Cercetare Urme Plantare Incaltaminte

=== 160965b77b82a353b1d41f02cdad45ebdc76a69b_338438_1 ===

CUPRINS

CAPITOLUL III CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE PICIOARE

Clasificarea urmelor de picioare

Descoperirea urmelor

Fixarea și ridicarea urmelor de picioare

Aspecte particulare legate de cercetarea cărării de urme

Analiza și interpretarea urmelor

Probleme ce pot fi rezolvate prin cercetarea urmelor de picior

Expertiza criminalistică

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

vol. – volumul

CAPITOLUL III
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE PICIOARE

Urmele de picioare reprezintă o categorie importantă de urme create inevitabil la locul faptei. Însă, cu toate acestea, ele sunt descoperite sau folosite în cercetarea de identificare relativ mai rar, considerându-se că au mai puține posibilități de individualizare, din cauza numărului relativ redus de elemente caracteristice, cu excepția celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.

Descoperirea urmelor

Datorită naturii lor – avem în vedere inevitabilitatea lor și locul în care se pot forma – urmele de picioare se înscriu în categoria urmelor care se caută printre primele la fața locului.

Descoperirea presupune, cu prioritate, cercetarea suprafețelor pe care este posibil să se calce (parchet, linoleum, covoare, sol ș.a.), cu atât mai mult cu cât pe acetse suprafețele pot fi descoperite și alte categorii de urme, cum sunt, de exemplu, fire de păr, urme organice și anorganice, diverse resturi de materiale și, bineînțeles, microurme.

La căutarea urmelor de picioare nu trebuie neglijat faptul că această activitate poate fi asociată cu căutarea și prelucrarea urmelor de miros de către câinele de urmărire, urmele olfactive putând suplini lipsa elementelor de identificare din urmele propriu-zise de picioare.

Descoperirea și revelarea urmelor piciorului gol nu diferă cu mult de cercetarea urmelor de mâini, în alternativa formării lor ca urme latente, pe suprafețe de genul linoleumului, parchetului, cimentului etc.

Urmele de încălțăminte, în măsura în care nu sunt vizibile, sunt ceva mai greu de descoperit, căutarea lor facându-se într-un mod apropiat de cel al urmelor latente de mâini și de cele ale piciorului gol, respectiv cu ajutorul unei raze incidente de lumină. Pentru urmele pe suprafețe de genul covoarelor, mochetelor se folosesc dispozitive ce pot pune în evidență urma pe baza electricității statice.

O măsură de primă urgență necesară a fi luată imediat după descoperire este aceea a conservării urmelor supuse acțiunii unor factori de natură să le distrugă. De exemplu, în caz de ploaie, urma va fi acoperită cu un vas mai mare sau cu o folie de polietilenă, evitându-se o deformare a acesteia.

Urmele aflate în spații deschise trebuie protejate de acțiunea vântului, îndeosebi dacă s-au format prin stratificare sau destratificare. De asemenea, ele trebuie protejate și de “valul curioșilor” ori de prezența prea multor persoane la fața locului.

După descoperirea și revelarea lor, este obligatorie măsurarea urmelor, inclusiv bidimensional, interesând lungimea acestora, lățimile în regiunea metatarsiană și tarsiană, lățimea călcâiului, poziția degetelo., în ipoteza urmelor piciorului gol. La urma de încălțăminte, măsurarea vizează, pe lângă dimensiunile generale și particularitățile desenului tălpii și tocului, anumite caracteristici de uzură care pot conduce cel puțin la identificări de gen sau de grup.

Fixarea și ridicarea urmelor de picioare

În procesul-verbal de cercetare la fața locului se procedează la o descriere detaliată a numărului și tipurilor de urme de picioare descoperite, a formei și particularităților acestora, a naturii suportului în care s-au format, precum și a elementelor cărării de urme, dacă ele există. Totodată se menționează modul de revelare, de fotografiere, de ridicare prin mulaj, de ambalare.

Fotografierea urmelor de picioare, impune, pe de o parte, fixarea imaginii de ansamblu a grupului de urme, în scopul redării elementelor mersului persoanei, iar, pe de altă parte, fixarea imaginii urmei care conține cele mai multe și mai clare elemente de individualizare a obiectului creator.

Frecvent, înaintea fotografierii este necesară o pregătire a urmei, îndeosebi a celor de adâncime. Pregătirea constă, de exemplu, în scoaterea cu o pensetă a eventualelor frunze, a altor resturi materiale căzute în urmă (după formarea ei), din scoaterea apei cu ajutorul unei pipete, al sugativei ori al vatei. Pregătirea se face cu multă atenție, evitându-se distrugerea detaliilor. De pildă, dacă prin ridicarea unei frunze, îngropate pe jumătate, se alterează o parte a fundului urmei, aceasta va fi lăsată pe loc .

Aparatul de fotografiat se instalează perpendicular pe urmă. Sursele de lumină sunt dispuse, de regulă, lateral, pentru evidențierea detaliilor, potrivit regulilor fotografiei de umbre La urmele formate în zăpadă este necesară folosirea filtrelor galbene sau eventuala pudrare ușoară a lor cu praf de grafit, pentru înlăturarea strălucirilor prea puternice. Dacă urma nc prezintă un contrast suficient față de fond, se recurge la varianta fotografiei separatoare ce culori prin alegerea filtrelor complementare culorii urmei. Urmele de suprafață insuficient de bine conturate sunt marcate cu cretă albă de jur împrejur, pentru o evidențiere mai dară.

La fixarea urmelor de picioare este important să se execute, o dată cu fotografierea propriu-zisă, și măsurarea liniară sau bidimensională, prin așezarea de-a lungul și de-a

latul urmei a unei rigle gradate ori a unui centimetru. Acest gen de fotografiere se execută potrivit regulilor amintite la punctul consacrat măsurătorilor fotografice.

Ridicarea prin mulaj a urmei formate în adâncime este o etapă importantă a cercetării, care se desfășoară imediat după fotografierea și, eventual, după desenarea urmei pe o coală de calc, așezată pe o bucată de geam, deasupra urmei.

Se impune a preciza că un mulaj se obține în felul următor: urma se pregătește, în sensul scoaterii apei și a corpurilor străine căzute în ea, după care se înconjoară cu o bandă de tablă, pentru a se preveni revărsarea pastei peste mulaj, mai ales dacă urma nu este suficient de adâncă. În continuare, se prepară compoziția, prin turnarea treptată a prafului de ghips înțr-un vas de cauciuc sau plastic (denumit și cancioc) în care se află apă.

După ce compoziția ajunge la consistența smântânii, se toarnă un prim strat în urmă, astfel încât să acopere toate detaliile, după care se armează cu bețișoare și se adaugă și o bucată de sfoară pentru prinderea etichetei cu date despre mulaj. În continuare, se mai adaugă praf de ghips în vas, până când compoziția capătă o consistență mai mare și se toarnă în urmă, iar mulajul ajunge la o grosime de peste 3cm. În momentul în care mulajul începe să se încălzească, înseamnă că ghipsul face priză. După ce se întărește, se scoate cu grijă, săpând în jurul lui. Se spală într- un jet de apă călduță, fără a se freca sau lăcui, după care este lăsat să se usuce.

Alături de ghips, ca substanțe de mulare se pot folosi diverse material, în funcție de natura urmei, cum sunt: plastilina, parafina, amestecul de ghips cu ciment, latexul, diverși polimeri (stomalgina sau sielast).

Potrivit diverselor împrejurări întâlnite la fața locului, se impune o pregătire specială a urmei și mulajului, mai ales în condițiile formării acestora în nisip, în pământ zgrunțuros sau moale, în zăpadă etc. Astfel:

urmele formate în nisip necesită o întărire prin pulverizarea unui strat subțire de sarlac sau colodion, precum și pulverizarea de ulei, pentru a preveni aderarea nisipului la mulaj;

la urmele formate în pământ zgrunțuros se astupă găurile prin presărarea de parafină răzuită, care se încălzește și se întinde uniform, oprind scurgerea pastei de ghips în pământ;

urmele care prezintă prea multă umiditate sunt întărite prin presărarea unui strat foarte subțire de ghips, după care se pulverizează un strat fin de ulei în urmă, pentru prevenirea aderării la mulaj a unor bucăți de pământ;

după urmele în zăpadă se poate efectua un mulaj din sulf topit, datorită proprietății acestuia de a se răci rapid, fară a-și pierde prea repede fluiditatea.

Urma de zăpadă se poate ridica și cu un mulaj de ghips sau, mai nou, cu materiale plastice. O altă metodă constă în pulverizarea prealabilă a unui strat de talc, întărit ulterior prin pulverizarea de colodion sau fixativ de păr, operație repetată până când se obține o peliculă a cărei consistență poate suporta un mulaj de ghips.

Aspecte particulare legate de cercetarea cărării de urme

Cărarea de urme constituie obiectul unei cercetări atente la fața locului, datorită reflectării unor caracteristici individuale ale persoanei. În legătură cu aceste caracteristici ale mersului se impune a preciza că ele pot oferi indicii prețioase, în legătură cu persoana infractorului, chiar și în ipoteza în care urmele, luate în parte, nu s-au format în condiții bune.

Este semnificativ în acest sens un exemplu din practica noastră de specialitate, în care autorul unui omor a fost identificat inclusiv pe baza elementelor cărării de urme, formate de piciorul semiîncălțat, pe cimentul unui culoar.

Principalele elemente ce caracterizează o cărare de urme sau mersul unei persoane sunt următoarele:

direcția de mișcare, sau axa cărării de urme, este linia mediană ce trece prin intervalul cuprins între două șiruri de pași, indicând direcția de deplasare;

linia mersului, reprezentată de o linie frântă, constituită din segmentele care unesc

între ele părțile din spate ale fiecărei urme, respectiv călcâiul, lungimea pasului, determinată de distanța dintre două urme consecutive, măsurată la partea din spate sau din față a lor;

lățimea pasului, reprezentând distanța cuprinsă între partea exterioară ori interioară a urmelor piciorului stâng și drept, de regulă luându-se în calcul extremitatea interioară a călcâiului;

unghiul de mers, măsurat între axa cărării de urme și axa longitudinală a tălpii.

Analiza și interpretarea urmelor

Probleme ce pot fi rezolvate prin cercetarea urmelor de picior

Expertiza criminalistică

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Cursuri, Monografii

Stancu, E. Tratat de criminalistică, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2004;

Suciu, C. Criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972;

Vinberg, L.A., S.M. Mitricev, Criminalistica, București 1952;

Articole din reviste de specialitate

Legislație internă

Constituția din 1991

Constituția revizuită din 2003

Legea numărul 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor

=== 160965b77b82a353b1d41f02cdad45ebdc76a69b_356596_1 ===

CUPRINS

CAPITOLUL III CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE PICIOARE

Clasificarea urmelor de picioare

Descoperirea urmelor

Fixarea și ridicarea urmelor de picioare

Aspecte particulare legate de cercetarea cărării de urme

Analiza și interpretarea urmelor

Probleme ce pot fi rezolvate prin cercetarea urmelor de picior

Expertiza criminalistică

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

vol. – volumul

CAPITOLUL III
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE PICIOARE

Urmele de picioare reprezintă o categorie importantă de urme create inevitabil la locul faptei. Însă, cu toate acestea, ele sunt descoperite sau folosite în cercetarea de identificare relativ mai rar, considerându-se că au mai puține posibilități de individualizare, din cauza numărului relativ redus de elemente caracteristice, cu excepția celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.

Descoperirea urmelor

Datorită naturii lor – avem în vedere inevitabilitatea lor și locul în care se pot forma – urmele de picioare se înscriu în categoria urmelor care se caută printre primele la fața locului.

Descoperirea presupune, cu prioritate, cercetarea suprafețelor pe care este posibil să se calce (parchet, linoleum, covoare, sol ș.a.), cu atât mai mult cu cât pe acetse suprafețele pot fi descoperite și alte categorii de urme, cum sunt, de exemplu, fire de păr, urme organice și anorganice, diverse resturi de materiale și, bineînțeles, microurme.

La căutarea urmelor de picioare nu trebuie neglijat faptul că această activitate poate fi asociată cu căutarea și prelucrarea urmelor de miros de către câinele de urmărire, urmele olfactive putând suplini lipsa elementelor de identificare din urmele propriu-zise de picioare.

Descoperirea și revelarea urmelor piciorului gol nu diferă cu mult de cercetarea urmelor de mâini, în alternativa formării lor ca urme latente, pe suprafețe de genul linoleumului, parchetului, cimentului etc.

Urmele de încălțăminte, în măsura în care nu sunt vizibile, sunt ceva mai greu de descoperit, căutarea lor facându-se într-un mod apropiat de cel al urmelor latente de mâini și de cele ale piciorului gol, respectiv cu ajutorul unei raze incidente de lumină. Pentru urmele pe suprafețe de genul covoarelor, mochetelor se folosesc dispozitive ce pot pune în evidență urma pe baza electricității statice.

O măsură de primă urgență necesară a fi luată imediat după descoperire este aceea a conservării urmelor supuse acțiunii unor factori de natură să le distrugă. De exemplu, în caz de ploaie, urma va fi acoperită cu un vas mai mare sau cu o folie de polietilenă, evitându-se o deformare a acesteia.

Urmele aflate în spații deschise trebuie protejate de acțiunea vântului, îndeosebi dacă s-au format prin stratificare sau destratificare. De asemenea, ele trebuie protejate și de “valul curioșilor” ori de prezența prea multor persoane la fața locului.

După descoperirea și revelarea lor, este obligatorie măsurarea urmelor, inclusiv bidimensional, interesând lungimea acestora, lățimile în regiunea metatarsiană și tarsiană, lățimea călcâiului, poziția degetelo., în ipoteza urmelor piciorului gol. La urma de încălțăminte, măsurarea vizează, pe lângă dimensiunile generale și particularitățile desenului tălpii și tocului, anumite caracteristici de uzură care pot conduce cel puțin la identificări de gen sau de grup.

Fixarea și ridicarea urmelor de picioare

În procesul-verbal de cercetare la fața locului se procedează la o descriere detaliată a numărului și tipurilor de urme de picioare descoperite, a formei și particularităților acestora, a naturii suportului în care s-au format, precum și a elementelor cărării de urme, dacă ele există. Totodată se menționează modul de revelare, de fotografiere, de ridicare prin mulaj, de ambalare.

Fotografierea urmelor de picioare, impune, pe de o parte, fixarea imaginii de ansamblu a grupului de urme, în scopul redării elementelor mersului persoanei, iar, pe de altă parte, fixarea imaginii urmei care conține cele mai multe și mai clare elemente de individualizare a obiectului creator.

Frecvent, înaintea fotografierii este necesară o pregătire a urmei, îndeosebi a celor de adâncime. Pregătirea constă, de exemplu, în scoaterea cu o pensetă a eventualelor frunze, a altor resturi materiale căzute în urmă (după formarea ei), din scoaterea apei cu ajutorul unei pipete, al sugativei ori al vatei. Pregătirea se face cu multă atenție, evitându-se distrugerea detaliilor. De pildă, dacă prin ridicarea unei frunze, îngropate pe jumătate, se alterează o parte a fundului urmei, aceasta va fi lăsată pe loc .

Aparatul de fotografiat se instalează perpendicular pe urmă. Sursele de lumină sunt dispuse, de regulă, lateral, pentru evidențierea detaliilor, potrivit regulilor fotografiei de umbre La urmele formate în zăpadă este necesară folosirea filtrelor galbene sau eventuala pudrare ușoară a lor cu praf de grafit, pentru înlăturarea strălucirilor prea puternice. Dacă urma nc prezintă un contrast suficient față de fond, se recurge la varianta fotografiei separatoare ce culori prin alegerea filtrelor complementare culorii urmei. Urmele de suprafață insuficient de bine conturate sunt marcate cu cretă albă de jur împrejur, pentru o evidențiere mai dară.

La fixarea urmelor de picioare este important să se execute, o dată cu fotografierea propriu-zisă, și măsurarea liniară sau bidimensională, prin așezarea de-a lungul și de-a

latul urmei a unei rigle gradate ori a unui centimetru. Acest gen de fotografiere se execută potrivit regulilor amintite la punctul consacrat măsurătorilor fotografice.

Ridicarea prin mulaj a urmei formate în adâncime este o etapă importantă a cercetării, care se desfășoară imediat după fotografierea și, eventual, după desenarea urmei pe o coală de calc, așezată pe o bucată de geam, deasupra urmei.

Se impune apreciza că ridicarea urmelor prin mulaj se face cu ajutorul a diferite substanțe alese după natura materialului în care s-a format urma și îndeosebi după
consistența acestuia. Ca materiale pentru formarea mulajului menționăm: ghipsul, parafina, amestecul de ghips cu ciment, sulful topit și o serie de polimeri, ca: sielastul, stiracrilul, stomalgina etc.

Pentru urmele formate pe obiecte mai dure, cum sunt gheața, cimentul, asfaltul etc., mulajul se poate ridica și cu o bucată de plastilină bine frământată.

Pentru ridicarea cu mulaj de ghips a unei urme de picior formată în adâncime se folosesc mai multe procedee, după cum urma este formată în lut sau pământ de construcție fină, pământ zgrunțuros, zăpadă, nisip umed etc.

Înainte de a se trece la turnarea mulajului urma se fotografiază, apoi se scot din urmă toate obiectele străine căzute în ea, cele solide ridicându-se cu mâna sau cu penseta, iar apa cu vată sau hârtie de filtru. Când urma nu este prea adâncă, în jurul ei se pune o fâșie de tablă, material plastic sau carton, pentru a împiedica debordarea ghipsului turnat.

Când urma de adâncime este formată în lut sau în pământ cu structură fină mulajul se toarnă fără o pregătire prealabilă a urmei.

Mulajul de ghips se pregătește astfel. Într-un vas de cauciuc, cu o capacitate de 2-3 litri, se va pune apă până la jumătate, apoi se toarnă încet praful de ghips bine uscat, amestecând încet compoziția, pentru a nu crea bule de aer. Apa folosită trebuie să fie curată și rece.

Când compoziția de ghips a ajuns la consistența smântînii, se toarnă în urma de adâncime un strat subțire, pornind de la un capăt al urmei, și după ce acesta s-a întărit puțin, se toarnă al doilea strat mai gros, peste care se va pune armătura mulajului, formată din bețișoare de lemn, bucăți de sfoară, tifon etc. Peste armătură se toarnă din nou din compoziția de ghips, până la îngroșarea suficientă a mulajului.

Praful de ghips are proprietăți diferite în ce privește întărirea mulajului în raport de compoziția sa, de felul în care a fost prelucrat și de condițiile de păstrare. Pentru a grăbi întărirea mulajului se folosește în loc de apă rece apă călduță sau se adaugă puțină sare, iar pentru a încetini procesul de întărire, totul se prelucrează la rece.

Înainte de turnarea ultimei părți a compoziției de ghips se face o ureche de sfoară care se așază pe centru, sau la unul din capetele mulajului și va servi la prinderea etichetei după scoaterea mulajului.

Pentru a scoate un mulaj de ghips, mai întâi se sapă ușor în jurul mulajului, pentru a-1 putea prinde la scoatere de partea de jos. Mulajul să nu fie scos forțat din pământ, trăgând de partea lui superioară, deoarece există riscul deteriorării detaliile prin ruperea părților mai subțiri ale reliefului.

Curățirea mulajului de părțile de sol aderente se face la un curent de apă fără a folosi mâna, peria sau cârpa.

Dacaă urma este formată în lut sau în pământ de construcție fină și se dorește a evidenția mulajul cât mai curat, gresăm urma cu un ulei oarecare.

Pentru ca urmele formate în pământ zgrunțuros sau nisipos să nu permită, compoziției de ghips turnată în urmă să se scurgă prin golurile de structură și să deformeze astfel mulajul, înainte de turnarea compoziției de ghips, urma se încălzește ținând deasupra ei, la o mică distanță, un fier de călcat încins sau rezistența electrică ce se găsește în fiecare trusă de cercetare penală pentru încălzirea unor compoziții, apoi se cerne praf de parafină, ceară sau rășină.

După topirea primului strat, urma se încălzește din nou, repetând cernerea aceleiași substanțe. Operația se va repeta de 2-3 ori, în raport de golurile de structură ale solului.

O altă metodă de pregătire a urmei înainte de turnarea mulajului constă în presărarea printr-o sită a unui strat subțire de ghips, care în contact cu umezeala solului se transformă într-opojghiță subțire protectoare, asigurând o bună scoatere a mulajului.

Această metodă de pregătire se execută foarte ușor, dar nu dă rezultate decât în structuri medii de sol, și nu în structurile zgrunțuroase.

Dacă urma de adâncime este formată în nisip umed, care între timp s-a uscat, pentru ca urma să nu se surpe în timpul turnării mulajului se va acoperi prin pulverizare cu un strat subțire de colodion sau șerlac și în lipsa acestora chiar și cu o soluție foarte diluată de ghips.

Un alt material folosit la mularea urmelor de adâncime formate de picioare în constituie ceara și parafina. În cazul folosirii acestor substanțe urma trebuie întotdeauna pregătită în prealabil cu un strat protector de ceară sau parafină, peste care se presară apoi un strat de talc, pentru ca stratul cu care s-a pregătit fundul urmei să nu adere la mulajul scos ulterior. Din compoziția de ceară sau parafină topită se toarnă la început un strat, foarte subțire și numai după răcirea acestuia se toarnă restul masei mulajului.

O altă compoziție folosită cu succes la scoaterea mulajelor după urmele de adâncime este amestecul de ghips, ciment și nisip foarte fin. Ca măsură preliminară, urma se gresează cu ulei pentru ca mulajul să se detașeze ușor. Apoi se toarnă în urmă un strat de 3 cm din amestecul uscat de ghips, ciment și nisip, peste care se pune un tifon dublu. Peste pânza de tifon se va turna încet apă cu ajutorul unei stropitori de grădină, cu rozetă.

Cantitatea de apă necesară este în funcție de absorbția acesteia de către compoziție.. Turnarea apei încetează imediat după primele semne de saturație.

În lipsa substanțelor folosite în mod curent la scoaterea mulajelor se poate recurge la un lut fin, amestecat cu nisip fin de bună calitate și cu apă. Amestecul compoziției trebuie făcut un timp mai lung, până prezintă consistența unei smântâni, iar înainte de turnarea acesteia urma trebuie bine gresată.

Urmele de picioare formate în materiale puțin stabile, cum ar fi, de exemplu, un strat gros de praf, care conține suficientă umiditate pentru a reține totuși urma, trebuie pregătite pentru luarea mulajului, prin acoperirea cu mai multe straturi successive de colodium în eter și alcool concentrate.

Mulajele în latex.

Latexul mulează în condiții deosebit de bune urmele de adâncme formate de mâini și de picioare. În urmă se toarnă succesiv mai multe straturi subțiri de latex, care se lasă să se usuce timp de 12 ore, iar apoi mulajul subțire de latex se umple cu o masă de ghips, pentru a-i da consistență.

Ridicarea urmelor de adâncime formate de părțile dure ale încălțămintei în covoare, sau în alte materii textile plușate, se ridică prin mulaje de latex, ghips, parafină etc., după ce urma a fost acoperită cu un strat subțire de talc.

Ridicarea urmelor de picioare de suprafață

Urmele de picioare formate prin stratificare sau destratificare se ridică folosind aceleași procedee ca la urmele de mîini de suprafață, doar că în cazul urmelor de picioare, urmele latente se întîlnesc foarte rar.

Înainte de folosirea oricărui mijloc de ridicare și fixare ale urmelor de picioare formate la suprafața obiectelor, ele sunt fotografiate.

În prcatică sunt întâlnnite urme de suprafață în locurile de pătrundere a infractorului, pe bucăți de hârtie, pe cioburi de geam, pe pervazul ferestrelor, în jurul ușilor etc. Diferitele urme de stratificare sau destratificare se ridică cu ajutorul hârtiei fotografice umezite, care se aplică pe urmă cu emulsia în jos și apoi se bate pe verso cu o perie de haine.

Ridicarea urmelor de suprafață se poate face și cu pelicule adezive obișnuite

Aspecte particulare legate de cercetarea cărării de urme

Cărarea de urme constituie obiectul unei cercetări atente la fața locului, datorită reflectării unor caracteristici individuale ale persoanei. În legătură cu aceste caracteristici ale mersului se impune a preciza că ele pot oferi indicii prețioase, în legătură cu persoana infractorului, chiar și în ipoteza în care urmele, luate în parte, nu s-au format în condiții bune.

Este semnificativ în acest sens un exemplu din practica noastră de specialitate, în care autorul unui omor a fost identificat inclusiv pe baza elementelor cărării de urme, formate de piciorul semiîncălțat, pe cimentul unui culoar.

Principalele elemente ce caracterizează o cărare de urme sau mersul unei persoane sunt următoarele:

direcția de mișcare, sau axa cărării de urme, este linia mediană ce trece prin intervalul cuprins între două șiruri de pași, indicând direcția de deplasare;

linia mersului, reprezentată de o linie frântă, constituită din segmentele care unesc

între ele părțile din spate ale fiecărei urme, respectiv călcâiul, lungimea pasului, determinată de distanța dintre două urme consecutive, măsurată la partea din spate sau din față a lor;

lățimea pasului, reprezentând distanța cuprinsă între partea exterioară ori interioară a urmelor piciorului stâng și drept, de regulă luându-se în calcul extremitatea interioară a călcâiului;

unghiul de mers, măsurat între axa cărării de urme și axa longitudinală a tălpii.

Analiza și interpretarea urmelor

Urmele descoperite la locul faptei și urmele create experimental cu piciorul gol sau de încălțămintea celor bănuiți se supun unui examen comparativ, pentru a se stabili dacă prezintă elemente de structură coincidente sau aparțin unor obiecte diferite.

Modelele experimentale pentru urmele de suprafață se iau prin cerneluirea piciorului gol, a ciorapilor sau a încălțămintei. Se folosește cerneală tipografică ca pentru urmele digitale. Persoana va fi pusă să calce pe hârtie albă pe o distanță de câțiva metri.

Când se pregătesc modelele de comparație pentru urmele formate stând pe loc se iau patru poziții, și anume: stând pe loc în poziție normală, stând pe loc cu lăsarea greutății în partea exterioară a tălpii, stând pe loc cu lăsarea greutății în partea interioară a tălpii și a patra urmă ca poziție de pornire în mers.

Pentru examinarea urmelor formate în zăpadă și modelele de comparație trebuie făcute tot în zăpadă, aceleași condiții trebuind păstrate nu numai pentru redarea plastică a amănuntelor de către zăpadă, ci și pentru forma specifică a mulajelor ridicate de pe aceste urme.

Pentru crearea urmelor experimentale ale mersului în ciorapi se vor folosi aceeași ciorapi cu care s-au creat urmele la locul faptei, căci interesează nu numai forma piciorului, ci și elementele de țesătură sau de uzură a ciorapilor.

Pentru crearea experimentală a urmelor de adâncime se folosește un amestec de lut cu nisip fin, în care persoana bănuită de a fi creat urmele descoperite va călca de mai multe ori.

Faptul că modelul experimental este construit în material mai fin decât urma cercetată nu deranjează examenul comparativ, ci, dimpotrivă, asigură ca diferitele caracteristici ale obiectului să apară mai complet. Pe lângă aceste urme experimentale se pot scoate, dacă se consideră necesar, și urme de adâncime pe același material ca cel de la locul faptei.

Dacă urma de adâncime sau de suprafață a piciorului gol descoperită la locul faptei reproduce o parte din desenul papilar, în excutarea urmelor experimentale se va insista, în primul rând, la reproducerea acestora, fiind socotit elementul principal din cadrul procesului de identificare.

Chiar dacă urma descoperită la locul faptei este de adâncime, modelele experimentale, în cazul acesta, vor fi create atât ca urme de adâncime .și ca urme de suprafață, pentru a reține cât mai exact forma desenului papilar..

În examinarea comparativă a elementelor caracteristice oglindite în urmele descoperite la locul faptei și în urmele create experimental interesează următoarele caracteristici:

la urma formată de piciorul gol se va acorda o deosebită atenție: formei și mărimii exacte a piciorului, formei, mărimii și poziției fiecărui deget, structurii diferitelor regiuni ale tălpii piciorului, ca: regiunea metatarso-falangică, regiunea metatarsiană, regiunea tarsiană și regiunea călcîiului. Se va insista asupra desenelor papilare, ale bătăturilor sau ale cicatricelor oglindite în urmă.

Sub aspectul formei piciorului se vor urmări cu atenție marginile tălpii, îndeosebi în zona arcadei, și forma și poziția degetelor;

la urmele formate de încălțămintea piciorului, pe lângă elementele care reprezintă forma și mărimea acesteia, interesează și natura încăltămintei, ca: bocanci, cizme, pantofi, sandale, teniși, opinci etc., precum și diferitele caracteristici strict individuale, provenite din fabricație sau uzură.

La urmele formate de încălțăminte se insistă asupra formelor caracteristice ale uzurii tocului, a vârfului și a marginilor exterioare ale tălpii. Uneori se pot întilni elemente caracteristice în urma reparațiilor încălțămintei, la marginile tocului și ale tălpii care încadrează porțiunea intermediară.

De-a lungul urmei lăsate de talpa încălțămintei se vor cerceta urmele cusăturii și locurile de întrerupere a acesteia, urmele cuielor cu care este prinsă talpa sau peticul, urmele țintelor căzute și forma și uzura țintelor existente. De asemenea, se va examina oglindirea în urmă a blacheurilor din vârful tălpii și din extremitatea posterioară a tocului.

Dacă talpa încălțămintei este din microporos sau cauciuc sintetic, relieful antiderapant al acestora prezintă o serie de caracteristici, datorită unor eventuale defecte de turnare, sau prin uzura încălțămintei.

Examinarea comparativă a diferitelor elemente caracteristice se va face atât direct în urmele cercetate (urma de la locul faptei și urma experimentală) cât și pe mulajele și fotografiile ridicate de pe aceste urme și mulaje.

Regula de bază a acestor analize comparative constă în făptul că întotdeauna se compară obiecte de aceeași natură, adică urme cu urme, mulaje cu mulaje, fotografii cu fotografii. Nerespectând această regulă, riscăm să nu indentificăm diferitele detalii caracteristice, care în aceste forme diferite de prezentare nu sunt oglindite la fel.

Pentru examinarea comparativă a urmelor lăsate de desenele papilare, singura metodă ce poate fi folosită este examinarea de pe fotografii mult mărite.

Elementele caracteristice de uzură a încălțămintei servesc nu numai la identificarea acesteia, ci și la stabilirea deprinderii mersului unei persoane.

Pentru a verifica legătura cauzală dintre o anumită formă de uzură a încălțămintei și o anumită deprindere caracteristică a mersului persoanei care a lăsat urme, se va studia atât întreaga cărare de urme cu elementele caracteristice ale mersului cât și restul încălțămintei purtate de persoana în cauză.

O pereche de încălțăminte purtată mai multă vreme ne poate dezvălui uneori, despre o persoană, nu numai felul ei de a merge, ci indirect o serie de date despre personalitatea ei.

O situație intermediară între urmele de încălțăminte și urmele piciorului gol o au urmele lăsate de piciorul semi-încălțat, urmele formate în ciorapi. Aceste urme reproduc atât forma și mărimea piciorului cât și țesătura ciorapilor, gradul lor de uzură și forma diferitelor corpuri care au aderat la ciorapi în timpul mersului. Corpurile aderente la ciorapii persoanei care a lăsat urmele cercetate se vor căuta și în încălțămintea acestuia, unde le putem găsi fixate de căptușeală.

Interiorul încălțămintei va reține, ca un buzunar de haină, diferitele resturi de materiale colectate de mersul în ciorapi, indicând unele îndeletniciri ale persoanei respective, încă înainte de săvârșirea faptei pentru care este cercetată.

Probleme ce pot fi rezolvate prin cercetarea urmelor de picior

Expertiza criminalistică

Problemele principale pe care le poate rezolva expertiza criminalistică a urmelor de picioare, indiferent dacă este vorba de urma piciorului gol ori de cea a încălțămintei, sunt în funcție de faptul dacă expertului i se trimite spre examinare numai urma (în sensul mulajului, fotogramei sau desenului) ridicată de la fața locului, sau și urma și modelele tip de comparație (printre care incluzând și încălțămintea ridicată de la persoanele suspecte).

Astfel, dacă expertului i se trimite numai urma, acesta poate să soluționeze următoarele probleme: determinarea sexului, vârstei, taliei și greutății aproximative a persoanei, particularitățile anatomo-patologice, mecanismul de formare și vechimea urmei, alte date rezultate din interpretarea elementelor cărării de urme.

Referitor la urma plantei piciorului, prin expertiză se pot determina piciorul și regiunea sa anatomică care a format-o, precum și prezența caracteristicilor de identificare.

În privința urmei de încălțăminte, este posibilă determinarea tipului de încălțăminte, pe baza comparării cu tălpile aflate în colecțiile laboratoarelor de criminalistică, precum și a diferitelor particularități, a uzurilor specifice, ce pot fi exploatate în vederea restrângerii cercului suspecților, ajungându-se finalmente chiar la identificarea încălțămintei creatoare de urmă.

În ipoteza în care expertului i se pun la dispoziție modele de comparație, respectiv impresiunea plantei piciorului sau încălțămintea suspectă, se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urmă. Aceasta reclamă obținerea de modele de comparație, pentru ca examinarea comparativă să se efectueze prin modele având aceeași proveniență: fotograma cu fotograma, mulajul cu mulajul etc.

În obținerea modelelor, îndeosebi la urmele de adâncime, trebuie să se țină seama de condițiile în care s-a creat urma. Cu toate acestea, date fiind greutățile firești apărute în astfel de expertize, se apreciază ca foarte utilă recomandarea făcută în literatura de specialitate ca, în luarea modelelor de comparație de la persoanele suspecte, să se folosească un material mai plastic, capabil să rețină toate detaliile, iar individul bănuit să fie pus să efectueze mai multe impresiuni.

Totodată se impune ca organul de urmărire penală care a solicitat expertiza să-l avertizeze pe expertul criminalist dacă are anumite suspiciuni sau indicii privind eventualele încercări ale făptuitorului de disimulare prin purtarea unei alte perechi de încălțăminte ori prin crearea de urme false etc.

Identificarea după urmele de picioare este perfect posibilă și în ipoteza piciorului încălțat în ciorapi, nu atât după particularitățile materialului din care sunt confecționați aceștia (posibilă și asta), cât după morfologia piciorului, ponderea reprezentînd-o caracteristicile regiunilor metatarsofalangiană și metatarsiană.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Cursuri, Monografii

Stancu, E. Tratat de criminalistică, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2004;

Suciu, C. Criminalistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972;

Vinberg, L.A., S.M. Mitricev, Criminalistica, București 1952;

Articole din reviste de specialitate

Legislație internă

Constituția din 1991

Constituția revizuită din 2003

Legea numărul 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor