Cercetare Privind Influenta Schemelor Cognitive In Construirea Realitatii Sociale

Cercetare privind influența schemelor cognitive în construirea realității sociale

Rezumat

Ca ființe sociale suntem bombardați în orice moment de informații de tot genul. Aceste informații, ne influențează modul în care percepem și înțelegem mediul înconjurător dar și modul în care reacționăm și interacționăm cu acesta. Pornind de la situații dirijate până la simple accidente, modul în care se construiește realitatea socială face uz și de mecanisme psihologice și psihosociale, mecanisme ce au un mod similar de funcționare indiferent de situație.

Prezenta cercetare își propune să testeze ipoteza potrivit căreia schemele cognitive preactivate, inclusiv accidental, ne influențează modul în care construim realitatea socială și în care luăm decizii.

La cercetare au prticipat un lot de […] subiecți. Eșantionarea a fost de tip neprobabilistic, bazată pe voluntariat și proximitate. Cercetarea s-a efectuat în două faze fiind prezentate subiectiilor ca două cercetări distincte. În prima s-a prezentat subiectiilor un material […]. În cea de a două li s-a cerut subiectiilor să[…]. Ulterior aceștia au completat un chestionar în care li se cerea să reproducă elemente din primul material, apoi să evalueze cel de al doilea material ca în final să aprecieze dacă evaluarea celui de al doilea a fost influențată de primafază a cercetării.

Rezultatele cercetării indică faptul că […]. De asemenea în urma interpretării rezultatelor, s-a constat că subiecții [au/nu au conștientizat] faptul că au fost influențați în alegerea pe care au făcut-o.

Personalitatea noastra socială este creația gândirii celorlalți

Proust

Introducere

Zi de zi suntem bombardați de infomatii de tot genul. Indiferent de caracterul lor, informațiile ne influențează modul în care percepem și înțelegem mediul înconjurător și implicit modul în care reacționăm și interacționăm cu acesta. Aceste informații sunt un mediator în înțelegerea realității înconjurătoare, în formarea unei realități sociale; la intersecția dintre realitatea obiectivă și subiectivitatea individului. Acesta realitate este ceea ce reprezintă mediul înconjurător pentru individ, realitate prin care ne reflectăm la mediu (atitudinal, comportamental etc). Atunci când facem evaluări sau alegeri considerăm că o facem într-o cunostiinta absolută de cauza și care reflectă în totalitate dorința noastră interioară prin reflexia realității sociale. Cu toate acestea realitatea este diferită de ceea ce credem. În procesul de înțelegere al realității înconjurătoare, pe lângă subiectivitatea individuală, întâlnim și o serie de factori perturbatori. O succesiune de evenimente sau informații introduse deliberat ne pot determina să ne reprezentăm realitatea într-un mod distorsionat, făcând astfel evaluări sau alegeri în consecință. De exemplu, după cum ne arată nenumărate studii, atunci când privim la televizor modul în care spoturile publicitare se succed, au o influența semnificativă unele asupra altora, respectiv primele asupra celor curente sau imediat următoare, prin modificarea modului în care le percepem pe cele curente, respectiv următoare. Exemplele nu se opresc la spoturi publicitare ci se extind la întreagă experiență individuală. La nivel psihic, după cum amintesc mai mulți autori, dacă elementele introduse cu scopul de influențarea a individului sunt mult prea pregnante, poate să aibă loc apariția unei disonanțe cognitive, resimțita de individ că o tensiune psihică între două senzații contrare. Cu toate aceste, la nivel psihic, individul dispune de mecanisme ce pot corectă aceste disonanțe cognitive, însă, forță de influența, se pare că, este foarte mare chiar și în situația în care elementele ce o generează sunt extrem de subtile și care se scapă neobservate la nivelul conștient. Având în vedere aceste aspecte, se naște întrebarea dacă modul în care facem evaluări sau alegeri mai este unul asupra căruia avem controlul, care ne aparține. Acesta întrebare m-a incitat la realizarea prezenței cercetări, cercetare în care îmi propun să testez modul în care schemele cognitive implicate în construcția realității sociale, că operator de prelucrarea al realității sociale, ne influențează modul în care luăm decizii, disponibilitate de a le aduce schimbări în alegerile și evaluările subiecților dar și modul în care subiecții conștientizează influențele externe asupra deciziilor lor.

Operarea cu reprezentări de informații sau obiecte este o caracteristică a ființelor sociale. Acesta operare, din perspectiva psihosocială, are scopul de a construi reprezentări sociale, care la rândul lor duc la construirea realității sociale. Dacă E. Durkheim este primul autor care atrage atenția asupra reprezentărilor sociale, respectiv, un construct colectiv cu o existența difuză ca “o clasă foarte generală fenomene psihice și sociale ce înglobează ideologii, mituri, credințe, sentimente” (E. Durkheim apud. D. Cristea – 2014), la puțină vreme reprezentările sociale ies din zonă unor simple instrumente cognitive odată redefinite de S. Moscovici și J. C. Abric, astfel, reprezentările sociale intră sub un amplu concept constructivist, ce înglobează și structurează elementele cognitive rezultate în urma contextelor relaționale și acționale concrete pe fondul raporturilor interpersonale, grupale și instituționale. Odată cu acesta redefinire, reprezentările sociale devin subiectul central și intens dezbătut în cadrul psihologiei sociale. Astfel, vom înțelege reprezentările sociale, după cum sublinieaza D. Cristea a ”ca procese de elaborare perceptiv-mentală și acțională a realității, procese obiectivate în structuri mentale operatorii, care vor mijloci în mod fundamental relația dintre om și cadrele obiective ale existenței sale” (2014, p.70). Cu alte cuvinte, reprezentările sociale sunt pe de o parte procesul de construire, înțelegere și interpretare a realității sociale, iar pe de altă parte reprezintă procesul de elaborare a atitudinilor și comportamentelor noastre. Construirea realității sociale a fost admirabil definită de către domnul profesor Dumitru Cristea că fiind “elaborarea unui ansamblu de reprezentări, scheme cognitive și acționale care vor mijloci percerepea, interpretarea și evaluarea diferitelor secțiuni ale existenței sociale și elaborarea unor comportamente adaptative adecvate”. (D. Cristea 2014, p.65). De aici este lesne de observat multitudinea și complexitatea elementelor implicate în construirea realității sociale la care adăugăm și subiectivitatea constructivă a actorului social. Dincolo de acesta subiectivitate, generată de particularitățile perceptiv-senzoriale și motrice ale individului reflectate în factori de personalitate și procesele psihoindividuale, regăsim o serie de procese și factori externi ce mediază, intern, construcția acesteia, respectiv procese psihosociale, structuri cognitiv generice, operator socioculturali, factori istorici sau scheme cognitive și operaționale. Acesta serie de procese și factori au o pondere variată în construcția realității spciale care, firesc, diferă de la individ la individ. Cu toate acestea, în direcția acestei cercetări, voi aduce în atenție schemele cognitive și operaționale, care au o pondere semnificativă în construcția realității sociale. Acest lucru se datorează modului de fruncționare a acestora în cadrul formării realității sociale, respectiv a”modalitatilor algoritmizate, relativ stabile, de prelucrare, organizare, păstrare și instrumentalizare a informației” care au ” o funcționalitate circumscrisă unor zone bine determinate ale activității psihice” (D. Cristea 2014, p.92). Schemele cognitive, pe lângă domeniu de funcționare, se caracterizează ierarhizat prin gradul de generalitate. Lângă aceste caracteristici, schemelor cognitive – ce presupun modul de organizare a informațiilor, le sunt atribuiți operatori – ce vizează desfășurarea în timp și care generează tendințe proceselelor cognitive în elaborarea reprezentărilor și cunoașterii realității sociale. În prezența cercetare, așa cum precizăm și mai sus, intenționez să testez modului de funcționare al schemelor cognitive și operaționale, incluzând scheme cognitive precum accesibilitatea informației, efectul de nimb și activarea prealabilă. Sintetizat, caracteristicile acestor scheme cognitive sunt: fenomenului de accesibilitate a informației ce reprezintă emiterea de judecăți eronate bazate exclusiv pe informația cea mai accesibilă sau recentă de care subiectul dispune; efectul de nimb (sau aură) ce presupune disponibilitatea de a face evaluări prin prisma unei extrapolări ilicite datorită, în principal, fenomenului de accesibilitate a informației și care se formează adesea în jurul persoanelor tinzând să afecteze obiectivitatea evaluărilor pesoanei în cauza și activarea prealabilă care constă într-o inerție de funcționare a unei scheme cognitive recent activate, inerție care poate să influențeze dispoziția afectivă, atitudinala și acțională a unui actor social.

Am să închei acestă introducere precizând cele trei ipoteze pe care mi-am propus să le testez în prezența cercetare. Prima ipoteză pe care o iau în discuție este modul în care actorii sociali sunt influențați de informațiile pe care le primesc imediat anterior unei evaluări a unui eveniment (aparent) fără legătură cu informațiile primite, respectiv prin efectul de nimb în construirea realității sociale. Cea de a două ipoteză se referă la modificarea percepției realității sociale a subiecțiilor apelând la o schema cognitivă, intermediară, respectiv activarea prealabilă. Cea de a treia ipoteză se referă la testarea lipsei conștientizării subiectiilor asupra faptului că evaluarea pe care au făcut-o a fost influențată în mod deliberat de cercetător. Am avut ca sursă de inspirație și practică cercetări ale lui Higgins, Pholes și Jones (1977), Bargh, Chen și Burrows (1996) respectiv Bioy, Erb și Hilton (1999) privind activarea prealabilă și ale lui D. Cristea (1975) cu privire la efectul de nimb (sau aură). De asemenea, în cercetarea mea am apelat la cercetările efectuate de […]

Scopul cercetării nu este de a repeta experimentele amintite ci de a aprofunda modul în care schemele cognitive interacționează în formarea realității sociale și cum pot fi accesate pentru influențarea unui actor social în alegerile și evaluările sale, fără ca acesta să connștientizeze acest lucru.. Am definit “activarea prealabilă" și “efectul de nimb” că variabilă independentă și efecte asupra percepțiilor subiectiilor că variabilă dependenta. Păstrând modelul experimentelor inițiale, am decis să refac designul experimental pentru a-mi atinge scopul propus în cercetare. Totodată mi-am propus să verific dacă participanții la experiment conștientizează influența indusă deliberat de cercetator asupra evaluării pe care au făcut-o. Presupunerile mele, bazate pe cercetările amintite mai sus, sunt că rezultatele obținute vor înregistra valori semnificative din punct de vedere statistic, respectiv că schemele cognitive și operaționale de care facem uz vor induce aceste modificări ale realității sociale a subiecților fără că acștia să sesieze conștient o relație de natură cauzala între fazele experimentului.

The present study examined the immediate and delayed effects of unobtrusive exposure to personality trait terms (e.g., “reckless,” persistent”) on subjects’ subsequent judgments and recollection of information about another person. Before reading a description of a stimulus person, subjects were unobtrusively exposed to either positive or negative trait terms that either could or could not be used to characterize this person. When the trait terms were applicable to the descriptions of the stimulus person, subjects’ characterizations and evaluations of the person reflected the denotative and evaluative aspects of the trait categories activated by the prior exposure to these terms. However, the absence of any effects for nonapplicable trait terms suggested that exposure to trait terms with positive or negative associations was not in itself sufficient to determine attributions and evaluations. Prior verbal exposure had little effect on reproduction of the descriptions. Moreover, no reliable difference in either evaluation or reproduction was found between subjects who overtly characterized the stimulus person and those who did not. Exposure to applicable trait terms had a greater delayed than immediate effect on subjects’ evaluations of the stimulus person, suggesting that subjects may have discounted their categorizations of the stimulus person when making their immediate evaluations. The implications of individual and situational variation in the accessibility of different categories for judgments of self and others are considered.

Capitolul I

Delimitari conceptuale

Pentru a putea evidentia si analiza multiplele aspecte tinand de procesul construirii realitatii sociale, sunt necesare anumite precizari tinand de cadrul conceptual in care vom opera.

Natura, in sensul cel mai larg, este inteleasa ca totalitatea sistemelor materiale care exista „in sine“ si „prin sine“, in afara oricarei subiectivitati. Din perspectiva stiintelor pozitive, natura are un caracter necreeat, indestructibil si infinit, aflandu-se intr-un continuu proces de miscare si transformare, proces guvernat de legi obiective imuabile. Sistemele naturale au un caracter evolutiv, la nivelul oricaruia dintre regnurile sale: mineral, vegetal, animal. Din aceasta perspectiva, considerat sub aspectul sau de fiinta biologica, omul este vazut ca o veriga terminala a unui indelungat lant evolutiv, care a suportat de-a lungul timpului numeroase mutatii calitative. Societatea umana, care presupune ca o trasatura esentiala aparitia vietii spirituale, constituie rezultatul unei asemenea mutatii ontologice, cu multiple implicatii de natura stiintifica si filosofica, mutatie care are la baza doua achizitii fundamentale: limbajul si constiinta.

Societatea reprezinta o forma specifica de organizare si desfasurare a vietii concrete a oamenilor, pe o anumita treapta a evolutiei istorice. Elementele determinante si definitorii pentru societate sunt cele tinand de relatiile dintre membri, pe de o parte, si de baza materiala a acestor relatii, pe de alta parte. O analiza oricat de sumara asupra modului cum se constituie si cum functioneaza societatea umana ne conduce la concluzia ca aceasta trebuie inteleasa ca un sistem complex cu autoreglare, avand un caracter dinamic si deschis in raport cu sistemul natural pe care se cladeste. Perspectiva structural-sistemica s-a dovedit deosebit de fecunda in abordarea stiintifica a societatii umane, cu rezultate spectaculoase in domeniul economiei politice, antropologiei, culturologiei, sociologiei si psihologiei sociale.Abordarea sistemica presupune:

a) identificarea elementelor constitutive si a modul specific de structurare a acestora in subsisteme;

b) evidentierea relatiilor stabile dintre elemente si subsisteme (structura sistemului); c) relevarea functiilor specifice indeplinite de fiecare element component in cadrul ansamblului, precum si de sistem in intregul sau;

d) stabilirea legilor generale care guverneaza raporturile dintre elemente, dintre parti si intreg, pe de o parte, si dintre sistem si mediul sau, pe de alta parte (aspecte care evidentiaza dinamica sistemului).

Din aceasta perspectiva, societatea poate fi definita ca un ansamblu organizat de membri, intre care exista relatii determinate si relativ stabile de natura economica, politica, juridica, culturala, psihosociala s.a.

Functiile generale ale sistemului deriva din necesitatea asigurarii in comun a existentei materiale si spirituale a colectivitatii, prin intermediul unor activitati care au un caracter constitutiv in raport cu sistemul global: activitati productiv-economice, politice, educationale, de aparare etc.

.

Corelativ conceptului general de „societate“ , se dezvolta si o serie de concepte subiacente de mare interes teoretic si practic: existenta sociala, constiinta sociala, realitate sociala, ideologie, actiune si practica sociala s.a

Existenta sociala reprezinta expresia procesuala si fenomenologica a „functionarii“ societatii, in conditii determinate de natura geografica, istorica, politica, economica si culturala. Fiind prin esenta sa miscare, devenire, transformare, la nivelul existentei sociale se poate identifica intreaga problematica specifica psihologiei sociale.

Vizand aspectele obiective ale fiintarii societatii, la nivelul existentei sociale vom deosebi doua niveluri fundamentale, aflate intr-o stransa relatie de conditionare si determinare reciproca: existenta materiala si existenta spirituala. Existenta materiala cuprinde toate acele elemente substantiale sau energetice care, desi sunt de origine naturala, au suferit direct sau indirect influentele transformatoare ale omului. In cadrul acestui proces „obiectele naturale“ devin „lucruri“, atat printr-o transformare a acestora in scopul acordarii unor functionalitati practice, cat si printr-o „resemnificare“ culturala, realizata pe fondul interactiunilor psihosociale si sub incidenta normelor si valorilor specifice nivelului de dezvoltare a societatii respective (v. 123; 126).

Existenta spirituala este rezultatul nemijlocit al aparitiei constiintei individuale si sociale, mutatie ontologica fundamentala care marcheaza aparitia omului ca „fiinta singulara a Universului“. Expresia sintetica a existentei spirituale o constituie cultura , inteleasa ca ansamblul valorilor artistice, morale, filosofice, stiintifice sau religioase, prin care omul „personalizeaza“ natura, o cunoaste, o valorizeaza si o interpreteaza in raport cu nevoile si aspiratiile sale, dar o si depaseste prin construirea unui nou univers al simbolurilor. Din aceasta perspectiva, civilizatia reprezinta o dimensiune complementara culturii, constituita din aspectele practic-functionale ale acesteia: civilizatia este modul cum cultura se obiectiveaza in practica sociala si in structurarea relatiilor psihosociale.

Constiinta sociala este un alt concept central al psihologiei sociale, dar si al filozofiei, politologiei sau sociologiei, desemnand totalitatea cunostintelor, reprezentarilor, mentalitatilor, ideilor si conceptiilor membrilor unei comunitati referitoare la propria lor existenta sociala. In esenta sa, constiinta sociala este un fenomen de relatie , care desi exista si se manifesta prin intermediul constiintelor individuale, nu se poate structura si functiona decat exclusiv in campul interactional generat de practica si existenta sociala. Prin intermediul constiintei sociale realitatea nu este pur si simplu reflectata, ci reconstruita ca expresie spirituala a existentei sociale reale. Intre constiinta individuala si cea sociala exista un proces dialectic de conditionare reciproca, prima structurandu-­se ca rezultat nemijlocit al influentei constiintei sociale in ontogeneza, iar cea de a doua suportand influentele cumulate ale constiintelor individuale in filogeneza.

Realitatea sociala este un concept al carui continut nu se suprapune, cum deseori se crede, cu acela al „existentei sociale“. In cursul practicai sociale, diferitele colectivitati, grupuri sau membri realizeaza raporturi specifice si diferentiate cu unele sau altele dintre aspectele existentei sociale, le resemnifica intr-un spatiu particular, in functie de natura grupurilor , experienta sociala a acestora, particularitatile situatiilor conjuncturale sau istorice etc. Astfel, realitatea sociala apare ca un „decupaj“ realizat la nivelul existentei sociale, decupaj al carui continut comporta diferente sensibile de la o comunitate sociala la alta, sau de la o etapa istorica la alta, in functie de nivelul cunoasterii si de proiectiile, motivatiile si experientele particulare ale acestora. Daca la nivelul existentei sociale vom putea identifica mai ales aspectele obiective ale socialului, in forma experientei sociale obiectivata in plan istoric si cultural, la nivelul realitatii sociale vom gasi preponderent elementele unei interactiuni dinamice dintre datul obiectiv, proiectia, perceptia si reconstructia subiectiva.

Dupa cum remarca C. Noica, „Realitatea nu inseamna simpla existenta, care are calitatea de a fi. De la treapta de existenta pana la cea de realitate, lucrurile. au intrat in relatie, au actionat si reactionat. Realitatea nu e existenta, ea inseamna incadrarea existentei simple intr-un orizont“ (169, 106). Din perspectiva psihologiei sociale, acest orizont este dat de o gama larga de procese si fenomene psihosociale, psihoindividuale si socioculturale prin intermediul carora percepem, ne reprezentam, interpretam si semnificam si resemnificam datele experientei, in contextul unor actiuni sociale sistematice, si pe fondul unor trebuinte si aspiratii specifice ale oamenilor si grupurilor. Astfel, in raport cu existenta sociala, realitatea sociala ne apare ca avand conotatiile unui construct mental realizat intr-un context relational si actional.

Ideologia este un ultim concept asupra caruia ne vom opri, continutul acestuia fiind puternic implicat in procesul construirii realitatii sociale. Ideologia reprezinta un ansamblu structurat de idei, reprezentari si conceptii prin care se reflecta intr-un mod particular existenta sociala, in functie de factorii subiectivi derivati din pozitia unor grupuri sau persoane in structura generala a societatii. Motivatiile care structureaza si vectorizeaza conceptiile ideologice, creand ceea ce in filozofie s-a numit „falsa constiinta“, pot fi de natura economica, etnica, politica, religioasa, profesionala sau culturala. Deci, o ideologie constituie o modalitate particulara de construire a realitatii sociale, din perspectiva intereselor si aspiratiilor specifice unor grupuri sociale. Ca parte a constiintei sociale, ideologiile influenteaza relatiile sociale in toate planurile, avand atat o functie cognitiva, de realizare a unei cunoasteri particulare a existentei, cat si una praxiologica, de reglare a relatiilor si actiunilor sociale.

Realitatea socială

Realitatea sociala – mediul existentei umane

În 1895 Émile Durkheim propunea noțiunea de reprezentare colectivă prin care desemna o clasă foarte generală de fenomene psihice i sociale, înglobând ceea ce desemnăm ca fiind știință, ideologie, mit, etc. Despre aceasta el spunea: nu există decât prin sentimentele i credin ele prezente în con tiin ele individuale, dar ea nu e mai pu in distinctă sau mai pu in analitică decât acestea; căci ea evoluează dup legile sale i nu este numai expresia sau efectul conștiințelor individuale (…). Ea e independentă de condițiile particulare în care se găsesc indivizii plasați. Ea nu se schimbă cu fiecare genera ie, dar ea leagă una de cealaltă genera iile succesive.” [17, p.19]. Reprezentările colective delimitează aspectul individual de cel social. Ele sunt sociale în măsura în care sunt rezultatul unor caracteristici comune unui grup sau societă ii i sunt psihologice deoarece sunt produsul gândirii indivizilor. “Ceea ce traduc reprezentările colective este modul în care grupul se gânde te pe sine în raporturile cu obiectele care îl afectează.” (E. Durkheim) [39, p.100]. Durkheim făcea distinc ie între reprezentările colective i cele individuale, considerând că primele apar ca ceva exterior în raport cu reprezentările individuale, fapt care arată că ele provin nu atât din con tiin a unor indivizi lua i aparte, cât prin cooperarea con tiin elor particulare ale acestora. Reprezentările colective tratează fenomenele din mediul înconjurător prin prisma unor categorii generalizate i stabile. Condi ionând i explicând via a socială, reprezent rile colective, după Durkheim, se impun prin 3 caracteristici deosebite:

a – neancorarea în mediul circumstan elor ce determină gândirea i ac iunile particulare ale indivizilor;

b – capacitatea de a avea aceea i expresie în diferite ipostaze demografice, geografice i profesionale;

c – posibilitatea de a- i păstra identitatea de la o genera ie la alta, de a fi o punte de legătură între părin i i copii.

În 1922 W. Lippman definea no iunea de reprezentare socială ca fiind o imagine mentală care se interpune între realitate i percep ia acesteia provocând distorsiuni ale realită ii. În 1961 odată cu publicarea tezei sale de doctorat “La psychanalyse, son image et son public”, Serge Moscovici a reformulat conceptul de reprezentare colectivă a lui Durkheim, propunând un concept aproape nou – cel de reprezentare socială. El consideră că: “nu trebuie neapărat sa vedem în aceste reprezentări «opinii», «imagini despre» sau «atitudini fa ă de», dar mai cu seamă teorii sui generis destinate să descopere i să ordoneze realul.” [35, p.19]. Reprezentările sociale sunt un alt mod de pătrundere în esen a fenomenelor din jur, care vizează nu opiniile fragmentare ale unui individ anume ci opiniile unui individ considerat ca membru al unui grup social. Ele reprezintă un “factor de neînlocuit în comentarea schimbărilor din societatea aflată într-o continuă mi care spre mâine” [58, p.123]. Odată cu acest concept s-a deschis un nou capitol în domeniul psihologiei sociale, cu un larg câmp de cercetare, interesând o multitudine de domenii ale tiin elor umane. “Studierea i cunoa terea profundă a fenomenului reprezentărilor sociale, a procesului de formare, a dinamicii, a specificului manifestării lor la diferite categorii de subiec ii, prezintă un interes deosebit pentru speciali tii din diverse domenii ale societă ii contemporane.” [54, p.101]. La început conceptul a întâmpinat rezistență din partea cercetătorilor din domeniul social, ei refuzând să vadă în reprezentările sociale ceva nou. În timp, el a reușit să se impună, actualmente cercetarea în domeniu căpătând un loc tot mai important în activitatea psihosociologilor. Meritul deosebit al inițiatorilor constă în faptul că, în etapa de început, au izbutit să asigure o multitudine de informații despre ceea ce au făcut i aveau de gând să facă, informa ii bine dozate cu material faptic i eficient argumentate din punct de vedere teoretic.

În rela iile cu al i indivizi sau grupuri , în ac iunile lor, oamenii nu reac ionează conform stimulilor care vin din mediu ci în func ie de imaginea pe care o au despre realitate. Aceste imagini, care sunt formate nu doar din percep iile indivizilor ci i din experien a anterioară, individuală i socială, din modul în care acestea sunt interpretate, au primit numele de reprezentări sociale. Deși realitatea acestora este ușor de sesizat definirea lor este mult mai dificilă, acest fapt fiind sesizat chiar de cel care le-a impus în psihologia socială: “…dacă realitatea reprezentărilor sociale este u or de sesizat, conceptul nu este la fel. Exist numeroase ra iuni pentru aceasta. Ra iuni istorice în mare parte, de aceea trebuie s l s m istoricilor grija s le descopere. Ra iunile nonistorice se reduc toate la una singur : pozi ia lui mixt , la încruci area unei întregi serii de concepte sociologice i a unei serii de concepte psihologice. La aceast r scruce trebuie s ne situ m noi. Demersul are, f r îndoial , ceva pedant, dar nu vedem nici un altul pentru a degaja un asemenea concept de trecutul s u glorios, pentru a-l reactualiza i a-i în elege specificitatea.” (Moscovici) [39, p.76]. i tot el men iona : “Reprezentările sociale constituie o organizare psihologică i o formă de con tiin ă particulară a societă ii contemporane , fără să se reducă însă la una din aceste realită i. Ele sunt proprii unei anumite societă i, unei anumite culturi.” [39, p.7]. Cu toate că există foarte multe defini ii ale reprezentărilor sociale, fondatorul acestora, Serge Moscovici, cât i cei care au continuat cercetarea în domeniu s-au ab inut să formuleze o defini ie exhaustivă i definitivă pentru a permite conceptului său să evolueze i să se dezvolte. Din multitudinea de defini ii ale reprezentărilor sociale le-am re inut pe următoarele:

a) S. Moscovici – reprezentarea socială “este un sistem de valori, de no iuni i de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de via ă al indivizilor i grupurilor, dar constituie în mod egal un instrument de orientare a percep iei situa iei i de elaborare a răspunsurilor.” [39,p.8];

b) S. Moscovici – reprezentările sociale sunt “sisteme de valori, no iuni, practici, relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social … instrument de orientare a percep iei situa iei.” [40, p.36];

c) N. Ficher – “Reprezentarea socială este un proces de elaborare perceptivă i mentală a realită ii ce transformă obiectele sociale (persoane, contexte, situa ii) în categorii simbolice (valori, credin e, ideologii) i le conferă un statut cognitiv, permi ând în elegerea aspectelor vie ii obi nuite printr-o racordare a propriei noastre conduite la interiorul interac iunilor sociale.” [39, p.8];

d) C. Flament – “Se poate spune că o reprezentare este un ansamblu organizat de cogni ii relative la un obiect, împărtă ite de membrii unei popula ii omogene în raport cu acest obiect.” [39, p.128];

e) D. Jodelet – reprezentarea socială “este o formă de cunoa tere, elaborată social i împărtă ită social, având un scop practic i concurând la construirea unei realită i comune unui ansamblu social.” [39, p.89];

f) D. Jodelet – reprezentarea socială este un “produs i proces al unei elaborări psihologice i sociale a realului” [34, p.361];

g) D. Jodelet – reprezentările sociale sunt “o manier de interpretare i de gândire a realit ii cotidiene, o form de cunoa tere social;”

h) D. Jodelet – “Conceptul de reprezentare socială desemnează o formă de cunoa tere specifică, o tiin ă a sensului comun, al cărei con inut se manifestă prin opera ii, procese generative i func ionale socialmente însemnate. Ea desemnează, în sens larg , o formă de gândire socială. Reprezentările sociale sunt modalită i de a gândi practic, orientate către comunicarea, în elegerea i stăpânirea mediului social, material i ideal … ele prezintă caractere specifice în plan de organizare a con inuturilor, opera iilor mentale i logice. ” [34, p.361];

i) A. Palomari, W. Doise – “Reprezentările sociale se prezintă întotdeauna cu două fa ete : aceea a imaginii i aceea a semnifica iei care-i corespunde; fiecărei imagini i se poate ata a un sens i fiecărui sens, o imagine. Ele constituie o formă particulară de gândire simbolică, o dată ce imaginile concrete cuprind direct i simultan o trimitere la un ansamblu de raporturi foarte sistematice ce dau semnifica ie i mai amplă acestor imagini concrete. În acest sens, reprezentările sociale diferă deci , pe de o parte, de sistemele teoretice foarte elaborate, precum ideologiile sau teoriile tiin ifice i, pe de altă parte, de imagini ca produse imediate ale percep iei.” [39, p.8];

j) M. leahti chi – reprezentarea social este “o form de con tiin social caracterizând un proces i un produs de elaborare – prin mijlocirea filosofiei de via a individului sau mul imii – a imaginilor mentale vizând oameni i evenimente din jurul nostru.” [57, p.146];

k) A. Bogdan – Tucicov – reprezentarea social este o “modalitate de redare în imagini intuitive i în termenii interac iunii psihosociale a indivizilor, a unor procese sociale, evenimente, fapte umane existente sau închipuite. Prin con inutul lor reprezent rile sociale sunt reproduceri mintale ale socialului: imagini ale unor comportamente grupale, ale rela iilor indivizilor, ale statusurilor, ale comunic rii i ale proceselor psihosociale din gruparea dat .” [3, p.211].

Toate aceste defini ii prezint în elesul conceptului de reprezentare social i delimiteaz notele caracteristice din mai multe perspective: reprezentarea social v zut ca produs i proces al socialului, ca sistem de valori, ca form de cunoa tere elaborat i împ rt it social, ca o form de cunoa tere specific sim ului comun, ca o form de con tiin social . Pe baza acestor defini ii se poate realiza o scurt caracterizare a reprezent rilor sociale.

În psihologie reprezentările sunt considerate ca procese de mediere între concept i percep ie. Reprezentarea realizează transferul dinspre exterior spre interior , de la un spa iu depărtat la unul apropiat. Reprezent rile între in cu obiectele lor un raport de simbolizare i de interpretare, provenind din activitatea mental care conduce subiectul la o construc ie specific a obiectului. Subiectul reconstruie te realul cu care este confruntat, îl “remodeleaz mintal”, informa iile provenind de la obiect fiind categorizate, transformate, amendate, pentru a da realit ii o semnifica ie concret . Aceast activitate se desf oar în strâns dependen de mediul social din care face parte individul. Reprezentarea devine social pentru c este rezultatul unor interdependen e sociale specifice, fiind cel mai adesea generat colectiv. “Reprezentările sociale pot fi abordate atât ca produse, cât i ca procese ale unei activit i de însu ire mintală a realită ii exterioare i de elaborare psihologică i socială a acesteia.” (R. Gherghinescu) [22,p.3]. Ele sunt fenomene complexe care înglobează elemente informa ionale, cognitive, normative, ideologice, atitudini, credin e, imagini, valori, organizate astfel încât să dea o imagine accesibilă în elegerii noastre despre realitatea înconjurătoare. Reprezentările nu apar pe un loc gol. Ele sunt produc ii despre ceva preexistent, ele creează i men in echilibrul i identitatea colectivă. Reprezentarea nu se raportează la o percep ie imediată ci la o structură imaginară construită în timp, simbolizând modul de exprimare a realită ii, propriu unui individ sau unui grup. A califica o reprezentare drept socială înseamn a considera că ea este produsă în mod colectiv. Reprezentările contribuie la procesele de formare a conduitelor i de orientare a comunicărilor sociale, acesta fiind criteriul decisiv al caracterului ei social: “…ceea ce permite să se califice reprezentările drept sociale sunt nu atât suporturile lor individuale sau grupale, cât faptul că ele sunt elaborate în cursul proceselor de schimb i de interac iune” (Codol J.P.) [39, p.213]. În formarea reprezentărilor sociale indivizii pleacă de la observa ii i informa ii concrete pe care le acumulează în legătură cu evenimentele. Oamenii î i reprezintă ceva numai după ce au adoptat o pozi ie i în func ie de această pozi ie. Important pentru individ este ca el să poată integra informa iile acumulate într-o imagine coerentă a realită ii, sau să le poată integra într-un limbaj care să-i permită să vorbească despre ceea ce vorbe te toată lumea. Reprezentarea nu înseamn o reproducere fotografic a realit ii, ci o remodelare personal a acesteia, inseparabil de activitatea simbolic a subiectului i solidar cu inser ia acestuia în mediul s u social. Departe de a fi simple copii ale faptelor psihosociale, ele includ procese de valorizare grupal a realit ilor date, atitudini de acceptare sau de respingere colectiv .

Ca mod de activitate a gândirii sociale reprezent rile contribuie la definirea grupului de apartenen , constituind un fond comun de imagini cu care opereaz membrii grupului. Reprezentarea socială este un fenomen complex care ac ionează în via a socială, ea “devine unul din factorii constitutivi ai realită ii i ai raporturilor sociale.” (S. Moscovici) [35, p.57]. După Moscovici sunt necesare 3 condi ii pentru apari ia unei reprezentări sociale:

1 – dispersia informa iei privind obiectul reprezentării. Accesul dificil la informa ii cu adevărat utile pentru cunoa terea obiectului favorizează transmiterea cuno tin elor în mod indirect i apari ia distorsiunilor.

2 – pozi ia specifică a grupului fa ă de obiectul reprezentării. Aceasta determină interesul pentru anumite aspecte ale obiectului i dezinteresul pentru altele, ceea ce împiedică formarea unei viziuni globale.

3 – necesitatea oamenilor de a produce conduite i discursuri coerente în legătură cu un obiect pe care îl cunosc destul de pu in. Indivizii au tendin a de acoperi zonele de incertitudine din cuno tin ele lor, favorizându-se astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului.

G.-N. Fischer identific două criterii pentru a caracteriza reprezentările sociale: structura i con inutul . La nivelul structurii reprezentarea apare ca:

-un proces de transformare a unei realită ii sociale într-un obiect mental, proces care presupune o selecție în funcție de statutul social al individului;

-un proces relațional deoarece elaborarea mentală depinde de o multitudine de factori;

-facilitează procesul de remodelare a realității, recreând realitatea și facilitând

interiorizarea modelelor culturale și ideologice;

-transformarea operată prin reprezentări se traduce printr-un efort de naturalizare a realit ii sociale, apărând ca o prezentare revizuită i corijată ce ia forma unui model de func ionare mentală.

La nivelul con inutului reprezentarea este caracterizat prin:

– un ansamblu de informa ii relative la un obiect social;

– con inutul ei este marcat de importan a ce se acordă imaginii;

– are un caracter simbolic.

Reprezentarea este totdeauna reprezentarea cuiva despre ceva, ea fiind o viziune globală i unitară a obiectului, fiind determinată de caracteristicile obiectului i ale subiectului: “Reprezentările sociale, precum teoriile tiin ifice, religiile sau mitologiile, sunt reprezentări de ceva sau de cineva. Ele au un con inut specific – specific implicând , mai mult, că diferă de la o sferă a societă ii la alta.” (S. Moscovici) [39, p.73]. Reprezentarea reconstruie te obiectul într-o manieră expresivă pentru subiect. După Abric, semnifica ia unei reprezentări este determinată de contextul discursiv i de cel social, iar W. Doise men ioneaz : “Semnifica ia unei reprezentări sociale este întotdeauna încadrată sau ancorată în semnifica ii mai generale, intervenind în raporturile simbolice proprii unui câmp social dat.” [39, p.110]. Prin intermediul ei realitatea propriu-zisă este restructurată i însu ită de individ constituind realitatea la care acesta se raportează. Atunci când preia o reprezentare produsă de societate individul introduce un raport cu propria sa identitate, chiar indirect. În felul acesta reprezentarea permite integrarea într-o viziune unitară a caracteristicilor obiective ale obiectului alături de experien ele anterioare ale individului, sistemul său de valori, atitudini i norme. Ea permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor proprii, să în eleagă realitatea prin perspectiva propriului sistem de referin ă, i astfel să se poată adapta la aceasta. După cum spunea Abric, reprezentarea socială este “produsul i procesul unei activit ii mentale prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat i-i atribuie o semnifica ie specifică.” [39, p.108], i tot el men iona: ”Reprezentarea func ionează ca un sistem de interpretare a realită ii ce guvernează rela iile între indivizi i mediul lor fizic i social, determinândule comportamentele sau practicile. Reprezentarea este un ghid pentru ac iune, ea orientează ac iunile i rela iile sociale. Ea este un sistem de predecodaj al realită ii, căci determină un ansamblu de anticipări i de a teptări.” [39, p.109]. Reprezentările sociale sunt o grilă de descifrare a realită ii, un stil de conduită , un mod de a comunica cu exteriorul, un instrument cu ajutorul cărora actorii sociali î i reglează raporturile reciproce. Organizarea lor ierarhic i coerent la un individ formeaz câmpul de reprezentare al acestuia, component important a concep iei sale despre lume i via . Ele reprezintă un mod de a face accesibilă lumea exterioară, de a-i în elege pe ceilal i, contribuind la procesul de formare a conduitelor, orientând i organizând conduitele i comunicarea socială. Conduitele i comportamentele noastre sunt determinate nu de realitatea obiectivă ci de reprezentarea pe care o avem despre aceasta realitate. S. Moscovici men iona în acest sens că: “Reac iile emo ionale, percep iile i ra ionalizările nu sunt răspunsuri la un stimul exterior ca atare, ci la categoria prin care clasificăm astfel de imagini, la numele pe care le dăm.” [39, p.68]. Când reac ionăm fa ă de un stimul acesta î i poate asocia mai multe aspecte, dar aspectul specific pe care i-l asumă depinde de răspunsul pe care i-l asociem înainte de a-l defini. Aceasta înseamnă că reprezentările sociale determină atât caracterul stimulului cât i răspunsul (Fig. 1). După cum afirm S. Moscovici : “În majoritatea experimentelor i observa iilor sistematice utilizăm, de fapt, reprezentări, în timp ce credem că utilizăm motiva ii, inferen e i percep ii i acest lucru numai din cauză că le luăm în considera ie, pentru că suntem convin i de contrariu.” [39, p.68].

Fig. 1 – Diagramă (S. Moscovici) [39; p. 69]

Unul din elementele specifice reprezentării sociale este caracterul ei simbolic: ea poate fi semnul unui obiect dar i o imagine. Reprezentările se prezintă întotdeauna cu două fa ete: aceea a imaginii i aceea a semnifica iei, care î i corespund reciproc; ele fac să corespundă oricărei imagini un sens i oricărui sens o imagine. Ele constituie o formă particulară a gândirii simbolice, fiind în acela i timp imagini concrete i trimiteri la un sistem de raporturi care dau o semnifica ie mai amplă acestor imagini. După cum spunea W. Doise: “…,semnifica ia unei reprezentări sociale este întotdeauna încadrată sau ancorată în semnifica ii mai generale ce intervin în raporturile simbolice specifice unui câmp social dat.” [39, p.155] ; “Pluralitatea abordărilor no iunii i pluralitatea de semnifica ii pe care le vehiculează fac din ea un instrument de lucru dificil de mânuit.” [39, p.77]. O altă caracteristică este dată de faptul că ea nu operează o ruptură între universul exterior i cel interior al individului sau al grupului: realitatea este reconstruită, integrată în sistemul cognitiv propriu, istoriei personale a individului sau a grupului, sistemului său de valori, contextului social i ideologic. Se poate spune că reprezentarea socială leagă existen a abstractă a cunoa terii i a credin elor de existen a noastră curentă. Conform lui Abric, reprezentarea socială este: “o viziune func ională a lumii ce permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor, să în eleagă realitatea prin propriul sistem de referin e, deci să se adapteze, să- i definească locul.” [39, p.13]. Reprezentările sociale constituie o cunoa tere aparte, ce nu poate fi redus la cuno tin e, ele integrează ra ionalul i ira ionalul, tolerează aparente contradic ii, articulează logicul i ilogicul, apărând ca ansambluri bine organizate i coerente, dirijând presta ia socială a individului. Reprezentările impregnează majoritatea raporturilor impersonale, circulă, preiau norme, modele, se alimentează din specificitatea pe care le-o imprimă societatea i cultura noastră: “…reprezentările sociale trebuie studiate articulând elemente afective, mentale i sociale i integrând, alături de cunoa tere, de limbaj i de comunicare, luarea în calcul a raporturilor sociale ce afectează reprezentările i realitatea materială, socială i ideatică asupra căreia trebuie să se intervină.” (D. Jodelet) [39, p.92]. Reprezentările nu se produc pentru toate obiectele cu care interac ionăm, ci doar pentru acelea a căror stăpânire no ională sau practică are o importan ă deosebită pentru grupul social sau pentru individ. Obiectul unei reprezentări este totdeauna compozit, chiar dacă el pare simplu; aspectul său polimorf i valoarea sa de interes constituind principalele caracteristici ale acestuia. Pierre Moliner consideră că pentru a se elabora o reprezentare este nevoie ca un grup să se confrunte cu un obiect polimorf, a cărui stăpânire să constituie o miză în termeni de identitate sau de coeziune socială. Reprezentările individuale sau sociale fac lumea să fie ceea ce credem noi că este sau trebuie să fie. Atunci când ne reprezentăm un obiect noi îl regândim, îl recreem în forul nostru interior. O reprezentare pune în circula ie experien e, vocabulare, concepte, conduite extrem de diverse, reducând variabilitatea , astfel încât neobi nuitul devine obi nuit iar extraordinarul devine frecvent. Scopul reprezentărilor este de a transforma nefamiliarul în familiar. Ele sunt o modalitate prin care ceea ce ne tulbură, ceea ce este necunoscut sau resim it ca o amenin are este modificat i transformat pentru a se încadra în ni te modele cunoscute, familiare. S. Moscovici spunea că “atunci când studiem o reprezentare, ar trebui să încercăm mereu să descoperim caracteristica nefamiliară care a motivat-o i pe care a absorbit-o. Dar este deosebit de important ca dezvoltarea unei astfel de trăsături să fie observată din chiar momentul în care apare în sfera socială.” [39, p.37]. De fapt, prin această caracteristică , reprezentările sociale se situează la celălalt pol fa ă de tiin ă, a cărei principală func ie este de a face din familiar nefamiliar, de a ne demonstra că percep iile noastre curente nu sunt ceea ce par. Există două mecanisme prin care se realizează transformarea nefamiliarului în familiar: – obiectivarea – concretizează ceea ce este abstract, transformând conceptul într-o imagine sau într-un mod figurativ; – ancorarea – permite integrarea în categoriile familiare a ceva ce nu este familiar i care ne creează probleme, permi ându-ne să ne confruntăm cu necunoscutul. Procesele de ancorare i obiectificare sunt actualizate mai ales în timpul confruntării cu necunoscutul. Toate interac iunile umane presupun reprezentări, ele fiind cele care mediază comunicarea între indivizi sau grupuri. Reprezentările sunt create în cursul comunicării i al cooperării între oameni sau grupuri fiind un mod specific de în elegere a realit ii, “…,conversa ia se află în centrul universurilor noastre consensuale pentru că formează i animă reprezentările sociale, dându-le, astfel, o via ă proprie” (S. Moscovici) [39, p.60]. Reprezentările se formează în diverse modalită i de comunicare cum ar fi: difuzarea, propagarea i propaganda. Reprezentările sociale determină câmpul comunicărilor posibile, al valorilor sau al ideilor prezente în viziunile adoptate de către grupuri, contribuind la formarea i reglarea conduitelor dezirabile sau admise i la orientarea comunicărilor sociale. După cum spunea D. Jodelet: “…reprezentările sociale , ca sisteme de interpretare ce patronează rela ia noastră cu lumea i cu ceilal i, orientează i organizează conduitele i comunicările sociale. La fel, ele intervin în procese atât de variate ca difuzarea i asimilarea cuno tin elor, dezvoltarea individuală i colectivă, definirea identită ii personale i sociale, exprimarea grupurilor i în transformările sociale.” [39, p.89]; iar A. Neculau: “Grile de lectură i de decodaj ale realită ii, reprezentările produc anticipări ale actelor de conduită i interpretări ale situa iei, gra ie unui sistem de categorizări coerente i stabile. Ini iatoare ale conduitelor, ele permit justificarea prin raportare la normele sociale i integrarea.” [40, p.51]. Reprezentările sociale îndeplinesc func ii în men inerea identită ii sociale i a echilibrului socio-cognitiv legat de aceasta. În momentul în care sunt create ele dobândesc o via ă proprie, încep să circule, dau na tere la alte reprezentări, se transformă, în vreme ce altele dispar, sunt scoase din circula ie: “Observarea reprezentărilor sociale este, într-adevăr , u oară în unele ocazii. Ele circulă în discurs, sunt con inute de către cuvinte, vehiculate în mesajele sau imaginile mediatice, cristalizate în conduite i în îmbinări mediatice sau spa iale.” (D. Jodelet) [39, p.85]. Producerea i reproducerea reprezent rilor sociale presupun antrenarea mai multor factori, locul principal apar inând contextului sociocultural, statusului social, mass-mediei, autocon tiin ei, orient rii, interac iunii intra- i intergrupale. Contextul sociocultural – d posibilitatea individului de a descoperi diverse situa ii i roluri , dobândind astfel stiluri interpretative i ac ionale, concepte i teorii privind ceea ce se petrece în mediul s u social. Dup cum afirma A. Neculau: “Contextul sociocultural, condi iile economice, situa iile institu ionale, sunt referin e care contribuie la formarea capitalului cultural al grupurilor i indivizilor. Alimentându-se din informa iile, ideile, op iunile etc. vehiculate de familie, coal , alte institu ii, (…) din calitatea interac iunilor i experien elor pe care le parcurge, din influen ele ideologice pe care le-a primit, individul î i formeaz treptat un instrument de percep ie i interpretare a mediului, o modalitate de gândi practic despre lume, de a cunoa te i st pâni contextul social, de a elabora mental realitatea, transformând obiectele sociale (persoane, contexte, situa ii) în categorii simbolice (valori, credin e, ideologii).” [59, p.66]. Prin totalitatea elementelor constituente – limb , rituri, tradi ii, vestimenta ie, familie, coal , habitat, c r i, modele biografice, etc. – sistemul sociocultural îi ofer individului diverse modele prin care poate s con tientizeze sensul mesajelor pe care le prime te . Statusul social – influen eaz formarea reprezent rilor i a universului conceptual al individului, deoarece con inutul semantic al acestora este în permanen atacat i manipulat de mediul în care tr ie te. Mass-media – are un rol deosebit în geneza i evolu ia reprezent rilor sociale, deoarece sursele de informare în mas pot îndeplini dou func ii : regulatorie i organizatoric .

Func ia regulatorie const în interven iile extrem de operative în privin a consolid rii unit ii interioare a grupului, confruntat cu anumite probleme, conflicte i disonan e. Func ia organizatoric const în accelerarea la maxim a producerii de reprezent ri sociale noi, dar i în restructurarea sau dispari ia celor vechi. Moscovici consider c propagarea informa iei prin intermediul massmediei cap t configura ia unei activit i de tip colectiv care se desf oar pe fundalul unei interminabile “fabric ri” de reprezent ri privind diverse probleme i conflicte umane. El formuleaz ideea c formarea reprezent rilor sociale constituie una din prerogativele de baz ale mijloacelor de informare în mas . Modalit ile prin care aceasta reu e te s influen eze calitatea , intensitatea i aria de circula ie a reprezent rilor sunt:

-frecven a punerii în discu ie a fenomenului reprezentat;

-caracterul abord rii obiectului reprezentat;

-gradul de competen în materie a semnatarilor informa iilor difuzate;

-orientarea ideologic a mijloacelor de informare.

Autocon tiin a – “a-ti da seama cine e ti” constituie un factor important în conturarea reprezent rilor, ea imprimând acestora un anumit limbaj, stil discursiv, circuite de valori i concepte. Prezen a unui con inut bogat al autocon tiin ei implic un bogat con inut al reprezent rilor pe care le creeaz subiectul. Orientarea – formarea unei reprezent ri este influen at direct de ordinea în care individul sau grupul este familiarizat cu diverse informa ii privind obiectul reprezent rii. Altfel spus, prezentarea, într-o prim faz , a unor informa ii “negative” despre obiectul reprezent rii va determina formarea unei reprezent ri “negative” i invers. Interac iunea (inter- i intragrupal ) – situa iile instaurate în urma interac iunilor dintre grupuri sau între membrii grupurilor, contribuie la reliefarea anumitor reprezent ri sociale. “Rela iile dominante ce se stabilesc între grupuri sociale, constituie condi ia apari iei reprezent rilor colective.” (W. Doise) [59, p.75]. Permi ând în elegerea faptului c indivizii nu reac ioneaz la realitatea propriu-zis ci la multitudinea de reprezent ri despre aceasta, conceptul de reprezentare social scoate în eviden tabloul subiectiv al lumii înconjur toare, transformându-l într-un criteriu primordial de studiere a cauzalit ilor inten iilor i manifest rilor ac ionale.

Din cele expuse anterior, rezulta ca omul este, in esenta sa, o fiinta sociaIa. Cu alte cuvinte, la nivelul vietii sale sociale se gasesc acele determinatii majore care-1 fac sa fie ceea ce este: o fiinta rationala care isi proiecteaza propriul destin, transformandu-se pe sine si mediul in care traieste, in raport cu anumite valori , aspiratii si credinte. Acesta este sensul profund al celebrei definitii aristotelice a omului ca „zoon politikon“: raportarea rationala la mediul natural si social; proiectarea propriului destin, individual si colectiv din perspectiva valorilor si normelor mediului cultural specific unei epoci istorice; actiunea transformatoare, constienta si programatica a realitatii, in functie de un anumit proiect social si individual. Dimensiunile rationala, proiectiva si actional-transformatoare ale comportamentului uman ridica pentru psihologia sociala o problema fundamentala: aceea a modului in care se defineste, se intelege si se interpreteaza realitatea de catre fiecare individ, grup sau colectivitate sociala. Problema are atat o dimensiune teoretica, fara de care nu putem elabora o conceptie coerenta si eficienta asupra existentei si comportamentului social, cat si o dimensiune practica, indispensabila oricarui demers de optimizare si adecvare a comportamentului individual si de grup in raport cu o realitate dinamica si fluida. In consecinta, se naste intrebarea daca realitatea un dat obiectiv sau o proiectie subiectiva? Complexitatea realitatii sociale, cat si a relatiilor dintre om si mediul sau, solicita abordari multilaterae si teorii care sa se completeaza reciproc. Prin acasta perspectiva, realitatea sociala este vazuta ca un construct psihosocial si cultural, realizat intr-un context actional si interaclional, prin intermediul unor operatori specifici: de natura psihoindividuala, psihosociala si socioculturala. Procesul construirii realitatii sociale implica multiple dimensiuni de natura cognitiva, afectiva, motivationala, atitudinala si actionala; dimensiuni de natura psihoindividuala, psihosociala si socioculturala; tinand de istoria sociala a individului, a grupurilor de apartenenta sau de referinta, precum si de factorii istorici specifici unei anumite perioade. Exista o dinamica a realitatii sociale care depinde in primul rand de evolutia socioculturala a comunitatii, de acumularea experientei sociale si de sistemul de norme si valori care fundamenteaza viata comunitara pe o anumita treapta a dezvoltarii sale istorice.

Construcția realității sociale

Factori si procese care influenteaza construirea realitatii sociale

Procese si factori implicati in formarea realitatii sociale […]

In procesul elaborarii judecatilor si reprezentarilor sociale intervin o serie de fenomene psihosociale care au la baza producerii lor scheme cognitive, coroborate cu scheme operationale specifice (G. Kelly, J. Piaget, U. Neissar s.a.).

Conceptul de schema cognitiva este esential pentru elaborarea unei teorii coerente privind construirea, intelegerea si interpretarea realitatii sociale. Schemele cognitive sunt modalitati algoritmizate si relativ stabile de preluare, prelucrare, organiaare si pastrare a informatiei, avand o functionalitate circumscrisa unor zone bine determinate ale activitatii psihice si conditiilor aferente. Pe langa domeniul de functionare, Schemele cognitive se caracterizeaza si prin gradul de generalitate, din acest punct de vedere constatandu-se o organizare ierarhica a acestora. Fiecare dintre fenomenele prezentate in continuare are la baza anumite scheme cognitive, carora le sunt asociate scheme operationale, care vor da un anumit curs proceselor cognitive; acestea vor genera anumite tendinte in procesul elaborarii reprezentarilor si in cel de cunoastere a realitatii sociale (v. 88, 70; 164, 23 s.u.).

Disonanța cognitivă in formarea realitatii sociale […]

Conform teoriei elaborata de L. Festinger (1957), disonanta este o stare psihologica care motiveaza subiectul sa-si modifice universul cognitiv, atunci cand in cadrul acestuia apar elemente care se afla intr-un raport de incompatibilitate, acceptarea unuia implicand respingerea celuilalt. Deci, sursa disonantei este interna subiectului, decurgand dintr-un anumit tip de contrarietate dintre doua cognitii, idei, opinii sau credinte, precum si dintre atitudinile aferente acestora. Rezolvarea disonantei echivaleaza cu modificari atitudinile, comportamentale si de cognitie (164, 95).

Disonanta cognitiva, prin mecanismele psihice pe care le implica, va determina o corectare dinamica a acelor elemente cognitive si atitudinile care se afla in dezechilibru, in acest fel realizandu-se premisele unei mai mari adecvari comportamentale si atitudinile in raport cu realitatea sociala concreta. Eficacitatea mecanismului de corectie a elementelor cognitive si atitudinile aflate in discordanta depinde de intensitatea disonantei, de importanta elementelor opozante in cadrul campului cognitiv al subiectului, precum si de

motivatiile conexe declansate la nivelul subiectului de unele sau altele dintre aceste elemente disonante (v. cap. 5.1).

Negocierea socială a realității […]

Atunci cand opiniile si aprecierile diferitelor persoane asupra unor comportamente sau situatii sociale nu coincid, se declanseaza un proces interpersonal de natura cognitiva, afectiva si de influentare bilaterala, prin care se incearca armonizarea modului de percepere si interpretare a ceea ce s-a intamplat. Practic, are loc o „negociere sociala a realitatii“, proces considerat o parte fundamentala a raporturilor normale dintre indivizi (Sabini si Silver, 1982). In cadrul acestui tip de relatie, fiecare parte aduce argumente, justifica rational sau afectiv propria-i pozitie, cauta sa convinga sau se lasa convinsa, astfel incat in final are loc o armonizare relativa a punctelor de vedere, sau cel putin o intelegere a motivatiei opiniilor exprimate. Prin intermediul unei comunicari interpersonale adecvate, se atenueaza sau se elimina ambiguitatea multor situatii sociale , dandu-se o mai mare consistenta si rationalitate realitatii sociale si -implicit- a comportamentelor pe care le suscita.

Modalități de corecție în procesul construirii realității […]

[…]

Schemele cognitivive si operatori specifici

Accesibilitatea informatiei

Atunci cand emitem aprecieri si judecati asupra persoanelor si situatiilor cu care ne confruntam, rareori avem posibilitatea obiectiva de a trece in revista toata informatia disponibila si relevanta pentru respectivul caz, asa cum procedeaza oamenii de stiinta – de exemplu. De cele mai multe ori, informatia cea mai accesibila este cea luata in considerare, cu toate riscurile care decurg de aici: ceea ce este usor accesibil nu este in mod necesar si relevant pentru situatia data, fiind vorba deseori de amintiri razlete, fapte care ne-au impresionat strict subiectiv, care au avut o frecventa de aparitie mai mare, sau care -pur si simplu- sunt mai recente. Daca pentru situatiile in care actionam in conditii de criza de timp si penurie informationala accesibilitatea are o anumita functie operationala, in multe alte cazuri poate fi vorba de superficialitate sau comoditate ideatica, ambele putand duce la formularea unor judecati eronate sau simplificatorii, care ne pot afecta sensibil propriile conduite cat si relatiile cu cei din jur.

In cadrul unei cercetari experimentale (D. Cristea, 1986), s-a cerut unui numar de studenti sa aprecieze personalitatea unor colegi prin relevarea celor mai semnificative trasaturi ale personalitatii acestora. In faza a doua a experimentului, studentii au fost solicitati sa invoce succint situatiile concrete care i-au determinat sa sesizeze trasaturile mentionate in descriere. Rezultatele obtinute au fost deosebit de semnificative din perspectiva modului cum actioneaza accesibilitatea informatiei in formarea opiniilor noastre despre cei din jur. Astfel, cca. 70 % dintre studenti au considerat drept trasaturi definitorii pentru personalitatea unor colegi pe acelea care derivau dintr-o informatie usor accesibila: comportamente ale colegilor care i-au afectat direct, pozitiv sau negativ; comportamente recente sau care s-au repetat frecvent; trasaturi usor observabile sau care i-au impresionat in mod deosebit datorita unor sensibilitati strict personale (asemanari accidentale cu persoane iubite sau cu un inalt prestigiu social), dar care tineau de zona superficiala a personalitatii; intamplari recente in care au fost implicati colegii in cauza etc.

Efectul de NIMB

.

EFECT DE NIMB – principiul economiei […]

ceea ce se realizeaza ca proces natural se realizeaza economic

o impresie tindem sa o extrapolam

O informatie data a fost extrapolata asupra aprecierii

un succes este extrapolat asupra intregii personalitati

se modifica perceptia in functie de un element dintrun anumit contex

In aprecierile si atribuirile pe care le facem privind comportamentele celor din jur recurgemdeseori la o extrapolare a ceea ce este cunoscut, pregnant si semnificativ in conduitele anterioare ale celor in cauza.

Aura care se creeaza uneori in jurul unor persoane este de natura sa afecteze sensibil apreciereile obiective, in zonele de conduita care nu tin direct de calitatile reale care au generat fenomenul. Efectul de nimb reprezinta o extrapolare ilicita si inadecvata a unor evaluari, dintr-o anumita zona a conduitelor personale asupra altora care, in mod obiectiv, nu au acelasi nivel calitativ. Palmaresul stralucit, faima, pozitiile ierarhice inalte, statutul socio-economic ridicat, succesul sub toateformele s.a, sunt de natura sa creeze fenomenul de nimb , care poate conduce cu usurinta la o gresitainterpretare si atribuire de cauzalitate, pentru alte conduite decat cele care au dus la creearearespectivei aure. Acest lucru se intampla in virtutea unui  principiu de economie in activitatea psihica ,datorita efectului de accesibilitate prezentat anterior, dar si unei frecvente constatari empirice dupa care succesul genereaza succes, iar insuccesul genereaza insucces. […]

Efectul activarii prealabile

Efectul de activare prealabila se refera la faptul ca daca anumite obiecte mentale sunt au fost recent activate in memorie ele au tendinta sa influenteze procesele cognitive curente si imediat urmatoare fara ca individul sa constientize anume acest fapt.

Bargh(1999) explica in felul urmator in ce consta efectul de activare prealabila: "odata ce perceperea unui fapt activeaza un concept mental, acel concept va ramane activ in mintea noastra pentru o vreme. In aceasta perioada el ne poate afecta gandurile si deciziile, chiar daca ele nu au absolut nici o legatura cu faptul care a activat initial conceptul." Mai mult, aproape intotdeauna acest proces, prin care un concept activat in prealabil ne influenteaza gandurile si comportamentul, scapa constiintei noastre.

Efectul de activare prealabila consta intr-un fel din inertia functionala a schemelor cognitive. El poate influenta atat dispozitia afectiva si atitudinala cat si pe cea intelectuala si cognitiva. Acest fenomen afecteaza si conduita noastra cotidiana putand fi folosit in actiuni subtile de manipulare individuala sau colectiva, ceea ce il face important si de actualitate. Prin faptul ca este o problema interesanta si are o importanta crescuta (fiind prezenta si in viata noastra cotidiana, de exemplu, in reclamele pe care le intalnim peste tot in ziua de azi), "activarea prealabila" ne-a atras atentia si ne-a incitat sa o studiem.

Efectul de activare prealabila. Dupa cum s-a observat, pe langa prezenta lor permanenta in activitatea psihica, schemele cognitive prezinta si o inertie functionala, vizibila mai ales atunci cand fiind activare in cadrul unei secvente anterioare, isi prelungesc influenta si asupra celei care ii succede; si aceasta chiar daca intre cele doua secvente nu exista similitudini de fond care sa justifice continuitatea functionala a aceleiasi scheme. Efectul de activare prealabila poate influenta sensibil atat dispozitia afectiva si atitudinala, cat si predispozitia intelectuala de a judeca intr-un anumit fel lucrurile care succed unor evenimente. Fenomenul afecteaza si conduita noastra cotidiana, putand fi folosit in actiuni subtile de manipulare individuala sau colectiva.

Distorsiunile cognitive

Disonanța cognitivă desemnează o relație discordantă din punct de vedere logic între două elemente cognitive (percepții, evaluări, așteptări, credințe, opinii, sentimente, atitudini sau unități cognitive sau simbolice), sau între un element cognitiv și o acțiune efectuată sau contemplată. Intr-un sens mai larg, orice raport inconsistent din punct de vedere psihologic între elemente de natură cognitivă, afectivă, atitudinală, motivațională sau comportamentală generează o tendință spontană de reducere a inconsistenței, prin modificarea elementelor disonante, a raporturilor dintre ele, a atitudinii subiective față de acestea sau a comportamentelor pe care le presupun. Această particularitate functională a situațiilor disonante deschide calea utilizării fenomenului în acțiuni de manipulare:
se induc artificial elemente disonante în raport cu o anumită atitudine care se dorește a fi schimbată, astfel încât să se obțină o modificare spontană a structurii sau modalității de obiectivare a acesteia, în sensul dorit de manipulator; este o acțiune subtilă, în care efectul se obține ,,prin ricoșeu".

După cum rezultă din câteva studii de sinteză, teoria disonanței cognitive are la bază următoarele teze fundamentale:

Disonanța cognitivă este o stare penibilă, care produce un puternic disconfort psihic și relațional, în consecință, individul va încerca prin toate mijloacele să o elimine, să o diminueze sau să evite orice ar putea determina menținerea sau creștere ei.

Aflat intr-o stare de consonanță cognitivă, individul încearcă să evite tot ceea ce ar putea produce o stare de disonanță, cu toate efectele sale penibile.â

Intensitatea disonanței cognitive este în funcție de următorii parametrii: a) important cognițiilor aflate în joc (opinii, credințe, reprezentări, cunoștințe etc.); b) proporția cognițiilor aflate în raporturi de disonanță.

Disonanța cognitivă poate fi eliminată sau diminuată prin adăugarea de noi cogniții, sau prin modificarea cognițiilor existente.

Adăugarea de noi cogniții reduce disonanța atunci când acestea întăresc elementele consonante, diminuând proporția elementelor cognitive disonante, sau atunci cand noile cogniții diminuează importanța elementelor cognitive aflate în disonanță. Modificarea cognițiilor existente reduce disonanța atunci când noul lor conținut le face mai inconsistente, sau când importanța lor se diminuează.

Sporirea sau modificarea cognițiilor, respectiv stărilor psihice aferente se poate realiza printr-o acțiune corespunzătoare asupra mediului, astfel încât să rezulte noi elemente informaționale semnificative.Implicațiile practice ale disonanței în viața socială se pot evidenția pe trei direcții principale: disonanța postdecizională; conflictul credințe-afirmații sau credințe-afirmații publice; situațiile de expunere la informație. Sunt insă și alte numeroase situații sociale în care efectele disonanței se fac simțite: în cazul mărturiilor false, neconcordanța dintre efort și recompensă, intensificarea unei credințe mistice atunci cand o profeție a fost infirmată etc.

Teorii privind realitatea sociala

Pozi ia pe care o au reprezentãrile sociale, la grani a dintre psihologie i sociologie, fac ca ele sã se raporteze atât la procese ce in de dinamica socialã cât i la cele apar inând dinamicii psihice, aceasta presupunând elaborarea unui sistem teoretic complex. Dup definirea lor de c tre S. Moscovici cei care au continuat cercetarea în domeniu au elaborat diverse sisteme teoretice, pe care le-au îmbun t it ulterior într-un mod care s permit evolu ia ulterioar a conceptului. Dintre cei care au adus contribu ii teoretice în domeniu ne-am oprit la Serge Moscovici, Jean-Claude Abric i Willem Doise.

Teoria lui E. Durkheim

E. Durkheimeste primul care atrage atenția asupra conceptului de „reprezentare colectivă“ […]

Teoria lui S. Moscovici

Teoria lui Serge Moscovici își propune să prezinte o viziune unificatoare, capabilă să cuprindă mai multe concepte antagonice, cum sunt: opiniile, atitudinile, stereotipurile sau simțul comun. Această lărgire epistemologică ține cont, după opinia sa, de catedrele ideologice și culturale care modelează acțiunile individuale și colective. În opinia lui Moscovici, noțiunea de reprezentare colectivă a lui Durkheim, a intrat într-un con de umbră: „după ce a fost elementul cel mai marcant al științei sociale în Franța, noțiunea de reprezentare colectivă a intrat într-o eclipsă care durează de o jumătate de secol. Această cvasidispariție este o enigmă pentru oricine îi studiază istoria” ( Moscovici, 1989, p.79).

Se impune în acest stadiu al demersului nostru, identificarea principalelor diferențe dintre cele două viziuni susținute de autorii menționați, pe care le vom rezuma în cele ce urmează, urmărind punctul de vedere al lui Moscovici:

Reprezentarea colectivă este un ansamblu neomogen, un amestec de mituri, credințe și tradiții, în timp ce RS au un caracter omogen specific și unitar, o elaborare sociocognitivă cu identitate proprie.

În timp ce primele își au originea în negura istoriei iar astăzi sunt resimțite în cultura modernă stabilizând ideile vehiculate social, RS este rodul elaborării lumii contemporane, reflectând frământările și transformările sociale actuale.

Reprezentarea colectivă este o construcție teoretică, iar RS este un fenomen observabil, măsurabil.

Reprezentarea colectivă nu are structură, nu poate fi disecată, RS dispune de strucutră internă, guvernate de reguli proprii de funcționare.

Are caracter de universalitate, RS se manifestă ca ancorară specifică în grupuri sociale.

Este situată dincolo de individ, se impune ca fapt social, pentru RS idividul joacă un rol primordial, participând activ la creerea lor.

Are caracter instituțional este detașată de experiența individului sau grupului, RS integrează experiența indivizilor și al grupurilor.

Este o entitate statică, RS se caracterizează prin transformare și mișcare.

Astfel reprezentarea socială este văzută de către Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoaștere, o formă intermediară între concept și imagine (între reproducerea realului și abstract). Reprezentările sociale nu constituie doar o reproducere a realității concrete la nivel mental, ci mai degrabă o reconstrucție a acestei realități.

“Teoria reprezentãrilor sociale, […], î i ia drept punct de plecare diversitatea indivizilor, atitudinilor i fenomenelor, în întreaga lor ciudã enie i imprevizibilitate. Scopul sãu este de a descoperi cum indivizii i grupurile pot construi o lume stabilã i previzibilã dintr-o astfel de diversitate.” (S. Moscovici) [39, p.53]. Moscovici prive te reprezentarea socialã ca pe un mod specific de a cunoa te i de a comunica. Reprezent rile individuale sau sociale fac lumea s fie ceea ce credem noi c este sau c trebuie s fie. Ele pun în circula ie i reunesc experien e, vocabulare, concepte, conduite cu origini extrem de diversificate, reducând variabilitatea sistemelor intelectuale i practice. Reprezent rile constituie o form de cunoa tere specific societ ii noastre i ireductibil la oricare alta. Toate interac iunile umane presupun existen a reprezent rilor de tip social, ele fiind împ rt ite de toat lumea i înt rite continuu prin tradi ii, constituind o realitate sui generis. Ele se profileaz ca o modalitate de interpretare i con tientizare a realit ii cotidiene, un ansamblu de elemente ale con tiin ei cotidiene, prin intermediul c rora subiectul se familiarizeaz cu lumea înconjur toare. S. Moscovici considerã cã reprezentãrile sociale au în principal douã roluri: a- conven ionalizeazã obiectele, persoanele i evenimentele cu care ne aflãm în contact conferindu-le o formã precisã, impunându-le drept model un anumit tip , distinct i împãrtã it de un grup de persoane. Orice nouã experien ã se adaugã vechilor conven ii i semnifica ii. Reprezentãrile reduc necunoscutul la cunoscut, nefamiliarul la familiar, încadreazã ceea ce este nou în abloane, în modele familiare; b- sunt prescriptive, impunându-se cu o for ã irezistibilã care provine din structura i tradi ia care decreteazã ceea ce trebuie sã gândim. Reprezentãrile sunt produsul unei serii de elaborãri, prelucrãri i schimbãri la care au participat mai multe genera ii, ele se înscriu în cadrul unei gândiri preexistente, sunt tributare sistemelor de credin e, valori, tradi ii. Ele constituie obiectul unei ac iuni permanente a socialului, încorporând toate fenomenele noi într-un model explicativ familiar. Reprezent rile r spund unei duble exigen e: pe de o parte, construiesc sisteme de gândire i de cunoa tere, iar pe de alt parte, adopt viziuni consensuale de ac iune ce le permit s men in liantul social, continuitatea discursului.

Moscovici distinge douã procese care caracterizeazã reprezentãrile sociale: obiectivarea i ancorarea. Acestea constituie mecanismele prin care sunt generate reprezent rile sociale.

Obiectivarea

Este un proces prin care elementele informa iei despre un obiect sunt simplificate i concretizate f când s corespund lucrurile cuvintelor, i rezumând multe tr s turi conform unei logici care r mâne intern grupului. Scopul ei este “s le obiectivizeze, adic s transforme ceva abstract în ceva aproape concret, s transfere ceva ce este în minte în ceva ce exist în lumea fizic .” (Moscovici) [39, p.39]. Informa ia este selec ionat i schematizat pentru a forma ceea ce Moscovici nume te “nucleul figurativ”. Acesta este constituit dintr-o serie de elemente care formeaz un ansamblu coerent i bogat în imagini, care face concret ceea ce este abstract. Din acel moment el prime te un statut de eviden care îl face nondiscutabil , fiind astfel integrat într-o realitate de sens comun. Obiectivarea asigur poten ialul ini ial al declan rii actului de reprezentare social . Acest mecanism poate fi redus la patru subfaze consecutive: asocierea, decontextualizarea, figurativizarea i naturalizarea. Asocierea – vine s exprime un proces de racordare a obiectului reprezent rii la dimensiuni concrete, proces al c rui rezultat este c obiectul vizat apare ca o realitate perceput , o stare ce poate fi u or asem nat /comparat cu ceva ce este bine tiut. Ea red tendin a noului de a se asocia cu ceea ce este deja existent în con tiin a noastr . Decontextualizarea – înseamn supunerea proceselor asocierii unei evalu ri bazate pe criteriile normative acceptate de grup. Astfel, din structura produselor asocierii încep s se “rup ” o serie de elemente constituante, care se infiltreaz în con tiin a individului sau a colectivit ii sub forma unei norme de percepere a vie ii cotidiene. Mai multe astfel de norme contribuie la constituirea unor imagini mentale schematice simple apte s reflecte laturile distinctive ale unui anumit obiect social. Figurativizarea (schema figurativ ) – asigur instituirea unor condens ri psihomentale – vizualiz ri schematice – cu atribute concrete, clare i reale, fapt prin care ea devine un patrimoniu comun ce se supune legilor i legit ilor vulgariz rii tiin ifice. Aceast schem figurativ are un înalt grad de manevrabilitate, atât în contextul perceperii de noi informa ii, cât i în cadrul orient rii sociale a individului i a grupului.

Naturalizarea (ontizarea) – reprezint “scoaterea” schemei figurative din turnura unei construc ii mentale abstracte i prefacerea ei într-un fenomen cu tr s turi naturale. Datorit naturaliz rii, schema figurativ se raliaz unui regim de existen autonom ajungând un factor de constituire a realit ii sociale, devenind «nucleul central» al reprezent rii sociale. Procesul de constituire al reprezent rile sociale nu se poate declan a dac asimil rii informa iilor primite nu-i corespund anumite predispozi ii umane, anumite structuri cognitive preexistente. Dup cum spunea S. Moscovici : “Se poate spune c «schema figurativ » este pregnant , cu alte cuvinte, ea corespunde în mare m sur stilului de comportament cotidian al personalit ii.” [59, p.52]. În concluzie putem spune c obiectivarea “satureaz ideea de nefamiliaritate cu realitatea , o transform în chiar esen a realit ii. Perceput , la început, într-un univers pur intelectual i îndep rtat, ne apare apoi în fa a ochilor, fizic i accesibil .” (Moscovici) [39, p.47].

Ancorarea

Construc ia reprezent rii unui obiect nou opereaz în strâns raportare cu credin ele, valorile i cuno tin ele care preexist i care sunt dominante în grup. În felul acesta ceea ce este straniu devine familiar. Ancorarea permite “acro area” a ceva nou la ceea ce este vechi i împ rt it deja de grup. Dup cum spune Moscovici, acest mecanism ”încearc s ancoreze ideile ciudate, s la reduc la categorii i imagini obi nuite, s le plaseze într-un context familiar” [39, p.39]. Rolul ei este de a plasa obiectele reprezentate într-un context bine st pânit, pentru a le g si o semnifica ie i o utilitate , i a le asigura o integrare cognitiv eficient într-un sistem de gândire preexistent, bine construit. Datorit acestei faze subiectul are posibilitatea de a re ine diverse elemente din mediul social pe care le transform cu timpul în proprietatea sa. Pentru desemnarea conforma iei structurale a ancor rii S. Moscovici a propus conceptul de “matrice identifica ional ” care desemneaz un “agent psihologic menit s atribuie obiectului reprezent rii sensuri i importan e adecvate prin intermediul racord rii operative a proaspetelor informa ii, parvenite din ambian , la lumea preconstruit .” [59, p.58]. Matricea identifica ional se prezint ca o procedur psihomental prin care se realizeaz familiarizarea cu necunoscutul recurgându-se la cadrele de gândire tiute, prin încadrarea nout ii, clasificarea i explicarea ei cu ajutorul categoriilor familiare, cuno tin elor anterioare i a cuvintelor din limbajul comun. “Aderând la contextul reprezent rii sociale, matricea identifica ional îl fortific în mod substan ial, implicându-i un caracter rela ional ce determin regândirea regulilor i valorilor unei culturi date, inventarea unor norme noi, reconstruirea realit ii.” (M. leahti chi) [59, p.59]. Ancorarea înr d cineaz reprezentarea i obiectul ei într-o re ea de semnifica ii care permite situarea în raport cu valorile sociale i o anumit coeren . Ea apare ca o leg tur între individ sau grup social i lumea în care ei tr iesc, între doi indivizi, între dou grupuri sociale.

Procesele de obiectivare i ancorare se încheie cu faza itera iei, care asigur accentu rile momentelor ce afecteaz în mod deosebit con tiin a individului sau grupului, înt rind i mobilizând rezultatele ancor rii, transformându-le ini ial în convingeri, iar mai apoi în orient ri comportamentale. Procesele de ancorare i obiectivare vor fi actualizate mai ales în situa iile de confruntare cu nea teptatul, necunoscutul sau inexplicabilul, Moscovici considerând c una din func iile importante ale reprezent rilor este aceea de face familiar ceea ce este necunoscut. V zând în reprezent rile sociale un ansamblu de propozi ii, reac ii i evalu ri care sunt organizate în mod foarte diferit, în func ie de clase, culturi i grupuri, Moscovici a redus dimensiunile de baz ale acestora la trei pozi ii esen iale: nivelul de informare, spa iul reprezent rii i atitudinea.

Nivelul de informare

Datorit complexit ii fenomenului social, dar i datorit barierelor sociale i culturale, indivizii nu pot accede la informa iile cu adev rat utile pentru cunoa terea ambian ei. Aceast dificultate favorizeaz transmiterea indirect a cuno tin elor, ceea ce conduce la apari ia unor distorsiuni. De asemenea volumul de informa ie preliminar de ine rolul unei pozi ii de start în formarea reprezent rii.

Spa iul reprezent rii Eviden iaz aspectele de ordin calitativ ale organiz rii imaginilor intelectuale colective, deosebirile i asem n rile care exist între ele. Acest spa iu apare atunci când se reprezint un obiect având o configura ie complex , care poate conduce pe parcurs la apari ia unor imagini cu multiple valen e semantice. Este o m rime ce favorizeaz conferirea gradelor de compara ie reprezent rilor provenite din medii sociale i profesionale diferite.

Atitudinea Este destinat estim rii produselor con tientiz rii ambian ei i anume a atitudinilor pe care le manifest subiectul vis-à-vis de obiectele i evenimentele ce-l influen eaz . Atitudinea “finalizeaz degajarea orient rii globale fa de obiectul reprezent rii sociale.” (Moscovici) [59, p.44]. Din succinta prezentare a contribu iei lui Serge Moscovici la dezvoltarea teoriei tiin ifice privind reprezent rile sociale putem aprecia rolul s u de promotor în delimitarea conceptului i domeniului acestora, în orientarea i intensificarea cercet rilor acestui domeniu al psihologiei sociale i în apari ia unor coli care se ocup de investigarea reprezent rilor sociale.

Teoria lui J. C. Abric

Jean Claude Abric a adoptat și el o poziție unificatoare definind și el RS ca fiind: produsul și procesul unei activități mentale prin care un individ sau un grup alcătuiește realitatea cu care este confruntat și îi  atribuie o semnificație specifică. A reprezenta corespunde unui act de gândire prin care un subiect se raportează la un obiect.

O alt contribu ie de valoare la domeniul reprezent rilor sociale apar ine lui J.C. Abric, care define te reprezentarea socialã ca fiind : “o viziune func ionalistã a lumii ce permite individului sau grupului sã dea un sens conduitelor, sã în eleagã realitatea prin propriul sistem de referin e, deci sã se adapteze , sã- i defineascã locul.” [40, p.36]. El considerã cã reprezentãrile sociale îndeplinesc 4 func ii: Func ia de cunoa tere – prin care permit în elegerea i interpretarea realitã ii. Prin intermediul reprezentãrilor se dobândesc i sunt asimilate noi cuno tin e, acestea având rol i în facilitarea comunicãrii sociale. Func ia identitarã – reprezentãrile definesc identitatea i permit salvgardarea specificitã ii grupurilor, situând indivizii i grupurile în câmpul social; Func ia de orientare – prin care sunt ghidate comportamentele i practicile, producând un sistem de anticipãri i a teptãri; Func ia justificativã – prin care se permite justificarea aposteriori a luãrilor de pozi ie i a comportamentelor. Reprezentãrile permit justificarea ac iunilor, conduitelor, într-o situa ie anume sau fa ã de partenerii sociali. Reprezintã un element esen ial în în elegerea determinãrilor comportamentelor i practicilor sociale.

J.C. Abric este creatorul teoriei nodului central în domeniul reprezentãrilor sociale. În 1976 el a avansat ipoteza privind nodul central : ”organizarea unei reprezentãri manifestã o modalitate particularã, specificã: nu numai cã elementele reprezentãrii sunt ierarhizate, ci întreaga reprezentare este organizatã în jurul unui nod central, constituit din unul sau mai multe elemente care îi conferã o semnifica ie proprie.” [39, p.113]. Aceastã ipotezã a fost dezvoltatã mai târziu într-o teorie. În concep ia sa reprezentãrile sunt alcãtuite dintr-un ansamblu de informa ii, opinii, credin e i atitudini în legãturã cu un obiect dat. Aceste elemente au o structurã ierarhicã, cele mai importante fiind grupate în nodul central , iar celelalte în sistemul periferic. Cele douã componente func ioneazã ca o entitate în care fiecare are un rol specific, complementar celeilalte. Analiza unei reprezentãri presupune reperarea con inutului ei i a structurii acesteia.

Sistemul central

Ideea de nod central (sistem central) nu este nouã. Conform lui Moscovici nodul central reprezintã fundamentul în jurul cãruia se construie te ansamblul reprezentãrii, furnizând cadrul categorizãrii i al interpretãrii noilor informa ii care parvin subiectului, celelalte elemente ale reprezentãrii fiind re inute, categorizate i interpretate în func ie de natura nodului. Pentru Abric nodul central reprezintã elementul cel mai stabil al unei reprezentãri sociale, asigurând perenitatea acesteia în contexte evolutive, fiind cel mai rezistent la schimbare, definind principiile fundamentale în jurul cãrora se constituie reprezentarea, determinând semnifica ia i ordinea internã a reprezent rii. Elementele care îl alcãtuiesc sunt rigide i au func ia de a pãstra coeren a în adaptarea grupului la realitatea socialã. Orice modificare a nodului central determinã transformarea completã a reprezentãrii. Stabilitatea acestor elemente asigurã durabilitatea reprezentãrii într-un mediu în continuã schimbare i evolu ie. Reprezentãrile se pot compara între ele comparându-se nodul lor central. Douã reprezentãri cu acela i con inut pot fi diferite în cazul în care elementele centrale sunt diferite. Nodul central este determinat de natura obiectului, de rela ia subiect – obiect, de sistemul de valori i norme care constituie mediul individului i al grupului. Sistemul central dã sens evenimentelor, dirijeazã conduita. “Nodul este deci simplu, concret, sub formã de imagine i coerent, corespunzând sistemului de valori la care se referã individul, purtând pecetea culturii i a normelor sociale ambiante.” (J.C. Abric) [40, p.39].

J.-C. Abric identificã în nucleul central al unei reprezentãri 3 tipuri de elemente: – normative – legate de istoria colectivã, de sistemele de valori i de norme ale grupului social. Aceste elemente determinã judecã ile i luãrile de pozi ie referitoare la obiectul reprezentãrii. Ele constituie cadrul de referin ã prin intermediul cãruia este evaluat social obiectul reprezentãrii. – func ionale – legate de înscrierea obiectului în practicile sociale i/sau operatorii. Aceste elemente determinã i organizeazã conduitele fa ã de obiect. Ele definesc în special practicile a cãror activare este legitima atunci când individul sau grupul se confruntã cu obiectul reprezentãrii. – mixte – care au o dubl dimensiune normativ-func ionalã i care vor interveni atât în orientarea practicilor cât i în producerea judecã ilor. Nodul central apare astfel ca un ansamblu constituit din elemente diferite ca naturã i func ie, articulate în jurul dimensiunilor normativã i func ionalã. Chiar dacã sistemul central al unei reprezentãri este acela i, elementele care îl compun pot varia, de la un grup social la altul, în func ie de rolul i ponderea lor, importan a lor relativã, sau în cadrul aceluia i grup de situa ie. Elementele sunt activate în mod diferit depinzând de rela ia grupului cu obiectul reprezentãrii. Reprezentarea nu se modific de la o situa ie la alta, nucleul central fiind stabil în structura sa, ceea ce variazã este doar importan a elementelor care îl constituie, care depinde de finalitatea situa iei i de rela ia între inutã de grup în momentul respectiv cu obiectul reprezentat. Sistemul central asigurã douã func ii esen iale : – func ia generativã – nodul este elementul prin care se creeazã sau se transformã semnifica ia celorlalte elemente ale reprezentãrii. Prin intermediul sãu celelalte elemente capãtã sens i valoare. – func ia organizatoricã – nodul determinã natura legãturilor care unesc între ele elementele reprezentãrii, fiind elementul unificator i stabilizator al reprezentãrii. Caracteristicile nodului central, conform lui Abric [40; p.39], sunt urmãtoarele: 1-este legat i determinat de condi iile istorice, sociologice i ideologice, fiind marcat de memoria colectivã i de sistemul de norme al grupului; 2-constituie baza comunã prin care se realizeazã omogenitatea grupului, având o func ie consensualã; 3-este stabil, coerent, rezistent la schimbare, asigurând continuitatea i permanen a reprezentãrii; 4-este relativ independent de contextul social i material imediat.

Sistemul periferic

A doua componentã a reprezentãrii este constituit de elementele periferice (sistemul periferic), care sunt organizate în jurul nodului central fiind în rela ie directã cu el, func iile, ponderea i valoarea lor fiind determinate de acesta. Con inutul acestora este mult mai asociat caracteristicilor individuale i contextului imediat, permi ând adaptarea, diferen ierea i integrarea experien elor cotidiene. Sistemul periferic permite modulãri personale fa ã de nodul central comun, generând reprezentãri sociale individualizate. Elementele periferice sunt mai suple, flexibile, reprezintã partea vie, mobilã a reprezentãrilor, constituind interfa a între nodul central i situa ia concretã în care se elaboreazã reprezentarea. Sistemul periferic re ine i selec ioneazã informa iile, furnizeazã evaluãri, elaboreazã credin e, îndeplinind o func ie de concretizare, exprimând experien a subiec ilor i caracteristicile situa iei. Analiza acestei componente relevã transformãrile în curs. Reprezintã elementul esen ial al con inutului reprezentãrii, partea sa cea mai accesibilã i mai concretã. Aceste elemente sunt ierarhizate, în func ie de apropierea de nodul central (cele situate mai aproape de acesta fiind mai importante pentru grup), constituind o interfa ã între acesta i situa ia concretã în care se elaboreazã reprezentarea. Ele sunt întru totul dependente de elementele centrale i au o func ie operatorie. Prin intermediul lor se realizeazã adaptarea reprezentãrii la schimbãrile situa ionale, ele având rolul de a proteja nodul central de impactul cu mediul social. Elementele sistemul periferic îndeplinesc 3 func ii esen iale: – func ia de concretizare – fiind dependente de context ele rezultã din ancorarea reprezentãrii în realitate, permi ând îmbrãcarea ei în termeni concre i , inteligibili i transmisibili. Integreazã elementele situa iei în care se produce reprezentarea, exprimând prezentul i experien a subiec ilor. – func ia de reglare – elementele periferice au un rol esen ial în adaptarea reprezentãrii la evolu ia contextului, permi ând integrarea noilor informa ii. Prin aceasta se asigurã aspectul dinamic i evolutiv al reprezentãrii. – func ia de apãrare – sistemul periferic protejeazã nodul central de diversele schimbãri care au loc, transformarea reprezentãrii realizându-se prin transformarea elementelor periferice.

Tabelul 1: Caracteristicile sistemului central i sistemului periferic ale reprezentãrilor sociale (dupã J.C. Abric) [24; p. 80]

Sistemul central Sistemul periferic

Legãtura cu memoria colectivã i istoria grupului

Permite integrarea experien elor i istoriilor individuale

Consensual : define te omogenitatea grupului

Suportã eterogenitatea grupului

Stabil

Coerent Rigid

Suplu Suportã contradic iile

Rezistent la schimbare Evolutiv

Pu in sensibil la contextul imediat Sensibil la contextul imediat

Func ii: -genereazã semnifica ii ale reprezentãrii -determinã organizarea sa

Func ii: -permite adaptarea la realitatea concretã -permite diferen ierea con inuturilor -protejeazã sistemul central

Prin cercet rile sale J. C. Abric a continuat i aprofundat teme identificate i de Moscovici, dezvoltând în acela i timp teoria cu privire la nodul central, realizând o sintez creativ asupra datelor teoretice i experimentale acumulate în domeniu.

Teoria lui C. Flament

Dinamica RS C. Flament(165, 128 ș.u.),acest proces comportă o dinamică proprie […]

Teoria lui Bargh

Bargh(1999) explica in felul urmator in ce consta efectul de activare prealabila: "odata ce perceperea unui fapt activeaza un concept mental, acel concept va ramane activ in mintea noastra pentru o vreme. In aceasta perioada el ne poate afecta gandurile si deciziile, chiar daca ele nu au absolut nici o legatura cu faptul care a activat initial conceptul." Mai mult, aproape intotdeauna acest proces, prin care un concept activat in prealabil ne influenteaza gandurile si comportamentul, scapa constiintei noastre. […]

Teoria lui Higgins, Rholes si Jones

Higgins, Rholes si Jones(1977) studiaza printre primii activarea prealabila cercetand efectele pe care expunerea verbala la anumite trasaturi de personalitate o are asupra perceperii unei persoane stimul. Ei introduc si un model experimental, acela al: 'evenimentelor fara legatura unul cu altul'. Acest model presupune doua etape. In prima etapa, preliminara, se activeaza constructele mentale, iar in cea de a doua, care nu are aparent(pentru subiecti) nici o legatura cu prima, se testeaza efectele activarii. […]

Teoria atribuirii alice h eagly, shelly chaiken si wood identifica doua topuri de biasuri, doua moduri de deformare a perceperii sursei mesajelor persuasive: eroarea de cunoastere (knowledge bias), data de suspectarea sursei ca nu cunoaste cu exactitate reaitatea, si erarea de relatate (reporting bias), generata de credinta ca surtsa nu doreste sa spuna ceea ce stie. *(An attribution analysis of persuasion in nre direction in attribution research, J harveyu, W ikces si R. Kidd, eds. Nre jersey, erlbaum, 1981)

Teoria lui WILLEM DOISE

Doise define te reprezent rile sociale ca “principii generatoare de lu ri de pozi ie legate de inser ii specifice într-un ansamblu de raporturi sociale i organizând procesele simbolice ce intervin în aceste raporturi.” [39, p.79] i “prezentele lu ri de pozi ie se efectueaz în raporturi de comunicare i privesc orice obiect de cunoa tere ce îmbrac o importan în raporturile ce îi leag pe agen ii sociali.” [39, p.82]. El consider c reprezent rile au o dubl func ie: – sunt principii generatoare de lu ri de pozi ie; – sunt principii organizatoare de diferen e individuale . Func ia esen ial a acestor principii const în organizarea proceselor simbolice care intervin în mod regulat în raporturile sociale. Ele constituie metasisteme susceptibile de a regla sistemele cognitive individuale, putând fi situate la articularea între dinamicile sociale i cele individuale. Aceste principii organizeaz procesele simbolice, intervenind în raporturile sociale, regleaz rela iile de comunicare, dau seama despre “cuno tin ele” actorului social. Când realizeaz o “luare de pozi ie”, individul stabile te o rela ie între organizarea cognitiv i raporturile sociale simbolice. Doise insist asupra pluralit ii proceselor care intervin în momentul lu rii de pozi ie a individului: “Ele constau deseori în principii de opozi ie i de ierarhizare astfel încât Bourdieu le face s intervin în teoria sa despre câmp, acestea sunt de asemenea principiile de dihotomie, adaptare i asimilare, de sincretism care, potrivit lui Moscovici, intervin respectiv în dinamicile propagandei, de propagare i de difuzare, tot atât ca în modalit ile de comunicare care se actualizeaz în contextele diferitelor rela ii.” [24, p.18]. Aceast pluralitate a pozi iilor explic varietatea expresiilor individuale ale reprezent rilor sociale. Identitatea principiilor de reglare nu împiedic deloc diversitatea de lu ri de pozi ie care se manifest în atitudini i opinii. Lu rile de pozi ii multiple ale indivizilor sunt determinate de principii organizatorice comune, divergen ele provenind din faptul c metasistemele comune sunt activate în mod specific în contexte sociale sau rela ionale particulare. În func ie de contextul social principiile organizatoare vor fi diferite i se vor observa varia ii în lu rile de pozi ii. Acest lucru îl observa i Bourdieu : “Discursul dominant î i datoreaz eficacitatea simbolic (de recunoa tere) faptului c nu exclude nici divergen ele, nici discordan ele. Efectele conjugate ale orchestr rii spontane i ale concert rii metodice determin ca opiniile politice s poat

varia la infinit de la o frac iune la alta i chiar de la individ la individ, dup privilegiile particulare pe care trebuie s le justifice i dup competen ele specifice pe care le angajeaz , dar care, fiind produsul schemelor generatoare omoloage i subordonate unor func ii identice în privin a esen ialului, trimit în mod nedefinit unele la celelalte, dup legile simple ale transform rii.” [39, p.82]. Reprezent rile sociale pot fi luate în considerare doar în dinamica social care îi plaseaz pe indivizi în interac iune. Dac aceast dinamic se organizeaz în jurul unor chestiuni importante ea determin lu ri de pozi ie specifice, legate de inser iile sociale ale indivizilor. Pozi iile pe care le adopt în leg tur cu o problem oarecare un anumit individ depind de apartenen a social a fiec ruia, dar i de situa iile în care sunt produse : “Aceast dubl surs de varia ie poate genera o multiplicare aparent de lu ri de pozi ii care sunt totu i produse plecând de la principii organizatorice comune.” (Doise) [4, p.60]. Interac iunile sociale au un caracter simbolic conducând indivizii i grupurile la a se defini unii în raport cu ceilal i i participând la definirea identit ii fiec ruia, din aceast cauz trebuind s se organizeze dup regulile comune membrilor grupurilor. Constituind puncte de referin fa de care indivizii i grupurile pot lua pozi ii, reprezent rile sociale constituie aceste reguli i organizeaz procesele simbolice care sus in interac iunea social . Reprezent rile dau acele puncte de referin comune de care sunt legate diferen ele individuale. Ele definesc obiectul dezbaterii i în acela i timp organizeaz dezbaterea, determinând întreb rile care trebuie puse. Astfel lu rile de pozi ii pot fi divergente cu toate c se refer la un principiu comun. Ancorarea social a principiilor organizatorice a diferen elor individuale i-a condus pe cei ce au cercetat fenomenul la constatarea faptului c adeziunea la structura comun suport adesea modula ii considerabile. În opinia lui Doise studiile asupra reprezent rilor au ca scop s pun în eviden organizarea rela iilor care intervin între metasisteme, sisteme cognitive i contextele sociale. Teoria sa acord un loc important rela iilor dintre grupuri, apartenen elor sociale i ancor rii reprezent rilor în realit ile colective. Atât J. C. Abric cât i W. Doise au colaborat cu Serge Moscovici în studierea anumitor aspecte legate de reprezentarea social . Trebuie s amintim în acest sens puternica influen pe care autori cita i mai sus au avut-o i o au asupra reprezentan ilor psihologiei sociale de la noi, în special asupra celor din coala ie ean al c ror promotor este Adrian Neculau.

Category Accessibility and Impression Formation

E. TORY HIGGINS, WILLIAM S. RHOLES, AND CARL R. JONES

The present study examined whether previous exposure to personality trait terms would affect subjects' subsequent characterizations and evaluations of a stimulus person. The results of a number of studies in the area of object and person perception suggest that an experimenter's verbal description of a stimulus prior to, or during, its presentation can affect how that stimulus is remembered and evaluated (e.g., Bach & Klein, 1957;

Carmichael, Hogan, & Walter, 1932, Kelley, 1950; Thomas, DeCapito, Caronite, LaMonica, & Hoving, 1968). For example, Kelley (1950) found that students' ratings of a new instructor were more favorable when the instructor was described as a "warm" person by the experimenter prior to the instructor's arrival at class than when the instructor was described as a "cold" person. One interpretation of the results of these studies is that the experimenter's verbal description of the stimulus affects subjects' storage and retrieval of the stimulus information. However, the procedure of past

studies, whereby the verbal description expresses the experimenter's personal judgment of the stimulus, suggests an alternative interpretation of the findings. In their public responses subjects may have simply conformed to the experimenter's judgment of the stimulus, without these responses necessarily reflecting the subjects' private judgment or recollection of the stimulus. One purpose of the present study is to distinguish between these alternative interpretations.

Bartlett (1932), Bruner (1957, 1958) and others have suggested that a fundamental process of person perception is to connect the input information with some stored category. The readiness with which a person classifies information in terms of a particular category is an indication of the accessibility of that category (cf. Bruner, 1957). Since prior activation of a trait category (i.e., stored conceptual information that distinguishes a particular quality of persons, such as particular behavior, appearance, intentions, etc.) increases its accessibility, exposure to the experimenter's trait term (i.e., the name of the trait category) should increase the likelihood that subjects will categorize the stimulus person in terms of the activated category.1 The act of categorization may in turn affect how the stimulus information is processed.

The categorization that occurs upon presentation of information about a stimulus person can have both direct and indirect effects on later judgments of the person. The categorization can have the indirect (or mediating) effect of introducing bias and distortion into both the initial comprehension and storage of this information and its later retrieval and representation (cf. Bartlett, 1932; Neisser, 1967). Bruner (1958) gives an example of an average-sized Black sitting on a park bench during his lunch break who is categorized as "lazy" by an observer and is later remembered as a big, healthy, Black sprawling idly in the park doing nothing all day. With respect to the direct effects of categorization, the category activated by the categorization process is an integral part of the memory itself and, alongwith the stored details of the input information, forms a basis for judgments (Bartlett, 1932; Neisser, 1%7). Information processing models suggest that a subject's judgment of a stimulus person will depend upon the sample of information about the person that the subject retrieves at the time his or her judgment is made (cf. Salancik, 1974; Wyer, 1973). The subject's previous categorization of a stimulus person could therefore affect his or her judgments of this person both indirectly, through its effect on the construction and reconstruction of the stimulus information, and directly, through the category's own denotative and evaluative implications.

One can thus interpret the effects of an experimenter's description of a 1 Throughout the paper double quotes (e.g., "warm") will be used for words and verbal expressions, and single quotes (e.g., "warm') will be used for stored conceptual categories. stimulus on subjects' judgments and recollections of the stimulus as being mediated by the information processes described above. However, it is necessary to distinguish such effects from experimenter demand effects. To avoid the problem of experimenter demand effects in the present study, the relative accessibility of different trait categories was manipulated by exposing subjects to trait terms that were unobtrusively embedded in a previous "unrelated" task. Exposure to a trait term should activate its trait category meaning, and this meaning will then "prime," or further activate, closely associated trait categories. For example, exposure to the trait term "reckless" may activate the trait category 'reckless' which in turn may prime closely related coordinate categories, such as 'daredevil' or 'foolhardy,' as well as its superordinate category 'seeking adventure in a careless, thoughtless way.' Indirect evidence for this was obtained by

Warren (1972). In this study, subjects were instructed to name as quickly as possible the color of ink in which a target word was written, while ignoring the word itself. Prior exposure to words closely related to the target word was expected to make it more difficult to ignore the target word itself (as priming would increase the target word's accessibility). As predicted, subjects' naming of a target word's ink color was slower when subjects had previously been exposed to words (e.g., "elm," "oak," "maple") related to the target word (e.g., "tree") rather than words unrelated to the target word. The major advantage of this procedure is that exposure to a trait term can be unobtrusive and yet be effective in activating a trait category. In fact, verbal exposure may affect subjects' responses to the stimulus even when subjects cannot recall any of the priming words. Tulving (1972) distinguishes semantic memory, which includes organized knowledge about words and their meanings and referents, from episodic memory, which includes information about temporally dated episodes or events. Thus prior exposure to "elm" could affect naming the ink color of "tree" because of the close association of the meanings of these words in semantic memory, even if the actual experience of perceiving "elm" is not itself available in episodic memory.

One would expect prior verbal exposure to have its greatest effect when the stimulus can be categorized in alternative ways with approximately equal likelihood and when the alternative categories themselves lack clearly defined boundaries. Social stimuli and the categories pertaining to them often have these characteristics (Kanouse, 1971; Neisser, 1967). Our first hypothesis was that subjects would categorize an ambiguous stimulus person using whichever category or categories had been previously activated or primed. We expected the effects of these categorizations to be reflected both in subjects' later characterizations and evaluations of the stimulus person, and in their reproduction of the input information. The characterization of a stimulus involves assigning an appropriate trait name to whatever stimulus information is retrieved or available at the time the judgment is made, while its evaluation involves a judgment of the desirability of the kind of person to which the retrieved information makes reference (cf. Higgins & Rholes, 1976). We therefore predicted that subjects would evaluate the stimulus person more favorably when the trait terms to which they were exposed had favorable referents as opposed to unfavorable referents.

Three additional factors were considered in the present study, to clarify the interpretation of the anticipated results. First, the above hypothesis assumes that the effect of prior exposure to trait terms on subjects' subsequent evaluation of a stimulus person is mediated by categorization processes. However, exposure to trait terms with either positive or negative associations may simply evoke a positive or negative affective state in subjects that could have a direct effect on subjects' evaluation of the stimulus person, independent from this mediating categorization. To examine this issue, the effects of exposing subjects to trait terms that were applicable for characterizing the stimulus person were compared to the effects of exposing subjects to equally favorable or unfavorable trait terms that were not applicable for characterizing the stimulus person.

Second, the proposed formulation suggests that prior exposure to applicable trait terms should affect subjects' evaluation of the stimulus person whether or not subjects overtly characterize the stimulus person. However, the overt characterization of a stimulus person is a salient, public behavior that may increase one's commitment to the evaluative implications of the characterization (cf. Janis, 1968). It is also an overt behavior that a person could use to infer his or her attitude toward the stimulus person (cf. Bern, 1972). These possibilities were explored.

Third, as we noted above, Bartlett (1932) and Neisser (1967) suggest that the categorization of input information tends to introduce bias into the reconstructive process through assimilation of the input information to the activated category. Bartlett (1932) also suggests that the delayed influence of the categorization on reproduction and judgment may be greater than the immediate influence, as the stored details of the input information are more rapidly forgotten than the categorization. In order to examine this issue for reproduction and evaluation, both immediate and delayed measures were obtained.

Teoria lui Bargh, Chen si Burrows

Bargh, Chen si Burrows (1996) demonstreaza printr-un experiment ca activarea prealabila are efecte si asupra comportamentelor. Metoda folosita de ei este tot cea a 'evenimentelor fara legatura'. In prima faza studentul care a lucrat cu participantii a introdus intr-un aparent test lingvistic dat primului grup cuvinte ce au legatura cu politetea iar in testul dat celui de al doilea grup cuvinte ce au legatura cu obraznicia. Studentul i-a spus fiecarui participant sa dea testul intr-o incapere separata iar cind va termina sa iasa si sa il caute in hol, urmand ca el sa le dea instructiuni pentru mai departe. […]

Teoria lui Bioy, Erb si Hilton

Bioy, Erb si Hilton (1999) studiaza efectele activarii prealabile asupra atitudinii fata de risc. La fel, si ei urmeaza modelul introdus de Higgins, Rholes si Jones. In prima etapa participantii sunt rugati sa judece frecventa de aparitie a unor cuvinte in vorbirea curenta. Intr-o lista de 15 cuvinte de evaluat au fost introduse 8 cuvinte care au legatura cu riscul: fie cuvinte care incurajeaza riscul (de exemplu: intreprinzator, fricos), pentru unul dintre grupuri, fie cuvinte ce descurajeaza riscul (nesabuit, cumpatat) pentru cel de al doilea grup. Dupa cum se poate observa cuvintele au fost in asa fel alese incat in primul caz o parte sa incurajeze riscul: intreprinzator, si sa condamne neasumarea lui: fricos. Pe acelasi model, dar in mod opus, in al doilea caz apar cuvinte ce condamna riscul: nesabuit, si cuvinte care incurajeaza neasumarea lui: cumpatat. […]

Teorii privind distorsiunile cognitive

in 1957, Festinger propunea o teorie care evoca un mijloc frecvent utilizat de indivizi in cazurile de schimbare a atitudinii. Teoria disonantei cognitive explica, in consecinta, cum un subiect determinat sa realizeze un comportament contrar convingerilor sale isi transforma opiniile in directia acestui comportament. Fenomenul de persuasiune nu-i decit o ilustrare a teoriei lui Festinger care vizeaza sa dea socoteala, in general, de efectele inconsistentei cognitive. Teoria disonantei a generat un numar considerabil de cercetari ale caror rezultate sint deseori uimitoare (cf. Wicklund si Brehm, 1976; Beauvois si Joule, 1981). De altfel, ea a provocat dezbateri teoretice si metodologice care au ocupat mult timp un loc de predilectie in psihologia sociala, fara a pune la socoteala faptul ca a determinat modele de analiza in alte discipline, de exemplu, in studiul despre efectele mobilitatii sociale (cf. Jackman, 1972) si chiar anumite aplicatii terapeutice. Obiectivul acestui articol este de a prezenta pe scurt propozitiile initiale ale teoriei, dezvoltarile si interpretarile alternative carora le-a dat nastere.

Teoria disonantei a lui Festinger

Pentru Festinger, disonanta desemneaza in primul rind o stare psihologica ce il motiveaza pe individ sa-si modifice universul cognitiv.

"Existenta disonantei este psihologic inconfortabila; din aceasta cauza, ea va motiva persoana in incercarea de a reduce disonanta pentru a atinge consonanta (). Tot incercind sa reduca disonanta prezenta, persoana va evita in mod activ situatiile si informatia care ar putea sa amplifice disonanta' (cf. Festinger, 1957).

Sursa disonantei este interna individului; isi are originea in economia cognitiva. Mai precis, ea decurge dintr-un anumit tip de relatie intre doua cognitii, intre doua "cunostinte sau opinii sau credinte cu privire la mediul inconjurator, la sine sau la comportament' (p. 3) sau, in general, intre elemente de cunoastere a realului. Cind doua elemente de gindire sint pertinente unul fata de altul, adica atunci cind unul (sa-1

numim X) il implica psihologic pe celalalt (sa-1 numim Y), cele doua elemente vor fi intr-o relatie disonanta daca "luindu-le separat, inversul unuia va decurge din celalalt' (p. 5). Altfel spus, un individ va resimti disonanta atunci cind o cognitie non-Y va aparea dupa o cognitie X.

Relatia intre doua cognitii poate fi consonanta sau nepertinenta. Festinger da putine indicatii pentru a specifica formarea uneia dintre aceste relatii psihologice. Simplu, el se gindeste la patru surse principale de disonanta: logica (incongruenta intre doua gindiri sau doua credinte), culturala (incongruenta intre un comportament si o norma), raportul dintre specific si general (incongruenta intre o opinie sau un comportament particular si o serie de opinii sau comportamente), raportul dintre experienta trecuta si experienta prezenta (incongruenta intre o asteptare si un fapt). Pentru Festinger, individul aflat intr-una din aceste situatii trebuie sa fie intr-o stare neplacuta, de disonanta si, in consecinta, va incerca sa o evite. in anumite conditii, el nu va putea avea scapare; atunci, va fi nevoit sa le suprime ori sa reduca macar disonanta creata.

Amplitudinea disonantei va depinde de importanta cognitiilor prezente, de valoarea pe care o reprezinta ele pentru subiect si de numarul cognitiilor consonante si disonante prezente. Rata disonantei, corespunzind presiunii de redus, poate fi formulata prin ecuatia urmatoare:

Reducerea disonantei se poate efectua prin modificarea unui element cognitiv disonant, schimbindu-1 in asa fel incit sa devina consonant, diminuindu-i importanta sau eliminindu-1. Forma de reducere poate, totodata, sa intimpine rezistenta la schimbare din partea cognitiilor, mai ales cind acestea se refera la mediul fizic. Posibilitatea de a le modifica va depinde, in final, de rezistenta cognitiei disonante celei mai slabe. Cind rezistenta este prea importanta, reducerea disonantei se va realiza prin adaugarea de cognitii noi, consonante. Poate fi imaginata si combinarea celor doua forme de reducere a disonantei.

Trebuie notat ca teoria disonantei cognitive reprezinta o deplasare in gindirea lui Festinger catre un nivel de explicare interna subiectului. in timp ce comparatia sociala, un model teoretic propus de autor in 1954, este de ordinul raporturilor interindi-viduale – macar prin efectele sale -, disonanta cognitiva se situeaza intr-un cadru strict intraindividual (cf. Doise, 1982). Progresia este inca si mai evidenta daca o raportam la lucrarile lui Lewin al carui elev a fost Festinger. Putem face o apropiere intre fenomenul disonantei si schimbare, asa cum a fost ea conceputa de Lewin (1959). Studiind cum un grup este antrenat sa-si modifice gusturile alimentare, Lewin nu justifica schimbarea printr-o tensiune interna indivizilor, ci prin raportul de forta intre "cunoasterile' purtate de grup si practicile realizate voluntar de acelasi grup. Conflictul permite "dezghetul' si deplasarea obiceiurilor anterioare.

Trebuie sa remarcam ca tezele lui Festinger se inscriu intr-un context social in care subiectul este conceput ca propriul sau regulator, conflictul social fiind ocultat sau transpus la un nivel psihologic1. Nu intimplator teoria disonantei cognitive este considerata socialmente pertinenta in analiza unor procese precum valorificarea optiunilor facute sau a rezultatelor consecutive efortului (Festinger si Aronson, 1960) si, in general, a interiorizarii normelor sociale (Aronson si Carlsmith, 1963) si a reproducerii ideologice (Beauvois si Joule, 1981). Din acest punct de vedere, ea este foarte aproape de teoriile congruentei frecvente catre sfirsitul anilor '50, de exemplu, teoria echilibrului formulata de Heider (1946) sau cea a congruentei atitudinilor elaborata de Osgood si Tannenbaum, in 1955; (referitor la acest subiect, cf. Zajonc. Dar ea se si deosebeste intr-o privinta: in cadrul disonantei cognitive, relatiile intre cognitii nu depind de criterii logice, "stiintifice', pe care individul le-ar putea aplica informatiei astfel incit aceasta sa devina sau sa se pastreze congruenta, echilibrata. Individul nu se conformeaza pe baza unei analize cognitive, ci pentru ca este impins de o nevoie (cf. Wicklung si Frey, 1981). Ilustrarea cea mai evidenta a acestui aspect rezida in principiile propuse de Festinger privind rezolvarea disonantei. Indivizii nu se straduiesc sa iubeasca ceea ce fac mai ales atunci cind actele lor le cer efort si chin?

Studii experimentale similare

(cercetarile ne pot oferi o sursa de inspiratie pentru cercetare)

Cercetarea lui Y privind Efectul de NIMB

Intr-un experiment desfasurat in mediu scolar, un numar de 20 de profesori de liceu au fost solicitati sa corecteze fiecare cate 10 lucrari care fusesera deja evaluate de un grup de cadre didactice neimplicate in experiment. Unui grup de 10 profesori li s-a spus ca lucrarile pe care urmeaza sa lecorecteze apartin unor elevi mediocri, iar celuilalt grup ca apartin celor mai buni elevi din scoala.Rezultatele au fost semnificative din punct de vedere statistic, fiind afectate de efectul de nimb. Primul grup de profesori au acordat in medie 1.2 puncte sub nivelul de baza, iar cel de-al doilea grup 1.5 puncte peste nivelul de baza. […]

Cercetarea lui Y privind activarea prealabila

In cadrul unui experiment, in prima etapa s-a urmarit inducerea unei activari de scurtadurata, pozitiva sau negativa (prin retinerea pentru o scurta perioada de timp a unor trasaturi), in cadrul unor grupuri diferite de subiecti. In cea de-a doua etapa, s-a cerut studentilor sa caracterizeze pe bazaunei scurte povestiri personalitatea unui anumit personaj. Se presupunea ca, in urma activarii prealabilediferite, cele doua grupuri vor caracteriza pozitiv sau negativ personalitatea eroului, desi informatia debaza (textul cuprinzand o scurta povestire privind aventura eroului) era aceeasi.Dupa cum se vede mai jos, desi situatia inductoare a fost de scurta durata (retinerea pentru scurt timp a unei liste cu trasaturi pozitive sau negative), efectul de activare prealabila a fost deosebit de puternic si relativ persistent. […]

Caracterizarea personajului Pozitiva Negativa

Tipul de activare prealabila Pozitiva 70% 10%

Negativa 10% 70%

Paragraful final al introducerii prezintă de obicei clar scopul realizării studiului („Studiul dorește să investigheze…”, „Scopul acestui studiu este…”, „Ne propunem să…”; nu sunt acceptate formulări de genul

Capitolul II – Partea experimentala

Obiective propuse

imi propun sa studiez …

Ipotezele cercetarii

presupun ca exista o legatura …. (2-3 ipoteze)

Existenta unei corelatii pozitive intre stimulii declansatori ai schemelor cognitive si modul in care subiectii isi construiesc realitatea sociala.

Constinetizarea de catre subiecti a faptului ca au fost influentati de prima parte a experientului in deciziile pe care le-au luat in cea de a doua parte a experiementului.

Metodologia cercetarii

Metodologia cercetarii

Desfasurarea cercetarii, prezentarea si prelucrarea rezultatelor

Pentru realizarea acestei cercetări s-a ales un eșantion format din […] de subiecți, atât de gen feminin cât și masculin, cu vârsta cuprinsă între […] și […] de ani, media aritmetica fiind in jurul valorii de […] ani. Criteriile de selectie ale participantilor au fost a) […] și b) […]. Eșantionarea a fost de tip neprobabilistic, bazată pe criterii de voluntariat și proximitate.

Subiectii au fost opriti pe strada si rugati sa participe la acesta cercerare.

Aplicare chestionare Procedura

Design experimental.

Vizand schimbarea schemei cognitive, mi-am propus urmatorul design.

In prima faza voi apela la mecanismul efectului de nimb, atfel voi prezenta primului grup calitatile remarcabile, integrare in colegtiv la serviciu si facultate, generozitate, relatii extrordinare cu parintii si abilitati excelente de socializare ale persoanei x. Celui de al doilea grup, voi prezenta persoana x ca avand calitati negative si o slaba integrare sociala, ca o persoana cu care se poate lucra deloc, avida de putere, zgarcita. Celui de al treilea grup, cel de control, nu voi face nicio prezentare a persoanei.

Ulterior acestei prezentati voi invita subienctii sa vizioneze o inregistrare video a persoanei x in care vorbeste intr-un mod neutru despre o experienta din viata sa sau pur si simplu o inregistrare video a unei activitati domestice sau profesionale a acesteia. Dupa vizionare, voi distribui cate un chestionar celor trei grupui de subiecti in care voi solicita o evaluare cu o scala likert a diverselor atribute ale prsoanei x.

In faza doi voi incerca activarea unor scheme cognitive contrare primelor, de data acesta prin mecanismul activarii prealabile. Astfel, sub explicatia ca urmeaza un nou experiment referitor la memoria vizuala voi prezenta primului grup un set de fotografii ce vizeaza de data acesta aspecte negative din viata sociala; cersetori, acte de violenta, calamitati, abuzuri. Celui de al doilea grup de subiecti, care in prima faza au primit informatii negative despre persoana x, le voi prezenta imagini ce vor viza persoane in contexte sociale pozitive, oameni care se tin de mana, generosi, familii fericite, copii. Subiectilor din grupul de control le voi distribui un set de imagini din natura, pomi, flori, munti, ape etc. Ulterior prezentarii, voi cere subiectilor sa competeze un chesionar in care sa evalueze cu o scala Likert imaginile vazute.

In faza trei voi imparti un nou set de chestionare in care pe de o parte voi cere o noua evaluare a persoanei X iar pe de alta voi cere subiectilor din cele trei grupuri sa evalueze daca considera ca in cele doua evaluari a persoanei x au fost influentati de prezentarea de la inceputul experimentului respectiv de setul de fotografii prezentat.

Asteptarea mea este ca cele doua chestionare, referiotare la persoana x sa coreleze negativ. De asemenea ma astept ca subiecti sa considere ca aprecierile lor despre persoana x nu au fost influentate de prezentarea facuta la inceputul experimentului sau de fotografiile prezentate in faza doi.

Fiecare participant a primit câte un set de chestionare. Înaintea completării chestionarelor, participanții au fost instruiți verbal cu privire la modalitatea de completare. În instructaj s-au precizat următoarele: confidențialitatea totală a datelor cât și completarea chestionarul în anonimat, lipsa unui timp limită, faptul că se pot renunta la participarea în orice moment fără a fi constrânși în vreun fel, importantă și valoarea unor răspunsuri sincere pentru validitatea acestei cercetați. Singurele informații reținute în urmă completării chestionarului au fost cele demografice, respectiv, genul, vârstă, orientarea religioasă, studiile și starea civilă.

Subiecții au confirmat înțelegerea cerințelor și au acceptat să participe la cercetare, participarea fiind benevolă și nerecompensată.

Testarea s-a făcut în zile lucrătoare (de luni până vineri) în intervalul orar: 10.00-14.00, fiind știut faptul că momentul ales pentru completarea unui chestionar joacă un rol deosebit în ceea ce privește concentrarea atenției și a stărilor psiho-fiziologice ale indivizilor chestionați. Subiecții nu au fost supuși unor stimuli perturbatori, alții decât cei din mediul înconjurător. […]

Interpretarea rezultatelor

Prelucrare rezultatelor medie, dispersie, corelatii

In raport cu ipotezele de lucru

Pprezentare sintetica (pe larg in anexa)

In raport cu ipotezele de lucru

Prezentare sintetica

Concluzii

Anexe

Bibilografie

20-25 de autori/ De trecut si lucrarile profesorilor nostrii

Anitei, M. (2007) – Psihologie experimentată, Ed. Polirom, Bucuresti

Cristea D. (2014) – Tratat de Psihologie Socială – Volumul I, Ed. Din Condei, București

Dincă, M. și Mihalcea, A., (2010) – Metodologia cercetării științifice, Ed. Renaissance, București

Miclea, M. (2003) – Psihologie Cognitivă, Ed. Polirom, București

Moscovici, S. (1997) – Psihologia socială sau mașina de fabricat zei, Ed. Polirom, Iași

Paraschiv T., Tănase V. I., Postolea D. și Bălan M. (2007) – Statistică Socială, Ed. Comphys, Rm. Vâlcea

De cautat

Bargh, J.A., Chen, M, & Burrows, L. (1996). Automaticity of social behaviour: Direct effects of trait construct and stereotype activation on action. Journal of Personality and Social Psyychology, 71, 230-244

Realitatea ca proiect social – John R. Searle

Erb, H., Bioy, A., & Hilton, D.J. (2002). Choice preferences without inferences: Subconscious priming of risk attitudes. Journal of Behavioral Decision Making, 13, 1-17

Higgins, E.T., Rholes, W.S. & Jones, C.R. (1977). Category accesibility and impression formation. Journal of Experimental Social Psychology, 13, 141-154.

Alte surse bibliografice (internet)

http://en.wikipedia.org/wiki/Social_reality

http://en.wikipedia.org/wiki/Halo_effect

Webografie – 2-3 la sfarsit

http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/Bazele-psihologiei-sociale-Per344.php

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Proiect-Psihologie-Cognitiva-E72176.php

http://en.wikipedia.org/wiki/Halo_effect

studiu Higgins, Rholes si Jones(1977)

http://www.uni-muenster.de/imperia/md/content/psyifp/aeechterhoff/wintersemester2011-12/attitudesandsocialjudgment/higginsrholesjones_cataccessimpressform_jesp_1977.pdf

Reprezentarea socială a familiei la adolescenţi. Studiu de caz- Psiholog-Maria (Faraon) Rasvan

http://ekphrasis.accentpublisher.ro/files/articles_content/297/2%20RTSC%207.pdf

http://lib.spranceana.com/tag/realitate-sociala

Bibilografie

20-25 de autori/ De trecut si lucrarile profesorilor nostrii

Anitei, M. (2007) – Psihologie experimentată, Ed. Polirom, Bucuresti

Cristea D. (2014) – Tratat de Psihologie Socială – Volumul I, Ed. Din Condei, București

Dincă, M. și Mihalcea, A., (2010) – Metodologia cercetării științifice, Ed. Renaissance, București

Miclea, M. (2003) – Psihologie Cognitivă, Ed. Polirom, București

Moscovici, S. (1997) – Psihologia socială sau mașina de fabricat zei, Ed. Polirom, Iași

Paraschiv T., Tănase V. I., Postolea D. și Bălan M. (2007) – Statistică Socială, Ed. Comphys, Rm. Vâlcea

De cautat

Bargh, J.A., Chen, M, & Burrows, L. (1996). Automaticity of social behaviour: Direct effects of trait construct and stereotype activation on action. Journal of Personality and Social Psyychology, 71, 230-244

Realitatea ca proiect social – John R. Searle

Erb, H., Bioy, A., & Hilton, D.J. (2002). Choice preferences without inferences: Subconscious priming of risk attitudes. Journal of Behavioral Decision Making, 13, 1-17

Higgins, E.T., Rholes, W.S. & Jones, C.R. (1977). Category accesibility and impression formation. Journal of Experimental Social Psychology, 13, 141-154.

Alte surse bibliografice (internet)

http://en.wikipedia.org/wiki/Social_reality

http://en.wikipedia.org/wiki/Halo_effect

Webografie – 2-3 la sfarsit

http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/Bazele-psihologiei-sociale-Per344.php

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Proiect-Psihologie-Cognitiva-E72176.php

http://en.wikipedia.org/wiki/Halo_effect

studiu Higgins, Rholes si Jones(1977)

http://www.uni-muenster.de/imperia/md/content/psyifp/aeechterhoff/wintersemester2011-12/attitudesandsocialjudgment/higginsrholesjones_cataccessimpressform_jesp_1977.pdf

Reprezentarea socială a familiei la adolescenţi. Studiu de caz- Psiholog-Maria (Faraon) Rasvan

http://ekphrasis.accentpublisher.ro/files/articles_content/297/2%20RTSC%207.pdf

http://lib.spranceana.com/tag/realitate-sociala