Cercetare Privind Evaziunea Fiscala ÎN Regiunea București Ilfov

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea de Administratie si Management Public

CERCETARE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALA ÎN REGIUNEA BUCUREȘTI-ILFOV

Nelu STOIAN

Master, Anul II, grupa 237

Disciplina: Cercetare Științifică

București

2016

CUVINTE CHEIE

contribuabil, politică fiscală, eficiență, principii de impunere, obligații fiscale, conformare fiscală, conformare voluntară, conformare silită, neconformare fiscală, evaziune fiscală licită, fraudă fiscală, modele de comportament, încredere în autorități,

CLASIFICAREA PE DOMENII DE INTERES A ARTICOLELOR CU CARACTER ECONOMIC (Cod JEL)

H – Public Economics

H3 – Fiscal Policies and Behavior of Economic Agents

H30 – General
H31 – Household
H32 – Firm
H39 – Other

INTRODUCERE:

Evaziunea fiscală este definită ca fiind ”sustragerea prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor de stat de către persoanele fizice și juridice, care realizează venituri impozabile, conform reglementărilor fiscale”1. Asadar, evaziunea fiscala

Evaziunea fiscală este un fenomen global care se manifestă și afectează toate statele. Statul, ca entitate, nu este lipsit de inechități și abuzuri, dar totodată acesta asigură premisele dezvoltări economice a societății în ansamblul ei și a membrilor acesteia. Este evident că pentru a putea presta servicii catre populația sa, statele au nevoie de venituri.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple si complexe:

fiscalitatea excesiva

legislatia stufoasa, neclara si imprecisa care determina interpretari diferite, de regula, nu in spiritul legii,

educatie cetățenească fiscală precară

încredere în autorități (percepția contribuabililor asupra autorităților privind utilizarea veniturilor statului)

Evaziunea fiscală este un fenomen determinat, în principal, de mărimea și numărul contribuțiilor, taxelor și impozitelor pe care contribuabilul trebuie sa o suporte. Există o relație direct proporțională între fiscalitate și evziune. O fiscalitate excesivă determină un nivel ridicat al evaziunii. Ne aflăm în fața unei situații aparent fără ieșire, un cerc vicios, deoarece un nivel ridicat al evaziunii determină creșterea impozitelor și taxelor, acestea fiind principala sursă de venituri ale statului.

Efectele negative ale evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor și veniturilor fiscale, conducând, totodată la apariția de distorsiuni în mecanismele pieței și, nu în ultimul rând, contribuind la crearea unor inechități sociale datorate ,,excesului “ și ,, înclinației“ diferite a contribuabililor către acest fenomen

fig.1 circulația taxelor

Modificările frecvente ale legislației, de regulă prin Ordonanțe și/sau Legi care modifică alte Ordonanțe/Legi care, la un moment dat, au modificat legea inițială, pierzând astfel din intenția legiuitorului, au ca efect provocarea contribuabilului la evaziune.

Cetățeanul, contribuabilul trebuie să înțeleagă că toate serviciile de care se bucură atât el cât și membrii familiei sunt asigurate de stat pe baza veniturilor obținute din contribuțiile, taxele și impozitele achitate. Statul nu poate asigura servicii de calitate în sănătate, securitate, învățământ etc. fără venituri. Astfel, cu cât cei care plătesc impozitele și taxele sunt mai puțini, cu atât statul trebuie să le mărească pentru a avea veniturile necesare asigurării acestora. Un factor important il constituie și percepția cetățenilor privind eficiența utilizării veniturilor statului, respectiv încrederea în autorități. În România, nu există încredere în autorități, în mare parte vina apaținând acestora deoarece au uitat că sunt în slujba cetățenilor.

STADIUL CERCETARII IN DOMENIUL EVAZIUNII FISCALE

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate statului prin ascunderea în tot sau în parte a veniturilor impozabile. O evaziunea fiscală comisă în mod intenționat este denumită fraudă fiscală și este sancționată penal. Etomologic, cuvântul evaziune provine de la latinescul « evasio » – « scapare ».

Prima definitie a evaziunii fiscale a fost data în perioada interbelică de Lerouge și M.A. Piatier, notiunea de evaziune fiscala fiind inclusa în cea de fraudă.

            Evaziunea fiscală a făcut obiectul a numeroase studii și analize, fiind cunosute mai multe interpretări ale conceptului, astfel:

– C. V. Brown si J.M.Jakson definesc evaziunea fiscala ca o reorganizare legala a unei afaceri astfel încat sa minimizeze obligatia fiscala, iar frauda fiscala ca pe o rearanjare ilegala a unei afaceri in acelasi scop

– Maurice Duverger aprecia ca acest fenomen desemneaza ansamblul manifestarilor de fuga din fata impozitului.

– M.C. de Brie si P. Charpentier considerau ca evaziunea fiscala este « arta de a evita caderea în campul de atracție a legii fiscale ».

Din punct de vedere al comportamentului uman, Gary S. Beker a definit evaziunea ca o « componenta a crimei economice », iar Virgil Cordescu, preciza că « natura omeneasca are totdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesulul particular ; ea este inclinata sa  considere impozitele mai mult ca un prejudiciu decat ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intotdeauna cu ochi rai pe acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul ».

Virgil Cordescu considera că evaziunea fiscală poate îmbrăca două forme:

Evaziune legală/tolerata – care este rezultatul acțiunii contribuabililor de a ocoli legea, recurcând la portițe neprevăzute de legiuitor, astfel fiind tolerata prin scaparea din vedere;

Evaziune ilicită/frauda – care este rezultatul acțiunii contribuabilului ce încalcă prevederile legale cu scopul de a nu plati impozitul datorat.

În literatura juridică, evaziunea fiscală este considerată ca fiind „rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperi a legiuitorului, a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune”.

Oricum ar fi definită și din orice punct de vedere este abordată, elementul de bază în definirea evaziunii fiscale constă în sustragerea de la plata impozitelor

            La inceputul secolului trecut, O.A. Anastasiu considera evaziunea fiscala ca fiind reprezentata de « totalitatea  procedurilor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag, în total sau în parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale ».

            Insa, cea mai cuprinzatoare definitie din acea perioada, a fost data de Virgil Coderscu, in lucrarea sa « Evaziunea fiscala in Romania » prin care sustinea ca : « o rezultata logica a defectelor si inadvertntelor unei legislatii imperfecte, a metodelordefectuoase de aplicare, precum si a unei neprevederi si nepriceperi a legiuitorului a carui fiscalitate excesiva e tot atat de vinovata ca si cei care ii provoaca prin aceasta la evaziune ».[7]

            Etapa tranzitorie de la economia dirijata la economia de piata, caracterizata prin modificari structurale ale relatiilor economice, favorizeaza faptele ilegale, indeosebi coruptia, traficul de influenta si, desigur evaziunea fiscala. Legea 87/1994 vine sa asigure siguranta bugetului statului. In cadrul acestei legi se incearca o noua definire a fenomenului de evaziune fiscala ca fiind « sustragerea prin orice mijloace in intregime sau in parte de la plata impozitelor, taxelor si altor sume datorate bugetului de stat si celorlalte bugete de catre persoanele fizice si juridice romane sau straine ».[9]

            Sistemul extins al deductibilitatii fiscale cu caracter special care incita la discretionism in aplicarea reglementarilor legale il determina pe Paul Diaconu sa afirme ca : « evaziunea fiscala legala, locala, va actiona ori de cate ori exista posibilitatea de optiune, de exceptie de la regula, deomisiune de interpretatre in mai multe posiblitati, de la existenta unei legislatii paralele pentru o firma ce poate stabili dimensiuni diferite, acolo unde regula fiscala exprima posibilitatea de optiune a aplicatului ».[10]

            Din aceasta perspectiva statul trebuie sa se rezume la asigurarea unui cadru legislativ clar si concis precum si la aplicarea in practica, unitara, a acesteia.    

                  In functie de modul cum poate fi savarsita, evaziunea fiscala cunoaste doua forme de manifestare[15] :

evaziune care poate fi realizata la adapostul legii, evaziune licita sau legala ;

evaziune care se realizeaza cu incalcarea legii, fiind deci illicita sau frauduroasa.

                         Evaziunea fiscala licita

            Evaziunea fiscala realizata la adapostul legii permite sustragerea de la indeplinirea obligatiilor bugetare prin interpretarea legilor fiscale in favoarea contribuabilului , fara ca acest lucru sa fie considerat contraventie sau infractiune[16].

            Cele mai uzuale forme de manifestare a evaziunii fiscale licite in diverse tari sunt :

1)      Avantajele in natura (masini de serviciu, drepturi de subscriere a unor actiuni ale intreprinderii atribuite cadrelor de conducere, participarea la cheltuielile de scolarizare a copiilor etc).Toate aceste avantaje sunt atribuite de catre patroni unor salariati pentru a se sustrage de la plata ratelor ridicate de impozitare a venitului.

2)      Reduceri de impozite pe venit din profitul reinvestit pentru dezvoltarea activitatii aducatoare de venit.

3)      Posibilitatea deducerii din venituri (profit) a unor cheltuieli privind amortizarea si fondul de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel care s-ar justifica din punct de vedere economic.

            Amortizarea accelerata, atunci cand e permisa de lege pentru unele categorii de mijloace fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil in favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decat cel impus de valoarea uzurii fizice si morale, inregistrate de mijloacele fixe respective in perioada luata in calcul.

4)      Domicilii in asa numitele « paradisuri fiscale » (centre fiscale care ofera conditii de impozitare mai favorabile decat in tarile lor)  pentru rezidentii care investesc aici pentru persoane fizice sau juridice.

                        Evaziunea fiscala ilicita

            Evaziunea ficala ilicita reprezinta un fenomen antisocial ce se manifesta prin sustragerea de la bugetul  public a unui volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic .

            Evaziunea fiscala frauduroasa sau frauda fiscala apare in situatia in care se disimuleaza obiectul impozabil, se subevalueaza cuantumul materiei impozabile sau se folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului datorat[17] .

            Formele de manifestare a unei astfel de evaziuni pot fi grupate in urmatoarele categorii :

1.      Desfasurarea de activitati de catre unii contribuabili care realizeaza venituri clandestine , nedeclarate la organele fiscale in vederea impunerii.

Aceasta forma de manifestare a evaziunii fiscale se regaseste atat in randul persoanelor fizice , cat si al celor juridice , carora organele fiscale , ca urmare a unor controale efectuate le pot stabili diferente de impozite si taxe, apilcandu-se totodata sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea legislatiei fiscale .

2.      Neinregistrarea si nedeclararea in totalitate a veniturilor realizate de catre contribuabili in scopul diminuarii masei impozabile .

3.      Supradimensionarea costurilor de productie sau a cheltuielilor generate de activitatea desfasurata in scopul diminuarii venitului impozabil prin:

         inscrierea in evidentele financiar – contabile (registru de venituri si cheltuieli sau in contabilitatea proprie a cheltuielilor) a unor cheltuieli care nu sunt aferente veniturinor realizate ;

         mentinerea pe sold a unor cheltuieli de transport, diferente de pret la produse finite, mai mici decat cele corespunzatoare marfurilor si produselor nevandute , existente in stoc ;

         includerea in costuri a unor cheltuieli de natura investitiilor precum si a dobanzilor bancare aferente imprumuturilor pentru investitii ;

         inregistrarea pe cheltuieli a unor amenzi , majorari sau alte sume cu caracter sanctionatoriu stabilite de organele de control ;

         includerea in costuri a unor drepturi salariale fictive.

            In functie de locul unde au fost constatate , cazurile de evaziune fiscala se pot categorisi astfel:

a)      la frontiera ( la punctele vamale ) s-au constatat de catre organele de control marfuri fara documente , cu documente false sau subevaluate fata de preturile de pe piata internationala ;

b)      pe drumurile publice, atunci cand mijloacele fixe , materiile prime, marfurile sunt transportate in cantitati si la preturi diferite decat cele inscrise in documentele legale care in mod obligatoriu trebuie sa le insoteasca ;

c)      la locul desfasurarii activitati de catre persoanele fizice sau juridice , sau chiar in afara acestuia si anume :

–          desfasurarea de activitati « subterane » ;

–          declararea falsa a obiectului sau sursei impozabile, neinregistrarea plusurilor de inventar si a diferentelor rezultate din reevaluarea stocurilor ;

–          nregistrarea in conturile de cheltuieli ale societatilor comerciale a unor cheltuieli  de protocol ( deplasari in scop turistic, note de plata la restaurant , cadouri cu caracter protocolar) care in realitate sunt cheltuieli personale ale intreprinzatorului particular ;

–          evidenta dubla a conturilor sau alte cauze si metode de sustragere de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului .

            Pe masura adancirii cooperarii economice internationale ai a dezvoltarii pe multiple planuri a relatiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite , evaziunea fiscala nu se manifesta doar ca fenomen intern, national,ci a devenit unul international.

            Astfel, din punctul de vedere  al ariei de intindere a evaziunii fiscale ilicite se pot intalni doua forme :

            = Frauda nationala , se manifesta in principal prin doua forme :

= Frauda fiscala artizanala , care este mai putin definita de modalitatile tehnice de realizare, cat de modul izolat , pe cont propriu al autorilor ei .

            Persoana ( in general  fizica ) care realizeaza frauda artizanala nu actioneaza in legatura cu altii, nu recurge la o organizatie in acest scop . Ca exemplu, pot fi mentionate cazuri dintre cele mai simple – o diminuare a pretului real de vanzare a unui imobil, sau  importului de mafuri fara sa fie declarate – pana la cazuri mai complexe , cum ar fi omiterea inregistrarii veniturilor in contabilitate sau majorarea cheltuielilor deductibile .

            De asemenea, tot o forma de frauda este si « munca la negru », care permite celui ce o exercita sa obtina venituri nedeclarate.

            Amploarea acestui fenomen este , cel putin in Romania , considerabila, ea scutindu-l pe patron de cheltuielile sociale (cotizatiile sau contributiile sociale ). Cu cat diferenta dintre salariul net primit efectiv de catre angajat si costul global al locului de munca (salariul brut  plus cotizatiile ce cad in sarcina patronului ) este mai mare , cu atat patronul este mai interesat sa recurga la mana de lucru nedeclarata .  Pierderile din impozit pe venit si cotizatiile sociale sunt considerabile, fenomenul fiind caracteristic si altor state dezvoltate (ex. Italia ). 

= Frauda fiscala industriala   se manifesata prin recurgerea la procedee  complexe, avand atat caracter fiscal, cat si penal.

            In acest caz sunt implicate atat persoane fizice, cat si juridice care se sustrag in mod frauduros de la plata impozitelor .

            Principiul de baza de la care pleaca cei care comit frauda fiscala industriala este de a realiza o concordanta intre evidenta contabila  (bilant, jurnale contabile ) si documente justificative (facturi, avize de expeditie  etc), pornind de la premisa ca verficarile fiscale constau numai in constatarea de catre organele de control a acestei concordante .

            In situatia comiterii fraudei fiscale industriale aceasta corelatie se  realizeaza cu ajutorul documentelor justificative fictive , furnizate de organizatii specializate , care constituie o adevarata industrie a fraudei .

            Una din metodele uzuale este aceea a folosirii unui « mandatar » inscris la Registrul Comertului care , in acest mod are dreptul de a emite facturi de vanzare fictive sub acoperirea antetului sau « Mandatarul » este in speta o persoana juridica care emite documente comerciale corespunzatoare unor operatii fictive desfasurate intre firme reale, care sunt, in aparenta, ireprosabile in ceea ce priveste activitatea desfasurata.

            Acest gen de frauda fiscala se manifesta in diverse sectoare de activitate , in  ara noastra fiind cel mai des intalnite in cazul importurilor de tigari, cafea si bauturi alcoolice. In alte tari, exemplele sunt numeroase in domeniul industrial , bancar , imobiliar etc.

Frauda internationala

            Manifestarea acestui fenomen isi gaseste explicatia in solidaritatea dublei impuneri, datorita autonomiei regimurilor fiscale nationale, cat si presiunilor fiscale rezultate de aici .

            Intr-o masura importanta evaziunea internationala[18] este legata de  ramnificarea productiei anumitor intreprinderi spre tari cu legislatie fiscala favorabila. De asemenea ea este facilitata de existenta zonelor libere care beneficiaza de exrtateritorialitate vamala si care scapa total sau partial, legislatiilor nationale .

            Investitorii  straini implanteaza aici unitati industriale si produc pentru export, in conditii salariale si cheltuieli sociale deosebit de convenabile .

Cadrul legislativ

Bazele sistemului fiscal au fost puse prin Regulamentul Organic din 1831-1832 care a realizat prima unificare fiscala a Tarii Romanesti(1831) si Moldovei(1832). Regulamentul Organic a stabilit ca principiu de bază egalitatea tuturor in fata impozitelor. Deasemenea s-au mai stabilit ca impozitul sa fie determinat, nu arbitrar, impozitul sa fie platit la anumite scadente cunoscute. Acesta a fixat cheltuielile statului pe fiecare an , a introdus ordinea in finante, a fixat darile si celelalte venituri pentru a se putea face fata cheltuielilor

Prima lege care impunea taxarea veniturilor a fost adoptată in anul 1877. Legea cuprindea 25 de articole, cuprizand privilegii si scutiri, dar prevedea ca “contribuabilul ce nu isi indeplinea datoria pana la a XV zi din luna a II-a a fiecarui trimestru la perceptie era supus urmaririi”.

Reforma Fiscala a Romaniei din anul 1921 adoptată sub conducerea lui Nicolae Titulescu a introdus impunerea venitului în baza declaratiei contribuabilului. Aceasta stabilea si introducerea impozitului progresiv pe venitul global, care implica impozitul pe lux si cifre de afaceri, impozitul progresiv pe succesiuni, impozitul extraordinar progresiv pe avere si pe imbogatirea de razboi.

În 1923 prin Legea 661/1923 pentru unificarea contribuțiunilor directe și pentru înființarea impozitului pe venitul global, Vintila Bratianu realizeaza o noua reforma fiscala la initiativa lui. Prin lege se instituia o amenda pentru sanctionarea sustragerii de la plata impozitului. Amenda putea fi “egala cu impozitul la indoitul venitului sustras”, dar putea merge pana la “intreitul diferentei de venit” sustras.

În 1933 este introdus un adevarat Cod al evaziunii fiscal prin legea nr 88/1933, mult mai elaborat decat precedentele, care prevedea sanctiuni mai severe si delimita contraventia simpla si contraventia calificata. Sancțiunile aplicate erau amenda (multiplicarea cu 2, 3 sau 4 a impozitului la diferenta de venit sustras) pentru contravenția simplă. Contravenția calificată era sanționată cu închisoarea de la 6 luni la 1 an.

După cel de-al Doilea război mondial si până in decembrie 1989, datorită dispariției economiei de piață, statul controlând întreaga activitate economică, sustragerea de la plata impozitelor și taxelor era redusă. Totuși au fost eleborate legi cu incidență fiscală:

-« lege 344 » din 1947 antievaziune, inspaimantatoare prin severtatea ei, aceasta are si o rezonanta politica (de clasa), prin care faptele de evaziune fiscala sunt considerate « acte de sabotaj », cele mai grave fiind pedepsite cu munca zilnica de la 5 la 20 de ani legea – extrem de aspră dar cu toate acestea oferea si posibilitati de "indreptare" evazionistilor;

-decretul nr 202/1953 privind modificarile Codului Penal al Republicii Populare Române a introdus conceptul de infractiuni fiscale;

-legea 18/1968 privind controlul unor bunuri ale persoanelor fizice care au fost dobândite în mod ilicit –permitea urmărirea personelor cu venituri mari mejustificate.

După comunism, prima lege care sancționa omisiunea și efectuarea de înregistrări inexacte cu efecte asupra rezultatului financiar a fost Legea 82/1991-legea contabilității. Infracțiunea de evaziune fiscală a fost reglementată inițial prin Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 fiind definită ca "fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției".

Legea nr. 87/1994 a fost abrogata prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, prin care s-a prevăzut că între actele ce constituie infracțiuni de evaziune fiscală sunt:

ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;

alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.

Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cuprinde numai infracțiuni, contravențiile prevăzute în fosta lege au fost preluate în cuprinsul altor legi Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015-Codul de procedură fiscală) .

SCOP: Modalități de creștere a gradului de conformare voluntară privind declararea veniturilor și plata taxelor și impozitelor

Obiective:

1 identificarea factorilor care determină contribuabilii la evaziune fiscală

2 identificarea modalităților de îmbunătățire a relațiilor dintre contribuabili și autoritățile fiscale

3 identificarea modalităților de creștere a gradului de conformare voluntară