copii, iar restul copiilor au parte de dormitoare cu mai mult de 8 copii (36,9%). Caminele spital sunt mai aglomerate decât centrele de plasament.

Spatiul si obiectele personale au fost aspecte dintre cele mai neglijate, înainte de 1989, în institutia de protectie traditionala. In ultimii 10 ani s-au facut progrese importante, astfel ca încaperea care înainte era destinata exclusiv dormitului, începe sa capete destinatia “camerei pentru copii” cu dulapuri obiecte personale, loc de efectuare a temelor scolare sau de joaca/recreere.

Grupurile sanitare chiar daca sunt mai igienizate decât înainte nu asigura întotdeauna dreptul copilului la intimitate . Doar 66,9% din W.C. au usi si doar 25,2% din dusuri au usi/paravane despartitoare.

Dreptul la identitate si la istorie personala.

În anul 1999 ponderea copiilor din institutii care nu aveau documente de identitate era foarte mare. O astfel de situatie nu se mai gaseste în actualele institutii de protectie.

În centre de plasament, procentul copiilor care nu au nici un document de identitate este de sub 4%. Ponderea copiilor (mai mari de 14 ani) care au carte de identitate este de numai 45,7%. În camine spital, ponderea copiilor care au certificate de nastere este aproape de 100%, în timp ce ponderea copiilor care au carti de identitate este de numai 45,8%. Dificultatile legate de emiterea cartii de identitate sunt legate de imposibilitatea gasirii parintilor copiilor. Multi parinti nu mai sunt gasiti la vechile domicilii si nu se mai stie nimic despre ei.

Asigurarea dreptului la istorie personala constituie o preocupare recenta pentru autoritatile din domeniul protectiei copilului. În studiul nostru, s-a considerat ca istoria personala poate fi reconstituita daca la dosarul copilului existau suficiente documente care sa informeze despre provenienta lui, cultura si evolutia lui ca si despre locurile pe care le-a tranzitat de la nastere pâna în prezent. Astfel numai pentru 56% dintre copii, se poate reconstitui istoria personala.

Dreptul de a avea o familie

Pentru evaluarea respectarii dreptului de a avea o familie, s-a urmarit în acest studiu, vizitele parintilor la copii si a copiilor la parinti, consemnarea evenimentelor de relatie cu familia si conditii create în institutie pentru pastrarea legaturilor cu familia. S-a constatat ca numai 66,6% dintre copii, ai caror parinti se afla în exercitiul drepturilor parintesti si-au vizitat vreodata copilul de când acesta se afla în institutie. Frecventa vizitelor difera de tipul institutiei. Cei mai nevizitati copii se afla în C.P. 0-3 ani si cei mai vizitati sunt copiii din C.P. scolari. Vârsta la prima institutionalizare influenteaza frecventa vizitelor. Cu cât vârsta la prima institutionalizare a fost mai mica, cu atât sansa lui de a fi vizitat este mai mica. Vizitele parintilor sunt înregistrate în centrele de plasament în proportie de 100%, iar în camine spital de 73,1%. Corespondenta si convorbirile telefonice, dintre parinti si copii sunt evenimentele cele mai putin înregistrate în institutii.

Multe institutii s-au preocupat pentru a crea conditii vizitelor parintilor la copii. Astfel doua treimi dintre copii, se afla în institutii, care nu restrictioneaza printr-un orar de vizita accesul parintilor. 73,9% dintre copii se afla în institutii în care exista un spatiu amenajat pentru primirea parintilor.

Dreptul la sanatate

Starea de morbiditate, cea mai mare (cu exceptia caminului spital) se întâlneste în centre de plasament 0-3 ani unde 65% dintre copii au probleme de sanatate la intrarea în institutie. În camine spital, majoritatea copiilor, au probleme de sanatate grave cumulând pe lânga deficienta intelectuala prezenta la aproape 90% dintre copii, tulburari de comportament deficiente fizice si senzoriale.

Starea de sanatate a fost evaluata în studiu prin intermediul statusului nutritional al copilului. Statusul nutritional este un indicator al starii de sanatate, fiind conditionat predominant de alimentatie, statut social, economic si cultural, boli severe si repetate iar pentru vârstele mici, mai ales de stabilitatea mediului si existenta atasamentului stabil. Indicatori antropometrici utilizati în studiu pentru evaluarea statusului nutritional au fost: înaltimea raportata la vârsta, greutatea raportata la vârsta si greutatea raportata la înaltime. La toate grupele studiate, înaltimea mica pentru vârsta a înregistrat o prevalenta mult peste cea a populatie de referinta a copiilor neinstitutionalizati. Greutatea mica pentru vârsta, este si ea, cu prevalenta mult mai crescuta la toate grupele de vârsta. În acelasi sens se înscrie si greutatea mica pentru înaltime, prevalenta fiind în zona critica de severitate la copiii de 0-2 ani si 2-5 ani. Ceea ce a surprins a fost intensitatea si amploarea perturbarii statusului nutritional la copiii institutionalizati în centre de plasament (copiii din camine spital nu au intrat în analiza statusului nutritional).

Referitor la structura orientativa a meniurilor s-a constatat ca predomina meniurile etichetate ca satisfacatoare dar laptele si derivatele din lapte precum si fructele nu sunt date sistematic si meniul nu este diversificat.

Acoperirea cu vaccinari pentru toate vaccinurile este mai mare de 95%.

Dreptul la educatie.

Cuprinderea copiilor în diferite forme de învatamânt este foarte buna. Este remarcabil faptul ca si copiii din camine spital frecventeaza diferite forme de învatamânt. Cuprinderea copiilor în învatamântul post-gimnazial arata ca majoritatea copiilor urmeaza o scoala profesionala (46%) si numai 31,3% urmeaza liceul. Ponderea copiilor aflati în institutii din mediul rural care frecventeaza o scoala profesionala în detrimentul liceului este mai mare decât în cazul copiilor din mediul urban.

Dreptul la îngrijire personalizata

Îngrijirea personalizata se realizeaza prin proiectului personalizat al copilului. Se constata ca în institutii, prevalenta copiilor care au proiecte personalizate este de doar 20% dar chiar si acestea sunt în marea lor majoritate lipsite de consistenta.

Dreptul la informare

Copilul care a împlinit 10 ani, are dreptul de a fi informat în scris asupra masurii de protectie care a fost stabilita de Comisia pentru Protectia Copilului. Desi respectarea acestui drept este obligatorie, procentul copiilor carora li s-a comunicat masura de protectie, este de 16,9%.

Dreptul la opinie

Pentru a evalua respectarea acestui drept, am urmarit consemnarea opiniei copilului privind masura de protectie care urmeaza sa fie stabilita în raportul asupra anchetei psihosociale. S-a constatat ca doar pentru 6% dintre copii s-a consemnat opinia referitoare la masura de protectie.

Dreptul la reevaluare periodica a masurilor de protectie.

Obligativitatea reevaluarii masurilor de protectie pentru copilul aflat în dificultate a fost introdusa pentru prima data în România, prin Ordonanta de Urgenta 26/1997. Aceasta prevede ca cel putin o data la trei luni sa fie reevaluate masurile de protectie si înlocuite sau revocate daca interesul superior al copilului le cere. Reevaluarea este unul din elementele cheie evenimentele cheie ale reformei începute în 1997 pentru ca aplicarea ei, poate determina schimbari semnificative în domeniul protectiei copilului prin reducerea numarului de copii din institutiile rezidentiale si scurtarea sederii copilului în institutii. Din datele studiului, rezulta ca 72,4% dintre copii nu au beneficiat de nici o reevaluare în ultimul an.

Dreptul la îngrijire de calitate.

Din studiu a reiesit ca numarul personalului de îngrijire este inegal repartizat pe parcursul unei zile ceea ce determina discontinuitati în calitatea îngrijirilor. Perioada cea mai nefavorabila copiilor este în timpul noptii atât din cauza insuficientei cât si a calitatii profesionale necorespunzatoare a personalului. În multe institutii, s-a constatat de asemenea organizarea schimburilor personalului în maniere care ignora/neglijeaza necesitatea permanentei si stabilitatii personalului în raport cu copilul.

Abuzuri în institutii

Studiul a relevat existenta abuzului psihologic, fizic, emotional si sexual.

Abuzul psihologic

Consta în practici ale adultilor care blocheaza posibilitatea de autonomizare a copilului si care se exprima în comportamentul acestuia prin incapacitate de gestionare a relatiei cu mediul fizic si social, prin a nu sti cum sa actionezi în situatii cotidiene. Abuzul psihologic altereaza competentele individuale si sociale ale copilului. Copilul este supus abuzului sau psihologic când în mediul sau de viata nu sunt create conditii pentru structurarea achizitiilor practicilor si comportamentelor social sustinute si cerute. Din datele studiului a reiesit faptul ca experientele copilului în ambientul fizic si social exterior institutiei sunt foarte limitate.

Copiii nu sunt implicati în activitatile cotidiene ale institutiei. Cei mai multi nu-si cunosc istoria, nu stiu de cât timp se afla în institutie, motivul pentru care se afla în institutie si cât vor sta în institutie. Abuzul psihologic se manifesta în institutii si prin comportamente neadecvate ale personalului, în diferentierea relatiei cu copilul în functia de genul acestora. Este vizibil la copiii din institutii pierderea identitatii de gen manifestata prin imposibilitatea deosebirii fetelor de baieti. Aceasta se întâmpla din ignorarea cerintelor de constituire a feminitatii si masculinitatii la copii.

Abuzul fizic

Abuzul fizic consta în actul deliberat al adultului prin care provoaca o suferinta fizica copilului. În institutii abuzul fizic se manifesta prin batai, suprimarea meselor, izolarea fizica, obligarea la diferite munci umilitoare – practicate ca pedepse. Aproape jumatate din copiii aflati în institutii (48,8%), confirma practicarea batai ca pedeapsa. Majoritatea copiilor au afirmat în studiile calitative ca ponderea batailor în institutii a scazut în ultimii 2-3 ani. Cea mai mare parte a pedepselor este aplicata de personalul educativ si supraveghetori de noapte. Tot din studiile calitative a reiesit ca punerea copilului la diverse munci umilitoare (spalarea closetelor) este obisnuita ca pedeapsa.

Abuzul emotional

Abuzul emotional consta în actiuni si practici neadecvate ale adultului care induc copilului trairi, emotii si sentimente negative cum ar fi: frica, teroarea, insecuritatea, incertitudinea, durerea, nefericirea. Multe forme ale abuzului emotional sunt aplicate în institutii pentru disciplinarea copilului (umilire, izolare, amenintare). Abuzul emotional poate însoti orice forma de abuz.

Abuzul sexual

Abuzul sexual consta în expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexuale cu contact genital, oral sau anal si fara contact prin avansuri, gesturi, propuneri, mângâieri, vizionari de catre o persoana de sex diferit sau de acelasi sex cu copilul. Din datele studiului a reiesit ca 36,1% dintre copii din institutii au cunostinta de obligarea unor copii la practici sexuale dar procentul copiilor care au avut curajul sa recunoasca existenta abuzului sexual în institutia în care se aflau sau ca ei însisi au fost victime ale acestui tip de abuz a fost mult mai mic. Abuzatorii au fost persoane at@t din r@ndul personalului (într-o pondere foarte mica) c@t mai ales din r@ndul copiilor mai mari din institutie (peste 60%). Relatiile sexuale abuzive între copii din institutii sunt de regula de tip homosexual.

O alta categorie de abuzuri prezent în toate institutiile, si care a fost semnalat în studiile calitative si cantitative, este asa numita exploatarea copiilor mai mici de copiii mai mari din institutii. Aceasta exploatare îmbraca o diversitate de forme (obligare la munci, furat, cersetorie si exploatare sexuala) a carei gravitate este deosebita.

Enurezisul la copil este un comportament care genereaza în institutii abuzuri prin reactii neadecvate ale personalului la aceasta manifestare.

Focus-grup-urile cu personalul din institutii au semnalat limite grave în cunostintele acestuia pentru întelegere, îngrijire si educare a copilului în institutie.

LISTA FIGURILOR SI A TABELELOR

Figura 1.1.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor afla\i în institu\iile de protec\ie în

func\ie de m`sura de protec\ie.

Figura 1.1.2 – Distribu\ia procentual` a copiilor în centrele de plasament în func\ie

de m`sura de protec\ie.

Figura 1.1.3 – Distribu\ia procentual` a copiilor în c`minele spital în func\ie de

m`sura de protec\ie.

Figura 1.2.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de exercitarea drepturilor

parintesti.

Figura 1.2.2 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de exercitarea drepturilor

parinte]ti în centrele de plasament

Figura 1.2.3 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de exercitarea drepturilor

parintesti în c`minele spital.

Tabel 1.3.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor, pe grupe de vârst` ]i tipuri de

institu\i.

Figura1.3.2. – Distribu\ie procentual` a copiilor pe tipurile de institu\ii luate în

studiu.

Figura 1.4.1 -Distributia procentuala a copiilor din instutitii pe grupe de vârsta.

Figura 1.5.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` locul de unde au venit

Tabel 1.5.2 – Distributia procentuala a copiilor pe locul de unde au venit pe tipuri

de institutii.

Figura 1.6.1 – Distribu\ia procentual`, pe sexe, a copiilor din institu\iile luate în

studiu.

Tabel 1.6.2. – Distributia procentuala a copiilor pe sexe si tipuri de institutii.

Figura 1.7.1. – Distributia procentuala a copiilor dupa mediul de provenienta

(domiciliul mamei).

Figura 1.8.1. – Distributia procentuala a copiilor dupa mediul de ampalsare a

institutiilor.

Figura 2.1.1.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de modelul de

organizare ]i func\ionare al institu\iei.

Figura 2.1.2.1 – Num`r de copii în dormitor – distribu\ie procentual`.

Figura 2.1.2.2 – Num`rul de copii în dormitor – în centre de plasament.

Figura 2.1.2.3 – Num`rul de copii în dormitor – in camin spital.

Figura 2.1.2.4 – Num`rul de copii în dormitor, pe medii.

Figura 2.1.3.1 – Procentul de copii care beneficiaz` de obiecte ]i spa\ii personale

în dormitor [n tipuri de institu\ii.

Figura 2.1.4.1 – Procentul de copii care beneficiaz` de grupuri sanitare adecvate

Figura 2.1.4.2 – Procentul de copii care beneficiaz` de grupuri sanitare adecvate, pe

tipuri de institu\ii

Tabel 2.2.1.1. – Existen\a actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de vârst` în

centre de Plasament

Tabel 2.2.1.2. – Existen\a actelor de identitate ale copiilor, pe grupe de vârst` în

camine spital.

Tabel 2.2.1.3. – Situa\ia actelelor de identitate ale copilului în func\ie de m`sura

de protec\ie [n vigoare pentru copii de peste 14 ani din centre de

plasament

Tabel 2.2.1.4. – Situa\ia actelor de identitate ]i m`sura de protec\ie [n vigoare

– pentru copii peste 14 ani din camine spital –

Figura 2.2.2.1. – Distribu\ia procentual` a copiilor în functie de posibilitatea

reconstituirii istoriei personale.

Tabel 2.2.2.2. – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` posibilitatea reconstituirii

istoriei personale, pe tipuri de institu\ii.

Figura 2.3.1.1. Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de vizitele p`rin\i-

copii(p`rin\i afla\i în exerci\iul drepturilor p`rinte]ti)

Tabel 2.3.1.2. Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de frecven\a vizitelor

p`rin\i – copii în ultimul an (p`rin\i afla\i în exerci\iul drepturilor

p`rinte]ti)

Figura 2.3.1.3. Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de frecven\a vizitelor

p`rin\i – copii f`cute în ultimul an (p`rin\i afla\i în exerci\iul

drepturilor p`rinte]ti)

Tabel 2.3.1.4. -Distribu\ia procentual` a copiilor pe tipuri de institu\ii ]i frecven\a

vizitelor p`rin\i – copii f`cute în ultimul an (p`rin\i afla\i în

exerci\iul drepturilor p`rinte]ti)

Tabel 2.3.1.5.- Frecven\a vizitelor p`rin\i – copii în func\ie de vârsta copilului la

prima institu\ionalizare – distribu\ie procentual` –

Tabel 2.3.1.6. Frecven\a vizitelor p`rin\i – copii în func\ie de domiciliul mamei

– distribu\ie procentual` –

Figura 2.3.1.7. – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de reprezentantul

legal al drepturilor p`rinte]ti – la intrarea în institu\ie ]i la data

realiz`rii studiului.

Figura 2.3.1.8. (a,b,c,d) – Evidenta evenimentelor de relatie cu familia a copiilor

din institutie.

Figura 2.3.2.1. – Distribu\ia procentual` a copiilor, în func\ie de existen\a unui

orar de vizit` în institu\ie pentru p`rin\i.

Figura 2.3.1.2.– Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a în

institu\ie a unui spa\iu de vizit` amenajat pentru p`rin\i

Figura 2.3.1.3. – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a în

institu\ie a unui spa\iu de vizit` amenajat pentru p`rin\i dup`

modul de organizare al institu\iilor

Figura 2.3.1.4. – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a în

institu\ie a unui spa\iu de vizit` amenajat pentru p`rin\i – [n

centre de plasament ]i c`min spital

Figura 2.3.1.5. – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a în

institu\ie a unui spa\iu de cazare (pentru noapte) amenajat pentru

p`rin\i.

Figura 2.3.1.6. – Fra\ii institu\ionaliza\i sunt în aceea]i institu\ie?

Figura 2.4.1.1. – Starea de sanatate a copiilor din institutii la intrare în institutie.

Figura 2.4.1.2. – Starea de sanatate a copiilor din institutii în prezent.

Figura 2.4.1.3. – Starea de sanatate a copiilor din institutii, la intrare si în prezent.

Tabel 2.4.1.4. – Consemnarea nevoilor de tratament si de recuperare în fisa

medicala a copilului (pentru copiii care au nevoie de

tratament/recuperare).

– distributie procentuala pe tipuri de instututii –

Figura 2.4.2.1. – Scor Z (%) < -2 st. dev. Grupa 0-1 an, 0-2 ani (I), 2-5 ani (II), 5-

10 ani (III), IVZ, GVZ, GIZ (%).

Figura 2.4.2.2. – Prevalenta înaltimii mici pentru vârsta pentru copii 0-1 an (%).

Figura 2.4.2.3. – Prevalenta înaltimii mici pentru vârsta copii 1-2 ani (%).

Figura 2.4.2.4. – Prevalenta greutatii mici pentru vârsta copii 0-1 an (%).

Figura 2.4.2.5. – Prevalenta greutatii mici pentru vârsta, copii 1-2 ani (%).

Figura 2.4.2.6. – Prevalenta greutatii mici pentru înaltime, copii 0-1 an.

Figura 2.4.2.7. – Intensitatea si amploarea perturbarii statusului nutritional.

Tabel 2.4.3.1. – Structura meniurilor pentru micul dejun.

– distributia procentuala pe tipuri de institutii –

Tabel 2.4.3.2. – Structura meniurilor pentru prânz.

– distributia procentuala pe tipuri de institutii –

Tabel 2.4.3.3. – Codificarea meniurilor.

Tabel 2.5.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de forma de înv`\`mînt

frecventat`, pe tipuri de institu\ii

Tabel 2.5.2 – Distribu\ia procentual` a copiilor în func\ie de forma de înv`\`mînt

frecventat`, pe tipuri de institu\ii

Figura 2.5.3 – Distribu\ia procentual` a copiilor cuprin]i [n înv`\`mântul

post-gimnazial

Figura 2.5.4 – Distribu\ia procentual` a copiilor cuprin]i [n înv`\`mîntul post-

gimnazial pe medii– pe urban – rural

Figura 2.5.5 – Distribu\ia procentual` a r`spunsurilor date la întrebarea “Ce ai

vrea s` devii când vei fi mare ?” copiii în vîrst` de 7-18 ani

Figura 2.5.6 Distribu\ia procentual` dup` mediul de re]edin\` urban / rural a

r`spunsurilor date la întrebarea “Ce ai vrea s` devii când vei fi mare

?” copiii în vîrst` de 7-18 ani

Figura 2.6.1. – Distibu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a unui

proiect personal scris

Figura 2.6.2. – Distibu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a unui

proiect personal scris pe tipuri de institu\ii

Figura 2.6.3. – Distibu\ia procentual` a copiilor în func\ie de existen\a unui

proiect personal scris pe medii – urban/rural

Figura 2.6.4. – Proiectul personal al copilului contine informatii privind:

(distribu\ie procentual`).

Figura 2.7.1. – Procentul de copii c`rora li s-a comunicat m`sura de protec\ie

luat` de CPC – copii care au împlinit 10 ani.

Figura 2.8.1. – Procentul de copii c`rora li s-a consemnat opinia privind m`suria de

protec\ie care le-a fost stabilit` – copii care au împlinit 10 ani –

Figura 2.9.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` num`rul de reevalu`ri

efectuate în ultimul an.

Tabel 2.9.2 – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` num`rul de reevalu`ri în

Ultimul an, ]i m`sura de protec\ie [n vigoare.

Tabel 2.9.3 – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` num`rul de reevalu`ri în

ultimul an, pe tipuri de institu\ii.

Figura 2.10.1 – Distribu\ia procentual` a copiilor de 0-3 an, dup` modul de

alimentare

Tabel 2.10.2 – Num`rul de copii care revin unei persoane de îngrijire în prima

parte a zilei, pe tipuri de institu\ii – distribu\ie procentual` –

Tabel 2.10.3 – Num`rul de copii care revin unei persoane de îngrijire în a doua

parte a zilei, pe tipuri de institu\ii – distribu\ie procentual` –

Tabel 2.10.4.– Num`rul de copiii care revin unei persoane de îngrijire pe timpul

nop\ii, pe tipuri de institu\ii – distribu\ie procentual`.

Tabel 2.10.5 – Distribu\ia procentual` a copiilor dup` organizarea turelor

personalului pe tipuri de institu\ii.

Figura 3.1.1 – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea “Cine face curat în camera

voastra?”.

Figura 3.1.2. – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea “La alcatuirea meniurilor participati

si voi, copiii?.

Figura 3.1.3. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Cine îti

spala lucrurile personale?”

Figura 3.1.4. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Când te-

au vizitat parintii ultima data?”

Figura 3.1.5. – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea “Când te-au vizitat parintii ultima

data?”

Figura 3.1.6. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Îti doresti

a te întorci acasa?”

Figura 3.1.7. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Îti doresti

sa te întorci acasa?” în functie de frecventa vizitelor.

Figura 3.1.8. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Îti doresti

sa te întorci acasa?” în functie de frecventa vizitelor.

Figura 3.1.9. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Stii de cât

timp te afli în acesta institutie?”.

Figura 3.1.10. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “Stii de cât timp te afli în acesta institutie?”.

Figura 3.1.11. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Cunosti

motivul pentru care te afli în aceasta institutie?”

Figura 3.1.12. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea

“Cunosti motivul pentru care te afli în aceasta institutie?”.

Figura 3.1.13. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Ti s-a

spus cât timp trebuie sa stai în acesta institutie?”

Figura 3.1.14. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “Ti s-a spus cât timp trebuie sa stai în acesta institutie?”

Figura 3.1.15. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “Stii unde ai locuit în perioada 0-3 ani?”

Figura 3.2.1. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “În

aceasta institutie copiii care sunt pedepsiti aspru (batuti) de catre

personalul instututiei?”

Figura 3.2.2. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “În aceasta institutie copiii care sunt pedepsiti aspru

(batuti) de catre personalul instututiei?”

Figura 3.2.3. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea “În

aceasta institutie copiii care sunt pedepsiti aspru (batuti) de catre

personalul instututiei?”

Figura 3.2.4. – Distributia procentuala dupa modul de organizare a institutiilor a

raspunsurilor date la întrebarea “În aceasta institutie copiii care sunt

pedepsiti aspru (batuti) de catre personalul instututiei?”

Figura 3.2.5. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Tie ti s-a

întâmplat sa fii aspru pedepsit de catre personal?”

Figura 3.2.6. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea

“Tie ti s-a întâmplat sa fii aspru pedepsit de catre personal?”

Figura 3.2.7. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “În ce a

constat pedeapsa?”.

Figura 3.2.8. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea “În

ce a constat pedeapsa?”.

Figura 3.2.9. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Cine ti-a

aplicat aceste pedepse?”.

Figura 3.2.10. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Ai fost

vreodata solicitat de cineva din rândul personalului sa ajuti la

activitati casnice?”

Figura 3.2.11.- Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea “Ai

fost vreodata solicitat de cineva din rândul personalului sa ajuti la

activitati casnice?”

Figura 3.2.12. – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea “Ai fost vreodata solicitat de cineva

din rândul personalului sa ajuti la activitati casnice?”

Figura 3.2.13. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Cine te-a

solicita?”

Figura 3.4.1. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Ai auzit

vreodata ca exista copii în institutii de protectie obligati la practici

sexuale?”.

Figura 3.4.2. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea “Ai

auzit vreodata ca exista copii în institutii de protectie obligati la

practici sexuale?”.

Figura 3.4.3. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “Ai auzit vreodata ca exista copii în institutii de protectie

obligati la practici sexuale?”.

Figura 3.4.4. – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea“Ai auzit vreodata ca exista copii în

institutii de protectie obligati la practici sexuale?”.

Figura 3.4.5. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “În acest

centru exista copii obligati (santajati) sa întretina relatii sexuale?”

Figura 3.4.6. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea “În

acest centru exista copii obligati (santajati) sa întretina relatii

sexuale?”.

Figura 3.4.7. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “În acest centru exista copii obligati (santajati) sa întretina

relatii sexuale?”.

Figura 3.4.8. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Tie ti s-a

întâmplat vreodata ca cineva sa te oblige la o astfel de relatie?”

Figura 3.4.9. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “Tie ti s-a întâmplat vreodata ca cineva sa te oblige la o

astfel de relatie?”

Figura 3.4.10. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Cine te-a

obligat?”

Figura 3.4.11. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Ai auzit

de relatii sexuale între copii de acelasi sex?”.

Figura 3.4.12. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea

“În aceasta institutie sunt copii de acelasi sex care au relatii

sexuale?”.

Figura 3.4.13. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

întrebarea “În aceasta institutie sunt copii de acelasi sex care au

relatii sexuale?”.

Figura 3.5.1.1. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Copiii

mari din institutii îi exploateaza pe cei mai mici, obligându-i la:

diverse munci, furt, cersetorie, sa dea obiecte proprii?”.

Figura 3.5.1.2. – Distributia procentuala pe grupe de vârsta a raspunsurilor date la

[ntrebarea “Copiii mari din institutii îi exploateaza pe cei mai mici,

obligându-i la: diverse munci, furt, cersetorie, sa dea obiecte

proprii?”.

Figura 3.5.1.3. – Distributia procentuala dupa mediul de resedinta urban/rural a

raspunsurilor date la întrebarea“Copiii mari din institutii îi

exploateaza pe cei mai mici?”.

Figura 3.5.1.4. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Ti s-a

întâmplat sa fii obligat la: diverse munci, furt, cersetorie, sa dea

obiecte?”.

Figura 3.5.1.5. – Distributia procentuala pe sexe a raspunsurilor date la întrebarea

“Ti s-a întâmplat sa fii obligat la: diverse munci, furt, cersetorie, sa

dea obiecte?”.

Figura 3.5.1.6.- Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea

“Te-ai plâns vreodata cuiva despre ce ti s-a întâmplat?”.

Figura 3.5.1.7. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea

“Care a fost urmarea?”.

Figura 3.5.2.1. – Distributia procentuala a raspunsurilor date la întrebarea “Copiii

care au enurezis sunt cazati separat de ceilalti copii/pusi sa doarma

câte doi în pat?”