Cercetare Pedagogica Privind Eficienta Metodelor de Evaluare a Elevilor

1. Cuprins

1. Cuprins

2. Argument

3. Premise

3.1. Raportul dintre teologie, filozofia existenței umane și poezia interbelică

3.2. Conștiința omului interbelic față de fenomenul liturgic: Nae Ionescu (repere teoretice)

3.3. Grade diferite de opacizare ale lumii moderne reflectate în poezia interbelică

3.4. Modelul hristic după părintele profesor Dumitru Stăniloae, între asemănare până la identificare

3.4.1. Tradiționaliști și gândiriști

3.5. Opacizarea/ depărtare de modelul hristic

3.5.1. Poezia interbelică și simboluri creștine: Miracolul – Saul/ Pavel Lucian Blaga.

3.5.2. Nevoia de cerctitudine – Apostolul Toma -> Tudor Arghezi

3.5.3. Îndoiala, lepădarea de Hristos – Apostolul Petru

3.5.4. Locuri transfigurate prin credință/ lipsă de credință

satul – în poezia tradiționalistă (Ioan Pillat; Lucian Blaga)

orașul – în poezia bacoviană

mahalaua – în poezia argheziană

ocna/ închisoarea – în poezia lui Tudor Arghezi, Radu Gyr

3.5.5. Motive sacre specifice spiritualității românești

3.5.6. Treptele credinței

3.6. Analgezicele lumii contemporane

3.6.1. Paleativul Bacovia

4. Criteriul paradigmatic privind programa înainte și după 1989

4.1. Criteriul sintagmatic

4.1.1. Abordarea la clasă a artelor poetice interbelice

5. Metode moderne în abordarea artelor poetice interbelice

5.1. Metoda cubului

5.2. Metoda cadranelor

5.3. Aplicație comparativă a textului poetic

5.4. Propuneri pentru o programă extinsă cu capitolul: Tema religioasă în literatura română

6. Cercetare pedagogicăprivind eficiența metodelor de evaluare a elevilor

6.1. Scopul cercetării

6.2. Obiectivele cercetării

6.3. Ipoteza cercetării

6.4. Variabilele cercetării

6.5. Coordonatele majore ale cercetării

6.6. Etapele investigației

6.6.1. Etapa preexperimentală/ constatativă

6.6.2. Etapa experimentului formativ

6.6.3. Etapa proexperimentală/ finală

6.7. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

7. Concluzii la partea de cercetare

8. Concluzii finale

9. Bibliografie

10. Anexe

2. Argument

Am ales această temă deoarece doresc ca aceasta să constituie un liant între versurile poeților moderniști și elevi. În felul acesta elevul nu va mai putea considera că poezia este o simplă înșiruire de versuri care nu spune nimic, incapabilă să stârnească sentimente adânci în sufletul lui. Poezia, pentru a nu fi respinsă de elev, trebuie să reușească să îl sensibilizeze.Încercând să o abordez din perspectiva acestei teme cred că voi reuși să le suscit interesul.

Elevul în general nu caută poezie deoarece limbajul poetic este greu de înțeles, de descifrat și de pătruns. Ei citesc pentru a găsi pretexte generatoare de sentimente ori textul liric și în general cel modern, nu reușește să ajungă la sufletul elevului pentru a-l emoționa.

Astfel, orele de limba și literatura română nu trebuie să urmărească la elev doar dezvoltarea unor aptitudini naturale, nu numai realizarea în elev a binelui și frumosului, a plăcutului și utilului în viața aceasta, ci mai ales împlinirea omului încifrat în ordinea supranaturală a Sacrului cu întreaga lui personalitate de om obișnuit sau om plin de aspirații.

Este important ca noi dascălii să-i formăm ca oameni pe elevi prin forța exemplului, având în vedere că nu toate poeziile poeților moderni constituie principii etice. Puterea formativă a poeziei moderne își are sursa în relația stabilită între Supranaturalul religios (Dumnezeu) și naturalul religios (omul).

Formarea la elev a valorilor morale creștine se poate realiza și prin poezia, în care poetul se găsește într-o continuă căutare a divinității, dar și în poezii în care poetul este continuu măcinat de întrebări despre existența divinității, sau poetul se găsește dezorientat între credință și tăgadă, nereușind să găsească un răspuns la toate acestea. Deși modalitățile poeților de a-l găsi, simți și închipui pe Dumnezeu sunt nenumărate, elevul trebuie să știe că, chiar dacă această cale este lungă și grea important este ca în final să ajungă acolo unde îl poate descoperi pe Dumnezeu, indiferent de mijloace. De asaemeni, mai trebuie să știe că acest drum implică și trăiri intime ale fiecăruia dintre ei. Elevul le va simți pe toate acestea doar printr-o modelare duhovnivească iar aceasta nu se poate realiza numai în Biserică sau în timpul orelor de religie ci și atunci când îi este citit psalmul arghezian: Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!

Elevul nu trebuie să vadă în poezia interbelică doar mesajul laic, ci și forța harului divin, cu menirea de a-l schimba.

3. Premisele poeziei religioase – origine și evoluție

Ca să înțelegem impactul poeților interbelici asupra temei religioase, avem în mod necesar a porni de la niște premise:

În primul rând, românii au în structura etnică o componentă a religiei creștine ortodoxe care a fost baza formării poporului și a limbii române.

În al doilea rând, prima literatură scrisă a fost cea religioasă, urmând specificul religiei ortodoxe cu scrierea în alfabetul chiliric, ca și la toate popoarele slave învecinate, dar limba română fiind singura limbă romanică răsăriteană.

În al treilea rând, în critica literară mai nouă apare conceptul de literatură religioasă începând cu Dosoftei care a mlădiat limba română în versuri în Psaltirea pre versuritocmită încă de la 1673, iar cronicarului Miron Costin îi datorăm primele versuri în Predoslovia la De neamulmoldovenilor. Primul text însă în versuri aparține lui Ion Budai-Deleanu, Țiganiada, apărt în 1800, în plină Școală Ardeleană, original Iluminism românesc transilvănean. Desprinderea de tiparele textelor religioase s-a făcut în perioada pașoptistă și apoi în prelungirile romantismului și clasicismului românesc.

Generația pașoptistă este influențată de literatura franceză, în special având însă fiorul revoluționar al idealurilor de eliberare socială și națională și de unire. Tema religioasă apare explicit la marele înaintaș eminescian, Ion Heliade-Rădulescu, care în epopeea sa, lăsată neterminată, Anatoliada prezintă lupta omului cu forțele necurate pe un plan eroic, monumental, arătând că nu poți construi nimic fără Dumnezeu, toate celelalte principii s-au prăbușit, iar credința este în firea omului. În fond aceasta este o educație pentru firesc, având un scop plenar și nu restrictiv. El se sincronizează cu spiritul timpului revoluționar pașoptist ca și Andrei Mureșanu în Un răsunet: Preoți, cu crucea-n frunte! Căcioastea e creștină.

În ciclul de versuri dedicat Războiului de Independență de la 1877, Vasile Alecsandri intruduce în poemul Peneș Curcanul sprijinul divin într-o invocație finală asemenea Împăratului Constantin în vremurile Sfinților Părinți: Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept/Această mânăruptă/Să-mi vindec rănile din piept/Iar să mă-ntorc la luptă. În Sergentul, pe pieptul eroului ce-și trage un picior, strălucește Crucea Sf. Gheorhe și-a României Stea.

Mihai Eminescu a construit un fenomen estetic întreg, a particularizat romantismul european prin regândirea profundă a marilor teme ale omenirii. Poezia sa religioasă cuprinde două postume ca O, Marie;Colind. O discretă voce a Demiurgului apare în Luceafărul ce dialoghează cu Hyperion cel răzvrătit, oferindu-i prin liberul arbitru trei ipostaze ale omului de geniu – Înțeleptul, Poetul, Orfeu – dar refuzându-i moartea. Unul e în toți și tot e în Unul este principiul ce călăuzește atât momentul tainic al Euharistiei,cât și cel mai sacru punct al Liturghiei, dar și similitudinea cu interpretarea Imnului Creațiunii din Rig-Vede.

În Rugăciunea unui dacEminescu anticipează sincronizarea literaturii române cu cea europeană de la sfârșitul sec. al XIX-lea a omului obosit, sfâșiat, disperat, cel carea junge la invectivă: Binele imediat este să mori cât mai curând, iar binele suprem să nu mă fi născut niciodată. Imprecația este figura de stil definitorie, cunoașterea este prin negarea catafatică. Sarcasmul și retorica monologului acestui om singur topește într-o sevă lexicală consistentă un limbaj nuanțat, plin de tensiune, aluziv, eliminând simplitatea mesajului. Este o lecție pe care marele poet ne-o dă în continuare, poemele sale distilând o profunzime psihică, o performanță tehnică a armoniei muzicale și o bază nouă, dar fermă de articulare lingvistică.

În Moartea lui Fulger și Moartea lui Gelu, Coșbuc pune, sub formă de dialog față-n față două atitudini tipic umane ce țin de înțelegerea morții, ca prag de trecere. Moartea este înghițită de viață, sau refuzând garanția învierii este refuzul credinței, un tablou tulburător și trist. Este un poem sfâșietor, bazat pe drama morții propriului său băiat, Coșbuc sublimând tema morții ca viață, mereu eroică, o călătorie spre înviere.

Poemul Rugăciune de Octavian Goga este un cutremurător cântec al omului ce se roagă smerit, în așteptarea vremurilor viitoare, în care libertatea neamului va triumfa peste suferința și munca trudnică, lipsită de răsplată acelor robiți, supuși, îngenunchiați. Figura iconică a celui ce se roagă, se ridică amenințător în final, pedepsitor, în numele neamului românesc și credinței ortodoxe din care își trage puterea, crezându-l ca un alt Mesia.

Un alt poem, care are titlul Bătrâni, arată motivul înstrăinării de sat, de locurile natale, de părinți, resimțite dureros, ca și tânărul din parabola biblică a Fiului risipitor. Există suferință dar niciodată depărtare de credința creștină, elementele vizuale și auditive ce compun ultima strofă a poeziei devin astfel emblematice: Așa… vă treceți, bieți bătrâni/Cu rugi la Preacurata,/Și plânge mama pe ceaslov/ Și-n barbă plânge tata….

Poezia interbelică este o poezie cu tendințe religioase, în care poetul nu gaseste răspunsuri la întrebările sale; este o poezie în care limbajul este tăios și aspru.

3.1. Raportul dintre teologie, filozofia existenței umane și poezia interbelică

Între teologie și filozofia existenței umane, poezia a creat o punte a cunoașterii, arta cuvântului poetic conciliind profanul ontologic cu sacrul teologic.

Mircea Eliade remarcă: fenomenul spiritual absolut al sacrului manifestat înstructura conștiinței,o latură preexistentă a individului, activată în stări de criză ale conștiinței prin influența elementelor profane ale existenței umane.

Dimensiunea sacră devine activă, dominantă chiar, în urma stimulilor externi sociali, cu implicații în zona afectului.

În poezia interbelică, sacrul este reactivat ca în nicio altă perioadă, creând un orizont ideal, în care sufletul zbuciumat își caută liniștea.

Ce spune Mircea Eliade? Marele istoric al religiilor desemnează sacrul, ca evadare în calea traumelor psihice atât de frecvente puse sub semnul unei lumi interbelice haotice, prizonieră a speranței de a-și descoperi identitatea sacră din timpurile biblice, acum rătăcită, pierdută. Sacrul este o categorie religioasă, care produce o nostalgică întoarcere spre origini, susținând moral ființa omenească.

D-na profesor doctor Mina- Maria Rusu consideră că: omul are două coordonate, una comună, profană și alta sacră. Fascinat de originea sacrului, omul în stare extatică provoacă poezia.

Din punct de vedere teologic, noi am vedea mai degrabă harul lui Dumnezeu coborât asupra omului, în particular poetul, care primește darul înspăimântător și fascint totodată de a deveni din creatură, creator de frumos prin cuvântul poetic.

Din perspectivă poetică: studiul relației sacru-profan delimitează calea sacrului instituționalizat, reperabilă în poezia religioasă și sacrul poetic ce exclude dogma, revelat în structurile profane poetice, iar a treia îmbinând teologicul cu ontologia și poezia.

În perioada interbelică, poezia devine o cale accesibilă spre sacrul ființei umane.

Cele două categorii antinomice, sacrul și profanul, coincid cu prăbușirea și înălțarea, iar omul, conștient de coexistența lor în propriul destin face eforturi să se eschiveze tragicului, prin refugiul în sacru. Uneori refugiul într-un illo temprore al neamului, echivalent cu personalitatea acestuia e manifestat în poezia axată pe tradiții. De aici, postura reconciliabilă cu orientările moderne.

Și totuși, în mod paradoxal, tradiționaliștii și gândiriștii, împreună cu toți poeții de orientări moderniste au abordat tema sacrului.

Nichifor Crainic și Vasile Voiculescu, Lucian Blaga și Tudor Arghezi găsesc și cultivă sacrul canonic în care transcendența este privilegiată. Poezia pură a lui Ion Barbu, Adrian Maniu, Ion Vinea sau B. Fundoianu incită la cunoaștere, vădind semne ce se cer descifrate.

Ioan Minulescu în Drum crucial arată punctul de întâlnire al sacrului cu profanul: Pe scara sufletului meu,/ M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -/ El cobora solemn din conștiința mea/ Iar eu urcam surzător spre ea!

Rolul poetului este asemenea profetului din Vechiul Testament, după principiul transcendentului care coboară în lumea profană. Apariția Mântuitorului deschide o altă perspectivă a inițierii prin sacru, nostalgia paradisului fiind înlocuită cu jertfa de sine spre mântuire. Mesia este Fiul lui Dumnezeu, Tatălui Ceresc și al omului, întrupându-se prin chenoză și apoi îndumnezeind pe om prin Jertfea Sa. El devine calea, adevărul și lumina lumii.

Poetul este alesul, învestit cu har, care, prin gestul ritual de facere prin poezie sfințește propria-i existență prin imersiune. Desprins de Tatăl Ceresc prin independență creatoare, stimulată de mister, el este un demiurg la scară umană pendulând între vanitatea creatoare și umilință. La Arghezi apare și manifestarea de homo ludens, o replică omenească la facerea lumii din Biblie.

Astfel, dimensiunea sacră a ființei are un reper ontologic, abandonând timpul istoric, al duratei, convertindu-l în orizontul veșniciei. Eternitatea devine fața viitorului, sau, altfel spus, întâlnirea cu trascendentul. Demersul inițiatic este o hierofanizare progresivă a Lumii, a Vieții, a Istoriei. Nu are loc o limpezire a misterului, ci o amplificare a acestuia, orice cod poetic se comportă ca un mesaj al sacrului încifrat într-un cod lingvistic ce deschide metafora. (Umberto Eco).

Maria Corti observă că poetul, homo faber ca emitent al mesajului, stabilește alte raporturi cu cititorul (receptorul). În acest moment poetul trece în plan secund, lăsând în față destinatarul și opera.

Binele, frumosul, adevărul sunt constantele lumii preexistente ce produc o corijare subiectivă a imperfecțiunii originale. Poeții interbelici, ca niștre noi Adami, au dreptul la nemurire provocând, întrebând și mirându-se de abisurile interioare ale ființei omenești. Ei redobândesc prin metaforele poetice dreptul de a reintra în paradisul originar, în Parnas.

Preexistent în ființă, sacrul se cere reactivat, astfel: Omul se raportează la momentul Crucificarii lui Iisus Hristos, al Învierii Sale. Astfel omul are posibilitatea de a se dezmărgini, de a-și anula dimensiunea tragică, prin jertfă, prin uzurparea divinității, sau prin refuzul analgezic al lumilor fabuloase țesute de haina poeziei.

3.2. Conștiința omului interbelic față de fenomenul liturgic. Nae Ionescu- Repere teoretice.

Filozoful și marele teolog, Nae Ionescu a reprezentat Profesorul care a influențat o generație întreagă de tineri, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă (cf. Ulyse printre sirene. Amintiri universitare), Constantin Noica, Emil Cioran (cf. Nae Ionescu și drama lucidității în Vremea, număr din 6 iunie 1937); Măriuca Cantacuzino (Enescu) și Nicolae Iorga (în O viață de om, așa cum a fost) dascălul și modelul său declarat.

Prin urmare, aceștia îl considerau pe maestru realist și mistic în același timp. Dan Ciachir îl consideră un om al Răsăritului, cu greu ar fi putut fi înțeles în Occident, deoarece este ortodoxist, iar concepția lui creaționistă este clar exprimată în cursurile sale. Ideile de forță ale lui Nae Ionescu sunt în înțeles creștin: mântuirea, păcatul, salvarea exprimate în Teoria cunoașterii I, curs care corelează aceste probleme în problema trăirii, a exprimării personale și a găsirii echilibrului sufletesc.

Ca un pom al vieții, Nae Ionescu s-a deschis discipolilor săi Lucian Blaga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Dumitru Stăniloae și a filozofilor actuali Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu.

Mircea Eliade afirmă că: Nae Ionescu exercita o influență socratică, de la om la om, de la suflet la suflet. Mare profesor universitar și distins publicist, Nae Ionescu a format și educat generația română interbelică. Persecutat în regimul carlist și interzis după moartea sa și de regimul comunist, opera profesorului Nae Ionescu era cunoscută românilor din diasporă și, după 1989, românilor din țară.

Discipolii i-au publicat cursurile universitare, încă din 1941, după moartea sa. În anul 1941 apare în țară un număr festiv al revistei Pan consacrat lui Nae Ionescu și, sub coordonarea lui Octav Onicescu apar pe rând, operele Profesorului: Istoria logicei (1941); Metafizica I (1942); Logica (1943) și Metafizica II (1944).

Personalitatea lui Nae Ionescu este legată strâns din tinerețe, de preocupările teologice. Astfel, în numerele din 4-11 aprilie, 1920 publică articolul Pascalia, o primă formă a textului său de referință, Juxta Crucem. Articolul tratează problema suferinței în creștinism, fiind reluată tema în lecția de deschidere a cursului universitar intitulat Funcția epistemiologică a iubirii, (publicat postum în revista Isvoare de filosofie I (1942)). Un alt text de referință este din 1924 Suferința rasei albe. Între 1926-1933 atinge maturitatea ca gazetar și filosof, articolele fiind publicate în ziarul Cuvântul, ziar suspendat de regele Carol al II-lea în 1933, Nae Ionescu fiind și înlăturat de la catedră printr-o lege promulgată de Carol al II-lea special pentru el, pe motivul lipsei de activitate științifică. Este închis în două rânduri în lagărul de la Miercurea-Ciuc, iar elevii săi în semn de protest îi editează opera. Extrem de importante sunt atașamentul și loialitatea discipolilor săi pe care i-a învățat să gândescă, acei existențialiști de la Criterion-ul anilor ’30: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Constantin Noica, dar și Emil Cioran, Mihail Sebastian, Dumitru Stăniloae, Constantin Floru și C.D. Amzar. Unii colaborează la Vremea, iar alții vor avea la rândul lor discipoli: Mircea Eliade pe Petru Culianu, iar Constantin Noica, cu școala de la Păltiniș, pe Andrei Pleșu și pe Gabriel Liiceanu.

Țelul profesorului a fost să creeze o elită culturală românească de excepție. Concepția sa este trăiristă, excluzând hazardul și rețeta (conform expresiei folosită în cartea sa de Dan Ciachir, Gânduri despre Nae Ionescu). În primul său curs Teoria cunoștinței, el își arată clar concepția creaționistă, insistând pe mântuire, păcat, salvare, ca idei de forță în problema trăirii, a exprimării personale și a echilibrului sufletesc. Dimensiunea sa creștină nu trebuie confundată cu rigoarea teologică. Teologul rămâne în cercul smerit al tradiției dogmatice, deperte de gândirea autonomă. Filozoful religios este tributar rațiunii, simțindu-se raportat la un absolut revelat, mișcându-se liber, permițându-și anumite interpretări originale. Metafizicianul este un filozof radical, privind rațional absolutul, dar delimitându-se de religie. Teologul manevrează adevăruri veșnice, ordonate și formulate clar. Filozoful religios reinterpretează personal adevărurile revelate. Metafizicianul își proclamă exclusivist propriile-i adevăruri.

Dumitru Stăniloae este teologul; Nae Ionescu este filozoful religios, iar Lucian Blaga este metafizicianul. Astfel interpretând, Nae Ionescu este eretic sau teolog. Ajungem să confundăm filozofia cu teologia, reflex al confuziei religie-cultură, atât de întâlnită astăzi în lumea laicizată.

Grație eforturilor sale, Nae Ionescu a influențat o întreagă generație atât de puternic, încât s-a spus că apariția lui în istoria noastră a fost catalogată de urmașii lui ca providențială, într-o epocă ce a salvat astfel valorile neamului și a dat un exemplu de adevărat român și creștin. Filozofia o abordează dintr-o perspectivă inedită, a valorilor creștine, făcând o apologie a creștinismului și a metafizicii sale. Era interesat de Dumnezeu, de condiția originară a omului, de sfințenie, metafizică, de iubire ca soluție metafizică, de națiune, de cunoaștere și trăire, de mistică și magie, metafizică și raportul cu religia, de moarte, ființă și existență, timp, spațiu, Biserică creștină luptătoare, suferință, intelect, știință și limitele acesteia. El cheamă la redescoperirea valorilor ortodoxismului și valorilor naționale.

Esența metafizicii sale este de a oferi soluții liniștitoare pentru totalitatea experienței noastre în raport cu sensul existenței noastre și realitatea înconjurătoare. Metafizica este după el încercarea soteriologică a celor ce nu au reușit să se mântuiască prin Trăirea sfințeniei.

Când omul pierde viața, nu dispare, căci viața e una dintre calitățile omului. Ceea ce este important este ca omul să se împlinească, să devină întru ființă (Heidegger). Când se cere, când se impune, sacrificiul vieții este chiar o datorie.

Nae Ionescu arată că nu există în istorie feluri individuale ci feluri naționale de a trăi cuvântul lui Dumnezeu. Comunitatea de iubirea a Bisericii se acoperă structural și spațial cu comunitatea de destin a nației. Aceasta e Ortodoxia.

Ortodoxismul românesc este țărănesc, asimilând elemente de cosmologie cu elemente de dogmă strict ortodoxă, coborând în realitățile imediate ale zilei și contribuind la crearea unui suflet specific românesc.

În concluzie, Nae Ionescu este filozoful și metafiziculul creștin ortodox care a patronat o generație interbelică uimitoare și unică prin descoperirea religiozității, a Ortodoxiei în special și ancorarea în spiritual. Profesorul arată că: există o formă specială de viață religioasă, o legătură de la om la Dumnezeu. Omul care stă în fața lui Dumnezeu este conștient că în adevăr el este trup și suflet. Conștiința trupului său, în formele simbolice religioase, întovărășește omul cu conștiința păcatului în fiecare moment, omul nu poate niciodată scăpa de trup.La învățătura lui Iisus Hristos, ca o sămânță care e pusă în pământ, încolțește și dă roadă – se adaugă trăirea ei de către noi: ea nu mai este învățătură pur și simplu, ci învățătura care a rodit în noi, învățătură rodită.

Și mai este o concluzie superbă a Profesorului, în Ortodoxism nu se poate moderniza biserica strămoșească. El spune că marele defect sau marea calitate a Ortodoxismului, este că nu se poate înnoi.Pentru Nae Ionescu înnoirea este creșterea firească în comunitatea de iubire care este Biserică. Sufletul nostru național are un rost: să fie păstrat în formele lui originare, autentice. Ortodoxia nu poate fi liberă de pecetea națională, iar cuvântul lui Dumnezeu nu-l avem în forma absolută ci trăită de oameni.

3.3. Grade diferite de opacizare ale lumii moderne reflectate în poezia interbelică

Toată gândirea ortodoxă, metafizică, pe care ne-a lăsat-o înaintașii, truditorii anonimi în satele românești din cele trei provincii, s-a reprezentat în opera lui George Coșbuc și Octavian Goga.

Prin Coșbuc și Goga se prelungesc romantismul și clasicismul, dar având amprentele naturii satului, a civilizației țărănești și a strămoșilor prin sămănătorism și poporanism, curente ce preiau și introduc organic prezența divinității în viața cotidiană și în marile încercări ale vieții și istoriei trăite.

Ce aduc nou poeții interbelici? Până la începutul sec. al XX-lea, profunzimea tematică a poeziei românești se reducea la un singur autor, Eminescu. De aceea, Blaga și Ion Barbu sau Arghezi vor simți ca pe o datorie necesitatea tematizării într-o sinteză superioară a poeziei românești. Ei fac din poezia lor o formă de cunoaștere, construită și controlată în limitele unui limbaj original. Raportul dintre credință și opacizarea tot mai pronunțată a lumii moderne la modelul hristic, capătă diferite valențe la marii poeți ca: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia.

3.4. Modelul hristic după părintele profesor Dumitru Stăniloaie între asemănare până la identificare

Fiecare mare gânditor interbelic propune meditația creștină în sens larg. În dogme nu există decât formulele concise, cu caracter restrâns, ceea ce le conferă statutul de axă neschimbătoare în continua schimbare a vieții. Viața astfel ne este îndrumată, în linii mari, fără a o stingheri în variabilitatea ei dată de liberul arbitru al omului.

Timpul curge linear pentru fiecare om, fiecare generație. Oamenii îl întrerup prin sărbătorile religioase de peste an, Crăciunul și Paștele fiind momentele de reper sacru. Pregătirea noastră de creștin trece prin moartea și învierea lui Lazăr, ca să înțelegem apoi moartea și învierea Lui Iisus Hristos. Ca metafore ale coborârii lui Iisus Hristos în intimitatea oamenilor, a luării asupra Sa a răspunderii pentru păcat, cât și a modului cum, la rândul Său își transmite mai ales după înălțare, prin dragoste, puritatea Sa oamenilor, pot fi folosite etapele vieții sale: Botezul în Iordan, Schimbarea la Față, Mergerea pe apă, Liniștirea furtunii. Astfel se operează în omul ancorat în materialitate o transparență impusă de Iisus Hristos a relației de iubire dintre două ființe, care intră într-o comunicare reciprocă prin care cresc și tind spre o asemănare până la identificare.

Asemănarea până la identificare este așa-zisul fenomen al imaginației, al închipuirii care constă în aceea că, acest chip al ființei iubite primit înlăuntrul celeilalte, devine un impuls care îi organizează toate puterile spirituale după modelul lui. Ceea ce nu poate face legea, porunca pentru înnobilarea omului, efectuează ușor chipul unei ființe iubite în care sunt concretizate virtuțile și idealurile.

Semințele credinței sunt sfinții, prin moaștele lor care confirmă că cei credincioși se vor scula de la moarte la viață. În Canoane, în Acatist sunt jaloane, semnale ale credinței. Fiecare an parcurs după rânduiala creștină înseamnă un început psihologic al plasării sale ca om în Săptămâna Patimilor.

3.4.1.Tradiționaliști și gândiriști

Gheorghe Crăciun în Aisbergul poeziei moderne polemizează pe această temă, arătând că sursa excesului de ortodoxism de la Gândirea este că până între cele două războaie mondiale noi nu am avut o adevărată poezie creștină.

Prin tradiționalism, în perioada interbelică, în opoziție cu modernismul, se înțelegea atașamentul ridicat pentru valorile trecutului ale tradiției, în opoziție cu tendințele moderne. Un loc aparte în acest concept îl ocupă folclorul național, sursă de inspirație pentru poeții și scriitorii grupați, după orientarea tradițională, în cele trei etape: Sămănătorismul, în jurul revistei Sămănătorul, București, 1901-1910 (Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu). Ideologul principal a fost Nicolae Iorga, iar scopul era protejarea tradiției rurale.

A doua grupare a fost în jurul Vieții românești, Iași, 1906-1929, apoi în București după 1930. Condusă de Garabet Ibrăileanu, revista a avut colaboratori ca: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu. După modelul norodnicismului rusesc și-a luat denumirea și de poporanism, acești scriitori și poeți depășind axa exclusiv rurală.

A treia grupare este în jurul revistei Gândirea, Cluj, 1921-1944. A apărut la Cluj sub direcția lui Cezar Petrescu și D.I. Cucu. Se mută la București, din 1922 fiind condusă de un comitet director format din Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Adrian Maniu. Din 1926 este condusă de Nichifor Crainic, având o orientare autohton-ortodoxistă. Sămănătoriștii aveau în prim plan satul și natura, poporoniștii sunt preocupați de ideea promovării unei culturi naționale, iar gândiriștii preiau aceste orientări pe trunchiul spiritual ortodox.

Programul revistei a oscilat între două direcții deosebite, impuse de Lucian Blaga prin articolul Revolta fondului nostru nelatin, sub influența filozofului german Oswald Spengler Declinul Occidentului. Blaga împinge tradiția dincolo de Evul Mediu autohton, în preistorie și mit, un timp mitic românesc. Cultura dezvoltă spiritul național, pe când civilizația anunță declinul.

A doua direcție este a ortodoxismului teoretizat de Nichifor Crainic în articolul propriu Sensul tradiției și eseul Iisus în țaramea. Ilustrația este realizată în mare parte în revista Gândirea de pictorul Demian, urmând același traseu. Se militează pentru o etnicizare a credinței în raport cu sufletul național, iar autohtonia și ortodoxismul devin notele specifice.

Cei mai importanți poeți grupați în jurul revistei sunt: Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Arun Cotruș.

La Vasile Voiculescu limbajul religios se îmbină cu zbaterile omului aflat în fața unor întrebări esențiale despre rosturile omului în univers și despre timpul mitic ca în Toiag de îngeri. În grădina Ghetsemani este o poezie specifică iconografiei, de inspirație biblică surprinzând rugăciunea lui Iisus în momentul luptei sale cu soarta, așezat într-o poziție hieraldică, într-o vraiște a grădinii, simbolizând dezordinea din lume provocată de patimi și păcate, iar uliii, care dau roată după pradă, sunt personificari ale trădării, lepădării de Iisus. Antiteza moarte-viață este marcată de acceptarea sterlicilor de miere din cupa de venin pe ca Iisus o preia.

Poezia lui Vasile Voiculscu respiră în spațiul inițierii sacre. Mișcarea în poezie tinde spre absolutul deumnezeirii: Coborând lăuntrica mea scară/ Mă sprijin pe condei ca în toiag.

Poezia Nebunul din volumul Călătorie spre locul inimii (postum 1994) oferă o cheie a poeziei sale religioase: el nu vrea slavă cu îngerii, laudă cu sfinții, ci doar nebunia de a-i fi totul, nu numai lumini, ci și caznă, primejdie. Profeția urma să se adeverească deoarece poetul a iești aproape mort din închisorile comuniste. Poetul deprinde universala limbă a rugăciunii și-l roagă să-i adune în el risipa vieții. Arta oricât e de înaltă, e stearpă. El abandonează esteticul pentru universul credinței. Gândul renașterii prin credință îl face să exclame: Doamne, pe măsură ce cred și te iubesc/ Îmbătrânesc în lume și-ntineresc în Tine. Aceeași impresie o trăia Michelangelo Buonarotti îndumnezeindu-se prin contemplarea frumuseții omenești: Ca într-o naștere din nou, Ca șarpele ce năpârlește pe stâncă. Elleapădă și sterilitatea științei văzând în ea o trădare iscarioteană. Marea lumină este moartea o dincolo de fire, unirea cu Dumnezeu și dacă e așa, nicio lumină n-o poate întrece cât el este viu.

Așadar, Vasile Voiculescu schimbă viziunea paradisiacă din Poeme cu îngeri cu viziunea gândului la mântuire.

Prevalarea metafizicului asupra moralei îl aproprie de Absolut: Tânjesc după o faptă să-mi dea desăvârșirea(Babei).

Dorul de Dumnezeu este imaginat a fi a patra ipostază alături de Sf. Treime, aserțiune ce poate fi considerată erezie dacă n-ar fi salvată de imaginea-simbol a dorului lui Adam cel dez-dumnezeit în De profundis: Dă-mi înapoi ceea ce am avut/ Întregește-mă și întregește-Te, Doamne, iar cu mine.

În Stâlpnicul el râvnește să comunice cu Dumnezeu în sacra înălțime, combustia este focul jertfei, eliberarea sufletului prin suferință: Sunt slab, sămânța care-o suflă vântul/ Pe stepele vieții îndelung/ Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!.

Talismanul arhaismelor și regionalismelor din Pârscovul natal este purtat departe având mirosul smirnei din cățui și cădelniță sâncă chialbă, dosădit, aripă rudă, celarele pântecului, podobia lunii, niriardă, a deordisi, gadină, seul păcatelor. Rimele sunt inventate: Clisă, ci să; adineaur/aur; arcei/ chiar cei; iarpe/ șaprpe; Circe/ te miri ce.

Optica omului de la țară, animat nu de a fi, ci de a avea averea supremă ca pe un bun gospodăresc îl apropie de Arghezi în Psalmi, prin poeziaTâlhar: Cum te-aș prăda/ Cucernic tâlhar/ Aș sări hoțește pe-o fereastră/ În împărăteasca ta bazilică albastră/ Să jefuiesc dumnezeiescul altar.

În Noul Testament este parabolă, în poezia sa este metaforă: În dârdora de patimi, năpraznica rușine/ Ori simt frânghiile cărnii grăbit cum se dezleagă. Teribilă mi s-a părut în această poezie de senectute, linișta spirituală deasupra necazurilor sedimentate în viață. El urcă pe munții uriași, spre Dumnezeu și privește calm în neant: De-alunec în prăpăstiile-Ți sfinte/ Ce-mi pasă, tot în Tine cad (Urcușul).

3.5. Opacizarea/ depărtarea de modelul hristic

Poeții interbelici crează lumi imaginare propuse ca soluții la opacizarea și depărtarea de modelul hristic. Ascultarea și împlinirea nodurilor Celor 12 Evanghelii în Joia Mare sunt reflexe ale mișcării spirituale, de la indiferență la credință; trecerea pe sub masă amintește de Sfântul Mormânt, iar mâncarea bogată de la Masa Pascală are o semnificație liturgică trăită asemenea modelului Sfinților Părinți.

Poți fi Marta sau Maria, să te îngrijești de cozonacii de Paște, de ouă roșii, este important devotamentul Martei, este și acesta necesar în actul concreteții care îmbogățește motivul spiritual al momentului Învierii. Ouăle roșii și pasca sunt simboluri ale participării la Înviere.

3.5.1. Poezia interbelică și simboluri creștine: Miracolul. Saul/ Pavel – Lucian Blaga

Lucian Blaga poate fi considerat un poet mistic, având în vedere faptul că misticismul depășește sfera religiosului. Acest misticism blagian este presărat cu ieșiri din canon, care, la prima vedere, ar putea fi considerate scandaloase. Astfel critica literară începând cu perioada interbelică, va oscila permanent considerându-l pe poet când mistic creștin, când panteist păgân. Această oscilație critică are în vedere și revendicarea lui Blaga, considerat când tradiționalist, când modernist.

Lucian Blaga fiind considerat susținător incontestabil al misterului, nu se poate spune tranșant că nu ar fi deloc mistic. Și în niciun caz nu poate fi ateu. Misticismul blagian este unul al iubirii, de o simetrie complexă și organică, în permanentă vibrație.

Și totuși după debutul marilor teologi români, misticismul blagian este criticat datorită abordării problemei revelației, iar părintele Dumitru Stăniloaie îl acuză pe Lucian Blaga de îndepărtare de la metafizica ortodoxă .

Un alt motiv al interminabilelor controverse este legat de planul Marelui Anonim (divinitatea sitemului filozofic) care nu ar fi totuna cu Dumnezeul prezent la nivelul emoției lirice. Filozoful nu acceptă nici el subordonarea celor două domenii și de reținut este faptul că, mereu, Blaga a atras atenția că, în filozofia sa, nu a urmărit decât să creeze un mit, astfel conceptul Marele Anonim nu este nimic altceva decât un simplu mit filozofic.

Pe Dumnezeu, poetul Blaga îl recunoaște asemeni părintelui Dumitru Stăniloaie, însă și expresionist totodată, depinde de împrejurările vieții. Eul Blaga se regăsește într-o permanentă căutare a divinului o neîntreruptă iscodire a semnelor pe care prezența divinității le-a lăsat în lume. Totuși, Blaga tinde permanent spre refacerea comuniunii pierdute.

În poezia Trezire , din volumul La curțile domnuluii se vorbește despre o trezire din somnul dumnezeiesc, adică de la starea de increat pe care o deducem din Apocalipsa: Și I se vor închina ei toți cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului celui înjunghiat. (13, 18)

Chenoza, starea de deșertare sau de golore pe care Fiul lui Dumnezeu o asumă în întruparea Sa ca act de ascultare față de Dumnezeu-Tatăl (Filipeni 2, 5-7), se răsfrânge, potrivit imaginarului blagian, în poezeia Catedrală printre steleși asupra Bisericii, trup al lui Hristos: care cândva s-a dezbrăcat de schele, pentru ca o taină a ei prin vremi să tâlcuiască. Prin această Biserică, omul are posibilitatea de a urca spre Dumnezeu și a se uni cu El prin har.

În poezia Sufletul satului, din volumul În marea trecere apare mitul veșniciei care, în percepția lui Blaga s-a născut la sat, făcându-se în acest sens o asemănare, probabil, cu satul Bethhleem, în care s-a născut Veșninia în sensul ei cel adevărat.

În poezia Legendă, ideea centrală care se desprinde este una pur creștin-ortodoxă: Maria este, de fapt, noua Eva prin care vine mântuirea neamului omenesc. De asemeni, în Bunavestire, remarcabilă este imaginea Arhanghelului Gavriil care a adus vestea cea bună și se întoarce spre vatra-n lumină.

Există în lirica blagiană și texte care fac referire la persoana Duhului Sfânt: duhul apare în chip de pasăre și de vânt. Poezia Ciocârlia, sugerează importanța energiilor din interiorul lucrării tainice a actului Euharistic.

În poezia A fost cândva pământul străveziu, apare ideea căderii dintr-o îngâmfare din săturare, preluând parcă spusele Sfântului Vasile cel Mare.

Ideea adresării directe a Demiurgului, cuplului adamic, în timp ce în exilul său terestru omul nu mai poate beneficia de aceeași deschidere, apare în Psalmul blagian: Când eram copil mă jucam cu tine/ Și-n închipuire te desfăceam cum desfaci/ o jucărie./ Apoi sălbăticia mi-acrescut,/ Cântările mi-au pierit,/ Și fără să-mi fi fost vreodată aproape/ te-am pierdut pentru totdeauna/ în tărână, în foc, în văzduh și pe ape,deși prin căderea în păcat a omului, comuniunea acestuia cu Dumnezeu nu se pierde dar se alterează. Aici poate fi vorba și despre credința pe care Blaga o are în cenzura transcendentă, instituită de când lumea între om și tainele existenței.

Lucian Blaga nu se regăsește printre poeții care cad în pierderi ireversibile, lumina sa luminează incertitudinile, deprimările, remușcările, connform versurilor sufletul meu/ se va trezi cândva, din poezia Moara, ce face parte din ciclul Ce aude unicornul. Deci la Blaga aparesperanța că cineva mare/ salvează prin declinuri/ secretele tipare. (Toamnă de cristal, din cliclul Corăbii cu cenușă). Poetul este asemeni Apostolului Pavel, care pleacă pe drumul Damascului, cu numele de Saul, ca izgonitor și se întoarce ca propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu.

El călătorește pe un drum cu ochii acoperiți de solzii necredinței pentru ca lumina să-i descopere la un moment dat, miracolul, fața nevăzută a lui Dumnezeu care îi strigă Saule, Saule, de ce Mă prigonești? (Faptele apostolilor 9, 4).

E posibil ca motivul clopotului ce apare în creațiile sale să-i vestească această regăsire, deci clopotul simbolizează legătura emoțională cu sacralitatea: Clopotul, (spune Blaga), sună a mare sărbătoare, a dumnezeire. De unde știu ele să sune a sărbătoare? Eu cred că există un mare acord de clopote. Astfel, de unde știu să sune a sărbătoare? Alteori, a furtună, a prăpăd de năvălire, a foc prin împrejurimi a bocet de îngropăciune, a nuntire de brazi. Sigur e cineva care le acordează. Încă din Lancrămul meu am simțit.

Autoportret, din volumul Nebănuitele trepte prezintă conceptul potrivit căruia sufletul fiind atras de Dumnezeu se găsește într-o continuă ascensiune către treptele superioare ale plenitudinii harului. Acest drum continuu, treaptă cu treaptă către Dumnezeu se regăsește în ființa omului încă de la creație, datorită căderii omului în păcat, și presupune dorința omului de a se elibera de patimă, iar motivul curcubeului, prezent în poezie este posibil să însemne legământul dintre Dumnezeu și oameni, făcut la Potop.

Dorul, ca motiv ce se regăsește des în poezia lui Blaga, conduce ființa omenească spre curțile dorului, adică spre tărâmul aflat sub stăpânirea lui Dumnezeu, care este și capătul drumului, locul spre care tindem cu toții. Este, probabil, dorul întoarcerii la paradisul pierdut, la armoniile primordiale, față de care eul poartă o nesfârșită aducere-aminte, iar potolirea dorului nu ar putea avea loc fără speranța mântuirii, un exemplu în acest sens fiind însuși Iisus. Astfel, Blaga purcede la o multitudine de acumulări care se concretizează în sugestii ale răstingnirii.

Deci, dorul, duce la lumină, echivalentă cu Logosul prin care toate s-au făcut. Astfel se ajunge la un alt motiv blagian, lumina, care are ca efect dorința de cunoaștere a eului poetic. Cunoașterea, la Blaga este de două feluri – paradisiacă și luciferică, cea din urmă admite realitatea luminii demonice, și după avertismentul Sf. Apostol Pavel ar putea fi însuși Satana care se poate preface în înger de lumină (II Corinteni 11:14).

Această trimitere biblică poate oferi explicații versurilor din Pustnicul, din volumul Pașii profetului: Pe-o stâncă șade Lucifer/ cu aripi de liliac, cu ochi luminoși de fosfor…/ întunericul crește, ochii lui Lucifer luminează/ ca două stele gemene…/ stă tăcut în lumină, roșu ca de foc și ascultă.

Parusia apare în poezia blagiană, iar reprezentarea apocaliptică imaginează o lume pe dos în care sunt redate atât semnele clasice cât și o multitudine de ciudățenii nemaiauzite, unul dintre acestea fiind chiar desacralizarea sacrului. Referitor la acest lucru, Nicolae Balotă afirmă: Nu există la el acel frison de voluptate în apropierea dezintegrării pe care-l surprindem la atâția poeți contemporani. […] Blaga a fost prea puțin atins de filozofia existențială a neamului, pentru ca, neființa care apare în unele din versurile sale să însemne o apetență nihilistă.

Poemele emblematice care valorifică această idee sunt Paradis în destrămare, Veac, Drumul Sfântului din volumul Lauda somnului.

Deși o serie de prieteni de ai lui Blaga l-au renegat, ajungând chiar să afirme că pentru poet, Dumnezeu nu există, un adevăr și o nedreptate care s-au adus atât omului cât și creatorului, în cele din urmă există cerctitudinea demonstrată cu documente oficiale, că Blaga a plecat la Domnul spovedit și împărtășit.

3.5.2. Nevoia de certitudine. Apostolul Toma – Tudor Arghezi

Psalmii arghezieni își au rădăcinile în psalmii lui David, creatorul acestei specii dar și în cei 4-5 ani petrecuți de poet ca monah la Mănăstirea Cernica. De asemeni, o altă sursă de inspirație ar fi creația religioasă cultă reprezentată în epocă de Psalmii moderni ai lui Alexandru Macedonski (în a cărui revistă, Liga ortodoxă, Arghezi a debutat cu versuri simboliste), dar și în creația religioasă folcrlorică, din care poetul preia forma de dialog imaginar cu Mântuitorul.

Aparținând liricii filozofice și religioase, psalmii exprimă drama omului modern silit să trăiască într-o lume profană, părăsită de Dumnezeu și lipsită de miracole, de care lumea veche era plină. Titlul evidențiază pregnant diferențele izbitoare dintre spiritualitatea creștină și mentalitatea modernă, neliniștită, chiar tragică, din neputința unei transfigurări naive sau din imposibilitatea depersonalizării, atât de lesnicioase în vremea profeților. Omul modern, apăsat de singurătate, covârșit de frustrări, aspiră la divinitate, cu care vrea să comunice, dar o face într-o manieră aparte, adică egoistă, sfidătoare, minimalizatoare. Această sinceritate brutală dovedită de omul modern în încercarea lui de a primi harul ori de a provoca, chiar printr-un gest profanator, apariția lui Dumnezeu, constituie noutatea problematicii propuse de Arghezi. Dar sacrilegiul e resimțit numai dacă avem în vedere perspectiva religioasă, canonică. Într-adevăr, cei o sută cincizeci de psalmi din Vechiul Testament, cei mai mulți aparținând lui David, tatăl înțeleptului rege Solomon, sunt evlavioase cântece de preaslăvire a lui Dumnezeu. Arghezi nu-și dezminte contradictoria sa alcătuire, nu-și maschează impulsurile antagonice, indiferent de ofensele eventuale pe care le va provoca; ba chiar aceste ofense îi stimulează energia creatoare.

Așa că nu ne vor surprinde manifestările eului liric în fața divinității. Simplificând, indicând extremele, atitudinea eului arghezian e când una umil-evlavioasă, când, cel mai adesea, una titanică, de scandaloasă semeție, căci se socotește un poet, deci un creator, dispus să-l înfrunte trufaș pe Creator.

Psalmul care deschide seria acestor poezii este cel care definește aspirația argheziană:
Aș putea vecia cu tovărășie: Aș putea vecia cu tovărășie/ Să o iau părtașă gândurilor mele;/ Noi viori să farmec, nouă melodie/ Să găsesc – și stihuri sprintene și grele.

Neliniștita patimă cerească îi zvâcnește brațul și-i arde sufletul. Poetul se vrea pierdut în beznă și în putregai, neîncercat de slavă, scârbit și crâncen:Și să nu se știe că mă dezmierdai/ Și că-n mine însuți tu vei fi trăit.

Apoi poetul se simte vinovat că a râvnit la fructul oprit, în psalmul Sunt vinovat că am râvnit: Sunt vinovat că am râvnit/ Mereu numai la bun oprit. Dar încheie: Păcatul meu adevărat/ E mult mai greu și neiertat./ Cercasem eu, cu arcul meu,/ Să te răstorn pe tine, Dumnezeu./ Tâlhar de ceruri, îmi făcui solia/ Să-ți jefuiesc cu vulturii Tăria./ Dar eu, râvnind în taină la bunurile toate,/ Ți-am auzit cuvântul zicând că nu se poate.

Prima ruptură în ordinea interioară a spiritului, marcată de grave frustrări și îndoieli apare exprimată în primii Psalmii.

Lirica meditativă a psalmilor schița numai un gest al rugăciunii; drama lor ține mai mult de plângerile unui Iov, atins de lepra trufiei, secătuit, exasperat de o boală lăuntrică, de care se va vindeca prin credința în revelația cosmică a Divinității.

Poetul se simte din nou singur, pribeag, uitat în câmpie, cu fruct amar și cu frunzișuri, țepos și aspru în îndârjirea vie (Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!). Tânjește, ca pasărea ciripitoare, să se oprească în drum, să-i dea crâmpeie de gingășie, asemeni pomilor de rod, pentru că te slujesc; dar Doamne, până când?./ În rostul meu tu m-ai lăsat uitării / Și mă muncesc din rădăcini și sânger./ Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ Din când în când, câte un pui de înger,/ Să bată alb din aripă la lună,/ Să-mi dea din nou povața ta mai bună. Psalmul al patrulea (Ruga mea e fără cuvinte) este de o mare puritate creștină. Umilința cu care i se mărturisește lui Dumnezeu atinge, cel puțin în a doua parte, accente de o maximă fericire, fiind una din cele mai candide înveșmântări ale sentimentului religios: Sufletul meu, deschis ca șapte cupe,/ Așteaptă o ivire din cristal,/ Pe un ștergar cu brâie de lumină.” Întrebările culminează sfâșietor: Spune tu, Noapte, martor de smarald,/ În care-anume floare și tulpină/ Dospește sucul fructului Său cald?

Caracterul psalmului la cincilea (Nu-ți cer un lucru prea cu neputință) poate deconcerta; dar nimic nu trebuie să surprindă în confesiunile atât de schimbătoare ale poetului. Aici el îi reproșează familiar lui Dumnezeu, într-o relatare anecdotică, pitorească, dar și bosumflat copilărească, faptul că nu-și mai face simțită prezența: De când s-a întocmit Sfânta Scriptură/ Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură/Și anii mor și veacurile pier/ Aici sub tine, dedesubt, sub cer.

Psalmul Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere se constituie pe aceeași ambiguitate, pe oscilația între pietate și revoltă, pe antiteza între credință și tăgadă. În strofa întâi: Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp, ca pe vânat,/ Să văd: ești șoimul meu cel căutat? /Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere. Poetul se vrea un vânător absolut, metafora șoimului subliniind înălțimea vânatului – individualizat prin adjectivul posesiv al meu – cel căutat. Folosirea verbului a drămui potențează ideile poetice următoare și explică echilibrul presupus de implicațiile unei operații deloc ușoare și posibile chiar. Finalul strofei este construit pe ambiguitatea credinței și a tăgadei – să te ucid? Sau să-ngenunchi – să se revolte sau să laude.

Ambiguitatea continuă și în strofa a treia – aparențele, impresiile

reflectării în lumea celor văzute – stele, pești, poetul trăind și înfiorându-se de ideea ezitantă: Pari când a fi, pari când că nu mai ești… Divinitatea creștină nu se revelează însă câtuși de puțin în planul dramei singulare individualiste. Pentru moment această dramă interioară nu duce la nimic palpabil (cum se observă cu ușurință din versul: Vreau să te pipăi și să urlu: <<Este!>>).

În același plan, ideile poetice se continuă în psalmul Pentru că n-a putut să te-nțeleagă, în care poetul îl înfățișează pe Dumnezeu ca purtând toiag și barbă-ntreagă. Arătându-se făpturii în haine de-mpărat, Amenințând și numai supărat, / Că se sfiau de tine și vulturii, Dumnezeu este considerat aici izvorul și cântecele poetului, Nădejdea mea și truda!.

Psalmul Pribeag în șes, în munte și pe ape marchează parcă o renunțare, o resemnare, o așezare cuminte dată poate și de oboseala vieții. Pentru poet Piscul sfârșește în punctul unde-ncepe,/ Marea mă-nchide, lutul m-a oprit./ Am alergat și-n drum m-am răzvrătit./ Și n-am scăpat din zarea marei stepe. Poetul se vede prins în patru laturi, cu rănile și suferințele pe care le cunoaște; din vitejiile și din biruințele trecute a câștigat puterea ce-a rămas, și acum Nu mai străbat destinul meu la pas, / Ci furtunos de-acum, și iute. Poezia capătă valori gnomice prin adevărurile exprimate, aproape sentențios, ca un cod etic superior al înțelepciunii, al senectuții.

Psalmul de taină, singurul, de altfel, care este astfel denumit de poet, se constituie într-un monolog sfâșietor în care sentimentul dragostei adevărate și al credinței se întrepătrund ca-ntr-un cântec al nemuririi, al speranței, al dorului, al dragostei de dragoste. Adresarea către simbolul feminin al divinității se identifică în finalul psalmului: Ridică-ți din pământ urechea,/ în ora nopții, când te chem,/Ca să auzi, o! neuitată,/ neiertătorul meu blestem.

Versurile din următorul psalm Vecinul meu a strâns cu neîndurare / Grădini, livezi, cirezi, hambare) indică absurdul întocmirii lumii, girată parcă de Dumnezeu. Absurdul se naște ingenios din construcția binară a psalmului. Prima parte realizează un profil grotesc al bogatului, aflat parcă în descompunere fizică, dar vanitos, crezându-se vecin cu Dumnezeu. A doua parte relevă, simulând căința, puterea divină distructivă, ce se exercită din inerție.

În ultimul psalm al acestui volum, Ca să te-ating, târâș, pe rădăcină, poetul face eforturi dure: În câmp, în dâmb, în râpi și-n pisc, ascultând pe creștete, din lume, către veac, bătaia de tic-tac: Hrănit cu piatră și-adăpat cu vânt,/ De-a fi-n vecii o streajă mă-nspăimânt./ Mi-e foame de nisip si lut/ Și dor de apele din care n-am băut./ M-aș umili acum și m-aș ruga:/ Întoarce-mă, de sus, din calea mea./ Mută-mi din ceață mână ce-au strivit-o munții/ Și adunată, du-mi-o-n dreptul frunții pentru a face din nou semnul crucii, semnul credinței, al apropierii de divinitate al împăcării și liniștii sufletești.

Dincolo de frustrările morale sau existențiale care vor fi existat desigur, Arghezi acceptă sacrul ca pe o fatalitate, fără a complica mai mult de atât lucrurile. Ceea ce lipsește din Psalmi e sentimentul culpabilității, poetul asumându-și clar rolul de creator nu pe acela de creatură umilă. Pare că nimic nu-l oprește (nicio cenzură transcendentă), să cultive cu același patos dorința bunului oprit sau să se manifeste de fiecare dată în răspăr cu divinitatea care pentru el este o negație a lui, este neantul omului.

Este, deci, evident că Problema esențială a liricii lui Arghezi este aceea a unei conștiințe care caută și se frământă, privind însă totul în termenii unei înțelegeri simple, concrete, primordiale, după cum avea să remarce Al. George, in volumul La sfârșitul lecturii . Deși uneori stilul este discursiv, poetul nu meditează, în stil romantic, asupra problemelor lumii și nici nu le explică în chip modern, ci privind cu luciditate, el se răfuiește cu tot ce îl înconjoară

Modelul ar putea fi găsit la vechii profeți biblici. Dar poetul nu e deloc mimetic, de astă dată, ci, dă frâu liber înclinațiilor descătușate de orice constrângere interioară.

Tudor Arghezi încearcă să se apropie de Dumnezeu prin negație, asemeni Apostolului Toma necredinciosul, oscilând mereu între credință și tăgadă, alteori smerit, cere dovezi palpabile din partea acestuia privind existența Sa.

Pe dealtă parte simbolistica infernală a Florilor de mucigai, produs al misticii demonice a poetului, corespunde în bună măsură acelui patos al negației. Acum poetul descoperă frumusețiea și sacrul chiar și în zonele cele mai joase ale abjecției în lumea osândiților condamnați într-un infern decăzut și el. Poetul nu ezită să-și declare poemele ca fiind de inspirație satanică, scrijelite direct pe tencuiala rece cu unghiile de la mâna stângă.

Cu toate acestea nicio notă de ateism nu umbrește mesajul poetului. Ceea ce îl individualizează pe Arghezi printre toți poeții vremi e modul cu totul sincer și responsabil de a-și asuma problematica religioasă.

Observăm că, atitudinea față de Dumnezeu include patru forme: umilință, laudă, ironie, revoltă.

Limbajul este solemn, aforistic, include termeni religioși populari și arhaici:

Arghezi a distrus convenția poetică, lucrurile comune ale limbajului frumos care nu apare în versurile și în proza lui decât cu o funcțiune cu totul opusă celei care-I revenise prin tradiție. Ironia verbală opținută prin devalorizarea felului obișnuit de a se exprima joacă un mare rol în opera acestui poet care de altfel nu ezită să folosească locuțiunile triviale; cuvintele metaforelor sale sunt încâlcite de o materialitate palpabilă pline de o viață arzătoare care acoperă toate simțutile omului. Construcțiile lui Arghezi au reînnoit sintaxa română.

O persoană umană în preajma căreia se experiază prezența sfințeniei, atrage pe oameni cu o forță cu care nu o poate atrage nimic din splendorile sau mărețiile naturii sau ale ideilor și ea prilejuiește simțirea unui adevărat mysterium tremendum. În fața purității și neclintirii morale, amestecată cu o prezență divină, cu care se înfățișează Iisus Hristos lui Toma apostolul, omul din el devine conștient de starea de păcătoșenie, încearcă un fior de frică metafizică și totuși, legătura lui cu Iisus Hristos în acel moment îi dă putere să se depășească. Acesta este Arghezi în Psalmul 5. Omul a trăit experiențele tuturor felurilor de măreții ale artei, culturii, naturii, dar a făcut-o și pe aceasta, a contactului cu măreția lui Dumnezeu,care e atât de evidentă în însușirea sfințeiei lui Iisus Hristos, de a reprezenta o transcendență net superioară tuturor obiectivelor, principiilor, filozofiilor. El repetă îndoielile altora în această privință, pentru a arăta lumii, oamenilor, că nu au trecut prin toată gama experiențelor.

3.5.3. Îndoiala, lepădarea de Hristos. Apostolul Petru

În Petru-apostolul în care s-a manifesta îndoiala, chiar lepădarea de Hristos, Dumnezeu s-a revelet într-o persoană simplu omenească, depășind orice principiu și făcând accesibilă noțiunea de transcendență ca graniță și izvor spiritual pentru om, o putere tainică de confirmare și stimulare a existenței omului pe pământ, pe care Dumnezeu o folosește prin revelație dar și adăugând la această putere a persoanei umane, infinitul de autoriate și de realitate divină.

3.5.4. Locuri transfigurate prin credință/ lipsă de credință

satul – în poezia tradiționalistă (Ioan Pillat; Lucian Blaga)

orașul – în poezia bacoviană

mahalaua – în poezia argheziană

ocna/ închisoarea – în poezia lui Tudor Arghezi, Radu Gyr

Satul rămâne unul din simbolurile spațiale cele mai semnificative în lirismul blagian. Din punctlul lui de vedere, nimeni nu-și părăsește cu adevărat locul izvorului vieții, în Lancrămul natal, Blaga simțindu-se adânc înrădăcinat.

Întreaga sa mitologie este legată de sat, poetul Blaga fiind un gospodar liric într-un sat de legendă unde cum mărturisește însuși poetul … e casa mea./ Dincolo soarele și grădina cu stupi (Către cititori). Deci, satul lui Blaga e bine determinat, stă sub stelele sale apărute anume pentru el în univers.

Satul minunilor vorbește despre un zeu a cărui prezență nevăzută se simte cu miros de fiară. Acest zeu lasă dâră de sălbăticiune în văzduh și nu poate fi o divinitate creștină ci din neamul lui Zamolxe. E, poate, în această poezie, o undă de totemism primitiv, tracic. Satul lui Blaga nu mai e o porțiune a pădurii, e constituit, are legi proprii, altele decât cele ale naturii. Satul are suflet, e o ființă vie, satul blagian e zăvorât ermetic. e emanator de energii și prin poetizare, el devine o realitate închisă cu legile ei. Satul, în această poezie, reprezintă și simbolul unei existențe inelare – totul începe și se termină cu el, căci dacă existența unui eu a început la sat, spre final sufletul și gândurile tot acolo vor fi. Acest concept este dat de motivul călătoriei, ca inițiere și cunoaștere de sine, idee ce se regăsește în inversiunea Drumeaguri ades ocolit-am prin liniști.

Satul dă impresia de izvor al veșniciei: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ și in ima-ți vâcnește mai rar,/ ca și cum nu ți-ar bate-n piept,/ ci adâng în pământ undeva,(Sufletul satului). Motivulcomuniunii cu natura este reliefat în comparația:Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,/ ca un miros sfios de iarbă tăiată și demonstrază conexiunea dintre sat și natură, aceasta fiind o parte esențială a sufletului satului. Deci această poezie e o metaforă a permanenței ce conține și motivul veșniciei, care indică concepția blagiană asupra satului, considerat centrul universului spiritual, fapt relevat de metafora veșnicia s-a născut la sat.

Satul lui Blaga e un eu în sine, alături de eul omenesc; nu e o colectivitate în sens propriu, e o prezență mitică. Prin acest sat, Blaga se întoarce în tradiție, în mitologie. Blaga prin întreaga sa operă, constituie un sistem de mitologie românească. Se retrage în preajma strămoșilor, a părinților, care sunt rădăcinile și legăturile cu adâncul cosmosului în timp ce existența e o derulare a durerii și fericirii după cum afirmă în poezia Părinții: în timp ce fericiri ne-mprumutăm/ și suferinți și apă vie pe la vetre.

La Blaga, copilăria e strâns lelgată de sat: Copilăria și satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. Căci, pe cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit și cel mai fecund al copilărie e satul, pe atât de adevărat e că și satul la rândul lui își găsește suprema înflorire în sufletul copilului. Există un apogeu exuberant, învoit și baroc, al copilăriei, care nu poate fi atins decât în lumea satului, și există pe dealtă parte aspecte tainice, orizonturi și structuri secrete ale satului, carii nu pot fi sesizate decât în copilărie. […] Pentru a-ți tăia drum spre plenitudinea vieții de sat trebuie să cobori în sufletul copilului. Copilăria e de altfel vârsta sensibilității metafizice prin excelență. Și satul are nevoie de această sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cu adevărat este. Copilăria mi se pare singura poartă deschisă spre metafizica satului, spre acea stranie, și firească în același timp, metafizică vie, adăpostită în inimile care tot sub acoperișele de paie, oglindită în fețele bântuite de soartă, dar cu ochii atârnați de cer.

În poezia și filozofia lui Blaga satul este un loc înzestrat cu virtuți magice, generatoar de minuni, de legi și regului aparte, de veșnicii încremenite în arhetipuri imuabile. Satul lui Blagae un loc sacru, un punct de concentrare a puterilor divine, nucleu al nașterii universale, după reguli neștiute, care anulează timpul și moartea, printr-o germinație continuă, liniștită. Satul e toposul fundamental specific poporului român, acesta fiind personificat și având suflet și conținând minuni.

La polul opus al satului blagian, stă orașul lui Bacovia. George Bacovia e un poet al citadinului, iar în versurile sale mahalaua târgului de provincie este populată de o lume pestriță și leneșă aflată într-un vizibil proces de glisare spre neant, sup puterea nefastă a intemperiilor: Tăcere… e toamnă în cetate…/ Plouă… și numai ploaia dă cuvânt/ (…)/ În târg, o fată tristă a murit/ Și-au dus-o pe ploaie și-au îngropat-o. (Nervi de toamnă).

La Bacovia monotonia este dată și de cromatică obsesivă a orașului: Amurg de toamnă violet…/ Pe drum e-o lume leneșă cochetă;/ Mulțimea toată pare violetă,/ Orașul tot e violet. (Amurg violet).

Orașul bacovian este un târg de provincie cu ulițe desfundate, cu care mărunte, cu noroi. Este un oraș cu cârciumi pline de disperați așa cum se evidențiază în poezia Seara tristă. La marginea orașului e abatorul, un adevărat câmp de execuție ca în Tablou de iarnă. De asemeni, orașul are parcuri în descompunere (Decor, În parc), iar în aceste parcuri cântă fanfara militară (Fanfara). Acest parc este devastat și motivul constituie un simbol al eternității (parcul secular), dar și al pustietății, al morții. Poezia Décor zugrăvește parcul solitar în două culori: alb și gri, iar imaginea pe care această alternață de nuanțe o crează este ambiguă, obscură, vagă. Este un oraș cu copii bolnavi, așa cum apare în poezia (Moină) și în acest oraș noaptea nu mai stârnește emoții.

În creațiile bacoviene orașul apare sinistru, potrivnic vieții, ca un lăcaș al figurilor de ceară, al terorii, un loc unde curge sânge pe străzi iar corbii se prăbușesc din zbor: Și sânge cald se scurge pe canal,/ Plină-I zăpada de sânge animal (Tablou de iarnă); Departe pe câmp/ cad corbii domol (Pastel).

În Nevroză este zugrăvită imaginea târgului acoperit de zăpadă, întunecat, pustiu, imegine ce produce melancolie, tristețe, angoasă: Și geme greu ca în delir. Laitmotivul acestei poezii este orașul cimitir care prin repetiția versului Și sânge ca-ntr-un cimitir simbolizează mediu sufocant lipsit de speranță.

Târgul mizerabil, sărac, cu străzi mici acoperite de fân și noroi, este prezentat și în poezia Proză. Eul liric își exprimă regretul că iubita este nevoită să trăiască într-un mediu degradant, printre crâșme și duchene murdare: Plouă./ Pe un târg mizerabil/ De glot și coceni/ Pe-un târg jidovit/ și plin de dugheni/ – și-aici stă iubita.

Cadrele sumbre se îmbină cu fenomenele naturii cu atmosfera de degradare și astfel, se naște motivul toamnei dezolante, anotimp al descompunerii și al morții.

Motivul târgului părăsit se împletește cu cel al singurîtîții dar și cu cel al alcoolismului și vagabondajului, formând un tot unitat, așa cum apare în Sonet. Alcoolistul hoinărește pe străzile acestui târg, cu mahalale sordide, în care se aude tusea prin pereții deteriorați din cauza ploii ce curge șiroaie.

Poetul, astfel a ajuns să se identifice cu orașul, Bacovia așternându-și pe chip o mască de poet dezolat și dezolant, de care nu s-a mai putut despărți.

Un alt loc transfigurat prin lipsă de credință este mahalaua și acest motiv apare mai cu seamă în volumul de versuri Flori de mucigai, apariția acestuia fiind un alt moment de referință pentru estetica argheziană. Cartea constituie cea mai masivă operă de valorificare estetică a urâtului din întreaga literatură română. Titlul volumului este un oximoron cu ecou din Florile răului, de Baudelaire, un oximoron care sugerează o lume a valorilor pervertite, alterate: flori – sugestia frumuseții și a purității; mucigai/ mucegai – sugestia urâtului, a întunericului și a putregaiului. Cartea prezintă o lume stranie și dezolantă a închisorii și a mahalalei bucureștene de odinioară. Sunt prezentate scene și personaje din închisori și mahalaua bucureșteană precum: masa de seară a pușcăriașilor, încăierarea la rișca, defilarea în lanțuri; tâlharul, țiganca florăreasă, hoțul cucernic, dezertorul, estropiatul (schiloditul) etc. Poeziile sunt scrise într-o limbă de o rară expresivitate, rezultată dintr-o împerechere inedită de cuvinte de argou, cu cuvinte delicate și suave, pitorești și erotice precum în versurile de mai jos: În frig și noroi/ Trec hoți-n convoi, câte doi,/ Cu lanțuri târâș pe picioare…/ Câțiva au ucis,/ Câțiva ispășesc ori un furt, ori un vis. (Cina); iar în poezia Tinca: Fă Tinco, fă!/ Papucii de mătase,/ Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase…, poezia exprimând o crimă pasională.

Lumea înfățișată în acest volum este cea a închisorilor, o faună umană alcătuită din diverse figuri: tâlharul cu chip angelic (Fătălăul), hoțul cucernic (Candori), (Țigăncile Rada și Tinca). Poezia este mutată spre periferic în lumea mahalalei dar și a beciurilor cu morți, așa cum apare în poezia (Ion Ion). Lumea înfățișată este cea aflată la marginea societății, o lume lipsită de divinitate, scufundată în tenebrele propriei condiții. Prin astfel de poezie, Arghezi realizează o adevărat reformă la nivelul limbajului poetic incluzând în creațiile sale cuvinte dure, compromise, forme regionale, arhaice sau de argou, dar și neologisme. Prin exploatarea tuturor registrelor limbii, Tudor Arghezi imaginează la noi estetica urâtului. Astfel de scrieri se caracterizează prin duritatea imaginilor utilizate, prin realizarea realității crunte, stăpânită de răul nemărginit, cu dese referiri la moartea care distruge totul, iubirea, puritatea, frumusețea, și care este limita stărilor de disperare.

Mediul carcerei este prezent tot în arta poetică Flori de mucigai și de această dată se realizează prin folosirea substantivelor; perete, tencuială, întuneric și singurătate. Peretele de firidă goală din care lipsește flacăra vie a îndrumării divine prefigurează o poezie imperfectă.

Explorând toposul închisorii, existența poetului este marcată de lacăte, drugi, porți, scări abrupte, gratii, toate acestea potențând senzația claustrofobă a omului care: află, în sfârșit că este singur în imensitatea indiferentă a universului, din care nu mai întâmplător a apărut.

Această lume limitată a închisorii duce la alterarea sinelui, iar eul este doar o incertitudine.

Poezia ocnelor are în literatura română începutul, înscrierile romantice și sunt poezii care cântă amarul suferințelor în ocnă, iar în perioada interbelică, Tudor Arghezi preia acest motiv în operele sale.

Poezia lui Nichifor Crainic a fost un fel de folclor poetic al închisorilor.

Poezia carcerală este o componentă importantă a poeziei religioase românești; este o poezie a suferinței umane și această suferință asumată în sens creștin îl apropie pe om de Dumnezeu. În astfel de poezie, două dimensiuni sunt evidente: înțelegerea umană a tovarășului de suferință și speranța în sprijinul divinității. Poezia închisorilor comuniste este o iluzie a poruncii evanghelice fundamentale despre iubirea lui Dumnezeu și despre iubirea aproapelui.

Această poezie a fost alături de rugăciune o soluție de rezistență, un sprijin sufletesc, o speranță în amarul acelor zile de iad.

3.5.5. Motive sacre specifice spiritualității românești

Motivele literare creștine, în poezia interbelică ajung dominante, ele denotă o fervoare a credinței în harul dumnezeiesc coborât asupra făpturii de lut. Simbolurile religioase, tot mai fregvente, capătă sensuri morale, eliberate de orice umbră de misticism. Motivul îngerului în literatura interbelică este des întâlnit atât la Vasile Voiculescu sub formă de paznic la poartă, altul culegător de spice ori cu chip de fată, cât și la Radu Gyr, la care îngerul este cu pasul stins, cu glasul ostenit. La Lucian Blaga apar serafimi cu părul nins luând chip zburăztor de pasărăe-om. Cine vede acești îngeri ar putea crede că poeții care au valorificat acest motiv au desacralizat aceste elemente ale sacrului, însă Mircea Eliade are următoarea opinie: Mijloacele prin care se poate ajunge la sanctificare sunt numeroase, însă rezultatul este aproape întotdeauna același: viața este trăită pe două planuri, desfășurându-se ca existență umană și participând în același timp la o viață transumană. Ideea pe care cei trei poeți o sintetizează metaforic este aceea că omul chiar dacă s-a depărtat de cer, el nu a rupt total legătura cu acesta. Deși l-a alungat pe om din rai Dumezeu nu l-a abandonat, prezența Sa în viața omului făcându-se simțită în mod indirect, prin acești mesageri înaripați. În fond, este vorba – cum spune același Mircea Eliade – de camuflarea sacrului în profan, iar îngerii îl ajută pe omul credincios să vadă fața ascunsă a nevăzutului. Astfel, îngerii din poeziile celor trei poeți devin mai mult decât un simbol, el este elementul de legătură dintre Dumnezeu și om, agentul prin care lumea cotidiană poate fi văzută și altfel decât apare și prin care ea capătă dimensiunea transcendentului.

Îngerii lui Voiculescu (din poeziile L-am lăsat de-a trecut, Îngerul din odaie, Îngerul Nădejdii) nu seamănă cu cei de pe icoanele bizantine, ei sunt un alter ego al poetului credincios.

În poezia Îngerul, Lucian Blaga se precizează că amănuntele lămuritoare despre această ființă înaripată sunt specifice profanului: Ce alt decât înger poate să fie/ făptură purtând o povară de aripi în spate?/ E înger, nu-ncape-ndoială.

La Tudor Arghez, în psalmul Tare sunt singur, Doamne și pieziș, motivul îngerului (pui de înger) apare ca mesager al transcendenței și sugerează nevoia psalmistului de a primi un răspuns o certitudine, o alinare a spaimei de singurătate. Aducător de bunavestire, de împăcare, de povață divină, mesagerul este purtător al grației divine: Să bată alb din aripă de lună/ Să-mi dea dinnou povața ta mai bună. În Heruvim bolnav, neștiută începe să-n colțească/ Pe trupu-I alb o bubă pământeascăI, Tudor Arghezi arată că îngerul este damnat, astfel prin însingurare acceptând condiția umană.

Dintre motivele sacre, am evidențiat în creația lui Lucian Blaga cele mai multe, îmbrăcate în haina expresionismului: credința, îngerii, moartea care nu se termină niciodată, reînnoindu-se prin strămoși prin glie într-un tot, descoperit prin mistere și metafore: crucea, crucificarea, rugăciunea. În poezia Epilog: Înghenunchiez în vânt – / Mâne oasele au să-mi cadă/ de pe cruce./ Înapoi, nici un drum nu mai duce./ Îngenunchiez în vânt/ lângă steaua cea mai tristă, apare motivul rugăciunii.

Motivul cerului apare în poezia Vreau să joc!, Săgeată vreau să fiu, să spintec/ nemărginirea/ Să nu mai văd în preajmă decât cer,/ deasupra cer,/ Și cer sub mine – . Motivul mormântului sacru și moartea apare în poezia Gorunul, ascult cum crește-n trupul tău sicriul/ sicriul meu/ cu fiecare clipă care trece/ gorunule din margine de codru.. Mormântul sacru și moartea apar în poezia Gorunul: Ascult cum crește-n trupul tău sicriul/ sicriul meu/ cu fiecare clipă care trece/ gorunule din margine de codtru. Ideea se continuă în poezia Epitaf, Apoi ca frunza cobori. Și țărna/ ți-o tragi peste ochi/ ca o gravă pleoapă/ Mumemel sfintele -/ luminile mii./ mume sub glii/ îți iau în primire cuvintele.În Paradis în destrămare, apare motivul îngerului, odată vor putrezi și îngerii sub glie,/ tărâna va seca poveștile/ în trupul trist.

La Tudor Arghezi, aceleași motive sacre sunt convertite în cerul care este: Nalt candelabru, strajă de hotare,/ Stelele vin și se aprind pe rând/ În ramurile-ntinse pe altare. ( în psalmul Tare sunt singur, Doamne și pieziș!)

Rugăciunea este rostită în zgomot și-n tăcere, poetul este vânătorul sau vânatul ce cere îngenunchierea: Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp ca pe vânat/ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te ucid?/ Sa să-ngenunchi a cere. (ps. Te drămuiesc în zgomot și în tăcere). Folosirea expresiei arhaice, sau să-ngenunchi a cere, lipsa pronumelor personale eu-tu provoacă în cititor întoarcerea în propriul eu, cu șovăirile, căderile și ridicările sufletului omenesc.

În psalmul Ruga mea e fără de cuvinteI, ard către tine-ncet, ca un tăciune,/ te caut mut, te-nchipui, te gândesc, imaginea iconică este realizată cu ochiul viu, cu puterea întreagă, cu scrutarea prin albul tău vesmânt.

Moartea este o călătorie inițiatică în De-a v-ați ascuns…: Tata nu o să mai aibă putere/ Să vie pe jos, în timpul cât se cere,/ Din lumea cealaltă.

Credința în Iisus și momentul Euharistiei apare în Nehotărâre: Un om trudit și-acela, îmi va deschide mâine/ Mormântul pomenirii cu mâna-I preacurată/ Ca să mă frângă-n soare, schimbat prin moarte-n pâine/ și fraților din urmă șoptind să mă împartă.

În Duhovnicească, soluția este căutarea aproapelui cu termeni oximoronici: Mi-e sete. Deschide vecine./ Uite sânge, uite slavă,/ Uite mană, uite otravă./ Am fugit de pe cruce./ Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine. Cerul este ștergar cu brâie de lumine.

Rugăciunea lui Iisus în poezia lui Vasile Voiculescu, În Grădina Ghetsemani, este profundă, cele două firi – cea dumnezeiască și cea omenească fiind neamastecate

Prin urmare, sufletul Domnului a voit mișcându-se liber, dar a voit în chip liber pe acela pe care voința dumnezeiască a voit ca să le vrea. Trupul nu se mișca la un semn al Cuvântului ( cum au făcut Moise și toți sfinții) – ci, același unul fiind și Dumnezeu și om a voit potrivit unei voințe dumnezeieși și omenești. Căci voința lui dumnezeiască era fără de-nceput, atotfăcătoare, însoțită de putere și impasibilă; voința lui omenească însă:a luat început în timp și a suferit înseși afectele naturale și neprihănite.

În poezia În grădina Ghetsemani, poetul folosește o metonimie arătând dezordinea din lume pe care era chemat Iisus să o reașeze în limitele sacre: Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii/ Și uliii de seară dau roate după pradă.

Moartea este o trecere în lumina lui Iisus, în veșnicie, asemenea credinței lui Lazăr: Chiar de aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,/ Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine. (Sonetul CLXXXIII).

3.5.6. Treptele credinței

Cele două căi – rugăciunea și comuniunea cu ceilalți creștini – sunt treptele credinței.

Rugăciunea devine la Voiculescu un suport metafizic al neliniștii omului în aspirația lui spre Dumnezeiu. Acest motiv își are rădăciinile în rugăciunea lui Iisus în Grădina Ghetsemani, înainte de arestarea și răstignirea prin care a ispășit omenirea de păcat.

Meditația creștină particularizează imaginarul poetic transfigurându-l prin funcția expresivă și estetică, credința fiind bine înrădăcinată în sufletul poetului prin educația primită de la părinți și prin structura sa spirituală.

Observăm la Blaga, că nici nădejdea și nici rugăciunea nu-l părăresc pe poet, care deși pare că se află pe un drum închis într-o beznă existențială, rămâne neclintit în credința lui și apelează la orice mijloc menit să îl ajute: Lung e drumul, ceasul lung/ Rogu-mă, mă rog întruna. (Cântec de noapte)

Dar ceea ce se experiază ca trăire sacră prin rugăciune intimă sau în biserică alături de ceilalți este o palidă și mereu plină de efort analogic experiențaă ce a prilejuit-o persoana lui Iisus Hristos apostolilor și de atunci tuturor celor ce cred. Cine a făcut odată o astfel de experiență, acela nu va mai putea afirma că nu se află nicio realitate divină în fața lui, că totul e un mit, o creație subiectivă.

Suferința este a treia cale a experierii caracterului de transcendență absolută a lui Iisus Hristos. Poezia închisorilor, care sparge zidurile spațiului concentraționar, prilejuiește simțirea acelui adevărat „mysterium tremendum” (Radu Gyr, Iisus în celulă). Iisus pune dumnezeirea Sa în stare de comuniune cu oamenii de pretutindeni. Toți pot sta în comuniune cu Dumnezeu, altfel de cum ar fi putut dacă nu s-ar fi întrupat,Iisus e aproape de omenitatea Sa, dar e aproape de toți prin dumnezeirea care este unită cu omenitatea Sa.

3.6. Analgezicele lumii contemporane

Opacizarea omului contemporan înseamnă reversul față de fenomenul liturgic datorită păcatului, care este o spirală descendentă de îndepărtare de la modelul hristic, sfârșind cu disperarea, înrăită în deznădăjduire. Nu mai contează nimic, doar suferința noastră egoistă aruncată lumii din lipsă de credință. Pe oameni, pentru că așa suntem alcătuiți spre bine, îi doare în mod autentic faptul că nu pot fi credincioși. În secolele XX, XXI deși există modele de oameni spiritualizați, înălțați sufletește ca marii duhovnici, opacizarea contemporanilor, depărtarea de biserică și de liturghie este tot mai evidentă. Care sunt cauzele?

Opacizarea este dată de progresul tehnic, de comoditatea tehnologică,de așa-zisele analgezice: un trup fără durere, o deplasarea la mari distanțe cu mașina, avionul, vaporul; O izolare într-o lume aseptică sau în spații noi care ne satisfac curiozitățile altor vieți, confesiuni sau chiar religii, erezii; televizorul este un anestezic vizual, o amorțire prin imagini. Distracția și confortul vieții ne asigură o existență în trup, iar pierderea sensului creștin al vieții, al drumului, parcursul vieții fiind descendente. Jalonul temporal al Învierii și-a pierdut sensul, ignorând cântarea ce conține versurile Astăzi toate s-au umplut de Lumină și cerul și pământul.

Un aspect negativ în sec. XXI îl dau prorociile din Apocalipsă (arma atomică, murdărirea planetei, consumarea resurselor), toate sunt un paradox al vieții contemporane în care creația Lui Dumnezeu este văzută ca pradă (emisiune TV., Trinitas, preot Vasile Bănescu, în dialog cu dr. Petre Guran).

În concluzie, lumea contemporană se opacizează alcătuind un tablou tulburător și trist din care lipsește credința în Înviere, mai ales în lumea occidentală.

În ortodoxismul actual există o luptă aprigă, dar discretă, departe de mass-media prin care Biserica luptătoare își afirmă unitatea în jurul lui Hristos care este Calea, Adevărul și Viața. Pe cruce, moartea este înghițită de viață. Hristos a demonstrat pas cu pas adevărurile Sale. El își dă viața pentru omenire cu fiecare generație de oameni ce se naște, omenire pe care a îmbrăcat-o prin întrupare. El este garanția învierii noastre, iar cine va refuza-o, acesta este refuzul învierii lumii.

3.6.1. Paliativul Bacovia

În poezia interbelică, George Bacovia, este poetul simbolist monocord, poetul sfârșitului continuu. (Iona Caraion, Bacovia – sfârșitul continuu, Editura Cartea Românească, 1977). Preotul Vasile Bănescu, într-o convorbire cu Petre Guran, într-o emisiune la TV., Trinitas, în 26 aprilie a.c., spunea că viața este o călătorie spre Înviere. Pe cruce moartea este înghițită de viață. Hristos își dă viața pentru omenire, demonstrând matematic adevărurile Sale. El își dă viața pentru omenirea pe care a îmbrăcat-o prin întrupare. El este Calea, Adevărul și Viața. El este garanția învierii noastre. Refuzând, este refuzul învierii lumii.

George Bacovia refuză iubirea creștină, se îndoiește, nefiind deplin de clar cu ce e mai bine. Unde adevărul este pus în afară de orice îndoială, păcatele nu pot exista. De aceea, în Iisus Hristos nu pot viețui. Voința omenească a Lui este numai o mișcare dreaptă spre binele pus în evidență de prezența dumnezeirii. Răul ar proveni după Sf. Maxim Mărturisitorul, din necunoaștere. Omul este văzut ca o creatură bună a lui Dumnezeu. Sf. Maxim Mărturisitorul și Louis Lavelle susțin că libertatea deplină, spre deosebire de liberul arbitru este proprie doar divinității. (Louis Lavelle, Actul pur, pag. 193.).

Lui Bacovia suferința îi este insuportabilă, Universurile paleative sunt: loisir-ul, nevroza, angoasa, disperarea, jocul cu moartea, beția, somnul, coșmarul, singurătatea uneori bavardajul.

Amorul este îngerul mort căruia îi atârnau aripile de plumb.

Se simte pironit pe crucea suferinței proprii dată de boala necruțătoare, scuipă sânge și simte cum clepsidra trupului său scurge nisipul vieții, încet, încet. Își vede trupul clătinat de băutură ca într-o imagine dedublată: Și cad, recad și nu mai tac din gură(Sonet).

Nu crede în mântuire, în el nu s-a realizat prăbușirea făpturii vechi, printr-o suferință personală, nu s-a produs un cutremur recreator în el, printr-o vedere și asupunere nesuferitoare a întregii suferințe a lui Iisus Hristos pentru lume și pentru El.

Astfel el rămâne cum a fost, cu fondul lui de păcat. Este asemenea Tâlharului din stânga Mântuitorului, răstignit care își bate joc până moare. Sau asemenea lui Iuda care crede că doar el are dreptate, dar nu are arginții căinței finale.

Drumurile sale sunt prin zăpada stropită cu sânge pe lângă un abator, prin ploaia nesfârștită, prin parcurile solitare.

Nu se smerește, ci înfruntă destinul, deși e singur și obosește ușor. Frumosul nu există, doar sinistrul, rânjetul, macabrul. El contemplă egoist și individualist lumea: Și galbeni copii vin de la școală (Moină). Este singurul care nu se mântuie prin suferință, pentru că nu o acceptă.

Potrivit unei rânduieli dumnezeiești orice păcat suferă, suportă pedeapsa dumnezeiască. Pedeapsa dumnezeiască este și suferință ca drum spre Dumnezeu. Dar e o pedeapsă prin care ne trage Dumnezeu spre Sine. Nu putem astfel înțelege suferința lui Iisus Hristos decât ca o echivalență care, stând continuu în fața lui Dumnezeu, lasă acces oamenilor spre El, fără ca să se producă în aceștia, dinăuntru către afară, depășirea păcatului.

Poetul este vinovat de anestezierea prin suportarea nesfârșită a suferinței, repetate, uitând că Iisus Hristos reprezintă această suferință a Fiului atât în fața Tatălui în cer, cât și între oameni prin Euharistie. Împărtășirea în cadrul Euharistiei purifică în om păcatul printr-o influență de ordin moral, producând o putere cu care dărâmă zidurile drumului interior către Dumnezeu.

Forma cea mai înaltă de existență și dătătoare de fericire este nu cea a egoității singuratice, nici cea a contopirii eului și eurilor într-un mare tot divin, ci unitatea duală, în care eul nu trăiește pentru sine, ci pentru altul și în altul. Acesta e înțelesul Sfintelor Scripturi despre necesitatea morții noastre (cf. Epistolele lui Pavel), ca să putem viețui în Hristos și Lui Hristos. Hristos repetă spiritual suferința de la Golgota pentru fiecare om în clipa decisivă a lui, căci nu-I pare rău de ea și nu renunță la voința de a-l mântui pe fiecare (Evr. 7,25).

Cum vede în poezie Bacovia iubirea; natura; istoria; orașul/camera/parcul; instrumentele muzicale modele poetice? Toate devin anestezicele lipsei de credință sau mutarea credinței într-un registru derizoriu.

În poezia simbolistă bacoviană nu transpare apropierea permanentă și supremă a lui Iisus de oameni care are la bază tensiunea Lui spirituală, prin care s-a și întemeiat iubirea până la jertfă care a crescut mereu și după Înălțatea Sa la ceruri. Poezia bacoviană de astăzi nu este modelul declarat al generației postmoderniste, a optzeciștilor.

4. Criteriul paradigmatic privind programa înainte și după 1989

Prin educația moral-religioasă, viața omului se înalță către Dumnezeu: A educa înseamnă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce privește curățenia sufletească și buna cuviință, a-l crește pe copil moral, om drept, a-l crește în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte; artă mai mare decât educația nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

După cel de Al II-lea Război Mondial, a avut loc adâncirea crizei spirituale datorită ideologiel comuniste căreia i-au fost specifice închisorile și cenzura politică, condițiile dezumanizante și compromisurile.

După instalarea regimului comunist în România, partidul unic se vede confruntat cu necesitatea de a pune în concordanță aparatul cultural si educativ cu raporturile de putere nou create și cu ideologia. De-a lungul acestui proces, partidul a acționat sub patronajul Uniuni Sovietice, astfel o caracteristică a totalitarismului a fost de a renunța la tradițiile anterioare ale țării și de a dezvolta instituții noi.

În perioada de dictatură comunistă literatura religioasă inclusiv învățământul religios, au fost silite să se retragă în biserică și în puținele școli de pregătire a clerului sau în familiile credincioșilor evlavioși. Seceta spirituală care a urmat n-a putut distruge, însă, rădăcinile ontologice ale neamului nostru.

Așadar, chipul divin, chip al omului a fost umbrit pentru o anumită perioadă de timp, însă, în adâncul ființei sale, orice persoană are sentimentul că aparține și divinității, deoarece sufletul prin fire e creștin – cum susținea, încă din vechime, Tertulian. Nimeni nu poate însă contesta faptul că una dintre cele mai mari reușite pentru școala românească după evenimentele din decembrie 1989, a fost introducerea religiosului, în școli.

După 1948 cultura și literatura română sunt supuse unei remodelări structurale esențiale. După Reforma Învățământului din 1948, procesul educativ este așezat pe baze noi, la temelia lui aflându-se concepția cea mai înaltă despre lume, învățătura marxis-leninistă.

Literatura devine în România, ca de altfel în orice stat comunist parte a unui sistem fundamentat de o ideologie unică. Literatura își pierde orice urmă de autentic, ea adresându se marilor mase pe care își propune să le educe ideologic.

Pentru impunerea și statornicirea credinței în comunist, literatura aservită propagandei acționează alături de școală. Rolul acordat școlii în societatea comunistă este unul privilegiat deoarece acesteia îi revine misiunea de a difuza și inocula valorile promovate de noul regim.

Având în vedere, politica și literatura din perioada comunistă se poate spune că practicicile culturale și educative vor fi inspirate, dacă nu copiate, după cel al Moscovei, începând cu anul 1948. Deci, anii 1948-1958 stau sub semnul tutelei depline a Uniunii Sovietice asupra țării noastre. Retragerea trupelor sovietice (1958), aduce promovarea unei noi legitimități bazate pe cultivarea comunismului național, eliberat de influența rusească. Îndepărtarea României de U.R.S.S. contribuie la o ușoară destindere în plan ideologic. Începuturile regimului Ceaușescu (1965-1968) sunt marcate de o relativă liberalizare, însă, după 1971 literatura devine tot mai tributară obiectivelor ideologice ale partidului. Violența va atinge cote maxime în perioada 1980-1989.

În școala comunistă rolul profesorului de literatura română este unul de o extremă importanță, deoarece lui îi revine misiunea de a formata spiritele tinere.

Majoritatea metodicelor de predare a limbii și literaturii române apărute în perioada comunistă oferă măcar un subcapitol dedicat pregătirii profesorului și rolul lui în predarea disciplinei, deoarece ei sunt cei ce controlează și conduc educarea comunistă a tinerei generații.

Poezia pentru elevi este excesiv de didactică, iar miza ei este, de multe ori dinafara literaturii: naționalismul, izolaționismul, cultul personalității.

O altă trăsătură a creației lirice din cărțile de literatură este forma accesibilă a acesteia. Simplitatea expresiei, nu este unicul scop al textului literar, ci și mesajul propagandistic care trebuia să ajungă repede la elev, astfel poezia fiind ușor de decodat.

Poeziile erau directe și transparente: Directitatea, sinceritatea, simplitatea expresiei sunt proclamate drept atribute proletare, iar burgheziei i se pune în seamă ura față de claritate.

Clișeele acestor poezii sunt mai mult decât evidente. Poeziile sunt impersonale și demagogice, preaslăvind realitățile vremurilor. În centrul textelor stau faptele eroului comunist și nu esența intimă a creatorului. Este evident cultul eului colectiv în dauna celui individual. Poetul se apropie de preocuările obștei, îndepărtându-se livresc și de intimitismul burghez.

Unele texte de propagandă mizează pe familiaritatea cititorului cu schemele prozodiei populare, fiind concepute după modelul creațiilor folclorice.

Temele de actualitate sunt reflectate de versuri banale, plate concepute după șabloane. Tematica și conținutul acestor poezii, reflectă sărăcie de idei, platitudine, limitare. Este o poezie profund pătrunsă de ideologia comunistă.

Din manualele școlare de literatura română din perioada comunistă lipsesc textele având conținut religios. Explicația acestei politici laice este oferită de criticul Eugen Negrici: În raport cu religia, în general, atitudinea autorităților e aceea pe care o ai în fața unei ideologi concurente. Ea este o reminiscență a unui trecut rușinos și obscurantist și, ca opiu al popoarelor, reprezintă o pârghie încă activă în mâna exploatatorilor.. Iată cum denunță un manual de filozofie marxistă educația în spiritul moralei creștine: Educația ateistă organizată în modul cuvenit atât în familie cât și în școală, propaganda științifică-ateistă sistematică, ridicarea permanentă a nivelului cultural al maselor, a conștiinței și activității lor în construirea cpmunismului vor duce la dispariția treptată a rămășițelor religioase.

În ceea ce privește tematica textelor școlare apreciem că mimetismul față de modelul sovietic este total în primii doi ani după instaurarea regimului comunist, astfel în manualele editate imediat după 1948 găsim manuale care glorifică: Uniunea Sovietică, sărbătorile roșii, eroii bolșevici, pe Lenin și Stalin – dascăli ai omenirii muncitoare. Un exemplu în acest sens este poezia Lucrare scrisă: Lenin, de Nicolae Tăutu: La 5 ani, tata, de Lenin mi-a vorbit/ Când s’a’ntors de pe locomotivă ostenit.

Deci, poezia se străduiește să creeze mitul unei noi vârste de aur. Prin vocea poporului se aude vocea zeilor politici. În centrul acestei poezii se găsește ereul civilizator comunist capapil de gestruri și acte mărețe.

Colectivizarea agriculturii românești ( începând 1949 și finalizată în 1962) este reflectată de texte care surprind paradisul vieții în colectiv.

În prim-planul interesului școlii au fost așezați, în perioada comunistă scriitori agreați de autorități și creațiile scriitorilor au apărut sub presiunea politicului. Poeții devin instrumente în mâna puterii, care este interesată mai mult de orienterea lor ideologică, decât de valoarea estetică a creației. Astfel poeții nu se raportează la valoarea textelor, ci la felul în care se folosește de creația lor în vederea atingerii unor obiective de propagandă.

Reticența față de Mihai Eminescu se datorează faptului că scrie versuri ce cultivă pesimismul și formalismul decadent, de aceea, poetul național era prezent în paginile manualelor cu textul Împărat și proletar poem epic ce poate fi interpretat ca o critică socială. Uneori în manuale mai apare și poezia de inspirație folclorică sau de natură, în timp ce proza romantică și poezia filozofică nu sunt nici măcar tipărite.

În manuale sunt publicați și un număr de scriitori restructurați: George Coșbuc, Ion Crangă, A. Vlahuță etc. dovedind faptul că nomenclaturiștii șterg tradiția literară sau o scriu în funcție de interesele lor.

Scriirorii canonici erau poeții pașoptiști, aceștia fiind studiați de elevi încă din primii ani de școală, printre aceștia numărându-se Grigore Alexandrescu ce oferea prin fabulele lui, lecții de justiție; Dimitrie Bolintineanu care prin tematica istorică inducea elevilor sentimentul patriotic și al datoriei în timp ce Vasile Alecsandri prin poezia sa ilustra filozofia vieții românului, viața patriarhală, ciclurile naturale și momente semnificative ale trecutului național.

Legat de poezia interbelică, după 1947 puterea procedează la epurarea scriitorilor în viață, care nu s-au atașat suficient de rapid valorilor comuniste. În locul acestora apar valorile de schimb: D. Th. Neculiță, care are o concepție despre societate mult mai înaintată decât cea a lui Mihai Eminescu, în timp ce Tudor Arghezi este umbrit de Alexandru Toma. Tudor Arghezi și Lucian Blaga nu au acceptat să publice o poezie aservită comunismului, păstrându-și calitatea scriiturii.

Poeții contemporani au publicat asiduu în perioada regimului comunist, acea poezie de propagandă și în general, aceștia sunt poeții tineri, al căror debut editorial se situează după 1948: Tiberiu Utan, Viorel Zamfirescu, Ion Horea, Nicolae Labiș, Gheorghe Tomozei, etc. Această categorie include poeți lipsiți de valoare estetică, ce au colaborat de la început cu regimul, dar și creatori valoroși, precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, nume cunoscute ce apar târziu în manuale.

Poezia devenise deja o puternică armă în închisorile comuniste. Ne este cunoscut cazul lui Radu Gyr, dar și cel al poetului teolog Nichifor Crainic, despre care Geta-Marcela Pârvănescu, afirmă că poezia sa că este de cea mai profundă spiritualitate românească născută în închisoare.

Pentru a putea vedea lumina tiparului, din poezii, aluziile religioase trebuiau să dispară, astfel un exemplu în acest sens ar putea fi poezia Icoana de Ion Iuga, dedicată eroilor de la Mărășești, unde, în versurile Din cer vin răstigniți eroii/ Iisușii care ne poartă-n sânge, cuvântul Iisușii a fost substituit cu copii, văduvind, astfel, substanța metaforică, sensul acesteia.

Alteori, măsurile dispuse erau radicale eliminarea creației selectate pentru publicare, iar în cel mai fericit caz schimbarea unor cuvinte și expresii neconforme cu fondul lingvistic agreat, mai ales dacă ele vizau zone precum: religia, morala decadentă, aspecte gri din viața socială.

Sita cenzurii era suficient de deasă și în privința semnăturilor, mai ales în cazul unor scriitori cu probleme de dosar.

Evocarea vieții ecleziastice și a divinității protectoare definea în anii totalitarismului comunist un conținut liric inapt pentru publicare, un exemplu în acest sens fiind poeziile Dimineța și Rohia, proprii creației lui Ioan Alexandru. Acestea captau suspiciunile cenzorilor și îmvârtoșau afrontul acestora, dispunând excluderea creațiilor lirice de la publicare.

Chiar și vocea lirică a lui Adrian Păunescu bulversa cenzura cu registrul răscolitor al titlurilor: Zaruri, Scurți de ochi și Dacă eu. Prin al doilea titlu critica fățiș măreția surpată a puterii, miopia politică a liderilor: De două ori e miop fiecare/ O dată înăuntru/ o dată în afară/Și nimeni nu-i să vadă cu o privire clară.

Deci mesajul ideologic pe care îl transmite poezia din perioada comunistă reprezintă o pârghie de influențare și manipulare a elevilor. Această poezie, publicată în manualele școlare, surprinde prăpastia fenomenului de îndoctrinare a elevilor, funcția formativă și educativă a acestor texte fiind pusă în umbră de politică.

4.1. Criteriul sintagmatic

Imediat după evenimentele din 1989, părinții împreună cu cadrele didactice au înlocuit portretele șefului statului cu icoane, au venit preoți la deschiderea de an școlar.

Relația dintre școală și biserică a putut să determine modul de abordare a educației religioase având în vedere elemente precum finalitățile și conținuturile educației, în general, și ale celei religioase, în particular cu curriculum școlar, metodele de abordare în procesul de învățământ, elaborarea materialelor didactice, formarea cadrelor didactice etc. Asumarea responsabilității privind aceste aspecte este adesea legată și de asumarea finalității educației morale. În manualele de pedagogie apărute de după 1989, educația religioasă și-a recăpătat dreptul la existență în mod treptat.

Dacă înainte de 1989, tema de inspirație religioasă era un fel de manifest anticomunist după Revoluție, această temă a cunoscut o creștere spectaculoasă.

Ce poate fi mai util și mai frumos transmis către sufletul elevului decât imaginile supreme ale binelui, cinstei și purității reptezentate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care le poruncește creștinilor să dea copiilor educația spirituală din cea mai fragedă vârstă: Lăsați copiii să vine la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor.(Matei 19,14). De aceea, Biserica și școala românească postdecembristă au făcut un mare pas prin introducerea literaturii religioase în instituțiile de învățământ: o reparație de ordin moral, o ieșire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor care a fost de-alungul secolelor profund credincios. Tipăriturile Bisericii erau considerate, până nu demult, cărți cu circuit închis, literatura religioasă s-a ascuns sub formule istorice, pentru că cenzura statului cu o ideologie atroce nu îngăduia publicarea și răspândirea ei. Biruința luminii credinței poporului nostru, lumină pe care am primit-o de la Sf. Apostol Andrei, este o realitate în viața tinerilor și mai ales, a elevilor care L-au primit din nou pei Iisus în școală.

Așadar spiritualizarea relațiilor profesor-elev este conturată de iubirea divină și pacea spirituală, în caracterul formativ, informativ și puternic modelator al moralei.

4.1.1. Abordarea la clasă a artelor poetice interbelice

Arta poetică este opera literară în versuri în care autorul își exprimă crezul liric/ propriile convingeri despre arta literară și despre aspectele esențiale ale acesteia. Arta poetică, spre deosebire de poetică ( un text teoretic în proză) este o operă literară în versuri, un program (manifest) literar realizat cu mijloace poetice.

Relația divinitate-poet-operă constitue un factor de diferențiere între poezia românească din sec. al XIX-lea și poezia modernă, a sec. al XXI-lea.

Pentru Tudor Arghezi poezia înseamnă cuvinte potrivite ale unui artisan al cuvântului, care contopește slova de foc (inspirația) și slova făutită (meșteșugul). Lucian Blaga plasează eul creator în centrul universului ale cărui mistere le protejează prin transformarea artistică iar creația poetică este o cale de cunoaștere (luciferică).

Arghezi a încercat în nenumărate rânduri să definească poezia, recunoscând de fiecare dată unui atare demers. Vrers de poezie, Scrisoare cu tibișirul, Poezia, Arspoetica – Scrisori unai fetițe, sunt doar câteva articole teoretice din care se desprind idei precum deosebirea dintre vers, (prozodie) și poezie (idee), care, totuși se întrucombină ca fierul cu focul, poezia ca inspirație numită cu talentul, cuvântul ca miracol suprem, arta scrisului ca: Meșteșug blestemat și fericit al cuvintelor, sau poezia identificată cu un copil care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânului, peste durere, dezamăgire și suferință.

Cu toate acestea, mărturisirile literare sunt dublete de texte poetice cu caracter programatic, în care este aproximat inefabilul poetic, dintre acestea cele mai unoscute fiind Testament, care deschide volulmul de debut, Cuvinte potrivite, precum și Flori de mucigai, din volumul omonim, care marchează contribuția majoră a lui Tudor Arghezii la înnoirea limbajului poetic, prin estetica urâtului.

Titlul Flori de mucigai, amintește chiar de volumul lui Ch. Baudelaire, Florile răului, primele versuri moderne din literatura europeană. Poetul a ales o formă regională pentru a marca din start schimbarea de concepție privind limbajul poetic. Alăturiri de volumul de proze, Poarta neagră, (1930), Flori de mucigai este efectul anilor de încarcerare la Văcărești, atmosfera detenției și universul infernal determinând inflexiunile inegalabile ale limbajului poetic arghezian, care străbate toate straturile, nobile ori periferice, ale limbii.

Dacă în Testament poezia este o sinteză strălucită între har, inspirație, talent și potrivirea trudnică a limei, poezia Florilor de mucigai, a fost denumită lirica mâini stângi, tocmai pentru că se naște într-o zodie lipsită de har: Flori de mucigai este operă de inspirație și realitate terestră.

Privită ca artă poetică, poezia Flori de mucigai, transmite ideea că opera poetică nu se mai supune unei determinări cu dublu sens, exterior (divin) și interior (uman), ci este o sforțare peste fire supunere la un canon lăuntric, act sublim și cu atât mai tragic conturând statutul eului liric modern. Ființă sfâșiată între slăbiciuni pe care trebuie să le depășească.

Compozițional poezia este contruită din două secvențe corespunzătoare celor două strofe. Prima debutează abrupt conturând circumstanțele scrierii, ale procesului creator, motiv pentru care predomină câmpul semantic al creației. PRimul vers vine direct în continuarea titlului, preluând metafora florilor de mucigai prin pronumele personal, cu formă neaccentuată: le-am scris cu unghia pe tencuială. De asemenea procesul este văzut retrospectiv idee susținută de prezența verbelor la trecut (am scris, s-a tocit, s-a lăsat, nu a crescut etc.). Treptat, se ajunge la identificarea florilor de mucigai cu stihurile de acum. Din acest punct de vedere întregul proces creator descris este marcat de schimbări fundamentale față de cel cunoscut: suportul pe tencuială, instrumentul cu unghia, locul pe un părete, timpul pe-ntuneric, starea în singurătate, modul cu puterile neajutate. Versurile rezultate sunt cosmogenetice ele evovând elemente primordiale (Groapa – pământul, Scrumul – focul și apa, care sunt numite în text direct sau indirect), ca la nașterea unei lumi noi, cea a creației poetice. Dintre elementele primordiale, lipsește aerul, lipsă explicabilă prin altă absență, al patrulea Evanghelist, Matei, reprezentat ca un înger întrupat. De asemenea absența e cu atât mai apăsătoare cu cât se inserează un alt simbol, firida, spațiul care apare gol.

Simbolul arhitectural universal ce evocă peștera sară pe care se sprijină cerul conform Dicționarului de simboluri, firida face legătura cerului cu pământul. La hinduși, este locul prezenței zeului, iar la creștini este locul prezenței Duhului Sfânt simbolizat prin lumina candelei. Firida semnifică și cuvântul divin dar și harul insuflat evangheliștilor și se apropie ca simbolism de aureolă. În textul arghezian dimpotrivă este legată de absența inspirației idee transmisă și prin negarea prezenței animalelor sacre: leul este asociat lui Marcu și simbolizează puterea împărătească, taurul este asociat lui Luca mesager al virtuții și al jertfei, iar vulturul este legat de Ioan și pogorârea Sfântului Duh.

Acestea sunt determinări exterioare ale operei, ale actului creator dar ele nu răzbat în spațiul închis, ermetic, de groapă, de infern omenesc. Dacă prima subsegvență exprimă refuzul inspirației și, deopotrivă, calmul puterilor neajutate/ nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ care au lucrat împrejurul/ lui Luca, lui Marcu și lui Ioan, a II-a subsecvență, ultimele patru versuri ale primei strofe, redau tragismul creatorului care se vede nevoit să coboare în alt infern, cel demonic al unghiei, ca semn al revoltei, dar și al durerii asumate, dovadă prezența verbului m-am silit din final.

Cea de-a doua secvență, anticipează tragismul creației prin amplificarea forțelor exterioare (ploaie, întuneric), dar și prin transcrierea stărilor interioare: durere, neputință, slăbiciune depășită. Tragismul este transformat într-o virtute iar actul creator se interiorizează se supune imperativelor interioare și devine pe deplin conștient de mutațiile înregistrate care conduc spre găsirea nouătățților și ieșirea din impasul creator, idee modernă exprimată și de Baudelaire în velebra afirmație există în fiecare om în orice clipă, două tendințe simultane, una către Dumnezeu, alta către Satana. Invocarea lui Dumnezeu sau spiritualitate este o dorință de înălțare; cea către Satana sau animalitate este bucuria de a coborâ.

5. Metode moderne în abordarea artelor poetice interbelice

5.1. Metoda cubului

Creată de Cowan în 1980, metoda cubului presupune analiza unui concept, a unei noțiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele șase fațade ale unui cub, fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respective. Intenția acestei metode este de a evidenția, prin aceste șase fațade ale cubului, cât mai multe tipuri de operații mentale, corespunzătoare următoarelor categorii de cunoștințe implicate în demersul de învățare.

Fațada 1 se referă la / stimulează cunoștințele empirice, raportate la capacitățile de identificare, denumire, descriere și memorizare;

Fațadele 2 și 3 se referă la / antrenează cunoștințele intelectuale, implicând operațiile de înțelegere, cele de comparare, de ordonare, de clasificare și relaționare;

Fațada 4 stimulează cunoștințele raționale, presupunând abilități analitice și sintetice, raționamente inductive și deductive;

Fațadele 5 și 6 antrenează cunoștințele decizionale, valorizând capacitatea de a emite judecăți de valoare asupra subiectului propus, de a lua decizii, de a construi argumente.

Concret, în cele șase fațade ale cubului elevii trebuie să răspundă la următoarele instrucțiuni:

Descriere – cum arată?
Aplică – semnificații, surse de inspirație
Analizează – structură
Compară – cu ce seamănă și prin ce se diferențiază?
Asociază – la ce te face să te gândești ?
Argumentează – pro sau contra

Etape necesare pentru aplicarea metodei :
– Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie,compară,analizează, asociază, aplică, argumentează ;
– Anunțarea subiectului pus în discuție ;
– Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului.

Există mai multe modalități de stabilire a celor șase grupuri. Modul de distribuire a perspectivei este decis de profesor, în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, decât de bine cunoaște colectivul de elevi. Distribuirea perspectivelor se poate face aleator; fiecare grupa rostogolește cubul și primește ca sarcină de lucru perspectiva care pică cu fața în sus. Chiar profesorul poate atribui fiecărui grup o perspectivă;

– Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe;

– Afișarea formei finale pe tablă sau pe foi de flipchart în clasă.

Analiza SWOT a metodei cubului

Puncte tari:
– solicită gândirea elevului;
– acoperă neajunsurile învățării individualizare;
– oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe deoarece presupune abordarea unei teme din mai multe perspective;
 – dezvoltă abilități de comunicare;
–  nu limitează exprimarea părerilor sau a punctelor de vedere individuale;
– lărgește viziunea asupra temei

Puncte slabe:
– are eficiență scăzută în grupurile mari;
– se poate stabili mai greu contribuția fiecărui elev la rezolvarea sarcinii de lucru;

Oportunități:
– stimulează creativitatea elevilor;
– favorizează colaborarea elevilor în găsirea răspunsurilor;
– stimulează dialogul între membrii grupului;

Amenințări:
– unii elevi muncesc și pentru alții;
– unii elevi pot domina grupul;
– productivitatea unor elevi mai timizi poate scădea atunci când sunt puși în situația de a colabora cu alții;

Sugestii de aplicare la ora de literatură:

Ținând cont de avantajul major al metodei cubului – în timpul folosirii ei, elevii pot dobândi atât componente cognitive propriu-zise (informațiile noi legate de subiectul, tema abordată), cât și componente metacognitive (capacitatea de a învăța prin această metodă orice alt conținut cognitiv), – mai ales pedagogii formați în spiritul programului de stimulare a gândirii critice recomandă utilizarea ei cât mai frecventă în practica școlară. Ei accentuează în special flexibilitatea metodei, în funcție de gradul de receptivitate al elevilor sau de nivelul lor de vârstă, profesorul putând opta pentru 3 -4 fațade ale cubului. La ora de literatură, aplicabilitatea este largă: prin metoda cubului se pot învăța noțiuni de teorie literară la clasele mai mici, în ciclul curricular de dezvoltare (fabula, schița, povestirea, nuvela, imnul, comedia), se pot analiza categorii estetice la clasele mai mari, în ciclul inferior sau superior al liceului (fantasticul, absurdul, comicul, grotescul).

Aplicație – Metoda cubului

Exemplu: Tema: Cromatica în lirica Bacoviană
Citește cu atenție textele următoare:

Gri
Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
I-auzi corbii! – mi-am zis singur… și-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca și zarea, gândul meu se înnegri…
Și de lume tot mai singur, mai barbar, –
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar…3
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

(George Bacovia, Gri)

Plumb 
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
și-i atârnau aripile de plumb.

(George Bacovia, Plumb)

Cerințe:
lectura expresivă a poeziilor;
prima impresie după lectură:
Cel mai semnificativ aspect al poeziilor este ………………………………..

1. Descrie
– apartenența la genul liric (argumente)

2. Aplică
– semnificația titlului
– sursa de inspirație poetică

3. Analizează
– tema operei;
– ideile poetice;
– structura (planuri, tablouri);
– elemente descrise;
– nivelul lexical;
– nivelul morfo-sintactic;
– mijloace de realizare artistică.

4. Compară
– asemănări și deosebiri între ideile poetice, ipostazele eului liric și mijloacele de realizare artistică din operele literare Gri și Plumb de George Bacovia

5. Asociază
– corespondențe între cele două creații literare descriptive și o altă creație literară în care predomină un motiv cromatic exemplu Negru

6. Argumentează
– Încadrarea operelor în lirica simbolistă.

Această metodă se poate aplica și pentru următoarele opere:
,,Sonet” de George Bacovia și ,,Sonet” de Mihai Eminescu

5.2. Metoda cadranelor

Este o modalitate de rezumare și sistematizare a unui conținut informațional solicitând participarea și implicarea elevilor în înțelegerea lui adecvată.

Realizare: (clasa a XII-a, lirica tradiționalistă) Text suport: În grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu

În grădina Ghetsimani 
Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna neîndurată, ținând grozava cupă,
Se coboară-mbiindu-l și i-o ducea la gură…
Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață…
Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.

Pe mijlocul tablei, se trasează două axe principale perpendiculare, trasare în urma căreia vor apărea “patru cadrane”. Activitatea se poate desfășura pe grupe sau ca exercițiu independent. Elevii audiază lectura textului În grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu (realizată de profesor sau de către un coleg) ori citesc ei înșiși poemul. Sunt invitați să noteze informațiile în fiecare cadran, după exemplul:

CADRANUL I: elementele de tematică și structură (secvențe poetice) percepute în lectură sau desprinse din secvențele textului;
CADRANUL AL II-LEA: elemente de expresivitate artistică din conținutul textului;
CADRANUL AL III-LEA: stabilirea unor legături între conținutul textului pe de o parte, cunoștințele și experiența lor de viață pe de altă parte;
CADRANUL AL IV-LEA: mesajul ce se desprinde din conținutul de idei prezentat;

Pornind de la aceste idei, elevii sunt solicitați să găsească asemănări până la identificare între imaginea iconică a Lui Iisus și poet.

Reguli:
Scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuție în sectorul indicat al cadranului !
Sintetizați conținutul informațional asimilat !
Nu va opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în minte, insistați până apar idei noi și completați !
Găsiți un titlu sau o frază-cheie care să sistematizeze toate informațiile adunate! (ex: “portret”, “corespondență”, “creație

Efectele metodei:

După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noțiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoștințelor. Prin acest exercițiu, se încurajează activarea întregii clase și lucrul în echipe. Metoda poate fi folosită cu succes la evaluarea unei unități de conținut (valori morale creștine, simboluri, tradiționalism) dar și în vederea consolidării, făcându-se apel la cunoștințele dobândite anterior de elevi.

Competențe și deprinderi:
Stimulează atenția și gândirea;
Iese în evidență modul propriu de a înțelege o temă anume;
Caută căi de acces spre propriile cunoștințe, credințe și convingeri;
Conștientizează elevul asupra nivelului personal de cunoștințe;

Lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea “cadranului” este o provocare și determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă a cunoștințelor noi și marcarea conexiunilor/ corespondențelor între imaginea iconică a Lui Iisus și poet. Elevii vor fi grupați în patru echipe la mesele de lucru.

Fiecare grup va avea o foaie pe care va construi propriul “cadran” – completat și de conexiunile făcute de colegi.

Participarea la completarea foii comune va fi dirijată de profesor, care trebuie să încurajeze activizarea elevilor din grupurile constituite.

La finalul exercițiului, se va comenta și se va completa întreaga structură cu explicațiile de rigoare.

5.3.Aplicație comparativă a textului poetic

Acest proiect este de fapt un studiu didactic, aplicat la trei clase diferite ca nivel de predare și de pregătire, clasa a V-a, a IX-a și a X-a. Activitatea propusă elevilor a constat în rezolvarea unui set de cinci exerciții diferite pe baza unui text sau a unui fragment de text la prima vedere cu scopul identificării unor aspecte de comprehensiune care influențează interpretarea textului poetic. După aplicarea testului s-au constatat blocaje sau praguri diferite de lectură a mesajului. Concluziile au arătat importanța relației dintre sensul fragmentului și sensul textului ca întreg, dintre titlu și text, dintre literă și sens, dar, nu în ultimul rând, dintre dirijările de înțelegere, uneori total diferite, de la un ciclu la altul.

Textul 1.

Țara mea părăsită de fructe, 
Părăsită de frunze. 
Părăsită de strugurii
Emigrați prevăzători în vin, 
Țara mea trădată de păsările
Rostogolite în grabă
Pe cerul mirat și încă senin, 

Veșnic împăcată, 
Mirosind a ierburi
Care-și dau sfârșitu-n soarele domol, 
Credincioși păianjeni
Țes pânzeturi albe
Ca să bandajeze
Locul frunzei, gol. 

Noaptea stele coapte-ți
Fermentează cerul, 
Vântul curge ziua
Tare și-amărui, 
Orele-ți măsoară
Nucile căzând
Și te luminează
Cuviincios gutui.

(Ana Blandiana, Pastel)

Cerințe:
1. Indică termeni dintr-un câmp lexical dominant numindu-l.
2. Indică doi termeni folosiți cu sens figurat.
3. Precizează și explică trei figuri de stil utilizate de poetă.
4. Ce anotimp este prezentat. Explică alegerea, selectând două structuri potrivite din text.
5. Ce crezi că a vrut poeta să comunice în versurile subliniate?

Textul 2.

te oprești la vânzătoarea de legume
iți surâd ca șopârle fasolele verzi
constelația mazărei naufragiază vorbele
boabele stau in păstaie ca școlarii cuminți in bănci
ca lotci dovleceii își vara botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casa ridichii albi pătlăgelele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
in broboade de mângâieri cristale pașii

conopidele cat omăt întârziat pe boschetele de șoapte
si sticle cu apa minerala morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuți terapeutice drumul săpat in pătlagina lăptuci
si iată fata de Hristos chinuit a cartofului
el știe secretele nopții cu burdufe de liniști
rădăcina lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinile
înaintează in nervi
sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții
închini un imn cartofului
vreau sa am limpezimea tăcerea ta fruct al țărânei asemeni cu țărână din pântecul întunericului nu ne uita întărește-ne cu uleiul nopții mana
tu știi subterane abecedare
te-au hrănit dumnezeu si ploile
virtuțile ti le tragi din pământ ca din staul oile
cerurile te primesc in orice căldare

(Ilarie Voronca, Ulise, fragment)

Cerințe:

1. Selectează cuvintele din câmpul semantic predominant și numește-l.
2. Explică asocierile de cuvinte evidențiate cu bold.
3. Ce observi cu privire la forma în care e scris textul? De ce crezi că poetul a renunțat la scrierea consacrată a textului literar.
4. Selectează două comparații din text și indică efectele asocierilor inedite.
5. Observă strofa subliniată. Ce mesaj crezi că a vrut să transmită autorul?

Receptarea textului poetic indică diferite probleme, iar înțelegerea corectă a textului, integral sau fragmentar condiționează redactarea clară a unui răspuns și exprimarea unui punct de vedere. Același text, citit la vârste diferite, ridică alte forme de blocaj. Textul poetic, elaborat, cu un limbaj selectiv și extras din contextul comunicării cotidiene, inhibă orice cititor obișnuit, indiferent de vârstă dar din mereu alte motive. Aceasta, pentru că forțează receptorul să traducă sintagmele inedite, dintr-o limbă nouă, cea poetică, într-un discurs logic, coerent, imperativ. Nu e deloc ușor să ordonezi logica ilogică a poeziei, în cea a gândiri teoretizante. Pe de altă parte, explorarea didactică a poeziei ucide nu atât plăcerea sau bucuria descoperirii, cât creativitatea interpretării.

Demersul a urmărit identificarea acelor praguri de receptare, în funcție de vârstă, pornind de la două fragmente de text aparținând unor poeți necanonici, tocmai pentru a evita utilizarea unor clișee de interpretare. Setul de câte cinci întrebări, sarcini de lucru individual a inclus observarea unor elemente de lexic, semantice, stilistice și de teoria receptării sau hermeneutice. Itemii aleși, indici pentru toate clasele (cu formulări generale) sunt semi obiectivi și subiectivi, îmbinând observația și unele cunoștințe aplicate cu intuiția și argumentarea subiectivă.

La clasa a V-a, autorul vrea să ne dea bătăi de cap.

Prima barieră textuală a fost generată de neînțelegerea unor cuvinte: terapeutic, virtute, a naufragia, burduf, rărunchi, oseminte, lotci. Acestea au ieșit din covorul textului lăsând urme opace în descifrarea semnificațiilor. Stabilirea textului a fost dificilă și atenția s-a centrat pe descompunerea unor imagini. Pentru elevul de clasa a V-a trecerea dinspre un nivel de învățare care pune accentul pe scriere și citire, către un nivel de înțelegere și apoi de interpretare este dificilă și exercițiile trebuie să permită alegeri multiple, nu unidirecționate, menite a lărgi perspectiva încă neinițiatului asupra ambiguității, inevitabile a textului literar. Astfel, ajungem tot la răspunsul-șablon de la care nu are voie să se abată.

A II-a barieră a reprezentat-o forma inedită a textului poetic modern, cu încălcări de așezare în pagină sau strofică și de punctuație. Iarăși subliniem poeticitatea este justificată (în clasele primare) mai ales prin ordonarea în strofe egale și prin realizarea rimei. Copiii, s-au lăsat mai puțin impresionați de imagistica propusă sau de jongleriile lexicale, cât de nivelurile primare, de jos, sau de straturile de suprafață ale textului. Totuși atunci când gândirea ludică și disponibilitatea cognitivă le-a permis, a putut avea loc traversarea acestora, prin efectele gândirii laterale, și intuirea unor centri de sens.

Deși nu sunt pregătiți încă să elaboreze un discurs interpretativ, elevii de clasa a V-a au naturalețe în formularea unor puncte de vedere naive sau intuitive. La început au afirmat în cor: Nu am înțeles nimic din text. Au identificat cu ușurință prezența unor câmpuri lexicale a temei sau a unui motiv, (anotimpul), a figurilor de stil sau a sensurilor figurate ale cuvintelor. (cerul mirat, țara părăsită de fructe). Diferențierea a fost realizată de explicarea unor structuri cheie ridicate sau alese de ei. Consider importantă selecția unor răspunsuri pe grupaje de cerințe.

Explicarea unor sintagme poetice:

A.

cuvintele cu virtuți terapeutice = cuvinte atât de frumoase încât ar putea să te vindece, mai ales atunci când ești trist; unele cuvinte ne ajută să ne relaxăm, parcă ar fi magice; ne alină sufletul etc.

subterane abecedare = mai multe știință ascunsă; abecedare cultivate și adunate, să ne gândim că există și altfel de abecedare ce așteaptă să fie descoperită.

naufragiază vorbele = se referă la oprirea vorbelor, vorbele au fost pierdute în larg și acum călătoresc libere.

boabele stau in păstaie ca școlarii cuminți in bănci = nu se mișcă.

vinete înnoptează = vinetele sunt închise la culoare.

B.

Autorul a scris așa poezia, fără semne de punctuație, fără structură cunoscută ca să ne inducă în eroare;

Pentru a se distra, scriind;

El lasă în urmă corectitudinea și își dă drumul imaginației;

Să ne deruteze, să ne dea bătăi de cap;

Să ne facă să nu înțelegem;

Să arate o nouă față a limbi și a literaturii, să inventeze o nouă gramatică;

În mod intenționat a complicat textul;

Să fie altfel decât ceilalți scriitori și să ne facă să ne facă să înțelegem mai bine gândurile și sentimentele;

Absența semnelor de punctuație creează puțină harababură în text, iar autorul s-a jucat cu acele cuvinte;

Poetul nu a respectat nici o regulă, a scris ca un copil de clasa I și, sincer mă face să mă întreb dacă este o poezie sau nu;

C.

Poeta a vrut să comunice culorile și bogăția toamnei;

Faptul că atunci când vine toamna frunzele se rup, iar păienjenii le completează, țesând pânzeturi albe;

Că e important să fii bun și pur, ca un cartof;

D

Din ultima strofă înțeleg faptul că păienjenii credincioși țes pânze în locurile unde au căzut frunzele arătând ca niște bandaje;

Părăsită de frunze și fructe țara se află în suferință. Rănile ei sunt acoperite de pânze de păianjeni;

La clasa a IX-a, cerințele semi obiective sunt rezolvate cu ușurință, elevii având capacitatea de a selecta și a numi câmpuri semantice figuri de stil sensuri figurante de a indica elemente diverse ce țin de convenția textului poetic. Inhibițiile față de text sunt mai mari deși elevii dețin deja o strategie de lectură, învățată, și au deprinderea de a lucra cu un text la prima vedere. Aceasta vine din dorința de a înțelege și de a integra observațiile într-un discurs superior, analitic și interpretativ.

Cu același timp de lucru, 50 de minute, nu toți elevii au acoperit toate cerințele, de teama de a nu greși și, probabil, pentru că, pe măsura studierii literaturii în gimnaziu, li s-a limitat progresiv libertatea exprimării unei viziuni proprii atâta vreme cât ea nu era în acord cu direcțiile interpretative trasate de profesor.

Constat pe alocuri conturarea fie a unui discurs hermeneutic, forțat conceptual, paralel cu textul, fie a unuia simplist cu identificarea unor, îmbinări tematice stereotipe. Nu sunt excluse nici situațiile unor formulări juste pertinente și profunde.

Pregătiți pentru examenul național copii au fost învățați că relația dintre titlu și text trebuie altfel abordată în compuneri distincte pornind de la textul dat.

A.

naufragiază vorbele = cuvintele își pierd puterea, ecoul din oameni în lume, eșuează în încercarea lor de a transmite mesajul stagnând la nivelul unor formalități cu sensuri închistate absurd impuse de vorbitori; literatura oferă o evadare din cotidian.

subterane abecedare = inversiunea arată că abecedarul învățat formează cuvinte cu sens ascuns, profund în subteranul căruia trebuie să ajung ca să înțelegi; sintagma îl desemnează pe Ulise care deși este nevăzut, trăiește printre opere și texte în gândul oamenilor.

cuvintele cu virtuți terapeutice= universul se creează ca un tot de creații delimitate prin structurile mângâieri cristaline, boschete de șoapte, iar eul simte nevoia descoperirii sensurilor cuvintelor; se relevă existența unor sensuri ascunse pentru care trebuie să intri în adâncimea teritoriului literar nerezumându-te la reguli ceva consacrate.

îți surâd ca șopârlele fasolele verzi = comparațiile au la Voronca o cu totul altă structură și semnificație efectul fiind reinventarea lor, generarea unor noi definiții.

B.

Consider că autorul a renunțat la scrierea consacrată și a adoptat o formulă ludică, pentru a putea restructura mesajul poetic de la vers la vers.

Autorul a vrut să fie inovator și impresia pe care o lasă, de scriere pe fugă are un impact mare asupra noastră.

Descătușarea de rigorile versului permite exprimarea liberă a sentimentelor.

C.

Mesajul autorului este de a ne arăta cum lumea miniaturală este atât de profundă, încât putem descoperi daruri ale creației prin intermediul unor lucruri mărunte.

Pământul sugerat de cartof ascunde multe vestigii ale trecutului și, prin aceasta, eul liric crede că are acces la cunoaștere.

Autorul ridică un element comun la rangul de divinitate, închinându-i un imn.

D.

În textul Anei Blandiana, prima cădere de zăpadă e prezentată de păienjenii care, cu pânzele lor albe, bandajează spațiul gol.

Poeta sugerează trecerea ireversibilă a timpului și apropierea iminentă a propriului sfârșit.

Albul este expresia vârstei senectuții, sentimentul sfârșitului propriei vieți.

Viziunea subiectivă a poetei asupra naturii pustiite.

La clasa a X-a, obișnuința de a lucra cu textul poetic la prima vedere este mult mai mare, distanța dintre lectură și interpretare se micșorează dar și așa apar unele aspecte semnificative, bariera de înțelegere venind tocmai din incapacitatea de a lega eficient titlul de text.

Definit în mod teoretic mai ales când sunt fixate elementele importante pentru înțelegerea mesajului liric, considerat indiciu, cheie de lectură, element capabil să orienteze cititorul în text, titlul pare să treacă printr-o etapă de criză a valori sale. Așezarea la sfârșitul textului suport face să fie ignorat de elevul care lucrează astfel cu un text orb lipsit de lumina reglatoare a titlului. Nu știm care sunt argumentele unei asemenea structuri, dar observăm și suportăm din plin consecințele generate de acest fapt.

Astfel, pentru textul Pastel de Ana Blandiana, posibila ignorare a titlului nu a avut consecințe majore în descifrarea mesajului. Exercițiile propuse rezolvate bine și foarte bine rezolvate de majoritatea elevilor au reușit să le ușureze lectura. Mesajul a fost perceput adecvat fără deviații de sens, fără exagerări și ieșiri din limitele interpretării: căderea frunzelor este un simbol al toamnei iar păianjenii se pare că au primit sarcina de a umplete golurile lăsate de acestea; epitetul credincioși conturează dedicarea, fidelitatea acestor mici vietăți aflate în slujba naturii; verbul a bandaja arată că arborii sunt răniți de această despărțire și au nevoie de îngrijiri speciale; poate nu întâmplători pânzele lor sunt albe precum bandajele; așadar, autoarea ne arată că toate vietățile contribuie la reconfigurarea naturii atunci când un anotimp pleacă și un altul vine.

Pentru fragmentul din poemul Ulise de Ilarie Voronca, înțelegerea s-a dovedit dificilă. Cauzele au fost în egală măsură, oferirea fragmentului și nu a întregului, aceeași ignorare a titlului și nu în ultimul rând, forma atipică de redactare a discursului poetic. Aproape lipsiți de repere care să jaloneze înțelegerea, elevii au perceput anumite plinuri ale textului, dar nu au reușit să umple golurile. Probabil ar fi de ajutor să existe, ca primă sarcină de lucru pe text, segmentarea acestuia pe porțiuni generatoare de sens ca punct de plecare în interpretare.

Asocierile de cuvinte au fost în general corect explicate. Se observă tendința de a citi în cheie realistă textul, generată probabil de impresia prozaică a acestuia. Elevii intuiesc intenția autorului de ambiguizare a mesajului: Consider că s-a renunțat la scrierea consacrată pentru a oferi mai multe înțelesuri unor versuri cititorul devenit confuz în privința unor cuvinte și neștiind cu care altele să le asocieze.

Dacă pentru sintagma cuvinte cu virtuți terapeutice sensurile au fost corect precizate, cuvântul cartof perceput în absența simbolistici sugerate de text trimite la ideea de aliment important, nelipsit oamenilor. E singulară o interpretare ca aceasta: Versurile surprind dorința eului liric de a fi asemenea cartofului: legat de pământ, capabil să mai trezească la viață cuvintele prin intermediul cititorilor. Întunericul pare să fie singura legătură pe care o mai au oamenii cu tainicele cuvinte, așteptând în întuneric.

Clasele a V-a și a IX-a, au o particularitate comună: trecerea dinspre un mod de înțelegere înspre altul, dinspre o programă, înspre alta, singurul element comun rămânând faptul că nu se pune accentul în școala românească actuală pe receptarea literaturii după principiul dezvoltării personale a elevului, se ard etapele de formare se forțează producerea de opinii sofisticat exprimate sau nepotrivite nivelului de înțelegere.

La clasa a X-a, neglijarea relației dintre titlu și text s-au dintre fragment și întreg afectează înțelegerea corectă a mesajului și interpretarea adecvată.

Textele propuse vor fi reluate, recitite și abordate din perspectiva anului de studiu. Elevii vor analiza ei înșiși diferența de opinie, de la prima vedere la privirea secundă.

Constatări finale

1. Înțelegerea și interpretarea textului la prima vedere sunt influențate de forma integrală sau fragmentară; sensul global presupune lectura globală a textului modernist.

2. Titlul nu este folosit ca indiciu pentru descifrarea operei, în ciuda teoretizărilor excesive pe acest tip de subiect.

3. Exercițiul de interpretate nu este axat, în general, pe capacitățile elevilor, pe libertatea lor de gândire

4. Trecerea de la un nivel de vârstă la altul, de la un ciclu de învățământ, la altul este dificilă și necesită renunțarea la șabloane, fără înlocuirea lor cu altele noi.

5.4. Propuneri pentru programă extinsă cu capitolul: Tema religioasă în literatura română

Tema religioasă în literatura română este esențială deoarece ajută la întărirea valorilor morale și a sentimentului religios. Pentru elev este important să fie abil, dar mai mult decât atât este să obțină valori.

Având în vedere că la clasa a IX-a, Metodologia prevede studierea materiei pe teme; este esențial să se introducă și Tema religie – viziunea de ansamblu pe vârste având în vedere cele trei perioade ale omului: Copilăria, Maturitatea, Senectutea. În cadrul perioadei Copilăria ar putea fi studiat textul După melci, de Ion Barbu, deoarece este prezentă sacralizarea naturii din jurul copilului.

La perioada Maturitatea, ar putea fi studiat textul În Grădina Ghetsimani, deoarece este prezentă imaginea iconică al lui Iisus Hristos, ce poate reprezenta modelul nostru de viață; sau Lucian Blaga cu poezia Lumina fiindcă este prezentă dragostea față de aproapele nostru.

La perioada Senectute ar putea fi studiat Bacovia cu poezia Cuptor pentru că este prezent limbajul obișnuit, cotidian iar poezia Moină, din manualul de clasa a IX-a, Editura Corint, din punctul meu de vedere este încadrată greșit la perioada Copilăria și propun schimbarea acesteia la vârsta Maturității.

De asemeni, mai propun studierea poeziei carcerale având în vedere că există foarte multe personalități literare care au abordat o astfel de temă. Consider ca adecvat pentru o astfel de poezie ar fi Tudor Arghezi cu poezia Ocnași, sau, de ce nu, Radu Gyr cu textele Iisus în celulă/ Voi n-ați fost în celulă.

Important ar mai fi să se facă raportări în spirit ecumenic între ortodoxism și celelalte confesiuni, având în vedere că majoritatea claselor conțin elevi din cele trei confesiuni importante: ortodoxism, catolicism, protestantism.

6. Cercetare pedagogică privind eficiența metodelor de evaluare a elevilor

 CERCETAREA PEDAGOGICĂ PRIVIND

EFICIENȚA METODELOR DE EVALUARE A ELEVILOR ÎN ORELE DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ LA CLASA A XII-A

Prof. Călărețu Manuela
Liceul „ Korosi Csoma Sandor”
Jud. Covasna

 Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, se organizează și se interpretează datele obținute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educațional.

Putem spune că nu există învățare eficientă fără evaluare. Ea nu poate și nu trebuie să fie redusă la simplul act al notării. Principala funcție a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse.

În general evaluarea performanței elevilor are următoarele funcții:

diagnostică, în sensul de a face cunoscute situațiile și factorii care conduc la obținerea anumitor rezultate ale elevilor, pentru a astabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice;

prognostică, în sensul anticipării performanțelor viitoare ale elevilor, pe baza rezultatelor înregistrate și al planificării secvențelor următoare ale activității de învățare. De obicei, această funcție a evaluării se asociază celei din diagnoză, fiind complementare;

De certificare a nivelului de cunoștințe și de abilități ale elevilor la sfârșitul unei perioade lungi de instruire, (ciclul de învățământ obligatoriu etc.);

De selecție a elevilor pentru accesul într-o treaptă superioară de învățământ sau într-un program specific de instruire ( gimnaziu, liceu, învățământ superior, cursuri speciale în domenii artistice, etc.). Realizarea acestei funcții permite clasificarea/ ierarhizarea elevilor în urma rezultatelor obținute, în condițiile existenței de obicei, a unui număr limitat de locuri pentru frecventarea cursurilor sau a formei de învățământ respective.

Experiența pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare în procesul didactic: evaluarea inițială, evaluarea formativă și evaluarea finală.

Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire și este menită să stabilească nivelul de pregătire din acest moment. Informațiile obținute în urma realizării unei evaluări inițiale sprijină planificarea activităților viitoare ale profesorului din perspectiva adecvării acestora la posibilitățile elevilor sau a inițierii, dacă este cazul a unor programe de recuperare.

Evaluarea formativă (continuă) constituie un proces ce se întrepătrunde multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare. Acest tip de evaluare însoțește întreg parcurs didactic realizându-se prin verificări sistematice ale tuturor elevilor asupra întregii materii. Efectele sale ameliorative asupra activității de învățare sunt considerabile, oferind permanent posibilitatea de raportare la obiectivele operaționale propuse și de evidențiere a progresului înregistrat de la o secvență la alta a instruirii. În cazul evaluării formative, feed-back-ul obținut este mult mai util și eficient, ajutând atât elevul cât și profesorul să își adapteze activitatea viitoare la specificul situației.

Evaluarea finală (somatică) se realizează, de obicei, la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire ( de exemplu: capitol, semestru, an școlar, ciclu de învățământ), oferind informații utile asupra nivelului de performanță a elevilor în raport cu obiectivele de instruire propuse. Caracterul ameliorativ al evaluării somatice este relativ redus, efectele resimțindu-se după o perioadă mai îndelungată, de regulă, pentru seriile viitoare de elevi.

Planul cercetării

Scopul cercetării

Obiectivele cercetării

Ipoteza cercetării

Variabilele cercetării

Coordonatele majore ale cercetării

Locul de desfășurare a cercetării

Perioada de cercetare

Eșantionul de participanți

Eșantionul de conținut

Metodologia cercetării

6. Etapele investigației

Etapa pre experimentală / constatativă

Etapa experimentului formativ

Etapa post experimental

7. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii

6.1. Scopul cercetării

Având în vedere că evaluarea are ca scop emiterea unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educațional este necesar ca metodele utilizate, în realizarea evaluării, să stimuleze participarea activă și deplină, psihică și fizică, individuală și colectivă a elevilor în procesul instructiv-educativ.  

6.2. Obiectivele cercetări

utilizarea unor metode de evaluare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor;

determinarea nivelului general de pregătire la disciplina Limba și literatura română, a elevilor implicați în cercetare;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control la testul inițial, formativ și cel final;

implementarea unor metode de remediere pentru elevii cu rezultate slabe la cele trei tipuri de evaluare.

sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.

6.3. Ipoteza cercetării

Prin folosirea celor 3 tipuri de evaluare ( inițială, formativă și finală), și prin diversificarea tehnicilor și instrumentelor de evaluare se realizează o creștere generală a nivelului la învățătură al elevilor. 

6.4. Variabilele cercetării

6.5. Coordonatele majore ale cercetării

Locul de desfășurare a cercetării
Liceul„ Korosi Csoma Sandor” Covasna

Perioada de cercetare
Cercetarea s-a desfășurat în semestrul al II-lea, din anul școlar 2014-2015.

Eșantionul de participanți:
Eșantionul experimental: clasa a XII-a B, Liceul „ Korosi Csoma Sandor”, Covasna, format din 26 elevi, 17 băieți și 9 fete.
Eșantionul de control: clasa a XII-a A, Liceul „ Korosi Csoma Sandor”, Covasna, format din 21 elevi, 7 băieți și 14 fete.

Eșantionul de conținut:
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română, clasa a XII-a.
Unități de învățare: Perioada interbelică – Poezia

Metodologia cercetării

Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost selectate astfel încât să răspundă principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și prelucrare a materialului faptic. Astfel pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un sistem metodologic compus din:

metoda anchetei;

metoda autoobservației;

metoda observației sistematice;

metoda analizei produselor activității;

metoda experimentului psihopedagogic / didactic, colectiv, de durată medie, desfășurat în trei etape: pre experimentală, experimentală, post experimentală.

Instrumente de cercetare

Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare:

– testele predictive, formative și sumative;
– fișele de lucru;
– chestionarul.

Aceste instrumente au fost preluate și adaptate conținuturilor vehiculate, particularităților elevilor și obiectivelor vizate. 

6.6. Etapele investigației

6.6.1 Etapa pre experimentală/constatativă

Are rolul de a stabili nivelul existent în momentul inițierii experimentului psihopedagogic, atât la eșantionul experimental, cât și la cel de control.

Testul aplicat a cuprins itemi obiectivi cu alegere multiplă, dar și itemi semi obiectivi și subiectivi. care vizau în mod special gradul de pregătire al elevilor, fluența și flexibilitatea în exprimare și imaginația creatoare.

Competențele specifice utilizate sunt:

Identificarea temei și motivelor literare din textul suport;

Menționarea sinonimelor din perechea stabilită;

Capacitatea de recunoaștere a sensurilor denotativ/conotativ prin exemplificări concrete;

Comentarea figurii de stil identificate;

Capacitatea de a rescrie un enunț corectând greșelile existente;

Argumentarea unui punct de vedere față de o problematică pusă în discuție;

Test inițial
Data: 15 februarie 2015
Clasele: a XII-a A, B
Obiectul: Limba și literatura română
Scopul: cunoașterea gradului de pregătire al elevilor

Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I si din Partea a II-a se acordă 90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.

Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute.

SUBIECTUL I (60 de puncte)

Citește textul:

Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul…

Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.

Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna neîndurată, ținând grozava cupă,
Se coboară-mbiindu-l și i-o ducea la gură…
Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață…
Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă

(Vasile Voiculescu, În grădina Ghetsemani)

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat:

A.

Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. Sinonimele cuvintelor „paharul” și „se frământau” sunt: 8 puncte

a. cupa, se agitau. b. băutura, se încovoiau. c. chinul, se preocupau.

2. Tema textului este: 8 puncte

a. neliniștea. b. mântuirea. c. rugăciunea lui Iisus.

3. Transcrie două motive literare din text. 8 puncte

4. Ilustrează, prin câte un enunț, sensul denotativ si sensul conotativ al cuvântului „mână”. 8 puncte

5. Comentează, în 3-5 rânduri (30–50 de cuvinte), o figură de stil care apare în textul dat. 8 puncte

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

B. 1. Rescrie enunțurile următoare, corectând greșelile de orice natură: 10 puncte

Cartea conține în cuprins doisprezece opere inedite, ceea ce fac ca să fie foarte căutată de bibliofili.

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

2. Subliniază forma corectă a următoarelor cuvinte: 10 puncte

grepfrut – grepfrut, (el / ei) se așază – așează, (el /ei ) deranjează – deranjază,

din totdeauna – dintotdeauna, Doamnei Director a Liceului – Doamnei Director al Liceului

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri) despre importanța cunoașterii temeinice a propriei persoane, ca o condiție a împlinirii în viață.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecți structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conținutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie si de punctuație) si limitele de spațiu indicate. 6 puncte

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE

Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor.

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă

Fracțiuni de punct.

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului total acordat pentru test la 10.

SUBIECTUL I (60 de puncte)

A.

1. c8 puncte

2. c8 puncte

3. câte 4 puncte pentru transcrierea oricăror două motive literare din text (de exemplu, porunca divină, spațiul sacru, izbăvirea de păcate, măslinii, paharul) 2x4p=8 puncte

4. câte 4 puncte pentru ilustrarea prin enunțuri corecte a sensului denotativ si a sensului conotativ ale cuvântului indicat 2x4p=8 puncte

5. comentarea nuanțată a oricărei figuri de stil din text – 8p/ comentare superficială sau lipsă de

siguranță în identificarea unei figuri de stil – 2 puncte 8 puncte

B.

1. câte 2 puncte pentru corectarea prin rescriere a fiecăreia dintre greșeli 5x2p=10 puncte

2. câte 2 puncte pentru sublinierea formei corecte a cuvintelor date 5x2p=10 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

− structura discursului de tip argumentativ:

− formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între cele trei componente: ipoteza, enunțarea si dezvoltarea argumentelor, concluzia 4 p. / formulare parțial adecvată 2 p. 4 puncte

− utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie, adverbe/locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative, conjuncții/locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi) 4 p. / utilizare parțial adecvată 2 p. 4 puncte

− conținutul argumentării:

− formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica propusă 2 puncte

− câte 3 puncte pentru enunțarea fiecăruia dintre cele două argumente [pro si/sau contra] adecvate ipotezei 2x3p=6 puncte

− câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre argumentele enunțate

2x3p=6 puncte

− formularea unei concluzii pertinente 2 puncte

− respectarea normelor limbii literare si a limitelor de spațiu indicate:

− registrul stilistic adecvat cerinței 1 punct

− respectarea normelor de exprimare (0-1 greșeli lexicale sau morfosintactice – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte

− respectarea normelor de ortografie si de punctuație (0-1 greșeli ortografice si de punctuație – 2 p.; 2 greșeli – 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte

− respectarea limitelor de spațiu indicate 1 punct 

Rezultatele probei inițiale au fost comunicate în ziua următoare și elevii au fost anunțați că vor fi verificați prin astfel de probe pe parcursul întregului semestru.

Le-am sugerat elevilor să fie activi pe parcursul orelor și să rezolve variante de subiecte pentru bacalaureat, atât individual cât și în timpul orelor de pregătire pentru obținerea unor rezultate mulțumitoare la probele ce vor urma.

Notele obținute la testarea de evaluare sunt prezentate mai jos.

Elevii cu nota 10 – 1
Elevii cu nota 9 – 4
Elevii cu nota 8 – 8
Elevii cu nota 7 – 5
Elevii cu nota 6 – 1
Elevii cu nota 5 – 1

Elevii cu nota 10 – 0
Elevii cu nota 9 – 3
Elevii cu nota 8 – 5
Elevii cu nota 7 – 9
Elevii cu nota 6 – 3
Elevii cu nota 5 – 3
Elevii cu nota 4 – 2

Decupare 1

6.6.2 Etapa experimentului formativ mai sus decupat 4

La eșantionul experimental, pe tot parcursul acestei etape, am avut în vedere utilizarea metodelor și tehnicilor de evaluare și promovarea învățării interactive. La eșantionul de control maniera de lucru a fost una obișnuită.

Am încercat ca fiecare metodă implementată să fie făcută transparentă, să i se prezinte esența, valențele, variantele și denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea și în alte situații, atunci când experiența de învățare o cere, crearea unui mediu școlar propice dezvoltării creativității, eliminarea factorilor care ar putea duce la blocarea creativității și, nu în ultimul rând, am căutat să apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis, dialogat dar și individual.

În perioada experimentului am utilizat toate tipurile de itemi pe care i-am aplicat la poezia Lumina de Lucian Blaga.

Lumina ce-o simt 
năvălindu-mi în piept când te vad, 
oare nu e un strop din lumina 
creată în ziua dintâi, 
din lumina aceea-nsetată adânc de viață?

Nimicul zăcea-n agonie 
când singur plutea-ntuneric și dat-a 
un semn Nepătrunsul: 
"Să fie lumină!"

O mare 
și-un vifor nebun de lumină 
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi, 
o sete de lume și soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea 
lumină de-atunci – cine știe?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi 
în piept când te vad – minunato, 
e poate ca ultimul strop 
din lumina creată în ziua dintâi. 

1. Itemi obiectivi

Realizează o structurare a sarcinilor propuse elevilor în concordanță cu obiectivele textului din care fac parte. Ei măsoară rezultate ale învățării la nivelurile cognitive inferioare: Cunoștințe, Priceperi, Capacități de bază; au în vedere capacitatea elevului de a identifica.

A. Itemi cu alegere duală

Itemii cu alegere duală oferă posibilitatea de a alege răspunsul corect din alternative de tipul: 1. adevărat – fals; 2. da-nu; 3, corect-incorect; 4. fapt-opinie; 5. acord-dezacord

Avantaje

are fidelitate ridicată;

testează însușirea noțiunii de interogație retorică;

verifică înțelegerea conceptului operațional de interogație retorică

Limite

tipul de rezultat se plasează la nivel cognitiv interior (nesemnificativ);

este vulnerabil la un răspuns pe ghicite (la întâmplare);

înlocuiește un cuvânt cheie;

Nu implică în mod necesar cunoașterea de către elev a soluției adevărate.

Enunț: Interogația retorică din strofa a IV-a face legătura dintre cele două secvențe ( monologul adresat și tabloul cosmogonic). Observați rolul conjuncției adversative („dar”), care introduce această secvență, menționând dacă ea stabilește o relație adversativă între anumite elemente (și, dacă este cazul, care este aceasta) sau dacă este folosită ca simplu artificiu retoric.

Barem de corectare și notare:

1. Câte 2 puncte pentru răspunsurile monolog adresat și tablou cosmogonic 4p. 2. Conjuncția adversativă „dar” și rolul ei, leagă cele două spații 4p. 3. Explicarea interogației retorice ca artificiu retoric 2p.

B. Itemi de tip pereche

Itemii de tip pereche presupun, ca sarcină de lucru, recunoașterea elementelor ( cuvinte, propoziții, fraze, numere, litere, diferite simboluri etc.), aflate într-o relație dată.

Avantaje

este ușor de construit, urmând strofele I și IV

Limite

Dificultatea de a găsi în cuvinte puține un material omogen în textul poetic ales.

Enunț: Ultima strofă o repetă parțial pe prima. Totuși, în loc să propună o rezolvare a tensiunii lirice (accentuată în special în strofa a IV-a), urmând astfel schema compozițională tradițională, poetul introduce o nouă tensiune, și-n ultimele două versuri (e poate ca ultimul strop/ din lumina creată în ziua dintâi.). Scrieți un eseu în care să dezvolți una sau mai multe ipostaze diferite la semnificația acestor versuri finale.

Barem de corectare și notare

1. Indicarea versurilor care se repetă în strofele I și IV 2p.

2. Explicarea tensiunii poetice sporite în ultimele două versuri 2p.

C. Itemi cu alegere multiplă

Itemii cu alegere multiplă sunt o sarcină de lucru a cărei soluție se va alege de elev dintr-o listă de răspunsuri alternative.

Avantaje

fenomenul de ghicire se reduce simțitor;

crește gradul de dificultate;

presupune o recitire profundă a textului;

Limite

un timp de elaborare mai lung;

utilizarea abuzivă a acestor tip de itemi;

poate îndruma elevul spre o învățare bazată pe recunoaștere;

toți distractorii trebuie să fie plauzibili și paraleli;

Enunț: Discutați câteva posibile semnificații ale distihului care constituie strofa a IV-a pornind de la variantele de mai jos:

a. îndoiala că acea lumină ar fi existat;
b. acea lumină poate n-a pierit, dar nu mai este percepută cu acea intensitate;
c. pierderea contactului cu absolutul;
d. interogația este pur retorică

Barem de corectare și notare

Pentru răspunsul corect c. (pierderea contactului cu absolutul) se acordă 4p.

2. Itemi semi obiectivi

Acest tip de itemi poate testa o gamă mai largă de activități intelectuale, elevul fiind pus în situația de a construi răspunsul și nu de a-l alege dintr-o listă de opțiuni date. Acești itemi pot fi utilizați și în scop diagnostic datorită gradului mare de implicare a elevului în elaborarea răspunsului.

A. Cu răspuns scurt/ de completare

Acești itemi presupun formularea unui răspuns scurt sau cu o componentă a unei afirmații astfel încât aceasta să capete sens și valoare de adevăr. Răspunsul elevului este limitat ca spațiu, formă și conținut de structura întrebării.

Avantaje

sunt utili în evaluarea coerenței răspunsului;

se construiesc ușor;

Limite

nu rezolvă capacități intelectuale superioare;

sunt necesari pentru evaluarea fiecărei unități de conținut;

Enunț: Poemul este structurat în trei secvențe distincte, diferite din punct de vedere al construiri discursului liric:

prima și ultima strofă – un monolog adresat iubitei;

strofele a doua și a treia – un tablou cosmogonic;

strofa a patra – o interogație retorică;

Găsiți în text elemente gramaticale și retorice specifice fiecărei secvențe (pronume personale, persoana, modurile și timpurile verbelor interogația etc.).

Barem de corectare și notare

Conform punctajului stabilit (5 x 3)=15

B. Itemi cu întrebări structurate

Întrebările structurate sunt sarcini formate din mai multe sub întrebări, de tip obiectiv sau semi obiectiv legate între ele printr-un element comun. Întrebările structurate acoperă spațiul liber aflat între tehnicile de evaluare cu răspuns liber de tip eseu, și cele cu răspuns limitat impuse de itemii obiectivi.

Avantaje

permite transformarea unui item de tip eseu în itemi semiobiectivi;

crește gradul de obiectivitate în evaluare;

permite utilizarea unor cuvinte suport diverse

Limite

necesită un timp mai îndelungat de elaborare;

sub întrebările nu vor îngreuna răspunsul deschis al elevului

punctajul se acordă în conformitate cu descriptorii de performanțe stabiliți;

Enunț: Ce rol are vocativul „ minunato” din strofa finală, singurul cuvânt (în afară de pronumele personal de persoana a II-a fără valoare calificativă) care desemnează iubita? Credeți că e nevoie să reformați opinia voastră despre viziunea lirică a iubirii în poezia lui Blaga?

Barem de corectare și notare

1. Pentru rolul vocativului 2p.

2. Explicarea pronumelui personal de persoana a II-a 1p.

3. Opinia elevului despre iubire 1p.

3. Itemi subiectivi ( cu răspuns deschis)

Principala caracteristică a acestor itemi este faptul că testează obiective ce vizează originalitatea creativitatea și caracterul personal al răspunsului. Itemii cu răspuns deschis sunt în general, ușor de construit, dar apar dificultăți în ceea ce privește obiectivitatea evaluării. Din acest motiv sunt necesare criterii clare pe baza cărora se alcătuiește baremul de corectare și de notare.

A. Eseu cu răspuns restrâns

Acest tip de eseu conține cerințe prin care se evaluează mai ales abilități, deprinderi, elemente de componentă, etc., vizând capacități de receptare a mesajului scris prevăzute de programa de studiu

Avantaje

are abilitatea de a evoca organiza și integra ideile din poezie;

evaluează abilități și deprinderi de receptare a mesajului scris

Limite

cere timp și multă atenție și o chemă de punctare detaliată

Enunț: Ce anume vă frapează când priviți forma textului?

Barem de corectare și notare.

1. Fixarea formei textului 2p.

2. Descrierea fiecărei secvențe lirice 5p.

3. Respectarea limitei de spațiu 1p.

4. Exprimarea coerentă, ortografie, punctuație 2p.

B. Eseul structurat

Acest tip de eseu implică tot evaluarea capacității de exprimare scrisă, dar cu un grad ridicat de relevanță. Cerința de bază constă în redactarea unei compoziții cu cerințe prestabilite ( specifice fiecărui tip de subiect), și un răspuns general, vizând respectarea normelor de ortografie și de punctuație.

Avantaje

Implică evaluarea capacității de exprimare scrisă cu un grad ridicat de relevanță;

Realizarea acestor eseuri cu cerințe prestabilite, fiind propusă viitorilor candidați de Bacalaureat poate fi luată în considerare la formularea subiectelor de evaluare curentă dar și la baremul cerut la subiectul de tip III, la Bacalaureat, proba scrisă.

Enunț: Imaginea iubitei are consistență în acest poem? Argumentați.

Barem de corectare și notare

1. Conținutul eseului (4 x 4)= 16p. 2. Redactarea 14p.

C. Eseul liber/ nestructurat

Enunț: Comparați viziunea biblică asupra Genezei cu viziunea cosmogonică indiană prezentată mai jos: „ În imnul cel mai cunoscut al Rig Vedei (X, 129), cosmogonia este prezentată ca o metafizică. Poetul se întreabă cum a putut să iasă Ființa din ne-Ființă, deoarece la început, nici << ne-Ființă nu exista, nici Ființa >>. << Nu exista în timpul Acela nici moarte nici nemoarte >> (adică nici oamenii nici zeii). Nu era decât principiul nediferențiat << Unu >> (neutru). << Unul respire fără suflare, mișcat din sine însuși.>> Dincolo << de aceasta nu mai exista nimic altceva>>. <<La început, tenebrele ascundeau tenebrele>>, dar căldura (provocată de asceză, tapas) a dat naștere << Unu >>-ului <<potențial>> (abhu) – i.e. <<embrionul>>, – <<Învăluit în vid>>( se poate citi: înconjurat de Apele primordiale). Din acest germene se dezvoltă Dorința (kama), și aceeași Dorință << Sămânța dintâi (retas) a Conștiinței (manas)>>. […] << Sămânța dintâi>> s-a divizat apoi în <<sus>> și-n <<jos>>, într-un principiu masculine și într-unul feminine. Dar << creația secundară >>, adică creația fenomenală, rămâne o enigma. Zeii s-au născut după, deci ei nu sunt autorii creației lumii. […] Axioma unei Ființe Supreme incognoscibile – <<Unul>>, <<Acesta>> – care transcende deopotrivă atât pe zei, cât și Creația, va fi dezvoltată în Upanișade și în anumite sisteme filozofice. […] Să reținem această idee, capital pentru speculația indiană ulterioară: conștiința ca și Universul sunt produsul dorinței procreatoare (kama)” (trimitere: Mircea Eliade, Cosmogonii și metafizică, în capitolul AX din Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981). Ce idei și ce metafore dezvoltă Blaga pornind de la această viziune (indiană). Atenție trimitere

Enunț: Comparați textul liric cu o scrisoare trimisă viitoarei soții Cornelia Brediceanu, în septembrie 1917. În ce sens se depărtează poetul de declarațiile de dragoste din scrisoare. „ Eu cred că nu-ți dai seama îndeajuns ce însemni pentru mine. Tu ești alfa și omega de la tot ce fac și gândesc. Oare acea filosofie a vieții nu trebuie să ți-o mulțămesc ție – mai mult decât tuturor cărților? […] Oh, lumina aceea însetată de viață! – O să-ți mai fac surprize de poeme. Versul acela va fi așa cu l-ai presimțit foarte bine c-ar trebui să fie: << Unde a pierit d-atunci toată lumina aceea ce istovea nimicul și se zbătea să creeze lumea și soarele, cântecele și beția>> […] În formă am de altfel de gând să le mai fac multe îndreptări. Și-o să avem liniște în dragoste și dragoste în liniște – așa-I, păgâno? Pe-un eretic ca mine trebuie să-l iubească o păgână”.

Avantaje

este un tip de eseu dat elevilor care stăpânesc un aparat critic de mare subtilitate și un discurs argumentativ/demonstrativ cu grad înalt de persuasiune.

Barem de corectare și notare

1. Contextul viziunii biblice asupra genezei 5p.

2. Viziunea cosmogonică indiană 5p.

3. Ideile dezvoltate de Lucian Blaga 10p.

4. Originalitatea metaforelor 10p.

După fiecare poet modernist studiat folosind mijloace active și interactive, la clasa de control și la cea experimentală a avut loc o recapitulare finală, însoțită de câte o evaluare formativă. Comparând rezultatele obținute la evaluarea inițială și cea formativă am observat o ușoară creștere a rezultatelor obținute de elevi, astfel am avut un motiv în plus pentru a continua procesul experimental.

6.6.3. Etapa post experimentală/finală

Etapa experimentală a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, identică pentru cele două clase: experimentală și de control.

Data: 5 mai 2015
Clasele: a XII-a A și B
Obiectul: Limba și literatura română
Subiectul: Perioada modernă – Poezia
Scopul: cunoașterea dobândirii de cunoștințe și a pregătirii pentru examen

TEST DE EVALUARE FINALĂ

Subiectul I (30p.)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai jos:

Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi
Vârtejul meu de-avânt și dulcea sete de-a juca,
Când din pământ sorb numai fiere?…
Când văd mormintele șirag încoronate
Cu iederă ca niște frunți de-nvingători cu lauri
Din ce-mi hrănesc scânteia mea de râs, de nu se stinge?
Și când cutreier blestematele ogoare, ce minune
Mă-mbată de visez că eu pășesc pe bolta unui cer?
Și ce venin mă face s-aiurez
Că glia neagră de păcate
Răsună sfânta ca un clopot
Sub pașii mei de plumb?…
Nu știu, dar râd și strig cutezător în vânt:
„De ziua de apoi nu mă-nspăimânt –
În iad de-ajung
M-oi bucura de-un colț în el ca de un rai întreg!…”

(Lucian Blaga, Ecce homo!)

* Ecce homo – iată omul

Cerințe: 

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor nestăvilită și a cutreiera.

2. Precizează rolul ghilimelelor utilizate în finalul poeziei.

3. Alcătuiește două enunțuri prin care să ilustrezi polisemia cuvântului colț.

4. Menționează două figuri de stil utilizate în primele două versuri ale poeziei.

5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric în textul dat.

6. Prezintă două particularități prozodice ale textului.

7. Explică sensurile opoziției între rai și iad, din ultimele două versuri ale poeziei.

8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, rolul interogațiilor retorice prezente în text.

9. Exprimă-ți o opinie argumentată despre relația dintre titlu și textul poeziei citate.

Barem de corectare și notare: 

1. Sinonime pentru sensul din text al cuvintelor: (1+1) = 2p.
Nestăvilită = nestăpânită;
A cutreiera = a străbate, a traversa.

2. Rolul ghilimelelor este acela de a indica fidelitatea cuvintelor rostite de eul liric. 2p.

3. Polisemia cuvântului colț poate fi ilustrată în enunțurile: (1+1) = 2p.
Un zâmbet timid i-a apărut în colțul gurii.
Fiind neastâmpărat, elevul a fost pus la colț.

4. Epitet în inversiune “nestăvilita nebunie”; vârtejul meu de-avânt – metaforă. (2+2) = 4p.

5. Prezența eului liric în textul dat se realizează prin mărci specifice: forme verbale de persoana I : “am plămădit”, ”sorb”, “văd”. Apare adresarea directă a eului liric, caracterul confesiv al operei. Prin intermediul imaginilor artistice și al figurilor de stil, poetul își transmite, în mod direct, gândurile și sentimentele. (2+2) = 4p.

6. Fiind un text de factură modernistă, remarcăm faptul că versurile sunt inegale, măsura acestora variază de la 4 la 13 silabe, iar a doua particularitate constă în faptul că e utilizat versul alb, nu apare rima. (2+2) = 4p.

7. Opoziția dintre termenii iad și rai din ultimele două versuri are drept scop evidențierea celor două modalități de existență umană în lumea de dincolo. Eul liric nu manifestă sentimente de teamă față de moarte, considerând-o un lucru firesc, care trebuie acceptat cu seninătate și chiar cu împăcare. Cei doi termeni antitetici devin aici complementari; se scoate în evidență faptul că în orice rău poate exista și latură a binelui, concepție ce are la bază teoria bogumilistă. 4p.

8. Interogațiile retorice prezente în text dau glas frământărilor adânci ale unui suflet măcinat de dorința de a cunoaște adevărul. Eul liric vrea să afle seva, sursa primară care îi conferă seninătate, putere de a privi lumea, pe când exteriorul nu îi oferă decât fiere, morminte și venin, atribute ale maleficului. Cele trei interogații surprind angoasele, dorința de a găsi răspunsul care nu poate fi dat decât de însuși sufletul frământat. 4p.

9. Titlul poeziei ”Ecce homo!” este o expresie latineasca tradusă în limba noastră prin “Iată omul!”. Aceste cuvinte au fost rostite de Pillat, guvernatorul roman, când l-a judecat pe Domnul Iisus Hristos, înainte de a-L răstigni. Acest titlu blagian propune cititorilor o meditație asupra condiției umane. 4p.

Subiectul al II-lea (30p.)

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 30 de rânduri, despre curaj,, pornind de la ideea identificată în următoarea afirmație: „Am sentimentul de a fi ratat ceva esențial ori de câte ori n-am mers până la capătul situațiilor care păreau gata să mă trântească la pământ”. (Livius Ciocârlie, Paradisul derizoriu)

Atenție! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
– să respecți construcția discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri;
– să ai conținutul și structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/ a propriei opinii față de ideea identificată în afirmația dată, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente;
– să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie și de punctuație).

Barem de corectare și notare: 

structura discursului de tip argumentativ:

formularea adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru în cele trei componente: ipoteza, enunțarea și dezvoltarea argumentelor, concluzia 4p./ formulare parțial adecvată 2p. 4p.

utilizarea adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri ( de exemplu: verbe de opinie, adverbe/ locuțiuni adverbiale, de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative, conjuncții/ locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi) 4p./utilizare parțială adecvată 4p.

conținutul argumentării:

formula ipotezei/ a propriei opinii față de problematica propusă 2p.

câte 3 puncte pentru enunțarea oricăror două argumente (pro și/sau contra) adecvate ipotezei (2+2+2) = 6p.

câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre argumentele enunțate (2+2+2) = 6p.

formularea unei concluzii pertinente 2p.

respectarea normelor limbii literare și a limitei de spațiu indicate

registrul stilistic adecvat cerinței 1p.

respectarea normelor de exprimare: 2p.

respectarea normelor de ortografie și punctuație 2p.

Respectarea limitei de spațiu indicate 1p.

Subiectul al III-lea (30 p.)

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să demonstrezi faptul că un text poetic studiat din opera lui
Tudor Arghezi se încadrează direcției moderniste/ modernismului, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmație critică: „Arghezi a îmbogățit și înnoit vocabularul poetic românesc […] prin impunerea nu numai de termeni până la el tabu, ci și de alte vorbe fără acces, până atunci, în literatură, recoltate din toate zonele și straturile limbii. Mai mult, însă, infinit mai mult decât prin lansarea de cuvinte ca atare, oricare ar fi sursa acestora, banalitatea e ucisă, în literatura argheziană, se înțelege, prin relațiile în care sunt puse cuvintele, prin ,,potrivirea” lor. […] Limbajul său excelează mai mult decât al oricărui scriitor român prin bogăție, noutate și varietate”. (Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române)

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentația (cu minimum 4 argumente/ raționamente logice/ exemple concrete etc.) și concluzia/ sinteza.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Barem de corectare și notare: 

Conținut – 16p.

evidențierea a două trăsături care face posibilă încadrarea poeziei studiate în curentul modernism 4p.

ilustrarea temei poeziei prin două citate sau secvențe comentate 4p.

prezentarea a patru elemente de structură și de compoziției a textului liric, semnificative pentru tema și viziunea despre lume din poezia studiată 4p.

Susținerea unei opinii despre modul în care o idee se reflectă în poezia studiată 4p.

Redactare – 14p.

organizarea ideilor în scris 3p.

abilități de analiză și argumentare 3p.

utilizarea limbii literare ortografia 2p.

punctuația 2p.

așezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea 1p.

încadrarea în limitele de spațiu indicate 1p.

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte (aproximativ două pagini) și să dezvolte subiectul propus.

În urma corectării testului final rezultatele obținute se regăsesc în tabelul următor

6.6.4. Analiza prelucrarea și interpretarea datelor

Rezultatele probei de evaluare marchează o detașare a clasei control de cea experimentală. La clasa experimentală am remarcat diferențe calitative în ceea ce privește evoluția capacității de a opera cu elementele de comunicare verbală și scrisă având în vedere că este o clasă de secție maghiară.

Decalajul dintre rezultatele celor două categorii de colectivități școlare (clasa experimentală) este evident.

7. Concluzii la partea de cercetare

Actul evaluării reprezintă un proces continuu, formal sau informal, de apreciere a calității, a utilității sau a importanței activității de predare învățare,

Evaluarea corectă presupune formularea obiectivă a capacităților procesului evaluat, precum și găsirea celor mai potrivite tehnici și instrumente de evaluare.

Astfel cele trei tipuri de evaluare (inițială, formativă și finală), constituie componentele unui sistem unic de evaluare. Deci, ele nu pot fi aplicate întâmplător, după cum nu putem exclude un timp de evaluare în favoarea altuia, ele constituind un tot.

Dacă evaluarea inițială marchează intrarea în sistem, putem spune că evaluarea formativă arată feed-back-ul necesar asigurării procesului de predare-învățare, în timp ce evaluarea finală are rolul de a arăta atingerea performanțelor dar și al sub capacităților elevilor. Pentru obținerea unor rezultate mulțumitoare trebuie avut în vedere ca între aceste tipuri de evaluare să existe o strânsă legătură.

De asemeni obiectivitatea este importantă în cadrul evaluării pentru ca rezultatele elevilor să se apropie de așteptările profesorului, pentru că un elev cu rezultate bune pe o perioadă îndelungată de timp, la finalul unui semestru sau ciclu va fi la fel de bun sau foarte bun. În asemenea condiții, evaluarea formativă trebuie privită ca o permanentă pregătire a evaluării finale.

Putem spune că evaluarea finală poate constitui și prilejul unor concluzii de diagnosticare pentru o nouă perioadă de învățare, căci aceasta oferă o nouă serie de acțiuni în actul didactic.

Cele trei tipuri de evaluare se completează reciproc, având un rol bine precizat în privința influenței lor asupra calității procesului de învățământ, motiv pentru care este necesar să fie aplicate în practica didactică.

Rezultatele activității experimentale pe care am desfășurat-o la clase și am prezentat-o în ultimul capitol al lucrării, scot în evidență efectul benefic al evaluărilor asupra dezvoltării capacităților intelectuale ale elevilor.

Folosirea diverșilor tipuri de Itemi au favorizat comunicarea, dorința de autoafirmare, afirmare a elevilor, creativitatea dar și, conlucrarea și caracterul stimulator al evaluării. Un alt afect ar fi dezvoltarea capacităților de exprimare orală și scrisă, cât și dezvoltarea gândirii creative și critice.

Deci putem spune că folosirea insistentă a procesului evaluativ stimulează activitatea de învățământ în general și a procesului didactic în special.

6.7. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

7. Concluzii la partea de cercetare

Actual evaluării reprezintă un proces continuu, formal sau informal, de apreciere a calității, a utilității sau a importanței activității de predare învățare,

Evaluarea corectă presupune formularea obiectivă a capacităților procesului evaluat, precum și găsirea celor mai potrivite tehnici și instrumente de evaluare.

Astfel cele trei tipuri de evaluare (inițială, formativă și finală), constituie componentele unui sistem unic de evaluare. Deci, ele nu pot fi aplicate întâmplător, după cum nu putem exclude un tip de evaluare în favoarea altuia, ele constituind un tot.

Dacă evaluarea inițială marchează intrarea în sistem, putem spune că evaluarea formativă arată feed-back-ul necesar asigurării procesului de predare-învățare, în timp ce evaluarea finală are rolul de a arăta atingerea performanțelor dar și al sub capacităților elevilor. Pentru obținerea unor rezultate mulțumitoare trebuie avut în vedere ca între aceste tipuri de evaluare să existe o strânsă legătură.

De asemeni, obiectivitatea este importantă în cadrul evaluării pentru ca rezultatele elevilor să se apropie de așteptările profesorului, pentru că un elev cu rezultate bune pe o perioadă îndelungată de timp, la finalul unui semestru sau ciclu va fi la fel de bun sau foarte bun. În asemenea condiții, evaluarea formativă trebuie privită ca o permanentă pregătire a evaluării finale.

Putem spune că evaluarea finală poate constitui și prilejul unor concluzii de diagnosticare pentru o nouă perioadă de învățare, căci aceasta oferă o nouă serie de acțiuni în actul didactic.

Cele trei tipuri de evaluare se completează reciproc, având un rol bine precizat în privința influenței lor asupra calității procesului de învățământ, motiv pentru care este necesar să fie aplicate în practica didactică.

Rezultatele activității experimentale pe care am desfășurat-o la clasă și am prezentat-o în ultimul capitol al lucrării, scot în evidență efectul benefic al evaluărilor asupra dezvoltării capacităților intelectuale ale elevilor.

Folosirea diverșilor tipuri de Itemi au favorizat comunicarea dorința de autoafirmare afirmare a elevilor, creativitatea dar și, conlucrarea și caracterul stimulator al evaluării. Un alt afect ar fi dezvoltarea capacităților de exprimare orală și scrisă, cât și dezvoltarea gândirii creatoare și critice.

Deci putem spune că folosirea insistentă a procesului evaluativ stimulează activitatea de învățământ în general și a procesului didactic în special.

8. Concluzii finale

Interpretând studiile de mai sus am ajuns la concluzia că utilizarea metodelor activ-participative, dar și a celor clasice, în abordarea unei anumite teme, precum și efectuarea evaluării prin diverși tipuri de itemi care solicită elevului un răspuns personal, sau în cazul eseului structurat să urmărească logica organizării informației conduce la optimizarea procesului instructiv educativ, dar și la dezvoltarea personalității elevilor din mai multe puncte de vedere, cognitiv, educativ, formativ.

Așadar, predarea interactivă le-a îmbogățit elevilor orizontul de cultură și le-a oferit exemple de conduită morală superioară, le-a prezentat cazuri de comportamente care i-a îndemnat la reflexii pentru a distinge binele de rău și a urma binele. Nu în ultimul rând le-a dezvoltat gândirea imaginația, capacitatea de comunicare dar și de muncă în echipă.

Scopul principal al folosirii acestei teme a fost dezvoltarea gustului pentru poezie căruia i s-au adăugat și stimularea interesului pentru cunoașterea realității sporirea volumului informativ, îmbogățirea vieții sufletești, cultivarea trăsăturilor morale pozitive.

Prin urmare, atât metodele activ participative cât și cele clasice trebuie utilizate cu prudență. Dacă primele nu trebuie neglijate pentru că dinamizează procesul instructiv educativ și ajută la pregătirea sistematică a elevilor, cele din urmă temperează ritmul de lucru atunci când este necesar.

Prin reunirea mai multor factori, cum ar fi: activitatea profesorului la clasă, organizarea conținuturilor, elaborarea programei, alegerea manualelor și a auxiliarelor didactice, aplicarea metodelor de predare – învățare – evaluare potrivite și nu în ultimul rând efortul individual susținut s-a reușit apropierea elevilor de studierea poeziei interbelice, cu toate că este un capitol riguros, rar acceptat de elevi.

Rolul profesorului în procesul de modelare al elevului este poate cel mai important astfel trebuie să-i ajutăm pe elevi să obțină succese, să creeze situații care să-i ajute, să-și aprecieze realizările, să-și înțeleagă valoarea, pentru a-i mobiliza să-și folosească toate forțele și să ofere tot ceea ce pot.

9. Bibliografie

. Arhivele Naționale – Serviciul Județean Bihor, Fond nr. 476. Direcția generală a Presei și Tipăriturilor – Unitatea Oradea, 1966 – 1977, Nr. de inventar – 596.
. Alexandru George, Marele Alpha, Editura Cartea Românească, București, 1970.
. Anania Valeriu, Rotonda plopilor aprinși, Editura Flori Dalbe, București, 1995.
. Anania Valeriu, Din spumele mării, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
. Apetroaie Ion, Vasile Voiculescu, studiu monografic, Editura Minerva, București, 1977.
. Arghezi Tudor, Ars poetica, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974.
. Arghezi Tudor, Scrie. Proze, Editura Minerva, București, 1985.
. Arghezi Tudor, Versuri, Editura Cartea Românească, București, 1985.
. Balotă Nicolae, Arte poetice ale secolului XX, Editura Minerva, București, 1997.
. Balotă Nicolae, Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, București, 1979.
. Baltazar Camil, Contemporan cu ei. Amintiri și portrete,E.P.L., București, 1962.
. Bellu Pavel, Blaga în marea trecere, Editura Eminescu, București, 1970.
. Băncilă Vasile, Lucian Blaga – energie românească, Editura Marineasa, Timișoara, 1995.
. Blaga Lucian, Începuturile și cadrul unei prietenii, în Gândirea, XIX, nr. 4, 1940.
. Bojin Alexandru, Fenomenul Arghezian, E.D.P., București, 1956.
. Boldea Iulian, Istoria didactică a poeziei românești, Editura Aura, Brașov, 2008.
. Bota Ciprian, Prefigurări ale ortodoxismului interbelic, în Apostrof, XIX, nr.9, 2009.
. Butnaru Mariana, Simbolul gorunului la Lucian Blaga și Pavel Boțu, în Limba română, 1994.
. Braga Mircea, Vasile Voiculescu în orizontul tradiționalismului, Editura Minerva, București 1984.
. Bucur Marian, Lucian Blaga. Dor și eternitate, Editura Albatros, București, 1971.
. Burlacu Alexandru, Critica în labirint. Studii și eseuri, Editura Arc, Chișinău 1997.
. Buzași Ion, Poezia religioasă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
. Caraion Ion, Bacovia. Sfârșitul continuu, Editura Eminescu, București, 1975.
. Călinescu George, Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Minerva, București, 1983.
. Călinescu George, Pagini de estetică, Editura Albatros, București, 1990.
. Călinescu George, Principii de estetică, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974.
. Călinescu Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism, Editura Univers, București, 1995.
. Ciachir Dan, Gânduri despre Nae Ionescu, Editura Conștiința Cărții, Ploiești, 2010.
. Cimpoi Mihai, Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
. Cimpoi Mihai, Secolul Bacovia, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005.
. Cioculescu Șerban, Aspecte lirice contemporane, Editura Casa Școalelor, București, 1942.
. Cioculescu Șerban, Argheziana, Editura Eminescu, București, 1986.
. Cioculescu Șerban, Introducerea în opera lui Tudor Arghezi, Editura Casa Fundațiilor pentru Literatură și Artă, București, 1946.
. Codrescu Grigore, Limba și literatura română, Editura Plumb, Bacău, 2001.
. Constantinescu Pompiliu, Tudor Arghezi, Editura pentru Literatură și Artă Regele Carol II, București, 1940.
. Crainic Nichifor, După douăzeci de ani, în Gândirea, XX, nr.10, 1941.
. Crișan Alexandru, Papadima Liviu, Pârvulescu Ioana, Sâmihăian Florentina, Zafiu Rodica, Limba și literatura română, manual pentru clasa a XI-a, Editura Humanitas, București, 2002.
. Crohmălniceanu Ovidiu S., Poeți români moderni, Editura Minerva, București, 1974.
. Crohmălniceanu Ovidiu S., Lucian Blaga, Editura E.P.L., București, 1963.
. Crohmălniceanu Ovidiu S., Literatura română între cele două Războaie Mondiale, Editura Minerva., București, 1974.
. Demetrescu Romulus, Pagini literare, în Gândirea, nr. 1, 1939.
. Doinaș Ștefan Augustin, La centenarul nașterii lui Lucian Blaga, în România literară, 3-9 ai 1995.
. Doinaș Ștefan Augustin, Lectura poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1980.
. Dumitru Daniel, Bacovia, Editura Junimea, Iași, 1981.
. Dumitru Daniel, Bacovia după Bacovia, Editura Junimea, Iași, 1998.
. Eliade Mircea, Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri și repere. Traducere de Maria Ivănescu și Cezar Ivănescu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999.
. Eliade Mircea, Nașteri mistice, Editura Humanitas, București, 1995.
. Eliade Mircea, Nostalgia Originilor. Istorie și semnificație în religie. Traducere Cezar Baltag, Editura Humanitas, București, 1994.
. Eliade Mircea, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2005.
. Flămând Dinu, Introducere în opera lui George Bacovia, Editura Minerva, București, 1979.
. Ghid de evaluare la limba și literatura română, Editura Aramis, București 2001.
. Grăsoiu Liviu, Voiculesciana, Editura Nouă, București, 2008.
. Grigurcu Gheorghe, Bacovia, un antisentimental, Editura Albatros, București, 1974.
. Grigurcu Gheorghe, înflorirea lucrurilor, Editura Facla, Timișoara 1973.
. Grigurcu Gheorghe, Pamfletul arghezian, în România literară, nr. 45, 2002.
. Hartmann Nicolai, Estetica, Editura Univers, București, 1974.
. Ilie Emanuela, Didactica literaturii române, Editura Polirom, Iași 2008.
. Ionescu Nae, Problema mântuirii a lui Faust a lui Goethe, Editura Anastasia, București, 1996.
. Langa Andrei, Expresionismul în poezia românească: de la Lucian Blaga la Leonard
. Limba română, Manual unic pentru cala a VII-a elementară, Editura de Stat, București, 1949.
. Livadă Melania, Inițiere în poezia lui Lucian Blaga, Editura Cartea Românească, București, 1974.
. Lovinescu Eugen, Istoria literaturii române contemporane (1937), postfață de Eugen Simion, Editura Minerva, București, 1989.
. Manolescu Nicolae, Blaga poet expresionist, în România Literară, nr. 46, 16-17 noiembrie, 1983.
. Manolescu Nicolae, Metamorfozele poeziei, Editura Timpul, Reșița, 1996.
. Manolescu Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
. Micu Dumitru, Gândirea și gândirismul, Editura Minerva, București, 1975.
. Micu Dumitru, Istoria literaturii române de la creația populară la postmodernism, Editura Saeculum, București, 2000.
. Micu Dumitru, Opera lui Tudor Arghezi, Editura pentru Literatură, București, 1965.
. Negoițescu Ion, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Minerva, București, 1991.
. Negrici Eugen, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, București, 2008.
. Negrici Eugen, Literatura română sub comunism, 1947-1964, în Revista Ateneu, nr.5, 4 mai, 2011.
. Negrici Eugen, Literatura română sub comunism. Poezii, vol. I, Editura Fundației Pro, București, 2006

. Pamfil Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
. Pamfil Alina, Limba și literatura română în școala primară, Editura Paralela 45, Pitești, 2009.
. Pârvănescu Geta – Marcela, Nichifor Crainic. Monografie, Editura Emilia, Deva, 2010.
. Perpessicius, Scriitori români, vol. II, Editura Minerva, București 1986.
. Petroveanu Mihail, George Bacovia, E,P.L., București, 1969.
. Petroveanu Mihail, Tudor Arghezi, poetul, Editura pentru Literatură, București, 1961.
. Pillat Ion, Vasile Voiculescu, poet al țării și al sufletului ei, în Gândirea, nr.7, august – septembrie, 1943
. Piru Alexandru, Istoria literaturii române de la începuturi până azi, Editura Univers, București, 1981.
. Pop Ioan-Aurel, Etnie și confesiune în Transilvania, Editura Cele Trei Crișuri, Oradea, 1994.
. Pop Ion, Lucian Blaga, Universul liric, Editura Cartea Românească, București, 1981.
. Pop Ion, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1985.
. Pop Marius, Vasile Voiculescu, peregrin prin veac mărturii despre scriitor și opera sa, Editura litera, București, 1984.
. Popescu Florentin, Viața lui Vasile Voiculescu, Editura Vestala, București, 2008.
. Ralea Mihai, Tudor Arghezi, în Viața românească, XX, 6-7 august, 1921.
. Reis Julien, Sacrul în istoria religioasă a omenirii, Editura Polirom, București 2000.
. Ricoeur Paul, Eseuri de hermeneutică, Editura Humanitas, București, 1995.
. Rotaru Ion, O istorie a literaturii române, vol. III, Editura Minerva, București, 1987.
. Sasu Aurel, Dicționarul biografic al literaturii române, vol. I, Editura 45, Pitești, 2006.
. Scarlat Mircea, George Bacovia – nuanțări, Editura Cartea Românească, București, 1887.
. Simion Eugen, Scriitor român de azi, vol. II, Editura Cartea Românească, 1974.
. Stăniloaie Dumitru, Ortodoxie și națiune, în Gândirea, XIV, nr. 2, februarie, 1935.
. Streinu Vladimir, Opera lui Vasile Voiculescu, E.P.L., București, 1996.
. Ștefănescu Alexandru, Entuziasmul ca metodă critică, în România literară, nr. 21, mai 2003.
. Tomuș Mircea, Cincispezece poeți, E.P.L., București, 1968.
. Trandafir Constantin, Poezia lui Bacovia, Editura Saeculum, București, 2001.
. Ulici Laurențiu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Voiculescu, prezentați de la Laurențiu Ulici, Editura enciclopedică română, București, 1974.
. Vianu Tudor, Arghezi, poet al omului, E.P.L., București, 1964.
. Vianu Tudor, Arta prozatorilor români, Editura Albatros, București, 1977.
. Vianu Tudor, Scriitori români în sec XX, Editura Minerva, București, 1986.
. Voiculescu Vasile, Poezii, Editura Tipografia Poporului, București, 1916.
. Vulcănescu Mircea, Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2010Ianuarie%2FPestroiu+Emanuela+-+Viziune+ortodoxa+si+relevanta+estetica+in+poezia+lui+Lucian+Blaga/

http://webbut.unitbv.ro/teze/rezumate/2013/rom/Toderica_CristescuCosminaOctavia.pdf

9. Anexe

PROIECT DIDACTIC

DATA:

CLASA: a XII-a A, B

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare

DOMENIUL: Literatura română

DISCIPLINA: Limba și literatura română

UNITATEA DE INVATARE: Modernismul

SUBIECTUL LECTIEI: Testament de Tudor Arghezi

TIPUL LECȚIEI: lecție de dobândire de cunoștințe

COMPETENȚE GENERALE:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare

Comprehensiunea și interpretarea textelor

Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente/ literare

Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare

COMPETENȚE SPECIFICE:

Aplicarea achizițiilor lingvistice în receptarea mesajelor orale și scrise, cu explicarea rolului acestora în reliefarea mesajului;

Utilizarea achizițiilor lingvistice, cu acent pe aspecte normative, cu explicarea rolului acestora în reliefarea mesajului;

Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog și dialog, în vederea realizării unei comunicări eficiente și personalizate;

Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare în vederea realizării unei comunicări eficiente și personalizate;

2.1 Adecvarea strategiilor de lectură la specificul textelor literare studiate, în vederea înțelegerii și interpretării personalizate;

2.2 Compararea, pe baza unor criterii clar formulate, a unor viziuni despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate în textele studiate;

2.3 Compararea propriei interpretări a textelor studiate cu altele, realizate de colegi sau de critici și istorici literari;

3.1 Analiza relațiilor dintre o operă studiată și contextul cultural în care a apărut aceasta;

3.2 Integrarea cunoștințelor privind limba și literatura română într-o viziune coerentă asupra culturii românești;

3.3 Analiza unor conexiuni între literatura română și cea universală;

3.4 Selectarea unor tehnici adecvate de documentare și cercetare a unei teme;

4.1 Adecvarea tehnicilor și strategiilor argumentative la situații de comunicare diverse (scrise sau orale);

4.2 Compararea și evaluarea unor argumente diferite, pentru a formula unele judecăți proprii.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

– COGNITIVE:

O1 – Să cunoască și să recunoască trăsăturile curentului modernist;

O2 – Să încadreze poezia în tematica liricii argheziene;

O3 – Să comenteze versurile-cheie care definesc estetica urâtului;

O4 – Să identifice structura nouă a textelor moderniste în funcție de ideea poetică;

O5 – Să enumere câmpurile semantice prezente în text;

O6 – Să argumenteze că poezia Testament este artă poetică;

– PSIHO-MOTORII:

Să demonstreze originalitatea actului poetic;

Să-și mențină poziția corectă în timpul orei.

AFECTIVE:

Să conștientizeze valoarea cărții ca moștenire spirituală;

Să realizezeze că poezia poate fi un proces purificator.

Să manifeste interes față de receptarea textelor în versuri

STRATEGIA DIDACTICĂ

METODE ȘI PROCEDEE:

conversația catehetică

conversația euristică

analiza structurală

activitatea pe grupe

învățarea prin descoperire

problematizarea

schema

MIJLOACE DIDACTICE:

textul literar (Testament, de Tudor Arghezi)

fișe de lucru (întocmite de profesor)

tabla

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII

activitate individuală (tema pentru acasă pe care elevii au avut-o de efectuat)

activitate pe grupe

activitate frontală

RESURSE

capacitățile normale ale elevilor

sala de clasă

timp de lucru: o oră didactică (50 de minute)

BIBLIOGRAFIE

T. Argezi, Arte poetice, Editura Albatros, București, 1987

N. Balotă, Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, București, 1979

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, București, 1982

C. Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Ed. Polirom, Iași, 1999

Manual de limba și literatura română, Ed. Art, coordonator A. Costache

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

MOMENT ORGANIZATORIC (2 minute)

asigurarea cu cele necesare orei: fișele de lucru, textul, tabla

notarea absențelor

REACTUALIZAREA CUNOȘTINȚELOR (15 minute)

prin activitate frontală se actualizează caracteristicile curentului modernist, activitatea literară a lui T. Arghezi, precum și marile teme abordate de poet.

CAPTAREA ATENȚIEI (3 minute)

profesorul subliniază că pe baza temei efectuate acasă, se vor descifra sensurile uneia dintre cele mai reprezentative creații lirice argheziene, o creație de valoare a literaturii române;

se enunță obiectivele ce vor fi urmărite pe parcursul orei;

CONDUCEREA PROCESULUI DE ÎNVĂȚARE (25 minute)

elevii au avut ca temă de răspuns la următoarele întrebări:

Ce este cartea/poezia, în termenii formulați de T. Arghezi în Testament?

Care sunt sursele poeziei?

Cum este creată poezia?

Care este rolul poeziei?

în funcție de răspunsurile elevilor, cu ajutorul profesorului se alcătuiește următoarea schemă pe tablă, respectiv în caietele elevilor:

Ideea care se desprinde din text este aceea că se poate stabili o identitate între carte (simbolul civilizațiilor, legătura dintre generații, toiagul necesar urcușului, siguranța trecerii prin istorie)și sudoarea muncii realizată prin metafore antitetice:

graiuri cu-ndemnuri pentru vite – cuvinte potrivite

zdrențe – muguri și icoane

venin – miere

cenușa morților din vatră – Dumnezeu de piatră

bube, mucegaiuri și noroi – frumuseți și prețuri noi

slova de foc – slova făurită

rob – Domn

Se observă două registre lexicale: cel al „cuvintelor bolnave” pe de o parte, și cel al „cuvintelor poetice” pe de altă parte. Prima categorie semantică devine sursă stilistică, geneză, pentru a doua. Între cele două registre se află travaliul poetic, munca istovitoare asupra cuvântului „șlefuit”, „potrivit” prin demers creator. Acesta este ilustrat prin verbe la perfect compus (timp al acțiunilor trecute și încheiate definitiv): „am ivit”, „am prefăcut”, „am preschimbat”, „am luat”, „iscat-am”.

Ce este poezia? – citate din mărturisirile lui Arghezi.

ASIGURAREA FEEDBACK-ULUI

– se face pe parcursul întregii ore („Da!”, „Bine!”, „Mai departe!”, „Sigur!”, „Continuă!” etc.)

– exerciții din manual: Moștenirea spirituală (ex. 3, pag.15)

OBȚINEREA PERFORMANȚELOR:

Se concluzionează, enunțându-se ideile ce se desprind din poezia Testament:

Orice carte instituie un cult al strămoșilor, fiind forma cea mai înaltă și mai rezistentă de oglindire a vieții și spiritualității unui popor

Poezia este un proces de purificare a cuvintelor și de modelare în noua lor substanță a unui univers de frumusețe care să exprime și să Țrăzbune” realitatea;

Urâtul poate deveni obiect estetic, frumusețea având adeseori, în mod paradoxal, rădăcini urâte, așa cum unele flori cresc dim mucegai; Estetica urâtului: ”Am căutat cuvintele virginale, cuvintele puturoase, cuvintele cu râie; le-am excitat aroma, le-am infectat pe unele complet; și cum de la ele la azur e o distanță directă, o corespondență, am făcut pe cale artificială și cuvinte oglinditoare sau străvezii și am silit să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant”

Poezia nu e doar inspirație („slova de foc”), ci și meșteșug („slova făurită”), nu numai talent , ci și efort intens și migălos.

ASIGURAREA RETENȚIEI ȘI TRANSFERULUI (5 minute)

se notează elevii care au avut o contribuție considerabilă la desfășurarea orei;

se dă tema pentru acasă:

demonstrația într-un eseu de 2-4 pagini că poezia Testament, de Tudor Arghezi, este artă poetică.

Să stabilească un paralelism între următoarele fragmente, în care, prin truda poetului materialul este transformat în spiritual: Le-am prefăcut în versuri și-n icoane; Icoana, văzută ca imagine artistică, este o idee întâlnită atât la Arghezi cât și la Eminescu: Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate, / Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea. – Epigonii.

se dă ca temă de meditație: „De ce credeți că volumului de poezii din 1927 T. Arghezi i-a dat titlul Cuvinte potrivite și nu Potrivire de cuvinte? Există vreo diferență între cele două sintagme?

”Poezia e insasi viata, e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta lui in cer. Pretutindeni in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana” ( Tudor Arghezi)

Flori de mucigai

scris cu unghia pe tencuialä
Pe un pärete de firidä goalä,
Pe întuneric, în singurätate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.

Sunt stihuri färä an,
Stihuri de groapä,
De sete de apä
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.

Când mi s-a tocit unghia îngereascä
Am läsat-o sä creascä

Si nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afarä.
Si mä durea mâna ca o ghiarä
Neputincioasä sã se strângä
Si m-am silit sä scriu cu unghiile de la mâna stângä.

Ex libris

Carte frumoasa , cinste cui te-a scris
Incet gandita, gingas cumpanita;
Esti ca o floare, anume inflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.

Esti ca vioara, singura ce canta
Iubirea toata pe un fir de par,
Si paginile tale, adevar,
S-au tiparit cu litera cea sfanta.

Un om de sange ia din pisc noroi
Si za misleste marea lui fantoma
De reverie, umbra si aroma,

Dar jertfa lui zadarnica se pare,
Pe cat e ghiersul cartii de frumos.
Carte iubita, fara de folos,
Tu nu raspunzi la nicio intrebare.

FIȘĂ DE LUCRU

FIȘĂ DE LUCRU

GEORGE BACOVIA, PLUMB

Descoperiți în text mărcile eului liric.

Argumentați rolul paralelismului sintactic.

Arătați importanța semnelor de punctuație.

Motivează prezența în poezie a diferitelor imagini artistice.

Ilustrați nivelul fonetic al textului poeziei.

Motivați încadrarea poeziei în lirica simbolistă.

II. Completează spațiile punctate:

Tema / temele poeziei este / sunt :………………………………………………………… , iar ca motive literare regăsim :………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Figura de stil dominantă în poezie este :…………………………………………….( EXEMPLE: “……………………………………”,”……………………………………….”)

Trei tehnici ale liricii simboliste prezente în text sunt :………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Simbolismul este ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

II. Completați ciorchinele cu termeni pe care i-ați include în comentariul literar al poeziei Plumb de G. Bacovia

Decupare 2

(L. Blaga – Gorunul)

Răspunde la fiecare din următoarele cerințe:

Recunoaște unul din câmpurile semantice dominante în text și transcrie patru cuvinte\ structuri lexicale specifice. 5 puncte

Numește trei figuri de stil diferite, utilizate în text, exemplificându-le. 6 puncte

3. Menționează două teme/motive literare, ilustrate în poezia citată. 4 puncte

4. Explică semnificația titluluiprin raportare la tema poeziei. 5 puncte

5. Motivează scrierea cu minusculă, la început de vers. 5 puncte

II. Indică varianta/ variantele corecte de răspuns: (3 x 5 puncte)

1. În viziunea lui Lucian Blaga, poetul e înzestrat cu o cunoaștere:

a) paradisiacă;

b) luciferică.

Sistemul filosofic blagian este centrat, îndeosebi, pe problema cunoașterii și pe filosofia culturii. Filosofia culturii definește, în principal, două concepte majore: stilul și metafora, regăsite în:

Trilogia culturii;

Trilogia cunoașterii;

Trilogia valorilor.

3. Noțiunea fundamentală a filozofiei cunoașterii este, pentru Blaga, misterul. Ce termeni utilizează poetul pentru a-l denumi:

a) minune; b) taină;

c) nepătrunsul; d) întuneric;

e) ne-nțelesul.

III. Completează spațiile libere: (4 x 5 puncte)

1. Modernismul românesc a fost teoretizat de………………………………………………………………………

2. Poezia în care autorul își exprimă crezul artistic privitor la rolul poetului și al poeziei se numește……………..

3. În concepția lui Blaga, metafora cunoaște două tipuri:……………………………………………………….

4. Corola de minuni a lumii este o metaforă care desemnează………………………………………………..

IV. Realizează un eseu, de maxim 1 pagină, în care să prezinți elementele modernismului prezente în poezia Gorunul de Lucian Blaga. 30 de puncte

NOTĂ: se acordă 10 puncte din oficiu

Timp de lucru: 50 de minute

Fișă de lucru

Psalmul a fost la origine un imn de slavă adus divinități
i de către David și Solomon , regii Iudeii din Vechiul Testament. Au fost traduși în limba franceză de Clement Marot și Theodore de Beze, în polonă de Jan Kochanowski, iar în limba română de mitropolitul Dosoftei .

Psalmul (cuvânt de origine greacă, care înseamnă cântec)

in literatura religioasă in literatura laică

este un text imnic, de laudă adusă lui Dumnezeu (151 de Psalmi) este o operă poetică a liricii filosofice în care

sunt abordate teme si motive de factură

existențială într-o tonalitate gravă, care amintește

de modelul religios.

În literatura română scrierea de poezii de tipul psalmilor a fost abordată de Alexandru Macedonski Psalmi moderni, de Lucian Blaga Psalm.

T. Arghezi a publicat în întreaga sa carieră 18 psalmi răspândiți în toate volumele – de la Cuvinte potrivite (volumul de debut, în care apar 9 psalmi) până la ultimul volum publicat în timpul vieții: plachetele Frunze și Noaptea (când poetul trecuse de 80 de ani); majoritatea poemelor poartă titlul Psalm, doar trei având titluri mai dezvoltate (Psalmul mut, Psalmul de taină, Psalm de tinerețe).

Tudor Arghezi nu pornește de la psalmul regilor Iudeii, ci de la monologului Iov, personaj biblic al vremurilor patriarhale. Iov vrea să înțeleagă de ce Dumnezeu pune la încercare credința sa, abătând asupra lui grele nenorociri .Personajul biblic se răzvrătește și vrea să știe pentru ce Dumnezeu îl pedepsește , pentru că se știe nevinovat. Credința lui Arghezi în existența unui creator și cârmuitor al lumii îl provoacă să ceară accesul direct la obiectul credinței sale, rațiunea se înverșunează să cunoască ceea ce se află dincolo de transcendent.

Iov T. Arghezi

“De ce mă socotești dușmanul tău?” “Începe,Doamne , iar să-ți pară rău

Ca m-ai ales un timp sa fiu al tău?”

“Strig către tine și nu-mi răspunzi , stau în fața ta ”Încerc de-o viață lungă să stau un

și nu mă iei în seamă “ ceas la sfat/ Și te-ai ascuns de mine cum

m-am arătat”

“Oh! dacă aș ști unde să-l găsesc , dacă aș putea

să ajung până la scaunul Lui de domnie.” “Vreau să te pipăi și să urlu:Este!”

Divinitatea argheziană este un ideal absolut și poate fi comparată cu Ideea lui Platon, cu Voința lui Schopenhauer, Demiurgul lui Eminescu, Marele Anonim al lui Blaga. Noutatea nu constă în năzuința spre absolut, ci în umana și înfricoșătoarea dramă a imposibilității cunoașterii totale. Zbaterea „între credință și tăgadă” este o aventură a spiritului, drama unei conștiințe temerare și lucide din care se naște implorarea și dorul chinuitor al psalmistului: Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune / Nici omul meu nu-i poate omenesc / Ard către tine-ncet ca un tăciune / Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

Dumnezeu, credință, negație, revoltă, nostalgie, limită existențială, inspirație divină nu sunt simple «teme» în poezia lui Arghezi, ci expresia patetică a unor gânduri și sentimente intime ce i-au brăzdat viața ca niște fulgere dureroase. Chiar dacă pare în răspăr cu simțul comun, poezia lui trădează necontenit, de la un vers la altul, un homo religiosus cum nu avem un altul în întreaga literatură română.

I Nivelul lexico-semantic

Câmpuri semantice: – Termeni specifici vorbirii populare si arhaisme:

Cuvinte care își schimba valoarea morfologica:

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

de Lucian Blaga

– fișă de lucru

Extrageți din text cuvintele / sintagmele care exprimă prezența eului poetic.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Precizați ce simbolizează metafora „corola de minuni a lumii” .

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Identificați în poezie cuvinte / sintagme care sugerează ideea de mister.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Descifrați simbolistica metaforelor:

„flori”…………………………………………………………………………………………………………………

„ochi”…………………………………………………………………………………………………………………

„buze”…………………………………………………………………………………………………………………„morminte”………………………………………………………………………………………………………….

5. Extrageți din text cuvintele / sintagmele prin care se realizează opoziția dintre cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

6. Identificați comparația amplă din text și explicați funcția acesteia.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

DAR